Managementul Proiectelor cu Finantare Externa Neramburasila Ca Suport al Dezvoltarii Serviciilor Sociale

INTRODUCERE

Un domeniu de actualitate al zilelor noastre, managementul proiectelor, reprezintă nu doar un instrument de atragere a fondurilor externe nerambursabile, ci un nou mod de a gândi și acționa prin care putem crește performanțele personale și organizaționale, o modalitate de dezvoltare instituțională.

Totodată, managementul fondurilor europene trebuie văzut și ca o imensă provocare. În absența unei strategii clare de utilizare și orientare, a unei viziuni de ansamblu care prezidează utilizarea fondurilor europene, acestea pot reprezenta și un risc important pentru că pot favoriza o cheltuire inerțială a banilor.

Lucrarea “Managementul proiectelor cu finanțare externă neramburasilă ca suport al dezvoltării serviciilor sociale” a prins contur pornind de la practica managementului proiectelor, care în perioada 2005-2014 a înregistrat o evoluție spectaculoasă și a avut un impact deosebit asupra dezvoltării instituționale a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj.

În contextul limitărilor financiare cu care se confruntă atât autoritățile locale, cât și furnizorii privați de servicii sociale și, totodată, în condițiile descentralizării, fondurile externe nerambursabile reprezintă cea mai importantă oportunitate de finanțare pentru dezvoltarea și diversificarea serviciilor sociale specializate, în funcție de nevoile sociale identificate la nivelul fiecărei comunități.

Lucrarea are ca obiectiv general evidențierea rolului managementului proiectelor cu finanțare nerambursabilă care, utilizate cu profesionalism, răspund necesităților de dezvoltare instituțională, punând accent pe rolul fondurilor externe nerambursabile în dezvoltarea serviciilor sociale din România în general și la nivelul județului Dolj în special.

Din punct de vedere structural, lucrarea este organizată pe trei capitole:

-în primul capitol sunt prezentate conceptele de management și management de proiect, cu evidențierea relației dintre acestea și etapele ciclului managementului de proiect.

-capitolul al doilea are ca punct de plecare sistemul de finanțare a serviciilor sociale în țara noastră și evidențiază importanța utilizării fondurilor externe nerambursabile ca instrument pentru dezvoltarea sistemului de servicii sociale.

-ultimul capitol cuprinde cercetarea practică a lucrării care este structurată în două părți:

O analiză a nivelului investițiilor realizate din fonduri externe nerambursabile, raportat la bugetul de investiții al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, în perioada 2005-2014. Analiza se bazează pe datele furnizate de Compartimentul Economic și Financiar Contabil din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj. Scopul analizei a fost evidențierea faptului că în perioada 2005-2014 investițiile realizate din fonduri externe nerambursabile reprezintă un procent însemnat din totalul investițiilor realizate la nivelul instituției.

Prezentarea impactului real și pozitiv al proiectelor implementate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj asupra îmbunătățirii calității vieții beneficiarilor. Pentru a obține o estimare corectă s-au adoptat două căi de culegere a informațiilor relevante: analiza statistică a beneficiarilor de servicii sociale specializate oferite în cadrul serviciilor dezvoltate prin accesarea de fonduri externe nerambursabile de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj și aplicarea unui chestionar destinat măsurării gradului de satisfacție al beneficiarilor.

Rezultatele cercetării prezentate în ultimul capitol al lucrării pot fi considerate un sprijin pentru conștientizarea de către Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului asupra aportului pe care fondurile externe nerambursabile îl au în dezvoltarea și diversificarea serviciilor sociale specializate.

CAPITOLUL I

ROLUL MANAGEMENTULUI INSTITUȚIEI

ÎN ACCESAREA FONDURILOR EXTERNE NERAMBURSABILE

Relația dintre managementul general și managementul proiectelor

Conceptul de management își are originea în noțiuni ca: to manage care înseamna a administra, a conduce, a reuși, sau management care în traducere înseamnă coordonare.

Termenul de management are următoarele sensuri:

-știință: ansamblu organizat și coerent de cunoștințe prin care se explică procesele și fenomenele care se produc în conducerea organizațiilor.

-artă: talentul managerului de a aplica cu rezultate bune, în condiții de eficiență, cunoștințele științifice la realitățile diferitelor situații.

Există patru școli de management: școala clasică (tradițională), care folosește concepte și instrumente economice (profit, cheltuieli, investiții, merit), îi are ca reprezentanți de bază pe Frederic Taylor care a publicat “Principiile managementului științific” și Henry Fayol autorul cărții “Administrarea industrială și generală”, aceștia fiind considerați întemeietorii științei managementului. Această școală a contribuit la constituirea științei managementului și la conturarea unei optici economice a managementului. Cea de-a doua școală, conturată în ultimele patru decenii, este școala behavioristă sau comportistă și îi are ca reprezentanți pe George Mayo, Douglas Mc.Gregor, Rensis R. Lickert (americani); M. Weber – german; Moreno – italian. Această școală folosește concept și metode sociologice și psihologice precum comportament individual și organizațional, aptitudini, atitudini, cultură organizațională, leadership, situând în prim-planul procesului de management resursele umane ale firmei.O altă școală este școala cantitativă care folosește în special concept de matematică și statistic, avându-i ca reprezentanți pe A.Kaufman -francez și J. Starr și F. Goronzy -americani. Școala sistemică, reprezentată de americanii P. Drucker, R. Johnson, F. Kast, H.Mintzberg, M. Porter, s-a conturat ca o sinteză a școlilor precedente și folosește concept și metode care provin din analiza economică, matematică, statistică, informatică, sociologie, psihologie, drept. În concepția acestei școli, întreprinderea este abordată ca un sistem într-o optică multidisciplinară, integratoare.

De-a lungul timpului, în literatura de specialitate managementul a fost definit în mod diferit. În dicționarul limbii franceze managementul este definit ca „ ansamblu de principii, metode și tehnici raționale de organizare, de gestiune și de conducere a întreprinderii“. În opinia lui Peter Drucker managementul “este mai degrabă practică decât știință sau profesie, deși conține elemente din ambele”. Ulterior acesta a revinit asupra definiției și a recunoscut că rolul practicii a fost supraestimat și a recunoscut caracterul de știință a managementului. Managementul este definit de institutul britanic de management ca fiind “arta și știința de a conduce și administra munca altuia în scopul de a atinge obiective precise, arta și știința de a lua decizii, integrarea prin coordonare a factorilor: muncă – material – capital – pentru a obține maximum de eficiență”.

Definițiile termenului de management, care se regăsesc în literatura de specialitate din țara noastră, sunt de asemenea multiple.

În accepțiunea Nataliei Balogh “managementul reprezintă ansamblul activităților, disciplinelor, metodelor, tehnicilor care înglobează sarcinile conducerii, gestiunii, administrării și organizării companiei/organizației/instituției și vizează ca, prin adoptarea deciziilor optime în proiectarea și reglarea proceselor microeconomice să antreneze întregul personal pentru a întreprinde și a lucre cât mai profitabil, pentru a organiza schimbări capabile să asigure unității un viitor trainic și eficace pe plan economic și social. Deși au fost date și, probabil, se vor mai da multe definiții managementului, în ceea ce ne privește considerăm că managementul poate fi definit ca procesul de atingere a obiectivelor unei colectivități umane organizate (întreprinderi economice, instituții publice, organizații non-profit) în condițiile utilizării optime și eficiente a resurselor material, umane și financiare.” (Natalia Balogh et al.,2010).

Managementul proiectelor este o ramură specializată a managementului care a apărut destul de recent, dar a cărei importanță a cunoscut o creștere majoră în ultimii ani.

Managementul proiectelor a apărut ca un instrument de planificare, coordonare, specializare și control al activităților complexe din proiectele industriale, comerciale, sociale, culturale și politice moderne. Orice activitate nouă este privită ca un proiect modern, cu un caracter complex, care impune o viziune nouă începând cu analiza necesităților proiectului și terminând cu utilizarea eficientă a rezultatelor proiectului.

Managementul proiectelor a apărut ca o formă de răspuns a organizației la modificările mediului economic și la influența tot mai accentuată a progresului tehnico-științific, fiind destinat acelor activități de natură inovativă.

O characteristic principală a managementului proiectelor este inovația, ea reprezentând modul de rezolvare unor probleme noi, specifice fiecărui proiect în parte.

Multilateralitatea este o altă caracteristică a managementului proiectelor, întrucât implică pe lângă cunoștințe de specialitate specifice domeniului fiecărui proiect și o gamă largă de aptitudini și cunoștințe organizatorice, astfel încât, în paralel, să coordoneze organizarea optimă a timpului pentru finalizarea proiectului la termenul prevăzut, conducerea echipei prin îmbinarea capacităților profesionale ale fiecărui membru cu asigurarea unor relații interumane de colaborare la nivelul echipei, precum și administrarea celorlalte resurse.

O condiție esențială pentru asigurarea succesului constă în permanenta concentrare a managementului priectelor asupra îndeplinirii obiectivelor propuse și, prin urmare, a schimbării în mod organizat a situației existente în vederea realizării situației dorite. Pentru a planifica și realize activitățile necesare pentru atingerea obiectivelor proiectului trebuie utilizate tehnicile și instrumentele specifice managementului proiectelor. Orientarea spre scop, spre îndeplinirea obiectivelor este ceea ce distinge managementul proiectelor de alte metode și tehnici de management.

“Putem spune că managementul proiectelor este un sistem complex, dinamic de activități interconectate, care trebuie conduse cu ajutorul unui personal eterogen, cu diferite calificări, opinii și interese, acționând în cadrul unei echipe.În central acestui sistem trebuie să se afle un process de rezolvare a problemelor, axat pe o activitate constructivă, în vederea găsirii unor soluții. Scopul managementului proiectelor este previziunea a cât mai multor probleme ce pot apărea în planificarea, organizarea și controlul activităților, astfel încât proiectul să poată fi finalizat cu success.” (Cibela Neagu, 2007)

Mangementul de proiect permite:

-un foarte bun control asupra utilizării resurselor, fiind foarte util în cazurile în care resursele disponibile în activitatea unei organizații sunt restrânse

-creșterea eficienței activității în ansamblu, prin orientarea spre rezultate, îmbunătățirea coordonării interdepartamentale și o mai bună motivare a angajaților

-rezultate mai bune cu costuri mai mici, în intervale de timp mai reduse.

Managementul de proiect prezintă și dezavantaje, deoarece aplicarea lui poate conduce în același timp la:

-tendință mai accentuată de încălcare a unor norme interne ale organizației, ținând cont de gradul ridicat de autonomie a personalului implicat în activitățile organizate pe bază de proiecte;

-apariția unor dificultăți în organizarea activității organizației.

Prin urmare “utilizarea managementului proiectelor reprezintă un pas important în dezvoltarea organizațiilor, indiferent de domeniul în care acestea își desfășoară activitatea și a condus la cristalizarea și dezvoltarea conceptului ca fiind o disciplină de sine stătătoare, diferită de managementul general. Managementul proiectelor este un domeniu destul de recent apărut, iar importanța sa a cunoscut o creștere majoră datorită faptului că, la scară internațională, tot mai multe acțiuni se desfășoară în cadrul unor proiecte. De aceea, resursele utilizate de aceste proiecte (mai ales cele financiare) au un rol din ce în ce mai mare în dezvoltarea economică, aria lor de aplicabilitate crescând continuu.” (Natalia Balogh et al.,2010).

Managementul fondurilor externe nerambursabile – de la identificarea nevoilor și stabilirea obiectivelor, la accesarea fondurilor

Accesarea fondurilor externe nerambursabile este un lucru dificil, dar nu imposibil. Totodată, accesarea fondurile externe trebuie corelată cu o startegie de cheltuire a banilor, cu precizarea clară a scopurilor pentru care dorim acești bani.

Cine a derulat un proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile ar trebui să știe că banii astfel obținuți conduc la rezultate bune dacă înainte de a pregăti proiectul, și apoi cererea de finanțare, a existat o idee bine definită și, mai ales, dacă a existat o idee clară de continuare a proiectului.

“Plecând de la definiția managementului de proiect, au fost identificate trei elemente care influențează succesul unui proiect: scop, cost și timp. Timpul disponibil pentru realizarea proiectului reprezintă constrângerea de timp, costul se referă la bugetul disponibil, iar scopul reprezintă ceea ce trebuie să se realizeze în cadrul proiectului pentru ca acesta sa poată fi considerat realizat. Aceste trei elemente sunt interdependente. Dacă de exemplu scopul proiectului este extins, adică sunt definite noi obiective, acest lucru implică pe de o parte costuri mai mari, iar pe de altă parte o durată mai mare de execuție. Dacă timpul de realizare a proiectului se dorește a fi mai redus, atunci sunt reduse fie obiectivele, fie costurile. Managementul de proiect oferă tehnicile și instrumentele prin care echipa de proiect își poate organiza activitatea astfel încât cele trei elemente să fie îndeplinite.” (Alina Bârgăoanu, 2009)

Criteriile esențiale de succes ale unui proiect, respectiv relevanța, fezabilitatea și sustenabilitatea, sunt atinse prin folosirea corectă a tehnicilor de management.

Relevanța reprezintă orientarea proiectului către satisfacerea unor nevoi reale ale beneficiarilor, astfel încât rezultatul final al unui proiect să fie reprezentat de o schimbare pozitivă.

Pentru a se asigura fezabilitatea proiectului, obiectivele trebuie să fie realiste, contextul proiectului să fie analizat îndeaproape și luați în considerare factorii de natură economică, financiară și culturală. Presupunerile și riscurile relevante pentru implementarea proiectului trebuie definite și supuse unei permanente monitorizări pe toată durata ciclului unui proiect.

Totodată, proiectul trebuie să fie sustenabil, impactul netrebuind să se limiteze la momentul terminării proiectului.

Având în vedere că proiectele sunt compuse din activități complexe și diverse, putând să dureze și câțiva ani, organizațiile care le implementează trebuie să le împartă în mai multe etape, astfel încât acestea să poată fi mai ușor de administrat și controlat. Etapele în care este împărțit un proiect formează ciclul de viață al proiectului.

Astfel putem spune că “ciclurile de viață ale proiectelor surprind perioada de timp în care are loc desfășurarea proiectului și se realizează într-o succesiune de etape, pornind de la un document strategic de dezvoltare din care se desprinde idea de proiect într-un anumit domeniu ex. Resurse umane, infrastructura, mediu, turism etc, care apoi este formulată, implementată și, în final, evaluată, cu scopul de a creea condițiile necesare pentru realizarea unor acțiuni viitoare de dezvoltare.”(Marton Balogh et al.,2007).

Fazele unui proiect sunt: concepția, planificarea, implementarea, evaluarea și încheierea.

Concepția este cea mai importantă fază din ciclul unui proiect, fiind etapa în care poate fi clarificată ideea de la care se pornește în elaborarea proiectului, după o confruntare între identificarea nevoilor și definirea obiectivelor, între strategia organizației și cea a comunității.

Astfel încă din faza de concepție „proiectele trebuie să țină seama de strategia globală a organizației/instituției și chiar de strategia regional și națională, urmărindu-se cu prioritate corelarea activității de elaborare și management deproiecte cu activitățile de planificare strategică. În acest sens:

-Orice proiect trebuie să urmărească de la bun început să vină în întâmpinarea necesităților strategice ale organizației/instituției;

-Obiectivele proiectului trebuie, de asemenea, să fie în concordanță cu obiectivele strategice și operaționale ale organizației, cu prioritățile comunității, cu scopurile și valorile asumate, cu misiunea și viziunea organizației;

-Elaborarea proiectului trebuie să aibă la bază analiza mediului intern și extern, a punctelor tari și slabe, a oportunităților și riscurilor (analiza SWOT);

-Strategia urmărită prin proiect trebuie să se încadreze în strategia generală adoptată de organizație în funcție de resursele interne și factorii externi, în condițiile prezente și viitoare;

-Întregul proces de management al proiectelor, începând cu concepția și planificarea, dar și pe parcursul celorlalte etape, de implementare și evaluare/încheiere, trebuie să urmărească la toate nivelurile și prin toate componentele (managementul activităților, managementul financiar, managementul resurselor umane etc.) „firul roșu” al strategiei organizaționale;

-Compatibilizarea cu prioritățile locale, regionale și naționale trebuie să țină seama de obiectivele cheie din sectorul respectiv, de politica guvernamentală declarată pentru acel sector și de obiectivele declarate de guvern.

-Cele două laturi ale componentei strategice a managementului proiectelor – de perspectivă și de ansamblu – trebuie avute în vedere la estimarea impactului în spațiu și timp a proiectelor asupra organizației/instituției în ansamblul ei.” (Marton Balogh et al.,2007).

Faza de planificare a proiectului  este cea în care se hotărăște cine ce face, cu ce resurse, care vor fi activitățile și sarcinile din cadrul proiectului, cum se va implementa, cum se vor gestiona riscurile.

Având în vedere că în desfășurarea proiectelor pot interveni modificări care au impact asupra costurilor, tehnologiei sau resurselor proiectului, managerul de proiect trebuie să planifice, să urmărească și să reaorganizeze resursele astfel încât obiectivele propuse să fie atinse corespunzător și la timp.

Metodele care permit urmărirea execuției unui proiect sunt următoarele:

-metoda diagramei Gantt;

-metoda PERT (acronimul provine de la Program Evaluation and Review Technique);

-METODA cpm (Critical Path Method);

-metoda Cadrului Logic.

Implementarea proiectului corespunde realizării efective a lucrărilor, atingerii obiectivelor propuse și obținerii rezultatelor dorite, în măsura în care acest lucru este posibil.

Momentul planificării proiectului și scrierea cererii de finanțare sunt drumul către un proiect de succes, drum care nu se oprește însă odată cu semnarea contractului de finanțare, implementarea fiind esențială.

În această etapă, se întâlnesc patru tipuri de activități manageriale: managementul financiar, managementul resurselor umane și al activităților, relația cu finanțatorul/finanțatorii, relația cu beneficiarii.

Prin urmare, “în faza de implementare a proiectului lucrările sunt efectuate, iar progresul lor este monitorizat și evaluat în raport cu planificarea inițială. Dacă apar abateri sau schimbăro față de planul stability, este nevoie de o descriere clară a acestora. Dacă este necesar, proiectul poate fi reorientat sau modificat pentru a se adapta condițiilor schimbate.” (Marton Balogh et al.,2007).

Evaluarea proiectelor se desfășoară atât la începutul proiectului, în vederea acordării finanțării, cât și pe parcursul și la încheierea proiectului.

Evaluarea poate să fie internă, efectuată de către managerul de proiect și externă care este realizată de către finanțator și reprezintă emiterea de judecăți cu privire la următoarele aspecte: dacă au fost atinse obiectivele urmărite prin proiect, dacă resursele umane și financiare au fost folosite bine și dacă a fost corespunzătoare calitatea activităților.

În ceea ce privește încheierea proiectelor, aceasta implică o serie de aspect care țin de definitivarea documentației proiectului, respectiv finalizarea calculului de cheltuieli, elaborarea unui raport despre proiect, care să cuprindă analiza din punct de vedere economic al proiectului, referitoare la costuri și timp, analiza exactității planificărilor și a estimărilor, precum și inspecția calității datelor măsurate, adunate pe parcursul proiectului, crearea unui sumar al proiectului care să folosească ca referință pentru viitoarele proiecte.

În concluzie, accesarea fondurilor externe nerambursabile este un proces care trebuie atent pregătit, iar managementul de proiect înseamnă a face ca lucrurile să se întâmple.

CAPITOLUL II

NECESITATEA DEZVOLTĂRII SERVICIILOR SOCIALE DIN ROMÂNIA PRIN ACCESAREA FONDURILOR EXTERNE NERAMBURSABILE

2.1 Finanțarea serviciilor sociale din România

Legea Asistenței Sociale nr. 292/2011 reglementează cadrul legal al sistemului național de servicii sociale și definește serviciile sociale ca fiind “activitatea sau ansamblul de activități realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum și celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depășirii situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții.” (Legea 292/2011).

Serviciile sociale sunt o componentă a sistemului de protecție socială, alături de prestațiile sociale care reprezintă măsuri bănești cu rol în rezolvarea unor probleme sociale. Serviciile sociale nu se adresează cu predilecție grupurilor vulnerabile, ci acestea au rolul să ajute pe oricine se află într-o situație de dificultate la un moment dat, aici putând fi vorba despre copii sau adulți, familii monoparentale, despre persoane a căror situație juridică este neclară și, în special despre persoane cu dizabilități sau fără adăpost ori cu diferite tipuri de adicții.

Serviciile sociale se organizează în forme și structuri diverse, în funcție de specificul activităților derulate și de nevoile particulare ale fiecărei categorii de beneficiari și presupun o abordare integrată a nevoilor persoanei, în relație cu situația socio-economică, starea de sănătate, nivelul de educație și mediul social al acesteia. (George Neamțu, 2003).

Indiferent de forma juridică, pentru a acorda servicii sociale pe teritoriul României, furnizorii de servicii sociale trebuie să fie acreditați în condițiile legii.

Furnizorii de servicii sociale în România sunt autoritățile publice, organizațiile nonguvernamentale și cultele religioase.

În țara noastră, serviciile sociale funcționează și sunt finanțate descentralizat pe principiul autonomiei locale.

Legea Asistenței Sociale nr. 292/2011, precizează sursele de finanțare ale serviciilor sociale, respectiv:

“-bugetul de stat, bugetul local al județului, respectiv al municipiului București;

-bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv bugetele locale ale sectoarelor municipiului București;

-donații, sponsorizări sau alte contribuții din partea persoanelor fizice ori juridice din țară și din străinătate;

-fonduri externe rambursabile și nerambursabile;

-contribuția persoanelor beneficiare;

– alte surse de finanțare, în conformitate cu legislația în vigoare.” (Legea 292/2011).

După anii 2000, odată cu diversificarea paletei de servicii sociale la nivel național, apoi a introducerii standardelor de calitate și a diversificării tipurilor de furnizori de servicii, domeniul serviciilor sociale s-a aflat într-un proces de modernizare, proces care a fost accelerat de adoptarea Legii nr. 292/2011. Această lege a vizat descentralizarea serviciilor, alocarea mai eficientă a resurselor existente, explorarea unor linii de finanțare noi pentru serviciile sociale dezvoltate la nivel local, diversificarea serviciilor. Însă toate aceste măsuri nu au fost însoțite de metodologii unitare la nivel național, astfel încât autoritățile locale să poată realiza o diagnoză complexă a nevoilor sociale, să aloce un buget corespunzător pentru acoperirea acestor nevoi, sau să poată monitoriza și evalua eficient funcționarea lor.

Criza economică de care a fost afectată și țara noastră a condus la o evoluție lentă a acestui sector și, în unele cazuri, la eliminarea serviciilor sociale de pe agenda autorităților locale, în special în localitățile mici.

În prezent, primăriile locale pot să finanțeze serviciile sociale doar prin intermediul bugetelor locale, de la bugetul de stat fiind finanțate o parte din beneficiile sociale și cele pentru asistentul personal al persoanei cu handicap. Astfel, în condițiile în care orașele mici și comunele se confruntă cu dificultăți în colectarea taxelor locale, există șanse foarte mici pentru finanțarea unor servicii sociale în aceste localități.

Un alt aspect de luat în considerare este acela că bugetarea locală a serviciilor sociale se realizează în general la costuri istorice sau prin raportare la standardele minime de cost, în cazul unui număr limitat de servicii sociale. O bugetare care să se bazeze pe politici și programe publice prioritare, sau pe obiective strategice și rezultate măsurabile și verificabile nu se aplică încă în sectorul social.

Efectele crizei economice, șomajul tinerilor și al persoanelor de peste 45 ani, migrația economică a populației, precum și îmbătrânirea demografică au condus, atât în țara noastră, cât și în alte țări europene, la fenomene și nevoi sociale noi, care solicită măsuri active, flexibile și rapide la nivel național și local, pentru asigurarea unor condiții de viață decentă a cetățenilor și garantarea drepturilor lor fundamentale, astfel încât nevoia de servicii sociale a populației este în continuă creștere.

Serviciile sociale menținute la un nivel de calitate ridicat reprezintă un mijloc prin care cetățenii sunt sprijiniți să devină activi în viața economică și socială a comunităților lor, să depășească situații de dificultate, temporare sau de lungă durată și să contribuie activ la bunăstarea colectivă. Acestea reprezintă un mijloc mai eficient și mai activ de sprijin al populației aflată în situații de vulnerabilitate sau marginalizare, în raport cu beneficiile sociale.

În sistemul național de protecție socială, rolul celor două tipuri de măsuri este complementar, însă “investiția în servicii sociale contribuie la efecte mult mai eficiente de sprijin pe termen lung, ale categoriilor de populație aflate în situație de marginalizare sau vulnerabilitate sporită, serviciile sociale având la bază principiul individualizării intervenției, al ajustării la specificul și nevoile persoanei, la contextul socio-economic în care trăiesc beneficiarii acestor servicii. Acestea răspund mai eficient la situațiile de risc sau de criză și permit o intervenție ajustată la particularitățile beneficiarilor, cu ajutorul unui personal specializat.”(Gabriela Dima, 2013).

Dintr-un studiu realizat de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială – Universitatea din București și European Research Institute on Cooperative and Social Enterprises, rezultă următoarele:

-în țara noastră cheltuielile publice cu sectorul social au crescut în timp, ajungând de la 10,1% din PIB în anul 2002, la 14,9 % din PIB în anul 2010. Rezultate pozitive se înregistrează în materie de protecția copilului, în schimb eficiența în materie de grijă față de bătrâni este limitată. -autoritățile locale au o capacitate limitată de a angaja sau menține personal specializat la nivelul unităților de servicii de asistență socială, sub-finanțarea acestui tip de servicii și a investițiilor associate contribuind la această situație.

-serviciile sociale sunt oferite în general de direcțiile specializate care funcționează în subordinea consiliilor județene și a municipalităților.

În aceste condiții un rol major în dezvoltarea sectorului serviciilor sociale îl au furnizorii privați de servicii sociale și fondurile externe nerambursabile.

Legea 292/2011, prevede că furnizorii privați de servicii sociale au acces la o paletă largă de surse de finanțare. Aceeași lege, în absența unor reglementări europene precise referitoare la achiziționarea serviciilor sociale de pe piața liberă a serviciilor, precizează faptul că în România finanțarea din fonduri publice a serviciilor sociale se realizează pe principiile concurenței, eficienței și transparenței, supunându-se legislației din domeniul achizițiilor publice.

Cu toate acestea, concurența pe piața serviciilor sociale generează deseori conflict în loc de cooperare, având în vedere accesul furnizorilor privați la o finanțare extreme de limitată, eficiența finanțării serviciilor sociale nu a fost niciodată analizată în mod real, iar transparența modalităților de bugetare pentru prioritățile sociale este foarte scăzută.

Principala problemă a finanțării serviciilor sociale în România derivă direct din maniera în care se realizează bugetarea sectorului, care foarte rar are la bază acoperirea unor obiective strategice sau planuri de acțiune realizate dinspre nivel local, progresiv, către cel național.

Această bugetare nu este corelată direct cu nevoile identificate concret în teritoriu, traduse și cuantificate în număr de locuri, tipuri de servicii, volum clar de personal, investiții clare în infrastructură. Totodată, nu există încă o hartă a nevoilor de servicii sociale la nivel național, iar bugetarea în funcție de rezultate nu este nici ea aplicată.

Fenomenul descentralizării serviciilor sociale și modernizarea acestui sector a generat o presiune majoră asupra comunităților locale și județene, în special în ceea ce privește finanțarea sustenabilă a sectorului.

În contextul în care problemele sociale se diversifică extrem de rapid, este esențial ca sectorul serviciilor sociale să fie susținut și dezvoltat prin politici publice solide, care să includă o viziune pe termen lung și un “spațiu de creștere” care să permită inovația socială.

2.2 Fondurile externe nerambursabile – oportunitatea pentru dezvoltarea serviciilor sociale

Experiența ultimilor 15 ani ne arată faptul că, atât la dezvoltarea infrastructurii serviciilor sociale, cât și la dezvoltarea organizațională a furnizorilor de servicii sociale, fondurile externe nerambursabile, au avut un impact și rezultate excelente, ponderea majoritară fiind deținută de fondurile europene. Cu toate acestea, sectorul serviciilor sociale încă se confruntă cu multe lipsuri și incoerențe, fondurile

Astfel, în perioada de pre-aderare sistemul național de asistență socială a beneficiat de suport direct de la Uniunea Europeană prin intermediul instrumentului financiar PHARE. Aceste finanțări au avut drept scop accelerarea reformei sistemului de asistență socială și diminuarea efectelor negative ale politicii regimului communist în domeniul protecției grupurilor dezavantajate, în special copiii în dificultate și persoane cu dizabilități.

În cadrul programului Phare au fost eligibile pentru finanțare nerambursabilă proiectele care au dezvoltat servicii sociale cu caracter primar (servicii sociale care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situații de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială) și servicii sociale integrate/specializate (servicii sociale care au drept scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților individuale pentru depășirea unei situații de nevoie socială.)

Începând cu anul 2007, România a avut ocazia să reformeze sistemul de asistență socială, având în vedere mărimea fondurilor eurpene neramburasbile și experiența acumulată în perioada de pre-aderare.

Astfel, Programul Operațional Regional, în cadrul Domeniului major de intervenție 3.2 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea și echiparea infrastructurii serviciilor sociale, a avut în vedere atât finanțarea unor proiecte vizând centrele sociale cu destinație multifuncțională care pot acoperi o gamă variată de servicii, cu scopul de a ajuta persoanele în dificultate, începând cu acceptarea lor în centru, până la rezolvarea unor probleme specifice cu care acestea se confruntă, temporar, inclusiv prin organizarea unor ateliere de lucru pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independente și a competențelor profesionale, cât și investiții în centrele rezidențiale care asigură servicii de cazare de lungă durată, asigurându-se astfel un cadru adecvat de găzduire și îngrijire a persoanelor aflate în dificultate.

Programul Operațional Regional a reprezentat totodată un mijloc la îndemâna autorităților locale prin care se puteau restructura centrele de capacitate mare în direcția respectării standardelor de calitate în domeniu.

Investițiile în infrastructură reprezintă un obiectiv atractiv în special pentru autoritățile publice și, prin urmare, în măsura în care vor fi adoptate în continuare o serie de măsuri care să vizeze armonizarea obiectivelor de politici publice în domeniul serviciilor sociale cu obiectivele de finanțare existente în Programul Operațional Regional, acest element reprezintă unul important.

Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane este un alt program care a oferit oportunități de finanțare furnizorilor de servicii sociale, respectiv finanțarea programelor de formare a personalului care lucrează în domeniul serviciilor sociale pentru persoane cu dizabilități și facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități la educație și pe piața muncii, ca și grup vulnerabil.

Domeniile majore de intervenție 6.1 Dezvoltarea economiei sociale și 6.2 Îmbunătățirea accesului si participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii, din cadrul axei prioritare 6, au reprezentat o oportunitate pentru a crește angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilități.

În cadrul acestei axe prioritare s-a urmărit promovarea unor programe specifice pentru dezvoltarea personală, atât în scopul consolidării motivației pentru formarea profesională și integrarea grupurilor vulnerabile pe piața muncii, cât și pentru îmbunătățirea accesului acestora pe piața muncii. Totodată, autoritățile locale sunt încurajate să dezvolte parteneriate cu organizațiile nonguvernamentale care reprezintă grupurile vulnerabile, cu scopul de a ajunge mai bine la persoanele sau comunitățile marginalizate cele care au nevoie cel mai mult de un astfel de sprijin.

Axele prioritare și domeniile majore de intervenție ale acestui program au fost generos formulate și au oferit multiple oportunități de finanțare a serviciilor sociale pentru persoane cu dizabilități intelectuale, de formare a personalului din domeniu, iar alocările bugetare au fost relativ mari, ceea ce a constituit premizele unei dezvoltări a serviciilor sociale comunitare.

Totodată, trebuie menționat faptul că programul nu și-a propus dezvoltarea propriu-zisă a serviciilor sociale, ci dezvoltarea instrumentelor și metodelor adecvate pentru furnizarea serviciilor sociale și furnizarea, dezvoltarea și crearea serviciilor flexibile și alternative pentru îngrijirea copiilor și/sau a altor membri ai familiei aflați în îngrijire pe parcursul zilei.

În sectorul social reforma înseamnă trecerea pe cât posibil de la o situație de dependență pasivă lao participare activă în societate, trecere care este posibilă prin crearea de servicii sociale, care trebuie să fie flexibile, adaptate la nevoile beneficiarilor, deschise spre comunitate și oferite de către profesioniști. Totodată, trebuie menționat că Strategia națională privind dezvoltarea serviciilor sociale are în vedere abordarea globală a nevoilor persoanelor aflate în situație de risc social, dezvoltarea serviciilor luând în considerare, cu prioritate, principiul nevoii sociale, diversificarea serviciilor sociale ca factor al orientării instituțiilor de asistență socială spre servicii de proximitate, dreptul persoanelor asistate de a participa la decizia asupra tipului de intervenție socială.

Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a reprezentat resursa de finanțare necesară pentru formarea profesională, una din acțiunile care au putut fi finanțate prin Axa 6.1 fiind chiar dezvoltarea programelor de formare pentru specialiștii implicați în sistemul serviciilor sociale: lucrători sociali, asistenți personali, asistente comunitare, mediatori familiali, mediatori sanitari, asistenți maternali, îngrijitori, personal din instituții rezidențiale.

Îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor și familiilor acestora, o mai bună incluziune socială și un mediu profesional îmbunătățit pentru personal sunt obiective care pot fi atinse cu ajutorul fondurilor nerambursabile, acestea reprezentând o oportunitate pentru dezvoltarea serviciilor sociale în țara noastră.