Managementul Proiectarii Zonei Metropolitane Bucuresti pe Principiul Inteligentei Teritoriale

Managementul proiectării zonei metropolitane bucurești pe principiul inteligenței teritoriale

CUPRINS

Pag.

Introducere

Lucrarea propune o analiză a Municipiului București din punct de vedere socio – cultural, tehnologic, economic, ecologic și al reglementărilor în scopul proiectării zonei metropolitane București pe principiul inteligenței teritoriale.

Lucrarea este structurată în patru capitole. Primul capitol dezvăluie conceptele de bază folosite în lucrare. Al doilea capitol prezintă analiza SWOT a zonei metropolitane București, urmat de capitolul trei care ilustrează conceptul regiunii metropolitane București – Ilfov – Giurgiu. Ultimul capitol al lucrării prezintă avantajele realizării regiunii metropolitane București pe principiul inteligenței teritoriale și modul de funcționare a acesteia.

Am ales să vorbesc despre această temă deoarece îmi doresc ca municipiul București să devină o zonă metropolitană demnă de Uniunea Europeană așa cum sunt Paris, Roma, Viena, Barcelona, Berlin etc. Ceea ce vreau să evidențiez în cadrul acestei lucrări sunt importanța conceptului de inteligență teritorială într-un stat, avantajele acesteia și rolul pe care îl joacă în dezvoltarea unei țări sau regiuni. Mai întai, voi explica semnificația fiecărui termen important precum cluster, pol de dezvoltare economică, inteligență economică, zonă metropolitană, ca mai apoi, să dezvolt subiectul principal al acestei lucrări.

CAPITOLUL 1 : Concepte de bază folosite în lucrare

Societatea actuală se bazează pe informații și cunoștințe, investește mult mai mult în cercetare, dezvoltare și inovare, astfel făcându-și apariția o nouă orientare în domeniul dezvoltării teritoriale. Au apărut anumite concepte precum: cluster inteligent, pol de dezvoltare economică, inteligență teritorială. Scopul acestora este de a crea un mediu favorabil pentru îmbunătățirea acțiunilor de cercetare, dezvoltare și inovare ale organizațiilor și nu numai. În cadrul acestui capitol voi prezenta conceptele de bază pe care le voi folosi în lucrare.

Cluster, cluster inovativ, cluster inteligent

Există mai multe abordări ale conceptului de cluster în literatura de specialitate. Una dintre cele mai importante teorii este cea a lui Marshall. În concepția acestuia, clusterul reprezintă “acele aglomerări industriale ale unor întreprinderi din același domeniu sau din domenii conexe, cu efecte economice asupra forței de muncă, asupra specializării furnizorilor și asupra transferului tehnologic și inovării”. (Marshall, 1920)

O altă abordare a conceptului de cluster este cea a lui Porter conform căruia acesta reprezintă “o concentrare geografică de companii și instituții interconectate într-un anumit domeniu”. (Porter, 1998)

De asemenea, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice din cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri prezintă o definiție mai amplă a conceptelor de cluster si cluster inovativ. Conform acesteia, clusterul reprezintă „o concentrare geografică de firme interconectate, furnizori, universități și institute de cercetare – dezvoltare, administrații publice locale și organizații conexe, care creează sinergii directe și indirecte între ele”. (MECMA, 2012)

Clusterul inovativ este definit ca fiind acel „cluster formal organizat, ce are ca scop stimularea activității de inovare prin promovarea de interacțiuni susținute între membrii săi și prin contribuția efectivă la cercetare, dezvoltare, inovare, transfer tehnologic, networking și diseminare de informații între membrii clusterului”. (MECMA, 2012) Scopul principal al acestui tip de cluster este de a sprijini si a stimula IMM-urile să se implice în activitățile colaborative de cercetare – dezvoltare – inovare, în transferul de know – how și expertiză.

Clusterul inteligent este și el dominat de latura sistemului de inovare focalizată pe dezvoltarea de noi produse si servicii. Ceea ce deține în plus clusterul inteligent este „spațiul virtual (digital) de colaborare care generează un mediu de dezvoltare și partajare a cunoștințelor și a capabilităților de cercetare, dezvoltare și inovare”. (MECMA, 2012) Momentan acest concept este destul de puțin utilizat în literatura de specialitate.

Pol de dezvoltare economică, pol de dezvoltare durabilă

Dezvoltarea economică este reprezentată de un ansamblu de transformări la nivel cantitativ, structural și calitativ, atât în cadrul economiei, cât și în cadrul tehnologiei și al cercetării științifice. Aceasta depinde de factori cu acțiune directă precum: factorul uman, material, tehnologic etc. și de factori cu acțiune indirectă precum: rata investițiilor, politica financiară, politica monetară, politica bugetară, cheltuielile de cercetare – dezvoltare etc. Conceptul de pol de dezvoltare economică semnifică acele concentrări de industrii din cadrul unui teritoriu care generează efecte importante asupra economiei țării. De asemenea, există concepte asemănătoare precum: pol de creștere urbană, care reprezintă un centru al dezvoltării economice și pol de dezvoltare urbană, care este reprezentat de industrii dinamice, acestea la rândul lor făcând investiții și generând efecte importante de antrenare asupra economiei. Conform HG nr.998/2008, la nivelul României sunt desemnați șapte poli de creștere urbană (Iași, Ploiești, Constanța, Timișoara, Craiova, Cluj – Napoca și Brașov) și 13 poli de dezvoltare urbană (Arad, Baia Mare, Brăila, Bacău, Deva, Galați, Oradea, Râmnicu – Vâlcea, Pitești, Satu Mare, Târgu Mureș, Sibiu și Suceava). Acești poli au fost desemnați pe baza unor criterii precum: potențialul de dezvoltare economică, serviciile publice furnizate, factorii de mediu și de cultură antreprenorială ce caracterizează respectivul centru urban, capacitatea de cercetare – dezvoltare – inovare, gradul de accesibilitate la infrastructura de transport, capacitatea de asociere, infrastructura de afaceri adecvată etc.

Discuțiile legate de dezvoltarea durabilă au început prin anii ’70, la Stockholm în cadrul Conferinței privind Mediul Ambiant, atunci când s-a pus problema deteriorării mediului înconjurător în urma acțiunilor oamenilor. Dezvoltarea durabilă, conform Raportului Brundtland, „este cea care urmărește nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile lor”.(Raportul Brundtland, 1987) Acest concept încearcă să stabilească un cadru teoretic final pentru luarea deciziilor în orice fel de situație în care se găsește raportul om – mediu, fie că este vorba de mediul economic, social sau înconjurător. Inițial, conceptul de dezvoltare durabilă a apărut datorită crizei ecologice determinată de exploatarea industrială a resurselor și datorită degradării mediului înconjurător într-un mod alarmant. Ulterior, acest concept s-a extins asupra calității vieții și sub aspect economic și social. Pentru ca omenirea să ia măsuri în ceea ce privește durabilitatea calității vieții, a fost nevoie mai întâi să se lovească de o criză a resurselor naturale, în special a celor legate de energie, a fost nevoie de descoperirea unei găuri în stratul de ozon pentru a se încerca reducerea consumului de substanțe dăunătoare stratului protector care înconjoară planeta, explozia de la Cernobâl etc.

Dezvoltarea durabilă este compusă din mai multe etape. Prima fază a etapei științifice este observarea. În urma acesteia se identifică metode și tehnici științifice cu ajutorul cărora se vor îndeplini obiectivele dezvoltării durabile. A doua componentă a procesului este reprezentată de actori. Comunicarea dintre actori va depinde de relația dintre aceștia și percepția fiecărui actor cu privire la aderarea la un proces de schimbare. Ultima componentă este politica, definită prin mecanisme de evoluție. Acestea au ca scop reînodarea unor legături interne strânse pentru a stabiliza societatea. Politica trebuie să răspundă nevoilor populației și să asigure dezvoltarea echilibrată a spațiului respectiv. Un rol inovator îl are democrația participativă. Spațiul în care se îmbină aceste elemente, ducând la realizarea unei dezvoltări durabile a zonei, reprezintă un pol de dezvoltare durabilă. Avem nevoie de cât mai multe zone de acest gen deoarece, la nivel ecologic si economic, planeta se confruntă cu probleme serioase precum deteriorarea și poluarea factorilor vitali de mediu (apă, aer, sol), tendința de epuizare a resurselor naturale de energie, de hrană si materii prime. Toate acestea duc la schimbări climatice vizibile, deteriorarea mediului înconjurător, scăderea biodiversității, a calității vieții și afectarea sănătății populației.

Inteligență economică

Inteligența economică sau Business Intelligence, așa cum o numesc americanii, reprezintă un proces care sprijină managementul unei afaceri cu scopul de a o eficientiza prin decizii oportune și bine fundamentate. Acest proces implică sisteme informatice care sunt folosite ca instrumente destinate managerilor pentru a identifica, extrage și analiza datele și informațiile acumulate la nivelul organizației în vederea fundamentării deciziilor de business. Datele sunt transformate în informații, informațiile în decizii și deciziile în acțiuni. Cea mai mare parte a acestor date și informații se regăsesc în sistemele proceselor interne precum sisteme de planificare a resurselor întreprinderii (ERP), de management a relațiilor cu clienții (CRM), sistem de management al unui depozit (WMS), baze de date, fișiere etc. Aceste sisteme se caracterizează prin volumul mare de date, gradul ridicat de specificitate și diversitatea formelor de stocare. Un sistem de inteligență economică de tip operațional susține activitățile zilnice prin diferite funcționalități precum: informații actualizate în timp real, analize ușor de realizat de către orice utilizator, acces securizat la date.

Acest concept reprezintă o trecere spre o nouă cultură organizațională, cea a unui sistem de management bazat pe obiective clare și rezultate eficiente obținute într-un interval de timp optim. Unele dintre obiectivele propuse pot fi: creșterea relevanței informațiilor, oferirea de soluții de afaceri la costuri reduse în vederea realizării avantajelor competiționale companiei, accesul facil la date pentru un număr cât mai mare de utilizatori etc. Prin intermediul unui sistem de Business Intelligence operațional putem întreprinde diverse acțiuni precum: vizualizarea interactivă a datelor deoarece vederea este cel mai puternic simț al omului, așadar oamenii percep informațiile mai bine vizual; accesarea datelor indiferent de volumul acestora; explorarea, înțelegerea și descoperirea de noi informații; comunicarea informațiilor „asamblate” într-un tablou de bord interactiv.

Inteligență teritorială

Conceptul de inteligență teritorială este destul de nou și puțin abordat în literatura de specialitate. Acesta a apărut ca o „alternativă la modelele de dezvoltare teritorială bazate pe eficiența economică pe termen scurt și pe politica autorităților centrale”. (Girardot, 2008)

O primă definiție a acestui termen a fost dată tot de Jean – Jacques Girardot în anul 1999 cu scopul de a propune o nouă abordare în domeniul dezvoltării teritoriale. Acesta susține că abordarea se bazează pe „o perspectivă multidisciplinară, sistematică și științifică ce integrează și utilizează tehnologiile informatice și de comunicații, metodele multicriteriale și analizele spațiale în procesul de observare și de interpretare a rezultatelor la nivelul unui anumit teritoriu cu scopul înțelegerii structurii, sistemului și a dinamicii acestuia”. (Girardot, 1999) Inteligența teritorială reprezintă un set de cunoștințe care aparțin mai multor domenii având scopuri comune precum înțelegerea structurii și dinamicii unui teritoriu. Aceasta mai reprezintă un instrument destinat actorilor folosit în implicarea acestora în procesul de dezvoltare durabilă a teritoriului.Aceeași perspectivă bazată pe cunoștințe o are și Dumas conform căruia inteligența teritorială reprezintă un proces de cunoaștere complexă și de organizare a informațiilor teritoriale.

Bertacchini are o viziune asemănătoare cu cea a lui Girardot și Dumas asupra acestui concept. Acesta este de părere că inteligența teritorială este „un proces informațional și antropologic”, cu caracter continuu, inițiat de către actori, prin intermediul căruia resursele teritoriale sunt alocate și mobilizate cu scopul de „a transforma energia sistemului teritorial în capacități de proiect”. (Bertacchini, 2004)

În anul 2008, pe baza definițiilor de mai sus, Ugarte a propus o altă abordare. Conform acestuia, toate definițiile noțiunii de inteligență teritorială abordează teritoriul ca fiind o realitate ce înfățișează capabilități de auto – organizare și capacități de învățare definite ca aptitudini de aplicare a cunoștințelor și expertizei pe baza experienței anterioare. Teritoriul poate fi văzut ca fiind un sistem inteligent care își mobilizează cunoștințele și își schimbă starea și acțiunile în funcție de orice situație nou apărută. Saccheri este de părere că fundamentarea inteligenței teritoriale este condiționată de prezența la nivel teritorial a unor strategii integrate ce au ca scop creșterea calităților individuale, multiplicarea cunoștințelor prin intermediul unor mecanisme și fluxuri de comunicare orizontală și verticală și înțelegerea factorilor de mediu, sociali și politici ce influențează dezvoltarea teritorială.

Discutând din punct de vedere metodologic – operațional, conceptul de inteligență teritorială ajustează metode științifice fundamentale și instrumente de cercetare cu rolul de a analiza teritoriile și informațiile teritoriale partajate ulterior cu sprijinul tehnologiilor informatice și de comunicații. În acest mod, se impune realizarea deosebirii dintre conceptele de inteligență teritorială, inteligență economică teritorială și conceptul anglo – saxon de dezvoltare a comunității teritoriale. Prin urmare putem susține că inteligența teritorială implică mai mult decât inteligența economică, nu limitează dezvoltarea teritorială doar la creșterea economică și are ca scop principal dezvoltarea sustenabilă a teritoriului printr-o abordare teritorială globală care include dimensiunile economice, sociale, de mediu și culturale, presupunând un proces de cunoaștere multidisciplinar și multisectorial bazat pe parteneriat.