Managementul Politicilor DE Investitii ALE Firmei Imsat S.a

MANAGEMENTUL POLITICILOR DE INVESTIȚII ALE FIRMEI-IMSAT S.A.

Cuprins

Introducere

Lista figurilor și a tabelelor

Capitolul 1 Managementul firmei

Conceptul de management

Formele și instrumentele de exercitare a managementului firmei

1.2.1 Procesele de management

1.2.2 Relațiile de management

Funcțiile managementului

Funcția de previziune

Funcția de organizare

Funcția de coordonare

Funcția de antrenare-motivație

Funcția de control-evaluare

Capitolul 2 Investițiile firmei

2.1 Conceptul de investiții

2.2 Tipuri de investiții la nivelul unei firme

2.3 Indicatorii de eficiență economică a investițiilor la nivelul unei firme

Capitolul 3 “ Managementul politicilor de investiții ale firmei-IMSAT S.A

3.1 Prezentare generală a firmei IMSAT S.A

3.2 Istoricul societății IMSAT S.A

3.3 Analiza resurselor umane societății IMSAT S.A

3.4 Analiza calificării forței umane în cadrul societății IMSAT S.A

3.5 Analiza activului patrimonial în societatea IMSAT S.A

3.6 Analiza patrimoniului societății comerciale IMSAT S.A

3.7 Analiza contului de profit și pierdere a societății IMSAT S.A

3.8 Analiza mașinilor,utilajelor și mijloacelor de transport

Concluzii și propuneri

Bibliografie

INTRODUCERE

Lucrarea intitulată ,, Managementul politicilor de investiții ale firmei-IMSAT ” este structurată în trei capitole, având în vedere management, investiția fimei și a indicatorilor de eficiență economică.

În capitolul 1, am avut în vedere prezentarea conceptului de management . Totodată am evidențiat funcțiile managementului precum și instrumentele de manifestare.

Conceptul de investiții , tipurile de investiții la nivelul unei firme și indicatorii de eficiență economică a investițiilor reprezintă obiectul de studiu al celui de-al doilea capitol

Ultimul capitol ,studiul de caz, redă într-o aplicare practică a noțiunilor referitoare la managementul firmei și la manifestarea investițiilor la nivelul firmei IMSAT

Deși apare la început ca o cheltuială de bani, investiția nu poate fi ruptă de conținutul său material concret, crearea elementelor de capital fix; scopul său final, însă, este câștigul.

Termenul indicator are în vedere un instrument cu ajutorul căruia să se poată reda starea unui sistem la un moment dat.

În principal, rolul indicatorului este să atragă atenția asupra situațiilor concrete în care funcționează sistemul într-o anumită perioadă.

Lista figurilor

Figura 1.1 Funcțiile conducerii……………………………………………….12

Figura 2.1 Funcțiile managementului………………………………………..18

Figura 3.1 Evoluția necesităților în raport cu satisfacerea lor…………..28

Figura 4.1 Investițiile…………………………………………………………..31

Figura 5.1 Localizarea sediului social IMSAT S.A……………………..…53

Figura 6.1 Domenii de activitate a societății IMSAT S.A…………………53

Figura 7.1 Cifra de afaceri totală a anului 2014……………………….…71

Figura 8.1 Rata profitului………………………………………………….…73

Figura 9.1 Rata rentabilității activelor………………………..…………….73

Lista tabelelor

Tabel 1.1Grupe de decizii și acțiuni…………………………………………….11

Tabel 2.1 Fazele principale……………………………………….…………..….15

Tabel 3.1 Determinarea analizei factorilor………………………………….…17

Tabel 4.1 Factori de care depinde nivelul rezultatelor obținute…………….22

Tabel 5.1 Coordonarea……………………………………………………….…..27

Tabel 6.1 Trăsături specifice a eforturilor implicate……………………….…36

Tabel 7.1 Definirea investițiilor………………………………………………….37

Tabel 8.1 Posibilitatea abordării multidimensionale a conceptului….…….38

Tabel 9.1 Echilibrul între resurse……………………………………………….40

Tabel 10.1 Tipuri de clasificare după natura lor…………………………..….41

Tabel 11.1 Investiții după sursa de finanțare……………………………………42

Tabel 12.1 Investiții după natura lor………………………………………….…43

Tabel 13.1 După modul în care se execută investițiile………………………..44

Tabel 14.1 Din punctul de vedere al scopului investițiilor…………………. 45

Tabel 15.1 Investiții în funcție de venituri………………………………….… 45

Tabel 16.1 Structurarea investițiilor………………………………………….. 45

Tabel 17.1 Investițiile în raport curiscul aferent …………………………….46

Tabel 18.1 Clasificarea investițiilor în raport cu cronologia intrărilor ieșirilor……………………………………………………………………….…….47

Tabel 19.1 Indicatori cu caracter general ……………………………………50

Tabel 20.1 Indicatorii de bază………………………………………………… 52

Tabel 21.1 Firmele concurente alături de IMSAT S.A…………………….. 55

Tabel 22.1 Punctele forte ale societății IMSAT S.A………………………… 58

Tabel 23.1 Cei mai importanți furnizori de materii prime și materiale…. 59

Tabel 24.1 Informații necesare analizei resurselor umane………………. 60

Tabel 25.1 Analiza calificării forței de muncă…………………………….. 62

Tabel 26.1 Patrimoniul societății comerciale IMSAT SA………………… 66

Tabel 27.1 Datoriile totale pe structură și vechime………………………. 68

Tabel 28.1 Analiza contului de profit și pierdere…………………………. 71

Tabel 29.1 Structura cheltuielilor de exploatare…………………………. 73

Tabel 30.1 Obligațiile față de bugetele……………………………………. 75

Tabel 31.1 Obligațiile față de bugetele locale……………………………. 76

CAPITOLUL 1

MANAGEMENTUL FIRMEI

1.1 CONCEPTUL DE MANAGEMENT

Managementul are un triplu înțeles activitatea practică (proces) , factor de decizie (individul sau echipa) și știința.

Managementul s-a definit ca știință relativ recent prin eforturile depuse de specialiști din întreaga lume ca răspuns la presantele necesități ale practicii sociale.

Prin management se înțelege frecvent și un grup , o echipă sau o persoană investiți cu autoritatea , competențele și răspunderile funcției de conducere într-o firmă.

Managementul analizează procesele și relațiile de management din cadrul organizațiilor precum și mediul in care acestea acționează , în vederea conceperii de metode , tehnici și modalități de conducere astfel încât să crească competitivitatea organizației.

Managementul firmei reprezintă un constituent important a științei managemetului , o parte importantă a literaturii mondiale de management fiind consacrată acestui domeniu.

Managementul firmei este tratat din multiple puncte de vedere care adesea se deosebesc substanțial între ele. Într-un cunoscut dicționar francez Larousse, managementul este definit ca fiind „ știința tehnicilor de conducere și gestiune a întreprinderii”.

Baza științei managementului o reprezintă studiul relațiilor și proceselor de

management care nu trebuie asemănat cu relațiile și procesele economice ce diferă în conținut și nici cu alte componente ale firmelor de natură economică , tehnică sau umană.

Ceea ce caracterizează știința managementului întreprinderii este amplasarea în centrul investigațiilor sale , a omului în toată complexitatea sa ca subiect și ca obiect al managementului prin prisma scopului ce-i revin în strânsă interdependență cu obiectivele , resursele și mijloacele sistemelor în care este înglobat.

Conținutul managementului firmei este alcătuit dintr-un ansamblu de decizii și acțiuni privind procesele de dimensionare , structurare și execuție a prestațiilor în conformitate cu cerințele și așteptările clienților, în condițiile unei eficiențe.

În principal , managementul firmei urmărește două ținte:

Gestionarea unor capacități, resurse și a unor fonduri care aparțin firmei și asigurarea unei corelări logice între componente , unități , resurse umane și între acestea și utilările tehnice existente.

Garantarea unei poziții cât mai bune a firmei pe piața pe care acționează interacționând sub impactul diverșilor factori de mediu și urmărirea atingerii obiectivelor economice , stabilite în condiții de eficiență.

Pentru a putea fi realizate aceste obiective trebuie să îndeplinească trei grupe de decizii și acțiuni:

Tabelul nr.1Grupe de decizii și acțiuni

Sursa : Nicolescu Ovidiu, Management

Managementul firmei reprezintă o componentă a științei managementului fiind și cea mai dezvoltată dar și cea mai cunoscută in condițiile unei economii de piață fiind considerată importantă.

Managementul unei unități îi revine ca obiectiv să indentifice problemele adevărate cere țin de această activitate și să le înlăture pe cele false, săle formuleze in mod concret , să stabilească scopul , obiectivele dar și prioritățile. În acest sens , un rol esențial revine persoanelor care aparțin sistemului managerial ,conform treptei ierarhice pe care se găsesc.

Managerul apare ca o știință economică cu caracter de „frontieră” care utilizeză metode și tehnici proprii altor științe , ajustându-le la specificul ei. O abordare din diferite unghiuri de vedere a unui subiect oferă șanse mult mai mari pentru rezolvarea sa optimă.

1.2 FORMELE ȘI EXERCITARE A MANAGEMENTULUI FIRMEI

Prin instrument managerial se întelege o categorie managerială care  constituie mijlocul  utilizat  de  manager  pentru  a  exercita funcțiile manageriale.

Instrumentul managerial include mijloace metodologice și tehnologice de natură informațională care sunt necesare în  conceperea,desfășurarea și optimizarea procesului .

În conținutul instrumentului managerial își fac loc componente ce amplificaă caracterul participativ, economic, dinamic si multidisciplinar.

Ca urmare, are loc o sporire a eficacității utilizării instrumentelor de conducere la nivelul societatilor comerciale .

1.2.1 Procesele de management

Totalitatea proceselor de muncă care se desfășoară în orice sistem uman, inclusive întreprindere , se poate împărți în două categorii principale : procese de execuție și procese de management.

Procesele de execuție se individualizează prin faptul că forța de muncă fie acționează direct asupra obiectelor muncii prin intermediul mijloacelor de muncă , asigură un ansamblu de produse și servicii corespunzătoare naturii proceselor de muncă implicate și obiectivelor previzionate.

Procesele de management , se caracterizează prin aceea că o parte din forța de muncă acționează aupra celeilalte părți ,în vederea realizării unei eficiențe cât mai sporită , având un character predominant multilateral .

Concret , procesul de management consistă în ansamblul fazelor , a proceselor prin care se determină obiectivele acestora și ale subsistemelor incorporate , resursele și procesele de muncă necesare realizării lor prin care se integrează și controlează munca personalului folosind metode și tehnici pentru a îndeplini cât mai eficace rațiunile ce au determinat înființarea firmelor.

În cadrul proceselor de management se remarcă mai multe componente principale cărora le corespund funcțiile conducerii-previziunea , organizarea, coordonarea , antrenare-motivație , control-evaluare .

Figura nr1. Funcțiile conducerii

Procesul tipic de management se organizează în funcție de modul în care au fost concepute și exercitarea atributelor sale , în trei faze principale:

Tabelul nr.2 Fazele principale

Sursa:Nicolescu Ovidiu,Managementul întreprinderilor mici și mijlocii

Între cele trei faze ale managementului firmei există o strânsă interdependență , fiind anevoios de disociat , rezultate din unitatea și complexitatea procesului de conducere.

În fapt , procesele de execuție și management sunt complementare , delimitarea lor fiind decurgerea în mod firesc al adâncirii diviziunii sociale a muncii.

1.2.3 Relațiile de management

În esență , relațiile de management pot fi definite ca raporturile care se fixează între componenții unui sistem și între aceștia și componenții altor sisteme , în procesele previzionării , organizării , coordonării, antrenării-motivației și control-evaluării activitîților firmei .

Analiza factorilor care condiționează caracteristicile relațiilor de management în cadrul firmelor relevă o triplă determinare : social-economică , tehnico-materială și umană.

Tabelul nr.3 Determinarea analizei factorilor

Sursa :Cibela Neagu, Managementul firmei

În esență , principalele variabile care condiționează relațiile de management din firmă sunt : sfera atribuțiilor , competențelor și responsabilităților firmei, dimensiunea sa , complexitatea producției , caracteristicile proceselor tehnologice, dispersia teanagementului firmei există o strânsă interdependență , fiind anevoios de disociat , rezultate din unitatea și complexitatea procesului de conducere.

În fapt , procesele de execuție și management sunt complementare , delimitarea lor fiind decurgerea în mod firesc al adâncirii diviziunii sociale a muncii.

1.2.3 Relațiile de management

În esență , relațiile de management pot fi definite ca raporturile care se fixează între componenții unui sistem și între aceștia și componenții altor sisteme , în procesele previzionării , organizării , coordonării, antrenării-motivației și control-evaluării activitîților firmei .

Analiza factorilor care condiționează caracteristicile relațiilor de management în cadrul firmelor relevă o triplă determinare : social-economică , tehnico-materială și umană.

Tabelul nr.3 Determinarea analizei factorilor

Sursa :Cibela Neagu, Managementul firmei

În esență , principalele variabile care condiționează relațiile de management din firmă sunt : sfera atribuțiilor , competențelor și responsabilităților firmei, dimensiunea sa , complexitatea producției , caracteristicile proceselor tehnologice, dispersia teritorială a subdiviziunilo întreprinderilor etc.

1.3 FUNCȚIILE MANAGEMENTULUI

După cum a rezultat din caracterizarea managementului, esența sa o reprezintă funcțiile sau atributele.

O premisă majoră pentru descifrarea conținutului științei și practicii exigente o reprezintă cunoașterea și priceperea funcțiilor managemetului int-un mod aprofundat pentru o mai bună utilizare si deprindere eficientă a sistemelor , metodelor , tehnicilor , procedurilor și modalităților ce-i sunt particulare.

Cel ce a identificat și a cercetat procesele de management pentru prima dată a fost Henry Fayol , în cadrul lor definind cinci funcții principale : previziunea, organzarea, comanda , coordonarea, și controlul .

Ulterior , alți specialiști au partajat procesul de management diferit, stabilind funcții parțial altele.

După opinia mea, procesul de management se poate partaja, având în vedere natura sarcinilor implicate de desfășurarea lui și modul de realizare, în cinci funcții :

Figura nr 2 Funcțiile managementului

Deși numărul funcțiilor diferă de la un autor la altul , esența lucrurilor este aceeași. Frecvent anumite activități dintr-o funcție sunt scoase din context devenind astfel o funcție de sine stătătoare .

Manifestarea funcției de comandă se realizează în activitatea de antrenare și motivarea acțiunilor desfășurate în procesul de management dar nu se poate relata că elementele de „comandă” au dispărut în totalitatea lor.

Procesul de management are un caracter ciclic care începe cu caracterizarea scopului propus , se continuă cu stabilirea obiectivelor pe un anumit termen , se constituie sarcinile pentru componenții unității și se încheie cu studierea realizărilor.

1.3.1 Funcția de previziune

Funcția de previziune costă în ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se determină principalele obiective ale firmei-societate comercială sau regie autonomă – și componentele sale, precum și resursele și principalele mijloace necesare realizării lor.

Previziunea a devenit o parte din mentalitatea managerilor , care trebuie ca prin activitatea pe care o desfășoară să anticipeze modul în care decurg activitățile. Cel care manageriază trebuie să orienteze constant unitatea pentru obținerea unor performanțe ridicate prin anticiparea modalităților de desfășurare a proceselor economice din unitate pe baza rezultatelor obținute și experiența acumulată.

Previziunea răspunde deci la întrebările ce trebuie și ce poate fi realizat în cadrul firmei.

Exprimarea funcției de previziune presupune organizarea activităților și parcurgerea unor etape

Stabilirea perspectivei , a direcției în care trebuie îndrumată acțiunea , identificarea informațiilor necesare , pe baza cărora se exprimă acțiunile viitoare . Această etapă trasează viitoarele investiții și dezvoltarea mijloacelor de producție , în funcție de noua structură a activităților ce se va efectua în unitate.

Definirea obiectivelor se face pe baza unor informațiicare au fost analizate în etapa anterioară, sunt emise obiectivele generale , la nivelul unității economice , și cele derivate la nivelul subdiviziunilor organizatorice care sunt implicate în realizarea lor . Aceasta se realizează doar atunci când previziunea se referă la o perioadă de timp scurtă.

Stabilirea programelor pentru fiecare sector de activitate , fiind analizate ca parte integrantă din programul general.

Definirea mijloacelor materiale și financiare necesare obiectivelor propuse, în această etapă managerul efectuează pe baza unui sistem de parametri o analiză a eficienței economice privind utilizarea factorilor de producție implicați în realizarea obiectivelor.

Efectuarea consecințelor deciziilor adoptate , cuprinde atât aspecte privind efectuarea proceselor economice din unitate cât și fructificarea rezultatelor realizate

Previziunile se concretizează în prognoze , planuri și programe :

Prognozele ce acoperă un orizont minim de 10 ani , au un caracter aproximativ , nefiind obligatorii. Fie că sunt normative sau exploratorii , prognozele , se rezumă la principalele aspecte implicate , în final conținând un set de date cu valoare indicativă referitoare la principalele activități încorporate.

Prognozele reflectă estimarea progresului condițiilor în care va funcționa unitatea la stadiul unui orizont de timp nedefinit.

Nivelul în care rezultatele obținute prin prognoza nivelului unor procese și fenomene vor concorda nivelului concret al acestora peste un anumit număr de ani , depinde de mai mulți factori :

Tabelul nr.4 Factori de care depinde nivelul rezultatelor obținute

Sursa: Nicolescu Ovidiu , Management

În funcție de orizontul de timp pentru care se emit , prognozele , pot fi pe termen scurt , mediu și lung .

Acestea pot fi punctul de plecare al adoptării unei strategii de dezvoltare dacă sunt elaborate pe diferite domenii de activitate al unei unități economice.

Aplicarea unor metode moderne și dezbaterea corespunzătoare a informațiilor disponibile au misiunea de a asigura mari șanse în obținerea unor soluții durabile, un rezultat potrivit cu realitățile ulterioare care vor caracteriza perioada de timp pentru care se elaborează prognozele.

Planurile reprezintă constituentul funcției de previziune cel mai frecvent întâlnită în unitățile economice .

Planurile, în care se concretizează cea mai mare parte a proceselor de previziune , de regulă,se referă la perioade cuprinse între 5 ani și o lună. Gradul lor de detaliere variază invers proporțional cu orizontul , în mod firesc planurile curente fiind detaliate , în timp ce planul firmei pe 5 ani se rezumă doar la obiectivele fundamentale ale întreprinderii și principalele resurse aferente .

Programele reprezintă a treia modalitate principală de concretizare a previziunii. Caracteristic lor este orizontul redus , cel mai adesea un deceniu , o săptămână, o zi, un schimb, o oră .

Programele sunt detaliate , elementele cuprinse fiind obligatorii și prezentând un grad ridicat de certitudine.

De obicei , programele cuprind previzionări referitoare la activitatea de fabricație și aprovizionare , stabilind în mod clar cantitățile de produs sau materia primă pe echipe de muncă și executanți , la nivel de săptămână, zi , schimb .

În condițiile trecerii la economia de piață , definitoriu societăților comerciale în perioada actuală este reconsiderarea abordării funcției de previziune , în sensul fundamentării sale pe cercetări de piață,pe cerințele consumatorilor , apelând la instrumentul de marketing și a exercitării la nivelul agentului economic .

1.3.2 Funcția de organizare

Funcția de organizare reprezintă constituentul cel mai complex a managmentului . Contribuția sa se manifestă în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor rezultate ca urmare a exprimării funcției de previziune .

Are misiunea să indice cum să facă unitatea economică pentru a atinge obiectivele prestabilite.

Funcția de organizare reprezintă ansamblul proceselor de management prin intermediul cărora se stabilesc și delimitează procesele de muncă fizică și intelectuală și componentele lor precum și gruparea acestora pe posturi , formații de muncă ,compartimente și atribuirea lor personalului , corespunzător anumitor criterii economice, tehnice și sociale , în vederea realizării în cât mai bune condiții a obiectivelor previzionate .

Deci , funcția de organizare răspunde la întrebarea cine și cum contribuie la realizarea obiectivelor firmei? Răspunsul îl constituie combinarea directă a resurselor umane și în mod indirect , materiale și financiare , la nivelul locurilor de muncă , compartimentelor și firmei în ansamblul său.

Exercitarea funcției de organizare presupune :

Delimitarea subdiviziunilor organizatorice sau a compartimentelor în care se execută activități de obținere a produselor sau a unor servicii pentru unități sau terți . Raționalizarea compartimentelor , dar și compartimentarea acestora asigură o bună punere în valoare a resurselor pe care le are.

Prezintă atenție la aspecte ca numărul , felul și dimensiunea , ca locuri în care se desfășoară activitatea rentabilă .

Stabilirea posturilor , se delimitează pe fundamentul unor norme și a volumului lucrărilor necesare de executat într-un anumit timp.

Precizarea sistemului de relații organizatorice care au scopul de a asigura între ele unitatea de conducere dar și de cooperare între posturi saau compartimente.

Definirea sistemului informațional , fără de care desfășurarea procesului decizional , dar și procesul de management nu poat fi concepute.

În condițiile trecerii la economia de piață, organizarea prezintă o anumită energie , ea fiind nevoită să se adapteze continuu la noile cerințe dar să și ofere răspuns la problemele care apar la nivelul funcționalității unității.

1.3.3 Funcția de coordonare

Funcția de coordonare constă în ansamblul proceselor de muncă prin care deciziile și acțiunile personalului firmei și ale subsistemelor sale , se armonizează în cadrul previziunilor și sistemului organizatoric stabilite anterior .

Coordonarea este o organizare în dinamică a cărei necesitate rezultă din :

Dinamismul agentului economic și al mediului înconjurător , care nu poate fi reflectat în totalitate în planuri și în sistemul organizatoric.

Originalitatea reacțiilor personalului și subsistemelor firmei, complexitatea și diversitatea ce necesită o reacție operativă , de natură să asigure coerelarea adecvată a deciziilor și a acțiunilor acestora .

Pentru asigurarea unei coordonări eficiente este primordială existența unei comunicări adecvate la toate nivelurile managementului , prin comunicare înțelegând transmiterea de informații și perceperea integrală a mesajelor conținute .

Exercitarea funcției de coordonare într-un climat propice de muncă asigură managerului un plus de competență în acest sector.

Managerului i se cere să respecte anumite cerințe , pentru a putea exercita funcția de coordonare : echilibrarea sarcinilor între subordonați , practicarea unor metode de management și procedee de lucru adaptate diferitelor categorii de angajați , aplicarea delegării de autoritate și răspundere .

În principal , coordonarea se realizează sub două forme :

Tabelul nr.5 Coordonarea

Sursa: Nicolescu Ovidiu , Management

Exercitarea funcției de coordonare implică și factoril timp , momentul în care se execută poate influența într-un mod pozitiv sau nu efectuarea unor activități , prevenirea sau nu a efortului de a fi irosit de către timp.

Coordonarea este funcția managementului mai puțin formalizată , ce depinde de latura umană , a potențialului cadrelor de conducere , ale cărei rezultat sunt determinate de fondul celorlalte funcții ala managementului .

1.3.4 Funcția de antrenare-motivație

Funcția de antrenare-motivație înglobează ansamblul proceselor de muncă prin care se determină personalul firmei să își aducă aportul la realizarea obiectivelor unității.

Scopul antrenării , care are un evident caracter operațional , este un aport cât mai eficace a personalului de execuție și de conducere la realizarea obiectivelor ce îi sunt atribuite de scopul întreprinderii.

Antrenarea răspunde la întrebarea : de ce oamenii participă la activitatea unei unități , indiferent care este aceasta?

Esența antrenării o reprezintă motivarea , ce constă în corelarea satisfacerii necesităților și intereselor personalului cu realizarea obiectivelor și sarcinilor atribuite .

Motivarea este pozitivă sau negativă , în funcție de modul de determinare a realizărilor personalului și de rezultatele obținute .

Cea pozitivă are efecte benefice pentru realizarea antrenării și se bazează pe creșterea satisfacțiilor personalului din participarea la procesul muncii , ca urmare a realizării sarcinilor atribuite .

Motivarea negativă se încrede pe amenințarea personalului cu reducerea satisfacțiilor dacă nu îndeplinește obiectivele și sarcinile atribuite , al căror nivel îl face inaccesibil pentru cea mai mare parte a acestora.

Se folosește cu prioritate în întreprinderea modernă motivarea pozitivă deoarece la același volum de resurse financiare utilizate pentru motivare o parte mai mare a personalului obține satisfacții din participare.

Pentru o antrenare eficace este necesar ca procesul motivării personalului să întrunească simultan mai multe caracteristici :

Să fie complex , utilizare combinată atât a stimulentelor materiale , dar și morale , pe baza factorilor implicați , endogeni și exogeni agentului economic .

Să fie diferențiat , motivațiile considerate să țină cont de caracteristicile fiecărei persoane sau colectiv de muncă , astfel să se obțină un maximum de participare la stabilirea și realizarea obiectivelor firmei .

Să fie gradual , satisfacerea nevoilor personalului succesiv și în strânsă corelație cu contribuția sa , ținând cont de interdependențele dintre diferitele categorii de necesități .

Figura nr 3 Evoluția necesităților în raport cu satisfacerea lor

După cum rezultă din grafic o necesitate de ordin inferior trebuie satisfăcută înainte ca următoarea mai intensă , să se poată manifesta la maxim.

O altă concluzie care reiese din grafic este aceea că singurelele necesități care nu se epuizează sunt cele de autorealizare .

În ansamblul procesului de management calitatea antrenării are un rol important deoarece într-o măsură decisivă condiționează concretizarea în mod eficient a funcțiilor situate în amonte – previziunea, organizarea și coordonarea – precum și eficacitatea evaluării care urmează antrenării.

1.3.5 Funcția de control-evaluare

Funcția de control-evaluare poate fi definită ca ansamblul proceselor prin care performanțele firmei , dar și subsistemele și componența acesteia sunt măsurate și comparate cu obiectivele și standardele inițiale .

Această funcție răspunde la întrebarea: cu ce rezultate s-a finalizat munca depusă?

Ciclul procesului de management e închide cu evaluarea , premergând previzionarea de noi obiective , efectuarea de reorganizări etc.

Procesele de control-evaluare , în calitate de funcție a managementului implică patru faze :

Măsurarea realizărilor

Compararea realizărilor cu obiectivele și standardele stabilite inițial

Stabilirea cauzelor care au generat abaterile constante

Executarea corecturilor , inclusiv acționarea asupra cauzelor ce au generat abaterile negative

Funcția de control-evaluare trebuie să aibă într-o măsură mai mare un caracter preventiv , de întimpinare a deficiențelor și dacă s-au produs , ecorectiv .

O evaluare corectă se realizează de-a lungul perioadei de îndeplinire a obiectivelor planificate , cu o intensitate sporită asupra punctelor strategice și în perioadele grele , decisive pentru eficiența rezultatelor.

Economia de piață impune o reevaluare a exercitării control-evaluării care trebuie să fie mai flexibil , adaptiv , fără a pierde din rigurozitate .

Această funcție încheie ciclul de management , conținutul și eficacitatea sa condiționând sensibil calitatea de ansamblu a procesului de conducere , în special eficiența muncii depuse de personal pe termen scurt, mediu și lung.

CAPITOLUL 2

INVESTIȚIILE FIRMEI

Figura nr 4 Investițiile

2.1 CONCEPTUL DE INVESTIȚII

Dezvoltarea în plan micro și macroeconomic a statelor lumii este puternic influențată de volumul , structura și dinamica investițiilor finalizate sau aflate în diverse stadii de derulare.

În condițiile conducerii economiei prin plan centralizat, pe principii administrative, investiția reprezenta numai ceea ce se aloca pentru crearea și dezvoltarea bazei materiale de producție și a celei pentru sectorul social-cultural.

Potrivit unei definiții, investiția reprezintă „totalitatea cheltuielilor prin care se creează, se achiziționează noi fonduri fixe productive și neproductive, se perfecționează sau se reconstruiesc fondurile fixe existente”.

Investițiile sunt înțelese ca prezentând partea de venit destinată pentru formarea capitalului. Utilizarea venitului pentru creșterea capitalului și a stocurilor reprezintă investițiile nete; dacă alături de veniturile destinate ar fi investite se utilizează și amortizările, obținem investiția brută. A investi înseamnă a aloca resurse pentru sporirea capitalului real existent la un moment dat.

Tot o investiție poate fi utilizarea de venituri pentru a cumpăra hârtii de valoare (acțiuni, obligațiuni etc.) de pe piața capitalurilor, cu scopul final de a obține un câștig în viitor. Operațiunile de cumpărare a hârtiilor de valoare – forme ale capitalului în circulație – dau naștere, atunci când bursele sunt organizate pe baze capitaliste, la speculații pure, rupte de tranzacțiile reale.

Deși apare la început ca o cheltuială de bani, investiția nu poate fi ruptă de conținutul său material concret, crearea elementelor de capital fix; scopul său final, însă, este câștigul.

În plan teoretic investiția constituie un plasament pe termen lung , pentru care se prezumă efecte favorabile , o alocare de resurse , de capitaluri economiste ,în activități profitabile cu speranța recuperării lor pe seama veniturilor viitoare , superioare , o modificare a patrimoniului generată de realizarea unor imobilizări corporale , necorporale sau chiar financiare , un proces economic complex , generator al altor procese ( de expoatare , de producție , prestații etc).

În plan real tot ceea ce întreprinde omul , entitatea sau comunitatea pentru a-și depăși starea statică , într-un context temporal dinamic , înseamnă ,de fapt , investiție.

După Pierre Masse, investițiile echivalează cu a renunța la satisfacția imediată și sigură, pe seama economiilor și veniturilor da care dispunem în prezent contra unei speranțe viitoare, al cărei suport îl reprezintă tocmai bunul investit.

Investițiile apar ca suport material al acestor procese, în vederea adaptării producției la cererea pieței, la nevoile economice și sociale, dar și al consolidării poziției și competitivității acestora în concurența cu alți agenți economici.

Adică, investițiile se realizează pentru adaptarea capacităților de producție și servicii la cerere și pentru a dispune de o ofertă concurențială.

Introducerea unui proiect în sfera producției de bunuri și/sau servicii are ca rezultat sporirea , diversificarea ofertei și creșterea veniturilor agenților economici.

Totodată , va fi influențat direct sau prin efectul de antrenare gradul de ocupare a forței de muncă , iar sporirea numărului de angajați sau a câștigurilor lor salariale conduce la creșterea cererii de bunuri și servicii.

Considerațiile făcute permit să apreciem că investiția reprezintă: totalitatea resurselor (materiale, tehnice, umane, financiare etc.) alocate pentru dezvoltarea-modernizarea forței productive a societății, a întregii vieți sociale, astfel încât să se creeze condițiile necesare obținerii unor efecte utile în viitor.

Concentrarea de capital fix este destinat să asigure în viitor un nivel de trai, de civilizație superioare comparativ cu situația actuală când se fac investiții.

Important în prezent este rolul investițiilor în crearea acțiunilor și proiectelor destinate eliminării noxelor din secții și sectoare de producție poluate, cu efecte sociale și economice benefice, conservării și protejării mediului ambiant, precum și de combatere a poluării mediului.

Orice proiect de investiții stârnește nevoi sau cereri suplimentarea în sectoare conexe, amonte ( furnizoare de materii prime , utilități) sau chiar aval (distribuitoare sau consumatoare de bunuri sau servicii oferite) , ceea ce determină o creștere a veniturilor la toate entitățile economice antrenate și implicate.

Eforturile implicate de realizarea unui proiect de investiții sunt diferite datorită unor trasături specifice :

Tabelul nr.6 Trăsături specifice a eforturilor implicate

Sursa: Cristian Nicolae Stoina, Risc și incertitudine în investiții

Definirea investițiilor trebuie să releve faptul că:

Tabelul nr.7 Definirea investițiilor

Sursa: , Investiții

Importanța studiului fenomenului investițional este determinată de posibilitatea abordării multidimensionale a conceptului distingându-se astfel următoarele dimensiuni :

Tabelul nr. 8 Posibilitatea abordării multidimensionale a conceptului

Sursa : Cristian Nicolae Stoina,Risc și incertitudine în investiții

Pe plan internațional , în documentațiile caracteristice investițiilor sunt prevăzute aspecte definitorii legate de oportunitate , de utilitatea ecologică , fiind evaluate corespunzător conform unor statistici privind starea actuală și perspectivele de evoluție .

Investițiile cu caracter public orientate spre servicii destinate colectivității sau servicii care vizează alinierea la anumite standarde , se definesc prin efecte induse în plan social , cultural și puțin economic.

Aceste investiții au obiective subordonate unor concepții , strategii generale , efectele lor au ca o consecință un caracter difuz la nivelul comunității.

Chiar dacă alocarea fondurilor se face în aceleași condiții (volum , repartizare în timp , surse de finanțare) către aceleași domenii (industrie, agricultură) există un număr de factori aflați în continuă mișcare (procedee tehnologice, modificări de surs de schimb, rata inflației , concurența) care pot afecta rezulatele acțiunilor și rezulatul final.

Necesitatea de fond de rulment pentru exploatare, determinată de o creștere a activelor circulante (creșterea stocurilor de materiale, semifabricate, produse finite, creanțe clienți, TVA de recuperat) și resursele provenite din exploatare (creanțe furnizori, avansuri, aconturi clienți etc.).

De obicei , resursele disponibile sunt inferioare nevoilor și, ca atare, apare o diferență (un gol de resurse) care poate periclita desfășurarea procesului de producție. El trebuie prevăzut și acoperit prin capital permanent sub formă de fond de rulment.

Cel mai important pentru investiție este de a asigura echilibrul între resurse și nevoi:

Tabelul nr 9. Echilibrul între resurse

Surse: Cristian Nicolae Stoina,Risc și incertitudine în investiții

2.2 TIPURI DE INVESTIȚII LA NIVELUL UNEI FIRME

Relevanța și scopul investițiilor , în raport cu obiectivele deținătorilor de resurse financiare, nevoile din ce în ce mai complexe ale organizațiilor au impus apariția unor sisteme de clasificare generale și specifice , acceptate din punct de vedere metodologic și practic .

În teoria de specialitate există amănunțite mai multe sisteme de clasificare a investițiilor , structurate în funcție de orientarea și interesele finanțatorilor , domeniul de intervenție , impactul așteptat etc.

Criteriile cu relevanță semnificativă pentru tipologia investițiilor avute în vedere în prezenta lucrare :

După legătura pe care o au cu obiectul proiectat , investițiile se clasifică în:

Tabelul nr 10 Tipuri de clasificare după natura lor

Sursa: ,Investiții

B.După sursa de finanțare , investițiile se împart în:

Tabelul nr 11 Investiții după sursa de finanțare

Sursa: ,Investiții

C. După natura investițiilor:

Tabelul nr 12 Investiții după natura lor

Sursa: ,Investiții

Integrarea în structurile europene a permis facilitarea accesului la fonduri nerambursabile orientate în special pe dezvoltarea regională , creșterea competitivității în plan tehnic , economic , dezvoltarea infrastructurii de transport sau protecție a mediului.

D . După natura obiectivelor , investițiile se concretizează în obiective noi sau dezvoltări, modernizări pentru unele deja existente . Inițial investițiile s-au orientat spre o modernizare a obiectivelor existente deja în sistemul economic național, în prezent perspectivele investiționale se referă la dezvoltarea obiectivelor noi , realizate în baza unor principii de funcționalitate, utilitate și eficacitate.

E. După modul în care se execută investițiile :

Tabelul nr 13 După modul în care se execută investițiile

Sursa: ,Investiții

În cazul investițiilor private , organizația beneficiară de proiect este direct responsabilă de modul de execuție , în timp ce investițiile publice sunt realizate parțial complet în anterepriză sau în sistem mixt ( proiectarea , organizarea licitațiilor justificarea și fundamentarea se realizează în regie proprie , în timp ce execuția fizică a construcțiilor se face de către firme specializate-anterepriză).

F. Din punctul de vedere al scopului investițiilor :

Tabelul nr 14 Din punctul de vedere al scopului investițiilor

Sursa: Vasilescu ,Investiții

G. În funcție de veniturile din care se finanțează:

Tabelul nr 15 Investiții în funcție de venituri

Sursa: ,Investiții

H. În funcție de complementaritatea proceselor investiționale , teoria de specialitate structurează investițiile în :

Tabelul nr 16 Structurarea investițiilor

Sursa: ,Investiții

În raport cu riscul aferent investițiile sunt:

Tabelul nr 17 Investițiile în raport curiscul aferent

Sursa: ,Investiții

Riscul însoțit de investiții este dependent de domeniul de activitate , de amploarea proiectului, durata asociată , criteriile impuse pentru finanțare , momentul în care se înregistrează efectele.

J. Clasificarea investițiilor poate fi efectuată și în raport cu cronologia intrărilor ieșirilor:

Tabelul nr 18 Clasificarea investițiilor în raport cu cronologia intrărilor ieșirilor

Sursa: Vasilescu ,Investiții

Diversele sisteme de clasificare a investițiilor sunt realizate sub excepția unor factori variați de influență legați de nevoia socială, cererea de produse și servicii , capacitatea de autofinanțare sau nivelul de rentabilitate estimat.

2.3 INDICATORII DE EFICIENȚĂ ECONOMICĂ A INVESTIȚIILOR LA NIVELUL UNEI FIRME

Termenul indicator are în vedere un instrument cu ajutorul căruia să se poată reda starea unui sistem la un moment dat.

În principal, rolul indicatorului este să atragă atenția asupra situațiilor concrete în care funcționează sistemul într-o anumită perioadă.

Ignorarea informațiilor furnizate de indicatorul în cauză poate conduce la o funcționare zadarnică a sistemului, la o deteriorare a acestuia și chiar la blocarea sa.

În mod similar se petrec lucrurile și în domeniul economic.

Un sistem economic, pentru a funcționa în condiții normale, eficiente are la bază o serie de legi, care trebuie respectate; în caz contrar, în sistemul respectiv poate furniza consecințe economice, sociale din cele mai nedorite.

Pentru a preîntâmpina o serie de situații neplăcute ce pot apărea și acest sistem economic dispune de o serie de indicatori, care furnizează informații, date despre starea sa la un anumit moment.

Se impune, ca la conducerea unui asemenea sistem cum ar fi de pildă o firmă, să existe oameni instruiți, competenți, capabili să deslușească starea de moment în care se află sistemul respectiv și să identifice cele mai bune căi, metode și acțiuni astfel încât sistemul amintit să devină din ce în ce mai performant.

O decizie nepotrivită de alocare a capitalului pentru investiții nu mai permite nici o prelucrare suplimentară, aceasta se va concretiza singur într-un eșec economic, ducând spre drumul către faliment.

În vederea ocolirii acestei situații extreme se cere găsirea unor instrumente adecvate, care, în fond, nu sunt decât indicatorii eficienței economice a investițiilor.

Indicatori statici și dinamici

Un fenomen, un proces economic va fi caracterizat de un număr mai mare sau mai mic de indicatori, în funcție de gradul său de complexitate, nefiind exclusă posibilitatea ca în cadrul aceleiași variante unii dintre indicatori să fie favorabili, iar alții nefavorabili.

Sistemul indicatorilor eficienței economice a investițiilor cuprinde patru mari grupe de indicatori, după cum urmează:

Indicatori cu caracter general.

Indicatori de bază.

Indicatori specifici diferitelor obiective și ramuri.

Indicatori suplimentari.

Indicatori cu caracter general

O primă grupă de indicatori, menită a contribui la formarea unei imagini globale asupra condițiilor concrete de eficiență economică în care se va realiza și funcționa obiectivul de investiții este grupa indicatorilor cu caracter general.

În cadrul acestei grupe sunt incluși următorii indicatori:

Tabelul nr 19 Indicatori cu caracter general

Sursa: Cistelecan L.,Economia, eficiența și finanțarea investițiilor

Indicatori de bază

Spre deosebire de indicatorii prezentați la grupa anterioară, indicatorii de bază sunt proprii analizei eficienței economice a investițiilor și constituie cea mai importantă grupă de indicatori, fără de care este de neconceput adoptarea unei judicioase decizii de a investi.

Tabelul nr 20 Indicatorii de bază

Sursa: Cistelecan L.,Economia, eficiența și finanțarea investițiilor

CAPITOLUL 3

MANAGEMENTUL POLITICILOR DE INVESTIȚII ALE FIRMEI-SC. “ IMSAT”

( STUDIU DE CAZ)

3.1 PREZENTAREA GENERALĂ A FIRMEI S.C. „IMSAT” S.A

Societatea S.C. IMSAT S.A a fost înființată în anul 1962 , sub numele de I.M.I.A (Întreprinderea de Montaj Instalații de Automatizare).

În anul 1991 devine societate comercială pe acțiunii.

Sediul social al societății S.C. IMSAT S.A se află Bd. Iuliu Maniu nr. 7 Corp B, etaj 3 , sector 6 , București.

Figura nr 5 Localizarea sediului social IMSAT S.A.

Forma de proprietate a IMSAT S.A este de societate pe acțiuni.

Societatea IMSAT S.A are ca și date de identificare: Număr de Înregistrare la Registrul Comerțului J40/1015/1991 și Cod Unic de Identificare RO 1571536.

Domeniul principal de activitate al societății IMSAT S.A îl reprezintă : în domeniul mecanic și al structurilor metalice, instalații electrice, instalații de climatizare, proces industrial, sisteme de comunicație, sisteme de securitate, echipamente electrice, instalații pentru căi ferate și transport urban.

Figura nr 6 Domenii de activitate a societății IMSAT S.A.

Societatea IMSAT S.A este una din cele mai bune din domeniul in care activează.

Firmele concurente alături de IMSAT S.A:

Tabelul nr 21 Firmele concurente alături de IMSAT S.A

Societatea IMSAT S.A oferă servicii de proiectare, instalare , punere în funcțiune , mentenanță.

Societatea IMSAT S.A este condusă de Domnul Ștefan Varfalvi , Președinte-Director General .

“IMSAT” este specializată în mecanică și inginerie electrică, procesare industrială, adăposturi industriale, HVAC , sisteme de securitate si telecomunicatii.

3.2 Istoric al S.C IMSAT SA

A fost fondată in 1962 de Ministerul Industriei Electotehnice pentru a face montarea , si apune in functiune toate echipamentele produse de catre minister.

Ca o consecință , IMSAT a fost implicat în toate lucrările publice în timpul erei comuniste , făcând toate instalațiile electrice și automatizări.

In 1991 unii din angajații care nu au dorit să vadă IMSAT încetând să existe au schimbat statutul companiei în concordanță cu noile legi capitaliste.

In 1994 procesul de privatizare a început, dar într-un mod diferit. Un grup de angajați cu puterea de a lua decizii în cadrul companiei și au creat propria organizație, luând 31% din acțiunile IMSAT. 49% au rămas în mâinile statului , iar 20% s-au dus într-un fond privat.

La sfârșitul anului IMSAT devine 100% privatizată .

În 2007 una din cele mai prestigioase companii din Franta , SNEF a devenit acționarul majoritar.

Prin SNEF , IMSAT a câștigat acces la piețele externe. Acum compania are prezență semnificativă în Franța , Italia, Iordania , Camerun, Africa de Sud , , .

Grupul IMSAT are 13 societăți IMSAT în România , 3 sucursale în România și 8 agenții în străinătate.

De asemenea , societatea IMSAT S.A face demersuri pentru deschiderea unei noi agentii in strainătate, în Rusia.

Sunt evidențiate punctele forte ale societății IMSAT S.A, datorită cărora este printre primele companii la nivel național în domeniul său de activitate :

Tabelul nr 22 Punctele forte ale societății IMSAT S.A

Cei mai importanți furnizori de materii prime și materiale:

Tabelul nr 23 Cei mai importanți furnizori de materii prime și materiale

3.3 Analiza resurselor umane

Necesarul de personal la nivelul firmei se stabilește în funcție de criterii specifice pentru fiecare categorie.

Dimensionarea rațională a numărului de personal constituie o problemă deosebit de importantă în utilizarea lui eficientă și crearea condițiilor materiale pentru acțiunea întregului complex de factori motivaționali.

Pe baza datelor furnizate de direcția de resurse umane din cadru firmei IMSAT SA informațiile necesare analizei pot fi structurate astfel:

Tabelul nr 24 Informații necesare analizei resurselor umane

Comparând cu perioada precedentă, se reflectă o diminuare a personalului cu peste 20% (210 persoane ), în condițiile unei creșteri a cifrei de afaceri cu 30%.

O asemenea situație este urmarea unor măsuri preconizate de restructurare, de sporire a eficienței economice.

3.4 Analiza calificării forței de muncă

Nivelul de calificare al personalului reprezintă o problemă deosebit de importantă în dimensionarea producției și evoluția productivității muncii.

Analiza calificării forței de muncă vizează două aspecte de bază, respectiv, caracterizarea situației calificării la un moment dat, evoluția acestuia și modul în care este utilizată forța de muncă calificată.

În soluționarea primului aspect se poate avea în vedere structura personalului pe forme de pregătire și de perfecționare a forței de muncă calificată, cum ar fi:

Absolvenți ai școli profesionale;

Ucenici la locul de muncă;

Absolvenți ai liceelor de specialitate;

Absolvenți ai învățământului superior;

Absolvenți ai cursurilor de specialitate;

Tabelul nr 25 Analiza calificării forței de muncă

3.5 Analiza activului patrimonial

Activul patrimonial al societății prezintă o creștere la 31.12.2014 față de 31.12.2013 de 35.378.898 mii lei, formată din:

Reducere la:

Active imobilizante 257.872 mii lei

Majorare la :

Active circulante 34.698.355 mii lei

Conturi de regularizare 938.415 mii lei

La active imobilizante reducerea este de 257.872 mii lei și este determinată de:

Reducere la:

Imobilizări necorporale 25.180 mii lei

Imobilizări corporale 3.219.752 mii lei

Reducere la:

Imobilizări financiare (prin lichidarea depozitelor în valută) 3.502.804 mii lei

Dezvoltarea activelor imobilizante la valoarea de intrare la 31.12.2014 comparând cu 31.12.2013 este prezentată în tabelul anterior din care reiese o creștere de 591.605 mii lei, soldul acestora la 31.12.2013 totalizând 16.929.031 mii lei din care:

128.678 mii lei imobilizante necorporale;

11.564.434 mii lei imobilizări corporale;

3.444.864 mii lei la imobilizări corporale în curs;

1.791.055 mii lei la imobilizări financiare, respectiv: 1.230.526 mii lei – titluri de participare, 18.363 mii lei depozite și 542.166 mii lei garanții.

Amortizarea cumulată la 31 decembrie 2014 este de 1.974.284 mii lei din care cea inclusă pe cheltuielile anului 2013 însumează 1.176.243 mii lei.

Dezvoltarea stocurilor cu 13.885.959 mii lei s-a înregistrat la :

Producția neterminată pentru GSM 9.817.163 mii lei

Produse finite: stâlpi, schelete pentru GSM 1.714.991 mii lei

Marfa import GEYER și GEPOWER 3.556.564 mii lei

Stocurile de materii și materiale au scăzut cu 1.202.759 mii lei

Stocurile la 31 decembrie 2014, evaluate la nivelul prețurilor de aprovizionare, însumează 34.308.579 mii lei din care:

Materii și materiale 6.166.935 mii lei

Producție neterminată 16.620.869 mii lei

Produse finite 2.597.858 mii lei

Mărfuri 8.884.804 mii lei

Ambalaje 38.113 mii lei

3.5 Analiza patrimoniului societății comerciale

Patrimoniul societății comerciale IMSAT SA București la 31.12.2013 comparativ cu 31.12.2014 conform bilanțului contabil întocmit este următorul:

Tabelul nr 26 Patrimoniul societății comerciale IMSAT SA

Prezintă o creștere asemănătoare cu activul patrimonial de 35.378.898 mii lei din care:

La capitaluri proprii 8.962.137 mii lei;

La datori totale 20.147.883 mii lei;

La conturi de regularizare 6.268.878 mii lei;

Creanțele cu o vechime mai mare de 1 an însumează 5.484.584 mii lei din care:

• Furnizori debitori interni 259.168 mii lei

• Clienți interni 3.560.399 mii lei

• Clienți externi 172.870 mii lei

• Debitori diverși 1.492.147 mii lei

Debitorii diverși reprezintă 27.2% din totalul creanțelor din anul 2013, ceea ce rezultă că nu s-a urmărit îndeaproape lichidarea acestora în special încasarea dividendelor datorate societății din anii precedenți.

Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli, au soldul la 31.12.2014 este de 455.392 mii lei, din care:

Provizioane deductibile fiscal, reprezentând garanții acordate clienților mai vechi de anul 2013 – 430.471 mii lei și în anul 2001 – 10.986 mii lei, total: 441.167 mii lei;

Provizioane nedeductibile fiscal, reprezentând sume în litigiu 2.450 mii lei și alte provizioane 11.775 mii lei, mai vechi de anul 2013 14.225 mii lei;

Soldul datoriilor la 31.12.2001 este de: 43.264.506 mii lei, din care:

Împrumuturi și datorii asimilate 11.958.629 mii lei;

Furnizori, total

Interni 20.358.353 mii lei

Externi 1.583.366 mii lei

Clienți-creditori, total 74.264 mii lei

Alte datorii total 9.289.894 mii lei;

Datoriile din anul 2013 și mai vechi reprezintă 5.4% din totalul datoriilor, însumează 2.419.131 mii.

Datoriile totale pe structura și vechime sunt constituite, în tabelul următor, din care reiese că ponderea o dețin datoriile sub 30 de zile, respectiv 70.02% datoriile între 30-60 zile respectiv 14.74% și de peste 1 an 7.20%.

Tabelul nr 27 Datoriile totale pe structură și vechime

Datoriile totale pe structură și vechime sunt prezentate în tabelul anterior, din care reiese că ponderea o dețin datoriile între 30-90 zile- 44.56% și datoriile sub 30 de zile – 39.70%.

Datoriile din anul 2013 și mai vechi totalizează 2.419.131 mii lei, respectiv 5.4% din totalul datoriilor.

Perioada de rambursare a datoriilor calculată ca raport între obligații și cifra de afaceri a fost la 31.12.2014 de 82.24 zile față de 93.97 zile la 31.12.2013.

La conturi de regularizare s-a înregistrat o dezvoltare de 6.268.878 mii lei formată din creșterea, în sumă de 6.642.856 mii lei la venituri înregistrate în avans primite de la G.S.M și reducerea de 373.339 mii lei la diferențe de conversie.

3.6 Analiza contului de profit și pierdere

Tabelul nr 28 Analiza contului de profit și pierdere

Cifra de afaceri îndeplinită în anul fost de 192.006.554 mii lei.

Cifra de afaceri realizată în anul 2014 este cu 52.1% mai mare decât cea înregistrată în anul 2013.

În cifra de afaceri totală a anului 2014 producția vândută reprezintă 143.655.189 mii lei, respectiv 74.8%, iar vânzările de mărfuri 48.351.365 mii lei, respectiv 25.2%.

Figura nr 7 Cifra de afaceri totală a anului 2014

În cadrul cheltuielilor totale cele aferente exploatării reprezintă 97.04%.

Structura cheltuielilor de exploatare se prezintă astfel:

Tabelul nr 29 Structura cheltuielilor de exploatare

Importanța cea mai mare în cheltuielile de exploatare o dețin cheltuielile cu lucrările și serviciile executate de terți,fiind determinată de calitatea de antreprenor general a societății în executarea contractelor pentru lucrările la operatorii GSM.

Din veniturile financiare totale ale anului 2014 de 4.232.246 mii lei, veniturile din dividende reprezintă 1.811.958 mii lei, din diferențe favorabile de curs valutar și alte venituri financiare 1.612.828 mii lei, iar 807.460 mii lei venituri din dobânzi.

Cheltuielile financiare ale anului 2014 în sumă de 5.484.879 mii lei au fost formate din cheltuieli cu dobânzile 4.941.758 mii lei și cheltuieli din diferențe nefavorabile de curs valutar și alte cheltuieli financiare 543.121 mii lei.

În anul 2014 s-a înregistrat un rezultat excepțional negativ de 46.384 mii lei.

Profitul net al anului fost de 11.552.102 mii lei față de 10.526.400 mii lei cât a fost prevăzut prin BVC rectificat, înregistrându-se o creștere cu 1.025.702 respectiv de 9.7%.

Pe baza datelor din bilanț și contul de profit și pierdere s-au stabilit următoarele rate de rentabilitate :

Rata profitului (RP)

Figura nr 8 Rata profitului

Rata rentabilității activelor (ROA)

Figura nr 9 Rata rentabilității activelor

3.7 Analiza impozitelor și taxelor

Obligații față de bugetele locale

Tabelul nr 30 Obligațiile față de bugetele

Toate obligațiile față de bugetele locale au fost onorate în termen.

Suma 16.389 mii lei este impozit pe veniturile persoanelor fizice cu termen de virare în anul 2013.

Obligații față de bugetele locale

Tabelul nr 31 Obligațiile față de bugetele locale

Toate obligațiile față de bugetele locale au fost onorate în termen. Suma 16.389 mii lei este impozit pe veniturile persoanelor fizice cu termen de virare în anul 2013.

3.8 Analiza mașinilor, utilajelor și mijloacelor de transport (gradul de uzură)

Mașini, utilaje și mijloace de transport reprezintă 18.6% din totalul imobilizări corporale.

Valoarea brută: 3.026.281 mii lei

Gradul de uzură:

Mașini, utilaje, instalații de lucru: 27.88%

Aparate, instalații de măsură, control și reglare: 23.02%

Mijloace de transport: 23.8%

Unelte, dispozitive, instrumente: 28.43%.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Lucrarea intitulată ,,Managementul politicilor de investiții ale firmei IMSAT ”, reiese că activitatea acestei societăți este generatoare de efecte pozitive care determină susținerea principiului continuitǎții activitǎții.

În construcții, rezultatele din trimestrul I arată că, pentru al patrulea an consecutiv, activitatea ramurii este în declin. Valoarea lucrărilor executate, de aproape 4.482 miliarde lei (adică mai puțin de jumătate din valoarea nominală a lucrărilor din ultimul trimestru al anului 2013 ), a fost în termeni reali, cu 20.3 la sută mai mică decât realizările din perioada corespunzătoare a anului trecut.

Cifra de afaceri realizată în anul fost de 192.006.554 mii lei, cu 213.8% mai mare față de 2013 respectiv cu 70.1% în prețuri actualizate la indicele de prețuri care în 2014 față de fost de 140.6%.

În totalul cifrei de afaceri, veniturile 25% reprezintă vânzări de mărfuri, iar producția vândută 75%, respectiv 143.695.189 mii lei.

În anul 2014 ponderea exportului este de 7.3% mai mic cu 8.82% față de anul precedent.

Este necesar ca IMSAT S.A să ia măsuri de lichidarea creanțelor pentru crearea de lichidități necesare achitării în termen a obligațiilor față de buget, fonduri, salariați și terți

BIBLIOGRAFIE

Cistelecan, L., (2002), Economie , eficiența și finanțarea investițiilor, Editura Economică, București

Ilieș, L., (2006),Managementul firmei, Editura Risoprint,

Neagu, C., (2004), Managementul firmei, Editura Tritonic,București

Nicolescu, O.,(2003), Managementul întreprinderilor mici și mijlocii,Editura Economică, București

Nicolescu, O., (1992), Managementul, Editura Didactică și Pedagocică, București

Vasilescu , , Românu, L.,Cicea, C., (2000), Investiții, Editura Economică,București

www.imsat.ro

BIBLIOGRAFIE

Cistelecan, L., (2002), Economie , eficiența și finanțarea investițiilor, Editura Economică, București

Ilieș, L., (2006),Managementul firmei, Editura Risoprint,

Neagu, C., (2004), Managementul firmei, Editura Tritonic,București

Nicolescu, O.,(2003), Managementul întreprinderilor mici și mijlocii,Editura Economică, București

Nicolescu, O., (1992), Managementul, Editura Didactică și Pedagocică, București

Vasilescu , , Românu, L.,Cicea, C., (2000), Investiții, Editura Economică,București

www.imsat.ro