Managementul Persoanelor Marginalizate Social In Comunitatea DIN Peciu Nou, Judetul Timis
MANAGEMENTUL PERSOANELOR MARGINALIZATE SOCIAL ÎN COMUNITATEA DIN PECIU NOU , JUDEȚUL TIMIȘ
CUPRINS
Capitolul 4.
4.1. Generalități
4.2. Serviciile sociale – instrument al politicii Uniunii
4.3 Serviciile sociale în Romănia
4.4 Nevoile și dificultățile cu care se confruntă furnizorii de servicii sociale
Capitolul 5
Plan Managerial
5.1. Definirea proiectului managerial
5.2. Prezentarea instituției publice
5.3. Servicii : sprijin , informare și consiliere a familiei aflate în situații de risc.
PARTEA A II-A
I. Organizarea proiectului de cercetare
Rezultate
Scopul cercetării
Obiectivele cercetării
Ipotezele cercetării
Instrumente folosite în cercetare
Eșantionul
Activitatea de teren
Chestionar- Rezultate
Anexe
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Bibliografie
Argument :
MOTTO:
„ Din casa mea pe care –naintea nimănui
N-o-nchid și n-o încui
Întind o mână albă, de frate , orișicui
Căci m-am născut să dărui , să mă dărui
Oricând și-orișicui ”
Aron Cotruț
Argument
Ca asistent social într-o comunitate în care trăiesc și îmi desfășor activitatea, sunt interesată de schimbare, motiv pentru alegerea temei lucrării de față și încercarea de a alcătui un plan de cercetare care să răspundă cât mai bine nevoilor persoanei marginalizate din punct de vedere social.
Rațiunea acestei teme este de a încerca să ofer o perspectivă asupra sitemul de asitență socială la nivelul comunității Peciu-Nou, bazată în același timp pe practica de zi cu zi cu persoane și familii marginalizate din punct de vedere social, cu specialiști în domeniu, cu reprezentanții autoritățiilor publice care au responsabilități în domeniu, precum și cu altor categorii de persoane interesate de problematica fenomenului marginalizării.
Conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situție pe care mai multe persoane din comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat , dificilă, care creează disconfort și care cere o soluționare, o rezolvare imediată. Spre deosebire de sprijinul interprofesional și caritabil tradițional , asistența socială modernă reprezintă o profesie înalt calificată care absorbe cunoștințe specializate din toate științele social – umane: sociologie, psihologie socială, psihologie, medicină, economie, șriințe juridice, etc. Ea presupune în același timp deprinderi, abilități practice, ( abilitatea de a lucra cu persoane și grupuri în dificultate) și, nu în ultimul rând un set de valori, principii, norme și reguli morale care conpun codul deontologic la profesiei.
Context istoric
Asistența Socială – de la idee la profesia de asistență socială
Asistența socială există tocmai datorită imperfecțiunii vieții omenești, este o idee, un demers, o profesie care apare în procesul confruntării cu imperfecțiunile societății, este o profesiune umanizată, cu persoane orientate spre acțiune.
Ideea de asistență socială apare încă din anul 1750 (înainte de Hristos), atunci când un rege pe nume Hamurabi a emis un cod de legi în care era prevăzut ca oamenii, în vremuri de răstriște, să se ajute între ei.
Aceeași idee era împărtășită și de filozoful Confucius care spunea că oamenii trebuie să manifeste compasiune unul față de altul, legați prin dragoste și ajutor.
Incă din cele mai vechi timpuri Biserica avea un rol filantropic, era implicată în acte de umanizare, adăpostea familiile nevoiașe și persoane cu disabilități. Primul statut referitor la săraci apare în anul 1531 în Anglia. Acest statut licenția persoanele cu drept de cerșit. Imediat după 1531, Henrich al VIII-le emiteo lege în care vagabonzii și cerșetorii sunt aspru pedepsiți.
O lege majoră care a dăinuit timp de 200 ani, apare în Anglia, pe vremea reginei Elisabeta I, ,,legea elisabeteană” care prevedea transferarea problemelor oamenilor neajutorați la nivelul parohiilor, parohia fiind un serviciu creștin.
In anul 1863 se înființează Crucea Roșie în Elveția.
Teoria darvinismului social potrivit căreia supraviețuirea aparține celor puternice aparține celor puternici apare în anul 1870.
In Europa în anul 1883, cancelarul german Odolf Bismark, stabilește legea asigurărilor sociale.
In anul 1898 , apare prima școală de Asistență Socială, iar în anul 1900 se aude pentru prima dată de asistent social ,,social work”.
In România, în anul 1929, se înființează Scoala Specială de Asistență Socială; odată cu acest eveniment este dezbătută profesia de asistent social ca fiind o profesiune umanitară, în care asistenții sociali abordau diferite domenii.
Anul 1973, este anul în care se aplică Codul Etic al asistentului social care funcționează și în zilele noastre.
Anul fost primul an al Facultății de Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara.
Scurtă cronică a comunei
Izvoare istorice nescrise atestă existența unei așezări pe teritoriul comunei Peciu Nou încă din timpul romanilor în secolele III-IV e.n. Din acest timp datează o colonie romană cu numele ULBECH , denumire găsită și în listele de impozite ale romanilor. În urma săpăturilor arheologice din vestul comunei s-au găsit obiecte din bronz , inele și cercei care erau folosite după obiceiul romanilor. După pustiirea turcească din 1396 , Peciu Nou se reface repede, ca urmare a acestui fapt în anii 1401-1406 , în documentele vremii apare ca Burg , fiind domeniu regal . In secolul al XV- lea apare pe hărți sub denumirea de UJBECH . Peciu Nou cunoaște o perioadă de dezvoltare fără precedent, primii coloniști s-au asezat la cca. ¼ oră de comuna în ața zisa „ gărdină de cartofi” unde au locuit pentru o perioadă de 13 ani , apoi, odată cu revărsarea râului Timiș au fost nevoiți să strămute satul , pe locul cel mai înalt , unde este și astăzi așezarea. În anul 1727 localitatea e amintită sub denumirea de NEU – WIEN. După războiul din 1736-1739 , Peciu Nou are 94 de familii germane , în conscripția din 1743 apare ca localitate germană cu numele de UYPEZ. În anul 1777 , numărul populației era de 845. În anul 1787, un număr de 76 familii proveniți din teritoriul cedat Bulgariei se aciuiază în Peciu Nou, locuiesc în casele etnicilor germani iar între timp își construiesc propriile case pe loturi repartizate la periferia localității formănd astfel două cartiere de case noi , Cicago și Dorobanți , astfel comuna Peciu Nou în 1792 avea un număr de 1117 locuitori. Pentru constrirea caselor statul a acordat avansuri pe 5 ani , din care sumă se iartă mai târziu jumătate. Agricultorii erau scutiți 5 ani de impozite iar meseriașii 10 ani. Pe lângă acestea, coloniști mai primeau 1 pat , o saltea, o patură , 6 saci, o trocă , un topor, o sapă , o furcă, o vadră, etc. Toate ustensile necesare într-o gospodărie , gratuit.
În perioada socialistă comunei Peciu Nou îi sunt arondate două sate , Diniaș și Sînmartinu Sîrbesc.
Economie
Aflat într-o zonă de șes, Peciu Nou se mândrește cu cea mai renumită zonă agricolă din vestul României.
În anul 1820 se construiește o moară pe cilindri , pe două etaje , cladire impunătoare care poartă denumirea de « Prima Moară “ și care deservea întrega plasa de atunci , Peciu Nou, Giulvăz, Foeni, Cebza, Macedonia ,Toader etc. Datorită solului bun care permitea cultivarea de floarea soarelui se construiește o oleniță careia i se spune “Trandafira Verpe” apoi ,după naționalizare se numește “ Presa de ulei naționalizată “ .
În anul 1912-1913 se construiește Uzina Electrică , proprietar fiind un etnic german pe nume Umstatter Iohan , uzină care furniza curent electric locuitorilor din Peciu Nou. Existența celor două fabrici de crămidă amintite încă dinaintea primului război mondial își desfășoara activitatea intermitent, pierzându-se după al doilea război mondial, azi, pe fostul loc al unei țiglării sa ridicat construcțiile Stațiunii de Mașini și Tractoare , iar pe celălalt loc este o baltă și terenul de fotbal.
Administrația locală este deosebit de interesată de dezvoltarea zonei și oferă investitorilor interesați diferite facilități cum ar fi concesionarea de terenuri și sprijin pentru obținerea operativă a documentelor administrative.
Activitatea socială
Compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei comunei Peciu Nou funcționează în baza Legii Administrației Publice Locale și oferă următoarele servicii și prestații sociale :
asigură plata unui număr de 15 familii beneficiare de ajutor social;
stabilește punerea în plată a unui număr de 19 familii beneficiare de alocație pentru susținerea familie;
evaluează și întocmește planul de servicii pentru familiil cărora li s-au încredințat copii în plasament, în număr de 8 familii;
asigură asistența socială a unui număr de 5 persoane vârstnice aflate în întreținerea altor persoane între care s-a încheiat un contract de întreținere, asistat de către Autoritatea Tutelară;
asigură plata indenizațiilor persoanelor cu handicap grav, în număr de 27 și a celor 30 de asitenți personali angajați pentru a acorda sprijin și îngrijire altor 30 de persoane încadrare în handicap grav cu asitent personal;
realizează interviuri, studii de caz și evaluări psiho-sociale în cazul familiilor aflate în situații de criză;
elaborează planuri de asistență socială pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale;
stabilește măsuri de intervenție în sprijinul familiilor aflate în nevoi;
asigură mijloacele umane, materiale și financiare necesare pentru implementarea strategiilor cu privire la acțiunile antisărăcie;
soluționează urgențele sociale individuale și colective la nivel local;
reprezintă comunitatea pe plan intern și extern în domeniul asistenței sociale;
Viața social-culturală
Casa de Cultură Peciu Nou cuprinde utilități precum sală de spectacole cu o capacitate de 200 locuri, spațiu expozițional, .
Muzeul etnicilor germani, înființat în septembrie 2010 sub forma unei expoziții permanente, a fost reorganizat și redeschis în anul 2010. În prezent cuprinde următoarele secții: Istorie, Etnografie, Artă și Sport. Liceul Teoretic Peciu Nou coordonează activitatea tuturor unităților de învățământ din zonă, cu un număr total de 870 de elevi.
Formația de pompieri voluntari aniversează în acest an 80 de ani de la înființare. Dintre formațiile culturale active amintim Corul Bisericii Catolice, Corul Bisericii Ortodoxe, Ansablul sârbesc de dansuri Kud Sveti Nikola din localitatea Diniaș și Ansamblul Sârbesc Kruna din Sînmartinu. Anual se organizează numeroase evenimente culturale – Ruga satului Peciu Nou, Ruga satului Diniaș și Ruga satului Sînmartinului Sîrbesc, Ceaunul de aur, serbări religioase și ale diferitelor grupuri etnice.
Atracții în zonă
Principala atracție o constituie cele două pescării aflate în localitatea Peciu Nou, care dispun de spatii amenajate pentrui pescari , aici se organizează concursuri de pescuit sportiv , la una dintre cele două pescării exista restaurant cu specific pescăresc . La circa 2 km. de localitatea Peciu Nou curge râul Timiș. La nord- vest spre Timișoara avem cca. 2 ha de pădure. Localitățile aparținătoare, păstrătoare a unui stil de viță tradițional, sunt sate cu populația majoritară de etnie sârbă, care păstrează obiceiurile și tradițiile. În fiecare an participă cu farmația de „ Kruna “ din satul Diniaș și “ Kud Sveti Nocola” din satul Sînmartinu Sîrbesc la concursuri de folclor de unde, de fiecare dată vin acasă cu premii.
Capitolul I
1.1 Cadrul juridic privind serviciile de asistență socială din România
Asistența socială se restructurează și se dezvoltă în cadrul fiecărui stat în raport cu situația existentă a populației și cu tradițiile locale și regionale. Statul trebuie să-și asume responsabilitatea de realizare a măsurilor de asistență socială stișoara avem cca. 2 ha de pădure. Localitățile aparținătoare, păstrătoare a unui stil de viță tradițional, sunt sate cu populația majoritară de etnie sârbă, care păstrează obiceiurile și tradițiile. În fiecare an participă cu farmația de „ Kruna “ din satul Diniaș și “ Kud Sveti Nocola” din satul Sînmartinu Sîrbesc la concursuri de folclor de unde, de fiecare dată vin acasă cu premii.
Capitolul I
1.1 Cadrul juridic privind serviciile de asistență socială din România
Asistența socială se restructurează și se dezvoltă în cadrul fiecărui stat în raport cu situația existentă a populației și cu tradițiile locale și regionale. Statul trebuie să-și asume responsabilitatea de realizare a măsurilor de asistență socială stabilite prin legi speciale și să asigure transferul atribuțiilor și al mijloacelor financiare destinate acestora de către autoritățile publice descentralizate și societatea civilă.
Potrivit art.22 din Declarația Universală a Drepturilor Omului s-a stabilit că „orice persoană în calitatea sa de membră a societății are dreptul la securitate socială și deci la asistență socială”.
Asistența socială are ca obiectiv principal protejarea persoanelor care, din cauza unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să-și asigure nevoile sociale, să își dezvolte propriile capacități și componente pentru integrarea socială.
Nevoia socială reprezintă ansamblul de cerințe indispensabile fiecărei persoane pentru asigurarea condițiilor de viață în vederea integrării sociale. In situația în care nevoile fundamentale nu pot fi satisfăcute – hrana, îmbrăcămintea, locuința, etc. – înseamnă că avem de a face cu sărăcia.
Au dreptul la asistență socială, condițiile legii, toți cetățenii români cu domiciliul în România, fără a se face deosebiri de rasă, naționalitate, origine, etnie, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere. Cetățenii altor state și apatrizii, care au domiciliul sau reședința în România, au dreptul la măsuri de asistență socială în condițiile legislației române și ale tratatelor internaționale la care România este parte.
Prestațiile sociale în bani sau în natură sunt susținute de măsuri de redistribuție financiară și cuprind : alocațiile familiale, ajutoarele sociale, speciale, în funcție de nevoile și veniturile acestora.
Serviciile sociale au drept obiectiv, menținerea, refacerea și dezvoltarea capacităților individuale pentru depășirea unei situații de nevoie, cronice sau de urgență, în cazul în care persoana sau familia este incapabilă singură să o soluționeze. Statul organizează și susține financia și tehnic sistemul serviciilor sociale, promovând un parteneriat cu comunitatea locală sau cu reprezentanții societății civile.
Serviciile sociale se acordă la domiciliu, în instituții specializate de zi sau instituții rezidențiale. Serviciile sociale pot fi servicii de îngrijiri social-medicale și servicii de asistență socială.
Serviciile de îngrijire social-medicală sunt acordate de personal specializat, persoanelor care, temporar sau permanent, din cauza unor afecțiuni fizice, psihice, mintale sau senzoriale, se află în imposibilitatea desfășurării unei vieți demne.
Serviciile de asistență socială se realizează prin metode și tehnici specifice de diagnoză a nevoii de asisitență socială și de intervenție socială, și constau, în principal, în informare, consiliere, terapie individuală și colectivă.
Serviciile de asistență socială specializate se acordă pentru nevoi speciale atât la domiciliu cât și în instituții specializate.
Organizarea sistemului de servicii și modul de acordare a acestora se aprobă prin Hotărâre de Guvern. Instituțiile de asistență socială sunt înființate și organizate ca unități specializate publice sau private. Acestea asigură protecție, ocrotire, găzduire, îngrijire, activități de recuperare și reintegrare socială pentru copii, persoane cu handicap, persoane vârstnice, etc.
Nomenclatura, procedura și modul de acreditare a instituțiilor de asistență socială publice sau private, se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii , Familiei și Protectiei Sociale . Instituțiile publice de asistență socială finanțate parțial sau total de la bugetul de stat, se finanțează prin Hotărâre a Guvernului, iar cele finanțate de la bugetul județean sau local, prin hotărâri ale consiliului județean sau local.
Legea nr.705/2001 reglementează sistemul național de asistență socială privind constituirea serviciilor de asistență socială. Această lege cu modificările și completările ulterioare reușește să acopere în mare parte golul existent în sistemul instituțional din România, oferă posibilitatea autorităților publice locale să-și creeze servicii sociale.
1.2. Definiții și termeni de specialitate
Asistența socială există tocmai datorită imperfecțiunii vieții omenești, este o idee, un demers, o profesie în procesul confruntării cu imperfecțiunile societății. Vom delimita termenii de ,,marginalizare socială” și ,, servicii sociale”.
Nașterea asistenței sociale în România reprezintă o misiune dificilă, fiind o profesiune umanizată. Pentru a veni în sprijinul semenilor noștri, cu care soarta a fost, poate, nedreaptă, asistența socială are nevoie de persoane orientate spre acțiune, spre schimbare.
Oricât de dezvoltată ar fi o societate, problemele sociale apar în permanență, în special problemele sociale legate de grupurile marginalizate din punct de vedere social ; acest fenomen fiind specific atât marilor centre urbane datorită urbanizării rapide, migrației populației de la sat la oraș, cât și mediului rural unde condițiile și nivelul de trai atinge standarde minime. Este normal să existe persoane marginalizate, dar nu este normal ca această problemă să rămână fără rezolvare.
Sărăcia a apărut odată cu apariția Omului pe pământ, atunci când își creea mijloacele necesare existenței, când a conștientizat rolul muncii în satisfacerea trebuințelor și probabil nu va dispărea niciodată. Este evident că sărăcia generează oameni cu nevoi, nefericiți și incapabili de a-i face pe cei din jurul lor să trăiască în echilibru și armonie.
Sărăcia, așa cum este cunoscut, este situația în care nu posezi bani și nici condiții normale de existență, astfel sărăcia este una din principalele cauze care te aruncă la marginea societății. Sărăcia reprezintă unul dintre conceptele preluate de către științele sociale din limbajul comun. Aici, sensul acestui concept era suficient de exact, deși era mai mult conceptual decât explicit. Intrată în sfera preocupărilor morale și politice ale colectivității, sărăcia s-a bucurat de un interes special din partea cercetătorilor din domeniul științelor sociale . Sărăcia este în același timp unul dintre conceptele cele mai înșelătoare. Larg utilizată în cunoașterea comună, asociată de regulă cu un fond înalt emoțional, sărăcia pare fiecăruia dintre noi un concept foarte clar. Plasat însă în contextul universal al științei claritatea dispare generând două mari probleme. Prima problemă provine din faptul că ceea ce se înțelege în mod obișnuit prin sărăcie, înțelegerea comună – depozitara unor componente ideologice și culturale foarte variate – face deosebit de dificilă încercarea de a o redefini într-o perspectivă universală. A doua problemă provine datorită trecerii de la un context individual la unul social general. La nivelul cunoașterii comune, sensul conceptului este legat puternic de percepția cazurilor individuale. Știm cu toții că x și y sunt săraci. Problema este însă de a defini, în condițiile unei abordări științifice, categoria tuturor persoanelor sărace. Această problemă se pune atât la nivel universal – săracii indiferent de timpul și locul în care se află – cât și la nivel de colectivitate – respectiv săracii dintr-o colectivitate dată Ceea ce se regăsește, totuși, în cele mai multe dintre studii, este definirea sărăciei ca o privare economică. Susținerea acestui concept se face prin faptul că sărăcia caracterizează persoanele lipsite de resursele materiale care să le poată asigura consumul necesar de bunuri și servicii.
Timp de peste 200 de ani unii dintre cei mai eminenți sociologi au dat o serie de definiții sărăciei. În tabloul 2.1 Peter Saunders în lucrarea sa „Spre un cadru credibil al sărăciei: de la sărăcia în ceea ce privește veniturile la privare” sintetizează caracteristicile celor mai influente abordări. Definițiile cuprind cele două funcții-cheie, pe care le consideră că formează nucleul de bază al oricărei definiții a sărăciei. Prima este că sărăcia reprezintă o situație în care nevoile de bază nu pot fi satisfăcute din resursele disponibile. Acesta este energic susținută de Adam Smith când se referă la „indispensabilul necesar”, de Rowntree în celebrul său „necesitățile minime pentru a întruni doar eficiența fizică”, sau de „capabilitatea de bază” a lui Sen. A doua funcție cheie este că orice definiție dată sărăciei trebuie să înglobeze percepțiile comunității despre sărăcie. În acest sens amintește referirile lui Henderson la atitudinea comunității, ale lui Townsend la activitățile, condițiile și înlesnirile agreate pe scară largă, sau încrederea în percepția socială a lui Mack și Lansley.
Conceptul de asistență socială reprezintă o combinație creativă de cunoștințe, valori și priceperi. Asistența socială se implică atunci când funcționarea socială este deficitară.
Termenul de social case-work este introdus în începuturile asistenței sociale de către Mary Richmond (1861 – 1928) care răspunde termenului prin definiția : ,,acele procese care dezvoltă personalitatea prin reglări conștient efectuate, de la individ la individ, între oameni și mediul lor social”.
In dicționarul de sociologie termenul de servicii sociale este definit drept ,, totalitatea serviciilor oferite de către stat în mod gratuit sau la un tarif redus”.
In ceea ce privește conceptul de marginalizare socială sau excludere socială , așa cum a remarcat Silver (1995) : ,, că de fapt observatorii susțin imposibilitatea de a defini statutul de exclus printr-un singur și unic criteriu”. Factorii cauzatori ai excluderii – individuali, familiali sau socio-economici – sunt multipli. Semnifică un sentiment al celor care nu pot obține ceea ce au vrut. Excluderea de la accesul de bunuri și servicii, este denumirea termenului de sărăcie. Termenul de marginalizat social este mult mai agreat în ultima vreme și este definit în legislație, ca ,, poziția socială periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor, cu acces drastic limitat la resursele economice, politice, educaționale și comunicaționale ale colectivității “. Marginalizarea are ca efect izolarea socială, alienarea, inadaptarea, neintegrarea socială, dezorganizarea familiei.
Sărăcia este situația de a nu a poseda nici bani, nici condiții normale de existență. A fi sărac înseamnă a fi lipsit de resurse.
In definirea sărăciei dincolo de diferențele de formulare și de perspectivă, există o alternativă care stă de regulă în centrul tuturor controverselor : sărăcie absolută sau sărăcie relativă . Conceptul de sărăcie absolută intenționează să stabilească un standard universal: pragul sub care, în orice comunitate, o persoană este considerată a fi săracă. Sărăcia relativă reprezintă identificarea condițiilor minim acceptabile într-un concept socio-cultural dat, o imagine mai realistă a stării sărăciei la un moment dat.
Dependența – starea de încredere în alte persoane sau lucruri ca suport pentru propria existență, tendința de a te sprijini pe alții în procurarea mijloacelor de trai, în luarea deciziilor, în asigurarea protecției, securității personale, a adăpostului.
Dezvoltarea comunității se referă la funcțiile, procesele și în special, strategiile și setul de activități necesare descrierii obiectivelor și proceselor sociale din cadrul unei societăți, grup sau organizație. Din perspectiva asistenței sociale poate fi privită ca un proces de intervenție deliberată într-o structură socială sau structură de relații între oameni și organizații.
Evaluarea socială . reprezintă procesul determinării naturii cauzelor, evoluției și perspectivelor unei probleme personale sau situațiile afectate de aceste probleme.
O familie în care predomină disfuncțiile sociale, biologice, afective, relaționale, din care lipsește un părinte, familia lipsită de locuință, de afectivitate, de o viață conjugală normală, este considerată o familie carențată .
Ca formă de practică în Asistența Socială este folosită în lucru cu indivizii, familiile și grupurile intervenția în situații de criză . Este forma validă de prim ajutor a clienților în situații de stres.
Populația vulnerabilă este acea categorie de indivizi aflate în condiții specifice care le conferă o stare de dependență, aflate deci în imposibilitatea de a se apăra singure în fața factorilor externi și chiar în raport cu reacțiile propriei personalități.
Analfabetul este ,, orice persoană incapabilă să scrie și să citească (UNESCO 1959). Mai târziu apare conceptul derivat de analfabet funcțional care desemnează orice persoană incapabilă să exercite activitățile pentru care alfabetizarea este necesară în interesul bunei funcționări a grupului său și care să-i permită să continue să citească, să scrie și să calculeze în vederea propriei dezvoltări și a celei a comunității din care face parte.
Chestionarul – reprezintă o tehnică de strângere a datelor care folosește o serie de întrebări precise sau probleme la care o persoană este rugată să răspundă.
Termenul de nevoie sau trebuință umană este definit de către C.Johnsos (1983) , drept ceea ce este necesar pentru fiecare persoană sau sistem social ca să funcționeze în limita așteptărilor rezonabile într-o anumită situație. Nevoia este privită ca pe o condiție ce trebuie îndeplinită pentru ca asistentul social să poată trăi.
Starea de minorat sau marginalizat – starea în care se complace un individ, acceptarea de bună voie a acestui statut de subordonat, lipsit de capacitățile firești ale speciei umane.
1.3. Literatura de specialitate
Vasile Miftode, absolvent cu diplomă de merit al secției de filozofie de din Iași, a manifestat un interes deosebit pentru analiza fenomenelor disfuncționale și pentru sociologia populațiilor defavorizate, interes concretizat în studii și investigații de teren.
In anul 1996, Cristian Bocancea și George Neamțu reușesc să publice, ca urmare a activității lor didactice și de cercetare din cadrul Universităților ,,Petre Andrei” și ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, o lucrare ca structură și conținut de curs universitar care oferă reperele esențiale celor ce se pregătesc pentru profesia de asistent social. Astfel, cei doi autori ne oferă excelentul volum ,,Elemente de Asistență Socială” .
Nu putem trece cu vederea fără a aminti contribuțiile lui Ch. Zastrow (1992) în practica asistenței sociale, care după cum spunea autorul, asistenții sociali practică activitatea la 3 niveluri: macro (sistem client – asistent social), mezo (cu familii și alte grupuri mici) și macro (lucrul cu organizații și comunități).
Pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat în România în ceea ce privește cadrul organizatoric al asistenței sociale, autorii Florin și Luminița- Mihaela Pașa, au structurat în cartea cu același nume, sistemul de protecție socială cuprinzând prestațiile și serviciile de aistență socială. Ambii autori s-au implicat în reforma sistemului de asistență socială precum și în finanțarea asistenței sociale la nivel național și local.
In literatura de specialitate, un sprijin practic îl are și revista de Asistență Socială, reapărută după 2002. Ea reînvie o tradiție a unei foarte bune publicații de asistență socială din trecut, inițiată de Scoala Sociologică de sub coordonarea lui D.Gusti. Revista a apărut în perioada 1929 – 1936 sub forma unui buletin periodic, ca un instrument de cunoaștere a problemelor sociale.
In promovarea asistenței sociale în țara noastră un rol cu totul aparte l-a avut Reprezentanța UNICEF din România care s-a implicat activ, încă din 1990, atât în susținerea dezvoltării învățământului, cât și în crearea unor servicii moderne pentru copiii aflați în dificultate.
Problematica sărăciei este dezbătută sub aspect psiho-social în lucrarea ,,Aspecte psiho-sociale ale sărăciei” apărută în anul 2000 , avându-i drept coordonatori pe Adrian Neculai și Gilles.
„Calitatea vieții în România” apărută în anul 2002, avându-i coordonatori pe prof. dr. Ioan Mărginean și dr. Ana Bălașa, este o încununare a unei activități de cercetare de 10 ani privind calitatea vieții. Așa cum se și sublinează provenind din 10 anchete naționale desfășurate în perioada 1990 – 1999 privind calitatea vieții, efectuate de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, realizate pe circa 25.000 de familii, precum și din studii și documente de natură statistică întreprinse de alte instituții.”
Capitolul 2
2.1 Marginalizarea socială în comunitate
În România, cadrul legal pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale a fost stabilit prin Legea Nr. 116/ 2002.
Art. 3, marginalizarea socială, în sensul prezentei legi, se definește prin poziția socială periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice, educaționale si comunicaționale ale colectivității; ea se manifesta prin absența unui minimum de condiții sociale de viață.
Marginalizarea socială „ poziție socială periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, educaționale și comunicaționale ale colectivității”.
Cum recunoaștem persoanele marginalizate social?
Persoana marginalizata sociala este beneficiara de venit minim garantat sau face parte dintr-o familie beneficiara de venit minim garantat si se afla in cel putin doua dintre ipotezele:
nu are loc de muncă;
nu are locuință în proprietate sau folosință;
locuiește în condiții improprii;
are unul sau mai mulți copii în întreținere sau face parte dintr-o familie cu mulți copii în întreținere;
este o persoană vârstnică, fără susținători legali;
este încadrată în categoria persoanelor cu handicap sau invaliditate;
are în întreținere o persoană încadrată în categoria persoanelor cu handicap grav, accentuat sau invaliditate de gradul I sau II;
a executat o pedeapsă privativă de libertate.
Trebuie subliniat că se face diferența între o persoană marginalizată social și o persoană aflată in risc de marginalizare socială. Persoana aflată in risc de marginalizare socială este acea persoana sau familie aflata intr-o situație de dificultate a cărei venit pe membru este pana in venitul minim pe economie. Nivelul venitului lunar net pentru o persoană, pânaă la care o persoana este considerată ca fiind marginalizată social, se stabilește anual, prin hotarârea guvernamentală, înaintea depunerii la Parlament a proiectului legii bugetului de stat.
Cum se previne si combate marginalizarea socială?
Pentru ca marginalizarea socială să fie prevenită și combătută se impune participarea instituțiilor publice, a comunităților locale, a reprezentanților și organizațiilor patronale și sindicale și a reprezentanților societății civile. Astfel, statul trebuie să garanteze accesul la drepturi elementare si fundamentale, cum ar fi accesul la un loc de munca, accesul la o locuință, accesul la asistență de sănătate, accesul la educație.
2.2. Sărăcia , factor determinant în fenomenul marginalizării sociale
În Factorii Sărăciei conform autorului PhD Phil Bartle, cei 5 factorii ai sărăciei ca problemă socială sunt:
ignoranța;
boala;
apatia;
lipsa de onestitate;
dependența.
„Ei sunt considerați doar ac simple condiții fără nici o evaluare morală: acești factori nu sunt considerați ca fiind buni sau răi, ei doar există. Dacă decizia unui grup de oameni într-o societate sau comunitate este de a reduce sau a elimina sărăcia, acel grup va trebui să își realizeze obiectivul fără a judeca ci doar prin a observa și identifica factorii care duc la sărăcie pentru a-i putea elimina.
Sărăcia ca problemă socială este o rana cu rădăcini adânci care afectează fiecare dimesiune a culturii și a societății. Pe lângă menținerea unui nivel scăzut de venituri printre membrii unei comunități, sărăcia inlcude limitarea accesului la servicii ca educația, sănătatea, luarea deciziilor precum și lipsa facilităților comunale ca apa, sanitația, drumurile, transportul și comunicațiile. Mai mult, "spiritul sărăciei" permite membrilor aceleiași comunități să creadă și să impartășească sentimente ca disperarea, lipsa de speranță, apatia și timiditatea. Sărăcia, la fel ca și factorii care contribuie la apariția și menținerea ei, reprezintă o problemă socială și, de aceea, soluția trebuie să fie una socială.
Scurtă privire asupra fiecarui factor.
Ignoranța:
Ignoranța înseamnă lipsa de informație sau lipsa de cunoștiințe. Ea este diferita de stupiditate care înseamnă lipsa de inteligență sau prostie care înseamnă lipsa de înțelepciune.
Potrivit unui vechi proverb "Cunoașterea înseamnă putere." Din nefericire, unii oameni care știu acest lucru încearcă să păstreze informația doar pentru ei (ca strategie de a obține avantaje nedrepte) și îi împiedică pe ceilalți de a o obține. Din acest motiv, nu te aștepta ca de fiecare data atunci când vei transmite o informație sau aptitudine unei persoane, ea/el sa o împartă și cu ceilalți membrii ai comunității.
La fel de important este să determinăm care este informația necesară care lipsește într-o comunitate. Mulți proiectanți și oameni de bună credință care doresc să ajute comunitatea să devină mai puternică consideră că singura soluție este educația. Dar educația înseamnă multe lucruri și unele informații nu sunt neapărat importante. De exemplu, pentru agricultori faptul că Romeo și Julieta au murit în piesa lui Shakespeare este puțin folositor; în schimb, ei trebuie să știe tipurile de semințe care pot fi plantate în solul local.
Și asta pentru că informația inclusa aici, spre deosebire de educația de tip general (care-și are cauzele istorice pentru ceea ce include în programul său), este destinată consolidării capacității și nu "iluminarii" generale.
Boala:
Atunci când o comunitate are o rata înalta de îmbolnăviri crește absenteismul, scade productivitatea și bogășia este creata în cantități mai mici. Prin urmare, dincolo de mizerie, discomfort și moarte, îmbolnăvirile constituie o cauza a sărăciei. A fi sănătoși (a se simți bine) nu numai că îi ajută pe indivizi să fie bogați dar contribuie la eradicarea sărăciei în comunitate.
Aici, ca și în altă parte, prevenirea este mai indicata decât vindecarea. Aceasta este una dintre ideile de baza ale PHC (ale sistemului de sănătate primară). Dacă populația este sănătoasa economia merge întotdeauna mai bine și asta cu atât mai mult cu cât dacă oamenii sunt bolnavi ei trebuie tratați. Sănătatea contribuie la eradicarea sărăciei mai mult prin accesul la apa curata și sănătoasă, prin izolarea sanitației de sursele de apă, cunoștințe despre igienă și prevenirea îmbolnăvirilor – mai mult decât clinicile, doctorii sau medicamentele care în comparație cu prevenirea îmbolnăvirilor sunt soluții curative mult mai costisitoare.
Trebuie să reamintim că ne preocupă factorii și nu cauzele sărăciei. Nu ne interesează faptul că tuberculoza a fost introdusă de primii comercianți care au venit în teriroriu sau este de proveniență autohtonă și HIV care cauzeaza AIDS a fost un lot al CIA pentru a crea o armă de razboi biologica sau dacă s-a transmis de la maimuțele verzi folosite la prepararea supei. Acelea sunt doar niște cauze probabile. A cunoaște factorii îmbolnăvirii poate duce la o igiena mai bună și la comportamentul preventiv, fară a mai menționa eradicarea lor.
Mulți oameni consideră accesul la sistemul de sănătate ca fiind legat de drepturile oamenilor, reducerea mizeriei și creșterea calității vieții. Toate acestea sunt motive serioase pentru a contribui la menținerea unei populații sănătoase. Pe lângă faptul că o populație sănătoasă contribuie la eradicarea sărăciei, dorim să susținem că cea din urma nu se măsoară doar într-o rată înaltă de morbiditate și mortalitate ci că îmbolnăvirile contribuie și la alte forme și aspecte legate de sărăcie (nu numai la sărăcia insași).
Apatia:
Apatia este prezentă atunci când oamenilor nu le pasă sau atunci când ei se simt atât de slăbiți încât nu încearcă să schimbe lucrurile, să corecteze nedreptățile, să repare greșelile sau să-și îmbunătățească condițiile de viață.
Uneori oamenii sunt atât de neputincioși să facă ceva încât devin invidioși nu numai pe membrii comunitătții ci chiar și pe cei din familiei. Mai mult, ei încercă chiar să-i aducă și pe ceilalti care încearcă să facă mai mult la nivel de sărăcie. Apatia naște apatie.
Uneori apatia este justificată de percepte religioase, " Dumnezeu ți-a decis soarta deci, acceptă ceea ce este dat." Aceasta forma de fatalism poate fi folosită în mod greșit ca scuză. Este normal să credem că destinul oamenilor se află în miinile lui Dumnezeu dacă acceptăm idea ca el ar putea decide că ar trebui să devenim mai buni. Pe aceeași linie, proverbul rusesc "Roagă-te lui Dumnezeu dar, de asemenea, plimbă-te pe mal" demonstrează ideia că chiar dacă suntem în miinile lui Dumnezeu avem și responsabilitatea de a ne ajuta pe noi înșine.
Ne-am născut cu multe abilități: de a alege, de a coopera, de a ne organiza pentru a ne îmbunătăți calitatea vieții; ceea ce trebuie să evitam este de a- l folosi pe Dumnezeu sau Allah ca scuză pentru a nu face nimic. Aceea este la fel de rău ca și un blestem asupra lui Dumnezeu. În schimb, trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu și să folosim talentele date de el.
În lupta împotriva sărăciei, mobilizatorul folosește lauda și îincurajarea ața încât oamenii (1) vor dori să și (2) vor învața cum să ia controlul asupra vieții lor.
Lipsa de onestitate (lașitatea):
Atunci când resursele destinate unei comunități sunt deturnate în scopuri personale de către o persoana la putere, aveam de a face cu mult mai mult decât moralitatea. În acest set de training, nu facem judecăți de valoare a ceea ce este bun sau rau. Totuși, trebuie să scoatem în evidență ca un factor major care duce la sărăcie este lipsa de onestitate a unor persoane care se află la putere. Suma sustrasă de la public și care este folosită de o persoana individuală este mult mai mică decât scăderea bunăstării publice.
Suma de bani care este stoarsă sau deturnată nu este egală cu valoarea scăderii bunăstării unei comunități. Economiștii vorbesc de efectul multiplu. Acolo unde se învîrtesc resurse noi, efectul pozitiv asupra economiei este mai mare decît suma creată. Atunci când banii de investiție sunt scoși din circulație valoarea bogăției de care comunitatea este depravată este mai mare decât valoarea sustrasă de fraudator. Atunci cînd un oficial guvernamental primește 100 de dolari ca mită, investiția socială este redusă cu aproape 400 de dolari, care înseamnă o scădere în bunăstarea întregii societăți.
Este într-un fel paradoxal că ne supărăm atunci când un hoț mărunt fură ceva care costa doar 10 dolari, dar nu îi pedepsim pe cei care ocupă poziții înalte chiar dacă ei fură 1000 de dolari din banii publici ceea ce înseamnă 4000 de dolari pagubă din venitul societății ca întreg. Deoarece, din cauza bogăției aparente, alegem să îl respectam pe cel de-al doilea hoț și chiar să îl lăudăm pentru ca acea persoană și-a ajutat rudele și vecinii. În contrast, avem nevoie de poliție pentru a-l proteja pe primul hoț (cel "marunt") de a nu fi bătut de oamenii de pe stradă.
Cel de-al doilea hoț reprezintă cauza majoră a sărăciei și nu primul care poate fi, de fapt, o victimă a sărăciei care a fost cauzată de cel de-al doilea. Așa cum este descrisă în paragraful din stânga, atitudinea noastră este mai mult decât ironică și reprezintă un factor care perpetuează sărăcia. Dacă îl premiem pe cel care cauzează paguba majoră și îi pedepsim numai pe cei care sunt de fapt victimele reale, atunci atitudinea noastra greșită contribuie, de asemenea, la perpetuarea sărăciei. Atunci când banii fraudați sunt scoși din țară și depuși în bănci străine (ca de exemplu cele Elvețiene), atunci acea persoană nu contribuie cu nimic la dezvoltarea economiei naționale ci mai degraba ajută numai banca sau țara străină.
Dependența:
Dependența rezulta din poziția de primitor al carității. După un dezastru, pe termen scurt, caritatea poate fi esențială pentru a putea supraviețui. Caritate pe termen lung, însă, poate contribui la moartea celui care o primește și, cu siguranță, la continuarea sărăciei.
Dependența înseamnă atitudinea și credința că cineva este atât de sărac încât nu se poate ajuta pe sine, că un grup nu se poate ajuta pe el însuși și că depinde total de asistența din exterior. Atitudinea și credința împărțită reprezintă, în sine, cel mai important factor care justifică perpetuarea condițiilor în care o persoană sau un grup devine dependent/a de ajutorul din exterior.
Pe acest web site mai sunt și alte documente care se referă la dependență. Vezi de exemplu: Dependența, și Descoperirea Resurselor Ascunse . Atunci când dorim să scoatem în evidență importanța poveștilor în comunicarea principiilor esențiale de dezvoltare, povestea Mohammed și Franghia este folosită ca model de ilustrare a principiului ca asistență și nu ar trebui sa fie de tipul celei care crează slabiciune prin incurajarea dependenței, ci ar trebui să împuternicească.
Metodologia de împuternicire a comunității este o alternativă la oferirea de caritate (care slabește); ea furnizează asistența, capital și pregătire comunităților cu venituri reduse prin identificarea resurselor proprii și asumarea controlului dezvoltării proprii – adică prin împuternicire. Mult prea des, atunci când un proiect are ca scop promovarea confidenței de sine, cei care primesc – așteapta, cred și speră (pînă în momentul conștientizării) că un proiect va oferi doar resurse pentru instalarea unei facilități sau serviciu în comunitate.
Deoarece sindromul dependenței este unul din cei cinci factori majori ai sărăciei, el ocupa și un loc central în preocuparile mobilizatorului comunitar.
Cei cinci factori nu sunt independenți unul de altul: imbolnăvirile contribuie la ignoranța și apatie; lipsa de onestitate contribuie la imbolnăviri și dependență, și asa mai departe. Cu alte cuvinte, ei se influențează reciproc.
Zicala "gândește global și acționează local " este de folos în orice proces de schimbare socială. Cei cinci factori ai sărăciei nu par să fie numai răspândiți dar și înrădăcinați în practicile și valorile culturale. În viața noastra de zi cu zi putem crede ca nu putem face nimic.
Realitatea este alta: dacă fiecare dintre noi se angajeaza să lupte împotriva factorilor care duc la sărăcie, efortul personal va avea un efect multiplu asupra altora și, în felul acesta, vom contribui la eliminarea "celor cinci" și în cele din urma la victoria asupra sărăciei.
Sărăcia reprezintă lipsa resurselor financiare necesare unei vieți normale, la nivelul standardelor existente în comunitate. Sărăcia reprezintă situația de a nu poseda nici bani, nici condiții normale de existență.
Sărăcia extremă este o lipsă atât de gravă a resurselor financiare încât condițiile de viață, persoanelor inacceptabile pentru o societate civilizată, alterează grav demnitatea ființei umane, producând degradări rapide și greu reversibile ale capacității de funcționare socială normală; în cazul copiilor blochează dezvoltarea normală a personalității , reducând spre zero șanșele unei evoluții adulte normale. Sărăcia extremă tinde să se fixeze cronic pe marginalizare și excludere socială, șanșele de ieșire din situația de sărăcie devenind nesemnificative.
Sărăcia severă reprezintă un nivel al resurselor care oferă condiții accentuat modeste de viață , pline de lipse și restricții, care împiedică o funcționare socială normală, dar care nu blochează nici efortul de a ieși din sărăcie, și nici redresarea în situația în care resursele revin la normal.
In sărăcia relativă , standardul de viață atinge parametrii decenței , dar care , raportat la aspirațiile colective de viață, creează disconfort, frustrare.
Plasarea unei persoane în afara formelor normale de viață socială, ca rezultat a unor deprivări multiple cu șanse reduse de reinserție într-o viață normală, reprezintă excluziunea socială.
Termen folosit în mare cu același conținut ca și excluziunea socială, este marginalizarea socială. Incluziunea socială este un proces de reinserție în formele de viață normale, într-o funcționare socială normală a persoanei aflate în situația de excluziune/marginalizare socială sau cu risc ridicat de marginalizare.
In Uniunea Europeană, se utilizează următoarea expresie pentru a identifica sărăcia, ,,venituri mai mari decât 60% din venitul median din țara respectivă. Venitul relaliv scăzut este deci un prag relativ, desemnând nu neapărat o stare de sărăcie absolută, ci una relativă la prosperitatea celorlalți”.
Există mai multe niveluri de evaluare a sărăciei care diferă de la o țară la alta , în funcție de nivelul de dezvoltare economică, dar și de tradițiile naționale. In mai toate țările din lume există persoane aflate sub nivelul minim de subzistență. Potrivit unei teorii, ,,săracii au ajuns în această situație deoarece valorile , normele și motivațiile lor îi împiedică să utilizeze cele mai favorabile și răspândite ocazii pentru a-și câștiga independența economică”.
Sărăcia se numără printre principalele cauze care generează fenomenul și originea marginalizării. Așa cum reiese și din definiție , accentul cade pe lipsa resurselor. A fi sărac înseamnă a fi lipsit de resurse. Sărăcia nu reprezintă pur și simplu un anumit mod de viață, ci caracterul forțat de lipsa resurselor unui mod de viață sub cel considerat acceptabil de către majoritatea unei colectivități.
Din perspectiva consumului, sărăcia este definită ca neputința de a satisface acele nevoi considerate a fi minime. Din perspectiva funcționării normale, sărăcia este definită în termenii condițiilor minime care sunt necesare unei funcționări normale a individului.
De regulă, sărăcia absolută se formează pe ideea de subzistență, iar sărăcia relativă reprezintă un concep mai funcțional, ea se concentrează pe identificarea condițiilor minime acceptabile într-un context socio-cultural dat.
Herbert Spencer formulează o teorie potrivit căreia sursa sărăciei poate fi identificată în caracteristicile morale ale indivizilor angajați într-un mod de viață autodistructiv. O astfel de teorie nu este împărtășită în științele sociale, fiind practic, complet abandonată.
Sărăcia din punct de vedere cultural reprezintă un stil de viață fundat pe valori și norme specifice ( valori, moduri de a gândi, de a simți) care modelează comportamentul indivizilor.
Oscar Lewis (1959) , susține ideea potrivit căreia cultura sărăciei este atât un produs cât și o sursă a sărăciei. Pe de o parte ea este un răspuns al săracului la situația sa de marginalizare într-o societate individualistă, iar pe de altă parte modul de viață al individului tinde să genereze o adevărată capcană a sărăciei din care atât individul cât și copilul acestuia au șanse reduse de a ieși.
Sărăcia poate fi privită din numeroase unghiuri, fațeta principală a acestui termen iși are rădăcinile adânc infipte în relațiile bio-psiho-sociale ale individului.
Din punct de vedere social sărăcia o putem definii ca fiind acel fenomen in care individual sau familia din care face parte nu are potența necesară atat intelectuală cât și economică de ași satisface nevoile primare astfel situându-se pe o scara socială inferioară.
Fiecare individ este inzestrat de natura cu un bagaj genetic, cu un potențial intelectual. Încă de la naștere acest bagaj începe să se manifeste în diferite moduri reacționând diferit in funcție de context.
Pe parcursul vieții capacitatea intelectuală și aptitudinile încep să schimbe și să modeleze ființa umană dându-i o personalitate cu care să interacționeze cu mediul schimbindu-l și modelindu-l după propriile nevoi.
Capacitatea lui de adaptare la mediu, interferentele care au loc la nivel social poate crea un tablou care sa reflecte pozitia sociala a individului, relatii pe care individul prin abilitatile sale le sintetizeaza, le ierarhizeaza in functie de nevoi, principii si primordialitate.
Dar stim ca lucrurile nu stau in todeauna asa, gradul de inteligenta al individului nu poate de unul singur sa joace mai multe roluri, chiar daca individul este destul de inteligent nu putem afirma ca el nu poate fi sărac, din potrivă el poate conștientiza faptul în sine dar daca nu exista acea motivație intrinsecă de a se desăvârșii ca individ el se poate complace în situație ramânând un latent social.
Societatea la rîndul ei prin politica pe care o duce ar trebui să creeze șanse egale fiecăruia, dându-le posibilitatea de a trăi și a-și conduce propriul destin prin intersecții de legi și norme sociale care sa producă acel efect de bunăstare a întregii populații.
Sărăcia este un fenomen des întâlnit peste tot in lume există țări sărace care au bogații lor dar si țări bogate care își au saracii lor, astfel nu putem avea un etalon al sărăciei si nici nu există un termen de comparație în interiorul ei, in esență putem însă afirma că socialul este principala componentă pe care o putem compara, astfel nivelul de sărăciei (în cazuri particulare) dintr-o țară bogată, probabil ca s-ar afla pe un alt nivel social-ierarhic față de o țară săracă.
Capitolul III
3.1. Drepturile fundamentale ale cetățeanului în termenii marginalizării sociale
Așa cum sunt prevăzute și în Constituția României drepturile cetățeanului, în termenii marginalizării sociale, obiectivul principal reprezintă garantarea accesului efectiv la drepturile fundamentale.
Prin Legea nr. 116/2002-actualizată , privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale care asigură atât garantarea accesului unor categorii de persoanele la unele drepturi fundamentale, cum ar fi accesul la un loc de muncă, accesul la o locuință, accesul la asistență medicală, accesul la educație, cât și unele măsuri pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale.
Mulți dintre cetățenii țării au parcurs toate sau unele din etapele unui traseu social caracterizat prin imposibilitatea obținerii unui loc de muncă sau prin pierderea celui existent, prin imposibilitatea achiziționării unei locuințe decente sau prin dificultăți din ce în ce mai mari în accesul la serviciile de sănătate, și de asemenea, la educație, cultură, sport, turism, etc.
Pentru acea parte a populației defavorizate, sărăcia reduce substanțial, până la anulare, posibilitatea de valorificare a drepturilor fundamentale. Este greu de imaginat existența unui garant al respectării acestor drepturi, atât timp cât dreptul la un loc de muncă sau la o locuință decentă rămâne doar un deziderat.
Oare să fie vorba despre responsabilitatea exclusivă a oamenilor faptul că nu sunt capabili să fructifice prima șansă oferită de societate ? sau este o expresie a unui context imperfect. Succesul personal, ca și eșecul personal, nu sunt doar responsabilități personale ale cetățenilor, doar parțial succesul este sensibil la calitățile și eforturile personale.
Responsabilitatea individuală activă față de starea proprie este explicit recunoscută prin definirea condițiilor de acces la aceste ,,șanse suplimentare”. Cu siguranță tinerii sunt populația țintă deoarece ei sunt populația țintă deoarece ei sunt în situația cea mai vulnerabilă. Ei nu dispun de nici un patrimoniu personal la începutul vieții active, și dacă nu au un loc de muncă și o locuință, se află într-o situația deosebit de expusă marginalizării. Responsabilitatea personală a tinerilor pentru starea lor socială și economică există, fără îndoială, dar ponderea responsabilității comunității este cu mult mai mare în cazul lor decât în alte cazuri.
Accesul la un loc de muncă
Dreptul la un loc de muncă reprezintă unul dintre drepturile fundamentale, este o direcție majoră de acțiune, avută în vedere pentru a preveni marginalizarea socială. Facilitarea ocupării forței de muncă și a accesului tuturor la resurse, drepturi, bunuri, servicii, prevenirea riscului excluziunii, ajutarea celor vulnerabili, mobilizarea tuturor organismelor competente reprezintă o serie de obiective comune în lupta împotriva excluziunii sociale și a sărăciei, prezentate atât în cadrul Summit-ului Consiliului European de din decembrie 2000, cât și în cadrul Consiliului European de , iar ocuparea deplină a forței de muncă este nucleul strategiei de
Agenția Națională a Ocupării Forței de Muncă, prin agențiile sale județene, este instituția
care demarează activitatea de mediere a grupurilor țintă (familii beneficiare de venit minim garantat, tineri proveniți din centrele de plasament), în vederea obținerii unui loc de muncă pe baza contractelor de solidaritate . Aceste contracte se încheie între tânăr și agenție și au o durată mai mare de un an dar ce mult doi ani. Acești angajatori se numesc angajatori de inserție. Angajatorilor li se rambursează lunar salariul de bază al tinerilor angajați în baza unui contract de solidaritate, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu net pe economie.
Ce mai mulți români cu vârste cuprinse între 16 – 25 ani sunt în căutarea unui loc de muncă. Ei au ieșit din sistemul educativ, nu întotdeauna având și o calificare profesională solicitată pe piața muncii. Aceste categorii de tineri care nu au loc de muncă și se confruntă cu mari dificultăți din acest punct de vedere, au dreptul la acompaniament personalizat.
Sănătatea
Familiile beneficiare de ajutor social au acces garantat la asistență medicală de urgență și curativă, cheltuielile pentru serviciile medicale sunt suportate de la bugetul de stat. Bolile cronice cele mai numeroase sunt frecvente în cazul familiilor sărace. Factorii de risc, cum ar fi, alimentația dezechilibrată, condițiile de locuit improprii, abuzul de substanțe dependente, foamea, lipsa unei educații pentru sănătate, antrenează anumite deficiențe.
Obligația asigurării accesului persoanelor marginalizate la toate formele de sănătate, inclusiv prin organizarea unor unități de asistență socială în care să fie îngrijite până la inserția lor socială, cade în sarcina consiliilor locale.
Educația
In egală măsură, educația incompletă și subcalificarea profesională sau absența unei calificări expun persoana la o stare de sărăcie persistentă, la marginalizare sau chiar la excluziune socială.
Ultimele statistici arată că în țara noastră ponderea tinerilor cu studii superioare este de 14,4%. Pe de altă parte, în țara noastră ponderea tinerilor care nu urmează decât cursurile școlare obligatorii este de 27% ( mai mică decât în Portugalia (60%), Spania (35%, Danemarca 30%, Italia (29%). In democrație statul nu obligă pe nimeni să se educe, dar poate să ofere sprijin, să încurajeze participarea școlară la orice vârstă.
Analize sociologice au pus în lumina corelația puternică dintre nivelul de școlarizare al individului și poziția socială a acestuia sau corelația dintre educație și nereușită în viață. Neștiința de carte, agravată de lipsa socializării primare ( a celor 7 ani de acasă) se află alături de alți factori la originea fenomenelor negative și a disfucnțiilor sociale cu care ne confruntăm. In plan individual, fenomenul analfatetismului constituie o frână în realizarea aspirațiilor personale și în practicarea reală a drepturilor legitime.
Analfabetul este orice persoană incapabilă să citească și să scrie, (UNESCO 1959). In condițiile în care învățământul este obligatoriu, individul este, în mare parte, responsabil de starea de marginalizare prin neșcolarizare.
Experiența socială probează că acțiunile de protecție socială a unor minorități defavorizate nu dau rezultate pozitive, dacă beneficiarii înșiși nu se protejează în fața pericolelor sociale, nu se implică și nu participă la dezvoltarea resurselor necesare acestei acțiuni.
Pierderea prin lipsă de exercițiu sau uitarea , pur și simplu, a achizițiilor școlare transformă individul școlarizat într-un analfabet și deci într-un client al asistenței sociale.
Atâta timp cât garantarea drepturilor fundamentale este dificil de realizat, iar marginalii sunt în creștere, resursele marginalizării trebuie căutate în imperfecțiunea sistemului.
Accesul la locuință
Una din marile griji ale tinerilor din România constituie lipsa unei locuințe personale. Este dificil pentru tineri, mai ales pentru familiile tinere, să conviețuiască alături de părinți într-un spațiu restrâns.
Prima urgență prioritară o constituie tinerii care părăsesc centrele de plasament. Soluțiile se găsesc la nivelul fiecărei comunități locale. Pentru facilitarea accesului la o locuință a anumitor tineri aflați în imposibilitatea cumpărării unei locuințe cu forțe proprii, consiliul județean sprijină aceste categorii prin acordarea unui avans în vederea dobândirii unei locuințe. Totodată tinerii până în 35 ani pot obține sub formă gratuită, teren pentru construirea unei locuințe în proprietate.
Realitatea ne arată că condițiile în cazul majorității beneficiarilor de ajutor social sunt greu de suportat, spațiile de locuit sunt din ce în ce mai puține, iar suprafața locuibilă s-a dovedit deseori a fi restrânsă, insuficientă raportată la numărul membrilor de familie. În multe centre urbane există numeroase cartiere sărăcăcioase cu reale probleme legate de alimentarea cu apă, electricitate, canalizare, salubritate.
Venitul minim garantat
Ajutorul social se acordă familiilor fără venituri sau cu venituri mici. Conform Legii nr. 416/2001 – cu modificarile si completarile ulterioare , ajutorul se acordă pe baza testării mijloacelor, stabilindu-se niveluri lunare ale venitului familiei în funcție de numărul de persoane.
Imbunătățirea situației familiilor beneficiare de ajutor social necesită nu numai resurse financiare, ci, în primul rând, o schimbare a mentalităților și a cadrului instituțional.
Minimul decent de trai presupune necesarul de resurse pentru consumul curent-alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, locuință, servicii, minimul de subzistență, care ne arată aspectele legate de supraviețuirea unei persoane, în condițiile unui ajutor public pe termen scurt, în vederea reintegrării persoanei respective în societate.
Practic vorbind, este acuzabil modul în care se efectuează ancheta socială pentru stabilirea dreptului la ajutor social. Aceasta reprezintă o sursă suplimentară de sărăcie, oferind exemple cât mai spectaculoase, când subiecții anchetei și-au vândut bunurile necesare unui trai decent pentru a deveni eligibili.
In cazul obligației de a munci în contul ajutorului social au fost invocate, în schimb, principii constituționale și de politică socială, în încercarea de a demonstra că sărăcia nu este o infracțiune pentru a fi condamnat pe baza ei, la muncă în folosul comunității. Solicitarea asistării de către cei aflați în sărăcie și acordarea ei trebuie considerate ca absolut necesare. Dimpotrivă, trebuie pornit de la principiul că obligația de a munci este normală, că nu este vorba despre amendă sau despre executarea unei pedepse. Din punct de vedere social, ea trebuie interpretată ca o șansă nu ca un stigmat.
Totuși, este important de arătat că, sărăcia este asociată de cele mai multe ori, cu marginalizarea, cu excluziunea și cu lipsa oportunităților, cu lipsa de capacitate a celor afectați de a se plasa în contexte favorabile.
Legea venitului minim garantat a creat un avantaj din partea primăriilor , acela de a avea la dispoziție, în cazuri de urgență și pentru proiecte care presupun condiții flexibile de muncă, un fel de forță de muncă de rezervă. De cealaltă parte, pentru beneficiari se nasc oportunități, ceea ce poate părea paradoxal, din moment ce sistemul venitului minim garantat este ultima plasă din rețeaua de protecție socială pentru cei care au căzut din poziția de a se întreține singuri și care nu au fost prinși în alte scheme.
Cu instituirea unui ajutor care să garanteze un venit minimal pot fi în egală măsură de acord cei care evidențiază rolul economiei în crearea bunăstării și cei care accentuează rolul politicilor sociale. Pentru aceștia din urmă, sistemul este foarte important și datorită gradului scăzut de cuprindere în cadrul celorlalte componente ale protecțeiei sociale din România. In schimb, cei care minimalizează rolul protecției sociale privesc venitul minim garantat nu ca pe o completare a celorlalte niveluri, ci ca pe un sistem care să le înlocuiască.
Situația de asistat social nu este reconfortantă, totuși indezirabilul pe care îl implică nu trebuie să determine renunțarea la beneficii. Acest pericol sugerează precauție maximă în tratamentul la care sunt supuși beneficiarii sistemului de ajutor social, începând cu declararea veniturilor, continuând cu ancheta socială și sfârșind cu obligația de a lucra în folosul comunității. Toate acestea sunt deziderate care nu pot fi satisfăcute pentru că intră în contradicție cu alte imperative, printre care cel de a rezolva problemele comunității. In plus, un control riguros și impunerea condiției de a munci contribuie la focalizarea sistemului, în sensul excluderii celor cărora nu le este adresat.
Capitolul 4
Serviciile sociale
4.1. Generalități
Crearea de servicii sociale atât la nivel județean cât și la nivel local, este un obiectiv impus de complexitatea situațiilor de nevoie socială, de asigurarea nivelului resurselor potențial necesare, precum și de existența echipelor pluridisciplinare de profesioniști care pot fi selecționați pentru a acționa în cadrul programelor de asistență socială.
Asistența socială pentru categoriile vulnerabile este o sarcină destul de dificilă, uneori îngreunată și de distanța geografică, din acest motiv funcții importante ale serviciilor sociale se dezvoltă în prezent la nivelul municipalităților.
Logica politicilor publice, deci și acelor de asistență socială, este aceea de a asigura solidaritate publică la primul nivel de descentralizare (adică al județelor) și solidaritate de proximitate la nivel local pentru o foarte bună măsurare a nevoilor și o la fel de bună accesare a drepturilor.
Serviciile sociale asigură cetățenilor un anumit nivel de bunăstare nu numai prin măsuri financiare, ci și prin intervenții și tehnici specifice. Ele au un rol specific în strategia de prevenție a excluziunii sociale, fiind cele mai aproape de populație. In strategia socială, serviciile sociale pot fi percepute ca intervenții la nivel micro, care potențează performanțele sistemului de protecție socială la nivel macro.
Prestațiile sociale în bani sau în natură sunt reprezentate de : alocațiile familiale, ajutoarele sociale și speciale către familii sau persoane în funcție de nevoile și veniturile acestora.
Serviciile sociale au drept obiectiv menținerea, refacerea și dezvoltarea capacităților individuale pentru depășirea unei situații de nevoie, cronice sau de urgență, în cazul în care persoana sau familia este incapabilă singură să o soluționeze și pot fi servicii de îngrijire socio-medicală, sau servicii de asistență socială.
Instituțiile de asistență socială asigură protecție, ocrotire, îngrijire, găzduire, activități de recuperare și reintegrare socială pentru copii, persoane cu handicap, persoane vârstnice și alte categorii de persoane în funcție de nevoile specifice. Găzduirea în unitîți de asistență socială se realizează doar cu consimțământul prealabil al persoanei sau al reprezentantului legal al acesteia.
Asistența socială , componentă a sistemului de protecție socială, reprezintă ansamblu de instituții și măsuri prin care statul, autoritățile publice ale administrației locale și societatea civilă asigură prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a altor persoane.
Protecția socială desemnează ansamblul instituțiilor, structurilor și rețelelor de servicii, al acțiunilor destinate creării unor condiții normale de viață pentru toți membrii unei societăți și mai ales pentru cei cu resurse și capacități reduse de autorealizare.
Asigurările sociale au ca scop susținerea financiară a persoanelor care nu realizează venituri dintr-o activitate proprie, din cauza pierderii locului de muncă ori din cauza pierderii temporare sau definitive a capacității de muncă. Sistemul asigurărilor are la bază contribuția financiară a indivizilor și redistribuirea fondurilor astfel obținute în folosul celor care se află în situații problematice.
Unitatea de asistență socială este forma organizată prin care se oferă servicii de asistență socială, în conformitate cu statutul asociației/fundației în subordinea căreia funcționează, pentru beneficiarii asistați la sediul unității sau la domiciliul acestora. Unitatea de asistență socială despune de resurse materiale, financiare și umane adecvate serviciilor pe care le oferă.
Serviciile de asistență socială sunt acele activități menite să corecteze, dezvolte și consolideze capacitățile personale și sociale de funcționare normală și eficientă a unei persoane sau grup de persoaneîntr-un mediu social dat. Serviciile de asistență socială utilizează metode și tehnici specifice profesiei de asistență socială și sunt prestate cu respectul demnității, drepturilor și libertăților persoanelor și grupurilor care beneficiază de aceste servicii.
Beneficiarul persoana asistată este o persoană aflată în evidența curentă a unei unități de asistență socială. Beneficiarul nu este orice persoană care are potențial, nevoie de ajutor ci o persoană ale cărei nevoi au fost deja identificate. Identificarea beneficiarului presupune existența unei strategii de selecționare, a unui set de criterii după care sunt evaluate nevoile acestora.
Serviciile publice descentralizate la nivel teritorial sunt reprezentate de Direcțiile generale de muncă și protecție socială, unități cu personalitate juridică finanțate din bugetul de stat.
Consiliile locale, reprezintă organele deliberative ale administrației publice prin care se realizează autonomia locală în orașe și comune, primarii reprezentând autoritatea executivă.
Bugetul de stat cuprinde resursele financiare mobilizate la dispoziția statului și repartizarea acestora în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare socială și economică a țării, precum și pentru funcționarea autorităților publice.
Bugetele locale sunt bugetele de venituri și cheltuieli ale unităților teritoriale și administrative. Bugetele sunt aprobate de către consiliile locale și Consiliul General al municipiului București, după caz și executate de către primari, președinții consiliilor județene și primarul general al municipiului București.
4.2. Serviciile sociale – instrument al politicii Uniunii Europene.
Articolul 13 al Tratatului de constituire a Uniunii Europene (Tratatul de 1999) stipulează că Uniunea Europeană ,,poate adopta toate măsurile necesare în vederea combaterii oricăror forme de discriminare bazate pe sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri religioase, handicap sau orientare sexuală”. In baza acestei prevederi înscrise în Tratat, Comisia Europeană a adoptat un set de reglementări prin care stabilește, la nivel comunitar, principiile, orientările și principalele direcții de acțiune în vederea eliminării oricăror forme de discriminare, combaterii sărăciei și marginalizării, promovării incluziunii sociale, accesul nediscriminatoriu al fiecărui cetățean la serviciile sociale asigurate la nivel național și local.
La nivelul Uniunii Europene, politica de combatere a discriminării este strâns legată de cea a luptei împotriva excluziunii sociale. După anii 80, Uniunea Europeană s-a interesat îndeaproape de sprijinirea persoanelor aflate la ,,marginea” sistemului social, s-a angajat în promovarea integrării sociale a celor excluși. In acest sens, Uniunea a aplicat unset de măsuri specifice prin care programele de luptă împotriva sărăciei au permis promovarea integrării sociale a celor defavorizați. La nivel comunitar există o vastă strategie ce implică colaborarea statelor membre, a organizațiilor nonguvernamentale și a partenerilor sociali, al cărei obiectiv este confruntarea directă cu cauzele excluziunii și sprijinirea cetățenilor pentru a se dsprinde de situația de dependență.
Principalul document ce orientează la nivel comunitar politica în domeniul social și fundamentează opțiunile strategice în domeniu îl reprezintă Agenda Socială Europeană care a fost aprobată de către Consiliul European de (decembrie 2000); este foaia de parcurs a Uniunii Europene în domeniul social și face posibilă modernizarea și îmbunătățirea Modelului Social European, progresul în domeniul politicii sociale și ocupării forței de muncă.
Fondul Social European reprezintă principalul mijloc prin care Uniunea Europeană prin fondurile structurale, sprijină statele membre pentru a realiza creșterea gradului de ocupare, ameliorarea sistemelor și structurilor care să permită pieței de muncă o mai bună funcționare. Fiecare stat membru, de la nivel central, poate finanța prin Fondul Social European programe de asitență socială pentru persoanele aflate în pericol de excludere socială, îndeosebi în ceea ce privește creșterea șanselor acestora de reintegrare pe piața muncii.
Documentele comunitare de strategie nu fac distincție clară între prestațiile acordate pentru situațiile de risc social ce favorizează marginalizarea și serviciile sociale destinate combaterii marginalizării sociale. Documentele programatice și strategiile adoptate la nivel comunitar stabilesc obiectivele și direcțiile de acțiune pentru dezvoltarea și modernizarea protecției sociale la nivelul Uniunii, prin adaptarea la nivel național a sistemelor de protecție socială, pe baza îmbinării și corelării armonioase dintre prestații și servicii sociale.
Principalele sfere sociale pentru care se acordă prestații și servicii sociale în statele membre ale Uniunii Europene sunt: îngrijirea sănătății, boală, maternitate, invaliditate, bătrânețe, pentru urmași, pentru accidente de muncă și boli profesionale, prestații familiale, șomaj, pentru garantarea resurselor financiare, pentru îngrijirea de lungă durată.
Tipologia principalelor servicii sociale acordate persoanelor aflate în situații de risc social se prezintă astfel:
Servicii pentru îngrijirea sănătății (Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Franța, Irlanda, Italia, Austria, Marea Britanie) ;
Servicii în caz de maternitate (Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Irlanda) ;
Servicii pentru îngrijire de lungă durată (Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Irlanda, Norvegia, Portugalia, Marea Britanie) ;
4.3. Serviciile sociale în România
O scurtă incursiune în istoria serviciilor de asistență socială în România evidențiază că acestea au apărut într-o formă incipientă încă din 1775 prin promulgarea Legii pentru protecția copilului și prin înființarea unor instituții specializate pentru ocrotirea persoanelor aflate în nevoi. In 1831 se pun bazele unui sistem de asistență socială gândit după principii moderne prin adoptarea Regulamentului organic. După 1859 apar primele acte normative care vizează atribuțiile și responsabilitățile serviciilor de asistență socială la nivel local. In 1930 apare prima lege a asistenței sociale, care a avut un impact crescut în epocă. In 1931 în cadrul Scolii sociologice de se lansează Legea serviciului social cptre comunitate cu implicații majore în practica dezvoltării comunitare.
In procesul complex de apariție și dezvoltare a unor servicii specializate de asistență socială s-a pornit, de regulă, de la structura concretă a nevoii individuale și de grup, care conturează de fapt tipuri de activități bine definite de prevenire a riscurilor sociale sau de sprijin pentru acele persoane sau grupuri care nu reușesc la un moment dat, datorită unor condiții speciale, să realizeze prin mijloace și eforturi proprii un mod normal, decent de viață.
Funcțiile serviciilor comunitare se referă la :
stabilirea drepturilor și furnizarea de prestații/beneficii sociale;
oferirea acolo unde este cazul , de servicii de îngrijire social-medicală;
promovarea unor programe locale de asistență socială;
coordonarea, mobilizarea, facilitarea inițiativelor locale de asistență socială;
inițierea unor parteneriate locale;
inițierea de programe de dezvoltare comunitară;
organizarea, coordonarea, supervizarea unor unități, instituții de asistență socială;
supervizarea standardelor de calitate pentru serviciile dezvoltate de O.N.G.-uri;
Grupurile aflate în situații de nevoi extreme (care se confruntă adesea chiar cu lipsa condițiilor elementare de viață) sunt:
familiile cu mulți copii și cu venituri foarte mici/lipsite de locuință, sau de condiții prospere de locuință, cu probleme legate de accesul la drepturile fundamentale;
familii monoparentale lipsite de suport atât moral cât și financiar;
copiii și femeile abuzate, victime ale violenței în familie, sau alungate din locuințe, copii abandonați sau exploatați;
tineri proveniți din casele de copii;
persoanele cu nevoi speciale, de integrare, reintegrare, delicvenți;
persoane cu capacități limitate sau distorsionate de viață socială normală și responsabilă;
familii dezorganizate;
copii ai străzii;
o mare parte a populației de rromi;
victimele unor catastrofe naturale;
șomeri pe termen lung;
persoanele vârstnice;
Serviciile de asistență socială se fundamentează pe principiul că problemele cu care se confruntă indivizii sau comunitățile aflate în dificultate nu se datorează numai lipsei resurselor financiare ( acestea putând fi efecte ale unor cauze mai profunde) , ci și deficitului de capacitate personală sau de grup de a face față problemelor vieții cotidiene.
Principalele tipuri de activități desfășurate de asistenții sociali prin servicii specializate:
consiliere familială și sprijin terapeutic în depășirea unor situații de criză;
suport social și psihologic în situațiile critice de viață;
asistență și protecție al copilului din centrele de plasament;
sprijin pentru persoanele afectate de violența în familie;
prevenirea și tratarea abuzului emoțional, fizic, sexual;
prevenirea și tratarea dependenței de alcool, drog;
sprijin pentru copiii delicvenți și corectarea abaterilor de la normele sociale de viață;
sprijinirea tinerelor mame aflate în situații dificile;
sprijinirea și integrarea acelor copii proveniți din casele de copii;
ajutor specializat pentru cei săraci, șomeri, tineri proveniți din casele de copii;
Tipologia serviciilor
Cantina de ajutor social a reprezentat un obiectiv imediat în domeniul serviciilor comunitare primare, în vederea diminuării șocului pe care îl produce restructurarea economică a agenților economici asupra nivelului de trai al unor categorii de populație și pentru atenuarea fenomenului de sărăcie care afectează copiii din familiile sărace, pensionarii cu pensii insuficiente, beneficiarii de ajutor social și șomerii;
Cantinele de ajutor social au fost aprobate în baza legii nr.208/1997. Acest serviciu face parte din serviciile comunitare , funcționează în subordinea consiliilor locale, iar organizarea și funcționarea acestora se realizează prin hotărârea consiliului local;
Serviciile specializate de asistență socială în domeniul protecției copilului au ca scop asigurarea persoanelor cărora li se adresează a unui standard normal de viață prin intervenții insividuale specializate.
Serviciile sunt specializate în centre de plasament de tip familial, centre de primire a copilului cu devieri comportamentale, centre maternale, centre de asistență și sprijin pentru readaptarea psihologică a copilului cu probleme psiho-sociale, servicii de orientare și sprijin pentru reintegrarea socială a copilului delincvent, centre de reeducare pentru copilul delincvent, centre de resurse pentru prevenirea abuzului, neglijării și exploatării copilului, centre de îngrijire de zi, centre educative de zi și centre de plasament.
Centrele de plasament sunt cel mai mult răspândite în teritoriu și funcționează ca unități fără personalitate juridică în coordonarea metodologică a consiliilor județene și a consiliilor locale ale municipiului București.
In domeniul protecției copilului o lege nouă și mult așteptată este Legea nr.272/2004 privind promovarea drepturilor copilului, care funcționează de la începutul anului 2005.
Servicii specializate pentru persoanele cu handicap sunt reglementate de Legea nr.519/2002 cu completările și modificările ulterioare privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap.
Protecția specială a persoanelor cu handicap, conform Legii nr. 448/2006- privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap , se realizează prin acordarea de servicii de asistență, îngrijire, tratament, recuperare, reabilitare, orientare și formare profesională, precum și de alte tipuri de servicii în cadrul instituțiilor de protecție specială a persoanelor cu handicap.
Instituțiile de protecție specială a persoanelor cu handicap funcționează ca instituții de interes public sub formă de centre pilot, centre de îngrijire și asistență socială, centre de recuperare și abilitare, centre de integrare prin terapie ocupațională, locuințe protejate de tip familial, centre de zi, centre de intervenție timpurie, precum și sub alte forme specifice.
Instituțiile de protecție specială au personalitate juridică și se află în coordonarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap.
Servicii specializate pentru persoane vârstnice – asistența persoanelor vârstnice este reglementată prin Legea nr. 17/2000 și are în vedere, în primul rând, evaluarea situației persoanelor vârstnice care necesită sprijin. Serviciile pentru persoanele vârstnice se realizează cu consimțământul acestora și au în vedere : îngrijirea temporară, îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin pentru persoane vârstnice, îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de îngrijire temporară, etc;
Serviciile asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu sunt: servicii sociale, servicii socio-medicale, servicii medicale. Serviciile de consiliere, în vederea prevenirii marginalizării sociale și pentru reintegrarea socială, se asigură de către asistenții sociali fără plata unei contribuții, ca un drept fundamental al persoanei vârstnice.
Organizarea serviciilor specializate pentru persoanele vârstnice revine consiliilor locale, direct sau pe bază de convenții încheiate cu organizații nonguvernamentale, unități de cult recunoscute în România, ori cu alte persoane fizice sau juridice.
Căminul pentru persoane vârstnice este instituția de asistență socială care asigură condițiile corespunzătoare de găzduire și de hrană, îngrijiri medicale, recuperare, readaptare, activități de ergoterapie și de petrecere a timpului liber, asistență socială și psihologică.
Serviciul public de asistență socială realizează la nivel județean , respectiv local, măsurile de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și a oricăror persoane aflate în nevoi.
Serviciul public de Asistență Socială se înființează în baza Hotărârii Consiliului Local, Județean, a Consiliului General al Municipiului București; regulamentul de organizare și funcționare a serviciului este aprobat prin Hotărâre de Guvern.
4.4. Nevoile și dificultățile cu care se confruntă furnizorii de servicii sociale
Ca principiu trebuie să considerăm că întotdeauna furnizorii de servicii sociale doresc să ofere servicii de calitate. Pentru ei, aceasta este o problemă nu numai de considerație față de beneficiari, ci și respect față de instituție. In cadrul conceptului și principiilor calității serviciilor, dacă acceptăm că furnizorii doresc să asigure cea mai bună calitate posibilă a muncii lor, trebuie să fim conștienți că ei au și anumite nevoi.
Furnizorii de servicii sociale sunt nevoiți să aibă acces la obținerea cunoștințelor și a deprinderilor necesare pentru a îndeplini toate sarcinile care le revin. Ca atare, managerilor le revine responsabilitatea de a identifica nevoile de instruire ale personalului și de a asigura accesul lor la instruirile de care au nevoie.
Managerii de programe trebuie să țină cont de faptul că nevoile de instruire ale furnizorilor includ atât aspecte tehnice cât și aspecte legate de comunicare. Comunicarea eficientă este esențială pentru ca clientul să înțeleagă informațiile care vor sta la baza deciziei pe care o va lua și a celor privitoare la implicațiile alegerii făcute. Aceasta va avea un rol hotărâtor în cântărirea riscurilor și a beneficiilor personale la care are dreptul fiecare persoană.
Furnizorii de servicii sociale trebuie să fie bine informați și să informeze beneficiarii despre aspectele care privesc serviciile oferite și responsabilitățile acestora. Accesul la informații tehnice de actualitate poate veni în sprijinul furnizorilor de servicii în cadrul relațiilor lor cu autoritățile și le poate spori încrederea în ei înșiși.
Dreptul la infrastructură este un drept fără de care un furnizor de servicii nu poate funcționa, atât din punct de vedere al clădirii în care lucrează cât și din punct de vedere al structurii organizatorice din care face parte. Dreptul la o infrastructură potrivită se referă nu numai la servicii furnizate într-o instituție sau mediu social, ci și la cele furnizate la nivelul comunității. Nevoia unei organizări la acest nivel este la fel de importantă ca în cadrul serviciilor medicale.
Furnizorii de servicii sociale trebuie să fie asigurați că, indiferent de nivelul la care se lucrează, de la serviciile comunitare până la cele mai specializate, sunt membrii unui grup în care indivizii sau unitățile din care fact ei parte se pot sprijini unii pe alții. Pentru a-și îndeplini angajamentele în privința calității serviciilor, furnizorii pot fi în situația de a avea nevoie de consultanță sau sprijin tehnic sau să refere clienții spre alte servicii specializate .
Pentru obținerea de rezultate calitative furnizorilor le este necesară recunoașterea competenței și a potențialului , precum și respectarea nevoilor lor. Sistemul din care fac parte trebuie să fie un sistem în care subsistemele sunt într-o permanentă interacțiune unde funcționează feed-beck-ul.
Pe lângă multe alte nevoi, nevoia de încurajare are un rol esențial. Furnizorii au nevoie să fie stimulați în dezvoltarea potențialului lor profesional și al creativității. Motivarea și angajamentul personal sunt ingredientele necesare pentru succesul serviciilor sociale.
Furnizorii de servicii sociale , indiferent de sistemul în care funcționează, public sau privat, au nevoie să aibă posibilitatea de a-și exprima părerea despre calitatea și eficiența programelor. Au nevoie să fie ascultați și să știe că opiniile lor sunt luate în considerare în momentul deciziilor manageriale.
Pentru a asigura calitatea serviciilor, factorii de decizie politică și managerii de programe trebuie să evalueze și să țină cont de nevoile furnizorilor de servicii. Aceasta este modalitatea cea mai bună de a respecta drepturile clienților și de a menține credibilitatea și reputația programului.
Printre problemele critice ale sistemului serviciilor de asistență socială se enumeră :
lipsa de acoperire a tuturor nevoilor cu care se confruntă categoriile de populație defavorizate;
lipsa unei strategii coerente de dezvoltare a serviciilor de asistență socială;
capacitatea redusă de prevenție și recuperare;
sistemul este încă slab dezvoltat în componentele ce vizează proceduri de implementare a legilor, metodologii specifice fundate pe tehnici profesionale de complexitate mai ridicată, instituții corespunzătoare;
Existența unor probleme / situații personale extrem de grave care nu sunt deloc sau doar marginal acoperite cu servicii (persoane fără locuință, femei singure sau cu copii alungate de acasă, copii abuzați în familie, bătrâni care nu se pot descurca singuri, etc.)
In ceea ce privește gradul de profesionalism al serviciilor sociale este extrem de inegal, predominând mai mult servicii lipsite de un nivel corespunzător de profesionalism, datorită deficitului sever de resurse umane, nu doar de specialiști. Spre exemplu, în mediul rural, secretarii, agenții agricoli, bibliotecarii îndeplinesc atribuții de asistență socială. Din numărul total de comune (2859) , doar 1415 comune au personal angajat numai cu atribuții de asistență socială.
Transferul permanent al responsabilității privind finanțarea activităților de asistență socială de la nivel central la nivel local a determinat nu doar un blocaj în efortul de susținere financiară a prestațiilor de asistență socială, dar a închis și posibilitatea de a susține financiar plata salariilor pentru personalul cu atribuții exclusiv de asistență socială. Realitatea arată că doar o parte din consiliile locale din mediul rural au dezvoltat astfel de servicii cu sprijinul direcțiilor județene pentru protecția copilului prin programul de interes național ,, Dezvoltarea rețelei de asistenți sociali zonali”.
Unul din riscurile imediate îl reprezintă deprecierea profesionalismului în serviciile de asistență socială. Lipsa standardelor, a obiectivelor de performanță și a competențelor profesionale face ca domeniul serviciilor publice de asistență socială să devină, dacă nu atractiv, cel puțin o soluție temporară pentru unii angajați din domeniu care ocupă poziții de asistent social, dar au pregătire de specialitate în alte domenii.
Ca o tendință prioritară în dezvoltarea sistemului serviciilor de asistență socială, fie ele publice sau private, o reprezintă descentralizarea serviciilor, a bugetării și a proceselor de conducere/control.
Sistemul de asistență socială a fost inițial accentuat centralizat, atât suportul financiar, cât și serviciile de asistență socială fiind administrate de autoritatea centrală. In 1997 s-a declanșat un proces de descentralizare, caracterizat însă mai degrabă prin confuzie, incompletitudine și incoerență; unele sisteme au fost descentralizate, altele nu.
Descentralizarea a fost realizată haotic, nesusținută suficient financiar și tehnic, cu pierderea capacităților de monitorizare/control. De regulă, ea a fost realizată mai mult la nivel județean, nivelul local fiind ignorat.
Datorită lipsei unui sistem de asistență socială în familie și comunitate, care să prevină, să trateze în faze incipiente, să reintegreze social, sistemul actual de asistență socială s-a dezvoltat masiv între zidurile instituțiilor rezidențiale, care preiau persoanele cu probleme sociale din familie și comunitate, pe un drum practic fără reîntoarcere.
Segmentele sociale aflate în situațiile cele mai dificile – sărăcie extremă, excluziune și marginalizare socială cronică – au fost cel mai puțin acoperite în termeni de suport social, atât financiar cât și în servicii sociale. Acest lucru a avut drept rezultat creșterea și consolidarea unui segment de populație care trăiește în condiții de sărăcie extremă și excluziune socială.
Responsabilitățile de asistență socială sunt distribuite între un număr mare de organisme guvernamentale, capacitatea de coordonare fiind foarte redusă. Fragmentarea de la nivelul autorității naționale a tins să se reproducă la nivel local, fiecare organism guvernamental încercând să-și dezvolte propria sa structură la nivel județean, rezultatul fiind servicii sociale paralele, lipsite nu numai de coordonare, dar adesea chiar de comunicare.
In consecință, ca o prioritate necesară, o reprezintă dezvoltarea unui sistem integrat de servicii sociale comunitare de suport și protecție a copilului, a familiei, servicii de asistență socială, de educație, de asistență medico-socială,etc.
CAPITOLUL 5
PLAN MANAGERIAL
5.1. Definirea procesului managerial
Pentru a ne referi la management, trebuie întâi să definim noțiunea de organizație.
Prin organizație înțelegem două sau mai multe persoane angajate într-un efort pentru a produce bunuri sau servicii. Suntem influențați de organizații direct și indirect prin produsele pe care le întrebuințăm sau serviciile pe care le folosim, în toate ocaziile zilnice profesionale, sociale, culturale, sportive, distractive, cu caracter public, privat sau personal.
Managementul se situează pe parcursul preocupărilor tradiționale a științei organizațiilor percepută ca știință a bunei gestiuni, gestiunii eficace, el își fixează o finalitate esențial utilitară și clar operațională. Scopul este de a defini regulile, normele, perceptele care permit organizațiilor să atingă obiectivele pe care și le-au propus cu maximă eficacitate.
Managementul poate fi definit ca meseria care constă în a conduce, într-un context dat, un grup de oameni cu scopul de a atinge în comun obiective conforme finalităților organizației de apartenență.
1. Managementul este o meserie: deci o activitate practică ce regrupează un ansamblu de experiențe, cunoștințe tehnice și relaționale. În raport cu alte meserii, aceasta are două caracteristici proprii: se exercită cu și asupra altor persoane (colaboratori, superiori și inferiori ierarhici), nefiind deci o meserie solitară; este legată de practica de teren.
2. Această meserie constă în a conduce. ''A conduce'' trebuie perceput ca un termen generic pentru a desemna diferite stiluri de management, cu semnificația de a dirija, a comanda, a coordona, a face să participe, a anima. Nu este important termenul utilizat, ceea ce contează este sensul: a avea responsabilitatea unei echipe care trebuie să atingă în comun anumite obiective.
3. Meseria de manager se exercită într-un context dat, respectiv de mediul economic, politic, social, tipul de cultură dominant, mentalitățile, tradițiile ce determină apariția unor oportunități și constrângeri specifice. Acest context este dat, dar se poate acționa în ideea de a-l face să evolueze, să se modifice, iar practica managerială trebuie să se adapteze în funcție de realitatea existentă.
4. Managementul presupune a conduce un grup de oameni, nu trebuie confundat managementul cu faptul de a avea un grup de oameni în subordine.
5. Managementul vizează atingerea în comun a unor obiective conforme cu finalitățile organizației: pentru a atinge un obiectiv trebuie în primul rând să ai unul, or într-o organizație, obiectivele nu sunt întotdeauna clar definite, chiar dacă ele există uneori la nivelul organizației în ansamblu, nu sunt disponibile la nivelul fiecărui subansamblu, fiind necesar un efort de a realiza această precizare; alt element deosebit de important se referă la stimularea ansamblului membrilor echipei față de obiectivul stabilit, chiar dacă aceștia au inițial obiective personale divergente, chiar opuse.
5.2. Prezentarea instituției publice
Denumirea furnizorului: Serviciul Public de Asistență Socială.
Forma de organizare sau statutul juridic: Serviciu Public de Asistență Socială la nivel local subordonat Consiliului Local al comunei Peciu Nou.
Actul de înființare: Hotărârea Consiliului Local Peciu nou nr. 12/2006.
Serviciul Public de Asistență Socială este caracterizat printr-un ansamblu de structuri organizate, create în societate pentru gestionarea intereselor publice. Instituțiile publice, în sensul birocratic pe care îl au în ziua de astăzi, reprezintă singurul mod de organizare social-economică a statului care poate face față provocărilor modernității (numărul mare al populației, diversitatea și complexitatea nevoilor umane ce se cer satisfăcute).
Ceea ce face din instituțiile birocratice instrumente eficiente este caracterul lor rațional – observa Max Weber – manifestat în cele patru dimensiuni principale ale acestora:
pot manevra un număr mare de sarcini;
pun accent pe cuantificare;
operează într-un mod previzibil, standardizat;
pun accent pe controlul asupra celor angrenați în sistemul instituțiilor.
Într-un stat democratic ele au următoarele funcțiuni:
pregătirea și adoptarea de acte normative;
punerea în executare a legilor;
supravegherea punerii în executare a hotărârilor luate la nivel politic.
5.3. Servicii : sprijin, informare și consiliere a familiilor aflate în situații de risc;
a) servicii de informare:
– activități pentru realizarea serviciilor
informarea clientului prin diverse mijloace de informare cu privire la
serviciile și prestațiile de care poate beneficia;
informarea clientului cu privire la procedurile de obținere a unui serviciu;
informarea clientului cu privire la deferirea cazului către servicii specializate;
informarea clientului cu privire la obligații, îndatoriri și implicare în serviciu acordat;
b) servicii de sprijin:
activități pentru realizarea serviciilor
– sprijin financiar în oferirea de prestații;
– sprijin în găsirea unui loc de muncă;
– găsirea unu grup de suport pentru familie;
– implicarea liderilor comunitari în prevenirea situațiilor de risc;
– facilitarea accesului la serviciile comunitare: educație, sănătate, loc de muncă, locuință, teren destinat construirii de locuință, etc.
c) servicii de consiliere
activități pentru realizarea serviciilor
– consiliere parentală;
– consiliere juridică;
– consiliere primară;
– servicii educaționale ale populației;
– sprijin și ajutor pentru formarea capacității de a face față problemelor specifice vieții;
d) servicii de identificare și prevenire a situațiilor de risc
activități pentru realizarea serviciilor
– identificarea situațiilor de risc prin culegerea de date și informații cu privire la familiile cu risc de abandon al copiilor;
– identificarea cauzelor problemei și elaborarea de soluții de schimbare sau de rezolvare a problemei respective;
– identificarea se realizează prin înregistrarea unei sesizări sau prin autosesizare;
servicii de manager de caz
activități pentru realizarea serviciilor
– identificarea și definirea situației de risc;
– identificarea scopului;
– culegerea de informații relevante pentru caz;
– contractul preliminar;
– explorarea și investigarea cazului;
– evaluare complexă a cazului;
– elaborarea și implementarea planului de servicii;
– încheierea contractului cu beneficiarul;
– monitorizarea post servicii
Serviciul Public de Asistență Socială peciu Nou , este un serviciu fără personalitate juridică, care funcționează în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială al comunei Peciu Nou , subordonat Consiliului Local al comunei Peciu Nou , aprobat prin prin H.C.L. nr. 12/2006,
Primarul este reprezentantul legal al furnizorului de servicii care îndeplinește în condițiile legii următoarele atribuții principale:
propune autoritatii administratiei publice locale care asigura administrarea si finantarea institutiei aprobarea structurii organizatorice si a numarului de personal;
elaboreaza rapoartele generale privind activitatea institutiei, stadiul implementarii obiectivelor si intocmeste informari pe care le prezinta autoritatii administratiei publice locale care asigura administrarea si finantarea sau, dupa caz, consiliului consultativ;
elaboreaza si implementeaza proiecte care au ca scop imbunatatirea activitatii de asistenta sociala in institutie;
propune participarea personalului de specialitate la programele de instruire si perfectionare;
colaboreaza cu formele organizate ale societatii civile la actiuni care vizeaza ameliorarea asistentei sociale a grupurilor vulnerabile;
intocmeste raportul anual de activitate;
asigura respectarea prevederilor legale din domeniul furnizarii serviciilor sociale;
indeplineste orice alte atributii prevazute de lege in sarcina sa.
Furnizorului de servicii sociale îi revin urmatoarele atributii:
asigura furnizarea serviciilor sociale in interesul beneficiarului si in baza contractului incheiat cu acesta;
asigura furnizarea serviciilor sociale cu titlu permanent ori temporar, cu sau fara gazduire;
asigura intretinerea si folosirea eficienta a bazei materiale si a bunurilor din dotare;
intocmesc proiecte si programe proprii care sa asigure cresterea calitatii activitatii, potrivit politicilor si strategiilor nationale, judetene si locale;
organizeaza activitati de socializare in vederea relationarii beneficiarilor cu mediul exterior institutiilor;
acorda sprijin si asistenta de specialitate in vederea prevenirii situatiilor care pun in pericol siguranta beneficiarilor;
dezvolta parteneriate si colaboreaza cu organizatii, institutii si orice forme organizate ale societatii civile, in conditiile legii, in vederea diversificarii serviciilor sociale furnizate;
asigura indeplinirea masurilor de aducere la cunostinta atat personalului, cat si beneficiarilor a prevederilor din regulamentul propriu de organizare si functionare;
elaboreaza carta drepturilor, specifica tipurilor de beneficiari carora li se adreseaza;
instituie masuri de prevenire si combatere a traficului si consumului ilicit de droguri.
Caracterizare generală
Instituțiile publice au deținut pentru multă vreme un rol important în majoritatea țărilor dezvoltate, dar, odată cu privatizarea unor servicii publice, unele instituții au trecut într-un plan secundar.
Aceste instituții sunt importante pentru că:
Activitatea lor este dependentă de sectorul guvernamental;
Managementul sectorului public controlează activitatea organizațiilor cu scop lucrativ.
În cadrul instituției publice avem în vedere și politicile sociale, industriale și de investiții. În cazul în care controlul guvernamental este prea rigid, instituțiile publice își pierd statutul de entități independente, astfel că nu mai sunt rentabile pentru public.
Sunt situații în care instituțiile publice nu pot fi controlate eficient iar randamentul lor este inferior companiilor private. Este oportun ca atunci să se pună problema privatizării unor servicii publice.
Dacă managerii din organizațiile private au în vedere, în primul rând, profitul, scopul managementului public este satisfacerea interesului general.
Succesul instituțiilor publice depinde și de modul în care Guvernele vor găsi mecanismele de motivare și control adecvate fără a implementa proceduri rigide la nivelul fiecărei entități publice.
Cele 4 funcții principale
În procesul de atingere a obiectivelor organizaționale, managementul implică patru funcții principale: planificarea, organizarea, activarea (antrenarea și motivarea resurselor) și controlul.
Planificarea este funcția managementului care implică stabilirea obiectivelor și a modalităților cele mai bune de atingere și îndeplinire a lor.
Organizarea este funcția managementului care se concretizează în alocarea și aranjarea, ajustarea resurselor umane și nonumane, astfel ca planurile să fie realizate în condiții optime. Managerii determină sarcinile și atribuțiile de îndeplinit, alocarea acestora funcțiilor și locurilor de muncă, gruparea locurilor de muncă în unități, compartimente, departamente, rezultând structura organizației.
Antrenarea și motivarea este funcția managementului care implică influența celorlalți membri ai organizației să se angajeze în comportări și atitudini de muncă necesare pentru atingerea obiectivelor organizaționale, include comunicarea cu ceilalți membri ai organizației, sprijinul în schițarea și proiectarea unei viziuni generale asupra a ceea ce se poate îndeplini, motivarea membrilor organizației pentru a depune efortul necesar îndeplinirii sarcinilor locului de muncă și obiectivelor organizaționale.
Controlul este funcția managementului care urmărește reglarea activităților organizaționale astfel ca performanța reală să fie conformă cu standardele scontate. Pentru aceasta este nevoie de supravegherea activităților, compararea rezultatelor cu standardele scontate și acționarea corectivă necesară.
Diferitele activități ale managementului se pot clasifica în trei tipuri generatoare de anumite roluri. Un rol este o mulțime organizată de comportări și atitudini, care este asociat cu un birou, compartiment sau poziție în organizație. Anumite poziții sau posturi într-o organizație comportă o mulțime de roluri. În activitățile managerului se pot identifica trei tipuri de roluri: interpersonale, informaționale și decizionale, iar în cadrul acestora se pot defini zece roluri specifice pe care managerii le îndeplinesc în organizație.
1. Rolurile interpersonale. Acestea cresc în mod direct cu autoritatea poziției managerului și implică dezvoltarea și menținerea relațiilor pozitive cu alți manageri semnificativi.
– rolul de figurant, conține îndatoriri simbolice asociate cu poziția și autoritatea formală organizațională, precum președinte al unui banchet de recompensare a salariaților, sau semnarea oficială a unui contract, sau o scurtă întâlnire cu un client important;
– rolul de lider, implică construirea relațiilor cu subordonații și comunicarea cu ei în scopul motivării, antrenării și unirii subordonaților într-un efort comun de realizare a obiectivelor organizaționale;
– rolul de legătură, se concentrează pe menținerea unei rețele de relații în afara propriei unități de muncă a managerului, inclusiv în afara organizației.
2. Rolurile informaționale. Acestea sunt acele roluri legate de primirea și transmiterea informațiilor, astfel încât managerii să poată servi, acționa sau lucra ca centre nervoase ale unităților lor organizaționale.
– rolul de supraveghetor, se concentrează pe căutarea și identificarea informațiilor interne și externe privind problemele care pot afecta organizația;
– rolul de disiminator, asigură transmiterea în interiorul organizației, pentru subordonați și alți interesați a informațiilor care au fost obținute din alte surse interne sau externe;
– rolul de purtător de cuvânt, asigură transmiterea informațiilor despre organizație pentru interesații din afara organizației.
Astfel, managerul caută și identifică informațiile în rolul de supraveghetor, le comunică și traduce în interior în rolul de disiminator și le transmite în afara organizației în rolul de purtător de cuvânt. Aceste trei roluri informaționale dau mixtura necesară pentru a prevedea baza informațională necesară rolurilor decizionale.
3. Rolurile decizionale. Acestea implică elaborarea și adoptarea unor decizii care afectează organizația.
– rolul de antreprenor, implică acțiuni de imitator, proiectant și inovator, în special activități care vizează exploatarea noilor oportunități și rezolvarea problemelor care sunt presante;
– rolul de mânuitor al turbulenței este asociat cu întreprinderea unor acțiuni corective când organizația se află în fața unor dificultăți importante sau neașteptate;
– rolul de alocator de resurse implică distribuirea resurselor de toate tipurile, respectiv timp, fonduri, echipamente și resurse umane;
rolul de negociator se concentrează pe reprezentarea organizației în principalele negocieri care afectează domeniile de responsabilitate ale managerului.
Comunicarea instituționlă
Instituția publică concepe și realizează operațiuni de comunicare atât intern cât și extern.
Aceasta comunicare se realizează la cele patru nivele:
Nivelul 1:
identifică publicațiile organismului;
folosește instrumentele de difuzare de imagini;
înțelege și definește termeni ca : ediție, multimedia, presă locală, publicitate, expoziție, afișaj, panou;
Nivelul 2:
pregătește elementele unui dosar de presă și le transmite destinatarilor;
efectuează un montaj de texte și ilustrații;
inventariază și mijloace tehnice pentru o manifestare;
folosește în scop profesional o cameră videou, o cameră digitală, un aparat foto;
adună mijloace necesare pentru a monta un stand de expoziție;
Nivelul 3:
analizează orice nevoie de comunicare și redactează caietul de sarcini corespunzător;
realizează documente pentru activitățile profesionale;
redactează și supervizează articole de presă;
selecționează și pilotează orice prestator de comunicare;
Nivelul 4:
concepe o strategie de comunicare pentru o instituție pe planul imaginii și al structurii;
propune diferite scenarii și se asigură de continuitatea acțiunilor validate;
organizează și adaptează campanii în orice domeniu;
Mobilizarea energiilor în cadrul serviciului public
Mobilizarea energiilor persoanelor care activează într-o organizație publică constituie o condiție sine qua non a reușitei acestei organizații. Ea este direct legată de conceptul de management strategic, odată ce constă în definirea opțiunilor fundamentale pe baza cărora se va încerca o reunire a eforturilor tuturor, în vederea realizării misiunilor ce sunt încredințate organizației.
Mobilizarea poate fi percepută ca o combinație de genul:
Moblilizare = Focalizare + Motivare
Focalizarea înseamnă, pentru un manager, a indica sensul în care trebuie să evolueze fiecare membru al echipei; pentru aceasta managerul trebuie să:
1. indice direcția de urmat;
2. realizeze o convergență între diferitele eforturi individuale.
1. Indicarea direcției de urmat semnifică:
a spune încotro se merge:
– care sunt scopurile pe care respectiva entitate le are de realizat?
– care sunt obiectivele de atins în perioada considerată?
Definirea obiectivelor prioritare reprezintă misiunea centrală a conducătorilor unei instituții publice, fiind esența efortului de focalizare a energiilor. De fapt există două excelente modalități de a nu atinge obiectivele proprii:
prima este de a nu le avea;
a doua este de a viza obiective contradictorii.
a spune cum se va acționa:
care este strategia adoptată?
care sunt valorile privilegiate?
care sunt regulile jocului?
2. Realizarea convergenței între diferitele eforturi individuale semnifică:
a-i face pe ceilalți să adere la obiectivele, strategia, valorile alese prin:
instituirea unui management care suscită/încurajează adeziunea;
dezvoltarea unei politici active de comunicare;
explicarea a ceea ce s-a făcut, a rezultatelor obținute.
a reduce conflictele prin limitarea opozițiilor "naturale", ce există în toate grupurile și dezvoltarea sinergiilor în și între echipe;
a identifica și stimula forțele dinamice, adică a permite celor, care, din temperament sau ambiție, fac lucrurile să avanseze în direcția dorită, să joace rolul de "locomotivă", fără a elimina spiritul de lucru în echipă.
Motivarea
Managerii publici dispun de două pârghii fundamentale pentru a motiva:
1. Motivarea de ordin financiar;
2. Motivarea non-financiară.
1. Motivarea de ordin financiar
De o manieră generală identificarea unor probleme semnificative este:
elementul financiar joacă un rol fundamental în motivarea funcționarilor publici atât timp cât un nivel decent de salarizare nu e atins;
din contră, odată ce acest nivel e atins, factorul financiar cedează din importanță în fața celui non-financiar.
Referitor la aspectele financiare, putem remarca:
acestea exercită cel mai puternic efect pe termen scurt, o creștere semnificativă a salariului se va traduce printr-o creștere a motivației, dar nu pentru mult timp;
se crează un efect interesant și anume dacă o altă creștere nu intervine imediat, motivația se reduce de o manieră foarte rapidă;
elementul financiar este important dacă dă naștere unei diferențieri suficient de clare față de alte poziții pentru a fi resimțit ca o recunoaștere a meritelor.
Motivarea financiară constituie o problemă complexă pe patru dimensiuni:
remunerarea de bază;
primele legate de rezultate individuale;
creșterile salariale legate de rezultatele echipei;
creșterile legate de rezultatele globale ale organizației de apartenență.
2. Motivarea non-financiară
Aceasta prezintă aspecte mult mai numeroase și eficiente decât s-ar putea crede. Cele mai importante pot fi:
Considerarea:
respectului față de persoane și munca realizată;
ascultării, informării, dialogului;
unor semne vizibile de recunoaștere a valorii (o vorbă, un gest, o scrisoare de mulțumire).
Responsabilizarea cu privire la:
obiective;
rezultate;
gestionarea bugetului;
importanța muncii depuse pentru alții.
Mândria apartenenței la un grup, de multe ori devalorizată în funcția publică modernă, nimeni nu va dori să depună un efort deosebit pentru o organizație ce are o imagine negativă.
Conținutul muncii.
Puterea, prestigiul funcției ocupate.
Perspectivele legate de postul ocupat.
Renumele instituției de apartenență.
Această listă, incompletă, arată că factorii de motivare non-financiară sunt nu doar numeroși ci și esențiali. Fiecare manager trebuie să găsească cea mai bună combinație pentru a da sens acțiunii fiecărui membru al echipei, justețea acestor alegeri strategice reprezintă elementul care distinge marii conducători.
Tehnicile manageriale
Managementul strategic definește orientările fundamentale ale unei organizații. Tehnicile managementului strategic susțin procesul de concepere și punere în practică a acestor orientări. În administrația publică actuală se pot utiliza diferite tehnici:
1. proiectul de serviciu;
2. scrisoarea de definire a misiunilor;
planul de acțiune;
proiectul strategic al formării și perfecționării funcționarilor;
controlul managerial.
Proiectul de serviciu
Proiectul de serviciu este elaborat, de o manieră deconcentrată, de către direcția sau serviciul în cauză, deciziile sunt luate la nivelul cel mai apropiat de cei afectați în mod direct.
Noțiunea de proiect de serviciu reunește trei elemente distincte dar conectate între ele:
viitorul serviciului în cauză se construiește în funcție de misiunile care îi sunt încredințate și de valorile care îl ghidează;
procesele prin intermediul cărora serviciul elaborează și construiește perspectivele dorite;
documentele elaborate de către serviciu în cursul acestor procese:
reflexiile colective rezultate din munca de echipă;
carta serviciului;
obiectivele vizate, proiecțiile viitorului profesional;
valorile privilegiate;
axele strategice;
planul de comunicare.
Planul de acțiune
Planul de acțiune reprezintă o procedură de planificare operațională, constituind ocazia:
de a adopta un demers prospectiv, vizând să formalizeze orientările prioritare ale anului în curs;
de a defini de o manieră rațională acțiunile necesare în funcție de rezultate precise de atins;
de a gira în cele mai bune condiții resursele umane, financiare, tehnice, etc., puse la dispoziție în interiorul serviciului, prin concentrarea unor mijloace limitate în direcția priorităților clar definite;
punerea în practică a unui alt tip de management, planul de acțiune presupune achiziționarea unui ansamblu de expertiză tehnică și relațională, până atunci prea puțin valorificată în cazul managementului tradițional (informația, comunicarea, delegarea, negocierea, evaluarea, etc.).
Proiectul strategic al formării/perfecționării funcționarilor
Un proiect în domeniul formării funcționarilor vizează să definească, pe o perioada de cel puțin 3 ani:
locul pe care formarea/perfecționarea funcționarilor îl ocupă în directă legătură cu evoluțiile prevăzute sau previzibile în domeniul misiunilor și funcționării instituțiilor administrative în cauză și pe baza evoluțiilor politice, economice și sociale. A răspunde acestei probleme înseamnă, de fapt, elaborarea unei politici în domeniul formării.
ansamblul acțiunilor care trebuie puse în aplicare pentru ca obiectivele fixate în domeniul formării să fie realizate și să contribuie la succesul general al instituției. A răspunde acestei probleme înseamnă, de fapt, elaborarea unei strategii în domeniul formării.
Un proiect strategic în domeniul formării/perfecționării funcționarilor abordează problema perfecționării nu atât sub aspectul conținutului cât în ceea ce privește rezultatele așteptate și acțiunile/mijloacele necesare pentru a le realiza.
Proiectul referitor la formarea/perfecționarea funcționarilor are câteva componente esențiale:
reafirmă prioritățile existente la nivelul organizației în termeni de misiuni și rezultate ce trebuie realizate;
definește orientările în domeniul formării funcționarilor pe termen mediu (3 ani) și prioritățile pe termen scurt (1 an), în funcție de obiective, public vizat, rezultate așteptate;
prezintă mijloacele disponibile și cele care vor fi folosite;
decide modalitățile de evaluare a acțiunilor desfășurate.
Managementul public
Gestiunea publică prezintă un ansamblu de particularisme care interzic o supunere necondiționată la management:
1. Managementul presupune o rațiune strategică, vizând atingerea anumitor obiective. Or, dacă întreprinderea privată are un scop clar (căutarea și maximizarea profitului) în funcție de care ea își poate organiza acțiunile și modela organizarea, situația nu este identică în cazul administrației publice; misiunea ei de a urmări realizarea „interesului general” este echivocă. „Interesul general” este susceptibil a cunoaște interpretări diferite și de multe ori contradictorii.
Finalitatea întreprinderii private este introvertită (ea găsește în ea însăși raționalitatea proprie de a funcționa), în timp ce organizația publică este constituită pentru satisfacerea unor interese care o depășesc: finalitatea ei este extrovertită.
2. Managementul presupune deținerea de către organizație a unei capacități de acțiune strategică, care îi permite să atingă obiectivele pe care și le-a fixat. Or, această capacitate de acțiune este redusă la organizațiile publice care se caracterizează prin interdependența acțiunilor lor, dependența de puterea politică și supunerea față de drept. Aceste elemente le privează de flexibilitatea necesară, interzicând posibilitățile de reorganizare și de reorientare în funcție de dificultățile întâlnite. Pentru administrația publică, primul criteriu de organizare nu este cel de eficacitate economică ci cel de conformitate politică: alegeri ce par „iraționale” în termeni de management se pot dovedi necesare, datorită dorinței și acțiunii exprimate de către aleșii politici.
3. Managementul este construit în funcție de o lege: cea a pieței. Or, pe când întreprinderea privată este inserată într-un sistem concurențial, care o obligă la un efort permanent de raționalizare și modernizare, administrația publică se află în partea sustrasă disciplinei pieței. Ea este dotată cu privilegii care îi permit să elimine eventuala presiune a concurenței (alocarea specifică a resurselor elimină practic toate relațiile directe între preț și serviciile puse la dispoziție). Când nu beneficiază de un monopol de drept ea dispune de o poziție care îi asigură o „piață captivă” și îi garantează perenitatea. De fapt, firma privată este, în ultimă instanță, reglată „în aval”, de către clienții săi, care îi determină rezultatele. Organizația publică este reglată „în amonte”, în funcție de constrângerile statice.
Conștientizarea acestor particularisme va conduce, deci la elaborarea unui management adaptat acestui tip de gestiune, un management public. Gradul de specificitate al managementului public este contestat: pentru unii lucrurile sunt fundamental identice, doar alegerile strategice diferă în funcție de finalități; pentru alții managementul public trebuie să dezvolte propriile metode și propriile mijloace de gestiune, să se ferească a imita întreprinderea privată. Problema principală se referă la conceptul de „eficacitate”, care, pentru administrație, este ireductibil la simpla „eficiență”. Desigur, precum întreprinderile private, administrația trebuie să folosească cât mai bine mijloacele ce îi sunt afectate; dar eficacitatea sa se apreciază, în primul rând, prin raportarea la gradul de realizare al obiectivelor fixate de către aleși și nu în funcție de simpla „rentabilitate” financiară.
Definirea managementului public nu poate fi privită ca un efort facil, datorită diferitelor modalități de percepere a acestui domeniu precum și diferențelor amintite între sectorul public și cel privat. Ca o premisă de ordin general putem percepe managementul public ca un demers de gestionare și organizare necesar organizațiilor în cadrul cărora modelul tradițional de construire a legitimității a devenit inoperant.
Putem considera că există câteva principii aplicabile ansamblului serviciilor publice, servicii ce dețin în ultimă instanță posibilitatea de a alege tipul de management considerat a fi cel mai performant:
Punerea în aplicare a unui management responsabilizant;
Oferirea fiecărui manager a maximului de autonomie posibil, respectând însă „regula celor ” (coerență, curaj, claritate, considerare);
Concentrarea asupra culturii specifice administrației publice.
Managementul responsabilizant
Serviciul public a fost multă vreme construit pe baza unei logici de tip birocratic ce presupune:
O distincție clară între cei care concep/decid și cei ce execută o decizie;
O lipsă de inițiativă din partea executantului și un respect strict al procedurilor;
O separare extrem de puternică atât pe verticală (între niveluri ierarhice) cât și pe orizontală (între birouri și servicii).
Acest tip de organizare s-a dovedit a fi foarte performant la momentul în care a fost conceput răspunzând foarte bine situației existente (necesitatea asigurării unor servicii de masă standardizate în contextul existenței unei populații majoritare cu un nivel de educație mai scăzut).
Nevoile și așteptările „clienților” administrației publice de astăzi sunt însă profund diferite și bazate pe o inversare a rolurilor: așteptările nu mai vin din partea administrației, care în trecut se concentra pe respectarea regulilor de către „administrați”, ci din partea „consumatorilor-cetățeni”, care au pretenții crescute față de serviciile publice și față de modul în care sunt tratați de acestea.
Elementele principale ce stau la baza acestor noi nevoi/așteptări sunt:
Răspunsuri personalizate din partea administrației;
Simplitatea demersurilor și procedurilor administrative;
Rapiditatea în rezolvarea problemelor.
În mod evident aceste principii sunt prea puțin compatibile cu organizarea și funcționarea birocratică de tip clasic.
Pentru a răspunde așteptărilor de tratare personalizată a cererilor, de simplicitate și rapiditate a procedurilor, este necesară o modificare a logicii birocratice de tip clasic și instaurarea unui management responsabilizant. Acesta se caracterizează prin patru elemente simple:
Consultarea persoanelor care vor trebui să pună în aplicare o decizie, înainte ca acesta să fie luată. Timpul aparent pierdut pentru realizarea acestui lucru va fi pe deplin compensat în momentul aplicării deciziei, grație unei adeziuni și înțelegeri crescute a executantului.
Responsabilizarea asupra atingerii unor obiective ( și nu asupra îndeplinirii unor sarcini);
Delegarea deciziilor operaționale la primul nivel de competență existent (principiul subsidiarității). Încurajarea luării de inițiative, pe baza respectării principiilor și orientărilor definite în „amonte” și impunerea unui sistem de monitorizare și evaluare permanentă;
Favorizarea unei reduceri a rigidității și separării în funcționarea administrației, atât pe plan vertical (în ceea ce privește informația), cât și pe plan orizontal (în ceea ce privește concentrarea și coordonarea acțiunilor).
Conducerea
Conducerea poate fi văzută ca o poziție și ca o calitate.
Ca poziție desemnează persoana responsabilă pentru controlul anumitor situații și care este într-o poziție de ordonare sau coordonare.
Ca o calitate se referă la capacitatea sau abilitatea de a influența relațiile dintr-un grup în așa fel încât acesta să urmeze calea aleasă de conducător.
Nevoia de conducere creativă este esențială azi în asistență socială, deși a fost întotdeauna importantă. Conducătorii inovatori sunt necesari pentru a-i ajuta pe conducătorii politici, religioși, comunitari să înțeleagă mai bine oamenii și relațiile lor sociale, nevoile și problemele lor sociale și cum pot funcționa ei mai bine în situații de interacțiune.
De ce să fi un conducător bun în asistență socială ?
Prestigiu și statut: toți oamenii au nevoie de recunoaștere și importanță;
Salariu mai mare: de obicei conducătorii sunt mai bine plătiți;
Dorința de a realiza ceva: conducerea oferă mai mari posibilități de a îndeplini această nevoie de bază a oamenilor;
Ajută la schimbarea și îmbunătățirea serviciilor;
Dă acces la putere + care poate fi folosită pozitiv sau negativ ( puterea poate fi dăunătoare de răsplată, coercitivă, legitimă);
Oferă posibilități pentru creativitate – noi experiențe;
În contextul vietii moderne, pline de dinamism, când ne confruntam cu un flux de solicitari din ce în ce mai diversificate si sporite, se face imperios necesara calibrarea sarcinilor, obiectivelor la potentialul uman. Având în vedere ca acest potential se poate obiectiva în activitatea individului, sunt necesare anumite conditii pentru ca acesta sa se poata manifesta optim. stiut fiind faptul ca în sistemul social indivizii functioneaza în grupuri, pentru buna functionarea a acestora este necesara armonizarea indivizilor într-un spirit unitar, astfel încât, fiecare individ, prin sentimentul apartenentei la grup, sa-si puna în valoare toate resursele de care dispune. În modelarea acestor grupuri spre unitate si solidaritate intervine nemijlocit prezenta liderului care, prin paleta sa comportamentala, armonizeaza sau dezorganizeaza viata colectivului
Interdependenta oamenilor este tot atât de veche ca si oamenii, acestia nu se manifesta izolat, ci intra în relatii, se asociaza, colaboreaza, constituindu-se în grupuri. Functionând ca un sistem autoreglator, ca entitate relativ de sine statatoare, dinamica si centrata pe anumite scopuri, grupul social are anumite proprietati principale si secundare care trebuie vazute in unitate unele cu altele, si anume: marimea grupului, asezarea spatiala a membrilor, conformitatea, consensul, capacitatea de autoorganizare, eficienta, productivitatea, autonomia, controlul, omogenitatea, stabilitatea etc. Pe lânga aceste câteva proprietati, coeziunea este însa una dintre cele mai importante, deoarece se spune ca grupul social mic se mentine si functioneaza prin coeziunea sa.
Coeziunea grupurilor sociale se exprima prin raporturile de solidaritate si unitate dintre membrii acestora, fiind un factor cu rol reglator determinant în existenta, functionalitatea si vitalitatea acestor grupuri. Stilul de conducere este un „complex comportamental, profil caracteristic activitatii unei persoane aflate într-o pozitie de conducere a unui grup, organizatii, colectivitati, fiind în mod inevitabil legat de personalitatea liderului.
In administrație se poate vorbi atât de un stil autocrat de conducere cât și de un stil democratic. In stilul autocrat este evidentă atitudinea de control și dominare din partea conducătorului, iar angajații sunt supuși și obligați să-și îndeplinească sarcinile și responsabilități.
In același timp subordonații participă la procesul de luare a deciziilor pentru a genera un climat bun de lucru și a pune în valoare ideile și disponibilitățile de acțiune a subordonaților.
Premise
Contextul socio-economic și politic al anilor 2006-2009 este marcat de aderarea României , fapt care impune cu și mai multă stringență necesitatea racordării la standardele și cerințele europene în domeniul protecței sociale a persoanelor vulnerabile. Studierea sistemelor de protecție sociale europene și implementarea elementelor de progres devin o obligație morală față de tânăra generație. Prezentul Plan managerial va avea în vedere inițierea și organizarea unor activități care să conducă la atingerea acestor standarde.
Concepția managerială are la bază realizarea idealului social propus de legislația noastră coroborată cu cea europeană. Din această perspectivă finalitățile integrării marginalizaților sociali au în vedere formarea asistentului social care să răspundă în mare măsură nevoilor sociale ale persoanelor marginalizate social cu scopul de a deveni activ integrate în viața socială. Pentru acest deziderat se au în vedere următoarele aspecte:
*Formarea capacității de a reflecta asupra lumii, de a formula și de a rezolva probleme, relaționând cunoștințe din diferite domenii;
*Valorizarea experienței personale
*Dezvoltarea competențelor funcționale esențiale pentru reușita socială (comunicare, gândire critică)
*Formarea autonomiei morale
Dincolo de prevederile legale, o componentă importantă în realizarea unui parteneriat o constituie oamenii, fie că sunt funcționari publici, fie că sunt cadre de conducere ale organizațiilor neguvernamentale, care înțeleg și recunosc valoarea parteneriatelor pentru eficiența și capacitatea de acoperire a nevoilor din comunitate, și au disponibilitate pentru perfectarea unui acord. Acest acord este esențial atât pentru dezvoltarea unui serviciu nou, cât și pentru îmbunătățirea serviciilor curente.
Deși sunt numeroase exemple pozitive, există diferențe mari între județe sau chiar în interiorul unui județ în ceea ce privește funcționarea parteneriatelor și nivelului de asumare a responsabilităților unui parteneriat în cadrul unor instituții guvernamentale, autorități locale sau organizații neguvernamentale.
Un aspect important al parteneriatelor îl constituie complementaritatea modalităților de intervenție, clientul beneficiind de un pachet larg de servicii care pot satisface mai bine nevoile lor. Fiecare serviciu social se orientează tot mai mult spre găsirea propriilor soluții, în acord cu resursele și nevoile comunității, pentru a răspunde problemelor cu care se confruntă persoana vârstnică. Comunitatea nu mai este doar o sintagmă regăsită în discursuri pentru a susține teorii, ci este acum baza pentru dezvoltarea serviciilor de protecție a persoanelor vârstnice, participând și modelând forma serviciilor.
Specialiștii din toate serviciile pe care le-am vizitat și cu care am luat contact au argumentat eficiența muncii lor prin colaborarea intraprofesională și interprofesională. De multe ori, această colaborare se lărgește, incluzând grupul părinților și a altor reprezentanți ai comunității.
Analiză
Apar două probleme ce interesează asistentul social. Mai întâi societatea își pune problema asigurării unor servicii adecvate pentru categoria defavorizată,
In al doi-lea rând analistul social este interesat de felul în care schimbarea instituțională și axiologică permite categoriilor defavorizate o existență independentă cât mai lungă, precum și utilizarea cunoștințelor și experienței acumulate.
Cel care este preocupat de problema defavorizaților ca o problemă socială trebuie să cunoască dispozitivul legislativ, instituțional și de intervenție a acelor politici și programe care au avut ca obiectiv sau vizează rezolvarea problemei identificate. El trebuie să știe dacă au existat încercări de evaluare a rezultatelor programelor și politicilor sociale, precum și aspecte concrete de utilizare a rezultatelor.
Viziunea managerială
eficacitatea utilizării fondurilor publice, respectiv folosirea sistemului concurențial și a criteriilor care să facă posibilă evaluarea propunerilor și a specificațiilor tehnice și financiare pentru atribuirea contractului de finanțare nerambursabilă;
transparență, respectiv punerea la dispoziția celor interesați a informațiilor referitoare la accesul la serviciile comunitare;
tratamentul egal, efectiv aplicarea în mod discriminatoriu a criteriilor de selecție a beneficiarilor de servicii;
evaluarea și monitorizarea procedurilor de lucru ale administrației publice în domeniul protecției sociale și a obținerii de fonduri publice pentru servicii oferite beneficiarilor.
Delimitarea clară a rolului autorităților publice locale de implementare a politicilor sociale la nivel local și cele de furnizare de servicii sociale.
Accentul pus pe măsurile active de depășire a unei situații de nevoie personală în defavoarea celor tradiționale pasive bazate pe sprijin financiar.
Informarea comunității asupra problemelor persoanei vârstnice;
Controlul managerial în administrația publică
Controlul managerial reprezintă ansamblul mijloacelor puse în practică de către o organizație publică pentru a sprijini responsabilii operaționali în verificarea permanentă a gradului de atingere a obiectivelor și a utilizării resurselor existente de o manieră optimă.
Controlul managerial constă deci în deținerea de informații de substanță referitoare la trei categorii de elemente esențiale:
obiectivele (ce trebuie atinse);
mijloacele (resursele și metodele utilizate pentru atingerea obiectivelor);
rezultatele (ceea ce se obține).
Demersul de tip control managerial permite o mai bună evaluare, măsurare și un control sporit al acțiunii publice pe trei planuri:
1. Considerarea așteptărilor publicului
Înainte de declanșarea acțiunii administrative propiu-zise și într-un context de limitare a mijloacelor bugetare și de constrângeri referitoare la costuri, controlul managerial contribuie la clarificarea alegerilor necesare, pornind de la analiza nevoilor publicului.
Aceasta se poate traduce prin constatări și recomandări asupra:
definirii serviciilor și prestațiilor necesare;
adaptării de ordin structural sau geografic a organizației publice;
disponibilităților, orarului, etc.
2. Pertinența orientărilor
Acest aspect vizează asigurarea realismului deciziilor, ajustarea specifică a acțiunilor, adecvarea lor la obiective și mijloace; este vorba de verificarea prealabilă a pertinenței lor politice și realismului economic.
3. Eficacitatea și eficiența acțiunilor
Rolul controlului managerial rezidă în analiza permanentă a gradului de atingere a obiectivelor și a adecvării mijloacelor la aceste obiective:
Corespunde impactul constatat obiectivelor inițiale?
Sunt resursele bugetare bine folosite? Se pot obține rezultate mai bune pe baza acelorași resurse? Poate chiar cu resurse mai puține?
Misiunea noastră
clientul să-și cunoască propria valoare;
să încerce să se autodepășească;
să gândească independent;
să-și rezolve singur problemele;
să-și planifice sarcini și să le îndeplinească;
să învețe să se protejeze singuri.
să comunice în mod eficient cu ceilalți.
PARTEA A II-A
ORGANIZAREA PROIECTULUI DE CERCETARE
MONOGRAFIA COMUNITATII PECIU NOU
Ca să ai memorie , ca om, ca nație, ca popor , trebuie să ai o istorie.
Localitatea Peciu Nou din România are o istorie , o existență de mii de ani.
Locuitorii din Peciu Nou sunt oamenii cu cei șapte ani de acasă. Te cunoaște sau nu , îți dă binețe din toată inima. Aici trebuie să fii cu adevărat poliglot ca să poți da binețe, pe limba lui, fiecărui localnic întâlnit în drum. Oricum, trebuie să recunosc că ,,bună ziua ! “ nu este de ajuns pentru respectarea politeții tradiționale, atunci când într-o comunitate cu aproape 5000 locuitori, viețuiesc laolaltă cu românii, maghiari, germani, sârbi, slovaci, ucrainieni, romi și alții. Traiul liber și înfrățit pe pământ românesc a șters orice urmă de neînțelegere și vrajbă între oameni care vorbesc în limbi diferite iar rânduielile noi, statornicite și aici, au făcut oamenii de orice naționalitate , etnie, sex, categorie socială, ar fi ei, să fie uniți ca frați, să se simtă stăpâni în casa lor.
Localizare și cadru geografic
Comuna Peciu Nou este așezată în partea de sud-vest a României , în câmpia joasă a Banatului , la o distanță de 22 km. față de municipiul Timișaora .
Ca poziție geografică se învecinează cu teritoriul comunei Sînmihaiu- Român în nord- est, comunei Șag în sud- est , orașului Ciacova în sud, comunei Giulvăz în sud – vest si comunei Uivar n vest.
Comuna este formată din trei sate , Peciu Nou – reședință, Diniaș 6,8 km. și Sînmartinu Sîrbesc la 8,2 km. față de reședința de comună.
Legătura comunei cu municipiul Timișaora este asigurată atât pe calea ferată , stația Peciu Nou cât și pe calea rutieră , drumul județean Foieni- Giulvaz-Peciu Nou- Șag apoi drumul național Moravița- Timișaoara.
Suprafața comunei de 10,607 ha, situată într-o zonă de câmpie însorită , în lunca Timișului este favorabile agriculturii. Râul Timiș curge la o distanță de cca. 2 km. de vatra satului Peciu Nou. Clima este temperat continentală cu o ușoară influență mediteraniană, iernile fiind în general blânde, verile călduroase, toamnele lungi iar trecerile de la iarnă la vară destul de bruște. Condițiile fizico- geografice favorabile, dau posibilitatea unei intense activități omenești, mai ales în agricultură , atât în cultura plantelor cât și în creșterea animalelor.
Scurtă cronică a comunei
Izvoare istorice nescrise atestă existența unei așezări pe teritoriul comunei Peciu Nou încă din timpul romanilor în secolele III-IV e.n. Din acest timp datează o colonie romană cu numele ULBECH , denumire găsită și în listele de impozite ale romanilor. În urma săpăturilor arheologice din vestul comunei s-au găsit obiecte din bronz , inele și cercei care erau folosite după obiceiul romanilor. După pustiirea turcească din 1396 , Peciu Nou se reface repede, ca urmare a acestui fapt în anii 1401-1406 , în documentele vremii apare ca Burg , fiind domeniu regal . In secolul al XV- lea apare pe hărți sub denumirea de UJBECH . Peciu Nou cunoaște o perioadă de dezvoltare fără precedent, primii coloniști s-au asezat la cca. ¼ oră de comuna în așa zisa „ gărdină de cartofi” unde au locuit pentru o perioadă de 13 ani , apoi, odată cu revărsarea râului Timiș au fost nevoiți să strămute satul , pe locul cel mai înalt , unde este și astăzi așezarea. În anul 1727 localitatea e amintită sub denumirea de NEU – WIEN. După războiul din 1736-1739 , Peciu Nou are 94 de familii germane , în conscripția din 1743 apare ca localitate germană cu numele de UYPEZ. În anul 1777 , numărul populației era de 845. În anul 1787, un număr de 76 familii proveniți din teritoriul cedat Bulgariei se aciuiază în Peciu Nou, locuiesc în casele etnicilor germani iar între timp își construiesc propriile care pe loturi repartizate la periferia localității formănd astfel două cartiere de case noi , Cicago și Dorobanți , astfel comuna Peciu Nou în 1792 avea un număr de 1117 locuitori. Pentru constrirea caselor statul a acordat avansuri pe 5 ani , din care sumă se iartă mai târziu jumătate.Agricultorii erau scutiți 5 ani de impozite iar meseriașii 10 ani. Pe lângă acestea, coloniștii mai primeau 1 pat , o saltea, o patură , 6 saci, o trocă , un topor,o sapă , o furcă, o vadră, etc. Toate ustensile necesare într-o gospodărie , gratuit.
În perioada socialistă comunei Peciu Nou îi sunt arondate două sate , Diniaș și Sînmartinu Sîrbesc.
Economie
Aflat într-o zonă de șes, Peciu Nou se mândrește cu cea mai renumită zonă agricolă din vestul României.
În anul 1820 se constriește o moară pe cilindri , pe două etaje , cladire impunătoare care poartă denumirea de « Prima Moară “ și care deservea întrega plasa de atunci , Peciu Nou, Giuvăz, Foeni, Cebza,Macedonia , Toader etc. Datorită solului bun care permitea cultivarea de floarea soarelui se construiește o uleinită careia I se spune Trandafira Verpe apoi , după naționalizare se numește “ Presa de ulei naționalizată “ .
În anul 1912-1913 se construiește Uzina electrică , proprietar fiind un etnic german pe nume Umstatter Iohan , uzină care furniza curent electric locuitorilor din Peciu Nou. Existența celor două fabrici de crămidă amintite încă dinaintea primului război mondialîși desfășoara activitatea intermittent , pierzându-se după al doilea război mondial , azi , pe fostul loc al unei țiglăriise s-a ridicat construcțiile Stațiunii de Mașini și Tractoare , iar pe celălalt loc este o baltă și terenul de fotbal.
Administrația locală este deosebit de interesată de dezvoltarea zonei și oferă investitorilor interesați diferite facilități cum ar fi concesionarea de terenuri și sprijin pentru obținerea operativă a documentelor administrative.
Activitatea socială
Compartimentul de asistență socială din cadrul Primăriei comunei Peciu Nou funcționează în baza Legii Administrației Publice Locale și oferă următoarele servicii și prestații sociale :
asigură plata unui număr de 15 familii beneficiare de ajutor social;
stabilește punerea în plată a unui număr de 19 familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
evaluează și întocmește planul de servicii pentru familiil cărora li s-au încredințat copii în plasament, în număr de 8 familii;
asigură asistența socială a unui număr de 5 persoane vârstnice aflate în întreținerea altor persoane între care s-a încheiat un contract de întreținere, asistet de către Autoritatea Tutelară;
asigură plata indenizațiilor persoanelor cu handicap grav, în număr de 27 și a celor 30 de asitenți personali angajați pentru a acorda sprijin și îngrijire altor 30 de persoane încadrare în handicap grav cu asitent personal.
realizează interviuri, studii de caz și evaluări psiho-sociale în cazul familiilor aflate în situații de criză;
elaborează planuri de asistență socială pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale;
stabilește măsuri de intervenție în sprijinul familiilor aflate în nevoi;
asigură mijloacele umane, materiale și financiare necesare pentru implementarea strategiilor cu privire la acțiunile antisărăcie;
soluționează urgențele sociale individuale și colective la nivel local;
reprezintă comunitatea pe plan intern și extern în domeniul asistenței sociale;
Viața social-culturală
Casa de Cultură Peciu Nou cuprinde utilități precum sală de spectacole cu o capacitate de 200 locuri, spațiu expozițional, .
Muzeul etnicilor germani, înființat în septembrie 2010 sub forma unei expoziții permanente, a fost reorganizat și redeschis în anul 2010. În prezent cuprinde următoarele secții: Istorie, Etnografie, Artă și Sport. Liceul Teoretic Peciu Nou coordonează activitatea tuturor unităților de învățământ din zonă, cu un număr total de 870 de elevi.
Formația de pompieri voluntari aniversează în acest an 80 de ani de la înființare. Dintre formațiile culturale active amintim Corul Bisericii Catolice, Corul Bisericii Ortodoxe, Ansablul sârbesc de dansuri Kud Sveti Nikola din localitatea Diniaș și Ansamblul Sârbesc Kruna din Sînmartinu . Anual se organizează numeroase evenimente culturale – Ruga satului Peciu Nou , Ruga satului Diniaș și Ruga satului Sînmartinului Sîrbesc , Ceaunul de aur, serbări religioase și ale diferitelor grupuri etnice.
Atracții în zonă
Principala atracție o constituie cele două pescării aflate în localitatea Peciu Nou , care dispun de spatii amenajate pentrui pescari , aici se organizează concursuri de pescuit sportiv , la una dintre cele două pescării exista restaurant cu specific pescăresc . La circa 2 km. de localitatea Peciu Nou curge râul Timiș . La nord- vest spre Timișaora avem cca. 2 ha de pădure . Localitățile aparținătoare, păstrătoare a unui stil de viță tradițional , sunt sate cu populația majoritară de etnie sârbă , care păstrează obiceiurile și tradițiile .În fiecare an participă cu farmația de „ Kruna “ din satul Diniaș și “ Kud Sveti Nocola” din satul Sînmartinu Sîrbesc la concursuri de folclor de unde, de fiecare dată vin acasă cu premii .
SCOPUL CERCETARII :
Prevenirea marginalizării sociale prin dezvoltarea serviciului public de asistență socială menit să răspundă nevoilor persoanelor marginalizate din punct de vedere social ;
OBIECTIVELE CERCETARII :
identificarea aspectelor specifice familiilor marginalizate social ;
identificarea nevoilor acestor familii în vederea dezvoltării serviciului public de asistență socială;
evidențierea rolului asistentului social precum și a altor persoane din comunitate menite să vină în ajutorul persoanelor marginalizate social, în ceea ce privește autodeterminarea clientului de a-și depăși condiția și situația în care trăiește;
utilizarea unor metode de prevenire a abandonului școlar în rândul familiilor sărace;
IPOTEZELE CERCETARII :
Când o persoană trăiește într-o comunitate cu un nivel de trai ridicat în care are acces la o gamă largă de servicii, atunci nevoile acestei persoane sunt în scădere ;
Cu cât o persoană se află în imposibilitatea de a-și satisface nevoile fundamentale, cu atât această persoană se consideră ,,marginalizată social “ ;
Cu cât unei familii beneficiară de ajutor social nu-i oferi alternative, cu atât această familie cu greu va reuși să-și depășească condiția ;
Cu cât serviciile sociale sunt mai numeroase, cu privire la respectarea dreptului la un trai decent, educație, confort, loc de muncă, sănătate, cu atât politicile sociale țintesc persoanele aflate în nevoi.
Cu cât un asistent social are mai multă experiență într-un serviciu specializat în lucrul cu diferite categorii de clienți, cu atât acesta dispune de un set mai mare de metode și tehnici de lucru pentru fiecare categorie de clienți (beneficiari ajutor social, beneficiari alocație pentru susținerea familiei, șomeri, persoane cu handicap, familii aflate în situații de risc, etc.) ;
Cu cât numărul persoanelor marginalizate din punct de vedere social este în creștere, cu atât mai mult se impune dezvoltarea de servicii sociale menite să răspundă nevoilor clientului ;
INSTRUMENTE FOLOSITE IN CERCETARE :
culegerea de documente, informații ;
studiu baze de date ;
chestionar aplicat populației ;
ESANTIONUL :
S-au chestionat 50 de subiecți care trăiesc în comunitatea Peciu Nou și aparțin diferitelor categorii ale populației, pe diferite vârste cum ar fi : persoane beneficiare de ajutor social, familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, persoane cu handicap, șomeri, familii aflate în situații de criză, persoane vârstnice cu nevoi speciale ;
ACTIVITATEA DE TEREN
Chestionarul s-a aplicat în perioada 02.02.2015 – 25.02.2015, pe baza întrebărilor tip interviu, față în față, în general la domiciliul persoanei chestionate, loc convenit împreună cu persoana chestionată.
8. CHESTIONAR – aplicat populației
1. Ajutor social
Totalul de dosare active:15;
Vârsta părinților (adulților): aproximativ 70% au vârsta între 18 și 45 de ani și 30 % au vârsta de peste 45 de ani.
Din cei 23 de beneficiari de ajutor social, nu există niciun angajat (condiție pentru a beneficia de venitul minim garantat), iar în proporție de 2-4% sunt pensionari cu venituri sub medie.
Familiile beneficiarilor de ajutor social se diferențiază în funcție de numărul de copii, astfel: 23% au mai puțin de 2 copii; 28% au mai mult de 2 copii; 4% sunt familii cu mai mult de 5 copii ; 45 % nu au copii sau au copii deja adulți.
2. Alocații pentru susținerea familiei
Totalul de dosare pe rol : 19 dosare;
Părinții au vârste între 18 si 45 de ani în proporție de 65%, iar 35 % au vârsta peste 45 de ani ;
Din totalul familiilor care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, 20% reprezintă ponderea celor în care părintele are un loc de muncă, 20 % sunt familii în care adultul este pensionar, iar 60% constituie ponderea celor care nu au un loc de muncă ;
Taxonomia copiilor este următoarea:
– 35% sunt familii cu mai putin de 2 copii ;
– 45% sunt familii cu mai mult de 2 copii ;
– 20% sunt familii cu mai mult de 5 copii ;
Din punct de vedere al excluziunii sociale și participării publice, analiza grupului țintă a avut la baza trei tipuri distincte de posibile surse:
excluziunea structurală, produsă de însăși configurația sistemului social – reprezintă rezultatul unor procese structurale, spre exemplu șomajul sau lipsa unui răspuns adecvat al sistemului social la o anumită nevoie;
apartenența teritorială/comunitară a individului/grupului care face ca el sa nu-și satisfacă o anumita nevoie din cauza deficitului de resurse din comunitate;
auto-excluziunea – situația în care opțiunea este a individului, modelul cultural, dezinteresul, diverse alte elemente care țin de decizia personala determinându-l în primul rând să opteze singur pentru a respinge o anumită formă de participare socială.
Pentru această analiză s-au cules date în baza unui chestionar aplicat pe un eșantion de 50 de persoane aparținând grupului țintă al proiectului – beneficiari de ajutor social , de alocație pentru sprijin familial , persoane vârstice cu pensii de CAP forte mici.
Chestionarul utilizat este anexat prezentului studiu.
Interpretarea rezultatelor studiului conduce la concluzia că pentru acest grup țintă nu exista numai un factor cauzator al excluziunii sociale, ci mai mulți. Dacă se analizează natura lor se constată că în afară de prezența pe piața muncii, care poate fi determinată de condițiile din comunitate, dar nu numai, factorii care au un rol preponderent sunt de natură individuală sau culturală fiind vorba și despre autoexcluziune.
RELAȚIA CETĂȚEAN MARGINALIZAT – ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ
Inițiativa individuală în rezvolvarea situației
Din cercetarea întreprinsa prin aplicarea chestionarului a reieșit că majoritatea persoanelor devaforizate sunt lipsite de spiritul de initiațivă în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, evidențiindu-se cu pregnanță tendința de autovictimizare, ceea ce întărește concluziile anterioare privind sursa excluziunii acestui grup, și anume una structural- funcțională ce ține de sistem și potențată de autoexcluziune.
Astfel, la întrebarea: „Care credeți că sunt cauzele situației în care vă aflați? cei intervievati au răspuns: 43%- veniturile mici ; 21% – starea de boala; 17% – vârsta înaintată ; 9% – pierderea susținătorului; 6% – șomaj; 4% – altele.
Răspunsurile la întrebarea „Ce ați facut pentru a vă schimba situația?” sunt repartizate astfel: 38% au solicitat ajutor de la stat; 22% nu au avut nici o inițiativă; 10% au căutat un loc de muncă; 1% au vândut bunuri din casă; 1% au solicitat sprijinul rudelor; 0,67% s-au asociat cu alte persoane; 0,33% a solicitat ajutor de ; 27% au avut mai mult de două inițiative dintre cele menționate anterior.
Neimplicarea civică nu se explică doar prin factori obiectivi ce țin de educația precară sau inexistentă ori insuficiența resurselor ci intervin și mentalitățile perioadei de criză, specifice tranziției spre moduri de viață diferite, ce funcționează după alte reguli și valori. Criza reflectată în mentalități este în primul rând una de ideal : la ce bun să te implici?
Iată câteva aspecte care determină lipsa de participare socială și indisponibilitatea implicării cetățeanului defavorizat în viața comunității:
– îi este teama pentru integritatea lui fizică;
– este neîncrezator în instituții;
– nu crede în formula “nimeni nu este mai presus de lege” pentru că zilnic se confruntă cu contraexemple;
– are sentimentul de cerșetor umil la instituțiile statului și complexul inferiorității ierarhice, întrucât instituțiile sunt percepute ca mijloace prin care statul controlează și stăpânește cetățenii;
– „deranjează” funcționarul public din treabă atunci când îi solicita un serviciu.
Justificat sau nu, în viziunea cetățenilor, cauza determinantă a situației foarte grave în care se află este indisolubil legată de administrație: locală sau centrală. Fără excepție, cetățenii acuză funcționarii publici, miniștrii, parlamentarii, primăriile, guvernul, parlamentul, președinția în ansamblul lor. De remarcat este că în cadrul triadei trecut–prezent-viitor, trecutul este privit cu nostalgie, prezentul este analizat foarte critic iar viitorul este văzut cu un oarecare scepticism, o lipsă de încredere și de speranță pentru o viață mai bună.
Responsabilitatea personală există (este asumată), dar este asociată nu cu incapacitățile individuale, ci mai degrabă determinată de un cumul de circumstanțe independente de individ, asupra cărora el nu poate interveni. Singura posibilitate de intervenție în acest sens este sancționarea politicului prin vot.
Lipsa de informare a cetățeanului defavorizat, interesul scăzut al acestuia față de participarea la viața socială în general, dar și indiferența forurilor decizionale față de participarea cetățeanului la viața publică, duce inevitabil la o ruptură între acesta și guvernanți. Barierele de comunicare existente explică percepția categoriilor defavorizate asupra cauzelor determinante ale situației lor ca și atribuirea maximală a responsabilităților, clasei politice.
În aceste condiții de necunoaștere reciprocă, este evidentă lipsa unei relații adecvate între cele două părți. De altfel, cetățeanul, ca parte integrantă a societății, acționează individual dar într-un anume context determinat de relațiile lui sociale. În cazul cetățeanului defavorizat, acolo unde există acțiunea individuală lipsește contextul social în care aceasta să fie materializată. În acest sens, sunt aduse acuzații angajatorilor, comunității și chiar societății în ansamblul său. Dificultățile pe care le întâmpină la angajare cei care au probleme sociale, sunt determinate de motive obiective (numărul limitat de locuri de muncă disponibile, inadvertenta între nivelul de pregătire profesională și cerințele stricte ale locului de muncă) dar mai ales de motive subiective (apartenența la o etnie, vârsta, acordarea de mită, aspectul fizic, etc.).
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Conceptul de serviciu social care ar putea răspunde în mare măsură nevoilor persoanelor marginalizate din punct de vedere social s-a dovedit a fi slab dezvoltat la nivel comunitar, iar completările legislative nu s-au tradus într-o scădere semnificativă a persoanelor marginalizate sau cu nevoi nesatisfăcute. Majoritatea subiecților chestionați se consideră persoane marginalizate social ale căror nevoi sunt dificil sau chiar imposibil de satisfăcut. Procentul mare de beneficiari ai unor prestații în bani care se asociază cu un procent ridicat de nevoi nesatisfăcute, conduce la sporirea numărului de asistați ai societății și în consecință, la sporirea conceptului de persoană marginalizată.
Din experiența de lucru în comunitatea în care trăiesc și îmi desfășor activitatea , am învățat că durabilitatea procesului de dezvoltare comunitară depinde de gradul de implicare atât al cetățenilor cât și al instituției publice locale. De aici s-a născut ideea de a facilita transformarea administrației locale față de comunitatea în care activează: de la ignorarea comunității, la un serviciu public activ și deschis către comunitate.
Pornind de la prima ipoteză a cercetării odată cu aplicarea chestionarului s-a dovedit ca fiind prioritară, necesitatea dezvoltării serviciului public de asistență socială cu o gamă largă de servicii specializate. Această ipoteză poate fi confirmată doar în timp.
Intr-adevăr, numai atunci când o comunitate percepe și trăiește, nu după un model, ci printr-o îmbunătățire constantă, din punct de vedere uman, o putem considera un sistem funcționabil.
Rolul comunității este de a sprijini viața, nu supraviețuirea, ceea ce înseamnă a-i readuce pe cei despre care vorbim într-un cadru existențial, pentru a le împărtăși întrebările, pierderile, îndoielile, fără a-i găsi neapărat vinovați pentru ceea ce sunt.
Parafrazând ipoteza amintită susțin cu certitudine că nevoile unei persoane sunt în scădere doar într-o comunitate în care dezvoltarea unor rețele de servicii este prioritară.
Din aproape fiecare răspuns al chestionarului aplicat rezultă identificarea celor mai esențiale nevoi, precum și ajutorul solicitat comunității de către persoanele marginalizate. De aici trebuie să abandonăm acea viziune potrivit căreia aceste persoane sunt un deficit, o imperfecțiune a comunității care stă în calea dezvoltării comunității. Aceste persoane fac parte dintr-un sistem complex care cere implicarea și intervenția asupra acelei părți ale sistemului care se manifestă ca o ,, eroare “.
Marginalizarea socială o putem privi ca pe un semn al conduitei umane. Devii marginalizat, nu ești, atunci când te afli în imposibilitatea de a-ți satisface nevoile fundamentale; ipoteză confirmată de majoritatea reprezentărilor grafice.
La ipoteza potrivit căreia o familie beneficiază de ajutor social lipsită de alternative, cu greu își va depăși condiția, majoritatea în procent de 64% nu sunt interesați să caute soluții pentru a renunța la ajutor social, confirmă faptul că această politică socială nu face altceva decât să creeze o dependență între asistat și sistem. Si totuși sistemul – comunitate este singura care poate transforma dependența în independența asistatului. Dependența poate fi considerată o consecință a lipsei de alternative. Ei sunt cei care așteaptă din partea noastră, nu noi trebuie să fim cei care așteptăm din partea lor. Putem aștepta doar atunci când le oferim un mijloc pentru a-și crea independența.
Treptat, am aflat cine sunt aceea în care persoanele au încredere. Este un proces de durată în timp, un proces destul de dificil în care trebuie să reușești să-i simți.
Este evidentă credibilitatea încă menținută a instituției publice, fiind unul din pilonii cei mai importanți ai procesului de dezvoltare comunitară.
Una din regulile de bază din dezvoltarea comunitară este ca, comunitățile să-și identifice singure problemele.
Cu toate acestea astfel de nereușite la capitolul ,,drepturi inaccesibile” pot fi înregistrate la subcapitolul ,,experiență” – și dacă sunt trase învățămintele corecte, un ,,eșec” ppate deveni o sursă de învățare extrem de importantă pentru comunitatea în cauză.
Direct, procesul de identificare a nevoilor permite o cunoaștere mai bună a comunității de către autoritatea locală și o dozare mai rațională a eforturilor și formularea strategiilor de acțiune. Indirect, procesul de identificare a nevoilor – prin caracterul său organizat și interactiv contribuie la crearea în rândul membrilor comunității, a obișnuinței de a reflecta asupra problemelor, de a căuta activ soluții și de a discuta unii cu alții aspecte care privesc întreaga comunitate. Referitor la rolul asistentului social în comunitate se observă că locul acestuia este esențial în comunitate și strâns legat de autoritatea primarului. De aiceea derivă competențele limitate și responsabilitatea redusă a asistentului social care funcționează în subordinea primarului.
Acest rezultat impune crearea unui sistem birocratic alternativ în care deciziile se iau în mod democratic, un sistem flexibil , personalizat, unde sunt promovate creativitatea și progresul, iar deciziile sunt luate de persoane competente.
,, Analfabetismul este predominant în rândul familiilor sărace “ / ipoteză confirmată de majoritatea răspunsurilor chestionarului, care vizează majoritatea subiecților ce provin din medii sărace; această ipoteză confirmă faptul că există un raport direct proporțional între incultură și statutul de analfabet, pe de o parte, și sărăcie și statut de exclus social, pe de altă parte.
Cuprinderea tuturor copiilor în sistemul de instrucție școlară constituie prima și cea mai importantă formă de protecție atât a individului, cât și a întregului sistem social.
Analfatetismul se află alături de alți factori la originea fenomenelor negative și a disfuncționalităților sociale cu care ne confruntăm atât ca și societate cât și ca comunitate.
Consider că individul în mare parte este responsabil de starea de excludere socială prin analfabetism, iar abandonul școlar constituie primul pas spre autovulnerabilizare.
In cele din urmă ipoteza potrivit căreia ,,mulți indivizi sunt analfabeți întru-cât provin din familii sărace” este confirmată și de această dată.
In încheiere am certitudinea că existența mea va căpăta un sens atunci când schimb ceva. Nu ni se cere să schimbăm lumea, dar ceea ce ni se cere nouă este să transformăm cel puțin o creatură de pe pământ în noi înșine.
Anexa nr. 1
Analiza SWOT a activității serviciilor sociale la nivel comunitar
Anexa nr. 2
PROIECTUL DE SERVICIU
(definește perspectivele, procedurile și documentele de elaborat)
ORIENTĂRILE GENERALE
(definesc cadrul în care se vor insera planurile de acțiune)
PLANUL DE ACȚIUNE
(transmis eșalonului care are puterea de decizie)
PLANUL DE FORMARE/PERFECȚIONARE
(contribuie la succesul general al organizației)
SCRISOAREA DE DEFINIRE A MISIUNILOR
(definește obiectivele prioritare și elementele pe baza cărora sunt stabilite)
TABLOUL DE BORD
(pentru supravegherea nivelelor de avansare a proiectului)
CONTROLUL MANAGERIAL
(verificarea gradului de atingere a obiectivelor)
EVALUAREA ACTIVITĂȚII
\
Anexa nr. 3
CHESTIONAR
Date generale:
1.1.Nume
1.2.Prenume
1.3.Sex
1.4.Domiciliu
1.5.Vârsta
1.6.Solicitarea ajutorului social de /Serviciul Public de Asistenta Sociala (SPAS)
Da
Nu
Dacă răspunsul este „Da” se va menționa tipul ajutorului:
Ecomapa
2.1.Tipul familiei căreia îi apartine:
2.1.1.Persoana singură
2.1.2.Familie monoparentală
Daca este familie monoparentală, de specificat cauza:
Absența partenerului
Deces partener
Divorț
Alte situatii – neînțelegeri, starea de boală, etc
2.1.3.Familie clasică
2.1.4.Uniune consensuală
2.1.5.Familia extinsă – rude până la gradul al IV-lea □
Condiții de locuit
3.1.Locuiți în:
Casă/ apartament proprietate personală
Cu chirie
Cu părinți
Fără forme legale
Nu am unde să locuiesc
3.2. Câțti membri locuiesc cu dvs.:
3.3.Structura gospodăriei: o cameră, doua camere, 3 camere, 4 sau mai multe
3.4.Cum apreciați condițiile de locuit?
– sunt mulțumit
– mai am nevoie de o cameră
– mai am nevoie de materiale de construcții pentru a reuși sa finalizez
– mai am nevoie de dependințe /WC
– sunt nemulțumit
– am nevoie de o locuință personală
3.5. În ce măsură sunteți afectat de situația locuinței : mare măsură mică măsură deloc
3.6.De ce utilități dispuneți în locuință: apa gaz canalizare electricitate telefon TV
3.7.Ați fost debranșat de la: apa gaz canalizare elctricitate telefon TV
3.8.Cum vă achitați cheltuielie de întreținere?
– reușesc cu regularitate
– am dificultăți în achitarea lor
– nu reuseșc și am restanțe mari
4. Veniturile familiei
4.1. Care este suma veniturilor pe membru de familie?
50 lei
50-100 lei
100-200 lei
Peste 200 lei
Nici un fel de venit
4.2 Care este sursa veniturilor:
Salariu
Munci ocazionale
Alocații și alte prestații sociale
Pensii
Alocațiile copiilor, alocatie complementara
Indemnizația de somaj
Doar ajutor social
Altele (enumerați)
4.3.Cum vă apreciați situația financiară?
Foarte bună Bună Așa și așa Proastă Foarte proastă
4.4. De ce venituri credeți ca aveți nevoie pentru a putea trai decent?
duble decât cele actuale
triple
mai mult decât triplu
nu pot aprecia
îmi ajung veniturile
5. Ocupația/profesia
5.1. Care este ocupația dvs.?
5.2. Nivelul de calificare
5.3. Ati solicitat loc de munca de ? Dacă da, cum vi s-a rezolvat cererea
5.4. Sunteti dispus sa munciti pentru a va asigura conditiile minime de trai?
Nu sunt apt de munca (handicap, pensie)
Putin
Da
Foarte mult
Nu sunt dispus deloc ca ma descurc altfel
6. Starea de sănătate
6.1. Cum vă apreciați starea de sănătate?
Foarte bună Bună Moderată Proastă Foarte proastă
6.2. De ce boală suferiți?
Fizică Psihică Infecțioasă Altele
Mentionati_____________________________________
6.3.Sunteți informat cu privire la dreptul dvs. la asistență medicală?
6.4. Beneficiați de asistență medicală conform drepturilor dvs.?
6.5. Reușiti să vă cumpărați medicamentele?
6.6. Care credeți că este cauza bolii?
– Agresivitate în familie
– Condiții dificile de trai
– Detenția
– Traume
– Nu știu
– Alte cauze
7. Educație
7.1. Nivelul de pregătire școlară?
7.2. Credeti ca nivelul de școlarizare vă poate schimba traiul?
școala primară este suficientă
gimnaziul este suficient
un nivel ridicat de scolarizare poate îmbunătăți nivelul de trai
indiferent de nivelul de scolarizare nu am șanse reale pentru un trai mai bun
7.3. Ce aspirații aveti legat de educația dvs?
Mari – doresc sa fac studii cât mai mult
Modeste- doar școala primară sau gimnaziul imi e suficient să mă descurc în viață
Mici – să știu să scriu și să citesc îmi ajunge să mă descurc în viață
Nu am nici o aspirație- școala nu ajută la nimic
7.4. Dar pentru copii dvs?
Mari – doresc să faca studii cât mai mult
Modeste- doar scoala primara sau gimnaziul le este suficient să se descurce în viață
Mici – să știu să scriu și să citesc îmi ajunge să mă descurc în viață
Nu am nici o aspirație- școala nu ajută la nimic
7.5 Le puteți oferi condițiile necesare pentru școlarizare:
Da
Nu
Așa și așa
Dacă Nu, care e motivul______________________________________
8.Inițiativa în rezolvarea situației
8.1 Care credeți că sunt cauzele situației în care vă aflați?
Venituri mici
Starea de boală
Vârsta înaintată
Pierderea susținătorului
Șomaj
Altele
8.2 Ce ați făcut pentru a vă schimba situatia?
am solicitat ajutor de la stat
am cautat loc de muncă
am vandut bunuri din casă
am solicitat ajutorul rudelor
m-am asociat cu alte persoane și am deschis o afacere
am deschis o afacere pe cont propriu
am solicitat ajutor de , biserică, alte institutii caritabile
am avut mai mult de doua inițiative din cele anumerate mai sus
nu am avut nici o inițiativă
8.3. Care au fost consecințele acțiunilor întreprinse?
Am obținut ajutor temporar de la stat
Am obținut ajutor pe termen lung de la stat
Am obținut ajutor pentru copii
Am primit locuință socială
Am primit sprijin de la apropiați
Am găsit singur soluții
Nu am găsit nici o soluție
8.4. a)De câte ori v-ați adresat serviciilor sociale de pentru ajutor?
b) Motivul pentru care v-ați adresat serviciilor sociale?
– dificultăți generale legate de viața de zi cu zi
– venirea iernii și cu ocazia sărbătorilor
– situatia locativă precară sau lipsa acesteia
– decesul partenerului
– pentru a cumpăra anumite bunuri
– pentru a iniția o afacere
– recuperarea unor pierderi materiale
– altele/ specificați______________________________________
8.5. Cum vi s-au soluționat cererile?
8.6. Cum apreciați serviciile oferite?
Foarte proaste Proaste Așa si așa Bune Foarte bune
8.7 Dar relația cu funcționarii/angajații SPAS?
Foarte proastă Proastă Asa si așa Bună Foarte bună
9.Relaționare socială
9.1. Credeți că sunteti marginalizat de societate datorita situației dvs.? Daca da, care credeți că este motivul?
9.2. Cum vă înțelegeți cu vecinii?
9.3. Unde ieșiți pentru a vă petrece timpul liber?
– Cerc social larg
– Familile
– Relații permanente cu vecinii, prietenii apropiați, colegi
9.4 Sunteti membru al unei organizații? Dacă Da, care?______________________
9.5. Care este cea mai importantă instituție a statului pentru dvs,. în ordine ierarhică? Numerotați.
Presedentia
Guvernul
Parlamentul
Primăria
Biserica
Școala
Armata
Poliția
10. Implicare
10.1 Vă implicați în viața comunității din care faceți parte?
10.2. Daca NU, de ce?
– Nu cred în instituțiile statului
– Nu cred în formula „Nimeni nu e mai presus de lege”
– Am sentimentul de cerșetor dacă apelez la instituțiile statului
– Deranjez funcționarul public
– Mă tem pentru integritatea mea fizică
10.3. Ați fi dispus sa va implicati?
Da Nu Asa și așa
Anexa nr. 4
Operaționalizarea chestionarului aplicat grupului țintă din punct de vedere al tipului de excluziune socială este prezentată în tabelul de mai jos:
Anexa nr. 5
Lista prestațiilor sociale
→Alocația de stat pentru copii
→Alocația pentru susținerea familiei
→Indemnizația pentru creșterea copilului
→Indemnizația lunară de hrană cuvenită adulților și copiilor infectați cu HIV sau bolnavi de SIDA
→Ajutorul pentru încălzirea locuinței
→Ajutoarele bănești acordate populației cu venituri reduse care utilizează pentru încălzirea locuinței gaze naturale
→Asistența socială a persoanelor vârstnice
→Fondul național de solidaritate
→Ajutoare financiare și de urgență
→Ajutor rambursabil pentru refugiați
→Finanțarea lucrărlor de constructii, reparați, amenăjari și modernizări ale instituților de asistență socială și medico-socială
Acest chestionar urmărește modul în care o categorie a populației defavorizate răspunde la ideea dezvoltării serviciilor sociale, precum și identificarea nevoilor specifice acestor categorii marginalizate din punct de vedere social.
Vă asigur că la acest chestionar, adresat unui număr mare de persoane din comunitate , nu există răspunsuri bune sau rele ; aceste răspunsuri sunt confidențiale.
Amintiți-vă că de sinceritatea răspunsurilor dumneavoastre depinde, valabilitatea încercării de a dezvolta o gamă de servicii a cărui beneficiar puteți fi.
BIBLIOGRAFIE
Bocancea, C., Neamțu, G. – Elemente de Asistență Socială, Polirom, Iași, 1999
Zamfir, E., Zamfir, C. (coord.) – Politici Sociale, România în context European, București, 1995,
Pașa, F., Pașa, L.M. – Cadrul Juridic și organizatoric al asistenței sociale în România, Polirom , Iași, 2003,
Gherguț, A. – Managementul serviciilor de asistență psihopedagogică și socială, Polirom, Iași, 2003,
Alexiu, T.M., – Părinți care-și abandonează copii, Mirton, Timișoara, 2001
Prelici, V. – Asistența Socială: Idee, Demers, Profesie, Mirton, Timișoara, 1999,
Miftode, V. – Tratat de Asistență Socială, Axis, Iași , 2003,
Goodman, N. – Introducere în Sociologie, Lider, București, 1992,
Miftode, V. – Teorie și Metodă în Asistență Socială, Axis, Iași, 1995,
Prelici, V. – Aspecte Metodologice și Abordări în Asistență Socială, Mirton, Timișoara, 2002,
Fundația Timișoara 89 – Ghidul Social al Banatului, Saprilia Print, Timișoara, 2000,
Chelcea, S. – Metodologia Cercetării Sociologice, Economica, București, 2004,
Muntean, A. – Psihologia Dezvoltării Umane, First, Timișoara, 2002,
Ghid pentru Aplicarea Legii nr.34/1998 – Parteneriate în Furnizarea de Servicii Sociale , Fundație pentru Dezvoltarea Societății Civile, București, 1999,
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială București – Revista de Asistență Socială nr.2 , Universitatea , București, 2003 ,
16.Guvernul României – Hotărârea Guvernului nr.86 din 2004, privind Serviciile
Sociale, Monitor Oficial 799, 2004,
Guvernul României – Hotărârea Guvernului nr.90, privind Regulemantul cadru de Organizare și funcționare de Serviciului Public de Asistență Socială, Monitor Oficial nr.81 , 2003,
Conf. Univ.dr. Armenia Androniceanu „ Managementul Instintuției Publice „
Guvernul României – Legea nr.705 din 2001, privind Sistemul național de Asistență Socială, Monitor Oficial nr. 814, 2001,
Goian, C. – Deprinderi în Asistență Socială, Institutul European, 2004,
Neculau, A., Ferreol, G. – Aspecte Psihosociale ale sărăciei, Polirom, Iași, 2000,
Howe, D. – Introducere in Teoria Asistenței Sociale , Unicef, 1987,
Mărginean, I., Bălașa, A. – Calitatea vieții în România, Expert, București, 2002.
BIBLIOGRAFIE
Bocancea, C., Neamțu, G. – Elemente de Asistență Socială, Polirom, Iași, 1999
Zamfir, E., Zamfir, C. (coord.) – Politici Sociale, România în context European, București, 1995,
Pașa, F., Pașa, L.M. – Cadrul Juridic și organizatoric al asistenței sociale în România, Polirom , Iași, 2003,
Gherguț, A. – Managementul serviciilor de asistență psihopedagogică și socială, Polirom, Iași, 2003,
Alexiu, T.M., – Părinți care-și abandonează copii, Mirton, Timișoara, 2001
Prelici, V. – Asistența Socială: Idee, Demers, Profesie, Mirton, Timișoara, 1999,
Miftode, V. – Tratat de Asistență Socială, Axis, Iași , 2003,
Goodman, N. – Introducere în Sociologie, Lider, București, 1992,
Miftode, V. – Teorie și Metodă în Asistență Socială, Axis, Iași, 1995,
Prelici, V. – Aspecte Metodologice și Abordări în Asistență Socială, Mirton, Timișoara, 2002,
Fundația Timișoara 89 – Ghidul Social al Banatului, Saprilia Print, Timișoara, 2000,
Chelcea, S. – Metodologia Cercetării Sociologice, Economica, București, 2004,
Muntean, A. – Psihologia Dezvoltării Umane, First, Timișoara, 2002,
Ghid pentru Aplicarea Legii nr.34/1998 – Parteneriate în Furnizarea de Servicii Sociale , Fundație pentru Dezvoltarea Societății Civile, București, 1999,
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială București – Revista de Asistență Socială nr.2 , Universitatea , București, 2003 ,
16.Guvernul României – Hotărârea Guvernului nr.86 din 2004, privind Serviciile
Sociale, Monitor Oficial 799, 2004,
Guvernul României – Hotărârea Guvernului nr.90, privind Regulemantul cadru de Organizare și funcționare de Serviciului Public de Asistență Socială, Monitor Oficial nr.81 , 2003,
Conf. Univ.dr. Armenia Androniceanu „ Managementul Instintuției Publice „
Guvernul României – Legea nr.705 din 2001, privind Sistemul național de Asistență Socială, Monitor Oficial nr. 814, 2001,
Goian, C. – Deprinderi în Asistență Socială, Institutul European, 2004,
Neculau, A., Ferreol, G. – Aspecte Psihosociale ale sărăciei, Polirom, Iași, 2000,
Howe, D. – Introducere in Teoria Asistenței Sociale , Unicef, 1987,
Mărginean, I., Bălașa, A. – Calitatea vieții în România, Expert, București, 2002.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Managementul Persoanelor Marginalizate Social In Comunitatea DIN Peciu Nou, Judetul Timis (ID: 142287)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.