Managementul Operațional Pentru Prevenirea ȘI Contracararea Evenimentelor Deosebite

ACADEMIA DE POLIȚIE “Alexandru Ioan Cuza”

FACULTATEA DE POMPIERI

MANAGEMENTUL

OPERAȚIONAL PENTRU PREVENIREA ȘI CONTRACARAREA EVENIMENTELOR DEOSEBITE

Conducător științific:

Conf.univ.dr.ing

Florin NEACȘA

Absolvent:

Marian-Răzvan VLAD

BUCUREȘTI

2016

DECLARAȚIE

Prin prezenta, declar pe proprie răspundere că Lucrarea de disertație cu titlul “MANAGEMENTUL OPERAȚIONAL PENTRU PREVENIREA ȘI CONTRACARAREA EVENIMENTELOR DEOSEBITE” îmi aparține în întregime și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele utilizate, inclusiv cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea strictă a regulilor de evitare a plagiatului:

toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă, sunt scrise între ghilimele și dețin referința precisă a sursei;

reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori deține referința precisă;

rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul original.

București,10.01.2016

Autor: Marian-Răzvan VLAD

_________________________

(semnătura în original)

CUPRINS

Lista figurilor

Figura III. 1. Dependențele dintre nivelurile arhitecturii SMISU Error: Reference source not found

Figura III. 2. Seisme en Turquie – region d’Izmit, le17 aout 1999 Error: Reference source not found

Figura III. 3. Concept Aplicația SEISMO Error: Reference source not found

Figura III. 4. Aplicația ALERTA CUTREMUR VRANCEA Error: Reference source not found

Figura III. 5. Zonarea seismică conform SR 11100 – 1,1993 (Zonarea seismică. Macrozonarea teritoriului României) Error: Reference source not found

Lista tabelelor

Tabelul I.1. Situația privind principalele situații de urgență care au afectat teritoriul național în anii 2013-2014 24

Tabelul III.1. Principalele modificări ale suprafeței topografice din Cartierul Vâlcea-Tunari Error: Reference source not found

Tabelul III.2. Vulnerabilitatea crescută a clădirilor din Cartierul Vâlcea-Tunari Error: Reference source not found

Tabelul III.3. Vulnerabilitatea scăzuta a clădirilor din Cartierul Vâlcea-Tunari Error: Reference source not found

Tabelul III.4. Adăposturi de protecție civila constituite la nivelul municipiului Slatina Error: Reference source not found

Glosar

CONTRACARAREA SURPRINDERII ÎN SITUAȚII DE URGENȚĂ presupune măsuri și acțiuni la nivelul structurilor interinstituționale, în funcție de amploarea efectelor și dimensiunile zonei de manifestare a acestora, înainte, pe timpul și după producerea evenimentului și vizează răspunsul specializat pentru limitarea, înlăturarea sau ameliorarea urmărilor acestuia.

CONTRACARAREA SURPRINDERII vizează reacția structurilor abilitate pentru asigurarea răspunsului eficient în situații de urgență și constă într-un ansamblu de măsuri și acțiuni complementare, integrate, coordonate și sincronizate de prevenire și de intervenție.

CRIZA DE URGENȚĂ CIVILĂ este generată de o situație de urgență, determinată de un eveniment deosebit care are la bază un risc major ale cărui efecte amenință viața și sănătatea populației, mediul ambiant, valorile materiale și culturale.

DEZASTRUL este definit ca fiind “o nenorocire mare, o catastrofă”, iar catastrofă presupune “un eveniment tragic, de mari proporții, cu urmări dezastruoase: dezastru, nenorocire, calamitate, tragedie”.

EVENIMENTUL este definit ca o întâmplare importantă de tipul accidentului care impune intervenția structurilor specializate pentru remedierea situației și acordarea asistenței medicale sau refacerea factorilor de mediu. Exemplu: incendii de mică amploare, accidente rutiere ușoare, accidente care presupun poluări ușoare ale factorilor de mediu, avarierea/distrugerea unor elemente de infrastructură etc.

EVENIMENTUL DEOSEBIT este un fenomen determinat de manifestarea unui risc major (natural, tehnologic, biologic) care prin amploare și intensitate are consecințe grave asupra populației, mediului ambiant și bunurilor materiale și generează o situație de urgență (criză de urgență civilă).

EVITAREA SURPRINDERII este un principiu care vizează ansamblul măsurilor și acțiunilor executate în toate fazele operației în scopul de a poziționa forțele proprii în situații avantajoase față de adversarul potențial, zădărnicind astfel încercările acestuia de a realiza surprinderea.

FUNCȚIA DE SPRIJIN reprezintă categoria generală de responsabilități pe care o instituție centrală o are de îndeplinit pentru gestionarea unei situații de urgență.

HAZARDUL reprezintă o împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută.

PREVENIRE la modul general, presupune desfășurarea unor activități pentru a atrage atenția asupra consecințelor negative ale unor acțiuni, sau pentru luarea unor măsuri de precauție în vederea înlăturării posibilelor efecte.

PROTECȚIA CIVILĂ este componentă a sistemului securității naționale și reprezintă un ansamblu integrat de activități specifice, măsuri și sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și de informare publică, planificate, organizate și realizate în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.

RISCUL reprezintă posibilitatea de a se ajunge într-o primejdie sau de a avea de suportat o pagubă/pericol posibil. Altfel spus, riscul reprezintă probabilitatea producerii unui efect materializat în pierderi sau distrugeri.

SITUAȚIA DE URGENȚĂ este definită ca un eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar, care amenință viața sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse specializate și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate.

SURPRINDEREA este definită ca ceva neașteptat sau neprevăzut.

VULNERABILITATEA reprezintă însușirea de a avea o parte slabă, punct sensibil/nevralgic. Altfel spus, prin vulnerabilitate se înțelege posibilitatea ca un sistem să poată fi afectat în condițiile expunerii la presiunea unor evenimente, schimbări interne sau externe.

Rezumat

Lucrarea de disertație cu titlul „ MANAGEMENTUL OPERAȚIONAL PENTRU PREVENIREA ȘI CONTRACARAREA EVENIMENTELOR DEOSEBITE” prezintă o abordare sistematică în concordanță cu legislația specifică în vigoare cât și tratarea termenului de „EVITAREA SURPRINDERII / PREVENIREA SURPRINDERII în cazul unei situații de urgență”. Prin prezenta lucrare am dorit implementarea unor măsuri / acțiuni pe timpul desfășurării activităților în vederea asigurării unui răspuns coordonat al tuturor structurilor cu atribuții de intervenție în cazul producerii unui cutremur, cu manifestări deosebit de rapide și efecte limitate în timp, având ca rezultat victime multiple și mi-am exprimat opinia în ceea ce privește consecințelor negative ce decurg din acestea.

Prevenirea și contracararea surprinderii reprezintă, în prezent, unul dintre domeniile cele mai importante și în curs de dezvoltare ale politicii Uniunii Europene referitoare la managementul situțiilor de urgență.

Scopul final este de a proteja viața, integritatea și sănătatea structurilor profesioniste în cadrul misiunilor în care sunt angrenate.

Cuvinte cheie: hazard, prevenire, situație de urgență, criză, surprindere, adăpost.

Summary

The thesis entitled "OPERATIONAL MANAGEMENT TO PREVENT AND COUNTER SPECIAL EVENTS" presents a systematic approach in accordance with specific legislation in force and the treatment of " AVOID SURPRISE / PREVENTING SURPRISE if an emergency situation" Through this paper we wanted to implement measures / actions during the activities to ensure a coordinated response of all structures with powers of intervention in case of an earthquake, with symptoms very quickly and effectively limited in time, resulting in several victims and I expressed my opinion regarding the negative consequences arising therefrom.

Prevent and surprise is currently one of the most important areas and developing EU policy on situțiilor emergency management.

The ultimate goal is to protect the life, integrity and health professional structures on missions that are involved.

Keywords: hazard, prevention, emergency, crisis, surprise, shelter.

Introducere

Încă din cele mai vechi timpuri, dezvoltarea societății a avut ca factor de potențare activitatea umană. Cunoașterea a constituit o permanentă luptă a omului cu incertitudinea, necunoscutul și imprevizibilul, însă efortul a marcat evoluția permanentă a lumii.

Studiul amenințărilor la adresa populației și influența acestora asupra factorilor de mediu au constituit provocări permanente pentru autoritățile naționale care au elaborat politici, strategii și modalități practice de prevenire și contracarare a efectelor unor astfel de fenomene negative.

Faptul că întotdeauna statele au ”construit” sisteme de răspuns care să asigure protecția cetățenilor nu este un lucru nou. Totuși, de fiecare dată, statul a căutat să asigure, în limita resurselor umane și logistice la dispoziție, structuri de răspuns și organisme care să protejeze cetățeanul, bunurile materiale și culturale în astfel de situații.

Lecțiile identificate și învățate din dezastrele produse în diferite țări, vor constitui fundamentul teoretic în cadrul căruia, s-au identificat și prezentat opiniile proprii privind necesitatea eficientizării acțiunilor structurilor cu responsabilități în domeniul urgențelor civile pentru prevenirea și contracararea surprinderii în cazul producerii unor evenimente deosebite în plan național și transnațional.

Aceste probleme constituie provocări la nivel politic pentru direcționarea modalităților de acțiune interdisciplinară și interinstituțională în vederea formulării unor opțiuni ferme de răspuns la riscurile și amenințările potențiale generatoare de situații de urgență majoră și care pot afecta securitatea națională.

În acest sens, cunoașterea situației în domeniul urgențelor civile constituie o prioritate a demersului științific pentru a radiografia realitatea, care să permită identificarea și justificarea modalităților de îmbunătățire a cadrului legislativ, de reconfigurare a strategiei și de redimensionare a structurilor interinstituționale destinate intervenției în scopul eficientizării răspunsului în cazul producerii unor evenimente deosebite la nivel național și transnațional.

Astfel, demersul științific va viza următoarele direcții de cercetare:

Abordarea conceptuală a prevenirii și contracarării surprinderii în situații de urgență generate de producerea evenimentelor deosebite – neprevăzute.

Managementul structurilor specializate pentru prevenirea și contracararea surprinderii în situații de urgență.

Caracterul unidirecțional al surprinderii în domeniul situațiilor de urgență, proactiv pentru prevenirea surprinderii și reactiv pentru contracararea efectelor acesteia va direcționa activitatea structurilor de conducere cu responsabilități în domeniu în vederea eficientizării acțiunilor de intervenție.

Pe teritoriul național există o gamă largă de riscuri care pot genera situații de urgență majore, cu impact negativ asupra ordinii și siguranței publice.

Privind amploarea efectelor rezultate ca urmare a producerii unor evenimente deosebite, se va face o analiză a situațiilor de urgență care au existat în țara noastră în anii anteriori și se vor desprinde problemele care să motiveze necesitatea eficientizării acțiunilor de răspuns pentru gestionarea situațiilor create.

În acest sens, se vor prezenta analitic, structurile cu responsabilități în domeniul urgențelor civile și arhitectura de comandă și control la toate nivelurile ierarhice de conducere pentru a evidenția unele disfuncționalități și a propune soluții pentru îmbunătățirea activităților în procesul decizional.

O problemă importantă care se are în vedere constă în abordarea integrată, la nivel interinstituțional, a activităților desfășurate de structurile de conducere pentru prevenirea și contracararea surprinderii în cazul producerii unor evenimente deosebite.

De apeciat faptul că, realizarea și implementarea sistemului de management informațional pentru situații de urgență va dinamiza și eficientiza acțiunile specifice răspunsului prin integrarea programelor software în arhitectura informațională.

Această abordare teoretică și practică a necesității eficientizării acțiunilor structurilor cu responsabilități în domeniul situațiilor de urgență, poate constitui o modalitate concretă de realizare și implementare a unei platforme informatizate care să asigure un flux informațional-decizional eficient între decidenți și executanți pentru prevenirea și contracararea surprinderii în cazul producerii unor evenimente deosebite.

În concluzie, prezenta lucrare, dorește ca pe baza investigării unor surse bibliografice relevante și din analizele proprii în urma executării recunoasterilor în teren și schimbului de date și informații cu celelalte componente județene abilitate în asigurarea răspunsului în situația unor evenimente, să identifice un spațiu ce poate fi folosit ca adăpost în caz de cutremur în cartierul Vâlcea – Tunari din municipiul Slatina.

Prezenta lucrare este structurată pe trei capitole.

În primul capitol s-a realizat o descriere în concordanță cu legislatia in vigoare a conceptelor de prevenire și contracarare a surprinderii în situații de urgență generate de producerea unor evenimente deosebite.

În capitolul II s-a efectuat o prezentare a managementul structurilor specializate pentru prevenirea și contracararea surprinderii în situații de urgență.

În capitolul III s-au precizat aspecte privind sistemul demanagement informațional pentru situații de urgență, aplicatii care te pot proteja în timpul unui cutremur și procesele și etapele prin care se poate gasi un spațiu ce poate fi folosit ca adăpost în caz de cutremur într-un cartier duin municipiul Slatina.

CAPITOLUL I. PREVENIREA ȘI CONTRACARAREA SURPRINDERII ÎN SITUAȚII DE URGENȚĂ GENERATE DE PRODUCEREA UNOR EVENIMENTE DEOSEBITE

În contextul actual în care riscurile și amenințările domină mediul operațional de securitate, procesul de prevenire și contracarare a surprinderii în situația producerii unor evenimente deosebite de natura urgențelor civile devine foarte important.

La acest proces participă structuri specializate de conducere, execuție și de sprijin care aplică metode și proceduri standardizate în vederea prevenirii, limitării și ameliorării efectelor produse de situațiile de urgență.

Pentru a putea preveni și contracara cu eficiență surprinderea în situații de urgență este necesară abordarea interdisciplinară a tipologiei acestor situații și identificarea efectelor pe care le generează în zona de interes.

În acest sens, se apreciază faptul că tipologia situațiilor de urgență va avea la bază o abordare criterială din care să rezulte diversitatea, intensitatea și amploarea efectelor produse asupra populației, bunurilor materiale și mediului ambiant.

Privind modul de abordare a prevenirii și contracarării surprinderii în situații de urgență generate de producerea unor evenimente deosebite, există elemente de compatibilitate și interoperabilitate la nivel conceptual și acțional între România și celelalte state membre NATO și UE.

I.1. Delimitări conceptuale privind surprinderea, prevenirea și contracararea surprinderii

Surprinderea este un termen consacrat folosit într-o gamă variată de activități de natură politică, economică, socială, militară, informațională și de mediu, desfășurate în mediul de securitate contemporan.

Literatura de specialitate este deosebit de generoasă cu acest termen însă, în mod paradoxal, se evidențiază faptul că principiul surprinderii rămâne poate cel mai greu de examinat și studiat în profunzimea sa.

Dificultatea abordărilor este determinată de faptul că, surprinderea este strâns legată din punct de vedere conceptual de incertitudine, de neprevăzut și presupune capacitatea de anticipare a structurilor implicate în gestionarea acestui fenomen.

Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române prin surprindere se înțelege ceva neașteptat sau neprevăzut.

În acest context, prevenirea, la modul general, presupune desfășurarea unor activități pentru a atrage atenția asupra consecințelor negative ale unor acțiuni, sau pentru luarea unor măsuri de precauție în vederea înlăturării posibilelor efecte.

Astfel, termenul de prevenire vizează activitățile desfășurate de către structurile de conducere și de execuție pentru avertizarea, informarea și înștiințarea oportună despre riscurile și amenințările potențiale sau după caz, verificarea autenticității și veridicității unor date și informații de interes în scopul identificării, inițierii și executării unor măsuri și acțiuni cu valențe proactive, în timp ce contracararea înseamnă capacitatea de anihilare sau de intervenție într-o situație dată.

În ceea ce privește subiectul dezvoltat în prezenta lucrare, cu toate că există deosebit de multe similitudini în abordarea ale acestui concept în sfera militară, pe de o parte și cea din domeniul protecției civile pe de altă parte, diferențele constau în finalitatea scopurilor de îndeplinit.

În planul securității naționale, surprinderea este evidențiată în diverse domenii și la niveluri diferite, având consecințe particulare sau generale, care în funcție de situație contribuie într-o măsură mai mare sau mai mică, la deteriorarea climatului de ordine și siguranță publică, afectarea factorilor de mediu, agravarea unor mecanisme macro-economice sau deteriorarea raporturilor bilaterale ale unei țări.

Documentele instituționale elaborate de structurile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, potrivit domeniului de competență, au menirea de a asigura identificarea vulnerabilităților cu care statul român se confruntă, evaluarea situației și, în consecință, formularea opțiunilor de răspuns la nivel strategic.

În acest sens, se evidențiază faptul că, statul trebuie să fie în măsură să dezvolte instrumentele de putere, mecanismele și structurile interinstituționale necesare, astfel încât, să dispună de capacitatea națională de răspuns în vederea prevenirii și contracarării surprinderii și, atunci când situația o impune, asigurarea unei reacții corespunzătoare.

Având în vedere actuala organizare a instituțiilor la nivel central și local, este de apreciat faptul că, asigurarea reacției adecvate de prevenire a unor posibile situații de urgență, generate de manifestarea unor evenimente deosebite, presupune existența structurilor interinstituționale, dimensionate, dotate și instruite în raport cu natura intervenției, intensitatea și amploarea crizei, obiectivele stabilite și starea finală dorită.

Surprinderea, ca noțiune, în sensul cel mai general, reprezintă starea în care acțiunile unui sistem îl găsește nepregătit pe celălalt (cu obiective contrare celui dintâi), astfel încât capacitatea de reacție a celui din urmă este diminuată considerabil sau complet anihilată.

Factorii principali ai surprinderii sunt viteza, informațiile oportune și exacte, inducerea în eroare, aplicarea în forme neașteptate a elementelor puterii de luptă, măsuri de securitate și schimbarea bruscă a tacticilor, procedeelor și metodelor de acțiune. Totodată, se impune a se evidenția faptul că la însușirea (analiza) misiunii respectiv a condițiilor de teren, stare a vremii, forțe proprii și inamic se au în vedere constrângerile determinate de timp și realizarea surprinderii.

Surprinderea și evitarea surprinderii constituie misiuni ale structurilor de forțe care participă la toată gama operațiilor militare, activitatea de informații constituind un element proactiv în sprijinul comandanților pentru descoperirea intențiilor inamicului și contracararea surprinderii.

Manevra dominantă are la bază realizarea superiorității informaționale și decizionale, fapt ce permite poziționarea avantajoasă și întrebuințarea forței cu eficiență sporită, asigurând astfel, executarea cu succes a misiunii, îndeplinirea obiectivelor stabilite și a stării finale dorite.

Caracteristicile principale ale ofensivei sunt: surprinderea, concentrarea efortului (forțelor și mijloacelor), ritmul rapid, îndrăzneala, ocolirea (depășirea) apărătorului și exploatarea succesului. Aceste caracteristici, în combinație cu manevra, asigură menținerea inițiativei și obținerea avantajului decisiv în timp scurt.

Pentru realizarea surprinderii privind momentul, locul, modalitatea de executare și direcția atacului, deținerea inițiativei, de către atacator, cunoașterea intenției inamicului și interzicerea executării cercetării de către acesta sunt hotărâtoare. Prin surprindere se obțin: întârzierea reacțiilor, dezorganizare și confuzie în sistemul de comandă și control, inducerea șocului psihologic în rândul personalului și reducerea coerenței apărării, ceea ce determină diminuarea puterii de luptă a inamicului și favorizarea forțelor proprii în obținerea succesului cu forțe mai puține și pierderi minime, comparativ cu rezultatele nerealizării acesteia.

Potrivit studiilor efectuate în scopul prevenirii surprinderii un rol important îl are pregătirea psihologică a militarilor. Aceasta se perfecționează în contextul optimizării procesului instructiv-educativ și al dezvoltării cunoașterii în domeniu.

Evitarea surprinderii este un principiu care vizează ansamblul măsurilor și acțiunilor executate în toate fazele operației în scopul de a poziționa forțele proprii în situații avantajoase față de adversarul potențial, zădărnicind astfel încercările acestuia de a realiza surprinderea.

Altfel spus, evitarea surprinderii constă în obținerea avantajului față de adversar, precum și devansarea acțiunilor acestuia în plan decizional, informațional și psihologic prin impunerea voinței proprii.

Din analiza acestor elemente rezultă caracterul dual al surprinderii, în sensul care se poate manifesta atât de la forțele proprii către adversar, cât și invers.

Totodată, se consideră faptul că, evitarea/prevenirea surprinderii este factor de amplificare a puterii de luptă, deoarece utilizând produsele informaționale și decizionale sunt garantate îndeplinirea scopurilor operației și realizarea stării finale dorite.

Contracararea surprinderii constituie un ansamblu de măsuri destinate reacției la efectele surprinderii prin care structurile militare acționează pentru îndeplinirea scopurilor cu pierderi minime.

Prevenirea presupune un set de măsuri și acțiuni anticipative care conduc către superioritate decizională, tehnică și informațională, având un caracter potențator, de amplificare a puterii de luptă.

Din analiza literaturii de specialitate, a rezultat, fără echivoc, că specialiștii în domeniul situațiilor de urgență din întreaga lume au plecat de la următorul postulat: evenimentele generatoare de situații de urgență nu pot fi evitate, însă acestea pot fi gestionate, iar efectele lor pot fi reduse.

Particularizând la țara noastră, rezultă că, în anumite momente, autoritățile și populația pot fi surprinse de mai multe tipuri de risc, dintre care cele mai importante prin frecvență, amploare și intensitate sunt incendiile, inundațiile, cutremurele și alunecările de teren, accidentele chimice și tehnologice, epidemiile și epizootiile.

Prevenirea, pregătirea și soluționarea adecvată a situațiilor de urgență, de orice natură, generate de amenințările și riscurile la adresa intereselor naționale, constituie modalități specifice de acțiune pe palierul securității naționale, domeniu deosebit de complex și multidimensional. În contextul precizat, SNMSU, ca resursă importantă a sistemului securității naționale, cu atribuții deosebit de importante în ceea ce privește realizarea obiectivelor acestui sistem, ocupă o poziție cheie în gestionarea situațiilor de urgență, mai ales a celor generate de dezastre, care asemenea oricărui sistem trebuie, din mers, să fie ajustat în scopul modernizării și eficientizării.

Activitatea preventivă se desfășoară permanent. Permanența activității preventive constă în faptul că, aceasta începe cu mult înainte de producerea situației de urgență, se desfășoară concomitent cu acțiunile de răspuns și apoi se continuă în etapa de reabilitare.

În faza predezastru (starea de normalitate) acțiunile preventive se concretizează în elaborarea și implementarea unui cadru normativ specific, iar pe timpul dezastrului și în faza post-dezastru se au în vedere măsuri și acțiuni care vizează reducerea pierderilor de vieți omenești, protecția mediului și a pagubelor materiale.

Similar altor domenii de activitate, surprinderea în domeniul situațiilor de urgență constituie un element de analiză și stă la baza planificării și organizării acțiunilor de răspuns ale serviciilor de urgență profesioniste, pe de o parte, precum și ale componentelor SNMSU cu atribuții în domeniu.

Analiza surprinderii în situația producerii situațiilor de urgență pleacă de la ideea că avem ca ”adversar” fenomenele meteorologice periculoase, riscurile de natură tehnologică și biologică care pot fi determinate în mare măsură de acțiunile omului, precum și cele determinate de apariția și dezvoltarea unor viruși și epizootii.

În ceea ce privește evenimentele deosebite, vom aborda conceptul de surprindere în cazul producerii unor seisme, accidente tehnologice sau alunecări de teren la care de cele mai multe ori este foarte greu de precizat momentul producerii. Totuși există situații de urgență la care pot fi determinate din timp unii dintre factorii care favorizează producerea acestora (ex. inundații, epidemii, epizootii).

În ceea ce privește fenomenele meteorologice periculoase, în contextul dezvoltării tehnologiilor care asigură o bună monitorizare, conceptul de surprindere a producerii evenimentelor poate fi generat de amploarea evenimentului și de zona de manifestare a acestuia, care de cele mai multe ori este incertă (ex: scurgeri de pe versanți, râpe etc). Totuși în ceea ce privește durata de transmitere a semnalelor de alarmare de la nivelul structurilor centrale până la primirea acestora de către cetățeni, fluxul informațional și procedurile specifice pot fi îmbunătățite.

În acest sens, utilizarea unor metode matematice constituie mecanisme eficiente de evitare a surprinderii prin reducerea timpului de avertizare și alarmare la toate nivelurile ierarhice de conducere. Acest lucru presupune creșterea capacității de circulație a informațiilor, algoritmizarea procedurilor specifice și achiziționarea unor tehnologii performante pentru menținerea permanentă a fiabilității sistemului informațional.

Facem această apreciere plecând de la premisa că dacă informarea până la nivelul primăriilor se poate realiza în câteva minute, activitatea de informare a cetățenilor care desfășoară activități în aer liber este greoaie, uneori imposibilă. Spre exemplu în activitățile din agricultură au fost dese cazurile când persoanele au fost surprinse de trăsnete, viituri și furtuni care au determinat rănirea sau decesul acestora.

Aspecte similare putem întâlni și la accidentele hidrotehnice sau incidentele chimice cu implicații pe și în afara amplasamentului când, de cele mai multe ori, timpul de anunțare este foarte scurt. Sunt situații când pentru cei care desfășoară activități în zonele expuse riscului timpul efectiv de reacție în scopul autoprotecției și cel al instituirii unor măsuri specifice este de ordinul minutelor ceea ce de multe ori este insuficient.

Referitor la securitatea acțiunilor desfășurate de forțele de intervenție, opinăm că în afara situațiilor în care intervin structurile profesioniste în domeniul situațiilor de urgență, care dispun de pregătirea și dotarea necesară, atunci când vorbim de structuri voluntare și populație, securitatea acestora este minimă. Aici se are în vedere în cele mai multe cazuri pregătirea și echiparea acestora. În acest context se apreciază că situațiile de urgență pot provoca în anumite momente ale intervenției surprinderea parțială sau totală a unor categorii de forțe angrenate în misiuni specifice.

În ceea ce privește acțiunile de intervenție, pe timpul desfășurării lor trebuie ținut cont și de condițiile de teren și stare a vremii pe de o parte, dar și de posibilitatea escaladării situației de urgență sau manifestării unor evenimente conexe, pe de altă parte, care se pot constitui oricând în elemente ce pot produce surprinderea.

Evitarea surprinderii, în acest caz, se realizează printr-o organizare structurală eficientă, concepție și coordonare integrată bazată pe principii și procedee de acțiune moderne.

De asemenea, pentru evitarea unor situații de această natură, se impune ca manevra forțelor și mijloacelor să fie oportună în scopul obținerii unor avantaje ce au drept prioritate salvarea vieții semenilor, micșorarea timpului de răspuns și nu în ultimă instanță eficientizarea acțiunilor.

Similar analizei efectuate în cadrul acțiunilor militare se consideră că una din marile vulnerabilități ale componentelor SNMSU implicate în desfășurarea acțiunilor de intervenție o constituie pregătirea psihologică a personalului de intervenție, cu efecte grave asupra capacității de răspuns. Astfel ”grozăviile” produse pe timpul producerii situațiilor de urgență pot diminua capacitatea de îndeplinire a atribuțiilor.

Răspunsul în situații de urgență trebuie să aibă un caracter gradual, ceea ce poate contribui la eficiența utilizării resurselor, iar deciziile trebuie asumate progresiv, începând cu cele de la nivel local-servicii voluntare pentru situații de urgență, context în care creșterea capacității de prevenire și răspuns la nivelul comunităților constituie prioritatea esențială.

Potrivit literaturii de specialitate, principalele responsabilități ale structurilor cu atribuții în domeniu sunt prevăzute, pe faze ale situației de urgență, (faza pre-dezastru, pe timpul dezastrului și post dezastru) și vizează acțiuni ale populației, comunităților locale, instituțiilor centrale și structurilor specializate.

Măsurile și acțiunile generale ce sunt necesare a fi realizate pentru gestionarea situațiilor de urgență constau în principal în:

a) acțiuni la nivelul cetățeanului;

b) măsuri și acțiuni la nivelul autorităților administrației publice locale;

c) măsuri și acțiuni ale autorităților administrației publice centrale.

Contracararea surprinderii vizează reacția structurilor abilitate pentru asigurarea răspunsului eficient în situații de urgență și constă într-un ansamblu de măsuri și acțiuni complementare, integrate, coordonate și sincronizate de prevenire (înștiințare, alarmare, evacuare, adăpostire) și de intervenție (căutare-salvare, deblocare, asistență medicală de urgență, descarcerare etc).

În conținutul documentelor instituționale există abordarea potrivit căreia costurile prevenirii sunt actuale, iar beneficiile viitoare. De aceea, o direcție principală de cercetare în cadrul lucrării a vizat dezvoltarea conceptului de prevenire, cu aplicabilitate în domeniul situațiilor de urgență.

În acest sens este de la sine înțeles faptul că, trebuie avute în vedere și resursele logistice asociate, cum ar fi:

costurile cu finanțarea programelor care au ca obiectiv diminuarea sau, după caz eliminarea riscurilor;

dotarea structurilor de intervenție cu echipamente performante în vederea monitorizării eficiente a situațiilor de urgență și a răspunsului adecvat în cazul producerii evenimentelor;

asigurarea stocurilor de materiale și echipamente necesare acțiunilor de răspuns;

Evitarea surprinderii, prevenirea și contracararea efectelor unor astfel de evenimente capătă aspecte strategice având în vedere și capacitatea națională de regenerare în domeniu, aceasta constând în posibilitatea de a dispune de forțe și mijloace de răspuns adiționale menite să participe la acțiunile care vizează contracararea escaladării situației la nivel național sau regional. Acțiunile includ activarea tuturor componentelor naționale care dispun de rezerve de forțe și mijloace menite să asigure participarea la acțiunile de răspuns. Altfel spus, este vizată capacitatea componentelor SNMSU de a constitui și completa, total sau parțial, în timp oportun, structurile de intervenție.

În această ecuație se includ următoarele elemente: riscul, hazardul, vulnerabilitatea, evenimentul, situația de urgență și catastrofa.

Riscul reprezintă posibilitatea de a se ajunge într-o primejdie sau de a avea de suportat o pagubă/pericol posibil. Altfel spus, riscul reprezintă probabilitatea producerii unui efect materializat în pierderi sau distrugeri.

Riscul depinde de trei elemente: pericolul potențial, vulnerabilitatea și gradul de expunere.

Hazardul reprezintă o împrejurare sau concurs de împrejurări (favorabile sau nefavorabile) a căror cauză rămâne în general necunoscută.

Principalele tipuri de hazard sunt: naturale, activitatea umană și evenimente cu public numeros.

Vulnerabilitatea este însușirea de a avea o parte slabă, punct sensibil/nevralgic. Altfel spus, prin vulnerabilitate se înțelege posibilitatea ca un sistem să poată fi afectat în condițiile expunerii la presiunea unor evenimente, schimbări interne sau externe.

În prezent, indiferent de gradul de dezvoltare al societăților, cele mai multe amenințări asupra populației, infrastructurii și factorilor de mediu au asociate un anumit grad de incertitudine, condiții în care modelul de risc, nu mai este o funcție sau doar de pericol, fiind totodată o funcție de amenințare, un element critic de vulnerabilitate.

Se poate preciza însă că evaluarea riscului este realizată în funcție de:

– probabilitatea de producere a unui eveniment;

– nivelul consecințelor evenimentului;

– impactul de mediu și asupra populației al evenimentului.

Evenimentul – întâmplare importantă de tipul accidentului care impune intervenția structurilor specializate pentru remedierea situației și acordarea asistenței medicale sau refacerea factorilor de mediu. Exemplu: incendii de mică amploare, accidente rutiere ușoare, accidente care presupun poluări ușoare ale factorilor de mediu, avarierea/distrugerea unor elemente de infrastructură etc.

Situația de urgență- eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar, care amenință viața sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse specializate și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate.

Situația de urgență se deosebește de eveniment prin faptul că cea de a doua presupune un anumit prag privind efectele, fapt ce impune adoptarea unor măsuri și acțiuni potrivit unui plan de acțiune.

Dezastrul este definit ca fiind “o nenorocire mare, o catastrofă”, iar catastrofă presupune “un eveniment tragic, de mari proporții, cu urmări dezastruoase; dezastru, nenorocire, calamitate, tragedie”, termenul provenind din limba franceză “catastrophe” sau latină “catastropha”.

Dezastrul ca fenomen, rezultă din interacțiunea spațială dintre o situație externă și o populație care este sensibilă la aceste procese și probabilă la pierderile tangibile și intangibile. Dezastrul, materializat în efect, care reprezintă consecința unei situații în derulare, nu trebuie să se confunde cu hazardul, care este de fapt un fenomen cu potențial distructiv. Deci, un hazard nu presupune întotdeauna un dezastru dacă nu există populație vulnerabilă la acest fenomen.

Dicționarul elaborat de OCHA/ONU definește dezastrul ca fiind “o gravă întrerupere a funcționării unei societăți care cauzează pierderi materiale și de mediu, pe care societatea afectată nu le poate depăși cu resurse proprii".

Catastrofa nu este definită foarte clar de legislația națională, de aceea, acest termen ar trebui să exprime o situație care prin amploare și intensitate determină unul din următoarele efecte: pierderea vieții a unui număr foarte mare de oameni, perturbarea gravă a sistemului sanitar urmat de pagube materiale deosebit de importante, perturbarea gravă a economiei în ansamblu și afectarea gravă a factorilor de mediu cu interzicea activităților economice și sociale pe termen mediu și lung.

Luând în considerație elementele de ordin teoretic, în anexa nr.1 s-au evidențiat principalele tipuri de crize care pot fi determinate de producerea situațiilor de urgență și se pot manifesta pe teritoriul național.

În cele ce urmează, se abordează câteva aspecte care se regăsesc în termenul generic de management al situațiilor de urgență. Se vor evidenția obiectivele prevenirii și în context inter-instituțional și latura acțională, care definește acțiunile de răspuns.

În acest context, se dorește evidențierea succintă a unor aspecte legislative care necesită reformulări și puncte de vedere proprii pentru a răspunde mai bine nevoilor de eficientizare a acțiunilor structurilor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență pentru prevenirea și contracararea surprinderii în cazul producerii unor evenimente deosebite.

Prevenirea situațiilor de urgență impune un efort conjugat din partea tuturor entităților organizatorice cu responsabilități în domeniul managementului și gestionării situațiilor de urgență și are în vedere următoarele obiective:

identificarea și delimitarea zonelor expuse riscului;

realizarea unor sisteme de prognoză, alarmare și avertizare;

elaborarea de planuri de răspuns adecvate riscurilor identificate (intervenție, evacuare, etc);

elaborarea hărților de risc și adoptarea politicilor adecvate;

pregătirea populației și autorităților.

Acțiunile de răspuns în domeniul situațiilor de urgență presupun colaborarea permanentă între componenta managerială și structurile tehnic-operative specializate.

Componenta managerială asigură desfășurarea procesului de planificare în vederea luării deciziilor, iar structurile de execuție furnizează propuneri privind soluțiile tehnice identificate, analiza situațiilor operative create și aplicarea deciziilor structurilor abilitate la nivel național, județean și local.

Se apreciză că intervenția în situații de urgență, chiar dacă este ”repartizată” unor structuri centrale cu reprezentare în teritoriu, aceasta trebuie eficientizată prin stabilirea cu claritate a misiunilor ce revin structurilor abilitate. Plecând de la faptul că, în general, aspectele care vizează reglementarea misiunilor nu constituie priorități clare ale componentelor SNMSU, se apreciază că una dintre direcțiile de acțiune care s-a dezvoltat în lucrare a vizat abordarea conceptuală a modalităților de prevenire și contracarare a surprinderii în situații de urgență.

În ceea ce privește misiunile clasice de intervenții la incendii și asistenței medicale de urgență, acestea trebuie dezvoltate atât prin cadrul de reglementare, cât și prin cel procedural și de dotare cu tehnică și echipamente performante.

În acest context, pentru degrevarea structurilor profesioniste de misiunile ce constituie intervenții la evenimente de amploare restrânsă (cum ar fi cele de stins incendii curente, la obiective mici, care nu presupun efecte importante asupra comunităților), trebuie analizate modalitățile de transfer faptic, și nu numai scriptic, a responsabilității unor astfel de misiuni către serviciile voluntare, organizate la nivelul localităților.

Contracararea surprinderii în domeniul situațiilor de urgență vizează acțiunile concrete de intervenție executate de către ministere, instituții publice centrale, organizații neguvernamentale, operatori economici care potrivit legislației în domeniu asigură funcțiile de sprijin și misiunile asociate acestora pentru gestionarea situațiilor specifice produse pe teritoriului național.

I.2. Tipologia situațiilor de urgență generate de producerea unor evenimente deosebite

Teritoriul României este supus diferitelor tipuri de riscuri specifice urgențelor civile care, în cea mai mare parte, sunt cunoscute. Există însă și tipuri de risc recent apărute, cum sunt noile fenomene meteorologice periculoase (tornadele) care la producere pot avea efecte severe asupra vieții, factorilor de mediu și pot determina importante pagube materiale.

Potrivit cadrului de reglementare actual, tipurile de risc sunt: cazuri de forță majoră determinate de incendii, cutremure, inundații, accidente, explozii, avarii, alunecări sau prăbușiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbușiri ale unor construcții, instalații ori amenajări, eșuarea sau scufundarea unor nave, căderi de obiecte din atmosferă ori din cosmos, tornade, avalanșe, eșecul serviciilor de utilități publice și alte calamități naturale, sinistre grave sau evenimente publice de amploare determinate ori favorizate de factorii de risc specifici.

Riscurile naturale se referă la evenimente de tipul: fenomene meteo periculoase (ploi și ninsori abundente, variații de temperatură – îngheț, secetă, caniculă – furtuni) și fenomene distructive de origine geologică (cutremure, alunecări și prăbușiri de teren).

Asemenea altor state din lume și în mod deosebit din vecinătatea țării, în ultimii ani s-a constatat o creștere în ceea ce privește manifestarea riscurilor naturale determinate de incendii, inundații, alunecări și prăbușiri de teren, cu impact deosebit în ceea ce privește pierderile de vieți omenești, precum și producerea de pagube materiale importante.

Situația privind principalele situații de urgență care au afectat teritoriul național în anii 2013-2014 este prezentată mai jos.

Tabelul I.1. Situația privind principalele situații de urgență care au afectat teritoriul național în anii 2013-2014

În acest context, activitatea de prevenire a situațiilor de urgență generate de riscurile naturale a fost și rămâne o necesitate, concretizându-se în inițiative care vizează reducerea vulnerabilităților la nivel mondial.

Riscurile tehnologice reprezintă evenimentele produse ca urmare a acțiunii umane (voluntare sau nu) și care au drept cauză depășirea măsurilor de siguranță impuse prin reglementări și sunt asociate activităților industriale.

Avantajul omului în ceea ce privește riscul tehnologic, spre deosebire de cel natural, este acela că poate fi controlat și redus pe mai multe căi.

Dintre evenimentele tehnologice generatoare de situații de urgență pot fi menționate: accidentele chimice, exploziile, accidentele pe timpul transportului, urgențele nucleare și radiologice, prăbușirea unor elemente de construcții etc.

Cele mai răspândite efecte sunt: afectarea persoanelor (decese, răniri), contaminări (persoane, obiective, mediu) și eșecul utilităților publice.

Riscurile biologice se referă la urmările negative asupra colectivităților de oameni, animale și asupra plantelor, cauzate de îmbolnăviri sau alte evenimente în relație cu sănătatea și care afectează un număr neobișnuit de mare de indivizi.

Evenimente de natură biologică generatoare de situații de urgență sunt: epidemiile, epizootiile și zoonozele.

Potrivit concepției de apărare a țării, activitatea de protecție civilă este de interes strategic, are caracter permanent, fiind o componentă a sistemului securității naționale.

Conducerea de ansamblu a forțelor sistemului național de protecție civilă se realizează prin Parlament, Președintele României, Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Guvernul, Primul-Ministru, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, autoritățile publice centrale și locale cu atribuții în domeniu.

Protecția civilă este componentă a sistemului securității naționale și reprezintă un ansamblu integrat de activități specifice, măsuri și sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și de informare publică, planificate, organizate și realizate în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.

Astfel, în Strategia de Securitate Națională a României, sunt evidențiate ca posibile riscuri la adresa României, deopotrivă o serie de amenințări noi, asimetrice, de natură militară sau non-militară, precum și de fenomene grave, de natură geofizică, meteo-climatică ori asociată, provenind din mediul înconjurător sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor activități umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile. Între acestea, se pot înscrie: catastrofele naturale sau alte fenomene geografice sau meteo-climatice grave (cutremure, inundații, încălzirea globală și alte modificări bruște și radicale ale condițiilor de viață); tendința de epuizare a unor resurse vitale; catastrofele industriale sau ecologice având drept consecințe pierderi mari de vieți omenești, perturbarea substanțială a vieții economico-sociale și poluarea gravă a mediului pe teritoriul național și în regiunile adiacente; posibilitatea crescută a producerii unor pandemii.

Totodată, în categoria riscurilor și amenințărilor cu impact asupra securității naționale sunt incluse cele privind sănătatea publică, degradarea mediului înconjurător, inclusiv cele generate de schimbările climatice.

Potrivit Doctrinei Armatei României există riscuri regionale și locale, de natură non-militară, dificil de prevăzut și care s-ar putea transforma în amenințări. Printre acestea se pot identifica și evenimentele neprevăzute care se referă la riscurile plasate în domeniul incertitudinii: evoluția nefavorabilă a unor relații internaționale, posibilitatea producerii unor dezastre naturale în regiune: inundații, secetă, cutremure.

Misiunea principală a protecției civile din România este de a asigura cetățenilor săi, bunurilor materiale individuale și colective ale acestora, valorilor de patrimoniu și factorilor de mediu siguranță și protecție împotriva efectelor dezastrelor naturale și/sau acțiunilor militare pe timp de pace, criză și război, prin respectarea strictă a drepturilor omului.

Răspunsul pentru gestionarea unor posibile situații de urgență este dat de:

– capacitatea comunităților locale de a se susține logistic și financiar, respectiv de a acționa în condițiile producerii situațiilor de urgență, îndeosebi pe timpul celor de amploare și/sau intensitate deosebită;

– modul de organizare și realizare a măsurilor de prevenire;

– capacitatea managerială a factorilor decizionali și specialiștilor cu responsabilități în conducerea și coordonarea acțiunilor de răspuns;

– capacitatea de intervenție a structurilor operative;

– corelarea și punerea în valoare a tuturor entităților organizatorice cu responsabilități la nivel național și local.

Din punctul de vedere al tipurilor de risc, România poate fi afectată de aproape toate tipurile de evenimente deosebite generatoare de situații de urgență. Specificitatea este dată de relief și configurația geografică, gradul de dezvoltare economică, căile de transport, infrastructura locală, rețeaua hidrografică și nu în ultimul rând populația. În acest caz, apreciem că dintre diferitele tipuri de situații de urgență care se manifestă la nivel planetar, în țara noastră întâlnim toate tipurile de situații de urgență, mai puțin uraganele și erupțiile vulcanice.

Detalii privind analiza efectuată cu privire la evoluția tipurilor de risc care au afectat România și prognoza acestora pe termen scurt și mediu sunt evidențiate în anexa nr.2.

Având în vedere elementele specifice supusei analizei, se consideră că se impune:

– continuarea studiilor privind determinarea prin metode științifice a modului de producere a situațiilor de urgență, de manifestare a acestora și a factorilor favorizanți;

– armonizarea legislației în domeniu privind responsabilitățile și misiunile structurilor interinstituționale implicate;

– revederea și completarea documentelor operative la toate nivelurile ierarhice de conducere;

– eficientizarea acțiunilor de răspuns prin perfecționarea mecanismelor de luare a deciziei, conducere și coordonare a structurilor de intervenție, concomitent cu desfășurarea unor intense acțiuni de prevenire cu caracter proactiv;

– pregătirea structurilor abilitate pentru a răspunde eficient acestor tipuri de amenințări în funcție de: tipul de risc și caracteristicile acestuia, periodicitatea producerii, posibilitatea de manifestare în context național, internațional și efecte probabile la nivelul teritoriului național, alte elemente relevante în acest context.

Dacă în ceea ce privește activitățile preventive la nivel internațional și național se acționează în scopul diminuării efectelor sau chiar a riscului de producere a unor evenimente deosebite apreciem că, în condițiile analizate în viitor ne vom putea confrunta cu o creștere a situațiilor de urgență.

I.3. Amploarea efectelor în situația producerii unor evenimente deosebite în mediul operațional

Modul de acțiune pentru reducerea efectelor surprinderii în situația producerii unor evenimente deosebite în mediul operațional constituie o activitate prioritară a CNSU și CLSU, de aceeași importanță cu gestionarea unei situații de urgență efectivă.

Activitatea în acest domeniu are ca obiectiv fundamental cunoașterea caracteristicilor, formelor de manifestare a situațiilor de urgență, implementarea în timp scurt și în mod organizat a măsurilor și acțiunilor necesare.

Răspunsul național, regional și local trebuie asigurat potrivit unei concepții unice, în scopul salvării vieții omenești, limitării pagubelor materiale și efectelor asupra factorilor de mediu.

În acest mod se vizează deopotrivă activitatea cognitivă în momentul prevenirii și gestionării situațiilor de urgență materializată în prevenirea surprinderii și intervenția specializată a structurilor cu responsabilități.

Acțiunile de intervenție ale structurilor profesioniste pentru situații de urgență din perioada analizată s-au produs pe fondul unor evoluții nefavorabile ale indicatorilor de personal și alocațiilor bugetare.

În acest context, potrivit informațiilor centralizate la nivelul IGSU, pot fi afectați de minim două situații de urgență între 85-95% din cetățenii țării.

Elaborarea unui scenariu ”apocaliptic” la nivel național considerăm că nu este pe deplin justificată. Afirmația de mai sus este susținută de faptul că, nici o situație de urgență produsă la un moment dat nu poate cuprinde în totalitate teritoriul național, cu excepția căderii unor obiecte cosmice de dimensiuni mari, respectiv producerea epidemiilor și pandemiilor care prin particularitățile manifestării și efectele asupra oamenilor și animalelor pot căpăta aspecte ”apocaliptice”. Celelalte situații de urgență nu pot afecta întreg teritoriul național, însă prin efectele în cascadă pot determina creșterea complexității intervenției.

În acest context, definim funcția de sprijin ca reprezentând categoria generală de responsabilități pe care o instituție centrală o are de îndeplinit pentru gestionarea unei situații de urgență.

Astfel, funcția de sprijin conține totalitatea activităților/misiunilor pe care structurile din subordinea/coordonarea/administrarea autorității centrale le îndeplinește premergător, pe timpul sau după producerea situației de urgență pentru revenirea la starea de normalitate.

În acest sens, se apreciază faptul că, tipurile de riscuri generatoare de situații de urgență care se pot manifesta pe teritoriul național sunt:

dezastrele naturale și alte evenimente asociate;

incidentele tehnologice, incendiile și exploziile;

poluările și contaminările;

accidentele pe căile de transport;

alte evenimente neprevăzute, dar cu impact asupra populației și bunurilor materiale.

Detalii privind tipologia riscurilor specifice teritoriului național se regăsesc în anexa nr 3.

Repartizarea managementului tipurilor de risc generatoare de situații de urgență la nivelul ministerelor, instituțiilor publice, organelor administrației publice centrale și al organizațiilor neguvernamentale presupune componenta de prevenire și asigurarea intervenției/răspunsului.

De asemenea, se impune identificarea clară a structurilor din cadrul ministerelor și instituțiilor interdepartamentale care asigură funcții/misiuni de sprijin, în funcție de tipologia riscurilor generatoare de situații de urgență.

Amploarea efectelor ce se pot manifesta în mediul operațional, justifică necesitatea abordării integrate a conceptului de prevenire a surprinderii în situația producerii unor evenimente deosebite generatoare de situații de urgență cu impact major asupra securității naționale sau regionale.

În acest context, prevenirea are la bază evaluarea permanentă a riscurilor potențiale ce se pot manifesta pe teritoriul național și pot genera situații de urgență sau crize de natura urgențelor civile în vederea formulării unor opțiuni de răspuns credibile și activării sistemului de avertizare și alarmare timpurie a populației și structurilor cu responsabilități în domeniu.

Contracararea surprinderii în situații de urgență presupune măsuri și acțiuni la nivelul structurilor interinstituționale, în funcție de amploarea efectelor și dimensiunile zonei de manifestare a acestora, înainte, pe timpul și după producerea evenimentului și vizează răspunsul specializat pentru limitarea, înlăturarea sau ameliorarea urmărilor acestuia.

Acesta este motivul pentru care se acordă o importanță deosebită prevenirii, deoarece odată ce situația de urgență s-a produs, efectele rezultate pot avea un impact major asupra mediului operațional care include populația, ecosistemele, elementele de infrastructură, construcțiile, etc.

Abordarea conexiunilor existente între prevenirea și contracararea surprinderii în domeniul situațiilor de urgență a determinat o nouă redefinire a conceptelor de risc, eveniment, eveniment deosebit, dezastru, catastrofă, situație de urgență și criză de natura urgențelor civile. Aceste concepte sunt relaționate, iar nivelul gradual de escaladare și manifestare a unor riscuri specifice, generează evenimente sau după caz, evenimente deosebite, care la rândul lor, generează situații de urgență sau crize de natura urgențelor civile.

Aceste relații stabilite între elementele generatoare de evenimente deosebite, situații de urgență și crize de natura urgențelor civile, determină abordări interinstituționale la nivel conceptual, acțional și procedural pentru evaluarea riscurilor și stabilirea adecvată a răspunsului în vederea prevenirii și contracarării surprinderii. Faptul că, documentele care reglementează activitatea în domeniu conțin unele disfuncționalități, menținerea unor confuzii în definirea unor termeni de specialitate, necorelarea tipului de risc specific unei situații de urgență cu structurile destinate gestionării acesteia și nevoia elaborării unor noi documente, determină necesitatea utilizării unor metode moderne de cercetare științifică pentru eficientizarea acțiunilor în domeniul urgențelor civile.

I.4. Concluzii

În acest context, se poate aprecia faptul că, riscurile generatoare de situații de urgență pot produce efecte dintre cele mai diverse asupra populației, mediului înconjurător, infrastructurii, iar uneori pot genera tulburări ale ordinii și siguranței publice, generând efecte deosebite sociale și după caz, economice.

Situațiile de urgență produse în țara noastră s-au concretizat în cele mai multe cazuri în efecte directe asupra populației (decese, răniri, îmbolnăviri, afecțiuni de natură psihologică), iar în plan economic au determinat perturbări ale activității industriale, încetinirea productivității și importante costuri de reconstrucție.

Se poate aprecia că prevenirea constă în măsuri și acțiuni întreprinse în scopul situării forțelor și mijloacelor în poziții avantajoase în zona de competență și/sau raionul de intervenție, oferind astfel posibilitatea, ca prin producerea sau escaladarea unor situații de urgență conexe, să poată fi evitată surprinderea populației dispusă în zona de risc și chiar a structurilor care asigură desfășurarea acțiunilor de intervenție.

Conștientizarea factorilor de decizie și a populației cu privire la situațiile de urgență se realizează prin sistemul de avertizare, concept implementat/dezvoltat în țara noastră de către instituțiile publice responsabile cu managementul situațiilor de urgență.

Analizând problematica surprinderii în situații de urgență se poate desprinde concluzia că aceasta are un caracter unidirecțional, întrucât se manifestă de la o sursă de risc către populație, structurile de intervenție, mediul ambiant și elementele de infrastructură, generând în acest fel, pierderi umane, poluări ale factorilor de mediu și pagube materiale dintre cele mai diferite.

Prevenirea în situații de urgență are la bază un ansamblu de măsuri și acțiuni proactive și anticipative luate la nivelul structurilor de decizie în scopul salvării vieții și bunurilor materiale.

Reacția anticipativă presupune existența unui sistem informațional performant care să asigure colectarea, prelucrarea și diseminarea datelor și informațiilor de interes către structurile de decizie și intervenție.

Din analiza modului în care se intervine, s-a constatat că sunt multe situații în care forțele și mijloacele care acționează sunt aceleași atât în cazul evenimentelor, cât și în cel al situațiilor de urgență, însă în prima situație, complexitatea și amploarea evenimentului nu presupune elaborarea unor documente de planificare, în timp ce în cea de a doua situație se acționează pe baza unor planuri dinainte stabilite (planuri de contingență) și care potrivit situației concrete se actualizează și se revăd în scopul eficientizării acțiunilor de intervenție.

Elementul comun care caracterizează răspunsul îl constituie intervenția structurilor abilitate potrivit legislației naționale (structuri voluntare și private, organizații neguvernamentale, structuri profesioniste, special destinate și pregătite) pentru gestionarea situației de urgență.

În contextul unei mari diversități a factorilor de risc care determină creșterea gradului de producere a situațiilor de urgență, se impune o nouă abordare în ceea ce privește acțiunile de răspuns în domeniu, pentru asigurarea eficientizării managementului la toate nivelurile de decizie, concomitent cu o alocare judicioasă a forțelor și mijloacelor.

În acest context, se apreciază faptul că, se impune regândirea conceptului privind acțiunile preventive, în sensul constituirii unor ”echipe interinstituționale” abilitate să dispună măsuri care să fie aplicate ferm și imediat, cu scopul de a diminua efectele și a asigura condițiile necesare limitării și înlăturării consecințelor produse.

Totodată, actele normative trebuie revizuite în sensul stabilirii unor noi criterii de încadrare a aspectelor care apreciază gravitatea neîndeplinirii unor atribuții legale. Acestea trebuie urmate de măsuri și acțiuni graduale, legiferate de așa manieră încât să fie obligatoriu duse la îndeplinire și să nu poată fi eludate.

Din analizele efectuate, ca urmare a gestionării unor situații de urgență complexe care au afectat mai multe județe (inundații, incendii de pădure, fenomene meteorologice specifice sezonului rece/cald), a rezultat incapacitatea unor structuri locale și chiar naționale să asigure principalele tipuri de măsuri și acțiuni în folosul populației. Incoerențele legislative coroborate cu nivelele de decizie deosebit de ridicate au indus efecte negative, în sensul neasigurării unor timpi de reacție eficienți. În acest context, trebuie revizuite prevederile legale în sensul stabilirii unor proceduri rapide de punere la dispoziția autorităților abilitate, de către operatorii economici deținători, contra cost, a unor categorii performante de tehnică și materiale de intervenție.

Se impune ca IGSU, în calitate de instituție care asigură coordonarea unitară și permanentă a activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, să-și revadă organigramele și normele de înzestrare, în sensul dimensionării judicioase a structurilor specializate, astfel încât, să fie în măsură să aibă o capacitate de răspuns credibilă în situația producerii unor situații de urgență majore.

În ceea ce privește IGSU, este necesar să crească rolul acestuia ca structură națională de răspuns, sens în care trebuie clar definite competențele, ca punct național de contact în relația cu instituțiile naționale și internaționale cu atribuții în domeniu.

În acest context, rezultă că în țara noastră sunt responsabilizate cu implementarea măsurilor de prevenire o parte din structurile aparținând unor ministere și instituții publice centrale în timp ce absolut toate structurile naționale potrivit competențelor, dotărilor și specificului domeniului de activitate concură la întregul spectru de măsuri și acțiuni care vizează protecția cetățeanului, mediului și bunurilor materiale.

Totuși, în scopul eficientizării acțiunilor structurilor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență pentru prevenirea și contracararea surprinderii în cazul producerii unor evenimente deosebite, se impune ca stabilirea și repartizarea misiunilor de prevenire și a celor de intervenție să fie realizate pe niveluri de competență clare, care să înceapă cu structurile locale și să continue cu cele județene și naționale, prin dimensionarea judicioasă a acestora în funcție de tipurile de risc identificate, posibilitățile de manifestare și asigurarea unui timp de răspuns eficient.

Se poate afirma faptul că, evenimentele deosebite pot determina în foarte multe cazuri producerea situațiilor de urgență, care prin modul de manifestare sunt generate de fenomenele naturale sau de acțiunea umană.

În acest context de consideră că este necesar a se realiza cooperarea între toți actorii naționali cu responsabilități în domeniul situațiilor de urgență, politici, economici, financiari, la care se adaugă structurile specializate militare și non militare.

În condițiile în care cadrul legislativ în domeniul prevenirii este deosebit de generos, fiind în concordanță cu cerințele și recomandările UE, specific țării noastre în perioada următoare, se apreciază faptul că, este posibilă creșterea situațiilor de urgență determinate de accidente tehnologice sau complementare acestora, fapt ce poate fi generat de învechirea utilajelor și tehnologiilor pe fondul lipsei investițiilor atât în sectorul de stat cât și în cel privat.

Alături de această gamă de situații de urgență, o pondere crescută o vor avea evenimentele determinate de schimbările climaterice globale care sunt favorizante producerii de inundații și intensificări ale vântului în toate anotimpurile.

Concluziile rezultate în urma gestionării situațiilor de urgență majore din țara noastră au evidențiat, printre altele:

confuzii în ceea ce privește atribuirea responsabilităților pe timpul producerii situațiilor de urgență;

neidentificarea și neasumarea paternității unor tipuri de situații de urgență;

neasumarea prevenirii potrivit riscurilor identificate;

conducerea și coordonarea intervenției a fost asigurată cu sincope determinate de lacunele legislative ale actualului cadru de reglementare pentru aprobarea repartizării principalelor funcții de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale și organizațiile neguvernamentale privind prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență;

confuzii privind identificarea instituțiile care asigură funcții/misiuni de sprijin sau misiuni asociate.

CAPITOLUL II. MANAGEMENTUL STRUCTURILOR SPECIALIZATE PENTRU PREVENIREA ȘI CONTRACARAREA SURPRINDERII ÎN SITUAȚII DE URGENȚĂ

Managementul în domeniul situațiilor de urgență reprezintă una dintre activitățile prioritare în domeniul protecției civile. În acest context, se au în vedere aspectele care vizează conducerea în scopul obținerii rezultatului așteptat – starea finală dorită –, ce poate fi după caz, limitarea și înlăturarea efectelor evenimentului deosebit, ulterior, reabilitarea situației și restabilirea condițiilor inițiale.

Eficientizarea acțiunilor structurilor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență pentru prevenirea și contracararea surprinderii în cazul producerii unor evenimente deosebite vizează managementul structurilor care trebuie să dispună de abilitatea asigurării unui răspuns prompt și eficient în astfel de situații, în condițiile în care participă un număr important de instituții ce compun SNMSU.

În acest context, demersul lucrării vizează identificarea unor soluții teoretice și practice pentru optimizarea procesului managerial la nivel conceptual, organizatoric și procedural pentru gestionarea eficientă a întregii game de situații de urgență ce se pot produce la nivel național sau transfrontalier.

Managementul structurilor specializate vizează toate nivelurile ierarhice de conducere, politico-militar, strategic, operativ și tactic, corespunzătoare palierelor național, regional și local.

Integrarea, coordonarea și sincronizarea acțiunilor structurilor interinstituționale cu responsabilități în domeniul urgențelor civile constituie premize pentru desfășurarea unui management eficient.

Privind activitatea instituțiilor profesioniste pentru situații de urgență, se are în vedere exprimarea unor puncte de vedere proprii care vizează o nouă organizare a structurilor specializate în funcție de tipul misiunilor, metodele și procedeele de intervenție pentru gestionarea efectelor evenimentelor deosebite.

Managementul situațiilor de urgență presupune existența unui sistem de comandă și control care să conțină echipamente de comunicații și informatică performante.

Planificarea acțiunilor în domeniul situațiilor de urgență are în vedere instrumentele specifice utilizate în cadrul NATO și UE privind gestionarea crizelor.

Din desfășurarea procesului de planificare operațională a acțiunilor de gestionare a crizelor de natura urgențelor civile vor rezulta documentele de conducere, raportare și informare necesare pregătirii, executării și evaluării intervenției în zonele afectate de producerea unor evenimente deosebite.

II.1. Structuri naționale cu responsabilități în domeniul managementului și gestionării situațiilor de urgență

Abordarea sistemică a managementului situațiilor de urgență la nivel național exprimă actuala concepție națională de răspuns privind prevenirea și contracararea surprinderii în cazul producerii unor evenimente deosebite.

SNMSU este organizat, astfel încât, să asigure o bună întrebuințare a tuturor resurselor care pot fi angrenate.

Potrivit cadrului de reglementare actual, în scopul asigurării managementului în domeniul situațiilor de urgență sunt constituite organisme și structuri după cum urmează:

Comitete pentru situații de urgență:

-Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență;

-comitete ministeriale pentru situații de urgență;

-comitete județene pentru situații de urgență, respectiv al municipiului București;

-comitete locale pentru situații de urgență

Departamentul pentru Situații de Urgență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență;

Servicii profesioniste pentru situații de urgență;

Centre operative pentru situații de urgență;

Servicii voluntare și private pentru situații de urgență;

Comandantul acțiunii.

În acest context, actuala organizare a structurilor specializate de prevenire și de intervenție trebuie analizată în sensul identificării și responsabilizării tuturor structurilor din subordinea / coordonarea sau, după caz, administrarea instituțiilor publice centrale care îndeplinesc funcții de sprijin potrivit legii.

Potrivit actualului cadru de reglementare, IGSU, organ de specialitate al administrației publice centrale, are în subordine 42 de servicii de urgență profesioniste, care au în organică subunități de intervenție de diferite valori (detașamente, secții, stații, pichete și gărzi de intervenție), respectiv unități specializate și instituții de învățământ.

În profil teritorial unitățile și subunitățile intervin potrivit criteriului timpului de răspuns definit prin legislația subsecventă în domeniu.

Totodată, în actuala etapă de dezvoltare a țării, tendința în domeniul serviciilor voluntare pentru situații de urgență constituite la nivelul autorităților locale este una care favorizează înființarea unor structuri dotate și echipate cu mijloace specifice de intervenție pentru riscurile cu posibilitate mare de producere frecventă (ex: inundații, incendii, cutremur). Înființarea acestor structuri de intervenție este favorizată de disponibilitatea administrației locale de a destina sedii pentru aceste structuri și faptul că prin accesarea programelor de dezvoltare instituțională se facilitează achiziționarea de tehnică și echipamente.

Planul creșterii capacității operaționale, în funcție de situația existentă, precum și aspectele rezultate din analizele efectuate privind prognozarea unor evenimente deosebite cu impact asupra desfășurării normale a activităților, generatoare a unor situații de urgență, cuprinde măsuri și acțiuni de îmbunătățire a intervenției la nivelul IGSU.

Creșterea capacității operaționale este determinată de organizare, nivelul de încadrare cu personal, sprijinul logistic, financiar și medical, pregătirea personalului, starea psihică, de sănătate, experiența în executarea misiunilor și posibilitatea de a reacționa rapid, precum și de capacitatea exercitării actului de conducere și coordonare a intervenției, respectiv de cooperare cu celelalte componente ale SNMSU.

Creșterea capacității operaționale a IGSU și structurilor profesioniste se realizează în funcție de amploarea evenimentelor produse sau preconizate și caracteristicile situației operative, pe niveluri de alertă, în mod gradual sau direct, și constă în stabilirea măsurilor care să asigure amplificarea eficienței dispozitivelor existente și adaptarea acțiunilor în curs de desfășurare la situația creată, precum și posibilitatea de a trece în timp scurt, cu o parte sau cu toate forțele existente la executarea unor misiuni specifice.

II.2. Arhitectura de comandă și control a structurilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență

Managementul structurilor specializate pentru prevenirea și contracararea surprinderii în situații de urgență reprezintă un domeniu care chiar dacă este reglementat prin legislația de nivel superior și completată cu cea specifică, totdeauna impune analize și relaționări cu alte sisteme de conducere din domeniul militar sau civil.

În acest context se dorește să se evidențieze câteva aspecte din acest vast domeniu: managementul structurilor – particularizat la elementele specifice situațiilor de urgență.

Astfel, s-a vizat abordarea aspectelor specifice privind arhitectura de comandă și control în domeniul situațiilor de urgență. Se vor prezenta elementele care asigură comanda și controlul și se va evidenția succint, structurile cu responsabilități în domeniul managementului situațiilor de urgență și aspectele principale privind relațiile funcționale și sprijinul acestui proces complex.

În soluționarea situațiilor de urgență civilă, pe timp de pace, România instituie măsuri excepționale care vizează prevenirea și gestionarea situațiilor create prin existența unor pericole grave la adresa siguranței naționale sau prin producerea unor dezastre.

Situațiile de urgență civilă sunt fluctuante, cu o dinamică uneori greu de sesizat și gestionat. Ele evoluează în funcție de o serie de factori care nu pot fi controlați cu ușurință. De aceea, instituțiile statului care gestionează aceste stări trebuie să cunoască bine situația concretă și să fie în măsură să o evalueze permanent potrivit unor indicatori.

Responsabilitatea factorilor de decizie (politici), dar și de execuție este în primul rând de a sesiza momentul, pragul, în care o stare de anormalitate de acest fel este periculoasă pentru existența statului, devine, cu alte cuvinte, o amenințare directă sau indirectă la adresa securității naționale.

Instituirea stării de asediu și a stării de urgență se poate face numai pentru gestionarea unor situații de criză, iar angajarea forțelor armate în aceste tipuri de acțiuni se va realiza în conformitate cu planurile de cooperare și de acțiune specifice care s-au elaborat. Ea va avea un caracter gradual și flexibil și se va realiza numai după informarea populației asupra pericolelor și necesității utilizării forțelor armate. Armata va participa numai cu forțele stabilite expres pentru aceste acțiuni, forțe care sunt instruite și înzestrate corespunzător.

Arhitectura de comandă și control este un sistem complex integrat care cuprinde: structurile de conducere în domeniul situațiilor de urgență (de nivel strategic, operativ și tactic), relațiile de comandă dintre eșaloane și subsistemul de sprijin (informații, cercetare, sprijin logistic, puncte operative avansate, proceduri de lucru).

Comanda și controlul cuprinde toate structurile care contribuie la succesul acțiunii, inclusiv cooperarea cu organizațiile civile și informarea din zona de desfășurare a intervenției.

În domeniul situațiilor de urgență structurile implicate sunt toate instituțiile care prin activitatea desfășurată pot contribui la salvarea vieții și reducerea efectelor situațiilor de urgență. Acestea sunt cuprinse sub denumirea generică de componente ale SNMSU.

Asemenea componentei militare clasice, în domeniul situațiilor de urgență arhitectura sistemului de comandă și control are în componența sa 3 paliere:

strategic;

operativ;

tactic.

Comanda și controlul constă în abilitatea unor comandanți/structuri de conducere de a întrebuința în mod judicios forțele și mijloacele la dispoziție în scopul îndeplinirii misiunii ordonate.

În acest context, scopul comenzii și controlului este acela de îndeplinire a misiunilor, iar obiectivul constă în întrebuințarea judicioasă a forțelor și mijloacelor la dispoziție.

În ceea ce privește structurile profesioniste pentru situații de urgență este de evidențiat faptul că acestea funcționează la pace, criză și război.

Pe timpul stării de urgență, IGSU prin structurile subordonate asigură coordonarea unitară în domeniului situațiilor de urgență, îndeplinesc misiunile asociate funcțiilor repartizate și pun în aplicare planurilor de acțiune/cooperare și creșterea capacității operaționale.

Pe timpul stării de asediu, structurile profesioniste pentru situații de urgență îndeplinesc atribuțiile specifice prevăzute în starea de normalitate în calitate de componentă a SNMSU sau alte misiuni din domeniul protecției civile stabilite de autoritățile militare, potrivit competențelor.

În contextul instituirii stării de urgență sau a celei de asediu, coordonarea și conducerea acțiunilor de intervenție în situații de urgență se asigură prin CNCCI care pentru îndeplinirea obiectivelor sale și asigurarea funcțiilor de sprijin cooperează cu CNCAOP și celelalte centre operaționale/operative constituite la nivelul instituțiilor publice centrale.

La nivel județean sau zonal pentru coordonarea activităților în situații de criză se pot constitui, temporar, centre de conducere a acțiunilor de ordine publică, sau după caz, pentru situații de urgență, centre județene/al Municipiului București de coordonare și conducere în situații de urgență și Puncte Operative Avansate.

Luând în considerație faptul că fiecărui nivel de decizie (strategic, operativ și tactic) îi corespund structuri asociate și având în vedere că între aceste paliere de conducere sunt relaționări logice, în anexa nr.4 este evidențiată compunerea sistemului de comandă și control pentru situații de urgență la pace.

Așa cum am menționat anterior, structurile profesioniste pentru situații de urgență îndeplinesc, în general, atât în situații de criză, cât și în caz de conflict armat aceleași responsabilități, deoarece amploarea și intensitatea evenimentelor deosebite produc aceleași efecte asupra populației, bunurilor materiale și mediului ambiant.

Atribuțiile de comandă și control sunt exercitate prin intermediul structurilor organizatorice de personal, al echipamentelor și sistemelor de comunicații și al procedurilor folosite pentru planificarea, organizarea, coordonarea și controlul structurilor implicate în asigurarea răspunsului în domeniul situațiilor de urgență în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite (misiuni de prevenire și/sau de intervenție).

În domeniul situațiilor de urgență, structurile de conducere funcționează potrivit competențelor astfel:

a) la nivel strategic

Guvernul României prin Primul ministru;

Președintele Comitetului Național pentru Situații de Urgență;

Președinții comitetelor pentru situații de urgență la nivelul ministerelor și instituțiilor publice centrale.

b) la nivel operativ

Președintele Comitetului Județean/al Municipiului București pentru Situații de Urgență;

conducătorii instituțiilor subordonate instituțiilor centrale.

c) la nivel tactic

președinții comitetelor locale pentru situații de urgență;

conducătorii instituțiilor de nivel județean

Relațiile de comandă sunt asigurate pe verticală în cadru aceleiași structuri organizatorice. Spre exemplu: Comitetul Național pentru Situații de Urgență transmite hotărârea adoptată către ministrul afacerilor interne care emite ordine/dispoziții către IGSU, iar acesta, la rândul său, transmite ordine către inspectorate județene/al municipiului București pentru situații de urgență.

II.3. Particularitățile planificării operaționale a acțiunilor pentru prevenirea și contracararea surprinderii în situații de urgență

Planificarea operațională presupune două paliere de abordare: din timp și pe timpul manifestării situației excepționale.

Planificarea operațională reprezintă din punctul de vedere al situațiilor de urgență un proces complex de activități desfășurate de structurile de comandă și control de la nivel strategic, operativ și tactic în vederea pregătirii și desfășurării acțiunilor de intervenție pentru obținerea stării finale stabilite de decidentul politic.

În ceea ce privește planificarea în domeniul situațiilor de urgență, IGSU prin compartimentele de specialitate participă sau asigură misiuni de planificare operațională, identificare, pregătire și asigurare a resurselor destinate intervenției, precum și punerea la dispoziția altor entități organizaționale, a unor categorii de autospeciale și echipamente.

Atât la nivel strategic, cât și la nivel operativ și tactic, principalele etape ale procesului de planificare sunt: inițierea planificării, orientarea personalului implicat în planificarea acțiunii de intervenție și transmiterea dispozițiilor preliminare, elaborarea concepției, elaborarea planului acțiunii, revederea planului acțiunilor de intervenție.

În domeniul de competență al structurilor profesioniste pentru situații de urgență, planificarea acțiunilor de intervenție este atributul prim-adjunctului inspectorului general la nivel național, respectiv inspectorului-șef (similar) la nivel județean.

Procesul de planificare este inițiat pe baza ordinului primit de la structurile decizionale de nivel superior sau proprie inițiativă, ca răspuns la evenimentele deosebite ce au loc în zona de responsabilitate.

Procesul de răspuns la criză de natura urgențelor civile presupune planificarea, pregătirea, executarea, respectiv evaluarea acțiunilor de intervenție specifice. Acesta se realizează integrat, la nivel interinstituțional, în scopul îndeplinirii în mod unitar și coerent a atribuțiilor stabilite prin lege. În procesul de planificare se are în vedere constituirea dispozitivelor de intervenție din forțele proprii sau sosite în sprijin, cooperarea cu componentele SNMSU și asigurarea echipamentelor de comunicați și informatică pe orizontală și verticală.

Pentru realizarea legăturilor se utilizează:

1. SMISU

2. Sistemul informatic al IGSU și al unităților subordonate compus din stațiile de lucru din cadrul rețelelor locale de calculatoare sau utilizate ca stații independente, stațiile conectate la serverele STS, stațiile de lucru din cadrul rețelei metropolitane a MAI.

3. Legături telefonice asigurate prin rețeaua guvernamentală, rețelele de cooperare, cele asigurate prin rețeaua telefonică (metropolitană, Romtelecom sau cea interioară – de incintă);

4. Rețea de înștiințare-alarmare care constă în interconectarea echipamentelor F1001 A (la IGSU) și F1001 B (la inspectoratele pentru situații de urgență) cu sirenele existente la nivelul unităților, municipiilor și orașelor.

5. Comunicații radio care asigură realizarea și menținerea legăturilor cu personalul de la locul intervenției, cu forțele cu care se cooperează, cu Punctul de comandă mobil înaintat, precum și cu eșalonul superior.

II.4. Concluzii

Misiunile de prevenire trebuie realizate la nivelul unității teritorial administrative în acest sens fiind imperios necesar ca fiecare dintre ministerele și instituțiile publice centrale cu responsabilități în domeniu să dispună de structuri specializate, abilitate să desfășoare întreaga gamă de măsuri și acțiuni cu caracter preventiv.

În scopul eficientizării acțiunilor de răspuns, se impune creșterea rolului structurilor profesioniste pentru situații de urgență care să asigure un răspuns prompt și eficient în situația producerii unor evenimente de amploare și intensitate deosebită, așa cum sunt ele identificate prin planurile de analiză și acoperire a riscurilor, iar pe de altă parte creșterea contribuției comunităților locale în asigurarea primului răspuns în situații de urgență. Trebuie să se renunțe la organizarea relativ unitară a structurilor profesioniste pentru situații de urgență și constituirea de subunități specializate care să fie în organica inspectoratelor județene.

În concordanță cu cele prezentate, rezultă că țara noastră este supusă mai mult sau mai puțin unei palete extinse de riscuri, dintre acestea cele care au o probabilitate mai ridicată de producere fiind cele cu caracter non-militar și în consecință este necesar ca România să adopte o politică de prevenire cu profund caracter pro-activ în măsură să asigure condițiile unui răspuns național integrat atunci când situația o impune.

În acest context, documentele instituționale la nivel național (doctrine, strategii, regulamente aprobate prin ordin comun, etc) au ca scop declarat eficientizarea acțiunilor de răspuns în situații de urgență.

Acestea pot fi analizate și îmbunătățite prin utilizarea unor metode științifice destinate eficientizării acțiunilor structurilor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență.

Abordările științifice privind managementul structurilor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență pentru prevenirea și contracararea surprinderii pot fi dezvoltate prin motivarea necesității proiectării și operaționalizării unor sisteme informatice care să potențeze procesul decizional și răspunsul adecvat situației create.

În contextul actual, în care timpul destinat deciziei și răspunsului devine o problemă foarte importantă în ecuația prevenirii și contracarării surprinderii în caz de producere a unor evenimente deosebite, se constată că, integrarea în reglementările naționale a experienței internaționale, algoritmizarea științifică a activităților de conducere și utilizarea platformelor informatice, pot contribui la ceea ce se dorește a fi finalitatea demersului nostru științific – eficientizarea acțiunilor structurilor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență.

Se consideră necesară reconfigurarea organizării, înzestrării și instruirii structurilor de intervenție la nivel național, teritorial și local pentru a crește eficiența răspunsului și a asigura un management performant pe timpul planificării, pregătirii, executării și evaluării misiunilor.

Asemenea operațiilor militare și în domeniul situațiilor de urgență se poate formula aprecierea că acestea sunt cuantificabile. În acest context, se cunosc următoarele elemente: forțele de intervenție, relația spațiu-timp, consumurile de carburanți și cele ale altor materiale care pot fi considerate o parte a acțiunii respective.

Totodată, aspectele care țin de alegerea tehnicilor și tacticilor de intervenție, integrarea, coordonarea și sincronizarea forțelor și mijloacelor la dispoziție pentru obținerea rezultatului scontat sau stabilirea succesiunii întrebuințării echipelor de intervenție țin de arta operativă și de designul operațional.

Concluzii și propuneri

Abordarea acestei teme în cadrul lucrării reprezintă, un demers important prin care se dorește motivarea necesității implicării factorilor de decizie și a personalului care își desfășoară activitatea în domeniu urgențelor civile în eficientizarea acțiunilor structurilor de intervenție în prevenirea și contracararea surprinderii în cazul producerii unor evenimente deosebite la nivel național sau transfrontalier.

Abordarea științifică a problemelor a vizat în primul rând analiza conceptelor de prevenire și contracarare a surprinderii în acțiunile militare și în situațiile de urgență civilă.

Analiza comparativă a acestor concepte a scos în evidență unele asemănări, dar și deosebiri între modalitățile de abordare a prevenirii și contracarării surprinderii în acțiunile militare și în situații de urgență. Astfel, surprinderea în acțiunile militare are caracter dual, iar în situații de urgență caracter unidirecțional, prevenirea în ambele situații este proactivă, iar contracararea surprinderii este reactivă, finalitatea acestui proces fiind acela de menținere a capacității operaționale a forței/salvarea vieții și protejarea bunurilor materiale și culturale.

Un alt palier de abordare a vizat evaluarea tipologiei situațiilor de urgență în mediul operațional și prezentarea caracteristicilor acestora.

O problemă importantă care a fost analizată în lucrare a vizat definirea și corelarea conceptelor de risc, eveniment, eveniment deosebit, dezastru, situație de urgență și criză de natura urgențelor civile. În acest context, accentul a fost pus pe abordarea corelativă a binomului eveniment deosebit-situație de urgență, de unde a rezultat faptul că, evenimentul deosebit este determinat de producerea unui dezastru/catastrofă, incident tehnologic sau biologic și generează la rândul său o situație de urgență cu grad variabil de complexitate. De asemenea, am constatat și susținut în cuprinsul lucrării faptul că, situația de urgență este similară crizei de natura urgențelor civile, având aceiași abordare la nivel conceptual, acțional și logistic.

Evaluarea amplorii efectelor rezultate din producerea unor evenimente deosebite generatoare de situații de urgență a determinat necesitatea reanalizării cadrului legislativ în domeniu în vederea îmbunătățirii acestuia, redimensionării structurilor de intervenție pentru eficientizarea acțiunilor specifice prevenirii și contracarării surprinderii.

Având configurația riscurilor și amenințărilor cu potențial de manifestare în domeniul urgențelor civile și a impactului acestora la adresa securității naționale, pasul următor a vizat detalierea managementului structurilor specializate, accentul fiind pus pe configurarea arhitecturii de comandă și control.

Arhitectura de comandă și control a SNMSU a fost dimensionată la nivel strategic, operativ și tactic, având în compunere structurile instituționale cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale.

Planificarea operațională în domeniul urgențelor civile, deși cuprinde aceleași faze ca procesul militar de planificare, are unele particularități direcționate către luarea deciziei și conținutul documentelor de conducere a intervenției.

Această abordare interdisciplinară a domeniului situațiilor de urgență a evidențiat unele disfuncționalități la nivel instituțional, conceptual și acțional, care pot perturba activitatea desfășurată în procesul de planificare, pregătire, executare și evaluare a intervenției.

Varianta optimă de acțiune pentru gestionarea unei situații de urgență, asigură un raport eficient între organizarea structurii de intervenție, timpul de răspuns și ritmicitatea transportului resurselor materiale din depozite către beneficiari.

Abordare teoretică, metodologică și interdisciplinară a permis dezvoltarea cercetării științifice în vederea proiectării sistemului de management informațional pentru situații de urgență, care asigură integrarea unei platforme informatizate în cadrul sistemului de comandă și control. Acest sistem asigură derularea cu rapiditate a fluxului informațional, luarea deciziei în condiții de eficiență și îndeplinirea misiunilor pe timpul desfășurării intervenției.

Proiectul sistemului de management informațional pentru situații de urgență poate fi dezvoltat la nivel național, regional și județean și implementat gradual, astfel încât, să fie funcțional în integralitatea lui pe termen mediu.

Totodata trebuie să recunoaștem faptul că hărțile de zonare seismică existente în toate codurile de proiectare din tara noastră au la bază constatările macroseismice făcute cu ocazia cutremurelor majore din ultimele decenii. Afirmațiile referitoare la perioadele de revenire ale valorilor parametrilor seismici de proiectare din aceste documente sunt, de fapt, estimări empirice mai degrabă decât valori deduse din aplicarea unei metodologii. Pentru ameliorarea acestor neajunsuri ar fi indicată o colaborare între mai mulți specialiști în domeniile conexe subiectului (antropologi, sociologi, geografi, medici, pompieri etc) și împreună să realizeze o astfel de analiză.

Direcțiile de cercetare științifică stabilite au fost corect dimensionate și au permis o abordare teoretică și practică interdisciplinară prin utilizarea unor metode moderne de eficientizare a acțiunilor structurilor cu responsabilități în domeniul urgențelor civile pentru prevenirea și contracararea surprinderii în cazul producerii unor evenimente deosebite.

Pentru creșterea rolului structurilor interinstituționale în eficientizarea intervenției în situații de urgență, se propun următoarele direcții de acțiune:

reconfigurarea strategiei privind prevenirea și contracararea surprinderii în situații de urgență, care să includă dinamica mediului operațional prin prisma riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților specifice, instituțiile și structurile participante la managementul integrat al urgențelor civile, subsistemul de comandă și control, subsistemul informațional, subsistemul de execuție, subsistemul de sprijin, planificarea, pregătirea, desfășurarea și evaluarea intervenției;

dezvoltarea și adaptarea permanentă a bazei de documentare în domeniul urgențelor civile care să asigure cunoașterea situației la nivel național și transnațional, evaluarea opțiunilor de răspuns, starea de pregătire a structurilor și instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice, situația resurselor destinate intervenției;

stabilirea cadrului organizațional cu arhitectura sistemului de management informațional pentru situații de urgență la pace și a modului de colaborare a componentelor acestuia în situații de criză și conflict armat;

armonizarea reglementărilor interinstituționale pentru redimensionarea subsistemului de comandă și control în domeniul urgențelor civile la toate nivelurile ierarhice de conducere, redefinirea funcțiilor de sprijin și identificarea cu claritate a structurilor interinstituționale care au responsabilități în prevenirea situațiilor de urgență;

fundamentarea, elaborarea și implementarea concepției privind transformarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în agenție guvernamentală, ca structură interinstituțională de nivel strategic în subordinea Primului Ministru sau Secretariatului General al Guvernului, cu rol de coordonare a răspunsului în domeniul urgențelor civile la nivel național;

dezvoltarea arhitecturii actuale a sistemului de management informațional pentru situații de urgență la nivelul comunităților locale, fapt ce ar permite creșterea vitezei de transmitere a datelor, analizarea rapidă a informațiilor și îmbunătățirea cu software dedicat care să asigure simularea și ”generarea” mai multor variante de acțiune în vederea fundamentării deciziei comandantului intervenției;

elaborarea unor planuri de cooperare interinstituțională care să permită sincronizarea acțiunilor specifice intervenției pentru prevenirea și contracararea surprinderii în situații de urgență;

constituirea de bugete anuale la dispoziția autorităților cu atribuții în managementul dezastrelor;

planificarea și desfășurarea instruirii comune a structurilor interinstituționale de conducere, execuție și sprijin pentru creșterea performanței acestora în îndeplinirea misiunilor specifice, a obiectivelor stabilite și a stării finale dorite;

adaptarea procedurilor de instruire a structurilor SNMSU pentru a asigura compatibilitatea și interoperabilitatea în executarea în comun a misiunilor în cadrul NATO și UE.

În concluzie, apreciez faptul că, respectiva lucrare abordează într-o manieră pragmatică, interdisciplinară și prospectivă modalitățile de eficientizare a acțiunilor structurilor cu responsabilități în domeniul situațiilor de urgență pentru prevenirea și contracararea surprinderii în cazul producerii unor evenimente deosebite la nivel național și transnațional.

Listă cu abrevieri

Lista anexelor

Anexa nr. 1

Principalele tipuri de crize care pot fi determinate de producerea situațiilor de urgență

Sursa: Anexa este preluată din documentele elaborate în cadrul IGSU.

Anexa nr. 2

Evoluția tipurilor de risc care au afectat România și prognoza de evoluție a acestora pe termen scurt și mediu

Notă: Anexa este preluată din documentele elaborate în cadrul IGSU.

Anexa nr. 3

Tabel

cu tipurile de risc generatoare de situații de urgență

care se pot manifesta pe teritoriul național

A: DEZASTRE NATURALE ȘI ALTE EVENIMENTE ASOCIATE

B: RISCURI TEHNOLOGICE, INCENDII ȘI EXPLOZII

C: POLUĂRI ȘI CONTAMINĂRI

D: ACCIDENTE PE CĂILE DE TRANSPORT

E: ALTE EVENIMENTE

Notă: Anexa este preluată din documentele elaborate în cadrul IGSU.

Anexa nr. 4

Sistemul de comandă-control pentru situații de urgență

la pace

NIVEL STRATEGIC

…………………………………………………………………………………………………………………………………

NIVEL OPERATIV

………………………………………………………………………………………………………………………………..

NIVEL TACTIC

Notă: Anexa este preluată din documentele elaborate în cadrul IGSU.

Bibliografie

Legi și acte normative

HGR nr. 762/2008 pentru aprobarea Strategiei naționale de prevenire a situațiilor de urgență.

HGR nr.1489/2004 privind organizarea și funcționarea CNSU.

HGR nr. 372/18.03.2004 pentru aprobarea Programului Național de Management al Riscului Seismic.

HGR nr. 2288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcții de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale și organizațiile neguvernamentale privind prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.

HGR nr. 547/2005 privind Strategia protecției civile.

LEGEA nr.481/2004 privind protecția civilă, republicată.

LEGEA nr. 446/30.11.2006 privind pregătirea populației pentru apărare.

LEGEA nr. 307/12.07.2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările ulterioare.

OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență.

OUG nr. 21/15.04.2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.15/2006 și Ordonanța 1/2014.

OMAI nr. 1134 din 13 ianuarie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind planificarea, pregătirea, organizarea, desfășurarea și conducerea acțiunilor de intervenție ale serviciilor de urgență profesioniste.

Ordin 1160/2006 al MAI/ 1995/2005 al MTCT (actual MDRT) pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea și gestionarea situațiilor de urgentă specifice riscului la cutremure și/sau alunecări de teren.

Ordinul nr. 1184/06.02.2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și asigurarea activității de evacuare în situații de urgență.

Ordinul nr.708/923 din 20 iunie 2005 privind comunicarea principalelor caracteristici ale cutremurelor produse pe teritoriul României și convocarea, după caz, a structurilor privind gestionarea riscului la cutremure.

Ordin 1170/2008 al ministrului mediului si dezvoltării durabile pentru aprobarea Ghidului privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice elaborat în baza celui de Cel de-al „4-lea Raport Global de Evaluare a Schimbărilor Climatice (AR4)” pregătit de către IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) (http://www.ipcc.ch).

Doctrine, regulamente, manuale, instrucțiuni

Doctrina Armatei României, București, 2012.

F.T.-1, Doctrina operațiilor Forțelor Terestre, București, 2007.

Revista trupelor de urscat nr.3/1992,

Strategia Națională de Apărare, București, 2010.

Lucrări de autori – români

Gelu Alexandrescu, Gheorghe Boaru, Constantin Alexandrescu – Sisteme informaționale pentru management, Editura Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, București, 2012.

Grigoroiu Valentin – Crizele și conflictele contemporane, Editura MAI, București, 2006 .

Nuță Ionel – Interesul Național privind Dezvoltarea și Perfecționarea tehnicii de intervenție în Situații de Urgență .

Ioan Crăciun – Prevenirea Conflictelor și Managementul Crizelor, Editura UNAp-2006 .

Diverse

Bilanțurile (evaluarea activității) IGSU în perioada 2013-2015.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998.

Date puse la dispoziție de PrimăriaSlatina prin Serviciul Urbanism

Date puse la dispoziție de PrimăriaSlatina prin SVSU Slatina

Bilanțul Serviciului Protecție, Pregătire și Educație Preventivă a Populației din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ugență “Matei Basarab”al județului Olt – 2015

Publicații periodice

Planul de Proiect pentru Sistemul de Management Informațional pentru Situații de Urgență.

Mediu de internet

http://playtech.ro/2015/avertizarea-in-caz-de-cutremur-aplicatiile-care-te-pot-proteja-in-caz-de-seism/

http://playtech.ro/2015/seismo-aplicatie-cutremur/

http://www.alertacutremur.ro/

https://play.google.com/store/apps/details?id=com.joshclemm.android.quake&hl=en

http://www.primariaslatina.ro/dezvoltare_durabila.php?vezi=2

http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/

http://adevarul.ro/locale/slatina/slatinenii-si-au-ales-simbolul-podul-raul-olt-emblema-orasului

https://ro.wikipedia.org/wiki/Slatina,_Rom%C3%A2nia#Referin.C8.9Be

https://www.researchgate.net/publication/225575573_Presentation_of_RISK-UE_project