Managementul Integrat al Situatiilor de Urgenta Generate de Manifestarea Hazardelor

Deși au existat încă din anii `60 preocupări privind vulnerabilitatea comunităților la manifestarea hazardelor naturale sau tehnologice, o direcție clară de cercetare s-a definit în urma observației faptului că „amenajarea unor teritorii instabile are drept consecință o accentuare a potențialului de risc (…) prin creșterea densității de locuire” (White, 1958).

Studii sistematice asupra evoluției fenomenelor naturale globale și a consecințelor catastrofale ale acestora, precum și definirea conceptuală au fost realizate în anii `80, de Academia Națională de Științe a SUA. Rezultatele cercetărilor au fost dezbătute în Adunarea Generală a ONU, care a adoptat în anul 1987 „Rezoluția nr. 42/169”, document prin care s-a declarat perioada 1990-1999 „Deceniul Internațional pentru Reducerea Efectelor Dezastrelor Naturale” (IDNDR).

Obiectivul inițial al IDNDR de a reduce pierderile cauzate de dezastrele naturale prin acțiuni internaționale a fost amplificat în anul 1994, când peste 120 de țări participante la Conferința Mondială pentru Reducerea Efectelor Dezastrelor de la Yokohama au adoptat o declarație comună pentru o „strategie de construire a unei culturi a prevenirii”. În urma acestui eveniment peste 150 de țări au stabilit comitete naționale IDNDR.

În același an s-a înființat și în România Comisia Guvernamentală de Apărare Împotriva Dezastrelor Din anul 2005, ca rezultat al reorganizării sistemului de management al situațiilor de urgență, structura poartă denumirea de Comitet Național pentru Situații de Urgență. S-a intensificat astfel cooperarea internațională științifică și organizatorică deși la nivel național, cercetările au fost îndreptate cu precădere numai către prognozarea riscurilor și hazardelor.

Consiliul Economic și Social al ONU adoptă, la 30.06.1999 „Rezoluția E/199/L44”, care prevede continuarea activităților legate de reducerea efectelor dezastrelor naturale, în cadrul unui nou program internațional ISDR (International Strategy for Disaster Reduction). În etapa ISDR cooperarea internațională se axează pe realizarea unor programe științifice specifice și complexe. Cercetarea fundamentală a fenomenelor pre-dezastru a devenit astfel prioritară.

În scopul folosirii unui limbaj științific unitar, sub egida ONU și a secretariatului IDNDR, a fost editat de către Departamentul Afacerilor Umanitare (DHA) de la Geneva (1992, 1993, 1996) „Glosarul internațional al termenilor de bază, specific managementului dezastrelor”. Acest dicționar de termeni (în limbile engleză, franceză și spaniolă) a fost adoptat în legislația statelor membre ale Uniunii Europene și implicit în legislația românească.

Practica mondială cât și cea națională a demonstrat faptul că fenomenele naturale extreme nu pot fi întotdeauna evitate, însă acestea pot fi gestionate, efectele lor fiind reduse printr-un proces sistematic, ce implică stabilirea de strategii, de măsuri și acțiuni menite să contribuie la diminuarea riscurilor asociate acestor evenimente generatoare de situații de urgență.

În România, analiza oarecum sistematică a cauzelor și efectelor dezastrelor specifice a debutat odată cu manifestarea cutremurului din 1940 și s-a amplificat după inundațiile din 1970 și după cutremurul din 1977.

Evaluarea vulnerabilității teritoriale la riscuri hidrologice și geomorfologice a reprezentat o constantă în cercetarea geografilor români (în special între 1980 și 1985). Până în 1990 a lipsit însă posibilitatea de corelare efectivă a rezultatelor studiilor românești (Bălteanu, Coteț, Posea, Surdeanu ș.a.) cu cele obținute pe plan mondial.

După anul 1990, în cercetarea românească s-au făcut eforturi concrete, nu numai pentru alinierea la conceptele și metodologia mondială, dar și pentru dezvoltarea noilor direcții de abordare, printr-o implicare activă a geografilor români în viața științifică internațională (participări constante la întruniri de specialitate, prezența în organisme internaționale, dezvoltarea unor parteneriate între universități și centre de cercetare, publicații etc.).

Cartarea și regionarea vulnerabilității și a riscului alunecărilor de teren a impus și în țara noastră unificarea conceptuală pe principiul fâșiilor funcționale de versant și a unei legende unitare, în acord cu realizările internaționale (Bălteanu, 1997; Dinu, 1996, 2000; Grecu și Cruceru, 2000; Mac, 1997; Surdeanu, 1996, 1997, 1998, Surdeanu 1998; Sorocovschi, 2005, Armaș 2006 etc.

IV.1.2 Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență – organizare și funcționare.

Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență (Sistemul Național) s-a înființat și funcționează pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, asigurarea și coordonarea, prin mecanisme manageriale perfecționate, a resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură, necesare apărării vieții și sănătății populației, a mediului înconjurător, a valorilor materiale și culturale importante, pe timpul producerii unor situații de urgență, precum și restabilirii stării de normalitate.

Constituirea, organizarea și operaționalizarea SNMSU au presupus identificarea și analiza riscurilor teritoriale specifice, înființarea de structuri specializate de răspuns, elaborarea cadrului legislativ unitar, stabilirea responsabilităților și a competențelor precum și alocarea de resurse.

Sistemul Național este organizat de către autoritățile administrației publice centrale și locale, se compune dintr-o rețea de organisme, organe și structuri abilitate în managementul situațiilor de urgentă, se constituite pe niveluri sau domenii de competență și dispune de infrastructura și resursele necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor.

Sistemul Național subsumează următoarele structuri:

a) comitete pentru situații de urgență

– Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU),

– comitetele ministeriale și ale altor instituții publice centrale pentru situații de urgență (CMSU),

– comitetele județene (al municipiului București) pentru situații de urgență (CJSU),

– comitetele locale pentru situații de urgență (CLSU).

Prin componență și atribuții comitetele pentru situații de urgență sunt organisme interinstituționale de sprijin al managementului situațiilor de urgență. Aceste structuri sunt conduse, în funcție de nivelul la care se organizează, de către șefii autorităților administrației publice centrale și locale: primul ministru, miniștrii, prefecții și primarii, după caz..

Comitetul județean pentru situații de urgență este constituit sub conducerea prefectului. Din comitetul județean fac parte președintele consiliului județean, șefi de servicii deconcentrate, descentralizate și de gospodărie comunală si alți manageri ai unor instituții si societăți comerciale de interes județean care îndeplinesc funcții de sprijin în gestionarea situațiilor de urgentă, precum și manageri ai agenților economici care, prin specificul activității, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență.

Comitetele locale pentru situații de urgență

La nivelul municipiilor, orașelor și al comunelor se constituie, sub conducerea primarului, comitete locale pentru situații de urgență.

Din comitetul local fac parte un viceprimar, secretarul comunei, orașului sau municipiului, după caz, și reprezentanți ai serviciilor publice și ai principalelor instituții și agenți economici din unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum și manageri sau conducători ai agenților economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale, care, prin specificul activității, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență

b) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) este organul de specialitate din subordinea Ministerului Administrației și Internelor (MAI) și asigură coordonarea unitară și permanentă a activităților de prevenire și de gestionare a situațiilor de urgentă, și asigură cooperarea și reprezentarea la nivel național în acest domeniu.

c) serviciile publice comunitare profesioniste pentru situații de urgență sunt constituite ca servicii deconcentrate, care funcționează ca inspectorate județene (al municipiului București) pentru situații de urgență (ISUJ). Ele sunt subordonate ierarhic IGSU și asigură în zonele de competentă coordonarea, îndrumarea și controlul activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență.

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență asigură, potrivit competentelor legale, cooperarea în domeniile protecției civile, apărării împotriva incendiilor și gestionarii situațiilor de urgență. De asemenea instituția asigură coordonarea, îndrumarea și controlul activităților de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență în zona de competență.

IV.1.3 Managementul situațiilor de urgență la nivel național.

În termeni legislativi situația de urgență definește un eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare și intensitate amenință viața și sănătatea populației, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate (OUG. nr.21/2004 modificată și completată de Legea nr.15/2005).

Managementul situațiilor de urgență definește ansamblul activităților desfășurate și a procedurilor utilizate de către factorii de decizie, de instituțiile și serviciile publice abilitate pentru identificarea și monitorizarea surselor de risc, evaluarea informațiilor și analiza situației, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de acțiune si implementarea acestora în scopul restabilirii situației de normalitate.

În România managementul în domeniul situațiilor de urgență se realizează atât prin măsuri generale, de natură economică, socială și politică, cât și prin măsuri speciale, cu caracter preponderent preventiv. Toată această construcție se articulează legislativ și procedural pe normele europene, păstrându-se și elemente de specific național (implicarea instituțiilor statului, complementaritatea organizațională și logistică etc.).

Din analiza evenimentelor naturale, tehnologice și biologice negative manifestate în ultimii 20-25 de ani pe teritoriul României și a consecințelor acestora se observă o menținere a vulnerabilității comunităților și scăderea capacității de rezistență a acestora la producerea unor dezastre, deși capacitatea de răspuns a instituțiilor specializate a crescut.

IV.1.3.1 Principiile managementului situațiilor de urgență.

Principiile de bază ale managementului situațiilor de urgență sunt:

a) Previziunea și prevenirea, rezultă din predictibilitatea producerii fenomenelor extreme, ceea ce impune identificarea tipurilor de risc, depistarea și eliminarea pe cât posibil a cauzelor care le determină și, pe cale de consecință, posibilitatea aplicării unor măsuri de limitare și diminuare a efectelor negative ale acestora. În acest scop sunt elaborate prognoze privind amploarea și intensitatea manifestării unor riscuri specifice și planuri de acțiune (de răspuns).

b) Prioritatea protecției și salvării vieții oamenilor, consacră apărarea vieții omului și salvarea sa din fața pericolelor, ca sarcină primordială a managementului situațiilor de urgență. Principiul relevă caracterul umanitar al acțiunilor.

c) Respectarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului este principiul universal, statuat în Constituția României și legile organice, potrivit căruia măsurile de restrângere a drepturilor omului nu ser iau decât în condiții excepționale și în beneficiul apărării vieții acestora. Legislația românească prevede că pe durata situațiilor de urgență se pot declara „starea de alertă” sau „starea de urgență”. Pe timpul instituirii acestor stări se pot dispune, în baza Constituției României, măsuri de restrângere a unor drepturi și libertăți fundamentale, referitoare la inviolabilitatea domiciliului, libera circulație, interzicerea muncii forțate etc. Aceste măsuri vor avea întotdeauna un raport de cauzalitate cu situația de urgență creată și vor fi proporționale cu situațiile care le-au determinat.

d) Asumarea responsabilității gestionarii situațiilor de urgență de către autoritățile administrației publice. Potrivit acestui principiu responsabilitatea asigurării prevenirii și acțiunii de răspuns la producerea unor situații de urgență revine autorităților centrale și locale, prin constituirea la nivelul acestora a unor structuri și organisme specializate.

e) Cooperarea la nivel național, regional și internațional cu organisme și organizații similare. Solidaritatea în acțiunile de limitare și înlăturare a urmărilor dezastrelor trebuie să fie asigurată într-un cadru instituționalizat prin planuri de colaborare și cooperare menite să asigure o reacție de răspuns rapidă și eficientă.

f) Transparența activităților desfășurate pentru gestionarea situațiilor de urgență, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse.

g) Continuitatea și gradualitatea activităților de gestionare a situațiilor de urgență, de la nivelul autorităților administrației publice locale pană la nivelul autorităților administrației publice centrale, în funcție de amploarea și de intensitatea acestora.

h) Operativitatea, conlucrarea activă și subordonarea ierarhică a tuturor componentelor Sistemului Național.

IV.1.4 Strategia Națională de Prevenire a Situațiilor de Urgență.

Strategia națională de prevenire a situațiilor de urgență asigură planificarea pe termen lung și mediu a activității în acest domeniu. Documentul evaluează starea actuală de prezență și manifestare a factorilor de risc de pe teritoriul României, formulează principiile și direcțiile prioritare de acțiune și prevede resursele necesare pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Obiectivul fundamental al strategiei îl reprezintă consolidarea capacității instituțiilor specializate și a autorităților administrației publice locale și naționale pentru prevenirea producerii situațiilor de urgență, precum și pentru gestionarea acestora.

Activitatea de prevenire are ca obiectiv fundamental cunoașterea caracteristicilor și formelor de manifestare a riscurilor, realizarea în timp scurt, în mod organizat și într-o concepție unică, a măsurilor necesare, credibile, realiste și adecvate de protecție a populației în cazul apariției situațiilor de urgență, în scopul eliminării sau limitării pierderilor de vieți omenești, valorilor materiale și protecția mediului. Obiectivele strategiei de prevenire a situațiilor de urgență sunt de ordin economic, social și de mediu.

Obiectivele economice urmăresc protecția infrastructurii economice existente și garantarea satisfacerii oportunităților economice ale generațiilor viitoare.

Obiectivele sociale au în vedere protecția populației și a comunităților umane împotriva situațiilor de urgență, prin asigurarea unui nivel de educație preventivă, instruire și protecție a populației.

Obiectivele de mediu urmăresc ca prin realizarea strategiei să se atingă obiectivele socio-economice, cu păstrarea unui echilibru între dezvoltarea economico-socială și protejarea mediului.

IV.2 Managementul situațiilor de urgență la nivel județ

Sistemul de management al situațiilor de urgență acționează ca un ansamblu integrat de măsuri tehnico-organizatorice, de activități specifice și sarcini operative cu caracter umanitar și de informare publică, planificate, organizate și realizate în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor materiale și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate. Activitatea are caracter permanent și se bazează pe îndeplinirea obligațiilor ce revin, potrivit legii, autorităților administrației publice centrale si locale, celorlalte persoane juridice de drept public și privat române, precum și persoanelor fizice.

IV.2.1. Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției

Pentru asistarea decizională a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și coordonării acțiunilor de intervenție asociate situațiilor de urgență produse sau care au efect pe teritoriul unui județ se organizează Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI), structură cu caracter interinstituțională.

a) Organizarea CJCCI

Pentru facilitarea modului de realizare a pregătirii, structurile din cadrul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției vor fi asociate pe următoarele funcțiuni:

S1 – Resurse Umane (din cadrul structurii „Operații”)/Evaluare

S2 – Centralizare, Analiză Date și Raportări (din cadrul structurii „Operații”).

S3 – Planificare Misiuni și Resurse (din cadrul structurii „Opearții”)

S4 – Logistică

S5 – Centru de Comunicare și Informare Publică

S6 – Comunicații și IT

Încadrarea funcțiunilor CJCCI

Încadrarea CJCCI se face în limita posturilor prevăzute pentru structura organizațională (50 de specialiști/tură), iar procedurile de activare/ revenire/ luare a deciziei puse în aplicare de centru sunt aprobate la nivelul MAI.

În funcție de faza de activare a CJCCI, determinată de amploarea și complexitatea situației de urgență produsă, funcțiunile includ personal provenit de la serviciile profesioniste pentru situații de urgență, de la instituțiile deconcentrate și descentralizate cu atribuții în managementul situațiilor de urgență și din cadrul celorlalte instituții care asigură funcții de sprijin la nivelul județului.

Încadrarea prezentată de mai jos are în vedere activarea totală a CJCCI (faza de activare cod ROȘU).

În general managementul situațiilor de urgență cuprinde acțiuni organizate și desfășurate pe trei faze (etape): faza pre-dezastru, faza manifestării dezastrului și faza post-dezastru. Astfel, diminuarea pagubelor și a pierderilor de vieți omenești ca urmare a dezastrelor nu depinde numai de acțiunile de răspuns întreprinse în timpul evenimentelor, acțiuni abordate uneori separat, sub denumirea de managementul situațiilor de urgență. Limitarea și înlăturarea consecințelor hazardelor este rezultatul unei combinații ample dintre măsurile și acțiunile premergătoare producerii fenomenului, cele de management din timpul manifestării acestuia și cele întreprinse post-dezastru (de reabilitare/ reconstrucție).

Ca urmare, la nivel mondial se utilizează noțiunea mai completă de management al dezastrelor, care include atât managementul riscului cât și managementul situațiilor de urgență generate de dezastre.

IV.2.2 Etapele managementului situațiilor de urgență.

IV.2.2.1 Acțiuni planificate, organizate și desfășurate în etapa pre-dezastru. Această etapă este caracterizată de activitatea componentei preventive a sistemului de management a situațiilor de urgență, În această etapă se desfășoară, în general, următoarele activități:

1). Identificarea, delimitarea și monitorizarea surselor de risc.

a) Identificarea surselor de risc implică cunoașterea amănunțită a zonei de competență (de regulă județul respectiv), atât din punct de vedere al cadrului natural (geologie, relief, hidrologie, sol, vegetație, faună) cât și al elementele socio-economice specifice (populație, industrie, agricultură, infrastructură critică, cultură, patrimoniu). Pe această bază, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență întocmește Catalogul local al riscurilor Acest document cu prinde clasificarea unităților administrativ-teritoriale, instituțiilor publice și operatorilor economici din punct de vedere al protecției civile în funcție de tipurile de riscuri inventariate în județ (zona de competență).

Riscurile care se iau în calcul pentru această clasificare sunt:

– riscuri naturale: cutremure, alunecări și prăbușiri de teren, inundații, fenomene meteorologice periculoase, avalanșe și incendii de pădure.

– riscuri tehnologice: accidente chimice, accidente nucleare, incendii în masă, accidente grave pe căi de transport și eșecul utilităților publice.

– riscuri biologice: epidemii, epizootii/zoonoze.

Unii autori propun și o a patra categorie – riscurile sociale – ca rezultat al manifestării complexe, interdependente a celorlalte tipuri de riscuri.

b). Delimitarea surselor de risc se referă la imaginea dispunerii spațiale în teritoriu a perimetrelor sau a obiectivelor sursă de risc, precum și a amplasamentelor și zonelor care pot fi afectate de un eventual dezastru.

c) Monitorizarea surselor și a factorilor de risc reprezintă procesul de supraveghere sistematică a dinamicii parametrilor unei situații create, a cunoașterii tipului, amplorii și intensității fenomenului sau evenimentului, a evoluției și implicațiilor sociale ale acestuia, precum și a modului de îndeplinire a măsurilor dispuse pentru gestionarea situației de urgență. Scopul monitorizării situațiilor de urgență rezultă din necesitatea cunoașterii permanente a situației operative din zona de competență (raionul de intervenție), notificarea dezastrelor și altor fenomene sau procese distructive.

La toate nivelurile (național, județ, localitate, obiectiv, amplasament, punct de lucru etc.) monitorizarea presupune desfășurarea unor acțiuni specifice referitoare la: notificarea evenimentului, informarea complexă, elaborarea de studii și prognoze privind natura, frecvența și magnitudinea unor situații de urgență manifestate anterior, identificarea și evaluarea tipurilor de riscuri specifice unității administrativ – teritoriale, cunoașterea caracteristicilor zonei de competență și situația îndeplinirii criteriilor de performantă privind structura organizatorică și dotarea serviciilor profesioniste, voluntare și private pentru situații de urgență.

Din această perspectivă, consider că monitoringul riscurilor și hazardelor are în esență următoarele atribute:

– obiectivitatea – se referă la evaluarea cât mai apropiată de realitate a riscului/evenimentului/fenomenului/pagubelor etc.

– oportunitatea – presupune primirea / transmiterea în timp util a informațiilor / măsurătorilor etc., pentru evaluarea situației și pregătirea acțiunilor de răspuns.

– continuitatea – implică desfășurarea permanentă a acțiunii de supraveghere a factorilor de risc naturali, antropici sau remanenți (reziduali).

– selectivitatea – presupune identificarea și prelucrarea numai a acelor parametri necesari, reprezentativi și utili pentru diagnoza evenimentului.

– interdisciplinaritatea – incumbă colaborarea între structuri, exploatarea datelor și informațiilor din toate domeniile conexe, în sprijinul managementului situațiilor de urgență.

– eficiența – presupune exploatarea operativă și completă a informației în sprijinul pregătirii, (planificării) imediate a intervenției forțelor și mijloacelor specializate.

Eficiența acțiunii de monitorizare se reflectă în următoarele domenii:

– cunoașterea permanentă a situației din zona de competență

– organizarea sistemului de răspuns

– pregătirea (planificarea) intervențiilor

– dimensionarea eficientă a forțelor și mijloacelor pentru intervenție

– elaborarea unor decizii corecte și oportune

– intervenția operativă

– coordonarea eficientă a acțiunilor în timp și spațiu.

Monitorizarea situațiilor de urgență trebuie să fie susținută tehnic de echipamente moderne pentru comunicații audio-video, de soft-uri specializate de prelucrare, procesare și stocare a informațiilor și de rețele sigure și rapide pentru diseminarea informărilor, avertizărilor și a deciziilor. Toate aceste facilități, dispuse în dispeceratele instituțiilor și operatorilor economici au eficiența maximă numai dacă sunt interconectate în centrele operaționale județene și în Centrul Operațional Național.

În general modalitățile de monitorizare sunt determinate de specificul activităților sau proceselor de producție din instituțiile și operatorii economici respectivi, de structura și densitatea punctelor (posturilor) de măsurare, de periodicitatea determinărilor și nu în ultimul rând de posibilitățile de transmitere rapidă a informației. Din acest punct de vedere monitorizarea se va desfășura:

permanent – de regulă la instituții și operatori economici cu activitate permanentă/în flux continuu (instituții ale administrației publice, operatori care produc și transportă energie electrică, centrale nuclear-electrice, termocentrale, rafinării, rețele magistrale de transport produse petroliere și gaze naturale, transporturi C.F. și aeriene operatori de telefonie fixă și mobilă, sisteme informatice, unități din rețeaua sanitară – departamente U.P.U. și serviciile de ambulanță, S.M.U.R.D), precum și la instituții din domeniul siguranței și ordinii publice (servicii profesioniste pentru situații de urgență, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră).

periodic – pe timpul situațiilor de urgență, prin puncte/posturi pluviale, stații hidrometeorologice, laboratoare pentru măsurarea parametrilor factorilor de mediu ș.a.

Monitorizarea se execută și prin observare directă (pe timpul intervențiilor, activităților de control și asistență tehnică, cu prilejul recunoașterilor în teren și a studiilor tactice), utilizând tehnică și echipamente specializate, prin exploatarea informațiilor provenite din diferite domenii de activitate sau prin informații indirecte, de la cetățeni și din mass-media.

Reprezentând un proces de maximă importanță, monitorizarea situațiilor de urgență vizează atât riscurile specifice (producerea și evoluția fenomenelor perturbatoare) cât și consecințele asupra componentelor socio-economice (populația, administrația, industria, agricultura, infrastructura critică etc.).

2). Evaluarea informațiilor, analiza situației și elaborarea de prognoze.

Informația reprezintă fiecare din elementele noi, în raport cu datele prealabile, cuprinse în semnificația unui simbol sau a unui grup de simboluri (text scris, mesaj vorbit, imagini sau indicația unui instrument). Cu alte cuvinte informația este fundamentată pe date care au dobândit prin prelucrare semnificație, scop sau utilitate. Informația este determinată structural de părțile mesajului și de relația dintre ele. Inteligibilitatea este maximă atunci când mesajul este lipsit de noutate. Este util să se facă o legătură mentală rapidă între informațiile noi de cele știute, ținându-se seama de capacitatea de comprehensiune a receptorului (Păunescu A,, 2000). Fiecare receptor „trebuie să exprime rapid, cu propriile mijloace ceea ce a recepționat și să poată lua hotărâri și atitudini adecvate față de mesajul primit”, să acționeze conform atribuțiilor sau în funcție de situație să transmită mesajul persoanei competente (Știrbu L.,1997).

Informația este utilă dacă îndeplinește cumulativ următoarele atribute:

– consistență – este suficient de cuprinzătoare încât să poată furniza cât mai multe date (locul, sursa, cauza, efecte imediate, victime etc).

– relevanță – să furnizeze acele elemente care lipsesc, în vederea luării deciziei (amploarea, pericolul pentru populație, evoluția probabilă a fenomenului / evenimentului).

– exactitate – prin conținutul ei să reflecte situația reală a fenomenului.

– oportunitate – să fie furnizată în timp util.

– accesibilitate – să fie clară, ușor de înțeles și de interpretat.

Analiza situației în domeniul urgențelor civile presupune experiență și o pregătire pluridisciplinară a personalului care are asemenea atribuții. Este vorba de capacitatea de înțelegere a contextului spațio-temporal de manifestare a factorului de risc, a cauzalității și condiționalității producerii evenimentului (situație hidrometeorologică, viitură, incendiu, accident, avarie, explozie, mișcări seismice), a cunoașterii efectelor probabile asupra populației, infrastructurii critice și mediului, precum și a posibilităților tehnice și tactice de răspuns.

3). Pregătirea structurilor de intervenție, îndrumarea, controlul și evaluarea acestora.

4). Prevenirea producerii situațiilor de urgență generate de riscuri naturale presupune un efort conjugat și multidisciplinar și implică resurse umane și materiale deosebite. Cum împiedicarea manifestării acestor riscuri nu este posibilă, activitatea de prevenire are în vedere influențarea caracteristicilor legate în primul rând de vulnerabilitatea populației, bunurilor materiale și proprietății, prin măsuri și acțiuni de apărare.

Obiectivele activităților preventive sunt:

a) identificarea și delimitarea zonelor expuse riscului

b) întreținerea lucrărilor și amenajărilor de apărare și realizarea unora noi în zonele expuse riscului

c) implementarea sistemelor de prognoză, avertizare și alarmare

d) întocmirea planurilor de apărare în vederea unei gestionări eficiente a situațiilor de urgență determinate de manifestarea riscului specific:

1. planuri de intervenție

2. planuri de înștiințare-alarmare a populației

3. planuri de evacuare a populației în cazul situațiilor de urgență

e). logistica în cazul situațiilor de urgență

f. elaborarea hărților de risc pentru localitățile vulnerabile

g. elaborarea politicilor de amenajare a teritoriului (PUG-uri) în concordanță cu hărțile de risc

h. implementarea unor sisteme de asigurări obligatorii

i. pregătirea populației și a autorităților privind responsabilitățile și modul de acțiune în fazele pre-dezastru, dezastru și post-dezastru

j. elaborarea unor programe naționale și locale care să vizeze strămutarea comunităților din zonele de risc major, în care nu se pot aplica alte măsuri de reducere a riscului sau acestea nu sunt viabile din punctul de vedere al costurilor.

IV.2.2.2 Înștiințarea, avertizarea, prealarmarea și alarmarea în situații de urgență se realizează în scopul evitării surprinderii și a luării măsurilor privind protecția, evacuarea sau adăpostirea populației, bunurilor materiale, precum și pentru limitarea efectelor dezastrelor.

Înștiințarea reprezintă activitatea de transmitere a informațiilor autorizate despre iminența producerii sau producerea dezastrelor către autoritățile administrației publice centrale sau locale. Înștiințarea la nivel județ se realizează de către serviciile de urgență profesioniste, pe baza informațiilor primite de la structurile care monitorizează sursele de risc sau de la populație, inclusiv prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Mesajele de înștiințare despre iminența producerii sau producerea unor dezastre vizează iminența declanșării sau declanșarea unor tipuri de riscuri.

Avertizarea constă în aducerea la cunoștința populației a informațiilor despre iminența producerii sau producerea unor dezastre și se realizează de către autoritățile administrației publice centrale sau locale, după caz, pe baza înștiințării transmise de către structurile abilitate (ANM, INHGA etc).

Prealarmarea reprezintă activitatea de transmitere către autoritățile administrației publice centrale și locale a mesajelor/semnalelor/informațiilor despre probabilitatea producerii unor dezastre. În județ prealarmarea se realizează pe baza informațiilor primite de la structurile abilitate, care monitorizează sursele de risc.

Alarmarea populației reprezintă activitatea de transmitere a mesajelor despre iminența producerii unor dezastre și se realizează de către autoritățile administrației publice locale prin mijloacele de alarmare, pe baza înștiințării de la structurile abilitate. Alarmarea este eficientă dacă întrunește în același timp următoarele cerințe: oportunitatea, autenticitatea, stabilitatea și asigurarea în bune condiții a prevenirii populației.

Criteriul oportunității este îndeplinit dacă alarmarea asigură prevenirea populației în timp scurt și se realizează prin mijloace și sisteme de alarmare care să poată fi acționate imediat la apariția pericolului producerii unor dezastre.

Autenticitatea transmiterii semnalelor destinate prevenirii populației este asigurată dacă se realizează prin mijloace specifice, de către personalul stabilit prin decizii ale președinților comitetelor pentru situații de urgență.

Stabilitatea este realizată dacă prevenirea populației și operatorilor economici surse potențiale de riscuri se realizează în orice situație creată. Aceasta se obține prin menținerea mijloacelor de alarmare în permanentă stare de funcționare, folosirea mai multor tipuri de mijloace de alarmare a căror funcționare să fie asigurată de cel puțin trei surse energetice diferite (rețea industrială, grupuri electrogene, acumulatoare, aer comprimat, abur, carburanți și altele asemenea). verificarea periodică a dispozitivelor de acționare a mijloacelor de alarmare. readucerea în timp scurt la starea de funcționare a sistemelor și mijloacelor de alarmare afectate. Pentru a fi percepute auditiv, intensitatea acustică a semnalelor de alarmare trebuie să fie cu cel puțin 6-10 dB mai mare decât zgomotul de fond.

Mesajele de avertizare și alarmare se transmit obligatoriu, cu prioritate și gratuit prin toate sistemele de telecomunicații, posturile și rețelele de radio și de televiziune, inclusiv prin satelit și cablu, care operează pe teritoriul României, la solicitarea președinților comitetelor pentru situații de urgență, conform protocoalelor încheiate în acest sens cu operatorii de comunicații.

IV.2.2.3 Acțiuni desfășurate pe timpul producerii dezastrului.

Pe timpul dezastrului, în funcție de hazardul manifestat se desfășoară activități pentru:

a) avertizarea populației, instituțiilor și operatorilor economici din zonele de pericol.

b) declararea stării de alertă, în cazul iminenței amenințării sau producerii situației de urgență.

c) punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și de protecție specifice tipurilor de risc și, după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parțial afectată.

d) intervenția operativă cu forțe și mijloace special constituite, în funcție de situație, pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative.

e) acordarea ajutoarelor de urgență.

f) instituirea regimului „stării de urgență” (în condițiile art. 93 din Constituția României).

g) solicitarea sau acordarea de asistență internațională.

Pe timpul producerii dezastrului și imediat după încetarea manifestări luii se acționează cu prioritate pentru:

– salvarea (prevenirea si protecția) populației, animalelor, bunurilor materiale și valorilor de patrimoniu, de acțiunile distructive ale dezastrelor prin înștiințare, alarmare și evacuare sau dispersare temporară, adăpostire, descarcerare.

– decontaminarea chimică radioactivă a personalului, terenului, clădirilor, instalațiilor și echipamentului, în cazul producerii unor accidente nucleare sau chimice.

– limitarea și înlăturarea avariilor la rețelele de utilități publice.

– izolarea focarelor epidemiilor sau epizootiilor.

– acordarea primului ajutor, trierea și evacuarea răniților la formațiunile medicale fixe sau mobile cele mai apropiate.

– acordarea asistenței medicale specializate și spitalizarea persoanelor rănite, arse, iradiate, contaminate, intoxicate.

– amenajarea unor spații de locuit improvizate sau specializate, inclusiv a unor tabere de sinistrați, pentru persoanele ramase fără locuințe.

– paza și supravegherea zonelor calamitate.

– colectarea, depozitarea, transportul și distribuirea ajutoarelor umanitare de strictă necesitate pentru populația rămasă fără locuințe.

– paza și însoțirea convoaielor umanitare.

– înlăturarea urmărilor dezastrelor și participarea la refacerea condițiilor pentru reluarea activităților sociale și economice.

Toate acestea se pot desfășura succesiv sau simultan, în faza de producere a dezastrului precum și după producerea acestuia (post-dezastru). În acest ultim caz misiunile sunt împărțite în misiuni post-dezastru pe termen scurt, pe termen mediu, respectiv pe termen lung.

Evacuarea este măsura de protecție civilă luată înainte, pe timpul sau după producerea unei situații de urgență sau la declararea stării de alertă, și constă în scoaterea din zonele afectate sau potențial a fi afectate, în mod organizat, a populației, a unor instituții publice, operatori economici, animalelor, bunurilor materiale și dispunerea lor în zone sau în localități care asigură condiții de protecție și supraviețuire.

În situații de urgență acțiunea de evacuare începe imediat după identificarea pericolului ori după producerea acestuia, acordându-se prioritate evacuării populației.

În funcție de situația creată, evacuarea se execută din:

a) localitățile prevăzute în hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

b) localitățile dispuse în zonele de planificare de urgență, de accident chimic sau in aval de construcțiile hidrotehnice, în cazul producerii unor dezastre.

c) alte localități/zone/obiective în care viața și sănătatea locuitorilor și a animalelor sau/și siguranța bunurilor materiale sunt puse in pericol in cazul unor situații de urgență.

Localitățile în care se execută evacuarea trebuie să asigure legături de comunicații, condiții de cazare, hrănire și asistență medicală, precum și pentru continuarea activității social – economice, funcționarea instituțiilor și operatorilor economici, desfășurarea procesului de învățământ, menținerea ordinii public etc.

În funcție de evoluția situației de urgență și de gradul de asigurare cu mijloace de transport, evacuarea dintr-o zonă/localitate se poate efectua in totalitate sau parțial, simultan ori succesiv.

Pe baza experienței românești în gestionarea situațiilor de urgență, în planificarea și desfășurarea evacuării trebuie avut in vedere aspectul autoevacuării populației. Derularea acestei activități impune intervenția organelor specializate ale autorităților administrației publice pentru evitarea confuziei, panicii, aglomerației și blocajelor pe căile de comunicații, precum și a dezordinii și actelor antisociale.

Evacuarea se execută, de regulă, pe teritoriul județului respectiv.

Localitățile/zonele din/în care se execută evacuarea în situații de urgență se stabilesc de comitetele județene și locale, cu avizul șefului inspectoratului pentru situații de urgență județean.

Organizarea evacuării se realizează astfel:

a) instituțiile publice locale, pe baza planurilor de evacuare proprii, avizate de șeful inspectoratului pentru situații de urgență județean și aprobate de ministrul sub a cărui coordonare se află.

b) autoritățile administrației publice locale, pe baza planurilor de evacuare proprii, întocmite de personalul cu atribuții in domeniu, avizate de vicepreședintele comitetului pentru situații de urgență (viceprimarul) și de șeful inspectoratului pentru situații de urgență județean și aprobate de președintele comitetului (primarul).

c) inspectoratele pentru situații de urgență județene, pentru evacuarea populației și a unor bunuri materiale, pe baza planurilor de evacuare proprii, avizate de vicepreședintele comitetului pentru situații de urgență (președintele consiliului județean) și aprobate de președintele comitetului (prefectul).

d) operatorii economici, pe baza planurilor de evacuare proprii, avizate de șeful inspectoratului pentru situații de urgentă județean și aprobate de președintele comitetului pentru situații de urgență local (primarul).

Populația și bunurile materiale care se evacuează, gradul de urgență și ordinea în care se execută evacuarea, forțele și mijloacele destinate și sprijinul logistic al evacuării se stabilesc pentru fiecare situație de către personalul cu atribuții în domeniu din cadrul autorităților administrației publice locale, se avizează de inspectoratele pentru situații de urgență județene și de vicepreședintele comitetului pentru situații de urgență și se aprobă de președintele comitetului.

La întocmirea planurilor de evacuare:

a) se stabilesc localitățile, instituțiile, operatorii economici, precum și numărul și structura populației/salariaților care se evacuează.

b) se stabilesc natura și cantitatea bunurilor ce urmează a fi evacuate.

c) se stabilesc zonele și localitățile în care se executa evacuarea.

d) se stabilesc gradul de urgență și eșalonarea evacuării, precum și mijloacele de transport și itinerarele pe care se execută evacuarea.

e) se execută recunoașterea zonelor și a localităților în care se dispune evacuarea.

f) se analizează posibilitățile de cazare, de aprovizionare și hrănire a evacuaților, de depozitare a bunurilor și de funcționare a instituțiilor;

g) se identifică posibilitățile de asigurare a acțiunilor de evacuare.

Planificarea, gestionarea și coordonarea resurselor umane, materiale, financiare sau de altă natură se realizează de comitetele pentru situații de urgență, pe baza planurilor de evacuare întocmite pe timp de normalitate

Ordinul de evacuare în cazul situațiilor de urgență se emite de către președintele Comitetului Național (MAI). În baza acestuia, comitetele pentru situații de urgență ministeriale și județene emit ordine de evacuare și primire/repartiție, la propunerea centrelor operative sau operaționale.

Comitetele pentru situații de urgență locale, instituțiile și operatorii economici emit decizii de evacuare și primire/repartiție către structurile subordonate, respectiv celule.

Pentru executarea acțiunilor de evacuare se organizează următoarele elemente:

a) centre de conducere și coordonare a evacuării.

b) posturi de observare și posturi de înștiințare și alarmare.

c) puncte de adunare a populației și de depozitare a bunurilor evacuate.

d) puncte de îmbarcare și puncte de debarcare.

e) puncte de primire/repartiție a populației și a bunurilor evacuate.

Măsurile de ordine și siguranță publică în punctele de adunare, îmbarcare, debarcare, primire și repartiție., paza bunurilor, evidența populației și salariaților care se evacuează și fluidizarea circulației pe timpul evacuării se realizează de structurile MAI.

Un aspect deosebit de important îl constituie logistica evacuării (asigurarea fondurilor, mijloacelor de transport, bunurilor de consum și serviciilor necesare în cantitățile și în locurile prevăzute în planurile de evacuare).

Logistica acțiunilor de evacuare presupune:

a) aprovizionarea cu produse alimentare, farmaceutice și industriale de strictă necesitate.

b) asigurarea mijloacelor de transport și efectuarea transporturilor.

c) asigurarea medicală și sanitar-veterinară.

d) cazarea evacuaților, depozitarea bunurilor și adăpostirea animalelor.

e) asigurarea financiară.

Logistica evacuării în situații de urgență se asigură astfel:

a) structurile administrației publice centrale și alte instituții, pentru personalul propriu.

b) consiliile județene și locale, pentru populație și angajații proprii.

c) operatorii economici, pentru personalul încadrat.

Logistica evacuării se asigură, la solicitarea autorităților administrației publice, de firme de stat sau private, pe baza de convenții de prestări de servicii încheiate din timp.

Sursele de aprovizionare sunt: economia națională, rezervele de stat, rezervele de mobilizare și ajutoarele umanitare.

În situații de urgență deosebite necesarul se poate completa și cu bunuri și servicii rechiziționate, în condițiile legii.

Aprovizionarea cu produse alimentare și industriale de strictă necesitate se realizează de către comitetele pentru situații de urgență județene/locale, în sistem raționalizat, astfel:

a) în primele 72 de ore de la evacuare sau la instituirea stării de alertă, prin rețeaua comercială locală.

b) ulterior primelor 72 de ore, până la încetarea evacuării sau a situației de urgentă, de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat.

c) articolele de igienă personală, textile, încălțăminte și alte produse industriale, în funcție de sezon.

Autovehiculele, carburanții și bunurile materiale necesare acțiunilor de evacuare se asigură de către comitetele și celulele pentru situații de urgență.

Pe timpul evacuării, precum și în localitățile de dispunere, măsurile de asigurare medicală și sanitar-veterinară se asigură de către direcțiile de sănătate publică, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, serviciile de ambulanță și medicină de urgență, precum și de filialele Societății Naționale de Cruce Roșie și de inspectoratele pentru situații de urgență județene.

Fondurile financiare pentru pregătirea și desfășurarea acțiunilor de evacuare la nivel județean, al orașelor și comunelor se asigură, după caz, din bugetul de stat și bugetele locale, precum și din alte fonduri legal constituite din timp de normalitate. La instituții publice si operatori economici fondurile se asigură din bugetele proprii și din alte fonduri legal constituite.

În anumite situații evacuarea se poate executa în tabere de sinistrați, dispuse în zone apropiate localităților afectate.

IV.2.2.5 Gestionarea situațiilor de urgență generate de manifestarea hazardelor naturale de către serviciile profesioniste

Planificarea, pregătirea, organizarea, desfășurarea și conducerea acțiunilor de intervenție.

Elaborarea concepției de acțiune presupune luarea în calcul a caracteristicilor operative ale zonei de competență astfel:

– Inventarierea tipurilor de risc generatoare de situații de urgență și evaluarea consecințelor manifestării acestora asupra populației, bunurilor, mediului și valorilor de patrimoniu (cf. Catalogului local și a Schemei riscurilor teritoriale).

– Criteriile de performanță ale construcțiilor, instalațiilor și altor amenajări din județ.

– Densitatea, mărimea și comportarea la foc sau la alte tipuri de risc a construcțiilor.

– Caracteristicile fizico-geografice ale județului.

– Capacitatea de acțiune a forțelor proprii și a serviciilor de urgență voluntare și private.

– Specificul intervențiilor, în funcție de natura situațiilor de urgență .

– Nivelul susținerii logistice a acțiunilor de intervenție.

Misiunile specifice se organizează pe baza planurilor de acțiune/ intervenție și/sau de cooperare, după caz, precum și în baza ordinelor de misiune primite.

Organizarea pentru intervenție a teritoriului unui județ se realizează prin împărțirea zonei de competență în raioane de intervenție, fiecare raion fiind acoperit de câte un detașament/gardă de intervenție și un număr variabil de C.L.S.U. care au în subordine servicii voluntare și private pentru situații de urgență.

Cooperarea constă în organizarea și coordonarea în timp și spațiu, într-o concepție unitară, a eforturilor și acțiunilor tuturor forțelor participante la acțiunile de intervenție.

Organizarea cooperării între forțele profesioniste cu serviciile voluntare și private pentru situații de urgență, precum și cu celelalte forțe care participă la acțiunile de intervenție și menținerea neîntreruptă a acesteia are un caracter centralizat și unitar și se realizează de câtre centrul operațional, pe baza elementelor stabilite în decizia comandantului acțiunii.

Desfășurarea intervențiilor presupune în primul rând definirea obiectivelor, crearea de scenarii pe baza acțiunilor de dezvoltare, a premiselor referitoare la condițiile viitoare, selectarea cursului optim de acțiune și stabilirea dispozitivului de intervenție, luarea deciziei și precizarea /transmiterea acesteia la structurile proprii și cele de cooperare.

În urma manifestării unor situații de urgență se creează, după caz: raionul (zona) de distrugere, raionul (zona) incendiat (incendiată), raionul (zona) contaminat (contaminată) chimic, raionul exploziei nucleare și /sau zona contaminat /contaminată radioactiv, raionul (focarul) contaminat biologic, zona de inundații, zona de înzăpeziri.

Conducerea acțiunilor de intervenție. Inspectoratul pentru situații de urgență al județului este serviciul de urgență profesionist care, prin organul său de specialitate – centrul operațional – asigură conducerea fermă, neîntreruptă și directă a subunităților de intervenție.

Sistemul de conducere este structura decizională cu rol de a asigura continuitatea acțiunilor de intervenție. Sistemul de conducere este alcătuit din subsistemul decizional, subsistemul operațional, subsistemul informațional, subsistemul logistic, subsistemul de securitate și subsistemul relațiilor funcțional-organizatorice.

Comandantul intervenției /acțiunii este conducătorul subsistemului decizional respectiv. Comandantul intervenției/acțiunii ia decizii privind desfășurarea acțiunilor de intervenție, dă misiuni structurilor subordonate și asigură controlul îndeplinirii acestora.

Subunitățile inspectoratului pentru situații de urgență județean împreună cu grupurile de suport tehnic formează subsistemul operațional care ajută în luarea deciziilor și materializează actul de conducere în documente de conducere și pentru informare.

Subsistemul informațional cuprinde totalitatea informațiilor, circuitelor și fluxului informațional, precum și mijloacele de prelucrare automată a informațiilor. Toate informațiile despre situațiile de urgență provenite de la sursele proprii sau de la alte surse trebuie dirijate către punctul de comandă al I.S.U.J./CJCCI. Pentru realizarea fluxului informațional se folosesc atât mijloacele de înzestrare proprii și ale terților, cât și circuitele de telecomunicații din sistemul teritorial.

Sistemul logistic este format din elementele specializate și din teritoriu care realizează condițiile materiale necesare I.S.U.J. pentru exercitarea actului de conducere și desfășurare a intervenției.

Subsistemul de securitate cuprinde totalitatea măsurilor și activităților care să asigure protecția sistemului de conducere.

La nivelul județului relațiile funcțional-organizatorice reprezintă raporturile care se stabilesc între inspectoratul județean și comitetele locale pentru situații de urgență.

IV.2.2.5.1 Gestionarea situațiilor de urgență specifice județului Suceava.

Prin frecvența de manifestare, prin amploare, prin numărul victimelor și prin volumul mare al pagubelor provocate în ultimii 20 de ani, inundațiile și alunecările de teren reprezintă principalele riscuri naturale generatoare de situații de urgență în județul Suceava. Acest argument impune – credem noi – abordarea unor soluții manageriale aplicate exclusiv riscurilor menționate anterior.

A) Gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcții hidrotehnice și poluări accidentale.

Managementul inundațiilor este un subansamblu al managementului integrat de cercetare a apelor și se adresează interdependenței dintre aspectul benefic al inundațiilor, pe de o parte, și riscurile provocate de evenimente extreme asupra dezvoltării durabile în zone inundabile, pe de altă parte. Din categoria de riscuri la inundații fac parte:

– inundații, prin revărsările naturale ale cursurilor de apă, datorate creșterii debitelor sau blocajelor de ghețuri, plutitori, aluviuni și avalanșe de zăpadă și prin scurgeri de pe versanți.

– inundații provocate de accidente sau avarii la construcțiile hidrotehnice.

– fenomene meteorologice periculoase: ploi torențiale, ninsori abundente, furtuni și viscole, depuneri de gheață, chiciură polei, înghețuri timpurii sau târzii, grindina, seceta (hidrologică).

– poluările accidentale ale resurselor de apă de suprafață și subterane.

Sunt expuse direct sau indirect acestor tipuri de risc:

– populația, precum și bunurile sale mobile și imobile.

– obiectivele sociale.

– capacitățile productive (societăți comerciale, platforme industriale, centrale electrice, ferme agrozootehnice, amenajări piscicole, ș.a).

– barajele și alte lucrări hidrotehnice care reprezintă surse de risc în aval, în cazul producerii de accidente.

– căile de comunicații rutiere și feroviare rețelele de alimentare cu energie electrică, gaze, sursele și sistemele de alimentare cu apă și canalizare, stațiile de tratare și de epurare, rețelele de telecomunicații și altele.

– mediul natural (ecosisteme acvatice, păduri, terenuri agricole, intravilanul localităților).

Prin gestionarea situațiilor de urgență generate de aceste riscuri se înțelege identificarea și monitorizarea, înștiințarea factorilor interesați, avertizarea populației, evaluarea, limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc.

Experiența a arătat că siguranța absolută față de inundații nu este nici fezabilă din punct de vedere economic, nici dezirabilă din punct de vedere al mediului înconjurător. Una dintre cele mai bune metode de a reduce expunerea la riscul rezidual la inundații și de a adopta o strategie bazată pe ideea de a trăi cu inundațiile o constituie implementarea efectivă a planurilor de apărare împotriva inundațiilor. Totodată, planificarea funciară participativă, care reunește toate părțile implicate de la diferite nivele este esențială. Este de la sine înțeles că mecanismul de reacție în caz de urgență necesită cooperarea între diverse sectoare și nivele administrative, planuri de pregătire aprobate, mobilizarea resurselor și un flux informațional continuu, la timp și exact.

În managementul inundațiilor se conturează câteva principii de bază:

abordarea bazinală a managementului inundațiilor

abordarea multidisciplinară a managementului inundațiilor

reducerea riscului și vulnerabilității datorate inundațiilor

participarea comunității

conservarea ecosistemelor

Având în vedere particularitățile managementului situațiilor de urgență generate de tipurile de risc specifice, desfășurarea activităților ce se impun și organizarea conducerii, coordonării și cooperării se asigură prin:

– Centre operative pentru situații de urgență cu activitate permanentă constituite la nivelul Administrației Naționale "Apele Române", Administrațiilor bazinale de apă și Sistemelor de Gospodărire a Apelor.

– Grupuri de suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcții hidrotehnice și poluări accidentale, care se constituie în cadrul fiecărui Comitet județean, din specialiștii cooptați cu responsabilități în acest domeniu, fiind conduse de directorii Sistemelor de Gospodărire a Apelor.

Sistemul informațional meteorologic și hidrologic constă în observarea, măsurarea, înregistrarea și prelucrarea datelor meteorologice și hidrologice, elaborarea prognozelor, avertizărilor și alarmărilor, precum și în transmiterea acestora factorilor implicați în managementul situațiilor de urgență generate de riscurile specifice, conform schemei fluxului informațional definit în planurile de apărare, în vederea luării deciziilor și măsurilor necesare. În zonele amenajate cu lucrări hidrotehnice, sistemul informațional cuprinde, de asemenea, date și măsurători privind manevrele de exploatare care au ca efect modificarea regimului natural de scurgere. Transmiterea acestor informații constituie obligație a organelor de exploatare a lucrărilor hidrotehnice, indiferent de deținător și se realizează în conformitate cu schema fluxului informațional, aprobată prin planurile de apărare respective.

Comitetele locale pentru situații de urgență și deținătorii de construcții hidrotehnice au obligația să asigure instalarea și exploatarea dispozitivelor meteorologice, hidrologice sau hidrometrice necesare cunoașterii și urmăririi mărimilor caracteristice locale de apărare și asigurarea corelației acestora cu cele zonale, iar transmiterea datelor și măsurătorilor se asigură de către deținători.

Pentru asigurarea fluxului informațional decizional operativ între Comitetul județean și comitetele locale pot fi folosite și mijloacele de telecomunicații ale posturilor de poliție, unităților militare și alte mijloace de telecomunicații disponibile.

Pentru avertizarea obiectivelor situate în aval de baraje, se elaborează de către unitățile care dețin aceste baraje, planuri de avertizare-alarmare a populației și obiectivelor economice și sociale situate în aval de lacurile de acumulare, în caz de accidente la construcții hidrotehnice.

Planurile de apărare împotriva inundațiilor, […] constituie documentații tehnice, care se întocmesc de către unitățile care dețin obiective periclitate, de către comitetul județean și comitetele locale, cu consultarea tehnică și coordonarea SGA și Administrațiile bazinale de apă, pentru bazinele hidrografice aferente. Aceste planuri se reactualizează o data la 4 ani din punct de vedere al elementelor tehnice și atunci când este necesar, în urma modificărilor organizatorice.

Elaborarea planurilor de apărare se va face cu luarea în considerare a planurilor de amenajare a teritoriului și a restricționării regimului de construcții în zonele inundabile.

Planurile de avertizare-alarmare, se întocmesc de către deținătorii de baraje, se avizează de către Administrațiile bazinale de apă și de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și se aprobă de Comitetul ministerial. Aceste planuri se reactualizează o dată la 10 ani sau în funcție de modificările survenite la obiective și la dotările cu mijloace de alarmare și de intervenție

. Planurile de apărare ale localităților și obiectivelor din aval de baraje, din zona de influență, se corelează cu elementele aferente din planurile de avertizare-alarmare.

Informațiile, prognozele și avertizările se transmit de la Centrul operativ al Administației Bazinale de Apă la comitetele județene pentru situații de urgență și la obiectivele hidrotehnice prin centrele operative ale S.G.A. Așadar în situații meteorologice deosebite sau la prognozarea acestora, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor și Administrația Națională de Meteorologie transmit avertizări de inundații sau de fenomene meteorologice periculoase la Centrul operativ al Administrației Naționale "Apele Romane" și la Centrele operative ale Administațiilor Bazinale de Apă

Aceste avertizări sunt transmise de către Centrele operative ale Direcțiilor de Ape la Centrele operative ale Sistemelor de Gospodărire a Apelor pentru diseminarea lor la obiectivele hidrotehnice și la comitetele locale pentru situații de urgență prin centrele operaționale ale Inspectoratelor județene pentru situații de urgentă și la Comitetele județene pentru ca acestea să intre în dispozitiv de apărare, în timp util.

Avertizările prezintă succint fenomenul, intensitatea, efectele posibile, zonele care pot fi afectate, momentul probabil al începerii acestuia și durata. În funcție de evoluția reală a fenomenelor se fac actualizări ale prognozei.

După declanșarea ploilor sau încălzirea bruscă a vremii Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor – Centrul Național de Prognoze Hidrologice și serviciile hidrologice din cadrul Direcțiilor de Ape elaborează prognoze pe cursurile de apă și stațiile hidrometrice din bazin, din care să rezulte situația la zi, prognoza pentru 24 de ore și valorile culminației raportate la cotele de apărare, pe care le transmit la Centrele operative ale S.G.A. pentru a fi diseminate la obiectivele hidrotehnice și la Comitetele locale prin Inspectoratele județene pentru situații de urgență.

În cazul pericolului de blocare a ghețurilor pe râuri se vor indica zonele cele mai periclitate și amploarea posibilă a fenomenelor de iarnă. În caz de accidente la construcții hidrotehnice se prezintă situația acestora, cu măsurile necesare în situații deosebite: descărcarea unor debite mari, pericol de avarii și alte abateri de la regulamentele de exploatare.

În derularea activităților de reducere a riscului în perioada pre-dezastru se disting două abordări: prevenirea inundațiilor și a impactului negativ și starea de pregătire

Pe timpul producerii inundațiilor, și în cazul prognozării atingerii pragurilor critice sau la atingerea intempestivă a acestora, se iau următoarele măsuri:

Comitetele locale pentru situații de urgență:

– asigură permanența la sediul primăriei în vederea primirii prognozelor și avertizărilor hidrometeorologice, a deciziilor Comitetului județean și pentru transmiterea informațiilor privind evoluția fenomenelor periculoase, efectelor lor, măsurilor luate și măsurilor suplimentare necesare;

– folosesc toate mijloacele existente pentru avertizarea cu prioritate a populației și obiectivelor aflate în zonele de risc la inundații din revărsări de cursuri de apă, scurgeri de pe versanți și accidente la construcții hidrotehnice, așa cum sunt ele delimitate în planurile locale de apărare, precum și a populației aflate în zonele de risc pentru producerea fenomenelor meteorologice periculoase și a poluărilor accidentale;

– declanșează acțiunile operative de apărare în zonele periclitate, în conformitate cu prevederile planurilor de apărare aprobate, constând în principal din:

• supravegherea permanentă a zonelor de risc;

• dirijarea forțelor și mijloacelor de intervenție;

• supraînălțarea și consolidarea digurilor și a malurilor, în funcție de cotele maxime prognozate;

• evacuarea preventivă a oamenilor și animalelor și punerea în siguranță a bunurilor ce nu pot fi evacuate, prin ridicare la cote superioare sau prin ancorare;

– iau măsuri de evitare sau de eliminare a blocajelor cu plutitori și ghețuri, în special în zonele podurilor rutiere și de cale ferată, prizelor de apă, de evacuare a apei din incinte;

– asigură participarea forțelor de intervenție alcătuite din localnici la acțiunile operative desfășurate de specialiștii unităților deținătoare de lucrări cu rol de apărare împotriva inundațiilor;

– localizează apele revărsate, precum și pe cele provenite din infiltrații și scurgeri de pe versanți și le dirijează în albiile cursurilor de apă, gravitațional sau prin pompare;

– asigură surse suplimentare pentru alimentarea cu apă a populației în perioadele deficitare.

Conducerea activităților de intervenție se realizează prin rețeaua centrelor operative sau a punctelor de comandă existente la autoritățile administrației publice locale, la instituțiile publice precum și la operatorii economici.

Grupa operativă se constituie, prin dispoziția primarului, din personal cu putere de decizie și specialiști ai serviciilor de urgență ale autorităților administrației publice locale, ai operatorilor economici și instituțiilor implicate în gestionarea inundațiilor.

Până la sosirea la fața locului a comandantului acțiunii, conducerea operațiunilor se asigură de comandantul sau de șeful formațiunii de intervenție din serviciul de urgență, cu sprijinul reprezentanților autorității administrației publice locale sau al patronului, după caz.

a) Acțiunile de protecție – intervenție

Conducerea nemijlocită a operațiunilor de intervenție se asigură de comandantul acțiunii, împuternicit potrivit legii, care poate fi ajutat în îndeplinirea sarcinilor de către grupa operativă și punctul operativ avansat.

Forțele de intervenție specializate acționează conform domeniului de competență pentru:

1. Salvarea și/sau protejarea oamenilor, animalelor și bunurilor materiale, evacuarea și transportul victimelor, cazarea sinistraților, aprovizionarea cu alimente, medicamente și materiale de primă necesitate.

2. Evacuarea, salvarea și/sau protejarea persoanelor, animalelor și bunurilor se execută concomitent cu operațiunile de localizare și limitare a efectelor evenimentului de către personalul stabilit și pregătit în acest scop .

Aceste acțiuni se execută distinct și prioritar în situațiile când:

– evenimentul amenință direct viața sau încăperile în care se găsesc persoane ori animale, iar căile de evacuare sunt blocate .

– există pericol de explozie sau prăbușire a unor elemente de construcții sau instalații.

– există persoane care sunt în imposibilitatea de a se evacua din locurile afectate de eveniment.

– s-a produs panică în rândul persoanelor ca urmare a situației de la locul acțiunii.

3. Acordarea primului ajutor medical și psihologic și participarea la evacuarea populației, instituțiilor publice și a operatorilor economici afectați. Manevrele și procedurile se execută numai de către personalul specializat pe timpul acțiunilor de salvare – evacuare, la locul evenimentului și după încetarea acțiunilor, atât victimelor cât și forțelor de intervenție.

Evacuarea și salvarea persoanelor se execută în toate situațiile, cu sprijinul persoanelor din obiectivul afectat, în funcție de specificul obiectivului și categoria de persoane.

Evacuarea animalelor se execută cu ajutorul îngrijitorilor sau a altor forțe, în funcție de specie.

In primă urgență se evacuează materialele și substanțele cu pericol de explozie precum și bunurile de valoare. Bunurile evacuate se depozitează în locuri ferite de efectele apei, focului etc.

Acțiunile de evaluare pe timpul situațiilor de urgență la nivelul localităților se desfășoară în mod organizat, în baza Planurilor de evacuare întocmite din timp.

4. Aplicarea măsurilor privind ordinea și siguranța publică pe timpul producerii situațiilor de urgență. Structurile specializate ale poliției, jandarmeriei, poliției comunitare și firmelor de pază și protecție vor acționa conform atribuțiilor legale, a planurilor și procedurilor specifice, în funcție de evoluția în timp și spațiu a evenimentului.

În faza post-dezastru se acționează pentru:

a) refacerea, reabilitarea și înlăturarea efectelor dezastrului.

b) aprovizionarea și distribuirea ajutoarelor de primă necesitate, cazarea sinistraților/evacuaților și asistența sanitară.

c) reconstrucție și restaurare.

La acțiunile de inspecție postdezastru participă și structurile specializate din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice locale, precum și ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale cu atribuții și responsabilități în domeniu, care își desfășoară temporar activitatea în localitățile respective.

Primarii municipiilor, orașelor și comunelor informează operativ Comitetul județean, asupra situației constatate, estimând victimele și pagubele materiale, precum și necesarul de mijloace și forțe de intervenție.

Comitetul județean, întrunit de urgență evaluează situația pe baza informărilor operative ale comitetelor locale și constatărilor structurilor specializate din subordinea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe ale administrației publice locale și stabilește măsuri de intervenție de urgență pentru:

a) asigurarea condițiilor pentru efectuarea manevrelor de forțe și mijloace necesare desfășurării acțiunii de intervenție, în raport de evoluția situației.

b) concentrarea și organizarea intrării în dispozitivele de acțiune a forțelor și mijloacelor stabilite prin planurile de apărare.

c) stingerea incendiilor.

d) deblocarea – salvarea persoanelor și acordarea primului-ajutor.

e) transportul și spitalizarea persoanelor accidentate.

f) inspectarea post-dezastru a construcțiilor avariate și evaluarea rapidă a acestora.

g) evacuarea clădirilor care nu mai prezintă siguranță în exploatare.

h) protecția – adăpostirea persoanelor sinistrate și acordarea asistenței necesare.

i) paza și protecția bunurilor materiale și restricționarea circulației în zonele afectate.

j) formularea, potrivit legii, a propunerilor cu privire la utilizarea rezervelor materiale și a mijloacelor pentru intervenție.

k) informarea populației prin mass-media și asigurarea comunicării cu aceasta.

l) supravegherea factorilor de mediu, a surselor de pericol complementare și neutralizarea acestora, după caz.

Prefectul informează operativ Comitetul Național pentru Situații de Urgență asupra efectelor produse de situația de urgență specifică și a măsurilor întreprinse, dispune declararea stării de alertă la nivel județean și propune, după caz, președintelui Comitetului Național declanșarea procedurii, potrivit legii, pentru instituirea stării de urgență pentru zona afectată.

B) Gestionarea situațiilor de urgență generate de alunecări de teren.

În etapa I (Pre-dezastru) se realizează următoarele activități:

– elaborarea regulamentelor și reglementărilor privind prevenirea, intervenția și înlăturarea efectelor alunecărilor de teren.

– se stabilește și se asigură funcționarea permanentă a sistemului informațional pe plan local pentru alarmarea în caz de dezastre.

– întocmirea planurilor de apărare împotriva dezastrelor și a studiilor de caz pentru alunecările de teren la nivelul tuturor organismelor cu atribuții și răspunderi pe această linie.

– informarea opiniei publice prin mass-media asupra zonelor de risc potențial, iminenței producerii alunecărilor de teren, a efectelor acestora, precum și asupra măsurilor luate.

– întocmirea și punerea în aplicare a unor programe de cercetare, studii și teme în domeniul prevenirii și apărării împotriva efectelor alunecărilor de teren.

– elaborarea de materiale necesare educației sociale în ceea ce privește prevenirea și apărarea împotriva efectelor alunecărilor de teren.

– se inventariază și supraveghează sursele potențiale de producere a alunecărilor de teren;

– alocarea fondurilor necesare pentru executarea lucrărilor specifice de prevenire:

– modificarea geometriei

– drenaje

– lucrări de susținere

– lucrări de ranforsare internă

În etapa II-a (după declanșarea alunecărilor de teren) se realizează măsuri și acțiuni de protecție individuală, familială și de grup, precum și unele acțiuni posibile de evitare a apariției unor efecte complementare (incendii, explozii).

În etapa III-a ( post-dezastru) se desfășoară acțiuni de intervenție și se continuă aplicarea unor măsuri de protecție și realizarea unor acțiuni de prevenire a apariției unor accidente complementare.

În etapa a IV-a (acțiuni pe termen lung) se realizează acțiunile pe termen lung prin finalizarea acțiunilor de intervenție și desfășurarea unor acțiuni de consolidare, curățare-neutralizare, reabilitare și refacere-restabilire a infrastructurii economice și sociale afectate.

IV.2.2.5.2 Evaluarea in gestionarea situațiilor de urgență

Evaluarea, în contextul producerii unei situații de urgență cuprinde trei etape:evaluarea factorilor și tipurilor de risc, evaluarea intervenției operative și evaluarea pierderilor și distrugerilor.

Activitatea de evaluare are și un important rol statistic. Informațiile pot fi inventariate, sortate, analizate, interpretate și apoi stocate în baze de date pentru a fi accesate la nevoie.

Totodată evaluarea are și un rol de autoreglare a sistemului național /local de răspuns în situații de urgență, constituind un punct de plecare în reevaluarea procedurilor de intervenție și redimensionarea organizatorică și a dotării.

CONCLUZII

Hazardele hidrologice și geomorfologice reprezintă principala cauză a pierderilor de vieți omenești și pagubelor materiale rezultate în urma dezastrelor naturale care se produc pe teritoriul județului Suceava.

Obiectivul fundamental al acestei lucrări este acela de a analiza, pe baze științifice, cauzele și modul de manifestare a hazardelor naturale specifice, amploarea, intensitatea și evoluția fenomenelor, precum și managementul integrat al situațiilor de urgență generate de acestea.

Până în prezent abordarea problematicii privind apărarea la inundații și alunecări de teren s-a făcut din perspectiva adoptării unor măsuri structurale (îndiguiri, lucrări de îmbunătățire a condițiilor de scurgere a apei, retenții, amenajări complexe, matare a fisurilor, evacuarea populației).

Experiența a arătat, însă, că pe lângă faptul că sunt foarte costisitoare astfel de măsuri nu rezolvă decât în mică măsură problemele de apărare și, în plus, sunt însoțite de efectele secundare negative (fenomene de dezatenuare, colmatarea acumulărilor, intensificarea locală a degradării albiilor, reactivarea proceselor de alunecare).

În ultima vreme se consideră că apărarea împotriva hazardelor naturale specifice este mai eficientă dacă se aplică mai puține măsuri de „constrângere” a cursurilor de apă și a versanților și dacă se acordă o atenție mai mare tendințelor naturale de evoluție a acestora.

Se impune o integrare corectă și bine fundamentată științific a lucrărilor de apărare cu caracter structural existente deja sau care se vor mai construi, în contextul noilor modele de aplicare a măsurilor de prevenire și a acțiunilor de apărare împotriva inundațiilor.

Atât în cazul măsurilor structurale cât și a celor nestructurale sistemul informațional reprezintă un element de bază în gestionarea acestor fenomene și este imperios necesar ca toate verigile sale să funcționeze ireproșabil.

În cazul râurilor mici și al torenților rolul esențial revine prognozelor hidrologice cantitative locale. Stațiile hidrometrice și posturile pluviometrice din capetele de bazin hidrografic nu pot decât să constate o stare de fapt care, de cele mai multe ori, în plan local este târzie. Aceste informații sunt însă deosebit de utile spre aval, urmărindu-se propagarea viiturilor, informarea și avertizarea celor interesați.