MANAGEMENTUL INSTITUȚIILOR EDUCAȚIONALE Propunător: TIMOFTE ( DUMITRAȘ) ALINA -GABI INVIDIA , GELOZIA ȘI RUȘINEA Spre finalul primei cărți a Pentate… [604922]

UNIVERSITATEA ,,ȘTEFAN CEL MARE ” SUCEAVA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

TEMĂ AN I, SEM. I
MANAGEMENTUL INSTITUȚIILOR EDUCAȚIONALE

Propunător:
TIMOFTE ( DUMITRAȘ) ALINA -GABI

INVIDIA , GELOZIA ȘI RUȘINEA
Spre finalul primei cărți a Pentate uhului, Vechiul Testam ent prezintă povestea lui Iosif , cel
mai mic fiu al lui Iacov și al Rahilei . La numai 17 ani, cu o naivitate specifică vârstei, povestește
celor 11 frați ai săi două vise avute în care se prevedea o ascensiune a sa și o supuner e a fraților săi
față de el. Acesta este motivul pentr u care, fără să -și dorească, atrage invidia fraților. Totodată,
iubirea puternică pe care o simte tatăl față de acesta dezlănțuie și gelozia lor.
Neajungând la un consens, să -l omoare sau nu, hotărăsc să-l vândă ca sclav iar pentru a -i
explica tat ălui dispariția, îi arată hainele băiatului înmuiate în sânge de ied spunându -i ca a fost
sfâșiat de fiare sălbatice.
Timpul trece, fiul trece prin mai multe greutăți însă, într -un final ajunge să fie numit
demnitar al statului egiptean. Seceta prevestită de tânărul fiu ia amploare iar frații ajung prosternați
la picioarele lui implorând ,, puține bucate” pentru ei și familia lor. Iosif poruncește ca întreaga
familia să fie adusă în Egipt. Frații, cuprinși de rușine, sunt nevoiți să -și recunoască fărădelegea în
prezența tatălui atunci când fiul cel mic își arată adevărata identitate.

Invidia și gelozia își croiesc același drum, ca și în viața fraților lui Iosif, și în viața oricărui
om care cochetează cu ele. F acem un pas de la Iosif la Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, care încă
din fragedă pruncie a avut de suferit din cauza invidiei. Orbit de invidie față de Micuțul Prunc
Împărat Hristos, regele Irod (despre care romanii contemporani lui aveau un proverb: mai bine să fii
porcul lui Irod decât fiul lui ) căuta să Îl ucidă; orbiți de invidie fariseii și cărturarii aveau să Îl
condamne la moarte pe Hristos. Adevărul este că invidia orbește, așa cum i -a orbit pe frații lui Iosif,
făcându -i să uite de relația lor fr ățească și hrănindu -le ura față de el, prin argumente false și
hiperbolizate.
În ceea ce privește invidia, teologia și psihologia au acee ași părere despre nocivitatea ei în
viața omului. Astfel "Invidia este adversarul norocului ", a spus Epictetus de Phrygia, un filozof
latin, acum multe sute de ani în urmă.
Invidia, gelozia și rușinea – trei stări pe care cu siguranță fiecare dintre noi le -a încercat
într-un moment al vieții, oricare ar fi fost motivul. Dar ce sunt ele? Cum se nasc?
Invidia și geloz ia sunt emoții complexe, sociale. Ele se referă la reacții negative la
bunăstarea altcuiva (Ben Ze’ev, 2000) .
Atunci când definim gelozia, este important să o distingem de invidie. Deși în uzul
cotidian confuzia dintre cele două este frecventă, gelozia ș i invidia sunt foarte diferite din punct de
vedere psihologic. De obicei, invidia implică doi oameni. Persoana invidioasă dorește ceva ce
aparține c eleilalte persoane și nu vrea ca o altă persoană să o aibă. Obiectul invidiei poate fi
partenerul celeilalte persoane, o relație bună, o trăsătură dorită, cum ar fi frumusețea sau inteligența,

posesia, succesul sau popularitatea. În toate culturile se găsește cel puțin un termen pentru invidie și
toate religiile condamnă acest sentiment căutând căi de ,, vindeca re”. Schoeck (1969) consideră
această preocupare a societății ca fiind normală datorită faptului că invidiosul este un perturbator al
păcii, un individ incapabil să accepte diferența dintre semeni. În limba română, invidia se întâlnește
cu înțelesuri cum a r fi pizmă, ciudă, părere de rău provocată de reușita unei alte persoane. Gelozia,
pe de altă parte, implică de obicei trei persoane : actorul, persoana obiect al afecțiunii și rivalul .
Persoana afectată de gelozie răspunde la ceea ce percepe ca o amenințar e pe care o a treia persoană
o reprezintă pentru relația pe care o consideră de valoare. Acest lucru este valabil chiar dacă a treia
există doar în imaginația persoanei geloase.
Gelozia este o emoție cu origini în rivalitate, un fenomen ce nu este rezerv at doar speciei
umane însă, formele de manifestare, motivația și trăirile acestei emoții sunt specific umane. Dacă
invidia poate fi resimțită și cu privire la obiecte, gelozia se referă stric t la relațiile interpersonale.
Sentimentul care apare atunci când simțim că am putea pierde afecțiunea cuiva drag pentru noi
poartă numele de gelozie . Durerea intensă generată de gelozie apare pentru că am putea pierde ceva
de o importanță crucială pentru noi (Ben Ze’ev, 2000). După Foster(1972), gelozia face referire la
ceea ce o persoană posedă și se teme să nu piardă, în timp ce invidia se referă la ceea ce o persoană
nu are, dar râvnește să aibă . Altfel zis, invidia este conectată la a nu avea, gelozia este legată de a
avea.
Cum se naște invidia? Care sunt condițiile care o determină să apară și să se dezvolte?
Gelozia și invidia își au originea în diferite stadii ale dezvoltării noastre psihice. Rădăcinile
inconștiente ale geloziei provin în primul rând din experiențele emoț ionale pe care le au copiii în
timpul etapei oedipiene, în jurul vârstei de trei ani. Invidia, pe de altă parte, apare mult mai
devreme, în primele săptămâni de viață ale copilului.
Potrivit lui Freud, în timpul etapei oedipiene copiii experimentează prime le semne ale
sexualității. Aceste impulsuri sunt îndreptate spre cea mai apropiată persoană de sex opus pentru un
copil, mama sau în cazul unei fete, tatăl. Copilul vrea ca mama să fie doar pentru el. Din păcate, are
un concurent foarte puternic: tatăl. Co mpetitorul e ste mai mare și are alte avantaje, astfel încât
copilul "pierde" în fața concurenței. Copilul devenit adult, ori de câte ori simte o amenințare, că o a
treia persoană intervine în relație simte gelozie, ca și cum rănile vechi și dureroase se re deschid.
În scrierile Melaniei Klein (1957) vedem că invidia se dezvoltă de la naștere până la
împlinirea primului an de viață și vine ca un răspuns la dependența și neputința copilului față de
mama sa. ,, Primul obiect invidiat e sânul ce hrănește .” Explicația dată de aceeași psihanalistă cu
privire la această afirmație : ,,Bebelușul simte că sânul posedă tot ce -și dorește el și că are o cantitate
nelimitată de lapte și o iubire pe care o păstrează pentru propria -i gratificare . ” El își ,,invidiază ”
mama p entru puterea pe care o are în a decide dacă -l alimentează sau nu. ,, Bebelușul pare să simtă

că atunci când sânul îl privează , el devine sânul rău, iar toată iubirea și îngrijirea este asociată cu
sânul bun. ” (Melanie Klein , 1957) Dezvoltarea normală a bebelușului depinde de cum va reuși el să
înțeleagă că cei doi sunt unul și același. Klein consideră că bebelușul de jumătate de an, se simte
vinovat și caută să -i împace pe cei din jur cu zâmbete și gesturi jucăușe, găsind parcă un echilibru
între agres ivitate și iubire.
Melanie Klein crede că gelozia se bazează pe invidie, dar că sunt diferite așa cum am
prezentat și mai sus.
Invidia, așa cum o descrie psihanalista , este o emoție timpuri e, mai primitivă și mai
distructivă decât gelozia. Este diferită de dorința care conduce gelozia, cea care se referă la
protejarea relației sau la recuperarea celui iubit. Atunci când într-o stare de gelozie există un
element de invidie , acesta se manifesta ca un impuls de distruge re a persoa nei invidiate, fie ea
rivalul sau chiar persoana iubită, care are posibilitatea de a -l face fericit dar nu o face.
Așa cum Sf. Vasile cel Mare scria în una din omiliile sale că invidiosul: ,,așteaptă o
singură ușurare a bolii lui: să vadă căd erea unuia dintre cei invidiați” (2009, p. 189) putem lua ca și
corecte spusele lui Schoeck (1969) potrivit cărora există credințe răspândite în care oamenii
consideră că ar trebui să ascundă succesul ca să nu devină ținta invidiei celorlalți, situație ce le -ar
cauza, în concepția lor, diverse n eplăceri. Trăind în mizerie, nu pare să existe niciun motiv
important pentru gelozie sau invidie.
Psihanaliști ca Salovey și Rodin (1984), Miceli și Castelfranchi (2007), Alicke și Zell
(2008), Cohen – Charash (2009), susțin că mecanismul principal ce gener ează invidia îl reprezintă
compararea socială atunci când acest proces dă un rezultat defavorabil și amenințător pentru stima
de sine.
Oamenii sunt mereu cu dorința de a vedea cum sun t alții, ce fac , ce posedă, toate astea
pentru a afla cum sunt ei înșiși, pentru a se evalua. Există trei motive principale pentru care
persoanele doresc să se compare social: a utoevaluarea, perfecționarea și autoglorificarea
(Wills,1981; Taylor și Lobel, 1989; Gibbons ș i Buunk, 1999; Corcoran et al., 2011). Rezultatele
acestor evaluări pot provoca o senzație de nedreptate, de ostilitate și chiar sentimente de
inferioritate putând spune așadar că invidia poate avea ca reacții emoționale imediate sentimente de
tristețe, a nxietate, mânie, ură , vinovăție sau admirație în funcție de ceea ce este evaluat.
În cazul geloziei poate apărea surpriza, teama, tristețea, jena, dezamăgirea, alarma, invidia
și/sau suspiciunea. Exprimarea geloziei poate ajuta la prevenir ea distrugerii u nei relații. Mare parte
a cazurilor de violență în familie au ca factor principal gelozia.
Ca și invidia, gelozia presupune competiție, aici o concurență cu o a treia persoană.
Dorința de a fi favorizat este punctul de plecare al geloziei iar suspiciunea că nu suntem sau
alegerea terțului în defavoarea noastră contribuie la caracterul dureros al geloziei.

Preocuparea majoră în invidie este inegalitatea, în timp ce preocuparea majoră în gelozie
este exclusivitatea (Ben -Ze’ev, 2000).
White (1980, apud TenHou ten,2007) a constatat că 73% dintre participanții la un studiu au
admis că au provocat gelozie în mod intenționat partenerului lor. Iată și principalele motive ale unui
astfel de comportament:
– Provocarea geloziei pentru a primi recompense ( timp împreună, cadouri);
– Poate crește stima de sine și mândria actorului;
– Poate fi folosită ca un test pentru relație;
– Răzbunare pentru un comportament similar anterior al partenerului;
– Ca o pedeapsă.
Atunci când se instalează gelozia și co mportamentul celui gelos se schimbă: se cheltuie
mai mulți bani pe cadouri, se împiedică cealaltă persoană să relaționeze cu alții, manifestă un
comportament degradant, folosește expresii de amenințare sau chiar se manifestă violent.
Comportamentul gelos servește pentru a pedepsi atât partenerul cât și rivalul.
Invidia poate fi întâlnită oriunde, în toate domeniile vieții sociale atâta timp cât oamenii
interacționează și se evaluează reciproc: la serviciu, la școală, în familie etc. însă gelozia ia
amploare într -un mediu mai rest râns.
Dacă gelozia poate fi provocată intenționat, invidia apare ca răspuns al interacțiunii cu o
altă persoană și poate lua diferite forme:
– Invidia propriu -zisă, când apare ostilitatea, nemulțumirea, reaua -voință, autocritica,
tendințele distructive și chiar insatisfacția față de viață – toate acestea făcând parte din
componentele invidiei malițioase;
– Invidia nemalițioasă, o formă mai degrabă a admirației( Foster, 1972; Silver și Sabini,
1978). Această formă de invidie trezește dorința de autoperfecțion are, de a depune eforturi pentru a
ajunge la câștigarea lucrurilor care îl diferențiază de cel invidiat;
– Invidia dispozițională (evaluată printr -un instrument BeMaS, propus de Lange și Crusius,
2015) fiind tratată ca o trăsătură de personalitate caracteriz ată printr -o tendință relativă la stabilitate
și consistență (Gold, 1996; Smith et al. 1999);
– Invidia situațională (episodică) care conceptualizează invidia ca emoție (Ben -Ze’ev,
1990).
,,Invidia virtuală” – este o formă nouă de manifestare a acestei emoți i, datorată etalării tot
mai mari a vieții personale în rețelele de socializare astfel că are loc compararea socială doar prin
intermediul internetului.
Invidia este considerată unul dintre cele șapte păcate capitale: "Nu este patimă mai
otrăvitoare ca in vidia", zice Marele Vasile. ,,Asa cum rugina mănâncă fierul, așa și invidia macină

sufletul celui ce o are". (Același) "Invidia este cea mai nedreaptă dintre toate patimile, dar și cea
mai dreaptă: pe de o parte, izgonește tot binele, iar pe de alta, chinu ie pe cel care o are". (Sf.
Grigorie Teologul) ", după Sf. Apostol Pavel. (I Cor. 13. 4).
Schopenhauer ne spune că în regnul animal nu există nici o plăcere să fie chinuite alte fiare,
că acest lucru se întâmplă doar cu oamenii și că "trăsătura cea mai per versă a naturii umane este
bucuria pentru răul altora, ea este în strânsă legătură cu cruzimea "și conchide că invidia " este
sufletul unirii tuturor mediocrilor " și ca și Max Scheler indică sentime ntul de impotență care
captează și consumă specimenele la care ne referim.
În aceeași idee, Erich Fromm dezvoltă teza frustrării care o perează în gelozie și invidie ,
concluzionând că, deoarece nu există argumente, această situație duce deseori la violență verbală și
uneori f izică, cu o stare de agresiune care pune în pericol nu numai stabilitatea emoțională a
subiectul ui în discuție, dar și coexistența civilizată a celor din jurul lui.
Posibilele soluții pentru a reduce invidia ar fi renunțarea pe cât posibil la compararea
propriei persoane cu ale altora, fără însă a elimina dorința de autodepășire , creșterea stimei de sine
și încercarea de a înțelege faptul că suntem diferiți, dar unici în același timp.
Poate pornind de la aceeași idee, c el de -al cincisprezecelea capitol al lucrării lu i Schoeck
este numit "P ăcatul de a fi dife rit", și în el , ca și în restul cărții sale , se sublin iază faptul că fiecare
persoană este unică și ire petabilă în istoria omenirii și că aceste diferențe sunt indispensabile pentru
progresul moral și m aterial.
Rușinea este o emoție complexă ce implică sinele fiind considerată în același timp o emoție
morală.
Caracteristicile unei emoții ce implică sinele după Tracy, Robins și Tangney (2007, p. 5 -7)
sunt:
– Presupun conștiința de sine și reprezentări ale sinelui;
– Apar mai târziu în copilărie decât emoțiile primare;
– Facilitează atingerea unor scopuri sociale complexe;
– Nu au expresii faciale distincte și universal cunoscute;
– Sunt complexe cognitiv.
Tangney și Dearing (2002, p. 173) spun că ,,o componentă comună a experienței rușinii
este dorința de a se ascunde pentru a scăpa de eva luarea sinelui și devalorizare.” Rușinea implică
sentimente de tristețe, de frică, de jenă, de descurajare, de supunere, de acceptar e.
Rușinea s -a întâlnit deseori ca și sinonim pentru vină iar persoana care resimte rușine ,, se
concentrează pe devalorizarea și condamnarea întregului sine, se teme să nu fie disprețuită și astfel
îi evită sau se ascunde de ceilalți”(Ferguson și Stegge, 1998, apud Eisenberg,2000, p. 667).

Descurajarea rușinea unei înf rângeri temporare;
Jena rușinea în fața oricărui tip de public;
Timiditatea rușinea în prezența unui străin;
Vina rușinea imoralității;

Rușinea ,,pătarea obrazului”, a onoarei – un sentiment de eșec.
(Kaufman, 1989,p.22)
Kaufman (1989) susține că primele manifestări ale rușinii se observă în primul an de viață,
la aproximativ 7 luni , când în fața copilului apare un străin în locul mamei sale, acesta se simte
dezamăgit de contrazicerea așteptărilor proprii activându -se spontan rușinea. M. Lewis (1998, apud
Eisenberg, 2000) îl contrazice însă pe Kaufman și afirmă că rușinea și vinovăția apar la vârsta de
trei ani atunci când copiii pot face diferența între ei și ceilalți, când au anumite standarde de
comportament dezvoltate și le pot folosi pentru a se evalua.
Faptul că ceea ce am realizat poate fi considerat greșit de cei din jur dă naștere rușinii.
Capul plecat ai cărui ochi privesc în jos, poziția corpului cu umerii căzuți, priviri ,,evitante”,
înroșirea (rușine a rușinii cum mai este numită) toate sunt expresii specifice rușinii. Urmează o
evaluare a propriilor acțiuni, a gândurilor și a sent imentelor comparativ cu normele, standardele și
obiectivel e urmărite. Se pornește un conflict între Eul prezent și cel ideal.
Gilbert și McGuire (1998) prezintă posibilele surse externe a le rușinii:
– Statutul social – pierderea locului de muncă, căderea în dizgrație;
– Atractivitatea – lipsa de atractivitate, fapt ul că nu corespunde m anumitor standarde
trezește invidia și rușinea în același timp. Bolile, desfigurările sunt și ele asociate cu rușinea;
– Alianțele – faptul că nu sunt em doriți ca apropiați, că nu sunt em demni de încredere
stârnesc gelozia și o dată cu e a, rușinea;
– Grija pentru ceilalți – să fii văzut ca prea protector sau neglijent, nepăsător poate stârni
rușinea;
– Lucrul în echipă – rușinea poate apărea atunci când îi dezamăgim pe cei cu care lucrăm;
– Arivismul – poate apărea rușinea atunci când suntem considerați nedemni pentru ceva
ce ne dorim;
– Solicitarea ajutorului – pentru bărbați, în special, este dificil să solicite ajutorul dat fiind
faptul că ei au fost învățați că ,, bărbații nu plâng” iar acest fapt le poate provoca rușine.
Rușinea este adesea accidentală însă poate fi folosită ca metodă de control de către părinți.
Ridica rea degetului arătător și mișcarea lui în semn de negație , arătarea obrazului , folosirea

poreclelor și a insultelor verbale cu scop de tachinare sunt doar câteva dintre moduri le prin care
adulții pot provoca rușine copiilor.
Deși este văzută ca o emoție ,, rea” în multe dintre societățile individualiste pentru că arată
slăbiciunea, eșecul personal , ea este o emoție complexă care ajută individul în procesul de
socializare. Chia r și așa, expunerea repetată la rușine poate provoca o scădere a stimei de sine și
chiar o izolare a persoanei în cauză.
Atât rușinea , invidia cât și gelozia apar la orice ființă umană , însă toate cele trei trebuie
redirecționate spre ceva bu n: invidia să ducă la concurența, la perfecționare , gelozia să ducă la
conștientizarea iubirii față de persoana de lângă noi iar rușine a să fie doar față de rău. Scâ nteia
iubirii este cea care le î ndreaptă pe toate cele trei.

Referințe bibliografice:

 Alicke, M.D. și Zell, E. (2008). Social comparison and envy. În R.H. Smith (ed.), Envy:
Theory and research (pp. 73 -93). New York: Oxford University Press;
 Ben-Ze’ev, A. (1990). Envy and Jealousy. Canadian Journal of Philosophy, 20(4), 487 –
516;
 Ben-Ze’ev, A. (2000). The Subtlety of Emotion. Cambridge, MA: The MIT Press ;
 Cohen -Charash, Y. (2009). Episodic envy. Journal of Applied Social Psychology, 39,
2128 – 2173;
 Corcoran, K., Crusius, J. și Mussweiler, T. (2011). Social comparison: Motives,
standards, and mechanisms. În D. Chadee (ed.), Theories in social psychology (pp. 119 -139).
Oxford: WileyBlackwell;
 Eisenberg , N.(2000). Emotion, regulation, and moral development. Annual Review of
Psychology, 51, 665 – 697;
 Foster, G.M. (1972). The anatomy of envy. A Study in Symboli c Behavior. Current
Anthropology, 13(2), 165 -202;
 Gibbons, F.X. și Buunk, B.P. (1999). Individual differences in social comparison:
Development and validation of a measure of social comparison orientation. Journal of Personality
and Social Psychology, 76, 129-142;
 Gilbert, P. și McGuire, M.T. (1998) Shame, Status, and Social Roles: Psychobiology and
Evolution. În P.Gilbert și B. Andrews (eds.), Shame: Interpersonal Behavior, Psychopathology, and
Culture (pp. 99 -126). New York: Oxford University Press;
 Gold, B.T. (1996). Enviousness and its relationship to maladjustment and
psychopathology. Personality and Individual Differences, 21, 311 -321;

 Kaufman, G. (1989). The Psychology of Shame: Theory and treatment of shame -based
syndromes. New York: Springer;
 Lewis , M.(1998) Shame and stigma. În P. Gilbert B. Andrews (eds.) , Shame:
Interpersonal Behavior, Psychopathology, and Culture (pp.126 -141). New York: Oxford University
Press;
 Miceli, M. și Castelfranchi, C. (2007). The Envious mind. Cognition and Emotion, 21,
449-479;
 Salovey, P. și Rodin, J. (1984). Some Antecedents and Consequences of Social –
Comparison Jealousy. Journal of Personality and Social Psychology, 47, 780 -792;
 Schoeck, H. (1969). Envy: A theory of social behavior. New York: Harcourt, Brace, and
World;
 Silver, M. și Sabini, J. (1978). The Perception of envy. Social Psychology Quarterly, 41,
105-117;
 Sf. Vasile cel Mare (2009). Omilii și cuvântări. Colecția Părinți și scriitori duhovnicești.
București: Editura Basilica a Patriarhiei Române;
 Smith, R.H., Parrott, W.G., Diener, E., Hoyle, R.H. și Kim, S.H. (1999). Dispositional
envy. Personality and Social Psychology Bulletin, 25, 1007 -1020;
 Strongman, K.T. (2003). The Psychology of emotion: From everyday life to theory.
Chichester: Wiley;
 Tagney, J.P. și Dearing, R.L.(2002) Shame and guilt. New York: Guilford Press;
 Tagney, J.P., Stuewing, J. și Mashek, D.J. (2007a) What’s Moral about the Self –
Conscious Emotions? În J.L. Tracy, R.W.Robins și J.P.Tangney (eds.), The Self – conscious
emotions: Theor y and research (pp. 22 -38). New York, Londra: Guilford Press;
 Taylor, S.E. și Lobel, M. (1989). Social comparison activity under threat: Downward
evaluation and upward contacts. Psychological Review, 96, 569 -575;
 TenHouten, W.D. (2007). A General Theory o f Emotions and Social Life. Londra, New
York: Routledge,Taylor & Francis Group;
 Wills, T.A. (1981). Downward comparison principles in social psychology.
Psychological Bulletin, 90, 245 -271;
 http://www.inteligencia -emocional.org/cursos -gratis/celos/celos_y_envidia.htm
 http://www.ayuda -psicologia.org/2007/04/la -envidia -un-sentimiento -muy-comn.html