Managementul Informatiilor Legislatie Si Reglementare

Cunoașterea este informație cu înțeles și informație care acționează. De aceea societatea cunoașterii nu este posibilă decât grefată pe so­cietatea infor­mațională și nu poate fi separată de aceasta. În același timp, ea este mai mult decât societatea informațională prin rolul major care revine informa­ției–cu­noaștere în societate. Cel mai bun înțeles al Societății cunoașterii este probabil acela de Societate informațională și a cunoașterii.

Denumirea de Societate a cunoașterii (knowledge-society) este utilizată astăzi în întreaga lume și repreyintă o prescurtare a termenului Societate bazată pe cunoaștere (knowledge-based society).

Societatea informationala presupune existenta urmatoarelor componente dimensionale:

Tehnologică – infrastructură, servicii, aplicații – spatiu cibernetic

Economică – noua economie digitală

Politico-administrativă – guvernare electronică

Socială – calitatea vieții

Culturală – interacțiunea cultură-tehnologie

Juridică – legislație specifică

Societatea cunoașterii presupune, bazandu-se pe componentele societatii informationale:

O extindere și aprofundare a cu­noaș­terii științifice și a adevărului despre exis­­tență.

Utilizarea și managementul cunoaș­­terii existente sub forma cunoașterii tehnolo­­gi­ce și organizaționale.

Producerea de cunoaștere tehnolo­­gi­că nouă prin inovare.

O diseminare fără precedent a cu­noaș­­­­­­­­terii către toți cetățenii prin mijloace noi, folosind cu prioritate Internetul și cartea electronică și folosirea metodelor de învă­ța­­­re prin procedee electronice (e-learning).

Societatea cunoașterii reprezintă o nouă economie în care procesul de inovare devine determinant. Influența Internetului ca piață în societatea informațională și recunoaș­terea importanței valorii bunurilor (activelor, assets) in­tan­­­gibile, în special cunoașterea, re­pre­­­zintă carac­te­­ristici ale noii economii.

Societatea cunoașterii este fundamental necesară pentru a se asigura o societate sustenabilă din punct de vedere eco­logic.

Societatea cunoașterii are caracter global și este un fac­tor al globalizării.

Societatea cunoașterii reprezintă o nouă etapă a culturii.

Evolutia de la societatea informationala la cea a cunoasterii nu se reduce la o simpla tranzitie linear-secventiala, ci este reprezentata ca un proces complex de devenirea sistemului societal. Recurgând la abordarea structural-fenomenologica, profesorul Mihai DRAGANESCU, explica într-o maniera originala determinismul acestei deveniri, identificând vectorii tehnologici si functionali ai societatii cunoasterii ca fiind tehnologici si functionali:

– prima categorie include vectori precum reteaua Internet, cartea electronica, inteligenta artificiala si nanoelectronica

– cea de-a doua include managementul cunostintelor, cultura cunoasterii si inovarii, activitatile cu asistare inteligenta din economie, administratie, educatie, ocrotirea sanatatii, protejarea mediului natural.

In societatea informațională și a cunoașterii, dimensiunea juridică (legislativă), componentă de bază a societății informaționale, este absolut necesar să acopere toate aspectele legate de securitatea informatică și a comunicațiilor, dreptul la intimitate, proprietatea intelectuală, protecția și clasificarea informațiilor, protecția persoanei și datelor cu caracter personal, criminalitatea electronică. In prezent in legislatia romaneasca sunt o serie de legi menite sa reglementeze aceste lucruri:

HOTĂRÂRE nr. 139 din 23 februarie 2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Supercomputing

Ordonanță de Urgență nr.79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor , cu modificările și completările ulterioare

Legea nr.239/2005 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul comunicațiilor

Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protectia vieții private în sectorul comunicațiilor electronice

HG nr. 271/2013 pentru aprobarea Strategiei de securitate cibernetică a României și a Planului de acțiune la nivel național privind implementarea Sistemului național de securitate cibernetică

sau care sunt momentan la stadiul de proiect:

Proiect de Lege privind registrele electronice naționale (pdf – 62 KB);

Proiect de Lege privind cadrul de interoperabilitate al sistemelor societății informaționale (pdf – 161 KB);

Proiect de Lege privind condițiile minime de securitate ale sistemelor informatice din Administrația Publică (pdf – 141 KB);

Lege pentru modificarea Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (pdf – 166 KB).

http://www.legi-internet.ro/articole-drept-it/dreptul-la-intimitate-in-internet.html

http://www.legi-internet.ro/legislatie-itc.html

http://www.mcsi.ro/Legislatie/Cadru-Legislativ/Legislatie-Romaneasca

2. Cadrul politic și strategic UE-NATO privind securitatea informatică

Apartenența universală a spațiului cibernetic (globalizarea), riscurile de securitate pe care le implică atacurile cibernetice și caracterul global al efectelor lor impun eforturi de cooperare internațională pentru asigurarea securității sistemelor informatice.

2.1. Politica legislativă europeană în domeniu

La nivelul spațiului comunitar, responsabilitatea îmbunătățirii capabilităților uniunii, statelor membre și comunității de afaceri de a preveni, gestiona și răspunde la provocările din domeniul securității cibernetice revine Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor și Informației (European Network and Information Security Agency – ENISA), conceput ca un centru de expertiză menit să stimuleze cooperarea între sectoarele public-privat („pace-setter”).

Împreună cu instituțiile UE și cu autoritățile naționale, ENISA caută să dezvolte o cultură a securității rețelelor informatice în întreaga UE.

În luna februarie 2013, Comisia Europeană a publicat o strategie în domeniul securității cibernetice, precum și o propunere de directivă a Comisiei privind securitatea rețelelor și a informației (NIS). Strategia în domeniul securității cibernetice, „Un spațiu cibernetic deschis, sigur și securizat”, reprezintă viziunea globală a UE asupra celor mai bune modalități de a preveni și de a gestiona perturbările și atacurile cibernetice.

Strategia definește viziunea UE în materie de securitate cibernetică prin intermediul a cinci priorități:

Obținerea unei reziliențe a infrastructurilor cibernetice;

Reducerea drastică a criminalității informatice;

Dezvoltarea unei politici de apărare împotriva atacurilor cibernetice și a capacităților necesare în contextul politicii de securitate și apărare comună (PSAC);

Dezvoltarea resurselor industriale și tehnologice necesare pentru securitatea cibernetică;

Stabilirea unei politici internaționale coerente a Uniunii Europene privind spațiul cibernetic și promovarea valorilor fundamentale ale UE.

Politica internațională a UE privind spațiul cibernetic promovează respectarea valorilor fundamentale ale UE, stabilește norme aplicabile comportamentului responsabil, sprijină aplicarea în spațiul cibernetic a legislației internaționale existente, acordând, în același timp, asistență țărilor din afara UE în ceea ce privește consolidarea capacităților în materie de securitate cibernetică și promovând cooperarea internațională în acest domeniu.

UE a făcut progrese importante în materie de protejare a cetățenilor împotriva infracțiunilor online, inclusiv prin instituirea unui Centru european de combatere a criminalității informatice, prin propuneri legislative privind atacurile împotriva sistemelor informatice și prin lansarea unei alianțe mondiale împotriva abuzurilor sexuale asupra copiilor comise prin intermediul internetului. De asemenea, strategia urmărește dezvoltarea și finanțarea unei rețele de centre naționale de excelență pentru combaterea criminalității informatice, care să faciliteze formarea profesională și consolidarea capacităților.

Directiva propusă în materie de securitate a rețelelor și a informației reprezintă componenta-cheie a strategiei globale și a impune tuturor statelor membre, principalilor operatori de servicii internet, operatorilor de infrastructură critică (de exemplu, platformele de comerț electronic și rețelele sociale) și operatorilor de servicii în domeniile energiei, transporturilor, asistenței medicale, precum și în domeniul bancar obligația de a asigura un mediu digital securizat și fiabil în întreaga UE. Printre măsurile prevăzute în directiva propusă se numără următoarele:

Statele membre trebuie să adopte o strategie în materie de securitate a rețelelor și a informației și să desemneze o autoritate competentă națională în acest domeniu care să dispună de resursele financiare și umane adecvate pentru a preveni, gestiona și soluționa riscurile și incidentele NIS;

Crearea unui mecanism de cooperare între statele membre și Comisie pentru emiterea din timp a unor avertismente referitoare la riscuri și incidente printr-o infrastructură securizată, pentru a coopera și pentru a organiza evaluări periodice inter pares;

Operatorii de infrastructuri critice din anumite sectoare (servicii financiare, transporturi, energie, sănătate), operatorii de servicii ale societății informaționale (și anume: magazine de aplicații, platforme de comerț electronic, plăți pe internet, cloud computing, motoare de căutare, rețele sociale) și administrațiile publice trebuie să adopte practici de management al riscurilor și să raporteze incidentele majore de securitate privind serviciile lor de bază.

2.2. Abordările NATO privind securitatea informatică

Apărarea cibernetică a fost inclusă în premieră pe agenda NATO la Summit-ul de la Praga, din 2002 și a fost ulterior confirmată ca prioritară la Summit-ul de la Riga, din 2006.

Preocupările s-au accentuat după atacul informatic asupra Estoniei din 2007, astfel încât, cu prilejul Summit-ului de la București, din aprilie 2008, s-a decis adoptarea unei politici clare în domeniul apărării informatice, menite să protejeze vulnerabilitățile Alianței prin coordonarea eforturilor statelor membre. În luna iunie 2010 la București s-a desfășurat prima dezbatere națională pe tema securității spațiului cibernetic. În cadrul manifestării, reprezentantul NATO, Erik Breidlid, a menționat că Alianța și-a conturat politica pentru apărarea spațiului cibernetic, inclusă în Noul Concept Strategic al NATO.

Tema amenințărilor cibernetice s-a aflat în centrul agendei Summit-ului de la Lisabona, din noiembrie 2010, după cum reiese din Declarația Summit-ului și Noul Concept Strategic, ce califică amenințările din domeniul cibernetic ca vizând direct securitatea infrastructurilor naționale vitale, ce pot atinge nivele de natură a pune în pericol „prosperitatea, securitatea și stabilitatea națională și euro-atlantică”. În consecință, acest tip de provocări impun dezvoltarea de către Alianță a capacității de prevenire, detectare și apărare împotriva lor, de redresare în urma apariției lor, de consolidare și coordonare a capabilităților naționale de apărare cibernetică.

În abordarea riscurilor de securitate provenite din spațiul cibernetic, NATO cooperează cu organizațiile internaționale, cum ar fi ONU și UE, precum și cu statele partenere, cu respectarea prevederilor documentelor cadru în materie.

3. Baza de reglementare a protecției infrastructurilor cibernetice în România

3.1. Centrul National de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO)

Pe 11 mai 2011 a fost înființat, prin Hotărârea de Guvern nr. 494, Centrul National de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), ca structură independentă de expertiză și cercetare-dezvoltare în domeniul protecției infrastructurilor cibernetice, în coordonarea Ministerului pentru Societatea Informațională (MSI), finanțată integral de la bugetul de stat.

Sunt definite astfel, în premieră în legislația națională, concepte precum infrastructură cibernetică (totalitatea infrastructurilor de tehnologia informației și comunicații, constând în sisteme informatice, aplicații aferente, rețele și servicii decomunicații electronice), spațiu cibernetic (mediul virtual, generat de infrastructurile cibernetice, incluzând conținutul informațional procesat, stocat sau transmis, precum si acțiunile derulate de utilizatori în acesta), securitate cibernetică (starea de normalitate rezultată în urma aplicării unui ansamblu de măsuri proactive si reactive prin care se asigura confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea, autenticitatea si nonrepudierea informațiilor în format electronic, a resurselor si serviciilor publice sau private din spațiul cibernetic), atac cibernetic (orice acțiune ostilă desfășurată în spațiul cibernetic de natură să afectezesecuritatea cibernetică) ori incident cibernetic (orice eveniment survenit în spațiul cibernetic de natură să afecteze securitatea cibernetică).

3.2. Strategia de securitate cibernetică a României

La sfârșitul lunii mai 2011, Ministerul pentru Societatea Informațională a lansat în dezbatere publică proiectul „Strategiei de securitate cibernetică a României”, aceasta fiind aprobată 2013 și adoptată prin H.G. 271/2013 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 296 din 23.05.2013. Documentul strategic are scopul declarat de a implementa măsuri de securitate care să conducă la creșterea nivelului de protecție a infrastructurilor cibernetice în concordanță cu noile concepte și politici din domeniul apărării cibernetice elaborate și adoptate la nivelul NATO și al Uniunii Europene.

Documentul strategic definește concepte precum cele de război cibernetic, terorism cibernetic și criminalitate informatică și propune constituirea unui Sistem National de Securitate Cibernetică menit să asigure cunoașterea, prevenirea și contracararea unui atac împotriva componentei naționale a spațiului cibernetic.

Asigurarea securității rețelelor informaționale proprii revine fiecărei persoane juridice de drept public sau privat în parte. În vederea coordonării acțiunilor în acest domeniu la nivel național, în cadrul Strategiei de securitate cibernetică a României a fost prevăzută constituirea Sistemului Național de Securitate Cibernetică ce reprezintă cadrul de cooperare inter-instituțională destinat asigurării securității cibernetice. În calitatea sa de autoritate națională în domeniul cyberintelligence, Serviciului Român de Informații i-a fost încredințată coordonarea tehnică a Sistemului Național de Securitate Cibernetică.

Ca rezultat al unui proces continuu de racordare la politicile europene în domeniu, materializat prin participarea reprezentanților naționali la demersul creionării documentului strategic european, Strategia de securitate cibernetică a României și Strategia Europeană de Securitate Cibernetică prezintă numeroase puncte comune în ceea ce privește obiectivele și direcțiile de acțiune identificate, dintre care se pot enumera:

asigurarea rezilienței infrastructurilor critice prin dezvoltarea unor parteneriate public-private și creșterea culturii de securitate;

asigurarea stării de securitate prin dezvoltarea cadrului legislativ;

crearea unei politici internaționale comune în spațiul cibernetic prin creșterea încrederii privind utilizarea spațiului cibernetic în mod liber și deschis.

4. Protejarea drepturilor de proprietate intelectuală

Instituția dreptului de autor este ansamblul normelor juridice care se referă la protecția creatorilor și a operei lor, concretizate sub două aspecte de principiu:

Drepturi morale – recunoașterea calității de autor. Acest drept este netransmisibil și nelimitat în timp (Legea 8/1996, Art. 11)

Drepturi patrimoniale – se referă la modul în care este utilizată opera / creația, la modul în care este permisă terților reproducerea, prelucrarea, difuzarea către public, prelucrarea în întreg sau în parte (Legea 8/1996, Art. 12)

Adesea, multe îmbunătățiri/inovări trec neobservate sau se pierd datorită lipsei:

Cunoștințelor de PI

A cadrului instituțional, cum ar fi Oficiile de Management Tehnologic (în Universități și în unitățile de CDI)

În realizarea acestor deziderate, statul roman a elaborat și adoptat pentru prima oară Strategia Națională în domeniul Proprietății Intelectuale 2003-2007. Strategia Națională în domeniul Proprietății Intelectuale, aprobată de Guvernul României prin Hotărârea nr. 1424/2003, cu modificările și completările aduse de Hotărârea nr.1174/29.09.2005 a promovat principiile unei societăți active, înalt stimulativa pentru performanta, bazată pe valorile muncii, ale coeziunii sociale, solidarității și responsabilității și a contribuit la instaurarea unui echilibru între interesele creatorului și interesul public, asigurând un mediu propice creativității în beneficiul tuturor.

Protecția și promovarea proprietății intelectuale, cu toate componentele acesteia, sunt realizate în România la ora actuală în acord cu Strategia drepturilor de proprietate industrială pentru Europa.

Strategia, elaborată de către Comisia Europeană – COM (2008) 65 – schițează acțiunile necesare pentru realizarea unui sistem al drepturilor de proprietate industrială de înaltă calitate, capabil să-i permită Europei să beneficieze de potențialul său în confruntarea cu provocările globalizării economice.

Sistemul de proprietate industrială trebuie să continue să acționeze ca un catalizator pentru inovare și să contribuie la îndeplinirea Strategiei Lisabona. Comisia a stabilit criteriile în acest scop: sistemul trebuie să fie de calitate înaltă, caracterizat prin standarde stricte de examinare; accesibil, compensând costurile prin calitate și certitudine juridică; coerent, cu o interpretare comună a legilor; capabil să asigure un echilibru între recompensarea creației intelectuale de valoare și asigurarea unei bune circulații a ideilor și inovațiilor.

În realizarea acestor deziderate, statul roman a elaborat și adoptat pentru prima oară Strategia Națională în domeniul Proprietății Intelectuale 2003-2007. Strategia Națională în domeniul Proprietății Intelectuale, aprobată de Guvernul României prin Hotărârea nr. 1424/2003, cu modificările și completările aduse de Hotărârea nr. 1174/29.09.2005 a promovat principiile unei societăți active, înalt stimulativa pentru performanta, bazată pe valorile muncii, ale coeziunii sociale, solidarității și responsabilității și a contribuit la instaurarea unui echilibru între interesele creatorului și interesul public, asigurând un mediu propice creativității în beneficiul tuturor.

În 2010 a fost făcut un nou pas în domeniu prin promovarea Strategiei Naționale în domeniul Proprietății Intelectuale 2010-2015. Având ca scop principal continuarea și dezvoltarea obiectivelor generale ale documentului care a coordonat activitatea în domeniul protecției intelectuale în perioada 2003 – 2007, nouă strategie propune obiective specifice în vederea creșterii gradului de creativitate și inovare și dezvolta obiectivele strategice care au stat la baza Strategiei Naționale 2003-2007 în domeniul Proprietății Intelectuale, obiective în concordantă cu programul național de guvernare și, de asemenea, introduce noi obiective.

Strategia națională în domeniul proprietății intelectuale devine promotorul creativității, legătura dintre entitățile din domeniu: creatorii, industriile creative, publicul larg, utilizatorii și instituțiile cu atribuții în domeniu. Realizarea unei noi Strategii în domeniul PI necesită asigurarea sinergiei direcțiilor de acțiune și o abordare integrată cu privire la nevoile grupurilor țintă, care să creeze premisele pentru o cât mai bună delimitare a beneficiarilor.

Scopul Strategiei este de a coagula eforturile instituțiilor cu atribuții și implicare în sistemul proprietății intelectuale în România, fie că este vorba de asigurarea protecției sau de apărarea drepturilor și crearea unui cadru de cooperare între acestea. În egală măsură Strategia urmărește compatibilizarea și armonizarea permanentă a sistemului proprietății intelectuale din România cu cel comunitar.

În vederea armonizării activităților de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală a fost formulat un Program de acțiune care a fost structurat și s-a desfășurat cu următoarele obiective:

Dezvoltarea metodologiilor, metodelor de lucru și coordonării instituționale: îmbunătățirea coordonării și a fluxului de lucru și între instituțiile care se ocupă de protecția drepturilor de Proprietate Intelectuală (DPI) în România, revizuirea cadrului juridic și a procedurilor pentru protejarea DPI în România, elaborarea și aprobarea unei metodologii pentru estimarea ratei pirateriei și contrafacerii;

Dezvoltarea și formarea resurselor umane: elaborarea unor planuri de formare pe termen mediu și lung pentru toate instituțiile implicate în protejarea DPI, formarea de formatori din cadrul personalului-cheie din instituțiile beneficiare, cursuri de formare a personalului din cadrul instituțiilor beneficiare;

Crearea unei baze de date comune IT pentru toate instituțiile implicate în protejarea DPI și dezvoltarea unei campanii de sensibilizare a opiniei publice cu privire la riscurile pe care le presupune încălcarea DPI.

În elaborarea Strategiei în domeniul Proprietății Intelectuale s-a ținut cont și de Strategia națională în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării (CDI) pentru perioada 2007 – 2013.

Documentul amintit se bazează pe viziunea societății românești cu privire la rolul științei, tehnologiei și inovării în dezvoltarea societății bazate pe cunoaștere în România, pentru progresul economic și social.

Având în vedere faptul că România este stat membru al Uniunii Europene începând cu anul 2007, Strategia CDI asigura și coerentă cu principalele documente politice specifice la nivel comunitar. Prin lansarea acestei Strategii, România își prezintă decizia politică de a construi o societate bazată pe cunoaștere, deschisă valorilor și competiției internaționale, care să asigure o dezvoltare economică și socială armonioasă. Strategia are ca obiectiv recuperarea decalajelor existente fată de nivelul țârilor europene și pregătește sistemul de CDI din România pentru a-și identifica și consolida, prin deschidere internațională, parteneriat și competiție, acele zone în care România poate să exceleze. Viziunea Strategiei are trei obiective: crearea de cunoaștere, respectiv obținerea unor rezultate științifice și tehnologice de vârf, creșterea competitivității economiei românești și nu în ultimul rând, creșterea calității sociale.

În România, industriile care se bazează intensiv pe drepturi de proprietate intelectuală, contribuie cu aproximativ 45% la PIB-ul României, media la nivelul Uniunii Europene fiind de 38,6%, conform unui studiu publicat spre sfârșitul anului trecut, de către Biroul European de Brevete și Oficiul pentru Armonizarea Pieței Interne în parteneriat cu Comisia Europeană.

România este astfel pe locul 4 în UE ca nivel al dependenței PIB-ului de industriile care se bazează pe drepturi de proprietate intelectuală, acestea având o contribuție de peste 55 de miliarde de euro la economia României, în 2010.

Bibliografie:

Handbook for Computer Security Incident Response Teams (CSIRTs), Moira J. West-Brown, Don Stikvoort, Klaus-Peter Kossakowski, Georgia Killcrece, Robin Ruefle, Mark Zajicek, First release: December 1998; 2nd Edition: April 2003

O abordare pas cu pas a modului de creare a unui CSIRT, ENISA, Produs final WP2006/5.1 (CERT-D1/D2)

Referințe Internet:

http://www.mcsi.ro/Legislatie/Cadru-Legislativ/Legislatie-Romaneasca

http://www.sri.ro/sri-vrea-sa-implementeze-un-sistem-de-securitate-cibernetica-care-sa-protejeze-initial-56-60-de-institutii-care-gestioneaza-infrastructuri-informatice-de-interes-national.html

http://www.stsnet.ro/

https://corisweb.stsisp.ro/documente/descriere#sec513

http://www.cert-ro.eu/files/doc/StrategiaDeSecuritateCiberneticaARomaniei.pdf

http://www.cert-ro.eu/files/doc/771_20131028101023028414700_X.pdf

http://www.romania-actualitati.ro/in_romania_se_dezbate_siguranta _spațiului_ cibernetic-14699

http://www.legi-internet.ro/legislatie-itc.html

http://www.nato.int/strategic-concept/index.html

http://www.official-documents.gov.uk document/cm76/7642/7642.pdf

http://eeas.europa.eu/policies/eu-cyber-security/index_ro.htm

http://europa.eu/about-eu/agencies/regulatory_agencies_bodies/policy_agencies/enisa/index_ro.htm

http://www.securitatea-informatica.ro/audit-securitate/bs7799-2iso17799-si-auditul-planului-de-securitate/

4. Cadrul legislativ – alte reglementari cu relevanta în domeniul IT&C:

LEGEA nr. 76/1993 pentru ratificarea Constitutiei si a Conventiei Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor, semnate la Geneva la 22 decembrie 1992;

O.U.G. nr.79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor, aprobata de LEGEA nr.591/2002;

ORDONANTA DE URGENTA nr. 34/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta, cu modificarile si completarile ulterioare din LEGEA 160/2008;

LEGEA nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestora, cu modificarile si completarile ulterioare;

LEGEA nr. 506/2004 pentru protectia vietii private si a datelor cu caracter personal in sectorul comunicatiilor electronice;

LEGEA nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate, cu modificarile si completarile ulterioare;

HOTARÂREA GUVERNULUI nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor nationale de protectie a informatiilor clasificate în România, cu modificarile si completarile ulterioare;

HOTARÂREA GUVERNULUI nr. 781/2002 privind protectia informatiilor secrete de serviciu;

HOTARÂREA GUVERNULUI nr. 353/2002 pentru aprobarea Normelor privind protectia informatiilor clasificate ale Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord in România;

ORDONANTA DE URGENTA nr. 153/2002 privind organizarea si functionarea Oficiului Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat;

LEGEA nr. 455/2001 privind semnatura electronica;

LEGEA nr. 304/2003 pentru serviciul universal si drepturile utilizatorilor cu privire la retelele si serviciile de comunicatii electronice, republicata;

HOTARÂREA GUVERNULUI nr. 861/1999 pentru aprobarea închirierii de elemente de infrastructura din incinta perimetrelor administrate de Ministerul Apararii Nationale, respectiv de Ministerul de Interne si de Serviciul de Telecomunicatii Speciale, pentru amplasarea de echipamente de radiocomunicatii;