Managementul implementării și dezvoltării [602049]

Licență

Managementul implementării și dezvoltării [602049]

Byadmin ianuarie 1, 2024

Managementul implementării și dezvoltării
sistemului de control managerial intern în
unitățile subordonate Ministerului Educa ției
Naționale
Tema 12 Rolul politicilor interne / cultura
organizațională specifică unită ților de
învățământ preuniversitar în contextul
îmbunătățirii controlului managerial intern

Prima școală s uperioara in limba română a fost înfin țată la Făgăra ș în 1657 de Lorátffy Zsuzsanna.

O primă perioadă a fost cea medievală, încheiată la 1821, caracterizată printr -un interes scăzut și
limitat al elitei conducătoare, boiere ști și ecleziastice, de a dezvolta institu ții de învă țământ de
calitate și durabile. Cu câteva excep ții de marcă (cum au fost cazurile lui Vasile Lupu sau Iacob
Heraclid Despotul) domnii Țărilor Române nu au acordat practic nicio aten ție creării de școli și
academii pentru educarea tineretului țării. În toată această perioadă, popula ția formațiunilor statale
românești a fost practic analfabetă în cvasi -totalitatea ei.

Începutul procesului de formare a statului român modern după Revolu ția de la 1821 condusă de
Tudor Vladimirescu a dus și la inițierea procesului de construc ție a unor sisteme educa ționale și
de învă țământ na ționale , proces care s -a desfășurat pe toată perioada secolului XIX. Astfel au
apărut și s-au dezvoltat diferitele tipuri de institu ții de învă țământ (școli elementare, gimnazii,
colegii, pensioane, universită ți etc.).

Au apărut o serie de legi de organizare și funcționare a acestui sistem ( Regulamentul Organic ,
legea lui Cuza , legile lui Spiru Haret etc.). Învă țământul în această perioadă e unul destul de
„elitist” deoarece accederea în formele sale superioare și chiar î n cele de bază presupunea o
anumită stare materială, pe care cea mai mare parte a popula ției nu o avea.
Istoria educa ției în România

În perioada de după primul război mondial principala provocare a constituit -o integrarea
diferitelor sisteme educa ționale , ca urmare a realizării statului na țional unitar român. Sistemul
de învățământ atinge un nivel înalt de maturitate, reu șindu-se integrarea unui număr
semnificativ din popula ția țării într -o formă organizată de învă țământ. Învă țământul primar era
obligatoriu și gratuit pentru to ți cetățenii, totu și analfabetismul afecta încă o propor ție
semnificativ ă a popula ției (în special segmentele vârstnice).

După cel de -al doilea război mondial și instaurarea regimului comunist, sistemul educa țional
liberal a fost înlocuit cu un sistem de tip sovietic, bazat pe ideologie și îndoctrinarea de masă. În
condițiile „deschiderii” din perioada 1965 – 1975 sistemul de învă țământ românesc a fost
reformat printr -o serie de măsuri vizând renun țarea la ideologizarea excesivă, recuperarea unor
tradiții naționale, studiul limbilor străine și al științelor exacte, conectarea la evoluțiile din
Occident etc. S -a reușit astfel eliminarea practic a analfabetismului concomitent cu
obligativitatea și gratuitatea învă țământului până la nivel liceal sau profesional.
Istoria educa ției în România

Regulamentul școlilor din Țara Românească
(1776)

Regulamentul a fost introdus de domnitorul Alexandru Ipsilanti, fiind prima încercare
de reglementare coerentă a sistemului educa țional. Principalele sale prevederi se
refereau la:
corpul profesoral : „Dascălii să se a șeze totdeauna în număr de șase, învățați
fiind pentru fiecare fel de obiect, însă: doi pentru gramatică, unul pentru
matematică sau aritmetică, geometrie și astronomie încă și istorie; unul pentru
științele naturale, unul pentru religie și unul pentru limba latină veche și
italiană. Științele naturale să se înve țe în limba elină, urmând pe Aristotel și pe
comentatorii lui, iar matematicele, de nu se va putea să se înve țe cum se cuvine
în limba elină, să fie predate și în limba latină sau în limba italiană, care din ele
se va socoti mai prețioasă.” Erau precizate t otodată și criteriile după care se
stabileau veniturile acestor dascăli și anume: „după predare și valoarea lui
personală, după judecata și hotărârea înălțimii sale” .

sprijinirea elevilor fără posibilită ți, introducându -se pentru prima dată un sistem
de burse acordate de domnitor, câte doisprezece burse pentru fiecare din cei cinci
ani, deci un total de 60 de burse, „pentru ca lipsiți de orice altă grijă și
nepreocupa ți de cele necesare pentru via ță să aibă neîntrerupt în vedere
învățarea lecțiilor”

Regulamentul școlilor din Țara Românească
(1776)

provenien ța elevilor . În acest sens reglementarea era una restrictivă, accesul în
academie fiind permis „doar copiilor de neam bun, adică copii boerilor în lipsă,
sau urma șii boerilor numi ți mazili, sau străini săraci, nu însă și ai țăranilor cari
se îndeletnicesc cu plugăria și păstoria” . În acela și sens, copii negustorilor
sau ai me șteșugarilor erau admi și doar l a cursul elementar de „învățare
numai a gramaticii. ” Vârsta minimă de admitere pentru elevii bursieri era de
șapte ani cu condi ția „ca să nu fie însă ni ște proști și leneși încât pe al ții
sârguitori să -i lenevească” .

programul de desfă șurare a lec țiilor, timpul liber și reapusul duminical

măsurile disciplinare , cu accent pe tactul pedagogic și concordan ța dintre
greșeală și pedeapsă: „Iar dacă vreunul din ei pare neorânduit și turburător al
ordinii celorlalți, pe unul ca acesta să -l îndrepteze, nu însă cu injurii și cu biciul,
ci cu mijloace atrăgătoare pe care pedagogia le arată, de la cele mai ușoare
către cele mai grele înaintând.”

În anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza aprobă pr ima Lege a Instruc țiunii Publice , care
reglementa de o manieră modernă, organizarea și funcționarea sistemului educa țional.
Conform legii, instruc țiunea publică se împăr țea în trei mari cicluri de învă țământ: primar,
secundar și superior (Art. 2). Ciclul primar includea „ școalele primare din comunele rurale și
urbane ” (Art. 3). Ciclul secundar includea „ liceele, gimnaziale, seminariale, școalele reale, de
bele-arte, profesionale și școalele secundare de fete ”(Art. 4). Ciclul superior includea
„facultățile de litere, de științe matematice și fizice, de drept, de medicină ”(Art. 5).
În anul 1866 apare primul Regulament de ordine și disciplină pentru licee și gimnazii
iar în 1870 regulamentul similar pentru școlile primare. Regulamentele au stabilit obliga țiile și
drepturile elevilor și profesorilor, normele de conduită în școală și în afara ei, sistemul de
pedepse și recompense, etc. multe dintre acestea fiind preluate în reglementările ulterioare, unele
ajungând până în zilele noastre.

Dictatura legionar -fascistă și al doilea război mondial au marcat sistemul educa țional, mul ți
profesori universitari fiind uci și sau forțați să se pensioneze. Cu toate acestea, ocupa ția sovietică,
a schimbat fundamental sistemul de învă țământ românesc, rot ind-o de la un sistem liberal, de
inspirație franceză, la un sistem educa țional de tip stalinist.

Prin decretul nr. 175 din 3 august 1948, în școlile din România a fost impus sistemul
manualului unic. Sarcina întocmirii căr ților de școală nu a revenit însă Ministerului
Învățământului, ci Comisiei de Învă țământ a Direc ției de Agita ție și Propagandă a Comitetului
Central al P.M.R., condusă de Mihail Roller , care a elaborat manualele pentru ciclul elementar,
cu durata de șapte ani. În prima fază, acestea au fost traduceri ale manualelor sovietice.
Ulterior, s -a trecut la întocmirea lor în țară, păstrând spiritul celor dintâi.

În perioada 1949 -1958 întregul sistem educa țional a fost sub controlul Partidului Comunist
Român, sprijinit de
Uniunea Sovietică.
Educa ția a fost considerată de către guvernul comunist, ca un instrument important de a
controla oamenii și de a crea "omul nou".
Reformele din 1949 au fost esențiale în distrugerea sistemului vechi și crearea unei noi
versiuni. Un număr mare de educatori și profesori au fost aresta ți sau uciși, iar cei mai pu țini
calificați, dar cadre ascultătoare de partid le – au luat locul.
Școlile au fost segmentate pe tre i niveluri (grupuri școlare, școli și universită ți de mijloc), care
ofereau o educa ție identică la toată lumea.
Cele mai multe universită ți au fost retrogradate la nivelul de institute tehnice.
Toate școlile private și religioase au fost închise și au fost preluat de către stat
(care le -au limitat sever). Au fost introduse materii noi – rusa a devenit
obligatorie la toate nivelurile iar franceza a fost eliminată.

Ateismul științific a luat locul religiei, iar materia despre studiul sovietic a devenit foarte răspândită. Cele
mai multe științe sociale au fost suprimate complet, sau comasate – sociologia a fost aproape interzisă,
psihologia, dreptul și filozofia au fost reformate pe baza dogmei staliniste.
Școala obligatorie a crescut la 7 ani .
Au existat și unele realizări – unul, tipic pentru regimurile totalitare, alfabetizarea în masă, fiind realizate
campanii de educa ție pentru adul ți (alfabetizarea a sărit la peste 90% în aceas tă perioadă) precum și
apariția (reintroducerea) educa ției în limbile minorită ților (în special în limba maghiară).
În ultimi ani ai comunismului, s -a introdus sistemul de treapta, între clasele a 10 a și a 11 a, treapta care
reprezenta un examen la materi ile de bază din clasele a 9 a și a 10. Odată cu aceasta treaptă, s -a introdus și
obligativitatea celor 12 clase, obligativitate care a fost anulată odată cu revolu ția din 1989.
După Revolu ția română din 1989 , sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de
reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat.
În conformitate cu legea educației naționale (nr. 1/2011) fiecare nivel de învățământ are propria
sa formă de
organizare și este subiectul legisla ției în vigoare.
Grădinița este opțională între 3 și 6 ani. Școlarizarea începe la vârsta de 6 ani și este obligatorie până în
clasa a 10 – a (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17).
Învățământul primar și secundar este împăr țit în 12 sau 13 clase.
Învățământul superior se confor mează legisla ției europene privitoare la învă țământul superior.

Politici educaționale – delimitări conceptuale

Politica – implicarea în conducerea statului sau a cetă ții (polis)
Politica – arta de a guverna oamenii ce trăiesc într -o societate

Politica – ansamblu de inten ții și decizii ce func ționează într -un cadru
instituțional delimitat prin competen țe profesionale specifice.

În literatura pedagogică, politica educa țională – ceea ce fac institu țiile și care
sunt cauzele acelor activită ți (Reimers, 1997)

”ansamblu coerent de decizii și de mijloace prin care o putere ( și în mod special, o
putere guvernamentală) asigură pe parcursul unei perioade date compatibilitatea
între opțiunile educa ționale fundamentale și constrângerile caracteristice
câmpului social î n care acestea se aplică " [Girod R., 1981, în Landsheere Viviane
de, Landsheere Gilbert de, 1992, p. 23 ].

Politici educaționale – delimitări conceptuale

Politologia – (gr. Polis = stat, cetate și logos = știință) desemnează știința politică.
Dezvoltată ini țial ca demers al filosofiei politice, politologia s -a specializat ulterior
pe diferite zone ale investiga ției politicului.

Referitor la demersurile central – guvernamentale, politica educa țională se
intreprin de prin decizii materializate în documente oficiale (legi, horărâri de
guvern, regulemente ministeriale, etc.)

În sens larg, cu referire la transferarea și multiplicarea deciziei prin
descentralizare, până la nivelul instituțional, politica educațională poate fi
asimilată cu planurile sau programele educaționale (politicile), concepute și
aplicate global sau sectorial, inclusiv la nivelele de politici ale universității, ale
școlii, ale clasei (v. Dye, 1975, Jones, 1977).

Politici educaționale – delimitări conceptuale

Politicile e duca ționale la nivelul unită ților de învă țământ vizează domeniile:
 Curriculumului
 Pregătirii personalului didactic
 Educația pentru categoriile de elevi cu nevoi speciale
 Parteneriatul educațional

Cultura organizațională

A. Analiza culturii organiza ționale – identificarea subculturilor existente în cultura
organizațională
Tehnica incidentelor critice – identificarea modelelor de
comportament predominante ale membrilor unită ții de învă țământ în
anumite circumstan țe. Observațiile angaja ților cu privire la modul de
gestionare a incidentelor în unitatea de învă țământ și clasificarea lor
pe temele majore care privesc personalul din unitate .
Analiza procesului de atribuire – modul în care personalul unității
de învățământ atribuie
cauzele unor decizii, ac țiuni sau fapte din cadrul unită ții.
Analiza discursului – aprecierea comunicării în unită țile de învățământ
Analiza etnografică – studiul activită ții zilnice, a ceremoniilor
specifice, a limbajelor verbale. Observarea interacțiunilor sociale,
studiul documentelor u nității de învă țământ și aplicarea unor
chestionare .
Analiza istoriei educa ționale – studiul caracteristicilor culturii
organizaționale dintr -o anumită perioadă de timp, care poate fi
raportată la rezultatele documentare care confirmă succesul
organizațional dintr -o altă perioadă
Eșantionarea – recensământul realizat prin implicarea personalului
unității de învățământ

Cultura organizațională

B. Personalizarea culturii organiza ționale
analiza sistemelor de norme care reglementează activitatea unită ții de
învățământ
identificarea setului de valori care sunt strâns legate de țintele instituției
Sunt recomandate instrumentele de cercetare cantitativă și calitativă (ancheta,
analiza documentelor, interviul, focus -grup -ul, chestionarul (dezvoltat de Cameron
și Quinn) etc.) care pot furniza valorile jocului strategic dintre unitatea de
învățământ și mediul extern.

Cultura organizațională

Avantajele dezvoltării unei culturi organiza ționale eficiente

Se cunosc mai bine percepțiile, evaluările și opiniile angajaților;
Se conturează o imagine concisă a atuurilor și vulnerabilităților
colectivului, a așteptărilor, frustrărilor sau disponibilității de
implicare a angajaților;
Se poate elabora o listă a problemelor, cauzelor și soluțiilor pe care le
propun angajații în vederea optimizării activității profesionale;
Se obține un feedback rapid cu privire la impactul pe care îl au, la
nivelul organizației, schimbările propuse, procesele de restructurare
demarate sau deciziile str ategice implementate.;
Constituirea unui suport consistent pentru decizii;
Posibilitatea unei analize a eficienței și stilurilor de conducere;
O privire de ansamblu asupra „condițiilor” implicite sau explicite pe
care le pun angajații,
pentru a se implica, a munci mai mult și mai bine.

Importan ța controalelor
interne

Fundația Europeană pentru Excelența în Management (EFQM) promovează un set
de 8 principii pentru un model de excelență în management:
1. Orientarea către rezultate
2. Accent pe satisfacția beneficiarilor
3. Leadership și persistența în atingerea scopurilor și obiectivelor
4. Management orientat spre procese și fapte
5. Dezvoltarea și implicarea resurselor umane
6. Îmbunătățirea și inovarea continuă
7. Dezvoltarea parteneriatului bazat pe reciprocitate
8. Responsabilitate publică

Aplica ție practică : definiții practice pentru „autonomie”, „libertate”,
„responsabilitate” și
„excelență”

Importan ța controalelor
interne
Analiză de politici curriculare

Aplica ție practică :

Studii de caz : Schimbările curriculare 1989 -2018
1. Finlanda, Belgia
2. Anglia, Franța, Germania
3. Romania, Ungaria, Croația
4. Republica Moldova, Georgia, Kazakhstan, Ukraina Baza documentară:

Documente suport : Documentele reformelor; Rapoarte naționale; Rapoarte OECD
și WB; Sinteze elaborate de liderii „instituției reformei”

Importan ța controalelor
interne
Analiză comparativă

Aplica ție practică :

Dimensiuni: Conceptuală. Instituțională. Strategică

Noile modele curriculare
Cognitivismul și Constructivismul (cognitiv, social, cultural, critic, etc.)
 transferul de la behaviorism
 procesele mentale / produsele cunoașterii
 metacogniția / metodologia monitorizării și reglării proceselor cognitive
 educația cognitivă – o nouă dimensiune a educației

Importan ța controalelor
interne

Criteriul Categorii de conducători
Lider Manager
Scopul Manifestă atitudini personale, active Manifestă atitudini impersonale, pasive
Concepția despre muncă Stimulează munca, oferă și creează posibilități de alegere a ei Coordonează, echilibrează munca. Recurg la compromisuri valorice
Relațiile cu ceilal ți Manifestă empatie, acordă semnificație acțiunilor și evenimentelor Slabă implicare emoțională în relațiile cu cei din jur
Percepția de sine Manifestă o identitate de sine scăzută, fiind focalizați spre schimbare Manifestă o nevoie acută de menținere a ordinii actuale,
conservatorism pronunțat

Covey declara în 1990 că “ managementul este eficiență pe scara succesului; conducerea
stabilește dacă scara este așezată pe
peretele potrivit ”.
Tipuri de conducători

Importan ța controalelor
interne

Caracteristici Management Leadership Administra ție Conducere
Obiective Stabilite prin țeluri strategice largi, pe
termen scurt, detaliate, revizuite la
intervale de timp mici Stabilite prin țeluri strategice largi, pe
termen scurt, detaliate, revizuite des Stabilite în termeni generali, revizuite
sau schimbate la intervale nedefinite Stabilite în ter -meni generali,
revizuite/schimbate la intervale
nedefinite
Criterii de
succes Căutarea succesului, performanță
concret măsurabilă Rezolvarea problemelor grupului și
ale indivizilor Evitarea greșelilor, performanță rar
măsurată Performanțele instituției,
promovarea ei
Folosirea
resurselor Prima preocupare, utilizare eficientă și
efectivă, a celor materiale și în special
umane Resurse materiale și umane, dar
predominant umane Grija secundară, doar încadrare în
consumul normat, predomină
utilizarea resurselor materiale Resursele umane și materiale (cu
accent pe ultimele)
Analiză comparativă

Importan ța controalelor
interne

Caracteristici Management Leadership Administra ție Conducere
Luarea
deciziei La intervale scurte de timp, multe
decizii care afectează puțini oameni La intervale scurte de timp, multe
decizii care afectează mulți inși La intervale lungi de timp, puține decizii care
afectează mulți oameni La intervale lungi, multe
decizii care afectează
Structura Ierarhii plate, delegare maximă Ierarhii plate, fără delegare Roluri definite în ter -meni de
responsabilitate.
Ierarhii înalte, de -legare limitată Roluri definite în termeni de
responsabilitate, ierarhii înalte, slabă
delegare
Roluri Protagonist Mediator Arbitru Șef (dă ordine)
Analiză comparativă

Importan ța controalelor
interne
Analiză comparativă

Caracteristici Management Leadership Administra ție Conducere
Atitudini Activă, sensibilă la timp,
acceptarea riscului, accent pe
rezultate, experimente locale,
independență Activă, sensibilă la timp, acceptarea
riscului, accent pe rezultate,
experimente locale, independență Pasivă, insensibilă la timp, evitarea riscului,
accent pe proceduri, conformitate,
uniformitate Pasivă, accent pe proceduri,
conformitate, uniformitate
Competen țe Economice, numerice (statistici,
diagrame), de negociere, comunicare Negociere, comunicare,
argumentare, rezolvare Legale, literare (rapoarte, note),
economice, statistice Legale, literare,
economice, de
comunicare, de
convingere