Managementul Gustului Pentru Lectura

Argument

Management educațional; delimitări conceptuale

1. Funcțiile managementului educațional

2. Managerul școlar

3. Niveluri ale conducerii învățământului

Lectura în dezvoltarea culturală a individului

1. Rolul educativ al literaturii

2.Carte și cititor

3.Cum trebuie citită o carte

4.Particularități de vârstă ale copiilor și specificul literaturii pentru copii

5.Dezvoltarea culturală a individului

Managementul educațional și dezvoltarea gustului estetic

1.Lectura în procesul educațional

2.Clasificarea lecturilor

3.Promovarea lecturii

4.Strategia lecturii

5.Obstacole în calea dezvoltării obiceiului de a citi

6.Contracararea obstacolelor

7.Evaluarea lecturilor

IV. Cartea la toate nivelele învățământului

1.Grădinița, împrietenirea cu cartea

2.Ciclul primar – fascinația basmelor. Metode de acomodare cu lectura.

3.Gimnaziu – aventuri în lumea cărților

4.Liceu – cunoaștere fără limite

V. Factori necesari în cultivarea și îndrumarea gustului pentru lectură

1.Profesorul – factor esențial

2.Biblioteca școlară

3.Listele bibliografice

4.Rolul școlii în îndrumarea și controlul lecturii

5.Parteneriatul cu familia

6.Colaborare între școală și edituri

7.Teatru, lansare de carte

VI. Metode de formare și îndrumare a gustului pentru lectură

Expunerea

Conversația

Lucrul cu cartea

Metoda demonstrației

Metoda excursiilor

Metoda exercițiilor

Jocuri literare

VII. Carte frumoasa, draga-mi ești

– proiect –

Pagini 56

=== Managementul gustului pentru lectură ===

Argument

Potrivit unui studiu, tinerii nu sunt atrași de lectură. Jumătate din elevii claselor V-VIII nu sunt înscriși la nici o bibliotecă și doar 39% din ei reușesc să citească o carte într-o lună de zile. Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat de Facultatea de Litere a Universității București în perioada ianuarie-aprilie 2005. Inițiatorii acestei cercetări recunosc că situația este îngrijorătoare, dar de vină nu sunt copiii, ci adulții, care nu știu să-i atragă spre lectură.

În ziua de azi tot mai puțini sunt cei care își umplu timpul liber cu lectura, și, tot mai puțini acei ce își fac timp pentru a citi. Lectura a căzut pe un loc secundar, pe podium mass-media situându-se pe primele locuri. Și totuși nu se poate vorbi despre cultura sau dezvoltarea armonioasă a personalității cuiva fără a se vorbi despre lectură ca parte activă a timpului persoanei respective. Lipsa de lectură se vede cu ușurință în modul defectuos de exprimare al elevilor, în goluri pe care aceștia le au în bagajul cunoștințelor generale și în percepția greșită pe care o au despre viață.

Cum principalele deprinderi se formează in copilărie, socotesc formarea deprinderii de a citi de o importanță crucială în timpul anilor de școală. Odată dobândit gustul și interesul pentru lectură, cartea va deveni o prietenă credincioasă care va rămâne peste timp realizând autoeducația.

Fiind profesor de limba română, mă preocupă ce, cât și mai ales cum citesc elevii mei. Consider că este responsabilitatea mea să le insuflu o atitudine sănătoasă pentru carte

Management educațional; delimitări conceptuale

Ființa umană ca ființa socială e obligată să trăiască în comunități care au o structură, un anumit grad de organizare, un sistem de instituții și, în mod inevitabil o ierarhie. Acest din urmă aspect induce relații de subordonare, uneori dintre cele mai complexe. Școala ca instituție socială fundamentală, este un organism social care repetă structura și modul de funcționare al unei comunități. Managementul educațional este un segment din teoria generală a managementului, dar are în plus și aspecte particulare care-l definesc și-l diferențiază în raport cu alte abordării sectoriale ale acestuia.

În ziua de azi, managerul este mai mult decât un conducător. Responsabilitățile lui țin de arta și știința de a organiza, de a pune în funcțiune, de a optimiza și de a interveni în activitatea unei instituții cu impact social major și cu un colectiv mai extins sau mai restrâns.

Management însemnă a conduce, a găsi soluții. Această concepție se poate aplica și procesului educațional, unde directorul, sau altfel spus, managerul de școală are dificila misiune de a identifica cele mai eficiente metode de a conduce și promova imaginea școlii.

Funcțiile managementului educațional

„Orice activitate gândită, proiectată și executată de om se întemeiază rațional. Principiile logicii formale coordonează și impun rigorile gândirii corecte asigurând coerența discursului teoretic și a acțiunii practice. Această întemeiere rațională a teoriei și practicii umane determină corespondența între un set de principii și un domeniu de referință teoretic sau practic. Principiile sunt cele ce stau la baza activităților noastre de la cele mai simple la cercetarea științifică.”

Esența managementului o reprezintă funcțiile sau atributele, după cum a rezultat din definiție. Cel care a identificat și analizat procesele de management pentru prima dată a fost Henry Fayol, in cadrul lor definind cinci funcții principale: previziunea, organizarea, comanda, coordonarea, controlul.

Funcția de previziune consta in ansamblul proceselor de munca prin intermediul cărora se determină principalele obiective ale organizației precum și resursele și principalele mijloace necesare realizării lor.

Funcția de coordonare constă în ansamblul proceselor de munca prin care se armonizează deciziile și acțiunile personalului organizației și ale subsistemelor sale.

Funcția de antrenare incorporează ansamblul proceselor de muncă prin care se determină personalul organizației să contribuie la stabilirea și realizarea obiectivelor previzionate.

Funcția de evaluare-control poate fi definită ca ansamblul proceselor prin care performanțele organizației, sunt măsurate și comparate cu obiectivele și standardele stabilite inițial, in vederea eliminării deficiențelor constatate și integrării abaterilor pozitive.

Funcția de organizare desemnează ansamblul proceselor de management prin intermediul cărora se stabilesc și delimitează procesele de munca fizică și intelectuală și componentele lor precum și gruparea acestora pe posturi, formații de munca, compartimente și atribuirea lor personalului corespunzător anumitor criterii manageriale, economice, tehnice si sociale, în vederea realizării în cât mai bune condiții a obiectivelor previzionate.

Managerul școlar

Datorită contextului social-cultural-politic, statutul și rolul managerului școlar a devenit unul tot mai complex. Managerul de școală trebuie să beneficieze de o instruire potrivită, trebuie să își asume rolul de conducător deoarece de la el se așteaptă decizii, organizare bună, optimizare a procesului instructiv-educativ.

„Performanțele școlare ale elevilor, precum și performanțele metodologice și profesionale ale dascălilor sunt influențate de activitatea globală a managerului școlar.”

Se poate deosebi două tipuri de manageri în cadrul organizației școlare: managerul instituției și managerul clasei. Capacitatea de a conduce este dată de triunghiul format de din competențe , autoritate și responsabilitatea managerială. Diferența de statut și rol între un profesor și director este una extrem de importantă deoarece saltul de la o funcție la alta presupune o oarecare pregătire. În general s-a constat că cei mai buni profesori devin cei mai buni directori, dar pentru a fi un bun director e nevoie de ceva mai mult decât o bună activitate la clasă. A conduce o clasă de elevi poate fi o performanță dar nu una suficient de mare pentru a conduce o instituție. E nevoie de o calificare specială dobândită și prin participarea la cursuri speciale de management.

a. Managerul de școală

Directorul de școală nu este doar un manager administrativ, ci el este coordonatorul întregii activități din unitatea școlară, atât în sens administrativ, financiar-contabil, cât și în sensul instructiv-educativ. El se subordonează Inspectoratului Școlar, Ministerului, iar într-o anumită măsură și autorităților locale. Pentru a stabili competențele unui manager școlar trebuie i se definească un status (poziția unui manager școlar în cadrul sistemului de învățământ și a instituției școlare) și un rol (felul cum se comportă un manager școlar, precum și așteptările pe care le au de la el cei care-i sunt subordonați sau cei la care se subordonează). Un director de școală are, în calitatea lui de manager, de îndeplinit mai multe roluri: de reprezentant al statului, de reprezentant al comunității educative, președinte al Consiliului profesoral și al Consiliului de Administrație din unitatea de învățământ, de a stabili, în conformitate cu Planul Unic Managerial scopul și obiectivele didactice; în plan financiar este ordonator de credite; decident, în contextul în care a conduce înseamnă obligatoriu a lua decizii; de organizator în spațiul școlar pe care îl administrează; mediator, fiind obligat să negocieze în rezolvarea unor situații care pot fi și conflictuale. Un alt rol al managerului școlar este cel de evaluator al activității pe care o desfășoară cadrele didactice și elevii. Principalele atribuții ale managerului școlar (director de școală) sunt respectarea funcțiilor managementului.

Cel mai important lucru pentru un director este ca actul său managerial să fie încununat de succes. Pentru ca acest lucru să se realizeze este necesară îndeplinirea unor motivații, cum ar fi: propunerea unor obiective raționale; abordarea problemelor în ansamblul lor; identificarea resurselor și a variantelor de soluționare a unor probleme; luarea rațională a deciziilor, alegerea variantelor organizatorice directe și economicoase; recunoașterea propriilor limite și greșeli precum și identificarea soluționării acestora. Desigur e necesară și o permanentă comunicare cu toți partenerii educaționali precum și e un stil managerial adecvat.

Fiecare manager școlar are propria sa personalitate, se manifestă într-un anume stil și e capabil de un anumit nivel de eficiență. Stilul de conducere trebuie să fie în acord cu personalitatea managerului, să fie diferențiată în funcție de situația pe care o rezolvă, precum și de posibilitățile subalternilor. Un manager poate fi mai autoritar, altul poate fi mai participativ. Performanțele pe care le pot realiza managerii țin de nivelul lor de pregătire managerială, de capacitățile lor de efort și de disponibilitatea întregii lor personalități față de problemele concrete din comunitatea care așteaptă de la el decizii corecte, sprijin în caz de nevoie, succes în activitate.

b. Profesorul, managerul clasei de elevi

Profesorul conduce direct și autonom foarte multe activități, fie la nivelul microgrupului de elevi, fie la nivelul claselor, fie la nivelul școlii. El se află într-un continuu raport partenerial cu elevii din perspectivă educațională, formativă. Profesorul trebuie să-și asume un set de responsabilități, având atribuții sporite la nivelul unei clase.

Pentru dascălul din școala de acum și pentru cel din școala de mâine, managementul este și va fi o provocare tot mai mare. Profesorul este implicat plenar în ceea ce se cheamă a fi ” managementul schimbării”.

Rolurile pe care le îmbrățișează profesorul, în calitate de conducător, sunt multiple. Potrivit lui D. Hainant, rolurile pe care profesorul le poate activa și utiliza în diferite stadii și forme ale procesului didactic ar fi următoarele: receptor și emițător al diferitelor mesaje, participant în activitățile specifice; realizator, proiectant, organizator, responsabil al unor acțiuni; de decizie, în selecția obiectivelor, conținuturilor, strategiilor, resurselor; de sursă de informare, model de comportament, purtător de valori; de consiliere, ghidare; de apărare, protecție.

În raport cu toate aceste roluri, profesorul e factorul cel mai interactiv la nivelul clasei, aflându-se în contact nemijlocit cu elevii. În timpul predării lecției el utilizează o anumită strategie, reușind să mențină clasa de elevi într-o situație interactivă, fiecare elev în parte și toți împreună fiind parteneri, într-un proces condus delicat și discret de către omul de la catedră. Niciodată un profesor nu intră la oră exclusiv pentru a transmite informații reci, ci totdeauna, chiar prin ceea ce transmite profesorul este preocupat constant de dezvoltarea și formarea personalității elevilor. Atent fiind, profesorul intervine în situații în care elevul îl solicită, sfătuind, îndrumând sau sancționând. El trebuie să se bucure mereu și constant de atributul obiectivității, atent fiind ca în procesul evaluării să nu discrimineze și să nu fie subiectiv. Din punct de vedere moral el este un reper, iar ca profesor specialist, impune prin ceea ce știe.

Niveluri ale conducerii învățământului

Învățământul românesc, din perspectiva conducerii lui, are o a anumită structură sau niveluri de etajare. Putem vorbi, așadar de un sistem instituțional al conducerii învățământului, între elementele acestuia existând, potrivit lui I.Jinga (2001) „legături de subordonare și /sau de conlucrare în raport de atribuțiile funcționale stabilite prin lege și prin alte acte normative.” Principiul care stă la baza sistemului instituțional al conducerii învățământului este acela al îmbinării conducerii unitare a învățământului cu autonomia locală și instituțională. Vorbind despre rostul conducerii învățământului. I.Jinga crede că acesta are drept scop realizarea funcționării corespunzătoare a întregului sistem, atât în ansamblul său, cât și la nivelul fiecărui element „adoptându-l și racordându-l necontenit la cerințele dezvoltării economice, științifice și culturale ale societății, dezvăluind și înlăturând la timp neajunsurile, obstacolele care apar în procesul realizării obiectivelor propuse.”

Sistemul de învățământ românesc este condus pe trei niveluri distincte, dar nu separate între ele. Acestea sunt:

managementul strategic, exercitat la nivel național;

managementul tactic, la nivel teritorial și al universităților;

managementul operativ, specific instituțiilor de învățământ de la grădiniță și facultăți.

Între acestea există atât legături de conducere cât și de subordonare, în raport cu atribuțiile și cu finalitățile fiecăruia.

Managementul strategic se realizează la nivel național, grație activității unor instituții cum sunt: Parlamentul, Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării. Legea care stabilește atribuțiile Ministerului Educației și Cercetării, este Legea Învățământului (L.84/24 iulie 1995, cu modificările ulterioare).

La nivel național se stabilesc orientările, obiectivele și direcțiile întregului învățământ, în legătură directă cu finalitatea educației, dar și cu obiectivele strategice ale Guvernului și cerințele de dezvoltare economico-socială a țării. Așa cum îi spune și numele, managementul strategic nu se schimbă după conjuncturi sau modificări sezoniere. El se definește prin stabilitate, coerență și reglementări stricte. Managementul strategic implementează în învățământ politicile și strategiile de guvernare.

Managementul tactic. Acesta se realizează la nivel teritorial, precum și al universităților. Instituțiile care reglementează și asigură funcționarea procesului didactic în plan teritorial sunt Inspectoratele Școlare Județene și al Municipiului București. Atribuțiile acestora sunt stipulate în Legea Învățământului, precum și în alte acte normative cum ar fi: Statutul Personalului Didactic, Regulamentul de Organizare și Funcționare.

Lectura în dezvoltarea culturală a individului

Rolul educativ al literaturii

Orice operă literară valoroasă contribuie la cunoașterea mai adâncă a vieții. Dar această îmbogățire nu e dată numai de cunoștințele noi care parvin individului ci și de felul în care scriitorul reușește să le prezinte, să îl emoționeze pe cititor.

Manualele școlare conțin un număr important de cunoștințe; cu toate acestea ele sunt tratate, și nu opere literare. Tratatele științifice se adresează în primul rând minții cititorului. Însușirea adevărurilor științifice se face pe baza unui efort susținut al gândirii și voinței. Știința lucrează cu judecăți generale, cu idei abstracte.

Opera literară dezvăluie și ea aspecte ale realității. Ca și știința și ea contribuie la cunoașterea adevărului. Dar metodele ei sunt altele. Ea pleacă de la cazuri singulare, de la personaje și acțiuni individuale prezentându-le în ceea ce e tipic în caracterul lor. Prin arta evocării lor, prin complexitatea stărilor sufletești trăite de personajele povestirii, prin amploarea acțiunii, prin puterea conflictului, prin bogăția de idei ce determină întreaga logică a întâmplării, scriitorul ne dezvăluie în mod veridic un colț de realitate. El se adresează în primul rând emoției cititorului, îl câștigă prin frumusețea imaginilor, prin căldura sentimentelor, prin justețea ideilor ce animă, și lupta eroilor povestirii.

Cartea literară nu poate și nu trebuie să înlocuiască un manual de școală, dar împreună cu manualul, îndeplinește un rol deosebit în educarea copiilor. Cu cât opera literară este mai valoroasă cu atât rolul ei educativ este mai puternic. Dar rolul educativ al operei literare nu este specific numai literaturii pentru copii. Orice carte bine scrisă care evocă cu putere realitatea are o influență educativă asupra cititorului, copil sau matur. Acesta e și rolul operei literare de a contribui la educarea și transformare a omului, apropiindu-l de cele mai înalte valori și idealuri morale.

Conținutul educativ al unei opere literare pentru copii constă deci în valoarea ei artistică, puterea de evocare a realității, în procesul de continuă evocare și transformare a acesteia. Opera literară nu poate avea valoare artistică decât în măsura în care dezvăluie veridic realitatea, în măsura în care reușește să emoționeze și să convingă pe cititori de adevărul ideilor pe care le apără. În aceasta constă și rolul ei educativ. Dezvăluindu-ne un crâmpei de viață, făcându-ne să îl trăim, pune la contribuție cele mai înalte sentimente, lărgește orizontul nostru de viață. Ea dă cititorului posibilitatea de a se înțelege pe sine însuși, și de a-i înțelege pe ceilalți. Îi descoperă că există bucurie și nu numai a lui, că există tristețe pe care o resimt alții, că există frământare și vise, năzuințe ale tuturor.

Apoi, opera literară răspunde imaginației celei mai bogate. Citind cartea, cititorul parcurge cu mintea spații imense, el depășește încorsetările timpului, ajungând în trecut și viitor.

„Opera literară acționează în primul rând asupra inimii cititorului. Acesta, gândind asupra cărții sub înrâurirea puternicelor emoții trăite, ajunge la concluzii privind propria lui viață, propriile acțiuni. De la emoție la gândire, de la gândire la acțiuni voluntare, iată procesul sufletesc pe care îl determină opera literară. Impresiile emotive puternice rămân adânc întipărite în memorie. Ele generează pentru multă vreme gânduri și fapte care contribuie la formarea caracterului cititorului.”

Carte și cititor

Lectura cărților constituie o activitate fundamentală pentru întreținerea condiției intelectuale, îmbogățirea cunoștințelor și a limbajului, pentru cunoașterea indirectă a diferitelor universuri și realități.

Oamenii care au o lectură bogată se deosebesc de ceilalți: experiența de viață este mai temeinică, gama sentimentelor pe care le trăiesc este mai variată, posibilitatea de a înțelege bucuriile și suferințele altora este mai mare. „Nu odată, fermecați de citirea unei cărți ei au simțit că trăiesc aceleași emoții cu eroii povestirii, au plâns și s-au bucurat odată cu ei.”

Când stai de vorbă cu un om care a citit mult, bogăția lui de idei și de imagini te farmecă. Studiile vor forma oameni cultivați și specializa-i într-un anumit domeniu. Cultura însă înseamnă mult mai mult decât specialitatea limitată și ea se formează numai prin activitatea de cititor neîntreruptă.

Cititorul poate fi: pasionat ce străbate fără alegere tot felul de cărți și trăiește din influența și modelul lor, cititorul analist, cititorul cu pasiuni de etalare a cunoștințelor, cititorul filosof cu tendințe de critic de idei, cititorul snob în care literatura devine materie școlară.

Consultarea revistelor și enciclopediilor, a bibliografiei, cititul sintezelor și dicționarelor, studiul cărților reprezintă forme concrete de împlinire a curiozității plăcerii și nevoii spirituale. Întrucât este, după cum s-a spus, „un eveniment al cunoașterii” studiul cărților de către elevi impune organizarea, îndrumarea și supravegherea de către profesori, întocmirea listelor bibliografice, controlul cititului, al lecturii, folosirea acesteia ș.a.m.d.

În timpul lecturii se întinde între cititor și autor o punte; ei se întâlnesc în atmosfera și conflictul povestirii. Cititorul trăiește sentimentele autorului; iubește, se teme, urăște cu el. Se regăsește în personajele din carte, se recunoaște în personajele ei, descoperă gânduri și pasiuni pe care le-a avut, probleme de viață care și lui i s-au pus. Mai mult decât oricare din tehnicile audio-vizualului prin care sunt vehiculate valorile culturii, lectura cărții oferă celui care o parcurge, pe lângă satisfacțiile ce le aduce orice fapt inedit, prilejuri unice de reflecție, de meditație. Ea îndeamnă la introspecție, angajează valori formative care își pun amprenta pe întregul comportament al cititorului. Tocmai de aceea se apreciază că lectura (cărți , reviste, ziare, diverse publicații), ar trebui sa fie una dintre cele mai răspândite și intense activități ale omului modern.

Cum trebuie citită o carte

O carte se poate studia sau citi numai, reținând ceea ce memoria înregistrează fără nici un efort voluntar. Manualele școlare, cărțile de știință necesare instruirii sau specializării cuiva într-un anumit domeniu se studiază.

O carte se citește într-un anume fel, după natura cărții, după obiectivul urmărit. O carte citită numai pentru destindere nu ridică de obicei probleme. Cu totul altfel stau lucrurile cu lecturile făcute în vederea unui anumit scop sau cu cele ce stârnesc un anumit interes. Fiindcă cititorul nu poate reține totul, este nevoit să selecteze, oprindu-se numai la ceea ce îl interesează cu adevărat. Pentru aceea este nevoie de anumite însemnări, de extragerea unor citate, de formularea unor concluzii. Curent se spune: orice carte se citește cu creionul în mână. Adulții folosesc adesea creionul pentru a face sublinieri, adnotări marginale. Procedeul este imitat și de adolescenți și chiar și de copii. Volumele din bibliotecile școlare și publice stau mărturie a acestui mod crud și barbar de a trata o carte.

Sublinierile și adnotările fiind contra indicate, cititul cu creionul în mână are rost atunci când e cu creionul și caietul în mână. E mult mai practic a se nota pe caiet. Cartea trebuie adesea returnată, în vreme ce caietul rămâne.

În școală se practica obiceiul rezumării textelor citite pentru a împiedica uitarea să le pună în umbră. Fără a fi greșit acest procedeu este cel puțin incomplet și dăunător cititorului de bună credință. Rezumând un text, elevul va ajunge la concluzia că singurul lucru important găsit într-o operă este firul narativ, privându-se astfel de bucuria bogăției lecturii. Elevii trebuie obișnuiți să realizeze și observații personale pe marginea textelor citite. Oricât de stângace acestea reflectă modul în care un elev a interiorizat opera respectivă. O astfel de apreciere, chiar conținând mici erori este de preferat uneia reproduse din critica de specialitate.

S-a aflat în urma numeroaselor investigații făcute în școli că numărul elevilor din clasele mici care își fac notări în legătură cu operele citite nu este prea mare. Caietele cu rezumate cerute de profesori se fac adesea formal, alteori se copiază de la alții, iar alteori mai simplu, de pe internet.

Cel mai important este ca elevul să înțeleagă ce a citit, apoi să fie în măsură să deosebească ce este bun, util, instructiv de ceea ce este rău, inutil, dăunător, astfel încât să poată forma o opinie despre cartea citită. Fără acestea lectura unei cărți poate oferi câteva clipe de desfătare, de folosire plăcută a timpului, de alungare a plictiselii, dar fără un prea mare profit moral sau intelectual.

Elevii de vârstă școlară mică lucrează sub îndrumarea directă a învățătorului dar activitatea lor este mai limitată. La această categorie de școlari este util și necesar să se insiste asupra deosebiri esențialului de neesențial, și asupra modului în care ideile desprinse dintr-o lectură se sintetizează într-un rezumat. Trecerea de la rezumate la formarea unei opinii se realizează între vârstele de 12 și 16 ani. În această perioadă se impune o concentrare deosebită a atenției profesorului asupra modului în care citesc elevii, ce rețin din ele, ce își notează. Este perioada de tranziție de la înregistrarea de păreri la formularea ideilor personale.

Însemnările asupra cărților citite trebuie să repete câteva indicații pedagogice elementare: notarea clară a numelui autorului și a titlului cărții, data când a citit-o, considerații și aprecieri asupra conținutului și formei. În legătură cu forma, este recomandabil să se extragă din lecturile făcute expresiile mai puțin obișnuite, unele maxime, proverbe sau zicători, chiar unele idei interesante. Pentru îmbogățirea vocabularului este necesar să se caute în dicționar cuvintele neînțelese în vocabular. Prin extragerea și explicarea lor, cuvintele se memorează fără efort mai ales dacă revin frecvent în cartea respectivă.

Important este ca din fiecare carte să se învețe ceva. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Acest lucru nu se poate obține decât printr-o lectură atentă, prin deosebirea esențialului de neesențial, prin notarea anumitor idei și impresii, prin pătrunderea adevăratului sens al cuvintelor, prin extragerea de expresii și cuvinte mai puțin uzuale.

Particularități de vârstă ale copiilor și specificul literaturii pentru copii

Preocuparea deosebită ce e acordă literaturii pentru copii provine din caracterul deosebit al cititorului căruia i se adresează, din particularitățile d e vârstă ale copilului în diferitele etape de dezvoltare.

Copilul se naște cu un potențial ereditar în ceea ce privește calitățile intelectuale și fizice. Pe măsură ce crește își dezvoltă și perfecționează aceste aptitudini prin influența mediului și a educației. Creierul, baza materială a întregii vieți sufletești , este în perioada copilăriri într-o permanentă dezvoltare. Paralel cu acesta se dezvoltă calitățile psihice, posibilitățile intelectuale ale copilului.

De cum se naște, copilul începe să facă cunoștință cu mediul înconjurător pe calea simțurilor. La început are simple reflexe care devin tot mai complexe până ajung a fi percepții. Copilul nu poate vorbi când se naște, odată cu dezvoltarea gândirii însă apare și vorbirea.

„Nu se poate vorbi despre o literatură scrisă pentru copiii de la 1 an la 3 ani, pentru că în această perioadă copilul abia începe să vorbească, iar gândirea lui e săracă. În această perioadă, copiii răsfoiesc cărțile cu poze. Cărțile cu poze au uneori imagini disparate: pe o față un om, pe alta un animal, pe alta o casă etc. Alteori imaginile sunt înșirate după o idee, cu un fir de acțiune, cu o întâmplare. Mai târziu, în preajma vârstei de 3 ani, copiii sunt atrași de cărți cu poze însoțite de texte, în versuri sau în proză ritmată. Sunt primele producții literare accesibile copiilor.”

Gândirea concretă, bazată pe imagini și senzații directe este formată între 3 și 5 ani. Neputând generaliza sau abstractiza, copilul este atras de culori, de mișcare și de sunete. Pentru această perioadă sunt indicate povestirile despre lumea înconjurătoare, în proză sau versuri. Acestea îl ajută pe copil să depășească limitele înguste ale mediului familial în care trăiesc. Povestirile realiste sau fantastice destinate acestei vârste sunt în general scurte, cu un conflict bine închegat, personaje puține, schițate prin câteva trăsături definitorii, desfășurarea acțiunii este vie, iar umorul și duioșia sunt sentimentele între are oscilează afectivitatea copilului.

În jurul vârstei de 7 ani, ultima parte a perioadei preșcolare, intervine o schimbare calitativă a gândirii copilului. La acest salt se ajunge pe de o parte datorită dezvoltării centrilor de gândire și pe de altă parte acumulării de noi cunoștințe. Copilul trece de la faza intuitivă a gândirii la faza logică și rațională. Acum încep să se consolideze noțiunile, să se înlănțuie asociațiile, să intervină gândirea abstractă.

Între 5 și 7 ani, când se desăvârșește această schimbare calitativă, copii sunt în perioada întrebării de ce? . Acum copilul este curios să afle cauza lucrurilor: de ce plouă, de ce se face zi, de ce se mișcă tramvaiul, de ce zboară avioanele, de ce mănâncă oamenii, de ce se nasc, de ce mor. În această perioadă copiii ascultă cu plăcere povestiri realiste sau povestiri despre fenomenele naturii, despre viața oamenilor de ieri și de azi.

De la 7 la 10 ani, dezvoltarea gândirii copilului continuă cu o intensitate din ce în ce mai mare. Pe lângă basmele care le încântă copilăria, și le stimulează imaginația, copii încep să guste din ce în ce mai mult povestirile istorice, descrierea călătoriilor celebre, povestirile cu caracter științific sau fantastic. Având mai multă putere de asimilare la această vârstă copii încep să fie pasionați de schițe, nuvele și chiar romane scrise pe înțelesul lor. Există riscul ca văzând interesul manifesta de copii pentru lectură să recomande romane de aventuri cu intrigă complicată cum ar fi Cei trei mușchetari de Dumas. Copii nu vor înțelege marea bogăție de idei conținute de aceste cărți valoroase, nu vor înțelege motivația acțiunilor personajelor, nu vor pricepe conflictele personale ale eroilor pentru că puterea lor de înțelegere este încă slabă. Cei mai mulți copii care citesc o astfel de literatură la o vârstă nepotrivită, prea fragedă, sar pasajele de descriere a stărilor sufletești de exemplu și se opresc doar la dialoguri și acțiune. Cu o astfel de lectură copilul fie nu reține nimic, fie capătă o imagine greșită asupra operei. De aceea este bine ca mici cititori să epuizeze mai întâi cărțile destinate vârstei lor, apoi treptat să fie introduși în lume a marilor povestiri. În felul acesta copilul va căpăta cunoștința și experiențele necesare înțelegerii cărților precum și experiența unei lecturi îndelungate.

Perioada 10-14 ani este perioada trecerii de la copilărie la adolescență. Gândirea logică este consolidată, posibilitățile de înțelegere ale copilului sunt multiple, experiența lui este bogată, cunoștințele variate. Preocuparea de bază la această vârstă e cea a viitoarei lui ocupații, a vieții pe care o va duce când va fi mare. În această perioadă a vieții romantismul se manifestă nestingherit. Copiii visează fapte mărețe, sentimente înalte, întâmplări extraordinare în care ei să-și poată dovedi curajul, vitejia, iscusința. Este vârsta marilor contradicții, a veseliei nebunatice, a melancoliei neexplicate, a îndrăznelii dusă până la obrăznicie sau a timidității exagerate. Este perioada marilor pasiuni. Ei se văd călătorind pe un vas prins de furtună în mijlocul oceanului sau pe bordul unui avion rachetă străbătând spațiile cosmosului. Este perioada marilor generozități, a marilor sentimente. Citind romanele lui Jules Verne, sau Stevenson, Jack London sau Wells, copii zboară cu gândul într-o lume în care oamenii sunt îndrăzneți și curajoși. Romanul istoric, romanul de aventuri, povestirile științifice, biografiile oamenilor celebri, schițele, nuvelele și romanele privind viața de azi a popoarelor toate oferă se cu generozitate micului cititor satisfăcându-i pasiunea de cunoaștere și dorința de acțiune.

„La această vârstă lectura poate fi hotărâtoare la formarea caracterului. Aluatul sufletesc este pregătit pentru a fi copt, îi trebuie ultima și cea mai importantă intervenție a educatorului. Această perioadă este deci hotărâtoare în viața unui om.”

Copilul apropiat de vârsta adolescenței caută în cărțile pe care le citește răspunsul la marile frământări sufletești, caută exemple demne de urmat, oameni care să îi impună dragoste și respect, care să îl învețe cum să se comporte în viață. Nu este deci indiferent ce citește copilul. Copilul trebuie ferit de cărțile deprimante care pun viața într-o lumină negativă și tristă. Cunoscându-se influența cuvântului scris asupra unui cititor pasionat, eroii romanelor citite de elevii aflați la această vârstă a primei adolescențe trebuie să fie optimiști, încrezători, perseverenți nu niște învinși, resemnați cu soarta lor.

Aceste note specifice diferitelor etape de vârstă pe care le străbate copilul, sunt deosebit de importante pentru cei ce scriu pentru cei mici cât și pentru cei ce recomandă și îndrumă lectura. Cunoașterea acestor caracteristici trebuie dobândită pe baza unei îndelungi observații a copiilor, a apropierii de ei cu răbdare și tact. Delimitările de vârstă nu trebuie înțelese în mod rigid. Ele sunt simple cadre convenționale create pentru a putea înțelege mai ușor psihologia copilului. Ele nu ne scutesc însă de cunoașterea fiecărui copil în parte, deoarece de la copil la copil există deosebiri foarte mari. Astfel, fără o cunoaștere temeinică a cititorului nu putem recomanda sau îndruma lectura unui copil. Înțelegerea mecanică a tipologiei vârstelor îi face pe unii educatori să greșească.

Creația literară cunoaște câteva genuri deosebit de interesante și captivante pentru copii: printre ele, basmul ocupă primul loc. Dar cu aceiași plăcere citesc copii mai mari cărți de aventuri sau romane istorice. Povestirile cu teme actuale sau poeziile ocupă și ele un loc important în lectura elevilor.

Dezvoltarea culturală a individului

„ Prin însăși natura sa, școala este principala instituție care are ca prim scop formarea multilaterală a personalității elevului.” În școală se realizează în corelație atât instrucția cât și educația, care fără a putea fi separate duc la formarea culturii. Cultura poate fi astfel definită ca „totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire în procesul practicii social istorice, precum și a instituțiilor necesare pentru crearea și comunicarea acestor valori.”

Astfel definită, noțiunea de cultură este extrem de vastă și nu va putea fi niciodată însușită în totalitate de un om pe parcursul vieții sale. Desigur, școala are rolul de a pune bazele formării acestei culturi dar procesul este menit a continua toată viața. Și cum altfel se poate realiza autoeducația decât prin lectură?!

„Acționând nemijlocit asupra cititorilor, literatura influențează viața sufletească a acestora și contribuie la instruirea lor.” Odată cu lărgirea orizontului cultural, literatura contribuie și la însușirea unei limbi mai bogate cu mai multe posibilități de a concretiza gândurile în forme cât mai expresive.

Managementul educațional și dezvoltarea gustului estetic

Lectura în procesul educațional

Școala are privilegiul de a determina în mare măsură devenirea ulterioară a individului, profesia pe care o va urma precum și în mare parte bagajul de cunoștințe pe care individul îl duce cu el mai departe. Astfel, cititorii de cărți cresc pe băncile școlii, și responsabilitatea cadrelor didactice e să aprindă pasiunea pentru lectură în inima micilor potențiali cititori. Profesorii au dificila responsabilitate de a concura mass-media și jocurile de calculator făcând din lectură nu doar o alternativă viabilă ci una de preferat. Nu este nici pe departe o sarcină ușoară dar odată câștigat acest război ce se duce pentru timpul elevilor, putem considera că ne-am achitat de o bună parte din datoria morală față de elevi. Personalitatea multor elevi este deja conturată la sfârșitul școlii, iar tocmai aceasta e menirea organizației școlare formarea personalității elevilor.

O educație completă este cea ce se finalizează cu autoeducația care să dureze toată viața. Astfel, lectura trebuie integrată cu mult mai multă responsabilitate în activitatea didactică.

Clasificarea lecturilor

Adrian Marino, stabilește următoarele modalități de lectură: lectura-informație, lectura – distracție, lectura-refugiu, lectura-plăcere, lectura – cultură, lectura – existență. Lor li se poate adăuga cu eventuale suprapuneri, lectura de întreținere, de îmbunătățire a modului de exercitare a profesiei, lectura ca recreere, divertisment, cale spre cunoașterea culturală sau științifică, ca pasiune a vieții, lectura ca provocare a lecturii, a analizei și creativității, lectura curiozitate etc.

Ca alte forme și împărțiri se pot aminti și lectura-drog, lectura tranchilizant, cu valori terapeutice. Există așa cum s-a spus de către specialiști, riscuri provocate de lectura malefică, lectura evazionistă, lectura haotică. Dușmani ai lecturii-lectură sunt și lectura-drog, lectura – xenofilică, lectura oblică, lectura sporadică și nesistematică, lectura aparentă, lectura în condiții fizice dăunătoare, etc. Acestea, evident trebuie combătute, evitate, lectura fiind oricând efort, meditație, spor de cunoaștere, paginile cărților exprimând coerența unei gândiri și impunând recunoașterea și asimilarea ei.” Lecturile elevilor se pot grupa însă în trei mari categorii: lecturi obligatorii, lecturi suplimentare(facultative) și lecturi extrașcolare.

Lecturi obligatorii

Sunt stabilite prin programele școlare și sunt în mare parte cuprinse sau discutate în manuale. Se urmărește stabilirea unui contact cu diverse creții literare și deprinderea de a analiza cuprinsul unor opere literare. La clasele de gimnaziu aceste opere sunt de întindere mică, iar la liceu lectura obligatorie are un volum mai amplu. Cel mai important lucru e ca profesorul să acorde o atenție deosebită lecturilor obligatorii convingându-l pe elev că studiul după notițe, manual sau faimoasele referate de pe internet nu este suficient. Pentru a preveni o muncă formală profesorul nu trebuie să accepte a-și desfășura activitatea de predare a textelor mai lungi fără ca acestea să fi fost citite integral de elevi.

Lecturi facultative

Nu constituie o obligație ci o recomandare ce are în vedere familiarizarea elevilor cu cele mai reprezentative creații literare. „Cunoașterea din lectură a altor opere decât cele analizate în clasă asigură nu numai orientarea generală în literatura română ci și o mai bună înțelegere a capitolelor de istorie a literaturii predate în orele de curs. Pentru reușita lecțiilor de literatură din clasă, trebuie desfășurată o intensă activitate în afara clasei.”

Pentru a crea un condiții optime lecturii, profesorul trebuie să stârnească interesul elevilor, să ofere lista din timp, să acorde un spațiu în cadrul orelor pentru a evalua. Un bun criteriu pentru stimularea interesului îl reprezintă provocarea de discuții contradictorii pe marginea unei lecturi suplimentare.

Lecturi extrașcolare

Dacă lectura obligatorie și cea suplimentară sunt evaluate de profesor nu același lucru se poate spune despre lecturile extrașcolare. Acestea ar trebui însă verificate deoarece dacă literatura poate fi o bună călăuză, tot ea poate fi un rău sfătuitor. De felul cum profesorul știe să canalizeze lecturile elevilor depinde atitudinea și comportamentul lor de mai târziu.

Ceea ce elevii aleg să citească fără a li se fi cerut spune foarte multe despre structura lor interioară, despre preocupările, frământările și de ce nu, gusturile lor. Un elev a citit spre exemplu Ion de Liviu Rebreanu, și dacă această carte de la lectura obligatorie a atins o coardă sensibilă în sufletul lui, va citi și Ciuleandra de același autor, când o va găsi pe rafturile bibliotecii.

Promovarea lecturii

O secvență foarte importantă în stimularea interesului pentru lectură și formarea de cititori pasionați este legată de felul în care se recomandă ce să citească și cum să citească. Pentru a preveni receptarea ca obligativitate a lecturii particulare se va stârni curiozitatea elevilor în diferite feluri: nu se va da lista anuală la începutul semestrului I , ci se vor stabili titluri pe 2-3 săptămâni; va face prezentarea unor cărți în așa fel încât să ambiționeze elevii în achiziționarea și lecturarea lor; va povesti incomplet momente ale unor narațiuni, lăsând elevilor un semn de curiozitate în finalizarea întâmplărilor; va caracteriza unele personaje, îndemnând elevii la căutarea independentă, prin lectură integrală, a locului acestora în narațiune, a relațiilor cu alte personaje; va recita una sau două strofe dintr-o lirică sau poem liric, îndemnând elevii la realizarea integralității textului; va controla fișele de bibliotecă ale copiilor și va vedea bibliotecile lor personale. Pentru organizarea și desfășurarea îndrumării lecturii suplimentare a elevilor, se vor putea folosi ca metode, la clasele I și a II-a, citirea expresivă și povestirea.

Începând cu clasa a III-a, elevii vor realiza într-un caiet de lecturi suplimentare, însemnări personale asupra celor citite . În acest caiet, elevii vor nota titluri, autori, citate, vor povesti, vor înregistra numele personajelor, vor caracteriza sumar unele personaje, își pot exprima părerea asupra unor fapte, personaje, expresii literare. Este important ca asemenea notații să fie verificate periodic de către învățător, făcând aprecieri stimulative, spre a determina elevii să-și formeze un stil de afișare, selectare și înregistrare a informațiilor acumulate din cărți.

Valorificarea textelor literare în serbări școlare , montaje literare, șezători literare, teatru literar, procese și jocuri literare, constituie nu numai o splendidă activitate artistică, ci și o formă de cunoaștere a cat mai multor opere literare.

Popularizarea cărților este o formă esențială de stimulare a interesului pentru alcătuirea unei biblioteci personale, de formare a dragostei pentru carte, pentru citit. Popularizarea cărților se face prin: vizitarea bibliotecii; organizarea de întâlniri cu scriitori; organizarea de expoziții de cărți; medalioane literare; participarea la spectacole de teatru; vizitarea librăriilor.

Publicarea creațiilor artistice ale elevilor la gazeta de perete a clasei, în reviste pentru copii, în revista școlii este o altă metodă în stimularea interesului pentru lectură.

Efectuarea tabelului cu evidența lecturii elevilor și afișarea lui în clasă va stimula concurențial cititul cărților. Văzând ce și cat au citit colegii, elevii se vor ambiționa să aibă în dreptul numelui lor cat mai multe și variate texte lecturate.

Lectura suplimentară a elevilor este un excelent suport pentru realizarea obiectivelor citirii. Iubirea pentru carte se formează în mod sistematic, cu multă răbdare și îndrumare. Este cea mai frumoasă achiziție a elevului care se exprimă, ca aleasă satisfacție, pentru întreaga viață. Cititul cărților devine o utilă formă de recuperare a timpului și un excelent prilej de fascinație.

Strategia lecturii

„Predarea literaturii române în liceu dezvoltă cercul de cunoștințe însușite în școala generală, continuă cultivarea gustului pentru literatură, formează la elevi posibilitatea de a stabili criterii ferme de selectare a marilor valori cu care să se opereze în procesul lecturii.”

Cuvântul în codul lecturii

Lectura operei literare înseamnă a analiza și interpreta specificul literaturii de a comunica prin limbaj un mesaj estetic. Cititorul este invitat să trăiască în spațiul lecturii experiența sa de viață, devine re-creator al textului pe care l-a citit. Lectura este prin urmare „un eveniment al cunoașterii” și presupune „un mod de a situa opera, de a stabili elemente disjunctive suplimentare (necesare) de a epiciza textul, …, de a privi dintr-un unghi epic toți factorii de creație angajați și în actul interpretării.”

Ca orice sistem de comunicare, literatura își transmite mesajul codificat într-un sistem de semne estetice. Codul artistic al operei literare se exprimă prin cuvânt. Lectura deci trebuie să aibă în vedere faptul că literatura are o anumită atitudine față de cuvânt. Cuvântul nu e doar un mijloc de comunicare ci un mijloc artistic. Elevii trebuie antrenați să deosebească limbajul artistic de cel comun și de cel științific. Explorarea operei literare începe de la cuvânt.

Opera literară și nivelele receptării

Opera literară deține mijloace specifice de cunoaștere a lumii raportată la om. Astfel, opera literară are atât caracter cognitiv cât și formativ. Literatura nu este altceva decât o modalitate de comunicare și de emitere a unor mesaje într-un limbaj specific. Receptarea operei solicită atât spiritul creator al cititorului cât și gustul pentru lectură al acestuia. Nivelele estetice ale interesului artistic stabilite de Iustina Itu, sunt următoarele:

Trăirea elementară a conținutului operei receptare senzorială și emoțională

Receptarea textului ca structură artistică

Posibilitatea de apreciere estetică

Tehnici de lucru cu cartea

Prin munca independentă a elevului cu cartea se organizează studiul literaturii ca un act de cunoaștere, deoarece elevii sunt angajați în descoperirea, analiza și interpretarea fenomenului literar.

„Familiarizarea elevilor cu cartea, ca instrument al muncii intelectuale se realizează la nivelul ciclului gimnazial când se trece de la prima etapă a lecturii (etapa sensibilizatoare), la cea de-a doua etapă(lectura studiu, concretizată în însemnarea celor citite). Încă din ultima clasă de gimnaziu, elevul trebuie acomodat cu diverse forme de extragere a cunoștințelor dobândite în cursul lecturii, cum ar fi: teza, planul, rezumatul, conspectul, extrasul și nota de studiu.”

În clasele liceale se poate lucra cu fișa de studiu completă. Deși tehnica elimină tot mai mult puterea documentului scris manual în favoarea celui informatizat, va mai trece ceva vreme până va fi eliminat pe deplin utilitatea fișei de lectură. Desigur există o variantă mai la îndemână de a realiza fișele de lectură, pe calculator. Dintre avantajele lucrului cu calculatorul putem aminti: ușurința cu care se pot organiza documentele, arhivarea acestora nu mai se face manual ci după un program bine pus la punct, astfel fiind mult mai ușor de găsit un document. Tot între avantajele electronicii amintesc și posibilitatea utilizării diverselor citate extrase pe fișe fără a fi necesară rescrierea, doar utilizând tastatura. Fișele electronice pot fi completate, modificate, îmbogățite prin simpla adăugare de informații.

Astfel, fără a elimina fișele de lectură, ci îmbrăcându-le doar în altă haină, mai eficientă și mai modernă, le putem clasifica astfel: fișe conspect, fișe cu citate, fișe referitoare la arta compozițională, fișe cu observații asupra vocabularului, fișe ce cuprind aspecte ale stilului, fișe cu observații asupra versificației, fișe cu citate și comentarii din bibliografia critică, fișe de cercetare și dezbatere a unei teme propuse de profesor sau de elev.

Textul literar un pretext al vieții extrașcolare

Studiul textului literar prin metode de stimulare a muncii independente este forma de bază a organizării procesului de receptare a literaturii în școală. Există posibilități de valorificare a fișelor de lectură în organizarea unor activități extrașcolare complementare. Aceste activități, menite să țină ocupată mintea elevilor cu lucruri de valoare într-o societate care oferă și așa destul de mult chiar dacă doar stai și privești sunt următoarele: cercul literar, revista literară și excursiile literare.

Vom trata pe scurt doar aspectul revistei literare, pe motiv că ține de orgoliul fiecărei școli de a avea o revistă proprie, și de orgoliul elevilor de a-și vedea numele publicat. Fiind la vârsta în care personalitatea se dezvoltă și are nevoie de un reper solid în aprecierea celorlalți e de dorit ca profesorul să ofere posibilitatea de a se remarca făcând lucruri care-și pun amprenta în mod pozitiv pe dezvoltarea lor ulterioară. Astfel, revista devine o bună pistă de lansare a talentelor artistice, la vârsta liceală. Elevii pot fi încurajați să publice note de lectură pe marginea unor cărți citite, comunicări științifice sau chiar propriile creații literare.

Obstacole în calea dezvoltării obiceiului de a citi

Motivația lecturii este diversă, specifică și nespecifică, dar educabilă și lectura este concurată adesea de alte activități.

Deși se cunosc și la nivel de teorie se afirmă beneficiile lecturii asupra cititorilor, se pot număra tot mai puțini cititori în devenire ieșind despre băncile școlii, comparativ cu anii trecuți. Cauzele sunt multiple, și tot mai atractive. Se constată că invazia mass-media si a tehnologiilor ultraperformante ne tine departe de carte. Sincer vorbind, invazia mass-media și a tehnologiilor ultraperformante ne depărtează infinit de CARTE deși nu vor putea înlocui CARTEA niciodată…chiar dacă prin intermediul lor o putem „ privi “…

Mass-media

Odată cu dezvoltarea artelor audio-video licitația pentru timpul elevilor e tot mai acută. Există o dependență pe care o creează atât vizionarea de filme, ascultarea muzicii cât și simpla vizionare a programelor tv, fără nici un scop prestabilit. Este mai ușor să se stea în fața televizorului și să se urmărească un film de acțiune decât să se răsfoiască o carte. Filmul aduce imagini, sunete, efecte speciale tot mai apreciate azi. Există o ierarhizare a filmelor în funcție de calitatea realizării, există premii ce răsplătesc o anume prestație. Elevii sunt astfel tentați să fie martorii unei industrii foarte profitabile pentru cei ce o realizează. Există așadar o presiune dar și un răspuns pe care televiziunea îl oferă curiozității copiilor. Fără a nega aspectele pozitive ale mass-mediei, țin să menționez că și aceasta, ca orice lucru luat în abuz creează dependență. Elevii găsesc cu greu timp rămas neocupat de televizor pentru a-și face temele obligatorii.

Un alt efect negativ este vizionarea filmelor realizate după cărți cerute la lectura obligatorie, pentru a se familiariza cu subiectul romanului putând astfel renunța la lectură. Chiar dacă realizarea acestora este bună, nimic nu poate înlocui textul scris.

Revoluția IT

O afirmație care mi-a atras atenția pe internet: „ Eu citesc mai puțin. Prietenii mei citesc mai puțin. Copiii prietenilor mei nu citesc mai deloc – jocurile pe calculator, bata-le vina. Cum ziceam, alte valori pentru care avem nevoie de altă informație sau de informație pe căi mai rapide fiindcă trăim ceva mai precipitat decât de obicei. Prioritățile se schimbă odată cu ritmul.” Dacă în urmă cu treizeci de ani, computerul era un accesoriu de lux, azi aproape fiecare puști este mai în măsură decât părinții lui să utilizeze un calculator. Indispensabil în dezvoltarea științei și în formarea unei culturi generale vaste, folosit în mod abuziv la o vârstă mică, calculatorul, în mod paradoxal, limitează copilul în devenirea lui. Jocurile pe calculator practicate sub supravegherea părinților și limitate în timp pot ajuta la dezvoltarea atenției și a inteligenței. Consumate în exces însă fură timpul elevilor și le oferă o dimensiune alternativă vieții privându-i de contactul direct atât cu oameni cât și cu valorile culturii, printre care la loc de cinste situându-se cartea.

Anturajul

„Spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun cine ești!” spune vechiul proverb. Și acest fapt e incontestabil. Anturajul își pune adânc amprenta asupra fiecăruia. Elevii nu citesc deoarece ascet lucru nu e practicat nici de prietenii lor. Se creează astfel o serie de relații de interdependență care afectează negativ dezvoltarea elevilor. Psihologii evidențiază tot mai mult impactul puternic pe care îl are anturajul asupra elevului de vârstă școlară. De la încercarea de a se adapta până la conformarea la nivelul grupului de prieteni, un ele va face tot mai multe concesii pentru a fi acceptat. Astfel, dacă mentalitatea modernă a eliminat lectura ca alternativă a petrecerii timpului liber în defavoarea altor lucruri, e lesne de înțeles că aceasta e o cauză a lipsei interesului de a citi la elevi.

Lipsa motivației și a recomandărilor

Unii nu citesc pentru că nu îi îndrumă nimeni, alții pentru că nu au o motivație. Din păcate textul tipărit nu numără doar cărți de valoare care îmbogățesc cultura celui ce-și face timp să le răsfoiască. Există și literatură de duzină fiind astfel imperios necesară îndrumarea lecturii elevilor. Ei nu sunt în măsură să selecteze. Au nevoie de cineva care să cunoască atât temperamentul potențialului cititor, gusturile și preferințele acestuia cât și cărțile care i se potrivesc. Un astfel de îndrumător va ști să motiveze și să recomande astfel încât elevul să își formeze gusturi literare de valoare.

Lipsa resurselor financiare și de timp

Din păcate, puterea de cumpărare este tot mai scăzută iar prețul cărților tot mai ridicat. Explozia de edituri a adus și o explozie de prețuri, puțini mai permițându-și să achiziționeze cărți. Desigur, anticariatul reprezintă o opțiune care își are minusurile ei. De la starea precară a cărților la timpul necesar căutării anumitor autori sau volume, la prețul piperat al celor ce sunt într-o stare mai bună, toate acestea sunt obstacole în calea obiceiului de a citi.

Acestora li se adaugă și timpul tot mai limitat al tuturor, de la părinți la elevi, toți sunt într-o permanentă criză de timp. Societatea își solicită mai mult ca oricând cetățenii astfel că timpul liber este adesea insuficient pentru odihnă.

Apar însă și alte neajunsuri în calea lecturii care sunt mult mai greu de înlăturat: mediocritatea, lenea, dezordinea, delăsarea, inconștiența, pendularea între confort și efort. Literatura stă în relație relevantă cu viața. Există legătură strânsă între rezultatele elevilor la învățătură, lectură și înclinații înspre autocunoaștere și înțelegerea cerințelor și preferințelor, aptitudinile, interesele, succesele și munca intercondiționându-se.

Contracararea obstacolelor

„Sunt unii oameni pentru care lectura a devenit o deprindere de viață, oameni care renunță la orice altă desfătare pentru un colț liniștit în care să poată citi o carte. Aceștia sunt oamenii de cultură, adevărații intelectuali, indiferent dacă au trecut prin școli superioare sau și-au format ei singuri cultura.”

Radioul, filmul sau televiziunea, mijloace tehnice moderne de răspândire a cunoștințelor, nu pot înlocui calea cea mai sigură către cultură, care este lectura atentă, harnică și îndelungată. Această deprindere de cititor nu se capătă la naștere ci numai printr-o educație îndelungată.

Însă mai sunt cititori, ceea ce înseamnă că toate obstacolele în calea lecturii pot fi în cele din urmă depășite. Odată depășite obstacolele, lectura va deveni parte intergrantă a vieții școlarului, iar mai târziu a adultului care se va bucura de o vastă cultură generală.

În vederea contracarării acestor efecte la nivelul școlii vom aminti câteva remedii:

O bună cooperare între școală și familie. Părinții trebuie să fie un sprijin activ în formarea interesului pentru lectură, limitând timpul petrecut cu mass-media

Transpunerea profesorului în rolul de animator și stimulent al lecturii pentru elevi, dezvoltarea unei valențe mai apropiată a relației profesor-elev, o relație de încredere și cunoaștere

Promovarea lecturii ca o alternativă la fel de captivantă ca filmele sau jocurile pe calculator prin evaluarea lor în mod atractiv

Organizarea de activități extrașcolare menite să introducă elevul într-un mediu cultural care să îl tenteze să citească, de exemplu: "Locul în care prinde viata cartea"- (vizita la tipografie) sau "Cum alegem o carte"- (vizitarea unei librarii); Întâlnire cu autorii unor cărți pentru copii; "Cartea vesela" – o zi în care se citesc texte amuzante, ghicitori etc. "Astăzi citim…reviste"

Iată cum se cere organizată munca în echipă a profesorilor și părinților pentru ca împreună cu cărțile bune să conducă elevul pe tărâmul culturii, al artei și literaturii pentru ca acesta să învețe să acorde timp, spațiu și preț poeziilor lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, romanelor lui Camil Petrescu, Mircea Eliade și Liviu Rebreanu, teatrului lui Ion Luca Caragiale, și apoi ca adult să revină, să redescopere, să cerceteze cu criterii învățate și asumate, frumusețea unică a faptelor artistice, care nu admit trunchieri și cer reîntoarceri, adaptări, condiții de citit, corecții pe parcursul lecturii, aprecieri, mutații pentru a păstra nealterată prospețimea și unitatea receptării și specificul textelor.

Evaluarea lecturilor

Este greu de perceput o bună îndrumare a lecturilor elevilor fără un control eficient, în baza căruia se pot lua măsuri. Evaluarea lecturilor trebuie să aibă în vedere și ferirea elevilor de lectura neadecvată vârstei, cât și evitarea unei lecturi inaccesbile la o anumită vârstă. Astfel, evaluarea poate fi preventivă și documentară.

Se recomandă ca evaluarea lecturii să fie realizată pe întreg parcursul anului școlar. Se poate începe cu un chestionar care să reliefeze măsura în care elevii au citit pe parcursule vacanței, cât și ce anume au citit. E important de aflat de asemenea de unde au procurat elevii cărțile respective.

Un alt mijloc eficient de evaluare este verificarea fișelor personale. Elevii trebuie să deprindă lucrul cu fișa de lectură.

Se poate folosi de asemenea tehnica pașilor mărunți în verificarea lecturilor, și anume analizarea împreună a unor fragmente din operele lecturate apoi reintegrarea acestora în întreg. Un renumit didactician modern, Langers presupune lectura prin patru tipuri de relații cititor-text:

a păși „din exterior” în a explora lumea textului

a fi „în interior” și a explora lumea textului

a păși înapoi și a „regândi” datele cu care ai pornit la drum

a ieși din lumea textului și a regândi, a obiectiviza experiența

Operele care se pretează la acest gen de analiză, sunt romanele Moromeții, de Marin Preda, Ion, al lui Liviu Rebreanu, și Amintiri din copilărie de Ion Creangă. Cu aceste metode fișele vor putea să indice o lectură personală, o percepere corectă a textului studiat.

O altă metodă de evaluare a lecturilor este „jocul de rol”. Se aleg fragmente scurte, preferate de elevi și se citesc pe roluri. Profesorul are datoria de a selecta fragmentele si de a le multiplica. De asemenea tot el va numi cine ce rol interpretează, în funcție de talentul fiecărui elev. Pentru a se evalua în ce măsură au parcurs textul lecturat, se poate cere elevilor să continue textul sau să redea începutul pasajului.

„Un profesor care este exigent față de sine și față de elevi, dorește ca aceștia să aibă <Dosare de lectură>. Acestea trebuie să conțină:

prezentări de carte, liste de întrebări și răspunsuri pe marginea uni text, o colecție de citate reprezentative pentru text;

comentarii, secvențe de comentarii ale unor fragmente preferate, rezumate, fișe de identitate a personajelor, caracterizări de personaje, texte rescrise prin parodiere, prin modificarea perspectivei, prin modificarea unei secvențe,

file din jurnalul de lectură, interviuri imaginare cu personajele, scrisori adresate personajelor, monologuri imaginare ale unor personaje, scenariul posibil al unei ecranizări de text;

o bandă desenată ce reprezintă un episod reprezentativ din test, un proiect de copertă al unui text, ilustrații pentru un text literar studiat sau lecturat.”

Astfel, vechiul și monotonul caiet de lectură poate îmbrăca o haină mult mai atrăgătoare și mai incitantă.

Un alt mod de control al lecturilor e reprezentat de alocarea în cadrul orelor de limba română a cinci minute pentru discuții, în special când subiectul lecției de literatură poate fi corelat cu subiectul unei lecturi suplimentare.

Cartea la toate nivelele învățământului

„Cărțile își au soarta lor. Dar această soartă, când numai depinde de creator depinde de cititor. În școală soarta cărților depinde de profesor și elevi. Acasă de părinți și copii. Lecția de citire se împlinește în timp, la școală și acasă, cu răbdare, în viață. Oricum deprinderea de a citi se școlarizează, pentru a depăși anecdotica și factologia și a ajunge la semnificația profundă a mesajului cărților, la înțelegerea modului de producere a textului.”

Așa cum și statutul de cititor e formează în etape și pașii în lumea cărților sunt treptați, fiecare vârstă școlară având înțelegerile și acumulările sale. Cu toate că în principiu, elevii pot citi orice, la vârsta școlară mică nu înțeleg orice.

Copilul, cu puterea lui de imitație, simte de timpuriu atracție pentru cărți dacă îi vede și pe părinți citind cu pasiune. Atrași la început de imagini, copii descoperă încet, încet minunile pe care cărțile le conțin și rămân legați de ele pe viață. Începutul lecturii pentru copii nu poate fi făcut cu orice carte. E deosebit de important a se ține cont de particularitățile de vârstă ale elevilor.

Grădinița, împrietenirea cu cartea

Încă de la vârsta de 3-4 ani, copiii pot fi obișnuiți cu cărțile. Educatoarele trebuie să ofere copiilor cărți mari cu fotografii puternic colorate, să îi supraveghează cu atenție să nu rupă foile, să îi obișnuiască să răsfoiască și să insiste asupra imaginilor care le plac mai mult. Copiii vor ajunge să prețuiască cărțile pentru minunile care le cuprind, să le cunoască după copertă, ba uneori să rețină numele autorilor amintiți într-o doară de educatoare când voiau să deosebească o carte de alta.

Dar cea mai eficientă metodă de a face copii să îndrăgească cartea este prin lecturarea poveștilor. Copii sunt pasionați de povești. Ei ascultă înregistrări, lucrează cu pliante și cărți de colorat, se uită la cărți cu imagini multe și texte scurte. Dialogul cu obiectele este viu, trăirile sunt puternice.

„Dacă folosind această sănătoasă pasiune, le vom arăta copiilor că poveștile sunt cuprinse în cărți și dacă le vom arăta copiilor că poveștile sunt cuprinse în cărți, și dacă le vom citi pe cele mai frumoase, ei vor îndrăgi cărțile și le vor arăta toată recunoștința lor.”

Fără îndoială că la 5 ani, cunoașterea și preferințele lor pentru anumiți autori ar fi prematură, dar copilul ține minte fără greș fiecare carte, și dacă i se spune odată numele celui ce a scris-o el îl va reține și îl va folosi ori de câte ori va face referire la acea carte. Părinții care acordă atenție acestei pasiuni a copiilor și care își pierd din când în când câte o jumătate de oră citindu-le expresiv câte o poveste realizează un lucru de o însemnătate deosebită: cultivă de timpuriu la copii lor deprinderea lecturii.

Principala apropiere de carte este prin intermediul adulților care îi facilitează drumul. Poveștile citite expresiv de educatoare sau de părinți fac din lumea copilului un univers fabulos în care se poate întâmpla orice.

Poveștile care au cea mai mare trecere la această vârstă sunt cele ale căror eroi sunt animalele. Firea acestor personaje e mai ușor de înțeles pentru cei mici, iar conflictele și ele sunt mult mai simple. Animalele reprezintă pentru copii o lume cu un farmec deosebit. La această vârstă, ei au reușit să le identifice și să le individualizeze. Se creează așadar o lume de personaje atipice, apropiate din acest punct de vedere de personajele fabulelor: lupul este lacom și crud, dar poate fi păcălit ușor din cauza prostiei lui. Vulpea e rea și șireată, dar uneori tocmai această șiretenie îi aduce pieirea. Cocoșul e veșnic treaz în fața primejdiei și gata de luptă, iar iepurele e cumsecade, dar neîndemânatic și fricos.

Astfel trăirile sufletești sunt elementare și polarizate spre extreme bunătate sau răutate, omenie sau fărădelege, prostie sau deșteptăciune. Sentimentele sunt la fel: bucurie sau tristețe, dragoste sau ură. Așa cum personajele sunt fixate pe una sau două coordonate, acțiunile sunt și ele reduse la câteva episoade simple care se repetă de obicei fără o modificare esențială.

Basmele cu animale redau aspecte din viață, reale dar elementare și reprezintă oarecum „un abecedar al conflictelor și sentimentelor omenești” cum îl numea Ilie Stanciu . Acesta e motivul pentru care sunt atât de apropiate de puterea de înțelegere a copiilor.

Ciclul primar – fascinația basmelor. Metode de acomodare cu lectura.

Metode de acomodare cu lectura

Învățătoarea, percepută adesea ca a doua mamă a copiilor, are menirea de a face atât școala cât și învățatul și cărțile să pară atractive și prietenoase. Dacă va avea simț pedagogic și tact în a se apropia de copii, dacă va ști să prezinte în culori vii și fascinante cărțile, va reuși să pună la bazele formării intelectuale ulterioare a copilului cartea, cea mai neprețuită comoară.

În clasă, trebuie să existe ore special dedicate lecturii, învățătoarea să le prezinte cărți, să le arate imagini, să le citească expresiv.

Unii părinți care deși își înțeleg rolul de parteneri în educarea copilului și implicit în formarea gustului pentru lectură al acestuia, încetează a mai citi povești odată cu etapa primilor ani de școală, pe motiv că micuțul își poate citi singur. În perioada în care atenția lui se concentrează pe descifrarea semnelor, cititul nu reprezintă nici pe departe o plăcere. Până ajunge la capăt, el uită începutul. Aici intervine adesea descurajarea în procesul lecturii. În această perioadă părintele trebuie să continue el să îi citească cu glas tare, fie bucăți din manual, fie povești și povestiri.

Rolul părintelui este așadar acela de a îndeplini acasă munca individuală cu copilul, de a reciti acasă ce s-a citit frontal la clasă de învățătoare. Mijloacele pe care un părinte le are la îndemână sunt numeroase; el poate începe o lectură, citindu-i cu voce tare copilului; dintr-un motiv sau altul întrerupe lectura. Cel mai probabil, copilul mânat de curiozitate, va citi singur mai departe. Sau citim fără teama că s-ar plictisi de mai multe ori aceiași povestire. În momentul în care părintele nu mai are timp să îi citească, copilul va citi singur povestirea-i preferată.

Pentru a menține gustul copilului pentru lectura independentă atât învățătoarea cât și părinții trebuie să acorde atenție sorită lucrărilor care vor fi alese să reprezinte lectura copilului. Trebuie selectate numai lecturi reușite din punct de vedere literar și accesibile puterii lui de înțelegere. O povestire lungă și plictisitoare în care va da la fiecare pas de cuvine lungi și neînțelese îl va plictisi și-l va descuraja pe viitor în citirea altor cărți. Un rol important în recomandarea cărților elevilor din ciclul primar îl are și aspectul grafic al volumului și calitatea hârtiei. Pentru primele clase e indicat să se aleagă cărți tipărite cu litere mari, cu multe imagini, pentru ca micul cititor să se oprească și admirând imaginile să recunoască în ele aspecte din textul citit. Aceste opriri mu au doar rolul de a odihni ci si de a da prilej copilului să mediteze asupra celor citite.

Învățătoare și părinții nu trebuie să accentueze cantitatea lecturilor; nu numărul cărților citite contează ci felul în care sunt citite și ce rămâne în urma parcurgerii cărților. Pentru a obișnui copilul să rețină și să se gândească la cele citite, i se va cere să povestească ce a citit cu pretextul că nu am cunoaște trama sau că am uitat fragmente importante. Nu se va interveni imediat în povestirea copiilor corectând eventualele greșeli de exprimare și erori de conținut. Povestirea schematică a copilului, chiar cu greșeli de acțiune demonstrează felul în care a receptat el narațiunea. Simplul fapt că a descifrat textul reprezintă un progres uriaș. Intervențiile adulților se vor face abia la sfârșitul povestirii.

Uneori e bine să se citească împreună cu copilul pasajele cheie pentru a deprinde arta de a reveni asupra celor citite. Rolul cadrului didactic este de a-l deprinde pe micul cititor să caute în dicționar cuvintele necunoscute deoarece nu e bine să se treacă peste cuvintele neînțelese. De asemenea copilul va fi învățat să redea narațiunea împrumutând din limbajul bogat și expresiv al cărții. Sărăcia exprimării este un adevărat flagel în învățământul românesc.

O greșeală de evitat: transformarea lecturii în obligație. Acest fel de a aborda lucrurile îl va îndepărta pe copil de carte, determinând rezistență.

Până prind dragoste de lectură, elevii claselor primare trebuie îndrumați în alegerea timpului indicat pentru a citi. Din cauza supraaglomerării la materiile de școală, le rămâne prea puțin timp liber. Inserând lectura în timpul acesta va deveni o corvoadă, ceva ce va aglomera și mai mult mintea copilului. Odată stârnită flacăra lecturii, elevul îți va organiza singur prioritățile acordând cărții un loc de frunte, în detrimentul materiilor care necesită o pregătire minuțioasă.

Basmul, lectura preferată a copiilor

„Din cele mai vechi timpuri basmul a încântat copilăria atâtor generații. El a făcut să vibreze inimile ascultătorilor cu sentimente înalte de devotament și iubire, de dreptate și de adevăr; el a exprimat întotdeauna năzuințele popoarelor pentru o viață mai bună, fericită.

Îmbinarea realului cu fantasticul încântă pe copii. Ea răspunde visului și imaginației lor atât de active.”

Construcția basmului bazată pe o schemă tradițională, împarte personajele în două grupe: binele avându-l ca erou pe Făt-frumos, și răul având ca protagoniști, balauri, zmei și alte personaje lipsite de frumusețe fizică dar mai ales sufletească. Acest forțe antinomice, mereu în opoziție și mereu în confruntare aduc de fiecare dată biruința binelui.

Acțiunea basmului plină de întâmplări neașteptate îl câștigă pe copil din prima clipă. Basmul e o școală a înaltelor sentimente omenești. Copilul care ascultă sau citește un basm, trăiește cu intensitate maximă nu doar momentele acțiunii ci și sentimentele personajelor. Simpatia și compasiunea pentru cei care suferă, entuziasmul pentru îndrăzneala și devotamentul vitejilor, emoția și bucuria pentru reușitele lor, iată doar câteva sentimente din gama complexă ce o naște în sufletul lor lectura basmului.

Lectura basmului trebuie valorificată de adulții care îi îndrumă pe copii. Învățătoarea și părinții trebuie să urmărească prin întrebări să afle ce efect are basmul asupra lor. Se poate urmări în ce măsură basmul contribuie la dezvoltarea imaginației, în ce măsură atitudinea lor față de cele din poveste îi afectează. E bine de asemenea ca părinții și învățătoarea să ofere copiilor posibilitatea de a descrie cadrul în care se desfășoară acțiunea basmelor.

În ciclul primar copii au o atenție deosebit pentru basmele care le-au încântat imaginația la grădiniță: basmele animale. Astfel, nu ar trebui să lipsească din lectura lor Capra cu trei iezi de Ion Creangă, Ursul păcălit de vulpe, Motanul încălțat.

Gimnaziu – aventuri în lumea cărților

După ce au luat parte la luptele și biruințele lui Făt-frumos, după ce au simțit cu Cenușăreasa și Scufița Roșie, după ce s-au bucurat de soarta de pe urmă a Albei ca zăpada, e timpul să se treacă la nivelul următor. Copilul este pregătit să intre în vârtejul romanelor de acțiune. Curajul, acțiunea, îndrăzneala, călătoriile, subiectele istorice sunt preferate de copii claselor V-VI.

Este vremea ca lectura suplimentară să deschidă noi orizonturi imaginației și să fascineze copilul cu emoții și trăiri intense, e vremea să se simtă cireșar, mușchetar, Robinson Crusoe, mohican … Profesorul are menirea dificilă de a alege și recomanda cele mai atractive cărți. Desigur trebuie să comunice elevilor și frontal, tuturor aceiași listă dar și individual, să recomande în funcție de temperamentul și preferințele fiecăruia cu ce anume să înceapă. Altfel există riscul de a-i pierde printre titlurile cerute.

Este timpul ca elevii să facă cunoștință cu personajele lui Jules Verne, să pătrundă în fascinanta lume a aventurilor. Lecturând aceste cărți vor dobândi cunoștințe științifice, istorice, geografice. Cunoștințele științifice sunt legate organic de povestire. Jules Verne ține cititorilor săi adevărate lecții de geografie și istorie, de fizică și chimie. Din explicațiile sale atrăgătoare și din interesul pentru soarta călătorilor, cititorii își însușesc tainele aeronauticii și ale navigației. Tot acum e bine să intre în scenă și mușchetarii lui Dumas și astfel cultura generală a copiilor primește și elemente de istorie a Franței.

Din cărțile cu aventuri cititorii află cum se pot recunoaște pe gheață sau pe nisip urmele lăsate de oameni și animale, cum trebuie pândit vânatul, cum se salvează un om de la înec, cum se îngrijește un rănit sau un bolnav, cum se întinde un cort sau cum se sapă o colibă în zăpadă. Sunt lucruri care îi pasionează pe copii la această vârstă și care măresc încrederea lor în facultățile deosebite ale inteligenței și îndemânării omenești.

Asemenea acțiuni îndrăznețe nu pot fi întreprinse decât cu oameni cu însușiri deosebite, cu caractere tari, gata oricând de orice sacrificiu pentru atingerea scopului urmărit. Acești oameni inspiră încredere și simpatie. Cu ei te simți bine și în siguranță, în jurul lor radiază optimismul și speranța.

Personajele lui Jack London sunt și ei oameni cutezători. Marinari sau vânători porniți pe întinderile nesfârșite de apă, sau de gheață, pe bordul unor vase cu pânze sau sănii trase de câini, ei duc o viață grea și periculoasă, luptând cu forțele naturii, cu furtuna pe mare, cu frigul și valurile de zăpadă la pol, cu căldura înăbușitoare la tropice. Dar mai cumplită decât lupta cu forțele naturii este lupta cu oamenii haini la suflet. Eroii lui Jack London luptă pentru apărarea demnității omenești, pentru apărarea prieteniei, pentru salvarea celor ce suferă pe nedrept.

Gustul pentru poezie și roman se accentuează în clasele VII-VIII. Sunt acceptate drama, tensiunile, disonanțele, epica documentară, de atmosferă, ficțiunea, tehnica artistică.

Liceu – cunoaștere fără limite

Cheia în soluționarea cazurilor care au ajuns la vârsta liceală și nu s-au împrietenit cu cartea este motivarea elevilor. Pentru început, pentru că motivația intrinsecă este aproape inexistentă la cești elevi e necesar să fie motivați din exterior de profesor. Trebuie avut în vedere interesele elevilor. Modalități de ilustrare inedite și conforme cu interesele elevilor a conținutului materialului citit pot fi de folos in acest caz. Punerea in scena a lecturii sub forma slide-urilor, a interpretării, a muzicii, a povestirilor modificate ii poate captiva pe elevii de liceu. Un aspect important ce poate influența semnificativ interesul lor pentru lectura îl reprezintă și tipul lecturii, astfel pe cât posibil se recomandă pentru început un material mai ușor de citit, cu o poveste adecvata vârstei ți intereselor lor. Pentru a afla cam ce ii interesează să citească se poate sonda la clasa, întrebându-i despre ultimele materiale citite (fie ele si sub forma unor reviste). Totodată o scurtă prezentare a cărților, prezentare bine construita astfel încât să-i incite pe aceștia să citească mai departe poate fi utilă, curiozitatea lor constituind un adevărat atu pentru a citi. Totodată se poate apela la consilierul psihopedagogic/psihologul scolii, experiența sa concretă de lucru cu acei elevi fiind de folos in aceste cazuri.

Crescând cerințele și solicitările pe care liceul le are de la elevi, se poate constata că aceștia citesc tot mai puțin în afara programei. La clasă sunt opere vaste care se analizează în cadrul orelor. Aceste e opere aparțin atât literaturii române, cât și celei universale pentru elevii de la uman. Studiind și istoria literaturii române, elevul de liceu face cunoștință cu realiștii, interbelicii, post-moderniștii.

Este timpul în care unii devin fascinați de realismul rus, și îl îndrăgesc și îi rămân fideli multă vreme, dacă nu definitiv lui Dostoievski, Tolstoi. Alții simt milă și compasiune pentru soarta lui Jean Valjean și devin adepții lui Victor Hugo și ai literaturii franceze.

Oricum acum este perioada în care se stabilesc operele preferate, care vor fi recitite cu același drag ani de-a rândul.

Depășit, odată cu vârsta curentul lui Harry Potter, unii elevi de liceu ajung fascinați de Paulo Coelho și de operele sale incitante. Astfel, Alchimistul, Veronica se hotărăște să moară, Diavolul și domnișoara Prymme ajung lecturi parcurse și de cei ce nu au acest obicei. Dina ceste lucrări, ei învață să prețuiască viața, să aleagă binele, frumosul, să lupte pentru a transforma lumea lor într-una mai bună. Află că nu sunt prea neînsemnați în rotirea ciclului existențial și pot să depășească mai ușor frustrările aferente vârstei adolescenței.

La această vârstă, sufletul căutător al liceanului va fi interesat de răspunsuri la întrebări existențiale. Astfel, lectura sa va prinde și o notă filosofică, va face cunoștință cu marii filosofi români și universali. Unii se vor identifica cu gândirea lui Cioran. Printre lecturile elevilor, se numără și titluri tehnice și științifice. Citesc de bună voie tot mai multe cărți pentru a se documenta într-un domeniu care îi interesează în mod special.

În liceu, lectura se precizează așadar și se stabilizează. Crește capacitatea de motivație și independența elevilor. Romanul social, romanul de dragoste, romanele de analiză psihologică, comicul, fantasticul, psihologicul, memorialistica, drama de idei, cartea de artă sunt urmărite cu minuțiozitate și se caută argumente în planul artistic și în cel real. Lectura devine valorizantă iar conversația literară este acceptată, respectată.

Factori necesari în cultivarea și îndrumarea gustului pentru lectură

Profesorul – factor esențial

Un bun profesor nu pierde niciodată din vedere importanța deosebită pe care o are lectura în formarea individului. Profesorii și în special cei de literatură sunt cei mai în măsură să îndrume lecturile elevilor.

Adesea se crede că lectura elevilor se limitează la beletristică. Din cauza aceasta ceilalți profesori se interesează prea puțin ce citesc elevii în afara manualelor școlare. Lecturile elevilor trebuie să fie mult mai variate și să îmbrățișeze toate domeniile de activitate: matematică, fizică, chimie, informatică, geografie, istorie, limbi moderne și clasice, etc.

Profesorul trebuie să fie la curent cu tot ce apare în domeniul lui și să informeze pe elevi asupra acestor lucruri pentru a preîntâmpina situația în care elevul nu știe ce să cumpere aflat în fașa noutăților editoriale din librării. Desigur a recomanda anumite cărți nu trebuie să ducă la obligarea procurării și lecturării lor. Astfel se ajunge la suprasolicitarea elevilor și transformarea interesului pentru lectură într-o anumită corvoadă de care elevii se achită fără prea mare plăcere. Chiar lectura unei cărți interesante pierde din farmec atunci când este impusă.

Biblioteca școlară

„Nicăieri nu se poate forma și întreține mai cu efect gustul pentru lectura bună decât în atmosfera îmbietoare la citit a unei biblioteci, oricât de modestă ar fi ea. Rafturile încărcate cu atâtea scrieri din toate domeniile, mesele cu cititorii aplecați cu răbdare asupra cărților, liniștea abia tulburată de foșnetul filelor întoarse cu multă grijă, totul te îmbie la lectură și meditație.”

Din păcate unele școli stau destul de prost la dotarea bibliotecii. Fie lipsesc cărțile esențiale, fie numărul în care sunt ele e prea mic, sau starea lor lasă de dorit. Un alt minus al bibliotecilor școlare îl reprezintă lipsa sălilor de lectură. Din păcate unii bibliotecari preferă doar să dea cărți spre împrumut și nu încurajează deloc studiul la sala de lectură. De asemenea, chiar bibliotecile bune au minusuri în dotarea tehnică, prea puține sunt cele a căror bază de carte este complet informatizată.

Pentru a se favoriza lectura, este necesar ca sala să fie luminoasă, spațioasă, cu mese comode, cărțile aranjate pe tematici după accesibilitate. Elevii trebuie să aibă acces la cărți iar climatul să fie unul de liniște.

Un rol deosebit de important îl are bibliotecarul. El trebuie să cunoască toate lucrările de specialitate să citească multă literatură pentru a putea să recomande elevilor cărțile cele mai accesibile sau cele mai bune în domeniul care îi interesează pe aceștia. Cunoscând mai bine sufletul copiilor, apropiindu-se cu dragoste de ei, recomandându-le cărți instructive dar și educative, sfătuindu-i cum să citească și să păstreze cărțile, bibliotecarul devine un prieten al elevului, un formator al gustului pentru lectură.

Listele bibliografice

O foarte bună cale pentru îndrumarea lecturii copiilor este întocmirea sistematică a listelor bibliografice recomandate bazat pe criteriul că a citi cărți prost alese e mai rău decât a nu citi deloc. Listele au menirea de a ține la curent copii cu noutățile din literatura pentru copii.

Aceste liste de recomandări pot fi întocmite de bibliotecile locale în conformitate cu cerințele manualelor școlare și cu prevederile programelor școlare. Adesea unii copii merg la bibliotecă să scoată cărți pentru buna lor plăcere de a citi. E esențial ca bibliotecarul să îi ofere cărți valoroase, adecvate vârstei. Unii copii care frecventează biblioteca nu posedă acasă literatura adecvată vârstei.

Rolul școlii în îndrumarea și controlul lecturii

În general se crede că îndrumarea și controlul lecturii îi revin exclusiv profesorului de limba română. Nimic mai fals și mai greșit decât acest fel de a privi lucrurile. Îndrumarea și controlul lecturii sunt acțiuni dificile și cu multe consecințe asupra educației. Întregul colectiv al școlii de la manager la bibliotecar are datoria de a se ocupa de lecturile elevilor.

Directorul școlii, răspunzând de îndrumarea procesului instructiv-educativ în ansamblu, nu poate sa rămână pasiv față de volumul și calitatea lecturii elevilor. El are obligația să introducă în planul general al școlii măsuri concrete de îndrumare și control a lecturii, să verifice cu atenție planificările calendaristice și să dea indicații precise în legătură cu acestea. Cu prilejul asistențelor la ore, când se fac sondaje sau se controlează caietele elevilor, este necesar să se aibă și problema lecturilor ca obiectiv demn de urmărit cu orice prilej. Cu ocazia cercetărilor diverselor abateri disciplinare, când analizează frecvența slabă a unor elevi, delăsarea sau indiferența fașă de studiu, să nu se neglijeze a se informa cu privire la cărțile pe care le citesc aceștia. Managerul de școală poate organiza ocazional dezbateri în consiliul profesoral pe această temă. Astfel de discuții dau de gândit cadrelor didactice și le mobilizează mai mult la muncă.

Directorul trebuie să conștientizeze părinții elevilor de importanța pe care sprijinul lor îl are în acest aspect al educației.

Dirigintele clasei are pe plan limitat aceleași obligații ca și directorul organizației. El răspunde de instruirea și educarea tuturor elevilor clasei pe care o conduce. În cadrul unor ore de dirigenție sau măcar în cadrul unor mici părți din orele de dirigenție, prin discuțiile individuale cu elevii, dirigintele trebuie să urmărească cu multă atenție lecturile extrașcolare ale elevilor. Apropiindu-se sufletește de aceștia, el reușește fără un prea mare efort să se documenteze despre lecturile acestora. Folosind din când în când în orele de dirigenție lecturi din anumite opere literare, prezentându-le volume de cărți organizând împreună cu bibliotecarii în clasă standuri de cărți pentru a facilita contactul nemijlocit al elevului cu cartea, dirigintele reușește să trezească interesul elevilor pentru cărțile bune.

Comisiile metodice, având rolul de a coordona activitatea diverselor specialități, și de a realiza un schimb util de experiență pedagogică și profesională, trebuie să aibă în centrul atenției lor îndrumarea lecturii elevilor. Comisiilor metodice le revine importanta îndatorire de a întocmi liste bibliografice pe obiecte în care sunt incluse întâi lecturile obligatorii apoi cele facultative, apoi cele extrașcolare în ordinea accesibilității și utilității lor.

Parteneriatul cu familia

Familia are o mare răspundere în educația copiilor. Timpul pe care elevul îl petrece în familie este mult mai mare decât cel petrecut la școală. Membrii familiei devin un model pe care elevul mic îi imită în limbaj, ținută, gusturi, comportament. Este de dorit așadar ca părinții să devină o parte integrantă a procesului instructiv-educativ.

„ În familiile în care copiii au prilejul să audă discuții diferite despre cărți și să vadă multe lucrări de specialitate, interesul pentru lectură se manifestă pe o linie ascendentă.”

Întrucât în orice școală sunt elevi proveniți din familii foarte variate, managerii de la clase au datoria de a cunoaște mediul în care trăiesc elevii, de a-i ajuta pe părinți să fie un partener al propriului copil în asumarea unei culturi.

A transforma părintele, și așa destul de ocupat în partener pentru promovarea lecturii la elevi nu e o atribuție facilă. E necesară alcătuirea unei strategii, găsirea unor metode și activități care să implice în mod activ părintele în acest proces. Problemele intervin atunci când la rândul lor părinții au nevoie de formarea gustului pentru lectură.

Ca și activitate practică, aș recomanda o bună comunicare cu părinții în cadrul ședințelor și nu numai. Odată ce aceștia au devenit conștienți că ceea ce profesorul cere de la copiii lor este un lucru esențial în devenirea lor, îl vor sprijini, chiar dacă cărțile nu sunt modalitatea prin care ei își umplu timpul.

Colaborare între școală și edituri

Începând din anul 1990 s-au înființat foarte multe edituri, numărul lor depășește în prezent 3000. Titlurile și oferta de carte sunt astfel mult mai variate. Oricum această colaborare trebuie să pornească de la școală nu de la edituri pentru a nu deveni ceva comercial doar.

Există și edituri care au dezvoltat o strategie de lucru axată în special pe școală, producând cărți necesare bibliografiei școlare și răspunzând astfel la dorința manifestată de unii părinți de a achiziționa cărțile ce trebuiesc citite de copii lor.

Cu fluturași de informare, oferte de discount pentru comenzile ce depășesc o anumită sumă sau gratuități pentru membri, ele înregistrează un succes în vânzări și copii achiziționează cărți ce le va facilita lectura.

Teatru, lansare de carte

Lectura nu poate fi ruptă din contextul cultural al vremii noastre. Desigur e necesară cunoașterea operelor clasice, dar există și contemporaneitate. Sunt autori prolifici care publică, lansează menținându-se activi pe scena literară contemporană.

Operele clasice le putem cunoaște și putem stârni interes pentru ele prin urmărirea pieselor de teatru. Se pun în scenă numeroase capodopere. Obișnuiți elevii să frecventeze teatrul, vor viziona piese care le va surescita interesul. Mergând acasă, foarte probabil să ia cartea în mână și să parcurgă iarăși piesa vizionată.

Un bun profesor, nu va ignora niciodată lansările de carte. Cunoscând dorința elevilor de a cunoaște personalități, va prezenta personalitățile vieții literare făcându-i astfel să devină curioși să citească cartea celui de la care a obținut un autograf sau o dedicație sau cu care și-a făcut fotografie.

Metode de formare și îndrumare a gustului pentru lectură

„Statutul de cititor se formează în etape, în școală, consumând, ascultând și citind literatură, învățând unele texte. (…) Asemeni cărților, cititorii sunt diverși, iar lecturile explicative și contemplative, ca tipuri fundamentale, au forme felurite și exigențe ce țin de natura textului și vârsta receptorilor.”

Lectura este așa cum se știe, un eveniment al cunoașterii. Ea orientează gândirea și sensibilitatea elevilor asupra operei literare, revelează un anume mod de înțelegere a lumii. Angajând elevii în cunoașterea operei profesorul parcurge cu ei drumul acesteia cu întrebări și răspunsuri, surprinde noutatea, originalitatea viziunii.

În școală, emoția lecturii presupune valorizarea operei, explicarea ei logică, rațională.

Vorbind despre stimularea gustului pentru lectură, nu putem ignora îndrumarea lecturii elevilor. Odată ce elevii au fost motivați să citească, e extrem de important să fie îndrumată lectura elevilor. Astfel, vorbim despre o muncă de instruire și educare. Până la un punct, munca de îndrumare a lecturii elevilor se confundă cu cea de predare a literaturii române, a istoriei literaturii române și a noțiunilor de teorie literară la clase. Analiza literară sau caracterizarea generală a unei opere, datele bibliografice incluse în manuale și predate în clasă oferă multiple posibilități de inițiere a elevilor în diversele sectoare (genuri sau specii) ale literaturii, în înțelegerea unei opere literare, în formularea unor opinii asupra celor citite.

„Predarea literaturii se împletește organic cu recomandarea unui număr mare de cărți, cu îndrumarea elevilor de a citi cărțile cele mai reprezentative, cu formarea unor deprinderi de a înțelege și aprecia o operă literară, și de a o distinge de alte cărți mai puțin izbutite. De aceea în mare măsură, metodele recomandate (…) sunt ele ale didacticii în general: expunerea sistematică, exercițiile, conversația, lucrul cu cartea, demonstrația, excursia, lucrările în cercuri.”

Alegerea unei anumite metode depinde de scopul propus, de particularitățile de vârstă, de accesibilitate activității propuse și de contextul clasei de elevi. Folosirea metodelor trebuie să aibă în vedere scopul propus și să permită combinarea mai multor strategii în vederea atingerii acestui scop.

Expunerea

Se recomandă în special la clasele mai mici unde elevii nu au posibilitatea de distinge între important și mai puțin important, între principal și secundar. La clasele mai mari, expunerea își atinge scopul numai dacă nu capătă caracterul unei ore de curs; în caz contrar plictisește și nu convinge. „Expunerea nu trebuie să se reducă totdeauna la relatarea cuprinsului, ci să urmărească în primul rând stimularea interesului elevilor pentru lectura bună. Acest lucru se poate obține, de pildă prin expunerea frumoasă a subiectului unei cărți, mai ales la clasele mici, prin analiza stărilor sufletești ale unui personaj, prin descrierea unei scene emoționante, prin înfățișarea unui moment dramatic dintr-o carte.”

Elevul care urmărește o astfel de expunere va deveni interesat să citească cât mai curând cartea respectivă, va urmări pe parcursul ei scenele prezentate de profesor fiindu-i astfel mult mai ușor să distingă ce e important de ce e secundar.

Conversația

Este cea mai eficientă dintre toate metodele. Aceasta conferă posibilitatea de a cunoaște frământările, opiniile și preferințele elevilor. Pe lângă caracterul organizat din cadrul orelor, conversația poate îmbrăca și o formă mai neorganizată, prilejuită de exemplu de o nedumerire a unui elev sau a unui grup de elevi, de înclinația elevilor spre un anumit tip de cărți, prezența profesorului în bibliotecă în momentul în care elevii vin să împrumute cărțile. Prin conversație se ajunge mai ușor la țintă, profesorului fiindu-i mai ușor să câștige atenția elevilor, să le ajungă la suflet și să îi poată direcționa.

Rezultate bune se obțin cu ajutorul conversației atunci când se folosesc exemple din operele studiate ca material intuitiv sau când conversația alternează cu lectura unor fragmente din operele studiate. Este bine ca la sfârșitul conversației să se ajungă la o concluzie simplă formulată de elevi. Concluziile lungi, enunțate de profesor obosesc și nu mai interesează, anulând adesea efectul conversației.

Metoda conversație trebuie să ducă la formarea gândirii independente a elevului, la conturarea clară a opiniilor personale și la lămurirea confuziilor elevilor. Este de dorit ca în timpul conversațiilor profesorul să nu impună un caracter prea didactic.

Lucrul cu cartea

Este recomandabil mai ales la clasele mici. Firește că nu se poate citi integral o carte în timpul orelor dar se formează deprinderea elevilor de a munci independent cu cartea, și această deprindere dobândită timpuriu este neprețuită în activitatea ulterioară a elevilor. Accentul trebuie să se pună pe stimularea interesului pentru a citi integral o carte și nu pe reproducerea unor idei. Abia după ce s-a cultivat interesul și gustul pentru lectură se poate trece la formarea deprinderii de a extrage ideile dintr-un text citit.

La clasele mari se folosește această metodă și pentru alcătuirea planului de idei. O atenție deosebită trebuie să se acorde utilizării fișelor. În perioada de tranziție de la caiet la fișe este indicat să se utilizeze fișe detașabile despre cărțile citite, care să conțină pe scurt, autorul, titlul operei, rezumatul și pe scurt câteva impresii asupra operei respective. Elevii vor fi îndrumați să grupeze fișele pe probleme și teme specifice, să extragă citate reprezentative.

„Având în vedere faptul că elevii nu știu totdeauna cum trebuie să citească o carte, metoda lucrului cu cartea este bine să fie folosită cât mai des pentru a frâna tendința unora de a frunzări cărțile sau de a-și forma o falsă idee despre cele citite.”

Metoda demonstrației

Se poate folosi în îndrumarea lecturii la clasele mai mari, unde elevii au nevoie de mai multe argumente. Se practică cu succes dacă există pe lângă argumentele de ordin rațional sau estetic și posibilitatea de a demonstra o temă pe baza materialului intuitiv.

Această metodă se poate folosi și combinată cu metoda expunerii sau conversației. Totul depinde de scopul urmărit și de utilitatea unei argumentări mai solide în vederea convingerii elevilor.

Metoda excursiilor

Excursiile pot fi organizate special în vederea predării unui capitol din istoria literaturii române. Muzeul de istorie a literaturii din localitatea unde s-a născut și copilărit un anume autor conține în general și cărțile reprezentative ale acestuia, ediții princeps. Pentru ca excursiile și vizitele la diversele case memoriale să-și atingă scopul e necesară o bună pregătire prealabilă a acestor și o bună organizare. Elevii trebuie să aibă de acasă un minim de cunoștințe despre personajul în cauză, iar la fața locului e de dorit ca un ghid să lectureze fragmente importante din biografie și din operă.

Metoda exercițiilor

Se folosește pe scară largă în domeniul literaturii. Programele școlare prevăd diverse ore de compunere care contribuie la consolidarea cunoștințelor dobândite precum și la formarea deprinderilor de lucru. Rezumatele, analizele literare, recenziile, caracterizările de personaje, constituie un început de muncă independentă creatoare. Oferind sper efectuarea acasă diverse teme, acestea pot stimula interesul pentru lectură când lucrarea se referă la anumite opere literare sau când pentru motivarea ei profesorul a menționat unele repere bibliografice.

Jocuri literare

Un alt mijloc de a îndruma și de a controla lectura copiilor îl formează jocurile literare. Este bine cunoscută atracția pe care o simt copii pentru jocuri în general. Prin joc copilul se distrează, dar și dezvoltă numeroase aptitudini. Acest dublu rol, de a amuza și de a instrui copiii îl au jocurile literare. Pentru profesori, ele sunt un bun prilej de a observa și evalua lectura elevilor. Pentru a exemplifica această metodă mai puțin convențională, voi prezenta câteva jocuri care pot fi jucate în cadru școlar sau extrașcolar.

Drumul pe hartă

Jocul are drept scop să obișnuiască copii cu urmărirea pe hartă a drumului parcurs de eroii unei cărți sau de găsirea localităților unde se petrece acțiunea. Să presupunem că participanții au citit Toate pânzele sus a lui I. Tudoran. Cel care conduce jocul, adună participanții în jurul hărții și prezintă regulile: fiecare participant e obligat să indice pe hartă o parte a drumului parcurs de vasul speranța și porturile în care a ancorat. Pentru fiecare greșeală se dă un gaj. Cel care dobândește mai puține gajuri iese învingător.

Apoi conducătorul jocului numește pe unul dintre copii care să înceapă jocul. Cel numit arată locul unde s-a aduna prima oară cei ce vor forma viitorul echipaj condus de Anton Lupan. Urmărește astfel drumul pe hartă, de la Galați la Sulina. Apoi un alt jucător îi ia locul.

Acest joc este un prilej minunat de a înnoi cunoștințele de geografie ale copiilor dar și de a urmări conștiinciozitatea cu care a fost făcută lectura. Conducătorul jocului poate interveni creând momente hazlii, anunțând că vin pirații, copilul de la hartă fiind nevoit astfel să identifice insula sau coasta de pe care vina ceștia și să spună ce a făcut echipajul. Cel care conduce jocul poate să își folosească ingeniozitatea pentru a face participarea cât mai plăcută. Dacă copii sunt anunțai din timp, se vor pregăti temeinic și jocul va fi o reușită.

Lanțul povestirii

Jocul se poate organiza cu cel puțin cinci participanți. Conducătorul jocului îi adună pe ceilalți în jurul lui și le explică regulile jocului. Se alege o carte despre care va fi vorba în acest joc, spre exemplu Amintiri din copilărie de Ion Creangă. Primul jucător începe povestirea. La un moment dat conducătorul jocului îl întrerupe și pune pe următorul elev să continue exact din locul în care a rămas primul. Apoi și cel de-al doilea este întrerupt și un al treilea este solicitat să continue povestirea. Cei care nu știu să continue din locul unde a fost oprită povestirea, primesc un gaj, cei care se încurcă de asemenea. Repetând jocul și schimbând frecvent povestirea prinsă în lanț, copii vor dobândi deprinderea de a citi cu atenție și dacă doar de dragul concurenței.

Descurcarea ițelor

Jocul acesta se referă la mai multe cărți citite recent de participanți. Conducătorul jocului anunță că i s-a întâmplat un lucru foarte curios: în mintea lui s-au încurcat toate cât ele știa în legătură cu cărțile citite. S-au amestecat întâmplări dintr-o carte cu cele din alte cărți; personaje dintr-o carte s-au trezit eroi în alte cărți, într-un cuvânt o adevărată harababură. De aceea el roagă participanții la joc să îl ajute să facă ordine. Astfel începe jocul, numind primul copil menit să îl ajute. Spre exemplu, coordonatorul jocului spune: – căpitanul Grant s-a întâlnit cu căpitanul Nemo și cu Dick Sand și au zburat cu balonul deasupra Africii. Copilul poate descurca ițele stabilind că fiecare e eroul altui roman al aceluiași Jules Verne: căpitanul Grant în romanul Copiii căpitanului Grant, pe căpitanul Nemo în 20000 de leghe sub mări, iar Dick Sand este eroul romanului Căpitan la 15 ani. Despre zborul deasupra Africii este vorba în romanul 5 săptămâni în balon iar personajul este Dr. Fergusson.

Folosind această cale atrăgătoare a jocului putem urmări diferite probleme care ne interesează în legătură cu felul în care se citesc cărțile. Coordonatorul jocului poate încurca situații, acțiuni, episoade, conflicte, localități, descrieri de natură, analize psihologice, etc. Ajutându-l să descurce situațiile încurcate voit, copii participă la o activitate rodnică și nespus de amuzantă în același timp.

Pe lângă metodele menționate mai sus, se mai pot folosi anumite activități pentru stimularea interesului pentru lectură, și anume: activitatea în cercurile de specialitate, cercurile de creație literară, simpozioanele, referatele, medalioanele literare, serile de basm sau serile literare, concursurile literare, întâlnirile cu scriitori, participarea la diverse lansări… etc.

Carte frumoasa, draga-mi ești

– proiect –

Motto:“Plăcerea de a citi este un sentiment pe care trebuie sa-l împărtășești cu ceilalți"

Argument:

În concurență cu informarea prin televiziune, la care copilul accede in majoritatea timpului, fără discernământ, cadrul didactic trebuie să găsească mijlocul de a atrage elevul spre carte, lectura rămânând una dintre cele mai intense si mai educative activități.

Cu cât apropierea copilului de carte se face mai devreme, cu atât mai importante și mai durabile sunt efectele ei in domeniul limbajului și al comunicării.

Grup țintă :

Copiii din ciclul gimnazial, bibliotecarul, diriginții, profesorii de limba română, limba engleză, limba franceză, părinții.

Durata : un semestru.

Scop : Stimularea interesului pentru lectură.

Obiective specifice pentru elevi:

Stimularea gustului pentru lectură.

Apropierea copilului de carte și de cuvântul scris.

Formarea unei atitudini de grijă și respect față de carte.

d) Cunoașterea instituțiilor care se ocupă de apariția, distribuirea si păstrarea cărților.

Stimularea imaginației și a creativității.

Împărtășirea experiențelor personale.

Îmbunătățirea comunicării orale.

Deprinderea unei metode de a citi

Obiective specifice pentru cadrele didactice:

Familiarizarea profesorilor cu metode noi de stimulare a interesului pentru lectură.

Formarea abilitaților cadrelor didactice de a construi un mediu educațional care să motiveze copilul în procesul apropierii față de carte

Obiective specifice pentru părinți:

Creșterea implicării părinților în stimularea interesului pentru lectură la copii.

Sporirea interesului acestora în achiziționarea de cărți specifice vârstei copiilor lor.

Activități de desfășurat:

1 ) Expoziție de carte – o ședință pe săptămână.

Bibliotecarul școlar împreună cu profesorii și părinții, în parteneriat, selectează cărțile (de diferiți autori, pe diferite teme, sau aparținând diferitelor literaturi) necesare expoziției. Elevii răsfoiesc aceste cărți și primesc informații despre ele, cât mai succinte și mai incitante.

2) Citirea cărților alese – două săptămâni.

Lecturarea o vor face acasă, singuri. Vor veni insa si la sala de lectură o ora și vor citi (în a doua săptămână).

3) Afișe și benzi desenate – o ședință.

Elevii vor realiza individual sau in grup (daca au citit aceeași lectură) afișe sau benzi desenate (la alegere) pe tema cărții. Acestea sunt expuse in afișajul bibliotecii sau al școlii pentru a fi studiate de toți elevii și pentru a le trezi interesul și a le incita curiozitatea .

4) Concurs de lectura – o ședință.

Juriul :

Un reprezentant al profesorilor implicați în proiect, bibliotecarul și trei reprezentanți din consiliul elevilor pe școală.

Probe:

Scrie trei personaje pozitive si trei personaje negative. Argumentează de ce le-ai ales.

Cu care din personajele întâlnite crezi că semeni sau ai vrea să semeni ?

Ce ai schimba în poveste daca ai putea s-o faci ?

Scrie un proverb care ilustrează morala lecturii.

Răspunsurile formulate pentru fiecare întrebare vor fi consemnate pe coli distincte: pe o coala toți elevii vor scrie răspunsurile de la "a" si pe alta coala pe cele de la "b" ,ș.a.m.d. astfel încât colile vor globaliza părerile copiilor despre ce e bine si ce e rău, despre cum ar dori ei sa fie.

Toți copiii vor fi câștigători, apreciindu-se răspunsurile lor in mod egal pentru a-i încuraja în citirea cărților. Vor fi premiați cu diplome și cărți.

5) Concurs de afișe și benzi desenate – o ședință.

Afișele / benzile desenate expuse cu trei săptămâni în urmă vor fi apreciate de către părinți și elevi. Fiecare elev prezent va primi cate o bulină roșie pe care o va lipi pe afișul care îl determină să citească lectura respectivă. De asemenea, părinții vor primi și ei câte o bulină galbenă pe care o vor pune pe afișul care îi determină să cumpere cartea respectiva pentru copilul lor.

Vor fi premiate afișele cu cele mai multe buline roșii și galbene.

6) Scrisoare către personajul îndrăgit

După ce vor fi citite in cadru festiv toate scrisorile vor fi afișate.

Va fi premiată scrisoarea cea mai interesantă, mai originală si mai educativă (aceasta in cazul în care este adresată unui personaj negativ).

7) Dramatizare pe grupe a unor lecturi diferite pentru a-i determina pe copii sa citească și ei celelalte lecturi.

8) Carnaval

Elevii din toate clasele primare se vor deghiza în eroul preferat din lectura citită.

Observații:

La sfârșitul fiecărei activități se va discuta cu elevii timp de 5 – 10 minute despre activitatea următoare. Abia apoi se va realiza afișul de anunțare a acesteia și de mobilizare a elevilor. Afișul va fi expus la avizierul școlii timp de o săptămână, după care va fi înlocuit cu altul care anunță următoarea activitate.

Toate activitățile se vor desfășura pe rând cu fiecare clasa, dirigintele ei și reprezentanții părinților astfel: in prima zi a săptămânii va fi clasa a V-a, in a doua zi clasa a VI –a, ș.a.m.d. in acest fel toate clasele V-VIII într-o săptămână vor viziona o expoziție de carte, in alta săptămână vor realiza afișe /benzi desenate și o expoziție cu acestea, în altă săptămână vor desfășura un concurs de lectură, etc.

Se putea lucra și cu grupe altfel organizate: 5 copii din clasa V-a, 5 copii din clasa a VI-a, 5 din clasa a VII-a si 5 din clasa a VIII – a. În acest caz elevii de vârste diferite vor învăța să relaționeze mai bine.

Finalizare:

a) Realizarea afișelor, a benzilor desenate și a scrisorilor – toate se vor regăsi într-o publicație special creată la finele semestrului.

b) Recondiționarea unor cărți deteriorate din biblioteca – fiecare copil a înțeles importanța cărților și necesitatea de a le îngriji.

c) Realizarea unei mini – biblioteci personale, ca urmare a creșterii receptivității părinților față de importanța lecturii.

d) Consolidarea relației de colaborare profesor – bibliotecar, benefică stimulării interesului elevilor pentru lectură.

Concluzii:

Pe parcursul derulării proiectului vom consemna aspectele pozitive si negative si vom reflecta asupra lor, pentru a ști cum sa organizăm următoarele activități.