Managementul Functiei Publice Si A Functionarului Public

CUPRINS

CAP.1.CONSIDERATII GENERALE

1.1.Scurt Istoric……………………………………………………………………………………………………4

1.2.Functia Publica………………………………………………………………………………………………..4

1.3. Trăsături ale funcției publice…………………………………………………………………………………5

1.4. Clasificarea funcțiilor publice……………………………………………………………………………….7

1.5. Functionarul Public…………………………………………………………………………………………7

1.6. Cariera funcționarilor publici în legislația românească…………………………………………..7

1.7.Legiile care reglementeaza functia publica a functionarului public ……………………….8

CAP.2 FUNCTIONARUL PUBLIC IN STATUL DE DREPT

1.1.Rolul functionariilor publici……………………………………………………………………………10

1.2.Drepturile si obligatiile functionariilor publici …………………………………………………12

1.3.Răspunderea funcționarilor publici…………………………………………………………………..16

1.4.Aspecte privind etica funcționarilor public……………………………………………………….16

1.5.Codul de conduita al functionarilor publici……………………………………………………….19

1.6.Politizarea functiei publice……………………………………………………………………………..20

1.7.Coruptia in administratia publica……………………………………………………………………..21

CAP.3.DIMENSIUNEA FUNCTIEI PUBLICE.TENDINTE SI PROGRESE

1.1Introducere……………………………………………………………………………………………………….21

1.2Ipoteze de lucru…………………………………………………………………………………………………22

1.3Noi definitii ale sectorului Public si ale administratiei publice in acceptia Curtii

Europene de Justitie ……………………………………………………………………………………………..23

1.4Tendinte de reducere dar nu de redefinire a dimensiunii functiei publice in tariile

Uniunii Europene………………………………………………………………………………………………….23

CAP.4.STRATEGII DE MODERNIZARE A SISTEMULUI EDUCATIV SI INSTITUTIONAL AL FUNCTIONARULUI PUBLIC ROMAN

1.1 Contextul intern. Diagnoza domeniului ……………………………………………….24

Probleme critice ale domeniului ………………………………………………………27

1.3. Imbunatatirea activitatii functionarilor publici. ………………………………………28

1.4. Managementul resurselor umane……………..……………………………………….29

1.5.Gestiunea publica………………………………………………………………………32

1.6Noile tehnologii ale informatiei si comunicatilor……………………………………….33

1.7. Alte actiuni necesare modernizarii ……………………………………………………………..34

1.8. Imbunatatirea activitatii serviciilor deconcente…………………………………………….34

1.9. Monitorizarea procesului de descentralizare a serviciilor publice locale .…………….35

2.0 Imbunatatirea calitatii serviciilor ……………………………………………. .……37

2.1. Imbunatatirea cooperarii institutionale …………………………………………….38

CAP.5. CONCLUZII PRIVIND MANAGEMENTUL FUNCTIEI PUBLICE SI A FUNCTIONARULUI PUBLIC………………………………………………………………………………….40

=== l ===

CUPRINS

CAP.1.CONSIDERATII GENERALE

1.1.Scurt Istoric……………………………………………………………………………………………………4

1.2.Functia Publica………………………………………………………………………………………………..4

1.3. Trăsături ale funcției publice…………………………………………………………………………………5

1.4. Clasificarea funcțiilor publice……………………………………………………………………………….7

1.5. Functionarul Public…………………………………………………………………………………………7

1.6. Cariera funcționarilor publici în legislația românească…………………………………………..7

1.7.Legiile care reglementeaza functia publica a functionarului public ……………………….8

CAP.2 FUNCTIONARUL PUBLIC IN STATUL DE DREPT

1.1.Rolul functionariilor publici……………………………………………………………………………10

1.2.Drepturile si obligatiile functionariilor publici …………………………………………………12

1.3.Răspunderea funcționarilor publici…………………………………………………………………..16

1.4.Aspecte privind etica funcționarilor public……………………………………………………….16

1.5.Codul de conduita al functionarilor publici……………………………………………………….19

1.6.Politizarea functiei publice……………………………………………………………………………..20

1.7.Coruptia in administratia publica……………………………………………………………………..21

CAP.3.DIMENSIUNEA FUNCTIEI PUBLICE.TENDINTE SI PROGRESE

1.1Introducere……………………………………………………………………………………………………….21

1.2Ipoteze de lucru…………………………………………………………………………………………………22

1.3Noi definitii ale sectorului Public si ale administratiei publice in acceptia Curtii

Europene de Justitie ……………………………………………………………………………………………..23

1.4Tendinte de reducere dar nu de redefinire a dimensiunii functiei publice in tariile

Uniunii Europene………………………………………………………………………………………………….23

CAP.4.STRATEGII DE MODERNIZARE A SISTEMULUI EDUCATIV SI INSTITUTIONAL AL FUNCTIONARULUI PUBLIC ROMAN

1.1 Contextul intern. Diagnoza domeniului ……………………………………………….24

Probleme critice ale domeniului ………………………………………………………27

1.3. Imbunatatirea activitatii functionarilor publici. ………………………………………28

1.4. Managementul resurselor umane……………..……………………………………….29

1.5.Gestiunea publica………………………………………………………………………32

1.6Noile tehnologii ale informatiei si comunicatilor……………………………………….33

1.7. Alte actiuni necesare modernizarii ……………………………………………………………..34

1.8. Imbunatatirea activitatii serviciilor deconcente…………………………………………….34

1.9. Monitorizarea procesului de descentralizare a serviciilor publice locale .…………….35

2.0 Imbunatatirea calitatii serviciilor ……………………………………………. .……37

2.1. Imbunatatirea cooperarii institutionale …………………………………………….38

CAP.5. CONCLUZII PRIVIND MANAGEMENTUL FUNCTIEI PUBLICE SI A FUNCTIONARULUI PUBLIC………………………………………………………………………………….40

CAP.1.CONSIDERATII GENERALE

1.1. Scurt Istoric

Concomitent cu schimbările de ordin politic, se resimte o tendință nouă în administrația publică, atît la nivel central, cît și local, o tendință de a trece la noi forme de administrare, europene, ce a revoluționat întreaga structură administrativă în Romania. Această reformă, însă, nu a putut fi implementată cu succes pînă la sfîrșit, din considerentul că mentalitatea veche s-a înrădăcinat foarte adînc la funcționarii publici, care își îndeplineau obligațiunile de serviciu numai făcînd favoruri diferitor grupări politice, cu scopul de a nu pierde fotoliile commode.

Viata sociala a pus dintotdeauna multiple probleme, indeosebi de ordin administrativ. Nevoia a dus la aparitia functiei publice si a functiilor care s-o indeplineasca. Comunitatea umana n-ar fi avut acces la progres daca nu si-ar fi creat un intreg organism social, caruia i-a dat viabilitate prin personalul investit in diversitatea de functii statornicite de-a lungul timpului.

Diversitatea sarcinilor pe care le are de indeplinit administratia publica necesita o extrem de variata gama de prestatiuni realizate prin serviciile publice, ca si un personal cu pregatire profesionala diversa. Satisfacearea nevoilor cotidiene ale colectivitatii, a nevoilor omului care traieste intr-o grupare organizata, ramane finalitatea esentiala si singura justificare a administratiei publice, atat de diversificata, mai ales in prestatiunile sale catre populatie. Privita din punct de vedere sociologic, administratia publica nu reprezinta altceva decat o suma de colectivitati umane care organizeaza anumite actiuni in favoarea altor oameni. Din acest punct de vedere, problema oamenilor care lucreaza in administratie capata o importanta considerabila. Oricat de perfecta ar fi organizarea unui organism social si oricat de bune legi si decizii ar fi, ramane doar o simpla schema, fara viabilitate, daca nu exista oameni competenti, activi si devotati pentru realizarea scopului stabilit.

1.2.Functia Publica

Functia in cadrul administratiei publice, poate fi definita “ca un ansablu de atributii stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza si in executarea legii, atributii pe care le indeplineste o persoana fizica angajata intr-un organ al administratiei publice si care are abilitatea legala de a indeplini aceste atributii ale administratiei publice”.

Fiecare functie publica se caracterizeaza prin anumite trasaturi, dar tuturor functiilor publice le sunt comune urmatoarele

functia publica reprezinta un complex de drepturi si obligatii, care nu sunt facultative, ci obligatorii pentru persoana investita;

de asemenea functia publica are caracter de continuitate care decurge din insasi continuitatea existentei statului; din aceasta nu trebuie sa tragem concluzia ca functia publica nu poate fi exercitata intermitent; nu trebuie confundata functia insasi cu realizarea ei;

functia publica nu poate face obiectul unei intelegeri intre parti; ea este rezultatul unui act universal de vointa prin investirea legala ce acorda persoanei care exercita functia;

functia publica este accesibila tuturor cetatenilor, in conditiile legii;

Asupra functiei publice exista mai multe tipuri de conceptii pe care le au in general, functionarii:

functia publica este vazuta ca:

o meserie de contact cu publicul (functiile de ghiseu, functiile prin care se realizeaza anumite prestatii in favoarea cetatenilor, functile prin care se exercita controlul de vama, de bilete de tren etc.);

o meserie tehnica, dificila si adesea periculoasa, functionarul nefiind intr-un raport direct cu publicul (dispeceratul unui nod de cale ferata ce dirijeaza circulatia trenurilor);

mijloc de exprimare a autoritatii, functie ce le da functionarilor anumite satisfactii;

functia publica este privita prin natura sa ca o functie sociala; aceasta implica de la inceput ca acela care o exercita sa aiba o veritabila vocatie de a se preocupa de cauza publica.

Desi continutul de functie este foarte variat, se poate face, totusi, o clasificare a lor; functii de conducere (ministru si adjunctii sau asimilatii acestuia, director si director general, sef birou si sef serviciu, prefect, subprefect, primar, etc.) si functii de executie (cu o sfera foarte larga in raport de pregatirea de specialitate a celor ce detin aceste functii, care nu au dreptul de decizie, ci doar caracter de prestatie).

Antonie Iorgovan face si o clasificare analitica a functiilor de conducere si a celor de executie si anume:

functii care presupun toate elementele conducerii, sau numai ale unora dintre acestea;

functii prevazute numai in Constitutie (demnitari si anumite functii eligibile), functii prevazute in Statutul functionarilor publici, respectiv in statute speciale pentru unele sectoare ori organe;

functii de conducere la nivelul organului administrativ, respectiv la nivelul organelor interne si la nivelul compartimentelor;

functii de conducere cu o natura exclusiv administrative (ministru, director general, director, rector, etc) si functii de conducere de specialitate (director ethnic, inginer sef, contabil sef,)

functii de conducere retribuite si neretribuite;

functii de executie pur administrative si functii de specialitate;

functii de executie civila, respectiv cu caracter militar;

functii de executie care presupun repartizarea sau ocuparea lor pe baza de alegeri;

functii de executie potrivit Statului functionarilor publici si functii precizate prin statutele speciale.

1.3. Trăsături ale funcției publice

Fiecare funcție publică se caracterizează prin anumite trăsături, dar tuturor funcțiilor publice le sunt comune următoarele :

funcția publică reprezintă un complex de drepturi și obligații, care nu sunt facultative, ci obligatorii pentru persoana investită ;

funcția publică are un caracter de continuitate care decurge din însăși continuitatea existenței statului;

funcția publică nu poate face obiectul unei înțelegeri între părți, ea este rezultatul unui act unilateral de voință prin investitura legală ce se acordă persoanei care exercită funcția ;

funcția publică, în marea ei majoritate, are un caracter profesional, fiind exercitată de oameni care își fac din aceasta o profesie ;

funcția publică poate avea și un caracter politic, iar titularii acestor funcții (miniștrii, secretarii și subsecretarii de stat, prefecții și primarii) au un regim juridic special.

funcția publică este accesibilă tuturor cetățenilor, în condițiile legii.

1.4. Clasificarea funcțiilor publice

Funcțiile publice se clasifică :

funcții publice generale și funcții publice specifice ;

funcții publice de clasa I, funcții publice clasa a II a, funcții publice clasa a III a'.

Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în vederea realizării competențelor lor generale.

Funcțiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific unor autorități și instituții publice, în vederea realizării competențelor lor specifice.

Funcțiile publice se împart în trei clase, definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcției publice, astfel:

clasa I, cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă ;

clasa a II a, cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă ;

clasa a III a, cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii medii liceale, absolvite cu diplomă.

După nivelul atribuțiilor titularului funcției publice, funcțiile publice se împart în trei categorii după cum urmează :

funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici;

funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere ;

funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de execuție.

1.5.Functionarul Public

Functionarul pubic este, deci, persoana fizica investita cu o functie publica cu caracter de permanenta in serviciile autoritatii centrale sau locale, ori in institutiile publice care apartin acestora. Ocuparea functiei de catre functionar, in mod legal se face prin simpla investire sau prin investirea urmata de incheierea unui contract de munca, sau prin simpla incheiere a unui contract de munca.

Investirea este un act unilateral de putere, iar contractul de munca este un accord de vointa.

De aceea problema investirii legale a celor care exercita diferite functii in organele administratiei publice este valabila independent de contractul de munca.

Persoanele care exercita diferite functii in organele administratiei publice trebuie sa beneficieze de investitura legala de a exercita permanent sau temporar o insarcinare in serviciul unui organ de stat; atunci avem un functionar de fapt, notiune intrebuintata in special in dreptul penal.

In mod logic, actele si faptele functionarului de fapt ar trebui considerate nevalabile si, deci, neproducatoare de efecte juridice. Cu toate acestea, viata practica a dovedit ca se face distinctie intre situatia lipsei totale de investire (deci, in fapt, o uzurpare a functiei ) si situatia functionarului temporar investit si care executa atributiile unei functii, in mod public; in acest ultim caz, este necesar sa luam in considerare regula validitatii aparentei in drept; sa admitem, deci, ideea ca actele si faptele unui asemenea functionar, produc efecte juridice limitate, daca au creat drepturi subiective in favoarea tertilor de buna-credinta, care nu cunosteau si nici nu ar fi putut sa cunosca neregularitatea investirii.

Facem precizarea că investirea este un act unilateral de putere, iar contractul de muncă este un acord de voință.

b. Clasificare

Funcționarii din administrația publică locală pot fi grupați în mai multe categorii, în raport de criteriile folosite :

a) în raport de gradul de independență în exercitarea funcției nominalizăm :

înalți funcționari publici, categorie nouă de funcționari publici reglementată prin Legea nr. 161/2003 ;

funcționarii cu munci de răspundere, deci funcționarii de decizie și control; aceștia au ca principale atribuții conducerea și coordonarea activității celorlalți angajați, putând adopta și acte decizionale;

funcționarii de execuție, aceștia desfășoară mai mult o activitate faptică, fie de pregătire a actelor decizionale, fie de punere a lor în executare, activitatea lor fiind strict îndrumată.

Este necesar un echilibru între numărul funcționarilor de decizie și control și acela al funcționarilor de execuție, echilibru care este strict uniform (funcțiile de conducere fiind de maxim 12% din numărul total al funcțiilor publice).

1.6. Cariera funcționarilor publici în legislația românească

1.Recrutarea funcționarilor publici

Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:

are cetățenie română și domiciliul în România ;

cunoaște limba română, scris și vorbit;

are vârsta de minim 18 ani împliniți;

are capacitate deplină de exercițiu ;

are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate ;

îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru funcția publică ;

îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice ;

h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unor infracțiuni (contra umanității,

contra statului, de serviciu, a unor fapte de corupție); i) nu a fost destituită dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani; j) nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită de lege.

Ocuparea funcțiilor publice vacante se poate face prin promovare, transfer, redistribuire și concurs.

2.Numirea funcționarilor publici

Numirea în funcțiile publice se face prin actul administrativ emis de către conducătorii autorităților sau instituțiilor publice din administrația publică sau centrală.

Actul administrativ de numire are formă scrisă și trebuie să conțină temeiul legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice, data de la care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale, precum și locul de desfășurare a activității.

Fișa postului aferentă funcției publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a acesteia se înmânează funcționarului public.La intrarea în corpul funcționarilor publici, funcționarul public depune jurământul de credință în termen de 3 zile de la numirea în funcția publică definitivă, în următoarea formulă: „Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să păstrez secretul profesional și să respect normele de conduită profesională și civică. Așa să-mi ajute Dumnezeu!"

Refuzul depunerii jurământului atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică.

3.Promovarea funcționarilor publici

In carieră, funcționarul public beneficiază de dreptul de a promova în funcția publică și de a avansa în gradele de salarizare.

Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare vacante. Promovarea într-o funcție publică superioară vacantă se face prin concurs sau examen.

Pentru a participa la concursul pentru promovarea într-o funcție publică de execuție din gradul profesional superior, funcționarii publici trebuie să îndeplinească următoarele condiții minime :

să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcțiile publice de execuție din gradul profesional principal sau 4 ani în funcțiile publice de execuție din gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor absolvite ;

să fi obținut la evaluarea performanțelor profesionale individuale din ultimii 2 ani, cel puțin calificativul „foarte bine" ;

să îndeplinească cerințele specifice prevăzute în fișa postului. Pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere pot participa persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:

sunt absolvente ale programelor de formare specializată și perfecționare în administrația publică ;

au fost numite într-o funcție publică din clasa I;

îndeplinesc cerințele specifice prevăzute în fișa postului, precum și condițiile de vechime.

Astfel sunt necesari: minimum 2 ani, pentru funcțiile de șef de birou, șef serviciu și secretar al comunei și minimum 5 ani pentru celelalte funcții publice.

1.7.Legiile care reglementeaza functia publica a functionarului public

Cadrul legislativ care reglementeaza functia publica,a functionarului public este prevazuta in legea 188/1999 si legea 215/2006

In unele cazuri, pentru ocuparea unei functii, pot fi stabilite prin lege si alte conditii, cu privire la varsta, aptitudini, cunosterea unei limbi straine, etc.

In acelasi timp, pentru a avea acces la functia publica, functionarii, de fapt viitorii functionari, au nevoie de o temeinica cultura generala (ceea ce presupune cunosterea valorilor majore ale spiritului uman); o buna pregatire juridica (absolut necesara); competenta tehnica in domeniul in care vor lucra, precum si o anumita vocatie administrativa ce va trebui cultivata pentru munca organizatorica, atat de esentiala in administratia publica. Aceste elemente nu pot constitui decat inceputul, baza de plecare in formarea functionarilor pentru administratia publica.

Functionarii publici sunt recrutati din randurile salariatilor, cu sarcina de a servi interesele generale ale societatii, fiind ei insisi salariati. O diferentiere neta intre situatia lor juridica, social-politica si aceea a celorlalti angajati, nu se poate face si nu-si gaseste un support legal. Legislatia muncii foloseste, de regula, termenul de “ persoane incadrate in campul muncii”, pentru a desemna atat categoria functionarilor in campul muncii, cat si aceea a celorlalti salariati, atat timp cat nu exista un statut al functionarilor.

Numirea functionarilor publici intr-o functie, precum si avansarea lor se face, de regula, prin concurs. Procedeul concursului face posibila exercitarea unui larg control al opiniei publice asupra felului in care sunt ocupate functiile din administratia publica.

Un concurs pentru recrutarea si promovarea functionarilor in administratia publica nu trebuie sa se bazeze pe probe de memorie si cunostinte enciclopedice, ci sa recurga la probe practice pentru a se vedea cum gandesc, pentru a distinge puterea lor de elaborare, capacitatea de alegere a variantei optime pentru o multitudine de solutii posibile; acei ce candideaza la functii de executie trebuie sa fie verificati in legatura cu solutionarea problemelor curente, intocmirea unor acte administrative simple si efectuarea unor operatii administrative.

In urma concursului si rezultatului obtinut se incheie in scris contractul individual de munca pe durata nedeterminata sau determinata si, odata cu numirea in functie, functionarului public i se formeaza un dosar profesional care priveste situatia profesionala si disciplinara, unde va fi notat de seful tehnic cu calificative : de la slab pana la foarte bine; pentru activitatea desfasurata in cursul fiecarui an.

Orice functionar public se afla in raporturi juridice cu organul din care face parte, raport ce se naste intre persoana fizica ce se oblica a indeplini o functie si autoritatea in cadrul careia urmeaza a indeplini aceasta functie in schimbul salarizarii muncii sale. Actul juridic este conventia intervenita intre persoana fizica si administratia publica si care are drept obiect prestarea unei munci in schimbul unei remuneratii si anume: contractul individual de munca reglementat de Codul muncii.

Contractul individual de munca pentru angajarea unui functionar se incheie prin manifestarea consimtamantului ambelor parti: administratia publica si persoana care se angajeaza, adica, viitorul functionar. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a putea incheia un contract de angajare intr-o functie publica, exista o egalitate deplina, fara deosebire de sex, rasa, nationalitate sau religie, in conformitate cu art. 16 din Constitutia Romaniei. Numai persoanele care executa o pedeapsa privata de libertate, minorii si interzisii nu pot obtine calitatea de functionar

Pentru ocuparea unei functii publice, pesoana fizica trebuie sa indeplineasca conditiile generale stabilite de Codul Muncii privind aptitudinile fizice si intelectuale si pregatirea profesionala in raport cu functia concreta ce urmeaza sa o ocupe. Exista si alte conditii speciale care creeaza incompatibilitati cu functia publica, cum ar fi :

persoanele care ocupa functii publice in serviciile Parlamentului, al Guvernului, ale institutiei prezidentiale, in ministere si in institutiile centrale subordonate guvernului nu pot indeplini o functie salarizata in cadrul regiilor autonome, societatilor comerciale, sau alte unitati cu scop lucrativ;

pe timpul exercitarii mandatului de deputat sau senator, functionarul public este suspendat din functie;

functionarii publici din categoria mentionata nu pot sa faca activitati de comert, sa ia lucrari in antrepriza sau pamant in arenda si nu pot fi mandatari ai unor personae in ce priveste efectuarea unor acte in legatura cu functia pe care o indeplinesc;

este interzis functionarilor publici sa primeasca cereri a caror rezolvarea nu este de competenta lor;

este interzis sa accepte daruri sau alte avantaje in considerarea situatiei lor oficiale.

Majoritatea drepturilor si obligatiilor ce formeaza continutul raportului juridic de funtie publica izvorasc din norme juridice. Consimtamantul partilor este necesar numai in cazul clauzelor contractuale care depind, de la inceput de acest consimtamant, in special cele cu privire la locul de munca a functionarului public este posibil sa fie decisa unilateral in interesul serviciului.

Insusi continutul raportului juridic al functiei publice il constituie drepturile si obligatiile functionarului public. Acestea se incadreaza in disciplina muncii, reglementata de Codul muncii, in general, de regulamentele de ordine interioara – in detaliu, conform specificului si de statutele unor sectoare.

CAP.2 FUNCTIONARUL PUBLIC IN STATUL DE DREPT

1.1.Rolul functionariilor publici

O analiză mai profundă a funcției publice dintr-un șir de țări ne demonstrează că rolul pe care îl joacă funcționarii publici are multe afinități, dar și unele deosebiri. În acest context se pretează un comentariu scurt via-a-vis de unele aspecte ale rolului funcționarilor publici din Marea Britanie, și anume: tradiția de anonimat, principiul care prevede că sarcina principala a funcționarului este de a implementa programele publice aprobate de ministere.

Tradiția de anonimat decurge din situația că numai ministrul e responsabil pentru lucrul ministerului său. El e apreciat pentru tot ce e reușit în minister și denigrat pentru ceea ce e sub nivel. El e responsabil în fata parlamentului pentru activitățile ministerului și nu se va eschiva de la această responsabilitate dînd vina pe funcționarii săi permanenți.

Principiul constă în faptul că dînșii se află în serviciul lui și îndeplinesc instrucțiunile lui nemijlocite.

Dar mai la concret, după părerea noastră, acest principiu are un element nu prea real. Miniștrii nu pot cunoaște direct toate activitățile multilaterale ale ministerului și deseori aceștia se postează pe pozițiile de apărători ai acțiunilor întreprinse de funcționarii lor publici, după cum acestea i sau interpretat de către funcționari, rolul ministrului reducîndu-se doar la purtător de cuvînt. Un ministru nou se poate confrunta cu responsabilitatea pentru deciziile luate înainte de numirea sa și obligația lui este de a le justifica chiar și în cazul în care personal nu le accepta pe deplin, însă, principiul e operațional.

Această tradiție de anonimat în administrația publică din Marea Britanie se referă și la alte țări, avînd rădăcini adînci și, de obicei, se respectă de către miniștri, consilierii lor și de alte persoane din guvern. De exemplu, mulți jurnaliști cunosc numele oficialităților de vaza, dar nu le publica. Purtătorii de cuvînt din partea diferitelor grupuri se afla pe aceeași poziție, chiar dacă rămîn decepționați de rezultatul negocierilor. Ei știu numele funcționarilor responsabili de negocieri, dar nu-i critică în public pe ultimii, ci pe ministru. Dacă lucrările decurg extrem de prost, se admite critica publica a funcționarilor publici printr-o procedură specială sau de către ministrul vizat, dar aceasta se întîmplă foarte rar.

Este important de menționat faptul că principiul imparțialității administrării publice din Anglia conduce la anumite limitări ale activității politice a funcționarilor publici. Poziția curentă e că personalul din Funcțiile mai superioare nu va lua parte la nici о acțiune politică de nivel național, cu excepția participării la alegeri și se poate implica în activități politice de nivel local numai cu permisiunea ministrului respectiv. Personalul cu anumite funcții clericale nu are dreptul de ași înainta candidatura pentru alegeri în Parlament, dar se poate implica înaintea acțiunii publice în măsura în care îi permit regulamentele ministerelor. Aceste par a fi antidemocratice. Așa ceva se poate întîlni în fiecare țară.

Dacă e să ne referim la ocupația cotidiană a funcționarilor publici, după cum ne demonstrează știința administrării și practica administrării publice din diferite țări, observațiile personale acumulate timp de mulți ani și trecute prin prisma cerințelor zilei ne fac să credem că un funcționar public trebuie să corespunda mai multor cerințe, adică să îndeplinească mai multe roluri. Le vom enumera pe cele mai principale:

– Organizator. Un bun organizator trebuie să posede multe calități personale și, neapărat, cunoașterea principiilor de administrare. Astfel poate construi о structură adecvată organizației.

– Lider. Reprezintă baza behaviouristă (de la englezescul "behaviour" comportament) a administrării.

– Patolog. Pune diagnosticul "îmbolnăvirii" de birocratism și poate trata aceasta boală.

– Politician. Știe cum să obțină susținerea politică pentru programul său și să se mențină într-un mediu de interese competitive.

– Specialist analitic de decizii. Știe să estimeze consecințele deciziilor luate și valoarea lor financiară.

– Promotor. Cunoaște avantajele puterii și știe cum să le aplice.

– Savant. Poate argumenta științific necesitatea adoptării unor sau altor decizii cu scopul asigurării reformelor necesare.

– Susținător al schimbărilor. Știe cum să folosească dezvoltarea organizațională pentru a utiliza la maximum resursele umane din agenția sa.

– Internaționalist. Cunoaște importanța condițiilor locale pentru administrare.

– Reformator. Poate prezice inconvenientele viitoare și știe a pregăti organizația pentru ele.

Aceste și alte roluri pot fi îndeplinite datorită acumulării cunoștințelor prin intermediul studierii teoriei și practicii administrării publice.

Funcționarul public consideră că principiile administrării concentrate în acest "cerc" constituie birocrația. Birocrația devine rigidă. Rigiditatea poate fi tratată prin încadrarea birocrației la procesul politic, însă birocrația politică denotă tendința spre accesul special la luarea de decizii în administrare. Astfel se creează subguvernele. Pentru a obține rezultate, organele își centralizează puterea prin intermediul unui sistem de planificare și control. Știința administrării conduce la un program adecvat, care ar folosi forme flexibile de organizare și ar crea loc pentru behavioriștii, care încearcă să producă unele reforme ale instituțiilor prin metoda dezvoltării organizaționale. Reforma Guvernului implică necesitatea unei stări decisive, în care discreția administrativă se substituie prin instrucțiuni, ce, la rîndul lor, conduc la discuții despre separarea politicii de administrare, generindu-se principiile generale. Chiar și revoluționarii politici revin la principiile administrării. Cercul sa închis. Acesta e unul din multele scenarii posibile. Într-un organism complex are loc suprapunerea simultană a mai multor cercuri de administrare.

În prezent, profesia funcționarului public se află în faza de tranziție. Ea a acumulat un "depozit" enorm de cunoștințe în ultimii 30 de ani acest "depozit" imprima administrării publice varietate și mobilitate. În calitate de obiect de studiu, administrația publică amintește reședința Collyer, о casă de cărămidă din timpurile victoriane din New York, care aparținea unor excentrici bogați: Landdi și Homer Collyer. Acești doi frați nu aruncau niciodată nimic. După moartea lor, în 1947, poliția a scos din casa 120 tone de obiecte agonisite timp de mulți ani, inclusiv 14 piane mari, 5000 cărți și о colecție de ziare învechite de 30 de ani. Acest exemplu de acumulare exagerata a fost desemnat prin termenul "collyerism" și о întreagă generație de mame, cînd își certau copiii că nu-și fac ordine în odăi, le spuneau că aceștia seamănă cu frații Collyer.

Actuala administrare publică suferă de sindromul Collyer, cu alte cuvinte: cum sa faci ordine în casă fără a arunca ceva ce poate fi eventual de folos. Nici о metodă, nici о teorie și nici о strategie, luate aparte, nu pot fi absolut satisfăcătoare. Administrarea publică necesită toate metodele: e absolut nerațional de aruncat la gunoi о teorie sau о strategie numai din considerentele că ele sînt perimate sau întrucîtva contradictorii. În același timp, administrația publică are nevoie de elementara ordine în afaceri, de о teorie călăuzitoare. Cu părere de rău, toate teoriile folosite în trecut în administrarea publică sînt prea depășite pentru a rezolva problema. Dacă însă administrarea publică va înceta căutările unei teorii esențiale, potențialul acestei științe se va reduce evident.

1.2.Drepturile si obligatiile functionariilor publici

O perioadă îndelungată, funcționarii au fost supuși unor regimuri restrictive, dat fiind specificul misiunii lor de a servi statului. Actualmente, acest specific este în atenuare progresivă, remarcîndu-se o tendință evidentă de a șterge diferența dintre funcționari și restul cetățenilor.După cum funcționarii publici au obligații față de serviciul public, la fel ei au și drepturi respective.

Drepturile și obligațiunile funcționarilor publici se divizează în două mari categorii:

a) Drepturi și obligațiuni cu caracter general pe care le au toți funcționarii publici;

b) Drepturi și obligațiuni speciale, pe care le au numai anumite categorii de funcționari publici;

Ne vom opri mai detaliat la drepturile pe care le au toți funcționarii publici.

Funcționarul public are dreptul:

să examineze probleme și sa ia decizii în limitele împuternicirilor sale;

să solicite, în limitele competenței sale, și să dispună de informația necesară de la alte autorități publice, precum și de la persoane fizice și juridice, indifferent de forma de proprietate și tipul de organizare juridic

c) să se perfecționeze profesional;

d) să avanseze la serviciu corespunzător pregătirii lui profesionale, capacităților intelectuale, rezultatelor atestării, conștiinciozității în exercitarea atribuțiilor în cazul în care participă la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de un rang superior;

e) să-și cunoască drepturile și obligațiunile de serviciu;

f) sa fie remunerat conform funcției, pregătirii profesionale și experienței sale de muncă;

g) să se asocieze la sindicate și sa participe la activitatea lor în afara orelor de program;

h) să beneficieze de protecție juridică, în corespundere cu statutul său.

Printre drepturile fundamentale ale funcționarilor publici, evidențiem:

a)dreptul la protecție juridică

b) drepturi financiare(dreptul la remunerare, la indemnizații speciale, la asigurare socială, la pensie de bătrînețe);

c) dreptul la stabilitatea postului (acest drept constituie în același timp și un avantaj față de salariații din sectorul privat. În principiu, funcționarul este numit pentru toată cariera sa (în Germania, el este numit “pe viață”),cu excepția cazurilor de demisie sau destituire, sancțiunea cea mai gravă, care poate fi aplicată doar în urma unei proceduri disciplinare.

Funcționarilor le sînt garantate libertatea de opinie, libertatea de exprimare (cu condiția respectării principiului neutralității și a obligației de rezervă), libertatea de asociere, libertatea sindicală, dreptul la grevă.

Pentru activitatea desfasurata au dreptul la un salariu compus din:

Salariu de baza;

Sporul pentru vechime in munca;

Suplimentul postului;

Suplimentului gradului.

functionarii publici beneficiaza de prime si alte drepturi salariale, in conditiile legii, salarizarea acestora se face in conformitate cu conditiile legii;

au dreptul de asemenea de a-si perfectiona in mod continuu pregatirea profesionala; pe perioada in care functionarii urmeaza forme de perfectionare profesionala, beneficiaza de drepturile salariale cuvenite, in situatia in care acestea sunt:

organizate la initiativa sau in interesul autoritatii sau institutiei publice;

urmate la initiativa functionarului public, cu acordul conducatorului autoritatii sau institutiei publice;

organizate de Institutul National de Administratie, de centrele regionale de formare continua pentru administratia publica locala, in conditiile legii, sau in alte institutii specializate din tara sau strainatate.

Durata normala a timpului de lucru pentru functionarii publici este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana.

Pentru orele lucrate din dispozitia conducatorului autoritatii sau institutiei publice peste durata normala a timpului de lucru sau in zilele legale declarate zile nelucratoare functionarii publici de executie au dreptul la recuperare sau la plata majorata cu un spor de 100% din salariul de baza.

Functionarii publici, cu exeptia functionarilor publici civili din ministerele privind apararea nationala, ordinea publica si siguranta nationala pot fi alesi sau numiti intr-o functie de demnitate publica, in conditiile legii;

De asemenea au dreptul la concediu de odihna, la concedii medicale si altfel de concedii, la indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat;

Beneficiaza de asistenta medicala, proteze si medicamente, pensii, precum si celelalte drepturi de asigurari sociale de stat.

In orice raport de munca nu intra numai asemenea drepturi ca acelea personale, ci si acele drepturi necesare pentru indeplinirea muncii respective, drepturi care, in cazul unui functionar de stat, sunt denumite drepturi de functiune. Cercetand raportul de munca care se naste intre un organ de stat si un muncitor, se evidentiaza si mai bine faptul ca nu poate sa existe si nu exista in cazul functionarului de stat doua categorii de raporturi juridice.”

Aceste drepturi si obligati ale functionarilor sunt incluse si in statutul functionarilor publici.

Obligațiunile funcționarului sînt următoarele:

a) să execute la timp și calitativ deciziile autorităților publice în problemele ce țin de competența lui;

b)să dirijeze, în cunoștință de cauză, sectorul de muncă încredințat, să manifeste inițiative și perseverență, să asigure îndeplinirea necondiționată a sarcinilor ce stau în fața autorității publice;

c)să respecte cu strictețe drepturile și libertățile cetățenilor;

d)să se călăuzească în exercitarea atribuțiilor de legislația în vigoare, să fieobiectiv și imparțial, sa nu dea dovadă de tergiversari și birocratism

e)să examineze la timp propunerile, cererile și plîngerile cetățenilor în domeniul activității sale de serviciu, în conformitate cu legislația;

f)să studieze opinia publică și să țină cont de aceasta în activitatea sa;

g)să păstreze secretele de stat ori un alt secret ocrotit de lege, precum și informațiile despre cetățeni de care ia cunoștință in exercitarea atribuțiilor, respectînd legislația.

Nu se permite, conform legii, nici acceptarea de daruri și alte servicii din partea agenților economici și cetățenilor pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu excepția semnelor de atenție simbolice, recunoscute conform normelor de politețe și ospitalitate. Funcționarul public nu are dreptul să plece în delegații peste hotare din contul persoanelor juridice sau ai cetățenilor, să aibă conturi în bănci din străinătate.

Obligatiile functionarilor publici sunt, de asemenea, de doua categorii, distinctia bazandu-se pe acelasi criterii ca si in cazul drepturilor. Prima categorie o formeaza obigatia de functiune prevazuta de normele juridice de reglementare si organizare a functionarii, iar refuzul indeplinirii lor constitue infractiune. A doua categorie o formeaza obligatiile personale care decurg din calitatea de salariat, iar incalcarea lor constituie abatere disciplinara.

Functionarii mai au ca obligatii:

respectarea programului de lucru si folosirea integrala si eficienta a timpului de munca;

ridicarea necontenita a nivelului de calificare profesionala;

indeplinirea sarcinilor de subordonare ierarhica, prin care se asigura o unitate de actiune in diferitele domenii de activitate ale administratiei pubice si, totodata, se realizeaza autoritatea ierarhica;

de a pastra secretul si discretia in legatura cu problemele de serviciu, atat in interiorul institutiei unde lucreaza, cat si in afara acesteia.

In exercitarea atributiilor ce le revin, sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea publica a convingerilor si preferintelor lor politice, sa nu favorizeze vreun partid politic si sa nu participe la activitati politice in timpul programului de lucru;

Le este interzis sa solicite sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru altii, in considerarea functiei lor publice, daruri sau alte avantaje;

Rezolvarea in termenele stabilite de catre superiorii ierarhici, lucrarile repartizate;

Le este interzis sa primeasca direct cereri a caror rezolvare intra in competenta lor sau sa discute direct cu petentii, cu exeptia celor carora le sunt stabilite asemenea atributii, precum si sa intervina pentru solutionarea acestor cereri;

Neindeplinirea obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul pot sa declanseze diferite forme de raspundere juridical a functionarilor administratiei publice, in functie de natura abaterii: raspunderea administrativ – disciplinara specifica functionarilor publici; raspunderea administrativ – disciplinara propriu-zisa, specifica dmeniului administrative, deci, mai cuprinzatoare; raspunderea administrativ – contraventionala.

Toate acestea sunt de domeniul dreptului administrativ.

Obligații ce afectează comportamentul personal al funcționarului:

– Obligații specifice: obligația de reședință (pentru ambasadori, militari, de exemplu), obligația de a cere autorizație de căsătorie (în Franța, de exemplu, pentru militarii jandarmeriei).

– Obligații generale. Funcționarul trebuie să aibă, în viața sa personală, un comportament ce nu compromite reputația administrației. El trebuie să dea dovadă de demnitate, probitate, onestitate, dezinteres, discreție, neutralitate, decență, simțul responsabilității. Nerespectarea de către funcționar a acestor datorii este sancționată disciplinar.

Funcționarului public i se interzice să participe la grevele care perturbează activitatea autorităților publice respective, de a cărei activitate depinde asigurarea societății cu bunuri și servicii de importanță vitală.

În genere, statutul juridic al funcționarilor publici este menit să sporească interesarea lor morală și materială, să le creeze condiții necesare pentru exercitarea funcțiilor de serviciu, sa

garanteze drepturile și asistența socială adecvată pentru acei care și au consacrat viața slujirii statului și poporului.

1.3. Răspunderea funcționarilor publici

Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora.Constituie abateri disciplinare următoarele fapte :

întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor ;

neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor ;

absențe nemotivate de la serviciu ;

nerespectarea în mod repetat a programului de lucru ;

intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal;

nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu acest caracter ;

manifestări care aduc atingerea prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea ;

desfășurarea în timpul programului de lucru a unor activități cu caracter politic;

refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu ;

încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici;

stabilirea de către funcționarii publici de execuție de relații directe cu petenții în vederea soluționării cererilor acestora.Sancțiunile disciplinare sunt:

mustrarea scrisă;

diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;

suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau după caz, de promovare în funcția publică pe o perioadă de la 1-3 ani;

trecerea într-o funcție publică inferioară pe o perioadă de până la l an, cu diminuarea corespunzătoare a salariului,

destituirea din funcția publică.

În Statutul funcționarilor publici este reglementată instituția „cazierului administrativ", definit ca fiind actul care cuprinde sancțiunile disciplinare aplicate funcționarului public și care nu au fost radiate în condițiile legii.

Acest document este necesar în următoarele situații:

desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia de concurs pentru recrutarea funcționarilor publici;

desemnarea unor funcționari publici în calitate de președinte și membru în comisia de disciplină;

desemnarea unui funcționar public ca membru în comisia paritară ;

ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici sau categoriei funcționarilor publici de conducere.

1.4. Aspecte privind etica funcționarilor publici

În țara noastră, etica în administrația publică are o importanță aparte față de alte state cu administrații democratice consolidate. Procesul de așezare legislativă a administrației publice românești a fost el însuși greu. Statutul Funcționarului Public, Legea managerului public și Codul de Conduită au intrat în vigoare de puțin timp, iar cerințele lor devin practici instituționale curente într-un timp destul de lung. A ignora dezvoltarea pe coordonate etice a administrației publice, sub pretextul că este de ajuns aplicarea legii este tot una cu a ignora faptul că administratorii publici sunt persoane, nu simpli executanți, că ei au propriile valori, provin din medii diferite, iar dorința lor de afirmare ca profesioniști ai administrației nu se reduce la conformism, datorie pe sarcină, salariu, sancțiune, premiere, ci că identitatea profesională devine o componentă a identității personale.

Împlinirea profesională este o parte a împlinirii omenești și o condiție a stimei de sine. Zona etică a administrației publice este cu atât mai sensibilă cu cât scopul vizat este menținerea încrederii publice în funcționarea instituțiilor, încredere fără de care democrația este doar spectacol politic.Într-o abordare susținută de comparația realizată cu sistemul privat, administrația publică are câteva deficiențe majore, care, sperăm să dispară ușor, având în vedere „infuzia” de tineri care „intră” în administrație:

– lipsa de cultură politică și managerială a funcționarilor publici;

– conservatorismul manifestat de „vechea gardă”, concretizat prin păstrarea unor consilieri pensionați și care nu mai gândesc în termenii contextului actual al schimbărilor;

– dificultatea cu care se completează cunoașterea și cu care se asimilează experiențele de succes din alte țări;

– slaba cunoaștere a limbilor străine;

– lipsa cunoașterii nemijlocite a situațiilor din teren și adoptarea multor decizii “din birouri”;

– lipsa de informație și mai ales de comunicare privind fapte și acțiuni concrete desfășurate cu succes în alte instituții similare;

– paralelismul raportării funcționarilor publici văzut ca flux de informații direcționate de jos în sus pe o singură direcție fără colateralități (organigramele nu includ și legăturile de comunicare dintre compartimente).

Deveniți de curând “manageri publici”, unii dintre conducătorii instituțiilor publice se află constant în fața unor decizii cu implicații etice și sunt adesea obligați să opteze între aspirații personale și responsabilități instituționale.Interesul public face necesar un cadru moral în care managerii să poată opta. Acest cadru moral este circumscris unor valori de tipul: demnitate personală, libertate, respect pentru ordine și lege. Ei au datoria să abordeze rațional propriul rol în sensul eficienței (să obțină cel mai bun rezultat cu cel mai scăzut cost). Din acest motiv abordarea lor trebuie să fie, pe lângă cea deontologistă (legată mai ales de statutul lor de implementatori de legi) și una utilitaristă: acțiunea unui administrator public este moral corectă dacă produce cea mai mare utilitate pentru cel mai mare număr de oameni.Nu toți managerii sunt funcționari publici și nu toți funcționarii publici sunt manageri. Poate părea un joc de cuvinte dar nu este deloc așa.

Potrivit lui Harold F. Gortner (1986), manager într-o instituție publică este: Oricine produce politici publice sau se îngrijește de implementarea politicilor publice. Cei care utilizează resurse publice care au impact asupra indivizilor sau grupurilor dintr-o societate. Oricine joacă un rol de lider într-o birocrație.

Este important să facem distincția între lideri și manageri, deși etica în administrația publică vizează ambele categorii.

Liderii joacă următoarele roluri:

proiectează scopurile;

afirmă valorile organizației;

motivează personalul;

slujesc drept simbol al organizației (sunt oamenii de imagine);

reprezintă grupul;

evaluează indivizii și grupul.

Managerii:

dețin funcții de conducere;

conturează modalități practice de atingerea scopurilor;

caută și distribuie utilizarea resurselor;

urmăresc procesele organizaționale;

fac studii pentru diferitele probleme care trebuie soluționate.

Funcționarii de nivel mediu și cei situați pe prima linie joacă un rol foarte important în administrație, inclusiv din perspectivă etică și politică. Rațiunile pentru care considerăm că ar trebui să aibă acest rol sunt, în principal, următoarele:

– controlează informația care ajunge la legislativ și la manageri și consiliază ambele categorii (controlul asupra informației este o formă esențială a puterii);

– fac lobby pentru diferite grupuri de interese;

– orice program de guvernare, indiferent de nivelul căruia i se adresează, trebuie implementat și aceasta depinde de administrația publică ;

– conformismul, în sensul supunerii la norme, primează asupra convingerilor personale și este criteriu de menținere și promovare în administrație;

Un manager într-o organizație publică trebuie să țină cont, în ultimă instanță, de următoarele aspecte cu valențe etice:

1.Interesul public general: soluțiile date de această categorie afectează viața oamenilor; sunt formulate în numele interesului public; aplicarea lor antrenează resurse publice.

2. Scopurile politice pentru care lucrează: administrația publică implementează politici publice.

3. O înțelegere a actorilor implicați.

4. Dinamica organizațiilor în care lucrează .

5. Personalitatea celor cu care interacționează .

Primele imperative cu care se confruntă managerii publici sunt următoarele:

– să satisfacă standardele de performanță profesională, comportamentală și etică ;

– să adere la ceea ce le impun guvernul, politicile publice, publicul însuși;

– să împace cerințele legii cu situațiile reale din viața zilnică, pentru fiecare angajat;

– să împace morala privată cu cerințele codului profesional.

Managerii publici au două priorități care uneori pot să fie contradictorii: publicul și propria instituție. Ei lucrează sub presiune iar presiunea cea mai frecventă o reprezintă cea dată de politicile fiscale, de recompensare, etc. În același timp ei au și calitatea de angajați ai publicului și de cetățeni. În calitate de angajați ai publicului ei nu au dreptul să facă politici partizane ; atfel ar determina neglijarea obligației legale de a servi publicul. În calitate de cetățeni ei participă la procesul politic. Dacă se izolează de politică își neglijează îndatoririle de cetățeni.Caracteristicile personale ale funcționarilor publici contează în mod semnificativ, tocmai din cauza particularității muncii lor.

Ei se află într-o așa numită "zonă gri" în care nu pot să fie nici total altruiști (orientați exclusiv pe interesul public), nici egoiști, orientați doar spre interese proprii. Funcționarii publici lucrează în comunități în care au rude, prieteni, șefi, persoane de care sunt legați prin interese proprii. Lor li se cere să se orienteze neutru și detașat spre "public". Prin urmare, ei nu pot să fie decât resurse umane competente pentru funcțiile pe care le ocupă.Funcționarii publici trăiesc într-un climat politic în schimbare, prin urmare, etica lor este una situațională. În consecință, atașamentul rigid față de un anumit set de valori este disfuncțional. Dacă vor urma strict procedurile, vor sluji ordinii, stabilității, egalității de tratament și eficienței. Uneori însă "aplicarea multiplelor proceduri" poate să creeaze efecte nedrepte unor cetățeni, în raport cu alții. Datoria morală a funcționarilor publici este cea de dezvoltare a integrității profesionale.

Sugestii etice pentru managerii din administrația publică

Pentru un comportament cât mai apropiat de exigențele etice și ale managementului resurselor umane, managerii din administrația publică trebuie să țină cont de următoarele:

– Să recruteze și să selecteze oameni bine motivați, de bună credință și pregătiți pentru rolul de funcționar public.

– Să se concentreze pe rezultate ca scop, nu pe structuri birocratice ca scop.

– Să încerce să găsească un echilibru corect între cerințele legii, ale guvernării și interesul public.

– Să țină seama de considerente legate de etică la examenele de selecție și la promovare a peroanelor aflate în calitate de subordonați..

– Să stimuleze subordonații să-și pună probleme etice despre munca lor.

– Să trateze subordonații potrivit principiului respectului reciproc, nu cu superioritate ierarhică arogantă sau cu atitudine de stăpân sau de patron.

– Să nu schimbe scopurile de la o zi la alta, ci să le construiscă unul din altul și să le urmeze unul după altul.

– Să-și cultive calitățile analitice și de cercetare.

Să ajute cetățenii să fie pro-activi în privința agendei guvernamentale, sprijinind forme de democrație participativă.

– Să promoveze practicile bune în toate zonele profesionale pe care le poate influența.

– Să încurajeze educația, pregătirea profesională și dezvoltarea funcționarilor publici, ca pe un exercițiu civic realist.

În Codul de conduită al funcționarului public se utilizează o serie de termeni, care conduc la o caracterizare distinctă a acetei categorii de angajați.

1.5. Codul de conduita al functionarilor publici

TERMENI DEFINITI prin codul de conduită :

a) prin interes personal se înțelege orice avantaj patrimonial sau nepatrimonial urmărit de funcționarul public, pentru sine sau pentru familia sa, părinții, prietenii sau pentru persoanele apropiate ori pentru persoanele juridice sau organizațiile cu care acesta a avut relații de afaceri sau de altă natură, care poate afecta imparțialitatea și integritatea sa în exercitarea funcției publice.

b) prin interes public se înțelege soluționarea solicitărilor legitime ale persoanelor fizice și juridice, de drept public și de drept privat, române și străine, precum și îndeplinirea atribuțiilor de către funcționarii publici, în mod regulat și continuu, cu imparțialitate și corectitudine, conform competențelor care le revin, potrivit legii.

c) normele generele de conduita morala si profesionala a functionarilor publici sunt:

– Asigurarea unui serviciu public de calitate

Loialitatea față de lege

Loialitatea față de autoritățile și instituțiile publice

Libertatea opiniilor

Activitatea publică

Activitatea politică

Folosirea imaginii proprii

1.6.Politizarea functiei publice

Programul de guvernare al cabinetului Boc cuprinde un subcapitol privind “depolitizarea tructurilor administratiei publice si eliminarea clientelismului politic, prin:

respectarea Legii privind statutul functionarului public si aplicarea consecventa a principiului angajarii

functionarilor publici exclusiv pe criterii de competenta profesionala;

promovarea în functii publice numai pe criterii de performanta si de moralitate, în spiritul si pe baza legii;

gestionarea coerenta si corecta a carierei functionarului public prin salarizare corespunzatoare, stimularea si asigurarea unor conditii normale de lucru în scopul respectarii principiului stabilitatii si continuitatii în munca”.

O pozitie extrem de interesanta a fost exprimat de Comisia Europeana care afirma ca urmatoarele luni ”sunt cruciale pentru România pentru ca Guvernul trebuie sa lupte împotriva celor mai puternici inamici ai sai: ”crima organizata, coruptia institutionalizata si politizarea administratiei.” Declaratia a fost reluata în acesti termeni pe canalele de televiziune si radio si este mica posibilitatea sa fi fost doar o remarca întâmplatoare. Cu toate acestea, nu exista nici o pozitie oficiala a Uniunii Europene fata de politizarea administratiei. Nici aquis-ul comunitar nu prevede o anumita reglementare, mergându-se pe principiul best-practice.

Mai merita semnalat faptul ca, daca referirile la crima organizata si coruptia institutionalizata nu puteau deranja oficialii românii pentru ca sunt realitati recunoscute, referirea la politizarea administratiei nu a trezit nici o reactie de adversitate din partea actualei puteri.

În România se vorbeste despre politizare si pesederizare a administratiei, spatiul public fiind, mai mult sau mai putin, obisnuit cu aceasta discutie. Dificultatea noastra consta în aceea ca o lucrare de acest gen nu poate folosi surse speculative.

Pe de alta parte, o evidenta clara a schimbarilor efectuate în administratie este greu de realizat, dat fiind haosul care exista în acest moment în tinerea evidentelor.

Un singur exemplu relevant: juridic vorbind, unele ministere s-au desfiintat, înfiintându -se imediat apoi altele, cu numele schimbat, care le preluau atributiile. Personalul a fost preluat sau concediat (despre aceasta modalitate si legalitatea ei vom discuta în cele ce urmeaza) pe baza unor teste profesionale. Cei concediati trebuiau sa fie pusi la dispozitia A.N.F.P. Dar este posibil ca unii sa-si fi gasit un post de functionar public în alta institutie, fara a mai figura în evidentele Agentiei sau figurând de doua ori. Evidenta exacta a schimbarilor este imposibil de realizat, chiar pentru institutiile abilitate.

În aceste conditii, nu vreau decât sa trasez linii generale pe care le urmeaza acest proces de schimbare administrativa, fara a -i blama neaparat pe actualii detinatori ai puterii.

1.7.Coruptia in administratia publica

Definita ca fiind o stare de abatere de la normalitate, de Ia datorie, corupția înseamnă folosirea abuziva de către o persoana a funcției de intermediar sau de decizie pe care o îndeplinește, pentru a acorda celui care corupe sau comunității de interese pe care acesta o reprezintă, un avantaj economic sau administrativ, în schimbul unei sume de bani, a unor cadouri, a unor deplasări, excursii, concedii sau distracții sau a primirii unor proprietăți. Tot corupție înseamnă si folosirea de către o persoana a funcției sau poziției sale publice, pentru a eluda sau evita îndeplinirea unor norme, baremuri sau proceduri legale, la obținerea în folosul ei a unor avantaje materiale sau a unor funcții profesionale sau administrative.Corupția constituie o amenințare pentru democrație, pentru supremația dreptului, echității sociale si a justiției, erodează principiile unei administrații eficiente, subminează economia de piața si pune în pericol stabilitatea instituțiilor statale.Deși exista nenumărate studii pe marginea acestei teme nu s-a ajuns până acum la o definiție universal valabila si unanim acceptata, care sa acopere toate actele si faptele posibile si care sa constituie în orice juridisdictie acte de corupție.

Cu o istoric de mii de ani. începând încă din antichitate, corupția reprezintă unul dintre modelele comportamentale dintre cele mai rele dar, în același timp, extrem de răspândite în cadrul funcționarilor oficiali sau reprezentanților aleși ai comunității. In ultimul secol, ca privește si comportamentul celor din domeniul privat. Interesul si îngrijorarea fata de acest fenomen au crescut si au avut loc reacții pe plan național si internațional.Corupția este parte a unei categorii mai mari de infracțiuni de natura economica si financiara care reprezintă una din formele de criminalitate cele mai agresive din România

Perceptia populației asupra corupției în administrația publica si în rândul funcționarilor în general.

Deși a fost un obiectiv prioritar declarat al tuturor guvernelor post-decembriste, modernizarea administrației publice s-a făcut până acum cu pași mici, rapoartele Uniunii Europene si Băncii Mondiale arătând frecvent ca România a întreprins cele mai puține masuri în vederea apropierii administrației de cetățeni si a creșterii gradului de competenta, responsabilitate si transparenta a acțiunilor întreprinse.

în vederea reducerii acestui handicap, autoritățile centrale au adoptat în ultimii ani o serie de legi, decrete, hotărâri si ordonanțe în numele unor valori pentru care s-au purtat serioase bătălii politice: descentralizare, autonomie, privatizare, transparenta etc. Aplicarea acestor legi nu a avut efectul scontat.

Unul dintre motive si poate cel mai important este acela ca modernizarea administrației publice trebuie privita pe doua componente: instituționala si cultural-valorica.

Pașii întreprinsi până acum pentru reformarea administrației din România au vizat în principal prima componenta. S-au adoptat legi noi, s-au înființat noi structuri si departamente, s-au introdus noi programe de dezvoltare – toate copiind modele occidentale de succes. Administrația si sistemul de îngrijire medicala au fost indicate de cetățeni ca fiind domeniile unde ponderea coruptiei este cea mai ridicata.

Buna funcționare a administrației publice este condiționata si de prevederile legale în domeniu. Cu cât acestea sunt mai clare si mai eficiente, cu atât arbitrariul si nelegalitatea vor fi mai puțin prezente în acțiunile acesteia.

CAP.3.DIMENSIUNEA FUNCTIEI PUBLICE.TENDINTE SI PROGRESE

1.1.Introducere

Pentru a descrie dimensiunea funcțiilor publice trebuie să ne referim la bazele legale ale construcției funcției publice. În acest sens, ne putem concentra pe definițiile legale ale dimensiunii funcției publice, și pe observarea tendințelor din țările europene privind limitele pe care acestea le impun funcțiilor publice.

În Europa există două grupuri de țări în care situațiile sunt diferite. Primul grup este constituit din țări cu tradiții stabile de funcții publice profesioniste, care sunt independente relativ de politic. Aceste țări sunt unele state membre ale UE și altele situate în așa numita zonă economică europeană. Al doilea grup de țări sunt cele fost comuniste, unde nu există distincții aparente între aparatul partidelor politice, administrația publică și ideea de stat ca realitate independentă. Țările din a doua categorie face eforturi de a crea sisteme de funcție publică pentru a se apropia de primul grup de state.Există însă și puncte comune între cele două grupuri sus menționate. Problema cheie constă în definirea responsabilităților statului într-o lume în schimbare, în care legitimitatea tradițională a statului este pusă la îndoială. Această necesitate este legată de dorința de a reduce costurile operaționale ale administrațiilor publice, care sunt considerate oneroase și neeficiente.

Chestiuni privind rolul statului abundă în țările europene. Noțiunea de guvernare, provenind de la țările vorbitoare de limbă engleză, s-a dovedit destul de limitată. Nu există o noțiune comună de guvernare. În țările non-engleze, prevalează alte noțiuni, cum ar fi cea de „buna administrație”.Putem să convenim însă că rolul principal al statului în societățile democratice, cu economii de piață, are două aspecte majore. Primul este de a furniza condiții și garanții egale pentru drepturile personale ale indivizilor, care se bazează pe o serie de drepturi fundamentale universal acceptate. Al doilea, statul trebuie să creeze un mediu de încredere și predictibil pentru activitățile economice ale indivizilor și entităților legale. Acesta este unul din motivele pentru care domnia legii a devenit cheia unei bune guvernări. Nimeni nu pune la îndoială aceste două aspecte; ceea ce e pus la îndoială în ultimul timp este al treilea rol al statului, cel de producător de servicii care să genereze bunăstare. Criticii statului-bunăstare pledează mai degrabă pentru stat ca forță mediatoare decât pentru un stat văzut ca forță providențială.

1.2.Ipoteze de lucru

Dimensiunea funcțiilor publice în statele membre UE a rămas neschimbată de la al doilea război mondial, cu excepția Italiei și Danemarcei, care au redus dimensiunea funcțiilor publice în 1993 și 1969, respectiv, și Suedia, care a sporit numărul funcționarilor în 1970.

Noile definiții ale sectorului public nu au avut un impact semnificativ asupra redefinirii funcției publice în aceste țări. Totuși, aceste definiții au apropiat sarcinile își funcțiile atribuite statului.

Încercările științifice și politice de redefinire a responsabilităților statului nu au determinat schimbări în dimensiunea funcțiilor publice, pentru că scopul principal al acestor eforturi a fost nu a fost de a redefini rolul funcției publice, ci de a reduce dimensiunea și costurile sale, pentru că sindicatele funcționarilor publici s-au opus unor asemenea schimbări.

În Europa de Est, trei criterii de bază sunt combinate pentru a delimita funcțiile publice: a)deținerea puterilor de stat, b) calificările necesare și c) separarea între politică și administrație. Aceste criterii definesc funcțiile publice și le disting de cele ne-publice.

1.3.Noi definitii ale sectorului Public si ale administratiei publice in acceptia Curtii Europene de Justitie

În statele membre UE Curtea europeană de justiție a stabilit criterii pentru definirea sectorului public și indirect a noțiunii de administrație publică. Aceasta s-a întâmplat când Curtea a interpretat prevederile Tratatului privind libera concurență și libera circulație a persoanelor în cadrul Uniunii.

Efectiv, deși tratatele nu pun în discuție proprietatea privată sau publică asupra întreprinderilor, din cauza prevederilor Curții majoritatea serviciilor publice din statele membre au trecut de la regimul de monopol la regimul de competiție liberă.

Curtea a inaugurat o nouă linie de jurisprudență prin punerea în discuție a accepțiuni anterioare ale administrației publice. În interpretarea prevederilor Tratatului despre libera circulație a persoanelor, Curtea a redefinit funcțiile administrație centrale. Pentru a stabili limite la tendința anumitor state membre de a restricționa accesul străinilor la posturile din sectorul public, Curtea a trebuit să decidă criteriile acceptabile și neacceptabile din punct de vedre al Tratatului. Posturile administrației publice trebuie să rămână deschise tuturor cetățenilor din statele membre UE, cu un tratament egal ca și cel acordat propriilor cetățeni. Singura excepție justificată se referă la posturile de execuție al autorității publice sau acele legate de salvgardarea interesului național sau a suveranității statului.

În acest fel Curtea a dat o aplicare largă în Uniunea Europeană tradiției germane în care există o distincție între funcțiile de autoritate și funcțiile de serviciu public. Furnizarea de servicii publice nu presupune exercitarea autorității publice și de aceea poate fi efectuată de cetățenii oricărui stat membru UE, în timp ce exercițiul puterilor publice este rezervat doar cetățenilor statului respectiv. Cu alte cuvinte, exercițiul puterilor publice este monopolul statului. Totuși, depinde de fiecare stat să decidă care din funcții sunt funcții de autoritate. În general, se estimează că 60-90 % din funcțiile de serviciu public din statele membre UE sunt deschise cetățenilor tuturor statelor membre, ceea ce înseamnă că doar 10-40% din totalul funcțiilor din serviciile publice sunt rezervate cetățenilor statului respectiv. Cu alte cuvinte, doar 10-40% din funcțiile publice au legătură cu „exercițiul puterii publice și salvgardarea interesului general al statului”, pentru a folosi expresia Curții europene de justiție(cazul 149/1979, Comisia versus Belgia).

1.4.Tendinte de reducere dar nu de redefinire a dimensiunii functiei publice in tariile Uniunii Europene

Multe din țările membre ale UE au întâlnit necesitatea reducerii angajării în sectorul public pentru a reduce cheltuielile publice și a respecta presiunile financiare. Modalitățile de a face acest lucru au fost diferite, depinzând de fiecare țară.

Într-un sondaj realizat au apărut semnificative diferențele în elaborarea, implementarea și prioritățile modificării funcției publice în ceea ce privește sistemul carierei față de poziția țărilor bazată pe sistemul funcției publice. În sistemele bazate pe carieră multe categorii de personal sunt protejate împotriva redundanțelor generate de programe ce au ca scop identificarea surplusului de personal. Destituirea este adesea utilizată și este o măsură disciplinară primară. Se poate spune că în țările cu o funcție publică bazată în principal pe carieră, abordarea a dus la limitarea cheltuielilor publice mai ales prin neangajarea de personal și înghețări de salarii.În țările unde prevalează ca tendință generală funcția publică ce are la bază postul, a fost promovată o funcție publică orientată spre rezultate și spre management cu scopuri specifice. În sistemele bazate pe funcții au fost reduceri de personal prin redundanță, de obicei cu compensații sau cu alte beneficii. Totuși, chiar și în sistemele bazate pe funcții a fost o tendință de a păstra funcțiile prin folosirea schemelor de reorganizare sau de a căuta soluții alternative la destituire când aveau de a face pe o scară largă cu redundanțe, cum ar fi de exemplu schemele de pensionare timpurie.În rezumat, presiunea de a defini principalele funcții ale administrației publice a fost în general direcționate către reducerea costurilor. Principalul scop al acelui efort nu a fost să se identifice un nou rol pentru Stat sau să redefinească dimensiunea funcției publice în consecință, ci de a reduce mărimea și costul acesteia. Aceasta poate de asemenea să explice de ce definițiile legale ale dimensiunii funcției publice au rămas neschimbate în general de asemenea mișcări în majoritatea țărilor membre UE.

CAP.4.STRATEGII DE MODERNIZARE A SISTEMULUI EDUCATIV SI INSTITUTIONAL AL FUNCTIONARULUI PUBLIC ROMAN

1.1.Contextul intern. Diagnoza domeniului

Dobândirea Romaniei a statutului de membru al UE, într-un orizont de timp cât mai apropiat (2007), constituie o prioritate absoluta a politicii românesti (Parteneriatul de aderare cu România, Programul National de Aderare la UE,Foaia de Parcurs a procesului de aderare a României, Raportul de tara al Comisiei Europene – 2002), implicând îndeplinirea urmatoarelor cerinte:

– stabilitatea institutiilor ce garanteaza democratia, statul de drept,

drepturile omului;

Obiectivele majore, în perspectiva accederii în structurile comunitare:

– consolidarea sistemului politic si a institutiilor democratice;

– crearea unui climat administrativ care sa ofere maximum de satisfactie si beneficii cetatenilor;

– eficientizarea structurilor administrative locale;

– întarirea cooperarii politice, economice si culturale cu statele membre ale Uniunii Europene;

– consolidarea statului pe scena europeana .

Atingerea acestor obiective este un deziderat national, ele constituind o necesitate obiectiva si nu doar simple premize pentru integrarea în structurile europene. Uniunea Europeana constituie un cadru destinat sa faciliteze statelor membre realizarea obiectivelor de politica interna si externa, cu respectarea si aplicarea consecventa a unor principii fundamentale comune, pe care România si le asuma în totalitate:

– principiul statului de drept si al respectarii legii, cu stabilirea unui sistem

legislativ uniform si asigurarea protectiei drepturilor derivând din

reglementarile comunitare;

– principiul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omuluinorma juridica având valoare universala;

– principiul statului-social;

– principiul pluralismului cultural;

– principiul subsidiaritatii.

În consonanta cu demersurile sustinute ale României vizând apropierea graduala de institutiile comunitare, se impune definirea precisa a prioritatilor, a caror expresie fireasca o constituie integrarea deplina si într-un orizont de timp cât mai apropiat în Uniunea Europeana. Acestea sunt:

– realizarea proceselor de reforma;

– ajustarea structurala la cerintele interne ale Uniunii si la politicile comune UE;

– dezvoltarea durabila;

– accelerarea ajustarii structurale pentru a recupera întârzierile în domeniul transformarilor administrative;

– dezvoltarea regionala si locala, cresterea solidaritatii si coeziunii sociale;

– atenuarea consecintelor defavorabile în plan social ale reformelor administrative;

– relansarea dialogului social, la nivel local;

– stimularea consolidarii si dezvoltarii în continuare a societatii civile;

– armonizarea legislativa, preluarea si implementarea acquis-ului

comunitar;

– alinierea la principiile, normele si actiunile Politicii Europene;

– ajustarea institutionala si operationala si întarirea cooperarii cu statele membre si candidate in domeniul administratiei publice;

– o reforma structurala si functionala a administratiei publice, în vederea cresterii supletei, eficientei si coerentei actului administrativ, reducerii birocratiei, eliminarii disfunctionalitatilor si suprapunerilor de competente si sporirii gradului de compatibilitate cu administratiile locale din tarile comunitare.

– accelerarea procesului de informare a opiniei publice asupra Uniunii Europene, a structurii si functionarii sale, asupra beneficiilor si costurilor integrarii europene a României, precum si asupra demersurilor si actiunilor autoritatilor române în acest sens. Dezvoltarea unei capacitati administrative în concordanta cu cerintele Uniunii Europene reprezinta o sarcina caracterizata de anvergura, care necesita pregatiri sectoriale amanuntite, modernizarea în acest domeniu fiind considerata esentiala pentru eficienta si succesul restructurarilor din toate celelalte domenii.

1.2.Probleme critice ale domeniului

Probleme critice pentru administratia publica, identificate pe baza documentelor referitoare la stadiul pregatirii pentru integrarea europeana.Reforma administratiei publice locale este deosebit de importanta pentru procesul de pregatire a aderarii la Uniunea Europeana si este considerata o prioritate a Guvernului României. Pentru Administratia Publica Locala, procesul de reforma trebuie sa aiba în vedere accelerarea implementarii la nivel local a legislatiei armonizate cu acquis – ul comunitar si necesitatea urmaririi bunei administrari a fondurilor de care tara noastra beneficiaza în calitate de stat asociat si posibil viitor stat membru al Uniunii Europene.Eficacitatea masurilor legislative recente privind reforma în administratia publica depinde de vointa si aptitudinea fiecarei institutii de a dezvolta capacitatea administrativa necesara, dar si de atribuirea de resurse umane si bugetare corespunzatoare.

Evaluarile anterioare ale Comisiei Europene se refera la capacitatea administrativa redusa de implementare a legislatiei armonizate cu acquis – ul comunitar si la faptul ca administratia publica este caracterizata printr-o birocratie excesiva, lipsa de transparenta si capacitate limitata de implementare a politicilor publice. Procesul de reforma a administratiei publice locale trebuie sa aiba la baza urmatoarele principii:

Separarea functiilor politice de cele administrative;

Crearea si consolidarea unui corp al functionarilor publici de cariera,

profesional si neutru politic;

Definirea clara a rolului, responsabilitatilor si relatiilor între institutii;

Legitimitate si administratie corecta prin aplicarea obiectiva a legii cu

respectarea valorilor sociale, a drepturilor si libertatilor cetatenilor;

Garantarea calitatii serviciilor prestate de autoritatile locale;

Subsidiaritatea: descentralizarea deciziilor la nivelul cel mai apropiat de

cetatean sau de problema la care se refera;

Autonomia decizionala;

Transparenta actului administrativ;

Simplificarea procedurilor si a actelor normative;

Respectul pentru cetateni;

Delegarea si deconcentrarea;

Orientarea interesului spre rezultate în termeni de eficienta, eficacitate si

calitate a serviciilor;

Protejarea drepturilor indivizilor, comportament politicos si eficient fatade acestia.

Democratia locala si regionala este o componenta fundamentala a democratiei secolului 21 în Uniunea Europeana. Administrarea si autoguvernarea locala trebuie sa corespunda nevoilor tuturor cetatenilor. Consiliul Europei sustine întarirea si consolidarea democratiei locale si regionale, respectarea autoritatii de stat, a institutiilor si structurilor sale, cum ar fi autoritatile municipale, judetene, regionale, precum si încurajarea schimbului de experienta si a bunelor practici, cu precadere cele privind guvernarea electronica la nivel local.Una din cele mai mari probleme ale administratiei este nevoia de consultare permanenta a cetatenilor si garantarea dialogului institutiilor publice cu toti cetatenii; aceste institutii trebuie sa fie reprezentative, transparente si accesibile tuturor, iar participarea activa a cetatenilor trebuie încurajata.

Dialogul permanent al autoritatilor publice cu cetatenii trebuie sa ia în considerare urmatoarele tendinte:

– respectarea standardelor legale si etice de catre autoritatile publice

– liberul acces la informatiile publice

– participarea tineretului la procesul democratic

– respectarea unor standarde tehnice

– exercitarea drepturilor electorale de catre minoritati

– influenta mijloacelor de informare în masa

– echilibru în privinta procesului de decizie.

1.3. Imbunatatirea activitatii functionarilor publici

Imbunatatirea managementului prin orientarea fiecarui salariat catre activitatile pe care le poate face cel mai bine, cu randament maxim si efort minim; repartizarea atributiilor pe compartimente si a sarcinilor pe fiecare angajat; orientarea conducatorilor compartimentelor catre actiuni concrete; asigurarea autonomiei operationale, încurajarea initiativelor si novatorilor (modernizatorilor);

cresterea rolului si ponderii activitatilor de Integrare europeana si relatii externe, îmbunatatirea activitatii de urmarire si implementare a acquisului comunitar;

marirea capacitatii de absorbtie si gestionare a asistentei financiare a Uniunii europene;

pregatirea si specializarea personalului în vederea accesarii fondurilor structurale dupa aderare;

stimularea participarii cetatenilor la luarea hotarârilor decizionale si îmbunatatirea comunicarii operative cu cetatenii;

identificarea unor metode si mijloace de apropiere de cetateni (întâlniri periodice,conferinte de presa saptamînale, rapoarte periodice, rapoarte anuale etc);

stabilirea unei organigrame care sa raspunda prioritatilor actuale si criteriilor de eficienta;

îmbunatatirea circuitelor de luare a deciziilor si executie prin implicarea mai sustinuta a functionarilor publici, actiune ce comporta mai multe etape: observarea, identificarea aspectelor întregii probleme si a efectelor acesteia, fixarea obiectivelor, alegerea variantelor decizionale, adpotarea deciziei si asumarea responsabilitatii, monitorizarea deciziei, evaluarea efectelor deciziei.O cerinta importanta a îmbunatatirii organizarii interne o reprezinta stimularea comunicarii, a schimbului de informatii si a fluxului de documente între compartimentele interioare dar si cu alte institutii atât pe orizontala cât si pe verticala.

Simplificarea procedurilor administrative, ca cerinta a modernizarii administratiei publice, se poate realiza prin prin :

– stabilirea unui sistem de codificare, forma si mod de elaborare a actelor

administrative (ordine) cu caracter normativ;

– îmbunatatirea circuitului intern al documentelor.

1.4.Managementul resuselor umane

Cea mai importanta componenta a procesului de reforma este îmbunatatirea activitatii si performantelor functionarilor publici, iar pentru aceasta este necesara :

reevaluarea a alocarii resurselor umane si alocarea acestora pe domenii prioritare, în functie de experienta si competente, având în vedere aplicarea corecta a prevederilor Legii privind Statutul functionarilor publici. Crearea unui corp de functionari publici profesionisti si motivati.

depolitizarea administratiei publice locale prin separarea functiilor politice de cele administrative.

analizarea periodica a organigramelor si statelor de functii si reactualizarea acestora în functie de necesitati, eficienta structurii organizatorice si de personal.

subordonarea ierarhica trebuie sa asigure o transparenta totala o structura simpla si perfect functionala.

continuarea aplicarii si îmbunatatirii modului de lucru bazat pe programare si auto-programare prin fise saptamânale de

activitati, programe lunare, trimestriale si anuale, întocmite si asumate de catre subordonati:

respectarea unor reguli de conduita ale functionarilor publici,pâna la aparitia „Codului Deontologic ”, cum ar fi:

suprematia legii, principiu conform caruia functionarii publici au îndatorirea de a respecta Constitutia si legile tarii;

prioritatea interesului public, principiu potrivit caruia functionarii publici au îndatorirea de a considera interesul general mai presus decât orice alt interes, în exercitarea functiei publice;

asigurarea egalitatii de tratament a cetatenilor în fata autoritatilor si institutiilor publice, principiu potrivit caruia functionarii publici au îndatorirea de a aplica acelasi regim juridic în situatii identice;

profesionalismul, principiu conform caruia functionarii publici au obligatia de a îndeplini atributiile de serviciu cu responsabilitate, competenta, eficienta, corectitudine si constiinciozitate;

impartialitatea si independenta, principiu conform caruia functionarii publici sunt obligati sa aiba o atitudine obiectiva, neutra fata de orice interes politic, economic, religios sau de alta natura, în exercitarea functiei publice;

integritatea, principiu conform caruia functionarilor publici le este interzis sa solicite sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru altii, vreun avantaj sau beneficiu în considerarea functiei publice pe care o detin ori sa abuzeze în vreun fel de pozitia pe care o ocupa;

libertatea gândirii si a exprimarii, principiu potrivit caruia functionarii publici pot sa-si exprime si sa-si fundamenteze opiniile cu respectarea ordinii de drept si a bunelor moravuri;

cinste si corectitudine în exercitarea functiei publice si în îndeplinirea atributiilor de serviciu;

loialitate fata de autoritatea sau institutia publica în care îsi desfasoara activitatea, precum si de a se abtine de la orice act sau fapt care poate produce prejudicii imaginii ori intereselor legale ale acesteia;

comportament bazat pe respect, buna-credinta, corectitudine si amabilitate;

functionarii publici care reprezinta autoritatea sau institutia publica sa promoveze, în orice situatie, o imagine favorabila tarii, autoritatii sau institutiei publice pe care o reprezinta;

în relatiile cu reprezentantii altor state, functionarii publici nu trebuie sa exprime opinii personale privind aspecte nationale sau dispute internationale;

în cursul deplasarilor externe, functionarii publici sunt obligati sa aiba o conduita corespunzatoare regulilor de protocol si le este interzisa încalcarea legilor si obiceiurilor tarii gazda.

Incurajarea mobilitatii profesionale si a motivarii functionarilor publici prin promovare, ca o consecinta a formarii profesionale. Promovarea, se realizeaza prin:

– aprecierea obiectiva a performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici, prin compararea gradului de îndeplinire a obiectivelor individuale stabilite cu rezultatele obtinute în mod efectiv;

– corelarea obiectiva între activitatea functionarului public si cerintele functiei publice;

– asigurarea unui sistem motivational, prin recompensarea functionarilor publici care au obtinut rezultate deosebite, care sa determine cresterea performantelor profesionale individuale.Elaborarea unei politici riguroase si adecvate de personal prin:

– cunoasterea perfecta a cerintelor autoritatii publice;

– selectarea, recrutarea si angajarea unor functionari publici de calitate, respectându-se principiile egalitatii de sanse;

– constientizarea si adaptarea permanenta a functionarilor publici existenti;

– realizarea unui sistem de recrutare si promovare bazat pe merit care sa ofere garantia ca cei mai buni functionari publici sunt promovati;

– realizarea unui sistem de salarizare si de recompense pentru activitatea functionarilor publici care sa ia în considerare în primul rand performantele acestora si devotamentul pentru institutia publica în care îsi desfasoara activitatea;

– dezvoltarea mecanismelor ce au ca rezultat cresterea mobilitatii functionarilor publici în cadrul functiei publice;

– delimitarea functionarilor publici de alti angajati din cadrul puterii executive (de ex. personalul contractual). Definirea functiei publice trebuie sa se realizeze în special prin luarea în considerare a atributiilor functionarilor publici care implica prerogative de putere publica.

Crearea si consolidarea unui corp al functionarilor publici de cariera,profesionist, impartial, onest, stabil, neutru politic si eficient prin promovarea :

– competentei, principiu potrivit caruia persoanele care doresc sa acceada sau sa promoveze într-o functie publica trebuie sa detina si sa confirme cunostintele si aptitudinile necesare exercitarii functiei publice respective;

– competitiei, principiu potrivit caruia confirmarea cunostintelor si aptitudinilor necesare exercitarii unei functii publice se face prin concurs sau examen;

– egalitatii de sanse, prin recunoasterea vocatiei la cariera în functia publica a oricarei persoane care îndeplineste conditiile stabilite potrivit legii;

– profesionalismului, principiul potrivit caruia stabilitatea în functia publica si promovarea în cariera sunt conditionate de exercitarea functiei publice cu respectarea de catre functionarul public a principiilor care stau la baza exercitarii functiei publice;

– motivarii, principiu potrivit caruia, în vederea dezvoltarii carierei, autoritatile si institutiile publice au obligatia sa identifice si sa aplice, în conditiile legii, instrumente de motivare morala si materiala a functionarilor publici, precum si sa sprijine initiativele privind dezvoltarea profesionala individuala a acestora;

– transparentei, principiul potrivit caruia autoritatile si institutiile publice au obligatia de a pune la dispozitia tuturor celor interesati informatiile de interes public referitoare la cariera în functia publica.

Imbunatatirea metodelor si tehnicilor de conducere pentru functionarii publici de conducere, avându-se în vedere urmatoarele:

– în exercitarea atributiilor specifice functiilor publice de conducere, functionarii publici au obligatia sa asigure egalitatea de sanse si tratament cu privire la dezvoltarea carierei în functia publica pentru functionarii publici din subordine;

– functionarii publici de conducere au obligatia sa examineze si sa aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competentei profesionale pentru personalul din subordine, criterii ce vor fi avute în vedere la avansari, promovari, transferuri, numiri sau eliberari din functii, ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzând orice forma de favoritism ori discriminare.

– se interzice functionarilor publici de conducere sa favorizeze sau sa defavorizeze accesul sau promovarea în functia publica pe criterii discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii personale.

Pe lânga obligativitatea perfectionarii anuale a functionarilor publici se impune perfectionarea continua a Institutiilor care asigura perfectionarea functionarilor publici.Aceste institutii, prin lectorii lor, trebuie sa permita implementarea, adaptarea si extinderea noilor cerinte ale UE la nivelul întregii administratii publice.De asemenea, este utila organizarea unor cursuri de perfectionare si în alte state membre ale UE, pentru a veni în contact direct cu mediul, viata si principiile generale ale administratiilor publice din aceste state, pentru a cunoaste Statutul Functionarilor Publici din aceste tari, metodele si tehnicile lor de organizare si perfectionare.

1.5.Gestiunea publica

Se va sprijini înfiintarea unor Centre de Informare pentru cetateni (CIC) în scopul de a moderniza si îmbunatati comunicarea între administratie si colectivitate, de a facilita multiplicarea si diseminarea informatiilor relevante privind integrarea europeana.Aceasta initiativa este în concordanta cu interesul manifestat de autoritatile centrale pentru promovarea unor proiecte similare, concretizat prin înfiintarea Agentiei Nationale a Centrelor de Informatii pentru Cetateni (ANCIC).Stabilirea unor standarde înalte de servicii pentru Centrul de Informare al cetatenilor se realizeaza prin:

– crearea si perfectionarea continua a Centrului de informare a cetatenilor;

– asigurarea unor servicii de calitate în folosul cetatenilor;

– asigurarea permanentei în prestarea serviciilor- linii telefonice directe, daca este posibil-gratuite, internet;

– crearea mecanismelor de consultare directa a cetatenilor, în sensul cresterii atât a sferei de servicii oferite, cât si a calitatii acestora;

– integrarea furnizarii serviciilor, care trebuie sa grupeze într-un singur punct toata gama de servicii a autoritatii publice în care functioneaza;

– utilizarea tehnologiei informatiei si a comunicarii la cele mai înalte niveluri.

Pentru îmbunatatirea gestiunii publice se impune luarea urmatoarelor masuri:

– introducerea noilor metode de gestionare a resurselor pe domenii specifice de activitate;

– asigurarea dezvoltarii parteneriatului public-privat;

– facilitarea procesului de dezvoltare a economiei;

– întarirea controlului gestiunii banului public si asigurarea transparentei cheltuielilor prin informarea periodica a contribuabilor;

– planificarea si dezvoltarea mecanismului investitional;

– reorganizarea mecanismului de creditare în vederea realizarii de investitii;

-buna gestionare a resurselor financiare existente si atragerea de fonduri prin proiecte cu finantare extera;

– urmarirea alocarii resurselor financiare în functie de programele propuse ce va contribui la consolidarea administratiei locale, dezvoltarea unui mecanism de luare a deciziilor cu deschidere catre nevoile reale ale cetatenilor si stabilirea programelor prioritare în functie de aceste nevoi comunitare;

– supunerea controlului financiar preventiv propriu a fiecarei operatiuni contabile, prin organizarea unui circuit financiar al documentelor, cu desemarea persoanelor responsabile;

– organizarea activitatii de audit intern care sa asigure certificarea bilantului si contului de executie bugetara, evaluarea performantei de management, efectuarea inspectiilor de audit;

– elaborarea si implementarea bugetelor pe programe care sa asigure transparenta, prioritatile si responsabilitatea în alocarea fondurilor

1.6.Noile tehnologii ale informatiei si comunicatiilor

Strategia Guvernului privind Planul National de Actiune e-Administratie, urmareste dezvoltarea infrastructurii informatice, acordând o atentie deosebita introducerii si utilizarii eficiente a tehnologiei informatiei si comunicarii.Prin dotarea cu echipamente moderne si realizarea unei retele interne de calculatoare, cu finantari de la Guvernul României si Uniunea Europeana, Romania este pregatita sa faca fata actualelor cerinte ale unui sistem informational integrat al administratiei publice centrale si locale.Totusi, o conditie esentiala pentru mentinerea si cresterea performantelor este înnoirea echipamentelor actuale, uzate fizic dar mai ales moral si dotarea cu noi echipamente performante, absolut indispensabile realizarii unei activitati eficiente: video-proiector, scanner A3 color, imprimante color, copiator color, telefoane si faxuri digitale, etc.Dezvoltarea în continuare a sistemului informational în vederea cresterii performantelor si a îmbunatatirii raportului „cost-beneficiu” în activitatea administratiei necesita actiuni care sa vizeze:

– cresterea gradului de utilizare a sistemelor informatice, internet, email, de catre toti functionarii prefecturii, prin ridicarea nivelului de instruire si obtinerea certificatelor ECDL;

– perfectionarea serviciilor de registratura si arhiva;

– marirea gradului de siguranta în procesul de comunicatie dintre factoriide decizie si comunicarea în timp real;

– reducerea timpului de transfer a informatiilor,

– descongestionarea activitatii de preluare a sesizarilor si petitiilor de la cetateni, optimizarea procesului de solutionare si comunicare a rezultatelor;

– îmbunatatirea sistemului de comunicare si transfer de date si informatii între Prefectura si celelalte autoritati publice locale, în special cu Consiliile Locale si Serviciile Publice Deconcentrate;

– realizarea unei retele unitare, a unui sistem informational integrat, la nivelul întregului judet;

– atragerea în cadrul retelei Extranet a Delegatiei Comisiei Europene în România a cât mai multor „multiplicatori” de informatie europeana si extinderea acesteia spre zonele greu accesibile, dezavantajate.

1.7. Alte actiuni necesare modernizarii

Alocarea, de la bugetul statului, a unor fonduri destinate activitatilor de comunicare, diseminare a informatiilor si de promovare a actiunilor specifice privind Integrarea Europeana.

Îmbunatatirea cooperarii interinstitutionale pe verticala si orizontala.

Cresterea rolului Prefecturii în monitorizarea implementarii programelor cu finantare externa; îmbunatatirea nivelului de cooperare cu Agentiile de Dezvoltare Regionala.

1.8.Imbunatatira activitatii serviciilor deconcentrate

Acest obiectiv se va realiza prin stimularea cooperarii dintre autoritatile publice locale în scopul asigurarii respectarii intereselor cetatenilor si aplicarii acquis-ului comunitar la nivel teritorial. Aceasta activitate trebuie orientata spre realizarea componentelor dezvoltarii locale durabile.Pentru optimizarea activitatii serviciilor descentralizate consideram ca se pot organiza activitati comune de catre anumite structuri ale serviciilor descentralizate, în scopul realizarii unor obiective de interes public general. Aceasta presupune implicit, finantarea acestor actiuni prin programe externe si redistribuirea unor venituri proprii între structurile serviciilor publice. Institutia Prefectului, coordonând activitatea acestor servicii publice pe plan local, va urmari optimizarea activitatii acestora si va stabili actiuni si masuri corespunzatoare. Astfel, Prefectura ar putea interveni concret pentru a determina serviciile publice sa desfasoare activitati eficiente, în slujba cetatenilor si a colectivitatilor locale. Aceasta implicare presupune transformarea rolului de monitorizare si urmarire a serviciilor publice într-o activitate concreta, operativa, de coordonare si verificare directa a rezultatelor activitatilor desfasurate în interesul colectivitatii.

1.9.Monitorizarea procesului de descentralizare a serviciilor publice locale

În conformitate cu prevederile art.7.3. din legea 215/2001 „ autoritatile centrale nu pot conferi sau impune cea mai mica responsabilitate colectivitatilor locale, în cadrul procesului de descentralizare al unor servicii publice sau de creare de noi servicii publice, fara a le garanta punerea la dispozitie de mijloace financiare cere sa le permita sa exercite aceste responsabilitati “Art. 9 din aceiasi lege prevede ca „ în cadrul politicii economice nationale, comunele, orasele si judetele au dreptul la venituri proprii, iar aceste venituri trebuie sa fie proportionale cu responsabilitatile prevazute de lege “.

Colectivitatile locale depind însa în continuare foarte mult de subventiile de la bugetul de stat. În cadrul procesului de descentralizare, un mare numar de servicii publice a fost transferat catre colectivitatile locale, fara mijloacele financiare si fara o pregatire prealabila. Colectivitatile locale trebuie sa fie consultate în ceea ce priveste atribuirea unor resurse redistribuite de la bugetul de stat, care trebuie sa se realizeze pe baze legale, echitabile. Pentru realizarea acestei prioritati este necesara organizarea de cursuri de pregatire de specialitate pentru personalului responsabil cu fundamentarea cererilor financiare. Este deci, foarte importanta transferarea echilibrata si eficienta a resurselor financiare de la stat la nivelul judetului, pentru activitati precum: evidenta populatiei si organizarea acesteia ca serviciu comunitar, organizarea serviciului comunitar pentru situatii de urgenta, evidenta pasapoartelor. Este necesara sprijinirea consolidarii autonomiei administrative si financiare a serviciilor publice deconcentrate si ca urmare a preluarii activitatilor spitalelor si unitatilor de învatamânt si cultura.Înainte de a se efectua transferul serviciilor catre autoritatile locale sau înainte de a se crea noi servicii, trebuie sa fie indicate sursele financiare necesare, în cadrul unei strategii coerente de descentralizare.Responsabilitatile si obiectivele trebuie sa fie clar stabilite. Cel mai indicat ar fi sa se faca o evaluare prealabila pentru a se determina numarul optim de servicii care sa fie descentralizate si resursele financiare necesare functionarii optime a acestora. Acest proces va trebui monitorizat periodic, iar strategia ajustata ori de câte ori rezistenta la schimbare a sistemului sau insuficienta surselor financiare frâneaza procesul. Vor trebui organizate programe de pregatire specifice pentru functionarii administratiilor locale implicate în procesul de descentralizare.O situatie speciala o reprezinta responsabilitatea Administratiei Locale de asigurare a unor conditii specifice pentru ca acesta sa poata îndeplini o dubla functie : respectarea intereselor de stat si, în acelasi timp, reprezentarea si promovarea intereselor cetatenilor, asa cum sunt exprimate în cadrul exercitiului autonomiei locale. O alta problema care trebuie rezolvata este realizarea inventarierii patrimoniului public si privat al autoritatilor publice locale din judet.

Strategia Guvernului privind Accelerarea Reformei în Administratia Publica, cu sprijinul Programelor PHARE 2002 si ale Bancii Mondiale, urmareste sa consolideze capacitatea administratiei publice în vederea realizarii descentralizarii fiscale de la administratia centrala catre autoritatile locale, prin transferul competentelor privind administrarea anumitor activitati, ceea ce va genera resurse financiare autonome la nivel local. Proiectele au în vedere îmbunatatirea capacitatii administratiilor publice locale de a implementa si elabora proiecte de calitate în domenii considerate ca fiind de o reala importanta pentru promovarea dezvoltarii economice si sociale autosustinute, pe baze juridice, precum si profesionalizarea personalului responsabil cu pregatirea si fundamentarea cererilor financiare prin :

– participarea la activitatea de elaborare a propunerilor privind procesul de descentralizare fiscala;

– elaborarea, împreuna cu structurile specializate, a unor propuneri pentru îmbunatatirea sistemului de colectare a impozitelor locale;

– participarea la cursuri de pregatire profesionala pentru personalul din administratia publica locala cu responsabilitati în pregatirea bugetelor locale;

– participarea la activitatile legate de analiza si evaluarea impactului capitalului local si a investitiilor în infrastructura localitatii.România trebuie sa-si concentreze eforturile pe dezvoltarea institutiilor capabile sa aplice noua legislatie si pe cautarea mijloacelor financiare necesare pentru realizarea investitiilor mari, indispensabile aplicarii acquisului comunitar. Eforturi suplimentare sunt, de asemenea, necesare pentru aplicarea acquis-ului în domeniul transportului rutier si a realizarii coridoarelor europene.S-au realizat progrese semnificative în domeniul justitiei si afacerilor interne, dar insuficiente în privinta emigrarilor, a traficului si consumului de droguri. Capacitatea administrativa de aplicare a acquis – ului în domeniu ramâne totusi scazuta.În domeniul cooperarii politienesti si a luptei împotriva criminalitatii organizate, trebuie aplicata legislatia recent adoptata precum si reforma rapida si efectiva a politiei. Încrederea populatiei în politie ramâne scazuta. Trebuie depuse eforturi pentru realizarea unei apropieri mai bune de cetateni.În privinta luptei împotriva fraudei si a coruptiei, ineficienta masurilor de prevenire si lupta împotriva delictelor legate de coruptie ramâne o problema delicata. Prevenirea prin transparenta si responsabilizare este la fel de importanta ca represiunea.Vor trebui revazute criteriile care stabilesc modalitatile de selectare a afacerilor care trebuie investigate. România trebuie sa intensifice pregatirea pentru a se alinia la Conventia din 1995 privind protectia intereselor financiare ale Comisiei Europene si sa accelereze adoptarea legislatiei în domeniu. Toate aspectele din conventie sunt ratificate si trebuie sa fie puse în practica.Traficul cu droguri ramâne o problema dificila de rezolvat. În acest scop trebuie întarita capacitatea administrativa de coordonare a serviciilor responsabile pentru respectarea legii, în special politia si vama. Sunt necesare eforturi considerabile pentru alinierea legislatiei si mai ales pentru întarirea capacitatii administrative de aplicare a legislatiei.

2.0.Imbunatatirea calitatii serviciilor

În domeniul îmbunatatirii calitatii serviciilor cu impact direct asupra cetatenilor, Prefectura Judetului Timis, prin intermediul aparatului propriu de specialitate, are ca prioritati:

– cresterea transparentei decizionale prin consultarea si implicarea mai larga a societatii civile în procesul decizional, inclusiv în cel ce are ca rezultat adoptarea de acte normative, dezvoltarea unui dialog permanent între autoritati si societatea civila;

– extinderea accesului cetatenilor la informatiile publice de interes national sau local, prin intermediul internetului;

– organizarea mai eficienta a spatiilor destinate serviciilor de relatii cu publicul

– solutionarea eficienta, profesionista si în timp optim a solicitarilor si sesizarilor petentilor;

– asigurarea ordinii si linistii publice, cresterea gradului de siguranta a cetatenilor;

– prevenirea si dezamorsarea eficienta si în timp optim a conflictelor sociale;

– dialog permanent si constructiv cu grupurile dezavantajate, minoritatile si grupurile de interese;

– adoptarea de catre functionarii publici a unei atitudini profesioniste, politicoasa si eficienta în relatiile cu cetatenii;

– actualizarea permanenta a paginii Web a Prefecturii cu informatii relevante si utile;

– simplificarea procedurilor administrative, informatizarea completa a activitatii de registratura , comunicare a deciziilor si arhivare;

– urgentarea eliberarii mai rapide a titlurilor de proprietate cu respectarea legalitatii si evitarea actiunilor în instante;

– informarea opiniei publice asupra derularii procesului de reforma prin intermediul mijloacelor de comunicare în masa;

– popularizarea serviciilor oferite de catre institutiile specializate în domeniul protectiei copilului si al persoanelor cu handicap;

– tiparirea si difuzarea de afise, pliante, reviste pentru prevenirea abuzurilor de orice fel asupra acestor categorii defavorizate de persoane;

În pofida faptului că multe din aceste nevoi pot fi satisfăcute prin acțiuni și activități care depășesc mijloacele și controlul direct al guvernării municipale, gradul lor de satisfacere se va reflecta invariabil în percepția publicului asupra performanței administrației.

2.1.Imbunatatirea cooperarii institutionale

Este necesar sa fie stabilite si aplicate reguli simple si obiective pentru punerea în functiune a unui flux de informatii coerent si a unui sistem electronic de comunicare, cu institutiile coordonate de Prefectura, cu Consiliul Judetean si Consiliile Locale, precum si cu institutiile centrale, având în vedere prevederile legale privind acest mod de comunicare. Pentru îmbunatatirea cooperarii institutionale se impune luarea urmatoarelor masuri:

– îmbunatatirea comunicarii, colaborarii si circuitului informational între Prefectura, Consiliul Judetean Timis si alte prefecturi si consilii judetene pentru promovarea si dezvoltarea unor proiecte de interes comun;

– preocuparea comuna pentru implementarea si implicarea în programe comunitare;

– eficientizarea raporturilor dintre Prefectura, autoritatile publice judetene si cele din comune, orase si municipii;

– participarea la actiuni si structuri asociative constituite în tara si diverse regiuni din Europa;

– dezvoltarea unor relatii de colaborare internationala si transfrontaliera puternice;

– participarea la dezvoltarea parteneriatelor regionale, a programelor si sistemelor de implementare alaturi de celelalte autoritati ale administratiei publice locale si institutii descentralizate;

În pofida enormelor diferențe în ceea ce privește circumstanțele în care se situează diferitele orașe și țări, există un consens general în privința scopurilor globale pe care municipalitatea în sensul enunțat anterior și autoritățile locale în particular și le vor stabili. Acestea sunt scopuri ale dezvoltării. Ele pot fi înscrise în trei categorii principale:

îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă a întregii populații a municipalității, cu o atenție specială pentru cei care se găsesc într-o postură de slăbiciune în articularea nevoilor lor și în apărarea drepturilor și intereselor;

promovarea dezvoltării sociale și economice durabile;

creșterea protejării și consevării mediului fizic.

Aceste trei categorii de scopuri prezentate anterior, deși diferite ca și caracter, sunt în mod evident relaționate. Condițiile de viață, în special acelea ale grupurilor de cetățeni defavorizați nu pot fi îmbunătățite pe baze durabile dacă municipalitatea eșuează în promovarea investițiilor productive, în politica de ocupare a forței de muncă. Perspectivele de creștere economică sunt afectate de infrastructura urbană ineficientă, pe când deteriorarea mediului fizic are consecințe dezastruoase nu doar asupra sănătății și formei bune a cetățenilor, dar și asupra abilității municipalității de a asigura dezvoltarea socială și economică durabilă și de a funcționa ca un pol de atracție pentru strategii de investiții externe care se bazează din ce în ce mai mult pe atractivitatea mediului fizic și pe buna funcționare a infrastructurii și serviciilor. Cele mai multe municipalități, bogate și sărace, mari și mici se confruntă cu provocări similare în ceea ce privește natura, dacă nu și gravitatea și iminența. Aceste provocări corespund nevoilor de bază ale fiecărui cetățean: o sursă sigură și adecvată de venit, un adăpost adecvat; sănătate; educație; securitate și afabilitate.

La nivel European exista unele instrumente care faciliteaza cooperarea in condițiile în care principiul cooperării între state se află la baza însăși construcției proiectului euroean, vizând la momentul inițierii lui crearea unor structuri internaționale pentru asigurarea păcii și protejarea drepturilor omului, probleme de mare importanță în contextul generat de al Doilea Război Mondial, existența a numeroase mecanisme și instituții, atât în cadrul structurilor Uniunii Europene căt și în interiorul altor organisme cum ar fi Consiliul Europei, Organizația Națiunilor Unite sau Banca Mondială, care facilitează această cooperare între state nu este deloc surprinzătoare.

Astfel, pentru domeniul administrației publice locale, pentru a evidenția doar câteva din cele mai importante mecanisme de cooperare se poate vorbi despre:

Programele de twinning, adresate țărilor candidate la Uniunea Europeană, care, așa cum am arătat deja într-o secțiune anterioară, presupun participarea experților europeni la procesele de construcție instituțională necesare pentru a putea răspunde exigențelor acquis-ului comunitar. Ele sunt concepute nu atât pentru a crește cooperarea generală, cât pentru a atinge ținte specifice, stabilite dinainte între părți pentru implementarea ariilor prioritare ale acquis-ului, după cum sunt ele specificate în Parteneriatele de Aderare.

Programe de asistență financiară care au fost deschise pentru țările din Europa Centrală și de Est în urma hotărârii Consiliului European de la Copenhaga, din iunie 1993 și confirmate de Consiliul

European de la Essen, din decembrie 1994, PHARE, SAPARD, ISPA, într-un număr mare de domenii, printre care și cel al administrației publice locale, în cadrul cărora prioritate în ceea ce privește eligibilitatea o au programele ce presupun colaborarea între mai mulți actori instituționali.

Programul de Management Urban, finanțat de această dată de UNDP și un consorțiu de nouă „donatori” bilaterali și executat de Comisia Națiunilor Unite pentru Așezări Umane în colaborare cu Banca Mondială cuprinde componente de cercetare, training și cooperare tehnică, foarte importante pentru dezvoltarea de noi practici în managementul municipal, mai eficiente, care să răspundă exigențelor actuale.

Congresul Puterilor Locale și Regionale din Europa, organism înființat în cadrul Consiliului Europei în care România este reprezentată cu zece membri, oferă un loc privilegiat de dialog unde reprezentanții puterilor locale și regionale dezbat probleme comune și își confruntă experiențele. Vizează, de asemenea, dezvoltarea inițiativelor care permit cetățenilor să participe în mod real la procesul democratic la nivel local și regional, reprezentarea intereselor consiliilor locale și regionale în elaborarea politicii europene, precum și încurajarea cooperării regionale și transfrontaliere în favoarea păcii și dezvoltării durabile. Printre instrumentele de ajutor puse la dispoziție, cele mai importante sunt „Rețeaua Europeană a Instituțiilor de Pregătire a Colectivităților Teritoriale” (ENTO) ce oferă asistență și pregătire specializată țărilor Europei Centrale și de Est cărora le lipsește experiența în materie de gestiune și competențe tehnice. Ea favorizează cooperarea între centrele de formare ale guvernării locale și regionale, punând în contact organizațiile naționale cu omoloagele lor din alte țări, precum și participarea la Pactul de Stabilitate. Astfel, congresul Participă activ la proiectele care vizează consolidrea democrației locale și cooperarea transfrontalieră în Europa de sud-est, prevăzute în programul consiliului europei pentru pactul de Stabilitate, lansat în 1999.

CAP.5. CONCLUZII PRIVIND MANAGEMENTUL FUNCTIEI PUBLICE SI A FUNCTIONARULUI PUBLIC

Statutul functionarului public si -a dovedit numeroase carente cu aceasta ocazie, dar mai ales s-a vazut lipsa unor instrumente legislative si institutionale prin care sa fie aplicat eficient, chiar împotriva vointei politice.Totusi, existenta acestui statut a împiedicat instalarea totala a arbitrariului politic, a dus la manifestarea unor scrupule si a protejat o parte dintre functionarii vizati. În mod cert, schimbarea puterii politice a fost urmata de o schimbare administrativa majora. Chiar daca nu a fost principalul obiectiv, unul dintre scopurile acestei schimbari a fost debarasarea de o parte din vechii functionari.Este vorba mai degraba despre presiuni ale ierarhiei de nivel secund pentru ocuparea unor functii publice. Caracterul fortuit al procesului duce la schimbari hazardate. Cu alte cuvinte, exista cazuri în care membrii notorii ai partidelor din fosta guvernare au ramas în functii, fiind în schimb înlocuiti functionari nepartizani al caror post era dorit de altcineva. Acest caz nu constituie o regula ci este numai un argument pentru caracterul necoordonat al schimbarilor (nu este exclus ca dupa ce trece o perioada mai lunga de guvernare sa înceapa un proces coordonat, asa cum a fost înainte 2007).Exista o zona din corpul de functionari publici (functiile de conducere) care sunt vizati imediat dupa schimbarea politica.Functionarii publici nu au internalizat valorile legate de noul lor statut (presupunem ca o buna parte din ei au fost numiti preferential de fosta coalitie). Aceasta poate explica de ce ei nu îsi sustin cu destula convingere drepturile. Miscarea sindicala nu are aderenta semnificativa. Strategia preferata de supravietuire în post pare a fi mai degraba obedienta individuala fata de noii sefi.În țările din uniunea europeană, reducerile dimensiunii orizontale ale funcției publice se observă. Acesta este o consecință a redefinirii sectorului public. În țări unde în instituțiile publice au fost angajați funcționari publici, privatizarea a dus la transformarea acestora în angajați cu contract de muncă și au fost introduși în scheme de tranziție până la vârsta de pensionare.În europa de est, tendința este de a stabili funcții publice cu dimensiunii reduse referitor la funcțiile ce dețin autoritate publică într-un sens larg. Impactul sindicatelor asupra definirii dimensiunii funcțiilor publice a fost nesemnificativ până acum.Evoluția societății a impus mai multe tipuri de sisteme administrative.Dacă în sistemul birocratic tradițional, personalul răspundea la stimuli simpli fără să ia decizii, astăzi se acordă o mai mare importanță managementului decât administrației, rezultatelor decât mijloacelor.În situații de criză există posibilitatea ca autoritatea personală să ia locul regulilor iar funcționarii publici să fie obligați să se supună unor factori de putere.Aceste crize pot ajuta sistemul de organizare birocratică.Este clar că această adaptare contribuie la dezvoltarea sistemului de organizare birocratică. Acest sistem este format din proceduri de rutină dar și din perioade de criză care asigură apoi, perioadele de stabilitate.

Schimbările inițiate în administrațiile publice impun:

investiții în tehnologii de vârf;

redefinirea relațiilor cu clienții;

reorganizarea muncii;

utilizarea managementului calității;

campanii de informare.

Autoritate executive este reprezentată de instituțiile administrației publice centrale care alături de celelalte instituții reprezintă autorități la nivel central: Transferul tot mai accentuat de resurse și de funcții către sectorul privat îi afectează în mod evident pe cei care lucrează în sectorul public sau se bazează pe acesta. Managerii instituțiilor publice sunt preocupați de felul în care sunt privite aceste activități de către comunitate.Adepții modelului unei piețe libere, consideră că guvernele sunt uneori implicate în activități inadecvate și că rolul lor trebuie redus drastic. În legătură cu activitatea guvernelor sunt de actualitate mai multe teme. Tranziția spre economia de piață determină o transformare și în calitatea administrației, conducând la profesionalism (ceea ce înseamnă o instruire permanentă a funcționarilor publici la un înalt nivel). Rolul statului se va margini în viitor la cel de mediator care să permită indivizilor să-și satisfacă nevoile într-o mai mare măsură. Datoria managerului public nu este numai de a alege strategii și de a le implementa, ci și de a participa într-un sistem de guvernare democratică, în care valorile publice sunt rearticulate și recreate în mod continuu.

BIBLIOGRAFIE

GHEORGHE T. ZAHARIA – “DREPT ADMINISTRATIV ROMAN” vol. I, Editura ANKAROM, Iasi, 1996

ALEX NEGOITA – “DREPT ADMINISTRATIV SI STIINTA ADMINISTRATIEI” – Bucuresti, 1993

ROMULUS IONESCU – “DREPT ADMINISTRATIV”, Bucuresti, 1970

Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul functionarilor publici (actualizata pana la data de 30 mai 2003)

Legea 215/2001 administratiei publice locale.

Tratatul Uniunii Europene : Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene

(inclusiv Tratatul instituind Comunitatea Europeana) cu modificarile aduse de Tratatul de Aderare a Austriei, Finlandei si Suediei si de Tratatul de la Amsterdam / introd., selectie si traducere de Theodor Tudoroiu. – Bucuresti Lucretius, 1997

Legea nr. 7/2004, Codul de conduită al funcționarului public)