Managementul Fondurilor Structurale. Romania Si Polonia

MANAGEMENTUL FONDURILOR STRUCTURALE

SCURT ISTORIC AL UNIUNII EUROPENE

Prin Tratatul de la Paris din 1951se puneau bazele Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), primul pas către o Europă federală, pornind de la dorința de a elimina orice posibilitate de războaie viitoare între statele membre. Ulterior, în 1957, în urma Tratatului de la Roma, se crea Comunitatea Economică Europeană prin care se înființau, printre altele, o uniune vamală precum și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice pentru cooperarea în dezvoltarea energiei nucleare. În 1973, alături de primele semnatare ale tratatului (Belgia, Franța, Italia, Luxembrug, Tările de Jos și Germania de Vest), se alătură Danemarca, Irlanda și Marea Britanie.

Grecia, în 1981, Portugalia și Spania, în 1986, vor adera și ele la această alianță pentru ca, la 1 noiembrie 1993, în urma Tratatului de la Maastricht să fie înființată, formal, Uniunea Europeană. Anul 1995 este un alt reper pe harta uniunii, atunci când Austria, Finlanda și Suedia vor adera de asemenea la această uniune.

Anul 2004 este anul în care are loc cea mai mare extindere la nvelul uniunii, Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia fiind admise în rândurile comuniunii. Peste numai 3 ani, România și Bulgaria sunt acceptate, iar de la 1 iulie 2013 Croația încheie lanțul celor 28 de țări componente al UE.

FONDURILE STRUCTURALE ȘI DE COEZIUNE

La semnarea Tratatului de la Roma în 1957, atât în preambulul actului cât și în conținutul articolului nr. 2 se arăta importanța asigurării unei dezvoltări armonioase și echilibrate la nivelul întregii Comunități, prin reducerea diferențelor de dezvoltare dintre regiuni.

Primele abordări asupra dezvoltării regionale au loc la nivelul UE începând cu anul 1975 când este creat Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), dar dezvoltarea acestui concept precum și cele de coeziune economică și socială va începe abia în anul 1988 prin semnarea Actului Unic European, prin care sunt recunoscute decalajele privind dezvoltarea ale statelor membre UE și se recunoaște nevoia de dezvoltare și consolidare a unor asemenea politici, astfel încât dezvoltarea regiunilor să fie echilibrată la nivelul întregii uniuni.

La baza politicii regionale stau următoarele principii:

Principiile programării multianuale a finanțărilor proiectelor de dezvoltare regională, prin finanțarea programelor pentru o perioadă de 3-5 ani, statele beneficiare fiind obligate să prezinte documente de eșalonare anuală, pe destinații și obiective;

Principiul subordonării, reieșit din subordonarea planurilor de dezvoltare regională unor obiective prioritare la nivelul uniunii;

Principiul parteneriatului, prin realizarea de parteneriate la nivel local, național, regional, între autoritățile comunitare și cele naționale sau locale;

Caracter adițional, complementar al măsurilor comunitare, ce au ca rol evitarea utilizării fondurilor ca substituent al resurselor naționale;

Compatibilizarea măsurilor de politică regională cu toate politicile sectoriale;

Principiul concentrării eforturilor în vederea reducerii diferențelor economice și sociale între regiunile slab dezvoltate și cele dezvoltate.

Fondurile structurale și de coeziune, denumite și instrumente structurale, sunt instrumente financiare prin care UE acționează pentru eliminarea diferențelor economice și sociale între diferitele regiuni din cadrul uniunii, cu scopul declarat de realizare a coeziunii economice și sociale.

În acest fel UE acționează pentru atingerea scopului prin stabilirea unei piețe unice și a unei uniuni economice și monetare, implementarea unor politici comune (politica de coeziune, politica agricolă comună – PAC, politica privind pescuitul).

Politica de coeziune are ca scop sprijinirea regiunilor mai puțin dezvoltate decât media europeană, în vederea recuperării decalajului economic și social, diversificarea economică a regiunilor restructurate economic, revitalizarea zonelor urbane aflate în declin precum și crearea de noi locuri de muncă.

Politica socială și de ocupare a forței de muncă este o parte foarte importantă a politicii de coeziune, având rolul de a contribui la dezvoltarea resurselor umane, educația și dezvoltarea competențelor acestora, învățarea pe tot parcursul vieții, promovarea incluziunii sociale, creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, reducerea sărăciei, dar și a consolidării capacității administrative.

UE însumează 7 instituții: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia europeană, Banca Central Europeană, Curtea de justiție și Curtea Europeană de Conturi, fiecare dintre acestea având atribuțiile foarte bine stabilite.

În cadrul uniunii Comisia europeană este una dintre principalele instituții. Este formată din 28 de comisari, pentru fiecare stat membru câte unul, ce trasează direcțiile politice ale comisiei pe durata mandatului de 5 ani pe care îl au. Fiecare dintre comisari are atribuită de către președintele CE responsabilitatea pentru unul sau mai multe domenii de acțiune.

Rolul CE este de monitorizare și punere în aplicare a politicilor UE:

Propune proiecte legislative Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene;

Gestionează bugetul uniunii și alocă fonduri;

Aplică dreptul european (împreună cu Curtea de Justiție);

Reprezintă UE la nivel internațional (poate negocia acorduri cu alte țări).

Pe linia gestionării bugetului uniunii și de alocare a fondurilor, împreună cu Parlamentul și Consiliul stabilește prioritățile în materie de cheltuieli pe termen lung în contextul “cadrului financiar” european.

În cadrul Comisiei Europene funcționează Direcția Generală de Politică Regională și Urbană (DGPRU) a cărei misiune este de a consolida coeziunea economică, socială și teritorială din cadrul țărilor din cadrul Uniunii Europene (UE) prin reducerea disparităților existente dintre nivelurile de dezvoltare ale regiunilor și țărilor membre, în scopul declarat de ameliorare a rezultatelor economice ale UE.

Reducerea disparităților existente la nivelul țărilor membre este realizată prin utilizarea unei politici de coeziune care favorizează îmbunătățirea continuă în materie de competivitate și ocupare a forței de muncă. Cofinanțarea proiectelor de infrastructură, resurse umane, dezvoltare a societății informaționale, etc. DGPRU sprijină regiunile cel mai puțin prospere sau care întâmpină probleme structurale în vederea creșterii competivității precum și a accelerării dezvoltării economice durabile.

DGPRU administrează trei fonduri principale:

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) care urmărește consolidarea coeziunii economice și sociale în cadrul UE prin corectarea dezechilibrelor existente între regiunile acesteia;

Fondul de Coeziune (FC) care asigură cofinanțarea proiectelor de transport și mediu în statele membre ale UE al căror PIB este sub 90% din media uniunii:

Rețelele transeuropene de transport (TEN-T) ce vor face legătura între estul și vestul UE, precum și între nord și sud, prin crearea a 9 coridoare majore (2 de la nord la sud, 3 de la est la vest și 4 în diagonală);

Mediu: proiecte legate de energie și de transport atâta timp cât aduc beneficii majore mediului înconjurător în ceea ce privește eficiența energetică, utilizarea surselor de energie regenerabilă, dezvoltarea transportului feroviar, susținerea intermodalității precum și consolidarea transportului public.

Instrumentul de asistență pentru preaderare (IAP) care sprijină țările candidate sau potențial candidate să își dezvolte rețelele de transport și să-și îmbunătățească infrastructura de transport.

Pe lângă aceste fonduri DGPRU răspunde și de implementarea Fondului de Solidaritate al UE (FSUE), destinat intervenției rapide în caz de catastrofe majore, de grupul de coordonare privind regiunile ultraperiferice (5 departamente franceze, 2 regiuni portugheze autonome și insula Canare), precum și de Fondul internațional pentru Irlanda (pentru încurajarea unui climat de pace și reconciliere în Irlanda de Nord).

Politica regională este o politică de investiții ce susține crearea locurilor de muncă, competivitatea, creșterea economică, îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea durabilă, așa cum sunt planificate în cadrul Strategiei Europa 2020.

Deasemenea, politica regională se axează pe solidaritatea uniunii față de țările și regiunile mai puțin dezvoltate, fondurile disponibile fiind îndreptate către acele domenii și sectoare considerate importante în dezvoltarea respectivelor zone.

La nivelul UE există 5 fonduri structurale și de investiții principale, utilizate în sprijinirea dezvoltării economice a tuturor statelor membre. Conform strategiei Europa 2020 acestea sunt:

Fondul european de dezvoltare regională (FEDR);

Fondul social european (FSE);

Fondul de coeziune (FC);

Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR);

Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime.

Oricare dintre regiunile uniunii poate beneficia de FEDR și FSE, FC fiind alocat numai acelor regiuni mai puțin dezvoltate.

Fig.nr.1 – Eligibilitatea FS (st.) și a FC (dr.) pentru perioada 2014-2020 în cadrul UE

Observăm că, exceptând Portugalia, fondurile de coeziune sunt specifice fostelor țări din blocul comunist, a căror dezvoltare politico-economică din ultimii 25 ani nu a fost îndeajuns pentru a echilibra raportul de forțe cu țările din centrul și vestul uniunii, valoarea PIB-ului pe locuitor fiind sub valoarea de 75% a nivelului mediu european.

FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE REGIONALĂ

Misiunea FEDR este de a contribui la finanțarea sprijinului care are drept scop consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale, corectând principalele dezechilibre regionale din cadrul Uniunii prin dezvoltarea durabilă și ajustările structurale ale economiilor regionale, inclusiv prin reconversia regiunilor industriale aflate în declin și a regiunilor a căror dezvoltare prezintă întârzieri.

În acest sens, FEDR sprijină următoarele activități:

investițiile productive care contribuie la crearea și salvgardarea locurilor de muncă durabile, prin intermediul unor ajutoare directe pentru IMM-uri;

investițiile productive, indiferent de dimensiunea întreprinderii în cauză, care contribuie la prioritățile de investiții (consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării, sprijinirea tranziției către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon în toate sectoarele) și, atunci când investițiile respective implică cooperarea dintre întreprinderi mari și IMM-uri (îmbunătățirea accesului și a utilizării precum și creșterea calității TIC);

investițiile în infrastructuri care le oferă servicii de bază cetățenilor în domeniul energiei, al mediului, al transportului și al TIC;

investițiile în infrastructurile din domeniul social, al sănătății, al cercetării, al inovării, al afacerilor și al educației;

investițiile în dezvoltarea potențialului endogen prin intermediul investițiilor fixe în echipamente și infrastructuri la scară mică, inclusiv infrastructuri culturale și infrastructuri turistice sustenabile la scară mică, servicii pentru întreprinderi, sprijin pentru organisme de cercetare și inovare și investițiile în tehnologie și în cercetare aplicată în întreprinderi;

constituirea de rețele, cooperarea și schimbul de experiență între autorități regionale, locale, urbane și alte autorități publice competente, parteneri economici și sociali și organisme relevante care reprezintă societatea civilă (autorități urbane și alte autorități publice competente, parteneri economici și locali și organisme relevante care reprezintă societatea civilă, inclusiv parteneri în domeniul protecției mediului, organizații neguvernamentale și organisme însărcinate cu promovarea integrării sociale, egalității de gen și nediscriminării), studii, acțiuni pregătitoare și consolidarea capacității.

Deasemenea, în conformitate cu prevederile regulamentelor UE, FEDR nu poate sprijini dezafectarea sau construirea de centrale nucleare, investițiile care vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, fabricarea, prelucrarea și comercializarea tutunului și a produselor din tutun, întreprinderile de stat (privind ajutoarele de stat) precum și investițiile în infrastructura aeroportuară (excepție făcând cele legate de protecția mediului).

Prin Regulamentul 1303/2013 al Parlamentului European și al Comisiei Uniunii Europene, la articolul 9 sunt stipulate Obiectivele Tematice stabilite pentru a fi sprijinite prin fondurile ESI:

consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologiei și inovării;

îmbunătățirea accesului și a utilizării și creșterea calității TIC;

îmbunătățirea competivității IMM-urilor, a sectorului agricol (în cazul FEADR) și a sectorului pescuitului și acvaculturii (pentru FEPAM);

sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în toate sectoarele;

promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii și gestionării riscurilor;

conservarea și protecția mediului și promovării utilizării eficiente a resurselor;

promovarea sistemelor de transport durabile și eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor rețelelor majore;

promovarea sustenabilității și calității locurilor de muncă și sprijinirea mobilității forței de muncă;

promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare;

investițiile în educație, formare și formare profesională pentru competențe și învățare pe tot parcursul vieții;

consolidarea capacității instituționale a autorităților publice și a părților interesate și o administrație publică eficientă.

În cadrul acestor obiective tematice, FEDR sprijină următoarele priorități de investiții:

consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării prin:

îmbunătățirea infrastructurilor de cercetare și inovare (C&I) și a capacităților pentru a dezvolta excelența în materie de C&I și promovarea centrelor de competență, în special a celor de interes european;

promovarea investițiilor în C&I, dezvoltarea de legături și sinergii între întreprinderi, centrele de cercetare și dezvoltare și învățământul superior, în special promovarea investițiilor în dezvoltarea de produse și de servicii, transferul de tehnologii, inovarea socială, ecoinovarea și aplicațiile de servicii publice, stimularea cererii, crearea de rețele și de grupuri și inovarea deschisă prin specializarea inteligentă, precum și sprijinirea activităților de cercetare tehnologică și aplicată, liniilor-pilot, acțiunilor de validare precoce a produselor, capacităților de producție avansate și de primă producție, în special în domeniul tehnologiilor generice esențiale și difuzării tehnologiilor de uz general;

îmbunătățirea accesului și a utilizării și creșterea calității TIC prin:

extinderea conexiunii în bandă largă și difuzarea rețelelor de mare viteză, precum și sprijinirea adoptării tehnologiilor emergente și a rețelelor pentru economia digitală;

dezvoltarea produselor și serviciilor TIC, a comerțului electronic și a cererii de TIC;

consolidarea aplicațiilor TIC pentru guvernare electronică, e-learning, incluziune digitală, cultură online și e-sănătate;

îmbunătățirea competitivității IMM-urilor prin:

promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin intermediul pepinierelor de întreprinderi;

dezvoltarea și implementarea de noi modele de afaceri pentru IMM-uri, în special în ceea ce privește internaționalizarea;

sprijinirea creării și a extinderii unor capacități avansate de dezvoltare de produse și servicii;

sprijinirea capacității IMM-urilor de a crește pe piețele regionale, naționale și internaționale și de a se angaja în procesele de inovare;

sprijinirea tranziției către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon în toate sectoarele prin:

promovarea producției și a distribuției de energie obținută din surse regenerabile de energie;

promovarea eficienței energetice și a utilizării energiilor regenerabile în întreprinderi;

sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor;

dezvoltarea și implementarea unor sisteme de distribuție inteligente care funcționează la niveluri de tensiune joasă și medie;

promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare;

promovarea cercetării și inovării în domeniul tehnologiilor cu emisii scăzute de carbon, precum și a adoptării acestora;

promovarea utilizării co-generării cu randament ridicat a energiei termice și a energiei electrice, pe baza cererii de energie termică utilă;

promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii și a gestionării riscurilor prin:

sprijinirea investițiilor pentru adaptarea la schimbările climatice, inclusiv a abordărilor bazate pe ecosisteme;

promovarea investițiilor destinate abordării unor riscuri specifice, asigurarea rezistenței în fața dezastrelor și dezvoltarea unor sisteme de gestionare a dezastrelor;

conservarea și protecția mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor prin:

investiții în sectorul deșeurilor pentru a îndeplini cerințele stabilite de acquis-ul Uniunii în domeniul mediului și pentru a răspunde la anumite nevoi identificate de statele membre pentru investiții care depășesc aceste cerințe;

investiții în sectorul apelor pentru a îndeplini cerințele stabilite de acquis-ul Uniunii în domeniul mediului și pentru a răspunde la anumite nevoi identificate de statele membre pentru investiții care depășesc aceste cerințe;

conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural;

protejarea și refacerea biodiversității și a solurilor, precum și promovarea unor servicii ecosistemice, inclusiv prin Natura 2000 și infrastructuri ecologice;

realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului;

promovarea tehnologiilor inovatoare în vederea îmbunătățirii protecției mediului și a utilizării eficiente a resurselor în sectorul deșeurilor, al apei și în ceea ce privește solul, sau în vederea reducerii poluării aerului;

sprijinirea tranziției industriale către o economie eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor, promovarea unei creșteri ecologice, a ecoinovării și a managementului performanței de mediu în sectorul public și cel privat;

promovarea sistemelor de transport durabile și eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor rețelelor majore prin:

sprijinirea unui spațiu european unic al transporturilor de tip multimodal prin investiții în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T);

stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale;

dezvoltarea și îmbunătățirea unor sisteme de transport care respectă mediul, inclusiv a celor cu zgomot redus, și care au emisii reduse de carbon, inclusiv a căilor navigabile interioare și a sistemelor de transport maritim, a porturilor, a legăturilor multimodale și infrastructurilor aeroportuare, cu scopul de a promova mobilitatea durabilă la nivel regional și local;

dezvoltarea și reabilitarea de sisteme feroviare globale, interoperabile și de înaltă calitate, precum și promovarea măsurilor de reducere a zgomotului;

îmbunătățirea eficienței energetice și a securității aprovizionării prin dezvoltarea unor sisteme inteligente de distribuție, stocare și transmitere a energiei și prin integrarea descentralizării producției de energie din surse regenerabile;

promovarea ocupării forței de muncă sustenabile și de calitate și sprijinirea mobilității forței de muncă prin:

sprijinirea constituirii de pepiniere de întreprinderi și sprijinirea investițiilor în favoarea activităților independente, a microîntreprinderilor și a înființării de întreprinderi;

sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice;

sprijinirea inițiativelor locale în materie de dezvoltare și ajutorul pentru structurile care furnizează servicii de proximitate pentru a crea locuri de muncă, atunci când aceste inițiative nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului;

investiții în infrastructurile destinate serviciilor de ocupare a forței de muncă;

promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare prin:

investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în materie de sănătate, promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la servicii sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale;

oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale;

oferirea de sprijin întreprinderilor sociale;

efectuarea de investiții în contextul strategiilor de dezvoltare locală aflate sub responsabilitatea comunității;

investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și pentru învățarea pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și de formare;

consolidarea capacității instituționale a autorităților publice și a persoanelor interesate și a unei administrații publice eficiente prin acțiuni menite să dezvolte capacitatea instituțională și eficiența administrațiilor și serviciilor publice vizate de implementarea FEDR, precum și prin sprijinirea acțiunilor din cadrul FSE de consolidare a capacității instituționale și a eficienței administrației publice.

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Fondul Social European (FSE) promovează niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă și de calitate a locurilor de muncă, îmbunătățește accesul la piața forțelor de muncă, sprijină mobilitatea geografică și profesională a lucrătorilor și facilitează adaptarea acestora la schimbările în domeniul industriei și la schimbările din sistemele de producție necesare pentru evoluții durabile, încurajează un nivel ridicat de educație pentru toți și sprijină tranziția de la educație șa încadrarea în muncă pentru tineri, combate sărăcia, îmbunătățește incluziunea socială și promovează egalitatea de gen, nediscriminarea și egalitatea de șanse, contribuind astfel la realizarea priorităților uniunii în ceea ce privește consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale.

Beneficiarii FSE pot fi persoane dezavantajate (șomeri pe termen lung, persoane cu handicap, migranți, minorități etnice, comunități marginalizate, persoane vârstice, care se confruntă cu sărăcia și ocluziunea socială), lucrători, întreprinderi, întreprinzători în vederea facilitării adaptării acestora la noile provocări tehnico-economice, dar și pentru promovarea bunei guvernanțe, progresului social și implementarea reformelor, în special în domeniile ocupării forțelor de muncă, educației, formării și politicilor sociale.

FSE sprijină următoarele priorități de investiții stabilite prin Obiectivele tematice 8-11:

pentru obiectivul tematic „Promovarea unor locuri de muncă durabile și de calitate și sprijinirea mobilității lucrătorilor”:

accesul la locuri de muncă pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și pentru persoanele inactive, inclusiv pentru șomerii de lungă durată și pentru persoanele cu șanse mici de angajare, inclusiv prin inițiative locale de angajare și sprijin pentru mobilitatea forței de muncă;

integrarea durabilă pe piața forțelor de muncă a tinerilor, în special a celor care nu au un loc de muncă, care nu urmează studii sau cursuri de formare, inclusiv a tinerilor care se confruntă cu riscul excluziunii sociale și a tinerilor din comunitățile marginalizate, inclusiv prin implementarea garanției pentru tineri;

activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare;

egalitate între femei și bărbați în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește accesul la piața forței de muncă, evoluția în carieră, reconcilierea vieții profesionale cu cea privată și promovarea unei remunerații egale pentru muncă egală;

adaptarea la schimbare a lucrătorilor, a întreprinderilor și a antreprenorilor;

îmbătrânire activă și în condiții bune de sănătate;

modernizarea instituțiilor pieței forțelor de muncă, precum serviciile publice și private de ocupare a forței de muncă și îmbunătățind satisfacerea nevoilor pieței forțelor de muncă, prin măsuri de stimulare a mobilității transnaționale a lucrătorilor și prin programe de mobilitate și printr-o mai bună cooperare între instituții și părțile interesate relevante.

pentru obiectivul tematic „Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare”:

incluziune activă, inclusiv în vederea promovării egalității de șanse, a participării active și a îmbunătățirii capacității de inserție profesională; integrarea socio-economică a comunităților marginalizate, cum ar fi romii;

combaterea tuturor formelor de discriminare și promovarea egalității de șanse;

creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general;

promovarea antreprenoriatului social și a integrării profesionale în întreprinderile sociale și promovarea economiei sociale și solidare pentru a facilita accesul la locuri de muncă;

strategii de dezvoltare locală elaborate la nivelul comunității.

pentru obiectivul tematic „Efectuarea de investiții în domeniul educației, al formării și al formării profesionale în vederea dobândirii de competențe și a învățării pe tot parcursul vieții”:

reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, nonformale și informale pentru reintegrarea în educație și formare;

îmbunătățirea calității și a eficienței învățământului terțiar și a celui echivalent și a accesului la acestea, în vederea creșterii participării și a nivelului de educație, în special pentru grupurile defavorizate;

creșterea accesului egal la învățarea pe tot parcursul vieții pentru toate grupele de vârstă în cadre formale, nonformale și informale, actualizarea cunoștințelor, a competențelor și a aptitudinilor forței de muncă și promovarea unor parcursuri de învățare flexibile, inclusiv prin orientarea profesională și validarea competențelor dobândite;

sporirea relevanței pe piața forțelor de muncă a educației și a sistemelor de formare, facilitarea tranziției de la educație la piața forțelor de muncă și consolidarea formării și a sistemelor de formare profesională, precum și a calității lor, inclusiv prin mecanisme de anticipare a competențelor, adaptarea programelor de învățământ și instituirea și dezvoltarea unor sisteme de învățare la locul de muncă, inclusiv a unor sisteme de învățare duală și programe de ucenicie;

pentru obiectivul tematic „Creșterea capacității instituționale a autorităților și părților interesate publice și a eficienței administrației publice”:

efectuarea de investiții în capacitatea instituțională și în eficiența administrațiilor și a serviciilor publice la nivel național, regional și local în perspectiva realizării de reforme, a unei mai bune legiferări și a bunei guvernanțe;

consolidarea capacităților pentru toate părțile interesate care își desfășoară activitatea în domeniul educației, al învățării pe tot parcursul vieții, al formării și al ocupării forței de muncă și al politicilor sociale, inclusiv prin pacte sectoriale și teritoriale în vederea mobilizării în favoarea realizării de reforme la nivel național, regional și local.

FSE poate contribui și la celelalte componente ale Obiectivelor tematice (1-7), în special prin:

sprijinirea trecerii la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, rezistentă la schimbările climatice, eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și durabilă din punct de vedere ecologic, prin îmbunătățirea sistemelor de educație și de formare necesare pentru adaptarea competențelor și a calificărilor, perfecționarea forței de muncă și crearea de noi locuri de muncă în sectoarele legate de mediu și de energie;

îmbunătățirea accesibilității tehnologiilor informației și comunicațiilor, a utilizării și a calității acestora, prin dezvoltarea competențelor digitale și e-learning, precum și prin investiții în e-incluziune, e-competențe, precum și în competențe antreprenoriale conexe;

consolidarea cercetării, a dezvoltării tehnologice și a inovării prin dezvoltarea studiilor postuniversitare și a aptitudinilor antreprenoriale, formarea cercetărilor, activități de colaborare în rețea și parteneriate între instituții de învățământ superior, centre de cercetare și tehnologice și întreprinderi;

creșterea competitivității și a sustenabilității pe termen lung a întreprinderilor mici și mijlocii, prin promovarea adaptabilității întreprinderilor, a administratorilor și a lucrătorilor, sporirea investițiilor în capitalul uman și sprijinirea organismelor care oferă educație sau formare profesionale orientate către practică.

FONDUL DE COEZIUNE

FC este un fond special al uniunii utilizat în ajutorarea statelor membre cu un PNB pe cap de locuitor mai mic de 90% din media comunitară, folosit în reducerea diferențelor dintre nivelurile de dezvoltare economică și socială și pentru stabilizarea economiei.

FC sprijină astfel:

Investițiile în domeniul mediului, inclusiv domeniile legate de dezvoltarea durabilă și energia sustenabilă care prezintă beneficii de mediu;

TEN-T;

Asistență tehnică;

FC asigură sprijin pentru Obiectivele tematice nr. 5, 6, 7, 11, astfel:

tranziția către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon în toate sectoarele prin:

promovarea producției și distribuției de energie obținută din surse regenerabile;

promovarea eficienței energetice și a utilizării energiei din surse regenerabile în cadrul întreprinderilor;

sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor;

dezvoltarea și implementarea unor sisteme de distribuție inteligente care funcționează la niveluri de tensiune joasă și medie;

promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuarea impactului;

promovarea utilizării co-generării de energie termică și electrică cu randament ridicat, pe baza cererii de energie termică utilă;

Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea și gestionarea riscurilor prin:

sprijinirea investițiilor pentru adaptarea la schimbările climatice, inclusiv a abordărilor bazate pe ecosisteme;

promovarea investițiilor pentru a face față unor riscuri specifice, asigurarea rezistenței în fața dezastrelor și dezvoltarea sistemelor de gestiune a dezastrelor;

Conservarea și protecția mediului și promovarea eficienței utilizării resurselor prin:

investițiile în sectorul deșeurilor, pentru a îndeplini cerințele acquis-ului Uniunii în domeniul medului și pentru a satisface nevoile, identificate de statele membre care depășesc aceste cerințe;

investițiile în sectorul apelor, pentru a îndeplini cerințele acquis-ului Uniunii în domeniul medului și pentru a satisface nevoile, identificate de statele membre și care depășesc aceste cerințe;

protejarea și refacerea biodiversității și a solurilor, precum și promovarea de servicii ecosistemice, inclusiv prin Natura 2000, și infrastructurile ecologice;

realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de conversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului;

Promovarea transportului sustenabil și eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor esențiale ale rețelelor, prin:

sprijinirea unui spațiu unic european de transport multimodal prin investiții în TEN-T;

dezvoltarea și îmbunătățirea sistemelor de transport care respectă mediul, inclusiv a celor cu zgomot redus, și care au emisii reduse de carbon, inclusiv maritim, a porturilor, a legăturilor multimodale și infrastructurilor aeroportuare, cu scopul de a promova mobilitatea sustenabilă la nivel regional și local;

dezvoltarea și reabilitarea unor sisteme feroviare complete, de înaltă calitate și interoperabile și promovarea măsurilor de reducere a zgomotului;

Consolidarea capacității instituționale a autorităților publice și a părților interesate și o administrație publică eficientă prin acțiuni de consolidare a capacității instituționale și a eficienței administrațiilor și serviciilor publice legate de implementarea FC.

SCOPUL IMPLEMENTĂRII FONDURILOR STRUCTURALE

Așa cum am arătat anterior, fondurilor europene sunt utilizate pentru a se reduce într-un timp cât mai redus disparitățile de dezvoltare socio-economică dintre statele membre ale UE.

În acest sens, Guvernul României emite înaintea fiecărui exercițiu financiar european (de exemplu în anul 2005 pentru perioada 2007-2013) un Plan Național de Dezvoltare (PND) ce este un instrument fundamental pentru planificarea strategică și programare financiară multianuală, elaborată într-un larg parteneriat, ce va orienta și stimula dezvoltarea socio-economică a României în conformitate cu Politica de Coeziune a UE.

În fapt PND este un instrument de prioritizare a investițiilor publice pentru dezvoltare, prin care se stabilesc direcțiile de alocare a fondurilor publice pentru investițiile cu impact semnificativ asupra dezvoltării economice și sociale (atât din surse interne – bugetul de stat sau cel local, cât și din surse externe – FS, FC, credite externe, etc.).

Elaborarea PND 2007-2013 a fost începută în cooperare cu Comisia Europeană în anul 2004, având la bază ideea că acest document se va orienta primordial asupra priorităților și obiectivelor comune (compatibile) cu domeniile de intervenție a FS și FC.

La bază, PND are stabilite 6 priorități naționale de dezvoltare, în acestea fiind incluse o mulțime de domenii și subdomenii prioritare:

Creșterea competivității economice și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere, prin construirea unei structuri economice bazate pe investiții de capital și pe procese de cercetare-dezvoltare-inovare.

Nu este un proces ce urmărește exploatarea avantajelor pe termen scurt (cum ar fi un cost redus al forței de muncă), ci este un proces pe termen mediu și lung ce are în vedere dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și care să țină seama de tendințele europene dar și de procesul de globalizare în ansamblu.

Astfel, obiectivul general se constituie în creșterea productivității înteprinderilor românești pentru reducerea decalajelor față de productivitatea medie la nivelul UE. Ținta urmărită este de a se ajunge la un nivel de 55% din media europeană, printr-o creștere medie anuală de 5,5%.

Se știe că întreprinderile sunt motorul fiecărei economii, de performanța acestora depinzând și competivitatea lor. De acea îmbunătățirea participării lor în cadrul pieței unice europene prin accesul la finanțare, prin investiții în baza tehnologică, reprezintă o condiție critică pentru asigurarea funcționării competitive.

Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport;

Deficitari la acest capitol, se intenționează crearea unei infrastructuri eficiente, conectată la rețeaua europeană de transport, pentru a se contribui la creșterea competivității economice, pentru facilitarea integrării în economia europeană și pentru a permite dezvoltarea de noi activități pe piața internă.

Este cunoscut faptul că, din cauza infrastructurii rutiere, foarte mulți investitori de calibru (vezi Daimler AG) au evitat intrarea pe piața românească, în condițiile în care nivelul scăzut al investițiilor străine directe impun crearea primordială a acesteia.

Numărul redus de autostrăzi existent, lungimea acestora (sunt realizate numai frânturi de autostradă, fără a exista o conexiune între ele!), fără conexiuni cu structurile de infrastructură existente între țările vecine, lipsa liniilor feroviare electrificate, degradarea infrastructurii feroviare și a materialului rulant, inexistența platformelor intermodale care să lege căile rutiere de cele navale, aeriene, feroviare, sunt puncte în minus existente CV-ul României.

De aceea, crearea unei infrastructuri coerente, existența unui platforme intermodale la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare care să reunească măcar trei din cele patru modalități de transport (rutier, naval, feroviar, aerian), conectarea cu principalele coridoare europene (vezi TEN-T), sunt obiective primordiale ce trebuiesc îndeplinite în cel mai scurt timp.

Protejarea și îmbunătățirea calității mediului;

Obiectivul global este de a proteja și îmbunătății calitatea mediului, în conformitate cu nevoile economice și sociale ale României, conducând astfel la îmbunătățirea semnificativă a calității vieții prin încurajarea dezvoltării durabile.

Asigurarea infrastructurii de mediu se va realiza pe baza corelării intervențiilor cu probleme de mediu din teritoriu și orientarea spațială corespunzătoare a acestora în următoarele domenii: gestiunea deșeurilor, protejarea biodiversității, gestionarea resurselor de apă, protejarea peisajului, asigurarea serviciilor de apă și canalizare, etc.

Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării și a incluziunii sociale și întărirea capacității administrative;

Conform PND, această prioritate va fi soluționată prin dezvoltarea capitalului uman și creșterea competivității pe piața muncii, prin asigurarea de oportunități egale pentru învățare pe parcursul întregii vieți și prin dezvoltarea unei piețe a muncii moderne, flexibile și inclusive ce va trebui să conducă, până în 2015, la integrarea durabilă pe piața muncii a 900000 de persoane.

Acest obiectiv va fi realizabil prin reforma sistemului educațional inițial și continuu, prin furnizarea de oferte educaționale de calitate și obligatoriu relevante pentru nivelul actual pieței muncii (trebuie să școlarizăm acele meserii care au căutare pe piața muncii în momentul actual – meserii ce furnizează competențele și abilitățile cerute, și nu o inflație de meserii ce nu mai au căutare întrucât există un excedent pe piață sau pur și simplu nu mai sunt cerute), inserția tinerilor pe piața muncii prin promovarea parteneriatului în educație și ocupare și dezvoltarea programelor de tranziție de la școală la locul de muncă, precum și îmbunătățirea furnizării serviciilor publice în scopul dezvoltării socio-economice durabile, diminuării disparităților și asigurării unei bune guvernări.

Dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivității în sectorul agricol;

Obiectivul general al strategiei pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit îl reprezintă dezvoltarea unei agriculturi competitive bazată pe cunoaștere și inițiativă privată, capabilă de o evoluție uniformă pe termen lung care să asigure un standard de viață decent și premisele realizării coeziunii economice și sociale la nivel național, regional și local, precum și protejarea patrimoniului natural cultural și istoric al zonelor rurale din România.

Strategia urmărită are în vedere aplicarea unui model multifuncțional de dezvoltare agricolă și rurală. Principiul de bază în aplicarea acestui model constă în promovarea dezvoltării funcțiilor agricole ale zonelor rurale însoțite de promovarea în egală măsură a funcțiilor non-agricole ale acestor zone. Acest model este compatibil cu politica economică și socială a Uniunii Europene, al cărei obiectiv principal constă în reducerea disparităților de dezvoltare între regiunile UE și, implicit, în diminuarea decalajelor de dezvoltare între rural și urban.

Diminuarea disparităților de dezvoltare între regiuni.

Scopul principal este constituit de stoparea diferențelor dintre regiunile țării, în ce privește dezvoltarea și diminuarea acestor disparități până la finele perioadei 2007–2013, prin crearea condițiilor pentru stimularea creșterii mai accelerate a regiunilor rămase în urmă. Realizarea acestora are în vedere diminuarea impactului teritorial diferențiat al proceselor de creștere economică, conduse de forțele pieței.

Prioritatea de dezvoltare regională este complementară tuturor celorlalte priorități ale PND, atât prin domeniile de intervenție, cât și prin abordarea strict teritorial–regională, abordare care urmărește atenuarea posibilelor efecte teritoriale ale celorlalte priorități PND, întrucât implementarea acestora ar putea adânci disparitățile de dezvoltare între regiuni. Îmbunătățirea performanțelor economice ale regiunilor și creșterea participării lor la dezvoltarea de ansamblu a țării este urmărită prin această prioritate. Acest lucru se va concretiza prin sprijinul mediului de afaceri regional și local, valorificarea potențialului turistic și cultural, stimularea dezvoltării centrelor urbane cu potențial de creștere economică, extinderea și modernizarea infrastructurii regionale/locale de transport, sănătate, educație, etc.

Obiectivul general se constituie astfel în creșterea economică mai accelerată a regiunilor slab dezvoltate, în vederea diminuării diferențelor de dezvoltare interregionale și intra-regionale (trebuie luată în calcul aducerea regiunii Nord-Est – cea mai slab dezvoltată regiune din UE – la media regiunilor de dezvoltare din România ).

Acest obiectiv se va realiza alocarea fondurilor diferențiată pe regiuni, în funcție de gradul de dezvoltare și anume, invers proporțional cu PIB/locuitor realizat și printr-o strânsă coordonare cu acțiunile realizate în cadrul celorlalte priorități ale PND. Strategia regională va da prioritate regiunilor rămase în urmă care utilizează resurse regionale și locale, în timp ce celelalte strategii sectoriale nu au o abordare spațială, dar evident au impact regional.

Acțiunile care se adresează nevoilor regionale se vor axa pe acele zone, localități care, deși sunt în declin economic și infrastructural, au totuși potențial de dezvoltare. Acțiunile se vor focaliza pe zone urbane care pot acționa ca motoare ale creșterii economice regionale și subregionale. Se va ține seama, de asemenea, de nevoia de a face orașele capabile de acțiune și de a se dezvolta ca centre subregionale pentru a servi zone (comunități) adiacente și areale rurale mai largi. Acest lucru se va realiza prin prioritizarea, în concordanță cu analizele socio-economice realizate la nivel regional și analize similare ale mediului socio-economic al localităților urbane. Acțiunile se vor concentra pe zone urbane care pot acționa ca motoare ale creșterii economice regionale și subregionale.

ACCESAREA FONDURILOR STRUCTURALE ÎN ROMÂNIA

PREMISE ALE ACCESĂRII FONDURIOR STRUCTURALE

UE este o piață internă uriașă, cu aproximativ 500 de milioane de locuitori, localizați în 268 regiuni. Dezvoltarea acestor regiuni nu este însă uniformă, fondurile structurale venind astfel în ajutorul celor mai puțin favorizate, pentru a încerca nivelarea acestor diferențe. Primele 10 regiuni ale UE din punct de vedere al dezvoltării economice au un Produs Național Brut (PNB) de peste 5 ori mai ridicat decât cele mai slab dezvoltate 10 regiuni europene.

Nevoia de limitare a disparităților existente în dezvoltarea regională a apărut acum mai bine de 40 de ani, scopul acestora urmând a fi atins prin alocarea fondurilor către acele zone mai puțin dezvoltate.

Pentru accesarea acestor fonduri sunt necesari să fie parcurși mai mulți pași. Pentru a vedea acest traseu, este necesar să arătăm care sunt autoritățile la nivel național, implicate în acest proces:

Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) este responsabilă pentru coordonarea managementului și implementării Instrumentelor Structurale în România, preluând responsabilitățile asumate de “Autoritatea de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar” prin HG nr. 497/2004 privind stabilirea cadrului instituțional pentru coordonarea, implementarea și gestionarea instrumentelor structurale, cu modificările și completările ulterioare. ACIS își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor. Responsabilitățile sale sunt de a coordona programarea, dezvoltarea și implementarea Programelor Operaționale din cadrul CSNR, pentru a asigura coordonarea și coerența dintre programe și de asemenea cu Programul Național de Dezvoltare Rurală și cu Programul Operațional pentru Pescuit;

Autoritatea de Management (AM) este un organism public care asigură gestionarea resurselor financiare din fondurile structurale. Există la nivelul fiecărui organism ce implementează un program operațional și poartă denumirea acestuia (de exemplu AM POR reprezintă autoritatea de management pentru Programul Operațional Regional). De asemenea, există la nivelul Ministerului Finanțelor Publice Autoritatea de Management pentru Cadrul de Sprijin Comunitar (CSC), a cărei responsabilitate este coordonarea implementării asistenței comunitare prin fonduri structurale;

Organisme intermediare (OI), constituite pentru a implementa măsurile cuprinse în PO;

Comitetul de monitorizare al PO a cărei sarcină este coordonare a instrumentelor structurale și de urmărire a eficacității și calității implementării asistenței comunitare, modul de utilizare și impactul. Există câte un comitet la nivelul fiecărui PO și la nivelul CSC;

Comitetele Regionale de Evaluare Strategică și Corelare (CRESC) sunt organisme constituite pe principii parteneriale, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, și au ca scop evaluarea proiectelor primite spre finanțare din punct de vedere strategic având în vedere prioritățile de dezvoltare ale fiecărei regiuni și corelarea activităților din cadrul proiectelor cu alte acțiuni realizate din fondurile publice, prin alte proiecte operaționale;

Autoritatea de certificare și plată (existent la nivelul Ministerului Economiei și Finanțelor) este cel care elaborează și înaintează cererile de plată și primește de la CE sumele aferente FS;

Unitatea de plată este organismul responsabil cu efectuarea plăților către beneficiar și este localizat la MF;

Autoritatea de audit este un organism asociat de pe lângă Curtea de Conturi a României și are ca rol auditul de sistem pentru PO;

Beneficiarul, cel mai important angrenaj al procesului, reprezentat de organismul sau societatea comercială cu capital public sau privat responsabil pentru execuția proiectelor sau a măsurilor de finanțare.

Fig.nr.2– Organismele implicate în obținerea fondurilor europene

Elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea PO implică colaborarea la nivel național a mai multor organisme cu competențe naționale au locale, ONG, parteneri economici și sociali. Acest parteneriat are ca scop stabilirea obiectivelor strategice și prioritățile de intervenție a fondurilor europene, obținerea unui acord asupra acestor obiective, stabilirea alocărilor financiare aferente fiecărui program, a indicatorilor de rezultat, a modalităților de implementare, monitorizare și evaluare. Parteneriatele sunt realizate de mai multe institutii: autoritățile și instituțiile administrației publice centrale (ministere, agenții, departamente), instituții publice centrale autonome (BNR, Consiliul concurenței, etc.), organisme regionale și autorități ale administrației publice locale, organizații ale mediului economic, social, academic etc. Lista acestor organisme este prezentată pe larg în Anexa nr. 5.

Structuri parteneriale existente:

Comitetul interinstituțional pentru elaborarea Acordului de Parteneriat (CIAP): dezbate documentele elaborate de către comitetele consultative și agrează gruparea domeniilor de intervenție corespunzătoare fiecărui document de programare;

Comitetele Consultative Tematice (CCT)sunt organizate pentru următoarele obiective: Transporturi, Mediu și schimbări climatice, Competitivitate și eficiență energetică, Comunicații și tehnologie informațională, Educație, Ocupare, incluziune socială și servicii sociale, Servicii de sănătate, Turism, cultură, patrimoniul cultural, Dezvoltare rurală, agricultură și pescuit, Administrație și bună guvernanță. Rolul acestora este de a analiza documentele elaborate în cadrul grupurilor de lucru, agrează orientările strategice tematice, prioritizarea intervențiilor, alocările financiare aferente, principalii indicatori de rezultat, precum și modalitățile de implementare, monitorizare și evaluare a documentelor de programare;

Comitetul Consultativ privind Coeziunea Teritorială (CCCT) asigură consultările privind elementele cu impact asupra coeziunii teritoriale, asupra abordărilor teritoriale integrate și propune investiții și intervenții privind dezvoltarea urbană și cea locală;

Comitetul Consultativ privind Dezvoltarea Regională (CCDR) asigură parteneriatul național și regional pentru elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regională (PDR);

Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) se constituie la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare și are ca rol aprobarea PDR (ca și anexă a Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Regională);

Comitet Regional pentru elaborarea PDR (CRP) avizează analizele economice și sociale elaborate în scopul fundamentării strategiei de dezvoltare regionale a PDR.

PROGRAMELE OPERAȚIONALE SECTORIALE

19,213 miliarde euro din totalul de 32 de miliarde alocate României pentru exercițiul financiar 2007-2013 îl reprezintă FS și FC, restul sumei fiind alocate pentru sectorul agricol și dezvoltării rurale. Aceste fonduri sunt destinate finanțării unor activități concentrate în 7 PO. Acestea sunt documente prezentate de un stat membru (SM) și adoptate de către Comisia Europeană, și definesc o strategie de dezvoltare în conformitate cu ansamblul coerent de priorități a uniunii, realizarea acestora făcând apel la utilizarea instrumentelor de finanțare (FS și/sau FC).

PO sunt documente strategice de management al fondurilor în care sunt detaliate prioritățile de dezvoltare pentru fiecare sector în parte și pentru promovarea dezvoltării regionale.,

Pentru fiecare PO autoritățile elaborează un Document Cadru de Implementare (CDI) în care sunt detaliate activitățile ce trebuiesc urmate pentru implementarea acestora.

PO implementate în perioada 2007-2013 sunt următoarele:

Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) are un caracter orizontal pentru că asigură procesul de implementare a instrumentelor structurale în România în conformitate cu principiile și regulile de parteneriat, programare, evaluare, comunicare, management, inclusiv management financiar, monitorizare și control, pe baza responsabilităților dintre Statele Membre și Comisia Europeană, conform prevederilor din Regulamentul Consiliului (CE) Nr. 1083/2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune denumit Regulamentul General.

Obiectivul general îl constituie sprijinul procesului de coordonare în vederea implementării și absorbției eficace, eficiente și transparente a instrumentelor structurale în România.

Obiective specifice:

Sprijin pentru coordonarea și implementarea eficientă și eficace a instrumentelor structurale în perioada 2007-2013 și pregătirea următoarei perioade de programare 2004-2020;

Diseminarea sistematică la nivel național a mesajelor generale cu privire la Instrumentele Structurale și implementarea Planului de Acțiuni al ACIS pentru comunicare conform Strategiei Naționale de Comunicare pentru Instrumentele Structurale.

Programul Operațional Asistență Tehnică a fost pregătit de Ministerul Finanțelor Publice în cooperare cu alte ministere în calitate de Autorități de Management pentru celelalte programe operaționale. Obiectivele, axele prioritare și domeniile majore de intervenție propuse sunt de natură orizontală și au fost delimitate de restul programelor operaționale pe baza principiilor de complementaritate, subsidiaritate și coerență logică, cu o atenție sporită acordată liniilor directoare care fundamentează sistemul de implementare a instrumentelor structurale

Programul operațional dezvoltarea capacității administrative (PODCA) are ca obiectiv general crearea unei administrații publice mai eficiente și mai eficace în contextul evoluției socio-economice naționale.

Obiectivele specifice ale PODCA sunt transpuse în 3 axe prioritare:

Axa prioritară 1: Îmbunătățiri de structură și proces ale managementului ciclului de politici publice;

Axa prioritară 2: Îmbunătățirea calității și eficienței furnizării serviciilor publice, descentralizare;

Axa prioritară 3: Asistență tehnică;

Operațiuni orientative:

Reforma și managementul cunoașterii, folosirea tehnologiilor inovative în administrație;

Studii și cercetări, exemple de reformă ale administrației locale din alte state membre;

Managementul reformei și furnizarea de echipament pentru reformare structuri manageriale;

Asistență tehnică pentru elaborarea de strategii privind informatizarea instituțională;

Asistență tehnică pentru planuri de formare profesională;

Training și asistență tehnică pentru diseminarea bunelor practici;

Studii pentru dezvoltarea sistemelor informatice de monitorizare și evaluare.

Beneficiari eligibili:

Administrația centrală și locală;

Instituțiile de învățământ superior în parteneriat cu autoritățile publice;

ONG-uri cu activitate relevantă în administrație, în parteneriat cu autoritățile publice

Programul Operațional Sectorial Transport (POST) elaborat în  baza obiectivelor Cadrului Strategic Național de Referință (CSNR) și stabilește prioritățile, obiectivele și alocarea fondurilor pentru dezvoltarea sectorului de transporturi din România.

POST are la bază legislația Uniunii Europene (Regulamentele (CE) Nr. 1080/2006, (CE) Nr. 1083/2006, (CE) Nr. 1084/2006) care stabilesc regulile aplicabile Fondului de Coeziune, Fondului European de Dezvoltare Regională și Fondului Social European pentru perioada de programare 2007-2013.

POST este în acord cu Orientările Strategice Comunitare pentru Coeziune (Decizia Consiliului Nr. 2006/702/CE), precum și cu legislația națională relevantă în domeniul politicii de transport, achiziției de terenuri, achizițiilor publice, finanțărilor publice și vizează reducerea disparităților de dezvoltare economică și socială comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene și ține cont de faptul că un sistem de transport eficient, durabil, flexibil și sigur poate fi considerat o precondiție esențială pentru dezvoltarea economică, coroborat cu angajamentul de a dezvolta rețeaua TEN-T și proiectele prioritare TEN-T,

Obiectivul general POST este de promova un sistem de transport durabil în România, care va facilita transportul în condiții de siguranță, rapid și eficient, pentru persoane și mărfuri cu un nivel de servicii la standarde europene, la nivel național, european, între și în cadrul regiunilor din România.

Modernizarea și îmbunătățirea infrastructurii de transport va conduce direct la creșterea competitivității produselor și aprovizionarea serviciilor, în sectoarele cheie ale economiei și în cadrul tuturor regiunilor din România. Impactul global va conduce în general la îmbunătățirea activității economice în România.

Bugetul total al POST pentru perioada de programare 2007-2013 este de aproximativ 5,7 miliarde EURO, reprezentând aproximativ 23% din totalul fondurilor alocate României pe baza CSNR, pentru perioada mai sus amintită. Din această sumă, 4,57 miliarde EURO reprezintă contribuția financiară din partea Comunității, în timp ce co-finanțarea națională va totaliza aproximativ 1,09 miliarde EURO. Finanțarea comunitară este asigurată din FC și FEDR.

Programul Operațional Sectorial Mediu (POS Mediu)stabilește strategia de alocare a fondurilor europene pentru sectorul de mediu, în România, în perioada 2007-2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și prin Fondul de Coeziune (FC) fiind unul din cele 7 programe operaționale elaborate în cadrul Obiectivului “Convergență” pentru perioada de programare 2007–2013 în acord cu cea de-a treia prioritate a PND 2007–2013 – “Protecția și îmbunătățirea calității mediului” și Prioritatea 1 a CNSR – “Dezvoltarea infrastructurii de bază la standarde europene”.

POS Mediu este cel mai important program de asistență financiară pentru infrastructura de mediu fiind un catalizator pentru o economie mai competitivă, un mediu mai curat și o dezvoltare regională mai echilibrată. POS Mediu continuă programele naționale existente de dezvoltare a infrastructurii de mediu și ia în considerare facilitățile și proiectele de dezvoltare finanțate de programele de asistență pentru preaderare (PHARE, ISPA, SAPARD).

Obiectivul general al POS Mediu constă în îmbunătățirea standardelor de viață ale populației și a standardelor de mediu, vizând, în principal, respectarea acquis-ului comunitar de mediu și urmărește reducerea diferenței dintre infrastructura de mediu care există între România și Uniunea Europeană, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Implementarea programului se va concretiza în servicii publice mai eficiente și mai performante legate de furnizarea apei, canalizare și încălzire, cu luarea în considerare a principiului dezvoltării durabile și a principiului „poluatorul plătește”.

POS Mediu se bazează în totalitate pe obiectivele și prioritățile politicilor Uniunii Europene pentru mediu și infrastructură și este în acord cu obligațiile internaționale ale României și interesele sale naționale specifice.

Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) elaborat de România și aprobat de Comisia Europeană  definește intervenția Fondului Social European în România în acord strategia de dezvoltare din domeniul resurselor umane.

POSDRU a fost elaborat în conformitate cu prevederile Orientărilor Strategice Comunitare privind Coeziunea, cu Strategia Lisabona privind ocuparea și locurile de muncă, ținându-se cont de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1083/2006 privind stabilirea dispozițiilor generale pentru Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune, Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1081/2006 privind Fondul Social European și Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1828/2006 stabilind regulile pentru implementarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1083/2006 privind stabilirea dispozițiilor generale pentru Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune.

Obiectivul general al POSDRU este materializat prin dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității, prin corelarea educației și învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii și asigurarea de oportunități sporite pentru participarea viitoare pe o piață a muncii modernă, flexibilă și inclusivă a 1.650.000 de persoane.

Obiective specifice:

Promovarea educației și formării inițiale și continue de calitate, inclusiv educația superioară și cercetarea;

Promovarea culturii antreprenoriale și creșterea calității și productivității muncii;

Facilitarea inserției tinerilor și a șomerilor de lungă durată pe piața muncii;

Dezvoltarea unei piețe a muncii moderne, flexibile și inclusive;

Promovarea inserției/reinserției pe piața muncii a persoanelor inactive, inclusiv din zonele rurale;

Îmbunătățirea serviciilor publice de ocupare;

Facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la educație și pe piața muncii.

 POSDRU este structurat pe 7 Axe Prioritare și 21 Domenii Majore de Intervenție. Fiecare axă prioritară ia în considerare conceptul de dezvoltare durabilă în sensul promovării unor măsuri specifice care vor trebui implementate pentru a crea un echilibru între nevoile economice, sociale și cele din domeniul protecției mediului înconjurător, asigurând prosperitate pentru generațiile actuale și viitoare. Dezvoltarea durabilă este recunoașterea faptului că obiectivele economice, sociale și de mediu nu pot fi realizate separat.

Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE) are ca obiectiv general – creșterea productivității întreprinderilor românești, cu asigurarea principiilor dezvoltării durabile și reducerea decalajelor față de productivitatea la nivelul Uniunii Europene, astfel încât România să atingă, până în anul 2015, un nivel de aproximativ 55% din valoarea medie a productivității UE.

Obiective specifice POSCCE:

Consolidarea și dezvoltarea durabilă a sectorului productiv;

Crearea unui mediu favorabil dezvoltării durabile a întreprinderilor;

Creșterea capacității de cercetare dezvoltare (C&D), stimularea cooperării între instituții de cercetare dezvoltare și inovare (CDI) și întreprinderi, precum și creșterea accesului întreprinderilor la CDI;

Valorificarea potențialului tehnologiei informației și comunicațiilor și aplicarea acestuia în sectorul public (administrație) și cel privat (întreprinderi, cetățeni);

Creșterea eficienței energetice și dezvoltarea durabilă a sistemului energetic, prin promovarea surselor regenerabile de energie

Programul Operațional Regional (POR) are ca obiectiv general dezvoltarea regională din cadrul Planului Național de Dezvoltare (PND) și contribuie împreună cu Programul Operațional Sectorial Transport, Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice la realizarea obiectivelor Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională și ale Cadrului Național Strategic de Referință, respectiv diminuarea disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și media dezvoltării statelor membre ale UE.

Programul Operațional Regional a fost elaborat conform principiului european al subsidiarității, în baza strategiilor de dezvoltare regionale și se adresează regiunilor de nivel NUTS II în conformitate cu Regulamentul CE nr. 1059/2003 de clasificare statistică a unităților teritoriale, care corespund celor 8 Regiuni de dezvoltare ale României.

Fiecare PO este alocat unui minister ce devine AM și răspunde în totalitate de implementarea acestuia. Întrucât raza de implementare a unui PO este foarte largă, ca OI pot fi stabilite și organisme din compunerea altor ministere, cel mai elocvent exemplu fiind cel al POS CCE.

Fig.nr.3– Programele operaționale din România negociate cu Comisia Europeană

Se poate observa că fiecare PO este finanțat dintr-un singur instrument (excepție făcând POST și POS Mediu). Fiecare dintre cele 7 PO este completat de un document cadru de implementare (DCI) în care sunt detaliate proiectele și cheltuielile eligibile, modalitățile de decontare al cheltuielilor eligibile, beneficiarii potențiali, rolul autorităților în acest proces continuu. Acest CDI este aprobat de către Comisia Europeană.

Poate beneficia de accesarea fondurilor oricine îndeplinește criteriile de eligibilitate așa cum sunt stabilite în Programul Cadru de Implementare pentru fiecare domeniu major de intervenție. Un alt criteriu este cel legat de respectarea cerințelor specifice stabilite de Autoritatea de Management în momentul lansării cererii de proiecte sau specificate în Ghidul Solicitantului.

Fig.nr.4– Programele operaționale și ponderea acestora din totalul sumei alocate României

Documentul Cadru pentru Implementarea unui domeniu major de investiție, este documentul programatic care detaliază domeniul major și care conține atât informațiile necesare implementării și monitorizării acestora, cât și informații care fac referire la potențialii beneficiari și la regulile generale de eligibilitate și selecție a proiectelor și a beneficiarilor

Astfel, fiecare autoritate contractantă poate stabili, de comun acord și în limitele cerințelor uniunii, criterii de eligibilitate. În mare parte ele sunt strâns legate de:

Proiectul trebuie să fie dezvoltat și implementat pe teritoriul național;

Proiectul trebuie să se regăsească pe lista operațiunilor eligibile prezentate în Programul cadru de implementare, pentru fiecare domeniu major de intervenție;

Se adresează unei zone sau grup țintă;

Durata și valoarea finanțării solicitate se încadrează în limitele stabilite în crererea de proiecte;

Respectă politicile și normele comunitare și naționale în ceea ce privește ajutorul de stat, achizițiile publice, respectiv egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă.

Ca exemplu, criteriile de eligibilitate pentru programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere, Domeniul major de intervenție: planuri integrate de dezvoltare urbană au fost următoarele:

Solicitantul este unitate administrativ-teritorială (autoritate a administrației publice locale), Asociație pentru Dezvoltare Intercomunitară – constituită conform prevederilor Legii nr. 215/2001, republicată, liderul parteneriatului între unitățile administrativ-teritoriale (autorități ale administrației publice locale);

Solicitantul dovedește calitatea de proprietar/administrator sau deține în concesiune, cu drept de administrare imobilul/infrastructura, pe o durată în conformitate cu prevederile art. 55, paragraful 2 și art. 57, paragraful 1 din Regulamentul Consiliului Nr.1083/2006 care stabilește reglementările generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune;

Solicitantul face dovada capacității de finanțare; în cazul Asociațiilor pentru Dezvoltare Intercomunitară sau parteneriatelor, unul sau mai mulți membri fac dovada capacității de finanțare;

Solicitantul îndeplinește condițiile de eligibilitate stabilite prin Regulamentul Consiliului privind „Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene” Nr. 1605/2002 art. 93 și 94;

Solicitantul are capacitatea de a implementa proiectul;

Proiectul se încadrează în categoriile de operațiuni ale Axei Prioritare 1 a POR;

Proiectul este inclus în Planul integrat de dezvoltare, plan care are avizul Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Coeziune Teritorială;

Implementarea proiectului nu depășește 31 iulie 2015;

Activitățile propuse spre finanțare în cadrul proiectului nu au fost finanțate din fonduri comunitare în ultimii 5 ani și nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanțare;

Valoarea totală a proiectului se încadrează în limitele financiare stabilite pentru tipul respectiv de proiect;

Proiectul respectă legislația în domeniul egalității de șanse, protecției mediului, eficienței energetice, al ajutorului de stat și achizițiilor publice;

În cazul proiectelor de reabilitare a locuințelor sociale, deținute de autorități publice locale, zona în care se implementează proiectul individual îndeplinește criteriile de eligibilitate prevăzute în Regulamentul Parlamentului European și Consiliului nr. 1080/2006 art.7(2) și Regulamentul Comisiei Europene nr. 1828/2006 art.47.

Pentru a obține fonduri europene, solicitantul trebuie să parcurgă mai multe etape:

Identificarea ideii de proiect;

Identificarea PO în cadrul căreia se încadrează ideea de proiect;

Informarea asupra existenței unei cereri de proiecte deschisă în acest sens;

Inițierea procedurilor de accesare efectivă a fondurilor puse la dispoziție prin PO.

Pentru a beneficia de fondurile respective, beneficiarul trebuie să se asigure că îndeplinește condițiile de eligibilitate, că dosarul de finanțare este complet și că îndeplinește toate condițiile prevăzute în ghidul solicitantului. Aceste condiții se regăsesc în condițiile specifice stabilite de fiecare AM la momentul lansării “cererii de proiecte”. În momentul în care toate aceste condiții sunt îndeplinite, beneficiarul poate parcurge toate etapele pentru obținerea finanțării, astfel:

Etapa 1: completarea cererii de finanțare și anexele solicitate de AM;

Etapa 2: cererea de finanțare este depusă la OI/AM în funcție de încadrarea în PO;

Etapa 3: verificarea administrativă a cererii de finanțare, în conformitate cu procedurile interne ale fiecărei AM;

Etapa 4: verificarea eligibilității proiectului, în funcție de criteriile prevăzute în Ghidul Solicitantului specifice fiecărei PO;

Etapa 5: evaluarea tehnică și financiară a proiectului;

Etapa 6: selectarea proiectului conform criteriilor aprobate de comitetul de monitorizare;

Etapa 7: aprobarea proiectului și demararea negocierii și semnării contractului de finanțare.

Un rol important în acest angrenaj l-a avut PO Asistență Tehnică, al cărui rol a fost acela de a asigura un proces de implementare a instrumentelor structurale în România, în conformitate cu principiile și regulile de parteneriat, programare, evaluare, comunicare, management, monitorizare și control. Acest program răspunde problemelor identificate pentru tot sistemul de management și implementare a fondurilor europene. Acest PO oferă sprijin inclusiv celorlalte PO existente la nivelul României.

Așa cum este stipulat în Documentul Cadru de Implemenatre a PO AT 2007-2013, asigurarea unui sistem fiabil de management și de monitorizare pentru instrumentele financiare europene și asigurarea unei comunicări corespunzătoare la adresa publicului general cu privire la intențiile de finanțare sunt alte obiective ale acestui program, în vederea ridicării capacității de absorbție la nivel global, dar și în vederea utilizării eficiente a intervențiilor instrumentelor structurale.

REGIONALIZAREA

SCURT ISTORIC AL FORMEI DE ORGANIZARE ADMINISTRATIV-TERITORIALE ACTUALE

Problema României în vederea regionalizării este una delicată. Guverne la rând au încercat să pună pe tapet regionalizarea, desele certuri între partenerii de la putere sau cu opoziția punând frână acestor încercări.

Dar pentru a înțelege cum trebuie reorganizată România pentru a putea face mecanismul de atragere a fondurilor europene cât mai facil, trebuie să privim un pic în trecut.

Impuse de nevoile societății sau de desele conflicte în care țara noastră s-a aflat (voit sau nu), organizarea administrativ-teritorială a cunoscut din 1856 o dinamică impresionantă pentru o țară de dimensiunile ei.

Fig.nr.5 – Organizarea administrativ teritorială a Moldovei și Țării Românești între 1862-1916

Fig.nr.6 – Organizarea administrativ-teritorială între1925-1938

Fig.nr.7– Organizarea administrativ-teritorială între 1941-1944

Fig.nr.8 – Organizarea administrativ-teritorială între 1952-1956

Fig.nr.9 – Organizarea administrativ- teritorială între 1968-1996

Așa cum observăm din hărțile prezentate anteriorJUDEȚUL este organizarea administrativ-teritorială a României încă din secolul al XIX-lea și nu este o impunere a ocupației sovietice. Organizarea teritorial administrativă a României este stipulată în constituție, cuprinzând comune, orașe și județe. În acest moment organizarea teritorială a României este una de forma NUTS III, cuprinzând 41 de județe și municipiul București. Din punct de vedere istoric, România este formată din 3 provincii tradiționale: Valahia (cuprinzând regiunile Oltenia, Muntenia și Dobrogea), Moldova (cuprinzând Moldova și Bucovina) și Transilvania (cuprinzând regiunile Banat, Crișana, Ardeal și Maramureș).

Fig.nr.10 – Regiunile istorice românești

PRINCIPII DE CONSTITUIRE A REGIUNILOR

La nivel european sunt cunoscute și acceptate patru modele de regionalizare. Primul dintre acestea este cel napoleonian, prezent în Franța, Spania, Italia, Europa centrală și de Est, se bazează pe centralizarea autorității, uniformitate și simetrie.

Al doilea model este cel anglo-saxon în care statul nu este recunoscut ca autoritate juridică.

Un al treilea model este cel german, întâlnit în Austria, Olanda și Germania, în care statul recunoaște și entități intermediare de autoritate alături de instituția statului de drept.

Un ultim model este cel scandinav, preluat de la modelul francez, dar care asigură un cadru mult mai descentralizat decât modelul inițial.

Statele membre ale UE au o organizare pe două nivele, singurele care au ales o organizare pe trei nivele fiind cele cu suprafețe și populații mari, autoritățile locale având competențe largi.

Unul dintre obiectivele Uniunii Europene este legat de progresul economic și social, echilibrat și de lungă durată, prin consolidarea coeziunii economice și sociale a SM. Un important rol în acest proces îl ocupă regiunea.

Pornind de la cuvântul regere, regiunea este definită ca un spațiu care servește ca bază pentru divizarea administrativă a statelor-națiuni. Plecând de la regiunile naturale, la regiunile omogene, istorice, culturale, se ajunge la formarea regiunilor funcționale, incluse ulterior în teoria spațială și în dezvoltarea regională, inclusiv în creșterea economică.

Una dintre definițiile utilizate ale regionalizării o arată ca fiind un proces prin care se operează construcția unei capacități de acțiune autonome având drept obiectiv promovarea unui teritoriu infranațional, dar supralocal prin mobilizarea mijloacelor economice sau, în funcție de caz, a resorturilor identitare a solidarităților locale sau regionale, cât și prin dezvoltarea potențialului său. Acest proces se poate opera pornind de la instituții preexistente sau de la un nou decupaj teritorial destinat să răspundă mai bine acestor obiective. El este întotdeauna condiționat de constrângerile pe care le exercită cadrul politic și instituțional și a căror evoluție poate fi guvernată de alte mize.

Regionalizarea este de fapt rezultatul credinței de evoluție a organizației teritoriale în statele membre ale uniunii. Vorbim despre “Europa a regiunilor”, un concept modern care definește colectivitatea publică ce răspund nevoii de teritorializare a anumitor politici comunitare.

O altă definiție acceptată a regionalizării arată că aceasta este procesul prin care se realizează instituirea unei capacități de acțiune autonomă, ce are ca obiectiv promovarea unui teritoriu, informațional sau supralocal, prin mobilizarea mecanismului său economic și, dacă este cazul, a resorturilor de solidaritate locală sau regională, precum și a dezvoltării potențialului său. Acest proces poate fi realizat fie prin intermediul instituțiilor preexistente, fie prin realizarea de noi împărțiri teritoriale destinate să răspundă mai bine obiectivelor. Acest proces este însă întotdeauna condiționat de constrângerile pe care le exercită cadrul politic și instituțional, a căror evoluție poate fi guvernată de o serie de tendințe.

Carta Comunitară a regionalizării definește regiunea ca fiind un teritoriu care formează, din punct de vedere geografic, o unitate netă sau un complex similar de teritorii în care există continuitate, în care populația posedă anumite elemente comune și care dorește să-și păstreze specificitatea astfel rezultată și să o dezvolte cu scopul de a stimula procesul cultural, social și economic.

Ținând cont că termenul de regiune acoperă atât realitățile politice cât și cele administrative, regionalizarea poate fi:

Regionalizare administrativă – se realizează prin delegarea de către stat a autorităților subordonate guvernului sau a organismelor constituite la nivel local (acestea au o autoritate juridică dar sunt controlate de către stat);

Regionalizare prin intermediul colectivităților locale – acestea au atribuții extinse și o rază largă de acțiune pentru îndeplinirea obiectivelor și cooperare;

Descentralizare regională – se crează un nivel superior autorităților administrativ-teritoriale existente, cu natură juridică identică, dar cu competențe mult mai mari față de acestea;

Regionalizare politică sau autonomie locală – puterea legislativă este atribuită unei adunări locale, cu competențe garantate prin constituție;

Regionalizare prin intermediul autorităților federale – caracterizată prin descentralizare sporită și garantarea autonomiei unităților teritorial-administrative ce compun statul respectiv.

Relația dintre coeziune teritorială și dezvoltare regională este una foarte complexă, chiar dacă acest lucru pare foarte simplu. În acest caz nu există o subordonare între ele, ci o relație de reciprocitate, în care conceptul de regiune este fundamental. Conceptul de coeziune teritorială este perceput inițial ca având legătură social-economică, în timp, acest concept extinzându-se la nivel teritorial, demonstrându-se faptul că între ramurile economice, categoriile sociale, comunitățile umane și spațiul în care trăiesc trebuie să existe relații convergente.

La nivel european, politica de coeziune și fondurile structurale contribuie la schimbări teritoriale importante prin politicile regionale. Astfel, regiunea devine un concept de bază la nivelul căruia poate fi promovată atât competiția cât și cooperarea la scară europeană.

Pentru realizarea unui spațiu european unit, în care rolul principal să îl ocupe coeziunea teritorială, dezvoltarea regională trebuie să reprezinte cel mai important obiectiv de atins. Buna distribuție teritorială a resurselor economice împreună cu o valorificare masivă a complexului de elemente potențiale, existente la nivel local sau regional, trebuie să devină factorii de creștere economică și de echitate socială al uniunii.

Așa cum am arătat anterior, unul dintre dezideratele obținerii fondurilor structurale este acela ca unitățile teritoriale eligibile să fie de nivel NUTS II.

Dar ce înseamnă această abreviere? În Regulamentul CE nr. 1059 din 2003, NUTS este definit ca nomenclator al unităților teritoriale de statistică, ce permite colectarea, întocmirea și difuzarea statisticilor regionale armonizate în Comunitate.

Astfel, nomenclatorul NUTS împarte teritoriul economic al fiecărui stat membru în unități teritoriale, fiecare dintre acestea având un cod și o denumire specifică. Întrucât este un nomenclator ierarhic, el împarte fiecare stat în unități teritoriale de nivel NUTS 1, fiecare dintre aceste entități fiind divizate în unități teritoriale de nivel NUTS 2, la rândul lor detaliate în unități teritoriale de nivel 3. Însă, fiecare SM poate extinde nivelurile ierarhice prin divizarea NUTS 3.

Dar cum termenul de unitate teritorială este strâns legat de unitate administrativă, putem defini termenul de unitate teritorială ca fiind acea zonă geografică pentru care autoritatea administrativă este abilitată să ia decizii administrative sau strategice în conformitate cu cadrul juridic și instrituțional al statului.

Împărțirea teritorială în unități NUTS trebuie să țină cont de anumite reguli, cum ar fi pragurile demografice:

Fig.nr.11– Limitele pragurilor demografice pentru încadrarea în NUTS

În conformitate cu aceste reglementări, România este împărțită teritorial, dar nu și administrativ, în 4 macroregiuni de nivel NUTS 1, 8 regiuni de dezvoltare de nivel NUTS 2 și 41 de județe și municipiul București de nivel NUTS3.

PROPUNERI DE REGIONALIZARE

În 1998 România este împărțită în 8 regiuni de dezvoltare corespondente NUTS II, constituite pentru coordonarea proiectelor de dezvoltarea regională. Acestea nu sunt unități administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică, fiind rezultatul unui acord liber între consiliile județene și cele locale. Cele 8 regiuni de dezvoltare sunt denumite după poziția lor geografică: Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, București și Ilfov.

Fig.nr.12 – Organizarea regiunilor de dezvoltare

Începând cu decembrie 2001 apare ideea regionalizării României, pe principiul utilizării NUTS I, fiecare regiune având personalitate juridică și putere administrativă. Această regionalizare va lua forma mai multor propuneri, de la 7 euroregiuni de nivel NUTS I și 41 de județe de nivel NUTS II și cu județul Ilfov constituind, în cadrul euroregiunii Muntenia, regiunea economică București, și până la propunerea făcută de Uniunea Democrat Maghiară din România bazată pe 15 euroregiuni, dintre care una autonomă cu majoritate etnică maghiară, formată din județele Mureș, Harghita și Covasna, grupate în 5 macroregiuni statistice de nivel NUTS I.

În fapt, în legislația europeană (Regulamentul nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului, Anexa nr. 1) recunoaște ca și organizare teritorial-administrativă regiunile de dezvoltare existente.

Fig. nr. 13– Propunere de regionalizare

În figura nr. 13 este prezentată o propunere de regionalizare având la bază vechile județe interbelice, cu 6 macroregiuni: Banat, Crișana și Maramureș (cu capitata la Arad), Transilvania (Mureș), Moldova (Iași), Dobrogea și Dunărea de Jos (Brăila), Muntenia subcarpatică și Oltenia (Pitești), Muntenia Dunăreană (București), acestea reprezentând unitățile de nivel NUTS I, regiunile incluse în fiecare macroregiune: Banat (cu capitala la Timișoara), Crișana (Oradea), Maramureș și Sătmar (Baia Mare), Transilvania Nord (Cluj-Napoca), Transilvania Sud (Sibiu), Transilvania Est (Brașov), Bucovina (Suceava), Moldova Centrală (Roman), Dunărea de Jos (Galați), Dobrogea (Constanța), Muntenia de Nord (Ploiești), Oltenia (Craiova), Districtul Ilfov (Buftea), Muntenia de Sud (Giurgiu), reprezentând unitățile de nivel NUTS II, municipiul București și județele în integritatea lor administraiv-teritorială actuală reprezentând unități teritoriale de nivel NUTS III.

Regionalizarea trebuie construită pe temelia unor principii directoare și a unor baze multicriteriale. Esențiale pentru complexul proces de regionalizare sunt:

Funcționalitatea prin care se asigură o libertate de circulație a fluxurilor materiale și informaționale care pot asigura dezvoltarea regiunii respective;

Complementaritatea varietății resurselor și funcțiilor deținute de localități și subsistemele teritoriale;

Solidaritatea, urmărindu-se crearea în timp a unui spirit de echitate socială între locuri și subregiuni;

Diversitatea ce rezultă din varietatea potențialului natural, economic, cultural și social al viitoarei regiuni constituite ce vor duce la nașterea unor relații de dependență teritorială;

Competivitatea ce utilizează la maxim potențialul de inteligență și cooperare în reagiunea creată;

Eficacitatea administrativă, demonstrată de accesabilitatea egală pentru toți locuitorii regiunii, bazată pe un sistem de competențe care să se bazeze pe responsabilitate nedivizată;

Contiguitatea, necesitatea asigurării unei continuități teritoriale care să asigure optima funcționare și conectivitate a tuturor componentelor regiunii.

Baza multicriterială se referă la cinci categorii, și anume:

Criteriul spațial, definit prin extinderea spațială a regiunii (ca număr de județe și suprafața acestora);

Criteriu funcțional, depinzând de rețeaua de așezări umane, de accesabilitatea reședinței regionale față de de cea locală, de complementaritatea funcțională precum și de polariatatea teritorială;

Criteriul socio-economic, depinde în primul rând de resursa umană (populație, structură demografică echilibrată, calitatea forței de muncă, etc.), de resursele economice naturale, competivitate economică (PIB fiecărui județ din compunerea regiunii), și nu în ultimul rând multiculturalismul prin asigurarea unor relații tradiționale, diversității culturale și lingvistice, etnice și confesionale ce trebuiesc cultivate și valorificate astfel încât să devină un factor de dezvoltare regională;

Criteriul cultural-identitare prin care se trasează limite administrative și care urmnărește păstrarea județețelor actuale integral;

Criteriul administrativ-instituțional prin care se urmărește dezvoltarea capacității instituționale astfel încât programele derulate la nivelul judeșelor să fie păstrate și integrate în noua viziune regională.

Tradiția arată că există 3 modele de regiuni, bazate pe diferite tipuri de centrism:

Modelul regional monocentric, specific în special țărilor cu o dezvoltare economică ridicată și în care serviciile regionale sunt concentrate în metropole economice;

Modelul regional bicentric, bazat pe existența a doui poli economici puternici ce împart funcțiile regionale (unul deține puterea administrativă, celălalt pe cea economică, de exemplu), dar create astfel încât competiția să se transforme în cooperare în vederea creșterii capacității competitive a sistemului regional;

Modelul regional de așezări policentric ce îmbină o similaritate de factori subregionali ce determină detașarea mai multor centre urbane de restul rețelei regionale. Funcționarea acestui tip de regiune se bazează mai mult pe criteriul administrativ și pe funcțiile economice, sociale și culturale ale polilor regionali.

Orice regiune implică o dinamică permanentă prin structurare și restructurare internă a raporturilor dintre subregiuni. De aici rezultă o evoluție diferită a sistemului regional de așezări și îmbunătățirea distribuției teritoriale a sertviciilor. Centrele de putere clasice și unice devin din ce în ce mai rare. Din exemplul polonez a rezultat un fapt ce nu trebuie trecut foarte ușor cu vederea: stabilirea noilor poli de putere regională (reședință/prefectură de regiune) pot duce în timp la declinul unor centre economice dezvoltate. În Polonia, în urma reconfigurării regionale, 33 de orașe ce și-au pierdut calitatea de reședință de județ au intrat în declin economic. De accea trebuie avut în vedere acest aspect, centrele economico-financiare dezvoltate din țară putând fi afectate de regionalizare.

STUDIU DE CAZ: ROMÂNIA și POLONIA

Am ales Polonia pentru acest studiu de caz datorită progreselor remarcabile realizate de către aceștia începând cu anul aderării la UE. Este probabil și cel mai elocvent model de realizarea regionalizării și al atragerii de fonduri europene. Buna reorganizare teritorială, coroborată cu crearea unui cadru legislativ adecvat, cu formarea de specialiști (cel mai bun exemplu fiind cel al Elzbieta Bienkowska) au creat cel mai de succes model din ultimile decenii în Europa.

Înainte de 1998 Polonia a avut 49 de unități administrative similare cu județele din România. Guvernul condus de Jerzy Buzek, a decis să pună în aplicare o reformă administrativă. Împărțirea teritorială a Poloniei, care a intrat în vigoare în ianuarie 1999, se bazează pe un nou model, cu trei niveluri: gmina, powiat și województw, care funcționează pe principiile descentralizării și auto-guvernării. În noua diviziune administrativă, comunele și districtele reprezintă unități de guvernare locală, statutul voievodatelor fiind de unitate de conducere, responsabilă de executarea politicii regionale, fiind unitatea de înalt nivel teritorial cu o guvernare mixtă între guvernul central și auto-guvernare. Polonia are 16 regiuni asemănătoare cu regiunile autonome din Spania sau Italia. Aceste regiuni au un parlament local, „sejmik”, și un consiliu executiv condus de un președinte numit „marszałek”. Regiunile colectează anumite impozite, atât de la persoane fizice cât și de la întreprinzătorii privați.

Modelul Poloniei cu 16 voievodate, în care puterea și responsabilitățile decurg de la puterea centrală către cea regională și locală, arată o clară viziune a sistemului administrației centralizate. Cele 16 voievodate conțin 379 de districte și 2478 de comune. Fiecare voievodat alege un parlament regional și un executiv condus de un mareșal, ales în cadrul parlamentului regional cu majoritatea absolută. Guvernul are și el reprezentantul său la nivelul voievodatelor, numit voievod. Aici putem vedea o oarecare corespondență cu structura administrativă și executivă românească, corespondentul parlamentului fiind consiliul județean, condus de un președinte, autoritatea administrativă fiind cea a instituției prefectului.

Regiunile autoguvernante poloneze primesc astfel importante puteri decizionale în dezvoltarea economică regională, în special începând cu exercițiul 2007-2013, atunci când, la nivelul fiecărui voievodat, s-au desfășurat programe operaționale regionale. Începând cu anul 2010, este înființat Consiliul de știință și inovații, a cărui sarcină este coordonarea politicilor regionale și naționale.

Odată cu accesul în UE, fondurile europene au reprezentat majoritatea bugetului politicilor regionale (completate cu fonduri de la bugetul de stat). Din cele 42,1 miliarde de euro, în perioada 2007-2013, Polonia a folosit peste 16,6 miliarde în implementarea Programelor operaționale regionale.

Majoritatea fondurilor au fost concepute pentru a dezvolta zonele regionale, în alte cuvinte, banii UE pentru drumuri, spitale, educație, sunt sub managementul autorităților regionale. Aceste autorități negociază direct cu Comisia Europeană. Ministerul Dezvoltării Regionale participă la aceste discuții, dar nu le dictează regiunilor ce să facă. Deși Polonia a primit pentru intervalul 2007-2013 42,1 miliarde de euro, 25% din această sumă a fost gestionată la nivel regional. Spre deosebire de prima perioadă de finanțare, 2004-2006, atunci când autoritățile regionale aveau un control limitat (anumite Programe Operaționale erau gestionate doar parțial de regiuni), pentru perioada 2007-2013 regiunile au avut controlul total asupra a 25% din fondurile europene. Polonia și Italia sunt singurele țări care au negociat un instrument suplimentar care este dat ca un premiu pentru țările care au cele mai mari realizări de absorbție din cadrul programelor operaționale. Datorită acestui mecanism, polonezii au obținut fonduri suplimentare de la UE.

În Polonia, dezvoltarea societății civile și a comportamentului democratic, precum și creșterea activităților economice nu ar fi fost posibile fără reforma administrativă și procesul de descentralizare, realizate în două etape, în termen de zece ani: 1989-1999.

Ca și în cazul României, structura și principalele reguli de funcționare ale administrației publice în Polonia au fost create între 1944 și 1989, în conformitate cu principiile politice și circumstanțele din acea perioadă. Sistemul administrativ a fost centralizat și se baza pe dominația structurilor ministeriale și departamentale. Înainte de 1989 funcționau două niveluri ale administrației publice, regiunea centrală și cea locală, dar ambele au fost controlate de către stat. Sistemul a fost extrem de centralizat și nu atât de eficient pentru reprezentanții locali și regionali. Noul sistem a moștenit de la sistemul vechi un amestec foarte dăunător între politică și funcțiile pur administrative și a creat o diviziune neclară între responsabilitatea politică și competențele administrative.

Procesul de tranziție politică și economică început după 1989 a dus la renașterea autonomiei locale în Polonia. După 1989, experții polonezi au decis să aleagă o cale diferită în comparație cu celelalte țări post-comuniste: descentralizarea afacerilor publice. În martie 1990 a fost amendat „Actul de auto-guvernare teritorială” și în mai 1990 au avut loc primele alegeri locale libere din Europa Centrală și de Est. Procesul de descentralizare a început la cel mai mic nivel al administrației publice și rolul „Gmina” (municipalităților) a fost întărit. Era de așteptat ca recent introdusele unități de auto-guvernare teritorială (TSU) să reducă birocrația și costurile administrației publice. Chiar și așa, sistemul polonez administrativ dominat de birocrația autorității centrale.

Fig. nr.14 – Polonia-organizare teritorial-administrativă între anii 1975-1998 (st.) și începând cu anul 1999 (dr.)

Existența a 49 de județe a creat o birocrație excesivă, care a făcut administrația publică să fie extrem de costisitoare. A doua rundă a reformei unităților de auto-guvernare teritorială din Polonia a intrat în vigoare în ianuarie 1999, atunci când au fost create alte două niveluri unități statistice: districtele și regiunile sau voievodatele. Între ele nu există subordonare, comuna nu este dependentă de district sau voievodat și în mod similar districtul nu se subordonează voievodatului. Comunele și districtele sunt unități ale administrației publice locale și regiunile au unități de guvernare regională.

Procesul de descentralizare în Polonia este exemplul succesului politicului. Reforma administrativă a facilitat buna funcționare a democrației și a economiei poloneze și a ajutat țara în procesul de integrare europeană. Efectele procesului de descentralizare au permis o gestionare eficientă a administrației publice, care acționează la diferite niveluri, precum și la îmbunătățirea cooperării și a concurenței între diferitele nivele de administrație.

Reforma descentralizării din 1999 a conferit responsabilitate deplină unităților de auto-guvernare teritorială pentru dezvoltarea economică a regiunilor. Odată cu transformarea economică au crescut și disparitățile regionale și sociale din Polonia, acestea devenind tot mai adânci. Similar cu România, există trei tipuri de disparități: o diferență constantă între est și vest, discrepanțele mari dintre capitală și restul țării, precum și între zonele rurale și cele urbane. Ministerul Dezvoltării Regionale a fost creat în 2005 pentru a  coordona  politicile regionale și instrumentele de finanțare ale UE, dovedind un angajament politic pentru îmbunătățirea dezvoltării teritoriale și a coordonării multi-sectoriale.

Polonia a realizat într-un timp scurt progrese mari spre o guvernare multi-nivel și și-a orientat politica de dezvoltare regională spre o concentrare mai mare asupra competitivității. Ar trebui subliniat faptul că Polonia a reușit să negocieze cu Comisia Europeană, astfel că programele operaționale regionale au fost create pentru a fi implementate în fiecare regiune din cele 16 voievodate, ținându-se cont de nevoile fiecărei regiuni. Chiar dacă POR conține obiective și măsuri care acoperă nevoile de dezvoltare la nivel național, majoritatea priorităților diferă între regiuni, iar punerea în aplicare a acestora diferă în  funcție de structura socio-economică și situația voievodatelor și a strategiei de dezvoltare. Cele mai multe programe de implementare ale fondurilor structurale au fost investite spre entitățile regionale de autoguvernare, pentru identificarea proiectelor, pentru verificările de plată, pentru audit, de monitorizare și de certificare.

Fig. nr.15 – Procentaj sume alocate PO pentru exercițiul bugetar2007-2013 din totalul de 42,1 miliarde euro

Așa cum arată pe pagina oficială a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării polonez, cel care a preluat ștafeta în 2013 de la Ministerul Dezvoltării Regionale, în perioada 2007-2013 au fost înregistrate 296000 aplicații pentru obținerea de fonduri (atât naționale cât și comunitare) pentru o valoare totală de 599,9 miliarde zloți, ceea ce reprezintă un total de 142,85 miliarde euro.

Din acest total, 97837 contracte de co-finanțare au fost semnate cu beneficiarii pentru o suma totală de 94,06 miliarde euro, din care 65,49 miliarde euro (97,3% din suma alocată) au fost din partea uniunii.

Fig. nr.16 – Evoluția proiectelor depuse în cadrul POR în perioada 2007-2013

Observăm din graficul alăturat că la nivelul POR cea mai importantă perioadă a fost cea a anului 2010 atunci când numărul proiectelor depuse în vederea finanțării s-a dublat față de numărul total al proiectelor susținute în perioada 2007-2009. Acest lucru s-a datorat și crizei financiare ce a lovit Europa și s-a dorit a fi liantul care a adus pe linia de plutire economia românească, fondurile europene fiind, în mare parte, cheia suucesului revenirii din criza ce a afectat întreg mapamondul. Alternativa fondurilor europene a dus la creșteri suucesive atât la numărul proiectelor depuse dar și la numărul de proiecte aprobate și finanțate, numărul acestora dublânsu-se constatnt în următoarea perioadă.

Tot din graficul anterior reiese și faptul că, începând cu anul 2010, numărul proiectelor respinse s-a micșorat simțitor, acest lucru materializându-se într-un număr corespunzător de proiecte apropbate, ceea ce înseamnă că la depunerea proiectului acesta îndeplinea în totalitate cerințele impuse de către Ghidul solicitantului pentru fiecare proiect.

Dar acest lucru înseamnă și că ne-au trebuit patru ani ca să înțelegem mecanismul fondurilor europene și acest lucru ne-a costat, spre deosebire de Polonia, pierderea a 65% din totalul sumelor alocate de către uniune.

Fig. nr.17 – Stadiul fondurilor utilizate pentru fiecare PO în perioada 2007-2013

Exceptând PO DCA și PO AT a căror pondere a fost minimală în suma fondurilor alocate de către uniune, singurele programe care au reușit să utilizeze într-un mod rezonabil fondurile alocate au fost POR și POS DRU, acestea folosind puțin peste 50% din sumele alocate. Modelul polonez, ce a reușit ca până în anul 2012 să aibă semnate proiecte ce acopereau întreaga sumă alocată de către uniune, trebuie implementat și dezvoltat astfel încât exercițiul bugetar 2014-2020 să nu reprezinte un alt obiectiv ratat al României la capitolul fonduri europene.

Fig. nr.18 – Numărul și valoarea proiectelor finanțate în perioada 2007-2013

Polonia a avut și șansa pasului înainte datorat perioadei 2004-2006, perioadă în care a primit ca fonduri europene o sumă de 8,275 miliarde de euro, peste 75000 de proiecte fiind co-finanțate în această perioadă. Jumătate din această sumă au fost echivalată cu proiecte în infrastructură ce a creat un mediu propice dezvoltării economiei poloneze. Acest lucru s-a materializat în creșterea semnificativă a pieței forței de muncă prin crearea de noi locuri de muncă coroborată cu dezvoltarea sectorului industriei și al serviciilor.

Deasemenea, un alt atu al polonezilor a fost acela că PO au fost create în așa fel încât 60% dintre fondurile alocate să fie distribuite către domenii precum inovație, educație, IT, învățământ superior, dar și către infrastructură.

Definitoriu pentru Polonia a fost și asigurarea unui climat politic propice dezvoltării țării, masa politică înțelegând câștigul unei uniuni în ceea ce privește politica europeană. Modelul Elzbieta Bienkowska, cea care urcat treaptă cu treaptă, de la specialist în fonduri europene și până la funcția de ministru al Ministerului Dezvoltării Regionale respectiv al nou înființatului Minister al Infrastructurii și Dezvoltării și vice prim ministru, este de urmat, traiectele impuse de aceasta fiind baza absorbției fondurilor europene în Polonia. Asigurarea continuității viziunii strategice pentru fiecare minister implicat în atragerea fondurilor europene este unul dintre lucrurile primordiale ce trebuie avut în vederea obținerii succesului.

În concluzie, modelul polonez poate fi un punct de plecare în implementarea, cu succes, a noilor PO, astfel încât procentajul fondurilor plătite către beneficiari la finele anului 2020 să fie maxim.

CONCLUZII

Așa cum am arătat pe întreg parcursul lucrării, FS și FC sunt instrumente financiare cu ajutorul cărora UE încearcă să elimine disparitățile sociale și economice dintre regiuni în vederea asigurării coeziunii economice și sociale.

România este parte a UE începând cu anul 2007, în acest sens devenind eligibilă pentru utilizarea acestor fonduri.

Pentru exercițiul financiar 2007-2013 României i-au fost alocate 19,2 miliarde euro, utilizarea acestor fonduri fiind accesibilă pentru 7 proiecte operaționale, fiecare dintre acestea fiind alocate unui minister responsabil de implementarea acestuia.

Trăgând linie după șapte ani de la intrarea în UE situația României nu este cea așteptată. Nu am reușit să utilizăm decât o treime din cele 19 miliarde de euro alocați de către uniune acestui interval financiar. O sumă rușinoasă, care dă măsura nepriceperii și neinteresului autorităților pentru stabilirea coerentă a unor priorități la nivelul autorităților centrale.

Avem nevoie de o colaborare la nivel politic care să conducă la crearea acelor premise în vederea creării unui cadru comun în vederea implementării politicilor europene la cel mai înalt grad. Utilizarea fondurilor avute la dispoziție pentru exercițiul financiar 2014-2020 este primordială, întrucât fondurile alocate PO sunt suficiente pentru realizarea obiectivelor strategice stabilite prin PND și CSNR pentru 2014-2020.

Unul dintre motivele slabei absorbții a fondurilor europene constă în întârzierea nejustificată a elaborării PO de către fiecare AM din cadrul ministerelor responsabile de program, inclusiv reacția redusă la sugestiile formulate de către CE referitoare la PO implementate în România.

O altă problemă reieșită în această perioadă se referă la inexistența unei construcții instituționale solide în lanțul organismelor intermediare și a unităților regionale și locale a căror atribuții sunt strict legate de gestionarea fondurilor europene, lucru ce a dus la o birocrație excesivă și implicit la un timp ridicat de prelucrare a solicitărilor privind aprobarea proiectelor depuse de fiecare beneficiar. În acest sens, un lucru foarte important este inexistența corelării între aceste organisme a normelor metodologice de implementare a programelor, proiecte asemănătoare fiind interpretate și avizate diferit. De aici denotă slaba implicare a autorităților centrale privind crearea unui cadru legal comun, unic, care să scurteze la maxim traseul unui proiect, astfel încât, timpul de la depunerea acestuia la AM și până la plată să fie parcurs într-un timp cât mai scurt.

Faptul că în primii doi ani de la aderare, nivelul fondurilor atrase în țară a fost aproape inexistent, este și din cauza unei culturi minimale în domeniul managementului de proiect, inexistența unor manageri experimentați și slaba asistență tehnică referitoare la implementarea proiectelor cu fonduri europene fiind definitorie în acest eșec.

Un alt factor care a pus piedică implementării proiectelor a fost acela că la nivelul autorităților locale nu au existat specialiști în domeniu care să facă facilă realizarea proiectelor. Exemplul Poloniei care a format o armată de specialiști în domeniul fondurilor europene, bine plătiți astfel încât trecerea la o firmă privată în domeniul atragerii fondurilor europene să nu fie atractivă, nu a fost urmat. Puținele beneficii pe care le aveau specialiștii de la nivelul autorităților centrale și locale, au fost anulate sau micșorate în momentul intrării în criza financiară care a lovit România începând cu anul 2008.

Plata și rambursarea întârziată a fondurilor europene este un alt factor ce a influențat implementarea și realizarea proiectelor cu fonduri europene. Decalajul între realizarea anumitor etape ale proiectului și alocarea bugetară a banilor necesari implementării etapelor următoare au dus la întârzieri foarte mari în finalizarea acestora.

Dar cel mai important factor care a influențat absorbția fondurilor europene se referă la mediul politic instabil, desele peregrinări prin ministerele responsabile de PO a unor politicieni fără un pedigree punându-și amprenta pe lipsa unei strategii de absorbție a fondurilor europene pe termen mediu și lung.

Este fundamental pentru viitor ca mediul politic să realizeze un consens referitor la absorbția fondurilor europene, pe coerența unei strategii în acest domeniu care să dea un impuls atragerii de fonduri către beneficiari.

Realizarea regionalizării trebuie să fie un punct important pe agenda fiecărui guvern, direcționarea unei părți din aceste fonduri alocate pentru exercițiul bugetar 2014-2020 către autoritățile locale care să dispună de acești bani în implementarea unor proiecte care să dezvolte, primordial, infrastructura rutieră, feroviară și cea navală, care să aibă în vedere crearea unor platforme intermodale, absolut necesare oricărei economii.

Nivelul slab al absorbției fondurilor europene se reflectă și la sumele alocate pentru exercițiul bugetar următor, creșterea sumei pentru următorul exercițiul financiar fiind foarte mică în comparație cu celelalte țări beneficiare din blocul ex-sovietic:

Fig. nr.19 – Procentajul sumelor alocate de CE pentru exercițiul bugetar 2014-2020 din totalul de 167,1 miliarde euro alocați țărilor est europene

Primim astfel o sumă simțitor comparabilă cu Ungaria și Cehia, țări a căror populație și dimensiune teritorială reprezintă mai puțin de jumătate din cea a României, dar care au reușit în exercițiul bugetar recent încheiat să aibă o rată de absorbție a fondurilor mult superioară.

Astfel, conform unui studiu al KPMG, publicat în 2013, referitor la rata absorbției fondurilor europene în ultimele 10 țări intrate în componența UE în perioada 2004-2007, România ocupă, confortabil, ultimul loc în acest clasament, cu o rată de 12%a plăților efectuate către beneficiari, în contrast cu Polonia (49%), Ungaria (40%), Cehia (57%) și Bulgaria (34%).

Fig. nr. 20 – Stadiul absorbției fondurilor europene pe fiecare PO la data de 31 martie 2013

Observăm din graficul alăturat că în această perioadă au fost depuse îndeajuns de multe proiecte astfel încât acestea să acopere sumele alocate de către UE, dar, așa cum observăm și în figura nr. 17, aceste proiecte nu au fost îndeajuns de bine redactate și fundamentate astfel încât să corespundă cerințelor, cele șapte etape pe care trebuie să le parcurgă fiecare proiect punând piedică și cernând un procent descurajator de ridicat dintre ele. Se pune întrebarea care sunt acele probleme de care se lovesc beneficiarii în momentul în care solicită finanțarea unui proiect: slaba comunicare cu autoritățile locale și naționale din domeniul fondurilor europene în vederea întocmirii unui proiect corect din toate punctele de vedere al cererii de finanțare, neîncadrarea în criteriile prevăzute în Ghidul solicitantului specific fiecărui PO sau, în cele mai multe cazuri, lipsa fondurilor necesare demarării unui proiect care, chiar dacă întrunește un punctaj maxim, poate fi descalificat din punct de vedere financiar. Personalul care verifică proiectul și dă girul pentru finanțarea acestuia nu verifică proiectul în sine ci doar încadrarea acestuia în cerințele fiecărui PO, verificând eventualele beneficii ale proiectului. Lipsa fondurilor în vederea demarării proiectelor face ca acestea să fie descalificate din faza primară.

Această problemă a fost rezolvată în Polonia, de exemplu, prin alocarea fondurilor de către stat pentru ca fiecare proiect să demareze și verificarea temeinică a progresului fiecăruia, etapizat. După fiecare etapă, în funcție de progresul proiectului, îi erau alocate alte fonduri necesare continuării acestuia, astfel încât proiectul demarat să aibă continuitate. Din păcate, în România, acest lucru nu s-a întâmplat, foarte multe proiecte fiind întrerupte din cauza lipsei de fonduri.

În ultimul bilanț al ministerului fondurilor europene, ministrul de resort afirma că, în baza regulii N+3, fondurile alocate pentru anii 2011 și 2012 vor putea fi utilizate până în 31 decembrie 2014 respectiv 31 decembrie 2015. Acest lucru devine benefic întrucât ar ridica procentul sumelor primite de la UE până la 35%, lucru ce ar mai atenua din amărăciunea pricinuită de ocuparea ultimului loc.

Rămâne de văzut modul în care vor ști să utilizeze autoritățile centrale și locale lecțiile învățate din ultimii șapte ani pentru următoarea perioadă de finanțare. Un prim pas a fost făcut prin Acordul de parteneriat prin care au fost stabilite PO și autoritățile de management aferente fiecărui program. În mare parte PO au rămas aceleași chiar dacă au survenit modificări de titulatură: PO Infrastructură Mare (PO IM), PO Capital Uman (PO CU), PO Competivitate (PO C), PO Asistență Tehnică (PO AT), PO Regional (PO R), PO Capacitate Administrativă (PO CA), Programul Național de Dezvoltare Regională (PNDR) și Programul Operațional pentru Pescuit (PO P). Marea noutate rezultă din stabilirea noilor AM, dacă până acum fiecare PO era în aria unui minister, începând cu 2014 Ministerul fondurilor europene va devenii AM pentru PO IM, PO CU, PO C și PO AT, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației pentru PO R și PO CA, iar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru PNDR și PO P.

Anexa nr. 1

LISTA ACRONIMELOR ȘI ABREVIERILOR UTILIZATE

Anexa nr. 2

LISTA EXPRESIILOR UTILIZATE

Anexa nr. 3

CADRUL LEGISLATIV GENERAL LA NIVEL COMUNITAR ȘI NAȚIONAL

Legislație europeană

 REGULAMENTUL (UE) NR. 1304/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind Fondul social european și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului

  REGULAMENTUL (UE) NR. 1303/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului

 REGULAMENTUL (UE) NR. 1301/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006

 REGULAMENTUL (UE) NR. 1300/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1084/2006

 Regulament 966/2012 Normele financiare aplicabile bugetului general al UE

 Regulament 1268/2012 Normele de aplicare a Regulamentului 966/2012

 Regulament 539/2010 Modificarea Regulamentului 1083/2006

 Regulament 437/2010 Modificare a Regulamentului 1080/2006

 Regulament 846/2009 Modificarea Regulamentului 1828/2006

 Regulament 397/2009      Modificare Regulament 1080/2006

 Regulament 396/2009      Modificarea Regulamentului 1081/2006

 Regulament 284/2009       Modificarea Regulamentului 1083/2006

 Regulament 1084/2006     Referitor la Fondul de Coeziune

 Regulament 1083/2006     Prevederi generale Instrumentele Structurale

 Regulament 1082/2006     Grupările europene de cooperare teritorială

 Regulament 1081/2006     Referitor la Fondul Social European

 Regulament 1080/2006     Referitor la Fondul European de Dezvoltare Regională

 Regulament 1828/2006     Implementarea Regulamentului 1083/2006

Legislație națională

Cadrul strategic național de referință 2007- 2013

Planul național de dezvoltare 2007-2013

Document cadru de implementare POAT

Document cadru de implementare PODCA

Document cadru de implementare POST

Document cadru de implementare POSDRU

Document cadru de implementare POSM

Document cadru de implementare POSCCE

Document cadru de implementare POR

Anexa nr. 4

LISTA UNITĂȚILOR TERITORIAL-ADMINISTRATIVE CONFORM NUTS (COD-DENUMIRE)

Anexa nr. 5

INSTITUȚIILE PARTENERIALE IMPLICATE ÎN PROCESUL DE ELABORARE, IMPLEMENTARE, MONITORIZARE ȘI EVALUARE A DOCUMENTELOR DE PROGRAMARE NAȚIONALE

1. Autorități și instituții ale administrației publice centrale:

– Ministerul Afacerilor Europene

– Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului

– Ministerul Finanțelor Publice

– Ministerul Administrației și Internelor

– Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

– Ministerul Mediului și Pădurilor

– Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

– Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri

– Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

– Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

– Ministerul Culturii și Patrimoniului Național

– Ministerul Sănătății

– Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale

– Ministerul Justiției

– Ministerul Afacerilor Externe

– Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

– Inspecția muncii

– Autoritatea Națională pentru Calificări

– Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap

– Agenția Națională pentru Romi

– Oficiul Român pentru Adopții

– Agenția Națională pentru Protecția Mediului

– Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică

– Companii/societăți naționale relevante

– Oficiul Național al Registrului Comerțului

– Secretariatul General al Guvernului

– Comisia Națională de Prognoză

– Institutul Național de Statistică

2. Instituții publice centrale autonome:

– Consiliul Concurenței

– Banca Națională a României

– Consiliul Economic și Social

3. Organisme regionale și autorități ale administrației publice locale

– consiliile pentru dezvoltare regională

– agențiile pentru dezvoltare regională

– consilii județene

– consilii locale

4. Structuri asociative ale administrației publice locale:

– Uniunea Națională a Consiliilor Județene

– Asociația Municipiilor din România

– Asociația Orașelor din România

– Asociația Comunelor din România

– Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România

– Federația Autorităților Locale din România

5. Organizații din mediul economic, social, academic și din societatea civilă

– Organizații neguvernamentale

– Confederații patronale reprezentative la nivel național

– Federații patronale reprezentative la nivel sectorial

– Asociații profesionale

– Confederații sindicale reprezentative la nivel național

– Federații sindicale reprezentative la nivel sectorial

– Academia Română

– Institute de cercetare-dezvoltare

– Instituții de învățământ superior

– Pacte regionale pentru ocupare și incluziune socială

– Bănci

– Camera de Comerț și Industrie a României

– Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București

– Camerele de comerț județene