Managementul Financiar al Proceselor Investitionale

Teza de licență

„Managementul financiar al proceselor investiționale

în cadrul entității economice”

(în baza datelor SA „Zorile” )

la specialitatea 364.1 Finanțe și Bănci

.

CUPRINS

Adnotare

la teza de licență cu tema:

„Managementul financiar al proceselor investiționale în cadrul entității economice”

Zelinschi Dumitrița, gr. FB104, Chișinău, 2014

Teza este consacrată studierii Investițiilor care reprezintă suportul material al dezvoltării economico-sociale a țării. Ele stau la baza suplinirii, diversificării și creșterii calitative a tuturor factorilor de producție. Sporirea capitalului fix sau circulant, creșterea randamentului tehnic și economic al utilajelor, sporirea productivității muncii, suplimentarea de locuri de muncă, diversificarea producției nu pot fi asigurate fără un consum de resurse financiare, fără investiții. În acest context investițiile reprezintă elementul decisiv al creșterii economice, al promovării factorilor intensivi, calitativi și de eficiență.

Un rol hotărâtor în cadrul creșterii și dezvoltării economice îl au investițiile străine. Este recunoscut și tratat benefic efectul de antrenare și multiplicare al acestora. Investițiile străine vin să completeze necesarul de resurse interne și să dezvolte factorii competitivi de producție. Acest lucru poate fi asigurat însă numai în cadrul unui climat investițional adecvat, bazat pe politici și reforme transparente, coerente și competitive de atragere a capitalului străin. Identificarea avantajelor și oportunităților investiționale, valorificarea acestora va acorda șanse reale de redresare a activității investiționale.

Scopul lucrării constă în reflectarea importanței investițiilor este, în contextul economic actual, formele de manifestare ale acestora, și trăsăturile esențiale ale investițiilor, efectuând o analiză comparativă a dinamicii și aportului capitalului străin la dezvoltarea R.Moldova. Sunt aduse în lumină aspectele benefice ale fluxurilor de investiții străine asupra economiei țării, receptoare și modalități de atragere a acestora în economia națională.
Teza constă din introducere, unde se argumentează actualitatea temei de cercetare, sunt formulate obiectivele, sarcinile, tema și obiectul investigațiilor, se dă o caracterizare succintă a lucrării; trei capitole, care constituie conținutul de bază al cercetării, concluzii și recomandări, bibliografie cu .. anexe

Volumul tezei licență constituie 79 pagini de text.

Annotation

to the Diploma Thesis with the topic:

“Financial management of the investment processes within economic entities”

The thesis is devoted to the study of investment is the material support of socio-economic development of the country. They underlie refill, diversification and qualitative growth of all factors of production. Increasing fixed or capital increase technical and economic efficiency of equipment, labor productivity, the additional jobs, diversify the economy can not be achieved without financial resources consumption without investment. In this context, investment is the decisive element of economic growth, the promotion of intensive factors, quality and efficiency.A decisive role in economic growth and development they have foreign investment. It is recognized and treated beneficial effect of training and their multiplication. Foreign investment will complete the necessary internal resources to develop competitive factors of production. This can be insured but only in a proper investment climate, policies and reforms based on transparent, consistent and competitive in attracting foreign capital. Identify the advantages and investment opportunities, their recovery will be given a real chance of recovery in investment activity. The purpose of this paper is to reflect the importance of investment is the current economic context, their forms of manifestation, and the essential features of investment by doing a comparative analysis of the dynamics and the contribution of foreign capital to the development of Moldova. Are brought to light the beneficial aspects of foreign investments on the economy, receivers and ways to engage them in the national economy.

The thesis consists of introduction, which argues topicality research are formulated objectives, tasks, and subject matter of the investigations, it gives a brief characterization of the work; three chapters that constitute the core content of the research, conclusions and recommendations, bibliography .. annexes

Volume licensing thesis is 79 pages of text.

Introducere

Cuvinte-cheie:procesul investițional, investiții ,proiect,risc investițional , investiții străine directe, finanțare,decizia de investire ,strategie

Actualitatea temei a tezei de licență se concetrează pe evaluarea și analiza managmentului procesului investițional. Investițiile în acest domeniu fiind un suport material de dezvoltare economic și social avînd un rol hotărîtor în cadrul creșterii și dezvoltării economice. Necesitatea cercetării acestor aspecte este determinată de faptul, de derulare a procesului de investiții. Activitatea de investiții trebuie să se înscrie pe coordonatele unei strategii de dezvoltare economico-socială, care sunt concretizate prin programe sau proiecte. Programele au o identificare mai imprecisă, cu o arie de cuprindere mai largă și, de cele mai multe ori, pentru implementare lor este nevoie să fie detaliate în unul sau mai multe proiecte. În acest context procesul de investiții poate fi definit ca "un ansamblu optimal de acțiuni de investiții bazate pe oplanificare sectorială, globală și coerentă, pe baza căreia, o combinație definită de resurse umane, materiale etc. provoacă o dezvoltare economică, socială determinată".Importanță acestei temei și felul în care această se reorganizează este foarte dificilă și flexibilă.

Scopul tezei constă în studierea managmentului proceselor de investiții, mecanismul elaborării și importanța procesului de investiții. Analiza economică financiară a companiei și analiza procesului de investiții, evaluarea lui.

Pentru realizarea acestui scop au fost trasate următoarele sarcini de bază:

studierea și precizarea conceptuală a investițiilor

abordarea aspectelor specifice ale procesului investițional;prezentarea utilizării indicatorilor de performnță din cadrul comapniei, determinarea tendințelor și modificărilor structurale a procesului de investiție;

importanța investițiilor și a deciziei de investire în cadrul întreprinderilor;

conturarea unei imagini clare și coerente a proiectului de investiții din cadrul companiei:

studierea mediului investițional și a politicii de atragere a investițiilor străine directe în economia națională a Republicii Moldova;

Baza informațională a tezei o constituie ansamblul de concepte, noțiuni ,date statistice ale BNM și principii larg utilizate în lucrările de specialitate. La baza efectuării tezei au stat lucrările fundamentale ale teoreticienilor de peste hotare șidin R. Moldova în domeniul managmentului și a învestițiilor. Au fost analizate lucrările cercetătorilor, aspectele de ordin teoretic și practic referitoare la investiții sunt examinate de către: Kotler Ph., Hriscev E., Haas R., Cistelecan Lazar, Bărbulescu C., Belostecinic Grigore, Buhociu Florin, Cotelnic A. Însă, în viziunea noastră, majoritatea investigațiilor sunt efectuate într-un mod fragmentat, întrucât nu se regăsește întotdeauna interdependența dintre toate aceste fenomene complexe. Preponderent se pornește de la ipoteza că inovațiile constituie un factor determinant în stimularea procesului de proiect investițional, deoarece acestea reprezintă suportul material al inovațiilor, dar nu trebuie diminuat aspectul invers al relației, când anume investiția constituie imbold și sursă de inovație, același lucru fiind valabil și în cazul competitivității. Considerăm că anume abordarea comună a acestor subiecte ne demonstrează actualitatea temei de cercetare și va permite conștientizarea și materializarea mai amplă a efectelor benefice, rezultate în cadrul investigației.

În calitate de obiect de cercetare a servit compania S.a. “Zorile”. La elaborarea tezei au servit metodele de cercetare științifică precum analiza și sinteza,inducția și deducția, prezentarea grafică, analiza statică și dinamică, comparația, abordarea critică ș.a.

Baza informațională a tezei o constituie datele oficiale din comapania SA “Zorile”, actele normative al Republicii Moldova, bilanțul contabil, precum și alte materialele statistice.

Structura lucrării se prezintă în corespundere cu sarcinile preconizate și ordinea de înfăptuire a cercetărilor. Astfel, teza de licență cuprinde: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografia studiată și anexe.

În Introducere este argumentată actualitatea temei de cercetare, sunt precizate scopul și sarcinile studiului, obiectul cercetării, baza teoretico-metodologică, contribuția autorului în realizarea temei, sumarul compartimentelor și volumul tezei.

Capitolul I “ “Aspecte generale privind investițiile” este dedicat bazelor conceptuale ale investițiilor, tipologia lor,precum și rolul investiției și a deciziei de investire în cadrul întreprinderii.

Capitolul II „Analiza activității economico-financiare a întreprinderii S.A. „Zorile” –

am structurat informația pe două paragrafe. Primul paragraf – „Caracteristica generală a întreprinderii” se referă la caracteristica generală a întreprinderii, istoricul, gama de producție și partenerii de afaceri. Paragraful doi – ,, Prezentarea situației financiare actuale a întreprinderii în ultimii 3 ani” se referă la analiza activității economice de bază a întreprinderii, evidențiind indicatorii: profit, rentabilitate și lichiditate.

Capitolul III „ Impactul investițiilor straine în economia Republicii Moldova” este reflectată abordarea conceptuală a investițiilor străine directe și politica de atragere a investițiilor străine directe în economia națională a Republicii Moldova .

Ultimul compartiment al tezei generalizează concluziile și recomandările rezultate în

urma cercetărilor efectuate.

Capitolul I. ELEMENTE TEORETICE PRIVIND INVESTIȚIILE

Dezvoltarea și cristalizarea în timp a ceea ce numim astăzi „management” își are rădăcinile în secolele XV-XVI, dar marea majoritate a specialiștilor din domeniu situează individualizarea managementului în jurul anului 1900.Astfel, la începutul secolului XX, două personalități de seamă, una de origine franceză – Henry Fayol și cealaltă de origine americană – Frederick Taylor, recunoscut ca părintele managementului științific, au pus bazele „managementului”, prin inițierea unor studii de amploare în întreprinderile industriale, cei doi criticând simultan metodele tradiționale de organizare a producției industriale și propunând noi metode/principii de organizare și administrare a unei afaceri. Managementul reprezintă știința organizării și conducerii care are ca domeniu de cercetare procesele și relațiile de profil dintr-un sistem orientat spre realizarea unor obiective în condiții de eficiență sporită. Noțiunea de „management” este legată de termenii planificare, organizare, conducere și control a unei societăți.

Nici o economie, nu poate pretinde la dezvoltare, dacă nu este susținută financiar. Investițiile, în modul cel mai direct, sînt tratate drept reper și promotor al dezvoltării economice contemporane.

Cuvântul „investire” este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) și a apărut în limbajul economic, cu sensul de a face un efort bănesc inițial pentru atingerea unor scopuri ulterioare. S-ar părea ca însăși etimologia cuvântului „investire” ne sugerează semniază semnificația acestui fenomen. Însă, analizând definițiile existente în literatura clasică și contemporană, am constatat că „investițiile” sunt tratate în mod diferit.

O definiție care cuprinde atât elemente de natură economică, cât și juridică conform lui Paul Masse cuprinde patru elemente obligatorii esențiale pentru identificarea unei investiții, și anume:

– subiectul investiției, reprezentat de cel care investește (persoană fizică sau juridică publică sau privată, persoane individuale sau asociate);

– obiectul investiției, reprezentat de activele reale sau financiare realizate în urma activității investiționale;

– efortul necesar pentru obținerea obiectului investiției;

– efectele, care pot fi economico-financiare, valorice, politice etc. care se așteaptă să se obțină.

Deși a devenit un termen uzual, prin care fiecare om înțelege că investiția înseamnă, în fapt, cheltuirea unor sume de bani pentru a crea ceva nou, sau a se îmbunătăți ceva existent, fără îndoială, că noțiunea de investiții poate fi abordată, prin conținutul său, din două puncte de vedere: în ”sens larg” și ”sens îngust”.

În ”sens larg”, adică într-un cadru mai cuprinzător, investițiile reprezintă nu neapărat o sumă de bani anumită, ci, mai degrabă, o intenție, o acțiune umană privind plasarea (direcționarea) unui anumit capital pentru a se realiza ceva nou, sau ceva care trebuie readus la un aspect îmbunătățit substanțial, în scopul producerii unor bunuri (materiale sau intangibile) de pe urma cărora să se poată obține unele venituri suplimentare. Din acest punct de vedere, conceptul de investiție constituie mobilul realizării unei intenții de dezvoltare, de mobilizare pentru îndeplinirea unui scop propus. Sub acest aspect, investiția este, mai de grabă, un factor de acțiune al societății, un îndemn pentru membrii săi de a da activității economice și vieții, în general, un sens ascendent, de continuă dezvoltare.

Într-o accepțiune mai îngustă, noțiunea de investiție se identifică, de regulă, cu unele cheltuieli făcute pentru crearea sau obținerea unor bunuri (materiale sau intangibile), a căror valoare este, în majoritatea cazurilor, destul de mare, iar durata lor de folosință – îndelungată.

Este destul de cunoscută și definiția dată de Pierre Masse: „Investițiile reprezintă o renunțare la o satisfacție imediată și sigură, în schimbul unor speranțe a căror suport sunt tocmai resursele investite. Pe scurt, investiția trebuie privită ca o cheltuială certă pentru un viitor incert”.

În afară de aceasta, pot fi prezentate și alte opinii asupra subiectului abordat.

Prin investiție se înțelege totalitatea cheltuielilor, care se fac pentru realizarea de noi capitaluri fixe, inclusiv înlocuirea capitalului fix uzat, precum și cheltuielile ocazionate de dezvoltarea sau

modernizarea capitalurilor fixe existente.

Investițiile constituie alocarea (plasarea) riscantă a valorilor în obiecte ale activității de antreprenoriat sau ale altor tipuri de activități cu scopul de a obține profit sau efect social.

Investiția este efortul financiar actual făcut pentru un viitor mai bun, creat prin dezvoltare și

modernizare, având ca sursă de finanțare renunțarea la consumuri actuale sigure, dar mici și

neperformante, în favoarea unor consumuri viitoare mai mari și într-o structură modernă, mai aproape de opțiunile utilizatorilor, dar probabile.

După J.M. Keynes, “investiția constituie actul economic fundamental care determină o creștere atât de mare a venitului global, încât poate să asigure o sporire a economisirii dorite corespunzătoare injecției financiare inițiale”.

Putem menționa că, în teoria sa, J.M. Keynes ajunge la concluzia că în economia reală investițiile sunt egale cu economiile. El consideră economiile o reflectare a comportamentului colectiv al consumatorului individual, iar investițiile – un comportament colectiv al întreprinzătorului individual. În cazul în care economiile sunt transformate în investiții, este provocată expansiunea capitalului fix și circulant.

De asemenea, noțiunea de investiție poate fi privită sub mai multe puncte de vedere: economic,contabil, financiar, juridic și psihologic.

În abordarea economică imaginea investiției este dată de faptul, că veniturile viitoare trebuie să fie superioare cheltuielilor inițiale actualizate.

 În abordarea contabilă, investiția este redusă la noțiunea de imobilizare, pornind de la faptul că toatevalorile ce se creează sunt destinate a rămâne constant sub aceiași formă.

 Imaginea financiară provine din faptul că investițiile generează venituri și economii pe termen lung.

 Imaginea juridică impune condiția, că în cazul în care o cheltuială nu are incidență patrimonialădirectă nu poate fi considerată investiție, chiar dacă sporește în timp potențialul și performanțeleîntreprinderii.

 Abordarea psihologică reduce investiția la o renunțare la bunuri imediate în schimbul unor avantajeviitoare.

O definiție mai completă este redată în lucrarea ,,Tratat de management financiar bancar’’:,,Investiția este efortul financiar actual făcut pentru un viitor mai bun,creat prin dezvoltare și modernizare,avînd ca sursă de finanțare renunțarea la consumuri actuale sigure dar mici și neperformante în favoarea unor consumuri viitoare mai mari și într-o structură modernă mai aproape de opțiunile utilizatorilor dar probabile’’.

Profesorul universitar Niță Dobrotă, definește noțiunea de investiții în doua accepțiuni: într-o accepțiune restrînsă, investițiile reprezintă un adaos la capitalul sau la patrimoniu personal existent, adaos rezultat din folosirea unei părți a economiilor obținute din activitatea persoanei respective. Efectul tehnico-generic al acestor investiții se reflectă în: sporirea stocului de capital fix, sportirea stocului de capital circulant, creșterea patrimoniului managerilor. În sens larg, și din perspectivă microeconomică, în concepția aceluiași autor, investițiile se identifică cu plasamentele persoanelor fizice și/sau juridice în diferite domenii și sub diferite forme. Aceste plasamente se prezintă ca :

achizițiile de echipamente de producție, deci, ca sporire a capitalului tehnic;

perfecționare și modernizare a capitalului fix;

creștere a stocului de active curente;

construcții de locuințe;

achiziții de locuințe;

cumpărări de hîrtii de valoare;

finanțare a cercetării științifice și a proiectării;

reîmpăduriri, plantații;

demontare, transport și remontare a echipamentelor de producție.

În unele lucrări de specialitate investițiile sunt definite ca “orice decizie de cheltuire care conduce la dobîndirea unui activ în vederea obținerii ulterioare a unui flux de lichidități și care are ca scop creșterea avuției proprietarilor de întreprinderi”. Conform acestei definiții, sunt asimilate investițiilor toate activele materiale și nemateriale, comerciale și financiare care pot avea destinație de producție sau de consum, ori pot fi un activ financiar (acțiuni, obligațiuni), care promit încasări de venituri în viitor sub formă de dividende și bobînzi.

Managementul financiar al procesului investițional prezumă o clasificare laborioasă a investițiilor:

1. După destinația fondurilor alocate:

• investiții de capital (investiții reale), care reprezintă alocarea mijloacelor bănești nemijlocit în producție, pentru constituirea unor active materiale și nemateriale;În unele surse, investițiile reale, la rândul lor, sunt divizate în investiții corporale (achiziționare de bunuri, utilaje, întreprinderi în scopul sporirii stocurilor de producție) și investiții necorporale sau intangibile (licențe, brevete, know-how).

• investiții de portofoliu (financiare), care se realizează prin cumpărarea titlurilor de valoare, operelor de artă, crearea unor depozite bancare etc., ținându-se cont îndeosebi de rata dobânzilor bancare, în funcție de care se apreciază dacă sunt sau nu sunt rentabile;

• investiții publice, destinate atingerii scopurilor de gestionare a administrației publice, care sunt făcute de autoritățile statului;

• investiții individuale, destinate susținerii activităților curente ale indivizilor și gospodăriilor acestora.

2. După obiectivul care se urmărește prin realizarea proiectului:

– investiții productive, care, la rândul lor, se clasifică în:

1)investiții de expansiune (dezvoltare, extindere): acestea presupun cheltuieli în vederea măririi capacităților de producție;
2)investiții de menținere, ce țin de reutilarea capacităților de producție existente;

3)investiții de modernizare, care se efectuează cu scopul creșterii performanțelor tehnice, îmbunătățirii randamentelor utilajelor existente;

4)investiții de inovare, adică lansarea noilor activități;

– investiții strategice, care se efectuează mai mult în sfera cercetării-dezvoltării sau în alte scopuri și care au efecte indirecte asupra investițiilor productive.

-investiții obligatorii, acestea fiind făcute cu scopul de a respecta anumite reglementări legislative, sau anumite angajamente luate față de alți agenți economici.

3. După gradul de risc pe care îl implică:

•investiții cu risc redus, care sunt cele mai frecvente. Această categorie include investițiile de

menținere și de ameliorare, care necesită resurse puține, dar au și cele mai mici efecte;

•investiții cu risc sporit, în categoria cărora intră investițiile de dezvoltare, de expansiune, de

inovare, iar uneori și cele de modernizare, acestea fiind valori mult mai mari, producând însă și efecte mai mari: creșterea capacităților tehnice, efectuarea unor restructurări de producție, implementarea noilor produse și servicii.

4. După locul în care se fac:

• investiții interne;

• investiții externe (participarea cu fonduri la formare capitalurilor altor firme, pentru diversificarea activității).

5. După structura lor tehnologică:

• investiții în mijloace fixe, ce se grupează în:

1) cheltuieli de achiziționare a utilajelor, care includ costul utilajelor, cheltuielile de transport, diferite taxe aferente acestora etc.;

2) cheltuieli de montaj și de instalare;
3) cheltuieli aferente construcțiilor, amenajărilor;

4) cheltuieli ce țin de lucrările și exploatările geologice, care includ prospecțiuni, studii, cercetări

asupra terenului, precum și cheltuielile privind achiziția acestuia etc.;

• cheltuieli preliminare și alte cheltuieli, care cuprind cheltuielile de proiectare, cheltuielile de

pregătire a personalului aferent noului obiectiv de investiții, cheltuielile ce țin de supravegherea

lucrărilor, licențe, procurarea de know-how, cheltuielile de constituire;

•capital de lucru sau fond de rulment.

6. După rolul funcțional pe care îl joacă în cadrul proiectului:

• investiții directe (sunt acele cheltuieli legate funcțional de obiectivul care se edifică);

•investiții executate în regie proprie (sunt cheltuieli de resurse legate funcțional de investiția

directă);

• investiții executate mixt (sunt cheltuielile ce se fac în ramuri sau domenii conexe celui în care se înfăptuiește proiectul).

7. După stadiul în care se găsesc:

• investiții în curs de execuție;

• investiții finalizate.

8. După modul de execuție investițiile se clasifică în:

• investiții executate în antrepriză (în cadrul cărora, de obicei, lucrările se execută de o

întreprindere specializată de construcție-montaj cu dotare tehnică și personal calificat aferent

specificului activității lor);

• investiții executate în regie proprie (adică cu forțele proprii ale invesitorului);

• investiții executate mixt.

9. După sursa de finanțare investițiile se clasifică în:

• investiții finanțate din surse proprii;

• investiții finanțate din surse atrase.

10. Din punctul de vedere al relațiilor ce se stabilesc între întreprinzător și sursa de resurse

pentru investiții, investițiile, inclusiv cele străine, se grupează în două categorii:

• investiții directe (când agentul finanțator capătă și posibilitatea de a lua decizii și de control asupra proiectului pe linie managerială, tehnologică, de marketing etc.);

•investiții de portofoliu (care reprezintă plasamente pur financiare, fără alte implicații în viața

proiectului).

Investițiile sunt esențiale în evoluția oricărui sistem economic deoarece prin intermediul lor se asigură regenerarea, îmbunătățirea și creșterea patrimoniului oricărui sistem. Investițiile reprezintă factorul care influențează simultan cererea și oferta.

Întreprinderea însăși poate fi definită ca o succesiune în timp de proiecte de investiții. De modul în care sunt rezolvate problemele investiționale depind, în mare măsură, calitatea și proporțiile dezvoltării viitoare a micro și macrosistemelor.

În cadrul circuitului economiei naționale, activitatea de investiții îndeplinește un dublu rol: în primul rând, agenții economici declanșatori de acțiuni investiționale care implementează diverse proiecte de investiții își sporesc oferta de bunuri sau servicii, prin creșterea capacității de producție, realizând venituri suplimentare; în al doilea rând, orice proiect de investiții va genera nevoi sau cereri suplimentare în sectoare conexe. Investițiile au ca scop realizarea de avantaje viitoare, în principal sub forma profitului. Realizarea unor proiecte de investiții conduce la creșterea stocului de capital fix. Investiția este o succesiune de acțiuni de natură economică, financiară, comercială, tehnică, constructivă, socială și nu în ultimul rând politică.

Consider că principalele măsuri care ar stimula activitatea economică, economiile și investițiile sunt:

– realizarea unor ample programe de investiții publice care să permită accesul la materii prime a agenților economici;

– realizarea unor noi proporții în repartizarea produsului național net în favoarea persoanelor și gospodăriilor care vor deveni principalii investitori;

– crearea unor facilități pe termen scurt și mediu pentru populație care să incite la economii și investiții;

– concesionarea către întreprinzătorii particulari, a eventualelor spații construite și mașini disponibile;

– practicarea unor dobânzi care să stimuleze mobilizarea disponibilităților bănești din economie și încurajarea împrumuturilor.

Conținutul procesului investițional

Dacă sub aspectul conceptului de investiții înțelegem un mod de folosire a capitalului, prin utilizarea sa în anumite scopuri viitoare, în schimb, prin analiza procesului investițional se urmărește o analiză a modului în care se desfășoară activitatea de investiții, ca activitate de sine stătătoare, și modul cum trebuie organizată și condusă astfel, încât să aibă o eficiență de înalt nivel, atât în desfășurarea propriu zisă a ei, cât și în exploatarea ulterioară, ca obiectiv de producție.

Totalitatea activităților și operațiunilor întreprinse în vederea înfăptuirii lucrărilor necesare realizării și punerii în funcțiune-exploatare a unor obiective economice, sociale etc, antrenând resurse (materiale, financiare și de muncă), precum și timp, prin intervenția diferiților factori, constituie, procesul investițional.

Procesul investițional reprezintă o consecutivitate de etape, acțiuni și operațiuni de desfășurare a activității investiționale. Decurgerea procesului investițional depinde de obiectul investirii. Nici un investitor nu poate investi capital într-un obiectiv anume, fără a deține suficiente informații ce anume îi pregătește viitorul în exploatarea obiectivului respectiv. Pentru aceasta, înainte de a trece la luarea deciziei de investire, investitorul desfășoară prin intermediul organelor specializate o importantă acțiune de prognoză, în baza căreia, acesta va putea obține toate informațiile cu privire la posibilitățile pe care i le oferă viitorul în exploatarea obiectivului în care investește.

De asemenea orice proces investițional se desfășoară, mai ales, pe fiecare obiectiv, în mod distinct, deoarece fiecare asemenea obiectiv necesită executarea unor operații bine determinate, cu parametrii ce nu pot fi modificați. Respectiv și delimitarea etapelor procesului investițional deseori sunt predeterminate de tipurile de investiții.

Pentru ca procesul investițional să deruleze într-un mod adecvat este necesar de a crea anumite condiții economice, politice, sociale, financiare și de altă natură prielnice activității investiționale atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic.

Drept subiecți ai procesului investițional pot fi: investitori și intermediari: bănci, instituții de proiectare, organele de supraveghere de stat, experți, companii de asigurare etc.

Subiecții procesului investițional pot fi clasificați după următoarele criterii:

După forma organizatorico–juridică

Persoane juridice,

Persoane fizice,

Organe de stat

Organe publice locale

După destinația activității de bază:

Investitori individuali

Investitori instituționali.

După forma de proprietate a capitalului investit

Investitori privați

Investitori de stat

Investitori municipali

După mentalitatea comportamentului investițional

Investitori conservativi,

Investitori relativ – agresivi,

Investitori agresivi.

După scopul investirii

Investitori strategici,

Investitori de portofoliu

După apartenența rezidențială

Investitori autohtoni

Investitori străini.

Dacă vorbim de procesul investițional la nivel macroeconomic, atunci putem menționa că subiecți pot fi investitorii, care joacă rolul de titulari sau beneficiari de investiții. Pentru coordonarea activității de investiții la nivelul titularilor se organizează diverse direcții sau servicii specializate pe problemele de planificare, dezvoltare a investițiilor, care constau în efectuarea unor studii a ramurii, sectoarelor; stabilirea posibilităților de amplasare a viitoarelor obiective; furnizarea informațiilor, declanșarea procesului investițional la unitățile subordonate. La unitățile beneficiare de investiții, se organizează diverse secții, birouri, servicii specializate de investiții cărora le revin sarcini de pregătire și înfăptuire a procesului investițional.

Proiectanții desfășoară activitatea de elaborare a documentației tehnico-economică, necesară realizării obiectivelor de investiții, a unor procese tehnologice sau îmbunătățirii celor existente, producerii de mașini, utilaje, instalații aferente producției de bunuri materiale, precum și organizării și sistematizării teritoriului sau localităților.

Antreprenorii, sunt persoanele, întreprinderile sau companiile, oferta cărora a fost acceptată de către beneficiar. Acesta îndeplinește funcțiile:

organizarea locului de muncă;

-Deschiderea frontului de lucru pentru subantreprenori

Construcția și darea în exploatare a obiectivului proiectat.

Decidenții, au calitatea de a lua decizii referitoare la desfășurarea procesului investițional (aceștia pot fi conducătorii întreprinderilor sau organele implicate în procesul investițiilor).

Băncile comerciale, sunt acelea care participă la constituirea și păstrarea resurselor, acordarea creditelor, decontarea investițiilor, recuperarea surselor împrumutate.

Furnizorii, care contribuie la continuitatea procesului investițional, efectuarea unor livrări etc.

Orice proiect de investiții este alcătuit din anumite mărimi constante care sunt stabilite prin diferite metode de calcul utilizate de către specialiști și care sunt strict necesare elaborării unui proiect, indiferent de mărimea sa.

Toți acești parametri sunt strâns legați între ei, alcătuind un sistem întreg, care exprimă o valoare, un capital necesar transformării diverselor resurse de produse finite sau servicii.

Acești parametri sunt supuși unor riscuri, fapt despre care investitorul trebuie să cunoască în măsură deplină.

Principalii parametri sunt:

Volumul capitalului investit. Acest indicator constă în faptul că orice proiect, pentru a exista , necesită resurse financiare pentru achiziții de materiale, utilaje, instalații, de terenuri precum și pentru achiziționarea resurselor umane. Încă înaintea fazei de execuție și achizițiilor, se fac cheltuieli pentru instruirea personalului, unele studii de piață și prognoza, care de asemenea se includ în volumul cheltuielilor de investiții .

Tot în volumul cheltuielilor de investiții se includ și cheltuielile pentru modernizări-retehnologizări , atunci când e vorba de capacități de producție care trebuie modernizate și reduse la capacitatea inițială de fabricație sau dezvoltarea capacității în anumite cazuri.

Există mai multe categorii de cheltuieli pentru investiții :

Prima categorie o constituie activele fixe , dintre care cele mai cunoscute sunt :

cheltuieli pentru clădiri și alte construcții speciale;

cheltuieli pentru echipamente și instalații de lucru, necesare procesului tehnologic, de întreținere, precum și de reparații;

cheltuieli pentru achiziționarea terenurilor pe care se efectuează construcțiile obiectivului;

alte active.

2) O altă categorie sunt cheltuielile preliminare, care cuprind toate sume de bani, cheltuite cu diverse activități de proiectare, studii de prognoză și marcheting, plata diverșilor specialiști în consulting , cu instruirea personalului necesar pentru desfășurarea procesului de producție al obiectivului.

3) Valoarea capitalului de exploatare care include toate cheltuielile făcute pentru achiziționarea materii prime, materiale auxiliare, combustibil, energie și salarii necesare pentru funcționarea pe toată perioadă de timp a rodajului în gol.

Valoarea dobânzilor pentru creditele acordate de către băncile finanțatoare.

Realizarea procesului investițional cuprinde în sens restrâns următoarele etape:

proiectarea;

analiza și decizia economică;

constituirea resurselor;

finanțarea lucrărilor de investiții;

executarea lucrărilor sau realizarea acțiunilor de investiții;

decontarea investițiilor, recepția și punerea în funcționare a obiectivelor;

atingerea parametrilor tehnico-economici proiectați.

Înfăptuirea propriu-zisă a procesului investițional se declanșează prin etapa de proiectare. Rezultatele activității de proiectare, concretizate în documentații tehnico-economice, asigură, în primul rând, configurația noului obiectiv sub aspect tehnico-constructiv și funcțional. În al doilea rând, permit inițierea unui flux informațional absolut necesar continuării procesului investițional, mai întâi prin luarea deciziei în contextul avizării indicatorilor de eficiență, dar mai ales al aprobării variantei optime.

Analiza în vederea luării deciziei economice se realizează în contextul avizării la niveluri diferite (proiectanți, beneficiari, unități bancare finanțatoare, organe decizionale) și aprobării în funcție de competențele decizionale, mai întâi a notelor de comandă și apoi a proiectelor de execuție. Decizia de investiții are ca baza de fundamentare studiile de marketing privind piața produsului sau a serviciului, eficiența estimată a acțiunii întreprinzătorului. De asemenea, se are în vedere asigurarea materială, influența proiectului asupra mediului înconjurător.

Constituirea resurselor de finanțare ca etapă a procesului investițional manifestă o relativă independență, în timp și volum, în raport cu declanșarea acestui proces, la nivelul unităților economice. În funcție de volumul resurselor disponibile se stabilește amploarea investiției ce se va realiza.

Admiterea la finanțare este o etapă sau un moment în procesul investițional care, pe lângă fluxul informațional, mai declanșează alte două, și anume:

Fluxul financiar;

Flux material.

Prin admiterea la finanțare, banca finanțatoare atestă îndeplinirea condițiilor: existența documentației tehnico-economice legal avizate și aprobate, includerea în plan a obiectivelor de investiții, existența surselor de finanțare pentru deschiderea frontului de lucru în vederea executării lucrărilor de investiții. Admiterea la finanțare confirmă formarea cadrului necesar pentru consumul efectiv de resurse (materiale și financiare) în raport cu frontul de executare a lucrărilor impunând eforturi conjugale din partea factorilor implicați (beneficiari, antreprenori, furnizori de utilaje, proiectanți, organe bancare) în vederea punerii în funcțiune a obiectivelor și atingerea parametrilor tehnico-economici proiectați. .

Executarea lucrărilor de investiții are în esență o sferă de referință variabilă în funcție de natura și felul investiției (executarea unor lucrări de investiții noi, reutilări, dezvoltări sub forma unor obiective de construcții, achiziții de utilaje și montajul acestora) impunând desfășurarea unor procese de producție sau de achiziție în vederea punerii în funcțiune a unor fonduri fixe. Etapa se caracterizează prin volumul mare de resurse imobilizate pe perioade relativ lungi.

Realizarea propriu-zisă a lucrărilor, deși constituie etapa în care se transpun în obiective resursele (materiale, financiare și de muncă) prin aportul direct al unităților de construcții, totuși se poate aprecia că înfăptuirea ei este, totodată, o consecință a modului în care s-au îndeplinit etapele anterioare (proiectare, avizare, decizie, constituirea resurselor, admiterea la finanțare și decontare) ale procesului investițional.

Calitatea muncii de concepție, calitatea documentației tehnico-economice aferente obiectivului de investiții, suplețea operațiilor ce intervin pe parcursul fluxului informațional, gradul și modul de organizare a fiecărei etape în parte, gradul de implicare a factorilor ce intervin își pun amprenta asupra modului de lucru, ritmului de execuție, calității lucrărilor realizate și încadrării în graficul general de eșalonare a investiției.

Decontarea investițiilor se realizează pe măsură și în raport cu forma executării lor. Prin decontare are loc stingerea treptată a drepturilor și obligațiilor dintre beneficiari și antrepenori pe măsura executării lucrărilor de investiții sau la terminarea lor.

Recepția lucrărilor sau a obiectivelor de investiții reprezintă etapa în care se constată realizarea cantitativă și calitativă a obligațiilor asumate de unitățile de construcții în cadrul procesului investițional. Ea implică răspunderi deosebite pentru proiectanți, antreprenori, beneficiari ai investițiilor, cât și pentru băncile finanțatoare.

Pe parcursul realizării proiectului apar unele cauze sau factori de risc inerenți proiectelor de investiții ce pot influența rezultatele economice, cum ar fi:

• creșterea prețurilor la materii prime, materiale și energie, creșterea prețurilor la resursele de muncă și financiare peste nivelurile așteptate, modificarea prețurilor echipamentelor care se desfac pe piața externă sau pe cea internă.

• schimbarea condițiilor în ceea ce privește factorii ce s-au avut în vedere în proiectarea obiectivelor , în analiza economică și financiară inclusiv prelungirea duratei de realizare a obiectivului sau de atingere a parametrilor proiectați;

• erorile de estimare a beneficiilor, costurilor și veniturilor, depășirea volumului de investiții prevăzut inițial;

• evoluția tehnologiilor, progresul tehnic și economic.

Expunerea la risc nu încetează odată cu punerea în funcțiune a obiectivului de investiții, aceasta continuă și pe perioada de funcționare a acestuia uneori cu intensitate mai mare. Printre elementele care în mod cert își schimbă nivelul pe durata de funcționare a obiectivului de investiții și care pot crea probleme putem menționa:

insolvabilitatea cererii, ce conduce la reducerea volumului vânzărilor consecutiv cu ridicarea prețurilor;

reducerea prețurilor din cauza concurenței și ca rezultat reducerea vânzărilor;

scăderea capacității de absorbție a pieții la produsele și serviciile oferite – micșorarea volumului vânzărilor;

apariția unui produs alternativ – micșorarea cererii, neajunsul de mijloace circulante – mărirea volumului de mijloace împrumutate;

creșterea prețurilor la material primă, la fel creșterea plăților obligatorii – reducerea profitului.

Aceste elemente provoacă modificarea veniturilor și cheltuielilor aferente proiectului, ceea ce impune o analiză a stabilității indicatorilor de eficiență și rentabilitate a proiectelor de investiții față de diferitele modificări ce pot să apară. Ca urmare, apare concluzia că nivelul de risc care îi revine proiectului, determină decizia de investiție, iar orice decizie de investiție trebuie să fie fundamentată întotdeauna și de o analiză a riscului asociat proiectului respective. Se va urmări o asigurare a unui echilibru adecvat, o corespondență satisfăcătoare între gradul de risc al proiectelor și mărimea beneficiilor și rentabilității așteptate pe seama capitalului alocat. Ca regulă generală se constată că fiecare investitor va urmări să realizeze un profit, o rentabilitate cât mai mare la capitalul alocat pentru a fi recompensați corespunzător pentru asumarea riscului.

1.2. Surse si metode de finanțare a proiectelor investiționale.

Într-o economie mondială puternic competitivă, o structură adecvată de active si pasive a companiei poate reprezenta cheia supraviețuirii si chiar a succesului. Astfel, investițiile, ca promotor al inovației și progresului,  devin o componentă din ce în ce mai importantă în functionare economiei de piață. O axiomă prezentă în teoriile economice clasice și dovedita de practică este aceea că dezvoltarea economica depinde esențial de consecvența si amploarea investitiilor.

Decizia de a investi se naște din necesitatea sau interesul de a realiza o investiție. Orice decizie de a investi trebuie subordonată obiectivului major al finanțelor private: maximizarea valorii firmei și  a averii acționarilor. Modul în care o organizație crește și se dezvoltă, capacitatea de a supravițui și chiar de a fi competitivă depinde de capacitatea de a genera constant fluxuri de idei pentru noi produse, produse mai bune sau cu costuri mai mici, adică de a lua cele mai bune decizii de investiții. O astfel de decizie este bazată pe mai multe considerente: "sistemul valoric"(valoarea în timp a banilor), contextul economic al proiectului, perspectiva investitorilor, modalitațile de finantare, riscuri,  caracterul de previziune al fluxurilor de intrare si ieșire, contabilizarea performanței, precum și pe diverse comparații cu oportunități investiționale alternative în funcție de resursele disponibile comparații numite generic costul de oportunitate al investiței.

Finanțarea proiectelor de investiții reprezintă o tehnică de sine stătatoare de finanțare a proiectelor intensive în capital, concept adeseori confundat cu finanțarea oricarui proiect de investiții. În esență, finanțarea proiectelor de investiții poate fi definit ca finanțarea unui proiect de investiții de capital, separabil din punct de vedere economic și legal, în care fluxurile de numerar rezultate din proiect reprezintă sursa de fonduri pentru plata serviciului datoriei și a celor care au investit capital în acțiunile proiectului; datoriile proiectului nu apar în bilanțul firmei sponsor și astfel nu îi afecteaza capacitatea de îndatorare, iar creditorii au posibilități limitate de regres împotriva acționarilor în caz de imposibilitate de plată.

Realizarea proiectelor investiționale presupune existenta surselor de finantare și a unui mediu economic stabil stimulativ.

Succesul activității investiționale, în mare parte, este determinat de asigurarea financiară a acesteia. Finanțarea proiectelor investițiilor are un conținut unitar, dar complex, care reflectă utilizarea resurselor în corelație cu tehnica de constituire și de mobilizare a lor. Resursele generate în cadrul finanțării interne, ca și unele resurse din finanțarea externă, se regăsesc sau se mobilizează în contul investitorului pe măsura generării lor. Resursele externe (de natura împrumuturilor, creditelor bancare etc). comportăo tehnică specifică de integrare a lor în vederea finanțării proiectelor investiționale. Finanțarea acestora constituie o etapă semnificativă în procesul investițional, în cadrul căreia, urmare a deciziei de investiții, resursele financiare se înglobează în bugetul investiției și pot fi utilizate în vederea realizării proiectului. Problema atragerii resurselor de capital trebuie cercetată sub două aspecte interdependente: după sursele și metodele de finanțare. Prin intermediul planului de finanțare a investițiilor sunt puse într-un raport de balanță programul de investiții, alcătuit din portofoliul de proiecte de investiții ce urmează a fi înfăptuite, și resursele de care investitorul dispune sau le va putea mobiliza. Esențial este dacă investitorul poate mobiliza resursele necesare din finanțare internă sau din finanțare externă. Astfel, problema atragerii resurselor de capital trebuie cercetată sub două aspecte interdependente: după sursele și metodele de finanțare.

Structura de finanțare a proiectelor investițiilor se bazează pe finanțarea internă și pe finanțarea externă.

Finanțarea internă se bazează pe resursele generate de agentul economic investitor, și anume: o parte din profitul net destinat a fi investit, rezerve formate în urma repartizării profitului, sume din valorificarea rezultatelor casării mijloacelor fixe, sume din vânzarea și cesiunea unor imobilizări.

Fondurile proprii

Fondurile proprii oferă avantajul unei siguranțe mai mari – nu vor fi retrase în cazul deteriorării situației financiare, ca în cazul unui credit bancar. Nu este necesară expunerea detaliată a planului de afaceri, în fața unor parteneri externi, și nici aprobarea acestora pentru luarea deciziilor importante. Această sursă de finanțare asigură, deci, flexibilitate, siguranță și independență.Totodată, în perspectiva atragerii de surse de finanțare exterioare firmei, angajarea unor fonduri proprii reprezintă o garanție a motivației întreprinzătorului pentru asigurarea succesuluiafacerii.
Dezavantajele finanțării din surse proprii sunt și ele importante:

– fondurile proprii sunt, în general, destul de limitate și pot frâna dezvoltarea afacerii;
– în caz de nereușită, pierderea va fi suportată în întregime de întreprinzător;
– firma va fi puțin cunoscută de instituțiile financiare și va putea mobiliza mai greu fonduri în situații speciale.

La întreprinderile care deja activează investițiile pot fi finanțate din următoarele surse:

Rezervele sunt constituite din profitul pe care întreprinderea îl capitalizează în scopul autofinanțării activității. Rezervele se creează din profitul rămas la dispoziția întreprinderii, adică din profitul net după plata dividendelor către acționari. Rezervele sunt de mai multe feluri:

rezerve prevăzute de legislație;

rezerve prevăzute de statut;

alte rezerve.

Amortizarea activelor imobilizate în perioada de realizare a investițiilor. Amortizarea este epuizarea valorii imobilizărilor pe durata funcționării utile ale acestora. Amortismentul este suma de resurse bănești, adică o parte a valorii imobilizărilor, ce trebuie recuperată din încasările rezultate de pe urma realizării producției și prestării serviciilor, în conformitate cu normele uzurii fizice și morale ale activelor imobilizate. Aceasta nu este o rezervă statică, ci se folosește pe măsura obținerii acesteia pentru finanțarea investițiilor în curs de realizare. Amortizarea servește ca modalitate de recuperare treptată a valorii de intrare a imobilizărilor, prin asigurarea resurselor necesare finanțării, înlocuirii mijloacelor fixe uzate, cât și modernizării acestora. Astfel, amortizarea este în același timp, atât un element important al cheltuielilor de exploatare, cât și o sursă indirectă de finanțare a investițiilor.

Cesiunea activelor constituie o sursă de finanțare internă ocazională, care survine mai ales atunci când întreprinderea își reînnoiește activele fixe prin vânzarea sau casarea celor vechi. Evaluarea acestei resurse poate avea loc înainte sau după impozitare. Fluxul valoric din cesiunea activelor se supune impozitării.

Încasările din vânzarea utilajelor scoase din funcțiune alimentează fondul de dezvoltare din care se finanțează investițiile. Este important ca aceste sume să fie luate în considerație la aprecierea necesarului de capital pentru achiziția noului utilaj. Pentru aceasta ele se scad din prețul de achiziție al noului utilaj.

Sume din reduceri oferite la impozitul pe profitul reinvestit. Acestea sunt alocate dezvoltării activităților economice și realizării de profituri suplimentare.

Profitul net este profitul care rămâne la dispoziția întreprinderii după achitarea impozitului pe venit și care este destinat a fi reinvestit. Profitul net se formează din diferența pozitivă a veniturilor obținute asupra cheltuielilor suportate în activitățile de antreprenoriat. Pentru investiții, de obicei, se repartizează numai o parte din profitul net, deoarece el poate fi distribuit și pentru alte destinații: dividendele acționarilor, prime pentru salariați etc.

Finanțarea realizată numai cu sprijinul unic al surselor interne prezintă o serie de avantaje și dezavantaje.

Avantajele sunt:

reprezintă un mijloc sigur de acoperire a necesităților financiare ale întreprinderii;

menține independența și autonomia financiară, deoarece nu creează obligații suplimentare (dobânzi, garanții);

conferă un grad mai mare de independență și control asupra întreprinderii, deoarece acțiunile întreprinse nu se cer a fi justificate cuiva;

fondurile investite nu necesită a fi rambursate;

unicul cost asociat finanțării interne este pierderea dobânzilor (în cazul în care acestea erau obiectul unor plasamente pe piața de capital).

Dezavantajelesurselor interne de finanțare a investițiilor sunt:

volumul limitat al resurselor financiare;

lipsa posibilităților de extindere a activității investiționale într-o conjunctură favorabilă a pieței investiționale;

restrângerea capacității întreprinzătorului de a dezvolta afacerea;

posibilitatea de a pierde anumite oportunități de investiții, datorită indisponibilității de resurse financiare la momentul potrivit;

În cazul inițierii unui proiect nou întreprinzătorul trebuie să dispună de un capital al său. În condițiile actuale aceasta este indispensabil, deoarece în luarea deciziilor în vederea susținerii unui proiect, băncile, cât și autoritățile publice, înaintează ca condiție volumul minim al resurselor proprii. Investiția întreprinzătorului și a partenerilor săi este cea mai importantă și mai utilizată sursă de finanțare. Mărimea acestea depinde de originalitatea și eficiența ideii de afacere, economiile proprietarului, natura și valoarea bunurilor sale personale, ce pot fi ipotecate, capacitatea proprie de împrumut.

În practica internațională investiția proprie, în companiile medii și mari, constituie 2/3 din totalul finanțării. Această regulă este justificată din următoarele aspecte:

1. dacă proprietarul nu va contribui, în mod substanțial, cu capitalul său propriu în proiect, potențialii investitori nu vor putea fi convinși să-și riște banii. Un întreprinzător puțin angajat financiar într-o afacere nu prezintă garanția că este suficient de motivat să lupte pentru succesul acesteia;

2. cu cât investiția întreprinzătorului acoperă o parte mai mare din capitalul necesar afacerii, cu atât mai mari vor fi și drepturile sale de control și de proprietate asupra firmei; de asemenea, un număr mai mic de investitori va conduce la o parte mai mare, din profiturile realizate, ce va reveni proprietarului;

3. furnizarea de către întreprinzător a unui capital cu volum mic poate însemna că întregirea resurselor financiare, necesare pentru realizarea proiectului se va face prin credite și împrumuturi cu sume mari; acest lucru va avea drept consecință directă – un calendar intens al rambursărilor cu efect nefavorabil asupra fluxului de trezorerie al proiectului.

Surse externe de finanțare a investițiilor

Finanțarea externă constituie o alternativă pentru investitori, atunci cînd capacitatea de autofinanțare este sub nivelul programului de investiții. Aceasta este asigurată de bănci, instituții de investiții, organe ale sectorului public, cât și a celui privat.

Sistemul resurselor de finanțare externă este vast și include:

resurse atrase:

aportul în numerar al acționarilor ca urmare a emisiunii de acțiuni simple și privilegiate pentru creșterea capitalului;

aportul în natură al acționarilor din țară sau celor străini la creșterea patrimoniului societății în active fixe și deci la creșterea capitalului social;

resurse împrumutate:

credite bancare;

împrumuturi de la alte persoane fizice sau juridice;

împrumuturi obligatare reflectate în emisiunea de obligațiuni;

finanțări din bugete locale sau bugetul de stat, contractate în condiții de rambursabilitate;

subvenții pentru investiții, acordate de la buget, în cazuri speciale pentru anumite structuri de investiții și pentru anumite categorii de investitori;

împrumuturi externe contractate direct sau cu garanții guvernamentale;

resurse specifice de finanțare: leasingul, capitalul de risc (venture), factoringul, forfeitingul etc.

Alegerea oricărei surse externe de finanțare trebuie să aibă o argumentare serioasă, investitorul trebuie să previzioneze consecințele stingerii datoriilor formate și influența acestui fapt asupra rezultatelor finale ale activității sale.

Una din cele mai importante surse externe de finanțare a investițiilor este creditul bancar.

Creditul bancar reprezintă o sursă principală de fonduri, în special pentru firmele mici și mijlocii. În cazul Republicii Moldova, accesul la credit al firmelor noi sau de mici dimensiuni este mai dificil.

Avantajele creditului bancar:

– obținerea de fonduri suplimentare, peste cele proprii;

– stabilirea unei relații cu o instituție financiară cunoscută, accesul mai ușor la alte servicii furnizate de către bancă;

– obținerea unui credit poate funcționa ca un semnal ce atestă viabilitatea afacerii în fața altor investitori potențiali;

– în cazul anumitor forme de credit, există un grad de flexibilitate în ceea ce privește sumele angajate, datele la care se angajează sumele respective, dobânzile și termenele de rambursare;

– necesitatea de a convinge banca de viabilitatea afacerii sau simpla completare a unei cereri de creditare poate "forța" întreprinzătorul să își analizeze, în mod obiectiv, afacerea, să obțină o imagine clară a situației sale financiare și un tablou al punctelor slabe, punctelor tari, oportunităților și amenințărilor, care caracterizează situația firmei.

Dezavantaje ale creditului bancar:

– reticența băncilor în ceea ce privește finanțarea noilor firme, banca având nevoie de siguranța că va primi înapoi banii acordați drept credit, în timp ce firmele nou-înființate nu oferă această garanție, din diferite motive (nu au istoric, nu au experiență, nu au foarte multe elemente care să facă din aceste firme elemente stabile în cadrul economiei);

– riscul de a pierde garanțiile depuse sau chiar riscul de faliment în cazul nerestituirii creditului;

– implicarea unui factor "extern" în managementul firmei, apariția unor restricții;
– expunerea la riscuri noi – de exemplu riscul ratei dobânzii;

– riscul întreruperii creditării, în cazul unor evenimente nefavorabile pentru firmă.
Emiterea de acțiuni și obligațiuni reprezintă o sursă importantă de finanțare pentru firmele mari,darsuntfoartepuținaccesibilefirmeloraflatelaînceput.
Programe speciale de finanțare

Firmele au acces la diferite programe de finanțare nerambursabile.Surse potențiale de finanțare sunt programele Uniunii Europene.

Obținerea unor astfel de finanțări presupune:

– informarea permanentă asupra programelor existente;

– studierea criteriilor de eligibilitate, a documentației necesare, a termenelor de depunere a cererilor de finanțare și a condițiilor de derulare a finanțării și de evaluare a proiectului;

– selectarea variantelor potrivite cu profilul de activitate al firmei;
– alcătuirea documentației necesare și depunerea proiectului.

Este recomandabilă evaluarea riguroasă a șanselor de reușită ale cererii de finanțare înainte de a o iniția; pot fi astfel evitate consumuri ineficiente de timp și bani. Este posibil ca însuși programul să sugereze posibilități de extindere/diversificare a activității firmei.

Înainte de a se angaja pe această cale, întreprinzătorul va trebui să estimeze corect efectele unei astfel de mișcări strategice. Fondurile acordate în condiții teoretic avantajoase se pot dovedi o problemă în cazul în care firma nu are capacitatea de a le folosi în condițiile prevăzute de finanțator. În plus, întreprinzătorul trebuie să fie conștient de importanța condițiilor referitoare la contribuția proprie în cadrul proiectului, precum și la eventualele garanții. Mai mult, contractarea unui consultant pentru realizarea unei cereri de finanțare este, în ea însăși, o activitate care comportă o serie de riscuri: pe lângă riscurile legate de confidențialitatea datelor privind firma, uneori consultantul nici nu are intenția de a realiza măcar documentația solicitată. 

Fondurile de capital de risc sunt surse de finanțare specializate în investiții, în cazul cărora probabilitatea unui eșec este mai mare – dar cazurile de succes sunt suficiente pentru a compensa pierderile.

Fondul de risc investește în capitalul firmei – de regulă ca acționar minoritar – urmând să își retragă această participare, după o anumită perioadă (de regulă: 3-5 ani). Fondul de risc câștigă din diferența dintre valoarea participației între momentul efectuării investiției și cel al lichidării participațieilacapitalulfirmei.
Principalele avantaje ale acestei forme de finanțare sunt:

– primirea unei infuzii de capital pe o perioadă îndelungată, timp în care nu trebuie plătite dobânzi (nici dividendele nu sunt o prioritate a acestui tip de fond);

– primirea unei sume care nu figurează în evidențele firmei ca datorii, ci ca surse financiare proprii. Prin urmare, capacitatea de îndatorare a firmei nu este afectată;

– o dată cu banii, fondul aduce și specialiștii săi, care vor asista întreprinzătorul la managementul firmei;

– păstrarea controlului majoritar asupra capitalului firmei;

– existența unui semnal asupra viabilității firmei, pe termen mediu.
Există și dezavantaje ale acestei forme de finanțare, cum ar fi:

– dificultatea de obținere a fondurilor (în general, în economiile dezvoltate, se apreciază că, numai 1% din cererile de finanțare sunt aprobate);

– necesitatea de a participa cu fonduri proprii considerabile la afacere (fondurile de risc sunt. de regulă, acționari minoritari);

– implicarea unui partener extern în managementul firmei;

– necesitatea unor eforturi suplimentare privind prezentarea regulată a situației firmei către fondul de investiții;

– necesitatea găsirii unei surse alternative de finanțare în momentul retragerii fondului de risc și posibilitatea interpretării acestei retrageri, ca un semnal negativ privind firma.

În Republica Moldova, fondurile de capital de risc nu sunt destinate în special IMM-urilor, ci mai ales firmelor mari care doresc o infuzie de capital pentru o anumită perioadă.Evident, există posibilitatea ca, un fond de risc să dorească să fie partener și cu o firmă nou-înființată.

Împrumuturile obligatarE-alte surse externe de finanțare a investițiilor care sunt relativ ieftine, însă destul de riscante. Prin emiterea de obligațiuni se asigură resurse financiare împrumutate generând și cheltuieli pentru plata dobânzilor aferente și pentru rambursarea ratelor scadente. Acestea sunt accesibile decât unui număr redus de întreprinderi, respectiv care oferă o garanție suficientă pentru un astfel de angajament.

Printre avantajele obligațiunilor se pot menționa: rata rentabilității așteptată de deținătorii obligațiunilor, care este mai mică decât cea a acțiunilor comune și plata dobânzii este o cheltuială deductibilă din impozit, fapt ce reduce costul efectiv. Dezavantajele finanțării investițiilor prin emisiunea de obligațiuni se referă la riscul sporit, deoarece întreprinderea ar putea să nu facă față plăților dobânzilor sau rambursării datoriilor la momentul respectiv.

Alocările din bugetul de stat constituie o altă sursă importantă pentru finanțarea investițiilor , care reprezintă acele sume de bani pe care agenții economici cu capital de stat le primesc pentru finanțarea unor cheltuieli privind lucrările de investiții, retehnologizarea capacităților de producție, cercetare, pregătirea de cadre și, în mod excepțional, subvenții. Alocările din bugetul de stat sunt destinate și pentru investițiile din domeniile de importanță națională, strategice, cum ar fi, spre exemplu: exploatarea resurselor naturale, producerea și distribuția energiei electrice, infrastructura etc. Finanțarea investițiilor din bugetul de stat, în limitele aprobate de organele de decizie politică ale țării, se realizează și în domeniile: învățământ, sănătate, cultură și artă, protecție socială, securitate națională, protecție ecologică.

Subvențiile se acordă în cazuri justificate și se administrează de guvern sau de organele locale, în limitele fondurilor prevăzute în bugetele acestora; subvențiile pot fi utilizate numai potrivit scopurilor pentru care au fost acordate.

Leasing – ul este o formă specială de realizare a operației de creditare pe termen mediu și lung pentruprocurarea,deregulă,aechipamentuluiindustrial.
Echipamentul este cumpărat de către societatea de leasing și se închiriază, ulterior, solicitantului. De multe ori, solicitantul însuși este mandatat în numele societății de leasing să cumpere echipamentul de care are nevoie.Contractul de leasing se încheie, apoi, între societatea de leasing și solicitant, și prin acest contract solicitantul primește în folosință echipamentul. Această formă de leasing se mai numește și leasing comercial, și reprezintă forma principală de leasing.
Forme speciale de leasing sunt lease-back și time-sharing:

– în forma de lease-back, posesorul echipamentului se confundă cu solicitantul, care are nevoie urgentă de bani. În acest caz, el vinde utilajul unei societăți de leasing, închiriindu-l apoi de la aceasta;

– în forma de time-sharing, sunt mai mulți solicitanți, care vor să utilizeze același echipament, dar fiecare îl folosește o anumită perioadă de timp. 
Indiferent de forma în care se face leasingul, la sfârșitul perioadei, solicitantul are mai multe opțiuni: 

Încetarea contractului; 

Continuarea lui pentru o nouă perioadă de timp; 

Cumpărarea utilajului la prețul prestabilit.

Creditele de la furnizori și clienți 

Din momentul în care, firma a primit bunurile/serviciile livrate de către furnizori și până în momentul plății efective, întreprinzătorul beneficiază efectiv de un credit din partea furnizorului. O situație asemănătoare apare în cazul în care clienții firmei plătesc anticipat.Evident, acest tip de finanțare reciprocă se face între parteneri de afaceri, care prezintă încredere unul pentru celălalt, iar sumele care se vehiculează nu sunt foarte mari, dar sunt suficiente pentru a optimiza fluxul de numerar al unei firme pentru o perioadă scurtă de timp. Este în interesul firmei să prelungească perioada de plată a furnizorilor și, în același timp, să își încaseze cât mai repede creanțele. Această "optimizare" nu trebuie totuși să afecteze relațiile de afaceri ale firmei.Acumularea unor datorii excesive între parteneri, poate duce la blocaje financiare.Cunoașterea metodelor alternative de plată și negocierea avantajoasă a contractelor, sub acest aspect, se pot dovedi extrem de utile în managementul firmei.

Factoring-ul și scontarea

Factoringul reprezintă o formă de creditare, pe termen scurt, acordată de bănci comerciale, prin compensarea creditului furnizor. Creditul se garantează cu o factură înainte de scadența aparută, dintr-un contract de vânzare-cumpărare între un furnizor și un cumpărător.Din punct de vedere juridic, factoring-ul reprezintă un contract încheiat între bancă (factor) și client (aderent), prin care factorul (banca) se obligă să plătească, la prezentarea documentelor care atestă o creanță comercială, o anumită sumă de bani în schimbul unui comision.Suma de bani pe care o plătește banca, la prezentarea facturilor, poartă denumirea de finanțare imediată sau factoring disponibil. Suma de bani pe care banca o achită, în momentul încasării facturilor, poartă denumirea de finanțare la încasare sau factoring indisponibil.În cazul în care, există o factură achitabilă la scadență, dar necesitatea de bani apare înainte de scadență, atunci factura va fi achitată de către bancă la un preț mai mic decât cel înscris pe factură, urmând ca banca să încaseze prețul total. Din diferența între prețul plătit de bancă și cel încasat de ea la scadența facturii, banca își acoperă cheltuielile și se formează profitul ei. Banca va cumpăra, practic, factura la un preț mai mic. În Republica Moldova, factoring-ul are o răspândire redusă, este accesibil pentru firmele cu o reputație deja constituită și presupune garanții importante, solicitate de către bancă.Scontarea reprezintă o formă de creditare, pe termen scurt, acordată de bănci comerciale, prin achitarea înainte de scadență a unor efecte comerciale (trate, bilete la ordin, etc.).Scontarea reprezintă o operațiune de cumpărare, de către bănci, a efectelor de comerț deținute de clienții lor, în schimbul acordării creditului de scont și reținerii de către bancă, a unei sume denumită “agio” – formată din valoarea scontului, adunată cu comisioanele.Ca orice operațiune de creditare, scontarea presupune depunerea unei garanții stabilite de comun acord și concretizate printr-un procent aplicat la valoarea nominală a efectelor scontate.Un efect comercial reprezintă un angajament, pe care un trăgător îl ia în numele unui tras, în favoarea unui beneficiar. De exemplu, un plătitor (trăgător), depune banii la o bancă comercială (trasul) și emite un cec (efectul comercial), către un furnizor (beneficiarul), urmând ca furnizorul (beneficiarul) să recupereze banii de la banca comercială (trasul) la scadență, prin prezentarea cecului (efectul comercial).În cazul în care, beneficiarul are nevoie de bani înainte de scadență, el poate sconta efectul comercial respective, la o bancă comercială, urmând ca banca să-l onoreze la o sumă mai mică decât cea înscrisă pe efectul comercial, și să recupereze, la scadență, banii de la tras, sau să resconteze efectul comercial înainte de scadență la altă bancă sau chiar la Banca Națională.

Investiția străină desemnează investiția unei entități a economiei unei țări, numită investitor străin, ce se efectuează într-o întreprindere ce aparține economiei altei țări cu scopul de a obține un profit.

Investițiile străine pot avea următoarele forme:

1) împrumuturile sau creditele externe (inclusiv cu garanții guvernamentale), respectiv capitalurile ce se acordă pe un anumit termen de către firmele particulare ori de către un stat altor țări sau firme din alte țări și/sau se restituie împreună cu dobânda cuvenită;

2) investițiile directe, care se concretizează în plasarea de capitaluri pentru înființarea de întreprinderi industriale, agricole, comerciale, de transport etc. în alte țări, care acordă drepturi patrimoniale asupra lor și respectiv dreptul de a încasa profiturile;

3) investiții de portofoliu, care se realizează prin cumpărarea acțiunilor unor întreprinderi din alte țări.

O importantă sursă de finanțare sau de cofinanțare o constituie alocările din fondurile internaționale: IMF, EBRD, PHARE, etc. Aceste alocări de capital sunt destinate, în principal, pentru achiziționarea de echipamente și tehnică de calcul, softuri, utilaje, în scopul creării unui potențial tehnic comparabil cu cel al țărilor din Uniunea Europeană și pentru lucrări de infrastructură, acestea din urmă fiind impetuos necesare în țara noastră.

Metode de finanțare a investițiilor

Metodele de finanțare a investițiilor, spre deosebire de sursele de finanțare, reprezintă mecanismul de mobilizare, de monitoring al utilizării și, în unele cazuri, a rambursării surselor atrase.

Fondul mutual este un instrument de investiție colectiv (în care un număr mare de investitori individuali dețin câte o parte relativ mică și limitată prin lege din totalul fondului), care investește în diverse instrumente ale piețelor financiar-bancare și de capital, urmărind realizarea obiectivului financiar al fondului. Cu alte cuvinte, fondul mutual “strânge” bani de la mai multe persoane și îi investește în acțiuni, depozite bancare etc., pentru a își atinge obiectivul declarat, care poate fi:

– creșterea agresivă a valorii unității de fond;

– asigurarea unor venituri regulate și cu risc mic pentru investitori.

Fondurile mutuale sunt entități fără personalitate juridică, care au ca scop unic atragerea de resurse bănești și efectuarea de plasamente în instrumente financiare lichide. Potrivit legii, fondurile sunt gestionate de societăți special înființate în acest scop, denumite societăți de administare a investițiilor (S.A.I.). Acestea decid cum trebuie investiți banii fondului și gestionează, în același timp, relația dintre fond și investitori.Mai sigur, societatea de administare menține registrul deținătorilor de unități de fond, încasează veniturile, emite și răscumpără titlurile de participare. Pentru aceste servicii, societatea percepe o serie de comisioane și tarife, care se încasează din veniturile fondului. O altă entitate implicată în funcționarea fondurilor mutuale este depozitarul. Aceasta poate fi doar o instituție de credit (bancă sau organizație cooperatistă de credit), care are rolul de a păstra toate activele fondului. În plus, depozitarul are sarcina de a certifica zilnic activul net al fondului și numărul de unități de fond emise. Cu ajutorul acestor date, se determină valoarea unității de fond, la care se cumpără și se răscumpără, în fiecare zi, titlurile emise de fond.

Tipuri de fonduri mutuale:

Fondurile mutuale de acțiuni

Fondurile de acțiuni investesc preponderent în acțiuni listate la bursă, emise de către diverse companii. Dacă firma este profitabilă, investitorii câștigă prin faptul că, valoarea acțiunii crește și/sau compania distribuie dividende acționarilor. În schimb, dacă societatea înregistrează pierderi, investitorii își pot pierde întreaga valoare investită.Atunci când, o persoană cumpără unități la un fond mutual, aceasta devine automat acționar la societățile la care fondul a investit. Investițiile în acțiuni s-au dovedit, în timp, a fi cea mai rapidă modalitate de creștere a averii financiare. În același timp, cotațiile acțiunilor înregistrează deseori scăderi considerabile. Astfel, la aceste fonduri, posibilitățile de câștig sunt cele mai mari, însă și riscul de pierdere este cel însemnat.

Fondurile mutuale de obligațiuni

Obligațiunea este un titlu de valoare, care se aseamănă cu un împrumut. Atunci când, se cumpără obligațiuni, banii sunt împrumutați unei companii sau municipalități, denumită emitent. Acesta se obligă să ramburseze la scadență întreaga valoare împrumutată și să plătească anual dobânda, pe toată durata de viață a obligațiunii.Ca și acțiunile, aceste titluri pot fi listate la bursă. Spre deosebire de unitățile emise de fondurile de acțiuni, cele emise de fondurile de obligațiuni au o valoare mult mai stabilă de la o zi la alta și oferă investitorilor căștiguri regulate. Fondurile de obligațiuni nu sunt, însă, lipsite de riscuri. Unul dintre ele este riscul de dobândă. Dacă, obligațiunea este emisă în condițiile unei dobânzi fixe (așa cum se întâmplă de cele mai multe ori), atunci valoarea sa va scădea când ratele dobânzilor, pe piața monetară, cresc. Invers, când dobânzile pieței scad, aceste obligațiunii își majorează valoarea. În schimb, dacă obligațiunea plătește o dobândă variabilă, atunci valoarea sa va evolua în același sens cu dobânzile pieței. De regulă, cu cât durata de rambursare este mai îndelungată, cu atât valoarea de piață depinde într-o masură mai mare de evoluția dobânzilor.

Fondurile mutuale monetare

Fondurile monetare investesc preponderent în instrumente ale pieței monetare, în principal, depozite la bănci și titluri de stat. Dintre toate fondurile, acestea sunt cele mai sigure, datorită investițiilor cu grad redus de risc, pe care le efectuează.Ele sunt recomandate atunci când, investitorii își stabilesc obiective financiare pe termen scurt, de regulă 1 an și urmăresc să își mențină valoarea banilor investiți și în același timp, să obțină un venit.Deși au un risc scăzut, trebuie știut că, fondurile monetare nu garantează restituirea sumei depuse așa cum se întâmplă cu depozitele bancare. De exemplu, falimentul unei instituții bancare, unde fondul a plasat bani, determină scăderea unității de fond, ceea ce face ca investitorul să piardă bani. În schimb, un depozit bancar constituit de o persoană fizică este garantat prin Fondul de garantare al depozitelor, în sistemul bancar.

Autofinanțarea

Autofinanțarea reprezintă asigurarea desfășurării activității agenților economici, satisfacerea nevoilor curente de producție, a celor de investiții și a altor necesități, din resurse proprii, fără a apela la resurse externe. Autofinanțarea se bazează, deci, exclusive pe posibilitățile proprii ale întreprinderii, având ca surse principale amortizarea capitalului fix și partea nedistribuită din profit, care este pusă în rezervă și constituie sursa de finanțare a formării capitalului. Autofinanțarea exprimă, astfel, capacitatea de acumulare internă a întreprinderii. Politica de autofinanțare a unei întreprinderi este sinteza căilor de producție, comerciale și financiare, care orienteză activitatea sa. Fluxul surselor de autofinanțare rezultă din performanțele economice și financiare, fiind grupate, însă, în funcție de posibilitățile repartizării beneficiilor, amortizării și de politica de îndatorare. Previziunile de finanțare joacă rolul principal în politica financiară a întreprinderii.Deși autofinanțarea este o politică financiară sănătoasă și de dorit, nu este oportun să se exagereze în această direcție, pentru ca întreprinderea să nu fie ruptă de piața financiară și pentru o mobilitate mai mare a capitalului. Acoperindu-și integral nevoile de creștere economică din surse interne, se poate ușor scăpa, din vedere, costul capitalului propriu comparativ cu costul capitalului de împrumut, creându-se o aparentă înșelătoare că, primul ar fi oarecum gratuit. Realitatea economică și financiară arată însă că, indiferent de proveniență, costul capitalurilor se egalizează, în multe cazuri costul capitalului propriu fiind chiar mai ridicat decât a celui împrumutat.

Finanțarea mixtă

Finanțarea mixtă se acordă operatorilor economici și constă în finanțarea rambursabilă a cheltuielilor eligibile ale unui proiect, în următoarele procente: Nerambursabil – maxim 30% din valoarea cheltuielilor eligibile, la care se poate adăuga 10% pentru IMM-uri și/sau 10% dacă proiectul presupune recuperarea de energie; Rambursabil – maxim 40% din valoarea cheltuielilor eligibile. • •
În acest caz, contribuția proprie trebuie să fie de minim 30% din valoarea cheltuielilor eligibile, la care se adaugă valoarea cheltuielilor neeligibile ale proiectului. Nu se finanțează rambursabil/mixt proiectele a căror susținere financiară este considerată ajutor de stat regional pentru investiții.

Leasing-ul și Creditarea

Leasing-ul

Finanțarea investițiilor, îndeosebi a celor de valori mari, provoacă, adesea, un efect dezechilibrant asupra trezoreriei companiei. Leasing-ul este o adaptare a pieței de capitaluri la capacitatea limitată de finanțare a investițiilor. Leasing-ul ete o formă specială de închiriere a bunurilor imobiliare sau mobiliare, prin care utilizatorul obține avantajele legate de folosința bunului închiriat, în timp ce finanțarea achiziției acestuia și amortizarea investiției de capital este făcută de către societatea de leasing. În schimbul obținerii avantajelor legate de folosința bunului, compania care l-a închiriat plătește societății de leasing o redevență, care cuprinde:
-amortizarea bunului închiriat;

-costul de oportunitate afferent fondurilor avansate de societatea de leasing pentru cumpărarea bunului respectiv;

-marja de profit a societății de leasing.

Utilizatorul poate intra în proprietatea bunului închiriat, la încheierea contractului de leasing, prin plata valorii reziduale a bunului, convenită dinainte.Pe durata contractului, chiria se înregistrează ca o cheltuială curentă, iar la încheierea acestuia, valoarea reziduală se înregistrează la active fixe. La încheierea contractului se pot face și alte două opțiuni:

-prelungirea leasing-ului cu negocierea unei noi redevențe;

-restituirea bunului închiriat de către societatea de leasing.

Durata contractului de leasing este, în general, de 75-80% din durata de viață economică a bunului închiriat, dar se poate conveni și asupra unei durate mai scurte. Societatea de leasing rămâne proprietară a bunului până la scadența contractului, cu excepția cazurilor când utilizatorul formulează o ofertă fermă și irevocabilă de cumpărare a bunului înainte de expirarea contractului de leasing. Contractul de leasing este, de fapt, irevocabil.

Creditarea

În general, nevoia de creditare apare din lipsa fondurilor proprii, pentru a face față în întregime cheltuielilor ocazionale de desfășurare normală a activității complexe a fiecărui agent economic. Creditarea reprezintă acordarea sau deschiderea unui credit de către o instituție cu acest drept de acțiune, pentru persoane fizice sau juridice.

Mecanismele creditare în economie

Creditul poate fi definit și ca o relație financiară complexă cu implicații:

-economice;

-juridice;

-contabile;

-monetare.

Creditul reprezintă un motor al dezvoltării economice, asigurând un volum sporit de bunuri (produse și servicii). Orice agent economic (inclusiv gospodăriile) se poate dezvolta utilizând trei căi principale:

-prin fondurile proprii – capacitatea de autofinanțare rezultată din derularea activității firmei.

-prin apelul la resursele economisite (de către alte firme sau gospodării).

-prin utilizarea mijloacelor de plată puse la dispoziție de bănci, care monitorizează active ce nu sunt monedă (creație monetară).

Din punct de vedere economic, procesul de creditare este întrisec legat de procesul de economisire, acesta din urmă fiind realizat atât de agenții economici cu resurse suplimentare, cât și de gospodării. La nivel macroeconomic, procesul de creditare poate fi văzut ca „un proces de redistribuire a unei părți din PIB sau din venitul național, prin care se mobilizează resursele financiare din economie și se repartizează direct sau indirect (prin intermediul creării unor mijloace de plată), cu scopul atingerii unor obiective economice și sociale”.

Dacă vom vorbi despre eficiența proiectelor de investiții atunci putem spune că putem aprecia bazîndu-ne pe folosirea combinată a metodelor tradiționale și a celor moderne, caracterizate prin fundamentare științifică ți testare de o practică îndelungată . Metodele tradiționale tradiționale de evaluare a eficienței economice și financiare a investițiilor se caracterizează prin: abordarea statica analizei proceselor și fenomenelor ; simplificarea situației reale folosind valori medii anuale; nu se ține seama de neechivalența economică a valorilor nesincrone ale costurilor, veniturilor și profitului din ani diferiți; incertitudinea și riscul se apreciază intuitiv etc. Pe cînd metodele moderne se caracterizează prin: abordarea dinamică a analizei proceselor investiționale; ținind seama acțiunea timpului asupra procesului investițional, și operează cu valorile actualizate. În fiacare an al orizontului de timp de realizare a proiectului investițional și pe durata de exploatare, se prevăd mărimile concrete referitoare la costuri, venituri, profit. Aceste metode iau în considerație incertitudinea și riscul, folosind fie analiza de sensibilitate fie valoarea probabilistică a indicatorilor.

La evaluarea proiectelor de durată mică sau medie se folosește o combinație a metodelor tradiționale și celor moderne. Pentru evaluarea proiectelor de mare anvergură, se utilizează numai analiza dinamică bazată pe metode raționale moderne. M.C.Bogue și R.Roll asigură că decizia de investiții referitoare la un proiect multiperiodic se poate lua cu ajutorul unei estimări monoperiodice a ratei solicitate numai în măsura în care există o piață secundară activă referitoare la proiect. Nu este vorba în acest caz decît de a cumpara cheltuiala de investiție cu valoarea previzională a fluxurilor de trezorerie la care trebuie adunată valoarea reziduală a proiectului.

1.3. Incertitudinea și riscul –aspecte importante în fundamentarea deciziilor de investiții.

Orice întreprindere pentru a-și efectua activitatea financiară elaborează decizii financiare.Decizia de investiții are o mare importanță pentru orice individ sau organizație.

Element esential al procesului de conducere, decizia, reprezintă actul de trecere de la gandire la acțiune. Caracteristic deciziei este faptul ca ea reprezintă expresia unui act rațional, coerent, luat pe baza înterpretarii judicioase a unor date și informații ce se culeg și se prelucrează, în scopul adoptării unei soluții care să conducă la realizarea obiectivului.

Decizia de investiții care precede întotdeauna realizarea obiectivelor, se fundamentează pe informații complexe și exacte privind necesitatea, oportunitatea, durata de execuție și de exploatare a investițiilor, volumul cheltuielilor și al resurselor financiare, fluxurile de intrare și de ieșire a fondurilor pe toată durata exploatării investiției, asigurarea rentabilități și lichidității, durata recuperarii capitalurilor investite.

În luarea deciziei de investiții, o însemnatate deosebită o prezintă studiul de oportunitate și eficiență realizat pe seama mai multor variante de proiect din care urmează să se aleagă cea care asigură rezultate maxime cu minim de efort.

Prin continutul său și prin gradul de complexitate, decizia de investiții implică o abordare profesională, multidisciplinară de selectare a unei alternative, a unei variante raționale, oferite prin proiect, convenabilă și competitivă, de realizarea unei investitii.

Elaborarea deciziei de investiții este, în cea mai mare parte, o activitate creativă, de cercetare complexă, care folosește ca metodă de bază analiza știintifică și sinteza informațiilor corespunzatoare. În teoria gestiunii financiare, a managementului financiar, decizia de invesțitii este tratată ca parte a deciziilor financiare majore, strategice, subordonate realizării funcțiunilor de dezvoltare și financiare ale societății comerciale. Toate deciziile de investiții vizează viitorul, cu împart pe termen mediu si lung asupra performanțelor economiei firmelor investitoare.

În plan practic, decizia de investiții aparține investitorului. În cazul investițiilor publice, la instituții și regii, decizia de investiții se ia de către ordonatorul de credite (principal, secundar sau terțiar), competențele fiind stratificate în funcție de valoarea investițiilor și natura lor. În plan documentar, decizia de investiții se concretizează în hotărâre a Guvernului, ordin al ministrului de resort, decizie a conducătorului instituției, regiei etc.

În cazul investițiilor unor entități autonome (societăți comerciale) decizia de investiții aparține adunării generale a acționarilor sau conducătorului unității, după caz. Ea se regăsește în hotărârea adunării generale a acționarilor sau în ordinul, decizia organelor de conducere.

Pentru rezolvarea problemelor de decizie în domeniul investițiilor se pot utiliza metode clasice bazate pe experiență și intuiție sau metode moderne bazate pe informație și raționament. Ambele metode presupun folosirea unor calcule și analize economice în scopul argumentării deciziei.Schema logică după care poate fi rezolvată o problemă de investiții rămâne aceeași indiferent de metoda utilizată în rezolvare. O astfel de schemă recomandată în literatura economică este prezentată în figura 1.3.1.(Anexă 1)

Din analiza acestei scheme reiese că rezolvarea unei probleme de decizie privind investițiile comportă, mai întâi, justificarea abordării problemei, iar apoi stabilirea din multitudinea de soluții care apar în lanț a aceleia care va duce la adoptarea deciziei.

Justificarea abordării problemei decizionale în domeniul investițiilor corporale are ca punct de plecare răspunsul la trei întrebări parțiale și preliminare. Anume, se pune problema (1) necesității unui volum sporit de bunuri și servicii și, pe această bază, (2) a justificării creșterii capacității de producție sau servicii, iar în final (3) a opțiunii pentru crearea unor unități noi de producție sau servicii. Numai un răspuns afirmativ la aceste trei întrebări poate să aducă pe prim plan necesitatea rezolvării unei probleme de investiții.

Rezolvarea unei probleme de decizie privind investițiile are loc prin efectuarea tuturor ciclizărilor posibile, respectiv prin analiza tuturor soluțiilor rațional posibile în cadrul fiecărui nod decizional până la decizia finală. Schema logică a unei probleme de investiție reprezintă modelarea logicii de rezolvare a problemei, având conexiuni inverse ca urmare a circuitului de ciclizare. În prezent, în fundamentarea deciziilor nu se mai operează cu certitudini absolute, cu previziuni exacte ale evoluției unui anumit element, ci decidenții recurg, tot mai des, la estimări probabile, incerte, la noțiuni de risc și incertitudine.Cele mai multe decizii se adoptă în condiții de risc și/sau incertitudine, cunoașterea incompletă sau incorectă a uneia sau mai multor variabile fiind o trăsătură definitorie a activității economice în condițiile actuale și o cauză care explică într-o măsură tot mai mare diferențele între rentabilitățile diferitelor activități sau proiecte de afaceri.Decizia de investiție trebuie sa ia în considerare incertitudinea si riscul implicate de proiect.  Riscul si Incertitudinea insoțesc permanent activitatea economică de pretutindeni, atît fenomenelor de creștere cît și cele de recesiune se petrec sub semnul incertitudinii și al riscului. Spre deosebire de incertitudine, a carei cauză poate fi greu identificabilă și deci , greu masurabilă, riscul se refera la un lucru specificat, care poate fi estimat printr-o lege probabilistică, și deci, poate fi cuantificat prin probabilitatea producerii unui anumit eveniment.

Incertitudinea se refera la îndoiala pe care o creează apariția unui eveniment viitor. Incertitudinea poate fi descrisa ca suma tuturor pericolelor potențiale din jurul nostru, percepute sau nu. Fiecare individ poate ignora unele din aceste pericole potențiale, poate întreprinde acțiuni preventive împotriva altora prin protecție fizică sau financiară, sau poate fi transpus într-o stare de anxietate care se poate finaliza prin internarea sa în spital.Nivelurile incertitudinii percepute se reduc atunci cînd riscurile devin „acceptabile” în societate. De asemenea, percepția riscului este legata de existența unei soluții tehnice adecvate și de senzația de emoție care o acompaniază.

Riscul apare în situațiile în care decidentul poate să identifice evenimentele posibile și evoluțiile acestora și chiar probabilitatea producerii lor, dar fără a fi în măsură să precizeze cu exactitate care dintre aceste evenimente se va produce efectiv. Se poate spune, deci, că riscul provine din imposibilitatea de a preciza cu acuratețe care este evenimentul care se va materializa efectiv din multitudinea de evenimente identificate de decident.Chiar dacă probabilitatea estimată pentru materializarea efectivă a unui anumit eveniment este ridicată, decidentul nu poate fi sigur că acel eveniment este cel care se va produce cu certitudine, fiind posibil să se producă un fenomen a cărui probabilitate era apreciată la un nivel redus sau chiar un eveniment neprevăzut.

Esența riscului este dată de incapacitatea firmei de a prevedea cu exactitate evoluția viitoare a activității desfășurate. Riscul reprezintă, astfel, acel factor de probabilitate ce poate fi asociat unui posibil rezultat atunci când factorul de decizie cunoaște toate efectele viitoare posibile ale deciziei luate.

Riscul se manifestă începând chiar din momentul demarării unei afaceri sau investiții; continuă cu stabilirea obiectivelor și a condițiilor de desfășurare, apoi cu atragerea surselor de finanțare, cu implementarea managementului, găsirea piețelor de desfacere, stabilirea prețurilor/tarifelor, etc.

Astfel, alegerea unui obiectiv eronat, luarea unor decizii manageriale greșite sau necorelarea volumului producției cu cererea existentă pe piața respectivă duc la apariția unui risc, care se va manifesta sub formă de pierdere pentru firma respectivă. Așadar, problematica descoperirii și evitării pe cât posibil a situațiilor probabile de a genera riscul este una prioritară pentru bunul mers al firmei.

În funcție de modul de formare a riscurilor, riscurile se împart în:riscul economic;riscul financiar;riscul de faliment.Riscul economic reprezintă incapacitatea întreprinderii de a se adapta întocmai și la timp, cu costuri minime, la variațiile mediului economic.Riscul financiar este legat de gradul de îndatorare a agentului economic supus analizei și este pus în evidență de evoluția indicatorilor de rezultate la nivelul firmei, sub incidența structurii financiare a acesteia. Riscul de faliment sau de insolvabilitate, deși poate fi considerat ca fiind un risc de natură financiară, este oportună studierea lui ca risc separat, deoarece solvabilitatea reprezintă un capitol important în analiza economico-financiară și patrimonială a oricărei unități economice. În termeni generali, solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei, băncii de a face față obligațiilor contractate și ajunse la scadență, indiferent faptului că ele provin din angajamente anterioare, curente sau din prelevări obligatorii (impozite, taxe, cotizații la fondurile sociale).

Identificarea riscurilor trebuie realizată în mod regulat. Aceasta trebuie să ia în considerare atât riscurile interne cât și pe cele externe. Riscurile interne sunt riscuri pe care echipa managerială le poate controla sau influența, în timp ce riscurile externe nu se află sub controlul acesteia.

Riscul poate fi identificat folosind diferite metode:

întocmirea unor liste de control care cuprind surse potențiale de risc, cum ar fi: condiții de mediu, rezultatele așteptate, personalul, modificări ale obiectivelor, erorile și omisiunile de proiectare și execuție, estimările costurilor și a termenelor de execuție etc.;

analiza documentelor disponibile în arhiva firmei, pentru identificarea problemelor care au apărut în situații similare celor curente;

utilizarea experienței personalului direct productiv (șefi de secții și de echipe) prin invitarea acestora la o ședință formală de identificare a riscurilor. De multe ori oamenii de pe teren sunt conștienți de riscuri și probleme pe care cei din birouri nu le sesizează. O comunicare eficientă teren – birouri este una dintre cele mai bune surse de identificare și diminuare a riscurilor;

identificarea riscurilor impuse din exterior (prin legislație, schimbări în economie, tehnologie, relații cu sindicatele) prin desemnarea unei persoane care să participe la întrunirile asociațiilor profesionale, la conferințe și care să parcurgă publicațiile de specialitate.

Riscurile sunt inevitabile . Și pentru că fiecare activitate este unică, tot asa și riscurile diferă de la o activitate la alta, de la un grup de activitți la altul. Gradul succesului unei înteprinderi rezultă din modul în care au fost controlate riscurile.

Chiar dacă, în general, titlurile financiare se cumpără de pe piețe reglementate de autorități, aceasta nu înseamnă că investițiile sunt garantate. Regula de aur a investițiilor este să le diversifici, pentru ca astfel să diminuezi riscurile.

  Dimensionarea riscului investitional are un rol informativ, aratînd spre cei interesați cît de mari vor fi eventualele pierderi în afacerea pe care o preconizează, dar decizia revine conducerii firmei și este puternic influentată de atitudinea decidenților față de risc.

Luarea deciziilor în conducerea întreprinderii este atât de complexă încât conducerea întreprinderii trebue să recunoască și să prelucreze un volum imens de informații în cel mai scurt timp posibil. Este evident că un optim real a unei probleme economice poate fi obținut numai prin compararea mai multor variante de rezolvare a problemei respective. Elaborarea planurilor strategice în mai multe variante, fapt care reprezintă una dintre cheile succesului în practica conducerii întreprinderii.

CAPITOLUL II: Analiza activității economico financiare a întreprinderii SA ,,ZORILE,,

Analiza economico-financiară are ca obiect evaluarea politicii financiare a intreprinderii într-o perioada trecută și facilitarea luării în cadrul acesteia a unor decizii viitoare.Ea investighează douădomeniiimportante: – echilibrul financiar,

– rentabililitatea.

Analiza atentă a contului de rezultate este indispensabila pentru efectuarea analizei financiare. Astfel, analiza financiară se sprijină pe documentele întreprinderii dar utilizează și alte surse de informare.Pe lîngă un studiu strict al conturilor și bilanțului a S.A “Zorile”, analiza financiară urmărește specificul activității întreprinderii, calitatea echipei de conducere, motivarea personalului, performanțele și tehnologia aplicată.Rezultatele acestei analize pot fi utilizate fie în interiorul întreprinderii și servește conducerii acesteia, fie în exteriorul întreprinderii, atunci cînd este solicitată de către partenerii acestuia.Echilibrul financiar al întreprinderii S.A “Zorile” se apreciază în cea mai mare parte utilizînd datele din bilanțul intreprinderii care, spre deosebire de bilanțul contabil operează cu o concentrare a anumitor conturi.Prezentarea conturilor de activ și pasiv se face după criteriul omogenității. Criteriile de bază utilizate în elaborarea bilanțului financiar sunt:

– lichiditatea,

– exigibilitate.

În ceea ce privește activul bilanțului este necesar ca toate elementele înscrise la acest capitol să reprezinte o valoare reală a activului, procedîndu-se la eliminarea nonvalorilor.

În cazul activelor se cuprind imobilizările necorporale, imobilizările corporale, imobilizările financiare, stocurile, creantele de exploatare valorile mobiliare de plasament și disponibilitățile, primele pentru rambursarea obligațiunilor, regularizările.
În ceea ce privește pasivul bilanțului, analiza economico-financiară se efectuează asupra unui bilanț la care s-a realizat repartizarea veniturilor.În pasiv intră: capitalurile proprii, datoriile pe termen mediu și lung, provizioanele pentru riscuri și accidente. Analiza economico-financiară a S.A “Zorile” trebuie să aprecieză gradul lichidității activelor întreprinderii și este suficient de ridicat pentru a-i permite acesteia să facă față în orice moment angajamentelor pe care și le-a asumat, respectiv pentru a-i asigura solvabilitatea.Echilibrul financiar este apreciat prin confruntarea gradului de lichiditate a activelor cu gradului de exigibilitate a elementelor pasivului.

Pentru realizarea acestei analize pot fi utilizate ca instrumente: fondul de rulment și indicatorii de structură.Fondul de rulment reprezintă marja de securitate ce masoară echilibrul financiar și se poate aprecia fie ca diferența între capitalurile permanente și activul imobilizat, fie ca diferența între activul circulant și datoriile pe termen scurt. Fondul de rulment poate avea valori pozitive sau negative.În ceea ce privește situația companiei, aceasta reprezintă diferența între nivelul totalurilor valorilor din casă și a nivelului contribuțiilor bancare curente și a soldurilor creditoare ale băncii.Situația companiei mai poate fi determinată și ca o diferență între fondul de rulment și nevoia de fond de rulment.Dificultățile survin frecvent în cazul în care compania înregistrează o creștere a activității mărindu-și vînzările și sporind nevoia de fond de rulment.Atragerea unor resurse de lungă durată într-o asemenea situație nu se poate realiza imediat.Creșterea fondului de rulment devine o restricție pentru dezvoltarea întreprinderi, pentru ca o finanțare la nivel înalt și pe termen lung urmează unei dezvoltari a întreprinderii.Utilizarea fondului de rulment a fost și este contestată. Multe întreprinderi folosesc din ce în ce mai mult un credit pe termen scurt ce se reinnoiește continuu și capată caracter permanent. În această situație fondul de rulment devine o marjă de securitate inutilă, iar în perioadele dificile de activitate ale intreprinderii sau ale băncii un asemenea credit poate sa nu mai fie reinnoit creîndu-se disfunctionalități intreprinderii.

Activitatea complexă a întreprinderii S.A. „Zorile”, cunoașterea profundă a evoluției performanțelor acesteia ca rezultat al acțiunii multitudinii de factori ce acționează, a obiectivelor și scopurilor urmărite de manageri fac din analiza economico-financiară o disciplină de importanță hotărâtoare atât pentru formarea viitorilor economiști, cât și pentru specialiștii din domeniul financiar-contabil.Analiza economico-financiară, ca disciplină de specialitate, contribuie în mod hotărâtor la formarea gândirii economice, a capacității de înțelegere a complexității fenomenelor și proceselor economice, ajută la elaborarea programelor de măsuri pentru creșterea eficienței economice. Perfecționarea continuă a metodelor și tehnicilor de analiză în contextul economiei de piață, a multitudinii de fenomene și procese economice constituie problematica majoră pentru utilizarea eficientă a resurselor umane, materiale și financiare ale întreprinderii.

2.1 Caracteristica generală și istoricul de dezvoltare a întreprinderii

Întreprinderea S.A.“ZORILE” este o societate pe acțiuni, înregistrată ÎNREGISTRĂRII DE STAT cu codul fiscal 1002600001349 la data 15.08.199. Are statut de persoană juridică de drept privat, cu scop lucrativ (comercial). La data de 06.01.2005 întreprinderea a primit certificatul de înregistrare cu seria MD 0000375.

S.A. “ZORILE” funcționează in conformitate cu prevederile Legii Republicii Moldova nr. 845-XII din 3 ianuarie 1992 “Cu privire la antreprenoriat si întreprinderi (cu modificări ulterioare), cu Legea Republicii Moldova nr. 1134-XVI din 2 aprilie 1997 “Privind societațile pe acțiuni” Monitorul Oficial Nr. 1-4/1, 01.01.2008 ( cu modificări ulterioare), cu hotărîrile de Guvern privind “ Reglementarea controalelor activității agenților economici” precum și cu Legea contabilității nr. 113- XVI din 01.01.2008 publicată în Monitorul Oficial, Standardului Național de Contabilitate aprobate de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, planul de conturi contabile al activității economico-financiare.

Prima fabrică de stat de confecționare a încălțămintei a fost deschisă în baza unui atelier de pe stradaHaralampievscaia,74înlunaaprilieaanului1945. Tot utilajul fabricii consta din 4 mașini, trimise din Moscova și Tașkent. Primii lucrători ai fabricii erau meșteșugari – cizmari, care trebuiau să însușească prelucrarea mecanizată a încălțămintei, 10 persoane produceau zilnic doar 20-30 perechi de încălțăminte. Din primăvara anului 1946, conform planului cincinal de restabilire și dezvoltare a economiei naționale începe construcția unei noi fabrici de încălțăminte cu capacitatea de producere de 1000 perechi de încălțăminte în zi. La construcție au participat nu numai lucrătorii întreprinderii, dar și o mulțime de muncitori din or. Chișinau. Pentru a curăți viitoarele suprafețe de producere a fabricii acoperite cu gunoi și piatră darîmată se organizau subotnice, uneori se lucra duminica. Mulți constructori apoi s-au încadrat în colectivul întreprinderii. Prin diverse metode de fixare – dopel, cu ajutorul chiroanelor, prin coasere și lipire deja în anul 1946 au fost produse 80,0 mii perechi de încălțăminte pentru bărbați, femei și copii. În general predomină lucrul manual. Prima linietehnologică(conveier)afostdatînexploatareînanul1947. Paralel cu construcția întreprinderii se pregateau cadrele. În luna august anul 1947 cînd au fost deschise primele două secții: de ștanțare și de producere a încălțămintei pentru bărbați la întreprindere au sosit primii tineri specialiști, care absolvise-ra tehnicumul de producere a încălțămintei din Moscova. Printre ei – Z.S.Macoveeva, V.I.Smagova, B.N.Cozin, I. Iamșcicova șialții. În anul 1948 fabrica a obținut succese considerabile, îndeplinind planul în cantitate și calitate. Au fost produse 369,0 mii perechi de încălțăminte. Erau produse circa 14 tipuri de încălțăminte. Grație intensificării activităților de pregătire a cadrelor și perfecționării calificației, volumul producției de primă calitate a crescut aproape de 2 ori și a atins cifra de 74,8 %, iar planul de producere a fost depășit cu 6,9 la sută comparativ cu perioada analogică a anului precedent. În anul 1949 a fost finalizată montarea tuturor secțiilor de producere, au fost instalate conveierele, utilajul tehnologic. Volumul de producere către această perioadă constituie 1,0 mln. perechi de încălțăminte.Considerabil a crescut productivitatea muncii.

În anul 1950 fabrica a atins capacitatea de producere proiectată – 1,2 mln. perechi de încălțăminte pe an. Erau fabricate peste 31 tipuri de încălțăminte. Următoarea perioadă de dezvoltare a întreprinderii se caracterizează prin indicii ei de performanță în creștere. Pentru a majora volumele de producere fără a introduce noi suprafețe de producere de muncitorii și slujbașii fabricii a fost efectuat un volum mare de lucrări dețin de modernizarea utilajului, perfecționarea tehnologiei, implementarea experienței avansate a altor întreprinderi din țară. Pentru a lărgi baza de producere a încălțămintei și a o scoate din partea centrală a orașului prin Hotărîrea Comitetului executiv orășenesc nr. 475 din 19 decembrie anul 1957 pentru construcția fabricii de încălțăminte elegantă și comenzi individuale pe strada 1-a Sculeanca (Cuibîșev) astăzi Calea Iesilor, 8 a fost alocat un sector de pămînt cu suprafața de 2,30 hectare. Primele încăperi care au fost construite pe suprafața de pămînt atribuit au fost 2 clădiri cu un etaj – astăzi secția mecanică și secția de calapoade. Inițial aceste încăperi au fost adaptate sub producerea încălțămintei pentru copii și corespunzător încălțăminte obișnuită pentru bărbați și femei. Apoi după darea în exploatare a corpusului de producere ( an. 1963) aceste secții au fost reutilizate după destinație. În anul 1961 începe construcția corpusului de producere nr. 1( 3 etaje) care a fost dat în exploatare la începutul anului 1963. Tot în acest an în baza Hotărîrii Consiliului superior al Economiei Naționale al RSSM nr. 26 din 12 februarie 1963 și ordinului șefului Direcției industriei al Consiliului superior al Economiei Naționale al RSSM nr. 42 din 01 martie 1963 a fost fondată Asociația de producere a încălțămintei și pielei “Zorile” . În componența asociației au întrat Fabrica de încălțăminte S. Lazo din Chișinău, Fabrica de încălțăminte elegantă și comenzi individuale din Chișinău (f-ca nr.2) Fabrica de încălțăminte din Bender,FabricadeproducereapieleidinChișinău. La drept vorbind, din această perioadă a apărut marca comercială “Zorile”.

Ea s-a asociat cu începutul unei noi etape de dezvoltare a industriei de producere a încălțămintei din Moldova.În baza dispoziției Comitetului de Miniștri al RSSM nr. 1053-p din 12 octombrie 1963 și ordinului Direcției industriei ușoare al Consiliului superior al Economiei Naționale al RSSM nr. 142 din 21 octombrie 1963 atelierul de confecționare a încălțămintei la comandă al fabricii de încălțăminte elegantă și comenzi individuale a fost transmisă în administrarea Direcției principale de deservire socială pe lîngă Consiliul de Miniștri al RSSM. Fabrica de încălțăminte elegantă și comenzi individuale a obținut denumirea de fabrica de încălțăminte nr. 2șistatutdeîntreprinderedebază. Crearea asociației avea ca scop, ca în baza unei specializări largi, mecanizare completă, automatizarea producerii și perfecționarea ei să se asigure majorarea productivității muncii, îmbunătățirea calității producției produse, diminuarea prețului de cost.

De asemenea mai eficient să fie utilizate mijloacele fixe și mijlocele circulante. Din anul 1964 începe să se editeze ziarul de mare tiraj “Zorile”, care pe parcursul a multor ani a oglinditviațașiactivitateaîntreprinderii. În anul 1964 în baza ordinului șefului Direcției industriei ușoare al Consiliului superior al Economiei Naționale al RSSM nr. 105 din 05 iunie 1964 Uzina de piele din Chișinău a fost exclusă din componența Asociației de producere a încălțămintei și pielei “Zorile” și transmisă în administrarea Direcției industriei ușoare al Consiliului superior al Economiei Naționale al RSSM. Asociația capătă denimurea de “Asociația de încălțăminte “Zorile”.Crearea asociației a dat posibilitate de a întări serviciile funcționale cu specialiști de o calificare mai înaltă – ingineri, tehnicieni, mecanici. Secțiile mecanicului principal, energeticianului principal, secția tehnică, biroul de construcție au efectuat un lucru enorm creînd condiții pentru a urgenta reconstrucția secțiilor, a unor brigăzi aparte și a implementa în producere utilaj progresiv. Grație acestor lucrări a devenit real a produce în zi 40,0 mii perechi de încălțăminte.

În perioada anilor 1966-1970 producția globală a crescut de 2,1 ori, fondurile fixe de 3,0, productivitateamuncii-1,8,venitulacrescutde1,9ori. În anul 1967 în baza Hotărîrii Consiliului de Miniștri ai RSSM a început construcția unui corpus nou de producere cu capacitatea anuală de 5,0 mln. perechi de încălțăminte pe an.În anul 1969 corpusul a fost dat în exploatare. Cu darea lui în exploatare capacitatea de producere a întreprinderii comparativ cu anul 1965 s-a dublat și în anul 1970 a constituit 9,5 mln. perechi de încălțăminte.Anii 80 au fost marcați cu noi succese: capacitatea de producere a depășit 10,0 mln. perechi de încălțăminte pe an, la întreprindere funcționează 15 secții de producere, specializate în fabricarea unui asortiment anumit, parcul de utilaj constituie mai mult de 2,1 mii unitati, la întreprindere lucrează peste 6000 de muncitori, specialiști și slujbași. 70 de articole sunt atestate cu Semnul de stat al calității. 36 de fruntași în producere sunt decorați cu ordine și medalii de stat.

Cu anii întreprinderea se dezvoltă, se perfecționează producerea, a fost efectuată reutilarea tehnică, și-a lărgit piața de desfacere.

În anul 1982 volumul producției globale a constituit 68,3 mln. ruble. Întreprinderea se cooperează cu alte 16 întreprinderi din țară și 7 întreprinderi de peste hotarele țării. Producția “Zorile” este livrată în Rusia, RSS Cazahă, RSS Usbecă, Lituania. Producția cu marca “Zorile” anual este demonstrată la expozițiile RSSM, a fost prezentată la iarmaroacele internaționale din India, Columbia, Peru, Algir.În anul 1983 de la Asociația de încălțăminte “Zorile” a fost separată în structură individuală de încălțăminte în numele “Бeндepcкoгo вoccтания “ din Bender . În anul 1988 a fost înființată Asociația științifică de producere a pielei și încălțămintei. În componența acestei asociații au fost incluse Fabrica de încălțăminte “Zorile” Chișinău, Combinatul de prelucrare a pielei sat. Sîngera, Uzina de piele din Chișinău, Fabrica de încălțăminte“Бeндepcкoгoвoccтания“dinBender. În anul 1988 exponatele prezentate la Expoziția de Realizări a Economiei Naționale a URSS au fost însemnate cu medalia de bronz, la expoziția națională din RSSM – Diploma de gradul II și Diplomadeonoare. La situația anului 1989 Fabrica de încălțăminte “Zorile” este una din cele mai mari întreprinderi din sistema industriei ușoare a RSSM. Toată producerea este plasată în 9 secții de producere care sunt specializate în producerea unor anumite tipuri de încălțăminte pentru bărbați, dame și copii, elegantă și de fiecare zi. Fabrica dispune de 8 secții auxiliare, – secția mecanică, electrică, transport, calapoade și altele.În anul 1989 pentru a produce încălțăminte “Lux”, de asemenea pentru a lărgi gama sortimentală și a majora volumele de producție a fost procurat utilaj tehnologic din Italia, Germania, Iugoslavia în sumă de 2,0 mln. ruble.

Gama de produse:

– Încălțăminte pentru copii mici: ghetuțe, pantofi, sandalete de vară;

– Încălțăminte pentru copii elevi: cizme, ghete, pantofi, pantofi de vară;

– Încălțăminte pentru bărbați: cizme, pantofi, pantofi de vară, ghete călduroase și reci, mocasini pentru bărbați;

– Încălțăminte pentru dame: cizme, semicizme, ghete, pantofi, pantofi devară;

– Pantofi de cameră pentru femei.

În producere sunt utilizate piei naturale sintetice și artificiale, materialetextile, țesături impregnate, materiale tricotate din bumbac.Trăsăturile caracteristice a încălțămintei anului 1989 sunt:

-Existențaatreihotărîridestil-clasic,sportivși național-folcloric; -Volumul încălțămintei este micsorat pe seama îngustării vîrfului încălțămintei și micsorarea maseitocului; -Siluet modern pe seama formei vîrfului în formă de oval sau “Care” , de asemenea pe seama tocului- pilon.

Înălțimea tocului 80 mm la femei și pînă la 40 mm la bărbați.

În afară de Uzina de piele din Chișinău întreprinderea achizitioneaza materiale din mai multe oraseaURSS-Moscova,Leningrad,Minsc,Kiev,Kirov,Erevan. În anul 1989 volumul de producție a constituit 7 mln. 667 mii perechi de încălțăminte, inclusiv:

Pentru femei – 814,0 mii perechi; Pentru bărbați – 2183 mii perechi; Pentru copii – 4670,0 mii perechi.

La întreprindere sunt utilizate tehnologii avansate ca – injectarea tălpilor sub presiune la agregate de turnat tălpi, fabricate după licența firmei “OTTOGALLI” de Asociația de producere “Toчлитмащ” în numele lui Киpoв din or. Tiraspol.

În bază de condiții reciproc avantajoase în anul 1989 cu întreprinderea din Ungaria “Minoseghi” a fost semnat un contract de prelucrare a pielei de crom (materia primă de la Uzina de piele din Chișinău). Din această piele pe baza tehnologiei ungare secțiile nr. 5 și nr. 4 au început producerea încălțămintei de lux – cizme, semicizme, pantofi, pantofi de vară pentru femei și pantofipentrubărbați. În anii 1990, odată cu trecerea la economia de piață, destrămarea URSS și întreruperea legăturilor economice dintre republici, majorarea nejustificată a prețurilor la materia primă, sistema creditară – bancară creată cu rata dobînzii peste măsură de înaltă au adus întreprinderea la situație critică.

Ca și alte întreprinderi “Zorile” s-a pomenit în stare de falimentare.

Are loc scăderea drastică a volumelor de producție, astfel, în anul 1991 întreprinderea a produs 6993,0 mii perechi de încălțăminte, în anul 1992- 5310,0 mii perechi de încălțăminte, în anul 1993- 2650,0 mii perechi de încălțăminte, iar în anul 1994 au fost produse doar 740,0 mii perechi de încălțăminte. Stocuri de încălțăminte gata și bunuri materiale enorme, staționări de producere permanente. Din cauza lipsei volumului de lucru personalul a rămas fără salariu, iar întreprinderea a devenit incapabilă să-și onoreze obligațiunile fiscale și bancare. Atmosfera social – morala în colectiv devine critică.

Anul 1995, necătînd la faptul, că volumul de producere a scăzut, este pentru întreprindere an de cotitură. Cu venirea noii administrații a fost elaborată strategia de ieșire din criză a întreprinderii. A fost semnat cu Consiliul Creditorilor de stat Acord-Memorandum în baza căruia toate datoriile și penalitățile întreprinderii ( 11890,0 mii lei) față de Buget, Fondul social, credite și rata dobînzii față de Moldindcombanc, Ministerul de Finanțe au fost înghețate și reeșalonate pentru rambursare pînă la 31 decembrie anul 1998. A început procesul de restructurare a întreprinderii în urma căruia a fost efectuată reorganizarea tehnică și tehnologică a producerii pe principiul“cicluînchis”. Activitatea de producere de bază a fost concentrată în corpusul de producere nr. 2, care constă din 5 secții de producere a încălțămintei prin diverse metode de producere – lipire, injectare, lipireșicoasere. În scopul dezagajării mijloacelor financiare și achitarea datoriilor creditoare a întreprinderii au fost întreprinse o serie de măsuri pentru a vinde – bunuri materiale inutile, demodate, mijloace fixe și de producere eliberate și neutilizate în producere, au fost lichidate toate structurile care generau pierderi. Au fost efectuate un șir de măsuri îndreptate la micșorarea cheltuielilor de producere și îmbunătățirea calității producției gata.

A fost creat serviciul de marketing, ca bază a activității comerciale a întreprinderii. În scopul majorării volumelor de vînzări în anul 1995 a fost creată rețeaua proprie de comerț, care consta dintr-un centru comercial în or. Chisinau, str. Caleaiesilor,8 și 15 magazine de firmă în orașele și centrele raionale ale republicii. Prin această rețea anual este comercializată circa 40 % de încălțăminte.Tot în această perioadă, întreprinderea a fost înregistrată ca societate pe acțiuni. La momentul înregistrării capitalul statutar a constituit 19767645 lei și a fost împărțit în 2196405 acțiuni. Din numărul total de acțiuni – 60,3 % aparțin statului, 20,0 aparțin lucrătorilor întreprinderii, 19,7 % – fondurilor de investiții. În perioada trecută structura capitalului statutar n-a suferit schimbări esențiale.În luna octombrie anul 1995 întreprinderea a semnat contract de colaborare la conditii LOHN cu firma italiană “Loncar Due” IRL și deja în luna decembrie a fost efectuat primul export de încălțăminte în Italia.Prima perioada de activitate cu firma “Loncar” volumele de producție erau destul de modeste pînă la 60,0 mii perechi de încălțăminte pe an. În prezent volumul de producere anual constituie 200,0 mii perechi de încălțăminte. Fiecare an în producere sunt lansate peste 75 modele de pantofi, ghete, mocasine pentru bărbați. Lucrînd cu această firmă în producere au fost implementate diverse tehnologii de producere a încălțămintei ca:

– formarea fețelor pe calapod prin metoda de încleiere a tălpii fără tragere;

– formarea fețelor pe calapod prin metoda de încleiere a tălpii prin tragere cu coaserea și fără coaserea tălpii.

În anul 1996 a fost aprobată noua marcă comercială, care simbolizează tradiție, contemporanietate, devotament și perfecție.Orientarea la export a devenit baza politicii de comerț a SA “Zorile”. Astfel în anul 1998 a fost semnat încă un contract de colaborare în Lohn de producere a încălțămintei pentru bărbați ( obișnuită) cu firma italiană “Garsport” IRL. In anul 2003 contractul a fost reziliat.Începînd cu anul 1997 se observă o creștere a volumelor de producere, au fost îmbunătățiți indicii de performanță, s-a înregistrat o creștere esențială a productivității muncii și salariului mediu anual.În anul 1997 la întreprindere este implementată sistema unică informațională, care permite primirea operativă a informației pe toate direcțiile de activitate.Pe parcurs sistema informațională a suferit modificări, a fost perfecționată și în prezent în sistemă sunt incluse circa 30 de calculatoare.Tot în anul 1997 pentru instituțiile de forță (MAI, MA, Trupele de grăniceri) a fost elaborat și implementat în producere un nou sortiment de încălțăminte – pantofi, ghete, cizme militare. Au fost elaborate noi colecții de încălțăminte pentru femei, bărbați și copii, care se bucurau de o popularitate deosebită la cumpărători. Din an în an întreprinderea își îmbunătățește indicii de performanța, achita atît datoriile istorice cît și plățile curente.Însă, în anul 2001 puterea de cumpărare a populației scade, piața este inundată cu încălțăminte din Turcia, Polonia China, astfel întreprinderea vinde marfă doar de 19,8 mln. Lei. Cifra de afaceri comparativ cu anul precedent nu scade, dar nivelul atins nu permite dezvoltarea producerii. Cu atît mai mult că tot în această perioadă întreprinderea rambursează circa 7,4 mln.lei datorii istorice – credite. Pe parcursul întregului an întreprinderea duce lipsă de mijloace financiare pentru completarea fondului de rulment, în așa mod situația economico-financiară a întreprinderii se agravează din nou.Cu semnarea contractului de colaborare în luna noiembrie 2001 a contractului de colaborare cu firma “Rieker Schuh” SA, Elveția începe creșterea considerabilă a volumelor de producție și situația financiară a întreprinderii se stabilizează. În anul 2002 întreprinderea produce 672,0 mii perechi de încălțăminte, în anul 2003 sunt produse și comercializate 1,1 mln. perechi de încălțăminte.

Volumele de producere pentru firma “Rieker” au atins în anul 2002 cifra de 430,0 mii perechi de încăltăminte, în anul 2003- 840,0 mii perechi încălțăminte. În anul 2004 au fost produse și exportate în Germania 1346,8 mii perechi de încălțăminte. Pe parcursul anului au fost lansate și produse peste 150 de modele de încălțăminte pentru bărbați și femei. În producere a fost lansată tehnologia de producere a încălțămintei prin metoda formarii fetei pe calapod ( metoda de întărire a fetei de calapod prin lipire sau ștrobel) .În anul 2002 pentru prima dată din momentul acționării întreprinderii acționarii primesc dividende.În anul 2004 au fost produse și comercializate 1,6 mln. perechi de încălțăminte. Volumul exportului a constituit 93% din volumul total de vînzări. În rezultatul activității economice în anul 2004 comparativ cu anul 2003 beneficiu a crescut de 1,1 ori, productivitatea – 1,4, salariul mediu – 1,3 ori.După o perioadă destul de îndelungată întreprinderea a participat la expoziția din Moscova, unde au fost expuse colecțiile încălțăminte de iarnă pentru bărbați, dame și copii.Corespunzător odată cu creșterea volumelor de producție cresc și defalcările. În anul 2004 în Buget au fost transferate 7278,0 mii lei, în Fondul Social – 3772,0 mii lei. În fondul de asigurare medicală au fost transferate 965,0 mii lei. În fondul de pensii – 430,3 mii lei.În privința asigurării întreprinderii cu materialele de bază și auxiliare, ultimul timp SA “Zorile” colaborează cu firme străine cunoscute din Italia, România, Polonia, de asemenea cu Rusia de unde sunt achiziționate chirză, furnitură, materiale pentru ștaif și bombeu. Din Ucraina sunt importate iufti, poliuretan, calapoade.Întreprinderea dispune de secție mecanică, electrică și aburi comprimați, secție de transport, secție de calapoade, depozite de producție gata și materiale.La întreprindere activează laboratorul de testări fizico-mecanice acreditat de Departamentul Moldova –Standard. Laboratorul asigură funcționarea sistemei de calitate la întreprindere și acordă servicii prestate altor organizații.Politica de investiții a întreprinderii este îndreptată la reutilarea și modernizarea tehnică, creîndu-se astfel condiții de implementare a tehnologiilor performante, crearea condițiilor de muncă și activității ritmice de producere.Pentru a micșora cheltuielile de căldura și energia electrică, a utiliza eficient resursele financiare, de către specialiștii întreprinderii în anul 2002 a fost elaborat și în anul 2003 a fost implementat proiectul investițional de producere a energiei electrice și căldurii în regim autonom.

Deasemenea, în anul 2003 a fost efectuată reparația capitală a sistemei de încălzire a întreprinderii.

Anual la reutilarea tehnică și procurarea pieselor de rezervă circa 1,0- 1,5 mln. lei. Începînd cu anul 2002 la întreprindere este efectuat un volum mare de lucru ce ține de îmbunătățirea condițiilor de muncă – schimbarea geamurilor, reparația încăperilor sanitare, reparația acoperișului, pregătirea a noi suprafețe de producere.Credincioasă tradițiilor sale, în prezent SA “Zorile” continuă să se specializeze în producerea încălțămintei pentru bărbați, femei, copii pentru toate vîrstele și toate anotimpurile. Practic nici una din întreprinderile Moldovei, utilizînd diverse tehnologii nu produce toata gama sortimentală. În această privință “Zorile” ocupa poziția delider. Din succesele de ultimă perioadă a SA “Zorile” putem menționa următoarele: Premiul de stat în domeniul calității, productivități și competitivității în domeniul calității pe anul 2000.Pentru rezultatele obținute în anul 2003 întreprinderea a fost recunoscută “Cel mai bun contribuabil al anului 2003, i s-a decernat Premiul de gradul 1 in domeniul calității, productivității și competitivității.În anul 2004 întreprinderea a confirmat titlul de “Cel mai bun contribuabil al anului”

Premiul de stat de gradul 1 în domeniul calității, productivității și competitivității”. Pentru prima dată marca “Zorile” devine “Cea mai bună marca comercială a anului”.Pentru rezultatele obținute In anul 2005 întreprinderii I s-a decernat Premiul Mare “Mercuriul de Aur” al concursului “Marca comerciala a anului 2005”, Diploma de laureat de gradul II pentru Realizări în domeniul Calității, Productivității si Competitivității”.

In anul 2006 întreprinderii i-a fost decernat titlul “Cel mai bun contribuabil al evului”. Marca comerciala “Zorile” a fost recunoscuta din nou “Cea mai notorie marca anului”, nominație “Export”

Printre succesele firmei pot fi menționate: diversitatea gamei sortimentale, fabricarea încălțămintei în colaborare cu partenerii italieni și germani la condiții "Lohn", penetrarea continuă a piețelor de desfacere internă și externă.Încălțămintea “Zorile” participă active la expoziții și tîrguri internaționale, unde obține aprecieri înalte.“Zorile” SA este în căutarea partenerilor de afaceri și este gata pentru o colaborare reciproc avantajoasă.

Deja de foarte mult timp, compania „Zorile” nu este doar un nume, dar, de asemenea, un set de valori, un anumit mod de viață.

 Compania „Zorile” este cel mai mare producător de încălțăminte din piele din Moldova  și pretinde la titlul de primul brand național de pantof. Anual fabrica prezintă spre atenția cumpărătorilor două colecții de încălțăminte: primăvară-vară și toamnă-iarnă.  

 Încălțămintea de marcă „Zorile” este produsă în Moldova din cea mai bună materie primă, pe care compania o selectează cu atenție în totă lumea, de la Italia pînă la Brazilia. Marea majoritate a furnizorilor au certificate de calitate pentru produsele lor, care oferă siguranță că materialele din care este cusută încălțămintea „Zorile” corespund celor mai înalte standarde de calitate europene.

2.2 Prezentarea situației financiare actuale a întreprinderii si aprecierea atractivității investiționale.

Una din etapele analizei activității financiar- productive a întreprinderii este analiza stării financiare. Situația financiară a întreprinderii se caracterizează prin prezența mijloacelor bănești necesare pentru achitările aferente facturilor comerciale.

Analiza situației financiare se începe cu determinarea și cercetarea patrimoniului întreprinderii. Analiza structurii patrimoniului are ca obiectiv dinamica și raporturile dintre diferite elemente patrimoniale și a schimbărilor intervenite.

În activitatea de evaluare a unei firme, cunoașterea evoluției patrimoniului net prezintă o importanță în alegerea metodelor de evaluare, precum și în ceea ce privește determinarea unor elemente necesare aplicării diferitor metode de evaluare.

Pe baza analizei datelor privind situația și dinamica activelor și datoriilor se fac aprecieri asupra patrimoniului net, prezentîndu-se semnificația economică a elementelor care au determinat modificarea acestuia.

În continuare autorul vom analiza succind componența și structura patrimoniului la S.A. „Zorile”.

Figura 2.1.1. Patrimoniul de bază al activității SA„Zorile” , anul 2012,mii lei

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor din rapoarte financiare al SA” Zorile”

Analizînd structura patrimoniului ne permite să observăm că prevalează ponderea activelor pe termen lung în total activ dar nu cu o diferență majoră. O examinare mai detaliată aimobilizărilor oferă posibilitatea de a observa că procentajul cel mai mare de 70,37 % în componența lor le revine activelor materiale pe termen lung. Iar în cadrul activelor curente ponderea cea mai mare o ocupă stocurile de mărfuri și materiale cu circa 19,04 %.

Examinînd structura patrimoniului întreprinderii observăm că pe tot parcursul perioadei analizate, activele pe termen lung prevalează activele curente și putem constata că activele pe termen lung au alcătuit 68,16 % în anul 2010 ; 71,88 în 2011 și 73,65 în 2012. Asfel, au înregistrat o scădere de 10,49 % în anul 2011 față de anul 2010 și s-a majorat în anul 2012 cu 3,73 %, asfel încît la finele perioadei analizate acestea alcătuiau73,65 % din totalul activelor. Din această grupă de active ponderea cea mai important o deține activele materiale pe termen lung cu 67,5 % în anul 2010 și 69,95 % în anul 2011 din patrimonial întreprinderii, înregistrînd o creștere de 2,36 % în perioada 2011-2012 . Deci rezultatele analizei efectuate ne permit să concluzionăm că la S.A. „ZORILE” activele pe termen lung depășesc activele curente, fapt ce nu este benefic pentru activitatea desfășurată de către întreprindere, depășind cu mult proporția recomandată de active pe termen lung-40% și active curente-60%. Însă putem menționa că întreprinderea dată gestionează eficient stocurile de mărfuri și material aceasta deținînd o cotă rezonabilă.

Calculul patrimoniului net

Patrimoniul net reprezintă partea activului finanțată din surse proprii. Cu cît valoarea acestui indicator este mai mare, cu atît este mai înaltă stabilitatea financiară a întreprinderii.

Patrimonial net se determină cu ajutorul relațiilor:

Patrimoniul net = Total Activ – Total Datorii;

sau

Patrimoniul net = Suma surselor de finanțare a acestuia.

În continuare se va prezenta un tabel care va permite efectuarea unei concluzii privitor la patrimoniul net “Zorile” S.A:

Tabelul 2.1.1 Analiza patrimoniului net,lei

Sursa: elaborat de autor în baza Raportului financiar al “Zorile” S.A.

Conform datelor din tabelul 2.1.1, în perioada analizată se observă o descreștere a patrimoniului net constituind o abatere considerabilă din anul 2012 față de 2010 de 16432608 lei.

În general, avînd în vedere întreaga perioadă analizată, se observă o situație favorabilă pentru întreprindere.

Această situație reflectă de fapt putința de atingere a obiectivului major al firmei și anume maximizarea valorii patrimoniale a acesteia.

Analiza structurii financiare in baza ratelor financiare.

Analiza structurii surselor de finantare a activelor se efectueaza in scopul aprecierii stabilitatii financiare a intreprinderii, gradul de independenta a acesteia de sursele imprumutate.

Analiza surselor de formare a activelor intreprinderii porneste de la aprecierea generala a structurii pasivelor. In acest scop se calculeaza si se interpreteaza un sir de indicatori, care in literatura de specialitatea se numesc coeficienti ai structurii capitalului, independentei financiare, de acoperire, de solvabilitate, de indatorare sau coeficienti de plata.

Acesti coeficienti reprezinta o totalitate de rate reciproc interschimbabile, unul din cei mai frecventi folositi coeficienti ai structurii surselor de finantare este coeficientul de autonomie. Anume acest indicator se aplica, de obicei, in sistemul bancar al Republicii in procesul aprecierii credibilitatii clientului.

Coeficientul in cauza reflecta, pe de o parte, cota capitalului propriu in suma totala a surselor de finantare, iar pe de alta parte ponderea patrimoniului format pe seama mijloacelor proprii in suma totala a activelor intreprinderii.

Coeficientul de atragere a surselor imprumutate de concentrare a datoriilor caracterizeaza structura surselor de finantare din punct de vedere al cotei surselor imprumutate. Acest coeficient dimensioneaza nivelul de indatorare a intreprinderii, si in mod normal oscileaza in limitele 0-0,5.

Coeficientul corelatiei dintre sursele imprumutate si proprii reflecta suma mijloacelor atrase revenita la un leu capital propriu. Cu cit marimea acestui coeficient este mai mare, cu atit este mai riscanta situatia financiara a intreprinderii.

Tabelul2.1.2 Analiza coeficienților structurii surselor de finanțare a activelor

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare al SA”Zorile ,,

Datele tabelulul 2.1.2 atesta nivelul nu prea inalt al independentei financiare a SA „Zorile” de sursele imprumutate. Aceasta concluzie rezulta din faptul ca in structura pasivelor prevaleaza sursele proprii de finantare. Coeficientul de atragere a surselor imprumutate a avut tendinte de crestere ating un nivel optim de aproximativ 0,12 in anul 2012, acest coeficient caracterizeaza structura financiara din punct de vedere a surselor imprumutate si putem concluziona ca la intreprinderea analizata ponderea acestora a crescut usor .

Coeficientul corelatiei intre sursele imprumutate si proprii reflecta suma mijloacelor atrase revenita la un leu capital propriu in perioada analizata aceste coeficient are tendinta de majorare ajungind la nivel de 0,14 in anul 2012 se apreciaza pozitiv cresterea acestuia, insa conform normelor ar trebui sa aiba un nivel de pina la 1. Deoarece raportul dintre total pasiv si capitalul propriu pe parcursul perioadei analizate este mai mare ca 100% in 2012 atingind nivelul de 810 %, activele intreprinderii se finanteaza pe seama surselor proprii, dar deoarece este peste limita de 200% in anul 2012 reflecta situatia dificila a intreprinderii. Din datele tabelului 4 putem afirma ca in dinamica se observa o tendinta de nivel inalt al independentei financiare a intreprinderii fata de sursele imprumutate, si respectiv tendinta sa prevaleaza sursele proprii de finantare a activitatii economice.

Structura financiara este un element care diferentiaza agentii economici din punct de vedere al performantelor. Alegerea unei structuri financiare inadecvate poate genera costuri foarte mari, ceea ce creeaza premisele aparitiei riscului financiar sau chiar de faliment.

Este cert, ca stabilirea structurii financiare este de fapt una din cele mai importante decizii financiare ce trebuie luata in concordanta cu specificul activitatii desfasurate de intreprindere. Astfel, in timp ce finantarea cu capitaluri permanente este mai putin costisitoare, finantarea pe termen asigura o mai mare flexibilitate si adaptare a volumului activitatii la necesitatile fiecarei perioade. Desi criteriul rentabilitatii este primordial, la stabilirea structurii financiare a unei intreprinderi sunt luati in calcul si alti factori, cum ar fi presiunea actionarilor, a bancilor, politica economica a statului, conjunctura economico-financiara in general

Aprecierea stabilitatii surselor de finantare este o etapa importanta in analiza datoriilor intreprinderii deoarece de acestea depinde activitate intreprinderii si gestiunea ei, in acest scop se aplica rata stabilitatii financiare, daca din componenta surselor de finantare vom exclude datoriile pe termen scurt, iar atentia se va concentra asupra structurii capitalului permanent, atunci vom obtine coeficienti de indatorare pe termen lung identici dupa natura lor economica si care servesc pentru evaluarea riscului de creditare, in tabelul de mai jos vom analiza stabilitatea si gradul de indatorare pe termen lung.

Analiza cheltuielilor

În condițiile economiei de piață obținerea veniturilor maxime cu consumuri și cheltuieli minime este scopul de bază al fiecărui agent economic.

Cerințele pieței sunt destul de dure,ceea ce necesită respectarea unei concordanțe întemeiate cu prețurile la produsele finite și eforturile depuse în activitățile desfășurate.În așa fel trebuiee este necesară argumentarea judicioasă a structurii tuturor consumurilor și cheltuielilor pe care pe care le suportă întreprinderea în parte pentru obținerea unor venituri accesibile.

Tabelul 2.1.3.

Analiza cheltuielilor operaționale

Sursa: Elaborat de autor în baza Rapoartelor financiare al SA”Zorile ,,

În baza datelor din tabel putem constata că la întreprinderea S.A.Zorile sa înregistrat o tendință de creștere a cheltuielilor totale comparativ cu anul precedent de la 21604551 la 28182890 lei sau cu 6578339 lei(28182890 – 21604551).

Această abatere a fost influențată de majorarea cheltuielilor activității operaționale cu 3432231 lei și celor din activitatea neoperațională(cheltuieli financiare) cu 3205617 lei.Totodată ponderea cheltuielilor operaționale în totalul cheltuielilor în anul de gestiune a scăzut cu 9.7% față de anul precedent,însă în sumă absolută au o creștere de 3432231 lei.La rîndul său cheltuielile generale și administrative au o tendință de scădere absolută în valoare de 15953 lei față de anul trecut și scăderi în pondere de 6.01%.

Tabelul 2.1.5.Evoluția în dinamică și structura veniturilor pe tipuri de activități

Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar al SA” ZORILE”

Indicatorii rentabilității:

Rentabilitatea vînzărilor, % (Rv) reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă să obțină profit din activitatea de desfacere sau profitabilitatea acesteia.

Mărimea acestui indicator se calculează conform formulei:

Rv=PB/VV*100

Rentabilitatea economică, % (Rec) reflectă eficiența utilizării mijloacelor materiale și financiare a întreprinderii, prevăzute în vederea desfășurîrii activității sale.

=PPGI/A*100

În continuare se va prezenta un tabel care va permite efectuarea unor concluzii în ceea ce privește indicatorii rentabilității:

Tabelul 2.1.6 Analiza rentabilității

Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar al SA” ZORILE”

În condiții normale de activitate,mărimea rentabilității vînzărilor trebuie să fie nu mai mică de 20%. Din datele din tabel putem conluziona că întreprinderea este capabilă să obțină un profit înalt din activitatea de desfacere, deoarece mărimea rentabilității vînzărilor în ultimii ani de activitate se include în limita admisibilă a acestui indicator. Numai în anul 2010 valoarea acestui indicator se află sub limita dorită. Pentru ca activitatea de producție să activeze normal în condițiile dure de piață, rentabilitatea economică trebuie să atingă un nivel de cel puțin 20%-25%. În cadrul întreprinderii analizate acest indicator se afla sub limita cerută în toți anii analizați, asta este un rezultat negativ, ceea ce înseamnă că activele antrenate în activitatea firmei nu sunt eficient utilizate.

În continuare voi analiza într-o dinamică evoluția indicatorilor rentabilității:

Figura 2.1.2. Analiza indicatorilor rentabilității în anul 2012,lei

Sursa : Elaborat de autor în baza Raportului financiar al “Zorile” S.A.

Tabelul 2.1.7 Aprecierea structurii datoriilor întreprinderii,lei

Sursa: Elaborat de autor în baza Raportului financiar al SA” ZORILE”

Inexistența datoriilor pe termen lung în anul 2010 și diminuarea acestora în perioada 2009-2011 cu 18092427 lei se apreciază pozitiv pentru activitatea S.A. „ZORILE”, deoarece aceasta își poate finanța majoritatea activelor din sursele proprii, apelînd mai puțin la sursele atrase. Situația dată se datorează reducerii datoriilor totale de la 12,17 % în anul 2011, pînă la 3,93 % în anul 2012, sau cu 8,24 % mai puțin, astfel putem menționa că există un echilibru între sursele proprii și cele atrase.

Mijloacele bănești reprezintă activele cele mai lichide ale întreprinderii, care pot fi păstrate în numerar sau în contul de decontare.

Pentru păstrarea numerarului, precum și pentru efectuarea decontărilor la întreprindere este destinată casieria și toată contabilitatea disponibilităților bănești din casieria întreprinderii este organizată în conformitate cu “Regulile privind ținerea operațiilor de casă în economia națională a Republicii Moldova”, aprobate prin Hotărîrea Guvernului R.M. nr. 764 din 25.11.1992.

Toate operațiile de casă sunt ținute de către casier, persoana de răspundere materială pentru păstrarea și folosirea mijloacelor bănești. În casierie mijloacele bănești pot fi primate din contul de decontare, sub formă de venit în urma achitărilor cumpărătorilor, încasări din chirii și alte venituri.

Numerarul din contul de decontare este primit în baza unui cec bănesc și la intrările de mijloace bănești se perfectează “dispoziția de încasare”. Operațiunile de eliberare a numerarului din casierie se efectuiază în baza documentului “dispoziție de plată”.

La sfîrșitul zilei de muncă datele documentelor de încasare și de plată sun introduce de către casier în Registrul de casă, care se completează în 2 exemplare: un exemplar rămîne în registru de casă, iar al 2-lea servește în calitate de raport al casierului. Evidența operațiilor privind existent și mișcarea mijloacelor bănești din casieria întreprinderii se tine în contul 241 “Casa”.

La S. A. “Zorile” se face inventarierea mijloacelor bănești din casierie în termenele stabilite de conducătorul întreprinderii, dar nu mai rar de o dată pe trimestru.

Pentru păstrarea temporară a mijloacelor bănești libere, efectuarea plăților și încasărilor, întreprinderea S. A. “Zorile” are deschis contul de decontare la Victoriabank. Întreprinderea utilizează următoarele forme de decontare: dispoziția de plată, dispoziția de plată trezorerială, cecul.

Figura 2.1.3. Structura încasărilor și plăților bănești în anul 2012,lei

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor din rapoartele financiare al SA” Zorile”

În baza calculelor efectiuate în tabel se observă o situație nefavorabilă cauzată de fluxul net total care a înregistrat valori negative pe tot parcursul perioadei analizate. Aceste valori negative au fost influența de fluxul net din activitatea operațională și de fluxul net din activitatea financiară. Cu toate că încasările din vînzări au crescut în anul 2011 față de anul 2010 cu 34410560 lei, fluxul net din activitatea operațională a scăzut cu 12661332 lei. Situația dată se datorează creșterii plăților bănești furnizorilor și plăților bănești salariaților și contribuțiilor pentru asigurările sociale cu 40319814 și respectiv cu 5132797 lei. Cifra pozitivă de 15445409 a fluxului net din activitatea operațională în anul de gestiune, este rezultatul creșterii încsărilor din vînzări cu 15678730 lei față de anul predent precum și scăderea plăților băneștii furnizorilor și plata impozitului pe venit care scad cu 35861257 lei și cu 134189 lei.

Fluxul net din activitatea financiară negativ din anul 2010 este cauza lipsei încasărilor și a existenței plăților devidentelor în sumă de 38616 lei. În anul 2011 sub influența pozitivă a încasărilor bănești sub formă de credite și împrumuturi, aceata înregistrează o creștere de 18364291 lei. Iar în anul 2012 fluxul net din activitatea financiară scade din cauza că plățile bănești privind creditele și împrumuturile depășesc încasările sub formă de credite și împrumut.

Influența pozitivă a fluxului net din activitatea financiară, se dotorează faptului că încasările prevalează plățile și respectiv acestea au dus la sporirea fluxului net total cu 12837 în anul 2010; 135674 lei în 2011 și cu 192997 în anul 2012. Putem concluziona că S.A. „ZORILE” trebuie să elaboreze o polotică financiară coerentă pentru a duce la un echilibru între încasări și plăți.

În figura 2.1.4. observăm totalitatea intrărilor mijloacelor fixe în cadrul întreprinderii. Observăm ca întreprinderea pune un deosebit accent pe procurarea mașinilor, utilajelor, instalațiilor de transmisie (rețele electrice, transmisii, conducte cu toate dispozitivele intermediare pentru transformarea energiei și transmisia substanțelor lichide sau gazoase (abur, apă, aer comprimat etc.) ceia ce pune baza activității de bază a întreprinderii.

Figura 2.1.4. Structura investiților în mijloace fixe efectuate la începutul anului 2012,lei

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor din rapoarte financiare al SA ,,Zorile,,

Putem evocata și ponderea investițiilor în clădiri ce deține 35%, a cărui procentaj și chiar creștere pe parcurs nu are contribuții majore la creșterea economiei reale a întreprinderii, fiind un factor în plus de alimentare a consumului.

Evoluția în dinamică a volumului și structurii investițiilor în capital fix cu destinație de producție

Sursa: Elaborat de autor în baza datelor din rapoarte financiare al SA ,,Zorile,,

Analiza lichiditatii

Analiza lichidității bilanțului contabil are o importanță mare în aprecierea situației financiare a firmei. Calcularea și interpretarea coieficienților lichidității sun incluse în mod obligatoriu practic în toate materialele analitice.

În cadrul echilibrului financiar capacitatea de plată, lichiditatea, solvabilitatea caracterizează una din cele mai importante condiții de existență a întreprinderii- posibilitatea de a-și achita datoriile de plată la scadență. Capacitatea de plată se referă la capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile de plată; lichiditatea bilanțului contabil reflectă capacitatea întreprinderii de a-și achita datoriile pe termen scurt; lichiditatea activelor reflecta proprietatea acestora de a se transforma în mijloace bănești; solvabilitatea se referă la capacitatea firmei de a face față datoriilor pe o perioadă mai lungă.Pentru analiza lichidității bilanțului se calculează coieficienții lichidității. Clasarea activelor în funcție de capacitatea acestora de a se transforma în mijloace bănești și gruparea surselor de finațare în dependență de necesitatea achitării la termenele scadente permite calcularea coieficiențilordelichiditate.

Tabelul 2.1.8

Calculul coeficienților lichidității.

Sursa : Elaborat de autor în baza Raportului financiar al “Zorile” S.A.

Din datele prezentate în tabelul 3.9 rezultă că la “Zorile” S. A., în general, aproape nici un indicator din cei calculate nu atinge mărimea optima. Acest fenomen negative se explică prin raptul că ritmul creșterii datoriilor pe termen scurt depășește considerabil ritmul creșterii activelor curente.

Analizînd datele din tabelul 3.9 am observat o descreștere a nivelului lichidității absolute în decursul perioadei 2010-2012, de la 2.82 pînă la 0,63.. Aceaste valori nu se încadrează în limitele nivelului optim. Nivelul coeficientului lichidității absolute arată că acest coeficient nu corespunde cerințelor atît la începutul perioadei (2.82) cît și la sfîrșitul perioadei(0,63), demonstrînd evoluția negativă în urma creșterii sumei mijloacelor bănești disponibile în condițiile creșterii datoriilor pe termen scurt.

Lichiditatea intermediară în anul 2012 a scăzut comparativ cu anul 2011 cu 1.56 și comparativ cu anul 2010 cu 1.63, și se încadrează în nivelul optim. Această descreștere a fost cauzată datorită micșorării sumei mijloacelor bănești și a creanțelor în condițiile majorării datoriilor pe termen scurt. Valoarea indicatorului lichidității intermediare arată că, mobilizînd mijloacele bănești și creanțele, întreprinderea este capabilă să achite repectiv 383% în 2010,376% în 2011 și 220% în 2012 din datoriile sale pe termen scurt.

Nivelul coeficientului lichidității totale, care în anul 2010 constituia 7.56, s-a majorat în anul 2012 față de anul 2011 cu 4.15, iar față de 2010 cu 0.42. Toate valorile lichidității totale în perioada anilor analizați depășesc considerabil limitele ce corespund normei. Acest fenomen este negativ pentru întreprindere.

Valorile coieficientului de achitare arată dacă firma e capabilă sa-și achite datoriile sale curente numai mobilizînd toate activele curente, inclusiv cele materiale. La S.A. “Zorile” pe parcursul celor 4 ani de referință coieficientul dat se află mai sus de limita mărimii optime a acesteia.

În continuare se va analiza într-o diagramă evoluția ratelor lichidității pe parcursul celor 3 ani analizați:

Figura 2.1.5. Analiza ratelor lichidității

Sursa : Elaborat de autor în baza Raportului financiar al “Zorile” S.A.

Analizînd diagrama 1, se observă că în anul 2010 și 2012 rata lichidității toatele și rata lichidității intermediare se menține aproximativ la același nivelși numai rata lichidității absolute a descrescut. În anul 2011 a fost atins cel mai mare nivel al ratei lichidității totale. În anul 2012 rata lichidității intermediare are tendință de descreștere.

Tabelul 2.1.9

Evoluția indicatorilor de solvabilitate

Sursa : Elaborat de autor în baza Raportului financiar al “Zorile” S.A.

Din calculele efectuate în tabelul de mai sus se observă că la întreprindere, solvabilitatea patrimonială scade în anul 2011 cu 0,1 față de anul 20010 cînd aceasta constituia 0,97; iar în anul 2012 indicatorul înregistrează o tendință de creștere constituind 0, 96 sau cu 0,09 mai mult decît în anul 2011. Deci, din analiza sovabilității patrimoniale putem constata că pe întreaga perioadă aceasta este peste limita minimă de 0,3. Situația dată se datorează faptului că capitalul propriu deține o pondere semnificativă în total pasive.

Rata solvabilității generale arată de cîte ori sursele proprii acoperă datoriile pe termen lung și scurt. Situația favorabilă în aprecierea acestei rate trebuie să nu fie mai mica de 2,0. În cazul de față, deși indicatorul scade considerabil în anul 2011, depășește cu mult plafonul stabilit. Nivelul înalt al solvabilității generale în anul 2010 și în anul 2012 se datorează lipsei datoriilor pe termen lung, și respectiv capitalul propriu predomină sursele atrase, ceea ce se apreciază pozitiv, deoarece întreprinderea finanțează majoritatea activelor din sursele proprii.

Rata autonomiei financiare are un caracter de descreștere de la 34,44 în anul 2009 la7,09 în 2011 sau mai puțin cu 27,35; însă în anul de gestiune se majorează cu 17,33 față de anul predent constituind 24,42. Acest nivel este apreciat pozitiv deoarece depășește cu mult nivelul de siguranță care este 0,5. Situația respectivă demonstrează că S.A. „ZORILE” nu are nevoie de surse suplimentare sub formă de datorii comerciale, bancare sau alte tipuri

Capitolul Ш. Impactul investițiilor straine în economia Republicii Moldova

3.1 Evoluția investițiilor străine directe în economia Republicii Moldova

Investițiile, în modul cel mai direct, sînt tratate drept reper și promotor al dezvoltării economice contemporane. Pornind de la situația economică a Republicii Moldova care este un imperativ al timpului și care necesită o intervenție urgentă în vederea reglementării calității vieții populației. Studiind economia sesizăm o legitate: atît timp cît potențialii investori nu utilizează resursele bănești, aceste resurse nu se multiplică, ci din contra se diminuează pe cheltuieli curente necesitate de întreținere. Investițiile sunt unica cale spre dezvoltare. A investi în industria ușoară, în industria alimentației, în agricultură, în acordare de servicii, a crea depozite bancare cu un procent al profitului anual care aduce venit este o cale de a pune în mișcare nu doar resursele bănești, dar și resursele umane care astfel devin încadrate în muncă și în producere de bunuri. O dată provocată avalanșa de investiții la nivel intern, aceasta crează o avalanșă de investiții internaționale deoarece sporește credibilitatea în succesul investițiilor în Republica . De fapt, și fără de a avea studii economice se cunoaște faptul cum capitalul străin conduce la dezvoltarea economiei naționale. În prezent investorii străini riscă în adevăratul sens al cuvîntului făcînd o încercare de antreprenoriat în Republica . Deși ei beneficiază de resurse umane – forță de muncă ieftină, posibilitatea rezistenței la alte riscuri politice, financiare și de altă natură, pe care le întîlnește actualmente o întreprindere, este foarte mică în această „perioadă de tranziție” care s-a cam întins, iar termenul cu care este definită perioada dată devine destul de enervant, îi sperie pe majoritatea investorilor de talie înaltă, astfel reducînd posibilitatea Republicii Moldova de a beneficia de resurse considerabile.

Pentru Republica , cât și pentru celelalte țări în tranziție, investițiile străine (în special investițiile străine directe, ISD) au devenit primordiale privind creșterea și dezvoltarea lor economică. Investitiile contribuie direct la completarea necesarului de resurse interne și la dezvoltarea factorilor competitivi de producție. Însă, pentru a beneficia de aceste investiții, este necesar de a crea un climat investițional favorabil, care implică stabilitate economică, stabilitatea legislației, politică fiscală adecvată, ajustarea capitalului uman, infrastructura de afaceri dezvoltată. Desfășurarea unei politici raționale de stimulare a activității investiționale depinde nemijlocit de activitatea statului.

Unii investitori străini, existenți deja pe piața RM, și-au prezentat în rapoarte succinte activitatea lor aici, prezentînd potențialul pieței în care au investit și unele planuri de viitor.În acelaș context, aceștia și-au motivat decizia investitională datorată amplasării geografice a Moldovei între piața UE si CSI, ceea ce prezintă un avantaj enorm, creșterea PIB-ului, forța de munca ieftină, facilitățile fiscale pentru investitori, prezența pe piața bancară a Moldovei a unor jucatori internationali, accesul la materia prima.

În perioada de tranziție la ecnomia de piață pe care o traversează Republica Moldova, investițiile joacă un rol destul de important în ceea ce privește redresarea economiei, deblocarea producerii de mărfuri, revitalizarea exporturilor, crearea locurilor noi de muncă ș.a. O economie slab dezvoltată necesită, în perioada de tranziție, alocări financiare externe. Statul, care încearcă să depășească criza economică și mediul economico-social destul de dificil, depune eforturi de implementare a reformei de structur, să diversifice infrastructura de piată a Republicii Moldova. În Republica Moldova există o atitudine contradictorie referitor la investitiile straine. Pe de o parte, investițiile străine sunt privite ca un pericol pentru siguranța economică a țării, pericol care rezultă din deschiderea economiei moldave cu o competitivitate joasă, concurența neloială din partea producătorilor străini etc., care se pot solda cu acapararea pieței interne de către producătorii din străinătate. Pe de altă parte, este o tendință spre "dereglementarea" economiei, asigurarea intrării libere pe piața Republicii Moldova, crearea unui sistem de facilități pentru activitatea capitalului străin. Ambele opinii au dreptul la existență si argumente obiective, unul dintre care este dependența directă dintre creșterea economică și investiții.

Investițiile străine directe sunt un factor considerabil în asigurarea creșterii economice atât în ansamblu, cât și pentru fiecare țară aparte.Investițiile străine directe influențează creșterea economică atât prin contribuția lor la formarea volumelor și îmbunătățirea calității lor, cât și prin alți factori, cum ar fi transferul de tehnologii moderne, dezvoltarea și perfecționarea resurselor umane, implementarea noilor forme manageriale și organizatorice, extinderea piețelor de schimb și internaționalizarea producției.

Pentru Republica Moldova, Investițiile străine ,reprezintă una din sursele ce asigură o creștere durabilă a economiei naționale. Influența acestora asupra economiei naționale este dublă. Pe de o parte este vorba de credite, împrumuturi și investiții prin intermediul cărora capitalul străin poate completa resursele financiare naționale în aplicarea programului de macro-stabilizare, iar pe de altă parte capitalul străin joacă un rol fundamental în restructurarea și modernizarea economiei naționale.

Un rol deosebit în acest sens le revine investițiilor străine directe, ce reprezintă un catalizator al dezvoltării economice pentru toate țările din Europa Centrală și de Est, și permit a realiza proiecte majore și însemnate, a atrage tehnologii avansate (spre exemplu la crearea unor produceri noi), la fel noi practici ale administrării corporative.

Figura 3.1.2.Ponderea soldului investițiilor străine pe genuri de activitate în perioada anului 2012

Repartiția investițiilor străine în baza criteriului genurilor de activitate arată că în valoarea totală a soldului, după toate categoriile de investiții, în ceea ce privește sectorul de activitate (figura 3.1.2.), investitorii străini preferă să investească în sectoarele cu ritm rapid de recuperare. Cele mai mari investiții străine sunt îndreptate spre, industria prelucrătoare (de fabricație), sectorul de intermedieri financiari, comerț cu ridicata.

Investițiile străine directe sînt privite ca o mișcare a capitalurilor ale căror zonă de deplasare nu se oprește la granițele naționale, devenind o activitate internațională.

Începînd cu anul 2010, datorită înviorării economiei mondiale și stabilizării economice a principalelor țări-investitori în Republica Moldova, se remarcă sporirea interesului investitorilor străini, vis-a-vis de posibilitățile oferite de economia națională, fluxul investițiilor străine demonstrând o sporire considerabilă. Potrivit rezultatelor pentru anul 2011, fluxul net al investițiilor străine directe în economia națională a constituit 274 mil. dolari SUA, ceea ce depășește nivelul anului 2010 cu 38,8% și reprezintă cel mai înalt ritm de creștere în ultimii patru ani.

În perioada ianuarie-septembrie 2013, volumul investițiilor străine directe în economia Republicii Moldova a crescut cu 35,3% față de aceeași perioadă a anului 2012. Banca Națională a Moldovei informează că volumul net al investițiilor străine directe în economia Republicii Moldovei s-a situat în jurul sumei de 174,86 milioane de dolari SUA în ianuarie-septembrie 2013, în creștere cu 35,3% față de perioada similară a anului precedent.

Potrivit datelor oficiale, fluxul net de investiții străine directe în perioada mai sus amintită a însumat 258,8 mil. dolari.

Totodată, investițiile în capitalul acționar și reinvestirea veniturilor a atins 121,6 mil. dolari, iar investițiile în capitalul social au însumat circa 43,5 mil. dolari din volumul total al investițiilor străine directe.

Conform calculelor noastre, 32% din capitalul străin prezent în Republica Moldova aparține companiilor care în proporție de 100% se află în proprietate străină, iar restul, 68%, compani-ilor cu capital mixt (autohton și străin). În general, atât ca valoare totală a capitalului, cât și ca număr, companiile cu capital străin sunt concentrate în segmentul de companii unde capitalul străin are o pondere mai mare (75-100%) (Tabelul 2). Pe locul doi se plasează companiile unde ponderea capitalului străin variază între 26 și 50%. Cel mai mic număr de companii cu capital străin sunt înregistrate în rândul celor cu până la 25% capital străin. Această structură a propri-etății denotă faptul că investitorii străini preferă să aibă o prezență mai mult decât formală în companiile în care investesc sau le creează în Moldova, adică doresc să controleze cât mai mult posibil sau chiar integral managementul companiilor

Tabelul 3.1.1. Distribuția numărului de întreprinderi și capitalului străin, pe grupe de întreprinderi după ponderea capitalului străin în capitalul companiei, %, 2008

Sursa: Calculele autorilor pe baza datelor BNS.

În perioada 2005-2008 ISD au crescut nu doar ca volum absolut, dar și s-au diversificat. Dacă la sfârșitul anului 2005 ISD erau concentrate în mare parte în așa sectoare ca „industria prelucră-toare”, „energie electrică și termică, gaze și apă” și „comerț cu ridicata și amănuntul; repara-rea autovehiculelor, motocicletelor, a bunurilor casnice și personale”, atunci în 2008 a crescut ponderea „activităților financiare” și a „tranzacțiilor mobiliare, închirieri și activități de servicii prestate întreprinderilor” Creșterea investițiilor străine în sectorul financiar a coincis cu extinderea activității unor bănci europene în țările Europei de Est, două dintre care – Veneto Banca și Societe Generale – au ajuns și în Moldova.

În continuare, în tabelul 3.1.2 sunt indicați cei mai mari investitori străini în economia Republicii Moldova.

Tabelul 3.1.2.Cei mai mari investitori străini în Republica Moldova

Sursa:Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) 

Fluxurile relativ mari de investiții străine din Uniunea Europeană denotă poziția geografică favorabilă a Republicii Moldova, situ-ată în apropierea acestei regiuni. Uniunea Europeană dispune de resurse financiare și Republica Moldova ar trebui să profite de vecinătatea cu aceasta în vederea atragerii acestor resurse. În același timp, și în cadrul Uniunii Europene există state care încă au nevoie de resurse externe pentru finanțarea economiei. Fluxuri mari de capital din Uniunea Europeană sunt îndreptate și către state mult mai îndepărtate, dar care oferă grad de credibilitate și avantaje mai mari investitorilor străini. Aceasta denotă competiția aprigă în care trebuie să intre Republica Moldova pentru crearea unei imagini favorabile pentru investitorii străini. Fluxurile de investiții străine directe în economia Republicii Moldova reflectă în mare măsură participarea investitorilor stră-ini la procesul de privatizare, după cum se vede și din tabel. Ca urmare a procesului de privatizare pe piața Republicii Moldova au pătruns Union Fenosa, Lafarge, Mabanaft. Totodată, privatizarea, care este considerată un factor esențial la sporirea investițiilor interne, nu și-a adus contribuția necesară la susținerea și dezvoltarea procesului investițional și a furnizat circa 1/3 din volumul total al investițiilor străine înregistrate. Nu a avut loc privatizarea unor obiecte importante ca Moldtelecom, Tutun CTC, Alfa, țara noastră ratând oportunitățile primului val de privatizare și sursele importante care puteau intra în economia țării. De asemenea, prin eșecul privatizării întreprinderilor menționate, unii investitori și-au pierdut interesul pentru Republica Moldova ca direcție pentru investițiile lor, fiind dezamăgiți de lipsa transparenței și birocrația locală.

În ceea ce privește sectorul de activitate, investitorii străini preferă să investească în sectoarele cu ritm rapid de recuperare. Cele mai mari investiții străine sunt îndreptate spre comerțul cu ridicata și amănuntul, industria prelucrătoare, sectorul energetic, transport și comunicații .Moldova n-a reușit să atragă investiții străine substanțiale nici în agricultură, nici în industria constructoare de mașini agricole, ramuri ce corespundeau caracterului specializării economiei naționale în momentul obținerii independenței. Aceasta a contribuit la schimbarea structurii economiei naționale, diminu- ându-se contribuția sectorului agricol în formarea PIB-ului.

Sub aspect conceptual, investiția străină directă presupune internationalizarea unor active tangibile și intangibile în următoarele condiții: agenții economici implicați să fie situați în spații naționale diferite; interesul investitorului să se manifeste pe termen lung; investitorul să exercite controlul asupra activelor în care s-a realizat investiția. Prin investițiile străine directe realizate, firmele urmăresc obținerea celui mai mare câștig posibil din valorificarea „avantajelor” proprii. Drept urmare, acestea internationalizează piețele externe, generând fluxuri interne (în cadrul structurilor lor organizatorice) de bunuri, servicii, cunoștințe etc.. Așadar, firmele realizează investiții străine directe atunci când dispun de “avantaje” ce pot fi valorificate cu rentabilitate mai mare în afara granițelor naționale, ceea ce implică, în opinia noastră, faptul că s-a atins un anumit nivel de dezvoltare economică al țărilor sursă.

Prin importanța lor pentru orice sistem economic(firmă, ramură, economie națională) investițiile depășesc cadrul unor acțiuni comune. Ele se situează la limita interferențelor dintre domenii diferite: economic, financiar, comercial, tehnic, social, politic. Antrenate prin implicarea unor importante resurse, investițiile presupun succesiuni de acțiuni pentru transformarea acestora în bunuri concrete, de natură materială sau ne materială, în scopul realizării de avantaje viitoare, în principal sub forma de profit.Pentru firmă investițiile reprezintă principala cale de creștere a bogăției și, implicit, valorile de piață a întreprinderii.

Din cele menționate pot spune că Republica Moldova nu-și va realiza niciodată planurile în ce privește creșterea economică fără investiții străine

3.2.Strategii de atragere a investițiilor străine directe în Republica Moldova

Atragerea investițiilor și promovarea exporturilor este o prioritate strategică a Guvernului Republicii Moldova la etapa actuală.

Strategia de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor este axată pe asigurarea unui fluxstabil și de lungă durată a investițiilor în toate sectoarele economiei naționale cu un potențial sporit de competitivitate și orientare la export și pătrunderea pe noile piețe de desfacere, precum și întărirea poziției țării în economia mondială.

Obiectivul Strategiei constă în asigurarea atragerii investițiilor în volume ce va permite creșterea volumelor de producție competitivă pe piața internă și externă și valorificarea potențialului de export existent. Aceasta va permite asigurarea diversificării și restructurăriii economiei țării, va majora competitivitatea sa, va contribui la atingerea stabilității economice, precum și crearea bazei pentru integrarea în economia mondială a economiei țării.

Principale sarcini ale Strategiei sunt:

atragerea și majorarea volumelor investițiilor în economia națională, care va permite ridicarea competitivității sectoarelor existente și crearea noilor sectoare eficiente cu orientare la export;

reducerea disproporțiilor structurale și regionale în dezvoltarea economiei naționale;

asigurarea unei balanțe de plăți pozitive din contul extinderii exporturilor și fabricarea mărfurilor substituibile celor importate;

atragerea investițiilor străine directe în scopul modernizării și restructurării economiei naționale și integrarării acesteia în economia mondială;

maximizarea utilizării resurselor financiare locale, inclusiv a cetățenilor, remitenților și surselor proprii ale înreprinderilor.

Pentru soluționarea sarcinilor strategice de dezvoltare a economiei țării este necesară mobilizareai resurselor investiționale considerabile. Creșterea investițiilor este unul din factorii de bază, care contribuie la creșterea nivelului producției industriale, ameliorarea complexă a economiei naționale, soluționarea problemelor ce țin de retehnologizarea întreprinderilor.

Însă, pentru atragerea investițiilor este necesar un climat investițional mai favorabil, care include stabilitatea macroeconomică pe termen lung, stabilitatea legislației ce va asigura drepturile investitorilor și reguli clare privind activitatea investițională, dezvoltarea infrastructurii de afaceri, inclusiv serviciile financiare, juridice etc., precum și alte componente, printre care transparența în activitatea organelor de stat, încrederea în mediul de afaceri etc.

În ansamblu, Moldova ar putea fi examinată ca o țară atractivă din punct de vedere economic. Însă, volumul real de investiții atrase în economia țării nu corespund nici potențialului țării, nici cerințelor dezvoltării economiei naționale. Ameliorarea situației e posibilă doar în cazul desfășurării unei politici raționale de stimulare a activității investiționale. Experiența demonstrează, că crearea regimului favorabil pentru activitatea investițională nu numai stimulează fluxul de investiții în țară, dar și contribuie considerabil la creșterea exporturilor.

Actualmente, acțiunile multor organe ale administrației publice în acest domeniu deseori sînt neconsecutive și necoordonate, prioritățile în politica investițională nu sînt bine determinate, ceea ce contribuie la scăderea calității investițiilor atrase. Fără elaborarea și efectuarea unei politici investiționale unice de stat, eficiența eforturilor întreprinse va fi scăzută, iar scopurile și obiectivele puse – nu vor fi atinse.

Astfel, se impune necesitatea asigurării unei creșteri calitative a investițiilor. Un „salt investițional” calitativ va contribui la dezvoltarea sectorului de producere a mărfurilor și prestare a servicii și, drept rezultat, creșterea exporturilor din Republica Moldova.

Necesitatea unei viziuni noi în politicile de atragere a investițiilor și promovare a exportului este mai mult decât actuală fiind dictată de mai mulți factori, principalii din care sunt după cum urmează:

Lipsa unei viziuni consistente și a unei abordării bine-structurate referitor la sarcinile politicii actuale de promovare a exportului și investițiilor. Totodată lipsește și o viziune clară referitor la instrumentele ce trebuiesc a fi folosite în vederea realizării acestor sarcini.

Guvernul și donatorii străini duc lipsa unei abordări comune a componentelor politicii de promovare a exportului și investițiilor. Deseori se întâmplă când donatorii străini au o viziune proprie asupra priorităților politicii de promovare pe care le abordează în cadrul proiectelor lansate. Aceste abordări ale donatorilor deseori se contrapun (generând dublări și incoerențe) și nu tot timpul corespund anticipărilor inițiale ale Guvernului.

Eficiența redusă a utilizării instrumentelor de promovare de care actualmente dispune Guvernul și pe care le aplică.

Intensitatea descrescătoare a activității Organizației de promovare a exporturilor din Moldova (OPEM) și lipsa unei viziuni definite și unice asupra locului său în implementarea politicii de promovare a exportului și investițiilor.

Îmbinarea politicii de atragere a investițiilor cu politica de promovare a exporturilor creează o premisă puternică pentru generarea creșterii economice și ridicarea bunăstării poporului. Astfel, o atenție deosebită urmează a fi acordată atragerii investițiilor în sectoarele economiei naționale cu orientare la export, care sunt capabile să asigure inovații și transfer de know-how, valoare adăugată înaltă și crearea unei infrastructuri tehnice și economice eficiente.

În acest context urmează a fi examinate și aspectele prioritare în dependență de dinamica pieței mondiale. Determinarea scopului Strategiei și modului de promovare a producției naționale trebuie să se axeze în continuare pe dezvoltarea pieței și pe optimizarea instrumentelor tradiționale de promovare a exportului (participarea la târguri internaționale, misiuni economice, servicii de reprezentare comercială pe piețele externe) sau dacă este necesar, să se axeze pe furnizarea unor servicii de orientare a potențialului exportator către cumpărarea de informații de afaceri în stabilirea unor contacte inițiale cu parteneri străini, explorării costurilor sau investițiilor în inovația tehnologică.

Având în vedere imperativul conformării la standardele internaționale de competitivitate, însăși planul Strategiei naționale de atragere a investițiilor și promovare a exportului trebuie să fie extins astfel, încât să includă toți factorii relevanți cum ar fi: înlăturarea barierelor în activitatea antreprenorială, stimularea domeniilor de activitate prioritare, reducerea costului tranzacțiilor de export, generarea capacităților de producție cu valoarea adăugată mai ridicată, crearea noilor competențe orientate spre export.

Una din tentative de coordonare a activității diferitor organe de stat a fost adoptarea Strategiei de investiții a Republicii Moldova pentru perioada 2000-2005 și Strategiei de promovare a exporturilor pentru perioada 2000-2005. Luînd în considerație, că o parte din acțiuni prevăzute în Strategiile respective, în mare parte, nu au fost realizate din motive obiective și subiective, a apărut necesitatea unei abordări mai minuțiose și chibzuite la elaborarea Strategii noi de atragere a investițiilor și promovare a exportului.

Obiectivul primordial al noii Strategii este o continuitate logică a Strategiilor precedente cu o abordare nouă și complexă, reieșind din politicile prioritare promovate, actualmente, de Guvernul Republicii Moldova.

Este important ca Strategia elaborată să fie bazată nu numai pe prioritățile și obiectivele politicii economice statale, dar, în același timp, să definească principii concrete și eficiente de derulare a activității de atragere a investițiilor și promovare a exportului prin crearea unui mediu de afaceri favorabil, care ar impulsiona activitatea de export și ar spori încrederea investitorilor potențiali față de politicile promovate de instituțiile statale.

Guvernul Republicii Moldova a declarat atragerea investițiilor și promovarea exporturilor ca cele mai prioritare domenii în sfera economică.

În anii 2001-2005 Guvernul a elaborat un șir de legi menite să elimineze barierele din comerț, să creeze condiții favorabile pentru investiții și favorizarea producerii mărfurilor orientate spre export.

În scopul stimulării investițiilor și promovării exporturilor au fost elaborate și aprobate un șir de programe și Strategii, care prevăd realizarea unor măsuri ce pot contribui la creșterea economiei naționale, principalele fiind:

Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (SCERS);

Strategia pentru promovarea exporturilor pentru perioada 2002-2005;

Strategia investițională a Republicii Moldova (2001-2005);

Strategia de susținere a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii pentru anii 2006-2008

Programul național de implementare a Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană

Totodată au fost întreprinse măsuri în vederea consolidării imaginii Republicii Moldova și a producției autohtone pe piețele externe prin elaborate și difuzat potențialilor parteneri comerciali a cataloagelor, broșuri, CD-uri cu materiale promoționale; organizarea expoziților permanente în incinta ambasadelor Republicii Moldova peste hotare și organizarea acțiunilor promoționale de genul „Zilele Republicii Moldova”.

A fost elaborat ghidul informativ „Oportunități de finanțare a antreprenoriatului în Republica Moldova” și distribuite agenților micului business un șir de alte studii: „Dezvoltarea sectorului micului business în Republica Moldova”, „Analiza comparativă a mediului de afaceri al ÎMM în Moldova”, „Impactul zonelor economice libere asupra creșterii întreprinderilor mici și mijlocii”, Studiul de fezabilitate privind clustrele din diferite sectoare ale economiei naționale, „Impactul investițiilor străine directe în Moldova”.

Politica de stat în domeniul atragerii investițiilor și promovării exporturilor pentru anii 2006-2015 urmează a fi orientată spre următoarele direcții prioritare expuse în schema de mai jos.

Direcțiile strategice de atragere a ISD integrează o viziune strategică, precum și acțiunile pe care statul necesită să le întreprindă pentru a se plasa pe piața competitivă și se descrie modalitatea de implementare a acestor acțiuni.

Direcțiile strategice de dezvoltare în domeniul atragerii investițiilor și promovării exporturilor vor fi ajustate ad-hoc în dependență de situația existentă la acel moment și relațiile comercial-economice dintre Republica Moldova și partenerii săi principali comerciali.

În cazul trecerii la un cadru juridic avansat în relațiile politico-economice cu Uniunea Europeană (de exemplu, convenierea asupra unui Acord European de Asociere) Strategia în cauză urmează a fi ajustată reieșind din prioritățile strategice și recomandările stabilite de către UE.

În vederea asigurări unor politici consecvente și armonioase, inclusiv prin dezvoltarea regiunilor, Strategia de atragere a investițiilor și promovarea exporturilor pentru anii 2006-2015 adoptată de Guvern, va promova următoarele instrumente de atragere a investițiilor:

Greenfield: atragerea investițiilor străine directe pentru proiectele noi prin facilitarea accesului investitorilor la active, inclusiv terenuri, potrivit principiului „greenfield” și excluderea oricăror impedimente care pot apărea în procesul lansării activităților investiționale;

Deetatizarea: inclusiv dezvoltarea principiilor de parteneriat public-privat și utilizarea extinsă și cât mai eficientă a diferitelor modalități de deetatizare a patrimoniului public;

Facilitarea regimului societăților nerezidenților. Modificarea legislației cu privire la regimul societăților nerezidente în Republica Moldova în scopul facilitării intrărilor noi de investiții străine și oferirii acestora unor oportunități investiționale mai vaste (stabilirea unui statut special pentru tranzacțiile nerezidente, oferirea unor facilități vamale și fiscale, simplificarea procedurilor de obținere a vizelor, permiselor de ședere și de muncă, etc.);

Stabilirea sediilor regionale ale unor organizații și companii în Republica Moldova. Oferirea unor spații libere pentru facilitarea amplasării sediilor, filialelor și reprezentanțelor organizațiilor internaționale și corporațiilor transnaționale;

Obiectivul acestei strategii constituie asigurarea unui flux stabil și de lungă durată a investițiilor în sectoarele economiei naționale cu un potențial sporit de competitivitate și orientare la export.

Facilități. De la 1 martie 2008 Republica Moldova beneficiază de un regim comercial preferențial, cu un grad sporit de liberalizare, acordat în mod unilateral de Uniunea Europeană. Din momentul obținerii noilor preferințe comerciale în relațiile cu Uniunea Europeană, comerțul cu țările comunitare este atractiv atât din punct de vedere financiar, cât și al promovării imaginii țării. Regimul comercial al Preferințelor Comerciale Autonome oferă acces liber pe piața Uniunii Europene, cu condiția că exporturile din Republica Moldova îndeplinesc regulile Uniunii Europene privind originea mărfurilor. Acesta este extins asupra unui grup de peste 12000 unități și include practic toate produsele enumerate în Nomenclatorul Combinat de Bunuri, inclusiv majoritatea produselor industriale, agricole si piscicole. În urma obținerii regimului Preferințelor Comerciale Autonome în relațiile economice cu Uniunea Europeana, Moldova este unica țară din spațiul Comunității Statelor Independente care a atins un asemenea nivel de cooperare în raport cu Uniunea Europeană.

În prezent, Moldova este parte la circa 35 de acorduri bilaterale privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor. Totodată, Moldova a întreprins o serie de măsuri direcționate spre crearea cadrului juridic special de reglementare și promovare a comerțului exterior prin semnarea a 38 de acorduri bilaterale privind colaborarea comercial economică și 16 acorduri de comerț liber în cadrul C.S.I. și Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

Oferirea de către Uniunea Europeană a Preferințelor Comerciale Autonome (ATP), ulterior aprobării de către Consiliul UE a Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr.55/2008 din 21 ianuarie 2008 privind introducerea unor preferințe comerciale autonome pentru Republica Moldova, a condiționat necesitatea creării unui mecanism de distribuire a cotelor la produsele originare din Republica Moldova pentru care au fost stabilite contingente tarifare. În acest sens a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr. 262 din 07.03.2008 privind administrarea cotelor tarifare la exportul mărfurilor în Uniunea Europeană, în care se propune instituirea unui sistem de distribuire a cotelor la export reieșind din volumul de producție a întreprinderilor exportatoare și/sau capacitatea acestora de a valorifica cotele oferite.

Realizarea obiectivelor și sarcinilor stipulate în Strategia de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor, în cuplu cu alte programe naționale, va asigura restructurarea economiei naționale, asigurarea stabilității social-economice, ridicarea nivelui de trai a populației.

Problematica investițiilor face parte dintre obiectivele strategice majore, de importanță cardinală, pentru organizație și acționarii săi (capacitatea de a investi reprezintă parametrul esențial al forței și credibilitații organizației, raportul între volumul investițiilor și cifra de afaceri, capitalurile și profiturile fiind elocvente).

Pentru asigurarea unor ritmuri de creștere economică stabile și durabile, apare necesitatea majorării investițiilor în ramurile productive ale economiei naționale, care au un potențial comparativ pentru producerea mărfurilor orientate la export.Statul trebuie să susțină și să creeze condiții prielnice pentru parteneriatele publice private, care pentru moment sunt valorificate la un nivel relativ jos.

Trebuie create stimulente pentru atragerea investițiilor străine în sectoarele strategice ale economiei. În acest sens, procesul de privatizare a companiilor de stat urmează să fi e optimizat și promovat către investitorii străini. De asemenea, este necesar de a dezvolta sistemul de privatizare a companiilor de stat pe teritoriul altor state, unde ar putea fi atrași potențialii investitori.

Este necesară diminuarea barierelor la intrare în anumite sectoare ale economiei (revizuirea

celor cinci forțe ale lui Porter din perspective instituțiilor publice).

Aceasta ar reprezenta cheia succesului a politicii în domeniul atragerii investițiilor străine directe și ar opta la optimizarea beneficiilor acestora.

Concluzii

În aceasta teză au fost efectuate cercetări cu scopul de a studia problemele investițiilor din cadrul întreprinderii, starea ei economico-financiară, de a elabora proiectul de măsuri pentru sporirea eficienței întreprinderii. Am analizat activitatea investițiilor de la întreprinderea SA„Zorile”. M-am concentrat asupra proceselor de investiții deoarece este o problemă actual în dirijarea mijloacelor circulante pentru multe din întreprinderile autohtone. Managementul proceselor investiționale este un domeniu destul de recent apărut, iar importanța sa a cunoscut o creștere majoră datorită faptului că, la scara Europeană și Internațională, tot mai multe acțiuni se desfoară în cadrul unor proiecte. Resursele utilizate de aceste proiecte (mai ales cele financiare) au un rol din ce în ce mai mare în dezvoltarea economică iar aria lor de aplicabilitate este în creștere. Efectuând un studiu teoretico-metodologic al principalelor abordări ce țin de managementul investițional ca factor și premisă ale dezvoltării inovațiilor și competitivității, în general, la nivel micro, macro , în particular, putem să efectuăm următoarele concluzii:

1. Problematica investițiilor, inovațiilor și competitivității este studiată de savanți reieșind din rolul enorm al acestora pentru dezvoltarea economică și soluționarea problemelor sociale stringente. Investițiile, inovațiile și competitivitatea duc la formarea noilor structuri ale producerii, apariția ramurilor și produselor noi, care, la rândul lor determină noi structuri ale cererii și, mai departe noi structuri ale pieței. 2. Managementul investițional este un proces creativ de gestiune a resurselor, a coordonării activităților și proceselor organizaționale pentru a controla și orienta investițiile în scopul atingerii obiectivelor planificate. Subliniem faptul că scopul de bază a managementului investițional în cadrul agenților economici este sporirea performanțelor companiei, care se pot reflecta într-o serie de indicatori de natură cantitativă și calitativă. Din punctul nostru de vedere managementul investițional trebuie abordat drept proces ce implică următoarele componente de bază: intrările, procesele operaționale, limitele, barierele, puncte de control și ieșirile. 3. Procesele inovaționale reprezintă incorporarea noilor cunoștințe științifice și tehnologice în noile produse și tehnologii, modele organizaționale, structuri organizatorice și reprezintă forța motrice a dezvoltării economice. Procesele inovaționale sunt foarte complexe și de acea apare necesitatea unor specialiști calificați pentru a urmări dezvoltarea și desfășurarea acestora – managerii inovațiilor.

4. Problema competitivității reflectă practic toate laturile vieții economico-sociale, astfel determinând eficiența și nivelul de dezvoltare a oricărei structuri. Anume ea include în sine concentrarea potențialului economic, tehnico-științific, de producție, organizațional administrativ, de marketing etc. nu numai a unei întreprinderi în parte, ci și a economiei țării.Competitivitatea unor întreprinderi sau ramuri la nivel național nu este un factor suficient pentru a spori competitivitatea națională.

5. Investigațiile demonstrează existența unei legături dintre efortul investițional și performanța economico-financiară exprimată prin cifra de afaceri. În baza datelor statistice ale SA ”Zorile” autorii au evaluat interdependența investițiilor și veniturilor, utilizând modelarea matematică, ceea ce le-a permis să demonstreze existența unei corelații exprimate prin coeficient ce variază de la 0,88 la 0,96 în dependența de condițiile de calcul. Considerăm că managementul companiei trebuie să direcționeze politica investițională spre consolidarea segmentului de construcții și proiectare, transport de date, nevalorificat la momentul actual. Sistematizând cele expuse mai sus, recomandăm:

1. Dezvoltarea și progresul astăzi poate fi asigurat prin sporirea nivelului de instruire și

interconectare sau economia bazată pe cunoaștere iar rolul hotărâtor în edificarea acestea este atribuit comunicațiilor în bandă largă. Astfel recomandăm, în special, stimularea investițiilor în dezvoltarea proiectelor de construcții și realizarea aparatajelor și inovațiilor ce condiționează apariția și fructificarea oportunităților legate de: aplicațiile specifice de Guvernment, învățământ eficient la distanță, teleworking-ul, sisteme de monitorizarea și control a traficului, teledetecția, comerț electronic, aplicații în domeniul financiar-bancar, aplicații în domeniul cultural și de recreare etc.

2. Pentru a obține și amplifica efectul sinergetic, ținând cont de schimbările care au loc în sectorul rețelelor de compiuter și imposibilitatea delimitării tehnice stricte a sectoarelor din date considerăm necesar de a menține și dezvolta în continuare ramura dată, anume ca entitate economică complexă unitară care prestează un set larg de servicii ce înglobează transportul de date etc.

3. Activitățile de inovare pentru SA ”Zorile” trebuie să fie orientate în direcția implementării unor servicii suplimentare în vederea utilizării întregului potențial tehnic de care dispune întreprinderea la moment, intensificarea activității de publicitate în vedere informării șiatragerii unui număr maxim de clienți, implementarea unui serviciu nou.

După cum bine se știe, activitatea economică a unei țări se desfășoară pe ramuri, subramuri și sectoare de producție, fiecare cu specificul și condițiile concrete de muncă, care, desigur, își pun amprenta asupra modului de organizare a procesului de producție și realizarea proiectelor investiționale.

Bibliografie:

A. ACTE REGLEMENTORII

Constituția Republicii Moldova, din 29.07.1994. Monitor oficial al Republicii Moldova nr.1 din 18.08.1994;

Legea Republicii Moldova cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător //Monitorul oficial al Republicii Moldova N 64-66 din 23.04.2004;

Legea Republicii Moldova cu privire la susținerea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii nr. 206-XVI din 07.07.2006. Monitor oficial al Republicii Moldova nr.126-130/605 din 11.08.2006;

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Strategiei investiționale a Republicii moldova Nr.234 din 27.02.2002 (MO al Rep. Moldova nr.33-35/305 din 07.03.2002);

B. LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE ȘI ANALITICE

Bîrlădeanu Diana, „Politica investițională și rolul ei în realizarea creșterii ei economice a Republicii Moldova”, Evrica, 2004;

Cantaragiu A., „Bazele activității investiționale”/ A. Cantaragiu, O. Domenti, S. Ciobu – Chișinău,Ed.ASEM, 2004;

Domenti O, „ Culegere de probleme la disciplina Eficiența și finanțarea investițiilor”, Chișinău, 2001

Bogdan Ioan, „Tratat de management financiar-bancar”, Editura economică, București, 2002;

Stoian M. „Gestiunea investițiilor”, Ed.ASE, București, 2003;

Pârvu I. „Eficiența investițiilor”, Editura Lumina Lex, București, 2003;

Pârvu I. „Eficiența și finanțarea investițiilor” Editura Cibernetica,București, 2003

Purcaru I., Berbec Florian, Dan sorin, „Matematici financiare și decizii în afaceri”, Editura Economică, București, 1996

Vasilescu I. „Investiții”Editura economică, București 2000;

Vasilescu I., Românu I. „Managementul investițiilor”Ed.economică, București, 2003;

Aньшин B., „Инвecтициoнный анализ” , Mocква, Дeлo, 2004;

Павлючeнкo B.M., Шапиpo B.Д., ”Упpавлeниe инвecтициями”, Mocква, Bыcшая Шкoла, 1998

Пoдшивалeнкo Г. П., Киceлeвoй H. B., “Инвecтициoнная дeятeльнocть” , Mocква, Кнopyc, 2005

C. SURSE STATISTICE DE DATE

www.statistica (Biroul Național de Statistică )

www.bnm.org (Banca Națională a Moldovei)

D. DOCUMENTE ELECTRONICE

20. http://www.mec.md/Files/0/Raport%20Strategiei%20IMM%202006.pd

21. http://www.capmu.md/

22. http://ro.wikipedia.org/wiki/Managementul_integrat_al_proiectelor#cite_note-Project-1

23. http://www.rgalen.com/t_files/ProjectChartering.pdf

ANEXĂ 1

Figura nr.1.3.1. – Schema logică pentru luarea unei decizii de investiții

Bibliografie:

A. ACTE REGLEMENTORII

Constituția Republicii Moldova, din 29.07.1994. Monitor oficial al Republicii Moldova nr.1 din 18.08.1994;

Legea Republicii Moldova cu privire la investițiile în activitatea de întreprinzător //Monitorul oficial al Republicii Moldova N 64-66 din 23.04.2004;

Legea Republicii Moldova cu privire la susținerea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii nr. 206-XVI din 07.07.2006. Monitor oficial al Republicii Moldova nr.126-130/605 din 11.08.2006;

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Strategiei investiționale a Republicii moldova Nr.234 din 27.02.2002 (MO al Rep. Moldova nr.33-35/305 din 07.03.2002);

B. LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE ȘI ANALITICE

Bîrlădeanu Diana, „Politica investițională și rolul ei în realizarea creșterii ei economice a Republicii Moldova”, Evrica, 2004;

Cantaragiu A., „Bazele activității investiționale”/ A. Cantaragiu, O. Domenti, S. Ciobu – Chișinău,Ed.ASEM, 2004;

Domenti O, „ Culegere de probleme la disciplina Eficiența și finanțarea investițiilor”, Chișinău, 2001

Bogdan Ioan, „Tratat de management financiar-bancar”, Editura economică, București, 2002;

Stoian M. „Gestiunea investițiilor”, Ed.ASE, București, 2003;

Pârvu I. „Eficiența investițiilor”, Editura Lumina Lex, București, 2003;

Pârvu I. „Eficiența și finanțarea investițiilor” Editura Cibernetica,București, 2003

Purcaru I., Berbec Florian, Dan sorin, „Matematici financiare și decizii în afaceri”, Editura Economică, București, 1996

Vasilescu I. „Investiții”Editura economică, București 2000;

Vasilescu I., Românu I. „Managementul investițiilor”Ed.economică, București, 2003;

Aньшин B., „Инвecтициoнный анализ” , Mocква, Дeлo, 2004;

Павлючeнкo B.M., Шапиpo B.Д., ”Упpавлeниe инвecтициями”, Mocква, Bыcшая Шкoла, 1998

Пoдшивалeнкo Г. П., Киceлeвoй H. B., “Инвecтициoнная дeятeльнocть” , Mocква, Кнopyc, 2005

C. SURSE STATISTICE DE DATE

www.statistica (Biroul Național de Statistică )

www.bnm.org (Banca Națională a Moldovei)

D. DOCUMENTE ELECTRONICE

20. http://www.mec.md/Files/0/Raport%20Strategiei%20IMM%202006.pd

21. http://www.capmu.md/

22. http://ro.wikipedia.org/wiki/Managementul_integrat_al_proiectelor#cite_note-Project-1

23. http://www.rgalen.com/t_files/ProjectChartering.pdf

ANEXĂ 1

Figura nr.1.3.1. – Schema logică pentru luarea unei decizii de investiții