Managementul Educational

Introducere

Principalul obiectiv al unui management educațional eficient este reprezentat de instruirea micilor învățăcei pentru a face față tuturor provocărilor pe care le vor întâmpina pe întreg parcursul vieții. Luând în considerare faptul că societatea în care trăim prezintă un ritm alert de evoluție, observăm de foarte multe ori că inteligența probată în context educațional nu este suficientă atunci când avem de rezolvat diferite probleme cotidiene.

Adesea ne întrebăm cum se poate ca anumiți copii, dotați din punct de vedere intelectual, odată ajunși la vârsta maturității să eșueze pe plan profesional și să nu poată face față anumitor situații de stres sau unui mediu concurențial, să nu-și poată stăpâni emoțiile iar prestațiile lor la locul de muncă sau în cercul de prieteni să scoată la lumină lipsa deprinderilor practice și sociale. De ce oare nu este de ajuns să deții cunoștințe teoretice pentru a demonstra o bună adaptare emoțională la o mare diversitate de situații și pentru a putea să te cunoști pe tine și pe ceilalți? De ce uneori când trăim anumite emoții negative ne pierdem cu firea și nu știm cum să reacționăm sau luăm cele mai nepotrivite decizii? De ce sunt tot mai prezente cazurile de depresie la vârsta copilăriei sau de ce copiii noștri nu sunt acceptați de către ceilalți?

Principala cauză a situațiilor menționate în întrebările de mai sus este faptul că nu se acordă atenția cuvenită dezvoltării emoționale a copiilor și a adolescenților. Este adevărat că de cele mai multe ori această responsabilitate le revine părinților, întrucât familia este prima școală a emoțiilor. Copilul își petrece cea mai mare parte din timp în mijlocul familiei de la care învață cum să-și recunoască propriile emoții, cât și reacțiile celorlalți la emoțiile lui; învață cum să gândească acele emoții și cum să aleagă reacțiile cele mai potrivite; cum să își exprime speranțele, temerile, eșecurile. Această școală emoțională nu se limitează doar la ceea ce le spun părinții copiilor lor sau ceea ce fac pentru ei; ea implică și acele modelele oferite de părinți în ceea ce privește modul de a-și trata propriile emoții și pe cele care apar în relația soț-soție. Școala joacă și ea un rol extrem de important în dezvoltarea continuă a competențelor emoționale și de aceea trebuie să încurajeze o astfel de învățare. Responsabilitatea noastră în calitate de dascăli și consilieri presupune, în mod firesc, nu doar să oferim cunoștințe teoretice elevilor, ci și să-i învățăm abilități de supraviețuire atât de utile în aceste timpuri.

Din păcate, trebuie să recunoaștem că programele școlare atât de încărcate și timpul limitat pe care îl avem la dispoziție, nu ne permite să alocăm suficientă atenție acestei problematici, așa cum ne-am dori. Odată însă cu apariția clasei pregătitoare, s-a introdus în trunchiul comun disciplina Dezvoltare personală ce face parte din aria curriculară Consiliere și orientare, având alocate câte 2 ore pe săptămână la clasa pregătitoare și câte o oră pe săptămână la clasele I și a II-a. Avându-se în vedere profilul de formare al copilului, activitățile de învățare din cadrul acestei discipline au ca scop dezvoltarea capacității elevului de a se autocunoaște și de a exprima într-un mod pozitiv propriile trăiri, interese, abilități de relaționare și comunicare, reflecții cu privire la învățare.

Competențele generale pentru disciplina Dezvoltare personală vizează achizițiile elevului pentru întregul interval de studiu al disciplinei (clasa pregătitoare- clasa a II-a), ce corespunde, conform dezvoltării psiho-sociale, ciclului achizițiilor fundamentale.

Școlarii mici au nevoie de trasee educaționale specifice, menite să-i ajute în propria dezvoltare socială și emoțională. Prin urmare, activitățile din cadrul orelor de Dezvoltare personală vin tocmai în sprijinul educării din perspectivă emoțională, prin intermediul unor resurse specifice, astfel încât elevii să devină persoane inteligente emoțional, capabile să comunice și să se exprime emoțional adecvat situațiilor trăite.

Alegerea acestei teme pentru lucrarea mea de disertație are la bază importanța pe care consider că trebuie să o acordăm dezvoltării emoționale a micilor școlari și nu numai. Deși lucrez de puțin timp în învățământ, am observat că sunt de-a dreptul îngrijorătoare reacțiile pe care anumiți copii le au față de alții și chiar față de ei înșiși; elevi care parcă sunt din ce în ce mai deprimați, mai emotivi, mai furioși și mai predispuși să devină anxioși din orice. Nu înțeleg de ce aceștia nu sunt ajutați, învățați cum să depășească acele situații, de ce sunt certați uneori de părinți sau chiar de către învățător și sunt dați la o parte pentru că prezintă anumite ,,probleme de comportament”.

Am întâlnit, așadar, câteva cazuri care mi-au atras atenție și m-au determinat să meditez profund asupra acestei problematici și totodată să proiectez câteva activități ce se doresc a fi strategii eficinte pe care să le punem în practică în cadrul orelor de Dezvoltare personală dar și atunci când ne confruntăm cu probleme caracteristice unui anumit grup de vârstă.

În cadrul acestei lucrări, accentul se plasează asupra rolului inteligenței emoționale în asigurarea unei integrări sociale și școlare armonioase, în prevenirea tulburărilor comportamentale și asigurarea unui bun control emoțional ceea ce conduce spre acea stare de bine a elevului.

Lucrarea de față, Dezvoltarea inteligenței emoționale prin orele de dezvoltare personală, este structurată astfel: capitolul 1 cuprinde aspecte teoretice ce au drept scop delimitarea constructului de inteligență emoțională de alte concepte similare, surprinzând atât consensul științific actual în domeniu cât și elementele ce stârnesc controverse. În capitolul 2, am realizat o prezentare concisă a particularităților dezvoltării emoționale ale școlarului mic și am propus câteva activități de dezvoltare emoțională pe clase sau nivele de vârstă (clasa pregătitoare, clasa I și clasa aII-a) tocmai pentru a surprinde dinamica dezvoltării competențelor emoționale prin maturizare cerebrală și practici de socializare. Prin intermediul activităților propuse și realizate practic, în cadrul orelor de Dezvoltare personală, am urmărit să dezvolt anumite competențe emoționale de bază într-un mediu educațional, lucrând cu elevii din clasa unde eu sunt învățătoare. În cadrul activităților au fost implicați toți elevii (22 de elevi), inclusiv și mai ales cei ce necesitau mult ajutor în acest sens, acei așa-ziși ,,elevi problemă” (elevi care nu se puteau integra în grupul clasă, elevi care nu știau cum să-și gestioneze emoțiile negative, elevi prea emotivi ori prea impulsivi). Ținând seama de faptul că la copii imaginea de sine se formează pe lângă succese și eșecuri personale și în funcție de opiniile despre ei ale persoanelor din mediul apropiat și din colectivele din care fac parte, au fost implicați activ în unele activități atât familia cât și prietenii anumitor subiecți. În urma punerii în practică a activităților propuse, am observat, cu bucurie, că obiectivele propuse s-au realizat; rezultatele au fost mai vizibile în special în rândul elevilor care prezentau anumite probleme emoționale însă și atmosfera din clasa noastră este cu totul alta. Relațiile intercolegiale sunt mai sudate, elevii sunt mai motivați să se ajute unii pe alții, să se sprijine la nevoie și să găsească împreună soluții pentru unele probleme emoționale; sunt mai conștienți de emoțiile lor și de modul în care le exprimă, empatizează unii cu alții și toate aceste lucruri au condus spre o atmosferă foarte plăcută în care fiecare se simte liber să exprime ceea ce simte, având încrederea că nimeni nu va râde sau va ironiza emoțiile pe care le trăim.

Capitolul 1.

Inteligența emoțională

Originea constructului de inteligență emoțională

Din ce în ce mai mulți oameni de știință admit faptul că la încheierea anilor de studii, absolvenții nu sunt destul de pregătiți pentru a face față cu brio provocărilor vieții de zi cu zi, atât ca indivizi, cât și ca membri ai societății, lucru datorat acordării unei slabe atenții dezvoltării emoționale a viitorului adult.

Dacă medităm asupra acestei problematici, constatăm că marea majoritate a oamenilor ignoră total aspectul emoțional al inteligenței, considerând că inteligența academică este cea care trebuie să ocupe un loc fruntaș în dobândirea performanțelor, nerealizând de fapt că există și o inteligență emoțională decât poate abea în momentul în care se lovesc de anumite situații care îi determină să vadă că le lipsește cu desăvârșire o anumită cultură emoțională.

Un lucru este cert însă și anume că pentru a avea reușite atât pe plan profesional cât și pe plan social, personal, avem nevoie, pe lângă cunoștințe teoretice, de anumite abilități care se formează și se dezvoltă pe tot parcursul întregii noastre vieți. Pentru fiecare dintre noi este important felul în care ne percep ceilalți dar și mai important este felul în care ne percepem pe noi înșine; tocmai de aceea trebuie mai întâi să te cunoști și să te înțelegi pe tine, să-ți recunoști propriile emoții și să știi cum să le gestionezi pentru ca mai apoi să poți face asta și cu cei din jurul tău. Abilitățile care contribuie la o mai bună înțelegerea a propriei persoane precum și a celor din jurul nostru sunt cuprinse în constructul de inteligență emoțională.

Termenul de inteligență emoțională a fost utilizat pentru prima dată în S.U.A., în anul 1985, de către Wayne Leon P., care spunea că ,,inteligența emoțională implică o relaționare creativă cu stările de teamă, durere și dorință” (cf. M. Rocco, 2004, p.139). Această primă definire subliniază faptul că, încă de mici, ne confruntăm cu o serie de emoții primare, poate chiar printre primele emoții pe care le simțim (bucurie, tristețe, furie, frică): teama de diferite lucruri sau situații, durerea fizică sau emoțională și dorința de a avea sau face anumite lucruri; iar pe masură ce creștem, emoțiile cu care ne confruntăm devin tot mai complexe (gelozie, rușine, mândrie). Stările pe care le trăim conduc spre emoții mai mult sau mai puțin plăcute și, în consecință, spre comportamente mai mult sau mai puțin dezirabile.

Emoția este considerată ca fiind ,,cel mai important element al inteligenței emoționale deoarece asigură supraviețuirea, luarea deciziilor, stabilirea limitelor, comunicarea, unitatea”(cf. M. Rocco, 2004). Ceea ce simțim are un efect incredibil asupra a tot ceea ce facem, influențând direct sau indirect modul în care comunicăm cu ceilalți, modul în care ne stabilim propriile limite, modul în care decidem ce avem de făcut. Pentru cei mici, emoțiile reprezintă o sursa de concentrare, ,,energizându-le corpul și organizându-le gândirea în așa fel încât să se poată adapta diferitelor situații cu care iau și vor lua contact” (Goleman, 1995; LeDoux, 1996).

Pentru a diferenția clar inteligența educațională de cea emoțională, vom defini mai întâi termenul de inteligență care, într-o accepțiune larg acceptată, poate fi descrisă ca ,,o abilitate generală, în mare măsură moștenită, de a transforma informațiile preexistente în noi concepte și deprinderi”. Marea majoritate a teoreticienilor inteligenței emoționale cred că inteligența educațională și cea emoțională sunt două forme diferite de inteligență; ele au însă și anumite lucruri în comun. Ambele forme de inteligență ,,operează cu anumite cunoștințe declarative și factuale și ambele aplică aceste cunoștințe într-o manieră flexibilă”. Cunoștințele declarative urmăresc înțelegerea naturii unor situații particulare, pe când cele procedurale fac referire la ceea ce trebuie cu adevărat făcut în situații specifice. Ceea ce diferențiază clar cele două forme de inteligență este dat de contextele și modalitățile în care ele fac apel și aplică cunoștințele. Astfel, inteligența educațională este implicată în mod obișnuit în rezolvarea problemelor bine definite, adică cele pentru care se pot specifica complet starea inițială, starea finală, precum și pașii ce trebuie urmați pentru a trece de la starea inițială la cea finală. Pentru aceste probleme, întotdeauna există o soluție care poate fi considerată cea mai potrivită. Pe de altă parte, inteligența emoțională este implicată în rezolvarea problemelor slab definite, adică acelea ce pot fi interpretate în diferite moduri și pentru care nu există o soluție optimă obiectivă; cu toate acestea, diferitele abordări pot conduce la rezultatul dorit.

În anii 80', Howard Gardner, a identificat în teoria inteligențelor multiple, inteligența intra și interpersonală, care împreună reprezintă ceea ce astăzi numim inteligență emoțională. Gardner, plecând de la ideea că există mai multe tipuri de inteligențe distincte și autonome ce conduc spre moduri diferite de înțelegere, cunoaștere, relaționare, învățare, a elaborat în 1985 ,,Teoria inteligențelor multiple” ce cuprinde cele opt tipuri de inteligență: verbală/lingvistică, matematică/logică, vizuală/spațială, corporală/kinestezică, ritmică / muzicală, interpersonală, intrapersonală și naturistă. Acesta vede în inteligență ,,o promisiune de potențial bio-psihologic omniprezentă la toate ființele umane” și scoate în evidență cât de important este actul educativ în dezvoltarea uneia sau a mai multor tipuri de inteligență, în funcție de oportunitățile de dezvoltare. În teoria sa, Howard G. acordă un loc important inteligenței interpersonale definită ca ,,abilitatea de a-i înțelege pe ceilalți, de a cunoaște ceea ce îi motivează pe oameni, cum poți să cooperezi mai bine cu ei” și inteligența intrapersonală văzută ca ,,abilitatea de a privi înspre sine, de a realiza o profundă cunoaștere personală”.

Psihologii au arătat că aceste abilități nu sunt legate de un nivel crescut al inteligenței academice, ci reprezintă un fel de sensibilitate specifică pe care o folosim în relațiile inter și intrapersonale. Astfel a apărut o nouă formă de inteligență-inteligența emoțională, care în sens general, se referă la ,,acel set de competențe emoționale individuale prin care o persoană poate pune în acord atât abilitățile sale cognitive de tipul atenției, luării deciziilor, memoriei, rezolvării de probleme, etc., cât și scopurile sale sociale, scopuri dependente de o serie de abilități ca empatia, menținerea unor relații intrapersonale satisfăcătoare, comportamente prosociale, etc”. Așadar, inteligența emoțională nu se limitează doar la a-ți înțelege și controla mai bine propriile emoții, ci presupune și anumite abilități sociale.

Delimitări conceptuale tradiționale

În mod tradițional, sunt cunoscute trei modalități distincte de definire a constructului de inteligență emoțională: ca abilitate cognitivă (modelul abilităților), ca set de abilități cognitive și trăsături de personalitate (Mayer, 2000) și ca trăsătură de personalitate (modelul trăsăturilor, Petrides și Furnham, 2003).

În jurul anilor 90', cercetătorii în domeniu au trasat trei mari direcții în definirea inteligenței emoționale:

Salovey și Mayer (1990-1993) înțeleg prin inteligență emoțională abilitățile în

baza cărora o persoană poate diferenția și controla emoțiile proprii și ale celorlați, precum și capacitatea acestuia de a utiliza informațiile deținute pentru a-și ghida propria gândire și acțiune. În această definiție sunt punctate două aspecte importante și anume: mai întâi, se face referire la acele procese cognitive ce permit monitorizarea și diferențierea emoțiilor proprii dar și pe ale celor din jurul nostru; lucru care ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine dar și pe ceilalți și să atingem un anumit nivel de echilibru emoțional. Această subliniere ne trimite la distincția pe care a propus-o Gardner atunci când a diferențiat cele două tipuri de inteligență intra și interpersonală. În al doilea rând, definiția punctează faptul că inteligența emoțională cuprinde și capacitatea fiecăruia de a folosi informațiile emoționale pe care le deține pentru a-și călăuzi propria existență, mai exact propriul mod de a gândi și de a acționa.

Mayer consideră că oamenii au tendința să abordeze stiluri diferite de a conștientiza sau de a-și stăpâni emoțiile:

Autoconștientizarea care înseamnă să fii conștient de starea pe care o ai sau emoția pe care o trăiești dar și de ceea ce gândești cu privire la acea stare. Faptul că putem conștientiza dispozițiile în momentul în care ele apar ne ajută să avem o imagine mult mai clară asupra vieții noastre emoționale, lucru ce conduce la apariția unor noi trăsături de personalitate: autonomie, siguranță de sine, tendința de a avea o privire pozitivă asupra vieții, capacitatea de a depăși mai ușor momentele dificile.

Închiderea în sine se referă la acel sentiment pe care îl trăiesc unii oameni atunci când se simt depășiți de situație, când sunt cuprinși de emoțiile lor și nu găsesc nici o soluție potrivită pentru problemele cu care se confruntă. Nefiind foarte conștienți de ceea ce simt, ei sunt schimbători și se pierd foarte ușor în amalgamul de emoții, fără a le putea contempla în perspectivă.

Acceptarea Aceste persoane conștientizează adesea ceea ce simt însă au tendința să accepte cu ușurință dispozițiile prin care trec, fără a face vreun efort pentru a le schimba.

Reuven Bar-On (aflat acum la University of Texas Medical Branch din Huston) definește inteligența emoțională ca fiind ,,o serie de capacități noncognitive, competențe și abilități care influențează modul fiecăruia de a face față cerințelor și presiunilor mediului în care trăiește”. Din această perspectivă, accentul cade asupra capacității fiecărui individ de a se adapta societății din care face parte, de a face față cu succes stresului zilnic, de a fi flexibil, optimist, de a-și controla impulsurile, de a empatiza cu ceilalți și de a-și conștientiza propriile emoții.

În 1992, Reuven Bar-On a stabilit și el ,,componentele inteligenței emoționale pe care le grupează astfel (cf. M. Rocco, 2004, pp.140-141):

Aspectul intrapersonal caracterizat prin conștientizarea propriilor emoții, optimism, respect față de propria persoană, autorealizare, independență, asertivitate;

Aspectul interpersonal presupune empatie în relațiile interpersonale și responsabilitate socială;

Adaptabilitate caracterizată prin flexibilitate, rezolvarea problemelor, testarea realității;

Controlul stresului dovedit prin toleranță la stres și controlul propriilor impulsuri;

Dispoziția generală pozitivă reflectată prin optimism, fericire, o stare generală de bine”.

Daniel Goleman (1995) propune o definiție ce se dorește a fi mult mai apropiată de preocupările noastre. Potrivit acestuia, inteligența emoțională desemnează o capacitate de control și autocontrol al stresului și emoțiilor negative; o meta-abilitate, care determină și influențează modul și eficiența cu care ne putem folosi celelalte capacități și abilități pe care le posedăm, inclusiv inteligența educațională. Realitatea ne demonstrează zi de zi că persoanele care își cunosc, își țin în frâu emoțiile și care identifică și abordează eficient emoțiile celorlalți ,,sunt în avantaj în orice domeniu al vieții, atât în viața intimă și romantică cât și în regulile tacite care guvernează politicile organizaționale” (Goleman, 1995, p.36). Cu alte cuvinte, cei ce au capacități emoționale bine dezvoltate au mai multe șanse de a fi mulțumiți de ei înșiși și de realizările lor; în schimb, cei cu puține resurse de control emoțional sunt predispuși la numeroase conflicte interioare, ajungând să își subestimeze propriul potențial și în final să eșueze în acțiunile pe care le întreprind. Prin faptul că prezintă ca aspecte majore ale inteligenței emoționale motivația, auto-controlul, empatia, conștiința de sine dar și capacitatea de a amâna satisfacțiile, Goleman a deschis noi orizonturi printr-o definire mult mai complexă.

În cea de-a doua ediție a cărții Inteligența emoțională (Goleman, 2007, p.12), autorul punctează clar faptul că este complet greșită ideea potrivit căreia IE ,,contează mai mult decât IQ” în toate direcțiile; astfel, inteligența emoțională trece înaintea IQ-ului în special în acele domenii ,,umane”, în care intelectul este relativ mai puțin relevant pentru obținerea succesului – de exemplu, în acelea în care empatia și autocontrolul ar putea reprezenta abilități mai remarcabile decât cele pur cognitive.

Încrederea în propriile reușite și optimismul sunt trăsături pe care psihologii le constituie în așa- numita eficacitate personală, siguranța că poți face față tuturor provocărilor și că ești stăpân pe evenimentele ce au loc în viața ta. În momentul în care dezvoltăm anumite competențe, de orice fel, ne cimentăm eficacitatea personală, credem mai mult în noi înșine și suntem mai dispuși să ne asumăm anumite riscuri, să devenim mai buni și chiar să trecem cu ușurință peste anumite momente neplăcute.

Albert Bandura, psiholog ce a realizat numeroase cercetări cu privire la eficacitatea personală, o definește ca fiind ,,capacitatea de a te da la o parte din calea eșecului, de a aborda lucrurile în așa fel încât să le poți stăpâni, fără a te îngrijora în privința diverselor dezastre posibile” (D. Goleman, 2001, p.117). Așadar, inteligența emoțională reprezintă un set de competențe emoționale individuale, prin care individul pune în acord atât abilitățile sale cognitive cât și scopurile sale sociale.

În cartea sa din 1998, Working with Emotional Intelligence, Goleman sugerează că, mai mult decât IQ-ul sau abilitățile tehnice, abilitățile IE se înfățișează ca o competență ,,discriminatoare”care va determina cu cea mai mare claritate cine anume dintr-un grup de oameni foarte inteligenți va conduce cu cea mai mare abilitate. Dacă trecem în revistă competențele pe care organizațiile din întreaga lume le-au stabilit în mod independent pentru a-și identifica liderii cei mai buni, vom descoperi că, pe măsură ce poziția este tot mai înaltă, indicatorii IQ sau abilitățile tehnice alunecă tot mai spre coada listei. Acest aspect a fost dezvoltat mai pe larg în cartea publicată în anul 2000 de către Daniel Goleman, Inteligența emoțională în leadership. Astfel, la nivelurile cele mai înalte, modelele de competență în leadership reprezintă, în general, undeva la 80-100% abilități derivate din inteligența emoțională.

Inteligența emoțională determină așadar potențialul nostru de a deprinde fundamentele stăpânirii de sine și celelalte, în timp ce, competența noastră emoțională arată cât de mult din acel potențial am acumulat sub forme ce se pot traduce în abilități aplicabile practic. Pentru a deveni experți într-o anumită competență emoțională, precum lucrul în echipă, este nevoie să dezvoltăm în substrat o abilitate din fundamentele IE, anume conștiința socială și administrarea relațiilor interpersonale. Dar competențele emoționale reprezintă abilități dobândite: a avea conștiință socială sau îndemânare în administrarea relațiilor nu este o garanție a faptului că dețineți cunoștințele adiționale necesare pentru a face față eficient soluționării unui conflict. Deci, abilitatea de bază a IE este necesară, dar nu și suficientă pentru a da dovadă de o anume competență sau îndemânare de lucru.

Până la un anumit punct, orice om are o inteligență cognitivă și una emoțională, așadar aceste portrete se unesc. Și totuși, dintre cele două, inteligența emoțională adaugă mult mai multe calități care ne determină să fim cu adevărat oameni.

Delimitări conceptuale actuale

Steve Hein (1996), încearcă o prezentare a inteligenței emoționale pe baza consultării celor mai recente lucrări. În opinia sa, mulți oameni oferă propriile lor definiții inteligenței emoționale. Peter Salovey și J. Mayer, au publicat prima definiție precisă a IE în 1990. După afirmațiile sale, Hein, ca majoritatea autorilor, a încercat să aducă propriul său aport la definirea inteligenței emoționale, astfel încât în cartea sa din 1996, a oferit câteva definiții alternative. După el, IE înseamnă: ,,1. a fi conștient de ceea ce simți tu și de ceea ce simt ceilalți și să știi ce să faci în legătură cu aceasta; 2. să știi să deosebești ce-ți face bine și ce nu, și cum să treci de la rău la bine; 3. să ai o anumită conștiință emoțională, o sensibilitate și capacitate de conducere care să te ajute să maximizezi pe termen lung fericirea și supraviețuirea”.

În prezent, există un dezacord dacă IE este ceva mai mult decât un potențial înnăscut ori dacă ea reprezintă un set de abilități, competențe sau îndemânări învățate. Goleman (1998) susține că ,,spre deosebire de gradul de inteligență, care rămâne același de-a lungul vieții, sau de personalitatea care nu se modifică, competențele bazate pe IE sunt abilități învățate”. Hein, analizând afirmația lui Goleman consemnată mai înainte, apreciază că acesta omite în primul rând existența unor diferențe în potențialul genetic înnăscut pentru IE. Pe de altă parte, afirmația lui Goleman potrivit căreia personalitatea nu se modifică de-a lungul vieții, se află în contradicție cu viziunea acestuia despre IE, în structura căreia include aspecte ale personalității cum sunt optimismul și perseverența. Altfel spus, după părerea lui G. orice om își poate ridica gradul de inteligență emoțională prin educație și exercițiu, dar unele componente ale IE sunt tratate ca însușiri de personalitate și deci nu s-ar putea modifica pe parcursul vieții individului.

În 1997, Mayer și Salovey au încercat să pună în evidență mai multe niveluri ale formării IE și anume: 1. evaluarea perceptivă și exprimarea emoției; 2. facilitarea emoțională a gândirii; 3. înțelegerea și analiza emoțiilor și utilizarea cunoștințelor emoționale; 4. Reglarea emoțiilor pentru a provoca creșterea emoțională și intelectuală. În același an, aceștia au dat o nouă definiție IE, adăugând faptul că inteligența emoțională înseamnă și abilitatea de a înțelege emoțiile, presupunând cunoașterea emoțiilor și reglarea lor astfel încât ele să poată contribui la dezvoltarea intelectuală și emoțională. Hein, ținând cont de noua definiție a IE, renunță să mai includă în structura acesteia motivarea emoțiilor, pe care o apreciază doar ca pe un indicator al ei.

Jeanne Segal (1999), a pus în evidență 4 componente ale IE: conștiința emoțională, acceptarea, conștiința emoțională activă și empatia. Prima componentă vizează trăirea în mod natural a tuturor emoțiilor care ne încearcă, lăsând deoparte deprinderile intelectuale prin intermediul cărora avem tendința să gândim emoțiile. Pentru dezvoltarea autocontrolului emoțional, autoarea ne recomandă anumite exerciții speciale de conștientizare a emoțiilor și a senzațiilor corporale. Cea de-a doua componentă pune accentul pe acceptarea acelor emoții conștientizate, adică asumarea responsabilității propriilor trăiri afective. Acest lucru nu înseamnă să fii pasiv în fața emoțiilor și să te resemnezi, ci să te deschizi atât față de acele emoții plăcute, cât și față de cele neplăcute. Empatia face referire la abilitatea de a ne raporta la sentimentele și nevoile celorlalți, fără a renunța la propria experiență emoțională.

Așa cum știm deja, formarea IE este într-o mare măsură datorată unor obișnuințe/automatisme învățate, având la bază modele emoționale din familie sau din mediul școlar. Este adevărat că inteligența academică este mai flexibilă și mai independentă de contextele concrete în care se construiește și totuși, este de remarcat că atât sensibilitatea naturală a IE cât și cea a inteligenței generale sau tradiționale au un caracter adaptativ, asigurând supraviețuirea persoanei. Așadar, cele două forme de inteligență sunt importante, în egală măsură, în a ne asigura adaptarea cu succes la mediul complex în care trăim. Dovezi recente neurobiologice și neurofiziologice privind rolul fundamental pe care îl are emoția în gândire, demonstrează că învățarea în mediul academic sau în viața reală are la bază procese socio-emoționale în primul rând, corelate cu procese cognitive (Damasio, Yang, 2007).

În ultimii ani, constructul de inteligență emoțională, a primit numeroase definiții, dintre care amintim:

-IE este asociată cu adaptarea socială și academică la școală (Mestre, Guil, Salovey și colab.,2006);

-IE presupune un set de abilități în baza cărora un individ poate discrimina și monitoriza emoțiile proprii și ale celorlalți, precum și capacitatea acestuia de a utiliza informațiile deținute pentru a-și ghida propria gândire și comportamentul, în ideea atingerii scopurilor propuse (Ștefan, Kallay, 2007);

-IE desemnează, în sens larg, un set de competențe de identificare, procesare și gestionare a emoțiilor (Zeidner, Matthews, Roberts, 2008).

La o primă analiză a acestor ultime trei definiții, observăm anumite aspecte întâlnite și în definițiile anterioare și anume că inteligența emoțională este asociată tot mai adesea cu o bună adaptare socială și academică în mediul școlar preconizându-se astfel că un individ ce are un nivel ridicat al IE, va face față cu brio situațiilor stresante, neplăcute cu care se va confrunta atât la școală cât și în viață și se va adapta foarte ușor la tot ceea ce este nou, își va gestiona emoțiile pozitive sau negative, va ști cum să se comporte cu ceilalți în funcție de starea fiecăruia, cum să lege noi prietenii și cum șă-și ghideze întregul comportament astfel încât să ducă la îndeplinire tot ceea ce și-a propus.

1.4 Analiza critică a conceptualizărilor curente

Fiecare dintre autorii citați anterior, au încercat să definească inteligența emoțională printr-o viziune proprie, încercând într-o anumită măsură să dea o notă personală acestui construct. Având în vedere că domeniul de studiu al inteligenței emoționale rămâne în continuare destul de controversat și prezintă numeroase subiecte de cercetare, consider că mereu vor exista oameni de știință care vor încerca să vină cu noi definiri, cu noi cercetări și lămuriri ce ne vor ajuta să înțelem cu toții mult mai ușor la ce anume se referă acest tip de inteligență și cum anume ne ajută.

Ideile sunt deocamdată împărțite și tocmai de aceea este dificil pentru un om de rând să priceapă că mai există un alt tip de inteligență decât cea pe care o cunoaște toată lumea. Tocmai faptul că fiecare privește acest construct dintr-un unghi diferit, îl pune într-o lumină ușor neclară și lasă loc multor interpretări. Pentru unii, IE se rezumă la cunoașterea și gestionarea propriilor emoții, deci la inteligența intrapersonală. Pentru alții, IE cuprinde și latura interpersonală, relațiile cu ceilalți, felul în care empatizezi cu ei, modul în care știi să te faci plăcut de restul grupului; o altă categorie de autori mai adaugă și faptul că IE ajută la o bună adaptare socială și academică la școală.

Personal, cred că problemele cu care se confruntă societatea în care trăim se datorează în mare măsură unui stil de viață bolnăvicios. Când spun asta, mă refer la faptul că unii oameni sunt atât de cuprinși de problemele cotidiene încât pur și simplu nu au timp să se gândească la ceea ce simt ei sau alții, ignoră anumite emoții pe care le trăiesc la un moment dat, reacționează fără să empatizeze mai întâi cu cel vizat, îi vede pe colegii de muncă doar ca pe niște competitori. Trăind o astfel de viață, este inevitabil să nu te afli la un moment dat în situația de a fi exclus din anumite grupuri, de a nu mai avea prieteni sau de a fi evitat chiar de către persoane cunoascute.

Pentru că toată lumea este interesată să se dezvolte cât mai mult intelectual, văd, cu regret, că dezvoltarea emoțională este tratată cu superficialitate atât în contexte formale cât și nonformale. Degeaba suntem conștienți că avem anumite probleme emoționale dacă nu luăm nici o măsură pentru a face ceva pentru sufletul nostru. Nu știm să acordăm valoare lucrurilor cu adevărat importante și tocmai de aceea latura noastră umane ușor se stinge. Îi judecăm pe ceilalți, dar nu ne place să fim judecați, ne bucurăm uneori de răul altuia, dar vrem să avem parte numai de bucurii și împliniri, nu suntem întotdeauna corecți față de alții, dar vrem ca toată lumea să fie corectă față de noi. Dar de câte ori ne-am gândit să facem o bucurie cuiva? Faptul că ne punem pe noi înșine și familiile noastre înainte de orice nu pot spune că este un lucru total eronat dar să nu îți pese de durerea unui om căzut pe stradă și să treci pasiv pe lângă el, deși îți cere ajutorul, acesta este un lucru de neiertat; sau să te izolezi de ceilalți crezând că nimeni nu-ți vrea binele și oricum nu vei reuși niciodată să îți găsești prieteni pe placul tău.

Inteligența emoțională vrea să ne atragă atenția tocmai asupra acestor aspecte, dorind să ușureze și să îmbunătățească relațiile dintre oameni, dar și cunoașterea propriilor emoții și gestionarea lor în așa fel încât să putem privi cu încredere și optimism chiar și spre cele mai întunecate experiențe.

Majoritatea situațiilor problematice cu care ne confruntăm de-a lungul existenței sunt cauzate de noi înșine chiar dacă în acele momente nu ne dăm seama și căutăm vinovații în altă parte. Acest lucru se întâmplă deoarece, deși poate că avem o anumită vârstă, nu știm să deosebim uneori ceea ce ne face bine de ceea ce ne face rău sau nu vrem să înțelegem că ceva sau cineva nu este tocmai potrivit pentru noi. Nu puțini sunt aceia care au luat anumite decizii greșite și mai apoi au avut de suferit sau persoane care într-un moment de slăbiciune au făcut gesturi care au avut urmări negative. Stă în firea noastră să greșim, dar cel mai important este să nu mai repetăm acea greșeală.

Consider că fiecare om se naște cu un anumit potențial emoțional pe care mai apoi îl dezvoltă pe parcursul vieții, datorită modelelor sau experiențelor cu care se confruntă. Spun acest lucru deoarece am observat că unii copii la vârste fragede sunt foarte sensibili, atenți la trăirile altora oferindu-le sprijin moral la nevoie, în schimb, alții nu sunt absolut deloc interesați dacă un alt copil plânge sau suferă dintr-o anumită cauză. Așadar, inteligența emoțională își face simțită prezența încă din copilărie și tocmai de aceea, atunci este momentul oportun pentru a acționa și a-i ajuta pe copii să înțeleagă ce sunt emoțiile și cum anume trebuie să le ținem în frâu.

Ca o concluzie a opiniei mele asupra inteligenței emoționale, țin să precizez că dacă IE ar deveni la fel de importantă ca și IQ-ul și la fel de cunoscută și apreciată în societate ca acesta, abea atunci familiile, școlile și întreaga comunitate în care trăim vor fi toate mai umane și mai stimulatoare. Inteligența emoțională trebuie privită dincolo de definiții și sprijinită în a-și îndeplini țelul de a-i ajuta pe oameni să nu uite că viața este creată din emoții și că trebuie să ne îngrijim și de suflet nu doar de trup.

Capitolul 2.

Dezvoltarea emoțională a școlarului mic

2.1 Particularitățile dezvoltării emoționale ale școlarului mic

Aptitudini precum autocontrolul, zelul, perseverența și capacitatea de automotivare constituite în inteligența emoțională, le pot fi insuflate copiilor, fapt care le va acorda o șansă mai mare, indiferent de potențialul intelectual pe linie genetică. Dincolo de această posibilitate, se deslușește o necesitate morală presantă. Aceastea sunt vremuri în care structura societății ,,pare a se descâlci cu o viteză mai mare ca niciodată”, acum când egoismul, violența și sărăcia spiritului par să își aibă rădăcinile în bunătatea vieții noastre comune. Iată un argument solid pentru importanța inteligenței emoționale în viața micului școlar, inteligență ce reprezintă elementul de legătură dintre sentimente, caracter și instincte morale.

Moștenirea genetică îl înzestrează pe fiecare dintre noi cu o serie de emoții care determină temperamentul. Lecțiile emoționale pe care le învățăm în copilărie, acasă sau la școală, modelează circuitele emoționale, făcându-ne mai ușor adaptabili sau inadaptabili la fundamentele inteligenței emoționale. Aceasta înseamnă că adolescența și copilăria sunt ferestre de oportunitate pentru a forma obiceiurile emoționale esențiale care ne vor domina întreaga existență.

Cel mai bun remediu pentru actualele probleme ale societății, constă în felul în care îi pregătim pe tineri pentru ceea ce îi așteaptă. O soluție ar fi o nouă viziune în privința a ceea ce pot face școlile pentru a forma complet elevii, punând la treabă în același timp mintea și sufletul.

Vârsta școlară mică se constituie ca un nou stadiu, calitativ superior, bazat pe achizițiile anterioare, pe experiența cognitivă a copilului pe care o valorifică și restructurează, în funcție de noile dominante psihofizice și noile solicitări ale mediului.

Odată cu intrarea la școală, orizontul copilului se lărgește în afara familiei, mediul școlar fiind cel care favorizează sau nu diferite tendințe ale personalității. Acum se formează emoțiile, sentimentele intelectuale, sociale și etnice.

Din foarte multe puncte de vedere, schimbarea adusă de intrarea în vârsta școlară este dramatică, fiind în același timp și un pas hotărâtor în viață, întrucât este perioada când se modifică substanțial regimul de muncă și de viață al copilului.

Adaptarea la școală, la ocupațiile și relațiile școlare presupune o oarecare maturitate din partea micului învățăcel, care să-i insufle capacitatea de a se lipsi de activitatea îngustă din mediul familial și de interesele imediate ale jocului, pentru a pătrunde într-un nou univers de legături sociale și a-și asuma îndatoriri.

La vârsta școlară mică (6/7 – 10/11 ani), copilul reușește să-și exprime emoțiile și trăirile, are o gândire mai sofisticată, începe să se compare cu alți copii de aceeași vârstă și începe să înțeleagă sentimentele și perspectivele celorlalți. Faptul că se compară cu alți colegi, îi face pe copii să își dea mai mult silința, pentru a se mândri cu realizările proprii. Totul se petrece ca și cum vârsta școlară ar fi vârsta descoperirii celuilalt ca egal, cu care stabilește raporturi, dintre care unele sunt noi pentru ei: de simpatie și de muncă în echipă.

Ceea ce simțim, putem spune că se împarte în două mari direcții: ,,una de atașare față de alte persoane și alta de preocupare față de sine” (I.Nicola, 1994, p.91). Această preocupare față de sine anticipează evoluția ulterioară a ,,eului care se privește pe sine”, ,,a conștiinței de sine”.

Dezvoltarea psiho-afectivă este în perioada de ,,latență” (Freud), etapă caracterizată de o anume relaxare și echilibrare afectivă, având loc acum o retragere a investirilor afective și pulsionale în favoarea intereselor intelectuale și sociale. Totodată, potrivit stadiilor de dezvoltare psiho-socială concepute de Erikson, școlaritatea mică corespunde conflictului hărnicie versus inferioritate. Acei copii care vor avea satisfacția împlinirilor școlare, vor reuși să rezolve cu succes acest conflict, însă eșecul va conduce la sentimentul de inferioritate și prin urmare la insucces școlar.

Pentru Erikson, această etapă este extrem de importantă pentru dezvoltarea încrederii în sine întrucât încurajarea oferită de familie și de învățători, îi determină pe elevi să fie mult mai perseverenți și motivați în a-și îndeplini cu succes îndatoririle.

Delimitând cele mai importante aspecte ale acestui stadiu, P. Osterrieth prezintă următoarea caracterizare: 6 ani-vârsta extremismului, a tensiunii și agitației; 7 ani-vârsta calmului, a preocupărilor interioare, a meditației; 8 ani- vârsta cosmopolită, a expansiunii, a extravaganței, a interesului universal; 9 ani- vârsta autocriticii, a autodeterminării; 10 ani- echilibrul, bună adaptare, reprezintă ,,apogeul copilăriei” ( 1976, pp.114-137).

Spre deosebire de vârsta preșcolară, când copiii își schimbă adesea stările emoționale, în perioada școlară aceștia încep să mențină pentru perioade mai lungi de timp atât sentimente cât și gânduri și încep să înțeleagă că oamenii pot exprima mai multe emoții simultan, dar din motive diferite.

Pe măsură ce elevii iau în considerare reacțiile celorlalți la propriile comportamente și se compară cu standarde externe, se consolidează sentimentele de: vinovăție, rușine, mândrie. Grijile și temerile lor se îndreaptă acum mai mult spre modul în care sunt percepuți de ceilalți, incluzând acceptarea de către ceilalți colegi și temeri legate de performanța școlară.

Motivația este mai mult extrinsecă în această etapă și de aceea dorința de a nu-și supăra părinții sau dascălul este mai mare decât dorința de a ști. Așadar, copilul învață mai mult pentru a fi apreciat și pentru a primi calificative bune și nu din dorința de a învăța pentru sine.

Învățătoarea reprezintă o figură importantă în planul afectiv al elevului. Acesta poate declanșa chiar un conflict cu părinții dacă ceea ce spun ei nu este în acord cu ceea ce a spus învățătoarea; tocmai de aceea este necesar să existe o bună colaborare între cadru didactic și părinți.

O bună perioadă de timp, copilul va arăta neliniște în fața necunoscutului și de aceea nu se va observa nici un fel de solidaritate de grup. Căutând în mod continuu aprecierea învățătoarei, fără să țină cont de reacțiile celorlalți, elevul încearcă să se facă preferat, ,,pârând” la nevoie poznele vecinului. Vrea, de asemenea, să lucreze mai bine și mai repede decât colegul pentru a fi mai iubit și mai apreciat de către învățătoare. Astfel, rivalitatea sau competiția este aproape întâia formă de socializare. De abia pe la 8-9 ani acest obicei de a ,,pârî” va dispărea și va apărea nevoia copilului de a se afla în colectivitate, dezvoltând interrelații atât pozitive pozitive cât și negative și devenind treptat capabil să-și gestioneze emoțiile.

Agresivitatea se manifestă la majoritatea copiilor sub formă ,,pașnică”, asemănătoare mai mult cu o descărcare. Având în vedere că în timpul orei trebuie să respecte anumite reguli, se acumulează o formă de frustrare care se manifestă în pauze prin alergări, țipete, trânte etc. Se întâlnesc însă și forme grave ale manifestărilor agresive în special la copii care provin din familii dezorganizate, manifestări datorate lipsei afectivității, modelelor văzute, conflictelor permanente, lipsei de educație.

Fiind sensibil din punct de vedere afectiv, copilul poate fi influențat negativ de atenționările din public sau de critici nefondate, de sentimentul respingerii, toate conducând la izolarea lui și în cele din urmă conducând la insucces școlar. Apare o tendință a inferiorității manifestată printr-o anumită timiditate, ca o nevoie de a apăra intimitatea psihică de năvălirea ideilor celorlalți.

Pe la 7/8 ani, copiii devin tot mai capabili să negocieze, să accepte compromisuri și să fie toleranți iar pe la 8/9 ani încep să mintă mai des, inventând fel și fel de scuze atunci când vine vorba de nerespectarea îndatoririlor de elev.

Mica școlaritate este perioada în care începe structurarea caracterului, organizarea trăsăturilor caracteriale, conturarea unor dominante; copilul fiind capabil să-și controleze voluntar comportamentul, să-și fixeze scopuri în mod autonom. În această perioadă se formează dimensiunea cognitiv-morală a caracterului. De asemenea, cea de-a treia copilărie aduce cu sine un mai bun control al manifestărilor afective și o limitare a gustului pentru fantastic. Copilul începe să își dea seama că anumite lucruri sunt posibile doar în povești dar continuă să își dorească ca forțele binelui să învingă în fața răului.

2.2 Activități de dezvoltare emoțională pentru clasa pregătitoare

Activitatea 1- Recunoașterea emoțiilor

Obiective: să recunoască emoțiile de bază în situații familiare; să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: video proiector, imagini cu personaje din desene animate care sunt puse în anumite situații; un coșuleț, imagini cu personaje care întreprind anumite acțiuni și au anumite expresii faciale.

Mod de desfășurare: 1. Discutăm despre ce sunt emoțiile și de câte feluri sunt acestea apoi rugăm elevii să dea exemple de emoții ,,bune” și ,,mai puțin bune” pe care le trăiesc ei în viața de zi cu zi, specificând și contextul în care au trăit acea emoție.

2. Familiarizăm copiii cu activitatea, spunându-le că urmează să vizioneze anumite secvențe cu personaje din desene animate, iar ei vor trebui să recunoască ce emoții transmit acele personaje în funcție de situația în care sunt puse.

3. Copiii urmăresc imaginile de pe video proiector (motan speriat, șoricel curajos, cățel înfuriat, copil trist, ursuleț fericit etc.) și spun ce emoție consideră ei că este transmisă de personajul animat.

4. Apoi, fiecare elev este chemat să extragă din coșulet câte o imagine cu personaje care au anumite expresii faciale si sunt puse în anumite situații, urmând ca ei să recunoască emoția transmisă în acea imagine (fericire, teamă, tristețe, furie, entuziasm etc.).

5. Dacă elevul recunoaște emoția transmisă de acea imagine, acesta va trebui să mimeze acea emoție și să spună dacă el a simțit vreodată acel sentiment și în ce context.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1.Este bine să exprimăm ceea ce simțim?

2.Cu ce ne ajută faptul că exprimăm ceea ce simțim?

3.Putem ,,citi” pe fața oamenilor cum se simt?

4. Care dintre emoții vi se par a fi cele mai plăcute/neplăcute?

Întrebări de personalizare:

1. Dacă trăiți o emoție mai puțin bună, cum treceți peste acel moment?

2. Când nu poți exprima ceea ce simți cu adevărat, ce faci?

Activitate pentru acasă

Spuneți elevilor ca la sfârșitul zilei să discute cu părinții sau fratele/sora despre cum s-au simțit în acea zi, atât la școală cât și în grupul de prieteni. Acest lucru îi va ajuta să exprime cu ușurință ceea ce simt și să accepte că fiecare poate experimenta de-a lungul unei zile obișnuite atât emoții pozitive cât și emoții mai puțin grozave.

Activitatea 2- Cum m-am simțit când…?

Obiective: să aprecieze emoțiile în diferite situații; să identifice contextele în care se manifestă anumite emoții; să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: planșa pentru jocul ,,Cum m-am simțit când…?”, pe planșă sunt lipite anumite imagini ce prezintă momente din viața reală cu care elevii s-au confruntat sau se vor confrunta la un moment dat; emoticoane ce înfățișează diferite emoții.

Mod de desfășurare: 1. Introducem elevii în activitate, discutând mai întâi puțin despre faptul că emoțiile pe care le trăim sunt diferite în funcție de situația în care ne aflăm la un moment dat și despre faptul că oamenii pot reacționa diferit chiar dacă sunt puși în aceeași situație.

2. Le prezentăm planșa ce conține jocul pe care dorim să-l punem în practică, cu imagini ce înfățișează diferite situații (prima zi de școală, întâlnirea cu noii colegi și doamna învățătoare, sărbătorirea unei zile de naștere, vizită la muzeu, un accident rutier etc.) și le arătăm emoticoanele ce sunt puse pe catedră, emoticoane pe care le vor lipi lângă fiecare imagine în funcție de emoția transmisă. Le explicăm modul de desfășurare a jocului atrăgându-le încă o dată atenția asupra faptului că aceeași situație poate conduce la emoții diferite când este vorba despre persoane diferite.

3. Primul elev va ieși în față și va privi prima imagine de pe planșă (de exemplu: sărbătorirea unei zile de naștere), va spune ceea ce vede și dacă a trecut și el printr-o situație asemănătoare. Apoi, va spune ce sentiment este exprimat în acea imagine și va lipi emoticonul corespunzător sentimentului descris.

4. La fel vor proceda și ceilalți elevi, cu mențiunea că unele emoții se pot repeta însă în contexte diferite.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1. Au fost anumite emoții pe care nu le-ai trăit niciodată?

2. Situațiile diferite conduc la emoții diferite?

2. De ce oamenii reacționează sau simt diferit chiar dacă sunt puși în aceeași situație?

Întrebări de personalizare:

1. Ai întâmpinat vreo situație la care nu ai știut cum să reacționezi?

2. Cum ai depășit acel moment?

Activitate pentru acasă

Îndrumați elevii în a realiza un calendar al emoțiilor. Pe o planșă mare să scrie cu litere de tipar zilele săptămanii, timp de o lună. Dacă nu știu toate literele de tipar să ceară ajutorul părinților. La sfârșitul fiecărei zile, să se gândească care a fost emoția pe care au simțit-o de cele mai multe ori și să lipească în dreptul acelei zile emoticonul cu emoția corespunzătoare.

Activitatea 3- Cum se simt ceilalți?

Obiective: să recunoască emoțiile pe care le transmit ceilalți colegi prin intermediul posturii, expresiilor faciale sau ale inflexiunilor vocii; să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: hârtie, creioane colorate, plastelină.

Mod de desfășurare: 1. Discutăm cu elevii despre importanța emoțiilor în viața noastră, amintind că acestea diferă în funcție de situația pe care o întâmpinăm. Îi introducem apoi în activitate prin adresarea unei simple întrebări: Cum ne dăm seama ce simt ceilalți?

2. Întrebarea adresată va conduce spre o serie de răspunsuri din partea elevilor, răspunsuri ce vor ghida, de fapt, întreaga desfășurare a jocului nostru.

3. Mai întâi elevii vor mima anumite emoții făcând apel la gesturi cât mai expresive și la o postură care să exprime clar ceea ce simt.

4. Următorul pas constă în mimarea unor emoții doar cu ajutorul posturii corporale.

5. În continuare elevii vor trebui să recunoască emoția transmisă doar din felul în care vorbește colegul ce este așezat spate în spate cu el.

6.Ultimul pas constă în realizarea anumitor desene sau a unor forme din plastilină ce vor fi date apoi colegului de bancă iar acesta din urmă va trebui să ghicească ce emoție este transmisă.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1.Care vi s-a părut a fi cea mai dificilă metodă de recunoaștere a emoțiilor?

2. La ce ne ajută să recunoaștem cum se simt cei din jurul nostru?

Întrebări de personalizare:

1. Vi s-a întâmplat să nu vă puteți da seama ce emoție dorește să transmită o persoană?

2. Cum îi putem ajuta pe cei apropiați atunci când ne dăm seama că trăiesc anumite emoții ,,mai puțin grozave”?

Activitate pentru acasă

Dați ca temă elevilor ca la întoarcerea acasă sau în timpul liber să încerce să ghicească ce simt părinții, fratele/sora sau ceilalți colegi, urmărindu-le expresiile faciale, postura corpului, sau tonul vocii.

Activitatea 4- Copacul emoțiilor

Obiective: să învețe să deosebească emoțiile plăcute de cele mai puțin plăcute; să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: planșa pe care este desenat un copac mare ,,Copacul emoțiilor”; fișa pe care sunt trecute diferite situații; un marker.

Mod de desfășurare: 1. Discutăm cu elevii despre faptul că fiecare ființă vie trăiește anumite emoții, în funcție de situațiile cu care se confruntă. Le reamintim că în cadrul primei activități am vorbit despre emoții și de câte feluri sunt acestea: bune și mai puțin bune.

2. Îi introducem în activitate, prezentându-le planșa de pe tablă, pe care este desenat un copac mare, tăiat la jumătate cu o linie subțire, ce are scris deasupra lui titlul ,,Copacul emoțiilor”. Deasupra jumătății drepte a copacului va fi scris ,,Emoții pe care ne place să le trăim”, iar deasupra jumătății stângi a copacului va fi scris ,,Emoții pe care nu ne place să le trăim”.

3. Le explicăm faptul că fiecare va ieși, pe rând, în fața clasei; va asculta ceea ce învățătoarea va citi de pe fișă (nu ți-ai scris tema; ți-ai pierdut stiloul; ai fost pedepsit; ai luat un premiu; ți-ai vizitat bunicii; ai primit un cadou; cățelul tău s-a îmbolnăvit; ai avut un coșmar; etc.) și va trebui să spună cum s-ar simți ei dacă ar fi puși în acea situație.

4. Dacă emoția te care o identifică elevul este una plăcută, el o va scrie (cu litere de tipar) pe o ramură din partea dreaptă a copacului; dacă emoția pe care o identifică este una mai puțin plăcută, aceasta va fi trecută pe o ramură din partea stângă a copacului.

5.Punem accentul pe faptul că emoțiile plăcute sunt asociate cu momente plăcute din viața noastră, în timp ce emoțiile neplăcute sunt legate de momente nefericite.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1.Vi s-a părut greu să deosebiți emoțiile plăcute de cele mai puțin plăcute?

2. Sunteți de acord că toate emoțiile trecute în partea dreaptă a copacului sunt emoții pe care ne place să le trăim?

3. Sunteți de acord că toate emoțiile trecute în partea stângă a copacului sunt emoții pe care nu ne place să le trăim?

Întrebări de personalizare:

1. Ce poți face pentru a trăi cât mai multe emoții plăcute?

Activitate pentru acasă

Propuneți elevilor să realizeze acasă un copac individual al emoțiilor, exact ca cel care era desenat pe planșa din clasă. Astfel, la sfârșitul unei zile, făcând o retrospectivă a ceea ce s-a petrecut, ei vor putea trece emoțiile pozitive pe care le-au trăit pe ramurile din partea dreaptă a copacului, iar emoțiile negative pe ramurile din partea stăngă.

Activitatea 5- Durere fizică sau emoțională?

Obiective: să diferențieze durerea emoțională de cea fizică; să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: fișă pe care sunt trecute anumite situații ce vor fi citite de către cadrul didactic; câte o inimă din hârtie cartonată roșie pentru fiecare elev și câte un plasture.

Mod de desfășurare: 1. Oferim fiecărui elev câte o inimă din hârtie cartonată roșie și câte un plasture, explicându-le că le vor folosi în activitatea ce urmează a se derula.

2. Vom purta o scurtă discuție despre cele două tipuri de durere: emoțională, care implică sentimentele și afectează inima; pe când durerea fizică implică anumite răni sau lovituri, zgârieturi ce necesită îngrijiri medicale sau aplicarea unor plasturi, bandaje etc.

3. Cadrul didactic citește de pe fișă anumite situații (mergi cu rolele, cazi și te lovești; se îmbolnăvește prietenul tău; iei o notă mică la test; te joci cu mingea împreună cu colegii tăi și te lovești la cap; ai rolul de prezentator în cadrul serbării de ziua mamei; mergi împreună cu prietenii tăi la zoo etc.) în care este implicată un anumit tip de durere iar elevii vor trebui să recunoască despre ce tip de durere este vorba.

4. Dacă în situația prezentată este vorba despre o durere fizică, elevul numit de cadrul didactic pentru a răspunde, va ridica plasturele; dacă durerea prezentată în situația dată este una emoțională, atunci elevul va ridica inima din hârtie.

5. Fiecare elev va răspunde, pe rând, ridicând fie plasturele, fie inima roșie.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1. Vi s-a părut greu să deosebiți cele două tipuri de durere?

2. Poate fi durerea emoțională la fel de puternică/ dureroasă ca cea fizică?

3. Cum putem trece peste o durere emoțională?

4. Cum putem trece peste o durere fizică?

Întrebări de personalizare:

1. Care din cele două feluri de durere le simțiți cel mai des?

Activitate pentru acasă

Îndemnați elevii ca atunci când trăiesc o durere emoțională să discute cu membrii familiei sau cu prietenii despre ceea ce simt; să realizeze o anumită activitate fizică (să alerge, să practice un anumit sport) ce l-ar putea ajuta să se descarce de acele sentimente negative.

2.3 Activități de dezvoltare emoțională pentru clasa I

Activitatea 1- Exprimă ceea ce simți!

Obiective: să înțeleagă importanța faptului că este bine să exprimi ceea ce simți; să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: câte o bucată de foaie albă pentru fiecare elev; câte un plic alb pentru fiecare elev; pixuri.

Mod de desfășurare: 1. Începem activitatea prin a le cere copiilor să spună câteva emoții pozitive și câteva negative, pe care le vom scrie pe tablă, grupate pe două coloane.

2. Împărțim plicurile și bucățile de hârtie și explicăm elevilor că fiecare dintre noi simte, la un moment dat, anumite emoții pe care nu le poate exprima. În acea situație, încercăm să ne ascundem emoțiile față de ceilalți la fel cum ascundem o hârtie într-un plic pe care nu vrem să-l deschidă nimeni.

3. Spunem elevilor să se gândească la o situație în care au procedat astfel și să scrie emoția pe care au trăit-o pe o bucățică de hârtie, pe care o vor introduce în plic.

4. Îi întrebăm pe copii dacă au trăit și emoții pozitive, pe care nu le-a fost teamă sau rușine să le exprime; le cerem apoi să scrie acele emoții pe partea exterioară a plicului.

5. Rugăm elevii să împărtășească și celorlalți câteva dintre emoțiile pozitive pe care le-au scris pe exteriorul plicului și doar cine dorește poate spune ce a scris pe hârtia din plic.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1. De obicei, simțiți mai multe emoții pozitive pe care le puteți împărtăși și celorlalți sau mai multe emoții pe care doriți să le ascundeți într-un plic?

2. Cum ar fi dacă nu ați putea să exprimați niciodată ceea ce simțiți?

3. Este bine ca anumite emoții pe care le trăim să le păstrăm doar pentru noi?

Întrebări de personalizare:

1. Cum vă simțiți după ce discutați cu o persoana (mama, fratele, un prieten) despre emoțiile mai puțin grozave pe care le-ați trăit în acea zi?

2. Atunci când nu v-ați exprimat emoțiile, cum v-ați simțit?

Activitate pentru acasă

Spuneți elevilor să păstreze plicurile pe care le-au primit și în cazul în care trăiesc o emoție pe care nu doresc să o împărtășească și celorlalți să o scrie pe o bucățică de hârtie și să o bage în plic. Îi atenționăm, însă, că nu este prea bine să se adune foarte multe emoții mai puțin plăcute în plic pentru că acesta se va rupe și toate acele emoții vor izbucni.

Activitatea 2- Ce ne face fericiți/triști și ce ne sperie?

Obiective: să diferențieze situațiile care le produc sentimentul de fericire, tristețe, frică; să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: planșe mari ce vor fi lipite pe tablă și pe care vor fi scrise anumite situații; un marker roșu, unul albastru și unul verde.

Mod de desfășurare: 1. Începem activitatea cu o scurtă discuție despre faptul că fiecare dintre noi a fost la un moment dat fericit, trist sau speriat. Acestea sunt niște emoții firești, care însă sunt declanșate de anumite situații sau întâmplări.

2. Le prezentăm elevilor planșele lipite pe tablă și pe care sunt scrise anumite întâmplări (Mergi la zoo cu cel mai bun prieten; Observi că vine spre tine un câine mare; Ai avut un coșmar și te-ai trezit; Ai primit cadou o bicicletă; Cineva a țipat în spatele tău; Ai reușit să rezolvi corect toate exercițiile; Verișorii tăi vor veni mâine în vizită; Te muți în alt oraș și trebuie să îți iei rămas bun de la prieteni; Era să cazi din copac pentru că ți-a alunecat piciorul; etc.) care ar putea produce unele emoții, plăcute sau mai puțin plăcute.

3. Îi rugăm să asocieze cele trei emoții prezentate în titlu, cu trei culori: fericire-roșu, tristețe-albastru, frică-verde.

4. Acei elevi care știu deja să citească cursiv, vor citi singuri propoziția scrisă pe planșă; cei care citesc destul de greoi vor fi ajutați de cei care citesc mai bine.

5. Fiecare elev va ieși la tablă, va citi sau va fi ajutat să citească propoziția ce i se cuvine, va identifica care dintre cele trei emoții ar putea fi declanșată de situația prezentată în propoziție, apoi va lua marker-ul de culoare potrivită emoției și va desena la sfârșitul acelei propoziții o bulină.

6. După ce a îndeplinit sarcina, elevul va numi și alte situații, lucruri care îi provoacă acel sentiment.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1. Au fost situații, dintre cele prezentate la tablă, în care voi ați simțit o altă emoție față de ce a ales colegul care era în față?

2. Considerați că au fost situații, dintre cele prezentate la tablă, în care pot fi simțite mai multe sentimente și nu doar unul? Dacă da, dați exemple.

Întrebări de personalizare:

1. Cum putem trece peste o situație care ne-a speriat?

2. Ce putem face pentru a simți mai des sentimentul de fericire?

Activitate pentru acasă

Propunem elevilor ca la sfârșitul fiecărei zile să mediteze asupra a ceea ce au trăit și să se gândească ce anume le-a produs sentimentul de fericire, de teamă sau ce i-a speriat; urmând ca pe viitor să încerce să evite acele situații care le provoacă emoții negative și să repete sau să caute doar situațiile care le provoacă sentimente pozitive.

Activitatea 3- Cum exprimăm ce simțim?

Obiective: să înțeleagă legătura dintre emoții și comportamente; să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: video proiector, imagini video cu anumite personaje puse în situații diferite și care prezintă reacții diferite;

Mod de desfășurare: 1. Introducem elevii în activitate discutând puțin despre faptul că atunci când suntem puși într-o anumită situație (de exemplu: Treci strada pe trecerea de pietoni, însă un șofer neatent aproape că dă peste tine), acea situație ne determină o anumită emoție (te sperii) și ne face să reacționăm într-un anumit fel (țipi sau începi să alergi mai repede spre trotuar). Acest exemplu ne arată clar că există o legătură importantă între ceea ce simțim (emoția) și modul în care noi ne comportăm sau reacționăm.

2. Îndemnăm elevii să privească cu atenție imaginile video pregătite și să spună ce emoție este transmisă și ce comportament sau reacție a prezentat personajul în urma a ceea ce a simțit.

3. Vizionăm fiecare situație și numim câte un elev să răspundă cerințelor (de exemplu: în imagini se arată un copil care nu a primit de ziua lui ceea ce și-a dorit ci doar o mașinuță pe care o aruncă cu furie spre perete; elevul va spune că acel copil este supărat sau furios din cauză că nu a primit ce își dorea și această emoție a condus la comportamentul nepotrivit de a arunca jucăria de perete).

4. Împreună cu ceilalți elevi, vom încerca să găsim soluții potrivite pentru comportamentele nepotrivite prezentate în imagini, acolo unde este cazul (copilul ar fi trebuit să înțeleagă că doar atât au putut părinții să-i cumpere și să le mulțumească pentru cadou, sperând că data viitoare va primi ce își dorește).

5. La fel vom proceda cu fiecare situație prezentată, punând accentul pe faptul că totul pleacă de la o situație anume cu care ne confruntăm și care stârnește o anumită emoție ce conduce spre un comportament acceptabil sau nu.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1. Au fost situații în care ați trăit o emoție negativă (furie, tristețe) dar ați fost nevoiți să aveți o reacție pozitivă?

2. Este bine să exprimăm tot timpul, prin comportament, ceea ce simțim?

3. Reacțiile noastre îi pot afecta pe ceilalți?

Întrebări de personalizare:

1. Cum vă comportați voi atunci când sunteți veseli?

2. Cum vă comportați voi atunci când sunteți speriați?

3. Cum vă comportați atunci când sunteți furioși?

Activitate pentru acasă

Elevii au ca sarcină să observe comportamentul unui alt coleg, în timpul pauzelor și să recunoască ce emoții au determinat acel comportament. Dacă anumite comportamente sunt inacceptabile (colegul jignește, lovește), vor încerca împreună să găsească o alternativă pentru acel comportament.

Activitatea 4- Pericol, sau doar frică?

Obiective: să diferențieze pericolul real de sentimentul de frică; să-și dezvolte capacitatea de a găsi soluții pentru a face față fricilor normale; să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: creioane colorate sau carioci; hârtie.

Mod de desfășurare: 1. Introducem elevii în activitate, amintindu-le că într-o activitate desfășurată anterior am discutat despre situații sau ființe care îi sperie sau le produce sentimentul de frică.

2. Le spunem că este ceva normal să avem acest sentiment în anumite situații, doar că trebuie să încercăm să deosebim pericolul real, adică ceva ce chiar ne poate face rău, de frica ce există doar în mintea noastră și care nu ne poate face rău în mod direct.

3. Le cerem elevilor să deseneze sau să scrie (în cazul în care nu pot desena acea ființă imaginară sau acea situație) pe foaia de hârtie un lucru sau o situație care îi sperie sau le produce sentimentul de teamă.

4. Fiecare elev va prezenta ceea ce a desenat sau a scris pe foaie, apoi va spune dacă acel lucru sau situație reprezintă un pericol real pentru el sau este doar ceva ce îi provoacă o teamă imaginară.

5. În cazul în care situația sau lucrul numit produce elevului doar o teamă imaginară (fantome), vom încerca împreună să găsim soluții care să îl ajute să învingă acea frică. De asemenea, dacă situația sau lucrul prezentat de elev reprezintă un pericol real (accident rutier, incendiu), ne gândim împreună cum ar trebui să procedăm într-o asemenea situație pentru a o depăși cu bine.

6. La sfârșitul activității, rugăm elevii să numească câteva situații, lucruri care reprezintă pericole reale și câteva care reprezintă doar temeri imaginare; în felul acesta punem din nou accentul pe diferența dintre cele două.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1. Au fost anumite temeri imaginare sau reale ale colegilor la fel ca cele ale voastre? Dați exemple.

2. Care este diferența dintre un pericol real și teama ce există doar în mintea noastră?

Întrebări de personalizare:

1. Cele mai multe temeri ale voastre sunt reale sau imaginare?

Activitate pentru acasă

Propunem elevilor ca de fiecare dată când simt că le este teamă de ceva (fie real, fie imaginar) să discute cu părinții sau cu cineva apropiat și să găsească împreună soluții pentru a depăși sau a face față acelor temeri cu succes.

Activitatea 5- Simțim diferit?

Obiective: să înțeleagă faptul că oamenii pot simți diferit față de aceeași situație; să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: bilețele pe care sunt scrise diferite situații; un coșuleț; emoticoane pentru fiecare elev.

Mod de desfășurare: 1. Introducem elevii în activitate, discutând despre faptul că fiecare dintre noi trăiește anumite emoții sau doar o singură emoție mai puternică în funcție de situația cu care se confruntă.

2. Împărțim fiecărui elev câte cinci emoticoane (mai mari) ce vor ilustra următoarele emoții: teamă, bucurie, tristețe, îngrijorare, furie.

3. Le explicăm elevilor că vom citi de pe bilețelele din coșul ce se află pe catedră câteva situații (A venit iarna; Te muți la țară; Mama te ia și pe tine la cumpărături; Mâine ai test la matematică; Cineva ți-a furat bicicleta; Ai fost ales în echipa de volei; etc.) iar ei vor trebui să se gândească ce emoție ar simți dacă ar fi puși în acea situație.

4. Citim pe rând fiecare situație, cerând elevilor să răspundă la fiecare, ridicând în sus emoticonul cu emoția pe care ar simți-o ei.

5. Înainte să trecem la citirea unei alte situații, vom cere elevilor să privească spre ceilalți colegi și să observe dacă ceilalți au ridicat același emoticon sau unul diferit.

6. Dacă se întâmplă să se ridice emoticoane diferite, le cerem copiilor să spună de ce oare s-a întâmplat acest lucru.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1. S-a întâmplat să simțiți emoții diferite chiar dacă era vorba de aceeași situație?

2. De ce credeți că noi, oamenii, simțim uneori diferit?

3. Există situații față de care să simțim cu toții aceleași emoții? Dați exemple.

Întrebări de personalizare:

1. Vi s-a întâmplat vreodată, în viața reală, să trăiți emoții diferite de ale celorlalți, în aceeași situație?

2. Este bine să avem uneori emoții diferite de ale altcuiva, în aceeași situație?

Activitate pentru acasă

Propunem elevilor să observe situații, din viața de zi cu zi, în care se întâmplă ca oamenii să simtă diferit în aceeași situație și să le noteze pe un caiet pentru ca apoi să le prezinte ,la începutul unei alte activități, și celorlalți colegi.

2.4 Activități de dezvoltare emoțională pentru clasa a II-a

Activitatea 1- Simțim ce gândim

Obiective: să înțeleagă legătura dintre gânduri, idei și sentimente; să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: fișe pe care sunt scrise anumite situații (Anexa 1); pixuri.

Mod de desfășurare: 1. Fiecare elev va primi câte o fișă pe care sunt trecute anumite situații.

2. Cadrul didactic va citi prima situație și se va opri în dreptul cuvântului ,,emoție”, cerând elevilor să scrie un cuvânt care să descrie emoția pe care ar simți-o ei în acea situație. La fel vor continua și în ceea ce privește celelalte situații.

3. Cereți elevilor să numească câteva dintre emoțiile pe care le-au notat pentru fiecare situație.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1. S-au modificat emoțiile voastre în fiecare dintre situații?

2. Dacă da, de ce credeți că s-a întâmplat acest lucru?

3. Dacă nu, de ce credeți că nu s-a produs schimbarea?

4. De ce credeți că se produce acea schimbare emoțională în a doua parte a situațiilor?

Întrebări de personalizare:

1. Vi s-a întâmplat vreodată să treceți printr-o situație asemănătoare celor descrise?

2. Ce anume vă poate face să vă schimbați emoțiile față de o anumită situație?

Activitate pentru acasă

Îi îndemnăm pe elevi să nu se grăbească să judece comportamentul celorlalți până când nu află adevăratele motive ce stau în spatele acelui comportament. Le cerem ca atunci când vor întâmpina vreo situație mai puțin plăcută, să își amintească activitatea desfășurată la clasă și să se gândească de două ori înainte de a se supăra sau chiar înfuria pe o anumită persoană.

Activitatea 2- Controlul emoțional

Obiective: să învețe modalități diferite de a-și ține în frâu emoțiile (în special cele negative); să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: povestea ,,băiețelul furios” (Anexa 2); fișe cu povestea și întrebările pe care le conține; pixuri.

Mod de desfășurare: 1. Începem activitatea discutând cu elevii despre emoțiile pozitive dar și cele negative pe care fiecare dintre noi le simte la un moment dat, în anumite situații.

2. Îi întrebăm dacă ei au avut momente în care au trăit emoții negative și rugăm câțiva elevi să dea exemple de câteva situații în care au trăit astfel de emoții.

3. Le cerem să asculte cu atenție povestea pe care urmează să o citim cu voce tare, pentru ca mai apoi să poată răspunde ( în scris dar și oral) la întrebările ce vor urma și pe care le conține și povestea.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1. Ce a făcut Mihai pentru a trece peste sentimentul de furie?

2. Cum ar fi trebuit să reacționeze Mihai când amicii săi au decis să meargă în parc?

3. Ce altceva ar fi putut Mihai să facă pentru a-și controla furia?

Întrebări de personalizare:

1. Voi ați fost vreodată furioși? Dați exemple de situații.

2. Ce ați făcut pentru a vă controla starea de nervozitate?

3. De ce este bine să ne controlăm emoțiile negative?

Activitate pentru acasă

Le dăm elevilor ca sarcină să își aleagă câte o situație în care s-au simțit sau s-ar simți nervoși, supărați, furioși și să scrie pe o fișă, pe două coloane, modalități adevate și modalități inadecvate de a ține în frâu acele emoții.

Activitatea 3- Intensitatea emoțiilor

Obiective: să învețe faptul că ceea ce simțim poate fi diferit ca intensitate; să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: fișe pe care sunt scrise anumite situații (Anexa 3); pixuri.

Mod de desfășurare: 1. Prezentăm activitatea, purtând o scurtă discuție despre faptul că ceea ce simțim în anumite situații, poate fi diferit ca intensitate (de exemplu: uneori poți fi foarte fericit pentru că mergi în excursia mult dorită- atunci emoția trăită este una puternică, alteori ești doar puțin fericit- atunci emoția trăită este de intensitate medie, sau deloc fericit de un anumit eveniment). Cerem elevilor să dea câteva exemple de situații care să pună în evidență faptul că emoțiile diferă ca intensitate.

2. Împărțim fiecărui elev câte o fișă pe care sunt scrise diferite situații și pe care ei vor trebui să o citească și să completeze, acolo unde este cazul, cu emoția pe care ar simți-o ei, apoi să încercuiască nivelul de intensitate al emoției respective.

3. După ce toți elevii au completat fișa, vom lua fiecare situație în parte și o vom discuta, observând dacă cu toții au răspuns cu aceeași emoție și de aceeași intensitate.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1. Ați răspuns cu toții cu aceeași emoție, la o situație dată?

2. De ce credeți că emoțiile voastre au fost diferite chiar dacă a fost vorba despre aceleași situații?

3. Ați răspuns cu toții cu aceeași intensitate a emoțiilor, la o situație dată?

4. De ce credeți că intensitatea emoțiilor scrise de voi a fost diferită chiar dacă a fost vorba despre aceleași situații?

Întrebări de personalizare:

1. Ați simțit vreodată o emoție foarte puternică, într-o anumită situație, dar mai apoi acea emoție a scăzut în intensitate?

2. Ce credeți că influențează de fapt intensitatea emoțiilor?

Activitate pentru acasă

Propunem elevilor ca la sfârșitul zilei să își noteze pe un caiet ce fel de emoții au simțit și cât de puternică a fost intensitatea lor, acest lucru ajutându-i să-și conștientizeze și să-și controleze mai bine emoțiile.

Activitatea 4- Emoții schimbătoare

Obiective: să învețe că emoțiile se pot schimba în funcție de situație dar și în funcție de gândurile noastre despre un anumit eveniment; să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: fișă cu diferite situații ,,Emoții schimbătoare” (Anexa 4); pixuri.

Mod de desfășurare: 1. Începem activitatea, discutând cu elevii despre faptul că emoțiile noastre se pot schimba în funcție de situația în care suntem puși, la un moment dat. De asemenea, ceea ce gândim noi despre un anumit eveniment, poate stârni anumite emoții chiar neașteptate.

2. Le cerem copiilor să se gândească la o situație care le-a produs sentimentul de teamă, apoi să se gândească cum s-au simțit când acea situație a trecut; accentuând faptul că emoțiile s-au schimbat după ce evenimentul a trecut.

3. Împărțim elevii în perechi și le oferim câte o fișă pe care sunt scrise diferite situații, iar sub fiecare situație ei vor trebui să scrie ce emoție ar simți ei și ce intensitate are acea emoție pe o scală de la 1 la 5. Mai pe înțelesul lor, vor trebui să dea câte o notă fiecărei emoții, în funcție de cât de puternică este aceasta. Perechile vor trebui să cadă de acord asupra emoției pe care o vor scrie și asupra intensității ei.

4. Încurajăm elevii să împărtășească situațiile lor, să discute cu restul colegilor și să vadă dacă au răspuns cu toții la fel sau diferit, pentru fiecare situație.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1. V-a fost greu să decideți ce emoție și ce intensitatea a acesteia să scrieți în fiecare situație?

2. De ce credeți că unele situații au condus la emoții mai puternice și altele nu?

3. Au fost situații în care colegul vostru de bancă a simțit altă emoție, de o altă intensitate?

4. Dacă v-ați gândi la aceste situații peste câteva zile, credeți că vi s-ar schimba emoțiile?

Întrebări de personalizare:

1. Ce ai făcut pentru a-ți schimba emoțiile în legătură cu ceva sau cineva?

2. Dacă trece o perioadă mai lungă de timp de la un eveniment neplăcut, ce se întâmplă cu emoțiile pe care le-am trăit atunci?

Activitate pentru acasă

Le atragem atenția elevilor asupra faptului că emoțiile noastre se schimbă cu timpul, deoarece ne schimbăm modul de gândire, ne preocupăm de alte lucruri și avem alte modalități de a face față problemelor. Le dăm ca temă de gândire să mediteze asupra unor situații mai puțin fericite pe care le-au trăit și asupra emoțiilor simțite în acele momente, apoi să spună cum se simt în prezent atunci când se gândesc la acele momente. Această temă o vor realiza cu ajutorul unui adult, membru al familiei.

Activitatea 5- Emoție și comportament

Obiective: să învețe să diferențieze emoția de comportament; să-și dezvolte un vocabular emoțional.

Resurse materiale: fișe cu ,,Emoții și comportamente” (Anexa 5); pixuri, stilouri; un bol mic sau un coșuleț; cartonașe pe care sunt scrise anumite emoții.

Mod de desfășurare: 1. Introducem elevii în activitate, discutând cu ei despre faptul că atunci când avem anumite emoții, ne comportăm ca atare; așadar, fiecare emoție conduce spre un anumit comportament mai mult sau mai puțin dorit.

2. Punem cartonașele pe care sunt scrise anumite emoții (speriat, rușinat, îngrijorat, fericit, neajutorat, confuz, descurajat, trist, îngrozit, gelos, vinovat, mânios) într-un bol și le amestecăm puțin.

3. Împărțim elevii în grupuri de câte 4 (fiecare grup își va alege câte un lider) și oferim fiecărui grup câte o fișă cu ,,Emoții și comportamente”.

4. Cerem fiecărui elev din fiecare grup să tragă din bol câte un cartonaș și să îl țină în mână până când va trebui să citească ce scrie pe el.

5. Le explicăm, că pe cartonașe sunt scrise cuvinte ce descriu anumite emoții și fiecare dintre ei va trebui să citească cu voce tare ce scrie pe cartonașul lui, apoi să noteze pe fișă emoția respectivă sub titlul emoție și sub titlul comportamente să scrie cum s-a comportat el atunci când a simțit acea emoție.

6. La fel va proceda fiecare elev, urmând ca după ce fișa a trecut pe la fiecare membru al grupului, liderul să citească fiecare emoție și comportamentele aferente acesteia, iar ceilalți membri având posibilitatea să spună cum s-au comportat și ei atunci când au trăit acea emoție.

7. Când toate grupurile și-au terminat sarcinile, le cerem să dea exemple de emoții și comportamente.

Discuții:

Întrebări ce vizează conținutul:

1. Pentru care dintre emoții v-a fost greu să găsiți comportamente potrivite?

2. Ați scris comportamente potrivite pentru toate emoțiile?

3. De ce este important să înțelegem diferența dintre comportament și emoție?

Întrebări de personalizare:

1. Au fost momente în care deși ați trăit o anumită emoție, ați ales să vă comportați altfel decât v-ați fi dorit?

2. Considerați că doar pentru că avem anumite emoții trebuie să ne comportăm într-un anume fel?

3.Sunt comportamente pe care ați vrea să le schimbați și să nu le mai aveți atunci când simțiți o anumită emoție?

Activitate pentru acasă

Îndemnăm elevii să discute cu o persoană apropiată despre comportamentele pe care dorește să le schimbe atunci când simte anumite emoții negative; urmând să găsească împreună diferite soluții pentru înlocuirea acelor comportamente; punând accentul pe faptul că noi suntem stăpânii propriilor noastre acțiuni.

2.5 Concluzii

În elaborarea activităților de dezvoltare emoțională pentru clasa pregătitoare, I și a II-a, am ținut cont de programa școlară pentru disciplina Dezvoltare personală, urmărind în special domeniul Dezvoltare emoțională și socială cu cele trei subdomenii ale sale (Trăire și manifestare emoțională, starea de bine; Comunicare școlară eficientă; Interacțiuni simple cu ființe și obiecte familiare), precum și de îndeplinirea obiectivelor punctate la începutul fiecărei activități.

Prin punerea în practică a activităților prezentate în subcapitolul anterior, am reușit să observ în rândul elevilor progrese extraordinare în ceea ce privește modul de exprimare al emoțiilor proprii, modul în care reușesc să facă față anumitor emoții/situații mai puțin plăcute, modul în care își țin sub control emoțiile precum și reacțiile lor la emoțiile celorlalți.

La clasa pregătitoare, activitățile de dezvoltare emoțională au vizat recunoașterea emoțiilor de bază; dezvoltarea unui vocabular emoțional; aprecierea emoțiilor în diferite contexte; recunoașterea emoțiilor celorlalți cu ajutorul posturii; a expresiilor faciale sau a inflexiunilor vocii; deosebirea emoțiilor plăcute de cele neplăcute și diferențierea durerii fizice de cea emoțională.

Având în vedere că la o vârstă atât de fragedă copiii pot prezenta dificultăți în a-și exprima sentimentele, întrucât nu stăpânesc un vocabular emoțional dezvoltat, pentru fiecare activitate acest aspect a reprezentat un obiectiv în sine, punându-se accentul pe importanța exprimării a ceea ce simțim într-o manieră cât mai clară și precisă fără a răni pe cei din jur.

Dezvoltarea personală a viitorilor adulți constă într-o dezvoltare emoțională și socială armonioasă, cu o temelie solidă care trebuie construită încă din copilărie. Având în vedere că odată cu statutul de elev copilul se confruntă cu o serie de provocări la care trebuie să facă față și să găsească diferite soluții, este important să cunoască faptul că poate beneficia de sprijinul cadrului didactic, al colegilor de clasă sau a unui psiholog atunci când simte că situația este mult peste puterile lui.

Elevii clasei pregătitoare au prezentat mult interes și entuziasm în desfășurarea activităților, fiind de-a dreptul încântați de faptul că, prin activități sub formă de joc, au ocazia să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși precum și pe ceilalți. Intoducerea în cadrul activităților a materialelor viu colorate (emoticoane), planșe atractive și jocuri antrenante care le solicitau atenția și implicarea activă, atmosfera detensionată și libertatea de exprimare, au condus la rezultate vizibile mai ales în rândul acelor elevi care prezentau anumite probleme în ceea ce privește dezvoltarea emoțională.

Cu toții au devenit mult mai atenți la modul în care exprimă ceea ce simt și la felul în care se simt ceilalți, oferind la nevoie sprijin moral sau soluții pentru diferite situații tensionate; de asemenea, aceștia reușesc cu succes să deosebească emoțiile plăcute de cele neplăcute, acționând în consecință și reușind să controleze în mare măsură emoțiile neplăcute.

La nivelul clasei I, activitățile au urmărit îndeplinirea următoarelor obiective: înțelegerea importanței faptului că este bine să exprimi ceea ce simți; diferențierea situațiilor care produc sentimentul de fericire, tristețe și frică; înțelegerea legăturii dintre emoție și comportament; diferențierea pericolului real de sentimentul de frică; dezvoltarea capacității de a găsi soluții pentru a face față fricilor normale; înțelegerea faptului că oamenii pot simți diferit față de aceeași situație.

Activitățile au avut de această dată un grad de complexitate mai ridicat, întrucât elevii au trebuit să își exprime anumite opinii și în scris, nu doar oral așa cum s-a întâmplat la marea majoritate a activităților de la clasa pregătitoare, unde elevii nu cunoșteau decât literele de tipar. Acest fapt, i-a determinat pe copii să gândească mult mai profund opiniile pe care urmau să le prezinte apoi colegilor și de asemenea i-a ajutat să rețină anumite aspecte importante pe care le-am punctat atât la începutul activităților, prin scurte discuții introductive, cât și pe parcurs, prin activitatea propriu-zisă și în încheiere prin activitatea pentru acasă.

Din nou, în cadrul activităților, un obiectiv comun a fost acela de a-și dezvolta un vocabular emoțional, întrucât acest aspect trebuie îmbunătățit în mod constant, mai ales că la această vârstă elevii au o memorie de scurtă durată și este necesar să le amintim și reamintim acele aspecte pe care le considerăm importante a fi reținute.

În cadrul activității ce viza diferențierea pericolului real de frica imaginară, elevii au avut prilejul să descopere că cele mai multe frici ale lor nu erau justificabile, așadar erau de fapt imaginare, lucru de la sine înțeles având în vedere că la această vârstă imaginația lor este extrem de bogată.

Elevii au reușit, în urma activităților, să priceapă de ce este important să discuți cu cineva apropiat despre ceea ce simți, să te exteriorizezi, să nu ții doar pentru tine emoțiile care simți că îți fac rău sau care te fac să te simți dat la o parte. Totodată, aceștia au realizat faptul că modul în care ne comportăm este un răspuns la ceea ce simțim și acest lucru îi poate afecta pe cei din jurul nostru; de aceea trebuie să acordăm o mare atenție modului în care exprimăm prin comportament ceea ce simțim.

Am observat o schimbare vizibilă în comportamentul lor privind relațiile intercolegiale (sunt mai sociabili, se ajută între ei, își împărtășesc anumite mici probleme la care încearcă să găsească împreună rezolvare, sunt cu toții prieteni) și discutând cu unii dintre părinți am fost plăcut surprinsă să aflu că și acasă, acei elevi au continuat să își schimbe în bine anumite comportamente problematice cu care se confruntau, au început să comunice mult mai mult cu membrii familiei și să se implice în activități care să le ofere o stare de bine și o relaționare eficientă cu cei din jur.

La nivelul clasei a II-a, obiectivele propuse au fost: înțelegerea legăturii dintre idei și sentimente; dezvoltarea unui vocabular emoțional; învățarea unor modalități diferite de a-și ține în frâu emoțiile; înțelegerea faptului că ceea ce simțim poate fi diferit ca intensitate; învățarea faptului că emoțiile se pot schimba în funcție de situație dar și în funcție de gândurile noastre despre un anumit eveniment; diferențierea emoției de comportament.

Copiii au înțeles că modul în care gândim despre anumite evenimente/situații determină anumite emoții cu privire la acestea, însă emoțiile se pot schimba foarte rapid când realizăm că, de fapt, acea situație a avut anumite cauze. De asemenea, aceștia au învățat împreună cum își pot controla emoțiile mai puțin plăcute și cum pot scăpa de acele emoții fără a răni în vreun fel pe cei din jurul lor. Cu ajutorul activităților propuse, elevii reușesc să-și conștientizeze emoțiile și să le exprime într-o manieră constructivă, să ceară ajutor atunci când consideră că nu găsesc singuri o rezolvare, să empatizeze unii cu alții și să își ofere sprijin reciproc, să respecte sentimentele celorlalți și să fie un colectiv unit.

Anexa 1

Citiți fiecare dintre situațiile de mai jos și notați la finalul fiecăreia ce emoție ați simți voi dacă ați fi puși în acea situație.

1. Aștepți să intri la medic pentru a te consulta și observi că un alt copil, venit după tine, intră înaintea ta. Emoție: –––––––

Când în sfârșit îți vine rândul, afli de la medic că acel copil avea o problemă mult mai gravă decât a ta și de aceea a avut prioritate. Emoție: –––––––

2. Te afli cu părinții tăi la aniversarea unor prieteni de familie iar copilul acestora refuză să se joace cu tine, vorbindu-ți pe un ton răstit. Emoție: –––––––

Ulterior, afli că băiatul avea o durere groaznică de burtă, însă nu a vrut să le spună părinților pentru a nu-i îngrijora și a le strica buna dispoziție. Emoție: –––––––

3. Prietenul tău cel mai bun nu îți acordă deloc atenție. Emoție: –––––––

Când ajungi acasă, afli de la mama ta că părinții lui au divorțat și că tatăl se va muta in alt oraș. Emoție: –––––––

4. Trebuie să mergi la dentist pentru că te doare foarte tare o măsea. Emoție: ––––––

Nu ai simțit nici o durere datorită anesteziei și acum problema s-a rezolvat. Emoție: –––

5. Nu ai reușit să înveți tot pentru testul la matematică de astăzi. Emoție: –––––––

Din fericire, exercițiile și întrebările au fost dintre acelea pe care ai reușit să le recapitulezi. Emoție: –––––––

6. Este ziua ta și ai primit foarte multe cadouri de la invitați. Emoție: –––––––

După ce desfaci cadourile, constați că nu ai primit ce îți doreai cel mai mult. Emoție: ––-

7. Părinții te anunță că urmează să plecați în vacanță la mare. Emoție: –––––––

A doua zi, tatăl tău se accedentează destul de grav la picior și este nevoit să anuleze vacanța. Emoție: –––––––

8. Te așteptai să iei o notă mare la test, dar nu a fost așa. Emoție: –––––––

Când ajungi acasă, îi spui mamei ce s-a întâmplat și aceasta te sfătuiește să nu fii dezamăgit ci să te ambiționezi să înveți mai mult. Emoție: –––––––

Anexa 2

Băiețelul furios

Mihai era un copil jucăuș, prietenos dar și foarte nerăbdător să împărtășească cu amicii lui ce noi idei de jocuri ar putea pune în practică. De fiecare dată când ieșeau să se joace, Mihai era cel care propunea un anumit joc sau activitate iar ceilalți copii erau, într-un fel, obligați să se joace ce își dorea el.

Totul a fost bine, până într-o zi când, vâzănd ce vreme frumoasă este afară, unul dintre copii a venit cu idea de a merge în parc cu bicicletele. Cu toții au fost de acord, cu excepția lui Mihai care nu putea să creadă că altcineva a îndrăznit să vină cu o idee destul de bună. Atunci, el a început să țipe furios către prietenii lui spunându-le că el este cel care venea cu ideile bune și nimeni nu trebuie să meargă în parc ci să stea cu el și să se joace cu mingea. De ce credeți că s-a înfuriat Mihai atât de tare? Ce credeți că au făcut amicii lui? (elevii vor răspunde în scris și mai apoi oral la aceste întrebări)

Prietenii lui au fost șocați de reacția lui Mihai, mai ales că acesta niciodată nu s-a certat cu nimeni, tocmai de aceea și-au văzut de drum, lăsându-l să se calmeze. Văzând că ceilalți nu i-au acordat atenție cuvenită, Mihai s-a întors foarte supărat acasă și a izbit rucsacul de dulapul de pe hol. Mama sa, uimită de comportamentul lui, a venit la el și i-a cerut să se liniștească, întrebându-l ce s-a întâmplat. Mihai i-a povestit pățania iar mama l-a sfătuit ca în acele momente în care simte că este foarte nervos, să încerce să găsească modalități prin care să-și controleze emoțiile. Ce credeți că a făcut Mihai pentru a-și controla furia? (elevii vor răspunde la aceste întrebări în scris și apoi oral)

Știm deja că Mihai a țipat atunci când a văzut că ceilalți îl lasă baltă, însă acest lucru nu l-a ajutat să depășească furia și i-a speriat pe prietenii lui. Apoi, a venit acasă și a izbit rucsacul de dulap, ceea ce din nou nu l-a ajutat foarte mult, atrăgând observațiile mamei. Ei bine, Mihai a stat câteva momente și s-a gândit ce ar putea să facă și i-a venit ideea de a scrie câte un bilețel fiecărui amic, în care să își ceară scuze pentru ceea ce făcuse și să le promită că de acum înainte va accepta să se joace și ceea ce propun ceilalți.

Anexa 3

Intensitatea emoțiilor

Citiți fiecare dintre situațiile de mai jos, spunând ce emoție ați simți în situația respectivă, apoi încercuiți nivelul de intensitate al emoției (puternică, medie, slabă).

1. Un coleg te jignește.

Emoție: ____________________ Puternică medie slabă

2. Primești un cadou neașteptat.

Emoție: ____________________ Puternică medie slabă

3. Mâine ai de dat un test important.

Emoție: ____________________ Puternică medie slabă

4. Amicul tău e bolnav și e la spital.

Emoție: ____________________ Puternică medie slabă

5. Nu îți găsești caietul de teme și tocmai începe ora.

Emoție: ____________________ Puternică medie slabă

6. Mama ta te pedepsește pentru că nu ai făcut curățenie în cameră.

Emoție: ____________________ Puternică medie slabă

7. Poți să mergi cu prietenii în parc și să stai cât vrei tu.

Emoție: ____________________ Puternică medie slabă

8. Ai fost ales șeful clasei și toată lumea te respectă.

Emoție: ____________________ Puternică medie slabă

9. Fratele tău îți murdărește haina cea nouă.

Emoție: ____________________ Puternică medie slabă

10. Vezi un film de groază și îți rămâne gândul la acele personaje.

Emoție: ____________________ Puternică medie slabă

Anexa 4

Emoții schimbătoare

Citiți fiecare din situațiile de mai jos, precizând pentru fiecare ce emoție ați simți voi în acea situație, urmând să dați apoi o notă acelei emoții.

1. Nu ești invitat la ziua prietenului tău. 6. Ai fost pedepsit de părinți.

Emoția: __________ Emoție: __________

Nota emoției: _____ Nota emoției: _____

2. Ai ratat filmul tău preferat. 7. De ziua ta nu vei avea o petrecere.

Emoția: __________ Emoție: __________

Nota emoției: _____ Nota emoției: _____

3. Fratele tău mai mare te-a lovit. 8. Bunicul tău este la spital.

Emoția: __________ Emoție: __________

Nota emoției: _____ Nota emoției: _____

4. Pisica ta s-a pierdut. 9.Amicii tăi râd de tine, din cauza tunsorii.

Emoție: __________ Emoția:__________

Nota emoției: _____ Nota emoției: _____

5. Ai pierdut niște bani. 10. Mâine vei merge la dentist.

Emoție: __________ Emoția: __________

Nota emoției: _____ Nota emoției: _____

Anexa 5

Emoții și comportamente

Scrieți cuvintele ce descriu emoții la titlul emoție. La titlul comportamente, treceți câteva moduri în care v-ați comportat atunci când ați trăit emoția respectivă.

1. Emoție: __________ Comportamente: ______________________________

2. Emoție: __________ Comportamente: ______________________________

3. Emoție: __________ Comportamente: ______________________________

4. Emoție: __________ Comportamente: ______________________________

5. Emoție: __________ Comportamente: ______________________________

6. Emoție: __________ Comportamente: ______________________________