Managementul Drepturilor Digitale (drm) In E Commerce

Introducere

Capitolul I Conceptul de proprietate intelectuala în Internet

Notiunea de proprietate

Conceptul de proprietate intelectuala in Internet.

1.3. Cadrul juridic cu privire la dreptul de proprietate intelectuala în Internet

1.4 Pirateria – definire, delimitare conceptuala, istoric

Capitolul II -Conceptul de managementul drepturilor digitale (DRM)

Capitolul III – Arhitecturi pentru Internet DRM și Mobile DRM

Capitolul IV – Proiectarea si implimentarea unei solutii DRM pentru e- commerce

Concluzii

Anexe

Bibliografie

Introducere

Resursele tehnologice devin, în condițiile societății informatizate, un act de identitate pentru orice instituție, comunitate sau țară. Societatea in ziua de astazi se afla intr-un punct in care globalizarea Internetului cunoaste o dezvoltare mult mai mare decat acum 5 sau 10 ani, in prezent suntem mai conectati ca niciodata prin intermediul Internetului. Dezvoltarea Internetului a pus o presiune deosebita pe modul in care se protejaza proprietatea intelectuala. Unele forme de informatie cand sunt distribuite pe internet sunt usor copiate.

Aceasta dezvoltare a comunicarii prin Internet a dus la modificarea perceptiei asupra proprietatii intelectuale si a trebuit adaptat prin diverse tehnologii software prin care se securizeaza si se mentine integritatea proprietatilor intelectuale.

Totul pe internet este compus din cod binar, cod pe care se bazeaza functionarea computerelor. In forma digitala, imaginile, muzica, filmele si textul se pot reproduce perfect de un numar infinit ori fara a se degrada, aceste copii fiind la fel ca si originalul

Proprietatea intelectuala traditionala

Asa cum este descrisa pe site-ul Wikipedia “Proprietatea intelectuala este o forma de titlu legal care permite posesorului sa controleze utilizarea anumitor intangibile, cum ar fi idei sau expresii”. Se disting mai multe tipuri de proprietate intelectuala cum ar fi: dreptul de autor, brevetul de inventive, marca inregistrata, secretul industrial, drepturile morale.

Creativitatea si Pirateria

Proprietatea intelectuala este folosita tot timpul, doar prin simplul fapt ca citim o carte, vizionam un film sau folosim un program pe calculator, toate acestea au un creator la origine.

Faptul ca o creatie gandita, realizata sau distribuita poate fi reprodusa in mod illegal si oferita gratis altor utilizatori nu ar mai exista motivatia pentru continuarea muncii.Pentru stimularea creatorilor si inovatorilor sa exploreze, sa gandeasca si sa descopere e nevoie ca acestia sa fie constienti ca ceea ce descopera, creeaza sau inventeaza este protejat de lege.

Incalcarea drepturilor de autor facilitate de retelele de comunicatie genereaza dezbateri largi pe tema drepturilor de autor. Producatorii de filme, muzica, si televiziune pun presiune pe furnizorii de internet pentru a se implica mai mult pentru scaderea ratei de incalcare a drepturilor de autor.

Patente

In sectorul tehnologic unele companii au dezvoltat modele de afaceri care sunt bazate in intregime pe inventarea noilor tehnologii, patentand inventia si inregistrand drepturile de autor fara sa foloseasca tehnologia respective.

Retelele de socializare si continutul generat de utilizator

Site-urile si retelele de socializare sunt utilizate pe scara larga si ofera posibilitatea utilizatorilor sa posteze materiale – intentionat sau nu – inregistrate cu drepturi de autor

Televiziunea, filmele si muzica

Printre metodele de piraterie in domeniul televiziunii se remarca accesul neautorizat la semnalele difuzate la evenimente sportive difuzate in direct.

Succesul commercial al filmelor au tentat deasemenea pirateria, unele site-uri oferind filmul la cateva ore de la lansarea oficiala in cinematograf, sursa de bani acestor site-uri fiind din reclame si donatii, la fel si in domeniul muzical, copierea si punerea la dispozitia utilizatorilor a productiilor muzicale in mod ilegal a dus la pierderi foarte mari de bani producatorilor.

Publicatiile, programele soft si jocurile

Dezvoltarea “e-readers” ofera un nou canal de distributie pentru carti si alte material publicate dar ofera posibilitatea ca aceste lucrari sa fie distribuite sic opiate pe Internet.

Prin intermediul site-urilor de torente sunt distribuite programe soft si jocuri piratate care se pot instala fara sa fie necesara plata acestora.

Funcția rețelelelor de informare și de telecomunicații, inclusiv pe internet, este de fapt, aceia de a transfera informația. Aceasta este o caracteristică a relațiilor care decurg din utilizarea internetului: toate sunt strâns legate de transferul de informații. În acest context, ar trebui să existe un echilibru între drepturile de autor și libertatea de a desemna și de a primi informații. Studiile efectuate cu privire la drepturile de autor pe internet sunt axate pe un cadru juridic iar problema de bază este cea a protecției drepturilor de proprietate intelectuală pe internet și combaterea infractiunilor de acest gen. Aceasta problema se axează pe un sir de motive ale consumatorilor de informație digitală. Printre acestea se enumeră genul de infracțiuni care au loc nu doar în cadrul lumei virtuale, ci și in cadrul altor rețele de informare cum ar fi telecomunicații, sau telefonia mobilă. Internetul constituie o sursa in care se dezvolta prin diverse rețele o serie de infracțiuni: ca plagiatul; comerțul ilicit cu drepturile de proprietate intelectuală; comerțul cu mărfuri contrafăcute prin magazinele de Internet. răspândirea de malware, fault prelucrarea datelor cu caracter personal, răspândirea de spam și alte.Punerea sub formă digitală a informațiilor culturale și științifice permite o comodă manipulare, duplicare și accesare a acestora, în afara permisiunilor acordate de producătorul conținutului (piraterie) aducând prejudicii autorului și lanțului de distribuție comercială. Managementul drepturilor digitale (DRM, Digital Rights Management) reprezintă totalitatea măsurilor tehnice ce se iau pentru păstrarea drepturilor la proprietatea intelectuală. Aceste măsuri includ de regulă criptarea informațiilor, modalități de control al operației de copiere, descrierea și marcarea produselor, identificarea mediului suport al creației autorului. S-au dezvoltat și o serie de standarde referitoare la modul de declarare a drepturilor digitale pentru conținut și servicii . Problema drepturilor intelectuale face ca majoritatea conținutului bibliotecilor digitale publice să fie conținut public, la care se adaugă eventual conținut cu drepturi achiziționate.

Notiunea de proprietate

  Conceptul teoretic cu privire la proprietate este defiit prin importanta sa asupra vietii oamenesti. Acest concept este sinonim cu verbul „a avea”, iar notiunea de proprietate apare ca un precursor al oricarei actiuni umane, precum si ca o garantie a progresului umanitatii.

Notiunea dreptului de proprietate conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane apare ca o premisa care oferă o conditii individului, grupului sau comunității prin legitimitatea de a detine un anumit lucru. Odata cu ecolutia societatii contemporane si acest concept de Proprietatea privata evoluiaza destul de complex, iar intelesul acestuia revine din consensul modului de justificare a existentei acestuia. Proprietatea in sine poate fi privita fie ca o relatie intre oameni și lucruri, sau ca o relatie între oameni cu privire la utilizarea lucrurilor. Dupa definire in conceptele doctrinaire se identifica doua definiții ale dreptului la proprietate privată care la rindul lor contribuie la apariția pricipiilor culturale.

După cum mentionează Machan in lucrarea sa – „Dreptul la proprietate privată este principiul socio-politic conform caruia toate fiintele umane de varsta adulta nu pot fi impiedicate de nimeni sa dobandeasca, retina sau sa schimbe lucruri de o anumita valoare, lucruri care nu sunt deja detinute de alte persoane”

Cercetatorii Furubotn si Pejovich in viziunea lor caracterizeaza conceptul de proprietate ca -„Sistemul drepurilor de proprietate pate fi descris ca un set de relatii sociale si economice care definesc pozitia fiecarui individ in raport cu utilizarea resurselor rare”

Aceste doua definitii prevad cateva aspecte importante ale proprietatii private: si anume ,,capacitatea de a influenta relatiile interumane,, si ,,distributia resurselor pe care aceasta o implica sau principiul inviolabilitatii, responsabil in mare masura pentru ordinea social,,

Dupa cele mentionate anterior notiunia de „dreptului de proprietate” se poate afirma cu certitudine ca corespunnde cu o viziune individualista asupra omenirii. Astfel constat ca definitiile susnumite prevăd proprietatea după modul sau de dezvoltare in contextul in care apare ca o conditie necesara pentru exprimarea individualitatii. Acest fapt nu inseamna negarea caracterului social al omului, dar evidențiază acordul asupra ideii ca societatea este posibila tocmai prin respectarea drepturilor individuale.

Alan Ryan defineste dreptul de proprietate, incearcind sa ofere o viziune completa asupra ideilor filosofice si politice care trateaza acest subiect, considerand că „aspectele morale pe care le presupune proprietatea graviteaza in jurul legitimitatii sau ilegitimitatii. Notiunea de proprietate privata este prevazut cu precizare asupra mijloacelor de subzistenta a omului in societate. Nu e firesc sa definim dreptul de proprietate intelectuala fara a preciza evolutia sa istorica sisociala. Pe parcursul evolutiei pornind inca din antichitate în Grecia antica Platon si Aristotel definesc notiunea proprietatii.

Marele istoric si geograf Platon cu referire la grecia antica in lucrarile sale specifica increzator in virtutile saraciei, o lume in care „cei care au puterea sa nu aiba proprietati, iar cei cu averi sa fie lipsiti de putere”. Contrar scrierii lui platon Aristotel apara importanta proprietății private, considerand că ,,aceasta este baza familiei, si implicit a societății.’’

În perioada iluministă Adam Smith si J.S.Mill, menționează că „proprietatea privată trebuie protejata prin lege întrucît faciliteaza productivitatea” .In literatura filosofică sa presupus că proprietatea ca drept natural  porneste de la considerentul ca fiecare om se naste cu drepturi inerente naturii sale umane, cum ar fi dreptul la viata si la libertate.

            Proprietatea nu poate fi privita doar ca forma materiala dar si in cazul creatiilor mintii umane, care valorifica: ideile, inventiile, creatiile artistice, formele, siglele si alte asemenea produse avea un proprietar unic.

Proprietate intelectuala ca termenul dsi concept,este de natura in viziunea lui Lemley care sustine ca prima utilizare a acestuia a fost o data cu infiintarea WIPO, in 1969, World Intellectual Property Organization– a carui semnificatie insa incepe cu secole mai inainte.

Dupa Lemley acest concept este definit in mai multe moduri: „Prin proprietate intelectuala sunt lucrari sau idei creative incapsulate intr-o forma in care pot fi impartasite sau ii pot capacita pe ceilalti sa le recreeze, simuleze sau sa le produca” (US Patent and Trade Mark Office)

„Proprietatea intelectuala include orice idee exprimata in forme tangibila, ea fiind un produs al intelectului uman unic, nou si non-evident, avand o anume valoare pe piata” (San Diego State University)

„Proprietatea intelectuala se refera la drepturi legale care rezulta din activitatea intelectuala din domeniile industriale, stiintifice, literare sau artistice” (WIPO)

Aceste definitii incearca sa evidențieze trei lucruri: primul fapt este ca proprietatea intelectuala este un caz particular de proprietate;al doilea mentioneaza ca produsele astfel obtinute au valoare financiara; al treilea lucru importantspecifica masuri legale intpreprinse pentru protectiaproprietatii intelectuale.

Proprietatea intelelectuala apare ca forma creativa a omului si autorul poate fi considerat in acest caz proprietarul respectivei idei. Exista insa in lucrarile doctrinare si diferente intre proprietatea fizica si cea intelectuala, specificindu-se moduri de gandire filisofica prezente in dezbaterile despre proprietate se regasesc si cand se discuta despre proprietatea intelectuala.

Din punct de vedere economic drepturile intelectuale au fost analizate de Besem si Raskind, au careau afirmat că „obiectivul acestora este sa creeze stimulente care sa maximizeze diferența dintre valoarea proprietatii intelectuale create si costul social al creeri acesteia” (Besem si Raskind, 1991, p.5).

Conform standardelor WIPO, proprietatea intelectuala se imparte in proprietate industriala (care include patente, marci inregistrate sau secrete comerciale) si drepturi de autor – copyrights (WIPO, p.6). Gowers, simplificand, ofera o explicatie a fiecarui tip de protectie: cunoasterea are trei aspecte – poate fi vorba despre o idee utila (inventie sau inovatie), o expresie originala (ex. o poezie, un film) sau o identitate distinctiva (relevata prin elemente emblematice unice – culoare, forma – sau prin imaginea de ansamblu – design); fiecarui aspect ii corespunde cate un mod de protectie: patentele pentru inventii, drepturile de autor pentru expresii si marcile inregistrate pentru design (Gowers, 2006, p.13).

Proprietatea intelectuala este in primul rand un termen juridic intrucat face referinta la drepturile legale care apara opera unui autor de accesul nerestrictionat al publicului. Asadar, functiile acordarii acestor drepturi sunt, dupa Gowers, „de a stimula cunoasterea si creatia, de acumulare a cunoasterii intr-o cultura si de a proteja identitatea culturala a autorilor”. Conventia de la Berna asupra drepturilor de autor, prin articolul 6bis, face referinta la drepturile morale garantate de copyright, si anume dreptul de paternitate – „dreptul de a solicita recunoasterea autorului unei lucrari” (apudWIPO, p.12) si dreptul de integritate – „dreptul de a avea obiectii asupra modificarii lucrarii de catre alte persoane, care ar putea leza reputatia autorului”.

Asadar drepturile de proprietate intelectuala ofera o protectie morala a autorului, aceasta avand ca substrat perspectiva drepturilor naturale. Nu sunt ignorate nici teoriile utilitariste, care , punand accentul pe dezvoltarea sferei stiintifice si culturale vad in drepturile de autor singurul mod in care acestea pot progresa.

In conformitate cu notiunile prevazute de Besen si Raskind Proprietatea intelectuala nu este eficienta –, dand exemplul industriei software, afirma ca „o protectie prea mare a algoritmilor ar putea impiedica inovatia ridicand costurile asociate acesteia” ( Besen si Raskind1991, p,10).

In domeniul tehnologiei, este dificil, sa creezi noi produse fara a incalca, chiar si accidental, proprietatea intelectuala detinuta de altcineva.

Aceste dificultati pot fi insa depasite odata cu obtinerea licentei pentru acest domeniu (in loc de secretizarea) patentelor detinute si schimbul de patente (The Economist, 2005a).

La patente se poate renunta in favoarea sistemelor tip open-source, si fiecare poate contribui fara a incalca proprietatia intelectualaa altei persoane.

Drepturile de autor dupa Boldrin si Levene la rindul lor, pot fi justificate prin costurilor asociate protejarii lor, acestea uneoro pot fi prea mari). Daca „costul creatiei este de fapt costul producerii primei unitati” , nu se justifica economic extinderea protectiei si asupra copiilor acestei prime unitati.

Teoriile conflictualiste privesc drepturile de proprietate intelectuală ca un mod de exploatare a tărilor slab dezvoltate, anunțînd „confiscarea vieții culturale din țările non-occidentale de către industriile culturale transnationale

Proprietatea intelectuala este prevăzută ca o situație de monopol, iar legea oferă de cele mai multe ori autorului drepturi exclusive asupra creatiei sale in ceea ce priveste distributia sau utilizarea acesteia.

           Brown a specificat ca multe produse nu au un grad ridicat de inovatie, ele sunt patentate „pentru a proteja pozitiile pe piata fiindca si celelalte firme fac la fel”si că ,,viziunea romantica a geniului creator, care prin imaginatia sa extraordinara creeaza din nimic este gresita” . Cel care creeaza imprumuta imagini, idei, sunete din domeniul public, Argumentul susmentionat neaga caracterul de drept natural al proprietatii intelectuale, ignorand utilitatea ce reiese din aplicarea lor.

            Dupa cele mentionate mai sus dse cercetatori ca conculizie specific ca: ,Proprietatea intelectuala nu este un concept universal. Conform teoriilor, ideea de proprietate intelectuala este un concept defifit de occidentali si se referă la resurse fundamental diferite.

1.2 Conceptul de proprietate intelectuala in Internet.

Societatea se afla într-un punct critic în ceea ce privește utilizarea tehnologiei pentru a permite și a extinde abilitatea de a comunica.

Globalizarea internetului a fost mult mai rapidă decât așteptările tuturor. Modul în care interacțiunile sociale, comerciale, politice și personale au loc se schimbă pentru a ține pasul cu evoluția acestei rețele globale. În următorul stadiu al dezvoltării, inovatorii vor utiliza internetul ca punct de plecare pentru eforturile lor de a crea produse și servicii noi, realizate special pentru a utiliza avantajele și posibilitățile rețelei. Pe măsura ce dezvoltatorii împing limitele a ceea ce este posibil, posibilitățile de accesare a informatiilor si a diverselor produse tranzactionate pe internet creste. Internetul a creat un nou spațiu universal pentru răspândirea informației, pentru documentare, cercetare și învățare. Ultimele două decenii au fost martorele exploziei Internetului, acesta evoluând de la o mică rețea care îi punea în legătură pe oamenii de știință la celmai vast forum de schimb de idei . Metodele pe care le utilizăm pentru a comunica se schimbă și evoluează în mod constant. În timp ce am fost cândva limitați la interacțiunile față-în-față, descoperirile tehnologice au mărit semnificativ zona în care putem comunica. De la picturi rupestre la abilitatea de a tipări ziare, la radio și televiziune, fiecare nouă descoperire a îmbunătățit abilitatea noastră de a ne conecta și a comunica cu alții. În prezent suntem mai conectați ca niciodată cu ajutorul Internetului. Oamenii cu idei pot comunica instant cu alții pentru a le implementa. Evenimentele și descoperirile sunt cunoscute în întreaga lume în câteva secunde.Rețelele de internet conectează oameni și promovează comunicarea liberă. Oricine se poate conecta, distribui și face o diferență. In acest ocean prin intermediul retelelor de comunicatie diversele activitati intelectuale au putut fi mult mai usor cunoscute, folosite si apreciate.

Lumea tehnologiilor sa modificat considerabil in ultimul deceniu, astfel a ajuns sa reprezinte pilonul de baza al desfasurarii unor afaceri. Internetul în prezent reprezintă o piață de desfacere importantă. În lumea virtuala este evident creată o nouă infrastructură de oportunitați pentru inătiative și idei.

Formatul digital al conținuturilor, si disponibilitatea prin reteaua Internet antrenează dificultati sporite în protejarea drepturilor de proprietate intelectuală. Datorită posibilitatilor de copiere si distributie facila, acestor bunuri li se aplica un regim controlat de reproducere, circulatie și utilizare. Bazîndu-ne pe cercetările efectuate ,ai ales cu referință la funcția de baza pe de rețele de informare și de telecomunicații, inclusiv pe internet, constatăm de fapt că scopul acesteia este de a transfera informația. Aceasta este o caracteristică a relațiilor care decurg din utilizarea internetului: toate sunt strâns legate de transferul de informații. În acest context, mentionez ca este necesar să existe un echilibru între drepturile de autor și libertatea de a desemna și de a primi informații.

1.3 Cadrul juridic cu privire la dreptul de proprietate intelectuala în Internet

Concomitet cu evolția lumei virtuale se dezvoltă și cadrul juridic care prevede metodele de protecție împotriva încălcării drepturilor de proprietate intelectuală. Drepturile de proprietate intelectuala dupa natura lor juridică sunt definite a fi complexe. Legislația din Romania prevede unele măsuri tehnice de protecție a acestor drepturi.În acest context menționez că ,,Articolul 48-1 din Legea "Cu privire de autor și drepturile conexe", impune adoptarea de măsuri tehnice de protecție a dreptului de autor și a drepturilor conexe. .Ca urmare a acestei legi responsabilitatea de respectare a drepturilor de autor nu este a respectată

Aceste articole din lege satisfac tendințele de vârf în dezvoltarea domeniul drepturilor de autor, în special art. 11 din tratat autor OMPI, care vorbește despre o protecție juridică corespunzătoare și sancțiuni juridice eficace mijloace tehnice esențiale utilizate de autori în legătură cu exercitarea drepturilor lor.

Aceste cerințe sunt corespunzătoare cu Directiva UE 2001/29 / CE a Consiliului din 22 mai 2001, "Cu privire la armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională." Cu toate acestea, prezenta directivă face un pas important mai departe decât prevederile compensatorii ale Tratatului OMPI. În conformitate cu aceasta Directivă se interzice nu numai eludarea acestor măsuri tehnologice de protecție, dar, de asemenea, producerea sau vânzarea de echipamente pentru astfel de eludare. Prin mijloace de protecție a drepturilor de autor și a drepturilor legea prevede ca dispozitivele tehnice sau componentele acestora care controlează accesul la opere și obiecte ale drepturilor conexe necesită să împiedice sau a restrângă exercitarea acțiunilor care nu sunt permise de autor.Abordările similare de reglementare a acestei probleme s-au luat in intreaga lume,deoarece Internetul nu are granițe. Opțional, aceste abordări au fost identice: acestea pot varia în funcție de circumstanțele particulare și tradițiile juridice din orice țară dată. Dar pentru dezvoltarea durabilă a rețelelor globale și e-commerce, acestea trebuie să fie reciproc operațional. Această problemă a fost subiectul unui atelier de OMPI, care a examinat cadrele juridice naționale și regionale, precum și sistemul de notificare și posibilitatea de retragere a armonizării internaționale. Directiva Uniunii Europene privind comerțul set excluderea electronic de răspundere pentru acțiunile copiere tehnice (cache), în special, cu condiția ca furnizorii de servicii de Internet, face o copie, nu se schimba conținutul informațiilor transmise, sau pentru a afla mai multe despre ilegalitatea conținutului informațiilor transmise, luate acțiune în timp util pentru a preveni accesul la astfel de informații. Dispoziția Directivei UE privind comerțul electronic a fost implementat în Franța, de exemplu, prin intermediul legii "Cu privire la încrederea în economia digitală" la 21 iunie 2004, care a reformat regimul de răspundere a furnizorilor de servicii de Internet și a introdus următorul articol din codul de comunicații poștale și electronice:"Orice persoană care efectuează o memorie automată de tranziție și temporară de informații în scopul unic de a, care este transferul eficient de servicii de date de clienți, nu poartă nici o răspundere civilă sau penală pentru posesie de astfel de informații, cu condiția ca în cazul în care furnizorul de servicii de Internet: 1) nu schimbă conținutul informațiilor în conformitate cu normele de punere în aplicare a accesului la informație și dreptul de a actualiza informațiile nu interferează cu utilizarea normală și legală a tehnologiei pentru a obține informații; 2) să ia măsuri în timp util pentru a elimina informațiile stocate sau accesul de închidere pentru a atunci când detectează nelegalitatea informații despre ISP devine cunoscut datorită faptului că informația a fost eliminat de la sursa de date, sau accesul la acesta a fost închis, sau în cazul în care instanța a decis să închidă accesul la informațiile sau eliminarea acesteia. "

Franța este, de asemenea, interzisă de a impune pe ISP responsabilitatea pentru supravegherea globală a conținutului informațiilor, cu excepția cazului în un ordin judecătoresc a fost impusă la punerea în aplicare a supravegherii bine definite și temporară.

Potrivit declarației de acord cu privire la articolul (8) din Tratatul de autor OMPI "Simpla furnizare a instalațiilor care permit sau care realizează comunicarea în sine nu este o comunicare în sensul prezentului tratat sau Convenția de la Berna." Prin urmare, acțiunile furnizorilor de Internet nu poate fi înțeleasă ca o comunicare publică, în caz contrar se va impune pe ISP obligația de a verifica toate informațiile care trece prin infrastructura lor, sau stocate pe el.

Executarea unei astfel de obligații, în primul rând, aceasta este executorie dificil. În al doilea rând, prezența unei astfel de taxe, de fapt rândul său, furnizorii de servicii de internet în rețele cenzori, cu excepția cazului, desigur, legea nu va fi consacrat în mod clar și dispoziții detaliate privind cazurile în care furnizorii de servicii de Internet au dreptul de a șterge fișierele care conțin ilegal de obiecte ale dreptului de autor lege. În absența unor astfel de condiții obligația furnizorilor de Internet să monitorizeze informații pe serverele lor ar amenința o încălcare a principiilor constituționale: interzicerea cenzurii și dreptul de a difuza în mod liber informații prin orice mijloace care nu este interzis prin lege .În mod similar, operatorii de comunicații de telefonie mobilă nu au dreptul de a verifica apelurile, ca aceasta ar încălca secretul comunicațiilor .

Legile străine diferă în ceea ce privește dacă acestea sunt dedicate doar pentru drepturi de autor, sau de a folosi o "abordare orizontală", adică de obicei, a dat vina pe furnizorii de servicii, indiferent de motivele pentru care materialul a fost transferat ilegal. Abordarea orizontală se referă nu numai încălcarea drepturilor de autor, dar și alte legi, cum ar fi legile privind defăimarea sau remarci obscene.

Odata cu dezvoltarea sa INTERNETUL a introdus noi forme de proprietate intelectuală. Personalizarea utilizatorilor pe INTERNET și atribuirea unor adrese unice, ușor de reținut, s-au realizat prin numele de domeniu. Sub aspect juridic spre deosebire de mărcile de comerț și de servicii, care sunt protejate teritorial, numele de domenii au protecție globală, fără însă a asigura o diferențiere între bunuri și servicii. Un site pe INTERNET constituie o vizibilitate globala și a un rol în publicitatea comercială, numele de domeniu este utilizat, în anumite situații, ca instrument de concurență neloială, fie prin preluarea unor mărci notorii (fără drept de proprietate), sau prin folosirea unor nume apropiate mărcilor notorii sau prin utilizarea unor metode informatice care să-l ducă pe utilizator spre un anumit site.

Juristul Gabriel Nastase in cercetarea sa cu privire la drepturile de autor pe internet a specificat urmatoarele caracteristici ca lipsa unor reglementări clare în perioada de început a înregistrării numelui de domeniu, aplicarea principiului „primul venit, primul servit” au generat numeroase conflicte între sistemul teritorial al mărcilor și sistemul global al numelui de domeniu. Astfel Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale și ICANN au elaborat, în 1999, o procedură pentru protecția mărcilor notorii sub aspectul rezervarii numelui de domeniu, care cu regrete nu însă nu este aplicată frecvent la nivel național.

Societatea informațională și tehnologiile intr-adevăr au lărgit considerent de mult aria creației intelectuale. Evoutia lumii virtuale au impus abordări juridice pentru înregistrarea și protecția drepturilor de proprietate intelectuală, în domenii precum: produsele de informare (baze de date); programe de calculator; web-site-uri; spațiul aerian; genomul uman.

INTERNETUL in ascendenta sa a deschis era autoreglementărilor, influientind crearea unui cadru de organizare și funcționare bazat pe sistemul democratic, urmind sa se devolte transparenta,caracterul și natura acestui proces, ca sa permita și sa încurajeaze cooperarea la nivel mondial.

Structura societatii informațională a evoluat luind nastere un cadru legislativ propriu, structurat de organismele internaționale. Concomitent apare si Legea-cadru pentru semnătura digitală care a fost elaborata de UNCITRAL și implimentata de ONU. Comunitatea Europeana, vizeaza unele aspectele specifice societății informaționale reglementate de Directive cu aspect international și transpuse în legislații naționalea a fiecarui stat membru .

Odata cu aderarea la Uniunea Europeana Prin obligațiile însușirii acquisului comunitar, România a adoptat pachetul de legi pentru societatea informațională. Din cadrul acestra se enumera: legea semnăturii digitale; legea comerțului electronic; legea protecției datelor private; legea furnizării informațiilor și serviciilor publice prin mijloace electronice; instrumente de plată cu acces la distanță; legea accesului la serviciul universal; legea mărcii temporale. Cu privire la Legea marcii se defineste un set de tehnici care au ca scop sa permite oricărei persoane să constate în ce moment a fost semnat un document electronic.

Istoricul Legislație drepturilor de autor, dateaza cu 1886, când a fost semnată la Berna, prima Conventie ce vizeaza acest compartiment.Convenția pentru Protecția Creațiilor Artistice și Literare, a fost modernizată și extinsă prin reglementări în domeniul protecției programelor de calculator, al transmiterii prin satelit și al retransmiterii prin cablu, al protecției bazelor de date ca efect al apariției noilor domenii de creație intelectuală, fapt care a fost necesar odata cu evolutia tehnologiilor. Cadrul juridic din România s-a dezvoltat prin transpunerea Directivelor europene (spre exemplu Directiva privind dreptul de autor în societatea informațională), precum și prin completarea cu norme metodologice și măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniul audio, video și al programelor de calculator, pentru asigurarea drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire.Odata cu evolutia legislatie nationale au fost introduse noi registre: Registrul Național al Fonogramelor, Registrul Programelor pentru Calculator și Registrul Video (timbre holografice), administrate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

Accesul liber la informatie in lumea Internetului a facilitat aparitia a noi forme de piraterie. Apar domenii noi de creație intelectuală, dar și noi oportunități pentru furt și plagiat de produse digitale (software, jocuri electronice, informații, muzică, etc.). Pe internet Software-ul Microsoft, cel mai mult utilizat, a oferit și instrumentele principale ale pirateriei, prin cele două comenzi utilizate asociat: copy și paste.

In lumea virtuala copierea de muzică și software, reproducerea și distribuirea acestora au cunoscut evoluții periculoase. In conformitate cu studiul efectuat potrivit raportului BSA (Business Software Alliance), in Romania se constatata o crestere anuala a ratei pirateriei software, crescind la un nivelul de 73%, iar valoarea programelor utilizate ilegal ajung sa a depășeasca 49 de milioane de dolari. Niveluri înalte ale pirateriei s-au înregistrat în toate țările Europei Centrale și de Est; în Uniunea Europeană, se piratează 37% din software-ul utilizat, costurile fiind de peste opt miliarde de euro. In conformitate cu datele publicate in presa rata pirateriei software a scazut usor anul trecut in Romania la 63% fata de 64% cu un an in urma, iar valoarea comerciala a software-ului fara licenta instalat s-a ridicat la 207 milioane dolari, arata un studiu global realizat de IDC pentru Business Software Alliance (BSA) si dat publicitatii marti. In Europa Centrala si de Est, pierderile comerciale aferente soft-ului instalat fara licenta au depasit anul trecut valoarea de 6,1 miliarde euro, cele mai mari pagube inregistrandu-se in Rusia, Ucraina si Polonia.

Evolutia noilor tehnologii au creat premise pentru modificări esențiale în managementul proprietății intelectuale, cu efecte benefice la nivel macroeconomic și microeconomic. Era internetului și a produsele software faciliteaza accesul la informația publică. Bazele de date cu brevete, mărci și alte forme de proprietate industrială formeaza o sursă bogată de informații care permit dezvoltarea economică, prin transfer tehnologic și prin investiții. Aparitia procedurilor de înregistrare a formelor de proprietate intelectuală prin tehnica on-line constituie unele efecte pozitive sub aspectul duratei și costurilor unor operațiuni.Cadrul legislativ existent (semnătura digitală, marca temporală), infrastructura de comunicații, plățile electronice sunt factori favorizanți pentru efectuarea înregistrărilor on-line, procedură deja aplicabilă în cadrul înregistrării numelui de domeniu la RNC. Odata cu acesta si managerii întreprinderilor devin din ce în ce mai preocupați de insusirea de brevete și mărci, pe care să le utilizeaza în strategiile de dezvoltare prin fuziuni sau achiziții ori în tranzacții comerciale. Proprietatea intelectuală datorita valorii pe care o constituie reprezinta un element major în managementul firmelor mari, care la rindul lor dispun și de resursele necesare pentru crearea oportunităților de afaceri, pentru sporirea locurilor de muncă și instruirea resurselor umane.

Sub aspect al evolutiei muzicii INTERNETUL face disponibilă la scară mondială, imensa moștenire a compozitorilor și a interpreților din patrimonial artistic universal: astfel iubitorii artei sunetelor au posibilitatea, cvasinelimitată, de a se bucura de piesele preferate, cu prețuri accesibile, si în condițiile stabilite de ei înșiși. Concomitent INTERNETUL oferă o „armă” nouă pentru piraterie pentru a „ucide” drepturile de autor și drepturile conexe: sub aspectul de a utiliza neautorizată a muzica. Furtul acestui tip de proprietate intelectuală a crescut în ultimii ani în progresie geometrică. Victimile acestui tip de piraterie sunt atit compozitorii, interpreții și executanții, industria muzicală în ansamblu. Site-urile precum was-files sau fișiere MP3 cu arhive muzicale neautorizate pe INTERNET, , furnizează ilegal fonograme „on-line” oricărui deținător al unui computer personal conectat la Internet. De pe aceste site-uri muzica poate fi copiată (descărcată-downloaded) și/sau ascultată de utilizatori, fără autorizarea și fără compensarea producatorului (compozitorilor, a interpreților ori a producătorilor de fonograme) a celor care au investit creativ sau financiar în realizarea cestor producții. Dată fiind natura specifică a acestui furt, prejudiciile urmate de acesta sunt greu de calculat.

Doctrina dă dreptul cumpărătorului legal să-și vândă (să înstrăineze, în orice mod) copia pe care a cumpărat-o legal, dar nu-i conferă dreptul de a distribui copii ale acelei muzici prin punerea ei la dispoziția publicului pe un site INTERNET, spre a putea fi descărcată și nici dreptul de a trimite fișiere digitale prietenilor. Altfel spus: dacă cineva a cumpărat un CD, poate să decidă să-l vândă sau să-l ofere unui prieten, dar nu poate să ofere un număr practic nelimitat de copii ale acelui CD pe un site, în timp ce el își păstrează copia cumpărată pentru el. Este o încălcare a legii copierea în întregime a unui CD, fără autorizarea titularilor.

Sub Formatul MP3 se constituie o modalitate de prezentare a unui număr foarte mare de piese muzicale stocate întrun spatiu redus si folosindu-se o tehnologie specială de comprimare. Utilizarea sa a avut un impact pozitiv asupra industriei muzicale, permițându-i să intensifice interesul consumatorilor față de muzica „on-line”. Totuși, industria muzicală are cel puțin un motiv de îngrijorare, deoarece această tehnologie poate, la fel de ușor, să fie utilizată și pentru distribuirea copiilor pirate, nu numai pentru promovarea celor legale.Utilizind INTERNETUL și mediile optice, copierea digitală subminează, din ce în ce mai mult, protecția dreptului de autor. Copierea digitală pe scară largă este ieftină și ușoară, iar copiile perfecte sunt nelimitate, dar și greu de detectat (invizibilitate, dotare tehnică greu de infiltrat). In aceste condiții, criminalitatea organizată este implicată în producerea și distribuirea de piese piratate. Numai prin investigații penale și urmăriri judiciare se pot desființa rețelele infractoare., prevede confiscarea produselor fabricilor cu activități de tip criminal.acest fapt necesita sa fie implimentata o noua legislatie care ar proteja si nu ar avea locacest tip de infractiune.

Implimentarea Legii nr. 285/2004 prevede măsuri tehnice de protecție a drepturilor de autor și conexe. Adică, utilizarea oricărei tehnologii care să prevină sau să împiedice actele ce nu sunt autorizate de titularii drepturilor recunoscute prin lege. Articolele de lege prevad ca se constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei la cinci ani realizarea, în scopuri comerciale, cu orice mijloace și în orice mod, de mărfuri pirat sau de dispozitive pirat de control al accesului, precum și importul, tranzitul sau orice altă modalitate de introducere a acestora pe piața internă. Prin lege se specifica ca închirierea de mărfuri pirat sau de dispozitive pirat de control al accesului, precum și oferirea spre vânzare sau spre închiriere a acestora, prin anunțuri publice sau prin mijloace electronice de comunicare, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă de la 50 de milioane la trei sute de milioane de lei.

In acest context apare o noua notiune in legislatie „importuri paralele” prin care înțelegem importuri de produse purtătoare ale unor drepturi de proprietate intelectuală, realizate fără autorizarea titularului de drept, dacă anterior importului produsele au fost puse pe piață chiar de titularul dreptului sau cu acordul limpede exprimat al acestuia. În termeni comerciali, conceptul are în vedere exclusiv comerțul cu produse originale și nu se referă la cele contrafăcute. În contextul globalizării pieței și al uniformizării ofertei de bunuri și servicii, companiile multinaționale își concentrează tot mai mult atenția asupra distribuției produselor și a serviciilor, căutând realizarea unui control tot mai strict pe lanțul distribuției. P Industriile producătoare, se combat cu o problemă acută: lipsa controlului riguros asupra circulației transnaționale a produselor, după punerea lor pe piață de către titularul mărcii în cauză. Interesul pentru fenomenul „importuri paralele” este imens pe plan mondial. În România, acest interes este mult mai puternic decât în alte zone, el fiind potențat de mișcările specifice pieței în formare. Este perioada când, la noi, se pun bazele unor raporturi de distribuție stabile pentru importul mărcilor renumite; pătrund pe piața românească din ce în ce mai mult marii actori ai comerțului mondial. Formarea și dezvoltarea unei piețe noi presupun acțiuni de promovare și de susținere a mărcii ce nu se pot realiza decât în cadrul unei distribuții organizate și în mare măsură controlate de producători. Pe de altă parte, se face simțită, în țara noastră, capacitatea firmelor mici și mijlocii de a se adapta cerințelor pieței libere, flexibilitatea lor în a găsi noi surse de aprovizionare a pieței autohtone, căutându-se mereu exportatori capabili să le ofere produse de calitate la prețul cel mai bun. Acești comercianți exercită o presiune continuă spre eliminarea oricărei îngrădiri a importurilor paralele.Acest comerț pare absolut cinstit dacă importatorul respectă obligațiile fiscale și comerciale legate de comerțul cu produse originale. Principalul factor afectat în mod direct de „importurile paralele” este importatorul autorizat, integrat canalelor de distribuție agreate de titularul mărcii. El este angajat, față de titular, printr-o serie de obligații ce privesc promovarea mărcii și efectuarea unor investiții, menite să susțină imaginea comerțului său la un nivel compatibil cu cel al mărcii pe care o reprezintă. Legislația concurenței a acceptat impunerea acestor limitări și standarde, ca factori favorabili protejării mărcii și stimulării creșterii calității produselor și a serviciilor oferite. Dar comercianții „importurilor paralele” nu au nicio obligație contractuală, realizând astfel un avantaj concurențial, prin posibilitatea de a oferi aceleași produse la prețuri mai mici.Titularul mărcii este pus de „importurile paralele” în imposibilitatea de a controla distribuția produselor sale până la consumatorul final; el nu va fi în stare să controleze calitatea serviciilor de distribuție și de comerț, riscând ca imaginea și prestigiul mărcii să fie afectate de calitatea proastă a acestora.Recentele dezvoltări teoretice și jurisprudențiale au definit noțiunea de marcă, asociind-o nu numai cu produsele sau serviciile oferite sub imaginea ei, ci și cu serviciile de comerț și distribuție prin care acestea ajung la consumatorul final. Numai așa, marca își va putea îndeplini cu succes funcția sa esențială, de a indica originea comercială a produselor și a serviciilor. Distinctivitatea mărcii se realizează nu numai în raport de produsele sau serviciile pe care este aplicată, ci și în raport de modul unitar și specific în care acestea sunt comercializate.

Prin achiziționarea de produse din „importuri paralele”, consumatorii sunt induși în eroare asupra originii comerciale a bunurilor, existând o ruptură între produsele de marcă și serviciile asociate acestora în mod obișnuit. Cele mai dese prejudicii sunt lipsirea de garanție și de service de calitate, deficiențe ale materialelor de utilizare în limba română, sau chiar lipsa lor, neconcordanța calității produselor cu normele locale privind protecția consumatorului, disfuncționalități ale produselor neadaptate parametrilor surselor de energie sau furnizorilor de servicii în comunicații.

Cercetind aspectele negative și cele pozitive ale importurilor paralele se constata ca acestea au reprezentat fundamentul pe care legislațiile naționale au adoptat o politică de încurajare sau de restricționare a acestui tip de comerț, soluțiile adoptate fiind diferite de la o epocă la alta, de la un stat la altul. Modalitatea juridică prin care se poate promova o politică sau alta față de importurile paralele se realizează prin definirea diferită a noțiunii de epuizare a dreptului la marcă. În funcție de cum a înțeles legiuitorul național sau cel comunitar să reglementeze noțiunea de epuizare a dreptului, vom distinge între sisteme permisive față de importurile paralele (epuizare internațională) și sisteme prohibitive (epuizare națională sau regională).

Conform Articolului 37 din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice stipulează că „Titularul unei mărci înregistrate nu poate cere să se interzică altor persoane deținerea, oferirea spre vânzare sau comercializarea produselor care poartă această marcă, pentru produsele care nu au fost puse în comerț de însuși titularul sau cu consimțământul acestuia”. Aceasta prevedere a reusit sa aduca la dezbaterea noțiunii „în comerț”, care suportă ambele interpretări: atât în sensul unei epuizări naționale, dacă prin noțiunea „în comerț” se consideră piața națională, cât și în sensul unei epuizări internaționale, dacă se are în vedere piața internațională. Argumentul dreptul la marcă nu poate fi dislocat de caracterul ei teritorial, astfel încât nu pot fi avute în vedere la epuizarea mărcii decât acele acte de comerț care au avut loc în teritoriul de protecție pentru epuizarea internațională.Conform principiului de drept sa precizat in legislatia nationala ca: acolo unde legea nu face o distincție, nici cei care o aplică nu sunt abilitați să o facă. Monitorizarea utilizării drepturilor de autor necesită resurse importante, de care nu toate întreprinderile dispun.Ca urmare soluția constă în crearea de organisme specializate: societăți de management colectiv care să vegheze asupra drepturilor de autor.

Răspunsul la această întrebare este dat de nivelul de cultură în materia proprietății intelectuale al întreprinzătorilor, care trebuie să cunoască aspectele esențiale referitoare la: formele proprietății intelectuale; protecția oferită de înregistrarea unei forme de proprietate intelectuală; perioada și aria teritorială pentru care se asigură protecția; instituțiile abilitate să efectueze înregistrarea. În condițiile liberalizării pieței, exportatorii români trebuie să înregistreze drepturile de proprietate intelectuală pe piețele unde operează prin: solicitarea protecției prin brevet de invenție în țările în care urmează să fie exportate produsele sau tehnologiile rezultate prin aplicarea unei invenții; înregistrarea mărcilor pe plan internațional, în conformitate cu tratatele la care România a aderat; protejarea desenelor și a modelelor industriale prin înregistrare, potrivit legislației naționale a țării unde se solicită înregistrarea; protejarea indicațiilor geografice și a denumirilor de origine.

Ministerul Economiei și Comerțului a inițiat un program de finanțare a acțiunilor de înregistrare a întreprinderilor românești pe alte piețe. Camera Internațională de Comerț de la Paris a inclus între preocupările sale problematica proprietății intelectuale. Recent, a lansat inițiativa BASCAP (Business Action to Stop Counterfeiting and Piracy), pornind de la constatarea: „Contrafacerea și pirateria sunt cele mai mari amenințări pentru afaceri”. Inițiativa va mobiliza eforturile întreprinzătorilor, educatorilor și consumatorilor, conjugate cu ale guvernelor naționale, pentru implementarea legislației referitoare la proprietatea intelectuală și ocrotirea ei de contrafaceri și piraterie.

Iată că Internetul face ca și creativitatea să prospere, și e firesc să fie așa… oamenii din colțuri diferite ale lumii pot lucra împreună, se pot inspira din cultura altor popoare, pot colabora și pot crea lucruri cu totul noi. Iată că Internetul, prin globalizarea pe care o aduce, crește competitivitatea pe piața.

1.4 Pirateria – definire, delimitare conceptuala, istoric

            Principalul inteles al cuvantului „piraterie” in conformitate cu DEX este acela de „fapta prin care membrii echipajului unui vas, prin amenintari si violenta, rapesc un alt vas ori bunurile sau persoanele aflate pe bordul lui” . Cuvantul de piraterie isi are originea in termenu lpeirates din limba greaca ce ar insemna in traducere atac, si ,,pirata’’ in traducere din limba latina ar fi marinar, hot pe mare. Sensul cuvantului pirat de „persoana care ia munca altcuiva fara permisiune” a fost pentru prima data utilizat in 1701, iar in 1913 el a fost utilizat pentru a-i descrie pe „cei care transmit semnal radio fara licenta”. In acest sens, pirateria in proprietatea intelectuala se defineste prin „copierea sau distribuirea de lucrari sau produse fara permisiunea autorilor/proprietarilor acestora”

            Aceasta definitie este strans legata de legea drepturilor de autor (copyright), care apara creatiile artistice, stiintifice si tehnologice, oferindu-le autorilor drepturi de reproducere (copierea in forma tangibila – hartie, CD etc.), de distributie (valabile doar pentru prima vanzare), de emisie (autorul are dreptul de a controla difuzarea/transmisia operei sale), de adaptare(permisiunea autorului este necesara pentru traducerea sau adaptarea creatiei sale de catre altcineva), precum si drepturile morale de paternitate si integritate despre care am discutat mai sus (cf WIPO, 2005). Aceste drepturi sunt acum acordate automat autorului, chiar in momentul creatiei, fara ca acesta sa faca o cerere speciala, ceea ce denota afinitatea legislatiei internationale pentru caracterul de drept natural al proprietatii intelectuale. Drepturile de autor sunt acordate pe o perioada limitata, dupa expirarea careia lucrarile intra in domeniul public Exista si exceptii de la acest drept: free use, cand nu este necesara permisiunea autorului (exemple fiind citarea sau utilizarea ca material didactic) si fair use, cand se considera ca este justificata copierea. Respectarea drepturilor de autor este supravegheata atat de organizatii guvernamentale locale, cat si de organizatii internationale, cum sunt WIPO – World Intellectual Property Organisation si WTO – World Trade Organization. De asemenea, exista organizatii non-guvernamentale asociate industriilor creative, cum ar fi, in Statele Unite MPAA – Motion Picture Association of America si RIAA – Record Industry Association of America, care au atributii de estimare, verificare, dar si de lobby.

            Inainte sa trecem mai departe, trebuie clarificat ce este si ce nu este pirateria. Marshall spune ca pirateria este untermen umbrela, care include o varietate de activitati precum contrafacerea, copierea pentru uz personal (home taping), schimbul de casete/CD-uri, descarcarea de pe internet si inregistrarea neautorizata a filmelor la cinematograf sau a concertelor (bootlegging). Unii autori considera ca pirateria nu este contrafacere, care presupune „inselarea clientilor ca produsul cumparat este autentic” (Kwong et al., 2003, p.224), in vreme ce pirateria opereaza cu produse echivalente celor autentice. De asemenea, pirateria nu se confunda cu contrabanda, intrucat produsele de contrabanda pot fi autentice. Desi este considerat furt intelectual, plagiatul nu este piraterie, intrucat acesta se refera la „copierea oricarei parti din lucrarea altcuiva si prezentarea acesteia ca fiind creatie personala, indiferent daca lucrarea are copyright sau este in domeniul public”

„Pirateria este noua fata a crimei economice, declara in 2007 Jeff Zucker, directorul general al grupului NBC Universal. Langenderfer si Kopp (2004) ne ofera o alta perspectiva atunci cand afirma ca pirateria nu este deloc un lucru nou, ea nascandu-se o data cu inventarea europeana a tiparului de catre Gutenberg in secolul XV, prin noile posibilitati de multiplicare pe care le oferea aceasta tehnologie. La inceput, drepturile de autor au avut un caracter absolutist, oferind editurilor dreptul nelimitat de editare a cartilor. In 1710, in Marea Britanie a aparut prima lege a copyright-ului, The Statute of Anne, care limita acest drept la 14 ani, aparand astfel conceptul de domeniu public (cf Lessig, 2005, p.89). In Statele Unite ale Americii, prima lege a drepturilor de autor a fost emisa in 1790, inspirata din legea britanica, dupa 14 ani autorul putand sa prelungeasca termenul cu inca 14 ani. In acea vreme, legea drepturilor de autor se referea doar la harti, grafice si carti. Termenul de 14 ani a fost extins de nenumarate ori, ultima data in 1998 prin legea denumita Sonny Bono Copyright Act, astfel incat in prezent drepturile de autor se acorda pe toata durata vietii autorului, plus 70 de ani dupa moartea sa.

            Extinderea nu a avut loc doar ca timp, crescand si tipul de date protejate de lege. „A existat o tensiune perpetua intre avansul tehnologic si bransa creativa” (Langenderfer si Kopp, 2004, p.18), de fiecare data cand aparea un nou mod de stocare sau de distributie iscandu-se conflicte. Astfel, aparitia fonografelor (1877) a amenintat scena muzicala din SUA, care traia din concerte si reprezentante live, prin posibilitatea oferita consumatorilor de a asculta muzica in propria casa. Apoi aparitia posturilor de radio in 1920 a amenintat din nou aceasta scena, prin difuzarea gratuita a pieselor muzicale. Aparitia aparatelor de redare si inregistrare video (VCR) in 1976 a zguduit industria cinematografica americana, intrucat dadea posibilitatea utilizatorilor sa inregistreze filmele pe casete video, scazand audientele la cinematograf (cf. Langenderfer si Kopp, 2004, p.21). In cele din urma, aceste tehnologii amenintatoare, desi initial combatute de cei care detineau drepturile (acestia au initiat nenumarate procese cerand intericerea lor), au fost inglobate in sistemul de productie artistica (vanzarea de discuri de pick-up si casete video, promovarea artistilor prin radio), astfel incat cultura populara s-a extins si profiturile, dupa un declin initial, au crescut exponential. Citandu-l pe Lessig,

“Daca piraterie inseamna sa valorifici proprietatea creativa a altcuiva fara permisiune, atunci fiecare industrie afectata de copyright din zilele noastre este produsul si beneficiarul unui anumit tip de piraterie” (Lessig, 2005, p.61).

Pirateria digitala – declansatorul luptei antipiraterie

            Discutiile despre piraterie s-au intensificat in ultimii 15 ani, in special datorita extinderii acestui fenomen datorate unui nou salt tehnologic, realizat prin procesul de digitizare si dezvoltarea internetului. Trecerea la mediile de stocare digitale (CD, DVD) a crescut usurinta cu care orice posesor de calculator poate sa realizeze necostisitor copii identice ale produselor cu drept de autor, in vreme ce internetul a oferit, mai ales prin intermediul retelelor peer-2-peer, un mediu de distributie rapid, ieftin si anonim, astfel ca pirateria a devenit o tentatie greu de refuzat.

“Pirateria digitala inseamna copierea neautorizata de bunuri digitale – software, sunete, imagini si   filme – pentru orice alt motiv in afara de back-up fara permisiune si fara compensarea celui care detine drepturile de autor” (Gopal et al., 2004 apud Higgins, Fell si Wilson, 2007, p.339)

 Atat industria cinematografica, cat si cea muzicala au inregistrat scaderi ale profiturilor la inceputul mileniului III, pe care le-au atribuit pirateriei digitale (Leyshon et al., 2005; Yar, 2005). Au fost facute estimari pentru a inregistra pe de o parte ce procent din produse sunt obtinute pe cai ilegitime, si pe de alta parte pentru a calcula costurile pirateriei la nivel mondial (in incasari pierdute, in taxe neplatite, dar si in locuri de munca pierdute). Tabelul 1 prezinta aceste estimari, care, daca sunt precise, prezinta o imagine dezolanta asupra economiei produselor culturale. Cei lezati au actionat rapid, in special prin intermediul asociatiilor „de breasla” MPAA (Motion Picture Association of America) si RIAA (Record Industry Association of America), care au pus presiuni pe membrii Congresului Statelor Unite pentru a inaspri legislatia. Astfel, in 1998 a fost emisa legea numita Digital Millennium Copyright Act, care prevedea sanctiuni impotriva creerii sau utilizarii de tehnologii care permit neutralizarea sistemelor de protectie cu care sunt dotate produsele digitale (practic interzicerea hacking-ului). In paralel, s-a lansat sistemul DRM – Digital Rights Management, care sa intareasca protectia CD-urilor sau DVD-urilor astfel incat ele sa nu mai poata fi copiate.

Tabel 1. Estimari ale ratelor pirateriei (SUA si China), precum si a pierderilor datorate pirateriei

Tabelul  de mai sus sugereaza ca exista diferente uriase intre nivelurile pirateriei in SUA si China, diferente care pot fi extrapolate in dihotomia Occident/tari in curs de dezvoltare (Rusia, Thailanda, Turcia, tarile din Estul Europei). Pentru a explica aceste diferente, s-au realizat studii comparative longitudinale cu indicatori macroeconomici si macrosociali. Andres (2006) a realizat o cercetare pe 23 de tari din Europa, si a descoperit ca venitul pe cap de locuitor influenteaza rata pirateriei in urmatorul mod: la inceput cresterea venitului mareste si rata pirateriei (creste cererea de produse digitale), dupa care de la un anumit punct al cresterii venitului, aceasta rata incepe sa scada (relatia are forma de U intors),oamenii preferand sa cumpere. In plus, politicile de intarire a legii drepturilor de autor sunt eficiente in stadiul in care cererea pentru produse digitale este suficient de mare. Nelson si Alex Piquero (2006) realizeaza un studiu asemanator, aplicand metoda trajectory analysis pentru a studia evolutia ratelor de piraterie din sase grupuri de tari. El arata cum, pe langa PIB, nivelul democratiei (masurata prin indicele coruptiei si indicele institutiilor democratice) este un predictor bun pentru explicarea pirateriei.

            Romania face parte din randul tarilor cu un nivel ridicat al pirateriei digitale, estimat in anul 2006 la nivelul de 73% (cf  BSA), totusi in scadere fata de anul 1994 cand se afla la 93% (cf. Andres, 2006, p.41). Scaderea se poate explica prin introducerea legii nr.8 din 1996, a recunoscut drepturile de autor pentru orice opera de creatie intelectuala, indiferent de mediul in care este ea stocata, impunand sanctiuni celor care o incalca. In ultimii ani au legea a fost modificata astfel incat sa protejeze si creatiile digitale (vezi Legea nr.285 din 2004, Ordonanta de urgenta nr.123 din 2005, Ordonanta nr.25 din 2006).

            In marea lor majoritate, solutiile adoptate pentru a rezolva problema pirateriei au fost luate in directia intaririi legii si a pedepelor incalcarii drepturilor intelectuale. Totusi, intrucat masurile de control sporit sunt costisitoare si uneori ineficiente, s-au sugerat urmatoarele alternative de valorificare a noilor tehnologii astfel incat si artistii sa fie platiti:

Oferirea legala de muzica in format .mp3 sau filme in format DivX sub forma de download de pe internet contra unui cost / mp3 – aceasta idee a fost implementata prin sistemul iTunes 1$/mp3;

Oferirea legala de muzica in format .mp3 sau filme in format DivX sub forma de download de pe internet contra unui cost lunar fix (Leyshon et al., 2005, p.193);

Oferirea legala de muzica in format .mp3 sau filme in format DivX sub forma de stream (se pot viziona oricand, dar nu se pot downloada) pe internet contra unui cost lunar fix  (Leyshon et al., 2005, p.197; McCourt si Burkart, 2003, p. 344) – model partial adoptat de Last.fm;

Taxarea mediilor de stocare – hard disk, CD-blank si taxarea accesului la internet de banda larga, plus un sistem de recompensare a artistilor diferentiat in functie de numarul descarcarilor (Smiers, 2000, p.400);

Legalizarea download-ului de pe internet si constituirea unui fond de creatie guvernamental, care sa inlocuiasca sistemul caselor de productie; creatorul ar obtine banii necesari creatiei din acel fond, urmand sa primeasca o suma de bani lunara fixa sau mobila  pentru incurajarea creatiei (Smiers, 2000, p.401);

Tolerarea download-urilor de filme de pe internet, dar includerea in film a reclamelor in coltul ecranului (Pesce, 2005);

Schimbarea sistemului drepturilor de autor: scaderea duratei acestor drepturi, renuntarea la drepturile asupra adaptarilor, astfel incat sa se incurajeze creatia de noi produse (Lessig, 2005); exista deja un sistem, conceput de Lessig, denumit Creative Commons, in care autorul poate alege ce drepturi isi rezerva si ce drepturi lasa libere.

Mecanismul pirateriei digitale – retele sociale

Pirateria digitala este clasificata in piraterie propriu-zisa care se caracterizeaza prin vanzarea de copii ale produselor digitale fara permisiune; si softlifting–caracterizata prin copierea/descarcarea neautorizata de continut digital fara permisiune pentru uz propriu (Shore, 2001 apud Prasad, 2006). Softliftingul este o consecinta directa sau indirecta a existentei tehnologiei de copiere (DVD-Writer) si a retelelor de piraterie. Sigi Goode si Sam Cruise (2006) ofera O schema a mecanismului de functionare a pirateriei digitale. Astfel, grupul de pirati preia de pe cai oficiale sau neoficiale produsul original, pentru al modifica astfel incat sa poata fi xerocsat, dusi ulterio il transmite mai departe, la vanzatorii de produse plagiate sau catre retelele gratuite de tip peer-to-peer, cum sunt Kazaa, Grokster, Direct Connect si mai ales BitTorrent.

Schema sugereaza ca exista o diviziune a muncii in grupurile de pirati, fapt confirmat si de Cooper si Harrisson (2001), care, analizand mai vechiul sistem al retelelor IRC (Internet relay Chat) identifica in randul piratilor mai multe roluri: managerii (coordoneaza), curierii (analog transmitatorilor), bot-masterii (disparuti in prezent), crackerii, impachetatorii (pregatesc produsul final).

Retelele peer-to-peer (sau p2p) au in spate tehnologii diferite, dar principiul e comun: fiecare participant poate fi atat furnizor (seeder) cat si consumator (leecher) de fisiere. Valoarea unei asemenea retele creste in functie de numarul de utilizatori, legatura fiind una liniara – legea lui Sarnoff, patratica – legea lui Metcalfe sau exponentiala – legea lui Reed, opiniile specialistilor fiind diferite (cf. Prasad, 2006, p.227). Leecherii se impart in mai multe tipuri: cei axati pe calitate, colectionarii, cei care probeaza inainte sa cumpere si cei axati pe consumul produselor celor mai disponibile (idem, p.226). Lawrence Lessig ii clasifica pe acestia in functie de motivatie in urmatoarele categorii: cei care substituie cumpararea cu dowwnload-ul, cei care testeaza fisierele inainte sa le cumpere, cei care cauta fisiere care nu mai sunt disponibile pe piata si cei care descarca doar fisiere fara copyright, sau al caror drept de autor a expirat (Lessig, 2004, p.68).

Privind acest sistem, se observa ca exista o ambiguitate in a preciza cine sunt piratii. S-ar putea considera ca toti cei care participa pot fi etichetati drept pirati. Pe de alta parte, doar cei care obtin profit se ocupa cu pirateria, restul avand ca activitate shop-lifting-ul. Personal, am utilizat termenul de pirat pentru a descrie, in funcsie de context, fie pe vanzatori, fie grupurile de crack-eri.

Din puct de vedere sociologic, studiul mecanismelor de propagare a piraterie poate beneficia de pe urma teoriilor asupra retelelor sociale, din care voi cita teoria legaturilor slabe a lui Mark Granovetter si teoria punctului critic a lui Malcolm Gladwell. In celebrul articol The Strength of Week Ties (1983), Granovetter subliniaza importanta cunostintelor ocazionale cu care oamenii intra in contact, aratand ca „oamenii cu putine asemenea legaturi slabe vor fi deprivati de informatii din locuri distante ale sistemului social si vor fi restransi sa afle doar stiri provinciale si pareri ale prietenilor apropiati”(Granovetter, 1983, p.202). Implicatiile pentru pirateria digitala ale acestei teorii sunt imense, intrucat, cu exceptia grupurilor de crackeri, legaturile slabe predomina in asa masura, incat in sistemul BitTorrent, de exemplu, nu se poate sti de la cine provine fisierul descarcat. Prin aceste legaturi extrem de slabe, functioneaza un puternic sistem de file sharing (schimb de fisiere), o activitate rezervata legaturilor puternice inaintea dezvoltarii internetului.

Incercand sa dea o noua explicatie propagarii unor fenomene in societate, Malcolm Gladwell (2004) introduce conceptul de punct critic, adica momentul in care o tendinta comportamentala, initial prezenta in randul unui numar redus de persoane/grupuri ia amploare ca urmare a raspandirii la nivelul intregii societati. Andrew Leyshon si colaboratorii sai considera ca pierderile inregistrate de industria muzicala se datoreaza unei serii intregi de factori (explozia muzicii mixate live, scaderea interesului in muzica, aparitia a noi medii de eentertainment , ex. DVD), iar „pirateria este doar punctul critic, care a lansat o reorganizare puternica a industriei muzicale catre noi modele de afaceri” (Leyshon et al., 2005, p.180). Punctul critic este declansat de oameni cu abilitati speciale, categorizati drept experti, conectori si vanzatori: „expertiifunctioneaza ca banci de date. Ei furnizeaza mesajul. Conectorii sunt liantul social. Ei imprastie mesajul. Vanzatorii sunt cei care au forta de persuasiune” (Pogonaru in Gladwell, 2004, p.11). Atat in grupurile de pirati, cat si in retelele peer-to-peer, putem identifica asemenea indivizi care au ajutat la ascensiunea pirateriei digitale.

Pirateria este o practica veche de cateva sute, daca nu chiar mii de ani, insa abia in ultimul deceniu a inceput sa fie o considerata o provocare majora a industriilor culturale sau software. Aparitia noilor tehnologii de stocare si distributie a coborat pirateria la nivelul consumatorului. Industria muzicala si cinematografica, mai ales cele din SUA, acuza pirateria de scaderile puternice in vanzari, precum si de alte costuri sociale. Dezbaterile in prezent se concentreaza asupra actiunilor (defensive, ofensive sau de adaptare) ce trebuiesc intreprinse pentru stoparea efectelor nocive ale pirateriei. La o analiza mai profunda, se observa ca idei care au starnit controverse in intelegerea proprietatii fizice se transpun si in cazul proprietatii intelectuale, si anume conceptele de utilitate, drept natural, drept moral, sau drept public. Mai mult, aceste notiuni modeleaza atat viziunea asupra culturii cat si viziunea asupra deviantei, despre care vom vorbi in urmatoarele capitole.

Capitolul II

Conceptul de managementul drepturilor digitale (DRM)

Conceptul de DRM managementul drepturilor digitale este un sistem de management a drepturilor de distribuire si intrebuintare a informatiilor multimedia. Acest management are ca scop descrierea, protectia, monitorizarea, identificarea, comertulsi urmarirea tuturor formelor asupra materialelor digitale. Intregul sistem DRM asigura schimbul de proprietate intelectuală in forma digitala in cadrul acestuia se enumera muzica imaginile, textele ,inregistrarile video, internetul , retelele mobile etc.

Managemetul digital al drepturilor de utilizare si distribuire a informatiei leaga animite drepturi de utilizator care nu permit duplicarea, partajarea si accesul la aumite date. In mod ideal accesul la informatie are ca scop similitudinea de protectie a informatiei si costurile pentru partile implicate. Managementul drepăturilor digitale include urmatoarele elemente de baza:

Tehnologii prin punerea la dispozitie a mecanismelor si sistemelor ingineresti;

Sfera afacerilor prin propunerea unor servicii si produse comerciale accesibile;

Legislatia privind drepturile de autor si de utilizare a informatiei cu caracter digital.

DRM este: – Lanțul de servicii și tehnologii harware și software – guvernează utilizarea autorizată a conținutului digital – administrează toate consecințele acestei utilizări – pe durata întregului ciclu de viață a conținutului respectiv.

Sistemele DRM pentru a asigura functii specifice intrebuinteaza o serie de tehnologii. Printre acestea se enumera semnaturile digitale, cifrurile simetrice, functiile Haeb, limbajele XrML, ODRL, MPEG REL etc. Aceste sisteme au functii de autentificare utilizator in sistem, conditionare acces, control copiere, identificare autor, verificare a integritatii datelor, autetificare continut.

Entitatile implicate in functionarea unui DRM sunt proprietarul, distribuitorul, comerciantul si utilizatorul

Managementul drepturilor digitale(DRM) in cursul dezvoltarii sale tehnologice s-a concentrat pe criptare și securitate ca un mijloc de rezolvare a diferitelor probleme de neautorizate copierea, pe scurt, pentru a bloca conținut și limita distribuția de ea doar la cele care plătesc. Initial DRM reprezenta o îngustare foarte substanțială a capabilităților reale și mult mai larg de gestionare a drepturilor digitale, iar ulterior DRM face obiectul de descriere, identificare, protecție, trading, monitorizare și urmărire a tuturor formelor de uzanțele drepturile asupra bunurilor atât corporale și necorporale, care a inclus, de asemenea, managementul relațiilor de titularii de drepturi si de a proteja documentele. Administrarea drepturilor digitale gestionează toate drepturile, nu numai acele drepturi care sunt aplicabile pentru permisiuni peste conținut digital sausi ce legate de ele.
Vorbind de proiectarea si implementarea sistemelor de DRM, mentionam doua arhitecturi DRM importante. Primul dintre ele este arhitectura functionala, acoperind module de nivel înalt sau componente ale sistemului de DRM care combinate oferă o gestionare end-to-end perfectă a drepturilor.

A doua se evidentiaza arhitectura de informații, care acoperă modelarea entitățile în cadrul unui sistem de DRM alături de relațiile lor.

Termenul generic "DRM" a ajuns să prezinte în primul rând de utilizare a acestor măsuri pentru a obține controlul asupra conținutului literare sau artistice.Odată cu apariția de DRM sau impus noi tehnologi ice au permis editorilor să impuna politici cu privire la încălcarea drepturilor de autor, dar, de asemenea, ajuta la prevenirea legala de utilizare corectă a lucrărilor cu drepturi de autor, sau ar implementa, de asemenea, utilizarea constrângerilor de non-drepturi de autor operele care sunt menite pentru distribuție sau însemna pur și simplu pentru a proteja documente de mare valoare.
Industria in care cel frecventsunt utilizate drepturilor digitale este industria de divertisment .
Tehnologiile DRM au ca scop de a permite editorilor de conținut sa pună în aplicare politici de acces privind conținutul, cum ar fi restricțiile privind copierea sau vizualizare. În cazurile în care este interzisă copierea sau utilizarea conținutului, indiferent dacă astfel de copiere sauutilizare este considerată ca "utilizare echitabilă."

Astfel au fost propuse un sir de tehnici de utilizare DRM care la rindul lor includ un sir de caracteristici. Dintre acestea se mentioneaza : Acordurile de licențiere restrictive si Criptarea. Aceste acorduri limiteaza practic accesul la materiale digitale, drepturi de autor și domeniul public si controleaza acest domeniu. Acordarea de licente au un scop ristrictiv iar consumatorilor le sunt impuse ca o condiție inaite de a intra într-un site sau, atunci când efectuiaza unele descărcarcari software. 

Criptarea  la rindul ei re ca scop limitarea accesului la informatie prin ea se efectuiaza bruierea de material expresiv și încorporarea unui tag. Aceasta tehnologie este creata la rindul ei pentru a controla accesul și reproducerea informațiilor. Aceasta include copii de rezervă pentru uz personal. Modul în care funcționează DRM se bazeazape mecanismul prin fiind disponibil un fișier criptat mass-media, se vinde separat cu o "licență", care este cheia pentru fișierul media , si oe declarație facuta de utilizator prin care metioneaza scopul utilizarii acestui conținut În cele din urmă, există unele probleme spinoase de politică legat în toate astea. Economiștii a subliniat că DRM ar ajuta industria de platforma, mai mult decât industria muzicală, și avertismentele lor s-au adeverit.

Dupa notiunile cunoscute Criptografia este procesul de transformare a informatiei folosind un algoritm(combinatie de cifre si litere)pentru a crea un cifru(cod). Acest moment face ca informatia sa fie imposibil de citit fara ajutorul acestui cod care s-a creat in urma procesului de criptare. Criptografia este utilizata de mult timp in randurile armatei si ale guvernelor.in present este utilizata este ca mod de protectie de catre publicul larg. Criptarea este intrebuintata pentru protejarea datelor dintr-un calculator sau un drive extern( usb,memory card,etc..) In anii anteriori au fost constatate multe cazuri de furturi de date personale, drepturi de autor, fisiere personale, ca urmare s-a creat o noua forma de criptare DRM( digital rights management) care are ca scop sa previna folosirea neautorizata al materialului digital cit si ,reproducrea de copii si softuri,etc.. Criptarea este creata pentru protectia datelor in transit (transmitere wireless,bluetooth,telefonie mobila,bancomate si asa mai departe)vc.Dar encriptia in sine nu este de ajuns pentru aceea de-a s-au dezvoltat diferite programe de interceptare a datelor si decriptarea acestora. Astfel e necesar si de alte tehnici de protectie cum eca exemplu poate servi MAC(message authentification code)

Conținutul cel mai frecvent limitată de DRM include muzică, artă vizuală, jocuri de calculator și video și filme, dar DRM poate fi aplicat la orice conținut digital. Prima generație de software DRM doar a încercat să controleze copiere.

Gestionarea drepturilor digitale ca termen este adesea confundat cu termeni cum ar fi protecția la copiere, copiere de prevenire, și copie de control. Administrarea drepturilor digitale este un termen mai general, pentru că include tot felul de management de lucrări, inclusiv restricții de copiere, dar exemplarul de protecție / prevenirea / controlul pot include măsuri care nu sunt digitale în natură (de exemplu, utilizarea de coduri de acces pentru a limita utilizarea fotocopiatoare ). În plus, DRM include, de obicei un set de permisiuni juridice, adesea exprimat ca un acord de licență, care stabilesc ce se poate și nu se poate face cu munca.

Gestionarea drepturilor digitale pe termen lung este, de asemenea, confundat cu termen măsurilor de protecție tehnice ( TPM ). Acest termen se referă la tehnologii care controlează și / sau limitează utilizarea și accesul la conținutul media digital pe dispozitive electronice cu astfel de tehnologii instalate. Din ce în ce, DRM se bazeaza pe TPM pentru implementarea acestor controale și restricții.

Exemple de TPM

Au fost propuse o serie de TPM-a lungul timpului, de obicei, cu un succes limitat ( pentru că nu au fost larg adoptate. Unele dintre schemele propuse includ: -utilizarea unui dongle – o bucată de hardware care conține un număr de serie electronica care trebuie conectat la calculator pentru a rula software-ul;

-utilizarea unei chei de înregistrare – o serie de litere și numere care se solicită la instalarea sau rularea programului. Software-ul refuză să curgă în cazul în care cheia de înregistrare nu este scris în aplicații corect și mai multe de utilizare (de exemplu, jocuri multiplayer), va refuza să ruleze dacă aceeași cheie de înregistrare este scris în mai mult de o dată;

utilizarea de activare produs Internet, care necesită ca utilizatorul să se conecteze la Internet și tastați într-un număr de serie, astfel încât software-ul poate "suna acasă" și notifică producătorul care a instalat software-ul și unde, și de a preveni alți utilizatori de instalarea software-ului în cazul în care se încerca să se utilizeze același număr de serie pentru utilizarea de criptare, cum ar fi sistemul de conținut codare (CSS), pentru a face copierea DVD-urilor mai dificil. În aceste scheme, lucrarea este criptat folosind o cheie incluse în firmware-ul de jucători "autorizate", care permite numai utilizările "legitime" ale lucrării (de obicei limitată forme de redare, dar nici o modificare sau conversie);și folosirea filigrane digitale. Un filigran digital este un semnal digital sau un model introdus într-o imagine digitală. Un filigran dat poate fi unic pentru fiecare copie (de exemplu, pentru a identifica destinatarul), sau poate fi comună mai multe copii (de exemplu, pentru a identifica sursa documentului).

Utilizatorii legitimi pot fi bine deranjati de aceste TPM, ca oricine care a avut de a găsi și de tip într-un cod de produs de lungă durată de a re-activa un program software poate depune mărturie. Combaterea furtul de proprietate intelectuală trebuie să fie echilibrat cu cât inconvenient un client este dispus să tolereze, și așa vedem o mișcare către TPM care funcționează fără participarea utilizator prea mult. În Rootkit incidentul Sony, compania pare să fi rătăcit destul de mult pe la cealaltă extremă, deoarece majoritatea utilizatorilor au fost constienti de ceea ce se întâmplă la toate.

 Este clar că ne îndreptăm într-o eră de inteligență distribuită, în cazul în care hardware-ul care a folosit pentru a fi pur mecanic in natura, cum ar fi imprimantele, acum are de procesare, capacități de depozitare și comunicații și dacă nu este deja, va fi în curând conectat la Internet. Acest lucru permite dispozitivelor pentru a obține instrucțiuni de altcineva decât proprietarii lor legitimi. Companii Întreprinzător sunt foarte interesat în obținerea de feedback cu privire la utilizarea produselor lor prin utilizarea de date tranzacționale, deci este sigur să spun că, în următorii câțiva ani vom vedea o tendinta de a tot mai multe dispozitive "telefonând acasă" pentru a da utile informații despre comportamentul consumatorilor titularului producător sau drepturi.Software deja rutină telefoane de acasă pentru a obține actualizări automate, iar consumatorii sunt simțind corect o pierdere de autonomie și control. În mod clar acest lucru are implicații pentru viața privată și, în sens mai larg, pentru încrederea în noua lume digitala in care traim. O greșeală într-o zonă a economiei va avea un efect de unda in alte domenii. Astfel recente povesti despre tehnologie Rootkit, utilizat ca o măsură de protecție tehnică, pot avea un impact de durată asupra încrederii consumatorilor, la fel ca și "cookies" scandalul care implică DoubleClick făcut în anul 2000.

Un TPM "Gone Bad" – Sony XCP Incidentul

În octombrie 2005, un cercetator de securitate a descoperit că software-ul nou a fost instalat pe computerul său a jucat un CD de muzică protejate la copiere Sony. Software-ul în cauză este numit Extended Protection Copy (XCP) și este un instrument de DRM scopul de a preveni copii neautorizate ale CD-ului se face. Creatorul a software-ului de protecție la copiere este o companie britanica numita First4Internet . Sony a folosit, de asemenea, un al doilea produs de protecție la copiere, numit MediaMax, care este scris de SunnComm International Inc.

Problema care a făcut această problemă o mass-media este că software-ul de protecție la copiere a folosit o tehnica sofisticata cloaking care implică o "rootkit" – ceva nu periculos în sine, ci un instrument des folosit de către creatorii de virusi pentru a ascunde toate urmele de activitatea lor pe o calculator. XCP rămâne, de asemenea, activ în fundal de un calculator, a lua o cantitate mică de memorie, chiar și atunci când CD-ul nu este jucat.

Ce este un rootkit?

Software rootkit a fost în jur de peste un deceniu, dar a ajuns recent crescut importanță ca mai multe scriitori de viruși și altele adopta o pentru scopurile lor. Rootkit-urile sunt un set de instrumente folosite de către terți pentru a avea acces neautorizat la sistemele informatice, în general, prin crearea de backdoor. Odată ce atacatorul are acces, ei pot descărca informații sensibile de pe aparat sau transforma intr-un zombie pentru a crea respingerea atacurilor asupra serviciului pe alte sisteme. Alte exploateaza au inclus furnizori de bustean cheie și sniffers pentru a capta parolele și informații financiare. Rootkit-urile cele mai periculoase sape adânc în sistemul de operare al unui computer pentru a ascunde faptul că există anumite fișiere software sau care computerul funcționează anumite funcții. Ele sunt, în general, invizibile pentru virus-control și anti-spam produse.

În cazul XCP, încercări active au fost făcute pentru a abuza mecanismul rootkit cu lansarea de programe de cal troian, destinate să exploateze defectele în software-ul. Troienii, numit Tro / Stinx-E și Stinx-F troieni, a ajuns ca atașament la un e-mail. Dacă atașamentul a fost deschis și a alerga (de obicei pur și simplu prin dublu-clic pe pictograma de fixare), troienii s-au copiat într-un fișier care a fost apoi ascuns de rootkit în software-ul Sony-protecție la copiere. Acest lucru a făcut troian invizibil pe computerele care au utilizat CD-uri care poartă rootkit.

Potrivit unor cercetatori de securitate, această tulpină de troieni apoi a deschis un canal de backdoor cu o gazdă de la distanță, similară cu cea a rootkit cu drepturi depline ar crea în mod normal. Tulpina este, de asemenea, aparent poate fi instruiți la distanță pentru a șterge, descărca și executa fișiere. Acesta se adaugă automat la "lista albă" a programelor permise în Windows Firewall, eluda capacitatea de firewall pentru a opri pachetul malware de accesul la Internet.

În timp ce în cele din urmă a emis un SonyBMG patch pentru a elimina rootkit, plasturele în sine a fost prost scris și creat propriile riscurile de securitate și confidențialitate. Pentru a obține programul de dezinstalare, utilizatorii trebuiau să completeze formulare online, predându-și mai multe informații cu caracter personal în acest proces. Odată ce au fost depuse formularele, le descărcați și să instalați un program conceput pentru a obține computer gata pentru fix, lăsând în esență computerul vulnerabil la descărcarea și instalarea de orice cod, inclusiv cod malitios, de pe Internet. Nu există mecanisme care să asigure că codul a fost descărcat și instalat provine dintr-o sursă de încredere (de exemplu, SonyBMG sau First 4 Internet). De asemenea, este important de remarcat faptul că rootkit-ar fi putut infecta orice mașină pe care CD-ul a fost jucat, necesitând proprietarului contacta cineva care ar fi putut împrumutat disc, sau în cazul în care ea însăși a adus discul să-l joace.

Un număr de probleme de confidențialitate apar cu utilizarea TPM, în special cele care se bazează pe tehnologia rootkit includ lipsa de notificare corespunzătoare că aceste tehnologii sunt utilizate cu consimțământul din partea utilizatorilor; si instalarea în mod automat fișierele chiar și atunci când utilizatorii aleg a nu rula aplicația. Deși utilizatorii pot fi prezentate cu termenii și condițiile care se referă la instalarea software-ului înainte de a lansa CD-ul, se pare sigur să se presupună că puțini, dacă este cazul, își dau seama că acest lucru ar putea duce la o securitate și risc potențial de confidențialitate;

Solicitarea utilizatorii să dezvăluie identitatea și drepturile lor de a accesa conținut protejat, prevenind astfel consumul anonim al conținutului;

Facilitarea profilarea preferințelor utilizatorilor sau limitarea accesului la un anumit conținut. Acest lucru se face prin atribuirea unui identificator pentru conținut sau player de conținut, și atașarea de informații cu caracter personal la identificatorul. Dacă bazată pe verificarea on-line, DRM poate invada intimitatea oamenilor prin urmărirea datelor cu caracter personal și le transmite managerilor DRM;

Stabilirea unei conexiuni cu site-ul vânzătorului și trimiterea site-ul un ID asociat cu mass-media sau conținutul. Vânzătorii nu pot face nimic cu datele, dar cu acest tip de conexiune serverele lor ar putea înregistra de fiecare dată când un CD protejate împotriva copierii este jucat și adresa IP a calculatorului joc este; și Nerespectarea programelor dezinstalare pentru a elimina complet software-ul.

Există alternative care să asigure protecția la copiere și, în același timp proteja intimitatea. De exemplu, sistemele simbolice și parola ar putea fi folosite pentru a autoriza o descărcare de conținut digital.

Capitolul III – Arhitecturi pentru Internet DRM și Mobile DRM

Digital Rights Management În cadrul proiectelor cu caracteristici de mobilitate, informația schimbată între membrii echipei proiectului are diverse formate de reprezentare. Formatul de reprezentare a informației aflată la dispoziția membrilor echipei prezintă un rol important. Pentru a oferi un conținut de calitate ridicată, modelele și șabloanele de securitate au fost dezvoltate având în vedere conținutul multimedia mobil. Dezvoltarea tehnologică din ultima decadă a determinat apariția de noi forme de comunicare și interacțiune între membrii echipei de proiect. Astfel, derularea unui proiect este urmărită cu ajutorul dispozitivelor mobile cum sunt telefoanele mobile, asistenții digitali personali, computere cu tehnologie wireless în vederea realizării unui management în timp real îmbunătățit. Deciziile în timp real presupun o bună comunicare între membrii echipei pe baza informației reprezentată în formatul adecvat. Ultimele evoluții în domeniul tehnologiei informației permit o reprezentare a informației în format multimedia. Astfel, securitatea con- ținutului multimedia implică dezvoltarea de modele și șabloane de securitate. Digital Right Management (DRM) este o specificație care desemnează un set de standarde pentru anumite caracteristici ale modelelor de afaceri și de management. Utilizarea obiectelor media descărcate de pe un server este controlată de furnizorii și operatorii de conținut informațional. Managementul mobil de proiecte implică utilizarea dispozitivelor mobile. Tehnologia comunicației este furnizată de o terță organizație care trebuie să asigure un nivel ridicat de calitate pentru serviciile plătite de proprietarul proiectului pentru managementul mobil. Corespunzător Digital Right Management, furnizorii de conținut informațional definesc reguli pentru utilizarea obiectelor media. Un singur obiect media are asociate diferite drepturi cu diferite prețuri, eventual. Acesta acordă gratis drepturi de previzualizare a obiectelor media și taxează clientul pentru drepturile depline de vizualizare. Deci, Digital Right Management vinde drepturi de utilizare a obiectelor media și nu vinde obiectul media însuși. Există două căi de furnizare a drepturilor că- tre utilizator, [Nokia05]: livrarea împreună cu obiectul media; trimiterea drepturilor separat de conținutul media. Al doilea caz oferă un nivel de securitate mai bun, făcând mai dificilă sustragerea conținutului. Practicile Digital Right Management iau în considerare aspectele speciale ale caracteristicii de mobilitate în vederea asigurării unei funcționalități de bază cu un anumit nivel de securitate. Specificațiile definesc un caz special „forward-look” de livrare combinată. În acest caz, mesajul Digital Right Management nu conține un obiect de drepturi. Livrarea conținutului Digital Right Management ridică două probleme:

– nu există nici o cale de a preveni transferul obiectului media de la un dispozitiv utilizator la altul; – previzualizarea obiectului media nu este facilă și convenabilă. O soluție este de a plăti obiectul media înainte de previzualizare. O altă soluție este de a previzualiza obiectul media la un nivel de calitate redus. Pentru livrarea forward-look și combinată, descrisă în figura 2, mesajul Digital Right Management împachetează conținutul și, op- țional, obiectul de drepturi. Pentru a trimite mesajul către dispozitiv, este utilizat mecanismul Open Mobile Alliance. Dispozitivul receptor reface conținutul din mesajul Digital Right Management și, eventual, obiectul de drepturi.

Conversia presupune o criptare simetrică a conținutului. Astfel, obiectul Digital Right Management este protejat de utilizatorii care nu dețin cheia de criptare a conținutului. Transmiterea obiectului cu drepturi este realizată utilizând Wireless Application Protocol (WAP). Această cale de livrare introduce o întârziere între primirea conținutului și o nouă comandă. Specificațiile conțin un mecanism utilizat de serviciu pentru a indica dispozitivului că un obiect cu drepturi va fi transmis. Flexibilitatea este caracteristica cazului de superdistribuție pentru o livrarea separată. Este încurajată împărțirea obiectelor media fără compromiterea modelelor de afaceri. Ca și în cazul anterior, este utilizată transmiterea prin WAP. Obiectul media este transmis de la dispozitivul mobil către altul cu obiect de drepturi obținut de la emitentul de drepturi. Dispozitivul mobil alege drepturi de la emitentul de drepturi prin deschiderea unei sesiuni a browser-ului. Arhitectura de super-distribuție este prezentată în figura 4. În ceea ce privește formatul mesajului Digital Rights Management, în tabelul 1 sunt prezentate tipuri media MIME (Multipurpose Internet Mail Extensions) pentru obiecte, în conformitate cu un format.

Arhitecturi DRM

Analiza, proiectarea si implementarea sistemelor DRM pot fi clasificate din doua puncte de vedere diferite si la fel de importante pentru indeplinirea functiilor DRM: functional si informational.

Arhitectura Functionala se refera la modul in care sunt modelate aplicatiile DRM. Aplicatiile pot fi modelate in trei zone:

Proprietatea Intelectuala, Crearea Bunului si inregistrarea acestuia pentru Drepturi de Autor: se refera la procesul de creare a continutului si gestionarea acestuia pentru simplificarea procesului de tranzactionare a acestuia.

Acest modul integreaza:

Validarea Drepturilor de Autor – stabileste autorul creatiei,

Creearea Drepturilor de Autor – permite atribuirea drepturilor noului continut specificand drepturile care se cuvin pe creatie si permisiunile de utilizare a acesteia,

Fluxul de lucru – permite creatiei sa fie procesate printr-o serie de pasi pentru revizuirea si/sau aprobarea continutului original

Managementul Proprietatii Intelectuale: se refera la gestionarea si comercializarea creatiei prin incarcarea creatiei intr-un sistem de gestiune a activelor. Datele gestionate cu acest sistem vor contine metadate descriptive de continut statistic.

Gestionarea folosirii creatiei dupa vanzarea acesteia – include conditionarea folosirii licentei (aplicabil produselor software)

Proiectarea functionala ofera posibilitatea

exista doua arhitecturi mai importante care pot fi luate in considerare. Prima este Arhitectura Functionala care acopera modulele de nivel inalt sau componente ale sistemului DRM care luate impreuna sustin aplicarea managementului drepturilor de la un capat la celalalt. Cea de a doua arhitectura deosebit de importanta este arhitectura informatiei, care acopera modelarea entitatilor in sistemul DRM precum si relatiile dintre ele.

.

Managementul Drepturilor Digitale reprezinta una din cele mai mari provocari pentru comunitatile online din aceasta era digitala.

Anterior, Managementul Drepturilor Digitale se axa pe securitate si criptare ca mijloc de rezolvare a problemei copierilor neautorizate, aceasta insemna blocarea continutului si limitarea distributiei doar catre cei care platesc pentru drepturile autor. Aceasta a fost prima generatie de DRM si a reprezentat o mica parte din potentialul si capacitatile DRM – ului.

Urmatoarea generatie a DRM cuprinde descrierea, identificarea, specificul comertului, protectia, monitorizarea si urmarirea tuturor formelor de drepturi de autor tangibile si intangibile.

In plus este important de retinut ca DRM reprezinta managementul tuturor drepturilor nu doar drepturile pentru permisiunile continutului digital.

Sistemele care asigură administrarea drepturilor digitale (DRM) sunt extrem de complexe. Tehnologiile DRM trebuie să susțină o diversitate de dispozitive, utilizatori, platforme, și mass-media, precum și o varietate de cerințe de sistem in privinta securitatatii, flexibilitatii și manevrabilitatii. Aceasta complexitate ridică trei probleme majore pentru dezvoltarea DRM: fragmentarea soluțiilor individuale, reutilizarea limitată și interoperabilitatea sistemelor DRM, și lipsa unei structuri specifice care susține și ghidează proiectarea și implementarea sistemelor DRM și aplicațiile lor.

Bibliografie

[1] Isaac Newton, Scrisoare catre Robert Hooke, 5 februarie 1675 apud Dorobantu Andrei, Recunoasterea in Stiinta si Tehnica, mai 2007

[2]Zucker, Jeff apud Fisher, Ken – Piracy is the new face of economic crime, and we're losing, in Ars Tehnica, 4/10/2007

[3] Năstase, I., G., (2009), Asigurarea prin lege a respectării drepturilor de proprietate industrială ale inventatorilor, Revista Calitatea, anul X, nr. 1-2, ianuarie-februarie, p. 67.

[4] Năstase, I., G., (2008), Implicațiile cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării în sistemul de securitate, Teză de doctorat, Ministerul Apărării Naționale, Universitatea Națională de Apărare, Colegiul de Război, București.

[5] Năstase, I., G., (2010), Gestiunea Financiară a Întreprinderii. Metode de analiză, evaluare și calcul al eficienței economico-financiare a activelor imobilizate necorporale. Studii de caz – Brevetul de invenție, Ed. Pro Universitaria, București.

[6] Năstase, I., G., Lepădatu, Gh., (2009), Interdependențe ale dezvoltării economice și tehnologice cu protecția mediului, Revista Calitatea, anul X, nr. 6, iunie, p. 40-45.

[7] Năstase, I., G., Năstase, G., I., D., (2009), Cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică-factori de progres, Revista Inobarometru, anul I, nr. 2, octombrie, p. 5.

[8] Năstase, I., G., (2010), Economie and Financial Crisis in Romania in our Globalized World, Causes, Effects and Solution, Revista Metalurgia International, vol XV, nr. 3, p. 111-113.

[9] Năstase, I., G., Badea, C., D., Năstase, G., I., D., (2010), General Concepts of Political Science, Revista Metalurgia International, vol. V, nr. 1, p. 195-200.

[10] Năstase, I., G., Badea, C., D., Năstase, G., I., D., (2010), Modele ale dezvoltării inovatoare prin știință, Revista Cogitto, nr. II, martie 2010, vol. II, Ed. Pro Universitaria, București, p. 106-135.

[11] Năstase, I., G., Badea, C., D., (2010), Probleme ale sistemului de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) din România, Revista Euromentor, vol. I, martie, p. 29-30.

[12].Priescu Comerț electronic, Editura Renaissance, București, 2010

[13] Priescu Comerț electronic. De la paradigmă la implementare, Editura

UTM, 2008.

[14] Priescu, V. Patriciu, S. Nicolaescu-Securitatea poștei electronice în Internet, Editura ATM, 2006.

[15] Patriciu, I. Bica, M. Pietrosanu, I. Priescu-Semnături electronice și securitate informatică, Editura All, Bucuresti, 2006.

[16] Billows, D., Managing Complex Projects, The Hampton Group Inc., 2001.

[17] Billows, D., Project Manager’s

[18]Knowledge Base, The Hampton Group Inc., 2003.

[20] Bodea, C. (ed.), Handbook of Project-Based Management, Economic Printing House, Bucharest, 2002.

[21] Bodea, C., Project Oriented Society: from a Theoretic Concept to a Concrete Economic Reality, Economy Informatics, no. 2, 2002, pp. 13 – 19.

[22] Bodea, C., Bodea, V., Întorsureanu, I., Pocatilu, P., Lupu, R., Coman, D., Project Management, INFOREC Printing House, Bucharest, 2000

[23] Bodea, C. (ed.), Project Management – Glossary, Romanian Project Management Association, Economic Printing House, Bucharest

[24]Charvat, J., Project Management Nation – Tools, Techniques and Goals for the New and Practicing IT Project manager, John Wiley & Sons Inc, New York, 2002.

[GHIL02] Ghilic-Micu, B., Stoica, M., e-Activities in Information Society, Economic Printing House, Bucharest, 2002.

Ivan, I., Software products quality management, Proceedings of the International Conference „Trends in the Development of the Information and Communication Technologies in Education

and Management”, Chișinău, pp. 25 – 30, 2003

Ivan, I., Pocatilu, P., Ungureanu, D., IT Projects Complexity in Project-Oriented Companies, University of Business Administration, 2003.

Jalonte, P., Software Project Ma-nagement in Practice, Addison Wesley, 2002.

Kerznr, H., Project Management – A Systems Approach to Planning, Scheduling and Controlling, John Wiley and Sons, 1998.

Knudson, J., Bitz, I., Project Ma-nagement, AMACOM Books, 1991.

Project Management Institute Standards Committee, A Guide to Project Management Body of Knowledge, 1996.

Pitagorsky, G., Project Management Process Handbook, International Institute for Learning Inc., 1996.

Request for comments 2045, Multipurpose Internet Mail Extensions – Part One: http://www.ietf.org

Request for comments 2046 –Multipurpose Internet Mail Extensions – Part

Two: http://www.faqs.org

Forum Nokia, http://www.forum.nokia.com

http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Proprietatea-intelectuala-O-pr15.php

https://www.priv.gc.ca/resource/fs-fi/02_05_d_32_e.asp

http://advise4servicecomp.blogspot.ro/2009/09/cryptografia.html

http://www.ccianet.org/wp-content/uploads/library/SEO%20Economic%20Research%20-%20Assessing%20the%20Economic%20Contribution%20of%20the%20Copyright-Based%20Industries.pdf