Managementul Deseurilor Municipale In Europa. Studiu Comparativ Intre Managementul din Romania Si Anglia

MANAGEMENTUL DESEURILOR MUNICIPALE IN EUROPA. STUDIU COMPARATIV INTRE MANAGEMENTUL DIN ROMANIA SI ANGLIA

CUPRINS

Introducere (ce ai tradus)

Deseuri municipale (o pagina generala de deseuri)

Structura deseurilor municipale (care sunt deseurile component si in ce procent, ex. Hartie, organice, etc. in Europa 10 pagini)

Cantitati de deseuri municipale produse pe cap de locuitor (cate deseuri pe cap de locuitor in principalel tari din Europa 3 pagini)

Modalitati de colectare, sortare si reciclare a deseurilor municipal ( unde se colecteaza separat, in saci separati sau containere separate, unde se colecteaza la gramada Ex. Romania 7 pagini)

Managementul deseurilor municipal in Anglia (Traduci din ce ai) 20 30 pagini

Colectarea si transportul deseurilor

Reutilizarea, reciclarea si neutralizarea deseurilor

Costurile managementului deseurilor municipale

Managementul deseurilor municipal in Romania (informatii similar cu Anglia)

Colectarea si transportul deseurilor

Reutilizarea, reciclarea si neutralizarea deseurilor

Costurile managementului deseurilor municipale

Legislatia Europeana in domeniul managementului deseurilor (BALARII) 10 pagini

Concluzii

Bibliografie

1.Introducere

Problema deseurilor are ca standarde de crestere in intreaga lume vie, oamenii isi pot permite sa cumpere bunuri de consum, cum ar fi masini, frigidere,telefoane mobile si televizoare. Fabricarea tuturor acestor bunuri este epuizarea resurselor planetei mai repede decat acestea sunt produse, ceea ce inseamna ca livrarile vor fi epuizate. Daca acest lucru este de prevenire este extrem de important ca resursele lumii sunt folosite intr-un mod durabil. Cuvantul durabil inseamna capacitatea de a continua sa sprijine durabilitatea, daca se poate la nesfarsit. Un produs poate fi considerat durabil daca productia sa permite resursele din care a fost facut sa fie in continuare disponibile pentru generatiile viioare. Din intreaga lume, oamenii sunt producatori de deseuri. Tarile dezvoltate din Europa si America de Nord produc mult mai multe deseuri decat majoritatea celorlalte tari. Cele mai putine deseuri sunt produse in tari precum Gambia si Tanzania in Africa. In trecut, Oameni au avut mai multe sanse de a repara ceva, decat sa il arunce, deci durau mai mult. Astazi, oamenii au tendinta de a arunca ceva atunci cand nu merge bine, de multe ori pentru ca este mai ieftin sa cumpere ceva nou, decat sa repare.

Atunci cand se cauta modalitati de reducere a deseurilor, se ia in considerare intregul ciclu de viata al unui produs. Ciclul de viata incepe cu materii prime si energie utilizate pentru a face o energie necesara pentru a transporta, si in cele din urma modul in care este tratat, dupa care este folosit si aruncat. De exemplu, atunci cand cumparam o sticla de plastic cu apa minerala,vom bea si arunca flaconul. Probabil nu ne gandim la materiile prime si energia care au fost necesare pentru a face sticla de plastic, a o umple cu apa, trasportul si distribuirea. Noi oamenii nu ne facem griji ce se intampla cu sticla dupa ce o aruncam. Pentru a obtine o idee buna a cantitatii de deseuri le generam, precum si costurile financiare si de mediu. Este important sa se ia in considerare intregul ciclu de viata al produselor, si nu doar in momentul in care acestea sunt utile pentru noi.

Exista o fraza care oamenii o folosesc pentru a descrie modul in care problema tot mai mare de deseuri poate fi abordata. Aceasta fraza este reducerea, reutilizarea si reciclare:

Reducerea este mijlocul de a opri sau a evita producerea cantitatii de deseuri. Acest lucru poate insemna reducerea cantitatii de materii prime care sunt utilizate in procesul de fabricatie sau reproiectare de produse, astfel incat acestea folosesc mai putine materiale.

Reutilizarea inseamna a pune un element la o utilizare noua, decat sa il arunce, oferind haine vechi la magazinele de caritate, vinderea obiectelor nedorite sau repararea lor astfel incat sa poata fi folosite pentru mai mult timp.

Reciclarea este prelucrarea de elementele utilizate pentru a obtine materiale care pot fi utilizate pentru a face produse noi.

Un simbol care este utilizat pe ambalaje in multe tari pentru a indica reciclarea este o bucla formata din 3 sageti dispuse intr-un triunghi. Cu toate acestea, recent, acest simbol a fost utilizat pentru a demonstra ca produsul sau ambalajul a fost facut din materiale reciclate. Deci bucla poate insemna atat continut reciclat si ca produsul este reciclat. Atunci cand un produs este descris ca reciclat, acesta insemna ca el contine material care a fost reprocesat. Totusi, acest lucru nu insemna ca acesta este fabricat din materialele 100% reciclate,asa ce ar putea contine orice proportie de material reciclat.

Oamenii au produs mereu deseuri, dar acum exista mai multe deseuri decat oricand. Exista mai multe forme , inclusiv produse alimentare a deseurilor, ambalaje, vechi obiecte electrice de uz casnic, deseuri de hartie si mult mai multe deseuri. Industriile, de asemenea, creiaza cantitati mari de deseuri in timpul fabricarii marfurilor.

In istorie, deseurile erau depozitate , ingropate sau arse. Aceasta metoda de eliminare a deseurilor este inca comuna in tarile mai sarace in special in cazul in care exista mahalale mari sau tabere fara colectii de deseuri organizate sau salubritate. Singura modalitate ca aceste persoane sa scape de deseuri este sa renunte sau sa le arda. In tarile dezvoltate, deseurile sunt colectate de la case si duse la gropi de gunoi sau in incineratoare. O parte a problemei in lumea dezvoltata este usurinta cu care deseurile sunt luate. Oamenii nu vad unde merge gunoiul, sau ce se intampla cu el. Deci, in scopul de a reduce cantitatea de deseuri, oamenii trebuie sa se gandeasca la volumul de deseuri pe care le genereaza.

Colectiile de deseuri sunt platite prin taxe locale. In cele mai multe locuri toata lumea plateste la fel, indifferent de cantitatea de deseuri pe care o produc. Acest lucru incepe sa se schimbe. In jurul de 6000 de comunitati din intreaga SUA sunt PAYT (plateste pentru ce arunci) cu regimurile care au taxa pe gospodarii pentru colectarea deseurilor in functie de cantitatea de deseuri colectate. Unele sisteme de taxa au pentru fiecare sac sau container de deseuri. Altii au taxa in functie de greutatea deseurilor. Aceste sisteme sunt concepute pentru a incuraja oamenii sa produca mai putine deseuri si sa recicleze mai mult. In teorie, este un sistem echitabil, ca oamenii sa plateasca pentru gunoiul pe care il produc. La inceput, au existat temeri ca oamenii ar ingropa gunoi pentru a evita plata pentru colectia sa. Cu toate acestea, in cele mai multe dintre locurile care ruleaza schemele PAYT. Acest lucru nu a fost o problema.

Daca oamenii recicleaza cat mai mult deseurile lor este posibil ca o parte a problemei sa fie rezolvata. Pentru reciclarea ca sa fie un success, cu toate acestea trebuie sa fie usor de facut, sau convenabil. Exemple de acest tip inculd colectii la domiciliu unde gospodariile au pus articole de reciclare in containere speciale sau cutii de reciclare, pubele pe colturi de strada si de la magazine. Punctele de reciclare care sunt plasate in mai multe locatii, de la distanta sunt de obicei limitate la persoanele care au masini. Nu exista niciun punct de reciclarea cantitatilor mari de sticla si hartie, de exemplu daca nu exista nicio utilizare finala pentru ei. Un program de reciclare de mare success au fost difuzate in Curitiba, Brazilia, din 1989 “gunoiul care nu este gunoi” unde au fost alaturate 10.000 de familii. Fiecare primind doua kg de alimente pentru fiecare 4 kg de gunoi reciclat presat la unitatile de reciclare mobile. Aproximativ 60 de tone de hartie sunt reciclate in fiecare zi , care salveaza 1200 de copaci.

2.Deseuri municipale

Deșeurile municipale sunt generate de către gospodării, activități comerciale și alte surse ale căror activități sunt asimilate cu cele din gospodării și a societăților comerciale. Ele nu includ alte deșeuri precum cele provenite din minerit, procese industriale, de contrucție și demolări.

Deșeurile municipale sunt alcătuite din deșeuri reziduale, deșeuri voluminoase, materiale secundare de la colectarea selectivă (de ex., hârtie și sticlă), deșeuri menajere periculoase, deșeuri de la curățarea străzilor și litiere. Ele sunt alcătuite din materiale precum hârtie, carton, metale, textile, organice(resturi alimentare și de grădină) și lemn. Fig.2.1 subliniază compoziția tipică a deșeurilor municipale. După cum se poate vedea, cea mai mare fracție este formată din hârtie și carton cu un procent de 35% din fluxul de deșeuri, urmată de materialele organice cu 25%.

Fig.2. Deseuri municipale

Deșeurile municipale reprezintă aproximativ 14% din totalul deșeurilor generate

De cele mai multe ori sunt depozitate pe rampa de deșeuri. Totuși, unele țări au luat măsuri de delimitare față de depozitare. Alternativele oferite includ incinerarea (într-un procent crescător cu recuperare de energie), recilarea  sticlei, hârtiei, metalelor, plasticului și a altor materiale, precum și compostarea.  

Există multe impacturi potențiale asociate cu depozitarea deșeurilor, inclusiv cu generarea levigatului și a gazelor (cu puternic efect de seră), mirosurilor, insectelor, paraziților și modului de folosire a terenurilor în cazul depozitelor de deșeuri.  

2.1Structura deseurilor municipal

2.1.1.Hartia

Omenirea foloseste din ce in ce mai multa hartie. Consumul de hartie a crescut cu 400% in ultimii 40 de ani si bineinteles ca acest lucru a dus la exploatarea intensiva a padurilor, in unele tari aparand fenomenul de despadurire.

Se apreciaza ca aproximativ 35% din copacii taiati pe intreaga planeta sunt folositi pentru producerea de hartie.

Exista tari unde desi productia de hartie creste, suprafata de padure nu este in scadere. Finlanda este una din principalele producatoare de hartie, cu peste 11 milioane de tone pe an, care printr-un program riguros de impadurire reuseste, nu numai sa-si pastreze suprafetele impadurite, ba chiar sa creasca aceste suprafete.

Daca toate tarile ar proceda precum Finlanda, oare ar mai fi nevoie sa reciclam hartia? Care sunt defapt avantajele colectarii si reciclarii hartiei?

Reciclarea deseurilor de hartie este o activitate menita sa produca economii. Producerea hartiei din lemn consuma mai multe resurse decat producerea hartiei din deseuri. Spre exemplu o tona de hartie reciclata poate economisi 3200 litri de apa, 380 KWh energie electrica, 22 de copaci de varsta de 20 de ani si evita eliberarea in atmosfera a aproape 850 grame de bioxid de carbon. Deci pe langa aspectul economic si aspectul de mediu este important, ambele mergand in aceeasi directie, in acest caz.

Avantajele pentru mediu sunt: reducerea taierii de copaci, reducerea consumului de apa si curent electric, reducerea poluarii apelor si aerului, scaderea volumului de deseuri (aproximativ 40% din gunoiul menajer produs in Statele Unite il constituie deseurile de hartie si carton).

Comunitatea europeana se ocupa in mod serios se reciclarea hartiei, procentul de hartie reciclata crescand de la 54% in 2004 la 64% in 2007. A aparut o legislatie europeana si recomandari care ajuta acest domeniu.

Pentru colectare multe servicii de salubrizare au fost dotate cu tehnologie care sa separe hartia din deseurile menajere. Totusi contaminarea deseurilor de hartie scade eficienta reciclarii, de aceea, tendinta este de a colecta separat deseurile de hartie.

Se preteaza a fi colectate carti, ziare, reviste, ambalaje de carton si hartie, carton gofrat, etc.

2.1.2.Plastic

Se estimează că în Uniunea Europeană s-au generat în 2008 aproximativ 25 T de deșeuri de plastic. Din acestea, 12,1 T (48,7%) au fost duse la depozitele de deșeuri, 12,8 T (51,3%) au mers la valorificare și doar 5,3 T (21,3%) au fost reciclate . Deși previziunile pentru 2015 anunță o creștere totală de 30 % a nivelului de reciclare mecanică (de la 5,3 T la 6,9 T), este de așteptat ca depozitarea deșeurilor și incinerarea cu valorificare energetică să rămână principalele moduri de gestionare a deșeurilor .

Producția de plastic crește odată cu PIB-ul , fiind însoțită de o creștere globală a volumului de deșeuri de plastic de 5,7 T (23%) între 2008 și 2015 . Această evoluție este determinată în principal de o creștere de 24% în sectorul ambalajelor și face parte dintr-o tendință de creștere continuă a volumului deșeurilor de plastic din Europa. În absența îmbunătățirii proiectării produselor și a ameliorării măsurilor de gestionare a deșeurilor, volumul deșeurilor de plastic va crește în UE odată cu producția.

Tendințele observate în UE sunt susceptibile de a fi mai marcate în economiile cu un ritm rapid de dezvoltare, cum ar fi India, China, Brazilia și Indonezia, dar și în țările în curs de dezvoltare. Se preconizează că populația lumii va crește cu 790 de milioane de oameni în fiecare deceniu, putând ajunge la peste 9 miliarde până în 2050, cu o nouă clasă de mijloc de aproximativ 2 miliarde de persoane . Această evoluție este de natură să crească cererea pentru plastic și cantitatea de deșeuri de plastic la nivel mondial.

O dată ajunse în mediu, în special în mediul marin, deșeurile de plastic pot persista timp de sute de ani . Cele 10 milioane de tone de deșeuri, în cea mai mare parte plastic, care ajung în fiecare an în oceanele și în mările lumii, dăunează mediului costier și marin, precum și vieții acvatice, constituind cea mai mare operațiune de aruncare a plasticului din lume. Se estimează că întinderile de deșeuri din Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific sunt de ordinul a 100 T, din care aproximativ 80% plastic. Resturile de plastic generează pentru speciile marine un risc de agățare sau de ingestie . „Pescuitul fantomă” rezultat din abandonarea uneltelor de pescuit din plastic generează costuri economice ridicate și grave prejudicii ecologice. Speciile invazive utilizează resturile de plastic pentru a călători pe distanțe lungi în oceane. Majoritatea resturilor de plastic se depun în cele din urmă pe fundul mării .

Plasticul nu este inert. Plasticul convențional conține un număr mare și, uneori, o proporție mare de aditivi chimici, care pot fi perturbatori endocrini sau agenți cancerigeni ori provoca alte reacții toxice și care pot, în principiu, să migreze în mediu, dar în cantități limitate.

Particulele mici și fine (așa-numitele microparticule de plastic), rezultate din decenii de fotodegradare și abraziune mecanică, constituie o preocupare specială. Acestea sunt omniprezente și ajung chiar și în cele mai îndepărtate regiuni , cu o concentrație în apă uneori superioară celei a planctonului. Aceste microparticule de plastic și aditivii chimici pe care-i conțin, în cazul ingerării în cantități mari de către fauna marină, pot reprezenta un risc ridicat de contaminare a lanțului alimentar ca urmare a interacțiunii prădător-pradă.

Gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor terestre, în special ratele scăzute de valorificare a deșeurilor de plastic, agravează problema poluării marine cu plastic, care este una dintre problemele de mediu cele mai importante la nivel planetar . Experții consideră că aproximativ 80% din deșeurile de plastic marine provin de pe uscat .

Principalele surse terestre de deșeuri de plastic marine par a fi următoarele: deversările de ape pluviale, revărsările canalelor colectoare, deșeurile legate de turism, deversările ilegale , activitățile industriale, transportul necorespunzător, produsele cosmetice, mediile sintetice de sablare sau fibrele de poliester ori fibrele acrilice rezultate din spălarea hainelor . Particulele de plastic se găsesc în majoritatea oceanelor lumii, chiar și în zone neindustrializate cum ar fi Pacificul de Sud-Vest .

Fig.2.1.2.1 Deseuri. Sticle din plastic Fig.2.1.2.2.Deseuri. Ambalaje plastice

2.1.3. Sticla

Reciclând o singură sticlă se economisește suficientă energie pentru a aprinde un bec de 15 watti timp de 24 de ore.

Producătorii de sticlă beneficiază de reciclare în mai multe moduri: sticla reciclată reduce emisiile și consumul de materii prime, extinde durata de viață a echipamentelor din fabrică, cum ar fi cuptoarele, și economisește energie. Pentru fiecare tonă de sticlă reciclată, se evită emiterea în atmosferă a 315 kg de dioxid de carbon, gaz cu efect de seră.

O creștere relativă cu 10 % a masei de sticlă reciclată reduce emisiile de particule cu 8%, emisiile de oxid de azot cu 4% și emisiile de oxizi de sulf cu ​​10%.

Reciclarea a 1.000 de tone de sticlă creează ușor peste 8 locuri de muncă.

Odată ajunsă la groapa de gunoi, unei sticle îi sunt necesari aproximativ un milion de ani pentru a se degrada.Evitați producerea deșeurilor de stcilă, reducând consumul

Reutilizați sticlele și borcanele sau returnați-le magazinului de la care le-ați cumpărat, dacă există un astfel de program.

Sticla este separată în 3 culori: verde, maro și transparentă. Toate culorile de sticle și borcane sunt reciclabile, dar în funcție localitatea în care locuiți și programele de colectare din zonă, vi s-ar putea cere să colectați fieare culoare de sticlă în recipiente diferite sau toate în același container.

Sticla folosită pentru ferestre, oglinzi, geam armat și pahare este adesea tratată cu chimicale, astfel încât toate aceste tipuri de sticlă au punte de topire diferite. Asta înseamnă ca aceste tipuri de sticlă au cerințe speciale și e bine să întrebați reciclatorul local dacă permite colectarea lor în același recipient sau e nevoie să căutați alternative.

Spălați sticlele și borcanele înainte de reciclare și eliminați capacele. Evitați spargerea sticlelor. Sticla spartă poate fi dureroasă atat pentru voi cât și pentru muncitori în procesul de reciclare.

Nu puteți recicla în containerul pentru sticlă: geamuri, becuri, veselă de sticlă sau de la echipamente electrice. Eliminați aceste deșeuri separat.

Sticla este unul dintre puținele materiale care pot fi reciclate la infinit, fără a-și pierde din calitate. Fabricarea sticlei este un proces închis, fără produse secundare toxice.

Realizată din ingrediente primare netoxice – siliciu, nisip, sodă calcinată, calcar și până la 70% sticlă reciclată – sticla este singurul tip de ambalaj certificat de organisme internaționale ca fiind sigur „în general sigur pentru sănătate”.

Sticla este un material neporos și impermeabil, astfel încât nu există interacțiuni între sticlă și băuturi sau alimente, care să le afecteze aroma. Sticla are o rată de interacțiune chimică aproape de zero, ceea ce face ca produsele ambalate să-și păstreze aroma și gustul. Sticla poate fi realizată în așa fel încât să absoarbă lumina ultravioletă daunatoare, asigurând puritatea produsului și gustul. De fapt, alimentele ambalate în recipiente de sticlă au o perioadă de valabilitate mai mare decât daca ar fi ambalate în orice alt material.

Sticla nu se deteriorează, nu corodează, nu se pătează și nu se decolorează, astfel încât produsele din interiorul unui recipient de sticlă rămân la fel de proaspete ca atunci când au fost îmbuteliate.

Ambalaje din sticlă pot face față ambalării în vid și etanșării la presiune înaltă, protejând împotriva umezelii și oxigenării conținutului. Acest lucru protejează alimentele și bauturile de alterare și bacterii.

Fig.2.1.3.1 Sticle si borcane

Fig.2.1.3.2.Cioburi de sticla

2.1.4. Textile

Majoritatea textilelor de uz casnic și articolelor de îmbrăcăminte pot fi reciclate, indiferent de calitate și gradul de uzură. Hainele sunt de obicei reciclate prin donarea lor direct persoanelor care au nevoie de ele sau asociațiilor de caritate, care va pot oferi, în unele cazuri, formulare fiscale pentru deduceri. Există, de asemenea, programe prin care le puteți da înapoi magazinelor de unde au fost cumărate, în schimbul unui voucher de cumpărături. Clienții care cumpară haine la mâna a doua beneficiază, de asemenea, de reduceri substanțiale de prețuri, în comparație cu prețul hainelor noi. Îmbrăcămintea reciclată creează locuri de muncă la organizatiile de caritate, magazine de îmbrăcăminte la mâna a doua și în întreprinderile care reutilizează materialul pentru a face produse noi.

Textilele, chiar și fibrele naturale biodegradabile, nu se degradeaza ușor în gropiile de gunoi din cauza lipsei de luminii soarelui și oxigenului, iar incinerarea contribuie la poluarea aerului. Reciclarea hainelor reduce nevoia de spațiu de depozitare a deșeurilor la gropile de gunoi. Textile ridică probleme deosebite gropilor de gunoi deoarece fibrele sintetice nu se descompun, în timp ce hainele din lână se descompun și produc metan, care este un gaz cu puternic efect de seră.

Depozitele de deșeuri reprezintă o amenințare pentru aprovizionarea populației cu apă. De fiecare dată când plouă, apa se scurge prin gunoi și preia produse chimice și materiale periculoase din tot ceea ce este în depozitul de deșeuri. Această apă include substanțele chimice utilizate în haine și produse textile, cum ar fi vopsele și înălbitori. Apa se colectează în partea de jos a depozitului de deșeuri, de multe ori în cantități mari și poate fi de până la 200 de ori mai toxică decât apa din canalizare.

Prin reutilizarea fibrelor și textilelor nu mai sunt consumate materii prime noi (cum ar fi bumbacul, lâna, fibre sintetice) În acest fel, se evită consumul de energie și poluarea provocată pe durata proceselor de fabricare, cum af fi vopsirea, spălarea și curațarea. 70 % din populația lumii folosește haine la mâna a doua. Reciclarea hainelor nedorite oferă altor persoanelor defavorizate social îmbrăcăminte la prețuri accesibile.

Din ce în ce mai mulți producători de haine aleg să ofere haine realizate din fibre reciclate în oferta lor. Puteți contribui, de asemenea, la reducerea deșeurilor textile prin restilizarea hainelor prin diverse modificări, prin schimbarea hainelor cu prietenii sau învestind mai mult în calitate decât în cantitate atunci când cumpărați haine noi. Reciclarea hainelor reduce cantitatea de pesticide utilizată în cultivarea bumbacului, reduce cantitatea de petrol în cazul textilelor realizate din fibre sintetice, reduce cantitatea de apă necesară pentru vopsirea țesăturilor, se folosesc mai puține substanțe poluante în procesul de producție, mai puține gaze cu efect de seră și compuși organici volatili eliberați în apă și aer în timpul procesului de fabricație. Hainele din bumbac, atunci când nu mai pot fi donate pentru a fi reutiliate, ajung să fie mărunțite și reduse la nivelul de fibre, ca și hârtia, din care se fac produse noi, cum ar fi covoare, izolații sau umplutură pentru scaunele de la mașină.

Poliesterul reciclat este un material deosebit de interesant, deoarece, spre deosebire de bumbac, fibrele lui anorganice nu se degradeaza repede. Acest lucru înseamnă că, în timp ce hainele uzate din bumbac nu mai pot fi transformate în alte haine noi, hainele din poliester pot fi reciclate pentru a produse noi piese de îmbrăcăminte. Este nevoie de 800 de litri de apă pentru a produce un singur tricou. Producția unei tone de haine consumă de 10 ori mai multă energie decât producerea unei tone de oțel sau de sticlă. 24 % din pesticidele utilizate în lume sunt folosite în producția de bumbac. Pentru fiecare tonă de haine refolosite, în loc să fie aruncate la gunoi, emisiile nocive de dioxid de carbon sunt reduse cu 3,6 tone.

Fig.2.1.4. Deseuri textile

2.1.5. Biodegradabile

Compostarea este modul naturii de a recicla resturile organice biodegrababile, de exemplu deșeuri alimentare, gunoi de grajd, frunze, iarbă, hârtie, lemn etc. și transformarea lor într-un îngrășământ organic valoros. Compostarea este un proces biologic natural, efectuată în condiții aerobe controlate (necesita oxigen). În acest proces, diverse microorganisme, inclusiv bacterii și fungi, descompun materia organică în substanțe mai simple. Eficacitatea procesului de compostare depinde de condițiile de mediu prezente în sistemul de compostare, adică oxigen, temperatură, umiditate, materia organică și dimensiunea și activitatea populațiilor microbiene.

Compostând resturile organice acasă accelerați procesul natural de descompunere și de revenire a materiei organice în sol, în loc ca aceasta să se piardă în gropile de gunoi, de unde nu mai poate fi recuperata după contaminare cu substanțe chimice periculoase. Deșeurile organice, compostabile, alcătuiesc aproape 1/6 din ceea ce aruncă o gospodărie medie la gunoi,așadar compostarea poate juca un rol important în aglomerarea gropilor de gunoi și reducerea producției de levigat și de gaz metan.

Grădinarii folosesc compostul de secole pentru a crește conținutul de materie organică din sol, pentru a îmbunătăți proprietățile fizice ale solului, precum și pentru furnizarea unor substanțe nutritive esențiale creșterii plantelor.

Uniunnea Europeană promovează colectarea și recuperarea deșeurilor alimentare menajere. Containere maro pentru compostare vor apărea în majoritatea oraselor. Există diferite forme de a composta resturile vegetale acasă – puteți face o grămadă de compost undeva în grădnă, mai departe de ferestrele casei, sau puteți construi sau cumpara un container special pentru compost.

Cel mai potrivit moment pentru a începe să compostați este în înprimăvară, vară sau toamnă, deoarece procesul de descompunere incetineste sau se opreste în timpul iernii. Este util să aveți un recipient mic în bucătărie în care săcolectați deșeurile organice pentru compostare. În acest fel veți reduce numărul de drumuri până la containerul de compost. Veți avea nevoie, de asemenea, o lopată de grădină sau furcă pentru pentru întoarcerea și descarcarea compostului. Așezați recipientul de compostare pe iarbă sau pământ. Aceasta lucru permite râmelor să intre în grămada de compost pe dedesubt. Râmele ajută la menținerea circulației aerului prin material. Aerarea este necesara pentru a accelera procesul de descompunere și pentru a evita mirosurile. Pe măsură ce materialul se descompune, pot exista scurgeri și va trebi să le dați posibilitatea să treacă în pământ. Containerele speciale au găuri pentru a permite intrarea râmelor și ar trebui ridicate puțin de la pământ (1-2 cm) pentru a preveni blocarea găurilor și împiedicarea râmelor și oxigenului să intre.

Recipientul sau grămada de compost se pune într-un loc însorit. Recipientele închise la culoare vor absorbi lumina de la soare, fară să usuce materialul din recipient.

Protejați recipientul de ploi puternice: Ploaia poate inunda containerul, împiedicând compostarea. După ce ați ales locația, lucrați puțin solul prin săpare sau desfundare, în scopul de a ajuta drenajul.

Fig.2.1.5 Compostarea

2.2. Cantitati de deseuri municipale produse pe cap de locuitor

În anul 2015 cantitatea de deșeuri municipale generată de către o persoană din Uniunea Europeană s-a ridicat la 481 kg, mai puțin cu 8,7% comparativ cu anul 2014 când au fost generate 527 kg de persoană.

Din anul 2007, cantitatea de deșeuri municipale generată de către o persoană a scăzut constant în Uniunea Europeană comparativ cu mijlocul aniilor 1990.

Din cantitatea de 481 kg de deșeuri municipale de persoană, 470 kg au fost tratate prin modalități diferite: 31% depozitate, 28% reciclate, 26% incinerate și 15% transformate în compost.

Ponderea deșeurilor municipale reciclate sau transformate în compost în Uniunea Europeană a crescut într-un mod constant de-a lungul aniilor, de la 18% în anul 1995 la 43% în 2015.

Situația este reprezentată în graficul de mai jos.

Țara cu cea mai mică cantitate de deșeuri generată este România, iar la polul opus este Norvegia cu cea mai mare cantitate de deșeuri

Cantitatea de deșeuri municipale generate variază considerabil între statele membre ale Uniunii Europene. Cu o cantitate mai mică de 300 kg pe persoană, România, Estonia și Polonia au avut cea mai mică cantitate de deșeuri generate în anul 2015, urmate de Slovacia, Republica Cehă și Letonia (toate au avut doar puțin peste 300 kg de deșeu). La polul opus al clasamentului se situează Danemarca cu 747 kg și cu cea mai mare cantitate de deșeuri generată în anul 2015, cu mult înaintea Luxembourg-ului, Ciprului și Germaniei care au înregistrat cantități mai mici, dar peste 600 kg de persoană. De asemenea, Irlanda, Austria, Malta, Franța, Olanda și Grecia au înregistrat valori cuprinse între 500 și 600 de kg de persoană.

Aproape două treimi din deșeurile municipale au fost reciclate sau compostate în Germania

Metodele de tratare ale deșeurilor diferă substanțial între statele membre ale Uniunii Europene. În anul 2015 o treime sau mai mult din deșeurile municipale au fost reciclate în Slovenia (55%), Germania (47%), Belgia și Irlanda (împreună 34%) și Suedia (33%). Compostul este cel mai frecvent în Austria (35%), urmată de Olanda (26%), Belgia (21%) și Luxembourg (20%). Cel puțin jumătate din de-șeurile tratate în anul 2013 au fost incinerate în Estonia (64%), Danemarca (54%) și Suedia (50%), în timp ce cele mai mari cote de deșeuri municipale depozitate au fost înregistrate în România (97%), Malta (88%), Croația (85%) și Grecia (81%).

În anul 2015, reciclarea și compostarea împreună au reprezentat aproximativ două treimi (65%) din deșeurile tratate din Germania și mai mult de jumătate din deșeurile din Slovenia (61%)Austria (59%) și Begia (55%).  Datele sunt detaliate în tabelul următor.

2.3. Modalitati de colectare, sortare si reciclare a deseurilor municipale

În mediul urban, gestionarea deșeurilor municipale este asigurată de servicii specializate ale primăriilor sau de firme de salubritate. Ponderea populației urbane cu acces la astfel de servicii este de 90%. În mediul rural, serviciile organizate sunt cvasi- inexistente, transportul la locurile de depozitare făcându-se în mod individual de către generatori. Doar 5% din populația rurală aflată în zonele periurbane, are acces la servicii organizate de salubritate. Cantitatea de deșeuri municipale generate variază de la an la an, înregistrându-se o tendință crescătoare, determinată de creșterea consumului populației dar și de accesul tot mai mare la servicii de salubritate.

Indicele mediu de generare a deșeurilor menajere în mediul urban este de 1,04 kg/locuitor/zi, iar în mediul rural de 0,15 kg/locuitor/zi. Compoziția procentuală medie estimată a deșeurilor menajere în anul 2003 este: hârtie și carton (11%), sticlă (5%), metale (4%), materiale plastice (10%), textile (5%), deșeuri organice (51%), altele (14%).

Depozitarea reprezintă principala formă de eliminare a deșeurilor municipale. În România, există 267 de depozite de deșeuri municipale în zona urbană (care primesc deșeurile colectate de firmele de salubritate din zonele urbane), din care:

• 16 depozite sunt conforme cu normele europene;

• 238 de depozite neconforme cu cerințele europene vor sista activitatea de depozitare etapizat, până în anul 2017;

• 13 depozite au sistat depozitarea în perioada 2003-2004, pentru acestea, fiind în curs de elaborare și realizare proiecte de închidere.

Până în prezent, în România, serviciile publice de deșeuri au vizat deșeurile menajere. În plus, în afara județelor/regiunilor în care se implementează proiecte ISPA, nu există o abordare integrată în ceea ce privește managementul deșeurilor municipale. Înainte ca legislația curentă să fie adoptată, au existat parteneriate de tip public-privat pentru construirea unor depozite de deșeuri solide ori pentru colectarea și transportul deșeurilor, însă nu și pentru colectarea selectivă, atingerea țintelor de reciclare a deșeurilor, facilitățile de compostare sau închiderea depozitelor de deșeuri neconforme. Prin urmare, este nevoie ca facilitățile de deșeuri existente să fie extinse în vederea creării unor sisteme eficiente de management integrat al deșeurilor la nivel regional/județean, precum și pentru a lua în considerare categoriile de deșeuri care solicită măsuri specifice.

În ceea ce privește reciclarea și valorificarea deșeurilor, în Planul Național de Gestionare a Deșeurilor au fost stabilite anumite ținte pentru diferitele categorii de deșeuri:

• valorificarea materială și energetică a circa 50% din deșeurile biodegradabile până în 2013;

• valorificarea energetică a circa 50% din cantitatea de rumeguș până în 2013;

• valorificare globală în proporție de 50% și individuală în proporție de 15% pentru plastic, până în 2011;

• reciclarea în proporție de 22,5% pentru plastic, până în 2013;

• reciclarea în proporție de 60% în funcție de greutate, pentru hârtie și carton și 50% pentru metale, până în 2008;

• reciclarea în proporție de 15 % pentru lemn, până în 2011;

• reciclarea în proporție de 60% pentru sticlă, până în 2013.

Tratarea deșeurilor municipale biodegradabile este avută în vedere doar la nivel de proiecte

pilot.

Strategia nnațională de Gestionare a Deșeurilor prevede respectarea următoarelor principii:

• principiul protecției resurselor primare – este formulat în contextul mai larg al conceptului de “dezvoltare durabilă” și stabilește necesitatea de a minimiza și eficientiza utilizarea resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând accentul pe utilizarea materiilor prime secundare.

• principiul măsurilor preliminare, corelat cu principiul utilizării BATNEEC (“Cele mai bune tehnici disponibile care nu presupun costuri excesive”) – stabilește că, pentru orice activitate (inclusiv pentru gestionarea deșeurilor), trebuie să se țină cont de următoarele aspecte principale: stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor, cerințele pentru protecția mediului, alegerea și aplicarea acelor măsuri fezabile din punct de vedere economic.

• principiul prevenirii – stabilește ierarhizarea activităților de gestionare a deșeurilor, în ordinea descrescătoare a importanței care trebuie acordată: evitarea apariției, minimizarea cantităților, tratarea în scopul recuperării, tratarea și eliminarea în condiții de siguranță pentru mediu.

• principiul poluatorul plătește, corelat cu principiul responsabilității producătorului și cel al responsabilității utilizatorului – stabilește necesitatea creării unui cadru legislativ și economic corespunzător, astfel încât costurile pentru gestionarea deșeurilor să fie suportate de generatorul acestora.

• principiul substituției – stabilește necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu materii prime nepericuloase, evitându-se astfel apariția deșeurilor periculoase.

• principiul proximității, corelat cu principiul autonomiei – stabilește că deșeurile trebuie să fie tratate și eliminate cât mai aproape de sursa de generare; în plus, exportul deșeurilor periculoase este posibil numai către acele țări care dispun de tehnologii adecvate de eliminare și numai în condițiile respectării cerințelor pentru comerțul internațional cu deșeuri.

• principiul subsidiarității (corelat și cu principiul proximității și cu principiul autonomiei) – stabilește acordarea competențelor astfel încât deciziile în domeniul gestionării deșeurilor să fie luate la cel mai scăzut nivel administrativ față de sursa de generare, dar pe baza unor criterii uniforme la nivel regional și național.

• principiul integrării – stabilește că activitățile de gestionare a deșeurilor fac parte integrantă din activitățile social-economice care le generează.

Opțiunile de gestionare a deșeurilor urmăresc următoarea ordine descrescătoare a priorităților:

• prevenirea apariției – prin aplicarea “tehnologiilor curate” în activitățile care generează deșeuri;

• reducerea cantităților – prin aplicarea celor mai bune practici în fiecare domeniu de activitate generator de deșeuri;

• valorificarea – prin refolosire, reciclare materială și recuperarea energiei;

• eliminarea – prin incinerare și depozitare.

Colectarea selectivă a deșeurilor – exemple și tehnici de bună practică la nivel european și național

Reciclarea și reutilizarea deșeurilor poate fi realizată în două moduri. Primul permite sortarea și separarea după colectarea integrală. Aceasta se poate realiza mecanic sau manual.

Eficacitatea separării după colectare poate fi foarte mare și este o metodă foarte eficientă pentru unele fracțiuni. Principala condiție este aceea ca fracțiunea recuperată să poată fi apoi reciclată. Calitatea fracțiunii de deșeuri separate astfel nu trebuie să fie prea mult afectată de colectarea integrală și separarea ulterioară. De exemplu, separarea metalelor, lemnului, ambalajelor PET etc., este relativ ușoară și materialele recuperate pot fi încă folosite ca materie primă secundară. Nu același lucru se întâmplă, de exemplu, în cazul sticlei (care se sparge la colectare și rămâne împrăștiată în fragmente mici în masa de deșeuri), hârtiei (care este puternic poluată de partea organică a deșeurilor și de aceea devine mult mai puțin valorificabilă ca sursă secundară în industria hârtiei) și deșeurilor organice (o sursă foarte bună de producere a compostului, dar poluate cu metale grele dacă se recuperează din deșeurile colectate integral). Astfel, pentru fiecare fracțiune recuperată și reutilizată este necesar să se analizeze eficacitatea separării după colectare sau înainte, la sursă.

Separarea la sursă permite în general separarea unor fracțiuni de deșeuri de bună calitate. Pentru a realiza colectarea separată a deșeurilor, gospodăriile trebuie evident să dispună de mijloace de separare a deșeurilor. Aceasta înseamnă că au nevoie de containere sau alte mijloace de colectare în care pot fi depozitate separat diferite fracțiuni de deșeuri și că aceste containere trebuie colectate cu regularitate. Aceasta complică organizarea colectării deșeurilor și face să crească proporțional și costurile colectării. Însă aceste costuri pot fi compensate (parțial) prin utilizarea fracțiunilor astfel separate ca materii prime secundare.

Este de la sine înțeles că este foarte importantă cooperarea cetățenilor într-un sistem de colectare separată a deșeurilor. Dorința lor de a coopera depinde de trei factori: cunoaștere, motivare și oportunitate. De exemplu, dacă se dorește colectarea separată cu succes a unei fracțiuni de deșeuri, trebuie să se explice ce înseamnă această colectare separată și ce se întâmplă cu fracțiunile separate (cunoaștere). Este apoi important ca oamenii să fie conștienți de motivul acestei separări și că efortul lor este necesar și benefic (motivare) și în al treilea rând, trebuie să li se ofere un sistem în care să se poată depune cu ușurință fracțiunile respective (oportunitate). Comunicarea cu publicul pentru a explica organizarea colectării și tratării deșeurilor și ceea ce se așteaptă de la populație este un factor foarte important în gestionarea deșeurilor. În prima fază, această comunicare trebuie să se axeze pe modificarea comportamentului populației în conformitate cu organizarea sistemului de colectare a deșeurilor. În momentul când schimbarea comportamentului devine o deprindere comună, comportamentul preferat trebuie întreținut prin strategia de comunicare implementată. Acest suport poate include feed-back pozitiv pentru comportamentul dorit (de exemplu, prin prezentarea rezultatelor colectării separate, scăderea costului ca urmare a valorificării efective a materiilor secundare etc.).

Dacă municipalitatea organizează colectarea deșeurilor, ea va trebui să informeze populația cu privire la așteptările acesteia față de cetățeni. Aceasta se poate efectua în mai multe feluri. În prima fază a sistemului sau în cazul schimbării sistemului, se poate utiliza mass-media ca mijloace eficiente de comunicare – articole în presa locală, întruniri publice, știri la stația locală de radio, sisteme telverde, o pagină de internet cu informații, broșuri și programe de educare în școli.

După realizarea schimbării de comportament propuse și intrarea în obișnuință, fluxurile de comunicare/informare cu publicul pot fi reduse ca frecvență.

Comunicarea destinată populației trebuie să corespundă structurii de colectare a deșeurilor. Acest aspect este important, deoarece dacă s-a cerut publicului să reacționeze într-un anumit fel, dar structura de colectare și tratare nu a fost ajustată în acest sens, efectele pot fi contrare. Este bine de asemenea să se ofere feedback privind realizările legate de colectarea și tratarea deșeurilor. Prezentarea rezultatelor pozitive va acționa ca stimul de motivare a populației.

În baza principiului prevenirii și a responsabilității producătorilor, aceștia trebuie să ofere municipalităților și publicului larg informațiile necesare pentru colectarea și tratarea deșeurilor acestora. Aceasta se poate realiza prin anunțuri în presa locală și alte mijloace de informare în masă și informații legate de produs la cumpărarea acestuia de către consumator (ex.: prin furnizarea informațiilor pe ambalajul mărfii sau, în cazul ambalajului, printr-o siglă care să arate cum trebuie tratat ambalajul în faza de deșeu).

Colectarea separată la sursă a deșeurilor municipale și industriale reprezintă o obligație pentru fiecare stat membru, dar este dusă la îndeplinire printr-o varietate de forme și cu rezultate distribuite pe o scară foarte largă. În tabelul urmator sunt prezentate diferite sisteme de colectare a deșeurilor municipale în state membre ale UE.

3. Managementul deseurilor municipal in Anglia

3.1. Colectarea si transportul deseurilor