Managementul Cunoasterii

Definirea managementului cunoașterii:

Managementul cunoașterii (engleză knowledge management, prescurtat KM) reprezintă procesul de gestionare a cunoștințelor. În context organizațional, KM reprezintă procesul de managerizare a cunoașterii organizaționale în scopul creării valorii în activitate și generării de avantaj competitiv. Crearea cunoașterii în cadrul organizației este esențială, aceasta fiind de fapt cea mai mare capabilitate a unei companii, în mod special pentru că duce la inovație. (I. Nonaka – Knowledge Creation, 1996).

În tendința actuală de dezvoltare este necesar să înțelegem și să controlăm schimbarea, dar mai important este să fim cu un pas înaintea schimbării. (P.Druker – Managing in the Next Society, 2002)

Pentru o companie care își desfășoară activitatea într-un mediu economic caracterizat de incertitudine și dinamism, utilizarea cunoașterii în procesele de afaceri reprezintă o condiție și, în același timp, un mod de obținere a avantajului competitiv.

În contextul determinat de tehnologizarea excesivă, schimbarea cerințelor pieței, creșterea concurenței, învechirea accelerată a produselor și serviciilor, companiile de succes sunt acelea care creează, în mod consistent, cunoaștere. Cunoașterea este diseminată pe toate nivelurile organizaționale, în vederea înglobării în noi produse, tehnologii și servicii

Apariția și dezvoltarea managementului cunoașterii

În cadrul acestui tip de societate, noua economie, numită adesea economie bazată pe cunoaștere, își datorează apariția unui număr de forțe importante care acționează astăzi în sensul schimbării regulilor afacerilor și a competitivității naționale: globalizarea, intensitatea folosirii cunoștințelor și informațiilor, rețelele de computere și conectivitatea, precum și creșterea ponderii lucrătorilor cu cunoștințele la peste 80% din populația ocupată. Fundația conceptului de economie a cunoașterii a fost creată de Peter Drucker. În 1966, acesta descria diferența dintre lucrătorul manual și lucrătorul cu cunoștințe: un lucrător manual folosește mâinile sale pentru a produce „lucruri”, iar un lucrător cu cunoștințele își folosește inteligența pentru a produce idei, cunoștințe și informații. Economia cunoașterii sau economia bazată pe cunoaștere este un concept care se referă la utilizarea cunoștințelor pentru a produce beneficii. Expresia a fost popularizată de Peter Drucker în cartea sa ”The Age of Discontinuity” (Drucker, 1969). Un principiu-cheie utilizat este acela că educația și cunoștințele acumulate sunt considerate active productive ale unei afaceri, întrucât ele pot fi elementele primare cele mai valoroase în realizarea unui produs sau serviciu.

Managementul cunoașterii este abordat în două moduri, cunoscute ca prima și, respectiv, a doua generație de management al cunoașterii [Muntean, Danaiata, Margea (2001), Virkkunen (2002), Villalba (2004)]. Prima este focalizată pe schimbul de informații prin utilizarea tehnologiilor informaționale și de comunicații [Wiig (1997), Liebowitz (2000), Wilson (2002)]. A doua generație se preocupă de împărtășirea cunoștințelor între membri organizației și crearea unei culturi organizaționale care permite și încurajează schimbul de idei [Chase (1997), Davenport și Prusak (1998).

Tema managementului cunoașterii

Tema managementului cunoașterii reprezintă o noutate teoretica a ultimului deceniu al secolului trecut și a constituit de la bun început o provocare teoretică pentru comunitatea filozofilor, ale căror reflecții au însoțit dezbaterea de idei și au contribuit la constituirea disciplinară a domeniului. Trăim în prezent într-o societate a cunoașterii în care cunoașterea este cel mai bun capital și trebuie să știm cum să o folosim în condițiile în care tendintele actuale sunt globalizarea, restructurarea si generalizarea bunelor practici. Prin urmare, managementul cunoasterii ofera un avantaj competitiv decisiv.

Dacă la început studiul inovatiei în domeniul industrial era concentrat spre inovatie in sine, in timp a devenit tot mai evident ca trebuie studiate pattern-urile specifice comportamentului firmei, prin care se permite dezvoltarea de inovatii. Fiecare firmă are un mod de dezvoltare propriu, bazat pe un comportament greu de imitat de alte firme, care combina intr-un mod unic competențe și capabilităti organizationale, functionale, tehnologice. Acestea se îmbunătătesc in timp prin acumularea, aplicarea si imbogatirea cunostintelor intangibile. Avantajul competitiv al unei firme consta in modul in care aceste cunostinte adauga valoare produselor/serviciilor acesteia.

Organizatiile bazate pe cunoastere marcheaza convergenta intre doua fenomene definitorii pentru natura umana: cel al cunoasterii si cel al organizarii, intr-o constructie sociala emblematica pentru ideile de competenta colectiva, actiune inteligenta si performanta durabila. Pentru acestea problema limitelor cunoasterii e o preocupare continua; fiecare din ele isi elaboreaza si testeaza continuu reprezentarile despre mediul de afaceri, misiunea si competentele proprii, facandu-le inteligibile membrilor săi.

In functionarea unor asemenea organizatii sunt determinante procesele de:

• inovare (crearea de cunostinte noi);

• invatare (asimilarea de cunostinte);

• interactivitate (impartasirea cunostintelor).

Organizatiile bazate pe cunoastere induc o viziune diferita cu privire la modul de a concepe si practica managementul. Apar tipuri noi de actori si roluri, iar tipologia practicilor manageriale se schimba radical. Activitatile legate de producerea cunoasterii (inovare), achizitia acesteia (invatare) si diseminarea acesteia (impartasire), nu se preteaza nici la o dirijare autoritara si nici la un control ierarhic strict. Caracterul lor subtil face ca distinctia dintre latura lor formala si informala sa se estompeze, iar controlul oficial exterior, devenit inoperant, cedeaza locul autocontrolului.

Separarea dintre conducere si executie devine irelevanta, actul managerial se concentreaza pe probleme de elaborare de viziune strategica si de facilitare a actiunii coordonate a unor actori competenti si cooperanti, care se auto-responsabilizeaza, inclusiv sub aspect decizional.

Managerii devin mai mult purtatori de responsabilitate conceptuala, aceasta insemnand proiectarea de arhitecturi de sisteme si procese, validarea de solutii, ratificarea de propuneri, decat purtatori de putere administrativa. Gama rolurilor lor se imbogateste cu cele de: facilitator, mentor, moderator sau promotor. Exercitarea unor asemenea roluri necesita inzestrarea celor implicati cu abilitati de conceptie strategica, relationare interpersonala, conducere de proiecte si gestionare a schimbarilor.

Managementul cunoasterii poate fi definit ca un demers, orientat strategic, de motivare si facilitare a angajarii membrilor organizatiei in utilizarea si dezvoltarea capacitatilor lor cognitive, prin punerea in valoare a surselor de informatii, abilitatii si experientei fiecaruia dintre ei.

In mediul organizational cunostintele provin din informatii transformate de cei ce le detin in capacitate de actiune eficienta, prin asimilare si intelegere integratoare, urmate de operationalizare in contexte de date.

Distinctia dintre cunoasterea explicita, care este formalizabila, accesibila si comunicabila, si cunoasterea implicita, care este subtila, profund personalizata, neformalizata si difuz prezenta in context organizational este prezentata in tabelul urmator.

.

Sursa: Hedlund G. – A model of knowledge organization, in Strategic Management Journal, nr.15, 1994.

Cunoașterea este ca un iceberg: 20% este la suprafața apei și corespunde cunoașterii explicite, iar 80% este sub apă și reprezintă cunoașterea tacită. Efortul specialistului în KM este de a scoate cât mai mult din cunoașterea tacită la ”suprafață”. (Nonaka, Enabling Knowledge Creation, 2000)

Dezvoltarea datelor în cunoștiințe si întelepciune:

Am ajuns într-un moment istoric în care din aproape orice loc se poate accede un volum imens de informatii pe care nici o fiinta umana sau grup de oameni nu ar fi capabili sa le rețina. Dar, numai informatiile nu sunt suficiente. De exemplu, pentru a putea dispune de datele furnizate prin Internet, nu este suficient sa fi conectat la Internet, ci trebuie sa si stii sa folosesti computerul, deci sa posezi anumite cunostinte. Caracteristica societatii cunoasterii nu este faptul ca se dispune de mari cantitati de informații, ci ca în cadrul ei trebuie întotdeauna să se cunoască mai mult. Asadar informatia este ceva extern, care se pune la dispozitia noastra. Cunostinta în schimb, este o dezvoltare interna, un avans facut nouă însine, o îmbogătire a existentei noastre practice, o potenta a capacitatii noastre operative. Informatia are valoare doar pentru cel care stie ce sa facă cu ea: unde să o caute, cum să o aleagă, să aprecieze informatia pe care a obtinut-o, si – în cele din urma – cum sa o utilizeze.

Dacă ar fi să definim cunoștintele, ar trebui sa privim în urma pentru a vedea de unde pornesc ele. Urmând scara evoluției, mai întâi apar datele, apoi informația, iar cunoștiintele sunt pe o treapta superioara celor precedente.

Conform Collins Concise Dictionary(2):

Datele reprezinta "o serie de observatii, masuratori sau fapte".

Informatiile sunt definite ca reprezentând "actul de informare sau conditia de a fi informat." ·

Cunostintele sunt "fapte sau experiente cunoscute de o persoana sau un grup de persoane; cunoasterea sau întelegerea acumulate(câstigate) prin experienta sau învatare".

Datele, informatiile si cunostintele se refera la aceleasi lucruri, dar definitiile se schimba pe măsură ce ele devin mai însemnate, mai valoroase, iar noi învatam cum sa le manipulam.

Datele se afla la baza piramidei. Ele sunt scoase dintr-un anumit context si nu au sens. Atunci când se pot încadra într-un anumit context sau li se poate da un anumit sens, datele devin informatii. Informatiile reprezinta sectiunea imediat urmatoare a piramidei, sectiune care evident este mai redusa decât cea de la baza. Explicația constă în faptul că informațiile sunt date care devin utile, adica datele pe care le putem folosi într-un mod util.

Cunoștintele se situeaza la un nivel mai înalt al piramidei. Informatiile devin cunostinte atunci când cel care le foloseste este capabil de a întelege modelele care exista în informatii pentru a le putea folosi imediat sau de a le aplica în viitor. E vorba de fapt de a întelege cum lucreaza informatiile si cum pot fi ele folosite cu succes.

Insă în vârful piramidei se află noțiunea de de întelepciune (wisdom). Asemenea apei, fluxul de date în continua crestere poate fi privit ca o resursa abundenta, vitala si indispensabilă. Cu o suficienta pregătire, ar trebui sa putem canaliza acest rezervor inepuizabil, prin utilizarea unor cai noi de directionare a datelor brute spre informatii utile. Aceste informatii, la rândul lor, pot deveni apoi cunostinte, care conduc spre întelepciune

Cunoașterea este formată din cunoaștere tacită – ceea ce nu se vede, e în mintea omului, o contopire de experiență, educație, sentimente, motivație și personalitate, și cunoașterea explicită – ceea ce este palpabil: documente scrise sau sub forma electronică, manuale, prezentări vizuale și software-uri.

Concluzii:

In concluzie ar fii de menționat faptul că trăim în secolul tehnologiei, unde un copil din India cu un smartphone are mai mult acces la orice informație și orice fel de date statistice decât ar fi avut președintele Americii in urmă cu 20 de ani, secolul unde poti vedea pe cineva aflat la mii de km distanta in doar cateva secund. Important nu este însă câte informații avem, ci ceea ce reușim să facem cu acele informații, cum reușim să le folosim în folosul nostru. Toate companiile investesc sume colosale in cercetare dezvoltare si in crearea noilor generatii de angajati.

Aceleasi companii au baze de date impresionante, softuri de milioane de euro au nevoie doar de oameni capabili să interpreteze datele puse la dispozitie, de aceea orice companie asigura angajatilor traininguri de elită, au departamente de resurse umane foarte bine puse la punct si sisteme de atragere a tinerilor talentati în companie bine gândite.

Așadar, managementul cunoașterii este, în definitiv, o simplă gestiune a activelor necorporale care în mod normal nu poate decât să genereze o valoare pentru organizație. Aceste active necorporale sunt legate de o captare, structurale și transferul cunoașterii atât între viitoarele generații ale unei companii, cât și între departamentele unei companii. Dintre toate investițiile pe care le poate face o companie, dar și o țară cea mai importanta este in resursa unamă.

Bibliografie:

Economie teoretică și aplicată – Volumul XVII (2010), No. 6(547), pp. 17-26

http://ro.wikipedia.org/wiki/Managementul_cunoa%C8%99terii

Revista Informatica Economica, nr. 2 (18)/2001

Managementul cunoștiintelor economice – Lect.Dr. Cristea Dragoș

http://www.managementulcunoasterii.ro/prezentare.php

Introduction to Knowledge World – Aurelian Ionescu

Organizații bazate pe cunoaștere – Prof.univ.dr.Horațiu Dragomirescu