. Managementul Creditarii pe Termen Mediu (s.c. Xyz S.r.l.)

Introducere

Sectorul bancar este extrem de important într-o economie de piață, dat fiind rolul major al tranzacțiilor financiar – monetar valutare. Băncile constituie un domeniu foarte dinamic și cu influențe puternice asupra creșterii economice.

În aceste condiții, aspectele legate de managementul bancar prezintă un interes și chiar o dificultate deosebite. Este mai dificil să conduci o bancă în comparație cu o firmă obișnuită, ca urmare în primul rând, al volumului activității și diversității produselor și serviciilor.

Lucrarea am elaborat-o tocmai avand ca temă de cercetare managementul bancar, pe exemplul celei mai mari bănci comerciale din țara noastră, și anume, Banca Comercială Română.

Principalele aspecte tratate în lucrare se referă la:

organizarea și funcționarea BCR;

BCR, principal operator al sectorului bancar românesc;

managementul general al BCR;

managementul resurselor la BCR;

managementul plasamentelor la BCR;

managementul rezultatelor la BCR;

studiu de caz privind managementul creditării unei firme de către BCR.

În lucrare sunt abordate și alte aspecte care contribuie la realizarea unui management performant în această mare bancă românească. Privatizarea în viitorul apropiat va da o nouă dimensiune managementului și performanțelor la Banca Comercială Română, de aceea, în lucrare am facut unele referiri la aceste aspecte.

CAP. I SECTORUL BANCAR ROMÂNESC ÎN ECONOMIA DE TRANZIȚIE

Organizarea sectorului bancar românesc și reforma bancară

În România, printre primele măsuri de reformă începută după Revoluția din 1989 (și care au avut loc de fapt din anul 1991) au fost și cele rferitoare la perfecționarea sectorului bancar. S-a avut în vedere că timp de peste 50 de ani sectorul bancar românesc și-a dus activitatea într-o decădere totală. Exista monopolul absolut al Băncii Naționale a României, care subordona câteva bănci existente. Aceste bănci nu aveau decât atribuții, operațiuni și produse foarte restrânse, practic doar acordau credite și efectuau plăți.

În anul 1991 au fost inițiate și unele măsuri majore de reformă bancară. Printre obiectivele principale ale acestei reforme, menționăm:

demonopolizarea;

privatizarea;

capitalizarea;

creșterea numărului băncilor;

dezvoltarea rețelei bancare;

realizarea unui management bancar performant;

informatizarea;

diversificarea produselor și serviciilor bancare;

utilizarea instrumentului marketing în activitatea bancară;

introducerea Standardelor Financiare Internaționale;

organizarea și funcționarea controlului bancar propriu;

deschiderea către baăncile de corespondent din străinătate;

dezvoltarea produselor și serviciilor bancare în valută;

îmbunătățirea relațiilor cu clienții.

Se constată din cele enumerate mai sus, că băncile au avut de îndeplinit obiective majore în trecerea la economia de piață.

Actualmente, sectorul bancar românesc este organizat pe două niveluri și anume:

Banca Națională a României, ca bancă centrală și de emisiune;

băncile comerciale românești.

1.2. Banca în economia de piață

În economia de piață, sectorul bancar are un rol major, el acționând în promovarea reformei și manifestarea concretă a mecanismului autoreglării economice. În manifestarea lui permanentă, sectorul bancar este o parte componentă de bază a sistemului economico – financiar.

Și în perioada de tranziție, băncile sunt de mai multe tipuri și organizate pe mai multe niveluri. Activitatea bancară în țara noastră de exemplu, este mult mai complexă față de perioada de dinainte de 1990. În primul rând, sectorul bancar este organizat pe două niveluri și anume, băncile comerciale și Banca Națională. În cadrul băncilor s-au dezvoltat foarte mult produsele și serviciile bancare. Însăși esența activității bancare s-a îmbunătățit, prin organizarea lor ca societăți pe acțiuni și prin demararea procesului de privatizare. S-a dezvoltat foarte mult numărul băncilor comerciale, mare parte din acestea având capital privat sau mixt. Au fost elaborate politici și strategii ale băncilor care să contribuie la dezvoltarea produselor și serviciilor bancare noi și diminuarea riscului, în special a riscului de creditare. Am pus accentul pe riscul de creditare, întrucât băncile românești sunt – actualmente – în primul rând, bănci de credit, ponderea creditului în total produse și servicii variind foarte mult.

Activitatea băncilor este constituită dintr-o multitudine de operațiuni bancare, care conduc la conceperea, realizarea și înregistrarea produselor și serviciilor bancare. Un grup de operațiuni omogene legate de un produs bancar, un segment al activității bancare, o metodologie, strategie etc. constituie tehnicile bancare. Deci tehnicile bancare cuprind în primul rând, operațiunile și tehnicile ca părți ale activității bancare în ansamblu.

În esență, se poate afirma că activitatea bancară este constituită din operațiunile bancare, evidența bancară și controlul bancar propriu. Pe lângă aceste componente de bază se poate aprecia că activitatea este puternic influențată de strategiile și politicile băncilor și de politica și normele Băncii Naționale a României. De asemenea, analiza fenomenului bancar influențează foarte mult tehnicile bancare, produsele bancare.

La rândul lui, fenomenul bancar influențează strategiile, produsele și serviciile bancare și oferă noi date managementului bancar și analizei bancare. Deci, banca înseamnă și organizarea și desfășurarea operațiunilor bancare, a evidenței bancare și controlului bancar în concordanță cu strategiile și managementul băncilor. Dat fiind rolul cu totul special al Băncii Naționale, ca bancă centrală de emisiune, supraveghere și control, în curs nu se fac referiri la operațiunile și tehnicile acestei bănci, decât în măsura în care ele influențează direct activitatea băncilor.

Activitatea bancară este un sector mai deosebit, mai greu al economiei. De aceea, se poate aprecia că toate operațiunile bancare au un caracter tehnic. Ca atare, tehnicile bancare influențează foarte mult dezvoltarea și modernizarea sectorului bancar românesc.

Activitatea bancară este extrem de complexă. Ea cuprinde concepte, principii, reguli, decizii, dar mai ales o intensă activitate practică. În mare măsură, practica bancară este o activitate concretă, inclusiv cu partenerii de afaceri.

Trecerea la economia de piață face ca nici sectorul financiar – bancar să nu mai poată funcționa ca înainte. Marile schimbări intervenite în sistemul de produse și servicii bancare, în structura partenerilor de afaceri, în legislația și reglementările cu privire la întreaga activitate din economie, impun ca băncile să-și adapteze strategiile la „provocările” noului mediu.

Ca orice societate comercială, banca trebuie să se întrebe cât cheltuiește, ce venituri realizează, cât de eficientă este activitatea. Pentru aceasta trebuie să folosească la maximum toate opțiunile partenerilor de afaceri, să stabilească cât de puternică este identitatea sa proprie (a băncii), cea a clienților săi sau a altor parteneri de afaceri. Alte probleme și întrebări cruciale pentru bănci ar trebui să fie:

cum alegeți?

unde începeți?

ce îmbunătățiri puteți aduce?

în ce mediu lucrați?

ce metode optime ați identificat pentru a obține cele mai bune rezultate?

ce metode utilizați pentru selecția și evaluarea clienților și a altor parteneri de afaceri?

cum vă modernizați structurile funcționale?

ce obiective strategice majore vă propuneți?

cum folosiți publicitatea?

cum stimulați marketingul produselor și serviciilor bancare?

aveți strategii alternative?

Luarea în considerație a întrebărilor de mai sus și a altora, poate oferi o înțelegere mai clară a naturii și sferei de cuprindere a activității bancare. Prezentată pe capitole ușor de urmărit, problematica activității și strategiei bancare poate fi cunoscută și considerată ca esențială. De exemplu, banca trebuie să cunoască nevoile de bază ale clienților. Aceste nevoi ale clienților trebuie să fie întrețesute în întreaga structură bancară, pentru a crea o nouă bancă – banca managementului serviciilor.

Sistemul bancar stă în centrul oricărei economii de piață, pentru că el trebuie să asigure cadrul care să dea posibilitatea mobilizării tuturor fondurilor bănești din economie și dirijării lor în scopul desfășurării normale a activității social – economice. Banii, circulația bănească, creditul, procesele valutare în general, încep să devină și la noi instrumente active în stimularea activității economice. Pârghiile sistemului financiar – bancar stimulează orice fenomen economic pozitiv și descurajează activitățile ineficiente.

Spre deosebire de situația dinainte de decembrie 1989, sistemul financiar – bancar pune mai mare accent pe realizarea unor rezultate financiare favorabile, concretizate în primul rând în profit. În această privință se poate afirma chiar că, economia de piață admite și unele activități speculative, dar întemeiate pe organisme specializate, cum ar fi speculațiile de bursă (de valori și, mai rar, de mărfuri).

Din elemente de servire a unor structuri social-economice, băncile devin parteneri activi, în principal ai agenților economici. Băncile stimulează și mențin trează atenția agenților economici spre probleme majore, și anume resursele și utilizarea acestora, gestiunea întreprinderii, eficiența utilizării resurselor, modul de utilizare a profitului. Băncile comerciale au chiar obligația de a opri pe agenții economici să angajeze activități nerentabile și riscante. Acest lucru se poate realiza cu ocazia acordării creditelor, a avizării studiilor de fezabilitate, a efectuării plăților prin cont. Prin intervenția băncilor (ca parteneri, nu ca autoritate) se pot evita unele implicații, care ar comporta riscuri în gestiunea agenților economici. Deci nu este vorba de o tutelă a băncilor asupra agenților economici, ci de un sprijin în realizarea unei flexibilități în adaptarea la cerințele pieței, în funcție de perspectivele ce se întrevăd în dezvoltarea economică. Realizarea unei astfel de flexibilități și cu ajutorul băncilor comerciale, are menirea de a acționa continuu, astfel încât să-și poată reorienta oricând activitatea. Băncile sunt implicate și interesate în realizarea acestei flexibilități în activitatea agenților economici, întrucât prin aceștia, mecanismul pieței poate acționa din punct de vedere al riscului și asupra instituțiilor și organismelor bancare. Dar, în cazul băncilor, extensia și efectele negative ale riscului au consecințe mult mai nefavorabile, întrucât greutățile se repercutează și asupra economiei în general, dar mai cu seamă asupra unui mare număr de agenți economici ce formează clientela băncii respective.

În economia de piață funcționează mai multe feluri de bănci, organizate ca societăți comerciale, sau pe feluri de produse și servicii bancare. Activând însă într-un domeniu cu totul special al vieții economice, băncile trebuie să aibă un regim de organizare și funcționare care să dea drept de îndrumare, supraveghere și control băncii centrale, care în România este Banca Națională. În cazul de față, controlul nu trebuie să se suprapună cu monopolul sau centralizarea, în orice țară cu o economie de piață dezvoltată, există o bancă centrală, care dirijează procesele și fenomenele financiar – bancare de mare însemnătate pentru țara și națiunea respectivă. În mare parte, băncile (fie ele și comerciale) își mențin rolul de instituții publice, deci activitatea lor trebuie reglementată riguros și bine coordonată de către banca centrală. Aceasta din urmă, prin împuternicirile pe care le are, precum și prin metodele și tehnicile proprii folosite, dar mai cu seamă prin politica monetară și strategia dezvoltării sectorului financiar-bancar, acordă un sprijin calificat fiecărei bănci comerciale.

Întreprinderea de bancă a apărut mai târziu în comparație cu întreprinderile economice industriale și comerciale. Astfel, primele bănci moderne au apărut cu 200 – 250 de ani în urmă. Începuturile întreprinderiifel, primele bănci moderne au apărut cu 200 – 250 de ani în urmă. Începuturile întreprinderii de bancă se concretizează la individul sau grupul de indivizi, care se ocupau cu anumite operațiuni specifice bănești. Operațiunile acestea erau limitate ca formă și volum la comerțul cu bani și credit. Dimpotrivă, într-o economie de piață, instituțiile bancare practică operațiuni din cele mai complexe și variate. Actualmente și în România, câmpul de activitate a băncilor este mult lărgit, prin produsele și serviciile realizate pentru cei ce activează în domeniul economic, dar nu numai. Băncile au devenit organisme atât de indispensabile, încât o economie națională fără asemenea instituții nu mai poate fi concepută.

După evenimentele din decembrie 1989, în România băncile au fost organizate ca societăți pe acțiuni, cu excepția Băncii Naționale care a devenit Banca Centrală de Stat. Banca Națională are menirea să dea un nou impuls activității bancare în țara noastră, contribuind la aducerea băncilor comerciale la nivelul standardelor internaționale. Aceasta este o necesitate, cu atât mai mult, cu cât în perioada dinaintea celui de al doilea război mondial, România avea un sector bancar relativ dezvoltat. Astfel, în anul 1934 existau în țara noastră peste 1200 de bănci și multe alte bănci – cooperative. Din august 1947 s-a procedat la desființarea a 2062 de bănci, astfel că în 1948 a rămas în funcțiune, practic, o singură bancă. Pasul uriaș înapoi făcut prin desființarea băncilor comerciale române în anii 1947-1948 a constat nu numai în „demolarea” aproape în totalitate a instituțiilor bancare, ci și în lichidarea a circa 100 000 specialiști de bancă, aceștia reprezentând un „capital” uman de primă importanță.

Actualmente, se încearcă stabilirea unui „dialog” între Banca Națională și băncile comerciale. Nu mai este vorba de a accepta un monopol accentuat al Băncii Naționale asupra celorlalte bănci, deși acesta își mai face totuși uneori simțită prezența. Conlucrarea dintre aceste două sectoare distincte ale sectorului bancar presupune luarea în considerație a specificului fiecărei bănci, a propunerilor făcute de bănci. Prin Asociația Română a Băncilor, se caută găsirea unor soluții cât mai adecvate în rezolvarea programelor strategice și de modernizare a întregului sistem bancar. Chiar dacă se lucrează pe un domeniu foarte fragil, Asociația Română a Băncilor susține interesele instituțiilor bancare, deoarece ele execută toate operațiunile în lei și valută atât pentru români, cât și pentru străini, pentru agenți economici și pentru populație. De multe ori această asociație reprezintă și apără interesele băncilor pe lângă Banca Națională, pe lângă Federația Bancară a Comunității Economice Europene și pe lângă alte organisme. De asemenea, această instituție își aduce o contribuție însemnată la pregătirea specialiștilor bancari, alături de Banca Națională. Asociația Română a Băncilor promovează unele principii, care vor contribui la modernizarea întregului sector bancar românesc. Printre acestea, menționăm: apartenența la profesie; desfășurarea concurenței loiale; eliminarea centralismului în activitatea bancară; elaborarea unor strategii de dezvoltare pentru întregul sistem bancar; o disciplină, severă în interiorul sectorului bancar; asigurarea, în primul rând prin băncile comerciale, a funcționării instrumentelor de reglare a mecanismului monetar și a lichidităților bănești necesare.

Având în vedere rolul lor deosebit în economie, băncile trebuie să treacă mai devreme la desfășurarea activității în condițiile de piață. De fapt, băncile apărute după 1989, atât cele mixte, cât și cele de stat sau particulare trebuie să lucreze în condiții de piață încă de la începutul activității lor.

Actualmente, în România a avut loc o schimbare importantă a concepției privind activitatea și organizarea bancară, în actuala perioadă de tranziție la economia de piață, se profilează următoarea structură a sistemului bancar român:

Banca Națională (centrală și de emisiune);

celelalte bănci (de depozite, credit, import-export, ipotecare, garantare, cooperativele mutuale);

în viitor vor fi înființate și alte bănci.

1.3. Banca Națională a României – bancă centrală și de emisiune

În înțelegerea conceptului de „întreprindere de bancă”, Banca Națională a României ocupă un loc deosebit.

Banca Națională este garantul stabilității monedei naționale. Ea are atribuții aproape exclusive în emisiunea bănească, în punerea și retragerea banilor din circulație. Banca Națională a constituit un sprijin substanțial în activitatea de organizare a băncilor. De asemenea, pe parcursul întregii lor activități, băncile sunt susținute cu credite și cu alte fonduri de către banca centrală.

Banca Națională este o bancă cu capital integral de stat. în Legea privind activitatea bancară nr. 58/1998 se stipulează: „Ea este organul de emisiune al statului și stabilește reglementările în domeniul monetar, de credit, valutar și de preț. Banca Națională a României refinanțează societățile bancare și asigură lichidități sistemului bancar. Banca Națională a României asigură supravegherea activității tuturor societăților bancare”.

Banca Națională are multe alte atribuții ce derivă din calitatea de bancă centrală și de emisiune. Astfel, ea promovează, reglementează și supraveghează activitățile de intermediere bancară, poate contribui la formarea veniturilor în mai mare măsură decât orice altă instituție sau agent economic, are un rol mai mare în activitatea de curs valutar, este principalul partener în relatiile financiar – valutare cu organismele bancare internaționale. Banca Națională stabilește norme privind volumul minim al capitalului social și cota minimă de vărsământ în momentul subscrierii, precum și perioada de subscriere. Banca Națională este singurul agent al statului desemnat să supravegheze tranzacțiile valutare efectuate de societățile bancare. Banca Națională este sesizată de către Ministerul Finanțelor și Garda Financiară despre eventualele nereguli de ordin fiscal comise de societățile bancare. De asemenea, Banca Națională, ca bancă centrală, stabilește reguli privind întocmirea bilanțurilor societăților bancare și contului de profit și pierderi, precum și ținerea contabilității și controlul acestor societăți bancare. Conducătorii societăților bancare răspund pentru activitatea lor profesională și gestionarea patrimoniului în fața Adunării Generale a Acționarilor și a Băncii Naționale. Banca Națională poate stabili și alte norme profesionale și etice pentru calitatea și activităea unui conducător de bancă comercială, precum și pentru activitatea personalului bancar. În cazul încălcării grave a normelor de prudență bancară, Banca Națională a României poate decide, de la caz la caz, măsuri speciale de supraveghere și conservare a societăților bancare, pentru a păstra, remedia și restabili poziția financiară a respectivei bănci comerciale. Una din principalele atribuții ale Băncii Naționale este menținerea stabilității monedei naționale. În acest sens, ea elaborează studii și analize privind moneda, creditul și operațiunile sistemului bancar.

Capitalul propriu al Băncii Naționale a României aparține în întregime statului. Fondul de rezervă al Băncii Naționale se constituie din profitul evidențiat în bilanțul anual, după acoperirea altor destinații.

În calitatea sa de bancă de emisiune, Banca Națională este singura instituție autorizată să emită bancnote și monede metalice pe întregul cuprins al țării. Ea administrează direct rezerva de bancnote și monede metalice elaborează programul de emisie a acestora și asigură emisiunea regulată de bancnote și monede metalice. Acestea reprezintă mijloace monetare, care trebuie acceptate la valoarea nominală, pentru plata tuturor obligațiunilor publice și private. Suma totală a bancnotelor și monedelor metalice în circulație este evidențiată în contabilitatea Băncii Naționale ca pasiv și nu va include bancnotele și monedele metalice aflate în rezervă ca numerar.

Dacă numerarul emis de Banca Națională se situează peste nivelul rezervelor internaționale, diferența trebuie să fie acoperită prin următoarele active:

avansuri acordate de Banca Națională a României statului și împrumuturi garantate de acesta;

titluri deținute în portofoliul de investiții al Băncii Naționale;

active rezultate din credite acordate societăților bancare și altor instituții de credit;

cecuri, cambii și instrumente de credit pe care Banca Națională le-a scontat sau le deține în portofoliu.

Banca Națională are dreptul să resconteze efecte de comerț și bonuri de casă, prezente în băncile comerciale, să acorde credite societăților bancare, să deschidă conturi curente băncilor, să efectueze operațiuni de încasări și plăți între acestea. Banca Națională poate asigura servicii de compensare și decontare între bănci. De asemenea, poate sconta dobânzi, lua în gaj sau vinde creanțe asupra statului, asupra societăților bancare și asupra altor societăți în scopul realizării politicii monetare și ținând seama de situația specifică a pieței.

Banca Națională stabilește rata oficială a scontului, condițiile de efectuare a operațiunilor de scont, precum și rata de referință a băncilor. Ea cumpără, vinde sau acceptă în gaj titluri și alte valori și stabilește regimul rezervelor obligatorii și provizioanelor pe care o bancă este obligată să le păstreze în conturi speciale deschise la ea.

Banca Națională controlează și verifică registrele, conturile și alte documente ale băncilor și acționează ca împrumutător de ultimă instanță al acestora.

În evidențele Băncii Naționale este ținut și contul curent al Trezoreriei Statului.

Banca Națională acționează ca agent al statului în domeniul emisiunii obligațiunilor și al altor înscrisuri de stat, vânzarea și răscumpărarea acestora. Ea poate acorda bugetului statului împrumuturi pentru acoperirea temporară a decalajului dintre venituri și cheltuieli.

Banca Națională elaborează balanța de plăți externe, balanța creanțelor și angajamentelor externe, stabilește cursurile de schimb valutar, păstrează și gestionează rezervele internaționale ale statului. Acestea pot fi concretizate în aur, active externe, sub forma bancnotelor și monedelor sau a soldurilor conturilor la bănci în străinătate, orice alte active de rezervă, cambii, cecuri și bilete la ordin exprimate și plătibile în valută, bonuri de tezaur și alte titluri emise de guverne străine sau garantate de ele.

Banca Națională cumpără, vinde și face alte tranzacții cu aur, valute și bonuri de tezaur și acționează ca un agent sau corespondent pentru instituțiile financiare interguvernamentale, bănci centrale și guverne străine.

Banca Națională este condusă de un consiliu de administrație. Conducerea operativă este exercitată de Guvernator. Membrii consiliului de administrație sunt numiți de Parlament la propunerea primului ministru.

Banca Națională a României a fost înființată în anul 1881 ca bancă de stat. Ea a avut în multe perioade și sarcini de creditare operativă directă. În toată perioada de funcționare, Banca Națională a acționat și ca sprijin și creditor al economiei, fie acordând credite în mod direct producătorilor, fie prin credite de refinanțare pentru băncile specializate în creditarea și finanțarea economiei, fie prin garantarea unor credite sau chiar preluarea unor datorii din credite, ceea ce este totuși contrar preceptelor economiei de piață.

Activitatea Băncii Naționale a României a fost perfecționată permanent, ca urmare a schimbărilor petrecute în economie și societate. Ca urmare a fost necesară înlocuirea Statutului B.N.R. adoptat prin Legea nr. 34/1991 cu noul Statut adoptat prin Legea nr. 101/1998. în acest document de mare însemnătate sunt precizate mai riguros atribuțiile B.N.R. ca factor de stabilitate monetară și economică. De exemplu, mult mai precis sunt expuse atribuțiile băncii noastre centrale în realizarea politicii valutare:

stabilește cursul de schimb al monedei naționale în raport cu alte valute;

înfăptuiește politica valutară;

intervine pe piața valutară pentru susținerea cursului monedei naționale;

obligă băncile să constituie rezerve minime obligatorii pentru depozitele în valută;

bonifică dobânzi băncilor pentru rezerve în valută; stabilește regimul valutar; aplică regimul valutar;

organizează activitatea valutară pe teritoriul României; este agent al statului în operațiunile și tranzacțiile valutare ale acestuia;

înfăptuiește controlul valutar al statului;

acordă autorizații persoanelor juridice pentru tranzacții valutare;

solicită și primește informații valutare;

primește și verifică documente ce atestă activitatea valutară;

ia măsuri pentru respectarea activității cu valute;

avizează credite în valută;

aprobă constituirea de sucursale în străinătate ale băncilor românești;

efectuează studii și analize privind situația valutară și stabilitatea leului în raport cu alte valute;

achită datoria externă a statului (în cazul epuizării altor căi);

reglementează operațiunile cu alte active externe și aur;

elaborează balanța de plăți externe;

stabilește plafoane și alte limite pentru deținerea de active externe;

participă la stabilirea condițiilor de îndatorare externă;

păstrează și gestionează rezervele internaționale ale statului;

dă autorizații pentru transferul de valută în străinătate;

monitorizează tranzacții valutare.

Mult mai clare sunt stabilite și atribuțiile Băncii Naționale a României în privința creditării băncilor:

acordă băncilor credite ce nu pot depăși termenul de 90 de zile;

creditele să fie garantate cu titluri de stat, cambii, bilete la ordin, warante sau recipise de depozit, depozite constituite la B.N.R.;

stabilește condițiile de creditare;

stabilește nivelul maxim al ratei dobânzii la creditele acordate băncilor;

stabilește criteriile ce trebuie îndeplinite de bănci pentru a putea solicita credite pe baze competitive;

stabilește plafoane de creditare și termene de rambursare;

încasează dobânzi pentru creditele acordate băncilor;

încasează comisioane și alte forme de acoperire a costurilor și a riscurilor asumate;

reglementează alte aspecte ale creditării bancare, descoperiri de cont etc.

A crescut mult preocuparea B.N.R. pentru prudențialita-tea bancară, s-a întărit supravegherea activității de creditare a băncilor. B.N.R. are competențe exclusive în autorizarea băncilor să desfășoare activitate de creditare. Banca centrală este împuternicită să emită reglementări și să ia măsuri pentru respectarea acestora, cât și să aplice sancțiuni, în caz de nerespectare. De asemenea, B.N.R. controlează și verifică, pe baza raportărilor și inspecțiilor, registrele conturilor și orice alte documente ale băncilor autorizate.

Banca Națională a României întocmește buget de venituri și cheltuieli, bilanț, respectă și aplică planul de conturi, reevaluează activele și pasivele în conformitate cu Standardele Internaționale de Contabilitate (S.I.C.), repartizează profit (80% la bugetul statului, 10% pentru participarea salariaților, 5% pentru fondul de rezervă și 5% pentru creșterea capitalului propriu).

1.4. Băncile în etapa tranziției la economia de piață

Legea bancară nr. 33/1991 arată la art. 3 că „societățile bancare sunt persoane juridice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de fonduri de la persoane juridice și fizice sub formă de depozite sau instrumente negociabile, plătibile la vedere sau la termen precum și acordarea de credite”.

Băncile se pot constitui în România numai cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și pe baza autorizației Băncii Naționale. Băncile au, în general, un rol operativ. Ele nu au dreptul să încheie contracte, înțelegeri, convenții, care să le asigure o poziție dominantă pe piața monetară sau în politica financiar – bancară. Băncile nu pot obține avantaje pe baza concurenței neloiale.

Băncile sunt obligate să deschidă conturi curente la Banca Națională și să mențină la aceasta rezerve minime obligatorii. De asemenea, băncile pot deschide și alte conturi la banca centrală.

Băncile comerciale efectuează o mare gamă de operațiuni printre care: depozite la vedere și la termen, operațiuni în cont, operațiuni cu numerar fără numerar și cu titluri. Una din activitățile principale ale băncilor comerciale este creditarea. La acordarea creditelor, băncile comerciale urmăresc ca agenții economici să prezinte credibilitate, în vederea rambursării la scadență a împrumuturilor. De aceea, băncile comerciale solicită agenților economici ce vor să se împrumute, garanții cu bunuri mobile și imobile. Operațiunile de creditare și de garanții se concretizează și în contracte de credite.

Băncile comerciale pot cumpăra, vinde, ține în custodie și administra active monetare, pot executa transferuri, operațiuni de virament, clearing. De asemenea, ele pot primi titluri în gaj și în păstrare. Alte operațiuni cu pondere destul de mare în activitatea băncilor se referă la: operațiuni valutare, operațiuni cu metale prețioase, cu alte valori care au un grad mare de lichiditate, plasamente, gestionare, păstrare și comerț cu titluri de valoare, consulting bancar, garanții, mandatari, alte operațiuni proprii sau în contul clienților.

Băncile au largă autonomie în utilizarea profitului. Ele își constituie provizioane pentru risc, fond de dezvoltare, pot dispune de o mare parte a profitului net, chiar dacă sunt societăți comerciale cu capital majoritar de stat.

Băncile pot participa cu fonduri proprii la activitatea unor agenți economici, dar fără să depășească 20% din capitalul firmei. De asemenea, creditele acordate de banca comercială unui singur agent economic nu pot depăși (cumulat) 20% din capitalul și rezervele acestei instituții de credit.

În perioada de tranziție către economia de piață atragerea depozitelor și desfășurarea activității de creditare constituie funcții de interes public; de aceea, băncile comerciale cad sub incidența regimului instituțiilor publice (evident că doar într-o anumită măsură).

Cu toate că activitatea băncilor a devenit foarte complexă, totuși esența acesteia este mijlocirea creditului și efectuarea plăților între agenții economici sau/și persoane fizice. Deci băncile reprezintă instituții primitoare și distribuitoare de capital. Legea bancară a României din 1934 definește foarte bine conceptul de bancă, concept care a rămas valabil și de mare actualitate. Prin Legea bancară din 1934 se arată că „Prin întreprinderea de bancă se înțelege orice întreprindere comercială, al cărei obiect principal este acela de a săvârși orice fel de operațiuni asupra sumelor de bani în numerar, asupra creditelor, asupra efectelor de comerț, asupra diferitelor valori negociabile, precum și alte operațiuni în legătură cu acestea”. Sunt și bănci care au o activitate mai limitată și anume, de a acorda credit sau de a garanta creditul. Se poate afirma de fapt, că o bancă este instituția care se ocupă de comerțul cu bani sub orice formă, cu mijlocirea creditului și cu efectuarea tuturor serviciilor ce se referă la monedă, titluri, creanțe, deci la orice fel de bunuri mobiliare în afară de mărfuri.

Băncile, ca orice alte societăți comerciale, au ca scop al activității lor, obținerea de profit, deci câștigul sau rentabilitatea capitalului.

În aceste cazuri există o colaborare, atât în privința atragerii și utilizării capitalului, cât și în privința conducerii, a mijloacelor și intereselor particulare și celor ale statului. Privită din acest unghi de vedere, banca comercială poate fi considerată ca o asociație de capitaluri.

În viitor, în țara noastră pot apărea și bănci de credit funciar rural și urban. Ele se pot constitui din inițiativa și cu ajutorul capitalului particular. Aceste bănci se sprijină pe garanția mutuală a proprietății celor ce compun societatea. Este deci vorba de existența lor numai ca mijlocitoare de credit prin garanția mutuală, solidară a tuturor membrilor societari.

Statul român, în primul rând prin guvern, stimulează și protejează capitalurile băncilor comerciale.

În felul acesta statul poate contribui ca băncile să se angajeze în rezolvarea intereselor generale ale economiei în care activează.

În cei zece ani de tranziție, activitatea bancară s-a perfecționat continuu, astfel că Legea nr. 33 s-a perimat.

Începând din 1998, acționează Legea bancară nr. 58/1998, care stipulează noi criterii și condiții de desfășurare a activității bancare în țara noastră.

Principalele noutăți ale reglementărilor prin această lege se referă la următoarele:

a dispărut termenul de „bancă comercială”, fiind înlocuit cu cel „bancă” (în multe privințe);

pot fi autorizate să desfășoare activitate bancară și alte instituții decât cele bancare, cu respectarea prevederilor acestei legi;

sunt introduse definiții și se precizează unele concepte din activitatea bancară (bancă, filială, afiliată, depozit, credit, acționar semnificativ, ordin, capital etc.);

se precizează mai clar ce cuprinde documentația de credit;

se pune accent pe sporirea prudenței bancare și supravegherea prudențială bancară;

se precizează mai bine ce fel de activități sunt permise băncilor;

autorizarea băncilor;

fuziunea și divizarea băncilor;

conflictul de interese;

secretul profesional;

transferul de fonduri;

administrarea specială a băncilor.

De exemplu, în cele ce urmează prezentăm precizările făcute în privința activităților permise băncilor:

acceptarea de depozite;

contractarea de credite;

operațiuni de factoring;

scontarea efectelor de comerț;

forfetare;

emiterea și gestiunea instrumentelor de plată și de credit;

plăți și decontări;

leasing financiar;

transferuri de fonduri;

emiterea de garanții și asumarea de angajamente;

tranzacții în cont propriu sau în contul clienților cu:

cambii, cecuri, certificate de depozit;

valute;

instrumente financiare derivate;

valori mobiliare;

metale prețioase și pietre prețioase.

intermedierea în plasamentul de valori mobiliare și oferirea de sevicii legate de acesta;

administrarea de portofolii ale clienților, în numele și pe riscul acestora;

custodia și administrarea de valori mobiliare;

depozitar pentru organismele de plasament colectiv de valori mobiliare;

închirierea de casete de siguranță;

consultanță financiar – bancară;

operațiuni de mandat;

activități la bursa de valori.

Se poate deja constata că nu i se mai acordă o atenție specială creditului, ci el este pus pe același plan cu depozitele.Cu alte cuvinte nu se mai poate afirma că băncile românești sunt numai bănci de credit, ci bănci care realizează o diversitate de produse și servicii.

CAP. II B.C.R. , VERIGĂ DE BAZĂ A SECTORULUI BANCAR ROMÂNESC

2.1. Constituirea Băncii Comerciale Române

Începând din 1990, operațiunile comerciale realizate până atunci de Banca Națională a României, au fost preluate de Banca Comercială Română.

Banca Comercială Română este o societate bancară cu mare tradiție în cadrul sectorului bancar românesc. Ea a fost reconstituită la 1 decembrie 1990, redobândind nota aparte care a caracterizat-o până în anul 1949, când au fost desființate băncile comerciale din România.

BCR este astăzi cea mai dezvoltată bancă comercială din România. Ea efectuează operațiuni bancare atât în țară cât și în străinătate, în contul propriu sau al clienților săi. BCR face operațiuni și în numele unor instituții sau în colaborare cu acestea. De asemena, ea încheie angajamente și condiții de plăți cu alte bănci și instituții financiare străine.

BCR este organizată ca societate bancară pe acțiuni. Ea are peste 250 de unități teritoriale.

Banca Comercială Română este organizată astfel:

Centrala băncii;

Sucursale județene și sucursala municipiului București;

Agenții subordonate sucursalelor.

Pentru buna desfășurare a activității la nivelul fiecărei bănci se stabilesc organe de conducere, care să asigure procesul de coordonare, conducere și decizie.

Conducerea, administrarea și controlul sunt asigurate de:

Adunarea generală a acționarilor băncii;

Consiliul de administrație;

Comitetul de direcție al băncii;

Președinte și vicepreședinți;

Comitetul de conducere (la sucursale, filiale, agenții);

Comisia de cenzori – organ de control.

Adunarea generală a acționarilor este un organ cu rol deliberativ. Aceasta hotărăște problemele generale privind activitatea băncii.

Consiliul de administrație este compus din președinte, vicepreședinți și membrii aleși de Adunarea Generală pe un termen stabilit prin statutul societății respective. Se întrunește lunar, sau de ori de câte ori este necesar, la sediul central al băncii.

Comitetul de direcție aduce la îndeplinire hotărârile acestui consiliu, fiindu-i incredințate o parte din competențe.

Conducerea curentă este asigurată de președinte, vicepreședinți și directorii direcțiilor sau departamentelor din centrala băncii.

Comisia de cenzori se consituie la nivelul conducerii băncii și are ca atribuție principală controlul asupra modului cum se efectuează operațiunile băncii în cadrul legal existent, și informează Consiliul de Administrație și Adunarea Generală asupra celor constatate.

CENTRALA coordonează toate activitățile ce se desfășoară în sucursale, agenții, asigură aplicarea corectă a legilor, hotărârilor și a tuturor actelor normative ce guvernează activitatea bancară. Activitatea din centrală se desfășoară pe direcții, departamente, servicii, birouri, oficii specializate. În cadrul BCR Centrala activitatea se desfășoară în cadrul departamentelor: coordonare – strategie, trezorerie, casierie, operațiuni externe comerciale, operațiuni externe necomerciale, creditare, relații bancare internaționale, contabilitate, informatică, organizare și resurse umane, juridic, economic administrativ, secretariat și protocol, urmărire și recuperare a creditelor.

Departamentele din centrale au o serie de atribuții ce derivă din rolul lor de coordonare a activității în domeniile respective, la nivelul unităților din subordine. Cele mai importante sunt:

elaborarea și avizarea normelor metodologice ce reglementează obiectul de activitate al direcției sau departamentului, precum și a celorlalte instrucțiuni, circulare emise de bancă pe probleme specifice;

îndrumarea și controlul unităților teritoriale în legătura cu activitatea desfășurată;

efectuarea de studii și analize, în legătură cu activitățile specifice desfășurate de fiecare departament, pentru perfecționarea activității.

SUCURSALELE se constituie în nuclee ale activității desfășurate de societățile bancare la nivel județean și Municipiul București. Au ca sarcină efectuarea operațiunilor de creditare finanțare, decontări și de casă, în lei și valută, controlul preventiv asupra operațiunilor ce se efectuează în contul titularilor, precum și a altor operațiuni bancare. Au autonomie operativă și de gestiune, în limita competențelor delegate de centrală.

În funcție de volumul de activitate, sucursalele pot avea mai multe servicii și birouri de conturi și viramente, pot asigura activitatea de creditare pe compartimente distincte în funcție de sectorul (de stat sau privat) din care face parte beneficiarul de credit.

Sucursalele au la rândul lor o serie de atribuții: coordonarea la nivelul județului sau Municipiului București a problemelor de creditare, operațiunilor de încasări și plăți fără numerar, operațiuni cu numerar și casierie, întocmirea de situații la nivelul județului, defalcarea plafoanelor de credite, verificarea și centralizarea balanțelor, bilanțurilor, luarea măsurilor ce se impun în legătura cu pregătirea profesională a personalului pe baza analizării stadiului acesteia, analizarea și valorificarea materialelor întocmite de organele de control.

AGENȚIILE reprezintă puncte de lucru ale sucursalelor sau filialelor, fiind direct subordonate acestora. Își realizează activitatea profesională sub supravegherea și îndrumarea sucursalelor, fiind unități operative, înființate pe baza criteriului apropierii de clienți și derulând un volum mare de operațiuni dar de valori mai mici. În privința competențelor privind activitatea desfășurata, acestea urmăresc structura ierarhica: centrala, sucursale, agenții.

CONDUCEREA și administrarea activității curente a sucursalelor județene, și a agențiilor este asigurată după caz, de către un director, director adjunct, contabil șef, specialiști confirmați de Consiliul de Administrație al băncii.

În ceea ce privește activitatea de creditare fiecare sucursală stabilește periodic niveluri privind plafoanele de creditare pentru sucursale.

Comitetul de conducere analizează și ia decizii cu privire la principalele probleme privind activitatea desfășurată de bancă, în limita și conform competențelor delegate.

2.2. Produse și servicii

Banca Comercială Română oferă clienților o serie de produse și servicii pentru persoanele fizice și pentru persoanele juridice :

1. CARDURI

Cardul BCR Maestro

Cardul BCR VISA Clasic

Cardul BCR VISA International

Cardul BCR VISA Business

Cardul BCR EUROCARD Business

2. DEPOZITE

Certificat de depozit

Contul de depozit la vedere în lei

Contul de depozit la termen în lei

Contul de depozit la vedere în valută

Contul de depozit la termen în valută

Depozite pentru pensii

Depozite pentru vacanță

3. CECURI

Cecuri de călătorie în valută

Eurocecuri – acceptare la plată

Cecul la ordin în valută – acceptare la plată

Cecul la ordin în valută – vânzare

Cecurile de trezorerie SUA – acceptate la plată

4. CREDITE

Credit pentru finanțarea de societăți lucrative

Credit pentru construiri și/sau cumpărări de locuințe

Credit pentru efectuarea de lucrări la locuința aflată în proprietate

Credit pentru cumpărări de autoturisme din producția internă

Credit global de exploatare

Credit pentru finanțarea stocurilor

Credit pentru export

Credit de factoring

Credit pentru facilități de cont

Credite pentru echipament pe termen mediu și lung

Linii de credite

Credit în valută pe termen scurt

Credit în valută pe termen mediu și lung

Credit pentru activitatea de leasing

Credit de forfetare

5. SERVICII

Acreditivul

Scrisoarea de garanție bancară

Evaluarea bunurilor admise în garantarea creditelor

Colectarea și asigurarea numerarului

Păstrarea valorilor în tezaurul cu casete

Tranzacții pe piața valutară

Servicii de depozitare pentru fonduri de investiții și societăți de investiții

Decontarea tranzacțiilor cu valori mobiliare pe piața bursieră și extrabursieră

Compensarea și decontarea colectivă a valorilor mobiliare

Transferul sumelor în valută prin Merchants Bank

Transferul sumelor în valută prin Money Gram

Multicash

1. CARDURI

Cardul este un instrument de plată specific unei economii moderne. În lume, milioane de deținători de carduri își fac cumpărăturile utilizând acest sistem, comercianții agreând din ce în ce mai mult aceasta formă pentru plata bunurilor și serviciilor.

CARDUL BCR MAESTRO

Instrument de plată emis în lei, destinat persoanelor fizice, pentru obținerea de numerar de la ATM-uri oriunde este afișată sigla MAESTRO.

Caracteristici:

Este un card de debit (tranzacțiile se pot efectua numai în limita disponibilului din contul de card)

Fiecărui card i se asociază un număr de identificare PIN care se comunică clientului, număr pe care posesorul trebuie să-l tasteze pentru validarea efectuării fiecărei tranzacții

Utilizarea unui instrument de plată modern, sigur și rapid

Eliminarea utilizării numerarului și a inconvenientelor legate de manipularea, păstrarea în siguranță și transportul acestuia.

CARDUL VISA CLASIC

Instrument de plată emis în LEI, sub sigla VISA, destinat persoanelor fizice, pentru obținerea de numerar de la ATM-uri sau de la ghișeele băncilor și plata de bunuri sau servicii oriunde este afișată sigla VISA.

Caracteristici:

Este un card de debit (tranzacțiile se pot efectua numai în limita disponibilului din contul de card), embosat (datele de identificare ale clientului – numele și numărul contului personal sunt stocate în relief pe fața cardului dar și pe banda magnetică de pe verso), fapt care permite utilizarea atât în mediu on-line (la automate de distribuire a banilor) cat și în mediu off-line (la comercianții care au instalate imprintere)

Fiecărui card i se asociază un nr. de identificare PIN care se comunică clientului, număr pe care posesorul trebuie să-1 tasteze pentru validarea fiecărei tranzacții.

CARDUL BCR VISA INTERNATIONAL

Este un instrument de plată emis în USD, sub sigla VISA INTERNATIONAL, destinat persoanelor fizice care călătoresc în străinătate în interes personal, în scopul obținerii de numerar de la ATM-uri sau la ghișeele băncilor și plății de bunuri și servicii oriunde este afișată sigla VISA.

CARDUL VISA BUSINESS

Este un instrument de plată emis în USD, destinat clienților persoane juridice ai căror reprezentanți călătoresc în străinătate, pentru plata bunurilor și serviciilor și pentru obținerea de numerar de la automate sau de la ghișeele bancare.

2. DEPOZITE

CERTIFICATUL DE DEPOZIT este un titlu de credit pe termen, emis de bancă, care atestă depunerea unei sume de bani de către o persoană fizică sau juridică, pe baza căreia la scadență se poate încasa atât suma depusă cât și dobânda aferentă. Se poate obține contra numerar de la ghișeul special creat în incinta unităților BCR. Are valoare nominală de: 100.000 lei, 300.000 lei, 500.000 lei, l,5,10,25,50,100 milioane lei, durata depozitului este de 3 sau 6 luni. La cumpărare fiecărui certificat i se atribuie o PAROLĂ, desemnată de client pentru identificare. La scadență el poate fi răscumpărat dar numai după confirmarea parolei.

CONTUL DE DEPOZIT LA VEDERE ÎN LEI

Este deschis persoanelor fizice și juridice, prin care se derulează operațiuni de încasări și plăți în numerar și prin virament. Prin conturile de depozit se pot efectua operațiuni de alimentare a contului, eliberări de sume în numerar, la cererea titularului, plăți prin virament în limita soldului existent, iar lunar se bonifică dobânda.

CONTUL DE DEPOZIT LA TERMEN ÎN LEI

Se înțeleg depunerile pe un anumit termen ale persoanelor fizice și juridice, din care nu se pot efectua operațiuni decât cele de constituire și lichidare a depozitului. Pentru depozitele la termen constituite, banca calculează lunar dobânda începând cu ziua deschiderii și o bonifică în contul la vedere. Conturile de depozit se pot constitui la termen de 1,3,6,9,12 luni. În caz de neprezentare la scadență, banca prelungește automat depozitul pe același termen pentru care a fost constituit inițial.

DEPOZITE PENTRU PENSII

Sunt depozite la termen ale persoanelor fizice, în care pot efectua depuneri în intervalul scurs de la deschidere și până la data scadenței, respectiv de lichidare a depozitului. Se constituie pe termen de un an, cu posibilitatea prelungirii automate.

DEPOZITE PENTRU VACANȚĂ

Sunt depozite la termen ale persoanelor fizice, în care pot efectua depuneri în intervalul scurs de la deschidere și până la data scadenței.

Se constituie pe termen de 6 luni și un an, cu posibilitatea prelungirii automate la scadență, pe aceeași perioadă. Suma minimă necesară pentru deschiderea contului este de 100.000 lei. Rata dobânzii bonificate de bancă se modifică în funcție de dobânda pieței. Rata dobânzii este cea practicată de bancă pentru depozitele pe termen de 6 luni sau l an.

3. CECURILE

CECURILE DE CĂLĂTORIE ÎN VALUTĂ

Sunt cecuri cu valori fixe, emise de societăți internaționale ca American Express, Thomas Cook, MasterCard, VISA sau de bănci cărora aceste societăți le-au acordat licență. Au valabilitate nelimitată. Au avantajul ca orice persoană care dorește sa călătorească peste hotarele țării în deplină siguranță poate cumpăra cecuri de călătorie, ele putând fi utilizate de către posesor pe tot parcursul circuitului turistic, pentru achitarea serviciilor și mărfurilor achiziționate.

EUROCECURI – ACCEPTAREA LA PLATĂ

Este un instrument de plată cu suma limitată, tras de o persoană fizică asupra unei bănci din străinătate la care își are deschis contul.

CECUL LA ORDIN ÎN VALUTĂ – VÂNZARE

Este un instrument de plată prin care o persoană fizică sau juridică – numită trăgător dă ordin altei persoane numită tras să plătească la vedere o anumită sumă de bani beneficiarului sau de a trece suma în contul acestuia.

4. CREDITE

Potrivit statulului său de organizare și funcționare aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr. 1195/1990, Banca Comercială Română denumită în continuare 'bancă', acordă clienților săi credite în lei și valută pe termen scurt de până la 12 luni, pe termen mediu până la 5 ani și pe termen lung de peste 5 ani, în condițiile stabilite prin lege, cu asigurarea resurselor corespunzătoare și a respectării dispozițiilor normelor metodologice.

Pot beneficia de credite persoanele fizice și juridice, indiferent de forma de organizare și natura capitalului social, române sau străine rezidente în România, care au conturi deschise la bancă.

Operațiunile de aprobare și acordare a creditelor au la bază prudența bancară ca principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate a băncii. Activitatea de creditare se bazează pe analiza viabilității și realismului afacerilor în vederea identificării și evaluării capacității de plată a clienților, respectiv de a genera venituri și lichidități ca principală sursă de rambursare a creditului și de plată a dobânzii.

Creditele și scrisorile de garanție solicitate, indiferent de suma sau durata de rambursare, respectiv de valabilitate, se acordă pentru destinația stabilită prin contracte, aceasta fiind obligatorie pentru împrumutați. Utilizarea creditului aprobat pentru o altă destinație decât cea stabilită, da dreptul băncii sa întrerupă creditarea și sa retragă împrumutul acordat.

Creditele trebuie sa fie în toate cazurile garantate, iar volumul minim al garanțiilor constituite trebuie sa acopere datoria maximă a împrumutatului către bancă, formată din credite și dobânzi.

Creditele se acordă la cererea agenților economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

sunt constituiți potrivit legii;

posedă capital social vărsat potrivit statutului;

desfășoară activități legale și eficiente;

prezintă garanții materiale și morale pentru utilizarea eficientă a împrumutului;

valoarea garanțiilor materiale acceptate este mai mare sau cel puțin la nivelul creditelor solicitate și a dobânzilor aferente, calculate pe întreaga perioada de creditare;

au deschise conturi la una din unitățile teritoriale ale băncii;

acceptă clauzele din contractul de credite.

Persoanele fizice pot beneficia de credite dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

realizează venituri certe și cu caracter permanent, pe întreaga perioada de creditare;

constituie și utilizează surse proprii de finanțare;

garantează rambursarea creditelor solicitate cu veniturile pe care le realizează, precum și cu garanții reale;

nu înregistrează debite sau alte obligații neachitate la scadență către bancă sau terți la data solicitării împrumutului.

Operațiunea de creditare reprezintă actul prin care banca pune la dispoziția clienților fondurile solicitate, sau își ia un angajament prin semnătură, de natura avalului, cauțiunii sau garanției în favoarea acestora.

Se disting două forme de creditare:

punerea la dispoziție a fondurilor;

angajamentul de a pune la dispoziție fonduri și angajamente prin semnătură.

Banca acordă clienților săi credite pe termen scurt:

În lei:

credite de exploatare;

credite pentru finanțare de stocuri temporare;

credite pentru export;

credite de trezorerie;

credite de scont;

credite pentru mărfuri vândute cu plata în rate.

În valută:

credite acordate importatorilor de bunuri și servicii;

credite de factoring în valută.

Banca acordă clienților credite pe termen mediu și lung:

În lei:

credite pentru activitatea de leasing;

credite pentru activități desfășurate de persoanele fizice autorizate și producătorii agricoli individuali;

pentru investiții imobiliare și procurarea de bunuri de folosință îndelungată de către persoanele fizice, pe termen mediu și lung;

realizarea de investiții imobiliare;

cumpărarea de bunuri de folosință îndelungată.

În valută:

modernizarea și dezvoltarea capacităților de producție;

retehnologizarea proceselor de producție;

achiziționarea din import de utilaje, mașini.

CREDITE PENTRU FINANȚARE DE ACTIVITĂȚI LUCRATIVE

Este un credit acordat pe termen de peste un an de bancă clienților săi persoane fizice independente, asociațiilor familiale autorizate, precum și populației, în scopul finanțării de activități lucrative, adică procurare de materii prime, materiale, achiziționarea de echipament agricol mecanic, realizarea unor investiții prin cumpărarea sau construirea unor imobile.

Forma de decontare este viramentul, direct din contul separat de împrumut în contul sau pe numele beneficiarului de sumă, utilizându-se ordinul de plată întocmit de împrumutat potrivit reglementarilor Băncii Naționale a României.

Termenul de rambursare este de maximum 5 ani.

CREDITE PENTRU MĂRFURI CU PLATA ÎN RATE

Creditele pentru mărfuri vândute cu plata în rate se acordă agenților economici pentru acoperirea necesarului temporar de lichidități pe perioada de timp cuprinsă între vânzarea bunurilor de folosință îndelungata către populație și încasarea integrală a acestora de la cumpărători.

Volumul creditelor pentru mărfuri se stabilește ca diferență între prețul bunurilor de folosință și avansul achitat de cumpărători, care nu poate fi mai mic de 25 % din valoarea bunurilor respective.

CREDITE PENTRU ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE DE PERSOANELE FIZICE

Principalele condiții generale ce trebuie îndeplinite de persoanele fizice în vederea contractării de împrumuturi:

realizează venituri certe, cu caracter de permanență;

deschid la bancă un cont curent personal;

pot garanta rambursarea împrumuturilor solicitate atât cu veniturile ce le realizează, cat și cu garanții reale;

acceptă ca plățile din contul de împrumut sa fie efectuate numai prin virament;

la data solicitării împrumutului, potrivit documentelor doveditoare, nu înregistrează debite sau alte obligații neachitate.

Volumul creditului se determină pornind de la următoarele elemente:

nivelul ratei lunare totale pe care o suportă împrumutatul;

numărul de rate lunare de rambursat;

rata lunară a dobânzii pentru categoria de împrumut solicitată. Se are în vedere ca rata totală lunară să nu depășească 1/2 din veniturile nete realizate lunar de împrumutat.

În cazul în care volumul creditului posibil de contractat este acceptat de solicitant, ofițerii de credite comunică solicitantului documentele ce se cer în vederea contractării creditului, acestea fiind:

cerere de împrumut;

copia actelor de identitate ale solicitantului și girantului;

adeverințe de salarii;

declarația de impunere.

CREDITUL URGENT PENTRU NEVOI TEMPORARE

Se acordă persoanelor fizice care realizează venituri lunare certe, pentru plata unor cheltuieli ocazionate de diverse evenimente din viața unei familii. Termenul de rambursare este de maxim 60 de zile. Volumul creditului nu trebuie să depășească valoarea venitului net realizat într-o lună.

CREDITUL IMOBILIAR-PUNTE

Se acordă proprietarilor legali de locuințe care solicită o finanțare temporară, pe termen de cel mult 180 de zile calendaristice, în scopul achiziționării unei alte proprietăți imobiliare. Împrumutul este de maxim 80% din valoarea locuinței actuale determinată de evaluatorul băncii iar rambursarea creditului se face într-o singură tranșă, pe baza sumelor obținute din vânzarea imobilului deținut inițial.

Credite pentru cumpărarea de autoturisme noi din producția internă și din import, comercializate prin dealeri autorizați, pe termen de maxim 5 ani.

Se acordă având la bază o factură proformă emisă de orice dealer autorizat din țară, care are cont la BCR. Sunt garantate cu veniturile nete realizate de împrumutat și soțul/soția acestuia sau de un girant, separat.

Garanțiile creditelor

La acordarea creditelor societățile bancare urmăresc ca solicitanții să prezinte credibilitate pentru rambursarea lor la scadență. Clienții băncii pot beneficia de credite numai dacă prezintă garanții cu privire la rambursarea la scadență a ratelor din credit și achitarea dobânzilor aferente.

Garanțiile, după natura lor pot fi:

Reale – sunt mijloace juridice de garantare a obligațiilor prin afectarea unui bun al debitorului în vederea asigurării executării obligației asumate;

Personale – sunt mijloace juridice de garantare a obligațiilor prin care una sau mai multe persoane se angajează printr-un contract accesoriu încheiat cu creditorul, să plătească acestuia datoria debitorului în cazul în care acesta nu o va plăti el însuși.

CAP. III B.C.R. , PRINCIPAL OPERATOR AL SECTORULUI BANCAR ROMÂNESC

3.1. Tendințe ale dezvoltării sectorului bancar românesc și a grupului B.C.R.

Banca Comercială Română este cea mai mare bancă românească, deținând o treime din piața bancară românească și o treime din bilanțul băncilor comerciale.

BCR a înregistrat un ritm înalt de creștere în ceea ce privește evoluția clientelei, a bilanțului, a profitabilității, a relațiilor sale externe, a încrederii de care se bucură (ca fiind cea mai sigură din sistem).

De curând (începând cu anul 1999 prin absorbirea BANCOREX), BCR a creat grupul BCR, ceea ce reprezintă un lider incontestabil de piață. Acest grup BCR s-a constituit pe baza următoarei strategii de creare și consolidare:

1. Sectorul bancar românesc tinde să se maturizeze, în termeni de competitivitate, mai repede decât celelalte sectoare de activitate ale economiei, dacă avem în vedere cel puțin două aspecte și implicațiile acestora:

fiind practic o „creație” a ultimului deceniu, acest sector are structuri mai flexibile, care îi permit să se dezvolte odată cu piața pe care acționează; în același timp, este mai accesibil penetrării capitalului străin prin constituirea companiilor tip „greenfield”, care reprezintă import direct de know-how și concurență internațională;

datorită specificului său de activitate, este mai expus

presiunilor pe care progresul tehnic le generează la nivelul ofertei și distribuției de servicii; totodată, este în mai mare măsură dependent de încrederea opiniei publice, ceea ce obligă la performanțe durabile.

2. Oportunitățile de afaceri cresc pe măsură ce relansarea economică dinamizează consumul de servicii financiare.

– Sistemul bancar românesc este încă de dimensiuni modeste, evaluat prin prisma raportului active/PIB care, la finele anului 2001 se situa la numai 30%, față de 181% în zona euro. Rețeaua de unități este insuficientă dar, în același timp, slab valorificată din punct de vedere al volumelor de tranzacții pe care le derulează.

În mod cert, relansarea creșterii economice va avea un impact pozitiv asupra activității băncilor, diminuând considerabil costul riscurilor pe care acestea și le asumă.

Experiența demonstrează că, în condiții de revigorare economică, creșterea creditelor o devansează pe cea a PIB. Merită remarcat faptul că, un factor cu contribuție importantă în acest sens îl reprezintă dezvoltarea segmentului de retail banking, care asigură susținerea consumului.

Neglijat îndelung de băncile românești, acest segment tinde să devină zona de competiție cea mai aglomerată, funcționând ca nișă de penetrare a noilor intrați pe piață. Acesta este probabil și motivul pentru care activitatea de retail nu mai poate fi abordată strict prin prisma ofertei bancare, majoritatea băncilor mizând în lupta pentru cote de piață pe complementaritatea ofertei de produse de asigurări și fonduri de investiții.

– Cu un trecut mai recent decât sistemul bancar modern, piața de capital se află încă în stadiul investițiilor speculative. Cu toate acestea, putem anticipa un trend de creștere a tranzacțiilor cu valori mobiliare în perioada următoare, în condițiile îmbunătățirii ratingului de țară și revenirii în joc a investitorilor instituționali străini.

Europa centrală și de est rămâne în continuare regiunea cu cele mai înalte ritmuri de creștere pe termen mediu (3% în 2002 și 4,1% în 2003, față 0,9%, respectiv 2,3% în zona euro, conform estimărilor FMI).

Piața de capital va deveni o sursă mai importantă pentru atragerea resurselor de către companii și pe măsură ce băncile comerciale se vor concentra mai mult asupra operațiunilor de retail.

3. Convergența piețelor financiare românești va fi determinată în principal de brandingul băncilor comerciale.

Înăsprirea concurenței în sectorul bancar determină tot mai multe bănci să își îndrepte atenția spre oportunitățile pe care le oferă piața de capital, asigurări, leasing, asset management. În ultimii ani, se manifestă o tendință în creștere de plasare a investițiilor de capital în societăți care operează pe aceste piețe, băncile folosindu-și propria marcă pentru a impune în fața clienților subsidiarele astfel create.

4. Procesul de consolidare a sistemului bancar se va accelera în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană.

Sistemul bancar reprezintă nu numai un factor de echilibru și dezvoltare a economiei naționale, dar și un catalizator al integrării acesteia în structurile Uniunii Europene. Activitatea sa are o componentă externă deosebit de importantă, datorită relațiilor de parteneriat pe care le stabilește cu băncile corespondente străine.

Această deschidere spre piețele financiare, internaționale reprezintă un stimulent real pentru ajustarea propriilor structuri funcționale la modificările care se produc la nivelul sistemului mondial.

Ne putem aștepta ca, la fel ca în alte țări ale regiunii, peisajul bancar românesc să sufere mutații semnificative odată cu apropierea termenului de aderare la Uniunea Europeană. Piața va desemna câștigători entitățile mari, capabile să reziste unei competiții agresive, iar acest proces va fi, în principal, rezultatul unei accelerări a tranzacțiilor de fuziuni și achiziții.

Grupul BCR apreluat sucursalele (subsidiarele) BANCOREX din Londra, Paris, Frankfurt, Milano, Chișinău. Pe plan intern, BCR a preluat societatea Financiara S.A. și societatea de brokeraj Intermab SVM care a devenit apoi BCR Securities, aceasta reprezentând interesele BCR pe piața de capital.

Principalele dimensiuni ce caracterizează grupul BCR sunt:

1. Renunțarea la investițiile cu rentabilitate scăzută sau risc mare de pierdere, eliberând astfel capital care să poată fi alocat unor activități mai performante, în decursul perioadei 2000-2001, B.C.R. și-a restructurat portofoliul de participații, renunțând la imobilizările financiare cu randamente și evoluții nefavorabile sau care nu mai reprezentau în mod adecvat interesele băncii pe piețele lor de operare.

2. Creșterea numărului de subsidiare financiare interne, care acționează pe piețe complementare celei bancare. Din acest punct de vedere, anul 2001 a fost extrem de important pentru crearea bazei de operare a grupului în sectorul financiar românesc, dar și pentru demararea acțiunilor de promovare a mărcii unice. În luna aprilie 2001 a început să funcționeze BCR Leasing, iar până la finele anului se definitivaseră pregătirile pentru înregistrarea a încă două noi societăți, BCR Asigurări și BCR Assct Management. În septembrie 2002 a devenit operațional și fondul deschis de investiții BCR Clasic.

3. Creșterea gradului de capitalizare a subsidiarelor (sucursalelor și agențiilor) cu perspective de dezvoltare generate de piața țintă sau pentru care noile reglementări creează oportunități de extindere pe alte segmente de piață.

4. Absorbirea de către BCR a Anglo-Romanian Bank, Banque Franco-Roumaine și Frankfurt Bukarest Bank, ceea ce echivalează cu fuzionarea afacerilor BCR în Uniunea Europeană. Apreciată în mod deosebit de mediile de specialitate din străinătate, această primă fuziune bancară românească pe piețele externe are drept scop realizarea unei bănci mai mari, cu o poziție de piață mai puternică. Noua bancă, cu un capital de 100 milioane euro, va fi deținută integral de către B.C.R.

5. Integrarea ofertei și distribuției de produse și servicii ale diferitelor unități componente ale BCR. Această etapă reprezintă un pas important pentru dezvoltarea Grupului B.C.R. care propune astfel, în premieră pentru sistemul bancar românesc, un nou concept funcțional: acela de supermarket financiar.

Promovat cu succes pe plan internațional, modelul de tip one-stop shopping, one-stop banking semnifică aducerea sub un singur acoperiș a unei oferte largi de servicii financiare, mărind astfel gama de opțiuni a clienților și gradul lor de satisfacție. Beneficiind de posibilitatea gestionării de către aceeași instituție a activelor lor financiare, clienții sunt încurajați să își planifice și realizeze tranzacțiile în condiții mult mai convenabile și în mod mai eficient, întrucât banii nu mai sunt transferați de la o instituție la alta.

În același timp, acest sistem de relații complexe avantajează și furnizorul de servicii financiare, deoarece este mult mai profitabil să captezi toate afacerile unui client, decât să acoperi numai o parte din acestea.

În condițiile actuale ale societății românești, organizarea ca supermarket financiar poate contribui și la educarea cererii de astfel de servicii, un rol important pe care B.C.R. și-1 asumă datorită poziției sale de lider în sistem, în cursul acestui an, subordonat obiectivelor urmărite prin strategia de dezvoltare, banca a extins vânzările încrucișate, asociind oferta tradițională (depozite, credite, carduri) cu produse de asigurări, investiții în titluri de fond și obligațiuni municipale. De asemenea, au fost lansate primele pachete de produse integrate, care se adresează în principal clienților retail.

Cu alte cuvinte, BCR a organizat în România primul supermarket financiar.

În perioada următoare grupul BCR va urmări un pachet de măsuri care vizează următoarele aspecte principale:

1. Promovarea mai agresivă a imaginii de grup, în ideea perceperii de către clienți a oportunităților unui parteneriat unitar cu toate societățile care funcționează în cadrul acestuia. Banca Comercială Română poate și trebuie să valorifice în beneficiul întregului grup încrederea de care se bucură în fața opiniei publice și care constituie unul dintre cele mai semnificative avantaje competitive ale sale. Impunerea mărcii unice, care să asocieze banca lider în sistem cu subsidiarele sale, va susține eforturile de fidelizare a clienților și de extindere a relațiilor cu aceștia în planul unei oferte și prestații integrate de servicii financiare.

2. Dezvoltarea la nivelul salariaților a unei noi culturi a organizației, care să statueze valorile și principiile comune pentru toate entitățile grupului, inclusiv spiritul de echipă care funcționează din ce în ce mai bine la nivelul băncii. Fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă că – în relațiile cu clienții – reprezintă interesele de ansamblu ale grupului și nu numai pe cele individuale ale societății comerciale în care activează.

3. Continuarea procesului de integrare operațională la nivelul grupului, prin întărirea managementului informațional și financiar. Dacă până acum preocupările noastre au vizat, îndeosebi, lărgirea structurilor de grup subordonat strategiei B.C.R. de dezvoltare a profilului său universal, de creștere a profitabilității și de menținere a poziției de lider pe piață, în continuare accentul se va pune pe asigurarea cadrului optim de funcționare a grupului, în vederea atingerii obiectivelor de performanță generale. Aceasta va presupune, în mod obligatoriu, o funcționare mai coerentă a relațiilor între toate societățile comerciale membre, ceea ce induce necesitatea îmbunătățirii instrumentelor de management.

O primă cerință în acest sens vizează crearea unei baze centralizate de informații despre întregul grup care să faciliteze monitorizarea activităților desfășurate, evaluarea posibilităților de colaborare, cuantificarea rezultatelor obținute și luarea deciziilor ce se impun pentru corectarea din timp a eventualelor abateri față de țintele de dezvoltare proiectate. O asemenea măsură este justificată și de perspectiva aplicării noilor modele de calcul al profitabilității – pe produs și pe client – care trebuie să țină seama de acțiunile întreprinse pe linia ofertării de pachete de produse integrate.

Un sistem informațional adecvat al managementului reprezintă, în același timp, un punct de pornire important pentru realizarea de proiecții financiare consolidate. Performanțele grupului trebuie gândite prin stabilirea unor ținte generale, cu detalierea obiectivelor pe fiecare activitate în parte și stabilirea unui sistem de normare adecvat pentru a stimula realizarea acestora.

Crearea unei platforme informaționale eficiente constituie totodată o bună premisă pentru dezvoltarea unui management centralizat al riscurilor, atât al celor specifice activităților individuale, cât și al celor ce pot fi generate de funcționarea în sistem de grup.

În consecință, realizarea unui sistem informațional operant la nivel de grup care să satisfacă – prin structură și fluxuri de date – cerințele unui management performant reprezintă o condiție esențială pentru valorificarea deplină a potențialului de câștig pe care îl oferă organizarea ca grup.

Orientarea spre servicii integrate și profitabilitate ridicată.

În ultimii ani, sectorul bancar românesc a avut o evoluție volatilă (nesigură) determinată de factori externi, sau de disfuncționalități interne.

În prezent, sectorul bancar românesc se află într-o fază de stabilizare procedurală și operațională. Astfel, în anii 2001 – 2002, sectorul bancar s-a caracterizat prin:

Creșterea pemtru prima oară a activelor sectorului bancar în termeni reali, fără ca numărul băncilor să scadă.

Demararea procesului de dezinflație.

Consolidarea poziției pe piață a capitalului străin.

Înăsprirea reglementărilor prudențiale și a supravegherii bancare.

În viitor, se pot face unele presupuneri privind dezvoltarea sectorului bancar românesc. Următorii factori vor influența mai mult evoluția sectorului bancar:

privatizarea;

achizițiile și fuziunile;

noii concurenți;

cooperarea bancară;

afirmarea pe piața bancară românească a principalelor bănci europene cu strategii de dezvoltare regională (Raiffeisen, Societe Generale, Hypovereinsbank, UniCredito);

creșterea numărului de sucursale și agenții (dezvoltarea rețelei aceleiași bănci).

La sfârșitul anului 2001, activele sectorului bancar erau de 345,221 miliarde lei (peste 11 miliarde dolari), în creștere cu 13,2% față de anul 2000. Pe primul loc al activităților bancare se situează operațiunile interbancare, urmate de cele cu clientela.

3.2. Poziția B.C.R. în cadrul sectorului bancar românesc

În anul 2002, în condițiile unei concurențe intensificate, BCR își păstrează locul I între băncile comerciale românești. Ea deține 32,1% din activele sectorului bancar, adică de peste două ori mai mult decât următoarea clasată și anume BRD-Groupe Societe Generale. CEC și alte patru bănci străine urmează cu cote între 8% și 4%.

Mai precizăm că băncile străine dețin 54,4% din totalul bilanțier al sectorului nostru bancar. Aceste bănci străine dețin 65,4% din creditele acordate clientelei, față de 34,6% cât deșin băncile autohtone.

În cazul resurselor, băncile străine dețin o pondere și mai mare, și anume 70,9% la poziția „Datorii la bănci”.

Băncile românești dețin o pondere de 63,5% la titlurile de stat și 54,2% la valorile imobilizate. Băncile românești dețin 50,5% din totalul capitalurilor proprii ale sectorului bancar .

O deficiență a sectorului bancar românesc este gradul mic de bancarizare. De exemplu, activele bancare reprezentau față de PIB doar 35% față de peste 180% în Uniunea Europeană. Creditele reprezentau tot în 2002 doar 19,9% din PIB (o altă dovadă a gradului scăzut de bancarizare și de îndatorare).

BCR este o bancă aparte a țării noastre.

BCR deține singură o cotă de 32,1% din totalul activelor băncilor autohtone.

Actualmente, BCR are 277 unități teritoriale și 3 milioane de clienți. În cifre absolute, activele BCR au ajuns la 30 iunie 2002 la 3,812 milioane de dolari, adică de peste două ori mai mari decât la sfârșitul anului 1992.

BCR este principalul derulator al programelor instituționale. Din totalul clienților persoane juridice, 97% sunt IMM (intreprinderi mici și mijlocii).

Încă de la înființarea sa, BCR a inclus în rândul clienților săi și persoanele fizice. Pentru a-și păstra acești clienți, BCR a lansat o gamă variată de credite și noi produse. Încă din anul 2001, s-a evidențiat o nouă strategie și anume de retail banking, adică o nouă politică de atragere a clienților persoane fizice. S-a dovedit și prin aceasta că BCR este o bancă flexibilă, o bună receptoare a pieței bancare, a cerințelor acesteia.

BCR are un mare număr de clienți inițiați și stabili, fideli băncii. Acestora le-au fost puse la dispoziție produsele cele mai sofisticate ale băncii.

Volumul creditelor acordate persoanelor fizice a crescut numai în 2001 cu 275,2% față de anul 2000, iar la 30 iunie 2002, cu 616% față de decembrie 2000.

Volumul resurselor atrase de la populație a înregistrat un trend ascendent, realizându-se o creștere de 222% la 30 iunie 2002 față de 31 decembrie 2001. Ponderea creditelor acordate populației în totalul creditelor neguvernamentale acordate de BCR în primele 9 luni ale anului 2002 reprezintă 8,2% față de 4% la 31 decembrie 2001. Ponderea resurselor atrase de la populație în totalul resurselor BCR este de 65%.

BCR va urmări în viitor și dezvoltarea canalelor multiple de distribuție a produselor și serviciilor sale.

La dimensionarea rețelei teritoriale se ține seama de numărul de clienți, conturi și operațiuni, potențialul economic și oportunitățile de afaceri specifice fiecărei zone. S-a urmărit îmbunătățirea relației bancă client mai ales în privința operativității și accesibilității la produsele bancare.

BCR acordă mare atenție politicii de produs. Se urmărește realizarea și distribuirea de produse cu un grad înalt de satisfacere a nevoilor pieței.

Crearea de produse noi la BCR este justificată de următoarele:

nevoile clientelei existente au evolual și sunt necesare noi produse, cu caracteristici care să răspundă în mai mare măsură;

noile produse de a atrage câtre bancă o clientelă nouă;

realizarea de noi produse bancare are la bază inovația de produs și inovația de proces bancar (tehnologii noi).

BCR cunoaște că pentru a diferenția un produs înseamnă să îl facă mai atractiv decât produsul concurenței, și mai rentabil. A fost dezvoltat imperativul de calitate, aceasta fiind socotită și un mijloc de a realiza fidelitatea clientului.

BCR își propune o nouă abordare a clienților și sub următoarele aspecte:

îmbunătățirea cunoștințelor bancare ale clienților;

utilizarea cu o frecvență mai mare a serviciilor și produselor oferite de BCR;

accentuarea oportunităților de vânzare încrucișată a diverselor tipuri de produse;

îmbinarea canalelor de distribuție bancară în copul creșterii calității produselor și serviciilor bancare;

asigurarea flexibilității ofertei de produse și servicii bancare;

segmentarea pieței;

stabilirea unor manageri de relații;

îmbunătățirea nivelului prețurilor produselor BCR în funcție de concurență;

oferirea de servicii ce dețin ce dețin un bogat suport informațional;

BCR își consolidează în prezent baza de clienți, marca (brandul) instituției și cunoașterea clienților, ajungându-se în acest fel la creșterea încrederii și loialității clienților.

3.3. Oportunitățile oferite B.C.R. de către mediul economico financiar românesc

Grupul B.C.R., conform strategiei proprii, va fructifica oportunitățile oferite de dezvoltarea pieței financiar-bancare interne. Ocupând poziții dominante pe piețele financiare pe care activează. Grupul B.C.R. va constitui și în viitor un prim vector al inovațiilor în domeniul produselor și serviciilor de înaltă calitate, prin implementarea noilor tehnologii de ultimă generație.

Piața financiar-bancară internă este departe de a-și fi atins maximul expansiunii, precum în Europa de Vest. Ca atare, există o arie largă de oportunități de dezvoltare a afacerilor și implicit a bilanțului la nivel de grup, concomitent cu majorarea nivelul calitativ și cantitativ al indicatorilor economico-financiari.

Dezvoltarea în viitor a creditului ipotecar, a fondurilor private de pensii, a private bankingului, a familiilor de fonduri de investiții cu diferite grade de risc administrate de instituția proprie de asset management, a activității băncilor de investiții românești, constituie doar câteva elemente, menite să contureze mai bine potențialul major expansionist de care dispune cel mai marc grup bancar ce activează în România.

Dintre activitățile ce pot influența pozitiv dezvoltarea în viitor a Grupului B.C.R. și care vor conduce la o abordare a clientelei cât mai apropiată de standardele existente în piețele financiar-bancare internaționale, putem aminti:

dezvoltarea activității fiecărei entități din Grupul B.C.R. pe baza lansării de pachete de produse și servicii financiar-bancare integrate și prin intermediul vânzărilor încrucișate;

diversificarea canalelor de distribuție a produselor și serviciilor financiar-bancare ale Grupului, prin aplicarea în practică a conceptelor de e-banking (i-banking) și m-banking relativ nou apărute chiar și în Europa de Vest;

dezvoltarea domeniilor de perspectivă ale pieței financiar-bancare interne, precum pensiile private, creditul ipotecar, leasingul în anumite domenii specifice, prin poziționarea cât mai rapidă în cadrul acestor sectoare, odată cu apariția reglementărilor în vigoare;

segmentarea clientelei în vederea maximizării activității Grupului B.C.R. și lansării pachetelor de produse și servicii destinate fiecărui segment în parte, inclusiv prin particularizarea în funcție de necesitățile fiecărui client și nu în ultimul rând prin implementarea conceptului de private banking;

consolidarea bazei de clienți și creșterea gradului de fidelizare a acestora prin sporirea competitivității produselor oferite și a calității acestora;

dezvoltarea oportunităților de investiții și tezaurizare oferite clienților, în prezent și viitor, de către produsele de investiții și acumulare aparținând entităților din cadrul Grupului, precum noile produse bancare de depozit, fondurile de investiții și acumulare gestionate de B.C.R. Assct Management și plasamente în obligațiuni municipale oferite de B.C.R. Securities;

asigurarea de finanțări structurate, cash management și servicii cu un grad înalt de complexitate pentru clienții corporativi importanți;

implicarea entităților din cadrul Grupului în efortul de integrare europeană al României și fructificarea oportunităților oferite de programele finanțate de organismele internaționale specializate, inclusiv UE;

consolidarea și extinderea sferei activității de asigurare oferite clienților Grupului de către BCR Asigurări.

În concluzie, abordarea modernă a clientelei prin intermediul aplicării unei strategii de management a relației bancă-client, constituie un mijloc prin care se pot dezvolta servicii și produse financiar-bancare de succes. Tendința actuală la nivelul grupurilor bancare europene relevă faptul că acest tip special de management constituie o primă prioritate în dezvoltarea viitoare a veniturilor instituțiilor.

În condițiile actuale se înregistrează o tendință a clienților de a deveni mai puțin loiali, semnalată chiar și pentru acei clienți ce au desfășurat în mod tradițional afaceri cu o anumită instituție. Acest trend este exacerbat prin apariția mai multor canale de distribuție a produselor și serviciilor bancare, ca urmare a creșterii competiției și a permanentelor dezvoltări tehnologice, la care trebuie să se adapteze rapid grupurile bancare atât pe plan internațional cât și în România. Numai cunoscând necesitățile clienților și oferindu-le suportul necesar atingerii obiectivelor acestora, băncile vor reuși prin intermediul acestui tip de management să contracareze o parte din provocările curente și să-și consolideze baza de clienți odată cu maximizarea veniturilor generate de aceștia.

Procesul de globalizare și interesul din ce în ce mai crescut al instituțiilor financiar-bancare europene în zona Europei de Sud-Est, va conduce ca într-un interval de timp, mai apropiat sau mai îndepărtat, mediul economic intern să conțină o mare parte din provocările cu care se confruntă în prezent sistemul fmanciar-bancar din economiile dezvoltate.

Grupul Banca Comercială Română, prin implementarea strategiei sale pe termen mediu și prin previzionarea provocărilor care pot apărea în viitor, va fi capabil să-și îndeplinească obiectivul de menținere pe prima poziție în sectorul financiar-bancar românesc, sector ce se află pe un drum ascendent și care poate contribui la deplina integrare europeană a României.

CAP. IV MANAGEMENTUL LA BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ

4.1. Conținutul și necesitatea unui management bancar performant

4.1.1. Caracterizare și perspective ale managementului bancar

Se poate afirma, fără nici o îndoială, că în perioada de tranziție pe care deja am traversat-o managementul bancar a fost deficitar. Afirmația se bazează pe următoarele:

Deciziile au fost luate de multe ori în condiții de nesiguranță (inflație, scădere economică, deficit bugetar și al balanței comerciale, piața financiară internă foarte slabă);

Nu au fost cunoscute foarte bine și de la început limitele expunerii la risc pentru bănci și nu au fost evaluate riscurile bancare, îndeosebi legate de creditare;

Piața titlurilor de valoare a fost foarte puțin dezvoltată. Ne referim în primul rând, la piața acțiunilor și obligațiunilor;

Nu a existat o piață diversificată de produse și servicii bancare și nici un portofoliu diversificat al băncilor, astfel încât să fie o anulare reciprocă a riscurilor (fie ea și parțială);

Programele strategice au fost introduse târziu, iar obiectivele lor nu au fost întotdeauna bazate pe un marketing bancar;

De multe ori creditul unei bănci a fost concentrat într-un număr redus de sectoare;

S-a trecut târziu la o rată variabilă a dobânzii, ceea ce a agravat expunerea băncilor la risc;

Deteriorarea permanentă a cursului de schimb al monedei naționale, a condus la creșterea datoriilor băncilor, în caz că împrumuturile erau contractate în valută;

Nu au fost corect selectate activele și nu au fost stabilite covariații între randamentul activelor și costurile pasivelor (covariație avem de exemplu, când un produs bancar este mai puțin eficient, o bancă să lanseze și alte produse cu un grad mare de rentabilitate).

A existat și un vid legislativ care a îngreunat exercitarea unui management bancar modern. Acest management va trebui să fie în viitor performant, participativ și eficient.

Au fost făcute unele eforturi pentru îmbunătățirea managementului bancar, dar acestea au fost firave și incomplete și nu au condus la rezultatele scontate. Astfel, s-a încercat privatizarea unor bănci cu capital integral sau majoritar de stat. Rezultatele sunt foarte puțin încurajatoare. S-au adoptat legile nr. 58/1998 (Legea bancară) și nr. 101/1998 privind statutul Băncii Naționale a României, dar aplicarea unora din prevederile lor încă mai întârzie. De asemenea, nu s-a putut elimina penuria de resurse de creditare, cu toate că băncile au fonduri (în principal din depozite), dar preferă să cumpere bonuri de tezaur și bilete de trezorerie (împrumută statul), transformându-se în „paraziți”, „tăietori de cupoane”, în loc să fie sprijin pentru economia reală în primul rând pentru finanțarea/creditarea investițiilor.

Considerăm că în viitor, nu se mai poate ca un sector atât de important al economiei românești să fie gestionat după metode și principii care nu îl situează ca vârf de lance spre economia de piață. Principalele direcții în care trebuie să acționeze pentru a realiza un management performant sunt:

Restructurarea compartimentelor funcționale prin crearea și îmbunătățirea unor direcții, servicii, cât și prin modificări în structurile consiliilor de administrație din bănci. Astfel, trebuie create direcții de Management și marketing, Strategie, Pregătirea resurselor umane, Informatizarea, Cooperarea Internațională. Este necesară eliminarea persoanelor politice din Consiliile de Administrație, cât și a directorilor executivi numiți pe criterii politice și care nu sunt specialiști bancari de înalt profesionalism.

Introducerea și gestionarea unor produse bancare de mare performanță. Este vorba în primul rând, de produse alternative la creditare (leasing, factoring, opțiuni), dar și utilizarea în mult mai mare măsură a instrumentelor moderne de piață, care vor contribui la eliminarea blocajului financiar. Utilizarea unor căi de creditare a economiei reale, deci folosirea în mod productiv a creditului, în primul rând prin investiții și deci creștere economică. Țara noastră are mare nevoie de relansare economică, de fonduri, băncile nu mai trebuie să finanțeze (prin procurare de bilete de trezorerie și bonuri de tezaur) deficitele bugetare din depozitele populației. Este cazul să se respecte o relație fundamentală a economiei de piață:

E = I

(Investițiile provin din economii)

Băncile trebuie să participe la realizarea unor investiții privilegiate. Băncile – prin sistemul participațiilor, adică al achiziționării de acțiuni – pot să-și îmbunătățească ele însele performanțele, prin obținerea de dividende.

Nu poate exista management bancar performant, fără consolidarea bazei de capital, deci fără o substanțială capitalizare. Firmele de consultanță și de rating au în vedere tocmai slaba capitalizare când tot scad notele băncilor noastre.

Sporirea prudenței bancare, mai ales în activitatea de creditare (creditul rămâne de departe cel mai important produs al băncilor românești), printr-o evaluare modernă a fiecărui credit. Acest lucru se poate realiza printr-un management participativ (comitete de risc, comitete de credite, scoaterea în afara bilanțurilor a creditelor subvenționate, dacă acestea vor mai exista în viitor).

Intrarea în bănci a investitorilor străini. Aici nu ne referim numai la aducerea unui volum mare de capital, ci și la echipamente moderne, clientelă selectă, pregătirea înaltă a personalului și eliminarea celui depășit, conservator și ineficient.

Un management performant este acela care reușește să creeze o imagine distinctă pentru fiecare bancă. Imaginea și notorietatea sunt în mare măsură date de lider, de prestația lui.

Managementul performant presupune implementarea strategiei prin planuri de acțiune, bugete și stimulente.

Performanțele managementului ar trebui să se caracterizeze prin permanenta pregătire pentru schimbare prin organizare, planificare și instruirea personalului.

Managementul performant poate fi realizat numai prin identificarea permanentă a unor centre și domenii de profit potențial.

4.1.2. Banca de date, condiție a managementului bancar performant

Banca de date a unui centru de profit sau de gestiune reprezintă stocarea de informații necesare organizării și funcționării acestuia. Ea permite:

realizarea unor analize de grup;

stabilirea și ținerea unui catalog de referință pentru clienții băncii;

indicatori;

lucrări de sinteză;

documente contabile, statistice și de plan;

obiective din programul strategic;

date monografice (punct de plecare care trebuie să evolueze).

Banca de date este „memoria centrului de gestiune”. Ea trebuie să fie capabilă să înregistreze, să controleze, să organizeze și să restituie informații brute elaborate și destinate conducerii centrului (informații necesare luării deciziilor) și valorificate prin sectorul operațional. Acum despre informații se vorbește ca despre o resursă.

Alte date de gestiune care pot fi stocate:

date referitoare la fiscalitate;

date referitoare la echipamente, tehnică;

date referitoare la diferite contacte între centre de gestiune și clienții săi;

date referitoare la anchete diverse;

date de fișiere, contabilitate internă a centrului de gestiune și fișiere despre clienți;

Obiectivele acestei grupări de informații sunt diversificate pe utilizări:

1. Conducerea (gestionarea) centrului:

decizia de a crea un nou produs;

după analiza de piață și cercetarea potențialului;

segmentarea clientului în raport cu produsele existente;

personalizarea prestațiilor;

relansarea după contacte.

2. Produsele centrului:

analiza pe grupe de calitate, pe termen scurt și cu costuri reduse; studiul se face prin generalizarea analizei de grup;

referințe indispensabile pentru introducerea unui consiliu global de un înalt nivel (audit, analize etc.);

realizarea de studii diverse la nivele sectoriale și geografice diverse, îndeosebi la nivel regional prin agregarea informațiilor altor centre de gestiune;

punerea la dispoziție de referințe integrate cu informații despre alte structuri de gestiune.

Banca de date este deci baza sistemului informațional al centrului de gestiune. Întregul personal al centrului participă la realizarea băncii de date, dar cu informații și obiective diferite, nu numai din banca comercială, ci și de la clienți, piață etc.

Funcționalitățile solicitate

fișierele de diverse origini sunt legate între ele într-un mod foarte transparent;

accesul la date este foarte simplificat;

definirea unei table de materii (inventar) pentru fiecare client (parte a fișierului de semnalizare). Această tablă de materii este constituită din informații stabile care permit caracterizarea clientului:

informații speculative;

informații de mediu;

informații privind aderența clienților;

clasificarea clienților;

indicele (gradul) de prezență a informației stocate, tipul ei (economică, fiscală, financiară etc.) și calitatea ei;

informații pentru perioada următoare și gestiunea zilnică (curentă).

Această organizare permite:

gestiunea directă și simplă a activității la zi;

accesul direct și aducerea la zi a informației (prin automatizare) din tabla de materii;

determinarea rapidă a potențialului bazei (răspuns cantitativ și calitativ la o întrebare de informare la un apel de ofertă);

accesul direct la criteriile ce caracterizează clientul (clasificări, eșantioane, constante-indicatori).

Baza definită în acest mod corespunde bazei comune a tuturor centrelor de gestiune. Ea permite stocarea informațiilor financiare, fiscale, de declarare a T.V.A., elemente de rezultate, elemente tehnice, informații despre clienți și mediu, despre alte bănci.

Inserția noilor fișiere conținând informații complementare față de cele stocate în baza comună, specifice, care poate deveni necesară, este prevăzută. Aceste noi date vor fi corelate și legate cu restul bazei într-un mod foarte simplu, fiind definitivate în fișierul de semnalizare.

Prevăzut ca o „geometrie variabilă”, fiecare centru de gestiune al unei bănci va putea stoca în bază tot ceea ce este mai important. Această organizare răspunde cerințelor de suplețe și de posibilități de evoluție a informațiiloi necesare centrelor.

Gestiunea și informarea bazei

Un program de control permite:

garantarea prezenței informației;

asigurarea coerenței datelor și a legăturilor dintre ele (contabile, descriptive și în interiorul fiecărei categorii);

determinarea bonității fiecărui client;

calcularea indicilor de calitate a informațiilor pe pachete de programe de date pe calculator și pentru asigurarea de teste. Exemple de pachete de programe pe calculator:

achizițiile pentru aprovizionarea cu stocuri de materiale (imprimante, calculatoare etc.);

imobilizările;

depozitele etc.

Aceste rezultate sunt stocate în fișierul de semnalizare, în partea denumită „tabla de materii” (inventar). Niciodată nu este respinsă apriori sau eliminată.

Baza de date a programelor pe calculator s-a dezvoltat permițând:

asigurarea stocurilor cu geometrie variabilă (prezența lor minimă);

asigurarea fiabilității fiecărui pachet de date;

utilizarea prezenței informațiilor și fiabilitatea acestora după criterii stricte;

constituirea și asigurarea eșantioanelor.

Uneori nu pot fi menținute date disponibile în baza de date, rămase astfel încât să poată da răspunsul la obiectivele fixate. Dar ele pot fi găsite – poate – în fișierul de semnalizare.

Exploatarea bazei

se pot face consultații și calcule la cerere cu parametrii stabiliți pe baza unor procente medii;

să se creeze simplu noi variabile fără să crească stocul de date (calcule);

să se extragă clienții și datele despre ei pe baza unor programe (extragere programabilă); aceste programe conțin parametrii:

de variabile;

individuale;

tipuri de fișiere de ieșire pentru a dirija informațiile spre tabele, grafice, alte baze de date, programe cu caracter statistic și programe de prelucrare a textelor.

Această organizare a băncii de date permite și acces la toate nivelurile, stocarea adaptată la orice informație și la orice tip de client cu posibilități de evoluție a instrumentelor, organizării și metodelor pentru exploatarea bazei.

Consecințele organizării centrului (sucursalei unei bănci comerciale)

Introducerea unui sistem de informații în banca de date are numeroase consecințe asupra organizării centrului (sucursalei).

La nivel contabil

La acest nivel reținem în primul rând, utilizatorii principali ai sistemului informațional. Ei aduc zilnic informații în banca de date pentru o mare parte din clienți.

O dată cu crearea centrelor de gestiune a avut o tendință favorabilă evoluția competențelor și definirea funcțiilor. O formație este necesară pentru a ști să utilizeze banca de date, să consulte informația, să realizeze mici studii de grup, care să permită valorizarea informațiilor colectate pentru și despre clienții săi sau pentru ea (sucursală). Centrele de gestiune trebuie să fie conștiente de interesul mare pe care trebuie să-1 aibă pentru culegerea și introducerea de date în bancă. Aceste date trebuie să fie de calitate și „la zi”.

La nivelul contabil și al consilierilor

Crearea de fișe pentru clienți și includerea acestor fișe într-un sistem informațional (punerea lor la dispoziție), este presupusă. Introducerea acestui instrument trebuie să fie expresia unei cerințe (nevoi). Exploatarea acestor informații trebuie să constituie un ajutor în activitatea cotidiană și să permită relansarea, să faciliteze contactele și transmiterea de cunoștințe privind clientul-aderent și de la un agent la altul.

La nivelul consilierilor

Este indispensabil ca într-o perioadă de introducere (constituire) a băncii de date să se apeleze la un consilier de specialitate (pentru administrarea băncii de date). Va fi o interpunere între instrumente, date și utilizatori, ceea ce va facilita accesul la informații. Evoluția băncii de date va fi în funcție de cerințele exprimate de utilizatori. Acest consilier poate elabora studii mai sofisticate (complexe). El are și un rol pedagogic foarte important, pentru că trebuie să-i învețe pe colegi să utilizeze un sistem informațional cotidian.

Pentru managementul centrului (sucursalei)

Un sistem informațional permite realizarea tuturor studiilor prealabile ale investitorilor (necesare), simularea pieței, stabilirea tabloului de bord al concepției de strategie și marketing, diferențiate în funcție de ținte bine definite. Este un instrument de pilotaj și de previziune a activității, care trebuie să fie introdus progresiv.

Centrele de gestiune trebuie să înceapă să organizeze și să centralizeze informațiile existente dar care nu sunt totdeauna ușor disponibile, deci, uneori inutilizabile. Este nevoie de etape de completare, în funcție de cerințe și mijloace.

Din cele prezentate mai sus se poate deduce că managementul bancar performant presupune și descentralizarea deciziei bancare, transformarea sucursalelor, cel puțin a celor coordonatoare (județene) în centre de profit și implicit în centre de gestiune.

Dar pentru ca o sucursală să devină un centru de gestiune al unei bănci, managementul bancar este necesar să gestioneze fondurile, să cunoască și să dirijeze eficient fondurile de cheltuieli și să realizeze venituri mari, în conformitate cu următoarea lor structură:

4.1.2.1. Structura cheltuielilor pe elemente la nivelul unei sucursale bancare

I. Cheltuieli de exploatare bancară

1. Cheltuieli cu operațiuni de trezorerie și interbancare:

cheltuieli cu dobânzi la B.N.R., bănci, conturi de corespondent, valori date în pensiune, titluri cu posibilități de răscumpărare;

alte cheltuieli cu dobânzile;

comisioane.

2. Cheltuieli cu operațiunile cu clientela:

dobânzi la conturile de factoring;

dobânzi la împrumuturile primite de la clientela financiară;

dobânzi la valori date în pensiune;

dobânzi la conturi curente;

dobânzi la depozite;

cheltuieli diverse cu dobânzile;

comisioane.

3. Cheltuieli pentru operațiuni cu titluri:

dobânzi la titlurile date în pensiune;

pierderi la titlurile de tranzacție;

cheltuieli cu titluri de plasament;

cheltuieli cu titluri de investiție;

cheltuieli privind datorii constituite prin titluri (dobânzi privind titlurile pe piața interbancară, titlurile de creanțe negociabile, obligațiunile);

alte cheltuieli cu titlurile;

comisioane.

4. Cheltuieli cu operațiunile de leasing, locație simplă și asimilate.

5.Cheltuieli privind datoriile subordonate și fondurile publice alocate.

6. Cheltuieli privind operațiunile de schimb:

– pierderi din operațiunile de schimb și arbitraj;

– comisioane.

7. Cheltuieli privind operațiunile în afara bilanțului:

cheltuieli cu angajamente de finanțare;

cheltuieli cu angajamente de garanție;

cheltuieli cu angajamente primite.

8. Cheltuieli cu prestațiile de servicii financiare:

cheltuieli cu mijloacele de plată;

alte cheltuieli.

9. Alte cheltuieli de exploatare bancară:

cota parte privind operațiuni bancare efectuate în comun;

venituri retrocedate privind operațiuni bancare efectuate în comun;

cheltuieli diverse de exploatare bancară.

II. Cheltuieli cu personalul

1. Cheltuieli cu salariile.

2. Cheltuieli privind asigurările și protecția socială:

C.A.S.;

ajutorul de șomaj;

alte cheltuieli cu asigurările și protecția socială.

3. Alte cheltuieli privind personalul.

III. Impozite și taxe

1. Cheltuieli cu impozitul pe salarii.

2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate.

IV. Cheltuieli cu materialele, lucrările și serviciile executate de

terți

1. Cheltuieli cu materialele.

2. Cheltuieli privind obiectele de inventar.

3. Cheltuieli privind alte stocuri.

4. Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți:

întreținere și reparații;

energie și apă;

cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații;

cheltuieli cu colaboratorii și de intermediere;

cheltuieli cu deplasări, transferuri, transport personal;

alte cheltuieli cu terții:

prime de asigurare;

redevențe privind operațiunile de leasing și asimilate;

redevențe privind concesiunile, locațiile de gestiune și chiriile;

alte cheltuieli.

5. Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate.

V. Cheltuieli diverse de exploatare

1. Venituri retrocedate din operațiuni nebancare efectuate în comun.

2. Cota-parte privind operațiuni nebancare efectuate în comun.

3. Cota-parte din cheltuielile sediului social.

4. Pierderile din cesiunea imobilizărilor.

5. Alte cheltuieli diverse de exploatare.

VI. Cheltuielile cu amortizările privind imobilizările necorporale și corporale

VII.Cheltuieli cu provizioane și pierderi din creanțe nerecuperabile

1. Cheltuieli cu provizioane pentru creanțe din operațiuni interbancare:

pentru risc de credit;

pentru risc de dobândă.

2. Cheltuieli cu provizioane pentru creanțe din operațiuni cu clientela:

pentru risc de credit;

pentru risc de dobândă.

3. Cheltuieli cu provizioane privind operațiuni cu titluri și operațiuni diverse:

– pentru deprecierea titlurilor;

– pentru deprecierea stocurilor;

– pentru creanțe restante și îndoielnice.

4. Cheltuieli cu provizioane pentru valori imobilizate (deprecierea părților sociale și a titlurilor de participare, pentru deprecierea imobilizărilor etc.).

5. Cheltuieli cu provizioane pentru riscuri și cheltuieli:

pentru riscuri de executare a angajamentelor prin semnătură;

pentru facilități acordate personalului;

pentru risc de țară;

pentru alte riscuri și cheltuieli.

6. Cheltuieli pentru provizioane reglementate.

7. Cheltuieli din creanțe nerecuperabile acoperite cu provizioane.

8. Pierderi din creanțe nerecuperabile neacoperite cu provizioane.

VIII. Cheltuieli excepționale

1. Cheltuieli excepționale privind operațiunile de gestiune:

despăgubiri, amenzi, penalități;

donații și subvenții acordate;

cheltuieli privind sponsorizările;

pierderi din debitori diverși;

alte cheltuieli.

Cheltuieli excepționale privind amortizările și provizioanele:

pentru amortizarea imobilizărilor;

pentru provizioane pentru riscuri și cheltuieli;

pentru provizioane pentru deprecieri;

pentru provizioane reglementate.

3. Alte cheltuieli excepționale.

IX. Cheltuieli cu impozitul pe profit

4.1.2.2. Structura veniturilor realizate de către sucursalele unei bănci

Venituri din activitatea de exploatare bancară

1. Venituri din activitatea de trezorerie și operațiuni interbancare:

dobânzi de la B.N.R.;

dobânzi de la conturile de corespondent;

dobânzi de la conturile de depozite la bănci;

dobânzi de la credite acordate băncilor;

dobânzi de la valorile primite în pensiune;

alte venituri din dobânzi;

dobânzi din creanțe restante și îndoielnice;

comisioane.

2. Venituri din operațiunile cu clientela:

dobânzi de la creanțe comerciale și credite acordate clientelei:

de la operațiuni de scont, asimilate și alte operațiuni comerciale;

de la operațiuni de factoring;

de la operațiuni de trezorerie;

de la creditele pentru export;

de la alte credite acordate clientelei.

dobânzi de la creditele acordate clientelei financiare;

dobânzi de la valorile primite în pensiune;

dobânzi de la conturile curente debitoare;

alte venituri din dobânzi;

dobânzi din creanțe restante și îndoielnice;

comisioane.

3. Venituri din operațiuni cu titluri:

dobânzi de la titlurile primite în pensiune livrată;

venituri din titlurile de tranzacție;

venituri din titlurile de plasament:

dobânzi;

dividende și venituri asimilate;

venituri din cesiune.

venituri din titlurile de investiții:

dobânzi;

venituri din prime.

venituri diverse din operațiunile cu titluri;

dobânzi din creanțe restante și îndoielnice;

comisioane.

4. Venituri din operațiunile de leasing, locație simplă și asimilate:

venituri din operațiunile de leasing și asimilate:

din chirii;

din cesiunea imobilizărilor date în leasing și asimilate;

din provizioane pentru operațiuni de leasing.

venituri din operațiuni de locație simplă:

din chirii;

din cesiunea imobilizărilor date în locație simplă;

din provizioane pentru operațiuni de locație simplă.

venituri din creanțe restante și îndoielnice.

5. Venituri din credite subordonate, titluri de participare și titluri ale

activității de portofoliu:

dobânzi la creditele subordonate la termen;

dobânzi la creditele subordonate pe durată nedeterminată;

dividende și asimilate;

dobânzi din creanțe restante și îndoielnice.

6. Venituri din operațiuni de schimb:

din operațiuni de schimb și arbitraj;

comisioane.

7. Venituri din operațiunile în afara bilanțului:

din angajamente de finanțare (cu alte bănci, cu clientela);

din angajamente de garanție (cu alte bănci, cu clientela);

din alte angajamente date.

8. Venituri din prestațiile de servicii financiare:

comisioane din activități de asistență și consultanță;

venituri privind mijloacele de plată;

alte venituri.

9. Venituri din activitatea de exploatare bancară:

cota-parte privind operațiuni de exploatare bancară efectuate în comun;

cheltuieli refacrurate privind operațiuni de exploatare bancară efectuate în comun;

transferuri de cheltuieli de exploatare bancară;

venituri diverse de exploatare bancară.

II. Venituri diverse din exploatare

1. Cheltuieli refacturate.

2. Cota-parte privind operațiuni de exploatare nebancare efectuate în comun.

3. Cota-parte din cheltuielile sediului social.

4. Venituri din cesiunea imobilizărilor.

5. Venituri accesorii.

6. Alte venituri diverse din exploatare:

transferuri de cheltuieli de exploatare nebancară;

cota-parte din subvențiile de investiții trecute la venituri;

venituri din subvenții de exploatare;

venituri din producția de imobilizări;

veniturile privind bunurile mobile și imobile din executarea creanțelor;

alte venituri.

III. Venituri din provizioane și recuperări de creanțe amortizate

1. Venituri din provizioane pentru creanțe din operațiuni

interbancare:

din provizioane specifice de risc de credit;

din provizioane specifice de risc de dobândă.

2. Venituri din provizioane pentru creanțe din operațiunile cu clientela:

din provizioane specifice de risc de credit;

din provizioane specifice de risc de dobândă.

3. Venituri din provizioane privind operațiuni cu titluri și operațiuni diverse:

venituri din provizioane pentru deprecierea titlurilor;

venituri din provizioane pentru deprecierea stocurilor;

venituri din provizioane pentru creanțe restante și îndoielnice.

4. Venituri din provizioane pentru valori imobilizate:

pentru deprecierea părților deținute la societăți, a titlurilor de participare și a titlurilor de portofoliu;

venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor;

venituri din provizioane pentru creanțe restante și îndoielnice.

5. Venituri din provizioane pentru riscuri și cheltuieli:

pentru riscuri de executare a angajamentelor prin semnătură;

pentru facilități acordate personalului;

pentru risc de țară;

pentru alte riscuri și cheltuieli.

6. Venituri din provizioane reglementate.

7. Venituri din recuperări de creanțe reglementate.

IV. Venituri excepționale

Venituri excepționale din operațiunile de gestiune:

din despăgubiri și penalități;

alte venituri excepționale din operațiuni de gestiune.

2. Venituri excepționale din provizioane:

pentru riscuri și cheltuieli;

pentru deprecieri;

din provizioane reglementate.

3. Alte venituri excepționale.

V. Venituri din reevaluarea rezervei generale pentru riscul de credit

Desigur că, în afara elementelor de venituri și cheltuieli prezentate mai sus trebuie avute în vedere și alte cheltuieli și venituri care rezultă din operațiuni efectuate în afara bilanțului și care țin de modul în care se realizează un management performant.

4.2. Diversificarea produselor și serviciilor bancare, obiectiv major al managementului bancar

Băncile constituite în România după 1989 sunt societăți pe acțiuni și realizează toate produsele și serviciile bancare, pentru toate ramurile, sectoarele și segmentele economiei naționale. Nu mai există bănci îngust specializate. Cel puțin în această perioadă de tranziție. De exemplu, înainte de al doilea război mondial, specializarea ajunsese așa de departe în sectorul bancar, încât existau bănci organizate special pentru credite ipotecare.

Este necesară în această perioadă, diversificarea cât mai mare a băncilor, produselor și serviciilor lor, din următoarele motive:

concurența altor bănci;

nevoia de apropiere a băncilor de agenții economici serviți;

diversificarea atribuțiilor și rolului băncilor în economia de piață;

diversificarea activității economice în economia de piață în comparație cu limitarea sectoarelor economice existente înainte de 1990;

găsirea de noi forme de atragere a resurselor bănești necesare băncilor;

diversificarea plasamentelor;

constituirea, dezvoltarea și consolidarea bursei de valori (participare);

participarea băncilor la constituirea de capital social al unor societăți comerciale;

participarea băncilor românești la circuitul mondial al informației bancare (SWIFT, INTERNET, REUTER, bănci corespondente, participarea la tranzacții financiar – valutare internaționale);

plățile interne și internaționale au fost diversificate;

cibernetizarea informației;

sporirea participării băncilor la viața economică și socială a țării; utilizarea publicității, ca mijloc de promovare a produselor și serviciilor bancare;

alinierea structurii funcționale și evidenței băncilor comerciale la standardele internaționale;

diferențierea dobânzii;

diversificarea instrumentelor de depozite, atragerea economiilor populației (carnete de economii, depozite bancare, conturi personale, participarea la licitații, emisiuni de acțiuni, obligațiuni, ipoteci, cambii, alte hârtii de valoare);

plăți internaționale pe bază de cârduri;

cumpărări – vânzări de aur și alte metale prețioase;

angajarea în viitor a unor operațiuni de leasing;

promovarea unor activități de asigurări bancare;

gestionarea unor credite în valută, acordate de bănci și alte organisme internaționale.

Numai printr-o dezvoltare foarte mare a produselor și serviciilor, băncile pot fi luate în considerație, în competiția pentru ocuparea unui loc în rândul băncilor moderne.

Politica de diversificare face parte din politica băncilor. Ea este înscrisă în deciziile luate la nivelul cel mai înalt al managementului băncilor, dar totodată se acordă o largă autonomie unităților teritoriale. Este vorba deci de includerea diversificării produselor și serviciilor bancare în programele strategice ale băncilor comerciale. La cele mai multe din aceste bănci, diversificarea produselor și serviciilor este înscrisă ca un obiectiv prioritar.

Diversificarea produselor și serviciilor apare și ca urmare a faptului că actualmente, băncile românești sunt atât bănci de afaceri, cât și bănci de dezvoltare.

Ca urmare a acestei diversificări a produselor și serviciilor, în bănci a fost necesară o reorganizare și restructurare a compartimentelor funcționale, care au devenit mai transparente și eficace, pe lângă faptul că sunt în mai mare măsură axate pe nevoile clienților, ceea ce contribuie în final la reducerea costurilor.

Prin diversificarea produselor și serviciilor, băncile contribuie din plin la înfăptuirea politicii financiar-monetare și valutare a țării. Astfel, diversificându-se instrumentele de plată utilizate de bănci, poate fi diminuat sau chiar eliminat blocajul financiar. Prin participarea la licitațiile valutare, băncile contribuie la stabilirea zilnică a raportului dintre moneda națională și valutele străine (deci a cursului valutar). Temperând cererea de credite (fie și măcar pentru faptul că nu există destule resurse), băncile contribuie la limitarea inflației. La această reducere a inflației contribuie și faptul că băncile acordă diferențiat creditele, în funcție de gradul de bonitate a agenților economici. Cooperarea mai mare între bănci facilitează operațiunile de investiții și de împrumut, realizându-se studii de fezabilitate și participând la elaborarea și punerea în aplicare a proiectelor de investiții și de creditare. Tot în cazul relațiilor de cooperare se poate aprecia că se va pune un accent mai mare pe problemele de intermediere financiară și bancară.

Băncile trebuie să introducă elemente de marketing în determinarea cererii de produse și servicii bancare.

Comportamentul băncilor românești vizează tot mai mult orientarea spre profit. De aceea, este necesară în primul rând, cunoașterea cererii de produse și servicii bancare. Factorii care influențează această cerere de produse bancare pot fi considerați următorii:

prețurile produselor sau tarifele serviciilor bancare;

puterea de cumpărare a solicitanților de astfel de produse și servicii; concurența și gradul de dezvoltare a rețelei bancare;

politica băncilor privind dezvoltarea produselor și serviciilor;

gradul de utilizare a unor produse și servicii bancare alternative;

calificarea și profesionalismul salariaților băncii;

utilizarea unor produse bancare moderne care să atragă clientela (pachete de produse, banca la domiciliu etc.);

periodicitatea utilizării unor produse și servicii bancare;

gestiunea activelor și pasivelor fiecărei bănci;

gradul de civilizație și cultură bancară din fiecare țară;

factori conjuncturali.

Prețurile și tarifele constituie un aspect foarte puțin abordat în legătură cu cererea de produse și servicii bancare și implicit cu managementul bancar. Acestea nu au fost abordate în mod complex. De exemplu, dacă o bancă își vinde produsele ea obține pe ele un preț. Același produs bancar reprezintă costuri pentru cumpărători, întrucât cheltuielile pentru achiziționarea acestor produse vor fi incluse în costurile de producție. Dacă produsul este creditul, banca îl vinde la un preț format din suma ce reprezintă împrumutul propriu-zis, dobânda aferentă și eventuale majorări și comisioane. Desigur că acest credit propriu-zis presupune o resursă echivalentă, ceea ce pentru bancă înseamnă costuri. Se poate afirma deci, că și în cazul produselor bancare cea mai mare parte a prețurilor o constituie costurile. Complexitatea prețurilor și tarifelor bancare determină tot mai mult utilizarea noțiunii „costul capitalului”. Fie că este vorba de preț sau de cost, de bancă sau de clientul care utilizează creditul, elementul central este capitalul, pe care unii îl vând iar alții îl cumpără dar în final, ambele părți trebuie să-1 fructifice, adică să obțină profit. Cererea de produse bancare nu va fi mare, dacă profitul va fi însușit numai de bancă. De exemplu, percepând o dobândă prea mare la creditul acordat, banca încarcă prea mult costurile agentului economic împrumutat și acesta nu mai poate obține profit. Produsul bancar „credit” devine pentru acesta inaccesibil și inacceptabil. De aceea, în determinarea prețurilor produselor bancare, costurile de capital trebuie cunoscute în fiecare fază și având în vedere interesele ambilor parteneri. Unul din aceste interese este pentru bancă, menținerea unei cereri ridicate la produsele sale.

În cele ce urmează, prezentăm variația prețurilor produselor bancare în funcție de cerere și ofertă.

Influența puterii de cumpărare a solicitanților de produse bancare se manifestă în mod direct asupra nivelului cererii. Dacă persoanele fizice nu dețin valută, ele nu vor solicita produsul bancar „card în valută” pentru că nu își vor putea deschide cont în valută, care presupune depunerea unei sume de bani. Uneori puterea de cumpărare este mică datorită condițiilor împovărătoare pe care le pune banca. De exemplu, agenții economici au nevoie de fonduri de credite, dar dobânzile pot fi fixate la rate așa de înalte încât să descurajeze pe solicitanți. Așa se poate vorbi și în cazul produselor bancare de o cerere solvabilă.

Concurenta și dezvoltarea rețelei bancare influențează puternic cererea de produse și servicii bancare. Concurența face să scadă prețurile produselor bancare, ceea ce echivalează cu creșterea cererii acestor produse. De asemenea, cererea este favorizată de dezvoltarea rețelei teritoriale a fiecărei bănci, în unele zone ale țării, s-a continuat preferința unor persoane fizice pentru produsele C.E.C. – de exemplu, carnetele de economii – cu toate că dobânda oferită era mai mică decât la alte bănci. Cauza a fost tocmai rețeaua mai dezvoltată în teritoriu a C.E.C., ceea ce a creat facilități de deplasare mai ales în cazul persoanelor mai în vârstă.

Politica băncilor de dezvoltare a produselor și serviciilor are un rol esențial la nivelul cererii. Astfel, într-o primă perioadă de dezvoltare a băncilor, în dorința de a cuceri segmente de piață cât mai mari, acestea acordau credite cu foarte mare ușurință, ceea ce a condus la sporirea cererii de credite, în ultimii ani, politica băncilor s-a schimbat, în sensul respectării cu mai multă strictețe a principiului prudenței bancare. Au fost înăsprite condițiile centru acordarea creditelor, ceea ce a condus la reducerea cererii pentru acest produs (credit).

Gradul de dezvoltare a unor produse și servicii bancare alternative conduce la reducerea cererii de produse bancare „clasice”. De pildă, dezvoltarea unor produse bancare de leasing, scoring, contribuie la reducerea cererii de credite, tocmai pentru că acestea constituie forme alternative de creditare.

Calificarea și profesionalismul salariaților băncii pot conduce în cel mai înalt grad la dezvoltarea produselor bancare de calitate și moderne, ceea ce are ca efect direct sporirea cererii de astfel de produse. Profesionalismul înalt înseamnă și comunicare, marketing, activitate promoțională intensă. Și de ce să nu spunem, profesionalism înseamnă învingerea concurenței. Profesionalism înseamnă și performanțe ridicate pentru bancă și pentru salariații săi. De exemplu, dacă într-o bancă profitul net pe un salariu este foarte mare, clienții vor înțelege că au de a face cu o bancă puternică și că procurarea produselor acestei bănci nu comportă riscuri mari.

Utilizarea unor produse bancare moderne care să atragă clientela duce la creșterea cererii de astfel de produse. Desigur, aceste produse trebuie să creeze facilități mai mari față de produsele bancare „clasice”. Este vorba de pachete de produse, banca la domiciliu și alte facilități, care consolidează relațiile cu clienții și sporesc eficiența acestor relații.

Periodicitatea utilizării unor produse și servicii bancare conduce la scăderea cererii, în general, băncile preferă să „vândă” produse care au un mare grad de frecvență. De exemplu, creditele sezoniere se acordă mult mai rar decât cele de trezorerie iar băncile sunt interesate să dezvolte astfel de produse.

Managementul activelor și pasivelor fiecărei bănci reprezintă un factor de bază în dezvoltarea produselor și serviciilor bancare. Astfel, dacă într-o bancă, activele corporale, creditele neperformante și provizioanele au un volum și o pondere foarte mare, nu se poate vorbi de obținerea unor performanțe foarte înalte. De asemenea, acordarea unor credite subvenționate, dar fără garanții asigurătorii demonstrează de cele mai multe ori, că banca gestionează prost activele, în loc de a dezvolta alte produse și servicii bancare cu un grad mai mic de risc, care au o căutare mai mare pe piață (deci o cerere mai mare) și aduc mari venituri.

Gradul de civilizație și cultură bancară din fiecare țară influențează în mare măsură dezvoltarea produselor și serviciilor bancare. Dovadă în acest sens este și reacția întârziată pe care o au clienții obișnuiți ai băncii la apariția și deci procurarea unor produse bancare noi. De asemenea, nu putem explica altfel, decât printr-o lipsă de minimă cultură bancară, faptul că la noi, contul curent personal este foarte puțin răspândit, sau că rețeaua bancară este încă foarte puțin dezvoltată.

Factorii conjuncturali pot avea de multe ori, influențe foarte mari asupra activității bancare și dezvoltării produselor și serviciilor bancare. De exemplu, rata mare a inflației determină o rată a dobânzii de asemenea, foarte mare, ceea ce îndepărtează mult pe clienți de la solicitarea de credite. Riscul de țară crescut conduce la reducerea creditelor acordate de băncile străine și gestionate de băncile românești.

Cererea de produse și servicii bancare trebuie determinată pe baze științifice, deci pe baza studiului pieței. Acest lucru se poate realiza numai prin organizarea unei rețele de valorificare a resurselor bancare, a unui circuit de valorificare și constituirea unei echipe complexe de specialiști care să cerceteze piața, concurența și să promoveze fiecare produs bancar. Practic, această echipă pregătește comercializarea produselor și serviciilor bancare. Prin marketingul bancar se poate stabili care este decizia optimă de cumpărare a produsului bancar și factorii ce influențează această decizie. Astfel, echipa de cercetare analizează, cu prioritate următorii factori de influență a deciziei de cumpărare a produselor bancare: prețul, calitatea produsului, publicitatea, metodele de distribuție, în cazul ultimilor doi factori se poate spune chiar că ei aparțin activității propriu-zise de marketing în funcție de modul în care activitatea de marketing reușește să creeze contactul dintre client și produsul bancar, de modul în care se realizează comunicarea, cererea de astfel de produse poate să fie mai mare sau mai mică.

4.3. Comunicarea și funcția financiară în bănci, componente ale managementului bancar

Băncile sunt mari unități economice organizate pe principiile societăților comerciale. De aceea, ele au multe trăsături comune cu întreprinderile economice, printre acestea fiind și o funcție financiară.

Pentru ca băncile să-și poată desfășura activitatea, ele își procură, în primul rând, capital. Și în cazul băncilor procurarea capitalului se face prin asocierea deținătorilor de disponibilități bănești. Desigur că în cazul băncilor, altele sunt modalitățile de asociere, acestea cuprinzând în sensul larg, inclusiv realizarea de depozite bancare. Pentru bănci aceste depozite reprezintă resurse atrase și au devenit principala formă a fondurilor bănești utilizate de bănci pentru plasamentele în credite. Se poate vorbi de o asociere a băncilor cu deponenții săi în scopul fructificării capitalului existent la populație (în principal) sub formă de economii. Ca urmare a acestei asocieri, cele două părți asociate (banca și titularul depozitului) își încasează profirul cuvenit și concretizat în acest caz, în dobândă.

Și în cazul băncilor este necesar să se facă distincție între capitalul total și capitalul real. Practic, numai capitalul real este important, pentru că numai acesta se află într-un circuit aducător de venituri și deci de profit. În principal, capitalul băncilor care prezintă un mare grad de utilitate și eficiență în circuitul său este cel plasat în credite performante, titluri de valoare și alte creanțe certe.

Funcția financiară a băncii constă în primul rând, în realizarea obiectivelor esențiale ale activității acesteia, mai ales în realizarea de profit. Ca orice societate pe acțiuni, banca are ca principal scop al activității, obținerea de profit. Realizarea de profit este facilitată în bănci de faptul că ciclul de realizare a produselor bancare este relativ scurt iar stocurile de valori materiale lipsesc aproape cu desăvârșire, ceea ce contribuie la creșterea vitezei de rotație a fondurilor, iar în final la creșterea profitului.

Funcția financiară presupune în bănci, mai mult decât în alte sectoare, formarea și utilizarea capitalului prin intermediul operațiunilor monetare.

O altă trăsătură a funcției financiare a băncilor constă în faptul că obținerea profitului, maximizarea acestuia au loc într-o piață concurențială mai puternică decât în celelalte sectoare economice, iar băncile trebuie să țină seama în mai mare măsură de incertitudine și risc.

Funcția financiară a unei bănci devine operațională prin gestiunea financiară în cadrul căreia un loc important îl ocupă deciziile, activitatea de realizare a acestora, personalul și compartimentele funcționale care au sarcina să le îndeplinească. Desigur că este vorba de decizii și operațiuni care se referă la procurarea și utilizarea capitalurilor, cât și la rezultatele financiare. Se poate afirma că deciziile financiare reprezintă un element esențial al gestiunii financiare, al managementului bancar.

Funcția financiară în bănci este realizată însă în foarte mare măsură prin operațiuni și tehnici bancare, adică prin întreaga activitate de realizare și valorificare a produselor și serviciilor bancare. De exemplu, decizia financiară de plasament (decizia de investiții), cât și cea de finanțare a activelor sunt transpuse în practică prin activități concrete și foarte diverse, printre care:

operațiuni de procurare a capitalurilor;

operațiuni de subscriere;

vărsăminte;

creditare;

emitere de acțiuni, obligațiuni și alte titluri;

achiziționarea și gestionarea activelor financiare (acțiuni etc. emise de alte societăți comerciale);

optimizarea valorilor de exploatare;

amortizarea capitalului fix;

operațiuni de calcul privind costul capitalului;

efectuarea de plăți, garanții, asigurări;

participări la capitalul social al unor societăți comerciale;

desfășurarea unei intense activități cu marele public (retail);

studii de marketing;

planificare strategică;

programe de informatizare;

pregătirea resurselor umane;

dezvoltarea rețelei teritoriale;

recuperarea creditelor neperformante;

diversificarea produselor și serviciilor bancare, mai ales a produselor derivate și alternative la creditare (titularizare, leasing, factoring, scoring, contracte SWAP, COOLAR, CAP etc.).

Funcția financiară și gestiunea se realizează în bănci și prin comunicare, cu atât mai mult cu cât există în structurile băncilor, compartimente funcționale de informare, planificare, produse noi, control de gestiune.

Ca și alte societăți pe acțiuni, băncile trebuie să-și finanțeze proiectele și serviciile la cele mai mici costuri. Managementul băncii comunică compartimentelor de strategie și trezorerie, decizia ca rata randamentului să fie mai mare decât costul capitalului. A apărut și în bănci, necesitatea determinării și respectării costului marginal al capitalului. De asemenea, este necesar ca rata randamentului (calculată ca un raport între profitul brut și capitalul total) să se situeze la un nivel superior celui al concurenței, întrucât numai în felul acesta banca respectivă se poate menține și dezvolta pe piață. De exemplu, atât timp cât BCR a acordat agriculturii credite subvenționate, la aceste produse costurile au fost mai mari decât veniturile. Ca urmare a faptului că aceste credite aveau o pondere foarte mare în totalul costurilor băncii (datorită dobânzilor mari plătite pentru resursele atrase) rata randamentului s-a situat la un nivel inferior față de concurență.

În legătură cu cele de mai sus, prin comunicare se reduce uzura morală a cunoștințelor profesionale ale salariaților din bănci, în cazul de față, comunicarea înseamnă și transmiterea către managementul băncii a unor date referitoare la: numărul de personal, vârsta medie a salariaților, gradul de calificare, stabilitatea, nivelul productivității muncii, perfecționarea pregătirii profesionale, participarea la profit, nivelul retribuției. Comunicarea asigură informația necesară fundamentării deciziilor financiare majore, care să conducă la realizarea funcției financiare a băncii. Compartimentele funcționale ale băncii sunt interesate de calitatea informației, utilizarea și siguranța păstrării fondului de informații, întrucât numai în acest fel, comunicarea se poate folosi de conservarea de potențial în informații.

În determinarea influenței pe care o are comunicarea asupra realizării funcției financiare a băncii, trebuie să avem în vedere că fără o evaluare riguroasă a informației nu poate fi elaborată strategia băncii. Comunicarea pe baza informației de calitate promovează încrederea ca tip de resursă. Este vorba de credibilitatea băncii.

Comunicarea este foarte necesară în analiza băncii. Schimbările pot apărea în bănci în măsura în care acestea sunt preocupate în tot mai mare măsură de atragerea specialiștilor (experților). Aceștia au un mai mare grad de autonomie profesională, care le dă dreptul la controlul unui anumit tip de resurse, în felul acesta, se pot crea centre alternative de putere motivate de faptul că provin din medii și instituții care permiteau o flexibilitate mare a deciziilor. Deci, nu este suficient să se facă o schimbare rapidă a structurii organizatorice a unei bănci, dacă se perpetuează vechiul tip de funcționalitate. Schimbarea trebuie să țină seama și de transferurile de influențe și de dezvoltarea de oportunități pentru specialiști.

Prin comunicare se poate răspunde la întrebarea:

FENOMENUL DE PUTERE, REDISTRIBUIREA PUTERII STIMULEAZĂ SAU ÎMPIEDICĂ INOVAȚIA ÎN ORGANIZAȚII?

Într-o lucrare relativ recentă, Francois Pichault readuce în discuție tipologia elaborată de Mintzberg cu privire la relațiile de putere care să stimuleze inovația în organizații. Pentru a putea da un răspuns corect, este introdusă distincția între sistemele de influență centripetă și cele de influență centrifugă. Sistemul de influență centripetă pune accentul pe concentrarea puterii la nivelul managementului strategic și al liniilor ierarhice, iar cel de influență centrifugă pe dispersia polilor de putere datorită existenței operatorilor calificați. Teoria modernă a organizației subliniază că experții sunt esențiali în organizație, prin capacitatea lor de inițiativă și implicare.

În cele ce urmează, prezentăm structurile de organizare apropiate celor două tipuri de influențe.

În cazul sistemelor de influență centripetă la baza distribuirii puterii stă controlul personal, iar în cazul celor centrifuge competențele specializate ale operatorilor.

Schimbările în bănci nu trebuie percepute ca o amenințare (ca în cazul sistemelor de influență centripetă). Pentru operatorii calificați schimbarea organizațională este percepută ca o oportunitate de a-și extinde registrul expertizei profesionale. Schimbarea poate deveni, în acest caz, o provocare pentru inovație.

Funcția financiară a unei bănci nu poate fi realizată dacă nu cuprinde și politica de dividende, aceasta presupunând la rândul ei un mare grad de comunicare. Aceasta presupune existența unor fluxuri de informații cu privire la decizia de privatizare a băncii, valoarea de piață a acțiunilor, calcularea impozitului pe profit, respectarea principiului reinvestirii dividendelor, efectele reevaluării capitalului social. Comunicarea este cea care demonstrează condiționarea financiară a procesului decizional din bănci.

Pentru a fi eficientă, comunicarea presupune un anumit comportament managerial. Complexitatea activității unei bănci ar trebui să facă imposibilă promovarea unor manageri autocrați, care nu admit schimbul de idei și nu se consultă cu subalternii, din care motiv performanțele lor sunt cel puțin îndoielnice. Pentru bănci, cel mai eficient model de comportament managerial este cel de susținere a angajaților în obținerea unor performanțe înalte. Acest comportament presupune implicarea unor angajați în procesul managerial. El face parte din modelul de management al resurselor umane. Conform acestui model, subordonații se implică în procesul decizional. Acest model trebuie completat cu modelul drumului deschis de manager, conform căruia, subordonații urmează comportamentul liderului.

4.4. Marketingul și rentabilitatea, obiectiv și scop în managementul bancar

Fie că vrem să colectăm sau să difuzăm informația, să conturăm imaginea sau să studiem o ofertă de produse, viitorul marketing trebuie să fie centrat în jurul clientului. Rentabilitatea băncii care oferă servicii marelui public poate fi ameliorată semnificativ.

Ultimii ani au fost marcați de o accelerare remarcabilă a activității de concentrare în sectorul financiar, ceea ce a fost salutat de bursele din lumea întreagă, care își conduc afacerile într-o economie oscilantă și restrângând la maximum cheltuielile generale.

Revoluția actuală în marketing contribuie la ameliorarea rentabilității băncilor. Este vorba de instituțiile capabile să introducă o strategie în marketing, centrată pe client și poate contribui la creșterea rentabilității băncilor de la 50 la 100% .

Mai mulți factori limitează eficiența marketingului în băncile de retail. În aceste bănci, cheltuielile cu activitatea de marketing dețin mai puțin de 2% din cheltuielile generale, în comparație cu 15% în cazul fabricanților de bunuri de consum.

Organizarea tradițională a unei bănci este defavorabilă introducerii într-o perspectivă apropiată a marketingului centrat pe client. De exemplu, direcția de marketing este structurată pe linie de produse care nu pot fi promovate printr-o campanie de plasament care să presupună și un contract de asigurare de viață pentru același segment de clientelă. O altă deficiență constă în faptul că mai multe rețele de distribuție (agenții, bănci la distanță, prescriptori) coexistă cu obiective comerciale ale concurenței. Este o lipsă de coordonare cu concurența. Puține bănci de retail se dezvoltă selectiv.

Actualmente au fost identificate unele acțiuni importante pentru ameliorarea eficienței marketingului bancar. Aceste acțiuni „se articulează” în jurul a cinci axe.

Ameliorarea valorii de percepție a ofertei

Multe bănci își fundamentează activitatea de marketing pe ipoteza că produsele și serviciile bancare sunt complet banalizate. Prețul va fi deci mijlocul principal de demarcare față de concurent.

Este probabil exact faptul că valoarea obiectivă a unui produs bancar (de exemplu, cont curent sau credit auto) variază puțin de la o bancă la alta. Dar o altă variabilă poate fi sursă de diferențiere și anume, valoarea percepută de client pentru oferta de produse și servicii ale unei bănci. Patru pârghii permit înțelegerea acestui lucru:

Dezvoltarea strategiilor relaționale pentru fiecare segment al clientelei. Relațiile dintre bancă și clienții săi sunt determinate și produc o diferențiere durabilă, datorită faptului că este mai greu să imiți concurența decât alte componente ale ofertei. O strategie relațională este specifică fiecărui segment al clientelei și se caracterizează, printre altele, prin frecvența contactului direct (față în față) cu clientul și informarea acestuia cu privire la eventualele incidente privitoare la contul său și tehnicile de vânzare privilegiate (preferențiale).

Să asigure coordonarea relațiilor bancă-client. Coerența și pertinența mesajelor transmise clientului pe diferite canale de distribuție sunt esențiale pentru eficiența marketingului ofertei. Pentru a răspunde acestui deziderat, o bancă poate constitui de exemplu, o fișă unică a clientului, care să conțină toate informațiile disponibile ale unui client și care să fie utilizate pentru actualizarea ansamblului activității cu clientul. Acest tip de instrument poate fi conceput în dublu rol: de a optimiza exploatarea informațiilor accesibile clientului și de a defini cadrul reglementar.

Să determine performanța în termeni care să satisfacă clientul. Într-o logică ce presupune focalizarea clientului „actorii” cei mai sofisticați au creat tablouri de bord care să satisfacă nevoile clientului.

Să se alieze cu partenerii distribuitori nebancari. Mai multe bănci europene sunt deja implicate în parteneriate cu agenții de voiaj, agenții imobiliare și chiar mari distribuitori, cu care au puncte de vânzare și fac vânzări în comun. Interesul acestui parteneriat trebuie privit astfel încât să fie evaluat în termeni de complementaritate a participanților la piață, a bazei clientelei și a marketingului operațional.

Dinamizarea capitalului care poartă marca băncii

Marca băncii, notorietatea, contribuie la generarea valorii puse de client chiar pe denumirea (eticheta) bunurilor de larg consum. Acest procedeu permite unei bănci să exploateze forța mărcii sale pentru a vinde produsele realizate de alte instituții financiare, întărind relația cu clientul și amortizând costurile de marketing și de distribuție.

Creșterea eficienței marketingului operațional

Eficiența marketingului operațional răspunde unei preocupări permanente de culegere a informațiilor despre clientelă cu un grad de sofisticare adecvat. O dată cu schimbarea clientelei se înregistrează diferite evenimente ce afectează viața clienților săi, până la crearea de fișiere automate. Pot fi reținute declarațiile de schimbare a stării civile, cheltuielile importante, bunurile de folosință îndelungată. Aceste informații asupra ciclului de viață al clientului permit anticiparea modificărilor comportamentului cumpărătorilor, identificarea clienților cu mare probabilitate de a cumpăra o reședință, un automobil. Scopul este de a fi incluși în țintele unei companii de vânzare a unor produse și servicii. Datele mai sunt necesare și pentru a completa analizele sistematice efectuate de bancă și pentru a asigura optimizarea continuă a alocării resurselor prin marketingul operațional.

Să obțină profit maxim din informațiile privind clienții

În această perspectivă, dezvoltarea mijloacelor de analiză a informațiilor despre clientelă în baza de date trebuie îmbunătățită. Pot fi reținute în acest sens, trei tipuri de analiză complementară.

Segmentul client asigură pertinența pachetului de informații propus pentru fiecare categorie. Acest segment ține seama de rentabilitate.

Modelarea profilelor. Aceste modele permit elaborarea unui prospect al unui segment al clientelei privind existența unor date accesibile pentru bănci (de exemplu, caracteristicile socio – demografice).

Modelarea prognozei de comportament permite anticiparea situației concurenței în actele de cumpărare și estimează probabilitatea răspunsurilor pozitive ale unei operațiuni promoționale.

O demarare progresivă

Bancherii convinși de interesul acestei evoluții a marketingului, nu trebuie să aștepte rezultate imediate sau în câteva luni. Este necesară adoptarea unei demarări progresive. Eforturile trebuie centralizate către o acțiune țintă și cu miză mare pentru bancă. Rezultatele obținute din această primă acțiune vor fi utilizate pentru a asigura adeziunea „actorilor șefi” la schimbările ce vor veni. Aceste prime acțiuni trebuie, de asemenea, să constituie ocazia de a realiza un diagnostic global punând în evidență în primul rând, disfuncționalitățile și mizele majore din practica marketingului, apoi selectând prioritățile. Trebuie testate mai întâi, soluțiile mai simple și puțin costisitoare (transferul de date din bazele clienților, produsele, analizele de baze de date).

CAP.V MANAGEMENTUL RISCURILOR BANCARE DE CREDITARE LA B.C.R. (STUDIU DE CAZ)

Pentru băncile comerciale, activitatea de creditare (îndeosebi a persoanelor fizice și agenților economici) reprezintă principala sursă de obținere a profitului. Felul în care banca gestionează fondurile atrase influențează în mod hotărâtor dezvoltarea pe viitor a acesteia.

Însă activitatea de creditare implică și o serie de riscuri, mai mari sau mai mici, în funcție de tipul creditului. Astfel, se poate spune că, indiferent de forma de proprietate, specializare sau mediul economic în care evoluează băncile comerciale, ca și întreprinderile, sunt administrate în funcție de obiectivele de maximizare a profitului și de minimizare a riscurilor.

Din acest punct de vedere, cea mai importantă funcție a conducerii băncii este de a controla calitatea portofoliului de credite, aceasta deoarece principala cauză a falimentelor bancare o constituie slaba calitate a creditelor. Pentru depășirea acestui impas băncile trebuie să conceapă și să aplice politici de creditare performante și să formuleze norme de creditare foarte stricte.

5.1. Forme de risc bancar de creditare la B.C.R.

La BCR, activitatea de creditare este cea mai profitabilă comparativ cu celelalte operațiuni de plasament, însă și cea mai riscantă. Principalele riscuri ce apar în procesul creditării sunt:

riscul de insolvabilitate (pierderii de capital);

riscul modificării dobânzilor la creditele acordate;

riscul eroziunii capitalului împrumutat datorită inflației.

1. Orice credit acordat de BCR reprezintă o anticipare a unor încasări viitoare. Din această perspectivă, orice credit comportă riscul ca aceste încasări să nu se realizeze deloc sau doar parțial . Acest risc este cunoscut sub denumirea de risc de insolvabilitate a debitorului sau riscul pierderii de capital. Acest risc al insolvabilității apare deci, ca urmare a nerespectării contractului de credit de către client. Fie că aduce o pierdere de capital definitivă, fie că presupune o recuperare parțială și târzie prin acțiuni în justiție, insolvabilitatea debitorului prejudiciază interesele băncii.

Înregistrarea de pierderi de către o bancă din operațiunile sale de creditare are ca efect imediat imposibilitatea de a face față obligațiunilor din pasiv devenite exigibile (retrageri de depozite, operațiuni de plăți ordonate de clienți etc.). Nerespectându-se această corelație între rambursările de împrumuturi acordate anterior și cererile de retragere a sumelor depuse, banca ce se confruntă cu o asemenea situație poate fi declarată în încetare de plăți sau falimentară.

Acest fenomen nu se oprește aici. Datorită relațiilor reciproce ce se stabilesc între băncile din sistemul bancar, falimentul unei bănci poate antrena și alte falimente bancare, cu efecte nefavorabile la nivelul economiei naționale, în sensul reducerii potențialului de creditare al sistemului bancar din cel puțin două motive:

reducerea numărului de bănci;

slăbirea încrederii populației și agenților economici în sistemul bancar, care va atrage de la sine greutăți în mobilizarea de resurse de către băncile rămase solvabile.

Datorită efectelor negative rezultate ca urmare a falimentelor bancare se impune adoptarea unor măsuri, atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel microeconomic.

Astfel, în fiecare țară normele de funcționare bancară promovează, în primul rând, protejarea deponenților, principalii furnizori de resurse ale băncilor, prin impunerea unor reguli menite să imprime băncilor o anumită poziție de echilibru în relațiile cu clienții și în măsură să contracareze efectele de insolvabilitate și să le diminueze urmările.

Normele prudențiale ale BCR prevăd:

obligația unui capital minim;

o anumită rată de acoperire a riscurilor, exprimată ca raport între fondurile proprii nete și creditele acordate, ponderate după gradul lor de risc (8% conform normei Cooke);

limitarea creditului acordat unui singur client, astfel încât falimentul respectivului client să nu afecteze echilibrul băncii;

instituirea de sisteme de garantare a depozitelor.

La nivel microeconomic riscul insolvabilității trebuie luat în considerare în cadrul politicii de creditare, prin adoptarea unor norme de creditare stricte prin care să fie admise la creditare numai persoanele și activitățile pentru care există garanția rambursării împrumutului acordat.

Gradul de risc al operațiunilor de creditare diferă în funcție de natura clientului – agent economic sau persoană fizică – și în funcție de operațiunile creditate.

a. Prin natura lor, creditele acordate persoanelor fizice au un grad redus de risc. Astfel, creditele ipotecare au un grad ridicat de acoperire prin constituirea ipotecii asupra imobilului creditat. În aceeași situație se află și creditele pentru consum (achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată) pentru care se asigură o dublă garantare: constituirea gajului fără deposedare asupra bunurilor achiziționate din credit și încasarea veniturilor debitorului (mai ales a veniturilor salariale) prin banca creditoare.

Pentru întreprinderi, cunoașterea amănunțită a potențialului lor economic și, implicit a posibilităților de rambursare a creditelor, reprezintă o activitate esențială pentru diminuarea și chiar eliminarea riscului insolvabilității, în acest sens se va proceda la o examinare profundă a situației din sfera de activitate a clientului creditat: tedință de dezvoltare, evoluție conjuncturală, factori de creștere, evoluția și perspectivele desfacerii, fondul de rulment, situația contului curent, analiza bonității firmei pe baza indicatorilor economico–financiari etc.

b. După tipul de operațiuni creditate se pot stabili activitățile cele mai riscante. Băncile au tendința de a favoriza creditarea creanțelor comerciale, unde exsită garanția dublă a clientului și furnizorului, în general, implicați în procesul cambial. Băncile se angajează într-o mai mică măsură în creditarea nevoilor pentru investiții și de trezorerie, deoarece, referindu-se la producții sau desfaceri viitoare, prezintă rezerve cu privire la posibilitățile de rambursare.

Atitudinea prudentă a BCR de prevenire și evitare a riscului de insolvabilitate de către bănci diminuează numărul debitorilor insolvabili, dar nu îl înlătură total. Pentru a asigura acoperirea pierderilor datorate insolvabilității debitorilor, băncile își creează o rezervă (provizion) de risc prin aplicarea unui anumit procent la volumul creditului acordat, în funcție de categoria de risc în care se încadrează creditul acordat. În acest fel, se observă că riscul de insolvabilitate reprezintă pentru bănci o problemă de cost.

La nivel global, studiile de specialitate au evidențiat determinantele riscului de insolvabilitate. Riscul global al insolvabilității este o funcție crescătoare a masei creditelor acordate și a ratei dobânzii, în timp ce oferta de credit este o funcție descrescătoare a riscului, deci riscul de insolvabilitate crește pe măsură ce dimensiunea creditului crește. Dimpotrivă, restrângerea creditului conduce la scăderea cazurilor de insolvabilitate, întrucât în aceste împrejurări, în primul rând clienții cu solvabilitate îndoielnică sunt excluși de la creditare. S-a mai constatat că un risc al insolvabilității majorat determină o ofertă de credit mică.

2. Un alt risc în activitatea de creditare a BCR îl constituie riscul de modificare a dobânzilor la creditele acordate. Această situație este apreciată nefavorabil pentru bancă în momentul în care ratele de dobândă la creditele acordate anterior trebuie majorate în raport cu ratele convenite la momentul angajării creditului. Asemenea cazuri apar atunci atunci când costul resurselor atrase de la banca centrală sau de pe piața monetară se majorează, fie ca urmare a unei politici de restrângere a creditului imprimată sistemului bancar de către banca centrală, fie ca urmare a creșterii inflației.

BCR, procurându-și resursele de finanțare la costuri mai ridicate, va fi nevoită să majoreze și prețul la creditele acordate. O creștere a ratei dobânzii duce la sporirea cazurilor de insolvabilitate a debitorilor băncii din două motive:

pentru a putea rambursa împrumuturile de la o nouă rată de dobândă (mai mare decât cea la care s-a stabilit inițial rambursarea creditului) beneficiarul de credit va trebui să desfășoare o activitate suficient de profitabilă pentru a putea rambursa împrumutul la noua lui valoare;

unii beneficiari de credite, clienți apreciați ca riscanți, au un regim de creditare specific, cu dobânzi mai ridicate, iar majorarea ratei dobânzii percepută la creditele contractate în asemenea condiții echivalează cu imposibilitatea certă de a restitui împrumutul și, implicit, pierderea acestui capital de către bancă.

Evitarea unei asemenea situații și, automat, combaterea riscului de majorare a dobânzilor la credite este o problemă ce ține mai puțin de politicile băncilor comerciale și mai mult de măiestria de a îmbina măsurile de politică monetară de către banca centrală pentru a evita modificarea semnificativă și pe perioade scurte de timp a ratelor de dobândă. O ajustare la intervale foarte scurte de timp a ratelor de dobândă în funcție de cerințele sectorului real al economiei ar putea preîntâmpina niște evoluții abrupte ale acestor rate.

3. Riscul eroziunii capitalului prin inflație este un alt risc ce însoțește creditarea la BCR. În condiții de creștere a inflației, creditele acordate anterior vor fi rambursate la o valoare reală mai mică decât valoarea inițială a împrumutului datorită eroziunii monetare, ca rezultat direct al acțiunii inflației. Eroziunea capitalului ca urmare a inflației are ca efect diminuarea veniturilor băncii din activitatea de creditare și chiar înregistrarea de pierderi.

O modalitate sigură de reducere a acestui risc o constituie reeșalonarea datoriei debitorului față de bancă, adică actualizarea dobânzilor la creditele acordate în funcție de evoluția inflației. Acest procedeu de actualizare permanentă a dobânzilor la creditele acordate implică și o reevaluare a posibilităților de rambursare a beneficiarului creditului. Dacă însă, în noile condiții, debitorul nu-și poate asuma obligațiile față de bancă, apare riscul insolvabilității.

5.2. Căi de optimizare a managementului activelor în funcție de riscuri la BCR

Operațiunile active ale BCR, așa cum sunt reflectate în bilanțurile sale sunt structurate în trei grupe principale:

1. numerar și debite bancare;

2. portofoliul de titluri (efecte publice și comerciale);

3. credite.

În orientarea plasamentelor pe cele trei grupe principale, băncile au deplină libertate de a decide, însă orice bancă trebuie să țină seama de cadrul economic în care evoluează, de cerințele de credit ale economiei la un moment dat. În acest context, banca se confruntă cu alternativa profit (rentabilitate) – risc, mai precis ea trebuie să-și sataisfacă cerințele unui profit ridicat în condițiile unor riscuri asumate considerate acceptabile (suportabile).

Plasamentele bancare nu sunt omogene. În acest sens literatura de specialitate evidențiază următoarele deosebiri între cele trei grupe:

Tabelul 5.0.

Plasamentele bancare

În mod obligatoriu, în gestionarea activelor bancare trebuie să se realizeze o fundamentală optimizare a structurii activelor. Această optimizare a structurii activelor se axează la BCR pe două metode:

Selecția prin confruntarea profitabilității cu riscurile;

Diversificarea plasamentelor.

A. Selecția activelor între grupe și în cadrul fiecărei grupe trebuie să țină seama de două tipuri de riscuri:

1. riscul specific ce cuprinde:

riscul specific debitorului: riscul neplății, riscul lipsei de lichiditate;

riscul specific sectorului (ramurii) din care face parte debitorul: poziția ramurii (sectorului) pe piața internă și internațională, implicarea statului în susținea ramurii (subvenții).

2. riscul sistematic sau de piață: modificarea prețului creditului (a ratei dobânzii), evoluția nefavorabilă a cursului valutar (în cazul creditării în valută) etc.

În funcție de aceste cerințe băncile pot stabili anumite orientări preponderente către anumite grupe.

B. Diversificarea plasamentelor reprezintă o altă cale de optimizare a performanțelor bancare. Diversificarea plasamentelor urmărește două scopuri principale: pe de o parte, minimizarea riscului, și, pe de altă parte, menținerea și creșterea nivelului de profit existent.

Diversificarea este subordonată principiului dispersării riscului. Aceasta are ca efect diminuarea riscurilor, dar, în același timp, și o aplatizare a rezultatelor, deci conduce la obținerea unor profituri de nivel mediu.

Preferința către anumite plasamente sau anumiți destinatari multiplică în unele cazuri riscurile, dar amplifică dimensiunea profitului la operațiunile în care acesta se obține. Rămâne însă în responsabilitatea băncilor de a se angaja, pe o cale sau alta, în deciziile de plasament, respectiv în deciziile de creditare.

5.3 Studiu de caz privind creditarea la B.C.R.

5.3.1 Analiza echilibrului financiar al B.C.R.

Băncile, ca intermediare în valorificarea capitalului, se caracteri-zează prin aceea că, bazându-se pe un capital propriu relativ mic, mobilizează diferite resurse (sub forma depozitelor bancare, a împrumutu-rilor de la alte bănci, de la banca centrală ș.a.) ce reprezintă obiectul operațiilor lor pasive. Pe de altă parte, prin operațiunile active, băncile utilizează aceste resurse pentru efectuarea de plasamente (îndeosebi sub formă de credite), în asemenea condiții, optimizarea activității bancare implică o valorificare superioară a resurselor mobilizate de bancă prin angajarea unor operații active generatoare de maximum de profit.

Succesul activității bancare este strâns legat de corelarea eficientă, armonioasă, între activele și pasivele existente la un moment dat. Compararea și corelarea activelor cu pasivele bancare se desfășoară pe două planuri:

A. pe planul duratei de mobilizare și angajare a resurselor;

B. pe planul prețului creditului.

A. Durata de mobilizare și angajare a resurselor este strâns legată de determinarea, la diferite intervale de timp, a indicatorilor de lichiditate. În acest cadru, clasificarea activelor și pasivelor ca și compararea și confruntarea lor se face ținând seama de duratele de angajare a resurselor, respectiv de duratele de maturizare, de ajungere la scadență a creanțelor.

Pentru a avea condiții de lichiditate, banca trebuie să-și asigure echilibrul nu numai pe ansamblu:

A = P

sau

A1 + A2..+ An = P1 +P2 +…+ Pn,

ci și pe fiecare segment de durată, astfel:

A1 = P1 ; A2 = P2 ;…; An = Pn,

unde Ai și Pi (i = ), reprezintă grupele de activ, respectiv de pasiv, stabilite pe diferite segmente de durată (termen foarte scurt, scurt, mediu, lung sau intermediare acestora).

Principalii indicatori de apreciere a lichidității bancare sunt: poziția lichidității, pasivele nete și indicele de lichiditate, raportul credite/depozite și raportul active lichide/depozite la vedere.

Poziția lichidității

Poziția lichidității reprezintă diferența dintre activele lichide și pasivele volatile (imediate). Poziția lichidității se calculează pe zile (pentru săptămâna următoare) pe săptămâni (pentru luna următoare) și pe luni (pentru anul curent).

Pentru aprecierea diferitelor situații ale poziției lichidității luăm în considerare următoarele date (Tab. 5.1).

Optimizarea poziției lichidității bancare presupune echilibrarea celor două elemente principale: activele lichide și pasivele imediate (volatile) și deci, obținerea unei poziții nule. Acest fapt este impus de gestiunea riscului și de maximizarea rentabilității bancare.

Tab. 5.1. Echilibrarea activelor și pasivelor la BCR -mii lei-

Dacă poziția lichidității este negativă (situație întâlnită în săptămânile a IV-a și a V-a în exemplu), atunci activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea integrală a obligațiilor imediate (vezi fig. 5.1). Trebuie să se recurgă la surse de lichidități pentru acoperirea acestui deficit. În ipoteza unui acces facil la piețe, ordinea de preferință pentru finanțarea deficitului ar fi: împrumut de la banca centrală (pentru nevoi sezoniere), împrumut de pe piața interbancară, vânzarea înainte de termenul de scadență a unor titluri deținute în portofoliu (eventual cuplată cu operațiunea de răscumpărare la scadență), titularizarea unor creanțe rezultate din acordarea de credite.

Dacă există restricții în ceea ce privește apelul la creditele băncii centrale (în principiu, cele mai ieftine) sau dacă prețul acestora este prea ridicat (din considerente de politică monetară), atunci soluția cea mai avantajoasă rămâne împrumutul interbancar. În exemplu prezentat, deficitul de lichiditate este de mărime relativ mică și este de preferat un împrumut de pe piața interbancară pentru acoperirea sa.

Dacă poziția lichidității este pozitivă (situație înregistrată în primele trei săptămâni în exemplul considerat), atunci resursele lichide de care dispune banca depășesc necesarul său pentru perioada următoare (fig.5.3). În cazul în care pasivele imediate acoperă activele lichide se apreciază existența unei poziții lichiditate nule.

Pentru o mare acuratețe a acestui indicator se impune o evaluare cu maximă precizie a activelor și pasivelor bancare. Structura activelor și pasivelor luate în calcul este, în general, următoarea :

Cele trei situații ale poziției lichidității: negativă, nulă și pozitivă, sunt prezentate grafic în cele ce urmează.

Fig. 5.1. Poziția lichidității negativă.

Fig. 5.2. Poziția lichidității nulă.

Fig. 5.3. Poziția lichidității pozitivă.

Pasivele nete

Grupa a doua de indicatori de lichiditate are trei componente distincte:

pasivele nete simple (succesive);

pasivele nete cumulate;

indicele lichidității.

Baza de calcul o reprezintă clasificarea activelor și pasivelor existente la un moment dat în funcție de scadență. O asemenea clasificarea este redată în tab. 5.2.

Tab.5.2. Structura activelor și pasivelor la BCR

a. Pasivele nete simple (succesive) se calculează, pentru fiecare perioadă, ca diferență între pasivele și activele cu aceeași scadență. În cazul BCR, situația pasivelor nete simple se prezintă astfel (tab. 5.3.):

Tab. 5.3 Structura pasivelor nete simple la BCR

Pasivele nete arată, pentru fiecare perioadă, măsura în care activele scadente acoperă obligațiile scadente. Probleme de gestiune apar mai ales acolo unde pasivele nete simple sunt pozitive, căci, pentru acoperirea lor, banca trebuie să găsească resurse suplimentare.

Conform datelor din tabel rezultă că pentru următoarele 3 luni banca va trebui să procure 3.164.861 mil. lei pentru a face față obligațiilor exigibile în acest interval. Din aceste date se mai poate trage concluzia că resursele imobilizate pe o perioadă de la 1 lună la 3 luni sunt utilizate cu preponderență pentru finanțarea unor plasamente pe termen mediu și lung.

b. Pasivele nete cumulate se calculează ca diferență între pasivele și activele cumulate corespunzătoare fiecărei perioade. Pe baza datelor din tabelul 5.4. se obțin următoarele rezultate:

Tab. 5.4 Cumularea activelor și pasivelor la BCR -mil lei-

Pasivele nete cumulate sunt folosite pentru a semnala perioada de maximă nevoie de lichiditate. În cazul nostru, în 3 luni deficitul de lichiditate va atinge nivelul de 3.089.183 mil.lei, valoarea sa maximă.

c. Indicele lichidității (IL) se calculează la BCR pe baza acelorași date, dar nu prin diferență, ci prin raportare. Activele și pasivele din fiecare perioadă sunt ponderate, iar apoi se calculează valoarea raportului:

Sistemele de ponderare sunt două:

ponderarea cu numărul mediu de zile (luni sau ani) corespunzător fiecărei perioade;

ponderarea cu numărul curent al grupei de scadențe respective.

Ponderile fiind aceleași pentru elementele de pasiv și de activ, valoarea indicelui depinde doar de mărimea activelor și pasivelor corespunzătoare fiecărei perioade, iar sistemul de ponderare folosit nu poate schimba valoarea supra sau subunitată a raportului. Evident însă că o ponderare proporțională cu numărul mediu de zile corespunzător fiecărui interval de scadențe va da un rezultat mai precis.

Pe baza datelor din tabelul de referință (tabelul 5.1), valorile corespunzătoare celor două sisteme de ponderare sunt:

i) ponderarea cu durata medie a fiecărei perioade:

Tab. 5.5 Ponderea activelor și pasivelor în funcție de perioadă

-mil.lei-

Ponderile se calculează astfel: 1/2/12=0,041; (1+3)/2/12=0,166; (3+12)/2/12=0,622; (12+5×12)/12=3 (dacă lucrăm cu luni) sau (1+5)/2=3 (dacă lucrăm cu ani); (5+10)/2=7,5. (Se consideră limita maximă de 10 ani.)

În acest caz indicele de lichiditate este:

ii) ponderea cu numărul curent al fiecărei perioade:

Față de 1 valoarea indicatorului exprimă transformarea de scadențe practicată global de bancă:

pentru 1 sau valori foarte apropiate de 1 banca nu face practic transformare de scadențe;

pentru valori subunitare transformarea se face din pasive pe termen scurt în active pe termen lung (cel mai frecvent caz);

mai rar indicatorul poate avea și valori subunitare, caz în care transformarea de scadențe practicată este din pasive pe termen lung în active pe termen scurt, în acest caz nu există practic risc de lichiditate căci activele își ating scadența (devin lichide) înaintea surselor care le-au finanțat.

Pentru exemplul prezentat ambele valori calculate sunt subunitare, cum era și de așteptat dată fiind analiza anterioară. Transformarea este deci cea clasică, din pasive pe termen scurt în active pe termen lung. Gradul de transformare apare însă mai clar dacă folosim primul indice, cel cu ponderi proporționale cu durata.

3. Raportul credite/depozite

Valoarea acestui raport trebuie să fie subunitară, o tendință de creștere în timp a acestui indicator putând fi interpretată ca pozitivă din punct de vedere al gestiunii riscului. În tabelul 5.6. sunt prezentate valorile acestui indicator în cazul BCR pe perioada 1996-2002.

Tab. 5.6 Raportul credite/depozite la BCR

Sursa: BCR – Situațiile financiare 1996, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002, date convenționale (aplicat un coeficient)

4. Raportul active lichide/depozite la vedere

Valoarea acestui indicator se determină astfel:

Valoarea optimă a indicatorului este de 15%, dar variază în funcție de gradul de dezvoltare al piețelor financiare secundare și de volatilitatea depozitelor la vedere.

Evoluția acestui indicator în cazul BCR este redată în tabelul nr.5.7. Tab. 5.7.

Sursa: BCR – Rapoarte anuale 1998, 1999, 2000, 2001, 2002

B. Prețul creditului (nivelul dobânzii practicate) constituie în mod necesar un criteriu important de corelare a operațiilor active cu cele pasive.

În condițiile dobânzilor flotante, care afectează atât prețul resurselor bancare, cât și nivelul de dobânzi practicate pentru diferite categorii de credite, în practica bancară din țările dezvoltate au apărut categoriile de active, pasive și dobânzi variabile sau sensibile (sensitive assets, liabilities, interest). Caracteristica acestor categorii o constituie faptul că sunt influențate de modificarea dobânzii pe piață. În raport de acestea, elementele neinfluențabile au devenit active, pasive și dobânzi nesensibile sau fixe (nonsensitive assets, liabilities, interest).

a. Pornind de la aceste elemente, analiza corelației dintre active și pasive se poate face prin determinarea gradului de sensibilitate, ca raport între activele sensibile și pasivele sensibile.

Aplicat global sau pe secvențe de durată, indicatorul exprimă gradul de acoperire a activelor cu pasivele de aceeași natură. Rata supraunitară exprimă predominanța activelor asupra pasivelor, fapt ce poate asigura venituri mai mari băncii. Rata subunitară exprimă dependența băncii față de pasivele sensibile, care pot acționa în sensul creșterii cheltuielilor cu dobânzile.

b. Se mai poate stabili influența exercitată asupra băncii prin modificarea dobânzilor la activele și pasivele sensibile. Pentru aceasta se pornește de la ecuația veniturilor și cheltuielilor băncii:

( ANS x DNS) + (AS x DS) = ( PNS x DNS) + ( PS x DS) + CPB,

în care: AS, PS, DS = active, pasive, dobânzi sensibile;

ANS, PNS, DNS = active, pasive, dobânzi nesensibile (fixe); CPB = costuri și profit bancar.

Pentru a explica modul de utilizare a relației voi considera un exemplu.

Fie următorul bilanț bancar simplificat:

Dobânzile fixe practicate sunt 11,5% la pasive și 14,5% la active, iar costurile și profitul bancar au un nivel de 2350. În prezent, dobânda la pasivele sensibile este de 13%, existând posibilitatea majorării acesteia la 15%. În aceste condiții, va trebui să se stabilească dobânda la care vor fi plasate fondurile.

Vom introduce datele cunoscute în ecuația veniturilor și cheltuielilor băncii:

(100000 x 14,5%) + (40000 x Ds%) = (100000 x 11,5%) + (55000 x 15%) + 2350

Se obține o dobândă de 19%.

c. Într-un alt mod, impactul dobânzilor sensibile determină o diferență (o breșă) între active (A) și pasive (P), pentru acoperirea căreia trebuie atrase resurse la un nivel de dobândă convenabil, exprimat prin rata breșei, calculată astfel:

Rata breșei = (DÎ-DP)/(A-P),

unde DÎ și DP reprezintă dobânzile încasate, respectiv plătite.

Așadar, rata breșei exprimă mărimea ratei dobânzii pe care care banca o poate plăti pentru finanțarea unui spor de active (un plasament suplimentar) relativ la resursele de care dispune deja. În funcție de rentabilitatea estimată a acestui plasament, banca trebuie să decidă dacă este sau nu avantajos să finanțeze acest nou plasament la ratele de pe piață.

5.3.2 ANALIZA DINAMICA A RESURSELOR Șl PLASAMENTELOR

1. În ceea ce privește resursele băncii, evoluția acestora în 2002 comparativ cu 2001 este redată în următorul tabel:

Tab. 5.8. Evoluția resurselor BCR -mil.lei-

În 2001 se observă o reducere de peste 50% a resurselor totale de creditare ale băncii. Aceasta se explică, în principal, datorită politicii monetare restrictive aplicată de BNR având ca scop reducerea inflației. Semnificativă în acest sens este reducerea cu 92,7% a resurselor procurate de la banca centrală și cu 22% a resurselor procurate de la alte bănci. O reducere substanțială (de 41,5%) s-a înregistrat, de asemenea, și la depozitele clienților.

La sfârșitul anului 2002, în raport cu scadențele, depozitele bancare se prezentau astfel:

conturi curente: 22,9%;

depozite pe termen scurt: 75,6%;

depozite pe termen mediu și lung: 1,5%.

5.3.3. FUNDAMENTAREA DECIZIEI DE CREDITARE LA B.C.R.

1. Criterii pentru selectarea împrumutaților

Pentru ca solicitanții să fie admiși la creditare, aceștia trebuie să îndeplinească atât criteriile generale, cât și criteriile speciale impuse de bancă.

Printre criteriile generale se numără:

agenții economici – persoane juridice să fie constituți și să desfășoare activități potrivit legii, iar creditele solicitate să fie destinate realizării de activități și acțiuni legate de obiectul de activitate al acestora;

persoanele care semnează cererile de credite să aibă calitatea juridică pentru a-și asuma obligații în nume propriu și/sau în numele societății pe care o reprezintă;

să aibă contul de bază deschis la unitatea BCR la care solicită creditele, să efectueze operațiuni de încasări și plăți (cu și fără numerar) prin acest cont și să nu deschidă conturi la alte bănci decât cu acordul scris al băncii;

să prezinte băncii toate documentele și orice date și/sau informații solicitate de aceasta;

solicitantul trebuie să facă dovada existenței fondurilor proprii pentru realizarea obiectivului creditat, precum și a capacității de rambursare a creditelor primite și de plată a dobânzilor aferente acestora;

să prezinte băncii garanțiile asigurătorii solicitate;

agenții economici – persoane juridice să aibă evidența contabilă organizată potrivit prevederilor legale și ținută la zi;

solicitantul de credite, în relațiile anterioare cu banca, să-și fi respectat toate angajamentele asumate față de aceasta.

Criteriile speciale se stabilesc diferențiat, în funcție de obiectul de activitate al solicitantului și în funcție de forma sa juridică. De exemplu, la societățile agricole și societățile comerciale cu profil agricol se impune existența unui nivel minim al dimensiunii exploatației agricole.

Banca impune totodată anumite restricții în activitatea de creditare, cum ar fi:

solicitanții care au datorii față de bancă provenite din credite acordate anterior și/sau dobânzi neachitate la scadențele stabilite prin contract, iar din analiza efectuată rezultă că în perioada următoare nu au posibilități pentru achitarea acestora;

solicitanții care au încheiat contracte sau înțelegeri de împrumut cu alți creditori, care conțin prevederi ce pot leza intersele băncii;

în situația în care organele băncii constată că datele și informațiile furnizate de solicitantul de credite sunt ireale și/sau au fost intenționat supra sau subevaluate pentru obținerea de credite bancare;

pentru activități interzise de lege;

solicitanții care au emis în mod intenționat documente fără acoperire;

solicitanții care au deschis conturi la alte bănci fără acordul scris al BCR.

2. Cererile de credite

În vederea obținerii creditelor, agenții economici se vor adresa unităților BCR cu o cerere tip completată cu toate datele solicitate. Aceste date se referă la: sediul societății, obiectul de activitate al acesteia, numărul de înregistrare la Registrul comerțului, codul fiscal, persoanele împuternicite să reprezinte societatea, disponibilitățile în lei și valută existente în conturi la BCR sau la alte bănci, capacitățile de producție, volumul producției și destinația acesteia, surse de venituri și cheltuieli destinația, profituri înregistrate, destinația creditelor solicitate și garanțiile propuse etc.

3. Garantarea creditelor

Pentru asigurarea recuperării creditelor și în situația în care împrumutatul nu își execută obligațiile contractuale de rambursare a ratelor scadente, plata dobânzilor și celorlalte obligații rezultate din contract, din cauze care nu au putut fi prevăzute la acordarea creditului, precum și pentru crearea unui privilegiu față de alți creditori, banca va solicita împrumutaților garanții asigurătorii, care pot fi oferite atât de debitori cât și de terțe persoane (garanți).

Valoarea minimă a garanțiilor acceptate de bancă este cel puțin egală cu datoria cea mai mare a debitorului, formată din creditul aprobat plus dobânda până la rambursarea primei rate de împrumut. În funcție de situația concretă a fiecărui solicitant de credite, banca va putea solicita garanții peste această limită.

Garanțiile acceptate de către bancă pot îmbrăca forma garanțiilor reale și a garanțiilor personale. Pe lângă acestea mai există și alte forme de garanții, explicitate în cele ce urmează.

A. Garanțiile reale sunt acele garanții care constau în afectarea specială a unor bunuri individualizate pentru garantarea creditului și sunt formate din ipoteci și gajuri.

a. Ipoteca este o garanție imobiliară care nu comportă deposedarea celui ce o constituie de bunul adus în garanție. Ipoteca practicată de bancă în relația cu clienții săi este o ipotecă convențională întrucât are la bază înțelegerea intervenită între bancă și constitutorul ipotecii.

Obiectul ipotecii îl constituie numai bunurile imobile actuale (clădirile de orice fel și terenurile), nu cele viitoare, aflate în proprietatea constitutorului și în circuitul civil.

Bunul ipotecat se ia în calcul garanției creditului în funcție de valoarea înscrisă la organele financiare, pentru imobilele aparținând persoanelor fizice, sau în funcție de valoarea de înregistrare în evidența contabilă, pentru imobilele aparținând persoanelor juridice.

Pentru a fi acceptate în garanție, bunurile imobile propuse trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să existe o piață sigură pentru bunurile ipotecate;

să fie în proprietatea constitutorului și să se afle în circuitul civil (să facă obiectul vânzării-cumpărării);

bunurile să fie situate în zone de interes pentru o categorie largă de potențiali cumpărători;

bunurile ipotecate să fie asigurate la o societate de asigurări pe toată durata contractului de credit, iar drepturile cuvenite din despăgubiri să fie cesionate băncii;

bunurile ipotecate să nu fie afectate de sarcini.

Stingerea ipotecii se realizează, de regulă, odată cu plata ultimei rate scadente la creditul garantat cu ipotecă; până la acel moment banca nu va renunța la ipotecă.

b. Gajul este un contract accesoriu contractului de credit, prin care debitorul sau garantul, după caz, remite băncii un bun mobil pentru garantarea creditului. Condiția de bază care trebuie îndeplinită pentru ca bunurile mobile să fie luate în gaj este ca ele să fie în circuitul civil adică să facă obiectul vânzării-cumpărării.

Gajul se prezintă sub două forme:

cu deposedare;

fără deposedare.

i) Gajul cu deposedare, numit și amanet, presupune deposedarea de bunul mobil al constitutorului și depunerea acestuia la bancă. Obiectul gajulului cu deposedare îl constituie, de regulă, bunurile mobile cu volum mic și valoarea ridicată (metale prețioase, bijuterii și altele asemenea).

Valoarea la care aceste bunuri se iau în garanție se determină fie în funcție de prețul de vânzare al acestora practicat în unități comerciale specializate, fie în baza unei evaluări de către persoane autorizate.

ii) Gajul fără deposedare nu presupune deposedarea de bunurile mobile aduse în garanție. Valoarea la care obiectul gajului fără deposedare se ia în garanție se determină în funcție de prețul de vânzare al acestuia practicat la momentul constituirii garanției.

O categorie distinctă a bunurilor ce pot fi aduse în gaj o constituie creanțele. Pentru ca o creanță să poată fi luată în gaj, este necesar ca aceasta să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

să fie certă, adică să nu fie discutabilă din punct de vedere juridic;

să fie lichidă, adică să fie determinată cu exactitate valoarea ei;

să fie exigibilă, adică să fie localizată în timp la o dată precisă care nu suportă discuție.

Concomitent cu încheierea contractului de gaj creanțe, se vor menționa în mod obligatoriu creanțele gajate în favoarea băncii, temeiul juridic al acestora și data de plată. În același timp, constitutorul garanției va preda băncii înscrisul original al creanței gajate, iar banca va notifica debitorului acesteia faptul schimbării creditorului.

Garanțiile reale menționate anterior, respectiv ipoteca și gajul, sunt singurele garanții care asigură băncii un privilegiu în raport cu alți creditori, motiv pentru care, în procesul garantării creditelor acestora li se va da importanța cuvenită, cu atât mai mult cu cât prin intermediul lor anumite bunuri din patrimoniul împrumutaților sau garanților, după caz, sunt destinate să acopere sumele de bani datorate băncii și nerambursate de împrumutați.

B. Garanțiile personale

O a doua mare categorie de garanții ce pot fi acceptate de BCR o constituie garanțiile personale. Garanția personală (cunoscută și sub denumirea de fidejusiune sau cauțiune) este angajamentul asumat de o persoană fizică sau juridică, după caz, prin care aceasta se obligă să execute obligația debitorului (împrumutatului), în cazul neexecutării ei de către împrumutat.

Garanția prezintă importanță, întrucât alături de debitor este antrenată și răspunderea unei alte persoane cu întregul ei patrimoniu. Având în vedere acest considerent, este absolut obligatorie verificarea situației patrimoniale a garantului, și, numai în situația în care se constată că acesta are un patrimoniu corespunzător și neafectat de obligații importate, el poate fi acceptat în garanție.

O modalitate specifică de materializare a fidejusiunii o constituie scrisoarea de garanție bancară, care reprezintă în fapt garanția dată de o bancă în favoarea unei persoane fizice sau juridice care contractează un credit. Scrisoarea de garanție bancară este o garanție deosebit de importantă datorită faptului că băncile, dispunând de importante fonduri bănești, sunt în cea mai mare parte a lor garanți siguri.

C. Alte garanții

a. Gajul general

Acesta reprezintă în fapt cea mai generală garanție, ea fiind în același timp un gaj comun la dispoziția tuturor creditorilor, care au cu toții o poziție egală față de bunurile debitorului împotriva căruia s-a pornit executarea silită. Din această egalitate decurge consecința că, în caz de insuficiență a sumelor obținute prin executare silită, sumele realizate efectiv se împart între bancă și ceilalți eventuali creditori, proporțional cu valoarea creanțelor fiecăruia.

Gajul general nu conferă deci unității bancare creditoare privilegiul (întâietatea) conferit de garanțiile reale, motiv pentru care riscurile băncii sunt mult mai mari în situația în care se solicită numai o asemenea garanție, aceasta neapărând banca împotriva riscului insolvabilității debitorului său.

Gajul general cuprinde toate bunurile mobile și imobile din patrimoniul împrumutatului, inclusiv cele cumpărate sau realizate din credite, precum și disponibilitățile bănești realizate din orice activitate. De menționat că acestea, chiar aduse în garanție, pot fi înstrăinate de împrumutat, patrimoniul acestuia putând deci să fluctueze în timp.

b. Depozitele în lei și valută

Disponibilitățile bănești existente în conturile împrumutaților sau ale altor persoane fizice și juridice cu cont la BCR pot constitui garanții la creditele solicitate, dacă acestea se constituie în depozite distincte, create în scopul exclusiv al garantării creditelor. Depozitele create în scopul garantării unui credit se pot constitui atât de împrumutat, cât și de o terță persoană (garant).

După identificarea garanțiilor pentru creditul acordat, banca va determina și cuantumul valoric al acestor garanții pentru a se stabili dacă garanțiile sunt suficiente pentru a acoperi creditul acordat plus dobânda până la rambursarea primei rate (nivelul minim al garanțiilor). În acest scop banca stabilește valorile maxime la care se iau în garanție bunurile și valorile oferite de împrumutați sau garanți:

depozite în numerar în lei sau valută – 100% din valoarea depozitului;

obiecte de artă sau metale prețioase – 80% din valoarea de experitzare;

creanțe aduse în gaj – 80% din valoarea creanțelor gajate;

terenuri – 75% din valoarea reală a acestora;

construcții – 50% din valoarea reală a acestora;

investiții în curs de realizare – 50% din valoarea documentației de execuție;

echipamente, utilaje, mijloace de transport și alte asemenea – 50% din valoarea reală a acestora;

stocuri de produse agroalimentare – 70% din valoarea stocului, determinată pe baza prețurilor de vânzare;

stocuri de produse industriale semifabricate și materii prime – 50% din valoarea stocului determinată pe baza prețurilor de vânzare;

animale – 70% din valoarea stocului determinată pe baza prețurilor de vânzare;

producția agricola neterminată – 50% din valoarea producției posibil de realizat, determinată pe baza prețurilor de vânzare;

bunurile procurate sau realizate din creditele acordate – 50% din valoarea bunurilor.

4. Evaluarea creditelor

Procesul de analiză cuprinde trei faze:

analiza formală;

analiza de fond;

evaluarea creditului.

1. Analiza formală urmărește prezentarea tuturor documentelor contabile solicitate de bancă, verificarea conținutului acestora și semnarea lor de persoane autorizate legal, corelația dintre diferiți indicatori, dacă documentele tehnice sunt întocmite de organe (persoane) tehnice autorizate etc.

La clienții noi analiza va fi precedată de o informare – documentare la sediul solicitantului în scopul cunoașterii acestuia, urmărindu-se modul de organizare a activității, repartizarea responsabilităților în cadrul firmei, structura și experiența (vechimea) în domeniul respectiv a personalului de conducere și execuție, principalele relații de afaceri stabilite etc. Cu acest prilej, organele băncii vor verifica și concordanța datelor cuprinse în documentele prezentate cu evidența unității și cu raportările efectuate către organele fiscale, precum și modul de organizare și conducere a evidenței contabile.

Pe baza informațiilor cuprinse în documentele prezentate și a celor de care dispune banca, ofițerul de credite al băncii va purta o discuție cu solicitantul de credite, urmărind existența unor factori sau simptome de risc în activitatea acestuia. Factorii sau simptomele de risc se vor aprecia pe baza punctajului obținut la Testul „R”.

2. Analiza de fond constă în calculul și interpretarea unor indicatori economico – financiari pentru stabilirea bonității solicitantului, conform unei metodologii proprii.

Bonitatea reprezintă performanța financiară a agenților economici și se determină prin calculul următorilor indicatori:

1. Lichiditatea generală =

2. Solvabilitatea patrimonială =

3. Rata profitului brut =

4. Rata rentabilității financiare =

5. Gradul de îndatorare =

Datele pentru calculul acestor indicatori sunt preluate din formularele contabile, în funcție de perioada în care se determină:

a. anual – bilanțul contabil și contul de profit și pierderi;

b. trimestrial – situația patrimoniului și rezultatele financiare;

c. lunar – balanța de verificare.

În cazul în care indicatorii financiari se calculează pe baza datelor din balanța de verificare, conturile vor fi grupate în prealabil potrivit posturilor din bilanț.

Formularele contabile anuale și trimestriale din care se extrag datele pentru determinarea bonității trebuie să fie vizate de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat.

În raport de rezultatele obținute, se acordă următoarele punctaje:

Tab. 5.9 Punctaje pentru bonitatea clientului

În funcție de punctajul obținut fiecare agent economic va fi încadrat într-o grupă de bonitate conform tabelului:

Tab 5.10 Grupe de bonitate

Interpretarea rezultatelor pe baza punctajelor obținute se face astfel:

Grupa „A” (90-100) – performanțele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a dobânzii și a ratei; totodată se prefigurează menținerea și în perspectivă a performanțelor financiare la un nivel ridicat.

Grupa “B” (89-70) – performanțele financiare sunt bune și foarte bune, dar nu se poate menține acest nivel într-o perspectivă mai îndelungată.

Grupa “C” (69-51) – performanțele sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendință de înrăutățire;

Grupa “D” (50-26) – performanțele financiare sunt scăzute și cu o evidentă ciclicitate la intervale scurte de timp;

Grupa “E” (25-20) – se înregistrează pierderi și există perspective clare că nu pot fi plătite nici ratele scadente nici dobânzile.

Pentru clienții băncii care au deja credite în curs de derulare, analiza efectuată anterior se combină cu analiza serviciului datoriei, în raport de anumite criterii ferme, serviciul datoriei va fi apreciat astfel:

bun – în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite la scadență sau cu o întârziere de maxim 7 zile;

slab – în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la 30 de zile;

necorespunzător – în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de peste 30 de zile.

Din combinarea celor cinci grupe de bonitate (A,B,C,D,E) cu cele trei calități ale serviciului datoriei, rezultă o matrice a încadrării întreprinderilor în una din cele 5 clase de risc: standard, în observație, substandard, îndoielnic și pierdere.

Conform normelor proprii de creditare, BCR acordă credite numai solicitanților ce se încadrează în grupele de risc standard și în observație

Această matrice ar putea fi utilizată și pentru formarea unei imagini de ansamblu asupra portofoliului de credite al băncii, prin încadrarea tuturor creditelor acordate de bancă în cele 5 clase de risc și, pe această bază, putându-se stabili politica viitoare a băncii față de debitori.

În cazul creditelor pe termen mediu și lung pentru investiții analiza de fond mai cuprinde și analiza tehnică, analiza financiară și analiza economică a proiectului de investiții.

A. Analiza tehnică a proiectului de investiții se efectuează de organele tehnice ale băncii pe baza documentației tehnice (devizul general al lucrării, devizele pe obiecte, lista de utilaje etc.) și urmărește:

existența avizelor și acordurilor necesare;

dimensionarea obiectivului față de nivelul minim de la care investiția devine fezabilă din punct de vedere tehnic;

costul estimat al proiectului stabilit în prețuri curente, să cuprindă toate cheltuieli necesare realizării investiției inclusiv capitalul circulant necesar (prima dotare);

sursele și posibilitățile de asigurare a materiilor prime, materialelor și utilajelor necesare;

dacă repartizarea execuției lucrărilor în perioada prevăzută asigură punerea în funcțiune la termen;

dacă tehnologia de fabricație adoptată asigură realizarea parametrilor cantitativi și calitativi ai producției;

existența piețelor de desfacere pentru producția obținută, modalități de desfacere, prețuri de vânzare, concurență;

folosirea de tehnologii ecologice;

locuri de muncă nou create etc.

B. Analiza financiară urmărește determinarea costurilor totale pentru realizarea investiției și stabilirea veniturilor prevăzute a se obține din exploatarea acesteia pentru a se stabili capacitatea de rambursare a solicitantului. În acest sens se vor întocmi următoarele documente: planul de finanțare a proiectului, proiecțiile veniturilor și cheltuielilor și fluxul de numerar al proiectului pe perioada de creditare. Analiza financiară mai cuprinde și studiul de fezabilitate al proiectului de investiții.

O importanță deosebită se acordă determinării indicatorilor de eficiență a investițiilor. Rata internă de rentabilitate (RIR), care exprimă eficiența proiectului la nivelul întreprinderii, trebuie să fie mai mare decât dobânda reală bancară (rata efectivă a dobânzii minus rata inflației).

C. Analiza economică a proiectului completează analiza financiară și se face îndeosebi la proiectele importante pentru a cunoaște rentabilitatea acestora la nivelul economiei naționale.

La analiza financiară și economică organele băncii vor ține seama și de alte condiții de risc și incertitudine care pot să apară la proiectele ce se realizează din credite bancare și anume: schimbarea condițiilor economice în perioada de realizare sau exploatare, schimbări tehnologice rapide, produsele devenind depășite și utilajele uzate moral, erori de analiză tehnică, economică, financiară etc.

3. Evaluarea creditului constă în determinarea și negocierea cu solicitantul de credite a volumului maxim al împrumutului ce poate fi acordat, a nivelului dobânzii, a termenelor de rambursare a creditului și de plată a dobânzii și eventual a comisioanelor, a perioadei de grație, a garanțiilor propuse și modalităților de asigurare a acestora, precum și a altor clauze care vor fi înscrise în contractul de credite.

Volumul maxim al creditelor ce pot fi acordate unui solicitant se stabilește în cadrul procentelor maxime de creditare prevăzute la nivelul BCR, în funcție de posibilitățile de rambursare și de plată a dobânzilor lunare rezultate din analiza efectuată, precum și de garanțiile asigurătorii acceptate de bancă.

Nivelul dobânzii practicat este cel stabilit și comunicat de Departamentul de Trezorerie din centrala băncii și diferă în funcție de termenele de creditare, de obiectul creditat, de bonitatea celui creditat și altele.

Termenele de rambursare și de grație se stabilesc pe baza unui nomenclator aprobat la nivelul băncii, iar termenele de plată se stabilesc în conformitate cu graficul de acordare și rambursare a creditelor.

Evaluarea volumului de credite se face conform unor metodologii specifice în funcție de categoria creditului, grupa de bonitate a solicitantului, domeniul de activitate și obiectul creditării. În general, evaluarea creditelor pe termen scurt se apreciază în funcție de deficitul de trezorerie, iar pentru creditele pe termen mediu și lung pentru investiții în funcție de costul proiectului de investiții, calculat pe baza devizului general al lucrării.

După determinarea volumului maxim al creditului, împreună cu conducerea societății solicitante și ținând seama de fluxul de încasări și plăți, se întocmește graficul de acordare și rambursare a creditului.

Concluziile desprinse în urma efectuării analizei creditului și propunerile ofițerului de credite sau ale colectivului, după caz, vor fi cuprinse într-un referat care va fi prezentat șefului serviciului (biroului) de creditare spre avizare, care, după însușirea concluziilor, îl va prezenta directorului care coordonează sectorul respectiv, urmând ca acesta să-l supună spre analiză Comitetului de credit al băncii. Acesta va decide acordarea sau nu a creditului.

5. Întocmirea contractului de credit

După ce organele cu atribuții în aprobarea creditelor din cadrul fiecărei unități a băncii au hotărât acordarea creditului, se va trece la materializarea acordului de voință al celor două părți (banca și împrumutatul) prin încheierea contractului de credit.

Etapele încheierii contractului de credit sunt următoarele:

întocmirea contractului în 3 exemplare;

semnarea contractului de către împrumutat în fața salariatului băncii însărcinat cu completarea acestuia;

avizarea pentru legalitate a contractului de credit de către compartimentul juridic din bancă;

semnarea contractului de credit de către contabilul șef și director sau președinte, după caz.

După semnare, contractul se înregistrează într-un registru existent la nivelul fiecărei unități bancare, după care, un exemplar se înmânează împrumutatului, iar celelalte două se rețin de către bancă, unul de către directorul unității bancare, și celălalt de către serviciul (biroul) de creditare din banca ce a propus acordarea creditului și care are sarcina urmăririi modului de derulare al acestuia.

Contractul de credit încetează de drept la expirarea duratei pentru care a fost încheiat sau la data rezilierii unilaterale a acestuia de către bancă în situația neexecutării obligațiilor contractuale de către împrumutat.

Plata (acordarea) creditelor

Plata creditelor se va face fie integral (la o anumită dată), fie eșalonat (în tranșe) conform prevederilor din Contractul de credite și a Graficului de acordare și rambursare. În situația în care creditul se acordă în tranșe, serviciul (biroul) de contabilitate va urmări ca plățile să se încadreze în volumul prevăzut în grafic pentru fiecare perioadă.

În funcție de destinația cheltuielilor, acordarea creditelor se poate face fie în numerar, fie într-un cont de disponibil de credite.

7. Rambursarea creditelor

Rambursarea creditelor pe termen scurt, mediu și lung se face din sumele încasate pentru produsele livrate, lucrările executate și serviciile prestate, din despăgubirile primite de la societățile de asigurare, din sumele depuse în numerar, precum și din orice alte disponibilități ale împrumutaților.

Pentru înregistrarea ratelor din creditele scadente se va folosi una din următoarele modalități:

înregistrarea directă în conturile de credite a încasărilor realizate de împrumutat;

depunerea în numerar la casieria băncii;

virarea din conturile de disponibilități pe bază de dispoziție de plată întocmită de împrumutat;

încasarea ratelor (diferențelor) neachitate din disponibilități existente în orice conturi ale împrumutaților, cu excepția celor destinate ca participare cu fonduri proprii la realizarea investițiilor finanțate din credite și a sumelor pentru care au fost emise titluri executorii în baza unor documente legale.

În cazul lipsei de disponibilități în conturile împrumutaților, ratele de credite ajunse la scadență și rămase nerambursate se trec la restanță în ziua lucrătoare următoare scadenței și, concomitent, se va proceda și la reducerea corespunzătoare a volumului maxim al creditelor aprobate pentru luna sau lunile următoare. În acest sens serviciul (biroul) de creditare va opera modificările corespunzătoare în graficul de acordare și rambursare a creditelor. În cazuri bine justificate banca poate realiza o reeșalonare a creditului acordat. La creditele restante banca percepe o dobândă majorată, până la rambursarea integrală a acestuia.

5.4. STUDIU DE CAZ PRIVIND MANAGEMENTUL CREDITĂRII PROIECTELOR DE INVESTIȚIE (PE TERMEN MEDIU)

Managementul creditării proiectelor de investiții la nivelul firmei, face parte din managementul utilizării fondurilor pe termen lung. Finanțarea / creditarea proiectelor pleacă de la premisa că fondurile firmei sunt imobilizate pe o perioadă mai lungă, ceea ce implică costuri mai mari de capital și un risc mai mare de nerecuperare a fondurilor, în cazul în care nu se realizează eficiența economică proiectată. Decizia financiară la nivelul firmei este una dintre cele mai importante decizii și din această cauză este luată la nivelul cel mai înalt al managementului.

Evident că în cazul în care fondurile proprii ale firmei nu sunt suficiente și deci se apelează la credite, un mare rol în utilizarea viitoare a fondurilor de investiții revine băncii care acordă creditul. De aceea, pe lângă calculele și studiile la nivelul firmei, intervine masiv și banca ce acordă împrumutul, prin analiza diagnostic și analiza bonității solicitantului de credit. De asemenea, banca cere studii de fezabilitate, fluxuri de numerar și garanții, astfel încât riscul de nerambursare a creditului să fie cât mai redus.

Se poate vorbi de o împletire a managementului firmei cu management -ul bancar, așa cum va rezulta și din următorul studiu de caz.

Pentru ca decizia de creditare să fie favorabilă, banca (în cazul nostru BCR) urmărește cu deosebire următoarele elemente de analiză diagnostic.

5.4.1. PREZENTAREA S.C. UNIREA S.R.L.

Societatea comercială UNIREA S.R.L. este o societate înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J/13/5292/1997, cu doi acționari. Capitalul social este de 120 mil. lei și este format din 180 părți sociale.

Personalul direct productiv numără 16 salariați, cu o bună pregătire profesională. Societatea își desfășoară activitatea în două spații comerciale și are ca obiect de activitate comerțul en gros și cu amănuntul de mărfuri alimentare, detergenți, cosmetice, papetărie.

Activitatea desfășurată este permanentă, cu tendințe de creșterea volumului de desfaceri prin construcția unui nou spațiu comercial.

S.C. UNIREA S.R.L. solicită un credit pentru echipament în completarea surselor proprii la nivelul unei limite de 360 milioane lei, pentru construcția unui spațiu comercial pe terenul achiziționat în strada I.L. Caragiale, nr. 26 A, București, și amenajarea acestuia cu utilajul comercial necesar desfășurării unei activități corespunzătoare.

5.4.2 ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ A ACTIVITĂȚII S.C. UNIREA S.R.L.

Analiza aspectelor economico-financiare are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al situației economico-financiare indespensabil pentru decizia de creditare. Pentru aceasta, analiza economico-financiară se bazează pe documentele de sinteză contabilă (bilanțul contabil și raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, raportări contabile periodice), pe analiza fluxului de fonduri ale perioadelor expirate, precum și pe analiza fluxului de lichidități (cash-flow) pentru perioada următoare.

Analiza economico-financiară a activității conține:

a) Analiza bilanțului contabil, care presupune:

examinarea bilanțului pe ultimul an încheiat și a situațiilor financiare cumulate de la începutul anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Bilanțul contabil este supus verificării și certificării de către cenzori, experți contabili, contabili autorizați cu studii superioare sau societăți de expertiză contabilă.

analiza imobilizărilor corporale și necorporale și a surselor de acoperire ale acestora;

analiza decontărilor, prelevărilor, datoriilor și obligațiilor față de terți;

analiza costurilor, în vederea dimensionării corecte a volumului de credite pentru activele ce fac obiectul creditării.

b) Analiza veniturilor, cheltuielilor și a contului de profit și pierdere, care presupune:

analiza rezultatelor activității și a profitului obținut pe ultimul an încheiat și, respectiv, pe anul curent;

analiza repartizării profitului net;

analiza pierderilor înregistrate și recuperarea lor.

c) Analiza fluxurilor de fonduri ale perioadelor expirate oteră posibilitatea unei mai bune înțelegeri, la nivelul fiecărei activități (exploatare, investiții, financiară) a modului în care au fost generate fondurile (sursele) și utilizarea acestora, precum și impactul asupra disponibilităților bănești ale agentului economic, la sfârșitul perioadei analizate.

d) Analiza fluxului de lichidități pe perioada următoare presupune, ca pe baza rezultatelor obținute anterior și a portofoliului de contracte de aprovizionare, producție, desfacere, a perspectivei variației stocurilor, să se evalueze și prognozeze:

posibilitatea clientului de a genera în viitor lichidități;

capacitatea clientului de a-și onora obligațiile de plată.

ANALIZA STRUCTURII ȘI CONȚINUTULUI BILANȚULUI CONTABIL LA S.C. UNIREA S.R.L.

Prudența bancară presupune, în primul rând, cunoașterea și înțelegerea activității clienților băncii. Cunoașterea activității desfășurate de client în perioada anterioară precum și a prevederilor pentru viitor dau posibilitatea băncii, pe de o parte să ofere acestuia serviciile și produsele bancare adecvate, iar pe de altă parte să ia măsuri pentru diminuarea și prevenirea riscului în vederea recuperării creditelor și a încasării dobânzilor. În consecință, în vederea protejării fondurilor proprii și a celor atrase, banca are datoria de a-și selecționa judicios clienții, deoarece performanțele ei depind de eficiența cu care sunt acordate creditele.

În procesul obținerii de informații despre client, o importanță deosebită o are cunoașterea situației economico – financiare a acestora. Analiza financiară are ca punct de plecare bilanțul contabil (anexa nr. 1), care este documentul oficial de gestiune al agentului economic care oferă o imagine contabilă asupra patrimoniului, situației financiare și rezultatelor obținute.

Pentru obținerea unei imagini cât mai reale asupra situației financiare a clienților este necesar ca, pe baza bilanțului contabil, să se elaboreze noi informații care să corespundă mai bine necesităților de analiză ale băncii, respectiv, de diagnostic dar și de evaluare.

Prin prelucrarea bilanțului contabil, elementele de activ și pasiv se grupează fiecare în câte trei capitole după cum urmează (anexa nr. 2 și nr.3):

– ACTIV:

Active imobilizate: cuprind imobilizările necorporale, corporale și financiare și creanțele comerciale cu scadența mai mare de l an.

Active realizabile: sunt formate din stocuri, creanțe de maximum l an, conturile de regularizare și asimilate și primele privind rambursarea obligațiunilor.

Trezoreria pozitivă: cuprinde titlurile de plasament și disponibi-litățile (conturi la bănci în lei, în devize, carnetele de cecuri, acreditive), respectiv acele active existente sub formă de lichidități sau susceptibile să fie transformate rapid în disponibilități. Activele circulante sunt formate din stocuri, creanțe mai mici de l an și trezoreria pozitivă.

– PASIV

Pasive pe termen lung cuprind acele surse de finanțare cu caracter permanent sau de lungă durată, respectiv: capitaluri proprii în sens larg, provizioane pentru riscuri și cheltuieli; datorii cu scadență mai mare de un an;

Datorii curente cu scadența mai mică de l an cuprind datorii nefinanciare, avansuri primite, alte datorii primite, precum și veniturile înregistrate în avans și diferențele conversie pasiv.

Trezoreria negativă: este constituită din datoriile financiare cu scadența mai mare de un an și datoriile financiare mai mici de l an.

Analiza structurii financiare a bilanțului are în vedere cele 3 capitole ale activului și pasivului împărțite pe 3 niveluri:

Diferența dintre pasivele pe termen lung și activele imobilizate reprezintă fondul de rulment. În cazul în care pasivele pe termen lung finanțează nu numai activele imobilizate, dar și o parte din activele realizabile, avem de-a face cu un fond de rulment pozitiv.

Diferența dintre activele realizabile și datoriile curente cu scadența mai mică de un an reprezintă necesarul de fond de rulment. Aceasta reflectă nivelul II al bilanțului și se caracterizează prin variații mai mari decât fondul de rulment, datorită instabilității atât a activelor realizabile cât și a datoriilor curente. Poate fi:

a. Pozitiv, atunci când activele realizabile sunt mai mari decât datoriile curente cu scadență mai mică de un an, deci există o insuficiență de resurse la acest nivel al bilanțului, care trebuie acoperite din excendentul de fond de rulment (dacă există) sau prin credite bancare pe termen scurt.

b. Negativ, când există un surplus de resurse atrase.

Factorii care influențează nivelul necesarului de fond de rulment sunt:

– tipul de activitate desfășurată;

– volumul activității;

– viteza de rotație a principalelor elemente care constituie necesarul de fond de rulment.

Trezoreria netă se referă la nivelul III al bilanțului și reflectă diferența dintre fondul de rulment și necesarul de fond de rulment sau ca diferență între trezoreria pozitivă și trezoreria negativă. Aceasta poate fi:

a. Pozitivă: când nu sunt angajate credite pe termen scurt sau, în mod conjunctural, disponibilitățile depășesc eventualele credite angajate;

b. Negativă: când finanțarea activelor este asigurată prin credite bancare pe termen scurt.

Se va acorda o atenție deosebită corelării fondului de rulment cu necesarul de fond de rulment, acesta fiind unul din principalele obiective ale unei bune gestionări financiare. Pentru a optimiza situația financiară se pot avea în vedere:

a. Mărirea fondului de rulment printr-o intervenție în partea superioară a bilanțului (Nivel I) prin:

creșterea capitalului prin aport în numerar;

practicarea unei politici de majorare a rezervelor;

împrumuturi pe termen lung;

vânzarea de active imobilizate.

b. Micșorarea necesarului de fond de rulment, printr-o intervenție în parteainferioară a bilanțului (Nivelul II) prin:

accelerarea rotației stocurilor;

accelerarea rotației clienților;

încetinirea rotației furnizorilor.

Bilanțul contabil prezintă, în rezumat, situația financiară a unei firme, respectiv starea activului și pasivului corespunzătoare operațiunilor deja realizate. Dar anumite operații nerealizate încă pot avea o mare importanță pentru aprecierea exactității situației financiare ca de exemplu garanții în favoarea unui terț, mijloacele fixe luate cu chirie, valorile materiale primite în custodie, debitorii scoși din activ și urmăriți în continuare, debitorii din amenzi.

ANALIZA STRUCTURII SI CONȚINUTULUI CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE

Contul de profit și pierdere (anexa nr. 4) reprezintă documentul prin care se regrupează fluxurile reale, financiare și excepționale ale unei societăți. Cu ajutorul lui se explică modul de constituire a rezultatului exercițiului în diferite etape, permițând astfel desprinderea unor concluzii legate de nivelul performanțelor economie ale activității desfășurate de o societate într-o anumită perioadă de gestiune:

Fluxurile economice vor fi grupate în:

A. Fluxuri de exploatare, sunt acele operațiuni economice cu caracter specific, obișnuit și repetativ, care se referă la activitatea normală și curentă a societății excluzând orice influență cu caracter financiar sau excepțional. Operațiunile de exploatare permit delimitarea rezultatului de exploatare, care este un flux real. Deoarece este generat de activitatea propriu-zisă, de bază a societății.

În această parte a contului de profit și pierdere se determină o serie de indicatori cum sunt (anexa nr. 5):

a. Marja comercială = Vânzări de mărfuri – Costul mărfurilor vândute

= 6372 – 5526 = 846 mil. lei

Reprezintă valoarea nou creată obținută în sfera comerțului en-gros și en-detail.

b. Cifra de afaceri = Vânzări de mărfuri + Producția vândută

= 6372+120 = 6492 mil. lei

Acest indicator este foarte important în caracterizarea mărimii unei societăți și a situației economico – financiare a acesteia, fiind influențat atât de variațiile de preț cât și cele de volum.

c. Producția exercițiului = Producția vândută + Producția stocată +

+ Producția imobilizată

=120 + 0 + 0 = 120 mil. lei

d. Marja industrială = Producția exercițiului – ( Cheltuieli cu materii prime, materiale, energie + lucrări și servicii executate de terți).

= 120 – (228 + 231) = – 339 mil. lei

e. Valoarea adăugată = Marja comercială + Marja industrială

= 846 – 339 = 507 mii. lei

Valoarea adăugată este valoarea nou creată obținută de o societate din întreaga sa activitate, atât din cea productivă cât și din cea din comerț. Aceasta reprezintă sursa de constituire a rezultatului de exploatare și prin aceasta a rezultatului net al exercițiului, fiind un indicator care permite evidentierea puterii economice a unei societăți.

f. Excedentul brut din exploatare = Valoarea adaugată + Subvenții din exploatare – (Impozite și vărsăminte asimilate + Cheltuieli cu personalul)

= 507 + 0 – (54 + 219) = 234 mil. lei

g. Venituri totale din exploatare = Cifra de afaceri +/- Producția stocată + Producția imobilizată + Subvenții din Exploatare + Alte venituri din Exploatare + Venituri din provizioane pentru activitatea de exploatare

= 6492 mil. lei

h. Cheltuieli totale din exploatare = Cheltuieli materiale + Lucrări și servicii pentru terți + Impozite și taxe + cheltuieli cu personalul + alte cheltuieli de exploatare + cheltuielile cu amortizări și provizioane.

= 5526 + 228 + 231 + 54 + 219 + 30 = 6288 mil. lei.

i. Rezultatul din exploatare = Venituri totale din exploatare – Cheltuieli totale din exploatare

= 6492 – 6288 = 204 mil. lei.

Acest indicator evaluează rentabilitatea economică.

B. Fluxurile financiare sunt acele operațiuni economice care se referă la activitatea financiară și care au un caracter obișnuit, și acele operațiuni excepționale cu caracter financiar. Și aici se calculează o serie de indicatori:

a. Excedent Brut Financiar = Venituri financiare (mai puțin venituri din provizioane) – Cheltuielile financiare (mai puțin amortizările și proviz.)

= 9-15 = -6 mil. lei.

b. Rezultatul financiar = Excedent brut financiar + /- amortizări și proviz. financiare

sau = Venituri financiare totale – Cheltuieli financiare totale

= -6 + 0 = -6 mil. lei.

c. Excedentul brut curent = Excedent brut din exploatare + Excelent brut financiar

= 234 – 6 = 228 mil. lei.

d. Rezultatul curent = Rezultatul din exploatare + Rezultatul financiar

= 204-6 =198 mil. lei.

C. Fluxurile excepționale sunt acele operațiuni care nu au o legătură directă cu obiectul normal de activități al societății și conduc la determinarea rezultatului excepțional.

a. Excedentul brut excepțional = Venituri excepționale (mai puțin venituri din provizioane) – Cheltuieli excepționale (mai puțin amortiz. Și proviz.)

= 51-45 = 6 mil. lei.

b. Rezultatul excepțional = Venituri excepționale totale – Cheltuieli excepționale

= 51-45 = 6 mil. lei.

La nivelul GLOBAL se determină următorii indicatori:

a. Excedent brut total = Excedent brut curent + Excedent brut excepțional

= 228 + 6 = 234 mil. lei.

Acesta este un sold intermediar de gestiune.

b. Rezultatul înaintea dobânzii și a impozitului pe profit = Rezultatul curent + Rezultatul excepțional + Cheltuielile cu dobânzile

= 198+ 6+15-219 mil. lei.

c. Rezultatul brut al exercițiului = Rezultatul curent + Rezultatul excepțional = Venituri totale – Cheltuieli totale

= 198 + 6 = 204 mil. lei.

d. Rezultatul net al exercițiului = Rezultatul brut al exercițiului + Impozitul pe profit

= 204-81 = 123 mil. lei.

e. Capacitatea de autofinanțare = Capacitatea de autofinanțare + Dividende

= 135 mil. lei.

Capacitatea de autofinanțare reprezintă surplusul de resurse de finanțare rezultat din exploatare pe parcursul unei perioade de gestiune. Mărimea ei arată capacitatea reală a unei societăți de a finanța creșterea sa economică din surse proprii.

INDICATORII DE ANALIZĂ A BONITĂȚII S.C. UNIREA S.R.L.

Pornind de la conținutul bilanțului contabil prelucrat și de la contul de profit și pierdere prelucrat, am analizat situația clienților pe baza unui sistem de indicatori de structură și performanță.

Indicatorii care stau la baza analizei și evaluării bonității clienților pot fi grupați în:

A. Indicatori de nivel și structură:

a. Cifra de afaceri – reprezintă veniturile realizate de client la finele perioadei (an, trimestru, lună) cu terții. Pentru un client viabil, cu perspective certe de dezvoltare, evoluția cifrei de afaceri trebuie să fie ascendentă, orice declin al cifrei de afaceri constituind un semnal serios pentru bancă.

În aprecierea dinamicii cifrei de afaceri s-a avut în vedere și influența creșterii prețurilor, aceasta fiind necesară atât în termeni nominali cât și reali. De asemenea s-a urmărit evoluția producției fizice la principalele produse. În cazul S.C. UNIREA S.R.L., cifra de afaceri are o evoluție clar ascendentă, înregistrând la 31.12.2002 față de 31.12.2001, o creștere de 4110 mil. lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 172,54 %.

b. Capitaluri proprii. În cadrul acestui indicator s-a acordat o atenție deosebită analizei atât a capitalurilor proprii în sens larg cât și, mai ales, a capitalurilor proprii nete în sens strict. În acest sens, se va pune accent pe determinarea stocurilor, cheltuielilor și altor active incerte care diminuează valoarea capitalurilor proprii. Astfel, atât capitalurile proprii în sens larg cât și, mai ales, capitalurile proprii nete în sens strict au înregistrat creșteri considerabile.

c. Rezultatul exercițiului (profit / pierdere) în cifre absolute reprezintă indicatorul sintetic care caracterizează eficiența activității desfășurate, aceasta influențând direct capitalurile proprii în sensul majorării lor cu profitul și al diminuării lor cu pierderea.

De regulă, banca nu poate intra în afaceri cu agenții economici care nu reușesc să-și recupereze cheltuielile din veniturile realizate și deci înregistrează pierderi, iar afacerile cu clienții cu profit mic se vor face cu mare prudență. Profitul net al S.C. UNIREA S.R.L. a crescut în perioada analizată cu 105%.

d. Fondul de rulment = Pasive pe termen lung – Active imobilizate.

= 276 mil. lei.

În cazul unei bune gestionări financiare activele imobilizate trebuie să fie acoperite integral cu pasivele pe termen lung și deci fondul rulment trebuie să fie pozitiv, ceea ce se întâmplă și în cazul S.C. UNIREA S.R.L.. În cazul clienților cu fond de rulment negativ, se va urmări preocuparea acestora pentru echilibrarea lor prin sporirea capitalurilor proprii, a rezervelor și a altor fonduri din profitul realizat, obținerea de subvenții, vânzarea de active imobilizate, evitându-se acoperirea cu credite pe termen scurt a surplusurilor de active imobilizate.

e. Necesarul de fond de rulment = Active realizabile – Datorii cerute mai mici de 1 an.

= 273 mil. lei.

f. Trezoreria netă = Fond de rulment – Necesar de fond de rulment.

= 276 -273 = 3 mil. lei.

g. Lichiditatea reprezintă capacitatea unui client de a face față datoriilor sale pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor sale circulante în disponibilități. Calculul lichidității se face cu ajutorul următorilor indicatori:

Lichiditatea imediată

Lichiditatea curentă

+ +

Lichiditate la =

o dată viitoare Plăți exigibile prevăzute până la finele perioadei

Importantă pentru bancă este capacitatea agentului economic de a-și transforma activele sale circulante în "cash", pentru a-și achita la termen datoriile pe termen scurt. Utilizând acești indicatori o bancă prudentă trebuie să elimine acele active care nu se pot transforma rapid în numerar.

Analiza pe verticală și pe orizontală a indicatorilor de lichiditate reflectă:

tipul de activitate desfășurată de societate; dacă apar diferențe semnificative între lichiditatea curentă și lichiditatea imediată, înseamnă că activitatea este preponderent comercială sau viteza de rotație a stocurilor este foarte mare; dacă diferențele sunt mari, poate fi vorba de o activitate productivă cu ciclu lung de fabricație, având o viteză mică de rotație a stocurilor de producție neterminată.

eficiența conducerii societății, modalitățile de finanțare ale societății (de exemplu: o valoare mare a lichidității ca urmare a datoriilor reduse pe termen scurt poate reflecta o finanțare a societății din zona pasivelor pe termen lung, deci provenind de la fondul de rulment)

Modul de interpretare al lichidității:

mai mic de 100 % lichiditate necorespunzătoare;

între 100 – 200 % lichiditate satisfăcătoare;

între 120 – 150 % lichiditate bună;

peste 150% lichiditate foarte bună

Deci, în cazul analizat, lichiditatea este satisfăcătoare.

h. Solvabilitatea:

– – –

Solvabilitatea = x 100

= 189,42%

În aprecierea acestui indicator se va urmări ca pe total el să fie supraunitar, iar pe structură acea parte din activ reprezentată de imobilizările corporale să fie acoperite, de regulă, cu surse proprii, și în total activ, ponderea datoriilor totale (către furnizori, buget, bancă) să nu fie mai mare de 50 %.

i. Gradul de îndatorare exprimă raportul între datorii și capitaluri proprii și se calculează astfel:

Gradul de îndatorare =

generală (Leverage)

= (567/507) *100 = 111.83%

Gradul de îndatorare =

financiară (Gearing)

Datorii financiare = Datorii financiare cu scadență mai mică de l an + Datorii financiare totale mai mari de l an (partea mai mică de l an) + Datorii financiare cu scadența mai mari de l an.

Nu există datorii financiare.

În aprecierea acestui indicator s-a avut în vedere că banca participă ca partener la finanțarea unei firme alături de proprietari, dar nu poate risca mai mult decât aceștia, întrucât singurul beneficiu pentru bancă este dobânda, iar pentru proprietar dividentele și creșterea valorii activelor ca urmare a capitalurilor proprii.

Scara de apreciere a gradului de îndatorare este următoarea:

j. Viteza de rotație

Viteza de rotație a activelor circulante

Arată numărul de cicluri efectuate de activele circulante în decursul unei perioade de timp. Cu cât numărul de rotații efectuate în decursul unei perioade este mai mare cu atât activele circulante au fost folosite mai eficient. Pentru a avea o imagine clară a acestui indicator, el trebuie analizat în evoluție și în comparație cu situația din alte societăți comerciale din ramuri de activitate similară.

Viteza de rotație poate fi calculată și distinct pentru diverse tipuri de stocuri (materii prime, produse în curs de fabricație, produse finite, etc.)

Rotația stocurilor materiilor prime:

– exprimată în număr de rotație:

– exprimată ca durată medie de staționare în zile:

Stocul mediu

Rotația stocurilor de producție în curs de fabricație:

– exprimată în număr de rotație:

– exprimată ca durată medie de :

staționare în zile de producție

Rotația stocurilor de produse finite / mărfuri

– exprimată în număr de rotații:

– exprimată ca durată medie de =

staționare în zile a produselor finite

Durata medie de încasare a clienților =

Reprezintă amânarea medie a plății acordată clienților, adică valoarea creditelor comerciale acordate clienților exprimată în număr de zile. Societatea trebuie să urmărească reducerea amânărilor la plată acordate clienților.

Durata medie de plată a furnizorilor =

Reprezintă amânarea medie a plății către furnizori, adică mărimea creditelor comerciale obținute. Prelungirea duratei creditelor obținute de la furnizori sporește volumul surselor atrase de care societatea are nevoie pentru finanțarea activelor sale circulante. Aceste surse nu sunt gratuite și societatea trebuie să aleagă între costul creditelor – furnizori și costul creditelor bancare.

k. Rentabilitatea reprezintă capacitatea agentului economic de a obține profit din activitatea proprie. Având în vedere modul de structurare a contului de profit și pierdere și baza de raportare, indicatorii de rentabilitate pot fi grupați astfel:

l. Rentabilitatea de exploatare exprimă capacitatea unei societăți de a obține profit din activitatea propriu-zisă, înaintea oricăror influențe ale elementelor financiare și excepționale:

Rentabilitatea brută de exploatare =

Rentabilitatea netă din exploatare =

2. Rentabilitatea economică exprimă capacitatea unei societăți comerciale de a obține profit din întreaga sa activitatea economico – financiară. Printre indicatori se numără:

Cu cât acești indicatori au o valoare mai mare, cu atât rentabilitatea este mai bună.

3. Rentabilitatea financiară exprimă capacitatea capitalului investit de a aduce profit. Indicatorii sunt:

L. Indicatori ai riscului financiar

Riscul financiar apare în momentul în care se apelează la credite pentru a completa sursele de finanțare ale unei activități. Premise fundamentale ca o firmă să-și sporească rentabilitatea financiară în condițiile apelării la credite, este ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei dobânzii, în caz contrar, când apelarea la credite se face în condițiile în care rata rentabilității este inferioară ratei dobânzii, apare o degradare a rentabilității financiare datorită diminuării profitului.

Din punct de vedere bancar, acești indicatori au o importanță deosebită întrucât ei prezintă indicii asupra posibilităților societăților comerciale de a rambursa împrumuturile și de a plăti dobânda. Riscul financiar se exprimă prin indicatorul de acoperire a dobânzii care arată capacitatea societății de a plăti dobânda la creditele angajate. Se consideră că un nivel al acestui indicator mai mare de 3 reflectă o bună capacitatea a agentului economic de a-și achita dobânda.

Acoperirea dobânzii

În procesul de analiză a riscului financiar se mai pot folosi și alți indicatori, a căror valoare, cu cât este mai mică, cu atât rambursarea datoriilor se va face mai rapid:

Următorii indicatori reflectă capacitatea clientului de a plăti dobânzile și arată perioada de timp necesară pentru plata acestora. Cu cât valoarea acestor indicatori este mai mică, cu atât plata dobânzii este mai sigură.

m. Rata valorii adăugate

Reprezintă ponderea valorii nou create de agentul economic în totalul activității sale. Cu cât valoarea acestui indicator crește de la o perioadă la alta, cu atât aprecierea sa va fi mai bună.

n. Politica de dividente

BCR agreează investirea într-o proporție mai ridicată a profitului net.

Pentru a efectua o apreciere finală corespunzătoare asupra bonității clientului, ofițerii de credite vor urmării coroborarea rezultatelor și interpretarea tuturor indicatorilor prezenți într-un sistem unitar care să scoată în evidență punctele tari și pe cele slabe ale respectivului agent economic, și mai ales că poate conduce la luarea unor decizii temeinic fundamentate.

Analiza bonității clienților se va efectua de ofițerii de credite:

ori de câte ori se solicită un credit;

pentru creditele aflate în portofoliu cel puțin o dată pe trimestru;

ori de câte ori conducerea unităților bancare consideră necesar;

În scopul urmăririi cu ușurință a evoluției indicatorilor de bonitate, ofițerii de credite vor întocmi pentru toți clienții cu credite aflați în portofoliu dinamica indicatorilor privind bonitatea acestora potrivit modelului din anexa nr. .

DECIZIA DE CREDITARE A FOST FAVORABILĂ

CAP.VI CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Creditarea bancară este una dintre cele mai complexe probleme economice în economia de tranziție. Este mare nevoie de credite bancare, dar pe de altă parte, utilizarea pre multor credite decalnșează sau accelerează inflația. Pe de altă parte trebuie să luam în considerație că firmele au o acută lipsă de fonduri, iar băncile de asemenea sunt puțin capitalizate.

Cu toate neajunsurile întâmpinate în această perioadă de tranziție, creditul a rămas și în România principalul produs al băncilor comerciale.

Banca Comercială Română este principala verigă a sectorului bancar românesc. Prin BCR se efectuează peste 40% din plățile și încasările din întreaga economie și societate și se acordă peste o treime din totalul creditelor. BCR oferă însă mult mai multe oportunități, produse și servicii, unele dintre acestea având un caracter modern și un management performant. Este vorba de dezvoltarea segmentelor de perspectivă ale pieței bancare cum ar fi creditul ipotecar, gestionarea unor fonduri de pensii private, segmentarea clientelei și lansarea unor pachete de produse și servicii, dezvoltarea oportunităților de investiții, plasamente în obligațiuni municipale, implicarea grupului BCR în integrarea europeană a României, dezvoltarea produselor de asigurare.

Creditul va rămâne principalul produs al BCR. Dar creditul este și produsul bancar cu cel mai mare grad de risc. De aceea, este necesar mai mult ca oricând un management eficient și performant la BCR, întrucât această puternică instituție de profil nu își mai poate permite să aibă pierderi din procesul de crditare.

Managementul bancar a avut și unele deficiențe în perioada de tranziție și pe care le-am evidențiat pe scurt în lucrare. Aș sublinia în acest capitol că și BCR a trecut mai târziu la o rată variabilă a dobânzii sau că a introdus mai târziu programele startegice. De asemenea, nu au fost cunoscute și determinate din timp expunerile la risc, motiv pentru care într-o perioadă, BCR avea multe credite pierdere. Deci managementul în BCR, ca de altfel în toate băncile este legat în primul rând de managementul creditării.

Cu toată diversificarea mare a produselor și serviciilor bancare, a avut loc și extinderea activității de creditare. Creditul a rămas principalul produs al BCR.

Un obectiv major pentru managementul BCR a fost dispersia riscului de credit. În această privință au fost obținute unele rezultate deosebite printre care:

a crescut ponderea creditelor acordate persoanelor fizice în total credite, ceea ce a condus la reducerea riscului de creditare;

a sporit cota (ponderea) creditelor acordate de BCR în totalul creditelor din economia românească;

s-a realizat o selecție tot mai riguroasă a clientelei, punându-se accent pe analiza posibilităților de rambursare;

la nivelul sucursalelor județene au fost constituite fișe de date (din bazele de date), care sunt foarte utile pentru managementul fiecărei sucursale în scopul analizei mai riguroase a bonității solicitanților de credite;

managementul BCR a promovat o ofertă largă a produselor de creditare – acum nu mai sunt doar credite pe termen scurt și lung, ci zeci de produse de creditare, la standarde care să satisfacă o cerere cât mai diversificată.

Cu toate că BCR este cea mai mare bancă din țara noastră și cu activitatea cea mai diversificată, consider că managementul acestei bănci mai poate fi perfecționat, motiv pentru care propun următoarele:

Propun descentralizarea la nivelul sucursalelor coordonatoare (județene) a constituirii resurselor de creditare. Fac această propunere având în vedere că actualmente este descentralizată doar plasarea resurselor (acordarea de credite), nu și formarea resurselor. În acest fel, managementul la nivel de sucursală ar avea noi funcții și atribuții și deci ar fi mai eficient.

Propun perfecționarea în continuare a managementului informațional și financiar. Până în prezent s-au urmărit de multe ori, realizarea unei rentabilități imediate și menținerea poziției de lider pe piață. În viitor trebuie să treacă pe primul loc crearea unei puternice baze centralizate de informații, care să monitorizeze desfășurarea eficientă a activității de creditare, inclusiv de recuperare integrală a creditelor și dobânzilor.

Managementul BCR trebuie să țină seama în viitor, în mai mare măsură de echilibrarea creditării activității economice în privința expunerii la risc și a costurilor. Uneori la BCR pomderea creditelor pierdere se apropie de limita maximă admisă (5-6% din totalul creditelor acordate), ceea ce conduce la încărcarea costurilor. Un mijloc de realizare a acestui deziderat ar fi creșterea numărului de clienți cu care banca intră în relații de credit, știut fiind că riscul de credit este mai frecvent și mai mare când banca are puțini clienți.

Propun diversificarea în mai mare măsură a produselor și serviciilor bancare și la nivelul sucursalelor BCR. Sucursalele au uneori mult mai puține produse și servicii față de situația pe total bancă, iar uneori s-a mers chiar pe profilarea unei agenții sau sucursale pe unul-două produse.

Anexa nr. 1

Anexa nr. 2

Anexa nr. 3

Anexa nr. 4

Anexa nr. 5

Anexa nr. 6

Anexa nr. 7

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ ANEXA NR.8

Sucursala/Filiala/Agenția BUCURESTI

FIȘA DE ANALIZĂ A ASPECTELOR

NEFINANCIARE CE CARACTERIZEAZĂ ACTIVITATEA CLIENTULUI

Denumirea clientului: SC UNIREA SRL BUCURESTI

Ramura și sectorul din care face parte: COMERȚ CU RIDICATA ȘI CU AMĂNUNTUL

Sediul social (adresa, telefon, fax): STR. I.C. BRĂTIANU, NR.197, BUCURESTI

Forma juridică și data înregistrării comerțului: J 13/5292/1997, CF. R2746067

Capital social:

Valoarea: 1200000000 mil. lei, din care în valută (în echivalent USD) mil lei .

Natura: privat stat străin mixt .

Structura: – privat 100%

– stat %

– străin %

Conducerea societății este asigurată de:

consiliu de administrație (acolo unde există);

Persoanele împuternicite să angajeze societatea: D-NUL ARMEANU STERE – ADM.

Aspecte privind conducerea unității:

calitatea morală și profesională – competență maximă;

prestigiu și experiență în ramura sau sectorul de activitate – experiență în activitatea de marketing și publicitate, precum și în activitatea de comerț;

reputația managerială – cunoscută ca fiind foarte bună;

gradul de participare a echipei de conducere la capitalul societății – 100%

Personalul unității. Calitatea forței de muncă, număr și structură (direct productiv, indirect productiv, TESA) – forța de muncă angajată = nr. direct productiv, calificat din punct de vedere profesional.

Imobile aflate în patrimoniul societății: Imobil situat în str. I.C. Brătianu nr.197

Echipamente de producție existente: vitrine frigorifice; aparatură tehnică specifică comerțului modern civilizat.

Tehnologie: – veche %

– medie %

– avansată 100%

Capacități de producție și gradul lor de utilizare: ap. de ut. al cap. de Q = 100%. Investiții în curs de execuție sau prevăzute a se executa pe următoarea structură:

Politici de marketing – marketing investițional, financiar și de personal, comercial

Sfera de activitate – comerț cu amănuntul en detail și en gros cu produse alimentare și nealimentare.

Caracterul activității.

Produse și servicii. Principalele produse: produse alimentare și nealimentare.

Principalii furnizori (interni și externi) de materii prime și materiale folosite în procesul fabricației.

Cererea:

a. posibilități de creștere a acesteia;

b. principalii clienți interni și externi.

Piața actuală:

– poziția pe piață – local

– județeană

– națională

– internațională

– strategia de dezvoltare

– existența unei strategii

– posibilități de realizare a strategiei

– alternative și implicații în cazul nerealizării strategiei propuse

– existența unui plan de restructurare și redresare financiară

– obiective cantitative și calitative

– clienți potențiali pe plan intern și internațional

Concurenți. Principalii concurenți în țară și străinătate.

Politica de prețuri; nivel față de concurență, facilități: prețuri competitive cu cele practicate pe piață.

Politica promoțională:

– se realizează pe plan național audio;

– video, presa scrisă.

22. Impactul factorilor nefinanciari externi asupra activității clientului: factori nefinanciari, respectiv aspectul social – educativ al participanților la actele și faptele de comerț influențează în mod favorabil desfășurarea activității, în condițiile existenței unui mediu de comerț ultramodern.

ȘEF SERVICIU CREDITE ÎNTOCMIT LA DATA

OFIȚER DE CREDITE,

BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ ANEXA NR.9

REFERAT DE CREDITE

PARTEA 1: ELEMENTE DEFINITORII

Nume client: S.C. UNIREA S.R.L.

Cod fiscal: J/l3 /5292/1997

Adresa: I.C. Brătianu, nr.197

Client din anul: 1997

Cod ramura: R08

Cod departament (sector):

Cod forma de proprietate: Z. -privat-

Giranți: –

Grup (debitor unic): –

Scopul referatului: Acordarea unui credit pentru echipament în completarea surselor proprii în sumă de 360 mil.

Descriere client: Societate Comercială cu răspundere limitată înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J./13/5292/1997.

Riscuri și metode de micșorare: Gradul de îndatorare generală va fi redus prin mărirea capitalurilor proprii în sens strict.

Propuneri privind limita totală: 360 mil.lei. din care:

– angajamente: credite și scrisori de garanție provenite din perioadele anterioare

– angajamente noi propuse: 360 mii. lei.

Riscul asupra clientului (A … E) Categoria B – credite în observație.

credit pentru echipament în completarea surselor proprii

sumă de 360 mil.

Descriere tranzacție: Credit pentru echipament în completarea surselor proprii în sumă de 360 mil.lei. Conform precontractului de vânzare – cumpărare încheiat la data de 11.03.2003 (între vânzătorul Badea Virginia și cumpărătorul S.C. UNIREA S.R.L. valoarea imobilului este de 600 mil.lei.

Societatea dispune de surse proprii în sumă de 240 mil.lei reprezentând 40% din valoarea investiției.

Realizarea investiției va influența creșterea cifrei de afaceri și implicit a profitului prin amenajarea unui nou spațiu comercial în acest imobil.

Sursa de rambursare: conform cash-flow pe perioada de creditare prin repartizări din profitul realizat de societate.

Garanții:

ipoteca – asupra unui apartament cu 3 camere, proprietatea societății situat în Bucuresti, Tomis III, bl.Z1, ap45, admis în garanție la valoarea de 510 mil.lei.

bilete la ordin emise de SC ACTIV SRL în favoarea băncii pentru fiecare scadență din contractul de credite.

gaj general asupra patrimoniului net admis în garanție la valoarea de 420 mil.lei

Total garanții : 930 mil.lei

Termen de rambursare: 2 ani astfel:

20 rate a 16500 mii lei;

o rată de 30000 mii lei.

Preț: 58%

C. Performanța financiară:

Societatea: S.C UNIREA S.R.L. La data : 31.12.2002

Peformanța economico-financiară determinată la 31.12.2002 încadrează împrumutatul în categoria B – cu serviciul datoriei bun.

Director Șef compartiment Ofițer de

de credite credite

Sucursala Municipiului

BUCURESTI

Nume,prenume

Data 11.03.2003

Semnătura

D. Informații nefinanciare

Performanța economico-financiară finală a împrumutatului rezultată în urma coroborării criteriilor cuantificabile și criteriile de analiză necuantificabile este „categoria B de împrumut”.

PARTEA a-II-a: DETALII SEMNIFICATIVE

PRIVIND CREDITUL

Nume: S.C. UNIREA S.R.L.

Afacere, riscul de ramură și de țară, raport

S.C. UNIREA S.R.L. are ca obiect de activitate comerțul en-gros și cu amănuntul de mărfuri alimentare, detergenți, cosmetice, papetărie. Activitatea desfășurată este permanentă, cu tendințe de creștere a volumului de desfaceri prin construcția unui nou spațiu comercial.

Principalii clienți ai societății sunt:

S.C. Aliment Murfatlar S.A.;

S.C. Otellya S.R.L.;

S.C. Aliment Connex S.A.;

S.C. Carmeco S.A.;

S.C. Dobrogea S.A.;

sezonier se face aprovizionarea unor unități de alimentație publică de pe litoral. Aprovizionarea se face cu ritmicitate pe baza contractelor încheiate cu principalii furnizori:

S.C. Rothmans of Pall Mall S.R.L. București pentru țigări;

S.C. Dobrogea S.A. pentru produse de panificație;

S.C. Malbera S.A., S.C. Coca Cola S.A., și Vii Vin Murfatlar S.A. pentru băuturi;

S.C. Movila Verde S.A. și S.C. Agroalim Import-Export S.R.L. pentru produsele din carne și brânzeturi.

Conducere, forma de proprietate, structura organizatorică, raport

S.C. UNIREA S.R.L. este o societate cu răspundere limitată, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J/13/5292/1997 cu 2 acționari, având și calitatea de administratori: Armeanu Stere și Armeanu Ligia.

Capitalul social este de 120 mil.lei și este format din 180 părți sociale având următoarea componență:

76,6% cota de participare a domnului armeanu Stere;

24,4% cota de participare a doamnei Armeanu Ligia.

Cei doi administratori au studii superioare economice, fiind specialiști economiști, cu o vechime de 17 ani în activitatea comercială. Personalul direct productiv numără 16 salariați cu o bună pregătire profesională și vechime în societate. Societatea are 2 salariați necalificați și un contabil cu contract de colaborator.

S.C. UNIREA S.R.L. își desfășoară activitatea în două spații comerciale.

Aprecierea asupra nivelului profesional și capacității manageriale ale conducerii: FOARTE BUNĂ.

Structura creditului, riscul garanției

S.C. UNIREA S.R.L. solicită un credit pentru echipament în completarea surselor proprii în sumă de 360 mil.lei, pentru construcția unui spațiu comercial pe terenul achiziționat în str. I.L. Caragiale și amenajarea acestuia cu utilajul necesar desfășurării unei acivități comerciale corespunzătoare.

Pentru fundamentarea obținerii creditului societatea a prezentat un memoriu justificativ și un studiu de fezabilitate.

Totalul garanțiilor asiguratorii se ridică la 930 mil.lei ceea ce acoperă creditul și dobânda aferentă perioadei de creditare.

Riscul financiar

A. Bilanț:

Din analiza bilanțului restructurat la data de 31.12.2002 față de 31.12.2001 au rezultat următoarele:

patrimoniul societății net a înregistrat o creștere de la 840 mil.lei la 31.12.2001 la 1086 mii. lei la 31.12.2002, creștere obținută pe baza măririi activelor realizabile;

s-a înregistrat o creștere a capitalurilor proprii nete în sens larg de la 234 mil.lei la 507 mil.lei prin repartizarea profitului pe anul 2002;

societatea are la 31.12.2002 activele imobilizate acoperite integral de pasivele pe termen lung rezultând un fond de rulment pozitiv de 279 mil.lei față de 69 mil.lei la 31.12.2001;

la nivelul II al bilanțului a rezultat un necesar de fond de rulment de 273 mil.lei, iar la nivelul III o trezorerie netă pozitivă de numai 3 mil.lei.

B. Cont de profit si pierderi:

Din analiza contului de profit și pierdere la data de 31.12.2002 comparativ cu 31.12.2001 rezultă că societatea are capacitatea de a realiza venituri si de a obține un profit mai mare. Astfel:

cifra de afaceri realizată de societate este de:

3105 mil.lei în anul 2001;

6492 mil.lei în anul 2002;

profitul net este de:

15 mil.lei în anul 2001;

123 mil. lei în anul 2002;

Indicatorii de bonitate:

Lichiditate curentă 91,63%

Solvabilitate 183,75%

Grad de îndatorare generală 119,41 %

Viteza de rotație a activelor circulante 2,93 rot.

Rentabilitatea financiară 5,06%

Acoperirea dobânzii 20%

Performanța economico-financiară determinată la 31.12.2002 încadrează împrumutatul în categoria B – cu serviciul datoriei bun.

Solvabilitatea și rentabilitatea financiară sunt realizate la parametri superiori atingând un punctaj foarte bun, reducând riscul financiar. De asemenea, indicatorul acoperirea dobânzii exprimă capacitatea agentului economic de a-și achita la timp obligațiile referitoare la dobândă.

Cheltuielile cu dobânda în perioada creditării sunt foarte mici în raport cu cifra de afaceri ce se va realiza. Din cash-flow-ul existent întocmit pentru perioada de creditare rezultă un necesar de lichidități permanent.

Relații cu B.C.R. și alte bănci

Agentul economic este clientul băncii de la înființare și nu are conturi deschise la alte bănci. În anul 2002 S.C. UNIREA S.R.L. a achitat băncii comisioane în sumă de 36 mil.lei și dobânzi în sumă de 3 mil.lei.