. Managementul Creditarii Bancare (s.c. Xyz S.r.l.)
CAPITOLUL I.
INSTITUȚIA DE BANCĂ
Momentul istoric al apariției băncilor marchează un pas major în evoluția științelor economice. Originea băncii nu este clarificată. După unele păreri, primii bancheri s-au ocupat cu schimbul de bani în vremea când circulau monezi metalice de multiple proveniențe și valori, astfel meat schimbul avea o mare importanță economică și socială.
Apariția băncii ar coincide deci cu apariția monezilor metalice. Alte păreri susțin că, apariția băncii ar fi legată de preocuparea concentrării sub forma de depuneri a disponibilităților bănești ale unor persoane și imprumutării ale acestora, împreună cu propriile disponibilități, altor persoane în căutare de bani.
O asemenea ocupație a existat probabil la egipteni și fenicieni și sigur la greci ("trapeziții") și romani ("argentarii"). Alte opinii situează apariția băncii în perioada în care depunătorii de bani, deci titularii de conturi ținute de o persoană fizică sau de o firmă, au avut posibilitatea sa efectueze o plată prin simple dispoziții de virare a sumelor din conturile lor în cele ale beneficiarilor.
Această ușurare considerabilă a plăților este opera băncilor zise "de viramente", precum cele din orașele – republicii italiene din sec. al XII – XIV.
Prima bancă din Veneția a fost înființată în anul 1171, iar în 1587 a fost recunoscută oficial ca bancă de viramente sub denumirea de Banco di Rialto. Au urmat apoi rând pe rând băncile din Geneva (1407), Amsterdam (1609), Hamburg (1619), Rotterdam (1635), etc.
Întreprinderea de bancă a apărut mai târziu în comparație cu întreprinderile economice industriale și comerciale. Începuturile întreprinderii de bancă se concretizează la individual sau grupul de indivizi, care se ocupau cu anumite operațiuni specifice bănesti.
În 1945, banca era mult diferită de cea de astăzi.
Evoluțiile ei au fost progresive și marcate de faze de mare accelerare. Ele sunt roadele contextului economic și monetar al fiecărei epoci. Indiferent dacă este liberalist sau dirijist, statul va acorda interes băncii care colectează economiile și distribuie creditul.
După război, banca era saracă în fonduri proprii și în depozite, economisirea era slabă, veniturile destinate economiilor aproape inexistente, depunerile se făceau mai ales la vedere și aveau un caracter volatil pentru că proveneau, în mod deosebit, de la societăți.
În 1965, ca an de referință, în timp ce România urma o politică centralizată a băncii, lumea bancară internațională începea să se miște, la inițiativa autorităților de stat.
Astfel, s-a terminat cu distincția între band de depozit, care primeau depozite de la clientele pe termen de până la doi ani și band de afaceri.
Din 1967, libertatea de a deschide filiale a constituit un punct de plecare pentru dezvoltarea băncilor din Anglia, Franța, Germania ș.a.m.d.
Începând cu anul 1972 – un alt an de referință – limitarea cantitativă a creditului face parte din politica monetară în ceea ce privește lupta împotriva inflației și evitării unor variații prea marii ale ratelor dobânzilor.
În 1974, ritmul creșterii a scăzut ca urmare a exploziei brutale a prețurilor la materiile prime și energie, implicând restrângeri din ce în ce mai mari și dificultăți evidente.
În exercitarea meseriei de bancher, odată cu aceasta se începe recunoașterea creanțelor compromise și redescoperirea faptului că activitatea de bancher este o meserie cu riscuri, adevăr oarecum uitat în euforia anilor precedenti lui 1974. Băncile sunt nevoite (dar nu obligate) să-și constituie provizioane substanțiale pentru a acoperi riscurile naționale și internaționale. În 1986 s-a deschis era privatizării băncilor naționale și, în general, a întreprinderilor naționalizate, statul intenționând cu aceasta să se elibereze de economie restrângându-și considerabil subvențiile și împrumuturile (fenomen întalnit, de altfel, și în România zilelor noastre).
În general, banca este definită ca o instuție financiară și de credit, de stat sau particulară, ale cărei funcții principale sunt:
atragerea mijloacelor bănesti temporar disponibile ale clienților în conturile deschise acestora;
acordarea de credite pe diferite termene;
efectuarea de viramente între conturile clienților și de transferuri în conturile deschise la alte bănci;
emiterea de instrumente de credit și efectuarea de tranzacții cu asemenea instrumente;
vânzarea – cumpărarea de valută și alte operații valutare.
În decursul timpului, în România au fost adoptate două legi care definesc conceptul de bancă, astfel:
Legea bancară a României din 1934 arată că: ,,Prin întreprinderea de bancă se înțelege orice întreprindere comercială, al cărei obiect principal este acela de a săvârși orice fel de operațiuni asupra sumelor de bani în numerar, asupra creditelor, asupra efectelor de comerț, asupra diferitelor valori negociabile, precum și alte operațiuni în legătură cu acestea".
Deci, o bancă este instituția care se ocupă de comerțul cu bani sub orice formă, cu mijlocirea creditului și cu efectuarea tuturor serviciilor ce se referă la monedă, titluri, creanțe, deci la orice fel de bunuri mobiliare în afară de mărfuri.
Legea bancară nr. 58/1998 definește banca ca fiind "persoana juridică autorizată să desfășoare, în principal, activități de atragere de depozite și de acordare de credite în nume și cont propriu".
Totodată, această lege definește și următoarele noțiuni:
• filiala – persoana juridică în care o altă persoană sau grup de persoane care acționează împreună, deține 50% sau mai mult din acțiunile cu drept de vot sau o participație semnificativă care permite acestora să exercite controlul efectiv asupra conducerii sau politicior fiscale;
• sucursala – unitate operațională fără personalitate juridică a unei bănci și care efectuează în mod direct toate sau unele dintre activitățile băncii, în limita mandatului dată de acesta.
Banca mai înseamnă și organizarea și desfășurarea operațiunilor bancare, a evidenței bancare și controlului bancar, în concordanță cu strategiile și managementul băncilor. Activitatea bancară este constituită din operațiunile bancare, evidența bancară și controlul bancar propriu. Băncile s-au afirmat esențial ca instituții monetare, ca întermediari monetari, a căror caracteristică principală este posibilitatea de a pune în circulație creanțe asupra lor înseși, care sporesc masa mijloacelor de plată, volumul circulației monetare.
De asemenea, s-au inclus în timp și intermediarii nemonetari care au ca funcții esențiale: colectarea de economii sau acordarea de credite pe termen mijlociu și lung, direct către beneficiari sau prin angajarea de capitaluri pentru recreditare.
Apariția băncii trebuie considerată ca începutul unui proces îndelungat de creștere a complexității operațiilor bănești, care a făcut ca în mâinile unor persoane sau firme să se concentreze un număr tot mai mare de asemenea operații până s-a ajuns la actualul profil al băncii.
CAPITOLUL II.
TRADIȚIA BANCARĂ ÎN ROMÂNIA
În România băncile au apărut, încă din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, fiind ajutate prin contribuție de capital român și străin. Astfel, prima bancă a țării noastre a fost Banca Națională a Moldovei, în anul 1857.
În perioada următoare au mai fost înființate Casa de Depuneri și Consemnațiuni, Creditul Funciar Rural, Banca României, Casa de Economii creindu-se astfel premisele apariției unui sistem monetar național.
Băncile și unele instituții de credit au cunoscut cea mai mare dezvoltare în sectorul agricol, care era cea mai predominant în economia românească. Odată cu dezvoltarea sectorului industrial, au început să se înființeze bănci, instituții financiare și departamente pentru aceste sectoare. Producția agricolă, industrială, meșteșugărească și comercială era susținută prin credite preferențial, produse, servicii, facilități bancare și fiscale. Deci aceste instituții financiar-monetar-bancare au fost constituite pentru a sprijini modernizarea economiei românești.
Sectorul bancar românesc s-a dezvoltat foarte mult între cele două războaie mondiale. A apărut bursa, au fost create mii de bănci. Moneda națională avea acoperire în aur.
În anul 1934 existau în țara noastră peste 1200 de bănci și alte bănci-cooperative. Schimbările politice și de guverne, intervenite la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, și-au pus amprenta și asupra reorganizării sistemului bancar.
În primul rând, a fost etapizarea Băncii Naționale a României, la 28 decembrie 1946, urmată de reforma monetară din august 1947.
Alte măsuri ca: retragerea dreptului la reescont al băncii centrale pentru un număr mare de societăți bancare, schimbarea însemnelor monetare, blocarea sumelor aflate în conturile bancare, modificarea legislației care reglementa activitatea în acest domeniu au condus, în final, la transformarea sistemului bancar.
În această situație, legea naționalizării din 11 iunie 1948 s-a aplicat băncilor care mai existau formal și care au fost puse în lichidare. Banca Națională a României s-a numit Banca Republicii Populare a României, devenind o anexă a Ministerului de Finanțe, o verigă în lanțul de subordonare centralizată. Abia în anul 1960 s-a revenit la o formă apropiată de denumirea sa istorică, Banca Națională a R. S. România.
Practic, după toate aceste evenimente, întreaga activitate bancară s-a concentrat la o singură instituție devenită centrul de creditare, de casă, de decontări, de control. Statul și-a instituit, prin organizarea evidenței și controlului de către unica bancă, un sistem centralizat de urmărire, verificarea și dirijarea strictă a economiei naționale, atât pentru tranzacțiile interne, cât și pentru cele internaționale.
Schimbările ce au avut loc pe plan internațional după anul 1964, au condus la o anumită dezvoltare economică și a țării noastre, atât pe plan național, cât și pe plan internațional.
În aceste condiții a apărut necesitatea înființării unor bănci specializate pe anumite domenii de activitate bancară, corespunzător dezvoltării economice din acel moment. Concret, aceste bănci sau înființat în anul 1969, prin desprinderea lor din cadrul Băncii Naționale și atribuirea numelor de bănci astfel:
Banca Română de Comerț Exterior-cu monopol asupra operațiunilor finaciar-valutare internaționale. Unele operațiuni valutare pentru persoanele fizice din țară erau efectuate ca operațiuni de mandat prin Banca Națională;
Banca de Investiții- orientată asupra problemelor de finanțare, urmărire și control a investițiilor din toate ramurile economiei naționale;
Banca Agricolă – cu sarcinile specifice sectorului agricol.
Ultimele două bănci au început apoi să funcționeze pe întreg teritoriul țării, prin înființarea de sucursale și filiale.
Operațiunile bancare privind celelalte ramuri ale economiei pe plan național au ramas în continuare în sarcina Băncii Naționale a R. S. România. Sistemul bancar a funcționat în acest fel până la evenimentele din decembrie 1989.
În anul 1990 Banca Națională a reintrat în funcțiile sale normale de bancă centrală și bancă de emisiune. Ea are autonomie finaciară, valutar-monetară și prezintă dare de seamă privind situația monetară și a creditelor în fața Parlamentului României (legea 34/1991).
Celelalte bănci existente la aceea dată au devenit bănci comerciale cu capital majoritar de stat, urmând a efectua orice fel de operațiune specifică unei bănci comerciale, deci fără o delimitare pe domenii de activitate sau tipuri de operațiuni.
În mod tradițional, însă, clienții s-au orientat spre aceste bănci cu operațiunile specifice, luând în considerare experiența îndelungată privind activitățile respective.
Anul 1990 marchează începutul dezvoltării sistemului bancar prin apariția și a altor bănci comerciale nou înființate cu capital mixt sau capital privat autohton și/sau străin.
Odată cu începerea perioadei de tranziție, a avut loc o restructurare a sectorului bancar, cuprinzând urme.
Operațiunile bancare privind celelalte ramuri ale economiei pe plan național au ramas în continuare în sarcina Băncii Naționale a R. S. România. Sistemul bancar a funcționat în acest fel până la evenimentele din decembrie 1989.
În anul 1990 Banca Națională a reintrat în funcțiile sale normale de bancă centrală și bancă de emisiune. Ea are autonomie finaciară, valutar-monetară și prezintă dare de seamă privind situația monetară și a creditelor în fața Parlamentului României (legea 34/1991).
Celelalte bănci existente la aceea dată au devenit bănci comerciale cu capital majoritar de stat, urmând a efectua orice fel de operațiune specifică unei bănci comerciale, deci fără o delimitare pe domenii de activitate sau tipuri de operațiuni.
În mod tradițional, însă, clienții s-au orientat spre aceste bănci cu operațiunile specifice, luând în considerare experiența îndelungată privind activitățile respective.
Anul 1990 marchează începutul dezvoltării sistemului bancar prin apariția și a altor bănci comerciale nou înființate cu capital mixt sau capital privat autohton și/sau străin.
Odată cu începerea perioadei de tranziție, a avut loc o restructurare a sectorului bancar, cuprinzând următoarele aspecte:
desființarea monopolului statului asupra sectorului bancar;
reorganizarea băncilor de stat ca societăți pe acțiuni;
capitalizarea băncilor;
privatizarea băncilor de stat sau cu capital majoritar de stat;
înființarea unui număr foarte mare de bănci;
diversificarea tipurilor de bănci;
diversificarea produselor și serviciilor bancare;
extinderea rețelei teritoriale;
realizarea unui management performant, participativ și eficient;
desfășurarea activității bancare după strategii și statute proprii fiecărei bănci;
informatizarea bancară;
deschiderea către colaborarea cu băncile străine;
sprijinirea activității de investiții și de creditare, ca instrumente majore ale construcției economiei de piață;
perfecționarea relațiilor cu clienții.
Având în vedere rolul lor deosebit de important în economia țării, băncile trebuie să treacă mai devreme la desfășurarea activității în condițiile de piață.
Băncile care au apărut după 1989, atât cele mixte, cât și cele de stat/private, trebuie să lucreze în condiții de piață încă de la începutul activității lor.
CAPITOLUL III.
ORGANIZAREA Șl FUNCȚIONAREA
SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC
În România, băncile se pot înființa numai cu respectarea prevederilor Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară și pe baza autorizației Băncii Naționale. Legea privind activitatea bancară statuează faptul că B.N.R. asigură supravegherea activității tuturor societăților bancare, iar acestea se pot constitui și funcționa numai pe baza autorizației eliberate de Banca Națională.
Băncile se constituie sub forma juridică de societate comercială pe acțiuni, în baza aprobării Băncii Naționale a României, cu respectarea prevederilor legate în vigoare, aplicabile societăților comerciale. Aceste prevederi se aplică în mod corespunzător și în cazul sucursalelor băncilor, persoane juridice străine.
Băncile străine au obligația să notifice Băncii Naționale a României cu privire la deschiderea de reprezentanțe în România, în conformitate cu reglementările date de aceasta.
Reprezentanțele băncilor străine își vor limita activitatea la acte de informare, de legătură sau de reprezentare și nu vor efectua nici un fel de operațiuni supuse dispozițiilor prezentei legi.
Cererea de autorizare va fi înaintată Băncii Naționale a României în forma stabilită de aceasta.
Documentația care trebuie să însoțească cererea, termenele și procedura de autorizare vor fi stabilite prin reglementările Băncii Naționale a României.
Condițiile în care autorizația poate fi acordată vor fi reglementate de B.N.R. și se vor referi, fără a fi limitative, la:
calificarea și experiența profesională a conducătorilor băncii;
nivelul minim al capitalului social subscris, care trebuie vărsat, în forma banească, în totalitate, la momentul constituirii;
studiu de fezabilitate al băncii;
actionarii semnificativi si fondatorii bancii;
structura actionariatului;
sediul băncii;
auditorul independent.
Banca Națională a României poate cere unui solicitant să prezinte orice informație și documente suplimentare, dacă cele prezentate sunt incomplete sau insuficiente.
În termen de cel mult 4 luni de la primirea cererii, B.N.R. va aproba constituirea unei bănci sau va respinge cererea și va comunica în scris solicitantului hotărârea sa, împreună cu motivele care au stat la baza acesteia, în cazul respingerii cererii.
În termen de două luni de la comunicarea aprobării de constituire, în vederea obținerii autorizației de funcționare vor fi prezentate Băncii Naționale documentele care atestă constituirea legală a băncii. În cazul băncilor care se constituie pa calea subscripției publice, termenul de prezentare a acestor documente este de 8 luni.
Cererea de autorizare va fi respinsă, dacă:
documentația prezentată este incompletă sau nu este întocmită în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;
capitalul social este mai mic decât nivelul minim stabilit de B.N.R.;
forma juridică este alta;
din evaluarea studiului de fezabilitate și/sau din rapoartele anuale ale băncilor străine, după caz, rezultă că banca nu poate asigura realizarea obiectivelor propuse în condiții compatibile cu buna funcționare a sistemului bancar și cu regulile unei practici bancare prudente, care să asigure clientelei o siguranță satisfăcătoare sau acestea nu corespund condițiilor existente în cadrul segmentului de piață ce urmează a fi acoperit de serviciile oferite de bancă;
conducătorii băncii, administratorii sau cenzorii acesteia au onorabilitatea necesară, calificarea și experiența profesională adecvate funcției lor;
înainte de obținerea aprobării de constituire, fondatorii au făcut comunicări publice asupra înființării sau funcțiuonării băncii;
nu sunt respectate prevederile prezentei legi sau reglementările date în aplicarea acesteia;
calitatea fondatorilor sau a acționarilor semnificativi nu corespunde nevoii garantării unei gestiuni sănătoase și prudente a băncii ;
documentația prezentată este insuficientă pentru a determina dacă banca va desfășura o activitate în conformitate cu prezenta lege;
Banca Națională a României poate retrage autorizația unei bănci sau a unei filiale românești, unei filiale sau sucursale a unei bănci străine:
la cererea băncii;
ca sancțiune;
pe baza unuia dintre următoarele motive:
banca nu a început operațiunile pentru care a fost autorizată, în
termen de un an de la primirea autorizației, sau nu și-a exercitat, de mai mult de 6 luni, activitatea de acceptare de depozite;
autorizația a fost obținută pe baza unor declarații false sau prin orice alt mijloc ilegal;
acționarii au decis să dizolve și să lichideze banca;
a avut loc o fuziune sau o divizare a băncii;
autoritatea competentă din țara în care are sediul banca străină ce
a înființat o sucursală în România i-a retras acesteia autorizația de a desfășura activități bancare;
s-a retras autorizația băncii a cărei filială este.
Hotărârea Băncii Naționale a României de retragere a autorizației se comunică în scris băncii, filialei sau sucursalei în cauză, împreună cu motivele care au stat la baza acesteia, și se publică în Monitorul Oficial al României.
Începând cu data intrării în vigoare a hotărârii de retragere a autorizației, băncii, filialei sau sucursalei respective i se interzice angajarea în orice operațiune financiară.
Organizarea și conducerea băncilor se stabilesc prin actele constitutive ale băncilor, în conformitate cu legislația comercială și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi.
În toate actele ei oficiale, banca trebuie să identifice în mod clar printr-un minim de date: firma sub care banca este înmatriculată în registrul comerțului, capitalul social, adresa sediului principal, numărul și data înmatriculării în registrul bancar. Banca este angajată prin semnătură a cel puțin doi conducători, având competențele stabilite prin actele constitutive proprii sau a cel puțin două persoane împuternicite de către aceștia, în conformitate cu regulamentele proprii ale băncilor și cu reglementările emise de Banca Națională a României în acest sens.
Băncile comerciale vor avea regulament propriu de funcționare, aprobat de organele statutare, prin care va stabili cel puțin:
structura organizatorică a băncii;
atribuțiile fiecărui compartiment al băncii și relațiile dintre acestea;
atribuțiile sucursalelor și ale altor sedii secundare ale băncii;
atribuțiile comitetului de risc, comitetului de administrare a activelor și pasivelor, comitetului de credite, înființarea acestor comitete este obligatorie în desfășurarea activității băncii;
competentele și răspunderea conducătorilor băncii, directorilor
executivi , șefilor sucursalelor și ai altor sedii secundare ale băncii și ale altor salariați care se angajează în operațiuni financiar – bancare în numele și contul băncii;
sistemul de control intern al băncii.
Capitalul social al unei bănci trebuie vărsat, integral și în forma bănească, la momentul subscrierii. Capitalul social minim este stabilit de Banca Națională a României.
Băncile trebuie să mențină în permanență un nivel minim al capitalului social, în forma bănească, în conformitate cu reglementările Băncii Naționale.
Băncile pot majora capitalul social, pe lângă subscrierea de noi aporturi în formă bănească, potrivit legislației în vigoare, și prin utilizarea următoarelor surse:
primele de emisiune sau de aport și alte prime legate de capital, integral încasate, rămase după plată și acoperirea cheltuielilor neamortizate efectuate cu astfel de operațiuni, precum și rezervele constituite pe seama unor astfel de prime;
dividendele din profitul net cuvenit acționarilor după plata impozitului pe dividente potrivit legii;
rezervele din influențele de curs valutar aferente aprecierii disponibilităților în valută reprezentând capital social în valută;
rezervele constituite din profitul net, existente în sold potrivit ultimului bilanț contabil;
diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului pot fi incluse în rezerve și utilizate pentru majorarea capitalului social.
Orice modificare a nivelului capitalului social al unei bănci este supusă aprobării Băncii Naționale a României. Băncile repartizează 20 % din profitul brut pentru constituirea unui fond de rezervă, până când fondul astfel constituit egalează capitalul social, apoi, maximum 10%, până în momentul în care fondul a ajuns de două ori mai mare decât capitalul social.
După atingerea acestui nivel, alocarea de sume pentru fondul de rezervă se face din profitul net.
Băncile repartizează din profitul brut sumele destinate constituirii rezervei generale pentru riscul de credit, în limita a 2% din soldul creditelor acordate.
O bancă nu poate efectua repartizări din profit pentru dividende, dacă, în urma acestei repartizări, banca înregistrează un nivel de solvabilitate sub cel minim prevăzut de reglementările Băncii Naționale a României.
Valoarea totală a investițiilor pe termen lung ale unei bănci, în valorile mobiliare emise de o societate comercială care nu este angajată în una sau mai multe din activitățile financiare, nu poate depăși:
20% din capitalul social al societății comerciale respective;
10% din fondurile proprii ale băncii.
Valoarea totală a investițiilor pe termen lung ale băncii, în valorile mobiliare emise de asemenea societății comerciale, nu poate depăși 50% din fondurile proprii ale băncii. Valoarea totală a investițiilor unei bănci în valori mobiliare, efectuate în nume și cont propriu, nu poate depăși nivelul de 100% din fondurile sale proprii, cu excepția celor în titluri de stat.
Fiecare bancă întocmește și păstrează la sediul său principal, documente și evidențe, în limba română, cuprizând:
contractul de societate și statutul, precum și toate actele adiționale prin care acestea au fost modificate;
un registru al acționarilor săi, potrivit legii;
minutele și hotărârile adunării generale a acționarilor;
minutele ședințelor și hotărârile consilului de administrație;
registrele și înregistrările contabile care evidenția clar și
corect situația activității sale, explicarea tranzacțiilor și situației sale financiare, astfel încât să permită Băncii Naționale să determine dacă banca sa conformat prevederilor prezentei legi;
reglementările proprii referitoare la desfășurarea activității, precum și toate amendamentele acestora;
alte înregistrări care sunt cerute potrivit prezentei legi ori prevederilor reglementărilor Băncii Naționale a României.
Fiecare bancă întocmește și păstrează la sediul principal sau la sediile sale secundare un exemplar al documentației de credit adecvate și orice informații privitoare la relațiile sale de afaceri cu clienții și cu alte persoane pe care B.N.R. le poate prevedea prin reglementări și care se pun la dispoziția personalului autorizat al B.N.R., la cerera acestuia.
Toate operațiunile de credit și de garanție ale băncilor trebuie consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile respectivelor tranzacții. Aceste documente trebuie păstrate de bănci și puse la dispoziția personalului autorizat al B.N.R. la cererea acestuia. Contractele de credit bancar precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii.
Băncile nu pot desfășura următoarele operațiuni:
angajarea în tranzacții cu bunuri mobile și imobile. Se exceptează tranzacțiile cu astfel de bunuri necesare desfășurării activității și pentru folosința salariațiilor, precum și tranzacțiile cu bunuri mobile și imobile dobândite ca urmare a executării creanțelor băncii. Bunurile mobile și imobile, dobândite ca urmare a executării silite a creanțelor, altele decât cele necesare desfășurării activității și pentru folosința salariaților, se vând de către bancă în termen de un an de la data dobândirii lor. Pentru bunurile imobile, termenul poate fi prelungit cu aprobarea B.N.R.;
achiziționarea propriilor acțiuni sau gajarea lor în contul datoriilor băncii. Se exceptează răscumpărarea acțiunilor proprii în vederea reducerii capitalului social, care face obiectul unei aprobări prealabile a B.N.R.;
acordarea de împrumuturi sau furnizarea altor servicii clienților, condiționată de vânzarea sau cumpărarea acțiunilor băncii;
acordarea de credite garantate cu acțiunile emise de bancă;
primirea de depozite, titluri sau alte valori, când banca se află în încetare de plăți;
angajarea în acceptarea de depozite, dacă majoritatea depozitelor provin de la angajații băncii. Se exceptează operațiunile fondurilor de plasament și alte operațiuni financiare bazate pe principiul mutualității.
Societățiile bancare trebuie să se supună reglementărilor emise de Banca Națională pentru aplicarea politicii sale monetare, de credit, valutare, de plăți și de promovare a prudenței bancare.
În concluzie, Banca Națională este abilitată să emită reglementări și să ia măsuri pentru viabilitatea sistemului bancar și totodată să controleze și să verifice actele și scripetele băncilor din sistem.
Banca Națională nu se implică în modul de funcționare, de acordare a creditelor sau de apreciere a valabilității garanțiilor avute la acordarea creditelor și în general a tot ce ține de politica proprie a băncii respective.
Legea bancară prevede obligativitatea societăților bancare de a deschide conturi curente la B.N.R. și de a menține în aceste conturi rezerve minime obligatorii. Sistemul rezervelor obligatorii instituit în scopul de a asigura o lichiditate minimală ce constă în obligativitatea băncilor de a consemna în conturile B.N.R. o sumă stabilită prin calcul cu aplicarea unor cote procentuale.
Rezerva băncilor se constituie din mijloace bănești în moneda națională sau în valute convertibile obținute de banca respectivă sub forma depozitelor sau a instrumentelor de plată. Se exceptează depozitele guvernamentale sau ale unor instituții care au, ele însele, obligația de a-și constitui rezerva.
Sectorul bancar joacă un rol foarte important în economia de piață, acționând în promovarea reformei și în mecanismul de autoreglare a economiei, fiind conceput ca o parte componentă foarte importantă a sistemului economico-financiar.
Activitatea băncilor este constituită dintr-o multitudine de operațiuni bancare, care conduc la conceperea, realizarea și înregistrarea produselor și serviciilor bancare. Această activitate este un sector mai deosebit al economiei. Toate operațiunile bancare au un caracter tehnic.
Sistemul bancar joacă un rol vital într-o economie de piață, oferind posibilitatea mobilizării tuturor fondurilor bănești din economie și dirijării lor în scopul desfășurării normale a activității social-economice.
În economia de piață funcționează mai multe tipuri de bănci, organizate ca societăți comerciale și pe feluri de produse și servicii bancare. În general, băncile trebuie să aibă un regim de organizare și funcționare care să dea dreptul de îndrumare, supraveghere și controlul băncii centrale.
Băncile își pot constitui provizioane pentru risc, fond de dezvoltare și pot să dispună de o mare parte a profitului net. De asemenea, pot participa cu fonduri proprii la activitatea unor agenții economici, dar să nu depașească 20% din capitalul firmei, iar creditele pe care le acordă instituția de bancă unui singur agent economic să nu depăsească 20% din capital și rezervele acestei instituții de credit.
În general, băncilor le sunt permise următoarele activități:
acceptarea de depozite;
contractarea de credite;
operațiuni de factoring;
scontarea efectelor de comerț;
forfetarea;
emiterea și gestiunea instrumentelor de piață și de credit;
plați și decontări;
leasing financiar;
transferuri de fonduri;
emiterea de garanții și asumarea de angajamente;
tranzacții în cont propriu sau în contul clienților cu: cambii, cecuri, certificate de depozit, valute, instrumente financiare derivate, valori mobiliare, metale prețioase și pietre prețioase;
intermedierea în plasamentul de valori mobiliare și oferirea de servicii legate de aceasta;
administrarea de portofolii ale clienților, în numele și pe riscul acestora;
custodia și administrarea de valori mobiliare;
depozitar pentru organismele de plasament colectiv de valori mobiliare;
închirierea de casete de siguranță;
consultanță financiar bancară;
operațiuni de mandat;
activități la bursa de valori.
În organizarea și funcționarea sistemului bancar românesc intervine o serie de bănci, fiecare jucând un rol important în activitatea bancară din România, acestea sunt: băncile comerciale, băncile de export-import, băncile de investiții, băncile populare sau băncile universale.
Băncile comerciale s-au dezvoltat foarte mult, mare parte dintre acestea având capital privat sau mixt. Produsele și seviciile oferite de acestea s-au dezvoltat de asemenea. Băncile au elaborat politici și strategii care să contribuie la dezvoltarea produselor și serviciilor bancare noi și în diminuarea riscului, în special al celui de creditare.
Băncile comerciale oferă o gamă foarte largă de operațiuni, printre care: depozite la vedere și la termen, operațiuni în cont, operațiuni cu numerar, fără numerar și cu titluri. O activitate principală a băncilor comerciale o reprezintă creditarea. Atunci când băncile acordă credite, urmăresc ca agenții economici să prezinte credibilitate, în vederea rambursării la scadență a împrumuturilor.
Principalele operațiuni ale băncilor comerciale se referă la:
cumpărarea, vânzarea, ținerea în custodie și administrarea activelor monetare;
executarea de transferuri, operțiuni de virament, clearing;
primirea titlurilor în gaj și în păstrare;
operațiuni valutare;
operațiuni cu metale prețioase;
operțiuni cu valori care au un grad mare de lichiditate;
plasamente, gestionare, păstrare și comerț cu titluri de valoare;
consulting bancar;
garanții și mandatari;
operațiuni proprii sau în contul clienților.
Băncile comerciale (de depozit) primesc și păstrează diferite capitaluri disponibile, acordă credite și efectuează anumite operațiuni de comision, iar sursele acestora se constituie din diferite depuneri ale agenților economici. În activitatea lor se disting două grupe de operațiuni: active și pasive.
Operațiunile care se reflectă în activul bilanțului:
operațiunile de credit: operațiuni cambiale, împrumut pe gaj de mărfuri, de acțiuni sau de obligațiuni;
operațiunile de scont: sunt acceptate cambiile cu termene scurte și cu bune garanții de susținere;
plasamentele de capital în diferite valori mobiliare, fie în scopul revânzării lor ulterioare, fie pentru investirea capitalului în diverse întreprinderi (numai acelea care au aprobare de la Banca Centrală);
operațiunile comerciale, care constau în tranzacții de cumpărare-vânzare de diferite valori, de devize sau titluri de mărfuri, precum
și în operațiuni cu metale prețioase;
operațiunile de comision, care constau în executarea diferitelor dispozițiuni primite de la clienți în care nu sunt angajate direct fondurile băncii; aici se include: remiterea unor sume către terți, operațiuni cu acreditive, operațiuni de incasso și operațiuni de mandat.
Operațiunile care se reflectă în pasivul bilanțului:
atragerea de depuneri la vedere, termen mediu sau termen lung, operațiunile pentru care băncile eliberează certificate de depozit, obținerea de credite de la alte bănci;
rescontul, adică vânzarea la bancă de emisiune a unei părți din portofoliul de efecte de comerț. Nu toate băncile sunt admise la reescont. O bancă trebuie să încheie pentru aceasta o convenție prealabilă, prin care se stabilește plafonul de credit ce poate fi solicitat;
emisiunea de bonuri de casă (obligațiuni pe termen sub 7 ani).
Băncile comerciale dețin locul principal în cadrul operațiunilor financiar-valutare și în întreg sistemul bancar.
Băncile comerciale nu lucrează cu banii proprii, ci ele administrează banii altora. Sumele administrate sunt adesea foarte importante, nivelul lor dând forma unei bănci. Fiecare bancă caută să strângă cât mai multe fonduri de pe piață din care să acorde credite clienților.
Băncile se confruntă între ele printr-o concurență acerbă, armele confruntării fiind, în principal, credibilitatea pe piață și apoi calitatea și diversitatea serviciilor oferite clienților. Importante, de asemenea, sunt mărimea capitalului, modul de organizare, întinderea în teritoriu precum și relațiile financiare cu băncile mari, autohtone sau străine, de la care pot obține oricând credite.
Pierderea încrederii publicului de către o bancă este devastatoare pentru aceasta, ea refăcându-se foarte greu. Încrederea într-o bancă se formează și se verifică în timp.
Ea se întreține prin publicarea bilanțului și a contului Profit și Pierderi, care trebuie să arate, în mod constant, o situație financiară bună, care se concretizează în câțiva indicatori specifici.
Fondurile proprii ale băncilor din sistemul bancar nu sunt suficiente. În condițiile în care finanțarea economiei este lăsată pe seama băncilor volumul de capital al acestora trebuie pus în legătură cu nevoile de investiții interne, în economia națională. În 1998, volumul necesar al investițiilor a fost de 63 110 mid. lei, în timp ce valoarea fondurilor proprii se ridica numai la 9 694 mid. lei.
Este evident că băncile sunt subcapitalizate, cu atât mai mult cu cât acestea au nevoi proprii pentru informatizarea și introducerea unor noi instrumente moderne.
Capitalizarea băncilor se poate realiza prin emisiunea de acțiuni și obligațiuni, prin fuzionare cu un posesor de capital sau prin renunțarea la dividende, incluzând profitul în fondurile proprii.
Băncile comerciale sunt nevoite să facă față unor serii de pericole la care sunt expuse. În cadrul lor intern se înscrie insuficiența sau eronata organizare a băncii, folosirea unor funcționari nepregătiți sau incorecți, apariția unor pierderi din cauza riscurilor operațiunilor sau a insuficienței măsurilor de precauție.
În cadrul extern, banca poate fi supusă la pierderea credibilității publicului datorită unor zvonuri sau unor operațiuni incorecte. Creșterea concurenței bancare efectuate de bănci mai puternic capitalizate, mai bine organizate, cu gama de servicii mai largă, este o problemă de existență pentru o bancă comercială.
Apariția inflației sau deterioarea stării generale a economiei creează dificultăți serioase în atragerea depunerilor sau acordarea creditelor.
Situația poate duce la variații mari ale ratei dobânzilor, care la rândul lor, diminuează atragerea pentru credite sau fac apariția creditelor neperformante. În sfârșit, apariția Fondurilor Mutuale și a Societăților de Valori Mobiliare, care preiau și unele servicii bancare și fac intermedieri financiare, îngustează câmpul de activitate al unor bănci comerciale.
Față de aceste pericole, băncile comerciale trebuie să treacă la o mai bună organizare internă, la echiparea cu aparatură modernă, la diversificarea paletei de servicii și acomodarea condițiilor și cerințelor pieței de capital.
Evitarea riscurilor mari, întărirea gestiunii portofoliilor și analiza aprofundată a calității garanțiilor necesare acordării creditelor sunt măsuri fundamentale pentru securitatea băncii.
Pentru viitorul băncii, conducerea trebuie să aibă în vedere și dezvoltarea unui marketing bancar pentru evaluarea corectă a posibilităților pieței și a modului de a veni în întâmpinarea cererilor clienților.
Băncile comerciale trebuie să aibă o orientare de piață, având de înfruntat băncile străine, acestea fiind primele care au deschis sectoare cu specific de investiții și au revoluționat piața cu produse bancare moderne.
Băncile autohtone trebuie să abordeze specializarea, nu atât în a deveni banca unei ramuri de activitate sau a unei bresle, cât mai ales în îndreptarea către anumite categorii de clienți, diferențiați prin puterea lor financiară sau prin gama de produse de care au nevoie sau, în sfârșit, prin implicarea pe piețe diferențiate (piața titlurilor, piața ipotecară, fonduri de pensii etc.).
Banca de Export-Import ( EXIMBANK ) este o bancă cu capital integral de stat, care acționează ca o instituție guvernamentală financiară pentru promovarea comerțului exterior, cu precădere a exportului. Banca pune la dispoziția agenților economici credite bancare pe termen scurt, în lei sau în valută, chiar și pentru producția unor bunuri destinate exportului.
Banca creditează și principalii importatori, pe termen mediu, în condiții favorabile.
Băncile universale
Unele bănci comerciale din România au căutat să-și extindă câmpul de activitate și în tranzacțiile cu titluri de valoare și să se organizeze corespunzător.
La început B.N.R. nu a autorizat astfel de operațiuni, apoi a aprobat, în cursul anului 1996, calitatea de dealer unui număr restrâns de bănci: Bancorex, Banca de Dezvoltare, Banca Agricolă și Banca Comercială Română. Ulterior, după înființarea pieței RASDAQ, Banca Națională a ridicat orice restricție în activitatea băncilor privind titlurile de valoare.
Astfel, o serie de bănci și-au înființat sectoare de custodie, de tranzacții și tansfer de titluri, devenind bănci universale. Printre acestea se numără: Banca Comercială Ion Țiriac, ING Bank, Citibank și altele.
Băncile de investiții sau băncile de afaceri constituie adevaratul motor al operțiunilor cu titluri de valoare pe piața de capital.
Banca de investiții începe prin a fi implicată înainte de lansarea emisiunilor prin oferta de consultații financiare pentru selectarea celei mai potrivite surse de finanțare. Băncii de afaceri îi revine toată responsabilitatea în pregătirea prospectului de emisiune, în stabilirea prețului de ofertă, în subscrierea și în garantarea plasamentului acțiunilor și obligațiunilor emise.
Activitatea băncii de investiții nu se termină cu efectuarea plasamentului titlurilor emise. Ea urmărește evoluția acțiunilor pe piața secundară, putând interveni, eventual prin cumpărarea pe cont propriu, pentru menținerea valorii acțiunilor pe piață.
În România nu există, deocamdată, bănci de investiții, funcțiunile lor legate de emisiunile de acțiuni și obligațiuni, fiind preluate de Societățile de Valori Mobiliare. Rolul lor era acela de a intermedia tranzacțiile de valori mobiliare pe piața secundară.
Băncile populare (Cooperativele de Credit) se înființează pe baza unui act constitutiv aprobat de Congresul Cooperației de Consum și de Credit (organ al CENTROCOOP).
Băncile populare sunt constituite și administrate pe principiul unităților de cooperație, conform Legii 109/1996. Activitățile acestora sunt următoarele:
acordarea de împrumuturi bancare și prestații de servicii bancare;
acordarea de împrumuturi speciale cu prioritate și avantaje pentru membrii cooperatori;
fructificarea economiilor bănești ale membrilor cooperatori și a altor persoane;
contractarea de împrumuturi de la băncile comerciale;
păstrarea disponibilităților bănești ale membrilor cooperatori (sau a altor persoane fizice sau juridice) și efectuarea de oprațiuni în conturi deschise acestora;
operațiuni de schimb valutar;
operațiuni financiar-bancare efectuate în mandat.
Profitul realizat de băncile populare se împarte membrilor cooperatori proporțional cu părțile sociale deținute de aceștia.
În România existau în 1998 un număr de 758 cooperative de credit și deserveau 1,7 mil. membri cooperatori.
În anul 2000, în țara noastră activau un număr de bănci comerciale, specializate sau universale.
Clasificarea lor după natura capitalului social ar fi următoarea:
bănci cu capital de stat (BCR);
bănci cu capital majoritar de stat și capital privat autohton;
bănci cu capital majoritar privat autohton și străin;
bănci cu capital majoritar străin și privat autohton;
bănci cu capital privat străin și de stat;
bănci cu capital autohton ;
bănci cu capital străin (ABN AMRO Bank);
bănci cu capital privat autohton, străin și de stat;
sucursale ale băncilor străine (COMMERZBANK).
În activitatea băncilor, un element decisiv este credibilitatea, care este analizată pe baza unor criterii specifice de eficiență și soliditate bancară, astfel:
Fondurile proprii ale băncilor cuprind, pe lângă capitalul social vărsat (integral sau nu) și alte fonduri cum ar fi: fondul de rezervă, fondul de dezvoltare, fonduri din profit etc. Aceste fonduri reprezintă baza financiară a băncii.
Dacă o bancă folosește cu abilitate și eficiență resursele atrase fără a fi nevoită să apeleze la resursele din afară, care sunt scumpe, obține profituri mai mari.
Soliditatea băncii este un criteriu internațional care se concretizează în raportul dintre capital și active. Aceasta indică faptul că trebuie asigurată o anumită proporție între cei doi indicatori.
Creditele acordate reprezintă unul din cei mai importanți indicatori ai activității bancare.
În anul 1995, în România acest indicator arăta o diferență mare între băncile comerciale, astfel 93% din creditele acordate pe piață se concentrau în conturile a numai trei bănci: Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Comercială Română și Bankcoop. În privința creditelor în valută, BANCOREX (fosta BRCE) a acordat aproximativ 50% din totalul creditelor în valută.
Volumul plasamentelor, corelat cu ponderea veniturilor, constituie un alt criteriu de eficiență al băncilor.
Se observă că băncile de la noi obțin, de regulă, majoritatea veniturilor din dobânzi la creditele acordate în loc să caute plasamente pentru fructificarea banilor din depozite. Aceasta se explică prin faptul că atât băncile, cât și clienții manifestă, deocamdată, o anumită reticență față de operațiunile cu cota de risc ridicată și puțin cunoscători în instrumentele și mijloacele moderne financiare.
Raportul dintre creditele primite de la bancă și volumul depozitelor clienților este, de asemenea, un indiciu asupra calității activității băncii. Creditele obținute de la B.N.R. sau alte bănci sunt foarte scumpe.
Cifra de afaceri, care este volumul veniturilor totale, de asemenea, reprezintă un criteriu, însă aceasta trebuie să fie analizată în privința provenienței lor. Un procent foarte ridicat al veniturilor provenite din dobânzi indică o lipsă de flexibilitate, de inițiative, de dinamism.
Profitul net este un indicator al activității bancare, el trebuie analizat în corelație cu activul total și cu cifra de afaceri.
Lichiditatea bancară reprezintă capacitatea de a face față tuturor cererilor de plăți în orice moment și la un nivel cât mai ridicat. Pentru băncile mari nu este o problema, acestea putând avea acces ușor la piețele financiare, dar majoritatea băncilor își rezervă un anumit grad de lichiditate prin depozite sau alte active ușor transferabile în bani.
Indicele de adecvare a capitalului este un indicator recomandat de către instituțiile financiare internaționale.
El se calculează ca raport între fondurile proprii și totalul activelor ponderate în funcție de gradul de risc. Pentru aceasta, fiecare element din activ primește un coeficient care reprezintă gradul său de risc. Cu cât fondurile proprii cresc sau cu cât se reduce ponderea activelor riscante, cu atât indicele este mai mare. Acest fapt indică o politică prudentă și o bună organizare a activității de creditare.
În opinia instituțiilor financiar străine cel mai bun indice de adecvare a capitalului din România a fost realizat de Banca Comercială Română în 1996.
Banca Națională a României poate lua o serie de măsuri și sancțiuni împotriva acelor bănci care nu respectă legea.
În situația în care B.N.R. constată că o bancă și/sau oricare dintre administratori, directorii executivi sau cenzorii aceșteia se fac vinovați de:
încălcarea unor prevederi a prezentei legi ori a reglementărilor sau ordinelor emise de B.N.R. în aplicarea prezentei legi;
încălcarea oricărei condiții sau restricții prevăzute în autorizația emisă băncii;
efectuarea de operațiuni fictive și fără acoperire reală;
neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea de date eronate privind indicatorii de prudență bancară ori alți indicatori prevăzuți în reglementările B.N.R.
nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de control sau în urma acestora;
periclitarea credibilității și viabilității băncii prin administrarea necorespunzătoare a fondurilor ce i-au fost încredințate.
Banca Națională a României poate aplica mai multe sancțiuni mergând pănă la limitarea operațiunilor băncii și retragerea autorizației băncii și poate lua mai multe măsuri, cum ar fi instituirea măsurilor de supraveghere specială și de administrare.
Banca Națională a României dispune acționarilor semnificativi, să-și vândă, în termen de 3 luni, acțiunile deținute peste participație aprobată de B.N.R. După expirarea acestui termen, dacă acțiunile nu au fost vândute, B.N.R. dispune băncii anularea acțiunilor respective, emiterea unor noi acțiuni purtând același număr și vânzarea acestora, urmând ca prețul încasat din vânzare să fie consemnat la dispoziția dobânditorului inițial, după reținerea cheltuielilor ocazionate de vânzare.
CAPITOLUL IV. CREDITAREA DE CĂTRE B.C.R
A FIRMEI S.C. ELCOM S.R.L ( STUDIU DE CAZ)
4.1. PREZENTAREA GENERALĂ A FIRMEI, DESCRIEREA ACTIVITĂȚII ȘI PERSPECTIVE, DATE REFERITOARE LA FIRMĂ
1. Înființare / Organizare / Management
ELCOM S.R.L și-a început activitatea în august 1991. Forma de organizare: societate pe acțiuni. Capitalul firmei este deținut de 13 asociați, dintre care Popescu Răzvan și Buradă Mircea sunt acționari principali, cu câte 20 %, respectiv 60 % din total.Popescu Răzvan lucrează cu normă întreagă în cadrul fabricii în calitate de director general și de tehnolog. Buradă Mircea conduce activitatea financiară iar Popescu Răzvan răspunde de activitatea de marketing.
2. Minifabrica
Minifabrica de bere își desfășoară activitatea într-un spațiu închiriat pe Șos. București – Ploiești nr.220. Firma are un contract de inchiriere pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea ca după 7 ani să poată opta pentru a cumpăra întreaga incintă, ce constă în 2025 mp, din care 360 mp suprafața construită.
Clădirea, având inițial destinația de abator, a fost reamenajată în timp pentru producția și desfacerea berii. Este compartimentată astfel: un restaurant cu 75 de locuri, inclusiv bucătărie și spațiu de depozitare, un bar din lemn de stejar, stil secolul XIX, cu o lungime de 7 ml, și spațiu pentru producerea berii cu o capacitate de 7.0017 ciclu. Cinci fermentatoare și șase tancuri cilindrice asigură producerea a 15 cicluri pe lună, rezultând o capacitate de cca. 120.000 l/lună. La stradă, se dispune de o parcare pentru 10 automobile.
3 . Producția
Minifabrica are capacitatea de a produce în orice moment cinci sortimente de bere. Producția curentă este formată din următoarele sortimente de bere: bere blondă, bere brună, bere dietetică, bere fară alcool și bere Premium.
Fabrica are și o instalație de îmbuteliere pe sortimente. Procesul tehnologic de fabricație cuprinde fierberea și fermentarea completă a borhotului, alcătuit din malț, hamei, drojdie de bere și apă, respectând condițiile cerute de standardele germane cu privire la tehnologia de producere și la calitatea berii.
4. Istoric
Activitatea s-a organizat prin capitalizarea a 365.000 mii lei, structural astfel: 200.000 mii lei participația partenerilor, 111.000 mii lei credit de la B.C.R. și 45.000 mii lei participația partenerilor principali. Ulterior s-a produs o infuzie de capital de 84.000 mii lei din partea partenerilor principali și a fost obținut un credit în sumă de 35.000 mii lei. în aprilie 1992, fabrica a început desfacerea prin rețeaua proprie a berii îmbuteliate, în zona București, pentru testarea pieței. Concluzia analizelor rezultatelor obținute prin desfacerea prin bar/restaurant și prin rețeaua de distribuție, a fost aceea de a dezvolta rețeaua de distributie. în consecință, sau ales distribuitori, pentru început, din zona limitrofă a Bucureștiului și după aceea din centrul capitalei în mod curent se poartă discuții cu distribuitorii din alte zone importante.
Segmentul de piață
Piața berii este dominată de categoriile Premium și Light, în 1992, produsele Light și-au continuat creșterea pe piață cu 5 %. Volumul vânzărilor a avut o creștere anuală modestă de numai 2 %. Cu toate acestea producția indigenă a înregistrat o creștere de 31 % față de 1990.
Deși volumul este modest, în ultimul deceniu s-a înregistrat o creștere continuă în acest sector, în categoria produselor indigene, consumul de bere produsă în minifabricile de bere, a înregistrat o creștere semnificativă. Începând cu anul 1992 s-au publicat date statistice referitoare la activitatea minifabricilor. În continuare se prezintă, procentual, volumul vânzărilor înregistrat de minifabricile de bere, comparativ cu volumul total de pe piața României:
Concurenții
Există trei minifabrici de bere care domină piața de desfacere din zona limitrofă a capitalei:
în comuna Bragadiru principalul concurent este FULGER S.A cu un volum al vânzărilor în 1991 de 70.000 litri.
în comuna Popești – Leordeni, este o minifabrică standard a acestui segment de piață. Vânzările anului 1991, efectuate în zona limitrofă a capitalei au fost de 360.000 litri, capacitatea anuală fiind de 680.000 litri.
Timișoreana S.A a vândut 712.500 litri în 1991 și recent a anunțat ca intenționează să-și mărească capacitatea la 950.000 litri pe an.
Poziția pe piață
ELCOM S.R.L și-a desfăcut produsele pe piața din jurul Bucureștiului. Vânzările firmei au crescut continuu de la înființare, estimându-se pentru anul 2004 în nivelul a 1.000.000 litri, ceea ce reprezintă întreaga capacitate de producție. Firma și-a format o rețea de 20 distribuitori, bine cotați în zonele respective. Alți distribuitori, din alte zone, și-au manifestat dorința de a desface produsele în zonele lor de activitate.
Managementul firmei a considert că poziția pe piață este bună, ceea ce li permite să-și dezvolte capacitatea de producție. Deși, unii dintre concurenți sunt apreciați pentru calitatea produselor lor, cu clientela stabilă, oportunitatea pentru dezvoltare este justificată de faptul că cererea produselor obținute în minifabrici de bere este mai mare decât creșterea capacității de producție. Managementul firmei consideră că volumul vânzărilor va putea fi realizat ca urmare a creșterii pe ansamblul pieții, precum și prin câștigarea unui segment de piață.
4.2. OBIECTUL CREDITULUI. RISCUL GARANȚIEI DE CREDITARE
Firma S.C. ELCOM S.R.L a mai apelat la credite an de an, de la aceeași bancă. Desigur este vorba de credite bancare pe termen scurt, adică de credite de exploatare, dar periodic firma a solicitat și credite pe termen lung sau mediu.
Obiectul de creditare solicitat este pe termen scurt și constă în creditarea unor stocuri, mai concret acoperirea necesarului de stocuri temporare în sumă de 200 milioane lei pe o perioadă de 180 de zile.
Pe baza bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2005 și a programului de încasări și plăți pentru perioada anului 2005 a fost elaborate de către firmă, fluxul de numerar ( cash-flow) din care rezultă un deficit de fonduri pe luna noiembrie de 200 milioane de lei, care va acoperit prin credit bancar.
Garanția creditului a fost constituită din ipoteca de rangul I asupra sediului administrativ.
Analiza pe baza de bilanț arată că va exista un fond de rulment pozitiv din care vor fi finanțate activele imobilizate.
A crescut valoarea capitalurilor proprii ca urmare a reținerii de rezerve din profitul de 121,8 milioane de lei.
În al doilea rând se indică un necesar de fond de rulment negativ în sumă de 6178 mii lei , de unde rezultă că valoarea datoriilor curente cu scadență mai mică de un an este mai mare decât cea a activelor realizabile. Se constată o scădere a necesarului de fond de rulment față de 31.12.2004 determinată de creșterea datoriilor pe termen scurt și reducerea activelor ealizabile.
Dacă în 2004 ponderea acestora în total activ era de 73.32% , la 30.09.2005 aceasta era de 97,75%. Stocurile au crescut în ultima perioadă datorită extinderii activității , atragerii de noi clienți, dar sunt în stare bună și sunt vandabile. Datoriile cu scadență mai mică de un an au scăzut, iar în structură se observă o scădere a ponderii acestora în total pasiv.
Componența datoriilor nefinanciare pe termen scurt este următoarea:
-furnizorii 267426mii lei
-alte datorii 52292 mii lei, din care:
împrumuturi acordate de asociat 4181 mii lei, dividente de plată 13337 mii lei.
Agentul economic nu înregistrează datorii restanțe, iar datoriile către furnizori se vor achita pe măsura vânzării mărfurilor. Trezoreria netă este pozitivă, în sumă de 122954 mii lei , reprezentând disponibilitatile în cont ale societății.
Analiza contului de profit și pierdere
Cifra de afaceri la 30.09.2005 este de 2440 mil. lei, iar profitul obținut de 122 mil. lei. Analizați în dinamică, acești indicatori au avut o evoluție ascendentă, ceea ce ne duce la concluzia că activitatea societății este permanentă și s-a îmbunătățit de la o perioadă la alta.
Pentru perioada următoare se prevede o îmbunătățire a nivelului acestor indicatori, astfel încât până la sfârșitul anului să se depășească nivelul anului trecut.
Analiza indicatorilor de bonitate
lichiditatea curentă este de 136,52%, un nivel bun, și a avut o evoluție ascendentă.
solvabilitatea curentă este de 138,86%, un nivel bun, de unde rezultă că societatea are posibilitatea să-și achite datoriile prin transformarea activelor societății în cash. Ponderea datoriilor în total pasiv este la 30.09.2004 de 72.01%, ceea ce reflectăun grad destul de redus de participare a societății la finanșarea afacerii.
gradul de îndatorare generală este de257,32%, nivel
ridicat determinat de utilizarea ca sursă de finanțare în special a resurselor atrase.
gradul de îndatorare financiară este de o societate neavând angajate credite.
rentabilitatea financiară este de 98,07% si ne arată utilizarea eficientă a capitalului investit.
Total active-Stocuri nefavorabile-Clienți incerți-Active incerte x 100
Solvabilitatea=____________________________________________________
Datorii totale –Diferențe de conversie pasiv
Solvabilitatea ar trebui să nu fie mai mare de 50%.
Datorii totale x 100
Gradul de îndatorare= ____________________________
generală Capitaluri proprii în sens strict
Datorii financiare totale x 100
Gradul de îndatorare= ____________________________
financiară Capitaluri proprii nete în sens strict
Scara de apreciere a gradului de îndatorare:
Capacitatea de rambursare: I x p x 70 x Ra- 300 x 0,7=1260 mil. lei.
Acest indicator reflectă capacitatea agentului economic de a-și rambursa creditul din încasările ce vor fi realizate din activitatea de comerț. rezultă că societatea are posibilitatea să-și achite datoriile prin transformarea activelor societății în cash.
Din punct de vedere al performanței serviciul datoriei este bun.
Având în vedere situația economico-financiară a societății și perspectivele dezvoltării acesteia, agentul economic îndeplinește condițiile de creditare.
RELAȚIILE CU B.C.R. ȘI ALTE BĂNCI
Societatea are cont deschis la B.C.R. din anul 2003 și este client permanent. Nu are conturi deschise la alte bănci. Nu are angajate credite bancare și nu a beneficiat până în prezent de credite.
Societatea nu a înregistrat niciodată credite sau dobânzi restanțe față de bancă.
REFERAT DE CREDITE
ELEMENTE DEFINITORII Suc./Fil./Agenția Data Nr. cr.
Lujerului 18.10.2004 1387
NUME CLIENT: S.C. ELCOM S.R.L
COD FISCAL: R12162880
ADRESA: București, Str. Măgura, nr.123
CLIENT DIN ANUL: 2003
COD RAMURĂ: 521
COD DEPARTAMENT ( SECTOR):
COD FORMĂ DE PROPRIETATE: Z 35
GIRANȚI: POPA IULIAN
GRUP ( DEBITOR UNIC): Nu este cazul
SCOPUL REFERATULUI: Acordarea unui credit pentru finanțare stocuri temporare în sumă de 200 mil. lei, pe termen de 180 de zile.
DESCRIERE CLIENT: S.R.L. înființată la Registrul Comerțului sub nr. J39/1448/1999. Are ca obiect de activitate comerțul cu produse cosmetice și își desfășoară activitatea în cadrul unui complex comercial.
RISCURI ȘI METODE DE MICȘORARE:
Cifra de afaceri și profitul au un nivel bun ceea ce asigură societății o bună capacitate de rambursare , indicatorii de bonitate financiară pun în evidență o situație economico-financiară corespunzătoare.
PROPUNERI PRIVIND LIMITA TOT ALĂ: 200 mil. lei
din care:
angajamente:-
angajamente noi propuse: 200 mil. lei
RISCUL ASUPRA CLIENTULUI(A…E): "B"
Suc./Fil./Agenție Data 18.10.2004 Nr. Cr 1387
Țara Clasificare țară
Risc asupra Risc anterior
clientului “ B”
Strategie față de client Creștere
Creștere Scădere Constant Încetare
Da
SCOPUL: acordare credit Nou Modif. Analiza an.
____________________________________________________
Creștere Scădere Constant
INFORMAȚII
DESPRE LIMITE I IIS IIML IVST IVF RISC
TOTAL
RELAȚIE DIRECTĂ-
LIMITĂ PRECEDENTĂ
RELAȚIE DIRECTĂ-
LIMITĂ NOUĂ 200 200
RELAȚIE INDIRECTĂ-
LIMITĂ PRECEDENTĂ
RELAȚIE INDIRECTĂ-
LIMITĂ NOUĂ
LIMITĂ GRUP-
LIMITĂ NOUĂ
LIMITĂ GRUP
PRECEDENTĂ
LIMITĂ DE GRUP-NOUĂ
RISC TOTAL=CLASA IIS+IIML+10%IVST+ 25%IVF=200 mil. Lei
STATUTUL JURIDIC:S.R.L. CODUL FORMEI DE PROPR:
COTATA : NU COTARE: AGENȚII DE RATING:
PROPRIETĂȚI: Popa Iulian, Ionescu Nicolae- asociați
CONDUCERE:
AUDITORI:
RELAȚII CU ALTE BĂNCI: Nu are conturi deschise la alte bănci
DATA ÎNFIINȚĂRII: 21.09.2003
PROFITABILITATE CLIENT GRUP
An prec. An crt. An prec. An vrt.
DOBÂNDA ÎNCASATĂ: –
DOBÂNDA RESTANTĂ+PENALITĂȚI-sold –
CREDITE RESTANTE: –
CREDITE RESTANTE:-sold: –
DEPOZITE +DISPONIBILITĂȚI 90
TREZORERIE –
COMISIOANE 1
PREVIZIOANE CONSTITUITE –
EXCEPȚIE DE LA POLITICA BĂNCII: NU
DETALII
NIVEL FINAL DE COMPETENȚĂ: Sucursala B.C.R
OFIȚER DE CREDIT LOCAL:
OFIȚER DE CREDIT NIVEL FINAL DE COMPETENȚĂ D. Modreanu Data Aprobării: 26.10.2004
ULTIMA REVIZUIRE A CALITĂȚII LA DATA: 30.09.2004
REZULTATUL REVIZUIRII DACĂ ESTE CORECT:
Dacă rezultatul revizuirii este NU-detalii în partea a doua a referatului
DOCUMENTAȚIA REVĂZUTĂ LA DATA : 20.09.2004
LIMITE EXISTENTE LIMITE DESCRIERE NOI PRODUS TERMEN COD S/M/L
TOTAL: 200 mil.lei CATEGORIE:
Produs 1
Descriere tranzacție : acordare credit pt. Finanțare stocuri temporare
Sursa de rambursare: încasări din vânzări mărfuri
Garanții: ipoteca de rang I asupra casă și teren în suprafața de 2356 mp,proprietatea girantului Popa lulian
Termen de rambursare: 6 luni
Preț comision de 0,5% la valoarea plafonului aprobat și dobânda de 45% pe an revizuibilă în funcție de costul resurselor și serviciul datoriei clientului.
Produs 2
Descriere tranzacție:
Sursa de rambursare:
Garanții: Nu este cazul
Termen de rambursare:
Preț:
PERFORMANȚA FINANCIARĂ
S.C. ELCOM S.R.L
la data de 30.09.2004
INDICATORUL PUNCTAJ REZULTAT
A. CLASIFICARE PRELIMINARĂ
1. Lichiditate curentă 136,52% 2
2. Solvabilitate 138,66 % 3
3. Gradul de îndatorare generală 257, 32% -1
4. Rotația activelor circulante 5,59 2
5. Acoperirea dobânzii – 3
6. Rentabilitatea financiară 88,07% 2
7. Dependența de piețele de aprovizionare și desfacere At>50,1 2
8. Garanții IPOTECĂ 3
TOTAL PUNCTAJ INTERMEDIAR 16
B. CRITERII NECUANTIFICABILE
1. Calitatea conducerii foarte bună
2. Calitatea organizării bună
3. Sect. în care își desfășoară act. persepectiva buna de dezvoltare
4. Poziția societății în ramura medie
5. Strategia de dezvoltare bună
6. Perspectiva societății activitate viabilă
C. PERFORMANȚA ECON.- FIN. FINALĂ “ B”
Tabel nr.1 DINAMICA INDICATORILOR
PRIVIND BONITATEA CLIENTULUI S.C. ELCOM S.R.L
DETERMINAREA
FLUXULUI DE LICHIDITĂȚI (CASH-FLOW)
al agentului economic S.C. ELCOM S.R.L
BILANȚ
încheiat la 31.XII.2003
-mii lei-
BILANȚ INDICATORI
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
încheiat la 31.XII.2003
CONTRACT DE CREDITE
Între Banca Comercială Română, sucursala Lujerului înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J 39/ 357/1991, reprezentată prin Ion Călinescu în calitate de director și Nicolae Avram în calitate de contabil șef, pe de o parte și S.C.ELCOM S.R.L., înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J 39/1448/1994, cu sediul în localitatea București Sector 6, reprezentată prin Popa Iulian și Ionescu Nicolae, în calitate de administrator, a intervenit următorul contract de împrumut:
Banca acordă împrumutatului un credit pentru finanțare stocuri temporare, în sumă de 200.000.000 (douasutemilioane) lei, pe termen de 180 de zile, cu o dobândă curentă de 29% pe an.
Creditul va fi utilizat pentru aprovizionare cu stoc de mărfuri. Creditul se va acorda prin următoarele conturi:39367931099.
Modalitatea de efectuare a plăților din credite este viramentul ca regulă generală pentru toate plățile, eventualele plăți în numerar vor fi aprobate de bancă ulterior, pe măsura apariției necesităților.
Creditul se utilizează eșalonat, prin decontarea documentelor de plată.
Pentru administrarea creditului, banca va percepe împrumutatului , odată cu acordarea creditului, un comision de . . . % calculat la valoarea plafonului aprobat , iar pentru neutilizarea acestuia se va percepe un comision de …-…% pe an din suma plafonului neutilizat.
Pe parcursul utilizării și rambursării creditului , banca poate modifica dobânda în funcție de evoluția inflației și a costului resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia , la soldul creditului existent.
Împrumutatul acceptă nivelul de actual al dodânzii curente de 50% pe an, precum și eventualele modificări până la nivelul de 200% pe an, iar în situația în care pe parcursul creditării nivelul dobânzii curente va depăși limitele acceptate inițial, banca se obligă să aducă la cunoștința împrumutatului noul nivel al dobânzii. În cazul în care, urmare comunicării băncii împrumutatul nu va rambursa restul din creditul angajat și dobânzile aferente în cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, banca are dreptul de a considera ca acceptat noul nivel al dobânzii și următoarele, până la rambursarea integrală a creditului, fără îndeplinirea altor formalități.
Dobânda și comisionul la împrumutul acordat se calculează și se plătește lunar începând cu luna următoare angajării creditului, inclusiv în perioada de grație când nu se rambursează ratele de credit. Dobânda se încasează de bancă direct din contul curent pe baza de notă contabilă, eliberând împrumutatului un extras de cont și un exemplar al notei contabile privind plata dobânzii.
Termenele și ratele de rambursare a creditului au fost stabilite de comun acord între părți, astfel:
-mii lei-
Creditul se poate rambursa și înainte de scadența, integral sau parțial, în care caz banca va recalcula în mod corespunzător dobânda datorată. Banca poate recupera de la împrumutat eventualele daune reparatorii determinate de reglarea de către bancă a creditului ca urmare a nerespectarii clauzelor contractual de către clienți.
Nerambursarea la termenele stabilite a ratelor de credit datorate dă dreptul băncii de a percepe o dobândă majorată cu 20% pe an peste dobânda curentă, iar începând cu ziua scadenței, acestea se vor trece la "credite restante până la 30 de zile".
În cazul în care în termen de cel mult 30 de zile de la înregistrarea unor sume în contul "credite restante până la 30 de zile" nu se creează disponibil în contul curent pentru rembursarea acestora, începând cu a 31-a zi, creditele respective se vor trece în contul "credite restante peste 30 de zile". La data înregistrării în contul "credite restante peste 30 de zile" a unei rate din credit nerambursată la scadență, toate sumele viitoare datorate de împrumutat în baza contractului de credit (comisioane, dobânzi, rate) devin scadente. Toate aceste sume viitoare se cumulează în acest moment cu sumele restante, neachitate , ele fiind urmărite la recuperare conform legii.
Ordinea încasării creanțelor cuvenite băncii este următoarea:
Comisioane, taxe și spețe bancare;
Dobânzi mai vechi de 30 de zile;
Credite restante mai vechi de 30 de zile;
Dobânzi neâncasate până la 30 de zile;
Credite restante până la 30 de zile;
Dobânzi curente;
Credite curente.
Împrumutatul se obligă să declare băncii dacă are contracte și cu alte societăți bancărești care sunt garantiile acestora:-nu este cazul.
Banca are dreptul să verifice, inclusiv la sediul împrumutatului, respectarea condițiilor în care s-a acordat creditul, existența permanentă și integritatea garanțiilor asiguratorii pe toată perioada creditării.
Împrumutatul se obligă:
-să utilizeze creditul aprobat numai în scopul pentru care a fost acordat;
-să restituie băncii creditul utilizat și să achite dobânda și comisioanele bancare la termenele prevăzute în prezentul contract;
-să respecte prevederile instrucțiunilor și normelor de lucru ale băncii și să reflecte corect și la zi în evidențele sale contabile toate operațiunile privind acordarea, utilizarea și rambursarea creditului.
-să depună la bancă la termenele stabilite de Ministerul Finanțelor bilanțul contabil )situațiile contabile periodice);
-să pună la dispoziția băncii toate documentele solicitate : bugetul de venituri și cheltuieli, contul de profit și pierdere, fluxul de lichidități procnozat, precum și orice alte documente privind garanțiile, bunurile cumpărate sau realizate din credit și cele care privesc activitatea desfășurată;
Banca va anula creditul abrobat în cazul furnizării de către împrumutat a unor date nereală, trecând la rambursarea acestuia după expirarea unui termen de preaviz de 5 zile, dat în scris.
Banca va întrerupe imediat, fără preaviz, utilizarea creditului aprobat în cazul în care împrumutatul nu a respectat prevederile prezentului contract.
Prezentul contract are valoare de înscris autentic și constituie titlu executoriu.
Modificarea prevederilor prezentului contract poate fi făcută numai prin
acordul ambelor părți pe baza unui act adițional.
În cazul în care inspectoratul băncii consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea creditului, clientul trebuie să prezinte următoarele documente:
cererea de acordare a creditului sau emitere a unui
angajament cu menționarea expresă a documenteor
anexate la acesta;
certificatul de înmatriculare la Registrul Comerțului; statutul beneficiarului de credit;
contractul de societate;
hotărârea judecătorească de autorizare a înființării
societății;
bilanțul contabil, contul de profit și pierderi încheiate pe
ultimul an, cu viza Direcției Finanțelor Publice;
bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pe anul în curs și
proiectul acestuia pe anul următor;
ultimele situații privind "Rezultatele financiare" și "Situația patrimoniului";
ultimele patru balanțe de verificare;
proiectul studiului de fezabilitate;
graficul de angajare a creditului de investiții;
graficul de rambursare a creditului;
acte care să ateste proprietatea asupra garanțiilor precum și valoarea acestora;
elemente pt. analiza no-financiară;
asumarea de către bancă a unui angajament în numele
agentului economic (acreditiv, garanție bancară);
garanția materială pe care agentul o oferă în mod legal pt.
creditul angajat sau pt. asumarea de către bancă a unor
angajamente în numele său;
programul de activitate pe perioada de la acordarea creditului și până la rambursarea acestuia;
4.3. DECIZIA DE APROBARE A CERERII DE CREDIT
Cele două credite au fost aprobate de bancă datorită următoarelor puncte tari:
Administrație solidă;
Bune relații anterioare cu banca;
Buna calitate a produselor și a planului de marketing;
Activitatea a înregistrat o tendință a vânzărilor ascendentă;
Situația financiară prezentă bună;
Abilitatea managementului de a asigura în trecut, din alte surse, capital necesar exploatării;
7. Planul managementului de a mări capitalul cu 300.000 mil, prin vânzarea de acțiuni.
Au fost utilizate și aspectele slabe:
1 . Proiectul de dezvoltare reprezintă un salt financiar;
2. Achitarea creditului din rezultatele activității de producție implică dublarea actualului volum al vânzărilor; Garanția creditului pentru echipament de 644.000 mil. lei este slabă.
DOCUMENTAȚIA DE CREDIT ACCEPTATĂ DE BANCĂ
Pentru agenții economici mici și mijlocii constituiți și definiți conform legislației în vigoare sunt necesare, după caz, următoarele documente:
actele de constituire ale firmei precum și certificatele de mențiuni de la Registrul Comerțului/ Registrul Societăților Agricole pentru modificările intervenite în firmă sau certificatul constatator de la Registrul Comerțului/Registrul Societăților Agricole, după caz. Aceste documente vor fi depuse în copie la dosarul de credit, după ce se vor viza "conform cu originalul" de către consilierul de credit;
Cererea de credit semnată de persoanele autorizate să reprezinte persoana juridică solicitantă ;
hotărârea Adunării Generale a Acționarilor prin care reprezentanții au fost împuterniciți să contracteze credite bancare în numele societății;
bilanțul contabil, raportul de gestiune, contul de profit și pierdere încheiat pentru ultimul an, ultimele situații privind rezultatele financiare și situația patrimoniului, balanțele de verificare încheiate de la ultima raportare (minim trei balanțe de verificare);
situația împrumuturilor și a disponibilităților bănești la alte unități bancare și/sau alți debitori/creditori
situația prognozată a fluxului de lichidități pentru întreaga perioada de creditare;
oferta de preț pentru bunurile ce se vor cumpăra din credit, factura pro- formă, contractul de vânzare cumpărare/achiziție/execuție de lucrări ce se vor credita, etc.;
acte doveditoare privind dreptul de proprietate asupra garanțiilor propuse și valoarea acestora;
autorizațiile, avizele și acordurile necesare desfășurării activității clientului și realizării proiectului;
orice alte documente necesare solicitate de bancă în funcție de categoria de credit solicitat.
Acordarea creditelor
1. După aprobarea contractării creditelor și după întocmirea Contractului de Credit și înainte de acordarea efectivă a creditelor, consilierul de credit are obligația de a verifica:
dacă clientul are deschis cont curent la unitatea bancară;
dacă sunt constituite garanțiile acceptate de bancă, cuprinse în Contractul de Credit;
dacă pentru garanțiile reale constituite sunt încheiate și depuse în original la bancă polițele de asigurare încheiate cu o societate agreată de B.C.R și cesionate în favoarea unității băncii cu care clientul a contractat creditul;
dacă Contractul de Credit și Contractele de Garanție încheiate sunt aprobate/avizate conform prezentelor norme metodologice;
dacă este constituită și utilizată integral contribuția minimă din resurse proprii cu care clientul participă la realizarea proiectului de investiții creditat;
dacă creditul contractat se încadrează în plafonul de credite transmis de Direcția Credite Persoane Juridice;
îndeplinirea oricăror clauze contractuale care condiționează punerea la dispoziție a creditului.
În măsura în care aceste condiții sunt cumulativ îndeplinite, se poate proceda la acordarea efectivă a creditelor. În acest sens, consilerul de credit va deschide, prin intermediul programului informatic, conturi de credit , în funcție de tipul creditelor aprobate și va introduce informațiile privind creditul aprobat și clientul în baza de date a programului informatic. Consilierul de credit va efectua toate modificările și actualizările informațiilor bazei de date pe întreg parcursul derulării creditelor. Creditul poate fi pus la dispoziția clientului astfel :
integral, la o dată stabilită de comun acord cu clientul
eșalonat, prin decontarea documentelor de plată, până la o dată stabilită de comun acord cu clientul.
Contractul de credit va cuprinde o clauză distinctă privind data și tranșa de acordare a creditului.
La data semnării contractului de credit și constituirii garanțiilor, consilierul de credit va întocmi o fișă ) vizată de șeful serviciului clienți personae juridice ), care va conține următoarele informații- denumire client, adresă client, reprezentant client, nr. Cont curent deschis de către client la B.C.R., valoare credit aprobat, data utilizării, rata dobânzii anuale cu care se acordă creditul , perioada de creditare, destinația creditului, tipul și valoarea garanțiilor acceptate, planul de rambursare a creditului.
Un exemplar din fișa va fi înaintat serviciului-biroului contabilitate credite în vederea înregistrării următoarelor operațiuni:
înregistrarea extrabilanțieră a garanțiilor și angajamentelor de finanțare,
utilizarea creditului, pe bază de notă contabilă prin care se va debita contul de credit și se va credita contul curent al clientului,
calculul și înregistrarea creanțelor atașate etc.
Orice modificare intervenită în condițiile inițiale de acordare a creditului (modificare valoare, reeșalonare, rescadentare, eliberare parțială a garanțiilor etc) trebuie adusă la cunoștința compartimentului contabilitate de către consilierul de credit.
Contabilizarea angajamentelor de finanțare acordate de bancă în favoarea clienților se va face la data intrării în vigoare a contractelor de credit prin înregistrarea plafoanelor de credit aprobate și neutilizate în conturi extrabilanțiere. Acordarea efectivă a creditelor se efectuează prin debitarea conturilor de credit (grupa 20- "Credite acordate clientelei", conturi de activ) și transferarea sumelor în creditul conturilor curente ale clienților, pe baza notelor contabile întocmite de serviciul/biroul contabilitate. Alimentarea contului curent se va efectua în aceeasi zi cu efectuarea viramentului la furnizor.
Plafoanele de credite stabilite pentru fiecare client, precum și orice modificări (suplimentări sau diminuări de plafon) se transmit în scris de către consilierul de credit, cu viza șefului Departamentului Credite Persoane Juridice, către Departamentul Servicii Bancare Persoane Juridice, prin intermediul Comunicării de plafon de credite.
Rambursarea creditelor
Rambursarea creditelor se face la termenul și în cuantumul stabilit prin graficul de rambursare, anexă la "Contractul de credit". Ratele pot fl stabilite lunar, trimestrial sau semestrial, în rate egale sau inegale, după caz, în funcție de specificul activității fiecărui client. Scadențele se stabilesc de comun acord cu clientul la date fixe (ziua, luna, anul), începând cu luna/trimestrul/semestrul următor acordării creditului. În cazul clienților cu activități sezoniere, scadențele se pot stabili la perioade inegale, în funcție de periodicitatea încasărilor.
Scadența unui credit reprezintă un termen (dată) viitor, la care acesta devine exigibil și trebuie rambursat.
CAPITOLUL V .CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Creditul este un factor de dezvoltare, iar procesele economice necesită fonduri. Accesul la aceste fonduri este limitat și de nivelul crescut al dobânzilor practicate de bănci. Politicile fiscale practicate au avut efecte inverse în stimularea activităților economice pentru ca la rentabilitățile din producție de 5-20% se aplică un impozit pe profit de 25%, în timp ce la fructificări prin dobânzi, impozitul este de 1%.
Măsura economică care s-ar putea impune este ca nivelul dobânzii să nu depășească rata profitului din economic, pentru ca banii , să participe la circuite economice directe, nu la depozitat în bănci.
Când condițiile permit, dobânda poate fi situată chiar sub nivelul ratei profitului pentru a descuraja economisirea și a stimula activitățile productive, în acest fel asigurându-se creșterea economică mult dorită de toți.
O soluție ar putea consta în luarea unei poziții ferme a Băncii Centrale de a contracara inflația și de a păstra o rată constantă a devalorizării monedei naționale.
Supravegherea bancară ar putea deveni chiar eficientă, pentru ca principiul domino-ului să nu se răsfrângă asupra întregului sistem bancar. Trebuie făcut un efort de limitare pe cât posibil atât a datoriilor în valută precum cât și a contractelor exprimate în valută.
Introducerea Standardelor de Contabilitate Internațională va permite bunătățirea informației cuprinse în bilanțul companiilor și ca urmare va reduce riscul deteriorării bilanțului atunci când survine o devalorizare bruscă.
Guvernul trebuie să respecte cu strictețe întregul pachet de reforme stabilit de Fondul Monetar Internațional și cu Banca Mondială, precum și termenele programelor.
În concluzie, luarea unor decizii în acest sens ar putea duce cu succes la reducerea dobânzilor în economic. Nivelul ridicat al dobânzilor nu este o anomalie, ci mai degrabă reprezintă o comportare a ratei dobânzilor, dat fiind condițiile din economia românească.
În urma aplicării noului/regulament privind clasificarea creditelor,
constituirea de provizioane, B.C.R și-a propus următoarele obiective:
a) poziția pe piață/dezvoltarea activităților bancare – prin consolidarea poziției sale de bancă de prim rang în România, cu o largă reprezentare pe teritoriul românesc și transformarea sa într-o bancă modernă de tip universal, cu o gamă completă de servicii bancare.
BCR trebuie să-și dezvolte clientela din rândul persoanelor juridice și al persoanelor fizice, să-și sporească gradul de competitivitate pentru produsele pe care le oferă în prezent și să dezvolte noi produse, fie direct, fie prin înființarea de filiale specializate sau de societăți mixte, împreună cu instituții financiare străine. Se impune intensificarea eforturilor de marketing pentru ca produsele BCR să răspundă cât mai bine cerințelor clienților și crearea unei forțe de vânzare a propriilor produse bancare, care să se adreseze atât clienților persoane fizice, cât și clienților reprezentând societăți comerciale.
Una din prioritățile actuale ale BCR este dezvoltarea operațiunilor cu cărți de credit și de debit prin introducerea și extinderea rețelei de ATM-uri și a terminalelor POS pentru atragerea de noi clienți. Strategia B.C.R este de a promova serviciile de carduri prin rețeaua existentă de clienți societăți comerciale, în special pentru facilitatea plății salariilor către angajații acestora.
profitabilitatea – pentru a crește profitul, B.C.R va trebui să îmbunătățească sistemul de gestiune a riscului, care să acopere toate activitățile sale, ceea ce va conduce la folosirea într-un mod mai eficient a activelor, creșterea rentabilității generale a acestora și inclusiv la creșterea rentabilității capitalului propriu, a veniturilor din taxe și comisioane cu până la 20% din venitul net bancar.
strategia IT – investițiile în sistemele informatice va trebui să constituie una din prioritățile B.C.R. Automatizarea operațiunilor îi va permite să-și dezvolte produsele, să-și mărească marjele de venituri și să facă față presiunilor din partea concurenților.
În ceea ce privește sectoarele de piață, principalele obiective care trebuie avute în vedere sunt:
introducerea și creșterea volumului creditului în valută, atât din resurse interne ale băncii, cât și din liniile de împrumuturi de la instituții financiare internaționale (BERD, BIRD, BEI).
mărirea expunerii B.C.R în comerțul exterior, cu accent pe sectorul industrial cu mare potențial pentru export și atragerea de mari clienți corporativi, prin oferirea de servicii bancare specializate ca factoring internațional și forfeting;
implicarea energică în derularea comerțului intern al României;
dezvoltarea sectorului de credite pentru populație (retail Banking);
alinierea normelor și procedurilor băncii la exigențele acționarului majoritar și ale noului sistem informatic.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Managementul Creditarii Bancare (s.c. Xyz S.r.l.) (ID: 132452)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.