Managementul Corect al Timpului,comportamentul Asertiv Si Buna Gestionare a Propriei Dezvoltari Factori de Inlaturarea Stresului

În zilele noastre un manager nu dispune de foarte mult timp,astfel acesta are nevoie de o buna organizare a acestuia. Pentru a gestiona corect timpul,un manager trebuie sa aiba in vedere: planul general de activitate, fiecare etapa din plan corespunzatoare unei secvente de timp, atributiile sale personale si sarcinile celorlalti private in ansamblu pentru perioada data, in special acelea de are depinde implinirea propriilor sarcini. Un manager bun are intotdeauna fixat clar in minte ce are de facut, ca este vorba de o perioada lunga de timp sau de o perioada mai scurta.

Pentru un manager scolar sursele de stress sunt multiple,acestea ducat la o viata extreme de agitata si la indeplinirea cu o oarecare dificultate a multitudinii de sarcini impuse. Dupa cum spune Pauline Boss “Stresul este schimbare, iar în sine nu este nici bun, nici rău.”,este necesara specificarea ca stress-ul poate insemna un aspect benefic provocand si motivand intr-un final ducand la obtinerea succesului dar atunci cand stress-ul depaseste anumite limite acesta poate provoca problem serioase de sanatate fizica sau nervoasa.

Cauzele care pot duce la stress-ul unui manager pot fi: dificultatea crescanda a comportamentului elevilor, schimbarile in planul educatiei,conditiile ”sarace” ale activitatii-resurse material sau financiare insuficiente,presiunea timpului si multe altele.

Simptomele stress-ului pot fi de ordin comportamental, emotional, mental sau fizic. Printre simptomele enumerate in cazul profesorilor sunt: reducerea contactelor cu exteriorul unitatii scolare, frustrare si lipsa de achizitii noi, apatie si iritabilitate, agresivitate mascata, dorinta de a renunta la activitatea de catedra etc.

Ca orice problema, stress-ul poate fi combatut prin: organizarea mai buna a timpului, identificarea persoanelor si a sarcinilor care ocupa inutil timpul si renuntarea pe cat posibil la acestea, ”descarcarea” grijiilor pe o foaie de hartie inainte de culcare ,exercitii de relaxare,alocarea de timp pentru realizarea unor activitati care va fac placer,cautarea cauzelor eventualelor incordari nu doar la nivelul propriei personae ci si la nivelul mediului,impartasirea grijilor cu un membru apropiat al familiei sau cu un prieten. Un alt mod de a inlatura stress-ul il pot constitui intalnirile in cadrul unui “grup de stress” condus de un consilier specializat,pentru ca alaturi de oameni aflati “in aceeasi barca” se pot gasi mai solutii viabile mai bune.

Una din tehnicile cunoscute de reducere a stress-ului este capacitatea de a spune “nu” cerintelor nerezonabile. Din aceasta perspectiva asertivitatea este definite ca “deschidere, onestitate si constientizarea situatiilor”.

O persoana care detine un comportament asertiv face cunoscut celorlalti ceea ce simte,isi exprima opiniile,nu ezita sa recunoasca deschis ceea de poate respective ceea ce nu poate invata sau realiza,recunoaste care ar fi consecintele presiunilor unor cerinte pe care acesta nu le poate indeplini, evita sa foloseasca formulari menite sa aplaneze impactul unor mesaje care se doresc a fi transmise. Un comportament asertiv implica de asemenea: actiune calma, control emotional, realizarea argumentelor obiective, bazate pe fapte, respectarea intereselor si sentimentelor celorlaltisi imprimarea unei atmosfere de cooperare in care nimeni nu incearca sa domine.

Comportamentul de tip asertiv reprezinta o calitate cu o putere remarcabila pentru un manager care doreste sa aiba success.

Pentru ca managerul sa aiba rol de resursa in unitatea scoala este necesara permanenta sa preocupare pentru cresterea competentei sale manageriale. Pregatirea initiala ca manager,oricat de bine ar fi realizata, nu este suficienta. Pe parcursul desfasurarii activitatii manageriale insusi profilul de competenta intocmit sub forma unor standard ocupationale capata nuante diferite, se particularizeaza in conditii diferite in functie de fiecare loc de munca; managerul este dator sa se preocupe permanent de cunoasterea exigentelor ce ii stau in fata sis a-si mareasca posibilitatile de raspuns efficient la aceste exigente. Din aceasta perspectiva se contureaza si necesitatea existentei unei deprinderi de autoevaluare periodica prin raportarea propriilor cunostiinte,abilitati si trasaturi de personalitate la solicitarile generale si concrete ale statutului indeplinit. Astfel se impune: dezvoltarea capacitatii de a-si conduce propria invatare,prin utilizarea dominantelor acestuia si a resurselor lui in favoarea dezvoltarii lui “a sti” in pas cu cerintele; dezvoltarea capacitatii de a-si conduce perfectionarea abilitatilor si nuantarea manifestarilor trasaturilor de personalitate in situatii diverse(de fapt nuantarea stilului managerial).

In concluzie, “managerul perfect” are in minte exact ce si cum are de facut, sties a elimine factorii care ii pot impiedica realizarea sarcinilor in timp util si detine un comportament asertiv .

Un bun manager isi cunoaste stilul dominant,sties a-si fructifice punctele forte si sa diminueze efectele punctelor slabe ale acestui stil si mai ales, poate aborda stilul “tranzitional” Acela adaptat la situatie,uneori actionand,daca este cazul chiar intr-o maniera contrara stilului managerial dominant. Din acest punct de vedere se pune problema nu doar a conducerii propriei persoane ci si a celorlalti. Un bun lider este capabil sa creeze in unitatea scolara condusa un climat care sa determine maxima angajare a colaboratorilor sai,sa le stimuleze propriile competente,dorinta de dezvoltare si de perfectionare. Capactitatea liderului de a stimula motivatia intrinseca pentru activitate este esentiala in transformarea managementului traditional intr-un management modern.

Literatura de specialitate pledeaza pentru autocunoasterea stilului managerial dominant si intarirea punctelor lui forte; in anumite situatii este necesara trecerea la un alt stil managerial,constient si voluntar. Posibilitatea trecerii eficiente de la stilul dominant la un alt stil contureaza un al saselea stil denumit tranzitional.