Managementul Contabil al Ciclului de Exploatare Privind Stocurile la Sc

Economie

Managementul Contabil al Ciclului de Exploatare Privind Stocurile la Sc

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE

1.1 Rolul managementului contabil în cadrul întreprinderii

Contabilitatea este o activitate centrală în viața economică. Chiar și în cele mai simple economii suntem nevoiți să ține o evidență a bunurilor, a datoriilor, precum și a tranzacțiilor noastre cu alții. Rolul contabilității devine și mai important în complexele economiei moderne. Deoarece resursele sunt insuficiente, trebuie să alegem dintre mai multe alternative, iar datele contabile sunt necesare pentru a identifica cea mai bună alternativă.

În termeni generali, contabilitatea se ocupă cu strângerea, prezentarea și interpretarea datelor economice. Folosim termenul de contabilitate managerială pentru a descrie această activitate în cadrul organizației. Contabilitatea se ocupă de măsurarea, înregistrarea și controlul celei mai importante laturi a afacerilor – banii. În trecut, în unele societăți, în special în Marea Britanie și în special printre contabili, mulți considerau că stăpânirea cunoștințelor contabile era singura pregătire necesară pentru manageri. Astăzi, această părere poate fi considerată învechită, dar fără îndoială, stăpânirea principiilor fundamentale ale contabilității este o condiție esențială pentru asumarea rolului de manager general.

În procesul decizional, imediat după stabilirea problemei ce trebuie rezolvată, se situează etapa privind culegerea și prelucrarea informației necesare analizei situației și apoi a modului în care decizia luată a fost îndeplinită. În această etapă managerul, va trebui , să se hotărască asupra pertinenței și validității datelor care sunt în posesia sa. El trebuie, de asemenea să stabilească de ce anume informații are nevoie, pe lângă cea existentă și să facă tot posibilul să o obțină. Folosind în mod corespunzător fondul de informații judicios constituit, se poate obține o perspectivă mai diferențiată asupra realității, precum și lărgirea posibilităților de a acționa.

Funcționarea întreprinderilor este strâns legată, printre altele, și de organizarea contabilității, ca principal instrument al conducerii și sursă de informare, pe bază de norme unitare, pe care le stabilește Legea contabilității.

Contabilității îi revine în principal, sarcina de a asigura cunoașterea, gestionarea și controlul patrimoniului, precum și a rezultatelor obținute în orice unitate economică, indiferent de mărimea și natura proprietății.

Sistemul de contabilitate nu este încă singura și cea mai bogată sursă de informații necesare realizării funcțiilor manageriale, dar este principală și permite obținerea acestora în mod continuu, corelat și documentat.

Limitele informaționale ale sistemului de contabil sunt determinate de specificul fiecărei întreprinderi respectiv de operațiile derulate, mărimea lor; de volumul datelor și de necesitățile informaționale ale conducerii și utilizatorilor externi. Managerii acestora trebuie să facă apel, în mod obiectiv, și la alte surse de informare cum ar fi cele ce rezultă din documentele cu caracter normativ, cele pe care le furnizează unele publicații, buletine informative, statistici, anume editate de organizațiile profesionale ale acestora, și nu, în ultimul rând la cele ce provin din contactul direct cu persoanele fizice și juridice cu care intră în relații curente sau în relații mai rare.

Informația contabilă capătă de multe ori și alte valori, dacă este prelucrată. Prelucrarea informației înseamnă punerea în acțiune a instrumentelor gândirii, a inducției, dar și a deducției, a analizei, dar și a sintezei. Cu ajutorul lor se asigură estimarea sensului în care s-a modificat o situație, respectiv înțelegerea efectivă a noutății pe care o aduce modificarea.

Prelucrarea mai înseamnă și folosirea unei tehnologii adecvate. Avem în vedere marele salt calitativ pe care-l oferă informatica de gestiune, care permite obținerea unei informații în timp util, exacte, la costuri mult mai reduse și în același timp stocarea lor într-un volum impresionant.

Scriitorul Tudor Popescu scria că în clipa în care prima mașină rapidă de calcul, calculatorul electronic a fost utilizată de om „omul nu mai este numai om, este un om care dispune de astfel de unealtă, este un om nou, este o ființă eliberată de o serie de activități, pe care mașina le execută și în locul lor puterea sa de a gândi, de a elabora a crescut neașteptat de mult”.

Informațiile, indiferent de ce natură ar fi, nu se recepționează doar ci se constituie. Această opinie presupune atitudine activă de căutare, dar nu la întâmplare ci prin previziuni bazate pe un sistem de ipoteze. Se impune însă multă prudență în interpretarea datelor, astfel încât acesta să nu fie denaturată tocmai datorită ipotezelor care au stat la baza căutărilor. Justețea deciziilor depinde însă și de volumul informațiilor. Tendința de a nu aduna suficiente date, ca și aceea de a aduna prea multe sunt la fel de periculoase. Dar nu pot fi prescrise norme la momentul impunerii căutării informațiilor.

Prelucrarea informației contabile, în condițiile actuale, este nemijlocit legată de crearea unei imagini asupra societății, în contextul abordării problemelor prin prisma profesioniștilor contabili și incidența acestora asupra documentului de sinteză.

Din Legea contabilității, pe baza căreia se organizează și conduce contabilitatea în țara noastră, rezultă că, pe lângă sarcinile de ordin general, amintite, trebuie să se asigure:înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la situația patrimonială și rezultatele obținute, atât pentru necesitățile proprii ale persoanei juridice obligată să țină contabilitatea, cât și în relațiile acesteia cu asociații sau acționarii, furnizorii, clienții, furnizării, bănci, organe fiscale și alte persoane fizice și juridice;controlul operațiilor patrimoniale efectuate și a proceselor de prelucrare utilizate, precum și exactitatea datelor contabile furnizate;furnizarea informațiilor necesare stabilirii patrimoniului național, execuției bugetului public național, precum și balanțelor financiare și a bilanțului pe ansamblul economiei naționale.

Managementul contabil al întreprinderii va stabili următoarele:

sarcinile contabilității;

atribuțiile contabilității;

funcțiile pe care trebuie să le îndeplinească contabilitatea.

La nivelul unei întreprinderi conducerea contabilității trebuie să stabilească sarcinile care trebuie să fie îndeplinite de compartimentul contabilității pentru o bună desfășurare a activități în acest compartiment, aceste sarcini sunt următoarele :

definirea cu exactitate a obiectului de studiu și a sferei de cuprindere;

precizarea metodei de cercetare a obiectului și a procedeelor ei, urmărind definirea de principii generale și procedee bazate pe o terminologie precisă, identică pentru toți utilizatorii informației contabile. Principiile contabile generale: principiul entității patrimoniale, principiul partidei duble, principiul costului istoric. Principiile contabile instituite prin normalizare: principiul continuității activității, principiul permanenței metodelor, principul prudenței, principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv, principiul necompensării, principiul specializării exercițiilor, principiul intangibilității bilanțului , principiul relevanței economicului asupra juridicului,principiul pragului de semnificație;

stabilirea rolului și a locului pe care îl are în cadrul științelor și evidenței economice;

elaborarea mijloacelor pentru aplicarea în practică a contabilității(documente, registre, fișe, etc.) în vederea asigurării comparabilității informației în timp și spațiu.

Organizată în fiecare întreprindere, contabilitatea, ca instrument principal de cunoaștere, gestiune și control al capitalului și a rezultatelor obținute, îi revin o serie de atribuții specifice care sunt stabilite de către managementul acestui compartiment:

Furnizarea datelor și a informațiilor necesare elaborării programelor de activitate;

Înregistrarea cronologică a operațiilor economice și financiare;

Controlul operațiilor patrimoniale efectuate, a exactității datelor contabile;

Furnizarea datelor și informațiilor necesare întocmirii regulate a documentelor de sinteză.

Furnizarea datelor și a informațiilor necesare elaborării programelor de activitate, în care un rol central îl ocupă Bugetul activității generale care prevede pentru agenții economici veniturile, cheltuielile, profitul impozabil, profitul net și modul de repartizare a acestuia.

La elaborarea Bugetului activității generale, contabilitatea furnizează date pentru: dimensionarea cheltuielilor și veniturilor din activitatea de exploatare și cea financiară; previzionarea costurilor activităților și excedentul brut din exploatare; proiectarea bugetelor și fluxurilor de trezorerie atât în monedă națională cât și în valută; fundamentarea tabloului și fluxurilor de finanțare, precum și alte informații necesare întocmirii acestor programe.

Tot din contabilitate se culeg informații cu privire la cheltuielile de transport, aprovizionare, furnizorii de materii prime și materiale, prețurile de achiziție a materialelor, posibilitățile de depozitare, date necesare elaborării planului de aprovizionare.

De asemenea, datele contabilității sunt indispensabile pentru prevederea constituirii și utilizării fondurilor proprii, obligațiilor față de bugetul de stat, a dividendelor de plătit și a altor obligații.

Înregistrarea cronologică a operațiilor economice și financiare, prelucrare și păstrarea informațiilor cu privire la situația capitalurilor, informații necesare atât pentru nevoile proprii ale întreprinderii cât și în relațiile ei cu acționarii și asociații, clienții, furnizorii, băncile, cu organele fiscale și cu alte persoane fizice sau juridice;

Controlul operațiilor patrimoniale efectuate, a exactității datelor contabile, în vederea asigurări integrității capitalurilor. Din contabilitate rezultă informații privind existența și mișcarea averii unității, mărimea ei pe locuri de păstrare, persoanele în responsabilitatea căruia se află. În realizarea acestor îndatoriri, contabilitatea folosește inventarierea pentru controlul faptic al averii și balanțelor de verificare pentru asigurarea exactității datelor contabile;

Furnizarea datelor și informațiilor necesare întocmirii regulate a documentelor de sinteză care dau imaginea fidelă a patrimoniului, situației financiare și a rezultatelor obținute, astfel încât aceste informații să poată fi utilizate de toți utilizatorii la luarea deciziilor economice. Ca urmare, contabilitatea trebuie să asigure întocmirea de către toți agenții economici a situațiilor financiare (bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, situația fluxurilor de trezorerie, notele explicative).

În activitatea practică de conducere, contabilitatea îndeplinește o serie de funcții importante cum sunt:

Funcția de înregistrare constă în capacitatea ei de a reflecta, potrivit unor principii și reguli proprii operativ, precis și în complexitatea lor procesele și fenomenele economice ce apar în carul întreprinderii, care se pot exprima valoric.

Funcția de informare sau de cunoaștere rezidă în furnizarea de informații asupra structurii și dinamicii patrimoniului întreprinderii, a stadiului desfășurării proceselor economice și a rezultatelor obținute la sfârșitul unei perioade de gestiune în scopul fundamentării deciziilor. Din contabilitate rezultă informații exacte privind buna gestionare a mijloacelor materiale și bănești, volumul și dinamica producției, costurile de producție, veniturile obținute, profitul sau pierderea. O importanță deosebită se acordă situațiilor financiare, care prin publicare oferă informații utile pentru nevoile proprii de conducere și gestiune, cât și pentru relațiile cu terțe persoane fizice și juridice, respectiv: asociații, acționarii, clienții,clienții, furnizorii, băncile, precum și pentru analizele economico-financiare. Această funcție reprezintă o rezultantă directă a funcției de oglindire a operațiilor economice și financiare prin folosirea unor principii și reguli proprii, contabilitatea având rolul de instrument de cunoaștere a realității.

Creșterea eficienței funcției de informare este condiționată de folosirea pe scară largă a mijloacelor de culegere și prelucrare automată a datelor în scopul obținerii de informații operative, rapide și de calitate, necesare luării deciziilor la toate nivelurile conducerii.

Funcția de control gestionar este legată inseparabil de funcția de informare. Ea constă în verificarea cu ajutorul datelor contabile a modului de păstrare și utilizare a valorilor materiale și bănești , de gestionare eficientă a resurselor, de respectarea termenelor de achitare a datoriilor față de terți și de recuperare a drepturilor precum și respectarea disciplinei financiare.

Datele din contabilitate și documentele de evidență servesc ca mijloc de probă în justiție pentru a dovedi realitatea unei operații, răspunderea materială, respectiv vinovăția sau nevinovăția persoanelor care au participat la efectuarea ei.

Funcția previzională. Contabilitatea nu se limitează doar la oglindirea activității întreprinderii, datele ei reprezentând o sursă exactă pentru analiza economico-financiară a activității și a stabilirii rezultatelor, dând posibilitatea descoperirii tendințelor viitoare a fenomenelor și proceselor economice, adică a prevederilor și a luării deciziilor curente și de perspectivă. Datele ei servesc la elaborarea bugetului activității generale, bugetelor pe activități și a fundamentării programelor.

Funcția juridică. Contabilitatea, prin instrumentele sale, este un important mijloc care face dovada efectuării operațiilor comerciale și financiare și existenței elementelor patrimoniale. Astfel, documentele justificative, registrele contabile(Registrul –jurnal, Registru – inventar, Cartea mare) și situațiile financiare anuale sunt documente oficiale ale întreprinderii ce servesc ca referințe de bază la reglementarea răspunderilor în urma controlului financiar și de gestiune.

Funcția socială. Această nu apare în mod explicit, ci ea rezultă din demersurile sale:

creează încrederea între protagoniștii vieți economice: simpla tranzacție între două persoane necesită o încredere reciprocă ;

constituie un auxiliar al puterii: al statului în domeniul fiscal, al panificării contabilității naționale, a organelor de conducere ale întreprinderilor ca potențiali investitori.

În concluzie, managementul contabil înseamnă procesul de obținere și combinare a resurselor materiale și umane, prin respectarea sarcinilor și atribuțiilor dar și îndeplinirea funcțiilor cele revin, în scopul adoptării deciziilor optime dar și în vederea atingerii unor performanțe satisfăcătoare.

1.2 Ciclurile de activitate ale întreprinderii

1.2.1 Ciclul investițional

În sensul cel mai uzual, ciclul investițional reprezintă un proces de alocare pe termen lung sau mediu a capitalului, în vederea formării, refacerii și dezvoltării activelor corporale și necorporale ale unei întreprinderi, precum și formarea portofoliului de imobilizări financiare. În acest context sunt vizate doar imobilizările necorporale, corporale și financiare – care formează capitalul întreprinderii. Investițiile de acest gen sunt denumite strategice, iar portofoliul de investiții al unei întreprinderi mari cuprinde și investițiile funcționale – vizând asigurarea acoperii creșterii necesarului de fond de rulment de la un exercițiu financiar la altul, precum și investițiile de echilibru – reprezentate de creșterea mărimii plasamentelor în instrumente investiționale și a lichidității societăților comerciale.

Având în vedere politica economică generală a întreprinderii, se poate realiza distincția între investițiile interne și investițiile externe.

Investițiile interne sunt acelea prin care se efectuează alocări de capitaluri bănești în vederea achiziționării de active corporale (echipamente, instalații, clădiri, creșterea stocurilor de materii prime, ambalaje, piese de schimb, etc.) și necorporale (brevete, licențe, programe informatice) destinate dezvoltării și modernizării bazei tehnice de producție și de distribuție a produselor, serviciilor și lucrărilor care fac obiectul de activitate al întreprinderii.

Motivația realizării investițiilor de acest gen se întemeiază pe o posibilă strategie de specializare a producției și de consolidare sau chiar extindere a poziției pe segmentul de piață al produselor, serviciilor sau lucrărilor specifice ale societăților în cauză. În acest sens, păstrarea poziției concurențiale implică eforturi uriașe din partea societății comerciale pentru investiții în activități de cercetare-dezvoltare, de modernizare a tehnologiilor de producție/servicii/lucrări, vizând extinderea și modernizarea rețelei de distribuție, precum și pentru specializarea personalului și creșterea nivelului său de pregătire profesională.

Investițiile externe sunt reprezentate de plasamentele societății comerciale pe piața de capital, menite să asigure creșterea gradului de participare la formarea capitalurilor altor societăți comerciale din țară sau din străinătate.

Investițiile externe poartă numele de investiții financiare și relevă mai pregnant conceptul de portofoliu de proiecte de investiții ale întreprinderii, ce caracterizează activitatea de investire a capitalurilor proprii și împrumutate, în ansamblul său.

Luând în considerare natura procesului de investire a capitalului, investițiile sunt: tehnice, în capital uman, sociale, financiare și comerciale.

Investițiile tehnice sunt cele care presupun achiziționarea, construirea și montarea mașinilor, utilajelor, mijloacelor de transport, mobilierului, etc. – impuse de proiectul de investiții. Prin asemenea investiții se realizează modificarea structurii și valorii mijloacelor fixe ale întreprinderii. Aceste investiții tehnice pot fi: investiție nouă, investiție pentru refacerea elementului mijloace fixe, investiție de dezvoltare, investiție de modernizare.

Investițiile în capital uman sunt menite să asigure formarea personalului de care întreprinderea are nevoie, prin calificarea, recalificarea, specializarea, perfecționarea pregătirii profesionale, după caz. Investițiile de această natură au o importanță cu totul deosebită pentru orice întreprindere, căci, în absența unui personal bine instruit și temeinic motivat, factori materiali ai producției ar rămâne inerți, iar procesul de valorificare a acestora nu ar avea loc.

Investițiile sociale se referă la crearea unor utilități necesare pentru salariați întreprinderii, cum ar fi, de exemplu: construirea unei cantine-restaurant, a unui cabinet social, a unor terenuri de sport sau a unor spații proprii de cazare.

Investițiile financiare vizează plasarea pe piața financiară a capitalurilor disponibile ale întreprinderii, prin cumpărarea de acțiuni și obligațiuni emise de alte întreprinderi.

Investițiile comerciale sunt destinate să asigure promovarea, pe diverse piețe, a produselor și serviciilor ce compun oferta întreprinderilor, prin acțiuni de reclamă și de publicitate.

Evaluarea proiectelor de investiții ale întreprinderii este un proces deosebit de complex, care se cere a fi realizat de către o echipă bine structurată, într-o succesiune logică, constituită din parcurgerea obligatorie a următoarelor etape:

determinarea costului proiectului de investiții;

previzionarea mărimi fluxurilor bănești ce vor rezulta din realizarea efectivă a proiectului de investiții;

evaluarea gradului de risc al proiectului de investiții;

determinarea costului adecvat al capitalurilor sau a ratei de actualizare

actualizarea cash-flow-urilor generate de activitatea de exploatare a obiectului de investiții pus în funcțiune

compararea valorii prezente a cash-flow-urilor estimate cu costurile antecalculate ale proiectului;

termenul sau perioada de recuperare a investiției.

Dacă echipa managerială a întreprinderii identifică sau realizează un proiect de investiții, care va genera o valoare actualizată mai mare decât costurile presupuse de punerea în practică a proiectului, acesta înseamnă asigurarea premiselor pentru crearea de valoare în cadrul întreprinderii, care va determina creșterea prețului acțiunilor întreprinderii pe piață.

O altă posibilitate de a decide asupra acceptării sau respingerii unui proiect de investiții este aceea a comparării ratei de rentabilitate estimată pentru proiectul respectiv cu o rată de rentabilitate scontată de întreprinderea care face investiția.

1.2.2 Ciclul de exploatare

Ciclul de exploatare al unei entități reprezintă perioada de timp dintre achiziționarea activelor pentru procesarea și realizarea acestora în numerar sau echivalente de numerar.

Pe parcursul ciclului de exploatare, activele circulante sunt acele active ale întreprinderii care se transformă în durate scurte sau foarte scurte de timp dintr-o formă funcțională în alta, cu finalitatea dobândirii formei bănești inițiale.

Pași pe care activele circulante parcurg ciclul de exploatare sunt următoarele: aprovizionare → producție → desfacere → realizare, iar durata de imobilizare a capitalului alocat pentru formarea acestora depinde de durata fazei circuitului economic în care se află.

Față de activele imobilizante, activele circulante se deosebesc în funcție de:

durata de existență a formelor concrete de manifestare în patrimoniul întreprinderii sau de imobilizare în timp;

modul de transmitere a valorii lor în costul produselor, lucrărilor, sau serviciilor în care sunt încorporate;

gradul de lichiditate.

Din punct de vedere al modului de transmitere a valorii, activele circulante se deosebesc de activele circulante prin aceea că valoarea lor se transmite integral, întru-un singur ciclu de exploatare, în costul noilor produse, lucrări sau servicii realizate prin utilizarea lor.

Din punct de al formei lor concrete de existență, activele circulante ale întreprinderii sunt:

în formă materială: stocuri constituite

în formă scriptică reprezentate de creanțele întreprinderii

în formă bănească : disponibilitățile bănești

Conform gradului crescător de lichiditate, activele circulante care parcurg ciclul de exploatare și sunt evidențiate în bilanțul întreprinderii cuprind următoarele elemente:

Stocurile – materii prime și materiale, producția în curs de execuție, produsele finite, mărfurile;

Creanțele asupra terților constituite din furnizori-debitori, clienți și alte creanțe;

Investițiile financiare pe termen scurt

Disponibilitățile bănești în monedă națională sau valută în conturile deschise la bănci sau ale contului casa.

Rolul activelor circulante în economia întreprinderilor este acela al asigurării continuității ciclului de exploatare, prin constituirea oportună și într-o structură adecvată a stocurilor necesare desfășurării activității sau a producției și a stocurilor destinate vânzării, prin promovarea unei politici optime de credit pentru clienți și deținerea unui volum corespunzător de lichidități, astfel încât datoriile față de terți să fie onorate prompt. În acest context, obiectivul major al gestiunii ciclului de exploatare este acela al realizării celei mai eficiente alocări a capitalului în stocuri, creanțe și disponibilități bănești, în condițiile diminuării riscurilor privind apariția rupturilor de stoc și a lipsei de lichidități, pe fondul armonizării relației dintre rentabilitatea estimată și aceste riscuri. O astfel de armonizare se realizează prin acțiunile specifice de asigurare dintre necesarul de capital pentru formarea activelor circulante și resursele mobilizabile sau mobilizate efectiv pentru finanțarea acestui necesar.

1.2.3 Ciclul de finanțare

Crearea unei întreprinderi, menținerea poziției pe piață și susținerea creșterii economice a acesteia necesită resurse care să asigure desfășurarea, în condiții optime, a activităților de exploatare și realizarea investițiilor de dezvoltare. Alegerea resurselor necesare implică respectarea unor condiții de natură juridică (capitalul minim necesar pentru crearea unei societăți comerciale) și financiară(asigurarea solvabilității, independenței financiare și a rentabilității activității economice).

Identificarea din principalele probleme ale firmelor este estimarea costului al finanțării. Acest cost determină rata de rentabilitate așteptată din exploatarea activelor. În cursul activității lor, firmele utilizează diferite surse de finanțare. Fiecare dintre acestea are propriul cost, în funcție de particularitățile acestora. Cunoașterea, analiza și selecția resurselor de finanțare au ca obiectiv financiar alegerea acelei metode de finanțare, care implică costuri cât mai mici.

Finanțarea întreprinderii se poate realiza prin:

Finanțarea prin capitalurile proprii

Finanțarea prin capitalurile împrumutate

Alte surse de finanțare

Finanțarea prin capitalurile proprii

În afară de capitalul inițial, necesar în momentul constituiri întreprinderile au nevoie de capital nou pentru a-și finanța activitățile desfășurate, creșterea și păstrarea în echilibru a structurii capitalului. Acționarii pot decide noi aporturi sau recurgerea la împrumut. Ca urmare a activităților desfășurate, la nivelul societății comerciale se formează în continuu fluxuri de resurse, sub formă de amortizări sau beneficii, care diferă de finanțarea externă. Acesta din urmă are un caracter discontinuu și determină variația încasărilor, în timp ce finanțarea internă are un caracter permanent.

Finanțarea prin capitalurile proprii se obține atât prin formarea și creșterea capitalului social dar și prin autofinanțare.

Creșterea capitalului social se realizează prin următoarele metode:

Creșterea capitalului social prin aporturi bănești constituie un mijloc de finanțare și consolidare a capitalului propriu. Această decizie are ca prim efect creșterea, fie a valorii nominale, fie numărul de acțiuni ale societății comerciale. Creșterea capitalului se realizează prin emisiunea de noi acțiuni în două moduri : plasament privat (adresat acționarilor întreprinderii) și ofertă publică (în scopul atragerii economiilor existente pe piață).

Creșterea capitalului social prin aporturi în natură constituie un mijloc de finanțare, de regulă imobilizări corporale, prin care se realizează creșterea capitalului propriu. Aporturile în natură intervin în diferite situații: cu ocazia înființării societății comerciale și pe parcursul existenței întreprinderii(evaluarea aporturilor).

Creșterea capitalului social prin încorporarea rezervelor prin această operațiune financiară, rezervele acumulate, sunt transferate din contul „Rezerve” în contul de „Capital”, generând fie emisiunea de acțiuni noi sau creșterea valori nominale a acțiunilor existente.

Finanțarea internă sau autofinanțarea constituie pentru toate întreprinderile cel mai vechi mijloc de finanțare, prin care se asigură:

reînnoirea potențialului productiv, în vederea păstrării nivelului patrimoniului;

creșterea economică, în scopul creșterii patrimoniului.

Finanțarea prin capitalurile împrumutate

Finanțarea proiectelor, se datează din Evul Mediu, a cunoscut o relansare în ultimii 20 de ani. Ea permite realizarea unor proiecte de mare anvergură, creșterea capacități de îndatorare a firmei fără a spori riscul de insolvabilitate, ameliorarea problemelor legate de „costurile de reprezentare”, și poate atrage abilități externe de operare, ca și finanțare externă. Pentru a avea succes, un proiect trebuie să aibă un statut separat, factorii precum și prețul pieței trebuie să fie bine înțeleși, iar riscurile și recompensele să fie clar distribuite. Finanțarea proiectelor poate fi inițiată de o singură firmă, de o varietate de sponsori, de societăți mixte și de diverse forme de parteneriat.

Finanțarea prin capitalurile împrumutate și prin alte surse de mai mică amploare constituie variantele avute în vedere de managerii întreprinderilor în procesul de optimizare a deciziilor de finanțare. Între întreprinderea, care solicită capital, și deținătorii de capital, existenți în economie, apar relații contractuale prin care se stabilesc: valoarea capitalului împrumutat, serviciul financiar al recompensării acestuia, durata împrumutului, rambursarea acestuia și natura garanțiilor acordate.

Figura 1. Finanțarea prin capitalurile împrumutate

Alte surse de finanțare

Între sursele mobilizate se întreprindere pentru susținerea procesului de finanțare, este posibilă și utilizarea altor resurse care dețin o pondere redusă în totalul surselor de finanțare. Unele intervin ocazional, de exemplu: valorificări de active, avansuri acordate, iar altele sunt accesibile întreprinderii de o anumită dimensiune și putem amintim aici factoring și biletele de trezorerie.

1.3 Importanța ciclului de exploatare privind stocurile

Stocurile reprezintă cantitățile de materii prime și materiale, de produse în curs de execuție, produse finite, semifabricate și de mărfuri necesare fiecărei faze de a ciclului de exploatare(aprovizionare, producție, desfacere) pentru asigurarea desfășurării continue și ritmice a activității de exploatare.

Necesitatea constituirii stocurilor derivă din caracterul continuu al producției și al vânzării și caracterul discontinuu al aprovizionărilor, care se realizează la anumite intervale de timp.

APROVIZIONAREA – este prima etapă pe care stocurile o parcurg la intrarea în întreprindere și respectiv a ciclului de exploatare. În această primă etapă se întocmește mai întâi necesarul de stocuri care ne arată ce și cât trebuie achiziționat, apoi analizarea tuturor ofertelor existente pe piață și alegerea variantei celei mai convenabile oferte de stoc atât calitativ cât și cantitativ iar în cele din urmă achiziționarea propriu-zisă.

PRODUCTIA – este a doua etapă pe care stocurile o parcurg în cadrul ciclului de exploatare. Aici stocurile de materii prime și materiale consumabile sunt transformate în cadrul procesului tehnologic participând direct la fabricarea produselor.

VÂNZAREA – este ultima etapă a ciclului de exploatare pe care o parcurg stocurile înainte de a se modifica din formă materială în formă bănească.

Tabelul 1

Structura și evoluția stocurilor întreprinderi pe parcursul ciclului de exploatare

Între cele trei etape există legături foarte strânse de interdependență. Activitatea fiecăreia le condiționează pe celelalte două cu care se află în dependență reciprocă. Aprovizionarea cu stocuri nu se poate realiza dacă nu se cunoaște capacitatea maximă de producție și comenzile sau cererile de produse sau mărfuri. La nivelul producției, nu se pot fabrica produse dacă aprovizionarea cu materii prime și materiale nu este la volumul necesar producției și fără a se cunoaște dacă există comenzi pentru produsele fabricate. Desfacerea sau vânzarea stocurilor este strâns legată de capacitatea de producție limitată dar și de posibilitățile de aprovizionare cu materii prime, materiale consumabile sau mărfuri.

Dacă una dintre etapele ciclului de exploatare, aprovizionare – producție – desfacere, nu funcționează în condiții normale afectează celelalte două etape conducând la perturbări în circuit stocurilor respectiv în funcționarea normală a activități de exploatare.

1.4 Stocurile – resursele economice controlate de întreprindere

Din punct de vedere financiar, stocurile înseamnă imobilizarea în timp a unei părți din capitalul întreprinderii, care se recuperează, după ce aceste stocuri parcurg întregul ciclu de exploatare și se încasează contravaloarea produselor, mărfurilor sau a lucrărilor realizate. Cu alte cuvinte, stocurile reprezintă o investiție pentru întreprindere.

Stocurile sunt strict necesare pentru buna desfășurare a activității unei întreprinderi, dar este evident că acesta ar avea de suferit dacă ar deține prea multe sau prea puține stocuri.

Factorii principali în determinarea mărimii stocurilor sunt:

nivelul previzionat al vânzărilor;

durata ciclului de fabricație;

durabilitatea sau perisabilitatea produsului finit;

viteza cu care se face aprovizionarea;

consecințele care pot apărea în lipsa unui anumit tip de stoc la un moment dat.

Acești factori variază destul de mult de la o ramură economică la alta. Spre exemplu, în industria tutunului, stocurile au o valoare ridicată ca urmare a procesului lung de fabricație.

Pentru a afla cât va investi întreprinderea în deținerea de stocuri, trebuie determinat:

stocul de lucru ;

stocul de siguranță.

Volumul stocului de lucru necesar la un moment depinde de volumul producției dar și de volumul vânzărilor.

Nivelul stocurilor de siguranță este necesar de determinat deoarece la un moment dat, cererea poate să fi mai mare decât cea previzionată. Acest lucru se face comparând valoarea costurilor suplimentare de deținere a stocurilor de siguranță cu posibilele costuri generate de pierderea vânzărilor din lipsă de stoc a produselor solicitate.

Stocurile se siguranță pot să apară atât pentru acoperirea întârzierilor în livrarea comenzilor cât și pentru acoperirea unei cereri neprevăzute de produse. Pentru a preveni posibilele dereglări ale producției din lipsă de stoc în situațiile când întârzie livrarea comenzilor, se practică crearea unui stoc de siguranță cuprins între 10% și 30% din necesarul de stoc care trebuie să fie disponibil în momentul în care trebuie să fie disponibil în momentul lansării unei noi comenzi. De obicei, stocul de siguranță pentru acoperirea unei cereri neprevăzute de produs trebuie să fie de 10% din nivelul stocurilor, în condiții normale, dar poate varia semnificativ atunci când pe piață este introdus un produs nou (stocul de siguranță ajunge până la 70%), când promovarea produsului are la bază o campanie publicitară cu premii (stocul de siguranță este de 50%).

Stocul de siguranță optim variază de la caz la caz, dar în general crește, atunci când previziunea vânzărilor nu se poate face cu exactitate sau dacă sunt foarte mari pierderile ce pot rezulta din neîncrederea clienților.

Pentru a afla valoarea optimă a stocurilor, trebuie să găsit un punct de echilibru între valoarea costurilor în cazul în unor stocuri mari – dar care ajută întreprinderea să facă față unor cereri mai mari de produse – și valoarea costurilor în cazul unor stocuri mai mici, când întreprinderea nu va putea față unei cererii mai mari decât cele previzionate.

Un bun management al stocurilor înseamnă ca întreprinderea să aibă la dispoziție suficiente stocuri necesare pentru realizarea producției la costuri minime. Pentru ca întreprinderea să realizeze acest lucru va trebui să identifice cât costă stocurile, aflând toate costurile legate de achiziționarea și deținerea stocurilor.

Costurile stocurilor pot fi:

costuri de deținere – costul capitalului blocat, costul de depozitare și manipulare, costuri cu asigurările. Costurile de deținere cresc direct proporțional cu cantitatea de stocuri deținute, care la rândul ei depinde de frecvența cu care se efectuează aprovizionarea;

costuri de comandă – costul comenzilor (convorbirile telefonice și faxurile, timpul alocat acestei operații de către personalul administrativ), costul de expediție și manipulare;

costurile legate de lipsa de stoc – pierderea de vânzări, pierderea încrederii clienților, dereglări ale procesului de producție.

Unele costuri cresc odată cu creșterea stocurilor(costurile legate de deținerea stocurilor), în timp ce altele scad odată cu creșterea stocurilor (costurile de comandă), de unde și ideea unei cantități optime a stocurilor.

Determinarea momentului optim pentru o nouă comandă se poate face pe baza formulei:

Nsd = Tcl x Rus

Unde: Nsd = necesarul de stocuri care trebuie să fie disponibile în momentul lansării unei comenzi

Tcl = timpul de comandă și livrare (comanda și livrarea cantității de stocuri nu se poate face instantaneu

Rus = ritmul de utilizare a stocurilor (cantitatea de stocuri consumate pe zi).

În momentul în care nivelul valoarea stocurilor atinge valoarea necesarului de stocuri, firma trebuie să facă o nouă comandă.

Deținerea de stocuri trebuie explicată prin câștig sau economii pentru deținător, singura justificare de a imobiliza fonduri în stocuri diverse. Efortul financiar de investire în stocuri trebuie calculat și comparat pe baza sumei lichidităților imobilizate, având în vedere durata imobilizării, fluxurile de lichiditate intermediare(până la vânzarea stocurilor), costurile de păstrare-depozitare, alte cheltuieli administrative, pentru ca în final să se evalueze pierderea sau câștigul din deținerea de stocuri.

CAPITOLUL II

MANAGEMENTUL CONTABIL AL STOCURILOR

2.1 Conținutul, caracteristicile și principalele structuri ale stocurilor

Stocurile sunt active circulante deținute pentru a fi vândute, în curs de producție în vederea vânzării sau sub formă de materii prime, materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.

Stocurile împreună cu decontările și disponibilitățile bănești și plasamentele constituie cea de-a doua grupă a activului din bilanț denumită activele circulante. Grupa activele circulante, în concepția juridică, este constituit din totalitatea drepturilor de proprietate și a drepturilor de creanță, în concepția economică activele sunt considerate ca un ansamblu de utilizări , iar în concepția financiară activul bilanțului este considerat ca un ansamblu de mijloace util pentru achitarea datoriilor la scadență, deci activul este privit sub aspectul capacității de lichiditate.

Activele circulante se utilizează o perioadă scurtă în activitatea întreprinderii și în general participă la un singur circuit economic modificându-și în permanență forma.

Cuprind ansamblul de bunuri și servicii care intervin în ciclul de exploatare al întreprinderii și sunt destinate fie a fi consumate la prima lor utilizare, fie a fi prelucrate în procesul de producție, ori a fi vândute în starea în care au fost procurate. Stocurile pot intra în întreprindere pe mai multe căi: achiziție, producției proprie, aport, donație, etc.

Din punct de vedere financiar, ținând cont de perioada scurtă în care sunt regăsite în structura patrimoniului, sunt considerate alocări ciclice. Din punct de vedere al gradului de lichiditate stocurile sunt considerate active cu o lichiditate parțială.

Stocurile, prezintă o serie de caracteristici care le particularizează în structura activelor:

se află succesiv și neîntrerupt în diferite faze ale procesului de producției și comercializare;

descriu mai multe rotații ( circuite) în cadrul unei perioade de gestiune;

sunt destinate a fi consumate la prima lor utilizare ( materiile prime, materialele consumabile), sau a fi vândute în aceeași stare (mărfurile) sau a fi vândute după prelucrare ( produsele);

contribuie la realizarea cifrei de afaceri a întreprinderii și la valorificarea capitalului.

Aceste caracteristici fac ca stocurile să dețină un rol important în activitatea firmelor. Din acest motiv este foarte important ca gestiunea stocurilor să vizeze menținerea unui nivel corespunzător al acestora din punct de vedere al calității, cantității, și al volumului producției și a modului de realizare al acesteia. Nu orice nivel al stocurilor este favorabil întreprinderii. Un nivel minim poate genera disfuncționalități pe relația furnizor-beneficiar și opririle procesului de producției. Un nivel ridicat al acestora, poate determina imobilizări importante de stocuri care vor fi lipsite de mișcare o anumită perioadă, fapt ce generează în fluxurile financiare ale firmei.

Ca parte componentă a activelor circulante, stocurile pot fi structurate în mai multe categorii:

Materiile prime, care participă la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială, fie transformată.

Materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile), participă sau ajută procesul de fabricației sau de exploatare de regulă, fără a se regăsi în produsele la a căror fabricației participă.

Materialele de natura obiectelor de inventar, cuprind bunuri materiale de valoare mare cu durată de viață sub un an, sau durată de viață utilă peste un an indiferent de valoare sub formă de: echipamente de protecție și de lucru, mecanisme, dispozitive, verificatoare, baracamente și amenajări provizorii de șantier. Nu se includ în această categorie lucrările de organizare se șantier de la care în urma terminării lucrărilor nu se recuperează materialele (ex. platforme betonate, căi de acces, gropi de var, etc.)

Produsele, sunt reprezentate de:

– semifabricate sunt acele bunuri al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție (faza de fabricație) și se pot livra altor secții sau terților;

– produse finite, bunuri care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoi de prelucrări ulterioare în cadrul unității patrimoniale, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților;

– produse reziduale, reprezentând rebuturile, materialele recuperabile, deșeurile care apar în cadrul ciclului de exploatare.

e) Animalele și păsările, respectiv animalele născute și cele tinere de orice fel (viței, miei, porci, mânji și altele) crescute și folosite pentru reproducție sau puse la îngrășat pentru a fi valorificate, coloniile de albine precum și animalele pentru producție (lână, lapte, ouă, blană).

f) Mărfurile, respectiv bunurile pe care întreprinderea le cumpără în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii.

g) Ambalajele, includ ambalajele refolosibile achiziționate sau fabricate, destinate protejării și prezentării produselor și care, în mod temporar, pot fi păstrate de terți cu obligația restituirii în condițiile prevăzute în contract.

h) Producția în curs de execuție, este reprezentată de producția care nu a trecut prin toate fazele (stadiile de prelucrare) prevăzute de procesul tehnologic, precum și de produsele nesupuse probelor și recepției tehnice necompletate în întregime. Sunt asimilate producției în curs: lucrările, serviciile și stadiile în curs de execuție sau neterminate.

Stocurile se pot clasifica și în funcție de alte caracteristici cum ar fi după apartenența la patrimoniu sau în funcție de modul de proveniență:

După apartenență la patrimoniu, stocurile se pot grupa în:

– stocuri aflate în proprietatea întreprinderii, se găsesc fie în depozitele sau spațiile proprii, (depozite, magazii magazine, locuri de producție) fie la terți, (materiile prime și materialele aflate la terți, produse aflate la terți, mărfuri în custodie sau consignație la terți, etc).

– stocuri aflate în gestiune dar care nu sunt în proprietatea întreprinderii (stocurile primite spre prelucrare sau în custodie de la terți), înregistrate distinct în contabilitate în conturi aflate în afara bilanțului (clasa a 8-a de conturi).

b) În funcție de proveniență, stocurile se pot grupa astfel:

– stocuri provenite din cumpărări din afara unității, cum sunt: materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, ambalajele

– stocuri provenite din producție proprie și aici putem enumera: produsele, animalele, mărfurile, etc.

2.2 Identificarea stocurilor conform IAS 2

Problematica stocurilor este abordată în mod direct printr-un Standard dedicat : IAS 2 „Stocurile” Există și alte standarde care fac referire, direct sau indirect, la stocuri sau au un impact asupra acestei categorii de active.

Standardele dedicate exclusiv acestui subiect sunt:

IAS 2 „Stocurile”

IAS 8 „Profitul net sau pierderea netă, erori fundamentale și modificări ale politicii contabile”, pentru corecția erorilor referitoare la stocuri sau modificările de politici referitoare la stocuri și implicațiile asupra situațiilor financiare;

IAS 12 „Impozitul pe profit”, pentru impactul politicilor legate de stocuri asupra impozitului pe profit;

IAS 14 „Raportarea pe segmente”, pentru necesitatea raportării stocurilor pe segmente de activitate și zone geografice;

IAS 18 „Venituri”, pentru vânzarea stocurilor;

IAS 19 „Beneficiile angajaților”, pentru stocurile care se constituie ca beneficii ale angajaților;

IAS 20 „Contabilitatea subvențiilor guvernamentale și prezentarea informațiilor legate de asistența guvernamentală” pentru stocurile subvenționate sau care fac obiectul unor contracte de asistență guvernamentală;

IAS 21 „Efectele variației cursurilor de schimb valutar” pentru impactul diferențelor de curs aferente stocurilor în valută sau stocurilor aparținând unei entități externe sau operațiuni în străinătate;

IAS 23 „Costurile îndatorării”, pentru situațiile de capitalizare a dobânzilor în costul stocurilor ;

IAS 29 „Raportarea financiară în economiile hiperinflaționiste”, pentru retratarea la inflație a stocurilor.

IAS 36 „Deprecierea activelor”

IAS 2 „Stocuri” descrie tratamentul contabil aplicabil stocurilor în sistemul costurilor istorice. Prin urmare, vom regăsi aici informații cu privire la metodele de determinare a costurilor și contabilizarea ulterioară a cheltuielilor aferente, inclusiv aspecte referitoare la deprecierea costului până la valoarea realizabilă netă. Obiectivul principal al acestui Standard este de a oferi o alternativă acelor tratamente contabile care lăsau loc „cosmetizării” profiturilor obținute de întreprinderi.

Putem desprinde din IAS 2 „Stocurile” următoarele elemente:

recunoașterea stocurilor

clasificarea stocurilor

evaluarea stocurilor

deprecierea stocurilor

2.2.1 Recunoașterea stocurilor conform IAS 2

Cadrul general impune ca activele imobilizante și curente să fie recunoscute în momentul în care este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor de către întreprindere și atunci când se poate estima, în mod credibil, un cost sau o valoare. Atunci când este imposibil să se estimeze beneficiile economice viitoare , se recunoaște o cheltuială a perioadei. Astfel spus, recunoașterea, respectiv anularea recunoașterii stocurilor, se poate realiza în anumite momente distincte din cum ar fi: la achiziție, la obținerea din producție, ca aport la capital sau la primirea prin donație și la vânzare sau la ieșirea din întreprindere prin diferite căi de exemplu ca aport la capitalul social altor societăți, donație, pierderi din calamități, exproprierii, etc.

2.2.2 Clasificarea stocurilor IAS 2

În aria de aplicabilitate a acestui Standard se includ:

– mărfuri și alte active deținute pentru a fi revândute, inclusiv pământul și proprietățile deținute de către dealer pentru a fi revândute;

– materiile prime, materialele consumabile și alte intrări utilizate în procesul de producție, produsele finite, producția în curs de execuție;

– lucrările în curs de execuție apărute în procesul de prestare a unui serviciu pentru care întreprinderea nu recunoaște încă venitul aferent (IAS 18)

Această clasificare a celei mai importante clase din grupa activelor circulante evidențiază destinația stocurilor și este influențată de domeniul de activitate a întreprinderii respective ( de exemplu într-o întreprindere de panificație terenurile și construcțiile fac parte din grupa activelor imobilizante, adică imobilizări corporale, dar într-o societate imobiliară terenurile și construcțiile fac parte din grupa activelor circulante respectiv stocurile, același lucru putem spune și despre autoturismele deținute de o societate care are ca obiect de activitate vânzarea de autoturisme care sunt stocuri pentru această societate, iar pentru o întreprindere din industria lactatelor reprezintă imobilizări corporale.

Nu se includ în cadrul stocurilor următoarele categorii:

– Producția în curs de execuție generată de contractele de construcții, inclusiv contractele conexe privind prestarea de servicii conform IAS 11

– instrumentele financiare care fac obiectul unor standarde separate

– stocurile de păsări, produse agricole, forestiere și de minereuri care aparțin producătorilor, dacă sunt evaluate la valoarea netă de realizare, conform practicilor din respectivele sectoare în cazul în care riscul de a rămâne cu producția nevândută este minim.

2.2.3Evaluarea stocurilor conform IAS 2

Cu ocazia evaluării stocurilor trebuie luat în considerare momentul în care intră sau ies din întreprindere, sau la darea în consum. Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 94/2001 mai prevede și un alt moment de evaluarea a stocurilor respectiv inventarierea – în care trebuie determinată valoarea de inventar pentru fiecare categorie de stoc în parte. Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziției și prelucrării, precum și toate costurile suportate pentru a aduce stocurile în forma și la locul unde se găsesc în prezent.

Evaluarea la intrarea în întreprindere

Evaluarea la intrarea în întreprindere se realizează cu ajutorul:

costului de achiziție

costul de producție

stocurile subvenționate

aporturile la capitalul social

Cea mai frecvent mod de a obține stocuri este prin achiziție. Prin urmare, costul de achiziție este valoarea cu care produsul sau bunul respectiv va fi înregistrat în contabilitate

Costul de achiziție se compune din:

– prețul de cumpărare;

– taxele vamale și taxele recuperabile cu excepția celor pe care întreprinderea le poate recupera;

– cheltuielile direct legate de transport, manipulare și alte costuri care pot fi atribuite direct achiziției de stocuri;

– reducerile comerciale care se scad din costul stocurilor;

– costurile îndatorării în situația în care este finanțată producția unui stoc care necesită timp mai îndelungat pentru aducerea în starea de vânzare sau utilizare;

– diferențele de curs valutar aferente unor stocuri achiziționate în valută, aceste „diferențe de curs valutar pot fi diferențe favorabile sau diferențe nefavorabile ce pot rezulta dintr-o devalorizare sau depreciere monetară accentuată, împotriva căreia nu se pot lua nici un fel de măsuri de acoperire a riscului și care afectează datoriile ce nu pot fi decontate și care apar din achiziția recentă a unui activ facturat în valută și trebuie incluse în valoarea contabilă ajustată să nu depășească minimul dintre costul de înlocuire și suma recuperabilă prin vânzarea și utilizarea activului” – IAS 21, par.21)

Costul de producție este o altă modalitate de evaluare a stocurilor în cazul obțineri acestora prin producție sau prelucrarea în urma proceselor de producție. Costul de producție reprezintă valoarea inițială a stocului, iar componentele sale sunt:

cheltuielile directe – sunt constituite din cheltuielile pentru care echivalentul valoric ale consumurilor de resurse poate fi identificat fără ambiguitate în costul obiectului (produs, lucrare, serviciu, etc.)

cotă parte a cheltuielile indirecte – cuprind cheltuielile a căror consum de resurse, exprimate valoric, nu se regăsesc în costul obiectului de calculație, decât după calcule suplimentare de repartizare și imputare.

Delimitarea costurilor în directe și indirecte este utilă pentru că permite societății să analizeze consecințele schimbării structurii sortimentale, a modificării componentelor unor produse, a eliminării unui produs din procesul de producție. Costurile directe de producție pot fi :cheltuielile cu materiile prime și materiale, manopera directă, iar costurile indirecte de producție sunt alocate sistematic produsului realizat și sunt: cheltuielile cu amortizarea, întreținerea secțiilor și utilajelor, conducerea și administrarea secțiilor.

Acest Standard insistă asupra distincției dintre cheltuielile fixe și cele variabile. Se impune, prin urmare, o explicitare a semnificației acestora, cu ajutorul următoarei clasificări a costurilor:

Costul produsului și al perioadei

Costuri variabile și fixe

Costuri directe și indirecte

Costul produsului și al perioadei pot fi detaliate în funcție de importanța lor în cadrul procesului de producție și include:

Costul produsului include toate cheltuielile atașate unui obiect de calculație (produs, serviciu activitate), ca de exemplu materii prime și materiale, forță de muncă

Costul perioadei care include cheltuielile ce nu au neapărat legătură cu producția dar sunt luate în calcul rezultatul exercițiului respectiv (costuri de desfacere, costuri generale de administrație)

Costurile variabile și fixe se împart în funcție de comportamentul față de volumul producției astfel:

Costuri variabile care se modifică proporțional cu volumul producției ( costul materiilor prime și materialelor consumate productiv, costul cu forța de muncă directă

Costuri fixe care rămân constante indiferent de fluctuațiile volumului producției cum ar fi amortizarea, întreținerea și repararea clădirilor, costuri generale de administrației, etc.

Costuri directe și indirecte care se clasifică în funcție după modul de repartizare pe obiectul calculației cum ar fi produse, comenzi, faze, activității și funcții după cum urmează:

Costuri directe de producție care se identifică direct cu un anumit produs serviciu încă din momentul degajării consumurilor ( de exemplu costul materiilor prime și al materialelor consumate, costul manoperei direct productive, cheltuielile cu chiriile pentru echipamentele specifice

Costuri indirecte de producție care reprezintă toate celelalte costuri asociate producției: cheltuielile cu energia , cheltuieli cu reparațiile, cheltuieli de protocol, cheltuieli cu serviciile bancare, etc.

Costurile de producție indirecte se împart la rândul lor în costuri de producție indirecte variabile și indirecte fixe. Costurile de producție indirecte fixe sunt alocate fiecărei unități de produse pe baza capacității normale de producției.

Capacitatea normală de producție este producția estimată a fi obținută, în medie, de-a lungul unei perioade respectiv a mai multor cicluri de fabricație, în condiții normale, având în vedere și pierderea de capacitate rezultată ca urmare a reparațiilor sunt planificate la începutul perioadei respective.

Exemplu:

Dacă societatea comercială Fropin SRL fabrică produsul Fursecuri asortate la caserolă pentru care:

– costul de producție indirect variabil este de 0,7lei/unitate de produs

– cheltuielile fixe de producție sunt de 0,4lei/unitate de produs

– cheltuielile cu materialele directe au fost 2lei/unitatea de produs

– manopera directă 1,2lei/unitatea de produs

Capacitatea de producție normală este de 500 caserole Fursecuri asortate/zi. Dacă în data de 17.12.2007 au fost produse 500 caserole de produs, în data de 18.12.2007 au fost produse 700 bucăți iar în data de 19.12.2007 au realizat 300 caserole de Fursecuri asortate.

Situația costurilor se prezintă astfel:

Tabelul 2

Situația costurilor

Tabelul 3

Ajustări ale costurilor fixe față de capacitatea normală de funcționare

În caz de supraproducție, utilizarea capacității normale drept bază de alocarea a costurilor fixe determină costuri totale mai mari decât cele reale, în perioada respectivă. Inclusiv valoarea stocurilor totale este supraevaluată. De aceea, în perioadele de supraproducție nu se poate folosi capacitatea normală de producție ca bază de repartiție a cheltuielilor.

Dacă avem un nivel al producției sub cel normal acesta poate determina nealocarea tuturor costurilor fixe apărute, conducând la evaluarea stocului la o valoare mai mică decât costul real.

Alte costuri sunt doar cheltuielile care se produc decât pentru aducerea stocurilor în starea în care se găsesc și pot fi incluse în evaluarea lor.

Avem anumite cheltuieli care nu pot fi considerate ca și constitutive ale valorii stocurilor:

cheltuielile excesive rezultând din eficiențe de producție ;

cheltuieli posterioare constituirii acestor stocuri .

Costurile care vor trebui excluse din evaluare sunt: costurile indirecte fixe nealocate, consumurile anormale de materii prime și manopera precum și alte elemente de producție, costurile de stocare, altele decât cele care separă două etape ale procesului de producție, cheltuielile generale care nu contribuie la aducerea stocurilor în locul și în starea în care se găsesc precum și costurile de distribuție sau desfacere.

Tot în cadrul producției de stocuri apare problema produselor finite cuplate și a subproduselor care rezultă. Evaluarea produselor finite cuplate și a subproduselor generează o serie de analize particulare. Atunci când aceste produse nu sunt identificabile separat, costurile de producție trebuie repartizate pe aceste produse pe baza metodei unei metode raționale cum ar fi în funcție de cantitatea obținută din fiecare produs.

În cadrul raportărilor interne dintr-o întreprindere se pot utiliza mai multe tehnici de evaluare a costurilor, ca de exemplu: metoda absorbției costurilor, metoda costului standard, metoda de alocare a costurilor pe tipuri de activități, metoda prețului de vânzare cu amănuntul. Condiția de utilizare a cestor metode și pentru raportările externe este de a genera costuri conforme cu prevederile IAS 2.

Metoda absorbției costurilor atribuie costuri fixe unui anumit produs folosind o varietate de baze de alocare. Este una dintre cele mai uzuale metode.

Metoda costului standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor, consumabilelor, manoperei, eficienței și capacități de producție. Aceste nivele trebuie revizuite periodic și ajustate, dacă este necesar, în funcție de condițiile existente la un moment dat. Diferențele de preț fată de costul de achiziție sau costul de producție trebuie evidențiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului conform OMFP 306/2002. M. Of. 279/2002.

Repartizarea diferențelor de preț asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocurilor se efectuează cu ajutorul unui coeficient care se calculează astfel:

Soldul inițial al Diferențele de preț aferente intrărilor

diferențelor de + în cursul perioadei, cumulat de la

preț începutul anului

Coeficient de repartizare = __________________________________________________________________________ X 100

Soldul inițial al Valoarea intrărilor în cursul perioadei

stocurilor la preț + la preț de înregistrare, cumulat de la

de înregistrare începutul anului

Acest coeficient se înmulțește cu valoarea bunurilor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieșite.

Coeficienții de repartizare a diferențelor de preț pot fi calculați la nivelul conturilor sintetice de gradul I și II, prevăzute în planul general de conturi, pe grupe sau categorii de stocuri.

La sfârșitul perioadei, soldurile conturilor de diferențe se cumulează cu soldul conturilor de stocuri, la preț de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecte valoarea stocurilor la costul de achiziție, respectiv producție, după caz.

Diferențele de preț astfel stabilite la recepția bunurilor respective se înregistrează proporțional atât asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra stocurilor.

Metoda de evaluare a costurilor la prețul de vânzare presupune evaluarea inițială a stocurilor la preț de vânzare, ajungându-se la valoarea costului prin aplicarea marjei brute. Stocurile aflate în această situație au o rotație mare, sunt confundabile și au marje brute asemănătoare. De asemenea, stocurile trebuie grupate pe categorii, pentru care marjele brute sunt diferite. În acest caz nu este de dorit folosirea unui cost mediu pe întreprindere, pentru a evita supra sau subevaluarea anumitor articole din stoc.

Stocurile subvenționate reprezintă o altă modalitate prin care stocurile intră în întreprindere, ca urmare a unor programe de asistență guvernamentală. În această variantă, valoarea de intrare este dată de valoarea subvențiilor guvernamentale (IAS 20”Contabilitatea subvențiilor guvernamentale și prezentarea informațiilor legate de asistența guvernamentală”). În cazul în care subvenția guvernamentală este reprezentată de transferul unui activ circulant, de exemplu un stoc sau o categorie de stocuri, valoarea de intrare este dată de valoarea justă.

În ceea ce privește subvențiile guvernamentale acordate pentru stocuri, recunoașterea se va face numai în momentul în care există suficientă siguranță că societatea care a primit subvenția va respecta condițiile impuse. Recunoașterea subvențiilor se va face pe o bază sistematică, ca venit al perioadelor corespunzătoare cheltuielilor pe care aceste subvenții se compensează (IAS 20, par.7 și 12). Subvențiile guvernamentale pentru active se prezintă în bilanț ca venit amânat sau prin deducerea subvenției din valoarea contabilă a activului(IAS 20, par.24)

Aporturile la capitalul social sunt un alt mod de obținere a stocurilor. Recunoașterea acestor stocuri se face în momentul aportului, iar evaluarea se realizează la dimensiunea valorii juste a instrumentelor de capital primite în schimb, egală cu valoarea justă a stocurilor.

IAS permit și folosirea altor metode de evaluare la intrarea în întreprindere, respectiv:

metoda costului standard presupune calculul și utilizarea periodică a unui cost prestabilit, urmând ca la sfârșitul perioadei să fie ajustat în funcție de costul efectiv, această metodă nu este foarte ușor de utilizat deoarece este foarte greu să aproximăm costurile reale;

metoda absorbției costului atribuie costurilor fixe unui anumit produs, centru de cost sau serviciu folosind o varietate de metode de alocare, este una din cele mai uzuale metode

evaluarea la preț de vânzare cu amănuntul presupune evaluarea inițială a stocurilor la prețul de vânzare, ajungându-se la valoarea costului prin aplicarea marjei brute. Stocurile aflate în această situație au o viteză de rotație mare, sunt confundabile și au marje brute asemănătoare. De asemenea, stocurile trebuie grupate pe categorii, pentru care marjele brute sunt diferite. În acest caz nu este de dorit folosirea unui cost mediu pe întreprindere, pentru a evita supra sau subevaluarea anumitor articole din stoc.

Evaluarea la ieșirea din întreprindere

Evaluarea la ieșirea din întreprindere se poate realiza cu ajutorul mai multor metode:

metoda „primul intrat-primul ieșit” FIFO(first-in; first-out)

metoda „costului mediu ponderat”CMP

metoda „ultimul intrat – primul ieșit” LIFO (last -in; first-out)

În momentul în care stocurile ies din întreprindere prin consum intern, vânzarea sau altă modalitate, se pune problema conectării cheltuielilor aferente stocurilor cu veniturile obținute sau care se vor obține. În acest sens este foarte important să se determine corect costurile asociate ieșirilor din stoc. Prin urmare atunci când stocurile sunt vândute, costul acestora trebuie recunoscut drept cheltuială în perioada în care întreprinderea recunoaște venitul aferent. De asemenea, atunci când stocurile au fost pierdute sau distruse, cheltuiala trebuie recunoscută în perioada în care sa petrecut respectivul eveniment.

Metoda „primul intrat-primul ieșit” (FIFO) presupune ca evaluarea ieșirilor din stoc să se facă la costurile intrărilor în ordinea cronologică a apariției. Cu alte cuvinte, stocul final este constituit din elementele cele mai recente. Această metodă poate fi utilizată atât în cazul inventarului permanent cât și în cazul inventarului intermitent.

Avantajele metodei:

urmărește mișcarea fizică a stocurilor;

valoarea stocului este actuală;

este ușor de calculat.

Dezavantajele metodei:

profiturile pot fi supraevaluate, în anumite perioade;

comparațiile pe diferite comenzi, activități sunt greu de realizat.

Metoda „ultimul intrat-primul ieșit”(LIFO) presupune ca ultimele articole achiziționate să fie primele ieșite din stoc, iar cele rămase în stoc la sfârșitul perioadei sunt primele stocuri sau produse achiziționate. Spre deosebire de celelalte metode, LIFO nu repartizează costurile stocurilor intrate până la aceea dată, dar conectează veniturile cu cheltuielile aferente. Costul articolelor existente în stoc la sfârșitul perioadei este mai mic decât costul actual, ceea ce este în concordanță cu principiul evaluării bilanțiere la cea mai mică valoare dintre cost și valoarea realizabilă netă.

Avantajele metodei:

utilizează costurile actuale;

este ușor de calculat.

Dezavantajele metodei:

posibilitatea subevaluării stocurilor în bilanț;

tratament alternativ;

nu urmărește distribuția normală a elementelor fizice din stoc.

Metoda „costului mediu ponderat” CMP calculează costul articolelor din stoc utilizând media ponderată a costurilor. Această metodă poate fi aplicată fie periodic, fie cu ocazia fiecărei intrări în stoc, în funcție de situația particulară a fiecărei întreprinderi. Și această metodă poate fi aplicată atât în cazul inventarului permanent cât și în cazul inventarului intermitent.

IAS 2 admite cele trei metode de evaluare, dar recomandă utilizarea metodelor FIFO și costul mediu ponderat deoarece consideră că acestea reprezintă tratamentul contabil de bază.

Costul mediu ponderat se determină conform relației:

Se calculează pe baza acestuia valoarea ieșirilor (VE):

VE = Cmp x CE unde CE = cantitatea ieșită.

Avantajele metodei:

nivelează profiturile;

permite comparații;

este ușor de calculat.

Dezavantajele metodei:

deformarea costurilor în anumite momente de timp;

trebuie verificată acuratețea rezultatului.

Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvență, respectând astfel principiul permanenței metodelor, pentru elementele similare de natura stocurilor de la un exercițiu la altul. Dacă, în situații excepționale, administratorii decid să schimbe metoda pentru un anumit element de stocuri, în notele explicative trebuie să se prezinte următoarele informații:

motivul schimbării metodei;

efectele sale asupra rezultatului financiar.

Evaluarea stocurilor la inventariere

Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 94/2001 mai include un moment în care se realizează evaluarea și anume la inventariere. Evaluarea stocurilor se face la valoarea actuală, denumită și valoare de inventar stabilită în funcție de utilitate, starea stocurilor și a pieței.

Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului

La închiderea exercițiului, evaluarea se face la valoarea de intrare a stocurilor pusă de acord cu rezultatul inventarierii.

IAS 2 prevede ca în bilanț stocurile să fie evaluate la cea mai mică valoare dintre cost și valoarea realizabilă netă. Deprecierea stocurilor sau deprecierea de valoare apare atunci când costul este mai mare decât valoarea realizabilă netă și se va proceda la aducerea stocului la această ultimă valoare. Practica internațională diminuează stocul printru-un cont de „Pierderii din deprecierea valorii stocului” („loss from decline in value of inventory”), la noi în țară, a fost promovată ideea provizioanelor pentru deprecierea stocurilor, într-o astfel de situație.

Dacă la 31.12.2007 valoarea realizabilă a stocului de marfă este de 50,00lei, iar costul de achiziție a fost de 52,50lei. Înregistrarea în contabilitatea este următoarea:

6813 = 397 2,50lei

Cheltuieli cu provizioanele pentru Provizioane pentru deprecierea mărfurilor

deprecierea mărfurilor

Stocurile sunt considerate depreciate în momentul :

Costul stocurilor > Valoarea realizabilă netă a stocurilor

Deprecierea se înregistrează, iar valoarea stocurilor din situațiile financiare reprezintă valoarea realizabilă netă. Valoarea realizabilă netă trebuie determinată pe fiecare articol în parte , iar dacă este posibil vor fi realizate unele grupări de stocuri )linii de produse, produse cu utilizări asemănătoare, care nu pot fi evaluate separat.

Materiile prime, materialele și alte materiale consumabile nu trebuie să se deprecieze atât timp cât produsele pentru a căror obținere sunt utilizate vor putea fi vândute la un preț mai mare sau egal cu costul acestora. Totuși, dacă are loc o diminuare a prețurilor sub valoarea costurilor, atunci stocurile vor trebui reflectate la valoarea realizabilă netă.

Atunci când costul stocurilor este nerecuperabil (stocuri deteriorate, uzate moral sau ale căror prețuri de vânzare s-au diminuat, stocuri ale căror cost de finalizare sau vânzarea a crescut) se procedează la deprecierea valorii acestora, pentru a atinge valoarea realizabilă netă de exemplu activele pot figura în bilanț la o valoare superioară celei de vânzare sau utilizate).

Cu ocazia fiecărui exercițiu financiar este efectuată o nouă evaluare a valorii realizabile nete. Atunci când se justifică, valoare deprecierii stocurilor trebuie anulată/diminuată, astfel încât noua valoare contabilă să fie cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă revizuită, prețul de vânzare a bunului respectiv a crescut.

Activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilanț la o valoare mai mare decât valoarea ce se poate obține prin utilizarea sau vânzarea lor. În acest scop valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă prin constituirea unui provizion de depreciere .

Situațiile financiare trebuie să conțină:

metodele de evaluare a stocurilor, mai ales convenția utilizată pentru ieșirea stocurilor;

valoarea contabilă a stocurilor și împărțirea lor pe categorii similare;

suma stocurilor care au fost evaluate la valoarea lor realizabilă netă;

suma provizioanelor reintegrate la rezultatul exercițiului;

valoarea contabilă a stocurilor date în contul garanției unor datorii.

2.3 Evaluarea stocurilor

Evaluarea stocurilor a fost prezentată în detaliu în subcapitolul 2.2.3 „Evaluarea stocurilor conform IAS 2”, iar noi putem adăuga câteva elemente care trebuie respectate în cazul evaluări stocurilor.

Metoda de evaluare aleasă trebuie aplicată cu consecvență de la un exercițiu la altul. Dacă în situații excepționale administratorii decid schimbarea metodei pentru un anumit element de stocuri în notele explicative trebuie să se prezinte informații cu privire la motivul schimbării metodei și efectele sale asupra rezultatului. Întreprinderile trebuie să utilizeze aceleași metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură și utilizare similare. Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită, folosirea unor metode diferite de calcul a costului poate fi justificată.

Evaluarea producției în curs de execuție se face la sfârșitul perioadei prin metode tehnice de constatare a gradului de finisare sau a stadiului de efectuare a operațiilor tehnologice, la costul de producție.

Întreprinderile din țara noastră au posibilitatea de a evalua și de a înregistra în contabilitate bunurile de natura stocurilor și la alte prețuri cu condiția ca în raportările periodice ele să fir prezentate la costuri efective. Astfel de prețuri de înregistrare pot fi: prețuri prestabilite și prețuri de facturare.

În cazul în care se utilizează prețurile prestabilite, aceste prețuri se vor stabili pe baza prețurilor medii ale bunurilor respective. În acest caz , diferențele de preț față de costul de achiziție sau cotul de producție se vor reflecta distinct în conturile de diferențe de preț. Diferențele de preț stabilite la intrarea bunurilor în întreprindere se repartizează și se înregistrează proporțional, atât asupra valorii bunurilor ieșite cât și asupra stocurilor.

2.4 Metode de contabilizare și evidență analitică a stocurilor

2.4.1 Metode de contabilizare a stocurilor

Contabilitatea stocurilor poate fi organizată în cadrul societăților utilizând fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent.

Inventarierea, ca modalitate principală de control faptic, are ca obiectiv constatarea, la un moment dat, a existenței cantitative și calitative a elementelor de stocuri ale unei unități gestionare, precum și a modului de executarea a sarcinilor de către gestionari. Pe lângă constatarea stocurilor și soldurilor faptice, inventarierea include și compararea acestora cu cele scriptice și stabilirea rezultatelor eventualelor diferențe.

Metoda inventarului permanent se pretează mai bine unei evidențe cantitativ-valorice și operative a stocurilor. Această metodă presupune înregistrarea în conturile de stocuri a tuturor operațiilor de intrare a stocurilor, cantitativ și valoric, evaluate la valoarea de intrare, prețul standard sau prețul de facturare după caz. De asemenea se înregistrează în conturile de stocuri fiecare ieșire, atât cantitativ cât și valoric. Astfel, soldul stocului scriptic este cunoscut în orice moment. Periodic este necesar și inventarul, pentru a corela situația scriptică cu cea faptică și a evidenția și ajusta eventualele diferențe.

La intrarea în întreprindere a stocurilor înregistrările contabile se vor realiza între conturile de stocuri și conturile de cheltuieli.

La ieșire, prin dare în consum sau cu ocazia descărcării gestiunii, se vor debita conturile de cheltuieli și se vor credita conturile de stocuri.

la intrare

Conturi de stocuri = Conturi de furnizori

la ieșire

Conturi de cheltuieli = Conturi de stocuri

Această metodă permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor atât cantitativ cât și valoric.

Metoda inventarului intermitent, este folosită, conform reglementărilor în vigoare doar în întreprinderi din categoria celor mici și mijlocii. Metoda inventarului intermitent presupune evaluarea și contabilizarea ieșirilor din stoc pe baza unor inventarieri periodice, de exemple la finele lunii sau la sfârșitul unei perioade de gestiune. Calculul extracontabil este:

Unde: E – valoarea ieșirilor;

Si – valoarea soldul inițial;

I – valoarea intrărilor cursul perioadei;

Sf– valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere.

Stocul final este determinat pe baza ultimul inventar, stocul inițial este obținut cu ajutorul inventarului precedent, iar intrările sunt recunoscute în cursul perioadei, în momentul în care apar în întreprindere.

In cadrul acestei metode, se renunță la utilizarea pe parcursul lunii a conturilor de stocuri, iar intrările de stocuri se înregistrează în debitul contului de cheltuieli și creditul contului de furnizori. În momentul în care se efectuează inventarul, când se determină existența faptică a stocurilor, acestea se vor înregistra în contabilitate prin debitul conturilor de stocuri și creditul contului de cheltuieli.

la intrare Conturi de cheltuieli = Conturi de furnizori

la inventariere Conturi de stocuri = Conturi de cheltuieli

Agenții economici au posibilitatea de a alege între metoda inventarului permanent și metoda inventarului intermitent, pot opta pentru aceea metodă care le oferă cele mai multe avantaje. De obicei majoritatea întreprinderilor preferă metoda inventarului permanent deoarece oferă posibilitatea cunoașterii în orice moment a stocurilor. Metoda inventarului intermitent este mai puțin preferată de agenții economici deoarece nu putem cunoaște nivelul stocului în orice moment ci numai în urma efectuării inventarului.

Inventarierea sau controlul faptic al stocurilor este obligatoriu, conform Legii contabilității, să se efectueze măcar o dată pe parcursul unui exercițiu financiar. În funcție de specificul și activității și de natura stocurilor existente în întreprindere este indicată declanșarea simultană a inventarierii de control la aceleași repere, pe întreaga unitate, îndeosebi în cazul în care materialelor de masă, ceea ce are drept consecință creșterea eficienței controlului faptic, întrucât se înlătură unele posibilități de acoperire a lipsurilor numai pe perioada inventarierii. Din aceleași cosiderente, o condiție esențială pentru surprinderea realității efective este ca inventarierea să se efectueze inopinat. Pentru stabilirea unor rezultate reale, inventarierea presupune și verificarea documentelor și evidenței privind ieșirile și intrările de stocuri din perioada anterioară.

Ca urmare a operațiunilor de inventariere pot să apară diferențe în plus sau în minus față de stocurile scriptice. De regulă, valorificarea rezultatelor inventarierii se realizează prin înregistrarea în contabilitate a plusurilor și imputarea minusurilor persoanelor vinovate.

Există anumite situații care se abat de la regula generală a valorificării rezultatelor inventarierii și anume:

Pentru gestiunile unde contabilitatea este condusă cantitativ valoric, la unele sortimente ale aceluiași produs sau produse asemănătoare, la care există riscul de confuzie, să apară plusuri, iar la altele minusuri. În acest caz prima operație care este de natură să regularizeze măcar parțial, minusurile și plusurile, este operațiunea de compensare cantitativă a lipsurilor cu plusurile constatate.

Atât în gestiunile unde contabilitatea analitică este condusă cantitativ-valoric cât și în gestiunile unde contabilitatea analitică este condusă valoric pot să apară minusuri la inventare generate de acțiunea factorilor fizici și chimici ca urmare a manipulărilor sau depozitărilor. Deoarece lipsurile nu sunt determinate din culpa gestionarului și deci nu i se pot imputa, în acest caz se acordă scăzăminte sau perisabilități în cadrul normelor.

În gestiunile în care ca urmare a inventarierii lipsurile constatate depășesc limitele normale legale de scăzăminte și nu se datorează din vina gestionarului sau altei persoane fizice, minusurile se trec pe seama cheltuielilor sub forma scăzămintelor peste normele legale.

Condițiile legale de efectuarea a operațiunii de compensare cantitativă a minusurilor sau plusurilor constate sunt:

plusurile și minusurile trebuie să fie constatate numai la sorturile aceluiași produs sau grup de produse, la care este riscul de confuzie datorită asemănării aspectului exterior;

plusurile și minusurile să se fi produs în gestiunea aceleași persoane;

plusurile și minusurile să se fi produs în aceeași perioadă de gestiune, înțelegând prin acesta perioada dintre două inventare succesive.

Regulile se efectuare a operațiunilor de compensare cantitativă a minusurilor cu plusurile de inventar sunt:

operația de compensare nu este obligatorie, ea poate fi însă aprobată, competența revenind managerilor unității economice – atunci când nu intervine elementul infracțional. În acest scop, în prealabil și cu caracter de uz intern, conducătorii unităților economice sunt obligați să întocmească listele de sorturi de produse, mărfuri și ambalaje care întrunesc condițiile compensării datorită riscului de confuzie și să le supună aprobării Consiliului de Administrație;

operațiile de compensare se realizează cantitativ deoarece, în procesul de manipulare sau depozitare a stocurilor, confuzia a avut loc între sorturi și nu între prețurile de înregistrare. Datorită existenței prețurilor unitare de evaluare are loc și o compensare valorică fără însă a se diminua valoric patrimoniul unității economice;

Compensarea cantitativă se realizează numai pentru cantitățile egale între lipsuri. Atunci când în operația de compensare intră sortimente de la plusuri și de la minusuri cu cantități diferite, pentru stabilirea egalității cantitative se procedează la eliminarea din compensare a cantităților ce depășesc nivelul maxim la care se poate stabili egalitatea;

eliminarea din compensare are loc (fie de la plusuri fie de la minusuri, după caz) începând cu sorturile ale căror prețuri unitare sunt cele mai mici, eliminarea continuându-se în ordinea crescătoare a acestora până la stabilirea egalității;

operația de compensare propriu-zisă se începe cu sorturile atât de la minus cât și de la plus care au prețurile unitare cele mai mari, continuându-se în ordinea descrescătoare a prețurilor;

prețurile utilizate în compensare sort cu sort sunt cele ale minusului sau plusului, întotdeauna fiind luat în calcul prețul cel mai mic dintre acestea;

În urma operației de compensare rezultă diferențe valorice de natura plusurilor precum și diferențe valorice de natura minusului. Diferențele se determină înmulțind cantitatea compensată cu diferența dintre prețul plusului și prețul minusului. Natura diferenței valorice o dă prețul cel mai mare.

După efectuarea operației de compensare poate avea certitudinea corectitudinii calculelor trebuie verificate următoarele corelații valorice:

P.v.t. = P.v.e. + P.v.c. + P.v.r.

M.v.t. = M.v.e. + M.v.c. + M.v.r.

unde: P.v.t. , M.v.t. – plusul valoric total respectiv minusul valoric total;

P.v.e., M.v.e. – plusul respectiv minusul valoric eliminat din compensare;

P.v.c., M.v.c. – plusul respectiv minusul valoric compensat;

P.v.r. , M.v.r. – plusul respectiv minusul valoric rezultat din compensare.

În categoria de pierderi în cadrul normelor nu intră, după cum se deduce și din definiția prezentată, pierderile la materiile prime supuse unor prelucrări.

2.4.2. Metode de evidență analitică a stocurilor

În situația contabilizării stocurilor după metoda inventarului permanent, Legea contabilității prevede în scopul cunoașterii corecte din punct de vedere cantitativ și valoric a stocurilor aflate în gestiunea unității patrimoniale, pe fiecare lot în parte și pe fiecare categorie de stocuri, organizarea contabilității analitice a stocurilor după următoarele metode:

metoda cantitativ-valorică;

metoda operativ-contabilă;

metoda global-valorică.

Metoda cantitativ-valorică.

Această metodă presupune ținerea unei evidențe contabile la locul de depozitare al stocurilor, pe categorii de bunuri, folosind Fișele de magazie, iar în contabilitate a evidențe cantitativ-valorice folosind Fișele de cont analitice. Fișele de magazie, împreună cu actele justificative, împărțite în funcție de sensul mișcării bunurilor, se predau compartimentului financiar – contabil, care prelucrează datele și înregistrează stocurile atât cantitativ cât și valoric, în Fișele de cont analitice, deschise pe feluri de bunuri și locuri de depozitare. Concordanța valorică dintre datele înregistrate în conturile sintetice și cele analitice, se verifică prin întocmirea la sfârșitul lunii a balanței de verificare a conturilor analitice. Concordanța cantităților se asigură prin confruntarea datelor dintre fișele analitice pentru valori materiale.

Metoda operativ – contabilă.

Presupune înregistrarea stocurilor la locul de depozitare cantitativ, pe categorii de bunuri, iar la contabilitate se înregistrează valoric, pe gestiuni, iar în cadrul acestora pe grupe și subgrupe de bunuri, întocmindu-se documentul numit „Registrul stocurilor”. Concordanța dintre datele înregistrate în evidența depozitelor și cele din contabilitate se asigură prin evaluarea lunară a stocurilor cantitative înscrise în „Fișele de magazie” doar cantitativ și în „Registrul stocurilor” atât cantitativ cât și valoric.

Metoda global-valorică.

Are în vedere conducerea evidenței stocurilor numai valoric, atât la nivelul gestiunii, cât și a compartimentului de contabilitate. La nivelul gestiunii, Fișele de magazie sunt întocmite sunt întocmite cu „Raportul de gestiune”, în care se înregistrează zilnic intrările și ieșirile, pe bază de documente justificate. Acesta, împreună cu documentele justificative se predau compartimentului de contabilitate, care verifică realitatea documentelor și a valorilor consemnate. Controlul concordanței dintre înregistrările fin Raportul de gestiune (la depozitare) și cele din Fișele de cont pentru operații diverse (la nivelul compartimentului de contabilitate), se face periodic, de regulă lunar, prin confruntarea soldurilor.

Esența metodei constă în ținerea evidenței numai valoric la nivelul gestiunilor cu ajutorul „Raportului de gestiune” completat de responsabilul gestiunii iar la nivelul compartimentului financiar – contabil global valoric pe fiecare gestiune cu ajutorul formularului „Fișă de cont pentru operații diverse” completat de contabilul gestiunii.

2.5 Organizarea contabilității stocurilor

Organizarea contabilității stocurilor trebuie avute în vedere următoarele elemente:

obiectivele și factorii organizării contabilității stocurilor;

documentele justificative și de evidență operativă utilizate la înregistrarea stocurilor;

reguli privind înregistrarea stocurilor în contabilitate;

sistemul conturilor utilizate pentru reflectarea stocurilor.

a) Obiective și factori

Organizarea contabilității stocurilor impune luarea în considerare a următoarelor obiective:

urmărirea și controlul permanent al programului de aprovizionare pe feluri și grupe de stocuri;

asigurarea integrității patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare;

urmărirea utilizării raționale a mijloacelor materiale aprovizionate astfel încât să fie posibilă respectarea normelor de consum specifice la eliberarea lor din depozit, evidențierea stocurilor fără utilizare;

delimitarea cheltuielilor de transport-aprovizionare de valoarea stocurilor aprovizionate;

înregistrarea și controlul valorificării stocurilor de mărfuri și a celorlalte categorii de stocuri destinate spre a fi livrate terților;

evidența și urmărirea stocurilor de produse, în procesul obținerii și livrării la prețuri competitive;

evaluarea realistă a stocurilor și determinarea influențelor asupra gestiunii și a rezultatelor prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare;

promovarea principiului prudenței și a principiului continuității la evaluarea și înregistrarea în contabilitate a stocurilor.

Factorii specifici de care trebuie avuți în vedere pentru realizarea acestor obiective sunt:

dimensiunea unității patrimoniale și structura tehnico-funcțională a acesteia;

amplasarea depozitelor cu stocuri aprovizionate și cele cu stocuri destinate vânzării;

organizarea gestiunii analitice a stocurilor;

ritmicitatea aprovizionărilor, respectiv livrărilor;

calitatea furnizorilor și a clienților.

Sistemul documentelor justificative și de evidență operativă

Documentele sunt acte întocmite pentru operațiile economice în momentul efectuării lor, cu scopul de a dovedi înfăptuirea operațiilor.

În funcție de conținutul și destinația lor, documentele pot avea un rol diferit în cadrul unităților. Astfel documentele în care sunt consemnate operațiile economice și financiare servesc drept bază pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitate a stocurilor, alte documente nu sunt legate direct, ci indirect, de înregistrările contabile. Dintre acestea, numai documentele care servesc direct sau indirect pentru înregistrările contabile constituie documente justificative.

Documentele justificative ale stocurilor reprezintă stadiul primar de oglindire a operațiilor economice. De aceea, totalitatea documentelor folosite pentru consemnarea operațiilor economice, în momentul producerii lor sunt denumite și documente primare.

Documentele primare nu pot confundate cu evidența operativă, deoarece acestea nu se identifică cu fiecare document în parte sau cu un grup de documente, ci caracterul de evidență este dobândit după un început de organizare și prelucrare a documentelor primare.

Importanța documentelor ca instrumente ale metodei contabilității, poate fi pusă evidență astfel:

prin intermediul documentelor, contabilitatea cuprinde întreaga circulație a stocurilor pe parcursul circuitului economic și anume: existența, mișcarea modificarea stocurilor precum și a rezultatelor obținute;

documentele utilizate pentru înregistrarea stocurilor reprezintă suportul pentru verificarea gestiunilor, deoarece cu ajutorul lor se stabilește răspunderea persoanelor cărora li se încredințează spre păstrare și folosire stocurile, justificându-se existența și mișcarea lor;

prin intermediul lor se furnizează managementului întreprinderii informații cu privire la procesele de producție, aprovizionarea cu materii prime și materiale, desfacerea producției și a verificării realității operațiilor economice;

importanță juridică deoarece, servesc ca probă în justiție în cazul de litigii, lipse, fraude.

Documentele se întocmesc atât pe formulare tip manual dar și prin utilizarea mijloacelor tehnice la locul unde se produc. Întocmirea manuală necesită un volum mare de muncă, fără a garanta exactitatea deplină a datelor și operativitatea prelucrării și obținerii de informații necesare organelor de decizie. Prin utilizarea mijloacelor tehnice de întocmire și prelucrare a documentelor se elimină în mare parte aceste neajunsuri, ceea ce impune ca documentele să aibă o anumită mărime, conținut și formă conform normelor metodologice pentru întocmirea și utilizarea formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă.

Pentru ca un document să fie valid, el trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie scris clar și citeț pentru a se evita orice fel de interpretare, să nu conțină ștersături, să fie întocmit la timp, să aibă anulate rândurile libere, să conțină date reale și exacte.

Rectificarea greșelilor se poate face numai pe anumite documente, excepție fac documentele cu ajutorul cărora se efectuează plățile, prin tăierea printr-o linie a textului sau sumei greșite, scriindu-se deasupra textului sau suma corectă. Pe documentul corectat se menționează rectificarea, confirmată prin semnăturile persoanelor care au semnat inițial documentul, menționând și data efectuării ei, pentru a putea recunoaște mai ușor că modificarea avut loc în timpul întocmirii documentului și nu mai târziu și este cunoscută de persoanele care l-au întocmit. În cazul completării documentelor cu ajutorul tehnicii de calcul corecturile sunt admise numai înainte de prelucrarea lor.

Operațiunile privind existența, intrarea, ieșirea și deprecierea stocurilor sunt consemnate în diferite documente specifice, care se pot grupa după următoarele criterii:

Documente privind existența stocurilor:

liste de inventar;

registru inventar;

proces verbal de inventariere.

Documente utilizate la intrarea stocurilor în întreprindere:

comenzi;

facturi;

avize de însoțire;

note de recepție și constatare de diferențe;

bon de predare – transfer – restituire;

rapoarte de producție;

bon de primire;

liste de inventariere;

declarații vamale de import;

ordine de plată – extrase de cont;

chitanțe și registru de casă;

borderou de primire a bunurilor în consignație;

proces verbal de predare – primire;

procese verbale de inventariere;

procese verbale de donație.

Documente utilizate la ieșirea stocurilor din întreprindere:

facturi;

avize de însoțire;

bonuri de predare – transfer – restituire;

borderou de vânzare;

fișă limită de consum;

bonuri de consum;

foi de parcurs;

procese verbale de predare – primire;

bon de predare;

declarație vamală de export;

declarații de încasare valutară;

decizii de imputare;

procese verbale de donații;

procese verbale de inventariere;

buletin de analiză;

extrase de cont bancar;

chitanțe și registru de casă;

rapoarte zilnice de producție.

Documente privind deprecierea stocurilor:

listele de inventariere;

procese verbale de inventariere;

situații de calcul a perisabilităților;

procese verbale de scoatere din gestiune a bunurilor degradate sau expirate;

note de constatare.

Evidența operativă a stocurilor se ține cu ajutorul următoarelor documente:

fișă de magazie;

registrul stocurilor;

raport de gestiune.

Prezentăm, pe scurt, cele mai importante documente utilizate la înregistrarea stocurilor:

Factura – se întocmește în momentul livrării bunurilor, constituind, pe lângă funcția de intrare – ieșire din gestiune, pe cea de act justificativ pentru decontarea contravalorii bunurilor sau serviciilor consemnate.

Avizul de însoțire a mărfii – servește ca document pentru eliberarea – primirea în gestiune și ca act de însoțire a stocurilor pe timpul transportului.

Nota de recepție și constatare de diferențe – evidențiază stocurile intrate în gestiune. Este întocmită pe baza documentelor eliberate de furnizor.

Bonul de predare – transfer – restituire folosit pentru predarea la magazie a stocurilor (produse, semifabricate, etc.) obținute prin producție proprie sau prin transmiterea bunurilor de la un loc de depozitare la altul în cadrul aceleași unități. Nu servește ca document pe timpul transportului.

Declarație vamală: utilizată pentru declararea în detaliu a bunurilor clasificate în Tariful Vamal, cu ocazia efectuării unor operațiuni de import sau de export și care dovedește efectuarea propriu-zisă a operațiunii de import – export.

Reguli privind înregistrarea stocurilor în contabilitate

În conformitate cu Legea contabilității deținerea stocurilor precum și efectuarea de operații economice fără să fie înregistrate în contabilitate sunt interzise. În aplicarea acestor dispoziții legale este necesar să se asigure:

recepționarea tuturor stocurilor intrate în întreprindere și înregistrarea lor la locurile de depozitare. Bunurile materiale primite pentru prelucrarea în custodie recepționează și înregistrează distinct ca intrări în gestiune;

în situația unor decalaje între aprovizionarea și recepția bunurilor care se dovedesc a fi în mod cert în proprietatea unității se procedează astfel: bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul de depozitare cât și în contabilitate, pe baza recepției și a documentelor însoțitoare, iar bunurile sosite și nerecepționate se înregistrează distinct în contabilitate;

în cazul unor decalaje între vânzarea și livrarea bunurilor, acestea se înregistrează ca ieșiri din unitate, ne mai fiind considerate proprietatea acesteia, astfel: bunurile vândute și nelivrate se înregistrează distinct în gestiune iar în contabilitate în conturi din afara bilanțului iar bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează ca ieșiri din gestiune atăt la locurile de depozitare cât și în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă ieșirea din gestiune;

bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze privind dreptul de proprietate se înregistrează la intrări și, respectiv, la ieșiri, atât în gestiune cât și în contabilitate, potrivit contractelor încheiate.

Sistemul conturilor utilizate pentru reflectarea

Contabilitatea sintetică a stocurilor se conduce cu ajutorul clasei a treia din planul General de Conturi, „Conturi de stocuri și produse în curs de execuție”. Această clasă cuprinde următoarele grupe:

Grupa 30 Stocuri de materii prime și materiale

Grupa 33 Producția în curs de execuție

Grupa 34 Produse

Grupa 35 Stocuri aflate la terți

Grupa 36 Animale

Grupa 37 Mărfuri

Grupa 38 Ambalaje

Grupa 39 Provizioane pentru deprecierea stocurilor și a producției în curs de execuție

2.6 Contabilitatea materiilor și materialelor

Contabilitatea materiilor și materialelor este organizată cu ajutorul grupei 30 „Stocuri de materii și materiale ” care cuprinde următoarele conturi conform figuri 2

Figura 2. Clasificarea conturilor din Grupa 30

Contul 301 „Materii prime”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de materii prime.

Contul 301 „Materii prime” este un cont de activ.

În situația aplicării inventarului permanent.

În debitul contului 301 „Materii prime” se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime achiziționate (401„Furnizori”, 408„Furnizori– facturi nesosite”, 542 „Avansuri de trezorerie”);

valoarea taxelor vamale aferente achizițiilor de import ( 446„Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”);

valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime aduse de la terți (351„Materii prime și materiale aflate la terți”);

valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime reprezentând aport în natură al acționarilor și asociaților (456 „ Decontări cu asociații privind capitalul”);

valoarea materiilor prime constate plus la inventar și a celor primite cu titlu gratuit (601„Cheltuieli cu materiile prime”, 7582„Venituri din donații și subvenții primite”)

valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor și produselor reținute și consumate ca materie primă în aceeași unitate (341„Semifabricate”, 345„Produse finite”);

valoarea la preț de înregistrarea a materiilor prime primite de la societățile din grup, alte societăți legate de participații, unitate sau subunități (451„Decontări în cadrul grupului”, 452„Decontări privind interesele de participare”, 481„Decontări între unitate sau subunități”, 482„Decontări între subunități”).

În creditul contului 301 „Materii prime” se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime incluse pe cheltuieli, constatate ca lipsă la inventar, și pierderilor din deprecieri(601„Cheltuieli cu materiile prime”);

valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime vândute ca atare(371„Mărfuri”);

valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime livrate societăților din cadrul grup, altor societăți legate prin participații, unitate sau subunități (451„Decontări în cadrul grupului”, 452„Decontări privind interesele de participare”, 481„Decontări între unitate sau subunități”, 482„Decontări între subunități”);

valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime ieșite prin donații și pierderi din calamități (658„Alte cheltuieli de exploatare”, 671„Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare”);

valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime trimise spre prelucrare sau în custodie la terți (351„Materii prime și materiale aflate la terți”).

Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea materiilor prime existente în stoc.

Contul 302 „Materiale consumabile”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de materiale consumabile ( materiale auxiliare, combustibili, ambalaje, piese de schimb, semințe și materiale de plantat, furaje și alte materiale consumabile).

Contul 302„Materiale consumabile” este un cont de activ.

În situația aplicării inventarului permanent

În debitul contului 302„Materiale consumabile” se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile achiziționate (401„Furnizori”, 408„Furnizori– facturi nesosite”, 542 „Avansuri de trezorerie”);

valoarea taxelor vamale aferente achizițiilor de import ( 446„Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile aduse de la terți (351„Materii prime și materiale aflate la terți”);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile reprezentând aport în natură al acționarilor și asociaților (456 „ Decontări cu asociații privind capitalul”);

valoarea materialelor consumabile constate plus la inventar și a celor primite cu titlu gratuit (602 „Cheltuieli cu materiile consumabile”, 7582„Venituri din donații și subvenții primite”)

valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor și produselor reținute și consumate ca materiale în aceeași unitate (341„Semifabricate”, 345„Produse finite”);

valoarea la preț de înregistrarea a materialelor consumabile primite de la societățile din grup, alte societăți legate de participații, unitate sau subunități (451„Decontări în cadrul grupului”, 452„Decontări privind interesele de participare”, 481„Decontări între unitate sau subunități”, 482„Decontări între subunități”).

În creditul contului 302„Materiale consumabile” se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile incluse pe cheltuieli, constatate ca lipsă la inventar, și pierderilor din deprecieri(602 „Cheltuieli cu materiile consumabile”);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile vândute ca atare(371„Mărfuri”);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile livrate la societăților din cadrul grup, altor societăți legate prin participații, unitate sau subunități (451„Decontări în cadrul grupului”, 452„Decontări privind interesele de participare”, 481„Decontări între unitate sau subunități”, 482„Decontări între subunități”);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile ieșite prin donații și pierderi din calamități (658„Alte cheltuieli de exploatare”, 671„Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare”);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile trimise spre prelucrare sau în custodie la terți (351„Materii prime și materiale aflate la terți”).

Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea la preț de înregistrarea a materialelor consumabile existente în stoc.

Contul 303 „Materiale de natura obiectelor de inventar”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței, mișcării și uzurii materialelor de natura obiectelor de inventar.

Contul 303„Materiale de natura obiectelor de inventar” este un cont de activ.

În debitul contului 303„Materiale de natura obiectelor de inventar” se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar achiziționate (401„Furnizori”, 408„Furnizori– facturi nesosite”, 542 „Avansuri de trezorerie”);

valoarea taxelor vamale aferente achizițiilor de import ( 446„Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar aduse de la terți (351„Materii prime și materiale aflate la terți”);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar reprezentând aport în natură al acționarilor și asociaților (456 „ Decontări cu asociații privind capitalul”);

valoarea materialelor de natura obiectelor de inventar constate plus la inventar și a celor primite cu titlu gratuit (603 „Cheltuieli cu materialele de natura obiectelor de inventar”, 7582„Venituri din donații și subvenții primite”)

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar obținute din producție proprie (345„Produse finite”);

valoarea la preț de înregistrarea a materiale de natura obiectelor de inventar primite de la societățile din grup, alte societăți legate de participații, unitate sau subunități (451„Decontări în cadrul grupului”, 452„Decontări privind interesele de participare”, 481„Decontări între unitate sau subunități”, 482„Decontări între subunități”).

În creditul contului 303„Materiale de natura obiectelor de inventar” se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar date în folosință(603 „Cheltuieli cu materialele de natura obiectelor de inventar”, 471„Cheltuieli înregistrate în avans”);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar incluse pe cheltuieli, constatate ca lipsă la inventar, și pierderilor din deprecieri(603 „Cheltuieli cu materialele de natura obiectelor de inventar”);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar vândute ca atare(371„Mărfuri”);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar livrate la societăților din cadrul grup, altor societăți legate prin participații, unitate sau subunități (451„Decontări în cadrul grupului”, 452„Decontări privind interesele de participare”, 481„Decontări între unitate sau subunități”, 482„Decontări între subunități”);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite prin donații și pierderi din calamități (658„Alte cheltuieli de exploatare”, 671„Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare”);

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar trimise spre prelucrare sau în custodie la terți (351„Materii prime și materiale aflate la terți”).

valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar retrase din aportul din aportul la capitalul social.

Soldul contului reprezintă valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar existente în stoc.

Contul 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale”

Acest cont ține evidența diferențelor (în plus sau minus) între prețul de înregistrare standard (prestabilit) și costul de achiziție, aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar.

Contul 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale” este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar.

După funcția contabilă este un cont bifuncțional.

În debitul contului 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale” se înregistrează:

diferențele de preț în plus (costul de achiziție este mai mare decât cel standard) aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar intrate în gestiune(401„Furnizori”, 542 „Avansuri de trezorerie”);

diferențele de preț în minus aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite din gestiune(601„Cheltuieli cu materiile prime”, 602 „Cheltuieli cu materiile consumabile”, 603 „Cheltuieli cu materialele de natura obiectelor de inventar”).

În creditul contului 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale” se înregistrează:

diferențele de preț în minus aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar achiziționate (301 „Materii prime”, 302„Materiale consumabile”, 303„Materiale de natura obiectelor de inventar”);

diferențele de preț în plus aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite din gestiune(601„Cheltuieli cu materiile prime”, 602 „Cheltuieli cu materiile consumabile”, 603 „Cheltuieli cu materialele de natura obiectelor de inventar”).

Soldul contului poate fi:

debitor și reprezintă diferențele de preț în plus aferente intrărilor respectiv diferențele în minus aferente ieșirilor de materii prime, materiale consumabile și materiale de natura obiectelor de inventar existente în stoc.

creditor și reprezintă diferențele de preț în plus aferente ieșirilor respectiv diferențele de preț în minus aferente intrărilor de materii prime, materiale consumabile și materiale de natura obiectelor de inventar existente în stoc.

În situația aplicării inventarului intermitent:

Stocurile existente la începutul exercițiului financiar, precum și intrările în cursul perioadei de materii prime, materiale consumabile și materiale de natura obiectelor de inventar se înregistrează direct în debitul conturilor 601„Cheltuieli cu materiile prime”, 602 „Cheltuieli cu materiile consumabile” și 603 „Cheltuieli cu materialele de natura obiectelor de inventar”.

Conturile 301 „Materii prime”, 302„Materiale consumabile” și 303„Materiale de natura obiectelor de inventar” se debitează numai la sfârșitul perioadei cu valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar, existente în stoc, stabilită pe baza inventarului, prin creditul conturilor 601„Cheltuieli cu materiile prime”, 602 „Cheltuieli cu materiile consumabile” și 603 „Cheltuieli cu materialele de natura obiectelor de inventar”.

2.7 Contabilitatea produselor

Activitatea desfășurată de agenții economici din sfera producției se concretizează în obținerea de produse finite, semifabricate, produse reziduale. Acestea sunt stocuri care au parcurs fazele procesului tehnologic putând fi livrate sau depozitate.

Contabilitatea produselor este organizată cu ajutorul grupei 34 „Produse” care cuprinde următoarele conturi, această clasificare este prezentată în figura 3:

Figura 3. Clasificarea conturilor din Grupa 34

Contul 341„Semifabricate”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de semifabricate.

După funcția contabilă este un cont de activ, iar după conținutul economic este un cont de stocuri materiale.

În debitul contului se înregistrează :

valoarea la preț de înregistrare sau preț de producție a semifabricatelor intrate în gestiune din activitatea proprie și plusurile constatate la inventariere(711„Variația stocurilor”);

valoarea semifabricatelor aduse de la terți (401„Furnizori”, 354„Produse finite aflate la terți”);

valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor primite de la societățile din grup, alte societăți legate de participații, unitate sau subunități (451„Decontări în cadrul grupului”, 452„Decontări privind interesele de participare”, 481„Decontări între unitate sau subunități”, 482„Decontări între subunități”).

În creditul contului 341„Semifabricate” se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor vândute și lipsurilor constatate la inventariere(711„Variația stocurilor”);

valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor consumate în aceeași unitate (301 „Materii prime”, 302„Materiale consumabile”)

valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor trimise la terți (354„Produse finite aflate la terți”);

valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor livrate la societățile din grup, alte unități legate prin participații, unitate și subunități (451„Decontări în cadrul grupului”, 452„Decontări privind interesele de participare”, 481„Decontări între unitate sau subunități”, 482„Decontări între subunități”);

valoarea pierderilor din calamități (671„Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare”).

Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor existente în stoc la sfârșitul perioadei.

Contul 345„Produse finite”

Evidența existenței și mișcării stocurilor de produse finite se realizează cu ajutorul contului 345„Produse finite”, care după funcția contabilă este un cont de activ iar după conținutul economic este un cont de stocuri materiale.

În debitul contului 345„Produse finite” se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare sau costuri de producție a produselor finite intrate în gestiune și plusurile de inventar(711„Variația stocurilor”);

valoarea la preț de înregistrare sau cost de producție a produselor finite aduse de la terți (354„Produse finite aflate la terți”,401„Furnizori”).

În creditul contului se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare sau cost de producție a produselor finite vândute și lipsurilor de inventar(711„Variația stocurilor”);

valoarea la preț de înregistrare a produselor acordate salariaților, ca plată în natură, potrivit legii (421„Personal-salarii datorate”);

valoarea la preț de înregistrare a produselor cuvenite acționarilor, asociațiilor, asociațiilor sau unităților prestatoare ca plată în natură, potrivit prevederilor contractuale (401„Furnizori”, 462„Creditori diverși”);

valoarea la preț de înregistrare a produselor finite transferate în magazinele de vânzare proprii (371„Mărfuri”);

valoarea la preț de înregistrare a produselor reținute și consumate în aceeași unitate (301 „Materii prime”, 302„Materiale consumabile”);

valoarea la preț de înregistrare a produselor finite trimise la terți (354„Produse finite aflate la terți”);

valoarea donațiilor de produse finite și pierderilor din calamități (658„Alte cheltuieli de exploatare”, 671„Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare”).

Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea la preț de înregistrare a produselor finite existente în stoc la sfârșitul perioadei.

O.M.F.P nr. 1752/2005 prevede o definiție mai clară a costului stocurilor de producție. Costul de producție sau de prelucrare a stocurilor cuprinde cheltuielile directe aferente producției și anume: materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manopera directă și alte cheltuieli directe de producție, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocată în mod rațional ca fiind legată de fabricația acestora.

Contul 346„Produse reziduale”

În urma procesului de producție materiile prime și materialele consumabile se transformă în produse finite care pot fi vândute, dar rezultă și pierderi de materii prime și materiale consumabile care nu întotdeauna pot fi recuperabile.

Contul 346„Produse reziduale” ține evidența existenței mișcării și stocurilor de produse reziduale. Produsele reziduale pot fi: rebuturi, materiale recuperabile sau deșeuri.

După funcția contabilă este un cont de activ.

În debitul contului 346„Produse reziduale” se înregistrează :

valoarea la preț de înregistrare sau cost de producție a produselor reziduale intrate în gestiune din producție proprie (711„Variația stocurilor”);

valoarea produselor reziduale aduse de la terți (354„Produse finite aflate la terți”401„Furnizori”);

În creditul contului 346„Produse reziduale” se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare sau cost de producție a produselor reziduale ieșite din gestiune (711„Variația stocurilor”);

valoarea produselor reziduale trimise la terți (354„Produse finite aflate la terți”).

Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea la preț de înregistrare a produselor existente în stoc la sfârșitul perioadei.

Contul 348„Diferențe de preț la produse”

În cazul în care pentru evidențierea produselor se utilizează prețuri prestabilite (standard) iar costurile de producție calculate la sfârșitul perioadei sunt diferite, diferențele rezultate se vor evidenția cu ajutorul contului 348„Diferențe de preț la produse”.

După funcția contabilă este un cont bifuncțional, după conținutul economic este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a produselor.

Acest cont se dezvoltă astfel:

3481„Diferențe de preț la semifabricate”

3485„Diferențe de preț la produse finite”

3486„Diferențe de preț la produse reziduale”

În debitul contului se înregistrează :

diferențele de preț în plus (costul de producție este mai mare decât prețul standard) aferente produselor intrate în gestiune din producție proprie (711„Variația stocurilor”);

diferențele de preț minus repartizate asupra produselor ieșite din gestiune prin vânzare (711„Variația stocurilor”).

În creditul contului 348„Diferențe de preț la produse” se înregistrează:

diferențele de preț în minus (costul de producție este mai mic decât prețul standard) aferente produselor intrate în gestiune din producție proprie (711„Variația stocurilor”);

diferențele de preț în plus repartizate asupra produselor ieșite din gestiune prin vânzare (711„Variația stocurilor”).

Soldul contului poate fi:

debitor și exprimă diferențele de preț în plus aferente produselor intrate respectiv diferențele în minus repartizate asupra produselor ieșite din gestiune;

creditor și exprimă diferențele de preț în minus aferente produselor intrate respectiv diferențele de preț în plus repartizate asupra produselor ieșite.

2.8 Contabilitatea mărfurilor

Mărfurile reprezintă acele bunuri materiale achiziționate în scopul revânzării sau produse de întreprindere și destinate vânzării prin magazinele proprii.

Reflectarea în contabilitate a mărfurilor se realizează cu ajutorul grupei 37„Mărfuri” , iar această grupă conține următoarele conturi, conform figurii 4:

Figura 4. Clasificarea conturilor din Grupa 37

Contul 371„Mărfuri”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de marfă destinate vânzării, iar după funcția contabilă este un cont de activ.

În debitul contului 371„Mărfuri” se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor achiziționate (401„Furnizori”, 408„Furnizori facturi nesosite”, 542 „Avansuri de trezorerie”);

valoarea taxelor vamale aferente achizițiilor de mărfuri din import (446„Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate”);

valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor reprezentând aportul în natură al acționarilor și asociaților (456 „ Decontări cu asociații privind capitalul”);

valoarea mărfurilor aduse de la terți (357„Mărfuri aflate la terți”, 401„Furnizori”);

valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime, materialelor consumabile, materialelor de natura obiectelor de inventar, animalelor și păsărilor, vândute ca atare (301 „Materii prime”, 302„Materiale consumabile”, 303„Materiale de natura obiectelor de inventar”, 361„Animale și păsări”);

valoarea la preț de înregistrare a produselor finite transferate magazinelor proprii de desfacere (345„Produse finite”);

valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor primite de la societățile din grup, alte societăți legate prin participații, unitate sau subunități (451„Decontări în cadrul grupului”, 452„Decontări privind interesele de participare”, 481„Decontări între unitate sau subunități”, 482„Decontări între subunități”);

valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor constatate plus de inventar și a celor primite cu titlu gratuit (7582„Venituri din donații și subvenții primite”, 607„Cheltuieli privind mărfurile”);

valoarea adaosului comercial și taxa pe valoare adăugată neexigibilă, în situația în care evidența mărfurilor se ține la preț de amănunt (378„Diferențe de preț la mărfuri”, 4428„TVA neexigibilă”).

În creditul contului 371„Mărfuri” se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor ieșite din gestiune prin vânzare și lipsurile de inventar (607„Cheltuieli privind mărfurile”);

valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor trimise la terți (357„Mărfuri aflate la terți”)

valoarea adaosului comercial și a taxei pe valoarea adăugată neexigibile aferente mărfurilor ieșite din gestiune (378„Diferențe de preț la mărfuri”, 4428„TVA neexigibilă”);

valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor livrate societăților din grup, alte societăți legate prin participații, unitate sau subunități (451„Decontări în cadrul grupului”, 452„Decontări privind interesele de participare”, 481„Decontări între unitate sau subunități”, 482„Decontări între subunități”);

valoarea donațiilor și pierderilor din calamități (658„Alte cheltuieli de exploatare”, 671„Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare”)

Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor existente în stoc la sfârșitul perioadei.

Contul 378„Diferențe de preț la mărfuri”

Acest cont ține evidența adaosului comercial (marja comerciantului) aferente mărfurilor din unitățile comerciale.

După funcția contabilă este un cont de pasiv, iar după conținutul economic este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a mărfurilor.

În creditul contului se înregistrează:

valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor intrate în gestiune (371„Mărfuri”).

În debitul contului 378„Diferențe de preț la mărfuri” se înregistrează:

– valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor ieșite din gestiune (371„Mărfuri”).

Soldul contului este creditor și exprimă valoarea adaosului comercial aferent mărfurilor existente în gestiune la sfârșitul perioadei.

Adaosul comercial aferent mărfurilor din comerțul cu amănuntul, ridică probleme deosebite în ceea ce privește determinarea acestuia cu ocazia descărcării gestiunii. Se știe că prețul cu amănuntul al mărfurilor se determină astfel:

Preț cu amănuntul = Preț de achiziție + Adaos comercial + TVA neexigibil

Pentru determinarea adaosului comercial aferent vânzărilor se calculează un coeficient de repartizare a adaosului comercial conform relației:

Si378 + Rc378

K378 = _________________________________________

(Si371 + RD371) – (Si4428 + Rc4428)

Adaosul aferent stocurilor = Stoc marfă fără TVA x K378

Stoc marfă fără TVA = SfD371-SfC4428

Adaosul aferent vânzărilor (RD378) = Adaos total (Si378 +RC378)– Adaosul aferent stocurilor.

Conform O.M.F.P. nr. 1752/2005, începând cu 01.01.2006 se modifică formula de calcul a coeficientului de repartizare a diferențelor de preț asupra valorii bunurilor ieșite, prin metoda prețului cu amănuntul. La calcularea procentului mediu de adaos comercial, soldul inițial al contului de mărfuri și valoarea intrărilor de mărfuri nu va include taxa pe valoare adăugată neexigibilă.

2.9 Contabilitatea ambalajelor

Ambalajele sunt bunuri destinate să protejeze stocurile pe timpul depozitării, transportului, manipulării, prezentării. Reflectarea în contabilitate se face cu ajutorul grupei 38„Ambalaje”, clasificarea este prezentată în figura 5 care are în componență următoarele conturi:

Figura 5. Clasificarea conturilor din Grupa 38

Contul 381„Ambalaje”

Cu ajutorul acestui cont se ține evidența existenței și mișcării stocurilor de ambalaje.

Contul 381„Ambalaje” este un cont de activ.

În debitul contului se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor achiziționate (401„Furnizori”, 408„Furnizori– facturi nesosite”, 542 „Avansuri de trezorerie”);

valoarea ambalajelor reprezentând aportul în natură al acționarilor și asociaților (456 „ Decontări cu asociații privind capitalul”);

valoarea ambalajelor aduse de la terți (401„Furnizori”, 358„Ambalaje aflate la terți”);

valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor primite de la societățile din grup, alte societăți legate prin participații, unitate sau subunități (451„Decontări în cadrul grupului”, 452„Decontări privind interesele de participare”, 481„Decontări între unitate sau subunități”, 482„Decontări între subunități”);

valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor constatate plus de inventar și a celor primite cu titlu gratuit (608„Cheltuieli privind ambalajele”, 7582„Venituri din donații și subvenții primite”);

valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor realizate din producție proprie (345„Produse finite”).

În creditul contului 381„Ambalaje” se înregistrează:

valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor vândute ca atare (371„Mărfuri”);

valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor vândute și lipsurile constatate la inventar (608„Cheltuieli privind ambalajele”);

valoarea ambalajelor trimise la terți (358„Ambalaje aflate la terți”);

valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor livrate la societățile din cadrul grupului, alte societăți legate prin participații, unitate sau subunități (451„Decontări în cadrul grupului”, 452„Decontări privind interesele de participare”, 481„Decontări între unitate sau subunități”, 482„Decontări între subunități”);

valoarea donațiilor și a pierderilor din calamități(658„Alte cheltuieli de exploatare”, 671„Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare”).

Soldul contului este debitor și exprimă valoarea la preț de înregistrare a ambalajelor aflate în stoc la sfârșitul perioadei.

Contul 388„Diferențe de preț la ambalaje”

În cazul în care ambalajele se înregistrează la prețuri prestabilite diferențele față de costul de achiziție se evidențiază în contul 388„Diferențe de preț la ambalaje”.

După conținutul economic este un cont rectificativ al valorii de înregistrare a ambalajelor.

După funcția contabilă este un cont bifuncțional.

În debitul contului 388„Diferențe de preț la ambalaje” se înregistrează:

diferențele de preț în plus (costul de achiziție este mai mare decât costul standard) aferente ambalajelor intrate în gestiune(401„Furnizori”542 „Avansuri de trezorerie”);

diferențele de preț în minus aferente ambalajelor ieșite din gestiune (608„Cheltuieli privind ambalajele”).

În creditul contului 388„Diferențe de preț la ambalaje” se înregistrează:

diferențele în minus aferente ambalajelor achiziționate (381„Ambalaje”, 542 „Avansuri de trezorerie”);

diferențele de preț în plus aferente ambalajelor ieșite din gestiune (608„Cheltuieli privind ambalajele”).

Soldul contului reprezintă diferențele de preț aferente ambalajelor existente în stoc la sfârșitul perioadei.

CAPITOLUL III

MANAGEMENTUL CONTABIL AL STOCURILOR

LA S.C. PROSPERO S.R.L.

3.1 Prezentarea întreprinderii

3.1.1 Scurt istoric

În anul 1991 s-a înființat societatea comercială Prospero SRL, care avea sediul în Timișoara str. Luncani nr. 24.

Este o societate de drept român având capital autohton și funcționează potrivit Legislației române în vigoare și conform prevederilor din statutul și contractul de societate.

Înființată în anul 1991 societatea a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J35/1494/1991, având cod fiscal R 3686583 și funcționează sub forma unei societăți cu răspundere limitată.

În primul an de la constituire nu sau făcut decât investiții, prin construirea unui cuptor de cărămidă în curtea celor doi asociați.

În anul 1992 s-a făcut prima pâine și a început construcția primei hale de producție, această investiție s-a făcut cu ajutorul creditelor ipotecare, iar în următorii ani a fost foarte greu societății din punct de vedere financiar deoarece dobânda creditului a crescut vertiginos de la 20% până la 80%.

În anul 1995 au construit al doilea cuptor de pâine, tot din cărămidă. Tot în acest an asociații hotărăsc achiziționarea unui teren pentru construirea unui magazin pentru a-și asigura o mai bună desfacere a produselor, iar în anul următor inaugurează deschiderea noului magazin în apropiere de Piața Verde.

În anul 1998, extind secția de producție construind un al treilea cuptor de pâine, construiesc un magazin la intrarea în brutărie și achiziționează un apartament; pe strada Lidia nr. 90, la parterul unui bloc pe care îl transformă în magazin.

În anul 2000 închiriază un nou spațiu în complexul studențesc pe strada Daliei nr. 4, devenind al patrulea magazin al societăți. În acest moment, acționari decid că nu mai pot face față cererii de produse cu utilajele și cuptoarele care le au în dotare și hotărăsc modernizarea utilajelor din secția de producție și construirea unui secții de patiserie. Achiziționează cuptoare noi performante, malaxoare, mașini de turat, cernătoare toate marca SOTORIWA din Italia, cu ajutorul unor noi credite bancare.

În anul 2003 decid extinderea lanțului de magazine „Prospero” și închiriază alte două spații unul în Piața Badea Cârțan și altul pe strada Simion Bărnuțiu nr 67, acesta din urmă fiind cel mai mare magazin al societății.

În anul 2006 deschid cel de-al șaptelea magazin din oraș.

Un an mai tarziu in 2007 deschid al optulea magazin din oras.

În anul 2004 ocupă locul II în topul firmelor din județul Timiș la secțiunea rezultate economice și financiare ale anului 2004, domeniul Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de patiserie, categoria Întreprinderii mijlocii.

În prezent datorită noilor reglementări care apar în domeniul calității se implementează noul sistem ISO 2000, iar în acest an începe construcția viitoarei secții de producție în incinta Parcului Industrial Timișoara.

3.1.2 Date de identificare

Societatea comercială, cu capital integral privat poartă numele de „PROSPERO”

În orice act, scrisoare sau publicație emanată de societate denumirea acesteia va fi precedată de mențiunea „societate cu răspundere limitată”, sediul societății, codul fiscal, numărul de înmatriculare și capitalul social.

Sediul societății este în România, localitatea Timișoara, strada Luncani nr. 24.

Societatea comercială PROSPERO este cu capital integral privat în baza contractului de societate din 13 octombrie 1991 și este înregistrată potrivit prevederilor legale la Camera de Comerț și Industrie a județului Timiș cu numărul J35/1494/1991.

Societatea are doi asociați : Bugescu Liviu care deține 90% din acțiuni, și Bugescu Rodica care deține 10% din acțiuni. Capitalul social este format din 1500 acțiuni și fiecare acțiune are o valoare de 100lei și este de 150.000lei.

Marca firmei este „Brutarul tău este un tip de treabă” și este înregistrată la O.S.I.M. București.

3.1.3 Scopul și obiectul de activitate al firmei

Scopul societății este obținerea de produse de panificație și patiserie corespunzător standardelor cele mai ridicate și comercializarea lor în vederea maximizării profitului. Poziția financiară a societății se consolidează prin resursele economice pe care le controlează dar și cu ajutorul capacității sale de a se adapta la schimbările de mediu în care își desfășoară activitatea.

Obiectul de activitate al societății :

Activitatea de producție:

activitatea de producție cuprinde obținerea de produse de panificație : pâine albă la diferite gramaje, pâine neagră, pâine specială de secară, pâine graham, pâine țărănească;

activitatea de producție cuprinde obținerea de produse de patiserie: cozonaci, brioșe, careuri cu brânză, melci cu mac și nucă, covrigi franțuzești, gogoși cu cremă și simpli, fantezii cu cremă, etc.

Activitatea de comercializare:

comercializarea „en gros” și „en detail” de produse obținute din producția proprie atât la magazinele proprii de desfacere a societăți cât și la alți clienți;

transportul produselor finite la beneficiari se realizează de către societatea Prospero cu ajutorul rețelei de distribuție;

comercializarea „en detail” a mărfurilor alimentare și nealimentare de orice proveniență potrivit legislației în vigoare;

servicii auxiliare : pâinea poate fi feliată în fața clientului dacă dorește acest lucru.

3.2 Principalii indicatori economico-financiari

Sistemul indicatorilor economico-financiari încearcă să măsoare finalitatea rezultatelor pe care le generează activitatea S.C. Prospero SRL și evidențierea modului de utilizare al diferitelor tipuri de resurse angrenate în funcționarea întreprinderii.

Principalii indicatori economico-financiari utilizați la S.C. Prospero SRL se împart pe patru mari categorii:

Indicatori de lichiditate

Indicatori de risc

Indicatori de rezultate care exprimă profitabilitatea activității

Indicatori de activitate sau indicatori de gestiune

Principalele surse informaționale utilizate de societate pentru determinarea indicatorilor economico-financiari sunt situațiile financiare anuale întocmite, și anume: bilanțul contabil (anexa 2) , contul de profit și pierdere și notele explicative.

Indicatori de lichiditate exprimă viteza cu care societatea poate transforma elementele de activ deținute în lichidități.

indicatorul lichidități curente exprimă capacitatea societății de a-și acoperii obligațiile pe termen scurt prin valorificarea activelor circulante.

Indicatorul lichidității imediate exprimă capacitatea firmei de a-și acoperi obligațiile curente din active curente mai puțin stocurile, care sunt considerate ca fiind cele mai puțin lichide dintre activele curente

Active curente 701.160

Indicatorul lichidității curente = ______________ = ________ = 0,96

Datorii curente 726.957

Active curente – Stocuri 701.160 – 324.243

Indicatorul lichidității imediate = _____________________ = _______________ = 0,52

Datorii curente 726.957

Indicatorul de risc este Indicator grad de îndatorare care exprimă în mărimi relative nivelul datoriilor pe care le are firma în raport cu sursele proprii de finanțare

Capital împrumutat 294.296

Indicatorul gradului de îndatorare = __________________ = ________ X 100% = 0,32%

Capital propriu 924.395

Indicatori de rezultate care exprimă profitabilitatea activității oferă o imagine de ansamblu asupra eficienței activității, indicatorul utilizat este rata profitului brut.

Profit brut 307.687

Rata profitului brut = ____________ X 100%= _________ X 100% = 3,18%

Cifra de afaceri 9.680.115

Nivelul lichidități curente este bun dar nu satisfăcător deoarece limita acceptată este între 1,0-2,0 , valoarea indicatorului societății nu atinge limita inferioară a intervalului optim dar este foarte aproape. Valoarea indicatorului de 0,96% ne arată că societatea comercială Prospero SRL este capabilă să își acopere datoriile pe termen scurt pe baza activelor curente. Același lucru putem spune și despre lichiditatea imediată care nu atinge nivelul intervalul optim de 0,65-1,0 , dar în realitate stocurile vor putea genera un volum de disponibilități mai mare decât valoarea lor actuală, în condițiile în care vor fi prelucrate în continuare, dar mai ales li se va adăuga la valoare un profit.

Indicatorul gradului de îndatorare precum și rata profitului brut ne indică faptul că societatea Prospero are o autonomie financiară destul de bună în condițiile în care realizează profit.

4. Indicatori de activitate sau indicatori de gestiune furnizează informații cu privire la viteza de rotație a stocurilor.

Viteza de rotație a stocurilor arată rapiditatea cu care stocurile trec prin toate stadiile activității până se reîntorc în formă bănească inițială.

Numărul de rotații a stocurilor ne arată de câte ori, într-o perioadă de gestiune stocurile materiale trec succesiv prin fazele de aprovizionare – fabricație – vânzare.

– pentru anul 2006 Cifra de afaceri 7.025.879

Numărul de rotații a stocurilor = ______________ = ________ = 20 rotații/an

Stocuri 353.785

– pentru anul 2007 Cifra de afaceri 9.680.115

Numărul de rotații a stocurilor = ______________ = ________ = 30 rotații/an

Stocuri 324.243

Durata în zile a unei rotații complete ne arată în câte zile se efectuează rotația, cu atât va fi mai mică durata în zile a unei rotații cu cât numărul de rotații va fi mai mare și invers.

– pentru anul 2006 Stocuri 353.785

Durata în zile a unei rotații = ______________ X 365= ________ x 365= 18zile/rotație

Cifra de afaceri 7.025.879

– pentru anul 2007 Stocuri 324.243

Durata în zile a unei rotații = ______________ X 365= ________ x 365= 12zile/rotație

Cifra de afaceri 9.680.115

O creștere a stocului mediu, la același volum de activitate, va conduce la reducerea numărului de rotații, respectiv la creșterea duratei în zile a unei rotații și invers, o scădere a stocului mediu va avea ca efect creșterea numărului de rotații, respectiv reducerea duratei în zile a unei rotații.

Un studiu efectuat în zonele economice reprezentative (Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană) a evidențiat faptul că nivelul mediu de rotație a stocurilor variază de la 40 zile în USA la 60 zile în U.E. Societatea comercială Prospero SRL are nevoie doar de 18 zile, în anul 2006, pentru a realiza o rotație completă a stocurilor reducând numărul acestora cu până la 12 zile în anul 2007.

O analiză comparativă a numărului de rotații a stocurilor din 2006 (20 rotații/an) cu numărul de rotații a stocurilor din 2007(30rotații/an), ne arată o creștere a vitezei de rotație a stocurilor ceea ce echivalează cu creșterea eficienței gestionării stocurilor.

3.3 Reflectarea în contabilitate a stocurilor

3.3.1 Reflectarea în contabilitate a materiilor și materialelor

Materiile prime și materiale au o însemnată pondere în totalul stocurilor deținute de societatea comercială Prospero SRL , datorită faptului că principala activitate desfășurată este activitatea de producție.

Stocurile de materii și materiale sunt destinate a fi consumate la prima lor utilizare, și participă direct la fabricarea produselor de panificație și patiserie și se regăsesc în produsul finit dar nu în starea lor inițială ci transformată.

Stocurile de materii prime și materiale se înregistrează în Depozitul de materii prime și Depozitul de materiale unde se realizează recepționarea acestora pe baza facturii fiscale de la furnizor.

Evaluarea stocurilor de materii prime și materiale la intrarea în unitate se face la valoarea de intrare sau cost istoric, adică costul de achiziție care cuprinde:

prețul de achiziție – reprezentând echivalentul valoric rezultat în urma negocierii cu furnizorii, la data efectuării operației și consemnat în factură, exclusiv taxele deductibile (valoare TVA);

reducerile comerciale(rabaturi, remize) care se scad.

Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului se face la valoarea de intrare a stocurilor pusă de acord cu rezultatele inventarierii.

La ieșirea din unitate stocurile se materii și materiale se evaluează la valoarea de intrare aplicând metoda FIFO (primul intrat – primul ieșit). Cu ajutorul metodei FIFO stocurile sunt evaluate la prețul de achiziție a primului lot intrat, după terminarea acesteia se va lua în considerare prețul următorului lot intrat în ordine cronologică.

Metoda de contabilizare a stocurilor utilizată este Metoda inventarului permanent, care presupune înregistrarea în conturile de stocuri, atât cantitativ cât și valoric, evaluate la valoarea de intrare respectiv prețul de facturare. Metoda inventarului permanent a fost aleasă, de administratorul societății Prospero, deoarece este necesar să se cunoască în orice moment cantitatea de materii prime și materiale care se află în stoc necesare procesului de producție.

Metoda de evidență analitică a stocurilor este Metoda cantitativ-valorică care presupune ținerea unei evidențe cantitative la Depozitul de materii și materiale cu ajutorul Fișelor de magazie, iar în contabilitate, stocurile sunt evidențiate atât cantitativ cât și valoric.

Contabilitatea materiilor și materialelor este organizată cu ajutorul grupei 30 „Stocuri de materii și materiale ” utilizând următoarele conturi:

301 „Materii prime”

302„Materiale consumabile”

303„Materiale de natura obiectelor de inventar”

Pentru a înțelege mai bine funcționalitatea conturilor prezentăm următoarele operațiuni care se desfășoară la societatea comercială Prospero SRL

1. Se achiziționează pe baza facturii fiscale de la S.C. Boromir S.A., făină albă tip 650 , cantitate 10.000kg la prețul de 0,65lei +TVA 19%.

––––––––––––––– –––––––––––––––

% = 401„Furnizori” 7.735

301 „Materii prime” 6.500

4426 „TVA deductibilă”

––––––––––––––– ––––––––––––––– 1.235

2. De la societatea comercială Marathon Group Distribuțion SRL se achiziționează pe baza facturii, drojdie Pakmaya 100kg la prețul de 2,35lei+TVA 19% și 50 kg Ameliorator Eka Vital la prețul de 11,4lei +TVA 19%.

––––––––––––––– –––––––––––––––

% = 401„Furnizori” 957,95

301 „Materii prime” 805

4426 „TVA deductibilă” 152,95

––––––––––––––– –––––––––––––––

3. În data de 15.12.2007 se achiziționează de la firma Florea & Co SRL pe baza facturii următoarele produsele: 1500 pungi 35*25 pentru pâinea feliată la 0,15lei+TVA 19% și 500 bucăți de pungi inscripționate dimensiunea 25*45 pentru cozonaci la prețul de 0,2lei+TVA 19%.

––––––––––––––– –––––––––––––––

% = 401„Furnizori” 386,75

302„Materiale consumabile” 325

4426 „TVA deductibilă” 61,75

––––––––––––––– –––––––––––––––

4. Pe baza facturii fiscale se achiziționează de S.C. Selgros Cash&Carry, obiecte de inventar în valoare de 618,8lei(TVA inclus) reprezentând tăvi pentru copt cozonaci și materii prime reprezentând sare vrac în valoare de 190,4lei(TVA inclus). Contravloarea facturii se achită prin contul de la bancă cu cec.

– achiziția de materii prime și materiale de natura obiectelor de inventar

––––––––––––––– –––––––––––––––

% = 401„Furnizori” 809,2

301 „Materii prime” 160

303„Materiale de natura 520

obiectelor de inventar”

4426 „TVA deductibilă” 129,2

––––––––––––––– –––––––––––––––

plata furnizorului:

––––––––––––––– –––––––––––––––

401„Furnizori” = 5121„Conturi la bănci în lei” 809,2

––––––––––––––– –––––––––––––––

5. Pe baza bonului de consum nr. 209012 în data de 16.12.2007 se dau în consum 1700kg făină albă tip 650, făină neagră 10,2kg, făină intermediară 3kg, drojdie Pakmaya 34kg , ameliorator Eka Vital Plus 3,12kg, și sare 31,7kg, premix secară 24kg, și premix graham 14,85

––––––––––––––– –––––––––––––––

601 „Cheltuieli cu materiile prime” = 301„Materii prime” 1285

––––––––––––––– –––––––––––––––

6. La secția de patiserie se dau în consum jumătate din tăvile de cozonaci achiziționate de la

S.C. Selgros Cash&Carry SRL

––––––––––––––– –––––––––––––––

603„Cheltuieli cu materialele de = 303 „Materiale de natura 260

natura obiectelor de inventar” obiectelor de inventar”

––––––––––––––– –––––––––––––––

7. În aceeași zi se eliberează din magazia de materiale pe baza bonului de transfer la secția de ambalare pungi pentru pâinea feliată 650bucăți

––––––––––––––– –––––––––––––––

602„Cheltuieli cu materialele = 302 „Materiale consumabile” 97,5

consumabile”

––––––––––––––– –––––––––––––––

8. In data de 20.12.2005 materia primă Rahat se transferă la un magazin 20kg spre a fi vândut ca marfă. Prețul de intrare a materiei prime Rahat este de 3lei/kg +TVA19%

––––––––––––––– –––––––––––––––

371.01„Mărfuri în magazinul 01” = 301„Materii prime” 60

––––––––––––––– –––––––––––––––

9. În baza deciziei nr. 67/30.11.2005 asociatul Bugescu Liviu aduce ca aport la capital un fax Sharp în valoare de 1400lei

––––––––––––––– –––––––––––––––

303„Materiale de natura = 456 „ Decontări cu asociații 1400

obiectelor de inventar” privind capitalul”

––––––––––––––– –––––––––––––––

10. În data de 22.12.2007 în baza deciziei nr. 624 se efectuează un inventar inopinant la depozitul de materii prime și materiale. În urma inventarieri se constată diferențe între stocul faptic și stocul scriptic la materii prime și materiale, aceste diferențe le vom prezenta în tabelul 4

Tabelul 4

Diferențele la materii prime și materiale consumabile în urma inventarieri

– la produsul Făină albă tip 650 plus se constată un minus de 20 kg

––––––––––––––– –––––––––––––––

601 „Cheltuieli cu materiile prime” = 301„Materii prime” 13

––––––––––––––– –––––––––––––––

– la produsul Drojdie Pakmaya se constată un plus de 2kg

––––––––––––––– –––––––––––––––

301 „Materii prime” = 601 Cheltuieli cu materiile prime” 4,7

––––––––––––––– –––––––––––––––

– la materiile consumabile Pungi pentru ambalat pâinea feliată cu dimensiunea 35*25 avem în minus 30 de bucăți iar la Pungile pentru ambalat cozonaci cu dimensiunea 25*45 avem în plus 30 bucăți. Pentru această denaturare a stocurilor, managerul societății decide compensarea celor două stocuri. Compensarea minusurilor cu plusurile de inventar a fost luată de manager deoarece s-a constat în gestiunea aceluiași gestionar, sau constatat la aceleași inventar și sortimentele sunt similare.

11. Societatea mai deține un două imprimante Epson LX 300+ la preț de intrare 800lei/buc+TVA 19% , administratorul decide vânzarea unei imprimante la o firmă din oraș, iar plata se va face în numerar prin casierie . Pe baza Bonului de transfer este trimis din Depozitul de materiale la un magazin.

– transferul materialelor de natura obiectelor de inventar în gestiunea de mărfuri

––––––––––––––– –––––––––––––––

371.20„Mărfuri în depozitul central” = 303„Materiale de natura 800

obiectelor de inventar”

––––––––––––––– –––––––––––––––

vânzarea și încasarea mărfurilor:

––––––––––––––– –––––––––––––––

5311„Casa în lei” = % 952

707 ”Venituri din vânzarea 800

mărfurilor” 4427 „TVA colectată ” 152

––––––––––––––– –––––––––––––––

– descărcarea gestiunii

––––––––––––––– –––––––––––––––

607„Cheltuieli privind mărfurile” = 371.20„Mărfuri în depozitul central” 800

––––––––––––––– –––––––––––––––

Soldul materiilor și materialelor este debitor și reprezintă materiile prime și materiale consumabile și de natura obiectelor de inventar existente la un moment dat în stoc în Depozitul de materii prime și Depozitul de materiale.

3.3.2 Reflectarea în contabilitate a produselor

A doua fază a ciclului de exploatare se concretizează în obținerea de produse și semifabricate în principal, dar din cauza unor factori de natură diferită se obțin și produse reziduale. Aceste stocuri au parcurs fazele procesului tehnologic și pot fi livrate sau depozitate.

Stocurile de produse se înregistrează în secția de producție pe baza raportului de producție. Produsele se trimit pe baza notei de transfer la Depozitul de produse finite. Stocurile de produse finite se înregistrează la un cost prestabilit(standard) și la sfârșitul perioadei se determină costul de producție care cuprinde: costul de achiziție al materiilor prime și consumabile , celelalte cheltuieli directe de producție precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocate în mod rațional ca fiind legate de fabricația fiecărui produs.

Pentru a înțelege mai bine componența costului de producție vom prezenta în detaliu din ce se compune acest cost:

Costul de achiziție al materiilor prime consumate

Costul de prelucrare al produselor care cuprinde:

Cheltuielile cu personalul direct productiv – manopera directă, inclusiv cheltuielile cu asigurările sociale de sănătate și de protecție socială aferente;

Cheltuielile cu întreținerea și funcționarea utilajelor, echipamentelor productive (energie tehnologică, cheltuielile cu reparațiile, amortizarea utilajelor și echipamentelor );

Cheltuielile de administrare și conducere a sectoarelor productive – sunt cele implicate în asigurarea unui mediu productiv adecvat și anume: cheltuielile cu personalul indirect productiv, auxiliar și de conducere a secțiilor productive, inclusiv cheltuielile cu protecția socială, amortizarea clădirilor și a altor mijloace din secțiile productive, materiale consumabile și de natura obiectelor de inventar utilizate atât în brutărie cât și în secția de patiserie;

Cheltuielile suportate de societate pentru utilizarea de credite bancare.

Evaluarea stocurilor de produse se realizează cu ajutorul costului standard, la inventariere se evaluează conform costului de producție și la ieșirea din unitate ele se evaluează cu ajutorul metodei FIFO (primul intrat – primul ieșit).

Metoda de contabilizare a stocurilor de produse este Metoda inventarului permanent, iar metoda de evidență analitică a stocurilor de produse este Metoda cantitativ – valorică

Contabilitatea stocurilor de produse este organizată cu ajutorul grupei 34 „Produse” care cuprinde următoarele conturi:

341„Semifabricate”

345„Produse finite”

346„Produse reziduale”

348„Diferențe de preț la produse”

1. In data de 16.12.2007 se înregistrează la costul prestabilit cantitățile de produse rezultate în secție și se predau Depozitului de produse finite:

––––––––––––––– –––––––––––––––

345„Produse finite” = 711„Variația stocurilor” 4349

––––––––––––––– –––––––––––––––

2. Se înregistrează diferența dintre costul standard și cel prestabilit pentru producția obținută.

––––––––––––––– –––––––––––––––

348„Diferențe de preț la produse” = 711„Variația stocurilor” 230

––––––––––––––– –––––––––––––––

3. În aceeași se vând produse finite societății comerciale Vamolina SRL pe baza facturi fiscale nr. 3832161, 350 bucăți din produsul Pâine țărănească 700g la prețul de 1,68lei/bucată + TVA 19%. Produsele vândute se încasează în momentul livrări pe baza Chitanțe nr. 5624893

– vânzarea produselor finite

––––––––––––––– –––––––––––––––

411 „Clienți” = % 699,72

701 „Venituri din vânzarea 588

produselor finite”

4427„TVA colectată” 111,72

––––––––––––––– –––––––––––––––

– scăderea din gestiune a produselor finite

––––––––––––––– –––––––––––––––

711„Variația stocurilor” = % 588

345„Produse finite” 507,5

348„Diferențe de preț la produse” 80,5

––––––––––––––– –––––––––––––––

– încasarea produselor finite vândute:

––––––––––––––– –––––––––––––––

5311„Casa în lei” = 411 „Clienți” 99,72

––––––––––––––– –––––––––––––––

4. La magazinele proprii produsele finite sunt însoțite de documentul Aviz de însoțire a mărfii și Recepție cantitativă magazin. La magazinul nr. 5 din strada Simion Bărnuțiu se livrează produse finite în valoare de 366lei valoare de amănunt (265,14 valoare costului prestabilit) și la magazinul nr. 3 din str. Lidia se livrează produse finite în valoare de 813lei valoare de amănunt (588,96 valoarea costului prestabilit al produselor livrate ). Înregistrarea se face pe conturi analitice pentru fiecare magazin.

– Pentru Magazinul nr. 3

––––––––––––––– –––––––––––––––

371.03„Marfă magazin 03 Lidia” = % 813

345„Produse finite” 588,96

4428.03 TVA neexigibilă Mag 03 129,8

378.03 „Diferențe de preț 94,24

la mărfuri Mag 03”

––––––––––––––– –––––––––––––––

– Pentru Magazinul nr. 5

––––––––––––––– –––––––––––––––

371.05 „Marfă magazin 05 = % 366

Simion Bărnuțiu 345„Produse finite” 265,14

4428.05 TVA neexigibilă Mag 05 58,44

378.05„Diferențe de preț la 42,42

mărfuri Mag 05”

––––––––––––––– –––––––––––––––

5. În data de 16.12.2007 în momentul încărcării în autoutilitară se constată 10 bucăți de Pâine albă 350g că sunt arse și se decide casarea acestora pe baza Procesului verbal de casare nr. 546.

––––––––––––––– –––––––––––––––

345„Produse finite” = 658„Alte cheltuieli de exploatare” -5,6

658„Alte cheltuieli de exploatare” = 658„Alte cheltuieli de exploatare” 5,6

658„Alte cheltuieli de exploatare” = 4427 „TVA colectată” 1,06

––––––––––––––– –––––––––––––––

6. În data de 17.12.2007 se aduc de la Societatea comercială Fropin semifabricate reprezentând Produse de panificație în foietaj congelate, în valoare de 200lei (TVA inclus)

––––––––––––––– –––––––––––––––

% = 401„Furnizori” 200

341„Semifabricate” 168,07

4426 „TVA deductibilă” 31,93

––––––––––––––– –––––––––––––––

7. La sfârșitul zile de 16.12.2007 se constată lipsa a 30 bucăți Pâine specială de secară 300g, minusul nefiind imputat niciunui angajat.

––––––––––––––– –––––––––––––––

711„Variația stocurilor” = 345„Produse finite” 23,7

––––––––––––––– –––––––––––––––

8. În data de 16.12.2007 se înregistrează produsele finite acordate salariaților ca plată în natură conform legii. Se acordă câte 2 bucăți de Pâine albă 350g pentru fiecare angajat, numărul salariaților societăți comerciale Prospero este de 101. Costul prestabilit al produsului Pâine albă 350g este de 0,56lei/buc+ TVA 19%. La sfârșitul perioadei calculul efectiv de producție al produselor finite este de 0,58lei/buc+TVA 19%

– înregistrarea salariilor:

––––––––––––––– –––––––––––––––

641„Cheltuieli cu salariile = 421„Personal-salarii datorate” 58,58 personalului”

421„Personal-salarii datorate” = 701„Venituri din vânzarea 58,58

produselor finite”

––––––––––––––– –––––––––––––––

– înregistrare TVA:

––––––––––––––– –––––––––––––––

635„Cheltuieli cu alte impozite = 4427 „TVA colectată” 11,13

taxe și vărsăminte asimilate”

––––––––––––––– –––––––––––––––

– descărcarea gestiunii

––––––––––––––– –––––––––––––––

711„Variația stocurilor” = % 58,58

345„Produse finite” 56,56

348„Diferențe de preț la produse” 2,02

––––––––––––––– –––––––––––––––

9. Cu ocazia sărbătorii Crăciunului societatea comercială Prospero donează unui centru de întrajutorare pentru persoanele în vârstă și cu venituri foarte mici , produse de panificație în valoare de 580lei reprezentând 400 bucăți Pâine albă țărănească 700g.

––––––––––––––– –––––––––––––––

421„Personal-salarii datorate” = 345„Produse finite” 580

––––––––––––––– –––––––––––––––

10. Societatea comercială Novatim SRL achiziționează pe baza facturi fiscale, produsul Pâine graham 250g toată cantitatea produsă în data de 16.12.2007. Numărul de bucăți este de 450, prețul de vânzare fără TVA este 0,89lei/buc, iar costul efectiv este de 0,77lei/bucată. In urma negocierilor avute între cei doi parteneri comerciali se decide achitarea facturii de către client prin contul de la bancă.

– vânzarea produselor finite

––––––––––––––– –––––––––––––––

411 „Clienți” = % 476,6

701 „Venituri din vânzarea 400,5

produselor finite”

4427„TVA colectată” 76,1

––––––––––––––– –––––––––––––––

– scăderea din gestiune a produselor finite

––––––––––––––– –––––––––––––––

711„Variația stocurilor” = %

345„Produse finite” 346,5

348„Diferențe de preț la produse” 130,1

––––––––––––––– –––––––––––––––

– încasarea produselor finite vândute:

––––––––––––––– –––––––––––––––

5121„Conturi la bănci în lei” = 411 „Clienți” 476,6

––––––––––––––– –––––––––––––––

Soldul produselor este debitor la sfârșitul perioadei de gestiune și reprezintă produsele finite, semifabricatele existente în stoc în Depozitul de produse.

3.3.3 Reflectarea în contabilitate a mărfurilor

Mărfurile reprezintă pentru societatea comercială Prospero, stocuri pe care le cumpără în vederea revânzării sau produsele predate spre vânzare magazinelor proprii.

Înregistrarea în contabilitate a stocurilor se realizează cu ajutorul costului de achiziție reprezentat de prețul de cumpărare fără TVA. Evaluarea stocurilor la intrare, inventariere se face cu ajutorul costului de achiziție fără TVA. La ieșirea din gestiune se pune problema determinării adaosului aferent mărfurilor din comerțul cu amănuntul cu ocazia descărcării gestiuni.

Metoda de evidență analitică a stocurilor de mărfuri din magazinele cu amănuntul se ține cu ajutorul Metodei global – valorice, atât la nivelul gestiunii, cât și la nivelul compartimentului de contabilitate. La nivelul gestiunii, Fișele de magazie sunt întocmite sunt întocmite cu „Raportul de gestiune”, în care se înregistrează zilnic intrările pe baza recepțiilor cantitative și ieșirile pe baza monetarelor, a borderourilor de tichete, a raportului de card, etc. . Acesta, împreună cu documentele justificative se predau compartimentului de contabilitate, care verifică realitatea documentelor și a valorilor consemnate. Controlul concordanței dintre înregistrările fin Raportul de gestiune (la depozitare) și cele din Fișele de cont pentru operații diverse (la nivelul compartimentului de contabilitate), se face periodic, de regulă lunar, prin confruntarea soldurilor.

Esența metodei constă în ținerea evidenței numai valoric la nivelul gestiunilor cu ajutorul „Raportului de gestiune” completat de responsabilul gestiunii iar la nivelul compartimentului financiar – contabil global valoric pe fiecare gestiune cu ajutorul formularului „Fișă de cont pentru operații diverse” completat de contabilul gestiunii.

Documentele utilizate pentru evidențierea stocurilor de mărfuri sunt: liste de inventar, registru inventar, proces verbal de inventariere, comenzi, facturi, avize de însoțire, note de recepție și constatare de diferențe, ordine de plată – extrase de cont, chitanțe și registru de casă, proces verbal de predare – primire, procese verbale de inventariere, procese verbale de donație, bon de predare, situații de calcul a perisabilităților, procese verbale de scoatere din gestiune a bunurilor degradate sau expirate, note de constatare, fișă de magazie, raport de gestiune.

Reflectarea în contabilitate a mărfurilor se realizează cu ajutorul grupei 37„Mărfuri” care are în componență următoarele conturi:

Contul 371„Mărfuri”

Contul 378„Diferențe de preț la mărfuri”

Ambele conturi se dezvoltă pe conturi analitice în funcție de magazinele în care se află stocurile de mărfuri.

1. Societatea comercială Prospero achiziționează mărfuri de la societatea comercială Stavros pe baza facturii fiscale numărul 9083228/20.12.2007, pentru depozitul central. Valoarea de achiziție a mărfurilor este de 5400lei, TVA 19%. Se înregistrează intrarea de mărfuri și se achită în aceeași zi furnizorul. Deoarece valoarea facturii depășește 5000lei, se decide achitarea facturi prin contul de la bancă.

– achiziția de mărfuri:

––––––––––––––– –––––––––––––––

% = 401„Furnizori” 6.426

371.20„Mărfuri în depozitul central” 5.400

4426 „TVA deductibilă” 1.026

––––––––––––––– –––––––––––––––

– plata furnizorului:

––––––––––––––– –––––––––––––––

401„Furnizori” = 5121„Conturi la bănci în lei” 6.426

––––––––––––––– –––––––––––––––

2. În aceeași zi pe baza Avizului de însoțire a mărfii se trimit la Magazinul nr. 2 din str. Liege nr.4, mărfuri din depozitul central (gestiunea 371.20) la valoarea de amănunt de 569lei.

––––––––––––––– –––––––––––––––

371.02 „Marfă magazin 02 Liege” = % 569

371.20„Mărfuri în depozitul central” 407,64 4428.02 TVA neexigibilă Mag 02 90,85

378.02 „Diferențe de preț 70,51

la mărfuri Mag 02”

––––––––––––––– –––––––––––––––

3. Din Depozitul de produsele finite se trimit la Magazinul nr. 4 din str. Daliei nr. 3 , 40 de bucăți Pâine neagră 300g la un preț de amănunt 0,7lei/buc

––––––––––––––– –––––––––––––––

371.04 „Marfă magazin 04 Daliei” = % 28

345„Produse finite” 19,2

4428.04 TVA neexigibilă Mag 04 4,47

378.04 „Diferențe de preț 4,33

la mărfuri Mag 04”

––––––––––––––– –––––––––––––––

4.Se transferă din Depozitul de mărfuri pe baza notei de transfer nr. 432 la Depozitul de produse finite, 100kg rahat necesar secției de patiserie pentru produsul Cozonac cu rahat 500g .Prețul de achiziție fără TVA al produsului Rahat este de 3,2lei/kg.

––––––––––––––– –––––––––––––––

371.20„Mărfuri în depozitul central” = 301 „Materii prime” 320

––––––––––––––– –––––––––––––––

5. În baza deciziei nr. 532/ 27.12.2007 se efectuează inventarierea gestiuni magazinului nr. 5 din strada Simion Bărnuțiu nr. 67 și se constată următoarele:

– perisabilități în sumă de 20022,54lei;

– minus în gestiune în valoare de 55119,75lei

Administratorul societății decide: neimputarea minusului persoanelor care gestionează magazinul nr. 5, și stabilirea calcului perisabilitățiilor în limita admisă de lege.

înregistrare perisaj admis și rectific rulaj:

––––––––––––––– –––––––––––––––

371.05 „Marfă magazin 05 = % -20.022,54

Simion Bărnuțiu 4428.05 TVA neexigibilă Mag 05 -3.196,79

378.05„Diferențe de preț la -2.700,53

mărfuri Mag 05”

607.05„Cheltuieli privind mărfurile -14.125,22

Mag 05”

607. 05 Cheltuieli privind mărfurile = 607.05 Cheltuieli privind mărfurile 14.125,22

Mag 05” Mag 05”

––––––––––––––– –––––––––––––––

în urma inventarului de sfârșit de an se înregistrează un minusului la magazinul nr. 5, se face înregistrarea minusului neimputabil și rectificarea rulajului contului de cheltuieli

––––––––––––––– –––––––––––––––

371.05 „Marfă magazin 05 = % -55.199,75

Simion Bărnuțiu 4428.05 TVA neexigibilă Mag 05 -8.800,42

378.05„Diferențe de preț la -7.434,25

mărfuri Mag 05”

658„Alte cheltuieli de exploatare” -38.885,07

658„Alte cheltuieli de exploatare” = 658„Alte cheltuieli de exploatare” 38.885,07

––––––––––––––– –––––––––––––––

6. Magazinul nr. 1 din strada Luncani deține în stoc la începutul lunii mărfuri la prețul de amănunt în valoare de 230.000lei. Adaosul comercial aferent mărfurilor în stoc este de 38.000lei, iar TVA este de 36.722,69lei. În cursul luni se achiziționează mărfuri în valoare de 320.000lei (TVA 19%). Adaosul comercial practicat de magazin este de 20%. În această perioadă nu se avem intrări de mărfuri de la depozitul central. Se vând mărfuri în cursul lunii de 350.000lei(inclusiv TVA). La sfârșitul lunii se descarcă gestiunea. Evidența se ține la preț de amănunt.

– achiziția de mărfuri

––––––––––––––– –––––––––––––––

% = 401„Furnizori” 380.800

371.01„Mărfuri Mag 01” 320.000

4426.01 „TVA deductibilă” 60.800

––––––––––––––– –––––––––––––––

– înregistrează adaosul:

––––––––––––––– –––––––––––––––

371.01„Mărfuri Mag 01” = 378.01„Diferențe de preț la mărfuri” 64.000

––––––––––––––– –––––––––––––––

– înregistrare TVA neexigibilă: (320.000 + 64.000) x 19% = 72.960lei

––––––––––––––– –––––––––––––––

371.01„Mărfuri Mag 01” = 4428.01 „TVA neexigibilă Mag 01” 2.960

––––––––––––––– –––––––––––––––

– vânzarea mărfurilor :

––––––––––––––– –––––––––––––––

5311„Casa în lei” = % 350.000

707.01 ”Venituri din vânzarea 294.117,65

mărfurilor Mag 01” 4427.01 „TVA colectată Mag 01” 55.882,35

––––––––––––––– –––––––––––––––

-descărcarea gestiunii :

––––––––––––––– –––––––––––––––

% = 371.01„Mărfuri Mag 01” 350.000

607.01 „Cheltuieli cu mărfurile ?

Mag 01”

378.01„Diferențe de preț la mărfuri” ?

4428.01 „TVA neexigibilă Mag 01” 5.882,35

––––––––––––––– –––––––––––––––

-determinăm adaosul comercial aferent mărfurilor vândute:

371.01 „Mărfuri 378.01 „Diferențe de preț 4428.01 „TVA neexigibilă

D Mag 01” C D la mărfuri Mag 01” C D Mag 01” C

SI 230.000 350.000 38.000 55.882,35 36.722,69

320.000 64.000 72.960

64.000 Rd Rc 102.000 Rd 55882,35 Rc 109.682,69

72.960 Sf. 102.000 Sf. 53,800,34

Rd 686.960 Rc 350.000

Sf 336.960

Si378 + Rc378 102.000

K378 = _________________________________________ = _______________________________ = 17,7%

(Si371 + RD371) – (Si4428 + Rc4428) 686.960 – 109.682,69

Adaosul aferent stocurilor = Stoc marfă fără TVA x K378= 283.159,66 x 17,7% = 50.119,26

Stoc marfă fără TVA = SfD371-SfC4428 = 336.960 – 53.800,34 = 283.159,66

Adaosul aferent vânzărilor (RD378) = Adaos total (Si378 +RC378)– Adaosul aferent stocurilor

= 102.000 – 50.119,26 = 51.880,74

Formula finală de descărcare a gestiunii este :

––––––––––––––– –––––––––––––––

% = 371.01„Mărfuri Mag 01” 350.000

607.01 „Cheltuieli cu mărfurile 242.236,91

Mag 01”

378.01„Diferențe de preț la mărfuri” 51880,74

4428.01 „TVA neexigibilă Mag 01” 55.882,35

––––––––––––––– –––––––––––––––

Soldul contului 371 Mărfuri este debitor și reprezintă materiile prime existente în Depozitul central de mărfuri sau în magazinele proprii.

3.3.4 Reflectarea în contabilitate a ambalajelor

Ambalajele sunt bunuri destinate să protejeze stocurile de produse și mărfuri pe timpul depozitării, transportului, manipulării, prezentării, etc.

Stocurile de ambalaje se înregistrează la intrarea în societatea comercială Prospero la Depozitul de ambalaje unde se realizează recepționarea acestora pe baza facturii fiscale de la furnizor.

Evaluarea stocurilor de ambalaje la intrarea în unitate se face la valoarea de intrare sau cost istoric, adică costul de achiziție care cuprinde:

prețul de achiziție – reprezentând echivalentul valoric rezultat în urma negocierii cu furnizorii, la data efectuării operației și consemnat în factură, exclusiv taxele deductibile (valoare TVA);

reducerile comerciale(rabaturi, remize) care se scad.

Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului se face la valoarea de intrare a stocurilor pusă de acord cu rezultatele inventarierii.

Metoda de contabilizare a ambalajelor utilizată este Metoda inventarului permanent, care presupune înregistrarea în conturile de stocuri, atât cantitativ cât și valoric, evaluate la valoarea de intrare respectiv prețul de facturare. Metoda inventarului permanent a fost aleasă, de administratorul societății Prospero, deoarece este necesar să se cunoască în orice moment cantitatea de ambalaje care se află în stoc necesare procesului de distribuție.

Metoda de evidență analitică a ambalajelor este Metoda cantitativ-valorică care presupune ținerea unei evidențe cantitative la Depozitul de ambalaje cu ajutorul Fișelor de magazie, iar în contabilitate, stocurile sunt evidențiate atât cantitativ cât și valoric.

Documentele utilizate pentru evidențierea stocurilor de ambalaje sunt: liste de inventar, registru inventar, proces verbal de inventariere, comenzi, facturi, avize de însoțire, note de recepție și constatare de diferențe, ordine de plată – extrase de cont, chitanțe și registru de casă, proces verbal de predare – primire, procese verbale de donație, bon de predare, procese verbale de scoatere din gestiune a bunurilor degradate sau expirate, note de constatare, fișă de magazie.

Contabilitatea ambalajelor este organizată cu ajutorul grupei 38 „Ambalaje” și utilizează următoarele conturi:

Contul 381„Ambalaje”

Contul 388„Diferențe de preț la ambalaje”

1. Se achiziționează navete inscripționate de pâine , 500bucăți la prețul de cumpărare de 17 lei + TVA 19% , de la societatea comercială Chimica din Orăștie

– achiziția ambalajelor

––––––––––––––– –––––––––––––––

% = 401„Furnizori” 10.115

381„Ambalaje” 8.500

4426 „TVA deductibilă” 1.615 ––––––––––––––– –––––––––––––––

– plata furnizorului:

––––––––––––––– –––––––––––––––

401„Furnizori” = 5121„Conturi la bănci în lei” 10.115

––––––––––––––– –––––––––––––––

2. Pe baza facturii fiscale nr. 569832 din 28.12.2007 se vând unei societăți din oraș produse finite în valoare de 500 lei, TVA 19% . Ambalajele circulă pe principiul restituirii și sunt în valoare de 200 lei. După recepție cumpărătorul decide să restituie ambalajele doar la nivelul valorii de 150lei. Diferența reprezintă ambalaje deteriorate din vina cumpărătorului.

– vânzarea mărfurilor :

––––––––––––––– –––––––––––––––

4111„Clienți” = % 595

707 ”Venituri din vânzarea 500

mărfurilor” 95 4427 „TVA colectată ”

––––––––––––––– –––––––––––––––

– evidențierea ambalajelor care circulă pe principiul restituirii:

––––––––––––––– –––––––––––––––

4111 „Clienți” = 419„Clienți creditori” 200

––––––––––––––– –––––––––––––––

– înregistrarea veniturilor din ambalaje nerestituite:

––––––––––––––– –––––––––––––––

419 „Clienți creditori” = % 200

4111 „Clienți” 150

708„Venituri din activități diverse” 50

––––––––––––––– –––––––––––––––

– evidențiere TVA colectată:

––––––––––––––– –––––––––––––––

4111„Clienți” = 4427 „TVA colectată ” 9,5

––––––––––––––– –––––––––––––––

– încasarea ambalajelor nerestituite:

––––––––––––––– –––––––––––––––

5311„Casa în lei” = 4111„Clienți” 59,5

––––––––––––––– –––––––––––––––

– descărcarea gestiunii:

––––––––––––––– –––––––––––––––

608„Cheltuieli privind ambalajele” = 381„Ambalaje” 50

––––––––––––––– –––––––––––––––

– încasarea contravalorii mărfurilor vândute:

––––––––––––––– –––––––––––––––

5311„Casa în lei” = 4111„Clienți” 595

––––––––––––––– –––––––––––––––

3. În data de 29.12.2007 societatea comercială Prospero achiziționează ambalaje împreună cu mărfurile la prețul de 400lei. Ambalajele se vând cu mărfurile încasându-se concomitent contravaloarea acestora.

– achiziție ambalaje

––––––––––––––– –––––––––––––––

% = 401„Furnizori” 476

381„Ambalaje” 400

4426 „TVA deductibilă” 76 ––––––––––––––– –––––––––––––––

– trecerea ambalajelor la mărfuri

––––––––––––––– –––––––––––––––

608„Cheltuieli privind ambalajele” = 381„Ambalaje” 400

––––––––––––––– –––––––––––––––

– vânzarea mărfurilor

––––––––––––––– –––––––––––––––

5311„Casa în lei” = % 476

707 ”Venituri din vânzarea 400

mărfurilor” 4427 „TVA colectată ” 76

––––––––––––––– –––––––––––––––

– descărcarea gestiunii

––––––––––––––– –––––––––––––––

607„Cheltuieli privind mărfurile” = 371.20„Mărfuri în depozitul central” 400

––––––––––––––– –––––––––––––––

Soldul contului 381„Ambalaje” este debitor și reprezintă valoarea ambalajelor care există în Depozitul de ambalaje.

CAPITOLUL IV

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Ținând seama că în prezent, România se află într-un amplu proces de pregătire în vederea integrării în Uniunea Europeana , inclusiv în ceea ce privește accelerarea modernizării tuturor întreprinderilor productive din țară, societatea comercială Prospero se află și ea într-un proces continuu de retehnologizare și modernizare.

Desfășurându-și activitatea într-o perioadă în care fenomenele și procesele economico-financiare cunosc o evoluție dinamică , societatea comercială Prospero reușește să-și mențină și să-și consolideze poziția deținută pe piața locală.

Astfel , în condițiile creșterii concurenței pe piața locală a producției de panificație și patiserie se bucură în continuare de încredere din partea clienților prin promovarea unor politici realiste, echilibrate și eficiente.

Societatea comercială si-a stabilit o politică de promovare a unor obiective strategice în vederea menținerii poziției sale în ramura de panificație – patiserie locale dar și evoluția sa viitoare, acestea fiind:

Orientarea spre profit .

Orientarea spre client .

Structura economică a societății este în continuă mișcare ca urmare a fluxurilor care o străbat, activitatea de exploatare generează atât fluxuri de intrări cât și fluxuri de ieșiri.

Pentru ca managementul activității de exploatare să obțină rezultate cât și mai bune trebuie să asigure desfășurarea cât mai eficientă a fiecărei operațiuni și corelarea acestora în vederea atingerii scopului propus, respectiv a maximizării performanțelor financiare ale întreprinderii. Acest lucru se poate obține dacă societatea va încerca să analizeze cât mai bine organizarea activităților de achiziție – prelucrare – desfacere a stocurilor.

Pentru evitarea unor evenimente precum deținerea de stocuri supradimensionate, stocuri cu mișcare lentă sau stocuri prea mici, propunem analizarea cât mai eficientă a întregului ciclu de exploatare, și anume:

Planificarea necesarului de stocuri. Necesarul pentru materii, materiale, mărfuri și ambalaje trebuie să se bazeze pe informații culese de pe fișele de magazie a stocurilor. Acest necesar trebuie prognozat prin analizarea vânzărilor din perioadele anterioare, analizarea comenzilor și contractelor care sunt încheiate pentru perioadele viitoare.

Receptivitatea furnizorilor. Pentru a obține o mai mare receptivitate din partea furnizorilor privind prețul, calitatea, mărimea loturilor, frecvența livrărilor de materii, materiale, mărfuri și ambalaje, societatea comercială Prospero trebuie să raționalizeze rețelele de furnizori. Micșorarea numărului de furnizori și reducerea concomitentă a tranzacțiilor duce la simplitate. Manipularea materialelor va fi mai redusă în schimb va crește numărul de livrări directe. Societatea comercială va putea impune o disciplină sporită, a îmbunătățirii continue, atât de la furnizorii cât și de proprii angajați.

Volumul stocurilor . Gestionarea rațională a stocurilor trebuie să vizeze menținerea unui nivel corespunzător al acestora din punct de vedere cantității. Nu orice nivel al stocurilor este favorabil întreprinderilor. Un nivel minim poate genera disfuncționalități pe relația furnizor beneficiar și opriri ale procesului de producție. Un nivel ridicat al acestora, poate determina imobilizări importante de stocuri care vor fi lipsite de mișcare o anumită perioadă, fapt ce generează dificultăți în fluxurile financiare ale firmei.

Nivelul de calitate a stocurilor. Un nivel de calitate scăzut al materiilor prime și materialelor consumabile atrage după sine și obținerea de produse la același nivel de scăzut. Costurile cu materiile și materialele au scăzut, dar societatea nu va avea un profit mai mare deoarece vânzarea la produsele de calitate inferioară va scădea.

Reducerea timpului de prelucrare. Reducerea timpului de prelucrare se poate realiza atât cu ajutorul utilajelor mai performante cât și cu ajutorul unui personal mai calificat dar care este și stabil. Personalul are contribuție foarte mare în cadrul unei societăți de panificație – patiserie la realizarea producției atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ.

Aprecierea unui flux de produse ușor de recunoscut și rapid. Produsele trebuie să conțină o marcă care să fie ușor pronunțabilă, memorizabilă, să evoce calitățile și caracteristicile produsului pentru identificarea mai ușoară și mai rapidă a produsului, diferențierea produsului în raport cu cele concurente. Marca societății comerciale Prospero, „Brutarul tău e un tip de treabă” , este destul de greu de reținut fiind foarte lungă, de aceea foarte puțini clienți cunosc această marcă, clienți recunosc produsele doar după numele firmei. Societatea trebuie să abandoneze obținerea de produse cu un nivel redus de performanță, să aducă îmbunătățirii pentru produsele care nu asigură un nivel de performanță vizat și să lanseze noi produse pe piață.

Reducerea costurilor de prelucrare a stocurilor. O mai bună organizare a activităților de achiziționare, prelucrare și vânzare a stocurilor se poate realiza prin reducerea cheltuielilor de întreținere și a consumului de muncă necesar pentru buna desfășurare a aparatului productiv.

Printre aceste cheltuieli se pot enumera salariile personalului productiv și cheltuielile asimilate salariilor, cheltuieli necesare pentru calificarea personalului, cheltuieli de întreținere și reparare a utilajelor uzate.

Reducerea numărului de angajați din sectoarele productive nu va avea loc în mod mecanic, ci ca urmare a unei organizări raționale a muncii și prin achiziționarea unor echipamente tehnologice mai performante.

Această măsură presupune o analiză aprofundată, realizarea ei presupunând rezolvarea prealabilă a problemelor organizatorice și de retehnologizare a echipamentelor existente, deoarece altfel, deficitele ulterioare în munca de producție pot provoca întreprinderii pagube mai mari decât economiile care s-ar putea realiza prin reducerea numărului de personal.

De asemenea, din studiul efectuat asupra stocurilor societății comerciale Prospero SRL, mai putem desprinde și următoarea concluzie că întreprinderea gestionează destul de bine această grupă a active circulante pe care le deține, viteza de rotație a stocurilor este în creștere de la un an la altul.

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

BIBLIOGRAFIE

Adriana Duțescu – „Ghid pentru înțelegerea și aplicarea standardelor internaționale

de contabilitate” , Editura economică, București, 2001

Anda Iosif, Camelia Hațegan, Codruța Prada, Carmen Imbrescu, Leonora Caciuc,

Nicolae Bobițan – Bazele contabilității – Teorie și lucrări practice, Editura Marineasa, Timișoara, 2001

Corina Grosu – „Contabilitate de gestiune”, Editura Mirton, Timișoara 2003

Dorel Mateș – „Contabilitatea financiară a întreprinderii între normalizare și

armonizare”, Editura Mirton, Timișoara, 2002

Ion Pereș, Ovidiu Bunget, Cristian Pereș – „Control financiar și expertiză contabilă”,

Editura Mirton, Timișoara, 2004

Aurora Lăbuneț, Carmen Corduneanu, Horia Cristea, Ioan Taploș, Marilen Pirtea, „Gestiunea financiară a societăților comerciale”, Editura Mirton, 2001

Mates D. ,Matis D. ,Cotlet D.– „Contabilitatea financiara a entitatilor economice”, Editura Mirton,2007.

Mihail Epuran, Valeria Băbăiță – „Teoria generală a contabilității”, Editura Mirton, Timișoara, 2000.

Pantea I.P.- „contabilitatea financiara romaneasca conforma cu directivele europene,Editura Inteleredo 2006.

XXX . – „Cum să stăpânești managementul la perfecție”, Editura Rentrop & Straton, București, 2000 .

XXX – Legea contabilității nr. 82/2001 republicată în 2005, Monitorul Oficial nr.48/2005

XXX – Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 94/20.02.2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a C.E.E și cu standardele de contabilitate.

XXX- Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1752/2005 pentru aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene M.Of.1080 bis/2006

XXX Revista „Gestiunea și contabilitatea firmei”nr. 1-12, București ,2004

XXXStandardele Internationale de Raportare Financiara 2006, Editura CECCAR 2006

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Managementul Contabil al Ciclului de Exploatare Privind Stocurile la Sc (ID: 134321)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Managementul Contabil al Ciclului de Exploatare Privind Stocurile la Sc

Copyright Notice

Managementul Respectarii Regimului Armelor Si Munitiilor

Analiza Riscurilor Financiare A Companiei S.a. „fabrica DE Prelucrare A Semintelor DE Porumb Rautel” In Perioada Actuala

Elaborarea Unui Proiect CU Finantare Europeana

Analiza Financiara a Firmei S.c. Universal Construct S.r.l

Impactul Extinderii Rolului Uniunii Europene Asupra Strategiei DE Dezvoltare A Republicii Moldova

Politici Sociale In Uniunea Europeana, Republica Moldova

Copyright Notice

Similar Posts