Managementul Conservării Si Valorificării Fostei Abații Cisterciene DE LA Cârța

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI

SPECIALIZAREA „MANAGEMENTUL RESTAURĂRII ȘI VALORIFICĂRII PATRIMONIULUI CULTURAL”

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATORI ȘTIINȚIFICI

CONF.UNIV.DR. ANA-MARIA GRIGORE

DR. ADRIAN MAJURU

ABSOLVENT,

ALIN-CĂTĂLIN MOTOGNA

BUCUREȘTI

2016

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE ȘI AFACERI

SPECIALIZAREA „MANAGEMENTUL RESTAURĂRII ȘI VALORIFICĂRII PATRIMONIULUI CULTURAL”

MANAGEMENTUL CONSERVĂRII ȘI VALORIFICĂRII FOSTEI ABAȚII CISTERCIENE DE LA CÂRȚA (JUD. SIBIU)

Disciplina: „Marketingul Patrimoniului Cultural”

COORDONATORI ȘTIINȚIFICI

CONF.UNIV.DR. ANA-MARIA GRIGORE

DR. ADRIAN MAJURU

ABSOLVENT,

ALIN-CĂTĂLIN MOTOGNA

BUCUREȘTI

2016

Cuprins

Introducere

În momentul de față, situația monumentelor istorice de pe teritoriul României nu este una tocmai bună. Lipsa de interes a autorităților, numeroasele lacune din legislația patrimoniului cultural, dar și intervențiile abuzive făcute asupra edificiilor înrăutățesc pe zi ce trece starea clădirilor, a ansamblurilor și a siturilor reprezentative pentru trecutul țării noastre.

Din dorința de a contribui la remedierea acestei probleme, am ales să realizez lucrarea de față, axându-mă pe prezentarea unor metode de conservare și promovare a unui monument unic în România: fosta abație cisterciană de la Cârța, localizată astăzi în județul Sibiu.

Există mai multe motive pentru care am selectat acest fost complex monahal, utilizat la ora actuală, parțial, ca sediu al Parohiei Evanghelice din Cârța. În primul și în primul rând, am luat în calcul starea de conservare în care se află acest monument istoric. Deși aceasta este una relativ bună, ea încă necesită unele intervenții, dat fiind faptul că acțiunea factorilor de degradare este un fenomen care nu poate fi niciodată stopat.

În al doilea rând, am ales să propun alternative pentru valorificarea acestui monument istoric, deoarece acesta nu beneficiază de o promovare eficientă. Fosta abație de la Cârța este cunoscută de un public destul de restrâns, însă aflat în continuă creștere, datorită fenomenului turistic în care sunt implicate bisericile fortificate săsești din zona Transilvaniei. În încercarea de a profita de această recunoaștere a importanței ansamblului cistercian, voi propune metode prin care să îmbunătățesc imaginea pe care acesta o are atât la nivel local, cât și la nivel național și, de ce nu, poate chiar internațional.

Un alt argument al alegerii acestei teme este importanța acestui monument istoric pentru istoria țării noastre. El este singurul ansamblu cistercian de pe teritoriul actual al României ale cărui rămășițe sunt încă vizibile. O entitate similară a funcționat în apropierea localității Igriș, astăzi în județul Timiș, însă edificiiile care o compuneau nu mai sunt astăzi reperabile în teren, deoarece ele au fost distruse în totalitate în timpul Marii Invazii Mongole din anul 1241.

Nu în ultimul rând, mi-am propus să îmbunătățesc situația fostei abații cisterciene de la Cârța, deoarece aceasta a avut un rol marcant în evoluția culturii, a artei și a arhitecturii din spațiul Transilvaniei, în perioada Evului Mediu. Vorbim de primul monument construit în spațiul românesc care încorporează elemente ale stilului gotic. Meșterii veniți la Cârța în urmă cu peste 800 de ani au adus cu ei cunoștințe referitoare la acest mod de a construi, pe care le-au împărtășit ulterior cu colegii lor de breaslă din zonele învecinate.

Lucrarea de față este structurată pe patru capitole, acestea fiind precedate de o introducere. În cadrul primului capitol, intitulat „Starea de conservare a monumentului istoric – premisă a planificării de marketing”, am ales să prezint structura procesului de conservare a unui monument istoric, care, din punctul meu de vedere, ar trebui să preceadă orice activitate de promovare a unui edificiu de patrimoniu. Demersul cuprinde trei etape principale: anamneză, diagnoză și etape terapeutice.

Urmează capitolul cu numărul doi, pe care l-am denumit „Rolul marketingului în promovarea unui monument istoric”. Aici voi descrie principalele două elemente implicate în procesul de promovare a unui edificiu de patrimoniu, monumentul istoric și marketingul, și, mai mult decât atât, voi face referire la importanța deosebită pe care o are, la ora actuală, marketingul în cadrul mecanismului prin care este valorificat un bun de patrimoniu imobil.

Cel de-al treilea capitol, „Planul de marketing – instrument de lucru folosit în procesul de promovare a unui monument istoric” face referire la rolul esențial pe care îl are planul de marketing în desfășurarea activității de promovare a unui edificiu istoric. Din punctul meu de vedere, doar cu ajutorul unei planificări eficiente de marketing putem valorifica un obiectiv de patrimoniu. Această activitate se poate realiza numai dacă folosim documentul cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de „plan de marketing”.

Nu în ultimul rând, am ales să prezint în cadrul celui de-al patrulea capitol un studiu de caz care implică utilizarea noțiunilor teoretice descrise anterior. Aici, voi descrie metode de conservare și valorificare a fostei abații cisterciene de la Cârța.

La finalul lucrării, voi prezenta concluziile referitoare la tema aleasă, bibliografia de specialitate utilizată drept suport documentar, dar și imaginile folosite pentru a evidenția importanța informațiilor redate în text.

I. Starea de conservare a monumentului istoric – premisă a planificării de marketing

Pentru a putea promova în mod eficient un monument istoric este nevoie ca acesta să se afle într-o stare de conservare bună. Dat fiind faptul că o mare parte dintre clădirile ridicate de-a lungul istoriei au fost construite din piatră, trebuie să ținem seama că acest material, la fel ca și celelalte, se degradează în timp. Din acest motiv, edificiile au de suferit, fie că vorbim de aspectul sau structura acestora.

Interacțiunea dintre factorii naturali și/sau cei antropici și materialul de construcție determină tipul și răspândirea deteriorării pietrei. Folosirea de-a lungul vremii a clădirilor declarate monument istoric, întreținerea precară a edificiului și/sau intervențiile terapeutice realizate în mod necorespunzător contribuie la degradarea materialului litic.

Dispariția treptată a monumentelor istorice, urmare a agravării problemei prezentate anterior, a făcut ca domeniul conservării edificiilor să devină de interes public și chiar politic. În ceea ce privește procesul conservării eficiente a unui monument istoric, premisă a promovării ulterioare a acestuia, se disting următoarele etape:

I.1. Anamneza

În momentul de față, în rândul specialiștilor este general acceptat faptul că prima fază în procesul de conservare a unui monument istoric este anamneza. Astfel, se consideră că, înainte de a interveni, în vreun fel sau altul, asupra unui obiectiv de patrimoniu, trebuie, mai întâi, să avem o imagine de detaliu asupra locației în care el se află, asupra istoriei sale, dar și asupra modului în care el a fost utilizat de-a lungul vremii.

Iată care sunt pașii recomandați pentru a fi urmați în timpul realizării anamnezei:

Identificarea monumentului și a locației în care acesta se află: aici vor fi trecute numele, tipul și constructorul/constructorii clădirii, persoana/instituția în grija căreia se află edificiul, dimensiuni, poziționare geografică, caracteristici ale expunerii și ale împrejurimilor de-a lungul timpului, tipul terenului pe care a fost construită clădirea;

Caracterizare stilistică: istoricul etapelor de construcție, tehnici de construcție, caracteristici arhitectonice, elemente artistice, tipul și originea materialelor de construcție, importanța istorică, culturală și artistică a monumentului;

Istoricul monumentului și a mediului în care acesta s-a păstrat: utilizarea edificiului de-a lungul timpului, istoricul intervențiilor realizate asupra clădirii, impactul factorilor naturali sau antropici asupra edificiului (cutremure, incendii, conflicte etc.), istoricul condițiilor climatice în care s-a păstrat clădirea istorică.

În ceea ce privește documentația propriu-zisă indicată pentru a fi consultată în vederea realizării anamnezei, vor fi luate în considerare următoarele surse de informare:

Documente de arhivă: – desene, planuri, hărți, fotografii și alte ilustrații relevante;

– publicații, rapoarte, jurnale, ziare, expertize, însemnări,

manuale de construcție, înregistrări, calcule statistice etc.

Mărturii orale ale experților implicați de-a lungul timpului în proceduri de conservare a monumentului, dar și relatări ale localnicilor sau ale locuitorilor din împrejurimi;

Date referitoare la mediul înconjurător;

Documentația realizată în urma emiterii propriilor observații.

I.2. Diagnoza

Numai prin intermediul diagnozei vom putea afla și înțelege cauzele, procesele și caracteristicile degradării pietrei – elemente esențiale, de care trebuie să ținem cont, în cazul în care dorim să conservăm un monument istoric. La ora actuală, există numeroase metode de investigare a problemelor apărute la nivelul materialului de construcție. Deseori, aceste tehnici au fost împrumutate din cadrul altor discipline și adaptate la situațiile cu care se confruntă astăzi specialiștii.

Diagnosticarea corectă a unui monument istoric este un proces care constă în identificarea tipului de material de construcție din care a fost realizată clădirea, a proprietăților materialului respectiv, a stării sale de degradare, a factorilor și proceselor de degradare și, respectiv, a nevoii intervenției asupra edificiului.

Toate aceste date le putem obține realizând următoarele tipuri de investigații:

Investigații in situ: mapping, măsurători, prelevări de probe;

Analize de laborator: fizice, chimice și de identificare a proprietăților mecanice ale materialelor;

Simulări de îmbătrânire: expunere în spațiu deschis, teste realizate în medii controlate.

Ca proces, diagnoza folosește informații obținute în urma realizării anamnezei. Ulterior, după ce etapele diagnozei vor fi finalizate, vom folosi datele rezultate pentru a alege cele mai bune metode terapeutice pentru monumentul pe care dorim să îl conservăm.

În esență, diagnoza face referire la determinarea stadiului de degradare în care se află materialul de construcție. În literatura de specialitate, acesta este clasificat în funcție de scală, parametri și științele în atribuțiile cărora intră studierea acestor caracteristici:

apud Fitzner, B., Heinrich, K., Damage diagnosis on stone monuments – weathering forms, damage categories and damage indices, în Understanding and managing stone decay, Proceeding of the International Conference „Stone weathering and atmospheric pollution network (SWAPNET 2001)", Charles University in Prague, The Karolinum Press, 2001, p.3.

În timpul efectuării diagnozei, este recomandat să facem referire la câteva dintre aspectele pe care le prezintă materialul de construcție:

Proprietăți: tipul și distribuția materialului, modul de prelucrare a acestuia, structura suprafeței, îmbinarea materialului, caracteristici macroscopice, compoziție mineralogică, compoziție chimică, textură, porozitate, proprietăți higrice, proprietăți termice, proprietăți mecanice, corelații între proprietățile materialului de construcție, calitatea materialului;

Starea de degradare: alterare, dezintegrare fizică, descompunere chimică, profiluri de deteriorare, tipul și intensitatea fenomenului de deteriorare;

Factorii și procesele deteriorării materialului: proprietățile materialului pe parcursul deteriorării, secvențe ale fenomenului de deteriorare, etapele deteriorării, tipuri de deteriorare, prognoze;

Evaluarea degradării: gradul de degradare, distribuția degradării, prognoze de risc, nevoia și/sau urgența intervenției.

Pentru a diagnostica un monument istoric într-un mod eficient este recomandat să includem în documentația noastră următoarele elemente:

Descrierea conceptului diagnozei:

Descrierea tuturor metodelor utilizate pe parcursul procesului de diagnoză, inclusiv scopul lor, sustenabilitatea, modurile de evaluare a rezultelor pe care le vor avea și rata lor de succes;

Descrierea și documentația grafică a zonelor investigate: localizare, dimensiuni, orientare, caracteristici de expunere, motivul selectării;

Descrierea și documentația grafică a probelor: materiale, tipurile și dimensiunile probelor, zonele din care au fost prelevate, motivul selectării;

Evaluarea rezultatelor:

Proprietățile materialelor de construcție: clasificări, documente, diagrame, fotografii, hărți litologice;

Starea de deteriorare: caracterizarea deteriorării în funcție de modificările proprietăților materialelor, clasificarea fenomenului deteriorării în funcție de tipul și intensitatea accestuia, documente, diagrame, fotografii, hărți ale deteriorărilor;

Factori și procese de deteriorare: informații calitative sau cantitative, directe sau indirecte, documente, diagrame;

Progresul stării de deteriorare: mod de evaluare/cuantificare, evaluarea preciziei, a validității sau a transferabilității informațiilor obținute, documente, diagrame;

Evaluarea deteriorării: considerații/scheme realizate în scopul evaluării deteriorării și a estimării nevoii/urgenței intervenției, hărți ale deteriorărilor, baze de tate, documente, diagrame.

În vederea evaluării acestor tuturor acestor elemente, va fi realizată o cartografiere a monumentului istoric. Această metodă a fost concepută pentru a înregistra, a documenta și a evalua litotipurile și formele de degradare a pietrei folosite ca material de construcție în cazul unora dintre monumentele istorice. Prin urmare, avem de a face cu două tehnici distincte și, în același timp, complementare, care ne pot oferi informații referitoare la situația în care se află, la un anumit moment, edificiul investigat: harta litotipurilor, respectiv harta degradărilor.

Cartografierea unui monument istoric este parte a invesitgării făcute in situ și se referă la identificarea degradării pietrei folosite ca material de construcție, la nivel de meso-scală. Prin intermediul acestei metode vom afla care sunt formele de degradare a pietrei, categoriile de degradare, dar și indicii rezultați din evaluarea cantitativă a acestor categorii:

apud Fitzner, B., Heinrich, K., Damage diagnosis on stone monuments – weathering forms, damage categories and damage indices, în Understanding and managing stone decay, Proceeding of the International Conference „Stone weathering and atmospheric pollution network (SWAPNET 2001)", Charles University in Prague, The Karolinum Press, 2001, p.3.

Cele două tipuri de hărți vor fi înregistrate și procesate formă de simboluri, cu ajutorul unui computer. Desfășurarea acestei activități presupune parcurgerea următorilor pași:

Realizarea de planuri ale monumentului, luându-se în considerare delimităriile zonelor cu litotipuri distincte și forme și/sau intensități diferite de degradare;

Numerotarea și evaluarea planimetrică a fiecărei zone în parte;

Asocierea cu simboluri a informațiilor referitoare la litotipuri și a formelor de degradare.

Harta litotipurilor

În cadrul unui monument istoric, putem întâlni piatră de diferite tipuri, fie din motive arhitecturale, de structură sau de estetică, fie din motive de disponibilitate sau lucrabilitate a materialului de construcție. Reconstruirea anumitor părți din edificiu, dar și intervențiile făcute asupra clădirii duc, în timp, la apariția unor noi tipuri de piatră în structura acesteia. Prin urmare, dacă dorim să aflăm starea de degradare a monumentului investigat, este necesar să știm, în primul rând, care sunt tipurile de piatră (litotipurile) folosite în construcție. De asemenea, trebuie precizate care au fost (și poate sunt) denumirile atribuite respectivelor materiale și, totodată, este necesar să se menționeze (în cazul în care este posibil acest lucru) care este proveniența pietrei folosite pe șantier.

Din punct de vedere tehnic, primul pas care trebuie făcut pentru a realiza o hartă a litotipurilor este cel al cartografierii sistematice a zonei investigate, în funcție de tipul și distribuția pietrei folosite ca material de construcție. Mai apoi, informația este ilustrată în cadrul unor hărți, în care litotipurile sunt evaluate cantitativ. Această investigație poate fi făcută în funcție de numărul sau dimensiunea fiecărei pietre în parte.

Harta degradărilor

Evaluarea obiectivă și reproductibilă, precum și documentarea fenomenului de deteriorare a materialelor de construcție presupun o clasificare foarte precisă a formelor și a instensităților degradării. Clasificarea acestora nu este una standard, ci se face în funcție de situația pe care o întâlnește investigatorul la fața locului. În acest sens, el va analiza fenomenul de degradare și instensitatea lui, urmând ca rezultatele pe care le obține să le transpună în hărți ale degradărilor.

Specialistul va realiza o evaluare cantitativă a deteriorării materialului de construcție, luând în considerare tipul, intensitate și distribuția acesteia. Aceste caracteristici vor fi prezentate în strânsă legătură cu tipul materialului de construcție și caracteristici ale monumentului istoric respectiv, precum structura arhitecturală, orientarea sau caracteristicile de expunere.

Informațiile referitoare la evoluția stării de degradare ocupă un loc important în cadrul procesului de diagnosticare a materialului de construcție din care este realizat un monument istoric. În acest sens, investigatorului îi este recomandat să consulte documente de arhivă, care îl pot ajuta să evalueze situația în care s-a aflat edificiul într-o anumită perioadă de timp.

Dat fiind faptul că asemenea informații lipsesc de cele mai multe ori, suntem nevoiți să folosim metode de evaluare alternative. Una dintre cele mai des întâlnite tehnici este cea a determinării ratelor medii de deteriorare. Această procedură constă în realizarea de hărți și estimarea formelor de degradare, în funcție de pierderile de material.

Ratele medii de degradare cuantifică exinderea degradării, raportată la o anumită perioadă de timp. Ele se calculează luându-se în considerare suprafața totală a deteriorării și vârsta materialului de construcție. Această procedură poate fi folosită numai la nivelul unei anumite zone dintr-un monument istoric sau poate fi utilizată chiar și pentru întreaga structură construită. Mai mult decât atât, cu ajutorul acestei tehnici, avem posibilitatea de a estima modul în care va evolua în timp fenomenul de degradare a unui anumit tip de material folosit în construcția unui edificiu de patrimoniu.

Evaluarea științifică a degradării reprezintă un obiectiv important în cadrul procesului de conservare a unui monument istoric. În acest sens, au fost definite categorii și indici de degradare, care au rolul de a reprezenta stadiul de deteriorare în care se află materialul de construcție.

Odată finalizat procesul de înregistrare a datelor referitoare la starea de degradare a materialului, este recomandat a se realiza evaluarea formelor și a gradului de degradare, prin intermediul unei evaluări cantitative și a ilustrării formelor și a categoriilor de degradare. Aceste proceduri se bazează pe corelarea unor scheme, în care sunt prezentate formele și categoriile de degradare. Cele din urmă sunt ilustrate în hărți și folosite ca indicatori ai nevoii/urgenței unei intervenții asupra materialului de construcție.

Indicii de degradare se aplică pentru cuantificarea conclusivă, precum și pentru evaluarea distrugerilor provocate de degradare. Ei se calculează în funcție de evaluarea cantitativă a categoriilor de degradare și indică nevoia/urgența per total a intervenției care poate fi făcută asupra unui edificiu de patrimoniu.

I.3. Etapele terapeutice

Rezultatele obținute în timpul procesului de diagnoză vor fi principalele elemente pe care le vom lua în considerare atunci când vom hotărî care vor fi etapele terapeutice pe care le vom urma, în vederea conservării eficiente a unui monument istoric. Activitățile terapeutice pot fi de remediere sau preventive. Ele pot fi realizate în scopul reabilitării, conservării, restaurării sau reconstruirii unui monument istoric.

Iată care sunt pașii care ar trebui urmați în vederea definirii unor etape terapeutice eficiente:

Conceperea, calcularea și testarea măsurilor de conservare: decizia privind luarea celor mai bune măsuri, inclusiv selectarea celor mai bune tehnici și materiale, luarea în considerare a efortului care urmează să fie depus și a eficacității materialelor de intervenție;

Implementarea măsurilor de conservare: aplicarea măsurilor terapeutice, urmată de conceperea unui plan și orar de lucru;

Controlul calității măsurilor de consevare: reevaluarea stării monumentului, compararea stării în care s-a aflat acesta cu cea în care se găsește după parcurgerea etapelor terapeutice, evaluarea critică a eficienței măsurilor de conservare, amendamente;

Monitorizare și mentenanță: reevaluarea periodică, la anumite intervale de timp, prin intermediul unor proceduri standard, care au rolul de a identifica și cuantifica orice schimbări intervenite în structura materialului de construcție, inițierea și implementarea unor intervenții de mentenanță, ocazionale sau constate.

Toate aceste acțiuni presupun parcurgerea unei anumite documentații. Numai cu ajutorul acesteia vom putea alege cele mai eficiente metode terapeutice necesare conservării unui monument istoric.

Iată care sunt elementele documentației indicate pentru a fi parcurse în vederea implementării unor măsuri de intervenție asupra unui edificiu de patrimoniu:

Concepția, estimarea eficienței și testarea măsurilor de conservare: planul de conservare și justificarea lui, implicarea autorităților și/sau a instituțiilor, responsabilitatea fiecărora, estimarea costurilor, selecția tehnicilor și materialelor utilizate, rezultatele testelor făcute cu ajutorul materialelor de intervenție, estimarea eficienței intervențiilor, planuri, hărți, baze de date, rapoarte, alte documente;

Implementarea măsurilor de conservare: plan de lucru, descrierea tuturor acțiunilor, descrierea tehnicilor și a materialelor utilizate, datele/perioadele în care acestea vor fi utilizate, instituțiile și/sau companiile care vor pune în aplicare măsurile de conservare, costuri, hărți, fotografii, baze de date, rapoarte, ate documente;

Controlul calității măsurilor de conservare: datele/perioadele în care se va realiza controlul, procedurile și calitatea controlului, instituțiile și/sau companiile implicate în acest proces, recomandări referitoare la controlul ulterior al măsurilor de conservare, hărți, fotografii, rapoarte, alte documente;

Monitorizare și mentenanță: intervalele de monitorizare, conceptul monitorizării, responsabilitatea, procedurile și rezultatele monitorizării, perioadele de timp în care va fi realizată monitorizarea, precum și tipul acesteia, instituțiie și/sau companiile implicate, hărți, fotografii, baze de date rapoarte, alte documente.

Rolul marketingului în promovarea unui monument istoric

II.1. Ce este marketingul?

Experții din cadrul Asociației Americane de Marketing au definit marketingul ca fiind ,,activitatea, setul de reguli sau procesul, prin intermediul căruia/căreia se realizează crearea, promovarea, distribuirea și oferirea de bunuri sau servicii necesare societății”.

Mai mult decât atât, marketingul reprezintă o metodă prin care sunt identificate nevoile clienților, pentru ca produsele create să satisfacă cerințele acestora. Prin urmare, dacă publicul este mulțumit de ceea ce i se oferă, produsul oferit de companie va avea succes pe piața de vânzări, iar compania va obține profit.

După cum se poate observa și în definiția menționată anterior, conceptul are la bază patru piloni principali: crearea bunului sau serviciului, promovarea acestuia, distribuirea lui și, în cele din urmă, cumpărarea produsului de către client. În literatura de specialitate, acești pași sunt cunoscuți sub denumirea de ,,Cei patru P”. Ei sunt:

Produsul („product”), adică bunul sau serviciul creat;

Promovarea („promotion”), realizabilă prin comunicare;

Plasarea („place”), însemnând acel proces prin care produsul creat este transportat până în punctul în care el va putea fi accesibil clientului;

Prețul („price”), suma de bani percepută clientului, pentru ca acesta să poată avea acces la bunul sau serviciul oferit.

Ideea ,,Celor patru P” s-a conturat la sfârșitul anilor 1950. Atunci, experții americani în domeniul cercetării economice au reunit aceste elemente sub forma unui concept unitar, denumit ,,mix de marketing”. Acesta reprezintă, de fapt, un set de instrumente folosit de către companie, instituție etc., cu scopul de a-și atinge obiectivele propuse.

Cele patru elemente descrise anterior au un caracter complex, deoarece entitatea care le folosește trebuie să influențeze piața pe care ea dorește să o acceseze. În acest sens, Edmund Jerome McCarthy, profesorul american care a adus noțiunea de „mix de marketing” la forma ei finală, în anul 1960, descria elementele care stau la baza fiecăruia dintre „cei patru P” astfel:

Schema mixului de marketing elaborată de E.J.McCarthy (apud Kotler P., Marketing Management, Millenium Edition, Prentice-Hall, Inc., New Jersey, 2000, p. 10)

Marketingul stă la baza creării acelor bunuri și servicii, pe care o companie le poate oferi clienților săi. Totalitatea acestor produse introduse pe piață, împreună cu prețul solicitat pentru accesarea acestora, constituie oferta entității comerciale respective.

Prin intermediul promovării, publicul este informat de oferta de care dispune o anumită companie. Componenta principală a acestui proces este comunicarea, prin intermediul căreia firma nu numai că își face cunoscute produsele, ci și își poate educa potențialii clienți să cumpere bunurile sau serviciile pe care ea le oferă. Mai mult decât atât, clienții pot folosi, la rândul lor, căile de comunicație, pentru a transmite ofertantului părerile și/sau nevoile lor.

La ora actuală, companiile își fac cunoscute produsele îndeosebi prin intermediul internetului, însă nu numai așa. Putem vedea cu toții publicitate atât pe posturile de televiziune sau radio, în ziare sau reviste sau pe panouri special amenajate în acest sens.

Pentru ca produsele create și promovate cu ajutorul metodelor de marketing să ajungă la consumator este nevoie ca acestea să fie plasate cu un scop foarte precis. În acest sens, nu este suficient ca bunul sau serviciul oferit să intre în posesia clientului, ci mai mult decât atât, cumpărătorul trebuie să înțeleagă cum poate obține cele mai multe beneficii de pe urma achiziției făcute. Putem lua ca exemplu cazurile unor companii care le oferă clienților lor șansa să returneze produsele cumpărate sau să beneficieze de pe urma service-ului oferit în mod gratuit, în perioada de garanție a bunurilor.

Pentru ca un client să beneficieze de produsul oferit de o anumită companie, acesta trebuie să ofere ceva la schimb. Dacă, până nu demult, cea mai uzuală metodă de plată era cea făcută cu ajutorul banilor oferiți în numerar, tendința actuală este de a înlocui această metodă, cu cea a plății cu cardul sau prin intermediul tranzacțiilor online. La rândul său, clientul poate deveni vânzător, cedând bunurile cumpărate către alți viitori consumatori. Astfel, există cazuri în care un bun poate vândut și revândut, până în momentul în care el nu mai poate fi folosit.

II.2. Monumentul istoric – dovada palpabilă a unei moșteniri culturale solide

În Art.I, al.1, din Convenția privind Protejarea Patrimoniului Mondial, Cultural și Natural, adoptată de către Comisia Generală UNESCO, la data de 16 noiembrie 1972, monumentul istoric este definit ca fiind acea operă arhitecturală, de sculptură monumentală sau pictură sau acea dovadă arheologică având o importanță universală din punct de vedere istoric, artistic sau științific.

În țara noastră, conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, acestea sunt considerate a fi „bunuri imobile, construcții și terenuri situate pe teritoriul României, semnificative pentru istoria, cultura și civilizația națională și universală”.

Conceptul de bun de monument istoric, în jurul căruia s-au dezvoltat politici de protejare, restaurare și conservare, a apărut în epoca modernă. În secolul al XVIII-lea, în plină perioadă a Iluminismului, apare ideea patrimoniului cultural al umanității, care includea nu numai moștenirea culturală a Antichității, dar și pe cea a unor perioade mai recente de timp.

Se poate vorbi de o conservare a reminiscențelor trecutului, așa cum sunt clădirile istorice, încă din perioada dezvoltării primelor structuri urbane. Întâlnim astfel de așezări atât în zona Mesopotamiei, cât și a Egiptului, a Chinei sau a Văii Indusului. În toate aceste regiuni au existat centre artistice, de cultură sau meșteșugărești, în cadrul cărora nu numai că se dezvoltau noi curente de gândire, dar și se protejau tradițiile moștenite din perioade anterioare.

Cu toate acestea, în zorii construirii primele orașe ale lumii nu se punea problema protejării propriu-zise a construcțiilor vechi, ci doar de o păstrare cât mai îndelungată a acestora, deoarece aveau o anumită încărcătură spirituală, culturală sau artistică. Prin urmare, în perioada Antichității, structurile care nu mai puteau fi utilizate, erau, de cele mai multe ori distruse, pentru a face loc ridicării unor noi edificii.

În Grecia Antică, templele distruse de incendii sau cutremure erau uneori reparate, alteori recunostruite. În acest sens, existau unele cazuri în care se foloseau aceleași tipuri de materiale și aceleași metode de construcții, pentru a reface ceea ce era distrus. De exemplu, după ce a fost parțial distrus de flăcări, în sec. I î.Hr., templul Erechteion de pe Acropolele Atenei a fost reconstruit, în așa fel încât să își recapete forma inițială. La acea vreme, arhitectul responsabil cu conservarea zonei sacre a cetății, Manlios Korres spunea că „Erechteionul trebuia refăcut într-o manieră în care să fie cunoscut din nou drept un monument istoric de o importanță artistică deosebită”.

În Roma Antică existau reguli privind construirea clădirilor, în așa fel încât ele să se afle în armonie cu cele deja existente. Un exemplu foarte important în acest sens ne este oferit de Vitruvius, care, în opera sa „De Architectura”, menționează faptul că toate construcțiile trebuie să fie ridicate în concordanță cu relieful, dar și cu clima din zona în care acestea urmează să fie amplasate. Respectarea acestor norme, era de părere cunoscutul arhictect roman, reprezenta o dovadă a faptului că persoana specializată în proiectarea și construirea clădirilor cunoștea simbolistica elementelor pe care urma să le folosească în munca sa.

După căderea Imperiului Roman de Apus, în Europa au loc schimbări profunde, atât domeniile politic, social și economic, dar și la nivel cultural. În zorii Evului Mediu, numeroase cnostrucții importante sunt distruse, monumentelor antice li se dă o nouă întrebuințare sau părți din acestea sunt refolosite, cu scopul de a clădi noi edificii. Chiar și așa, patrimoniul moștenit din epocile precedente nu este complet uitat, ba dimpotrivă, el este folosit ca și punct de reper în evoluția unor curente arhitecturale dezvoltate ulterior, cum ar fi romanicul și goticul.

În perioada Renașterii, ideea de monument istoric, așa cum ne este ea cunoscută astăzi, începe să prindă contur. Atunci, umaniștii italieni încep să vadă monumentele antice ca fiind dovezi ale trecutului glorios pe care l-a avut Roma, indiferent de perioadele de timp prin care orașul a trecut. Mințile luminate de la acea vreme, cum au fost, de exemplu, Dante Aligheri (1265-1321), Francesco Petrarca (1304-1374) sau Giovanni Boccacio (1313-1375), susțineau faptul că edificiile vechi trebuiau să fie văzute ca fiind surse de educație pentru arhitecți, constructori, dar și pentru artiști. Aceasta este perioada în care apar primele măsuri de protejare a monumentelor istorice și tot atunci se conturează ideea înființării primelor colecții de antichități.

Perioada dintre secolele al XVI-lea și al XIX-lea s-a caracterizat prin schimbări profunde, care stat la baza creării unei lumi noi, care plasa omul în centrul Universului. În a doua jumătate a veacului al XVIII-lea se conturează, odată cu ideile Iluminismului, și conceptele moderne de istorie și patrimoniu cultural. Aceasta este perioada în care credința în Divinitate devine, pentru prima oară, contestată pe scară largă, iar istoria începe să fie considerată a fi o manifestare a societății și nu a voinței lui Dumnezeu. Prin urmare, considerau iluminiștii, operele de artă, dar și monumentele istorice, trebuiau conservate, deoarece ele reprezintă o dovadă a identății naționale a unui stat.

Începând cu secolul al XX-lea și, mai ales, după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, protejarea monumentelor istorice a devenit o chestiune de ordin internațional. Aceasta este perioada în care se pun bazele unor organizații precum UNESCO (United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization), ICCROM (International Centre for the Study of the Preservation and Restoration of Cultural Propriety) sau ICOMOS (International Council on Monuments and Sites).

Fiecare dintre aceste instituții a elaborat metode proprii, campanii, dar și convenții, prin care s-a încercat protejarea moștenirii culturale mondiale într-un mod cât mai eficient. Tot aceste structuri au fost cele care au extins conceptul de patrimoniu asupra unor noi elemente, cum ar fi, de exemplu colecțiile etnografice, ansamblurile urbane sau siturile naturale.

II.3. Promovarea monumentelor istorice prin intermediul marketingului

Pentru ca un monument istoric să poată fi promovat este necesară respectarea mai multor principii: studierea în detaliu a caracteristicilor acestuia, conservarea elementelor care îl alcătuiesc și protejarea lor, gestionarea lui corespunzătoare, conceperea unui cadru în care obiectivul să fie valorificat, buna gestionare a celor interesați să afle informații despre respecivul bun de patrimoniu, crearea și întreținerea unei legături constante cu comunitatea locală, cu agenții economici și cu instituțiile și organizațiile care își manifestă interesul față de monumentul în cauză. În momentul în care aceste elemente sunt respectate, se poate trece la folosirea metodelor caracteristice marketingului, pentru a putea pune în valoare acel obiectiv de patrimoniu.

Promovarea unui bun de patrimoniu poate fi făcută chiar și dacă acesta nu se află într-o stare foarte bună de conservare. Astfel, cu ajutorul unui plan de marketing bine conceput, pot fi accesate fonduri, care vor face posibile intervențiile asupra monumentului. Totodată, în această fază, publicul va putea fi informat în legătură cu importanța construcției respective.

În comparație cu marketingul din sectoarele economice, cel destinat promovării obiectivelor de patrimoniu are câteva particularități. Una dintre acestea se referă la faptul că în cadrul unei instituții de cultură cu rol în projarea monumentelor istorice, marketingul reprezintă o activitate secundară, aflată în relație de subordonare față de activitatea de management. Un alt element distinctiv îl reprezintă faptul că, pentru elaborarea unor strategii de marketing, cu scopul de a promova un obiectiv de patrimoniu, este luată în considerare nu numai opinia clienților (vizitatorilor, turiștilor etc.), ci și cea a specialiștilor cu expertiză într-unul din domeniile care au ca subiect dezvoltarea cunoștințelor referitoare la monumentele istorice. Printre elementele considerate ca fiind tipice marketingului patrimoniului cultural se mai numără și faptul că acesta se axează, în primul și în primul rând, pe satisfacerea cerințelor consumatorului și, în același timp, pe îmbunătățirea nivelului de informații din domeniul științific în care obiectivul este încadrat.

Conform unui studiu publicat de cercetătorul italian Andrea Cenderello în cadrul programului „Heritage Interpretation for Senior Audiences”, în luna iunie a anului 2015, mixul de marketing aplicat patrimoniului cultural este structurat pe șapte piloni și nu pe patru, așa acum se întâmplă în cazul unui mix de marketing obișnuit.

În acest sens, „Celor patru P” (Produs, Promovare, Plasare, Preț) le sunt adăugate încă trei componente:

Oamenii („People”): sunt un element esențial al consumului de produse culturale. Termenul a fost adăugat din nevoia de a se menționa faptul că un bun de patrimoniu poate reprezenta o experiență în sine pentru client și nu numai un obiect dispensabil;

Programarea („Programming”): reprezintă combinarea mai multor beneficii pe care ni le poate oferi patrimoniul cultural și, respectiv, vânzarea acestora către public. De exemplu: realizarea unui festival tematic în incinta unui oraș istoric;

Parteneriatele („Partnerships”): cu cât vom crea și vom întreține legături stabile și de lungă durată cu cât mai multe grupuri de stakeholderi, cu atât șansele noastre de reușită vor fi mai mari.

În statele dezvoltate ale lumii, monumentele istorice sunt promovate prin intermediul marketingului începând cu anii 1970. La acea vreme, organizațiile culturale foloseau această metodă pentru a informa potențialii beneficiari (clienți, turiști etc.) de evenimentele organizate cu scopul strict de a educa marea masă a publicului.

Aceasta este perioada în care oamenilor li se insuflă ideea conform căreia consumul de artă ar putea fi un mijloc de divertisment mult mai plăcut și, îndeosebi, mult mai educativ, decât activitățile desfășurate în mod obișnuit pentru a-și petrece timpul liber. Cu toate acestea, nu exista un dialog între instituțiile sau organizațiile culturale și consumatori, deoarece răspunsul celor din urmă nu era luat în considerare.

Această problemă a fost rezolvată în timp, datorită, îndeosebi, dezvoltării accelerate a tehnologiei. Cu ajutorul acesteia, publicul a putut să se informeze tot mai mult și, prin urmare, să înceapă să își formeze opinii proprii. Acesta a fost și cazul patrimoniului cultural, care devine tot mai important în ochii publicului, ca urmare a faptului că el conștientizează cât de valoroasă este această moștenire a trecutului.

În momentul de față, marketingul este văzut nu numai ca un mod de comunicare între organizațiile culturale și public, ci, mai mult decât atât, el este folosit pentru a construi adevărate comunități cosumatoare de artă. Acest lucru este realizabil, în mod exclusiv, prin păstrarea unui dialog constant între ofertant și client.

Planul de marketing – instrument de lucru folosit în procesul de promovare a unui monument istoric

III.1. Ce este planul de marketing?

Planul de marketing poate fi definit ca fiind totalitatea metodelor de implementare a resurselor de care dispune o companie, în vederea atingerii anumitor obiective stabilite în prealabil. De regulă, valabilitatea planului de marketing se întinde pe o durată de cel mult 3 ani, însă există situații în care perioada de timp se poate prelungi până la 5 ani.

Pentru a prezenta publicului un produs, într-un mod cât mai eficient și costuri cât mai reduse, este indicat să concepem un plan de marketing. Dacă dorim, într-adevăr să întocmim un astfel de document, nu este nevoie să activăm în domeniul marketingului, deși o pregătire teoretică realizată în prealabil ne poate ajuta foarte mult.

Planul de marketing nu este realizat numai de către departamentul care are în atribuții această activitate, ci și de specialiști din domenii conexe, ale căror cunoștințe pot fi folosite în scopul redactării proiectului de promovare. Fie că vorbim de un document întocmit de o echipă de specialști în domeniul anterior menționat sau, dimpotrivă, membrii grupului nu au o atestare profesională specială în acest sens, rezultatul muncii lor reprezintă, de fapt, calea pe care o va urma întreaga organizație.

Există mai multe principii, general valabile, după care ar fi indicat să ne ghidăm, dacă dorim, într-adevăr, să concepem un plan eficient de marketing. Unul dinte acestea se referă la faptul că dacă ne propunem să promovăm un produs, este necesar să îl cunoaștem în cel mai mic detaliu, înainte ca el să ajungă pe piață, pentru că doar astfel el își va îndeplini menirea pentru care a fost creat. De asemenea, în fazele de început ale promovării, evaluarea produsului este foarte importantă, deoarece aceasta ne oferă cadrul general al întregului plan de valorificare. Un alt pas pe care ar trebui să îl facem în perioada de început a întocmirii planului se referă la preconizarea, pe cât posibil, a consecințelor ce vor apărea ca urmare a implementării metodelor descrise în document. Această etapă este extrem de importantă, fiindcă ea ne va ajuta să estimăm atât rezultatele pozitive cât și cele negative care vor apărea pe parcursul desfășurării proiectului de promovare. Cunoașterea comportamentului consumatorului este, de asemenea, necesară, pentru că numai așa vom ști cui i se va adresa conceptul pe care noi l-am creat. Povestea din spatele produsului este un element extrem de important în cadrul planului de marketing, deoarece ea reprezintă modalitatea prin care noi ne putem descrie produsul în cel mai bun mod cu putință. Nu în ultimul rând, este indicat să cunoaștem potențialul pe care îl avem în demararea procesului de promovare, întrucât cunoscând limitele pe care le are proiectul nostru, vom putea avea o percepție realistă asupra efectelor produse de acesta pe piața de consum.

III.2. Etapele planificării de marketing

Pentru a realiza un plan eficient de marketing, este indicat să parcurgem mai multe etape. Iată care sunt acestea:

III.2.1. Scopul planului de marketing

Înainte de a concepe un plan de marketing, trebuie să știm foarte bine care este scopul pentru care documentul urmează să fie realizat. În jurul său vom construi întreaga structură a planului. El va constitui reperul nostru pe parcursul desfășurării întregii activități de promovare.

III.2.2. Stabilirea obiectivelor

Obiectivele reprezintă ceea ce dorim să obținem cu ajutorul resurselor pe care le avem. Obiectivele de marketing se referă la tipul de produs pe care ni-l propunem să ajungă pe un anumit segment de piață. Pentru a realiza acest lucru, avem nevoie de strategii de marketing. Cu ajutorul acestora vom ști cum să realizăm ceea ce am stabilit inițial, în cadrul obiectivelor.

Este recomandat ca obiectivele de marketing să fie cuantificabile, pentru a ști că țelul nostru poate fi atins la un moment dat. Ideile înscrise în plan ar trebui formulate în așa fel încât să putem compara, de fiecare dată, rezultatul pe care l-am obținut într-o anumită fază cu obiectivul inițial.

III.2.3 Formularea de presupuneri

Presupunerile sunt componentele-cheie ale unui plan de marketing eficient. Este indicat ca întregul nostru concept să se bazeze pe ipoteze foarte bine definite. Mai mult decât atât, ar fi bine ca toate prezumțiile pe care le facem să se afle în strânsă legătură cu factorii economici, tehnologici și competitivi de pe piață.

Pentru a duce la bun sfârșit tot ceea ce ne-am dorit, este recomandat să formulăm supoziții cât mai puține la număr, iar ele să fie țintite exact asupra a ceea vrem să obținem prin intermediul planului nostru de marketing. De exemplu: „Numărul de clienți va crește cu 20% în următoarele 6 luni”.

III.2.4. Realizarea analizelor SWOT

După cum îi spune numele, analiza SWOT (Strenghts, Weaknesses, Opportunities, Threats) reprezintă acel proces prin intermediul căruia estimăm punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările pe care le are organizația noastră pe piață. Punctele noastre tari, dar și cele slabe sunt caracteristici de ordin intern, care definesc instituția/compania noastră și produsele pe care aceasta le oferă. Pe de altă parte oportunitățile și amenințările sunt factori externi, asupra cărora noi nu avem practic niciun control.

III.2.5. Generarea strategiilor de marketing și a planurilor de acțiune

Strategiile de marketing sunt mijloacele prin intermediul cărora vom obține ceea ce ne-am propus în cadrul obiectivelor de marketing, în perioada de timp estimată. Ele se află în strânsă legătură cu elementele mix-ului nostru de marketing, făcând referire la: produs (inserarea unui produs nou pe piață, modificarea caracteristicilor unui produs deja existent etc.), preț (schimbări făcute asupra prețului unui produs, practicarea politicilor de discount etc.), promovare (schimbări survenite în alegerea modalității de promovare a unui produs, modificări făcute asupra zonei de acoperire) și plasare (modificarea canalelor de distribuție, îmbunătățirea serviciilor oferite etc.).

Din moment ce am stabilit modalitățile prin care vom atinge obiectivele propuse în primele faze ale planului de marketing, este indicat să transpunem strategiile formulate în planuri sau programe de acțiune, pentru a ști exact ceea ce dorim de obținem în final.

Se recomandă ca fiecare dintre planurile de acțiune concepute să conțină următoarele elemente: poziție curentă, scop, acțiune, persoană responsabilă, dată de debut, dată de finalizare, cost.

După ce am programat fiecare etapă în funcție de activitățile pe care urmează să le desfășurăm, este indicat să includem toate aceste acțiuni într-un plan general, de altfel singurul inclus în planul nostru de marketing. Acest plan general de acțiune ne va servi drept reper în monitorizarea tuturor activităților pe care le vom întreprinde.

III.2.6. Definirea programelor, inclusiv planurile de publicitate și promovare

Înainte ca produsul nostru să fie promovat, este recomandat să știm care sunt canalale de distribuție pe care putem să le folosim pentru a ne face publice intențiile. În acest scop, va trebui să concepem un plan de distribuție, în care se va preciza clar care sunt canalele pe care dorim să le accesăm, cum vom realiza distribuirea produsului și care sunt serviciile oferite clienților.

Odată stabilite toate toate aceste chestiuni, vom putea trece la redactarea planului de publicitate și promovare. Acesta va include date referitoare la colectivul angrenat în cadrul acestui proces (care sunt persoanele care vor contribui la realizarea promovării), la modalitatea de realizare a publicității (cum facem ca mesajul nostru să ajungă direct la client) și la promovarea produsului (modalitatea prin care facem cunoscută apariția unui nou produs sau modificarea evoluției unuia deja existent pe piață).

III.2.7. Stabilirea bugetelor

Principala modalitate prin care putem afla dacă planul nostru de marketing este viabil din punct de vedere financiar este cea a întocmirii unui raport cu profitul și pierderile pe care le putem reporta odată cu transpunerea în realitate a ideilor formulate în obiective. Acest document reprezintă, de fapt, chintesența succeselor, dar și a eșecurilor tranzacțiilor în care a fost implicată organizația noastră. În planul de buget vor fi incluse următoarele elemente de bază:

cifra de afaceri: totalul veniturilor pe care le obține organizația pe parcursul unui an;

costul vânzărilor: costurile legate de obținerea produsului (forța de muncă și materia primă);

profitul brut: diferența dintre cifra de afaceri și costul vânzărilor;

alte costuri: costuri de distribuție, administrație și operare.

profitul operațional: rezultatul final al operațiunilor efectuate pe parcursul unui an. El se obține prin compararea veniturilor totale obținute din vânzări cu cheltuielile făcute pentru a obține acele venituri. Acest indicator ne va arăta dacă, într-adevăr, organizația noastră este una profitabilă.

III.2.8. Implementarea propriu-zisă a planului de marketing. Monitorizarea și actualizarea rezultatelor obținute

Imediat după ce planul nostru de marketing va fi implementat, vor începe să apară rezultatele. Drept urmare, este nevoie să avem un sistem prin care progresele făcute pot fi monitorizate. Această supraveghere se face prin compararea rezultatelor obținute cu intențiile menționate în cadrul obiectivelor. Astfel, vom putea afla dacă am reușit să realizăm tot ceea ce ne-am propus inițial.

Piața de consum se află într-o continuă schimbare. Pentru a ține pasul cu modificările care au loc, planul nostru de marketing trebuie revizuit în mod constant. Numai așa vom putea câștiga în fața competitorilor noștri.

Studiu de caz: conservarea și valorificarea fostei abații cisterciene de la Cârța (jud. Sibiu)

IV.1. Procesul de conservare a fostei abații de la Cârța

IV.1.1. Anamneza

Fosta abație cisterciană de la Cârța se află amplasată în satul Cârța din județul Sibiu, la numărul 111. Coordonatele geografice corespunzătoare locației în care a fost construit monumentul sunt următoarele:

45°47′31.55″N

24°34′08.02″E

Din punct de vedere istoric, abația a fost construită în jumătatea vestică a Țării Făgărașului. Din punct de vedere geografic, ansamblul se află pe malul stâng al Oltului, între localitățile Sibiu și Făgăraș (Fig.1).

Clădirile din cadrul complexului monahal cistercian de la Cârța erau grupate pe laturile unei curți pătrate. Pe latura nordică se afla biserica (bazilică măsurând 54 de metri lungime și 20 de metri lățime), care era legată prin transept cu aripa estică abației. Aceasta era continuată în unghi drept de clădirea aripii sudice a claustrului. Spațiul astfel delimitat era închis spre vest printr-un zid de piatră (Fig.2).

Nu se cunoaște cu exactitate cine, când și cum a contribuit la edificarea așezământului monahal, însă se cunoaște faptul că, în general, călugării unei abații cisterciene puteau înființa un nou așezământ numai în momentul în care în mănăstirea lor exista, pe lângă corpul de 12 monahi și un abate, cel puțin 60 de monahi, din rândul cărora se puteau desprinde 13 viitori fondatori. Prin urmare, Abația Cisterciană de la Cârța a fost fondată de 13 misionari, dintre care unul a devenit abate.

Datarea așezământului este imprecisă datorită lipsei documentelor contemporane și a neclarităților din istoriografiile română, maghiară și săsească. Niciuna dintre acestea nu ia în considerare istoriografia cisterciană și cea pontificală, neglijența fiind cu atât mai mare cu cât Ordinul avea jurisdicție absolută asupra înfințării abațiilor și nu autoritățile maghiare sau cele săsești și cu atât mai puțin populația românească din Transilvania.

Abația de la Cârța a fost construită în conformitate cu regulile și uzanțele Ordinului Cistercian. Deși nu se cunoaște cu exactitate modul în care aceste standarde au fost aplicate în cazul construcției cisterciene din Țara Făgărașului, se presupune că, la scurt timp după dotarea funciară a mănăstirii de către regele Andrei al II-lea al Ungariei, abația-mamă de la Igriș a trimis încă din vara anului 1205 un precursor însărcinat cu construirea clădirilor provizorii necesare vieții monastice regulare.

Se presupune că, odată sosiți în zona Cârței, membrii grupului de constructori au fixat, mai întâi, locul fondării viitoare mănăstiri, optând pentru zona joasă și pustie a hotarului satului românesc existent deja la acea vreme. După marcarea locului oratoriului, prin cruci de lemn, și stabilirea poziției cimitirului, constructorii au împrejmuit arealul în care urma să fie ridicat complexul, după care au început să ridice edificiile în lemn, material de construcție aflat în abundență în pădurile învecinate. Este posibil ca, din rândul clădirilor de strictă necesitate să nu fi lipsit oratoriul, refectoriul, dormitorul, celula portarului și casa oaspeților. O parte dintre aceste structuri au fost puse în evidență în cadrul sondajelor arheologice coordonate în primăvara anului 1927 de cercetătorul sas Victor Roth și în cadrul săpăturilor efectuate sub supravegherea lui Thomas Nägler și Michael Rill, între anii 1981 și 1985.

Istoricul Dan Nicolae Busuioc-von Hasselbach propune ca interval de timp în care s-a făcut donarea domeniului de întemeiere și popularea abației perioada cuprinsă într 29 mai 1205 și 14 septembrie 1206. Ulterior, cercetătorul susține că procesul de construire a primului edificiu cistercian din piatră la Cârța, oratoriul, s-a desfășurat între anii 1210 și 1215. Clădirea a fost proiectată cu scopul de a satisface temporar necesitățile cultice ale membrilor conventului, însă ea a rămas în folosință, datorită unor împrejurări istorice particulare, timp de câteva decenii.

Se presupune că procesul de edificare în piatră a abației a debutat în jurul anului 1230, însă el a fost întrerupt la o dată și din motive necunoscute până în momentul de față. Se știe, însă, că la începutul lunii aprilie a anului 1241, străbătând Valea Oltului în drum spre Sibiu, trupele mongole au devastat abația. Din textul unui act eliberat în anul 1264 de moștenitorul tronului Ungariei, prințul Ștefan, aflăm că mănăstirea a rămas „cu totul pustiită în urma furiei prăpădului tătăresc”. Se consideră că, atunci, clădirile provizorii de lemn au fost incendiate, iar mănăstirea complet abandonată.

În anul 1264, spre deosebire de alte mănăstiri cisterciene din Ungaria, cea de la Cârța fusese deja repopulată. În acest sens, s-a presupus că cea de-a doua etapă a construirii complexului a fost cea cuprinsă întrea anii 1260 – 1265. De data aceasta, elemente precum traveele dreptunghiulare, bolțile pe ogive în cruce ale corului bisericii și dormitorului călugărilor, contraforturile înalte din punctele de descărcare a forțelor exercitate de bolți, forma pentagonală a absidei corului, fereastra amplă și biforă din brațul nordic al transeptului, amrazura și arhivolta în arc frânt ale portalului vestic indică faptul că arhitectul și atelierul de pietrari de la Cârța proveneau dintr-un mediu evoluat, de factură gotică matură.

Se presupune că zona de proveniență a arhitectului și, poate, a unei părți a membrilor celui de-al doilea atelier ar putea coincide cu cea a oaspeților „latini” așezați în sudul Transilvaniei și, prin urmare, ar trebui localizată în spațiu de interferență dintre arta nord-franceză și cea germană, respectiv în ambianța șantierelor cisterciene din stânga Rinului de Mijloc. Deși nu se cunoaște inițiatorul acestei etape de construcție, se presupune că Bertoldus, primul abate de Cârța atestat nominal, în anul 1272, a avut un rol major în reluarea și continuarea lucrărilor de edificare a complexului abațial.

Perioada în care Țara Făgărașului s-a aflat sub autoritatea voievozilor (1366-1474) a fost una plină de dificultăți pentru monahii de la Cârța. Astfel, în anii 1421 și 1432 au loc două campanii militare turcești, în urma cărora abația este puternic afectată. Drept urmare a acestor incursiuni, în anul 1430, abatele Michael de Cârța decide să își vândă terenul situat pe strada Sporer din Sibiu orășeanului Péter Czop, pentru a putea reface abația.

După venirea pe tronul Regatului Maghiar a lui Matia Corvinul, conducerea Abației de la Cârța este încredințată episcopului de Argeș, Raymond Bärenfuss. Monarhul de la Buda este, însă, nemulțumit de activitatea acestuia, fapt pentru care, în anul 1474, decide să transfere abația, împreună cu toat posesiunile sale, Prepoziturii din Sibiu. Hotărârea a fost legalizată printr-un act emis la Bartfeld, la data de 27 februarie 1474.

În 1494, legatul apostolic Ursus de Ursinis ratifică intrarea Abației de la Cârța sub influența Prepoziturii din Sibiu, indicând faptul că edificiile așezământului monahal necesită lucrări de reparație, deoarece au fost puternic afectate de incursiunile turcești. Lucrările s-au desfășurat pe parcursul anilor 1495 și 1506, iar în cadrul acestora au fost angrenați mai mulți meșteri pietrari, cărămidari, dugheri și zidari.

De exemplu, în registrele de socoteli din anul 1495 ale orașului Sibiu este menționat faptul că meșterul pietrar Andreas a fost plătit cu 40 de florini, iar cărămidarul Blasius cu 35 de florini. În anul 1504, cel care i-a urmat lui Andreas la conducerea șantierului, meșterul Sebastianus, a fost răsplătit cu 10 florini. În 1506, Johannes Rápolt este plătit cu 6 florini, pentru repararea acoperișului dormitorului.

Abația de la Cârța trece printr-o serie de reparații și pe parcursul secolului al XVI-lea, în anii 1553, 1567 și 1582. Atunci sunt consolidate numai edificiile bisericii și ale casei parohiale, înființată într-una dintre secțiunile aripii meridionale a complexului mănăstiresc.

În filele unui urbarium din anul 1648 este menționat un pastor sas, ceea ce indică faptul că lăcașul de cult cistercian fusese deja transformat în biserică parohială luterană.

În anii 1913-14, din inițiativa Comitetului Național pentru Monumente Istorice au fost realizate, sub conducerea lui Oscar Láczay-Fritz o serie de intervenții asupra părții funcționale a vechii biserici și a incintei aflate în ruină. Atunci au fost consolidate contraforturile și au fost deschise ferestrele originale ale absidei.

Din punct de vedere planimetric, biserica cisterciană de la Cârța a fost concepută sub fomra unei bazilici monumentale, măsurând 54 de metri lungime și 20 de metri lățime. Ea reproducea imaginea unei cruci latine, fiind compusă din cor, transept (pe ale cărui brațe au fost atașate spre est câte o pereche de capele de formă dreptunghiulară) și corpul navelor, compus din trei elemente: navă principală și cele două nave colaterale (Fig.3).

Abația de la Cârța respecta, în mare parte, proiectul bernardin: biserica se afla în partea de nord a incintei complexului, în prelungirea brațului sudic al transeptului se afla sacristia, spre sud exista sala capitulară, auditorium-ul, un pasaj care permitea comunicarea incintei abației cu exteriorul complexului, casa scărilor care duceau spre dormitor și sala călugărilor. Aici, întregul etaj superior era destinat dormitoului monahilor. În ceea ce privește aripa sudică a claustrului, se presupune că aici existau calefactorium-ul (încăperea pentru încălzit), refectoriul, bucătăria și, probabil, un depozit (Fig.4).

Elevația inițială a bisericii abațiale poate fi dedusă din structura corului, unde s-a păstrat sistemul de boltire inițial: boltă în cruce pe ogive, pentru traveea corului și boltă multiplă cu șase nervuri, pentru absidă (Fig.5). Boltirea capelei meridionale a transeptului (utilizat astăzi ca sacristie) indică faptul că sistemul de boltire folosit pentru toate capelele a fost cel în cruce pe muchii. Nava centrală și cele două travee laterale ale transeptului aveau un sistem sexpartit de boltire, fapt indicat de suporții conservați in situ. Navele laterale și careul erau acoperite cu bolți în cruce pe ogive. Bolta corului, încă funcțională, situată deasupra unei travee dreptunghiulare, este în cruce pe ogive.

În ceea ce privește elevația edificiilor, în partea inferioară a zidului vestic se observă prezența arcurilor în plin cintru și eliptice corespunzând sălii capitulare, auditorium-ului, pasajului, casei scărilor și sălii călugărilor, combinate cu arcurile frânte în cazul tratării interioare a unei ferestre a sălii capitlului (Fig.6).

Referindu-ne la plastica decorativă, putem spune că printre puținele exemple care a supraviețuit până astăzi se numără coloanele. Capitelurile coloanelor din cor sunt decorate cu croșete, în ambele variante întâlnite în mediul cistercian, excepție făcând un capitel din partea de nord-est a absidei, care poartă o ornamentație compusă din frunze răsucite (Fig.7). O plastică aparte se întâlnește în cazul coloanelor mici și scurte ale nișei din peretele meridional al corului, care au capiteluri decorate cu palmete și baze cu tor înalt ornamentate cu un motiv fitomorf.

La nivelul corului, se poate observa cheia de boltă decorată cu o floare de măceș. Deasupra absidei, cheia de boltă este decorată cu capul încoronat al Fecioarei Maria (Fig.8).

În momentul de față, se poate observa faptul că absida, corul și o parte a brațului sudic al transeptului fostei biserici abațiale au fost amenajate pentru a servi necesităților de cult ale comunității luterane din Cârța. În zona fostei nave a bisericii cisterciene a fost amenajată o mică curte adiacentă lăcașului de cult luteran, curte închisă în partea de vest de fațada cu turn a ediciului precedent. În interiorul curții a fost amenajat un cimitir al soldaților căzuți în timpul luptelor din timpul Primului Război Mondial, iar în partea fostei nave laterale nordice a fost organizat un lapidarium, în care se află fragmente recuperate din ruinele complexului abațial (Fig.9).

Pentru construcția complexului abațial de la Cârța s-a folosit piatră de carieră neprelucrată legată cu mortar. Materialul de construcție folosit a fost micașist originar din Carpații Meridionali. Piatra fasonată a fost utilizată doar pentru ancadramente și elementele sistemului de boltire. Reparații ulterioare au completat în cărămidă anumite părți ale edificiilor.

În ceea ce privește materialul de construcție folosit pentru edificarea turnului de pe fațada occidentală a fostei biserici abațiale, în partea inferioară s-a folosit piatră de râu, la fel ca restul complexului monahal, iar în cea superioară cărămidă.

Așezământului monahal îi revine un aport semnificativ în viața artistică a Transilvaniei secolului al XIII-lea. Atelierele de pietrari care au activat la Cârța au fost primele centre din care stilul gotic s-a răspândit în zona Ardealului. Mai mult decât atât, pe șantierul de construcție al abației au fost instruiți meșteri autohtoni, care, ulterior, au aplicat cunoștințele acumulate în zonele în care au activat.

IV.1.2. Diagnoza

Cel mai relevant (și, probabil, singurul) studiu care cuprinde referiri detaliate la diagnosticarea materialului de construcție folosit în cazul fostei abații de la Cârța este teza de doctorat a Aneimaria Mihăilă, publicată în anul 2012, în Cluj-Napoca, sub coordonarea Prof.Dr. Sorin Filipescu.

În cadrul acestui studiu este menționat faptul că fostul complex cistercian a fost amplasat, din punct de vedere geomorfologic, în Bazinul Făgărașului, o zonă aflată la limita sudică a Bazinului Translvaniei și care are o vârstă datată în perioada Pliocenului superior, cel mult a Cuaternarului. Din acest areal, mai exact din apropierea localității Colun din județul Sibiu, se presupunea încă de la jumătatea anilor ´50 că provine materialul dn care a fost ridicat complexul cistercian de la Cârța.

Pentru a afla dacă materialul litic existent în această zonă a fost, într-adevăr, cel folosit la construcția de la Cârța și pentru a determina factorii de degradare care au făcut ca monumentul istoric să se prezinte în starea în care se află el în momentul de față, cercetătoarea a realizat o serie de investigații.

Prima dintre acestea a presupus studierea aflorimentelor pentru determinarea zonei de proveniență a materialului litic. În acest sens, au fost prelevate probe de roci neafectate de degradări din carierele cunoscute ca fiind utilizate la ridicarea monumentului studiat. Pe de altă parte, au fost prelevate probe din blocuri degradate și din zone unde materialul se desprindea ușor din zidurile edificiilor.

Au urmat apoi investigațiile și măsurătorile in situ, efectuate cu scopul de a caracteriza, a interpreta și a evalua starea de degradare a rocilor.

După aceea, au fost realizate investigații microscopice, executate in situ asupra materialului litic, pentru a afla care au fost tipurile de rocă utilizate în cadrul construcției, ce înfățișare are fiecare dintre acestea și care sunt diferențele de granulometrie vizibile cu ochiul liber sau cu lupa.

Etapa următoare a fost cea a cartării monumentului, în care o serie de fotografii detaliate ale portalului și ferestrei geminate au fost utilizate ca fundal pentru efectuarea cartărilor. Acestea au fost executate desenând fiecare bloc de piatră studiat și numerotându-l în funcție de poziționarea lui. Au fost realizate trei tipuri de cartări: a tipurilor de materiale de construcție, a vitezei de propagare a sunetului și a umidității la suprafață.

Din moment ce investigațiile in situ au fost finalizate, s-a trecut la realizarea analizelor de laborator: microscopie optică, granulometrie, microscopie electronică (SEM), difractometrie de raze X (analize de raze X pe probă totală, analize de raze X pe minerale argiloase), analize de săruri, conținut de CaCo3, porozitate și viteza de propagare a pulsațiilor ultrasonice.

Primele rezultate ale acestor analize au confirmat faptul că gresiile care aflorează pe Valea Fermelor/Valea Mare, la nord-est de satul Colun sunt similare cu cele folosite la construirea abației cisterciene de la Cârța. În acest sens, Anamaria Mihăilă precizează într-unul dintre articolele sale faptul că materiile prime utilizate la ridicarea monumentului sunt gresii miocene (litarenite) cu ciment carbonatic și frecvent bioclaste.

După finalizarea investigațiilor macroscopice, au fost determinate patru tipuri diferite de gresii utilizate la ridicarea portalului și a ferestrei geminate: gresii de culoare cenușiu deschis, gălbui-cafeniu, maronie și gri-cafenie. Nu au fost identificate numai blocuri de gresie, ci și blocuri de calcar și fragmente de cărămizi (Fig.10, Fig.11).

În urma finalizării procedurii de cartare a vitezei de propagare a sunetului, au fost identificate blocuri sau porțiuni de blocuri care, în cazul unui eventual proiect de restaurare, ar trebui înlocuite și/sau tratate cu prioritate, precum și blocuri care necesită intervenții minore pentru conservare. Blocurile care au viteza de propagare a sunetului scăzută, au un grad de degradare mai ridicat (Fig.12, Fig 13).

Cartarea umidității la suprafața materialului a relevat faptul că, la nivelul părții vestice a portalului, diferențele de valori dintre latura stângă și cea dreaptă apar datorită orientării acestora. În acest sens, blocurile superioare, mult mai afectate de procesele de insolație, au umiditatea mai scăzută. Pe de altă parte, zona vestică a ferestrei este mai umedă la suprafață decât cea estică (Fig.14, Fig.15).

În ceea ce privește identificarea compoziției mineralogice a probelor prelevate, a rezultat faptul că mineralele analizate cu ajutorul difracției de raze X sunt: cuarțul, calcitul, feldspații (plagioclazii și microclinul), gipsul și filosilicații în proporții variabile. În urma finalizării studiului mineralelor argiloase, s-a demonstrat faptul că materialul analizat conține, în concentrație mare, mice. Alte minerale identificate au fost caolinitul, cloritul și smectitele.

Determinarea granulometriei materialului de construcție a relevat gradul de sortare al gresiilor, cuprins între 0,55 și 1,07 (slab sortat – moderat bine sortat), dar și dimensiunea medie a clastelor (117-396 µm) (Fig. 16, Fig. 17, Fig. 18, Fig.19).

Probele analizate cu ajutorul microscopiei optice sunt litarenite feldspatice cu ciment carbonatic și bioclaste. Printre mineralele grele identificate s-au numărat granatul, zirconul, epidotul, rutilul și turmalinul. Dintre bioclaste s-au remarcat foraminiferele reprezentate atât prin forme bentonice, cât și planctonice (Fig.20).

Analiza microscopică a proceselor de degradare a pus în evidență faptul că multe dintre probele studiate aveau goluri, fisuri și fracturi produse în jurul clastelor, probabil din cauza proceselor de dizolvare sau mecanice. A. Mihăilă susține că fisurile din jurul unor claste și fluctuațiile de temperatură pot duce la apariția dezintegrării granulare a materialului litic. Mai mult decât atât, la suprafața blocurilor cu orientare vestică, din cauza acumulării de apă, poate apărea un strat de colonizare cu licheni.

Acest proces biologic a fost deja observat prin intermediului microscopiei electronice (SEM), la nivelul unor blocuri în care filamentele lichenilor au început să penetreze roca.

În ceea ce privește determinarea porozității materialului utilizat ca probă, s-a dovedit că porozitatea dintre claste era predominantă pentru gresiile studiate. Valorile medii ale porozității la probele din clădire (3,46%) sunt mai mari decât în cazul celor prelevate din aria-sursă. Motivul îl reprezintă faptul că materialul de construcție prezintă o porozitate secundară, rezultată în urma proceselor de alterare chimică sau de expansiune termică.

Prin măsurarea atât perpendiculară cât și paralelă cu stratificația a vitezei de propagare a pulsațiilor ultrasonice, s-au pus în evidență valorile scăzute ale vitezelor ultrasunetelor perpendicular pe stratificație, dar și valorile ridicate ale anizotropiei în gresii. Acestea sunt rezultatele proceselor de degradare care afectează roca. Analizele au arătat că valorile anizotropiei sunt scăzute pentru proba din aria sursă (1,03) și medii-ridicate pentru cele colectate de la nivelul construcției (1,08-1,25).

IV.1.3. Etapele terapeutice

În momentul în care ne gândim la intervenții făcute asupra unui monument istoric, primul lucru care ne vine în minte este să facem ceva ca să oprim degradarea materialului de construcție. Dacă avem de a face cu un edificiu din piatră, am putea spune că o putem lipi cu mortar, că o putem proteja prin aplicarea unu strat protector sau că putem înlocui blocurile de piatră degradate cu unele noi.

De-a lungul timpului, aceste intervenții, care țin de conservarea curativă au primat în fața protejării constante și durabile a materialelor de construcție din care au fost realizate monumentele, procedeu cunoscut sub denumirea de „conservare preventivă”. Cu toate acestea, în ultima perioadă a început să se pună accentul tot mai mult pe tehnicile incluse în ultima categorie, fapt pentru care și noi am găsit oportună includerea în studiul de față a ambelor procese de conservare.

În consecință, etapele terapeutice pe care le propunem pentru protejarea edificiilor cisterciene de la Cârța fac parte atât din categoria conservării preventive, cât și din cea a conservării curative.

În cazul fostei abații cisterciene localizate astăzi în județul Sibiu, conservarea preventivă nu se va face numai prin controlul temperaturii și a umidății relative, ci, mai mult decât atât, va include norme legislative referitoare la protejarea monumentului, controlul poluării și a traficului din zonă, controlul apei din subteran, managerierea numărului de vizitatori și planificarea acțiunilor care ar trebui realizate în caz de dezastre naturale sau antropice.

Referitor la măsurile de conservare curativă, unul dintre primii pași efectuați în acest sens este curățirea materialului de construcție. Prin îndepărtarea straturilor de depuneri, vom putea observa care este condiția în care se află materialul de construcție și, astfel, să luăm măsuri concrete pentru îmbunătățirea stării în care acesta se află.

Una dintre măsurile pe care le putem lua pentru curățirea materialului litic este tehnica laser. Ea este indicată îndeosebi pentru faptul că nu provoacă degradarea pietrei și, prin urmare, poate fi folosită chiar și în cazul suprafețelor delicate. Principiul după care funcționează această tehnică este unul cât se poate de simplu: un fascicul laser intră în contact cu suprafața materialului, iar energia eliberată este disipată de particule cum sunt cele bogate în atomi de carbon, care absorb razele X și produc astfel vaporizarea instantanee a umezelii de la nivelul stratului superior al materialului. În acest fel, depunerile sunt îndepărtate definitiv (Fig.21).

Desalinizarea este un procedeu care, în mod normal, ar trebui aplicat tuturor monumentelor istorice din piatră. Acestă tehnică folosește cataplasme realizate din diferite materiale (argilă, nisip, pastă de hârtie etc.) pentru îndepărtarea sulfatului de calciu de la nivelul suprafeței materialului de construcție. În compoziția soluției de curățare mai pot fi adăugate substanțe precum bicarbonatul de sodiu, carbonatul sau bicarbonatul de amoniu. Înainte ca această tehnică să fie aplicată asupra materialului de construcție, specialistul trebuie să țină cont de nivelul de sulfați din compoziția pietrei, deoarece dacă acesta este ridicat, îndepărtarea sulfatului de calciu ar putea duce la dezintegrarea blocurilor de piatră (Fig.22).

Atunci când piatra folosită ca material de construcție a fost slăbită de degradări, este necesar să se intervină asupra ei pentru a o putea consolida. Alcoxisilanii și alchilalcoxisilanii sau, pe scurt, „silanii” au fost, fără îndoială, unele dintre substanțele cel mai des folosite ca și consolidanți în ultimele două decenii. În principal s-au folosit doi compuși: metiltrimetoxisilanul (MTMOS), respectiv tetraetoxisilanul (TEOS).

Atunci când sunt aplicați, silanii sunt hidrolizați de apa prezentă în atmosferă sau chiar în materialul de construcție, formând silanoli, care, mai apoi, pollimerizează într-o reacție de condensare ce îi transformă în polimeri asemănători siliconului. Reacția de condensare, și, uneori, reacția de hidroliză, are loc după ce substanța folosită ca tratament al pietrei este absorbită de aceasta. Polimerul rezultat în urma acestui proces oferă pietrei acea consistență de care ea are nevoie pentru a rezista în timp (Fig.23).

Realizarea unor straturi protectoare pe suprafața materialului de construcție presupune folosirea unor procedee care includ, printre altele, utilizarea de emulsii, inhibitori salini sau substanțe care pot forma straturi impermeabile. Aplicarea acestora din urmă este, credem noi, cea mai eficientă, deoarece din moment ce apa este factorul principal în cele mai multe dintre procesele de degradare a pietrei, acest tratament previne pătrunderea apei în interiorul materialului și, astfel, degradarea lui este încetinită. În cazul care folosim acest procedeu, vor rezulta straturi care vor proteja zidăria de umezeală, prin caracteristica lor de impermeabilitate dată de compuși precum alcoxisilanii, siliconurile sau fluoropolimerii (Fig.24).

IV.2. Planul de marketing al fostei abații cisterciene de la Cârța

IV.2.1. Scop

Evidențierea importanței istorice a fostei abații cisterciene de la Cârța pentru zona Transilvaniei și, în general, a celei de la nordul Dunării de Jos.

Scopul acestui plan de marketing destinat promovării fostei abații cisterciene de la Cârța este de a aduce în atenția publicului un monument unic în țara noastră. Pentru ca acest țel să fie atins, este necesară o promovare eficientă, ce poate fi realizată cu ajutorul metodelor prezentate pe scurt în acest document. În al doilea rând, se dorește ca ideile detaliate aici să ajute la revitalizarea monumentului istoric de la Cârța, prin intermediul unui eveniment tematic, la care publicul prezent să poată fi familiarizat cu noțiuni privind atât istoria abației, cât și importanța acesteia pentru zona Transilvaniei și a spațiului românesc, în general.

IV.2.2. Obiectiv general

Promovarea fostei abații cisterciene de la Cârța prin organizarea evenimentului „Festivalul Medieval Candelis Septemcastrenses”.

Obiectivul general al planului de marketing prezentat în rândurile de mai jos îl reprezintă valorificarea ansamblului cistercian de la Cârța (jud. Sibiu). Principala modalitate prin care abația poate fi promovată este organizarea unui eveniment tematic, care să înglobeze o serie de activități reprezentative pentru perioada în care călugării cistercieni activau în cadrul așezământului monahal. Un astfel de eveniment este „Festivalul Medieval Candelis Septemcastrenses”.

IV.2.3. Obiective specifice

V.2.3.1. Formarea echipei. Activitatea de documentare

Echipa de organizare a evenimentului va fi compusă din:

Manager;

Secretară;

Contabil;

Istoric;

Istoric de artă;

Conservator;

Specialist IT;

Designer materiale publicitare;

Designer elemente de decor;

20 muncitori specializați în montarea de piese de butaforie;

10 distribuitori materiale publicitare;

Echipa se va întruni imediat după ce proiectul va primi aprobarea de a fi implementat. În cadrul acesteia, se vor discuta toate detaliile legate de organizarea evenimentului.

La sfârșitul întâlnirilor, care vor avea loc pe tot parcursul desfășurării proiectului, fiecare membru al echipei se va documenta cu informații referitoare la domeniul atribuit. Documentarea nu se va face doar în mod individual, ci și colectiv, în cadrul întâlnirilor menționate anterior.

Pentru o informare cât mai corectă, membrii echipei vor folosi atât fondurile de carte disponibile în biblioteci, cât și documentele de arhivă. Mai mult decât atât, asimilarea de noi informații se va putea face și pe teren, prin întâlniri cu persoane implicate în domeniul organizării de evenimente culturale similare celui de la Cârța.

IV.2.3.2. Organizarea activității de promovare

IV.2.3.2.1. Achiziția resurselor necesare organizării evenimentului

Durata de desfășurare a proiectului este de 7 luni, iar data ipotetică de debut: luna ianuarie a anului 2017.

Bugetul total estimativ pentru desfășurarea acestui festival este de 800.000 lei. În vederea obținerii acestei sume, se vor solicita următoarele sume către instituțiile: Ministerul Culturii (300.000 lei), Consiliul Județean Sibiu (300.000 lei), Consiliul Local al Comunei Cârța (50.000 lei), Biserica Evanghelică C.A. din România (50.000 lei), sponsorizări (100.000 lei).

IV.2.3.2.2. Amenajarea spațiului în vederea promovării

Evenimentul „Festivalul Medieval Candelis Septemcastrenses” se va desfășura în incinta abației cisterciene de la Cârța (jud. Sibiu), edificiu religios ce figurează pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2010, cu codul SB-II-a-A-12348.

Pentru amenajarea spațiului în vederea promovării abației, vor fi efectuate operațiuni de îmbunătățire a imaginii zonei în care se vor desfășura activitățile din cadrul evenimentului „Festivalul Medieval Candelis Septemcastrenses”. Aceste activități sunt:

– toaletarea străzilor localității Cârța;

– montarea de afișe și panouri în localitate, dar și în principalele zone cu trafic intens din județul Sibiu;

– conservarea în stare bună a locației ansamblului fostei abații citerciene;

– angrenarea comunității locale în aceste activități, în vederea îmbunătățirii nivelului de conștientizare a importanței monumentului istoric.

IV.2.3.2.3. Realizarea materialelor de promovare

Promovarea evenimentului „Festivalul Medieval Candelis Septemcastrenses” se va realiza prin elaborarea și tipărirea următoarelor materiale publicitare:

Broșuri – 1.000 de bucăți;

Pliante – 1.000 de bucăți;

Hărți – 1.000 de bucăți;

Fluturași – 1.000 de bucăți;

Albume foto – 500 de bucăți;

Afișe – 500 de bucăți;

Mape – 100 de bucăți ;

Panouri de informare – 10 bucăți.

Specificații tehnice referitoare la producția materialelor publicitare:

1. Broșurile vor avea următoarele caracteristici:

– Format A4, color, 20 pagini interioare plus 4 coperți;

– Interior carton dublu cretat lucios, 135 g/m2;

– Copertă carton dublu cretat lucios, 200 g/m2;

– Finisare prin capsare.

2. Pliantele vor avea următoarele caracteristici:

– Format desfășurat A4, pliat în 3, color;

– Format finit 1/3 A4;

– Carton dublu cretat lucios, 150 g/m2;

– Finisări: biguire, fălțuire, pliere;.

3. Hărțile vor avea următoarele caracteristici:

– Format desfășurat 50×70 cm., color;

– Format finit 1/3 A4;

– Carton dublu cretat lucios, 135 g/m2;

– Finisări: biguire, fălțuire, pliere;

4. Fluturașii vor avea următoarele caracteristici:

– Format desfășurat 21×10 cm., color;

– Carton dublu cretat lucios, 135 g/m2;

5. Albumele foto vor avea următoarele caracteristici:

– Format A4, color, 20 pagini interioare plus 4 coperți;

– Interior hârtie foto, 150 /m2;

– Coperți carton dublu cretat, 300 g/m2;

– Finisare biguire, fălțuire, broșare.

7. Afișele vor avea următoarele caracteristici:

– Format A1;

– Carton lucios, 100g/m2;

– Dat fiind faptul că afișele vor fi expuse, în cea mai mare parte, în mediul exterior, printarea acestora se va face cu vopsea rezistentă la razele ultraviolete.

8. Mapele vor avea următoarele caracteristici:

– Format A4, cu buzunar interior aplicat;

– Carton dublu cretat, 300g/m2;

– Burduf 5 mm;

– Capacitate de stocare: minim 30 de coli.

9. Panourile de informare vor avea următoarele caracteristici:

– Structură metalică, decorate cu material frontlit tipărit cu cerneală rezistentă la razele ultraviolete;

– Dimensiune afișaj – 3×2 m;

– Stative cu o înălțime de 5 m;

– Se vor monta la 2-2,5 m deasupra solului.

IV.2.3.3. Promovarea evenimentului

IV.2.3.3.1. Promovarea prin intermediul materialelor publicitare

O altă modalitate de informare va fi cea prin intermediul materialelor publicitare, cum sunt broșurile, pliantele, hărțile, fluturașii, albumele foto, afișele, mapele și panourile de informare. Formatul acestora a fost descris la punctul V.2.3.2.3.

Materialele publicitare enunțate în la punctul V.2.3.2.3. vor fi distribuite de cele 10 persoane, în atribuțiile cărora intră această sarcină. Broșurile, pliantele, fluturașii și afișele vor fi distribuite în cele două centre turistice principale aflate în apropierea localității Cârța și anume orașele Sibiu și Făgăraș.

IV.2.3.3.2. Promovarea media

Modalitatea principală prin care publicul potențial va fi informat va fi cea a promovării online. Drept urmare, vor fi realizate conturi pe principalele rețele de socializare (Facebook, Twitter, Google+ etc.), prin intermediul cărora vor fi difuzate informații legate de activitățile proiectului.

Totodată, va fi realizată o pagină web, actualizată în mod constant, pe parcursul desfășurării proiectului. Pe această cale, informația va fi disponibilă și celor care nu au conturi în cadrul rețelelor de socializare.

Se va realiza o promovare prin intermediul presei tipărite și a celei online (articole, editoriale, galerii foto etc.), a radioului (spoturi publicitare, emisiuni etc.) și a televiziunii (spoturi publicitare, emisiuni, videoclipuri de promovare).

Informarea cu ajutorul materialelor din presa tipărită este îndreptată în mod special înspre categoriile de public având o vârstă înaintată sau a celor care nu au acces la internet. Acest lucru se întâmplă și în cazul promovării prin intermediul radioului sau a televiziunii.

IV.2.3.4. Organizarea evenimentului „Festivalul Medieval Candelis Septemcastrenses”

IV.2.3.4.1. Obținerea aprobărilor de organizare a evenimentului

Desfășurarea festivalului medieval de la Cârța va fi posibilă în urma obținerii de aprobări din partea factorilor de decizie. Aceștia reprezintă instituțiile prin intermediul cărora se vor lua decizii: Ministerul Culturii, Consiliul Județean Sibiu, Consiliul Local Cârța, Primăria Comunei Cârța, Consistoriul Bisericii Evanghelice C.A. din România și Parohia Evanghelică din Cârța.

Documentele necesare desfășurării activităților din cadrul proiectului sunt următoarele:

Autorizație privind desfășurarea de evenimente în zona de protecție a monumentelor istorice (Ministerul Culturiii);

Autorizație pentru desfășurarea de evenimente în spațiul public (Consiliul Județean Sibiu);

Autorizație de folosire a domeniului public (Primăria Cârța);

Acceptul Consistoriului Bisericii Evanghelice C.A. din România privind folosirea spațiului bisericii parohiale din Cârța (Consistoriul din Sibiu);

Acordul Parohiei Evanghelice Cârța (pastorul Michael Reger);

IV.2.3.4.2. Amenajarea spațiului în vederea organizării evenimentului

Evenimentul „Festivalul Medieval Candelis Septemcastrenses” se va desfășura în incinta abației cisterciene de la Cârța (jud. Sibiu).

Zona folosită în mod propriu-zis pentru desfășurarea evenimentului va fi împărțită în cinci spații individuale, corespunzând următoarelor activități: prelegeri, spectacole de teatru, meșteșugărit și arheologie experimentală, reconstituire istorică și muzică medievală. O a șasea zonă în care vor avea loc activități va fi interiorul actualei biserici evanghelice.

În ceea ce privește amenajarea acestor spații, ea se va face prin amplasarea a 5 corturi, fiecare cu o capacitate de 100 de persoane (în picioare și pe scaune). Fiecare spațiu va fi destinat unei activități specifice: conferințe, reprezentații de teatru, spectacole de muzică veche, meșteșugărit și arheologie experimentală și reconstituire istorică. De asemenea, activități precum meșteșugăritul și arheologia experimentală sau reconstituirile istorice se pot desfășura în aer liber.

Referitor la activitățile de meșteșugărit și arheologie experimentală, acestea vor fi realizate în 5 ateliere specializate. În cadrul acestora, publicul va putea observa cum se lucra piatra, fierul sau lemnul folosit la construirea edificiilor de cult și nu numai.

De asemenea, în incinta abației vor fi amplasate spații, care vor aminti de perioada în care lăcașul de cult era administrat de călugării cistercieni. În acest sens, vor fi organizate spații sub forma unor grădini, în care vor fi cultivate legumele și fructele consumate în perioada Evului Mediu. Cu această ocazie, publicul vizitator va putea afla informații legate de alimentația călugărilor de la Cârța. Mai mult decât atât, turiștii vor afla cum cistercienii își cultivau viile și cum produceau vinul sau cum pescuiau în râul Olt și își procurau singura sursă de proteine la care aveau acces: carnea de pește.

Totodată, biserica va fi amenajată în scopul integrării ei în spiritul evenimentului. Pentru această activitate, vor fi amplasate obiecte de decor, care să simuleze perioadele istorice prin care a trecut abația de la Cârța. În acest sens, vor fi achiziționate produse care să imite unele obiecte de cult, cum ar fi potirele și talerele, steagurile bisericești sau îmbrăcămintea călugărilor.

IV.2.3.4.3. Organizarea activităților care vor fi prezentate în cadrul evenimentului

Pentru început, evenimentul de la Cârța va fi organizat sub forma unui festival de amploare redusă, fiind dispus pe parcursul a 3 zile. Activitățile vor avea loc în incinta fostei abații cisterciene din localitate, actualmente biserică evanghelică.

În mod propriu-zis, activitățile prezentate în cadrul evenimentului sunt împărțite în 5 domenii: istorie, teatru, muzică veche sacră și profană, meșteșugărit și arheologie experimentală și reconstituire istorică.

a. Istorie: publicul vizitator va putea cunoaște detalii referitoare la domenii precum istoria abației, istoria artei gotice în Europa cu referire specială la spațiul transilvănean, evoluția în timp a ordinului cistercian, descoperiri arheologice făcute la Cârța și în împrejurimi, materiale de construcție folosite la abația de la Cârța etc.

b. Teatru: prin intermediul spectacolelor de acest gen, la Cârța se vor pune în scenă piese cu referire la perioada secolelor XII-XV, istoria abației, istoria sașilor din Transilvania etc.

c. Spectacole de muzică veche sacră și profană: artiștii prezenți în incinta abației vor interpreta muzica specifică Evului Mediu, fie că este vorba de melodii din repertoriul muzicii sacre sau profane;

d. Meșteșugărit și arheologie experimentală: specialiștii și meșterii prezenți la Cârța vor recrea activități din perioada de funcționare a abației, precum: sculptura în pietră, modelarea lemnului, prelucrarea metalelor etc.

e. Reconstituire istorică: la Cârța vor fi prezente atât trupe de reenactment, membrii actuali ai Ordinului Cistercian, care vor recrea atmosfera din perioada de funcționare a abației etc.

Activitățile legate de promovarea istoriei abației vor fi organizate sub forma unor conferințe, prezentate atât de specialiști din domeniile enumerate mai sus, dar și de membrii Ordinului Cistercian. Activitățile vor avea loc atât în cortul special amenajat, cât și în interiorul bisericii evanghelice.

Spectacolele de teatru vor fi puse în scenă de trupe profesioniste, în cortul special amenajat în acest sens.

În ceea ce privește spectacolele de muzică veche sacră și profană, acestea vor fi organizate de artiști cu experiență, care vor induce publicul în atmosfera Evului Mediu. Activitățile vor avea loc atât în cortul special amenajat, cât și în interiorul bisericii evanghelice.

Activitățile legate de meșteșugărit și arheologie experimentală vor fi realizate în 5 ateliere specializate, dar și în cortul special amenajat.

Reprezentațiile de reconstituire istorică vor avea loc atât în cortul amenajat, dar și în aer liber. Pentru organizarea acestora, vor fi organizate două spații de reprezentații, care vor fi delimitate, în scopul deținerii controlului asupra siguranței publicului.

IV.2.3.4.4. Desfășurarea evenimentului „Festivalul Medieval Candelis Septemcastrenses”

Prima ediție a Festivalului Medieval Candelis Septemvastrenses va avea loc în satul Cârța din comuna Cârța (jud. Sibiu), în perioada 21-23 iulie 2017. Evenimentul se va desfășura, așadar, pe parcursul a 3 zile și va cuprinde următoarele activități: conferințe, reprezentații de teatru, spectacole de muzică veche, meșteșugărit și arheologie experimentală și reconstituire istorică.

Orarul desfășurării acestui festival ar putea fi următorul:

Ziua 1:

– Ora 11: deschiderea festivalului. Deschiderea atelierelor de meșteșugărit și arheologie experimentală. Prezentarea activităților care vor avea loc;

– Ora 12: liturghie organizată de membrii ordinului cistercian; Prezentarea istoriei și activităților călugărilor;

– Ora 14: conferință;

– Ora 15: reprezentație de teatru; activitate religioasă în interiorul bazilicii;

– Ora 16: reprezentații de reconstituire istorică a unor evenimente din istoria abației.

– Ora 17: spectacol de muzică medievală;

– Ora 18: reprezentație de teatru; activitate religioasă în interiorul bazilicii;

– Ora 19: conferință; reprezentații de reconstituire istorică a unor evenimente din istoria abației.

– Ora 20: spectacol de muzică medievală;

– Ora 21: reprezentație de teatru; activitate religioasă în interiorul bazilicii;

– Ora 22: Ceremonia pentru sfârșitul primei zile de festival.

Ziua 2:

– Ora 10: deschiderea celei de-a doua zi de festival. Deschiderea atelierelor de meșteșugărit și arheologie experimentală. Prezentarea activităților care vor avea loc;

– Ora 11: conferință;

– Ora 12: liturghie organizată de membrii ordinului cistercian; Prezentarea istoriei și activităților călugărilor;

– Ora 14: conferință;

– Ora 15: reprezentație de teatru; activitate religioasă în interiorul bazilicii;

– Ora 16: reprezentații de reconstituire istorică a unor evenimente din istoria abației.

– Ora 17: spectacol de muzică medievală;

– Ora 18: reprezentație de teatru; activitate religioasă în interiorul bazilicii;

– Ora 19: conferință; reprezentații de reconstituire istorică a unor evenimente din istoria abației.

– Ora 20: spectacol de muzică medievală;

– Ora 21: reprezentație de teatru; activitate religioasă în interiorul bazilicii;

– Ora 22: Ceremonia pentru sfârșitul celei de-a doua zi de festival.

Ziua 3:

– Ora 10: deschiderea ultimei zi de festival. Deschiderea atelierelor de meșteșugărit și arheologie experimentală. Prezentarea activităților care vor avea loc;

– Ora 11: conferință;

– Ora 12: liturghie organizată de membrii ordinului cistercian; Prezentarea istoriei și activităților călugărilor;

– Ora 14: conferință;

– Ora 15: reprezentație de teatru; activitate religioasă în interiorul bazilicii;

– Ora 16: reprezentații de reconstituire istorică a unor evenimente din istoria abației.

– Ora 17: spectacol de muzică medievală;

– Ora 18: reprezentație de teatru; activitate religioasă în interiorul bazilicii;

– Ora 19: conferință; reprezentații de reconstituire istorică a unor evenimente din istoria abației.

– Ora 20: spectacol de muzică medievală;

– Ora 21: reprezentație de teatru; activitate religioasă în interiorul bazilicii;

– Ora 22: Ceremonia de închidere a festivalului.

IV.2.4. Analiza SWOT a proiectului

IV.2.4.1. Puncte tari

1. Proiectul are un caracter multidisciplinar: de informare a publicului cu referire la istoria abației, a artei medievale și a istoriei Transilvaniei; de popularizare a ideii festivalurilor medievale axate în jurul unor anumite monumente istorice; de valorificare a unui monument istoric unic în țara noastră;

2. Spre deosebire de evenimentele similare din România, acesta are rolul de a promova mult mai eficient monumentul în jurul căruia se desfășoară;

3. Prin intermediul evenimentului de la Cârța, publicul ar putea afla informații inedite despre istoria abației, în general, chiar în locul unde aceasta se află.

IV.2.4.2 Puncte slabe

1.Lipsa unor participanți din străinătate, care și-ar putea folosi experiența la îmbunătățirea organizării evenimentului;

2. Infrastuctura slabă a zonei localității Cârța;

3. Cadru legislativ lipsit de norme, care să stimuleze organizarea de evenimente culturale.

IV.2.4.3. Oportunități

1. Evenimentul se va desfășura într-o locație pitorească;

2. Monumentul promovat este singura abație cisterciană din țara noastră, deși acum funcționează ca și biserică evanghelică;

3. Proiectul ar ajuta la valorificarea potențialului imens pe care îl are abația de la Cârța.

IV.2.4.4. Amenințări

1. Reticența publicului de a participa la un eveniment inedit;

2. Posibilele daune pe care le-ar putea provoca spectatorii asupra monumentului, deși va fi asigurată paza pe tot parcursul evenimentului.

3. Schimbări intervenite în bugetul finanțatorilor. Inflația.

IV.2.5. Desfășurătorul de tip Grafic Gantt al proiectului

IV.2.6. Managementul riscurilor proiectului

IV.2.7. Bugetul proiectului

Concluzii

Lucrarea de față se dorește a fi o propunere de îmbunătățire a situației în care se află unul dintre cele mai fascinante monumente istorice de pe teritoriul României: fosta abație cisterciană de la Cârța, localizată astăzi în județul Sibiu.

Aplicarea metodelor de conservare și promovare prezentate anterior este necesară în cazul fostului complex monahal atât datorită stării de conservare necorespunzătoare cât și a promovării insuficiente făcute monumentului istoric. În cadrul studiului de față, aceste două elemente au fost puse în strânsă legătură, totul cu un singur scop: acela de a transforma construcția cisterciană de la Cârța într-un reper pentru turismul, cultura, arta, știința și tradițiile din România.

Unicitatea monumentului istoric se datorează, printre altele, faptului că ansamblul cistercian este singurul de pe teritoriul actual al României ale cărui rămășițe sunt încă vizibile. Cu totul alta este situația celuilalt complex abațial construit în zona țării noastre, cel din actuala localitate Igriș (jud. Timiș). Acesta a fost distrus aproape în întregime de hoardele mongole, la mijlocul secolului al XIII-lea, însă, spre deosebire de mănăstirea de la Cârța, el nu a mai fost reconstruit.

Abația cisterciană de la Cârța a avut un rol deosebit de important în evoluția culturii, a artei și a arhitecturii din spațiul Transilvaniei medievale. În acest sens, importanța monumentului istoric se datorează faptului că meșterii veniți la Cârța în urmă cu peste 800 de ani au adus cu ei primele cunoștințe referitoare la dezvoltarea stilului gotic. Aceste informații au fost apoi transmise constructorilor care activau pe șantierele din zonele învecinate (la Prejmer, în județul Brașov sau chiar în Brașov, la Biserica Sf.Bartolomeu).

Într-o primă etapă, am ales să prezint structura procesului de conservare a unui monument istoric. Din punctul meu de vedere, această fază ar trebui să preceadă orice activitate de promovare a unui edificiu de patrimoniu. În acest sens, am vorbit despre ce înseamnă realizarea anamnezei, a diagnozei și etapelor terapeutice.

Ulterior, am descris principalele două elemente implicate în procesul de promovare a unui edificiu de patrimoniu, monumentul istoric și marketingul, și, mai mult decât atât, am făcut referire la importanța deosebită pe care o are la ora actuală marketingul în cadrul mecanismului prin care este valorificat un bun de patrimoniu imobil.

În cadrul lucrării de față, am făcut, de asemenea, referire la rolul esențial pe care îl are planul de marketing în desfășurarea activității de promovare a unui edificiu istoric. Eu consider că doar cu ajutorul unei planificări eficiente de marketing putem valorifica un obiectiv de patrimoniu și numai dacă folosim documentul cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de „plan de marketing”.

În finalul lucrării am prezentat un studiu de caz care implică utilizarea noțiunilor teoretice descrise anterior. Aici, am descris metode de conservare și valorificare necesare îmbunătățirii situației în care se află astăzi fosta abație cisterciană de la Cârța.

Anexe

Bibliografie

Bibliografie generală

Busuioc-von Hasselbach, Dan Nicolae, Țara Făgărașului în secolul al XIII-lea: Mănăstirea cisterciană Cârța, volumele I și II, Fundația Culturală Română, Cluj-Napoca, 2000.

Choay, F., The invention of the historic monument, Cambridge University Press, Cambridge, 2001.

Desmond, S., Stone, M.A., Fundamentals of Marketing, Routledge, New York, 2007

Jokilehto, J., A History of Architectural Conservation, Buteerworth-Heinemann, Oxford, 2002

Knight, P., Planul eficace de marketing. O metodă verificată pentru companiile de orice mărime, Editura BIC ALL, București, 2005

Kolb, B. M., Marketing for Cultural Organisations: New Strategie for Attracting an Enganging Audiences. Third Edition, Routlege, New York, 2013

Kotler P., Marketing Management, Millenium Edition, Prentice-Hall, Inc., New Jersey, 2000

Raymond, M.A., Tanner, J., Principles of Marketing, Flat World Knowledge, Inc., Washington, D.C., 2010

Zbuchea, A., Marketingul în slujba patrimoniului cultural, Editura Universitară, București, 2008

Bibliografie specială

Fitzner, B., Documentation and evaluation of stone damage on monuments, în Proceedings of the 10th International Congress on Deterioration and Conservation of Stone, 27 June – 2 July 2004, Stockholm, Vol. II, ICOMOS, 2004

Fitzner, B., Heinrich, K., Damage diagnosis on stone monuments – weathering forms, damage categories and damage indices, în Understanding and managing stone decay, Proceeding of the International Conference „Stone weathering and atmospheric pollution network (SWAPNET 2001)", Charles University in Prague, The Karolinum Press, 2001.

Webografie

www.ama.org

www.cimec.ro

www.interpret-europe.net

www.unesco.org