Managementul Comparativ al Imm

ABORDAREA COMPARATIVA A MANAGEMENTULUI INTREPRINDERILOR MARI ,MIJLOCII SI MICI

ARGUMENT

Tema Abordarea comparativă a managementului intreprinderilor mari ,mijlocii si mici este importantă deoarece descrie modalitatea de organizare și funcționare a marilor companii versus organizarea întreprinderilor mici și mijlocii.

Se remarcă faptul că într-o economie dinamică pot și trebuie să coexiste întreprinderi mari, mijlocii si mici, aflate intr-un echilibru proporțional, ținând seama de pârghiile de reglare a pieței.

Tema prezintă caracteristicile fiecarui tip de întreprindere, cu avantajele și dezavantajele sale , precum și moduri de eficientizare a structurilor ,astfel încât , în final să se atingă obiectivul final al oricărei firme și anume maximizarea profitului.

Lucrarea este structurată în șase capitole, astfel:

-Capitolul 1 prezintă noțiuni generale despre întreprinderi.

-Capitolul 2 prezintă sistemul de management al firmei cu subsistemele componente.

-Capitolul 3 prezintă o propunere de CDL pentru elevii claselor a-X-a, Analiza IMM-urilor. CDL-ul „Analiza IMM-urilor” îl provoacă pe elev să realizeze o sinteză a principalelor tipuri de întreprinderi , să reflecte asupra avantajelor si dezavantajelor înființării unui anumit tip de firmă.Prin înțelegerea subsistemului organizatoric , elevul stăpânește mecanismele prin care poate interveni în corectarea structurii organizatorice a firmei în scopul folosirii judicioase a resurselor materiale, financiare si nu în ultimul rând a celor umane.

Un alt obiectiv al acestui CDL, este acela de a-l ajuta pe elev să înțeleagă mecanismele subsistemului de management al resurselor umane. El va identifica modalități optime de recrutare și perfecționare a personalului din firmă, din perspectiva unui viitor manager, dar va identifica și căile de promovare în fiecare tip de întreprindere(mare,mijlocie și mică) , din perspectiva unui viitor angajat.

Capitolul se încheie cu o serie de activități de învățare propuse în cadrul CDL-ului.

-Capitolul 4 descrie principalele metode didactice folosite în predarea disciplinelor economice, accentuând importanța studierii acestora pentru elevul de liceu și ,mai departe, pentru viitorul angajat sau om de afaceri care va deveni după terminarea studiilor.

-Capitolul 5 prezintă modalități de evaluare a activităților elevilor iar in ultimul capitol sunt redate câteva planuri de lecție.

CUPRINS

ARGUMENT……………………………………………………………..2

CAPITOLUL 1 NOȚIUNI GENERALE……………………………….4

1.1.Clasificarea intreprinderii ( firmei)…………………………………..5

1.2Aspecte privind dimensiunea firmei…………………………………..6

1.3Infiintarea marilor firme………………………………………………9

CAPITOLUL 2. SISTEMUL DE MANAGEMENT AL FIRMEI…….10

2.1 Subsistemul organizatoric ……………………………………………11

2.2 Managementul resurselor umane…………………………………….22

2.2.1Planificarea și managementul carierei- elemente de marketing personal…………………………………………………………………….25

2.3.Managementul marketingului…………………………………………28

Bibliografie…………………………………………………………………32

CAPITOLUL 3 CDL. „ANALIZA IMM-URILOR”…………………..33

3.1. Necesitatea curriculumului la decizia școlii…………………………33

3.2 Curriculumul în dezvoltare locală (CDL)……………………………37

3.3 Propunere de CDL: „ Analiza IMM-urilor”…………………………41

3.4 Activitățile de învățare propuse in cadrul CDL-ului „Analiza IMM-urilor”47

Bibliografie…………………………………………………………………59

CAPITOLUL 4.DIDACTICA DISCIPLINELOR ECONOMICE……..60

4.1.Importanța studierii disciplinelor economice…………………………60

4.2.Metode didactice………………………………………………………..61

4.3.Beneficii și costuri ale diferitelor metode didactice……………………68

4.4 Metode active de instruire………………………………………………70

4.5Metode de explorare și descoperire……………………………………..78

4.6.Metode bazate pe acțiunea practică…………………………………….84

4.7.Metode de raționalizare…………………………………………………95

CAPITOLUL 5 EVALUAREA……………………………………………100

CAPITOLUL 6 PROIECTE DIDACTICE……………………………….114

CONCLUZII………………………………………………………………..139

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………140

CAPITOLUL 1 . NOȚIUNI GENERALE

Cel mai întalnit tip de organizatie este firma (întreprinderea) unde un colectiv de angajați lucrează împreună pentru realizarea în comun a unor obiective prestabilite.

Întreprinderea este veriga de bază a economiei unde se unesc factorii de preducție( resursele umane si materiale), în scopul producerii si desfacerii de bunuri economice (produse, servicii) conform cerințelor pieței, în scopul obținerii de profit.

În literatura de specialitate există o multitudine de formulări în legatură cu definirea întreprinderii, ca de exemplu:

” Întrepinderea se definește ca o unitate economică care produce sau cumpără , pentru ca, prin vânzarea a ceea ce a produs sau cumpărat, să obțină un câstig. Ea este deci o organizație făcută în vederea unui câștig.” (Virgil Madgearu, Curs de economie politică, vol.2); sau:

„Organizația de tip întreprindere este o formă de organizare prin care, în cadrul aceluiași patrimoniu, se combină prețurile diferiților factori de producție cu scopul de a fabrica sau vinde pe piață un bun sau un serviciu, în scopul obținerii unui venit monetar care rezultă din diferența celor două serii de prețuri”(Francois Peroux, Cours d’economie politique, Paris, 1939).

O abordare aprofundată a managementului întreprinderii nu se poate realiza fără a cunoaște în profunzime întreprinderea, particularitățile ei, formele pe care le are, mediul în care funcționează.

Întreprinderea ca celulă de bază a economiei, prezintă trei trăsături caracteristice si anume:

a) Întreprinderea reprezintă o organizație socio-economica.

Privită din acest punct de vedere întreprinderea reprezintă un complex de relații interpersonale în care oamenii sunt împărțiți în funcție de autoritate, rol și care urmarește îndeplinirea unor obiective.

Unitatea economică a întreprinderii se concretizează prin autonomia funcțională a acesteia, ca de exemplu întocmirea bilanțului propriu, derularea relațiilor cu băncile, încheierea de contracte economice. Întreprinderile au ca finalitate execuția de bunuri și/sau prestarea de servicii, managerul urmărind să producă la costuri minime .

Întreprinderea există prin indivizi si anume prin salariații săi, cărora trebuie să le ofere condiții corespunzătoare de muncă si politici salariale atractive, cât și prin consumatorii săi pe care tinde să-i fidelizeze prin oferirea de bonusuri și de produse calitative la prețuri competitive.

b) Întreprinderea se comportă ca o organizație tehnico-productivă prin omogenitatea procesului tehnologic și a producției fabricate.

c) Întreprinderea este un sistem organizatoric-administrativ deoarece în momentul înființării capătă statut juridic, își realizează structura organizatorică proprie și își intocmește regulamentul de organizare si funcționare.

Clasificarea întreprinderii (firmei)

În literatura de specialitate se întâlnesc numeroase moduri de a clasifica întreprinderile:

După forma de proprietate :

– întreprinderi în proprietate de stat: regii autonome si companii naționale

– întreprinderi în proprietate particulară, personală sau familială

– întreprinderi în proprietate particulară în asociații

– întreprinderi în proprietate mixtă (particulară și publică, autohtonă și străină)

Societatea comercială reprezintă în prezent forma cea mai des întâlnită de întreprindere. Există două tipuri de societăți comerciale:

– societăți comerciale de persoane: societăți în comandită simplă și societăți în nume colectiv

– societăți comerciale de capitaluri: societăți în comandita pe acțiuni și societăți pe acțiuni.

Societatea cu răspundere limitata prezintă elemente comune atât de la societăți de capitaluri cât și de la societăți de persoane și este foarte des întâlnită ca forma de înființare a societăților actuale.

b) După domeniul de activitate:

– întreprinderi agricole

– întreprinderi industriale

– întreprinderi comerciale

– întreprinderi prestatoare de servicii

– întreprinderi financiare

c) După nivelul de specializare:

– întreprinderi specializate

– întreprinderi universale

d) După apartenența națională:

– întreprinderi naționale

– întreprinderi multinaționale

– întreprinderi mixte (joint-venture)

e) După mărime:

– întreprinderi mari

– întreprinderi mijlocii si mici,

– grupuri si conglomerate de întreprinderi

f) După apartenența la ramurile industriale:

– întreprinderi extractive

– întreprinderi prelucrătoare

– întreprinderi cu procese tehnologice continue

– întreprinderi cu procese tehnologice discontinue

Aspecte privind dimensiunea firmei

Dimensiunea firmei reprezintă un concept care implica un mix de elemente microeconomice si organizatorice ce pot fi abordate din mai multe perspective.

Dimensiunile diferite ale firmei – mari (corporații, concerne, trusturi), mijlocii si mici – antrenează raporturi de dominație sau de dependență între firme, eficiența concurenței firmelor de dimensiuni foarte diferite pe piață, raporturile între decidenți si subordonați.

Analiza dimensiunilor firmei permite vizualizarea situațiilor de concurența și determinarea competitivității acestora. Există o dimensiune optima Q a întreprinderii , începând de la care costul mediu pe termen lung (CML) devine crescător, fiind descrescător pentru capacități inferioare lui Q, așa cum resiese de mai jos.

Cost mediu CML

pe termen

lung

Q Capacitate de producție

Costul unitar scade constant dar din ce în ce mai puțin ca ritm, pe măsura creșterii dimensiunii întreprinderii, până la atingerea taliei optime, după care începe

din nou să crească.

Întreprinzătorul nu este interesat să realizeze o întreprindere de dimensiuni superioare optimului, deoarece costul unitar scade constant pe masura creșterii dimensiunii întreprinderii, până la atingerea taliei optime, după care va crește din nou. În cazul în care există o cerere mai mare decât optimul, se pot juxtapune mai multe întreprinderi.

Pentru a determina dimensiunea optimă a firmei trebuie să se cunoască capacitatea pieței, volumul cererii si al ofertei.

Dimensiunile variate ale firmelor conduc la obținerea de bunuri la costuri diferite, ceea ce permite analiza comparativa a rentabilității si competitivității.

De asemenea, dimensiunile diferite ale firmelor determină o varietate de tipuri de structuri organizatorice corespunzătoare acestora. Modificarea în sens crescător sau descrescător a dimensiunii întreprinderii atrage după sine proiectarea permanentă a structurii organizatorice, fie ea plată sau puternic ierarhizată.

Se remarcă faptul că într-o economie dinamică pot și trebuie să coexiste întreprinderi mari, mijlocii si mici, aflate intr-un echilibru proporțional, ținând seama de pârghiile de reglare a pieței.

În literatura de specialitate există mai multe criterii de delimitare a firmelor în funcție de mărime. Conform reglementărilor Uniunii Europene pentru România, clasificarea întreprinderilor care își exercita activitatea în producție sau în prestări de servicii arata astfel:

– microîntreprinderi – până la 9 angajați

– întreprinderi mici – între 10-49 angajați

– întreprinderi mijlocii-intre 50- 249 angajați.

La acest criteriu se mai adaugă elemente suplimentare, ca de exemplu, cifra de afaceri.

În cazul IMM-urilor managementul este independent deoarece managerul este chiar proprietarul firmei. Întreprinderea este mică în comparație cu concurența iar zona geografică de activitate o reprezinta piața locala .

Atractivitatea investitorilor catre IMM-uri este justificata de multiplele avantaje pe care acestea le au comparativ cu firmele mari si anume:

– demografia foarte dinamică, tradusă printr-un procent mare de apariții si dispariții ale IMM-urilor.

– specializarea IMM-urilor pe produs, subprodus sau tehnologie asigura o productivitate a muncii ridicată, conferindu-le competitivitate.

– potențial inovațional ridicat, chiar dacă dispun de sume banești reduse

– flexibilitate determinată de capacitatea de adptare rapidă la noile cerințe ale pieței. Capitalul necesar redus ca și volumul producției îi permit să se plieze cu ușurință spre alte domenii cu pierderi mici.

– contact direct cu piața prin relații strânse cu consumatorii si comunitățile, cu furnizorii, ceea ce permite cunoașterea mai bună și rapidă a necesităților și în final orientarea către îndeplinirea cerințelor clienților.

– personalul pluricalificat oferă prin multitudinea cunoștințelor, noi posibilități de dezvoltare.

– structura organizatorică simplificată

– o bună gestionare a resurselor umane

– crearea de noi locuri de munca.

Însa trebuie avute în vedere și o serie de dezavantaje ale IMM-urilor și anume:

– insuficiența capitalului disponibil fapt care conduce la afectarea în sens negativ al productivității muncii și al competitivității.

– accesul al know-how tehnologic este redus

– posibilități limitate de obținere a creditelor, datorită incapacității de a oferi garanții

– penetrarea dificila pe piețele externe datorită costurilor mari cu cercetarea pieței

– dificultăți la participarea de achiziții publice.

– bariere la intrarea /ieșirea de pe o piața. De exemplu, pătrunderea pe piața mai ales pentru prestarea de servicii este indirectă, în postura de subfurnizori prin activități de subcontrctare

– dificultăți în fața reglementărilor și a procedurilor birocratice care nu fac deosebire între IMM-uri si firmele mari, ceea ce conduce la apariția unor obstacole.

– conducerea unipersonală a managerului proprietar, mai ales la început când nu-și poate permite să angajeze specialiști, este ineficientă, indecvată, deoarece nu poate să-și impună autoritatea, comite erori, uneori ireparabile.

În România există anumite tendințe specifice ale desfășurării activității IMM -urilor și anume:

1. IMM-urile funcționează în sectorul terțiar datoriă capitalului de pornire foarte mic

2. O mare parte a acestora se grupează sub forma asociațiilor familiale sau persoane fizice independente.

3. Unele IMM-uri s-au constituit în urma restructurării marilor întreprinderi.

4. Prezintă particularități sectoriale și zonale. Din punctul de vedere al dezvoltării sectoriale, se remarcă sectoare privilegiate și anume: turismul, comerțul, serviciile pentru populație.

Din punctul de vedere al dezvoltării zonale există IMM-uri care sunt create urmând tradițiile zonei geografice sau după posibilitatea de valorificare a resurselor locale.

IMM-urile se dezvoltă în teritoriu in funcție de relațiile cu marile întreprinderi, ele putând avea rolul de sateliți, subfurnizori de semifabricate, subantreprize ale acestora. Rolul de subantrepriză este perceput ca o stare confortabilă pentru IMM-uri care însă induce o dependență, care favorizează vulnerabilitatea acestora.

Între IMM-uri și marile companii există relații de complementaritate concretizate prin:

– contracte de vanzare-cumpărare

– contracte de subcontractare

– alianțe strategice sub formă de francize

– incubatoare de afaceri

1.3 Inființarea marilor firme.

Dezvoltarea unei firme se realizeaza prin creștere interna (autofinanțare, finanțare externă) și prin creștere externa. Aceasta din urmă se poate realiza prin fuziune, absorbție tehnică, luarea în participațiune.

Apelarea la aceste tehnici conduce la construirea unor firme de talie foarte mare cu denumiri multiple:

– grup – ansamblu constituit din filiale sub conducerea unei societăți –mamă. Mai poarta denumirea de companii multiprodus.

– cartel (concern) – încheiat între mai multe firme din aceeași ramură pentru evitarea concurenței reciproce.

– trust – constituit din firmele care au fuzionat țintind spre o situație de monopol

– holding: grup format dintr-o firmă puternică și mai multe firme de dimensiuni mai mici la care prima deține pachetul acțiunilor de control realizând orientarea activității filialelor pe baza unei strategii unice la nivelul întregului grup. Holdingul este preocupat de gestiunea financiară a grupului, de coordonarea firmelor membre, indiferent de domeniul în care își desfășoară activitatea.

Obiectul concentrării este acela de a obține o anumită talie a firmei care să- i permită o poziție competitivă pe piață. Firma poate alege între:

– concentrarea pe orizontală care grupează mai multe firme aflate în același stadiu, care produc sau comercializează același tip de produs. Se urmărește producția în serie mare și eliminarea concurenței directe.

– concentrarea pe verticală (integrare) prin care are loc reunirea unor firme care furnizează integrarea în amonte sau asigură comercializarea, instalarea, service-ul (integrarea în aval).

Procesul de concentrare se realizează prin mecanisme bursiere intern și internațional, ceea ce conduce la constiutuirea companiilor multinaționale.

Avantajele constituirii companiilor transnaționale privesc următoarele aspecte:

– posibilitatea ocolirii taxelor vamale

– posibilitatea de a fructifica în interes propriu oscilațiile monetare dintre diferite țări

– posibilitatea de a plasa avantajos bunuri economice pe piețe străine

În același timp, țările unde operează CTN-urile beneficiază de:

– accesul la bunuri de calitate si diversificare sortimentală

– creșterea ofertei de locuri de muncă

– reglarea mecanismelor cerere-ofertă.

CAPITOLUL 2. SISTEMUL DE MANAGEMENT AL FIRMEI

Sistemul de management al unei firme este format din mai multe comporte (subsisteme) aflate in strânsă relație și anume:

1) – subsistemul organizatoric

2) – subsistemul de management al resurselor umane

3) – subsistemul de marketing.

2.1 Subsistemul organizatoric .

Organizarea managerială se bazează pe de o parte pe diviziunea muncii pe orizontală, care conduce precizarea și fixarea atribuțiilor si sarcinilor ce revin salariaților și pe de altă parte, pe diviziunea muncii pe verticală care asigură stabilirea unor niveluri de autoritate și precizarea raporturilor dintre ele.

Organizarea, ca funcție a managementului, este subordonată atingerii obiectivelor previzionate, constituind un mijloc esențial pentru realizarea acestora.

Se disting două forme ale organizarii manageriale si anume: organizarea procesuală si organizarea structurală.

În funcție de conținut, organizarea firmei îmbracă două forme principale: organizare procesuală și organizare structurală.

Organizarea procesuală are ca scop să determine ce trebuie întreprins (realizat) în întreprindere pentru ca obiectivele acesteia să fie realizate. Pentru aceasta se stabilesc activitățile ce trebuie desfășurate și lucrările necesare pentru ca obiectivele să fie realizate, prin îndeplinirea corespunzătoare a funcțiunilor întreprinderii și a funcțiilor managementului. Organizarea procesuală este legată de noțiunea de funcțiune a firmei.

Piramida organizării procesuale

Organizarea structurală presupune proiectarea tuturor compartimentelor dintr-o organizație, definirea posturilor aflate în structura acestora precum și reglementarea relațiilor organizatorice stabilite între ele.

Organizarea structurală este un mod de aranjare a unor subdiviziuni organizatorice într-o configurație prestabilită, pentru realizarea obiectivelor fundamentale ale organizației. Rezultatul organizării structurale îl constituie structura organizatorică, adică un grup de persoane, subdiviziuni organizatorice și relațiile dintre acestea, astfel concepute și dimensionate încât să asigure realizarea obiectivelor stabilite.

Procesul de proiectare a structurii organizatorice pornește de la stabilirea obiectivelor. Planurile dicteaza scopurile și activitatile acesteia.

Structura organizatorică a unei societăți comerciale trebuie să fie elaborată ținând cont de o serie de principii de bază ce trebuie adaptate particularităților tehnico-economice și organizatorice ale acesteia.

În acest sens, printre principiile ce trebuie avute în vedere se înscriu următoarele:

principiul constituirii de compartimente specializate în raport de funcțiunile de bază ale unității.

Respectarea acestui principiu presupune determinarea volumului de activitate pentru exercitarea fiecărei funcțiuni și stabilirea necesarului de resurse umane. În funcție de aceste elemente se constituie compartimente specializate pentru realizarea unor activități omogene, cum ar fi, de exemplu, compartimentul contabilitate, departamentul marketing, serviciul investiții-dezvoltare etc. Dacă volumul de muncă nu justifică constituirea unor compartimente specializate, se cumulează activități complementare, ca, de exemplu, financiar-contabil sau aprovizionare-desfacere.

principiul economiei de resurse umane și de relații ierarhice.

Acest principiu impune, pe de o parte, dimensionarea la strictul necesar a numărului de resurse umane în cadrul fiecărui compartiment, iar pe de altă parte, constituirea unei structuri organizatorice conținând minimum de relații ierarhice, astfel încât să se reducă volumul de informații.

principiul flexibilității structurii.

Aplicarea acestui principiu necesită elaborarea de structuri organizatorice care să nu fie rigidă și să permită modificarea ei periodică în funcție de obiectivele generale ale organizației.

principiul apropierii managementului de execuție

Acest principiu impune ca numărul de niveluri ierarhice să fie astfel stabilit, încât să permită transmiterea rapidă a informațiilor și adaptarea deciziilor, în condițiile unei raționale delegări a autorității și responsabilității.

Pornind de la respectarea cerințelor acestor principii se trece la elaborarea propriu-zisă a structurii organizatorice, proces ce necesită următoarele etape, respectiv:

 identificarea obiectivelor organizației și stabilirea activităților necesare realizării acestora;

 stabilirea volumului de muncă și a necesarului de resurse umane, pe grupuri de activități omogene;

 constituirea compartimentelor/departamentelor;

 elaborarea organigramei, în mai multe variante;

 analiza variantelor elaborate și aplicarea variantei optime de organigramă;

 elaborarea regulamentului de organizare și funcționare și a regulamentului intern al organizației;

 elaborarea fișelor posturilor prevăzute în organigramă, pornind de la obiectivele individuale stabilite în funcție de obiectivele generale ale organizației.

Structura organizatorică reprezintă scheletul firmei iar modul grafic de reprezentare al acesteia se numeste organigrama.

Elementele componente ale structurii organizatorice sunt: postul, functia, ponderea ierarhica, nivelul ierarhic, compartimentul și relațiile organizatorice ce se stabilesc între acestea.

Factorii de influență ai structurii organizatorice sunt: tipul și complexitatea producției de bunuri si servicii, dimensiunile întreprinderii, nivelul de calificare profesională a angajaților cadrul juridic de funcționare, strategia dezvoltării adoptată de fiecare manager .

Un rol important în eleborarea structurii organizatorice îl are determinarea corecta a ariei de control a managerului. Determinarea dimensiunii ariei de control asigură stabilirea unui raport rațional între persoanele cu funcții de conducere și cele cu funcții de execuție din firma. Acest raport mai este cunoscut sub denumirea de coeficient de încadrare. Dimensiunea ariei de control de regulă creste pe măsură ce se coboară scara ierarhica, datorită tendinței de simplificare a sarcinilor la nivelul eșantionului mediu și al celui superior de conducere. Aria de control se restrânge datorită:

– creșterii varietății si complexității problemelor ce cad în competența managerilor

– limitării volumului de probleme si de sarcini ce pot fi rezolvate eficient de manageri.

Se concluzionează astfel că mărimea ariei de control este invers proporțională cu numarul de niveluri ierarhice.

Cu cât aria de control este mai mare, cu atat se realizeaza o structura organizatorica mai simpla , ceea ce atrage dupa sine economii la fondul de salarii.

Nivelul ierarhic reprezintă pozițiile subdiviziunilor organizatorice față de organul superior de conducere. Organizațiile pot avea o structură organizatorică cu un numar redus de niveluri ierarhice (structura plata) sau cu un număr mare de nivele ierarhice (structura puternic ierarhizata). Numărul de nivele ierarhice este dependent de o serie de factori precum: dimensiunile intreprinderii, diversificarea activităților și sarcinilor, competente managerilor. La acești factori se adaugă necesitatea respectării principiului apropierii conducerii de producție, care acționeaza în sensul reducerii numarului nivelelor ierarhice.

O întreprindere mică începe cu o structură simplă dar pe masură ce se dezvoltă apare necesitatea construirii unor nivele ierarhice intermediare între sistemul director si cel de execuție.

Complexitatea unei structuri nu influențeaza eficacitatea ei. O structură simplă a unei întreprinderi mici poate fi la fel de bună ca aceea a unei întreprinderi mari.

Organizațiile mici au o structură aplatizată, în timp ce întreprinderile mari dispun de structuri puternic ierarhizate. În general, organizațiile cu ariile de control ale managerilor mai largi, au mai puține nivele ierarhice.

Iată unele diferențe între organizațiile plate și cele puternic ierarhizate:

Organizațiile plate au structuri organizatorice simple, în timp ce organizațiile puternic ierarhizate au structuri organizatorice complexe.

Afacerile moderne au tendința de a trece la forma de organizare aplatizată pentru a îmbunătăți comunicarea, pentru a introduce practica delegării și pentru a crește responsabilitatea fiecărui angajat, in condițiile eliminării nivelelor manageriale inutile.

Un dezavantaj al aplatizării organizațiilor îl reprezintă nemulțumirea managerilor de pe nivelele inferioare care nu au posibilitatea de avansare, de aceea își caută alte locuri de munca. Pentru a putea funcționa eficient, acest tip de organizare are nevoie de manageri policalificați.

Cele mai des intălnite tipuri de structuri organizatorice sunt: a) structura funcțională, b) ierarhică și c) ierarhic-funcțională.

a) Sructura ierarhică (liniară) este una din cele mai simple structuri și se referă la subordonarea directă pe tipuri de activități. Este alcătuită dintr-un numar redus de compartimente operaționale, managerii fiecarui compartiment exercitând toate funcțiile managementului. Ei trebuie să aibă cunoștințe din toate domeniile: tehnic, de personal, financiar.

Manager general

Manager producție Manager vânzări

Secția1…………..Secția n Serviciul1……Serviciul n

b) Structura functională face legătura cu funcțiunile exercitate într-o firma. Aici întâlnim atât compartimente operaționale cât și funcționale, managerii sunt specializați pe activități specifice diferitelor funcțiuni, beneficiind de asistența compartimentelor funcționale. Activitățile sunt grupate în unități structurale: producție, marketing, resurse umane, finanțe-contabilitate., etc. Abordarea de tip funcțional reprezintă o modalitate logică de organizare a majorității întreprinderilor: fiecare angajat știe ce are de făcut, iar liniile de autoritate sunt clar trasate. Dezavantajul structurii îl reprezintă separarea angajaților. Ei nu se preocupă de sarcini din afara departamentului din care fac parte, îngusta specializare conducând la dificultăți de comunicare și lipsa cooperării între departamente. Astfel pot apare tensiuni între salariații diferitelor departamente.

Alt dezavantaj al acestui tip de structură este acela că nu permite o pregătire manageriala generala, managerii funcționali fiind experți exclusiv în domeniul lor de activitate.

c) Structura ierarhic-funcțională îmbină avantajele celor două tipuri de structuri anterioare si elimină dezavantajele lor. Activitățile executive sunt grupate ca la structurile liniare iar funcțiunile sunt grupate ca la structura funcțională. Acest tip de structură este caracteristic întreprinderilor mici si mijlocii care au depășit faza de început, sunt în faza de creștere, mărimea la care au ajuns fiind prea complexă pentru structura liniara.

Tipurile de structuri organizatorice prezentate anterior nu sunt suficiente pentru a face fața complexității organizațiilor mari. Pentru acestea se folosesc alte tipuri de structuri, după cum urmeaza: a) tipul de structură divizională, b) matriceală, c) pe echipe multifuncționale, d) Structura organizatorică în rețea,  e) Structura de tip 'holding'.

a) Structura divizională este specifica marilor organizații unde activitățile se grupează în structuri de autoritate și decizie mai mici(divizii), pentru a fi mai ușor de condus. Gruparea în divizii are în vedere diferite criterii:

– familia de produse

– tipuri de clienți

– procese și tipuri de echipamente utilizate

– zona geografică

Fiecare divizie are propriile compartimente funcționale, operaționale, divizia fiind descentralizată.

Dacă pentru structurile clasice , în general se folosesc tipuri de organigrame verticale, circulare, ordonate de la stânga la dreapta, în cazul marilor firme organigramele sunt, de exemplu, „in foi de trefla” sau în formă planetară.

A. Toffler arată că structurile organizatorice ale firmelor mari, mijlocii și mici se afla într-o permanentă dinamică, reorganizarea fiind un proces continuu și nicidecum o masură traumatizantă, care se aplică pentru totdeauna.

b) Structura matricială

Este reprezentată de o rețea de relații cu autoritate intersectată asemănător cu liniile și coloanele unei matrici. Coloanele reprezintă liniile de autoritate din structura organizatorică, iar liniile pe cele din structura informală. Acest tip de structură a fost conceput pentru managementul de proiecte. Tipică este dubla subordonare, membrii unui proiect fiind conduși de managerii departamentelor funcționale și de cei învestiți cu autoritate pentru acel proiect.

Spre exemplu, șeful secției de producție răspunde atât în fața managerului structurii matriciale respective cât și în fața managerului funcțional.

            Managerul general răspunde de păstrarea echilibrului și de aplanarea posibilelor conflicte .

            Avantaje:

–         folosirea rațională a resurselor față de structura funcțională;

–         structură flexibilă datorată adaptabilității la mediul înconjurător;

–        stimulează atât pregătirea managerială generală cât și cea de specialitate;

–         datorită cooperării, toate subdiviziunile organizatorice capătă o experiență în plus;

–        îmbină avantajele structurilor organizatorice anterioare.

            Dezavantaje:

–         dubla subordonare în fața șefului de produs și a șefului funcțional duce la neconcordanțe și confuzie în preluarea și executarea comenzilor;

–        ședințe frecvente

c)Structura organizatorică constituită pe echipe multifuncționale. 

 Una din cele mai răspândite și noi viziuni în materie de structuri este aceea a

echipelor multifuncționale. În prezent se pune accentul pe delegarea de împuterniciri, pe trasarea responsabilităților la nivelurile inferioare ale piramidei ierarhice și pe înființarea unor grupuri de lucru . Această abordare inovatoare duce la o flexibilitate mare a organizației .

Din echipele multifuncționale fac parte salariații din compartimente funcționale care răspund de activitatea grupei și care colaborează pentru rezolvarea

sarcinilor .

            Avantaje:

         beneficiază de avantajele structurii funcționale;

         înlătură barierele dintre compartimente

         răspund prompt la nevoile consumatorilor;

       gradului de antrenare al angajaților în procesul muncii este mai mare;

         numărului nivelurilor organizatorice se reduce.

            Dezavantaje :

         conflicte și confuzii datorate dublei subordonări;

          nivelul ridicat de descentralizare.

d) Structura organizatorică în rețea. 

O altă abordare modernă în materie de organizare o reprezintă structura în rețea.

În acest caz, întreprinderea repartizează funcțiile sale de producție, financiare etc., altor firme specializate cu care lucrează pe bază de contract, care în general sunt întreprinderi mici.

           O astfel de structură organizatorică se pretează cel mai bine operațiilor internaționale.

            Avantaje :

        crește nivelul concurențial la nivel mondial;

        flexibilitatea ridicată;

        reducerea numărului de manageri.

            Dezavantaje:

        nu se poate realiza un control direct;

       conduce la scăderea  loialității salariaților;

e) Structura de tip 'holding'

Organizatia holding este specifică unor firme de investiții,  ce activează într-o diversitate de domenii fără legătură operațională între ele. Asupra acestora nu există decât un control de natura financiară.

'Filiala' sau 'subsidiara' deține un anumit procent din capitalul general.

Societatea mamă controlează filialele prin reprezentanții săi în consiliile de administrație locale,  în baza procentajului deținut.

Conexiunile complexe, legături verticale si oblice, ascund cel mai adesea, proceduri fiscale evazioniste. De la un anumit punct în jos, controlul juridic și fiscal este dificil de aplicat.

Mai jos este redata schema unui holding:

Noi tendințe în organizarea firmelor.

În structura organizatorica a firmelor au loc înnoiri care au scopul de a facilita adaptarea întrepriderilor la mediul de afaceri. Noul tip de management arată că au loc schimbări în structura și conținutul funcțiunilor organizației care s-au completat cu o noua funcțiune și anume cea de marketing.

Firmele mari considera apropierea de client la fel de importantă ca și tehnologia folosita. Acest lucru iși amplifica rolul dacă organizația are sedii și acționează pe diferite piețe externe, cu un alt spațiu cultural.

Modificarea strategiei in funcție de nevoile clienților a atras după sine conceperea unei structuri organizatorice pe trei niveluri:

– primul, al contactului permanent cu clienții

– al doilea, al managerilor de mijloc care-i orienteaza pe cei implicați în prima treaptă de organizare

– al treilea, al managerului organizației situat la baza piramidei manageriale și nu la vârful organigramei tradiționale. Astfel organigrama devine plată, reducând la minimum numarul de nivele de conducere.

A aparut noțiunea de manager de client care întreține relațiile cu un client sau cu un grup de clienți.

Mai mult decât atât asistăm la introducerea pe scară largă a tehnologiilor IT prin intermediul cărora volumul tranzacțiilor încheiate a căpătat o expansiune foarte mare.

Se pune accentul pe înnoirea firmelor prin constituirea unei rețele de unități proprii, apte de a-și coordona singure activitățile și care funcționează în interrelație ca un sistem de piață internă inteligent integrat.

În aceste condiții, dimensiunile firmei, chiar dacă e vorba de corporații transnaționale, nu se mai manifestă greoi, cu flexibilitate redusă, cu structuri manageriale rigide rezultate din structuri ierarhico-birocrate. De reținut este faptul că ierarhizarea este depășită, firmele mari putând funcționa numai dacă își regândesc organizarea.

Forma clasică de organizare ierarhică a cedat locul organizării matriciale, mult mai eficientă, specifică conducerii proiectelor si implicării tuturor compartimentelor în realizarea de produse care să satisfacă clientela. Însă în cazul firmelor mari și foarte mari, confruntate cu probleme pe care trebuie să le rezolve rapid, structurile organizatorice anterioare nu mai corespund cerințelor. Astfel se constituie echipe temporare interfuncționale cu sarcini și termene de rezolvare precise.

În companiile mari și în special în firmele transnaționale bate vântul descentralizării. Se consideră că vechile structuri centralizate și inflexibile sunt adevarați dușmani în calea succesului firmei. În tot mai multe corporații apar centre de profit organizate asfel încat să facă față concurenței.

Tendința de descentralizare conduce la apariția piețelor interne care au la bază urmatoarele considerente:

– transformarea sistemului ierarhic în unități semiautomate, ceea ce are ca efect crearea firmei în firma. Acestea reprezinta de fapt centre de profit, stuctura organizatorică fiind sub forma unei rețele de afaceri între unitațile interne.

– asigurarea leadership-ului la nivel de companie pentru coordonarea activitaților semiautomate si operațiunilor pieței interne.

2.2 Managementul resurselor umane

Importanța resursei umane nu este niciodata prea mult subliniata, Saburi Okita, în cartea sa, „Cu fața spre secolul 21”, sublinia că: ”Pentru Japonia, singurul mod de a supraviețui este acela de a-și dezvolta resursele umane de care are nevoie, pentru a-și lărgi câmpul unei activități de înalta tehnologie, devenind astfel o națiune dezvoltată tehnologic.”

Conștient de aceste adevăruri, managerul IMM-urilor va trebui să se concentreze să asigure un personal de cea mai înaltă calificare, de regulă de formație complexă, ținând seama de numărul redus de angajați cu care lucrează.

Mangementul resurselor umane din IMM-uri trebuie sa promoveze un comportament ireproșabil în colectivitate și mai ales față de clienți și furnizori. Respectarea angajamentelor luate, a termenelor de realizare a unor acțiuni constituie garanții care stau la baza succesului firmei.

De aceea modul în care firmele își recrutează personalul capătă o importanță deosebită.

Procesul de recrutare a forței de muncă se desfașoară diferit în funcție de mărimea firmei:

– în marile întreprinderi recrutarea se realizează după anumite metode specifice;

– în întreprinderile mici și mijlocii, se apelează în mică măsură la metode specifice, preferându-se o recrutare intuitivă.

Deși firmele mici afirmă că au nevoie vitală de buni colaboratori, recrutarea acestora este un proces dificil, ei fiind atrași de marile întreprinderi.

Se prezintă în continuare o analiza comparativa a gradului de atractivitate exercitat de marile, micile si întreprinderile mijlocii asupra potențialilor candidati:

Sursa: D. Michel, ”Le defi de la petite et moyenne entreprise”, Editions d’Organisation 1993, Paris, p.123.

Crearea imaginii unei firme depinde în mod hotărâtor, de conducerea acesteia, nu numai în cazul marii întreprinderi, ci și în cel al firmelor mici și mijlocii. Pentru acestea din urmă acțiunile întreprinzătorilor pot avea valoare de exemplu și pot astfel crea imaginea dorită.

Cele mai moderne întreprinderi mari evolueaza spre un mod nou de existență. Din ce în ce mai mult, ele sunt formate dintr-o sumă de entități distincte, mai mult sau mai puțin autonome, având însă personalitate proprie. Astfel, dacă la nivel global unitatea marii întreprinderi se realizează prin formularea și implementarea unei strategii de ansamblu, la nivel operațional nu exista omogenitate, ceea ce creeaza similitudini cu întreprinderea mică.

Opoziția dintre marile întreprinderi și firmele mici/mijlocii trebuie percepută prin prisma tendințelor actuale si anume:

– evoluția lenta a managementului modern, care a determinat prioritatea individului vizavi de structura;

– facilitarea realizării obiectivelor, care se bazează pe evoluția continuă a structurilor;

– reducerea nivelurilor ierarhice, care devine o necesitate pentru marile întreprinderi;

– managementul în cadrul echipei de munca, care tinde să se extindă și în cadrul întreprinderilor mari.

Marile întreprinderi atrag mult mai usor absolvenți cu studii superioare din mai multe motive:

– dispun de mai multe mijloace de comunicare externă;

– creează filiere externe pentru dezvoltarea profesională

– permite adesea combinări de responsabilități

– ca primă experientă economică, activitatea în cadrul marii întreprinderi poate asigura o reala formare a absolvenților.

Dacă primii ani de după absolvire trebuie folosiți pentru a acumula o experiența cât mai diversă, în jurul vârstei de 30 de ani apare dorința de angajare deplină și de exprimare totală în plan profesional. Dincolo de competența teoretica sau practică, caracteristicile personalității își vor pune amprenta asupra deciziei de angajare într-o întreprindere mare sau una mică.

În majoritatea cazurilor, capacitatea financiară a marilor întreprinderi competitive permite, în vederea recrutării, atât folosirea publicității cât și apelarea la servicii de consultanța.

În schimb, recrutarea personalului de către firmele mici/mijlocii prezinta o serie de particularități:

– folosirea publicității prezintă o serie de avantaje dar nu este întotdeauna accesibilă firmelor mici;

– apelarea la o rețea de cunoștințe este o metoda mai potrivită din punct de vedere financiar, dar are dezavantajul că aprecierile pot fi subiective;

– agențiile de consultanță sporesc șansele firmelor mici/mijlocii de a atrage angajați de un înalt nivel, dar implică resurse financiare considerabile.

Necesitatea folosirii acestei ultime metode decurge din specificul activitatii întreprinderilor mici /mijlocii și anume:

– lipsa capacității de generare a know-how –ului sau a competențelor necesare la un moment dat.

– lipsa capacității de finanțare a nevoilor de formare

– impactul sensibil al unui nou membru asupra organizației, determinat de dimensiunea mică a acesteia.

Acest demers nu este mai costisitor decât un posibil eșec și în plus are o durată mai mică. El prezintă un bun prilej de reflecție a managerului aupra nevoilor reale ale firmei si a viitorului acesteia.

Concluzia este că firmele mici trebuie să facă apel cu încredere la aceleași mijloace ca și marile întreprinderi.

Sursele informale de recrutare sunt cele care aduc cei mai buni candidați. Astfel, pentru întreprinderile cu 1-10 angajați, performanțele obținute în primul an de angajare, evaluate pe o scala de la 1-5 (nesatisfăcător, satisfăcător, medii, bune, foarte bune), se situează la nivelul 3,84. Pentru celelalte întreprinderi se observă că anunțurile și afișele reprezintă sursele de candidați care obțin cele mai bune performanțe în primul an de la angajare 3,29 si 3,10. În întreprinderile mici cu 1-10 angajați sunt în mare parte membrii aceleiași familii, ceea ce explică asigurarea de resurse umane prin surse de informare.

Unul dintre cele mai interesante aspecte îl constituie cel referitor la recrutarea din școli și universități. Aceasta, pe lânga nivelul ridicat al performantelor generate, ca urmare a angajării candidaților proveniți din aceste surse, determină o fluctuație foarte scazută din cauza, îndeosebi, a contactării lor încă din anii de studii, fapt ce implică o mai bună cunoaștere a candidatului. Însă această sursă necesită o perioadă mare de timp de la contactarea și până la angajarea personalului. De aceea, recrutarea din școli și universități este mai des întâlnită în cazul întreprinderilor mijlocii.

2.2.1 – Planificarea și managementul carierei – elemente de marketing personal

În sinteză, conținutul activității de consiliere și orientare a carierei constă în:

– informarea și documentarea personală – prin consultarea de profile ocupaționale, , monografii profesionale, ghiduri, activități practice

– informarea și educația pentru orientarea carierei – desfășurate sistematic în cadrul școlii sau în afara acesteia, în scopul formării și dezvoltării spiritului de competiție – valorificarea experiențelor pozitive ale elevilor

– simularea sau exersarea alegerii diferitelor rute de formare profesională

– desfășurarea de activități orientate către punerea în practică a tehnicilor de căutare a unui loc de muncă

– marketing personal (redactarea unui CV, a unui proiect personal de dezvoltarea carierei, a unei scrisori de intenție, a portofoliului personal, a unui interviu de angajare etc.) .

Consilierea și orientarea școlară și profesională sunt rezultatul unei serii de influențe educative permanente, determinate de cerințele mediului social și de cunoașterea propriilor aptitudini. Orientarea pregătește elevul pentru selecția școlară și ulterior profesională, stimulându-i voința de a performa, de a face față eforturilor impuse de profesionalizare.

Elevul trebuie consiliat, ajutat și asistat, învățat să-și proiecteze parcursul școlar și profesional, să se elucideze asupra posibilităților de ascensiune profesională, să se intereseze ce îi va oferi viitorul în materie de carieră.

Carieră (după Douglas Hall) = percepere individuală a succesiunii de atitudini și comportamente, asociată cu experiențele și activitățile de muncă de-a lungul vieții. Vizează atât experiențe și roluri, cât atitudini și comportamente de muncă, care pot să apară pe parcursul vieții active.

Carieră (după David Cherrington) = cadrul dinamic în care omul își percepe viața în întregul ei și interpretează semnificația diferitelor calități personale, acțiuni care i s-au întâmplat. Deoarece specialiștii în domeniu disting între cariera obiectivă (vizează perceperea de sine) și rolul muncii în viața personală a fiecărui individ, se impune planificarea atentă a carierei.

Stabilirea unui plan în carieră este foarte importanta pentru tineri. Pentru un asemenea demers ei trebuie să parcurgă trei etape:

– autoevaluarea,

-cercetarea pieței muncii

-adoptarea unor decizii pentru atingerea scopului.

Autoevaluarea – Adoptarea unei decizii privind cariera presupune cunoașterea abilităților/componentelor personale, a intereselor, preocupărilor și valorilor. Educația și studiul disciplinelor economice și sociale ajută pe tineri să-și evalueze potențialul informațional, ce are o certă contribuție în orientarea profesională.

Alegerea unei cariere presupune analiza multor variabile, cele legate de cunoștințele economice deținând ponderea; cunoștințele legate de resursele de muncă, de salarizare, de modul de funcționare a societăților comerciale au desigur o certă contribuție în alegerea carierei unui tânăr.

Cercetarea pieței muncii impune spirit metodic și cunoștințe privind cerințele de instruire pentru fiecare ocupație, tendințele de dezvoltare a carierei în domeniul ales, experiențele, oportunitățile și restricțiile existente la un moment dat etc.

Adoptarea deciziei necesită suficientă experiență în demersul alegerii carierei, presupunând adaptarea scopurilor în funcție de schimbările care apar pe parcursul drumului. Cunoștințele economice ajută nu numai la formarea, ci și la stabilitatea carierei în funcție de conjuncturile economice existente.

Economia de piață se bazează pe libertatea indivizilor și a firmelor de a acționa având în vedere interesul propriu. Principiile fundamentale ale pieței sunt, prin natura lor, vulnerabile și pot fi răstălmăcite de oameni. De aceea, sunt atât de necesare cunoștințele economice și cele privind normele de conduită în afaceri în cadrul organizațiilor.

Literatura de specialitate prezintă câteva metode pentru planificarea carierei :

 ȘANSĂ ȘI NOROC- – angajatul se bazează doar pe șansa și norocul pentru a atinge funcția dorită.

 ORGANIZAȚIA ȘTIE CEL MAI BINE

Se caracterizează prin faptul că angajatul va fi mutat de pe o funcție pe alta țn funcție de trebuințele firmei.Tinerii care depind de adulți, datorită neâncrederii în sine , agreează această metodă.Adulții ,însă, o pot privi ca o tehnică de manipulare a angajaților.

 ’’AUTO – ORIENTAT’’ Unii angajații își trasează singuri sensul de dezvoltare a carierei, firma oferindu-i doar asistență.

Planificarea carierei – un proces complex și sistematic de:

– stabilire a obiectivelor carierei, – elaborare și implementare a strategiilor de acțiune,

– autoevaluare (ceea ce implică o foarte bună cunoaștere de sine) și analiză a oportunităților

– evaluare periodică a rezultatelor.

Deoarece individul trebuie, pe de o parte, să-și identifice aspirațiile, abilitățile și capacitățile, iar pe de altă parte, prin evaluare și consiliere să înțeleagă care sunt eforturile necesare sau exigențele de formare pentru o anumită rută profesională, educația pentru carieră începe/ trebuie să înceapă încă din școală, sub directa îndrumare a educatorilor.

Tot în timpul școlii, ca elev el trebuie învățat cum să aplice ce și-a însușit la modulele de specialitate,ca de exemplu tehnicile de căutare a unui loc de muncă sau modalitățile de explorare a posibilităților de carieră sau posibilitățile de promovare în cadrul firmei.

Elevii trebuie să dobândească, sub îndrumarea profesorilor, deprinderea de a elabora diverse tipuri de C.V.; învățați să redacteze o scrisoare de intenție (pentru ocuparea unui loc de muncă); să identifice întrebări care pot să apară într-un interviu de angajare; să fie învățați cum să prezinte într-o lumină favorabilă caracteristicile personale relevante; să dobândească deprinderea de a demonstra asertivitate în timpul interviului sau a unor dialoguri; să învețe cum se alcătuiește un portofoliu personal care să-i reprezinte etc.

Orientarea școlară și profesională are un rol activ și semnificativ în asistarea școlarului atât în formarea inițială (în timpul studiilor), cât și în formarea continuă (pe toată durata vieții active); rezultă că educația este prezentă în toate momentele existenței noastre și în totalitatea situațiilor și circumstanțelor .

După opinia prof.univ.dr. Novac Emilia componentele de bază ale procesului de instruire profesională sunt: formarea profesională și perfecționarea profesională.

Formarea profesională are drept scop dezvoltarea unor capacități profesionale noi, în timp ce perfecționarea vizează îmbunătățirea continuă a capacităților profesionale existente. Cele două componente ale pregătirii profesionale se întrepătrund, uneori fiind dificil de apreciat dacă unele acțiuni sunt de formare, sau de perfecționare profesională.

2.3)Managementul marketingului.

Desfașurarea activității organizațiilor într-un mediu concurențial dinamic și turbulent reprezintă un proces complex care trebuie să includă si activitatea de marketing.Supraviețuirea și progresul firmei sunt legate de satisfacerea nevoilor clienților într-un mod mai eficient decăt concurența.interesul întreprinderii este să demultiplice resursele sale investite într-o măsură mai mare dacât cea a concurenței, utilizând principalele tipuri de leviere care-i stau la îndemână.Principiul levierului constă în aceea că o mică forță aplicată la un braț al levierului va produce o forță superioară la cealaltă extremitate.În mod analog, o firmă va decide să investească pentru a obține mai mult decât suma investită.

J.P.Sallenave consideră că există patru leviere multiplicatoare de resurse pe care se poate baza întreprinderea pentr a-și crea un avantaj concurențialːlevierul financiar, levierul operațional,levierul de producție și levierul de marketing.Ultimele două sunt dinamice deoarece depind de ritmul de creștere al firmei. Din analiza efectuată de autor reiese că utilizarea primelor trei nu este la îndemâna firmelor firmelor mici.

Levierul de marketing poate fi utilizat de întreprinderile mijlocii si cele de mari dimensiuni.Pentru a nu se angaja în acțiuni de marketing pe aceleași terenuri cu marile întreprinderi, firmele mici trebuie să cântărească cu atenție ce opțiuni strategice adoptă.Cu alte cuvinte, cel mai bun marketing practicat de micile afaceri nu va avea efectul scontat dacă are slabe alternative strategice.

Dacă firmele mici/mijlocii se află în cadrul unei nișe care îi permite să evite o confruntare directă cu marile întreprinderi, ea va putea să beneficieze de levierul de marketing.se poate folosi formula rentabilității economice, numită formula Du Pont de Nemoursː

Rentabilitatea economică=beneficii/CA *CA/active=beneficii/active

Deci modalitățile de îmbunătățire a rentabilității constau fie în creșterea marjelor de beneficiu, fie în acțiunea simultană asupra ambelor elemente.Marketingul joacă un rol important la nivelul fiecărui element, astfelː

-se știe că pentru marea majoritate a firmelor mici principala grijă nu constă în creșterea cotei de piață ,ci în vinderea produselor cu o marjă ridicată.Acest lucru nu se obțtine întâmplător, ci ea este rezultatul unui marketing bine gândit.

-marketingul își poate aduce o contribuție la creșterea ratei de rotație a activelor. Realizarea unei cifre de afaceri importante cu investiții mici reprezintă un efect multiplicator care poate să devină spectaculos datorită marketingului.

Marketingul poate contribui prin efectul de antrenare, la crearea unei organizații centrate mai mult pe persoane.

Pe măsură ce întreprinderea se dezvoltă,organizarea sa este tentată de modelul birocratic: procedurile scrise înlocuiesc contactele personale, numărul de niveluri ierarhice crește , libertatea fiecărui angajat în conduita activității sale se reduce.

Prin natura sa, marketingul este sensibil la sistemul birocratic. El valorifică persoanele care au un statut ierarhic modest în întreprindere dar sunt interesați de a lua pulsul mediului extern și anume vânzătorii. Aceștia vor fi considerați depozitanți ai capitalului de încredere pe termen lung între întreprindere și clienții săi, concepție ce stă la baza marketingului modern.

Organizarea vânzărilor va fi prima care va beneficia de avantajele marketingului și anume:

-reducerea parțială a eșaloanelor intermediare inutile:inspectori, șefi de zone

-atribuirea de largi responsabilități vânzătorilor , care vor face din zonele centre de profit.

Tot datorită efectului de antrenare, marketingul poate accelera tendința de descentralizare în organizarea unei întreprinderi.Deși descentralizarea contribuie la o mai mare adaptare a întreprinderii la mediu , totuși ea ridică probleme de coordonare a activităților. Esențială pentru întreprindere este asigurarea unui echilibru optim centralizare-descentralizare.

La nivel comercial, regăsim această dilemă în cazul organizațiilor care au în structura lor organizatorică divizii regionale de vânzări sau sucursale locale, conduse de responsabili cărora li se încredințează exploatarea potențialului aflat în zona lor geografică.

Impus de dezvoltarea rapidă a firmelor transnaționale (CTN), conceptul de marketing global capătă semnificții deosebite.

Premiza de marketing global se bazează pe ideea că pe piețele mondiale există o convergență a elementelor comune ,iar piața este reprezentată de lumea întregă.

Conceptul de marketing global trebuie adoptat de toate firmele, indiferent de talie, dacă ele au capacitatea de a opera pe piețe diferite.

Problema afacerilor globale are un caracter bidimensionalː

-orientarea firmei în viziune globală.

-existența unei piețe globale.

Asupra globalizării marketingului acționează trei factoriː

-globalizarea piețelor

-globalizarea sectoarelor economice

-globalizarea competiției.

Orientarea firmelor spre piața internațională conduce la o succesiune de fazeː

-marketing extern, internațional, multinațional, euromarketing, marketing global.

In concluzie putem afirma căː

-globalizarea se referă la activitatea de marketing , ca și la piață și la firmele care adoptă această orientare

-firmele folosesc o strategie de marketing globală pentru o piață cu aceleași caracteristici la nivel mondial.Acestea promovează produse standardizate care vor fi vândute la un anumit preț pe piață.

Bibliografie

1. Chivu I., Curteanu D., Popa, I. (2000), Formarea formatorilor – de la teorie la practică, Ed. Economică, București, pag. 57-83.

2. Nicolescu O., Verboncu I. (2008), Management, Editura Economică, București, pag. 305-317.

3. Verboncu I. (2005). Știm să conducem?, Editura Economică, București, pag. 93-104.

4.Popescu D.(2006).Management, Editura Economică, București, pag.353-359

5.Gavrila T.,Lefter V.(2007), Managementul organizațiilor, Editura Economică, București

6.Cornescu V., Mihăilescu I., Stanciu S.(2003), Managementul organizației, Editura All Beck

CAPITOLUL 3 CDL. Analiza IMM-urilor

3.1. Necesitatea curriculumului la decizia școlii

Premisele de la care s-a pornit în acreditarea ideii de a se elabora curriculum în școli au fost următoarele:

Din perspectiva elevilor: – prin adoptarea curriculumului la decizia școlii se întărește educația centrată pe elev și pe nevoile acestuia; – aduce mai aproape de beneficiarii direcți ai educației experiențele educative propuse de școală; – diferențiază parcursurile școlare pentru elevi.

Din perspectiva cadrelor didactice: – profesorii înțeleg cel mai bine posibilitățile și interesele de învățare ale propriilor elevi, astfel ca ei pot lua cele mai bune decizii cu privire la cel mai potrivit curriculum pentru elevii din școlile în care predau; – luarea deciziilor privind un curriculum reprezintă un proces continuu și dinamic, astfel ca luarea lor la nivelul școlii permite perfecționarea progresivă a curriculei, în funcție de condițiile nou create;

Din perspectiva comunității: – un curriculum la decizia scolii favorizează participarea democratica a profesorilor, elevilor și a comunității la luarea deciziilor privind conținutul educației școlare, ceea ce sporește gradul de implicare al tuturor și determină o creștere calitativă educației școlare; – administrațiile locale participante la luarea deciziilor privind curricula se vor implica mai mult în analiza problemelor cu care se confruntă școala și vor participa în mai mare măsură la eforturile de soluționare a acestor probleme; – comunitatea locală și școala formează o entitate unică, astfel încât un curriculum elaborat în școală reflectă contextul unic în care funcționează școala respectivă iar aceasta va conduce la o diversificare a ofertei de educație de la o școală la alta; – existența curriculumului la decizia școlii permite punerea în practică a autonomiei instituționale la nivelul deciziei curriculare.

Curriculum la decizia școlii este realizat de oameni din interiorul unei unități de învățământ.

Principiile care stau la baza realizării curriculumului la decizia școlii sunt:

– principiul calității — oferta educațională și punerea acesteia în practică trebuie să fie de bună calitate;

– principiul relevanței — în baza căruia curriculum la decizia școlii răspunde nevoilor de dezvoltare personală a elevilor și societății;

– principiul descentralizării — în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicați direct în proces;

– principiul răspunderii publice — în baza căruia unitățile și instituțiile de învățământ răspund public de performanțele lor;

– principiul transparenței — concretizat în asigurarea vizibilității totale a deciziei și a rezultatelor, prin comunicarea periodică și adecvată a acestora;

– principiul centrării educației pe beneficiarii acesteia; – principiul fundamentării deciziilor pe dialog și consultare;

– principiul respectării dreptului la opinie a elevului/studentului ca beneficiar direct al sistemului de învățământ.

Condițiile necesare elaborării unui curriculum la nivelul școlii (M. Diaconu):

– existența unei baze legislative, prin care se deleagă școlilor responsabilitatea conceperii unui curriculum;

– voința personalului didactic al școlii de a participa la elaborarea unui asemenea curriculum și abilitarea lui în tehnicile de diagnoză a nevoilor educative ale elevilor, ca bază pentru realizarea unui curriculum la decizia scolii;

– abilitarea la un nivel corespunzător a profesorilor în realizarea sarcinilor de lucru specifice pentru elaborarea unui curriculum la nivelul școlii;

– existența unui sprijin susținut din partea școlii acordat celor care concep un asemenea curriculum; acest sprijin va trebui să îmbrace diverse forme:

(1) existența unui coordonator, fie directorul școlii, fie un alt membru al conducerii școlii, fie un consultant extern, care să înlesnească și să încurajeze comunicarea și să ajute la adoptarea strategiilor de lucru cele mai potrivite;

(2) alocarea de resurse care să includă timp și materiale necesare profesorilor implicați în realizarea unui curriculum;

(3) crearea unor structuri organizatorice speciale în interiorul școlii, care să înlesnească soluționarea problemelor apărute.

Elaborarea curriculumului la decizia școlii

Elaborarea curriculum-ului la decizia școlii necesită activități specifice în funcție de tipul de curriculum la decizia școlii abordat. Considerăm că este necesară o bună pregătire psihopedagogică a cadrelor didactice și în domeniul disciplinelor predate precum și motivarea acestora.

Curriculum elaborat în școală:

– încurajează rutele de pregătire individuală a elevilor

– în producerea sa se va ține cont de: resursele locale, nevoile comunității în care școala își desfășoară activitatea;

– are un număr predefinit de ore alocate prin planurile cadru de învățământ;

– oferta disciplinelor opționale din școală trebuie să permită elevilor opțiunea, să le dea posibilitatea de a participa la activități (orarul constituit în funcție de grupele care urmează disciplinele opționale);

– disciplinele opționale pot fi realizate pe parcursul unui an școlar, al unui ciclu curricular sau a unei trepte de școlarizare;

– fiecare ofertă de disciplină opțională trebuie însoțită de precizarea privind durata, astfel încât elevii să știe cât timp este afectat acesteia;

– oferta disciplinelor opționale pentru anul școlar următor trebuie comunicată elevilor și familiilor acestora din anul precedent anului în curs pentru ca aceștia să poată opta iar școala să poată pregăti activitățile educative propuse;

– adoptarea pachetului de discipline opționale pentru o școală se realizează prin consultarea tuturor cadrelor didactice, a părinților, a elevilor și reprezentanților comunității interesați (agenți economici, ONG-uri etc.);

– o dată exprimată opțiunea, disciplina devine obligatorie pe durata pentru care a fost proiectată; – programa disciplinelor opționale va fi distinctă de cea a disciplinelor din trunchiul comun și extinderea acestuia și este aprobată de inspectoratul școlar;

Opționalul ca disciplină nouă cât și ca temă integratoare – presupune proiectarea și aplicarea acesteia în școală. Proiectarea unei discipline opționale presupune: – o bună cunoașterea a elevilor și a nevoilor de educație ale elevilor; – identificarea nevoilor comunității (ex. nevoi specifice de formare a forței de muncă, cunoașterea istoriei comunității și identificarea direcțiilor de dezvoltare comunitară etc.); – inventarierea și valorificarea resurselor de care dispune școala (umane, materiale);

Proiectarea curriculumului elaborat în școală considerăm că trebuie să aibă ca punct de plecare specificarea finalităților urmărite (competențe, obiective de referință). În funcție de finalitățile urmărite:

– vor fi alese pentru studiu conținuturile relevante, altele decât cele cuprinse în disciplinele din trunchiul comun;

– în cazul opționalului ca temă integratoare, conținuturile pot fi selectate într-o manieră interdisciplinară, competențele vizate fiind unele de integrare și transfer.

Avantajele curriculum-ului realizat în școala:

– aplicarea curriculumului realizat în școală poate fi urmărită continuu, pot fi luate măsuri de corectare a acestuia astfel încât să fie adaptat nevoilor elevilor;

– resursele disponibile la nivelul școlii (umane, materiale) sunt mai eficient folosite în conceperea, implementarea și evaluarea unui curriculum;

– este realizat într-un mod flexibil și încurajează diversitatea;

– sporește satisfacția profesională a personalului didactic și determină o mai susținută participare la activitatea de implementare a noului curriculum din partea acestora;

– crește coeziunea și comunicarea în cadrul colectivului didactic care participă la realizarea sa;

– este adaptat atât la nevoile elevilor cât și ale comunității locale în care școala își desfășoară activitatea;

– încurajează parteneriatul între școală și agenții comunitari activi în plan educațional (părinți, reprezentanți ai: agenților economici, autorităților și instituțiilor locale, ONG-urilor etc.)

Dificultățile elaborării unui curriculum în școala (M. Diaconu, 2004):

– nu există un suport teoretic sau modele validate riguros științific, de natură să orienteze elaborarea unui asemenea curriculum în școli;

– generează diferențe între școli, în ceea ce privește curricula, ceea ce poate conduce la practicarea unor standarde calitative diferite. Diferențele pot fi generate de inegalitatea resurselor disponibile și astfel, sunt dezavantajate școlile mici, cu resurse puține;

– poate genera dificultăți pentru elevii care sunt nevoiți sa se mute de la o școala la alta;

– este necesară crearea un sistem de informare a părinților, elevilor, profesorilor care să le permită o selecție adecvata (de exemplu: broșuri privind curriculum-ul oferit în diferite școli); – este necesară o liberalizare a numirii profesorilor care vor preda diferitele opționale;

– este necesară o liberalizare a repartizării elevilor pe școli;

– unii profesori pot fi insuficient abilitați în a lua decizii privind conceperea, implementarea și evaluarea unui curriculum la dispoziția școlii;

– întrucât decizia privind noul curriculum se ia la nivelul școlii și nu la nivelul profesorului, individual, este posibil ca unii profesori să fie nevoiți să ducă la îndeplinire decizii pe care nu le susțin în întregime;

– adeseori alegerile elevilor în materie de curriculum rămân sub controlul profesorilor sau al părinților, astfel că diferitele curricule realizate în școli nu răspund întotdeauna nevoilor educative reale ale copiilor;

– solicită investiții suplimentare de timp, energie și expertiză;

– îi solicită emoțional pe profesori (stres, tensiuni, frustrări etc.);

– profesorii nu sunt dispuși întotdeauna să aloce mai mult timp și efort, fără o creștere corespunzătoare a stimulentelor materiale pentru efortul suplimentar depus;

– conducerile unor școli pot găsi că este mai comod sau mai important să se concentreze asupra aplicării unor decizii venite din partea unor factori centrali, decât să acționeze într-o manieră autonomă pentru a concepe, implementa și evalua noi curricule realizate în școală;

– datorită mobilității profesorilor în rețeaua școlară, în fiecare an vor exista în orice școală profesori care nu au participat la elaborarea curriculelor deja implementate în școala în care sosesc și astfel, nu se simt implicați în realizarea acestora;

– face mai dificilă monitorizarea desfășurării procesului de învățământ de către nivelurile centrale ale sistemului și astfel, poate genera dificultăți reprezentanților guvernării în domeniul educației de a-și justifica deciziile.

3.2 Curriculumul în dezvoltare locală (CDL):

– este o variantă a curriculumului la decizia școlii, elaborat în școală, specifică învățământului profesional și tehnic

– este o componentă a Curriculumului Național, care cuprinde orele alocate pentru dezvoltarea ofertei curriculare specifice fiecărei unități de învățământ, ofertă realizată în parteneriat cu agenții economici;

– se asigură cadrul pentru realizarea unei instruiri care să permită, în contextul oferit de agenții economici locali, formarea tuturor competențelor tehnice descrise în Standardele de Pregătire Profesională;

– în orele de CDL alocate prin planurile – cadru de învățământ, se recomandă a se desfășura activități practice/laborator pentru a se realiza situațiile de învățare identificate împreună cu agentul economic partener al unității de învățământ.

Dezvoltarea Curriculumul în dezvoltare locală (CDL):

– generează o nouă structură operațională a activității de instruire/ educare care susține interdependența acțiunilor didactice pentru perfecționare permanentă;

– asigură relevanța pentru piața muncii a competențelor și aptitudinilor absolvenților învățământului profesional și tehnic (IPT);

– evidențiază și utilizează resursele și tradițiile locale, răspunzând cerințelor și exigențelor de instruire ale elevilor, părinților sau comunității locale;

– reprezintă principalul element de descentralizare și flexibilitate în stabilirea politicilor curriculare, un factor de echilibru față de curriculum-ul nucleu;

– presupune participarea și eforturile reunite ale celor implicați în procesul de educație: elevi, profesori, părinți, parteneri sociali. Rolul, responsabilitatea și angajamentele factorilor locali și a cadrelor didactice cresc, constituind o dominanță a formării personalității școlii.

Elaborarea CDL trebuie să reflecte valențele parteneriatului școală – comunitate, urmărind promovarea valorilor democratice, care să permită viitorilor absolvenți să devină cetățeni responsabili în comunitate.

Obiectivele implementării Curriculumul în dezvoltare locală sunt:

– crearea de oportunități pentru dobândirea de către elevi a competențelor profesionale suplimentare solicitate de piața muncii locală, care nu sunt oferite prin curriculum;

– crearea situațiilor de învățare necesare pentru dobândirea competențelor cheie transferabile, adaptate cerințelor locale.

Curriculum la decizia școlii în învățământul liceal

Realizarea Programei unei discipline opționale

În curriculum la decizia școlii, programa disciplinelor opționale au o structură specifică. Aceasta cuprinde:

argumentarea necesității studierii disciplinei/conținuturilor propuse – Aceasta este realizată de către autorul/colectivul care propune disciplina. Vor fi aduse argumente care vizează nevoi specifice: elevilor cărora se adresează, agenților comunitari locali (părinți, agenți economici, ONG-uri, instituții și autorități locale etc.);

finalitățile urmărite – în funcție de categoria de curriculum abordată astfel:

lista de conținuturi – în cazul curriculumului de extindere, opționalului ca disciplină nouă, opționalului integrat.

Conținuturile trebuie să fie selecționate respectând mai multe criterii:

– să contribuie la obținerea finalităților vizate;

– să fie accesibile pentru elevi;

– să fie relevante și valide din punct de vedere științific;

– să permită progresul învățării;

– să fie organizate articulat și sistematic.

activitățile de învățare propuse. Și acestea trebuie să răspundă unor criterii specifice:

– realizarea lor să contribuie la obținerea finalităților propuse;

– să fie adaptate specificului elevilor; – să motiveze elevii pentru învățare;

– să poată fi organizate efectiv etc.

Modalități de evaluare recomandate: tipurile de probe prin care se pot obține informații despre performanțele obținute de elevi (probe: orale, scrise, practice, referate, portofolii, proiecte etc.)

Bibliografia selectivă recomandată; – Sugestii metodologice – care vor include tipuri de activități de învățare recomandate pentru formarea competențelor vizate.

În continuare se prezintă un CDL „Analiza IMM-urilor” ,propus pentru clasa a-X-a.

3.3 CDL „ Analiza IMM-urilor”

I. Locul modulului în cadrul planului de învățământ

– Categoria de curriculum : curriculum în dezvoltare locală (CDL),

– Nr. de ore:90 ore/an, din care:30 ore laborator tehnologic și 30 instruire practică;

Obiective:

CDL-ul „Analiza IMM-urilor” îl provoacă pe elev să realizeze o sinteză a principalelor tipuri de întreprinderi , să reflecte asupra avantajelor si dezavantajelor înființării unui anumit tip de firmă.Prin înțelegerea subsistemului organizatoric , elevul stăpânește mecanismele prin care poate interveni în corectarea structurii organizatorice a firmei în scopul folosirii judicioase a resurselor materiale, financiare si nu în ultimul rând a celor umane. Evitând o organigramă stufoasă, cu multe nivele ierarhice, elevul identifică noi modalități de organizare a activității prin care se face economie de personal și bani ,fapt ce atrage după sine maximizarea profitului.

Un alt obiectiv al acestui CDL, este acela de a-l ajuta pe elev să înțeleagă mecanismele subsistemului de management al resurselor umane. El va identifica modalități optime de recrutare și perfecționare a personalului din firmă, din perspectiva unui viitor manager, dar va identifica și căile de promovare în fiecare tip de întreprindere(mare,mijlocie și mică) , din perspectiva unui viitor angajat.

II. Lista unităților de competențe relevante pentru modul

U.C. 1 Analiza întreprinderilor mari, mijlocii și mici

U.C.2 Gândirea analitică și rezolvarea de probleme

III. Tabel de corelare a competențelor și conținuturilor

IV.Activități de învățare propuse- Sugestii metodologice

În cadrul modulului „ Analiza IMM-urilor” se vor exersa și vor fi evaluate competențele unității cheie” Gândire analitică și rezolvare de probleme”. Unitatea cheie se dobândește prin abordarea conținuturilor unității specializate astfel:

Competența 3. “Identifică probleme complexe” se dobândește prin exersarea în situații de simulare sau reale competența specializată” recunoaște avantajele/dezavantajele înființării fiecărui tip de societate”,urmărindu-se: anticiparea situațiilor problemă, definirea problemei, reflectarea asupra propriilor acțiuni.

Competența 4 . „Rezolvă probleme ” se dobândește prin exersarea în situații de simulare sau reale competența specializată „-prezintă modalități de îmbunătățire a structurilor în scopul optimizării activităților din firmă”,urmărindu-se: identificarea soluțiilor posibile, alegerea celei mai potrivite soluții, în urma reflectării asupra consecințelor posibile și a evaluării lor.

Competența 6. „Analizează caracteristicile personale și factorii implicați în dezvoltarea carierei.” se dobândește prin exersarea în situații de simulare sau reale competența specializată:” perspectiva profesională și promovarea resurselor umane” urmărindu-se: analizarea rezultatelor, obținerea feed-back-ului, analizarea metodei aplicate.

Competența 7 „ Exprimă opțiuni privind traseul personal de educație și formare profesională” se dobândește prin exersarea în situații de simulare sau reale competența specializată:” marketingul carierei”

Modulul „Analiza IMM-urilor” este un curriculum în dezvoltare locală care se realizează în parteneriat cu un agent economic local de profil.

Acest lucru presupune ca activitățile ce se desfășoară în cadrul lui să poarte amprenta locală, să se dezvolte în funcție de cerințele agenților economici locali cu care școala a încheiat parteneriate. De asemenea se va ține cont de tendințele pieței pe plan local în dezvoltarea activităților amintite.

Sunt recomandate lecțiile vizită la diverși agenți economici unde pot fi aprofundate cunoștințe referitoare la :

-stabilirea tipului de societate comercială

-identificarea compartimentelor și realizarea stucturii organizatorice specifice

-identificarea relațiilor organizatorice existente

-analiza stucturii organizatorice și propunerea de soluții pentru eficientizarea acesteia

Vor fi promovate situațiile din viața reală și se va urmări aplicarea cunoștințelor la probleme reale, pentru a se ține cont în măsură mai mare de nevoile elevilor, ale angajaților și ale societății. Repartizarea numărului de ore pe conținuturi tematice se realizează în funcție de ritmul de învățare al elevilor și de complexitatea conținutului.

Se recomandă folosirea cât mai intensă a învățării centrate pe elev. În cadrul acesteia elevii vor lucra atât individual dar mai ales în grupuri pentru a explora diverse probleme, constituind persoane care folosesc în mod activ cunoștințele și nu receptori pasivi de cunoștințe.

Avantajele învățării centrate pe elev:

creșterea motivației elevilor, deoarece aceștia sunt conștienți că pot influența procesul de învățare;

eficacitate mai mare a învățării și a aplicării celor învățate, deoarece aceste abordări folosesc învățarea activă;

memorare mai bună, elevii își amintesc mai ușor ce au învățat, deoarece a stăpâni materia înseamnă a o înțelege;

posibilitate mai mare de includere – poate fi adoptată în funcție de potențialul fiecărui elev, ținând cont de faptul că fiecare elev are o capacitate de a învăța diferită.

Actul de învățare presupune în acest context înlocuirea prelegerilor cu un stil de învățare activ-participativ, funcție de ritmul propriu al elevului și/sau situații de cooperare în grup dar și de stilul de învățare al elevului.

Un accent deosebit va fi pus pe exersarea într-o varietate cât mai mare de contexte a competențelor ce fac parte din unitățile cheie. Ttrebuie să se încerce să i se dezvolte elevului aceste competențe sociale care îi asigură în primul rând flexibilitate pe piața muncii.

Orele de laborator tehnologic ale modulului se pot desfășura pe baza modelului de proiectare „firma de exercițiu”.

Firma de exercițiu este un concept didactic, bazat pe învățarea prin practică. Este o simulare a unei firme reale, care poate fi realizată prin implicarea directă a unui profesor coordonator. Motivul alegerii unei firme de exercițiu deschise, fără produse reale, este de a simula un fenomen în cadrul instruirii pentru afaceri, care să cuprindă toate aspectele activităților comerciale și de afaceri, fără a implica riscuri antreprenoriale.

Profesorul are rolul de facilitator, comunicator, colaborator implicând activ pe cel ce învață. Se pot utiliza metode ca: observația, munca independentă, experimentul, simularea, problematizarea, jocul de rol, exercițiul, discuțiile în grup care stimulează critica, învățarea prin proiecte, studiul de caz, brainstormingul, modelul „firma de exercițiu”.

Aceste metode se caracterizează prin faptul că:

sunt centrate pe elev și pe activitate;

pun accent pe dezvoltarea gândirii, formarea aptitudinilor și a deprinderilor;

încurajează participarea elevilor, creativitatea, inițiativele;

determină un parteneriat profesor – elev;

au un puternic accent formativ, nu informativ;

presupun folosirea unui limbaj simplu, accesibil;

adaptează metodele de lucru la nivelul clasei.

Vor fi promovate situațiile din viața reală și se va urmări aplicarea cunoștințelor la probleme reale, pentru a se ține cont în măsură mai mare de nevoile elevilor, ale angajaților și ale societății.

Elevilor li se va permite să aplice propriul mod de înțelegere a conținutului, prin descoperire, conversație și realizarea de materiale cum ar fi: proiecte, scheme, portofolii.

Sugestii cu privire la procesul și metodele de predare/învățare pentru fiecare conținut tematic, se regăsesc în tabelul de mai jos:

Elevul poate fi integrat în evaluarea activităților sale, consolidând astfel, capacitatea de a se autoevalua și mărind gradul de transparență a acordării notelor.

3.4 ACTIVITĂȚILE DE ÎNVĂȚARE PROPUSE IN CADRUL CDL-ULUI „ANALIZA IMM-URILOR”

1 .EXEMPLIFICARE ACTIVITATE INSTRUCTIV-EDUCATIVĂ

Sarcina didactică : prezentați și explicați principul constituirii de compartimente/ departamente specializate în raport de funcțiunile de bază ale organizației

Metode și procedee: metoda „gândiți – lucrați în perechi – comunicați”

Mijloace: coli A4, instrumente de scris

Forme de organizare : pe perechi, pe grupe

Timp :15 minute

Evaluare : observarea identificării corecte a definiției principiului

Descrierea interacțiunii cadru didactic-elev : Cadrul didactic prezintă (pe o foaie A4, un tabel cu două coloane) principiul constituirii de compartimente/departamente specializate în raport de funcțiunile de bază ale organizației. În prima coloană este exemplificat un compartiment/departament (ex.: vânzări, contabilitate, credite, juridic), iar în cea de-a doua sunt precizate diverse activități și funcțiuni ale organizației. Elevii, grupați pe perechi (două persoane), având 5 minute la dispoziție, trebuie să identifice cărei funcțiuni de bază a organizației îi corespunde compartimentul/departamentul exemplificat. Apoi, perechile se grupează două câte două și, în 5 minute analizează și decid rezultatul corect. Analiza corectitudini realizării sarcinii va fi făcută cu toată clasa și condusă de cadrul didactic.

2. EXEMPLIFICARE ACTIVITATE INSTRUCTIV-EDUCATIVĂ

Sarcina didactică : prezentați și explicați etapele elaborării structurii organizatorice

Metode și procedee: Explicație, Exerciții

Mijloace: coli A4, instrumente de scris

Forme de organizare- pe perechi

Timp : 10 minute

Evaluare : observarea identificării corecte a succesiunii etapelor

Descrierea interacțiunii cadru didactic-elev : Cadrul didactic prezintă (pe o foaie A4, un tabel cu două coloane). În prima coloană este prezentată o succesiune aleatorie a etapelor elaborării structurii organizatorice. În cea de-a doua, elevii grupați pe perechi (2 persoane) trebuie să completeze, folosind numere, succesiunea corectă. Câștigă perechea care a identificat, cel mai repede, ordinea corectă.

3. EXEMPLIFICARE INSTRUCTIV-EDUCATIVĂ

Sarcina didactică : identificați elementele componente specifice organigramei analizând exemplul dat

Metode și procedee: Explicație, Exerciții, dezbaterea, învățarea în perechi

Mijloace: coli A4, instrumente de scris

Forme de organizare- pe perechi, pe grupe

Timp : 20 minute

Evaluare : observarea identificării corecte a elementelor specifice organigramelor

Descrierea interacțiunii cadru didactic-elev : Cadrul didactic prezintă fiecărei perechi de elevi un exemplu de organigramă (exemplele pot fi preluate din surse diverse, ex.: colegiu, societăți comerciale, Internet etc.). Elevii, grupați în perechi, trebuie să identifice, elementele componente specifice organigramei. Apoi, perechile se grupează două câte două și analizează și compară elementele identificate. Finalmente, fiecare pereche prezintă exemplul lor de organigramă și elementele identificate. Analiza corectitudini realizării sarcinii va fi făcută cu toată clasa și condusă de cadrul didactic.

4. EXEMPLIFICARE INSTRUCTIV-EDUCATIVĂ

Sarcina didactică : exemplificați și realizați reprezentarea grafică a unor organigrame

Metode și procedee: Exerciții

Mijloace: 5 exemple de organigrame, instrumente de scris

Forme de organizare- pe grupe

Timp : 20 minute

Evaluare : observarea identificării corecte a elementelor specifice organigramelor

Descrierea interacțiunii cadru didactic-elev : Cadrul didactic prezintă sarcina de lucru, exemplificând diverse organigrame și stabilește 5 grupe de lucru a câte 5 elevi, astfel: elevii numără de la 1 la 5 și se grupează în funcție de număr (11111 – toți elevii cu numărul unu formează o grupă, 22222 – toți elevii cu numărul 2 formează altă grupă etc.). Elevii au sarcina de a identifica elementele specifice organigramelor prezentate în exemplele oferite de cadrul didactic. După realizarea activității, fiecare echipă expune elementele identificate în desenul primit și discută apoi cu ceilalți elevi diferențele. Câștigă echipa care a identificat corect cele mai multe elemente specifice organigramei.

5. EXEMPLIFICARE INSTRUCTIV-EDUCATIVĂ

Sarcină de lucru de tip proiect.

Exemplu: Cadrul didactic imparte elevii clasei in 3 grupuri a câte 10 elevi și hotărăște ca fiecare grup să înființeze o societate comercială. Sunt tineri, au idei noi și extrem de variate. Însă, înainte de toate, trebuie să fie bine organizați. Aceștia trebuie să desemneze și să argumenteze rolul fiecăruia în noua societate comercială, apoi să realizeze o organigramă viabilă pentru noile societăți comerciale.

6. EXEMPLIFICARE INSTRUCTIV-EDUCATIVĂ

Sarcina de lucru de tip studiu de caz.

Identificați minimum trei corelații dintre elementele organizării structurale și cele ale organizării procesuale.

7. EXEMPLIFICARE INSTRUCTIV-EDUCATIVĂ

Sarcina didactică : construiți propriul CV după modelul dat

Metode și procedee : Explicație, Dezbaterea GândițiLucrați în perechi – Comunicați

Mijloace: coli A4, instrumente de scris

Forme de organizare : pe echipe și individual

Timp: 20 minute

Evaluare:observarea construirii corecte a unui CV

Descrierea interacțiunii cadru didactic-elev: Cadrul didactic va folosi ca metodă: Gândiți-Lucrați – Comunicați. El prezintă (pe o foaie A4) obiectivele urmărite de un recrutor la un CV, care sunt regulile de construcție a unui CV, tipurile de CV. El va împărți clasa în 4 echipe. Va alege 2 job-uri diferite pentru care se va construi un anumit tip de CV, 2 echipe – CV cronologic și celelalte 2 echipe – CV european, fiecare membru al echipei trebuind să construiască un CV cu datele proprii. După scrierea de către toți elevii a CV-ului, elevii vor prezenta individual CV-ul în fața clasei, cadrul didactic cerând elevilor să identifice punctele forte și slabe ale fiecărui CV și solicitându-le opinia în ceea ce privește avantajele și dezavantajele celor 2 tipuri de CV.

8. EXEMPLIFICARE INSTRUCTIV-EDUCATIVĂ

Sarcina didactică: -comparația între diversele tipuri de organigrame, de exemplu intre organigrama funcțională și cea matricială, identificând asemănările ;

– realizarea unei tabel comparativ privind principalele avantaje și dezavantaje ale tipurilor de structuri organizatorice;

Metode și procedee : – diagrama Venn;

– jocul de rol și simularea unei ședințe de lucru în care se decide structura organizatorică a Firmei de exercițiu și se finalizează prin întocmirea unei organigrame.

În interiorul fiecărui grup, rolurile pe care le joacă elevii pot fi orientate spre sarcina de lucru, spre menținerea grupului sau spre ambele. Profesorul poate distribui roluri specifice. Exemple de roluri :

• Verificatorul – verifică dacă toată lumea înțelege ce se lucrează;

• Cititorul – citește materialele scrise pentru grup;

• Iscoada – caută informațiile necesare la alte grupuri sau, ocazional, la profesor;

• Cronometrul – are grijă ca grupul să se concentreze pe sarcină și ca lucrul să se desfășoare în limitele de timp stabilite;

• Ascultătorul activ – repetă sau re-formulează ce au spus alții;

• Interogatorul – extrage idei de la toți membrii grupului;

• Rezumatorul – trage concluziile în urma discuțiilor în așa fel încât să aibă sens;

• Încurajatorul – felicită, ajută, încurajează fiecare membru al grupului;

• Responsabilul cu materialele – distribuie și adună materialele necesare. După caz, se pot inventa roluri adiționale. Poate exista un raportor (expune concluziile grupului în fața întregii clase), un dezbinător etc.. – descrierea: utilizând exemple concrete de organigrame, fie sub formă de postere , fie imagine video, prezentați tipurile de organigrame; se pot alege câteva situații, iar elevii trebuie să întocmească organigramele specifice pornind de la diverse descrieri de întreprinderi, care cuprind obiectul de activitate, numărul de angajați, cifra de afaceri, posturi. După introducerea temei și prezentarea materialului folosind un suport vizual/auditiv se fixează punctele cheie și participanții sunt invitați să pună întrebări.

– brainstorming: Se utilizează pentru stabilirea organigramei firmei de exercițiu. Rezultatul acestor discuții se soldează cu alegerea celei mai bune soluții de rezolvare a sarcinii de lucru Concluzia finală va fi formulată de către profesor

– metoda mozaic: Vom împărți clasa în grupuri eterogene de 4 elevi, fiecare dintre aceștia primind câte o fișă de învățare numerotată de la 1 la 4. Fișele cuprind părți ale unității de învățare “Structura organizatorică a întreprinderii”. Se vor prezenta noțiuni teoretice privind această temă și care au importanță în înțelegerea temei, cum ar fi definiția structurii organizatorice și a organigramei, elementele structurii organizatorice, elementele și regulile de întocmire a organigramei, criteriile de clasificare a structurii organizatorice și tipurile de organigrame. Se prezintă succint subiectul tratat. Se explică sarcina care constă în înțelegerea întregii unități de cunoaștere. Se regrupează elevii, în funcție de numărul fișei primite, în grupuri de experți: toți elevii care au numărul 1 vor forma un grup, cei cu numărul 2 alt grup, s.a.m.d.; Elevii învăță prin cooperare, secțiunea care a revenit fiecărui grup nou format citesc, discută, încearcă să înțeleagă cât mai bine, hotărăsc modul în care pot preda ceea ce au înțeles colegilor din grupul lor original. Vor reveni în grupul inițial și vor preda secțiunea pregătită celorlalți membrii. La final se va realiza prezentarea orală cu toată clasa a unității de învățare. – prezentări pentru colegi – poster care reflectă organigrama realizată de fiecare grupă la finalul activităților din această sub-temă;

Sugestii privind organizarea elevilor: – organizarea pe grupuri, respectând particularitățile elevilor (abilități, interese, relații interpersonale, temperament, imagine de sine, etc.); se vor parcurge etapele necesare realizării unei organigrame și se va prezenta organigrama construită pentru Firma de exercițiu; Grupurile pot fi omogene sau eterogene, aleatorii sau după anumite criterii. În funcție de nevoile elevilor și de obiectivele urmărite gruparea se poate face și după criterii de diferențiere: stiluri de învățare, tip de inteligență. Elevii sunt deja grupați, făcând parte dintr-o firmă de exercițiu.

– munca în perechi urmată de discuție în clasă: utilizând Diagrama Venn se vor identifica asemănările și deosebirile dintre diverse tipuri de organigrame sau dintre diverse tipuri de structuri organizatorice; Cei doi discută o sarcina de lucru, de exemplu, comparând diferitele tipuri de organigrame, avansează concluzii, formulează întrebări, realizează unui dialog, evaluează și corectează fișa de lucru (inter-evaluarea). Se recomandă perechi eterogene.

– munca individuală: adaptăm sarcinile de instruire la caracteristicile individuale, atât din punctul de vedere al timpului, cât și al conținutului și urmărim cunoașterea activităților esențiale specifice postului ocupat în compartimentele din cadrul Firmei de exercițiu, de către fiecare elev.

Metode și instrumente de evaluare:

– se cere elevilor să identifice tipul de organigramă necesar a se întocmi pentru o serie de activități posibile a se desfășura în cadrul firmei de exercițiu (de exemplu, se pot lua în considerare activitățile de secretariat, de marketing, comerciale, specifice resurselor umane, financiar-contabile);

– întocmire fișa de evaluare a organigramei: Se va evalua respectarea etapelor în elaborarea structurii organizatorice, evaluându-se astfel activitatea pe parcursul desfășurării ei, realizându-se evaluarea formativă; pentru fiecare etapă acordându-se maxim 1 punct totalizând maxim 6 puncte și a regulilor de întocmire a organigramei, acordându-se maxim 2 puncte. Se acordă 1 punct pentru prezentarea organigramei realizată, urmărindu-se prezentarea principalelor elemente ale acestora și explicațiile date colegilor. Se acordă 1 punct din oficiu.

9. EXEMPLIFICARE INSTRUCTIV-EDUCATIVĂ

Activitate 1.

Se oferă elevilor diverse organigrame (ale firmelor din zonă, firme cu obiect de activitate diferit).

Se cere: – identificarea tipului de organigramă;

– compararea diverselor organigrame;

– transformarea organigramei inițiale într-o altă organigramă ( matriceală, funcțională, etc.);

– prezentarea atribuțiilor compartimentelor specificate în organigrame. Sugestie de rezolvare: – prezentarea unui poster; – utilizarea Diagramei Venn.

Activitatea 2.

Realizează organigrama Firmei de exercițiu. Compară cu organigramele firmelor reale, pe care le-ai studiat. Explicați motivele alegerii unei anumite structuri organizatorice, a tipului de organigramă. Stabiliți atribuțiile fiecărui compartiment din Firma de exercițiu.

Sugestie de evaluare: – pentru nivelul de bază: întocmirea corectă a organigramei ; atribuțiile fiecărui compartiment; – pentru nivelul avansat: se realizează adaptarea unei organigrame reale la Firma de exercițiu. Se poate aprecia modul în care s-au stabilit elementele componente ale organigramei, determinarea poziției fiecărui element, reprezentarea relațiilor organizatorice.

Activitatea 3.

S.C. Mob Expert S.R.L. este o firmă ce are ca obiect de activitate producția din lemn masiv. Firma are un nomenclator de fabricație de 15 produse, pe care le fabrică în serie mică. Firma are 36 angajați. În anul 2011, firma a introdus în producție încă 4 noi modele. Identificați factorii care vor influența structura organizatorică și efectele acestor influențe. Sugestii de rezolvare: Introducerea în fabricație a celor 4 noi produse, necesită :

– angajarea de noi muncitori, – mărirea capacității de producție,

– găsirea de noi furnizori de materii prime, noi clienți,

– modificarea structurii organizatorice, fie prin crearea de noi compartimente, servicii sau birouri, fie prin îmbogățirea fișelor postului cu noi sarcini, competențe și responsabilități.

Activitatea 4.

Realizați un studiu comparativ între structura ierarhică și structura funcțională, identificând principalele avantaje și dezavantaje ale acestora. Sugestie:

Activitate 5

Download-are documente: CV, scrisoare intenție Folosire fereastră recrutare personal: – publicare anunț recrutare, – căutare oportunități de angajare, – decizia de angajare; Angajare minim 3 persoane: Ionescu Ion, Popescu Andrei și Georgescu Mihai

Se organizează activitatea la clasă pentru simularea unei recrutări și selecții de personal. Sugestii: Grupați elevii de la fiecare firmă de exercițiu în două grupe: angajatori și candidați. Repartizați fiecăruia un rol. Explicați desfășurarea activității didactice.

Activitatea 6

Anunțuri de recrutare pentru posturi vacante din cadrul firmei de exercițiu. Sugestie: un anunț de recrutare eficient trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

– Care sunt (și câte sunt) posturile pentru care demarați recrutarea și care este poziția acestor posturi în structura organizatorică a firmei?

– Care este nivelul ierarhic și relația cu celelalte posturi în cazul fiecărui post pentru care se va desfășura recrutarea?

– Care sunt responsabilitățile acestui post?

– Ce calități trebuie să aibă persoana care va ocupa postul ?

– Există o fișă a postului pentru care se face recrutarea?

– Ce nivel salarial poate atinge ocupantul postului respectiv?

– Care sunt salariile oferite de alte firme unor persoane care ocupa poziții similare?

– Care este dinamica pieței pentru acest post?

– Unde ați putea găsi candidații potriviți?

– Prin ce mijloace va fi făcut vizibil anunțul de recrutare (tipărit, online, audio-vizual)?

– Cine este responsabil de recrutarea pentru acest post?

– Care sunt etapele pe care candidații ar trebui sa le parcurgă pana la angajare? Pentru reușita recrutării trebuie sa aveți în vedere câteva principii de elaborare a unui anunț de recrutare:

– stabiliți criteriile de recrutare. Toate persoanele care desfășoară recrutarea și le însușesc.

– prezentați corect responsabilitățile, cerințele, beneficiile postului, performantele organizației și perspectivele de dezvoltare ale acesteia.

– nu denigrați organizațiile concurente.

– comunicați candidaților datele la care vor fi selecționați.

– respectați cadrul legislativ în vigoare și asigurați-vă că formulările din anunț nu sunt discriminatorii și că respectă principiul egalității de șanse.

– redactați anunțul în mod corect, clar și concis.

Activitatea 7. Realizați un eseu cu tema Fișa postului în care să răspundeți la câteva întrebări: Care este scopul fișei postului?; Când trebuie elaborată?; Cine răspunde de elaborarea ei?. Sugestie de rezolvare: Fișa postului este un instrument managerial important atâta vreme cât servește următoarelor scopuri: stabilirea îndatoririlor și responsabilităților postului, în așa fel încât oricui să-i fie clar care sunt așteptările pentru postul respectiv; precizarea cunoștințelor, aptitudinilor, abilitaților și a altor calificări necesare ocupării postului respectiv; existența unei baze concrete și clare pentru compararea posturilor și determinarea nivelului de salarizare; susținerea deciziilor de angajare, evaluare și promovare a angajaților; asigurarea conformității cu legislația în vigoare

Fișa postului se elaborează atunci când: se creează un nou post în firmă sarcinile unui post existent depășesc cadrul îmbogățirii postului; firma se afla în reorganizare ; apar schimbări majore ale centrului de interes al firmei (firma își schimbă complet sau parțial obiectul de activitate sau își schimbă acționariatul care vine cu politici și strategii noi). Factorii implicați în realizarea fișei postului sunt: specialiștii din departamentul de resurse umane-sesizează ori de câte ori este nevoie să se reproiecteze fișa postului sau să se elaboreze una nouă; răspund de păstrarea acestui document; sesizează ori-este implicat în elaborare mai ales dacă este vorba despre un post nou sau despre îmbogățirea unui post; un reprezentant al managementului – de obicei directorul general – care aprobă fișa și are decizia finală; chiar cei angajați pe postul respectiv – atunci când este cazul revizuirii fișei postului sau îmbogățirii postului, dar și atunci când se redactează pentru prima dată fișa postului (ocupanții postului sunt primii care pot furniza date reale, concrete despre sarcinile și activitățile pe care le îndeplinesc pe postul respectiv).

Modalități de evaluare

Evaluarea pe parcursul anului se realizează prin diverse tipuri de probe de evaluare (orale, scrise, practice), în funcție de specificul competenței.

Promovarea modulului este demonstrată prin atingerea tuturor competențelor specificate în tabelul de corelare a competențelor cu conținuturile.

Profesorul va elabora pachete de evaluare pentru toate competențele incluse în modul.

Exemplificarea unui pachet de evaluare pe o competență

U.C.1. Analiza IMM-urilor.

C2. Analizează subsistemul organizatoric al întreprinderii

Activitate

Pe baza organigramei date mai jos (elevii primesc o fișă de lucru cu organigrama unei societăți comerciale) stabiliți urmatoarele

-tipul structurii organizatorice

-tipul societății comerciale

-ponderea ierarhică a șefilor de compartiment

-tipul de relații organizatorice existente între compartimente

-propuneți o variantă de îmbunătățire a structurii organizatorice pentru eficientizarea activității firmei.

Evaluatorul (profesorul ) va evalua elevul pe parcursul unei perioade mai îndelungate de timp rezultatele fiind consemnate într-o fișă de observare în care va nota rezultatul evaluării.

Fișa de observare

Nume candidat:

Nume evaluator:

U.C.1. Analiza IMM-urilor.

C2.Analizează subsistemul organizatoric al întreprinderii

Evaluatorul va bifa fiecare sarcină îndeplinită corect de către elev.

Competența se consideră atinsă dacă elevul îndeplinește sarcina o singură dată.

Certificarea competenței se obține dacă toate sarcinile de lucru sunt îndeplinite. Sarcinile neîndeplinite se vor reevalua după o perioada de pregătire folosindu-se același instrument de evaluare.

Precizări pentru aplicarea probei de evaluare

elevul va fi evaluat in urma parcurgerii tuturor etapelor de învățare

elevul va realiza operațiile practice cerute înainte de evaluare la fiecare etapă de învățare

certificarea acestei competențe se va realiza în urma evaluării formative.

înregistrarea performanței se va realiza printr-o fișă de observare completată de profesor

Sugestii privind dovezile evaluării:

Fișa de observare, care trebuie să fie elaborată conform criteriilor de performanță și condițiilor de aplicabilitate, utilizată pentru evaluarea prin probe practice constituie dovadă a evaluării

Pentru probele scrise, dovezi ale evaluării sunt considerate fișele de lucru, proiectele, portofoliile.

BIBLIOGRAFIE

www.edu.ro

www.tvet.ro

www.roct.ro

www.1educat.ro

www.afaceri.net

www.cnipmmr.ro

www.economicsoftware.ro/yatg

www.ase.ro/bibliotecavirtuala

www.business.com/

http://educatieeconomica.granturi.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2015/07/Disciplina_Optionala-1-A1-CDS-proiectare-curriculara-implementare-evaluare.pdf

http://www.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId=5714

http://ipt.epractica.ro/fisiere_leg_met/03_Nomenclatoare_PC_PI_SPP_2014-2015/4_Curriculum/clasa%20a%20XI-a_a%20XII-a/om3172_30.01.2006/SERVICII/CRR_N3_Tehnician%20activitati%20de%20comert/curric_tehn_activ%20de%20comert_12.doc

http://forum.portal.edu.ro/index.php?act=Attach&type=post&id=2475746

CAPITOLUL 4.DIDACTICA DISCIPLINELOR ECONOMICE

4.1.Importanța studierii disciplinelor economice

Disciplinele economice ocupă un loc important în cadrul disciplinelor studiate de elevi în liceu.Persoanele care dispun de pregătire economică pot beneficia, din plin, de avantajele pe care le oferă situațiile economice favorabile, spre deosebire de cei lipsiți de o asemenea pregătire, care nu știu cum pot utiliza oportunitățile existente. Educația oferă indivizilor posibilitatea de a-și depăși reținerea sau inabilitatea de profita din plin de avansul tehnologic și de a produce inovații. În multe cazuri, existența unor cunoștințe economice pot preveni sau ameliora consecințele negative ale unor decizii adoptate în necunoștință de cauză.

Spre exemplu, educația financiară realizată în învățământul preuniversitar îmbunătățește nivelul de cunoștințe al elevilor, încrederea în capacitatea de a gestiona finanțele personale și determină comportamentul de economisire (OECD, 2007). Aceste fapte subliniază importanța educației economice și necesitatea ca ea să înceapă cât mai devreme posibil. Îmbunătățirea educației economice la nivel de școală elementară și secundară poate oferi o bază pentru alfabetizarea financiară, contribuind la evitarea unor decizii financiare inadecvate și care ar putea avea consecințe de-a lungul mai multor ani, în cazul tinerilor.

Eforturile menite să dezvolte la elevi abilități de calcul și de rezolvare de probleme pot contribui la educarea unui consumator de servicii financiare informat, care să beneficieze pe deplin de avantajele serviciilor financiare sofisticate oferite de o piață extrem de dinamică.

Importanța educației economice merge dincolo de înțelegerea unor principii economice fundamentale, respectiv a modului în care funcționează economia națională. Economia studiază modul în care oamenii adoptă decizii. Studiind modul în care funcționează piața, tinerii învață și cum să adopte decizii eficiente referitor la propriile lor resurse limitate, precum timpul sau banii. Ca participanți la economia globală, tinerii de astăzi și de mâine se vor confrunta cu o multitudine de posibilități. Este datoria școlii să le furnizeze instrumentele de care au nevoie pentru a construi deciziile cele mai bune cu putință în câmpul de oportunități care li se oferă.

Studiul disciplinelor economice, poate contribui la pregătirea elevului în vederea integrării sale socio-profesionale. În acest sens, obiectivele predării și învățării acestei discipline pot fi corelate și cu orientarea școlară și profesională realizată la nivel instituțional.

Predarea și învățarea modulelor de specialitate în învățământul preuniversitar contribuie pe de o parte la cultivarea diverselor componente și însușiri ale personalității (capacități, aptitudini, atitudini, înclinații, aspirații. motivații, trăsături de viața și caracter etc.), iar pe de altă parte contribuie la dirijarea elevilor înspre viitoarele opțiuni, conștientizându-i asupra responsabilităților ce le revin atunci când se integrează în diferite structuri socioprofesionale, specifice pieței muncii.

Pentru a face din disciplinele economice un punct de atracție pentru elevi, profesorul trebuie să îmbine cu măiestrie o multitudine de metode și tehnici de predare a conținuturilor.

Disciplinele economice presupun un efort special de înțelegere, în primul rând datorită caracterului lor abstract și teoretic, presupozițiilor pe care se bazează analiza și raționamentul de tip economic și utilizării modelelor matematice. Alegerea și utilizarea de către profesor a metodelor potrivite pot ușura învățarea și motiva elevul.

4.2.Metode didactice

Prezentăm în continuare câteva din cele mai folosite metode didactice.

1. Instruirea directă

Este o metodă de predare-învățare centrată pe profesor. Principalul său scop este explicarea în mod logic, rațional, a conceptelor și principiilor specifice Economiei. Aceasta implică stabilirea de relații între cunoștințele noi și cele pe care elevii le-au dobândit anterior, precum și utilizarea lor în situații noi.

Ca urmare a cercetărilor întreprinse timp de mai multe decenii, se poate vorbi astăzi despre un model de instruire directă utilizat, în principal, pentru predarea-învățarea unui conținut bine definit și dezvoltarea unor deprinderi specifice (McCorkle, Meszaros et al., 1997).

Acesta constă într-o metodă sistematică de prezentare a conceptelor în pași mici, de alternare a explicațiilor cu exerciții în vederea formării și dezvoltării deprinderilor și aplicării cunoștințelor în situații noi. Instruirea directă se aplică cu succes în predarea-învățarea disciplinelor economice, în primul rând, pentru că aceasta implică deseori definiții explicite și exemple. Se recomandă mai ales în cazul unor conținuturi noi și cu un grad mai mare de dificultate. Referitor la instruirea directă, există temerea că aceasta ar putea să încurajeze pasivitatea elevilor. În mod normal, elevii nu au un rol pasiv în condiții de instruire directă. Ei sunt solicitați în permanență de către profesor, sunt puși să folosească explicațiile, să dea exemple, să rezolve probleme și exerciții. Prin toate acestea, elevii sunt implicați activ în procese de învățare.

Elevii pot însă deveni pasivi dacă instruirea directă nu este organizată și condusă în mod corespunzător. Instruirea directă presupune:

 o introducere a conceptelor ce urmează a fi discutate pe parcursul lecției,

 formularea unei probleme care reprezintă tema lecției,

 prezentarea informațiilor și materialelor noi.

 Captarea atenției și recapitularea cunoștințelor dobândite anterior Primele momente ale unei lecții care este realizată prin instruire directă constau în recapitularea unor cunoștințe anterioare și pregătirea pentru noile activități de învățare care vor urma. În această fază pot fi conduse discuții pe bază de întrebări, referitoare la concepte discutate în lecțiile anterioare, sau pot fi organizate activități de grup. Pregătirea pentru noile activități de învățare poate consta în anunțarea obiectivelor lecției.

 Prezentarea informațiilor și a materialelor noi Informațiile și materialele noi pot fi prezentate în forme diferite. Pentru a asigura eficiența învățării, se recomandă ca, după ce a fost prezentat un anumit conținut, să se ofere exemple prin care să se asigure înțelegerea și fixarea celor enunțate. De asemenea, profesorul poate demonstra o idee sau modul de efectuare a unui exercițiu pentru formarea de deprinderi noi. Este foarte important ca profesorul să dea elevilor posibilitatea să lucreze, să facă ei înșiși ceea ce li s-a demonstrat. Numai în acest mod se vor forma deprinderi, iar profesorul va avea posibilitatea să verifice dacă elevii au înțeles și dacă sunt capabili să rezolve o anumită problemă. În acest scop, elevilor li se poate cere să sintetizeze principalele conținuturi discutate în cadrul lecției sau să prezinte principalele caracteristici ale unui concept cheie are le-a fost explicat.

 Exersarea După ce a fost prezentat și explicat un anumit concept, este necesar ca elevii să fie puși să rezolve exerciții referitoare la acesta, folosind idei și explicații care le-au fost date. Cu cât conceptul este mai dificil, cu atât numărul de exerciții sau durata exersării trebuie să fie mai mare. De exemplu, în cadrul unei lecții despre factorii non-preț ai cererii, profesorul va explica acțiunea fiecărui factor în parte și va demonstra cum se reprezintă grafic situațiile de creștere sau de scădere a cererii, deplasând curba cererii la dreapta sau la stânga, după caz. Apoi, va prezenta diferite situații și va cere elevilor ca, lucrând individual sau în perechi, să le analizeze, să identifice factorii care acționează, să explice consecința acțiunii lor și să reprezinte grafic fiecare situație în parte. În timp ce elevii lucrează, profesorul are posibilitatea să verifice modul în care aceștia rezolvă sarcina de lucru, să acorde ajutor, dacă este cazul și acolo unde este cazul, și chiar să ofere explicații suplimentare acelor elevi care au neclarități.

 Reluare și încheiere

Nici o lecție nu trebuie să se termine brusc, fără o încheiere adecvată. Aceasta nu se referă la ceea ce face sau gândește profesorul, ci la ceea ce rămâne în mintea elevului. Reluarea principalelor conținuturi discutate în lecție sau desfășurarea altor activități de încheiere pot contribui la o mai bună fixare a lucrurilor învățate. De asemenea, profesorul poate avea ocazia să verifice dacă elevii au atins obiectivele urmărite. Instruirea directă presupune și munca independentă, fie acasă, fie în clasă.

2. Simularea

Este o metodă de instruire centrată pe elev. Ea îi ajută pe elevi să înțeleagă faptul că și cele mai abstracte concepte economice au aplicații în realitate. Simularea este considerată o activitate de laborator prin care profesorul dediscipline economice demonstrează un anumit concept (McCorkle, Meszaros et al., 1997).

Profesorul nu prezintă conceptele și nu explică problemele, ci dirijează descoperirea lor prin discuții. Simulările implică explicații pentru profesori și reguli pentru elevii care interpretează diferite roluri. Pentru a asigura buna desfășurarea unei simulări, activitățile trebuie să fie foarte clar descrise, pas cu pas.

În majoritatea cazurilor, elevii interpretează roluri din lumea reală: consilieri locali, cumpărători-consumatori, vânzători-producători, membrii ai legislativului etc. Ei au sarcini bine definite de realizat, respectiv obiective de atins: să obțină o anumită satisfacție sau profit, să fie realeși în funcția respectivă etc. Pentru a-și realiza obiectivele, elevii dispun de resurse și trebuie să adopte decizii privind modul în care le vor utiliza.

Deoarece este posibil ca, în desfășurarea unei simulări, să intervină și neînțelegeri, este necesar să existe și momente în care să fie posibilă clarificarea lor și obținerea unui feedback de către elevi.

Simulările au un grad mare de atractivitate și asigură participarea efectivă a elevilor, care sunt puși în situații asemănătoare celor existente în realitate. Totuși, aceasta nu este suficient pentru ca să se producă învățarea. Este nevoie și de o discuție despre activitatea desfășurată, prin care să se analizeze și să se explice situațiile intervenite, factorii care au acționat, consecințele acțiunii acestora.

Analiza activității este absolut necesară pentru învățare. Numai așa elevii ajung la explicații, la relații cauzale, după cum numai prin discuții profesorul își poate da seama dacă s-au atins obiectivele urmărite. Întrebările cu ajutorul cărora este condusă discuția de analiză trebuie să orienteze elevii către identificarea conceptelor economice, interpretarea faptelor cu ajutorul acestor concepte, cântărirea beneficiilor și a costurilor și compararea situației simulate cu cazuri din lumea reală. Simularea nu este sinonimă cu jocul didactic. Ea reprezintă o experiență de învățare care dă elevilor posibilitatea să participe la o reprezentare simplificată a unor procese economice și/sau sociale. Simularea îi ajută să înțeleagă procesul respectiv sau un anumit comportament, datorită faptului că au participat la acel proces sau au experimentat acel comportament. Jocul didactic presupune activități care angajează elevii în competiții diferite, precum concursurile.

Simularea este o activitate de învățare complexă. Succesul ei depinde de atitudinea profesorului și de capacitatea lui de a ajuta clasa să acționeze în mod corespunzător. Referitor la simulare, există unele îndoieli privind eficiența învățării pe care o asigură. Cercetările au demonstrat că aceasta este la fel de eficientă ca și metodele tradiționale de predare utilizate la clasă. În plus, conduce la o mai bună participare la activitățile de învățare și, implicit, la o învățare mai eficientă. Simularea îi motivează pe elevi, care sunt, de regulă, satisfăcuți de participarea la activități și încântați de ceea ce au reușit să învețe. Chiar și observatorii obișnuiți sunt obligați să recunoască faptul că activitățile de simulare reușesc să implice marea majoritate a elevilor.

Participând la simulări, elevii au posibilitatea să exerseze deprinderile de adoptare a deciziilor și să devină mai încrezători în ei înșiși. În cazul simulării unor activități de producție, elevii pot fi puși în situația de a decide la ce preț să vândă pe piață. Ei pot experimenta riscurile asumate de producător și pot vedea consecințele unor decizii pe care le-au adoptat. În general, simularea este apreciată pentru că, spre deosebire de metodele tradiționale, aduce mai multă realism în activitățile de învățare. Distanța dintre elev și profesor se reduce și, cu cât întrebările și problemele aduse în discuție sunt mai aproape de realitate, cu atât mai mare va fi implicarea personală a elevilor. Profesorul trebuie să renunțe la rolul central în procesul de instruire. El devine un îndrumător, un facilitator sau moderator. Nu în ultimul rând, subliniem faptul că simularea oferă profesorului un instrument de instruire special, diferit în mare măsură de cele utilizate în alte metode, mai convenționale. Ea poate oferi atât elevilor, cât și profesorilor o schimbare importantă de procedură, care, fără îndoială, îi va atrage și îi va motiva pentru predarea-învățarea modulelor de specialitate economică. Totodată, va întări capacitatea profesorului de a utiliza metode variate de instruire.

Simularea are și dezavantaje. Printre altele, pe acela că simplifică fenomenele reale și, uneori, devine prea simplistă. De aceea, profesorul trebuie să fie atent atunci când decide să organizeze o activitate de simulare la clasă, urmărind ca aceasta să fie suficient de simplă încât să poată fi realizată la clasă și, totodată, suficient de realistă încât să reprezinte o experiență de învățare valoroasă. În același timp, trebuie menționat și faptul că, spre deosebire de lecțiile tradiționale, simularea presupune mai multă muncă de pregătire din partea profesorului, precum și un consum mai mare de timp la clasă. Acesta trebuie să planifice activitatea cu grijă și să se sustragă ideii stresante că nu se va încadra în timpul pe care îl are la dispoziție. În ultimă instanță, credem că este o problemă de opțiuni și priorități. Eficiența simulării depinde și de stilul de predare al profesorului. Unii profesori ar putea descoperi, cu surprindere, că le face tot atât de multă plăcere ca și elevilor să participe la activități de simulare, în timp ce alții sunt mai eficienți dacă își păstrează rolul tradițional. În legătură cu simularea, mai trebuie subliniat și un alt aspect. Este adevărat că simularea îi motivează pe elevii. Dar acest fapt poate conduce uneori la o implicare atât de puternică, încât, într-o simulare de piață, de exemplu, elevii să își dorească să câștige cu orice preț. Prin urmare, ar putea fi dezamăgiți dacă nu „câștigă” în rolul pe care îl interpretează. Unii dintre ei ar putea fi chiar tentați să trișeze sau să încalce regulile stabilite. De acea, este necesar ca elevilor să li se reamintească, la momentul oportun, de faptul că, prin participarea la simulări, scopul urmărit este unul educațional.

3. Investigarea

Reprezintă o metodă importantă utilizată în predarea-învățarea Economiei, datorită eficienței sale. Are la bază raționamentul de tip inductiv și constă în a cere elevilor să identifice probleme dintr-un domeniu oarecare și de a găsi modalități de soluționare.

Cunoașterea apare ca rezultat al întregului proces de investigare. Pentru mulți profesori, investigarea constă în formularea de întrebări. După ce elevii au pus întrebări în legătură cu probleme specifice unei arii tematice anume, ei caută răspunsuri la întrebări, prin cercetarea unor surse de documentare.

Această metodă îi apropie pe elevi de demersul de tip științific, care presupune elaborarea de ipoteze și apoi verificarea lor prin supunerea la probe. Elevii dobândesc independență intelectuală și învață să își autodisciplineze demersurile. Ei învață să-și controleze emoțiile și să tindă spre obiectivitatea omului de știință, care identifică probleme și analizează datele într-un mod nepărtinitor.

Deasemenea, elevii ajung să înțeleagă faptul că orice cunoștință este supusă verificării și schimbării, fiind adevărată până la proba contrară. Investigarea este o metodă care conduce spre atingerea unor obiective de nivel superior, precum analiza, identificarea de algoritmi de lucru și rezolvarea de probleme.

Marele ei avantaj constă în aceea că elevii sunt mai bine informați în legătură cu diferitele probleme pe care le cercetează și, în plus, își dezvoltă capacitățile de analiză. La un nivel mai simplu, investigarea poate consta în lecturarea unui text și identificarea problemelor și a soluțiilor prezentate.

Demersul începe întotdeauna cu formularea unei probleme. Elevilor li se poate prezenta un eveniment necunoscut, „un mister”. După prezentarea acestuia, li se cere să imagineze „dezlegări” posibile și să pună întrebări. Lecțiile pot fi mai „libere” sau mai „structurate”. La finalul unei lecții „libere”, elevii identifică surse de informare și încep să colecteze date și informații utile pentru înțelegerea și explicarea problemei. Unii profesori recomandă elevilor să studieze la bibliotecă, să caute pe Internet sau să apeleze la baze de date. În cadrul unei lecții „structurate”, profesorul poate oferi date și cere elevilor să le analizeze și să î și verifice ipotezele. Pentru a realiza o lecție eficientă, este necesar ca problema pusă în discuție să fie de interes pentru elevi. Atunci când sunt interesați, elevii pun întrebări în mod firesc și sunt în căutarea unor răspunsuri cât mai complete. În vederea rezolvării problemei, elevilor li se cere să formuleze cât mai multe ipoteze sau posibile explicații pentru problema respectivă. Apoi, ei adună date și informații din diferite surse: cercetări, lecturi, tabele, grafice sau hărți. Pe baza acestor informații, formulează concluzii în legătură cu problema respectivă și își verifică ipotezele.

4. Analiza marginală

Analiza marginală are multe aplicații și este utilizată pentru adoptarea deciziilor, atât a celor de interes personal, cât și a celor de interes social. De exemplu, aplicând analiza marginală putem răspunde la întrebări de genul: cum ar trebui să aleagă un consumator rațional care urmărește să-și maximizeze satisfacția în condiții de venit date? Sau: ce trebuie să producă o firmă care urmărește să-și maximizeze profitul? Câți lucrători ar trebui să angajeze acea firmă? Analiza marginală este asociată cu modificările de rezultate în condițiile în care se înregistrează creșteri cu o unitate la nivelul unei variabile oarecare. Totodată, ea este asociată și cu descreșteri ale unor rezultate atunci când se înregistrează creșteri la nivelul unei variabile, în condițiile în care există un factor de producție constant (legea descreșterii productivității marginale în condițiile în care capitalul este un factor constant, iar numărul de lucrători crește; sau legea descreșterii utilității marginale pe măsură ce crește cantitatea în care este consumat un bun oarecare).

Analiza marginală este specifică modului de gândire economic (Mankiw, 2003). Compararea beneficiilor marginale cu costurile marginale este o deprindere de raționament economic și conduce către adoptarea unor decizii raționale la nivel de consumator, producător, lucrător sau autorități publice. Rațional, din punct de vedere economic, este ca atunci când beneficiile marginale ale unei acțiuni sunt mai mari decât costurile marginale implicate de aceasta, respectiva acțiune să fie realizată și, invers, atunci când beneficiile marginale sunt mai mici decât costurile marginale, să se renunțe la ea. Condiția de maximizare a rezultatelor unei acțiuni oarecare este egalitatea dintre beneficiile marginale și costurile marginale.

5. Învățarea prin cooperare

Învățarea prin cooperare este o metodă de învățare în grupuri mici, care presupune un grad ridicat de responsabilitate a elevilor față de învățare. La fel ca și simularea, este o metodă de predare-învățare centrată pe elev. Cooperarea se realizează atunci când membrii grupului lucrează împreună, interacționând în mod eficient, astfel încât toți membrii grupului ajung la rezultate maxime în procesul de învățare.

Elevii primesc o sarcină de lucru, care, de regulă, constă în însușirea, în echipă, a unor informații teoretice. Ei pot primi un text pe care să îl studieze sau o listă de întrebări la care să răspundă. Echipele sunt alcătuite atât din elevi capabili de performanță, cât și din elevi cu performanțe de nivel mediu și sub acest nivel.

De asemenea, ele sunt echilibrate și în ceea ce privește compoziția etnică și de gen. Pentru rezultatele obținute, se acordă recompense atât indivizilor, cât și grupurilor. Rezultatele obținute în urma învățării prin cooperare sunt semnificativ mai mari decât prin alte metodele de tip tradițional.

Este o metodă eficientă atât în cazul elevilor performanți, cât și în cazul elevilor cu rezultate mai slabe, fie ei de școală elementară, gimnaziu sau liceu. Cooperarea înseamnă mai mult decât constituirea unui grup ai cărui membri lucrează împreună. Cooperarea apare și dă rezultate atunci când grupul este recompensat, iar responsabilitatea este individuală.

Recompensarea membrilor grupului îi determină pe elevi să se ajute unii pe alții. Dacă recompensa nu este suficient de motivantă, membrii grupului nu vor acorda atenție rezultatelor la care ajung colegii lor. Dacă există implicare și responsabilitate individuală, atunci membrii grupului devin conștienți de modul în care fiecare beneficiază de performanțele celorlalți. Dacă recompensele individuale nu sunt puternice, atunci unii membrii ai grupului ar putea să nu fie interesați să învețe, preferând în schimb să mizeze pe contribuția colegilor lor.

Învățarea prin cooperare prezintă avantajul de a-i face pe elevi responsabili pentru propria învățare. Aceasta conduce la o învățare mai eficientă și, totodată, la relații pozitive între elevi. Profesorii și-au exprimat însă și o serie de îndoieli. În primul rând, cele referitoare la recompensarea grupului.

Elevii capabili de performanțe superioare ar putea în acest caz fi dezavantajați, deoarece cooperarea cu elevi mai puțin performanți le diminuează rezultatele și, deci, și recompensele; în ce-i privește, acestea vor fi mai mici decât ar fi putut fi dacă nu ar fi trebuit să lucreze cu elevi mai puțin performanți. Acest fapt creează stări de insatisfacție atât elevilor performanți, cât și părinților lor.

De asemenea, faptul că unii elevi îi învață pe alții conduce la stres pentru cei care au rolul de a-i tutela pe colegii lor. În plus, probabil că nu vor reuși să acopere întregul conținut și aceasta va fi în dauna calității învățării.

Nu în ultimul rând, există tendința de a reduce învățarea prin cooperare la o simplă modalitate de lucru în grup, ceea ce nu va conduce la eficiența așteptată. În orice caz, este un fapt aproape unanim recunoscut că profesorii care aplică această metodă de instruire trebuie să organizeze foarte bine activitatea de instruire, să explice clar elevilor modul în care trebuie să lucreze și cum vor fi recompensați și, nu în ultimul rând, să combine activitățile de învățare prin cooperare cu cele de lucru individual pentru a putea, în ultimă instanță, diferenția elevii în funcție de performanțele lor individuale.

4.3.Beneficii și costuri ale diferitelor metode didactice.

Orice metodă de instruire prezintă atât costuri, cât și beneficii.

Pentru a decide în legătură cu utilizarea unei metode sau a alteia, profesorul trebuie să cântărească atât costurile, cât și beneficiile, iar apoi să le compare. Regula utilizată de economiști este următoarea:

 Dacă beneficiile marginale ale unei anumite metode sunt mai mari decât costurile ei marginale, atunci ea trebuie să fie aplicată.

 Dacă beneficiile marginale ale unei anumite metode sunt mai mici decât costurile ei marginale, atunci ea nu trebuie să fie aplicată.

Comparând metodele de instruire analizate mai sus, constatăm beneficii distincte în cazul fiecăreia dintre acestea. Iată care sunt aceste beneficii, din punctul de vedere al elevului :

Instruirea directă:

 Este centrată pe conținuturi.

 Este o metodă care conduce la rezultate bune atunci când conținuturile ce trebuie să fie transmise și deprinderile ce trebuie să fie formate sunt clar definite.

 Profesorul exercită, în mare măsură, controlul asupra învățării.

 Timpul este gestionat în mod eficient.

 Poate contribui la întărirea încrederii în sine a elevului.

Simularea:

 Învățarea activă poate favoriza reținerea unor informații suplimentare.

 Favorizează dezvoltarea deprinderilor de adoptare a deciziilor.

 Dă posibilitatea unui feedback prompt.

 Activitățile de învățare devin mai variate și mai atractive.

 Elevii sunt puternic motivați să participe la activitățile de învățare.

 Profesorul nu are un rol central. El este doar un organizator al activităților de învățare.

Problematizarea/investigarea:

 Favorizează dezvoltarea unor elevi capabili să lucreze independent.

 Dezvoltă capacitatea de a valoriza probele, argumentele.

 Formează o atitudine deschisă față de cunoaștere, care este înțeleasă ca fiind supusă schimbării.

 Apelează la logică, la deprinderi intelectuale complexe.

 Manifestă îndoială față de răspunsurile simple.

 Dezvoltă gândirea creatoare și capacitatea de a rezolva probleme.

Învățarea prin cooperare:

 Performanțe mai mari.

 Mai multă informație asimilată.

 Deprinderi de socializare mai solide.

 Motivații mai puternice, încredere în sine.

 Atitudine pozitivă în ceea ce privește învățarea și școala.

 Capacitate sporită de a înțelege situațiile din mai multe perspective.

Pe lângă beneficii certe, fiecare dintre aceste metode au fost analizate mai sus implică totodată și o serie de costuri specifice, care de asemenea sunt trecute în contul elevului.

Instruirea directă:

 Poate favoriza pasivitatea elevilor.

 O lecție controlată de profesor poate diminua nivelul de motivare a elevului.

Simularea:

 Reprezintă o simplificare, posibil într-o măsură prea mare, a realității.  Necesită mai mult timp care, uneori, nu este gestionat într-un mod adecvat.  Elevii sunt mai greu de controlat.

Investigarea:

 Profesorii trebuie să dispună de capacități bine dezvoltate de gândire creatoare, rezolvare de probleme și planificare.

 Necesită mai mult timp.

 Profesorul nu mai oferă informații, dar trebui să fie capabil să îndrume elevul către concluzii raționale, logice.

Învățarea prin cooperare:

 Rolul profesorului care, de regulă, este cel mai bine pregătit, din punctul de vedere al conținutului, se diminuează considerabil.

 Elevii buni pot fi trași înapoi de elevii mai slabi. Performanța elevilor buni se poate diminua ca urmare a efortului lor de apropiere de standardul unor elevi mai slabi.

Ce metodă trebuie, în aceste condiții, să aleagă profesorul rațional? Pentru alegerea metodei optime de instruire, se poate utiliza un model de adoptare a deciziilor, frecvent utilizat în educația economică.

Acesta este un model în cinci pași:

1. Identificarea problemei. În acest caz, care este metoda cea mai potrivită de utilizat?

2. Enumerarea alternativelor. Acestea sunt diferitele metode și strategii de educație economică.

3. Stabilirea și ierarhizarea criteriilor. Acestea sunt standarde în funcție de care sunt evaluate alternativele. De regulă, alternativele sunt evaluate în funcție de scopurile urmărite, de convingerile profesorului despre predare și învățare, de deprinderile pe care le au sau pe care nu le au elevii. 4. Evaluarea alternativelor. Alternativele trebuie evaluate în funcție de criteriile stabilite.

5. Adoptarea deciziei. De regulă, decizia finală vizează alternativa care corespunde cel mai bine criteriilor. Alegerea metodei este valabilă doar pentru o situație particulară (o anumită lecție, la o anumită clasă). Procesul decizional de acest tip trebuie reluat ori de câte ori se schimbă datele situației de învățare.

În concluzie, putem spune că toți profesorii de discipline economice trebuie să aibă o pregătirea economică de calitate, dăruirea pentru meserie și, mai ales, plăcerea de a preda aceste materii. . Orice metodă de instruire prezintă atât costuri, cât și beneficii. Pentru a decide în legătură cu utilizarea unei metode sau a alteia, profesorul trebuie să cântărească atât costurile cât și beneficiile iar apoi să le compare. .

4.4 Metode active de instruire

Obiectivul metodelor active este acela de a forma obișnuințe pentru acțiune. Aceasta ar putea însemna construcția cunoștințelor de către subiectul cunoașterii însuși, libertatea de a experimenta, de a greși, de a acționa sunt garantate. Rolul elevilor este de a-și îmbunătăți cunoștințele, iar al formatorului de a-i ajuta să se transforme. Elevul are întâietate asupra cunoștințelor, activitatea auto-educativă fiind fundamentul acestor metode.

Prin metodele active înțelegem orice situație în care elevii sunt puși în situația de subiecți activi al formării, co-participanți la acțiunile educative. A activiza înseamnă deci a mobiliza, a angaja intens forțele psihice ale cunoașterii elevilor pentru a obține în procesul didactic performanțe maxime însoțite constant de efecte instructiv-educative optimale în toate componentele personalității.

1. Conversația euristică

Scop: Profesorul ajută elevii să-și folosească cunoștințele anterioare (experiența anterioară, preconceptele din limbajul comun, intuiția, cunoștințele generale, bunul simț comun), pentru a descoperi noi cunoștințe pe baza unor reconstrucții mentale.

Limitele metodei: – comportamentul dominant al profesorului poate inhiba comportamentul activ, inițiativa și spiritul de colaborare al elevilor;

– dacă profesorul cere elevilor la modul autoritar să execute anumite directive nu ne mai aflăm în cadrul dialogului socratic, ci al unui pseudodialog, iar producrea cunoștințelor prin acțiune liber conștientă a elevilor nu mai are loc.

Tipuri de întrebări:

– întrebări limitate sau închise – sunt acelea care nu permit decât un singur răspuns valabil, o singură judecată, comparație sau decizie; acestea permit profesorului să dirijeze strâns inițiativa cercetării, să constrângă elevii să caute răspunsul așteptat, restrâng opțiunile elevilor, diversitatea căutărilor, alegerilor, scopul este trasat de profesor, iar elevii nu au nici inițiative nici responsabilități;

– întrebări cuprinzătoare sau deschise – sunt acelea la care se poate răspunde printr-o alegere din multiple idei, variante sau interese; acestea încurajează inițiativa elevului, clarificarea și ordonarea propriilor cunoștințe și sentimente, profesorul așteaptă răspunsuri personale, provoacă gândirea critică și elaborarea personală a judecăților, ansamblului de cunoștințe, criticarea și evaluarea propriei activități și a colegilor, alegerea dintr-o multitudine de variante, soluții, tehnici posibile, dezvoltarea discernământului și a gândirii active;

– întrebări stimulative – sunt acelea care stimulează căutarea răspunsului de către elevi, exprimarea amplă și clară a gândirii lor;, fără o delimitare a gândirii pe o anumită direcție.

Tipurile de conversații în funcție de tipul de întrebări:

– conversația prin întrebări închise;

– conversația prin întrebări deschise;

– conversația prin întrebări stimulatorii și exploratorii.

Tipuri de conversație după scopul didactic dominant:

– conversație de comunicare;

– conversație de repetare și sistematizare;

– conversație de verificare și apreciere;

– conversație de fixare și consolidare;

– conversație introductivă;

– conversație finală.

Cum poate fi îmbunătățită metoda: – printr-o mai mare libertate și inițiativă lăsată elevilor;

– prin preponderența întrebărilor deschise și stimulatorii;

– prin stimularea colaborării între elevi;

– prin favorizarea spiritului critic al elevilor;

– prin favorizarea exprimării unei diversități de opinii;

– prin acordarea timpului necesar gândirii și alegerii răspunsurilor sau soluțiilor;

– prin acordarea libertății elevilor de a-și completa sau reformula propriul răspuns.

Exemplu :

Modul Organizarea unității economice

Clasa a IX a

Tema lecției : Întreprinderea – verigă de bază a economiei naționale

Pentru ca elevii să sesizeze rolul și trăsăturile întreprinderii , profesorul apelează la metoda conversației euristice , parcurgând următorii pași :

Ce este întreprinderea

Răspuns :

Elev 1………………………………………………………

Elev 2………………………………………………………

Răspuns corect și complet …………………………………………

În ce domenii de activitate este întâlnită ?

Răspuns :

Elev 1………………………………………………………

Elev 2………………………………………………………

Elev 3 ……………………………………………………..

Răspuns corect și complet …………………………………………

2. Care sunt activitățile desfășurate în cadrul întreprinderii ?

Răspuns :

Elev 1………………………………………………………………..

Elev 2………………………………………………………

Elev 3………………………………………………………

Răspuns corect și complet …………………………………………

Care sunt condițiile legale de funcționare ale unei întreprinderi ?

Elev 1………………………………………………………………..

Elev 2………………………………………………………

Elev 3………………………………………………………

Răspuns corect și complet …………………………………………

Care sunt elementele necesare unei întreprinderi pentru a produce ?

Elev 1………………………………………………………………..

Elev 2………………………………………………………

Răspuns corect și complet …………………………………………

Pornind de la filmul didactic prezentat , evidențiați trăsăturile întreprinderii ?

Elev 1 ………………………………………………………..

Elev 2………………………………………………………

Elev 3………………………………………………………

Răspuns corect și complet …………………………………………

Aplicarea metodei euristice necesită o deosebită pregătire prealabilă și măiestrie pedagogică. Succesul depinde de respectarea unor condiții:

întrebările se aleg și se formulează cu grijă, fără improvizații ;

întrebările trebuie gradate ca dificultate și exprimate în așa fel încât elevul să le înțeleagă ;

întrebările se formulează corect, dar și concis ;

între întrebare și răspuns se lasă suficient timp de gândire și elaborare ;

atunci când răspunde, elevul nu trebuie întrerupt, pentru a se evita inhibarea, cu excepția unui răspuns care este în afara întrebării ;

dacă este necesar, se adresează întrebări ajutătoare / suplimentare , pentru a facilita înțelegerea, elaborarea răspunsului, corectarea răspunsurilor greșite;

nu se pun întrebări voit greșite sau încuietoare, deoarece acestea pot bloca sau induce în eroare elevii.

2. Problematizarea

Scop: Are în vedere crearea unei situații problemă (situație conflictuală, contradictorie, ce rezultă din punerea față în față a două realități incompatibile între ele) cu scopul de a pune elevii în situația de a alege soluții pentru rezolvarea ei. Problema didactică se caracterizează prin:

– reprezintă pentru elevi o dificultate cognitivă care necesită efort de gândire pentru a fi depășită;

– trezește interesul, mobilizează la efort, declanșează dorința de a cunoaște;

– golul din cunoștințele elevilor va fi umplut prin rezolvarea ei;

– efortul elevilor va viza depășirea zonei de necunoscut prin descoperirea de cunoștințe și procedee de acțiune;

– soluționarea problemei se bazează pe cunoștințe și deprinderi dobândite anterior.

Etapele metodei:

– profesorul organizează situația problemă, prezintă datele problemei, dă sugestii metodologice, acordă ajutor în rezolvarea ei;

– elevii recurg la cunoștințele anterioare (concepte, legi, principii, termeni de legătură, de comparație) pentru rezolvarea problemei;

– se pun întrebări, se caută soluții cu privire la necunoscută;

– se propun soluții; se compară rezultatele;

– profesorul asigură ajutor în evaluarea soluției, consolidează procesul de sistematizare și fixare a cunoștințelor.

Avantajele metodei: – elevii sunt puși în fața unei provocări, au parte de noutate și surpriză, sunt confruntați cu necesitatea de a rezolva independent o problemă;

– pune elevii într-o situație reală de căutare, de cercetare, de implicare în rezolvare;

– captează cu ușurință atenția, curiozitatea elevilor;

– dezvoltă schemele gândirii active, consolidează structurile cognitive ale elevilor; – antrenează aptitudinile creatoare ale elevilor;

– contribuie la formarea unui stil activ de învățare și independent de gândire; – stimulează memorarea facilă, deoarece cunoștințele dobândite independent sunt reținute mai ușor;

– asigură creșterea operativității cunoștințelor;

– cultivă autonomia în exprimarea opiniilor și sentimentelor;

– educația contemporană pune în centrul activităților didactice rezolvarea problemelor; din acest motiv problematizarea este considerată un model optim de predare învățare.

Tipuri de situații problemă la modulul Organizarea unității economice: –

a ) de ce întreprinzătorii români au preferat să – și înființeze societăți cu răspundere limitată ?

b ) cum vă explicați fenomenul de concurență neloială ?

c ) cum explicați implicațiile politicului asupra mediului extern al întreprinderii ?

Se poate aplica în combinație cu dezbaterea, studiul de caz, lectura și analiza de text, învățarea prin descoperire .

Exemplu :

Disciplina : Organizarea unității economice

Clasa a X a

Tema lecției : Tipul de producție

Precizați în cadrul cărui tip de producție putem încadra o întreprindere ce realizează 3.200 produse , al căror timp normat de realizare este de 0,05 ore / produs . Această unitate lucrează 20 zile pe lună , în două schimburi , a câte 8 ore pe schimb .

Tema lecției : Indicatorii eficienței economice

a)O firmă cu 30 lucrători realizează în luna mai o cifră de afceri de 10.000 lei . În luna iunie , desfacerile au crescut cu 5 % , iar numărul lucrătorilor s-a redus la 28. Determinați productivitatea muncii în luna iunie .

b)O societate comercială a înregistrat în anul 2005 , un profit de 15.480 lei și cheltuieli totale de 43.320 lei . În anul 2006 , societatea și-a redus cheltuielile cu 10 % și a crescut profitul cu 10 % . Cerințe :

– calculați rata rentabilității firmei pentru fiecare din cei doi ani .

– explicați evoluția cifrei de afaceri și a ratei rentabilității pentru anul 2006 .

3. Descoperirea

Scop: Este tot o metodă de factură euristică, ca și cele anterioare, în care elevii sunt puși în situația de a descoperi noi cunoștințe, prin efort propriu.

Descoperirea este strâns legată de problematizare ele fiind două demersuri complementare: problematizarea pune accentul pe crearea unei situații problemă, în timp ce descoperirea pune accentul pe căutarea și aflarea răspunsului.

Descoperirea poate fi: – independentă – atunci când întreaga responsabilitate aparține elevilor, profesorul doar controlează și supraveghează

; – dirijată – atunci când profesorul coordonează îndeaproape efortul elevilor, oferind îndrumări, sugestii, puncte de sprijin, soluții parțiale, adresând întrebări. Etapele metodei: – profesorul anunță subiectul unității de învățare;

– elevii au posibilitatea de a citi, individual, textul;

– elevii sunt invitați să identifice ideile principale din text și să le consemneze într-o fișă de lectură;

– elevii sunt rugați să schematizeze ceea ce au citit despre subiectul în discuție, să identifice faptele, legăturile logice, factorii de influență;

– elevii sunt rugați să formuleze concluziile. Resurse: manual, alte materiale bibliografice, internet. Avantajele metodei: – are un rol formativ deoarece dezvoltă forțele psihice și calitățile acestora (percepția, reprezentarea, memoria, limbajul, voința, concentrarea, interesele, aptitudinile);

– stimularea capacității de selectare atentă și critică a argumentelor, informațiilor și datelor; consemnarea sintetică a noilor informații;

– stimulează curiozitatea capacitatea de a pune întrebări cu privire la cauzele diferitelor fapte și fenomene;

– asigură însușirea unei modalități de studiu individual, prin documentare și investigare proprie a unor documente bibliografice;

– stimulează elevii să nu accepte necondiționat părerile altora, ci să le aprecieze critic și să le confrunte propria experiență și cunoștințe;

– formarea și exprimarea liberă a opiniilor personale. Cel mai frecvent în disciplinele umane, învățarea prin descoperire se realizează prin lectură individuală, ca modalitate de documentare, investigare, cercetare, cu scopul de îmbogățirea cunoștințelor de formare și dezvoltare a capacităților intelectuale.

Lectura independentă trebuie însoțită de elaborarea unor rezumate, conspecte, referate, fișe de lectură, recenzii etc. Secretul reușitei lecturii independente constă în reflecția personală, meditația necesară înțelegerii conținuturilor noi, a legăturilor dintre concepte, gândirea critică asupra subiectului, aducerea de completări, observații sau aprecieri, argumente personale.

Exemple pentru învățarea prin descoperire:

– Legătura dintre costuri și productivitate;

– Căile reducerii costului de producție;

– Costuri sociale ale monopolului;

– Efectele economico-sociale ale inflației;

– Funcțiile (rolurile) consumului etc.

4. Dezbaterea

Scop: aprofundarea unei teme prin dezbaterea aspectelor implicate de aceasta. Stimularea capacității de comunicare și argumentare pe marginea unui subiect dat. Etapele metodei:

– profesorul anunță tema pusă în discuție, dă elevilor materialul de documentare, care poate fi un articol de ziar, citate dintr-un autor cunoscut, fragment din lecția din manual sau dintr-o carte din bibliografia suplimentară;

– dă elevilor timpul necesar pentru a lectura textul;

– invită elevii să alcătuiască o listă cu argumentele pro și contro subiectului; acest lucru se poate face frontal, sau pe perechi de elevi, care vor aduce fiecare câte un argument;

– se împarte clasa în două grupe, în funcție de argumentele care cred că îi avantajează, o grupă contra și una pro;

– dacă sunt elevi nedeciși ei pot forma un grup aparte, neutră, care va juca rol de arbitru

– începe dezbaterea, grupa pro aducând un argument, grupa contra aducând un contraargument;

– elevii sunt rugați să respecte regulile dezbaterii: fiecare are dreptul să ia cuvântul pentru a-și exprima opiniile, argumentele oponenților sunt ascultate cu atenție, membrii fiecărui grup notează argumentele care li s-au părut interesante, membrii celor două grupuri se pot schimba între ei dacă opiniile oponenților li se par mai corecte;

– profesorul ajută elevii să alcătuiască o lista de argumente pro și contra și să facă sinteza problemei pusă în discuție.

Avantajele metodei: – elevii identifică argumentele pro și contra pe marginea unui subiect;

– învață să discute liber, în limbajul disciplinei respective, să aducă argumentele potrivite pentru o anumită idee;

– participă activ și atractiv la consolidarea cunoștințelor;

– cooperează cu grupul din care fac parte; – metoda stimulează atât gândirea logică dar și spontaneitatea, originalitatea, gândirea critică. Rolul profesorului: de moderator al discuției, de supraveghere a respectării regulilor dezbaterii, de formulare a concluziilor finale, de evaluare a elevilor celor mai activi.

Exemple de probleme asupra cărora se poate dezbate în clasă

– Monopolul, are un rol pozitiv sau negativ în viața economică?

– Concurența are efectele pozitive sau negative?

– Inflația este un fenomen pozitiv sau negativ în viața economică?

– Protecția socială este un rău necesar?

– Este necesară intervenția statului în economie?

5. Brainstorming-ul

Scop: una din cele mai răspândite metode de educare a adulților, de stimulare a creativității mai ales în domeniul publicitar și al afacerilor. Etimologic, termenul provine din engleză (din cuvintele brain = creier și storm = furtună), având semnificația de furtună în creier, efervescență, aflux de idei, stare intensă de creativitate, asalt de idei

. Etapele metodei: – se alege tema, se anunță sarcina de lucru, se împarte clasa pe grupuri de maxim 10 elevi;

– se solicită exprimarea tuturor ideilor, chiar și a celor mai trăsnite, fără cenzură, prin fraze scurte, concrete, pentru rezolvarea situației problemă anunțate; producerea de idei funcționează după principiul cantitatea generează calitatea;

– nimeni nu are voie să critice, să râdă , să ironizeze ideile celorlalți; în schimb se pot prelua, completa, reformula ideile exprimate de ceilalți, se pot face analogii și asociații de idei;

– toate ideile sunt notate pe tablă;

– se lasă o pauză de limpezire a gândurilor, de la 15 minute până la data viitoare pentru ordonarea ideilor până la emiterea ideii finale și rezolvarea problemei;

– se reiau pe rând toate ideile emise și se găsesc criterii de grupare a lor, pe categorii, simboluri, cuvinte cheie;

– grupurile se împart în subgrupuri cu scopul de a evalua ideile emise; – se selectează ideile originale, sau cele mai aproape de soluționarea problemei expuse, se evidențiază argumentele și contraargumentele, riscurile legate de alegerea unei soluții sau alta;

– se afișează ideile rezultate de la fiecare grup într-o formă cât mai variată și originală: cuvinte, propoziții, colaje, imagini, desene, joc de rol, versuri, pentru a le face cunoscute celorlalți;

– se alege soluția finală pentru problema anunțată.

Rolul profesorului: de catalizator al întregii activități, de stimulare a producerii de idei, de supraveghere a desfășurării activității și de eliminare a oricăror situații inhibante, de propunere a unui subiect cu adevărat incitant, de finalizare a momentului prin evaluarea soluțiilor propuse.

Avantajele metodei: – elevii/studenții sunt provocați să participe activ la producerea de idei;

– se dezvoltă capacitatea de rezolvare a unei probleme prin căutarea de soluții cât mai originale;

– se dezvoltă atitudinea creativă și este favorizată exprimarea personalității; – este stimulată participarea tuturor elevilor la activitatea de producere a ideilor, chiar și a celor mai timizi; – este stimulată căutarea soluției optime prin alegerea din mai multe variante posibile.

Posibile teme ce pot fi propuse la modulul Organizarea unității economice:

Obiectivele întreprinderilor în procesul integrării europene

Importanța cunoașterii mediului extern al întreprinderii

Formarea personalului – atribut al conducerii unei întreprinderi

Forme de cointeresare a personalului

6. Jurnalul cu dublă intrare este o metodă prin care se stabilește o legătură strânsă între text și propria lor curiozitate și experiență. Acest jurnal este deosebit de util în situații în care elevii au de citit texte mai lungi, în afara clasei.

Astfel elevii își vor căuta diverse regulamente de organizare interioara (ROI); Elevii trebuie să împartă o pagină în două, trăgând pe mijloc o linie verticală. În partea stângă li se cere să noteze un pasaj dintr-un ROI care i-a impresionat. În partea dreaptă li se va cere să comenteze acel enunț /fragment răspunzând la o serie de întrebări precum: La ce i-a determinat să se gândească?; Ce întrebări au în legătură cu acel enunț? Ce informații le sunt cunoscute? Despre ce informații ar dori să afle mai multe date .

În timp ce citesc, elevii se opresc din lectură și notează în jurnal .După ce au realizat lectura textului, jurnalul poate fi util în faza de realizare a ROI propriu .

7.Controversa academică

Profesorul pregătește pentru discuție una sau mai multe afirmații care pot da naștere la cel puțin doua puncte de vedere diferite: “Accept să am, oficial, conform contractului individual de muncă un salariu minim pe economie și să primesc un salariu net de 2500 lei”.

Elevii sunt distribuiți în grupuri de câte patru. În interiorul grupurilor, fiecărei perechi i se dă un punct de vedere pe care trebuie să-l apere: sunt de acord sau nu cu această situație . Fiecare pereche face o listă de argumente în sprijinul acestui punct de vedere. Perechile se despart temporar pentru a forma alte perechi, cu colegi care susțin același punct de vedere și își comunica unii altora argumentele găsite.

Elevii revin în perechile inițiale și își formulează poziția urmată de argumente: „Susținem că……, pentru că …..” Fiecare pereche își prezintă în felul acesta poziția, în timp ce perechea cealaltă ascultă și ia notițe. Cele două perechi dezbat apoi problema. Dacă timpul permite , perechilor li se poate spune să schimbe pozițiile între ele și să reia pașii .În sfârșit, elevii nu mai apără nici un punct de vedere, ci încearcă să ajungă la consens, în baza celor mai bune argumente care au fost aduse în discuție.

8. Tehnica ciorchinelui Este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei, presupune următoarele etape:

– Se scrie un cuvânt sau temă care urmează a fi cercetat în mijlocul tablei: de exemplu, în cadrul CDL-lui Analiza IMM-urilor, putem avea următoarea variantă : ROI, fisa postului , contractul individual de muncă.

– Se notează toate ideile care vin în minte în legătură cu noțiunea respectivă în jurul acestuia, trăgându-se linii între acestea și cuvântul inițial;

– Pe măsură ce se scriu cuvinte se trag linii între toate ideile care par a fi conectate;

– Activitatea se oprește când se epuizează toate ideile.

Produsele acestor activități pot fi ROI, fișele postului, contracte individuale de muncă.

Sugestii privind organizarea elevilor:

Organizarea frontală a activității elevilor, care presupune îndrumarea și controlarea activității tuturor elevilor din clasă, simultan, într-un anumit interval de timp.

În aceste situații profesorul transmite, explică, informații frontal, iar elevii rezolvă simultan și în același ritm sarcinile de instruire comunicate de profesor sau se autoinstruiesc. Astfel se transmit informațiile teoretice necesare desfășurării activităților din acest subtemă: contractul individual de muncă, ROI, fișa postului, activitățile departamentului de resurse umane, etc.

Organizarea colectivă a elevilor având ca finalitate realizarea ROI a firmei de exercițiu, în care elevii alcătuiesc un grup, un colectiv autentic, în cadrul căruia colaborează și cooperează între ei, se ajută reciproc în vederea atingerii unor finalități comune.

Organizarea individuală a activității elevilor .Se impune precizarea diferenței dintre termenii individual și independent. Activitatea individuală a elevilor poate fi independentă – atunci când elevii rezolvă sarcinile de lucru fără ajutor/sprijin din partea profesorului sau îndrumată de către profesor, în timp ce activitatea independentă poate fi individuală și pe grupe și presupune auto-informarea elevilor, autoorganizarea, automonitorizarea activității lor și autoînvățare.

Există mai multe variante de organizare individuală a activității elevilor: cu sarcini de instruire comune pentru toți elevii, cu teme diferite pentru fiecare elev. În acest ultim caz, activitatea se numește individualizată sau personalizată, pentru că ține cont de particularitățile fizice și psihice ale fiecărui elev, de nivelul pregătirii sale, de aptitudinile lui, de nevoile lui educaționale.

Fiecare elev își va întocmi fișa postului. Va realiza unui glosar de termeni specifici activității de resurse umane. Va rezolva fișe de lucru care să evalueze cunoașterea elementelor esențiale a diverselor documente specifice resurselor umane.

9. Știu-vreau să știu-am învățat

Scop: de reactualizare a cunoștințelor deprinse anterior, care le vor permite elevilor să acceadă mai ușor la noile cunoștințe.

Etapele metodei: – împărțirea clasei pe perechi și anunțarea temei;

– elevii sunt rugați să facă o listă cu tot ceea ce știu despre tema aleasă;

– în timp ce elevii alcătuiesc lista, profesorul face la tablă un tabel cu următoarele coloane: știm/credem că știm, ceea ce vrem să știm, ceea ce am învățat

– elevii spun ceea ce au notat, iar profesorul completează prima coloană;

– folosind aceeași metodă elevii vor alcătui o listă de întrebări pe marginea subiectului abordat, iar profesorul completează coloana a doua a tabelului;

– se citește lecția din manual sau un text legat de subiect prin lectură individuală sau frontală;

– se revine asupra listei de întrebări și se răspunde la fiecare din acestea;

– se completează coloana a treia din tabel; unele întrebări ar putea rămâne fără răspuns sau să apară unele noi, care trebuie consemnate;

– elevii compară ceea ce știau despre subiect cu ceea ce au învățat din noua lecție

– se precizează alte surse de informare pentru răspunsul la toate întrebările expuse în coloana a doua; întrebările din coloana a doua pot fi folosite pentru investigații suplimentare prin muncă individuală și realizarea unui eseu sau studiu de caz.

Avantajele metodei: – valorificarea cunoștințelor deja deprinse ca bază în acumularea celor noi; – consolidarea cunoștințelor și extinderea lor prin formularea de întrebări sau exprimarea de nelămuriri cu privire la subiect, – stimularea gândirii critice și sintetice; – stimularea sincerității, colaborării și comunicării.

Exemplu :

Modulul : Organizarea unității economice

Tema : Structura organizatorică a întreprinderii

Se formează echipe de câte patru elevi , fiecare întocmind o listă cu ceea ce știu despre structura organizatorică și o alta cu ceea ce doresc să afle .

Profesorul va construi pe tablă următorul tabel , pe care îl va completa după ce echipele au terminat de lucrat :

4.5Metode de explorare și descoperire

Observația directă este o metodă de explorare a unor obiecte/fenomene fie sub îndrumarea profesorului (observare dirijată), fie în mod autonom (observație independentă);

-scopul observației – depistarea unor noi aspecte ale realității și întregirea (completarea) unor informații; este o metodă participativă deoarece se bazează pe receptivitatea elevilor și implicarea lor în cunoaștere, observația poate fi de scurtă/lungă durată;

-ea conduce la formarea unor calități comportamentale (consecvența, răbdarea, perseverența, imaginația, perspicacitatea); observația se va finaliza, din punct de vedere didactic, îndesene / grafice / tabele / referate.

Exemplu :

Modulul: Organizarea unității economice

Tema : Indicatorii eficienței economice

În grupe de câte cinci elevi , construiți o fișă de evaluare cu indicatori specifici pentru un depozit en-goss și valorile acestora sfârșitul lunilor mai și iunie 2006 evidențiind evoluția acestora cu ajutorul graficelor .

Studiul de caz este o metodă de explorare directă dar și o metodă acțională; constă în etalarea unor situații tipice, reprezentative pentru o clasă de fenomene, ale căror trăsături sunt cercetate în profunzime, din mai multe puncte de vedere;

Studiul de caz urmărește:

a) identificarea cauzelor care au determinat declanșarea fenomenului respectiv;

b) evoluția fenomenului comparativ cu fapte/evenimente similare;

Folosește atât pentru cunoașterea inductivă (pornind de la premise

particulare se trece la concluzii generale), cât și deductivă (particularizând și concretizând unele aspecte de ordin general).

Etapele prezentării studiului de caz sunt :

1.descoperirea cazului și înțelegerea profundă a acestuia;

2.examinarea cazului din mai multe perspective:

teoretică;

documentară;

practică.

3.selectarea metodelor de analiză;

4.prelucrarea cazului respectiv:

sistematizarea informațiilor;

analiza situațiilor prezentate;

stabilirea variantelor de rezolvare.

5.stabilirea concluziilor (alegerea variantei optime).

Studiul de caz este o metodă care apropie principiul de învățare de modelul vieții, al practicii, având mare valoare euristică și aplicativă.

Elevii vor fi obișnuiți:

să adune informații;

să le selecteze;

să le valorifice;

să anticipeze evoluția evenimentelor;

să elaboreze decizii eficiente, în mod argumentat;

să examineze critic situația (cazul).

Profesorul:

prezintă cazul;

organizează și conduce procesul de analiză a acestui caz;

dirijează dezbaterile;

sugerează variante de soluționare (dar fără a impune);

Se folosește interviul, ancheta, cercetare documente .

Studiul de caz, prin natura lui, obligă pe elevi să caute și să găsească mai multe variante de soluționare a problemei în fața căreia se află. În această ipostază, studiul de caz nu urmărește dobândirea de noi cunoștințe, ci, mai degrabă, aplicarea practică a unor cunoștințe însușite deja, în condiții și sub forme noi, impuse de situația-problemă ce urmează a fi soluționată prin gândire și imaginație.

Această metodă poate fi folosită cu precădere în adâncirea sistematizării și consolidării cunoștințelor, a verificării capacității și priceperii de punere în practică a cunoștințelor teoretice, a formării unor calități necesare în activitatea de conducere, a formării priceperii de a adopta decizii optime, în modelarea unor atitudini și opinii colective.

Metoda studiului de caz aduce în atenție „cazuri de viață”, cazuri problemă reale, concrete și semnificative.

Punerea în practică a acestei metode impune, înainte de toate, profesorului să găsească un caz adecvat profilului școlii și disciplinei pe care o predă, să experimenteze în prealabil pe grupuri restrânse și, apoi, să o integreze în sistemul lui de activitate. Cazul ales pornește de la necesitatea împletirii teoriei cu practica și trebuie ales cu discernământ și obiectivitate, pe baza unui studiu temeinic la fața locului. Prin intermediul cazului, elevii urmează să-și formeze o concepție înaintată, opusă concepțiilor învechite, să-și dezvolte dorința de reflecție, de investigare, de a lua hotărâri, prin preocuparea de a soluționa respectiva problemă.

În alegerea cazului, educatorul trebuie:

să stabilească cu exactitate rolul studiului de caz în procesul de învățământ, acesta urmând a se concretiza într-o sarcină precisă de învățare în programa de învățare;

să asigure cadrul teoretic, conceptual, corespunzător analizei care se va întreprinde;

să aleagă un caz cu un grad de dificultate adecvat nivelului de pregătire teoretică și practică a elevilor, posibilităților de efort intelectual sau fizic al acestora.

Aplicarea acestei metode trebuie realizată în așa fel încât ea să devină o metodă euristică, adică să permită căutarea și descoperirea unor răspunsuri argumentate științific, să pună în evidență creativitatea în rezolvarea problemei.

În prezentarea studiului de caz educatorul trebuie să aibă în vedere titlul acesteia, care trebuie să fie cât mai atractiv, mai inventiv, să trezească curiozitatea și interesul, trebuie să descrie detaliat problema, să precizeze concret sarcinile de învățare.

Efectuarea unei analize de caz presupune cunoașterea prealabilă de către elevi a modului cum urmează să se desfășoare, a etapelor ce vor trebui parcurse.

Educatorul are misiunea de a prezenta cazul, de a organiza și conduce procesul de analiză de a stăpâni orice situație ce poate apare pe parcursul discuțiilor. Prin activitatea lui, va trebui să încurajeze participarea activă a grupului de elevi în elaborarea diferitelor ipoteze, opinii sau soluții, să mențină un curs normal și la obiect al activității.

În rezolvarea studiului de caz apar mai multe soluții care trebuie confruntate în vederea stabilirii unei ierarhii a acestora. Acest lucru poate fi facilitat prin întocmirea unor tabele în care să se treacă structurat diferitele concluzii.

Aplicarea metodei studiului de caz se poate realiza, în principal, sub forma a trei variante.

Varianta 1: Metoda situației (Case-Study-Method) care presupune o prezentare completă a cazului – problemă, cu toate informațiile necesare soluționării.

Avantaj: discutarea cazului începe imediat.

Dezavantaj: corespunde mai puțin realității practice care obligă educatorul să-și procure informațiile necesare.

Se folosește la începutul aplicării acestei metode când experiența este redusă și există puțin timp la dispoziție.

Varianta 2: Studiul analitic al cazului (Incidence Method) presupune prezentarea completă a situației existente, dar informațiile necesare soluționării sunt redate numai parțial sau deloc. Această variantă este mai aproape de realitate, obligă la căutarea și procurarea personală a informațiilor necesare oricărei soluționări, elevii vor fi nevoiți să muncească individual și independent, formularea exactă a întrebărilor ajutându-l să facă corelații.

Varianta 3: Studiul fără prezentarea completă a informațiilor necesare rezolvării cazului; elevilor li se propun doar sarcini concrete de rezolvat, urmând să se descurce prin eforturi proprii.

Sub raport organizatoric metoda studiului de caz se poate realiza individual, pe grupe de elevi, frontal, cu ajutorul procesului Phillips 6/6.

Organizarea individuală presupune ca fiecare elev să capete sarcina de a studia cazul și, apoi, să prezinte hotărârea pe care a adoptat-o. Educatorul va supraveghea studiul fiecăruia și, în final, va selecționa câțiva care să-și propună soluțiile.

Avantaj: solicitarea intensă a unei activități intelectuale.

Dezavantaj: elevul selecționat își va argumenta hotărârea, ceilalți fiind nevoiți să caute singuri motivele din cauza cărora nu s-a ajuns la soluția optimă.

În organizarea pe grupe, din colectivul unei clase se va alege subgrupa care sub conducerea unui lider preia discuția cazului în vederea soluționării.

Ceilalți elevi vor urmări cazul pentru a face observații critice la final.

Avantaj: participarea tuturor elevilor la soluționarea cazului.

Dezavantaj: activitatea intensă doar a câtorva elevi.

Este recomandabil să se utilizeze când există puțin timp la dispoziție.

În cazul activității frontale cazul va fi dat spre cercetare întregului colectiv iar discuția se va purta cu toți.

Avantaj: toți elevii participă în mode egal la soluționarea cazului.

Dezavantaj: nu se face simțită participarea individuală a elevilor.

Indiferent de modul de organizare este necesar ca la sfârșit să se treacă la analiza și evaluarea activității desfășurate, grupurile să-și prezinte rezultatele, să facă schimb reciproc de informații, să tragă concluzii. Pentru economie de timp analiza se poate efectua separat, la nivelul fiecărei echipe, urmând ca la ședința comună conducătorii să prezinte doar sinteza opiniilor din grup.

Indiferent de modul de organizare a acestei metode, educatorul trebuie să încurajeze exprimarea liberă, bazată pe argumente a elevilor.

Dezbaterea în jurul cazului amplifică și intensifică relațiile dintre participanți, sporește puterea de argumentație, accentuează lupta pentru apărarea propriilor idei, cultivă spiritul de responsabilitate, accelerează formarea personalității prin descoperirea unor lipsuri și încercarea de a le corecta.

Exemple de studii de caz la: Modulul : Organizarea unității economice

Tema capitolului : Întreprinderea

A. Sarcina de învățare : SC Electroaparataj SA are ca principal obiect de activitate producerea de aparatură electrică și accesorii electrotehnice . În prezent , societatea a dezvoltat o nouă concepție de fabricare și comercializare , atât în domeniul aparaturii de joasă tensiune pentru sectorul industrial , cât și în ceea ce privește bunurile de consum . Una dintre problemele cu care se confruntă societatea este calitatea materiilor prime oferite pe piața internă , care nu corespunde întotdeauna standardelor , deși prețurile sunt mari , astfel că firma a trebuit să importe resurse materiale .

Cerințe :

Precizați obiectul de activitate al firmei analizate .

Indicați factorii de producție utilizați de SC Electroaparataj SA .

Identificați clienții firmei .

Arătați ce anume va determina reducerea valorii adăugate realizată de firma analizată .

B. Sarcina de învățare : Gama Cash & Carry este un depozit

înființat în 2000 în România care aparține societății cu capital integral străin SC Enaco SA . Activitatea sa este administrată pe baza unui sistem informatic nou , la care a trebuit să se adapteze personalul . Criteriile de angajare au urmărit în primul rând disponibilitatea viitorilor angajați de a învăța , a munci și a – și dezvolta cariera . În 2001 , SC Enaco SA a hotărât să se extindă . prin deschiderea unui supermarket în orașul Pitești .

Cerințe :

Identificați obiectul de activitate al firmei .

Indicați ce tip de întreprindere este SC Enaco SA , folosind cât mai multe criterii de clasificare din cele prezentate în lecție .

Explicați cum se realizează funcția socială a întreprinderii față de personalul său .

Arătați ce obiectiv și – a fixat firma analizată , în calitatea sa de centru de decizie .

Tema capitolului : Relațiile externe ale întreprinderii

Sarcina de învățare :Prin Legea nr. 250/2003 comercianții sunt

obligați să accepte la plată carduri de debit sau de credit . Această lege se aplică pentru comercianții care vând mărfuri cu amănuntul și care au o vânzare anuală mai mare de 100,000 euro .

Cerințe :

Precizați cu ce echipamente trebuie să se doteze magazinele pentru a permite plata mărfurilor cumpărate direct cu cardul .

Explicați ce face cumpărătorul pentru a plăti prin card , la magazin .

Modelarea ca metodã pedagogicã este definitã ca un mod de lucru prin care gândirea elevului este condusã la descoperirea adevărului cu ajutorul modelului, grație raționamentului prin analogie.

Modelarea similarã constã în realizarea unui sistem de aceeași naturã cu originalul, care sã permită evidențierea trăsăturilor esențiale ale originalului. Aceastã metodã este frecvent întâlnitã în informaticã, în elaborarea algoritmilor utilizând o anumitã metodã clasicã de elaborare.

Exemplu

Modulul : Organizarea unității economice

Clasa a X a

Tema : Organigrama întreprinderii

a)Elaborați organigrama piramidală a unei întreprinderi cunoscând următoarele elemente organizatorice :

Adunarea generală a acționarilor

Manager general

Birou marketing

Birou contabilitate

Manager producție

Birou aprovizionare

Secție de bază

Manager comercial

Consiliu de administrație

Birou financiar

Manager economic

Secție auxiliară

Birou desfacere

Birou personal-salarizare

Secție de servire

Transformați organigrama piramidală în organigramă circulară .

4.6.Metode bazate pe acțiunea practică

Exercițiul didactic este mai mult un procedeu care constă în efectuarea unor operații și acțiuni mintale sau motorii în scopul consolidării unor cunoștințe și al dezvoltării unor abilități.

Scopurile exercițiului:

aprofundarea unor noțiuni, reguli, teorii, principii deja asimilate;

dezvoltarea operațiilor mintale și constituirea lor în structuri

operaționale;

prevenirea uitării sau evitarea confuziilor;

formarea și consolidarea unor deprinderi, abilități;

dezvoltarea unor trăsături morale, de voință și caracter.

Avantajele metodei sunt concretizate în rezultatele aplicării ei:

formează o gândire productivã,

oferă posibilitatea muncii independente,

oferă posibilitatea analizei diverselor metode și soluții de rezolvare a problemelor,

activează simțul critic și autocritic și îi învață pe elevi sã-și aprecieze rezultatele și metodele de lucru,

oferă posibilitatea depistării și eliminării erorilor.

Exemple

Modulul : Organizarea unității economice

Tema : Întreprinderea – verigă de bază a economiei naționale

a)definiți întreprinderea și precizați care sunt problemele socio-economice cu care aceasta se confruntă ;

b)enumerați condițiile de fond pentru constituirea societăților ;

c)clasificați întreprinderile după mărime

Tema : Organizarea resurselor umane

a)determinați salariul realizat de un muncitor care are un salariu de încadrare de 500 lei și beneficiază de un spor de vechime în muncă de 20 % ;

b)precizați deosebirile dintre CV și scrisoarea de prezentare .

Metoda „Organizatorul Grafic” (OG)facilitează esențializarea unui material informativ care urmează să fie exprimat sau scris, schematizând ideea/ideile.

Pe de altă parte, se poate afirma că „organizatorul grafic” este pentru profesor și/sau pentru elevi o grilă de sistematizare a noțiunilor, o gândire vizualizată prin reprezentare grafică a unui material.

Metoda aceasta ajută:

Elevii – să poată face o corelare între ceea ce știu și ceea ce urmează să învețe sau la ceea ce vor trebui să răspundă.

Profesorii – sunt ajutați să stabilească obiectivele lecției, să conștientizeze mai bine ceea ce vor preda și ceea ce vor să evalueze, să descopere punctele tari și slabe ale elevilor pentru a le oferi sprijin.

OG pentru monitorizarea structurilor de tip comparativ

Prin această metodă elevii sunt solicitați să găsească asemănările și deosebirile/diferențele dintre conceptele, noțiunile, fenomenele prezentate în textul, secvența audio-video etc. și, apoi, să completeze un OG (după ce au studiat cu atenție materialul). Chiar se pot cere, din partea profesorului, explicații asupra asemănărilor și deosebirilor găsite și înscrise în OG, prin compararea celor două sau mai multe noțiuni, concepte, lucruri etc.

Exemplu schematic:

Modulul Organizarea unității economice

Tema : Societățile comerciale

OG pentru structuri de tip descriere

Autorului OG i se va cere să noteze/să descrie caracteristicile, proprietățile, utilizările, componentele unui „ceva”, după descrierea acelui „ceva”.

Tema poate fi descrisă de profesor, citită de elevi – consiliați de profesor – din materialul bibliografic recomandat, vizionată împreună de profesor și elevi de pe o casetă video, de pe un CD-ROM, DVD sau de pe un site de pe Internet, audiată .

Exemplu schematic:

Disciplina : Economia întreprinderii

Tema : Producția de servicii

OG pentru structuri de tip secvențial.

În acest, caz elevii sunt solicitați să listeze conceptele, evenimentele, itemii, lucrurile , în ordine cronologică/numerică, deci etapizat, secvențial.

Exemplu schematic:

Tema : Selecția resurselor umane

OG pentru structuri de tip cauză – efect

Elevii sunt chemați, prin această metodă, să facă legătura dintre cauza și efectul rezultat al unei acțiuni, fenomen .

Exemplu schematic:

Disciplina : Economia întreprinderii

Tema : Rentabilitatea întreprinderii

OG pentru structuri de tip problemă – soluție

În această situație elevilor li se cere să detecteze problema / situația – problemă și sunt invitați să o rezolve, să găsească soluția. Elevii care vor completa un OG vor enunța problema și vor lista una sau mai multe soluții la problema enunțată.

Modulul Organizarea unității economice

Exemplu schematic:

Tema : Rentabilitatea întreprinderii

Mozaicul

Metoda interactivă de tip Mozaic se bazează pe distribuirea sarcinilor unor grupuri de elevi, astfel ca, în urma colaborării, fiecare să fie capabil să determine, să analizeze și să interpreteze rezultatele obținute.

Numărarea elevilor și împărțirea lor pe grupe, după un algoritm specific, este foarte importantă. Astfel, elevii vor fi împărțiți în cinci grupuri de către cinci elevi, fiecăruia atribuindu-i-se un număr de la 1 la cinci .

Cerințele studiului de caz vor fi împărțite în prealabil în cinci părți de dimensiuni și grade de dificultate similare.

Exemplu

Modulul Organizarea unității economice

Tema : Optimizarea proceselor economice

Sarcina de învățare : O firmă obține produsul A în cantitatea de 5.000 bucăți . Pentru realizarea unui produs A se fac următoarele cheltuieli :

materii prime : 3 lei

materiale auxiliare : 0,50 lei

combustibil : 0,75 lei

salarii : 1,20 lei

amortizare : 0,20 lei

alte cheltuieli : 0,60 lei

Produsul se vinde cu prețul de 9 lei .

În cadrul firmei lucrează un număr de 50 salariați .

Următoarea etapă : reașezarea elevilor în sală:

elevii cu numărul 1 vor forma grupa de experți: domeniul costuri;

elevii cu numărul 2 vor forma grupa de experți: domeniul financiar;

elevii cu numărul 3 vor forma grupa de experți: organizare, normare, salarizare;

elevii cu numărul 4 vor forma grupa de experți: contabilitate;

elevii cu numărul 5 vor forma grupa de experți: statistico-matematică.

Lecția se realizează în laboratorul „ Firme de exercițiu”.

Elevii din grupurile de experți au sarcina de a analiza cât mai bine datele studiului de caz, care sunt împărțite astfel:

Grupa I: calculul costului pe produs

Grupa II: calculul cheltuielilor totale realizate

Grupa III: calculul productivității muncii W în funcție de volumul producției obținute / calcului W în funcție de cifra de afaceri;

Grupa IV: determinarea rezultatului financiar final , determinarea ratei rentabilității

Grupa V: analiza și interpretarea datelor din punct de vedere statistico-matematic.

Elevii, astfel grupați, vor discuta cerințele primite, informațiile cele mai importante, vor gândi la modul de calcul și la modalitatea de a prezenta rezultatele obținute.

În această situație, profesorul va interveni în calitate de moderator și pentru a oferi consultanță atunci când elevii ajung în momente de impas.

După îndeplinirea sarcinilor de lucru, fiecare grupă își alege un lider ( conducător), care va prezenta modul de calcul și rezultatele obținute, după cum urmează.

În urma celor prezentate de fiecare birou, se face o ședință în cadrul căreia se propun măsuri privind creșterea rentabilității activității.

Pentru acasă, fiecare elev va avea ca temă să stabilească un program de măsuri pentru îmbunătățirea activității din punct de vedere economic. Programul urmează să fie discutat detaliat în ora următoare, cu ajutorul metodei linia valorii.

Aceasta este de fapt o metodă de reprezentare în spațiu, de-a lungul unei linii, a pozițiilor sau atitudinilor diferite ale elevilor față de problema optimizării activității, respectiv luarea unei decizii.

Fiecare elev va răspunde individual la întrebarea: „ Cum considerați că se poate optimiza activitatea agentului economic , luat spre studiu și analiză?”

Profesorul va trasa în clasă o linie imaginară, iar elevii se vor poziționa pe acea linie în funcție de decizia luată.

Se realizează o comparație între răspunsurile date de către elevi, în urma căreia ei își vor clarifica poziția privind decizia optimă pentru rentabilizarea activității.

Se poate organiza în mod opțional o discuție între elevii care au avut opinii extreme ( vor fi rugați să aducă argumente care să susțină deciziile lor).

Cubul

Este o metodă cu ajutorul căreia un subiect ( idee, problemă, proces ) este studiat din mai multe perspective, „ întors pe toate fețele” adică, ceea ce face ca elevii să-și formeze ( sau dezvolte) competențele necesare unor abordări complexe și integratoare.

Exemplu

Modulul : Organizarea unității economice

Tema : Societățile comerciale

Elevii vor fi împărțiți în șase grupe ( câte fețe are cubul), fiecare echipă răspunzând unei cerințe ( utilizând manualul):

grupa 1 va descrie cele cinci tipuri de societăți;

grupa 2 va compara cele cinci tipuri de societăți, stabilind asemănările și deosebirile dintre ele;

grupa 3 va analiza avantajele constituirii celor cinci tipuri de societăți

grupa 4 va asocia fiecărui tip de societate actul de constituire ;

grupa 5 va aplica etapele de constituire pentru fiecare tip de societate ;

grupa 6 va argumenta importanța respectării legislației privind constituirea și funcționarea societăților comerciale .

În final, profesorul desenează pe tablă cubul desfășurat și notează concluziile la care a ajuns fiecare echipă.

Jocul de rol

Metoda este foarte interesantă deoarece:

formează repede și corect anumite convingeri, atitudini,

comportamente;

pune în evidență modul corect / incorect de comportare într-o situație dată;

asigură un autocontrol eficient al conduitelor și achizițiilor (partenerii te sancționează rapid dacă greșești);

dinamizează pe școlar (cognitiv, afectiv, acțional) punându-l în situația de interacțiune.

Etapele pregătirii și folosirii jocului de rol:

1. identificarea situației interumane ce urmează a fi simulată (să fie relevantă);

2. modelarea situației și proiectarea scenariului – din realitate sunt luate numai aspectele esențiale care devin modele și sunt transferate asupra elevilor (devin roluri de „jucat”);

3. alegerea partenerilor și instruirea lor: se distribuie rolurile elevii sunt familiarizați cu rolul;

4. învățarea individuală a rolului prin studierea fișei dată de profesor (15 – 20 minute pentru a se acomoda);

5. interpretarea rolurilor – simularea propriu-zisă;

6. dezbaterea finală – se face cu toți elevii; a interpretării rolului; se pot relua acele secvențe în care nu s-au obținut comportamentele așteptate

7. Încălzirea grupului

Tipuri de jocuri de rol

I. Jocuri de rol cu caracter general

1. jocul de reprezentare a structurilor – folosit pentru înțelegerea organigramei unui sistem socio-economic, socio-cultural etc. (exemplu: organizarea unei întreprinderi poate fi reprodusă în sala de curs, împărțind roluri elevilor, dându-le sarcini ). Este folosit la disciplinele de management, economie politică, istorie.

Exemplu

Modulul : Organizarea unității economice

Tema : Structura organizatorică a firmei

Sarcina de învățare : Firma ,, Sticlăria “ SA este o societate comercială pe acțiuni , care are ca obiect de activitate producția de sticlă . Sunteți angajat al acestei societăți în cadrul compartimentului administrativ – juridic . Aveți sarcina să elaborați organigrama firmei știind că în cadrul societății lucrează 32 persoane ce ocupă următoarele posturi :

manager departament de producție – 1 post ;

lăcătuș mecanic – 2 posturi ;

merceolog – 1 post ;

laborant – 1 post ;

electrician – 2 posturi ;

șef serviciu CTC – 1 post ;

muncitor necalificat – 3 posturi ;

șef de secție – 3 posturi ;

topitori – 10 posturi ;

șef de echipă – 6 posturi ;

maistru – 1 post ;

inginer – 1 post .

2. jocul de decizie – elevii primesc roluri menite a simula structura unui organism de decizie, (exemplu: un consiliu de administrație, un senat universitar, un consiliu profesoral), apoi sunt puși să se confrunte cu o situație decizională importantă, cunoscând în prealabil obiectivele urmărite de organul de decizie.

Apoi, elevii formulează variante de soluționare și aleg. Este folosit în știința conducerii, științe economice, juridice .

Exemplu:

Modulul : Organizarea unității economice, clasa a X-a

Tema: Aprovizionarea tehnico-materială

Obiective: Elevii vor fi capabili să:

identifice principalele procese economice;

pună în relație activitățile din cadrul întreprinderii;

explice complexitatea fenomenului de aprovizionare.

Sceneta:

Vânzător: – Domnule Director, clienții ne solicitã calculatoare HP, iar noi mai avem puține asemenea calculatoare în magazin.

Manager: – Voi lua legătura cu departamentul de aprovizionare și vom rezolva această situație.

Managerul merge la aprovizionare să se intereseze de această situație .

Manager: – De ce nu mai avem calculatoare HP în magazine?

Aprovizionare: – Domnule manager, acestea au stocul de alertă, iar pentru a face față cererii ar trebui să facem noi aprovizionări.

Manager: – Dă-mi, te rog, lista cu furnizorii noștri.

Aprovizionare: – Aceasta este. Uitați, aveți aici și caracteristicile și specificațiile necesare pentru achiziționarea calculatoarelor.

Manager: – Poți sã-mi identifici furnizorii cei mai buni pentru calculatoare HP?

Aprovizionare: – Da, până în prezent, cei mai avantajoși au fost: BRAIN – cu prețuri mici, STORM – asigură transportul, MICRO – cel mai apropiat ca distanță.

Manager: – Mulțumesc, atunci vom negocia comanda cu firmele BRAIN și MICRO.

În urma negocierii, s-a încheiat contractul cu firma BRAIN, iar societatea comercială a achiziționat 100 de calculatoare la prețul cel mai avantajos.

A fost aleasă firma BRAIN și pentru că era cea care putea onora comanda în termen de zece zile, așa cum avea nevoie societatea noastră.

După zece zile, managerul merge la magazinul cu vânzare.

Manager: – Au ajuns calculatoarele la magazin?

Vânzător: – Da, totul este în regulă acum.

Manager: – Să-mi faci un raport cu solicitările clienților pentru a putea să ne aprovizionăm la timp cu noi produse. Nu vrem să mai ajungem în situația de acum 15 zile, de a nu avea produse în magazin.

După două zile :

Vânzător: – Uitați raportul cerut.

Manager: – Văd că avem cerere și pentru produsele care până acum nu se vindeau.

Vânzător: – Da, în urma programului de promovare a imaginii firmei, vânzările au crescut considerabil atât la produsele care erau deja cerute de clienți, cât și la cele mai puțin solicitate.

Manager: – Mulțumesc.

3. jocul de competiție – se urmărește simularea obținerii unor performanțe de învingere a unui adversar. Se fac două grupuri care se vor înfrunta vând strategii proprii de atac și apărare și impunere a soluției considerată eficientă.

4. jocul de arbitraj – folosit în predarea disciplinelor financiar-contabile și juridice. Ajută la înțelegerea acestor activități și dezvoltarea capacităților de soluționare a problemelor conflictuale ce pot apărea între două unități economice.

Exemplu

Modulul : Organizarea unității economice

Tema : Mediul extern al întreprinderii

Sarcina de învățare : Presupuneți că o întreprindere acționează în instanță o firmă furnizoare pentru nerespectarea unor clauze contractuale . Pentru aceasta este angajată o firmă de avocatură . Precizați tipul de relație ce ia naștere între întreprindere și firma de avocatură . Exemplificați pe cazul unei firme cunoscute de dumneavoastră .

În cadrul lecțiilor aparținând temei „ Organizarea și conducerea resurselor umane” se pot folosi de asemenea și jocurile de roluri, cum sunt jocul de roluri funcționale și de decizie. Una dintre temele care se regăsește într-un joc de roluri este cercul de calitate, în cadrul lecției încercându-se determinarea condițiilor de desfășurare a unui astfel de eveniment ( se alocă roluri de coordonator, moderatori și de ocupanți ai altor posturi ce sunt importante, în funcție de problema abordată). Tema luării deciziilor la nivel de grup se regăsește în aplicarea unui joc de decizie.

Se folosește simularea pentru însușirea cât mai corectă a problematicii angajării personalului. Astfel, în cadrul unui lecții ,se simulează desfășurarea unui interviu de angajare. Se stabilește o comisie de intervievare ( formată din trei elevi ce îndeplinesc roluri de psiholog, manager resurse umane și manager direct al postului vacant), iar câțiva elevi sunt intervievați de către această comisie pe baza unor elemente determinate. Elevii care nu participă efectiv la simulare, observă si notează. Se utilizează în această situație documentele necesare în cadrul interviului de angajare, se organizează interviul în funcție de tipul întrebărilor , intervale orare, caracteristici ale candidaților.

Prin participarea la simularea acestui tip de interviu, elevii sunt în măsură să ia contact direct cu condițiile de desfășurare, cu problemele ce se pot ivi pe parcurs, cu eventualele bariere în comunicare.

Un alt exemplu are în vedere tema „Selecția personalului ”. În lecția precedentă elevii sunt rugați să-și aducă CV-ul.

După parcurgerea acestei teme, elevii vor fi capabili:

să diferențieze recrutarea internă de cea externă;

să precizeze trei atribuții ale persoanelor din organizație implicate în procesul de recrutare și selecție;

să identifice două metode de selecție a personalului;

să indice trei metode prin care se realizează integrarea profesională.

Etape:

1. identificarea și definirea situației, cu rezumarea datelor ce vor sta la baza activității.

S.C. Uniplus S.A. se ocupă cu distribuirea produselor alimentare prin intermediul unei rețele de vânzare dezvoltate la nivel național. În prezent, studiază posibilitatea înființării unei noi rețele de distribuție pe piața bucureșteană. Pentru aceasta trebuie să angajeze:

un director zonal de vânzări (subordonat directorului național de vânzări);

doi supervizori, piața Bucureștiului fiind împărțită în două zone;

șase agenți de vânzare.

2. modelarea situației și proiectarea scenariilor cu descrierea succintă, dar expresivă, a personajelor implicate.

Departamentul de Resurse Umane se ocupă de recrutarea ,selecția și angajarea personalului. Se iau în considerare două situații:

a) să se dea anunțuri pe piața forței de muncă din București privind posturile vacante și să se organizeze interviuri de selecție, cei selectați fiind ulterior angajați ( recrutare externă);

b) să se promoveze în aceste posturi ( în special pentru poziția de director zonal și cele de supervizare) personal din alte zone ale țării ( recrutare internă).

Personaje implicate sunt:

managerul de resurse umane, care coordonează întreaga activitate de recrutare și selecție a personalului;

doi asistenți ai managerului de resurse umane: unul se ocupă de căutarea posibililor candidați și celălalt de organizarea interviurilor;

directorul național de vânzări, care va lua decizia de angajare a directorului zonal de vânzări și a supervizărilor și agenților de vânzări;

șase candidați – câte doi pentru fiecare post.

3. alegerea și instruirea jucătorilor.

Descrierea rolurilor:

Managerul de resurse umane:

convoacă asistenții pentru a discuta necesitatea angajării de personal;

stabilește tipul de recrutare ( internă sau externă), prezentând avantajele și dezavantajele fiecăruia;

aprobă conținutul anunțului de recrutare;

prezidează juriul de selecție, din care fac parte și cei doi asistenți și directorul național de vânzări.

Asistenții managerului de resurse umane:

compun anunțul de recrutare;

organizează materialul de selecție;

fac parte din juriul de selecție ( pun întrebări);

concep programul de integrare profesională a noilor angajați.

Directorul național de vânzări:

face parte din juriul de selecție;

ia decizia de angajare ( argumentează).

Candidații:

se prezintă la interviu;

răspund întrebărilor, încercând să-și pună cât mai bine în valoare calitățile și experiența în domeniul vânzărilor;

cei aleși iau parte la procesul de integrare profesională.

4. distribuirea sau alegerea rolurilor de către elevi;

5. învățarea rolurilor;

6. interpretarea rolurilor.

Ceilalți elevi (publicul) urmăresc jocul pentru a putea răspunde apoi la întrebări cum sunt: a fost interpretarea conformă cu scopurile? Cum ai fi procedat? Ce a lipsit?

7. discutarea și evaluarea situației în mod global, pentru înțelegerea mai clară a situației respective. Conducătorul jocului intervine cu precizări și întrebări suplimentare, pentru ca obiectivele propuse să fie atinse.

În final, elevii care au participat la această simulare vor primi puncte de la 1 la 5 în funcție de prestația lor:

1p – nesatisfăcător; 4p – foarte bine;

2p – satisfăcător; 5p – excepțional.

3p – bine;

Pe lângă însușirea cunoștințelor aferente temei seminarului, elevii:

vor înțelege cum se desfășoară efectiv un proces de recrutare și selecție;

își vor exprima propriile opțiuni față de situația simulată;

își dezvoltă gândirea critică, aptitudinea de exprimare, capacitatea de adaptare și aptitudinea empatică;

își formează deprinderi care le vor fi utile atunci când vor întâlni situații reale similare ( de exemplu, să întocmească un C.V., cum să se prezinte la un interviu).

Elevii trebuie să fie conștienți că „ jocul” reprezintă o situație de învățare și de aceea primează aspectul cognitiv și educativ ( și nu cel de amuzament); rolul profesorului este cel de coordonare ( alege subiectul, stabilește obiectivele didactice și educative, problemele de rezolvat); uneori, este indicat să se schimbe rolurile, pentru a le da ocazia elevilor să cunoască sub mai multe aspecte situația dată.

4.7.Metode de raționalizare

Instruirea programată

O altă metodă de a învăța prin munca proprie și activitate independentă este instruirea programatã. Ea implică existența unui manual special sau a calculatorului. Dispunând de calculatoare pentru toți elevii clasei, activitatea independentă, de studiu al noilor cunoștințe în cadrul lecțiilor desfășurate în varianta intensiv participativă, se poate face prin instruirea programată.

Avantajele și dezavantajele instruirii asistate de calculator

Această metodă depinde nu numai de calitatea calculatorului, ci și de condiția pedagogică asumată la nivelul programelor elaborate special pentru:

conștientizarea valorii interactive a informației alese;

sistematizarea rapidă a unui volum mare de informații;

difuzarea eficientă a unor informații esențiale solicitate de un număr ridicat de participanți la actul didactic;

individualizarea reală și completă a învățării, adaptabilă la ritmul fiecărui elev prin „asistență pedagogică” imediată, realizată/realizabilă de/prin calculator;

stimularea capacității profesorului de „a deveni un adevărat educator: ghid și animator, evaluator și îndeosebi formator preocupat de cultivarea atitudinilor superioare”

Pe lângă o serie de avantaje, această modernă și eficientă formă de învățare are și anumite limite:

individualizarea excesivă a învățării duce la negarea dialogului elev – profesor și la izolarea actului de învățare în contextul său psihosocial;

segmentează și atomizează prea mult material de învățat;

duce prea mult la „tutelare”, dirijând pas cu pas activitatea mentală a subiectului și, prin aceasta, împiedicându-l să-și dezvolte capacitățile creatoare.

instruirea programată nu poate cuprinde întregul proces instructiv-educativ și nu poate constitui o metodă generală și universală în pedagogie, în primul rând din cauză că modelul cibernetic al procesului de învățământ pe care se bazează îl reprezintă, ca orice model, numai din anumite puncte de vedere și nu cuprinde toate reacțiile elevului la perturbațiile interne și externe, dar și pentru că nu toate obiectele de învățământ sau disciplinele științifice pot fi programate, pentru că accentuează verbalismul (în scris) fără a dezvolta suficient intuiția, pentru că elevul nu are imaginea conturată a obiectului în ansamblu și pentru că, dificultățile fiind fragmentate, se limitează formarea unor motivații superioare, spiritul critic și gândirea independentă.

instruirea programată prezintă, datorită formalizării procesului de instruire, și pericolul formalismului și al standardizării cunoștințelor.

Există mai multe modalități de instruire programată :

Programarea liniarã

Studiul temei „Structura organizatorică a întreprinderii” se poate derula în așa fel încât să se poată trece de la un paragraf la altul doar pe baza răspunsurilor corecte, numai atunci existând certitudinea că la finalul studierii întregului text problematica este bine înțeleasă, însușită activ și conștient, altfel nefiind posibilă progresarea în studiul materialului.

Există posibilitatea programării astfel încât după două-trei încercări de răspuns ( la fiecare paragraf în parte) nereușite, să fie afișat răspunsul corect și cu explicații suplimentare.

Programarea ramificatã

Prin această metodă, elevul este solicitat să aleagă răspunsul corect din mai multe variante de răspuns. O astfel de posibilitate de activitate independentă, în care elevii să se poată instrui singuri, în pași mici, dar cu eficiență sporită este învățarea programată ( ramificată) a lecției „ Tipul de producție “.

Programarea combinatã

Este o metodă prin care se îmbină programarea liniară cu cea ramificată, în sensul că se solicită elevilor răspunsuri construite și răspunsuri la alegere, astfel încât să se asigure un randament cât mai mare însușirii cunoștințelor.

Tema: Structura organizatorică a întreprinderii

Informare 1: Structura organizatorică cuprinde totalitatea persoanelor , compartimentelor de muncă , a verigilor de producție și concepție , modul lor de distribuire în timp și spațiu , relațiile care se stabilesc între le pentru realizarea obiectivelor de bază ale întreprinderii în condiții de eficiență economică .

Întrebare 1: Definiți structura organizatorică a întreprinderii

Răspuns:

Confirmare răspuns

Informare 2: Componentele structurii organizatorice sunt : postul , funcția , compartimentul de muncă , relațiile organizatorice , nivelul ierarhic și ponderea ierarhică .

Întrebare 2: Enumerați cel puțin trei componente ale structurii organizatorice .

Răspuns:

Confirmare răspuns.

Informare 3 : Funcțiile pot fi :

-de conducere , cu sarcini și atribuții de coordonare ;

-de execuție , cu sarcini de execuție și rezolvare de probleme

Întrebare 3 : Funcțiile pot fi :

a)de specialitate și de execuție ;

b)de conducere și de execuție ;

c)de nivel superior și de execuție .

Răspuns : tasta b

Confirmare răspuns.

Informare 4 : Între compartimentele organizatorice de pe același nivel se stabilesc relații de cooperare .

Întrebare 4: : Între compartimentele organizatorice de pe același nivel se stabilesc relații :

a)de stat major ;

b)de control ;

c)de cooperare .

Răspuns :tasta c

Confirmare răspuns.

În caz de răspuns incorect se dau informații suplimentare, reluând-se procedura, iar în caz de răspuns corect, fiind ultimul răspuns, monitorul afișează mesajul „ Felicitări!”

Desfășurarea în bune condiții a activității de predare și învățare este condiționată uneori de utilizarea unor mijloace materiale, menite să faciliteze transmiterea și receptarea mesajului, fixarea, consolidarea, recapitularea sau evaluarea. Folosite în timpul lecțiilor, aceste mijloace stimulează, sprijină și amplifică eforturile de predare și învățare, contribuind la ilustrarea și explicarea unor conținuturi, oferind o mai bună ordonare și prezentare a informației, ușurând comunicarea, dezvoltând capacitatea de înțelegere a elevilor.

Prin mijloace de instruire înțelegem, în general, un ansamblu de instrumente folosite în așa fel încât să contribuie la realizarea obiectivelor propuse: transmiterea – receptarea informațiilor, formarea deprinderilor, evaluarea unor activități, realizarea unor aplicații.

Mijloacele de învățământ îl ajută pe profesor să realizeze, la nivel superior, sarcinile instructiv-educative ale lecției. Locul și rolul lor poate fi pus în evidență prin intermediul funcțiilor pe care le îndeplinesc:

funcția informativ-demonstrativă;

funcția formativă;

funcția de motivare a învățării;

funcția evaluativă;

funcția de școlarizare substitutivă.

Folosirea mijloacelor de învățământ se realizează în funcție de specificul disciplinelor de studiu și al lecțiilor pe care urmează să le parcurgem. În ce privește disciplinele economice, cele mai utilizate mijloace sunt: modelele, suporturile figurative și grafice, mijloacele simbolico –raționale (scheme structurale și funcționale),mijloacele audio-vizuale (diaproiectorul, epidiascopul, retroproiectorul, filmul școlar realizat prin înregistrări video, Internet -ul).

Integrarea mijloacelor de instruire în procesul didactic se realizează prin racordarea la obiectivele urmărite, la conținutul lecției, la metodele și procedeele folosite.

Computerul este o unealtă de muncă indispensabilă în lumea contemporană, inclusiv în activitatea didactică. Ca mijloc de instruire poate fi utilizat pentru transmiterea – însușirea informațiilor, sistematizarea, verificarea și evaluarea lor, formarea unor abilități, disciplinarea gândirii. Computerul ușurează, totodată , stocarea, prelucrarea și reactualizarea informațiilor privind prestațiile individuale și de grup ale elevilor.

Tehnicile informaționale vizează îmbunătățirea infrastructurii școlare, dar și a actului educațional în sine. Schimbarea modului de predare, abordarea interdisciplinară, comunicarea, eficiența acțiunii își găsesc un suport tocmai în aceste tehnici.

Mijloacele de învățământ necesare prezentării temelor curriculum-ului disciplinei ,, Economia întreprinderii “ pentru clasa a X-a, a liceului tehnologic – domeniul serviciilor, ordonate după funcția pedagogică îndeplinită cu precădere sunt:

Mijloace informativ-demonstrative care reprezintă surse de informație și servesc la exemplificarea sau ilustrarea noțiunilor, la concretizarea ideilor.

Materiale sau reprezentări figurative:

Ilustrații

Documente și acte normative

Planșe

Folii transparente

Reprezentări simbolice:

Scheme

Diagrame

Mijloace de formare și exersare a priceperilor și deprinderilor:

Aparate de calcul (calculatoare de birou, P.C.)

Mijloace de evaluare a rezultatelor învățării :

Teste

Chestionare

Fișe de evaluare

Referate

Proiecte

Lucrări practice

Testarea asistată de calculator

Grile de evaluare/autoevaluare

Scale de evaluare

Portofolii

În concluzie, putem spune că toți profesorii de discipline economice trebuie să aibă o pregătirea economică de calitate, dăruirea pentru meserie și, mai ales, plăcerea de a preda aceste materii. Printre metodele recomandate în predarea-învățarea activă a disciplinelor economice se numără: instruirea directă, simularea, învățarea prin cooperare, învățarea prin investigare. Orice metodă de instruire prezintă atât costuri, cât și beneficii. Pentru a decide în legătură cu utilizarea unei metode sau a alteia, profesorul trebuie să cântărească atât costurile cât și beneficiile iar apoi să le compare .

CAPITOLUL 5. EVALUAREA

Orice lecție de Economie are și o componentă de evaluare. Evaluarea este importantă din mai multe motive. Elevii merită să știe cât de bine învață pentru a putea realiza schimbări care să-i conducă la îmbunătățirea performanțelor. Profesorii au nevoie de feedback pentru a putea modifica și îmbunătăți lecțiile și pentru a ști în ce măsură sunt realizate obiectivele de către fiecare elev. În cadrul unei lecții de economie, profesorii trebuie să se asigure că este evaluat fiecare obiectiv. Dacă un obiectiv nu este suficient de important pentru a fi evaluat, înseamnă că nu este nici suficient de important pentru a fi inclus în lecție.

Metodele și instrumentele de evaluare în general, aplicate și în cadrul evaluării la disciplinele economice pot fi clasificate în două mari categorii: – tradiționale care se realizează prin probe orale, scrise și practice; – complementare care se realizează prin observarea sistematică a elevilor, investigația, proiectul, portofoliul tema pentru acasă, tema în clasă și autoevaluarea.

Compararea tipurilor de evaluare

Există trei strategii de evaluare principale:

1. Evaluarea inițialã

2. Strategia de evaluare formativă, pe parcurs.

3. Strategia de evaluare sumativã se aplică la sfârșitul semestrului, anului școlar, sau ciclului de școlarizare .

La disciplinele economice pot fi folosite următoarele metode de evaluare :

Metoda de evaluare oralã

Este una dintre cele mai răspândite și se poate aplica individual sau pe grupe de elevi. Principalul avantaj al acestei metode îl constituie posibilitatea dialogului profesor-elev, în cadrul căruia profesorul își poate da seama nu doar „ce știe” elevul, ci și cum gândește el, cum se exprimă, cum face față unor situații problematice diferite de cele întâlnite pe parcursul instruirii. Cu prilejul examinării orale, profesorul îi poate cere elevului să-și motiveze răspunsul la o anumită întrebare și să-l argumenteze, după cum tot el îl poate ajuta cu întrebări suplimentare atunci când se află în impas.

Metoda are însă și unele dezavantaje: ea este mare consumatoare de timp, timp care, adesea, le lipsește profesorilor ale căror discipline sunt prevăzute în planul de învățământ cu un număr mic de ore, deci care au mai mulți elevi cărora trebuie – potrivit reglementărilor în vigoare – să le atribuie cel puțin trei note „în oral” pentru a li se încheia media semestrială.

Un alt dezavantaj este și acela referitor la dificultatea de a selecționa, pentru toți elevii examinați, întrebări cu același grad de dificultate.

Pentru a elimina aceste dezavantaje se pot stabili anumite restricții cu privire la durata acestor examinări orale, în funcție de vârstă; întrebările vor fi stabilite din vreme pentru a fi cât mai uniforme, ca grad de dificultate, pentru întregul grup de elevi supus verificării, formularea lor făcându-se clar și precis, fără ambiguități.

Ca să-i fie mai ușor, profesorul poate avea în față, pe durata examinării, o fișă de evaluare orală, după modelul următor:

CLASA: X

Data:………………….

Modulul Analixa IMM-urilor

La conținutul răspunsului, profesorul va ține seamă dacă acesta este corect și complet, prin raportare la obiectivele pedagogice urmărite și la conținuturile predate.

Organizarea conținutului se referă la coerență și logică, îndeosebi, în timp ce, prezentarea răspunsului are în vedere fluența, claritatea, siguranța, acuratețea limbajului, construcția frazei (care trebuie să fie logică și corectă din punct de vedere gramatical), originalitatea. În funcție de impresia pe care și-o face, profesorul marchează cu „X” caseta din dreptul calificativului corespunzător (eventual folosindu-se și de semnele „+” și „–” pentru a marca, mai precis, nivelul real al performanțelor elevului).

Semnificația simbolurilor utilizate este următoarea: FB – foarte bine ,corespunzător notelor 10 și 9; B – bine, pentru 8 și 7; S – satisfăcător, pentru 6 și 5; NS – nesatisfăcător, pentru 4 și mai puțin.

Deoarece în școala românească se utilizează scala de notare de la 10 la 1, iar pe fișa de evaluare orală se utilizează o scală cu patru trepte, profesorul evaluator trebuie să aibă în vedere că unui calificativ îi corespund două puncte din scala 10-1 (exemplu: FB se va exprima fie prin 10, fie prin 9, deci în fișă se va putea consemna + „x”, pentru 10 sau – „x”, pentru 9. Se pot utiliza și alte simboluri, la alegerea profesorului).

Metoda evaluării scrise

.

Se realizează cu ajutorul unor lucrări de verificare (teste docimilogice), inițiale, pe parcurs (de progres) și finale (teze),locale sau naționale, prin care elevii au posibilitatea să-și prezinte achizițiile de cunoștințe în absența profesorului, sau fără ajutorul direct al acestuia, în mod independent.

Avantajele metodei: – economia de timp în bugetul de timp al activității, cu ajutorul probelor scrise, se realizează evaluarea frontală, obiectivă a elevilor într-un interval relativ scurt; – permite verificarea unui capitol sau secvență de învățare, în mod obiectiv și compararea rezultatelor obținute de întregul grup, deoarece vizează aceeași secvență curriculară iar verificarea se face după u barem comun; – diminuarea stărilor de stres ale elevilor, care pot lucra fără a fi tracasați de intervențiile profesorului; – posibilitatea pentru elevi de a formula răspunsuri, de a demonstra abilități în ritm propriu, fără a fi nevoiți să facă față concurenței colegilor;

– posibilitatea pentru evaluator de a formula aprecieri obiective, întemeiate pe criterii dinainte cunoscute, beremuri prestabilite.

Dezavantajele metodei: – feedbackul este mai slab decât în cazul verificării orale, în sensul că unele erori nu pot fi corectate imediat prin intervenția profesorului; – relativa întârziere în timp a momentului în care se realizează evaluarea și verificarea probelor, în sensul că până la aducerea rezultatelor elevii pot deja cunoaște răspunsurile corecte și pot fi conștienți de propriile erori, însă rămâne la latitudinea profesorului dacă revizuiește nota – atunci când elevul probează că știe ceea ce trebuia să știe. Testul docimologic este un instrument prin care profesorul adună informații relevante pentru analiza progresului și performanței școlare dar și pentru reglarea activității de predare învățate în sine. El conține mai multe întrebări, subiecte, exerciții care se numesc itemi. Acesta reprezintă cea mai mică unitate a testului identificabilă printr-o sarcină concretă de lucru. Așa cum am arătat mai sus testele sunt superioare probelor orale, atât din punctul de vedere al eficienței, cât și din perspectiva obiectivității aprecierii rezultatelor. Dezavantajul cel mai mare este legat de caracterul diagnostical, prin intermediul său măsurându-se doar rezultatele procesului de predare învățare nu și mecanismul formării acestora. Pentru a fi considerat drept itemi realizați pe baze științifice, aceștia trebuie să parcurgă următoarele etape de elaborare: – stabilirea obiectivelor de evaluare, – stabilirea standardelor de evaluare – stabilirea tipului de item, – selectarea tipului de item, – conceperea itemului, – pretestarea inițială, – testarea pe un eșantion reprezentativ, – realizarea statisticului itemului – rescrierea / reformularea itemului, – selecția și stocarea în baza de date, – crearea bazei de itemi. Itemii trebuie să fie formulați explicit, premizele și sarcinile de lucru trebuie să fie evidente. Evaluarea prin test docimologic presupune respectarea următoarelor cerințe: – stabilirea clară a sarcinii de lucru, – concordanța dintre test și programa școlară,

– stabilirea numărului de itemi în funcție de complexitatea obiectivelor și vastitatea conținutului de evaluat, – formularea clară și concisă a itemilor, – corespondența dintre dificultatea itemilor și psibilitățile subiecților cărora li se adresează, – acoperirea sarcinii / conținutului de instruire, – dispunerea itemilor în funcție de gradul de dificultate. Tipurile de itemi din punctul de vedere al obiectivității în notarei sunt: obiectivi, semiobiectivi, subiectivi.

Testul docimologic reprezintă un instrument de evaluare complex, format dintr-un ansamblu de sarcini de lucru ( probe sau întrebări – numite itemi) ce permit măsurarea și aprecierea nivelului de pregătire al elevilor sau a nivelului de formare și dezvoltare a unor capacități și competențe de diverse naturi.

Rezultatul testului docimologic pune în evidență progresul / regresul înregistrat într-o perioadă de timp, constituind și un indicator de eficiență a activității profesorului.

Indiferent de obiectivul vizat, orice test docimologic solicită rezolvarea unor sarcini identice de către toți elevii. Ele sunt probe standardizate sub aspectul conținutului, condițiilor de aplicare, formulării răspunsurilor și criteriilor de apreciere a rezultatelor – ceea ce permite o comparare a nivelului general de pregătire cu cerințele programei, precum și compararea elevilor.

Orice test docimologic este alcătuit din itemi și punctaj acordat/item. Itemul reprezintă o problemă sau o temă care se conturează ca o unitate de conținut.

Itemul poate fi redactat în mai multe forme :

ca o definiție (vizează precizarea sferei de cuprindere a

unei noțiuni)

Exemplu:

– Definiți întreprinderea .

– Definiți tipul de producție .

– Definiți mediul extern al întreprinderii

ca o problemă:

Exemplu :

– Tema lecției : Tipul de producție

Precizați în cadrul cărui tip de producție putem încadra o întreprindere ce realizează 3.200 produse , al căror timp normat de realizare este de 0,05 ore / produs . Această unitate lucrează 20 zile pe lună , în două schimburi , a câte 8 ore pe schimb .

Tema lecției : Indicatorii eficienței economice

a)O firmă cu 30 lucrători realizează în luna mai o cifră de afceri de 10.000 lei . În luna iunie , desfacerile au crescut cu 5 % , iar numărul lucrătorilor s-a redus la 28. Determinați productivitatea muncii în luna iunie .

b)O societate comercială a înregistrat în anul 2005 , un profit de 15.480 lei și cheltuieli totale de 43.320 lei . În anul 2006 , societatea și-a redus cheltuielile cu 10 % și a crescut profitul cu 10 % . Cerințe :

– calculați rata rentabilității firmei pentru fiecare din cei doi ani .

– explicați evoluția cifrei de afaceri și a ratei rentabilității pentru anul 2006 .

Tema lecției : Elaborarea programului de aprovizionare tehnico – materială

La o întreprindere de armament pentru fabricarea unui tanc , suprafața tablei de croit este de 30 metri pătrați iar cea efectiv utilizată este de 27 metri pătrați . Cum greutatea netă a tablei este de 4,5 tone , să se determine consumul specific de aprovizionat .

ca itemi de stabilire a unei identități, dependențe sau indicarea unor caracteristici:

Exemplu :

Piramida ierarhica aplatizata are ca avantaj:

aparitia unor evenimente subiective

apropierea conducerii de locul de actiune

impunerea adoptarii deciziilor

cheltuieli ridicate cu salariile personalului de conducere

2. Tipul de producție individuală se caracterizează prin:

Nomenclatură de producție foarte mare;

Volumul producției foarte mare;

Specializarea tehnologică a locurilor de muncă;

Deplasarea în loturi a produselor;

3. Depozitele de repartizare :

a) dispun de cantități mici de mărfuri provenite de la furnizori diferiți care vor fi revândute unuia sau mai multor beneficiari;

b) dispun de cantități mari de mărfuri care vor fi revândute în cantități mici;

c) poartă numele de depozite de tranzit;

d) servesc pe perioade scurte la depozitarea mărfurilor și sunt amplasate în gări, porturi, aeroporturi;

ca indicare a unei mărimi exprimată printr-o formulă dată sau invers:

Exemplu :

Ce reprezintă formula ?

Rezultatul exercițiului

––––––––– x 100

Cifră de afaceri

– Care este formula pentru calculul productivității muncii ?

ca o reprezentare grafică de interpretat:

Exemplu :

– Reprezentați grafic dependența matematică dintre profitul unei societăți comerciale și cifra de afaceri realizată de aceasta .Interpretați graficul rezultat”.

ca texte lacunare:

Exemplu :

– Întreprinderea prezintă următoarele trăsături : ………(1)………,

………..(2)………..,………..(3)…………….

– ……..(1)……… se definește prin numărul de persoane conduse în mod direct de ……..(2)………..

– Muncitorii ………(1)…………acționează indirect asupra ………(2)………în vederea conservării , prelucrării sau ………(3)……..

ca o etapizare a unui proces:

Exemplu :

– Precizați etapele selecției personalului .

– Identificați etapele constituirii societăților comerciale .

Itemii se clasificã după mai multe criterii :

a)După tipul de comportament cognitiv solicitat pentru producerea răspunsului ,se diferențiază 2 tipuri de itemi :

– itemi închiși (precodificați) care solicită selectarea unui răspuns dintr-un număr de variante oferite ( întrebări cu răspuns binar, cu alegere multiplă, întrebări pereche, întrebări de ordonare, întrebări cu răspuns scurt .

Exemplu :

întrebări cu răspuns binar : permit selectarea răspunsului corect

din două răspunsuri posibile oferite:

Notați cu A (adevărat) sau F (fals) următoarele enunțuri:

Piramida ierarhică înaltă este specifică în general unităților mici.

Legăturile ierarhice se stabilesc între două compartimente și decurg din delegarea de autoritate pe care un compartiment o are față de celălalt.

Cerințele postului cuprinde funcția, serviciul, direcție unde este încadrată persoana.

Prima fază a trierii candidaților are în vedere analiza scrisorilor de motivație și a curriculumului vitae.

întrebări cu alegere multiplă : presupun existența unui enunț – premisă si a unei liste de alternative ( soluții posibile). Elevul trebuie să aleagă un singur răspuns corect sau cea mai bună alternativă ( în al doilea caz, în unele variante, sunt necesare instrucțiuni speciale pentru modul de alegere a celei mai bune alternative/a alternativei complete); celelalte răspunsuri ( incorecte, dar plauzibile și paralele) se numesc distractori.:

Încercuiți răspunsul corect :

1. Cea mai simplă subdiviziune organizatorică ce cuprinde ansamblul obiectivelor, sarcinilor și competențelor ce revin unui angajat, se numește:

compartiment;

post de muncă;

c)funcție;

d)relație de cooperare;

2. Ponderea ierarhică reprezintă :

distanța dintre compartimente și conducere;

nivelul ierarhic;

norma de conducere;

structura funcțională;

3. Ansamblul atribuțiilor și sarcinilor de îndeplinit alcătuiește:

postul de muncă;

funcția;

compartimentul;

relațiile de autoritate;

4. Criteriul funcțiune poate determina următoarea organizare a unei întreprinderi:

a)compartiment marketing, compartiment cercetare –

dezvoltare, compartiment financiar, compartiment personal;

b)birou articole femei, birou articole bărbați, birou

articole copii;

c)sector Europa, sector Asia, sector Africa;

d)mărfuri alimentare, mărfuri nealimentare;

5. Depozitele de repartizare :

a)dispun de cantități mici de mărfuri provenite de la furnizori diferiți care vor fi revândute unuia sau mai multor beneficiari;

b)dispun de cantități mari de mărfuri care vor fi revândute în cantități mici;

c)poartă numele de depozite de tranzit;

d)servesc pe perioade scurte la depozitarea mărfurilor și sunt amplasate în gări, porturi, aeroporturi;

întrebări de tip pereche : solicită din partea elevilor, stabilirea unor corespondențe / asociații între cuvinte, propoziții, fraze, litere sau alte categorii de simboluri dispuse pe două coloane. Se limitează, de obicei, la măsurarea informațiilor factuale, bazându-se pe simple asociații, pe abilitatea de a identifica relația existentă între două lucruri / noțiuni/ simboluri . Pot solicita diverse tipuri de relații: termeni/ definiții; reguli/ exemple; simboluri/concepte; principii/clasificări; părți componente/întrebuințări. Se pot utiliza materiale picturale sau o reprezentare grafică.:

1. Realizați asocierea dintre coloana A și B.

Asociati corect cifrele din coloana A cu literele din coloana B:

întrebări cu răspuns scurt :

-Definiți serviciile și menționați patru dintre caracteristicile lor.

-Definiți noțiunea de resursă umană din cadrul unei întreprinderi.

-Menționați care sunt drepturile salariaților .

-Indicați categoria de factori externi în care se încadrează învățământul și ocrotirea sănătății .

– itemi deschiși”- care solicită construirea, producerea unui răspuns corect, fără a fi oferite variante de răspunsuri ( itemi de tip eseu; rezolvare de probleme, itemi de argumentare, itemi de interpretare).

Exemplu :

itemi de tip eseu permit evaluarea globală a unei sarcini de

învățare, elevul fiind solicitat să formuleze un răspuns liber, în conformitate cu anumite cerințe sau criterii formulate.

– Construiți un eseu prin care să prezentați promovarea personalului unei întreprinderi , cuprinzând conceptul de promovare , criteriile de promovare și modalitățile de promovare a personalului .

– Realizați un eseu cu tema ,, Forme de vânzare , prin care veți prezenta atât formele de vânzare cu amănuntul , cât și pe cele cu ridicata . Eseul nu trebuie să depășească două pagini .

itemi de tip rezolvare de probleme determină confruntarea

elevului cu o situație nouă, chiar inedită, pentru care el trebuie să găsească soluția, să aleagă strategia de lucru si să rezolve singur, pe baza achizițiilor anterioare și a experienței sale :

– O firmă cu 30 lucrători realizează pe luna o cifră de afaceri de 10520 mii lei . În luna n+1 desfacerile au crescut cu 4% iar numărul lucrătorilor s-a redus la 28 . Determinați productivitatea în luna n+1.

– Determinați nivelul absolut si relativ al ratei rentabilității , știind că : cifra de afaceri = 400 .000 lei , cheltuieli totale = 220 .000 lei.

itemi de argumentare :

– Argumentați importanța cunoașterii mediului extern al firmei .

itemi de interpretare :

– Interpretați următoarea afirmație : ,, Întreprinderile nu ar trebui să facă profit , ci să-și calculeze astfel prețurile , încât să-și acopere numai cheltuielile .”

b)Din punct de vedere al obiectivității în notare, se disting 3 categorii de itemi:

– Itemi obiectivi

– Itemi semiobiectivi

– Itemi subiectivi

Fiecare dintre aceste tipuri de itemi are caracteristici specifice, care determină gradul de adecvare și posibilitățile de utilizare în diferite contexte evaluative.

Itemi obiectivi sunt specifici evaluărilor de progres deoarece permit o măsurare rapidă si exactă a rezultatelor învățării; au obiectivitate ridicată; se construiesc simplu; sunt ușor de cuantificat.

Dezavantaje : sunt itemi vulnerabili la răspunsuri întâmplătoare; măsoară rezultate ale învățării plasate la nivele cognitive inferioare (recunoaștere, identificare, enumerare, asociere .

Itemi semiobiectivi solicită elevului să construiască total sau parțial răspunsul la sarcina definită în itemi. Sunt, de regulă, itemi de completare ( gen propoziție lacunară) sau itemi cu răspuns scurt ( identifică/alege combinația corectă) sau itemii de ordonare. Sunt o combinație între itemii obiectivi și cei cu răspuns deschis ( construit).

Itemi subiectivi solicită un răspuns deschis .Sunt destinați activării creativității, originalității și posibilitățile elevului de a transfera cunoștințe.

LICEUL TEHNOLOGIC ’’ VIRGIL MADGEARU 

ROSIORII DE VEDE

MODULUL ORGANIZAREA UNITĂȚII ECONOMICE

NUMELE ȘI PRENUMELE ELEVULUI…………………….

CLASA………….

DATA…….

TEST DOCIMOLOGIC

I. Încercuiți răspunsul corect: 20 puncte

1.Cea mai simplă subdiviziune organizatorică ce cuprinde ansamblul obiectivelor, sarcinilor și competențelor ce revin unui angajat, se numește:

compartiment;

post de muncă;

funcție;

relație de cooperare;

2. Ponderea ierarhică reprezintă:

distanța dintre compartimente și conducere;

nivelul ierarhic;

norma de conducere;

structura funcțională;

3. Ansamblul atribuțiilor și sarcinilor de îndeplinit alcătuiește:

postul de muncă;

funcția;

compartimentul;

relațiile de autoritate;

4. Criteriul funcțiune poate determina următoarea organizare a unei întreprinderi:

a) compartiment marketing, compartiment cercetate-dezvoltare, compartiment financiar, compartiment personal;

b) birou articole femei, birou articole bărbați, birou articole copii;

c) sector Europa, sector Asia, sector Africa;

d )mărfuri alimentare, mărfuri nealimentare;

5. Depozitele de repartizare :

a) dispun de cantități mici de mărfuri provenite de la furnizori diferiți care vor fi revândute unuia sau mai multor beneficiari;

b) dispun de cantități mari de mărfuri care vor fi revândute în cantități mici;

c) poartă numele de depozite de tranzit;

servesc pe perioade scurte la depozitarea mărfurilor și sunt amplasate în gări, porturi, aeroporturi;

6. Rata rentabilității financiare (Rf) se calculează după formula:

(Pn/Active totale)X100;

(Rezultatul exercițiului/Capital)X100;

(Pn/CA)X100;

(Q/X);

7. La dotare cu active în valoare de 10.000 lei și un profit net de 73.000 lei , rata rentabilității economice este(Re):

173%

137%

100%

73%

8. Chioșcurile și tonetele aparțin:

comerțului mobil;

comerțului stabil;

comerțului fără magazine;

comerțului en gros;

9. Codul de bare aplicat mărfurilor reunește informații despre:

denumire produs, preț, data fabricației, perioada de valabilitate;

gama din care face parte produsul, producătorul, țara producătoare;

condițiile de depozitare, denumire, preț;

data expirării, condiții de păstrare preț;

10. Între funcțiile aprovizionării nu poate fi inclusă:

contractarea și lansarea comenzilor;

primirea și recepția mărfurilor;

expedierea mărfurilor;

identificarea surselor de aprovizionare;

II. Realizați asocierea dintre coloana A și B. 20 puncte

III .Stabiliți valoarea de adevăr (A/F) a următoarelor enunțuri. 10 puncte

1.Depozitarea se poate realiza înaintea prelucrării materiilor prime.

2.Principiul aplicat în activitatea de depozitare este "primul intrat, primul ieșit".

3.Eficiența constă în alegerea și aplicarea celei mai bune soluții din mai multe posibile.

4.Vânzarea prin magazine a mărfurilor direct către consumatori alcătuiește comerțul cu ridicata.

5.Ambalarea în atmosferă modificată poate fi aplicată cărnii și peștelui.

IV. Definiți serviciile și menționați patru dintre caracteristicile lor.

14 puncte

V. Realizați organigrama SC Sinaia SRL știind că această întreprindere desfășoară activitatea în domeniul hotelăriei și a restaurantelor . 26 puncte

LICEUL TEHNOLOGIC ’’ VIRGIL MADGEARU 

ROSIORII DE VEDE

MODULUL ORGANIZAREA UNITĂȚII ECONOMICE

NUMELE ȘI PRENUMELE ELEVULUI…………………….

CLASA………….

DATA…….

LUCRARE SCRISA SEMESTRIALĂ

SUBIECTUL I : 1p

1.Veriga primara a structurii de producție si concepție este:

a.locul de munca

b.ponderea ierarhica

c.atelierul

d.secția de baza

2.Piramida ierarhica aplatizata are ca avantaj:

a.apariția unor evenimente subiective

b.apropierea conducerii de locul de acțiune

c.impunerea adoptării deciziilor

d.cheltuieli ridicate cu salariile personalului de conducere

3.Piramida ierarhica înaltă are ca avantaj:

a.numărul mare de personal administrativ

b.prelungirea circuitelor informaționale

c.posibilitatea luării unor decizii multilateral fundamentate

d.încetinirea procesului decizional

4.Reprezentarea grafică a structurii organizatorice poartă denumirea de:

a.regulamentul de organizare si funcționare

b.fișa postului

c.organigrama

d.fișa de evaluare a personalului

5.Intre compartimentele organizatorice de pe același nivel ierarhic se stabilesc relații de:

a.control

b.cooperare

c.reprezentare

d.stat major

SUBIECTUL II: 1p

Precizați cu A sau F dacă următoarele enunțuri sunt adevărate sau false:

secția de producție reprezintă veriga structurală de bază a unei întreprinderi industriale

piramida ierarhică aplatizată are ca avantaj apariția unor elemente subiective

optimul economic este dat de soluția care asigură ,dintr-o singură variantă cea mai ridicată eficiență economică

indicatorul care exprimă eficiența economică a întreprinderii sub aspect absolut este rata rentabilității

funcțiile pot fi de conducere si execuție.

SUBIECTUL III: 2p

1. Asociați corect cifrele din coloana A cu literele din coloana B:

2. Identificați care din metodele date asigură creșterea efectului și prin care se influențează micșorarea efortului în scopul creșterii eficienței economice:

SUBIECTUL IV: 3p

O firma cu 30 lucrători realizează pe luna n o cifră de afaceri de 10520 mil.. Pe luna n+1 desfacerile au crescut cu 4% iar numărul lucrătorilor s-a redus la 28.Determinați productivitatea pe luna n+1.

Determinați nivelul absolut și relativ al rentabilității , știind că : cifra de afaceri = 400miliarde lei , cheltuieli totale = 220 miliarde lei.

SUBIECTUL V: 2p

Realizați organigrama unei societăți comerciale pe acțiuni care are trei compartimente și patru nivele ierarhice . Precizați caracteristicile societății comerciale pe acțiuni.

CAPITOLUL 6 PROIECTE DIDACTICE

PROIECT DIDACTIC

Numele și prenumele profesorului : Trică Valentina

Liceul Tehnologic ’’ Virgil Madgearu “, Roșiorii de Vede

Clasa: a X-a C

Modulul Organizarea unității economice

Titlul lecției: Tipul de producție

Tipul de lecție: – lecție de asimilare, dobândire și însușire de noi cunoștințe, – varianta: lecție mixtă , în viziune intensiv-participativă

Durata lecției:50 minute

Obiective operaționale: la sfârșitul orei elevii vor fi capabili:

să definească tipul de producție ;

să caracterizeze tipurile de producție ;

să calculeze coeficientul tipului de producție ;

Obiective cu efect asupra personalității :

cognitive – însușirea de noi cunoștințe , înțelegerea și aplicarea lor în practică ;

afective – satisfacția de a răspunde corect ;

psihomotorii – formarea deprinderii de calcul corect și rapid .

Metode și procedee didactice: explicația, munca cu manualul, chestionarul cu autocontrol.

Material didactic: fișe pentru verificarea cunoștințelor, planșe, scheme, manual.

Bibliografie: manual „Organizarea unității economice

”, clasa a X-a, Editura Economică , 2006

Structura și desfășurarea lecției

1. Momentul organizatoric: 2-3 minute

-salutul către elevi;

-prezența;

-asigurarea condițiilor psihodidactice de începere a lecției (stabilirea liniștii și captarea atenției).

2. Verificarea cunoștințelor din lecția precedentã „Clasificarea întreprinderilor ”se va face cu ajutorul chestionarului cu autocontrol modalitate ce permite elevilor să-și acorde note în baza punctajului realizat : 10-15 minute

Chestionarul cuprinde un set de întrebări cu mai multe variante de răspuns ( tip grilă), dintre care una singură este corectă.

Pentru a înlătura caracterul aleatoriu al alegerii variantei de răspuns, li se cere elevilor să noteze varianta considerată corectă, motivând alegerea făcută.

Pentru fiecare răspuns corect se acordă 2 puncte.

CHESTIONAR CU AUTOCONTROL

Completarea chestionarului se face cu cerneală sau pastă, iar notarea răspunsurilor corecte, stabilite ulterior cu clasa, se va face cu creionul. Elevii vor determina nota finală însumând punctele obținute pentru fiecare răspuns corect.

Profesorul verifică corectitudinea notării și trece notele în catalog.

3. Comunicarea noilor cunoștințe: 15 minute . Partea a doua a lecției constă în prezentarea sintetizată a noilor cunoștințe, cu întocmirea unei scheme succinte pe tablă, pe care elevii o trec pe caiete.

Tipul de producție

Tipul de producție : mod de organizare a producției într-o întreprindere, secție sau atelier, ținând cont de următorii factori:

1.Stabilitatea în timp a nomenclaturii de fabricatie

2.Volumul producției fabricate din fiecare tip de produs

3.Gradul de specializare al locurilor de muncă, atelierelor, secțiilor

4.Forma de mișcare a obiectelor muncii între locurile de muncă

Tipurile de producție se împart în 3 categorii:

1.Tip de producție în masă

2.Tip de producție în serie

3.Tip de producție individual

Formula de calcul a coeficientul tipului de producție (K):

K = Ri⁄ ti ,

unde

Ri = ritmul producției pentru un produs de tip i

ti = timpul necesar pentru fabricarea unei unități de produs i

Valoarea lui K pentru fiecare tip de producție este :

pentru producția de masa K=1

pentru producția de serie mare 1<K≤6

pentru producția de serie mijlocie 6<K≤10

pentru producția de serie mică 10<K≤20

pentru producția individuală K<20

4. Lecția continuă cu activitatea independentă a elevilor (8 minute ), constând în citirea lecției din carte, în integralitate și apoi pe paragrafe, extragerea ideilor principale, înscrierea acestora pe caiete și însușirea lor, cu atenție și apelând la logică.

5.Operaționalizarea cunoștințelor : se dă spre rezolvare problema:

Precizați în cadrul cărui tip de producție putem încadra o întreprindere ce realizează 3.200 produse , al căror timp normat de realizare este de 0,05 ore / produs . Această unitate lucrează 20 zile pe lună , în două schimburi , a câte 8 ore pe schimb .

Pentru a vedea dacă elevii posedă cunoștințele necesare rezolvării temei, profesorul formulează întrebările:

-Ce formulă trebuie folosită ?

-Prin ce se caracterizează acest tip de producție ?

Cu răspunsurile primite se completează schema de pe tablă.

Urmează munca independentă a elevilor după care se stabilesc rezultatele corecte cu clasa și se face eventualele corecturi pe caiete.

1. K = Ri ⁄ ti ; K = 24

2.Tipul de producție individuală se caracterizează prin următoarele:

a. Nomenclatura de fabricație este foarte mare si instabilă în timp

b.Volumul de producție din fiecare tip de produs este foarte redus de obicei un singur exemplar,iar dacă se repetă fabricația unui produs, aceasta se face la intervale diferite de timp

c. Locurile de muncă sunt universale pentru a se adapta cu ușurință la executarea operațiilor necesare fabricării diferitelor tipuri de produse și sunt amplasate pe grupe omogene de locuri de muncă .Ca temă pentru acasă elevii primesc spre rezolvare o problemă cu următorul conținut:

6. Tema pentru acasă : O întreprindere lucrează în trei schimburi a 6 ore pe schimb timp de 250 zile pe an . Ea obține un număr de 22.500 produse al căror timp normat de realizare este de 0,20 ore / produs

Se cere:

1. Calculați coeficientul tipului de producție .

2. Precizați care sunt trăsăturile tipului de producție corespunzător coeficientului K determinat

PROIECT DIDACTIC

Numele și prenumele profesorului : TRICA Valentina

Liceul Tehnologic ’’ Virgil Madgearu “ , Roșiorii de Vede

Clasa: a X-a D

Modulul Organizarea Unității economice”.

Clasa : a X-a A.

Tema :”Resursele umane ale intreprinderii”.

Titlul lectiei : “Scrisoarea de motivatie si CV-ul”.

Tipul lectiei : – mixta, de asimilare de noi cunostinte-varianta dezbatere

Competente specifice :

– prezentarea caracteristicilor si particularitatilor etapelor procesului de selectie a resurselor umane

Competente derivate:

C1-identificarea elementelor unei scrisori de prezentare si a unui CV.

C2-insusirea regulilor de intocmire a unei scrisori de prezentare si a unui CV.

C3-identificarea elementelor concordante ale celor doua documente.

C4-evaluarea propriilor aptitudini si performante.

C5-intelegerea importantei CV-ului si a scrisorii de prezentare in procesul de selectie a resurselor umane.

Resurse de invatare :

-procedurale: joc de rol, lecturare explicativa,dezbaterea,expunere, conversatii, exemplificare,asalt de idei

-materiale : model CV sintetic, model CV european, scrisoare de motivatie, fise de aplicatie

Mijloace de invatare : frontal, individual

Durata: 50 minute

Data: 11.05.2007

Locul de desfasurare: sala de clasa

Bibliografie:

-Manolescu A.- Managementul resurselor umane, Ed.Coresi, Bucuresti 2006

-Consiliul National pentru Curriculum – Ghid metodologic pentru aplicarea programelor scolare, aria curriculara tehnologii

Oglinda tablei.

1. Reguli de intocmire a unui Curriculum Vitae:

CV trebuie sa fie scurt, concis si sa aiba maxim 2 pagini.

Nu trebuie sa contina greseli de ortografie.

Se intocmeste pe hartie de calitate.

CV-ul trebuie sa fie impecabil, batut la masina sau tehnoredactat la calculator.

CV-ul nu trebuie sa fie fotocopiat.

CV-ul trebuie trimis cat mai repede posibil dupa aflarea informatiei de angajare.

2. Continutul unui Curriculum Vitae:

Numele si prenumele.

Adresa si numarul de telefon.

Obiectiv.

Studii.

Experienta profesionala.

Abilitati si deprinderi.

Limbi straine cunoscute si nivelul de cunoastere.

Cunostinte de utilizare a calculatorului.

Realizari profesionale.

Hobby-uri.

Recomandari.

3. Continutul unei scrisorimotivatie:

Modul in care s-a aflat de postul vacant.

Mentionarea postului pentru care se candideaza.

Mentionarea motivelor pentru care se doreste schimbarea locului de munca.

CURRICULUM VITAE

1. NUMELE_______________________PRENUMELE_______________

prenumele tatalui__________________prenumele mamei______________

2. DATA SI LOCUL NASTERII

Anul____________luna__________ziua_______localitatea_____________

Judetul_____________cetatenia___________________________

3. ACTUL DE IDENTITATE B.I SAU C.I

SERIA_______NR._____________ELIBERAT DE POLITIA___________

LA DATA DE_________________

4. DOMICILIUL STABIL:

Localitatea_________judetul__________strada________________Nr.____

Bloc______sc____apt_______telefon_______________________________

5. STUDII:

Elementare ____________________________________________________

Liceul________________________________________________________

Superioare_____________________________________________________

6.Sunt de profesie_______________________________________________

Am fost angajat:

Intre anii__________la_________________in functia de_____________

Intre anii__________la_________________in functia de_____________

Intre anii__________la_________________in functia de_____________

ULTIMUL LOC DE MUNCA

Societatea comerciala_______________________cu functia_____________

7. LIMBI STRAINE (VORBIT/SCRIS):

Perfect________________________foarte bine_______________________

Bine__________________________partial__________________________

8. CARNET DE CONDUCERE:

Categoria____________________amator/profesionist din anul___________

Model de Curriculum Vitae

European

*Nota

Inlocuiti rubrica (numele aplicantului cu propriul nume)

**Nota

Toate textele scrise cu aceste caractere au rol informativ si nu apar in Cv.

***Nota

textul dintre () va fi inlocuit cu informatiile cerute.

INFORMATII PERSONALE

Nume

Adresa

Telefon

Fax

E-mail

Nationalitate

Data nasterii

EXPERIENTA

PROFESIONALA

*Perioada (de la pana la)

*Numele si adresa angajatorului.

*Tipul activitatii sau sectorul de activitate.

*Functia sau postul ocupat.

Principalele activitati si responsabilitati.

EDUCATIE SI FORMARE

*PERIOADA (DE LA PANA LA).

*Numele si tipul institutiei de invatamant si al organizatiei profesionale prin care s-a realizat formarea profesionala.

*Domeniul studiat/aptitudini ocupationale.

*Tipul calificarii/diploma obtinuta.

*Nivelul de clasificare a formei de instruire/invatamant.

<numele aplicantului>

Curriculum Vitae

( Nume, prenume)

(numarul, strada, cod postal, oras, tara)

(ziua, luna, anul0

(Mentionati pe rand fiecare experienta profesionala pertinenta, incepand cu cea mai recenta dintre acestea)

(Descrieti separat fiecare forma de invatamant si program de formare profesionala urmate, incepand cu cea mai recenta)

APTITUDINI SI COMPETENTE PERSONALE

Dobandite in cursul vietii si al carierei, dar care nu sunt recunoscute neaparat printr-un certificat sau o diploma.

Limba materna

Limbi straine cunoscute

*abilitatea de a citi.

*abilitatea de a scrie.

*abilitatea de a vorbi.

Aptitudini si competente sociale

Locuiti si munciti cu alte persoane, intr-un mediu multicultural, ocupati o pozitie in care comunicarea este importanta sau desfasurati o activitate in care munca de echipa este esentiala (de exemplu cultura, sport, etc.)

Aptitudini si competente organizatorice.

De exemplu coordonati sau conduceti activitatea altor persoane, proiecte si gestionati bugete la locul de munca, in actiuni voluntare (de exemplu in domenii culturale sau sportive) sau la domiciliu.

Aptitudini si competente tehnice.

(utilizarea calculatorului, anumite tipuri de echipamente, masini,etc.)

Permis de conducere

Alte aptitudini si competente.

Competente care nu au mai fost mentionate anterior.

INFORMATII SUPLIMENTARE

ANEXE

(Enumerati limbile cunoscute si indicati nivelul: excelent, bine, satisfacator).

(Descrieti aceste aptitudini si indicati contextul in care le-ati dobandit)

(Descrieti aceste aptitudini si indicati in ce context le-ati dobandit)

(Descrieti aceste aptitudini si indicati in ce context le-ati dobandit)

(Descrieti aceste aptitudini si indicati in ce context le-ati dobandit)

(Indicati alte informatii utile si care nu au fost mentionate, de exemplu persoane de contact, referinte, etc.)

(Enumerati documentele atasate CV-ului, daca este cazul)

Stimate domn/doamna

As dori sa aplic pentru pozitia de ……… al companiei …………. Puteti gasi atasat CV-ul meu. Consider ca experienta mea anterioara si cunostintele acumulate îmi permit sa fac fata tuturor insarcinarilor ce revin unui manager. Aceasta pozitie îmi ofera posibilitati de afirmare si dezvoltare profesionala.Ca angajat al companiei xxxxxxx , am participat cu succes la implementarea unui sistem de management informatic care a condus la eficientizarea muncii din cadrul companiei.

Aplic pentru acest job deoarece vine in intimpinarea dorintei mele de a lucra intr-un mediu concurential si performant…Sunt la dispozitia dumneavostra pentru a raspunde oricaror întrebari suplimentare, la o data convenabila pentru dumneavoastra.

Cu stima,

Nume si prenume:
Adresa:
Telefon:
E-mail:

Domnului/Doamnei ManagerGeneral al
companiei ….,

Am aflat cu interes prin intermediul ziarului …ca sunteti în cautararea unui manager resurse umane. Permiteti-mi sa îmi ofer serviciile pentru acest post.
Interesul meu pentru postul de manager resurse umane în cadrul companiei dvs. are o dubla sustinere:ma refer la reputatia comaniei dvs. recunoscuta pentru sistemul eficient în domeniul auditului pe care îl propune pe piata de munca dar si la pregatirea si experienta profesionala acumulata de mine pâna în prezent.
Detalii referitoare la pregatirea, experienta si aptitudinile mele sunt cuprinse în C.V.-ul anexat prezentei scrisori.
Sper ca informatiile oferite sa corespunda exigentelor dvs. si sa constituie o baza de discutie în eventualitatea în care voi fi selectata pentru interviu. În cazul în care va pot oferi detalii suplimentare, va rog sa ma contactati telefonic la urmatorul numar de telefon ….

Exprimându-mi optimismul în ceea ce priveste posibilitatea unei viitoare colaborari, va multumesc anticipat pentru atentia pe care o veti arata candidaturii mele.

Cu respect,

PROIECT DIDACTIC

Numele și prenumele profesorului : Trica Valentina

Liceul Tehnologic ’’ Virgil Madgearu “, Roșiorii de Vede

Clasa: a IX-a C

Modulul Organizarea unității economice

Titlul lecției: Întreprinderea-verigă de bază a economiei naționale

Tipul de lecție: – lecție de recapitulare și sistematizare a priceperilor și deprinderilor

Durata lecției:50 minute

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Generalizarea cunoștințelor întreprinderea , tipul de producție;

Sistematizarea achizițiilor pe criterii de raționalitate.

OBIECTIVE CU EFECT ASUPRA PERSONALITĂȚII:

Cognitive: formarea capacității de sistematizare și analiză a categoriilor economice însușite; aplicarea practică a acestora în diverse contexte;

Afective: stimularea interesului pentru utilizarea cunoștințelor însușite, creșterea coeficientului de satisfacție în condițiile aplicării corecte și oportune a unor formule de calcul învățate;

Psihomotorii: formarea deprinderii de calcul corect și rapid.

METODE ȘI PROCEDEE DIDACTICE: munca independentă, conversația, problematizarea

MATERIAL DIDACTIC: planșe, scheme, retroproiector

TIMP DE LUCRU: 50 minute.

LOCUL DESFĂȘURĂRII: cabinet economie.

DESFĂȘURAREA LECȚIEI:

– Lecția de recapitulare și sistematizare a priceperilor și deprinderilor, cu temal “ Întreprinderea-verigă de bază a economiei naționale ”, începe cu momentul organizatoric, după care se verifică dezvoltarea planului de recapitulare dat cu o oră înainte și tema avută ca sarcină de muncă independentă și studiu individual ( s-a folosit fișa de lucru individual).

PLAN DE RECAPITULARE (DAT)

1. Trăsăturile întreprinderii :

unitate tehnico-productivă

unitate economico-socială

unitate organizatorico-administrativă

2.Determinarea coeficientului tipului de producție

3. Clasificarea întreprinderilor

Se dă tema de lucru în clasă :

SC CITRO SRL este o întreprindere cu capital românesc care produce două sortimente de băuturi răcoritoare .

Pentru această întreprindere precizați :

1.forma juridică

2.forma de proprietate asupra capitalului și patrimoniului

3.tipul de producție

4.caracteristicile tipului de producție

-Se va lucra în echipe de 4 elevi (pentru a le dezvolta și spiritul de echipă)

-Se adresează elevilor câteva întrebări cognitiv – reproductive, pentru a verifica dacă aceștia stăpânesc cunoștințele necesare rezolvării temei de lucru :

Definiți întreprinderea

Indicați criteriile de clasificare a întreprinderilor

Clasificați întreprinderile după forma juridică

Clasificați întreprinderile după forma de proprietate asupra capitalului și patrimoniului

Definiți tipul de producție

Precizați tipurile de producție cunoscute

Indicați trăsăturile fiecărui tip de producție

Cu ajutorul răspunsurilor primite de la fiecare grup de lucru, profesorul întocmește o minischemă.

PLAN DE RECAPITULARE

Noțiunile de întreprindere și tip de producție ;

Criteriile de clasificare a întreprinderilor :

după forma juridică

după forma de proprietate asupra capitalului și patrimoniului

după gradul de mărime

după felul materiei prime

după destinația produselor

Trăsăturile tipurilor de producție :

în masă

în serie

individuală

Pe timpul activității independente a elevilor, profesorul urmărește modul de lucru al fiecărui elev în parte, sesizând unele erori și identificând problemele ce vor fi rediscutate cu clasa.

La expirarea timpului se stabilesc răspunsurile corecte împreună cu clasa :

După forma juridică întreprinderea este o societate cu răspundere limitată

După forma de proprietate asupra capitalului și patrimoniului – întreprindere privată

Tipul de producție – în masă

Caracteristicile tipului de producție în masă:

a.Nomenclatura de fabricatie este restransa, uneori cuprinzand un singur tip de produs, ce se fabrica pe o perioada indelungata de tip

b.Volumul productie ptr fiecare tip de produs, este foarte mare, in unele cazuri de oridul miilor sau sutelor de mii de bucati

c.Locurile de munca sunt in general strict specializate ptr executarea unei anumite operatii si sunt amplasate in flux, formand linii tehnologice

d.Obiectele muncii se deplaseaza de la un loc de munca la altul, pe fluxul tehnologic respectiv, in mod individual, bucata cu bucata, fapt favorizat in majoriatea cazurilor de existenta unor mijloace mecanizate sau autorizate de transport intern (benzi rulante)

Profesorul apreciază modul în care cunoștințele recapitulate de elevi au devenit operante, iar pentru o mai bună consolidare a

acestora dă ca temă pentru acasă problema:

a. În funcție de cele cinci criterii de clasificare a întreprinderilor învățate stabiliți ce tip de întreprindere este Compania Națională a Lignitului care are în componență mine de cărbune știind că are peste 250 de salariați . Indicați criteriul de clasificare , tipul de întreprindere și explicația alegerii făcute .

b. Precizați în cadrul cărui tip de producție putem încadra o întreprindere ce realizează 3.200 produse , al căror timp normat de realizare este de 0,05 ore / produs . Această unitate lucrează 20 zile pe lună , în două schimburi , a câte 8 ore pe schimb

PROIECT DIDACTIC

Numele și prenumele profesorului : Trică Valentina

Liceul, Tehnologic ’’ Virgil Madgearu “Roșiorii de Vede

Clasa: aIX-a E

Modulul Organizarea unității economice

Titlul lecției: Întreprinderea – verigă de bază a economiei naționale

Tipul lectiei : lectie de verificare si apreciere – varianta lectie de verificare si apreciere a cunostintelor

Obiectiv fundamental : verificarea si aprecierea cunostintelor .

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Generalizarea cunoștințelor întreprinderea , tipul de producție;

Sistematizarea achizițiilor pe criterii de raționalitate.

OBIECTIVE CU EFECT ASUPRA PERSONALITĂȚII:

Cognitive: formarea capacității de sistematizare și analiză a categoriilor economice însușite; aplicarea practică a acestora în diverse contexte;

Afective: stimularea interesului pentru utilizarea cunoștințelor însușite, creșterea coeficientului de satisfacție în condițiile aplicării corecte și oportune a unor formule de calcul învățate; curiozitatea de a se autoevalua

Psihomotorii: formarea deprinderii de calcul corect și rapid; interesul de a sti cit mai mult , satisfactia de a fi apreciat de profesor si de colegi .

METODE ȘI PROCEDEE DIDACTICE: munca independentă, conversația, problematizarea , autoevaluarea

MATERIALUL DIDACTIC : test docimologic

Durata lecției:50 minute

Structura și desfășurarea lecției

Momentul organizatoric: 2-3 minute

Captarea atentiei elevilor (2 min)

Prezentarea continutului ce urmeaza a fi verificat si forma de evaluare

Distribuirea testului docimologic . Se distribuie individual, fiecărui elev, enunțul textului pe copii xerox.

Desfasurarea testului(25 min)

Autoevaluarea testului(10min)

Elevii sunt rugati sa aprecieze raspunsurile din lucrarea colegului si sa le noteze conform baremului de notare indicat.

Predarea testului (1 min)

– Elevii sunt rugati sa predea lucrarile profesorului

Aprecierea rezultatelor (10 min)

– Profesorul stabileste impreuna cu elevii raspunsurile corecte .

– Profesorul face aprecieri cu privire la modul de desfasurare a activitatii si asupra rezultatelor obținute de elevi

Nume și prenume …………………………………

Data ……………………

Clasa……………………

TEST DOCIMOLOGIC

I. Alegeți varianta de răspuns corectă din variantele de răspuns date:

1. După forma de proprietate a capitalului și a patrimoniului întreprinderile pot fi:

Publice și particulare;

De stat și particulare;

Regii autonome și societăți pe acțiuni;

Publice, particulare, mixte și cooperatiste;

2. Pentru proprietari cele mai avantajoase tipuri de societăți sunt:

RA;

SRL sau SA;

SCS sau SCA;

SNC;

3. În întreprinderile individuale:

Se prestează servicii;

Nu se poate utiliza munca salariată;

Cifra de afaceri este sub 5 RON;

Se poate utiliza munca salariată;

4. Unitatea organizatorico-administrativă se caracterizează prin:

Sediu, obiect, denumire și structură organizatorică proprie;

Obiect de activitate propriu;

Existența contului la bancă:

Înregistrarea la Registrul Oficiului Comerțului;

5. Trăsăturile caracteristice ale întreprinderii sunt:

Organizarea și funcționarea pe principiul rentabilității;

Desfășurarea activității în secții de bază, auxiliare și anexe;

Unitate tehnico-productivă, organizatorico-administrativă, economico-socială;

Unitate administrativă;

6. Tipul de producție individuală se caracterizează prin:

a)Nomenclatură de producție foarte mare;

b)Volumul producției foarte mare;

c)Specializarea tehnologică a locurilor de muncă;

d)Deplasarea în loturi a produselor;

7. Întreprinderile aparținând sectorului particular sunt:

RA;

SRL cu asociat unic;

Cooperativele de consum;

Companiile naționale;

8. Care din trăsăturile enumerate caracterizează producția de masă:

Locuri de muncă universale;

Locuri de muncă specializate tehnologic;

Nomenclatura foarte mare;

Deplasarea producției în loturi;

9. Pentru tipul de producție serie mare, coeficientul tipului de producție are mărimea:

K>20

10<K<20

1<K<6

K=20

10. În România sunt considerate întreprinderi mici cele care au între:

10-49 salariați;

50-99 salariați;

100-149 salariați;

1-9 salariați;

II. Scrieți alăturat litera A dacă afirmația este corectă și litera F dacă este falsă pentru afirmațiile de mai jos:

1. Întreprinderile individuale sunt proprietatea unei singure persoane.

2. Unitatea economico-socială a întreprinderii impune organizarea și conducerea după principiul rentabilității.

3. Nomenclatura mare este specifică tipului de producție de masă.

4. În întreprinderile cu proprietate mixtă statul deține acțiuni.

5. În România întreprinderile mari au peste 250 angajați.

III. Realizați corelația dintre criteriul de clasificare și categoria de întreprindere asociind cifra cu litera.

IV. Precizați în cadrul cărui tip de producție putem încadra o întreprindere ce realizează 3.200 produse , al căror timp normat de realizare este de 0,05 ore / produs . Această unitate lucrează 20 zile pe lună , în două schimburi , a câte 8 ore pe schimb .

Nota: Subiectul I 20 puncte

Subiectul II 20 puncte

Subiectul III 30 puncte

Subiectul IV 20 puncte

Oficiu 10 puncte

BAREM DE CORECTARE AL TESTULUI DOCIMOLOGIC

Subiectul I :

1) d

2) b

3) b

4) a

5 )c

6 )a

7 )b

8 )b

9 )c

10 )a

Subiectul II :

1 A

2 A

3 F

4 A

5 A

Subiectul III :

1 ) c

2 ) b

3 ) a

Subiectul IV : K = 24 , tip de producție individuală

CONCLUZII

Consider că lucrarea de față reușește într-o mare masură să își atingă obiectivele propuse inițial, fără a avea însă, pretenția de a epuiza subiectul, care este de o mare complexitate și amploare.

Prin intermediul acestei lucrări se oferă elevului de liceu un instrument educațianal și anume, CDL-ul Analiza IMM-urilor , prin care el reușește să înțeleagă și să descopere valoarea întregului , format din cunoștințele disparate și aparent făra o finalitate, studiate la diferitele module de specialitate .

Acum el așează la un loc cunoștințele dobândite anterior și se află în ipostaza de a emite judecăți, se poate implica efectiv în managementul unei întreprinderi și de ce nu, chiar în propria sa firmă.

BIBLIOGRAFIE

1. Pohoață I., Baciu L.,ș.a. Didactica Economiei, Program de perfecționare conform art. 11, , categoria 2 din metodologia CNFP

http://educatieeconomica.granturi.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2015/07/63908_P2_10_suportul_de_curs.pdf

http://educatieeconomica.granturi.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2015/07/Disciplina_Obligatorie_2-Educatie-economica-si-didactica-disciplinelor-economice.pdf

2. Albulescu, I., Albulescu, M., Predarea și învățarea disciplinelor socio-umane, Polirom, Iași, 2000

3. Balan Elena, Iatagan Mariana, ș.a, Economie aplicată – Manual pentru clasa a XII a, profil Servicii, Ed. Humanitas Educațional, București, 2007

4. Băcescu, Marius, Băcescu-Cărbunaru, Angelica, Macroeconomie și politici macroeconomice, București, Ed. ALL Educațional, 1998 Tratat, All, București, 2001

5. Cerghit, I., Vlăsceanu, L., Curs de pedagogie, Universitatea București, București,1988.

6. Crețu D., Psihopedagogie elemente de formare a profesorilor, Ed. Imago, Sibiu

7. Cucoș, Constantin, Pedagogie, Polirom, Iași, 2002

8. Dan Vasile, Isaic Maniu Ruxandra ș.a, Manual pentru clasa a XII-a – Educație antreprenorială, Ed. All Educational, București, 2002

9. Druță, Maria Elena, Grunberg, Cornelia, Didactica disciplinelor economice, Editura ASE, București, 2003

10. Druță, Maria, Didactica disciplinelor economice, Editura ASE, București, 2005

http://education-conferences.org/archives.aspx.

11. Ionescu, M., Radu, I., (coordonatori), Didactica modernã, Cluj- Napoca, Editura Dacia, 1994

12. Ionescu, Miron, Radu, Ioan, Didactica modernă, Dacia, Cluj Napoca, 2001

13. Jinga, Ioan, Negreț, Ioan, Învățarea eficientă, Tehnics, București, 1994

14. Neacșu, Ioan, Instruire și învățare, Ed. Did. și Ped., București, 1999

15. Nicu, Adriana, Curs de pedagogie,

http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/pedagogie/

16. Roatiș, Florian, Economie, Sinteze și comentarii de texte, Iași, Editura Polirom,

52. ***, De ce proiectăm lecțiile de economie, Centrul Român pentru Educație Economică, 2007,

http://www.cree.ro/

http://www.epractica.ro/isj-ph/download.htm?id=1040