Managementul Companiei de Transport

Cuprins

Profilarea sistemelor logistice

1.1 Conceptul de logistic

1.2 Caracteristicile și obiectivele logisticii

2. Obiectivele și domeniile decizionale ale politicii de distribuție

2.1 Profilarea sistemelor logistice

2.1.1 Componentele sistemelor logistice

2.1.2 Desfășurarea contractului

2.1.3 Depozitarea

2.1.4 Transportul

2.2 Introducerea organelor de vânzare

2.2.1 Alegerea organelor de vânzare

2.2.2 Canalizarea serviciului extern

2.2.3 Procesul planificării distribuției

3. Modelarea sistemelor de distribuție

3.1 Tipuri de sisteme de distribuție

3.2 Sisteme directe de distribuție

3.3 Sisteme indirecte de distribuție

3.4 Selecția intermediarilor de desfacere

3.5 Sisteme contractual de distribuție

4. Distribuția fizică a mărfurilor

4.1 Distribuția fizică

4.2 Distribuția fizică și logistica

4.3 Importanța canalelor de distribuție

4.4 Principalele modalități de transport

4.5 Servirea clienților

4.5.1 Componentele servirii clienților

4.6 Livrarea comenzii

4.7 Importanța și rolul transportului de mărfuri

5. Managementul companiei de transport

5.1 Obiectivul principal al conducerii

5.2 Indicatorii tenico-economici folosiți în serviciile de transport

5.2.1 Indicatori de exploatare în serviciile de transport auto

5.2.1.1 Indicatorii de utilizarea mijloacelor de transport

5.2.1.2 Indicatorii de utilizare a parcursului

5.2.1.3 Indicatorii de utilizare a capacității de transport

5.2.1.4 Documente folosite la calculul indicatorilor de exploatare

5.2.2 Indicatori economici în serviciile de transport auto

5.2.2.1 Productivitatea în serviciile de transport

5.2.2.2 Costul în serviciile de transport

5.2.2.3 Profitul în serviciile de transport

5.2.2.4 Rentabilitatea în serviciile de transport

5.3 Metode de creștere a eficienței/eficacității transportului

5.4 Planificarea/programarea operațunilor

6. Documente necesare pentru efectuarea transportului

6.1 Licența de transport

6.2 Avizul de însoțire a mărfii

6.3 Foaia de parcurs

6.4 Asigurarea mărfurilor pe timpul transportului

6.4.1 Condițiile necesare operării ca transportator rutier în România

6.4.2 Documente ce trebuie depuse pentru obținerea autorizației de transport marfă pe teritoriul țării

6.4.3 Reglementări special în cazul autorizațiilor necesare unei firme ce transport mărfuri periculoase

Profilare asistemelor logistice

Conceptul de logistică

Logistica poate fi definti ca fiind procesul cu care se gestionează mișcarea și depozitarea stocurilor materiale, produselor finite de la furnizori până la clienți.

Termenul de logistică prima dată era utilizată în domeniul militar. În domeniul militar logistica cuprinde mijloacele care permit aplicarea palnurilor de tip strategic și de tip tactic. Strategia impune locul de acțiune, iar logistica aduce trupele în locul de acțiune.

Evoluția conceptului de logistică nu înseamnă simplă înlocuire a cuvântului distribuție fizică cu cuvântul logistică. Evoluția conceptului de logistică s-a manifestat în funcție de mediul economic, și este rezultatul unor serii de etape. Două exemple ale evoluției conceptului de logistică:

Logistica integrală: A apărut în secolul al XX-lea și conține noțiuni legate de deplasarea mărfurilor la momentul și locul potrivit

Logistica strategică: Conceptul de logistică strategică a apărut în anii 1990 și este definit de utilizarea competenței logitice și a coalițiilor logistice din canalul de marketing pentru a obține avantajul competitiv.

Caracteristicile și obiectivele logisticii

Logistica are în vedere fluxul pe care parcurge o marfă de la producător la consumator și fluxul parcurs de material de la furnizori la producători. Activitatea de logistică necesită conducerea sistemului de distribuție fizică a canalulul marketing, conducerea membrilor a canalului, etc. Activitățile enumerate de mai sus cuprind: planurile de producție, achiziția, înregistrarea comenzilor, gestiunea stocurilor și depozitarea.

Sistemele logistice se dedică concilierii distanțelor spațiale și temporale ăntre alcătuirea și luarea în considerare a performanțelor întreprinderii.

După principul 7P, logistica trebuie să asigure următoarele condiții:

Produsul potrivit

În cantitate potrivită

În stare potrivită

În calitate potrivită

La locul potrivit

La timpul potrivit

Pentru consumatorul potrivit

În literatura de specialitate însă există principiul de 8P și principul 9P. Enumerările de mai jos conține următoarele condiții:

Informația potrivită

Informația potrivită înseamnă informația suficientă care influențează direct procesul. De exemplu dacă nu cunoaștem necesitățile clientului nu avem nimic de satisfăcut. Direcția informației coincide odată cu prelucrarea materiilor prime dar putem vorbi și despre direcție opusă când informația pornește de la client la producător.

Materialul potrivit

Logistica trebuie să asigure transportul materiilor prime în cantitate potrivită la locul și timpul potrivit pentru producție. Atât în timpul producției cât și în timpul consumului trebuie pus la dispoziție “materiile” care suntnecesareîn acel moment.

Energia potrivită

Energia necesară apare în diferite forme (ex. Energie: -electircă, -termică, -geotermică, -chimică, -bio, etc). Logistica trebuie să asigure transportarea energiei la locul în care este necesar, să asigure depozitarea și transformarea energiei. Transportul unor tipuri de energie sunt ușoare (ex. Energie electrică), dar există tipuri de energie care sunt mai greu de transportat (ex.combustibili).

Persoana potrivită

Transportul persoanelor potrivite la locul și timpul potrivit se consideră ca obligatițe a logisticii. Aceasta este o obligație specială în raport cu transportul materiilor pentru că în cazul transportului de persoane trebuie luat în considerare siguranța persoanelor precum și confortul.

Cantitatea potrivită

Cantitatea potrivită este un parametru care poate fi măsurat și trebuie să corespundă unor regulamente prestabilite. Cantitatea mai puțină conduce la o producție insuficientă precum cantitatea mai mare conduce la un preț mai mare de depozitare.

Calitatea potrivită

Calitatea potrivită înseamnă acel produs sau serviciu care este acceptat de către client. Necesitățile clientului sunt obiective, subiective, măsurabile, nemăsurabile. Împlinirea parametriilor obiective și măsurabile care sunt în legătură cu produsul sunt univoce. Împlinirea parametriilor subiective și nemăsurabile nu sunt însă univoce (ex: politica, modă, condițiile de schimbare ale mărfurilor, etc)

Timpul potrivit

Timpul potrivit asigură că necesitatea să fie satisfăcută în timpul potrivit.

Locul potrivit

Asigurarea locului potrivit este corelat cu timpul potrivit deoarece transporturile sau serviciile trebuie efectuate la locul și în timpul potrivit.

Costul potrivit

Din punct de vedere al clienților costul ptorviti înseamnă costul unui produs sau unei servicii pe care consumatorul poate plăti. Din punct de vedere al producției costul potrivit înseamnă prețul serviciilor sau produselor pe piață.

Obiectivele și domeniile decizionale ale politicii de distribuție

Mixul de marketing are un alt domeniu instrumental, așa numit politica de distribuție. Întreprinderea îndeplinește anumite funcții în procesul de aprovizionare cu bunuri. În general se pornește de la două funcții centrale de distribuție:

Funcția logistică a sistemului de distribuție

Funcția de achiziție ale sistemului de distribuție

Totalitatea deciziilor care se raportă la asigurarea treptleor de desfacere subordonate cu performanțele întreprinderii sunt incluse în politica de distribuție. În general deciziile sunt luate de departamentul de distribuție. Se vor asocia intermediari și/sau asociați ai desfacerii în funcție de sistemul de distribuție al unității.

Intermediarii desfacerii sunt unități independente care negociază între întreprinzător și beneficiarul final. Intermediarii desfacerii sunt de exemplu: reprezentanții comerțului.

Asociații (ajutătorii) desfacerii ajută pe intermediarii desfacerii la efectuarea anumitor sarcini de distribuție și sunt activi la departamentul de distribuție. Ajutătorii desfacerii pot fi de exemplu: consilierii de distribuție, expeditorii, etc.

Obiectivele politicii de distribuție este orientat după beneficiarul final și după întreprinderile comerciale asociate. Ele sunt împărțite în trei domenii:

Obiectivele de distribuție orientate psihologic:

Imaginea canalulul de distribuție

Calificarea consilierii

Disponibilitatea de cooperare a comerțului

Obiectivele de distibuție orientate spre aprovizionare

Seriozitatea livrării

Disponibilitatea de livrare

Timp de livrare

Gradul de distribuție

Obiectivele de distribuție orientate economic:

Costuri de distribuție

Cifre de afaceri

Contribuții de acoperire

Cote de piață

Fixarea nivelului de preș

Obiectivele de distribuție au importanță operativă dar în același timp au și importanță strategică. Importanția operativă poate fi de exemplu: creșterea pe scurtă durată a cifrei de afaceri, iar importanța strategică poate fi de exemplu: imaginea canalului de distribuție. Politica de distribuție trebuie să fie structurată în trei domenii:

Profilarea sitemelor logistice

Introducerea organelor de vânzare

Profilarea sistemelor de distribuție

Profilarea sistemelor logistice

Componentele sistemelor logistice

Sistemul logistic cuprinde produsul potrivit în cantitatea potrivită, la locul și timpul potrivit cu calitatea potrivită. În acest fel scopurile logistice trebuie determinate mai precis, de exemplu: din punct de vedere al timpului de livrare, din punct de vedere al costurilor logistice, etc.

Printre constituenții principali ale unui sistem logistic se poate marca gestiunea bunurilor, depozitarea bunurilor, verificarea stocurilor, transportul bunurilor.

Desfășurarea contractului

Realizarea sarcinilor este baza pentru un flux fără dificultăți al proceselor logistice. Astfel este indispensabil cuprinderea perfecționată a datelor referitoare la realizarea sarcinilor. Aici putem aminti caracteristic:

Datele sarcinii: termene de livrare, numărul clienților, prețul, cantitatea, etc.

Proceduri de execuție: efectuarea unor calcule, facturi, statistici, etc.

În relație cu executarea sarcinii trebuie să se întocmească o bancă de date cu date despre clienți, în această bancă vor fi și date despre condiții de depozitare, termenele de depozitare, etc.

Depozitarea

Depozitarea poate fi definită ca fiind un proces de păstrare a produselor între punctele de producție si consum. Se deosebesc trei tipuri de depozitare:

Depozitele de provizii: sunt situate în unități

Depozitele de mutare: există la transportatori

Depozitele de livrare: sunt amenajate în apropierea destinatarilor, la centrele comerciale sau la intermediarii de desfacere.

O problemă importantă este precizarea mărimii cantității de depozitare. Din calorile experimentale ale logisticii se poate previziona comenzile ale consumatorilor și în acest fel se va poate calcula cantitatea de siguranță pentru fiecare depozit. Mărimea cantității de siguranță depinde de următoarele factori:

Timpul pregătirii de livrare

Numărul depozitelor intermediare

Ritmul de comenzi ale clienților

Comportarea de aprovizionare dein timp a intermediarilor de desfacere

Atitudini de stimulare a vânzării

Dezavantajale de pe urma întârzierii la livrare

Perisabilitatea produsului

Etc.

Depozitarea poate fi privită ca o problemă decizională a afacerii, dacă va apela la un depozit, unitatea va aprecia volumul calitativ și cantitativ a depozitului, după norma de încărcare a costurilor. Depozitarea însă nu poate fi abordat numai ca o problemă de costuri. Din punct de vedere al distribuției sun cazuri în care este indispensabil respectarea condițiilor de livrare pentru intermediarii finali și consumatori.

2.1.4. Transportul

Pentru aprovizionarea depozitelor, intermediarilor de desfacere și consumatorilor cu produse ale unității, trebuie luate decizii asupral costurilor logistice, etc.

Printre constituenții principali ale unui sistem logistic se poate marca gestiunea bunurilor, depozitarea bunurilor, verificarea stocurilor, transportul bunurilor.

Desfășurarea contractului

Realizarea sarcinilor este baza pentru un flux fără dificultăți al proceselor logistice. Astfel este indispensabil cuprinderea perfecționată a datelor referitoare la realizarea sarcinilor. Aici putem aminti caracteristic:

Datele sarcinii: termene de livrare, numărul clienților, prețul, cantitatea, etc.

Proceduri de execuție: efectuarea unor calcule, facturi, statistici, etc.

În relație cu executarea sarcinii trebuie să se întocmească o bancă de date cu date despre clienți, în această bancă vor fi și date despre condiții de depozitare, termenele de depozitare, etc.

Depozitarea

Depozitarea poate fi definită ca fiind un proces de păstrare a produselor între punctele de producție si consum. Se deosebesc trei tipuri de depozitare:

Depozitele de provizii: sunt situate în unități

Depozitele de mutare: există la transportatori

Depozitele de livrare: sunt amenajate în apropierea destinatarilor, la centrele comerciale sau la intermediarii de desfacere.

O problemă importantă este precizarea mărimii cantității de depozitare. Din calorile experimentale ale logisticii se poate previziona comenzile ale consumatorilor și în acest fel se va poate calcula cantitatea de siguranță pentru fiecare depozit. Mărimea cantității de siguranță depinde de următoarele factori:

Timpul pregătirii de livrare

Numărul depozitelor intermediare

Ritmul de comenzi ale clienților

Comportarea de aprovizionare dein timp a intermediarilor de desfacere

Atitudini de stimulare a vânzării

Dezavantajale de pe urma întârzierii la livrare

Perisabilitatea produsului

Etc.

Depozitarea poate fi privită ca o problemă decizională a afacerii, dacă va apela la un depozit, unitatea va aprecia volumul calitativ și cantitativ a depozitului, după norma de încărcare a costurilor. Depozitarea însă nu poate fi abordat numai ca o problemă de costuri. Din punct de vedere al distribuției sun cazuri în care este indispensabil respectarea condițiilor de livrare pentru intermediarii finali și consumatori.

2.1.4. Transportul

Pentru aprovizionarea depozitelor, intermediarilor de desfacere și consumatorilor cu produse ale unității, trebuie luate decizii asupra transportului. Sunt probleme legate de decizia supra mijloacelor de transport și asupra celor care efectuează transportul.

Decizia asupra proveniența celor care efectuează transportul se ia în considerare în funcție de costurile, acoperirea pieței, imagini care efectuează transportul, etc. Cei care efectuează transportul pot fi străini sau pot fi angajați ai companiei.

La decizia asupra mijloacelor de transport se ia în considerare costul și performanța, costurile trebuie comparate cu criteriile de performanță (exemplu: timp de transport, distanța geografică, siguranța transportului, etc.). În cele mai multe ori sunt introduse tipuri de transport combinate.

Introducerea organelor de vânzare

Alegerea organelor de vânzare

În cadrul politicii de distribuție uniteatea trebuie să se stabilească cu ce tip de conlucrători în serviciile externe vrea să lucreze. Decizia asupra organelor de vânzare proprii întrepinderii sau străini întreprinderii poate fi argumentată prin principii calitative și cantitative. Criterii de decizie cantitative sunt în comparație de cost-câștig. Pe lângă criterii de decizie cantitative se iau în vedere și criterii decizionale calitative, cum ar fi posibilitatea de a obține informații asupra pieței, răspunderea, etc.

Canalizarea serviciului extern

Trebuie făcut următoarele sarcini de planificare ca măsuri de canalizare pentru serviciul de relații externe:

Planificarea măsurilor de stimulare a vânzării: Măsurile de stimulare a vânzării pot sprijini procesul de vânzare al conlucrătorilor de la serviciul de relații externe și realizarea țelurilor specifice de distribuție.

Planificarea frecvenței de vizitare: Planificarea frecvenței de vizitare se va planifica în funcție de volumul de sarcini, de distanța între grupuri, ritmurile de comandare, etc.

Planificarea rutelor de vânzare: Planificarea rutelor de vânzare se va face în dependență de timpul de lucru al conlucrătorilor, timpul de călătorie, distanța dintre clienți, etc.

Planificarea cotelor de vânzare: Fiecare conlucrător al serviciului de relații externe trebuie să planifice cotele de vânzare. Printre cele mai obișnuite cote putem aminti cifrele de afaceri.

Împărțirea raioanelor de vânzare: Piața trebuie împărțită în raioanele de vânzare. Fiecare conlucrător de la serviciul de relații externe are un raion de vânzare pe care el trebuie să prelucreze și este responsabil de rezultatele obținute. Criterii pentru împărțirea raioanelor de vânzare pot fi: distanța dintre clienți, dificultatea muncii de prelucrare a clienților, etc.

Punerea la dispoziție a informațiilor relevante pentru distribuție: Pentru optimizarea proceselor de vânzare, persoanele care sunt implicate în vânzare trebuie să posede date interne și date externe. Informațiile însă trebuie să circule și în drumul invers, de la “frontul de vânzare” la conducereaîntreprinderii. De regulăserviciul de relațiiexternelângăîndeplinireafuncției sale de distribuțiepoatepreluasimultanșisarcini ale prospectăriipieței.

Școlireașiinstruireaserviciului de relațiiexterne: Împrăștireaunorcunoștințe specific asupraprodusuluireprezintăobiectulmăsurilor de școlarizareșiinstruirea. De exemplu: comunicareaunorinformații specific despre client, tehnici de argumentareavânzării, tehnici de încheiere a vânzării, etc.

2.2.3. Procesul planificării distribuției

În figura 2.2.3.1 sunt prezentate fazele planificării distribuției

Figura 2.2.3. Procesul planificării distribuției

Conducătorul de distribuție trebuie să răspundă pentru următoarele pași:

În primul rând trebuia să se facă o analiză a situației distribuției, aceasta înseamnă o analiză a modificărilor relevante pentru politica de distribuție a companiei, o analiză a stării companiei în sistemul de distribuție, o analiză a poziționării căii de distribuție pe piață

După analiza a situației distribuției urmeză verificarea a obiectelor companiei, relevante pentru distribuție. Țelurile operative și strategice ale distribuției trebuie puse în raport cu comercianții și consumatorii pentru perioadele prezente de planificare.

Baza politicii de distribuție înseamnă fixarea strategie de distribuție. Este stabilit pentru ce tip de cale de distribuție și cu ce politică de distribuție vrea să lucreze compania pentru termen lung. Deciziile strategice în legătură cu căile de distribuție se referă la alcătuirea imaginii în distribuție, stabilizarea a canalului de distribuție, raționalizarea a canalului de distribuție, etc.

Este necesar stabilirea mărimii bugetului de distribuție. Statutul de distribuție admite spațiul financiar pentru profilarea activităților de desfacere, îmbunătățirea sistemelor logistice, măsuri de stimulare a vânzării.

După stabilirea mărimii bugetului de distribuție, urmează împărțirea bugetului de distribuție pe căi de distribuție și pe produse. Acest lucru condiționează determinarea măsurilor de distribuție în fiecare domeniu de decizie al politicii de desfacere

Controlul distribuției este ultimul component al procesului de planificare. Aici trebuie verificat dacă țelurile au fost atinse și în ce măsură sunt primejduite țelurile strategiei de distribuție.

Modelarea sistemelor de distribuție

Tipuri de sisteme de distribuție

Profilarea sistemelor de distribuție este un domeniu important în politica de sitribuție. Aici se stabilesc ce tip de căi de distribuție utilizează producătorul pentru a asigura un consumator cu realizările programului său. Formele de bază a distribuției sunt prezentate în figura 3.1:

Figura 3.1 Tipuri ale formei de distribuție

Distribuția directă: Acest sistem de distribuție este caracteristic în domeniul bunurilor de investiții, de exemplu: materii prime, chimie, etc.

Distribuția indirectă, într-o singură etapă: În această etapă clienții producătorului sunt intermediarii comerciali. Distribuția indirectă este preferată de companii mai mici în domeniul bunurilor de consum, care lucrează doar cu intermediari de desfacere selecționați.

Distribuția indirectă în mai multe etape: În aceast etapă intervin diferiți inetermediari de desfacere (reprezentanți comerciali, comercianți en gros). Acest tip de distribuție este caracteristic pentru întreprinderi mai mari, de exemplu, în domeniul bunurilor alimentare.

Sisteme directe de distribuție

La sistemele directe de distribuție producătorul organizează distribuția și vânzarea. În acest fel putem deosebi trei tipuri de organe de distribuție, respectiv organe de vânzare.

Departamente de vânzare-distribuție: acele departamente care în întreprinderea producătoare sunt independente. Aceste departamente efectuează singur planificarea distribuției, împărțirea raioanelor de distribuție, executarea măsurilor de distribuție, etc.

Locurile de distribuție-vânzare: Există două tipuri de locuri de distribuție:

Locuri de vânzare proprii întreprinderii

Locuri de vânzare legate de întreprindere

Persoanele de distribuție-vânzare: Sunt angajații ai producătorului care lucrează ca vânzători

Principiul avantaj al distribuției directe constă în posibilitatea concretizării directe a activităților de distribuție. Aceasta este posibilă pentru întreprinderi ale căror produse au nevoie de explicații. Ca și dezavantaj al distribuției directe putem aminti costurile ridicate la cumpărare.

O formă specială a distribuției directe este marketingul direct, care este organizat pe mai multe niveluri ca un departament de sine stătător, independent de un departament al distribuției orientat asupra distribuției indirecte.

Sisteme indirecte de distribuție

În sistemele indirecte de distribuție producătorul poate lucra cu unul sau mai multe intermediari de desfacere. Intermediarii de desfacere sunt: comercianții en gros și comercianții en detail.

Comercianții en gros sunt întreprinderi care vând produsele pentru alte întreprinderi comerciale, alți producători.

Comercianții en detail sunt acele întreprinderi care vând pe cont propriu mai ales clienților privați oferind servicii corespunzătoare. Cea mai recentă dezvoltare în comerțul en detail arată că numărul întreprinderilor en detail a sczăut considerabil.

Selecția intermediarilor de desfacere

În cazul sistemelor de distribuție indirecte producătorul trebuie să ia decizii privind numărul și felul intermediarilor de desfacere care trebuie incluși. Prducătorului stă la dispoziție trei strategii de distribuție.

Distribuția universală: În această distribuție producătorul îl acceptă pe fiecare intermediar de desfacere care este capabil să preia programul de performanțe, în cadrul politicii sale de condiții, scopul fiind de a obține produsul peste tot. De exemplu: țigări, ziare, etc.

Distribuția exclusivă: În această distribuție producătorul acceptă numai intermediarii de desfacere de calitate excepțională care sunt capabili, datorită poziționării magazinelor lor, calității consilierii personalului vânzător, să corespundă pretențiilor de distribuție. Există și cazuri în care este introdus un singur intermediar de desfacere, de exemplu: bunuri valoroase.

Distribuție selectivă: În distribuție selectivă sunt acceptați numai intermediarii de desfacere care corespund criteriilor de delecție fixate anterior. Ca și criterii putem enumera: calitatea consilierii, politica de prețuri a centrului comercial, dorința de a oferi o gamă de sortimente de o anumită lărgime și adâncime, etc. De exemplu: produsele birotice, produsele cosmetice, etc.

Sisteme contractuale de distribuție

Pentru asigurarea strategiei de selecție sunt efectuate legături contractuale unice. Aceste legături contractuale unice sunt folosite pentru asigurarea pe termen lung a strategiei de distribuție a producătorului. Așadar sunt evidențiate patru sisteme contractuale de distribuție:

Sisteme de conectare de distribuție: Aceste sisteme sunt întâlnite în distribuția selectivă. În centrul sistemului se află asigurarea unui anumit statut în gradul de exprimare a criteriilor stabilite. De exemplu: limitarea spațială a regiunii de desfacere, o legare de anumite grupuri de intermediari, asigurarea caracteristicilor de performanță.

Sistemele de distribuție unice: Aceste sisteme includ o legătură de distribuție mai puternică între producător și comercianți.

Sistemele contractuale comerciale: Aceste sisteme includ o legătură de distribuție mai strânsă între producători și comercianți. Întreprinderile comerciale oferă produsele și serviciile producătorului. Ele sunt ebligați la desfacerea produselor și la menținerea unui legătură puternică a sortimentelor cu producătorul. Această formă de legătură contractuală există în domeniul automobilelor, în comerțul produselor petroliere și al bâuturilor răcoritoare.

Sisteme de franciză: Sistemele de franciză asigură cea mai strânsă legătură între producător și comerț. Principiul sistemului constă în menținerea consecvantă a unei calități unitare a produselor, a imaginii de apariție a unei mărci și a metodei de distribuție.

Distribuția fizică a mărfurilor

Distribuția fizică

Prin distribuția fizică înțelegem mișcarea materialelor pe care o companie încearcă să le expedieze (subansamblele), să le transfere (mărfuri în curs de prelucrare) sau să le obțină (materii prime). Compania presupune transferul mărfurilor în diferite moduri, eventuala trecere a frontierelor și o apropiere perfecționată a activităților în scopul reducerii sau dacă este posibil, eliminarea tuturor întreprinderilor din mișcarea în mod necesar continuă a mărfurilor între punctul de expediție și punctul de destinație.

Costul total al distribuției se compune din costurile pentru: ambalare, manipulare, depozitare, stocuri, transport, prelucrarea comenzilor, etc. Pentru asigurarea unei distribuții fizice este necesar să se îndeplinească trei funcții fundamentale:

O funcție de transport, pentru deplasarea mărfurilor între terminale

O funcție de manipulare, pentru transferarea mărfurilor pe o platformă

O funcție de depozitare, pentru depozitarea în întregime a mărfurilor care așteaptă mijlocul de transport următor.

Fiecare dintre aceste funcții necesită o organizare propriu pentru respectarea cu seriozitate a planificării și informatizării de care depinde executarea. Costul distribuției fizice depinde de un ansamblu economic sau de combinațiile sale, cum sunt: costurile de ambalare, manipulare, depozitare, transport.

Atunci când sistemul de comercializare se pune în mișcare fabricanții sunt obligați să ia mai multe decizii economice, care determină structura comercială fundamentală a acestor decizii și care influențează direct costurile lor logistice. Sunt decizii care au consecințe pe termen lung, cum sunt: sursele de aprovizionare, dezvoltarea pieței, situația instalațiilor industriale, etc. Există însă și decizii care au consecințe pe termen scurt: amplasarea centrelor de distribuție, localizarea stocurilor, modalitățile de transport, combinarea transportatorilor, compoziția expedițiilor. Deciziile pe termene scurte și pe termene lungi sunt luate în așa fel să țină seama de profiturile întreprinderilor. Ele sunt stabilite astfel să acopere cereri venite de pe piața internațională. Nu există două întreprinderi care să procedeze asemănător pentru a-și dota o rețea internațională de distribuție. Întreprinderile aleg dintr-un număr de opțiuni posibile, ca de exemplu: distribuția directă, distribuție de către o societate intermediară de export, distribuția printr-un intermediar angrosist/distribuitor orientat către străinătate, crearea unui birou de vânzări în străinătate, crearea de instalații de producție care să îndeplinească funcția de centru de distribuție în străinătate, crearea de centre de distribuție în străinătate.

Circuitul de distribuție trebuie ales ținând cont de volumul tranzacțiilor internaționale și de gradul de complexitate al aranjamentelor lu comerciale internaționale. Întreprinderile care lucrează mai puțin cu străinătate au tendința să se încarce și cu distribuția produselor, expediție cu expediție. Dacă o întreprindere își dezvoltă activitatea externă, ea apelează, de obicei la un agent reprezentant. Dacă întreprinderea nu apelează la un agent reprezentant, ea poate să-și distribuie mărfurile printr-un distribuitor din partea locului. Sunt și întreprinderi care au un reprezentant ce se bazează pe societăți locale. Întreprinderile antrenate în tranzacții comerciale au o țară străină, folosesc un birou de vânzare sau fac apel la compentențele tehnice ale unui centru de distribuție situat în străinătate.

În orice caz fabricantul trebuie să decidă dacă distribuția fizică va fi încredințată sau asigurată de întreprinderea însăși. Alegerea depinde de importanța acordată funcției de transport:

Fie fabricantul nu este contractat pe un serviciu de transport ogligatoriu și, deci transportul va fi externalizată și încredințat terților

Fie fabricantul integrează funcția de transportator în strategia generală a întreprinderii sale

Primul caz este foarte frecvent. Funcția de comercializare este păstrată în interiorul întreprinderii iar serviciile de expediție, depozitare, ambalare, sunt încredințate unui subcontractant. Un serviciu de distribuție îi permite fabricantului să reducă timpii de tranzit, să supravegheze stocurile, să reducă costurile de depozitare și distribuție.

În al doilea caz fabricantul încearcă să reducă și să gestioneze stocurile, înțelegând funcția de transportator. Fabricantul adoptă un sistem de compatibilitate cu transportatorul și organizează transportul din ce în ce mai des. Și nu în ultimul rând fabricantul își acordă contractele. Dacă stăpânește bine lanțul logistic, fabricantul va căuta noi parteneri, unități de producție și de distribuție. El va acorda o atenție sporită transportului rutier.

4.2 Distirbuția fizică și logistica

Distribuția fizică este strâns legată de noțiunea logistică. Noțiunea de logistică este definită ca fiind preocesul prin intermediul căruia se gestionează într-o manieră strategică transferul și stocul de material, componente și produse finite pe parcursul unui ciclu care începe de la furnizori, traversează departamentele funcționale ale companiei și se încheie odată cu ajungerea produselor la consumatori.

Organizarea logistică a unui sistem de distribuție fizică trebuie planificate în funcție de nevoile reale. Acest lucru presupune existența unei strategii de desfășurare care include:

Operațiuni de transport și depozitare și luarea de decizii privind producția, aprovizionarea și distribuția

Punerea la punct a sistemelor de gestiune potrivite, coordonarea și urmăriea lor

Alegerea politicii adecvate privind implementarea instalațiilor, volumului de producție și piețelor

Organizarea logisticii devine posibilă datorită evoluției microelectronicii, roboticii și automatizării precum și a rețelelor de comunicație și tehnici de prelucrare. Schimbul de date informatizat, executând apel la rețelele de comunicație, este esențial pentru gestiunea mișcărilor de mărfuri. Rețelele informatizate trebuie să fie concepute într-o optică de centralizare și de descentralizare. Cu ajutorul datelor privind volumul mărfurilor necesare, unitatea centrală coordonează diferite faze ale ciclului de aprovizonare, de producție și de distribuție.

Producția fiind un proces industrial terminat, rolul logisticii în distribuția fizică este considerabil, deoarece permite folosirea informației pentru organizarea și gestiunea secvențelor fiecărei operațiuni.

Operațiunile de transport trebuie să respecte specificațiile sistemului logistic și trebuie să satisface exigențele ”exact la timp” sau de distribuție în “flux continuu”.

O normă important este tratarea furnizării a informației despre mișcarea mărfurilor. Antreprenorul la început trebuie să informeze rețeaua distribuției fizice a expeditorului și a destinatarului. Dacă intervin anumite modificări ale parcursului, trebuie să fie informată și expeditorul și destinatarul. Este esențial ca sistemele de informare trebuie ă fie compatibile cu normele și să fie conforme cu aceste norme.

4.3 Importanța canalelor de distribuție

Marfa ajunge de la producător până la consumatori pe diferite căi, numite canale de distribuție. Canalele de distribuție au fost definite în mod tradițional ce reprezintă “fluxuri de bunuri și servicii” bazând pe aspectul economic al acestor fluxuri. Canalele înseamnă înțelegeri comerciale între două sau mai multe firme. Scopul acestei înțelegeri este ușurarea fluxului fizic de bunuri sau servicii. Înțelegerile comerciale între firme pentru ușurarea fluxului de materii prime spre producție sunt diferite de cele pentru fluxul de distribuire a produselor finite. Canalele de distribuție se clasifică în două categorii:

Canale de distribuție pentru produse destinate consumului general. Aici există patru căi de legătură între producător și consumator.

Canale de distribuție pentru produse destinate consumului industrial (materii prime, subansambluri, etc). Aici există două căi de legătură între producător și consumator (una directă și alta printr-un agent intermediar)

Fig. 1 Canalele de distribuție a produselor

Producătorii împreună cu consumatorii formează punctele excepționale ale unui canal de distribuție care este alcătuit dintr-un lanț prin care mărfurile trec succesiv.

Prin circuitul de distribuție înțelegem totalitatea drumurilor parcurse de către produse pentru a ajunge la consumatorul final. Circuitul de distribuție este caracterizat prin:

Canalele unui circuit: intermediarii având aceeași natură și specializare

Mărimea circuitului de distribuție: reprezintă numărul intermediarilor care intervin în circuitul de distribuție

Plasarea unui producător pe mai multe canale de distribuție presupune unor strategii de diferențiere a produselor și a serviciilor pentru a evita conflicte între canalele paralele. Activitatea unui canal de distribuție este îndrumat după trei principii fundamentale:

Instituțiile canalului de distribuție pot fi eliminate

Funcțiile îndeplinite de către această instituție nu pot fi eliminate

Când anumite instituții sunt eliminate, funcțiile instituțiilor se deplasează de-a lungul canalului de distribuție, fiind asumate de alți membri.

4.4 Principalele modalități de transport

Transportul este activitatea prin care se realizează deplasarea în spațiu a bunurilor sau a oamenilor în vedera satisfacerii nevoilor materiale și spirituale ale societății omenești. Cele cinci modalități de transport sunt: feroviar, rutier, naval, aerian, prin conducte. Fiecare dintre aceste modalități face parte din sitemul de transport. Prin sistemul de transport înțelegem totalitatea mijloacelor de transport, a infrastructurilor și sisteme de control care permit oamenilor și bunurilor să învingă spațiul în cel mai scurt timp, pentru a participa într-o manieră oportună la activitatea necesară.

Infrastructura cuprinde căile de deplasare și terminale. Căile de deplasare este suportul material care ajută la deplasarea mijloacelor de transport: șosele, căi ferate, căi magistrale, conducte, etc. Terminalele sunt acele noduri de circulație care sunt folosite la încărcare, descărcare, operațiuni de transbordare, stocarea mărfurilor, etc. Mijloacele de transport cuprinde vehiculele care servesc la efectuarea transportului: autovehicule, autocamioane, nave maritime, trenuri, aeronave. Sistemele de control se referă la controlul vehiculului pe durata efectuării transportului. Prin controlul vehicului înțelegem ghidarea vehiculului (automat sau manual) pe calea de circulație sau terminal. Controlul fluxului este util la asigurarea în mod eficient curgerea fluxului de vehicule și reducerea la maximum a riscului de deplasare necontrolată sau distructivă a acestora.

Transportul rutier este cea mai felxibilă modalitate de transport privind perioada de operare și ruta. Bunurile materiale pot fi livrate direct de la producător la sediul clienților sau într-un loc desemnat de acestea. Mijloacele de transport rutier sunt folosite pentru deplasarea pe distanțe relativ mici a mărfurilor de valoare ridicată. Ca și dezavantajul transportului rutier putem aminti restricțiile la controale vamale care pot fi consumatoare de timp (mai ales la transporturile internaționale); unele părți ale globului au o infrastructură rutieră nedezvoltată.

Transportul naval este o modalitate de transport care este mai ieftin decât celelalte moduri de transport, se utilizeză pentru deplasarea bunurilor, mărfurilor în vrac, a produselor cu valoare mică sau neperisabile (de ex: țițeiul). Ca și dezavantaj al transportului naval putem aminti următoarele: este lent și poate fi dependent de starea vremii (de ex: în timpul iernii unele porturi sunt acoperite cu gheață). În cele ma multe cazuri transportul nacal se utilizează în combinații cu alte modalități de transport pentru a puteraliza livrarea mărfurilor din „ușă în usă”.

Transportul aerian este o modalitate de transport mai scump față de celelalte moduri de transport, dar în același timp este mult mai rapid. Această modalitate de transport de preferat este utilizat mai ales pentru deplasarea produselor perisabile, a celor de valoare ridicată și în cantități reduse (de ex: diamante, florile natural, etc).

Transportul feroviar reprezintă o modalitate de transport avantajoasă pentru transportul mărfurilor în sistem vrac pe distanțe relativ mari. Utilizarea sistemelor de transport containerizate oferă un mijloc flexibil provind folosirea transportului feroviar, cu timp și costuri de transfer minime pe încărcătură.

Transportul prin conducte este o modalitate de transport care necesită o investiție inițială ridicată pentru proiectarea și construirea conductei, însă această modalitate de transport permite obținerea unui cost redus pentru transportul fluidelor și a unor produse chimice. Transportul gazelor natural și a țițeiului este asociat cu transportul prin conducte.

La alegerea modalităților de transport trebuie să se țină seama de o serie de criterii, cum ar fi: specificul mărfii, disponibilitatea mijlocului de transport, costul transportului, capacitatea mijlocului de transport, siguranța pe timpul transportului, frecvența de deplasare, viteza de deplasare, etc. Unii autorii consideră că costul transportului reprezintă aproximativ 37% din costul total al distribuției.

O tendință tot mai des întâlnită privind transporturile o constituie extinderea transporturilor combinate sau multimodale. Transporturile combinate necesită utilizarea a cel puțin două modalități de transport:

Piggyback: transportul feroviar combinat cu transportul rutier

Fishyback: transportul naval combinat cu transportul rutier

Trainship: transportul naval combinat cu transportul feroviar

Airtruck: transportul aerian combinat cu transportul rutier

Utilizarea sistemului piggyback este mai răspândită combinație, pentru că este mai ieftin ca utilizarea excesivă a transportului auto, este mai comod, este mai puțin dăunător asupra mediului.

Dintre aceste modalități de transport cea mai largă extindere a obținut transportul rutier datorită flexibilității sale. Aceasta flexibilitate constă în: posibilitatea de a controla temperatura pe timpul deplasării mărfurilor, capacitatea variabilă a autovehiculelor, eliminarea manipulărilor multiple ale produselor încărcate.

Transportul rutier privind structura mărfurlor transportate

În structura transporturilor, transportul rutier arde o pondere din ce în ce mai importantă, în special din punct de vedere al cantităților de mărfuri transportate. În tabelul de mai jos este prezentată evoluția transporturilor de mărfuri pe cale rutieră din România, în perioada 1994-1999.

Fig. 1 Evoluția transporturilor de mărfuri pe cale rutieră în România în anii 1994-1999

Conform tabelului de mai sus, datorită faptului că majoritatea transporturilor cu mijloace auto se fac pe distanțe scurte și medii, ponderea parcursului mărfurilor este mult mai mică. În întreaga lume ca și în România, modul de transport rutier este cel mai important și continue să se dezvolte.

În domeniul transporturilor ruteire de mărfuri sectorul privat a devenit majoritar, astfel în anul 1999, aparțineau acestui sector 49% din cantitățile de marfă transportată, dar 66,7% din volumul prestației de transport. În anul 1997, în România structura mărfurilor deplasate a fost următoarea: minerale brute sau neprelucrate (34,9%), produse alimentare și nutrețuri (95%), lemn și plută (6,7%), ciment, var, prefabricate (6,2%), cereale (5,4%), echipamente, mașini, aparate, motoare (5%), combustibili minerali solizi (4,4%), etc. Din aceste date se vede concurența puternică exercitată de sistemul de transport auto asupra sistemului de transport pe calea ferată; ponderea mare revenind unor mărfuri care nu încorporează o cantitate prea mare de muncă și care sunt transportate tradițional pe calea ferată.

4.5 Servirea clienților

Servirea clienților înseamnă oferirea unui produs/unor produse către clienți. Produsul sau servicul ca să aibă valoare trebuie să ajungă în posesia clienților. Oferirea produsului este influențat de mai multe factori, printre care putem aminti: frecvența livrării, siguranța livrării, nivelul și durata de îndeplinire a comenzii. Astfel spus servirea clienților este determinată de interacțiunea tuturor factori care influențează procesul de oferire a produselor sau a serviciilor. Cele mai importante aspecte legate de servirea clienților sunt:

Durata de îndeplinire a comenzii

Regularitatea și siguranța livrării

Disponibilitatea sotcurilor

Restricții legate de mărimea comenzii

Timpul de livrare și flexibilitatea

Procedurile și corectudinea facturării

Procedurile de reclamare

Informații legate de comenzi

Procesul de servire a clienților parcurge anumită atape legate de cumpărarea propriu-zisă a unui bun sau serviciu. Prin urmare servirea clienților se clasifică în trei categorii:

Elemente anterioare tranzacției

Elemente ale tranzacției

Elemente după tranzacție

Elemente anterioare tranzacției se raportează la strategiile firmelor, de ex: condițiile stabilite pentru aplicarea politicii de servire și pentru flexibilitatea sistemului. Elementele tranzacției sunt variabile implicate în strategia de îndeplinire a funcțiilor fizice ale distribuției, ex: disponibilitatea produselor, siguranța livrării, etc. Elementele după tranzacție vin în ajutorul utilizării produsului, ex: garanția produsului, procedurile de rezolvare a reclamațiilor și de înlocuire a produselor necorespunzătoare.

Procedeul de servire a clienților pune accent pe tot parcursul servirii pornind de le interesul manifestat de client față de produsele și serviciile oferite de către o companie, până la o posibilă nouă achiziție la sfârșitul ciclului de viață al produsului. Modul de servire al clienților influențează achiziția unor noi produse sau servicii oferite de compania respectivă. Studiile efectuate în acest domeniu arată faptul că un client satisfăcut ca lăuda firma numai altor trei persoane, însă un client nemulțumit își va arăta această nemulțumire față de minim zece persoane.

4.5.1 Componentele servirii cilenților

Servirea clienților trebuie îmbunătățit, pentru că este cunoscut ca o necesitate a organizației și este inclusă în planul de afaceri, în planul de marketing și în planul logistic. Oferirea unui mod de servire a clienților tot mai bună depinde de măsura în care firma poate să asigure managementul tuturor elementelor componente ale servirii clienților.

Elementele servirii clienților se împart în trei categorii:

Elemente pretranzacționale: elementele pretranzacționale au o strânsă legătură cu politicile firmei. Principalele elemente care ușurează dezvoltarea unor relații mai bun între vânzător și client sunt:

Declarațiile scrise referitoare la politica de servire

Planurile de rezervă

Organizare punctuală pentru aplicarea servirii clienților

Capacitatea sistemului de a rezolva unor probleme neașteptate ale clienților

Pregătirea profesională a persoanelor angajate

Elemente tranzacționale: elemente tranzacționale sunt determinate de îndeplinirea funcției logistice. Cele mai importante elemente de acest tip sunt:

Disponibilitatea produselor (stoc)

Oferirea unor informații referitoare la stadiul onorării comenzilor

Precizia executării comenzii

Starea mărfurilor la recepție

Elemente post-tranzacționale: după ce un client a cumpărat un produs, acest produs de obicei este susținut prin servicii care asigură clientului beneficii neașteptate. Elementele care susțin produsul în utilizare:

Garanția produselor

Instalarea produselor care necesită acest lucru

Asigurarea pieselor de schimb

Înlocuirea temporară a pieselor

Retragerea pieselor defecte de pe piață

În literatura de specialitate sunt prevăzute 26 elemente importante ale servirii clienților: timpul de prelucrare a comenzii, timpul de ambalare a comenzii, timpul de livrare, disponibilitatea stocului, restricții referitoare la mărimea comenzii, procedurile de facturare, durata medie a ciclului comenzii, variabilitatea duratei ciclului comenzii, servirea în situații urgente, disponibilitatea, reprezentanții tehnici competenți, frecvența vizitelor agentului de vânzare, ușurința efectuării comenzii, informațiile privind stadiul onorării comenzii, stocul de rezervă în perioada promovărilor, formatul facturilor, starea fizică a produselor, efectuarea de demonstrații în cazul echipamentelor, disponibilitatea materialelor publicate, precizia executării comenzilor, condițiile de vânzare, ambalarea de protecție, cooperarea.

Referitor la ciclul de performanță al furnizorului, un element important de caracterizare a nivelului de servire, este viteza. În afară de viteza se pune accentul pe o serie de elemente de natură calitativă: consecvența, flexibilitatea, capacitatea de redresare, seriozitatea.

4.7 Importanța și roul transporturilor de mărfuri

Transporturile reprezintă un domeniu important al activității economico-sociale. Prin intermediul transporturilor se efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și a oamenilor în vederea necesităților materiale și spirituale ale societăților omenești.

Transportul este strâns legat de societatea omenească și a apărut odată cu aceasta. Omul se deplasa dintr-un loc în altul în căutarea de hrană și protecție împotriva vicisitudinilor naturii. Limitele fizice ale organismului uman în privința distanțelor ce puteau fi parcurse pe jos și a cantității de bunuri materiale ce puteau fi transportate, au determinat descoperirea unei game variate de mijloace ajutătoare, numite mijloace de transporturi.Mijloacele de transport au dezvoltat în pas cu dezvoltarea producției, a științei și tehnicii contribuind la dezvoltarea forței de producție la creșterea economică pe plan mondial.

Rolul și importanța transporturilor pot fi evidențiate prin analiza relațiilor acestora cu diverse aspecte economice, sociale și politice ale activității membrilor societății:

Aspectele economice privesc relația membrilor societății cu natura și societatea în care trăiesc și muncesc. Producția bunurilor de materiale necesare existenței oamenilor este îndreptată spre desprinderea anumitor obiecte din mediul lor natural și prelucrarea acestora în divesre bunuri menite să satisfacă trebuințele oamenilor (De exemplu: hrană). Resursele natruale nu sunt distribuite uniform pe teritoriul unei țări și nici pe planeta noastră. Zăcămintele minerale se găsesc cu precădere în anumite țări și zone ale globului, dar lipsesc complet în alte zone. Unele localități pot avea resurse naturale care să satisfacă trebuințele ale omului în materie de hrană, dar sunt și cazuri când sunt lipsite de resursele necesare altor activități de producție.

Materiile prime necesită prelucrarea, transformarea lor în produse intermediare și produse finite. Nu întotdeauna procesele de prelucrare intermediară și finală se desfășoară în zonele de extracție a materiilor prime. Fără transport, producția bunurilor de materiale ar fi fost condamnat sa se limiteze strict la resursele existente pe plan local, iar exploatarea acestora ar fi fost determinată exclusiv de cerințele satisfacerii nevoii sociale pe plan local.

Dezvoltarea transporturilor, apariția de noi mijloace de transport perfecționate și specializate a eliminat izolarea economică, a permis specializarea și schimbul de activități, formarea pieței naționale și a pieței mondiale, dezvoltarea comerțului pe plan intern și internațional.

Dezvoltarea schimbului de produse și activități pe plan național și internațional prin contribuția nemijlocită a transporturilor evidențiază următoarele aspecte economice importante:

Pe măsura dezvoltării și perfecționării mijloacelor de transport, piața a putut fi extinsă în cadrul național și internațional.

Transportul face un echilibru mai bun între cererea și oferta pentru diverse mărfuri pe plan național și internațional.

Posbilitatea deplasării mărfurilor din zonele unde se află în abundență în zonele cu deficit în asemenea mărfuri, tinde să egalizeze prețul acestora.

În cazul în care zonele care oferă produse similare se lărgesc, concurența dintre vânzători crește și tindă șă ține prețurile la niveluri rezonabile.

Transportul asigură în bună măsură și mobilitatea capacităților de prelucrare intermediară și finală. Activitatea multor fabrici depinde uneori total de resursele naturale aflate în apropiere. Pe măsura ce resursele se epuizează capacitățile de producție vor putea fi reamplasate în alte zone cu resurse mai bogate (exemplu: fabricile de mobilă, cocșeriile).

Schimbul de mărfuri pe plan intern și internațional face necesară deplasarea oamenilor în interes de afaceri, transporturi de documente comerciale, organizarea târgurii și expoziții, etc.

Aspectele sociale pe care le generează activitatea de transport se referă la următoarele:

Pe măsura dezvoltării și perfecționării transporturilor s-a extins activitatea de turism pentru odihnă și recreere sau în scopuri terapeutice atât în plan intern cât și in internațional. Mijloacele de transport mai rapide și mai sigure, precum și prețurile rezonabile ale transportului, stimulează dezvoltarea turismului intern și internațional.

Învățământul a putut dispune de posibilitățile reale de perfecționare prin schimbul de cadre didactice și studenți între diverse țări.

Locuitorii din zonele mai slab populate nu mai sunt izolați de servicii medicale, personalul de specialitate putându-se deplasa ușor.

Aspectele politice pe care le generează activitatea de transport vizează următoarele:

Implementarea politicii de amplasare a forțelor de producție pe teritoriul țării

Întărirea capacității de apărare a țării împotriva oircărei agresiuni

Managementul companiei de transport

Obiectivul principal al conducerii

În domeniul transporturilor sunt aplicabile trei tipuri de management, cum sunt: Managementul japonez, Managementul american, Teoria Z.

Managementul japonez este caracterizat prin:

Angajarea pe viață a lucrătorilor

Luarea deciziilor în colectiv

Punerea accentului pe autocontrol

Responsabilitatea pentru efectele deciziilor este colectivă

Direcțiile în carieră sunt nespecializate

Managementul american este caracterizat prin:

Angajarea pe termen scurt a lucrătorilor

Luarea deciziilor și responsabilitatea sunt individuale

Folosirea unor mecanisme de control clare

Direcțiile în carieră profesională sunt bine conturate

Teoria Z este caracterizat prin:

Angajarea pe termen lung – apariția așa numiților angajați „seniori” care se bucură de anumite privilegii față de alți salariați

Luarea deciziilor în colectiv

Responsabilitatea individuală pentru efectele deciziilor luate

Direcții de specializare mai puțin conturate în timp

Preocupare față de salairați

Indiferent de modelul de management aplicat, firmele de transport încearcă să realizeze următoarele obiective:

Creșterea vitezei de deplasare a mărfurilor spre piață

Creșterea lichidității și solvabilității

Creșterea satisfacției clienților

Optimizarea rutelor și folosirea remorcilor de câte ori este posibil

Îmbunătățirea manipulării mărfurilor și generalizarea mecanizării operațiilor de încărcare-descărcare, îmbunătățirea depozitării mărfurilor

Realizarea transportului „din poartă în poartă”, folosind metode multimodale

Diversificarea serviciilor oferite de transportator clientului

În domeniul transporturilor precum și alte domenii managementul este în curs de modernizare, care se realizează prin acțiuni îndreptate în patru direcții:

Studii universitare se specialitate

Editarea de cărți în domeniu

Crecetarea științifică și consilierea acordată companiilor de transport din partea unor organisme private sau universități

Atragerea administrațiilor locale și a companiilor private în activitatea de cercetare și dezvoltare a sistemelor de transport urban

Studii universitare

Studiile academice oferă studenților o pregătire în domeniul logisticii în sectoarele industriale, de comerț și transport prin punerea în practică a cunoștințelor teoretice, cum sunt: organizarea de vizite destinate orientării practice a cursanților și studiilor despre logistică, intorducerea în temele de diplomă a unor aplicații ale metodelor teoretice în rezolvarea unor probleme concrete ale unor firme reale, organizarea de cursuri serale cu participarea unor practicieni din economie, folosirea unor studii de caz în cadrul seminariilor, etc.

Editarea de carte

Editarea de carte este direct legată de activitatea acadmenică. Cărțile publicate de universități sunt întocmite pentru satisfacerea programelor analitice ale diferitelor cursuri. Lângă aceste cărți mai putem aminti cărțile publicate de companii de consultanță, care cuprind rezultatele cercetărilor efectuate pentru diferiți parteneri.

O carte foarte importantă în domeniul transporturilor este Transportation Management; Strategies For Optimizing Your Logistics Network (Managementul Transporturilor; Strategii pentru Optimizarea Rețelelor Logistice), editată de compania Ryder din SUA. În această lucrare este prezentată noțiunea de logistică integrată sau logistică compozitată, prin analogie cu marketingul compozit. Această se referă la:

Stocuri – privind planificarea necesarului de produse

Informații – privind prelucrarea comenzilor și prognoza

Depozitare/Manipulare – privind amplasarea depozitelor și gruparea mărfurilor în vederea expedierii lor

Transportul – privind deciziile la alegerea modului de transport și programarea de transport

Organizația de transport este ajutată de logistica integrată să rezistă mai bine față de concurență, prin elaborarea soluțiilor concrete de îmbunătățire a calității serviciilor și de reducere a costurilor. Altfel spus logistica integrată este o viziune managerială care este extinsă asupra totalității componentelor logisticii, de la furnizarea de materii prime până la distribuția bunurilor finite.

Logistica integrată folosește un sistem de planificare care permite evaluarea importului de strategii logistice și de planuri operaționale asupra consumatorului. Planificarea logistică cuprinde:

Îmbunătățirea rutelor și programului de transport pentru atingerea obiectivelor comapaniei: orarul după care se desfășoară transportul, timpii de încărcare-descărcare, timpii de manipulare, etc

Optimizarea mărimii parcului de mijloace de transport: raționalizarea activelor prin analiza și măsurarea modului de utilizare a echipamentelor

Maximizarea folosirii remorcilor încărcate: prin standardizarea încărcăturilor este mărită eficiența utilizării remorcilor, programarea transportului, încadrarea în timpul prestabilit a mijloacelor de transport, etc

Eficientizarea managementului în depozitele de mărfuri prin codificarea mărfurilor

Extinderea utlizării sistemelor de comunicație: legătura prin telefonie mobilă sau fixă între transportatori, determinarea ușoară a poziției mărfurilor pe parcurs

Monitorizarea tuturor serviciilor de producție, logistică și transport: folosirea programe specifice care să conducă la optimizarea tuturor operațiilor

Cercetarea științifică aplicativă și consultanță de specialitate

Idiferent despre ce domeniu vorbim, succesul în dezvoltarea economică este posibil numai după efectuarea unor cercetări științifice teoretice și aplicative. Privind domeniul transporturilor, au apărut unele mijloace de transport din ce în ce mai performante, mai ales în sectorul rutier, în sctorul aerian și feroviar. Pentru a atinge aceste dezvoltări a fost nevoia unor investiții de cercetare-proiectare. De asemenea, nici organizarea transporturilor nu a fost neglijată, iar aici se mai adaugă și organizațiile de consultanță care oferă beneficiarilor soluții pertinente pentru rezolvarea unor dificile probleme economice.

Indicatori tehnico-economici folosiți în serviciile de transport

Pentru a putea fi analizată economica financiară a unei companii de transport se folosesc numeroase indicatori specifici fiecrui sistem de transport-auto, feroviar, naval, aerian percum și prin conducte-care permit evaluarea volumului prestației de transport și gradului de folosire a resurselor materiale, umane și financiare ale companiei. Acești indicatori se adaugă la ceilalți indicatori economici, precum: cifra de afaceri, profitul, pragul de rentabilitate, lichiditatea, etc.

Analiza economico-fianciară este în strânsă legătură cu programul de transport al companiei și influențează rezultatele obținute, folosind indicatori specifici într-o anumită perioadă de timp (trimestru, semestru, an).

Analiza economico-financiară trebuie să monitorizeze rezervele existente și să formuleze alternative posibile, care pot duce la realizarea obiectivelor firmei și la eventuale corecții aduse acestora, legate de:

Utilizarea rațională a mijloacelor de transport

Optimizarea timpilor de transport, staționare la încărcare-descărcare, imobilizare prin revizii și reparații, etc

Idicatorii economici se clasifică în două categorii: indicatori de exploatare și indicatori economici. Transporturile rutiere au ponderea ce mai mare în transporturile generale de mărfuri și pasageri, motiv pentru care studiul indicatorilor tehnico-economici se va face cu referire la această modalitate de transport.

Indicatori de exploatare în serviciile de transport auto

Idicatorii de exploatare a mijloacelor de transport se clasifică în următoarele: indicatori de utilizare a mijloacelor de transport, indicatori de utilizare a parcursului și indicatori de utilizare a capacității de transport.

5.2.1.1 Indicatorii de utilizarea a mijloacelor de transport

Coeficientul de utilizare a parcului (CUP), indică gradul de utilizare a parcului aflat în inventarul companiei. Se calculează cu relația:

CUP = , în care

Aza – numărul de autovehicule * zile active

Azi – numărul de autovehicule * zile inventar

Coeficientul de stare tehnică a parcursului (CST) indică proporția de autovehicule în bună stare de funcționare a parcului și se calculează cu relația:

CST = , în care

Azb – numărul de autovehicule * zile bune

Coeficientul de utilizare a timpului unei zile de lucru CUZ indică felul cum se folosește timpul disponibil la nivelul unui autovehicul sau la nivelul întregului parc. Se calculează cu relația:

CUZ = , în care

Aoa – numărul de autovehicule * ore active

Aoi – numărul de autovehicule * ore inventar

5.2.1.2 Indicatorii de utilizare a parcursului

a) Coeficientul de utilizare a parcursului

CUPs = = , în care

Lp [km] – lungimea parcursului cu încărcătură

L [km] – lungimea totală a parcursului (cursei)

Lo [km] – lungimea parcursului zero, reprezentând parcusrul efectuat de la garaj la locul de încărcare, de la ultimul loc de descărcare la garaj, deplasările între garaj și stația de alimentare cu combustibil sau la stația de întreținere și reparații

Lp [km] – lungimea parcursului cu încărcătură

Lnp [km] – lungimea parcursului neproductiv efectuat în timpul cursei cu autovehicului neîncărcat (deplasări suportate, de regulă, de beneficiarul transportului în mod indirect, conform unor clauze contractuale)

b) Parcursul mediu zilnic (PMZ), indică numărul de kilometri parcurși în medie de un autovehicul sau de întregul parc într-o zi. Se calculează cu relația:

PMZ = , în care

Ltot [km] – lungimea parcursului total efectuat în perioada de referință

Za [zile] – numărul de zile active al perioadei de referință

c) Distanța de transport Dm, se calculează pentru un autovehicul sau pentru întregul parc, pentru o zi sau o perioadă de timp dată. Relația de calcul este:

Dm = , în care

[km] – suma parcursurilor realizate în perioada de referință

nc [cursa] – numărul de curse realizate în perioada de referință

5.2.1.3 Idicatorii de utilizare a capacității de transport

a) Cantitatea de mărfuri transportată T, se calculează pentru un autovehicul sau pentru întreg parcul, pentru o anumită perioadă de timp (zi, săptămână, lună, an, etc). Relația de calcul este:

T = , în care

Ti [t] – cantitatea de marfă transportată de un autovehicul într-o cursă

b) Numărul de călători (pasageri) transportați Nc, se calculează pentru un autovehicul sau pentru întreg parcul, pentru o anumită perioadă de timp (zi, săptămână, lună, an, etc). Relația de calcul este:

C = , în care:

Ci [călători] – numărul de călători transportați de un autovehcul într-o cursă.

c) Volumul total al transportului de mărfuri (prestația totală de transport marfă) Q este indicatorul cel mai important, care ține cont atât de cantitatea de mărfuri transportată, cât și de distanța la care se face acest transport. Se calculează pentru un singur autovehicul sau pentru întreg parcul, pentru o anumită perioadă de timp. Relația de calcul este:

Q = , în care

Lpi [km] – lungimea parcursului productive al cursei

d) Volumul total al transportului de călători (prestația totală de transport de călători) Qc se calculează în aceleași condiții ca și în cazul indicatorului de la punctul c. Relația de calcul este:

Qc = [călători * km]

e) Coeficientul de utilizare a tonajului (sarcinile utile) CUT indică gradul de folosire a sarcinii utile a autocamionului. Pentru o cursă se calculează relația:

CUT = , în care

Tutil [t] – capacitatea maximă de transport a autocamionului

f) Coeficientul de utilizare a locurilor (CUL) se calculează pentru autovehicule destinate transportului de personae și indică gradul de folosire a capacității mijlocului de transport. Relația de calcul pentru o cursă este:

CUL = , în care

Cutil – capacitatea maximă a mijlocului de transport

g) Coeficentul de utilizare a capacității de transport CUC este un coefficient complex, deoareceindică gradul de utilizare atât a sarcinii utile, cât și a parcursului posibil. Pentru transportul de mărfuri, relația de calcul este:

CUC = , în care

Qp [t*km] – prestația de transport mărfuri maxim posibilă.

Acest coeficient se poate calcula pentru un autovehicul sau pentru întregul parc, pentru o anumită perioadă de timp.

h) Viteza medie tehnică Vt, se calculează cu relația:

Vt = , în care

PMZ [km/zi] – parcursul mediu zilnic

tc [h] – timpul mediu de circulație în perioada considerată

Viteza medie tehnică se poate calcula pentru un autovehicul sau pentru întregul parc

i) Viteza medie de exploatare Ve , se calculează cu relația:

Ve = = , în care

tm [h] – timpul mediu disponibil în perioada disponibilă

ts [h] – timpul mediu de staționare în perioada disponibilă

Viteza medie de exploatare se poate calcula pentru un autovehicul sau pentru întregul parc

j) Prestația orară specific H, se calculează cu relația:

H = , în care

ttot [h] – timpul total de referință.

Prestația orară specificată se poate calcula pentru un autovehicul sau pentru întreg parcul.

5.2.1.4 Documente folosite la calculul indicatorilor de exploatare

a) Documentul de bază al unui transport cu mijloace auto îl constituie foaia de parcurs, care conține următoarele: data, numărul de înmatriculare al autovehiculului, numele șoferilor, ora plecării din autobază, locul de încărcare, sarcina utilă maximă, cantitatea de marfă încărcată, felul mărfii, destinația transportului, distanța în km, coeficientul de drum, timpul de ajungere la destinație, certificarea descărcării, consumul de combustibil, etc. Foaia de parcurs este valabilă și la întoarcere.

b) Thaograma este un alt document ajutător furnizată de un aparat instalat la bordul autocamioanelor, antrenat printr-un cablu cuplat la ieșirea din cutia de viteze. Acest aparat numit tahograf înregistrează mai mulți parametri, cum sunt: timpii de circulație și staționare, viteza de circulație în timpul parcursului, kilometrajul. La aceasta se adaugă datele de identificare (numărul foii de parcurs, numărul de înmatriculare). Tahograma este un mijlod prin care se controlează activitatea șoferului și respectarea regulirlor de circulație.

5.2.2 Indicatori economici în serviciile de transport auto

Cu ajutorul indicatorilor de exploatare se pot determina principalii indicatori economici ai serviciilor de transport auto, după cum urmează: productivitatea în serviciile de transport, costul serviciilor de transport, profitul și rentabulitatea companiei de transport.

5.2.2.1 Productivitatea în serviciile de transport

Productivitatea se poate calcula pentru un singur autovehicul sau pentru întregul parc, pentru o perioadă de timp limitată (lună, trimestru, an). Productivitatea pentru transportul de mărfuri se calculează cu relația:

PM = [t*km/tutil], în care

= capacitatea de transport medie

5.2.2.2 Costul în serviciile de transport

Costul real al serviciilor de transport este o problemă specifică pentru fiecare companie de transport și reprezintă o variabilă, funcție de dotarea tehnică, de structura de organizare, de managementul companiei, etc.

Pentru transporturi de mărfuri, costurile se repartizează pe volumul prestației de transport [t*km], luându-se în considerare o perioadă de referință. Relația cu care se calculează costul unitar este:

Cu = [lei/ t * km], în care:

Cf [lei] – cheltuielile fixe, care nu se schimbă cu numărul de km parcurși, cum sunt: cheltuielile de amortizare, salariile personalului TESA, cheltuielile de întreținere – încălzire, iluminare, reparații, etc

Cv [lei] – cheltuielile variabile care se schimbă cu numărul de km parcurși, cum sunt: costul carburanților, lubrifianților, salariile șoferilor.

5.2.2.3 Profitul în serviciile de transport

Este necesar că tariful participat de organizația de transport să acopere suma costurilor fixe și a celor variabile unitare, pentru a se asigura un profit. Profitul se calculează cu relația următoare:

Prf = Tarif * – Cu = (Tarif – Cu)

Tariful și Cu sunt exprimate în lei/călător.

5.2.2.4 Rentabilitatea în serviciile de transport

Rentabilitatea este capacitatea unui capital plasat de a produce venit exprimat în termeni financiari. Rentabilitatea este un parametru variabil, funcție de costuri și tarifele practicate. Pragul de rentabilitate este deifinit de relație următoare:

Tarif = Cu

Compania este profitabilă dacă tariful este mai mare decât costul unitar (Tarif > Cu) și lucrează în pierdere când tariful este mai mic decât costul unitar (Tarif < Cu).

6. Documente necesare pentru efectuarea transportul mărfurilor

6.1 Licența de transport

Licența de transport este documentul prin care se atestă că întreprinderea îndeplinește condițiile de onorabilitate, capacitate financiară și competența profesională, această având astfel acces la transport rutier de mărfuri. Licența este obligatoriu doar în cazul transporturile naționale, efectuate între două localități, aflate pe teritoriul național. În cazul transporturilor comunitare și internaționale nu este necesară licențierea. În conformitate cu OG nr. 27/20111 prin transportul național se înțelege acel transport efectuat între două localități din România, fără a depăși teritoriul statutului.

Licența de transport este documentul prin care se atestă înscrierea în Registrul operatorilor de transport rutier, și dovedește dobândirea calității de operator de transport.

Acordarea licenței de transport se face doar dacă întreprinderea îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

Condiția de onorabilitate

Condiția de capacitate financiară

Condiția de competență profesională

Condiția de onorabilitate se consideră că fiind îndeplinită dacă persoana desemnată:

Nu a fost condamnată pentru infracțiuni grave, inclusiv de natură comercială

Nu a fost declarată inaptă pentru a conduce permanent și efectiv activitatea de transport rutier, conform prevederile legale în vigoare

Nu a îndeplinit funcția de persoană desemnată pentru un operator de transport sau o întreprindere care a fost sancționat pentru încălcări grave ale legislației cu privire la: condițiile de plată și de angajare, condiții de desfășurare ale operațiunulor de transport rutier, în special cea ce privește regulile referitoare la perioadele de conducere și de odihnă ale conducătorilor de auto, încărcarea vehiculelor, utilizarea în condiții de siguranță a vehiculelor rutiere, siguranța rutieră și protecția mediului.

Condiția de capacitate financiară constă în dispunerea unor resurse suficiente pentru a se asigura demararea în bune condiții a activității întreprinderii și buna administrare a acesteia. Condiția de capacitate financiară se consideră ca fiind îndeplinită numai dacă operatorul de transport rutier dispune de un nivel financiar de minimum 9.000 euro pentru primul autovehicul rutier, și 5.000 euro pentru fiecare celelalte autovehicule rutiere deținute și utilizate în condițiile prezenței ordonanțe de urgență.

Modul de evaluare a capacității financiare ale unei întreprinderi se stabilește de autoritatea competentă.

Condiția de competență profesională se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana să conducă permanent și efectiv activitatea de transport rutier este titulară unui certificat de competență profesinală eliberat de autoritatea competentă în condițiile stabilite de aceasta.

Licența de transport se eliberează operatorului de transport rutier de către autoritatea competentă, are valabilitate de 5 ani și se păstrează la sediul acestuia. Pentru dovada existenței unei licențe de transport sunt copii conforme licenței de transport. Copia conformă a licenței de transport, este documentul eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere deținute și utilizate de operatorul de transport rutier la operațiuni de transport rutier. Copiile conforme ale licenței de transport se eliberează de către autoritatea competentă, pentru perioade succesive de un an, până la expirarea valabilității licenței de transport. Copiile conforme trebuie să se afle la bordul vehiculelor deținute și utilizate de operatorul de transport rutier când efectuează operațiuni de transport rutier.

Licența de transport se retrage de către autoritatea competentă în cazul în care operatorul de transport rutier nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care operatorul de transport a furnizat documente conținând informații eronate cu ocazia solicitării acordării acesteia.

Copia conformă a licenței de transport se suspendă de către autoritatea competentă în cazul săvârșirii abateri grave sau repetate de la reglementările în vigoare privind transportul rutier și/sau protecția mediului.

6.2 Avizul de însoțire a mărfii

Avizul de însoțire a mărfii este un document financiar-contabil cu o utilizare complexă, care nu se limitează la însoțirea mărfurilor în cadrul operațiunilor de vânzare, ci include și, în anumite situații însoțirea bunurilor expediate în diverse alte scopuri, pe timpul transportului acestuia.

Avizul de însoțire a mărfii servește ca:

Document de însoțire a mărfii pe timpul transportului, după caz (exemplu: în cazul expedierii produselor pentru comercializare prin magazinele proprii; în cazul valorilor materiale trimise pentru prelucrare la terț și returnarea acestora după procesare, caz în care este necesară pe aviz mențiunea „ Pentru prelucrare la terți ”).

Document ce stă la baza întocmirii facturii, după caz (în cazul bunurilor livrate în cadrul unei operațiuni de vânzare-cumpărare, atunci când furnizorul nu are posibilitatea de a emite factura, aceasta urmând să fie întocmită ulterior).

Dispoziție de transfer al valorilor materiale de la o gestiune la alta, dispersate teritorial, ale aceleiași unități (în cazul în care bunurile sunt transversate între două gestiuni aflate în incinta unității, se întocmește Bon de transfer, nu aviz).

Document de primire în gestiune, după caz

Document de descărcare din gestiune a bunurilor cedate cu titlu gratuit (premii acordate în cadrul concursurilor organizate, distribuirea de materiale promoționale sau de monstre în cazul acțiunilor de marketing și promovare, caz în care avizul de însoțire a mărfii va purta mențiunea „ Fără factură ”).

În toate situațiile, este necesară pe aviz mențiunea cauzei pentru care s-a întocmit avizul de însoțire a mărfii și nu factura (cu excepția bunurilor cedate cu titlu gratuit, caz în care mențiuniea va fi „Fără factură” ).

Avizul de însoțire a măfii este reglementat ca document cu regim special intern de tipărire și numerotare, prin urmare fiecare firmă trebuie să stabilească o procedură internă privind numerotarea avizelor de însoțire a mărfii.

Elemente obligatorii ale unui aviz de însoțire a mărfii

Ca și factura, un aviz de însoțire a mărfii întocmit corect trebuie să cuprindă câteva informații obligatorii, după cum urmează:

Seria și numărul avizului

Data emiterii

Datele de identificare ale furnizorului: denumire societate, adresă, CIF

Datele de identificare ale cumpărătorului: denumire societate, adresă, CIF

Denumirea, cantitatea și prețul bunurilor livrate, după caz

Datele privind expediția: numele delegatului, serie și număr CI, mijloc de transport, ora efectuării expediției

Data primirii în gestiune și semnătura gestionarului primitor

Facturarea avizului de însoțire a mărfii

Factura emisă pe baza avizului sau avizelor de însoțire a mărfii (la baza emiterii unei facturi pot sta mai multe avize întocmite pe parcursul unei luni calendaristice) va cuprinde o referire la numărul și data avizului/avizelor respectiv(e). Factura trebuie emisă cel târziu la data de 15 a lunii următoare întocmirii avizului.

Figura 6.1 Model aviz de însoțire a mărfii

6.3 Foaia de parcurs

În vederea justificării consumului de caarburant pentru autovehiculuele unei societăți, atât din punct de vedere al consumului de carburant raportat la numărul de kilometri parcurși, dar și faptului ca autovehiculele sunt utilizate în scopul desfășurării activității economice a societății, legislația fiscală în vigoare prevede completarea foilor de parcurs pentru autovehicule și a fișei de activități zilnice a autovehiculelor.

Foile de parcurs zilnice cuprind o detaliere a numărului de kilometri parcurși pentru fiecare autovheicule în partea pe rutele parcurse, făcând în același timp o legătură între numărul de kilometri declarați pe fiecare parte și kilometrajul mașinii.

Fișa de activități zilnice realizează o legătură între numărul de kilometri parcurși, detaliați în foile de parcurs, și consumul de combustibil. Consumul de combustibil este urmărit în mod dual și anume consumul efectiv, determinat pe baza existentului, a alimentărilor și a restului rămas în rezervor, și consumul normal, calculat prevederilor legale prin aplicarea coeficientului de 1,1 asupra consumului mediu al autovehiculului pentru parursului urban și a coeficientului de 0,9 aplicat asupra consumului mediu în cazul parcursului extraurban.

Pe foile de parcurs trebuie completate următoarele:

Număr foaie de parcurs: Se introduce numărul foii de parcurs. În mod normal foile de parcurs pentru autovehicule se numerotează cronologic în funcție de momentul depunerii lor la societate.

Data: este data când s-a depus foaia de parcurs

Șofer: persoana care s-a deplasat cu autovehiculul. În situația în care mai multe persoane folosesc în comun autovehiculul, fiecare trebuie să întocmească o foaie de parcurs separată.

Automobilul: este vorba de autovehiculul pentru care se întocmește foaia de parcurs

Combustibil exitent în rezervor: acest câmp se referă la cantitatea de combustibil existentă în rezervor la momentul începerii cursei.

Combustibil consumat: aici se introduce cât combustibil a fost consumat pentru deplasările din foaia de parcurs curentă.

Combustibil normat: reprezintă valoarea calculată de combustibil care ar fi trebuit să fie consumat pe distanțele și tipurile de localități din foaia de parcurs.

Kilometraj la plecare: se referă la numărul de kilometri înscriși în kilometrajul autovehiculului în momentul începerii deplasării.

Kilometraj la sosire: se referă la numărul de kilometri înscriși în kilometrajul autovehiculului în momentul finalizării cursei.

Alimentări cu combustibil: în acest câmp se introduc informații despre cantitatea și valoarea alimentărilor de carburanți. Informația este necesară pentru calculul fișei de activități zilnice, unde se face legătura între distanțele parcurse și consumul de combustibil.

Figura 6.3 Model foaie de parcurs

6.4 Asigurarea mărfurilor pe timpul transportului

Asigurarea mărfurilor pe timpul transportului rutier se poate încheia pentru riscuri generale și pentru riscuri speciale.

Suma asigurată în mod deosebit în acest tip de asigurare este dată de valoarea mărfii înclusă în contractul de asigurare și este formată din:

Valoarea mărfii potrivit facturii originale, sau în cazul în carea ea nu are valoare comercială, se poate accepta valoarea de piață la locul expedierii în momentul încheierii asigurării

Costul transportului, al asigurării în cazul în care acestea nu sunt incluse în valoarea facturii

Cheltuieli, taxe, comisioane vamale și orice alte comisioane ocazionate de transportul mărfii

Supraasigurare de 10% din valoarea bunului, dacă nu s-a convenit altfel, pentru acoperirea cheltuielilor care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării

Pentru asigurare mărfii pe parcursul transportului rutier se practică trei condiții de asigurare: A, B și C.

Condiția A este cea mai cuprinzătoare, fiind acoperite toate riscurile de pierdere și/sau de avariere la care sunt supuse bunurilor în timpul transportului, cu excepția celor prevăzute separat drept excluderi. Aceasta condiție inculde și furtul dacă este săvârșit prin violență sau prin efracție, mai puțin cel săvârșit cu chei potrivite sau cu chei originale. Motiv pentru care condița de asigurare A este cea mai costisitoare.

Condiția B acoperă un numai mai mic de riscuri menționate în mod expres în conținutul condiției, respectiv pierderile și/sau avariile produse bunurilor, în timpul transportului cauzate de următoarele evenimente:

Incendiu sau explozie

Răsturnarea, deraierea, prăbușirea mijlocului de transport

Coliziunea accidentală a mijlocului de transport cu un alt vehicul sau cu un obiect exterior

Prăbușirea unui pod sau tunel

Cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet

Intrarea apei de mare, rău sau lac în mijlocul de transport, container sau loc de depozitare

Daună totală a unui colet pierdut sau căzut în timpul încărcării sau descărcării, pe și de mijlocul de transport

Prima de asigurare este mai mică decât în cazul condiției de asigurare A.

Condiția C acoperă pierderile și/sau avariile produse bunurilor în timpul transportului, cauzate de mai puține riscuri decât cele incluse în condițiile A și B:

Incediu sau explozie

Răsturnarea, deraierea sau prăbușirea mijlocului de transport

Coliziunea mijlocului de transport cu un obiect exterior altul decât apa

Prăbușirea unui pod sau tunel

Asigurarea încheiată de tip A,B și C acoperă însă și alte cheltuieli. Oricare dintre cele trei condiții de asigurare poate fi extinsă, în schimbul unei prime suplimentare, pentru a acoperi și riscurile de pierdere și avarie, la bunul asigurat, cauzate de riscuri speciale (furt, jaf și nelivrare, grevă, riscuri ce țin de natura mărfii).

6.4.1 Condițiile necesare operării ca transportator rutier în România

Pentru a putea fi operator de transport rutier, întreprinderile trebuie: să aibă un sediu real și stabil pe teritoriul unui stat membru, să aibă a bună reputație, să aibă capacitatea financiară adecvată și să aibă competență profesională necesară.

Fiecare din cerințele menționate sunt îndeplinite dacă întreprinderea care exercită ocupația de operator de transport întrunește următoarele condiții:

Condiția privitoare la sediul social este îndeplinită dacă: are sediul situat pe teritoriul României, în incinta căruia îsi păstrează principalele documente de lucru; dispune de unul sau mai multe autovehicule care sunt înmatriculate în România; desfășoară operațiunile referitoare la autovehicule menționate permanent și efectiv cu echipamentele administrative necesare și cu echipamentele și instalațiile tehnice corespunzătoare, într-un centru de exploatare situat pe teritoriul României

Condiția bunei reputații este îndeplinită dacă:

Întreprinderea și managerul de transport al acesteia nu a fost condamnate sau sancționate pentru încălcări grave ale normelor naționale în vigoare

Managerul de transport sau întreprinderea de transport să nu fi fost condamnat(ă) sau nu i se fi aplicat sancțiuni pentru încălcări grave ale normelor comunitare

Capacitatea financiară este îndeplinită dacă întreprinderea demonstrează că dispune în fiecare an de capital și rezerve în valoare totală de cel puțin 9000 euro pentru un singur vehicul utilizat și 5000 euro pentru fiecare vehicul suplimentar utilizat.

Întreprinderea care exercită ocupația de operator de transport rutier îndeplinește condiția cu privire la competența profesională dacă desemnează o persoană fizică ca manager de transport, titular al unui certificat de competență profesională, care îndeplinește cerința de bună reputație.

6.4.2 Documente ce trebuie depuse pentru obținerea autorizației de transport de marfă pe teritoriul țării

Pentru obținerea portofoliului de autorizații de transport de marfă și a copiilor conforme, este necesar a se depune la Autoritatea Rutieră Română (A.R.R.) o cerere însoțită de următoarele documente:

Document doveditor privind deținerea sediului unde întreprinderea își păstrează documentele și în care aceasta se desfășoară activitatea administrativă și operativă în legătură cu transportul rutier

Document privind asigurarea întreținerii tehnice a vehiculelor rutiere utilizate

Cazierul judiciar al managerului de transport și declarație pe propria răspundere a acestuia din care să reiasă că nu a fost sancționat pentru încălcări grave ale normelor naționale sau comunitare în vigoare

Cazierul judiciar al întreprinderii și declarația pe propria răspundere a acesteia din care să reiasă că întreprinderea nu a fost sancționată pentru încălcări grave ale normelor naționale sau comunitare în vigoare

Document privind îndeplinirea condiției de capacitate financiară

Certificat de competență profesională al managerului de transport valabil pentru tipul de transport efectuat

6.4.3 Reglementări speciale în cazul autorizațiilor necesare unei firme ce transportă mărfuri periculoase

Pentru transportul mărfurilor periculoase este necesar a se mai depune la Autoritatea Rutieră Română (A.R.R.) și următoarele documente:

Dovada angajării, decizia de numire și certificatul de atestare profesională a consilierului de siguranță

Certificatul de agregare eliberat de Regia Autonomă „Registrul Auto Român”, pentru vehiculele care este nesar a se elibera respectivul certificate

Certificatul de atestare profesională al conducătorului auto, specific mărfurilor periculoase care vor fi transportate

Autorizația eliberată de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, pentru vehiculele care transportă mărfuri periculoase din clasa 7

Certificatul de inspecție tehnică, în cazul suprastructurilor specializate pentru transportul recipentelor cu gaze lichefiate sau cu alte mărfuri periculoase

Indiferent de tipul transportului de mărfuri (național sau internațional, în interes propriu sau contra cost), este necesar a se deține la bordul autovehiculului copia conformă a licenței de transport valabilă pentru transportul rutier de mărfuri, documentul de transport (scrisoarea CMR), legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, certificatul de competență profesională al conducătorului auto valabil pentru tipul de transport efectuat, contract de închiriere/leasing, în original sau în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehicul rutier este deținut cu contract de închiriere sau de leasing, după caz, atestatul de conducător auto, precum și toate documentele prevăzute de reglementările în vigoare.