Managementul Calitatii Totale Ca Model de Baza Si Eficient Ptr Managementul Resurselor Si Gestionarea Situatiilor Speciale Ce Pot Aparea

Cuprins

Definirea temei

Analiza situației existente

Istoric

Diagnostic calitate

Poziția pe piață

Certificare sau acreditare

Cum funcționează sistemul calității

Resurse umane

Stabilirea parametrilor de performanță, metode de măsurare/monitorizare a parametrilor de performanță

Propuneri de îmbunătățire

Dezvoltarea organizației

Dezvoltarea resurselor umane

Perspectiva organizației din punct de vedere al integrării NATO și UE.

45 pag

Similar Posts

  • . Contabilitatea Fondurilor cu Destinatie Speciala la Unitati Administrativ Teritoriale (primaria

    CAPITOLUL 1 CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ÎN ROMÂNIA 1.1.Evoluția și structura autorităților administrației publice Termenul de administrație provine din limba latină, de la substantivul „administer”, care se traduce prin: agent, servitor sau, într-un alt sens instrument. Verbul „administro” înseamnă a da o mâna de ajutor, a conduce sau a dirija. În dicționarul limbii române,…

  • Valorificarea Potentialului Turistic al Orasului Sibiu

    Introducere. PARTEA I – ANALIZA COMPONENTELOR SPATIULUI GEOGRAFIC Consideratii generale -Asezare geografica si limitele 2. Cadrul natual – suport al activitatilor turistice – Relieful zonei si implicatiile lui in potentialul turistic – Particularitatile climatice ale teritoriului si rolul lor in activitatea turistica – Reteaua hidrografica si influenta sa asupra turisului – Vegetatia, fauna, solurile si…

  • Impozite Si Taxe Datorate Bugetelor Locale

    === aa3064667c5fc78b922d2861561e6b32650de000_36393_1 === Ϲuрrіnѕ Ιntrоduсеrе…………………………………………………………………………………………………………….4 ϹΑΡΙΤОLUL Ι ΑВОRDĂRΙ ϹU ΡRΙVΙRΕ LΑ FΙΝΑΝȚΕLΕ ΡUВLΙϹΕ LОϹΑLΕ…………………………6 1.1. Ϲоnсерtul dе fіnɑnțе рublісе lосɑlе……………………………………………………………………..6 1.2. Dеѕрrе ɑutоnоmіɑ șі оrgɑnіzɑrеɑ fіnɑnțеlоr рublісе lосɑlе………………………………….13 1.3. Вugеtul lосɑl: соnсерt, еlɑbоrɑrе, ɑdорtɑrе șі ехесuțіе bugеtɑră…………………………..22 СΑΡΙΤΟLUL ΙΙ ЅURЅΕ DΕ FΙΝΑΝȚΑRΕ Α ВUGΕΤULUΙ LΟСΑL……………………………………………… 2.1. Αѕреϲtе tеοrеtіϲе ϲu рrіvіrе lɑ fіnɑnțɑrеɑ bugеtuluі lοϲɑl…………………………………….. 2.2….

  • Realizarea Unei Strategii Pentru Promovarea Produselor In Mediul Online Studiu de Caz Companie din Domeniul Vopselurilor

    Cuprins Introducere…………………………………………………………………………………………………………………….5 CAPITOLUL I INTERNET VS MEDIA TRADIȚIONALĂ…………………………………………………………………….7 1.1 Dinamica canalelor media…………………………………………………………………………………………..7 1.2 Publicitatea online versus publicitatea tradițională…………………………………………………………8 1.3 Locul Internetului în mixul media……………………………………………………………………………….17 CAPITOLUL II PROMOVAREA PRIN SITE-UL WEB…………………………………………………………………………20 2.1 Tipuri de site-uri web…………………………………………………………………………………………………21 2.1.1 Clasificarea site-urilor web……………………………………………………………………………………..21 2.1.2 Site-uri web corporaționale……………………………………………………………………………………..23 2.2 Factorii care influențează publicitatea online……………………………………………………………….26 2.3 Site-ul informațional vs site-ul de…

  • Exercitarea Functiilor Managementului In Activitatile DE Transport Rutier DE Marfuri LA Sc

    CUPRINS I.  Introducere. II. Managementul servicilor în transport. III.                                                            Funcțile de bază ale managementului în transporturi. -Funcția de prognoză și de planificare. -Funcția de organitare. -Funcția de conducere. -Funcția de control. -Funcțile managementului. -Funcțiunile organizației IV.                                                            Sisteme de transport. – Organizarea ca bază a coordonării -Structuri organizatorice care se pot întâlni la companiile de transpoprt…

  • Auditarea Si Certificarea Calitatii Marfurilor

    AUDITAREA ȘI CERTIFICAREA CALITĂȚII MĂRFURILOR -CUPRINS- CAPITOLUL I : ȘTIINȚA MĂRFURILOR: CONCEPTE ȘI EVOLUȚIE Principalele concepte ale merceologiei Evoluția merceologiei Metode prin care se cercetează calitatea mărfurilor CAPITOLUL II : MĂSURAREA ȘI ESTIMAREA CALITĂȚII ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ 2.1 Elemente de teoria calității 2.2 Viziunea U.E. în domeniul calității mărfurilor 2.3 Politici naționale în domeniul calității…