Managementul Biodiversitatii In Implementarea Sistemului de Management de Mediu
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. Managementul Biodiversitatii- Bioeconomia si Economia in noile conditii ale globalizarii
Definirea si caracterizarea stiintelor Bioeconomice, Bioeconomia si Ecoeconomia
Stiinte Bioeconomice
Bioeconomia
EcoEconomia
Relatia EcoEconomie- Ecosistem- Biodiversitate
Relatia EcoEconomie- Dezvoltare Durabila
Sisteme de Management de mediu
Evolutia SMM
Cerinte pentru un SMM
Reglementari pentru Managementul de Mediu
CAPITOLUL 2. Sisteme de Management de Mediu – SISTEMUL HACCP
2.1 Ce inseamna HACCP?
2.2. De ce HACCP?
2.3. Principiile HACCP
2.4.Analiza riscului
2.5.Scopul HACCP
2.6. Domeniu
2.7.Definitii si Prescurtari
Documente de referinta si conexe
CAPITOLUL 3. DATE PRIVIND SOCIETATEA LA CARE ESTE IMPLEMENTAT SISTEMUL HACCP
3.1. Date generale privind societatea
3.2. Informatii financiare privind societatea
3.2.1. Venituri
3.2.2. Cheltuieli
3.2.3. Descrierea afacerii
3.3. Planul de cultura
3.3.1. Piata de desfacere
3.3.2. Concurenta
3.4. Organigrama firmei avand implementat sistemul HACCP
CAPITOLUL 4. DESCRIEREA SISTEMULUI HACCP LA SC CRIN PROD SRL
4.1. Descrierea etapelor procesului
4.2. Inregistrari
4.3. Generalitati
4.3.1. Fisa tehnica grau
4.3.1.1. Denumire produs
4.3.1.2. Destinatie, rol, receptie
4.3.1.3. Reguli pentru verificarea calitatii
4.3.1.4. Depozitare, transport
4.3.2. Fisa tehnica apa
4.3.2.1. Destinatie, rol
4.3.2.2. Referinte
4.3.2.3. Conditii tehnice de calitate
4.3.2.4. Regului pentru verificarea calitatii
4.3.2.5. Depozitare, transport
4.4. Sistemul HACCP aplicat societatii
4.4.1. Decizia de receptie
4.4.2. Fisa postului
4.4.3. ROI
4.4.4. Program de investitii
4.4.5. Program de actiuni preventive
4.4.6. Program de control analitic al apei potabile
4.4.7. Program de curatare si igenizare
4.4.8. Program de instruire si perfectionare personal
4.4.9. Program de reparatii si revizii
4.4.10. Program de sanitatie
4.4.11. Fisa de urmarire a custiilor pt rozatoare
4.4.12. Program de igenizare mijloace auto
4.4.13. Program de igenizare infrastructura
4.4.14. Program de igenizare spatii de depozitare
4.4.15. Program de igenizare facilitati
4.4.16. Fisa sanatate personal
4.4.17 Fisa zilnica de utilaje si facilitati
CAPITOLUL 5 . CONCLUZII ȘI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Capitolul 1. Managementul Biodiversitatii- Bioeconomia si Economia in noile conditii ale globalizarii.
Punctul comun al tuturor sistemelelor „bio” este OMUL. Această „resursă” naturală, poate crea „natură”, dar in acelasi timp o si poate distruge. În contextul acesta , științele bioeconomice devin de o importanță majoră, care să-l învețe pe om să facă economie, atât în sensul societății cat si in sensul dezvoltării sale, atat în sensul folosirii eficiente si rationale a resurselor, cat în special a celor naturale.
Sistemele de producție ecoeconomice si bio implică toate elementele de mediu: apă, clima,aer, sol, animale, plante, etc., generând produse naturale, fie că le numim produse biologice, organice, ecologice etc.
Omul este produs al naturii, cât și produs al societății. În această a doua calitate, el depășește natura și depaseste regnul animal printr-un act specific lui, prin creativitate, iar omul devine ființă valorizatoare, în măsură să întrețină si sa asigure o activitate creatoare și transforma natura în folosul său. Activitatea omului spre satisfacerea nevoilor proprii nu poate fi întâmplătoare.
Sensul major al sau are în permanenta grijă pentru o utilizare a resurselor limitate încât să obțină o cât mai mare acoperire a tuturor nevoilor. Obiectivul activității se traduce într-o funcție de maximizare a efectelor utile, respectiv printr-o functie de minimizarea a consumului de resurse, ceea ce reprezintă o expresie a raționalității economiei sau a activității economice.
Raționalitatea se refera la capacitatea omului de a înțelege activitatea, de a o cunoaște și de a acționa în conformitate cu cunoștințele asimilate, deci de a acționa in mod conștient, anticipând toate consecințele faptelor sale. Aceasta conferă activității economice o mare eficiență. Eficiență în activitatea economică înseamnă de a satisface trebuințe mai mari avand acelasi numar de resurse sau cu un numar mai mic de resurse.
Utilizarea si dezvoltarea într-o măsură mai mare a cunoștințelor științifice, a cercetării, în activitatea de tip economic accentuează raționalitatea acesteia, permitand astfel o premisa a creșterii eficienței economice în condiții bioeconomice.
La momentul de fata, omenirea are de-a face cu o serie de probleme globale ce nu pot fi ignorate la nesfarsit. În condițiile actuale, ale crizei economico – financiare, ale globalizării socio – economice, ale schimbărilor climatice dramatice, se pune chiar problema găsirii unei solutii de asigurare a supraviețuirii omului pe Terra.
Problemele omenirii sunt laturi fundamentale ale vieții fără de soluționarea in care nu sunt posibile bunăstarea popoarelor si progresul, și care, prin consecințele lor estimate, pun în pericol existența oamenii.
Pentru a putea fi soluționate, problemele globale ale omenirii, este necesar:
– Să fie descoperite / identificate;
– Să fie localizate în timp/ spațiu;
– Să fie formulate corect;
– Să fie integrate într-o strategie realistă.
Tinand cont de rolul pe care știința il are în directia aceasta, specialiștii sunt de parere că sprijinirea dezvoltării științei și punerea cuceririlor ei în slujba îmbunătățirii vieții oamenilor reprezintă prima dintre problemele urgente și permanente ale omenirii.
Celelalte probleme presante sunt:
– criza alimentară și subdezvoltarea;
– degradarea mediului natural;
– creșterea rapidă a populației;
– energia și materiile prime;
– marile cheltuieli militare;
– folosirea oceanului planetar și a cosmosului;
– inflația și crizele financiar – monetare și economice;
– extinderea necontrolată a urbanizărilor, etc.
Caracterul global al acestor probleme se întemeiază pe:
– unicitatea economiei mondiale;
– manifestarea lor în aproape toate țările;
– elementele comune pe care le conțin sub aspect:
– tehnic;
– social – economic;
– politic;
– ecologic;
– interacțiunea lor permanentă și tot mai puternică;
– propagarea în lanț a efectelor;
– necesitatea unor eforturi pentru rezolvarea lor.
Întrucât au un caracter mondial, problemele trebuie considerate la dimensiuni cât mai mari.
1.1. DEFINIREA ȘI CARACTERIZAREA ȘTIINȚELOR BIOECONOMICE – BIOECONOMIA ȘI ECOECONOMIA
Științele bioeconomice sunt științe relativ noi și, cu toate acestea, extrem de vechi. Chiar dacă în ultima perioada s-a accentuat nevoia de abordare și de aplicare a activităților umane, în special a celor economice, în context bio și ecoeconomic, problematica bio și ecoeconomiei a fost tratată de specialiști în diverse lucrări încă din anii 1700. Ele reprezintă un câmp de cercetare științifica academica multidisciplinar, ce abordează inderdependența și coevoluția economiei umane și ecosistemelor naturale în timp și spațiu. Științele bioeconomice se detașează de științele mediului (economia mediului), si se bazează strict pe analiza economică a mediului. Această diferență a fost atent studiata de către economiștii din Germania, si au adus argumente intemeiate ce au sustinut ideea că ecologia și economia mediului sunt concepte in mod diferit. De asemenea, ei dezaproba in totalitate ideea că resursele naturale vor fi vreodată substituit de resursele create de om.
Economia este acel proces inserat de umanitate, ca artefact transpus pe fondul proceselor biosferice – în sensul că economia este consecința unor elemente de gândire logico-matematică – capabile de abstracții. De fapt economia este o transpunere a „lumii 3” o lume a produselor minții, a limbajului, a spiritului ,a conținuturilor ideatice, ideologiilor, a teoriilor, religiilor, etc. a lui Karl Popper în „lumea 1” – lumea fizică.
Bioeconomia este știința care stabileste acel nivel al activităților socio-economice la care sistemele biologice pot fi utilaze eficent si in mode obiectiv, fără a distruge condițiile de regenerare și de asigurare a durabilității lor. În această viziune, durabilitatea sistemelor bioeconomice depinde de: economie, societate și mediul înconjurător (vezi figura nr. 1).
Fig.1.
Eco-economia dobandeste un rol din ce in ce mai important în dezvoltarea durabilă, de unde necesitatea tot mai des dezbătută de a asigura o echitate între generații, dar și în cadrul unor generatii.
În figura.2. se pot remarca, interacțiunile la nivel global dintre social, economic și mediu (ambiental) în scopul de a asigura un sistem ecoeconomic rezonabil, suportabil, viabil si susținut (durabil).
Fig.2.
1.2. RELAȚIA ECOECONOMIE – ECOSISTEM – BIODIVERSITATE
Biodiversitatea este dată în primul rand de rasele sălbatice. Numărul de animale domestice depaseste numarul animalelor sălbatice. În cadrul zootehniei biologice se cere salvarea raselor locale ce sunt pe cale de dispariție, pentru ca sunt mai rezistente, mai adaptate climei și nu au nevoie de medic veterinar.
Din definiție rezultă nevoia unei asigurării de echitate între generații, dar în aceeași măsură este promovată echitatea în cadrul generațiilor, subliniindu-se nevoia de a asigura o egalitate a șanselor.
Astfel, dezvoltarea durabilă presupune asigurarea progresului simultan pe patru planuri: economic, tehnologic, social si ecologic.
În acest context, abordarea eco-economică devine foarte importantă pentru realizarea dezideratelor dezvoltării durabile. Rezultă astfel nevoia de a suprapune ecologia economiei, respectiv nevoia de a integra cerințele ecologice în evaluarea activităților economice.
Acest lucru devine extrem de important dat fiind faptul că semnalele pe care le transmite piața sunt incorecte, ele nu reflectă pagubele produse mediului, respectiv costurile care vor trebui suportate de societate.
De exemplu, o pădure situata în bazinul superior al unui curs de apă poate oferi servicii cum ca de exemplu controlul debitului și reciclarea precipitațiilor în interiorul uscatului, servicii ce sunt de câteva ori mai pretioase decât producția ei de bușteni. Din pacate, semnalele pieței nu arata acest lucru, deoarece cei care taie copacii nu suportă costurile reducerii serviciilor pădurii.
Pe de altă parte, aceasta constituie o provocare extraordinară, întrucât „nu există precedent în acțiunea de transformare a unei economii bazate în mare măsură pe forțele pieței, într-o economie formulată pe principiile ecologiei”, iar „construirea unei eco-economii va afecta fiecare colțișor al vieții noastre”.
In consecinta, problemele de poluare sunt, într-o mare măsură, legate de arderea combustibililor fosili, iar o mare parte aproduselor de unică folosință sunt fabricate din materiale ieftine, ca de exemplu plasticul care u se degradeaza, într-o abordare eco-economică ele constituie ultimul nivel al opțiunilor posibile.
În ceea ce privește eco-economia energiei, în ciuda progreselor foarte mari din domeniul energiei eoliene, costurile de mediu pot fi considerabile în cazul în care aceasta se dezvoltă foarte puternic în condițiile unor randamente scăzute.
Rezultă faptul că evaluarea costurilor de mediu este o operațiune ce întâmpină numeroase dificultăți, astfel că, deși cunoaștem faptul că o activitate generează costuri externe, nu putem fi siguri asupra cuantumului acestora. Astfel, revenim la o idee importantă formulată de Brown (2001), respectiv „…orice estimare rezonabilă este de departe mai bună decât presupunerea că ele (bunurile de mediu) nu costă nimic.”
În acest context se regăsește eco-economia ecosistemelor, ce își propune să identifice contribuția lor, indirecta si directă, în producția servicii si bunuri deosebit de importante. In mod clar, abordarea lor nu poate fi integră decât în măsura în care se asociază biodiversității, caracteristică intrinsecă și extrinsecă a echilibrului lor.
Aceptarea necesității abordării fenomenelor economice în context economic, național și mondial, este unanimă. În acest context, Adunarea generală a națiunilor unite a declarat anul 2010 ca „Anul internațional al biodiversității”, relevând odată în plus, importanța biodiversității pentru viața de pe Pământ.
Termenul biodiversitate descrie întreaga gamă a variabilității organismelor vii în cadrul unui complex ecologic. Biodiversitatea cuprinde diversitatea ecosistemului și diversitatea genetică a unei specii din acest ecosistem.
Biodiversitatea se împarte în:
– Biodiversitate vegetală;
– Biodiversitate animală.
În spatele crizei climei se profilează o alta, mai puțin vizibilă dar la fel de gravă, aceea a dispariției speciilor, o adevărată bombă cu efect întîrziat; un alt motiv ce a determinat Organizația Națiunilor Unite (ONU) să proclame 2010 ca „Anul internațional al biodiversității”.
Constatarea globală este alarmanta: aproape un sfert din toate speciile vii, animale și vegetale, ar putea să dispară pînă la mijlocul secolului acesta din cauza presiunii exercitate de activitățile umane.
Mamiferele sunt vizate în primul rand, cu o specie din două pe cale de dispariție, potrivit „listei roșii” a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN), organizație de referință în domeniul biodiversității.
Oamenii de știință spun că asistăm la a „șasea dispariție masivă” a speciilor, ultima avand loc acum 65 de milioane de ani, cand au dispărut dinozaurii.
Totuși, această criză a biodiversității nu este luată în seamăin mod alarmant, afirmă Chantal Jouanno, secretar francez de stat responsabil cu problemele ecologice, subliniind că „totul s-a focalizat pe schimbările climatice”.
La Summit-ul Pământului de la Johannesburg din 2002, șefii de stat ai planetei s-au angajat să „încetinească” în mod semnificativ erodarea biodiversității până în 2010, obiectiv care este departe de a fi atins, potrivit Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN).
Pentru mulți experți din domeniu, această criză ar deveni mai vizibilă dacă ar beneficia de un mecanism internațional de expertiză similar cu cel al Grupului interguvernamental de experți în domeniul schimbărilor climatice (IPCC), care a obținut Premiul Nobel pentru pace în 2007. Crearea unui asemenea grup pentru biodiversitate ar trebui să devină efectivă în 2010, potrivit lui Chantal Jouanno.
Ideea unui asemenea grup a fost aprobată în luna mai 2008 cu ocazia unei reuniuni a ONU, dar numeroase obstacole au apărut între timp, unele țări din Sud temandu-se de imixtiunea țărilor din Nord în gestionarea patrimoniului lor natural.
De asemenea, se observă o relansare a marilor expediții naturaliste, în secolul al XIX-lea dar căzute puțin în desuetudine la sfîrșitul secolului al XX-lea. Muzeul Național de Istorie Naturală din Franța, organizația Pro-Natura International și UICN au anunțat un program fără precedent de misiuni în punctele sensibile ale biodiversității, în Amazonia, Africa, Madagascar, cu participarea a o sută de experți din 15 țări.
„Multe specii din lume riscă să dispară chiar înainte de a putea fi descoperite”, afirmă Bertrand – Pierre Galey, directorul general al Muzeului Național de Istorie Naturală din Franța. Potrivit oamenilor de știință, pe Pământ, ar exista între 8 și 30 de milioane de specii vii față de numai 1,8 milioane cunoscute pînă în prezent.
Două mari conferințe ale ONU privind biodiversitatea vor avea loc în 2010, respectiv:
– a CITES, comisie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN), care publică „lista roșie” a speciilor amenințate cu dispariția și care nu pot fi comercializate – 13 – 25. martie., la Doha (Qatar);
– a 10-a conferință a Convenției asupra diversității biologice (CBD), în perioada 18 – 29. octombrie, la Nagoya (Japonia).
Bioeconomia poate ajuta dezvoltarea durabilă și poate preveni dezastrele naturale prevăzute de specialiști, asigurând:
competitivitatea pe termen mare a agriculturii;
obținerea unor produse alimentare de înaltă calitate biologică;
dezvoltarea controlată a industriei chimice;
reducerea emisiile de gaze cu efecte de schimbare climatică;
dezvoltarea și aplicarea la scară largă a biotehnologiilor;
promovarea metodelor nepoluante de obținere a produselor, etc.
Ca o recunoaștere a importanței crescânde a bioeconomiei, Comisia Europeană a organizat în 2005 o conferință la Bruxelles, 15 – 16. septembrie. 2005, privind „The knowledge-based bio-economy” (bioeconomia bazată pe cunoaștere sau cunoștințele de bază ale bioeconomiei).
Conferința și-a propus să capaciteze factorii de decizie economică și politică, precum și managerii, agențiile de finanțare, oamenii de știință și alte părți interesate, în implementarea si dezvoltarea mai flexibilă și bine adaptată a unor noi strategii, care să creeze climatul potrivit pentru introducerea bio-principiilor economice în științele vieții și biotehnologie, precum și în domeniul de cercetare – dezvoltare.
Sub auspiciile președinției britanice a Uniunii Europene, s-a reușit reunirea și chemarea la discuții a factorilor de decizie politică și a funcționarilor publici, precum și a numeroși reprezentanți din industrie, din mediul academic și din societatea civilă. Împreună, aceștia au recunoscut importanța bieconomiei și s-au angajat în promovarea conceptului KBBE – Knowledge-based bio-economy (bioeconomia bazată pe cunoaștere sau cunoștințele de bază ale bioeconomiei), spre o cunoaștere modernă a bioeconomiei.
Strategia Lisabona și propunerile de politici economice și sociale pe termen lung (în cea mai mare parte Agenda Lisabona are ca perspectivă anul 2010) care să fie promovate pentru ca România – ca țară membră a Uniunii Europene – să contribuie la atingerea obiectivului fundamental, și anume acela ca până în anul 2010 „economia europeană să devină cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume”.
1.3. RELAȚIA ECOECONOMIE – DEZVOLTARE DURABILĂ
“Dacă suntem dispuși sa plătim pentru a salva băncile de investiții de ce n-am fi dispuși să plătim și pentru a salva planeta?”, aceasta este intrebarea lui Johan Rockstrom, director executiv al Institutului de Mediu de la Stockholm.
Lester Russel Brown, fondator al celebrului Worldwatch Institute, a introdus conceptul de eco-economie prin cartea sa „Eco-Economy: Building an Economy for the Earth” apărută în 2001. Dezvoltarea economică pe termen lung fără a afecta mediul nu este un simplu deziderat ecologist, ci înglobează o multitudine de componente care, deși astăzi sună SF (științifico – fantastic) pentru conservatori, se vor regăsi peste un deceniu în materiile de studiu ale facultăților.
Eco-economia capătă un rol tot mai important în dezvoltarea durabilă, de unde necesitatea tot mai des dezbătută de a asigura echitatea între generații, dar și în cadrul acestora.
Privind problemele prin prisma ecologiei, globalizarea este un dezastru. Și nu greșim dacă apreciem că începutul dezastrului ecologic este reprezentat de revoluția industrială pornită de Watt, inventatorul motorului cu abur. Nimeni nu poate acuza sub această formă progresul, altfel am fi trăit și astăzi în peșteri sau păduri. Similar, indiferența față de sănătatea planetei nu poate fi catalogată în termeni diplomați decât comoditate.
În România, dezinteresul față de ecologie este elocvent dacă ne gândim că Alianța Partidul Verde Ecologist a obținut sub 1%, că nivelul emisiilor la mașini este efectiv ignorat sau, pur și simplu, dacă privim gunoaiele abandonate în poienițe într-o sâmbătă obișnuită.
Nici la nivel corporatist situația nu este mai roz, majoritatea companiilor înființând departamente de specialitate doar după apariția obligației legislative în 2005, care prevede amenzi mari.
Cunoscând bine decalajul economiei naționale față de media U.E., în special al industriei, domenii precum cercetarea, dezvoltarea sau achiziționarea ecotehnologiilor trebuie să devină o prioritate națională.
Pe această cale România poate fi printre primile state specializate în noile domenii: fabricarea turbinelor eoliene, a celulelor solare, a hidrogeului și a tuturor surselor de energie alternativă, iar unele meserii vor deveni tot mai căutate: meteorologi, geologi, hidrologi, ecoeconomiști, etc.
Sunt arhicunoscute dificultățile din cadrul negocierilor de la Kyoto, mai ales datorită poziției SUA, dar nici în Europa lucrurile nu stau prea bine, Angela Merkel afirmând că “rezoluțiile privind protecția climatului nu se vor aplica în Germania, în măsura în care acestea afectează locurile de muncă și investițiile“.
Deși contextul economic mondial este defavorabil, planul propus pe 26. noiembrie. 2009 de Comisia Europenă atinge 200 mld. euro, dar bani cheltuiți cu cap. Pe scurt, ideea Comisiei este următoarea: rezolvarea problemelor economice prezente și dezvoltarea pe termen mediu. Astfel, devin prioritare dezvoltările în infrastructură, spre exemplu 5 mld. fiind alocați pentru dezvoltarea infrastructurii energetice și de telecomunicații.
Țările membre sunt invitate să se focalizeze pe îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, reducerea TVA pentru produsele și serviciile “verzi”, facilități fiscale pentru încurajarea investițiilor bugetare și private în cercetare – dezvoltare, penetrarea internetului de mare viteză să atingă 100% în 2010, dar și încurajarea unei inițiative europene privind autoturismul ecologic (European green cars initiative) pentru care efortul financiar va fi de cel puțin 5 mld. euro. Accentul este pus din nou pe IMM-uri, Uniunea Europeană repetând deseori în cadrul raportului încurajarea acestora.
România are în față acum o mare provocare: trecerea de la industria poluantă a anilor ”70 la o economie verde a deceniului viitor. Fructificarea acestei oportunități este o mostră de management eficient, de calitate, condiție sine qua non pentru guvern.
Este tot mai evident că la intrarea în secolul al XXI-lea economia distruge sistemele sale suport, consumându-și mijloacele fixe ale capitalului natural. Economia actuală, bazată pe combustibilii fosili, axată pe automobile, ne va rezerva, fără îndoială, o soartă asemănătoare cu cea a sumerienilor și a mayașilor, civilizații care au dispărut pentru că, la un moment dat, ele au luat o cale nesuportabilă pentru mediu. Noi, de asemenea, suntem pe o astfel de cale. Oricare dintre tendințele de degradare ale mediului poate submina civilizația pe care o cunoaștem.
Așa cum sistemul de irigații care a definit economia timpurie sumeriană a avut o fisură, tot așa are și sistemul energetic de combustibil fosil, care definește economia noastră modernă. Fisura este reprezentată de CO2-ul atmosferic în creștere, ceea ce alterează clima Globului.
Pentru eforturile noastre lipsite de perspective de susținere a dezvoltării economiei globale, epuizăm capitalul nostru natural al planetei și consumăm o grămadă de timp cu îngrijorarea provocată de deficitele economice, când, de fapt, deficitele ecologice sunt cele care amenință viitorul economic pe termen lung. Deficitele economice sunt ceea ce noi împrumutăm unii de la alții, dar deficitele ecologice sunt ceea ce noi luăm definitiv de la generațiile viitoare.
Ideea dependenței calității mediului și a resurselor sale (sau a gradului de deteriorare) de nivelul de dezvoltare economică a apărut în urmă cu 30 de ani, când economistul Simon Kuznets a avansat ipoteza conform căreia disparitățile cresc la începutul procesului economic aflat în ascensiune, pentru ca pe parcurs ele să se reducă. Kuznets susținea faptul că la începutul procesului de dezvoltare economică are loc accelerarea exploatării resurselor naturale și se face simțit un fenomen de acumulare a poluanților odată ce este depășită capacitatea de absorbție a mediului natural.
Fără îndoială că evoluția în timp a acestei contradicții dintre creșterea economică și mediul natural este influențată de o serie de factori care determină, la rândul lor, diferite forme de manifestare a contradicției. Între aceștia există relații de interconexiune și determinare reciprocă și pot fi grupați în factori naturali, tehnici, economici, ecologici, militari și social-politici. Factorii naturali sunt reprezentați de repartizarea inegală a resurselor de materii prime și energie pe Glob.
Din acest punct de vedere se poate spune că, până în anul 1975, creșterea economică s-a bazat mai ales pe resursele de materii prime și energie ușor accesibile, bogate în substanță utilă și la prețuri scăzute. Aceasta a dus la un consum excesiv determinând o exploatare rapidă, fără limite, ceea ce a provocat dezechilibre între producție și consum, între cererea și oferta de resurse naturale de materii prime și energie.
Factorii de mediu au asigurat, până la un moment dat, dezvoltarea economică în bune condiții, însă exploatarea excesivă a determinat o gravă degradare a acestora. Se remarcă astfel efectul negativ al acestei contradicții cu implicații duble: atât asupra creșterii economice, cât și asupra calității factorilor de mediu. Dinamica contradicției dintre creșterea economică și mediul natural este determinată și de o serie de factori economici, cum ar fi: prețurile, costurile, investițiile, structura economică. Practicarea unor prețuri scăzute a stimulat agravarea contradicției dintre creșterea economică și resursele naturale. Natura face față tot mai greu cerințelor de energie și materii prime, cât și nocivității și consumului final.
Impactul creșterii economice asupra mediului natural se manifestă prin desprinderea din natură a unor cantități de substanțe utile și deversarea în mediul natural a deșeurilor și reziduurilor rezultate din producție și consumul final. Dezvoltarea energeticii din ultimele trei decenii a exercitat asupra mediului înconjurător o influență nefastă, prin scoaterea unor suprafețe de pământ din circuitul agricol, poluarea apelor din zonele marine, poluarea termică și chimică a aerului și a apei, degradarea peisajului.
La baza crizei ecologice a stat modul necorespunzător de utilizare a resurselor naturale, caracterizat prin consum nerațional și risipă de energie, prin goana după obținerea unor profituri cât mai ridicate. Dinamica contradicției s-a manifestat prin agravarea condițiilor vieții biologice a omului, florei și faunei, orice tendință de subestimare a mediului natural fiind sortită eșecului. Atâta timp cât omul este creația naturii, el nu poate trăi, produce și consuma decât în armonie cu ea. Astăzi, și mai ales în țările dezvoltate, contradicția dintre creșterea economică și resursele naturale se manifestă ca o luptă dintre mediul natural, ca suport al vieții, și încercarea de adaptare a creșterii economice la noile condiții concrete.
Asupra dinamicii contradicției dintre creșterea economică și resursele naturale mai pot acționa negativ și alți factori: structurali, cultural-educaționali, psihologici. Formele concrete ale contradicției sunt reprezentate de:
– contradicția dintre nevoile de resurse naturale și posibilitățile relativ limitate ale mediului natural de a le asigura;
– contradicția dintre creșterea economică și limitele tehnico-economice ale folosirii resurselor naturale de energie și materii prime;
– contradicția dintre creșterea economică și efectele ei asupra mediului natural, sub aspectul nocivității.
Ultima formă a suscitat atenția unor personalități marcante ale vieții sociale. Toți încearcă să delimiteze implicațiile creșterii economice asupra mediului înconjurător. Un cunoscut specialist pe probleme de mediu spunea la un moment dat că, “dacă socialismul a colapsat din cauză că nu a permis prețurilor să spună adevărul economic, capitalismul poate colapsa din cauză că nu permite ca prețurile să spună adevărul ecologic”.
Trebuie spus adevărul ecologic despre creșterea temperaturii, topirea ghețarilor, ridicarea nivelului mării, furtunile tot mai intense și tot mai numeroase; despre problema apei, colapsul zonelor piscicole, restrângerea pădurilor, degradarea pășunilor, dispariția speciilor, eroziunea solului. Toate acestea sunt manifestări ale contradicției dintre dezvoltarea economiei actuale și mediul actual și demonstrează faptul că economia noastră globală se subminează singură. Munich reactualizează permanent datele privind catastrofele naturale de pe întreg Globul (principalele furtuni, inundații cutremure) de mai bine de o jumătate de secol. În jurul anilor ’60, pierderile economice provocate de aceste catastrofe de scară largă au totalizat 69 miliarde dolari, iar în anii ’90 ele s-au situat la nivelul a 540 miliarde dolari, de aproape opt ori mai mult.
A crescut nu doar intensitatea, ci și frecvența și evident că sunt pagube mult mai mari, investigate și la nivelul anului 2002. În acest moment nimeni nu știe de câte ori se va multiplica această tendință în secolul XXI, dar pare destul de probabil că dacă nivelul de CO2 va continua să crească, în viitor distructivitatea va depăși cu mult nivelul prezent, tot așa cum distructivitatea prezentă este de departe mult mai mare decât cea din trecutul apropiat.
Ca urmare a secării marilor fluvii, presiunea asupra pânzelor freatice este tot mai mare, ceea ce duce la scăderea cotelor apelor pe toate continentele. Am ajuns la un punct în care cererea de apă excede producția suportabilă a acviferelor. Efectul economic va fi vizibil pe măsură ce producția de cereale din marile zone producătoare se va reduce, în paralel cu restrângerea resurselor de apă. Se estimează că anual, 480 milioane, din totalul de 6,1 miliarde de oameni ai Globului, sunt hrăniți cu grâu produs cu un consum de apă nesuportabil de către planetă. Cu alte cuvinte, am început să ne hrănim cu apa care aparține copiilor noștri.
Trebuie conștientizat faptul că pretențiile tot mai mari ale economiei globale, eronat structurată, adresate ecosistemelor, diminuează productivitatea biologică a planetei. Astfel, în situația în care jumătate din forța de muncă a omenirii depinde de terenurile agricole, de zonele de pescuit, de pășuni și de păduri pentru a avea de lucru și pentru a trăi, orice deteriorare a acestor ecosisteme poate fi translatată pe o pantă descrescătoare a condițiilor de viață.Una din cele mai vizibile exploatări excesive ale ecosistemelor care ne hrănesc este cea a zonelor piscicole. Deși flotele de pescuit au început exploatarea sistematică a potențialului alimentar oceanic de abia în a doua jumătate a secolului XX, la începutul anilor ’90, FAO a raportat că deja toate cele 17 zone piscicole majore sunt recoltate la capacitate maximă suportabilă, iar 9 dintre acestea sunt în fază de declin. Multe state au încercat să-și protejeze zonele de pescuit contra unei exploatări excesive și a unui eventual colaps, dar puține au avut succes în această direcție (Canada, S.U.A.). Lipsa de abilitate în cooperare a guvernelor în managementul pescuitului oceanic va duce la o exploatare până la epuizare. Atunci când o zonă piscicolă intră în declin, presiunea se transferă celor rămase active.
Spre exemplu, în urma restricțiilor impuse asupra zonelor piscicole ale U.E., flota europeană, puternic subvenționată, s-a îndreptat către coasta de vest a Africii pentru a cumpăra licențe de pescuit. Astfel, singura soluție pentru a satisface cererea mondială în creștere pentru produse piscicole o reprezintă dezvoltarea fermelor piscicole. Dar, în acest fel, presiunea se transferă asupra uscatului, pentru că peștii trebuie hrăniți (L. R. Brown, 2001).
Pădurea, asemeni ecosistemelor amintite mai sus, este supusă creșterii presiunii economiei globale. Dacă la începutul secolului XX, suprafața împădurită era de 5 miliarde de hectare, la sfârșitul aceluiași secol acestui ecosistem îi reveneau numai 2,9 miliarde hectare. Diferența reprezintă pierderea forestieră generată de creșterea cererii de produse forestiere și de intensificarea conversiei terenurilor forestiere în terenuri agricole. Pierderea este concentrată în țările în curs de dezvoltare, care distrug pe parcursul unui deceniu 6,5% din pădurile care le aparțin. Consecințele se manifestă în două planuri: economic, dar mai ales ecologic.
Economic, țările care-și pierd sursele de produse forestiere devin dependente de importul acestora, pierd locurile de muncă și veniturile pe care industria lor forestieră le furniza odată. Efectele asupra mediului generate de despădurire se referă la dezastruoasele inundații, alunecări de teren, reducerea precipitațiilor din interiorul continentelor (deoarece pădurile sunt adevărate “conducte” ale apei către interiorul uscatului). Acest din urmă caz este specific Braziliei, unde pădurea amazoniană a fost din ce în ce mai mult defrișată pentru creșterea vitelor și pentru cultivarea terenurilor, iar capacitatea vegetației forestiere de a transporta apă în interiorul continentului s-a diminuat, astfel încât partea de vest s-a transformat în pădure uscată, sau chiar savană. Situația se repetă și pe continentul african.
Degradarea pășunilor, a solului este o altă consecință a confruntării economico-ecologice. Astfel, la nivel mondial, aproape jumătate din suprafețele de pășuni sunt ușor sau moderat degradate, iar 5% sunt puternic degradate. Chiar dacă degradarea pășunilor poate favoriza eroziunea, principala cauză rămâne agricultura.
Solul, acest strat superficial, căruia i-au trebuit mii de ani pentru a se forma, măsurat în centimetri pe majoritatea suprafeței uscatului, reprezintă baza civilizației umane. Când civilizațiile timpurii și-au pierdut stratul superficial de sol productiv din cauza unui management greșit și a eroziunii ele s-au dezintegrat. Acum, același lucru ni se va întâmpla și nouă dacă tendințele actuale continuă și recoltările excesive nu vor fi oprite.
În țările dezvoltate, unde au existat resurse financiare au fost aplicate programe elaborate cu grijă pentru convertirea terenurilor agricole în pășuni sau păduri. Spre exemplu, în S.U.A., pe parcursul a 5 ani, fermierii au convertit în stepă aproape 10% din totalul de teren agricol al țării.
Totuși, pentru multe state în curs de dezvoltare, în care populația s-a dublat, sau chiar s-a triplat în ultima jumătate a secolului XX, convertirea terenurilor agricole erodate nu reprezintă întotdeauna o soluție aplicabilă (în special, țări din Africa, cum sunt: Nigeria, Ruanda, Algeria). Reducerea pierderii excesive de sol fertil este, fără îndoială, una din marile provocări actuale. Pierderea de biodiversitate.
Pe aceeași coordonată se înscrie și salvarea și protecția speciilor vegetale și animale aflate pe cale de dispariție. Factorii de risc vis-à-vis de acestea sunt reprezentați de distrugerea pădurii tropicale, adevărate depozite genetice, introducerea de specii străine (așa numita poluare biologică).
Răspunsul nostru tradițional la problema dispariției speciilor vegetale și animale a fost constituirea parcurilor și rezervațiilor naturale. Din nefericire această cale ar putea avea o valoare limitată, din cauza însăși a factorilor de risc pentru biodiversitate. Dacă nu putem stabiliza populația și clima atunci nu
există nici un ecosistem pe Pământ pe care să-l putem salva.Contradicția dintre dezvoltarea economică și mediul natural, ai cărei factori determinanți și manifestări au fost prezentate mai sus,a suscitat un interes deosebit din partea unui cerc larg de specialiști.
Astfel, au apărut o serie de lucrări cu o problematică foarte diversă, prezentând diferite unghiuri de vedere asupra relației dintre creșterea economică și mediul natural. Aceste lucrări sunt fie rezultatul unor inițiative proprii, fie concretizarea unor studii la cererea unor organisme specializate cum ar fi: Clubul de la Roma, Fundația Dag Hammar – Kjold (Suedia), Rand Corporation sau Hudson Institute și altele.
În seria “Problemele globale ale omenirii. Starea lumii”, începând cu anul 1984 se remarcă activitatea Institutului pentru Supraveghere Mondială (Worldwatch Institute), coordonată de Lester R. Brown, care publică anual un raport intitulat “Starea lumii” abordând contradicția dintre cerințele creșterii economice și resursele limitate ale planetei, pe de o parte, și deteriorarea factorilor de mediu, pe de altă parte.
În lucrarea “Eco-economia”, Lester R. Brown consideră că este absolut necesară transformarea actualei structuri a economiei mondiale, dacă dorim să ne asigurăm supraviețuirea.
Pentru transformarea economiei noastre distructive de mediu este nevoie de o adevărată revoluție în mentalitatea economică, este nevoie de recunoașterea faptului că economia este parte integrantă a ecosistemului planetar și că ea poate asigura progresul doar dacă va fi restructurată astfel încât să devină compatibilă cu el, suportabilă de mediu.
O economie va fi suportabilă doar dacă va respecta principiile ecologiei. Doar o astfel de economie va putea susține progresul umanității, altfel va urma colapsul. Nu există nivel de mijloc: o economie este fie suportabilă de către mediu, fie nu este. Economia globală de azi a fost formulată de forțele de piață și nu de principiile ecologice. A rezultat astfel o economie distorsionată, care este în disonanță cu ecosistemul planetei – o economie care-și distruge propriile sisteme suport naturale.
Refacerea echilibrelor naturii este o provocare uriașă. Pentru energie, reechilibrarea depinde de trecerea de la o economie bazată pe carbon, la o economie bazată pe hidrogen. Reducerea eroziunii solului la ritmul formării noului sol va implica schimbări ale practicilor agricole.
În unele cazuri, asta va însemna trecerea de la cultivarea intensivă la cultura minimă sau chiar la absența ei totală. Într-o eco-economie, industria agroforestieră se va impune, în mare măsură, ca un domeniu nou. Regenerarea pădurilor este ea însăși o provocare imensă. Este ca și cum am derula invers decenii de-a rândul, în care copacii au fost tăiați și pădurea a fost defrișată, pentru a reface pădurile.
Construirea unei eco-economii va afecta fiecare colțișor al vieții noastre. Ea ne va modifica modul de iluminare al locuințelor, modul de hrană, modul în care vom construi, modul în care ne vom folosi timpul liber, câți copii vom avea. Această nouă economie ne va da o lume în care vom face parte integrantă din natură, în loc să ne înstrăinăm de ea.
În anul 1991, profesorul Hans Kueng (Universitatea Tuebingen) afirma că: „dacă vom continua să tratăm natura ca și până acum, ne vom periclita existența viitoare. Trăim în prezent într-o eră postsocialistă și postcapitalistă, iar economia viitoare va fi cu siguranță una socială și ecologică’’.
Relația de interdependență structuri economice – mediu înconjurător impune ca atare o abordare integrată a problematicii ajustării structurale a reformei economiei, procesul de restructurare necesitând a fi considerat, cum de fapt și este, ca o oportunitate pentru includerea măsurilor ce vizează protecția mediului înconjurător în strategia de ansamblu a dezvoltării economice durabile.
Pornind de la principiul că o activitate umană este economic sau social favorabilă dacă se dovedește acceptabilă din punct de vedere ecologic o evaluare globală a impactului poluării asupra zonei studiate se poate realiza printr-o abordare sistemică.
În sens generic, prin dezvoltare se înțelege o categorie care definește o mișcare complexă, orientată, cu caracter reversibil, desfășurată pe o linie ascendentă, de la inferior la superior, de la vechi la nou. Ea se realizează printr-o succesiune a schimbărilor a acumulărilor cantitative și a transformărilor calitative, a evoluției și revoluției, a progresului și regresului.
De asemenea, dezvoltare înseamnă acțiunea de a trece de la o stare calitativă veche la una nouă, efectul oricărui astfel de proces materializându-se în nivelul general de civilizație al populației care ocupă un anumit teritoriu. Civilizația reflectă nivelul dezvoltării materiale și spirituale a societății dintr-o epocă dată, a unui stat, a unui popor, a unei categorii sociale.
Conferința de la Rio de Janeiro a fost cea mai mare întâlnire a conducătorilor lumii din toate timpurile la care au participat 182 șefi de state și de guverne. Ea s-a desfășurat în două etape: între 3 și 12 iunie 1992 a avut loc întâlnirea de lucru dintre miniștrii mediului și reprezentanții unor instituții naționale neguvernamentale sau internaționale, iar între 12 și 13 iunie a avut loc întâlnirea la nivel înalt numită „Earth Summit” (Conferința Pământului).
La conferința de la Rio s-au prezentat cinci documente de o importanță deosebită pentru întreaga omenire, dintre care doar două au fost semnate, și anume:
– Declarația de la Rio, care cuprinde principiile după care omenirea trebuie să se conducă în perspectivă în cadrul relațiilor de interacțiune om – mediu înconjurător;
– Agenda 21, document care analizează posibilitățile de aplicare a principiilor cuprinse în declarație, dimensiunile sociale și economice ale problemelor de mediu, conservarea și gestionarea resurselor în scopul dezvoltării durabile etc. Elementele de bază ale Agendei 21 sunt:
– o lume prosperă în care dezvoltarea și păstrarea mediului înconjurător trebuie să se facă după alte scheme de dezvoltare decât cele tradiționale;
– o lume justă, care să ofere tuturor locuitorilor săi un trai decent și civilizat;
– o lume locuibilă în toate zonele, în sensul că, în prezent, circa 3 miliarde de oameni locuiesc în așezări urbane în continuă expansiune. Se prevede că la începutul mileniului III în orașe vor locui circa 5 miliarde de oameni. Aceasta va duce la o poluare extremă, la probleme de aprovizionare deosebite, la paralizarea serviciilor urbane, lipsa condițiilor sanitare etc.;
– o lume fertilă, în care problemele legate de agricultură, apă potabilă, energie, păduri, diversitate biologică, biotehnologii, poluare maximă, zone montane, sunt abordate sub o concepție ecologică;
– o lume curată, idee care cuprinde preocuparea, în special, față de poluarea cu deșeuri menajere, industriale și radioactive.
Celelalte documente abordate la conferința de la Rio au fost:
– convenția privind schimbările globale ale mediului;
– convenția privind diversitatea biologică;
– declarația de principii asupra conservării și exploatării pădurilor.
De asemenea, în cadrul conferinței de la Rio, s-au reluat ideile prezentate în 1987, privind noțiunea de dezvoltare durabilă, care reprezintă de fapt elementul de bază, necesar și obiectiv, în evoluția societății umane.
Dezvoltarea durabilă este un proces de schimbări care permite folosirea pe termen lung a mediului astfel încât dezvoltarea economică să rămână posibilă concomitent cu menținerea calității mediului la un nivel acceptabil.
Principiile dezvoltării durabile în condiții ecologice sunt:
– regenerarea resurselor naturale și păstrarea stocului lor natural la un nivel acceptabil;
– reducerea poluării la un „nivel minim de siguranță”;
– respectarea limitelor pentru conservarea biodiversității;
– evitarea ireversibilității efectelor proceselor economice prin:
– strategii orientate către prevenirea riscurilor;
– orientarea dezvoltării tehnologice în direcția protejării mediului;
– orientarea schimbărilor instituționale și a deciziilor economice în direcția protejării mediului înconjurător;
– distribuția veniturilor în mod eficient, echitabil și rezonabil.
Dezvoltarea durabilă este un proces pe termen lung și nu poate fi atinsă în decursul unei generații, ceea ce înseamnă că trebuie făcute eforturi pentru începerea acestui proces.
Durata îndelungată a procesului de dezvoltare durabilă este generată de următorii factori:
– creșterea populației pământului. Statisticile oficiale arată că evoluția populației la nivel mondial va cunoaște un trend crescător, iar la nivel european un trend descrescător (vezi tabelul nr. 1);
– scăderea constantă a resurselor globale;
– lipsa unor acorduri internaționale asupra exploatării excesive a resurselor naturale;
– existența unui decalaj îndelungat în cadrul proceselor din ecosisteme;
– existența unor aspecte încă neînțelese ale relației mediu-economie;
– implicarea factorului uman: oamenii trebuie să aibă necesitățile de bază satisfăcute (asigurate) pentru a fi interesați într-un scop altruist cum este dezvoltarea durabilă;
– toate națiunile trebuie să fie dispuse să coopereze și să contribuie financiar la acest proces;
– existența și a altor probleme etice.
TABELUL nr. 1
Evoluția posibilă a populației
Europei și a lumii
– milioane locuitori –
SURSA: – Statisticile FAO (Food and Agriculture Organization).
În aceste condiții, dezvoltarea durabilă trebuie aplicată după principiul concentrării și diferențierii în favoarea zonelor cu cele mai mari necesități. Acest proces se bazează pe o abordare integrată care reunește în același cadru juridic și instrumental:
– adaptarea și dezvoltarea agriculturii;
– diversificarea economică;
– gestiunea resurselor naturale;
– îmbunătățirea activităților legate de mediu;
– punerea în valoare a patrimoniului cultural și a turismului;
– diversificarea activităților economice și sociale, care să favorizeze dezvoltarea sectorului particular prin: investiții, asistență tehnică, servicii, infrastructuri adecvate, educare – formare;
– asigurarea caracterului durabil pentru toate activitățile;
– aplicarea principiului subsidiarității.
Reprezintă un adevăr faptul că, peste un miliard de persoane suferă în prezent de foame și de sărăcie, fenomen ce are un impact inacceptabil asupra vieții oamenilor. La nivel mondial, se resimt efectele anilor de investiții insuficiente în securitatea alimentară, agricultură și dezvoltare rurală, care au fost recent exacerbate de crizele: alimentară, financiară și economică.
1.4. SISTEME DE MANAGEMENT DE MEDIU
Managementul de mediu este managementul activitatilor unei firme care are sau care pot avea impact asupra mediului.
Sistemul de management de mediu este “componenta a sistemului de management general care include structura organizatorica, activitatile de planificare, responsabilitatile, practicile si procedurile, procesele si resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea analizarea si mentinerea politicii de mediu”.
Un sistem de management al mediului reprezintă instrumentul managerial prin care se urmărește asigurarea funcționalității și aplicării continue a unor planuri sau a unor
proceduri de management de mediu, precum și conformarea cu obiectivele și țintele de mediu.
Sistemul de management de mediu este un instrument de indentificare si un instrument de rezolvare ce ofera organizatiilor o metoda de organizare, si de administrare sistematica a unor activitati de management, produse si servicii si ajuta la atingerea obligatiilor performantelor de mediu.
1.4.1. Evolutia SMM
În Europa, s-a conștientizat informatia privind protecția mediului si început în anii 60 odată cu înțelegerea efectelor pe care poluarea le are asupra diminuării
stratului de ozon și asupra schimbărilor climaterice (încălzirea globală).
Aceasta a fost perioada în care limitele de emisie pentru anumiți poluanți au început să se impună iar companiile au fost nevoite să implementeze soluții de tratare a efectelor asupra mediului (așa numitele soluții „end of pipe” cum ar fi filtre pentru anumiți poluanți, incineratoare, etc).
În anii 70 s-a încercat o optimizare a proceselor tehnologice pentru ca acestea să afecteze cât mai puțin mediul.
În anii 80 au apărut în cadrul companiilor coordonatori de mediu sau responsabilii privind protecția mediului. Aceștia au contribuit la crearea managementului asupra mediului deoarece toate acțiunile lor se concentrau pe protecția mediului.
Legislația de mediu s-a dezvoltat din ce în ce m și a apărut noțiunea de audit de mediu, referindu-se în special la verificarea gradului de îndeplinire a legislației (ceea ce azi numim audit de conformitate cu cerințele din autorizația de mediu).
În 1993 ISO – Organizația Internațională a început să dezvolte ceea ce avea să devină cel mai cunoscut și mai aplicat standard de management de mediu din lume: ISO 14001:1996.
Din 1996 de la publicarea standardului ISO 14001 la nivel mondial sunt peste 36000 companii care au un sistem de management de mediu certificat pe baza ISO 14001:1996.
De aceea organizațiile patronale promovează certificarea sistemului de management de mediu, ca o bună practică pentru respectarea legislației referitoare la mediu și pentru realizarea unor performanțe de mediu.
În Europa, conștientizarea referitoare la protecția mediului a început în anii
60 odată cu înțelegerea efectelor pe care le are poluarea asupra diminuării
stratului de ozon și schimbărilor climaterice (încălzirea globală).
Aceasta a fost perioada în care au început să se impună limite de emisie pentru anumiți poluanți iar companiile au fost nevoite să implementeze soluții de tratare a efectelor asupra mediului (așa numitele soluții „end of pipe” cum ar fi filtre pentru anumiți poluanți, incineratoare, etc).
În anii 70 s-a încercat o optimizare a proceselor tehnologice pentru ca acestea să afecteze cât mai puțin mediul.
În anii 80 au apărut în cadrul companiilor coordonatorii mediu sau responsabilii protecția mediului. Aceștia au contribuit la crearea managementului de mediu deoarece toate acțiunile lor se concentrau pe protecția mediului. Legislația de mediu s-a dezvoltat din ce în ce mai mult și a apărut noțiunea de audit de mediu, referindu-se în special la verificarea gradului de îndeplinire a legislației (ceea ce azi numim audit de conformitate cu cerințele din autorizația de mediu).
În 1993 ISO – Organizația Internațională a început să dezvolte ceea ce avea să devină cel mai cunoscut și mai aplicat standard de management de mediu din lume: ISO 14001:1996.
Din 1996 de la publicarea standardului ISO 14001 la nivel mondial sunt peste 36000 companii care au un sistem de management de mediu certificat pe baza ISO 14001:1996.
De aceea organizațiile patronale promovează certificarea sistemului de management de mediu, ca o bună practică pentru respectarea legislației referitoare la mediu și pentru realizarea unor performanțe de mediu
Scopul este integrarea domeniului mediu în sistemul de management existent într-o întreprindere. Mediul trebuie să fie o parte a sarcinilor și deciziilor zilnice.
Dacă SMM este o parte a sistemului de management al întreprinderii, atunci „Mediul" este o parte a:
– politicii întreprinderii
– comunicării interne
– organizării
– documentației
– comunicării externe.
Datorită creșterii conștiinței de mediu și înăspririi cerințelor legate ale țărilor dezvoltate în domeniul mediului, există din ce în ce mai multe întreprinderi care se preocupă de performanța lor de mediu, prin controlarea impacturilor de mediu ale activităților, produselor și serviciilor lor și prin includerea lor în politica și obiectivele întreprinderii.
1.4.2. Cerințe pentru un SMM
– stabilirea obiectivelor
– organizare și funcționare clare
– personaj instruit și cu conștiință de mediu
– documentație de management de mediu
– evaluarea impacturilor de mediu ale tuturor proceselor, în condiții normale și anormale de operare.
Prin introducerea și menținerea unui SMM, pot fi așteptate următoarele avantaje:
– reducerea costurilor prin prevenirea poluării
– reducerea impacturilor de mediu
– îmbunătățirea imaginii întreprinderii
– creșterea încrederii vecinilor, autorităților, comunității
– siguranță în fața legii
– identificarea din timp a problemelor de mediu
– factor concurențial (licitații, îndeplinirea condițiilor tehnice de livrare)
transparență
– reducerea riscurilor prin controlul proceselor
– motivarea angajaților
1.4.3. REGLEMENTARI PENTRU MANAGEMENTUL DE MEDIU
Există două reglementări principale pentru SMM:
-ISO 14001
-EMAS II
-În iunie 1992, la Rio de Janeiro, conferința ONU pentru mediu și dezvoltare (United Nations Conference on Environment and Development UNCED) reunea peste 100 de țări pentru analiza dezvoltării viitoare a programelor de mediu.
-Seria de standarde de management de mediu ISO 14000, elaborată de ISO (Organizația Internațională de Standardizare), este un răspuns la necesitatea exprimată de ONU.
-Scopul general al seriei este oferirea de sprijin organizațiilor care doresc introducerea și îmbunătățirea sistemelor de management de mediu.
Privire asupra standardizării ISO la managementul de mediu
-1993 Crearea TC (comitetul tehnic) 207, a SC (Subcomitetelor) și a WG (grupurile de lucru).
-1993 Realizarea schițelor de lucru pe baza cerințelor utilizate
-1994 Reunirea la Viena a „Committee Drafts" ale ISO/CD 14001 și 14004.
-1994 Emiterea primei variante ISO/CD 14001 și 14004.
-1996 Septembrie – emiterea variantei validate a ISO 14001 și 14004.
Reglementare EMAS
-La 12 aprilie 1995 intra în vigoare Directiva EMAS, cu titlul complet „Directiva nr. 181.2.6/91.2. din 29 iunie 1991.2. privind participarea voluntară a întreprinderilor industriale la un sistem comun de management și audit de mediu". Termenul EMAS reprezintă prescurtarea pentru „Environmental Management and Auditing Scheme".
-La 27 aprilie 2001 a intrat în vigoare Directiva EMAS II din 19 martie 2001 (Directiva nr. 761/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 19 martie 2001 privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comun de management și audit de mediu).
-Spre deosebire de EMAS I, noua reglementare EMAS este valabilă pentru toate organizațiile. în EMAS II s-a realizat integrarea lui ISO 14001. Capitolul 4 al ISO 14001 a fost preluat în întregime în Anexa I a EMAS II.
Scopul EMAS este stimularea unei îmbunătățiri continue a performanței de mediu a organizațiilor prin:
– crearea și funcționarea sistemului de management de mediu în organizație
– o evaluare sistematică, obiectivă și regulată a performanței acestui sistem
– informarea publicului și a altor părți interesate despre performanța de mediu și un dialog deschis cu acestea
– implicarea activă a angajaților din organizație, ca și o instruire și perfecționare adecvate, care să permită participarea activă la realizarea sarcinilor.
EMAS II este constituit din 18 articole și 7 anexe. Cele 18 articole reglementează următoarele:
– managementul de mediu și auditul de mediu și scopurile lor
– definirea termenilor
– participarea la EMAS
– sistemul de acreditare
– autoritățile competente
– Înregistrarea organizator
– registrul organizațiilor înscrise și lista experților de mediu
– însemnele
– relația cu standardele europene și internaționale
– relația cu alte prevederi legale ale U.E.
-stimularea participării organizațiilor, în special a întreprinderilor mici și mijlocii
– informarea
– sancțiuni
– comitetul
– revizuirea
– taxe
– abrogarea lui EMAS I
– intrarea în vigoare.
– EMAS II este valabilă în toate statele membre ale UE. Conținutul EMAS nu poate fi modificat sau adaptat de către statele membre. Statele membre au rolul de a crea un sistem de acreditare pentru experții de mediu și să gestioneze lista organizațiilor participante.
– Prin această reglementare, UE subliniază rolul întreprinderilor nu numai în întărirea economiei, dar în special în protecția mediului. Industria trebuie să poarte răspunderea agravării problemelor de mediu ca urmare a activităților sale și să realizeze o protecție a mediului preventivă și durabilă.
– Pentru a îndeplini activ această răspundere, întreprinderile trebuie să proiecteze și să implementeze o politică de mediu, obiective și programe de mediu, precum și un sistem de management de mediu eficace.
– Un aspect important este autoasumarea respectării tuturor prevederilor legale de mediu aplicabile și a continuei îmbunătățiri a protecției mediului.
-Pentru ca un SMM să nu existe doar pe hârtie, este importantă instruirea corespunzătoare a angajaților cu privire la implementarea acestui sistem.
– Autoritatea competentă îndeplinește în statele membre sarcinile stabilite de EMAS, adică înregistrarea amplasamentelor participante pe o listă publica, precum și radierea sau suspendarea înregistrării.
Ce este EMAS?
Sistemul Comunitar de Eco-Management si Audit (EMAS) este un instrument de management destinat companiilor si altor organizații pentru a evalua, raporta si a-si îmbunătăți performanța de mediu.
Participarea la EMAS este accesibilă tuturor companiilor si celorlalte organizații din sectorul privat si public care sunt angajate în îmbunătățirea performanței de mediu globale si care sunt localizate în state membre ale Uniunii Europene si în alte țări ale Ariei Economice Europene (AEE) – Islanda, Liechtenstein si Norvegia.
Reglementarea EMAS a intrat în vigoare în Statele Membre din aprilie 1995 (Reg. 1836/93).
La sfârsitul anului 1998 a început revizia sa, noul text a fost adoptat în martie 2001 (Reg. 761/2001 numit EMAS II) si in noiembrie 2009 a fost adoptat Regulamentul 1221/ 2009 numit EMAS III.
Caracteristici:
– reprezintă o reglementare europeană voluntară care se adresează
– Statelor Membre si țărilor din Zona Economică Europeană, cu cerințe precise;
necesită audit extern obligatoriu;
– solicită publicarea obligatorie a rezultatului după audit;
– impune respectarea legislației în domeniul protecției mediului;
– necesită îmbunătățirea continuă a performanței de mediu;
– se poate aplica la întreprinderi economice, autorități, organizații si instituții de orice fel si la orice nivel: birouri, ateliere, fabrici, lanțuri de magazine, ferme, primării, spitale, scoli, reprezintă un sistem intern de management "a la carte";
– conduce la îmbunătățirea continuă a performanței de mediu si prevenirea poluării;
impune audit la maximum 3 ani;
– bilanț ecologic exhaustiv conform unor criterii stabilite în prealabil;
promovează utilizarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT);
– impune informarea publicului asupra performanțelor de mediu
– este o continuare a SR EN ISO 14001, fiind o variantă mai evoluată;
– este perfect compatibil cu seria SR EN ISO 14000, seria SR EN ISO 9000, OHSAS.
Scop:
– promovarea îmbunătățirii continue a performanțelor de mediu prin:
– dezvoltarea si implementarea SMM-ului (Sistemul de Management de Mediu);
– evaluarea performanțelor de mediu prin auditare;
– oferirea informațiilor legate de performanțele de mediu pentru public.
Obiective:
– îmbunătățirea performanței de mediu;
– conformarea cu legislația din domeniu;
– informarea publicului asupra măsurilor luate în domeniul protecției mediului.
– îmbunătățirea continuă a performanțelor de mediu ale organizațiilor, care sunt realizate prin:
– elaborarea si implementarea de către organizații a sistemelor de management de mediu;
– evaluarea sistematică, obiectivă si periodică a performanței acestor sisteme;
– furnizarea informațiilor privind performanța de mediu si menținerea unui dialog cu publicul si cu alte părți interesate din afara organizațiilor;
– implicarea activă a angajaților în organizarea si în instruirea proprie, adecvată, inițială si avansată, care să le permită participarea activă la elaborarea si punerea în aplicare a sistemelor de solicitare a angajaților, orice reprezentant relevant al acestora trebuind să fie implicat.
– pot opera si verificatorii acreditați în alte țări.
Pentru a primi o înregistrare EMAS, o organizație trebuie să respecte următorii pași:
1. să coordoneze o analiză de mediu ținând cont de toate aspectele legate de protecția mediului ale activităților, produselor si serviciilor organizației, metodele de evaluare a acestora, cadrul său legal si de reglementare precum si de practicile si procedurile de management al mediului existente;
2. în lumina rezultatelor inspecției, să stabilească un sistem eficient de management al mediului, având drept scop îndeplinirea politicii de mediu a organizației. Sistemul de management stabilește responsabilități, obiective, mijloace, proceduri operaționale, necesități de formare, sisteme de monitorizare si comunicare;
3. să efectueze un audit de mediu care să evalueze, în locație, mai ales sistemul de management si conformitatea cu politica si Organismul competent, responsabil pentru înregistrarea EMAS este în România Ministerul Mediului (MM) – Direcția Generală pentru Evaluarea Impactului, Controlul Poluării. Ministerul Mediului a acreditat doi verificatori, dar în România programul organizației precum si respectarea cerințelor relevante de reglementare a problemelor de mediu;
4. să dea o declarație cu privire la performanța sa de mediu care prezintă rezultatele obținute în ceea ce privește obiectivele de mediu si acțiunile ce urmează să fie inițiate pentru a îmbunătăți continuu performanța de mediu a organizației;
5 inspecția de mediu, SMM, procedura de audit si declarația de mediu trebuie aprobate de un verificator EMAS acreditat iar declarația validată trebuie expediată la organismul EMAS competent pentru înregistrare si trebuie să devină accesibile publicului înainte ca organizația să poată folosi sigla EMAS.
CAPITOUL 2
SISTEME DE MANAGEMENT DE MEDIU.
SISTEMUL HACCP
Existã foarte multe mijloace de Sisteme de Management de Mediu care depind si sunt aplicate de mãrimea si domeniul de activitate al întreprinderii si de pericolul pe care o reprezintã activitatea pe care o desfasoara fata de mediu . Acestea variazã de la metodele interne, sau acordarea de premii întreprinderilor eco-constiente, pânã la introducerea unor sisteme de management care vizeazã o excelenta protectie a mediului .
Aceste metode nu sunt rezervate întreprinderilor mari sau firmelor internationale; ele sunt aplicate in special pe IMM-uri, institutii publice, furnizorii de servicii, chiar si de cãtre ateliere mestesugaresti
EMAS, ISO 14001, HACCP, sau indicatorul de performantã de mediu ISO 14031, sunt metode care permit integrarea protectiei mediului în viata cotidiana a unei intreprinderi.
2.1. Ce înseamnă HACCP
HACCP provine din limba engleza si este acronimul expresiei: Hazard Analysis of Critical Control Points. În traducere libera HACCP înseamnă: Analiza riscului și (determinarea) punctelor critice de control. Prin analiză se diagnostizează acele pericole specifice care pot afecta securitatea unui produs alimentar. Pentru prevenirea și ținerea sub control al acestor pericole se determină în cadrul procesului de producție punctele în care se indică efectuarea unui control specific.
Funcțiile și principiile fundamentale ale metodei HACCP:
→ Analiza pericolelor pe flux și pe procese de lucru
→ Identificarea punctelor critice de control pe faze și proceduri
→ Stabilirea limitelor minime care trebuie respectate
→ Elaborarea unor acțiuni de prevenire, de monitorizare și de intervenție corectivă
→ Stabilirea procedurilor de control al funcționării și de evaluare a eficacității metodei HACCP
→ Documentarea acțiunilor conform activităților întreprinse
2.2. De ce HACCP?
HACCP poate crea o serie de avantaje și beneficii.
Contribuie la imbunătățirea imaginii firmei și credibilității pe piețele internaționale, cât și față de eventualii investitori.
Crește posibilitățile de intrare pe noi piețe de desfacere.
Creareză un avantaj competitiv.
Indeplinește posibile criterii de licitație.
Oferă un cadru de control și intrevenție în interiorul firmei care duc la reducerea consumurilor generatoare de pierderi.
Utilizeză măsuri preventive, și restânge numărul acțiunilor tardive de corectare a rebutului și de rechemare a producției.
Reduce nivelul de rebut din volumul total de producție adică un aport considerabil de economisire.
Prevenirea trasmiterii posibilelor boli de la animal la om.
Prevenirea unor focare de toxiinfecții alimentare, care afectează starea de sănătate a consumatorilor;
Limitarea incidentelor ce implică responsabilitatea juridică a organizației.
Redă încrederea consumatorilor în securitatea produselor alimentare prin garantarea calității igienice a produselor.
Crește increderea salariatilor în companie prin îmbunatățirea condițiilor de muncă ai salariaților;
Satisface cerințele actuale ale pieței privind realizarea de produse ecologice.
Conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1956/1995 privind introducerea și aplicarea sistemului HACCP în circuitul alimentar, publicat în Monitorul Oficial al României nr 59 bis, din martie 1996.
2.3. Principiile HACCP promulgate de UE sunt următoarele:
– Identificarea oricărui pericol ce trebuie prevenit, eliminat sau redus la limite acceptabile.
Un pericol pentru siguranta alimentului este orice agent biologic, chimic sau fizic prezent in produsul alimentar, sau stare a produsului alimentar, cu potential de a determina un efect negativ asupra sanatatii.
2.4. Analiza Riscului este o estimare a probabilitatii si gravitatii unui pericol;este o functie de probabilitate a unui efect negativ (un element de natura microbiologica,chimica sau fizica) asupra sanatatii (de exemplu a se imbolavi) si severitatea acelui efect (deces, spitalizare, absenta de la locul de munca etc.). Riscurile sunt des întâlnite în activitățile cu produse alimentare, atunci când alimentele pot pune în pericol sănătatea publică. Riscurile majore trebuie diferențiate de cele minore.
Un risc este major dacă:
Exista o probabilitate sporită ca alimentele „riscante” să fie consumate
Apariția riscului are consecințe grave asupra sănătății publice (de exemplu, cioburi de sticlă în gem)
Există o probabilitate sporită ca sănătatea consumatorului să aibă de suferit de pe urma acestuia.
Identificarea punctelor critice de control în etapa în care controlul este esențial pentru a preveni sau a elimina un pericol sau a-l reduce la limite acceptabile.
Puncte critice de control tipice sunt:
Un detector de metal pentru a identifica fragmentele de metal din produsul finit
O etapă de tratare termică, prevazută special pentru a distruge agenții patogeni sau o ajustare de pH a produselor acidifiate pentru a ține sub control dezvoltarea patogenilor.
În aceste etape, pericolul depășește limitele acceptabile și nu poate fi redus sau eliminat intr-o etapă următoare. Totuși, în această etapă pericolul poate fi redus imediat sau eliminat.
Stabilirea limitelor critice ale punctelor critice de control care definesc limita între acceptabil și inacceptabil pentru prevenirea, eliminarea sau reducerea pericolelor identificate.
Stabilirea limitelor critice
Limitele critice reprezintă criteriile care fac diferența între „sigur” și potențial "nesigur".
Limitele critice sunt definite de lege, standarde de siguranță și valori stiințifice demonstrate.
Limitele critice sunt niște parametri măsurabili care pot fi determinați și monitorizați.
Stabilirea și implementarea de proceduri de monitorizare eficiente pentru punctele critice de control.
Monitorizarea impune o măsurare sau observare sistematică a punctului critic de control cu privire la limitele critice.
Iată câteva exemple de factori care trebuie definiți înainte de începerea procedurii de monitorizare:
Abordarea – verificarea termenului de valabilitate, temperatura depozitului frigorific și perioada de păstrare.
Frecvența – săptămânal sau zilnic dacă este cazul.
Responsabilitatea – bucătarul șef, managerul bucătăriei.
Stabilirea de acțiuni de corectare atunci când monitorizarea indică faptul că un punct critic de control nu este sub control.
În cazul în care valoarea monitorizată deviază de la limitele critice, trebuie implementate acțiuni corective.
Aceste acțiuni corective și persoanele responsabile trebuie să fie documentate.
NOILE principii valabile începând cu data de 01.01.2006
Verificare: Confirmarea corectitudinii unui lucru prin control
Verificarea sistemului HACCP prin capacitatea de funcționare a acestuia.
Se confirmă faptul că activitatea pe care o implică programul HACCP este efectuată în mod eficient, corect și logic.
Procesul trebuie verificat cel puțin o dată pe an precum și între perioadele de modificare a procedurilor sau a compozițiilor. Un exemplu de modificare ar fi extinderea gamei dumneavoastră de produse care implică adaugarea de noi operațiuni.
Întocmirea de documente și înregistrări cu privire la natura și dimensiunea activității cu produse alimentare pentru a demonstra aplicarea eficientă a masurilor. Pentru păstarea unor înregistrări complete care să dovedească eficiența, de exemplu, sau pentru inspecția efectuată de reprezentanții autorităților, toate etapele HACCP trebuie să fie documentate.
În plus, conceptul HACCP reprezintă un instrument de valoare, care respectă obligația de a aduce consumatorului dovezi în cazul în care există reclamații sau chiar intoxicații alimentare.
Documentele HACCP trebuie păstrate și după expirarea valabilității produsului, fără nici o excepție.
ATENȚIE: Operatorii din afacerile cu alimente sunt obligați în mod legal de legislația UE:
să arate autorităților că respectă principiile HACCP
să actualizeze procedurile / documentele sistemului de siguranta alimentara, ori de cate ori apar modificari (de exemplu: o noua reteta care necesita un nou flux tehnologic si parametri de proces diferiti)
să păstreze documentele și înregistrările pentru o perioadă corespunzătoare
2.5. SCOP HACCP
Prezenta procedură are ca scop realizarea, menținerea și îmbunătățirea stării de igienă în toate spațiile unde se desfășoară activități de depozitare, pastrare si transport ale S.C. CRIN PROD SRL .
2.6. DOMENIU
Procedura pentru ținerea sub control a stării de igienă vizează și cuprinde modul de igienizare pentru:
spații de depozitare, pastrare;
personal și echipament de lucru și protecție;
facilități (vestiare, chiuvete, toalete, ustensile)
mijloace auto de transport
infrastructură (clădire, rețelele de alimentare cu apă și de evacuare ape reziduale și menajere)
curte
2.7. DEFINIȚII ȘI PRESCURTĂRI
Definiții
Igiena – măsuri care trebuie luate pentru garantarea securității și salubrității produsului alimentar.
Infrastructura – încăperi proiectate și realizate, rețele alimentare apă și de evacuare ape reziduale și menajere.
Facilități – vestiare, chiuvete, toalete, ustensile necesare realizării și menținerii stării de igienă.
Prescurtări
HACCP = Analiza Riscurilor și Puncte Critice de Control
SMSA = Sistem de Management al Siguranței Alimentelor
PG = Procedură Generală
PO = Procedură Operațională
DG = Director General
CESA = Conducatorul echipei HACCP
R-Ig = Responsabil cu igienizarea
2.8. DOCUMENTE DE REFERINȚĂ ȘI CONEXE
2.8.1 Documente de referință
– SR EN 22000.2005 – Sisteme de management al sigurantei alimentului.
Cerinte pentru orice organizatie din lantul alimentar.
– SR EN ISO 9001:2008 – Sistem de management al Calitatii – Cerinte
– SR EN ISO 9000:2006 – “SISTEME DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII. Principii fundamentale și vocabular”;
-SR EN ISO 19011:2003 – “GHID PENTRU AUDITAREA SISTEMELOR DE MANAGEMENT AL CALITĂȚII ȘI / SAU AL MEDIULUI”;
CODEX ALIMENTARIUS CAC/RPC1-1969 rev. 4:2003;
2.8.2 Documente conexe
– PG 01 – “Controlul documentelor
Regulamente europene in vigoare
– H.G. 924/ 2005 – Privind aprobarea Regulilor de igienă a produselor alimentare OMS 976/1998 – pentru aprobarea normelor de igienă privind depozitarea,
prelucrarea, depozitarea, transportul și desfacerea alimentelor;
Legislația în vigoare referitoare la condiții de igienă în spații de industrie alimentară.
NOTĂ : În prezenta procedură, referirile la prevederile altor proceduri au în vedere numai versiunile în vigoare ale acestora.
CAPITOLUL 3.
DATE PRIVIND SOCIETATEA LA CARE ESTE IMPLEMENTAT
SISTEMUL HACCP – SC CRIN PROD SRL
3.1. Date generale privind societatea
INFORMATII DE IDENTIFICARE:
Sediul social: Sat persinari,Comuna Persinari, Judet Dambovita Contacte sediu social Fax( structura este aceeasi ca la telefon) 0245210181, telefon: 0728871875, 0245210181
Numar de ordine in Registrul Comertului: J15/1337/1994
Stare firma: functiune
Forma de organizare: societate cu raspundere limitata
Cod unic de inregistrare: 6530235 atribuit in data de 13.12.1994
Certificat de inregistrare: B1093549, emis pe data de 14.02.2008 si eliberat la data de 31.03.2008
Data ultimei inregistrari in registrul comertului: 13.06.2012
Durata: Nelimitata
Contacte firma Fax( structura este aceeasi ca la telefon)0245210181, telefon 0728871875,0245210181
SEDIUL SOCIAL:
Data expirarii dovezii de sediu: 20.03.2019
Durata: 10 ani
Contract de inchiriere nr.5 din data 20.03.2009
CAPITAL SOCIAL:
Capital social subscris: 111 500 RON, integral varsat
Numar parti sociale: 11150
Valoare parti sociale: 10 RON
ASOCIATI PERSOANE JURIDICE
Nu exista inregistrari.
ASOCIATI PERSOANE FIZICE
AVRAM GH.NICOLAE
Calitate: asociat unic
Cetatenie: romana
Sex: masculin
Data nasterii: 28.01.1967
Aport la capital: 111 500 RON
Numar parti sociale: 11150
Cota de participare la beneficii si pierderi: 100% / 100%
ASOCIATI LISTA
Nu sunt inregistrari.
PERSOANE IMPUTERNICITE:
AVRAM NICOLAE
Calitate: administrator
Cetatenie: romana
Puteri: ADMINISTRATOR
Data nasterii: 28.01.1967
CENZORI:
Nu exista inregistrari
Auditori:
Nu exista inregistrari
SEDII SECUNDARE/ PUNCTE DE LUCRU
Denumire sediu secundar: Punct de lucru
Adresa: Sat Clejani, Comuna Clejani, Judet Giurgiu
Data de inceput a valabilitatii pentru dovada de sediu: 05.06.2012
Denumire sediu secundar: MAGAZIN MIXT
Adresa: Loc.Targoviste, Municipiul Targoviste, Sos. Gaesti, Nr. 12, Judet Dambovita
Contract de vanzare cumparare nr. 220 din data 20.01.1998
SEDII SI/SAU ACTIVITATI AUTORIZATE CONFORM ART.15 DIN L359/2004
Activitati desfasurate in afara sediului social si a sediilor secundare( CAEN REV.2): 4941, 4619.
Conform declaratiei- tip model 3 nr. 513041 din 11.06.2012
Sediul secundar din: Sat Clejani, Comuna Clejani, Judet Giurgiu
Tip sediu: fond comert
Conform declaratiei- tip model 2 nr.513041 din 11.06.2012 desfasoara urmatoarele activitati( CAEN Rev.2): 4621, 5210, 5224
Sediul social din: Sat Persinari, Comuna Persinari, Judet Dambovita
Tip sediu: Principal
Conform declaratiei –tip model 2 nr. 19828 din 10.12.2007 desfasoara activitati proprii de birou pentru societate
Sediul secundar din: Loc.Targoviste, Municipiul Targoviste, Sos. Gaesti, Nr.12, Judet Dambovita
Tip sediu: fond comert
Conform declaratiei- tip model 2 nr. 1545 din 08.02.2008 desfasoara urmatoarele activitati( CAEN Rev. 2): 4711, 4719;
OBIECTUL DE ACTIVITATE:
Activitatea principala: Cod CAEN 4941- Transporturi rutiere de marfuri
Activitati secundare : Printre acestea se enumara:
Cod CAEN: 5210- Depozitari
4621- Comert cu ridicata al cerealelor, furajelor, semintelor si tutunului neprelucrat
4711- Comert cu amanuntul in magazine nespecializate,cu vanzarea predominanta de produse alimentare si tutun;
4719- Comert cu amanuntul in magazine nespecializate, cu vanzare predominanta de produse nealimentare;
0111- Cultivarea cerealelor ( exclusiv orez ), plantelor leguminoase si a plantelor producatoare de seminte oleaginoase
5224- Manipulari
3.2 Informatii financiare SC CRIN PROD SRL
3.2.1. Venituri
Veniturile obtinute au o evolutie ascendenta cu scaderi in anii 2005 si 2007, cand veniturile realizate au inregistrat valoarea de 1.349.724,00 RON, respectiv 3.882.995,00 RON. Din anul 2002 pana in anul 2011 veniturile au crescut cu 5.454.515,00 RON, adica cu 743,58%.
Cele mai mari venituri au fost obtinute in anul 2011 – valoare: 6.188.063,00 RON. Cele mai mici venituri au fost obtinute in anul 2002 – valoare: 733.548,00 RON.
In bilantul din anul 2011 (ultimul bilant inregistrat), veniturile efectuate de Crin Prod Srl, au crescut cu 1.093.920,00 RON, adica cu 21,47 %, comparativ cu anul trecut.
Figura 4. Grafic evolutie venituri (RON)
3.2.2. Cheltuieli
Cheltuielile efectuate de Crin Prod Srl au o evolutie ascendenta cu micșorări in anii 2005 si 2007, cand acestea au avut vloarea de 1.343.579,00 RON, respectiv 3.832.907,00 RON. Din anul 2002 pana in anul 2011 cheltuielile au crescut cu 5.488.001,00 RON, adica cu 796,34%.
Cele mai multe cheltuieli au fost efectuate in anul 2011 – valoare: 6.177.150,00 RON.
Cele mai putine cheltuieli au fost realizate in anul 2002 – valoare: 689.149,00 RON.
In bilantul din anul 2008 cheltuielile Crin Prod Srl, au crescut cu 1.144.166,00 RON, adica cu 22,73 %, fata de anul trecut.
3.2.3.Descrierea afacerii
Suprafata totala cultivata este de 170 hectare( In anul 2012 a fost cultivata astfel: 100 ha grau, 50 ha floarea soarelui, 20 ha porumb). Totala suprafata de 170 ha se afla in proprietatea societatii, intreaga suprafata de teren arabil apartine administrativ de comuna Clejani, jud. Giurgiu.
Marfa obtinuta este depozitata in siloz Crin Prod SRL, Com. Clejani, Jud. Giurgiu.
3.3. Planul de cultură
Pentru ca productia sa fie maxima, este necesara fundamentarea rotatiei:
– Anul 1: grau- foloseste azotul fixat si este un bun premergator pentru floarea soarelui
– Anul 2: floarea soarelui- este recomandata dupa cultivarea de cereale paioase( grau, orz,ovaz)
– Anul 3: porumbul- este un foarte bun premergator pentru grau
3.3.1. Piata de desfacere
Este cea zonala, dominata de procesatorii importanti de seminte(Spicul Baragan SA, Uleiul SA, si altii) care au in proprietate inclusiv silozuri de mare capacitate. In privinta produselor secundare, paiele, exista oportunitatea ca acestea sa fie vandute societatilor zootehnice din zona, in special catre avicole unde paiele sunt folosite la realizarea asternuturilor specifice cresterii puilor broiller in sistemul la sol.
Segmentul de piata caruia i se adreseaza beneficiarul acestui proiect este reprezentat exclusiv de procesatorii industriali, persoane juridice. Desfacerea se face exclusiv pe baza de contracte sau precontracte negociate ante-productie. Produsul final si produsele secundare sunt vandute direct clientilor amintiti, pe baza de precontracte, canalul de distributie este deci scurt. Trebuie menționat că existența în zonă a unui număr mare de societăți comerciale interesate de produsele agricole brute în zonă reprezintă o oportunitate în plus în vederea desfacerii producției obținute.
3.3.2. Concurența
În ceea ce privește concurența, aceasta este asigurată pe de o parte de exploatațiile medii, iar pe de altă parte de micii producători individuali. Dacă în primul caz se poate vorbi de o concurență efectivă datorită în principal existenței unei baze tehnice de mașini și utilaje precum și a unor suprafețe mari în administrare, în cel de-al doilea caz concurența este slabă și reprezintă un procent nesemnificativ cu atât mai mult cu cât orientarea acestui segment se face către producțiile destinate comercializării în piețele din aglomerările urbane și consumului propriu.
Piata resurselor materiale reprezinta locul de intalnire a cererii cu oferta de resursemateriale, locul unde se stabileste pretul, in cele mai dese cazuri prin negocieri.
Cererea este reprezentata de
– producatori agricoli
– industria alimentara.
Oferta este reprezentata de :
– producatori
– intermediari de resurse umane
Circulatia resurselor materiale in cadrul tipurilor de economii se desfasoara astfel :
– in economia centralizata
– resursele materiale sunt dirijate prin intermediul balantelor si repartitiilor materiale
– in economia de piata
– circulatia resurselor se face liber, preturile sunt liberalizate si stabilite prin negocieri
– in economia de tranzitie
Societatea agricola va face parte din unitatile producatoare, iar beneficiarii produselor sale si vor fi diversificati : fabrici de panificatie(grau), fabrici de bere (porumb), fabrici de ulei (floarea soarelui)
3.4. Organigrama SC CRIN PROD SRL:
CAPITOLUL 4.
DESCRIEREA SISTEMULUI HACCP AL CRIN PROD SRL
4.1. Descrierea etapelor procesului
Ținerea sub control a stării de igienă a vecinatatilor si birourilor se va efectua conform programului de igienizare curte, birouri, a tuturor locațiilor de către persoanele desemnate de DG. Acestea vor efectua igienizarea cu ustensile puse la dispoziție de R-Ig, pe care le va păstra în loc special amenajat și pe care le va utiliza numai pentru acest scop.
În cazul în care apar probleme, persoana desemnată pentru curățenie va anunța în cel mai scurt timp CESA , care are obligația să ia măsurile care se impun.
De asemenea, persoana desemnată va respecta reglementările instrucțiunii de lucru privind igienizarea birourilor și vecinătăților.
Procedura pentru ținerea sub control a stării de igienă a infrastructurii se va realiza conform programului de igienizare infrastructură. CESA va urmări realizarea programului și va stabili materialele, modul și momentul igienizării infrastructurii, astfel încât să nu fie afectate procesele de depozitare—pastrare.
Evacuarea deseului menajer din sectie se va face zilnic.
CESA urmărește buna funcționare a rețelelor de evacuare ape reziduale și menajere, efectueaza igienizarea acestora la sfarsit de saptamana si dispune acțiuni corective în cazul apariției defecțiunilor și acțiuni preventive pentru evitarea apariției defecțiunilor .
CESA organizează și verifică fișa de urmărire zilnică a stării de igienă a facilitatilor completată de CESA și dispune acțiuni corective și preventive în cazul în care acestea nu sunt igienizate corespunzător;
R Ig va instrui și verifica respectarea de către personalul din subordine a instrucțiunii de
lucru privind igiena personalului conform „Regulament de ordine interioara privind respectarea normelor de igiena si buna practica”.
Procedura pentru ținerea sub control a stării de igienă a facilităților se va desfășura cu respectarea de către R-Ig a Regulilor de buna practica privind igienizarea facilităților și conform programului de igienizare facilități.
R-Ig completează registrul intrărilor de substanțe chimice de igienizare și de preparare a soluțiilor și distribuie solutii de igienizare ori de câte ori este nevoie.
R-Ig se va asigura ca ustensilele dedicate efectuarii igienizării facilităților vor fi depozitate in locuri special destinate , separate de alte ustensile, și nu se vor utiliza sub nici o formă în spațiile de depozitare-pastrare.
R-Ig distribuie soluțiile de substanțe chimice de igienizare preparate și le ține sub control.
Ustensilele identificate pentru igienizarea spațiilor de ambalare – depozitare sunt depozitate in spatiu special amenajat.
Responsabilul cu aprovizionarea si vanzarile
Tinerea sub control a stării de igienă a mijloacelor de transport auto se realizează conform programului de igienizare a mijloacelor auto și cu respectarea prevederilor legale in vigoare.
Responsabilul cu aprovizionarea si vanzarile are obligația de a verifica starea de igienă a mijlocului de transport înainte de încărcarea acestuia; în cazul în care igiena este necorespunzătoare va refuza încărcarea ei și va anunța responsabilul cu igienizarea mijloacelor de transport.
CESA verifică starea de igienă și sănătate a personalului și completează „Fișa zilnică de urmărire a stării de sănătate și igienă a personalului” .În cazul în care se constată că igiena sau starea de sănătate a personalului este necorespunzătoare, nu-l va admite la lucru.
CESA verifică zilnic starea de igienă a facilităților și completază „Fișa urmărire zilnică a facilităților”
Procedura pentru ținerea sub control a stării de igiena a spațiilor de productie – ambalare – depozitare se va desfășura conform programului de igienizare documentat.
RESPONSABILITĂȚI
DG
– aprobă programul de igienizare vecinătăți;
– aprobă programul de igienizare infrastructura;
– aprobă necesarul de substanțe chimice de igienizare și ustensile de igienizare;
– aprobă programul de igienizare facilități;
– aprobă programul de igienizare spații de – depozitare- pastrare;
– aprobă programul de igienizare mijloace auto.
– aprobă programul de efectuare DDD
R-Ig
– întocmește programul de igienizare vecinătăți;
– aproba necesar de ustensile și substanțe pentru realizarea programului de igienizare curte și vecinătăți;
– numește, instruiește și verifică realizarea programului de igienizare a vecinătăților
– întocmește programul de igienizare al mijloacelor auto;
– stabilește necesarul si tipologia substanțelor chimice de igienizare ;
– vizează și supune aprobării necesarul de substanțe chimice de igienizare și ustensile de igienizare;
– întocmește programul de igienizare facilități;
– întocmește programul de igienizare spații de productie – ambalare- depozitare ;
-gestionează și completează registrul intrărilor de substanțe chimice de igienizare;
-prepara solutiile chimice de igienizare;
-completează registrul preparării soluțiilor de igienizare;
– instruiește și verifică activitatea de igienizare a echipamentelor de lucru și protecție;
-instruiește și verifică efectuarea programului de igienizare spații de productie : ambalare/ depozitare.
CESA
– verifică o data pe zi starea de igienă a facilităților și completează fișa de urmărire zilnică a stării de igienă a facilităților;
– verifică starea de igienă și sănătate a personalului și completează fișa zilnică;
– organizează activitatea de igienizare a echipamentelor de lucru și protecție;
-instruiește și verifică efectuarea programului de igienizare spații de productie : ambalare/depozitare
– verifica starea de igienă a mijlocului de transport înainte de încărcare ;
R-Ig.
– efectuează activitatea de igienizare a facilităților cu respectarea instrucțiunilor de lucru; igienizarea spațiilor de – depozitare- pastrare cu respectarea instrucțiunilor de lucru;
– dispune acțiuni corective în cazul apariției defecțiunilor
– dispune acțiuni preventive pentru evitarea apariției defecțiunilor ;
4.2. Înregistrări
Program de igienizare vecinătăți
Program de igienizare mijloace auto
Program de igienizare infrastructură
Program de igienizare spații de productie – ambalare – depozitare
Program de igienizare facilități
Program de dezinfectie/deratizarare (conform contract cu firma de specialitate)
Program de igienizare a echipamentelor de curatare
Fișa zilnică de urmărire a stării de igienă și sănătate a personalului,cod
PO-07-F-1
Fișa de urmărire zilnică a stării de igienă a utilajelor și facilităților,cod P0-07-F-2
Registru de igienizare mijloace de transport, cod P0-07-F-3
Registru de evidenta dezisectie/deratizare, cod P0-07-F-4
Registru de recoltare teste de sanitatie, cod PO-07-F-5.
4.3. Generalitati
4.3.1 – FISA TEHNICA GRAU
Prezenta fișă tehnică stabilește condițiile tehnice de calitate pentru grâu, utilizat ca materie primă.
4.3.1.1. Denumire produs (chimică/comercială)
Denumirea este grâu pentru panificație (Triticum aestivum L).
4.3.1.2. Destinație, rol, mod de utilizare grâul , SEMINTELE se receptioneaza si depoziteaza.
Referințe
– SR EN ISO 22000:2005 – Sisteme de management al sigurantei alimentelor. Cerinte pentru orice organizatie din lantul alimentar.
– ORDIN nr. 27 din 6 iunie 2011 privind aprobarea criteriilor microbiologice și de igienă care se aplică produselor alimentare, altele decât cele menționate în Regulamentul (CE) nr. 2.073/2005 al Comisiei din 15 noiembrie 2005 privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare
– Regulamentul (CE) Nr. 1881/2006 al Comisiei, cu modificările din Regulamentul (CE) Nr. 1126/2007 al Comisiei de stabilire a nivelurilor maxime pentru anumiți contaminanți din produsele alimentare
– ORDIN nr. 27 din 6 iunie 2011 privind aprobarea criteriilor microbiologice și de igienă care se aplică produselor alimentare, altele decât cele menționate în Regulamentul (CE) nr. 2.073/2005 al Comisiei din 15 noiembrie 2005 privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare
– OMS 976/1998 – Ordin pentru aprobarea normelor de igiena privind productia, prelucrarea, depozitarea, pastrarea, transportul si desfacerea alimentelor (cu modificarile ulterioare)
– OMSF 438 si MAAP 295/2002 – Norme privind aditivii alimentari destinati utilizarii in produsele alimentare pentru consum uman (cu modificarile ulterioare)
– HG 924/2005 – Hotarare privind aprobarea regulilor generale pentru igiena produselor alimentare
– HG 106:2002 – Hotarare prin etichetarea alimentelor (cu modificarile ulterioare)
– SR 13462-1:2001 – Igiena agroalimentara principii generale
– SR13462-2:2001 – Igiena agroalimentara. Sisteme de analiza riscului si punctele critice de control (haccp) si ghidul de aplicare a acestuia.
– SR 13462-3:2001 – Igiena agroalimentara. Principii de stabilire a criteriilor microbiologice pentru alimente
– Standardul de produs sau specificatia tehnica de la furnizor
– STAS 813-1968 – Grâu pentru panificație
– SR ISO 7970-2001 – Grâu (Triticum aestivum L).
Specificații
CONDIȚII TEHNICE DE CALITATE
Caracteristici organoleptice
Caracteristici fizice și chimice
Condiții microbiologice
Nu sunt normate.
Contaminanți
Conținutul de pesticide
Infestare
Nu se admite prezența insectelor sau acarienilor, în nici un stadiu de dezvoltare. Verificarea se face conform SR ISO 6639-1/2/3/4-1996.
4.3.1.3. Reguli pentru verificarea calitatii:
– Verificarea calității grâului se face pe fiecare lot recepționat.
Mărimea unui lot este corespunzătoare capacității de încărcare a unui mijloc de transport auto.
Existența documentelor de certificare a calității și siguranței alimentere
Fiecare lot recepționat va fi însoțit de documentul de certificare a calității și siguranței alimentare. Se verifică conformitatea datelor din documentul de certificare a calității și siguranței alimentare de la furnizor cu limitele admise din prezenta fișă tehnică.
– Conformitatea ambalajului și marcării
Mijloacele de transport cu grâu se verifică dacă sunt integre și cu închideri sigure, curate, acoperite, dezinfestate, aerisite dacă au protejat produsul de eventuale scurgeri de
semințe, umezire, infestare cu dăunători sau contaminare cu mirosuri străine.
– Verificarea conformității cu valorile prevăzute în fișa tehnică
Prelevarea și pregătirea eșantioanelor pentru verificarea calității se face conform SR ISO 13690:2001.
Eșantionul de laborator se împarte în două:
1/2 eșantion este pentru verificările de lot la recepția calitativă;
1/2 eșantion se ambalează ermetic, se sigilează și se etichetează cu:
– denumirea și soiul grâului
– denumirea furnizorului și județul din care provine
numărul lotului
– data eșantionării (ziua, luna, anul)
– numele și semnătura persoanei care a format eșantionul
La verificare, grâul trebuie să corespundă cu valorile admise. În caz contrar, lotul se respinge.
– Durabilitate minimală de consum (termen de valabilitate)
Durabilitatea minimală de consum a grâului este nelimitată, respectând condițiile de depozitare și transport stipulate în prezenta fișă tehnică. În general, nu trebuie să depășească 12 luni de la recoltare.
4.3.1.4. Depozitare, transport
Transportul grâului vrac se face cu mijloace de transport integre și cu închideri sigure, curate, acoperite, dezinfestate, aerisite care să protejeze produsul de eventuale scurgeri de semințe, umezire, infestare cu dăunători sau contaminare cu mirosuri străine.
Depozitarea, păstrarea, transportul grâului se fac conform STAS 6534-1981.
4. 3.2. FISA TEHNICA APA POTABILA
Prezenta fișă tehnică stabilește condițiile tehnice de calitate pentru apa potabilă utilizată .
Denumire produs (chimică/comercială)
Denumirea chimică a produsului este apă, cu formula H2O, iar cea comercială este apă potabilă.
Produsul provine din rețeaua de apă sursa proprie.
4.3.2.1. Destinație, rol, mod de utilizare
Apa potabilă este utilizată la igiena umană, igiena companiei, a mijloacelor de transport, precum și pentru acțiunile de stingere a incendiilor.
4.3.2.2. Referințe
– SR EN ISO 22000:2005 – Sisteme de management al sigurantei alimentelor. Cerinte pentru orice organizatie din lantul alimentar
– OMS 976 / 1998 – Ordin pentru aprobarea normelor de igiena privind productia, prelucrarea, depozitarea, pastrarea, transportul si desfacerea alimentelor (cu modificarile ulterioare)
– HG 924/2005 – Hotarare privind aprobarea regulilor generale pentru igiena produselor alimentare
– HG 106:2002 – Hotarare prin etichetarea alimentelor (cu modificari ulterioare)
– SR 13462-1:2001 – Igiena agroalimentara principii generale
– SR13462-2:2001 – Igiena agroalimentara. Sisteme de analiza riscului si punctele critice de control (haccp) si ghidul de aplicare a acestuia
– SR 13462-3:2001 – Igiena agroalimentara. Principii de stabilire a criteriilor microbiologice pentru alimente
– Standardul de produs sau specificatia tehnica de la furnizor/distribuitor
– STAS 1342-1984 – Apă potabilă
– Legea 458/2002 – Privind calitatea apei potabile. (cu modificarile ulterioare)
4.3.2.3 Conditii tehnice de calitate
– Apa potabilă trebuie să fie sanogenă și curată:
– Să fie lipsită de microorganisme, paraziți sau substanțe care, prin număr sau concentrație, pot constitui un pericol potențial pentru sănătatea umană.
Aceasta trebuie să întrunească cerințele prevăzute de legislația în vigoare.
Tab 1. Caracteristici organoleptice
Tab. 2. Caracteristici fizice și chimice
Tab 3. Condiții microbiologice
4.3.2.4. Reguli pentru verificarea calitatii
Prelevarea, conservarea, transportul, păstrarea și identificarea probelor de apă potabilă pentru verificarea calității se face conform SR 2852-1994.
– Existența documentelor de certificare a calității și siguranței alimentare
Anual se verifică documentele de certificare a calității: Buletin de Analize fizico-chimice și Buletin de Analize bacteriologice, acte emise de furnizor/distribuitor.
– Conformitatea ambalajului și marcării – Nu este cazul.
– Conformitatea cu valorile prevăzute în fișa tehnica Se verifică conformitatea valorilor încercărilor de laborator efectuate de furnizor înscrise în documentele de certificare cu valorile admise din prezenta fișă tehnică.
– Durabilitatea minimală (termenul de valabilitate) – Nu este cazul.
4.3.2.5. Depozitare, transport
– Bazinele rezervoare și țevile transportoare se marchează cu “apă potabilă” sau în culoarea convențională corespunzătoare.
Documentul este întocmit în acord cu principiile HACCP care să asigure controlul fiecărui risc potențial semnificativ pentru siguranța alimentară a materiei prime utilizate: apa potabila.
4.4. Sistemul HACCP aplicat Societatii:
4.4.1 . DECIZIA DE RECEPTIE: S.C. CRIN PROD S.R.L.
DECIZIE nr. /
Prin prezenta, se decide ca receptia calitativa si cantitativa a produselor aprovizionate sa fie efectuata de urmatoarea comisie de receptie :
Am luat la cunostinta : AVRAM ANDREEA
Comisia de receptie are urmatoarele responsabilitati :
– Sa receptioneze numai loturi de produse care sunt însoțite de buletine de analiză, declarații de conformitate, certificate de calitate sau certificate de conformitate, după caz, documente care, la recepție sunt verificate si arhivate.
– La recepția loturilor de produse se face o verificare vizuală a integritatii ambalajelor, sau analize de laborator ( in cazul graului)
– Recepționarea de produse infestate, atacate de rozătoare sau contaminate cu corpuri, substanțe sau mirosuri străine nu este permisă.
– Loturile de produse recepționate se depozitează în spațiile de depozitare si se identifica astfel inacat sa se poata respecta principiul „primul intrat – primul ieșit” (FIFO).
Pentru o bună urmărire a intrărilor de produse se întocmesc fișe de lot, care cuprind informațiile necesare pentru a asigura trasabilitatea produselor; graul se inregistreaza in registrele de laborator de catre laborant.
4.4.2. FISA POSTULUI: S.C. CRIN PROD SRL
FISA POST
Conducatorul echipei de siguranta a alimentului
DESCRIEREA POSTULUI
POST-Conducatorul echipei de siguranta a alimentului
TITULAR POST- AVRAM ANDREEA
CERINTE : studii –superioare
Experienta – vechime in domeniul depozitarii si pastrarii cerealelor – minim 3 ani
RELATII ORGANIZATORICE
subordonare: Director General
colaborare : – toti angajatii firmei
SUMARUL POSTULUI
titularul postului –conduce si administreaza sistemul de siguranta a alimentului
ATRIBUTII SI SARCINI ALE POSTULUI
– Are responsabilitatea si autoritatea de a controla procesele necesare sistemului privind siguranta alimentara.
– Implementeaza si mentine procedurile stabilite pentru functionarea eficienta a sistemului de siguranta a alimentului.
– Raporteaza directorului general despre functionarea sistemului de siguranta a alimentului
– Stabileste necesitatile de imbunatatire ale sistemului de siguranta a alimentului
– Controleaza daca este promovata constientizarea cerintelor clientului privind siguranta alimentara
– Conduce , organizeaza si instruieste membrii echipei de siguranta a alimentului
– Comunica cu intregul personal din firma
RESPONSABILITATILE POSTULUI
raspunde de eficienta si eficacitatea functionarii sistemului de siguranta alimentara
respecta Regulamentul bune practici de lucru si igiena , procedurile si instructiunile de lucru privitoare la postul sau
AUTORITATEA POSTULUI
utilizeaza echipamentele , consumabilele si alte materiale puse la dispozitie de societate
are autoritatea de a cere informatii si de a lua decizii privitoare la sistemul de siguranta alimentara
stabileste masuri de eficientizare a activitatii echipei de siguranta a alimentului
propune masuri de recompensare sau penalizare a membrilor echipei de siguranta a alimentului
4.4.3. REGULAMENTUL DE ORDIN INTERIOARA: S.C. CRIN PROD SRL
REGULAMENT DE ORDINE INTERIOARA PRIVIND RESPECTAREA NORMELOR DE IGIENA SI BUNA PRACTICA, Cod ROI-01, ed. 1, rev. 0
– accesul în spatiul de depozitare numai în echipament de protecție curat
– echipamentul de protecție se păstrează obligatoriu în vestiare
– este obligatorie spălarea pe mâini la ieșirea din grupul sanitar
– este interzis consumul de alimente în spatiile de depozitare;
– este interzis expectoratul, fumatul în incinta depozitului
– fumatul si servitul mesei sunt permise doar în spațiile special amenajate în acest scop înainte de începerea activității este obligatorie spălarea energică a mâinilor; operațiunea se repetă frecvent și ori de câte ori este necesar
– nu este permis accesul în unitate al persoanelor susceptibile de boala, iar personalul care prezintă răni deschise este obligatoriu sa fie pansate si protejate cu mănuși
– este obligatorie păstrarea curățeniei permanent la locul de munca și igienizarea locului de munca la sfârșitul schimbului
– este obligatorie informarea superiorilor asupra oricăror nereguli în timpul activității: spargeri, fisurări conducte, etc.
– este obligatorie informarea superiorilor asupra oricăror suspiciuni privind calitatea produselor depozitate
– este obligatorie anunțarea oricărei stări necorespunzătoare privind sănătatea personalului
4.4.4. PROGRAM DE INVESTITII
4.4.5. Program – DE ACTIUNI PREVENTIVE
4.4.6. Program de control analitic al apei potabile
4.4.7. Program de curatare si igienizare:
4.4.8. Program de instruire si perfectionare a personalului:
4.4.9. Program de reparatii si revizii:
4.4.10.Program de sanitatie
4.4.11. Fisa de urmarire a custiilor pentru rozatoare:
RESPONSABIL: NUME ȘI PRENUME DA
– au fost prezente rozatoare
NR: (1) ______________________ NU – nu au fost prezente rozatoare
(2) ______________________
4.4.12. Program de igienizare MIJLOACE AUTO
Mijloacele auto destinate transportului de cereale se curata (prin maturare umeda) dupa fiecare transport.
Igenizarea mijloacelor auto este igenizata de catre autorizatia organizata cu care
CRIN PROD S.R.L. a incheiat un contract de prestari servicii.
Nota: Solutiile pentru igienizare sunt avizate, insotite de documente care le atesta calitatea si de instructiuni de utilizare. Furnizorul de substante de igienizare este evaluat periodic
4.4.13. Program de igienizare infrastructură
Nota: Solutiile pentru igienizare sunt avizate, insotite de documente care le atesta calitatea si de instructiuni de utilizare. Furnizorul de substante de igienizare este evaluat periodic.
4.4.14. Program de igienizare spații de – depozitare
Nota: Solutiile pentru igienizare sunt avizate, insotite de documente care le atesta calitatea si de instructiuni de utilizare. Furnizorul de substante de igienizare este evaluat periodic.
4.4.15. Program de igienizare facilități
Nota: Solutiile pentru igienizare sunt avizate, insotite de documente care le atesta calitatea si de instructiuni de utilizare. Furnizorul de substante de igienizare este evaluat periodic
4.4.16. Fisa sanatate personal : Fișa zilnică de urmărire a stării de igienă și sănătate a personalului
4.4.17. Fisa zilnica utilaje si facilitati: Fișa zilnică de urmărire a stării de igienă a utilajelor și facilităților
CAPITOLUL 5. CONCLUZII SI PROPUNERI
Bibliografie
1. Consiliul Uniunii Europene, Carte verde privind gestionarea
deșeurilor biologice în Uniunea Europeană, Bruxelles, 19
decembrie 2008.
2. Duțu Mircea, Dreptul mediului. Tratat Abordare integrată,
volumul II, Editura Economică, București, 2003.
3. European Commision, Organisation of awareness – raising
events concernig the implementation of Directive 1999/31/EC
on the landfill of waste, Final Report, Bruxelles, 2007
4. Ghid privind colectarea deșeurilor menajere, elaborat prin
Proiectul Packaging and packaging waste recovering and
recycling systems (MAT03/RM/9/1), finanțat de Guvernul
Olandei/EVD – Agenția de Cooperare Internațională.
5. Ghid privind regionalizarea serviciilor de salubrizare a
localităților, elaborat de Cabinetul de Avocat „Cătălina
Marcu”, 2009
6. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția
Mediului-I.C.I.M. București, Metode și tehnologii de
gestionare a deșeurilor, Colectare a și transportul deșeurilor și
a materialelor reciclabile, București, 2005
7. L.R.Brown ‘ Eco-Economia’ ( Eco-economy- Building an Economy for Earth)
8. Plan de implementare pentru Directiva 94/62/CE privind
ambalajele și deșeurile de ambalaje, amendată prin Directiva
2004/12/CE, Guvernul României, 2004
9. Plan de implementare pentru Directiva 2002/96/CE privind
deșeurile de echipamente electrice și electronice, Guvernul
României, 2004.
10. Planuri Județene de Gestionare a Deșeurilor
11. Plan Regional de Gestionare a Deșeurilor
12. Sisteme de management integrat al deșeurilor
13. Strategia privind biodiversitatea pentru 2020
http://ec.europa.eu/environment/nature/biodiversity/comm2006/2020.htm
14. Viziunea și obiectivul prioritar ale UE
Aprobarea liderilor UE din 26 martie 2010
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_Data/docs/pressdata/en/ec/113591.pdf
15. Situația de referință a UE în materie de biodiversitate din 2010
http://www.eea.europa.eu/publications/eu-2010-biodiversity-baseline
16. Planul de acțiune al UE pentru biodiversitate din 2006 și evaluarea din 2010
http://ec.europa.eu/environment/nature/info/pubs/docs/2010_bap.pdf
17. Sistemul european de informații privind biodiversitatea (BISE – Biodiversity
Information System for Europe)
www.biodiversity.europa.eu
18.Convenția privind diversitatea biologică
Rezultatul reuniunii COP 10 de la Nagoya (Japonia), din octombrie 2010
http://www.cbd.int/cop10/doc/
19. Vizualizatorul Natura 2000
http://natura2000.eea.europa.eu/
20. Site-ul internet al Comisiei Europene dedicat naturii și biodiversității
http://ec.europa.eu/environment/nature/index_en.htm
21. www.evenimentul.ro
22. Avram Oana- Andreea: Lucrarea de licenta- Microintreprinderi- Studiu de caz la SC CRIN PROD SRL. ANUL 2003
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Managementul Biodiversitatii In Implementarea Sistemului de Management de Mediu (ID: 142030)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.