Managementul Activitătilor Extracurriculare ÎN Dezvoltarea Creativitătii LA Elevii DIN Clasele Primare

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

CATEDRA ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

BOȚOROGA IRENA

MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE ÎN DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII LA ELEVII DIN CLASELE PRIMARE

CIFRUL ȘI DENUMIREA SPECIALITĂȚII (font 14, Bold, centered)

Teză de master

Sef Catedră ______________ Șevciuc Maia, dr. pedagogie, conf. univ.

(semnătura)

Conducător științific: _____________ Bîrnaz Nina, dr. pedagogie, conf. univ.

(semnătura)

Autorul: ______________

(semnătura)

Chișinău – 2016

ADNOTARE

Autor: Boțoroga Irena.

Tema: „Managementul activităților extracurriculare în dezvoltarea creativității la elevii din clasele primare”, Chișinău, 2016.

Structura tezei: Cercetarea este expusă pe xxx pagini de text de bază. Teza este constituită din cuprins, introducere, 3 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din xxx titluri, xx anexe, xxx figuri, xx tabele.

Cuvinte-cheie: creativitate, activități extracurriculare, pedagogie alternativă.

Scopul cercetării constă în determinarea activităților extracurriculare ce contribuie la dezvoltarea creativității a elevilor claselor primare din cadrul învățământului de alternativă „Waldorf”.

Obiectivele cercetării:

Descrierea conceptelor de creativitate și activități extracurriculare;

Identificarea modalităților de dezvoltare a creativității la elevii claselor primare;

Stabilirea modalităților de dezvoltare a creativității la elevii claselor primare și validarea experimentală a acestora.

Valoarea teoretică a cercetării. Investigația realizată completează cercetările referitoare la pedagogia de alternativă „Waldorf”, astfel demonstrându-se că activitățile utilizate în procesul de instruire extracurriculară contribuie la dezvoltarea creativității la elevii claselor primare.

Valoarea practică a cercetării. Datele cercetării pot fi utilizate de către cadrele didactice atât din învățământul de alternativă, cât și din pedagogia clasică în calitate de suport metodologic în realizarea procesului de dezvoltare a creativității la elevii claselor primare.

ANNOTATION

Author: Boțoroga Irena.

Theme: "Management of extracurricular activities in order to develop creativity of pupils from primary school", Chișinau, 2016.

The thesis structure: The research is exposed on xxx pages of main text. The thesis consists of contents, introduction, three chapters, conclusions and recommendations, bibliography of xxx titles, xx annexes, xxx figures, xx tables.

Keywords: creativity, extracurricular activities, alternative pedagogy.

The purpose of this research is to determine the extracurricular activities that contribute to the development of the creativity of primary school pupils in the alternative education "Waldorf".

The research objectives:

describe concepts of creativity and extracurricular activities;

identify ways to develop creativity of primary school pupils;

establish ways to develop the creativity of primary school pupils and and validate them experimentally.

The theoretical value of the research. The investigation conducted complements the research on alternative pedagogy "Waldorf", thus showing that training activities used in extracurricular contributes to developing creativity in primary school pupils.

The practical value of research. The research data can be used by teachers from alternative education, and from classical pedagogy as methodological support in carrying out the development of creativity in primary school pupils.

INTRODUCERE

Actualitatea cercetării

Omul a fost și se află într-un continuu proces de creație. Prin inteligență și creativitate, prin cutezanță și dîrzenie, el nu numai că mișcă și transformă materia, dîndu-i cele mai variate și perfecționate forme și utilizări, dar a devenit chiar propriul său creator. Permanenta ascensiune spre cele mai înalte piscuri ale progresului și civilizației umane nu poate fi explicată fără această intercondiționare dintre materie, om, muncă, inteligență și creativitate.Educația reprezintă un fenomen social fundamental apărut odată cu societatea umană și este specific fiecărei organizări sociale, îndeplinind funcțiile de informare și de formare a omului din punct de vedere intelectual, moral, artistic, fizic.

Procesul de învățământ se desfășoară printr-un complex de activitățăți concrete denumite cu termenul de activități instructiv-educative. Acestea definesc esența procesului de învățământ, natura activității prin care se realizează obiectivele învățământului în planul instruirii și educării elevilor.

Conceptul de instruire și educație este cunoscut ca activitatea de informare, dobândire de cunoștințe, de ”construire” a sistemului național. De aceea, i se mai spune și informare sau latură informativă a procesului de învățământ, deși între simpla luare la cunoștință a unor evenimente, fapte, date (informare) și achiziționare de cunoștințe noțiuni, legi, principii etc. (instruire) sunt deosebiri esențiale.

Asupra individului se exercită o multitudine de acțiuni și influențe educaționale de-a lungul vieții. Specialiștii le-au sistematizat în trei tipuri de realizare a pregătirii pentru viață: educația formală (școlară), nonformală (extrașcolară), informală (cunoștințele pe care individul le preia zi de zi: în familie, cu prietenii, pe stradă, în mass-media).

Educația nonformală își are începuturile încă din timpul fondării educației și conține majoritatea influențelor educative care au loc în afara clasei, fiind activități extrașcolare sau activități opționale. Are un caracter mai puțin formal, dar cu același rezultat formativ. Acțiunile educative plasate în cadrul acestui tip de educație sunt flexibile și vin în întâmpinarea diferitelor interese, în mod particular pentru fiecare persoană.

Orice face sau orice spune, un copil poate fi considerat creativ dacă îndeplinește două criterii. În primul rând, trebuie să fie în mod esențial diferit de tot ce a făcut copilul înainte și de tot ce a văzut sau a auzit. În al doilea rând, nu trebuie să fie numai diferit; trebuie să fie și corect, sau util pentru atingerea unui scop, sau atractiv, sau să aibă un sens oarecare pentru copil.

În rezolvarea problemelor ridicate de noile sarcini ale învățământului, folosirea și dezvoltarea potențialului creativ al școlarului mic constituie atât o valoare rezervă, cât și un reper pentru demersul inventiv spre care este înclinată educația în general.

Vârsta școlară mică este apreciată de unii autori ca fiind un fel de sfârșit al copilăriei, în care domină particularitățile de vârstă asemănătoare cu cele preșcolare, sau ca etapă de debut primar al pubertății, ori chiar ca etapă distinctă a copilăriei.

Intens solicitat de școala care este obligatorie și gratuită în multe țări cu tradiții culturale și chiar în cele din lumea a treia, învățarea devine tipul fundamental de activitate. Aceasta înseamnă că activitatea școlară va solicita intens intelectul și are loc un proces gradat de achiziții de cunoștințe prevăzute în programele școlare și, în consecință, copilului i se vor organiza și dezvolta strategii de învățare, i se va conștientiza rolul atenției și repetiției, își va forma deprinderi de scris-citit și calcul.

Școala egalizează social accesul la cultură și oferă cunoștințe pe care el nu ar putea să le dobândească singur deoarece interesele, trebuințele și curiozitățile lui nu sunt atât de intense încât să-i mobilizeze toate resursele într-un efort concentrat.

Asimilarea continuă de cunoștințe mereu noi, dar mai ales responsabilitatea față de calitatea asimilării lor, situații de colaborare și competiție, responsabilitatea și disciplina față de muncă, caracterul evident al regulilor implicate în viața școlară creează sentimente sociale și lărgesc viața interioară a copilului. Procesul de adaptare se intensifică și se centrează pe atenția față de un nou adult și nu se mai limitează la părinți. Învățătorul începe să joace un rol de prim ordin în viața copilului. Pentru copil el este reprezentantul marii societăți, al idealurilor și aspirațiilor sale.

A considera creativ ca fiind atributul anumitor persoane este din punct de vedere al științei psihicului o eroare fundamentală. Este de ajuns să privim un copil și vom constata că, de fapt, el nu descoperă lumea, ci o recreează.

Jocurile copilăriei sunt primele „capodopere”, îmbină fantasticul și realul cu naturalețea de care sunt capabili doar prea puțini dintre adulții care se consideră artiști. De asemenea, nenumărați copii prezintă înclinații artistice sau tehnice. Ce se întâmplă oare peste ani, de ce se petrece fenomenul de „pierdere a talentelor”? În sens pavlovian, putem spune că se realizează o „inhibiție a reflexului creator”. Copilul prezintă din ce în ce mai puțin elan creator. Devine din ce în ce mai conformist.

Conceptul de creativitate admite o mare contribuție a factorilor de mediu și de educație în formarea creativă a fiecărui individ uman.

„Învățătorul, scria Gheorghe Asachi, exercită o profesie, și nicidecum o meserie. Funcțiile sale sunt cu totul intelectuale, cu totul morale, în relațiile întotdeauna sociale”.

În contextul noii reforme a învățământului, se pune în mod firesc un puternic accent pe dezvoltarea creativității școlarului mic, pentru fiecare oră atașându-se o secvență de „extinderi”, modalitate prin care învățătorul poate dezvolta această latură a personalității umane.

În societatea contemporană, problematica educației dobândește noi conotații, provocate de schimbările care se produc în toate domeniile vieții sociale. Educația depășește limitele exigențelor și valorilor naționale și tinde spre universalitate, spre patrimoniul valoric comun al umanității. Din acest motiv, un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur diversității umane, iar dezideratul educației permanente tinde să devină o realitate de necontestat.

Pedagogia modernă urmărește depășirea vechii concepții educaționale care era centrată pe achiziționarea de către elev a unui volum mare de informații. Această concepție presupunea verbalism, enciclopedism, ineficiente în planul integrării profesionale și sociale. În prezent, accentul este pus pe aplicarea practică, al cărei rol este de a consolida informațiile, de a forma deprinderile, de a dezvolta motivația pentru învățare și activitățile productive.

Procesul educațional presupune și forme de muncă didactică complementară activităților obligatorii. Oricât de importantă ar fi educația curriculară realizată prin procesul de învățământ, ea nu epuizează sfera influențelor formative exercitate asupra copilului.

Educatia extracurrriculară este realizată dincolo de procesul de învățământ și își are rolul și locul bine stabilit în formarea personalității tinerilor. Activitățile extrașcolare constituie modalitatea neinstituționalizată de realizare a educației.

Prin activitățile extracurriculare, educația urmărește identificarea și cultivarea corespondenței optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viață civilizat, precum și stimularea comportamentului creativ în diferite domenii.

Activitățiile extrașcolare contribuie la gândirea și completarea procesului de învățare, la dezvoltarea înclinațiilor și aptitudinilor elevilor, la organizarea rațională și plăcută a timpului lor liber. Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă relaxantă , cu însuflețire și dăruire, la astfel de activități.

Scopul activităților extracurriculare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în proiecte cât mai variate și bogate în conținut, cultivarea interesului pentru activități socio-culturale, facilitarea integrării în mediul școlar, fructificarea talentelor personale și corelarea aptitudinilor cu atitudini caracteriale. Activitățile extrașcolare se desfășoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu dificultăți de afirmare în mediul școlar să reducă nivelul anxietății și să-și maximizeze potențialul intelectual.

Activitățile extracurriculare au menirea de a valorifica timpul liber al elevilor într-un mod plăcut și util și de a-l transforma într-o sursă educațională. Este necesar ca în activitățile extracurriculare obiectivele instructiv-educative să primeze, dar trebuie să fie integrate în mod echilibrat și momente recreative.

Învățarea creativă fiind un complex atitudinal, se distribuie în mod diferențiat de la copil la copil, de la o vârstă la alta, pe o gamă largă de variabile. Nu există copil dezvoltat normal intelectual să nu fie înzestrat cu aceste capacități, să nu poată fi restructurate funcțional sau optimizate pe calea unei influențe educaționale corespunzătoare.

Performanțele creative ale școlarilor nu sunt posibile fără formarea și dezvoltarea factorilor intelectuali și nonintelectuali ai creativității, conlucrarea începând cu: dezvoltarea spiritului de observație și în mod progresiv până la cele mai complexe capacități aptitudinale ale gândirii și imaginației creatoare; dezvoltarea atitudinilor de ordin caracterial până la setul direcțional al personalității creatoare (corelația integrativă a intereselor, atitudinilor și aptitudinilor creatoare); restructurări radicale în metodologia învățării; crearea unei atmosfere permisive în clasă, care să-i elibereze pe copii de tensiuni, teama, frica de pedeapsă sau admonestare, o atmosferă interrelațională ce favorizează comunicarea, conlucrarea în activitatea de învățare. Într-o astfel de atmosferă, de comunicare liberă, fără tensiune, activă și favorabilă creativității, chiar și elevii cu tendințe spre pasivitate, neobișnuiți cu efortul intelectual, intră treptat în procesul muncii intelectuale și prind gustul rezolvării problemelor școlare, își eliberează, de asemenea, energiile psihice latente privind dorințe de autoafirmare. Aceasta înseamnă formarea omului creator prin atmosfera stimulatoare a clasei sau a grupului social.

Activitățile extrașcolare, în general, au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferă cele mai eficiente modalități de formare a caracterului copiilor încă din clasele primare, deoarece sunt factorii educativi cei mai apreciați și mai accesibili sufletelor acestora.

Activitățile complementare concretizate în excursii și drumeții, vizite, vizionări de filme sau spectacole imprimă copilului un anumit comportament, o ținută adecvată situației, declanșează anumite sentimente. O mai mare contribuție în dezvoltarea personalității copilului o au activitățile extrașcolare care implică în mod direct copilul prin personalitatea sa și nu prin produsul realizat de acesta.

Se știe că încă de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoștințe dacă sunt puși în contact direct cu obiectele și fenomenele din natură. Copiii au nevoie de acțiuni care să le lărgească lumea lor spirituală, să le împlinească setea de cunoaștere, să le ofere prilejuri de a se emoționa puternic, de a fi în stare să iscodească singuri pentru a-și forma convingeri durabile. Participarea efectivă și totală în activitate angajează atât elevii timizi cât și pe cei slabi, îi temperează pe cei impulsivi, stimulează curentul de influențe reciproce, dezvoltă spiritul de cooperare, contribuie la formarea colectivului de elevi. Elevii se autodisciplinează, prin faptul că în asemenea activități se supun de bună voie regulilor, asumându-și responsabilități.

Cadrul didactic are, prin acest tip de activitate posibilități deosebite să-și cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influențeze dezvoltarea, să realizeze mai plăcut și mai temeinic obiectivul principal al școlii și al învățământului primar – pregătirea copilului pentru viață.

Realizarea acestor obiective depinde în primul rând de cadrul didactic, de talentul său, de dragostea sa pentru copii, de creativitatea personală, prin punerea în valoare a posibilităților și resurselor de care dispune clasa de elevi.

Ciclul primar reprezintă segmentul cel mai stabil al învățământului. Totodată, acesta este și cel mai vechi sub raport istoric, dispunând de un corp didactic cu tradiții putermice și pozitive. Generații după generații de învățători și elevi s-au format și au format pe cele care le-au succedat, acumulând o experiență cu totul deosebită în domeniul instruirii. Ciclul primar a fost bine gândit și verificat în practică. S-a cerut de la el un rezultat precis, respectiv realizarea primei alfabetizări, adică învățarea scrisului, cititului și socotitului. În multe privințe, învățământul primar a fost deschis către inovare, asimilând, de pildă, intuiția, odată cu introducerea realizărilor didacticii intuiției legată de numele lui J.A.Comenius, ori ideile școlii active privind apropierea învățării de nevoile dezvoltării.

Trebuie, însă, modernizat ciclul primar? Dacă scopul pregătirii copiilor în clasele I-IV rămâne prima alfabetizare (scris-citit și socotit), atunci nu are sens nici un efort de modernizare. De ce să schimbăm un mod de lucru dacă el dă rezultate? Alta este situația dacă acceptăm ideea celei de a doua alfabetizări și a celei de a treia alfabetizări.

Astăzi în didactica de vârf, se produce separarea informaționalului de formațional și predarea directă și organizată de capacități ale intelectualului. În didactica tradițională, informaționalul prima, asupra lui se îndreapta atenția, el fiind centrul instruirii; în vederea formării, firește, dar se pornea de la informație și se ajungea la formație. Didactica cognitivă sau a intelectului presupune și ea învățarea de informații, căci fără ele nu se poate vorbi de formație, dar ceea ce altă dată reprezenta punctul terminus al instruirii-formația, reprezintă în această nouă didactică o prezență legitimă chiar de la începutul instruirii, informațiile fiindu-i subordonate. Faptul presupune o separare explicita a informației de formație, stabilirea exactă a ceea ce este această formație și transformarea ei în obiective ale învățării, la fel de legitime ca și cele legate de informație. Mai mult, subordonarea informației de către obiectivul formativ, astfel încât cu această informație, să se poată construi, treptat, conștient și activ, un anume mod de a gândi matematic, istoric, gramatical, etc.

Obiectul cercetării îl constituie modalitățile de dezvoltare a creativității la elevii claselor primare din cadrul învățământului de alternativă „Waldorf”.

Scopul cercetării constă în determinarea activităților extracurriculare ce contribuie la dezvoltarea creativității a elevilor claselor primare din cadrul învățământului de alternativă „Waldorf”.

Ipoteza cercetării. Utilizarea activităților relevante, care rezultă din context, în procesul de instruire extracurriculară contribuie la dezvoltarea creativității la elevi.

Obiectivele cercetării:

Descrierea conceptelor de creativitate și activități extracurriculare;

Identificarea modalităților de dezvoltare a creativității la elevii claselor primare;

Stabilirea modalităților de dezvoltare a creativității la elevii claselor primare și validarea experimentală a acestora.

Baza metodologică a cercetării. Reperele epistemologice ale cercetării sunt reprezentate prin abordările următorilor savanți:

pedagogia învățământului primar … ;

educația de alternativă „Waldorf” … ;

cercetări orientate spre formarea creativității au fost efectuate de … .

Metodologia cercetării

În cercetare au fost aplicate următoarele metode, procedee și tehnici de cercetare:

teoretice: analiza și sinteza literaturii, sistematizarea și generalizarea informației științifice;

empirice: experimentul psihopedagogic de constatare, experimentul psihopedagogic de formare, analiza cantitativă și calitativă a rezultatelor cercetării;

Valoarea teoretică a cercetării. Investigația realizată completează cercetările referitoare la pedagogia de alternativă „Waldorf”, astfel demonstrându-se că activitățile utilizate în procesul de instruire extracurriculară contribuie la dezvoltarea creativității la elevii claselor primare.

Valoarea practică a cercetării. Datele cercetării pot fi utilizate de către cadrele didactice atât din învățământul de alternativă, cât și din pedagogia clasică în calitate de suport metodologic în realizarea procesului de dezvoltare a creativității la elevii claselor primare.

Baza experimentală. În cercetare au participat 30 elevi ai Liceului Teoretic cu grupe de grădiniță „Waldorf” din orașul Chișinău, clasa I-a „A”.

Motivația temei. Abordarea problemei creativității și implementării anumitor tehnici de stimulare a ei în cadrul programului de învățămînt este extrem de actuală pentru republica noastră. S-au făcut deja unii pași concreți în această direcție în sistemul de învățămînt prin introducere a unor tehnici creative. Necătînd la aceasta, problemă abordată necesită un studiu mai amplu.

CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND ACTIVITĂȚILE EXTRACURRICULARE ȘI MANAGEMENTUL ACESTORA ÎN ÎNVĂȚĂMÎNTUL PRIMAR

1.1 Delimitări conceptuale referitoare la activitățile extracurriculare

1.2 Dimensiuni teoretice și metodologice ale managementului activitățlor extracurriculare

1.2.1 Dimensiuni teoretice

1.2.2 Dimensiuni metodologice

1.3 Școala primară – mediu educațional în dezvoltarea personalității elevului

CAPITOLUL II. ABORDĂRI CONCEPTUALE REFERITOARE LA STIMULAREA CREATIVITĂȚII ELEVILOR DIN CLASELE PRIMARE

2.1 Delimitări terminologice ale creativității

2.1.1 Definirea termenului de creativitate

2.1.2 Factorii stimulării creativității la elevi

2.2. Aspecte ale profilului elevului creativ

2.3 Relația dintre învățarea interactivă și creativitate

CAPITOLUL III. DEMERSUL EXPERIMENTAL AL CERCETĂRII PRIVIND MODALITĂȚI DE DEZVOLTARE A CREATIVITĂȚII LA ELEVII CLASELOR PRIMARE PRIN INTERMEDIUL ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE

3.1 Mediul școlar și modalități de dezvoltare a creativității prin intermediul activităților extracurriculare

3.1.1 Particularitățile învățămîntul alternativ „Waldorf”

3.1.2 Modalități de dezvoltare a creativității prin intermediul activităților extracurriculare

3.2 Program de stimulare a creativității la elevii claselor primare prin intermediul activităților extracurriculare

3.3 Validarea experimentală a programului de stimulare a creativității la elevii claselor primare prin intermediul activităților extracurriculare

3.4 Concluzii la capitolul III

CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

Se poate concluziona că în activitatea de cercetare științifică, în invenții și descoperiri nimic nu vine de la sine, nepregătit și mai ales pentru oameni neavizați. Asemenea «întîmplări» presupun inteligență, spirit creator, imaginație, putere de pătrundere, flexibilitate, perseverență, capacitate și obișnuință de a medita și a găsi explicații pentru toate fenomenele ce apar adiacent și, mai ales, multa pregătire.

Evoluția conceptului de creativitate a parcurs mai multe etape care însă se mențin la nivelul unor adevăruri parțiale și auxiliare. Cercetarea psihologică, încercînd să țină pasul cu problemele ridicate de progresele înregistrate în urma primei revoluții tehnico-industriale de la sfîrșitul secolului trecut, s-a îndreptat în principal spre studiul capacităților și însușirilor psihice: inteligența, percepția, memoria, atenția, reprezentările spațiale, fenomenele de învățare și înțelegere, procesele de rezolvare a problemelor etc., dar nu a adîncit, totodată, și personalitatea umană în cadrul căreia aceste însușiri psihice se intercondiționează reciproc cu altele. In acest sens nu s-a ținut seama că fiecare activitate presupune un număr important de factori aptitudinali, dintre care unii nu intervin cu pondere importantă nici la persoanele care dovedesc înclinație în direcția specifică acestora. Totul s-a pus pe seama aptitudinilor, dar privite izolat, independent de ceilalți factori de personalitate.

Problemele dezvoltării creativității gîndirii a trecut pe primul plan de preocupări ale psihologilor, mai ales în ultimul deceniu. La aceasta a contribuit pe de o parte, modificarea concepției despre rolul eredității în determinarea capacităților umane, în sensul atribuirii unui rol tot mai însemnat influențelor social-educative, iar pe de altă parte dezvoltarea impetuoasă a științei, care cere un număr tot mai mare de profesionaliști, o gîndire capabilă să facă față cerințelor mereu noi din știință, tehnică și cultură (Roșea, 1967).

Capacitatea creativă nu poate fi explicată prin accentuarea unor elemente psihice singulare, ci prin modul prin care numărul mare de factori aptitudinali, proprii unei activități oarecare, se îmbină și se organizează în vederea atingerii scopului urmărit. Cu cît numărul de aptitudini ce participă la realizarea unui obiectiv, a unei lucrări este mai mare și mai variat, cu atît reușita este mai deplină.

Adîncind studiul aptitudinilor, psihologia a înregistrat fără îndoială, pași importanți și în direcția cunoașterii omului și a comportamentului său în diverse împrejurări. Luînd în considerație numai faptul că în studiile respective s-a ajuns la concluzia potrivit căreia activitatea umană angrenează complexitatea aptitudinilor și însușirilor sale, reprezintă un bun de mare valoare cucerit de psihologie în perioada de început a recunoașterii sale ca știință.

Nu se poate însă afirma că prin aceste succese conținutul și mecanismele creativității au fost clarificate. Psihologia se află în prezent în plin proces de studiu și cercetare în vederea elucidării unei asemenea capacități uriașe (cum este creativitatea) de care dispune aproape fiecare om.

BIBLIOGRAFIE

Mihaela Iordache, Cunoașterea și stimularea capacității creative a școlarului mic, Editura Universitaria, Craiova, 2011, 175 p.

Bejat, M., 1981, Creativitatea în știință, tehnică și învățământ, Ed. Didactică șiPedagogică, București.

Cosmovici, A., Iacob Luminița, 1999, Psihologie școlară, Ed. Polirom, Iași

Ionescu, M., 2000, Demersuri creative în predare și învățare, Ed. PresaUniversitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Jurcău, N., coord., 2001, Psihologia educației, Ed. U.T.Pres, Cluj-Napoca.

Landau, E., 1979, Psihologia creativității, Ed. Didactică și Pedagogică,București.

Munteanu, A., 1994, Incursiuni în creatologie, Ed. Augusta, Timișoara.

Pașcan, I., 2003, Dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice în cadrul gimnasticiiacrobatice, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.

Pașcan, I., 2006, Gimnastica în școală, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca.9.Sternberg, R. J., 2005, Manual de creativitate, Ed. Polirom, Iași.

Alexei, M.,2005, Metodica învățării probelor atletice, Ed. Napoca Star, Cluj- Napoca.

Moraru, I., 1995, Știința și filosofia creației, Ed. Didactică și Pedagogică,București.

Predescu, T., Moanță, A., 2001, Baschetul în școală, instruire – învățare, Ed.Semne, bucurești

Rusu, I., Pașcan, I., Grosu, E.F., Cucu, B., 1998, Gimnastica, Ed. G.M.I., Cluj- Napoca.

Stoica, A., 1983, Creativitatea elevilor. Posibilității de cunoaștere și de educare,Ed. Didactică și Pedagogică.

ANEXE