Managementul Activelor Si Pasivelor Bancare

INTRODUCERE

„For every liability you have, you are somebody else’s asset. If a home loan is a liability for you, it is an asset for your bank. Learn to control your cash flow.” (Manoj Arora, From the Rat Race to Financial Freedom)

Lucrarea de față își propune să efectueze o analiză a managementului activelor și pasivelor bancare din perspectiva activităților desfățurate de o bancă comercială.

Managementul Activelor și Pasivelor Bancare a evoluat concomitent cu dezvoltarea economiei; astfel putem spune despre perioada de după cel de-al doilea război mondial că a fost caracterizată de un management al activelor deoarece băncile dispuneau de surse de fonduri ieftine(economii și conturi curente), iar anii 60-70 au fost marcați de un managament al pasivelor care s-a datorat apariției produselor non-depozit, create cu scopul de a atrage resurse pentru a face față cererii de creditare.

Am ales această temă deoarece este o temă de actualitate, fiind totodată una dintre cele mai importante funcții de management al riscurilor în bănci. Practic, este un management strategic al bilanțului care presupune o minimizare a variabilității venitului net din dobânzi și în același timp optimizarea valorii de piață a capitalului băncii.

Principalele probleme ale activității bancare la care managementul activelor și pasivelor bancare răspunde sunt: riscul ratei de dobândă și cel de lichiditate, pe care le-am explicat mai în detaliu în capitolul II al lucrării. Pe lângă acestea, mai are în vedere planificarea și alocarea capitalului, măsurarea profitabilității și nu în ultimul rând transferul intern al fondurilor.

Am început lucrarea prin a prezenta un scurt istoric al sistemului bancar și am continuat apoi prin a sublinia aspectele importante ale sistemului bancar actual din România, comparând pe alocuri cu sistemul european. Scopul acestui capitol este de a vedea că se acordă o importanță din ce în ce mai mare managementului activelor și pasivelor bancare. Ce ne arată de fapt evoluțiile recente ale pieței bancare din România? În primul rând, sistemul bancar românesc are o mare vulnerabilitate: finanțarea pe termen lung cu resurse atrase pe termen scurt. În al doilea rând, anul 2014 a adus schimbări la nivelul politicii monetare printre acestea numărându-se diminuarea nivelului ratei de dobândă și gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar. Practic se dorește o reducere a volatilităților ratelor de dobândă de pe piață. În al treilea rând, ne confruntăm cu un fenomen care a căpătat amploare și anume ratele de dobândă negative; acesta ridică numeroase semne de întrebare: pot genera creștere economică?; de ce s-ar împrumuta cineva la un randament nominal negativ? Mai mult, sistemul bancar românesc a înregistrat numeroase pierderi rezultate în urma procesului de eliminare a creditelor neperformante din bilanțurile băncilor. Acest lucru nu a împiedicat însă ca unele bănci din România să aibă profit ceea ce înseamnă că acestea au avut un management adecvat. În continuare, am adus în discuție și economisirea deoarece reducerile consecutive ale ratelor de dobândă au influențat în mare măsură tendințele în economisire ale populației. Factorul uman joacă un rol deosebit de important și în ultima perioadă s-a observat că populația bancarizată manifestă o aversiune față de risc și totodată încrederea în sistemul bancar este la un nivel foarte scăzut acest lucru influențănd tendința de automatizare a sistemului bancar românesc. În plus, ne confruntăm cu un nivel scăzut al informării cu privire la criminalitatea cibernetică, aspect care are un efect nefavorabil asupra dezvoltării din punct de vedere tehnologic.

Capitolul III al lucrării este structurat în două studii de caz : Managementul activelor și pasivelor bancare la nivelul unei agenții și Modelul Gap de Durată. Ambele au însă în vedere explicarea riscului de rată a dobânzii aceasta fiind printre cei mai monitorizați indicatori din economie. „Aceasta are o influență asupra deciziilor tuturor participanților, începând cu persoanele fizice care caută cel mai bun plasament pentru economiile lor și până la agenții economici sau statul, care urmăresc să obțină resursele necesare finanțării activității la cel mai redus cost.” Deosebirea constă în modul în care este realizat managementul activelor și pasivelor bancare la nivelul unei agenții și respectiv la nivelul unei centrale.

Ambele analize sunt centrate pe activitatea băncii BRD, care este pe locul trei în prezent, din punct de vedere al activelor.

La nivel de agenție managementul activelor și pasivelor bancare este realizat de către Centrala financiară. Am ales să prezint această parte deoarece informațiile prezentate nu sunt publice, acestea au fost obținute în urma semnării unui contract de confidențialitate cu o agenție BRD din Craiova și am considerat că este important să cunosc acest mecanism având în vedere că după finalizarea studiilor de licență cel mai probabil voi lucra într-o agenție sau sucursală.

Referitor la partea a doua a studiului am dorit să văd cum este utilizat modelul DGAP pentru a minimiza pe cât posibil riscul de rată al dobânzii. Consider că este interesant de urmărit mecanismul prin care entitățile financiare controlează factorii endogeni prin simpla gestionare a acestora într-un mod adecvat.

Urmărind aspectele teoretice am constatat că este de o importanță deosebită prognozarea cât mai eficientă a ratei de dobândă pentru a putea modela cu succes factorii endogeni spre a-și minimiza riscurile la care este expusă. Pentru a obține o acuratețe a rezultatelor, am ales pe langă software-ul E-views studiat în anul II la econometrie, să mă documentez despre un alt software, Rstudio, care este destul de folosit în prezent de marile companii precum Google, Facebook etc. După ce am înțeles limbajul de programare folosit de Rstudio pentru domeniul financiar, am mers în paralel cu analiza în ambele programe până am obținut un model valid pe care am putut realiza previziunea.

EVOLUȚIA SISTEMULUI BANCAR DIN ROMÂNIA

Scurt istoric

În principiu putem spune despre sistemul bancar românesc că a avut o evoluție similară cu cel înregistrat în celelalte țări din Europa Centrală și de Est. Totuși, datorită politicii prudente de autorizare din partea băncii centrale, creșterea numărului de bănci nu a fost la fel de explozivă. Acest tip de politică a ajutat la stabilitatea sistemului bancar și a permis, în linii mari, evitarea crizelor financiare majore.

În primii ani dupa 1990 ritmul înființării de noi bănci a crescut considerabil, maximul fiind atins în anul 1998, după care a început să scadă, minimul fiind atins la nivelul anului 2003.

Perioada de după 1990 a fost marcată de o segmentare a activității desfășurate de băncile comerciale și de o concentrare a sistemului bancar. Înființarea Fondului de Garantare a Depozitelor în anul 1996 a fost considerat un aspect important în evoluția reformei sistemului bancar românesc. O altă componentă esențială a acestei reforme a fost și adoptarea în anul 1997 a Legii nr.83 privind privatizarea societăților comerciale bancare la care statul este acționar. În anii următori s-a dorit o perfecționare a activității bancare astfel încât să crească gradul de comparabilitate cu reglementările similare europene și totodată cu cele mai bune practici internaționale.

Conform guvernatorului Mugur Isărescu(2009), între anii 1996-2003 a avut loc restructurarea sistemului bancar românesc, proces marcat de două mari componente: în primul rând a avut loc o recapitalizare a băncilor cu probleme și eliminarea din sistem a celor neviabile și în al doilea rând, privatizarea băncilor care a condus la o creștere a numărului de instituții de credit din sistem.

În anul 2003 sistemul bancar era puternic polarizat, peste trei sferturi din totalul activelelor bancare erau deținute de cinci bănci. Mai mult, din punct de vedere al nivelului activelor bilanțiere, România se situa cu mult sub nivelul Occidentului. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, gradul de concentrare s-a mai redus, la finele anului 2009 cota de piață a primelor cinci bănci era de 52,4%, aceasta situându-se sub media UE care era de aproximativ 60%. Prin intrarea masivă a capitalului străin pe piața din România, numărul de sucursale ale băncilor străine a crescut la 10. Băncile cu capital austriac dețineau cea mai mare cotă de piață, 38,87%, pe parcursul anului 2010 și în primul trimestru din 2011, fiind urmate de cele cu capital grecesc (15,54%). Dezavantajul unei ponderi ridicate a capitalului străin este dat de dependența sectorului bancar de situația economică din țările de unde provine capitalul, precum și de politicile bancare adoptate de respectivele țări.

Dacă discutăm despre gradul de bancarizare, România s-a plasat cu mult în urma celorlalte țări europene, dezvoltarea rețelei de unități stagnând odată cu declanșarea crizei financiare de la finalul anului 2008.

FigurăI.1: Numărul de unități teritoriale la 100000 de locuitori; Sursă: BNR, BCE (4 septembrie 2013)

Un element important pentru stabilitatea financiară este mărimea sectorului bancar, deoarece poate influența atât riscurile pentru sistemul bancar cât și contagiunea. Astfel, referitor la gradul de intermediere financiară ( pondere a activelor bancare în PIB) , acesta se situează mult sub media UE și chiar sub valorile înregistrate de celelalte noi state membre. La nivelul anului 2009 datorită scăderii PIB-ului s-a înregistrat un trend crescător al gradului de intermediere, însă în 2010 gradul de intermediere a fost ușor mai scăzut datorită ritmului de creștere mai lent, în termeni nominali, al activului net al sectorului bancar decât cel înregistrat de PIB.

În urma analizei activului bilanțier agregat al băncilor care activează în România s-au observat următoarele tendințe: ca urmare a restrângerii activității de creditare a fost temperată și activitatea bancară; expunerea față de sectorul guvernamental a crescut; o urmare a reducerii rezervelor minime obligatorii a fost diminuarea soldului plasamentelor instituțiilor de credit la banca centrală.

După anul 2008, s-a înregistrat la nivelul băncilor din România o creștere semnificativă a aversiunii față de risc. Acest lucru rezidă din faptul că băncile s-au orientat cu precădere spre plasamente în titluri de stat.

Dacă analizăm structura activelor sectorului bancar în anii 2010, 2011 constatăm două modificări seminificative față de anul 2009. În primul rând, ponderea creanțelor asupra băncii centrale s-a diminuat atingând nivelele de 14,2%(31 decembrie 2010) și respectiv (13,1% la finele lunii martie 2011) comparativ cu 15,7% ( 31 decembrie 2009). În al doilea rând, a apărut o majorare la nivelul ponderii creanțelor asupra sectorului guvernamental: 15,8% (2010), 16,3%(2011) și respectiv 12,7% (2009). În ceea ce privește creditarea pe termen lung, aceasta rămâne dominantă.

În urma unei analize conjugate a activelor și pasivelor sistemului bancar, au fost observate două dezechilibre majore: ponderea depozitelor și creditelor atrase de la populație și companii și totodată ponderea activelor și pasivelor externe.

Tendințele observate în structura și dinamica pasivului bilanțier sunt următoarele: majorarea surselor proprii prin infuzii de capital efectuate de acționarii instituțiilor de credit, începând cu luna iulie 2010 s-a înregistrat pentru prima dată în ultimii zece ani, o dinamică negativă, în termeni reali, a soldului depozitelor atrase de la companii și populație și nu în ultimul rând menținerea ponderii pasivelor externe în pasivul bancar agregat.

Ceea ce este de reținut este faptul că marea vulnerabilitate a sistemului bancar românesc rămâne finanțarea activelor pe termen lung cu resurse atrase pe termen scurt.

Sistemul bancar actual

Implementarea politicii monetare a avut loc în decembrie 2014, aceasta realizându-se conform deciziilor adoptate în cadrul ședinței din 4 noiembrie 2014, de către Consiliul de administrație al BNR. Deciziile adoptate fac referire la: diminuarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, până la 2,75 la sută, îngustarea coridorului simetric format în jurul acesteia de ratele dobânzilor facilităților permanente ( de la +/- 2,75 la +/- 2,5 puncte procentuale), gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar, respectiv în scădere de la 16 la 14 la sută a ratei RMO aferentă pasivelor în valută ale instituțiilor de credit.

În ședința din 4 februarie 2015, CA al BNR a analizat și aprobat Raportul trimestrial asupra inflației. Astfel, rata anuală a inflației se plasează la 2,1 la sută la finele anului 2015 și la 2,4 la sută la sfârșitul anului 2015, această nouă proiecție trimestrială având o traiectorie mai joasă datorată anticiparilor cu privire la accentuarea pe termen scurt a scăderii în termeni anuali a prețurilor volatile(declinul petrolului pe plan mondial constituie un factor principal). Totuși această nouă prognoză are niște riscuri asociate, datorate incertitudinii evoluției mediului extern; tensiunile geopolitice regionale, situația Greciei, situațiile apărute la nivelul zonei euro și totodată divergența accentuată dintre conduitele politicilor monetare sesizată la nivelul principalelor bănci din lume.

Pe fondul acestei prognoze actuale, s-au făcut modificări și asupra politicii monetare implementate în decembrie 2014. S-a hotărât de către CA al BNR o reducere a ratei dobânzii de politică monetară la 2,25 la sută pe an și îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la +/- 2,00 puncte procentuale. Această ultimă modificare a avut drept scop o reducere a volatilităților ratelor dobânzilor de pe piața monetară interbancară și consolidarea transmisiei semnalului ratei dobânzii de politică monetară.

Se păstrează hotărârea de continuarea a gestionării adecvate a lichidității din sistemul bancar, menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,25 la sută și a nivelurilor actuale ale ratelor RMO aplicabile pasivelor instituțiilor de credit.

Aceste reduceri succesive ale ratei dobânzii de politică monetară s-au propagat asupra ratelor dobânzilor la creditele noi acordate populației și companiilor accentuând ritmul anual de creștere în termeni reali a împrumuturilor în moneda națională. În plus, ușoara relaxare a condițiilor de lichiditate de pe piața monetară a contribuit la această creștere. Referitor la creditarea sectorului privat, volumul total al creditului acordat a fost afectat de eliminarea creditelor neperformante din bilanțurile instituțiilor de credit, precum și de accentuarea contracției stocului de credite în valută. Aceste tendințe au condus la o îmbunătățire a transmisiei politicii monetare.

În ceea ce privește evoluția randamentelor pe termen scurt de pe piața interbancară, aceasta a reflectat persistența unui excedent ridicat de lichiditate în sistemul bancar. Acestea s-au menținut în aproprierea limitei inferioare a coridorului ratelor dobânzilor la facilitățile permanente.

Referitor la rata medie a dobânzii la depozitele interbancare aceasta a atins un nivel de 0,43 la sută, diminuându-se marginal în raport cu nivelul înregistrat în luna precedentă (- 0,01 puncte procentuale).

Se observă o reducere cu 0,65 puncte procentuale a ratei medii a dobânzii pentru creditele noi ale populației , aceasta atingând nivelul de 7,16 la sută. Evoluția s-a datorat atât creditelor pentru consum cât și celor pentru locuințe.

Rata medie a dobânzii aferentă creditelor noi ale societăților nefinanciare este de 5,48 la sută, fiind cu 0.10 puncte procentuale mai redusă față de nivelul din anul anterior.

Totodată randamentul mediu oferit pentru depozitele noi la termen a întregistrat o scădere atât pe segmental societăților nefinanciare, cât și pe cel al popupulației. În primul caz, 1,09 la sută (o scădere cu 0,26 puncte procentuale) și respectiv 2,77 la sută (o scadere cu 0,16 puncte procentuale), în cel de FigurăI.2- Sursă: www.bnr.ro al doilea caz.

Pentru calculul ratei de plătit la creditele bancare cu dobândă variabilă sunt utilizați indicii ROBOR și EURIBOR.

Potrivit datelor publicate de BNR, rata medie a dobânzilor pe piața monetară interbancară la 3 luni (ROBOR), a coborât în luna februarie 2015 sub pragul de 1,5%, ceea ce conduce la o ieftinire a împrumuturilor în lei. Comparativ cu nivelul de la sfârșitul anului trecut, scăderea a fost cu mai mult de 0,2 puncte procentuale. În ceea ce privește ROBOR la 6 luni, aceasta a coborât cu peste 0,3 puncte procentuale ajungând la 1,7%, iar ROBOR la 12 luni a scăzut de la 2,02% în 31 decembrie 2014 la 1,77% în 2 februarie 2015.

Figură I.3. Sursă: www.bnr.ro

Exemplu:

Pentru un credit în lei, rata lunară care trebuie plătită de către un client este stabilită în funcție de ROBOR plus o marjă procentuală care reprezintă marja de profit dorită de bancă și totodată riscul clienților băncii respective.

Pot ratele de dobână negative să genereze creștere economică?

Politica monetară a devenit din ce în ce mai neconvențională în ultimii șase ani, odată cu implementarea de către băncile centrale a politicilor cu rata de dobândă zero, relaxarea cantitativă, relaxarea de credit, forward guidance și intervenție nelimitată la cursul de schimb.

Dar acum am ajuns la cel mai neconvențional instrument de politică dintre toate : rate de dobânda nominale negative.

Astfel de rate sunt răspândite în prezent în zona Euro, Elveția, Suedia și Danemarca. Și nu este doar doar o politică de rate pe termen scurt care sunt negative în acest moment în termeni nominali: în jur de 3 trilioane $ de active în Europa și Japonia, la scadențe mari de până la zece ani ( în cazul obligațiunilor guvernamentale din Elveția), au în prezent rate negative de dobândă.

La prima vedere acest lucru pare absurd: De ce ar vrea cineva să împrumute bani pentru un randament nominal negativ când aceștia ar putea să îi păstreze cash și cel puțin să nu piardă în termeni nominali?

De fapt, investitorii au acceptat cu mult timp în urmă randamente reale negative( ajustate cu inflația). Când ai un checking account sau un cont curent, cum au majoritatea oamenilor în economiile avansate, randamentul real este negativ ( randamentul nominal zero minus inflația): peste un an, cu soldul de acum cumperi mai puține bunuri decît ai cumpăra acum. Și dacă se iau în considerare taxele impuse de bănci acestor conturi, randamentul nominal efectiv era deja negativ, chiar înainte ca băncile centrale să adopte rate nominale negative.

Cu alte cuvinte, ratele nominale negative pur și simplu fac randamentul mai negativ decât era. Investitorii acceptă randamente negative deoarece este convenabil pentru a ține evindența soldului de numerar.

Mai mult, dacă deflația ar deveni înrădăcinată în zona euro și în alte părți ale lumii, un randament nominal negativ ar putea fi asociat cu un randament real pozitiv. Aceasta a fost povestea pentru ultimii 20 de ani în Japonia, datorată persistenței deflației și a ratelor de dobândă la majoritatea activelor, apropriate de zero.

Totuși, cineva ar putea să mai creadă că este mai bine să deții numerar direct decât să ai un activ cu un randament negativ. Dar deținerea numerarului poate fi riscantă, cum a fost în cazul Greciei când a scăzut încrederea în sistemul bancar și oamenii și-au pastrat banii la saltea; automat numărul jafurilor înarmate la domiciliu au crescut și o altă parte din bani au fost distruși de rozătoare. Asadar, dacă sunt incluse costurile pentru a deține banii în siguranță și beneficiile cecurilor scrise, are mai mult sens să accepți un randament negativ.

Dincolo de deponenții retail, băncile care dețin numerar în exces ca urmare a rezervelor obligatorii, nu au altă variantă decât să accepte ratele negative de dobândă impuse de banca centrală; într-adevăr ei nu ar putea păstra, administra și transfera acele rezerve în exces dacă le-ar deține cash, decât într-un cont cu randament negativ cu banca centrală.

Dar de ce ar accepta investitorii randamente nominale negative de trei, cinci sau zece ani? În Elveția și Danemarca investitorii vor o expunere la o monedă care urmează să se aprecieze în termeni nominali. Dacă ați fi deținut active în franci elvețieni la un randament nominal negativ chiar înainte ca banca lor centrală să renunțe la pragul de 1,2 franci elvețieni pentru un euro, ați fi putut avea un profit de 20% peste noapte; un randament nominal negativ este un preț mic de plătit pentru un câștig mare de capital.

Și totuși randamentele negative la obligațiuni apar, de asemenea, în țările sau regiunile unde moneda se depreciează și se preconizează o depreciere continuă, inclusiv Germania, alte părți din miezul zonei euro și Japonia.

Mulți investitori pe termen lung, precum companiile de asigurări și fondurile de pensii, nu au altă alternativă, deoarece le este cerut să dețină ogligațiuni mai sigure. Desigur, randamentele negative le fac bilanțurile mai vulnerabile. Mai mult, într-un mediu „fară risc”, atunci când investitorii au aversiune la risc sau când acțiunile sau alte active riscante sunt subiectul incertitudinilor de piață sau/ori de credit, ar fi mai bine să dețină obligațiuni cu randament negativ decât active mai riscante și mai volatile.

De-alungul timpului, desigur, ratele nominale și reale negative pot determina deponenții să economisească mai puțin și să cheltuiască mai mult. Și acesta este și scopul acestor rate negative. Într-o lume unde oferta depășește cererea și o economisire prea mare conduce la puține investiții productive, rata dobânzii de echilibru este scăzută, daca nu negativă. Într-adevăr, dacă economiile avansate ar fi să sufere de stagnare seculară, o lume cu rate de dobândă negative atât la obligațiuni pe termen scurt cât și pe termen lung ar putea deveni noul normal.

Pentru a evita acest lucru, băncile centrale și autoritățile fiscale trebuie să aplice politici pentru a sări la o creștere economică și a induce inflația pozitivă. În mod paradoxal, acest lucru presupune o perioadă de rate negative pentru a determina deponenții să economisească mai puțin și să cheltuiească mai mult. Dar totodată se cer stimulente fiscale, în special investiții publice în proiecte de infrastructură profitabile, care au randamente mai ridicate decât obligațiunile din care sunt finanțate. Cu cât sunt amânate mai mult aceste politici, cu atât mai mult vom locui în lumea inversată a ratelor de dobândă nominale negative.

Pierderi în sistemul bancar românesc

Conform declarațiilor guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, din luna ianuarie 2015, sistemul bancar românesc a înregistrat după primele 11 luni de anul trecut o pierdere de 3.58 miliarde lei, datorată procesului de scoatere a creditelor neperformante din bilanțurile băncilor.

Mai mult, provizioanele care au fost constituite de către bănci în acest proces de curățare a creditelor neperformante au condus la o pierdere netă a sistemului în primele 9 luni ale anului trecut de 1,58 miliarde lei. Conform cifrelor furnizate de vice-guvernatorul, Florin Georgescu, în luna februarie 2015, rezultă că în ultimul trimestru al anului trecut s-a realizat cea mai mare parte a ajustării bilanțiere iar băncile au cumulat o pierdere netă de circa 3 miliarde lei.

În ciuda faptului că întregul sistem bancar a înregistrat anul trecut pierderi de aproximativ 1 miliard de euro ( peste 4 miliarde de lei), o mare parte din cele mai mari bănci au ieșit pe profit. Banca Transilvania a obținut un profit net de 448,1 mililioane lei, fiind în creștere cu 19.5% în ciuda faptului că provizioanele au urcat cu 638 milioane lei . Aceasta a avut un control al costului mai bun și activele s-au apreciat cu 11,2% la 35,64 miliarde lei. Conform președintelui C.A al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, Banca Transilvania se va focusa în continuare pe o creștere a eficienței și pe susținerea economiei românești. BRD a revenit anul trecut pe profit, 43.2 milioane lei după o pierdere de 385 de milioane de lei înregistrată în 2013. Profitul s-a datorat unui control al costurilor mai bun care a determinat o reducere a cheltuielilor operaționale cu 2,9% și totodată a scăderii costului net a riscului cu 43% .În plus, banca a reușit să reducă rata creditelor neperformante (20,3% la sfârșitul anului 2014) prin îmbunătățirea gradului de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante(71% la sfârșitul anului 2014) și mai ales prin implementarea unei politici active de ștergere și vânzare de creanțe. Raiffeisen Bank a avut un profit de 97 de milioane de euro, acesta fiind în scădere cu 3% față de 2013. UniCredit Țiriac Banka înregistrat un profit de 80,3 milioane lei, în creștere cu 7% față de anul trecut. Pierderea netă a băncilor în ultimii 6 ani a fost de 7,1 miliarde lei.

În ciuda acestor pierderi, România este printre puținele țări din europa care nu a folosit bani publici pentru a salva băncile.

Băncile au optat pentru scoaterea din bilanț a creditelor neperformante în acest fel nerenunțând definitiv la creanțele pe care le au de recuperat. Mai mult, băncile au vândut credite neperformante cu discounturi de până la 98%.

Conform datelor publicate de BNR în luna februarie, băncile și-au redus stocul de credite în luna ianuarie cu încă 1,3 miliarde lei (ultima ajustare a fost în decembrie 2014 de 2 miliarde lei), ritmul lunar al creditării scăzând cu 0,3%. Astfel putem spune că s-a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 4 ani cu privire la valoarea creditelor acordate de bănci populației și firmelor. Acest lucru se datorează în principal operațiunilor de scoatere a creditelor neperformante din bilanț și totodată de reducerea naturală a stocului de credite în valută.

Economisirea

Tendințe în economisire

În rândul tendințelor anului 2014 a fost remarcată o cerere sporită pentru depozitele pe termen mediu și lung cu dobândă fixă și totodată au fost atractive și produsele ceva mai sofisticate, precum depozitele cu componentă investițională.

Este preconizat un interes în creștere pentru produsele combinate de economisire: depozit-fond de investiții și depozit-asigurare.

La finele primului trimestru din 2014, valoarea totală e depozitelor la instituțiile de credit din România era de 305,2 miliarde lei, fiind în scădere față de sfârșitul anului 2013 cu 3,1%. Pentru acest domeniu, încrederea clientului rămâne un criteriu definitoriu; acesta va prefera să își țină banii în bănci mari și nu la instituții de credit de talie mică care oferă dobânzi mai mari la depozite.

În urma unui sondaj efectuat de către Mercury Research, a rezultat faptul că doar 22% din totalul populației bancarizate din România a economisit în ultimul an. Mai mult, economisirea a avut loc în moneda națională, iar această tendină se va păstra și în viitor. Incapacitatea românilor de a economisi se datorează veniturilor mici care nu pot face față cheltuielilor curente care sunt în creștere. Astfel, mai puțin de un sfert dintre români au reușit să facă economie, iar dintre aceștia doar 26% i-au pastrat în depozite la nivelul anului 2014.

FigurăI.4. Monede preferate pentru economii ; Sursă: www.FGDB.ro Mercury research

Rezultatele arată că populația bancarizată manifestă o aversiune față de risc, preferând un câștig mai mic dar care este asociat unui risc minim. La nivelul anului 2014 aproximativ un sfert dintre români preferă să poată dispune oricând de bani, 12% aleg un termen de 1-3 luni, alti 6% un termen de 3-6 luni și doar 3% optează pentru un termen de peste un an.

FigurăI.5.-Atitudinea față de risc; Sursă: www.FGBD.ro MercuryReseach

Figură.I.6. Termenul la care se depun economiile; Sursă: www.FGBD.ro MercuryResearch

Încrederea populației în sistemul bancar manifestă un grad foarte scăzut, prin urmare, lipsa de siguranță față de viitor constituie cel mai puternic factor de influență asupra economisirii.

FigurăI.7.Percepție asupra sistemului bancar; Susă: www.FGBD.ro MercuryResearch

Este necesar să urmărim procesul de consolidare fiscală și reformele economice la nivel European, deoarece acestea ne afectează în mod direct și în plus este necesară reinstaurarea încrederii într-un sistem bancar sănătos, care va conduce la o creștere economică și la realizarea unei competitivități sporite.

Scăderea ratelor de dobândă a marcat în anul 2014 piața economisirii din România. BNR a dat acest semnal cu mult timp în urmă prin reducerile consecutive ale dobânzii-cheie. Monedele de economisire sunt: leul, acesta având ponderea cea mai ridicată, urmat de euro.

Produsele destinate economisirii sunt în mare parte aceleași la toate băncile mari, diferența fiind dată de nivelul de dobândă și comisioane precum și de anumite particularități de economisire pentru copii și pensionari. Categoriile de produse sunt: clasicele depozite la termen, conturile de economii, planurile de economii și nu în ultimul rând, o alternativă mai elaborată, depozitele cu componență investițională.

Produsele de economisire pentru copii și pensionari reprezintă un segment distinct în oferta actuală a băncilor, fiind considerate produse de nișă.

ING este una dintre băncile cu cele mai multe conturi pentru cei mici aceasta oferind produsul „ING Economii pentru copii”. Acest produs se caracteriează prin faptul că banii se pot retrage în orice moment, neexistând riscul de pierdere al dobânzii acumulate. Rata de dobândă este de 3%.

Alte bănci care oferă produse de economisire pentru cei mici sunt: Raiffeisen Bank prin programul „Creștem împreună”, cu o rată anuală a dobânzii de 3,25% pentru conturile în lei (fixă pe perioade de câte un an), „Planul de economii BCR” reprentând un depozit la termen ce poate fi deschis și pe numele minorilor, având o dobândă standard de 3,5% pe an, UniCredit Țiriac Bank vine cu alternativa „Contul Junior” care se adresează părinților care vor să economisească pentru cei mici, Bancpost vine cu o soluție 2 în 1 ”Planul de economii pentru copii-Perspective pentru Educație” aceasta combinând protecția oferită de asigurarea de viață cu flexibilitatea unui cont de economii etc.

În urma unei analize a produselor de economisire lansate în 2014 s-a observant tendința de a oferi o dobândă promoțională pentru primele trei luni, în majoritatea cazurilor, după care, dobânda este cea de la nivelul pieței.

România este supusă riscului de retragere treptată a grupurilor bancare spre țările de origine, trend strans legat de fenomenul de globalizare a finanțelor țărilor dezvoltate.

În luna ianuarie 2015 depozitele rezidenților clienți neguvernamentali s-au redus cu 1,0% față de luna decembrie 2014, ajungând la nivelul de 230.182,2 milioane lei. O majorare de 1,0% a avut loc în cadrul depozitelor în lei ale gospodăriilor populației, atingând nivelul de 87.014,6 milioane lei. În ceea ce privește depozitele în lei ale persoanelor juridice (instituții financiare nemonetare și societăți financiare), acestea au ajuns până la 65.259,1 milioane lei, ceea ce înseamnă o diminuare de 5,9%. Depozitele în valută ale rezidenților gospodării ale populației și persoane juridice exprimate în euro, au crescut cu 2,0% până la nivelul de 17.537,5 milioane de euro, iar la cele exprimate în lei s-a manifestat o majorare cu 1,1% până la nivelul de 77.908,5 milioane lei.

Tabel I.1. Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali. Date provizorii. Prelucare proprie după BNR: Economisirea în ianuarie 2014

Un plus pentru sistemul bancar românesc este creșterea numărului milionarilor cu depozite în bănci.Atunci când plafonul de garantare s-a dublat de la 50.000 la 100.000 de euro, valoarea depozitelor s-a mărit odată cu numărul persoanelor care dețin depozite mari. Astfel pe parcursul anului 2014 a sporit numărul depozitelor bancare ale persoanelor fizice cu valori peste 100.000 de euro cu 2.732 de depozite, ajungând la 21.619, iar valoarea sumelor din respectivele conturi a crescut cu 2,258 miliarde lei, la un total de 21,026 miliarde lei.

Figură I.8 Depozite de peste 100 000 euro deținute de persoane fizice; Sursă FGDB

Un record al ultimilor ani a fost întâlnit și în privința depozitelor cu valori de peste 100.000 de euro deținute de firme, numărul acestora era la finalul anului 2014 de 15.462 de depozite, iar valoarea lor se ridica la 27,887 miliarde lei.

Automatizarea sistemului bancar românesc

Sistemul bancar urmărește o automatizare însă nivelul informării cu privire la criminalitatea cibernetică este cu mult sub media din Uniunea Europeană. În urma unui sondaj efectuat de către Eurobarometru s-a dovedit că un procent de 80% dintre români se declară a fi îngrijorați de creșterea infracționalității informatice, furtul de identitate fiind principalul motiv de îngrijorare al respondenților la sondaj.

Pentru a se asigura o siguranță în efectuarea cumpărăturilor online, a fost creat serviciul 3D Secure( MasterCard Secure Cod sau Verified by Visa) prin care este generată o parolă fiecărui utilizator.

Portofelul electronic (eng. digital wallet app) este o aplicație pentru smartphones, tablete sau alte dispozitive electronice prin care se pot efectua diverse plăți și tranzacții financiare. Un astfel de portofel a fost lansat de MasterCard și se numește MasterPass și este singura platformă digitală care păstrează informațiile de plată ale deținătorului de card în siguranță, nefiind nevoie ca utilizatorul să introducă de fiecare dată informațiile de plată și de livrare.

Resurse umane

În anul 2008 sistemul bancar a atins apogeul în materie de extindere, însă în anii ce au urmat numărul persoanelor s-a diminuat, ajungând la finalul anului 2014 la un număr de 57.732 de angajați.

Reguli cantitative pentru acoperirea riscurilor. Cerințe de capital

O condiție fundamentală este aceea ca nivelul fondurilor proprii să acopere cerințele de capital pentru toate categoriile de riscuri. Prin fonduri proprii se întelege: elemente de capital ( capital social, rezultat financiar curent și reportat, reserve), împrumuturi subordonate, precum și alte elemente ce pot fi utilizate cu scopul de acoperire a pierderilor.

Riscul de credit are ponderea cea mai mare în cerința totală de capital(aproximativ 80%) și este definit ca fiind riscul aferent neîndeplinirii de către debitori a obligațiilor contractuale.

Cerințele de capital aferente acestui risc se stabilesc pentru acele pierderi cu probabilitate și frecvență mică de apariție dar care au un impact semnificativ; așa numitele pierderi neașteptate generate de evenimente extreme precum: tulburări majore pe piețele financiare sau crize economico-financiare.

FigurăI.9. Pierderi; Sursă: www.bnr.ro

În cazul în care acesta cauzează pierderi, ele vor fi acoperite prin provizioane (acele pierderi înregistrate în timpul anului în cursul normal al activității) sau prin cerințe de capital.

Modelele de calcul presupun două abordari: abordarea standardizată și abordarea bazată pe modele interne.

Abordarea standardizată constă în încadrarea expunerilor din active și din afara billanțului, după ce sunt deduse provizioanele, în 8 categorii de risc de credit și atribuirea fiecărei categorii câte o pondere de risc. Ponderea de risc poate să fie administrativă, îmtre 0-150%, sau în funcție de rating-ul acordat de o agenție externă.

Formula de calcul este :

Cerința de capital = Valoarea finală a expunerii Ponderea de risc

unde

Valoarea finală a expunerii= Valoarea expunerii (după deducerea provizioanelor) – garanții

„În cazul abordării bazate pe modele interne cerința de capital este determinată folosind formule matematice complexe, pe baza indicatorilor calculați de bancă:

PD(eng. Probability of Default) = probabilitatea de nerambursare

LGD(eng.Loss Given Default) =pierderea datorată nerambursării

EAD( eng.Exposure at Default) = expunerea la riscul de nerambursare”

Riscul de piață se datorează fluctuațiilor nefavorabile ale prețurilor sau cotațiilor de pe piață( titluri de stat/acțiuni).

Cerințele de capital aferente acestui risc se determină, de regulă, ca sumă a cerințelor pentru riscul specific portofoliului de tranzacționare și riscul valutar.

Și aici putem vorbi despre o abordare standard și una bazată pe modele interne, în vederea determinării cerinței de capital.

Riscul operational este determinat de evenimente generatoare de pierderi datorate unor erori umane fraude, disfucncționalități ale sistemelor IT etc.

Cerințele de capital sunt determinate luând în calcul volumul si complexitatea activității băncii folosind trei metode: abordarea de bază este cea mai simplă fiind în funcție de rezultatul total din exploatare; abordarea standard/standard alternativă se face în funcție de rezultatul detaliat pe diferite linii de activitate și abordarea avansată care se bazează pe modele interne.

Managementul activelor și pasivelor bancare

Structura bilanțieră a sectorului bancar

Proveniența banilor ?

FiguraII.1-Ponderea datoriilor în total pasive; Sursă: Bilanțul monetar agregat al instituțiilor de credit

Ce fac băncile cu banii?

FiguraII.2 -Ponderea activelor în total active; Sursă: Bilanțul monetar agregat al instituțiilor de credit

Managementul operațiunilor bancare pasive

Pentru bănci, operațiunile pasive sunt operațiuni de constituire a resurselor având în general structura următoare: formarea capitalului propriu, atragerea depunerilor prin depozite ale instituțiilor financiare și ale clienților și prin împrumuturi, refinanțarea sau rescontul.

„Putem defini managementul operațiunilor pasive ca un ansamblu de tehnici, metode, practici, principii și modalități de optimizare a raportului resurse-plasamente, cu influență directă asupra resurselor privite ca variabilă în activitatea bancară.”

În acest fel trebuie să adaptăm în mod continuu resursele la plasamentele existente. Se dorește o maximizare a resurselor, prin urmare acestea trebuie să fie mobilizate pe termene cât mai mari, la costuri cât mai reduse, să fie sigure și să asigure o stabilitate în timp astfel încât să se realizeze un echilibru între resurse și credite și să existe certitudinea continuării procesului de creditare. Nu în ultimul rând, acestea trebuie să aibă un curs ascendent.

Pentru o optimizare a resurselor atrase de către o unitate bancară, se urmărește reducerea dobânzii medii pasive, prin atragerea de resurse cu costuri cât mai mici.

Din punct de vedere al costurilor, sursele proprii sunt considerate a fi componenta resurselor cea mai ieftină, urmate de disponibilitățile la vedere ale clienților. Acestea din urmă oferă un câșting băncii din diferența sesizabilă dintre dobânda medie activă și dobânda pasivă. În ceea ce privește disponibilitățile la termen ale clienților acestea sunt avantajoase din punct de vedere al siguranței, însă sunt dezavantajate de costurile lor ridicate. O alternativă ușor mai ieftină este cea a împrumuturilor de la alte bănci sau instituții financiare, acestea fiind, în general, pe termen foarte scurt.

În cazul în care posibilitățile de procurare a resurselor menționate anterior nu acoperă necesarul de resurse al băncii, acestea trebuie să se împrumute.

Prin intermediul resurselor se poate asigura un control asupra pieței sau a unui segment de piață, în funcție de gradul de atractivitate al dobânzilor pasive și totodată sunt importante prestigiul și solidaritatea fiecărei bănci. În plus, acestea pot asigura o independență față de banca centrală și instituțiile financiare.

La momentul înființării unei bănci, resursele au statutul de lichiditate, urmând ca ulterior să se segmenteze în active valorificabile și active nevalorificabile. Totodată banca trebuie să aibă în cont la banca centrală o rezervă minimă oligatorie(RMO).

Active valorificabile + Active nevalorificabile + RMO

În structura pasivului unei bănci sunt întâlnite următoarele categorii de resurse: capitalul propriu, împrumuturile de la intermediarii financiari, depozitele clienților, obligațiunile și împrumuturile participative, titlurile de valoare, economiile populației depuse la bancă, provizioane și alte fonduri proprii. Dintre acestea cea mai mare pondere o dețin depozitele clienților și populației.

Una din principalele laturi ale managementului bancar este de a evita imobilizarea fondurilor prin urmărirea în permanență a indicatorilor de solvabilitate, lichiditate și capacitate de plată.

Managementul operațiunilor bancare active

Activele bancare reprezintă totalitatea disponibilităților bancare care realizează scopul general al gestiunii bancare și sunt generatoare de profit. Acestea trebuie gestionate cu prudență deoarece generează cel mai mare risc pentru bancă.

Pentru a-și maximiza profitul, o bancă trebuie să urmărească în mod simultan: cele mai mari rentabilități posibile la împrumuturi și titluri de valoare, reducerea riscului și asigurarea dispozițiilor adecvate de lichiditate prin deținerea de active lichide.

Există patru modalități de bază prin care băncile încearcă să realizeze aceste trei goluri. În primul rând, acestea încearcă să găsească debitori care vor plăti rate ridicate de dobândă și sunt șanse slabe să nu își îndeplinească obligația de plată. În al doilea rând, băncile încearcă să cumpere titluri de valoare cu randament ridicat și cu risc scăzut. În al treilea rând, pentru a-și gestiona activele, băncile trebuie să-și diminueze riscul prin diversificare. Acest lucru este realizabil prin achiziționarea a diferite tipuri de active și prin aprobarea mai multor tipuri de împrumuturi unui număr de clienți. În ultimul rând, banca trebuie să gestioneze lichiditatea activelor sale pentru a-și putea satisface cerințele de rezerve fără a avea costuri foarte mari.

Pentru a evita alte riscuri generate de volatilitatea ratelor de dobândă, este necesară o corelare a activelor cu pasivele după termen și sensibilitatea la rata dobânzii.

Scopul managementului activelor este de a corela profitabiltatea activelor cu gradul de risc acceptat acceptat de bancă și astfel banca să nu dețină active mai riscante.

„În structura bilanțului unei bănci putem întâlni următoarele poziții principale ale activelor:

Activele monetare care se împart în rezerve primare (numerar, disponibilitățile aflate în conturi de corespondent la alte bănci,disponibilul aflat în contul curent deschis la BNR și sumele încasate de la alte bănci) din acestea fiind acoperite cererile zilnice de lichiditate fară costuri pentru transformare în lichiditate și rezerve secundare (bonurile de tezaur) care pot fi convertite imediat în lichiditate fără a se pierde din valoarea acestora.

Portofoliul de credite care conține creditele acordate sistemului nebancar (persoane fizice și agenți economici) și plasamentele în depozite la alte băncii sau instituții financiare nebancare

Portofoliul titlurilor de valoare- băncile pot emite titluri (acțiuni sau obligațiuni) în numele unor entități nebancare

Imobilizări(clădiri, mijloace fixe)”

Numerarul este cel mai lichid activ, urmat de activele financiare purtătoare de dobândă precum depozitele la termen constituite la o bancă și de depozitele deținute de banca centrală.

Pentru a avea profit, o bancă trebuie să realizeze venituri suficiente din activitățile sale și totodată din investiții, pentru a-și putea acoperi costurile. În general, băncile fac profit prin vânzarea pasivelor cu un set de caracteristici precum: o anumită combinație de lichiditate, risc, mărime și randament și le folosesc în continuare pentru achiziționarea de active cu un set diferit de caracteristici. Acest proces este de obicei descris ca „transformarea activelor” (eng. Assest transformation). Spre exemplu un depozit de economii deținut de o persoană, poate asigura fondurile care permit băncii să ofere un credit ipotecar unei alte persoane. Prin urmare, banca a transformat depozitul de economii, care este un activ deținut de deponent, într-un credit ipotecar, acesta fiind un activ deținut de bancă. Un alt mod de a descrie acest proces este prin a spune că banca se împrumută pe termen scurt și dă cu împrumut pe termen lung deoarece aceasta folosește depozitele pe termen scurt pentru a finanța împrumuturile pe termen lung.

Pentru ca o bancă să poată obține profit, managerul acesteia are patru preocupări principale. În primul rând, acesta trebuie să se asigure că banca are suficientă lichiditate pentru a-și plăti deponenții atunci când sunt ieșiri din depozit ca urmare a retragerilor de numerar. Pentru a păstra suficient disponibil, banca trebuie să își gestioneze lichiditatea prin achiziția a suficiente active lichide pentru a-și îndeplini obligațiile față de deponenți. În al doilea rând, banca trebuie să urmărească un nivel acceptabil de scăzut al riscului prin achiziționarea de active care au o rată scăzută de neplată și prin diversificarea activelor deținute(managementul activelor). Cea de a treia preocupare este de a achiziționa fonduri la costuri reduse (managementul pasivelor). În final, managerul trebuie să decidă cantitatea de capital pe care banca trebie să îl mențină și apoi să achiziționeze capitalul necesar ( managementul adecvat al capitalului).

Managementul activelor și pasivelor bancare

Managementul activelor și pasivelor bancare (eng. ALM) poate fi definit ca fiind un mecanism care abordează riscul cu care se confruntă o bancă fie din cauza unei nepotriviri între active și pasive, fie din cauza lichidității ori modificări ale ratei de dobândă.

Lichiditatea poate fi definită ca abilitatea unei instituții de a face față datoriilor sale prin creditare sau prin coversia activelor. În afară de lichiditate, o bancă poate avea o nepotrivire datorată modificărilor ratelor de dobândă având în vedere faptul că acestea se împrumută pe termen scurt (rată fixă sau variabilă) și împrumută pe termen lung (rată fixă sau variabilă).

Un cadru cuprinzător de politici ALM se concentrează asupra rentabilității bancare și asupra viabilității pe termen lung prin țintirea marjei nete a dobânzii (eng. NIM) și Valoarea Economică Netă (eng. NEV), sub rezerva constrângerilor bilanțiere.Printre aceste constrângeri cele mai importante sunt : menținerea calității creditului, satisfacerea nevoilor de lichiditate și obținerea de capital suficient.

Privind mai în profunzime acest management al activelor și pasivelor bancare, observăm că acesta pur și simplu combină tehnici manageriale de portofoliu (active, passive și managementul dispersiei) într-un proces coordonat. Astfel, tema centrală a ALM este managementul coordonat (și nu fragmentat) al întregului bilanț al unei bănci.

Deși ALM nu este un instrument de planificare ralativ nou, acesta a evoluat de la ideea simplă de potrivire a maturității activelor si pasivelor de-alungul a diferite orizonturi de timp, într-un cadru care include concepte sofisticate precum potrivirea duratei, variable-rate pricing și utilizarea de simulări statice și dinamice.

ALM este o abordare sistematică care încearcă să ofere un grad de protecție la riscul ce decurge din asimetria active/pasiv.

Măsurarea riscului

Funcția ALM nu este doar protecție împotriva riscului, ci totodată oferă oportunități pentru consolidarea activului net. Riscul ratei dobânzii (eng. IRR) reprezintă în mare măsură o problemă asupra venitului net din dobânzi, în consecință și asupra rentabilității. Modificări alte ratelor de dobândă pot schimba semnificativ venitul net din dobânzi( eng. NII) al unei bănci, în funcție de gradul de nepotrivire între durata de revenire a ratei dobânzii activelor si pasivelor. Mai mult, aceste modificări afectează, de asemenea, valoarea de piață a capitalurilor proprii ale unei bănci. Modalitățile de gestionare a IRR-ului solicită în primul rând ca banca să specifice obiectivele fie pentru valoarea contabilă, fie pentru valoarea de piață a NII. În primul caz, se va pune accentul pe valoarea curentă a NII și în cel din urmă accentul va fi pus pe valoarea de piață a capitalurilor proprii. În ambele cazuri, banca trebuie totuși să măsoare expunerea la risc și să formuleze strategii prin care să minimizeze riscul sau să îl diminueze.

Accentul imediat a ALM este riscul și rentabilitatea ratei de dobândă măsurată de către marja netă a dobânzii unei bănci.

NIM=( Venituri din dobânzi-Cheltuieli cu dobânzi)/active generatoare de profit

Marja netă a dobânzii unei bănci, este la rândul său, o funcție a sensibilității ratei de dobândă, volumului și mix-ului activelor și pasivelor generatoare de profit.

Prin urmare NIM=f(rată, volum, mix)

Surse de risc de rată a dobânzii

Formele primare ale riscului de rată a dobânzii cuprind reevaluarea riscului, riscul de curbă de randament, riscul de bază și OPTIONALITY.

Efecte ale riscului de rată a dobânzii

Modificări ale ratei de dobândă pot avea efecte negative atât asupra câștigurilor unei bănci cât și asupra valorii sale economice.

Perspectiva câștigurilor:

Din perspectiva câștigurilor, accentul cade asupra analizei impactului modificărilor ratelor de dobândă la câștigurile din angajamente sau cele raportate. Variația câștigurilor este un punct important de focalizare pentru analiza IRR deoarece câștigurile reduse din dobânzi vor amenința performanța financiară a instituției.

Perspectiva valorii economice:

Variațiile ratelor dobânzii de piață pot afecta, de asemenea valoarea economică a activelor, pasivelor și a pozițiilor extrabilanțiere (eng. OBS) ale unei bănci. Având în vedere că perspectiva valorii economice ia în considerare impactul potential al modificărilor ratelor de dobândă asupra valorii prezente a tuturor fluxurilor viitoare, aceasta oferă o imagine mai cuprinzătoare asupra potențialelor efecte pe termen lung date de modificările ratei de dobândă decât este oferită de perspectiva câștigurilor.

Senzitivitatea ratei de dobândă și managementul GAP

Acest model măsoară direcția și amploarea nepotrivirii activelor-pasivelor din cauza unui GAP de finanțare ori de scadență. Activele și pasivele sunt grupate prin această metodă în porțiuni de timp în funcție de scadență ori timpul până la prima resetare a ratelor de dobândă. Pentru fiecare porțiune de timp, GAP-ul este egal cu diferența dintre activele sensibile la rata dobânzii (eng. RSAs) și pasivele sensibile la rata dobânzii (eng. RSLs).

GAP= RSAs-RSLs

Atunci când ratele de dobândă se modifică, schimbările venitului net din dobânzi (eng. NII) al băncii sunt bazate pe următoarele inter-relații :

∆NII = (RSAs-RSLs) × ∆r

∆NII=GAP × ∆r

Un Gap zero ar fi cea mai bună alegere fie că banca se află în imposibilitatea de a specula cu precizie ratele de dobândă ori dacă capacitatea de absorbție a riscului este apropriată de 0. Cu un Gap 0, banca este protejată în totalitate atât împotriva creșterilor cât și a scăderilor ratelor de dobândă ; prin urmare, venitul net din dobânzi nu se va modifica în niciunul din cazuri.

Ca un instrument de gestionare a IRR, managementul GAP întâmpinătrei limitări :

Instituțiile financiare în cursul normal sunt incapabile să anticipeze piața, prin urmare menținerea unui GAP 0.

Presupune că bancile pot ajusta flexibil activele și pasivele să ajungă la GAP-ul dorit.

Se concentrează doar pe sensibilitatea curentă a activelor și pasivelor și ignoră mișcările ratei de dobândă asupra valorii activelor și pasivelor băncii.

Modelul GAP cumulativ

În acest model, suma GAP-urilor periodice este egală cu GAP-urile cumulative măsurate prin modelul GAP de scadență. Deși modelul periodic GAP corectează multe deficiențe ale modelului GAP, acesta nu ține cont în mod explicit de influența ratelor multiple de piață asupra venitului din dobânzi.

Modelul de Durată GAP ( DAGAP)

Durata este definită ca durata medie de viață a unui instrument financiar. Aceasta oferă, de asemenea, o măsură aproximativă a elasticității valorii de piață a dobânzii. Analizele de durată încep prin calcularea duratei individuale a fiecărui activ și pasiv și ponderând duratele individuale cu procentul activului și pasivului în bilanț pentru a obține durata combinată a activelor și pasivelor.

DURgap= DURactive-Kpasive DURpasive

Unde, Kpasive= procentul de active finanțate de pasive

DGAP indică în mod direct efectul modificărilor ratelor de dobândă asupra valorii nete a instituției. Tehnica de finanțare GAP potrivește fluxurile structurând scadențele pe categorii pe termen scurt. Pe de altă parte, DGAP oferă protecție împotriva IRR prin structurarea portofoliilor de active și pasive pentru a se schimba valoarea în mod egal, ori de câte ori se modifică rata dobânzii. Dacă DGAP este apropriat de zero atunci valoarea de piață a capitalului social al băncii nu se va schimba și, în consecință, va deveni imună la orice modificări ale ratei de dobândă.

Analiza DGAP îmbunătățește modelele GAP cumulativ și de scadență prin luare în considerare mai degrabă a sincronizării și a valorii de piață a fluxurilor financiare decât a orizontului de maturitate. Aceasta oferă un singur index de măsură a expunerii la risc a ratei de dobândă.

Aplicabilitatea analizei de durată necesită date vaste privind caracteristicile specifice și baremul prețurilor curente de piață ale instrumentelor financiare. Cu toate acestea, pentru instituțiile care au un procent ridicat de active și pasive cu opțiuni incorporate, analizele de sensibilitate efectuate folosind durata ca singura modalitate de măsurare a elasticității prețurilor este posibil să conducă la rezultate eronate datorate existenței convexității în acest tip de instrumente.

În afară de aceasta, analiza de durată face o presupunere despre schimbările paralele în curba de randament, care nu este întotdeauna adevărată. Pentru a putea rezolva acest aspect, este necesar un grad ridicat de abordare analitică la curba de randament. Cu toate acestea, imunizarea prin durată elimină posibilitatea câștigurilor sau pierderilor neașteptate când este o schimbare paralelă în curbele de randament. Cu alte cuvinte, este o strategie de hedging sau de minimizare a riscului; nu o strategie de maximizare a profitului.

Analiza de Simulare

Simulările servesc pentru a construi profilul de risc de rentabilitate al portofoliului bancar. Analia de scenarii abordează problema de incertitudine asociată cu viitoarea direcție a ratelor de doândă prin permiterea analizei atributelor izolate utilizând simulările „ce-ar fi dacă”. Cu toate acestea, este de discutat dacă analiza de simulare, cu controalele ei concomitente si metodele de ratificare(validare), poate să capteze efectiv dinamica evoluției curbei de randament și sensibilitatea ratei de dobândă a variabilelor financiare importante.

Gestionarea riscului de rată a dobânzii

În funcție de înclinația spre risc a unei instituții, riscul poate fi controlat folosind o varietate de tehnici care pot fi clasificare în metode directe și sintetice. Metoda directă de restructurare a bilanțului se bazează pe schimbarea caracteristicilor contractuale a activelor și pasivelor pentru a obține o anumită durată sau scadență GAP. Pe de altă parte, metoda sintetică se bazează pe utilizarea de instrumente precum swap pe rata dobânzii, contracte futures, opțiuni și contracte personalizate pentru a modifica expunerea la risc a bilanțului. Deoarece restructurarea directă nu este mereu posibilă, disponibilitatea metodelor sintetice aduce un anumit grad de flexibilitate procesului de management GAP al activelor-pasivelor. În plus, procesul de securitizare și inginerie financiară poate fi folosit de asemenea în crearea de active cu o amplă atracție pentru investitori pentru a putea regla GAP-ul active-pasive

Utilizarea swap-urilor pe rata dobânzii pentru a acoperi riscul de rată a dobânzii

Swap-urile pe rata dobânzii (eng. IRS) reprezintă un acord contractual între o instituție financiară și o contrapartidă pestru a face schimb de fluxuri de numerar la intervale periodice de timp, pe baza unei sume teoretice. Scopul unui swap pe rata dobânzii este de a acopei riscul de rată a dobânzii. Prin a conveni ca o altă parte să își asume plățile de dobânzi, o bancă poate pune în aplicare o astfel de acoperire. Instituțiile financiare pot folosi aceste swap-uri pentru a converti în mod sintetic pasivele cu rată variabilă în pasive cu rată fixă. Arbitrajul potențial asociat cu diferite avantaje comparative de finanțare (spread) le permite ambelor părți să beneficieze de costuri mai scăzute de creditare.

În cazul unui scenariu de scădere al ratei dobânzii, plata în avans va crește concomitent cu scurtarea duratei medii de viață a activului. Instituțiile financiare e posibil să continue schimbul de swap-uri de fluxuri financiare pe o perioadă mai lungă decât durata medie de viață a activului. Cu scopul de a se proteja de astfel de situații, pot fi folosite opțiunile pe swap-uri sau „swaptions„. Opțiunile Call pe swap permit instituției să exercite sau să pună swap-ul după o anumită perioadă.

Utilizarea contracte futures financiare pentru a acoperi riscul de rată a dobânzii

Un contract futures este un acord între un cumpărător și un vânzător de a schimba o cantitate fixă dintr-un activ financiar la un preț stabilit și la o dată specificată. Rata de dobândă futures (eng. IRF) poate fi folosită pentru a controla riscul asociat cu GAP-ul active/pasive fie la nivel macro sau la nivel micro. O acoperire macro este folosită pentru a proteja întregul bilanț, în timp ce o acoperire micro se aplică activelor individuale sau tranzacțiilor. Un cumpărător, deținând o poziție lungă, va achiziționa un contract futures atunci când se preconizează că ratele de dobândă o să scadă. Vânzătorul unui contract futures, pe de altă parte, va lua o poziție scurtă anticipând o creștere a ratelor. Protecția oferită de contractele futures financiare este simetrică în sensul că pierderile(câștigurile) din pozițiile financiare /pe activul suport sunt compensate de câștigurile(pierderile) din valoarea poziției futures. Contractele forward sunt de asemenea disponibile pentru protecția împotriva riscului ratei de schimb.

Contractele futures au si ele propriul risc. Printre cele mai importante este riscul de bază, prezent cel mai adesea în acoperirea încrucișată. Instituțiile financiare trebuie de asemenea să acorde o atenție sporită raportului de acoperire și managementul trebuie să fie atent să urmeze norme de reglementare și contabile care controlează utilizarea contractelor futures.

Utilizarea opțiunilor pentru a acoperi riscul de rată a dobânzii

Opțiunile pot fi folosite pentru a crea o multitudine de profile risc-rentabilitate folosind două ingrediente esențiale: call-uri și put-uri. Strategiile de opțiuni Call sunt profitabile în scenariile cu tendință crescătoare ale ratei de dobândă. În ceea ce privește procesul ALM, opțiunile pot fi folosite pentru a reduce riscul și a îmbunatăți randamentul. Opțiunile put pot fi folosite pentru a asigura protecție împotriva scăderilor de preț, existând un risc limitat dacă acest lucru se întâmplă. În mod similar, opțiunile call pot fi folosite pentru a spori profitul daca piața manifestă o creștere, pierderea maximă fiind restricționată la prima plătită în avans.

Contracte personalizate pe rata dobânzii

"Acorduri personalizate de a rată dobânzii"- este termenul general folosit pentru a clasifica instrumente, precum interest rate caps and floors. În schimbul protecției împotriva riscului de creștere al pasivelor, cumpărătorul de cap cumpără o primă de la vânzătorul de cap. Profilul pay-off-ului cumpărătorului de cap este asimetric în natură, ceea ce înseamnă că dacă ratele de dobândă nu cresc, pierderea maximă este restricționată la prima cap. Deoarece cumpărătorul de cap câștigă atunci când rata de dobândă crește, achiziția unui cap este comparată cu achiziția unei benzi dintr-o opțiune put. În mod similar, pentru protecție împotriva riscului de scădere al rentabilității activelor, cumpărătorul de floor plătește o primă vânzătorului de floor. Pay-off-ul profilului cumpărătorului de floor este de asemenea asimetric în natură deoarece pierderea maximă este restricționată la primă. Atunci când ratele de dobândă scad, pay-off-ul cumparătorului de floor crește proportional cu scăderea ratelor. Astfel, achiziția unui floor poate fi comparată cu achiziția unei benzi de opțiune call.

Prin cumpărarea unei rate de dobândă cap și vânzarea unei rate de dobândă floor pentru a compensa prima cap, instituțiile financiare pot limita costul pasivelor la o bandă fixată de rată de dobândă. Această strategie cunoscută ca si rată de dobândă ”COLLAR” are rolul de a plafona costurile cu pasivele în scenariile de creștere ale ratelor.

Riscul de lichiditate

În ceea ce privește criza financiară din 2008-2009 aceasta a fost generată în mare măsură de materializarea riscului de lichiditate.

Lichiditatea este capacitatea de a mobiliza suficienți bani pentru a finanța oportunitățile de creditare și retragerile de depozite, la un cost rezonabil și într-un interval de timp acceptabil. Băncile acoperă nevoia de lichiditate prin atragerea de depozite sau prin creșterea datoriilor financiare. Riscul de lichiditate apare atunci când băncile nu pot acoperi nevoia de lichiditate sau când această acoperire se face la costuri ridicate. Pentru a se izola de perturbările apărute pe piață, băncile se bazează pe activele lichide. Activele lichide tipice, includ certificatele de trezorerie, acestea fiind fară risc și pe termen scurt, ceea ce înseamnă ca sunt mai puțin sensibile la variațiile ratelor de dobândă. În ultimii ani riscul de lichiditate a fost subestimat deoarece piețele financiare pe termen scurt, inclusiv în piața interbancară, au fost foarte lichide. În condiții normale, managementul lichidității se bazează pe gap-urile de lichiditate care ar trebui să fie completate de „testele de stres” prin care se evaluează ce s-ar putea întampla în cazul unei crize extreme de deficit.

Gap-urile de lichiditate reprezintă diferențele, la toate datele viitoare între soldurile activelor și pasivelor din portofoliul băncii. Atunci când ne referim doar la activele și pasivele existente, ele se amortizează cu timpul și gap-urile lor sunt „statice” deoarece nu sunt afectate de noi împrumuturi și depozite ori datorii la date viitoare.

Există trei poziții de bază pentru activele și pasivele proiectate. Prima vedere a poziției de lichiditate a unei bănci este gap-ul static de lichiditate. Există trei situații de bază: potrivirea de numerar, subfinanțarea și suprafinanțarea. Orice fonduri suplimentare, ori deficite de fonduri, la o data incipientă sunt considerate a fi finanțate sau investite în întregime, facând gap-ul curent zero, iar la o dată viitoare apar gap-urile diferite de zero. Profilurile de timp ale pasivelor ating nivelul capitalului odată ce toate datoriile au fost amortizate complet. Diagramele ignoră gap-urile dintre activele fixe și capitalul social.

Figură II.3 Gap-uri de lichiditate apropriate de zero, potrivirea de numerar; Sursă: Joel Bessis. Risk Management in Banking (2010),Wiley.(Third Edition).pag.273

Figură II.4 Subfinanțarea;Sursă: Joel Bessis. Risk Management in Banking (2010),Wiley.(Third Edition).pag.273

Figură II.5 Suprafinanțarea;Sursă: Joel Bessis. Risk Management in Banking (2010),Wiley.(Third Edition).pag.273

Cum se modifică Gap-urile în timp

Gap-urile statice sunt suficiente pentru a gestiona lichiditatea din două motive: în primul rând nu este necesar să fie adunate fonduri suplimentare pentru a finanța noi împrumuturi în avans și nu este posibil să se acționeze astăzi pe fondurile suplimentare care nu sunt încă aici, iar în al doilea rând, aceste gap-uri sunt actualizate frecvent, cel puțin o dată pe lună, iar noile gap-uri vor include orice credite sau datorii apărute pe parcursul ultimei perioade dintre cele două calcule.

Figură II.6 Profilul Gap pentru afacerile existente și noi; Sursă: Joel Bessis. Risk Management in Banking (2010),Wiley.(Third Edition).pag.279

Figură II.7 Schimbările în profilul Gap; Sursă: Joel Bessis. Risk Management in Banking (2010),Wiley.(Third Edition).pag.279

Când timp trece, profilul gap se schimbă: activele și pasivele existente se amortizează și vin noi tranzacții. Gap-ul, care începe de la 0 la momentul t, s-ar putea extinde până la o anumită valoare pozitivă la t+1. Gap-ul pozitiv de la t+1 este un gap pre-finanțat. În realitate,finanțarea închide gap-ul în același timp când tranzacțiile noi și amortizarea îl deschid. În figura a doua, gap-ul la data t este finanțat, ca și cel din data curentă și activele și pasivele sunt egale. La data t+1, apare un nou deficit care necesită finanțare. Un astfel de gap va fi închis înainte să apară de fapt și la o nouă dată atât liniile activelor cât și cele ale pasivelelor încep din nou din același punct.

Strategii de management

Managementul pasivelor

Ieșirile de fonduri sunt acoperite prin noi împrumuturi de la alte bănci, sau prin emisiuni de obligațiuni, certificate de depozit. Avantajul constă în faptul că nu se modifică structura și volumul activelor, bilanțul fiind menținut la același nivel, iar dezavantajul este plata dobânzii pieței pentru fondurile atrase.

Managementul activelor de rezervă

Constă în vânzarea unei părți din activele ușor lichidabile, cu scopul de a atrage noi resurse.

Dacă privim pe termen lung, este foarte importantă poziționarea strategică a bilanțului în planificarea lichidității, astfel încât să se obțină o corelare corespunzătoare activ-pasiv. Sunt urmăriți o serie de indicatori de structură a activului/pasivului și sunt țintite anumite nivele pentru aceștia luând în considerare experiența sistemelor bancare dezvoltate și totodată ținând cont de particularitățile pieței financiar-monetare interne. Indicatorii folosiți sunt: rata credite/depozite, rata active lichide/datorii pe termen scurt, rata active lichide de rangul I/total active, rata datorii pe termen scurt/total active și rata datorii volatile/total active

Riscul de lichididate și cel de rată al dobânzii sunt intrinsec intercorelate deoarece înglobează efecte comune ce pot afecta activitatea financiar-bancară. Din acest punct de vedere, cele două riscuri trebuie gestionate de către același grup de specialiști.

Rolul de securitizare în ALM

Prin utilizarea securitizării, instituțiile financiare pot crea valori mobiliare, potrivite pentru revânzare pe piețele de capital, din active care altfel ar fi fost pastrate până la scadență. În plus, pentru a oferi o rută alternativă pentru restructurarea activelor/pasivelor, securitizarea poate fi de asemenea privită ca o formă de finanțare directă în care economiile sunt împrumutate direct debitorilor. Securitizarea oferă de asemenea avantajul suplimentar de a curăța bilanțul de activele complexe si extrem de nelichide atâta timp cât transformările necesare pentru a consolida comercializarea sunt disponibile la un cost eficient de bază. Securitizarea transferă riscuri precum riscul de rată a dobânzii, riscul de credit( cu excepția în care creditele sunt securitizate cu recurs total sau partial față de inițiator) și riscul de pre-plată față de ultimii investitori ai activelor securitizate.

Pe lângă creșterea lichidității și diversificarea portofoliului de credite, securitizarea ii permite unei instituții financiare să recupereze o parte din profiturile din creditare și reducerea costului de intermediere.

STUDIU DE CAZ

Tema studiului de caz are în vedere explicarea riscului de rată a dobânzii. Atunci când rata dobânzii are o evoluție nefavorabilă, are loc o posibilă pierdere care reprezintă riscul de rată a dobânzii. Riscul ratei dobânzii este o componentă a riscului de piață, acesta din urmă reprezentând riscul înregistrării unor pierderi sau nerealizării profiturilor estimate datorită fluctuațiilor ratei de dobândă pe piață.

Acest risc poate fi sporit de factori precum volatilitatea ratelor de dobândă și nepotrivirea care apare între scadențele dobânzile la plasamente și a celor bonificate la depozite.

Riscul poate fi limitat prin utilizarea unor instrumente de reducere a acestuia și monitorizarea gestionării expunerii la risc.

Activitatea unei bănci depinde în mare măsură de mediul economic și financiar intern și internațional. Este vorba de:

evolutia mediului economic ce determină numărul, volumul de activitate și calitatea

clienților, o clientelă din ce în ce mai prosperă asigurand nu numai o scădere a riscurilor ci și creșterea și modernizarea gamei de servicii bancare;

concurența cu care se împart cotele de piață pe anumite produse și servicii, competiția fiind unul din elementele importante în luarea deciziilor;

legislatia care reglementează activitățile economice și financiare, aplicabilă clienților dar și băncilor ( legislația fiscală, sistemul de impozite și taxe, sistemul de pensii și de protecție socială, etc.) precum și reglementările specifice sectorului bancar ( obiectul de activitate, gestionarea riscurilor, indicatori de supraveghere, etc.);

influența din ce în ce mai puternică a evoluțiilor economice și financiare europene și mondiale, a proceselor de aderare la organisme internaționale și a relatiilor cu organisme financiare internaționale asupra mediului economic și financiar românesc;

Pentru realizarea unui plan de acțiune viabil este necesară cunoașterea impactului acestor factori de influență asupra activității băncii precum și evoluției acestora.

Având în vedere rigiditatea factorilor exogeni, îmi voi concentra atenția asupra factorilor endogeni, asupra cărora dacă se acționează corespunzător, se poate minimiza expunerea la risc, deci o limitare a pierderilor. Printre factorii endogeni întâlnim : calitatea portofoliului de credite, volumul și structura activelor și pasivelor bancare, eșalonarea scadenței creditelor și scadența fondurilor atrase.

Modificările neașteptate ale ratelor de dobândă pot genera schimbări importante în profitabilitatea unei bănci și totodată în valoarea de piață a capitalului pe care banca respectivă îl deține, așadar o analiză aprofundată a riscului de rată a dobânzii prezintă o importanța deosebită.

Structura financiară a băncii constituie un factor extrem de important deoarece trebuie observat dacă apare un surplus de pasive sau de active în bilanț, în condițiile în care pe piață există o dobândă variabilă.

În momentul în care o bancă finanțează plasamentele pe termen scurt utilizând resursele pe un termen și mai scurt, iar ratele de dobândă au o evoluție crescătoare, peste nivelul estimat de bancă, apare riscul ratei de dobândă. Pentru a minimiza expunerea la risc, o metodă ar putea fi ca raportul între activele purtătoare de dobânzi și pasivele purtătoare de dobânzi să fie egal cu 1, prin urmare acestea ar fi egale. Astfel, banca își poate finanța cheltuielile cu resursele pe care le deține. Economic spus, va fi asigurată într-un mod potrivit, acoperirea pasivelor purtătoare de dobânzi cu activele purtătoare de dobânzi

Am împărțit studiul în două parți și anume: Managementul activelor și pasivelor bancare la nivelul unei agenții BRD și Modelul GAP de durată efectuat pe un bilanț BRD. Am realizat această divizare deoarece managementul activelor și pasivelor bancare este efectuat diferit la nivelul unei agenții și respectiv la nivelul unei centrale.

În continuare voi prezenta căteva elemente importante despre BRD, întru-cât studiul este centrat pe activitatea sa.

BRD face parte din Groupe Societe Generale începând cu anul 2003, în urma unei campanii de rebranding iar în anul următor grupul a achiziționat pachetul rezidual de acțiunipe care îl deținea statul roman în capital BRD. Acesta este unul dintre cele mai puternice grupuri de servicii financiare europene fiind un actor important al economiei reale cu o vechime de 150 de ani. Are 148 000 de colaboratori în 76 de țări, sprijinindu-se pe trei poluri de meserii complementare: Banca de retail din Franța, Banca de retail internatională, servicii financiare și asigurări și nu în ultimul rând Banca de finanțare și investiții, private banking, gestiune active și titluri. În plus, grupul figurează în principalii indici de dezvoltare durabilă: FSTE4Good în Europa și la nivel global, Dow Jones Sustainability Index și ESI Excellence la nivel European, Euronex Vigeo atât la nivel global căt și în Europa, zona Euro și Franța, 5 dintre indicii STOXX ESG Leaders și Ethibel. În ceea ce privește BRD-Groupe Societe Generale, aceasta funcționează începând cu anul 2001 ca societate deschisă pe acțiuni și totodată la 12 ianuarie 2001, acțiunile sale au fost listate pentru prima dată la categoria I a Bursei de Valori București, fiind de asemenea incluse în indicele BET și BET-C. În prezent este a treia bancă din România din punct de vedere al activelor, întru-cât locul doi a fost ocupat de către Banca Trasilvania după ce a preluat Volksbank Romania. La sfârșitul anului 2013, BRD a fost lider și innovator pe segmental de credite sindicalizate, fiind unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața corporate banking din România. Trei ani consecutive BRD a fost prezentă în Top 500 branduri bancare la nivel mondial, este lider pe : segmentul marilor companii, piața de capital, piața serviciilor de custodie, piața de factoring, piața creditelor pentru locuințe și nu în ultimul rând deține o poziție putrenică pe piața administrării fondurilor. Anul 2014 a marcat revenirea pe profit a băncii și în același timp o îmbunătățire continuă a profilului de risc. Perspectivele BRD pentru anul 2015 sunt de menținere între principalii actori economici meniți să asigure condițiile relansării investițiilor și astfel BRD va face tot posibilul să crească și mai mult gradul de satisfacție al clienților săi. Aceasta estimează că normalizarea costului riscului va conduce la o îmbunătățire semnificativă a profitabilității. În ceea ce privește cotarea la bursa de valori, aceasta se află în Top 5 cele mai mari companii locale cotate având un curs bursier la data de 6 februarie 2015 în creștere cu 9,1% an/ an.

În plus, trebuie să menționez faptul că informațiile despre Centrala financiară le-am obținut în urma semnării unui contract de confidențialitate cu o Agenției BRD din Craiova.

Managementul activelor și pasivelor bancare la nivelul unei agenții BRD

Centrala financiară

La nivel de agenție sau sucursală, managementul activelor și pasivelor bancare este efectuat de către centrala financiară. Putem defini centrala financiară ca un mecanism intern de redistribuire a dobânzilor între resurse și plasamente.

Aceasta constituie un instrument de analiză și suport decizional deoarece permite descompunerea marjei de dobândă pe categorii de produse( de activ și de pasiv) și pe segmente de clientelă, susține aplicarea strategiei comerciale a băncii prin utilizarea dobânzilor incitative și totodată asigură comparabilitatea rezultatelor Unităților, indiferent de situația lor de excedentare sau deficitare de resurse. Centrele de activitate care participă la realizarea marjei de dobândă sunt: rețeaua, trezoreria și gesiunea proprie.

Figură III. 1 Reflectarea fluxurilor financiare în marja de dobândă contabila; Sursă: analiză proprie utilizând informații interne BRD

Depozite

După cum se poate observa, la nivel de rețea sunt atrase depozitele de la clientelă, acestea urmând să fie remunerate la scadență. Banii care sunt atrași pe această cale, sunt evidențiați la nivel de gestiune internă, în contul de centrală financiară, iar la scadență se preia din acest cont capitalul atras împreună cu dobânda aferentă depozitelor.

Agenția care a atras depozitele este remunerată lunar de către gestiunea internă cu un anumit procent de dobândă la suma atrasă. Procentul respectiv este diferit de cel pe care agenția îl plătește clientului, diferența dintre cele două procente reprezentând câștigul sau pierderea agenției.

Să presupunem că în luna aprilie agenția atrage suma de 200 000 EUR cu scadență în luna Iunie la o dobândă de 2.5%. La momentul respectiv, procentul de dobândă pentru resurse pe această perioadă este de 3%. Diferența de 0,5% reprezintă câștigul agenției. Procentul este din suma atrasă anualizat, prin urmare agenției îi revine lunar

Capital

Dobânzi

Figură III. 2 Redistribuirea marjei de dobândă prin Centrala Financiară; Sursă: analiză proprie utilizând informații interne BRD

Credite

La nivel de rețea se acordă credite clientelei pentru care se percepe o dobândă lunară. Banii acordați pe această cale sunt preluați și evidențiați la nivelul contului de Centrală financiară, iar agenția percepe lunar o dobândă pentru creditul acordat. O parte din dobânda percepută de la client de agenție este preluată de gestiunea internă și transferată spre contul de centrală financiară. Diferența dintre dobânda primită de la client și cea preluată de centrala financiară reprezintă profitul agenției.

Să presupunem că în luna aprilie agenția acordă un credit în sumă de 200 000 EUR pe o perioadă de 10 ani cu o dobândă de 5,5%. Dobânda din Centrala financiară, care va fi preluată de la agenției, este de 5% la momentul acordării. Astfel, câștigul agenției va fi de 0,5% din suma acordată ,anual, adică 1000 EUR/ an sau 83,33 EUR/ lună.

Capital

Dobânzi

Figură III. 3 Redistribuirea marjei de dobândă prin Centrala Financiară; Sursă: analiză proprie utilizând informații interne BRD

În exemplele prezentate anterior, agenția a avut profit însă pot fi și cazuri când profitul agenției se transformă în pierdere. În primul rând, dacă agenția atrage depozite cu dobânda mai mare decât Centrala financiară; spre exemplu dacă dobânda negociată la atragerea depozitului ar fi fost de 3,1%, Centrala financiară va acorda tot nivelul de 3%, iar la nivel de unitate va veni suma de -0,1%. În al doilea rând, dacă agenția acordă credite cu o dobândă mai mică decât Centrala financiară; corelând cu exemplul anterior, acesta ar fi cazul când agenția ar fi negociat acordarea creditului cu dobânda de 4,9% în timp ce în Centrala financiară dobânda era de 5%. În acest caz pierderea este de -0,1%.

Centrala financiară stabilește dobânda în funcție de tipul produsului (credit dobândă indexabilă, credit dobândă fixă sau depozit) și de perioadă.

În cazul depozitelor(ANEXA1) și creditelor cu dobândă indexabilă(ANEXA2) sunt urmărite în fișierul primit de la agenție, spreadu-urile de pe ultimele coloane la care se va adăuga dobânda de referință din ziua produsului pe perioada pentru care acesta a fost constituit, iar în ceea ce privește creditele cu dobândă fixă(ANEXA3) se urmărește dobânda de pe ultima coloană, aceasta reprezentând dobânda de Centrală Financiară.

Ce este important de reținut este faptul că odată ce am acordat un credit în pierdere pe o perioadă de 10 ani, vom avea mereu pierdere pe acest produs deoarece Centrala financiară rămâne blocată pe întreaga perioadă de viață a produsului. Acest lucru se schimbă în cazul resetării creditelor. Prin resetarea creditelor se înțelege schimbarea în Ibank a numărului de produs (LAP-ul). Pentru creditele cu valori mari, trebuie informat Controlul de gestiune pentru a se reveni la dobânda de Centrala financiară inițială.

Am menționat anterior de practicarea unor dobânzi incitative. Acestea au rolul de a asigura o marjă minimă pe produs și de a susține strategia comercială a băncii. Sunt suportate de gestiunea proprie după ce au fost aprobate de Comitetul de dobănzi și nu generează transferuri de marjă între segmente de clientelă sau produse.

Analiza nivelului dobânzilor și comisioanelor aprobate, precum și a celor practicate este importantă pentru stabilirea și urmărirea nivelului venitului net bancar pe fiecare unitate teritorială, pe total bancă dar și la nivelul fiecărui produs/serviciu.

Aceste analize trebuie să scoată în evidență în primul rând, modul cum nivelul dobânzilor pasive asigură: atragerea volumului de resurse previzionat, realizarea marjei de dobândă previzionată și orientarea deponenților spre categorii de depozite cu stabilitate, în al doilea rând, modul cum nivelul dobânzilor active asigură atragerea clienților și realizarea marjei de dobândă previzionată, iar în al treilea rând, dacă nivelul comisioanelor nu este descurajant pentru clienții care achiziționează serviciile și produsele puse la dispoziție de către bancă și totodată dacă acesta asigură nivelul veniturilor estimate.

Mai mult, ele trebuie să indice în permanență modul cum banca se poziționează față de concurență și în ce măsură politica de dobânzi și comisioane este adaptată condițiilor specifice perioadei analizate.

Modelul GAP de Durată

Este o metodă mai avansată prin care este gestionat riscul de rată a dobânzii. Se realizează prin determinarea duratei de recuperare a fiecărui post de activ și pasiv, după care se calculează durata medie a portofoliului de active și respectiv pasive. Riscul ratei de dobândă este datorat necorelării în timp a intrărilor și ieșirilor de pasive și active. Scopul acestei analize este de a administra diferențele apărute între duratele medii ale activelor și duratele medii ale pasivelor, prin urmare, o protejare a venitului net din dobănzi împotriva fluctuațiilor avute de rata de dobândă. Totodată se urmărește administrarea fluxului de numerar pe termen scurt.

Prin calcularea pe baza bilanțului agregat, la un punct fix în timp a diferenței între activele și pasivele sensibile la rata dobânzii, se măsoară riscul de rată a dobânzii.

GAP= ASD-PSD unde ASD=active sensivile la rata dobânzii pe benzi de scadență;

PSD= pasive sensibile la rata dobânzii, pe benzi de scadență;

Etapele analizei GAP:

Clasificarea prealabilă a activelor și pasivelor băncii ținând cont de sensibilitatea acestora la variațiile ratelor de dobândă. Astfel avem : active/pasive sensibile la variațiile ratelor de dobândă, active/pasive nepurtătoare de dobândă și active/pasive care au o dobândă fixă. Clasificarea se face pe benzi de scadență.

Se selectează orizontul de timp în cadrul unui interval de analiză

Se calculează Gap de diferență, a venitului net din dobănzi

În urma unei analize GAP, o bancă își poate minimiza expunerea la risc prin două metode. În primul rănd, vorbim despre o ajustare a activelor/pasivelor purtătoare de dobânzi, până la momentul în care raportul lor este cât mai apropriat de 1. În al doilea rând, o metodă frecvent utilizată este cea prin care dimensiunea GAP-ului se modifică prin operațiuni speculative. Se încearcă o mărire a venitului net din dobânzi.Acest lucru se realizează prin utilizarea speculativă a modificărilor ratei de dobândă și presupune, în același timp, prognozarea unei rate căt mai apropriate de cea de piață, într-un anumit interval de timp.

Atunci când banca deține mai multe active sensibile la rata dobânzii decât pasive sensibile, GAP-ul este pozitiv, prin urmare, banca este activ senzitivă ceea ce înseamnă ca o creștere a ratelor de dobândă pe piață va conduce la o creștere a venitului net din dobânzi. În contrast, un GAP negativ înseamnă că banca deține mai multe pasive sensibile la dobândă, deci este pasiv senzitivă. Astfel, banca va fi avantajată de scăderea ratei de dobândă pe piață care va conduce la o creștere a venitului net din dobânzi.

Pentru a efectua analiza cu privire la cuantificarea riscului de rată a dobânzii, am ales perioada 03.01.2002-29.04.2015. Ratele de dobândă au fost preluate de pe piața interbancară la depozite, respectiv la credite și au o frecvență zilnică. Pentru o manipulare mai ușoară a seriilor de date și totodată o simplificare a modelului, am decis să lucrez cu o singură rată de dobândă, calculată ca medie aritmetică între rata activă(la credite) și rata pasivă (la depozite).Mai mult, am modificat frecvența noii serii de date prin transformarea ratelor zinice în rate lunare. În urma calculului mediei artimetice a valorilor zilnice am obținut valorile lunare ale seriei finale de date. Acest proces poate fi observat în Anexa 4.

Am folosit ratele de dobândă ROBID 3M (Romanian Interbank Offer Rate for 3 Month maturity) și ROBOR 3M(Romanian Interbank Bid Rate for 3 Month maturity), pe care le-am preluat de pe site-ul Băncii Naționale a României, din cadrul secțiunii de statistică.

Software-urile folosite pentru manipularea serie de date au fost Rstudio și E-views, pentru a obține o acuratețe a modelului. Datele au fost importate din Excel-ul în care am făcut transformările menționate anterior, după care am realizat numeroase teste pentru a verifica dacă modelul respectă intuiția economică și pot fi realizate prognoze pe baza acestuia.

Pentru funcționarea programului Rstudio am instalat anumite pachete care conțin funcții ce urmează a fi apelate pentru a obține rezultatele dorite. Comenzile sunt următoarele:

install.packages(”astsa”) –include date și scenarii care vin în ajutorul seriilor de timp;

install.packages(”forecast”)- este o funcție generică pentru previziunea seriilor de timp sau a modelelor de serii de timp;

install.packages(”ggplot”)- permite explorarea datelor și producerea de grafice care pot fi modelate în diverse feluri;

install.packages(”graphics”)- generarea unui grafic simplu;

install.packages(”tseries”)- permite efectuarea de teste asupra seriilor de timp;

install.packages(”ugarch”)- crearea și printarea unor rezumate ale unui model GARCH;

install.packages(”xts”)- permite înregistrarea datei și timpului;

Pentru citirea datelor am creat pe Desktop un fisier rd.txt și am introdus funcția :

rd <- read.table("C:/Users/Anca/Desktop/rd.txt", header=TRUE, quote="\"")

Apelând funcția view(rd)programul afișează seria de date.(vezi ANEXA5)

În continuare i-am atribuit seriei o frecvență și am stabilit data de începere:

rd=ts(rd,frequency=12,start=c(2002,1))

Pentru software-ul Eviews am introdus datele direct din Excelul în care am efectuat transformările.

Testarea staționarității

Înainte de a putea manipula seria de date, un prim pas constă în testarea staționarității acesteia. Acest lucru poate fi explicat din punct de vedere economic astfel : „ O serie este staționară dacă un șoc asupra seriei este temporar(se absoarbe în timp) și nu permanent.”

Pentru a-mi face o idee aproximativă despre staționaritatea seriei am generat un grafic liniar apelând funcția plot(rd). După cum se observă în ANEXA 6 același grafic a fost generat și de E-views.

Figură III. 4 Seria de timp; Sursă: grafic generat de Rstudio

Din acest grafic observăm o oarecare fluctuație a seriei în timp, ceea ce ne-ar sugera la prima vedere ca este vorba despre o serie nestaționară, însă acest lucru trebuie testat și prin folosirea unor teste de staționaritate precum:

1.ADF(Augumented Dickey-Fuller)

2.PP ( Phillips-Perron)

Acestea prezintă următoarele ipoteze:

H0: seria conține o unitate rădăcină, ceea ce înseamnă că nu este staționară

H1: seria nu conține o unitate rădăcină, prin urmare, este staționară

Acestea pot avea însă rezultate contradictorii. Dacă testul ADF generează reszultate opuse pentru un anumit număr de lag-uri se recomandă folosirea testului PP.

adf.test(rd,alternative = "stationary",k=2)în acest caz seria este staționară cu un grad de încredere de 95%.

Observăm că p-value este mai mică de 5% , deci seria este staționară.

Rezultatele generate de E-views sunt capturate în ANEXELE 7 și 8, și confirmă rezultatul anterior generat de Rstudio: seria este staționară. Se observă că probabilitățile ce au rezultat în urma testelor sunt de 0,014 (Intercept) și respectiv de 0,0346 (Trend and Intercept) ambele fiind sub nivelul de 5%. Mai mult, statistica ADF are o valoare privită în modul superioară valorilor critice la 5% și respectiv la 10%. Prin urmare, ipoteza nulă este respinsă.

Tabel III. 1 Teste ADF; Sursă: prelucrare proprie după rezultatele generate de Eviews

Același lucru a fost obținut și prin folosirea testului PP (vezi ANEXELE 9 și 10).

În continuare, pentru a decide ce metodologie să aplic am realizat o corelogramă generată prin intermediul software-ului Eviews utilizând opțiunea View/Correlogram (vezi ANEXA11). Dacă ne uităm la funcțiile de autocorelație și corelație parțială observăm că autocorelația dispare treptat într-un ritm geometric iar în ceea ce privește autocorelațiile parțiale sunt aproape de zero după un lag. Toate aceste informații ne recomandă utilizarea unui model AR(1).

Prin generarea modelului AR(1) : ls rd c ar(1)obținem output-ul atașat în ANEXA12 și aruncând o privire asupra acestuia am observat prezența autocorelării erorilor, valoarea testului Durbin-Watson de 1.357986 nesituându-se în intervalul [1.75332;4-1.75332]=[1.75332;2.24668]. În plus, am verificat și prezența heteroscedasticității, folosind testul White. View-Residual Test White și am obținut un alt output (ANEXA13). Variabila dependentă rezultată este RESID^2 deci s-a exprimat valoarea reziduală la pătrat, în funcție de alte variabile dependente, pentru a vedea dacă dispersia lor este constantă.

Ipoteze:

H0: erorile sunt homoscedastice (dispersie constantă)

H1: erorile sunt heteroscedastice

După cum se observă în tabelul de mai jos probabilitățile asociate coeficienților nu sunt toate peste pragul de 5%, deci ipoteza nulă este respinsă și putem afirma că este prezentă heteroscedasticitatea.

Tabel III. 2 Testul White; Sursă: prelucrare proprie după rezultatele generate de Eviews

În concluzie, modelul AR(1) nu este unul valid și nu îl putem folosi pentru a face o previziune.

Astfel am folosit program Rstudio deoarece acesta oferă posibilitatea de generare automată a celui mai bun model ARIMA(p,d,q) pe baza unei serii de date folosite ca input.

„p” este ordinul termenului AR;

„q” este ordinul termenului MA;

„d” este gradul de integrare al seriei, mai exact numărul de diferențe până când aceasta devine staționară

model_rd<-auto.arima(rd, d=0)

summary(model_rd)

Figură III. 5 Modelul estimat; Sursă: Rstudio

Deoarece gradul de integrare al seriei este zero, modelul este unul de tip ARMA(1,2). Introducând acest model în E-views am testat validitatea acestuia.

Heteroscedasticitatea

Tabel III. 3 Heteroscedasticitate; Sursă: prelucrare proprie după datele generate de Eviews

Și în acest caz variabila dependentă este RESID^2. După cum observăm, probabilitățile asociate coeficienților sunt mai mari de pragul de 0,05, prin urmare, ipoteza nulă este acceptată, deci erorile sunt homoscedastice.

Autocorelarea erorilor

Un alt test important referitor la erori este verificarea absenței autocorelației erorilor deoarece într-un model valid din punct de vedere econometric nu ar trebui să existe acest fenomen de autocorelare sau dacă există să fie cât mai moderat.

Această ipoteză se verifică folosind testul Durbin-Watson.

După cum se observă în output-ul modelului(ANEXA14) toți parametrii sunt semnificativi din punct de vedere statistic iar statistica Durbin-Watson este 1,969821.

Pentru 159 de observații și K=4( K fiind numărul cariabilelor care include și variabila C), valorile dl și du sunt 1,70243, respectiv 1,77924. Concluzionând valoarea afișată în output se situează în intervalul (du; 4-du), deci erorile nu sunt autocorelate.

Autocorelarea erorilor mai poate fi verificată prin crearea unei ecuații de regresie pe baza erorilor, pentru a verifica dacă acestea sunt corelate. Pentru a putea verifica am estimat regresia erorilor, unde RESID este determinat de RESID(-1). Din output-ul din ANEXA14 se selectează „Proc”„Make residual series” și am obținut o serie de date numită resid01 și cu ea am generat ecuația de regresie : ls resid01 c resid01(-1) (ANEXA15)

Tabel III. 4 Seria rezidurilor; Sursă: prelucare proprie după datele generate de Eviews

Observăm că probabilitatea aferentă variabilei independente este de aproximativ 86%, prin urmare, depășește cu mult nivelul de 5%, deci se confirmă concluzia testului Durbin-Watson: autocorelarea erorilor nu există.

În urma acestor teste putem afirma că modelul este unul valid și poate fi realizată prognoza pentru perioada iunie 2015-decembrie 2016.

forecast(model_rd,h=20)(rezultatul este prezentat în ANEXA16)

Pentru a vedea graficul apelăm funcția plot(forecast(model_rd,h=20))

Figură III. 6 Previziunea ratelor de dobândă; Sursă: Rstudio

Cu o probabilitate de 95% rata dobânzii se va situa în intevalul care se regăsește pe grafic cu nuanța de albastru deschis, iar cu o probabilitate de 80% se va situa în intervalul marcat cu un albastru mai închis. Aceste valori pot fi observate și în ANEXA16.

Modelul GAP

În continuare m-am concentrat asupra modelului D-GAP, iar pentru efectuarea analizei am folosit bilanțul pe benzi de scadență al băncii BRD din data de 31 decembrie 2014, extras din Situațiile financiare(2014) ale băncii de pe site-ul BVB.(ANEXA17)

Calculele au fost efectuate folosind Microsoft Excel.

Date bilanțiere BRD

Tabel III. 5 Date bilanțiere BRD; Sursă: prelucrare proprie după bilanțul BRD și rezultatele generate de Excel

Pentru calcularea Gap-ului de durată am folosit date bilanțiere pe 3 benzi de scadență: 0-1M, 1-3M și respectiv 3-12M. În plus, am preluat doar totalul activelor și pasivelor deoarece pentru efectuarea unei analize DGAP pe fiecare element de activ și de pasiv îmi trebuiau mult prea multe date confidențiale.

Gap-ul l-am calculate ca diferență dintre total active și total datorii. Dintre cele trei ecarturi, observăm că cel mai important este cel realizat pe prima bandă de scadență.Un ecart mare poate fi generat de depozitele de la clientela nebancară, acestea având tendința de a fi concentrate pe benzi de scadență mai scurte și totodată de creditele acordate clientelei nebancare care sunt concentrate pe benzi de scadență mult mai lungi.

După cum am menționat și în primul capitol, băncile se confruntă deseori cu problema finanțării activelor pe maturități lungi din pasive pe maturități scurte. Cu toate acestea, ele nu consumă întotdeauna din fondurile proprii deoarece depozitele ajunse la scadență sunt deseori reînnoite sau sunt înlocuite cu alte depozite noi.

Astfel , pentru a calcula dinamica ratei de dobândă, am introdus în Excel valorile pe care le-am preconizat pentru perioada mai 2015-decembrie 2016. Astfel, pentru banda de scadență 0-1 M, s-a obținut ca diferență între rata de dobândă prognozată pentru luna mai 2015 și ultima valoare înregistrată efectiv, adică cea din luna aprilie. Pentru banda de maturitate 1-3M, s-a obținut ca diferență între media aritmetică a primelor trei luni prognozate și ultima valoare înregistrată efectiv. Pentru cea de a treia bandă de maturitate, 3-12M, am calculate mai întai o medie între media aritmetică a primelor 6 luni și media aritmetică a primelor 12 luni, iar s-a calculat ca diferență între această medie și ultima valoare înregistrată efectiv.

După ce am calculate Gap-ul și dinamica ratei de dobândă, am putut determina și dinamica veniturilor nete din dobânzi după următoarea formula : . Se observă că pe prima bandă de scadență veniturile nete din dobânzi tind să scadă, iar pe următoarele două benzi acestea înregistrează o creștere.

Un alt aspect important în elaborarea studiului este acela de a observa cât de senzitivă este modificarea veniturilor nete din dobânzi,. Pentru a vedea acest lucru am efectuat două scenarii. În primul scenariu, am vrut să văd cum cum este influențat la o creștere a ratei de dobândă cu 100 bp și respectiv, în cel de-al doilea scenariu, la o scădere a ratei de dobândă cu 100 bp.

Tabel III. 6 Creșterea ratei de dobândă cu 100 bp; Sursă: prelucrare proprie după calculele efectuate în Excel

Tabel III. 7 Scăderea ratei de dobândă cu 100 bp; Sursă: prelucrare proprie după calculele efectuate în Excel

Analizând cele două tabele de mai sus putem afirma faptul că la o creștere a ratei de dobândă cu 100 bp, VND scad pe prima bandă cu -59801,83, deoarece avem un GAP negativ de -5980183, ceea ce înseamnă că datoriile depășesc activele, iar pe cea de a doua și a treia bandă, veniturile cresc cu 35769,99 și respectiv 3705,94, pentru că avem GAP-uri pozitive. În scenariul al doilea, apare o răsturnare de situație și anume la o scădere a ratei de dobândă cu 100 bp, VND pe prima bandă cresc cu 59801,83, iar pe cea de-a doua și a treia bandă scad cu -35769,99 și respectiv -3705,94.

Pentru a intra și mai mult în profunzimea temei am prognozat dinamica capitalurilor proprii pe baza datelor bilanțiere preluate din situațiile financiare ale BRD și dinamicii ratelor de dobândă anticipate până în anul 2016. Am utilizat următoarele formule:

Prin urmare avem trei necunoscute: nu cunoaștem ce valori înregistrează rata dobânzii pe piață la momentul t, care este durata activelor și pasivelor și nici cu căt este egal DGAP. Pentru o simplificare a studiului și din lipsa datelor de pe piață am calculat rata de pe piață astfel: pentru banda de scadență 0-1 M ca fiind egală cu rata de dobândă previzionată pentru luna mai 2015, pentru banda de scadență 0-3 am făcut o medie a primelor trei luni previzionate, iar pentru banda de scadență 3-12 am calculat o medie între media aritmetică a primelor 6 luni și media aritmetică a primelor 12 luni. Am presupus că durata activelor pe banda 0-1M este 0,07 <0,08333 (1/12 luni), a celor de pe banda 1-3M 0,3< 0,25(3/12 luni) și a celor între 3-12 luni 0,9<1 an (12/12 luni). Această presupunere este bazată pe o intuiție economică și pe faptul că durata trebuie să fie mai mică decăt maturitatea. În realitate acestea pot fi mai mici. Referitor la duratele pasivelor, acestea au fost presupuse în aceeași manieră si sunt de : 0,06; 0,175 și respectiv 0,75. Deoarece o bancă dorește să își finanțeze activele pe termen lung din pasive pe termen scurt, am presupus duratele pasivelor ca fiind mai mici decât cele ale activelor.

În continuare, având toate elementele am determinat valoarea DGAP și ulterior dinamica capitalurilor proprii. Se observă o valoare pozitivă a pe prima bandă de scadență acest lucru însemnând că trebuie să se facă un aport de capital. Pe benzile următoare, situația este la polul opus, este negativ, prin urmare capitalurile proprii ale băncii scad. Acest lucru rezultă și din faptul că avem un GAP de durată pozitiv, deci valoarea de piață a capitalului scade atunci când rata de dobândă crește.

Scopul oricărei entități financiare este de a obține un profit pe termen lung, prin urmare o bancă va urmări să aibă veniturile din dobânzi mai mari decât cheltuielile din dobânzi. La o eventuală fluctuație a ratei dobânzii, băncile au propriile soluții pentru a-și limita pierderile. Cea mai importantă, din punctul meu de vedere, este modificarea bilanțului financiar deoarece le permite manipularea activelor senzitive și pasivelor senzitive care sunt purtătoare de dobândă.

În ceea ce privește previziunea ratelor de dobândă este foarte important să fie cât mai eficientă deoarece cu ajutorul acesteia se modelează cu succes factorii endogeni, pentru ca în final banca să își poată minimiza riscul la care este expusă.

În urma determinării senzitivității venitului net din dobânzi la modificarea ratei de dobândă, am observat faptul că modificările survenite sunt corelare cu GAP-ul de durată calculat. Prin urmare, un GAP negativ dezavantajează banca la o eventuală creștere a ratei de dobândă deoarece aceasta va avea o diferență de venit net din dobânzi negativă (calculată după formula ). Atlfel spus, veniturile din dobânzi nu vor putea acoperi cheltuielile cu dobânzi.

Prin cunoașterea acestor elemente și având la dispoziție o bază teoretică, pot fi estimate riscurile pe viitor, cea mai eficientă metodă fiind modelarea factorilor din prezent pentru a putea minimiza, sau chiar evita, o expunere la risc pe viitor.

CONCLUZII

După cum am văzut pe parcursul lucrării, managementul activelor și pasivelor bancare se referă la managementul strategic al activelor care reprezintă utilizări de fonduri și al pasivelor care sunt sursele de fonnduri, împotriva riscurilor cauzate de ratele de dobândă, schimbări în poziția de lichiditate a băncii, ratele de schimb și riscul de credit. Pentru ca tehnica ALM să fie una eficientă această își propune să gestioneze volumul, mix-ul, maturitate, senzitivitatea ratelor, calitatea și lichiditatea ca pe un întreg, astfel încât să atingă un risc predeterminat acceptabil. Prin urmare, scopul ALM este de a îmbunătăți calitatea activelor, a cuantifica riscurile asociate activelor și pasivelor și să le gestioneze în continuare, în scopul de a stabiliza profiturile pe termen scurt, câștigurile pe termen lung și sustenabilitatea pe termen lung a băncii.

Mai mult, acționând asupra factorilor endogeni se poate minimiza expunerea la risc, deci pierderile pot fi limitate. La nivel de agenție sau sucursală centrala financiară fiind un mecanism intern de redistribuire a dobânzilor între resurse și plasamente, realizează managementul activelor și pasivelor bancare. Practic are loc o redistribuire a marjei de dobândă prin Centrala Financiară.

În ceea ce privește analiza GAP de durată, aceasta administrează diferențele apărute între duratele medii ale activelor și duratele medii ale pasivelor cu scopul de a proteja venitul net din dobânzi împotriva fluctuațiilor avute de rata de dobândă. Prin această analiză o bancă își poate minimiza expunerea la risc prin modelarea acelor factori endogni de care am menționat anterior. Pentru ca analiza să fie eficientă, prognoza ratelor de dobândă trebuie să fie cât mai corect efectuată și de aceea am folosit un model econometric. Având la dispoziție datele istorice ale ratei de dobândă(am folosit rate lunare, calculate ca o medie aritmetică a ratelor zilnice), am încercat să manipulez pe cât posibil această serie, fară a ma îndepărta de contextul economic, pentru a putea obține un model valid din punct de vedere econometric.

Prin utilizarea ambelor programe econometrice : Rstudio și Eviews, acuratețea modelului a crescut. Astfel. Rstudio a generat un model care se pliază pe datele istorice introduse, pe acesta l-am introdus în Eviews și l-am trecut prin testele de autocorelare și heteroscedasticitate, rezultatul fiind unul pozitiv pentru analiza de față, deoarece modelul este unul valid. Cu ajutorul ratelor de dobândă de prognoză pe care le-am obținut apoi în Rstudio, am realizat analiza DGAP. Un GAP pozitiv înseamnă că activele senzitive depășesc pasivele senzitive, iar un GAP negativ semnifică faptul că pasivele senzitive sunt mai mari decât activele senzitive. Cu cât GAP-ul este mai mare, cu atât putem vorbi despre o expunere mai mare a băncii la riscul de rată a dobânzii. Totodată un GAP pozitiv arată o legătură directă între modificarea ratei dobânzii și venitul net din dobândă, pin urmare o creștere a ratei de dobândă conduce la o creștere a venitului net din dobânzi, și invers. Antagonic, un GAP negativ arată o legătură indirectă între modificarea ratei dobânzii și venitul net din dobândă.

În concluzie, băncile trebuie să acorde foarte multă importanță acestei analize pentru a putea estima riscurile pe viitor astfel încât să poată acționa în prezent la evitarea acestora sau la o minimizare a lor.

BIBLIOGRAFIE

Bessis.Joel Risk Management in Banking (2010),Wiley.(Third Edition)

Dardac Nicolae.Barbu Teodora.( 2009). Monedă. Editura ASE București

Danilă Nicolae.( 2015). Fereastră de oportunități și provocări pentru România. Editura Academiei Oamenilor de Știință din România

Mishkin.S.Frederic (2004)-.The Economics of Money, Banking and Financial Markets( ediția a-VII-a). Pearson

Moinescu B., A. Codrilașu.(2009). Strategii și instrumente de administrare a riscurilor bancare, Editura ASE, București(pag. 67)

Spulbar Cristi.(2013). Management Bancar ediția a-IIa, editura SITECH, Craiova

Spulbar Cristi .(2012). Sisteme Bancare Comparate.SITECH.Craiova

Vlad Mariana -Gestiune Bancară(2008-2009.Gestiunea activelor bancare.Capitolul 4

Cursuri:

MODULUL: Econometrie aplicată utilizând Eviews 5.1, Note de curs, Adrian Codrilașu, CFA, Octombrie 2007, pag.6

Surse web:

Bank of Canada-Asset-Liability Management: An Overview de Yuliya Romanyuk. http://www.bankofcanada.ca/wp-content/uploads/2010/08/dp10-10.pdf

BNR-Ședință (4 februarie 2015). http://www.bnro.ro/Evenimente-4574.aspx

BNR-Buletin lunar. Decembrie 2014 http://www.bnro.ro/Publicatii-periodice-204.aspx

BNR-Noul model de business al băncilor comerciale http://www.bnr.ro/Noul-model-de-business-al-bancilor-comerciale-%C8%99i-provocarile-lui-8972.aspx

BNR.Reglementarea instituțiilor de credit-schimbări calitative și provocări. București, 19 februarie 2015. www.bnr.ro

BNR-Ratele medii ale dobânzilor pe piața monetară interbancară http://www.bnr.ro/Ratele-medii-ale-dobanzilor-pe-piata-monetara-interbancara-5612.aspx#, 29.04.2015

BRD. Raport anual 2013.

https://www.brd.ro/despre-brd/investitori-si-actionari/comunicare-financiara/rapoarte-anuale

Oracle. Asset and Liability Management: An Overview. http://www.oracle.com/us/industries/financial-services/045581.pdf

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

Anexa 6

Anexa 7

Anexa 8

Anexa 9

Anexa 10

Anexa 11

Anexa 12

Anexa 13

Anexa 14

Anexa 15

Anexa 16

Anexa 17