Management educa [617993]

1

Management educa
ț
ional
–
teorii
ș
i perspective

Rezumat

Cuprins:

Partea I
.

Descriere …………………
.
………….
….
…
………………………….
…………………………
………
………..
2

Partea II
.

Istoria definițiilor educației
……
…………………………..
………………………….
………
…
.
..
………3

Partea III.
De la managementul general la managementul educa
ț
ional
……………….
……..
.
……
……..
8

2

Partea I
.

Descriere

Structura tezei de doctorat este alcătuită din patru păr
ț
i care cuprind un sumar al defini
ț
iilor date
educa
ț
iei de
–
a lungul timpului, referin
ț
e legate de evolu
ț
ia
ș
colii
–
institu
ț
ia de învă
ț
ământ
re
sponsabilă de furnizarea educa
ț
iei, rolurile manageriale în procesele de reformă, referin
ț
e la
importan
ț
a cadrelor didactice bune, la calită
ț
ile necesare acestora pentru a fi modele, manageri
ș
i
leaderi.

Din studierea defini
ț
iilor
date educa
ț
iei s
–
a consta
tat marele interes care s
–
a manifestat fa
ț
ă de
educa
ț
ie de
–
a lungul istoriei Consider că acest capitol este fundamentul acestei teze pentru că
demonstrează faptul că nu prea putem să ne considerăm p
ionieri
ș
i inovatori în educa
ț
ie
. Că ceea
ce se face azi î
n educa
ț
ie nu e nou. E
ste

n
oua tehnologia
,
dar scopul educa
ț
iei din Antichitate
ș
i
de acum e acela
ș
i. E adevărat că putem să venim cu idei de îmbunătă
ț
ire a procesului
educa
ț
i
onal din prisma vitezei mari de dezvoltare a tehnologiei
ș
i necesitatea adaptării
sistemului
de învă
ț
ământ. Dar ideile mari
ș
i consistente vin din trecut. Experien
ț
a vine tot/doar din trecut.
Concluzia care poate fi desprinsă este că, în educa
ț
ie, nu prea putem vorbi în termeni de inovare.
Putem vorbi în termeni de adaptare
ș
i de diver
sificare a mijloacelor de predare
ș
i de u
ș
urare a
învă
ț
ării. Dar nu mai mult.

De asemenea, un alt capitol asupra căruia trebuie să insistăm este legătura puternică dintre
managementul general
ș
i managementul educa
ț
ional, de necesitatea preluării bunelor pr
actici din
management
u
l general pentru că scopul este eficientizarea rezultatelor.

Ș
i, la sfâr
ș
it, putem adresa câteva întrebări retorice: Cum ar fi societatea fără educa
ț
ie? Cum ar
arăta societatea dacă sistemul educa
ț
ional ar răspunde mai rapid provocări
lor pe care le ridică
schimbările rapide de pe pia
ț
a muncii?

Există domenii în care educa
ț
ia NU intervine?

Cum ar
arăta o societate cu din ce în ce mai mul
ț
i oameni foarte bine instrui
ț
i?

Iar răspunsurile la toate aceste întrebări,
ș
i la multe alte întrebă
ri legate de succesul/insuccesul
procesului educativ, conceptul inovator de management educa
ț
ional, cu toate principiile,
experien
ț
ele
ș
i obiectivele propuse, cu rezultatele ob
ț
inute în urma schimbului de bune practici,
trebuie să ofere răspunsul
ș
i să int
ervină prin argumentarea
ș
tiin
ț
ifică, prin răspunsul la realitate,
prin experien
ț
ă, prin pregătirea
ș
i instruirea responsabilă a cadrelor didactice
ș
i a factorilor

3

decizionali din domeniul educa
ț
ional
ș
i prin con
ș
tientizarea tuturor actorilor care intervin
în
procesul educa
ț
ional despre rolul fără egal, rolul unic pe care îl poate avea, în fiecare moment în
copilăria
ș
i educa
ț
ia elevilor
ș
i a viitorului personal
ș
i profesional al acestora.

Partea II.
Istoria defini
ț
iilor educa
ț
iei

Este de necontestat faptul că educa
ț
ia este domeniul cu cea mai veche istorie în întregul
perimetru al
ș
tiin
ț
elor. Educa
ț
ia, de asemenea, intră în categoria conceptelor cărora le
–
au fost
date mai multe defini
ț
ii, dar, nici unul nu pare să con
ț
ină întreaga "imensitate"
ș
i "densitate" din
dom
eniile pe care le acoperă
ș
i în care educa
ț
ia intervine. În acest fel, profesorul Dumitru Salade
este unul dintre cei care îndrăznesc să stabilească un număr aproximativ de defini
ț
ii „
de
ș
i multe
(peste 120), defini
ț
iile educa
ț
iei sunt departe de a epuiza s
ubiectul deoarece fiecare epocă pune
în fa
ț
a institu
ț
iilor ei de cultură
ș
i educa
ț
ie sarcini noi, obiective specifice etapei pe care o
parcurge
”

.

Pornind de la a
ceastă apreciere, o incursiune în "istoria" de defini
ț
ii ale educa
ț
iei, ca urmare a
abordărilor acesteia, poate constitui un punct de plecare în în
ț
elegerea "drumului"
ș
i a
"procesului" care au trecut peste educa
ț
ie
ș
i pe care le
–
a "suferit", în urma evolu
ț
iei educa
ț
iei din
antichitate
–
abordare care are ca "esen
ț
ă" vechimea referin
ț
elor despre acest concept,
ș
i până în
prezent.

Din punct de vedere etimologic termenul educa
ț
ia provine din limba latină “educatio” (subst.) =
cre
ș
tere, educa
ț
ie
ș
i din “educo”
, “educere” (verb) = a scoate din starea de natură
ș
i a înăl
ț
a în
starea de cultură.

Cuvântul educa
ț
ie pare că a fost pus în circula
ț
ie, prin anii 1527, ca echivalent al expresiilor
“instruire” sau “înfiin
ț
are” utilizate, în acea vreme, pentru a desemna fo
rmarea umană.

Trebuie subliniat că doar din punct de vedere al conceptului, termenul de educa
ț
ie a fost pus în
circula
ț
ie atât de târziu, pentru că copilul,
ș
i ulterior adultul, au trebuit să beneficieze de educa
ț
ie
din primele etape ale vie
ț
ii
ș
i din prim
ele perioade ale istoriei, dar în afara institu
ț
iilor de

4

educa
ț
ie
ș
i formare.
Ș
coala, ca institu
ț
ie creată
ș
i responsabilă pentru educa
ț
ie, a apărut mult mai
târziu.

Din primele etape ale istoriei
ș
i până la apari
ț
ia
ș
colii
ș
i a posibilită
ț
ii accesului la
educa
ț
ie,
aceasta se reducea la învă
ț
area prin imitarea de către copil a părin
ț
ilor
ș
i a celor din jur iar
ulterior, din momentul ie
ș
irii din perimetrul casei, acesta învă
ț
a din modelele de comportament
sau din atitudinile văzute în mediul în care trăia, î
n plus fa
ț
ă de mediul familial, prin participarea
la via
ț
a colectivă, cum ar fi diversele ceremonii religioase, deplasările la vânătoare, pescuit etc.

Poate fi reconfirmat, fără riscul de a gre
ș
i, că educa
ț
ia a reprezentat încă din vremuri foarte
îndepărt
ate istoriei un interes special
ș
i o preocupare importantă pentru toate categoriile sociale,
ș
i acest fapt este reflectat cel pu
ț
in de Opusculul celebru al lui Plutarh (anii 50
–
138 d. Hr.),
intitulat Educa
ț
ia copiilor, care este considerat „
primul tratat,
special consacrat educa
ț
iei, pe
care ni l
–
a transmis antichitatea
”

.

În acest context, al vechimii definirii educa
ț
iei, din perioade istorice foart
e îndepărtate, din
perioada antichită
ț
ii, putem să
–
i men
ț
ionăm pe marii filosofi
ș
i gânditori: Pitagora, Socrate,
Xenophon, Platon sau Aristotel, care în discursurile sau scrierile lor se refereau adeseori la
educa
ț
ie.

În referin
ț
ele sale la educa
ț
ie, Pita
gora aprecia că “
scopul suprem al educa
ț
iei este de a dezvolta
corpul în armonie cu spiritul, asigurând astfel lini
ș
tea interioară a omului în toate
împrejurările
”. Poate fi remarcat, astfel, faptul că filosoful antic îi conferea educa
ț
iei un alt rol
decât
cel la care ne referim noi astăzi. El se referea la „starea” corpului omenesc
ș
i influen
ț
a pe
care această stare o are asupra interiorului omului
ș
i poate fi observat faptul că nu făcea nicio
referire directă la necesitatea dobândirii de informa
ț
ii sau tr
ansmiterii de inform
aț
ii.

Pentru Socrate educa
ț
ia avea, în ultimă instan
ț
ă, o func
ț
ie socială, după cum apreciază autorul
Cristian Stan. Astfel, Socrates considera că nu strălucirea fiecăruia era lucrul cel mai important,
ci felul în care ideile bune era
u diseminate
ș
i felul în care poate schimba societatea, în asemenea
fel încât inteligenta
ș
i moralitatea să se combine. Apropiind educa
ț
ia de contextul vie
ț
ii reale,
Socrate aprecia că menirea acesteia era, în ultimă instan
ț
ă, „de a învă
ț
a omul ce să facă
ș
i cum să
facă” în contextul unei în
ț
elegeri lucide
ș
i depline a realită
ț
ii.

5

Importanta contribu
ț
ie a lui Platon la dezvoltarea educa
ț
iei a fost remarcată în secolul al XVIII
–
lea, deci la o distan
ț
ă foarte îndepărtată, în istorie. „Vre
ț
i să ave
ț
i într
–
ad
evăr o idee despre
adevărata educa
ț
ie publică? Atunci citi
ț
i Republica lui Platon, cel mai frumos tratat de educa
ț
ie
care a putut fi scris vreodată”, a scris entuziasmat marele pedagog francez, Jean Jacques
Rousseau, autorul lucrării fundamentale despre pr
edarea modernă “Emil sau despre educa
ț
ie”, pe
care o men
ț
ionează profesorul Ion Boboc
.

Revenind la filosofii din Antichitate, Aristotel din Stagiria , cel mai însemnat elev a lui Platon, în
tratatul Politica chiar a realizat o periodizare a educa
ț
iei care
atestă încrederea ridicată din
Stagirit în puterea educa
ț
iei asupra naturii umane. Potrivit scrierilor acestuia, în cicluri de 7 ani,
trebuiau să se succeadă etapele educa
ț
i
ei: educa
ț
ia în familie (cu scopul dezvoltării normale
ș
i a
călirii organismului),
educa
ț
ia până la pubertate (7
–
14 ani)
ș
i educa
ț
ia de la pubertate la tinere
ț
e
(21 de ani). În general, periodizarea Stagiritului coincidea cu practica educativă
ș
i
ș
colară din
Atena vremii sale, nefiind originală.

Poate că mărturia cea mai elocventă a în
ț
elegerii de către gânditorii antici chinezi, ca proces de
permanentă devenire a fiin
ț
elor umane, este reprezentat de faptul că semnul care exprimă
conceptul de "educa
ț
ie" este alcătuit la rândul său din două semne: unul corespunzător
cuvântului "durere",
ș
i unul corespunzător cuvântului "schimbare", pentru ca, în continuare, să
specifice faptul că sistemul educa
ț
ional chinez este "

creditat de majoritatea speciali
ș
tilor în
domeniu ca fiind primul care a introdus examenele oficiale de promovare de la un niv
el de
instruire la altul
ș
i inclusiv în func
ț
iile administrative". În concluzie, ideea obligativită
ț
ii, în
scopul de a stabili unele bariere de acces pe o treaptă superioară de învă
ț
ământ este o
mo
ș
tenire
din
A
ntichitate.

Făcând un salt în istorie putem
să ne oprim la perioada Rena
ș
terii (secolele XV
–
XVI), când
interesul statelor na
ț
ionale pentru educa
ț
ie s
–
a concretizat prin stabilirea/impunerea unor idealuri
educa
ț
ionale care
ș
i
–
au pus amprenta asupra trăsăturilor psiho
–
morale care disting,
ș
i azi,
dive
rsele popoare. Astfel, a apărut ”Gentilhomme
–
ul”, idealul educa
ț
ional al francezilor, care a
fost teoretizat încă din Rena
ș
tere de François Rabelais, la care face trimitere autorul Ioan Jinga.
Ulterior, a apărut ”Gentleman
–
ul” englez, renumit pentru purtar
ea politicoasă, calmul englezesc
ș
i spiritul practic, care a fost ”zămislit” în secolul al XVIII
–
lea în paginile operei pedagogice a

6

lui J. Locke. Regăsim, astfel,
ș
i în această perioadă a istoriei ideea necesită
ț
ii dobândirii de către
om a unor calită
ț
i m
orale, idee men
ț
ionată
ș
i în perioada Antichită
ț
ii, la care face referire
ș
i
autorul
Ș
tefan Meitani
.

Dacă în perioada antică influen
ț
a educa
ț
iei asupra dezvoltării statului a fost surprinsă de
Aristotel, acest fapt este, de asemenea, remarcat în perioada
Rena
ș
terii de Erasmus, marele
gânditor olandez, care a considerat că "
cea mai importantă speran
ț
ă unei na
ț
iuni se află în
educa
ț
ia bună pe care asigura tineretului său."

În secolul al XVIII
–
lea, Immanuel Kant , cunoscutul filosof german, scria, în „
Tratatu
l său de
pedagogie
”, că ”
omul poate deveni om numai prin educa
ț
ie
”. De asemenea, tot Kant considera
că “
o bună educa
ț
ie este izvorul întregului bine în lume
”
. De
ș
i nu a detaliat la ce anume se
referea, considerăm că făcea referire la latura morală a perso
nalită
ț
ii umane.

Un secol mai târziu, în secolul al XIX
–
lea, în spa
ț
iul german, în scrierile din tinere
ț
e ale lui Karl
Marx , la care face referire autorul Momanu Mariana

atrage aten
ț
ia un articol din Gazeta renană
din mai 1842, primul, se pare, în care
acesta vorbe
ș
te despre educa
ț
ie
ș
i dezvoltă acest concept
într
–
un adevărat ra
ț
ionament ”
tot ceea ce este imperfect are nevoie de educa
ț
ie. Educa
ț
ia, ca
activitate umană, este imperfectă. În concluzie, educa
ț
ia are ea însă
ș
i nevoie de educa
ț
ie
”.
Găsim, în a
ceastă teză a lui Marx, după cum apreciază autorul Mariana Momanu, o idee extrem
de modernă
ș
i actuală despre educa
ț
ie,
ș
i anume aceea a formării continue a cadrelor didactice,
care avea să conducă, însă, în contextul socio
–
politic creat plin aplicarea ide
ologiei comuniste, de
inspira
ț
ie marxistă, la cunoscuta practică a reeducării cadrelor didactice.

Pentru Friedrich Nietzsche
, filozof german al secolului al XIX
–
lea, educa
ț
ia „reprezenta mai întâi
doctrina despre necesar
–
apoi despre schimbător
ș
i varia
bil. Pe tânăr îl introducem în natură, îi
arătăm, pretutindeni, modul de func
ț
ionare al legilor, pe urmă legile societă
ț
ii civile. Deja aici
apare la suprafa
ț
ă întrebarea: a
ș
a trebuia să fie aceasta? Progresiv, el are nevoie de istorie pentru
a deveni acea
sta a
ș
a. Însă, în acest mod, el înva
ț
ă că aceasta putea fi
ș
i altfel. Câtă putere are
omul asupra lucrurilor! Aceasta este întrebarea oricărei educa
ț
ii” . Reiese foarte clar, din această
constatare, faptul că filozoful german se baza pe posibilitatea ajuto
rului oferit de om, omului, pe
parcursul procesului său educa
ț
ional. Se referea, totodată, la faptul că acest proces educa
ț
ional
nu putea fi făcut haotic, după ureche. Într
–
adevăr acesta trebuie să aibă un fundament.

7

În secolul al XIX
–
lea, cunoscutul soci
olog Herbert Spencer men
ț
iona că “a educa, înseamnă a
–
l
pregăti pe om pentru a trăi o via
ț
ă completă
ș
i pentru a putea să satisfacă toate genurile de
activitate, de care are nevoie în via
ț
ă”. Acest sociolog, fără a detalia la care genuri de activitate
se r
eferea, presupunem că se gândea atât la componenta morală, cât
ș
i la cea intelectuală.

Au fost
ș
i sunt
ș
i foarte mul
ț
i autori români care au abordat
ș
i abordează domeniul educa
ț
ional,
din diferite perspective.

Astfel, profesorul Simion Bărnu
ț
iu , unul di
n ctitorii
ș
colii române
ș
ti ai secolului XX, cum era
considerat de autorii Titu Georgescu
ș
i Emil Bâldescu, spunea că ”scopul educa
ț
iunii nu poate fi
altul decât a cultiva umanitatea în fiecare om pre cât se poate mai deplin”. Rezultă,
ș
i de aici,
rolul ed
uca
ț
iei în dobândirea calită
ț
ilor umane.

Autorul Eugen Orhidan a re
ț
inut, considerăm noi, un aspect extrem de elocvent din scrierile lui
Spiru C. Haret
ș
i anume faptul că ”scopul învă
ț
ământului nu este numai instruc
ț
iunea, ci
ș
i
educa
ț
iunea tinerimii
ș
i a
ceasta a doua parte este mai importantă
ș
i mai greu de realizat decât cea
dintâi”
.
Acest aspect semnifică necesitatea de a pregăti
ș
i forma calită
ț
i noi pentru cadrele
didactice. În societatea din zilele noastre, este evident faptul că acumularea de inform
a
ț
ii poate fi
făcută din mai multe surse. Cadrul didactic trebuie să fie mai mult decât un transmi
ț
ător de
informa
ț
ii.

Tot legat de influen
ț
a educa
ț
iei asupra de
ț
inerii de calită
ț
i morale, autoarea Gabrea Maria,
făcând referiri la un profesor,
ș
i anume pr
ofesorul Antonescu, spunea „înfă
ț
i
ș
ând personalitatea
ca ultim scop al educa
ț
iei […] insistă cu cea mai mare căldură asupra educa
ț
iei morale
ș
i estetice,
căci valorile morale
ș
i estetice nu pot lipsi din con
ț
inutul personalită
ț
ii”. Iar aceste cerin
ț
e pot
fi
îndeplinite prin implicarea reală a cadrului didactic în activită
ț
ile clasei, oră după oră, zi după zi,
genera
ț
ie după genera
ț
ie.

Complexitatea
ș
i diversitatea abordărilor referitoare la educa
ț
ie a unor categorii sociale variate a
fost
ș
i este dată în primul rând de faptul că scopurile ei au fost diferite de la o epocă la alta, de la
o
ț
ară la alta, de la un continent la altul, de faptul că a depins de condi
ț
ia socială a individului, de
contextul politic, de scopurile urmărite dar
ș
i de c
ultură “adesea, cultura este variabila crucială”.

8

Am prezentat, mai sus, doar câteva din diversele defini
ț
ii
ș
i abordări asupra educa
ț
iei. Lista
defini
ț
iilor este totu
ș
i nelimitativă.

Prin parcurgerea acestor defini
ț
ii date educa
ț
iei, de
–
a lungul istoriei,
de către filologi, filosofi,
profesori, academicieni, economi
ș
ti, etc. putem constata vastitatea defini
ț
iilor, abordărilor de
categorii sociale diferite. Acest număr mare de defini
ț
ii dovedesc, în primul rând, interesul
constant, căutările
ș
i încercările
de fundamentare a rolului fără egal al educa
ț
iei. Într
–
un fel am
încercat o sintetizare, pe diferite perioade istorice, pe diferite regiuni, pe diver
ș
i actori implica
ț
i
în procesul educa
ț
ional
ș
i interesa
ț
i de procesul educa
ț
ional, al concep
ț
iilor, viziuni
lor
ș
i
orientărilor care stau la baza abordărilor din prezentul de azi a educa
ț
iei pentru a pregăti viitorul.

Putem observa, de asemenea, pluralismul de interpretări. Se constată că nu poate fi dată o singură
defini
ț
ie specifică pentru o perioadă istorică
, unui continent sau unei
ț
ări în care nu a existat un
interes deosebit pentru acest domeniu sau dorin
ț
a de a realiza ceva bun prin educa
ț
ie.

Din analiza acestor defini
ț
ii putem concluziona faptul că educa
ț
ia, cu o a
ș
a istorie lungă, a
apărut odată cu apar
i
ț
ia omului pe pământ, nu poate să rămână un domeniu închis, rigid, declarat
ș
i pretins ca fiind final. Nu putem, de asemenea, să o definim într
–
un mod simplist. Este vorba
despre istorie, despre tradi
ț
ii, despre cultură, despre contextul politic, despre i
deile diferitelor
categorii sociale, de profilul lor profesional, de experien
ț
ele dobândite
ș
i concluziile din propriile
activită
ț
i sociale sau
ș
colare, de la cuno
ș
tin
ț
ele teoretice
ș
i experien
ț
a practică. O altă concluzie
este faptul că o defini
ț
ie unică
a educa
ț
iei nu este posibilă. Fără educa
ț
ie, fără a lua în
considerare istoria defini
ț
iilor date educa
ț
iei
ș
i ignorând trecutul, nu vom avea viitor.
Preocuparea pentru educa
ț
ie nu este o nouă provocare. A existat din perioada antichită
ț
ii
ș
i va
continua să
fie o provocare, atât timp cât există
ș
i se dezvoltă omul.

Partea III.
De la managementul general la managementul educa
ț
ional

”Fără obiective clare, întregul proces educativ este hazardat
ș
i orb”

La fel ca
ș
i educa
ț
ia,
ș
i managementul, actul conducerii, are o istor
ie îndelungată
ș
i poate fi
identificat, ca apari
ț
ie în timp, chiar cu momentul apari
ț
iei omului. E evident faptul că, în

9

deplasările lor la pescuit sau vânătoare, strămo
ș
ii no
ș
tri, în func
ț
ie de calită
ț
ile pe care le aveau
trebuiau să organizeze aceste ie
ș
iri, să îndeplinească actul conducerii sau să fie organiza
ț
i de
către cineva
ș
i astfel să îndeplinească ordinele date. În acest context, men
ț
ionarea aprecierii
făcută de autorii Constantin Dumitru
ș
i Sorin Ionescu care considerau că „managementul există
de
când e lumea”
e o confirmare a unei constatări generale.

Din punct de vedere etimologic însă, no
ț
iunile de ”management”
–
”manager”, introduse de către
americani în literatura de specialitate
ș
i în vorbirea curentă
–
cu semnifica
ț
ia lor actuală de
”co
nducere” / ”administrator”
–
”conducător”
–
au ca origine, potrivit cercetătorilor, cuvântul
latin “manus” care înseamnă ”mână”
ș
i conduce la ide
ea de ”manevrare”/”pilo
tare”.

În literatura anglo
–
saxonă, de exemplu, no
ț
iunea de management desemnează atât
o activitatea
practică, componentă a diviziunii sociale a muncii, cât
ș
i o disciplină
ș
tiin
ț
ifică, parte a sferei
ș
tiin
ț
elor sociale
.

Pentru managementul
ș
tiin
ț
ific însă, este considerat punct de plecare secolul XX. Pentru a
argumenta această afirma
ț
ie
putem lua în considerare următoarea precizare făc
ută de autorul
John P. Kotter
„managementul este, în mare măsură, produsul ultimilor o sută de ani un răspuns
la unul dintre cele mai însemnate evenimente ale secolului XX: apari
ț
ia unui mare număr de
o
rganiza
ț
ii complexe”
.

De
ș
i cu o istorie “fundamentată
ș
tiin
ț
ific” redusă
ș
i acest concept de ”management ”care vizează
noutatea a beneficiat de foarte multe
ș
i diversificate defini
ț
ii.

Abordarea autorului John Beckett asupra noului concept de modernita
te este următoarea
“managementul este ansamblul mijloacelor prin care scopurile sunt atinse prin intermediul
organiza
ț
iilor
”
.
Iar ”mijloacele” prin care
ș
i cu care ac
ț
ionează managementul sunt reprezentate
de resursa umană, resursa materială
ș
i nu în ul
timul rând de resursa financiară. Dar dintre toate
aceste mijloace elementul definitoriu este incontestabil resursa umană.

În opinia autorului Cristea Gabriela „managementul devine o modalitate nouă de conducere a
tuturor organiza
ț
iilor sociale în perspect
ive cre
ș
terii eficacită
ț
ii
ș
i eficien
ț
ei tuturor activită
ț
ilor
proiectate de acestea, conform statutului lor (economic, cultural, politic, pedagogic, sanitar,

10
religios etc.). Este un tip de conducere adaptat contextului de evolu
ț
ie al societă
ț
ii moderne
po
stindustriale, informa
ț
ionale”
.

Deci managementul este văzut ca un element inovator dar care era a
ș
teptat
ș
i care trebuia să
”conducă” munca
ș
i rezultatele acesteia spre „eficien
ț
ă”. În mod sigur a fost a
ș
teptat să fie
argumentat
ș
tiin
ț
ific
ș
i recoman
dat, în urma consecin
ț
elor înregistrate prin aplicarea lui.

Autorul Covey definea, la începutul secolului al XX
–
lea, managementul ca fiind „procesul
desfă
ș
urat de una sau mai multe persoane, care coordonează activitatea altor persoane, în scopul
ob
ț
inerii
unor rezultate pe care ultimele nu le
–
ar putea ob
ț
ine singure
”
.
Este astfel subliniat, de
un alt autor, faptul că managementul implică ac
ț
iunea
ș
i interven
ț
ia omului asupra
omului/oamenilor. Doar oamenii sunt singura resursă care trebuie
ș
i pot să
–
l mat
erializeze.

A
ț
i autori, printre care îl putem men
ț
iona pe Mackensie define
ș
te managementul ca fiind
”procesul în care conducătorul operează cu trei elemente fundamentale: idei, lucruri
ș
i oameni,
realizând obiectivul prin al
ț
ii”.
Dar pentru a avea idei,
trebuie ca cel care îndepline
ș
te rolul de
coordonator să dispună de experien
ț
ă profesională
ș
i informa
ț
ii din domeniul în care î
ș
i
desfă
ș
oară activitatea profesională, să
ș
tie să lucreze cu resursele umnane
ș
i materiale, să
ș
tie
ș
i
să aibă capacitatea de
a le aprecia contribu
ț
ia.

Din această prezentare de defini
ț
ii putem trage u
ș
or o concluzie mai mult decât evidentă
ș
i
anume faptul că succesul
ș
i performan
ț
a unei societă
ț
i depind de management. Că
managementul este o “artă” iar arta, se
ș
tie, înseamnă mul
t efort
ș
i mult sacrificiu, că
managementul este un “proces de coordonare”, că este un concept fundamentat
ș
tiin
ț
ific care va
dăinui atât de mult cât va dăinui lumea
ș
i care are o legătură inseparabilă cu societatea.
Managementul depinde de contextul socia
l, influen
ț
ează
ș
i este influen
ț
at de societate. În mod
sigur despre management se poate spune mult mai mult. Despre management, ca despre orice alt
domeniu în care interven
ț
ia omului este hotărâtoare, nu putem pretinde că am spus tot, nici
măcar că am sur
prind esen
ț
ialul.

Datorită vitezei mari de dezvoltare a societă
ț
ii
ș
i a noilor nevoi auzim diferi
ț
i termeni asocia
ț
i
managementului, cum ar fi: managementul industrial, managementul administrativ,
managementul opera
ț
ional, managementul resurselor umane, ma
nagementul situa
ț
ional,

11
managementul comparat, managementul intercultural, managementul afacerilor, etc. dar parcă
nici unul nu are atât de multă ”consisten
ț
ă” ca
ș
i managementul educa
ț
ional. Parcă niciunul nu
combină atât de multe activită
ț
i, ini
ț
iativă,
previziune
ș
i ac
ț
iuni ca
ș
i managementul educa
ț
ional.

Managementul educa
ț
ional, ca domeniu de studiu
ș
i practică, a fost desprins, în mod evident, din
principiile managementului general. Acesta a fost la început aplicat, a
ș
a cum se
ș
tie, în industrie
ș
i co
mer
ț
.

În România termenul de management educa
ț
ional a pătruns destul de recent
ș
i îndrăznesc să
spun că, după regimul comunist
,

aplicarea sa în domeniul educa
ț
ional încă se conturează.

Managementul general diferă de managementul e
duca
ț
iei în special prin finalită
ț
i. Dacă în cazul
managementului din domeniul economic vorbim în termeni de rezultat despre ”profitul
financiar” în educa
ț
ie vorbim în termeni de profit despre ”absolvent”, posesorul unui ”pachet
informa
ț
ional”
–
o resursă u
mană pregătită pentru pia
ț
a muncii.
Ș
i aici apare legătura de
determinare dintre rezultatul managementului economic
ș
i cel educa
ț
ional în sensul că pentru a
ob
ț
inu un profit financiar trebuie să ai o resursă umană capabilă de a îndeplini obiectivul numit
p
rofit financiar.

Revenind la domeniul educa
ț
ional putem preciza faptul că problemele din educa
ț
ie se schimbă
datorită, în principal, a
ș
teptărilor diferite în momente diferite ale pie
ț
ei muncii fa
ț
ă de
competen
ț
ele
ș
i informa
ț
iile dobândite de elevi. Iar ai
ci managementul exercitat la nivelul
ș
colii
este direct responsabil din prisma obliga
ț
iei de anticipare a nevoilor prezente
ș
i viitoare ale
societă
ț
ii. Nevoile societă
ț
ii sunt transmise, evident, prin cerin
ț
ele de pe pia
ț
a muncii.

Un rol foarte important î
i revine, managementului educa
ț
ional în cazuri de criză. Dar, la fel ca
ș
i
în cazul crizele economice, dar nu independente de acestea, crizele din domeniul educa
ț
ional
sunt impredictibile. Dar a
ș
a cum în medicină auzim adesea sintagma „mai bine prevenim de
cât
să tratăm” tot a
ș
a,
ș
i în cazul educa
ț
iei, este mai bine să prevenim crizele. Nu putem afirma că
nu pot să apară crize, oricât de vigilen
ț
i am fi. Dar momentele de criză trebuie „valorificate” în
sensul de a identifica cauza
ș
i de a găsi solu
ț
iile cele
mai viabile
ș
i astfel de a regândi sistemul
pentru atingerea unor rezultate mult mai bune decât cele a
ș
teptate sau preconizate.

12
Astfel, managementul din domeniul educa
ț
ional este pus în situa
ț
ia de a descoperi moduri
concrete de depă
ș
ire a situa
ț
iilor la
care organiza
ț
iile, unitatea de învă
ț
ământ preuniversitară, nu
le poate face fa
ț
ă.
Ș
coala are o misiune care trebuie atinsă într
–
un mediu social ”
turbulent
”
uneori sau ostil alteori, prin realizarea de schimbări în modul educării
ș
i formării resursei uman
e,
a modului de abordare a actului predării
ș
i a modului de a ”conduce” de către fiecare cadru
didactic a fiecărei ore de predare dar fără să afecteze în mod negativ
ș
i pe timp îndelungat
eficien
ț
a în îndeplinirea misiunii
ș
i a atingerii scopurilor stabili
te la nivelul
ș
colii.

Fostul pre
ș
edinte al Fran
ț
ei, Nicolas Sarkozy

în cu totul alt context atrăgea aten
ț
ia asupra
următorului aspect „nu mai putem a
ș
tepta totul de la stat. Trebuie să folosim toate pârghiile
aflate la dispozi
ț
ia fiecăruia dintre noi p
entru a avea performan
ț
e cât mai înalte.
Ș
i o pârghie este
managementul” pentru ca în continuare să a
firme „Statul nu poate totul”
.

Aplicat în domeniul managementul educa
ț
ional putem spune că pentru ca educa
ț
ia să fie un
succes nu e suficient doar ca m
anagementul să fie performant. Este într
–
adevăr un domeniu care
până acum a adus o valoare adăugată în dezvoltarea sistemului educa
ț
ional prin accentul pus
asupra conducerii de la nivelul
ș
colii.

În acest context putem men
ț
iona
ș
i sublinia necesitatea ca
to
ț
i cei care de
ț
in sau cei care se
pregătesc să de
ț
ină func
ț
ia de manager trebuie să fie sensibiliza
ț
i asupra necesită
ț
ii în
ț
elegerii cu
adevărat a principiilor aplicate în domeniul managementului general, motivul pentru care au fost
preluate în managemen
tul educa
ț
ional
ș
i să fie con
ș
tientiza
ț
i că prin urmărirea acestor principii
care
ș
i
–
au dovedit utilitatea
ș
i eficien
ț
a ace
ș
tia vor putea deveni speciali
ș
ti împlini
ț
i în domeniul
profesional
–
genul de manageri care au capacitatea de a crea
ș
coli de succes
, care să urmărească
performan
ț
a prin stabilirea unor standarde înalte
ș
i care să poată lăsa astfel drept mo
ș
tenire o
ș
coală valoroasă, o
ș
coală superioară, elevi „superiori”
ș
i de
–
ș
i a dovedi capacitatea superioară
de a produce avu
ț
ie prin performan
ț
ele o
b
ț
inute de absolven
ț
ii
ș
colilor pe care le conduc.

Educa
ț
ia fără management nu va putea aduce valoarea pe care societatea o a
ș
teaptă.

Cuvinte cheie:
e
duca
ție
, management, artă,
școală, elevi

13