Mamifere marine -Delfini [628772]

Eseu examen
Mamifere marine -Delfini

Cetaceele formeaza unul dintre cele mai interesante grupuri de mamifere. In timpul
tranzitiei lor de la mediul terestru la mediul acvatic au experimentat transformari fabuloase ale
multor sisteme biologice si au dobandit o forma de corp fusiform, oferind speciilor recente o
asemanare specifica cu cea a pestilor. Cetaceele extinse cuprind aproximativ 87 de specii.(Riza,
1998). Cetaceele sunt foarte diverse din punct de vedere ecologic, deoar ece habitatele leo
variaza de la coasta la pelagic,de la ape marine la cele dulci si de la tropical la polar in timp ce
pradele lor variaza de la crustacee planctonice la pesti si mamifere marine(Milinkovitch, 2006).
Delfinii fac parte din:
Regnul: Animalia
Încrengătura: Chordata
Clasa: Mammalia
Ordinul: Cetacea
Subordinul: Odontoceti
Familia: Delphinidae

Deflinii oceanici sau Delpinidae sunt o familie larg distribuita de delfini care traiesc in mare.
Delphinidae este o familie in cadrul superfamiliei Delphinoidea, care include si
marsuinii(Phocoenidae) si monodontide(beluga, balena si narvul). Printre celem mai cunoscute
specii de delfini se enumera :
• Delphin us delphis
• Tursiops truncatus

Descriere generala:
Corpurile Cetaceelor sunt in general similare cu cele ale pestilor, care pot si atribuite
stilului lor de viata si conditiilor de habitat. Corpul acestora este bine adaptat habitatului
lor, desi impartasesc caractristici esentiale cu cele ale mamiferelor superioare(Grove,
2011).Delfinii au corp de forma fusiforma adaptat la inotl rapid. Inotatoarea codala, numita
“fluke” este utilizata oentru propulsive in timp ce inotatoarele pectoral impreuna cu coada
ii dau posibiltatea delfinului de a avvea un control directional. Inotatoarea dorsala le ofera
stabilitate in timpl inotului. La mivelul capului se gaseste asa numitul sonar biologic. Unele
specii din aceasta familie au pana la 250 de dinti. Creieru l lor este mare si complex iar
structura acestuia difera de cea a multor animale. La nivelul capului exista si o regiune prin

internediul carora acestia realizeaza procesul de respiratie. Din punct de vedere al aparatului
reproducator masculii prezinta in partea inferioara doua fante care ascund organul
reproducator si anusul. Femelele prezinta o singura fanta.

Delphinus delphis

Delfinii din aceasta specie obisnuiesc ca aiba in general in lungime intre 1,7 si 2,6 m si
cantaresc intre 70 -135kg. Corpul lor are forma fusiforma fiind zvelt. Partea dorsala este de
de la negru la negru maroniu, cu variatii de colorare si marcaje. Partea ventrala este alba.
Flancurile sunt marcate distinct cu modele de clepsidra care au o culoare maronie sau
galbuie. Ciocul lor e ste scurt si binedefinit si prezinta adesea un varf alb. De la centrul
maxilarului inferior pana la inotatoare se pot gasi una sau mai multe dunci intunecate.
Aripipioarele dorsale au forma triunghiulara, cu varf ascutit si de obicei negru cu o regiune
gri mai deschisa, de dimensiuni variate.
Delfinii comuni sunt de fapt compuși din trei specii:
• Delfini comuni cu botul scurt, Delphinus delphis (Linnaeus, 1758)
• Delfini comuni cu botul lung, Delphinus capensis (Grey, 1828)
• Delfinii comuni arabi, Delphinus tropicalis (van Bree, 1971)

Delphinus delphis este una dintre cele doua specii de delfini care se pot intalni in Marea
Neagra. Botul acestora este potrivit de alungit, mandibula depasese maxila, fruntea este putin
turtita in partea anterioara. Mod de viata: se hranesc cu crustacee si cefalopode. Urmareste
grupurile de hamsii si pesti zburatori. Traieste circa 30 de ani. Raspandire: in prezent este din
ce in ce mai rar intalnit in Marea Neagra. Traiesc de -a lungul coastelor, la adanci me mica.
Aceste mamifere uimitoare sunt extrem de sociabile. Sunt cunoscuti pentru salturile lor mari
din apa, uneori simultan in grupuri. Sunt o specie extrem de energica si vocala si de asemenea
extrem de inteligenti. Produc o varietate de fluiere, pulsu ri si cicluri care sunt adesea auzite de
scafandrii. Delfinul comun, Delphinus delphis, se gaseste la nivel mondial in Alantic, din
Islanda pana in Africa de sud(inclusiv Golful Mexic si mMarea Caraibelor) si in Pacific, din
Victoria, Columbia Britanica pa na in Tasmania, Australia. Au fort, de asemenea, observati in
Oceanul Indian si in Marea Mediterana. Frecventeaza apele din larg in jurul rafturilor
continentale exterioare, adesea in apropiere de creste. Sunt rareori vazuti langa tarm. Folosind
ecolocatia tehnicii de vanatoare si de grup, delfinul comun se hraneste in principalcu pesti si
calamari. Aceste specii de delfini sunt tinta pescuitului in Japonia sau America de Sud. In zone
cum ar fi Marea Mediterana, Europa, China sau Noua Zeelanda au loc Prinde ri „accidentale”
ale acestora. Delfinii obisnuiti sunt al treilea cel mai frecvent delfin prins in acest mod. In ciuda
comportamentului lor activ si social in salbaticie, delfinii conumi sunt usor agitati, timizi si
predispusi la boli atunci cand sunt tinu ti in captivitate.

Tursiops truncatus

Delfinul cu bot gros , Tusiops truncatus , are botul evident turtit iar falcile de aproximativ
aceeasi lungime. Spatele si la turile corpului sunt negre, abdomenul avand o zona mai deschisa,
cenusiu alburie sau alba. Deasupra capului au o pata rotunda de culoare cenusie. Delfinii cu bot
gros au o lungime intre 1,9 -2,5 m. Sunt cei mai mari dintre delfinii cu cioc si cantaresc intre
150-200 kg. In cazuri exceptionale acestia pot cantari si pana la 400 kg. Aceastia au c apacitatea
de a ramane in imersiune 15 minute, timp in care sis reduc pana la jumatate viteza ritmului
cardiac. Se orienteaza orin ecolocatie. Genul Tursiops truncatus se remarca printr -un bot sau
un cioc scurt , bine definit, care are o lungime de aproxim ativ 8 cm. Prezinta 20 -28 dinti conici
ascutiti pe fiecare parte a fiecarei maxile cu iecare dintre dinti de aproximativ 1 cm in diametru.
Delfinii cu bot gros din genul Tursiops sunt cel puțin t rei specii diferite:
• Tursiops truncatus (Montagu, 1821)
• Tursiops aduncus (Ehrenberg, 1833)
• Tursiops australis numiți si Delfini Burrunan.
Tursiopsii au creiere mai marine decat cele ale oamenilor si arata un grad ridicat de
inteligenta. In comparatie cu alte creiere de mamifere, creierul de cetacee esre, in multe privinte,
extrem de neobismuit. (Morgane, 1980) a declarat ca „formatiunile lobulare din creierul
delfinilor sunt organizate intr -un tipar fundamental diferit de cel vazut in creieul primatelor sau
al carniverelor”. Intr-un studiu au fost determinate lungimea corpului, greutatea corporala si
gretatea creie rului proaspat de Delphinus delphis si Stenella Styella . Avand in vedere lungimea
medie generala a corpului, Stenella are o greutate corporala si o lungime usor mai mare decat
Delphinus . Aceasta deferenta nu este semnificativa. La ambele specii greutatea c reierului creste
la aproximativ 1/3 din rata greutatii corporale si aceeasi oservatie este valabila si pentru genul
Tursiopsis truncatus . Avand in vedere o greutate corporala egala. Delphinus si Stenella au o
reutate mai mica a creierului decat Tursiops (Pillier, 1969). Reprezinta o specie distinct sociala
care calatoreste in grupuri, ocazional in grupuri de cateva sute. Majoritatea populatiilor nu
migraza, ci calatoresc destul de larg pentru a gasi hrana sau pentru a localiza ape la temperatura
preferata. I noata cu viteza de aproximativ 19 km/h. T. Truncatus afiseaza o mare varietate de
vocalizari si se presupune ca are un limbaj complex. Cercetatorii spera sa foloseasca in cele din
urma acest limbaj pentru a comunica in mod seminficativ cu delfinii. Fiecare delfin pare sa aiba
prpriul fluier distinct pentru a furniza informatii despre locatia, identitatea si starea sa catre alti
delfini. Acestia folosesc adesea si pulsuri de cicluri produse in sacurile nazale in frunte pentru
ecolocare. In salbaticie acesti a se hranesc cu calamari, creveti si o varietatede pesti cum ar fi
anghilele. De multe ori vaneaza ca o echipa. In principal consuma aproximativ 6 -7 kg de fructe
de mare zilnic. Masculii se lupta vicios asupra femelelor in perioada de reproducere. In randu l
acestora se stabileste o ierarhizare bazata pe dimensiuni. Inceputul legaturii de imperechere
scuta are loc atunci cand barbatul are o preferinta pentru o anumita femela si ramane cu ea
pentru o perioada indelungata de timp. Spre deosebire de primate, i n care senzorimotorul si
cortexele senzoriale speciale sunt spearate pe scara larga de senzorul homotipic (cortexul de
asociere), aceste zone corticale heterotipice speciale legate de telemusul Cetaceelor ramanein
mare parte pe peretele dorsomedial al emis ferei care se invecineaza c limbusul epihipocampal
si nu par sa se extinda pe fundul supralimbic al emisferei. Aceasta caracteristica unica a
Cetaceelor caracterizeaza unul dintre cele mai interesante caractere ale evolutiei creierului la
aceste mamifere a cvatice (Morgane, 1980). Delfinii cu bot gros au fost folositi din anii 1949 in
spactacolele din oceanarii care prezinta delfinii care fac trucuri pentru a distea publicul. Acestia
sunt usor instruiti pentru a efectua acrobatii, pentru a localiza obiecte a scunse si pentru a se juca
cu bilele. De asemenea, sunt utilizati pe scara larga in cercetare care implica fiziologia

cetaceelor, psihologia si sociologia lor. Din pacate, delfinii au fost vanari in toate partile lumii
pentru produse si carne.

Ecolocatia:
Ecolocatia este o abilitate pe care doar cetaceele dintate, liliecii si cateva pasari si -au
perfectionat -o. Ei trimit impulsuri de sunete rapide si asculta ecoul lor pentru a gas prada si a –
si determina imprejurimile. „Ecolocatia este abiliatat ea de a evalua mediul ( in mare parte
pentru detectarea obstacolelor, specificului, pradatorilor si pradei) perin emitere de sunete si
ascultarea ecoruilor. Abilitatile de ecolocatie au fost demonstarte in mod concludent la
delfonoizii si asa numitii -delfini de rau -”(Milinkositch, 2006). „ Delfinii produc „clicuri” scurte
ale caror frecvente de 10 pana la 150 kHz si intervale de pana la 1,2 milisecunde sunt ajustate
in functie de dimensiunea si distanta tintei (frecventele inalte se disperseaza mai repede decat
frecventele joase dar permit detectarea tintelor ma mici si o analiza mai fina s formei si
structurii). Aceste sunete sunt produse prin circularea aerului intr -un sistem complex de sacuri
faciale, reflectate de craniu si focalizate intr -o structura g roasa situata in frunte care serveste ca
lentila acustica ”(Milinkovitch, 1995)Sunete diferite au fost inregistrate si descrise de
cercetatori depeste 60 de ani. Tursiosp truncatus este probabil cel mai studiat mamifer marin.
Acestia a capacitatea de a pro duce si de a auzi sunete pe o gama de cel putin 150 hilohertz
(kHz). Desi auzul uman este limitat in inaltimea de banda la mai putin de 20 de kHz, sunetele
de deflin au fost scrise istoric deoarece oamenii le pot percepe (de exemplu: fluiere, scartaituri,
zumzete, etc)(Jones et al, 2019). Ontognia structurilor implicate in generarea si modularea
sunetului la delfini a fost investigata printr -o a structurilor nazale moi ale epruvelor fetale,
perinatale, neonale si adulte la Pontoporiidae, Phocoenidae si Delp hinidae. Probele fetale au
fost sectionate la 10 um in plan sagital si coronal si au fost colorate pentru examinarea
histologica. Tomografia computerizata si seriile de scanare imagistica prin reznanta magnetica
au fost combinate cu date noi pentru a repre zenta etapele ontogenice ale celor trei grpuri.
Originea sacului aerian vestibular a fost detectata intre etapele Carnegie C16 si F22. Cele trei
grupuri analizate au aratat formarea distincta a muschiului nazal si a muschilor dopului nazal,
in special in s pecial in ceea ce priveste pierderea cailor de grasime (sau mentinerea lor in
Pontoporiidae) si dezvoltarea muschilor dopului nazal pe ambele parti (in timpul dezvortarii
perinatale a Phocoenidae) sau doar pe partea stanga (in timpul dezvoltarii postnatale la
Delphinidae) (Fraigner, 2019). „Ecolocatia se produce, prin emiterea unor unde sonorem sub
forma de cicluri, urmate de receptionarea si interceptarea ecoului. Ciclurile sunt produse in
valuri, fiecare durand intre 10 -128 microsecunde. Unda sonora iese prin melon, care joaca rolul
unei camere de rezonanta, in care se focalizeaza ultrasunetele intr -un „manunchi” care se
proiecteaza in apa, in fata animalului. Undele somore strabat apa cu o viteza de 1,5 km/sec,
adica de aproximativ 3 ri mai mare dacat v iteza sunetului, in aer. Undele sonore, odata ce sunt
emise se lovesc de orice obiect aflat in apa, pe traiectoria lor. Apoi apare fenomenul reflectiei
undelor sonore, care se vor intoarne la delfini, deci la emiator, sub forma unui ecou. Creierul
primest e undele sonore sub forma unor impulsuri nervoase, care permit delfinilor sa
intercepteze mesajul. Dupa modul in care utrasunetele se intorc la delfini, acestia isi pot
intercepta cu usurinta, de exemplu, hrana. Mai mult, acestia pot identifica cu ajutorul
ultrasunetelor si structura interna a obiectului plutitor sau submers, putand astfel distinge hrana
preferata de cea obisnuita sau daca acel obiect este sau nu comestibi” (Pillier, 1960).

Comunicarea: Delfinii comunica intre ei prin folosirea unui “limbaj” adica prin
folosirea unor ultrasunete, insa cu o fercventa mai joasa decat cele foosite in ecolocatie.

Sunetele variaza in volum, lungimea undei, fecventa si tonalitate. Delfinii se identifica reciproc,
prin semnale de recunoastere. Rolul acestor fluieraturi prin care acestia interactioneaza cu deiul
extern nu este extrem de cunoscut insa majoritatea dintre ele sunt fluieraturi de recunoastere
sau de identificare. Aceste sunete emise de delfini difera in functie de genul si specia din care
fac part e. Aceasta diferentiere se face contur sau variatia frecventei.” Puii isi formeaza propriul
sunet de identificare de la primele doua luni de viata si modificarea tine pana la un an. Acestea
raman apoi neschimbate pentru aproape 12 ani si cel mai probabil p entru toata viata” (Pillier,
1969). De asemenea se poate spune ca delfinii comunica si prin alte metode um ar fi atingeri sau
anumite posturi ale corpului. Unele specii prezinta sun sunet semnat, care, precum un nume
este unic si permite altor delfini sa il identifice.Prin definitie umana, in prezent nu exista dovezi
ca delfinii cau o limba. La laboratorul marin din bazinul Kewalo din Hawaii, o echipa de
cercetatori s -a gandit sa testeze capacitatea unui delfin de a intelege limba noastra. Au dezvoltat
un limbaj al semnalelor pentru a reusi sa comunice cu delfinii iar rezultatele au fost remarcabile.
Nu numai ca delfinii inteleg sensul cuvintelor individuale, ei inteleg, de asemenea, semnificatia
ordinii de cuvinte intr -o propozitie. Unul dintre delfinii stel e, Akeakamai, a invatat vocabularul
de peste 60 de cuvinte si poate intelege mai mult de 2000 de propozitii” (The guardian).
Deplasarea: Delfinii își folosesc sonarul nu numai pentru a se orienta și identifica hrana, ci și
pentru a se deplasa. Deplasarea j oaca un rol important pentru ca, daca exista acest sistem, un
felfin si -au putea pierde simtul deplasarii si notiunea locului in care se afla.
Distributie: „Monitorizarea tiparelor populatiei speciilor Delphinidae in Marea Mediterana a
fot efectuat intr -o succesiune de sondaje care utilizeaza adordari diferite. Datele din sondajele
de sapte ani cu realizate de cercetatori cu barcile cu vele mici su fost analizate in cadrul unor
adordari bazate pe model. Modelele de suprafata cu densitate au fost utilizate oe ntru a produce
predictia de distributie spatiala a trei specii de Delphinidae (Stenella coeureo alba, Tursiops
trucantus si Delphinus delphis) intr -o zona de studiu extinsa care acopera o mare parte din
Marea Mediterana. Un protocol clasic de esantionare l a distanta a fost aplicara oentru a calcula
probabilitatea de detectare a cluselor. Static (adancimea, panta, distanta de la coasta si distanta
de la izobatele de 200 de m) si variabilele nestatice ( temperatura, suprafata marii si clorofila)
au fost utili za pentru a determina distributia / abndenta specilor intr -un context seminificativa
a adndentei de model aditiv. Tursiops truncatus si Delphinus deplhis au ilustrat o corelatie
semnificativa a abundentei cu respectivul adnacime si clorofila, in timp ce am bele sepecii au
prezentat o corelatie robusta s longitudinalitatii „.
Intrun studiu realizat intr -un laborator s -a aratat si importanta majora pe care o au oasele
pelviene intalnite la cetacee. Acestea au o importanta majora in reproducere. A fost observat
faptul ca muschiul care controleaza organul reproducator al masculului (care are un grad ridicat
de mobilitate) este direct atasat de oasele pelviene. Au fost studiate mai multe oase pelviene ale
diferitelor specii de cetacee. Au fost utilizate scanere cu laser 3D pentru a crea modele digitale
ale acestora astefel putand sa fie comparate. Au fost realizata comparatia dimensiunii oaselor
pelviene cu dimensiunile testiculelor si sa demonstrat faptul ca, cu cat dimeniunea testiculelor
este mai mare si dimeniu nea oaselor pelviene este mai mare. Astfel, osul pelvian intra in
alcatuirea sistemului reproducator datorita muschiului care controleaza organul reproducator si
care este atasat de acesta.
Concluzie: Delfinii sunt mamifere cetacee marine înrudite cu balenele și marsuinii . Acestia se
impart in mai multe specii dar printre cele mai cunoscute sunt Delphinus delphis si Tursiops
truncatus. Acestia folosesc ecolocatia pentru a trimite impulsuri de sunete rapide și ascultă ecoul
lor pentru a găsi prada și a -și determina împrejurimile. Sunt mamifere foarte destepte,
superioare multora, acestia avand o capacitate memorare foarte mare, un anumit exemplar al

speciei putand memora semificatia mai multo propozit ii. Se intalnesc semnificativ in zone cum
ar fi Alantic, din Islanda pana in Africa de sud(inclusiv Golful Mexic si Marea Caraibelor) si
in Pacific, din Victoria, Columbia Britanica pana in Tasmania, Australia (Karamitros, 2020 ).
La noi in tara se pot inta lnii exemplare din specia Delphinus delphis dar in numar tot mai mic
din cauze cum ar fi bracolajul. Sunt mamifere cu dimesiuni si greutati mari in comparatie cu
alte mamifere tereste. Acestia au capacitatea de a se propula din la o inaltime de pana la 6 metrii
si de a se scufunda la o adancime de pana la 1000 de metri. Cel mai mare delfin poate sa atinga
o greutate de pana la 7 tone.Acestia sunt foarte sociabili si isteti, traiesc in grupuri, vaneaza si
se joaca impreuna in grupui care pot avea peste 1000 de membri.

Bibliografie :
1. Specii de faunã strict protejate. Ghidul Retelei pentru Supravegherea Aplicãrii
Conventiei de la Berna în România.
2. Milinkovitch C. (1995). Filogenia moleculară a cetacelor determină revizuirea
transformărilor morfologice. Tendinț e în ecologie și evoluție. 10: 328 -334.
3. Morgane P., McFarland P.J., Jacobs W., M.S.(1980). The anatomi of the brayn of the
bottlenose dolphin(Tursiopd truncatus). Surfave configuration of the telencephal of the
bottlenose dolphin with comparative anatomica l observation in four others cetacean
species. Brain Res. Bull. 5(3):1 -107
4. Jones L.B., Zapetis M., Samuelson M.M., Ridgway S.H.(2019). Sounds produced by
bottlenose dolphins (Tursiops): a review of the defining charact eristics and acoustic
criteria of the dolphin vocal repertoir . Bioacoustics .
5. The guardian https: //www.theguardian.com/science/2003/jul/03/research.science
6. Milinkovitch M., Michel C., Olivier L. (2006). Cetacea. Whales, dolphins, and
porpoises. Whales, dolphins, and porpoises. Tree of Life Web Project.
7. Grove C., Grubb P. (2011). Ungulate Taxonomy. JHU Press
8. Karamitros G., Giantsis I.,Gkafas G., Martsikalis P. (2020). Model -Based Distribution
and Abundance of Three Delphinidae in the Mediterranean. Animals 10(2):260
9. Frainer G., Moreno I., Serpa N.,Galatius A. (2019). Ontogeny and evolution of the
sound -generating structures in the infraorder Delphinida (Odontoceti: Delphinida).
Biological Journal of the Linnean Society 20:1-25
10. Pillieri G., Bsne R.G. (1969). Brain/body weight ratios in Delphinidae. Acta
Anatomica 73(1):92 -7.
11. Protejarea delfinilor in apele romanesti ale Marii Negre
http://www.delfini.ro/pages/show/comunicare
12. Cozzi B., Huggenberger S., Oelschlager H. () Anatomy of Dolphins: Insights into Body
Structure and Function. Academic press.
13. It's all in the hips, Scienc eDaily
https://www.sciencedaily.com/releases/2014/09/140908121536.htm