Mama Simbol al Vietii

Mama-simbol al vieții

Bratosin Iuliana-Valentina

Anul II, Grupa 2, PC1

Cuprins

Motivația alegerii simbolului………………………

Descrierea simbolului…………………………………

Explicația semnificației naturale………………….

Semnificații asociate………………………………….

Propriile semnificații………………………………….

Cum am luat contact cu el………………….

Cum este/ poate fi utilizat în comunicare………

Motivația alegerii simbolului

În această lucrare voi prezenta semnificația unui simbol de care a depins întreaga mea existență- mama.

A fost destul de dificil să îl aleg, dar consider că simpla rostire a cuvântului “mama” trezește în fiecare dintre noi amintiri și sentimente unice, trăiri inedite.

Părinții sunt, în general, cei de care depinde evoluția noastră ca indivizi, mama fiind, de cele mai multe ori blamată în cazul eșecurilor. G. W. E. Russel spunea că “bunăstarea unui cămin nu depinde de bogăție sau de confort, de frumusețe sau de lux. Totul depinde de mama”.

2.Descriere simbol

Mama este un simbol al devotării, al iubirii necondiționate și al protecției, fiind reprezentativ pentru o familie. Deși am întâlnit adeseori acest cuvânt folosit în diverse contexte care nu aveau legătură cu familia, până acum nu am crezut că acest simbol are atât de multe semnificații contradictorii.

“Simbolurile sunt coduri puternice de reprezentare”. Acestea „ajută la reprezentarea obiectelor, evenimentelor și oamenilor”.( Schifirneț, 2004, p.183).

În comunicare simbolurile sunt folosite foarte des, semnificațiile acestora aflându-se în concordanță cu interesele celor cu care se dialoghează. În publicitate, obiectele folosite devin simboluri sociale.

Filosoful Ernest Cassirer consideră că “Omul nu mai poate înfrunta realitatea în mod nemijlocit, el nu o mai poate privi în față. Atât de mult s-a învelit pe sine cu forme lingvistice, cu simboluri mitologice sau rituri religioase, astfel încât nu se poate vedea sau cunoaște nimic decât prin mijlocirea acestui mediu artificial”. ( Cassirer, 1994).

De asemenea, Jaques le Goff susține că simpla conștientizare a înțelesului pe care îl are cuvântul “simbol” este suficientă pentru a înțelege rolul pe care îl are gândirea simbolică în artă, teologie, literatură dar și în utilajul mental al indivizilor.

Simbolismul nu se reduce la latura lui umană. Este important aspectul său divin. “Simbolismul este mijlocul ideal pentru transmiterea adevărurilor de ordin superior, religioase și metafizice”. “Forma simbolică îl ajută pe om să înțeleagă adevărul pe care îl reprezintă, conform propriilor posibilități intelectuale”. ( Chiciudean ; Halic, 2003, p. 57).

3. Explicarea semnificației naturale

“Mama” provine din latinescul “mamma” și “reprezintă o femeie în raport cu copii ei”, aceasta fiind formula de adresare a acestora când vorbesc despre ea”.

În general, este considerată mamă femeia care își poartă în pântece copilul. De fapt, mamă este cea care se ocupă de buna creștere a pruncului său, de educația sa și de viitorul său. “Mama”/ “mamă” este și formula de adresare a copiilor către cea care îi crește.

Acest termen a fost însă folosit de-a lungul vremii în diverse expresii care indică relațiile de rudenie: “de mamă”, care exprimă stări de spirit mai puțin bune: “vai de mama mea”, dar și care scot în evidență intensitatea :”de mama focului”( strașnic, pe cinste).

Alte expresii arată depărtarea: ”la mama dracului”( foarte departe) , vechimea: “de când mama m-a făcut”( de întotdeauna, de când mă știu) dar și o bătaie strașnică: “o mamă de bătaie”.

Sunt folosiți si termeni compuși, reprezentând formule de adresare între rude: mama-mare, mama-soacră. MÁMĂ s. v. mai înseamnă și cauză, origine. În limba latină, „mamma” , termen folosit de copii însemna în același timp mamă și lapte. (https://dexonline.ro/definitie/mam%C4%83) .

Constantin Schifirneț, afirmă în una dintre lucrările sale că “simbolul mamei, în afară de “femeie care are copii”, ea desemnează o mare varietate de sensuri. Însăși țara este reprezentată prin noțiunea de mamă”.( Schifirneț, 2004, p. 183)

4. Semnificații asociate

De-a lungul timpului, acest termen a căpătat multiple semnificații, i-au fost atribuite legende și mituri, au fost formate expresii populare în cadrul cărora, în funcție de context, “mama” poate avea conotații pozitive sau negative.

Simbolul mamei este unul omniprezent în viețile noastre și de aceea, de cele mai multe ori este folosit pentru a sensibiliza, pentru a face apel la puternice sentimente interioare.

“O.G.Jung consideră mama “mama” ca drept unul dintre cele mai importante simboluri arhetipale, concretizat în imaginea propriei noastre mame,a bunicii, a oricărei alte femei, a zeiței-mame sau în unul din sinonimele sale simbolice: Sfânta Fecioară, biserica, universitatea, casa natală, satul, țara, pământul, pădurea, materia, lumea subterană etc.” ( Elseev, 1994, p.98).

În societate, mama are un rol fundamantal nu numai datorită faptului că ea dă naștere ci și datorită legăturii care se stabilește între ea și copil. Din punct de vedere sociologic și psihologic, mama este cea care asigură siguranță și liniște interioară copiilor săi pe parcursul întregii vieți.

Victor Hugo considera că, pentru putea fi demnă de respect și apreciere, o femeie trebuie să devină mamă. “ Se pare că e necesar ca o femeie să fie mamă pentru a putea fi venerabilă”. Acest lucru este confirmat și de Lev N. Tolstoi care spune că mama este “ideal de femeie, fermecător și venerabil”.

Majoritatea copiilor devin dependenți de mamele în primii ani de viață, întregul lor viitor depinzând de cât de puternică este relația stabilită între ei. Medicii și psihologii, prin mai multe studii și cercetări, au demonstrat că această legătura emoțională și psihică îi oferă copilului fundamentul pentru relația lui cu lumea.

“Poate că pe nimeni nu chinuim atât de mult ca pe propria noastră mamă; poate că fiindcă nici o dragoste nu sacrificăm mai puțin. Atât suntem de siguri suntem ca ne-a fost dată pentru totdeauna și că întotdeauna ne va ierta”. Jacinto Benavente.

Pentru Grigore Vieru, mama este un simbol al divinității, al măreției și al blândeții, dragoste pentru femeie, reprezentând pentru poet într-un sens mai larg, dragostea pentru mama. El consideră că “mama este începutul tuturor începuturilor” și că „dintre toate religiile, cea mai frumoasă este mama”.

În fiecare poezie a lui Grigore Vieru care este consacrată mamei, poetul o descrie ca fiind o icoană a Sfintei Născătoare de Dumnezeu care a îndurat durerea crucificării Fiului ei și Mântuitorului Nostru.

De asemenea, în poezia “ Buzele mamei”, mama este văzută ca un simbol al devotamentului și al dragostei, al femeii care rămâne pururea credincioasă. În “Făptura mamei”, mama, aflată la sfârșitul unei vieți în care s-a dăruit familiei sale, în deosebi copiilor, este văzută ca o persoană sacră, reprezentantă a binelui și a frumosului. Poetul subliniază faptul că dorul de mamă nu este unul trecător, ci un chin nesfârșit.

Operele literare pe care Grigore Vieru le-a scris despre mamă sunt asemenea unor imnuri închinate acestei ființe, a cărei inimă reprezintă “sala de clasă “ a copilului său.

În basmele românești, mama este văzută drept un simbol al dreptății și al bunătății, al sprijinului și al iubirii necondiționate.

În romanul “Moara cu noroc”, de Ioan Slavici, soacra lui Ghiță, mama Anei, simbolizează înțelepciunea și onestitatea. La începutul romanului, când bărbatul decide să se mute împreună cu familia la Moara cu noroc, femeia le explică faptul că nu banii aduc fericires ci “liniștea colibei”, lucru pe care avea sa-l descopere și Ghiță în final, când din cauza dorinței sale de îmbogățire, și-a pierdut viața.

Din punct de vedere religios, mamele sunt binecuvântate, acest rol fiind unul dintre cele mai importante pe care Dumnezeu decide să le dea femeilor. De asemenea, acestea au o foarte mare responsabilitate în ceea ce privește viața religioasă a copiilor pe care îi crește, cea mai mare îndatorire a sa fiind cea de a crește un copil care să-L cinstească pe Dumnezeu, să învețe ce este frica de Dumnezeu și smerenia. Oferirea unui iubiri necondiționate este o poruncă din Sfânta Scriptură, deoarece copiii sunt considerați, fiecare în parte, unici trimiși din mâna lui Dumnezeu.

Cel mai bun și sacru exemplu de mamă iubitoare este cel al Fecioarei Maria, mama lui Iisus din Nazaret care a rămas „pururea fecioară”chiar și după nașterea Pruncului Preasfânt.

Maica Domnului , este considerată mai presus de apostoli, sacrosanctă. “Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Conform simbolului ortodoxismului, Crezul, “Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” S-a „întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria si S-a făcut om”.

Fecioarei Maria îi sunt închinate numeroase rugăciuni, aceasta fiind considerată “nădejdea săracilor și ajutătoarea necăjiților”, cea care ne apără și ne păzește de toate relele.

Adorația și dependența de mamă și de rolul pe care aceasta îl are “și-au găsit o expresie religioasă și mistică în cultul Zeiței-Mamă a pământului, zămislitoarea tuturor formelor de viață: Gaia, Rhea, Hera, Demetra, Cybele, Astrate, Aditi etc.” Conform dicționarului de simboluri scris de Ivan Elseev, “în planul simbolismului cosmic, mama se aliniază pământului roditor și apei stagnante din care purced toate formele vegetale și animale”. (Elseev, 1994, p.98).

În ceea ce privește simbolismul cosmic, “mama” semnifică pământul roditor și apa vieții din care se nasc toate formele vegetale și animale.

De asemenea, acestui simbol îi sunt asociate în același timp nașterea, moartea și reînvierea: “ a se naște înseamnă a ieși din pântecele mamei, a muri- a se întoarce în matricea pământului, eventual, pentru o nouă naștere.” ( Elseev,1994, p.99) .

În mitologia indiană, mama este Prakriti, cea de care depinde întreg universul, principala ei îndatorire fiind aceea de “ a creea”. În antiteză cu imaginea Prakriti, care reprezintă bunătatea, lumina și armonia, mamei îi mai este asociată și imaginea zeiței înfricoșătoare Kâli, a cărei înfățișare este una înspăimântătoare, fiind în permanență acoperită de sânge deoarece dansează pe cadavre.

Această antiteză este scoasă în evidență și de “ cele doua chipuri polare și complementare, în același timp: ca bătrâna uitată de vreme( “mumă”, „babă”) ori ca Venera- zămislitoare de popoare, patronând dragostea și vegetația primăverii.” ( Elseev, 1994, p.99).

Datorită faptului că în concepția țărănească absolut tot ce există în lume are o mamă, cineva/ ceva care i-a dat viață, care l-a creat, cultul mamei este unul foarte puternic ancorat în mitologia românească.

Astfel, în basmele și poveștile românești apar frecvent personaje precum “Muma-florilor”, “Muma lui Dumnezeu”, „Muma Ploii” și “Muma Pădurii”( de cele mai multe ori personaj negativ, gardian al unui tărâm pe care prințul trebuie să îl străbată, dar pe care ea îl apără cu prețul propriei sale vieți).

În ceea ce privește universul psihologic, Principiul lui Anima este prezent în structura intelectuală a fiecărei persoane, arhetipul mamei fiind cea dintâi formă căpătată de experiența inconștientă a fiecărui individ. Acest arhetip este caracterizat prin instinctualitate, protecție și afectivitate. La polul opus principiului lui Anima se află arhetipul Tatălui, caracterizat prin rațiune și voință.

Pentru egipteni, vulturul era un simbol al mamei deoarece el devorează cadavre, făcându-se legătura cu moartea, care simbolizează “reîntoarcerea la mamă”.

Jung menționează în Traité că există o imagine a mamei reprezentată de fapt sub forma unei zeițe a destinului. Menționează mai departe că “mama înspăimântătoare “ este echivalentul lui Pietá, reprezentând nu doar moartea dar și partea nemiloasă a naturii- indiferența ei vis-a-vis de referința umană.

Totuși, din punct de vedere psihlogic, bărbatul trece printr-o fază când este dominat de principiul feminin.

5. Propriile semnificații

Bibliografie

1. Cassirer, E. (1994). Eseu despre om. O introducre în filosofia culturii umane. București: Humanitas.

2. Elseev, I. (1994). Dicționar de simboluri și arhetiputi culturale. Timișoara: Amarcord

3. Ion Chiciudean, & Halic Bogdan-Alexandru. (2003). Imagologie. Imagologie istorică. București: comunicare.ro

4. Schifirneț, C. (2004). Sociologie. București: Comunicare.ro