Malus Domestica Borkh sau Marul Cultivat

Malus domestica Borkh sau mărul cultivat reprezintă un hibrid interspecific natural rezultat din încrucișarea spontană consecutivă a mai multor specii între care Malus silvestris (mărul pădureț) a avut un rol determinant.

Proporția pe care o ocupă cultura mărului în țara noastră, se datorează, în primul rând, rolului pe care îl au merele în alimentația omului, în profilaxia și combaterea unor boli, în ameliorarea condițiilor microclimatice și sporirea veniturilor celor care-l cultivă.

Condițiile pedoclimatice foarte favorabile din majoritatea zonelor României, au făcut ca plantațiile de măr să ocupe aproximativ jumătate din suprafața livezilor existente în țara noastră. Totodată, cunoașterea efectelor schimbărilor climatice și identificarea arealelor agricole cele mai vulnerabile la producerea acestora sunt criterii esențiale în trasarea unei strategii de rentabilitate maximă.

Buna cunoaștere a cerințelor pomilor față de factorii de mediu, ce condiționează procesele vitale de creștere și dezvoltare, oferă posibilitatea realizării unei economii superioare și eficiente. O deosebită importanță o are de asemenea efectului mediobiogen a culturilor de măr din diferite areale.

Având în vedere considerentele deja menționate, în cercetările aferente acestei lucrări, s-a pus în evidență măsura în care trei soiuri de măr, reacționează la condițiile pedoclimatice ale [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]” din Iași.

CAPITOUL 1

PREZENTAREA TEMEI

1.1. Obiectivele și scopul lucrării

Prin această lucrare se continuă cercetarea asupra unor soiuri de măr în condițiile ecosistemului pomicol de la [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]” Iași, având în vedere comportamentul soiurilor de măr și impactul acestora asupra mediului.

Obiectivele vizate sunt: studiul fenofazelor, studierea caracteristicilor biometrice ale pomilor, producția de fructe în raport cu factorii de mediu și efectul culturilor asupra mediului.

Scopul lucrării este acela de a identifica particularitățile ecologice și biologice a culturii mărului ce duc la o îmbunătățire a calității mediului.

1.2. Cultura mărului pe plan național și mondial

1.2.1. Originea și răspândirea mărului

Speciile genului Malus, datorită capacității mari de aclimatizare se cultivă pe toate continentele globului, excepție făcând zonele cu temperaturi foarte scăzute. Se pare că mărul este originar din Asia de sud-vest și se întinde pe vaste teritorii, fiind întâlnit din Caucaz, Turkestan, Altai, până în China și Japonia. Unele specii cum ar fi: Malus fusca Schneid, Malus ioensis, Brit, Malus coronaria Mill, Malus angustifolia Michx sunt originare din America de Nord (Grădinariu, 2002).

În perioada Renașterii a început dezvoltarea pomiculturii și inclusiv a culturii mărului, s-au înființat grădini botanice unde se colecționau noile soiuri de măr, s-a intensificat munca de identificare și descriere a soiurilor, s-au înregistrat progrese semnificative în crearea de soiuri prin ameliorare (Cimpoieș, 2012).

În prezent, la nivel mondial se regăsesc aproximativ 5 milioane ha cultivate cu măr atât în emisfera nordică, cât și în cea sudică, de la 66 grade latitudine nordică (aproape de cercul polar – Norvegia) și până la 40 grade latitudine sudică (Chile, Africa de Sud, Australia). Între aceste limite extreme culturile masive formează două centuri amplasate în cele două emisfere. Cea mai lată este centura din emisfera nordică, care pornește de la limita nordică a culturii mărului și ajunge la circa 35 grade latitudine nordică în nordul Africii pe platformele cu 800-1200 m altitudinea [NUME_REDACTAT], precum și în California, în emisfera nordică ponderea culturii mărului este situată între 30-40 grade latitudine.

Cultura mărului se întâlnește și în zone intertropicale la altitudini de 2000 – 3000m (Kenia, Yemen). În aceste zone în tehnologia de cultură se efectuează lucrări privind întreruperea repaosului și, de asemenea, se cultivă soiuri cu capacitate mare de adaptare.

Producția mondială de mere se situează în jurul a 76 de milioane tone: Asia (49 milioane tone); Europa (15 milioane tone); America de Nord (4,3 milioane tone); America de Sud (4,4 milioane tone); Africa (2,3 milioane tone); Australia și [NUME_REDACTAT] (730 mii tone) (Tabelul 1.1).

Tabelul 1.1

Producția mondială de mere (tone)

(după Anuarul F.A.O. 2012)

În acest moment, Asia este continentul cu cea mai mare producție de mere, deținând o pondere de 62%, urmat de Europa – 21 %, America de Nord și America de Sud cu 8 și respectiv 6 %, restul de 4 % fiind reprezentat de Africa (3%) și Australia (1%) (Fig. 1.1).

[NUME_REDACTAT], țările cele mai mari producătoare de mere sunt: Franța, Italia, Polonia, Germania, Spania.

Referitor la sortimentul de soiuri la specia măr, se produc în permanență modificări ca urmare a adaptării la cerințele consumatorilor din țările respective. Astfel, în Belgia și în țările nord-europene, în mod simțitor s-a restrâns producția de mere din soiul [NUME_REDACTAT], în timp ce în Italia, a crescut, menținându-se această tendință și în prezent.

Patrimoniul pomicol al României, reprezentat de numărul de pomi existenți atât în masiv, cât și răzleți este de 117.448 mii pomi. Dintre aceștia, 75% se găsesc amplasați în sectorul privat. Restrângerea suprafeței pomicole se datorează și faptului că investițiile pentru înființarea unui hectar de plantație sunt foarte mari, aproximativ 4.700$ ([NUME_REDACTAT] al României, 2010).

La sfârșitul anului 1999, suprafața pomicolă totală a fost mai scăzută cu 2.900 ha fată de anul precedent, în schimb, în sectorul privat s-a înregistrat o creștere de 3,2 mii ha (Anuarul statistic al României, 2010).

Creșterea pieței unice europene ridică o serie de probleme pentru țările din Europa de Est între care și România, țări care au devenit sau își manifestă interesul de a dobândi statutul de țări asociate.

Dintre multitudinea problemelor care se întrevăd, două se conturează și se impun a fi luate în considerare: accentuarea productivității și calității în pomicultură și diminuarea caracterului regional al consumului de fructe, ca urmare a modernizării mijloacelor de transport (actual, piața merelor se află la Köln – Germania).

Se apreciază ca pe viitor dezvoltarea pomiculturii să se realizeze prin următorii factori:

producerea de material săditor pomicol liber de virusuri;

densitatea optimă a plantațiilor;

raționalizarea formelor de coroană;

perfecționarea structurii sortimentului de soiuri și, nu în ultimul rând, ridicarea eficienței economice și profitabilității unităților de producție pomicolă.

Maximizarea profitului va trebui să constituie funcția obiectiv în activitatea agenților economici din toate ramurile agriculturii inclusiv în sectorul pomicol.

Tabelul 1.2.

Situația culturii mărului pe plan național (ha) și a producției de mere (t)

(după [NUME_REDACTAT] al României, 2010)

1.2.2. Tendințe și orientări în cultura mărului

Modernizarea producției pomicole și intensivizarea acesteia vizează (concentrarea pomiculturii în bazinele și centrele consacrate, organizarea de exploatații pomicole noi, cu sortiment specializat de soiuri care să asigure producția de fructe marfă în cantitate mare, de calitate superioară și cu costuri scăzute.

Dezvoltarea culturii mărului, realizarea de producții mari și de calitate, reprezintă obiective a căror rezolvare este posibilă prin găsirea și adoptarea unor măsuri menite să sporească eficiența producției pe terenurile ocupate de această cultură.

O prioritate a pomiculturii contemporane o constituie organizarea producerii materialului săditor pomicol din cele mai valoroase soiuri, stabilirea sortimentului de soiuri productive și pentru industrializare. De la un număr foarte mare de soiuri s-a ajuns la câteva sute, tinzând spre o standardizare a producției.

Cercetătorii din lumea întreagă, cât și cei din România sunt preocupați de crearea de soiuri rezistente la rapăn și făinare. Dintre aceste creații enumerăm soiurile: Pionier, Generos, Voinea, Delia, Romus 1, Romus 2, Romus 3 (soiuri românești), precum și Florida, Prima, etc.

O altă tendință manifestată pe plan mondial, este crearea de noi portaltoi și soiuri valoroase, adaptate la noile condiții de cultură a mărului, stabilirea sortimentului cu soiuri productive și calități comerciale deosebite pentru consum în stare proaspătă și pentru industrializare.

Prin lucrările de modernizare s-au îmbunătățit gruparea soiurilor în parcelele existente, în funcție de gradul de fertilitate, asigurând astfel o mai bună polenizare a lor. S-a completat și schimbat sortimentul de soiuri prin supra-altoirea pomilor din plantații vechi, intervenție tehnologică ce se poate aplica rezultate foarte bune în grădinile populației.

Tendințele imediate în cultura mărului urmăresc:

defrișarea plantațiilor izolate, îmbătrânite și înființarea de plantații în masiv, urmărindu-se concentrarea și specializarea producției de fructe;

ridicarea potențialului productiv al livezilor existente prin aplicarea în complex a tehnologiilor moderne, recomandate de cercetare pentru producție;

modernizarea plantațiilor a căror vârstă garantează realizarea unor producții susținute și de calitate;

extinderea înmulțirii “in vitro”, prin culturi de meristeme în vederea obținerii de material săditor liber de viroze;

obținerea de portaltoi de vigoare scăzută și cu rezistență bună la ger și bine adaptați la fiecare zonă de cultură.

(http://www.afaceriagricole.ro/coltul_specialistului/pomicultura_cultivarea_pomilor_fructiferi/3115-tendinte-si-orientari-in-cultura-marului.html)

1.2.3. Importanța culturii

Mărul, datorită plasticității ecologice ridicate, este una dintre cele mai importante specii pomicole, atât pe plan național cât și pe plan mondial, în acest moment fiind cultivat pe toate continentele.

Importanța alimentară – deosebit de ridicată, a merelor, se datorează compoziției lor foarte echilibrate, a accesibilității componentelor biochimice pentru organismul uman și nu în ultimul rând a diferiților excitanți olfactivi, vizuali și gustativi. Numai în alcătuirea aromei au fost identificate peste 170 de substanțe. Datorită acestor însușiri merele sunt considerate cele mai apreciate fructe.

Cele mai importante componente chimice ale fructelor de măr sunt: 77-88% glucide totale, 6,5-17% protide, 0,3% lipide, 0,4% acizi liberi, 0,65% substanțe minerale, 0,32% vitamina C 2-170mg/100g, vitamina A112 U.I, vitamina B1 40 U.I, vitamina B2 10-43 U.I. etc.

Proporția de părți needibile la mere este de 8%, valoarea energetică totală este de 55 cal și utilizabilă de 49 cal/100g produs proaspăt. Aportul merelor în substanțe minerale acoperă necesitățile organismului în cea mai mare parte. Concentrații mai mari de ioni minerali și vitamine se găsesc în epicarp comparativ cu pulpa fructelor. Prin prelucrare o parte din componentele biochimice ale fructelor sunt diminuate sau distruse, de aceea se recomandă consumul lor în stare proaspătă.

Prelucrarea fructelor de măr se face sub diverse forme: dulcețuri, gemuri, marmelade, compoturi, sucuri, peltele, paste, cidru, oțet, băuturi alcoolice, etc. De asemenea, semiconservele sau mâncărurile gătite din fructe proaspete sau deshidratate au importanță deosebită in alimentația umană. Producția de sucuri ocupă primul loc pe glob, iar oțetul de mere este foarte apreciat. Din păcate consumul de fructe la noi în țară a scăzut de la 62,5 kg (1990) la 54,8 kg (2008) (www.insse.ro, 2011).

Importanța terapeutică. Este foarte importantă valoarea terapeutică, datorită efectului ionic asupra organismului uman în general. Totodată merele au efect terapeutic printr-o acțiune directă sau profilactică în multe boli cum ar fi cardiopatia ischemică, hiper sau hipotensiune arterială, hepatite, reomatism, constipații cronice, diarei acute la copii etc. Merele contribuie la eliminarea acizilor urici, la reducerea colesterolului și absorb multe din toxinele din organism. Se recomandă persoanelor mature (inclusiv diabeticilor și obezilor) și sunt absolut necesare copiilor, bătrậnilor, bolnavilor, convalescenților. Au acțiune calmantă asupra sistemului nervos, consumate seara ușurează somnul. În uz extern ajută la tonifierea țesuturilor, folosindu-se la masarea obrajilor, abdomenului etc.

Unicile contraindicații în consumul merelor, se referă la soiurile cu aciditate mai mare (Wagener premiat, Idared) în cazuri de gastrite hiperacide, precum și a unor colite.

Tabelul 1.3.

Principalele componente chimice ale mărului

(după G. Grădinariu, M. Istrate, M. Dascălu, 1998)

Alături de valoarea alimentară și gustativă, merele au deasemenea proprietăți terapeutice, ceea ce explică prezența lor în regimurile alimentare dietetice recomandate multor categorii de bolnavi.

Datorită varietății mari de soiuri, cu maturitate eșalonată a fructelor, în diferite epoci, contribuie la sporirea importanței merrelor care asigură consumul de fructe proaspete, o mare parte a anului și în special în perioada de iarnă când posibilitățile de aprovizionare a organusmului uman cu vitamine sunt mai reduse. Alături de acesta se adaugă și o serie de alte însușiri ale fructelor: suportă transportul cu mai multă ușurință comparativ cu alte fructe, se pot păstra în stare proaspătă timp îndelungat și constituie o materie primă cu pondere mare în industria alimentară.

Alături de importanța culturii mărului, avem și particularitățile agrobiologice ale pomilor. Specie rustică, foarte bine adaptată climatului temperat, ale cărui variații le suportă mai bine decât toate celelalte specii pomicole, mărul poate fi cultivat în condiții pedoclimatice foarte diferite ale acestui climat, dând cele mai mari producții. Această specie se pretează la cele mai variate sisteme de cultură, de la pomi uriași până la pomi cu vigoare redusă,intensive,superintensive și chiar culturi artistice, palisate.

Mărul este specia pomicolă care aduce importante venituri la unitatea de suprafață datorită fructelor de calitate ce se caută pe plan local și internațional , fiind obiectul unui comerț deosebit de intens.

Importanța economică a acestei specii poate fi exprimată astfel:

cultura mărului asigură o activitate permanentă și resurse materiale unui număr foarte mare de oameni din majoritatea zonelor geografice unde alte specii întậlnesc condițiile respective;

asigură consumul local, zonal, atật în stare proaspătă, cật și industrializată în tot timpul anului;

crează activități economice, locuri de muncă, resurse financiare în industrii din amonte (pesticide, îngrășăminte) cật și din aval (ambalaje, transport, prelucrare, comerț.).

Dacă agrotehnica aplicată în livezi este superioară, se pot obțin cele mai mari producții pe hectar comparativ cu alte specii pomicole. Mărul poate fi cultivat în condiții pedoclimatice foarte diferite și se pretează la oricare dintre sistemele de cultură, de la cele cu pomi de vigoare foarte mare, până la cele cu pomi de vigoare redusă organizați în livezi intensive, superintensive și chiar în culturi artistice palisate.

Cultivarea mărului este foarte importantă și prin aportul pe care-l aduce la sporirea venitului fermierului și implicit a venitului național. Producțiile abținute la măr sunt mari, iar valorificarea lor se face la prețuri ridicate. Ca de exemplu, de pe un hectar de livadă intensivă de măr, se obține o valoare echivalentă cu circa 5 ha cultivate cu cereale.

Importanța decorativă. [NUME_REDACTAT] cuprinde 31 de specii, din care majoritatea sunt decorative. În parcuri și grădini sunt folosiți în mod individual sau în grupe mici, pe peluze, lângă locuințe sau în aliniamente fiind foarte decorativi prin înflorirea bogată, prin coloritul și forma fructelor, prin frunze etc ([NUME_REDACTAT], 2003).

Malus pumilla este decorativ prin frunzele și fructele roșii, la fel ca și Malus prunifolia, M. ionensis, M. pendula, M. scheideckerei și M. mandshuricum. Malus baccata (Mărul siberian sau bacifer) este decorativ prin fructele sale mărunte, are numeroși hibrizi ornamentali (Malus cerasifera).

Speciile de Malus au o longevitate de peste 100 de ani și ritm de creștere mediu. Doar M. pumilla lăstărește și drajonează. Cele mai rezistente la temperaturile scăzute sunt: M. baccata, M. coronaria, M. floribunda, M. pumilla, celelalte specii fiind indicate pentru zona de câmpie. Merii înfloresc mai bine la lumină dar tolerează și semiumbra. Au nevoie de soluri ușoare, revene, mai puțin calcaroase și nu suportă bine seceta (Bernardis R., 2009).

Culoare dominantă este verdele, într-o gamă variată de tonalități, la care se adaugă și o serie de alte culori: roșu, galben, albăstrui-argintiu, în tente uniforme sau variegat, în funcție de specie sau varietate. În anumite perioade, pe parcursul vegetației, din primăvară pâna în toamnă, sunt de luat în seama culorile tranzitorii. Malus pumila, cultivarul ’’Niedzwetzyana’’ are frunzele tinere roșii, apoi se transformă în brun-bronz, rămânând roșie doar nervura mediană și pețiolul (Băltărețu A., 1980).

1.3. Influența factorilor climatici în dezvoltarea plantelor

1.3.1. Influența luminii în dezvoltarea platelor

Fața de acest factor, specia măr are pretenții moderate, cu excepția zonelor premontane unde devine ceva mai exigent. Datorită poziției geografice a țarii noastre (43,3º și 48,15º), se întrunesc condiții normale din punct de vedere al iluminării. Cu toate acestea, o bună iluminare a coroanelor realizată prin alegerea formei optime, corelarea distanțelor de plantare cu habitusul pomului, amplasarea in tren, a parcelelor și a rândurilor, conduce la obținerea unor fructe de calitate superioară, cu un surplus de substanțe biochimice și o colorare mai intensă. Cerințe mari față de lumină ale mărului se înregistrează la înflorit și în ultimele 3-4 săptămâni înainte de recoltare. În condiții de lumină insuficientă pomii sunt mai sensibili la atacul unor boli și dăunători, mai puțin rezistenți la iernare, se degarnisesc, iar fructele au o calitate inferioară.

Indicele foliar al mărului este cuprins între 2,2 și 6,1 și este considerat foarte mic, comparativ cu alte specii, în special cerealele. O bună iluminare corespunde formelor de coroană zvelte, cordon, fus etc. și celor aplatizate. Formele de conducere și celelalte elemente tehnologice trebuie să asigure un nivel de interceptare și distribuire a luminii egal cu necesarul, fiziologic al plantei (cca. 700 Kmol m2s-1) și nu mai mare. Acesta este puncul de saturație al speciei măr, care se corelează cu cel de compensare.

Excesele de lumină la aceasta specie, pe lângă faptul ca sunt inutile, pot avea chiar, efecte negative, inducând în condiții de deficit hidric închiderea stomatelor și reducerea schimbului de gaze iar în caz de exces hidric intensificarea transpirației.

1.3.2. Influența temperaturii in dezvoltarea plantelor

Mărul are cerințe moderate față de temperatură, dând rezultate bune în zonele în care temperatura medie anuală este cuprinsă între 8 și 9,5ºC, dar poate crește și fructifică corespunzător și în regiuni cu temperaturi medii cuprinse între 7,5-7,9ºC. Cerințele față de temperatură diferă de la un soi la altul. Soiurile din grupa Starking delicious au exigențe mai mari față de căldură, în timp ce soiurile Frumos de Boskooop, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Pătul, Crețesc, McIntosh sunt mai puțin pretențioase.

Pragul biologic al mărului este de 8ºC, iar cel pentru deschiderea în masă a florilor este de 11ºC. Pornirea în vegetație a speciilor pomicole are loc primăvara numai după atingerea unui anumit prag de temperatură numit „prag biologic” sau „zero biologic”. Pragul biologic este caracteristic pentru fiecare specie sau grup de specii. De exemplu, pentru arbuștii fructiferi aceasta este de 4-5oC, iar la pomii fructiferi este de 6-8oC (Ghena et al., 2004; Baciu, 2005; Istrati, 2007; Roman și Ropan, 2008).

Aerul având o conductibilitate termică redusă nu reține decât într-o foarte mică măsură energia solară ce străbate atmosfera. Cea mai mare parte a acestei energii ajunge la suprafața Pământului și este transformată în căldură. Cel mai important proces de încălzire a aerului se numește convecția termică, însemnând că aerul se încălzește în contact cu solul, pe suprafețe mari, densitatea lui scade, ceea ce îi provoacă o mișcare ascensională transportând căldura la înălțime (Pap și Boza, 1982; Criveanu, 2001; Țarălungă, 2003).

Temperatura optimă de germinare a polenului este de 21-27ºC, iar cea minimă de 10ºC. Soiurile mai pretențioase la temperatură au nevoie la înflorire de 15-17ºC temperatura medie zilnică, cu o mare importanță asupra zonării acestor soiuri. În zonele în care aceste temperaturi nu se realizează producțiile sunt mai mici atât calitativ, cât și cantitativ. Media temperaturilor din perioada de vegetație a mărului trebuie să fie cuprinsă între 12 și 19ºC. Soiurile de vară au nevoie de temperatură medie zilnica de cca. 12ºC iar cele de toamnă și iarnă de peste 15ºC. Unele soiuri au nevoie de o sumă a temperaturilor mai mare pentru a matura fructele.

Mărul este o specie foarte rezistentă la ger, partea epigee suportând în perioada de repaus -33ºC -35ºC, iar cea hipogee -7 -12ºC. Rezistența la înghețurile târzii de primăvară depinde de stadiul fenologic: la dezmugurire -5ºC până la -6ºC; la buton floral -3,9ºC; la apariția petalelor -3,3; în plină floare -2,2ºC și imediată după legarea fructelor -1,7ºC. Necesarul de frig al mărului (temperaturi scăzute pozitive 1…7ºC) se situează între 400 de ore ([NUME_REDACTAT], Anna, Primcia) și 1500 de ore ([NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]). Majoritatea soiurilor se încadrează in necesarul 800-1000 de ore.

Acest necesar de frig are importanță în activarea unor biostimulatori care au rolul de a scoate mugurii din perioada de repaus. În situația în care nu se realizează acest necesar de frig se decalează pornirea în vegetație a pomilor, înflorirea este eșalonată și anormală, florile prezintă malformații, legarea este slabă. Necesarul de frig constituie un factor restrictiv în cultura mărului, mai ales în zonele calde ale globului. Dacă ne referim la România, precizăm ca soiurile cu pretenții mai mari pentru frig nu sunt recomandate pentru cultură în Dobrogea și în Bărăgan.

La nivel mondial au fost create soiuri cu pretenții mici față de necesarul de frig (Primicia, Galicia, Centanaria, Adina, Marquesa etc.) Făcând astfel posibilă cultivarea mărului în zonele, mai calde (Africa de Sud, Australia, Brazilia, Chile etc).

Pentru parcurgerea fenofazelor caracteristice, speciile pomicole au nevoie de o anumită sumă de grade de temperatură activă (bilanț temic activ). Bilanțul termic activ se obține prin însumarea temperaturilor zilnice care depășesc pragul biologic zero.

Bilanțul termic activ se calculează cu ajutorul relației:

BTA = tz – Pb

unde: tz = temperatura medie a zilei, iar Pb = pragul biologic.

În practica pomicolă se folosește mai frecvent bilanțul termic global, care se calculează prin însumarea temperaturilor medii zilnice din momentul declanșării perioadei de vegetație, până toamna când se încheie ciclul de vegetație (Ghena et al., 2004; Baciu, 2005; Istrati, 2007; Roman și Ropan, 2008).

Bilanțul termic global reprezintă minimum de temperatură fără de care speciile pomicole nu pot fi cultivate într-o anumită zonă. De exemplu, pentru pornirea în vegetație a soiului de măr Jonathan sunt necesare 80,2oC, iar pentru înflorirea lui 377,8oC (Ropan, 2000).

Pentru înflorit, speciile pomicole au nevoie de o anumită temperatură minimă. Astfel, mărul înflorește la 11oC, iar temperatura optimă în perioada înfloritului este de 12-19oC; la păr 13oC și respectiv peste 19oC, iar la prun 10-12oC și 15-19oC etc. Se evidențiează faptul că în cadrul aceleiași specii, necesarul de căldură este diferit de la soi la soi. Un exemplu tipic în acest sens este grupa soiurilor de măr “[NUME_REDACTAT]”, la care germinarea polenului are loc numai la temperaturi de 15-17oC, pe când la majoritatea soiurilor de măr polenul germinează la 11-12oC (Ghena et al., 2004; Baciu, 2005; Istrati, 2007, Roman și Ropan, 2008). Pentru desfășurarea diferitelor faze fiziologice trebuie să se realizeze o anumită sumă a gradelor de temperatură activă.

Temperatura are un efect benefic asupra dezvoltării mugurilor, rădăcinii, ramurilor, ieșirea mugurilor din perioada de repaus și evoluția lor ulterioară. Valoarea pragului biologic este variabilă de la o specie la alta, conform lui Mihăescu, (1977), (citat de Roman și Ropan, 2008), valoarea acestuia este de: 8,0oC la măr, 7,5-8,0oC la păr, 6-6,5oC la cais, 6,5-7oC la piersic, 5oC la migdal, 8oC la vișin, 10oC la nuc, 1-2oC, la coacăz și 5oC la căpșun (Istrati, 2007).

Temperatura ridicată împreună cu radiația solară în exces, influențează conținutul de gluation (antioxidant) din pielița fructului de măr (Jiangang et al., 2008; http://www.biology-online.org/), scade conținutul de clorofila ά, scade activitatea enzimatică din fruct, are loc scăderea respirației fructului (Glenn et al., 2008; Li-Song et al., 2008), afectează structura proteinelor (Ruelland și Zachowski, 2010). În cazurile în care temperatura este foarte scăzută în anumite areale de cultură, atunci conform Saveliev et al., (2009) se recomandă cultivarea soiurilor: “Liberty”, “Priscilla”, “Florina, “[NUME_REDACTAT]”, care prezintă și rezistență verticală la rapăn (Venturia inaequalis).

Polenizarea este afectată, rezultând deprecierea calitativă a fructelor (deformare) și scăderea productivității (Challinor et al., 2005; O'Neal et al., 2005). Maturarea fructelor este influențată de temperatura și precipitațiile din perioada pre-florală și post-florală, putându-se crea un model matematic în funcție de acestea (Narasimham et al., 1988). Temperatura ridicată defavorizează perioada în care acesta este viabil, scurtând astfel zilele cu risc mare de alergii la polen (Recio et al., 2010). De asemenea aceste valori ridicate (extreme) pot deteriora ireversibil țesutul vegeativ sau pe cel reproductiv (Ruelland et al., 2009; Wahid et al., 2007; Zinn et al., 2010).

1.3.3. Influența precipitațiilor în dezvoltarea plantelor

Mărul este o specie cu pretemții ridicate față de umiditatea din sol cât și față cea atmosferiică. Rezultate foarte bune în cultura mărului se obțin în zonele unde precipitațiile depășesc 650-700mm, bine distribuite în perioada de vegetație. În condiții de irigare mărul se comportă bine și în zona de stepă, cu precipitații chiar mai mici de 500 mm.

Coeficientul de transpirație al mărului este de 173-300 kg, fiind influențat de umiditatea relativă, iluminare și vânt. Perioadele de secetă cật și excesul de apă din sol, sunt greu suportate de măr, portaltoii franc și cei de vigoare mare comportậndu-se cel mai bine în aceste cazuri comparativ cu cei de vigoare slabă.

Umiditatea optimă a solului pentru specia măr este de 70-75% din capacitatea de cậmp, iar cea atmosferică favorabilă este de 70 – 80%. Soiurile din grupa [NUME_REDACTAT] necesită valori scăzute pentru umiditatea relativă (65-70%).

Soiurile au o comportare diferită față de necesarul de apă existând soiuri cu cerințe mai mari (Pătul, Crețesc, Frumos de Baskoop, Renet de Canada, [NUME_REDACTAT], Rădășeni) sau mai mici (Golden, Starkrimson, Jonathan), care pot suporta chiar și perioade mici de secetă. Excesul de apă este greu de suportat de către măr și nu trebuie să depășească 10-14 zile în perioada de repaus relativ și 4-5 zile în timpul perioadei de vegetație. De asemenea, umiditatea atmosferică ridicată favorizează atacul unor bolilor criptogamice, micșorează fotosinteza, prelungește perioada de vegetație împiedicând maturarea lemnului și fructelor.

Seceta prelungită este la fel de greu suportată de măr, în special când este altoit pe portaltoi vegetativi cu înrădăcinare superficială (M9, M26, M27, M106), fructele rămân mai mici sau cad prematur, fiind slab suculente.

Stagnarea apei în sol mai mult de 10-12 zile în timpul perioadei de repaus și 4-5 zile în timpul vegetației, provoacă asfixia radiculară și uscarea pomilor mai ales în cazul altoirii pe M2, M104, M109, M111.

Ploaia sparge glomerulele solului, spală stratul de sol fertil de pe pante, producând eroziunea de suprafață, iar în timp îndelungat eroziunea de adâncime. Efectele chimice constau în dizolvarea fosfaților, carbonaților, silicaților alcalini din sol, aducerea în sol a nitraților și a sărurilor amoniacale, creând în sol un mediu favorabil desfășurării proceselor de amonificare și nitrificare (Criveanu, 2001).

Precipitații mai bogate de 75mm demonstrează că, fosforul sub orice formă ar fi în compoziția solului este levigat, (Shigaki et al., 2007). După condițiile de formare, durată, intensitate, temperatură și sistemul noros din care cad, există mai multe forme de precipitații: ploaia, aversa de ploaie, ninsoarea, aversa de ninsoare, roua, bruma, poleiul, chiciura, burnița, lapovița, aversa de lapoviță, măzărichea moale, măzărichea tare, grindina, granulele de gheață și acele de gheață (Pap și Bozac, 1982; Săndoiu, 2000; Criveanu, 2001; Țarălungă, 2003).

1.3.4 Influența pedologică în dezvoltarea plantelor

Cultura mărului reușește pe o gamă largă de soluri, atât ca textură (luto-argiloase, lutoase, luto-nisipoase), cât și ca tip de sol (podzoluri, soluri de pădure, cernoziomuri, aluviuni, negre de fâneață), datorită, în special, multitudinii și diversității portaltoilor.

Soiurile de măr altoite pe portaltoi vegetativi cer soluri fertile și profunde, iar în cazul portaltoiului franc pot fi folosite și soluri mai sărace, dar bine drenate.

Un fenomen important, care influențiază reușita culturii mărului este cel de „oboseală biologică a solului” mai ales în plantațiile intensive și superintensive.

În cazul plantării mărului după el însuși se recomandă luarea tuturor măsurilor pentru a evita efectul acestui fenomen vegetativ. Parametrii chimici și fizici optimi pentru măr sunt prezentați în Tabelul 1.4.

Tabelul 1.4.

Parametrii chimici și fizici optimi solurilor pentru cultura mărului

1.3.5. Cerințele mărului față de factorii edafici și expoziția terenului

Mărul are față de sol o plasticitate mare datorită gamei foarte largi de portaltoi. Cele mai bune rezultate se obțin pe soluri fertile, adânci, bine aerate și drenate. Mai pretențioși la sol, sunt pomii altoiți pe M9,M106,M4. Nu sunt corespuzătoare pentru cultura mărului solurile reci, compacte, slab aerate, cu exces de umiditate, cu cel mult 15% calciu activ. Necesită ca reacția solului să fie slab acidă sau neutră (ph = 6,2 – 7,2) iar pânza de apă freatică să fie situată la 1,2 – 1,5 m în cazul portaltoilor de vigoare mică și de 2 – 2,5 m la portaltoii viguroși.

Referitor la expoziția terenului, această specie, în regiunile răcoroase și umede din zona dealurilor înalte din apropierea munților preferă expozițiile sudice, sud – estice și sud – vestice unde găsește mai multă căldură în sudul țării datorită temperaturilor mai mari sunt acceptate și expozițiile vestice, nord-vestice și nord – estice.

1.4. Analiza factorilor de mediu în perimetrul [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT]” [NUME_REDACTAT] unui areal este caracterizată prin valorile medii normale ale tuturor elementelor și fenomenelor meteorologice calculate pe o perioadă îndelungată de timp. Studiul nostru este limitat la o perioadă de trei ani (2011-2013).

1.4.1. Regimul termic

Temperatura medie anuală în zona în care este situată ferma horticolă a [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT]” Iași în perioada 2010-2013 este de 10,5oC, mai mare cu 1oC decât normala anuală de 9,5oC (Tabelul 5.). Temperatura medie anuală cea mai ridicată este de 10,97oC și s-a înregistrat în anul 2010oC. Numărul zilelor fără îngheț sunt în medie de 175-193 zile. Este necesar să se aibă în vedere variațiile accidentale, o atenție deosebită acordându-se perioadelor de răcire semnalate primăvara între 9-11 și 20-25 mai și toamna în a treia decadă a lunii septembrie.

Tabelul 1.5.

Temperaturi medii lunare T(°C) înregistrate în Centrul viticol [NUME_REDACTAT]

1.4.2. Regimul hidric

Prin analiza datelor înregistrate privind precipitațiile căzute în perioada anilor 2010-2013 (Tabelul 1.6.) se constată că normala anuală este de 543mm față de 638mm pe țară. Cantitatea maximă anuală de 689,8 s-a înregistrat în anul 2011, iar cantitatea minimă de 454,8mm în 2012.

În lunile martie și noiembrie s-au înregistrat cele mai puține precipitații în medie de 22,27mm și respectiv 23,4mm. Cantitatea cea mai mare de precipitații se înregistrează în luna iunie (105,6mm).

În perioada celor trei ani în care s-a făcut studiul se poate concluziona că luna noiembrie a anului 2012 a fost cea mai săracă în precipitații, însă luna iunie a anului 2011 a fost cea mai bogată în precipitații.

Tabelul 1.6.

Suma precipitațiilor lunare și anuale (mm) în perioada 2011-2013

1.4.3. Umiditatea relativă a aerului

Mărul necesită o umiditate relativă a aerului în jur de 70-80%. La o umiditate scăzută a aerului fructele pierd din calitate.

Analizând valorile din tabelul 3 se constată că nu sunt variații mari de la un an la altul, valorile fiind cuprinse între 70-90%. Media anuală a umidității relative a aerului variază în limite largi, maxima fiind de 74,66 în anul 2011.

Se constatat că lunile de iarnă au o umiditate atmosferică mai ridicată datorită prezenței la suprafața solului a stratului de zăpadă.

Umiditatea atmosferică este în general ridicată, asigurând condiții optime de creștere și dezvoltare a pomilor, seceta atmosferică fiind relativ scurtă, neinfluențând negativ vegetația pomilor.

Analizând datele din Tabelul 1.7. se observă următoarele: cele mai ridicate valori ale umidității relative a aerului s-au înregistrat în luna ianuarie în cei patru ani (2010-2013), iar cele mai scăzute valori s-au înregistrat în luna aprilie în anul 2010. În anul 2011 valoarea cea mai mică a umidității relative a aerului s-a înregistrat în luna aprilie, iar in 2012 în luna august.

Tabelul 1.7.

Umiditatea relativă a aerului (U.R.%) în perioada 2011-2013, Iași

1.4.4. Factorii pedologici

Studiile de specialitate, prospecțiunile geofizice, forajele de mare adâncime, indică existența în zonă a unui fundament vechi precambrian puternic cutat și metamorfozat. Deasupra acestuia se suprapun depozite paleozoice, neozoice iar straturile naturale din roci sunt sub forma unor pante înclinate spre sud-est.

Platforma este brăzdată de numeroase văi erodate și cuprinde în componența sa două etaje:

– etajul inferior precambrian, constituit din roci cristaline;

– etajul superior de acoperire, ce cuprinde depozite sedimentare cu grosimi de 1000 m. Acest etaj a suferit repetate scufundări devenind fund de mare sau regiune de uscat, fapt ce a favorizat un fenomen de modelare a straturilor superioare ca urmare a acțiunii factorilor externi. Sunt cuprinse în acest etaj argilă, mamele cu intercalări de nisipuri, orizonturi subțiri de gresie slab cimentată.

Studiul hidrologic se referă la existența apelor de suprafață cu caracter permanent sau temporar și a apelor subterane. Apele de suprafață provin din ploi sau topirea zăpezilor iar datorită înclinării terenului curg spre văile apropiate, antrenând mari cantități de pământ fertil de la suprafață. Apele subterane se găsesc în abundență și includ straturi acvifere, cu caracter ascensional, acumulate în depozite sedimentare.

În urma cercetării pedologice, pe teritoriul stațiunii sau identificat următoarele categorii de soluri:

– cernoziomuri tipice și erodate;

– cernoziomuri cambice și degradate (ce ocupă 80% din suprafața fermei).

Cernoziomurile cambice degradate (fig. 2.) sunt răspândite în cadrul fermei pe culmi interfluviale și pe versanții slab înclinați. Aceste soluri ocupă aproximativ 80% din totalul suprafeței, s-au format predominant pe materiale loessoide și marne.

Morfologia acestor soluri este de tipul: Am-A/B-Bv-Cca. Fig. 1.1. Schița profilului unui

cernozion cambic (foto Filipov F., 2008)

[NUME_REDACTAT] prezintă grosimi de 42-46 cm, culoare brună foarte închisă sau neagră (10YR-2/2), în stare umedă și brun cenușiu, foarte închis (10YR-3-4/2) în stare umedă; cu structură grăunțoasă mică spre medie, bine dezvoltată; afânat, poros, cu numeroase rădăcini.

Orizontul de tranziție A/B, prezintă grosimi de 15-20 cm, de culoare brun-cenușiu închis

(10YR-4/2) în stare umedă brun-cenușiu (10YR-5/2) în stare uscată, cu structură poliedrică, subanculară mică, bine dezvoltată, slab compact.

[NUME_REDACTAT] prezintă grosimi de 20-30 cm, de culoare brună (10YR-3-4/2) în stare uscată, cu structură columnoid-prismatică, compact. La cernoziomurile cambice tipice degradate apar în treimea inferioară a orizontului Bv neoformațiuni calcaroase de tipul eflorescențelor, petelor și vinelor.

[NUME_REDACTAT] apare la adâncimi de 80-90 cm, este de culoare brun gălbui (10YR-5,5-6/3-4), sau chiar gălbui; este astructurat sau masiv, cu acumulări de carbonați, sub formă de pete, vine, concrețiuni mici. Fig. 1.2. Orizontul B cambic

(detaliu) (foto Filipov F., 2008)

1.4.5. Regimul eolian

Vânturile din sectorul vestic (NV, V, SV) și sudic au maximul de frecvență în sezonul cald, favorizând insolația și temperatura de care beneficiază plaiurile cu expoziție N și E. Vânturile din sectorul estic (NE, E, SE) sunt mai active în sezonul rece, inclusiv sub forma Crivățului geros și însoțit de viscole. Prin carența lor în vapori de apă, contribuie, în perioada de vară-toamnă, la aridizarea climatului și creșterea deficitului de umiditate (Tabelul 1.8.). Fig. 1.3. Roza vânturilor – municipiul [NUME_REDACTAT] 1.8.

Frecvența vântului (%) și viteza vântului (m/s) înregistrate la Iași

1.4.7. Nebulozitatea și durata de strălucire a soarelui

Nebulozitatea reprezintă factorul climatic determinat de gradul de acoperire al cerului cu nori. Importanța studiului acestui factor rezidă în dublul lui rol, acela de realizare a gradientului termic necesar pentru maturarea țesuturilor și de influențare a valorilor umidității relative a aerului.

Este cunoscut rolul important ce revine luminii în viața pomilor, deoarece numai în prezența ei poate avea loc procesul de fotosinteză, iar o bună iluminare a fructelor asigură o colorație mai atrăgătoare și un conținut mai ridicat în hidrați de carbon, rezultând o valoare comercială mai ridicată.

Distribuția radiației globale în perioada de vegetație este neuniformă în cursul anului și are valori medii de 2 – 84 kcal/cm2, în timp ce iarna doar 10 % (ianuarie – 2,2 kcal/cm2)

CAPITOLUL 2

ECOLOGIE ȘI LEGISLAȚIE

2.1. Ecologia plantelor

Termenul de ecologie este folosit pentru prima dată de E. Hackel, în 1866. Cunoașterea cerințelor plantelor față de factorii de mediu, care condiționează prin interacțiunea lor procesele vitale de creștere și dezvoltare, oferă posibilitatea dirijării producției pe baze stiințifice, în condiții de eficiență economică superioară. Principalii factori de mediu sunt lumina, apa, aerul si solul.

Ecologia hortiviticolă se ocupă cu studiul interacțiunii dintre factorii de mediu și aceste plante, dar și cu studiul interacțiunii dintre plantele hortiviticole și organismele din mediu, deci și cu cunoașterea ecosistemului respectiv. Omul, datorită acțiunilor sale în ecosistem a creat două subsisteme (Pomohaci și Namolosanu, 1999):

– subsistemul agrofitotehnic, care reprezintă totalitatea intervențiilor umane în ecosistem, cunoscut sub numele de tehnologii de cultură și care constituie obiectul horticulturii;

– subsistemul economico-social – care constituie obiectul de studiu al științelor economice.

Cunoașterea relațiilor dintre plantele hortiviticole si complexul acestor factori are mare însemnătate în mărirea producției, a calității și a profitului, precum și reducerea costurilor și a fortei de muncă, folosirea rațională a resurselor ecologice și economice în conservarea habitatului împotriva poluării (Tardea și Dejeu, 1995).

2.2. Legislație de mediu

Numeroase acte normative și strategii prevăd o serie de principii și elemente strategice de bază care ,,conduc la dezvoltarea durabilă a societății”, precum și modalitățile de implementare a acestora. Principiile legislației mediului sunt clasificate astfel: interne, comunitare și internaționale, principii afirmate expres în anumite legi sau principii doctrinare.

a. Legislația internațională de mediu

Legislația internațională de mediu este formată din tratate și convenții internaționale, rezoluții obligatorii ale organelor internaționale (hard/law) și rezoluții neobligatorii, declarațiile de principii, planurile de măsuri, etc. – (soft-law), cutuma și doctrina.

Tratatele și convențiile internaționale sunt, prin natura lor, obligatorii pentru statele semnatare.

Tratatele și convențiile din domeniul mediului, acordurile și protocoalele care cuprind mecanismele de aplicare, de control și cooperare cum ar fi: Convenția privind protecția mării, (1982), Convenția cadru a [NUME_REDACTAT] asupra schimbărilor climatice (1992), Convenția privind diversitatea biologică (1994), Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră (2001), Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (2000), Convenția pentru combaterea deșertificării în țările afectate grav de secetă și/sau de deșertificare, în special în Africa (1998) etc.

b. Legislația comunitară de mediu

Dezvoltarea reglementărilor de mediu la nivel comunitar au ca punct de plecare documentele prin care s-au constituit cele trei comunități: [NUME_REDACTAT], Tratatul CECA, semnat la Paris în 1951, Tratatul de la Roma din anul 1957 prin care s-a constituit [NUME_REDACTAT] Europeană și [NUME_REDACTAT], document care a modificat tratatele organice ale CE care a intrat în vigoare la 27 februarie 1986. De asemenea, dezvoltarea dreptului comunitar al mediului s-a realizat prin Tratatul de la Maastricht, 1992, Tratatul de la Amsterdam, 1997 etc.

Legislația comunitară derivată a mediului este formată din 4 categorii de acte:

– regulamente, care au o aplicare generală, sunt obligatorii și direct aplicabile în statele membre;

– directive, stabilesc obiectivele pe care trebuie să le atingă statele membre în domeniu, dar lasă autorităților naționale competența de a alege mijloacele și modalitățile de aplicare,

– decizii, obligatorii pentru destinatari,

– recomandări și avize – fără caracter angajant.

Orice acord încheiat de Comunitate în cadrul competențelor externe se integrează în dreptul comunitar și sunt considerate izvoare de drept. De exemplu, Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a mediului natural al Europei (Berna, 1979) etc.

c. Legislația națională de mediu

Legislația națională de mediu cuprinde:

– normele care au ca obiect protecția și conservarea mediului,

– normele care, deși nu au ca obiect protecția mediului, conțin referiri la acesta – de exemplu, norme din industria chimică, agricultura etc.

– jurisprudența,

– doctrina.

Legea, într-un sens larg, cuprinde toate categoriile de norme juridice, începând cu Constituția și continuând cu legea, ordonanța Guvernului, hotărârea Guvernului, ordinul ministrului, deciziile Consiliilor organelor administrației publice locale, regulamentele, instrucțiunile etc.

Legea, ca izvor al legislației mediului, este cea mai întâlnită modalitate de reglementare a raporturilor juridice din acest domeniu. [NUME_REDACTAT], activitatea de protecție a mediului a fost reglementată prin Legea nr. 9/1973, înlocuită de Legea nr. 137/1995, republicată în 2000, abrogată, la rândul ei, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 care consideră această acțiune un “obiectiv de interes public major pe baza principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societății “.

Legea consacră principiile și elementele strategice ce stau la baza propriilor sale dispoziții, reglementează sub aspectul protecției mediului activitățile economice și sociale cu impact asupra mediului și abordează într-o viziune științifică atât metoda reglementării transversale (regimul substanțelor și deșeurilor periculoase, regimul îngrășămintelor chimice și al pesticidelor, regimul organismelor modificate genetic, regimul privind asigurarea împotriva radiațiilor ionizante și securității surselor de radiații), cât și cea a reglementării sectoriale (protecția resurselor naturale și conservarea biodiversității, a atmosferei, a apei și a ecosistemelor acvatice, a solurilor și a ecosistemelor terestre etc.).

Reglementările generale sunt preluate și dezvoltate în legi speciale, din diferite domenii: Legea nr.17/1990 privind regimul apelor maritime interioare, al mării teritoriale și al zonei contigue a României; Legea apelor nr.107/1996; Legea 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul și acvacultura, republicată în anul 2003; Legea 645/2002 pentru aprobarea OUG nr.34/2002 privind prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării; Legea nr.26/1996 privind Codul silvic; Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic etc.

Sunt, de asemenea, legi speciale din alte domenii care cuprind și unele dispoziții referitoare la protecția mediului. De exemplu, Legea nr.18/1991 a fondului funciar, care se referă la categoriile de folosință ale terenurilor și la ameliorarea și conservarea solurilor, stabilind dispoziții imperative în acest sens pentru toate categoriile de deținători de terenuri, Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 etc.

Sunt izvoare de dreptul mediului prin importanța cuprinsului normativ și actele Guvernului: hotărâri, ordonanțe și ordonanțe de urgență. De asemenea, actele de reglementare ale autorităților publice locale: hotărârile adoptate de consiliile locale în exercitarea atribuțiilor ce le revin pentru protecția și conservarea mediului și actele normative subordonate legii în diferite domenii de activitate care sunt emise de diverse organe ale administrației publice centrale. Ele pot fi ordine ale miniștrilor, instrucțiuni, regulamente, normative etc. De exemplu, Ordinul nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului; Ordinul nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii cadru de evaluare a impactului și de participare a publicului la luarea deciziei în cazul proiectelor cu impact transfrontieră; Ordinul nr.370/19.06.2003 – activitățile și sistemul de autorizare a laboratoarelor de mediu etc.

Alte izvoare ale dreptului mediului înconjurător cum sunt: cutuma sau obiceiul, uzanțele internaționale, jurisprudența și doctrina – se regăsesc în cadrul politicilor și strategiilor de mediu.

d. Funcțiile legislației de mediu

Legislația de mediu îndeplinește o serie de funcții specifice pentru realizarea obiectivelor unei dezvoltări durabile:

funcția de organizare și instituționalizare a acțiunii sociale în favoarea protecției și ameliorării mediului. Astfel, cu ajutorul normelor de drept se creează și se perfecționează structurile organizatorice necesare în gestionarea și administrarea problemelor protecției și dezvoltării mediului, precum și în coordonarea acțiunilor la niveluri diferite, se constituie instrumentul de instituire și organizare a instituțiilor mediului și mijlocul de realizare a atribuțiilor conferite;

funcția de promovare a obiectivelor dezvoltării durabile; se regăsește în Legea nr. 137/1995, republicată, în care se precizează că reglementarea protecției mediului are ,,la bază principiilor și elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societății”. Această funcție se realizează din perspectiva cerinței integrării problemelor de protecția mediului în politicile sectoriale, prin diverse măsuri: cerința efectuării studiului de impact, obținerea acordului și autorizației integrate de mediu, crearea unor structuri administrative de decizie etc.;

funcția de protecție, conservare și ameliorarea mediului;

funcția de promovare a cooperării internaționale în domeniul protecției mediului. În acest sens, dreptul reprezintă un factor decisiv al cooperării dintre state, al armonizării măsurilor de protecție pe regiuni, al armonizării legislației în vederea integrării României în [NUME_REDACTAT]; prin normele juridice se realizează transferul de tehnologie etc.

CAPITOLUL III

CADRUL NATURAL, MATERIALUL BIOLOGIC ȘI METODELE DE CERCETARE

3.1. Cadrul natural în care s-au desfășurat cercetările

Ferma horticolă numărul 3 “V. Adamachi” a Stațiunii didactice este amplasată în partea de NV a [NUME_REDACTAT] fiind încadrată între coordonatele geografice de 47º10'-47º15' latitudine nordică respective, de 27 º30' longitudine estică.

Din punct de vedere teritorial-administrativ, ferma face parte din teritoriul cadastral al municipiului Iași, fiind delimitată de următoarele unități:

– la Nord, sediul S.C. VINIFRUCT-COPOU S.A. și intravilanul orașului Iași din [NUME_REDACTAT] Sadoveanu,

– la Est, de perimetrul construit al U.S.A.M.V. Iași,

– la Sud-Vest și Vest, de terenurile fermei viticole ale S.C. VINIFRUCT-COPOU S.A,

– la Nord-Vest, de strada Viticultorilor, din vecinătatea liceului ,,V. Adamachi ” Iași.

Teritoriul cadrastal al fermei horticole este compus dintr-un singur trup cu o suprafață totală de 84,00 ha din care 60,00 ha teren agricol și 24,00 ha teren neagricol.

Structura principalelor categorii de folosință a terenului, estimat în baza evidentei funciare la sfărșitul anului 2000 a situat pe primul loc plantațiile pomicole care au ocupat o suprafață de 23,0 ha, urmate de plantațiile viticole cu 17,0 ha și de celelalte categorii de terenuri.

În urma aplicării proiectului de amenajare antierozională și combatere a excesului de umiditate, organizare și sistematizare a teritoriului, din perioada 1977-1985, s-a modificat modul de parcelare a terenului plantat cu pomi și viță de vie, care în prezent crează condiții optime pentru aplicarea tehnologiilor diferențiate de intreținere a plantațiilor .

Organizarea teritoriului s-a efectuat, în concordanță cu schema hidrotehnică a lucrărilor de combatere a eroziunii solului și a excesului de umiditate de pe terenurile în pantă, precum și în funcție de cerințele de amplasare față de relief și expoziție a versanților, pentru speciile pomicole și viticole. În ceea ce privește conducerea [NUME_REDACTAT] din cadrul U.S.A.M.V Iași, aceasta se realizează de către un Comitet director având ca președinte pe [NUME_REDACTAT], cât și personal propriu.

3.2. Materialul biologic

Experiența a avut loc în cadrul [NUME_REDACTAT] “[NUME_REDACTAT]” din Iași, iar în studiu au fost luate trei soiuri de măr: Idared, [NUME_REDACTAT] și Generos.

Idared, obținut în USA in anul 1945 prin încrucișarea soiurilor Jonathan x Wagener premiat.

Soiul este semiviguros, foarte productiv și precoce. Fructele sunt mari (200-230g) sferic-turtite, cu cinci coaste largi aparente. Pielița este subțire, galbenă, acoperită pe majoritatea suprafeței cu roșu zmeuriu și dungi roșii-intens. Pulpa este albă, foarte fină, dulce-acidulată și plăcut aromată. După formă, fructele se aseamănă cu cele de Wagener, dar sunt uniforme ca mărime și mai intens colorate (tip Jonathan). Perioada de consum: noiembrie-aprilie.

[NUME_REDACTAT] – soi originar din USA, zona Virginia de Vest are vigoare mijlocie și este sensibil la rapănul mărului (Venturia inaequalis). Fructele se maturează după 5-10 octombrie având forma ovo-sferică atingând o greutate de circa 170-190 grame. Culoarea fructului la exterior este verde-gălbui, iar la maturitate galben-aurie având gust dulce cu aromă specifică. Pulpa este albă, crocantă și suculentă. Fructele pot fi păstrate până la 6-8 luni de la recoltare, în condiții de depozitare speciale.

Generos – soi românesc, rezistent la rapăn, mediu rezistent la făinare, de vigoare mijlocie-mare, cu coroana rară, aerisită, este precoce și productiv, fructifică în special pe ramuri scurte. Fructele sunt mari (160-200g), culoarea de fond galben -verzuie, iar cea de acoperire roșie-rubinie, 2/3 din suprafață, cu multă ceară. Pulpa fermă, potrivit de suculentă aromată, cu gust plăcut.

3.3. Metode de cercetare

a. Metoda staționară: se referă la studierea prin intermediul observațiilor fenologice ale dinamicii de creștere a pomilor pe o perioadă lungă de timp. Asupra pomilor luați în studiu s-au efectuat observații fenologice și măsurători biometrice care au fost interpretate în funcție de condițiile specifice ale locului de cercetare. Măsurătorile s-au făcut cu rigla, șublerul, șipca gradată.

Determinările realizate au constat în măsurători biometrice efectuate pe exemplarele existente în [NUME_REDACTAT] ,,[NUME_REDACTAT]” Iași. Aceste măsurători au avut drept scop identificarea potențialului productiv al soiurilor. Prin urmare, s-au efectuat măsurători asupra:

– înălțimii pomilor

Înălțimea pomilor este dată de distanța măsurată pe verticală de la nivelul suprafeței solului pậnă la vậrful pomului.

– diametrul coroanei

Forma de coroană existentă la cele trei soiuri este sub formă de palmetă etajată prin intervenții de tăiere.

Au fost efectuate două măsurători:

– pe direcția rậndului de pomi, pentru a se afla diametru mare al coroanei

– pe direcția intervalului dintre rậnduri pentru a se afla diametrul mic al coroanei.

După citirea celor două dimensiuni s-a calculat suma acestora, care reprezintă diametrul mediu al coroanei.

– volumul coroanei – prin măsurarea celor două diametre pe direcția rândului și perpendicular pe rând, a înălțimii pomilor și aplicarea formulei conului 1/3 пR2 x h, exprimarea făcându-se în m3.

S-a constatat că volumul coroanei este direct proporțională cu înălțimea și diametrul coroanei.

– lungimea medie a creșterilor anuale

Pentru determinarea lungimii medie a creșterilor anuale s-a determină lungimea tuturor creșterilor anuale la toți pomii pe variante de pe ramura de control, după care se însumează determinările obținute și se face media lor.

– numprul de șarpante în etaj

Pentru detrminarea numerică a acestui indicator s-a procedat la numărarea efectivă a șarpantelor din etaj.

Pentru a aduce unele precizări asupra comportamentului celor trei soiuri de măr în cultură semiintensivă la stațiunea Didactică ,,[NUME_REDACTAT]” din Iași, am realizat un studiu comparativ în plantația în vậrstă de 14 ani din cadrul acestei ferme.

Colecția pomologică cu soiuri de măr a fost înființată în anul 2005, soiurile luate în studiu au fost altoite pe portaltoiul MM106. Distanța de plantare este de 4 x 5 m, pomii au fost conduși sub formă de palmetă etajată. Coroana prin creșterea și dezvoltarea pomilor la 14 ani de la plantare a ocupat parțial spațiul rezervat inițial pe lungimea rândului, formând garduri fructifere continui. Parametrii gardului fructifer (înălțimea, lățimea, volumul) oscilează în funcție de variantă. Ca martor în acest studiu comparativ a fost folosit soiul Idared, considerat a fi un soi răspândit în cultură pe plan național și european.

b. Metoda instrumentală: pentru determinarea parametrilor fiziologici s-a folosit sistemul LCi [NUME_REDACTAT], special conceput pentru utilizare în teren (Fig. 3.1.), care permite determinarea simultană a mai multor indicatori fiziologici si de mediu: rata fotosintezei –A [μmol. m-2 . s-1]; rata transpirației – E [μmol . m-2 . s-1]; conductanța stomatică – gs [μmol. m-2 . s-1]; concentrația de CO2 substomatic – Ci [μmol. mol-1]; temperatura frunzei –T [0C]. (Manual de utilizare a Sistemului LCi [NUME_REDACTAT]).

Fig. 3.4. Sistemul LCi [NUME_REDACTAT]

Instrumentul cuprinde o consolă principală cu semnal condiționat, alimentare cu aer, control cu ​​microprocesor, card de stocare a datelor și o cameră pentru frunză conectate printr-un cablu. Consola principală furnizează aer cu o concentrație relativ stabilă de CO2 la camera de măsurare. Concentrațiile de CO2 și H2O sunt măsurate, iar aerul este direcționat peste ambele suprafețe ale frunzei. Aerul evacuat din camera este analizat, iar conținutul de CO2 (în general scăzut) și cel de H2O (mai mare) este determinat. Concentrația de gaz și debitul de aer, asimilarea și ratele de transpiratie sunt calculate la aproximativ fiecare 20 de secunde. Un mic ventilator asigură în cameră amestecarea completă a aerului în jurul frunzei. Emisiile de CO2 sunt măsurate de un analizor de gaze în infraroșu.

Datele măsurate și calculate sunt afișate pe ecranul cu cristale lichide (LCD) de pe panoul frontal al consolei.

Formulele de calcul utilizate sunt:

Diferența concentrației de CO2 măsurată în μmol . mol-1 (Caemmerer și Farquhar, 1981)

ΔC = Cref – C’an

unde:

Cref – debitul de CO2 intrat în incintă, μmol. mol-1

C’an – debitul de CO2 ieșit din incintă, μmol. mol-1

Rata fotosintezei măsurată în μmol . m-2 . s-1

A = us. ΔC

unde:

us – debitul masic de aer pe m2 de suprafață a frunzei, mol . m-2 . s-1

ΔC – diferența concentrației de CO2 din incintă, μmol. mol-1

Concentrația de CO2 substomatic măsurată în μmol . mol-1

unde: gc = 1 : (1.6 rs + 1.37 rb)

C’an – debitul de CO2 iesit din incintă, μmol . mol-1

E – rata transpirației, mol . m-2 . s-1

A – rata fotosintezei, μmol . m-2 . s-1

rb – rezistența stratului limită la vaporii de apă, m-2 . s-1 . mol-1

rs – rezistența stomatală la vaporii de apă, m-2 . s-1 . mol-1

Pentru calcularea volumului de oxigen/ha se aplică formula:

Voxigen/ha = (MA x B x NP x 28800 x 150/106) x 22,4

unde:

MA – media ratei fotosintezei

B – m2/plantă

NP – numărul de plante/ha

150 – zile de vegetație

22,4 – volumul unui mol de oxigen în condiții normale (1 atm. și 273K)

CAPITOLUL 4

REZULTATELE OBȚINUTE

4.1 Particularitățile biometrice ale pomilor

Experiența organizată cuprinde pomii aflați în anul VIII de la plantare. Cele trei variante ale experienței sunt reprezentate de cele trei soiuri de măr luate în studiu. Pentru a putea desprinde concluzii privitoare la vigoarea de creștere a pomilor, la soiurile studiate s-au făcut observații, măsurători și determinări pe o perioadă de trei ani asupra următorilor parametrii: înălțimea medie a pomilor, diametrul coroanei, numărul creșterilor anuale, lungimea șarpantei.

Înălțimea medie a pomilor

Tabelul 4.1.

Înălțimea pomilor (m)

Volumul coroanei

Tabelul.4.2.

Volumul coroanei pomilor (cm3)

Lungimea medie a creșterilor anuale

Tabelul nr. 4.3.

Lungimea medie a creșterilor anuale (cm)

Lungimea șarpantelor

Tabelul 4.4.

Date privind lungimea șarpantelor etajului I (cm).

Tabelul 4.5.

Date privind lungimea șarpantelor etajului II ( cm)

Tabelul 4.6.

Date privind lungimea șarpantelor etajului III (cm)

4.2. Date ce caracterizează fructificarea

Fenofazele organelor vegetative

Tabelul 4.7.

Fenofazele organelor vegetative

4.3. Producția de fructe

Tabelul 4.8.

Producția de fructe

Tabelul 4.9.

Principalele caracteristici fizice ale fructelor

4.4. Determinarea volumului de oxigen

Tabelul 4.12

Date privind volumul de oxigen/ha