Maladiile organismului uman … … 194 [604803]

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
ȘCOALA DOCTORALĂ
PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
Cu titlu de manuscris
C.Z.U: 378:614.253 (043. 2)

NASTASIU Silvia
FORMAREA COMPETENȚEI DE COMUNICARE
INTERPERSONALĂ MEDIC -PACIENT: [anonimizat] : 533. 01 – Pedagogie universitară
Teză de doctor în științe ale educației

Autor : Nastasiu Silvia

Conducător științific : Goraș -Postic ă Viorica ,
doctor habilitat în pedagogie ,
profesor universitar

Comisia de î ndrumare : Șevciuc Maia ,
doctor în pedagogie ,
conferențiar universitar

Bodrug -Lungu Valentina ,
doctor habilitat în pedagogie ,
conferențiar universitar

Braniște Tudor ,
doctor habilitat în medic ină,
conferențiar universitar

CHIȘINĂU , 2019

2

© Nastasiu Silvia , 2019

3 CUPRINS

ADNOTA RE (în limba română, engleză, rusă) ………………………….. ………………………….. ……………………… 5
LISTA TABELELOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 8
LISTA FIGURILOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 10
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 11
1. CADRUL TEORETIC DE ABORDARE PSIHOPEDAGOGICĂ A COMPETENȚEI DE
COMUNICARE INTERPERSONALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 20
1.1. Aspecte generale din istoria cercetărilor fenomenului comunicării ………………………….. ………………… 20
1.1.1. Incursiuni teoretice privind originea comunicării medicale ………………………….. ………………………… 25
1.2. Conceptul de comunicare între identitate și definiție ………………………….. ………………………….. ……….. 28
1.3. Abordări teoretice ale conceptului de competență ………………………….. ………………………….. …………… 40
1.4. Competența de comunicare interpersonală medic -pacient ………………………….. ………………………….. … 50
1.5. Concluzii la capitolul 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 53
2. CONFIGURAȚII METODOLOGICE ÎN ABORDAREA PSIHO PEDAGOGICĂ A
COMUNICĂRII INTERPERSONALE MEDIC -PACIENT ………………………….. ………………………….. 55
2.1. Ipostaze specifice ale metodologiei psihopedagogice din perspectiva relației medic -pacient …………. 55
2.2. Modele de comunicare medicală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 61
2.3. Componente structurale și etice în comunicarea interpersonală medic -pacient ………………………….. … 67
2.4. Elemente esențiale în formarea competenței de comunicare interpersonală medic -pacient ……………. 83
2.5. Modelul pedagogic de formare a comunicării interpersonale medic -pacient la mediciniști, centrat pe
problemele pacientulu i……………………………………………………………….. …….. ……………………. ………. ….91
2.6. Concluzii la capitolul 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 96
3. CADRUL EXPERIMENTAL DE VALORIFICARE A MODELULUI PEDAGOGIC DE
FORMARE A COMPETENȚEI DE COMUNICARE INTERPERSONALĂ MEDIC -PACIENT
LA MEDICINIȘTI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 98
3.1. Evaluarea inițială a nivelului de dezvoltare a competenței de comunicare medic -pacient la
mediciniști …………………………………………………………………………………. …….. …………………… ………. ..98
3.2. Valorificarea experimental -formativă a Modelului pedagogic de formare a competenței de
comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele pacientului ……….. 109
3.3. Evaluarea finală a competenței de comunicare medic -pacient la mediciniști ………………………….. …. 127
3.4. Concluzii la capitolul 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 144
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMAND ĂRI ………………………….. ………………………….. …………… 146
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 151
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 167

4 Anexa 1. Programul de formare a competenț ei de comunicare interpersonală medic -pacient la
mediciniști ………………………………………………….. ……… …………………………………………………………… 167
Anexa 2. Tematica Programului de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient la mediciniști, la cursul Comunicare și comportament în medicină ……………. ……….169
Anexa 3. Tematica Programului de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient la mediciniști, la cursul Limba română și terminologie medicală, Facultatea de
Medicină… ………. ………………… …………………………………………………………………………………………… 173
Anexa 4. Tematica Programului de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient la mediciniști, la cursul Limba română și terminologie medicală, Facultatea de
Medicină II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 175
Anexa 5. Chesti onar de evaluare a nivelului competențe i de comunicare in terpersonală
medic -pacient …………………………………………………………………………………………………………….. …….. 177
Anexa 6. Ilustrarea aplicării testului Wilcoxon ………………………….. ………………………….. …………………… 179
Anexa 7. Ghidul Calgary -Cambridge pentru realizarea istoricului medical – procesul de
comunicare ………. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 187
Anexa 8. Text pentru realizarea tehnicii Discuția ghidată ………………………….. ………………………….. ……. 191
Anexa 9. Realizarea tehnicii Graficul T ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 192
Anexa 10. Realiza rea tehnicii SINELG la tema Sistemul respirator – plămânii ………………………….. ….. 193
Anexa 11. Tehnica Ciorchinele la tema: Maladiile organismului uman ………………………….. ……………… 194
Anexa 12. Fișă de lucru la tema Sistemul digestiv ………………………….. ………………………….. ……………….. 195
Anexa 13. Model de dialog între medicul stomatolog și pacient ………………………….. ………………………… 199
Anexa 14. Model de dialog între medicul de fam ilie și pacient ………………………….. …………………………. 200
Anexa 15. Repere în comunicarea unui diagnostic grav ………………………….. ………………………….. ……….. 201
GLOSAR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 202
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII ……………………………………………………… 204
CURRICULUM VITAE …………………………………………………… …………………………………………………. 205

5 ADNOTARE
Nastasiu Silvia
Formarea competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști
Teză de doctor în științe ale educației , Universitat ea de Stat din Moldova, Chișinău, 2019

Volumul și structura tezei. Teza include: introducere, trei capitole, concluzii generale și rec o-
mandări, bibliografie – 198 de surse, 15 anexe. În total, teza conține – 140 de pagini text de bază, 15
figuri și 40 de tabele. Rezultatele obținute sunt publicate în 1 4 lucrări științ ifice.
Cuvinte -cheie: competență de comunicare interpersonală, mediciniști, medic -pacient, relație
medic -pacient, atitudini, abilități, comportamente, pedagogie medicală.
Domeniu de stu diu: Pedagogi e universitară.
Obiectul cercet ării: procesul de formare a competenței de comunicare interpersonală medic –
pacient la mediciniști.
Scopul cercetării constă în elaborarea și valori ficarea experimentală a Modelului pedagogic de
formare a compet enței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști , centrat pe problemele
pacientului.
Obiectivele cercetării: analiza teoretică a conceptelor de competență și comunicare; a competenței
de comunicare interpersonală și a competenței de comunic are interpersonală medic -pacient; determinarea
metodologiei optime de formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la medicin i-
ști; constatarea specificului relației medic -pacient prin condiționarea aspectelor etice în această relație;
elaborarea și valorificarea Modelului pedagogic de formare a competenței de comunicare inte rpersonală
medic -pacient la mediciniști , centrat pe problemele pacientului prin implementarea Programului de fo r-
mare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști .
Noutatea și originalitatea științifică rezidă în redefinirea conceptului de comunicare medicală și
de competență de comunicare interpersonală medic -pacient pentru facilitarea interacțiunii comunicative
profesionale și menținerea re lației echilibrate medic -pacient, medic -medic, medic -societate; valorificarea
metodologiei de formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști; elab o-
rarea și implementarea Modelului pedagogic de formare a competenței de comun icare interpersonală
medic -pacient la mediciniști , centrat pe problemele pacientului ; contribuția metodologică la modernizara
formării și evaluării competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști în baza Pro-
gramului de formare a compe tenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști.
Problema științifică importantă soluționată în cercetare constă în fundamentarea teoretic –
aplicativă a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști prin formarea in ițială
de calitate, bazată pe centrarea pe problemele pacientului și interacțiunea adecvată cu acesta.
Semnificația teoretică a cercetării este reliefată de rezultatele cercetării conceptuale privind c o-
municarea pluriaspectuală a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient, dar și a metodol o-
giei interactive de formare a competenței de comunicare medic -pacient la mediciniști.
Valoarea aplicativă a lucrării este reprezent ată de elaborarea și valorificarea experimentală a
Modelului pedagogic de fo rmare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la medicin i-
ști, centrat pe problemele pacientului ; elaborarea și aplicarea Indicatorilor de performanță cu privire la
competența de comunicare interpersonală medic -pacient, pe abordarea în prem ieră a problemei date în
contextul pe dagogiei medicale.
Implementarea rezultatelor științifice s-a realizat în cadrul IP USMF „Nicolae Testemițanu” prin
valorificarea fundamentelor teoretic -aplicative elaborate și structurate în Modelul pedagogic de forma re a
competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști , centrat pe problemele p a-
cientului în cadrul cursurilor Comunicare și comportament în medicină și Limba română și terminol ogie
medicală, inclusiv prin intermediul comunicărilor la c onferințele științifice naționale și internaționale și a
publicațiilor științifice.

6 ANNOTATION
Nastasiu Silvia
Doctor -Patient Interpersonal Communication Competence Formation in Medical Students
PhD thesis in Education Sciences, M oldova State University ,Chisinau, 2019

Thesis structure. The thesis includes: introduction, three chapters, general conclusions and re c-
ommendations, bibliography – 198 sources, and 15 annexes. In total, the thesis length is 140 pages – basic
text, 15 figures and 40 tables. The ob tained results were published in 1 4 scientific papers.
Key words: interpersonal communication, competence, medical students, doctor -patient, doctor –
patient relationship, attitudes, abilities, behaviors, medical education.
Field of study: University pedago gy
Object of research: the process of formation of doctor -patient interpersonal communication co m-
petence in medical students.
The research purpose is to elaborate and capitalize the Pedagogical Pattern for the formation of
doctor -patient interpersonal com munication competence in medical students, centered on the patient’s
problems.
Objectives of the Research : to analyze the specific aspects of communication skills concepts, the
interpersonal communication competence and doctor -patient interpersonal communi cation comp etence;
to determine the best methodology of doctor -patient interpersonal communication competence formation;
to establish doctor -patient relationship specificity and the ethical aspects of their relationship; to elaborate
and capitalize the Pedagogical Pattern of doctor -patient interpersonal communication competence fo r-
mation, through the implementation of the program of doctor -patient interpersonal communication co m-
petence formation.
Scientific novelty and originality of the research resides i n the redefinition of the concept of me d-
ical communication and doctor -patient interpersonal communication competence for the facilitation of the
professional communication interaction and maintenance of the balanced doctor -patient, doctor -doctor,
and docto r-society relationship; methodology for the valorization of doctor -patient interpersonal comm u-
nication competence formation; elaboration and implementation of the Pedagogical Pattern of doctor –
patient interpersonal communication competence; methodological contribution to the moderniz ation of
training and assessment of the doctor -patient interpersonal communication competence based on the Pro-
gram of doctor -patient interpersonal communication competence formation.
Important scientific problem solved in the re search constitutes the theoretical and applied fou n-
dation of doctor -patient interpersonal communication competence in medical students through initial
quality training, focused on the patient’s problems and the proper interrelationship.
Theoretical signif icance of the research is emphasized by the results of the conceptual research
on the multi -visual communication, of doctor -patient interpersonal communication competence, as well
as the interactive methodology formation of doctor -patient communication com petence in medical st u-
dents.
Applicative value of the research is represented by the experimental elaboration and the capital i-
zation of the Pedagogical Pattern of doctor -patient interpersonal communication competence formation;
elaboration and application of Performance Indicators of doctor -patient interpersonal communication
competence , based on the novelty of the given issue in the context of medical pedagogy.
Implementation of the scientific results was carried out within „Nicolae Testemițanu” State Un i-
versity of Medicine and Pharmacy of the Republic of Moldova, through the valorization of the the oretical
and applied foundations elaborated and structured according to the Pedagogical Pattern for do ctor-
patient interpersonal communication competence forma tion in medical students, centered on the p a-
tient’sproblems, within the Course of Communication and Behavior in Medicine and Romanian La n-
guage and Medical Terminology , along with communication presentations at national and international
scientific conferen ces and scientific publications.

7 АННОТАЦИЯ
Настасиу Сильвия
Формирование компетенции межличностного общения доктор -пациент
в медицинской практике
Диссертация на соискание учѐной степени доктора педагогических наук, Госсударственый
Университет Молдовы , Кишинэу, 2019
Объем и структура диссертации. Диссертация состоит из: введения, трех глав, общих в ы-
водов и рекомендаций, библиографии, состоящей из 198 источников, 15 приложений. Диссе ртация
содержит 1 40 страниц основного текста, 15 рисунков и 40 таблиц. Пол ученные результаты опу б-
ликованы в 1 4 научных работах.
Ключевые слова : компетенция межличностного общения, медики, доктор -пациент, отн о-
шения доктор -пациент, отношения, навыки, поведение, медицинская педагогика.
Область изучения: педагогика высшего образова ния.
Обьект исследования: процесс формирования компетенции межличностного общения до к-
тор-пациент в медицинской практике .
Цель исследования – разработка и экспериментальная валидация Педагогической модели
формирования компетенции межличностного общения док тор-пациент в медицинской практике,
центрированно й на проблемах пациента.
Задачи исследования: анализ концепций компетенции и общения; компетенции межли ч-
ностного общения и компетенции межличностного общения доктор -пациент; определение мет о-
дологии формиров ания компетенции межличностного общения доктор -пациент в медицинской
практике; выявление специфики отношений доктор -пациент и определение этических аспектов
этих отношени й; разработка и валидация Педагогической модели формирования компетенции
межличностн ого общения доктор -пациент в медицинской практике, центрированно й на пробл е-
мах пац иента посредством реализации Программы формирования компетенции межличностного
общения до ктор-пациент в медицинской практике.
Новизна и научная оригинальность заключается в п ереосмыслении концепта медици н-
ского общения и компетенции межличностного общения доктор -пациент для облегчения профе с-
сионального коммуникативного взаимодействия и поддержки гармоничных отношений доктор –
пациент, медик -медик, медик -общество; валидация методологии формирования компетенции
межличностного общения доктор -пациент в медицинской практике; разработка и внедрение Педа-
гогической модели формирования компетенции межличностного общения доктор -пациент в м е-
дици нской практике, центрированно й на проблемах па циента; совершенствовани и формирования
методологии и определени и уровня компетенции межличностного общения доктор -пациент в м е-
дицинской практике на базе Программы формирования компетенции межличностного общения
доктор -пациент в медицинской практике .
В рамках исследования решена важная научн ая проблем а теоретико -прикладно го обосно-
вания компетенции межличностного общения доктор -пациент в медицинской практике путем
начальной качественной подготовки, центрированной внимания на проблемах пациента и разул ь-
тативном взаимодействии с ним.
Теоретическая значимость исследования состоит в конкретиз ации результат ов концеп-
туального исследования многогранной компетенции межличностного общения доктор -пациент, а
также в обосновании интерактивной методологии формирова ния компетенции межличностного
общения доктор -пациент в медицинской практике.
Практическая значимость заключается в экспериментальной разработке и внедрение
Педагогич еской модели формирования компетенции межличностного общения доктор -пациент в
медицин ской практике , центрированной на проблемах пациента; разработке и при менении Пока-
зателей эффективности компетенции межличностного общения доктор -пациент, в первые в Р ес-
публики Молдова данноя проблема рассмотрена в контексте медицинской педагогики.
Внедрени я научных результатов проведен о в рамках ГУМиФ «Николае Тестимицану»
путем использования теоретико -прикладных основ, разработанных и структурированных в Педа-
гогической модели формирования компетенции межличностного общения доктор -пациент в м е-
дицинской пра ктике, центрированно го на проблемах пациента в рамках курсов Общение и пов е-
дение в медицине и Румынский язык и медицинская терминология , в том числе и посредством
выступлений на научных международных и национальных конференциях и научных публикаций.

8 LISTA TABELELOR

Tabelul 1 .1. Definiții ale comunicării ………………………………………………… ……………………….. .. 29
Tabelul 1 .2. Definiții ale comunicării didactice/educaționale/pedagogice ……………………… ….. 31
Tabelul 1 .3. Derivarea competențelor …………………………………………………. ………………………… 41
Tabelul 1 .4. Definiții ale competenței …………………………………………………. ………………………… 42
Tabelul 1 .5. Definiții ale comunicării medicale ……………………………………. ………………………… 51
Tabelul 1 .6. Domeniile de aplicabilitate a comunicării în medicină ………. ………………………. …. 52
Tabelul 2 .1. Principiile asertivității ……………………………………………………………………………….. . 57
Tabelul 2 .2. Modele ale relației medic -pacient ……………………………………………………………….. . 63
Tabelul 2 .3. Evoluția relației medic -pacient …………………………………………. …………………….. …. 64
Tabelul 2 .4. Tehnici de blocare a ascultării ………………………………………………………………….. … 74
Tabelul 2 .5. Tehnici de comunicare în medicină ……………………………………………………….. ……. 79
Tabelul 2.6. Tipuri de blocaje……………………………………………………………………………………… .. 81
Tabelu l 3.1. Corelația itemilor chestionarului cu elementele și componentele competenței de
comunicare interpersonală medic -pacient …………………………. …………….. ………… 101
Tabelul 3 .2. Asemănări și deosebiri dintre comunic area interperso nală propriu -zisă și
comunicarea interpersonală medic -pacient …………………………………….. ………….. 104
Tabelul 3 .3. Răspunsuri cantitative la Blocul IV de itemi ……………………………………………….. 105
Tabelul 3 .4. Etapa actului medical la care se consideră comunicarea interpersonală medic –
pacient , ca fiind cea mai importantă ……………………… ………. ………………….. ……… 105
Tabelul 3 .5. Competențe prioritare de comunicare în ars medica ……………………………………. . 106
Tabelul 3 .6. Necesitatea formării competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient , medic -medic , medic -societate …………………………………………….. . 107
Tabelul 3 .7. Raționamente teoretice și practice (sugestii) privind importanța comunicării
medicale ……………….. ……………………. …………………………………… ……………… ……. 107
Tabelul 3 .8. Tehnica Ce știu , ce vreau să știu , ce am învățat ………………………………… ………… 110
Tabelul 3 .9. Elemente comparative dintre metodologia tradițională/clasică și cea
modernă/interactivă ………………………………………………. …………………………….. …. 111
Tabelul 3 .10. Fișa de obs ervare a nivelului competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient ………………………………………………………………. ………………. ………. 117
Tabelul 3 .11. Tabel rezumativ a l SINELG -ului la tema Sistemul respirator – plămânii …….. . 121
Tabelul 3 .12. Realizarea tehnicii Cinquan ……………………………………………………………………. . 124

9 Tabelul 3 .13. Indicatori de performanță în comun icarea interpersonală medic -pacient (tabel
integrator) ………………….. ……………………….. ………………. …………………… ……… .. 124
Tabelul 3 .14. Valoarea parametrului P=Asymptotic Signification (2 -tailed) pentru
problema 4 .1. ……… …………………………………………………………………………. ….. 130
Tabelul 3 .15. Date despre ranguri pentru problema 4 .1. ………………………. …………………. ……. 131
Tabelul 3 .16. Valoarea parametrului P=Asymptotic Signification (2 -tailed) pentru
problema 4 .2. …….. …………………………………………………… …………………………. 132
Tabelul 3 .17. Date despre rangur i pentru Problema 4 .2. …………… …………………………… ……… 132
Tabelul 3 .18. Valoarea parametrului P=Asymptotic Signification (2 -tailed) pentru
problemele 4 . 1. – 4. 5. Test Statistic a………………….. …………………………….. …. 133
Tabelul 3 .19. Date despre ranguri pentru problemele 4 .1. – 4.5. Wilcoxon Signed
Ranks Test ………… …………………. …………………………………………………….. ………. 134
Tabelul 3 .20. Valo area parametrului P=Asymptotic Signification (2-tailed) pentru
problema 5 . ……………………………………………………………………… …………………. 136
Tabelul 3 .21. Date despre ranguri pentru Problema 5 . ………………………… ………………………… 137
Tabelul 3 .22. Valoarea parametru lui P=Asymptotic Signification (2-tailed) pentru
problema 7 . …………………………… ………………………………………… ………………… . 138
Tabelul 3 .23. Date despre ranguri pentru Problema 7 . ………………………… ………………………… 138
Tabelul 3 .24. Valoarea parametrul ui P=Asymptotic Significatio n (2-tailed) pentru
problema 8 . …………………………………………………… ………………………………….. . 140
Tabelul 3 .25. Date despre ranguri pentru problema 8 . ………………………… …….. …………………. 140
Tabelul 3 .26. Valoarea parametru lui P=Asymptotic Signification (2-tailed) pentru
problema 9 . …………………………. ………………………… ……… ……………….. …….. … 141
Tabelul 3 .27. Valoarea parametrul ui P=Asymptotic Signification (2-tailed) pentru
problema 10 . ………………………………………………………….. ………………… ……….. 142
Tabelul 3 .28. Date despre rangur i pentru Problema 10 . ………………………………………….. …….. 142

10 LISTA FIGURILOR

Fig. 1.1. Structura procesului de comunicare , după K . Buler ……………………………………………. .. 32
Fig. 1.2. Structura procesului de comunicare , după R . Jakob son……………………………………… … 33
Fig. 1.3. Modelul competenței comunicative Canale și Swain ……………………………………….. …. 45
Fig. 1.4. Competența comunicativ ă – Modelul Widdowson ……………………………………………. … 46
Fig. 2.1. Modelul pedagogic de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele pacientului ……….. ………………….. 93
Fig. 3.1. Date privind impo rtanța gradului de cunoaștere a limbii române în diverse situații de
comunicare medicală la etapa de constatare și co ntrol……………… ………………………… 131
Fig. 3.2. Date cu privire l a dependența profesionalismului medicului de competența de
comunicare i nterpersonală medic -pacient la etapa de constatare și control ……………. 133
Fig. 3.3. Date privind competența d e comunicare medic -pacient ca parte integrantă a codului
deontologi c al medicului la etapa de constatare și control ……………….. …………………… . 135
Fig. 3.4. Date cu privire la comunicarea interpersonală medic -pacient ca element esențial în
tratarea pacienților la etapa de constatare și control ………. …………………. ……………….. 135
Fig. 3.5. Date despre necesitatea unui curs de formare a competențelor de comunicare
interpersonală medic -pacient , la USMF „Nicolae Testemițanu” , la etapa de constatare și
etapa de control ……………….. ………………………………………… ……… …………………………. 135
Fig. 3.6. Date despre etapa actului medical considerată ca fiind cea mai importantă în
comunicarea interpersonală medic -pacient la etapa de constatare și control ………….. 137
Fig. 3.7. Date referitoare la considerarea celor trei competențe de c omunicare majore în ars
medica la etapa de constatare și control ……… ………………………………… ……………….. .. 139
Fig. 3.8. Date referitoare l a necesitatea formării competențelor de comunicar e interpersonală
medic -pacient la etapa de constatare și control ……….. …………………………………… …… 140
Fig. 3.9. Date referitoare la necesitatea formării competențelor de comunicare interpersonală
medic -medic la etapa de constatare și control …………….. ……………………………….. …… 141
Fig. 3.10. Date referitoare la necesitatea formării competențelor de comunicare interpersonală
medic -societate la etapa de const atare și control …………………….. ……………………. …… 143

11 INTRODUCERE
Actualitatea și importanța problemei abordate . Dezvoltarea per petuă a educației se
datorează cercetărilor multiaspectuale tot mai numeroase în domeniul pedagogiei . Complexitatea
fenomenului educațional , multitudinea perspectivelor de abordare ale acestuia impune depășirea
soluțiilor experimentale , intuitive și neștiințifice . Astfel , devin stringent necesare analizele
profunde , descoperirea legilor care dau esență și valoare fenomenului educațional . Cercetarea în
domeniul pedagogiei , inclusiv cea din perspectivă medicală , poate fi definită ca un demers
strategic desfășurat cu scopul soluționării problemelor apărute pe parcursul desfășurării
procesului educațional , un proces complex de cercetare științifică ce urmărește înțelegerea ,
interpretarea , analiza , descrierea , dezvoltarea diverselor aspect e (probleme) ale educației
medicale . Importanța cercetării pedagogice rezultă din necesitatea reînnoirii continue a
sistemului și procesului de învățământ , în vederea eficientizării acțiunii educative în diferite
domenii aplicative/de profesionaliz are.
Cercetarea noastră răspunde prevederilor Codului Educației al Republicii Moldova , art. 75,
în care se stipulează misiunea învăță mântului superior , ca fiind un element esențial în
dezvoltarea culturală, economică și socială a societății, având următoarele funcții: „a) crearea,
păstr area și dis eminarea cunoașterii la cel mai înalt nivel de excelență; b) formarea specialiștilor
de înaltă calificare , competitivi pe piața națională și internațională a muncii”.
Transformările sistemului de sănătate din Republica Moldova și preferințele pacienților
înșiși au determinat profesioniștii din domeniul sănătății să regândească locul și rolul pac ientului
în sistemul de sănătate , plasând relația cu medicul și comunicarea cu acesta în centrul
problemelor de sănătate publică . Cercetările din acest domeniu demonstrează că o comunicare
empatică și asertivă este asociată cu o mai bună aderare la tratame nt, o mai bună satisfacție a
pacientului și mai puține litigii . Cu toate aces tea, programele de formare inițială a cadrelor
medicale sunt or ientate mai puțin spre acest domeniu . Mai mult , acestea se bazează , în principal ,
pe o tranziție directă de la teori e la practică clinică , cu toate riscurile pe care acea sta le implică
pentru pacienți .
Datorită reformării sistemului de învățământ universitar medical , reflectat în „Strategia de
dezvoltare a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiț anu” din Republica
Moldova , în perioada 2011 -2020” , se întrezăresc unele componente inovative pasibile să
garanteze un randament sporit al politicilor educaționale medicale . Pentru a accede la un proces
viabil de instruire , modern și performant , a fost nec esară aprobarea unor principii de acțiune care
implică sporirea competitivității resurselor umane în domeniul sănătății , centrate pe formarea și
dezvoltarea personalității umane , a abilităților , aptitudinilor și comportamentelor . Astfel ,

12 „modernizarea curr iculumului educațional , instituirea unui sistem de evaluare a calității
activității didactice , dezvoltarea potențialului academic , promovarea cercetării științifice și a
colaborării internaționale” (p. 7) sunt componentele de bază ale reformei educaționale medicale
care au fost identificate și incluse în „Strategia Universității de Stat de Medicin ă și Farmacie
„Nicolae Testemițanu ” din Republica Moldova , în perioada 2011 -2020” (http://old.usmf.md/wp –
content/uploads/2013/06/STRATEGIA -ROM -FINAL .pdf, accesat la 30 . 03. 2018) .
În Planul de acțiuni pentru implementarea „Strategiei de dezvoltare a Universității d e Stat
de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu ” din Republica Mold ova, în perioada 2011 –
2020” , pentru anul 2018 , aprobat prin decizia Senatului USMF „Nicolae Testemițanu ” nr. 2/11
din 22 . 02. 2018 , unul din tre obiectivele principale este alinierea procesului de învățământ la
cerințele internaționale , prin „realizarea ref ormei curriculare centrată pe student și rezident ,
orientată pe achiziționarea competențelor necesare în activitatea profesională , în corespundere cu
standardele naționale și internaționale ; implementarea metodelor și tehnicilor moderne de
instruire” (Deci zia Sen atului USMF nr . 2/11 din 22 . 02. 2018) .
Astfel , survine necesitatea ca beneficiarul -cheie al actului edu cațional universitar med ical
– medicinistul – să poată lua și aplica decizii independente în ceea ce privește desfășurarea
actului medical în si ne (competențe profesionale) , dar și să relaționeze și să comunice eficient cu
partenerii de dialog – pacient , medic , societate etc . În acest context , s-a remarcat necesitatea
cercetării referitoare la formarea competenței de comunicare interpersonală medi c-pacient în
cadrul sist emului educațional universitar medical . Formarea și dezvoltarea competențelor
lingvistice , de relaționare profesională în baza principii lor etice și deontologice , dar și de
comunicare interpersonală medic -pacient devin un deziderat indiscutabil în instruirea
profesională armonioasă a vi itorului medic .
Descrierea situației în domeniul cercetării . Relevante investigației noastre sunt lucrările
cercetătorilor ce vizează conceptul istoric al studiului comunicării: W. Schramm (1953/1996)
face prima tentativă de ordonare a contribuțiilor istorice la analiza comunicării; R.E. Park a
formulat, primul, multe noțiuni -cheie din domeniul cercetării media, inițiind cercetări,
investigații aplicate asupra publicațiilor cu acest profil. Istoria com unicării ca disciplină separată
are la bază mai multe studii: E. Katz et al. (2003), E. Rogers și S. Chaffee (1997), E. Rogers
(1994) – sau istorii intelectuale – J.D. Peters și P. Simonson (2004), D. McQuail (2002), J.D.
Peters (1999), D. Schiller (1996), H. Hardt (1992), D. Ross (1991). Personalități din domenii
variate – filosofie, sociologie, psihologie, științe politice etc., ca M. Weber, G. Simmel, G.
Tarde, J. Dewey sau W. James etc. au analizat actul comunicării, lăsând comentarii, explicații
valoroase și au emis ipoteze, au inițiat cercetări fundamentale. Sunt semnificative în acest

13 context conceptele cercetătorilor J. Haberma s (The Theory of Communicative Action , 1997) și G.
Trey (Solidarity and Difference: the Politics of Enlightenment in the Afte rmathof Modernity,
1998). Relevante studiului nostru sunt și contribuțiile cercetătorilor: M. L. De Fleur și S. Ball-
Rokeach (1999), P. Dobrescu et al. (2007), A. Lesenciuc (2017) etc. Formarea competenței
comunicative este un domeniu relativ bine cercetat din varii perspective. Pentru cercetarea
noastră au fost importante studiile autorilor români din R. Moldova și din România: V. Goraș –
Postică, O. Dandara, Vl. Guțu, M. Șevciuc, L. Cuznețov, Vl. Pâslaru, R. Dumbrăveanu, V.
Cabac, O. Răileanu -Ciobanu, Șt. T oma, D. Potolea, M. Călin, N. Mitrofan, R. Șchiopu, I. Jinga,
E. Istrate, T. Cartaleanu, O. Cosovan, O. Tanase, precum și ale autorilor din străinătate: M.
Canale, M. Swain, R. Townsend, M. Mckay, F.M. Gerard și Ș t. Pacearca etc. Un rol aparte în
descriere a competenței de comunicare vs. competența glotodidactică îl au studiile efectuate de
N. Vicol, I. Vlădescu, A. Afanas, D. Eșanu -Dumnazev, M. I. Vicol, Sv. Guțu, L. Sadovei, M.
Ianioglo, Ec. Țărnă etc., care reliefează următoarele conexiuni: abordarea dida ctică a
competenței de comunicare și comunicarea din perspectiva lingvistică și pragmatică, competența
de comunicare și cea culturală. Problematica competenței lingvistice a fost studiată de către
cercetătorii notorii în domeniu – N. Chomsky, F. Saussure, C. Simmard, C. Noica, E. Coșeriu,
dar și de către – L. Ionescu -Ruxăndoiu, D. Butiurca, T. Callo, N. Vicol, E. Mincu etc.
Conexiunea dintre competența comunicării este evidentă prin lărgirea arealului de
acoperire a abilităților posedate de utilizator: abi lități de receptare a unui text prin intermediul
metodelor de valorificare a intercomprehensiunii lingvistice, interculturale și de recuperare a
sensului, pornind de la experiența lingvistică și interculturală anterioară. Autorii care au studiat
tema din s pațiul profesional autohton sunt V. Goraș -Postică, Vl. Guțu, N. Silistraru, M. Șevciuc
etc. În spațiul românesc, nume de referință se consideră L. Șoitu, I. -O. Pânișoară, M. Dinu, G.
Albu, Șt. Prutianu, Gh. Dumitriu, iar conceptul de comunicare didactică/ educațională/
pedagogică a fost cercetat de către C. Cucoș, I . Iacob, S. Cristea, I. Jinga, Ș t. Săucan, I. Ezechil,
L. Sadovei etc. Literatura didactică în limba engleză oferă studii profunde relativ la aspectul
praxiologic de conținut pentru formarea co mpetenței de comunicare , dar și de implementare din
perspectiva studentului și cadrului didactic. Sunt sugestive numele autorilor H.G. Widdowson,
M. Canale, M. Swain , F. Bachman etc. Menționăm, în mod special, lucrarea cu titlul generic
Competențe communic ative, de D.H. Hymes, în care întâlnim multiple modalități de defin ire și
formare a competenței de comunicare. Conceptul de comunicare este întrebuințat de mult timp,
însă studiile științifice despre acest domeniu sunt relativ moderne. Nume de referință în acest
domeniu se consideră: K. Floyd, G. Gerbner, G. R. Miller, A. C. Baird și F. H. Knower, K.
Krippendorf, C. Cherry, C.D. Mortensen, M. Kunczik, R. Ross, T. Gamble, M. Gamble, M.F.

14 Agnoletti, B. D. Ruben, A. Moles, Ed. Wilson, Ch. Osgood, J.A. DeVito, S. Șerb, M. Petcu, Șt.
Prutianu etc. Problematica competenței de comunicare interpersonală medic -pacient este
pluridisciplinară, fiind abordată din perspectivă pedagogică, medicală, psihologică,
filosofică/sociologică și lingvistică, de către cercetătorii – V. Ojovanu et al., C. Ețco, A. Spinei,
N. Miu, D. L. Dumitrașcu, C. A. Popescu, O. Popa -Velea, O. Istrătoaie, D. V. Moșoiu, D. A.
Munteanu, M. Nițu, M. Aluaș, S. Fica, L. Minea etc. Un alt domeniu de comunicare medicală, cu
un extins areal de aplicabilit ate, este comunicarea cu pacienții în faza terminală a bolii, iar
conceptele dezvoltate de E. Skolka, D. V. M oșoiu, D. A. Munteanu, M. Nițu etc., referitoare la
rolul comunicării în medicina paliativă, sunt relevante în domeniul investigației noastre. Ține m
să subliniem și numeroasele concepții din domeniul psihologiei medicale care vizează problema
comunicării interpersonale medic -pacient, în general, cât și din perspectivă deontologică ,
apărute în România, a următorilor autori: A. Athanasiu, D. Cosman, F. Tudose, D. David, D.
Vasiliu, O. Popa -Velea, A. Cain etc., iar dintre cei care cercetează probleme de comportament în
medicină sunt – V. Tschudin, M. Aluaș, N. Miu, L. Oprea, Cr. Gavrilovici, L. Josan etc. Din
Republica Moldova, în acest domeniu, menționă m lucrăr ile lui E. Popușoi, C. Ețco, A. Spinei,
Gh. Baciu etc .
Din arealul autorilor ruși care cercetează problema valorilor morale/deontologice în
medicină și a comunicării interpersonale medic -pacient menționăm : Т. С. Серов, Л. А.
Гаспарян; В. А. Манули к, Ю. В. Михайлюк; И. В. Герасимова, А. М. Боломожнов, В. А.
Трубников, А. Н. Варламов etc.
Dintre cercetătorii străini care au studiat domeniul comunicării medicale, evidențiem: G. L.
Kreps, N. Simpson, B. Ashraf, W.F. Baile, R. Buckman, M. Bouman, R. F. Brown, A. N.
Escalera, K. Jankowska, T. Pasierski, A. Hamui -Sutton et al. etc.
Aserțiunile de mai sus ne -au condus la identificarea problemei științifice : care sunt
fundamentele teoretic o-aplicative ale competenței de comunicare interpersonală , ce creeaz ă
premise de valorificare și optimizare a competenței de comunicare medicală , ca element -cheie al
metod ologiei de formare /dezvoltare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient
la viitorii medici ?
Obiectul cercetării: procesul de formare a com petenței de comunicare interpersonală
medic -pacient la mediciniști.
Scopul cercetării rezidă în elaborarea și valorificarea experimentală a Modelului
pedagogic de formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști,
centrat pe problemele pacientului .

15 Obiectivele cercetării :
1. Analiza teoretică a conceptelor de competență și comunicare , a competenței de comunicare
interpersonală și a competenței de comunicare medic -pacient ; aspectelor din istoria studiului
comunicării;
2. Constatar ea specificului comunicării medicale prin condiționarea aspectelor etice în relația
medic -pacient ;
3. Stabilirea metodologiei de formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient
la mediciniști ;
4. Elaborarea și valorificarea Modelului pedagogic de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele pacientului , prin
implementarea Indicatorilor de performanță în comunicarea interpersonală medic -pacient și a
Programului de formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la
mediciniști .
Ipotezele de cercetare au fost validate, coerent și argumentat, confirmate în mod
operațional, prin Indicatorii de performanță cu privire la comunicare a interpersonală medic –
pacient, la fiecare etap ă a demersului investigațional realizat de noi:
 competența de comunicare interpersonală medic -pacient este un element indisolubil formării
profesionale a mediciniștilor;
 formarea competenței de comunicare interpersonală medic -pacient, în temeiul Modelulu i
pedagogic de formare a competenței de comunicare medic -pacient la mediciniști, centrat pe
problemele pacientului conduce, inevitabil, la creșterea performanțelor profesionale ale
specialiștilor din domeniul sănătății publice, reducerea și rezolvarea situ ațiilor conflictuale din
cadrul instituțiilor medicale, dar și la starea de bine a pacientului, ca factor determinant în
procesul de însănătoșire/recuperare;
 cultura unei comunicări eficiente, promovată în cadrul instituțiilor de învățământ medical și a
instituțiilor medicale prestatoare de servicii medicale, având ca reper Modelul pedagogic de
formare a competenței de comunicare medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele
pacientului, contribuie la instaurarea unui climat profesional favorabil, ast fel diminuând
insatisfacția beneficiarului de servicii medicale.
Metodologia cercetării științifice:
 metode teoretice: documentarea științifică, descrierea, analiza, compararea, sistematizarea,
generalizarea;
 metode praxiologice: studiul de caz, observa rea, chestionarea, testarea, evaluarea criterială în
situații complexe;

16  experimentul pedagogic (de constatare, de formare, de control);
▪ metode statistice : colectarea de date, metode statistice utilizate în Programul SPSS;
compararea mediilor a două eșant ioane;
▪ metode de analiză : interpretarea calitativă și cantitativă a rezultatelor experimentului.
Noutatea și originalitatea științifică: redefinirea conceptului de comunicare medicală și
de competență de comunicare interpersonală medic -pacient pentru fac ilitarea interacțiunii
comunicative profesionale și menținerea relației echilibrate medic -pacient, medic -medic, medic –
societate; valorificarea metodologiei de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient la mediciniști; elaborarea și im plementarea Modelului pedagogic de formare a
competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele
pacientului; contribuția metodologică la modernizarea formării și evaluării competenței de
comunicare interpersonală m edic-pacient la studenții de la medicină, în baza Programului de
formare a competenței de comun icare interpersonală medic -pacient la mediciniști.
Problema științifică importantă soluționată în cercetare constă în analiza și
argumentarea științifică a fund amentelor teoretic -aplicative a competenței de comunicare
interpersonală , formată din cunoștințe , atitudini , abilități și compor tamente , fapt ce a determinat
cunoașterea și înțelegerea profundă a conceptelor de comunicare , competență , comunicare
interperso nală, competență de comunicare interpersonală , comunicare medicală , ceea ce permite
valorificarea și o ptimizarea competenței de comunicare interpersonală medic -pacient , creând ,
astfel , baza teoretică/aplicativă a metodologiei de formare a competenței de co municare
interpersonală medic -pacient la mediciniști .
Rezultatele științifice principale înaintate spre susținere:
1. Fundamentarea pedagogică a procesului de formare la mediciniști a competenței de
comunicare interpersonală medic -pacient, bazată pe nevoile pacientului, în baza asigurării
integrării eficiente a metodologiei interactive, în calitate de componentă a Programului de
formare și, implicit, a Modelului pedagogic, care are valoare teoretică și aplicativ -praxiologică,
deoarece scoate în relief necesi tatea actualizării și optimizării pedagogiei medicale din această
perspectivă.
2. Analiza teoretică a conceptelor de competență și comunicare, a competenței de comunicare
interpersonală și a competenței de comunicare medic -pacient; a aspectelor din istoria st udiului
comunicării au contribuit la conceptualizarea competenței de comunicare inte rpersonală medic –
pacient, ce rezidă în identificarea nivelurilor epistemice și metodologice ale competenței date,
concepută ca finalitate educațională.

17 3. Aplicarea eficientă a metodologiei de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient la mediciniști găsește relevanță acțională în crearea și asigurarea unor condiții
instituționale adecvate, începând cu includerea unei discipline specifice în planul de stu dii și
terminând cu abordarea creativ -contextualizată și funcțională a acesteia din partea cadrelor
didactice, bazate pe specificul relației medic -pacient și condiționarea a spectelor etice în această
relație.
4. Elaborarea și valorificarea Modelului pedagogic de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele pacientului, prin
implementarea Programului de formare a competenței de comunicare interpersonală medic –
pacient la mediciniști a demonstrat eficiența didacticii funcțional -interactive, aplicate de noi,
deschizând perspective realiste de optimizare a formării inițiale a mediciniștilor, dar și de
extindere a pregătirii pedagogice a cadrelor didactice universitare din acest punct de vedere.
Eșantionul ce rcetării : Lotul explorat la experimentul pedagogic (același lot la etapa de
constatare, formare și control) s-a constituit din 173 de mediciniști ai IP USMF „Nicolae
Testemițanu”, dintre care: 128 de mediciniști (grupele S1801, S1802, S1803, S1804, S1805,
S1806, S1807, S1808), anul I, Facultatea de Stomatologie – prelegeri, dintre aceștia: 32 de
studenți (S1801 și S1802) – seminare, cursul Comunicare și comportament în medicină ; 14
studenți alolingvi (grupa M1724), anul II, Facultatea de Medicină I; 31 de s tudenți străini
(grupele M1761 și M1770), anul II, Facultatea de Medicină II – lucrări practice, cursul Limba
română și terminol ogie medicală.
Importanța teoretică a cercetării rezidă în rezultatele cercetării conceptuale privind
comunicarea , sub variate aspecte , a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient , dar
și a metodologiei de formare a competenței de comunicare medic -pacient la mediciniști . Astfel ,
am constatat următoarele competențe specifice în activitatea profesională a medicului –
competența de relaționare profesională (medic -pacient , medic -medic/asistent ă medicală , medic –
societate) , competența lingvistică , competența etică , care însumă ceea ce numim competența de
comunicare interpersonală cu cele trei componente -cheie (cunoștințe , atitudini și valori , abilități
manifestate prin comportamente) care sunt prezentate în capitolul teoretic , dar și analizate din
perspectivă metodolog ică specifică , medicală în capitolul 2 , fiind incluse și în documentele de
stat de politici medicale , care ne -au servit drept reper pentru elaborarea și validarea Modelului
pedagogic de forma re a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști,
centrat pe problemele pacientului , care are la bază Programul experimental de formare a
competențe i de comunicare interpersonală medic -pacient .

18 Valoarea aplicativă a lucrării este reprezentată de :
 identificarea metodologiei de formare a competenței de comunicare interpersonală medic –
pacient la mediciniști ;
 elaborarea a două Modele de relație medic -pacient – Modelul socio -profesional și Modelul
centrat pe feedbak ;
 elaborarea și valorificarea experimentală a Modelului pedagogic de formare a competenței de
comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele pacientului ;
 elaborarea și aplicarea Indicatorilor de performanță cu privire la competența de comunicare
interpersonală medic -pacient , care includ elementele principale ale competenței de comunicare –
cunoștințe , atitudini , abilități , comportamente .
Aprobarea rezultatelor științifice este susținută de cercetările teoretice și experi menta le
la tema tica cercetării . Consecințele investigaționale au fost publicate în: Revista Științifică
Studia Universitatis Moldaviae , Științe ale Educației , categoria B (2017 d, 2018 a) – două articole ;
două articole în reviste internaționale – International Academy Journal World Science , indexat :
DOI (2018 b) și International Academy Journal Web of Scholar , Multidisciplinary Scientific
Journal , indexat : DOI (2018 f); un articol în culegerea Limbaj ul științelor . Știința limbajului
(colecția Filologie) , C. N.C.S.: DOI (2019 b); opt articole în culegeri de materiale ale forurilor
științifice naționale și internaționale . În: lucrări științifico -metodice și didactice : un studiu
monografic (2019 a).
Sumar ul compartimentelor tezei . Conținutul tezei de doctor cuprinde adnotările în
limbile română , rusă și engleză , introducere , 3 capitole , concluzii generale și recomandări , text
de bază – 140 de pagini , 198 de surse bibliografice , 40 de tabele , 15 figuri , 15 anexe .
În Introducere sunt reliefate : actualitatea teoretică și importanța practică a problemei de
cercetare ; obiectul cercetării ; scopul și obiectivele investigației ; metodologia cercetării științifice ;
descrierea conceptuală/teoretică a cercetării ; formularea rezultatelor științifice principale ;
noutatea și originalitatea științifică ; problema științifică importantă soluționată ; importanța
teoretică și valoarea aplicativă ; aprobarea rezultatelor .
Primul capitol Cadrul teoreti c de abordare psihopedagog ică a competențe i de
comunicare interpersonală prezintă studiul teoretic axat pe istoria cercetărilor fenomenului
comunicării , în general , și a istoricului comunicării medicale , în special ; a conceptului de
competență de comunicare , delimitând elementele p rincipale ale actului de comunicare ; a
conceptului de comun icare interpersonală demarcată formelor actelor de comunicare , tipurilor de
comunicare interpe rsonală , funcțiil or și obiectivel or comunicării interpersonale ; a conceptului de
comunicare interperson ală și intenția de a influența comportamente ; a conceptului de

19 competență , prin caracteri stici contextualizate ; a competenței de comunicare interpersonală , prin
prisma modelelor competenței de comunicare interpersonală și a compet enței lingvistice în
rapor t cu competența de c omunicare interpersonală ; a competenț ei de comunicare interpersonală
versus competenț ă de comunicare interpersonală specializată ; al studiul ui teoretic al competenței
de comunicare interpe rsonală medic -pacient .
Al doilea capitol Config urații metodologice în abordarea psihopedagogică a
comunicării interpersonale medic -pacient este centrat pe analiza metodologiei pedagogice
medicale din perspectiva relației medic -pacient ; a modelelor de comunicare în relația medic –
pacient ; a aspectelor et ice/deontologice în relația medic -pacient , dezvăluind elementele
structurale în comunic area interpersonală medic -pacient ; barierele în comunicarea interpersonală
medic -pacient ; particularităț ile metodologice ale formării competenței de comunicare medic –
pacient la studenți , cât și elementele esențiale de comunicare a diagnosticului grav ; conține
fundamentarea Modelului pedagogic de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele pacientului ; include desc rierea metodologiei
formării competenței de c omunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști ; prezintă cadrul
teoretic de realizare a d emersului formativ al formării competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient la med iciniști .
Al treilea c apitol Cadrul experimental de valorificare a Modelului pedag ogic de formare
a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști, centrat pe
problemele pacientului evocă design -ul experimental al cercetării , evidențiind scopul și
obiecti vele operaționale ale fiecărei etape , prezentând detaliat acțiunile și activitățile
investigative ; sunt prezentați subiecții implicați (lotul experimental) ; cuprinde analiza și
interpretarea rezultatelor obținute .
Concluziile generale și recomandări le includ sinteza principalelor idei , rezultatele
științifice și cele experimentale ale cercetării , recomandările pentru conceptorii de politici
educați onale, pentru medici și managerii de instituții medicale , pentru profesorii Universității de
Medic ină.
Cuvint e-cheie: competență de comunicare interpersonală, mediciniști, medic -pacient,
relație medic -pacient, atitudini, abilități, comportamente, pedagogie medicală.

20 1. CADRUL TEORETIC DE ABORDARE PSIHO PEDAGOGICĂ A
COMPETENȚEI DE C OMUNICARE INTERPERSONALĂ

1.1. Aspecte generale din istoria cercetărilor fenomenului comunicării
Noțiunea de comunicare este foarte veche , însă în educație acest concept a fost explorat
abia în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, când au început dispute asupra conceptului de
comp etență, ca principiu esențial în dezvoltarea socială .
Actualmente , comunicarea este percepută ca o valoare semnificativă a societății
contemporane , de aceea cunoașterea , cât și educarea ei , este obiectivul de bază al învățământului ,
în general , și, în mod s pecial , al învățământului medic al, unde comunicarea devine esența
relațiilor profesionale – medic -pacient , medic -medic , medic -asistentă medicală etc . Astfel ,
sistemul ed ucațional își modifică formele de comunicare și augmentează exigențele față de actul
comunicării.
În capitolul ce urmează vom explora istoria cercetărilor fenomenului comu nicării , deoarece
acest fenomen este în perpetuă dezvoltare și în cercetarea noastră cunoașterea anumitor r epere
conceptuale cu privire la ciclurile istorice care au marca t evoluția comunicării este absolut
obligatorie. Pentru înțelegerea în profunzime a acestui proces inițiem un parcurs științific asupra
comunicării umane – interpersonale , incluzând teoriile , tipurile , elementele principale ale act ului
de comunicare , funcțiile și obiectivele comunicării interpersonale , dar și asupra conceptului de
competență de comunicare interpersonală .
În prezent , finalitățile procesului de instruire se transferă din zona obiectivelor , în zona
competențelor , ca rezultat al dezvoltării co ncepțiilor cognitive , conform cărora procesarea
informației duce l a formarea de competențe , aceste a fiind elementul forte al procesului de
învățământ care se caracterizează prin dinamism , interacțiune permanentă și continuitate (după
Șevciuc et al., 2013 , p. 15). Din aceste considerente , accentul pus pe competențe , în calitate de
noțiune complexă și multidimensională , aduce plusvaloare practică , dar și funcționalitate
pragmatică , în condițiile în care uzul este cel care dictează ce rințele , dar și exigențele de evaluare
pedagogică ale acesteia .
Investigațiile din domeniul comunicării au început să intereseze cercetătorii din timpuri
mai vechi , însă în ult imele decenii a continuat să progreseze vizibil ca un domeniu de întretăiere
a științelor socio -umane . În viziunea specialiștilor , „orice disciplină socială este , într-o anumită
măsură , o disciplină de intersecție ; comunicarea este , prin excelență , așa ceva . Ea nu poate trăi
decât absorbind și utilizând rezultate , dezlegări , uneori câmpuri problematice din di sciplinele
învecin ate” (Dobrescu et al ., 2014 , p. 8).

21 Din punct de vedere etimologic , ne relatează cercetătorul M. Dinu (2014) , termenul
comunicare (< fr. communiquer ) are la bază verbul latin communico , communicare , în limba
română moștenit sub forma a cumineca , având sensul de a primi sau a da cuminecătura ; a (se)
împă rtăși, a (se) griji (accepție creștină) . Se presupune că verbul latin communico , communicare
s-ar forma de la adjectivul minus , e care își face datoria , îndatoritor , serviabil , care stă la baza
unei nobile familii lexicale : immunis , e scutit de sarcin i, actualmente de contractare a unei
maladii ; communis , e comun , dar și excommunico , excommunicare – interdicție de a primi
împărtă șania (Dinu , 2014 , p. 24). Toate semnificațiile enunțate devin relevante pentru cercetarea
noastră , dedicată comunicării interpersonale medic -pacient , inclusiv din perspectivă structural –
semantică .
Încă din antichitate , atestăm primele referiri și judecăți despre comunicare , care vizau
știința gândirii corecte și fun damentarea discursului . La grecii antici , arta vorbirii în public
(elocința) era considerată una di ntre cele mai complexe activități . Cu ajutorul măiestriei vorbirii
vii, se soluționau problemele de ordin social , cu participarea activă a publicului . Lideri i erau cei
care, prin calități oratorice deosebite , reușeau să influențeze rațiunea și sentimentele celor
adunați în piețe , prin comentarea unor aspecte de o importanță deosebită în formarea conștiinței
civice .
În perioada ce a urmat , după încheierea răzb oaielor greco -persane , cunosc o înflorire
deosebită asemenea științe ca astronomia , matematica , filosofia , dialectica , etica , gramatica , cât
și arhitectura , sculptura și teatrul , care stau la temelia artei oratorice ca gen de activitate . Fiind
centrul dezv oltării multilaterale a personalității , Atena și -a spus cuvântul și în dezvoltarea
retoricii . Retorii , persoane care își instruiau discipolii în arta cuvântului oral , erau buni
cunoscători ai l ogicii și maieștri ai argumentării .
O simplă trecere în revist ă a accepțiilor comunicării la gânditorii străvechi adaugă
plusvaloare importanței cruciale a actului de vorbire , în general , și a celui de relaționare , în
particular .
Protagoras din Abdera – în lucrările sale teoretice subliniază , în primul rând , cunoașt erea
limbii , necesitatea cunoașterii gramaticii ca factor primordial al comunicării publice . În op inia
sa, elocința înnobilează sufletele .
Socrate (469-399 î . e. n. ), un redutabil ma iestru al dialogului academic , a fost primul care
a recurs la ironie în comunicările sale , care servea la dezvoltarea gândirii și la transformarea
discuției într -o luptă de opinii , dar și pentru edificarea unor relații interpersonale profunde , care
au dă inuit peste veacuri

22 Adevărate drame filosofice pot fi considerate dialogur ile lui Platon ( 427-347 î .e.n.), fiind
caracterizate prin agerimea gândirii și simțul elevat al limbii . Conținutul logic , exprimarea
metafor ică și expresivă a lui Platon au contribuit la dezvoltarea artei vorbirii în public .
Un alt reprezentant de vază al elocinței este Aristotel – un profesor de stil academic , care a
dezvoltat gândirea teoretică , în general , și a filosofiei , în special . Aspectele teoretice de elocință
își găsesc mai întâi reflectare în Organonul , iar mai târziu în Retorica – o primă funda mentare
teoretică a acestei discipline , unde sunt tratate profund limba , stilul , structura discursului . Printre
exigențele sale față de limba oratorului se numărau : claritatea , frumusețea , eleganța ,
accesibilitatea . În ceea ce privește stilul – acesta treb uie să coincidă cu subiectul discursului , să
fie emoți onant și inspirat , pentru a cuceri ascultătorii .
Și în Roma Antică , elocința era un factor social incontestabil , unde putea fi comparată cu
strategia și tactica militară , care, în principiu , erau consi derate ca art e, în deplina semnificație a
acestui cuvânt .
Perioadele Evului Mediu și ale Renașterii au dezvoltat idei, judecăți , considerații extrem de
importante pentru comunicare , în pofida faptului că termenul propriu -zis nu era menționat .
Așadar , comu nicarea , chiar de la primele meditații teoretice , în Antichitate , solicită noțiuni ca
realitate și cunoaștere (Nastasiu, Timotin, 2017a) .
Comunicarea , afirmă A. Lisenciuc (2017) „nu se încheagă , așadar , în limitele descriptive
ale «științei normale» defin ite de Th . S. Kuhn (1970/1976) , (…) ci se prezintă pe sine ca o erupție
simult ană, în urma unor ample mișcări din profunzime ( …)” (Lisenciuc , 2017 , p. 15).
Suntem de acord cu autorul citat că tratarea diferențiată a comunicării a înaintat unele
supoziții și anumite incertitudini , datorate felului prin care au fost percepute și, mai apoi ,
dezvoltate în domeniul disciplinelor fundamentale . De aici și apariția variatelor interpretări ale
acestui fenomen.
Cercetătorul W. Schramm (1975) a analizat diverse abordări ale comunicării , făcând prima
tentativă de ordonare a contribuțiilor istorice la analiza comunicării .
R.E. Park, reprezentantul școlii de la Chicago , a formulat , primul , multe noțiuni -cheie din
domeniul cercetării media . În lucrarea sa The Immigr ant Press and Its Control , afirmă P.
Dobrescu et al ., inițiază cercetări , investigații aplicate asupra publicațiilor cu acest profil . Totuși
trebuie să menționăm că școala de la Chicago – prima contribuție americană consistentă și
coerentă în domeni ul comunicării – s-a format sub influență europeană , dat fiind faptul că doi
reprezentanți importanți ai acesteia , G.H. Mead și R .E. Park, și-au făcut studiile în Germania ,
fiind inspirați de operele lui W. Wundt și G. Simmel .

23 Alți doi reprezentanți ai generație i de aur ai comunicării americane , cea din anii 1940 și
1950 , K. Lewin și P . Lazarsfeld , sunt tot europeni ( după Dobrescu et al ., 2007 ).
Sociologia germană și cea franceză au influențat -o pe cea americană și , implicit , studiul
comunică rii inițiat de școal a americană , fiind inspirați de acei cercetători , care și -au urmat
studiile în Germania – R.E. Park ,G.H. Mead etc. ori prin cei care au emigra t în America , ca – P.
Lazarsfeld , K. Lewis etc. (după Dobrescu , 2007 , p. 231).
Istoria comunicării , ca discipl ină separată , are la bază mai multe studii : istorii biografice –
E. Katz et al. (2003) , E. Rogers și S . Chaffee (1997) , E. Rogers (1994) – sau istorii intelectuale –
J. D. Peters și P . Simonson (2004) , D. McQuail (2002) , J. D. Peters (1999) , D. Schiller (1 996),
H. Hardt (1992) , D. Ross (1991) (Dobrescu et al ., 2007 , p. 2).
Istoria biografică , scrisă de E. Rogers , este apreciată ca istoria standard a studiului
comunicării , care se manifestă prin caracterul său transdisciplinar , iar cercetătorii M. Weber , G.
Simmel , G. Tarde , J. Dewey sau W. James etc . au analizat actul comunicării , au exprimat
comentarii , explicații și au emis ipoteze , astfel , inițiind cercetări în acest domeniu .
Cercetătorii P. Dobrescu et al . (2017) , în lucrarea Istoria comunicării , se referă la
caracterul de disciplină de intersecție , prin faptul că „studiul comunicării nu și -a construit încă o
identitate bine conturată , cum este cazul celorlalte speciali zări socio -umane” (Dobrescu et al .,
2007 , p. 16). De aceea este important , susținem noi, de a se iniția investigaț ii de amploare în
orice domeniu al cunoașterii umane p rivind abordarea conceptuală a variatelor aspecte ale
comunicării .
Au o semnifica ție valoroasă , în acest context , judecățile profunde ale cercetătorilor J.
Habermas ( The Theory of Communicative Action , 1997) și G. Trey ( Solidarity and Difference :
the Politics of Enlightenment in the Aftermathof Modernity , 1998) , care menționează condițiile
de bună funcționare teoretică a demersului special izat. Totodată , G. Trey (1998) sesizează că
teoria acțiunii comunicative reprezintă alternativa lui Habermas la politicile Iluminismului ,
lansează ideea că acțiunea comunicativă nu este o problemă strict de comunicare , iar procesul
său de elaborare cuprinde două componente : reinventarea te oriei sociale și înțelegerea
comunicării însăși (după Trey , 1998 , p. 9).
Astfel , concluzionăm asupra vechimii impresionante și a diversității abordărilor teoretice
ale procesului de comunicare din varii perspective , care, de-a lungul timpului , au influenț at
benefic calitatea și impactul studiilor fenomenului dat , dar și prolificitatea acestuia în numeroase
domenii de cercetare , cu reverberații praxiologice relevante .
În studiul comunicării , în general , menționăm două mari teorii :

24 1. Semiologia comunicări i, dezvoltată de semioticienii E. Buyssens , J. Martinet, L. Prieto
(Baylon et al., 1991 , p. 51), care își fundamentează teoria pe distincți a dintre semnal și indiciu ;
2. Scoala de la Palo Alto , care elaborează renumitele axiome ale comunicării .
Cercetăto rii P. Watzlawick , J. Beavin , D. Jackson menționează faptul că orice
comportament are o valoare comunicativă , iar indicii semnal/indiciu sunt irelevanți , dat fiind
faptul că noncomunicar ea este imposibilă (după Watzlawick et al., 1972 , p. 45-47).
Susținem afirmația cercetătorul ui I.-O. Pânișoară (2015) că comunicarea întrunește o
istorie impresionantă , prin diversele teorii ale fenomenelor sociale de ansamblu și prin tratarea
inter-/, pluri -transdisciplinară , drept condiție în stabilirea științei comunicăr ii: „comunicarea
devine o megaștiință care , departe de a extrage corpusul teoretic și metodologic din științele care
au studiat -o, în mod implicit , le va oferi acestora (…) instrumente avansate de cercetare ( …)”
(Pânișoară , 2015 , p. 25).
Prezentăm în co ntinuare acest istoric , elucidat în teoriile comunicării :
1. Teoria cibernetică . N. Wiener , considerat părintele ciberneticii , intenționează să dezvolte o
știință generală a comunicării , aplicabilă omului și mașinii și pune accent pe feedback (procedee
de control ce permit unui sistem să fie ajustat la context) și organ izare socială .
2. Teoria matematică asupra comunicării , denumită și teorie a inginerilor , dat fiind faptul că
autorii C. E. Shannon și W. Weaver sunt ingineri ; în obiectiv – identificarea mijloac elor sigure și
rapide de transportare a informațiilor , problema transmiterii eficiente a unei cantități maxime de
informații . Shannon consideră comunicarea ca reproducere a unui mesaj .
Teoria respectivă distinge 3 niveluri ale probl emelor , remarcă I.-O. Pânișoară (2015 , p. 25):
 nivelul tehnic – transmisiunea simbolurilor comunicării ;
 nivelul semantic – corelația simbolurilor transmise și a înțelesurilor ;
 nivelul de eficiență – atingerea rezultatului scontat .
3. Școala de la Palo Alto sau colegiul in vizibil . Reprezentanții acestui colegiu (P . Watzlawick , J.
H. Beavin , D. Jackson) evidențiază că orice tip de comportament uma n are valoare
comunicativă . Se face o diferențiere între conținutul mesajului și relația de comunicare .
4. Teoriile structurale implică, în esența lor , școala lingvistică , dezvoltată de Ferdinand de
Suassure ; limba este o instituție socială (un sistem organizat de semne ca re exprimă idei) , iar
vorbirea este individuală .
5. Structuralismul . Comunicarea este concepută ca totalitatea reguli lor care preexistă individului
și sunt preluate de către acesta . R. Jakobson (1929) delimitează funcțiile limbajului : funcția
expresivă , funcția conotativă , funcția poetică , funcția referențială , funcția fatică și funcția
metalingvistică .

25 6. Sociologiile int erpretative (anii 60 ai secolului trecut) . Dintre multiplele teorii cuprinse aici ,
vom menționa :
 Interacționalismul simbolic sau Școala de la Chicago . H. Blumer (1969) este fondatorul
acestui concept . E. Goffman evidențiază importanța normelor de natură organizațională ,
negocierea și teritorialitatea .
 Etnometodologia . Teoria pornește de la studiul simțului comun într -o schemă a activității ,
iar „studiile etnometodologoce urmăresc analizarea activităților de fiecare zi ( …) raportabile
pentru toate scopu rile practice ” (Garfinkel , 1992 , p. vii, apud Pânișoară , 2015 , p. 33).
7. Etnografia comunicării . Exponenții acestei teorii – C. Bachmann , J. Lindenfeld , J. Simonin
consideră comunicarea interpersonală drept un fenomen cultural și propun modelul speaking ,
constituit din 8 elemente : „cadrul fizic și psihologic ; participanți ( …); finalități ( …); acte
(conținutul și forma mesajului) ; tonalitate ( …); instrumente ( …); norme (de interacțiune și de
interpretare) ; gen (tip de activitate de limbaj) ” (apud Lohi sse, 2002 , apud ibidem) .
8. Abordările teoriilor comunicării din perspectiva studiilor comunicării organizaționale
cuprind descrierea modelului în care diferite abordări comunicative au fost preluate în calitate de
teorii ale comunicării în studiul organizaț iilor (dimensiune organizațională) . Pot fi identificate
perspectivele : normativă , interpretativă , critică , dialog ică.
Așadar , subliniem că teoriile comunicării abundă în perspective de abordare și interpretare
și contează pentru noi aspectul relațional calitativ , de impact , asupra partenerilo r, dar și
substanța/mesajul (transmis și primit ), care este foarte important în activitatea pr ofesională.
1.1.1. Incursiuni teoretice privind originea comunicării medicale
Important pen tru investigația noastră este , mai ales , studiul literaturii din domeniul
comunicării medicale , fenomen ce a marcat profund etica profesională și deontologia profesiei
medicale .
N. Vatamanu și G . Brătiescu , în lucrarea O istorie a medicinii , menționează faptul că
profesia de medic a fost supusă res tricțiilor încă de pe vremea lui Octavian August , când era
foarte importantă calitatea tratamentului și comportamentului față de bolnav . În acest sens ,
consemnau autorii citați , Hipocrate mărturisea : „Medicul nu trebuie să fie numai prin titlul său,
dar și prin fapte ” (apud Baciu , 2016 , p. 9). Anume în acea perioadă , afirmă Gh. Baciu , Socrate
„eprinsese de la un me dic trac să trateze corpul , dar și sufletul , care trebuie vindecat prin vorbe
frumoase care fac să se nască înțelepciunea ” (ibidem , p. 9). Astfel , medicii în primele perioade
creștine , tratau s ufletul celui care suferea , prin pelerinaj la locașurile sfinte , rugăciune și post . De

26 cele mai multe ori , acești m edici nu aveau studii specia le și acordau ajutorul medical tradițional ,
preluat de la strămoși .
În SUA , după cel de -al II-lea război mondial , sănătatea a fost acceptată ca o valoare a
umanității , devenind o importantă problemă a societății americane . Astfel , medicina se dezvoltă
cu rapiditate , formân du-se un sistem bine organizat de asistență medicală , orientat spre
furnizarea ade cvată a d iverselor servicii de sănătate .
Comunic area medicală, inițial , nu a fost acceptată ca un domeniu important în acordarea
serviciilor de sănătate . Comunicarea medicală se reducea doar la niște comunica te de presă care
ofereau informații despre unele boli contagioase și despre metodele de prevenție ale acestora .
La începutul anilor optzeci ai secolului trecut , o emisiune populară Zegeens A din Olanda
abordează problema mesajelor de comunicare în domeniu l sănătății ; totuși , în acel moment , se
considera că televiziunea nu este o modalitate relevantă de a pune în discuție așa tip de
probleme , cum ar fi comunicarea și sănătatea omului . Zegeens A devine cea mai populară
emisiune de divertisment din anii '80, dar nu a purtat niciodată un mesaj de sănătate intenționat
conc eput și elocvent interconectat (după Bouman , 1999) .
Primele experimente în domeniul dat le fac programele de televiziune E & E , care inițiază
o dezbatere televizată despre normele și valorile comunicării olandeze în domeniul sănătății .
Emisiunea respectivă este prima care introduce termenul prosocial – „ceea ce este social de dorit ,
caracteristic unei societăți și presupune că se referă la interacțiunea membrilor unei acelei
societăți” (Dumitrașcu, 2013 , p. 10), în așa mod , sănătatea omului devine o strategie prosocială ,
iar comunicarea medicală , respectiv , devine o comunicare socială . Ulterior , obiectivele
comunicării sociale de sănătate au drept reper documente politice , formulate și formaliza te de
guvernele naț ionale și , indirect , de organizațiile internaționale , cum ar fi Organizația Mondială a
Sănătății , și devin parte a comunicării profesionale .
Cercetătorii G. L. Kreps et al. (1998) , în lucrarea The history and development of the field
of health communication , ne relatează că d isciplina de comunicare are o istorie mai îndelungată
de adopta re a teoriilor și metodelor din științele sociale , iar trecerea la adoptarea contextului de
sănătate , ca subiect de studiu , a fost o tendință natu rală. Mai mult decât atât , cercetătorii din
aceste științe sociale au început să examineze aspectele comunicării , cu predilecție în îngrijirea
sănătății (Ba ndura, 1969 ; Feldman 1966 ; Kosa , Antonovsky și Zola , 1969 ; McGuire 1969 , 1984 ;
Tichenor , Donohue și Olien , 1970 ; Zola, 1966) , care, mai apoi , au și încurajat cercetătorii de
comunicare să le urmeze exemplul . Literatura sociologică medicală (Freeman , 1963 ; Mechanic ,
1968 ; Jaco, 1972) a avut o importantă influență în dezvoltarea comunicării în domeniul să nătății .
Autorii c itați mai sus vorbesc despre apariția lucrării Doctor -Patient Communication , semnată de

27 Korsch și Negrete (1972) , care a fost publicată în prestigioasa revistă Internațional Scientific
American și care a făcut ca, în domeniul sănătății , comunicar ea să devină o problemă importantă
academică și pe care cercetătorii de comunicare au încercat , tot mai frecvent , să o abo rdeze.
Câteva dintre cele mai importante lucrări despre comunicarea medic -pacient , ne relatează
autorii citați , sunt: Birds (1955) Talking With Patients , Vorhauss (1957) The Changing Doctor –
Patient Relationship , Bowers (1960) Interpersonal Relations in the Hospital , Verwoerdts (1966)
Communication With the Fatally Ill , Browne și Freelings (1967) The Doctor -Patient
Relationship , Ley și S pelmans (1967) Communicating With Patients , Blums (1972) Reading
Between the Lines : Doctor -Patient Communication , Starrs (1982) The social transformation of
American medicine , mai apoi apar lucrările semnate de : Kreps și Thornton (1984) Health
Comm unicatio n: Theory and Practice ; Sharfs (1984) Succinct text for medical students and
practicing physicians , The Physicians Guide to Better Communication , and Northouse and
Northouses (1985) . Aceste texte au fost urmate de o succesiune rapidă de lucrări importante de
comunicare în dom eniul sănătății . Odată cu dezvoltarea literaturii de comunicare în această sferă
a apărut și necesitatea introducerii cursurilor de comunicare în domeniul educației medicale .
Unele dintre cele mai vechi cursuri de comunicare , în medicină, din SUA , consemnează autorii
citați , au fost organizate în cadrul Departamentelor de comunicare de la unive rsitățile mari de
cercetare , precum Universitatea din Minnesota (predat de Don Cassata) , Universitatea de Stat din
Pennsylvania (predat de Gerald M. Phillips) și Universitatea din California de Sud (predat de
Gary Kreps) . Mai multe școli medicale au început , de asemenea , să of ere cursuri de comunicare ,
în sănăt ate, concentrându -se pe abilitățile de intervievare a medicilor de la Universitatea din
Illinois (predate de Barbara Sharf) , Universitatea din Illinois de Sud (predate de Susan
Ackerman -Ross) și Universitatea din Calgary (predate de Suzanne Kurtz) (după Kreps et al .,
1998 , pp. 1-15). Aceste cursuri au fost printre primele , ce au stat la temelia dezvoltării disciplinei
de comunicare me dicală în școlile medicale din America , dar și din întreaga lume .
Abordarea științifică și praxiologică a comunicării medicale în Rep ublica Moldova începe
odată cu fondarea Universității de Stat de Medicină și Farm acie, la 20 octombrie 1945 .
Un promotor al valorilor naționale , al suveranității și independenței Republicii Moldova ,
dar și al comunicării medicale , în limba română , a fost Nicolae Testemițanu , care face parte din
promoția de aur a Universității de Medic ină din Republica Moldova , fiind prima promoție de
cadre m edicale , dar și de renumiți savanți autohtoni , care au stat la temelia dezvoltării medicinei
moldave . Fiind numit rector (director) al Universității de Medicină , treptat introduce limba
română ca li mbă de predare pentru mediciniștii autohtoni , de aceea a și recomandat la studii
doctorale , în diverse centre științifice din fosta Uniune Sovietică , aproximativ 250 de tineri

28 medici t alentați (băștinași) , care, mai apoi , s-au reîntors la Alma Mater , cu o pregătire excelentă .
Erau timpurile dezgheț ului hrușciovist , când cei care aveau talent , puteau să se afirm e pe deplin
(după Stici , 2004 , p. 12).
Universitatea de Medicină ș i Farmacie continuă și azi valorile general -umane și
profesionale , promovate în do meniul profesional medical de reputatul N . Testemițanu și
considerăm că , în bună parte , păstrarea și dezvoltarea comunicării interpersonale medic -pacient ,
în limba rom ână, aportul medicilor cultivați în acest sens , se datorează lui .
Și în prezent , la Univ ersitatea de Stat de Medicină se acordă o deosebită importanță
formării și dezvoltării competenței de comunicare interpersonală medic -pacient , care este
armonios completată de competențele tehnice , profesionale . Astfel , de mai bine de un deceniu s –
au intr odus în educația medicală universitară cursuri de comunicare medicală integrate la diverse
niveluri de instruire – Comunicare și comportament în medicină , Științele comportamentului ,
Psihologia comunicării , Psihologia comportamentului , Comunicare și îngriji rea pacientului ,
Psihologie medicală , Bioetică , Limba română și termi nologie medicală , Limbi moderne etc.,
lipsind unul specific , așa cum îl abordăm noi – comunicarea interpersonală medic -pacient .
Actualmente , problemei actului de comunicare medicală îi sunt consacrate studii
complexe , deoarece comunicarea în domeniul sănătății este o sferă de cercetare ex trem de larg ă,
examinând numeroasele nivele și canale de comunicare într -o gamă la rgă de contexte sociale .

1.2. Conceptul de co municare între identitat e și definiție
Comunicarea , în calitate de proces relațional , este înțeleasă ca a vorbi despre ceva sau cu
cineva , a informa , a spune etc . Ființa umană , pe parcursul existenței sale , emite înțelesuri și
subînțelesuri , semnificații , semne , dar și emoții și senzații , opinii , idei și fapte etc., deci – e
semnif icativ mult mai mult decât a informa , a spune sau a vorbi .
Comunicarea este subînțeleasă ca procesul de emiter e și recepționare a mesajului , trimite re
de stimuli și receptare de răspunsuri (feedback) , împărtășirea sentimentelor și valorilor , care se
construiește treptat , dovedindu -și legătura indiscutabilă și „numitorul comun al diverselor
perspective posibile asupra umanului” (Dinu , 2014 , p. 8).
Astfel , lexemul comunicare nu se poate conforma conceptul ui de definiție , deoarece este în
perpetuă schimbare și reinterpretare și ar fi destul de dificil să cataloghez i astfel de lucruri în
ceva restrictiv , cum s -ar cere de la concept , atotcuprinzătoare . Mulți dintre c ercetători continuă
încă să -și pună întrebă ri existențiale cu privire la procesul comunicațional : despre modul în care
comunicăm , cum înțelegem comportamentele altora în raport cu procesul de comunicare și ce
consecințe are comunicarea asupra realității noastre obiective , dar și a relațiilor interp ersonale .

29 Suntem în deplină accepțiune cu c ercetătorul I.-O. Pânișoară (2015) , care în lucrarea
Comunicarea eficientă afirmă că „termenul comunicare se prezintă sub forma de aglomerări
conceptuale cu multiple ramificații ( …), cuprinzând procedural un ma re număr de științe ”
(Pânișoară , 2015 , p. 14).
Astfel , în cercetarea noastră , încercăm o trecere în revistă a câtorva dintre definițiile culese
în cadrul investigației literaturii de specialitate (Pânișoară , Dinu , Albu , Floyd etc .), descrise și în
lucrarea noastră Abordări conceptuale ale comunicării . Definiție și identitate (Nastasiu , 2018 a,
pp. 324-326):
Tabelul 1 .1. Definiții ale comunicării (Nastasiu , 2018 a, p. 324)
Nr. Autorul Definiții
1. G. Gerbner Comunicarea reprezintă interacțiunea socială prin sistemul de
simboluri și mesaje .
2. G. R. Miller Comunicarea își focalizează interesul central pe acele situații
comportamentale în care o sursă transmite un mesaj unui receptor , cu
intenția manifest ată de a -și influența comportamentele ulterioare .
3. A. C. Baird și F. H.
Knower Comunicarea este realizarea socială în comportament .
4. K. Krippendorf Comunicarea este procesul transmiterii structurii între componentele
unui sistem care poate fi identificat în timp și spațiu .
5. C. Cherry Comunicarea este o funcție socială ( …), o distribuție a elementelor
comportamentului sau un mod de viață alături de existența unui set de
reguli (…). Comunicarea nu este răspunsul însuși , dar este , într-un mod
esențial , un set dc relaționări bazate pe transmiterea unor stimuli
(semne) și evocarea răspunsurilor .
6. C. D. Mortensen Comunicarea se petrece în clipa în care persoanele atribuie
semnificație mesajelor referitoare la comportament .
7. M. Kunczik Comunicarea cuprinde interacțiunea cu ajutorul unor simboluri și
transmiterea neintenționată de informații , prin cel care comunică ,
interpretată ca fiind informativă , de către un observator .
8. R. Ross Comunicarea este un proces mutual , este întotdeauna schimbător ,
dinamic și reciproc .
9. T. Gamble , M. Gamble Comunicarea este un transfer deliberat sau accidental al înțelesului .
10. M.F. Agnoletti Comunicarea este un proces complex , în care informația și mesajul
sunt mai puțin importante decât chestiunea esențială de a ști cui te
adresez i.
11. B. D. Ruben Comunicarea reprezin tă un proces de viață esențial , prin care
animalele și oamenii generează sisteme , obțin , transformă și folosesc
inform ația, pentru a -și duce la bun sfârșit activitățile sau viața .
12. A. Moles Comunicarea este acțiunea de a face ca un individ I , situat într -o epocă
într-un anumit loc , să-și însușească experiența referitoare la datele și
evenimentele ambianței de la un alt individ sau sistem E , folosind
elemente de cunoaștere care le sunt comune .
13. L. Șoitu Comunicarea este proba excelenței sinelui , oferită de retorică . Este
abilitatea de a primi , descifra și valorifica feedback -ul, răspunsul .
14. M. Petcu Comunicarea este un proces de transmitere de mesaje care
încorporează semnificații , printr -unul sau mai multe canale .
15. Șt. Prutianu Comunicarea este cea care creează comuniunea și comunitatea , adică

30 mai curând o țesătura de relații , decât o cantitate de informații .
16. S. Șerb A comunica este sinonim cu a spune , a explica , a convinge sau a
acționa .
17. E. Wilson Comunicarea este o acțiune a unui organism sau a unei celule care
alterează modelele probabile de comportament ale unui alt organism
sau ale altei celule , într-o manieră adaptativă , pentru unul sau pentru
ambii participanți .
18. C. Osgood În sensul cel mai general , se vorbește de comunicare , de fiecare dată,
când un sistem , respectiv , o sursă influențează un alt sistem , în speță ,
un destinatar , prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi
transm ise prin canalul care le leagă .
19. J.A. DeVito Comunicarea se referă la actul , la care participă una sau mai multe
persoane , de a trimite și primi mesaje care sunt perturbate de zgomot ,
apar într -un context , au un efect și oferă o anumită posibilitate de
feedback .
20. N. Miu Comunicarea reprezintă , în sensul cel mai general , procesul
transmiterii , recepționării, stocării , prelucrării și utilizării
informațiilor .

În accepțiunea cercetătoarei M. Ianioglo „comunicarea , reprezintă un act social deliberat
sau involuntar , conștient sau nu , unul dintre actele care stau la baza legăturii sociale , este un
potențial mijloc de a promova relații sociale interindividuale armonioase , dar și o sursă de
influență” (Ianioglo , p. 113).
Educația este domeniul primordial al organizării sociale și al culturii , în care „se regăsesc
toate caracteristicile comunicării general -umane , iar notele distinctive sunt date de faptul că
aceasta este influențată în forme , mijloace și conținut , în dependență de scopuri specifice
activității educaționale” (Vlădescu , 2013 , p. 19).
Cercetătoarea L. Sadovei (2008) susține că „c omunicarea se r ezumă la satisfacerea
trebuințelor , provocată și păstrată ori amplificată de cele două părți , trăsătura esențială fiind
construirea relației , fapt ce confirmă opțiunea științifică pentru dimensiunea realațională ,
componentă obl igatorie a competenței de com unicare didactică” (Sadovei , 2008 , p. 8).
Abordarea comunicării în context educațional ne ghidează spre descoperirea sensurilor
terminologice ale conceptelor : comunicare educațională , comunicare p edagogică și comunicare
didactică :
Tabelul 1 .2. Definiții ale comunicării didactice/educaționale /pedagogice
(Nastasiu , 2018 a, p. 326)
Nr. Autorul Definiții
1. C. Cucoș Comunicarea didactică reprezintă un transfer complex multifazial și prin
mai multe canale ale informației între două entități (indivizi sau grup uri)
ce-și asumă , simultan și succesiv , rolurile de emițători și receptori ,
semnificând conținuturi dezirabile în contextul procesului i nstructiv –
educativ .

31 2. V. Goraș -Postică Comunicarea didactică se manifestă atunci când persoane cu o pregătire
specială transmit cunoștințe , formează deprinderi și atitudini , inițiază
activități în vederea educării generației tinere .
3. L. Iacob Comunicarea didactică – o relație ce permite coîmpărtășirea sensului unei
informații .
4. Gh. Dumitriu Comunicare a didactică consti tuie modalitatea fundamentală a activității de
predare -învățare a unor conținuturi specifice , divers codificate ; relația
profesor -elev (grup) are o mare valoare adaptativ -formativă .
5. M.I. Vicol Comunicarea didactică este o formă a comunicării umane (cu f recventă
utilizare , ca o variantă pentru comunicarea educațională) ; presupune o
convenție bilaterală , instituțională , instrumentală , profesor -student ,
implicată în desfășurarea unui proces instructiv -educativ .
6. L. Ezechil Comunicarea didactică , numită și comunicare educațională de tip școlar , se
referă , din punct de vedere al conținutului , la schimbul informaț ional al
mesajelor cu caracter școlar .
7. D.Ș. Săucan Comunicarea educațională este asimetrică , se produce între
comportamente globale și poate fi c onsiderată o relație evaluativ -selectivă
atât la emiț ător, cât și la receptor .
8. M. Ștefan Comunicare didactică – transmitere a mesajelor între emițător (cadrul
didactic) și receptor (elevul) , pe baza programelor școlare , în cadrul
procesului de învățămân t, desfășurat în instituții școlare .
Comunicare educațională – relație care se stabilește între factorii
procesului educativ(cadre didactice și elevi) , proprie oricărui act
educațional . Schimb de informații cu rol formativ pentru copil , încă din
primii ani de viață , care se desfășoară în familie și în mediul înconjurător ,
apoi în inst ituțiile de învățământ preșcolar și școlar .
În străduința de a defini comunicarea propriu-zisă „este important să precizăm ce
transmitem prin actul de comunicare – opinii, predicții , sugestii , idei, toate sunt cuprinse în
comunic are” (Longenecker , 1969 , p. 492 apud Pânișoară , 2015 , p. 17).
Cercetătorul R. Ross (1986) remarcă faptul că orice comunicare este un proces mutual ,
„întotdeauna schimbător , dinamic ș i reciproc ”, iar T. K. și M. Gamble (1993) consideră că un act
de comunicare nu este altceva decât „un transfer deliberat sau accidental al înțelesului ” (apud
Pânișoară, 2015, p.16) .
Cercetătoarea D. Eșanu -Dumnazev (2017) susține , în ace eași ordine de idei : „comunicarea
este o modalitate reală de interacțiune între interlocutori , un schimb continuu de dif erite mesaje ,
care stabilește o relație ce poate influența calitativ menținerea sau schimbarea co mportamentului
individului sau de grup”(Eșanu -Dumnazev , 2017 , p. 15).
Prin actul de comunicare , sesizăm idei, gânduri , exteriorizăm emoții , sentimente , dar și
gesturi , mimici . În procesul de comunicare folosim varia te mijloace de exprimare , cum ar fi –
cuvinte și tehnici , strategii , care ne ajută la înțelegerea profundă a mesaj ului transmis , dar și la
descifrarea/decodarea mesajului receptat , feedbakul devenind un element foarte important în
acest act comunicațional . Acesta este un proces neîntrerupt , necontenit (atunci când tăcem , de
fapt, comunicăm) , care se poate manifesta în diverse ipostaze – scris sau oral , prin paralimbaj

32 sau nonverbal , prin care recepționăm informațiile , le înțelegem și le conștientizăm și emitem
răspunsuri .
În consecință , remarcăm : procesul , care implică o înțelegere a conținutului și a relației ,
fiind ireversibil și continuu , simetric și complementar , repreze ntând totalitatea factori lor verbali ,
nonverbali și de context , care transmite idei și verifică modul în care au fost recepționate ,
primirea mesajului și conștientizarea acestuia , dar și imaginea pe care ne -o facem despre noi
înșine și despre ceilalți , toate acestea se încadrează generic în conceptul integrator de
comunicare .
În scopul conceptualizării actului comunica țional în domeniul med ical, cităm și de finiți a
comunicării din Dicționarul Explica tiv al Limbii Române (2012) – „acțiunea de a comunica și
rezul tatul ei – înștiințare , știre, veste ; raport , relație , legătură” (DEX , 2012 , p. 215), iar verbul a
comunica este explicat astfel – „a face cunoscut , a da de știre , a informa , a înștiința , a spun e; a se
pune în legătură , în contact cu …, a vorbi cu …” (DEX , 2012 , p. 215). Aceste sintagme – a
înștiința , a spune ; a se pune în legătură , în contact cu cineva sau ceva , a vorbi cu cineva sunt
aserți unile acceptate și în comunicarea din domeniul medica l, am spune noi că sunt esențiale ,
deoarece relația profesională în medicină se fundamentează pe interacțiunea umană continuă – se
spune , se înșt iințează , se pune în legătură etc.
Orice act comunicațional este încadrat într -o structură caracteristică oric ărui tipaj
relațional . În orice inte rconectare relațională , printr -o acțiune comunicațional ă eficientă,
evidențiem elementele prioritare – emițătorul , informația sau mesajul și receptorul .
Astfel , încercăm să ilustrăm cele mai simple structur i ale actului de comunica re, propuse
de cercetătorii V. Tran et al . (2003) în lucrarea Teoria comunicării , adaptate după K . Buler ,
respectiv , R. Jacobson și preluate de noi în lucrarea Abordări conceptuale ale comunicării .
Definiție și identitate (Nastasiu , 2018 a, p. 327):

Fig. 1.1. Structura procesului de comunicare , după K . Buler (apud Tran et al ., 2003 , p. 16)

33 Mai târziu , ne relatează cercetătorii citați , R. Jakobson completează această schemă ,
incluzând următoarele trei elemente : cod, canal , referen t:

Fig. 1.2. Structura procesului de comunicare , după R . Jakob son (apud Tran , 2003 , p. 17)
Astfel , luând ca bază modele le prezentate , conchidem că în procesul actului de comunicare
se cunosc u rmătoarele componente esențiale :
 emițătorul sau locutorul (sursa de infor mații) ;
 receptorul sau interlocutorul (destinatarul sau beneficiarul) ;
 mesajul (informația) ;
 codul sau limbajul (sistem ul de comunicare bazat pe semne lingvistice comune emițătorului și
receptorului) ;
 canalul de comunicare (comunicare a orală , scrisă , la distanță) ;
 contextul ;
 blocajele .
În percepția cercetătorilor C. Cucoș, V. Goraș -Postică et al. (2015) , comunicarea se
împarte:
 „după statutul interlocutorilor : vertic ală și orizontală;
 după finalitatea actului comunicativ: accidentală, subiectivă, instrumentală;
 după capacitatea autoreglării: lateralizată (unidirecțională) și nelateralizată (este ideală);
 după natura conținutului: referențială, operațional metodologică, atitudinală;
 după tehnica de transmitere a mesajului/canalul utilizat: direc tă și indirectă” (Cucoș, 1998, p.
225, apud Goraș -Postică et al. 2015, p. 18).
Pentru cercetarea noastră considerăm relevantă abordarea comunicării și în funcție de
numărul participanților , după care aceasta poate fi divizată în :
Comunicarea socială – o formă de comunicare care se realizează în prezența mai multor
utilizatori care , la rândul ei , se divizează în :
 de grup , desfășurată între membrii unei structuri de grup (așa cum poate fi familia , anul trei
de studi i al facultății de medicină , colectivul u nui departament ori al unei echipe de lucru) .
Specificul acestei forme rezidă în influența exercitată asupra comunicării dintre membrii

34 grupului a normelor ce guvernează relațiile lor interpersonale . Scopul com unicării de grup este
atingerea obiectivelor profesionale comune sau a unor răspunsuri la o nevoie socială .
 publică , care are loc între un emițăt or și mai mulți receptori , care forme ază publicul .
 de masă , prin care mesajele sunt adresate unui număr mare de oameni , prin alte căi de
comunicare – cărți, reviste , ziare , diverse materiale publicitare , televiziune , rețele de socializare
– Internet .
Comunicarea intrapersonală este comunicarea individ ului cu sine însuși și include stări de
reflectare , planificare , luare de decizii , poate fi influențată de m ediul de comunicare extern ă.
Comunicarea intrapersonală , după F.Țăndău , se înțelege în felul următor : „când o persoană
ascultă propria voce interioară , se întreabă și își răspunde . Aici ne putem înțelege și cunoaște ,
sau ne putem minți pe noi înșine ” (Țăndău, 2018) .
În aceeași ordine de idei , susținem aserțiunile E . Țărnă (2011) cu privire la semnificația
comunicării intrapersonale , care „este condiționată de concepția despre sine a individului care
apare într -un complex de influențe trecute și prezente , din interacțiunea conceptelor despre sine
și a conce ptelor despre lume (Țărnă , 2011 , p. 204).
Comunicarea interpersonală antrenează mai mulți indivizi ce interacționează între ei . Aici
se disting : comunicarea față în față sau om cu om (ex.: conversația , interviul , vânzarea ,
negocierea) – comunicarea verbală ; comunicarea scrisă și comunicarea mediată tehnic
(conversația prin telefo n, transmiterea unui email) etc .
În înțelegerea lui A. Mucchielli (2015 ), comunicarea ca proces global este percepută ca
„un sist em global ce integrează ansamblul atitudinilor corporale , a gesturilor și a tuturor
semnelor paralingvistice ce însoțesc limbajul și chiar comportamentul” (Mucchielli , 2015 , p. 75).
Și îi dăm dreptate cercetătorului citat , comunicarea interpersonală implică totalitatea elementelor
organismului uman – de la simpla mișcare a capului , la poziția corpului , expresia feț ei etc. până
la cele mai complexe manifestări comportamentale.
Comunicarea interpersonală este un act polivalent ce are loc în procesul relațion al a doi sau
mai mulți indivizi implicați într -o activitate personală sau profesională și care „îi ajută să -și
negocieze și să -și definească relația” (Floyd , 2013 , p. 42).
Comunicarea interpersonală eficientă are la bază procesul de ascultare . Fiecare din tre noi
are necesitatea de a fi ascultat , înțeles și acceptat . Ascultarea , în esență , are un impact important
asupra persoanei , antrenând respectul de sine și nevoia imperioasă de recunoaștere . Atunci când
procesul de ascultare se produce efectiv „(…) creează un loc al siguranței , în care partenerul
nostru poate să v orbească” (Albu , 2008 , p. 149). Fiind un proces dinamic , activ , ascultarea nu se

35 rezumă doar la primirea mesajului sau a informației , ci la înțelegerea profundă a ce ea ce se a ude,
la conștientizarea valorii acesteia .
Ascultarea este una dintre calități le primordiale ale omului care poate fi p ercepută și ca o
componentă importanță în diminuarea stării emoționale – furie , nervozitate , excitație , anxietate .
Felul cum percepem mesajele (le auzim) și capacitatea noastră de a asculta ne afectează relațiile
sociale , dar, fără îndoială , are impact și asupra sănătății noastre fizice . În acest context , este
necesar de a sublinia importanța delimitării sensurilor cuvintelor a auzi și a asculta , care ar pă rea
că exprimă aceeaș i acțiune , însă lexemul a auzi este explicat ca perceperea unui sunet , auzitul
fiind perceput ca un proces pasiv (după Floyd , 2013 , pp. 223-244).
Cel ce posedă capacitatea de bun ascultător este pasibil de a ignora orice impediment în
procesul de ascultare și să se concentreze cu toată ființa la ce ea ce spune interlocutor ul,
încurajându -l prin întrebări sau parafrazări , astfel , demonstrând înțelegere , simpatie , loialitate .
Din literatura de specialitate am desprins unele însușiri a le unui ascultător eficient ,
relevante și pentru relația terapeutică medic -pacient : „nu își întrerupe (nejustificat)
interlocutorul/partenerul ; se arată interesat de ceea ce simte acesta , punând întrebări ; repetă
lucrurile pe care le spune interlocutorul ; nu grăbește interlocutorul ; este controlat emoțional , în
limbaj și vestimentație ; este (foarte) atent ; menține subiectul (discuției/dialogului) până când
interlocutorul termină ceea ce are de spus” (Palmieto , apud Chiru , 2003 ; apud Albu , 2008 , p.
182).
Un alt element distinct al comunicării interpersonale este tăcerea , care își are rolul și
funcțiile bine definite , distincte de cele ale ascultării .
Cercetătorul G. Albu (2008) remarcă faptul că „tăcerea face parte organică din comuni care.
Ea nu este (așa cum s-ar putea crede la prima vedere sau într -o abordare formală) un timp mort ,
un moment inutil pierdut și/sau perturbator al acesteia” (Albu , 2008 , p. 197).
Tăcerea amplifică mesajul enunțat , atenționând participanții la dialog de importanța
acestuia sau dâ nd anumite semnificații mesajului sau contextului în care a fost emis/receptat .
Actualmente , s-ar crede că tăcerea este inutilă , trăim în timpurile zgomotelor – muzică puternică ,
discursuri rostite într -o tonalitate ridicată etc .
Fiecare persoană este uni că și în felul de a comunica , își are propriul ritm de
receptare/emitere și înțelegere a mesa jului. Competența de comunicare impune capacitatea ce lor
doi participanți la dialog , la un moment dat al actului comunicațional , a folosirii tăcerii , pentru a
da loc gândirii , negării , acceptării mesajului etc . Prin tăcere putem exprima înțelegere , închidere ,
așteptare , complicitate , admirație , uimire , dispreț , supunere , tristețe etc . (după Albu , 2008 , p.
201).

36 Feedback -ul este o parte la fel de importantă a comuni cării interpersonale – determinarea
înțelegerii și acceptării mesajului . Așadar , toate mesajele verbale și nonverbale , transmi se
conștient sau inconștient în calitate de răspuns la informația primită , sunt înțelese ca feedbak ,
care, de fapt , presupune și a uzirea mesajului transmis , de aici rezultă că primim feedback de la
propr iul mesaj .
Abordarea comunicării interpersonale în contextul formelor de comunicare , în general ,
facilitează radiografierea acesteia , cu scopul de ef icientizare a actului practic în sine, dar și de
fundamentare a studiului teoretic .
Conform mijloacelor ei, comunicarea interpersonală se divide în :
 Comunicarea verbală sau limbajul , care este un element distinct în procesul
comunicațional interuman și cel mai complex sistem de comunica ții. În acest proces relațional al
comunicări i interpersonale se utilizează diferite moduri de e nunțare și primire a mesajului .
Comunicarea orală este liberă și , de foarte multe ori , nu poate să ne comunice ceva , ci
doar să ne semnaleze un mes aj, acesta având și alți servitori ai înțelegerii – ascultarea , mimica ,
gesturile și contextul . În acest fel , de cele mai multe ori , necesitatea cunoașterii normelor
gramaticale este redusă , acesteia rev enindu -i doar cadrul contextual în care se produce
comunicarea orală .
Limbajul , ca și gândirea , o altă valență primordială a comunicării , sunt două componente
inseparabile ale actului de comunicare interumană .
Fiecare persoană , în diferite situații concrete din viață , abordează un anumit stil verbal .
Într-un anumit fel comunicăm cu familia , prietenii și complet diferit cu colegii de serviciu ,
clienții , cu medicul sau pacientul , la o manifestare științifică sau culturală etc . Felul prin care ne
construim mesajele , cum folosim anumite expresii ne definesc ca fii nță uman ă, deoarece
impactul produs de acestea asupra celui ce le recepționează este enorm .
Nu putem să nu fim de acord cu afirmația cercetătorului I.-O. Pânișoară (2015) : „Această
unicitate a limbajului , legată de fiecare persoană în parte , poate fi îngl obată sub denumirea de stil
verbal” (Pânișoară , 2015 , p. 86).
Unii cercetători (Dinu , 2014) delimitează cinci forme sau stiluri ale comunicării orale :
„stilul rece , stilul formal , stilul profesional , stilul informal/n eoficial și stilul neprotocolar” (Dinu ,
2004 , pp. 390-391).
Cuvântul este primordial în comunicarea interpersonală , este modalitatea cea mai la
îndemâna omului de a reprezenta sau simboliza emoțiile , gândurile și senti mentele . Cuvintele
sunt elementele de bază ale comunicării verbale . Folosim cuvintele pentru a exterioriza trăiri ,

37 sentimente , dar și pentru a reprezenta idei și observații etc . Cuvintele sunt simbolurile esențiale ,
prin care exprimăm emoții și gânduri , sentimente și opinii , frustrări și temeri , ură sau dragoste .
În acest contex t, F. Saussure (2003) afirmă că „Un cuvânt nu există cu adevărat , indiferent
de perspectiva în care ne plasăm , decât prin confirmarea primită , clipă de clipă , de la cei care îl
folosesc . Acest aspect îl face să fie altceva decât o succesiune de sunete , precum și decât oricare
alt cuvânt” (Saussure , 2003 , p. 87).
Fiind un simbol al comunicării , cuvântul , ca element important în acest act , are o
semnificație anume : în diverse limbi același cuvânt poate desemna cu totul alte lucruri . În cea
mai mare parte , cuvintele au doar o conexiune arbitrară cu semnificațiile lor , putem atribui
aproape or icărui cuvânt un anumit înțeles .
Suntem în asentimentul u nor cercetători (Hymes , 1972) care relevă faptul că „comunicarea
verbală nu are r elevanță asupra mesajului emis , că comportamentul verbal adecvat într -o
comunitate dată este asimilat cunoștințelor culturale tacite , utilizate în desfășurarea și
interpretarea vieții sociale” (Hymes , 1972 , p. 279).
Comunicarea scrisă impune reguli mult mai stricte – respectarea normelo r gramaticale ,
morfologice , de sintaxă etc .
Comunicarea scrisă s -a extins precipitat , odată cu dezvoltarea relațiilor interumane și a
societăților , în general . În societat ea modernă orice om are nevoie să scrie un text – cerere ,
scrisoare , raport , dare de seamă , proces -verbal , articol științific etc . Mesajul scris are anumite
restricții de utilizare și trebuie să fie conceput explicit , implică un control exigent privind
informațiile , faptele expuse și argumentele utilizate . Astfel , posedarea capacităților de
comunicare scrisă va produce o vie expresie celor cu care interacționezi . Comunicarea scrisă este
una dintre cele mai mari cuc eriri ale omului , care devine un proces important pentru menținerea ,
răspândirea și dezvoltarea șt iinței și a culturii .
 Comuni carea nonverbală reprezintă cumulul de mesaje , care sunt transmise prin mimică ,
privire , gestică etc .
 Comunicarea paraverbală/paralimbajul însumă elemente le prin care transmitem mesaje ,
ce influențează interlo cutorul la nivel inconștient – volumul , tonul , ritmul , accentul , pauzele
și dicția etc . Prin paralimbaj este înțeles modul prin care mesajul este emis și capătă un rol
deosebit , în care celelalte elemente ale comunicării nonver bale nu sunt prezente . Pentru a insufla
încredere , dar și a deveni mai convingători în fața celui cu care interacționăm folosim
paralimbajul , schimbând , de exemplu , tonul vocii în dependență cu cine comunicăm , dar și ce
trebuie să transmitem .

38 Asfel , remarcăm vastitatea conceptelor ce ajută la caracterizarea tipologiei comunicării , dar
și intersecția acestora cu alte științe , inclusiv de natură aplicativă .
Actualmente , se disting variate funcții ale comunicării . G. Wackenheim , după C.
Teodorescu (2012) determină următoarele funcții :
 de dezvăluire și autodezvăluire ;
 valorizatoare ;
 reglatoare a le conduitei altora ;
 terapeutică ;
 productiv -eficientă ;
 facilitatoare a le coeziunii grupului ;
 de valorizare a grupului ;
 rezolutivă a problemelor grupului (apud T eodorescu et al., 2012 , p. 16).
Funcțiile enumerate devin relevante actului de comunicare interpersonală medic -pacient ,
fiecare în parte având un rol deosebit de important și care trebuie cunoscute și puse în valoare de
medici .
În baza obiectivelor gener ale ale comunicării , noi am dedus obiectivele de bază ale
comunicării interpersonale , adaptate după cercetătorul M. Dinu (2014) :
a) persuadarea ;
b) autocunoașterea ;
c) descoperirea lumii exterioare ;
d) stabilirea și menținerea de relații semnificative cu alte ființe umane .
Aceste obiective se conțin și se deduc direct din cele generale ale comunicării , deoarece
comunicarea ca atare , fără determinativul , chiar și deseori subînțeles – interpersonală , comportă
un sens deplin , în pofida tehnologizării și v irtualizării acesteia , în prezent .
Cercetătorii C. Ețco et al . (2007) menționează intenția de a influența în procesul de
comunicare : „Comunicarea umană nu se realizează niciodată fără intenția de a influența calitativ
și nu doar cali tăți (…) comunicarea este: o metodă de bază în influențarea comportamentului și în
schimbarea lui ” (Ețco et al., 2007 , pp. 14-26).
Actul comunicațional eficient se constituie din vorbirea dialogată a persoanelor antrenate
în acest proces inevitabil , care posedă anumite calit ăți, abilități și atitudini , pentru a întreprinde
activități în veder ea influențării de a schimba comportamente umane .
În dezvoltarea sa , ființa umană , interacționează cu ce i din jurul său , achiziționând aceste
abilități , aptitudini , dar și atitudini . Relațiile noastre interpersonale depind de felul fiecăruia de a

39 înțelege și a relațion a cu o altă persoană . Felul cum comunicăm ne etichetează personalitatea –
suntem activi , timizi , generoși , inteligenți , punctuali .
În opinia cercetătorului G. Albu (2008) , „comunicarea interumană este ancorată adânc în
lumea noastră interioară : în stările noastre afective , în motivațiile noastre , în părerea noastră
generală despre viață , oameni , relații , fericire , noroc , Dumnezeu . De asemenea , comunicarea
dintre noi are ca s uport convingerile , credințele , valorile , prejudecățile , obiceiurile și educația
noastră”(Albu , 2008 , p. 13). Persoanele care au competențe de comunicare eficientă sunt
capabile de empatie , etică , adaptabilitate , de complexitate cognitivă , cât și de capaci tăți de
monitorizare a emoțiilor .
Comunicarea interpersonală este un proces care intervine din necesitatea oamenilor de
afecțiune , acceptare și recunoaștere , de acee a prin comunicare ne satisfacem cele cinci necesități
cotidiene – relaționale , indentare , fizice , spirituale și instrumentale .
Prin necesitățile fizice percepem comunicarea ca un proces care ne ajută să ne păstrăm
sănătatea fizică și mintală , prin exteriorizarea emoțiilor și trăirilor noastre cotidiene , necesitățile
relaționale stau la baza fo rmării relațiilor umane – sociale și personale , iar prin necesitățile
indentare încercăm să aflăm adevărul despre sine – cine suntem , cine vrem să devenim , cum ne
percepem pe noi înșine . Prin manifestarea convingerilor și valorilor noastre ne exteriorizăm
necesitățile spirituale , pe când cele instrumentale ne ajută la construire a relațiilor zilnice ,
absolvindu -ne de mu ltiplele obligații cotidiene (după Floyd , 2013) .
Astfel , comunicarea devine un proces conti nuu și de cele mai multe ori – bilateral . Absolut
tot ceea ce facem are valoare comunicativă – de la un gest de salut , de aprobare sau dezaprobare ,
de la un simplu mesaj s cris sau transmis oral până la un gest neintenționat , dar expresiv – vin să
ne comunice ceva , de care de cele mai multe ori , mulți din tre noi , nu suntem conștienți , se
produce neintenționat , la nivel de c omunicare nonverbală . Noi toți suntem diferiți – ca aspect ,
constituție , fizionomie , caracter , comportament , dar, dezvoltându -ne într -o anumită societate ,
preluăm obiceiurile și comporta mentele obișnuite locului de unde provenim .
În ace astă ordine de idei , K. Floyd (2013) remarcă : „Comunicăm în dependență de grupul
din care facem parte (…) putem și să dobândim o cultură , care este determinată de cine ne -a
crescut , educat , de locul unde am crescut și de simbolurile , limbajul , valorile și normele locului
respectiv” (Floyd , 2013 , p. 59).
Multiplele culturi existen te ne oferă posibilitatea de a înțelege diferit unele mesaje la nivel
verbal , dar și nonverbal ; cum să evităm incertitudinile ; însușirea unor coduri de comunicare
culturală – idiomurile , jargoanele , gesturile ; înțelegerea genului și comunicarea – feminin ,
masculin și androgen ; noțiunea de comunicare influențată de gen .

40 Comunicarea interpersonală eficientă are repercusiuni vizibil e asupra omului și, de obicei ,
se desfășoară întru-un mediu specific – interconect ări între părinte și copil , medic și pacient ,
profesor și student etc ., care au menire a de a influența schimbările comportamentale .
În final , concluzionăm că intenția comuni cării umane de a influența comportamente devine
obiectivul ei primordial și ghidează demersul practic de relaționare , ca element distinctiv al
umanității , iar investigarea acestuia generează principii și valori vitale pentru ameliorarea vieții
și menținere a stării de bine a celor implicați în acest proces .

1.3. Abordări teoretice ale conceptului de competență
Deși literatura pedagogică actuală este foarte bogată la capitolul dat , insistăm , din start , și
asupra etimologiei termenului competență (din lat . competens , însemnând competent , derivat lat .
competere = com – împreună + petere – a urmări ), care a presupus mult timp doar noțiunile
aptitudini , deprinderi și priceperi , ulterior , fiind aplicat în psihologie , iar, actualmente , fiind
preluat de sociologie , ca set de potențialități proiectate , în funcție de anumite statusuri sociale
într-o anum ită sferă specializată .
Având drept reper teoria comunicării , termenul competență pătrunde în celelalte științe
sociale , devenind decisiv în proiectarea modelelor edu caționale .
Lexicul specializat a oferit condițiile dobândirii unui statut deosebit al termenului , acesta
lărgindu -și semnificația prin noțiunea de capacități , abilități și deprinderi . Astăzi , termenul ,
conform DEX -ului (2012) capătă și o altă conotație – „capacitate a cuiva de a se pronunța asupra
unui lucru , pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție ; capacitate a unei autorități ,
a unui funcționar etc . de a exercita anumite atr ibuții” (DEX , 2012 , p. 212).
Cercetătoarea A. Afanas (2013) de finește competența ca „ rezultatul unui proces dinamic,
este specifică unei situații și poate fi adaptată în alte situații (…)”, deducând următoarele carac-
teristici ale competenței : „ competența nu se manifestă niciodată direct; este indisociabilă de a c-
tivitatea subiectului și de sigularitatea cont extului în care ea se exercită; este structurată în mod
combinatoriu și dinamic; este construită și evolutivă; este o dimensiune metacognitivă; are o d i-
mensiune în același timp individuală și colectivă ” (Afanas,20 13,p.17).
Cercetătorii F.M. Gerard et al . (2012) , în lucrarea Evaluarea competențelor , explică
diferențele existente în literatura de specialitate ale termenilor „competence – abilibilitatea de a
realiza o sarcină particulară , și competency – caracteristic i fundamenta le care permit unei
persoane să performeze bine într -o varietate de situații , care se identifică prin : accent pe cerințele
ocupației ; accent pe ceea ce persoana aduce/realizează în ocupația respectivă ; focalizare

41 psihologică; abordare holistică ” (Gerard et al ., 2012 , p. 13). Autorii citați prezintă modurile
diferite de derivare a comp etenței în felul următor :
Tabelul 1 .3. Derivarea competențelor
(Davies et al ., 1999 , p. 41 apud Gerard et al., 2012 , p. 14)
COMPETENCE :
capaci tatea de a performa activitatea la
standarde satisfăcătoare .
Competențele profesionale specifice și
transfersabile COMPETENCY :
ceea ce o persoană face pentru a obține
succesul în activitate .
Competențele personale generice
Stabilește obiectivul principal al activității Clasifică cerințele majore și criteriile de
performanță ale activității
Identifică rolurile -cheie Identifică performerii de succes ai activității –
primii 10%
Identifică unitățile de competență Compară trăsăturile și comportamentul lor cu al
celorlalți an gajați
Identifică elementele fiecărei unități de
competență Formulează competențe -cheie
Precizează criteriile de performanță și gama de
variabile în care pot fi aplicate Dezvoltă , la oameni , aceste competențe
Formează și evaluează adecvat
Profesorul V l. Pâslaru (2014) consideră că „competența reprezintă cunoștințe , capacitate și
atitudini” (Pâslaru , 2014 , p. 58).
În opinia cercetătoarei M. Ianioglo , competența „reprezintă un nivel de performanță bazat
pe cunoaștere , priceperi , deprinderi , atitudini și un optim motivațional , care determină eficiența
subiectului într -o activitate” (Ianioglo , p. 114).
Competența , în înțelegerea noastră , nu se referă doar la elementele cognitive – utilizarea
teoriei , conceptelor sau cunoștințelor , dar însumă și aspectele f uncționale care reclamă abilități
tehnice , particularități interpersonale – abilități sociale sau organizatorice și valori etice .
Competența , după M. Ștefan (2006) , este „un sistem de cunoștințe , abilități , deprinderi și
aptitudini , bine structurat și tem einic însușit , care asigură elevului posibilitatea de a identifica și
de a rezolva , în mod eficient , problemele dintr -un domeniu anume al activității umane” (Ștefan ,
2006 , p. 57).
Competența e ste modul în care ființa umană însușește anumite deprin deri, abilități sau
aptitudini , pentru a face față unor anumite situații , este o caracteristică individuală care e
indisolubil legată cu eficiența performanțelor .
Cercetătoarele O. Dandara și E . Muraru (2003) consideră că o competență este deseori
prezentată în l iteratura de specialitate ca și „capacitate de realizare a ceva dificil” ( apud
Dumbrăveanu et al ., 2003 , p. 14).

42 Competența este „ansamblu l structurat , articulat de cunoștințe , deprinderi , capacități și
aptitudini care permit unei persoane să rezolve o pr oblemă într -un domeniu profesional , într-un
timp scurt , cu cel mai bun rezultat” (Tanase , p. 3).
Realitatea noastră profesională este atât de diferită , încât fiecare profesie în parte , pe lângă
competențele specifice profesiunii (competențe profesionale) , necesită și alte tipuri de
competențe de comunicare – abilitatea de a interacționa verbal și nonverbal în procesul de
relaționare .
Competența mai este înțeleasă ca și capacitatea de a formula unele idei despre ceva , având
motivarea cunoașterii problemei în cauză , în profunzime .
Profesorul Vl . Guțu (2013) definește competența ca „ set de capacități nedeterminate , (…)
integrare a cunoștințelor , capacităților și atitudinilor , (…) însușiri acționale și operaționale care ,
împreună cu cunoștințele , deprinderile și experiența necesară , conduc la acțiuni eficiente și de
performanță” (Șevciuc et al., 2013 , p. 39).
Cercetătoarea M. Șevciuc (2013) afirmă că „ competența nu poate fi definită drept sumă a
cunoștințelor și deprinderilor , deoarece se manifestă în con diții concrete . A fi competent
înseamnă a mob iliza într -o situație concretă cunoștințele î nsușite și experiența” (Șevciuc et al.,
2013 , p. 48).
Competența, în sine , este capacitatea de a aplica cunoștințele obținute în situații concrete ,
în activitatea pr ofesională .
În această ordine de i dei, noțiunea de competență o înțelegem ca o combinație de
cunoștințe , aptitudini și atitudini adecvate contextului , care desemnează abilitatea de a aplica
rezult atele învățării , în mod adecvat , într-un context stabilit .
Suntem de acord cu profesorul L. Șoitu (2002), că „formarea și dezvoltarea competențelor
se realizează prin trei modalități recunoscute: inițială, înainte de viața activă; continuă , pe
parcursul î ntregii activități profesionale; și directă, impusă de o pr ofesie anumită, pentru care nu
a existat o pregătire specială” (Șoitu, 2002, p. 56).
Relevante pentru investigația noastră sunt și următoarele d efiniții ale competenței ,
înglobate în următorul tabel :
Tabelul 1 .4. Definiții ale competenței
Nr. Autorul Definiția
1. St. Toma , D. Potolea Competențele -cheie reprezintă un pachet transferabil și multifuncțional
de cunoștințe , deprinderi/abilități și atitudini , de care au nevoie toți
indivizii , pentru împlinirea și dezvoltarea personală , pentru incluziune
socială și inserție profesională .
2. M. Călin Competența este definită , ca fiind capacitatea de a rezolva situații de
problemă , prin transferul și conexiunea cunoștințelor , abilităților și

43 aptitudinilor , în contextul competenței , atitudinii reveni ndu-i rolul
determinant , ținându -se cont de încărcătura motivațional -valorică a
acestui element comportamental .
3. N. Mitrofan Competența presupune formarea unor sisteme de deprinderi , priceperi ,
capacități , aptitudini și atitudini psihopedagogice .
4. R. Șchiopu Competenț a este capacitatea remarcabilă , izvorâtă din cunoștințe și
practică (deci în urma cercetării inteligente și sistematice a unor
probleme , rezolvării de situații dificile , în direcția în care s -a format) .
5. I. Jinga , E. Istrate Prin competență se înțelege , de obicei , capacitatea unei persoane de a
soluționa o problemă , de a lua decizii potrivite , de a î ndeplini o misiune
sau de a practica o profesie , în bune condiții și cu rezultate recunoscute
ca bune .
6. O. Răileanu –
Ciobanu Competența poate fi definită ca un ansamblu de abilități și capacități de
a acționa în variate situații , pentru a găsi soluții o ptime de rezolvare .
7. T. Cartaleanu ,
O. Cosovan Competența se alcătuiește din cunoștințe , abilități , deprinderi
existențiale , capacitatea de a învăța și de a comunica .
8. A. Afanas Competența este rezultatul unui proces dinamic , este specifică unei
situații și poate fi adaptată în alte situații .
9. O. Tanase Competența este ansamblu l structurat , articulat de cunoștințe ,
deprinderi , capacități și aptitudini , care permit unei persoane să rezolve
o problemă într -un domeniu profesional , într-un timp scurt , cu cel mai
bun rezultat .
În concluzie , putem afirma că educația bazată pe competențe presupune o serie de
dimensiuni noi , cum ar fi : dezvoltarea la utilizatori a capacităților de rezolvare dependentă a
problemelor , formarea experienței individuale de rezolvare a dificultăților cognitive sau
comunicative , accentuarea urmăririi modului de realizare a finalităților asumate , acordarea unui
sens nou proces ului de învă țare etc .
Competența de comunicare interpersonală este un deziderat primordial în actul
educațional postmodern . În accepțiunea prof . V. Goraș -Postică (2013) , „Formarea și d ezvoltarea
compete nțelor comunica tive este una dintre problemele principale ale dem ersului educațional
contemp oran, deoarece capacitatea individului de a se angaja eficient într -un act de comunicare
și negociere , pe temeiul unor cunoștințe și abilități profunde și largi , constituie o trăsătură
definitorie a sp ecialistului modern” (Șevciu c et al., 2013 , p. 207).
N. Chomsky (1965) , în lucrarea sa Aspects of the Theory of Syntax a trasat o disti ncție
clasică între competență – cunoașt erea limbajului și performanță – folosirea limbajului în situații
reale , unde a și definit conceptele de competență și performanță . Mai târziu , unii cercetători au
optat pentru o viziune comunicat ivă în lingvistica aplicată și și-au exprimat dezaprobarea față de
ideea folosirii conceptului de competență idealizată , pur lingvistică , ca temei teoretic al
metodolog iei de predare/învățare și testare a limbilor . Ei au optat pentru o alternativă la
conceptul lui N. Chomsky , de competență în competența comunicativă a lui D.H. Hymes , despre
care credeau că este o noțiune mai largă și mai realistă de competență . Anume D.H. Hymes

44 (1972) definește competența comunicativă nu numai ca o competență gramaticală inerentă , ci și
ca abilitatea de a folosi competența gramaticală într -o varietate de situații comunicative , aducând
perspectiva sociolingvistică în perspectiva lingvis tică a competenței lui N. Chomsky , desemnând
importanța cunoașterii în comunicarea socială , care poate fi studiată , doar în baza efectelor
produse în mintea oamenilor.
În 1979 , după J. Habermas , competenț a comunicativă a încorporat dimensiunea sintactică a
lui Chomsky (gramatica generativă) și semantica pragmatică – „menționând că fiecare act de
comunicare trimite la : a) exprimarea pe înțeles ; b) afirmarea propoziției de cunoaștere ; c)
stabilirea unor relații sociale corecte ; d) relevarea experienței vorbitor ului” (Habermas , 1979 , p.
29).
Ulterior , conceptul a fost extins de cercetătorul Piepho (1974) , iar M. Canale și M. Swain
(1980) și M. Canale (1983) au perceput competența de comunicare ca o sinteză a unui sistem de
cunoștințe și abilități care formează , în sine , conceptul de comunicare . Conform acestui concept ,
cunoașterea se referă la cunoștințele (co nștiente sau inconștiente) ale unui individ despre limbă și
despre aspectele utilizării limbajului . Potrivit acestora , există trei tipuri de cunoștințe : 1)
cunoașterea principiilor gramaticale care stau la bază , 2) cunoașterea modului de utilizare a
limbajului , într-un context social , pentru a îndeplini funcțiile de comunicare și 3) cunoașterea
modului de a combina declarațiile și funcțiile de comunicare cu p rincipiile discursului .
În plus , conceptul lor se referă la modul în care o persoană poate folosi cunoștințel e în
actul de comunicare . După M. Canale (1983) , calificarea necesită o nouă distincție între
capacitatea de bază și manifestarea ei în comunicare a reală , adică în performanță .
În încercarea de a clarifica conceptul de competență comunicativă , H. G. Widdowson
(1983) a făcut o distincție între competență și capacitate . În definirea acestor două noțiuni el a
aplicat perspective pe care le -a obținut î n analiza pragmatică a discursului . În acest sens , a definit
competența , adică competența comunicativă , în ceea ce evidențiază cunoașterea convențiilor
lingvistice și sociolingvistice . Sub capacitate , pe care deseori o numește capacitate procedurală
sau co municativă , el a înțeles abilitatea de a folosi cunoașterea , ca mijloc de a crea sens într -o
limbă . Potrivit lui , capacitatea nu este o componentă de competență . Nu se transformă în
competență , ci rămâne o forță activă pentru continuarea creativ ității (după Widdowson , 1983 , p.
27). Având , în acest fel , competența de comunicare definită , Widdowson este primul care , în
reflecțiile sale privind relația dintre competență și performanță , acordă mai multă atenție
performanței sau utilizării reale a limbaj ului.
Mai apoi , teoria competenței co municaționale a fost completată prin studiile lui S . J.
Savignon (1983) , D. S. Taylor (1988) și L. F. Bachman (1990 ) etc.

45 Pentru investigația noastră sunt importante și elucidarea celor mai importante modele ale
competenței d e comunicare , dintre care evidențiem :
Modelul Canale și Swain (1980) . Cercetătorii M. Canale și M. Swain (1980) atenționează
asupra faptului că în comunicare predomină norme le de folosire a limbii , redundante normelor
de gramatică , că aceasta înglobează competența lingvistică în înțelesul totalmente acceptat al
competenței c omunicative , pe care îl reprezintă în felul următor :

Fig. 1.3. Modelul competenței comunicative Canale și Swain
(după Johnson și Johnson , 2002 , p. 66)
Așadar , în acest model difere nțiem dimensiunile : gramaticală , sociolingvistică , strategică ;
dimensiunea sociolingvistică , incluzând și competențele discursivă și socioculturală .
Competenț a gramaticală este condiționată de posedarea vocabularului , a ortografiei ,
sintaxei etc.; compete nța sociolingvistică este abilitatea utilizatorului de a întrebuința limba în
diferite contexte sociolingvistice , de a ajusta formele gram aticale funcțiilor comunicative în
varia te contexte sociolingvistice . Competența discursivă este capacitatea de înțele gere și
producere discursivă a textelor ; competența strategică se referă la compensatoare ale
dificultăților de exprimare (gramaticală , sociolingvistică sau discursivă) : parafraze , cerere de
repetare , clarificare , vorbire mai rară , identificarea mecanismel or coezive corecte etc . adică
compensarea comunicativă (după Peterwagner , 2005 , p. 12 apud Lisenciuc , 2017 , p. 74).
Cercetătorii citați reactualize ază termenul de ability for use (capacitate de utilizare) , introdus de

46 D. H. Hymes , care desemna capacitatea de utilizare a limbii în funcție de ierarhia socială ,
atribuindu -i statut de performanță comun icativă .
Modelul lui Widdowson . H. G. Widdowson (1983, 2007) , la rândul său , dezvoltă
intervenția lui M. Canale și M. Swain în acest domeniu și face o diferenție re între conceptele de
cunoaștere , cunoașterea convențiilor lingvistice și sociolingvistice , și capacitate , capacitatea
utilizării cunoașterii .
N. G. Widdowson , afirmă R. Peterwagner (2005 ), menționa faptul că a poseda o limbă
este nu doar cunoașterea co nfigurației lingvistice a acesteia , ci implică și o altă percepție –
realizarea procesului de interacțiune în baza sintaxei (Peterwagner , 2005 , p. 13). Dacă
cunoașterea o putem percepe ca utilizarea unor norme în codul lingvistic , atunci folosirea limbii
o putem înțelege drept capac itate de utilizare a gramaticii :

Fig. 1.4. Competența comunicativă – Modelul Widdowson (după Peterwagner , 2005 , p. 13).
Deci cunoașterea poate fi descrisă cu termenii analysability (cunoașterea posibilă de
analiză a reprezen tărilor mentale) și accessibility (cunoașterea rapidă în utilizarea limbii) . Astfel ,
cunoașterea posibilă de analiză fundamentează învățarea unei limbi , iar cunoașterea accesibilă
este i mportantă în demersul comunicativ ; ambele constituind o precondiție un a pentru cealaltă .
În concluzie , putem afirma că educația bazată pe competențe presupune o serie de
dimensiuni noi , cum ar fi : dezvoltarea la utilizatori a capacităților de rezolvare dependentă a
problemelor , formarea experienței individuale de rezolvare a dificultăților cognitive sau
comunicative , accentuarea urmăririi modului de realizare a finalităților asumate , acordarea unui
sens n ou proces ului de învățare etc.

47 Una dintre cele mai importante funcții ale comunicării este „realizarea la indivizi izolaț i, la
grupuri și chiar la organizații , văzute ca entități distincte , a ceea ce se numește (…) competență
de comunicare” (Pânișoară , 2015 , p. 42).
Cercetătorul S . Cristea (2015) , în Dicționarul enciclopedic de pedagogie , definește
competența de comunica re în felul următor : „abilitatea de a folosi coduri verbale sau nonverbale
pentru a -și atinge scopurile într -un eveniment comunicativ , iar competența lingvistică vizează
capacit atea de realizare a unor acțiuni , pe termen mediu și lung , integrate în activitate ” (Cristea ,
2015 , p. 480).
Competența comunicativă este în corelație cu capacitățile lingvistice a le fiecăruia dintre
noi, deoarece cunoscând regulile gramaticale , sintactice sau fonetice , devenim apți de a
comunica eficient .
Competența comunicativă depășește competența lingvistică , căci cunoașterea limbii , a
sistemului lingvistic nu este suficientă pentru a comunica , aceasta impune condiția contextului în
care se realizează actul comunicării .
Competența lingvistică este înțeleasă ca deținerea abilitățil or de folosire a cuvântului cu
variate semnificații , „de a crea limba și a produce sau a înțelege enunțuri , de a manevra un
limbaj , în baza cunoașterii lingvistice , redat în formularea mesajului , iar prin competența
comunicativă se are în vedere cumularea ansamblului de abilități personale : a ști, a ști să faci și a
ști să fii și să devii ” (Șoitu , 2015 , p. 60).
J. De Vito (1988) , ne vorbește despre modul de cunoaștere a competenței comunicative că
„învățarea competenței de comunicare este similară învățări i felului în care se mănâncă cu
furculița și cuțitul ; prin observare , instrucțiuni , încercare și eroare” (De Vito, 1988 , p. 6).
În sens didactic , competența lingvistică înseamnă abilitatea de a opera cu normele
gramaticale și capacitatea de a emite enunțu ri. Prin urmare , un bun emițător trebuie să posede
capacități de monitorizare a procesului de studiu , pentru a fi îndreptat spre achiziționarea
competențelor care i -ar asigura o activitate profesională eficientă , având drept rezultat
performanța profesi onală.
Competența lingvistică conține abilități , care se bazează pe elementul de conștientizare
asupra fenomenului de dirijare a fluxului comunicativ , ca ansamblu , proces general și fenomen
în perpetuă mișcare , la cunoștințele intuitive ale regulilor gramati cale, ce stau la baza vorbirii .
Aceste cunoștințe se referă la unitățile , structurile și mecanismul de funcționare a codului limbii :
fonologie , morfologie și sintaxă .
Competența lingvistică include „cunoașterea resurselor formale , pe baza cărora se
elaborează și se formulează mesaje corecte și semnificative , cât și se identifică abilitățile de

48 folosire . Componentele competenței lingvistice sunt : subcomponentele lexicală , gramaticală ,
semantică , fonol ogică, ortografică și ortoepică” (Afanas , 2009 , p. 10).
Dezvoltarea competenței lingvistice și a limbajului , în context didactic universitar sunt
acceptate ca prioritate , deoarece „educația prin limbaj și limbajul pentru educație conduc
prioritar la dezvoltarea competenței de comunicare interpersonală ( …) dar , totodată , reprezintă și
expresivit atea propriei comunicări verbale și/sau scrise și valoarea sa intelectuală , care îi edifică
și îi fund amentează construcția axiologică” (Vicol , 2016 , pp. 78, 80).
Educația din perspectiva psihopedagogică și psiholingvis tică a utilizatorilor prezintă
posibilitatea de a se familiariza cu valoarea limbii și a limbajului care se integrează pregnant în
formarea competențelor de comunicare , dar și în formarea competențelor etice sau morale , cât și
comportamentale . Astfel , limbajul devine „instrument și proces intelectual de valorizare a
funcționalității limbii ( …), dat fiind că limba semnifică un complex de simboluri coordonate
lucrurilor și raport urilor de fapte ( …)” (Buhler , apud Vicol , 2016 , p. 87)
Am ilustrat , așadar , primatul competenței lingvistice , pe de o parte , și aria largă de
contexte acoperită de competența de comunicare , dar și permisivitatea , deschiderea acesteia către
noi abordări și aplicații , inclusiv de ordin pedagogic .
Comunicarea interpersonală specializ ată se produce prin limbajul/terminologia specifică
unei pregătiri profesionale distincte . De acest domeniu sunt interesați savanții de pe la sfârșitul
sec. al VIII -lea începutul sec . al XIX-lea, elaborând diverse concepte , care „revendică nu numai
instrum ente lingvistice corespunzătoare , ci și procedee specifice de armonizare a terminologiei”
(Butiurca , 2015 , p. 39).
Terminologia , în general , este o știință interdisciplinară , îmbinând lingvistica cu
comunicarea specializată , stabilind relații cu logica , ontologia , teoria comunicării etc .
Cercetătoarea D. Butiurca (2015) relevă faptul că „conceptul și termenul sunt două fațete
diferite , aparținând acele iași monede . Un concept nu poate fi cunoscut în sine . Este o
reprezentare me ntală, o unitate cognitivă , produs al generalizării obiectelor/lumii reale”(ibidem ,
p. 51).
În opinia cercetă torului F . Rastier (1995 ), termenul este „unitatea dintre gândirea rațională
și limbă , un concept este preexistent termenului . Termenul este un cuvân t supus restricțiilor .
Procesul de formare a termenilor este conceput drept un proces ontologic al cărui rezultat este
unive rsalitatea prezumtivă a conceptului ” ( apud Butiurca , 2015 , p. 57).
Luând ca reper teoria lui E. Coșeriu despre lucrur i care formează , de fapt , limbajul
specializat , putem sesiza distincția între limba comună (respectiv , comunicare uzuală) și limbaj
specializat (resp ectiv , comunicare specializată) . Deci este necesar de a face diferența între

49 cunoașterea lucrurilor și cunoașterea idiomatic ă. În literatura de sp ecialitate se disting trei
niveluri de c unoașteri (cunoștințe) lingvistice :
 cunoașterea locuțională , ce vizează cunoașterea limbii vorbite , uzuale deci „ (…) cunoașterea
generală a lucrurilor care se manifestă atât în ceea ce se spune , cât și în modul în care se spune ,
precum și în ceea ce nu se spune și în modul în care nu se spune ” (Coșeriu , 2005 , p. 403);
 cunoașterea idiomatică – aplicarea regulilor unei limbi în altă limbă vorbită ;
 cunoașterea expresivă – este proprie nivelului textului sau di scurs ului din cadrul unei limbi .
Cercetătorul N. Vicol (2016) relevă faptul că „cunoașterea vorbirii expresiv e este sesizată
în situații determinate , în concordanță cu tipurile de factori ai fiecărei situații în care se vorbește ,
în concordanță cu lu crurile de care se vorbește și cu circumstanțele în care se vorbește” (Vicol ,
2016 , p. 131).
Cunoașterea terminologiei specifice unui anumit domeniu al vieții cotidiene se produce din
simpla necesitate de a cunoaște , a recunoaște și a manevra lucrurile .
După F. Saussure (2003) , există „trei proprietăți importante ale limbajului : productivitatea ,
care se referă la infinitatea enunțurilor ce pot fi produse într -o limbă ; dualitatea structurii
limbajului presupune că putem întâlni structuri cu sens și structu ri fără sens ; referința simbolică
arbitrară – atribuirea arbitrară a înțelesurilor , ceea ce contribuie la productivitatea limbajului”
(Saussure , 2003 , p. 221).
M. Hall (2008) , cu referire la importanța limbajului în procesul relațional , afirmă că că
acest a este „un meta -proces deasupra și dincolo de experiențele primare , există tot felul de
lucruri pe care le putem face prin intermediul limbajului ” (Hall , 2008 , p. 10).
Suntem de acord cu cercetătoarea E. Mincu (2017) că în orice domeniu de activitate este
indiscutabil necesară cunoașterea terminologiei specializate , pe lângă cunoașterea limbii în
general , care precizează că „necesitatea terminologică survine din necesitățile sociale de a
cunoaște , de a rec unoaște și de a manipula lucrurile ” (Mincu , 2017 , p. 14).
De altfel , și în instruirea mediciniștilor este necesară cunoașterea izvoarelor termenilor
medicali , astfel aceșt ia cunosc , însușesc și înțeleg esența lucrurilor medicale , prin limbajul
specializat , care presupune un areal de cunoaștere complementa ră, ce cuprinde diferite date ,
indicații , variate concepte di n domeniu specializat – cel medical .
Comunicarea specializată sau profesională are ca obiectiv primar transmite rea de mesaje
între membrii unei părți distincte din realitatea umană , care sunt profesioniști într-un anumit
domeniu și utilizează terminologia specifică specialității respective , astfel , „comunicarea
profesională își poate dezvolta elementele de codificare , transmitere și decodificare a mesajului ,
specifice , adesea inteligibile doar de membrii aceluiași grup social , respectiv , categorii

50 profesionale” (Dumitrașcu , 2013 , p. 11). Deci cunoașterea limbajului specific unui anumit
domeniu este absolut necesar ă în procesul de in struire a viitorului specialist în domeniul
sănătății .
În concluzi e, evidențiem că utilizarea limbajului profesional sau specializat include comp e-
tența vorbitorilor de a folosi un limbaj adecvat unei situații , în contexte diferite , cu diferiți a ctori
ai actului de comunicare .

1.4. Competența de co municare interpersonal ă medic -pacient
Medicina , știința despre sănătatea și maladiile omului , reprezintă o ramură străveche a
cunoștințelor umane . Încă din cele mai vechi timpuri se cunoștea că starea de sănătate a ființei
umane era considerată ca o stare generală de bine , de satisfacție psihologică , dar și fizică a
organismului uman , în general .
Organizația Mondială a Sănătății , încă din anul 1947 , recunoaște această accepțiune
generală , ca o stare desăvârșită de bine – fizic, mental și social . Astăzi este acceptată această
precizare că starea de sănătate este, de fapt , o stare de armonie a tuturor proceselor fiziologice
ce au loc în organismul uman , la nivel psihologic , biologic , dar și din punct de vedere social ,
incluzând atitudini și comportamente . Conceptul de boală ne indică anumite schimbări în corpul
uman a indic elor biologic i, psihologic i și social i.
Ghidându -ne de principiul hipocratic despre unitatea corpului uman (fizic , suflet , spirit) ,
comunicarea medicală are în obiectiv tratarea minții și corpului , căci „bolile sunt de două feluri :
suferințele trupului și ale minții . (…) cum suferințele trupului se trag din suferințele minții” (text
indian antic) . Secolul al XXI-lea este considerat secolul maladiilor psihosomatice , în al căror
tratament comunicarea interpersonală are un rol decisiv .
Așadar , în medicină , comunicarea are funcție existențială , deoarece este o condiție
fundamentală în delimitarea stării de boală și revenirea la starea fiziologică firească a omului ,
cea de săn ătate.
Comunicarea medicală , ca tip al re laționării sociale , face parte din tipurile specifice de
relaționare verbală , nonverbală și paraverbală , în care se angajează specialiștii cu persoanele care
se confruntă cu probleme de sănătate .
Astfel , competența și performanța medicului se centrează as upra a trei scopuri
fundamentale : acumularea informației despre starea de sănătate a pacientului ; oferirea de
feedback pacientului sub forma informațiilor legate de sănătate ; evaluarea comportamentului
pacientului și , dacă este necesar , influențarea schimb ării acestuia , față de starea sa de sănătate
(după McCorry și M ason, 2012) .

51 În urma studiului literaturii de specialitate , am selectat câteva definiții ale comunicării
medicale , care sunt relevante investigației noastre pedagogice :
Tabelul 1 .5. Definiții ale comunicării medicale
Nr. Autorul Definiții
1. V. Ojovanu et al. Comunicarea medicală este o parte a discursului profesional ce reflectă
anumite caracteristici și condiții specifice acestei practici .
2. D. Cosman Comunicarea în medicină este determina tă de faptul că relația dintre
cele două părți (personalul medical și pacientul) este mult mai
complexă , implicând , pe lângă nivelul bazal al palierului terapeutic , și
un nivel superior de comunicare de top existențial .
3. F. Tudose Comunicarea medicală (m edic-pacient) este o comunicare directă , față
în față , nemediată și neformalizată . Între doi subiecți ai transferului de
informații are loc un schimb continuu de informații , care îi conduce pe
fiecare dintre cei doi parteneri către obiectivele precise ale întrevederii :
aflarea răspunsurilor în legătură cu modificare stării de sănătate ,
remediile propuse pentru înlăturarea acestora , modalitățile practice de
acțiune.
4. N. Miu Comunicarea este procesul -cheie în medicină , fie că este vorba de
comunicarea între medic și pacient , fie între diverși profesioniști ,
implicați în îngrijirea medicală .
5. D. L. Dumitrașcu Comunicarea medicală se definește ca acel tip de comunicare , prin care
profesioniștii sănătății interacționează cu pacienții , cu aparținătorii lor ,
între ei și cu publicul larg.
6. C. A. Popescu Comunicarea terapeutică este comunicarea dintre o persoană care
lucrează în domeniul îngrijirilor medicale și un pacient sau familia
acestuia .
7. O.Popa -Velea et al. Comunicarea dintre medic și pacient este un proces direct , simetric ,
bidirecțional , în general , nemediat și care presupune schimbarea și
integrarea continuă de informații .
Competența de comunicare este una dintre componentele importante ale formării
profesionale a specialiștilor în orice domeniu d e activitate , însă capătă o valoare incontestabilă în
pregătirea viitorilor medici . În medicină, concomitent cu obținerea competențelor profesionale –
solide cunoștințe medicale pentru a diagnostica și trata boala , „însușirea unei înalte competențe
comunic ative trebuie să constituie o prioritate pentru profesioniștii din domeniu l sănătății, în
special pentru medici ( …) să poată recunoaște și descifra corect mesajele verbale și nonverbale
transmise de pacient , (…) să știe și să utilizeze modalitățile cel e mai ade cvate , verbale și
nonverbale ” (Ețco et al., 2008 , p. 32).
Competența de comunicare medic -pacient , după R. F. Brown și C. L. Bylund (2008) ,
reprezintă „un mod discret , prin care un medic poate desfășura dialogul clinic și să realizeze o
anumită strategie (…)” (traducerea ne aparține) .
Prof. D. L. Dumitrașcu (2013 , p. 11) vorbește despre comunicarea medicală , ca parte
componentă a comunicării în domeniul sănătății , care reprezintă și mesajele preventive în

52 sănăt ate, enumerând și multiplele domeni i de aplicabilitate a acesteia , printr -un tabel , subliniind ,
totodată , și componentele care fac obiectul comunicării medicale :
Tabelul 1 .6. Domeniile de aplicabilitate a comunicării în medicină
(Dumitrașcu , 2013 , p. 11)
1. Anamneză în scopul diagnosticului
2. Comunicarea intercolegială (consultul)
3. Formularea de recomandări terapeutice și profilactice
4. Interacțiunea cu aparținătorii
5. Interacțiunea cu confrații
6. Interacțiunea cu discipolii și cu mentorii
7. Interacțiunea cu personalul medical din alte cate gorii : asistente , infirmiere , farmaciști etc .
8. Interacțiunea cu autoritățile
9. Comunicarea științifică
10. Formularea de politici de sănătate
11. Formularea de norme profesionale
12. Telemedicina
Susținem opinia prof . D. L. Dumitrașcu (2013) că comunicarea me dicală este o parte
componentă a arealu lui vast al comunicării în domeniul sănătății .
Medicii , în vederea stabilirii unui diagnostic , apelează la diverse metode de colectare a
informațiilor relevante despre pacient , dintre care putem menționa , cu precăder e, interviul , ca
parte a anamnezei , bazat pe o succesiune de întrebări și răspunsuri . La succesul acestuia
contribuie experiența medicului , care permite stabilirea unor relații interumane corespunzătoare .
Interviul, inițiat în vederea identificării unui di agnostic , nu este încheiat întotdeauna cu succes ,
pacienții declarându -se adesea nemulțumiți de modul în care a decurs întâlnirea cu medicul . De
cele mai multe ori se vorbește despre o insuficientă atenție sau răbdare din partea medicului ,
neaco rdarea timp ului adecvat pentru clarificarea tuturor întrebărilor de natură medicală pe care
pacientul ar dori să le adreseze , lipsa de disponibilitate a medicului , neînțelegerea limbajului
utilizat de acesta , atitudinea de superioritate demonstrată celui suferind . De cealaltă parte
intervine frustrarea doctorilor , care au senzația că le vorbesc pacienților degeaba , aceștia ,
nerespectând prescri pțiile medicale ; dacă pacienții ridică , la o nouă întâlnire , aceeași problemă
discutată anterior , medicul are sentimentul că n u a fost înțeles (după Simmons et al .,1997 , p. 88).
În arealul cercetării noastre , tratăm comunicarea medicală că element inerent al
profesionalizării mediciniștilor , care „nu mai poate fi privită doar ca o ocupație , ci ca o conștiință
profesională , o formă superioară de înțelege a profesiei” (Callo , 2006 , p. 23).

53 Comunicarea în medicină este veriga principală ce face conexiunea între întreaga echipă
medicală (medic -medic ; medic -asistenta medicală și alți profesioniști implicați în îngrijirea
medicală) , dar și cu pacientul – beneficiarul actului medical , cât și cu aparținătorii acestuia .
Propunem defini rea comunicării în relația medic -pacient , având drept reper :
 comunicarea umană – ca „proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli (de
obicei, verbali) , cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi (auditoriul)” (Dinu , 2014 ,
p. 17);
 comunicarea interumană , care este o acțiune de relaționare între actorii implicați , cu intenția
de a face schimb de idei , a transmite și a exprima emoții , sentimente etc .
Astfel , comunicarea medicală reprezintă actul comunicațional între doi subiecți (medic –
pacient; medic -asistentă medicală ; medic -medic) , care se bazează pe schimbul de informații ,
opinii și acțiuni , care au un rol determinant în prevenirea și tratarea cu succes a persoanelor , care
se confruntă cu probleme de sănătate .
Apelăm , în final , la rațiunile pentru care am încadrat comunicarea interpersonală medic –
pacient într -un context din științele educației și subliniem faptul că aceasta se educă și trebuie să
urmeze drumul nesfârșit al desăvârșirii , așa cum medicina și pedagogia , ca di scipline -mamă , îl
urmează de veacuri .

1.5. Concluzii la capitolul 1
1. Acțiunea comunicativă este o noțiune specifică sferei comunicării , corelată cu cerințele
acțiu nii moderne , fiind situată la baza unui proces de reconstrucție a vieții sociale moderne ,
pe baze raționale și echilibrate .
2. Referitor la termenul comunicare – fiecare domeniu al cunoașterii are definiția sa , care să
accentueze schimbul , contactul , transfe rul, transportul , energia , informația etc .
Comunicarea este un proces ireversibil și continuu , care implică o înțelegere a conținutului și
a relației , fiind simetrică și complementară , reprezintă totalitatea factorilor verbali ,
nonverbali și de context , transmite idei și verifică modul în care au fost recepționate ,
receptarea unei idei ș i înțelegerea sensului acesteia .
3. Competența este modul în care ființa umană însușește anumite cunoștințe , abilități sau
aptitudini , pentru a face față unor anumite situați i, este o caracteristică individuală care e
indisolubil legată cu eficiența performanțelor .
4. Competența de comunicare interpersonală este un ansamblu de cunoștințe , capacități și
atitudini , manifestate într -un act de relaționare umană , pentru a soluționa d iferite probleme ,

54 în contexte variate de viață . Conceptualizarea competenței de comunicare presupune
existența a mai multor modele . Remarcăm două dintre acestea :
 Modelul Canale și Swain (1980) – diferențiază dimensiunile gramaticală , sociolingvistică ,
strategică ; dimensiunea sociolingvistică incluzând și competențele discursivă și
socioculturală ;
 Modelul lui Widdowson face o diferențiere între conceptele de cunoaștere ( knowledge ),
cunoașterea convențiilor lingvistice și sociolingvistice și capacitate ( ability), capacitatea
utilizării cunoașterii .
5. În medicină , comunicarea are funcție existențială , deoarece este o condiție fundamentală în
delimitarea stării de boală și revenirea la starea fiziologică firească a omului , cea de sănătate ,
nivel de comunicare i nterpersonală medic -pacient .
Comunicarea medicală include actul comunicațional între doi subiecți (medic -pacient ;
medic -asistentă medicală , medic -medic) , care se bazează pe schimbul de informații , opinii și
acțiuni , care au un rol determinant în prevenire a și tratarea cu succes a persoanelor , care se
confruntă cu probleme de sănătate .
În încheierea celor evidențiate mai sus – a fost conturată problema științifică , necesară a f i
soluționată în cercetare – fundamentarea teoretic o-aplicativă a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient la mediciniști , prin formarea inițială de calitate , bazată pe centrarea
pe probl emele pacientului și pe interacțiunea adecvată cu acesta .

55 2.CONFIGURAȚII METODOLOGICE ÎN ABORDAREA PSIHO PEDAGOGICĂ A
COMUN ICĂRII INTE RPERSONALE MEDIC -PACIENT

2.1. Ipostaze specifice ale metodologiei psiho pedagogice din perspectiva relației
medic -pacient
Prezentul capitol vizează cadrul metodologic general al formării și dezvoltării competenței
de comunicare interpersonală medic -pacie nt. Prin cercetarea noastră , valorificăm în continu are
experiențe relevante de abordare experiențială și practică , în baza recursului teoretic din
literatura de specialitate și documentele de politici educaționale și medicale .
În acest context , considerăm că metodologia formării/dezvoltării competenței de
comunicare interpersonală la studenți , viitori i medici , poate evolua , atât fiind propulsată de
cercetările științifice de ordin medical , pedagogic , dar și social , în general , analizând practicile
bune în domeniu , care ne pot oferi recomandări funcționale , cu impact de durată cu privire la
ameliorarea confortului psihologic al pacientului și medicului , pe de o parte , dar și privind
rezultatele trat amentelor administrate .
Abordarea metodologică a problemei de formare/dezvoltare a competenței de comunica re
interpersonală face parte din didactica modernă , care este o componentă a pedagogiei și se
preocupă de principiile și metodele predării disciplinelor de învățământ , în special , de
organizarea pr ocesului de instruire . Aceste precepte ne servesc ca fundamente metodologice ale
cercetării noa stre.
La etapa actuală , cercetarea competențelor poate fi raportată încă la conceptul de inovație
pedagogică și presupune o multitudine de forme de proiectare și de realiza re a proceselor
instructiv -educative , în cazul acesta , a deprinderilor practice de comunicare interpersonală cu
pacientul . Este de preferat ca accentul să se pună pe latura formativă a învățării , pe cultivarea
creativității , pe st imularea gândirii . Un sistem educațional în care accentul cade , cu precădere , pe
student , pe critica constructivă , pe explorare , înțelegere și apoi aprofundare nu poate să creeze
decât indivizi perfect capabili să se adapteze lumii moderne , aflată în continuă schimbare .
Starea de boală este condiția unei regizări pline de tact din partea medicului a relației
interpersonale medic -pacient , o relație de întrajutorare și de comprehe nsiune (după Dutescu ,
1979 , p. 15). Unii specialiști în domeniu consideră că relațiile medic -pacient pot fi regizate de un
cod, o învoială , contract sau filantropie . O relație profesională , care este axată pe un cod ,
„exclude implicarea sentimentală (de ex ., compasiunea) a medicului în relația cu pacienții”
(Tschudin , 1992 , p. 35).

56 Concomitent , având drept r eper afirmația lui G . Thibon „schimbul uman (între medic și
pacient) im plică respectul libertății mele , (…) al cărui conținut moral și psihologic este cel mai
bogat și cel mai greu de sesizat , prin concepte pur juridice ” (apud Athanasiu , 1983 , p. 80), se
militează pentru instituirea în medicină a unui cod pentru reglarea interacționării specialistului în
sănătate , în relația terapeutică medic -pacient . După cum s -a menționat anterior , comunicarea
interpersonală medicală este condiționată de starea morbidă a pacientului , în care medicului îi
revine rolul de a media o comunicare verbală , completată de una paraverbală ; limbajul corpului
exteriorizat prin expresia feței , mimică, gest etc ., care pot oferi informații extrem de prețioase ,
relevante în stabil irea u nui diagnostic .
În urma investigației lucrărilor scrise în domeniu l dat (Cain , 1996) , am desprins
existența unor funcții metodologice cu privire la comunicarea medicală : de înștiințare (medic –
pacient) și cea de vindecare sau de tratament – medicul este asem uit cu un medicament , prin
prestigiu , atitudine sau simpla detensionare , adusă de actul relațional , prin manifesta rea
abilităților de comunic are și comportament .
În procesul desfășurăr ii actului relațional , medicului îi sunt impuse , cu predilecție , anumite
atitudini , valori și comportamente , dictate de statul său social – cel de profesion ist în dom eniul
sănătății .
Mai mulți cercetători (Athanasiu , 1983 ; Miu, 2004 ; Cosman , 2010 etc.) au convenit asupra
următoarelor atitudini ale specialistului în sănătate : persoană autoritară ; povățuitor ; persoană
rafinată și distantă , apărător entuziasmat al pacientului etc.
Cercetătoarele S. Fica și L. Minea , în lucrarea Ghid de comunicare și comportament în
relația cu pacientul , B. Luban -Plozza și I. B. Iamandescu , în Dimensiunea psihologică a
practicii medicale , accentuează că în relația terapeutică medic -pacient este foarte important ca
medicul să adopte anumite abilități esențiale în exercitarea profesiunii :
 înțelegerea
 compasiunea
 abilit atea de autocontrol
 de bun ascultător
 abilitatea de a influența și de a negocia
 asertiv itatea etc.
Mai jos , prezentăm principiile asertivității , în viziunea unor cercetători (Popa -Velea , 2016) ,
pe care le considerăm relevante în comunicarea medic -pacient , din perspectiva i nterpersonală ,
studiată de noi :

57 Tabelul 2 .1. Principiile asertivității
(Cioca & Popa -Velea , 2013 , apud Popa -Velea , 2016 , p. 104)
Competența de comunicare asertivă , remarcă cercetătoarea M. Ianioglo , „se caracterizează
printr -o caracteristică integrală a capacităților socio -profesionale și personale ale subiectului care
reflectă nivelul achizițiilor , suficiente pentru atingerea scopului în comunicare , totodată , fiind o
integralitate imanentă , din moment ce subiectul își propune să atingă un sc op în comunicare”
(Ianioglo , p. 115).
Competența de comunicare în relația medic -pacient are o conotație deosebită , deoarece de
felul de abordare a pacientului , în procesul stabilirii diagnosticului , depinde calitatea
tratamentului , integritatea fizică și p sihilogică – însuși viața acestuia .
Astăzi , când știința în domeniul tehnologiilor medicale a evoluat exorbitant de mult și
parcă ar fi destul de lesne a stabili un diagnostic corect , totuș i se atestă încă foarte multe erori ,
anume la această etapă a actu lui medical .
În acest context , susținem abordare a interesantă a lectorul ui de la Școala de Medicină ,
Universitatea Yale – L. Sanders (2011) , care, în lucrarea Fiecare pacient spune o poveste .
Enigme m edicale și arta de a formula diagnostice , descrie labir intul delicat și anevoios al
stabilirii diagnosticului , expune cu lux de amănunte drama medicilor ce luptă să elucideze
misterele medic ale. Autoarea semnalează faptul că nicio analiză high-tech și nici examinarea
fizică nu are rezultate atât de bune , cât povestea pacientului , care este extrem de importantă ,
chiar și după punerea diagnosticului , asemuind medicul cu un detectiv ce este în căuta rea
infractorului , în cazul dat – semnele ce au cauzat deteriorarea stării de sănătate .
Astfel , un alt component forte, în formarea viitorului specialist în medicină , ar fi și
abilitatea acestuia de a detecta semnele ascunse ale bolii , să extragă din povestea pacientului
esențialul , ce l-ar putea ajuta să stabilească acel diagnostic , care l -ar conduce la reușita
incontestabilă a pr ocesului de tratament . 1. Exprimarea la persoana I
2. Sublinierea importanței convingerilor personale
3. Feedback specific/necritic
4. Limbaj neutru , evitarea sarcasmului și cinismului
5. Discutarea , cât mai curând posibil , a pozițiilor div ergente
6. Congruența dintre limbajul verbal și nonverbal

58 O altă abordare din perspectiva procesului relațional medic -pacient o întâlnim la M . Balint
(2017) , în lucrarea Medicul , pacientul și boala sa , unde se descri u procesele inconș tiente ce
intervin în relația medic -pacient , aspectele ce favoriz ează inevitabil vindecarea sau care pot duce
la situații confli ctuale și tratamente inutile . Ca relația medic -pacient să fie binefăcătoare , esențial
este să fie axată pe controlul și înțelegerea reacțiilor emoționale a le medicului faț ă de pacient .
Dacă medicul deține abilități de a înțelege emoțiile proprii , poate să înțeleagă informații foarte
importante despre pacient , pe care ulterior le poate utiliza în aprecierea situației date și la
prescrierea tratamentului sau a diverselor inte rvenții necesare în procesul de vindecare . Se
cunoaște faptul că incapacitatea doctorului , de a răspunde prom pt și adecvat la suferința și
durerea celui bolnav , are un impact nefast asupra stării generale a pacie ntului – se simte părăsit ,
nu are capac itatea de a explica frica, durerea și a accepta suferința .
Având drept temei aserțiunile specialiștilor în domeniu (Goleman , Bradberry și Greaves ,
Hasson , Froyd , Davidson etc.), pe care le putem da o aplicabilitate și în domeniul medical ,
constatăm că emoțiile sunt niște procese sufletești profunde care ne pot schimba radical viața .
Cercetătorii sus-menționați expun ide ea că acestea sunt niște reacții pluridimensionale ale
organism ului uman , la tot ce se petrece în viața noastră – și bune și rele , modalități in erente de a
reacționa a corpului și a minții la succesul sau nereușita scopurilor propuse , care ne fac
susceptibil i de trist ețe sau bucurie .
Cercetătorul K. Floyd (2013) definește emoțiile ca o reacție multidimensională a corpului
la orice eveniment care amplifică sau inhibă scopurile u nei persoane . În lucrarea sa Comunicare a
interpersonală , citând -o pe experta în emoții L . Guerr ero, exprimă ide ea că emoțiile pot fi lesne
înțelese atunci când le putem încadra în următoarele categorii :
 emoții de bucurie și afecțiune – fericirea , iubirea , pasiunea etc .;
 emoții care manifestă intenții agresive – furia , ura, invidia , disprețul , dezgustul etc .;
 emoții de tristețe sau anxietate – depresia , tristețea , suferința , frica etc .
Dacă medicul , în exercitarea profesiu nii, zilnic trebuie să -și gestioneze eficient emoțiile
personale – cele de feri cire, bucurie sau de furie , repulsie etc , atunci pacientul , în calitatea sa de
persoană suferindă , încearcă un spectru imens de emoții , și nu din cele pozitive : tristețe ,
suferință, durere , frică, anxietate etc.
Medicului îi sunt absolut necesare abilitățile de gestionare a propriilor emoții , pentru
înțelegerea (empatizarea ) profundă a următoarelor stări afective pe care le încearcă pacientul :
 suferința – act emoțional puternic de gestionare a pierderii , care se împarte în următoarele
cinci etape :

59  negarea – afirmarea , cu convingere , că pierderea nu a avut loc ;
 furia sau mânia – transpune aceste emoții pe oricine care a provocat pierderea ;
 negocierea – prezintă ceva în schimb unei puteri divine , pentru a putea reîntoarce ce ea ce
a pierdut ;
 depresi a – sentimentul de retragere în sine ;
 acceptarea – emoțiile enumerate mai sus s -au redus și se acceptă realitatea pierderii .
 frica sau teama – reacțiile organismului uman la sesizar ea pericolului .
Aceste etape sunt întâlnite fr ecvent în medicină , în mod special, în oncologie , unde
asistarea și consilierea psihologică a pacientului , dar și a familiei acestuia , are o aplicabilitate
incomensurabilă , dar și în supravegherea pacienților cu maladii cronice , netratabile .
Majorității oamenilor , medicii le provoacă un sentiment de jenă și frică – teama de a nu fi
diagnosticați cu o maladie incurabilă , frica de unele intervenții medicale , care ar provoca
disconfort fizic și psihic și , nu în ultimul rând , frica de durere și de stigmatizare socială .
Astfel , medicilor le este recoma ndat de a -și forma și dezvolta abilități de gestionare a
emoțiilor , pe care specialiștii în domeniu ( Goleman , Davidson , Begley , Bradberry , Greaves etc.)
le denumesc g eneric – inteligență emoțională .
Inteligența emoțională , în accepțiunea lui D. Goleman (2018) este definită ca modul cum
ne controlăm impulsurile și sentimentele , „capacitatea omului de a se motiva și de a persevera în
fața frustrărilor” (Goleman, 2018, p .77). În lucrarea sa Creierul și inteligența emoțională : noi
perspective , autorul enumeră și dezvoltă componentele de bază ale inteligenței emoționale –
conștiința de sine , empatia , autocontrolul , motivația și creativitatea .
G. Hasson (2016) definește inteligența emoțională ca fiind niște însușiri caracteristice
pentru modul de percepție a înțelegerii , utilizării și gestionării propriilor emoții , dar și pe ale
celor din anturajul nostru , „identificarea și înțelegerea, utilizarea și gestionarea emoțiilor – este
un proces dinamic; fiecare abilitate o influențează pe cealaltă ” (Hasson, 2016, p. 31).
În lucrarea Inteligența emoțională , autoarea remarcă faptul că acele persoane care posedă
inteligenț ă emoțională sunt apte de a manifesta capacitatea de a lua de cizii excepționale , de a
exterioriza compasiune , înțelegere și empatie față de alte persoa ne, care au o valoare inestimabilă
în practica medicală .
Cercetătorii T. Bradberry și J. Greaves (2019) , în lucrarea Inteligența emoțională 2 .0,
evidențiază că inteligența emoțională trebuie înțeleasă prin prisma celor patru atitudini :
autocontrolul , conștiința de sine , gestionarea relațiilor și conștiința socială , „încadrându -le în
două c ategorii de competențe primare: competența personală și competența socială” (Bra dberry
et al., 2019, pp. 29-30).

60 Cercetătoarea G.Iorgulescu et al . (2017) , în lucrarea Elemente de științe comportamentale
și neuroștiințe în medicina dentară abordează o imagine contemporană a ultimelor investigații în
domeniul științe i comportamentului , cu predilecție , în medicină , evidențiind ultimele tehnici de
aplicabilitate comportamentală în controlul fricii și durerii , strategii valoroase de comunicare
medic -pacient , prin exprimarea perspicace a exprimării inconștiente cu ajutorul microexpresiilor .
Unele aserțiuni , la fel de esențiale, le-am elucidat în lucrarea noastră Competence
formation of doctor -patient interpersonal communication in medical student (Nastasiu ,
Branishte , 2018 h, p. 32), pe care le reproducem în cont inuare .
Rolul social al medicului se corelează cu rolul de pacient al persoanei civile , în momentul
stabilirii diagnosticului și odată cu confirmarea bolii . „Doctorii nu au timpul și nici înclinația de
a-și asculta pacienții și de a lua în considerare sentimentele acestora” , consemnea ză F. Tudose
(2003) , „ei nu au destule cunoștințe despre problemele emoționale și problematica socio –
economică a familiei . De asemenea , se constată că medicii provoacă teamă , dând explicații într –
un limbaj prea tehnic” (Tudose , 2003 , p. 183).
Relația medi c-pacient este o relație între roluri , asimetrică – medicul are o poziție de
superioritate și este elementul activ , iar bolnavul este elementul pasiv ; consensuală – bolnavul
recunoaște puterea medicului .
Această relație , după D. Cosman (2010) , trece print r-o serie de etape în procesul terapeutic :
„etapa de apel – pacientul se prezintă plin de suferință și incertitudine ; etapa de obiectivizare a
relației terapeutice – intervenția tehnologiei de investigare ; etapa de personalizare – după
stabilirea diagnosti cului , conturarea așteptărilor ambilor protagoniști ai alianței terapeutice”
(Cosman , 2010 , p. 242).
Astăzi , nu se mai pune problema dacă este necesar de a informa pacientul despre boala sa ,
însă „informând pacientul și interacționând cu acesta , este extrem de important să se cunoască
imaginea lăuntrică/spirituală a bolii pacientului , deoarece numai în baza caracteristicilor
individuale ale personalității sale și starea sa emoțională , actul de comunicare se poate desfășura
corect și , în același timp , să se conformeze principiului de bază al Jurământului lui Hipocrate : a
nu face rău (traducerea ne aparține) (Троицкая et al., 2013 , p. 51).
Boala schimbă dramatic calitatea vieții celui suferind , de aceea medicului îi mai revine , pe
lângă responsabilitatea pro cesului de tratament , și povara restabilirii stării emoționale a
pacientului cu mediul înconjurător , adaptarea acestuia la noile condiții de viață , influențarea
schimbării comportamentului .

61 Astfel , o relație (medic -pacient) bazată pe empatie , benevolență , beneficiență , respectul
față de viața umană și sănătatea pacientului , ca primă îndatorire , conferă medicului nenumărate
satisfacții și pacientului variate beneficii , dintre care enumerăm :
 pacientul se simte valoros , important și unic ;
 pacientul se simte apreciat ;
 pacientul deține controlul .
Medicul , prin at itudine de respect , compasiune , empatie etc ., îi oferă pacientului
posibilitatea de a se simți înțeles , consolat , acceptat și , respectiv , satisfacția pacientului față de
modul cum a fost tratat creșt e, ceea ce face ca relația terapeutică să fie armonioasă , stabilă și
durabilă . Altfel spus , nu doar medicamentul magic are însemnăt ate, ci și maniera (atitudinea) , și
atmosfera în care aceste medicamente sunt prescrise , dar și administrate .
Concluzionăm , în această ordine de idei , că în procesul de îngrijire se fundamentează
relația medic -pacient , o relație complexă ale cărei probleme , inclusiv de ordin met odologic , nu
au fost întotdeauna clar formulate , dar, mai ales , nu au fost pe deplin rezolvate , iar încrederea
pacientului în știința medicală este mijlocită de încrederea în cei care îl tratează sau îl îngrijesc .
Aceste precepte metodologice fundamentează multiaspectual investigația noastră centrată pe
dezvoltarea co mpetențelor de comunicare interpersona lă medic -pacient la mediciniști .

2.2. Modele de comunicare medicală
În încercarea de a sintetiza multitudinea de definiții , modele și teorii cu caracter
metodologic , ale comunicării , în general , și cele relevante , pentru domeniul medical , putem
afirma că literatura de specialitate din acest domeniu nu ne oferă prea multe exemple .
Unii cercetători (Bylund et al ., 2012) ne prezintă câteva modele de comunicare care sunt
semnificative pentru comunicarea din domeniul medical . Selectarea acestor modele a fost axată
pe principiul metodologic a trei abordări generale ale modelelor comunicării : centrat pe
persoană ; centrat pe interacțiune reciprocă ; axat pe relații . Fiecare dintre aceste abordări ne
permit să evidențiem dimensiunile distincte ale relației medic -pacient : starea de spirit ; schimbul
de informații (m esaje) între aceștia și relația pe care o pot forma cei doi .
În funcție de specialitatea medicală sau de natura și severitatea manifestărilor de boală , unii
cercetători evidențiază trei tipare relaționale medic -pacient :
 modelul bazat pe activitate – pasivitate (asimetric) : frecvent utilizat în urgențe sau boli grave ;

62  modelul bazat pe orientare – cooperare (semisimetric) : pacientul are o oarecare autonomie ,
iar medicul se așteaptă ca aceasta să fie valori ficată , prin participarea activă a bolnavului la
tratament și prin furnizarea promptă a oricărei informații recent apărute ;
 modelul bazat pe participarea reciprocă (simetric) : este tot mai des folosit în practica
modernă în cazul bolilor non -urgente (Szas z & Holender , 1956 ; Diaconescu & Popa -Velea ,
2006 ; apud Popa -Velea , 2016 , p. 102).
Este evident ă aici prioritatea ultimului model , pe care îl vom promova în cercetarea
noastră . Alți specialiștii în domeniu – A. Bopp , J. Palazzolo , C. Grady , E. J. Emanuel etc.
delimitează în relația medic -pacient următoarele modele metodologice de comunicare , după
criteriul relați onal:
 Modelul paternalist – pacientul pasiv este sub îngrijirea medicului -zeu, care hotărăște și
acționează absolut singur .
Modelul este considerat unul neetic , excepție sunt pacienții incapabili de a -și expune
consimțământul , pacienții în stare gravă , inconștientă etc . Paternalismul , în opinia cercetătoarei
M. Aluaș (2014) , se înțelege atitudinea acelui medic care, grație pregătirii profes ionale , susține
că cunoaște destul de bine pacientul și poate lua , fără acordul acestuia , decizii cu privire la
tratament sau i nvestigații (după Aluaș , 2014 , p. 17).
 Modelul participativ – este intermediar (paternalist și consumerist ) și este caracterizat de
transferul de mesaje , prin deliberări intense , negocieri și , spre final , luarea unei decizii
comune .
 Modelul contractual este cel mai apropiat , ca înțeles , de conceptul de prestare de servicii , axat
pe o relație de reciprocitate , întrajutorare și de r espect , dar colaborarea sau relația celor doi
subiecți este reglementată de un contract scris de prestare a serviciilor de îngrijire . De cele
mai multe ori este folosit în mediul privat de prestare a serviciilor de sănătate .
 Modelul de parteneriat este asemănător cu cel contractual ; responsabilitatea reușitei actului
medical este împărțită reciproc .
 Modelul de conducere sau autoritar – caracterizat prin rolul pasiv al pacientului la deciziile
actului medical , este un model al relației asimetric , unde resp onsabilitatea succesului sau
insuccesului actului medical îi revine , în totalitate , medicului .
 Modelul colegial este considerat utopic ; medicul și pacientul acționează ca prieteni .
Prezentăm mai jos alte patru tipuri de modele ale relației medic -pacient :

63 Tabelul 2 .2. Modele ale relației medic -pacient
(după Emmanuel și Emmanuel , 1992 , p. 24, apud M. Aluaș , 2014 , p. 20)
Informativ Interpretativ Deliberativ Paternalist
Valorile
pacientului Definite , fixate și
comunicate
pacientului În construcție ,
confl ictuale ,
necesitând
clarificări Deschise unei
dezvoltări și unei
revizii , prin
dezbatere morală Obiective
împărtășite de medic
și de pacient
Datoriile
medicului -Furnizarea unei
informații factuale
pertinente
-Punerea în
aplicare a
intervenției alese
de pacient -Elucidarea și
interpretarea
valorilor utile ale
pacientului
-Informarea
pacientului
-Punerea în
aplicare a
intervenției alese
de pacient -Articularea și
convingerea
pacientului cu
privire la valorile de
urmat
-Informarea
pacientului
-Punerea în
aplicare a
intervenției alese de
pacient – Promovarea stării
de bine a
pacientului ,
independent de
preferințele pe care
și le exprimă
Autonomia
pacientului Alegerea și
controlul
tratamentului
medical Înțelegerea de
sine, utilă
tratamentului
medical Autodezvoltarea
morală utilă
tratamentului
medical Asentiment cu
valorile obiective
Rolul
medicului Expert tehnic
competent Consilier Prieten sau dascăl Tutore

Ceea ce ni se pare important în clasificarea de mai sus este prioritatea valorilor , ceea ce
vom exploata mai mult în cercetarea noastră pedagogică , iar axa valorică , până la urmă , este cea
care ghidează relația interpersonală de comunicare medic -pacient din toate timpurile .
În această ordine de idei , atestăm similitudini cu taxonomiile manageriale ș i cele de
predare , în care se evidențiază aspectele relaționale și care relevă legătura ce există între actorii
implicați în rezolvarea unei anumite probleme .
Actualmente , actul relațional terapeutic s -a transformat iremediabil , devenind un segment
primor dial al preocupărilor sociale actuale – pacientul pasiv se preschimbă în consumator ul
îngrijir ilor medicale – client sau partener , actul medical centrându -se pe nevoile și pe
problemele pacientului , care este pe deplin responsabil de reușita tratamentului , acceptat prin
acordul info rmat.
Cercetând literatura de specialitate , putem să desprindem criterii le de evoluție a relației
medic -pacient , în ultimele decenii , pe care o reprezentăm schematic în Tabelul 2.3. și pe care o
considerăm relevantă , în contextu l metodologic conceput de noi .

64 Tabelul 2 .3. Evoluția relației medic -pacient
(după Aluaș , 2014)
Deceniul Modelul (din perspectiva
pacientului) Explicații
1960 Paternalizat – nu se oferă nicio informație pacientului
despre boala sa ; medicul este unicul
responsabil de reuș ita/eșecul actului medical .
1970 Informat – pacientul este informat cu privire la
diagnostic și tratament ; i se cere
consimțământul informat pentru investigații
și tratament .
1980 Emancipat – pacientul devine cunoscut cu drepturile
sale, în vederea prevenirii și tratării maladiei .
1990 Autonom – pacientul devine actor activ în procesul
actului medical , dorește șă se implice în
decizii și își asumă responsabilitatea ;
– pacientul devine client .
2000 Competent – pacientul devine „co -producător și co –
responsabil la actul medical” ;
– pacientul devine „centrul preocupărilor
proprii” .
În prezent , devine evidentă indispensabilitatea conștientizării și remedierii atât a metodelor
de informare a pacienților , cât și a tehnicilor de comuni care eficientă cu ace știa, ca factori
primordiali în calitatea desfășurării actului medical . Ceea ce deranjează poate cel mai mult , în
epoca informației și tehnologiilor , este faptul că , deseori , medicul , în loc să stea față în față cu
bolnavul să îl consu lte, stă față în față cu calculatorul și , printre altele , ridică fugar ochii la
pacient și îi spune ceva încet , adesea , neînțeles de pacient . Justificările sunt evidente , trebuie să
noteze, sunt multe forme de completat etc . și relația de comunicare interp ersonală medic -pacient
suferă , fiind afectat emotiv pacientul și considerându -se victimizat și mai suferind decât este ,
uneori , în realitate .
Bazându -ne pe clasificările sus -numite , deosebim , în relația medic -pacient , următoarele
modele metodologice de si nteză (clasificare proprie) :
1) Modelul socio -profesional . În raport cu medicina , ca știință socio -biologică , omul poate
deține statut de medic sau pacient .
Medicul este omul care alege acest statut profesional , însușind această mese rie, prin
învățarea lucrurilor medicale .
Pacientul este omul afectat de o boală fizică sau mentală . Această delimitare nu exclude
îmbinarea ambelor poziții ; când medicul devine el însuși pacient .

65 Profesia de medic este una socială , fapt demonstrat prin multitudinea circumsta nțelor în
care medicul este pus în situația de a acorda ajutor medical (inclusiv , diverse incidente la care
este martor) , nu doar la locul său de lucru .
Modelul presupune anumite responsabilități pentru medic (de a trata) și drepturi pentru
pacient (de a se trata) :
a) Principalele responsabilități pentru medic (de a trata) : se includ , în special , cunoștințele
medicale , fără de care medicul nu poate profesa , adică competențele profesionale . Medicul nu -și
alege pacienții , de aceea trebuie să fie un atotcunoscă tor în ars medica . Confidențialitatea este o
altă responsabilitate a medicului .
b) Principalele drepturi pentru pacient (de a se trata) : cuprinde dreptul de a se adresa
medicului în stare de boală , de a alege medicul care îl va trata ; cu alte cuvinte – pacien tul are
dreptul la sănătate .
Ulterior , remarcăm un joc între aceste drepturi și responsabilități ; de ex ., în tratamentul
ambulatoriu , din moment ce pacientul s -a adresat medicului și acesta îl consultă , îi prescrie
tratamentul , pacientul devine însuși res ponsabil de procurarea , administrarea , respectarea
prescripțiilor medicale etc ., medicului revenindu -i dreptul să monitorizeze tratamentul .
2) Modelul centrat pe feedback este subordonat modelului socio -profesional . Feedback -ul
este înțeles , ca fiind totalitatea informațiilor verbale sau nonverbale , primite drept răspuns la cea
ce a fost receptat . Acest model se mai poate numi și feedback -ul de diagnostic , care implică două
etape :
1. Feedback -ul anamnetic se referă la etapa de anamneză ; colectarea primel or informații despre
pacient . Întrebările puse de către medic se cer a fi formulate corect , succint , cu un conținut
accesibil , folosind cuvinte pe care pacientul le cunoaște , le înțelege , care nu comportă
ambiguități ; întrebări care să -l ajute să -și explice starea de rău : Ce acuze aveți? Ce simțiți acum?
Care sunt primele simptome? Care au fost circumstanțele de instalare a m aladiei? etc.
2. Feedback -ul clinic – obiectiv se referă la etapa clinic -obiectivă a stabilirii diagnosticului ,
care include metodel e: inspecția , auscultația , palpația și percuția . Întrebările despre durere ,
iradieri dolore etc ., de asemenea , se cer formulate simplu , pe înțelesul pacientului : Unde vă
doare? Când a început durerea? etc.
Feedback -ul de diagnostic finalizează cu stabilir ea unui diagnostic preventiv , care, ulterior ,
va fi confirmat sau infirmat de analizele de laborator sau de alte investigații paraclinice , urmând
prescrierea tratamentului .
În modelul centrat pe feedback delimităm următoarele dimensiuni :

66 a) dimensiunea i nformațională , care include totalitatea informațiilor ce sunt necesare medic ului
de a stabili un diagnostic . Responsabilitatea medicului este de a ține cont de toate informațiile
oferite de pacient , iar pacientul este responsabil de veridicitatea informați ei pe care o pune la
dispoz iția medicului și de netăinuirea acesteia (o informație completă) .
b) dimensiunea suportivă sau de consiliere , care se referă la perioada de convalescență –
asistarea și consilierea pacientului , în faza de recuperare , comunicare a datelor importante privind
comportamentul pacientului în raport cu boala sa – regimul alimentar , evitarea factor ilor de risc
pentru săn ătate – fumatul , alcoolul , drogurile , stresul etc .
c) dimensiunea intelectual -cognitivă implică procesele cognitive : percepție , gândire , memorie
etc., aici delimităm trei metode :
 sondarea – este o modalitate de identificare a anumitor eventuale rezerve (temeri) pe care
pacientul le -ar avea față de medicamente , tratamente , forme de administrare , medici , astfel ,
prevenind , din start , niște posibile dileme etc.;
 înțelegerea – ajută să asigure medicul , prin parafrazare , că înțelege ce spune interlocutorul ,
adică pacientul , ce simte , că este alături de el , prin următoarele afirmații : Înțeleg ce spuneți …
Înțeleg ce simțiți … Înțeleg cât de greu vă este …;
 mesajul – eu transferă accentul comunicării de pe tu (medicul) pe eu (pacientul) .
d) dimensiunea afectivă . Afectivitatea este o trăire diferențiată , ca o stare față de situații ,
evenimente , persoane , conținuturi de comu nicări , evocări din trecut , la care se particip ă, și
exteriorizată , poate fi văzută , citită , simțită – mimica (expresia feței) ; pantomimica (ținuta ,
mersul , gesturile) ; modificările de natură vegetativă (amplificarea sau diminuarea ritmului
respirației , vasoconstricția , vasodilatația , hiper – sau hipotonusul muscular etc .); schimbarea vocii
(ritmul vorbirii , intonați a etc.); conduita emoțional -expresivă (atârnarea brațelor , aplecarea
capului , pleoapele și colțul buzelor lăsate în jos etc .);
e) dimensiunea c omportamentală – implică însușirea și dezvoltarea cunoștințelor și tehnicilor
comportamentale care au relevanță pentru înțelegerea sănătății și maladiei , precum și de aplic are
a acestor cunoștințe și tehnici pentru prevenție , tratament și reabilitare . Medicului îi revine r olul
de a educa aceste comportamente , consumatorului de servicii de sănătate – de a le aplica în
practica cotidiană .
Considerăm relevantă clasificarea noastră , deoarece scoate în evidență relația de
comunicare , bazată pe statutul profesio nal și îndatoririle medicului în exercitarea profesiei sale ,
pe de o parte , și, pe de altă parte, a obligației de a oferi feedback și de a reacționa adecvat și
comprehensiv la nevoile pac ientului , axându -se total pe acestea .

67 Scopul principal al îngrijirii medicale rămâne păstrarea și promovarea sănătății , a stării de
bine și a siguranței pacientului . Pacientul este autonom și cu drept de decizie (desigur cu unele
excepții : copiii , anumite boli psihice , stare alterată a conștiinței etc .). De aceea este impo rtant să
implicăm pacientul în procesul decizional cu privire la tratament și îngrijire . El va fi informat
atât asupra stării lui de sănătate , a investigațiilor , a tratamentului , cât și asupra alternativelor ,
dacă acestea există . Este necesar ca el să cuno ască avantajele și dezavantajele fiecărei forme de
terapie , pentru a o putea alege pe cea care crede că i se potrivește cel mai bine . Cu cât pacientul
va fi mai implicat în procesul decizional legat de managementul bolii sale , cu atât aderența la
tratament va fi mai înaltă .

2.3. Componente structurale și etice în comunicarea interpersonală medic -pacient
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (2012) , etica este definită ca
„ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportame ntul, pentru a
deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor , morală” (DEX , 2012 , p. 363).
Activitatea medicală este deosebit de complexă , de aceea în exercitarea acestei profesiuni
sunt necesare multiple calități , iar cele de ordin etic/ moral sunt considerate cele mai importante .
Datorită faptului că medicului i se încredințează viața umană , se stabilesc , pentru această
profesiune , și cerințe morale speciale . În raport cu medicina , omul ca ființă socială , își rezervă
statutul de pacient ( persoană care este tratată) sau statutul de medic (persoana care tratează) .
Cercetătorii L. Oprea et al . (2015) , în lucrarea Bazele comportamentului individual în
sănătate dau o distincție plauzibilă a eticii în comparație cu morala –„etic se referă mai m ult la
aspecte teoretice , iar moral are o conotație concretă , practică și contextuală ( …)” (Oprea et al.,
2015 , p. 24). De fapt , ființa umană acționează în diferite situații cotidiene în baza persuasiunilor
proprii , formate pe parcursul vieții , care sunt , de fapt , convingerile și perceptele morale ale
fiecăruia di ntre noi , ce sunt asimilate din cadrul familiei sau prin instruire și educație .
În opinia cercetătorilor L. Oprea et al . (2015) , „deontologia ar fi într -o traducere
etimologică știința datoriilo r sau a obligațiilor morale , (…) principiile care guvernează acțiunile
umane sunt mai importante dec ât consecințele acestora (…) în acord sau nu cu principiile morale ,
și nu dacă această acțiune ar avea consecințe bune sau rele” (Oprea et al ., 2015 , p. 25).
Codul de etică medicală constituie o permanentă aspirație spre sursele de realizare
profesională și socială . În condițiile medicinii moderne , deontologia devine obiectivul comun al
celor ce activează în sistemul de sănătate . A îngriji , a trata și a supraveghea sănătatea oamenilor
este o muncă de mare responsabilitate , având și o încărcătură emoțională deosebită . În acest sens ,

68 dragostea de oameni și înțelegerea profundă a omului bolnav definește și completează
comportamentul medical.
În literatura d e specialitate , din punct de vedere deontologic , pacientul are dreptul suprem
asupra corpului său și numai acesta este în drept să -și aleagă nu doar medicul , dar și tratamentul .
Astfel , statutul pacientului presupune : dreptul de a alege medicul , responsab ilitate ,
sinceritate în comunicarea cu medicul , responsabilități față de tratamentul prescris de către
medic , iar statutul medicului presupune : universalism ; socializare ; obiectivitate ; imparțialitate ;
posed area de calități , stipulate în Jurământul lui Hip ocrate – probitate , castitate , discreție .
Un element esențial în formarea statutului medicinistului , în profesarea sa ulterioară , este
cultivarea/formarea competenței de comunicare în relația cu pacientul . Acest tip de comunicare
presupune existența , în primul rân d, a aspectelor deontologice , deoarece „educația deontologică
și instruirea profesională sunt domenii organic integrate” (Popușoi et al ., 1999 , p. 3).
Încă din antichitate , societatea a avut nevoie de un cod de comportament al medicilor , atât
pentru exercitarea activităților lor , cât și pentru a spori încrederea persoanei suferinde . Cel mai
vechi Cod , cunoscut de omenire , este Jurământul lui Hipocrate , pe care m edicii l-au respectat cu
strictețe întotdeauna , dar odată cu trecerea veacurilor , l-au schimbat și adaptat , după rigorile
timpului , în procesul de evoluție și modernizare a practicii medicale .
Codul Deontologic al lucrătorului medical și al farmacistului din Republica Moldova a
fost abrobat prin Hotărârea de Guvern nr . 192, la 24 . 03. 2017 , și legiferează valorile , conduita și
moral a, după care se ghidează orice specialist pregătit pentru profesarea în domeniul sănătății din
țara noastră. Profesia de medic nu este compatibilă cu stigmatizarea , duritatea , aroganța , apatia ,
discriminarea , ignoranța , indiferența , corupția , se evidențiază în acest document .
În activitatea sa profesională , medicul se va ghida de următoarele principii , stipulate în
prezentul Cod ( Capitolul II , p. 7): profesionalism , independență profesională , onestitate ,
integrita te, respect și acceptare , responsabilitate , bunăvoință și solicitudine , încredere ,
confidențialitate , loialitate.
Așadar , dintre principalele atribute ale relației medic -pacient putem enumera : respectul ,
integritatea , încrederea , confidențialitatea , compa siunea , empatia (înțelegerea) .
Respectul semnifică , în primul rând , o atitudine pe care orice ființă vie o merită , indiferent
de poziția socială și caracteristicile sale indivuduale . În medicină , respectul față de pacient
definește relația cu acesta , devine valoarea de bază pe care se axează această interacțiune .
Integritatea este esențială în relația medic -pacient și este înțeleasă , ca temelia încrederii ,
urmată de onestitate , verticalitate , transparență .

69 Încrederea în medicină este înțeleasă , ca atitud inea pacienților ; este rezultatul unui
comportament onest , cooperant , bazat pe informații împărtășite reciproc în relația medic -pacient .
Confidențialitatea , ca o valență esențială în medicină , se referă aici la interzicerea
dezvăluirii informațiilor c e ține de sănătatea pacientului .
Compasiunea și empatia (înțelegerea) – sunt calitățile medicului cele mai apreciate și
râvnite de pacienți .
Astăzi , medicii (în toată lumea , dar și la noi se întrezărește ace astă tendință) sunt percepuți
specialiști ce activează pentru client , care solicită servicii de sănătate . În acest caz , medicul le
oferă responsabilitatea de decidere liberă asupra metodelor de tratament , astfel , pacientul -client
devine și partener . Aceasta este tendința care se presupune a fi calea care d uce la respectarea
pacientului și a autonomiei sale . În acest context , medicul devine simplu consultant în serv icii de
sănătate (după Verspieren , 2005 , p. 28).
Atestăm aici o situație similară cu învățământul , care a devenit piață educațională , ce
prestează servicii elevilor și adulților , care devin , într-un fel , clienți ai serviciilor sale . Centrarea
pe interesele și nevoile acestora reclamă din partea cadrului didactic a unor metode agreate și
subordonate cu elevul/studentul , așa cum medicul informează ș i execută manipulările medicale ,
doar cu acordul pacientului , cerând să confirme aceasta , prin semnătură .
Respectarea principiilor deontologiei medicale transformă medicina din știință în artă . Arta
medicală , pentru a atinge perfecțiunea , trebuie să izvor ască din dragoste față de ființa umană .
Suntem de acord cu cercetătorii E. Popușoi et al ., care afirmă că „ omul este comoara cea mai de
preț de pe pământ – acesta este principiul umanismului , principiul primordial al deonto logiei
medicale” (Popușoi et al ., 1999 , p. 15).
Astfel , îngrijirea medicală apare ca o împletire a cunoștințelor de boală în sine cu arta
stabilirii relațiilor interumane – arta comunicării . Aspectele metodologice din cercetarea noastră
vor ajuta la optimizarea eticii medicale și vor cre a, astfel , un cadru contextual amplu , pentru
oferirea de perspective psihopedagogice temeinice și de durată deontologiei profesionale a
medicului în relația sa de comunicare cu pacientul .
În procesul cercetării noastre , am constatat că în literatura de sp ecialitate predomină două
paradigme metodologice ale comunicării :
 comunicarea ca proces tranzacțional responsabil pentru schimbul de informații , definită ca
proces , prin care are loc schimbul/transferul de informații între persoane , prin utilizarea unui s et
de simboluri ;
 comunicarea ca proces transformator , responsabil pentru provocarea schimbărilor de
comportamente – un proces de dezvoltare a înțelegerii comune , prin stabilirea , testarea și

70 menținerea relațiilor ; accentul se pune pe schimbări de comporta ment , ca urmare a comunicării
(după Manojlovich et al., 2015) .
Comunicarea este unul dintre mijloacele specific umane , care, după cercetătorul N. Vicol
(2016) „semnifică o formă de manifestare a relațiilor și atitudinilor interpersonale și determină
calitatea acestora , exercitând o puternică influență ( …) asupra stării de spirit ( …) și a
performanțelor fiecărui individ ( …)” (Vicol , 2016 , p. 141).
Cercetările în domeniul comunicării în sănătate sunt un domeniu ex trem de vast , care în
ultimii ani s -a dezvoltat accelerat , asemenea unui câmp vibrant și important de studiu , referitor la
rolurile puternice realizate prin comunicarea umană și mediată în furnizarea asistenței medicale
și promovarea sănătății (după Kreps et al ., 1998) . Astfel , comunicarea medicală este
conceptualizată ca un proces social centrat pe furnizarea de servicii în sănătate , promovarea
sănătății dar , cel mai important – de relaționare a celor doi actori ai actului terapeutic . În relația
medic -pacient , cel mai relevant component este comunicarea (verbală și nonverbală) , care
facilitează exprim area și transmiterea de cunoștințe , sentimente , emoții , dar și senzații .
Cercetătorii A. Hamui -Sutton et al. (2015) , în lucrarea Three dimensions of the physician –
patient communication : biomedical , emotional and cultural identity , vorbesc de trei dimensiuni
(sau nivele) care apar simulta n în desfășurarea actului medical – biomedicale , emoționale și cea
referitoare la identitatea culturală . Este convenabil și mai simplu să practici , cu cele mai bune
dovezi medicale disponibile , însă experiența ne arată că această paradigmă este insuficientă
pentru cerințele și complexitatea medicinii moderne . Deși în ultimele decenii medicina a devenit
mai eficientă , prin utilizarea în diagnosticare și tratament a te hnologiilor inovaționale
(nanomedicina) , astăzi , se vorbește tot mai des despre dezumanizarea profesioniștilor din
sănătate , care nec esită o reanimare urgentă și regândirea procesului educațional medical , care ar
satisface nevoile afectiv e ale pac ienților (după Hamui -Sutton et al., 2015 , p. 17).
Studiile efectuate de cercetători în mai multe țări (A .N. Escalera et al ., O.A.P. – C.Y
Vázquez et al ., N. Simpson et al . etc.) au arătat că problemele grave de comunicare su nt comune ,
în practica medicală , că majoritatea acuzațiilor de malpraxis apar anume din cauza erorilor de
comunicare ( după Simpson et al ., 1991) . Într-adevăr , cele mai multe plângeri ale pacienților cu
privire la prestarea serviciilor medicale nu se referă la competențele profesionale , ci la
comunicare .
În cele din urmă , trebuie să înțelegem că există multe constrângeri contextuale pentru a
asigura o îngrijire medicală adecva tă și acestea , de fapt , sunt o reflectare a realității inevitabile în
care trăim , așa că ar fi potrivit să nu generăm aște ptări irealiste , ci să găsim modalități de a

71 diminua neajunsurile (după Escalera , et al., 2017) , care se întâmplă , actualmente , în sistemul
mondial de sănătate .
Astăzi , când medicina parcu rge schimbări esențiale cu privire la medicina axată pe
problemele pacientului , un rol important îl are și asigurarea protecției și siguranței pacientului ,
remarcă autorii studiului Patient’s safety culture perception by social service physicians (interns)
J. A. P.-C. Vázquez et al . (2017) .
În domeniul asistenței medical e, comunicarea medic -pacient și familia acestuia a devenit o
competentă de bază pentru atingerea obiectivelor de calitate . Abilitățile medicului de a explica ,
asculta și empatiza pot avea efecte miraculoase asupra stării de sănătate , precum și a satisfacți ei
pacientului în îngrijirea medicală .
După cum am mai subliniat , comunicarea medic -pacient este , prin însăși natura sa , o
comunicare interpersonală și cercetarea în acest domeniu ne facilitează înțelegerea acestei relații ,
explicarea atitudinilor și inte nțiilor celor ce participă la actul comunicațional , astfel , să prod ucem
transfo rmarea comportamentelor celor implicați în acest proces , în beneficiul ambelor părți .
Din perspectiva etapelor actului med ical, unii cercetători (Ojovanu et al., 2016) disting trei
tipuri metodologice în comunicarea medicală :
1. Comunicarea pre -clinică – este strategică și ține de datoria și responsabilitatea medicului
de a promova educația pentru sănătate , de a organiza acțiuni profilactice .
2. Comunicarea clinică – este axată pe t rei faze ale actului medical :
 anamneza și investigarea simptomelor de către medic . În ace astă parte a actului medical sunt
fundamentate patru elemente : organizarea raportului – prezentarea personală este o parte
importantă a stabilirii contactului cu paci entul ; ascultarea activă ; asistarea pacientului –
medicul trebuie să caute să înțeleagă așteptările pacientului de la această vizită , să fie receptiv ,
să-l încurajeze , să repete informația primită etc .; oferirea informației și a sfaturilor – se poate
realiza prin stabilirea a ceea ce pacientul dorește și are nevoie să cunoască , folosirea unui
limbaj simplu etc .;
 metodele de diagnosticare și stabilirea diagnosticului . Aici o regulă valoroasă ar fi ca
medicul să prezinte , dacă este posibil , mai multe opțiuni de diagnosticare și tratament , iar
pacientul să aleagă ; medicul trebuie să obțină acordul informat al pacientului ;
 stabilirea tratamentului – obținerea consimțământului informat asupra tratamentului ;
implicarea pacientului în formularea preferințelor pen tru îngrijire și tratament .
3. Comunicarea post -clinică este caracterizată prin două lucruri : reabilitarea și asistarea
pacientului , în perioada de convalescență (după Ojovanu et al., 2016 , pp. 65-69).

72 Comunicarea în medicină este înțeleasă ca un proces , prin care se realizează un schimb de
informație între oameni și este condiționată de starea morbidă a pacientului , în care medicului îi
revine rolul de a media o comunicare verbală , completată de una paraverbală ; limbajul corp ului
exteriorizat prin expresia feței, mimică , gest etc ., care pot oferi informații extrem de prețio ase,
relevante în stabilirea unui diagnostic .
Comunicarea interpersonală în medicină , după cum am mai afirmat anterior , îi are ca
protagoniști pe cei mai importanți actori ai actului relațional medical – medicul și pacientul , care,
în această relație , își schimbă permanent rolurile , fiecare pe rând devin emițător sau receptor ai
mesajelor de interconectare reciprocă . Această interconectare se poate produce atât verbal
(limbajul oral sau sc ris), cât și nonverbal (limbajul corpului – poziția corpului , mimica feței etc .)
sau paraverbal (tonul vocii , ritmul , intonația , accentul etc .).
Comunicarea verbală se realizează prin intermediul cuvintelor și servește , cu precădere , la
formularea , stocarea și transmiterea de informații . Mesajele din comunicarea verbală pot
reprezenta emoții , sentimente , dorințe , atitudini , intenții , angajamente etc .
Comunicarea verbală în medicină este instrumentul cel mai important de obținere a
informațiilor despre pac ient, cel prin care putem informa pacientul despre starea sa de sănătate ,
putem transmite mesaje sanogenetice , pentru a influența schimbarea comportamentului în raport
cu prevenirea unor maladii .
În practica medicală , anamneza reprezintă totalitatea info rmațiilor pe care medicul le
adună din discuția cu pacientul ; este un proces sponta n și dinamic , care se îmbunătățește odată
cu experiența clinică a fiecărui medic în parte și include datele personale , cu relevanță , pentru
apariția bolii și stabilirea diag nosticului ; antecedentele heredocolaterale (bolile prezente la rudele
apropiate) ; antecedentele personale fiziologice și patologice ; datele legate de condițiile socio –
profesionale ; istoricul bolii actuale (după Popa -Velea , 2016 , p. 103).
Limbajul sau c uvintele sunt elementele de bază ale comunicării verbale , iar cuvintele
înțelese reprezintă codul cel mai influent în comunicare .
Mesajul transmis de medic către pacient trebuie să fie simpl u, imediat , corect , informațiile
furnizate să fie concrete , precise , în mod detaliat , să se evite mesajele duble , să fie date ș i
informații scrise pacientului .
Cuvintele , fără îndoială , capătă o deosebită conotație și profunzime în comunicarea
interpersonală medic -pacient , fiind instrumentul esențial în relația celor doi . Cuvântul a fost și
rămâne arma cea mai puternică a medicului .
Expresia latină Quod medicamenta non sanant , verbum sanat (Ceea ce nu lecuiesc
medicamentele , vindecă cuvântul) ne redă puterea inestimabilă a cuvântului folosit în actul

73 medical , implicând și valoarea terapeutică de neegalat . Nu în zadar se spune că dacă , după o
convorbire cu medicul , pacientul nu se simte ma i bine , acela nu a fost medic .
Academicianul I. Haulică menționează că „Bolile s-au tratat dintotdeauna cu Cuvântul ,
Cuțitul și cu Drogu ri” (apud Burlui , 2010 , p. 177). Medicii trebuie să fie extrem de atenți și
responsabili în alegerea și utilizarea cuvintelor , căci acestea pot avea atât efecte de vindecare , cât
și dăunătoare , distructive .
Un exemplu în acest sens este un studiu , care a urmărit să determine frecvența și impactul
fenomenului Nocebo , indus în mod involuntar în comunicarea chirurgilor și anesteziologilor cu
pacienții lor , realizat în cadrul Departamentului de Educație Medicală (DME) , Institutul de
Științe Medicale din Pakist an (PIMS) , Universitatea de Medicină Shaheed Zulfiqar Ali Bhutto
(SZABMU) , Islamabad de către cercetător ii Bushra Ashraf , Muhammad Saaq et al. (2014) , în
anul 2014 , pe o perioadă de șase luni , iar concluzia este că efectul nocebo a existat constant în
activitatea clinică a chirurgilor și anesteziștilor , în timpul comunicării cu pacienții . Este necesar
să se conștiențizeze că comunicarea eficientă include și evitarea mesajelor nocebo (după Ashraf
B. et al ., 2014) . De aici rezultă că specialiștilor în sănătat e le este indispensabi l necesară
formarea competenței de comunicare eficientă .
Explicarea este o parte importantă din metodologia comunicării verbale . Pacientul nu are
cunoștințele medicale și nu poate să descrie acuzele sale în termeni clari și preciși , de cele mai
multe ori bolnavul nu găsește cuvintele adecvate , pentru exprimarea a ceea ce simte .
Cuvintele folosite în lumea medicală nu sunt înțelese deseori de pacient și, respectiv , de
foarte multe ori , medicii nu înțeleg simptomele evocate de către pa cient într -un limbaj profan ,
prin dialecte , de aceea explicarea are un rol esențial atât în înțelegerea și controlul simptomelor ,
cât și în înțelegerea diagnosticului stabilit .
A ști să asculți este condiția primordială a unui dialog medical . Succesul com unicării
interpersonale medic -pacient depinde , în mare măsură , și de capacitatea de a asculta .
Incapacitatea medicului de a asculta este motivul principal al comunicării ineficiente cu
pacientul , care duce la neînțelegeri , greșeli și probleme . În ciuda sim plității aparente , audierea
este un proces complex , care necesită energie psihologică considerabilă , competențe
deontologice și abilități specifice de comunicare . În adevăratul său sens , acest tip de ascultare
este diferit de cel din conversațiile obișnuit e cotidiene și necesită toată atenția și concentrația
celui ce ascultă – și a medicului , dar și a pacientului .
G. Hasson (2012) , în lucrarea Cum să -ți dezvolți abilitățile de comunicare : ce știu , fac și
spun experții în comunicare , vorbește despre două el emente ce caracterizează ascultarea activă –
acceptarea și confirmarea , astfel , prin aceste elemente se garantează faptul că ceala ltă persoană ,

74 în cazul nostru – pacientul , știe că ești interesat și înțelegi ceea ce spune . „Acceptarea este un act
pasiv ; este capacitatea de a asculta , fără a încerca să anulezi ceea ce spune cealaltă persoană ( …).
Confirmarea este un proces activ ; apare în comunicare , atunci când reacționezi , cu recunoaștere
și respect , la lucrurile exprimate de cealaltă persoană” (Hasson , 2012 , p. 66). În accepțiunea
cercetătoarei G. Hasson (2012) , ascultarea este un proces activ , care necesit ă implicarea totală a
medicului , este o formă structurată de a asculta și de a răspunde .
M. Mckay et al. (2016) identifică douăsprezece obstacole /tehnici care afectează procesul
de ascultare , noi însă ne vom opri doar la cele relevante pentru comunicare a interpersonală
medic -pacient , pe care le prezentăm în următorul tabel :
Tabelul 2 .4. Tehnici de blocare a ascultării
(după McKay , Daws și Fanning , 1983)
Nr. Tehnici de blocare a
ascultării
1. Comparația Aș putea proceda la fel de bine?
2. Intuirea Încercarea de a -ți da seama de ceea ce gândește celălalt sau de
ceea ce simte cu adevărat persoana care vorbește .
3. Repetiția A-ți îndrepta atenția asupra răspunsului sau comentariului pe
care urmează să -l faci .
4. Filtrarea A asculta doar unele lucruri din conversație .
5. Prejudecata A nu asculta ceea ce se vorbește , întrucât părerea ta despre
cealaltă persoană este deja formată .
6. Identificarea A lega tot ce spune vorbitorul de experiențele tale personale .
7. Visarea Ascultarea pe jumătate , în timp ce alte lucruri spuse de vorbitor
îți declanșează o înlănțuire proprie de idei .
8. Sfătuirea A fi „marele dezlegător de probleme” , gata să dea ajutor și
sugestii. Nu trebuie să auzi mai mult de câteva propoziții și ești
deja în căutarea sfatului potrivit .
9. Confruntarea A aduce argumente și a dezbate . Îți manifești atât de repede
dezacordul , încât cealaltă persoană nici nu se simte auzită , iei
atitudine și îți expui clar valorile și preferințele .
10. Deraierea/devagarea Schimbarea bruscă a subiectului . Deraiezi „trenul” conversației ,
atunci când ești plictisit ori subiectul este incomod , sau preferi să
glumești pe seama lui .
11. Încurajarea superficială A răsp unde cu „da… da… absolut… știu… desigur…
incredibil… da…” . Dorești să fii amabil , să susții . Dorești ca
lumea să te placă . Asculți pe jumătate , doar cât să prinzi
mesajul , dar nu te implici . Mai degrabă întrerupi , decât te
integrezi .
Ascultarea activă înseamnă „a asculta și a oferi răspunsuri celorlalți într -o manieră care
îmbunătățește înțelegerea reciprocă” (Townsend , 2006 , p. 34); este un proces conștient de
recepționare a informațiilor pe trei canale : nonverbal , paraverbal și verbal , care înglobează

75 parafrazarea , clarificarea , înțelegerea , tăcerea și feedback -ul, ceea ce, în consecință, capătă o
rezonanță deosebită în comunic area interpersonală medic -pacient .
Parafrazarea determină interlocutorul să cunoască în profunzime și să înțeleagă mai bine
mesajul transmis , fără a recurge la conflicte sau bariere . În comunicarea medicală , atât pacienul ,
dar și medicul vor face parafrazări , pentru a se asigura de fiecare dată că mesajul enunțat a fost
înțeles și acceptat .
M. McKay et al. (2016) remarcă cinci av antaje importante ale parafrazării , care au impact
și asupra actului de comunicare în medicină , dintre acestea evidențiem :
 „parafrazarea oprește intensificarea furiei și calmează situația ;
 parafrazarea oprește comunicarea defectuoasă ;
 presupunerile fals e, erorile și interpretările greșite sunt corectate pe loc ;
 parafrazarea vă ajută să vă aduceți aminte ce s -a spus” (McKay et al ., 2016 , p. 31).
În medicină , parafrazarea devine soluția ideală , pentru a înlătura barier ele de comunicare ,
neînțelegerile și negarea situației date .
Tăcerea este o formă de comunicare cu profunde semnificații comunicative și , folosind -o
cu pricepere , devine salvatoare în comunicarea diagnosticului infaust , oferindu -i pacientului
posibilitatea de a reflecta , de a -și aduna gându rile, stimulând exprimarea nestingherită a
semnelor și simptom elor bolii , a propriilor sentimente , temeri , așteptări .
Feedbackul devine util și important atunci când are loc ime diat, este onest și încurajator și
ajută interlocutorul să perceapă corect efectul comunicării sale .
Comunicarea interpersonală medic -pacient înseamnă mult mai mult decât c eea ce
transmitem prin cuvinte , afirmă C. Vâlceanu (2016) , „tonul vocii noastre , atunci când vorbim ,
atenția pe care ne -o acordă interlocutorul , mesajele care ni se transmit nonverbal , modul în care
mutăm și poziționăm corpul , dar, mai ales , precizia și claritatea a ceea ce transmitem sunt , de
asemenea , elementele -cheie ale unei bune comunicări” (Vâlceanu , 2016 , p. 12).
Din literatura de specialitate ( după Floyd , 2013) distingem următoarele funcții ale
comunicării nonverbale , valoroase pentru comunicarea medicală :
 gestionarea conversațiilor – comportamentele nonverbale ne ajută să inițiem , să menținem și
să încheiem discuțiile ;
 exprimarea emoțiilor – interpretar ea emoțiilor unei alte persoane ne poate sugera date
importante cum să reacționăm mai bine cu persoana respectivă ;

76  menținerea relațiilor – comportamente de implicare imediată sau atracția și afilierea (contactul
vizual , atingerea etc .); puterea (potențial ul de a influența comportamentul unei persoane) și
dominarea (exercitarea concretă a puterii) ;
 ascunderea informațiilor etc.
Comunicarea nonverbală este întregită de limbajul verbal , transmițând o serie de
informații despre cel ce vorbește – vocea acestu ia oferă date despre starea de spirit din acel
moment , originea socială sau geografică , dar și date importante despre starea sa de sănătate ,
gesturi , mimică, schimbări vocale , accent , intonați e, ritm, pauze etc ., ceea ce contribuie la
precizarea inte nției celui c are emite o anumită informație .
Unii cercetători au grupat aceste mijloace în opt tipuri : paralimbaj , contact vizual , expresii
faciale , postura corpului , gesturi , atingere , proximitate , îmbrăcăminte (Hymes, 1972; Orell ,
1997) , iar alții (Stanton , 1995) le împart în : contactul vizual , contactul corporal , mișcări ale
corpului , aspectul exterior , expresia fetei , gesturi , poziția corpului , orientarea , proximitatea ,
aspectele nonverbale ale vorbirii , aspectele nonverbale ale scrisului , pe când , în înțele gerea lui K.
Floyd , în comunicarea nonverbală sunt utilizate zece canale – mimica feței (expresiile faciale) ,
comportamentele oculare , mișcările , gesturile , postura , comportamentele asociate cu atingerea ,
folosirea spațiului , aspectul fizic , folosirea arte factelor și aspectele paraverbale .
Contactul vizual are cel mai important rol în emiterea și receptarea mesajelor , deoarece
este dovada cea mai bună pentru pacient că i se acordă atenție și importanța cuvenită , cât și
aspirația medicului de a-i înțelege problemele .
Nu poți fi convingător , atunci când nu privești în ochii interlocutorului , afirmă prof . N.
Miu (2004) , „fără contact vizual nu se poate ghici întreg conținutul mesajului , fiind nevoiți să
insistăm deranjant pentru interlocutor , cu întrebări sup limentare , parazite sau redundante pentru
el” (Miu , 2004 , p. 90).
Mai mulți cercetători (H ymes, Orell , Dinu) delimitează patru funcții al e contactului vizual
în comunicare :
 reglarea fluxului conversației ;
 oferirea de feedback ;
 semnalarea naturii relați ei;
 exprimarea emoțiilor .
Privirea , ne relatează C. Lazăr et al. (2016) , „indică stările interioare ale unei persoane și
are o capacitate crescută de influențare a sentimentelor și vo inței” (Lazăr et al., 2016 , p. 94).

77 Privirea , în comunicarea medic -pacient, trebuie să indice bunăvoință , înțelegere ,
compasiune , dar și stăpânire de sine și încredere .
Un element distinct în comunicarea nonverbală îl ocupă emoțiile care, după cum afirmă P.
Ekman (2011) , „ne determină calitatea vieții . Ele se manifestă în o rice relații apropiate la locul
de muncă , între prieteni ( …) ne salvează viețile , da ni le și distrug” (Ekman , 2011 , p. 13). În
relația profesională , medicul trebuie să -și recunoască propriile emoții și să le gestioneze , astfel ,
insuflând pacientului înc redere, devotament și dispunere totală .
Expresia facială denotă emoții , sentimente , diverse reacții la stimulii exteriori . P. Ekman
(1978) a demonstrat că fața umană este capabilă de a furniza 18 tipuri de informații , printre care
– starea sănătății , vârsta, inteligența , dispoziția , temperamentul etc .
Prin expresia facială putem recunoaște anumite sentimente sau emoții – fericire , bucurie ,
surpriză , dar și tristețe , durere , dezgust , teamă , dispreț etc . D. Cosman (2010) , în lucrarea
Psihologie medicală , susține că „recunoașterea de către medici a acestor emoții , prin expresiile
feței (mimicile) în situații clinice , furnizează indicii importante despre ce anume simte pacientul
în mome ntul respectiv” (Cosman , 2010 , p. 245).
Studiile în domeniul comunicării n onverbale au arătat că oamenii de toate vârstele au
nevoie de atingere . În toate culturile din lume o atingere blândă înseamnă prietenie și afecțiune .
O strângere călduroasă de mână , o mângâiere pe mână sau o atingere pe umăr vor demonstra
interesul față de pacient , încurajarea , iar acesta se va simți acceptat și înțeles .
În medicină , mai are loc și o altfel de atingere , care nu are ca scop comunicarea , ci
terapeutic (de a trata corpul este nevoie de atingere) , dar și de a identifica unele semne și
simptom e – atingerea frunții , pentru a verifica temperatura corporală sau ati ngerea încheieturii
mâinii , pentru a evalua pulsul sau tensiunea arterială , atingere a pentru palpație sau percuție etc .
În opinia unor cercetători (Ojovanu et al ., 2016) , „atingerea are și alte funcții importante ,
cum ar fi :
 înlăturarea sentimentului de izolare al pacientului ; scăderea anxietății ;
 demonstrarea grijii , empatiei și sincerității ;
 transmiterea sentimentului de siguranță , căldură și confort ;
 sporirea încrederii între medi c și pacient ;
 completar ea comunicării verbale” (Ojovanu et al., 2016 , p. 102).
Paralimbajul include aspectele nonverbale ale comunicării , care ne pot dezvălui o
multitudine de informații despre pacient , dar și despre medic , despre emoțiile și sentimentel e

78 celui ce transmite mesajul , despre at itudinea sa față de mesajul transmis , cât și despre calitățile
psihice ale emiț ătorului în momentul comunicării – nesiguranță , furie , anxietate , negare etc .
În medicină , înțelegerea limbajului corporal este, de cele mai multe ori , cea mai credibilă .
Hegedus (2000) afirmă că „circa 30% din conținutul comunicării este de natură verbală ,
conștientă , în timp ce 70% din înțelegere se pro duce prin comunicarea neverbală ” (apud Skolka ,
2004 , p. 97). Cecetătorul Mehrabian (1981) a constatat că „impactul total al unui mesaj se
împarte astfel : 7% – partea verbală ; 38% – partea vocală (volum , ton, ritm etc . ); 55% –
mișcările co rpului (îndeosebi , expresiile faciale) ” (apud Mckay et al., 2016 , p. 77).
Poziția corpului ne poate se mnala – supunerea , starea socială sau dorința de dominare ,
superioritate și automulțumire , încrederea în sine , starea emoțională de moment , dar și atitudinea
față de persoana cu care interacționăm .
Gesturile sunt mișcările corpului cu o anumită semnificaț ie, ele pot avea diferite
semnificații , în funcție de cultura celui ce o folosește . Gesturile sunt modalităti obișnuite de
comunicare nonverbala a informațiilor , ce pot fi deliberate – care comunică ceva , spontane –
reflecție a stăr ilor emoționale de momen t sau simulate .
Tonul și volumul vocii se schimbă , în dependență de ceea ce vrem să comunicăm , este în
concordanță cu emoțiile noastre – bucurie , surpriză , oboseală sau nervozitate etc. În relația cu
pacientul , medicul va aborda un ton al vocii scăzut , calm, însoțit de o vorbire rară și clară . Tonul
vocii este , deseori , un indicator foarte bun al stării emoționale .
P. Collett (2010) conchide că „atunci când cineva se supără , tonul vocii sale începe să
devină mai ascuțit ( …) schimbările care se produc , atunci când persoanele trăiesc o emoție
intensă , sunt foarte greu de camuflat sau de ascuns” (Collett , 2011 , p. 247).
Volumul vocii stins, abia percepti bil, este asociat unei persoane timide , în medicină –
indică starea de sănătate precară .
Ritmul este dictat de mesajul ce trebuie enunțat – când informația este comună , ritmul
poate fi rapid , iar când este ceva foarte important (de exemplu – indicații despre tratament) ,
atunci ritmul trebuie să devină lent .
Comunicarea în scris cuprinde orice informație tr ansmisă în scris , pe hârtie sau electronic ă
– epicrize , scrisori medicale , rețete , recomandări , certificate etc . și devine din ce în ce ma i
necesară în practica medicală .
De calitatea dialogului medic -pacient depinde prom ptitudinea stabilir ii diagnosticul ui just
și prescrierea adecvată a tratament ului, totodată , datorită prevalenței bolilor cronice ,
comunicarea eficientă între medic și pacient capătă o însemnată importanță , în demersul
terapeutic de lu ngă durată .

79 Comunicarea necorespunzătoare dintre medic și asistenta medicală , de exemplu , este una
dintre cele mai frecvente cauze ale insuccesului actului medical a pacienților spitalizați . Anume
asistenta medicală este lângă pacient 24 din 24 de ore și este responsabilă de informarea corectă
și prom ptă a medicului despre schimbările surven ite în urma tratamentului prescris de acesta , de
detectarea semnelor precoce de deteriorare a stării de sănătate a pacientului (după Manojlovich et
al., 2015) .
Extrapolând conceptul de competență de comunicare relațională la relația interpersonală
medic -pacient , susținem că aceasta reprezintă , în mod principial , și o „rezultantă a achiziției de
cunoștințe , deprinderi , priceperi , atitudini și trăsături temper amental -caracteriale de îndeplinire a
funcțiilor comunicării” (Cojo caru-Borozan , 2009 , p. 69), ca suport psihologic globală a
elementelor și tipurilor analizate mai sus .
Comunicarea în medicină este veriga principală ce face conexiunea între întreaga echipă
medicală (medic -medic ; medic -asistentă medicală și alți profesio niști implicați în îngrijirea
medicală) , dar și cu pacientul – beneficiarul actului medical , cât și cu aparținătorii acestuia –
familia/rudele . Toți acești actori ai comunicării își au rolul său prestabilit și foarte important în
relația cu pacientul și față de suferința acestuia , respectiv , fiecare își aduce prinosul la succesul
actului med ical – vindecarea .
Reieșind din cele enunțate anterior , este important să evidențiem faptul că, în mod special,
cunoașterea, însușirea și aplicarea tehnicilor de comuni care eficientă în relația terapeutică medic –
pacient este esențială, de aceea reproducem în tabelul de mai jos unele dintre tehnicile adecvate
de comunicare în med icină:
Tabelul 2.5. Tehnici de comunicare în medicină
(după Hays și Larson, 1963, apud Cosman , 2010, p. 251)
Nr. Tehnici de comunicare în medicină Explicare
1. Acceptarea indicând recepționarea mesajului
2. Fraze deschise de inițiere a comunicării permițând pacientului să preia inițiativa în
discutarea subiectului
3. Validarea consensuală căutarea înțelegerii reciproce și a acordului asupra
înțelesului cuvintelor
4. Încurajarea comparațiilor solicitarea scoaterii în evidență a asemănărilor și
deosebirilor
5. Încurajarea descrierii percepțiilor solicitarea pacientului să își verbalizeze percepțiile
6. Încurajarea exprimării solicitarea , ca pacientul să își evalueze experiențele
și trăirile
7. Explorarea sondarea mai detaliată a unei teme sau idei
8. Focalizarea concentrarea asupra unei teme unice
9. Formularea unui plan de acțiune solicitarea , ca pacientul să ia în considerare tipuri de
comportament care au o anumită probabilitate de a fi
adecvate , în situații ulterioare

80 10. Linii generale oferirea de încurajări pentru a continua
11. Furnizarea de informații punerea la dispoziție a tuturor datelor , de care are
nevoie pacientul
12. Recunoașterea indicarea conștientizării mesajelor
13. Observații verbalizarea percepțiilor
14. Deschiderea de sine punerea la dispoziția pacientului
15. Plasarea evenimentelor în secvența
cronologică clasificarea relației cronologi ce dintre evenimente
16. Prezentarea realității luarea în considerare a elementelor realității
17. Reflectarea redirecționarea , spre pacient , a acțiunilor, gândurilor
și emoțiilor acestuia
18. Reformularea repetarea principalei idei exprimate
19. Căutarea de in formații clasificarea elementelor , după înțeles
20. Tăcerea absența comunicării verbale, ceea ce oferă
pacientului timp să formuleze în cuvinte gândurile
sau emoțiile sale, să se adune sau să continue
conversația
21. Sugerarea colaborării oferta de a împărți cu pacientul efortul și travaliul , în
beneficiul acestuia
22. Sumarizarea organizarea și trecerea în revistă a evenimentelor
anterioare
23. Traducerea în emoții căutarea echivalentelor verbale ale emoțiilor pe care
pacientul le exprimă doar indirect
24. Verbali zarea evenimentelor implicite verbalizarea clară a aluziilor sau a elementelor
sugerate de pacient
25. Verbalizarea dubiilor exprimarea nesiguranței asupra perspectivei
pacientului

Blocajele sau bariere le sunt tot ceea ce denaturează sau perturbează un m esaj, ceea ce
împedică recepționarea mesajului .
Cercetătorul W. Haney (apud DeVito, J., 1988, pp. 96-97) susține , că o barieră
în comunicare este definită ca ratarea înțelesului, care capătă un caracter obiectiv în interiorul a
două forme , care :
 are loc atunci când două persoane folosesc diferite cuvinte, dar le dau acestora același
înțeles;
 se realizează când comunic atorii întrebuințează aceleași cuvinte, dar le dau acestora
înțelesuri diferite .
J. A. DeVito (2000) , în lucrarea Human Communication , delimitează pat ru tipuri de
blocaje – fizice , fiziologice , psihologice și semantice , ce pot fi extrapolate și în medicină , pe care
le prezentăm în următorul tabel :

81 Tabelul 2.6. Tipuri de blocaje (traducerea ne aparține)
(J.A. De Vito, 2000 , p. 16)
Tipuri de blocaje Definiția Exemple
Fizice – blocaje externe , care
perturbează transmiterea fizică a
mesajului Zgomotul produs de mașinile din
apropiere , zgomotul produs de
calculator , ochelarii de soare .
Fiziologice – bariere fiziologice Tulburări ale vederi i sau a auzului ,
pierderi de memorie , probleme de
articulare .
Psihologice – bariere cognitive sau mentale Prejudecăți , așteptări exagerate ,
emotivitate exagerată ; furie , ură,
dragoste , durere .
Semantice – înțelegerea diferită a mesajului
emis sau primi t Persoanele vorbesc limbi diferite ,
folosesc jargoane , dialecte sau
termeni complicați .
Barierele în comunicare sunt factorii care acționează asupra elementelor procesului
comunicării și care pot schimba semnifica ția mesajului , interferează cu aceasta , o distorsione ază
sau o limitează . Din literatura de special itate (Potîng , 2004 ; Tran et al ., 2003) putem enumera
următoarele bariere în comunicarea interpersonală , care se interferează și în practica medicală :
 bariere de limbaj – utilizarea limbajului pr ofesional în exces , cel ce receptează și cel ce emite
mesajul sunt diferiți , ca educație și cultură ;
 blocaje de mediu – poluarea fonică (zgomotul) , utilizarea inadec vată a unor echipamente
informaț ionale ;
 bariere de concepție – enunțarea stângace a mesaj ului, manifestarea supozițiilor etc .;
 bariere emoționale – frica de a nu comite anumite greșeli , frica de părerile altora , de
stigmatizare , neîcredere etc .
Mai multe erori comune , întâlnite în constituirea relației medic -pacient , afirmă Popa -Velea
et al., pot conduce la instalarea unor bariere relaționale :
 grabă , nerăbdare , oboseală , plictiseală ;
 acceptarea unor condiții improprii de comunicare cu pacientul ;
 exces sau lipsă de autoritate față de bolnav ;
 angrenarea în situații conflictuale ;
 subaprecie rea bolnavilor dificili ;
 nerespectarea drepturilor pacientului ;
 discrepanța majoră între nevoile pacientului și atitudinea medicului ;

82  furnizarea de informații ce sunt incomprehensibile sau nu sunt centrate pe pacient (Popa –
Velea et al ., 2016 , p. 105).
În plan metodologic , sunt importanți și o serie de factori ce împiedică dialogul dintre cei
doi, însă cele mai importante bariere vizibile în comunicarea dintre medic și pacient sunt :
 barierele create de medic : insuficiență de timp , stres, oboseală, propr iile probleme ,
incapacitatea medicului de înțelegere a pacientului etc .
 barierele create de pacient : frica de medic , teama de un eventual diagnostic grav , încercarea
de a tăinui emoțiile față de medic , impaciența de a nu apărea într -o ipostază penibilă (după
Luban -Plozza , Iamandescu , 2003 , p. 139).
O altă barieră majoră în comunicarea medic -pacient este și apartenența la un anumit sex
sau gen (femeie sau bărbat) al pacientului , dar și al medicului . Femeile , în general , sunt mai
deschise spre comunicare , dar și cu o gamă patologică mult mai largă , fiind și mai implicate
afectiv la tot ce li se întâmplă . Așa cum suntem diferiți – femei și bărbați – așa ar trebui să existe
comportamente diferite pentru fiecare sex în parte .
Astfel , devine esențial să sublini em faptul că pentru a nu crea bariere în comunicarea cu
pacientul, medicul trebuie să cunoască următoarele tehnici inadecvate de comunicare în
medicină:
o sfătuirea pacientului, fără a -i da posibilitatea să își exprime părerea ;
o acordul total cu pacientul ;
o desconsiderarea emoțiilor exprimate de pacient ;
o provocarea, prin solicitarea de dovezi de la pacient ;
o apărarea ;
o dezacordul ;
o aprobarea ideilor și comportamentului pacientului ;
o indicarea unei surse externe ;
o interpretarea ;
o schimbarea subiectului ;
o comentarii ste reotipe ;
o chestionarea cu insistență a pacientului ;
o reconfortarea ;
o respingerea categorică a anumitor idei ;
o solicitarea unei explicații ,
o testarea pacientului ;
o negarea unei probleme (după Lazăr et al., 2016, p. 97) .

83 În consecință , concluzionăm asupra multi aspectualității metodologice a comunicării
interpersonale medic -pacient , condiției ce reclamă competențe avansate din partea cadrului
medical , inclusiv în cadrul instituțional în care acesta activează , în baza normelor existente de
cultură organizațională .

2.4. Elemente esențiale în formarea competenței de comunicare interpersonală
medic-pacient
Cercetătorii R. F. Brown și C. L. Bylund (2008) , în lucrarea Communication Skills
Training : Describing a New Conceptual Model , vorbesc despre diferite studii privin d instruirile
în domeniul competenței de comunicare medic -pacient , în cadrul cărora se utilizează o
terminologie diferită, pentru a explica această competență , care includ termeni ca: însărcinare
(task) , element (element) , abordare și tehnică (approach and technique) , strategie (strategy) , pas
(step) și component (component) . În unele cazuri , acești termeni sunt utilizați în cadrul
publicațiilor , unul în locul altuia , fără a fi explicați . Autorii citați au identificat o singură definiție
a competenței de comunicare medic -pacient , dată de un manual : numeroasele acțiuni pe care
lucrătorii din sănătate le manifestă în grija față de pacienți . Alte surse , afirmă autorii , fără a oferi
o definiție explicită a competenței de comunicare , enumeră competențe de o abstracție variată ,
așa ca: grija efectivă, stilul de a pune întrebări și stabilirea contactului vizual . Adițional , diferite
grade de complexitate sunt prezente în competența de comunicare , care variază de la: salutul și
aflarea numelui pacientului la stabilire a agendei consultației , pentru a determina și înțelege ideile
pacientului (după Brown , Bylund , 2008) .
În didactica formării competenței de comunicare medic -pacient au fost introduse în
curricula universităților de medicină din întreaga lume diverse metodo logii – Modelul Comskil ,
Ghidul Calgary , Protocolul Spikers , Structura pentru interviu SEGUE , Modelul LEARN .
Modelul Comskil , ne relatează cercetătorii R. F. Brown și C. L. Bylund (2008) , pornește de
la două teorii care explică modurile în care persoanele își formulează comunicarea : teoriile
Scopuri , Planuri și Acțiune (Goals , Plans , Action – GPA) , teoria sociolingvistică .
Componentele de bază ale Modelului Comskil , afirmă autorii citați , sunt constituite din:
scopuri de comunicare , strategii de comunicar e, competențe de comunicare , însărcinări de proces
și evaluări cognit ive (indicii de la pacient și bariere) :
 Scopul comunic ării este rezultatul dorit al consultației sau al unei părți a consultației , care
poate fi atins , prin utilizarea strategiilor de comunicare , a competenței de comunicare , a
însărcinărilor de proces și evaluările cognitive (adică celelalte elemente ale modelului) .

84  Strategiile de comunicare sunt planuri care direcționează comportamentul de comunicare ,
spre realizarea scopului de comunic are.
 Competența de comunicare reprezintă un mod discret (unitate de vorbire) , prin care un medic
poate desfășura dialogul clinic și realiz a o anumită strategie .
 Însărcinările de proces sunt un set de dialoguri sau comportamente nonverbale care creează
un mediu pentru comunicarea efectivă .
 Evaluarea cognitivă reprezintă procesul de observare și prelucrare a comportamentului
nonverbal și verbal al pacientului de către medic . Aceasta are la bază indicii din partea
pacientului și barierele pacientului (percepții ascunse ale pacientului , cum ar fi frica) .
Conform prezentului model , prezentat de R. F. Brown și C. L. Bylund (2008) , competența
de comunicare interpersonală medic -pacient este împărțită în 6 categorii :
1. competența de verificare – verifică gradul de înțelegere al pacientului , verifică cunoștințele
medicale ale pacientului , verifică preferința pacientului pentru informație ;
2. competența de luare a deciziilor în comun – introduce procesul de luare a deciziilor în comun ,
verifică preferința pacientului pentru luarea deciziilor , reintroduce luarea deciziilor în comun ,
emite enunțuri despre parteneriat , exprimă dorința de a ajuta , oferă opțiunea de a amâna
decizia ;
3. competența de stabilire a cadrului de consultare – stabilește punctele care urmează a fi
discutate , invită pacientul să contribuie la stabilirea agendei , stabilește , prin negociere ,
subiectele care urmează a fi discutate ;
4. competența de acordare a întrebărilor – acceptă și încurajează întrebările din partea
pacientului , pune întrebări deschise , subliniază importanța întrebărilor etc.
5. competența de comunicare empatică – recunoaște , apreciază , ca nefiind ieșite din comun ,
anumite emoții , validează un anumit comportament ca fiind potrivit , încurajează exprimarea
emoțiilor , încurajează eforturile pacientului ;
6. competența de organizare a informației – oferă o descriere preventivă , sumarizează ,
revizuiește pașii următori ( Brown , Bylund , 2008) .
Structura pentru interviu SEGUE este alcătuit ca un instrument extrem de larg, răspândit în
Canada și Statele Unite ale Americii , care are un grad major de acceptabilitate și dispune de
dovezi de valabilitate , în contexte clinice . Această structură , pentru interviul medical , este foarte
importa ntă, anume pentru specialistul tânăr ( după Popa -Velea et al., 2016 , p. 106).
Modelul LEARN include următorii indici :
• Listen – ascultă cu empatie problemele pacientului ;

85 • Explain – explică problema ;
• Acknowledge – discută diferențele și asemănările percepției problemei față de pacient ;
• Recommend – recomandă tratamentul ;
• Negotiate – negociază obținerea consimțământului pentru tratament (Berlin, Fowkes ,
1983 , apud Lazăr et al., 2016 , p. 99).
Ghidul Calgary -Cambridge este un algoritm constituit din 71 de itemi , ce ghidează tânărul
medic asupra modalității de formulare și organizare a întrebărilor pentru pacient , care corespund
fiecărei etape de interviu , pe care îl prezentăm în Anexa 7.
Legislația în vigoare a Republicii Moldova – „Legea nr . 264 din 27 . 10. 2005 Cu privire la
exercitarea profesiunii de medic , unde , în Artic olul 17 . Obligațiile profesionale ale medic ului,
este stipulat că (1) Medicul este obligat : (punctul k) să informeze pacientul direct sau prin
intermediul reprezentanților legali ori al rudelor lui apropiate despre starea sănătății acestuia ;
respectiv , în reglementările Legii Republicii Moldova nr. 263 din 27 . 10. 2005 Cu privire la
drepturile și responsabilitățile pacientului , în Articolul 5 . Drepturile pacientului (punctul i) se
menționează că pacientul are dreptul la informații exhaustive cu privire la p ropria sănătate ,
metodele de diagnostic , tratament și recuperare , profilaxie , precum și la riscul potențial și
eficiența terapeutică a acestora ; cât și la îngrijire terminală , demnă de o ființă umană , iar în
Articolul 11 . Asigurarea dreptului pacientului l a informare , în p unctul 5 se declară că
„Informațiile medicale cu pr ivire la starea sănătății pacientului și la intervenția medicală propusă ,
inclusiv la riscurile și beneficiile potențiale ale fiecărei proceduri , efectele posibile ale refuzului
tratamentu lui, alternativele existente , pronosticul și alte informații cu caracter medical , se
prezintă de către prestatorul de servicii de sănătate într -un limbaj clar , respectuos și accesibil
pacientului , cu minimalizarea terminolog iei profesionale” . În concordanț ă cu prevederile acestor
Legi, pacientul devine subiectul principal în luarea deciziilor medicale , medicului îi revine
obligația și responsabilitatea de a -l consilia , în acest demers medical .
Reprezentativă studiului nostru este și metodologia de anunțare a diagnosticului grav pe
care am analiza t-o în lucrarea Competence formation of doctor -patient interpersonal
communication in medical student (Nastasiu , Branishte , 2018 e, pp. 34-36) și o considerăm o
parte esențială a investigați ei noastr e de formare a co mpetenței de comunicare interpersonală
medic -pacient , prin faptul că comunicarea di agnosticului grav comportă o înaltă încărcătură
emoțională , de aceea este foarte important , ca în procesul educației medicale universitare , să se
cunoască anumite tehnici și strategii de comunicare a veștilor rele , pe care le reproducem mai
jos.

86 Medicul este obligat să ofere pacientului informații relevante despre boala sa . Ascunderea
unui diagnostic sever duce , în primul rând , la neîncredere și anxietate , pacientul are drep tul la
cele mai adecvate și complexe informații despre diagnostic , prognostic , riscurile și beneficiile
terapiei , să refuze sau să aleagă tratamentul . Deși medicul este obligat , prin lege , de a oferi
informații despre starea de sănătate anume pacientului , realitatea este alta . Cercetătoarea D. V.
Mosoiu (2009) , în urma unui studiu în domeniu , susține că „94 ,3% din tre medicii chestionați
consideră că familia este cea care află prima diagnosticul . Familia face presiuni întotdeauna sau
adesea asupra medicului , ca acesta să nu comunice onest cu pacientul (81% din tre respondenți) .
Pacienții , conform percepțiilor medicilor , doresc să cunoască adevărul despre diagnostic adesea
sau întotdeauna (70% din tre respondenți)” (Mosoiu , 2009) .
Diagnosticul sever este echiva lat cu o maladie incurabilă , cu o situație de sănătate , lipsită
de speranță , deoarece , în percepția unora și , cu părere de rău – cazul celor mai mulți oameni ,
conduce la inevitabilul deces , dar ar trebui să se atragă atenția și la acea perioadă intermediar ă,
când crește speranța de viață (după Kiibler -Ross , apud Skolka , 2004) .
Cercetătorul J. Pilling (1999) afirmă că , ascunzând adevărul , „cu scopul protecției
pacientului , este un mit , o prejudecată , care, de fapt , îngreunează situația acestuia . A crede că
dacă nu i se spune bolnavului adevărul , atunci el nici nu cunoaște acest adevăr , reprezintă o
convingere fa lsă. Mai devreme sau mai târziu toți șt iu că vor muri , chiar și copiii ” (apud Skolka ,
2004) .
Unii pacienți nu vor să afle adevăratul diagnostic , dar medicul este obligat să ofere toate
informațiile , legate de starea sa de sănătate , „să aibă cele mai adecvate și complexe informații
despre diagno stic, prognostic , riscurile și beneficiile terapiei” (Tudose , 2003 , p. 217).
Fiecare cuvânt rostit de medic în anturajul respectiv , capătă o semnificație incomensurabilă
pentru pacient . Nu putem fi de acord cu cercetătorul O. Istrătoaie , care afirmă că „important
este ceea ce este înțeles , nu ceea ce este spus” , însă în continuare susține că „fiecare cuvânt
contează , dar dincolo de cuvinte , atitudinea și postura medicului constituie și ele mesaje ,
transmise pacientului și asimilate atare de către acesta” (Istrătoaie , 2015 , p. 464).
Pornind de la simplu fapt că ce spunem este la fel de important ca și cum spune m și de aici
rezultă și înțelegera propriu -zisă și corectă , putem , cu certitudine , să afirmăm , că toate celelalte
elementele ale actului comunicațional sunt și ele , la fel de importante , ba mai mult – în cazul
acesta , capătă o conotație mai profundă . Scopul principal al informării corecte a pacientului
despre starea sa de sănătate rezidă în stabilirea unei relații de încredere ; sporirea sentimentului
pacientului de control al situației ; luarea d eciziilor de către pacient și exprimarea preferințelor în
alege rea terapiilor .

87 Obiectivele generale , de care ar trebui să se ghideze medicul în acest demers de anunțare a
unui diagnostic infaust , sunt acelea care „să permită pacientului să dobândească cunoștințe și să
dezvolte capacitățile necesare pentru a gestiona simptomele penibile , să trăiască cotidian cu
boala , să prevină complicațiile și să pactizeze cu limitările , să facă față incertitudinii și să dea un
sens parcursului vieții” (ibidem , p. 467). A comunica eficient nu se rezumă doar la a informa
bine, precizează D. A. Munteanu (2005) , „ci a rămâne concis , comprehensibil și a verifica dacă
mesajul a fost primit . Acesta implică :
 a suporta , ca bolnavul să -și exprime până la capăt credințele , neliniștea sau dubiile ;
 a accepta să răspunzi la întrebări incomode ;
 a încuraja revenirea , mai târziu , asupra unei explicații deja date ” (Munteanu , 2005 , p. 6).
Obiectivele actului de comunicare a diagnosticului grav trebuie atinse treptat , afirmă unii
cercetători și specifică : „aflarea unor informații despre pacient care privesc gradul său de
cunoaștere în domeniul bolii sale și așteptările pe care le are , furnizarea unor informații
inteligibile pentru pacient și în conformitate cu așteptările acestuia , reducerea impactului
emoțional al veștilor proaste și , (…), dezvoltarea unor strategii terapeutice împreună cu
pacientul” (Nițu et al ., 2012 , p. 203). Nu putem să nu fim de acord cu următoarea afirmație că
veștil e proaste , anunțat e gradu al, „fac posibilă acceptarea adevărului . (…) Dacă medicul , în loc să
facă o declarați e, discută cu bolnavul , atunci acesta , prin întrebări și modul în care le pune , îi
furnizează medicului repere pentru cantitatea de informație de care are nevoie și pe care ,
actualmente , o poate prelucra” (Skolka , 2004 , p. 100).
Comunicarea veștilor proas te în practica medicală se realizează în baza a două modele :
 Modelul Faulkner (1998) , care include următorii pași : asigurarea condițiilor adecvate pentru
comunicarea veștii proaste (intimitate și fără întreruperi) ; identificarea a ceea ce știe și ce
înțelege pacientul din situația sa ; furnizarea informației într -un ritm care este înțeles de
pacient și familie ; evaluarea timpului de care are nevoie pacientul , pentru a asimila vestea ;
identificarea îngrijorărilor pacientului și răspunsul la întrebările sale (apud Pope scu, 2016 , p.
95).
 Protocolul SPIKES , care se centrează pe acceptarea și conștientizarea emoțiilor și reprezintă o
strategie eficientă de pregătire și anunțare a veștilor proaste , afirmă specialiștii în domeniu
(Baile et al ., 2000 ; Buckman , 2005 ), este „acronimul unui proces în 6 etape ; acestea
accentuează cele mai importante momente ale discuției și sugerează moduri de apreciere a
situației , pe măsură ce ea evoluează , pentru a răspunde constructiv la modificările care apar
ulterior” (Nițu et al ., 2012 , p. 202):

88 1) S – setting – cadrul de comunicare , care implică spațiul privat , intim unde va avea loc disc uția
și confidențialitatea informațiilor anunțate . Pentru informarea pacientului asupra diagnostic ului
și prognosticului , pentru a -l ajuta , dar și pentru a obține cât mai multe și mai utile informații ,
medicul își va construi dialogul , urmând anumiți pași :
• va alege un moment adecvat ; va asigura caracterul privat al discuției ;
• va crea o atmosferă favorabilă situației fără vreo masă sau birou între pacient și medic ;
• va ignora tot ce-i distrage atenția ;
• va păstra o distanță potrivită ;
• va sta drept sau ușor aplecat spre interlocutor ;
• va evita transmiterea unor mesaje incomplete sau a adevărului parțial ;
• va folosi limbajul simplu , direct , dar suficient de explicit ;
• va controla elementele comunicării nonverbale – atitudine corporală , mimică , tonul vocii ;
• va demonstra o atitudine empatică față de ce i se întâmplă pacientului .
Interesantă în această privință este și recomandarea unor cercetători r uși, care afirmă că
reducerea distanței psihologice este un element important în comunicarea nonverbală și pe care o
putem obține prin abandonarea halatului pe speteaza unui scaun sau undeva prin apropiere , iar la
haină să rămână doar insigna cu numele și poziția pe care o ocupați în cadrul instituției med icale,
astfel , conversația va avea loc într -un mediu confortabil , într-o atmosferă de reciprocitate , dar,
totodată , veți menține poziția de autoritate (după Герасимова , Боломожнов et al ., 2015 , p. 16).
2) P – percepțion – percepția – înainte de a enunța diagnosticul grav , este necesar să aflați cât de
mult știu și înțeleg pacienții din ce li se întâmplă . La începutul discuției se recomandă pregătirea
pacientului , prin întrebări de felul : Doriți să aflați de talii despre boală? sau Doriți să discutăm
rezultatele analizelor? ; Vă îngrijorează boala dvs .?;
• va încuraja pacientul să vorbească , prin gesturi afirmative și aprobări ;
• va pune întrebări deschise și clare (cum? , de când?) ;
• va menține contactul vizual , fără să intimideze pacientul ;
• va accepta tăcerile de scurtă durată sau va interveni cu întrebări de genul : Ce v -a dete rminat
să vă întrerupeți? ; La ce vă gândiți? ;
• va repeta și va interpreta ceea ce spune pacientul ;
• va oferi bolnavului posibilitatea de negare ;
• va răspunde empatic , identificând și recunoscând emoțiile trăite de pacient , ca fiind firești etc .
• sprijinirea necondițională a pacientului : Vreau să știți că voi fi în continuare alături de dvs .
Mă puteți telefona dacă aveți probleme sau întrebări. Voi reveni la dvs . ori de câte ori va fi
nevoie .

89 3) I – invitation – invitația – medicul va urmări atent atitudinea pacientului , limbajul corpului ,
reacția față de boală , evitând exprimările dure ; vorbind în termeni simpli ; lăsând pacientul să
vorbească, fără să -l întrerupă : Când a apărut prima dată durerea ce ați crezut că poate fi? Sunteți
genul de persoană care vrea să știe toate detaliile despre ceea ce se întâmplă?
4) K – knowledge – cunoașterea – înainte de a comunica veștile proaste , va avertiz a pacientul că
urmează vești nu tocmai bune , aplicând aluzia de avertizare : Îmi pare rău , dar cred că lucrurile
par a fi grave …, după care este recomandată o pauză , pentru a urmări reacția pacientului ; oferind
informația treptat , pe bucăți .
Medicul nu t rebuie să uite că și expresia feței , privirea , gesturile , poziția brațelor și a
picioarelor , de asemenea , transmit ceva pacientului . Tonalitata vocii , tonul , ritmul , frecvența și
greșelile de vorbire , pauzele sau tăcerea sunt alte aspecte care favorizează comunicarea . De
foarte multe ori înțelegem sentimentele celorlalți , tocmai prin aceste aspecte ale comunicării
nonve rbale.
5) E – empathy – empatie – conștientizarea și managerierea emoțiilor , atunci când apar în ti mpul
discuției :
• va asculta activ și va identifica emoția (sau emoțiile) . Dacă nu va fi sigur , va folosi o întrebare
deschisă : Cum vă face asta să vă simțiți? Ce ați înțeles din ce v -am spus până acum? ;
• va identifica sursa sau cauza emoțiilor , de cele mai multe ori acestea sunt generate chiar de
veștile proaste pe care tocmai le -a auzit ;
• va arăta pacientului că a identificat emoția și originea ei : Clar, această veste este una care v -a
întristat .
• pentru a oferi suport , va putea spune : Știu, nu este chiar ceea ce vă doriți să auziți ;
• pentru exprim area empatiei – Aș vrea să vă dau vești mai bune…
În continuare , cercetătorul Nițu (2012) atenționează că „medicul nu trebuie să
experimenteze aceleași emoții , pentru a fi empatic ; dar poate demonstra simplu că înțelege
emoțiile pacientului” (N ițu et al ., 2012).
6) S – strategy and summary – strategie pentru viitor – va verifica des dacă este înțeles de către
pacient . Înainte de a termina discuția , va face sumarul informațiilor și va întreba dacă sunt
neclarități , va stabili obiective și strategii pentru tra tament (după Nuțu et . al., 2012) .
Drept urmare a studiului realizat în domeniul comunicării veștilor rele , încercăm să
enumerăm câteva dintre barierele de comunicare a le diagnosticului grav :
• teama de a nu face rău pacientului ;
• percepția că adevărul dezec hilibrează pacientul din punct de vedere emoțional ;
• cred că nu sunt pregătiți (pacienții) din punct de vedere emoțional ;

90 • cred că este o sarcină prea dificilă și stresantă ;
• consideră că adevărul nu este util pacientului ;
• nu doresc să contravină familiei, ca re nu este de acord , ca pacientul să afle adevărul .
Comunicarea interpersonală medic -pacient , fundamentată pe schimbul de informații
reciproce , dă dovadă de respect a l individualității fiecărui pacient în parte . „Scopul este acela de
a construi o alianță t erapeutică , bazată pe încredere , schimb de cunoștințe și ascultarea celuilalt .
În practică , anunțarea diagnosticului poate fi ajustată în funcție de fiecare pacient , în mod
progresiv , pentru ca acesta să poată , după un anumit timp , să asimileze și să înțel eagă condiția în
care se află , să urmeze tratamentele propuse și să participe la luarea deciziei” (Aluaș , 2014 , p.
21).
Comunicarea cu pacientul solicită din partea medicului o capacitate de dăruire și empatie
deosebite . Demonstrând competență profesional ă înaltă , dar și suflet , posibilitățile de colaborare
cu pacientul cresc , mai ales când acesta simte că medicul înțelege și se implică în suferința lui ,
„pacienții apreciază medicii care pot diagnostica cu pricepere și au o comunicare eficientă .
Medicii ca re au bune competențe de comunicare au o satisfacție mai mare de la locul de muncă ,
dar și mai puțin stres și sunt mai puțin predispuși la Sindromul Burnout” (traducerea ne aparține)
(Jankowska , Pasierski , 2014 , p. 350). În baza celor enunțate anterior , stabilim câteva reguli în
comunicarea diagnosticului grav :
 Stabilirea relației medic -pacient bazată pe încredere, sinceritate și responsabilitate
 Prin atitudine , a da dovadă de speranță (cancerul este o maladie imprevizibilă!)
 Informația transmisă trebui e să fie clară, corectă
 Mesajul trebuie să fie transmis printr -un limbaj simplu, fără exces de terminologie medicală
 Folosirea termenului „remisie” în loc de „vindecare”
 Adevărul pentru pacient nu înseamnă adevărul întreg
 Permiterea pacientului de a vo rbi nestingherit, să -și manifeste pe larg emoțiile cu care se
confruntă (anxietate, furie, negare, speranță etc.)
 Permiterea pacientului de a lua decizii cu privire la metodele de tratament și investigații
 Asigurarea pacientului de confidențialitatea dis cuțiilor
 Pacientul decide cui să -i furnizeze informațiile despre starea sa de sănătate .
Deducem , în finalul acestui paragraf , că procesul de comunicare medic -pacient este un act
uman obișnuit , care comportă toate valențele metodologice ale acestuia și tre buie tratat ca atare ,
fără a -i imputa aspecte specifice tranșante , ce l-ar situa în afara unor relații omenești apropiate și
firești .

91 2.5. Modelul pedagogic de formare a comunicării interpersonale medic -pacient la
mediciniști, centrat pe problemele pacien tului
În baza analizei literaturii de specialitate și a investigației conceptuale și cronologice a
metodologiei comunicării medicale , am elaborat un Model pedagogic de formare a competenței
de comunicare interpersonală medic -pacient pentru mediciniști , centrat pe problemele
pacientului (MPDCIMP) ( Figura 2 .1.), care a fost aplicat/operaționalizat prin Programul de
formare inițială a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști (Anexa
1).
Principiile de b ază ale Modelului pedagogic de formare a comunicării interpersonale
medic -pacient , adaptate după mai multe documente de etică medicală naționale și internaționale ,
abordate de manieră pedagogică și pe care le promovăm printre mediciniști , sunt următoarele :
 Abordarea p rofesionalis tă a bolnavului și a problemelor sale – atribuțiile profesionale trebuie
îndeplinite cu responsabilitate , competență , eficiență și conști inciozitate ; să fie oameni
motivați și cu atitudine pro -activă și inter -activă , deschiși către schimbare , perfecționare
continuă și îmbunătățirea performanțelor profesionale proprii .
 Asigurarea e galității în drepturi – fiecare medic și pacient are drepturi egale la accesarea
serviciilor de sănătate publică , are libertatea de a -și exprima propriile opinii , dreptul de a
beneficia de serviciile instituției medicale .
 Centrarea pe nevoile pacientului – abordare prioritară a pacientului cu nevoile specifice ale
fiecăruia , interesul sporit și dezinteresat față de problemele lui .
 Adaptarea abordărilor problemelor/patologiilor pacie nților de manieră individualizată
inovatoare , conformă cu schimbările sociale , tehnice curente și cu contextele spec ifice în care
aceștia muncesc și trăiesc .
 Nediscriminarea – tratamentul egal și n ediscriminatoriu al pacienților .
 Parteneriatul cu pacient ul și rudele sale – interacțiune , colaborare și acțiuni de coordonare
între medic și pacient sau membrii familiei acestuia ;
 Transparența – în oferirea tratamentului , furnizând informații oneste privind procesul de
vindecare și rezultatele acestuia , răspunzând la întrebările pacientului și oferind explicații
comprehensive pentru el;
 Loialitatea față de instituția medicală – atașament în raport cu valorile și performanțele
clinicii/spitalului , apărarea , în mod loial , a imaginii organizației , precum și abțin erea de la
orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor acesteia .

92 Principiile date se încadrează în ansamblul celor generale , promovate de educația morală,
structurate de prof. L. Cuznețov (2016) în cheia ontopedagogiei , și anume: „ pricipiul
interacțiunii ontice a teoriei și practicii morale; principiul valorificării și consolidării trăsăturilor
pozitive ale personalității și al centrării persoanei pe acțiunea morală; principiul respectării
unității și al continuității axiologi ce în proiectarea perspectivelor vieții, realizarea și dezvoltarea
acestora în contextul formării culturii supreme și a celei intergeneraționale a persoanei;
principiul centrării pe form area personalității creative și cu caracter moral integru” (Cuznețov,
2016, p. 48)
La baza Modelului pedagogic de formare a comunicării interpersonale medic -pacient stă
competența de comunicare cu componente le-cheie (cunoștințe , atitudini , abilități și
comportamente) care sunt prezentate în capitolul teoretic , dar și analizate din perspectiva
medicală în capitolul 2 , fiind incluse și în documentele de stat de politici med icale.
Atitudinile și motivațiile valorice ale medicului și pacientului ghidează actul de comunicare
și garantează oarecum traseul reușitei ac esteia, fiind reglementate încă de Jurământul lui
Hipocrate, dar și de alte acte reglatorii normative , pe care le -am citat anterior.
Reperele axiologice din Model pot fi completate cu unele valori emoționale specifice și
cadrelor didactice, studiate de M. Cojocaru -Borozan (2010), dintre care enunțăm: „implicare
complexă și contaminare emoțională; dispoziție generală pozitivă și satisfacție profesională;
gestionarea și canalizarea emoțiilor; exprimarea inteligentă a stărilor emoționale (…); utilizarea
emoțiilor ca sursă de energie proactivă și rezistență profesională”(Cojocaru -Borozan, 2010, pp.
169-170).
Aspectul formativ al competenței de comunicare se operaționalizează în abilitățile și
comportamentele axate pe problemele pacientului. Or, soluția proble melor este finalitatea relației
medic -pacient, fiind, în același timp, un indicator de impact al acesteia.
Cunoștințele le-am pus pe locul trei nu din cauza că nu ar fi importante , ca și celelalte
elemente descrise anterior, ci ca să arătăm relația lor di rectă pe orizontală, dar și lipsa de utilitate
a cunoștințelor în absența atitudinilor, motivație i și comportamentului.
Contextul instituțional în care medicul activează, pe de o parte, și pentru care a decis sau a
fost nevoit să opteze pacientul, se prez intă ca o structură distinctă în care se materializează
metodologia descrisă de noi. Actualmente, instituțiile medicale se află într -o criză de
comunicare, spunem noi, deoarece personalul medical , preponderent , care activează în aceste
instituții nu au pri mit educația necesară în ceea ce prive ște comunicarea eficientă cu beneficiarul
actului medical – pacie ntul, de aici și nenumăratele conflicte, sesizări și reclamații de la aceștia.

93

Fig. 2.1. Modelul pedagogic de formare a competenței de comunicare int erpersonală
medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele pacientului
Contextul social l-am caracterizat , în mod infuzional , și în paragrafele precedente de
prezentare și analiză a metodologiei medicale de comunicare medic -pacient . Similar cu situați a
din alte domenii adiacente , precum pedagogia , de exemplu , lucrătorul medical are un statut
social distinct , care, din păcate , în perioada de criză socioeconomică , a fost grav afectat . Astfel ,
atestăm carențe de divers ordin , care influențează negativ asp ectul cercetat de noi și care , în
ultimă instanță , generează probleme de ordin medical și psihologic at ât pacientului , cât și
cadrului med ical. Optăm pentru întreprinderea unor măsuri de ordin economic , în primul rând ,
dar și psih ohopedagogice , după profil ul investigației noastre , care ar contribui la redresarea
urgentă a sit uației.
Contextul particular este și el bidimensional , vizând poziția medicului și a pacientului ,
începând cu cultura generală a ambilor , cu valorile asumate și manifestate și terminân d cu

94 abilitățile personale de a face față problemelor profesionale , în cazul medicului și a celor de
ordin personal , care sunt vitale , fiind vorba de starea sănătății , în cazul pacientului . Reiterăm aici
necesitatea de educație pentru ridicarea nivelului d e cultură generală , dar și a celui specific de
cultură psihologică și medicală . Or, până la urmă , în fața problemei , persoana suferindă devine
mai vu lnerabilă , mai stresată , iar comportamentul său în stare de criză poate crea probleme de
atitudine și răspu ns adecvat din partea medicului . Metodologia noastră optează pentru
sensibilizarea și conștientizarea permanentă a acestei situații și , respectiv , necesitatea
automatizării unor deprinderi de com unicare echilibrată și empatică , în condiții de stres .
Cadru l teoretic investigat de noi a permis conceptualizarea demersului științific și a relevat
trăsături specifice ale comunicării interpersonale medic -pacient de -a lungul istoriei , dar și a creat
un suport integrator de normă lingvistică , psihopedagogică și me dicală , demonstrând relevanță
acestor principii deontologice :
 cultura emoțională , inclusiv e mpatia – capacitatea de recunoaște re și înțelege re a emoțiilor
proprii și ale pacientului ;
 deschiderea (stop! pentru simțiri negative ; nu judecăm pacientul!) ;
 toleranța (acceptarea celorlalți , așa cum sunt ei , cu defecte și calități) ;
 conștientizarea (are loc cu ajutorul mesajelor suplimentare – limbajul corpului , expresiei
faciale , tonul vocii etc .);
 capacitatea de influențare , persuasiune , negociere ;
 asertivi tatea – abilitatea de exprimare sinceră a emoțiilor și trăirilor personale , fără a simți
teama de a încălca drepturile celorlalți :
 exprimarea la persoana I ;
 sublinierea importanței convingerilor personale ;
 feedback specific/necritic ;
 limbaj neutru , evitarea sarcasmului și cinismului ;
 discutarea , cât mai curând posibil , a pozițiilor div ergente ;
 congruența dintre limbajul verbal și nonverbal .
Cadrul metodologic din modelul nostru are la bază metodologia didactică modernă , care
ne ghidează către implica rea activă și conștientă a mediciniștilor în procesul propriei instr uiri –
stimularea creativității și a învățării prin colaborare , astfel , formăm și dezvoltăm competențe , în
cazul nostru , a celor de comunicare interpersonală .

95 Medicinistul trebuie pus per manent în situația de a face , a judeca , a coopera , a da
răspunsuri , a avea păreri , a argumenta , a analiza răspunsurile auzite , a accede individual la
identificarea răspunsurilor corecte , din care apoi descoperă cunoștințele noi .
Utilizarea metodelor inter active are ca scop primordial creșterea motivației pentru învățare
și a încrederii în sine , asigurând condițiile formării capacității studentului de a interacționa și de
a comunica , astfel, pregătindu -se pentru întâlnirea cu pacientul .
În studiul nostru a bordăm o metodologie didactică interdisciplinară și interactivă care se
înscrie în contextul abordărilor glotodidactice comunicative de orientare umanist -afectivă ,
migrarea cunoștințelor , realizată prin intermediul integrării activi tăților glotodidactice c u cele
teatrale , care se îndreaptă către un obiectiv comun : o competență comunicativă interpersonală
medic -pacient efi cientă – toate acestea constitui e și esența Programului de formare din
experimentul ped agogic .
Metodele tradiționale sunt percepute ca de pășite , dar acestea pot căpăta o însemnătate
esențială , când avem în față un mare număr de studenți , în cazul prelegerii , de exemplu . Atunci
când aplicăm metodel e tradiționale , relația didactică dintre student și profesor este autocritică ,
disciplina fiind impusă etc .
Formarea și dezvoltarea competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la
mediciniști am realizat -o direcționat și , în principal , în cadrul Cursului Limba română și
terminologie medicală și a Cursului Comunicare și comportament în med icină , abordând
metodele interactive de predare/învățare care constituie , după V. Goraș -Postică (2013) , „un
suport destul de important al învățământului formativ , prezentându -se drept căi eficiente de
facilitare a asimilării de cunoștințe – la nivel cognit iv, de formare a abilităților – la nivel
aplicativ , a atitudinilor și competențelor – la nivel integrator -complex , creativ – raportându -se la
triada încetățenită din actuala didactică universitară din Republica Moldova” (Goraș -Postică ,
2013 , p. 66).
Metodele și tehnicile moderne , interactive devin priorita re în formarea de competențe , cu
preponderență , a celor de comunicare interpersonală . Astfel , prin întrebuințarea acestor metode ,
evaluarea este una formativă , stimulează motivația intrinsecă . În utilizar ea metodelor interactive ,
relația profesor -student este democratică , bazată pe respect și colaborare .
Învățarea activă se bazează pe următoarele argumente : orientează spre cunoștințe
utilizabile ; dezvoltă deprinderi de învățare continuă ; conduce la tolera nță și comportament social
interdependent . După cum a firmă autoarea , citată mai sus , „studentul este actantul principal , e
cel care caută , descoperă , fiind doar ghidat , supravegheat de profesor ; stimulează spiritul de
explorare și formează un stil activ de lucru ; cultivă autonomia și afișarea propriilor opinii ;

96 stimulează apt itudinile de a surprinde , înțelege și evaluează orientările valorice ale partenerilor
de interacț iune; formează experiențe și competențe ” (Goraș -Postică , 2013 , p. 67).
În final , dar nu în ultimul rând , am situat profilul profesional al medicului competent , cu o
comunicare interpersonală medic -pacient avansată , caracterizată în mod prioritar ca una
calitativă , suportivă și relevantă . Ca indicatori de calitate ai celor trei atribute de ba ză ale
comunicării interpersonale medic -pacient (calitatea , suportivitatea și relevanța) vor fi mai mulți
și diverși și îi vom detalia pe parcursul experimentul ui pedagogic .
Pentru calitatea comunicării interpersonale medic -pacient vom măsura indicatori d e
performanță , precum : nivelul de profesionalism , de integritate profesională , eficiența ,
eficacitatea comunicării , claritatea , natura feedback -ului și a rezultatului obținut de pe urma
tratamentului , manifestate în procesul de comunicare și evaluate de că tre pacient , dar și de alți
actori sociali etc .
Pentru suportivitate , propunem indicatori din psihologia comunicării medicale , precum
gradul de asertivitate , de empatie ( înțelegerea) , respectul , toleranța medicului etc .
La relevanța comunicării medic -pacient vom estima în ce măsură mesajele situaționale
transmise din partea medicului au fost adecvate , au răspuns așteptărilor pacienților , au avut
caracter terapeutic/de întremare , dacă au favorizat starea de bine a aces tuia sau au creat blocaje
psihoemoțio nale distructive .
Instrumentele aplicate deja la faza de constatare ne permit să concluzionăm asupra unei
stări de lucru problematice la capitolul dat și ne servesc ca ghidaje în demersul formativ
proiectat , pentru diminuarea situațiilor nefaste și edific area unor competențe avansate de
comunicare interpersonală medic -pacient .

2.6. Concluzii la capitolul 2
1. Comunicarea interpersonală eficientă implică mai mult decât un schimb de informații . În
relația cotidiană medic -pacient , prin aplicarea corectă a tehn icilor de comunicare și
respectarea principiilor etice , medicul poate insufla pacientului speranță , încredere și
siguranță de sine , îi îmbunătățește starea de spirit , activizând mecanismele sale de adaptare și
devenind participant activ în procesul de recu perare . Astfel , se construiesc relații armonioase ,
netensionate și constructive între medic și pacient . Procesul de comunicare se transformă într –
un procedeu terapeutic , ca abilitate fundamentală a medicului .
2. Competența comunicativă a medicului este una d intre calitățile profesionale importante în
exercitarea profesiei . Un medic modern ar trebui să poată crea și păstra relații corecte din
perspectiva terapeutică și etică a relației cu pacientul , cu rudele acestuia , cât și în relația cu

97 colegii și societate a etc . Medicul modern este capabil să utilizeze eficient tehnicile de
comunicare , să solicite și să furnizeze informații în mod eficient , să aplice corect un palmares
divers de strategii de comunicare și relaționare , inclusiv ascultarea activă , explic area, tăcerea ,
parafrazarea , empatia , acceptarea , consilierea constructivă și asertivă etc .
3. Metodologia concepută și valorificată de noi în cercetarea de doctorat a fost sintetizată în mod
structural în Modelul pedagogic de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele pacientului și considerăm că poate fi
recomandată , spre utilizare , cadrelor medicale și didactice din sistem , ca reper pentru
ameliorarea formării profesionale inițiale a mediciniștilor , dar și a formării continue . De
asemenea , acesta poate fi extrapolat și la alte domenii sociale , în special , pentru etapa de
formare inițială și de instruire a debutanților în profesie , ca perspectivă prioritară în cariera
profesională .

98 3.CADRUL EXPERIMENTA L DE VALORIFICARE A MODELULUI PEDAGOGIC
DE FORMARE A COMPETENȚEI DE COMUNICARE INTERPERSONALĂ
MEDIC -PACIENT LA MEDICINIȘTI

3.1. Evaluarea inițială a nivelului de dezvoltare a competen ței de comunicare medic -pacient
la mediciniști
Medicul își desfășoară activitatea în instituții cu un statut special , cel medical , unde
persoanele cu care interacționează se află într -o situație dificilă , delicată – cea de suferind sau
bolnav . În acest context , importanța relației medic -pacient capătă o conotație specială î n
obținerea succesului terapeutic , de care depinde gradul de competență profesională , dar și cel de
compete nță comunicativă . Semnificația științifică a interacțiunii comunicative în relația medic –
pacient este amplificată de valorile deontologice . Este impe rios necesar , ca această relație să fie
bazată pe următoarele princ ipii: egalitate în drepturi , centrare pe nevoile pacientului , adaptarea
abordărilor problemelor/patologiilor pacienților de manieră individualizată , nediscriminare ,
partener iat/colaborare , transparență , loialitate față de instituția medicală . Astfel , calitatea relației
medic -pacient influențează relevabil stabilirea diagnosticului , complianța terapeutică , conduita
terape utică, adaptarea pacientului la noul statut social , schimbarea comportam entului conform
stării de sănătate , dar și calitatea unor activități preventive pentru dobândirea comportamentelor
sanogene tice. De calit atea acestei interacțiuni este responsabil medicul , care o gestionează prin
acțiunile sale , prin co mpetențele tehnice/p rofesionale temeinice , dar și prin cele comunicative ,
aducând celui cu care interacționează speranță , liniște , certitudine , dar și frustrare , furie , durere
sau lipsă de speranță . Abordarea acestei relații , din punctul de vedere al competenței de
comunicare , constituie un subiect de mare actualitate și foarte delicat , în același timp . Or,
instruirea viitorilor medici , în contextul formării competenței de comunicare interpersonală
specializată/profesională , este un deziderat absolut necesar al contemporaneită ții. După cum
această inte racțiune profesională am descoperit -o, gradual , în investigarea noastră , la fel trebuie
abordată și din punctul de vedere al formării competenței de comunicare interpersonală medic –
pacient la mediciniști , viitorii prof esioniști în domeniul sănătății , pluri – și transdisciplinar , la
toate etapele de instruire .
Cercetarea experimentală a fost centrată pe rezultatele investigației conceptuale privind
comunicarea sub variate aspecte , a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient, dar
și a metodologiei de formare a competenței de comunicare medic -pacient la mediciniști . Astfel ,
am constatat următoarele competențe specifice în activitatea profesională a medicului –
competența de relaționare profesională (medic -pacient , medic -medic/asistent ă medicală , medic –

99 societate) , competența lingvistică , competența etică , care însumă ceea ce numim comp etența de
comunica re interpersonală , cu cele trei componente -cheie (cunoștințe , atitudini și valori , abilități
și comportamente) , care sunt pr ezentate în capitolul teoretic , dar și analizate din perspectiva
metodologică specifică , medicală în capitolul 2, fiind incluse și în documentele de stat de politici
medicale , care ne -au servit drept reper pentru elaborarea și v alorificarea Modelului pedag ogic de
formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști, centrat pe
problemele pacientului și a Programului experimental de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient .
Demersul experimental s -a realiza t, pe parcursul anilor de studii 2017 -2018 , la Facultățile
de Medicină și Stomatologie , Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae
Testemițanu ”, în următoarele etape – cea de constatare , formare și verificare/control , ca faze
aferente exper imentului pedagogic integral .
Lotul explorat la experimentul pedagogic (același lot la etapa de constatare , formare și
control) s-a constituit din 173 de mediciniști ai USMF „Nicolae Testemițanu” , dintre care :
 128 de mediciniști (grupele S1801 , S1802 , S1803 , S1804 , S1805 , S1806 , S1807 , S1808) , anul
I, Facultatea de Stomatologie – prelegeri , dintre aceștea : 32 de studenți (S1801 și S1802) –
seminare , cursul Comunicare și comportament în medicină ;
 14 studenți alolingvi (grupa M1724) , anul II , Facultatea de Med icină I și 31 de studenți străini
(grupele M1761 și M1770) , anul II , Facultatea de Medicină II – lucrări practice , cursul
Limba română și terminologie medicală .
Tehnicile și metodele de investigare experimentală :
 chestionarea , observația , testarea;
 statistice : colectarea de date , metode statistice , utilizate în Programul SPSS ; compararea
mediilor a două eșantioane ;
 de analiză : interpretarea calitativă și cantitativă a rezultatelor experimentului .
Etapa investigației de constatare a fost îndeplinită cu scopul de a evalua nivelul inițial al
competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști , la prima etapă având ca
reper intervenția investigativ ă de natură constatativă , ale cărei date au fost necesare în iniți erea
strategiei d e activități valorificate în abordarea multilaterală a studiului realizat , care s -a centrat
pe evaluarea inițială a celor trei coordonate stabilite prin problema de cercetare , care
interacționează reciproc : cunoștințele (achiziții intelectuale , profesional e/medicale și culturale ,
pedagogice ), abilități și comportamentele , axate pe problemele pacientului și atitudinile ,
exprimate prin valori , interese , motivație , ce le-am valorificat în elabor area Modelului pedagogic

100 de formare a competenței de comunicare in terpersonală medic -pacient la mediciniști, centrat pe
problemele pacientului .
Astfel , luând ca temei Modelul pedagogic de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient la mediciniști, ce ntrat pe problemele pacientului , pentru realizarea
scopului experimentului de constatare ne -am propus următoarele obiective operaționale :
1. depistarea stării existente la momentul preconizării investigației experimentale privi tor la
nivelul de cunoaștere generală a noțiunilor de comunicare interpersonală ș i comunicare
medic -pacient , asemănările și deosebirile acestora ;
2. investigarea atitudinilor față de : importanța gradului de cunoaștere a limbii române în diverse
situații de comunicare medicală și dacă profesionalismul medicului depinde de competența de
comunicare interpersonală medic -pacient ;
3. identificarea comportamentelor , în care se manifestă competența de comunicare medic –
pacient , ca parte integrantă a codului deontologic al medicului ;
4. determinarea așteptărilor , la nivel metodologic , de formare a comp etenței de comunicare
interpersonală medic -pacient la mediciniști ;
5. analiza și interpretarea datelor experimentului de constatare .
În baza obiectivelor propuse , investigația aplicativă pornește de la următoarele ipoteze
operaționale :
 competența de comunicare interpersonală medic -pacient este un element indisolubil formării
profesionale a mediciniștilor ;
 formarea competenței de comunicare interpersonală medic -pacient , în temeiul Modelului
pedagogic de formare a competenței de comunicare medic -pacient la mediciniști, centrat pe
problemele pacientului duce inevitabil la creșterea performanțelor profesionale a specialiștilor
din domeniul sănătății publice , reducerea și rezolvarea situațiilor conflictuale din cadrul
instituțiilor medicale , dar și la s tarea de bine a pacientului , ca factor determinant în procesul
de însănătoșire/recuperare ;
 cultura unei comunicări eficiente , promovată în cadrul instituțiilor de învățământ medical și a
instituțiilor medicale prestatoare de servicii medicale , având ca re per Modelul pedagogic de
formare a competenței de comunicare medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele
pacientului , contribuie la instaurarea unui climat profesional favorabil , astfel , diminuând
insatisfacția beneficiarului de servicii medicale .
Chestionarul de evaluare inițială , conceput de noi (Anexa 5 ), a fost elaborat pentru a stabili
premisele necesare de demarare a Programul ui de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient la mediciniști , ca parte a Modelul ui pedagogic de formare a

101 competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele
pacientului , iar, ulterior , de a îmbunătăți pregătirea inițială a mediciniștilor în domeniul
comunicării interpersonale medic -pacient , competență ce e ste, incontestabil , necesară în
pregătirea profesională armonioasă . Am gândit acest instrument ca să evaluăm nu doar
percepțiile generale în raport cu un fenomen sau altul , ci să obținem informații specifice , de
facto , de ordin cognitiv , comportamental și atitudinal , pentru a putea contura un nivel inițial
obiectiv al competenței de comun icare interpersonală medic -pacient la mediciniști . Cei 11 itemi
ne-au dezvăluit necesitatea formării competenței interpersonale medic -pacient , dar și
cunoștințele , atitudin ile și valorile , abilitățile și comportamentele subiecților față de
comunicarea interpersonală , în general , și cea m edicală , în special .
Prezentăm , mai jos , corelația itemilor chestionarului , cu elementele și componentele
competenței de comunicare interpe rsonală medic -pacient , reflectate în Modelul pedagogic de
formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști, centrat pe
probl emele pacientului , în următorul tabel :
Tabelul 3 .1. Corelația itemilor chestionarului cu elementele și componentele competenței
de comunicare interpersonală medic -pacient
Nr. Item Element al
competenței Componentă a
comunicării
interpersonale m edic-
pacient
I 1. Comunicarea interpersonală vizează … Cunoștințe cultură generală
2. Comunicarea interpers onală medic -pacient
se referă la … Cunoștințe competență etică
3. Comunicarea interpersonală medic -medic
conține …. Cunoștințe competență etică
II 1. Asemănările dintre comunicarea
interpersonală propriu -zisă și comunicarea
interpe rsonală medic -pacie nt. Cunoștințe competență etică
2. Deosebirile dintre comunicarea
interpersonală propriu -zisă și comunicarea
interpers onală medic -pacient Cunoștințe competență etică
III 1. În arta comuni cării medicale sunt
necesare … Abilități ,
comportamente;
Atitudi ni și
valori competență etică
IV Gradul de cunoaștere a limbii române este
important în diverse situații de comunicare
medicală Cunoștințe competență lingvistică
Profesionalismul medicului depinde de
competența de comunicare interpersonală Abilități competență tehnică

102 medic -pacient
Competența de comunicare medic -pacient
este parte integrantă a codului deontologic al
medicului Comportament ;
Atitudini și
valori competență etică
Consider comunicarea interpersonală medic –
pacient esențială în tratarea pac ienților Atitudini și
valori competență etică
Este necesar un curs de formare a
competențelor de comunicare interpersonală
medic -pacient la USMF „Nicolae
Testemițanu” Cunoștințe
atitudini competență etică
V La ce etapă a actului medical considerați
comunicarea interpersonală medic -pacient ca
fiind cea mai importantă (încercuiți) :
1. Stabilirea diagnosticului
2. Tratamentul propriu -zis
3. Perioada de convalescență Abilități competență tehnică ,
academică
VI Precizați sensul din perspectiva comunicării ,
pentru :
Consultație medicală
Consult medical Cunoștințe competență tehnică ,
academică
VII Care dintre cele trei competențe de
comunicare în ars medica o considerați
majoră . Argumentați răspunsul :
Medic -pacient
Medic -medic
Medic -societate Atitudini și
valori competență etică
VIII Estimați , la general , necesitatea formării
competențelor de comunicare interpersonală
medic -pacient , subliniind unul dintre
următoarele calificative : foarte mare , mare ,
medie , scăzută , foarte scăzută Atitudini și
valori competen ță etică , tehnică
IX Estimați , la general , necesitatea formării
competențelor de comunicare interpersonală
medic -medic , subliniind unul dintre
următoarele calificative : foarte mare , mare ,
medie , scăzută , foarte scăzută Atitudini și
valori competență tehni că,
academică
X Estimați , la general , necesitatea formării
competențelor de comunicare interpersonală
medic -societate , subliniind unul dintre
următoarele calificative : foarte mare , mare ,
medie , scăzută , foarte scăzută Atitudini și
valori competență tehnică, etică
XI Vă rugăm să scrieți mai jos alte sugestii și
comentarii ale Dvs., la problematica dată : Cunoștințe
comportament competență tehnică ,
academică , etică
Primul item din chestionar – „Comunicarea interpersonală vizează …” – a urmărit definirea
conceptului de comunicare interpersonală , iar „Comunicarea interpersonală medic -pacient se

103 referă la …” și „Comunicarea interpersonală medic -medic conține …” – a presupus determinarea
gradului de cunoaștere a domeniului dat , iar răspunsurile obținute se prezintă astfel :
Comunicarea interpersonală vizează , în opinia respondenților : comunicarea între două sau
mai multe persoane ; schimbul de idei , informații ; stabilirea unei discuții cu alte persoane ; actul
de împărtășire a unei informații ; schimb de cunoșt ințe, emoții sau viziuni ; comunicarea
persoanelor din ace eași clasă socială în diverse medii ; dialogul dintre două persoane ; schimb de
mesaje ; stabilirea unui contact cu o altă persoană , în urma căreia se stabilesc niște relații ; orice
modalitate de intera cțiune între două sau mai multe persoane ; abilitatea de a întreține o discuție ;
abilitatea de a tran sforma spusele în cuvinte scrise ; obținerea unei informații ; discuția dintre două
persoane ; comunicarea între persoane ; relatarea unor idei , păreri , informații; conversație ;
împărtășirea unor inform ații.
Comunicarea interpersonală medic -pacient se referă la : comunicarea dintre medic și
pacient ; comunicare profesională ; acumularea informației de la pacient ; o comunicare personală
care redă date despre starea sănătății pacientului ; întreținerea unei discuții cu un pacient ; o
discuție dintre medic și pacient ; niște sfaturi date pacientului de către medic ; medicul care
adresează întrebări și pacientul care răspunde ; o comunicare deschisă , respect reciproc ;
transmiterea reciprocă a informațiilor ; modul prin care cei doi interacționează ; o comunicare
confidențială .
Comunic area interpersonală medic -medic conține : dialogul dintre 2 medici ; schimb de
experiențe ; schimb de păreri despre pacient ; colaborare între 2 medi ci; schimb de cuvinte , replici
între 2 colegi ; comunicare profesională ; înțelegerea dintre medici ; dialogul între 2 persoane cu
scopul de a rezolva niște probleme de ordin profesional .
În consecință , constatăm că nivelul de cunoștințe al studenților în do meniu l dat este de
ordin general , superficiale , cu utilizarea unui limbaj simplu , comun , departe de întrunirea unor
rigori ale limbajului profesional și ale ontologiei medicale .
Prin al doilea item „Delimitați asemănările și deosebirile dintre comunicarea
interpersonală propriu -zisă și comunicarea interpersonală medic -pacient” – se presupune
cunoașterea acestora , prin divizarea acestor două concepte distincte , pentru ca să vedem în ce
măsură viitorii specialiști conștientizează aceste lucruri și le raporte ază direct la calitatea lor
potențială de medic profesionist . Palmaresul răspunsurilor docimologice denotă cunoștințe
insuficiente în do meniul c omunicării , opiniile fiind superficiale , evazive , bazate pe logică și se
prezintă astfel :

104 Tabelul 3.2. Asemănă ri și deosebiri dintre comunicarea interpersonală propriu -zisă și
comunicarea interpersonală medic -pacient
Delimitați asemănările dintre comunicarea
interpersonală propriu -zisă și comunicarea
interpersonală medic -pacient Delimitați deosebirile dintre comu nicarea
interpersonală propriu -zisă și comunicarea
interpe rsonală medic -pacient
 Comunicare benevolă
 Schimb de informații
 Încredere reciprocă
 Respect reciproc
 Sinceritate
 Dialogul/convorbirea dintre 2 persoane
 Stabilirea unui contact între două
persoane
 Ascultarea atentă
 Suport moral
 Înțelegere  Discuția are un scop bine definit
 Emoții specifice
 Confidențialitatea discuției
 Limbaj specific
 Anumite criterii specifice
 Un singur aspect , cel medical
 Are la bază tratarea pacientului
 Persoana cu care vorbeș ti are nevoie de
ajutor medical
 Respectarea unor reguli speciale
Prin itemul trei : „În arta comunicării medicale sunt necesare …” am depistat calitatea
cunoștințelor deontologice și a comportamentelor în medicină și am descoperit un nivel scăzut ,
caract erizat prin folosirea sintagmelor de ordin general , logice , sumare , dintre care cele mai
relevante sunt : abilități de comunicare ; cunoștințe ; un vocabular bogat ; abilități oratorice ;
capacitatea de a într eține o discuție ; înțelegere și respect ; cooperare ; multă răbdare ; informații
diverse despre sănătatea omului ; capacitatea de a interacționa cu pacientul ; cunoștințe valoroase
ce trebuie apl icate în practică ; dezinteres financiar ; răbdare și prietenie ; omenie , optimism , grijă
și curaj ; cunoștințe de psihol ogie; cunoștințe generale de comunicare .
Blocul 4 de itemi ne dezvăluie :
1. importanța cunoașterii limbii române în comunicarea medicală – „Gradul de cunoaștere a
limbii române este important în diverse s ituații de comunicare medicală” ;
2. importanța culturii comunicării în exercitarea profesiunii medicale – „Profesionalismul
medicului depinde de competența de comunicar e interpersonală medic -pacient” ;
3. legătura competenței comunicative cu aspectele morale ale profesiunii medicale –
„Competența de comunicare medi c-pacient ca parte integrantă a codului deontologic al
medicului” ;
4. „Consider comunicarea interpersonală medic -pacient esențială în tratarea pacienților” – este
itemul care reflectă conștientizarea importanței procesului de comunicare interpersonală
medic -pacient ;
5. „Este necesar un curs de formare a competențelor de comunicare interpersonală medic -pacient
la USMF „Nicolae Testemițanu” – contribuie la sesizarea importanței formării competenței

105 de comunicare interpersonală medic -pacient , dar și conștientizare a valorii culturii
comunicării în procesul de educație profesională , ca parte indisolubilă în formarea
specialistului competent .
În urma analizei cantitative a răspunsurilor studenților la etapa de constatare putem
concluziona că mediciniștii chestionați nu realizează pe deplin importanța problemelor abordate
prin itemii respectivi , deci am obținut următoarele scale de răspunsuri , relevante , după noi :
Tabelul 3.3. Răspunsuri cantitative la Blocul IV de itemi
Afirmații Acord
total Acord
parțial Neutru Dez-
acord
parțial Dez-
acord
total
1. Gradul de cunoaștere a limbii române este
important în diverse situații de comunicare
medicală 35
20. 23% 34 19 .
65% 44
25. 43% 23
13.
29% 37
21. 39%
2. Profesionalismul medicului depinde de
competența de comunicare int erpersonală
medic -pacient 63
36, 42% 35
20. 23% 26
15. 03% 10
5. 78% 39
22. 54%
3. Competența de comunicare medic -pacient
este parte integrantă a codului deontologic al
medicului 45
26. 01% 34
19. 65% 38
21. 97% 27
15.
61% 29
16. 76%
4. Consider comunic area interpersonală medic –
pacient esențială în tratarea pacienților 65
37. 57% 35
20. 23% 42
24. 28% 18
10.
40% 13
7. 51%
5. Este necesar un curs de formare a
competențelor de comunicare interpersonală
medic -pacient la USMF „Nicolae
Testemițanu ” 78
45. 09% 77
44. 51% 15
8. 67% 0
0. 00% 3
1. 73%
Prin itemul V , „La ce etapă a actului medical condiderați comunicarea interpersonală
medic -pacient ca fiind cea mai importantă” – s-a urmărit evaluarea nivelului de cunoștințe
specifice de comunicare medicală și ap licabilitatea practică ale acestora și am obținut
următoarele ră spunsuri cantitative :
Tabelul 3.4. Etapa actului medical , la care se consideră comunicarea interpersonală medic –
pacient , ca fiind cea mai importantă
Nr. Etapa actului medical Nr. respondenți %
1 Stabilirea diagnosticului 81 46, 82%
2 Tratamentul propriu -zis 30 17, 34%
3 Perioada de convalescență 47 27, 17%
1
2 Stabilirea diagnosticului
Tratamentul propriu -zis 6 3, 47%
1
2
3 Stabilirea diagnosticului
Tratamentul propriu -zis
Perioada de co nvalescență 8 4, 62%

106 Deci stabilirea diagnosticului , după mediciniști , este absolut prioritar și va fi valorificat în
continuare în experimentul pedagogic .
Prin itemul VI : „Precizați sensul din perspectiva comunicării , pentru : consultație medicală
și consult medical” – am urmărit cunoașterea noțiunilor/conceptelor esențiale în activitatea
profesională ulterioară , cei mai mulți dintre respondenți nu au dat niciun răspuns , dintre ei
majoritatea nu cunosc sensul acestor noțiuni , cele mai interesante (nu neap ărat corecte!)
răspunsuri le preze ntăm mai jos :
Consultația medicală este : comunicarea cu pacientul ; colectarea informației ; proces ul de
tratare ; ascultarea pacientului ; medic -pacient ; momentul când pacientul vine la medic cu o
problemă ; de a determina ca uzele suferinței bolnavului ; o modalitate de a vă informa despre
sănăt ate; este atunci când pacientul vrea să afle dacă este sănătos și ascultă sfaturile medicului ;
medicul controlează pacientul ; explicarea diagnosticului ; pacientul trebuie ascultat cu ate nție; are
scopul de a ajuta pacientul ; procedura principală de determinare a maladiei ; acordarea timpului
pentru stabilirea di agnosticului .
Consultul medical este : sfaturile medicului ; medic -medic ; un act medical ; când un medic
cere ajutorul altui medic ; aceeași consultație ; comunicare deschisă și directă ; orientarea spre o
cale corectă , cea a sănătății ; o analiză mai aprofundată de către medic a pacientului ; când medicii
își dau sfaturi reciproc ; ajutorul dat de medic pacientului ; comunicarea care se stab ilește între
medic și pacient , cu scop informațional ; anumite etape ce presupun un șir de analize pentru
propunerea unui diagnostic ; etapa în care medicul realizează investigații , trage concluzii asupra
bolii și acordă tr atamentul ; diagnosticarea unui paci ent de către o comisie .
Deci concluzionăm că aceste răspunsuri nu sunt satisfăcătoare și necesită intervenție
specială în valorificarea acestora , la etapa de formare a mediciniștilor .
Itemul VII „Care dintre cele trei competențe de comunicare în ars medi ca o considerați
majoră : medic -pacient , medic -medic , medic -societate” – a contribui t la identificarea diverselor
inconveniențe (sociale , profesionale , personale , contextuale) proprii procesului de comunicare
medicală și ne oferă următoarele răspunsuri cant itative :
Tabelul 3.5. Competențe prioritare de comunicare în ars medica
Medic –
pacient Medic –
medic Medic –
societat
e Medic –
pacient
Medic –
medic Medic –
pacient
Medic –
societate Medic –
medic
Medic –
societate Medic -pacient
Medic -medic
Medic -societate
Nr. resp. 84 47 19 9 5 1 8
% 48, 55% 27,17 % 10,98% 5,20 % 2, 89 % 0, 58 % 4, 62 %

107 Itemii VIII , IX și X „Estimați , la general , necesitatea formării competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient , medic -medic , medic -societate” – ne-a ajutat la reliefarea
importanței formării competenței de comunicare medicală și am constatat următoarele :
Tabelul 3.6. Necesitatea formării competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient , medic -medic , medic -societate
Foarte mare Mare Medie Scăzută Foarte scăzută
Medic -pacient
Nr. respondenți 76 45 29 20 3
% 43, 93 % 26, 01 % 16, 76 % 11, 56 % 1, 73 %
Medic -medic
Nr. respondenți 84 50 16 20 3
% 48, 55 % 28, 90 % 9, 25 % 11, 56 % 1, 73 %
Medic -societate
Nr. respondenți 91 38 18 22 4
% 52, 60 % 21, 97 % 10, 40 % 12, 72 % 2, 31 %
Analizând aceste răspunsuri , recunoaștem că este pozitiv faptul că marea majoritate a
mediciniștilor au considerat ca foarte mare necesitatea formării competenței de comunicare
interpers onală medic -pacient , medic -medic , medic -societate , procentul celor care i -au acordat un
scor minim , fiind nesemnificativ . Această situație a fost un factor motivant în demararea
cercetării noa stre.
Itemul XI „Vă rugăm să scrieți mai jos alte sugestii și comentarii ale Dvs. la problematica
dată” – a vizat identificarea , formularea unor raționamente teoretice și practice privind
importanța comunicării medicale . Aceste sugestii le -am ilustrat în următorul tabel :
Tabelul 3 .7. Raționamente teoretice și practice (sugestii) privind
importanța comunicării medicale
Raționamente teoretice Raționamente practice
Este foarte necesar un așa curs , deoarece trebuie
să învățăm și să ne dezvoltăm niște tehnici de a
interacționa eficient cu pacientul , dar și a lua Acest curs este de dorit a fi practic , să ne ofere
tehnici eficiente de comunicare ;
Consider , în acest context , că societatea de astăzi

108 decizii importante , corecte , în timp scurt și sub
presiune ;
Comunicarea dintre medic și pacient este fo arte
importantă , de aceea ea ar trebui să fie eficientă ,
rațională și obiectivă . De asemenea , atunci când
este comunicat diagnosticul , trebuie ca m edicul
să-l comunice într -un mod mai exigent , cred că
anume comunic area aceasta pune temelia relației
medic -pacient ;
La nivel i nternațional , situația este bună , în
Republica Moldova este nevoie , inevitabil , de un
progres;
Este foarte necesar acest curs , dar aș dori să
remarc și necesitatea formării abilităților de
exprimare corectă în limba română . Am observat
că mulți dintre noi , studenții , avem dificultăți în
exprimarea gândurilor , deținem un vocabular de
exprimare de ficitar , nu mai vorbesc de
neînțelegerea termenilor medicali ;
Este extrem de important ca medicii să a ibă
destulă răbdare , educație și înțelegere , pentru a
putea purta o conversație adecvată cu pacienții .
Astfel , acești medici vor fi tratați bine de către
societate și vor distruge anumite stereot ipuri;
Comunicarea pentru un medic reprezintă , după
părerea mea, cheia succesului . O comunicare
eficientă poate duce la un rezultat foarte bun!
Un medic bun trebuie să știe particularitățile
interacțiunii și comunicării cu pacientul ;
Cred că anume comunicarea medic -pacient este
acea latură care 60% lipsește , actua lmente , în
practica medicală . Dacă s -ar pune accent pe
dezvoltarea ei , probabil , și stabilirea
diagnosticului corect ar fi mai aproape de adevăr .
Aș vrea ca anume în acest domeniu șă se lucreze
cu noi , studenții , pentru a direcționa aceste
cunoștințe corec t și eficace , deoarece noi vom
lucra cu oam enii…oameni vii! necesită o dezvoltare a competențelor de
comunicare ;
Eu cred că pentru o comunicare interpersonală
medic -pacient trebuie , din anul I , să interacționăm
cu pacienții ;
Aș dori ca acest curs să ne ofere studii despre
situații din viață și sinteza asupra soluționării lor ;
Să promovăm comunicarea civilizată și onestă a
medicului cu pacientul ;
Aș dori la acest curs să vorbim și despre
comunicarea veștilor proaste și să discutăm cazuri
clinice ;
Cum trebuie să procedăm cu persoanele
problematice , care ar căuta mereu ceartă?
Propun de efectuat cursuri de formare a
competențelor de comunicare medic -pacient și
medic -societate . Societatea este slab informată și
instruită la acest domeniu .
În urma analizei răspunsurilor oferite de mediciniștii chestionați la etapa inițială a
experimentului pedagogic s-au depistat diverse lacune din punct de vedere științific , academic ,
răspunsuri ambigue , evazive , incomplete sau lipsa răspunsurilor la unele întrebări , ceea ce a
constituit premisa de a iniția și desfășura procesul de formare instituțională și coerentă a
competenței de comu nicare interpersonală medic -pacient la mediciniști , în temeiul Modelul ui
pedagogic de formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști,
centrat pe problemele pacientului .

109 3.2. Valorificarea experimental -formativă a Modelu lui pedagogic de formare a competenței
de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele
pacientului
Etapa investigației de formare a competenței de comunicare medic -pacient la mediciniști a
constituit etapa experimentală pr incipală și a inclus verificarea și validarea metodologiei de
formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient , în temeiul Modelului
pedagogic de formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști,
centrat pe pr oblemele pacientului , prin intervenția formativă , declanșată în procesul de instruire a
subiecților selectați pentru eșantionul formării competenței de comunicare interpersonală medic –
pacient .
Scopul experimentului de formare a constat în valorificarea me todologiei de formare a
competenței de comunicare , având ca reper Modelul pedagogic de formare a competențe i de
comunic are interpersonală medic -pacient la mediciniști .
Obiectivele operaționale principale ale etapei de formare au fost :
1. Validarea metodolo giei de formare a competenței de comunicare interpersonală medic –
pacient , prin intervenția formativă declanșată în procesul de instruire a subiecților selectați ;
2. Valorificarea Modelului pedagogic de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele pacientului ;
3. Implementarea Programului de formare a competenței de comunicare interpersonală medic –
pacient la mediciniști , în contextul academic/universitar de formare iniția lă a specialiștilor în
medicină , ca parte integrantă a Modelul ui pedagogic de formare a compete nței de comunicare
interpersonală medic -pacient la mediciniști .
Experimentul de formare s -a axat pe predarea creativ -inovativă integrală a cursului
Comunicare și comportament în medicină , la studenții anului I , Facultatea de Stomatologie și a
cursului Limba română și terminologie medicală , la studenții anului II , sem. III, Facultățile de
Medicină I și Medicină II și a urmat logica Modelului pedagogic de formare a competenței de
comunicare interpe rsonală medic -pacient la mediciniști , în general , și a Programului de formare
a compete nței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști , în special .
În acest mod , ne-am propus să formăm competența de comunicare interpersonală m edic-
pacient la mediciniști , prin prelegeri , seminare și lucrări practice , ce s-au axat pe predarea
inovativă a unor conținuturi curriculare de manieră creativă , prin utilizarea contextualizată a unui
ansamblu de metode și tehnici de comunicare , inclusiv în baza experie nței personale a
mediciniștilor . La prima activitate practică cu studenții din cadrul seminarului introductiv am

110 aplicat tehnica Ce știu , ce vreau să știu , ce am învățat , pentru a determina în mod calitativ ce
cunoștințe posedă studenții , cu referire la co municarea medicală .
Conform acestei tehnici , am identificat subiectele de care sunt interesați respondenții
acestui experiment formativ , ceea ce a condus la elaborarea unităților de conținut , care au vizat
formarea competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști . Spre deosebire
de aspectele cognitive constatate în faza inițială , în baza chestionarului , aici am descoperit
următoarele :
Tabelul 3.8. Tehnica Ce știu , ce vreau să știu , ce am învățat
Ce știu
despre comunicarea
medicală Ce vreau să știu
despre comunicarea medicală Ce am învățat
despre comunicarea medicală
– face parte din
comunicarea
interpersonală ;
– este o discuție
profesională ;
– este un dialog între 2
persoane – medicul care
tratează și pacientul care
are nevoie de aj utor;
– trebuie să se bazeze pe
încredere și respect etc .
– care sunt asemănările și
deosebirile dintre comunicarea
propriu -zisă și comunicarea
medic -pacient ;
– ce este consultația medicală și
consultul m edical ;
– cum construiesc o relație
eficientă cu pacie ntul;
– ce comportamente aplic în
relația cu pacienții și colegii ;
– tehnici de comunicare eficientă
cu pacientul , cu societatea , cu
colegii ;
– cum să evit conflictele cu
pacienții ;
– cum să evit barierele în
comunicare ;
– cum să folosesc eficient
metacomunicarea în relația cu
pacientul etc. – importanța comunicării în
relația medic -pacient ;
– importanța metacomunicării
în relația medic -pacient ,
– diferite metode de formare a
competenței de comunicare
interpersonală medic –
pacient ;
– mai multe tehnici de
comunicare eficie ntă cu
pacientul ;
– cum să evit conflictele cu
pacienții ;
– cum să evit barierele în
comunicare etc.
Deosebirea esențială între răspunsurile la chestionar și cele pe care le -am obținut constă în
faptul că ele se raportează direct la cursul universitar conceput și vizează cunoștințe , abilități și
comportamente , atitudini așteptate de la viitorul demers formativ .
În acest co ntext, în cadrul experimentului formativ s -a implementat un Program de
formare , ca parte a Modelului pedagogic de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic-pacient la mediciniști centrat pe problemele pacientului , prezentat în Anexa 1 .
În baza Programului de formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient
s-a propus Tematica Programului de formare a compete nței de comunicare interpersonală medic –
pacient la mediciniști , la cursul Comunicare și comportament în medicină , pe care o expunem în
Anexa 2.
Mediciniștii prezintă particularități psihoindividuale de abordare didactică , de aceea se cere
folosirea unui a nsamblu d e metode de predare care să le pună în valoare potențialul și experiența

111 lor cotidian -culturală . În demersul dat, am pus studentul permanent în situația de a face , a judeca ,
a coopera , a da răspunsuri , a avea păreri , a argumenta , a analiza răspuns urile auzite , a accede
individual la identificarea răspunsurilor corecte , din care apoi a descoperit cunoștințele noi .
Conform teoriei și practicilor îndelungate , metodele tradiționale , pe care nu le -am neglijat
în experimentul formativ , au următoarele ca racteristici , de care noi am ținut cont în procesul de
predare -învățare : pun accent pe însușirea conținutului ; sunt axate pe activitatea profesorului de
predare , studentul fiind obiect ul instruirii , deci comunicarea este unidirecțională ; sunt
comunicative , orientate spre produsul final etc.
Metodele moderne , care au fost pe larg aplicate de noi , la rândul lor , acordă prioritate
dezvoltării personalității studenților , țintind aspectul formativ a l educației .
Mai jos , prezentăm , prin comparație , cele două me todologii de învățare –
tradiționale/clasice și moderne/interactive , pe care le -am valorificat în demersul nostru formativ :
Tabelul 3.9. Elemente comparative dintre metodologia tradițională/clasică și cea
modernă/interactivă (după Ețco et al ., 2007 , pp. 71-72)
Proiectarea și implementarea metodelor de predare/învățare , în educația medicală
superioară , conține unele specificități , dacă ne raportăm la învățământul superior , în general –
spiritul de cercetare științifică medicală , creativitatea practică și teoretică , dezvoltarea capacității METODE
TRADIȚIONALE/ CLASICE METODE
MODERNE/ INTERACTIVE
1 Memorarea și reproducerea fidelă a
cunoștințelor transmise de cadrul didactic
universitar Solicitarea experienței proprii și studierea
individuală
2 Competiția între studenți , cu scop de
ierarhizare Promovează învățarea prin colaborare și
cooperare
3 Studiul individual al studentului Pune accent pe dezvoltarea gândirii în raport cu
ceilalți
4 Profesorul asigură însușirea temeinică și
sistematică a cunoștințelor predate Profesorul este moderator și partener de învățare
5 Studentul încearcă să rețină și să reproducă
ideile auzite Studentul exprimă puncte de vedere proprii ,
referitoare la subiectul abordat
6 Studentul acceptă informația dată Studentul își pune întrebări , cu scopul de a
înțelege lucrurile , de a realiza sensul unei idei
7 Slabă participare , neimplicare , lipsă de
inițiativă , supunere Inițiativă , creativitate , spirit întreprinzător
8 Studentul este dirijat în gândire și acțiune Studentul este temerar , își asumă riscurile ,
participă și se implică personal , dă dovadă de
gândire critică , creativă , liberă
9 Măsurarea și aprecierea cunoștințelor
(ce știe studentul) Măsurarea și aprecierea competențelor
(ce știe și ce poate să facă studentul)
10 Atenție deosebită pe aspectul cantitativ al
cunoștințelor Accent pe elemente de ordin calitativ

112 de luare a deciziilor sub presiune , empatie , toleranță , asertivitate , respect ul total al vieții etc .
Astfel , în formarea și dezvoltatea multiplelor competențe sp ecifice , necesare în practica
medicală , se impun din multitudinea de metode și tehnici de predar e-învățare , acelea care sunt
adecvate scopur ilor, obiectivelor moderne ale educației universitare medicale , care exprimă nu
doar aspecte mărunte de ordin tehnic , ci o filosofie a educației , având și o „ valoare euristică , prin
încorporarea unor atitudini și comportamente intelectuale și afective și deci au valoare formativă
pentru st udenți” (Vințanu , 2001 , p. 148).
Formarea și dezvoltarea competențelor de comunic are interpersonală medic -pacient la
mediciniști s -a realizat direcționat și , în principal , în cadrul cursului Comunicare și
comportament în medicină , abordând metodele interactive de predare -învățare , care constituie un
suport esențial al educației formati ve, o cale eficientă de facilitare a asimilării de cunoștințe – la
nivel cognitiv , de formare a abilităților – la nivel aplicativ , a atitudinilor și comportamentelor –
la nivel integrator – complex , creativ .
Ca primă treaptă a experimentului de formare , a constituit prelegerea universitară , care
este o formă de expunere multilaterală și cu un caracter conceptual , fiind structura esențială a
didacticii universitare . Metodele tradiț ionale , în cadrul prelegerii , le-am aplicat în baza
principii lor moderne ale participării conștiente și active ale studentului . Acestea au dobândit o
eficacitate deosebită în condițiile prelegerii , la un număr mare de studenți , având un nivel
cultural care să le asigure acestora accesul la mesajul informațional transmis , raportat l a unitatea
restrictivă de timp .
În această ordine de idei , menționăm că în cadrul prelegerilor s-a optat pe metoda
expunerii problematizate de informații incluse în Program , dar am adus multe informații
teoretice/conceptuale , investigate în capitolele 1 și 2 ale cercetării noastre , astfel , facilitând
trecerea de la cunoscut la necunoscut , de la proiect la acțiun e, de la deziderat la realitate . În
cadrul prelegerilor , am apelat și la metoda conversației euristice , prin care am valorificat
potențialul intele ctual al mediciniștilor în domeniul comunicării interpersonale , de unde am
dedus unele percepte în c omunicarea medic ală.
La finalul cursului , am provocat studenții , pentru a îndeplini funcțional o sarcină
individuală , care s -a materializat , prin redactare a unui eseu la tema : Comportamentul este
oglinda în care fiecare își exprimă propria imagine , prin care s-au pus în valoare cunoștințele
conceptuale despre comportamentul uman , la modul general , și armonios interpretat conceptul de
comport ament și comunica re în medicină .
Așa cum î n didactica universitară medicală , în general , dar în cazul experimentului nostru ,
în special , practicăm pe larg seminarul , care este unul complementar prelegerii – teoretic și

113 aplicativ , ca activitate fundamentală , în scopul cons olidării și sistematizării cunoștințelor ,
evaluării asimilării acestor cunoștințe ; familiarizării cu tehnicile de activitate intelectuală și
științifică ; aplicării acestora în formarea de competențe specifice , în cazul nostru – de formare a
compete nței de comunicare interpersonală medic -pacient , astfel , motivând studenții în obținerea
de atitudini , abilități și comportamente , atât de necesare în exercitarea eficientă a profesiunii
viitoare . Deci seminarul didactic universitar a acoperit cele trei dimensiuni fundamentale ale
educației universitare medicale – cognitive , axiologice și praxiologice , valorificate și în Modelul
pedag ogic de formare a competenței de comunicare interpersonală medici -pacient la mediciniști
centrat pe problemele pacientului .
Pentru a tingerea obiectivelor propuse la cursul Comunicare și comportament în medicină ,
în cadrul seminarelor , am practicat tehnicile interactive de predare -învățare -evaluare , care se
bazează pe dezvoltarea gândirii critice și creative : Discuția ghidată , Graficul T, Jocul de rol ,
Studiul de caz etc ., deoarece potențialul lor pedagogic poate fi exploatat pe toate cele trei
dimensiuni ale procesului de învățământ : predare -învățare -evaluare , care dezvoltă toate tipurile
de inteligență , inclusiv cea interpersonală . Prin strategiile didactice interactive , am format și
dezvoltat compete nțe, în cazul nostru , cele de comunicare interpersonală medic -pacient într -un
mod cât mai aproape de realitatea activității pr ofesionale .
O altă metodă , frecvent aplicată în practica formării și dezvoltării competenței de
comunicare , a fost studiul de caz , care constă , în mod obișnuit , din confruntarea studentului cu o
situație reală de viață , prin a cărei observare , înțelegere , interpretare , urmează să realizeze un
progres în cunoaștere și formarea de atitudini și abilități profesionale . Această metodă se numără
printre cele mai eficiente metode de formare a an umitor competențe profesionale .
Particularitățile valorificate de noi ale Studiului de caz au constat , în principal , în prezentarea
unei situații profesion ale reale , cu angajarea celui care se formează , de a reflecta global asupra
situației prezentate . Beneficiile Studiului de caz , pe care le -am explorat , sunt următoarele :
▪ dezvoltă gândirea critică , soluționarea de probleme și luarea de decizii ;
▪ oferă experiențe reale și practice ;
▪ ajută la testarea cunoștințelor și la formarea de abilități , comportamente și atitudini .
Lansarea cazului am realizat -o în mai multe forme (scrisă/audio/video) , prezentând o
situație problematică , reală di n activitatea medicului , în cazul nostru . Prezentarea Studiului de
caz în format video , însă le oferă mediciniștilor posibilitatea nu numai de a elucida greșelile de
exprimare , dar și a urmări modul de comunicare nonverbală , comportamentul .
Ex. – Am preze ntat 3 cazuri în scris , câte un caz pentru fiecare 2 studenți și am formulat
sarcina de a interpreta aceste roluri , conform viziunii proprii . Interpretările studenților au fost

114 filmate , apoi analizate și discutate detaliat . Interpretările video , cele mai reușite , le-am utilizat ca
Studiu de caz , enunțând inițial sarcinile : Ce modele de relație medic -pacient observați? Ce
înțelegeți din comunicarea nonverbală a acelor doi subiecți? Ce tehnici de comunicare sunt
aplic ate? Ce greșeli de exprimare ați depistat? Care dintre variantele de comunicare prezentate
sunt acceptate , argumentați ?! etc.
În cadrul cursului Comunicare și comportament în medicină , care este o disciplină de
cultură generală și de formare a competenței de comunicare profesională , în Suportul d e curs
Comunicare și com portament în medicină (Ojovanu et al., 2016) sunt expuse numeroase situații
de problemă sau studii de caz , prin care se impun schimbul de păreri , opinii , dar și prezentare de
argumente sau formulare de întrebări și răspunsuri , și atunci am recurs la următoarele tehnici
didactice : Discuția ghidată , Graficul T etc.
La Discuția ghidată , ca tehnică eficientă de antrenare într -o discuție în demersul
educațional , de a obține formarea unor comportamente , abilități ce impun schimbul de idei ,
opinii , argumente , formularea de p recepte , concluzii , întrebări , am aplicat următorul algoritm
contextual :
 în baza textului Ciuma (fragment) de Albert Camus (Anexa 8), am formulat subiectul
discuției : Comportamentul urban al omului modern față de compor tamentul uman descris în
textul prezentat ;
 am ghidat riguros discuțiile studenților , prin întrebări ajutătoa re, ca de exemplu : De ce credeți
asta? Argumentați ;
Spre final , studenții au formulat câteva concluzii generale despre comportamentul uma n,
apoi unele idei de comportamente umane , cu aplicare în medicină , de exemplu :
 comportamentul nu poate fi înțeles fără referire și la acțiunile interne , cum ar fi gândurile ,
emoțiile , reprezentările etc .;
 comportamentul uman este rezultanta interacțiuni i organismului cu mediul natural și social ,
mediat de particularitățile individuale ;
 comportamentul reprezintă totalitatea manifestărilor exterioare sau mintale ;
 ereditatea reprezintă transmiterea caracterelor psiho -fizice de la părinți la descendenții l or și
presupune dezvoltarea unei trăsături comportamentale înnăscute ;
 oamenii etalează anumite scenarii comportamentale , în funcție de felul
în care percep și înțeleg realitatea ;
 comportamentele umane sunt dictate de mediul înconjurător ;
 cunoașterea com portamentului uman devine importantă și în medicină . Se cunoaște că

115  nu bolile infecțioase reprezintă , de cele mai multe ori , cauza principală a mortalității , dar cele
cardiovasculare , cancerul etc., care sunt determinate , în mare parte , de comportamente no cive,
dăunătoare ;
 comportamentul în medicină poate fi sanogen etic sau cu risc pentru sănătate .
Comportamentul sanogen etic cuprinde : cunoștințe , valori , convingeri , idealuri , acțiuni legate
de menținerea , restabilirea sau îmbunătățirea stării de sănătate , pe când comportamentul cu
risc pentru sănătate includ e acele acțiuni și activități care cresc probabilitatea de îmbolnăvire ,
de exemplu : fumatul , consumul de droguri , sedentarismul , alimentația nesănătoasă ,
neechilibrată etc .
 în medicină devine foarte imp ortantă educarea sau modelarea preventivă a
comportamentului sanogen etic.
O tehnică de argumentare , folosită de noi pe larg în comunicarea didactică , a fost și
Graficul T , prin care se acumulează argumente și contra -argumente în raport cu o afirmație ,
având ca scop , în principal , formarea de atitudini și valori . În cazul nostru , am apelat mai
frecvent la această tehnică , pentru a face studenții să înțeleagă că atât în comunicarea
diagnosticului , cât și a tuturor manipulărilor/tratamentelor/investigațiilor este necesar de a fi
discutat cu pacientul î nsuși și a -i solicita acordul (în scris!) , în conformitate cu normele legale ,
aprobate în Republica Mo ldova .
Algoritm : prezentarea cazului (Anexa 9). Algoritmul folosit a inclus următoarele sarcini
didactice :
 Examinați atent acest caz ;
 Întrebare -problemă : A fost oare corectă decizia medicilor de a primi doar acordul copiilor
pacientului? ;
 Emiteți și înscrieți argumentele/contra -argumentele în tabel (Anexa 9);
 Formulați fiecare în parte decizia finală în raport cu problema abordată .
În baza discuțiilor pro și contra , a Legii R . M. nr. 264 din 27 . 10. 2005 Cu privire la
exercitarea profesiunii de medic , a Legii nr . 263 din 27 . 10. 2005 Cu privire la drepturile și
responsabilitățile pacientului și a Codul ui deont ologic al lucrătorului medical și al
farmacistului , toți studenții au fost de acord cu următoarea afirmație : medicul este obligat să
comunice orice informație legată de sănătate/boală ; tratament/investigații/manipulări , în primul
rând, pacient ului, și să primească de la acesta acordul informat , în scris , ca mai apoi , cu acceptul
acestuia , să comunice și cu membrii f amiliei .

116 Tehnicile de comentare a citatelor/textelor , de discuții ghidate și de dezbateri pe marginea
problemelor controversate din practica me dicală au ajutat studenții la înțelegerea profundă a
principiilor deontologice , morale/etice , cât și a celor legale , iar nouă , în calitate de cadre
didactic e, ne-a rev enit rolul de mediere a opiniilor , de stabilire a accentelor pe perceptele
considerate et ice/morale , deontologice , dar și pe cele de ordin l egal.
Exemplu : Comentați afirmația : „Profesia medicală este incompatibilă cu duritatea , apatia ,
ignoranța , indiferența , aroganța , nerăbdarea etc ., care afectează și discreditează atât autoritatea
unui mem bru, în parte , cât și a colectivului profesional , a medicinii , în ansamblu (…)” (discuțiile
s-au axat pe cadrul legal , și anume : Codul deontologic al lucrătorului medical și al
farmacistului , Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr . 192 din 24 . 03. 2017 ).
Pentru formarea și dezvoltarea competenței de comunicare în cadrul cursului Comunicare
și comportament în medicină , la activitățile practice , am utilizat frecvent și Jocul de rol ca
metodă interactivă de predare -învățare , bazată pe simularea unor funcț ii, relații , activități ,
fenomene , sisteme etc ., care urmărește formarea comportamentului profesional , formarea de
abilități și at itudini , pornind de la simularea unei situații reale , prin arta dramatică , și având ca
model Ghidul Calgary -Cambridge pentru r ealizarea istoricului medical – procesul de
comunicare (Anexa 7).
Algoritm de realizare :
 Studenții au fost î mpărțiți în grupuri a câte 4-6 persoane ;
 Li s-a prezentat o fișă cu câte o descr iere amănunțită a unei maladii sau le -am prezentat un
film didac tic medical despre o maladie (de 3 -5min .);
 Studenții au citit atent textul/privit video -ul, apoi au explicat , cu ajutorul dicționarului ,
termenii medicali necunoscuți ;
 Au extras informația despre semne și simptome , diagnostic , tratament , cauze și prevenț ie;
 În baza acestei informații , având ca model Ghidul Calgary -Cambridge (Anexa 7), au alcătuit
dialogul dintre medicul specialist și pacient ;
 Situația de simulat a fost supusă analizei sub aspectul statusurilor și categoriilor de
interacțiuni implicate ;
 Din fiecare grup s -au ales 2 actori care , mai apoi , fiecare dintre ei a învățat individual rolul ,
prin studierea dialogului elaborat , pentru a -și înțelege pe deplin rolul și a -și concepe stilul
propriu de interpretare ;

117  Ceilalți studenți au devenit observ atori – au completat Fișa de observație ( Tabelul 3.10., p.
118); după discuții , rolurile s -au inversat : cei care au fost actori – au devenit observatori , iar
observatorii au devenit actori ; cei care au fost pacienți – au devenit medici etc .
 Prestația stud enților a fost filmată , astfel , la dezbaterea modului de interpretare s -au putut
relua secvențele în care nu s -au obținut comportamentele așteptate ori s -au produs erori de
exprimare . La dezbatere au participat toți studenții . Interpreților -medici li s-au dat prioritate
pentru a comunica ceea ce au simțit .
În concord anță cu elementele competenței – cunoș tințe, atitudini , abilități și
comportamente , din Modelul pedagogic de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient la mediciniști, cen trat pe problemele pacientului , am elucidat componentele
acestora , integrându -le în tabelul de mai jos , după cum u rmează : empatie , autocontrol , ascultare
activă , respect , toleranță , capacitatea de influențare , persuasiune , negociere , asertivitate . În
rezultatul evaluării Fișei de observație a nivelului compete nței de comunicare interpersonală ,
completată de către mediciniști în urma aplicării metodei Jocul de rol , în aulele universitare , dar
și la orele de asistență , în saloanele de spital , pentru stude nții din anul 2 .
În consecnță , am obținut următoarele răspunsuri cantitative și calitative , ce caracterizează
principalele trăsături ale comunicării interpersonale -medic pacient , care, pe de o parte , asigură un
confort emoțional al pacientului , prin ce ntrare pe problema sa , dar, pe de altă parte , ajută viitorul
medic să conștientizeze că actul de comunicare medic -pacient constituie esența abordării
profesioniste a pacientului și a patologiei sale .
Tabelul 3.10. Fișa de observare a nivelului competenței de com unicare interpersonală
medic -pacient
FIȘA DE OBSERVARE A NIVELULUI COMPETENȚEI DE COMUNICARE
INTERPERSONALĂ MEDIC -PACIENT
Data completării fișei de observare _______________________________ __________________
Numele observatorului___________________________ ______________ _____ _____________
Numele , prenumele studentului/ei_________________________________ _________ ________
Grupa_____________ anul__________________________________________________ _____
Instrucțiuni : Apreciați cu V una din tre variantele : înalt, peste mediu , mediu , minim , sub minim
Variabile Înalt peste
mediu mediu minim sub
minim
1. Cultura emoțională :
Recunoașterea , perceperea și simțirea
emoțiilor pacientului 28
87, 50 % 1
3, 13 % 1
3, 13 % 2
6, 25 %
Înțelegerea trăirilor pacientului la nivel
cognitiv și emoțional 30
93, 75 % 1
3, 13 % 1
3, 13 %
2. Autocontrolul :

118 Atitudine calmă , relaxată 29
90, 63 % 2
6, 25 % 1
3, 13 %
Disponibilitatea de a comunica 32
100%
3. Ascultarea activă :
Aprobarea/dezaprobarea mesajului 32
100%
Stabilirea contactului vizual 30
93, 75 % 1
3, 13 % 1
3, 13 %
Poziția corpului puțin înclinată 26
81, 25 % 4
12, 50
% 2
6, 25 %
Identificarea emoției , stării sufletești , pe
care o trăiește pacientul 28
87, 50 % 1
3, 13 % 3
9, 38 %
Identificarea originii și cauzei acestei
emoții 28
87, 50 % 1
3, 13 % 3
9, 38 %
A răspunde pacientului într -un mod prin
care să înțeleagă că ați făcut legătura între
cele 2 p recepte de mai sus 28
87, 50 % 2
6, 25 % 2
6, 25 %
4. Respectul
Interesul m anifestat prin întrebări
minuțioase în raport cu strarea de săn ătate 32
100%
Manifestarea empatiei 30
93, 75 % 2
6, 25 %
Tonul vocii jos , calm 32
100%
Acceptatea deciziei pacientului față de
investigații și tratament 27
84, 38 % 3
9, 38 % 2
6, 25 %
5. Toleranța :
Atitudine pozitivă față de pacient –
bunăvoință 32
100%
Manifestarea interesului față de părerea
pacientului 32
100%
Nu manifestă idei preconcepute 32
100%
Acceptă diversitatea 32
100%
6. Capacitatea d e influențare , persuasiune , negociere
Gradul de credibilitate 27
84, 38 % 3
9, 38 % 2
6, 25 %
Gradul de sinceritate 30
93, 75 % 2
6, 25 %
Susținerea afirmațiilor cu argumente
logice 29
90, 63 % 3
9, 38 %
Câștigarea încrederii pacientului 32
100%
Evitarea exprimării vagi 30
93, 75 % 2
6, 25 %
Abordarea unui limbaj pozitiv , clar și
calm , dar, în acelaș i timp, convingător 30
93, 75 % 2
6, 25 %

119 7. Asertivitatea :
Exprimarea la persoana I 32
100%
Sublinierea importanței co nvingerilor
personale 32
100%
Feedback 32
100%
Limbaj neutru 31
96, 88 % 1
3, 13 %
Ca urmare a analizei acestor rezultate , putem constata următoarele : majoritate a
mediciniștilor au obținut gradul înalt al nivelului de competență interperso nală m edic-pacient ,
ceea ce denotă o conștientizare avansată a necesităților de formare în domeniu și valorilor -cheie
care tr ebuie să caracterizeze deontologia procesului de comunicare medic -pacient .
În baza Programului de formare a competenței de comunic are interpersonală medic –
pacient , am selectat Tematicile Programului de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient la mediciniști , la cursul Limba română și terminologie medicală ,
pe care le prezentăm în Anexele 3 și 4 și care includ o listă amplă de conținuturi academice cu
caracter funcțional , direcționate spre formarea și dezvoltarea competențe i de comunicare
interpersonală medic -pacient la mediciniști .
Pentru atingerea obiectivului propus , la Cursul Limba română și terminologie m edicală ,
am apelat la tehnicile moderne de predare -învățare care se bazează pe dezvoltarea gândirii critice
și creative : Ciorchinele ; Mozaicul ; SINELG -ul; Glottodrama , Cinquan -ul etc.
Tehnica SINELG , ca stil interactiv de notare pentru rentabilizarea lecturii și a gândirii , este
o tehnică de lectură interogativă/analitic ă a unui text , pe care am aplicat -o după ce am actualizat
unele informații . Această tehnică ne -a ajutat la monitorizarea înțelegerii textului scris , fiind și o
modalitate de a face lectura funcțională a textului științific , dar și de dezvoltare a competențelor
de comunicare a studenților , algoritmul aplicat fiind următorul :
a) Pregătind studenții pentru SINELG , am ghidat discuția prin intervenții și întrebări , care a scos
în evidență informați i înrudite celor din text ;
Ex. – Care este organul principal al sistemului respirator? Cum expirăm și inspirăm? Care sunt
funcțiile plămânilor? Ce afecțiuni ale plămânilor cunoașteți? Care sunt cauzele apariției
maladiilor plămânilor?
b) Informațiile actuali zate în acest fel s -au înscris laconic în rubrica V din tabelul de mai jos
(Tabelul 3 . 11.);
c) După etapa evocării , am dat instrucțiunile necesare pentru SINELG :

120 Citiți atent textul : Sistemul respirator – plămânii (Anexa 1 0);
– scrieți un „V” pe margine , dacă informația citită este cunoscută ;
Ex. – studenții au pus semnul respectiv la definiția plămânilor , inspirație , expirație etc.
– scrieți un „–” pe margine , dacă informația (sau un cuvânt) pe care ați citit -o este diferită de
ceea ce știați sau credeați c ă știți .
Ex. – sensul cuvintelor – saci, fisură etc.
– scrieți un „+” pe margine , dacă informația (sau un cuvânt) pe care ați citit -o este necunoscută ,
ați aflat -o acum .
Ex. – cuvinte necunoscute – dilatarea , lăsarea , îngustarea , diafragmă , bolții diafrag mei, alveole ,
evacuat , randament , parenhimatos , rozaliu , tubuloacinos , piramidei , delimitați etc.
– scrieți un „?” pe margine , dacă informația pare neclară și necesită o documentare
suplimentară ;
Ex. – informația despre proprietățile plămânilor ; cum se măs oară volumul de aer inspirat și
expirat etc .
d) În procesul lecturii , studenții au aplicat pe marginea textului semnele SINELG – ului;
e) După ce s -a încheiat lectura , s-au analizat semnel e puse pe margini . S-a insistat cel mai mult
asupra semnelor „ -” și „+” .
A urmat o discuție despre presupuneri/cunoștințele anterioare despre plămâni și procesele
funcționale ale acestora , apoi confirmări/contestări . O mare parte a timpului a fost rezervată
traducerii termenilor necunoscuți , explicarea acestora , plasarea în al te enunțuri a termenilor no u-
însușiți .
Ex. – cu ajutorul dicționarului , am explicat semnificația cuvântului a dilata – a (-și) mări
volumul sub acțiunea căldurii ; a se mări , a se lărgi , am numit sinonimele ( a se umfla ) și
antonimele ( a se comprima , a se r etracta ), solicitându -le studenților să alcătuiască câte un enunț
cu fiecare lexem :
o Anevrismul este dilatarea anormală a unei artere din cauza slăbirii peretelui vasului de sânge .
o Prin retractarea toracelui și ridicarea bolții diafragmei , aerul este evac uat din plămâni ,
realizându -se expirația .
o Apele râului , după ploaie , s-au umflat .
o Bursa studenților de la medicină , în acest an , s-a mărit considerabil . Haina purtată de tine s-a
lărgit .

121 Tabelul 3.11. Tabel rezumativ a l SINELG -ului la tema Sistemul res pirator – plămânii
V
Știam +
Accept –
Știam altfel ?
Am nevoie de documentare
Ce sunt plămânii Dilatarea Sensul cuvântului
saci Care sunt p roprietățile plămânilor
Ce este inspirația Lăsarea bolții
diafragmei Sensul cuvântului
fisură Cum are lor măsurare a volum ului
de aer inspirat și expirat
Ce este expirația
Că sunt 2 organe
Pereche Evacuat
Tehnica Ciorchinele , oricât de utilizată este în mediul pedagogic de la toate treptele de
școlaritate , în contextul pedagogic medical , recurgem la ea pentru etapa de actualizare a
structurilor î nvățate , studenții fiind puși în situația de a stabili conexiuni între elementele studiate
și de a ordona gândurile , dar și de a se implica activ în procesul de gâ ndire asupra celor învățate .
Algoritmul aplicat :
Studenții au scris un cuvânt sau o expresie nucleu în centrul unei foi de hârtie ( exemplu :
Maladii , Anexa 11);
Au fost invitați să scrie cât mai multe cuvinte sau expresii care le vin în minte despre
subiectul selectat până la expirarea timpului . Exemplu : cardiovasculare , digestive , infecțioase
etc.;
– cuvintele au fost legate de noțiunea de bază prin linii . Exemplu – maladii → cardiovasculare
→ infarctul miocardic , maladii → digestive → pancreatita , maladii → infecțioase → hepatita .
La finalul exercițiului s -a comentat întreaga structură , cu explicatiile de rigoare , s-au numit
semnele și simptomele bolilor enumerate , s-au enumerat cauzele apariției acestora etc. și fiecare
student și -a ales câte o ma ladie , pe care a caracterizat -o, dezvoltând , astfel , competen ța de
comunicare .
Exemplu : Caracterizarea maladiei digestive – gastrita , conform criteriilor : definiție ,
cauze , semne și simptome , diagnostic , tratament , prevenție (Anexa 12).
Mozaicul a fost una dintre numeroasele tehnici de învățare prin cooperare , cu rezultate
impresionante în experimentul de formare , inclusiv în dezvoltarea competenței de comunicare
interpers onală la mediciniști . Modul de realizare , propus în literatura pedagogică și practicat de
noi, în contextul un iversitar de profil medical , s-a axat pe următorul algoritm :
1. Am împărțit o temă în 4 subteme . Exemplu : Tema – Maladii infecțioase am împărțit -o în
Parotidita epidemică , Rujeola , Scarlatina , Tusea convulsivă .

122 2. Studenții au primit următoarele sarcini : Citiți atent textul ; traduceți cu ajutor ul dicționarului
termenii necunoscuți . Depistați în text criteriile de caracterizare a maladiilor , subliniați -le:
definiție , cauze , semne și simptome , diagnostic , tratament , prevenție .
3. Apoi , cei care au avut același text au format câte un grup (4 grupe) . Astfel , fiecare grup a
studiat detaliat o boală , folosindu -se de textele distribuite .
4. După aceea , mediciniștii au format grupuri noi . Fiecare grup nou a format un „mozaic’’ care a
avut câte un student din cele 4 grupuri inițiale , fiecare grup a avut câte un „expert’’ în cele 4
boli infecțioase .
5. Noul grup a desfășurat o activitate care a necesitat asumarea de către studenți a rolului de
profesor (predare în perechi) . Ei au explicat unii altora boala știută . Aceasta a implicat , de
asemenea , o atitudine de c ooperare cu ceilalți membri ai grupului , într-o activitate combinată ,
care le cerea să integreze cele 4 teme :
a. să explice boala „lor’’ colegilor de grup , folosind aceleași criterii – definiție , cauze , semne și
simptome , diagnostic , prevenție ;
b. să aranjeze cele 4 boli în funcție de : gravitatea posibilelor repercusiuni (complicații) sau a
căilor de prevenție ;
c. să lucreze împreună pentru a găsi trei simptome comune celor 4 boli ;
d. să lucreze împreună la găsirea a patru simptome distincte pentru fiecare din tre cele 4 bo li.
O importanță deosebită în cadrul cursului Limba română și terminologie medicală (în baza
manualului Limba română . Limbaj medical) am acordat formării competenței de comunicare
interpersonală , prin vorbire monologată și dialogată . Compozițiile care au avut cerința de a
include o schemă anumită (percepere → raționament→ personalitate → inteligență → creier →
cunoștințe → specialist) au solicitat re darea cunoștințelor asimilate în cadrul lecție i, printr -o
manieră originală . Compozițiile în baza im aginii propuse au avut scopul de a forma competențe
de expunere liberă a ceea ce vede , a ceea ce simte , a ceea cum percepe medicinistul ;
materializate verbal în limba română .
Dialogurile medic -pacient , la cursul Limba română și terminologie medicală , au fost
elaborate în baza studierii amănunțite a unei maladii a sistemului studiat (Anexa 1 3, Anexa 1 4,
Anexa 1 5), aplicând metoda Glottodrama , care se bazează pe conceptul de motivație pentru
învățare și vizează o implicare personală și emotivă . Sala de curs s-a transformat într -o trupă de
teatru în care toți cei implicați au avut un scop comun – comunicarea în limba română cu
pacientul și dezvoltarea compete nțelor de comunicare interperso nală cu pacientul . Comunicarea
a decurs natural , bazându -se pe soluții v erbale și no nverbale ; nu doar pe un schimb de informații ,

123 ci ca parte a întegrării în activitatea profesională viitoare , urmărind un obiectiv primordial ,
anunțat mai sus : deprinderea comunicării culte și etice , în limba română , cu pac ientul .
Obiectivele p siholingvistice și didactice ale acestei metodologii , valorificate în m od creativ
de noi , au fost : îndepărtarea filtrelor emoționale în timpul învățării ; obținerea unei mai mari
naturaleți de expresie ; conștientizarea registrelor lingvistice , apropriate di feritelor contexte
situaționale ; în cazul nostru – comunicarea interpersonală medic -pacient , în limba română ;
stimularea capacităților de comunicare globală , folosind adecvat codurile verbale și nonverbale ,
inclusiv elementele paralingvistice . Glottodrama este una din tre metodele de formare rapidă și
corectă a competenței de comunicare (verbală , nonverbală și paraverbală) corectă și eficientă a
medicului cu pacientul , în limba română . Algoritmul aplicat de noi s -a constituit din următorii
pași:
 inițial , studenții au caracterizat amănunțit o maladie , conform criteriilor : definiție , cauze ,
simptome , diagnostic , prevenție ;
 în baza maladiei caracterizate în detaliu , studenții au alcătuit un dialog dintre pacient și
medicul specialist ;
 din situația reală (mala dia caracterizată) au fost reținute , pentru scenariu , numai aspectele
principale – etapele de stabilire a diagnosticului , esențială este prima etapă – anamneza , unde
se și produce , preponderent , dialogul medicului cu pacientul ; semnele și simptomele etc.
 după studierea termenilor simptomatici , de diagnostic și a întrebărilor model , a urmat
elaborarea scenariul propriu -zis, care a fost mult simplificat , față de situația reală ;
 situația de simulat a fost supusă analizei sub aspectul statusurilor și categori ilor de interacțiuni
implicate , învățarea individuală a rolului de către fiecare participant , prin studierea fișei
(dialogul) , elaborată în grup a câte 4 studenți – 15-20 de minute să -și interiorizeze rolul și să –
și conceapă modul propriu de interpretare ;
 din fiecare grup s -au ales 2 actori care au interpretat rolul de medic și pacient ;
 prestația studenților a fost filmată , astfel , la dezbaterea modului de interpretare s -au putut
relua secvențele în care s -au produs erori de exprimare . La dezbatere au par ticipat toți
studenții ; interpreților li s -a dat prioritate , pentru a comunica ceea ce au simțit .
Tehnica Cinquain -ul (din l . latină quinque , l. franceză cinque – „cinci”) este o tehnică de
elaborare a textului propriu (o poezie de formă fixă) , inspirată dintr -un subiect luat în discuție și
prin care poate fi definit orice termen . În cadrul asimilării limbajului medical și formarea
competenței de comunicare în limba română a fost eficient ă, întrucât permite sistematizarea

124 informaț iei, datorită faptului că implică procese cognitive și procese metacognitive , realizarea
acesteia o preze ntăm în Tabelul 3 .12.:
Tabelul 3 .12. Realizarea tehnicii Cinquan
Medicul
Calm și relaxat
Examinează, palpează, tratează
Prescrie atent tratamentul pacientului
Soare Pacientul
Suferind și emoționat
Vorbește, ascultă, tace
Urmează prudent recomandările medicului
Bolnav
Cu studenții alolingvi , la sfârșitul cursului , a fost relevant atelierul de discuții libere la
tema: Pacientul meu este valoros , important și unic , urmând o sarcină didactică pentru final de
curs – prezentarea unui eseu pe aceeași temă , care a demonstrat competența de comunicare
interpersonală , percepută de ei , pe fiecare componentă constitutivă (cunoștințe , abilități , atitudini
și compo rtamente) .
Metodologia aplicată ne -a ghidat către implicarea activă și conștientă a mediciniștilor în
procesul propriei instruiri – stimularea creativității , a gândirii critice și a învățării prin
colaborare , astfel , formând și dezvoltând competențe, în cazul nostru , a celor lingvist ice.
În acest context , am valorificat componentele competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient : cunoștințe , atitudini și valori, abilităț i și comportamente , în calitate de variabile
constante , cu indicatori specifici pentru fiecare , reflectate în Modelul pedagogic de formare a
competenței de c omunicare interpersonală medic -pacient , și prezentate în tabelul de mai jos :
Tabelul 3 .13. Indicatori de performanță în c omunicarea interpersonală medic -pacient
(tabel integrator )
Competența de comunicare ,
manifestată prin comportamente
profesion ale (detalii operaționale) INDICATORI DE PERFORMANȚĂ
CUNOȘTINȚE
Cunoaște funcțiile comunicării ,
cerințele și motivațiile personale pentru
comunicare ; cunoaște elementele
metacomunicării Descifrează și aplică ele mentele comunicării și
metacomunicării în comunicarea profesională – în relația cu
pacientul și echipa medicală ; congruența dintre limbajul
verbal și cel nonverbal .
Cunoaște criteriile comunicaționale
și comportamentale ale actului medical
calitativ Utilizează cunostințele sale despre comunicare , doar în
sprijinul tratării pacientului și asigurării stării lui de bine ,
după cum prevede și Jurământul lui Hipocrate „ Primum non
nocere” .
Cunoaște diferite modele de
comunicare eficientă și modele de
relație medic -pacient Organizează propriul ui stil de comunicare și relaționare cu
pacientul .
Cunoaște situațiile de manifestare a
barier elor de comunicare în relația cu
pacientul Utilizează tehnici , pentru a depăși barierele de comunicare
interpersonală medic -pacient .

125 Cunoaște structura și calitatea
conflictului , cauzele care pot genera
conflicte în relația medic -pacient Utilizează tehnici specifice de evitare a situațiilor de conflict .
Cunoaște principiile etice/morale și
deontologice ale profesiun ii medicale ;
cunoaște actele normative ce
reglementează activitatea lucrătorului
medical În activitatea sa profesională , respectă cu strictețe și aplică
principiile etice/morale /deontologice și prevederile legale ale
exercitării profesiunii m edicale ;
Evită situațiile de malpraxis .
ABILITĂȚI și COMPORTAMENTE
Utilizează diverse tehnici de
comunicare utile în
crearea unor relații funcționale Aplică tehnicile de comunicare intra – și interorganizaționale ,
în vederea integrării optime în echipa medicală și co nstruirea
unei relații benefice medic -pacient .
Selectează modalit ăți de comunicare
adecvate Aplică diverse modalități de comunicare în funcție de
particularitățile individuale ale pacienților , de specificul și
gravitatea bolii , respectând orizontul și di versitatea culturală
a pacienților .
Transmite informații specifice și clare
despre problema pacientului Întrebuințează un limbaj simplu ; accesibilizează informațiile
despre boală , cu respectarea confidențialități i.
Utilizează feedbak -ul în comunicare Selectează unele situații adecvate , în scopul comparării
mesajului transmis cu cel receptat de pacient (parafrazarea ,
punerea întrebărilor specifice , oferirea de exemple etc .)
Cooperează cu pacientul în procesul de
tratare a bolii , prin implicarea și
respo nsabilizarea acestuia Abordează pacientul cu atenție , ascultându -l activ ;
conversând și consiliindu -l, oferindu -i soluții și pași de
acțiune , pentru ca acesta să înțeleagă și să se implice activ în
proces , nu doar așteptând rezultatul/miracolul peste noapt e.
Pune în v aloare eforturile pacientului de însănătoșire . Implică
pacientul în luarea deciziilor și nu doar îi dictează categoric
ce are de făcut . Identifică împreună s chema de tratament și
măsuri ameliorative a le stării de s ănătate .
Facilitează comunic area cu pacienții Stabilirea uno r situații de comunicare care să faciliteze
schimbul de informații medic -pacient , medic -tutore/rudă
apropiată , cooperarea si interacți onarea eficient ă.
Se informează despre pacienți Comunică permanent cu celelalte cadre me dicale , pentru a
obține informații relevante despre problemele pacienților cu
alte patologii ; prelucrează si corelează informațiile obținute ,
pentru a determina o apreciere obiectiv ă a siuației pacienților .
Informează familia pacientului Informează , periodic, familia pacientului despre starea
pacientului , comportamentul său și problemele/necesitățile
apărute, evoluția bolii etc .
Solicită informații Solicită familiei date suplimentare despre pacient , despre
atitudinea sa faț ă de sănătate , alte informații , pentru o
cunoaștere a pacientului din perspective diferite .
Consiliază familia pacientului Descoperă cauzele unor probleme și identifică modalitățile de
soluționare a acestora . Îndrumă familia către surse
specializate , pentru tratare și consiliere .
Manifestă inteligență emoțională Recunoaște , percepe emoțiile pacientului ; înțelege trăirile
pacientului la nivel cognitiv și emoțional .
Ascultă activ Aprobă/dezaprobă mesajul ; stabilește contactul vizual ;
poziția corpului puțin înclinată ; identifică emoțiile, stările
sufletești, pe care le trăiește pacientul ; identifică originea și
cauza acestei emoții ; răspunde pacientului într -un mod prin
care să înțeleagă că s-a făcut legătura între cele 2 pr ecepte de
mai sus .

126 Abilitatea de influențare , persuasiune ,
negociere Denotă credibilitate , sinceritate ; susține afirmațiile cu
argumente logice ; evită exprimările vagi ; folosește un limbaj
pozitiv, clar și calm , dar, în acelaș i timp, convingător .
Asertivitatea Se exprimă la persoana I ; subliniază importanța con vingerilor
personale ; utilizează un limbaj neut ru; este atent la
congruența dintre limbajul verbal și cel nonverbal .
ATITUDINI și VALORI
Autocontrol Atitudine calmă , relaxată ; disponibilitatea de a comunica .
Manifestă demnitate , responsabilitate
și respect Comunică empatic cu pacientul – manifestă înțelegere și
respect ; tonalitatea vocii este calmă , relaxantă , dar fermă , ce
denotă siguranță , responsabilitate și încredere ; interesul
manifestat prin întrebări minuțioase în raport cu starea de
sănătate; acceptarea deciziei pacientului față de investigații și
tratament .
Manifestă confidențialitate față de
problemele pacientului Păstrează secretele încredințate de pacienți , chiar și după
decesul acestora ; divulgând doar informația permisă de
pacient și d oar persoanelor acceptate de acesta .
Manifestă toleranță Are atitudine pozitivă față de pacient – bunăvoință ; manife stă
interes față de părerea pacientului ; nu manifestă idei
preconcepute ; acceptă diversitatea .
Relația de comunicare cu p acienții este
echitabilă Comunică echidistant cu pacienții , indiferent de naționalitate ,
rasă, religie , partid sau stare socială .
Așadar , competența de comunicare a medicului este una dintre calitățile profesionale
importante în exercitarea profesiei . Un medic modern a r trebui să poată crea și păstra relații
corecte , din perspectiva terapeutică și etică a relației cu pacientul , cu rudele acestuia , cât și în
relația cu colegii și societatea etc . Medicul modern este capabil să utilizeze eficient tehnicile de
comunicare , să solicite și să furnizeze informații în mod efectiv , să aplice corect ascultarea
activă , explic area, tăcerea , parafrazarea , empatia , acceptarea etc .
Partea noastră de contribuție s -a axat , în principal , pe predarea -învățarea -evaluarea
interactivă , într-un cadru inedit , cu evidențierea rolului studentului ca subiect și partener al
demers ului de formare , în care este antrenat și în care este solicitat permanent să facă transferul
la contexte concrete din practica medicală curentă . Astfel , Modelul pedagogic de formare a
compete nței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști , centrat pe problemele
pacientului , implementat de noi , a valorificat indicatorii de performanță ale competenței de
comunicare inte rpersonală medic -pacient , în mod integrato r și creativ , inovația constând anume
în setul de indicatori v alorificați infuzional , în fiecare metodă și unitate de conținut .
În concluzie , prin acest cadru metodologic interactiv , subiecții formați , în calitate de
parteneri ai actului educațional , au însușit temeinic , în mod teoretic și practic , că competența de
comunica re interpersonală a medicului este una dintre calitățile profesionale importante , în
exercitarea profesiei . Un medic modern și competent ar trebui să poată crea și păstra relații

127 corecte din perspectiva terapeutică și etică a relației cu pacientul , cu rudele acestuia , cât și în
relația cu col egii și societatea etc . Medicul performant este capabil să utilizeze eficient tehnicile
de comunicare , să solicite și să furnizeze informații în mod efectiv , să evite conflictele și
barierele în comunicarea inte rpersonală medic -pacient , medic -medic , medic -societate .

3.3. Evaluarea finală a competenței de comunicare medic -pacient la medic iniști
Etapa de control a investigației a avut ca obiective operaționale :
 determinarea progreselor înregistrate în procesul de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient , la subiecții lotului experimental ;
 verificarea și validarea datelor experimentale rezultate din implementarea metodologiei de
formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient ;
 procesarea , sintetizarea , compararea și interpretarea rezultatelor înregistrate de eșantionul
experimental și de control .
În cadrul studiului nostru , au fost formulate unele probleme și v erificate o serie de ipoteze
ce vizează formarea competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la studenți , după
cum urmează :
Problema 4 .1. A influențat Programul de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient asupra opiniei mediciniștilor referitoare la importanța gradului de
cunoa ștere a Limbii române în diferite împrejurări i de comunicare medicală? Valorile posibile
ale variabilelor IV_1_Constatare și IV_1_Control sunt – acord total ; acord parțial ; neutru ;
dezacord pa rțial; dezacord total și sunt codificate în SPSS , cu valorile respective 5 ; 4; 3; 2; 1.
Ipoteza de nul H0 : Programul de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient nu a influențat semnificativ asupra opiniei mediciniștilor referitoare la importanța
gradului de cunoaștere a Limbii române , în diverse situații de comunicare medicală .
Ipoteza de cercetare H1 : Programul de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient a influențat semnificativ asupra opiniei mediciniștilor ref eritoare la
importa nța gradului de cunoaștere a Limbii române , în diverse situații de comunicare medicală .
Problema 4 .2. A influențat Programul de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient asupra opiniei mediciniștilor referitoare l a dependența
profesionalismului medicului de competența de comunicare interpersonală medic -pacient ?
Valorile posibile ale variabilelor IV_2_Constatare și IV_2_Control sunt – acord total ; acord
parțial ; neutru ; dezacord par țial; dezacord total , care sunt co dificate în SPSS , cu valorile
respective 5 ; 4; 3; 2; 1.

128 Ipoteza de nul H0 : Programul de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient nu a influențat semnificativ asupra opiniei mediciniștilor referitoare la dependența
profesionalismulu i medicului de competența de comunicare interpersonală medic -pacient .
Ipoteza de cercetare H1 : Programul de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient a influențat semnificativ asupra opiniei mediciniștilor referitoare la
dependența profesionalismului medicului de competența de comunicare interpersonală medic –
pacient .
Problema 4 .3. În rezultatul Programului de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient , cum se modifică opinia mediciniștilor referitoare la afirma ția că
competența de comunicare medic -pacient este parte integrantă a codului deontologic al
medicului ? Valorile posibile ale variabilelor IV_3_Constatare și IV_3_Control sunt – acord
total; acord parțial ; neutru ; dezacord par țial; dezacord total , care sunt codificate în SPSS , cu
valorile respective 5 ; 4; 3; 2; 1.
Ipoteza de nul H0 : Programul de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient nu a influențat semnificativ asupra opiniei mediciniștilor referitoare la afirmația :
competența de comunicare medic -pacient este parte integrantă a codului deontologic al
medicului .
Ipoteza de cercetare H1 : Programul de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient a influențat semnificativ asupra opiniei mediciniștilor referitoare la
afirmația că competența de comunicare medic -pacient este parte integrantă a codului
deontologic al m edicului .
Problema 4 .4. Cum s -a modificat , în urma Programului de formare a competenței de
comunicare interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilo r referitoare la considerarea
faptului că comunicarea interpersonală medic -pacient să fie esențială în tratarea pacienților?
Valorile posibile ale variabilelor IV_4_Constatare și IV_4_Control sunt – acord total ; acord
parțial ; neutru ; dezacord par țial; dezacord total , care sunt codificate în SPSS , cu valorile
respective 5 ; 4; 3; 2; 1.
Ipoteza de nul H0 : În rezultatul Programului de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare la considerarea faptului c ă
comunicarea interpersonală medic -pacient să fie esențială în tratarea pacienților nu s -a
modificat semnific ativ.
Ipoteza de cercetare H1 : În rezultatul Programului de formare a competenței de
comunicare interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilo r referitoare la considerarea

129 faptului că comunicarea interpersonală medic -pacient să fie esențială în tratarea pacienților s-a
modificat semnific ativ.
Problema 4 .5. Cum s -a modificat , în urma Programului de formare a competenței de
comunicare interperson ală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare la necesitatea unui
curs de formare a competențelor de comunicare interpersonală medic -pacient , la USMF
„Nicolae Testemițanu” ? Valorile posibile ale variabilelor IV_5_Constatare și IV_5_Control sunt
– acord total ; acord parțial ; neutru ; dezacord par țial; dezacord total , care sunt codificate în SPSS ,
cu valorile respective 5 ; 4; 3; 2; 1.
Ipoteza de nul H0 : În rezultatul Programului de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare la necesitatea unui curs de
formare a competențelor de comunicare interpersonală medic -pacient , la USMF „N icolae
Testemițanu” , nu s-a modif icat semnificativ .
Ipoteza de cercetare H1 : În rezultatul Programului de formare a comp etenței de
comunicare interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare la necesitatea unui
curs de formare a competențelor de comunicare interpersonală medic -pacient , la USMF
„Nicolae Testemițanu” , s-a modificat semnificativ .
Datele acumula te, prin chestionarele aplicate studenților , sunt de pe scala Likert , cu un
diapazon de valori de la „total de acord” până la „total dezacord” . Aceste date sunt de tip ordinal .
În acest caz , pentru testarea ipotezei de nul , a fost aplicat testul Wilcoxon , pentru două
eșantioane dependente (pereche) , cu aplicarea programului SPSS ( Statistical Package for the
Social Sciences) (Popa , 1993 , pp. 61 – 62). Este necesar să menționăm că SPSS pentru Windows
este un program specializat în analiza statistică a datelor . Prin comparație cu alte programe de
acest gen , destul de numeroase , acesta se distinge prin structurarea riguroasă și ușurința utilizării .
Măsurătorile au fost realizate pe acelaș i grup de studenți (în momente diferite) . Deci datele
noastre sunt relațion ate (corelate) . În acest caz , am aplicat testul Wilcoxon . Capturile de ecran ,
cu prezentarea structurii datelor și a meniurilor testului Wilcoxon , sunt prezentate în Anexa 6.
Pentru formularea concluziilor ce vizează acceptarea sau respingerea ipotezei de nul, am
folosit pragul de semnificație α=0 , 05. Valoarea p din tabelul cu rezultatele testului a fost
comparată cu valoarea α . Dacă valoarea p este mai mică decât valoarea α , aceasta ne permite să
respi ngem ipoteza de nul și să acceptăm ipoteza de cerceta re.
Pentru a aplica testul Wilcoxon , valorile variabilei „ Opinia mediciniștilor referitoare la
importanța gradului de cunoaștere a Limbii române în diverse situații de comunicare medicală ”
au fost codificate în modul următor :

130 1 – total dezacord
2 – parțial dezacord
3 – neutru
4 – acord parțial
5 – acord total

În cazul primei probleme obținem următorul tabel cu rezultate :
Tabelul 3.14. Valoarea parametrului P=Asymptotic Signification (2 -tailed) pentru
problema 4 .1.
Test Statisticsa
IV_1_Control – IV_1_Constatare
Z -3. 703b
P=Asymp . Sig. (2-tailed) . 000
a. Wilcoxon Signed Ranks Test
b. Based on negative ranks .
Deoarece valoarea p=0 , 001, rezultă că respingem ipoteza de nul și acceptăm ipoteza de
cercetare : Programul de formare (1) și (2) a influențat semnificativ asupra opiniei mediciniștilor
referitoare la importanța gradului de cunoaștere a Limbii române în diverse situații de
comunicare m edicală .

131 Pentru determinarea direcției de modificare a răspunsurilor (opiniilor) , am utilizat datele
din următorul tabel :
Tabelul 3.15. Date despre ranguri pentru problema 4 .1.
Ranks
N Mean
Rank Sum of Ranks
IV_1_Control –
IV_1_Constatare Negative
Ranks 0a . 00 . 00
Positive Ranks 17b 9. 00 153. 00
Ties 23c
Total 40
a. IV_1_Control < IV_1_Cons tatare
b. IV_1_Control > IV_1_Constatare
c. IV_1_Control = IV_1_Constatare
Din cei 40 de respondenți , în 23 de cazuri au fost obținute ranguri egale , în 17 cazuri –
ranguri mai mari au conținut răspunsurile de la etapa de Control , iar ranguri negative n u au fost
depistate (numărul este egal cu zero) .
Concluzi e – se respinge Ipoteza de nul și se accep tă Ipoteza de cercetare , deoarece
scorurile înregistrate la etapa de Control sunt mai mari decât scorurile înregistrate la etapa de
Constatare . Valorile po zitive arată un efect benefic al influenței Programul ui de formare a
competenței de comunicare interpersonală medic -pacient , care sunt reprezentate , prin
următoarele di agrame :

Fig. 3.1. Date privind importanța gradului de cunoaștere a limbii române în diverse situații de
comunicare medicală la etapa de c onstatare și control
La Problema 4 .2. – a influențat Programul de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient asupra opiniei mediciniștilor referitoare la dependența

132 profesionalismul ui medicului de competența de comunicare interpersonală medic -pacient , în
urma aplicării te stului Wilcoxon asupra variabilelor -perechi IV_2_Constatare și IV_2_Control ,
din tabelul de mai jos , obținem valoarea parametrului P=Asymptotic Signification (2-tailed)=0 ,
000(1) <α=0 , 05. Deci diferențele între valorile variabilelor Control și Constatare sunt
semnificative .
Tabelul 3.16. Valoarea parametrului P=Asymptotic Signification (2 -tailed) pentru
problema 4 .2.
Test Statisticsa
IV_2_Control – IV_2_Constatare
Z -5. 324b
P=Asymptotic Signification (2-tailed) . 000
a. Wilcoxon Signed Ranks Test
b. Based on negative ranks .
Examinăm al doilea tabel , cu rezultate pentru diferențele IV_2_Control –
IV_2_Constatare : în cele 47 de cazuri , ranguri negative lipsesc , ranguri egale sunt 11 (ele nu
influențează concluzia) , iar 36 de ranguri sunt po zitive, pe care le reprezentăm în următorul
tabel :
Tabelul 3.17. Date despre ranguri pentru Problema 4 .2.
Ranks
N Mean Rank Sum of Ranks
IV_2_Control – IV_2_Constatare Negative Ranks 0a . 00 . 00
Positive Ranks 36b 18. 50 666. 00
Ties 11c
Total 47
a. IV_2_Control < IV_2_Constatare
b. IV_2_Control > IV_2_Constatare
c. IV_2_Control = IV_2_Constatare
Concluzie : scorurile înregistrate la etapa de Control sunt mai mari decât scorurile
înregistrate la etapa de Constatare . Valorile po zitive arată un efect benefic al impactului
demersului formativ , deci se respinge Ipoteza de nul și se acceptă Ipoteza de cercetare .

133

Fig. 3.2. Date cu privire la dependența profesio nalismului medicului de competența de
comunicare interpersonală medic -pacient la etapa de constatare și control
Procedura ar fi putut fi prelungită și pentru problemele 4 .3. –4.5., dar am aplicat testul
Wicoxon , concomitent , pentru toate cinci perechi de variabile , corespunzătoare problemelor 1 -5
(Anexa 6 ).
În rezultatul aplicării testului Wilcoxon , pentru perechile de variabile dependente , am
obținut tabelul cu rezultatele referitoare la valoarea parametrului P=Asymptotic Signification (2-
tailed) :
Tabelul 3.18. Valoarea parametrului P=Asymptotic Signification (2 -tailed) pentru
problemele 4 .1. – 4. 5. Test Statisticsa
IV_1_Control
IV_1_Constatare IV_2_Control
IV_2_Constatar
e IV_3_Control –
IV_3_Constatar
e IV_4_Control –
IV_4_Constatar
e IV_5_Control –
IV_5_ Constatar
e
Z -3. 703b -5. 324b -4. 242b -3. 611b -5. 010b
P= Asymp .
Sig. (2-tailed) . 000 . 000 . 000 . 000 . 000
a. Wilcoxon Signed Ranks Test
b. Based on negative ranks .
Valoarea parametrului P=Asymptotic Signification (2-tailed)=0 , 000(1) <α=0 , 05. Deci
diferențele între valorile variabilelor Control și Constatare sunt semnificative , pentru toate cele 5
perechi de variabile dependente . În diagrama rezultatelor , ranguri negative nu există :

134 Tabelul 3.19. Date despre ranguri , pentru problemele 4 .1. – 4.5.
Wilcoxon Signed Ranks Test
Ranks
N Mean Rank Sum of Ranks
IV_1_Control –
IV_1_Constatare Negative Ranks 0a . 00 . 00
Positive Ranks 17b 9. 00 153. 00
Ties 23c
Total 40
IV_2_Control –
IV_2_Constatare Negative Ranks 0d . 00 . 00
Posit ive Ranks 36e 18. 50 666. 00
Ties 11f
Total 47
IV_3_Control –
IV_3_Constatare Negative Ranks 0g . 00 . 00
Positive Ranks 22h 11. 50 253. 00
Ties 26i
Total 48
IV_4_Control –
IV_4_Constatare Negative Ranks 0j . 00 . 00
Positive Ranks 15k 8. 50 120. 00
Ties 34l
Total 49
IV_5_Control –
IV_5_Constatare Negative Ranks 0m . 00 . 00
Positive Ranks 29n 15. 00 435. 00
Ties 21o
Total 50
a. IV_1_Control < IV_1_Constatare
b. IV_1_Control > IV_1_Constatare
c. IV_1_Control = IV_ 1_Constatare
Concluzie : scorurile înregistrate la etapa de Control sunt mai mari decât scorurile
înregistrate la etapa de Constatare . Valorile po zitive arată un efect benefic al influenței
demersului formativ , ceea ce este reprezentat în (Anexa 6). Se respinge Ipoteza de nul și se
accep tă Ipoteza de cercetare .

135

Fig. 3.3. Date privind competența de comunicare medic -pacient , ca parte integrantă a codului
deontologic al medicului , la etapa de constatare și control

Fig. 3.4. Date cu pri vire la comunicarea interpersonală medic -pacient , ca element esențial în
tratarea pacienților , la etapa de constatare și control

Fig. 3.5. Date despre necesitatea unui curs de formare a competențelor de comunicare
interp ersonală medic -pacient , la USMF „Nicolae Testemițanu” , la etapa de constatare și
etapa de control

136 Pentru itemul V : Selectați la ce etapă a actului medical considerați comunicarea
interpersonală medic -pacient , ca fiind cea mai importantă (încercuiți) :
1 – Stabilirea diagnosticului (SD)
2 – Tratamentul propriu -zis (TPZ)
3 – Perioada de convalescență (PC)
4 – (SD) + (TPZ)
5 – (SD) + (TPZ) + (PC) a m formulat următoarea problemă :
Problema_V_1_2_3 . Cum s -a modificat , în urma Programului de formare a competenței de
comunicare interpersona lă medic -pacient , opinia mediciniștilor , referitoare la determinarea
etapei actului medical , pentru care comunicarea interpersonală medic -pacient ar fi cea mai
impo rtantă?
Ipoteza de nul H0 : În rezultatul demersului de formare , opinia mediciniștilor referi toare la
determinarea etapei actului medical , pentru care comunicarea interpersonală medic -pacient ar
fi cea mai importantă , nu s-a modificat semnificativ .
Ipoteza de cercetare H1 : În rezultatul Programului de formare a competenței de
comunicare interpers onală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare la determinarea
etapei actului medical , pentru care comunicarea interpersonală medic -pacient ar fi cea mai
importantă , s-a mod ificat semnificativ .
În urma aplicării testului Wilcoxon asupra variabilel or-pereche V_1_2_3_Constatare și
V_1_2_3_Control , din tabelul de mai jos , obținem valoarea parametrului P=Asymptotic
Signification (2-tailed)=0 , 000(1) <α=0 , 05. Deci diferențele între valorile variabilelor Control
și Constatare sunt semnificative .
Tabelu l 3.20. Valoarea parametrului P=Asymptotic Signification (2- tailed) pentru
problema 5
Test Statisticsa
V_1_2_3_Control – V_1_2_3_Constatare
Z -3. 552b
P=Asymp . Sig. (2-tailed) . 000
a. Wilcoxon Signed Ranks Test
b. Based on negative ranks .
În tabe lul rezultatelor , pentru 51 de respondenți , ranguri negative sunt 3 , ranguri egale
(care nu influențează decizia) sunt 22 , iar ranguri pozitive sunt 26 .

137 Tabelul 3 .21. Date despre ranguri pentru Problema 5
Wilcoxon Signed Ranks Test
Ranks
N Mean Rank Sum of Ranks
V_1_2_3_Control –
V_1_2_3_Constatare Negative Ranks 3a 19. 67 59. 00
Positive Ranks 26b 14. 46 376. 00
Ties 22c
Total 51
a. V_1_2_3_Control < V_1_2_3_Constatare
b. V_1_2_3_Control > V_1_2_3_Constatare
c. V_1_2_3_Control = V_1_2_3_C onstatare
Concluzie : scorurile înregistrate la etapa de Control sunt mai mari decât scorurile
înregistrate la etapa de Constatare . Valorile po zitive arată un efect benefic al influenței
demersului formativ , pe care le -am ilustrat în Anexa 6. Se respinge I poteza de nul și se accep tă
Ipoteza de cercetare .

Fig. 3.6. Date despre etapa actului medical , considerată ca fiind cea mai importantă în
comunicarea interpersonală medic -pacient , la etapa de constatare și control
Problema_VII_4_5_6 . Cum s -a modificat , în urma Programului de formare a competenței
de comunicare interpersonală medic -pacient opinia mediciniștilor referitoare la considerarea
celor trei competențe de comunicare majore în ars medica ? Valorile posibile ale variabilelor
VII_4_5_6_Constatare și VII_4_5_6_Control sunt medic -pacient ; medic -medic ; medic -societate .
Ipoteza de nul H0 : În rezultatul demersului formativ , opinia mediciniștilor referitoare la
considerarea competenței majore de comunicare în ars medica nu s-a modificat semnificativ .

138 Ipoteza de cercetare H1 : În rezultatul Programului de formare a competenței de
comunicare interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare la considerarea
competenței majore de comunicare în ars medica s-a modificat semnificativ .
În urma aplic ării testului Wilcoxon asupra variabilelor -pereche VII_4_5_6_Constatare și
VII_4_5_6_Control , din tabelul de mai jos , obținem valoarea parametrului P=Asymptotic
Signification (2-tailed)=0 , 000(1) <α=0 , 05. Deci diferențele între valorile variabilelor Contr ol
și Constatare sunt semnificative .
Tabelul 3 .22. Valoarea parametrului P=Asymptotic Signification (2-tailed) pentru
Problema 7
Test Statisticsa
VII_4_5_6_Control – VII_4_5_6_Constatare
Z -4. 823b
Asymp . Sig. (2-tailed) . 000
a. Wilcoxon Signed Rank s Test
b. Based on negative ranks .

În tabelul rezultatelor , pentru 51 de respondenți , ranguri negative sunt 0 , ranguri egale
(care nu influențează decizia) sunt 24 , iar ranguri pozitive sunt 27 .
Tabelul 3 .23. Date despre ranguri pentru Problema 7
Wilc oxon Signed Ranks Test
Ranks
N Mean Rank Sum of Ranks
VII_4_5_6_Control
VII_4_5_6_Constatare Negative Ranks 0a . 00 . 00
Positive Ranks 27b 14. 00 378. 00
Ties 24c
Total 51
a. VII_4_5_6_Control < VII_4_5_6_Constatare
b. VII_4_5_6_Control > VII_4_5_6_Constatare
c. VII_4_5_6_Control = VII_4_5_6_Constatare
Concluzie : scorurile înregistrate la etapa de Control sunt mai mari decât scorurile
înregistrate la etapa de Constatare . Valorile po zitive arată un efect benefic al influenței

139 Programului de formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient (Anexa 6) .
Se respinge Ipoteza de nul și se accep tă Ipoteza de cercetare .

Fig. 3.7. Date referitoare la considerarea celor trei competențe de comunicare majore în ars
medica la etapa d e constatare și control
Problema_VIII_4_5_6 . Cum s -a modificat , în urma Programului de formare a competenței
de comunicare interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare la necesitatea
formării competențelor de comunicare interpersonală me dic-pacient? Valorile posibile ale
variabilelor VIII_4_5_6_Constatare și VIII_4_5_6_Control sunt – foarte mare ; mare ; medie ;
scăzută ; foarte scăz ută, care sunt codificate în SPSS , cu valorile respective – 5; 4; 3; 2; 1.
Ipoteza de nul H0 : În rezultatul Pr ogramului de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare la necesitatea formării
competențelor de c omunicare interpersonală medic -pacient nu s-a modificat semnificativ .
Ipoteza de cercetare H1 : În rezultatul Programului de formare a competenței de
comunicare interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare la necesitatea
formării co mpetențelor de comunicare interpersonală medic -pacient s-a modificat semnificativ .
În urma aplicării test ului Wilcoxon asupra variabilelor -pereche VIII_4_5_6_Constatare și
VIII_4_5_6_Control , din tabelul cu rezultate de mai jos , obținem valoarea parametrului
P=Asymptotic Signification (2-tailed)=0 , 000(1) <α=0 , 05. Deci diferențele între valorile
variabilelor Control și Constatare sunt semnificative .

140 Tabelul 3 .24. Valoarea parametrului P=Asymptotic Signification (2-tailed) pentru
problema 8
Test Statisticsa
VIII_4_5_6_Control – VIII_4_5_6_Constatare
Z -4. 618b
Asymp . Sig. (2-tailed) . 000
a. Wilcoxon S igned Ranks Test
b. Based on negative ranks .
În tabelul rezultatelor , pentru 50 de respondenți , ranguri negative sunt 0 , ranguri egale
(care nu influențează decizia) sunt 24 , iar ranguri pozitive sunt 26 .
Tabelul 3 .25. Date despre ranguri pentru proble ma 8
Ranks N Mean
Rank Sum of
Ranks
VIII_4_5_6_Control –
VIII_4_5_6_Constatare Negative Ranks 0a . 00 . 00
Positive Ranks 26b 13. 50 351. 00
Ties 24c
Total 50
a. VIII_4_5_6_Control < VIII_4_5_6_Constatare
b. VIII_4_5_6_Control > VIII_4_5_6_Con statare
c. VIII_4_5_6_Control = VIII_4_5_6_Constatare
Concluzie : scorurile înregistrate la etapa de Control sunt mai mari decât scorurile
înregistrate la etapa de Constatare . Valorile po zitive arată un efect benefic al influenței
Programului de formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient . Se respinge
Ipoteza de nul și se accep tă Ipoteza de cercetare .

Fig. 3.8. Date referitoare la necesitatea formării competențelor de comunicare interpersonală
medic -pacient la etapa de constatare și control

141 Problema_IX . Cum s -a modificat , în urma Programului de formare a competenței de
comunicare interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare la necesitatea
formării competențelor de comunicare interpersonală medic -medic? Valorile posibile ale
variabilelor IX_Constatare și IX_Control sunt – foarte mare ; mare ; medie ; scăzută ; foarte
scăzută , care sunt codificate în SPSS , cu valorile respective – 5; 4; 3; 2; 1.
Ipoteza de nul H0 : În rezultatul Programului de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare la necesitatea formării
competențelor de comunicare interpersonală medic -medic nu s-a modificat semnificativ .
Ipoteza de cercetare H1 : În rezultatul Programului de formare a compet enței de
comunicare interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare la necesitatea
formării co mpetențelor de comunicare interpersonală medic -medic s-a modificat semnificativ .
În urma aplicării testului Wilcoxon asupra variabilelor -pereche XI_Constatare și
IX_Control , din tabelul cu rezultate de mai jos , obținem valoarea parametrului P=Asymptotic
Signification (2-tailed)=0 , 209 >α=0 , 05.
Tabelul 3 .26. Valoarea parametrului P=Asymptotic Signification (2-tailed) pentru
problema 9
Test Statist icsa
IX_Control – IX_Constatare
Z -1. 257b
Asymp . Sig. (2-tailed) . 209
a. Wilcoxon Signed Ranks Test
b. Based on negative ranks .
Concluzie : Diferențele între valorile variabilelor Control și Constatare nu sunt
semnificative , deci se acceptă ipotez a de nul și se respinge ipoteza de cercetare .

Fig. 3.9. Date referitoare la necesitatea formării competențelor de comunicare interpersonală
medic -medic la etapa de constatare și control

142 Problema_X . Cum s -a modificat , în urma Programului de formare a c ompetenței de
comunicare interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare la necesitatea
formării competențelor de comunicare interpersonală medic -societate? Valorile posibile ale
variabilelor IX_Constatare și IX_Control sunt foarte mare ; mare; medie ; scăzută ; foarte
scăzută , care sunt codificate în SPSS , cu valorile respective – 5; 4; 3; 2; 1.
Ipoteza de nul H0 : În rezultatul Programului de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare l a necesitatea formării
competențelor de comunicare interpersonală medic -societate nu s-a modificat semnificativ .
Ipoteza de cercetare H1 : În rezultatul Programului de formare a competenței de
comunicare interpersonală medic -pacient , opinia mediciniștilor referitoare la necesitatea
formării competențelor de comunicare interpersonală medic -societate s-a modificat
semnificativ .
În urma aplicării testului Wilcoxon asupra variabilelor -pereche X_Constatare și
X_Control , din tabelul cu rezultate de mai jos , obținem valoarea parametrului P=Asymptotic
Signification (2-tailed)=0 , 004< α=0 , 05. Deci diferențele între valorile variabilelor Control și
Constatare sunt semnificative .
Concluzie : se respinge ipoteza de nul și se acceptă ipoteza de cercetare .
Tabelul 3 .27. Valoarea parametrului P=Asymptotic Signification (2-tailed) pentru
Problema 10
Test Statisticsa
X_Control – X_Constatare
Z -2. 876b
Asymp . Sig. (2-tailed) . 004
a. Wilcoxon Signed Ranks Test
b. Based on negative ranks .
În tabelul rezultatelor , pentru 50 de respondenți , ranguri negative sunt 7 , ranguri egale
(care nu influențează decizia) sunt 27 , iar ranguri pozitive sunt 16 . Suma rangurilor po zitive este
mai mare decât suma rangurilor negative .
Tabelul 3 .28. Date despre ranguri pentru Problema 1 0
Wilcoxon Signed Ranks Test
Ranks N Mean Rank Sum of Ranks
X_Control – X_Constatare Negative Ranks 7a 6. 50 45. 50
Positive Ranks 16b 14. 41 230. 50
Ties 27c

143 Total 50
a. X_Control < X_Constatare
b. X_Control > X_Constatare
c. X_Control = X_ Constatare
Concluzie : scorurile înregistrate la etapa de Control sunt mai mari decât scorurile
înregistrate la etapa de Constatare . Se respinge Ipoteza de nul și se accep tă Ipoteza de cercetare .

Fig. 3.10. Date referitoare la necesitatea formării com petențelor de comunicare
interpersonală medic -societate la etapa de constatare și control
În urma analizei calitative a itemilor chestionarului , putem afirma , cu certitudine , că am
înregistrat progrese esențiale în ur ma activităților de formare a competenț ei de comunicare
interpersonală medic -pacient , atât la nivel de cunoștințe în domeniul comunicării interpersonale
și com unicării medicale , cât și la nivel de atitudini , comportamente , abilități și motivație . Dacă e
să co mparăm calitativ răspunsurile la ite mii I , II, III, VI din chestionar de la etapa de constatare
cu cele de la control atestăm o dinamică pozitivă și în ceea ce privește limbajul utilizat în
enunțuri – mediciniștii recurg în mod avizat la cadrul de noțiuni și concepte fundamentale ,
folosind s tilul științific , bine structurat și argumentat , utilizează terminologia medicală la nivel
avansat , conform conținuturilor științifice parcurse , de exemplu : Comunicarea interpersonală
vizează … raporturile sociale între două sau mai multe persoane ; totalitatea interacțiunilor
(verbale și nonverbale) interumane ; schimbul de informații dintre Emițător și Receptor etc .
Comunicarea interpersonală medic -pacient se referă la …interacțiunea profesională în scopul
determinării simptomelor , cauzelor maladiei , stabilirii diagnosticului și prescrierii
tratamentului etc.
Astfel , Modelul pedagogic de formare a competenței de comunicare interpersonală medic –
pacient centrat pe problemele pacientului , care integrează indicatorii de performanță ce țin de

144 cunoștințe , abilități , comportamente și atitudini , valorificați prin indicatori specifici de
performanță , și-au dovedit relevanța în contextul medical academic , iar transferul lor în practica
medicală va fi asigurat în cunoștință de c auză și cu profesionalism .

3.4. Concluzii la capitolul 3
Optând pentru formarea competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la
mediciniști , am implementat și am valorificat un sistem de activități la cursurile Comunicare și
comportament în medicină și Limba română și terminologi e medicală , în cadrul prelegerilor ,
seminarelor și a lucrărilor practice universitare , ca parte a Programului de formare a competenței
de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști , în baza Modelului pedagogic de
formare a co mpetenței de comuni care interpersonală medic -pacient la mediciniști .
1. Fundamentată pe datele studiului teoretic , cercetarea experimentală a par curs cele trei etape
clasice ale experimentului : constatare , centrat pe determinarea nivelului de cunoaștere a
comunicării interpers onale medic -pacient la mediciniști ; formare , care a vizat verificarea ,
aplicarea și validarea Modelului pedagogic de formare a competenței de comunicare
interpersonal ă medic -pacient la mediciniști , centrat pe problemele pacientului , constituit din
cunoștințe, abilități și comportamente , atitudini , valori și motivație . Aceste intervenții s -au
realizat în grupele experimentale ; etapa de control , care a avut ca obiectiv determinarea
progreselor înregistrate în procesul de formare a competenței de comunicare in terpersonală
medic -pacient la subiecții lotului experimental ; verificarea și validarea datelor experimentale
rezultate din implementarea metodologiei de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient ; procesarea , sintetizarea , compararea și interpretarea rezultatelor
înregistrate de eșantionul experimental de constatare și de co ntrol.
2. Etapa de constatare a situației în domeniul competenței de comunicare interpersonală , în
general , și competența de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști , în special ,
ne-a demonstrat că studenții anului I sunt mai puțin pregătiți în acest domeniu , iar în ceea ce
ține de comunicarea medic -pacient – am depistat doar informații generale , deducții
superficiale , care ne face să concluzionăm că un curs general de comunicare interpersonală ar
trebui să fie integrat într -unul care anticip ează pe cel de comunicare medicală .
3. Pe parcursul etapei experimentului de formare s-a ținut cont de dimensiunile : conceptuală și
operațională ; aspectele psihopedagogi ce ale formării competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient ; strategiile interactive de formare a competenței , conținuturi etc .
Am aplicat un variat material didactic , am realizat în mod creativ activități diverse , încadrate
în contexte medicale specifice etc . Cerințele de învățare , activitățile structurate și organizate ,

145 conform standardelor , sunt deziderate ce conduc la formarea și stimularea continuă a
motivației de însușire a competențelor : de comunicare interpersonală profesională ;
deontolog ică/etică/morală , lingvistică , de relaționare profesională .
4. În baza chestionarelor aplicate la etapa de control , s-a constatat că nivelul de cunoștințe ,
abilități și atitudini , comportamente față de comunicarea medicală a fost influențată de
sistemul de a ctivități , condiții academice și strategii didactice , fundamentate de Programul de
formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient . Din analiza efectuată ,
concluzionăm că mediciniștii au conștientizat importanța însușir ii materialului priv ind
utilitatea și necesitatea cunoștințelor despre comunicare , comportament , deontologie , a
abilităților și atitudinilor de edificare a relațiilor constructive profesionale și a comunicării
interpersonale eficiente .
5. Informațiile finale , cu referire la dat ele experimentului constatativ , indică importanța
diferențelor obținute în cazul grupelor experimentale , comparativ cu grupele de control .
Autenticitatea datelor experimentale au fost demonstrate de diferențele rezultatelor dintre
grupuri , inclusiv de rezu ltatele aplicării metodologiei didactice interactive , în contexte
profesionale specifice și raportate la nivelul de înțelegere , analiză , sinteză și evaluare a
studenților implicați .
6. Motivația mediciniștilor de a practica o comunicare interpersonală medic -pacient la nivel
profesionist , în baza valorilor : respect , empatie/înțelegere , ascultare activă , asertivitate ,
toleranță etc . a fost sporită și de dorința lor manifestată de a repeta cursul Comunicare și
comportament în medicină la toate etapele lor de for mare , în special , în cadrul studiilor prin
rezidențiat , când are loc și specializarea propriu -zisă a specialiștilor în sănătate , iar doleanța
acestora , expusă în fața managerilor universitari , de a se organiza acestea și alte cursuri la fel
(creativ și int eractiv) , a fost foarte importantă pentru noi .

146 CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

Investigația pedagogică , dedicată studierii pedagogiei universitare , demonstrează
importanța incontestabilă , actualitatea și transformarea politicilor educaționale în domen iul
pedagogiei medicale , accentuând necesitatea revalorificării standardelor în educația universitară
medicală , în vederea determinării direcțiilor principale , ce vizează pregătirea profesională , în
baza formării competenței de comunicare interpersonală me dic-pacient , ca un deziderat
primordial îmbinat armonios și consid erată drept parte integrantă a competențelor profesionale
primordiale .
Rezultatele cercetării , la nivel teoretic , practic și experimental , au confirmat scopul
investigației , prin realizarea obiectivelor preconizate :
1. Problema investigată a asigurat revelarea și determinarea conceptelor de bază: comunicare și
competență , competenț a de comunicare interpersonală , competenț a de comunica re
interpersonală medic -pacient , inclusiv , specificarea datelor din istoria studiului comunicării și
a comunicării medicale . Totodată , aceste concepte au fost sintetizate , prin formularea
următoarelor definiții :
 Comunicarea este un proces ireversibil și continuu , care implică o dimensiune a conținutului
și a relaționărilor ; reprezintă un cumul de factori verbali , nonverbali , de context , fiind
simetrică și complementară ; transmiterea unei idei și verificarea modului în care a fost
recepționată ; receptarea unei idei și înțelegerea sensului acesteia ; reacțiile volunta re și
involuntare pe care le avem în cadrul schimbului de mesaje ; imaginea pe care ne -o facem
despre noi înșine și despre ceilalți .
 Competența este modul în care ființa umană însușește anumite cunoștințe , abilități și
aptitudini , pentru a face față unor a numite situații , este o caracteristică individuală care e
indisolubil legată de eficiența performanțelor .
 Competența de comunicare interpersonală este un ansamblu de cunoștințe , capacități , abilități
și atitudini manifestate într -un act de relaționare uma nă, pentru a soluționa diferite probleme ,
în contexte variate de viață .
Comunicarea medicală include actul comunicațional între doi subiecți (medic -pacient ; medic –
asistentă medicală ; medic -medic) , care se bazează pe schimbul de informații , opinii și acțiu ni,
ce au un rol determinant , în prevenirea și tratarea cu succes a persoanelor care se confruntă cu
probleme de sănătate (Nastasiu, 2017a , 2018a, 2018b, 2018d, 2018e, 2018f, 2019a).
2. Dezvăluind manifestarea conexiunii complexe între competența de comunica re și competența
lingvistică , bazată pe limbaj specializat , am conturat necesitatea cunoașterii perceptelor

147 lingvistice față de competența de comunicare interpersonală medic -pacient (Nastasiu 2017b,
2017c, 2018 c, 2019a,2019 b).
3. Urmărind specificul relație i medic -pacient , am recurs la analiza elementelor structurale ale
comunicării medicale , a comportamentelor , a aspectelor etice în această relație , a modelelor
de relație medic -pacient , ce au contribuit la elaborarea a 2 Modele de relație medic -pacient ,
centrate pe problemele pacientului – Modelul socio -profesional și Modelul centrat pe feedbak
și a Indicatorilor de performanță , axați pe componentele principale ale competenței –
cunoștințe , atitudini , abilități și comportamente (Nastasiu, 2018 e, 2018 f, 2019a ).
4. Cercetarea metodologiei de formare a competenței de comunicare medic -pacient și
determinarea reperelor conceptuale a determinat elaborarea și valorificarea m etodologi ei
proprii , sintetizată în mod structural , în Modelul pedagogic al formării com petențe i de
comunicare interper sonală medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele pacientului , ce
a asigurat realizarea demersului experimental , în baza Programului de formare a competenței
de comunicare medic -pacient la mediciniști . Contribuția noastră , care se impune și ca
trăsătură originală a cercetării date , se direcționează spre dezvoltarea pedagogiei medicale , în
general , și a pedagogiei comunicării medicale , în special (Nast asiu, 2017d, 2017e, 2019a) .
Fundamentată pe datele studiului teoretic , cercetarea experimentală a parcurs cele trei faze
clasice ale experimentului :
 constatare , centrată pe determinarea nivelului de cunoaștere a comunicării interpersonale
medic -pacient la mediciniști ;
 formare , care a vizat verificarea , aplicarea și validarea Modelului pedagogic de formare a
competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști, centrat pe problemele
pacientului , constituit din cunoștințe , abilități și comportamente , atitudini , valori și motivație .
Programul de formare , folosit în experiment , a servit ca Program de intervenție , a cărui
componentă metodologică a fost valorificată plenar în demersul nostru formativ , care s-a
bazat pe interacțiunea deschisă și suportivă , tolerantă și empatică cu fiecare student , ce a
servit drept cadr u propice de întreținere/educare a comunicării inte rpersonale medic -pacient la
mediciniști .
 faza de control , prin care s -au determinat progresele înregistrate în procesul de formare a
competenței de comunicare interpersonală medic -pacient , la subiecții lo tului experimental ; s-
au verificat și validat datele experimentale rezultate din implementarea metodologiei de
formare a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient ; au fost procesate ,
sintetizate , comparate și interpretate rezultatele înregistr ate de eșantionul experimental de
constatare și de control .

148 Astfel , rezultatele cercetării au confirmat soluționarea problemei științifice imp ortantă ,
care s -a axat pe valorificarea fundamentelor teoretice și metod ologice a le formării competenței
de comun icare interpersonală medic -pacient , structurate în Modelul pedagogic de formare a
competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la med iciniști, centrat pe problemele
pacientului , ceea ce a condus la transformarea cognițiilor , atitudinilor , abilităților și
comportamentelor medicini știlor:
 competența de comunicare interpersonală medic -pacient este un element indisolubil formării
profesionale ;
 formarea competenței de comunicare interpersonală medic -pacient conduce inevitabil la
creșterea performanțe lor profesionale a specialiștilor din domeniul sănătății publice ,
reducerea și rezolvarea situațiilor conflictuale din cadrul instituțiilor medicale , dar și la
starea de bine a pacientului , ca factor determinant în procesul de însănătoșire/recuperare ;
 cultura unei comunicări eficiente , promovată în cadrul instituțiilor de învățământ medical și
a instituțiilor medicale prestatoare de servicii medicale , contribuie la instaurarea unui climat
profesional favorabil , astfel , diminuând insatisfacția beneficiarulu i de servicii le medicale .
Problema științifică importantă soluționată în cercetare constă în fundamentarea teoretic o-
aplicativă a competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la mediciniști , prin
formarea inițială de calitate , bazată pe centrare a pe problemele pacientului și interacțiunea
adecvată cu acesta .
În concordanță cu rezultatele investigației , propunem următoarele recomandări de ordin
pedagogic :
 conceptorilor de politici educaționale : competența de comunicare interpersonală medic –
pacie nt, medic -medic , medic -societate este un deziderat indisolubil în formarea competențelor
profesionale a le mediciniștilor , de aceea este primordial de a introduce în Cur ricula
Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” , formarea și dezvoltarea
acestora , la toate etapele de instruire profesională – universitară (inițială , cu studierea
comunicării interpersonale , în general , mai apoi, cu trecerea treptată la comunicarea medicală ,
la toate etapele cursurilor universitare) ; postuniversit ară – în cadrul studiilor de rezidențiat (cu
specificul impus de specializare) și instruire continuă .
 profesorilor de la toate disciplinele academice predate în universitate – să se axeze pe
necesitatea educării permanente a relațiilor interpersonale medi c-pacient , inclusiv , prin
aplicarea metodelor și tehni cilor d idactice interactive . Or, aceste modele de comunicare
interpersonală , bazate pe valorile promovate de noi, vor putea , ulterior , mai uș or fi transferate
în practica medicală de către studenți , viitorii medici .

149  managerilor instituțiilor medicale : promovar ea unei culturi a comunicării eficiente cu
beneficiarul serviciilor medicale – pacientul , în cadrul echipei me dicale , prin organizarea unor
training-uri de educație permanent ă de dezvoltare a compe tenței de comunicare interpersonală
medic -pacient , medic -medic , medic -societate , astfel , diminuând situațiile de conflict în echipa
medicală , dar și insatisfacția pacientului , instaurând în cadrul instituției medicale un climat
profesional favorabil , dar și sporind satisfacția pacientului și starea lui de bine , ca factori
determinanți în procesul de însănătoșire .
 medicilor :
– Jurământul lui Hipocrate nu își pierde actualitatea și relevanța niciodată , în pofida salariului
pe care îl primești și a pacientului dificil .
– Comunicarea interpersonală cu pacientul se bazează pe responsabilitate , respect ,
empatie/înțelegere , toleranță , demnitate , confidențialitate , onestitate , încredere etc .
– Ascultarea ac tivă a pacientului pentru exprimarea credințelor , neliniștii s au dubiilor și
oferirea de feedback constructiv creează o stare de satisfacție a acestuia , care se simte
valoros , important și unic .
– Utilizarea unui limbaj neutru , evitarea terminologi ei științific e medicale .
– Discuția cu pacientul trebuie să fie concisă , clară .
– Incitarea explicită a bolnavul de a pune întrebări despre ce nu a fost abordat .
– Atenție la congruența dintre limbajul verbal și nonverbal !
– Discutarea cu pacientul , cât mai curând posibil , a pozițiilor div ergente , evitând conflictul cu
acesta .
– Acceptarea de a răspunde la întrebări incomode .
– Încurajarea revenir ii, mai târziu , asupra unei explicații deja date .
– Permite rea pacientului de a lua decizii cu privire la metodele de tratament și investigații .
– Asigurarea pacientul ui de confidențialitatea discuțiilor . Pacientul decide cui să -i furnizeze
informațiile despre starea sa de sănătate!
– Oferirea , în permanență , a încurajări lor pentru continua rea tratamentul ui.
– Oferirea momente lor de tăcere , deoarece absența comunicării verbale este ceea ce oferă
pacientului timp să formuleze în cuvinte gândurile sau emoțiile sale , să se adune sau să
continue conversația .
– Verbaliza rea clară a aluziil or sau a elementel or sugerate de pacient .

150 – Exprimarea nesiguranț ei, dacă este cazul , asupra perspectivei pacientului .
Cercetarea realizată deschide variate perspective de investigare , care ar viza studierea în
profunzime a tuturor componentelor comunicării medicale în varii situații profesionale : medic –
pacient , medic -medic , medic -societate etc .

151 BIBLIOGRAFIE
1. ANTONESEI, L., POPA, L.N., et al. (2009). Ghid pentru cercetarea educației . Iași:
Polirom. 189 p. ISBN 978 -973-46-1279 -6
2. AFANAS, A. (2009). Dezvoltarea competențelor comunicative la elevii învățământului
profesional în cadrul predării/învățării limbii străin .e (autoref. al tezei de doct. în
pedagogie). Chișinău: Didact Expres. 26 p.
3. ALBU, G. (2008). Comunicarea interpersonală. Aspecte formative și valențe
psihologice . Iași: Institutul European. 306 p. ISBN 978 -973- 611-512-7
4. ATHANASIU, A. (1983). Elemente de psiholo gie medicală . București: Editura Medicală.
324 p.
5. BACIU, Gh. (2015). File din trecutul medicinei basarabene . Chișinău: S. n. 157 p. ISBN
978-9975 -129-16-9
6. BALCIU, B.A., ADÎR, V. (2009). Comunicare interpersonală : perspective teoretice și
strategii practi ce. București: Printech. 183 p. ISBN 978 -606-521-344-9
7. BUTIURCA, D. (2015). Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele
specializate. Iași: Institutul european. 236 p. ISBN 978 -606-24-0133 -7
8. BURLUI, V., et al. (2010). Medicină și uman ism. Comunicarea medic -bolnav. Iași:
Editura Apollonia. 265 p. ISBN 978 -973-9333 -91-7
9. BRADBERRY, T., GREAVES, J. (2019). Inteligența emoțională 2. 0. București: Litera.
208 p. ISBN 978 -606-33-3471 -9.
10. CARTALEANU, T., COSOVAN, O. (2017). Formarea competențe lor profesionale prin
dezvoltarea gândirii critice . Chișinău: Centrul Edicațional PRO DIDACTICA,
Tipografia „Bons Offices”. 114 p. ISBN 978 -9975 -3013 -2-9
11. CAIN, A. (2000). Psihodrama Balint – Metodă, teorie și aplicații . București: Editura
Trei. 199 p. ISBN 973-8291 -77-1
12. CALLO, T. (2006). Fundamentele pedagogice ale integralității dezvoltării profesionale a
cadrelor didactice și a educației lingvistice a elevilor . Autoreferat al tezei de doctor
habilitat în pedagogie. Chișinău. 42 p.
13. CAMERON, M. (2006). Arta de a -l asculta pe celălalt: secretele unei comunicări reușite
(trad. D. Zămosteanu). Iași: Polirom. 132 p. ISBN(10) 973 -46-0245 -4; ISBN(13) 978 –
973-46-0245 -2
14. COJOCARU -BOROZAN, M. (2010). Teoria culturii emoționale . Studiu monografic
asupra cadrelor did actice, Chișinău: UPS „I. Creangă”. 240 p. ISBN 978 -9975 -46-066-8

152 15. COLLETT, P. (2011). Cartea gesturilor. Cum putem citi gândurile oamenilor din
acțiunile lor. trad. Borș, A. București: Editura Trei. 317 p. ISBN 978 -973-707-565-9
16. COSMAN, D. (2010). Psiholo gie medicală . Iași: Polirom, 462 p. ISBN 978 -973-46-
1735 -7
17. COȘERIU, E. (2000). Omul și limbajul său . Iași: Editura universității A. I. Cuza. 458 p.
ISBN 978 -973-703-386-4
18. COȘERIU, E. (2011). Istoria filozofiei limbajului . De la începuturi până la Rousseau .
București: Ed. Humanitas. 620 p. ISBN 978 -973-50-2961 -6
19. CRISTEA, S. (2010). Fundamentele pedagogiei . Iași: Polirom. 400 p. ISBN 978 -973-46-
1562 -9
20. CUZNEȚOV , L. (2016). Unele orientări și perspective de configurare a educației morale
în cadrul familial și școlar prin definirea sarcinilor ontopedagogiei : Materialele
Conferinței Științifice Internaționale „Învățământul superior: valențe și oportunități
educaționale de cercetare și transfer inovațional, 28 -29 septembrie, 2016. Ch: USM,
2016. pp. 45 -49. ISBN: 9 78-9975 -71-826-4
21. DAVID, D. (2006). Psihologie clinică și psihoterapie . Fundamente. Psihologie. Iași:
Polirom. p. 265. ISBN 973 -46-0342 -6
22. DE FLEUR, M. L., BALL -ROKEACH, S. (1998). Teorii ale comunicării de masă . Iași:
Polirom. 280 p. ISBN 973 -683-134-5
23. DE P ERETTI, A., et al. (2001). Tehnici de comunicare , trad. de Sandu, G., Iași: Polirom.
392 p. ISBN 973 -683-505-7
24. DINU, M. (2014). Comunicarea. Repere fundamentale. București: Orizonturi. 440 p.
ISBN 978 -973-736-071-7
25. DOBRESCU, P., et. al. (2007). Istoria com unicării. București: Comunicare. ro, 376 p.
ISBN 978 -973-711-140-1
26. DUMBRĂVEANU, R., et. al. (2003). Proiectarea standardelor de formare profesională
inițială în învățământul universitar. Ghid metodologic. Chișinău: CEP USM.
27. DUMBRĂVEANU, R., et al. (2014) . Competențe ale pedagogilor : Interpretări. Chișinău:
Continental Grup. 192 p. ISBN 978 -9975 -9810 -5-7
28. DUMITRAȘCU, D. L. (2013). Comunicare medicală. Curs pentru studenții de la
medicină. Cluj -Napoca: Editura Medicală Universitară „Iuliu Hațieganu”. 78 p. ISBN
978-973-693-431-5
29. DUMITRIU, Gh. (1998). Comunicare și învățare . București: Editura Didactică și
Pedagogică. 256 p. ISBN 973 -30-5178 -0

153 30. DUTESCU, B. (1979). Etos în medicină. București: Ed. Medicală. 166 p.
31. EKMAN, P. (2011). Emoții date pe față: cum s ă citim sentimentele de pe chipul uman .
trad. Costea, M., Gherman, S., București: Editura Trei. 346 p. ISBN 978 -973-707-559-8.
32. EȚCO, C., et. al. (2007). Psihologia generală: Suport de curs . Chișinău: USMF CEP
Medicina. 366 p. ISBN 978 -9975 -95284 -2
33. EȚCO, C ., et al. (2007). Didactica universitară. Ghid metodologic pentru profesorii
universitari. Partea I, Chișinău: CEP Medicina, USMF „Nicolae Testemițanu”. 256 p.
ISBN 978 -9975 -918-76-3
34. EȚCO, C., et. al. (2008). Comunicarea pentru schimbarea comportamentală . Chișinău:
CEP Medicina USMF. 163 p. ISBN 978 -9975 -915-33-5
35. EȚCO, C., et al. (2011). Didactica universitară. Ghid metodologic pentru profesorii
universitari. Partea II, Chișinău: Î. S. F. E -P. „Tipografia Centrală”. 296 p. ISBN 978 –
9975 -78-971-4
36. EȚCO, C. (2 017). Nicolae Testemițanu – nume devenit simbol : 90 de ani de la naștere .
Chișinău: Epigraf. 544 p. ISBN 978 -9975 -60-260-0
37. EZECHIL, L. (2002). Comunicarea educațională în context școlar . București: Didactică
și Pedagogică. 184 p. ISBN 973 -30-2269 -1
38. FICA, S., MINEA, L. (2008). Ghid de comunicare și comportament în relația cu
pacientul. București: Universitară „Carol Davila”. 94 p. ISBN 978 -973-708-20-35
39. FLOYD, K. (2013). Comunicarea interpersonală . Iași: Polirom. 502 p. ISBN 978 -973-
463-34-18
40. GERARD, F.M., PACEARCA, Ș. (2012). Evaluarea competențelor . Ghid practic.
București: Aramis Print. 208 p. ISBN 978 -973-679-935-8
41. GOLEMAN, D. (2018). Creierul și inteligența emoțională: noi perspective . Trad. de
G.A. Bănică. ed. a II -a. București: Curtea Veche Publishing . 112 p. ISBN 978 -606-44-
0044 -4
42. GOLEMAN, D. (2018). Inteligența emoțională. Trad. de I. -M. Nistor. ed. a IV -a reviz.
București: Curtea Veche Publishing. 529 p. ISBN 978 -606-44-0072
43. GORAȘ -POSTICĂ, V. (2013). Formarea de competențe profesionale în contextul actual
al învățământului superior. În: Revista Studia Universitatis, seria Stiințe ale Educației.
Nr. 5 (65). 2013. pp. 31 -35. ISSN 1857 -2103
44. GORAȘ -POSTICĂ, V., et. al. (2015). Psihopedagogia comunicării : Suport de curs.
Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației,
Catedra Științe ale Educației. Chișinău: CEP USM. 148 p. ISBN 978 -9975 -71-572-0

154 45. HABERMAS, J. (2000). Conștiință morală și acțiune comunicativă . București: Ed. All.
184 p. ISBN 973 -684-242-8
46. HABERMAS, J. (2005). Sfera publică și transformarea ei structurală . București:
Comunicare. ro. 387 p. ISBN 973 -711-069-2
47. HALL, M. (2008). Magia comunicării. Trad. O. Cernat. București: Excalibur. 308 p.
ISBN 978 -973-1930 -07-7
48. HASSON, G. (2012) . Cum să -ți dezvolți abil itățile de comunicare: ce știu, fac și spun
experții în comunicare. Trad. C. Dumitru. Iași: Polirom, 223 p. ISBN 978 -973-46-2932 -9
49. HASSON, G. (2016). Inteligența emoțională. Trad. E. Damian. București: Meteor
Publishing. 176 p. ISBN 978 -606-910-000-4
50. IAM ANDESCU, I.B. (1997). Psihologie medicală . București: Infomedica, 319 p. ISBN
973-96935 -9-8
51. IANIOGLO M. (2017). Comunicarea asertivă în mediul educațional. În: Materialele
Conferinței Științifice Internaționale „Perspectivele și problemele integrării în S pațiul
European al Cercetării și Educației” din 7. 06. 2017, USC. Cahul: Universitatea de Stat
„B. P. Hasdeu”. pp. 132 -137. ISBN 978 -9975 -88-019-0
52. IONESCU -RUXĂNDOIU, L. (1995). Conversația: structuri și strategii . București: ALL.
99 p. ISBN 973 -571- 038-2
53. IORGULESCU, G. (2017). Elemente de științe comportamentale și neuroștiințe în
medicina dentară. București: Editura Medicală.399 p.ISBN 978 -973-39-0819 -7
54. JINGA, I., ISTRATE, E. (1998). Manual de pedagogie . București: ALL Educațional, pp.
231-235. ISBN 973-933-751-1
55. LABĂR, A.V. (2008). SPSS pentru Științele Educației. Iași: Editura Polirom. 347 p.
56. LAZĂR, C., et al. (2016). Științele comportamentului . Cluj -Napoca: Editura Medicală
Universitară „Iuliu Hațieganu”. 143 p. ISBN 978 -973-693-695-1
57. LESENCIUC, A. ( 2017). Teorii ale comunicării . Ed. a 2 -a, reviz. Brașov: Ed. Academiei
Forțelor Aeriene „Henri Coandă”. 316 p. ISBN 978 -606-8356 -46-4
58. LOHISSE, J. (2002). Comunicarea. De la transmiterea mecanică la interacțiune. Iași:
Polirom. 200 p. ISBN 973 -683-859-5
59. LUBAN -PLOZZA, B., IAMANDESCU, I.B. (2003). Dimensiunea psihologică a
practicii medicale. București: Infomedica. 408 p. ISBN -978-7912 -07-1
60. MARINESCU, V. (2006). Metode de studiu în comunicare . București: Niculescu. 333 p.
ISBN 973 -568-937-5

155 61. MARZANO, R.J. (20 15). Arta și știința predării. Editura: București: Ed. Trei. 365 p.
ISBN 978 -606-719-318-3
62. MATTELART, A., MATTELART, B. (2001). Istoria teoriilor comunicării . Iași: Ed.
Polirom. 176 p. ISBN: 973 -683-652-5
63. MÂRZA -DĂNILĂ, D. (2009). Relația terapeut -pacient : (terapia centrată pe client).
Bacău: Alma Mater. 174 p. ISBN 978 -606-527-056-5
64. MCKAY, M., et. al. (2016). Mesaje. Ghid practic pentru dezvoltarea abilităților de
comunicare . București: ALL. 392 p. ISBN 978 -606-587-360-5
65. MINCU, E., CHIRIAC, A., NASTASIU, S. (2012). Limba română. Limbaj medical cu
suport gramatical și de cultivare a limbii. USMF „Nicolae Testemițanu”. Chișinău: CEP
Medicina. 368 p. ISBN 978 -9975 -113-31-1
66. MINCU, E. (2017). Terminologia Medicinalis Romaniae . Institutul de Filologie al
Academiei de Științe a Moldovei, Centrul de Terminologie. Chișinău: Pontos. 276 p.
ISBN 978 -9975 -51-861-1
67. MIU, N. (2004). Științele comportamentului. Cluj-Napoca: Ed. Medicală Universitară
„Iuliu Hațieganu”. 251 p. ISBN 973 -693-024-6
68. MOSCOVICI, S. et al. (2007). Metodologia științelor socio -umane. Iași: Polirom. 556 p.
ISBN 978 -973-46-0596 -5
69. MUCCHIELLI, A. (2002) . Arta de a influența . Analiza tehnicilor de manipulare. Iași:
Polirom. p. 63. ISBN: 973 -683-942-7
70. MUCCHIELLI, A. (2015). Arta de a comunica : metode, fo rme și psihologia situațiilor de
comunicare. Iași: Polirom. 280 p. ISBN 978 -973-46-5208 -2
71. NASTASIU, S. ( 2017a). Aspecte moderne de comunicare publică în sănătate. În:
Materialele Conferinței Științifice Internaționale „Preocupări contemporane ale științel or
socio -umane în contextul transformării de mentalități”, ed. a VII -a. ULIM. Chișinău:
Tipografia Biotehdesign, pp. 362 -367. ISBN 978 -9975 -108-27-0
72. NASTASIU, S. ( 2017b). Manifestarea conexiunii complexe: tipuri de evaluare –
competențe de comunicare. În: Tehnici și strategii de specialitate în dinamica limbajelor
de sp ecialitate. Departamentul de limbi străine specializate al Universității Babeș -Bolyai,
ed. E. Wohl, co -ed.: M. Ștefănescu, R. Mihele. Cluj -Napoca: Ed. Casa Cărții de Știință
(ed. acreditată C NCS – B). pp. 176 -185. ISBN: 978 -606-17-1249 -6
73. NASTASIU, S. ( 2017c). Monitorizarea competențelor de comunicare bazate pe limbaj
specializat din perspectiva stilului autonom de învățare. În: Tehnici și strategii de

156 specialitate în dinamica limbajelor de sp ecialitate. Departamentul de limbi străine
specializate al Universității Babeș -Bolyai, ed. E. Wohl, co -ed.: M. Ștefănescu, R. Mihele.
Cluj-Napoca: Ed. Casa Cărții de Știință (ed. acreditată CNCS – B). pp. 111 -118. ISBN
978-606-17-1249 -6
74. NASTASIU, S. ( 2017 d). Secvențe metodologice de formare a competențelor
comunicative la studenții mediciniști. În: Revista științifică Studia Universitatis
Moldaviae, Științe ale Educației, categoria B. Chișinău: USM, nr. 9 (109), pp. 123 -128. –
ISSN 1857 -2103.
75. NASTASIU, S . (2018a). Abordări conceptuale ale comunicării. Definiții și identitate. În:
Revista științifică Studia Universitatis Moldaviae, Științe ale Educației, categoria B.
USM, nr. 9 (119). pp. 323 -330. ISSN 1857 -2103
76. NASTASIU, S . (2018 b). Aspecte din istoria stu diului comunicării . În: International
Academy Journal World Science, nr. 8 (36) aug., vol. 3. pp. 29 -34. DOI: https:
doi.org/10.31435/ rsglobal_ws/30082018/6075. ISSN: 2413 -1032
77. NASTASIU, S., GORAȘ -POSTICĂ, V. (2018 c). Perspective lingvistice de dezvoltar e a
competențelor de comunicare medic -pacient la studenții mediciniști . În: Materialele
Simpozionului Internațional „KREATIKON. Creativitate -Formare -Performanță”. Ed. a
XIV-a, 23 -24 martie, 2018, coord. Cr. Stoica, Sv. Rusnac. Iași -Chișinău: Tipografia
Print-Caro. pp. 69 -77. ISBN 978 -9975 -56-579-0
78. NASTASIU, S . (2018d ). Abordări teoretice ale competenței de comunicare
interpersonală. În: Materialele Conferinței Științifice Naționale cu participare
internațională „Int egrare prin cercetare și inovare”, 8 -9 noiembrie, 2018. Chișinău: USM.
ISBN 978 -9975 -142-47-2
79. NASTASIU, S. ( 2019a). Dezvoltarea competenței de comunicare medic -pacient:
abordare psihopedagogică. Studiu monografic. Chișinău: USMF „Nicolae Testemițanu”,
CEP: Medicina. 196 p. ISBN 978 -9975 -82-124-7
80. NASTASIU, S., BRANIȘTE, L. (2019b). Competența lingvistică versus competența de
comunicare interpersonală medic -pacient. În: volumul „Limbajul științelor. Știința
limbajelor (colecția Filologie), coord. Berechet L., Buzatu A., Dafinoiu C.V., București:
Editura Universitară, recunoscută C.N.C.S. 270 p. (p. 161) ISBN 978 -606-28-0869 -3.
DOI: 10. 5682/978 6 062808693
81. NOELLE -NEUMANN, E. (2004). Spirala tăcerii . Învelișul nostru social . Trad. de Vlad
Cucu Oancea. București: Comunicare. ro. 372 p. ISBN 973 -711-029-3

157 82. NOICA, C. (1987). Comunicare și cuminecare. În: Cuvânt împreună despre rostirea
românească. București: Ed. Eminescu. pp. 188 -191. ISBN 973 -28-0643 -5
83. OJOVANU, V. (coord.) et al. (2016). Comunicare și comportament în medicină (cu
elemente de bioetică). Chișinău: CEP Medicina, USMF. 220 p. ISBN 978 -9975 -82-025-7
84. OPREA, L., GAVRILOVICI, Cr. (2015). Bazele comportamentului individual în
sănătate. București: Editura ProUniversitaria. 243 p. ISBN 978 -606-26-0423 -3
85. PÂNIȘOARĂ, I. -O. (2015). Comunicarea eficient ă. Iași: Polirom. 478 p. ISBN 978 -973-
46-5479 -6
86. PÂRVU, I. (2000). Filosofia comunicării . București: FCRP „David Oqilvy” -SNSPA. 250
p. ISBN 973 -99502 -6-4
87. PEASE, A.B. (2013). Abilități de comunicare . Trad. S. Aronescu. Ed. a II -a. București:
Curtea Veche P ublishing. 98 p. ISBN 978 -606-588-595-0
88. POPA -VELEA, O., et. al. (2016). Compendiu de psihologie medicală . București: Ed.
Universitară „Carol Davila”. 204 p. ISBN 978 -973-708-926-7
89. POPA, N. L., et al. (2009). Ghid pentru cercetarea educației. Iași: Polirom . 188 p. ISBN
978-973-46-1279
90. POPA, M. (2008). Statistică aplicată pentru Psihologie . Teorie și aplicații SPSS . Iași:
Polirom. 365 p.
91. POPESCU, C.A. (2016). Curs de comunicare medicală pentru studenții de la asistență
medicală generală. Cluj-Napoca: Ed. Medicală Universitară „Iuliu Hațieganu”. 124 p.
ISBN 978 -973-693-657-9
92. POPUȘOI, E., EȚCO, C. (1999). Valori morale în medicină . Chișinău: CEP Medicina
USMF. 215 p. ISBN 9975 -945-17-1
93. PRUTIAN, Ș. (2000). Manual de comunicare și negociere în afaceri . Iași: Polirom. 328
p. ISBN 973 -683-456-5
94. RĂILEANU -CIOBANU, O. (2015). Pedagogia competențelor. Suport de curs . Chișinău:
Tipografia Primex Com. 120 p. ISBN 978 -9975 -110-33-4
95. SADOVEI, L. (2008). Competența de comunicare didactică. Repere epistemologice și
metod ologice. Chișinău: UPS „Ion Creangă”. 172 p.
96. SAUSSURE, F. (2004). Scrieri de lingvistică generală . Iași: Polirom, 352 p. ISBN 973 –
681-436-X
97. SĂUCAN, D.Ș. (2003). Comunicarea didactică . București: Ed. Atos. 240 p.
98. SFEZ, L. (2002). O critică a comunicării . Trad. de Radu Gârmacea, Raluca Popescu și
Sorin Gherguț. București: Comunicare. ro. 136 p. ISBN 973 -611-181-4

158 99. SILISTRARU, N. (2012). Cercetarea pedago gică (ghid metodologic). Chișinău: UST.
100 p. ISBN 978 -9975 -76-081-2
100. SPINEI, A. (2005). Comunicare și c omportament . Chișinău: CEP Medicina USMF. 215
p. ISBN 9975 -918-23-9
101. STICI, I. (2004). Nicolae Testemițanu – viguros stejar al neamulu i. Chișinău: Î. S. F. E. –
Tipografia Centrală. 648 p. ISBN 978 -9975 -78-545-7
102. ȘEVCIUC, M. (coord.), et al. (2013). Didacti ca universitară: studii și experiențe . ed. II.
Chișinău: CEP USM. 242 p. ISBN 978 -997-543-41
103. ȘOITU, L. (2002). Pedagogia comunicării. Iași: Institutul European. 208 p. ISBN 973 –
611-199-7
104. TOWNSEND, R. (2009). Dezvoltăți abilitățile de comunicare: idei simp le pentru
prezentări de succes. Trad. M. Chitoșcă. București: Curtea Veche Publishing. 120 p.
ISBN 978 -973-669-737-1
105. TRAN, V., et. al. (2003). Teoria comunicării . Ed. a 2 -a, rev. București: Comunicare. ro.
193 p. ISBN 973 -8376 -41-6
106. ȚĂRNĂ, Ec. (2011). Bazele comunicării. Chișinău: Prut Internațional. 368 p. ISBN
978-9975 -54-030-8
107. TUDOSE, F. (2003). Orizonturile psihologiei medicale . București: InfoMedica. 406 p.
ISBN 973 -7912 -02-0
108. VICOL, M. I. (2013). Dezvoltarea competențelor comunicative la studenți pr in
intermediul strategiilor didactice interactive: autoref. al tezei de dr. în șt. pedagogice.
Ch.: CEP al USM. 25 p.
109. VICOL, N. (2016). Valori și funcții ale limbajului în construcția comunicării :
Monografie. Institutul de Științe ale Educației. Chișinău: S. n. Tipogr. Totex -Lux. 557 p.
ISBN 978 -9975 -3060 -5-8
110. VINȚANU, N. (2001). Educația Universitară . București: Aramis Print. 271 p. ISBN 973 –
8066 -82-4
111. VLĂDESCU, I. (2013). Particularitățile dezvoltării competenței de comunicare didactică
în contextul situa țiilor de învățare: teză de dr. în șt. pedagogice. Chișinău: S. n. 178 p.

****
112. CANALE, M., SWAIN, M. (1980). Theoretical bases of communicative approaches to
second language teaching and testing. În: Applied Linguistics. Nr. 1. pp. 1 -47. ISSN 1477 –
450X

159 113. CANALE, M. (1984). A communicative approach to language profi ciency assessment in
a minority setting. În: Rivera, C. (Ed.), Communicative competence approaches to
language proficiency assessment: Research and application. Clevedon: Multilingual
Matters. pp. 107-122. ISBN 090 -502-82-28
114. CHOMSKY, N. (1965). Aspects of the Theory of Syntax . Cambridge, Massachusetts: The
M.I.T. Press. pp. 36 -38
115. CHOMSKY, N. (2006). Language and Mind . Ed. a III -a. Cambridge: Cambridge
University Press. pp. 27 -29. ISBN 978 -052-167-493-5
116. BAYLON, Ch., MIGNOT, X. (1991). La Communication . Paris: Natha. p. 51. ISBN 10:
220-034-40-82
117. BERNS, M.S. (1990). Contexts of competence: social and cultural considerations in
communicative language teaching . New York: Plenum Press. p. 48. ISB N-978-1-4757 –
9838 -8
118. DANCE, F.E.X. (1970). The „Concept” of Communication . În: Journal of
Communication. Nr. 20. Issue 2. pp. 201 -210. ISSN 1460 -2466
119. DEVITO, J. (1988). Human Communication . The basic cours. 4th ed. New York: Herper
and Row Inc. 485 p. IS BN 006 -041-60-84
120. DEVITO, J.A. (2000). Human Communication . The basic course. 8 -th ed. Addison –
Wesley: Educational Publishers Inc. 460 p. ISBN 0 -321-04420 -7
121. FINLAYSON, G. (1997). Habermas: The Theory of Communicative Action . pp. 3 -7. ISBN
10-019-284-09-59
122. GORDON, J. (1983). Orgazitional Behavior . New -York: Allin and Bacon Inc. p. 57.
ISBN 13 -978-0130 -328-472
123. HABERMAS, J. (1979). Communication and the Evolution of Society . Londra:
Heinemann. pp. 11 -12. ISBN 13 -978-0807 -015-131
124. HABERMAS, J. (1997). The Theory of Communicative Action . Translated by Thomas
McCarthy. Vol. 1: Reason and the Rationalization of Society, Lifeworld and System: a
Critique of Functionalist Reason. Cambridge: Polity Press. 703 p. ISBN 0 -8070 -1507 -5
125. HYMES, D. H. (1972). On Communi cative Competence. In: PRIDE, J.B., HOLMES, J.
(Eds.). Sociolinguistics. Baltimore. USA: Penguin Education, Penguin Books Ltd. pp. 269 –
293. ISBN 902 -721-60-45
126. HYMES, D. (1972). On communicative competence . În: BRIDE, J.B., HOLMES, J. (eds).
Sociolinguist ics. Harmondworth: Penguin. pp. 167 -170. ISBN 902 -721-60-45

160 127. HYMES, D. (1974). Foundations in Sociolinguistics: An Ethnographic Approach.
Philadelphia: University of Pennsylvania Press. 260 p. ISBN 978 -081-2210 -651
128. McCORRY, L.K., MASON, J. (2012). Commun ication Skills for the Healthcare
Professional , Lipipincot (Wolters Kluwer Health): Kindle Edition. 268 p. ISBN -13: 978 –
1582558141; ISBN -10: 158 -255-81-40
129. NASTASIU, S. ( 2017e). Configuration Models of Augumentation Strategies
Communication Skills for M edical Students . În: Conference Proceedings. The Future of
Education . 7th ed., Florence, Italy, 8 -9 June 2017. Florence: Ed. PIXEL. pp. 441 -445.
ISBN 978 -88-6292 -868-7.
130. NASTASIU, S. (2018f). Teoretical aspects of interpersonal communication competence .
În: International Academy Journal Web of Scholar, Multidisciplinary Scientific Journal, nr.
7 (25) Jul., vol. 3. DOI: https//doi. org/10. 31435/rsglobal_wos (pp. 14 -19). ISSN: 2518 –
167.
131. NASTASIU, S. (2018g). Deontological aspects in training interpersonal doctor -patient
communicative competencies to medical students. În: Proceeding of CIEA 2018 The Fifth
International Conference on Adult Education „Education for values – continuity and
context”, Iași (România), April 25th -27th – Chișinău (Moldova), April 2 7th-28th 2018.
Editura: Edlearning. pp. 565 -572
132. PETERWAGNER, R. (2005). What is the Matter with Communicative Competence? An
analysis to Encourage Teachers of English to Assesss the very basis of their Teaching.
Wien: LIT Verlag. 343 p. ISBN 3 -8258 -8487 -2
133. SCHRAMM, W. (1996). There Were Giants on the Earth These Days . Mahwah, New
Jersey: Lawrence Erlbaum Associates
134. SIMMONS, M. (1997). A Sociolinguistic Analysis of Doctor – Patient Communication . În:
The Japan Conference on English for Specific Purposes Proceedings. November 8, p. 88.
ISSN 1343 -8573
135. SMITH, S., et. al. (2000). Clinical nursing skills. Basic to advanced skills. Fifth edition.
New Jersey, USA: Ed. Prentice Hall Health. 1199 p. ISBN 083 -851-56-65.
136. STEPHEN W. (1989). Theories of Human Commun ication . 3rd ed. Belmont,
Calif.:Wadsworth. 315 p. ISBN 053 -409-53-48.
137. TREY, G. (1998). Solidarity and Difference : the Politics of Enlightenment in the
Aftermathof Modernity. New York: State University of New York Press. 190 p. ISBN 10 –
079-144-01-76

161 138. TSCHUDIN, V. (1992). Ethics în nursing – The caring relationship . Oxford: Butterworth
Heinemann. 225 p. ISBN -13: 978 -075-065-26-50; ISBN -10: 075 -065-26-59
139. WATZLAWICK, P., et. al. (1972). Une logique de la communication . Paris: Ed. Duseuil.
pp. 45 -47. ISBN 10: 202 -005-22-02
140. WIDDOWSON, H.G. (1983). Learning Purpose and Language Use . În: The ESP Journal.
Vol. 4. issue 2. pp. 171 -179. ISSN 0272 -2380
141. WIDDOWSON, H.G. (2007). Discourse Analysis. Oxford: Oxford University Press. 152 p.
ISBN 978 -0-19-438921 -1
****
142. МАГАЗАНИК, Н.A. (1991). Искусство общения с больными . Москва: Медицина.
112 с. ISBN 5 -225-00435 -0
****
143. COLMAN, A.M. (2002). A Dictionary of Psychology . Oxford: Oxford University Press.
883 p. ISBN 978 -0-19-965768 -1
144. CRISTEA, S. (2015). Dicționar enciclo pedic de pedagogie . București: Didactica
Publishing House. Vol. I. 831 p. ISBN 978 -606-683-295-3
145. Dicționarul explicativ al limbii române . (2012). Ed. a II -a. București: Univers
Enciclopedic Gold. 1230 p. ISBN 978 -606-8358 -20-8
146. Dicționarul ortografic, orto epic și morfologic al limbii române . (2005). Ed. a II -a.
București: Univers Enciclopedic. 871 p. ISBN 978 – 606- 8162 – 08-9
147. JOHNSON, K., JOHNSON, H. (2002). Enciclopedic Dictionary of Applied Linguistics: A
Handbook for Language Teaching, Foreign Language Teaching . Oxford: Blackwell
Publishing Ltd. 389 p. ISBN -0-631-21482 -8
148. LAROUSSE (2006). Marele dicționar al psihologiei. Trad. de Aliza Ardeleanu.
București: Editura Trei. 1360 p. ISBN: 978 -973-707-099-9
149. PETCU, M. (2014). Dicționar Enciclopedic de Comunica re și termeni asociați .
București: C.H. BECK. pp. 116 -117. ISBN 606 -18-0362 -0
150. POPA, M., (coord.). (1993). Dicționar enciclopedic . A-C, vol. 1. București: Editura
Enciclopedică. pp. 61 -62
151. ȘTEFAN, M. (2006). Lexicon pedagogic . București: Aranis Print. 383 p. ISBN (10) 973 –
679 -303-6
E-BIBLIOGRAFIE
152. ALUAȘ, M. (2014). Aspecte etice privind evoluția relației medic -pacient [online]. [citat
12. 07.2018]. Disponibil:

162 https://www.researchgate.net/publication/319141814_aspecte_etice_privind_evolutia_relat
iei_medic -pacient .
153. AFANAS, A. (2012). Metodologia dezvoltării competenței de comunicare a elevilor în
limba străină [online]. [citat la 26.11.2017 ]. Disponibil: http://ise. Page.md /uploads/ files/
1389967769_monografie -afanas -2012.pdf .
154. BACIU, Gh. (2011). Aspecte etico -morale ale activității medicale . [online] . [citat 21. 03.
2018]. Disponibil: http://www.artamedica.md/articles/44/01_2011_Baciu. pdf .
155. EȘANU -DUMNAZEV, D. (2017). Formarea competenței de comunicare în limba străină
la studenți i mediciniști. Teză de doct. în pedagogie. [online]. [citat 22. 01. 2018].
Disponibil: https://sites.google.com/site/usttempor ar/avize/sustinereatezeidedoctorin
consiliulstiintificspecializatd3653101 -02.
156. IACOB, L. (2004). Comunicarea în context educativ și didactic [online] [citat 28. 08.
2018]. Disponibil: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_ file/ Comunicarea %20in%
20contextul%20educativ%20si%20didactic.pdf .
157. IANIOGLO, M. Competența de comunicare asertivă – valoare de top a dialogului
intercultural. [online].[citat la 12. 04. 2019]. Disponibil: https:/ /ibn.idsi.m d/ sites/
default/files/imag_file/111_115_Competenta%20de%20comunicare%20asertiva%20%E2
%80%93%20valoare%20de%20top%20a%20dialogului%20intercultural.pdf
158. ISTRĂTOAIE, O. (2015). Comunicarea diagnosticului către pacient – limbaj medical
versus limbaj comun [online]. [citat 13. 07. 2018]. Disponibil: http: // www. diacronia.
ro/ro/indexing/details/A23310/pdf .
159. MOȘOIU, D.V. (2009). Comunicarea diagnosticului și a prognosticului în cancer .
Pregătirea, percepții și practici ale medicilor oncologi, hema tologi și de îngrijiri paliative,
așteptări ale populației și cadrul normativ . Rezumatul tezei de doctorat. USMF. Cluj –
Napoca. [online]. [citat 18. 07. 2018]. Disponibil: www.umfcluj.ro/sustinute –
ro/category/20 -rezumate -2009?download .
160. MUNTEANU, D.A. (2005). Observații asupra modului în care se comunică diagnosticul
de cancer [on-line]. [citat 17. 07. 2018]. Disponibil: http:// www .psihologiaonline.ro
/download / lucrari/L009_ObservatiiCancer.pdf .
161. NASTASIU, S., BRANISHTE, T. ( 2018 e). Competence formation of doctor -patient
interpersonal communication in medical students. În: The Challenges of Communication,
Contexts and Strategies in the World of Globalism – 5th E dition, ISBN: 978 -606-8624 -00-
6 Edited by: The Alpha Institute for Multicultural Studies Published by: Arhipelag XXI

163 Press, Tîrgu -Mureș. [online]. [citat 3.04.2019]. Disponibil: https://old.upm.ro/cci/CCI -05/
Cep /Cep % 2005 % 2005. pdf .
162. NIȚU, M., et. al. (2012). Comunicarea veștilor proaste în practica medicală [online]. [citat
19. 03. 2018]. Disponibil: http://rmj.com.ro/articles/2012.3/RMR_Nr -3_2012_Art -6.pdf .
163. POTÎNG, A. (2004). Blocajele comunicării [online]. [citat 3. 10. 2018]. Disponibil:
https://ibn. idsi.md/sites/default/files/imag_file/Blocajele%20comunicarii.pdf .
164. RUSU, V. (2015). Dicționar medical [online]. [citat 10. 01. 2018]. Disponibil:
https://oey zjxpx.files.wordpress.com/2015/07/valeriu -rusu-dictionar -medical -pdf.pdf .
165. SADOVEI, L. (2008). Formarea competenței de comunicare didactică prin modului
pedagogic universitar. Autoref. al tezei de doct. în pedagogie [online]. [citat 12. 04. 2019].
Disponib il: http: //www.cnaa.md/files/theses/2008/7802/larisa_sadovei_abstract.pdf
166. SKOLKA, E. (2014). Aspecte ale asistenței bolnavului aflat în stadiul terminal [online].
[citat 7 . 03. 2018]. Disponibil: https://docslide.com.br/download/link/eniko -skolka –
aspecte -ale-asistentei -bolnavului -aflat-in-stadiul -termi nal.
167. TANASE, O. (2015). Obiectivele educației centrate pe competente [online]. [citat 8. 03.
2018]. Disponibil: https:// www. academia.edu/ 30927466/ obie ctivele_ educatiei_
centrate_ pe_competente .
168. TEODORESCU, C., ROȘCA, D. (2012). Comunicare. Manual pentru învățământ cu
frecvență redusă. Craiova: Tipografia Universității din Craiova, 176 p. [online]. [citat 12
septembrie, 2018]. Disponibil: https://www.baluna.ro/wp -content/ uploads/2016/01/
Comunicare -Curs.pdf
169. ȚĂNDĂU, F. (2018). Îmbunătățirea relației medic – pacient prin învățarea tehnicilor de
comunicare (partea I). În: Revista de Medicină Școlară și Unive rsitară, vol. V, nr. 3, iulie,
2018 [online]. [citat 20 noiembrie, 2018]. Disponibil: http:// www. medicinascolara.
ro/download/revista/vol5_nr3_2018/5%20RMS%20 -%20 Imbunatatirea% 20relatiei%
20medic%20pacient.pdf .
170. VÂLCEANU, C. (2016). Comunic area în asistența medicală . [online]. [citat 13. 07. 2018].
Disponibil: http://farma.com.ro/articles/2016.1/PF_Nr -1_2016_Art -3.pdf .
171. VICOL, M. (2013). Dezvoltarea competențelor comuni cative la studenți prin intermediul
strategiilor didactice interactive . Teză de doct. în pedagogie [online]. [citat 16.03.2018].
Disponibil: https://vdocuments.site/marta -vicol -thesis-567fec1fda50f.html .
****
172. VERSPIEREN, P. (2005). Malade et medicin, partenaires . [online]. [citat 18. 07. 2018].
Disponibil: https://www.cairn.info/revue -etudes -2005 -1-page -27.htm .

164 ****
173. ASHRAF, B., et. al. (2014). Qualitative study of Nocebo Phenomenon (NP) involved in
doctor -patient communication. In: Int J Health Policy Manag. Jun 2; 3(1): 23 -7. DOI 10.
15171 [online]. [citat: 13.07.2018].
Disponibil: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24987718 .
174. BAILE, W.F., BUCKMAN, R., et. al. (2000). SPIKES – A SixStep Protocol for Delivering
Bad News: Application to the Patient with Cancer. Oncologist [online]. [citat 17. 07.
2018].Dis ponibil:http://www.cetl.org.uk/learning/feedback_opportunities/data/downloads/
breaking_bad_news.pdf .
175. BOUMAN, M. (1999). The Turtle and the Peacock : collaboration for prosocial change :
the entertainment – education strategy on television [online]. [citat 15. 05. 2018].
Disponibil: http://www.dart -europe.eu/full.php?id=875594 .
176. BROWN, R.F., et. al. (2008). Communication Skills Training : Describing a New
Conceptual Model [online]. [citat 26. 06. 2018]. Disponibil: https://journals.lww.com/
academicmedicine/fulltext/2008/01000/Communication_Skills_Training__Describing_a_
New.6.aspx .
177. BUCKMAN, R.A. (2005). Breaking bad news : the S -P-I-K-E-S strategy [online]. [citat 17.
7. 2018]. Disponibil: http://residents.pediatrics.med.ubc.ca/wp -content/ uploads /2014/08/
Delivering -Bad-news.pdf .
178. BYLUND, C.L., et. al. (2011). A practitioner’s guide to interpersonal co mmunication
theory : An overview and exploration of selected theories [online]. [citat 15. 07. 2018].
Disponibil: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3297682/ .
179. JANKOWSKA, K., PASI ERSKI, T. (2014). Medical communication: a core medical
competence. În: Polskie archiwum medycyny wewnętrznej. 124 (78). pp. 350 -351 [online]
. [citat 25. 03. 2018]. Disponibil: http://pamw.p l/sites/default/files/72_Pasierski.pdf .
180. HYMES, D.H. (1972). On Communicative Competence . În: PRIDE, J.B., HOLMES, J.
(eds). Sociolinguistics. Selected Readings. Harmondsworth: Penguin. (Part 2), pp. 269 -293
[online]. [citat 5. 03. 2018]. Disponibil: http://wwwhomes.uni -bielefeld. de/ sgramley
/Hymes -2.pdf .
181. KREPS, G.L. et al. (1998). (The history and development of the field of health
communication. În: JACKSON, L. D., DUFFY, B. K. (Eds .). Health Communication
Research: Guide to Developments a nd Directions. Westport, CT: Greenwood Press. pp. 1 –
15 [online]. [citat 5. 10. 2018]. Disponibil : http:// www .russcomm .ru/ eng/ rca _biblio/ k/
kreps. shtml .

165 182. MANOJLOVICH, M., et . al. (2015). Hiding in plain sight: communication theory in
implementation science [online]. [citat 15. 07. 2018]. Disponibil: https:// www.ncbi
.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4410585 .
183. SIMPSON, N., et al. (1991). Doctor -patient communication : the Toronto consensus
statement [online]. [citat 13. 07. 2018]. Disponibil: https:// www.ncbi. nlm.nih. gov/pmc/
articles/ PMC1671610/ .
****
184. ESCALERA, A.N., et al. (2017). Representaciones sociales del médico, paciente y
atención médica. În: Re vista CONAMED. Vol. 22, nr. 3. pp. 110 -120. ISSN 2007 -932X
[online]. [citat 20 noiembrie 2018]. Disponibil: http://web. a. ebscohost. com/ ehost/ pdf
viewer/pdfviewer?vid=3&sid=0aab7da6 -9c25 -49eb -bcf4-8bc 42e 4c5b 0a% 40 sessionmgr
4010 .
185. HAMUI SUTTON, A., et al. (2015). Las tres dimensiones de la comunicación médico –
paciente: biomédica, emocional e identidad cultural. În: Rev. CONAMED. Vol. 20, nr. 1,
enero -marzo. pp. 17 -26 [online]. [citat 22 noiembrie 2018]. Disponibil: http:// www .
medigraphic. com/pdfs/conamed/con -2015/con151d.pdf .
186. VÁZQUEZ, J. A. P. -C. et al. (2014). Percepción de la cultura de seguridad del paciente en
médicos pasantes del servicio social. In: Rev CONAMED, Nr. 19(2), pp. 52 -58 [online].
[citat 2 noiembrie 2018 ]. Disponibil: http://web.a.ebscohost.com/ehost/ pdfviewer /
pdfviewer?vid=3&sid=b6452f4b -4d6f-41a4 -b34c -ef1ec523cfe9% 40 session mgr 4009
****
187. ГЕРАСИМОВА, И.В. et al. (2015). Приемы и методы эффективного общения с
пациентами . Методические рекомендации [o nline]. [citat 3. 01. 2018]. Disponibil:
http://oocmp.ru/assets/doc/info/priemi.pdf .
188. МАНУЛИК, В.А., МИХАЙЛЮК, Ю.В. (2013). Проблема коммуникативной
компетентности в профессиональной деятельности вра ча (теоритический аспект)
[on-line]. [citat 2. 01. 2018]. Disponibil: http://doc player.ru/46079199 -Problema –
kommunikativnoy -kompetentnosti -v-professionalnoy -deyatelnosti -vracha -teoreticheskiy –
aspekt -manulik -v-a-a-mihaylyuk -yu-v.html .
189. ТРОИЦКАЯ, Л.А., et. al. (2013). Деонтологические принципы и психологические
особенноти профессионал ьного взаимодействия доктора с пациентом [online]. [citat
23. 11. 2017]. Disponibil: https://medi.ru/docplus/j01131248.pdf .
****

166 190. Cadrul comun de referință pentru limbi: învățare, predare, evaluare [onlin e].[citat 12. 03.
2018]. Disponibil: http://www.infoeuropa.md/files/cadrul -european -comun -de-referinta –
pentru -limbi -invatare -predare -evaluare.pdf .
191. Codul de etică a lucrătorului medical și farmacistului [online].[citat 30. 01. 2018].
Disponibil: http://old.ms.md/_files/1471 -Cod%2520etica -brosura.pdf .
192. Codul deontologi c al lucrătorului medical și al farmacistului . Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova nr. 192 din 24. 03. 2017 [online].[citat 18. 07. 2018]. Disponibil:
http://lex.justice .md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=369644 .
193. Codul Educației al Republicii Moldova. Parlamentul R. Moldova, Codul nr. 152 din
17.07.2014 [online] . [citat la 15.05.2019]. Disponibil: http://lex.justice.md/md/355156/
194. Curriculum la disciplina Limba română și terminologie medicală. Universitatea de Stat de
Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” [online] . [citat 20.08.2018]. Disponibil:
http://limbaromana.old.usmf.md .
195. Curriculum la disciplina Comunicare și comportament în medicină. Universitat ea de Stat
de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” [online]. [citat 20.08.2018]. Disponibil:
http://filosofiebioetica.old.usmf.md .
196. Legea nr. 263 din 27. 10. 2005 Cu privire la drepturile și respon sabilitățile pacientului
[online] [citat 16. 07. 2018]. Disponibil: http://lex.justice.md/viewdoc.php?id=313060 .
197. Legea nr. 264 din 27. 10. 2005 Cu privire la exercitarea profesiunii de medic [onli ne].
[citat 16. 07. 2018]. Disponibil: http://lex.justice.md/viewdoc.php?id=313060 .
198. Strategia de dezvoltare a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae
Testemițanu” din Republica Moldo va în perioada 2011 -2020 [online]. [citat 16. 07. 2018].
Disponibil: https://ums.usmf.md

167 ANEXE
Anexa 1. Programul de formare a competenței de comunicare interpersonală medic –
pacient la mediciniști
PROGRAM DE FORMARE A COMP ETENȚEI DE COMUNICARE
INTERPERSONALĂ MEDIC -PACIENT LA MEDICINIȘTI
Anul de studii : 2018 – 2019
Coordonator Silvia Nastasiu
Grupul -țintă Studenții USMF „Nicolae Testemițanu”
Utilitatea
Programului
de formare Concepția de bază a Programului rezidă în forma rea competenței de
comunicare interpersonală eficientă a medicului cu pacientul , dar și cu alți
profesioniști din domeniul medical . Prezentul Program vine în sp rijinul
profesorilor de comunicare , în vederea optimizării formării competenței de
comunicare in terpersonală medic -pacient la mediciniști , prin activitățile
propuse în acest program , oferind sugestii de optimizare a formării
competenței de comunicare interpersonală la mediciniști .

Prezentul Program , prin scopul și obiectivele sale , este în concorda nță cu :
­ Strategia de dezvoltare a Universității de Stat de Medicină și Farmacie
„Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova , în perioada 2011 -2020
[on-line]. [citat , 16. 07. 2018] . Disponibil : https : //ums . usmf . md.
­ Legea nr . 263 din 27 . 10. 2005 Cu priv ire la drepturile și responsabilitățile
pacientului . [on-line]. [citat 16 . 07. 2018] . Disponibil : http: //lex. justice .
md/viewdoc . php?id=313060 .
­ Legea nr . 264 din 27 . 10. 2005 Cu privire la exe rcitarea profesiunii de
medic [on-line]. [citat 16 . 07. 2018] . Disponibil : http: //lex. justice .
md/viewdoc . php?id=313060 .
­ Codul deontologic al lucrătorului medical și al farmacistului . Hotărâre a
Guvernului Republicii Moldova nr . 192 din 24 . 03. 2017 . [on-line] [citat
18. 07. 2018] . Disponibil : http: //lex. justice . md/index .
php?action=view&view=doc&lang=1&id=36 9644
Forma de
activitate Prelegeri , seminare , lucrări practice , lucru l individual
Orientări
strategice ­ formarea competenței de comunicare interpersonală medic -pacient la
mediciniști ;
­ formarea abilităților de relaționare cu alți profesioniști din domen iul
medical ;
­ formarea abilităților de comunicare în situații de crize , conflicte ;
­ formarea sentimentului de responsabilitate , pentru exercitarea profesiunii
de medic ;
­ formarea competenței de operare cu elementele de bază ale gestiunii
emoționale – controlul unor emoții , precum furia și anxietatea ;

168 ­ formarea abilităților de u tilizare a tehnicilor de comunicare în relația
interpersonală medic -pacient etc .
Rezultatele
scontate La finalizarea Programului de formare a competenței de comunicare
interpersonală medic -pacient , mediciniștii vor fi capabili :
­ să înțeleagă principiile fundamentale ale comunicării ;
­ să distingă componentele unui act comunicațional eficient ;
­ să înțeleagă elementele -cheie ale unui interacțiuni verbale clinice , de tip
convorbire , interviu sau anamneză ;
­ să utilizeze elemente conversaționale , de tip întrebări deschise , întrebări
închise , parafr azări, întreruperi și alte tehnici de comunicare ;
­ să păstreze echilibrul emoțional și moral în situațiile profesionale dificile –
să opereze cu e lemente de bază ale gestiunii emoționale (controlul unor
emoții , precum furia sau anxietatea) ;
­ să distingă elementele verbale și nonverbale ale comunicării , congruența
dintre comunicarea verbală și cea nonverbală ;
­ să aplice competențele învățate , în cont exte variate – interacțiunea cu
pacienții , comunicarea cu colegii etc.;
­ sa ia decizii constructive , în situații conflictuale , fie cu pacienții , fie cu alți
profesioniști ai domeniului sănătății .
Scopul
general al
Programului Formarea competenței de comu nicare interpersonală medic -pacient la
mediciniști , prin impl ementarea unui program de informare , formare și
optimizare a abilităț ilor de comunicare , în varii situații medicale .

169 Anexa 2. Tematica Programului de formare a competenței de comunicare inter personală
medic -pacient la mediciniști , la cursul Comunicare și comportament în medicină
TEMATICA PROGRAMULUI DE FORMARE A COMPETENȚ EI DE
COMUNICARE INTERPERSONALĂ MEDIC -PACIENT ,
la cursul Comunicare și comportament în medicină ,
Facultatea de Stomatologie /Medicină , anul I
Nr. Denumirea activității Prelegeri Seminare Lucrul
individual
1. Comportamentul uman – un complex bio -psiho –
social
1. Conceptul de comportament uman . Clasificarea
comportamentului uman . Factorii ce influențează
comportamentul uman : biolo gic, psihologic și
social .
2. Factorii bio -psiho -sociali care influențează actul
medical . Comportamentul și sănătatea . Impactul
comportamentului uman asupra sănătății .
3. Normalitate comportamentală . Conceptul de
normalitate . Normalitatea ca proces . Crite rii de
normalitate . Normalitate și comunicare .
Normalitatea ca sănătate , normalitatea și
adaptarea , sănăt ate și adaptare .
4. Anormalitatea . Criterii de definire a normalității .
Anormalitate și boală . Tipuri de comportamente
anormale . 2

4 5
2. Comportame nt și personalitate
1. Conceptul de personalitate . Trăsăturile și
structura personalității .
2. Comportament și temperament . Tipurile de
temperament .
3. Comportament și somaticul uman .
Tipologiile morfologice .
4. Comportament și psihicos -ul uman .
Tipologiil e psihofiziologice și psihologice . 2
4 4
3. Comportament și societate . Elemente de
sociologie medicală
1. Noțiunea de sociologie și sociologie medicală .
2. Caracteristica noțiunilor statut și rol social și
conflict de rol .
3. Statutul și rolul social al m edicului . Rolul social al
bolnavului . Relația medic -pacient , ca relație de roluri .
4. Tipuri , modele și strategii de relație medic -pacient .
Stadiile actului medical : anamneză și explorarea
simptomelor de către medic ; precizarea
diagnosticului și decizia în legătură cu
tratamentul ; complianța la tratament , procesul
tratamentului și stadiul posttratament . Acordul
informat . 2

4 4

170 5. Malpraxis și noncomplianța la tratament , ca
devieri de la obligația de rol . Automedicația .
6. Elemente de bioetică și deontologie medic ală.
4. Comunicarea . Definiții și funcții
1. Noțiunea de comunicare . Elemente constitutive
ale comunicării . Funcții ale comunicării .
2. Procesul comunicării . Tipuri și forme ale
comunicării .
3. Semnificația comunicării în activitatea
medicală . Tipur i de comunicare medic -pacient .
4. Comunicarea în funcție de diagnostic .
Comunicarea cu diferite tipuri de pacienți .
5. Comunicarea în echipa medicală : medic ,
asistent , bioetician , preot , psiholog , psihiatru ,
asistent social , pacient . 2

4 4
5. Metacomunica rea și diferențele culturale
Seminarul I
1. Noțiunea de metacomunicare .
2. Descifrarea limbajului verbal al
metacomunicării .
3. Limbajul paraverbal : râsul , geamătul , oftatul ,
tusea seacă și dresul vocii .
4. Limbajul nonverbal : postura trupului , mimica și
gestica .
5. Interacțiunea dintre comunicarea verbală și
nonverbală . Poziții interculturale în comunicarea
nonverbală.
Seminarul II
1. Eticheta . Din istoria etichetei . Elemente ale
codului bunelor maniere . Comportamentul în viața
profesională .
2. Imaginea , element esențial în societatea
contemporană . Conceptul de imag ine. Imag inea
personală . Limbajul vestimentației – paleta
culorilor . Limbajul culorilor . Garderoba feminină
și masc ulină.
3. Imaginea studentului medic și a medicului .
4. Elemente de programare neurolingvistică :
metamodelul , arta de a pune întrebări , degete și
cuvinte critice , reprezentarea senzorială , cheile de
acces vizual și cum ținem obiectivele . 2

2

2

4
6. Bariere și clivaje în comunicare
Seminarul I
1. Conceptul de barieră în com unicare , cauza
apariției și clasificarea lor .
2. Barier e tehnice : zgomotul , perturbările sonore și
filtrele .
3. Bariere socio -culturale : politice , religioase ,
sociale și prof esionale .
4. Bariere psihologice : de atitudine și deprindere . 2

2

2 4

171 5. Bariere de înțele gere: fonetice , semantice ,
stilistice și logice .
Seminarul II
1. Comunicarea eficientă și ineficientă .
2. Tehnici și forme de ascultare activă .
3. Elemente ale ascultării active : formularea
întrebărilor , parafrazarea , sumarizarea și oferirea
de fee dback .
4. Comunicarea eficientă medic -pacient . Bariere
personale în relatia medic -pacient .
7. Conflictul – element constitutiv esențial al
comunicării
1. Conceptul de conflict și conflictologie . Obiectul
de studiu al conflictologiei .
2. Structura co nflictului : obiectul conflictului ,
părțile conflictului , mediul înconjurător și cerințele
conflictului , interpretarea subiectivă a conflictului
și elementele sale individuale .
3. Tipologia conflictelor . Strategii de rezolvare a
conflictelor .
4. Aspectul et ic al conflictului . 1

2 4
8. Comportament ul în context ul intercultural
1. Conceptul de cultură și comunicare
interculturală . Multiculturalitate , interculturalitate ,
transcult uralitate .
2. Etnocentrismul și comunicarea interculturală .
Etnocentrismul , ca problemă a comunicării
interculturale .
3. Caracteristicile structurale ale comunicării
interculturale . Surse de gafe în comunicarea
intercult urală.
4. Comunicarea interculturală medic -pacient . 1
2 4
9. Comportamente cu risc pentru sănătate .
Comunicarea pent ru schimbarea
comportament ului cu risc pentru sănătate
Seminarul I
1. Noțiune de conduită deviantă . Importanța
anihilării acesteia în societate și medicină .
2. Clasificarea conduitelor deviante .
3. Tulburări de personalitate . Sindroame
comportamentale în b olile psihice .
4. Violența în familie . Deviații sexuale .
5. Stări presistente de conflict .
Seminarul II
1. Comportamentul nociv pentru sănătate :
caracteristica generală .
2. Delimitarea celor mai principale probleme ale
comportamentului nociv .
3. Suprasolic itarea fizică și nervoasă . Alimentația
dezechilibrată . 3

2

2

2 6

172 4. Fumatul , consumul de alcool și de droguri .
5. Comportamentul față de medicament : repulsie ,
indiferență , deprinderi , abuz . Efectul Placebo .
Seminarul III
1. Aspecte generale ale procesului de schimba re
comportamentală : principii și etape în evaluarea
schimbării comportamentului .
2. Condițiile esențiale pentru schimbarea
comportamentului .
3. Importanța comunicării în schimbarea
comportamentului . Strategii și tehnici de
comunicare pe ntru schimbarea comp ortamentului .
Comportame ntul față de medicament .
ORE 17 34 39
TOTAL ORE 90 de ore

173 Anexa 3. Tematica Programului de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient la mediciniști , la cursul Limba română și terminol ogie medicală , Facultatea
de Medicină I
TEMAT ICA PROGRAMULUI DE FORMARE A COMPETENȚEI DE COMUNICARE
INTERPERSONALĂ MEDIC -PACIENT
la cursul Limba română și terminologie medicală ,
Facultatea Medicină I , grupe de studenți alolingvi și studenți străini
(seri a română) , anul II , semestrul III
Nr. Denumirea activității Prelegeri Lucrări
practice Lucrul
individual
1. Actualizarea temelor studiate .
Modurile nepersonale ale verbului (actualizare) .
Construcții participiale și gerunziale în limbajul
medical . Verbul și pronumele (modul indicativ ,
timpul perfect (diatezele : activă , pasivă și reflexivă) . 4
2. Modulul I . Sistemul endocrin
Sistemul endocrin . Maladiile sistemului endocrin
Dialogul „La endocrinolog” .
Verbul și pronumele la modurile : conjunctiv ,
condițional și imperativ . 6
3. Modulul II . Sistemul digestiv
Sistemul digestiv . Stomacul . Ficatul . Pancreasul .
Maladiile sistemului digestiv .
Dialogul „La gastrolog” .
Sintaxa . Noțiuni generale . Fraza . Relații de
coordonare și subordonare . 18
4. Evalua re formativă 2
5. Modulul III . Sistemul respirator . Plămânii
Sistemul respirator . Plămânii . Maladiile sistemului
respirator .
Dialogul „La medicul de familie” .
Exprimarea comparației . Superlativul și consecința . 6
6. Modulul IV . Sistemul circulator
Sistemul circulator . Sângele . Inima . Afecțiunile
sângelui și a inimii .
Dialogul „La cardiolog” .
Dialogul „La hematolog” .
Exprimarea identității , substituției și opoziției . 8
7. Modulul V . Sistemul limfatic și imunitar
Sistemul limfatic . Maladiile sist emului limfatic
Sistemul imunitar . Afecțiunile sistemului imunitar .
Dialogul „La imunolog” .
Exprimarea cauzei , ipotezei , condiției , dorinței ,
afirmației și negației . 12
8. Modulul VI . Sistemul excretor
Sistemul excretor . Rinichii . Patologii ale sistemu lui
excretor .
Dialogul „La urolog” . 6

174 Exprimarea cumulului și excepției .
9. Actualizare . 2
10. Evaluare finală 4
TOTAL 68 de
ore

175 Anexa 4. Tematica Programului de formare a competenței de comunicare interpersonală
medic -pacient la mediciniș ti, la cursul Limba română și terminologie medicală , Facultatea
de Medicină II
TEMATICA PROGRAMULUI DE FORMARE A COM PETENȚEI DE
COMUNICARE INTERPERSONALĂ MEDIC -PACIENT
la cursul Limba română și terminologie medicală ,
Facultatea Medicină II , grupe de stude nți străini
(seria engleză) , anul II , semestrul III
Nr. Denumirea activității Prelegeri Lucrări
practice Lucrul
individual
1. Modulul I . Universitatea de Stat de Medicină și
Farmacie „Nicolae Testemițanu”
USMF „Nicolae Testemițanu ”.
Actualizare : Fonetica . Alfabetul latin pentru limba
română . Sistemul grafic și fonologic . Diftongii și
triftongii . Vocalele în hiat . 6
Imnul USMF „Nicolae Testemițanu” 4
Medicina . Generalități .
Accentul . Funcțiile și rolul accentului . Tipuri de
accent . Semne or tografice și de punctuație ale limbii
române . 6
2. Modulul II . Structura organismului uman . Celula
și țesuturile
Celula : membrană plasmatică , citoplasmă , nucleul
celulei .
Pronumele personale și de politețe . Paradigma
verbelor a fi și a avea . 6
Țesuturile .
Substantivul . Genul și numărul substantivelor .
Articolul . Articolul substantival definit și nedefinit . 6
Structura organismului uman .
Alte tipuri de articole (posesiv , adjectival) . 8
3. Evaluare formativă 2
4. Modulul III . Mala dii și mijloace de tratament
Despre maladii . Cazurile substantivului . 6
Diagnosticul . Etapele de stabilire a diagnosticului .
Declinarea substantivelor comune și proprii . 6
Mijloace de tratament .
Declinarea substantivelor compuse . 6
5. Modulu l IV. Sistemul tegumentar
Sistemul tegumentar . Maladii ale sistemului 6

176 tegumentar .
Dialogul „La dermatolog” .
Adverbul . Categoriile gramaticale ale adverbului .
Gradele de comparație ale adverbului .
6. Modulul V . Sistemul osos
Sistemul osos . Malad ii ale sistemului osos .
Dialogul „La osteolog” .
Adjectivul . Categoriile gramaticale ale adjectivelor .
Adjective variabile și invariabile . 8

7 Modulul VI . Sistemul muscular
Sistemul muscular . Maladii ale sistemului muscular
Dialogul „La miolog” .
Declinarea îmbinărilor de cuvinte substantiv +
adjectiv , adjectiv + substantiv . 8
8 Modulul VII . Sistemul nervos
Sistemul ner vos. Maladii ale sistemului nervos .
Dialogul „La neurolog” .
Gradele de comparație ale adjectivelor . Adjectivele
fară grade de comp arație . 10
9 Modulul VIII . Mecanismul vederii – ochiul
Mecanismul vederii – ochiul . Maladii ale ochiului
Dialogul „La oftalmolog” .
Numeralul . Categoriile gramaticale . Tipuri de
numeral . Numeralul cardinal și ordinal . 6
10 Lecție de recapitulare 2
11 Evaluare formativă 2
12 Evaluare finală 4
Total ore 102

177 Anexa 5. Chestionar de evaluare a nivelului competențe i de comunicare interpersonală
medic -pacient
CHESTIONAR

2018

Facultatea ____________________a nul________ Data__________
Genul (încercuiți): Masc./ Fem. Vârsta_________
Vă vom fi recunoscători pentru răspunsuri sincere la întrebările de mai jos. Prin răspun surile Dumneavoastră ne
veți ajuta a dezvolta competențele de comunicare interpersonală medic -pacient la studenții mediciniști.
Chestionarul este anonim.
I. Definiți:
Comunicarea interpersonală vizează______________________________________________ __________
___________________________________________________________________________ __________
Comunicarea interpersonală medic -pacient se referă la_______________________________ __________
___________________________________________________________________________ __________
Comunicarea interpersonală medic -medic conține___________________________________ __________
___________________________________________________________________________ __________
II. Delimitați:
Asemănările dintre Comunicarea interpersonală propriu -zisă și Comunicarea interpersonală medic –
pacient _______________________________________________________________ ______________
___________________________________________________________________________ _________
____________________________________________ _______________________________ _________
Deosebirile dintre Comunicarea interpersonală propriu -zisă și Comunicarea interpersonală medic -pacient
_______________________________________________________________ ____________________
____________________________ _______________________________________________ ________
___________________________________________________________________________ ________
III. În arta comunicării medicale sunt necesare___________________________________ _______
______________________________ _____________________________________________ ________
IV. Indicați în ce măsură sunteți de acord cu următoarele afirmații, marcând cu “√” căsuța
care corespunde opiniei Dvs.
Nr. Afirmații Acord
total Acord
parțial Neutru Dez-
acord
parțial Dez-
acord
total
1. Gradul de cunoaștere a limbii române este
important în diverse situații de comunicare
medicală
2. Profesionalismul medicului depinde de
competența de comunicare interpersonală
medic -pacient
3. Competența de comunicare medic -pacient
este parte integrantă a codului deontologic al
medicului
4. Consider comunicarea interpersonală medic –
pacient esențială în tratarea pacienților
5. Este necesar un curs de formare a
competențelor de comunicare interpersonală
medic -pacient la USMF ”Nicolae Testemițanu”

178 V. Selectați: La ce etapă a actului medical condiderați comunicarea interpersonală medic –
pacient ca fiind cea mai importantă (bifați):
□ Stabilirea diagnosticului □ Tratamentul propriu -zis □ Perioada de convalescență
VI. Argum entați răspunsul
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________ ________ ________________
VII. Precizați sensul din perspectiva comunicării, pentru:
Consultație medicală_________________________________________________________ _________
Consult medical_____________________________________________________________ _________
VIII. Care dintr e cele trei competențe de comunicare în ars medica o considerați majoră (bifați).
Argumentați răspunsul
Medic – pacient
Medic – medic
Medic – societate
IX. Estimați la general necesitatea formării competențelor de comunicare interpersonală medic
– pacie nt, bifați unul dintre următoarele calificative:
□ Foarte mare □ Mare □ Medie □ Scăzută □ Foarte scăzută
X. Estimați la general necesitatea formării competențelor de comunicare interpersonală medic
– medic , subliniind unul dintre următoarele calif icative:
□ Foarte mare □ Mare □ Medie □ Scăzută □ Foarte scăzută
XI. Estimați la general necesitatea formării competențelor de comunicare interpersonală medic
– societate , subliniind unul dintre următoarele calificative:
□ Foarte mare □ Mare □ Medie □ Scăzută □ Foarte scăzută
XII. Vă rugăm să scrieți mai jos alte sugestii și comentarii ale Dvs. la problematica dată:

VĂ MUL ȚUMIM!

179 Anexa 6. Ilustrarea aplicării testului Wilcoxon
Conform meniului din Figura de mai jos , am dat un c lic pe Analyze – Nonparametric
Tests – Legacy Dialogs – 2 Related Samples :

Figura A 6.1 . Tabelul cu date de la etapele de Constatare și Control , problemele 1 -4
S-a deschis următoarea fereastră , în care am introdus informațiile despre scorurile ce am
dorit să le analizăm/variabilele perechi și tipul de test ce am dorit să fie folosit .
În cazul primei probleme , în calitate de Variable 1 , am examinat variabila
IV_1_Constatare , iar în calitate de Variable 2 – variabila IV_1_Control . La Test Type , am
selectat/marcat opțiunea Wilcoxon .

180

Figura A 6.2 . Testul Wilcoxon pentru o pereche de variabile dependente
Dând un clic pe butonul OK , am obținut următoarele rezultatele :

Figura A 6.3 . Rezultatele testului Wilcoxon
Tabelul Ranks reprezintă media rangurilor , suma rangurilor și numărul de subiecți , pentru
fiecare dintre cele trei situații de comparare : ranguri negative , ranguri pozitive și situațiile de
egalitate a le rangurilor .
Tabelul Test Statistics prezintă rezultatele testului de comparare . În cazul când p
(Asymptotic Signification) este mai mic decât pragul de semnificație α , considerate egal cu 0 , 05,
rezultă că există diferențe semnificative între valorile variabilelor Constatare și Control . Pentru a
vedea sensul diferenței , am inspectat valorile din co loana Sum of Ranks din primul tabel și ne -am

181 raportat la suma de ranguri cea mai mare . În cazul când suma rangurilor po zitive este mai mare
decât suma rangurilor negative , valoarea variabilei Control este mai mare decât valoarea
variabilei Constatare .
Programul SPSS permite prelucrarea a mai multor perechi de variabile . În cazul
problemelor 1 -5, introducem perechile de variabile :

Figura A 6.4 . Testul Wilcoxon , pentru mai multe perechi de variabile dependente
În rezultatul aplicării testului Wilcoxon , obținem tabelele cu următoarele rezultate :

Figura A 6.5 . Date rezultate despre ranguri , pentru problemele 4 .1. – 4.5.

182

Figura A 6.6 . Date rezultate despre parametrul p=Asymptotic Signification (2 -tailed)
pentru problemele 4 .1. – 4.5.

Figura A 6.7 . Imagini de la aplicarea testului Wilcoxon , la Problema_V_1_2_3

183

Figura A 6.8 . Aplicarea testului Wilcoxon , la problema VII_4_5_6

Figura A 6.9 . Rezultatele testului Wilcoxon referitoare la Ranguri și la Asymptotic
Signification , pentru problema VII_4_5_6

184

Figura A 6.10 . Aplicarea testului Wilcoxon la problema VIII_4_5_6

Figura A 6.11 . Rezultatele testului Wilcoxon referitoare la Ranguri și la Asymptotic
Signification pentru problema VIII_4_5_6

185

Figura A 6.12 . Aplicarea testului Wilcoxon la Pr oblema IX

Figura A 6.13 . Rezultatele testului Wilcoxon referitoare la Ranguri și la Asymptotic
Signification pentru Problema IX

186

Figura A 6.14 . Aplicarea testului Wilcoxon la Problema X

Figura A 6.15 . Rezultatele testului Wilcoxon referitoare l a Ranguri și la Asymptotic
Signification pentru Problema X

187 Anexa 7. Ghidul CALGARY -CAMBRIDGE , pentru realizarea istoricului medical –
procesul de comunicare (Kurtz S .M, Silverman J .D, Draper J . (1998) Teaching and
Learning Communication Skills in Medicine . Radcliffe Medical Press (Oxford) , Silverman
J.D, Kurtz S .M, Draper J . (1998) Skills for Communicating with Patients . Radcliffe Medical
Press , Oxford )
Ghidul CALGARY -CAMBRIDGE , pentru realizarea istoricului medical – procesul de
comunicare
Inițierea
sesiunii Stabilirea
relației/raportul
ui inițial Salută pacientul , află numele pacientului prezintă -te,
vorbește despre rolul și natura interviului , cere
consimțământul pacientului , dacă este necesar ,
demonstrează respect și interes , asigură confortul fizic al
pacientului .
Identificarea
motivelor
pentru
efectuarea
consultației Identifică probl emele pacientului , adresându -i o întrebare
deschisă : Cu ce vă pot ajuta? Ce vă deranjează? Ce ați dori
să discutăm astăzi? La ce întrebări ați dori să primiți
răspuns , astăzi?
Ascultă cu atenție declarația initială a pacientului , fără a
întrerupe sau ghida răspunsul pacientului , confirmă cele
enumerate și înce arcă să depist ezi problemele (simptomele)
adiționale (de ex . deci, dureri de cap și oboseală , orice
altceva?) .
Negociază graficul consultațiilor , luând în considerare
nevoile pacientului și ale medicului .
Colectarea
informației
(culegerea
de date)
Cercetarea
(examinarea ,
evaluarea)
problemelor
pacientului Încurajează pacientul să dezvăluie , cu propriile cuvinte , date
despre originea problemei (elor) , de când a(u) început pentru
prima dată și până în prezent (clarificând motivul prezentării
acestora) , utilizează tehnica de chestionare deschisă și
închisă , trecând corespunzător de la tehnica deschisa la cea
închisă, ascultă cu atenție , permițând pacientului să își
complet eze declarațiile , fără a întrerupe și lăsând spațiu între
ele, ca pacientul să gândească înainte de a răspunde sau
înainte de a continua , după ce a făcut o pauză , facilitează
verbal și non -verbal răspunsu rile pacientului , de ex .
folosirea încurajării , tăcerii , repetării , parafrazării ,
interpretării etc., identifică indicii verbali și nonverbali
(limbajul corpului , vorbirea , expresia feței , starea de afect) ;
(îi recunoaște și îi verifică , după caz) , clarifică afirmațiile
pacientului care sunt neclare sau neces ită concretizare (de
ex. Ați putea explica ce vreți s ă spuneți , prin stare de
leșin ?), periodic , fă un rezumat a l celor expuse , pentru a
verifica propria înțelegere și a spuselor pacientului ;
încurajeaz ă pacientul să corecteze interpretarea sau să
furnizeze informații suplimentare .
Stabilește datele și succesiunea evenimentelor .
Abilități
suplimentare
pentru Determină într -un mod activ și corespunzător : ideile
pacientului (credințele , cauza) ; preocupările pacientului și
așteptările pacientului , referitor la soluționarea fiecărei

188 înțelegerea
perspectivei
pacientului probleme (de exemplu , obiectivele , ce ajutor a șteaptă
pacientul pentru fiecare problemă) ; modul în care fiecare
problemă (sim ptom) afecteaz ă viața pacientului , încurajează
pacientul să -și exprime sentimentele .
Proiectare
a stru cturii Asigurarea unei
organizări bine
definite Întocmește un rezumat , la sfârșitul unei etape concrete de
chestionare , pentru a confirma înțelegerea înai nte de a trece
la următoarea trece re de la o etapă la alta , pentru a
determina simptomele , face declarații tranzitorii ; folosește
metodici raționale (logice) , pentru trecerea la etapa
următoare .
Asigurarea unei
relații continue Structurează interviul , printr -o modalit ate rațională participă
la sincronizarea și menținerea interviului .
Construire
a rela ției
medic –
pacient Folosirea unui
comportament
nonverbal
adecvat Folosește tehnici ale comportamentului nonverbal , conform
cerințelor : contactul vizual , expresia feței , pozițiile și
mișcările vocale , de ex .: rata, volumul , tonul , în caz dacă
citești , faci însemnări sau folosești computerul – le faci într –
o man ieră care nu interferează cu dialogul! Demonstrează
confidenți alitate .
Dezvoltarea
relației Acceptă legitimitatea viziunilor și sentimentelor pacientului ;
nu judeca!
Demonstrează empatie , pentru a arăta înțelegerea și
aprecierea sentimentelor sau situațiilor dificile ale
pacientului ; acceptă punctul de vedere și sentimentele
pacientului .
Oferă sprijin : exprimă îngrijo rare, înțelegere , dorință de a
ajuta .
Recunoaște eforturile depuse de pacient , pentru propria
îngrijire ; propune modalități de colaborare .
Implicarea
pacientului Tratează , cu delicatețe , subiectele jenante și deranjante ale
suferințelor fizice , inclusiv , atunci când sunt asociate cu
examenul fizic , împărtășește gândurile cu p acientul , pentru a
încuraja implicarea pacientului (de exemplu , „Ceea ce mă
gândesc , acum este ”).Oferă explicații raționale , la întrebările
care ar putea să pară fără continuitate lo gică, în timpul
exam enului fizic , explică procesul , cere permisiunea !
Explicații
și
planificare
Asigurarea
cantității
corecte și a
tipului de
informații Colectează informația și o verifică : oferă informația ,
fragme ntar, pentru a fi ușor de manevrat , verifică
înțelegerea , utilizează răspunsul pacientului , ca un ghid
pentru urm ătoarele acțiuni .
Evaluează punctul de plecare al pacientului : află care sunt
cunoștințele prealabile ale pacientului , încă de la începutul
etapei de informare , descoperă proporțiile dorințe de
informare ale pacientului .
Întreabă pacienții ce alte informații ar fi de folos , de ex .:
etiologie , prognostic , oferă explicații , la momentul potrivit :
evită să oferi prematur consultanță , informații sau asigurări .
Acuratețea
informației și a
înțeleg erii
acesteia Oferă asistență pentru memorare și înțelegere exactă ,
structurează explicațiile : împarte -le în secțiuni separate ,
dezvoltă o secvență logică , utilizează o categorizare
explicită sau o semnalizare explicită (de ex .: „Sunt trei

189 lucruri importante , pe care aș vrea să le discutăm …1 …”
„Acum , trebuie să ne îndreptăm .”) Utilizează repetarea
(parafrazarea) și sinteza , pentru a întări informația expusă .
Utilizează un limbaj concis , ușor de înțeles , evită sau explică
limbajul profesional .
Folosește metode vizuale de transmitere a informațiilor :
diagrame , modele , informații scrise – instrucțiuni sau
recoma ndări.
Verifică înțelegerea de către pacient a informației date (sau a
planurilor făcute) : de ex . – Cere ca pacientul să expună
informați a cu propriile cuvintele ; rectifică dacă este necesar .
Obținerea unei
înțelegeri
comune :
încorporarea
perspectivei
pacientului Relaționează explicațiile cu tabloul clinic al pacientului :
ideile , preocupările și așteptările anterioare .
Oferă oportunități și încurajează pacientul să colaboreze : să
pună întrebări , să solicite clarificări sau să își exprime
îndoielile ; răspunde în mod corespunzător .
Observă indicii verbali și nonverbali , de ex .: nevoia
pacientului de a contribui la expunerea informației sau d e a
pune întrebări , supraîncărcarea cu informație , epuizarea .
Depistează care sunt credințele , reacțiile și sentimentele
pacientului , pe marginea informațiilor expuse și termenilor
utilizați ; confirmă informația și adresează întrebări , acolo
unde este nece sar.
Planificarea :
luarea
deciziilor
comune Împărtășește raționamentele proprii prin : idei, cugetări ,
dileme .
Implică pacientul , mai degrabă prin sugestii , decât directive .
Încurajează pacientul să contribuie , prin: idei, sugestii și
preferințe .
Negociază un plan reciproc acceptabil .
Oferă opțiuni : încurajează pacientul să facă alegeri și decizii
la etapa pe care o dorește .
Verifică dacă pacientul acceptă planul de tratament , dacă au
fost abordate toate problemele .
Încheierea
sesiunii
Planificarea
antic ipată Elaborează un plan de siguranță , care explică rezultatele
neprevăzute posibile , ce trebuie făcut dacă planul inițial nu
funcționează , când și cum să c aute ajutor .
Elaborează note de siguranță , care explică rezultatele
neașteptate , ce trebuie de făcut dacă planul inițial nu
funcțione ază, când și cum să caute ajutor .
Asigurarea
îndeplinirii
corespunzătoa re
a etapei finale Realizează un rezumat concis a celor expuse în timpul
examenului medical și clarifică planul de îngrijire
(tratament) .
Fă o verificare finală dacă pacientul este de acord și este
confortabil cu planul și întreabă dacă n -au apărut schimbări ,
întrebări sau alte elemente de discutat .
Opțiuni de
explanare
și
planificare
(include Discuții despre
investigații și
proceduri Oferă informații clare despre proceduri , de exemplu , prin ce
experiență ar putea trece pacientul , cum va fi informat
pacientul despre rezultate .
Relaționează procedurile cu planul de tratament : valoare ,
scop.

190 conținutul)
Încurajează întrebările și discuțiile privind stăr ile de
anxietate sau rezultatele negative potențiale .
Expunerea
opiniilor , pe
marginea
semnif icației
problemei Exprimă opinii despre ceea ce se întâmplă și asupra unor
situații posibile .
Argumentează logic opiniile .
Explică cauzele , seriozitatea , rezultatul așteptat ,
consecințele , pe termen scurt și lung .
Stabilește care sunt convingerile , reacțiile , îngrijorările și
opiniile pacientului .
Negocierea
unui plan
comun de
acțiune Discută opțiunile posibile , de exemplu , lipsa acțiunilor ,
investigații le, tratamentul medicamentos sau intervențiile
chirurgicale , tratament ul non-medicamentos (fizioterapie ,
ustensile medicale pentru aparatul locomotor , lichide ,
consili ere, măsuri preventive) .
Oferă informații despre acțiunile sau tratamentele oferite ,
etapele i mplicate , funcționarea lor , beneficii și avantaje ,
posibilitatea efectelor adverse (secundare) .
Obține părerea pacientului asupra necesității de acțiune , a
beneficiilor percepute , a barierelor , a motivației .
Acceptă opiniile pacientului , susține un punct de vedere
alternativ , dacă este necesar .
Află care sunt reacțiile și preocupările pacientului cu privire
la planuri și tratament , inclusiv , acceptabilitatea .
Ia în considerare stilul de viață , convingerile , aspectele
culturale și abilitățile pacientului .
Încurajează pacientul să se implice în punerea în aplicare a
planurilor , să își asume responsabilitatea și să se bazeze pe
autodeterminare .
Informează -te despre posibilitățile de susținere ale
pacientului , discută despre alte tipuri de suport disponibile .

191 Anexa 8. Text pentru realizarea tehnicii Discuția ghidată
Ciuma (fragment) de Albert Camus

O cale la îndemâna oricui , de a face cunoștință cu un oraș , este să încerci să afli cum se
muncește în el , cum se iubește și cum se moare . În orășelul nostru , să fie un efect al climatului ,
toate acestea se fac laolaltă , cu același aer frenetic și absent . Adică , oamenii aici se plictisesc și
tot aici se străduiesc s ă-și formeze obișnuințe . Concetățenii noștri muncesc mult , dar totde auna,
doar ca să se îmbogățea scă. Sunt interesați , mai ales , de comerț și , în primul rând , chiar după
cum spun ei , să facă afaceri . Firește , au și slăbiciunea bucuriilor simple , iubesc femeile ,
cinematograful și băile în mare . Dar, foarte înțelept , ei păstrează aceste plăceri pentru s âmbătă
seara și duminică , încercând , în celelalte zile ale săptămânii , să câștige mulți bani . Seara , când își
părăsesc birourile , se adună în cafenele , la ore fixe , se plimbă pe același bulevard sau stau în
balcoanele lor . Dorințele celor mai tineri sunt v iolente și scurte , în timp ce viciile celor mai în
vârstă nu depășesc asociațiile de popicari , banchetele prietenești și cluburile în care se mizează
sume mari , la jocul de cărți . Veți spune , fără îndoial ă, că asta nu e ceva particular pentru orașul
nostru și că, la urma urmei , toți contemporanii noștri sunt la fel . Fără îndoial ă, nimic nu e mai
natural , astăzi , decât să vezi oameni muncind de dimineaț ă până seara și hotărând , ei singuri ,
apoi, să-și piardă la cărți , la cafenea și în p ălăvrăgeli de tot felu l, timpul care le mai r ămâne de
trăit. Dar sunt orașe și lo curi, unde oamenii au , din când în când , presentimentul că ar mai exista
și altceva . În general , asta nu le schimb ă viața . Dar presentimentul a existat și asta , oricum , tot e
ceva. Oranul , dimpotr ivă, este, aparent , un oraș fără presentimente , adică un oraș cu totul și cu
totul modern . Nu e , prin urmare , necesar să preciz ăm modul în care se iubește la noi . Bărbații și
femeile fie că se devoră rapid în ceea ce se cheamă actul dragostei , fie că se las ă prinși într -o
lungă obișnuința în doi . Între aceste extreme , rareori există cale de mi jloc. Nici asta nu e ceva
original . La Oran , ca și aiurea , din lipsă de timp și de reflecție , ești într -adevăr silit să i ubești ,
fără s -o știi . Ceea ce e mai original î n orașul nostru , este dificultatea de care te poți lovi aici ,
când e să mori . Dificultate , de altfel , nu este cuvântul potrivit și mai corect ar fi să vorbim de
inconfort . Nu e niciodată agreabil să fii bolnav , dar sunt orașe și locuri care te susțin în bo ală,
unde poți , într-un fel , să te lași în voia ei . Un bolnav are nevoie de blâ ndețe, îi place să știe că se
poate sprijini pe ceva , cum e și firesc . Dar la Oran , excesele climei , importanta afacerilor care se
tratează , insignifian ța decorului , rapiditatea crepusculului și calitatea plăcerilor , totul cere
sănătate zdravăn ă. Un bolnav se simte foarte singur aici . Gândiți -vă atunci la cel care tr age să
moară , prins în cursă , îndărătul sutelor de pereți , trosnind de căldură , în timp ce în același minut
chiar , o întreaga populație , la telefon sau în cafenele , vorbește de polițe , de conosamente și
discount. Veți înțelege atunci ce poate fi inconfortabil în această moarte , chiar m odernă , când
apare deci într -un loc sterp . Aceste câteva indicații reușesc , poate , să dea o idee suficientă de spre
orașul nostru . De altminteri , nu trebuie nimic exagerat . Ceea ce trebuia subl iniat, este doar aerul
banal al orașului și al vieții . Dar, îndată ce seara, când își părăsesc birourile , se adună în cafenele ,
la ore fi ce orașul n ostru tocmai favorizează obișnuințele , se poate spune că totul e cum nu se
poate mai bine . Sub acest unghi , fără îndoial ă, viața nu e foarte p asionantă . Dar, cel puțin , la noi
nu se cunoaște dezordinea (Ojovanu et al., 2016 , p. 19).

192 Anexa 9. Realizarea t ehnicii Graficul T
Lipsa acordului informat
Un pacient , în vârstă de 72 de ani , are trei copii maturi și suferă de cancer la colon. El își
descrie boala ca „o masă străină în intestin” , dar nu știe ce fel de tratament îi va fi aplicat. Merge
la intervenție chirurgicală. A doua zi după operație, este vizitat de către chirurgul de serviciu,
care îi i nspectează plaga postoperatorie. Pacientul se aștepta să vadă o plagă închisă, suturată. El
a rămas șocat , când a văzut stoma și a întrebat revoltat medicul despr e „gaura” în abdomenul
său. Chirurgul, într -o manieră tehnică, i -a comunicat: „Capătul intestinului operat a fost suturat
de peretele abdomenului. Acum defecația va avea loc prin această gaură , într-un pachet ce îl voi
fixa eu”. Su rprins și supărat de răsp unsul primit, pacientul a întrebat: „Pe cine ați întrebat , înainte
să faceți această gaură?” Medicul a afirmat că copiii pacientului au fost informați exact despre
procedura operatorie, iar fiul său a semnat consimțământul. Bolnavul a reproșat: „Cine urma să
fie operat și să poarte o gaură în abdomen: eu sau fiul meu? Cum v -ați permis să luați o astfel de
decizie , fără să mă întrebați? Vă voi acționa în judecată!” Chirurgul a început să -i explice
motivele deciziei de a recurge la colostomă, menționând că pa tologia ce o are , este una „foarte
rea”. După explicațiile primite , pacientul a răspuns: „Dacă aș fi primit aceste informații înainte
de operație, eu nu aș fi strigat acum la dumneata. Eu nu sunt un necărturar și pot înțelege
lucrurile”. (Spinei, 2005, p p. 197-198; Ojovanu, et al., 2016, p. 73).
A fost oare corectă decizia medicilor de a primi doar acordul copiilor pacientului?
Pro, da, + Contra, nu –
Pacientul cu diagnostic oncologic este
foarte sensibil Un tratament poate fi eficient , doar în cazul une i
cooperări dintre medic și pacient
O informație detaliată despre operație
poate să îl sperie și să -i dăuneze Această relație se bazează pe încredere și
reciprocitate
Medicii au procedat în beneficiul
pacientului, protejându -l de emoții
negative
De multe ori medicul acționează la
nenumăratele insistențe ale familiei
pacientului
Medicul crede că familia cunoaște mai
bine pacientul și știe ce este mai bine
pentru el Conform imperativului autodeterminării, orice
persoană are dreptul de a lua decizii referi toare la
propriul corp
Pacientul va alege sau va respinge tratamentul
propus , după ce îi vor fi descrise beneficiile și
dezava ntajele
Obținerea acordului informat va fi o afirmare a
autonomiei și respectului de sine al pacientului
Acordul informat est e reglementat de Lege – Legea
R. M. nr. 264 din 27. 10. 2005 „Cu privire la
exercitarea profesiunii de medic”

193 Anexa 10. Realizarea tehnicii SINELG la tema Sistemul respirator – plămânii

Cuvinte -cheie: respirație, inspirație, expirație, plămân, schimb d e gaze
Sistemul respirator este alcătuit din totalitatea organelor care asigură mecanismul
respirației. Acestea sunt căile respiratoare superioare – cavitatea nazală, faringele, laringele și
infer ioare – traheea, bronhiile și plămânii – organe principale ale actului respirator. Prin dilatarea
toracelui și lăsarea diafragmei , plămânii se umflă și aerul atmosferic pătrunde pe căile
respiratorii în alveole. Acest moment poartă denumirea de inspirație. Prin îngustarea toracelui și
ridicarea bolții diafragmei, aerul este evacuat din plămâni, realizându -se expirația. Randamentul
plămânilor , în timpul unui efort , este determinat prin măsurarea volumului de aer inspirat și
expirat.
Definiție. Plămânul este fiecare dintre cele două organe
principale, parenhimatos, înconjurate de pleură, situate
simetric în cavitatea toracică.
Etimologie. Termenul provine din gr. plemóni. Cuvântul
pneumon sau pleumon (plămâni) provine de la verbul
grecesc pneo , care semnifică „a sufla” sau „a respira”,
care își are originea în rădă cina indo -europeană pleumon
(pulmon), unde pleu semnifică „a înota”. În concluzie,
pleumon sau pneumon sunt cuvinte care fac aluzie la ceva care plutește pe apă, pe un lichid.
Topografia plămânilor. Proprietăți. Plămânii se găsesc în cutia toracică, fiind două
organe elastice , cu structură parenhimatoasă. Au un aspect rozaliu și sunt protejați de un înveliș
dublu, foarte subțire, denumit pleură. Pleura protejează plămânii, prevenind atingerea cu
coastele, în timpul inspirației și al expirației.
Structura anatomică. Structura plămânilor este cea a unei glande tubuloacinoase, fiind
formate dintr -un sistem de canale aeriene și dintr -o multitudine de saci. Lobii pl ămânului drept
(superior, mijlociu, inferior) sunt delimitați de două fisuri, în timp ce lobii pl ămânului stâng
(superior și inferior) sunt delimitați de o fisură. Fiecare lob este alcătuit din segmente, care
reprezintă unitățile anatomice ale plămânului, un segment conține mai mulți lobuli, care are
forma piramidei, cu baza spre suprafața plămânilor, iar vârful suspendat de o bronhie
supralobulară, îndre ptat spre hil. În jurul lobului se află țesutul conjunctiv, bogat în fibre elastice,
celule conjunctive și celule macrofage (Mincu, Chiriac, Nastasiu, 2012, p p. 139 -140).

Anexa 11. Realizarea t ehnic ii Ciorchinele la tema: Maladiile organismului uman

Anexa 12. Fișă de lucru la tema Sistemul digestiv
Rădăcini de formare a termenilor medicali , pentru sistemul digestiv
Gastro – gr. gaster, gastros – stomac.
Gastralgie – gastro – +gr. algos = durere,
durere percepută în epigastru, la palpare sau/și spontan.
Gastrită – gastro – + -ită,
inflamație acută sau cronică a mucoasei gastrice, toxică sau alergică.
Gastroenterologie – gastro -+gr. enteron = intestin + gr. logos,
ramură a medicinii ce studiază fi ziologia și patologia stomacului și a intestinului și, prin
extensie, a întregului tub digestiv.
Gastroplegie – gastro -+gr. plege = lovitură,
paralizie a stomacului, cu dilatație consecutivă, ce apare în unele operații chirurgicale.
Gasrtocolită – gastro- +gr. kolon = intestin gros + -ită,
inflamație a stomacului și a colonului.
Termeni simptomatici
Rețineți!
Anorexie pierderea poftei de mâncare
Afagie incapacitatea de a înghiți
Ascită acumulare de fluid în cavitatea peritoneală
Dispepsie Indigesti e
Disfagie dificultate de înghițire
Eructație emisie zgomotoasă de gaze la nivel bucal (a râgâi)
Flatulență gaze în stomac sau în intestin
PATOLOGIILE SISTEMULUI DIGESTIV
Sistemul digestiv, recunoscut și ca prima barieră de apărare a organismului împo triva
bolilor, poate prezenta afecțiuni acute sau cronice, provocate de diferite cauze, boli ce pot
cuprinde unul sau mai multe organe componente. Aceste afecțiuni pot fi funcționale sau
organice. Astfel, se pot deosebi boli ale esofagului, stomacului, duo denului, intestinului subțire și
intestinului gros. O serie de afecțiuni digestive pot constitui reacții ale dereglării altor structuri
sau organe, cum ar fi: ficat, colecist, glande, sistem nervos, renal etc. Un tratament corect
presupune elimin area cauze lor care produc perturbarea. O mare parte din afecțiunile sistemului
digestiv beneficiază de tratamente reflexoterapeutice, însotite obligatoriu de un regim igieno –
dietetic adecvat. Afecț iunile gastrointestinale sunt din cele mai frecvente și este imposibi l ca o
persoană să nu sufere de o asemenea afecțiune măcar o dată în viață – gastrită, ulcer gastro –
intestinal, dispepsi e, intoxicații aliment are etc.

196 GASTRITA
Gastrita este o inflamație a mucoasei care protejează pereții stomacului. Cele mai
frecvente c auze ale apariției acestei boli sunt: administrarea de medicamente (antiinflamatoare),
consumul exagerat de alcool, infecția cu bacteria care provoacă și ulcer (Helicobacter Pylori),
stresul prelungit, consumul de alimente agresive pentru tubul digestiv.
Gastrita poate apărea brusc ( gastrita acută ) sau poate să apară de -a lungul timpului
(gastrita cronică ).
Simptomele gastritei includ:
­ senzație de „arsură” , în partea
superioară a abdomenului;
­ greață;
­ vărsături;
­ regurgitații acide;
­ diaree (în unele c azuri).
Există și cazuri în care gastrita nu
determină simptome.
Diagnosticarea gastritei se face pe
baza identificării simptomelor specifice acestei boli și a următoarelor te ste:
 Testul pentru Helicobacter Pylori.
 Endoscopia. Este vizualizată nu doar mucoasa gastrică, ci și culoarea și eventualele
leziuni. Această procedură constă în introducerea unui tub de plastic fin, dotat cu o
cameră video mică până în stomac; în final , medicul privește pe ecran imaginile
transmise de e ndoscop.
 Biopsia . Se face simultan cu endoscopia, medicul recoltează mici probe de țesut pentru
examinarea la microscop.
 Radiografia cu substanță de contrast – este utilizată pentru a depista , mai degrabă ,
ulcerul sau complicațiile apărute.
Medicamentele utilizate pentru tratament ul gastritei includ:
Antibioticele. Dacă bacteria Helicobacter Pylori este prezentă în stomac, medicul specialist va
recomanda o combinație de antibiotice , pentru a elimina bacteria.
Medicamente care blochează producția de acid – antiacizii, utilizarea p e termen lung, în special
în doze mari, poate crește riscul fracturilor.

197 Medicamente care reduc producția de acid – antisecretorii , inhibă secreția , acționând
asupra receptorilor histaminici și asupra pompelor de protoni.
Pansamente gastrice . Ajută la re facerea mucoasei gastrice , prin protejarea ei.
Pe lângă tratamentul medicamentos, se impune și un regim special , excluzând total
factorii iritanți precum: alcoolul, tutunul, condimentele, zahărul și dulciurile concentrate (care
favor izează dezvoltarea bac teriei H. Pylori), mezelurile și carnea conservată, aditivii alimentari
sintetici, apa de la robinet (apele minerale alcaline bogate în calciu și degazificate ajută în
vindecarea gastritei).
Există și câteva plante medicinale care sunt adevărate adjuvante în tratamentul gastritei:
lemnul -dulce, frunzele de zmeur, obligeana. O alimentație sănătoasă, renunțarea la consumul de
alcool și la fumat, evitarea zaharului și a alimentelor cu aditivi sintetici și , nu în ultimul rând ,
somnul odihnitor, cel din urmă fi ind un factor important în prevenirea atât a gastritei, cât și a
altor boli. (Sursa: http: //www. sfatulmedicului. ro/Boli -intestinale/afectiuni -ale-sistemu lui-
digestiv_580 )
1. Înlocuiți lexemele evidențiate prin sinonime:
Arsurile la stomac _____________ sunt dureri care se situează _____________ sub stern, ce
afectează aproximativ 10% din populație. Multe persoane asociază ________________ aceste
senzatii nepla cute cu mesele copioase______________, foarte bogate în grăsimi, în timp ce
altele resimt o durere care apare noaptea și care perturbă _______________ somnul din cauza
stresului puternic , la care sunt supuse zilnic. Arsurile la stomac afectează ____________ _mai
des bărbații , decât femeile. Pe lângă senzațiile _____________ de arsură, mai pot exista
simptome ca: respirația urât mirositoare ____________________, gust acru sau amar,
vărsături __________. Arsurile la stomac pot fi rezultatul iritării _____________ esofagului sau
pot fi cauzate de an umite alimente_ ______________, cum ar fi ceapa, usturoiul, băuturile care
conțin cofeină, băuturile alcoolice etc., în funcție de fiecare persoană. Se
recomandă ______________ schimbarea st ilului de viață împreună cu o alimentație sănătoasă.
2. Găsiți definiția, uniți prin săgeți:
Esofagită protruzie (ieșire în afară) a unei părți a
stomacului în sus , prin deschiderea diafr agmei
Apendicită inflamație a intestinului subțire
Hernie distală inflamație a colonului (intestinul gros)
Enterită inflamație a esofagului
Colită inflamație a apendixului

198 3. Faceți acordul:
Bolile (stomac )__________________ sunt foarte frecvente. A stăzi, când domină ( stres )
___________, irascibilitatea generală și când ( alimente ) ______________ sunt pline de
ingrediente ( chimic ) ______________, ( boli) ______________ de stomac sunt mult mai
frecvente , decât altădată. Dispepsia ( indigestia ) este cea mai ( comun) ____________ boală la
stomac , care afectează 40 -60 % din populație , cel puțin o dată în viață. Această boală se
caracterizează prin ( durere) __________ persistente ocazional în partea
(superior)_________________ a abdomenului, greață, cu sau f ără vărsături, balonare
(abdominal )_______________, sațietate precoce (senzația de saturație după o cantitate mică de
alimente). Dispepsia poate fi cauzată de toți factorii ( menționat ) _______________ mai sus,
interni și externi, dar poate fi și un simptom al altei boli, cum ar fi ulcerul peptic, gastrita și
cancerul la stomac. Tratamentul de dispepsie ( includ )___________, de obicei, schimbarea
(regim) _____________ alimentar și a stilului de viață și ( medicament )_________________ ,
recomandate de un medic s pecialist.
4. Alcătuiți un dialog dintre medicul gastroenterolog și un pacient care acuză dureri
de stomac, folosind următoarele replici:
Ce fel de alimente consumați? Aveți poftă de mâncare?
Aveți regurgitații acide? Aveți senzația de greață?
Vă simțiți r ău, după masă? Vomați?
Aveți diaree/constipație? Sunteți balonat/ă?
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
__________________________________ ___________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
___________________________________________________________ __________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_______ ______________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
________________________________ _____________________________________________

Anexa 13. Model de dialog dintre medicul stomatolog și pacient
Dr. – Aveți fișa de observație?
P. – Da, am luat -o de la registratură, poftim.
Dr. – Așezați -vă în fotoliu. Vă ascult, ce probleme aveți?
P. – De câteva zile mă doare un dinte, dar nu pot să vă spun care anume.
Dr . – Când vă doare dintele?
P. – Mă doare mai tare , când mănânc sau beau ceva rece.
Dr. – Spuneți că reacția la rece este dureroasă?
P. – Da, așa am observat.
Dr. – Deschideți gura. Spun eți-mi, atingerea sau apăsarea pe dinte vă provoacă dureri?
P. – Da.
Dr. – Scuipați. Clătiți, vă rog, gura cu apă. Observ o cavitate carioasă la doi dinți, pe suprafața
ocluzală, deci aveți carie dentară. Vă recomand să o tratăm , cât mai repede posibil.
P. – Ce este caria dentară?
Dr. – Caria dentară este o maladie care distruge structurile dintelui, evoluând de la periferie
spre centrul dintelui.
P. – Dar ce proceduri vom face, doctore?
Dr. – Fiecare dinte afectat îl voi prepara cu bormașina, cavitatea carioasă se prelucrează cu
diferite antiseptice, apoi se procedează în funcție de adâncimea procesului – în cel profund , se
aplică o pastă curativă, ulterior , un strat protector de izolare și o plombă permanentă.
P. – Dar materialele pentru plombare sunt de calitate bună?
Dr. – Da, sunt calitative și variate.
P. – Fotopolimere aveți?
Dr. – Avem compozite fotopolimere, autopolimere și glasion omere, compomere.
P. – Doctore, spuneți -mi din ce cauză plombele se uzează repede sau chiar cad?
Dr. – Plombele po t cădea din mai multe cauze: progresarea rapidă a cariei, prepararea
incompletă a cavității carioase, localizarea nefavorabilă a cavității carioase, imposibilitatea
uscării suficiente a cavității carioase, salivația abundentă, aplicarea incorectă a plombei și,
foarte rar , din cauza materialelor folosite.
P. – Aș mai vrea să știu din ce cauză apare caria dentară?
Dr. – Caria dentară este provocată de mai mulți factori: microbii cavității bucale, consumul
excesiv de dulciuri, diferite dereglări de metabolism , mai ales , a sărurilor de calciu și de fosfor,
dar și ereditatea poate fi una din tre cauzele apariției cariei dentare.
P. – Mulțumesc, dle doctor.

200 Anexa 14. Model de dialog dintre m edicul de familie și pacient

Dr. – Vă ascult, ce vă deranjează?
P. – Am febră – 37,30 C, de ieri. Astăzi dimineață am început să tușesc, se rupe ceva din
gât…după cum observați – sunt răgușit…Cred că am răcit, doamnă do ctor.
Dr. – Nu vă neliniștiți, totul va fi bine. Ridicați haina și permiteți -mi să vă auscult plămânii.
Așaaa…da… Eu cred că aveți bronșită acută.
P. – Ce este bronșita acută, doamnă
doctor?
Dr. – Bronșita acută este o
afecțiune respiratorie foarte
frecventă, este consecința unei
infecții virale a bronhiilor.
P. – Este ceva grav?
Dr. – Nu vă faceți griji, n u este
grav. Esențial este să urmați c orect
tratamentul.
P. – Îmi prescrieți antibiotice?
Dr. – Nu, nu este cazul Dumneavoastră. Prezentați o formă ușoară a bronșitei. Vă prescriu
medicamente împotriva excesului de secreții, seara să faceți inhalații cu p lante medic inale.

201 Anexa 15. Repere în comunicarea unui diagnostic grav

Dr. – Doriți să discutăm rezultatele analizelor?
P. – Da…Nu știu…Sunt îngrijorat…
Dr. – Care sunt motivele de îngrijorare?
Durerea?
P. – Da…mă doare atât de tare…insuporta bil…
Dr. – Da, vă înțeleg… – Spuneți -mi, când a apărut
prima dată durerea , ce ați crezut că poate fi?
P. – La început…m -am gândit că va trece… , dar
sunt bine, doctore?!
Dr. – Doriți să știți amănunte despre boala Dvs.
sau preferați să discutăm despr e tratament?
P. – Doctore, e grav?!…îmi este frică…
Dr. – La ce vă gândiți?
P. – Nu știu…Îmi este frică să nu fie ceva
grav…Am 2 copii mici…pentru ei aș lupta cu oricine și orice! Voi fi bine, doctore?!
Dr. – Îmi pare rău, dar situația e mai grav ă decât vă așteptați…
P. – …. e grav…. e foarte grav…Am cancer?!
Dr. -Din păcate, da, e vorba de cancer…
P. – O, nu, nu…. de ce tocmai eu???
Dr. – Liniștiți -vă…Eu sunt aici să vă ajut…începem imediat trat amentul…
P. – Dar există tratament ??? Ajutați -mă, doctore!!!
****
Dr. -Vreau să știți că voi fi în continuare disponibil. Mă puteți telefona , dacă aveți probleme sau
întrebări.
****
Dr. – Voi reveni la Dvs ., ori de câte ori aveți nevoie.

GLOSAR

Termenul Explicația
Abilitate 1. caract er abil ; capacitate de a face totul cu ușurință și iscusință ; dibăcie ;
îndemânare ; măiestrie ; pricepere ;
2. manifestare abilă ; lucru sau act făcut cu ingeniozitate și finețe
(http://www.webdex.ro ).
Aderență 1. legătură, lipire ; lipire patologică a unor țesuturi care , de obicei , nu sunt
lipite între ele ; bridă ;
2. (tehn. ) frecare între două corpuri în contact , dintre care unul alunecă sau
se rostogolește peste celălalt ;
3. (constr . ) fenomen de legătură între diferi te materiale
(http://www.dex.ro ).
Aptitudine însușire psihică individuală care condiționează îndeplinirea în bune condiții
a unei munci , a unei acțiuni ; aplicație , înclinație (http://ww w.webdex.ro ).
Artefact 1. structură , fenomen artificial în cursul unei investigații sau exploatări ;
2. (med . ) modificare în preparatele histologice produsă artificial sau
datorită unor defecte de fixare ori de colorare ;
3. (cib. ) semnal parazit supus unei informații , în semnificația căreia joacă
un rol nul sau negativ (http://www.dex.ro ).
Asertivitate caracteristică a unei persoane care își exprimă cu ușurință punctul de vedere
și interesele , fără anxietate , fără a le nega pe ale celorlalți
(http://www.dexx.ro ).
Atitudine fel de a fi sau de a se comporta ; comportare ;
a lua ~ a -și manifesta punctul de vedere cu fermitate ; a-și manifesta poziția ;
modalitate de raportare comportament ală cognitivă și afectivă la diferite
aspecte ale realității (Ștefan , 2006 , p. 29).
Capacitate un sistem de însușiri funcționale și operaționale în uniune cu deprinderile ,
cunoștințele și experiența necesară , care permite realizarea unor activități
eficiente, inclusive la nivelul educației , instruirii , formării pr ofesionale etc .
(Cristea , 2015 , p. 289).
Cognitiv referitor la cunoaștere , la capacitățile și mecanismele învățării și accederii
la cunoștințe (http://www.dex.r o).
Competență
discursivă însușirea unei expuneri de a fi clară , explicită , de a se întemeia pe
raționament (DEX , 2012 , p. 319).
Complianță 1. mărime care indică gradul de elasticitate al unui sistem mecanic ;
2. (med .) variație a volumului pulmonar , datorată schimbării de presiune ;
3. acord , supunere , ascultare , conformare comportamentală ; 4. adeziune a
bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorării stării sale de
sănătate (http://www.dex.ro ).
Comprehensiv sens al unui conținut , care poate fi înțeles și , mai ales , al unei atitudini de
înțelegere pozitivă și chiar acceptate (în opoziție cu termenul aprehensiune
– atitudine negativă) (Ștefan , 2006 , p. 60).
Confluență 1. loc unde se unesc două cursuri de apă ;
2. (fig. ) loc de întâlnire ; contact , întâlnire (http://www.dex.ro ).
Congruență acord , concordanță , coincidență (http://www.dex.ro ).

203 Convenții
lingvistice reguli gramaticale , bazate pe practică uzuală ; uzanță
(http://www.webdex.ro ).
Deprindere 1. însușire dobândită cu timpul , prin practică , și devenită trăsătură
caracteristică ; obicei ; obișnuință ;
2. pricepere căpătată prin repetarea aceleiași a ctivități ; obișnuință
(http://www.dex.ro ).
Divagare a se abate de la subiectul în discuție (http://www.dex.ro ).
Exhaustiv care caută să trateze complet un subiect ; complet (http://www.dex.ro ).
Expectație 1. așteptare ;
2. așteptare în observarea evoluției unei boli (http://www.dex.ro ).
Expectativă 1. așteptare bazată pe anumite drepturi , promisiuni , probabilități sau
calcule ;
2. neintervenție în anumite chestiuni sau situații , și așteptarea unui moment
potrivit (http://www.dex.ro ).
Extrapolat a aplica , prin analogie , la un alt domeniu pentru a face anumite
deducții (http://www.dex.ro ).
Incluziune cuprinderea noțiunilor cu sfera mică , dar cu conținut bogat , în noțiuni cu
sferă mare și conținut sărac ( http://www.webdex.ro ).
Incomensurabil care nu poate fi măsurat ; foarte mare , nemăsurat , nelimitat ; care nu poate fi
evaluat , care este foarte valoros (http://www.webdex.ro ).
Infaust (în prognoza evoluției unei boli et c. ) nefavorabil , fără speranțe
(http://www.webdex.ro ).
Inteligibil 1. care poate fi înțeles cu ajutorul gândirii logice ; clar, limpede ;
2. (filoz .) care poate fi cunoscut numai de rațiune , de gândire , independent
de cunoașterea senzorială ( http: //www . webdex . ro).
Persuasiune acțiunea , darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă , să gândească
sau să facă un anumit lucru (http://www.dex.ro ).
Persuadare a convinge pe cineva s ă creadă , să gândească sau să (vrea să) facă un
anumit lucru (http://www.dex.ro ).
Polipragmazie situație în care i se prescriu bolnavului prea multe medicamente
(http://www.dex.ro ).
Prolificitate proprietatea de a s e înmulți ușor și repede ; productiv ; fecund
(http://www.dex.ro ).
Redundant 1. surplus de informație , transmis față de strictul necesar și care asigură
exactitatea transmiterii informației în telecomunicații ;
2. abundență inutilă de expresii , de cuvinte sau de imagini în formularea
unei idei ( http://www.dex.ro ).
Relevanță care relevă , care scoate sau iese în evidență ( https://dexonline.ro ).
Nefast care aduce nenorocire , necaz , supărare ; dăunător , fatal
(https://dexonline.ro ).

204 DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnata, Nastasiu Silvia, studentă -doctorandă a Școlii doctorale Psihologie și Științe
ale Educației de la Universitatea de Stat din Moldova, declar pe răspundere personală că teza de
doctorat este elaborată doar de mine, pe baza efortului personal de cercetare și redactare. În
cadrul lucrării precizez sursa tuturor ideilor, datelor și formulă rilor care nu îmi aparțin, conform
normelor de citare a surselor și a respectării legislației privind drepturile de autor. Declar că toate
afirmațiile din lucrare , referitoare la datele și informațiile analizate, la metodele prin care acestea
au fost obțin ute și la sursele din care le -am obținut , sunt adevărate.
Conștientizez că, în caz contrar, urmează să suport consecințele , în conformitate cu
legislația în vigoare.

Nastasiu Silvia

15. 04. 2019

205 CURRICULUM VITAE

INFORMAȚII
PERSONALE Nastasiu Silvia

Str. Ștefa n cel Mare, 194 A , Chișinău (Republica Moldova)
(+373) 22 205 384
silvia.nastasiu@usmf.md
Cetățenie: Republica Moldova

STUDII

22.11.2017 – prezent Studii doctorale, Specialitatea: 533.01 – Pedagogie universitară
Universitatea de Stat din Moldova (Republica Moldova)
1.09.1983 – 1.06.1988

LOCUL DE MUNCĂ
Filologie , limba și literatura română
Universitatea de Stat din Moldova (Republica Moldova)

Catedra de limbă română și terminologie medicală , asistent universitar ,
Catedra de filosofie și bioetică , asistent universitar (0,25 n/d),
IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie„Nicolae Testemițanu” din
Republica Moldova
CURSURI DE FORMARE
ȘI WOR KSHOP -URI

11-12 ianuarie 2018 Curs de formare „Elaborer un cours de langue medicale” ,organizat
De Agence Universitaire de la Francophonie en Europe Centrale et
Orientale și USMF„Nicolae Testemițanu”,Chișinău .

3 noiembrie 2018 Workshop „Creativity and critical thinking in intercultural
communicatio n”, în cadrul Simpozionului Internațional „Româna ca
limbă străină. Comunicarea transculturală în diacronie: practici
didactice și educaționale, teoretizare filologică și lingvistică” ,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași – Chișinău – Torino .
3 noiembrie 2018 Workshop „Interculturality and international business” , în cadrul
Simpozionului Internațional „Româna ca limbă străină. Comunicarea
transculturală în diacronie: practice didactice și educaționale,
teoretizare filologică și lingvistică” ,
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași – Chișinău – Torino .

206

25 noiembrie 2017 Curs de formare „Sysmes d’information: Matîtrise des outils de recherche
et d’acces a la documentation scientifique” organizat de Agence
Universitaire de la Francophonie în p arteneriat cu USMF „Nicolae
Testemițanu” ,Chișinău.

9 decembrie 2016
Workshop„ Conceptualizarea și evaluarea competențelor socio –
emoționale la adolescenți ”(4 credite profesionale),organizat în
cadrul Conferinței Științifice Internaționale „Preocupări
contemporane ale științelor socio -umane în contextul transformări i
de mentalități”,ULIM,Chișinău

28-29 martie 2014 Workshop „Comunicarea medicală în contexte multilingvistice și
multiculturale – perspective, metode și resurse” , în cadrul
Proiectului Eu ropean „Take Care”
Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa” în colaborare cu
Fundația EuroEd, Iași -România

15-17 mai 2013 Curs de formare „Exploitation du tabeau blanc interactif (TBI)”,
organizat de Agence Universitaire de la Francophonie în parteneriat cu
USMF „Nicolae Testemițanu”, Chișinău
28-30 noiembrie 2012 Curs de formare „Conception des fiches pedagogiques conforme au
CECRL”, organizat de Agence Universitaire de la Francophonie în
parteneriat cu USMF „Nicolae Testemițanu”, Chișinău
COMPETENȚE
PERSONALE

Limba maternă Română

Limbile străine ÎNȚELEGERE VORBIRE SCRIERE
Ascultare Citire Participare la
conversație Discurs
oral
rusă C2 C2 C2 C2 C2
engleză B1 B1 A2 A2 A2
Niveluri: A1 și A2: Utilizator elementar – B1 și B2: Utilizator independent – C1 și C2:
Utilizator experimentat
Cadrul european comun de referință pentru limbi străine

207 V ALORIFICAREA
CERCETĂRII

1.Mono grafii
1. Nastasiu, S. „Comunicarea interpersonală medic -pacient:
abordare psihopedagogică”, studiu monografic, USMF
„Nicolae Testemițanu”, Chișinău, CEP: Medicina, 2019,
196 p. ISBN 978 -9975 -82-124-7.

2.Articole în diferite reviste științifice :
-în reviste din străinătate recunoscute
2. Nastasiu, S. Aspecte din istoria studiului comunicării. În:
International Academy Journal World Science , nr. 8(36),
v.3, august, 2018,( p. 29 -34) , DOI: https:doi.org/ 10. 31 43
5/ rsglobal_ws/30082018/6075; ISSN: 2413 -1032. Index:
Copernicus, Google Scholar, Academia.edu
3. Nastasiu, S. Teoretical aspects of interpersonal
communication competence. În: International Academy
Journal Web of Scholar ,Multidisciplinary Scientific Journal,
nr.7 (25) July 2018, v.3, DOI: https// doi. org/
10.31435/rsglobal_wos (p.14 -19), ISSN:2518 -167. Index:
Copernicus, Google Scholar, Academia.edu

-în reviste din Registrul Na țional al revistelor de
profil

4. Nastasiu, S. Secvențe metodologice de formare a
competențelor comunicative la studenții medic iniști. În:
Revista științifică Studia Universitatis Moldaviae,Științe ale
Educației,categoria B, nr.9(109) 2017(pag.123 -128) ,USM,
ISSN 1857 -2103.
5. Nastasiu S. Abordări conceptuale ale comunicării. Definiții
și identitate. In: Revista științifică Studia U niversitatis
Moldaviae,Științe ale Educației,categoria B, nr.9(119)
2018, USM, ISSN 1857 -2103.

3. Articole în culegeri științifice
– culegeri internaționale

6. Nastasiu, S., Braniște L. Competența lingvistică versus
competența de comunicare medic -pacient.
În:Volumul„Limbajul științelor.Știința limbajelor (colecția
filologie), coord. L.Berechet, A.Buzatu, C.V.Dafinoiu;
București: Editura Universitară, 2019,269 p.,ISBN 978 –
606-28-0869 -3; C.N.C.S:DOI:10.5682/9786062808693.

– culegeri de lucr ări ale conferințelor internaționale

7. Nastasiu, S. Monitorizarea competențelor de comunicare
bazate pe limbaj specializat din perspectiva stilului
autonom de învățare. In: Tehnici și strategii novatoare în

208 dinamica limbajelor de specialitate, Departamentul de limbi
străine specializate al Universității Babeș -Bolyai,editor –
Wohl E., co – editori -Ștefănescu M., Mihele R., Editura
Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2017, editură acreditată
CNCS – B, (pp.111 -117), 348 p., ISBN: 978-606-17-1249 -6.
8. Nastasiu, S. Manifestarea conexiunii complexe:tipuri de
evaluare – competențe de comunicare. In: Tehnici și
strategii novatoare în dinamica limbajelor de specialitate,
Departamentul de limbi străine specializate al Universității
Babeș -Bolyai,editor – Wohl E., co – edito ri -Ștefănescu M.,
Mihele R., Editura Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca,
2017, editură acreditată CNCS – B, (pp.176 -185), 348 p.,
ISBN: 978 -606-17-1249 -6.
9. Nastasiu, S. Goraș -Postică V. Perspective lingvistice în
dezvoltarea competențelor de comunicare m edic-pacient la
studenții mediciniști. In:Culegerea de lucrări a
Simpozionului Internațional KREATIKON,Ediția a XIV -a,
Chișinău,23 -24 martie, 2018, Editura PIM, Iași -Chișinău,
acrediatată CNCSIS,66/ 2011, 167 pag. (p.69).ISBN 9 78 –
99 75 -56-579-0.

4. Mater iale/ teze la forurile științifice
– conferințe internaționale (peste hotare)
10. Nastasiu, S. Configuration Models of Augumentation
Strategies Communication Skills for Medical Students. În:
Conference Proceedings. The Future of Education: 7th
Edition, Fl orence, Italy, 8 -9 June 2017, Edited by PIXEL,
(pag.441 – 445), 457 p. ISBN:978 -88-6292 -868-7,
ISSN:2384 -9509, index: Academia.edu. Disponibil:
https:// conference.pixel -online. net/
FOE/files/foe/ed0007/FP/3753 -SLA2438 -FP-FOE7.pdf .
11. Nastasiu, S. Deontological aspects în training
interpersonal doctor – patient communicative competencies
to medical students. În: Proceedings of CIEA 2018 The fifth
internatio nal Conference on adult Education „Education for
values. Continuity and context” Iași, Romania, April 25th –
26th, 2018, Chișinău, Moldova – April 27th –28th, 2018, Ed.
Learning. it, pag. 565, în proces de indexare ISI.
12. Nastasiu, S. Branishte, T. Competence f ormation of doctor –
patient interpersonal communication in medical students.
Formarea competenței de comunicare interpersonală
medic – pacient la mediciniști. În: The Challenges of
Communication, Contexts and Strategies in the World of
Globalism – 5th Edi tion, ISBN: 978 -606-8624 -00-6 Edited
by: The Alpha Institute for Multicultural Studies Published
by: Arhipelag XXI Press, Tîrgu -Mureș. [online]. 2018. În
proces de indexare ISI. Disponibil: https:// old. upm.ro
/cci/CCI -05/Cep/Cep % 2005 % 20 05.pdf .

209

-conferințe internaționale în republică
13. Nastasiu, S. Timotin, A. Aspecte moderne de comunicare
publică în sănătate. În:Materialele Conferinței„Preocupări
contemporane ale științelor socio -umane în contextul
transformării de mentalități”, Ediția a VII-a, Chișinău,8 -9
decembrie 2016, ULIM, Chișinău: S.n., 2017, Tipografia
„Biotehdesign”,526 pag. (p.362),ISBN 978 -9975 -108-27-0

-conferințe cu participare internațională
14.Nastasiu, S. Abordări conceptuale ale competenței de
comunicare. În: Culegerea Conferinței științifică națională cu
participare internațională ,,Integrare prin Cercetare și Inovare”,
rezumate ale comunicărilor,științe sociale,Chișinău, CEP USM,
08.11.2018,ISBN 978 -9975 -142-47-2