Maica Domnului În Teologia Sfinţilor Părinţi [628281]

Seminarul Teologic Ortodox
,,Sf. Vasile cel Mare” , Iași

LUCRARE DE
ATESTAT PROFESIONAL

ÎNDRUMĂTOR: ELEV:
Pr. Prof. Coroamă Pavel Doinița -Ionela
Cătălin -Gabriel

Iași,
2020

2
Seminarul Teologic Ortodox
,,Sf. Vasile cel Mare” , Iași

MAICA DOMNULUI ÎN TEOLOGIA
SFINȚILOR PĂRINȚI

ÎNDRUMĂTOR: ELEV:
Pr. Prof. Coroamă Pavel Doinița -Ionela
Cătălin -Gabriel

Iași,
2020

3
CUPRINS

INTRODUCERE……. ………………………………………………………………………………………………….4
PARTEA I: ÎNVĂȚĂTURA DESPRE MAICA DOMNULUI ÎN LITERATURA
PATRISTICĂ DIN PRIMELE TREI SE COLE…… ………………………………………….. ………… 5
PĂRINȚI APOSTOLICI………………………………………………………….. ………. ………………………. 6
Sfântul Ignatie Teoforul……………………. ………………………… ……………… …………………….. 7
APOLOGEȚII……….. …………………… …………………………………… ………………. ……………………. 8
Sfântul Justin Martirul și Filosoful.. …………………………. …………….. …………………………. 9
SCRIITORI ALEXANDRINI………………………………………………… ………………. ………………..1 0
Clement Alexandrinul……………………… …………………. ………………. …………………………….. 10
Origen……………………………………………………………….. ………………. ……………………………..1 0
PARTEA II: „THEOTOKOS” ÎN SCRIERI LE SFINȚILOR PĂRINȚI DIN
SECOLELE IV -V…………………………………………………. …………….. ………. …………………………1 3
Sfântul Atanasie cel Mare……………………………………… ……………….. …………. …………………….1 4
Sfântul Vasile cel Mare………………………………………. ……………… …………… ……………………….1 6
Sfântul Grigorie de Nyssa………………………………………….. ……………… ………………………… ….19
Sfântul Grigorie de Nazianz…………………………………………………….. ………………. ……………… 22
Sfântul Ioan Gură de Aur…………………………………………………… ……………… ……………………2 4
Fericitul Ieronim……………………………………………………………………… ……………. …………. … 27
Fericitul Augustin………………………………………………………………. ……………… ………………….. 30
CONCLUZII……………………………………………………………………… …………….. …………………. 34
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………….. ……………. ……………………3 7

4
INTRODUCERE
În „Taina” Sfintei Fecioare Maria este cuprins întreg adevărul despre Dumnezeu și
mântuirea oamenilor, adevăr pe care Biserica, în ansamblul ei, îl exprimă sintetic în troparul
care se cântă la Bunavestire: „Astăzi este începutul mântuirii noastre și arăta rea tainei celei
din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei se face și Gavriil harul bine -l vestește. Pentru
aceasta și noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să -i strigăm: Bucură -te, cea
plină de har, Domnul este cu tine!”
Referitor la învățătu ra despre Maica Domnului nu se poate concepe o limitare la ceea
ce se spune doar în Noul Testament sau în profețiile din Vechiul Testament. Biblia, în
ansamblul ei, vorbește destul de lămurit despre cea care a născut pe Mântuitorul lumii, pe Fiul
lui Dumne zeu. Studiind dezvoltarea învățăturii despre Fecioara Maria numai conform datelor
biblice sau documentelor sinoadelor ori după definițiile dogmatice, nu se pot evidenția decât
câteva momente, neputându -se crea decât o imagine de ansamblu asupra ei. De acee a
Biserica, prin scrierile Sfinților Părinți și ale diferiților autori bisericești, oferă o imagine mai
mult cuprinzătoare asupra Sfintei Fecioare.
Din cele spuse anterior se desprinde faptul că Fecioara Maria este mereu prezentă în
Sfânta Scriptură și că a avut un rol deosebit în iconomia mântuirii. De aceea se poate
considera că abordarea acestei învățături, așa cum este ea în operele Sfinților Părinți și
scriitori bisericești, devine deosebit de importantă, deoarece este vorba de o latură capitală a
vieții și existenței Bisericii Însăși.
Cercetarea se va face în sens „intagrator”, adică neseparând pe Maica Domnului de
Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În sens ortodox, se poate vorbi de Fecioara Maria numai în
contextul general al Întrupării Domnului sau a l hristologiei. În acest cadru se poate analiza
învățătura despre Fecioara Maria, pentru că numai acesta este edificator și autentic. Sfinții
Părinți n -au scris lucrări separate despre Maica Domnului în care să se vadă o autonomie a ei
față de Fiul lui Dum nezeu. Aceștia nu au considerat pe Sfânta Fecioară ca o ultimă verigă
dintr -un lanț de zeițe feminine căreia să i se fi adus un cult singular, ci au căutat să respecte
ceea ce cuvintele Mântuitorului au arătat și ceea ce Scripturile au păstrat. Fecioara Ma ria nu a
avut o natură „superioară” celorlate ființe omenești și nu a fost mărturisită decât în duhul
Sfintei Scripturi.

5
Partea I

ÎNVĂȚĂTURA DESPRE MAICA DOMNULUI
ÎN LITERATURA PATRISTICĂ DIN PRIMELE TREI SECOLE

Părinții Apostolici
Dacă ar fi studiată d ezvoltarea învățăturii despre Fecioara Maria numai conform
datelor biblice sau documentelor sinoadelor ori după definițiile dogmatice nu s -ar putea
sublinia decât câteva momente sau s -ar realiza doar o imagine de ansamblu asupra Sfintei
Fecioare. Biserica, prin scrierile Sfinților Părinți, oferă însă o imagine completă, acestea
constituind tradiția vie sau viața însăși a celor ce au crezut și cred în Dumnezeu și în aleșii
Săi.
Învățătura despre Maica Domnului a început să se structureze într -un mediu greco –
roman ostil care putea foarte ușor să o influențeze negativ. Existau divinități feminine peste
tot în lumea veche. „Zeițe -mame” aveau romanii (Magna Mater), frigienii (Cybele), locuitorii
Palestinei (Astarte), locuitorii Egiptului (Isis) și mulți alții. To cmai de aceea Părinții au avut
mereu în vedere faptul de a nu se da interpretări greșite sau să provoace ambiguități privind
persoana și rolul Maicii Domnului. Biserica a „impus”, în timp, imaginea Sfintei Fecioare ca
predică a faptei și a cuvântului în di screție dar și în fermitate și claritate.
În conștiința sa, Biserica însă a trăit de la început adevărul revelat de Sfânta Scriptură
asupra Fecioarei Maria. La început, literatura creștină nu a făcut referiri numeroase la Maica
Domnului, aceasta raportându -se mai mult la datele oferite de Noul Testament. Spre exemplu,
Sfântul Policarp († c. 155) nu -i amintește măcar numele, iar apologetul Meliton al Sardelor o
numea simplu: „Maria, Mielușeaua cea bună” și „o Fecioară”. Teologia Părinților Apostolici
referit oare la Maica Domnului a fost simplă, directă, și axată pe mărturisirea câtorva
adevăruri: Mântuitorul Iisus Hristos S -a născut din Fecioara Maria prin puterea Sfântului
Duh; Fecioara este cu adevărat Maică a Lui; este preacurată fiind ocrotită de puterea lui
Dumnezeu.

6
Trebuie menționat, totodată, că nu se cunosc astăzi decât câțiva părinți ai epocii
primare a Bisericii sau scrieri ale lor: Sfântul Ignatie de Antiohia, Sfântul Policarp de Smirna,
Clement al Romei, Papias, lucrarea „Păstorul” a lui Herma, „S crisoarea lui Barnaba”,
„Scrisoarea către Diognet”.
În cele ce urmează se va arăta cum a fost „susținută” învățătura despre Maica
Domnului încă din primele decenii ale secolului al II -lea din era creștină de către Părinții
Apostolici.
Sfântul Ignatie Teofo rul († c.107)
Sfântul Ignatie Teoforul este cel dintâi slujitor al Bisericii, de după perioada Sfinților
Apostoli, care vorbește despre Maria în sensul continuării teologiei Noului Testament.
Prelungind teologia Sfântului Apostol Pavel, el propune o aprofu ndare a evenimentului istoric
al venirii Mântuitorului Hristos în lume. Fragmentele în care amintește de Fecioara Maria sunt
cuprinse în cele câteva Epistole , trimise diferitelor comunități creștine din Asia Mică. Sfântul
Ignatie a scris diferitelor Biseri ci pe când era dus la Roma spre a fi judecat și condamnat
pentru credința sa. În acele împrejurări grele, el îndemna cu tărie pe credincioși să fie
statornici în credință, o credință transmisă prin Sfinții Apostoli și în care locul Fecioarei Maria
este pri ncipal.
Dorința sa de a fi mai repede cu Hristos, ucenicul Sfântului Ioan Evanghelistul,
Sfântul Ignatie Teoforul scria: „Domnul nostru Iisus Hristos, după iconomia dumnezeiască, a
fost Născut de Maria care este din seminția lui David și din Duhul Sfânt (. ..). Fecioria Mariei,
Nașterea și Patimile Domnului au rămas ascunse prințului acestei lumi, trei taine împlinite
într-o tăcere deplină”1.
Maternitatea Fecioarei Maria este, în concepția Sfântului Ignatie, garanția Întrupării
Fiului lui Dumnezeu în lume. M ai mult, mântuirea propovăduită de Biserică nu este simplă
revelare despărțită de tainele cerești (așa cum credeau gnosticii2), ci este lucrarea divino –
umană a Mântuitorului Însuși, Logosul lui Dumnezeu Întrupat din Maria: „Dacă vreunul vă
vorbește despre Iisus Hristos într -un chip străin de al nostru, astupați -vă urechile. El este din
stirpea lui David,

1 Pr. Lucian Adrian Dinu, Maica Domnului în Teologia Sfinților Părinți , Trinitas, Iași, 2004, p.23
2 IBU, p. 184

7
El este (Fiu) al Mariei. El s -a născut cu adevărat, a mâncat, a băut, a fost persecutat
sub Pilat din Pont, a fost răstignit cu adevărat și a murit dar, cu adevărat, a înviat din morți”3.
Atât Zămislirea cât și Nașterea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria
sunt, pentru Sfântul Ignatie, „semne” sau realități păstrate de toate Bisericile locale. Relatarea
sa pare a fi desprinsă de un simbol prima r al Bisericii: „Voi să fiți pe deplin convinși în ceea
ce privește pe Hristos, Dumnezeul nostru. El este din seminția lui David după Trup, dar este
Fiul lui Dumnezeu după voința și puterea lui Dumnezeu, născut cu adevărat din Fecioara
Maria”4.
Se observă în Teologia acestui Sfânt Părinte „unitatea” dintre Domnul nostru Iisus
Hristos și Fecioara Maria în tot ceea ce se împlinește mântuitor în lume. În succesiunea
evolutivă a acțiunilor Sale, de la Întrupare și până după Înviere, Mântuitorul Hristos are lâng ă
Sine prezența plină de smerenie a Fecioarei Maria. Așadar, se poate afirma că unii din „polii”
propovăduirii creștine era acela despre nașterea feciorelnică a Maicii Domnului, a luării
Trupului omenesc din ea de către Fiul lui Dumnezeu. Persoana Maicii D omnului era integrată
armonios și deplin în doctrina hristologică.
Sfântul Ignatie Teoforul vorbește despre un plan al mântuirii împlinit de Dumnezeu
prin Fecioara Maria, care L -a purtat cu adevărat, L -a Născut prin puterea Sfântului Duh pe
Mântuitorul Hri stos. Autorul folosește cuvântul „iconomia” lui Dumnezeu, termen care a
devenit în timp element principal în doctrina creștină. Mărturia Sfântului Ignatie prezintă o
valoare deosebită, deoarece se raportează la Evanghelii, le confirmă și aduce dovada
mărtu risirii de credință a primilor ucenici ai Domnului. Se relevă, totodată, faptul că
învățătura sa avea autoritatea care -i venea direct de la Apostoli.
Apologeții
Sfântul Justin Martirul și Filosoful († c. 165)
Apologeții au fost cei care au apărat prin scri erile și prin glasul lor noua credință,
creștină, atât în fața romanilor cât și a păgânilor sau iudeilor. În pofida unui caracter de
improvizație (care se observă mai ales în mijloacele și terminologia folosită), acești autori au
fost considerați de către specialiști ca primii gânditori creștini care au elaborat reflecții

3 Pr. Lucian Adrian Dinu, Maica Domnului în Teolo gia Sfinților Părinți , p. 24
4 Ibidem.

8
profunde asupra creștinismului. Între apologeții sec. al II -lea care au scris despre Maica
Domnului sunt: Sfântul Justin Martirul, Meliton de Sardes și Aristide.
Prin Apologiile sale, adre sate împăraților romani, el a dorit să respingă calomniile la
adresa creștinilor și să arate că singura cale a vieții este credința în Mântuitorul Hristos.
„Planul de mântuire a lumii a fost împlinit de Dumnezeu prin Fiul Său, pe Care L -a născut
mai înaint e de veci și Care a venit în lume, în timpul stăpânirii romane, din Fecioara Maria,
care este fiica Patriarhilor Avraam, Isaac, Iacob, deci din tribul lui Iuda și din casa lui David.
Datorită ei Mântuitorul Hristos poate fi numit, în sens propriu, Fiul Omu lui”5. Sfântul Justin
Martirul și Filosoful este cel dintâi autor care răspunde la întrebarea fundamentală a
omenității: de ce Dumnezeu S -a făcut Om? Iar răspunzând la această întrebare el lămurește și
pe cea a Nașterii lui Dumnezeu dintr -o Fecioară. Cunos când că pentru mulți iudei și păgâni
era cu totul absurd ca Dumnezeu să fie născut dintr -o femeie, totuși Sfântul Justin răspunde că
rațiunea divină a hotărât ca Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu să se coboare pe pământ printr -o
Fecioară. Întruparea și naștere a din Fecioara aparțin unui proiect al Părintelui ceresc pentru
restaurarea omului în starea lui primordială. Dumnezeu a anunțat mereu și în diverse moduri
că Mesia va veni pe pământ, iar la plinirea vremurilor El a împlinit întocmai ceea ce spusese.
Sfânt ul Justin arată că Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Împlinitorul Legii Vechi și a
proorociilor, care în totalitatea lor prefigurează Nașterea Sa din Fecioara Maria6.
Atunci când vorbește despre căderea omului și despre restaurarea lui prin Hristos Cel
întrupat din Fecioara Maria, Sfântul Justin introduce o altă temă care face legătura între cele
două momente ale istoriei: antiteza Eva -Fecioara Maria. Două momente generatoare de
istorie, care aparțin atât lui Dumnezeu cât și omului, care se leagă între ele printr -o fecioară
sunt cele de la Facere 3, 1 -20 și Luca 1, 26 -38. Dacă la creație o fecioară a stricat toată
zidirea, iată că Dumnezeu reclădește; dacă omul păcătuiește, Dumnezeu salvează; dacă femeia
aduce moartea în lume, Dumnezeu tot printr -o femei e aduce viața. Prin Eva, încă fecioară, a
căzut Adam, dar cu ajutorul Mariei, care a fost tot Fecioară, se naște Mântuitorul Hristos,
Dumnezeu Întrupat: „Eva, încă nepervertită, a primit cuvântul șarpelui și a născut
nesupunerea și moartea. Maria, însă, Fe cioară fiind a primit cu credință și cu bucurie vestea
pe care îngerul Gavriil i -o aduse. De aceea ea a răspuns: «Mă încred în cuvântul tău». De la ea
s-a născut Acesta despre care am arătat că vorbesc atâtea scrieri.

5 Sfântul Justin Martirul și Filosoful, Apologia I , 23; 30 -35, în ALG, p. 55 și 60 -65; Idem Dialogul cu
iudeul Tryfon , 48, în ALG, p. 189.
6 Idem, Dialogul cu iudeulTryfon , cap.11 -25, în ALG, p. 133 -155.

9
Cu ajutorul Aceluia Dumnezeu nimiceșt e șarpele viclean, pe îngerii și oamenii
asemănători lui și eliberează din moarte pe cei care se căiesc și cred în El”7.
Este demn de reținut că prin această antiteză, Sfântul Justin scoate în evidență faptul
că primele comunități creștine aveau deplina c onștiință asupra realității biologice a
maternității virginale a Maicii Domnului și, totodată, asupra răspunsului ei liber, de acceptare
în a deveni Mama lui Dumnezeu pe pământ. Contextul hristologic este evident și arată dubla
Naștere a Mântuitorului nost ru Iisus Hristos: din veșnicie și în timp din Fecioara Maria.
Motivul subliniat de autor este acela că Dumnezeu a hotărât să aducă mântuirea oamenilor
urmând calea inversă de la căderea în păcat.
Care a fost lucrarea Sfântului Duh, a Logosului sau Puterii lui Dumnezeu asupra
Sfintei Fecioare nu se cunoaște. „Important este că prin această umbrire care a însărcinat pe
Maria nu s -a petrecut prin împreunare. Dumnezeu lucrează în acest caz, nu pe cale sexuală, ci
dinamic, rodind prin Logosul și Puterea Sa. Lucr ând în spațiul creatural, Dumnezeu se
folosește nu de mijloace omenești, ci de ceea ce s -a folosit la creație, adică de Logosul Său.
Prin aceasta Dumnezeu inaugurează o nouă creațiune, ceea ce începe prin Întruparea Fiului lui
Dumnezeu. Actul zămislirii, d eși e provocat de puterea supranaturală a Logosului, are un
efect natural: apariția unei ființe trupești. Deși actul în sine e supranatural, efectul e natural și
supranatural: natural pentru că Iisus e Om adevărat și supranatural pentru că El e, în același
timp, și Dumnezeu adevărat. Zămislirea în Maria e, deci, un act de unire a supranaturalului cu
naturalul”8.
Iată, așadar, că la câteva decenii de la scrierile Sfântului Ignatie se observă, prin
Teologia Sfântului Justin, o aprofundare, o descoperire de în țelesuri noi în ceea ce privește
persoana și rolul Maicii Domnului. Sfântul Justin o arată pe Maica Domnului înscrisă pe linia
davidică9 pentru a răspunde astfel obiecțiilor ereticilor ce se bazau pe mitologia păgână. Mai
mult, el vorbește de paralela Eva –Fecioara Maria ca de o „trecere” de la moarte la viață, de la
rău la bine, aceasta fiind una din primele mărturii despre zămislirea feciorelnică a
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest Sfânt Părinte a fost, totodată, cel dintâi care a dat o
interpretar e a profețiilor Vechiului Testament în sensul susținerii învățăturii despre Fecioara
Maria.

7 Sfântul Ju stin Martirul și Filosoful, Dialog cu iudeul Tryfon (în ALG, p. 277 -278).
8 Idem, Apologia I, cap. 33, 4 -6, în ALG, p. 63 -64.
9 Idem, Dialogul cu iudeul Tryfon , 43, 1, în ALG, p. 180.

10
Între apologeții care fac referiri la maternitatea Fecioarei Maria, la natura virginală a
Nașterii lui Hristos din Maria dar și la paralela Eva –Fecioara Maria, se n umără și Meliton al
Sardelor, Aristide și Tertulian.
Scriitori alexandrini
Clement Alexandrinul († 215)
Apariția și răspândirea învățăturii despre Fecioara Maria s -a făcut în Egipt prin
Clement și Origen, iar mai apoi prin marii autori ai secolului al IV -lea, Sfântul Atanasie cel
Mare și Sfântul Chiril al Alexandriei.
În Stromate , Clement numește pe Maria „Maica Domnului”, deoarece Fiul lui
Dumnezeu S -a zămislit în sânul ei10. În altă parte el continuă ideea afirmând că: „Mi se pare
că astăzi sunt mulți acei a care cred că Maria, după Nașterea Fiului ei, a fost ca o femeie
oarecare ce a născut, deși nu a fost așa deloc. Acelora care nu cred, spune -le că după Naștere
ea a fost cercetată de o moașă care a găsit -o Fecioară. Acestea au fost lămurite și în Scriptur ile
Domnului nostru, Care, de asemenea, nasc Adevărul și rămân fecioare, în ascunzișul tainei
celei adevărate. «Ea a născut, dar nu a născut» spun Scripturile, fiindcă ea a zămislit singură,
nu prin unirea cu bărbat”11.
Apărând pe Domnul Hristos, Cuvântul v eșnic al Tatălui, el apără și pe Fecioara Maria
pe care o „zugrăvește” foarte frumos în „culorile” Bisericii: „Există un singur Tată al tuturor,
există un singur Cuvânt a toate și există Același Duh Sfânt peste toate. Este o singură
Fecioară -Mamă, pe care îmi place să o numesc Biserică. Numai ea singură nu alăptează,
pentru că numai ea nu a devenit femeie. Ea este fecioară și mamă totodată. Fecioară în
deplinul înțeles și mamă plină de dragoste. Ea își aduce fiii și îi hrănește cu lapte sfânt, care
este Cuv ântul celor vii. Ea nu are lapte, pentru că lapte a fost Copilul, frumos și comun: trupul
lui Hristos”12.
Origen († c. 253)
Pe Fecioara Maria, Origen o consideră „Mama” lui Dumnezeu care a născut în chip
real pe Domnul Hristos: „Aceia care cred în Iisus că a fost răstignit în Iudeea sub Ponțiu Pilat,
dar nu cred că El S -a născut din Fecioara Maria, Maica Sa, aceia nu mărturisesc aceeași

10 Pr. Lucian Adrian Dinu, Maica Domnului în Teologia Sfinților Părinți , Trinitas, Iași, 2004, p. 51.
11 Ibidem.
12 Ibidem.

11
Persoană”13. Și adaugă: „Prin urmare, ar fi neînțelept să primim numai învățătura Scripturii și
să nu luăm aminte și la cei că spun că Iisus S -a născut «prin» Maria și nu «din» ea”14.
Se observă că Origen insistă să demonstreze că Fecioara Maria a fost Maica lui
Dumnezeu, așa cum au propovăduit -o Sfintele Evanghelii și Sfinții Apostoli. În Comentariul
de la Evanghelia lui Ioan există câteva expresii legate de Sfânta Fecioară: „Începuturile
Scripturilor sunt Evangheliile, iar începutul evangheliilor este Evanghelia pe care Ioan ne -a
lăsat-o. Înțelesul ei nu -l poate cuprinde nimeni dacă nu s -a odihnit pe pieptul lui Iisus și dacă
n-a primit -o pe Maria ca Maică a lui”. Într -o altă lucrare, ce este din păcate pierdută, dar
despre care amintește istoricul Socrates, Origen o numește pe Fecioara Maria chiar
„Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos)15. Acest apelativ folosit pentru Fecioara Mar ia a fost,
cu siguranță, de mai mult timp în circulație în Biserică, el fiind acum transpus în scris.
Cu privire la curăția Maicii Domnului, aspectul cel mai profund al maternității ei este
tocmai fecioria sa. Origen spune că ea n -ar fi putut trăi cu vreun bărbat după ce puterea celui
Preaînalt a acoperit -o și că „Fecioara a fost începătura fecioriei printre femei, așa cum a fost
Hristos printre bărbați”16. Precizarea că Fecioara Maria a „dăruit” trupul omenesc Fiului lui
Dumnezeu este însoțită de explicații privind excluderea oricărui raport conjugal cu vreun om,
cu Dreptul Iosif sau cu altcineva. De aceea Sfânta Maică este unică pentru că a și născut și
este și Fecioară.
Vorbind despre fecioria Maicii Domnului, Origen nu a lăsat deoparte nici problema
logod nei cu Dreptul Iosif, pe care -l vede ca pe un apărător al ei și alături de ea a biruit pe cel
rău, adică pe diavol: „… motivul a fost acesta: Domnul a ales să se nască dintr -o fecioară care
nu voia să se căsătorească și chiar mai mult, după cum scrie Mat ei, să mai aibă și grijă de el
(și care oricum nu avea cum să o cunoască) ca să se înlăture orice rușine asupra ei chiar și
atunci când avea să fie văzută cu pântecele mărit de sarcină.

13 Origen, Comentariu la Ioan , 20, 30, p. 641 -644.
14 Idem, Comentariu la Epistola către Galateni , Patrologia Greacă, 14, p. 1298.
15 Istoricul Socrates spune că Origen ar fi scris un comentariu la Epistola căt re Romani unde ar fi numit -o pentru
prima oară pe Fecioara Maria: „Născătoare de Dumnezeu” (Socrates, Istoria Bisericii , 7, 32).
16 Pr. Lucian Adrian Dinu, Maica Domnului în Teologia Sfinților Părinți , p. 52.

12
Cu privire la acestea am găsit o fină observație într -o scrisoare a lu i Ignatie Martirul,
al doilea episcop al Antiohiei, după Petru și care a luptat cu sălbăticiunile în timpul
persecuțiilor la Roma. Fecioria Mariei a fost ascunsă prințului acestei lumi datorită logodnei
ei cu Iosif. Fecioria ei a fost păzită pentru că ea a fost crezută căsătorită”17.
Foarte important este faptul că Origen nu o consideră pe Maica Domnului
„imaculată”, în înțelesul de astăzi al cuvântului, ci o crede născută în lume ca oricare om, din
părinții ei pe cale obișnuită a nașterii oamenilor. Argumen tul adus este acesta: dacă Fecioara
Maria nu ar fi avut păcatul strămoșesc în ea, atunci Fiul ei nu ar mai fi murit și pentru ea. Dar
Mântuitorul Hristos a venit în lume pentru toți oamenii, inclusiv pentru Fecioara Maria, deși
ea a fost cea care L -a născu t și a avut parte de binecuvântarea lui Dumnezeu mai mult decât
toți.
Origen insistă și spune că Fecioara Maria a avut și ea o îndoială atunci când a văzut pe
Fiul ei pătimind. Concepția aceasta demonstrează faptul că în antichitatea creștină ea nu era
considerată fără de păcat originar: „Dacă ea nu ar fi avut de suferit în timpul Patimilor
Domnului Iisus, atunci El nu ar fi murit și pentru ea. Dar cum «toți au aăcătuit și au căzut din
slava lui Dumnezeu» și «toți se mântuiesc prin harul Lui» (conf. Romani 3, 23), înțelegem că
și Fecioara Maria a pătimit în acel moment. Despre acest lucru a proorocit Simeon când a
spus: «Și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi» (Luca 2,
35)… Sufletul tău va fi străpuns de sabia necred inței și va fi rănit de sabia îndoielii”18.
Se poate observa că Origen a luptat împotriva blasfemiilor referitoare la nașterea
Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria cu soldatul Ben -Panthera. Numele acestuia din urmă
îl găsește în Talmud și, ca atare, consi deră că este vorba de o invenție și o răutate lansată de
iudei despre relația dintre Fecioara Maria și un soldat roman19. În combaterea acestei
blasfemii, Origen se bazează pe textul din Isaia 7, 14: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va
naște fiu…”, sp unând „Din cine s -ar cădea să se nască Emanuel, «cu noi este Dumnezeu»:
dintr -o femeie care trăiește în căsnicie cu bărbatul ei și care naște ca oricare altă femeie sau
dintr -una care e curată, nevinovată și fecioară? De bună seamă că numai o astfel de fec ioară
se cădea să nască pe Cel Căruia I S -a spus de la naștere: «Dumnezeu este cu noi»”20.

17 Ibidem.
18 Origen, Omilii la Luca , 17, 6 -7.
19 Idem, Contra lui Celsus , I, 35, studiu introductiv, traducere și note de Pr. Prof. T. Bodogae, colaboratori Prof.
N. Chirică, Teodosia Lațcu, EIBMBOR, București, 1984, PSB 9, p. 59 -60.
20 Ibidem .

13
Partea a II -a

„THEOTOKOS” ÎN SCRIERILE SFINȚILOR PĂRINȚI
DIN SECOLELE IV -V

Perioada secolelor IV -V d. Hr. Este cunoscută ca fiind „veacul de aur” al literaturii
patristice deoarece atunci au trăit și au scris mulți Sfinți Păr inți ai Bisericii, deși condițiile în
care au făcut -o nu erau dintre cele mai prielnice.
Până la anul 313, dar mai ales după aceea, interesul pentru persoana Fecioarei Maria a
crescut mereu, o mare parte din Sfinții Părinți aducându -și contribuția lor deos ebită. În Răsărit
au trăit și au scris: Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Epifaniu,
Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore de Nazianz, Sfântul Grigore de
Nyssa, Sfântul Ioan Gură de Aur și alții. În Apus putem menționa pe Sfântul Ambrozie, pe
Sfântul Ilarie de Pictavium, pe Fericitul Ieronim, pe Fericitul Augustin și alții. Perioada a
doua a literaturii patristice s -a impus prin creații multilaterale, de o frumusețe și adâncime
strălucitoare, neatinsă până atunci și neîntrecută după aceea.
În secolele IV și V s -au întrunit patru Sinoade Ecumenice prin care s -a constatat că
interesul teologilor față de problemele trinitare și hristologice creștea tot mai mult, alături de
problema păcatului originar și a harului. La Niceea și Constantinopol s -a lămurit de ce Iisus
din Nazaret este Dumnezeu adevărat. La Efes problema a fost pusă în sens invers: în ce mod
Fiul lui Dumnezeu, Logosul divin, a devenit Iisus? În acest context al disputelor ariene,
dochete, Bis erica a rezolvat pentru totdeauna problema unirii naturilor divină și umană în
Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin aceasta s -a ajuns și la persoana Fecioarei
Maria.
În cazul referirilor directe la Sfânta Fecioară, se dezbăteau, ca și în trecu t, pururea –
fecioria ei dar și la alte aspecte ale pietății creștine, acordându -se o atenție specială numelui ei
de „Theotokos”.

14
Acest nume era folosit în Biserică încă din secolele II -III după Hristos21, după cum s -a
menționat deja, dar abia acum au ieșit l a iveală anumite dimensiuni între diferiți teologi. În
general, în secolele IV și V după Hristos, reflecția teologică asupra Maicii Domnului s -a
extins la patru puncte mai importante: Fecioria „in partu”; Fecioria „post partum”; Sfințenia;
Numele: „Născăto are de Dumnezeu”. Contestarea sau negarea faptului că Fecioara Maria este
„Născătoare de Dumnezeu”, înseamnă, de fapt, negarea dumnezeirii Mântuitorului nostru
Iisus Hristos22.
Iată, așadar, o epocă înfloritoare a istoriei Bisericii în care nu se dezvoltă, în sens
propriu, o Teologie patristică despre Fecioara Maria, dar profunzimea gândirii Părinților
Bisericii i -a condus, după cum se va arăta, la zugrăvirea chipului Sfintei Fecioare în strânsă
legătură cu Chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Sfântul Atanasie cel Mare (†373)
Unul din marii Părinți ai Bisericii care a avut o deosebită contribuție în arătarea
adevărului despre Fecioara Maria a fost Sfântul Atanasie cel Mare, episcopul Alexandriei.
Contribuția Sfântului Atanasie la dezvoltarea învățături i despre Fecioara Maria a fost
înscrisă pe linia hristologică a vremii, autorul apărând dumnezeirea Mântuitorului nostru Iisus
Hristos, la care a adăugat diferite aspecte morale și ascetice ale persoanei Sfintei Fecioare. În
sânul monahismului vremii de at unci, Fecioara Maria deținea un loc aparte, fiind considerată
apărătoarea și ocrotitoarea tuturor.
Sfântul Atanasie a susținut împotriva arienilor că Fecioara Maria este „Maica
Domnului”, deoarece Fiul ei este Fiul lui Dumnezeu, Născut din veci din Tatăl ș i deoființă cu
El și care a venit în lume în vremurile din urmă. Autorul nu ezită să dea numele de „Maica lui
Dumnezeu” sau „Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos) Fecioarei Maria pe care o vede
mijlocitoarea sau rugătoarea pentru noi înaintea lui Dumnezeu. E l o arată pe Sfânta Maică ca
„legătura” sau „izbăvitoarea” neamului omenesc: „Căci Hristos S -a făcut Om pentru a noastră
mântuire și a luat trup din Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu”23.

21 Patrologie (II) , p. 357: „Reprezentanții Școlii alexandrine au apărat cu fermitate acest titlu al Sfintei Fecioare
în timpul controverselor nestoriene și l -au fixat definitiv la Sinodul III Ecumenic de la Efes (431)”.
22 Așa proceda Nestorie, care la venirea sa ca Patriarh al Constantinopolului (428), a început să r ăspândească
învățătura că Fecioara Maria este „Născătoare de om” sau cel mult „Născătoare de Hristos” ( IBU, p. 343).
23 Sfântul Atanasie cel Mare, Împotriva arienilor , 3, 29.

15
Ca și pentru alți Sfinți Părinți, și pentru Sfântul Atanasie nașterea feciorelnică a
Logosului lui Dumnezeu din Fecioara Maria este semnul evident al dumnezeirii Sale. Iată ce
spune în lucrarea sa cea mai importantă: Despre Întruparea Cuvântului : „Atunci când El s -a
făcut ca și noi, și -a luat El Însuși Trup din Fecioara pen tru a ne arăta o dovadă a dumnezeirii
Sale. S -a arătat astfel, că El, Care și -a luat trupul Său, este Făcătorul a toate. Iar pentru noi,
văzând că un trup se naște dintr -o fecioară care nu a cunoscut bărbat, trebuie să înțelegem
aceasta că Cel Care a luat un astfel de trup este Ziditorul și Făcătorul a toate”24.
Iată că pentru Sfântul Atanasie nimic și nimeni nu se poate compara cu Cel Care
singur și -a putut crea un Trup din Fecioara Maria. Nici patriarhii, nici profeții, nimeni nu s -a
născut precum S -a născ ut Fiul lui Dumnezeu. Nașterea Lui e unică și mai ales este o taină
care cuprinde întreaga lume pentru că Dumnezeu ține toate în mâna Sa. Concluzia este clară:
„Nimeni nu poate să spună de unde este El. Nimeni nu poate să spună că i -a fost tată și că i -a
dat trupul său, pentru că Trupul Său nu a venit prin bărbat, ci numai dintr -o Fecioară
singură”25.
Se cunoaște faptul că Sfântul Atanasie a trăit în Egipt, țară în care monahismul a
înflorit foarte mult în perioada primară a Bisericii. Sub influența aceasta, a monahismului, se
pare că el a insistat asupra fecioriei Maicii Domnului, pe care a luat -o ca model al unei vieți
sfinte, în curăție, necesară oricărui credincios. El s -a străduit să arate că fecioria Maicii
Domnului a fost mărturisită de Evanghelii: ea nu a mai avut copii, dovadă fiind faptul că la
Patima Sa, Domnul a încredințat -o Sfântului Ioan: „Dacă ea ar mai fi avut alți copii, Domnul
nu s-ar mai fi îngrijit de ea… Dar cum ea a fost Fecioară și Maică a Sa, El a arătat -o Maică a
ucenicului Său, cu toate că nu era mama lui Ioan, ci a făcut aceasta pentru păstrarea curăției și
fecioriei ei”26.
Sfântul Atanasie folosește pentru ilustrarea curăției Maicii Domnului numirea
patristică de „pământ nelucrat de mână omenească”. Numirea Maicii Domnului ca „Puru rea-
Fecioară” ( aeiparthenos ) a fost preluată de la Petru al Alexandriei. Se observă că Atanasie
vrea să evidențieze, în special, calitățiile Fecioarei Maria. Aspectele morale ale vieții ei sunt
propuse spre luare aminte și imitare pentru toți cei care dore sc să cunoască adevărul.

24 Idem, Despre întruparea Cuvântului , 18.
25 Ibidem, 37.
26 Pr. Adrian Lucian Dinu, Maica Domnului în Teologia Sfinților Părinți , p.65.

16
Într-un alt loc, referitor la Bunavestire, Sfântul Atanasie spune: „Precum Harul Sfintei
Treimi este unul, tot așa Treimea este Una; că așa o vedem lucrând în Sfânta Maria; că prin
Arhanghelul Gavriil s -a făcut vestirea: «Duhul Sfâ nt se va pogorî peste tine», cunoscând noi
că Duhul locuiește în Cuvântul lui Dumnezeu căci se adaugă imediat: «și puterea Celui
Preaînalt te va umbri». Pentru Hristos este puterea și Împărăția lui Dumnezeu Tatăl”27.
El a numit -o pe Sfânta Fecioară „Theotok os”, consacrând numele acesta în Teologia
patristică. A recomandat -o ca model de trăire. Calitățiile ei: pururea -fecioria, maternitatea
divină și sfințenia au fost considerate daruri ale lui Dumnezeu de care trebuie să se
împărtășească toți creștinii.
Învățătura despre Fecioara Maria ca model de curăție provine de la predecesorul
Sfântului Atanasie, episcopul Alexandru, și a influențat totodată pe alți Sfinți Părinți, poate în
primul rând pe Sfântul Ambrozie al Milanului care l -a preluat aproape cuvânt cu c uvânt.
Sfântul Vasile cel Mare († 379)
În secolul al IV -lea, provincia Capadocia a avut ca arhiepiscop pe unul din cei mai
importanți Sfinți Părinți ai Bisericii: Sfântul Vasile cel Mare. În planul învățăturii despre
Fecioara Maria, capadocienii (Sfântul V asile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul
Grigorie de Nyssa, Amfilohiu de Iconium) au fost influențați de creștinismul alexandrin pe
care ei l -au cunoscut îndeaproape și cu care aveau legături strânse. Locurile strâns legate de
Fecioara Maria su nt puține în operele lor, dar au o importanță teologică covârșitoare.
Inspirându -se din învățătura despre Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Fecioara
Maria și analizând ceea ce reprezintă aceasta în plan uman, Sfântul Vasile cel Mare și ceil alți
Părinți capadocieni au descoperit lumii credința curată în Maica Domnului.
Pentru a arăta cum și -a păstrat curăția Maica Domnului, Sfântul Vasile folosește în
Hexaimeron imaginea unei păsări care își perpetuează specia fără legătura cu o altă pasăre, ci
numai prin ouăle pe care le depune și din care ies puii. Planul lui Dumnezeu a fost de a ne
arăta „o fecioară care -și păstrează fecioria ei cu toate că a născut”28.
Este demn de subliniat faptul că fecioria sau curăția Maicii Domnului nu este
„autonomă”, nu vine de la sine, ci este rezultatul lucrării lui Dumnezeu în timp, după nașterea
ei pe pământ și nu înainte sau în timpul nașterii ei din părinți trupești.

27 Sfântul Atanasie cel Mare, Despre întruparea Cuvântului , 16.
28 Sfântul Vasile cel Mare, Hexaimeron , P.G., 29, 180.

17
Puterea lui Dumnezeu a „acoperit -o” și a umplut -o de har, dăruindu -i o viață
desăvârșită pe care ea a dus -o în smerenie și ascultare.
Fecioria Maicii Domnului este o calitate pe care ea o are tocmai prin grija lui
Dumnezeu, prin faptul că a consimțit la venirea în Trup a Logosului lui Dumnezeu:
„Începutul Lui nu este din Maria și nu a început să exis te din vremea ei. Dar atunci de unde?
«La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul» (Ioan 1,
1)”29. Aici și în alte părți se observă că Sfântul Vasile cel Mare luptă împotriva ereziilor
ariene, valentiniene sau de orice altă origine, pentru a arăta că Mântuitorul este cu adevărat
Fiul lui Dumnezeu și Om adevărat. El aduce în plan secund însă și lucrarea Fecioarei Maria
sau mai bine spus „colaborarea” ei cu Dumnezeu.
Sfântul Vasile consideră de o mare importanță „iconomia” Mai cii Domnului. Ca și
lucrarea directă, imediată a lui Dumnezeu în lume și în Fecioara Maria, lucrarea ei personală
are o importanță precisă: „pântecele” ei este lucrător al mântuirii noastre. Lucrarea lui
Dumnezeu se îngemănează, se împletește armonios cu „ intervenția” umană prin Fecioara
Maria. Tot Sfântul Vasile o numește pe Fecioara Maria fără nici o rezervă „Născătoare de
Dumnezeu” și „Maică Preasfântă”. Deoarece și Maica Domnului este om, prin ea, Fiul lui
Dumnezeu a venit în lume și S -a făcut deopotriv ă cu noi. Prin Fecioara Maria noi am devenit
toți prieteni ai lui Dumnezeu30.
În Omilia la Nașterea Mântuitorului Hristos , Sfântul Vasile arată că Fecioara Maria a
fost în casa Dreptului Iosif, sub ocrotirea acestuia și nu pentru vreun alt motiv. Preluând p e
Sfântul Ignatie Teoforul, Sfântul Vasile cel Mare vede în logodna hărăzită de Dumnezeu
Sfintei Fecioare o pază de ispita celui rău: „Un vechi autor ne arată un motiv intemeiat.
Logodna cu Iosif a fost plănuită pentru ca fecioria ei să rămână ascunsă de p rințul lumii
acesteia. Căci după arătarea din afară căsătoria a fost asumată de Fecioara, ca să se ascundă de
începătorul răutății, cel ce pândea pe fecioare; însă ea ascultă vestirea proorocului: «Iată,
Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu» (Isaia 7 , 14). Cu această căsătorie mai apoi
ispititorul fecioriei a fost învins. Că acela știa că venirea în trup a Domnului va pune capăt
stăpânirii lui”31.

29 Sfântul Vasile cel Mare, Despre Nașterea lui Hristos , 4, P.G., 31, 1465 B.
30 Ibidem , 5, P.G., 31, 1468 B.
31 Ibidem , 3, P.G., 31, 1464 C.

18
Vorbind despre „căsătoria” Sfintei Fecioare cu Dreptul Iosif, autorul abordează latura
morală și socială a acestei căsătorii. Este un bun prilej pentru el de a scoate în evidență că toți
oamenii trebuie să se pună sub oblăduirea lui Dumnezeu pentru a fi binecuvântați ca și
Fecioara Maria. Căsătoria a ocrotit fecioria Maicii Domnului și, tot la fel, căsătoria p oate
ocroti viața și căminul orcăror soți32. Iată, așadar, explicată clar aici motivația logodnei
Dreptului Iosif cu Fecioara Maria: fecioria trebuie să fie cinstită, iar căsătoria să nu fie
disprețuită. Dreptul Iosif este un martor al curăției Sfintei Feci oare.
Sfântul Vasile cel Mare vorbește de calea sfântă pe care a mers Maica Domnului în
viața ei, sfințenia pe care a dobândit -o de la Dumnezeu. Deși nu intră în amănunte și nu
explică în ce constă mai precis această sfințenie, Sfântul Vasile se folosește de anumite
episoade biblice prin care conturează mai ușor și mai autentic chipul ei ales.
Ca și alți Părinți, el abordează episodul proorociei lui Simeon, episod care nu
diminuează cu nimic starea ulterioară a Sfintei Fecioare în fața lui Dumnezeu. Trebuie
subliniat faptul că Sfântul Vasile nu desconsideră în vreun fel pe Fecioara Maria, nu
insinuează existența vreunei umbre de îndoială în sufletul ei și nici vreo tăgăduire a puterii
Fiului, ci arată, pe de o parte, întâietatea și atotputernicia Mântuitorul ui Hristos, Care și pe
cruce fiind, a ocrotit pe Maica Sa, iar pe de altă parte arată credința puternică a Maicii Lui,
credință ce a făcut -o să nu se depărteze de El.
Chiar dacă Sfântul Vasile scrie explicit că Fecioara Maria a fost încercată de îndoială
în momentul Răstignirii Domnului, el a făcut aceasta tocmai pentru a arăta lupta ei cu
gândurile păcătoase și biruința asupra celui rău: „Simeon a numit «sabie» (conf. Luca 2, 35)
cuvântul care are puterea de a «tăia» gândurile și care pătrunde până în str ăfundurile sufletului
și duhului dintre încheieturi și măduvă (Evrei 4, 12). Într -adevăr, oricare suflet în clipa
Pătimirii a fost pătruns de îndoială, așa cum spusese și Domnul: «Voi toți vă veți sminti întru
mine…» (Matei 26, 31).
Prin urmare, Simeon a profețit că și Maria însăși, stând lângă cruce și având să audă și
să vadă ce se petrece, chiar după mărturia îngerului Gavriil, chiar după mărturia descoperirii
dumnezeieștii Zămisliri, chiar după arătarea atâtor minuni, va cunoaște o oarecare tulburare în
sufletul ei. Aceasta este «sabia» de care vorbește Simeon”33.

32 Ibidem .
33 Sfântul Vasile cel Mare, Scrisoarea 260 , P.G., 32, 965 C -968 A.

19
Tulburarea de care amintește aici Sfântul Vasile nu este o îndoială sau o necredință a
Fecioarei Maria, o stare de pierdere a conștiinței de Maică a Domnului, ci este o piatră de
încercare, o „ispitire”, așa cum a fost și ispita Domnului în pustie.
Omenește este posibilă venirea și „încercarea” din partea celui rău, dar strălucirea
credinței este și mai puternică atunci când biruința este deplină. Prin această stare a trecut și
Fecioara Maria pe Golgota, când a fost alături de Fiul ei, dar tot prin puterea lui Hristos a
trecut prin toate.
Pe scurt se poate afirma că Sfântul Vasile abordează învățătura despre Fecioara Maria
dintr -o altă perspectivă decât cea a întrupării Domnului, insistând asup ra rolului și atitudinii ei
personale. Siguranța gândirii și vigoarea argumentelor Sfântului Vasile au venit dintr -o
gândire teologică asupra rostului și vieții Maicii Domnului.

Sfântul Grigorie de Nyssa († 394)
Dacă Sfântul Vasile a excelat în viața sa l ucrând și luptând pentru turma pe care o
păstorea, îngrijindu -se mai mult parcă de latura socială și misionară a slujirii preoțești, ceilalți
părinți capadocieni au impresionat prin alte calități: Sfântul Grigorie de Nazianz a fost un
foarte bun predicator și orator, iar Sfântul Grigorie de Nyssa a fost un deosebit gânditor și
teolog creștin.
Toți trei au continuat opera Sfântului Atanasie și a Sinodului de la Niceea (325), ei
fiind și cei care au căutat să înlăture arianismul și alte rătăciri asemănătoare acestuia. Din
perspectiva combaterii principalelor erezii ei au statornicit o Teologie în care Fecioara Maria
deține un loc important. Sfântul Grigorie de Nyssa a apărat și el învățătura despre maternitatea
divino -umană a Fecioarei Maria împotriva ereziilo r vremii sale.
Sfântul Grigorie, cel mai mistic dintre toți capadocienii, consideră că este absolut
normal ca Fecioara Maria să fie chemată cu numele „Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos)
și nu „Născătoare de om” (Antropotokos), căci Dumnezeu -Fiul a luat Tr up din ea. Vorbind
despre Mântuitorul Hristos ca Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Sfântul Părinte ajunge
ineviatbil la Fecioara Maria pe care o vede „cheia” în adeverirea realității firii Lui umane.

20
Maica Domnului a fost o femeie din Iudeea, om deplin, ch iar dacă Dumnezeu,
Atotputernic fiind, a hotărât să se pogoare în ea, atunci ea este vrednică de numele de
„Născătoare de Dumnezeu”. Sfântul Grigorie spune, de fapt, că Sfânta Fecioară reprezintă
chezășia ortodoxiei credinței noastre34.
Se observă câteva as pecte demne de reținut: pentru Sfântul Grigore firea umană nu
există din veșnicie, ci a fost luată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos din Fecioara Maria, iar
firea divină nu a „anulat” firea omenească, ci ele sunt distincte în Persoana Sa și unite prin
puterea lui Dumnezeu. Atât la Isaia 7, 14 cât și la 8, 3 sau în alte locuri, spune autorul, cea
care este prefigurată este Fecioara Maria. Miriam, sora lui Moise, este și ea un „tip” al Maicii
Domnului. Prima s -a bucurat la trecerea prin Marea Roșie și a cân tat de bucurie înaintea lui
Domnului, iar mai pe urmă Fecioara Maria a trecut pe toți de la moarte la viață, bucurându -se
și ea cu oamenii35.
Imaginea „rugului aprins”, rug ce nu se mistuia de flăcările dumnezeirii, a fost o
prefigurare a Maicii Domnului, a stării la care ea a ajuns prin purtarea de grijă a lui
Dumnezeu. Moise însuși este luat ca martor al minunii fecioriei și maternității Maicii
Domnului: „ …Ceea ce s -a închipuit atunci prin focul care ardea rugul acela, s -a arătat în chip
lămurit în Feci oara, atunci când timpul care era între acestea a trecut. Așa cum rugul ardea dar
nu se mistuia de flăcările ce -l cuprinseseră, tot așa Fecioara a dat naștere Luminii și nu a
pătimit. Și nici comparația cu rugul aprins să nu te încurce, căci a închipuit Du mnezeu prin
aceea trupul Fecioarei”36.
Prin aducerea de argumente din Sfânta Scriptură și din Sfânta Tradiție, Sfântul
Grigorie a dorit să confirme învățătura despre sălășluirea Fecioarei Maria în templul din
Ierusalim și minunile la care a fost părtașă. Ma i mult chiar, pentru el, Fecioara Maria a fost o
persoană care din voie proprie s -a supus lui Dumnezeu, Cel ce a preaslăvit -o mai apoi cu
primirea Fiului lui Dumnezeu în pântecele ei. Ea este o femeie care și -a afierosit fecioria lui
Dumnezeu și și -a păstr at-o până la sfârșitul vieții, drept dovadă fiind mărturia în fața
Arhanghelului Gavriil37.

34 Pr. Adrian Lucian Dinu, Maica Domnului în Teologia Sfinților Părinți , p. 90 -94.
35 Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre feciorie , Traducere din limbile greacă veche și latină de Laura Pătrașcu,
EIBMBOR, București, 2003, XIX, p. 77 -79.
36 Ibidem .
37 Idem, Despre Nașterea lui Hristos , P.G., 46, 1140 C.

21
Afirmațiile anterioare se referă doar la o latură a învățăturii despre fecioria Maicii
Domnului. Semnele biblice, asocierea ei cu „rugul aprins” și „focul ce arde și nu se mistuie”
sau interpretările unor evenimente din vechime sunt aprecieri pozitive asupra fecioriei ei. Mai
există și o altă „explicație” în concepția Sfântului Grigorie, despre curăția Maicii Domnului.
Pe fondul acceptării ideii că „frații Domnului” s unt copiii lui Iosif dintr -o căsătorie anterioară
celei cu Fecioara Maria, autorul afirmă că ea este cu adevărat „Născătoare de Dumnezeu”38.
Dacă Evanghelia spune că Fecioara Maria este „mama lui Iacov și a lui Iosif” (Matei 27, 56),
acest lucru se petrece pentru că Dumnezeu a vrut să o apere de răutatea și necredința iudeilor
care nu puteau primi că o fecioară a născut și ar fi omorât -o. De aici se poate evidenția Pronia
lui Dumnezeu Care s -a îngrijit de Fecioara Maria ca să nu i se întâmple nimic rău din p artea
iudeilor, ocrotind -o în mijlocul poporului39.
Un alt aspect al învățăturii despre Fecioara Maria, la Grigorie de Nyssa, este lauda și
preacinsirea ei. Autorul își exprimă o admirație nespusă față de ea, proclamând -o „culme a
sfințeniei”: „Tu ești cea mai cinstită dintre toate făpturile, mai frumoasă decât cerurile,
strălucești mai mult decât soarele și ești preamărită de îngeri. Neurcându -te în rai, ci
rămânând pe pământ ai purtat în sânul tău pe Domnul cerului și pe Stăpânul lumii întregi”40.
Fecioara Maria a fost considerată întotdeauna „fecioară nepătată, smerită și supusă,
cinstea lumii întregi, poarta vieții și cea care a câștigat mântuirea noastră41. Ea a apărat pe Eva
cea din vechime: „Femeia a apărat pe femeie, căci cea dintâi deschisese calea păcatului, iar
cea din urmă a slujit și a adus calea dreptății… Cea dintâi a adus păcatul prin lemn, iar cea din
urmă a adus Harul prin lemn”42.
Prin prezen tarea paralelei dintre Eva și Fecioara Maria, Sfântul Grigorie de Nyssa
aduce în prim plan calitatea acesteia din urmă de mijlocitoare a mântuirii. Fecioara Maria este
între Dumnezeu și oameni ca rugătoare. Starea ei se vădește din puterea și voința
dumnez eiască și nu de la sine, autonom sau despărțită de Fiul lui Dumnezeu.

38 Ibidem .
39 Ibidem .
40 Pr. Adrian Lucian Dinu, Maica Domnului în Teologia Sfinților Păr inți, p. 90 -98.
41 Ibidem .
42 Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre feciorie , Traducere din limbile greacă veche și latină de Laura Pătrașcu,
EIBMBOR, București, 2003, XIV, p. 62 -65.

22
O notă interesantă a acestei teme este aceea a împlinirii în bucurie de către Fecioara
Maria a poruncii dumnezeiești. În contrast cu Eva, care a născut în pedeapsă și durere,
Preacurata Fecioară „și -a început zămislirea și a născut apoi cu bucurie”43.
Este semnificativ faptul că autorul consideră că „cealaltă Marie” (Matei 28, 1) este
Maica Domnului care a venit la Mormântul Lui pentru a aduce miresme. Se poate observa o
legătură între „Ev a cea Nouă”, Fecioara Maria și Înviere. Fecioara Maria a zămislit și a născut
întru bucurie, fără dureri, ca o consecință a ascultării ei față de Dumnezeu și de aceea acum, la
sfârșitul lucrării Fiului ei în lume, și ea se face părtașă bucuriei depline car e este Învierea.
Sfântul Părinte nu se limitează, totuși, la descoperirea acestor aspecte ale învățăturii despre
Fecioara Maria. El propune urmarea căii spirituale deschisă de ea. Ceea ce s -a împlinit prin ea
de către Dumnezeu trebuie să se împlinească în fiecare suflet de creștin, adică fiecare să
trăiască în curăție trupească și sufletească și astfel se poate învrednici de a purta pe Domnul
Hristos întru sine44.
Sfântul Grigorie de Nazianz († c. 390)
Sfântul Grigorie de Nazianz sau „Teologul” a fost unul din Sfinții Părinți înzestrat cu
un deosebit simț al problemelor teologice, o mare înclinare spre viața ascetică, o noblețe
sufletească și u n excepțional talent oratoric și literar. Prin cuvântările și scrierile sale și -a
dobândit renumele de unul din cei mai mari oratori ai Bisericii. Deși în puține locuri, din cele
45 de Cuvântări ale sale, Sfântul Grigorie de Nazianz abordează învățătura de spre Fecioara
Maria, el îi acordă, totuși, importanța cuvenită.
Sfântul Grigorie afirmă că prin numele de „Theotokos” dat Sfintei Fecioare este
arătată în chip deplin unitatea Persoanei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică unirea
ipostatică dintre fir ea divină și cea umană în Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat și taina
mântuirii noastre. Spune despre Fecioara Maria că a fost om ca noi toți și a dăruit
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, prin purtarea Lui în pântecele ei, ceea ce era omenește.
Posibilele și totodată intenționatele greșeli de doctrină ale lui Apolinarie sau ale altor eretici
sunt înfierate.
Învățătura despre Fecioara Maria este „norma” prin care se poate delimita adevărata
credință de cea falsă. Tot el prezintă și o idee nouă despre Fecioara Maria: „Nu puțini sunt

43 Ibidem .
44 Ibidem , XXII -XXIII, p. 84 -95.

23
aceia care cred că Dumnezeu -Omul S -a născut din pântecele unei Fecioare, peste care a venit
Sfântul Duh, zidind un templu preasfânt Templului adevărat. Maica este templul lui Hristos,
iar Hristos este Templu al Cuvântului lui Dumneze u… El S -a smerit sălășluindu -se în
pântecele ei; și a cinstit astfel, pe jumătate, seminția noastră, iar cealaltă jumătate a lăsat -o,
păstrând neatinsă pe Fecioara. Căci ea zămislind în pântecele ei, luminată de focul
dumnezeirii, L -a adus în lume când a sosit ceasul. Și iată că Preaputernicul Cuvânt al lui
Dumnezeu S -a așezat în păcătosul nostru trup și Și -a făcut Templu cu dumnezeiască
neprihănire. Eu înțeleg că El fiind cu două firi a rămas Același Dumnezeu”45.
În aceste cuvinte autorul cuprinde mai mul te aspecte ale învățăturii despre Maica
Domnului: Fecioara Maria a „contribuit”, prin primirea în trupul ei, la împlinirea Tainei
Întrupării Domnului; ea și -a păstrat curăția trupească și sufletească întemeiată pe faptul că
Dumnezeu a binevoit să locuiască în ea; Sfântul Duh a purificat și a desăvârșit unirea dintre
Dumnezeu și om în persoana Mântuitorului Hristos.
Foarte interesant este faptul că Sfântul Grigorie pune în paralel două aspecte: templul
Fecioarei Maria și Templul Cuvântului. În afară de o par alelă de idei mai există aici și un
paralelism de situații: Fecioara Maria, ca om, este „locuită” de Cuvântul, Care, și El, este
locaș al Sfântului Duh. Primul lucru ce se remarcă este lucrarea interioară a lui Dumnezeu,
tainicul ce se împlinește, dar pe c are nu îl putem percepe în întregime.
Triada: Cuvântul lui Dumnezeu – Sfântul Duh – Fecioara Maria, este realitatea prin
care autorul a încercat să explice Taina Întrupării. El a accentuat aici rolul Fecioarei Maria
care este „elementul” principal din pers pectiva noastră, a oamenilor, fapt ce corespunde, în
iconomia Întrupării, cu lucrarea Sfântului Duh. Sfântul Grigorie nu instaurează o ruptură sau o
diferențiere categorică pe acest plan al lucrării divino -umane în Fecioara Maria, dar remarcă
faptul că Fiu l lui Dumnezeu a luat din Fecioara Maria întreaga fire umană și că El Însuși S -a
„coborât” pe Sine și a devenit, prin ea, Om adevărat.
O altă idee centrală în Teologia acestui Sfânt Părinte este aceea că între Dumnezeu și
Fecioara Maria, pentru împlinirea Întrupării Domnului, a fost o legătură reală, un „schimb” de
daruri duhovnicești nemaiîntâlnit până atunci. Fiecare a „oferit” ceea ce a fost necesar pentru
împlinirea voii lui Dumnezeu: Fecioara Maria a „dăruit” lui Dumnezeu curăția ei, iar El a
păstrat -o neatinsă prin puterea Sa, prin „darul” Duhului Sfânt.

45 Sfântul Grigorie de Nazianz, Poeme , 7, 180 -194.

24
Sfântul Grigorie nu se limitează la prezentarea Fecioarei Maria ca „destinatară” a
rugăciunii oamenilor, ci o prezintă ca model de viață ascetică punând accentul pe feciorie și
pe viața virtuasă, acest ea fiind cele dintâi exemple.
Ca și ceilalți Părinți capadocieni, Sfântul Grigorie de Nazianz nu vorbește pe larg
despre o doctrină asupra Maicii Domnului, ci în texte scurte, răsfirate de -a lungul scrierilor
sale. Cu două generații înainte de Sinodul de l a Efes (431), el a arătat că numele de
„Theotokos” este cel consacrat pentru Fecioara Maria. Sfântul Grigorie a mers aici pe linia
unui maximalism doctrinar: cine nu primește acest nume este în afara lui Dumnezeu.
Sfântul Grigorie de Nazianz a influențat T eologia răsăriteană prin accentul pus pe
feciorie, pe trăirea unei vieți curate, a cărei împlinire se realizează cel mai bi ne după chipul
Maicii Domnului.

Sfântul Ioan Gură de Aur († 407)
Sfântul Ioan Gură de Aur a fost unul din cei mai mari teologi și ora tori, Biserica
așezându -l alături de Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie de Nazianz.
La o primă analiză a operelor Sfântului Ioan, se observă că el nu s -a interesat in chip
deosebit de învățătura despre Fecioara Maria. Nu i -a consacrat ei nici o lu crare specială și nu
a abordat tema aceasta în mod constant, ci, ca majoritatea Părinților, a vorbit sau a scris
despre Maica Domnului ocazional, atunci când diferite momente din istoria Bisericii i -au
oferit prilejul. O posibilă explicație a acestei atitu dini mai reținute a Sfântului Ioan ar fi aceea
că el, fiind format la Școala din Antiohia, dobândise o cunoaștere teologică mai puțin
speculativă, o teologie care punea mai puțin accentul pe firea dumnezeiască a Mântuitorului și
mai mult pe cea omenească. Numele de „Theotokos”, dat de teologii alexandrini Maicii
Domnului, era aproape necunoscut printre teologii antiohieni. Acest fapt este sugestiv pentru
atitudinea avută de Sfântul Ioan Gură de Aur și de alți Părinți ai Bisericii.
Sfântul Ioan nu a avut nic iodată intenția de a o așeza pe Fecioara Maria, Maica
Domnului, într -o lumină pe care nici Sfintele Evanghelii nu au prezentat -o. Sfântul Ioan Gură
de Aur a arătat -o pe Fecioara Maria așa cum era: o femeie simplă, rugătoare, foarte apropiată
de Fiul ei, fi ind o credincioasă smerită care a primit în deplină ascultare mesajul dumnezeiesc.

25
Sfântul Ioan Hrisostom vorbește, ca și alți Sfinți Părinți de dinaintea lui, evidențiind
„taina”, inefabilul produs în sânul Maicii Domnului. La învățăturile acestea el adau gă pe
aceea a necesității cinstirii ei. El are o gijă deosebită pentru înțelegerea unirii ipostatice (adică
a firilor divină și umană în Persoana Mântuitorului Hristos) și a rolului Sfintei Fecioare Maria
care este garanta Întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Pe de o parte, autorul subliniază absoluta transcendență a Întrupării Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, iar pe de altă parte subliniază realitatea omenității Sale, adică Trupul
Domnului luat din trupul Maicii Sfinte.
Sfântul Ioan nu are nici o umbră de î ndoială că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost
zămislit și S -a născut din Fecioara Preacurată Maria, Maica Domnului. Pe baza învățăturii
Sfintei Scripturi , el arată că nașterea Domnului în lume a fost Taină a Lui, la care Fecioara
Maria s -a făcut părt așă cea dintâi, iar apoi noi toți.
Minunile făcute de Dumnezeu în Vechiul Testament (minunea cu Sara, soția
patriarhului Avraam, și cea cu Elisabeta, soția preotului Zaharia) sunt considerate argumente
pentru susținerea învățăturii despre fecioria Maicii D omnului. Ceea ce spunea proorocul Isaia
(7, 14) este și aceea tot o prevestire a nașterii feciorelnice a Maicii Domnului.
Printr -o dialectică subtilă, combinând evenimente și idei din Sfânta Scriptură, Sfântul
Ioan ajunge la afirmarea adevărului despre Mai ca Fiului lui Dumnezeu. Aici se află și o
abordare practică a problemei Nașterii din Fecioara Maria, cu o logică care urmează sensul
invers decât cel al ereticilor. Un alt sprijin își află Sfântul Ioan în persoana Dreptului Iosif.
Deși Sfântul Ioan Gură d e Aur tratează problema aceasta în chip diferit de alți Sfinți
Părinți, el reușește să aducă un plus de lumină în lămurirea învățăturii despre fecioria Maicii
Domnului: „Iosif nu ar fi fost așa de puțin tulburat la auzul cuvintelor îngerului despre
«Fecioa ra», dacă nu ar fi auzit deja cuvintele lui Isaia. Pentru un bărbat care meditase
îndelung la cuvintele proorocului, minunea Maicii -Fecioare nu mai era ceva nou pentru el, ci
era ceva cunoscut”46. Iată că Sfântul Ioan vorbește despre minunea Fecioarei -Maice nu doar
ca noutate ci, pentru cei ce cunosc Sfintele Scripturi, ca despre un eveniment cunoscut și
așteptat.
Analiza făcută de Sfântul Ioan Gură de Aur este dusă mai departe prin sublinierea
calității Maicii Domnului de Pururea -Fecioară. Prezența Dreptulu i Iosif, în analiza autorului,

46 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei , 5, 2.

26
este și ea o garanție că Sfânta Fecioară nu a avut legături trupești cu vreun bărbat. Pentru cei
ce nu credeau în cuvintele Fecioarei din Sfintele Evanghelii (Luca 1, 34), zicând că ea a rămas
Fecioară „până ce” a născut pe M ântuitorul iar apoi nu a mai fost fecioară, Sfântul Ioan le
aduce înaintea ochilor prezența Dreptului Iosif lângă ea. Dreptul Iosif a fost un bărbat care a
cunoscut Sfintele Scripturi, a meditat mult timp la ele și putea cel mai bine să cunoască starea
Sfintei Fecioare. Imaginea lui de bărbat credincios, smerit, înțelegător al cuvintelor lui
Dumnezeu fac din el un apărător puternic al curăției Maicii Domnului și, deci, al credinței
adevărate.
Printr -un silogism ingenios, fără conotații negative, Sfântul Ioa n Gură de Aur apără
pururea -fecioria Maicii Domnului: Dreptul Iosif și „frații” Domnului sunt persoanele care
sprijină lucrarea lui Dumnezeu și o judecată dreaptă.
Este concludent faptul că Sfântul Ioan Hrisostom face trimitere la învățătura Sfântului
Ignatie Teoforul despre „Taina cea ascunsă” sau Nașterea minunată a Fecioarei Maria,
subliniind prin aceasta înălțimea ei duhovnicească, starea aleasă în care trăia, departe până și
de orice închipuire păcătoasă.
În alte locuri Sfântul Ioan a făcut legătura di ntre Fecioara Maria și evenimentele din
Vechiul Testament. Nume precum: „pământ nelucrat”, „noua Evă”, „noul Eden” sunt doar
câteva dintre numirile Maicii Domnului în lucrările acestui Sfânt Părinte. Punerea în antiteză
a Maicii Domnului cu Eva sau trimite rea la „pământul raiului”, nelucrat de mână omenească,
arată, în gândirea Sfântului Ioan, însemnătatea ei în iconomia mântuirii lumii. Maica
Domnului e o mărturie a vieții noi47.
Deși nu amintește niciodată numele de „Theotokos” pentru Sfânta Fecioară, el a
folosit expresii echivalente prin care a scos în evidență maternitatea ei divină. Învățătura
Sfântului Ioan despre feciorie a devenit în literatura patristică una din învățăturile clasice, la
care mulți Sfinți Părinți vor face apel.
Dacă la Sfântul Irineu sau la Sfântul Justin Martirul paralela Eva –Fecioara Maria era
centrată pe ideea de feciorie, constituind unul din termenii esențiali ai comparației, la Sfântul
Ioan Gură de Aur antiteza dintre ele este văzută și prin prisma conlucrării la mântuire a Mai cii
Domnului.

47 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei , 5, 3.

27
Fericitul Ieronim († 420)
Contemporan cu Fericitul Augustin și cu Sfântul Ambrozie, Fericitul Ieronim a lăsat o
moștenire de mare preț referitoare la Maica Domnului, mai ales prin comentariile sale la
Sfânta Scriptură și prin tratatele împot riva ereticilor.
Lucrarea sa Contra lui Helvidiu despre fecioria perpetuă a Fericitei Maria este un
prim tratat elaborat despre Maica Domnului în care el apără învățătura Bisericii de
răstălmăcirile unor eretici, precum Helvidius și Jovinian. Spre deosebir e de alți Sfinți Părinți,
Fericitul Ieronim nu se preocupă excesiv de demonstrarea superiorității fecioriei față de
căsătorie, scopul său fiind polemic, adică înlăturarea învățăturilor eretice.
Fericitul Ieronim ajunge la concluzia, evidentă de altfel, că nimeni dintre noi nu poate
tăgădui fecioria Maicii Domnului, pentru că nu avem nici un argument în Sfânta Scriptură
pentru așa ceva. Apoi, însăși conștiința noastră îndeamnă la mărturisirea Maicii Domnului ca
Fecioară și Preacurată: „Nu este obligatoriu ca lucrurile plănuite deja să se și întâmple, mai
ales atunci când se petrece ceva care împiedică făptuirea lor. Așadar, atunci când
Evanghelistul spune: «Înainte de a fi ei împreună» se arată că timpul nunții s -a împlinit și că
lucrurile care aveau să se pe treacă erau pe cale să se împlinească”48. El aduce, într -un stil
retoric, argumentul bunului simț, spunând despre Dreptul Iosif că nu ar fi putut niciodată
atinge cu ceva pe Maica lui Dumnezeu: „Ar fi putut el oare, care a văzut atâtea minuni, să
strice tem plul lui Dumnezeu sau casa unde a locuit Sfântul Duh, a putut el oare să atingă pe
Maica Dumnezeului său?”49.
Argumentările Fericitului Ieronim arată faptul că se cristalizase deja o învățătură
despre Fecioara Maria pe o bază solidă, scripturistică, în depl in acord cu învățătura Bisericii.
Cinstirea Sfintei Scripturi presupune credința profundă în ceea ce se revelează prin ea și apoi
atenția deosebită pentru a nu „înțelege” mai mult decât ceea ce este arătat acolo. Exegeza a
ceea ce spune Biblia se face în a cord cu învățătura predecesorilor care au trăit deplin credința
și au fost recunoscuți ca Părinți ai Bisericii: „Noi credem că Dumnezeu S -a născut din
Fecioara, pentru că citim despre acestea în Scriptură. Nu credem însă, că Sfânta Fecioară
Maria a consuma t căsătoria ei după nașterea feciorelnică, pentru că nu citim nimic despre
aceasta”50.

48 Fericitul Ieronim, Despre perpetua virginitate , 4.
49 Ibidem .
50 Fericitul Ieronim, Despre perpetua virginitate, 4, 2.

28
Se știe că în vremea Fericitului Ieronim a existat o dezvoltare deosebită a
monahismului, un adevărat fenomen de creștere a comunităților creștine de călugări și
călugări țe care și -au luat ca model de viețuire pe Maica Domnului.
Aceasta poate fi, deci, una din cauzele sau motivațiile interioare ale Fericitului
Ieronim în susținerea cu atâta tărie a fecioriei Maicii Domnului. Spre deosebire de alți autori
patristici contem porani (Sfântul Ambrozie sau Fericitul Augustin), Fericitul Ieronim nu a avut
o atitudine cu totul exemplară în apărarea fecioriei in partu a Maicii Domnului.

El a rămas oarecum distant sau a lăsat impresia unei ezitări în ceea ce privește
învățătura despr e curăția Maicii Domnului în timpul Nașterii Fiului lui Dumnezeu, cu toate că
în timpul unui sinod de la Milano (390) el a condamnat pe Jovinian care nega fecioria Maicii
Domnului în timpul Nașterii. Fericitul Ieronim are cuvinte pline de realism atunci câ nd
vorbește despre acest subiect, lăsând impresia că nu ține cu tărie la apărarea acestei învățături
despre Fecioara Maria.
Se poate afirma că Fericitul Ieronim a vrut să arate mai bine ce înseamnă Nașterea
Domnului, din perspectiva umană, așa cum a trăit -o Fecioara Maria și ceilalți din jurul ei,
neaccentuând latura doctrinară a Nașterii. El a făcut o descriere a „procesului” nașterii Fiului
lui Dumnezeu din Maica Domnului spre a sublinia mai bine omenitatea Fiului lui Dumnezeu
Întrupat51.
Fericitul Ieroni m vorbește și despre ceea ce s -a petrecut după nașterea Sfintei
Fecioare. Ea a fost fecioară înainte de naștere, a rămas fecioară și după nașterea Fiului ei,
neavând vreo legătură trupească cu Dreptul Iosif. Tot Fericitul Ieronim mărturisește de mai
multe ori că se află în fața unei adevărate taine a lui Dumnezeu împlinită în persoana Sfintei
Fecioare. O numește sfântă, curată, Fecioară în trup și suflet: „Sfântă Marie, binecuvântată
Marie, Maică și Fecioară, Fecioară înainte de naștere și Fecioară după naș tere! Mult mă
minunez că, iată, Cel Fecioresc se naște din Fecioara și după nașterea feciorelnică, Maica
Aceluia rămâne Fecioară”52.
Cea mai potrivită asemănare pentru descrierea fecioriei Maicii Domnului este, în
concepția Fericitului Ieronim, Minunea trec erii prin ușile încuiate a Mântuitorului nostru Iisus

51 Ibidem, 23.
52 Pr. Ad rian Lucian Dinu, Maica Domnului în Teologia Sfinților Părinți , p. 148.

29
Hristos. „Vrei să ști cum S -a Născut din Fecioara și cum , după Naștere, ea a rămas Fecioară?
Ușile erau încuiate atunci când a intrat Iisus! Nu este nici o îndoială că ușile erau încuiate. Cel
care a i ntrat prin ușile încuiate nu era o închipuire sau un duh, ci un trup. Căci de ce spune El
așa? «Priviți la Mine și vedeți că duhul nu are carne și oase precum Mă vedeți pe Mine că
am»”53. Așadar Fericitul Ieronim nu are nici o îndoială că Maria Fecioara a r ămas precum era
mai înainte de Nașterea Fiului lui Dumnezeu, adică tot Fecioară.

Nu putea să lipsească la Fericitul Ieronim evidențierea paralelei dintre Fecioara Maria
și Eva. Păstrând caracteristicile acestei paralele consacrate în literatura patristică, Fericitul
Ieronim a adus mai mult înaintea ochilor cititorilor săi ascultarea desăvârșită a Maicii
Domnului. Păcatul a fost înlăturat din lume de Fiul lui Dumnezeu, Căruia Fecioara Maria I S –
a supus, și astfel noi am câștigat raiul: „Cel rău aducându -și aminte de vicleșugul cel dintâi
prin care a robit pe Adam prin femeie… gândea că totdeauna va supune pe bărbat folosindu -se
de femeie. Dar acela nu a știut că omul odată robit de femeie, va fi mântuit acum tocmai
printr -o femeie. Tu te gândești la Eva, da r mai bine să o vezi pe Maria; cea dintâi ne -a dus
afară din rai, cealaltă ne -a întors iarăși în rai”54. Se observă faptul că autorul vorbește despre
Fecioara Maria și lucrarea ei în iconomia mântuirii, accentul fiind pus mereu pe sfințenia și
plinătatea Ha rului lui Dumnezeu în ea. Noțiunea de sfințenie la Fericitul Ieronim arată, mai
întâi de toate, prezența lui Dumnezeu în ființa ei, prezență dorită și permanentizată de ea.
O compară pe Sfânta Fecioară cu Elisabeta care este întrecută în frumusețe și
sfințenie, o caracterizează prin condiția ei socială, fapt care nu mărginește cu nimic caracterul
ei moral, o propune, în sfârșit, tuturor ca pildă de viețuire.
Fericitul Ieronim analizează persoana Maicii Domnului din perspectiva Întrupării
Fiului lui Dumnezeu , dar și din perspectiva umană. De multe ori pune accentul pe realitatea
Trupului Domnului, pe realitatea nașterii ei, pe curăția ei trupească și sufletească.
Valoarea exegezelor sale la citatele scripturistice despre Fecioara Maria este foarte
mare, dat f iind faptul că a cuprins în ele o întreagă teologie, făcând legătura dintre Răsărit și
Apus și demonstrând unitatea Bisericii. Fericitul Ieronim a apărat fecioria Maicii Domnului,
dar a avut cuvinte deosebite și despre calitățiile sau virtuțile între care se remarcă sfințenia.

53 Ibidem .
54 Pr. Adrian Lucian Dinu, Maica Domnului în Teologia Sfinților Părinți , p. 149.

30
Fericitul Augustin († 430)
Reflecțiile Fericitului Augustin asupra Maicii Domnului au dovedit geniul său religios.
Înscriindu -de pe linia Sfintei Tradiții deschise deja, el a preluat învățătura despre Sfânta
Fecioară și a îmbogățit -o prin originalitatea sa, prin intuiția pe care a dovetit -o în amplificarea
acestei învățături și prin perspectivele teologice pe care le -a deschis. Până la el s -a concretizat
– în ceea ce privește îvățătura despre Fecioara Maria – un proces apologetic, Maic a Domnului
fiind mai mult un „obiect de meditație”. Fericitul Augustin a susținut pururea -fecioria Maicii
Domnului, maternitatea ei divino -umană, la care a adăugat învățătura despre evlavia ei.
El a rezumat și a condensat în scrierile sale tezaurul intelec tual al lumii vechi creștine,
gândirea sa inspirată de duhul adevărului creștin fiind călăuză în susținerea învățăturii
ortodoxe despre Fecioara Maria. Chiar el spunea despre sine: „Mărturisesc că eu încerc să fiu
din numărul acelora care scriu făcând prog res și care progresează scriind”55.
Fericitul Augustin apără, pe de o parte, unitatea desăvârșită a Persoanelor Sfintei
Treimi contra ereticilor arieni mai ales, iar pe de altă parte, arată că Nașterea Fiului este din
Fecioara Maria prin lucrarea Sfintei Tr eimi Însăși. Important este faptul că autorul nu
confundă purcederea Fiului din Tatăl cu trimiterea Lui în lume, deci nu aduce atingere
consubstanțialității Persoanelor Sfintei Treimi. El consideră că Fiul a fost trimis în lume în
chip văzut prin Întrupare a din Fecioara Maria din care a luat firea omenească întreagă. Fiul a
fost trimis deci nu numai de Tatăl, ci de întreaga Sfântă Treime, deci și de El Însuși.
Întruparea Fiului lui Dumnezeu este, așadar, o lucrare a Sfintei Treimi în lume. „Mesia a venit
într-o lume dornică de regăsire și însetată de așteptare… Nașterea lui Iisus Hristos din
Fecioara Maria este rodul unui act de credință”56.
Afirmând că Fecioara Maria este Maica Fiului lui Dumnezeu, Fericitul Augustin
vădește care este cel mai important eve niment al lumii de după creație: lucrarea de mântuire a
lui Dumnezeu împlinită prin Întruparea Mântuitorului, iar prin aceasta Dumnezeu a vrut să
înnobileze firea omenească, să o readucă la starea cea dintâi. „De aceea, ambelor sexe le -a
fost dat să ia par te la taina aceasta mare a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu”57.

55 Pr. Prof. Ion G. Coman, Opera Fericitului Augustin și critica personală teologică din Retrac tările sale , în
„Studii Teologice”, anul XI, nr. 1, 1959, p. 6.
56 Doctorand Costache Buzdugan, Învățătura despre Întrupare la Fericitul Augustin , în “Studii Teologice”, XXV
(1973), nr. 7 -8, p. 527.
57 Pr. Dr. Alexandru Moisiu, Ce ne învață Fericitul Augusti n despre Maica Domnului , în „Mitropolia
Ardealului”, V (1960), nr. 3 -4, p. 242.

31
Dar ce a însemnat, mai în amănunt, maternitatea Fecioarei Maria în concepția
Fericitului Augustin? Se știe că maternitatea divină a Preasfintei Maici a Domnului – adică
Theotokia ( Dei genitri x, Deipara ) sau Zămislirea și Nașterea Fiului lui Dumnezeu – este
calitatea și lucrarea cea mai importantă a Fecioarei Maria și „ cea mai mare minune și taină a
creștinătății”58. Maternitatea divino -umană a Maicii Domnului este o consecință a unirii
ipostat ice a celor două firi în Persoana Logosului, chiar de la zămislire, în sânul ei
preanevinovat și neprihănit. Învățătura aceasta se află și în opera Fericitului Augustin, care
păstrează astfel consensul cu ceea ce Biserica învață. El a sintetizat foarte bin e învățătura
despre
Ca și Sfântul Grigorie de Nyssa, Fericitul Augustin dă expresie unei anumite
convingeri că Fecioara Maria ar fi făcut un vot al castității. Prin accentuarea părții spirituale a
vieții ei și partea fizică dobândește o valoare deosebită. Ea ducea o viață de rugăciune și
încredințare către Dumnezeu, iar în legătura cu Dreptul Iosif nu era decât o latură afectivă,
exterioară, acesta din urmă fiind garantul și păzitorul fecioriei ei.
Pentru a d ovedi că Maica Domnului a fost și a rămas cu adevărat Fecioară și după
Nașterea Pruncului dumnezeiesc, Fericitul Augustin se folosește de cuvintele Sfintelor
Evanghelii (Matei 1, 18; 20 -21 și Luca 1, 30 -35), arătând că în sânul ei zămislirea a fost fără
de ispită bărbătească și numai de la Duhul Sfânt a fost Cel care S -a coborât asupra ei.
„Fiindcă Duhul Sfânt este principalul izvor al întregii curății, Fericitul Augustin nu putea
crede că prin conceperea Mântuitorului să se fi întinat în vreo formă feciori a trupească a
Maicii Domnului, feciorie pe care a făgăduit -o lui Dumnezeu”59.
O idee interesantă la Fericitul Augustin este aceea că fecioria Maicii Domnului este o
„garanție” a minunii dumnezeiești a Nașterii sau, mai bine spus, a divinității Fiului ei.
Maternitatea divină a Ferioarei Maria este recunoscută deplin de el. Nu este un joc de cuvinte
aici, ci o întreagă teologie, dezvoltată antinomic, care accentuează plinătatea lui Dumnezeu
întru toate. Fecioara Maria face parte din planul creației lui Dumneze u, iar prin sălășluirea Lui
în pântecele ei, Dumnezeu S -a făcut părtaș firii omenești pe care El a zidit -o.
Fecioara Maria este chip și început al creației celei noi în Domnul Hristos. Înțelegerea
tainei prin care Dumnezeu a lucrat în lume este dificilă p entru oameni și nu poate fi cuprinsă
întru totul.

58 Pr. Prof. Petru Rezuș, Mariologia ortodoxă , în „Ortodoxia”, II (1950), nr. 4, p. 542.
59 Pr. Dr. Alexandru Moisiu, art. cit. , p. 238.

32
Fericitul Augustin arată că o contribuție importantă la această lucrare a avut -o Maica
Domnului și fără ea nu s -ar fi împlinit ceea ce s -a făcut; însă Maica Domnului tot de la
Dumnezeu și prin El este ceea ce este: Maică și Fecioară, făptură și totodată dăruitoare firii
omenești Fiului Ceresc. Legat de aspectul participativ la creație a Maicii Domnului, autorul
nu lasă deloc să se înțelegă că ea face posibilă cu de la sine putere venirea Fiului în lume, ci
numai subliniază, prin asocierea de termeni opuși și pentru o mai bună înțelegere a lucrării ei,
o realitate existentă deja, care scapă, oricărei analize.
Fecioara Maria a primit în mod liber să -L nască pe Mântuitorul Hristos deși dorea să –
și trăiască viaț a în feciorie. De aceea l -a întrebat pe Arhanghel cum va fi cu putință Nașterea:
nu pentru a respinge vestea, ci pentru a -și arăta convingerea pentru o viață curată.
Într-un alt loc, Fericitul Augustin subliniază relația de filiație dintre Biserică și Maic a
Domnului arătând că Maria este prima fiică a Bisericii care și -a făgăduit viața și fecioria lui
Dumnezeu. Precum Fecioara Maria a născut pe Mântuitorul Hristos, Capul Bisericii, la fel
Biserica zămislește și sfințește pe toți membrii săi.
Autorul învață, pe de o parte, că Fecioara Maria este deopotrivă Mamă a
Mântuitorului, dar și Maică a noastră, a celor care formăm „Trupul tainic” al Domnului, adică
Biserica, iar pe de altă parte, că Biserica este mama spirituală a lui Hristos, pentru că naște pe
credin cioși la viața harului. Fericitul Augustin însă nu se limitează la a sublinia doar aceste
aspecte, ci înțelege să arate și rolul fecioarelor în sânul comunității creștine. Învățătura
Bisericii se îmbină cu viața practică. Fecioarele, după exemplul Maicii D omnului, pot să fie
mame (în sens spiritual) ale lui Hristos, fiindcă îndeplinesc voia Lui, după cuvântul
Evangheliei (Matei 12, 48 -50).
Cuvintele Fericitului Augustin nu trebuie înțelese ca o participare individuală a Maicii
Domnului la mântuirea oamenilo r. Fecioara Maria nu este „Mamă a Bisericii” în sensul că stă
deasupra acesteia, neparticipând cu ceilalți credincioși la viața ei, ci este exemplu sau model
de viețuire în Biserică, alături de toți creștinii. Nu datorită Maicii Domnului, ca persoană, a
venit mântuirea, ci Dumnezeu a arătat -o ca membru sfânt, ca cea mai aleasă, dar împreună cu
ceilalți. Această temă s -ar conveni tratată mai pe larg într -o altă lucrare, însă trebuie subliniat
aici faptul că Fecioara Maria nu este situată de Fericitul Augusti n deasupra Bisericii, ea nu
înlocuiește Biserica și nici nu și -o subordonează, ci o prefigurează în mod personal. A pune în
paralel pe Fecioara Maria cu Biserica, înseamnă de fapt a spune că ea este cel dintâi om
mântuit în Domnul Hristos și prin El , în sânul Bisericii.

33
De aceea, raportul dintre Fecioara Maria și Biserică, atent tratat de Fericitul Augustin,
pune în față maternitatea și fecioria lor, dar face referire și la sfințenie, la integritatea
credinței, la conlucrarea pentru mântuirea oamenilor.
Învățătura despre sfințenia Maicii Domnului dobândește, prin scrierile Fericitului
Augustin, o autoritate și mai mare. Acesta o mărturisește pe Fecioara Maria ca sfântă,
desemnând totodată un dublu sens al acestui lucru. Pe de altă parte, Fericitul Augustin are o
înțelegere negativă asupra sfințeniei Maicii Domnului, adică exclude existența oricărui păcat
în ea, iar pe de altă parte, are o înțelegere pozitivă a ei, arătând deplinătatea virtuților:
credință, ascultare, smerenie, bunătate. Autorul folosește de mai multe ori numele de „Sfânta
Fecioară Maria.
Dacă Fericitul Augustin învață că Fecioara Maria a murit ca orice om, adică din
pricina neascultării lui Adam, înseamnă că ea a avut păcatul strămoșesc. Ea s -a născut pe cale
trupească, obișnuită, prin relați a dintre bărbat și femeie, dar Duhul Sfânt a sfințit -o, umbrind -o
cu puterea Lui, pentru a o face vrednică să nască pe Fiul lui Dumnezeu. Această concluzie se
poate desprinde din tâlcuirea Buneivestiri.
Fericitul Augustin a prezentat în operele sale o învă țătură dreaptă despre Fecioara
Maria, prin raportarea la Persoana divino -umană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Se
impune o remarcă privitoare la rolul umanității răscumpărate. Fericitul Augustin nu a elaborat
o lucrare în care să insiste în mod speci al asupra firii omenești a Mântuitorului Hristos. Ceea
ce-l evidențiază însă pe acest autor este învățătura lui despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu
ca lucrare a Sfintei Treimi în lume. Fecioara Maria împlinește prin credința ei porunca dată de
Dumnezeu, iar relația ei cu Fiul este una intimă, interioară.
Fiul lui Dumnezeu este consubstanțial cu Tatăl, S -a născut din Tatăl, iar ca Fiu al
Omului n -a început să fie decât prin Fecioara Maria. De aceea la dumnezeirea Fiului s -a
adăugat mai apoi umanitatea luat ă din Fecioara Maria; din unirea firii divine cu firea
omenească nu a rezultat o a patra persoană, ci Sfânta Treime a rămas cum era.

34
CONCLUZII
Biserica a păstrat în conștiința sa sfântă, încă de la începutul existenței ei, adevărul
revelat asupra Fecioarei Maria ca Maica lui Dumnez eu și Pururea -Fecioară. Cinstirea sau
venerarea ei „care derivă nemijlocit din credința în Iisus Hristos”60 este cel dintâi lucru ce se
cuvine a fi evidențiat în legătură cu Maica Domnului în Teologia patristică. Ea este prezentă
în conștiința Bisericii pri n rolul și „calitățile” ei: feciorie, sfințenie și mijlocitoare către
Dumnezeu pentru mântuirea creștinilor. „Biserica a considerat totdeauna pe Fecioara Maria,
Născătoare de Dumnezeu, căci în aceasta se implică mărturisirea că Cel ce S -a născut din ea
nu e o persoană omenească deosebită de cea dumnezeiască, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu S -a
născut din ea, după firea Sa omenească. Niciodată nu se naște o fire, ci un ipostas, care în
ordinea omenească este o persoană, firea nu vine de la subzistență reală decâ t ca persoană.
Persoana care se naște din Fecioara Maria este identică cu Persoana Cuvântului dumnezeiesc,
care prin Întrupare Se face și persoană firii omenești”61.
Încă din primele secole, Sfinții Părinți (Sfântul Ignatie Teoforul, Sfântul Justin
Martirul și Filosoful și alții) au scris în operele lor despre Maica Domnului cu un dublu scop:
pentru a mărturisi credința lor așa cum a păstrat -o Revelația divină și pentru a contracara
diversele erezii cu caracter hristologic (ereticii tăgăduiau, mai ales, real itatea Întrupării, adică
faptul că Mântuitorul S -a născut cu adevărat din Fecioara Maria și apoi că El nu este Fiul lui
Dumnezeu, ci un om simplu). Primele mărturii creștine despre Fecioara Maria nu adaugă
nimic la Sfânta Scriptură, ci sunt reflecții asupr a acesteia, dezvoltând învățătura despre
maternitatea feciorelnică a Maicii Domnului ca act liber de credință și de ascultare. Interesul
popular s -a manifestat prin existența numeroaselor scrieri apocrife ( Protoevanghelia lui Iacob
fiind cea mai cunoscută și folosită în Biserică) în care găsim exprimată credința în pururea –
fecioria Maicii Domnului.
Începând din secolul al III -lea Biserica a trebuit să facă față numeroaselor probleme
teologice și administrative. Fecioara Maria nu a apărut nici acum ca „obiec t” direct de
controverse și explicații, dar era cu neputință să se vorbească despre Mântuitorul fără să se
facă referire și la ea. Maternitatea divino -umană a fost tratată de scriitori bisericești ca
Tertulian și Origen.

60 Diac. Magistrand Constantin Voicu, Maic a Domnului în Teologia Sfântului Ioan Damaschin , în “Mitropolia
Olteniei” XIV (1962), nr. 3 -4, p. 165.
61 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. 2, EIBMBOR, București, 1997, p. 53.

35
Primul a făcut paralela dintre Feci oara Maria și Biserică, temă dezvoltată apoi și de
Sfântul Irineu al Lyonului și de Fericitul Augustin. Origen a fost cel dintâi scriitor bisericesc
care a folosit numele de „Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos) pentru Fecioara Maria62.
Prin Sinodul de la Ef es din 431, Fecioara Maria a fost recunoscută în mod „oficial” ca
Născătoare de Dumnezeu sau „Theotokos”. Nestorie, cel care a declanșat marea criză trinitară
și hristologică din secolul al V -lea, rămăsese fidel unei gândiri unilaterale despre Maica
Domnul ui. Biserica însă, prin răspunsul dat la Sinodul din 431, a lămurit deplin învățătura
despre unitatea Persoanei Mântuitorului Hristos și rolul Fecioarei Maria. Mântuitorul Hristos
este Același, Om și Dumnezeu, iar Maica Sa este Născătoare de Dumnezeu. Prac tic, acest
nume al Sfintei Fecioare, deși nu era cuprins în Sfânta Scriptură transpunea, dintr -o altă
perspectivă, dogma Întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A o numi pe Fecioara Maria
„Theotokos” nu era, din punct de vedere teologic, decât a spu ne că Fiul lui Dumnezeu S -a
născut din ea! Numele acesta, „Theotokos”, arată legătura intimă care există între Mântuitorul
Hristos și Maica Sa. Semnificația profundă a termenului este aceea a maternității divino –
umane a Sfintei Fecioare. Pentru a respinge doctrina nestoriană, Sfântul Chiril al Alexandriei
a arătat două adevăruri ale Revelației: întâi că Domnul nostru Iisus Hristos este o Persoană
unică și apoi că Sfânta Fecioară Maria este Maica lui Dumnezeu pentru că ea a născut pe
Dumnezeul nostru Iisus H ristos.
Spiritualitatea patristică referitoare la Maica Domnului a început practic cu Sfântul
Irineu de Lyon care a numit -o „cauza mântuirii noastre” și „avocata (sau apărătoarea) Evei”.
Alți Sfinți Părinți (printre care Sfântul Atanasie, Sfântul Ambrozie) au început să vadă în ea
împlinirea idealului de feciorie și de dăruire către Dumnezeu. Biserica o numește pe Fecioara
Maria „mai cinstită decât Heruvimii și mai preamărită fără de asemănare decât Serafimii”,
adică superioară oricărei alte făpturi. „Cultu l ortodox, prin frumusețea și varietatea lui, este
ceva unic în creștinătatea întreagă”63, iar acest cult, înseamnă: sărbători, cântări, omilii și
predici închinate Maicii Domnului. Apariția în timp a sărbătorilor închinate Maicii Domnului
exclude posibilit atea vreunei influențe păgâne care să fi dat naștere la un cult al Sfintei
Fecioare în creștinism.

62 Origen, Omilii la Luca , VII, VIII, IX.
63 Sergh ei Bulgakov, Ortodoxia , Editura Paideia, București, 1994, p. 129.

36
Chiar dacă au mai existat exagerări, pornite uneori din sânul Bisericii, în sensul unei
încercări de divinizare a Maicii Domnului, așa cum au făcut colirindi enii, Sfinții Părinți au
restabilit totdeauna dreapta învățătură. Dezvoltarea progresivă a cultului Maicii Domnului a
dus la statornicirea adevărului că ea este Maica lui Dumnezeu, Preasfântă, Preacurată,
Împărăteasa cerului și a pământului. Cultul ei de p reacinstire ( hyperdulie ) este distinct de cel
datorat lui Hristos ( adorar ) și de cel dat sfinților ( dulie ).
Teologia patristică a insistat foarte mult asupra legăturii foarte apropiate dintre Sfântul
Duh și Fecioara Maria. Sfințenia ei este datorată lui Du mnezeu, Cel ce S -a pogorât asupra ei
atât la Bunavestire cât și la Cincizecime. Din această perspectivă Fecioara Maria este
considerată pnevmatoforă prin excelență, adică sfințită și purtătoare de Dumnezeu atât în trup
cât și în suflet. Insistența Părințil or asupra sfințeniei Maicii Domnului a fost făcută și în
considerente practice, pentru înlăturarea pericolelor ereziilor. La fel, Sfinții Părinți au insistat
asupra maternității Fecioarei Maria pentru a înlătura orice idee dochetă despre Trupul
Domnului.

37
BIBLIOGRAFIE
1. Apologeți de limbă greacă, traducere, introducere, note și indici de Pr. Prof. T.
Bodogae, Pr. Prof. Olimp Căciulă, Pr. Prof. D. Fecioru, EIBMBOR, București, 1980, PSB 2.
Au fost folosite: Sfântul Justin Martirul și Filosoful, Apologia întâia în favoar ea creștinilor, p.
25-76; Idem, Dialog cu iudeul Tryfon, p. 89 -258.
2. Arhim. Teofil Părăian, Maica Domnului – raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon,
Cluj-Napoca, p. 130.
3. Doctorand Costache Buzdugan, Învățătura despre Întrupare la Fericitul August in, în
„Studii Teologice”, XXV (1973), nr. 7 -8, p. 527.
4. Diac. Magistrand Constantin Voicu, Maica Domnului în Teologia Sfântului Ioan
Damaschin, în „Mitropolia Olteniei” XIV (1962), nr. 3 -4, p. 165.
5. Fericitul Ieronim, Despre perpetua virginitate, 4, Patrologia Latină, 23, 195.
6. I.B.U., p. 184
7. Magistrand Ștefan C. Alexe, Concepția Fericitului Augustin despre păcat și har, în
„Studii Teologice”, VIII (1956), nr. 5 -6, p. 331.
8. Origen:
 Coment ariu la Ioan, Cartea I, traducere, note și studii de Cristian Bădiliță, Institutul
European, Iași, 1995.
 Comentariu la Epistola către Galateni, Patrologia Greacă, 14, p. 1298.
 Contra lui Celsus, I, 35, studiu introductiv, traducere și note de Pr. Prof. T. Bodogae,
colaboratori Prof. N. Chirică, Teodosia Lațcu, EIBMBOR, București, 1984, PSB 9, p.
59-60.
 Omilii la Luca, 6, 3 -4, Patrologia Greacă, 13, p. 1814 -1815.
8. Patrologie (II), p. 357.
9. Pr. Lucian Adrian Dinu, Maica Domnului în Teologia Sfințilo r Părinți, Trinitas, Iași,
2004, p. 51 -168.,
10. Pr. Dr. Alexandru Moisiu, Ce ne învață Fericitul Augustin despre Maica Domnului, în
„Mitropolia Ardealului”, V (1960), nr. 3 -4, p. 242.

38
11. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vo l. 2, EIBMBOR,
București, 1997, p. 53.
12. Pr. Prof. Ion G. Coman, Opera Fericitului Augustin și critica personală teologică din
Retractările sale, în „Studii Teologice”, anul XI, nr. 1, 1959, p. 6.
13. Serghei Bulgakov, Ortodoxia, Editura Paideia, Bucure ști, 1994, p. 129.
14. Sfântul Atanasie cel Mare, Scrieri, partea I: Cuvânt împotriva elinilor; Cuvânt despre
Întruparea Cuvântului; Trei cuvinte împotriva arienilor, traducere din grecește, introducere și
note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, Bucu rești, 1987, PSB 15.
15. Sfântul Grigorie de Nazianz, Poeme 7, 180-194, Patrologia Greacă, 37.
16. Sfântul Grigorie de Nyssa:
 Despre feciorie, Traducere din limbile greacă veche și latină de Laura Pătrașcu,
EIBMBOR, București, 2003, XIV, p. 62 -65.
 Despre Nașterea lui Hristos, Patrologia Greacă, 46, 1140 C.
17. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, 4, 3, Patrologia Greacă, 57, 45.
18. Sfântul Vasile cel Mare:
 Scrieri, partea întâia: Omilii la Hexaimeron, traducere, introducere, note și indici d e
Pr. Prof. D. Fecioru, EIBMBOR, București, 1986, PSB 17.
 Scrieri, partea a treia: Epistole, traducere, introducere, note și indici de Pr. Prof.
Constantin Cornițescu și Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, EIBMBOR, București, 1988,
PSB 12.
 Sfântul Vasile cel Mare, Despre Nașterea lui Hristos, 4, Patrologia Greacă, 31, 1465 .

39

DECLARAȚIE

Subsemnatul Pavel Doinița -Ionela , elev ă în anul patru, secția patrimoniu de la
Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” , din Iași, declar că lucrarea de față îmi
aparține în întregime, aceasta nu a fost plagiată și nu fost folosite alte surse decât cele
menționate în bibliografie.

Candidat:
Pavel Doinița -Ionela