Maica Domnului Hodighidria

Universitatea Din București

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

Lucrare de licență

MAICA DOMNULUI HODIGHIDRIA

Coordonator:

Lector Dr Stefan Ionescu-Berechet

Absolvent:

Ion Aneta Georgeta

București

2014

I . INTRODUCERE

I . 1 PURUREA FECIORIA MAICII DOMNULUI

I . 2 PRAZNICELE MAICII DOMNULUI

I . 2 . 1 NAȘTEREA MAICII DOMNULUI ( 8 SEPTEMBRIE )

I . 2 .2 INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI (21 NOIEMBRIE)

I . 2 . 3 BUNAVESTIRE ( 25 MARTIE )

I . 2 . 4 SOBORUL MAICII DOMNULUI ( 26 DECEMBRIE )

I .2 .5 ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI ( 1 OCTOMBRIE )

I . 3 MAICA DOMNULUI , ARHETIPUL UMANITATATII

I . 4 MARIOLOGIA ÎN ORTODOXIE

I . 5 PREZENTA MARIOLOGIEI ÎN ICONOGRAFIE

II . ARTA BIZANTINĂ

II .1 IZVOARE

II .2 ARTA PALEOCREȘTINĂ

II.3 REPREZENTAREA SFINTEI TREIM

II.4 REPREZENTAREA ICONOGRAFICĂ A MÂNTUITORULUI

II .4 .1 TEMA MIELULULUI

II . 4 . 2 TEMA PĂSTORUL CEL BUN

II . 4 . 3 SIMBOLUL PEȘTELUI CA SIMBOL HRISTIC

III .1 MAICA DAMNULUI HODIGHIDRIA

III .2 VEȘMINTELE MAICII DOMNULUI

III .3 ICOANELE MAICII DOMNULUI ÎN PERIMELE VEACURI CREȘTINE

IV . 1 REPREZENTAREA ICONOGRAFICĂ ÎN BISERICĂ

IV . 2 ORIGINEA APOSTOLICĂ A ICOANELOR

IV .3 ICOANA : RELAȚIA DINTRE TIP ȘI ARHETIP

V . SPECIFICUL NAȚIONAL ÎN ARTA

VI . STUDIU DE CAZ

VII .BIBLIOGRAFIE

I . INTRODUCERE

Sunt sigură că cei ce cred cât și cei ce nu cred sunt conștienți de rolul covârșitor pe care – l are Maică Domnului în istoria mântuirii noastre , în credința creștină și în viața Bisericii . Încă din cele mai vechi timpuri Biserică a numit – o Maică Domnului pe Fecioară Maria , Născătoare de Dumnezeu , Preacurată , Preasfânta Născătoare de Dumnezeu . Într – una dintre cele mai frumoase rugăciuni Maică Domnului este preamărita că “ mai cinstită decât heruvimii și mai slăvita , fără de asemănare decât serafimii , care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut , pe tine , cea cu adevărat , Născătoare de Dumnezeu te mărim ˮ .

Nu exista slujba și nici rugăciune particulară în care numele Maicii Domnului să nu fie pomenit. Prezența ei în arta ne atrage atenția asupra imaginii Maicii Domnului cu Pruncul , prezenta atât în arta bizantină în Răsărit cât și în Apus , numele Maicii Domnului și ajutorul pe care ni – l da în necaz și în nevoi fiind pe buzele și în inima tuturor creștinilor . În Siria până și păgânii vin să ceară ajutor la Maica lui Dumnezeu .

În Biserica Ortodoxă Maica Domnului este pictata în Sfântul Altar fiind prezența și în stânga ușilor împărătești iar în fața ei o mulțime de lumânări ard în sfeșnic ! Obicei preluat de la creștinii ortodoxi ruși , slăvi . În bisericile ortodoxe române a existat un timp acest obicei , după secolele XVI – XVIII , dispare treptat . Astăzi , deasupra icoanelor împărătești la Iconostas se aprind Sfinte Candele cu undelemn . Dacă ridicăm ochii deasupra boltei Sfântului Altar o vedem pe Maică Domnului , zugrăvita în centru , ca și cum ar fi inima lumii , având inscripția “ De tine , ceea ce esta plină de har,se bucura toată făptura ” .

În Rusia se găseau la un moment peste trei sute de icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului , care erau cinstite și prețuite de tot poporul cu evlavie . Un pelerinaj continuu , rugăciuni , mulțumiri , bucurie și aleasă prețuire și cinstire se revarsa la picioarele Maicii Domnului . Toată evlevia , toată dragostea și cunoașterea fata de Maică Domnului este un dar pe care – l primim prin trăire personală , este un rod al dragostei .

I . 1 PURUREA FECIORIA MAICII DOMNULUI

Cinstea și mărirea acordate Maicii Domnului nu sunt mai mari decât cinstirea acordate lui Dumnezeu . Cinstirea și preamărirea acordate Maicii Domnului încă din primele veacuri ale Bisericii , Maica Domnului a spus ” Iată , de acum mă vorferici toate neamurile ˮ ( Evangelia după Luca 1,48 ) . Într – unul dintre imnurile Bunei Vestiri , Biserica cânta ” ca de un sicriu însuflețit al lui Dumnezeu nici cum să se atingă mâna necredincioșilor ˮ .

Cu cât subiectul e mai sfânt , mai înălțător , cu atât e mai greu să vorbești despre el ; e cu neputință de exprimat în cuvinte ceea ce a văzut și înțeles de – a lungul timpului Conștiința Bisericii în acest chip al Maicii Dumnului cu Pruncul ca să o iubească și să o supra – venereze cu bucurie și blândețe .

Noul Testament spune foarte puține despre Maică Domnului , Fecioara Maria , Maica Domnului nostru Iisus Hristos . În Noul Testament dintre cei patru evangheliști numai doi vorbesc despre nașterea lui Hristos în Betleem , pomenesc de Maica Domnului și povestesc împrejurările nașterii . Sfântul Apostol Marcu nu pomenește deloc de Maica Domnului , în “ Evanghelia de la Ioan” Maica Domnului apare de două ori – la început în istorisirea nunții din Cana Galileii ; unde , Ea mijlocește la Fiul său pentru slujitorii ospățului când se termina vinul (2 , 1 -11 ) și la sfârșitul Evangheliei , unde apare stând lângă Crucea Fiului ei răstignit .

Cartea “ Faptele Apostolilor ” descrie în prima jumătate viața primei comunități creștine din Ierusalim ; și o menționează pe Fecioară Maria o singură dată , în primul capitol spunând că ucenicii erau adunați la rugăciune “împreună cu femeile și Maria mama lui Iisus ˮ(1,14) . În Epistolele Sfântului apostol Pavel sau ale celorlalți apostolic nu se spune nimic despre Maica Domnului . Tăcerea relativa a Noului Testament cu privire la Maica Domnului constituie un argument pe care – l utilizează cei ce nu vor să accepte rolul uriaș , esential pe care Maica Domnului îl are în viața Bisericii și rolul pe care îl are în istoria mântuirii noastre .Văzând în aceasta un argument important și străin spiritului originar și învățăturii originare a creștinismului .

Acest argument fiind adus de protestanți în veacul al XVI – lea , care au considerat cinstirea și evlavia arătată Maicii Domnului o idolatrie , fără temei în Sfânta Scriptură . Contestând cinstirea pe care poporul o acorda Maicii Domnului și sărbătorile cinstite de Biserică – Nașterea Maicii Domnului , Intrarea Maicii Domnului în Templu , Adormirea Maicii Domnului , evenimente naprecizate în Sfintele Scripturi , în Noul Testament ; fiind considerate invenții , adaosaturi care alterează învățătura creștină.

Pr Prof Alexander Schmemann în lucrarea “ Preasfânta Fecioară Maria ” spune că întotdeauna trebuie să existe o abordare bazată pe dovezi . Sunt oameni care pot crede în ciuda evidentelor clare , palpabile . Hristos nu a făcut nici o încercare de a dovedi ceva , El îi chiama pe oameni să vadă , să audă despre Împărăția Cerurilor . Adevărul , bunătatea și frumusețea fiind profunde , putând fi dovedite mai puțin . O abordare interioară prin prisma conștientului fiind mai relevantă – atunci când iubești pe cineva , vezi în persoana respective ceva ce alții nu pot vedea . Ni se releva ființa sa interioară , vedem cu ochi duhovnicești ceea ce nu putem vedea cu ochi lumești . Iubirea implica o comuniune personală profundă .

Prin iubire , ni se descoperă ceva din ființa interioară a celui pe care – l iubim . În mod analog putem înțelege evlavia Bisericii față de Maică Domnului . Dacă credința noastră în Hristos n – a știut despre Maică Domnului decât că a existat și că numele ei era Maria , atunci această cunoaștere limitată ar fi sufficient cât să înțelegem cele despre Fecioară Maria și autenticitatea lor . Putem să contemplăm chipul ei , să vedem înlăuntrul credinței creștine și înlăuntrul inimii noastre tot ceea ce a văzut Biserică și a ajuns să cunoască de – a lungul veacurilor în creștinism .

Sfânta Scriptură nu spune nimic despre naștere sau moartea Mariei . Dacă a existat , înseamnă că s – a născut și a murit . Dragostea noastră față de Hristos și credința implica o simțire și trăire fata de Maica sa . Noi credem în unicitatea absolută , dumnezeiască a lui Hristos și a Lucrării Sale de mântuire a omenirii , asta implica și evlavia fata de cea căreia I – a dat viața omenească lui Mesia .

Biserica cinstește pururea Fecioria Maicii Domnului și o invoca zilnic “ Născătoare de Dumnezeu , Fecioară , bucura – te ceea ce ești plină de Har , Marie Domnul este cu tine. . . ”Mulți oameni privesc această credință în nașterea din Fecioară ca pe o piatră de încercare : piatra de poticnire și piatra de sminteală ˮ ( Romani 9 , 33 Isaia 8 , 14 ) . Ea constituie o sursă de îndoială și confuzie , care îndreptățește părerea că creștinismul poate fi “ un amestec de superstiții ”. Creștinii numesc nașterea din Fecioara Maria o minune în care credem , care este puterea noastră de a înțelege , de a accepta prin credință .

Pentru creștini , acest lucru este evident , de la sine înțeles . Dumnezeu este Creatorul lumii , al vieții și al tuturor legilor ei natural ; asta , implica faptul că Dumnezeu este Atotputernic , care suprima aceste legi . El trebuie – la imperativ , să fie capabil să săvârșească minuni. O minune , este ceva ce are loc dincolo de limitele legilor naturii , care depășește naturalul . Dumnezeu este Dumnezeu adevărat , atunci este infinit , este atotputernic și liber absolut și acționează cum dorește .

Exista o viziune creștină asupra miraculosului , care prin atenție deosebită poate fi înțeleasă . Prin felul în care Evangheliile îl prezintă pe Hristos , exclude minunea , miraculosul ca dovezi . Ceea ce predomină în chipul unic al lui Hristos este smerenia Să desăvârșită , El nu – și demonstrează dumnezeirea . Sfântul Apostol Pavel scrie : “ Dumnezeu fiind în chip . . . ,S – a smerit pe Sine , chip de rob luând . . . , S – a smerit pe Sine , ascultător facandu – Se până la moarte , și încă moarte de cruce . . .ˮ(Filipeni 2 , 6 – 8) .

El nu a folosit nașterea Sa mai presus de fire ca o “ dovadă ” și nu se pomenește nici în Evanghelii . Spânzurat pe Cruce , abandonat de toți , în agonie , acuzatorii il iau în râs , în batjocură cerandu – i să săvârșească o minune “ să se coboare de pe cruce , ca să vedem și șa credem ˮ( Marcu 15 , 32 ) . Dar Hristos nu coboară iar batjocoritorii Săi nu cred . Alții au crezut tocmai pentru că El n – a coborât de pe cruce , căci ei au simțit dumnezeirea deplină , înălțimea nemărginită a smereniei , aceea a iertării depline care iradia pe Cruce : “ Părinte iartă –le lor că nu știu ce fac ”(Luca 23 , 34) . Deci , Evanghelia și credința autentică creștină nu considera minunile ca pe dovezi care forțează credința , pentru că l – ar lipsi pe om de ceea ce creștinismul considera a fi cel mai prețios lucru : libertatea .

Hristos vrea ca oamenii să creadă în El de bună voie “ de mă iubiți ˮ spune Hristos “ păziți poruncile Mele ” ( Ioan 14 , 15 ) . Așa că îl iubim pe Hristos mult prea puțin ! Îl iubim pe Hristos pentru smerenia Sa , pentru dragostea Sa , pentru că “ niciodată n – a vorbit un om așa cun vorbește Acest Om ˮ (Ioan 7 , 46 ) . Hristos a săvârșit minuni – Evangheliile sunt pline de istorii despre tămăduiri ale bolnavilor , sculări din morți . Ne întrebăm care e sensul acestor minuni pe care Hristos a ales să le arate lumii . Evangheliile spun că Hristos nu a săvârșit minuni acolo unde oamenii nu aveau credința în El , I – a mustrat pe cei ce Îl căutau numai pentru că așteptau minuni . Minunea minunilor este că Maică Domnului este pururea Fecioară și credința neclintită a Bisericii .

Toate minunile sunt motivate de dragostea lui Hristos “I s – a facut milă de ei “( Matei 9 , 36 ) . I s – a făcut milă de părinții a căror fiica , tânăra , tocmai murise ; de o văduvă căreia îi murise singurul ei fiu , de cei ce sărbătoreau la nunta din Cana Galileii și a pe Cruce : “ Părinte iartă –le lor că nu știu ce fac ”(Luca 23 , 34) . Deci , Evanghelia și credința autentică creștină nu considera minunile ca pe dovezi care forțează credința , pentru că l – ar lipsi pe om de ceea ce creștinismul considera a fi cel mai prețios lucru : libertatea .

Hristos vrea ca oamenii să creadă în El de bună voie “ de mă iubiți ˮ spune Hristos “ păziți poruncile Mele ” ( Ioan 14 , 15 ) . Așa că îl iubim pe Hristos mult prea puțin ! Îl iubim pe Hristos pentru smerenia Sa , pentru dragostea Sa , pentru că “ niciodată n – a vorbit un om așa cun vorbește Acest Om ˮ (Ioan 7 , 46 ) . Hristos a săvârșit minuni – Evangheliile sunt pline de istorii despre tămăduiri ale bolnavilor , sculări din morți . Ne întrebăm care e sensul acestor minuni pe care Hristos a ales să le arate lumii . Evangheliile spun că Hristos nu a săvârșit minuni acolo unde oamenii nu aveau credința în El , I – a mustrat pe cei ce Îl căutau numai pentru că așteptau minuni . Minunea minunilor este că Maică Domnului este pururea Fecioară și credința neclintită a Bisericii .

Toate minunile sunt motivate de dragostea lui Hristos “I s – a facut milă de ei “( Matei 9 , 36 ) . I s – a făcut milă de părinții a căror fiica , tânăra , tocmai murise ; de o văduvă căreia îi murise singurul ei fiu , de cei ce sărbătoreau la nunta din Cana Galileii și care nu mai aveau vin , de orbi și ologi , bolnavi aflați în suferința . I s – a făcut milă de ei din dragoste .

Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat și Fiul al lui Dumnezeu , prin Tatăl Său El este Însuși Dumnezeu . n Hristos se naște o nouă umanitate nu din robia de patimi , ci vine de la Dumnezeu . Dumnezeu se logodește cu umanitatea în persoana celui mai frumos rod al creației Sale – Preacurata Fecioara .

Prin Ea , prin credința și smerenia Ei ni – L dăruiește pe Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu . Noul Adam intra în lume pentru a se uni cu noi și pentru a – I ridica pe Adam din păcatul neascultării ; creat fiind de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa . Aceasta o știm și o mărturisim cu bucurie dacă avem credința în Dumnezeu și Îl acceptăm pe Hristos , pe Mesia ca Dumnezeu și om , recunoaștem pururea fecioria Maicii Sale , prin care Duhul și Iubirea au copleșit materia .

Hristos a spus ” mulți vor veni în numele Meu … și pe mulți îi vor amăgi“ (Matei 25,5) și că “ nu oricine Îmi : spune Doamne , Doamne , va intra în împărăția cerurilor “ ( Matei 7,21 ) . Încă din primele veacuri creștinismul a întrebat cum credem și în ce credem pentru că și trădătorii și păgânii cred .

Astfel , Chipul Maicii Fecioare apare și începe să crească în ochii nostril spirituali . Numai de la Hristos primim acest dar , cum ne descoperă întreaga sa învățătură . În Chipul Maicii Domnului regăsim chipul unei femei . Un dar dăruit nouă de Hristos , paimul dar și cea mai profundă descoperire a învățăturii sale ne este făcută prin chipulunei femei . O lume guvernată de mândrie , ura , violența în care trebuie să taci și șa te cufunzi în adâncimile tainice ale vieții .

Chipul Maicii Domnului acuza prin simpla ei prezenta , e chipul infinitei smerenii și curații , prin de frumusețe și putere , plin de dragoste smerită , supusă . Fecioară și Maică , Maică întregii lumi nu cere nimic și primește totul . În Chipul Maicii Domnului găsim mângâiere , blândețe , purtare de grijă , încredere , smerenie .

O numim Doamna noastră și Împărăteasa cerului și a pământului , iar Ea se numește pe sine “roaba Domnului” . Ea propovăduiește ceva , dar simpla ei prezenta cu lumina și bucuria care o însoțesc ne liniștește . Hristos a spus : “Nu va temeti ! … Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu “ ( Matei 6,33 ) , contemplandu – o pe Maica Domnului simți ce înseamnă să cauți Împărăția și să viețuiești în ea .

I . 2 PRAZNICELE MAICII DOMNULUI

I . 2 . 1 NAȘTEREA MAICII DOMNULUI ( 8 SEPTEMBRIE )

Maica Domnului arata ascultare și smerită supunere lui Dumnezeu , și alegerea să liberă de a accepta chemarea , imposibilă din punct de vedere omenesc . Biserica a subliniat legătura Maicii Domnului cu umanitatea și s – a bucurat de ea ca de cel mai bun , mai curat rod al istoriei omenești .

În Creștinismul Apusean cinstirea Maicii Domnului are în prim – plan pururea fecioria ei , în Creștinismul Răsăritean centrul evlaviei creștine e maternitatea ei , legătura nemijlocită cu Hristos , Fiul lui Dumnezeu . Răsăritul ortodox se bucura de rolul umanității în împlinirea planului lui Dumnezeu . Fiul lui Dumnezeu vine pe pământ , Dumnezeu se releva lumii cu scopul de a mantui , Se face om pentru că omul să fie ridicat la starea la care fusese chemat de Dumnezeu prin Creație .

Profunzimea creștinismului și cea mai mare bucurie a lui rezulta din faptul că Hristos este de aceeași fire cu noi ; că este ființa umană și că pentru totdeauna s – a unit cu noi prin omenitatea Sa . Maica Domnului îi dăruiește firea umană ; prin Ea , Hristos poate să se numească “Fiul Omului “ .

Fiul lui Dumnezeu , Fiul Omului – Dumnezeu se coboară și Se face om , ca omul să poată devein Dumnezeu șiș a aibă fire dumnezeiască ( 2 Petru 1 , 4 ) , Sfinții Părinți ai Bisericii spun că se “ îndumnezeiește “ . Nicăieri nu e mai evident decât în Nașterea Maicii Domnului . În această extraordinară descoperire a firii și chemării autentice a omului aflam sursa recunoștinței și a tandreții pe care creștinii le nutresc fata de Maica Domnului , care este “ pod “ care ne leagă cu Hristos și , prin El cu Dumnezeu .

Biserică cinstește acest eveniment chiar dacă acesta nu se pomenește în Sfintele Scripturi . Nașterea e una obișnuită , și ne descoperă adâncimea detaliilor neînsemnate ale vieții omenești . Pornind cu ochi duhovnicești icoana o vedem pe Sfânta Ana care tocmai a dat naștere unei fiice . Lângă ea se afla dreptul Ioachim , iar câteva femei îmbăiază prunca . Este cel mai obișnuit eveniment , cel mai neiesit din comun . Prin aceasta Biserică ne spune că orice naștere e o minune a minunilor , un miracol care face să dispară rutina , marchează începutul unei noi vieți unice și irepetabile .

Odată cu fiecare naștere lumea este create din nou și oferită ca dar acestei noi făpturi umane spre a fi viața sa . Acest Praznic Împărătesc este o sărbătoare închinată omului , nașterii omului “ de bucurie că s – a născut om în lume “ ( Ioan 16,21 ) ; după cun spune Sfânta Evanghelie Maică Domnului este unica , frumoasă , plină de har și bunătate . Biserică crede într – o ereditate frumoasă , duhovnicească – multe generații istoriei se străduiau să trăiască în sfințenie , a fost nevoie ca arborele al omenești să dea naștere unei flori atât de alese și înmiresmate: Preasfânta Maică !”

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este o sărbătoare a istoriei omenești , o sărbătoare a încrederii arătate omului , demnității . Prin aceast prunca Hristos vine să îmbrățișeze această lume – darul lui Dumnezeu , cel în care ne întâlnim cu El . Sarbatorina nașterea ne găsim deja în drumul spre Betleem , ne îndreptam spre taina plină de bucurie a Maicii lui Dumnului că Maică a lui Dumnezeu .

I . 2 .2 INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI (21 NOIEMBRIE)

O dată cufiecare sărbătoare pătrunde ceva transcendent în viața noastră , ce aparține unei realități diferite . Însăși numele Praznicelor : Intrarea Maicii Domnului în Biserică , Nașterea Domnului , Botezul Domnului sau Epifania , Întâmpinarea Domnului , Schimbarea la față ; prin solemnitatea lor , prin lipsa de legătura cu viața cotidiană și frumusețea lor , invita la meditație . sărbătoarea e ca un spin de dor după frumusețea Raiului pierdută prin păcatul neascultării .

Esența sărbătorii este , “evadarea” într – o lume a frumuseții și a luminii duhovnicești. Intrarea în Templu a Maicii Domnului nu e ceva extraordinar pentru că în acele vremuri era un obicei general si mulți părinți își aduceau copiii la Templu pentru a- I pune în legătură mai strânsă cu Dumnezeu , pentru a le da vieții lor un scop înalt .

După cum ne arată slujba zilei Maică Domnului a fost adusă în “Sfânta Sfintelor”în locul în care nimeni, cu excepția Arhiereului Legii Vechi nu intră , și el avea voie doar o dată pe an . Maria avea să fie mama lui Iisus Hristos ; care , Dumnezeu fiind , a venit în lume pentru a se uni cu neamul omenesc.

Arhiereul o ia de mânuță pe Maria , o duce în partea cea mai sfântă a Templului si noi cantam “ Preacurat Templu a Mântuitorului , Cămara cea de mult preț și Fecioară , sfințita vistierie a slavei lui Dumnezeu , astăzi este adusă în casa Domnului , împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu , pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu : “ Acesta este cortul cel ceresc !“

În Evanghelii Hristos spune : “dărâmați Templul acesta și în trei zile îl voi ridica “ dar , adauga Evanghelistul , El “ vorbea despre templul trupului Său “ ( Ioan 2,19,21 ) . Sensul acestor cuvinte este că de acum omui nsusi devine templu . Maria este un temple viu și omenesc ,este condusă într –un templu zidit de piatră și își plinește semnificația și sensul .

În lume pătrunde o învățătură care nu pune nimic mai presus de om , căci Dumnezeu însuși ia chip de om pentru a – I descoperi omului chemarea sa dumnezeiască . Lumea este a sac a dar primit de la Dumnezeu pentru a – și împlini chemarea . Din momentul intrării Fecioarei Maria în “Sfânta Sfintelor “viața devine Templu , celebram sensul pe care Dumnezeu l – a dat vieții omului .

I . 2 . 3 BUNAVESTIRE ( 25 MARTIE )

E o sărbătoare a bucuriei , o viziune luminoasă asupra lumii și a vieții : “ . . .și a fost trimis ArhanghelulGavriil de la Dumnezeu într – o cetate din Galileea , al cărui nume era Nazaret , către o Fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif , din casa lui David ; iar numele fecioarei era Maria.

Și intrând îngerul la ea , a zis << Bucura – te ceea ce ești plină de har , Domnul este cu tine . Binecuvântată ești tu între femei >> Iar ea , vazandu – l s – a tulburat de cuvântul lui și cugetă în sine : << Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta >> și îngerul I – a zis : << Nu te teme , Marie , căci ai aflat har de la Dumnezeu . Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus …”Și a zis Maria către înger :<< Cum va fi aceasta de vreme ce nu știu de bărbat ? >> și răspunzând , ingarul I – a zis << Duhul Sfant se vă pogora peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri ; pentru aceea și sfântul care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema … Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputință >> Și a zis Maria << Iată roaba Domnului . Fie mie după cuvântul tău ! >> Și îngerul a plecat de la ea “ ( Evanghelia după Luca 1 , 26 – 38 ) .

Cuvintele înger , smerenie , bucurie , nu spun nimic unui om necredincios , ele au o valoare deosebită doar pentru cei ce cred . Aceste versete devin sursa de inspirație pentru imnografi , pictori care vor zugrăvi în culori Sfânta Evanghelie și pentru pentru sfinți care vor zugrăvi în cuvinte și vor închina rugăciuni Maicii Domnului .

În troparul praznicului cantam” Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei cea din veac . Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei Se face și Gavriil harul binavesteste . Pentru aceasta și noi , impreunacu dansul , Născătoare de Dumnezeu să – I strigăm ; Bucura – te , cea plină de har , Domnul este cu tine !”.Maică Domnuluieste zugrăvita în icoane , al cărui chip a devenit una dintre figurile cele mai desăvârșite ale artei și imaginației omenești . Ne bucura inimile răspunsul dat Sfântului Arhanghel , de smerenia și credincioșia ei “Iată roaba Domnului . Fie mie după cuvântul tău!”

Maria este cea care este cinstită de Biserică în cântări frumoase și de care “ se bucura toată făptura “ . Bucuria Bunei Vestiri ne grăiește despre Buna Vestire a Sfântului Arhanghel Mihail , despre faptul că oamenii au aflat har de la Dumnezeu și că prin Fecioară oamenii găsesc în ea o Maică . Dumnezeu pune început tainei mântuirii . Prin Maică Domnului va fi Împărat un Prunc , un copil fără apărare , plin de gingășie și dragoste .

Fiul lui Dumnezeu se golește pe Sine , Fiul lui Dumnezeu fiind , și se întrupează din Fecioară Maria chip de rob luând , pentru a ridica firea noastră căzută , pentru a restaura chipul lui Dumnezeu din om . Pentru a ridica firea noastră căzută adânc în păcat Hristos duce pe umerii Săi crucea întregii lumi și ne oferă mântuirea ca pe un dar, pentru că nimeni din cei ce cred în El să nu piară ci să creadă și să aibă viață veșnică șiș a se mute de la moarte la viață .

I . 2 . 4 SOBORUL MAICII DOMNULUI ( 26 DECEMBRIE )

Cinstirea Maicii Domnului a crescut așa cum crește un copac uriaș dintr – o sămânță unică . Începând cu contemplarea ei lângă ieslea din Betleem , în acea noapte unică pentru creștini când s – a născut IisusHristos ; Chipul Maicii Domnului cu Pruncul rămâne în memoria umanității pentru totdeauna . Cel mai de preț și mai însemnat dar , cel mai plin de bucurie chip din credința noastră , prin ea avea să se facă mântuire la toată lumea .

Toate praznicele , rugăciunile pe care Biserică le închina la picioarele Maicii Domnului sunt înrădăcinate în Praznicul Nașterii Domnului . La început , când calendarul Bisericii nu era atât de dezvoltatse cinstea Praznicul dedicate fecioarei Maria a doua Zi de Crăciun , fiind numit siSoborul maicii Domnului .

Aici întâlnim cel mai adânc filon al cugetării creștine cu privire la Măicuța Domnului , la relația noastră cu ea , la pildă și locul ei în viața noastră . Biserică consideră că Maică lui Hristos este darul lumii oferit lui Dumnezeu , este darul lumii oferit Celui ce vine în lume și la omsi se jertfește pentru mântuirea oamenilor . În imnurile din slujba vecerniei se spune “Ce – ți vom aduce Ție , Hristoase ? Că Te – ai arătat pe pământ ca un om ?”și se da răspunsul :”Fiecare din făpturile cele zidite de Tine mulțumire adduce Ție :îngerii cantarea , cerurile steaua , magii darurile , păstorii minunea , pământul peștera , pustiul ieslea , iar noi pe Maică Fecioară . Lumea și inreaga făptură nu doar însetează după unirea cu Dumnezeu . Poezia esta capabilă să vadă , să audă șiș a redeacel mai adânc înțeles , profunzimea lăuntrică ce se cere descoperită în orice fenomen și adâncul tainic al puterii , al adevărului . Cerurile adduce în dar lui Hristos steaua ! Lumea însăși în integritatea și armonia ei este înzestrată prin actul creației să descopere un sens mai înalt , lumea nu este un accident ci onsetare după Dumnezeu , ca o prefigurare a lui Dumnezeu .

“Cerurile spun slava lui Dumnezeu !” ( Psalm 18 ,1 ) . Hristosvine în lume , lumea iese în întâmpinarea Lui prin reprezentanții ei : steaua pustiul ,peștera , ieslea , îngerii , păstorii , magii . În centrul acestui tablou sta Maică Domnului , cea mai bună , cel mai bun rod și mai frumos al creației . Prin Maică Domnului lumea este logodită cu Dumnezeu ca împlinire a dragostei lor reciproce .

Sfânta Evanghelie spune :”Dumnezeu așa a iubit lumea , încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L – a dat . . .”( Ioan 3 , 16 ) iar Biserică Răspunde că lumea așa mult L – a iubit pe Dumnezeu încât I – o da pe cea mai frumoasă prin care se descoperă cel mai adânc sens al creației . Prin Maică Domnului , Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Omului ca să devenim una cu El însuși și prin El , una cu Dumnezeu . Ni se descoperă plenitudinea și frumusețea nopții de Crăciun , ca temelie a tot ceea ce a urmat , mai înainte ca evlavia să o cucerească pe Maria că Maică a întregii lumi și ca cinstirea să să se exprime deplin în mai multe sărbători , în rugăciuni și icoane , în Biserici prin cântări și picturi ca o liturghie nescrisă , invitând la contemplație .

În centrul nopții de Crăciun se afla imaginea Maicii cu Pruncul din care izvorăște lumina Învierii . Acum se unesc și cerul și pamntul , omul și Dumnezeu , material cu duhul . Lumea devine doxologie ( imn de slavă ) , cuvintele devin cuvinte de iubire , cânt de bucurie , material devine dar și natura iesle .

Iubirea veșnică a lui Dumnezeu ni se revărsa prin Maică Domnului , lumina praznicului , iubirea lui Dumnezeu pentru lume se păstrează în adâncul Ei tainic , și se unesc și se desevarsesc pentru Dumnezeu . Acest chip al Maicii lui Dumnezeu cu pruncul intra în conștiința întregii umanități . Maică Domnului ne descoperă adâncimea , frumusețea și înțelepciunea , lumina dumnezeiască a lumii când suntem uniți cu Creatorul .

I .2 .5 ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI ( 1 OCTOMBRIE )

Acest Praznic Împărătesc se cinstește în urma biruinței bizantinilor asupra slavilor care împresuraseră orașul Constantinopol , Capitala Imperiului Bizantin . Oamenii care se rugau în Sfânta Biserică în timpul asediului au văzut – o deodată pe maică Domnului rugandu – se și acoperindu – l cu cinstitul ei omofor ca și cu un acoperământ protector .

Această sărbătoare e foarte cinstită la ruși . Ea a dobândit un sens universal , împrumutând noi înțelesuri . Imaginea Maicii Domnului care îi păzește pe oameni și îi povățuiește , îi ocrotește și îi mângâie pe cei îndurerați dăinuie în Sfânta Biserică . Acest praznic a devenit centrul experierii marieica maică a întregii lumicrestine , în grijă căreia a fost încredințată întreaga omenire ( Ioan 19 27 ) . că Maică bună , blândă și iubitoare Ea poartă în inima Ei toate întristările , suferințele și durerile întregii lumi : “și prin sufletul tău va trece sabie , ca să se descopere gândurile din multe inimi ( Luca 2 , 35 ) .

Aceste cuvinte spuse de dreptul Simeon în ziua în care l – a adus pe Iisus la Templu ca să – L închine lui Dumnezeu ; au pătruns în sufletele credincioșilor . Mama lui Iisus stând lângă Cruce își asuma întreaga milă și suferința a împreună pătimirii , devine dar pentru noi , un dar neprețuit al dragostei materne , al purtării de grijă și al milostivirii Sale .

Vreme de multe veacuri creștinii au văzut și simțit cu ochii duhovnicești omoforul Mariei întins peste lume , aflând la Maică Domnului izvor nesecat de bucurie . Sfântul Andrei cel sărac , cel nebun după Hrists o vede pe Maică Domnului plângând pentru lume . “Maică Domnului “stătea în genunchi rugandu – se . Doamna și Împărăteasa lumii plângea pentru aceasta …“

Părintele Serghei Bulgarov spune că “ Maică Domnului s – a rugat și a plâns nu numai acum o mie de ani , că se roagă și plânge și aici și acum , în toată vremea și în tot locul , până la sfârșitul veacurilor . Omoforul ei îi ocrotește nu numai pe cei care erauatunci de fata , ci fiecare generație umna , întreaga lume , pe noi toți , păcătoșii .

Acoperământul Maicii Domnului , care ne binecuvântează și ne izbăvește , luminează și strălucește în toată vremea , chiar dacă ochii nostril nu sunt vrednici să – l vadă . Maică Domnului sta între cer și pământ . Ea mijlocește pentru lume și duce cererile noastre la altarul tronului lui Dumnezeu . Ea este dragoste și compasiune , milostivire și purtare de grijă , mijlocitoare și apărătoare . Ea nu judeca ci arătă mila tuturor . Nu este al ei să fie dreptul judecător , sau judecătorul dreptății , ci să mijlocească asemeni unei mame . Ea mijlocește la înfricoșătorul scaun de Judecată al Fiului său , Dreptul Judecător , cerând pentru noi iertare de la El . “

“Bucura – te , bucuria noastră , acoperane – ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău acoperământ “.. “Bucura – te , raza zilei celei de taină !” Când obținem discernământul duhovnicesc putem să dobândim Împărăția Cerurilor și să – L avem pe Hristos .Lumina care se revarsa din Adormire vine din acea zi de taină și fără de sfârșit . Contemplând înțelegem că moartea e o trecere la viața , la Viața de Veci . Ea s – a dăruit pe sine lui Hristos , care L – a iubit până la capăt , e întâmpinată de El la porțile luminoase aie morții , iar moartea este transformată într – o bucurie .

Vreme de secole Sfânta Biserică a cugetat la moartea Maicii domnului , care a dat viața Domnului și Mântuitorului nostrum , care s – a dăruit Lui până la moarte și a stat alături de El când era răstignit pe Cruce . Moartea reprezintă doar o trecere în Împărăția Cerurilor , ea ne adduce bucuria Învierii . “ Ce cântări duhovnicești vom aduce acum , Preasfânta ? Căci cu Adormirea ta cea fără de moarte , toată lumea ai sfințit . “

Într – una dintre primele cântări ale praznicului cantam “Adormirea . . . cea fără de moarte “, moartea este golită de moarte , de conținut . În Adormire ni se descoperă taina plină de bucurie a acestei morți și devine bucuria noastră ; Maria , Maică Domnului este una dintre noi , aparține lumii omenești , făcând în același timp trecerea către cele cerești . Moartea este comuniunea dragostei , mișcare continuă spre lumina neapusa a veșniciei și intrare în veșnicie . “ Iubirea desăvârșită alunga frica “ spune Sfântul Ioan Teologul ( Ioan 4 , 18 ) .

În Adormirea Maicii Domnului nu mai exista frica , groaza , deznădejdea , viața e triumfătoare , devine “raza zilei celei de taină “. În acest Praznic luminous găsim numai bucurie și lumina . În acest Praznic luminous găsim numai bucurie și lumina . În lumina acestei sarbatorinatura atinge culmea frumuseții ei și devineun imn de laudă și speranța , simbolul unei alte lumi . “Pe Născătoarea de Dumnezeu , cea intru rugăciuni și intru folosințe neadormita , nădejdea cea neschimbată , mormântul și moartea nu au ținut – o . Căci , ca pe maică Vieții , la viața a mutat – o Cel ce s – a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc . “

Moartea nu mai este moarte , ci e plină de lumina veșniciei și a nemuririi . Moartea e unire nu despărțire , biruința nu înfrângere . La Adormirea Maicii Domnului pregustam și ne desfătam de lumina celei de taină ( neinserate ) și fără sfârșit .

Sfântul Ioan Damaschin în “Cuvântul de laudă la adormirea Prealaudatei și Binecuvântatei Stăpânei noastre și pururea Fecioară Maria “spune “Ce să –ti spunem Stăpâna ? Cu ce cuvinte să rostim ? Cu ce laude să încununăm Sfântul și slăvitul tău cap ? Cu ce laude să te slăvim pe tine , dătătoarea de bunătăți , podoaba neamului omenesc , lauda întregii zidiri, prin care , cu adevărat zidirea s – a fericit ? Că întru tine a încăput Acela pe care mai înainte zidirea nu – L putea cuprinde . Ca prin tine putem privi cu fata descoperită pe Acela pe care lumea nu – l putea privi . Deschide – ne dar , o , Cuvinte al lui Dumnezeu , neputincioasa noastră gura ( Ieșirea 4 , 10 ).Da – ne cuvânt plăcut intru deschiderea buzelor noastre ( Efeseni 6 , 19 ) . Insufla – ne harul Sfântului Duh , prin care pescarii au ajuns retori , iar neștiutorii de carte au grăit înțelepciunea cea mai presus de oameni ,ca și noi cei slabi cu graiul ,să putem vorbi puțin despre mărețiile preaiubitei tale Maice .”

Maică Domnului este mai cinstită în cantările de la Adormire “ Întru Naștere Fecioria ai păzit , intru Adormire lumea nu o ai părăsite de Dumnezeu Născătoare . Mutatu – te – ai la viață și cu rugaciuniletale izbăvești din moarte sufletele noastre “

I . 3 MAICA DOMNULUI , ARHETIPUL UMANITATATII

Definirea dogmatică a credinței și experiența Bisericii s-a format că răspuns și că reacṭie la diferite erezii. Înṭelesul literar al cuvântului grecesc airesis – abatere , simplificare , deformare . Cea mai bună metodă de a înṭelege sensul adevărat al dogmei creștine este să înțelegem erezia pe care o combate cu problemă pe care o rezolvă . Lumea în care trăim nu are o viziune ṣi o cunoaṣtere profundã a credinṭei , tragedia fiind cã

Dogma mariologica a Bisericii răspunde la o problemă fundamental – veșnicia . Cunoașterea ṣi cinstirea Maicii Domnului în viziunea creștină , cum sã raportăm mariologia la plinătatea credinței creștine ṣi însuṣirea adevăratului sens la experienṭa mariologicã a Bisericii .

Contextul teologic privind înțelegerea exactă a cinstirii Maicii Domnului de către Biserică este mai presus de toate anthropologic . Acest aspect a fost valabil cu secole în urmã când au început sã se cristalizeze aspectele dogmatice ale învaṭãturii despre Maică Domnului , însã astãzi este din ce în ce mai actual .

Principala boalã spirutualã a omului modern este erezia antropologicã , dacã privim din punct de vedere creștin . Acestea constituie concepṭia eronatã a omului asupra propriei naturi ṣi a vieṭii . Aspectul paradoxal pare a fi contradicṭia interioarã , fiind un minimalism anthropologic , aspect care pare a fi ignorat atât de apãrãtori cât ṣi de adversarii acestei erezii . Minimalismul anthropologic este dezvãluit ṣi afirmat mai presus de toate de ṣtiinṭele umaniste , care pun accent exact pe reducerea omului la starea de fenomen de obiect ; determinat în întregime de un sistem de legi impersonale , care considerã omul un rezultat ṣi un ”instrument” .

Simplificarea , defãimarea concepṭiei despre om este cercetatã ṣi afirmatã de multe domenii ale gândirii umane : biologia , genetică , economia , sociologia , psihologia . Definiṭia feuerbachianã – “omul este ceea ce mãnâncã ” a fost extinsã încât sã acopere întregul “fenomen numit om” , devenind treptat ipotezã de studio în toate abordãrile acestui fenomen – om .

În acelaṣi timp , în mod paradoxal – cultura noastrã ca indivizi se fundamenteazã pe o exagerare a importanṭei omului . Această expresie a maximalismului anthropologic , având o proporție fără precedent. Lumea modernă îṣi cere neîncetat drepturile ṣi libertățile absolute , având ca scop eliberarea ṣi împlinirea sa de sine prin propriile puteri , respingerea limitelor care ar putea fi puse puterilor sale .

Paradoxal , cultura noastră pune față în față aceste două concepții despre om ; aceste două antropologii se exclude un ape alta în mod evident . În realitate constituie concepția fundamental despre lumea omului modern care nu percepe absurditatea aceasta .Omul este nimic dar în acelaṣi timp este totul . Nu are libertate dar este liber . Omul ca persoană , ca subiect ce transcede natura nu există , dar are drepturi ce țin de persoana să .Este în acelaṣi timp rob al trupului , dar are liberul arbitru să dispună de acesta ; are dreptul să dispună de el . Nu are suflet dar e valoare absolută !

Abstractizarea a dus la paradoxuri în societate la absurditate , fără a se limita la speculații , la teorii care pot fi uṣor response , ca un exemplu de ilogică . În realitatea omului contemporan aceasta este sursa tragediei ṣi a nefericirii ,a izului apocaliptic din ce în ce mai uṣor de sesizat în cultura noastră . În termini creṣtini este vorba despre erezia cu privire la om ; care nu este o simplă mutilare ṣi deformare a percepției despre om ṣi valorile sale spirituale ,ci mai ales existențială – care afectează existent ṣi care va conduce la haos ṣi întuneric . Astăzi deja pregustăm acest întuneric .

Întunericul constă în “laude ”ṣi “eliberări” sau “maximixari” – în acelaṣi timp fiind sclav al propriului său “minimalism” ontologic ; ale cărui vise ṣi fericire sunt lipsite de sens pentru că omul nu mai vrea , nu mai poate să aibă aspirații spiritual ci doar materiale . Lumea lipsită de legătura cu Dumnezeu e o lume moartă care nu are credință , nădejde ,speranță . E o lume care crede că poate obține totul ,poate să aibă totul fără Dumnezeu .

Creṣtinismul ar trebui să caute să vindece această antropologie deformată , care reprezintă sursa tuturor tragediilor ṣi impasurilor noastre .Învățătura despre Maică Domnuluine relevă viziunea ṣi puterea acestei vindecări . Începutul mariologiei din punct de vedere dogmatic , îl constituie lămurirea terminologiei cuvântului Theotokos – Născătoare de Dumnezeu în timpul marilor controverse din veacurile al IV lea ṣi al V lea .Încă dintru început mariologia a fost înțeleasă ca făcând parte din hristologie , din experiența creṣină privitoare la Dumnezeu ṣi om .

Cuvântul “Theotokos” a apărut întâi în lex orandi(rugăciune) , fiind un termen liturgic ; din punct de vedere teologic a fost contestat ca fiind absurd , fiind acceptat mai greu de unii faptul că Hristos este ṣi Dumnezeu ṣi om ṣi se întrupează din Fecioară Maria .Acest termen “Theotokos” – Născătoare de Dumnezeu a fast permis ṣi păstrat în viața liturgică ṣi afirmat de Biserică în cel de al III lea Sinod Ecumenic de la Efes din anul 431 . Este considerate cea mai potrivită , exactă formulare dogmatică a tainei Sfintei Întrupări , o epifanie în sensul ei profund .

Sinodul de la Efes s-a concretizat prin slujbe liturgice dedicate cinstirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu , decât în speculația cu privire la aceasta , a dus la o viziune profundă ṣi frumoasă asupra cinstirii ṣi evlaviei acordate de Biserică Preasfintei Născătoare de Dumnezeu . Astăzi , trebuie să descifrăm această viziune care cuprinde ṣi ne descoperă dimensiunea antropologică a hristologiei .

Învățătura despre Maică Domnului s – a format prin cele două aspect care au apărut simultan ṣi s – au complectat ; fiind esențiale ṣi totodată necesare . Aspectul hristologic implică explicarea ṣi înțelegerea contribuției Maicii Domnului la Întruparea Mântuitorului , rolul de Mijlocitoare , împreună lucrare la întruparea Domnului . În Întruparea Mântuitorului găsim temeiul mariologiei care izvorăṣte din revelația lui Hristos , nu din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu . Hristos , nu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se află în centrul credinței noastre fiind deplinătatea ṣi bucuria Maicii Domnului ṣi a întregii lumi .

Contribuția Maicii Domnului la Întrupare , revelația Preasfintei Născătoare însăṣi ṣi cunoaṣterea noastră despre Preasfânta Născătoare se întregeṣte : ajungem să o cunoaṣtem pe Ea însăṣi . Iată că , Maică Domnului Mijlocitoarea Întrupării ni se descoperă că persoană , care ne oferă semnificația fundamentală a mijlocirii . Întruchiparea cinstirii de către Biserică a Născătoarei de Dumnezeu – Theotokos , sunt extreme de importante pentru concepția creṣtină despre om . Prin Preasfâta Născătoare de Dumnezeu ṣi Pururea Fecioară Maria Hristos Îṣi asumă firea umană .

Evlavia închinată Maicii Domnului că un act de pioṣenie adresată Ei de către creṣtini nu ar fi la deplinătate fără a I se atribui ṣi o semnificație teologică . Nu se pot separateologia de evlavie pentru că ar duce cinstirea Maicii Domnului la un cult independent . Învățătura despre Preasfâta Născătoare de Dumnezeu în opoziție cu erezia antropologică , ne ajută să înțelegem ambele teme din sânul credinței creṣtine . Minimalismul antropologic este , spune pr prof Alexander Schmemann – “un adevăr care a luat –o pe căi greṣite ” .

Exagerarea de către lumea modernă a omului și libertății fără limită – determină creștinismul să sublinieze , așa cum subliniază și știința modernă că omul nu este numai o parte a naturii ci depinde de natură și e subordonat legilor ei . Concepția științifică despre om în care omul e dependent de legile naturii și concepția teologică referitoare la om , care accentuiază totală dependent a omului față de Dumnezeu . Există convergență în înțelegerea omului ca organ , ca instrument al unui process natural și al iconomiei lui Dumnezeu . Sfânta Scriptură vorbește despre “predarea necondiționată” a omului în mâinile lui Dumnezeu în ascultare și smerenie .

Maică Domnului este considerate înainte de toate chipul întregii umanități și el devine mijlocitoare planului și voii lui Dumnezeu . Maică Domnului este simbolul acelei eliberări care reliefează dreptul omului de a dispune de propria viață , dreptul la o împlinire de sine pe care el o stabilește .

Atât știința cât și religia recunoaște anumite limitări ale omului , prin acceptarea lui Dumnezeu și a unei ordini și firi rânduite de Dumnezeu ;”Maria “roaba Domnului”(Luca 1,38) se află în centrul Biserici ,al lumii și al omului ca cel mai bun rod și cea mai înaltă expresie a acestei “robii” , smerenii și ascultare fără de care nu este posibilă pătrunderea în taina comuniunii cu Dumnezeu .

Maică Domnului ni se descoperă în taina Întrupării și în viața Bisericii . Descoperirea Maicii Domnului în Evanghelii , în credința și Tradiția Bisericii inspiră cinstirea Maicii Domnului cu uimire cucernică și nesfârșită bucurie . Însuși planul lui Dumnezeude alegerea liberă și personală a Mariei , acceptarea liberă și personală a Maicii , acceptarea liberă de către Ea a planului iconomiei dumnezeiești.Planul dumnezeiesc și firea ni se descoperă că fiind concentrate într – o persoană liberă , capabilă să transceadă toate limitele , să arate că natura se împlinește în libertate . Mântuirea se dezvăluie ca o adevărată sinergie , o conlucrare între Dumnezeu și om . Ascultarea și smerenia Maicii Domnului apare ca expresie a libertății împărătești ;conștientă fiind de limita firii omenești .

În momentul Întrupării Maica Domnului îl întâlnește în mod liber pe Adevărul însuṣi . În credința și în viața Sfintei Bisericii ,Maica Domnului este icoana maximalismului anthropologic veṣnica lui epifanie .

Această cunoaṣtere extraordinară a unei persoane de excepționale pe care Biserică o reânnoiește în cinstirea Maicii Domnului , prin trăire în comuniune , în bucurie cu Maică Domnului . Această cunoaṣtere ṣi comtemplare a Maicii Domnului ne dezvăluie într – o manieră în care nici teoria sau ṣtiința nu o pot face – falsitatea , tragedia maximalistă sau minimalista a gâdirii omului contemporan .

Plinătatea al cărui purtător este persoana umană , omul e dependent în toate , omul are libertate , are liberul arbitru . În experiența Maicii Domnului , încredințată nouă de Biserică ṣi devenită experiența acesteia , Maică Domnului primeṣte ṣi se supune , se smereṣte pe sine în fața lui Dumnezeu , a Adevărului , a Vieții devenind Maică Vieții . Libertatea e opusul supunerii . În viața Maicii Domnului libertatea devine supunere și se împlinește veṣnic ca viață ca bucurie , ca comuniune ṣ plinătate .

Maică Domnului stă veṣnic în inima Bisericii , umplând inimile noastre cu bucurie tainică ,de negrăit ; repetând în taina cuvintele Sfântului Arhanghel Mihail la Bunavestire : “Bucură – te”. Cu adevărat Maică Domnului este unică , desăvârṣirea Ei este unică ṣi relația Ei cu Hristos , Fiul lui Dumnezeu ṣi Fiul Său este unică , deṣi are o viață omenească . Ea ni L – a dăruit pe Hristos ṣi El rămâne veṣnic Fiul Ei , ṣ El ne – o dăruieṣte nouă pe Maică Să ca asigurare că omul este chipul frumuseții Sale negrăite ṣi e iubit veṣnic de Dumnezeu .

I . 4 MARIOLOGIA ÎN ORTODOXIE

Mariologia este deplin însuṣită de ortodoxie ṣi negata , combătută de eretici . Îndepărtarea de creṣtinism-de Dumnezeu duce la o concepție eronată despre om ṣi lume ; cu toate că ,veacuri la rând Sfânta Biserică exprimă unitatea ṣi bucuria unică de a – I sluji lui Dumnezeu , bucuria pe care o revarsă peste noi Maică Domnului fiind Maică Vieții .

Maică Domnului devine subiectul unui cult separate în Apusul catolic iar în Răsărit Maică Domnului e privită ca “dar” dăruit nouă de Hristos , Fiul ṣi Cuvântul lui Dumnezeu . Cinstirea Născătoarei de Dumnezeu e răspândită în întreaga viață a Bisericii ; aparține atât dogmei cât ṣi evlaviei . Mariologia este un tip de evlavie present în trecut dar ṣi în prezent în viața Bisericii.

În mariologie se exprimă credința creṣtină în ajutorul nemijlocit al Maicii Domnului ṣi rolul ei în mântuirea noastră . Concepția ortodoxă asupra mariologiei este exprimată în termini hristologici . În Sfânta Evanghelie ni se descoperă că Maria a existat , că Hristos s – a întrupat luând firea omenească , iar Maria este mama Sa ; iar acest lucru este suficient ca pentru că Biserică să o cinstească ṣă o iubească . Sfânta Biserică reflectează la relația Maicii cu Fiul ei ṣi din această contemplare trage concluzii teologice: Maică Domnului e o evidență importantă a Evangheliei .

Cel mai vechi praznic în cinstea Maicii Domnului este Soborul Ei pe 26 decembrie , imediat după Praznicul Naṣterii Domnului . Venerarea liturgică a Mariei face parte din contemplarea de către Biserică a tainei Întrupării având un caracter hristologic . În Răsărit caracterul hristologic al venerării Preasfintei Născătoare a fost tot timpul present , fiind strâns legate de taina lui Hristos .

Această venerare liturgică a fost împodobită cu evlavie , cu simbolism ṣi alegorie . În Sfânta Scriptură avem relatate puține evenimente din viața Maicii Domnului : aducerea la Templu , naṣterea Ei, adormirea Ei . Maria se naṣte ca orice fetiță evreică evlavioasă a fost dusă la Templu , ṣi este dusă în Sfânta Sfintelor locul în care nimeni nu avea voie să intre cu excepția Arhiereului Legii ṣi acesta o dată pe an . Arhiereul o ia de mânuță pe Preasfânta Fecioară Maria ṣi o duce în partea cea mai Sfântă a Templului iar Biserica cântă “Preacurat Templu al Mântuitorului , Cămara cea de mult preț ṣi Fecioară…”

Multe din aceste expresii liturgice sunt preluate din Apocrife . Sfânta Biserică meditează asupra semnificației extraordinare a acestor evenimente , supravenerarea fiind răspândită în întreg cultul Bisericii . Se aminteṣte de Maica Domnului la sfârṣitul fiecărei slujbe , fiecare grup de imnuri sau rugăciuni se încheie cu un Theotokion – un tropar închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu . În zilele de miercuri ṣi vineri sunt închinate cinstirii Sfintei Cruci – Stavrostheotokion , imn în care Maică Domnului e prezentă lângă Cruce rugându – se pentru noi .

I . 5 PREZENTA MARIOLOGIEI ÎN ICONOGRAFIE

În iconografie este prezentă o dimensiune foarte importantă a mariologiei . Una dintre cele mai frumoase icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul – “Doamna noastră din Vladimir” , o reprezentare a Maicii Domnului Hodighidria din Rusia ; în care ni se descoperă taina centrală a credinței creṣtine , semnificația omului , a vieții .

Noua Evă – Maică Domnului , poate fi considerată ca însumând aspectul cosmologic al mariologiei . Releția dintre Dumnezeu ṣi lumea creată de Dumnezeu care reprezintă creația Sa , dintre Dumnezeu ṣi Sfânta Biserică – eclesiologie , dintre Dumnezeu ṣi poporul ales – istoria mântuirii , desăvârṣirea tuturor lucrurilor în dumnezeu – eshatologie . Toate acestea se exprimă ca o taină a dragostei ,în comuniune . Maica Domnului că Templu , ca Biserică ni se relevă în Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică . Templul este locul prezenței lui Dumnezeu ṣi al întâlnirii dintre Dumnezeu ṣi om , al comuniunii omului cu divinitatea , al relevării slavei dumnezeieṣti ; este locul în care omul percepe miicimea să , locul în care ni se descoperă taina extraordinară a omului ca templu al lui Dumnezeu . Plinirea unui Templu în ṣi prin celălalt Templu omenesc , Preasfânta Născătoare de Dumnezeu reprezintă întreaga umanitate .

Moartea Maicii Domnului , marea temă a Adormirii Maicii Domnului care este prezentă în Biserica Ortodoxă în timp ce în Biserică Catolică întâlnim dogma Înălțării Maicii Domnului cu trupul la cer ṣi a Imaculatei concepții . Taina Adormirii Maicii Domnului nu se explică rațional ci se percepe prin simțuri prin evlavie , prin taina comuniunii omului cu divinitatea , prin trăirea omului în Duhul lui Dumnezeu .

Pr Prof Alexander Schmemann spune că Biserică Ortodoxă nu explică ce s – a întâmplat când a murit Maică Domnului , ci numeṣte moartea Maicii Domnului că o descoperire a razei zilei celei de taină ṣi neânsemnate a Împărăției Cerurilor . Maică Domnului este Maică Vieții . Moartea inspira frică , teamă de chinurile Iadului , în perioada vechi testamentară chiar ṣi drepții mergeau la Iad ,Iadul fusese dat ca pedeapsă pentru păcatul neascultării în care au căzut protopăinții noṣtri prin neascultare . Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Preasfânta Fecioară Maria Maică Domnului devine Maică Vieții,moartea devine o trecere lină ṣi uṣoară de la viața pământească la viața cea cerească . Viața cerească , viața de veci este o bucurie de a fi în comuniune deplină cu Dumnezeu , cu Sfinții ṣi cu Maică Domnului .

Maică Domnului că o maică bună , blândă ṣi iubitoare mijloceṣte la Fiul Ei pentru întreg neamul nostru omenesc , izbăvindu – ne din necazuri ṣi nevoi . Prin Maică Domnului avem bucuria de a ne împărtăṣi de dulceața Raiului încă din lumea aceasta urmând exemplul Ei prin ascultare ṣi smerenie . Prin Ea ni se descoperă Învierea de obṣte pe care Hristos a vestit – o lumii . Eclesiologia reprezintă una din marile teme ale epocii noastre ecumeniste . Biserică este o instituție ṣi o structură cu ordine , canoane , administrație ṣi constituie partea vizibilă Bisericii .

Biserică este pregustarea – “taina” Împărăției lui Dumnezeu ,este o epifanie , este așteptare și împlinire , pregustare a Împărăției cerurilor . Bucuria Sfintei Biserici de a împărtăși taina Învierii , e taina bucuriei de a fi ai lui Hristos , e foame și sete după Dumnezeu . În slujbe Biserică se transcende pe sine și devine o prezenta slava _ nunta tainică între Dumnezeu și om .

II . ARTA BIZANTINĂ

II .1 IZVOARE

În fața unei opere de artă atitudinea genereala este aceea de admirare, ce se poate exprima sau nu printr-o apreciere estetică ; însă o operă de artă poate fi apreciată și din alte puncte de vedere , ținând cont de arhieologie , istoria artei , istoria religilor , istoria civilizației , arhitectura.

Deci , o operă poate fi citită în „cheie” prin tehnică , fiind o metodă de lectură a artistului restaurator . Prin natura îndeletniciri sale pictorul este chemat să identifice tehnica , materialele , tot ceea ce ține de identitatea operei.

Etimologic „hermeneia” semnifica „tălmăcire” interpretare , „hermeneia teszographias” reprezintă o hermeneia picturae în ceea ce privește arta picturală bizantina , iconografia creștină simbolico-docmatic , cultic și canonic , plastic , stilistic și tehnic imprimă conceptul ermeniei , aceasta acoperă o realitate vastă astfel încât definirea să comportă un demers nuanțat , destinat să reliefeze caracterul de manual de studiu , cât și caracterul de ghid al lucrariilor de șantier , catalog de substanțe , rețete și procedee tehnice de execuție , un repertoriu de schițe și desene .

Ermenia este tradusă de Arhimandritul Macarie după Ermenia lui Deonisie din Furna în 1805 „ carte numită gramatica , ori ustav ori ermenie , adică închipuire și tâlcuire ori alcătuire al tot meșteșugului zugrăviei … Izvodul lui Macarie de pre ellinogrecie ” . În Răsărit Erminiile sunt foate răspândite și au rămas ca bază și îndreptar pentru pictori având o influienta athonita și în România aproape până în ziilele noastre . În Apus tradiția bizantină a cunoscut o perioadă de regret treptat , tranzintand la stilul romanic , apoi gotic până în Renaștere , când arta bizantica occidentală cunoaște unele inflexiuni în perioada Schismei .

Pentru apuseni redescoperirea Ermeniei bizantine , pe la mijlocul secolului trecut în forma manuscriselor aflate pe șantierele pictoriilor ortodoxi și deopotrivă relevante datorită circumstanțelor păstrării acestora și folosirii lor în medii savante europene . Un astfel de manuscris de pictură bizantină a fost semnalat la începutul veacului trecut , cu ocazia efectuării unor picturii la capela greacă din Munchen în anul 1828 , de Euthymios Dimitri , un pictor din Paleopatra Moreei – Peloponez . Euthymios a conceput și executat picturiile cu ajutorul unui manuscris personal datat din 1820 , de fapt o culegere de fragemente mai vechii datate la 1741 . Fiind așadar un manual de pictură care a trezit interesul unor învățați germanii , care l-au cercetat și prezentat .

Ecoul acestei semnalării s-a limitat la publicarea în mediul de artă și se consideră că adevărata redescoperire e Ermeniilor Bizantine și promovarea în conștiința publică s-a produs mai târziu în Franța , aceasta datorându-se arheologului A . Didron și grecului P . Durand .

A . Didron călătorește într-o călătorie de studii în anul 1839 la Muntele Athos unde are ocazia să vadă zugravii în timp ce pictau pridvorul bisericii Manăstirii Esphigmenou , fiind uimit de ușurința cu care călugărul Ioasaf zugrăvea , neavând preparative special , pe spații mari , într-un timp scurt scene foarte complexe.

Explicația acestei performanțe neobișnuite fiind faptul că părintele Ioasaf se folosea de „ Ermineia Tes Zografias ” după care se călăuzea în alcătuirea și compunerea unor teme iconografice . Indicațiile cu privire la Iconografie din acest manuscris îi dezvăluie perspectiva pătrunderii taine care îi învăluia , pentru Apuseni acest fenomen de o coerentă exeptionala a vechii arte creștine bizantine . Acestea comanda o copie după manuscris călugărului Macarie pe care o trimite în Franța , fiind tradusă de P . Durand și publicată de Didron . Transcrierea cuprinde introducere , note datând din 1845 .

II .2 ARTA PALEOCREȘTINĂ

Principiul de artă bizantină implică o uzură în mediile cărturărești datorită exstensiei atât în spațiu cât și în timp , ca o exprimare a artei creștine . Spiritualitatea creștină bizantina a traversat perioade de prigoană când , fenomenul artei bIzantine s-a discutat în urma unor decizi sinodale canonice și docmatice producand fenomenul erminiilor în pictura , în arta bizantină ca o expresie a canonicității .

Abordarea teologică a icoanei , a picturei bisericești , a programului iconografic și canonic implică o temă un program din punct de vedere al ieremniei și mai puțin aspura celui artizanal că tehnica , stil , izvoade . Ermenia include toate aceste segmente într-o manieră verificată prin tradiție și integrada în tradiția biserici .

Este știut că în legea veche era interzisă exprimarea sub orice formă a artei că o manifestare idolatră , crearea oricăror chipuri ca imagine figurala posibil de închinat , idolatre (Decalogul, Ieșire XX, 2-17) ; astfel , în ambianța cultică apare simbolul că o manifestare decorative , cu rol ornamental și figural , având atribute evocative și revelatoare și alteori antropopaice . Cum ar fi Cortul mărturiei și obiectele afierosite , perdelele brodate toiagul lui Aaron , năstrapa , chivotul cu heruvimii , tablele Legii , șarpele din aramă – sunt simboluri preloate în Templul lui Solomon , preluate în decor figural substanțial îmbogățit în arta creștină bizantină .

Cartiile Profetice abundă de simboluri astfel încât prefigurarea simbolică definește trăsătura spiritualității în perioada în vechi testamentară , ca o manifestare care va duce mai târziu la o expresie simbolistică decorativă și mai târziu la manifestări ale artei creștine .

Creștinismul trăiește “ plinirea vremii ” se autentifică cu cuvintele profețiilor , cu o atitudine orientate spre viitor spre a doua venire a Domnului și spre împărăția lui Dumnezeu . Astfel , spirituarilitatea rămâne atașată de simbol , pornind de la momentul istoric al Mântuitorului , Vechiului Testament reprezintă o prefigurare a Noului Testament având o simbolistică specifică ce va defini arta creștină .

Aceste aspecte vor apărea constant în perioada paleocreștină în pictura catacombelor . În Capella Greacă din Catacomba Priscillei Patriarhul Noe este zugrăvit ca orant în arcă sa, într-o colimvitră sarcofag , fără acesori și face trimitere la episodul biblic al potopului figurând scena Botezului Domnului ; prefigurând pe toți creștină care se vor mântui în Nava Bisericii prin Botez .

Aproape orice episode biblic rafinat prin reflexia teologică asimilat liturcic în arta creștină este expus sensibilități și stilizat prin arta având un simbolism multiplu . Arta creștină se manifestă la început în catacombe în Hypogeele mediteraeene , cele mai cunoscute fiind catacombele Romei . Credința în învierea trupurilor ia determinat pe creștini să recurca la practică îngropări având un ritm și un décor funerar, aceste dând expresii acestor convingeri .

Mielul este înfățișat cu aureola purtând Crucea , temei Sfintelor Paști i se va atribui în timp ancora ca simbol al Cruci , coșul cu pâini că o treimitere la episodul istoric al saturări multiimilor . Frângerea pâinilor la cină cea de taină și ca simbol al Sfintei Euharistii . Sarcofagul din Roma , Palazzo dei Conservatori de tip covata sigilată datând din secolul III de tip Alexandrin prezintă în panoul central tema Păstorul cel Bun (mesaj soteriologic) . În nișele din flanc este reprezentat un efab cu făclia întoarsă spre pământ , vechii simbol al inevitabiliei exstintii iar în câmpuri ornamental sigilat .

Un alt sarcofag covata de tip Alexandrin desfășoară o friză în relief cu Păstorul cel Bun în centru între două grupuri dispuse simetric de o parte Invatatarul cu un conduce în mâna , cei doi ucenici , iar în partea opusă Mater Ecclesia și două figure feminine reprezentând sufletul mântuit sau Oranta și sufletul în stare de inițiere . Două protome de berbec servind că mânere încadrează friza aspect ce ne duce cu gândul la repertoriul funerar , nu fără legătură cu tema centrală a frizei Păstorul cel Bun . Aceasta dă substanța întregii compoziții dandu – i un caracter eminamente soteriologic:Opera mântuitoare a Domnului Iisus Hristos,Pastorul care are ca premiza activitatea sa învățătoreasca cu rol petagogic și se realizează în Trupul Bunului Pastor în mod tainic,în Biserică Arta Palaocrestina pe lângă numeroase vestigii arheologice mai însumează și numeroase reperezentari iconografice sculptate , reliefări, fresce ansambluri monumentale arhitecturale și iconografice create în ambianța eclezială liturgica sacramentală (Bisericile primare) sau funerare.

Aceasta circumstanță inconfundabilă de spiritualitate le imprimă un statut aparte și dacă nu, chiar condiția de canonicitate aceste vestigii , artefacte aparatinand perioadei paleocreștine , aparțin patrimoniului paleocreștin având un caracter cultural de semnificație simbolică a pieselor și monumentelor din perioada paleocreștină.

Elementele disparateale acestei tradiții se regăsesc în numeroase atestări documentare danii , pisanii , date istorice sau tradiții locale :împrejurările în care s – a realizat ctitoria , reannoirea locașului , mențiuni literare , întâmplări istorice – războaie , calamitați notate în cronici . Tezaurul de artă eclezzziala așa cum se afla consemnat în Erminiile de picture specific artei de tradiție bizantină dau mărturie despre Tradiția vie a Bisericii , despre cinstirea și prețuirea Sfintelor Evanghelii prin pictarea în culori în Sfintele Biserici și Sfintele Icoane .

Erminiile bizantine conțin tâlcuirea vechii arte bizantine , bucurandu – se de un interes deosebit în mediul universitar . Din punct de vedere etimologic hermeneia înseamnă tălmăcire reprezentând un ghid în care se afla trecute ca într – um manual reguli de pictură din secolul al XIV lea;culori , modalitatea de preparare , prepararea suprafețelor pe care se picta , tehnica , și programul iconografic al Bisericii și Iconostasului .

La noi , este remarcata Erminia tradusă de Dionisie din Furna tradusă de Arhimanditul Macarie la 1805 . Acestea au o răspândire generală în Răsăritul creștin ; în Apus tradiția bizantină se stinge treptat și se trece de la stlul romantic la stilul gotic în perioada Renașterii . Arta eclesiala occidentală își asuma consecințele pe care le imprima schisma și merge mai departe pe un drum propriu în artă .

În acest context , redescoperirea la mijlocul secolului trecut a manuscriselor , izvoadelor , Erminiei , a produs revelație în lumea creștină europeană . În capela greacă din Munchen , în 1828 s–a descoperit de către Euthymios Dimitri , un pictor din Paleopatra Moreei un manuscris de la începutul veacului trecut datat din 1741 .

Acest manuscris a trezit ecoul în mediile de cultură , acesta se considera îndeobște ca adevărata redescoperire a Erminiilor s–a produs în Franța . Datorită arheologului A . Didron și P . Durand . În 1839 A . Didron va fi impresionat de ușurința cu care călugărul Ioasaf din Sfântul Munte Athos picta pe suprafețe considerabile în timp scurt scene complexe . Arhimandritul Porfirie Uspenski din Rusia , sintetizează rezultatul mai multor ani de cercetare prin Bibliotecile și Arhivele din Orient : Ierusalim , Caairo , Muntele Athos – publicând traducerile unor maanuscrise grecești și u n text rar slavon al Erminiei .

Savantul rus N . P . Kondakov inițiază în prima decadă a secolului trecut , editarea Erminiilor în limba greacă , franceza , care apare din păcate în fascicul neputând fi finaalizat acest proiect . Invatatulgrec A . Papadopulous – Keramens a alcătuit la începutul secolului o sinteză a erminiilor în 1900 – 1909 la Sankt Petersburg .

Arhimandritul Macarie de la Căldărușani realizează în 1805 o traducere a Erminiei lui Dionisie din Furna . Temele iconografice abordate în Erminiile bizantine fiind reprezentarea Sfintei Treimi , reprezentaarea Domnului nostrum Iisus Hristos , reprezentarea canonică a Maantuitorului , reprezentarea cuvioșilor , reprezentarea scenelor în Sfântul Altar , Turla , Abside , Naos , Pronaos

II.3 REPREZENTAREA SFINTEI TREIMI

Taina Sfintei Treimi este taina creștinismului prin excelență , este un mister doctrinar dificil de expus discursive , cu atât mai greu de transpus în registru plastic . Din primele veacuri crestinenu avem reprezentarea iconografică ale Sfintei Treimi , acestea apar după secolul IV . Pe un sarcofag datat între anii 325 – 330 denumit și “ Sarcofagul dogmatic ” unde avem prima înfățișare a Preasfintei Treimi , conforma cu hotărârile Sinodale ale Sinodului I Ecumenic de la Niceea din anul 325 . Acesta a dezbătut lămurirea dogmei creștine cu privire la consubstanțialitatea sau doefiintimea Persoanelor Sfintei Treimi .

Pentru a reliefa această temă de dogma creștină sculptorul a pornit de la tema creației protopărinților Adam și Eva.El va înfățișa Persoanele Sfintei Treimi cu trăsături fisionomice identice : Tatăl așezat pe tron , incaadrat de o parte de Fiul , identic la chip , creindu – l pe Adam din țărâna și de cealaltă parte Duhul Sfânt având trăsături identice . Această reprezentare fiind una din primele reprezentări în care Fiul lui Dumnezeu apare după tipologia siriană cu barba și plete .

O altă reprezentare din secolul V în care cele două Persoane Treimice : Tatăl și Duhul Sfânt sunt reprezentate sub formă de simboluri . În scena reprezentând Botezul Domnului participa Dumnezeu Tatăl care – și manifestă prezența prin Glasul care proclamă cuvintele “ Acesta este Fiul Meucel iubit întru care am binevoit ”, iar Duhul Sfânt este reprezentat de un Porumbel în chip simbolicPrezenta Duhului Sfânt este ușor de reprezentat , în timp ce Glasul Tatălui e imposibil de reprodus plastic .

Tradiția iconografică a convertit mărturia Sonoră prin imaginea unui nor luminos . Astfel de exemple întâlnim în cimitirul din Ponțian Rusia , cimitirul Sfântul Ianuariu – Neapole unde în loc de nor luminous Dumnezeu Tatăl este reprezentat sub forma antropomorfa , mai puțin reprezentarea iconografică a Duhului Sfânt figurat ca un bătrân , potrivit profeției lui Daniel despre Cel Vechi de Zile, Dumnezeu Fiul este reprezentat după canonul obișnuit ca un bărbat de peste 30 de ani iar Duhul Sfânt că porumbel .

În perioada Post – renascentista în pictura mai ales catolică întâlnim o altă temă treimica incare este inclusă și Maica Domnului primind coroana , scena care se numește și Încoronarea Mariei. În suita acestor reprezentări detaliul distinctiv al lui Dumnezeu Taataal este nimbul nu cruciger , triunghiular în forma literei grecești Δ . În reprezentările iconografice ale Preasfintei Treimi , aceasta păstrează forma celor trei îngeri identici primiți de Avraam la Stejarul din Mamvri . Această reprezentare a unui episod biblic Vechi Testamentar s – a impus în lumea ortodoxă beneficiind de două elaborări protipice care vor genera tradiția .

Astfel este apariția din secolul VI din San Vitale Ravena , edificiu ctitorit de Împăratul Iustinian. În acest mozaic Persoanele Sfintei Treimi sunt identice la chip și vestimentație și stau la aceeași masă la Stejarul din Mamvri , Avraam aducând ofrandele iar Sarra într-un plan ușor mai depărtat privind din ușa unei clădiri ca un cort , stilizata .

Prin modul în care sunt reprezentați , Îngerii eprezinta Persoanele Preasfntei Treimi iar pâinicile de pe masa cu monogramă lui Hristos pe ele , și atitudinea de binecuvântare pe care o au Îngerii prefigurează jertfa Euharistică , aceasta fiind idea centrală a întregului ansamblu mural de la San Vitale . Reprezentarea Sfintei Treimi prin Îngerii de la Stejerul din Mamvri așa cum e la San Vitale va devein o ambiantă cvasi – normativa în pictura Răsăriteană .

Aceeași reprezentare o găsim și la Andrei Rubliov (1360-1420) . Compoziția icoanei lui Rubliov se remarca proeminenta cu totul excepțională pe care o acorda figurii Preasfintei Treimi , utilizând toate tehnicile și procedeele artistice pentru a realize chipul cu finite și acuratețe .

Cei trei Îngeri acoperă cea mai mare suprafață a icoanei iar în fundal sunt prezentate câteva detalii iconografice : un edicul ca un temple , un stejar și un pisc de munte într – unlimbaj artistic stilizat . Avraam Și Sarra nu sunt reprezentați în icoana lui Rubliov , accentual cade în această icoană prin maniera de reprezentare , pe misterul intratrinitar de la momentul istoric – temporal în supratemporal , în veșnicie . Ca simbol al unității Preasfintei Treimi este folosit din punct de vedere compositional cercul , ca o pecete în care sunt încadrate Persoanele Sfintei Treimi , care subliniat la rândul său prin figura hexagonului .

Pavel Evdokimovin lumea să “ Arta icoanei . O teologie a frumuseții ” dezvolta o teologie a icoanei Sfintei Treimi pictată de Rubliov .Acesta pornește de la momentulprezentei celor trei Îngeri la Stejarul din Mamvri din Vechiul Testament , intrerpretarea lui Evdochimovsurprinde acest moment tainic la sfatul cel mai înainte de veci al Preasfintei Treimi realizat de Rubliov .Ideea jertfei este reprezentată printr – o serie de accesorii – masa , care simbolizează Sfântul Altar , vasul de pe masa având o formă intermediara evoca Sfântul Disc și Sfântul Potir pe care este prezenta Sfânta jertfă , extrem de stilizata plastic încât semnifica atât vițelul de care se vorbește în Vechiul Testamant cât și strugurele din jertfa Euharistică din Noul Testament . Toate acestea subliniază jertfa , idée care rezultă din atitudinea Persoanei Preasfintei Treimi .

Întreaga teologie ortodoxă a cultivat și cultiva această reprezentare iconică a Sfinei Treimi , aceasta reflectând esența misterului intratrinitar într – un acord deplin cu datul scripturistic cât și tradiția dogmatică . În ortodoxia rusă întâlnim o reprezentare iconografică a Sfintei Treimi numită “Otecestvo ” – “Paternitate” în ciuda faptului că un sinod rus din secolul XVII numit “ stoglav ” –al celor 100 de capitole opera reprezentarea iconografică a lui Dumnezeu Tatăl și recomandă reprezentarea iconogrefica în varianta descrisă de Rubliov .

Compoziția reprezentării treimice “Paternitate” Îl Înfățișează pe Dumnezeu Tatăl așezat pe tron după Chipul Celui Vechi de Zile , bătrân și în veșminte albe ; binecuvântând cu mâna dreaptă în timp ce mâna stângă se afla sprijinită pe umărul Fiului , reprezentat după chipul lui Emanuel – Cel Vechi de zile , adică prunc sau tânăr șezând pe genunchii lui Dumnezeu Tatăl și ținând la rândul său la piept medalionul în care este reprezentat Duhul Sfânt în chip de porumbel . Este o reprezentare mai recentă a Sfintei Treimi ce reunește elemente iconografice împrumutate din alte reprezentări iconografice de facture compozita .

Cu toate că înfățișează toate cele trei personae fintei Treimi , ale Sfintei Treimi preluate din reprezentări diferite consecrate de tradiție reunirea lor poate fi mai greu asimilata și promovate de iconografia ortodoxă înlesnind tema propriu – zisa a Preasfintei Treimi , în loc să sublinieze unitatea , deofiintimea și egalitatea persoanelor Preasfintei Treimi , exprimand un principiu monarhianistic în intimitatea Preasfintei Treimi , un principiu care contrazice teologia ortodoxă și ilustrează învățătura despre Filioque , adică a purcederii Duhului Sfânt și de la Fiul lui Dumnezeu .Această învățătură fiind atribuita teologiei romano – catolice .

Aceasta reprezentare nu tocmai canonica a Sfintei Treimi mărturisește încă o dată influientele scolasticii apusene care începuseră să afecteze spiritualitatea rusă la momentul istoric respectiv . Aceasta interferență scolastica aplicată la valenta discursului teologic , care se reflectala nivelul reprezentării plastice , abstracte , face posibilă corespondenta dintre Cuvânt și Chipul Sfânt – dintre Logos și Eikon .

În ambianța creștină apuseana liberă imaginație netrecută prin filtrul canoanelor , produce înfățișări ale Sfintei Treimi care sfidează Tradiția comună și care frizează grotescul , cum ar fi reprezentarea Sfintei Treimi sub forma unui personaj tricefal – cu trei capete , așa cum a fost pictat de un maestro al Renașterii florentine Fra Bartolomeo . O altă reprezentare bizară este figurarea Preasfintei Treimi printr – un cap cu trei fete , așa cum se poate vedea într –un tablou din Galeria Uffizzi și care , reprezintă Icoana Încoronarea Mariei .

Influențe ale acestor reprezentări iconografice ale Preasfintei Treimi care implică o anumită virtuozitate tehnică a desanatorului , se pot vedea și în pictura românească din epoca respective . La zugravii romani astea se percep sub forma unor schițe sau izvoade , cum ar fi schițele lui Radu Zugravul care a pictat în secolul XVIII , care nu se reflectă și în pictură murală din fericire .

În Tradiția Bisericii noastre creștin ortodoxe , normative rămân reprezentările Preasfintei Treimi sub forma Filoxeniei lui Avraam la Stejarul din Mamvri . Această reprezentare picturală se regăsești ades în ansamblul pictural al tâmplelor Bisericelor Ortodoxe , sub formă de icoana . În picture murala , în centru bolții de deasupra pronaosului , constituind un nucleu thematic în jurul căreia se grupează și celelalte teme ale Praznicelor Împărătești având character epifanic trinitar . Cum ar fi sărbătoarea Botezului Domnului , Schimbarea la Fata sau Pogorârea Duhului Sfânt .

II.4 REPREZENTAREA ICONOGRAFICĂ A MÂNTUITORULUI

Mântuitorul este a doua Persoană a Sfintei Treimi , Logosul divin , Fiul din veci al lui Dumnezeu – Tatăl care se întrupează la plinirea vremii , potrivit iconomiei dumnezeiești sau sfatului veșnic și prin aceasta își asuma rolul întrupării din Fecioară Maria împrumutând firea umană . Se smerește pe Sine , Chip de rob luând și se golește de slava dumnezeiască și se întrupează din Fecioara Maria pentru a restaura firea noastră căzută în adâncul păcatelor .

În Hristos, spune Sfântul Apostol Pavel “locuiește trupește plinătatea dumnezeirii”(Col II)deschizând posibilitatea concretă a figurării iconografice a lui Hristos , pentru că El este ființa spirituală desăvârșită asemenea lui Dumnezeu – Tatăl , și esența teandrica divino – umană .

Aceasta axistenta dumnezeiască și omenească se manifesta dintru începutul Întrupării , și după aceea în lucrarea răscumpărătoare a Mântuitorului prin întreita slujire : profetica sau învățătoreasca , sfințitoare sau arhierească . Aceste ipostaze ale slujirii Domnului au furnizat tot atâtea arhetipuri iconografice în jurul cărora s – au cristalizat numeroase reprezentări plastic ale slujirii sale .

Pentru reprezentarea primei persone a Preasfintei Treimi Dumnezeu Tatăl , s – a recurs cu precădere la tematica analogică de tip simbolic ; în timp ce pentru cea de a doua persoană a Sfintei Treimi , cea a Fiului lui Dumnezeu , întruparea face posibilă și necesară , canonică ; figurarea antropomorfica a Sa – adică zugrăvirea Domnului ca ipostas teandric divino – uman .Acest aspect nu este în contradicție cu evoluția iconografică a unor reprezentări simbolice a lui Hristos .

Reprezentarea simbolică a Mântuitorului datează încă din perioada paleocreștină ; în arta simbolul hristic a fost Sfânta Cruce . Încă din perioada apostolic Sfânta Cruce evoca jertfa Mântuitorului pentru răscumpărarea păcatelor noastre , într – un cuvânt lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu dar semnifica în același timp și apartenența la comunitatea creștină a persoanelor care purtau Sfânta Cruce .

În ceea ce privește diferitele figurări ale Sfintei Cruci , o primă formă este asimilata cu litera T aspect precizat , menționat în literatura apologeților la Sfântul Iustin Martirul și Filozoful (168) și la Sfântul Irineu de Lyon (202) .Din scrierile Sfinților se constată că Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul era compusă din două bârne de lemn dintre care una se fixă în pământ și se numea crux , fiind crucea propriu – zisa iar cea de-a doua numită patibulum care se așeză pe cea dintâi .

Crucea nu avea o înălțime foarte mare , ci era ceva mai înaltă decât înălțimea obișnuită a omului . Mântuitorul a fost răstignit pe o cruce ceva mai înaltă , deoarece unul dintre soldații care – L păzeau a pus buretele cu oțet și fiere într – o trestie ca să ajungă la gura Mântuitorului . Pilat , a dispus fixarea unei tăblițe cu inscripția “ INRI ” , aspect din care deduce că partea vertical depășea în inaltime partea orizontală ajungand la forma pe care o cunoaștem astăzi și care se numesta crux commisa . În unele moment paleocreștine apare și crux commisa și crux immisa , aspect argumentative care converg spre evenimentul istoric petrecut în istoria mântuirii noastre și care ne amintesc de Patimile Mântuitorului .

Cele mai vechi figurări ale crucii sunt ia arta paleocreștină a catacombelor anterior sec VI și este încadrată în elemente de decor ornamental , floral .Aceasta manieră tăinuită de reprezentare fiind fie reflexul unei cinstiri deosebite , fie intenția de a nu fi profanata sfânta Cruce de persecutorii creștinismului . Astfel , chiar și în figurările directe netainuite , crucea este rareori înfățișata singura având associate elemente ca cubiculum – ul Sfânta Cecilia , unde Sfânta Cruce este încadrată de doi miei . În arta paleocreștină Sfânta Cruce poate avea funcție decorative pe lângă cea simbolică propriu – zisă .

Plafonul criptei Lucina datând tot din această perioadă , are o structură compoziționala în maniera cruciformă , întreg decorul evocând de altfel lait – motivul crucii . Crucea putând fi folosită și ca element figurativ ornamental al vestimentației , așa cum o regăsim în scena Păstorul cel Bun , din cimitirul Sfântul Ianuarius din Neapole . Sfânta Cruce poate pecetlui fruntea martirilor sau poate împodobi tronul lui Dumnezeu cu pietre prețioase gemme .

În perioada Împăratului Constantin cel amare când crucea este folosită în lupta , crucea va fi folosită că insemn imperial regesindu – se pe steaguri și frecvent în ambianța palatelor imperiale . Din secolul IV crucea figurează la loc de cinste în arta monumentală regasindu – o în spațial absidelor și a bolților . Una dintre cele mai vechi figurări de acest tip ale Sfintei Cruci poate fi complete și astăzi , după mai bine de un mileniu și jumătate în absida Bisericii Santa Pudeziana din Roma datând din anul 362 sau 398 ; o altă reprezentare celebra fiind cea de pe bolta Mausoleului Galla Placidă din Ravenna datând din anul 449 .

II .4 .1 TEMA MIELULULUI

Este un simbol foarte vechi care prefigurează în arta creștină pe mântuitorul , semnificația fiind asociată cu jertfa pe cruce . Încă din Vechiul Testament prin Mielul pascal ( Exodul XII ) se întemeiază simbolul mielului care , se regăsește și în Noul Testament ( Evanghelia de la Ioan 1 ,29 ) când Sfântul Ioan Botezătorul indica Mielul ca simbol al Domnului nostru Iisus Hristos ( Apocalipsa 6 ,16 ) . Aceste repere scripturistice au determinat numeroase reprezentări ale Mântuitorului sub Chipul Mielului subliniind firea dumnezeiască a Sa , încă din pictura catacombelor : Catacomba Priscillei sau Cimitirul Sfântul petru și Marcellin , Mielul fiind reprezentat având nimb cruciger în care se intersectează literele grecești A ( alfa ) și Ω ( omega ) , reprezentare care face trimitere la Apocalipsă .

Mai târziu din arta catacombelor infatisarea mielului a fost transpusa în arta mozaicului și în frescele parietale , cele mai vechi fiind din secolul al V – lea ; Capela Sfântului Ioan Evanghelistul ctitorita de Papa Ilarie între anii 461 – 468 . Un alt mosaic care împodobește arcul triumfal din Bazilica Sfatul Cosma și Damian din Roma datând din 526 – 530 , unde Mielul care – L reprezintă pe Iisus Hristos încadrat simetric de șase miei fără aureola îi reprezintă pe Apostoli .

Iconografia Mielului are o tradiție statornică în Biserică Apuseană unde acest gen de reprezentări continua neancetat avand continuitate până în zilele noastre . În partea de Răsărit din secolul al VII-lea se va opta pictarea Mântuitorului cu înfățișarea Sa umană , conform Deciziei formulate în Canonul 82 . Acesta s – a produs în Răsăritul Bisericii și mai puțin sau de loc în Apus , unde programul iconografic este lăsat la latitudinea ctitorilor sau a zugrafilor .

II . 4 . 2 TEMA PĂSTORUL CEL BUN

Este o figurare antică paleocreștină a Mântuitorului și are o fundamentare în Vechiul Testament cât și în Noul Testament . În scrierile profetice ale lui Isaia și Iezechiel , Yahve este invocat ca pastor al poporului ales Israel , iar în Evanghelii ( Ioan 10 , 11 ) Mantuitorul spune despre Sine ce este Păstorul cel Bun care – și pune viata pentru oile Sale . În pictura catacombelor cum ar fi pictura din Catacomba Domitilliei într – o scenă de inspirație pastorală .

Același motiv iconografic se regăsește și în chipul Pastorului care poartă oaia pe umeri , fiind o transcedere în registru plastic a parabolei rostite de Mântuitorul ( Evanghelia după Luca 15 , 4). Această temă este transpusa frecvent in arta paleo-crestina și se explică prin faptul că în perioada Bisericii primare mesajul acestei parabole se regăsea în slujba înmormântării . Texte care se regăsesc în slujba de înmormântare și care au o vechime considerabilă putând proveni din perioada primară a Bisericii “ Eu sunt oaia cea pierdută , chiama – mă , Mântuitorule , și mă mântuiește ”.

Purtând aceasta semnificație soteriologică , mântuitoare – este firesc ca această temă să fie des întâlnită în pictura catacombelor , în pictura monumentelor de la suprafața , mai ales a acelora care împărtășeau acest sens funerar . Treptat vor împodobi martiriul , fiind legat de cultul martirilor ca simplu mausoleu . De la jumătatea secolului V avem un mosaic celebru Păstorul cel Bun care este figurat în Mausoleul Galla Placidă din Ravena din 449 – 450 .

II . 4 . 3 SIMBOLUL PEȘTELUI CA SIMBOL HRISTIC

Peștele este folosit ca semn distinctiv al celor ce împărtășeau credința în Iisus Hristos : IXƟYΣ care înseamnă peste . Universalitatea acestui simbol a fost întâlnită de faptul ca încă de timpuriu acest semn a fost asociat cu două dintre cele mai importante teme ale creștinismului : Botezul Domnului și Sfânta Taină a Euharistiei . Tertullian explica simbolistica peștelui astfel : peștișorii sunt creștinii atrași la creștinism , iar pescarii sunt Apostolii trimiși în lume să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu .

În pictura catacombelor simbolul peștelui este figurat uneori și împreună cu coșurile de pâini evocând Parabola hrănirii mulțimilor cu cinci pâini și doi pești în chip minunat de Mântuitorul .

Monogramul sau pecetea lui Hristos este un alt simbolfrecvent în picture paleocreștina fiind întâlnit până astăzi , rezultând din suprapunerea inițialelor grecești hristice X și P încadrate de două litere cu rezonanța simbolică A și Ω Începutul și Sfârșitul .

III .1 MAICĂ DAMNULUI HODIGHIDRIA

Iconografia Maicii Domnuluieste în strânsă legătură cu cinstirea Maicii Domnului fiind chiar una din formele prin care se manifesta evlavia și cinstirea Maicii Domnului alături de imnuri , cântări , acatiste , rugăciuni închinate Maicii Domnului .

Acest cult a fost stabilit la Sinodul al III lea Ecumenic de la Efes în 431 când Fecioară Maria a fost numită Născătoare de Dumnezeu , Theotokos impotiva ereziei lui Nestorie care pretindea că ea a nascut pe omul Iisus , nu pe Fiul lui Dumnezeu . La Efes s-a confirmat cultul Maicii Domnului , un cult mai vechi respectat dintru început în viața Bisericii încă din primele veacuri .

O altă dovadă fiind reprezentările iconografice ale Maicii Domnului prezente încă din arta paleocreștina . Una dintre acestea avandu – și originea încă din primul secol creștin și este atribuita Sfântului Apostol Luca . Este vorba de icoana Maicii Domnului cu Pruncul , prototip al unei serii cunoscute sub numele Maică Domnului Hodighidria sau Povățuitoarea sau Călăuzitoarea , cea care arata drumul .

Înfățișarea Maicii Domnului apare în scrierile Sfântului Ioan Damaschin care descrie înfățișarea Mântuitorului și amintește că “ fața Îi este asemenea graului, după asemănarea Maicii Sale”.Scriitorul bisericesc Nichifor Calist reiterează această descriere : Mântuitorul era , spune acesta , asemenea “ neprihănitei sale Maici întru toate ”. Tot Nichifor Calist reluând un fragment din Sfântul Epifanie în lucrarea “ Istoria Bisericească ” reda un portet amănunțit al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu : “ Ea era de statura mijlocie sau , după cum spun alții , ceva mai înaltă , cu un păr auriu , ochii vii , cu pupilele de culoarea măslinelor , sprâncenele arcuite , de un negru temperat , nasul alungit . . . fata nici rotundă nici ascuțită , însă ceva mai prelungă , mâinile și degetele lungi ”, “ . . . cu adevărat la Preasfânta Fecioară ne uimește nu doar alcătuirea trupului , curate și neprihănita , dar ne nimeresc și însușirile minunate ale sufletului său . . .”

“ Haina ei este modestă , străină de orice lux și bogăție , pasul cumpătat , sigur , privirea severă și totodată plăcută ; este liniștită și supusă părinților , iar glasul Ei este blând și izvoraște dintr-o inimă fără răutate …Ea are mintea povățuita de Dumnezeu și îndreptată spre Dumnezeu , ochii Ei sunt îndreptați întotdeauna spre Domnul . Inima Ei este curate și neprihănita – inima care – L vede și –l dorește numai pe Dumnezeu . Pe de – a – ntregul este cetate a lui Dumnezeu Celui Viu , pe de – a – ntrgul este înaintea ochilor lui Dumnezeu . . . .Ea , în convorbirile cu alții , pastra bună cuviință , nu râdea , nu se revoltă , mai cu seamă nu se mânia ; era cu desăvârșire firească , simplă . Ea ,nu le cauta pe ale sale și era pe departe de orice moleșeală , se osebea printr- o smerenie adâncă . Mai pe scurt a zice , din toate faptele sale se vădea un har deosebit ”.

Sfântul Ignatie Teoforul povestește în scrierile sale despre Maica Domnului “ la noi , toți știu ca Pururea Fecioara , Maica lui Dumnezeu este plină de har și de toate virtuțile . Se povestește că Ea , în prigoane și necazuri întotdeauna se bucură cu duhul , în nevoi și în sărăcie nu se întristă , pe cei ce o supărau Ea nu numai că nu se mânia ,dar îi și binecuvânta ; în bunăstare era blândă , milostiva cu cei săraci , pe care îi ajuta cum putea și cu ce putea și cu ce putea ; era plină de evlevie și povățuitoare la toată faptă bună . Îi iubea foarte mult pe cei smeriți , fiind Ea însuși plină de smerenie . ”

Sfântul Dionisie Areopagitul s – a învrednicit să o vadă pe Maică Domnului la Ierusalim la 3 ani după ce s – a încreștinat și povestește “ Când am fost dus în fața Fecioarei , preaminunate asemenea lui Dumnezeu , m – a luminat și dinafară și dinăuntru cu o lumină dumnezeiasca mare și meu neputincios , nici însuși duhul nu este în putere să poarte asemenea mari și minunate semene și roade ale slavei și fericirii veșnice . A slăbit inima mea , a slăbit duhul meu întru mine dintru slava Ei și dintru harul Ei dumnezeiesc ! Mintea omenească nu poate să – și închipuie ( nici chiar cei înduhovniciți în Domnul , nici o slavă și cinste mai presus de acea Fericire pe care am gustat – o atunci când nevrednicia mea a avut parte de milostivirea și fericirea cea mai presus de orice înțelegere ”.

Origen o vede pe Maică Domnului după Buna Vestire preacurată , plină de Har și îi atribuie o anumită ezitare , între credința neștirbită și o îndoială omenească , îndoială omenească simbolizând “ Sabia” care îi va trece prin suflet – Evanghelia ( Luca 2,23 ) ; văzând în ea o sabie a necredinței .Primul care a susținut că Maria este fără de păcat este Sfântul Eferm șirul pe la anul 370 :”Tu Doamne și Maică Ta , singuri Voi sunteți cu desăvârșire sfințiți în toate privințele , fiindcă la Tine , Doamne , nu se afla pata , iar la Maria , Maica Ta nu găsim prihana”.

III .2 VEȘMINTELE MAICII DOMNULUI

Veșmintele Maicii Domnului sunt prezentate în scrierile sfinților contemporani cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu , amintim pe Sfântul Dionisie Areopagitul : ” tunica Maicii Domnului ”- este haină de dedesupt cu mânecile înguste este lungă , până la pământ . Culoarea ei în Icoanele Sale este albastru deschis , ca simbol al curăției feciorești . Dar poate avea nuanțe diferite până la albastru închis sau verde închis .

“ Maforionul ” Maicii Domnului este haină cu care Maică Domnului se îmbrăcă pe deasupra, este larg , întins , cu tăietura largă pe mijloc pentru a putea petrece capul . Cu margini tivite pe lângă gât cu tiv mai lat sau mai îngust , se petrecea peste tunica și avea o lungime puțin mai jos de genunchi. Femeile aveau capul tot acoperit , în icoana Maică Domnului poartă tot timpul o “ mahramă ” care adună și acoperă părul peste care se pune valul .

“ Vălul ” era asemănător maforionului , avea forma rotundă tăiat în fată până la centru sau cu tăietura pentru fată până la centru ;era lung ajungea până la coate , iar în iconografie și – a însușit culoarea maron , sau zmeuriu închis . Această nuanță a vasmantului se compune din albastru și roșu având o semnificație aparte : siliniul fiind simbolul fecioriei Maicii Domnului , roșul simbolizează sangale – mărturisește prin aceasta ca de la Ea a împrumutat Mântuitorul firea umană ,de la Ea are porfira să pământească : trupul și sângele său .

Veșmântul Maicii Domnului are trei steluțe zugrăvite pe umeri și pe frunte , simbolizând fecioria Maicii Domnului . Maică Domnului este fecioară până la nașterea lui Hritos – steluța de pe umărul drept , Fecioară intru nașterea cea de nepătruns a Fiului lui Dumnezeu , steluța de pe frunte, și rămâne Fecioară după nașterea Domnului nostru Iisus Hristos – steluța de pe umărul stâng .

Sfântul Nicolae Cabasila zugrăvește în cuvânte deosebit de frumoase pe Maica lui Dumnezeu , și ne – o descopera pe Maica Domnului ca pe o comoară de nedescris , deosebit de bună și de blândă , fiind izvor nesecat de bunătate , grabnica ajutătoare și povățuitoare a tuturor celor ce o chiama cu credința fiind “ bucuria tuturor ”. Sfântul Nicolae Cabasila deschide trei perspective asupra sărbătorii Bunei vestiri : perspective divinității care dăruiește , principiul creației izvorăște din dorința Creatorului de a împărtăși iubirea Sa și purtarea Sa de grijă . Dumnezeu ne dăruiește daruri desăvârșite din dragoste și ne – o dăruiește pe Maică Domnului că pe un mare dar .

III .3 ICOANELE MAICII DOMNULUI ÎN PERIMELE VEACURI CREȘTINE

În scene picturale Maica Domnului apare alături de Sfânta Elisabeta , Dreptul Iosif și în mijlocul Sfinților Apostoli . Iconografia Maicii Domnului apare înaintea cultului Maicii Domnului , în Sfânta Tradiție este menționat Sfântul Apostol Luca ca fiind autorul primelor icoane materiale , nu exista mențiuni în scrierile mai vechi despre Icoanele Maicii Domnului anterioare Sinodului al III lea Ecumenic de la Efes 431 .

În jurul anului 374 există pe frontul de la intrarea în Bisilica Sfintei Cruci de pe Golgotha lângă Ierusalim o Icoană din mosaic a Maicii Domnului menționată în Viața Sfintei Maria Egipteanca . Alte scrieri vechi menționează prezența unei Icoane a Maicii Domnului , în prima jumătate a secolului al V – lea în Ierusalim o icoană din mosaic atribuita Sfântului Apostol și Evanghelist Luca ; icoană pe care Împărateasa Eudoxia a trimes – o la Constantinopol cumnatei sale Imparatasa Pulcheria . Citețul Teodor menționează despre aceasta icoană în secolul al VI lea că a fost așezată în Biserică din Vlaherne , Biserică închinată Maicii Domnului .

Aceasta icoană a fost înconjurată cu mare cinste și evlavie în capitala Imperiului Bizantin , care va genera o altă varianta iconografica Maica Domnului Vlahernatissa în care Maica Domnului este reprezentată bust , în atitudinea Orantei cu medalionul Pruncului Iisus în dreptul pieptului . S – a descoperit că pe unele monede bizantine emise de Împăratul Leon al IV lea Armeanul care a trăit prin anul 740 și Împăratul Constantin al IX lea Monomahul ( 1054 ) , reproduce aceasta icoană și ne oferă detalii asupra ei .

Dintre Icoanele făcătoare de minuni , foarte vechi ale Maicii Domnului mai este amintita cea pastrata la Roma în Basilica Santa Maria Maggiore , care după scrierile istorice ar data din secolul al V – lea fiind atribuita tot Sfântului Apostol Luca .

În catacombe se păstrează diverse reprezentări iconografice ale Maicii Domnului , având o înfățișare realistă , “ Închinarea Magilor ” sau în Cimitirul Sfântul apostol Petru și Pavel și Marcelin unde Maica Domnului este reprezentată că Împărăteasa , fiind așezată pe tron cu Pruncul Sfânt ; alături de care primește închinarea și ofrandele aduse de Magi .

Alte scene din pictura catacombelor sunt subsumate scenei Buneivestiri așa cum le regăsim în Cimitirul Priscillei , unde este înfățișată pe bolta într – un decor ornamental foarte bogat Maica Domnului pe un tron primind vestirea Sfântului Arhanghel Gavriil , acesta este înfățișat după tipologia arhaică , în veșmânt antic fără aripi .

Nașterea și copilăria lui Iisus sunt reprezentate în celebrul mosaic de pe arcul triumfal al Bazilicii Santa Maria Magiore . Maica Domnului este înfățișată pe tron ca Împărăteasa alături de Pruncul Sfânt . Alte mozaicuri datate ca fiind de la începutul secolului IV de la Sfântul Apollinarie cel Nou de la Ravenna , precum si cel din capela Papei Ioan al VII lea având – o ca reprezentare pe Maica Domnului . Pictarea Maicii Domnului în abside este datata din secolul al VI lea la Parenzo Italia , care o înfățișează pe Maica Domnului șezând pe tron cu Pruncul pe genunchi , este tipul normativ iconografic al absidei principale Altar , care se respectă cu sfințenie până astăzi .

Cu toate că diferite icoane tradiționale ale Maicii Domnului au migrat din Răsărit în Apus , fie ca daruri sau prada de război , ele se păstrează la loc de cinste în Bisericile Apusene sau Muzee : San Marco – Veneția , santa Maria Maggiore – Roma ; tradiția bizantină nu s – a păstrat cu aceeași rigoare în Apus așa cum s – a păstrat în Răsărit . În Răsărit sunt vestite și cinstite de secole Icoana Maicii Domnului din Vladimir menționată în scrierile istorice din secolul al XII lea sau Maică Domnului de la Mănăstirea Czestochowa numită și “Fecioară Neagră”venerate de Biserică Catolică .

Atât în Rusia cât la Muntele Athos , în Tara Românească se păstrează Icoanele vechi ale Maicii Domnului care au aura făcătoare de minuni . Icoane prețioase ale Maicii Domnului se bucura de o deosebită cinstire , mai ales facerii de minuni , fiind enumerate , de Episcopul Melchisedec Ștefănescu al României ; la sfârșitul secololui trecut printre care cea de la mănăstirea Golia din Iași , Mănăstirea Neamț , Manastrea Agapia , Mănăstire Văratec , Mănăstirea Namaiesti – Câmpulung , Mănăstirea Dintr – un Lemn din Vâlcea , Socola din Iași , Bisericile Olari , Icoanei , Sărindari din București .

La Slujba Vecerniei după ce se cântă cantarea “ Lumina lina ” un imn iachinat Preasfintei Treimi și Mântuitorului , se cântă cantarea “ Sub milostivirea ta scăpăm Născătoare de Dumnezeu , Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, în nevoi , ci din primejdii ne izbăvește pe noi,una curata ,una Binecuvântată . Preasfânta Nascaatoare de Dumnezeu milueiste – ne pre noi ” -Ceaslov (BOR, 1990) .

Imnul a apărut prin Egipt prin Secolul al III lea , în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria în perioada de aur a Bisericii Ortodoxe au apărut numeroase cântări , sărbători închinate Maicii Domnului . Tradiția liturgică întemeiată de Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți o descriu pe Maică Domnului că fiind “ Arhetip sacramental” . Maica Domnului este în unitate cu Mântuitorul , Maica Domnului fiind preacinstita și preamărita fiind chemată în rugăciunile credincioșilor , fiind Ea însăși izvor de sfințenie și de curățenie .

Sfântul Proclu Patriarhul Constantinopolului spune în Omiliile sale " Nu este nimic pe lume precum Născătoarea de Dumnezeu . Întruchipând întreaga creație în sufletul său , o , omule , privește și spune dacă este ceva egal sau mai mare decât Fecioara Maria , Maica lui Dumnezeu ? . . . Pe Cel pe care întreaga făptura Îl cânta cu frică și cu cutremur , numai Ea L – a primit , în chip negrăit , în cămara sa ". În Biserica s – a făcut pomenirea Maicii Domnului prin paralela dintre Eva și Fecioara Maria , în scrierile lui Tertulian sau ale Sfântului Irineu de Lyon , învățătura despre Preasfânta Născătoare . Fecioara Maria fiind purtătoarea Vieții învățătura cuprinsă și în “Tradiția apotolica ” a Sfântului Ipolit , poemele închinate Maicii Domnului de Sfântul Ambrozie toate acestea fiind mărturii ale unui cult închinat Maicii Domnului în primele veacuri creștine .

La început a existat o singură zi închinata Maicii Domnului , apoi ,din evlavia credincioșilor si ca semn de prețuire și cinstire închinate Maicii Domnului că Maică a lui Dumnezeu au apărut și alte sărbători închinate Maicii Domnului : Nașterea Maicii Domnului , Bunavestire , Adormirea Maicii Domnului ; cinstirea Icoanelor Maicii Domnului , fiecare Icoana având un nume ( un acatist închinat acesteia și o zi de praznic ) : Icoana Maicii Domnului „ Povățuitoarea” , Maica Domnului „Hodighidria„, Maica Domnului „Izbăvitoarea de cancer” , Maica Domnului : „Îndrumătoarea” , Maica Domnului „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră ”, Maica Domnului „Floarea Smereniei ”, Maica Domnului „ Potirul nesecat” ,” Ierusalimitita” ,” Pantanessa ”, Maică Domnului „Oranta ”,Maica Domnului „Împărateasa lumii” ,” Dulcea mângâiere”,” Dulcea sărutare ”, Maica Domnului „Izvor nesecat de bucurie” .

Sărbătorile închinate Maicii Domnului , cantările imnografice , rugăciunile , arata cinstirea deosebită pe care poporul creștin I – o detoreaza Maicii lui Dumnezeu , pe care însuși Arhanghelul Gavriil o preamărește ( Evanghelia de la Luca 1 , 48 ).

Sfântul Irineu o considera pe Maica Domnului ca pe o “ Mijlocitoare ” nu un substitut al Fiului lui Dumnezeu , lucrarea Preasfintei Fecioare fiind legată de Taina Întrupării Domnului și de mântuirea întregii omeniri . Hristos este Capul Bisericii , iar Maica Domnului nu – L înlocuiește pe Hristos , nu e zeificata ci mijlocește , e mijlocitoare , e îndrumătoare a noastră pe calea Împărăției lui Hristos .

Hristos recapitulează în Sine întreaga istorie a omenirii , ne aduce răsplata mântuirii noastre , dobândind prin întruparea și Răstignirea Sa ceea ce am pierdut prin Adam , adică chipul și asemănarea cu Preabunul Dumnezeu . Nu e cu putință fiind supuși stricăciunii să fie zidiți pentru a primi cununa biruinței asupra păcatului , nu era posibilă mântuirea noastră , fiind căzuți cu totul sub puterea păcatului .

Fiul lui Dumnezeu le împlinește pe amândouă . Cuvântul lui Dumnezeu se întrupează , devine trup , S – a smerit pe Sine , S – a supus morții , chip de rob luând , S – a smerit până la moarte împlinind iconomia mântuirii . Spun Sfinții Părinți că numai așa putea muri Fiul lui Dumnezeu pe cruce, din dragoste pentru lume – îmbrățișând lumea .

Maica Domnului este Mijlocitare , este antitip al Evei care , deși feciora s – a făcut neascultătoare iar prin ea avea să intre în lume păcatul morții prin păcatul neascultării . Facioara Maria prin ascultare devine Maica Vieții , sălaș dumnezeiesc , prin ea il putem vedea pe Cel Nevăzut , prin Maica Domnului avea să se împlinească toate proorociile Vechiului Testament , Fecioara Maria este Eva cea nouă . Nașterea lui Dumnezeu dintr – o Fecioară , Întruparea , Hristos fiind în același timp și Dumnezeu și om .

Melition de Sardes o numește pe Maică Domnului “mielușeaua cea bună” înțelegând prin aseasta pe Eva cea nouă care face ascultare de Sfântul Arhanghel Mihail “ Iată roaba Domnului , fie mie după cuvântul Tău ” – Sfânta Evanghelie ; ” El ( Iisus Hristos ) a fost trimis în lume ( tεχӨεis ), El este născut din ( εk ) Maria , Mielușeaua cea bună ” . Fecioara Maria e prezentă ca icoană a Bisericii situație excepțională prin ea însăși , prin participarea la lucrarea lui Dumnezeu , lucrătoare după voia lui Dumnezeu .

Sfânta Scriptură ne spune : “ Iată Fecioară va lua în pântece ” Isaia 7 , 14 ;Cuvântul lui Dumnezeu în chip văzut , nu o sămânță omenească “ și ( Fecioară ) va naște Fiu ” . Fecioară Maria este icoana desăvârșită a Noului Israel , este și Fecioară și Maică ,este cea fără de prihană , care biruie răul din lume prin ascultare . Vechiul Testament o vestește pe Maică Domnului în diferite rânduri pe Fecioară care îl va naște pe Mesia , “ amah ” în ebraică – “ Fecioară care va naște ”,” Fiica Sionului ”, “Mireasa lui Yahve” ; pornind de la proorocia despre Maica Domnului încă din Vechiul Testament se ajunge la înscrierea Maicii Domnului în iconomia divină a mântuirii neamului creștinesc și la prototipul Bisericii . Arătarea Cuvântului lui Dumnezeu în lume se face prin Fecioara Maria care devine astfel Theotokos , purtătoare de Dumnezeu . Cuvântul se întrupează , Maica Domnului devine comuniune desăvârșită cu Dumnezeu .

Sfinții Părinți ai Bisericii pun în paralel maternitatea Bisericii cu maternitatea Preasfintei Fecioare . Lucrarea lui Dumnezeu în Biserică în timp , se arată prin tradiția vie a Bisericii , prin afirmarea , cinstirea și trăirea vie , înnoitoare a credinței . Cărțile biblice fiind o cronică vie a vieții Sfintei Biserici reflectată prin tradiția Bisericii .

IV . 1 REPREZENTAREA ICONOGRAFICĂ ÎN BISERICĂ

Ideea centrală a decorării spațiului eclesial,de a picta în imagini vii ca pe o liturghie nescrisă. Sfânta Evanghelie întregește valenta spațiului liturgic în care se desfășoară Sfânta Liturghie , realizând comuniunea omului cu Dumnezeu a întregii Biserici , atât a celei văzute –Biserica luptătoare cât și nevăzute –Biserica triumfătoare .

Este o concepție de anvergura care reunește în aceeași Liturghie ierarhia cerească și bisericească așa cum rezultă din Literatura patristică . Sfinții Părinți – Sfântul Dionisie Areopagitul , Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfântul Gherman Patriarhul Constantinopolului vorbesc despre ierarhiile cerești și reprezentarea acestora , este redată iconografic , spiritualitatea răsăriteana optează de timpuriu în secolul al V-lea , al VI-lea pentru edificii arhitecturale de plan central cu cupola având o evoluție treptată de la Basilica la Basilica cu cupola și apoi la edificiu cruciform cu una sau mai multe cupole .

Arhitectura va îmbraca o formă astfel încât să se poată reprezenta pe bolta Cerimea , având o turlă sau mai multe , având pictata turla . Cupola este un spațiu privilegiat , este cheia de boltă a spațiului eclezial atât în ceea ce privește arhitectura locașului de cult cât și pictura acestuia . Pictura cu care se va înveșmânta Sfânta Biserică va îmbraca Biserica ca o haină , împodobind – o cu prețioase picturi , în care regăsim scene din Sfânta Evanghelie ilustrate de virtuoși ai artei bizantine.

Tema iconografică central fiind Pantocratorul – Dumnezeu Atotțiitorul și constituie vizualizarea primelor cuvinte ale Simbolului de credința Niceo – Constantinopolitan . Sub chipul Fiului lui Dumnezeu Întrupat așa cum L–a consacrat Tradiția sfintei Biserici și pictura bizantina , este figurata simbolic Sfânta Treime .

Iconografia bizantină îl reprezintă pe Domnul nostru Iisus Hristos în medalion cu dreapta binecuvântând , în mâna stângă ținând Sfânta Evanghelie de obicei închisă ; dar și deschisă lăsând să se întrevadă literele grecești A și Ω , asestea fiind umul dintre cele mai vechi însemne grafice hristice aflat în arta paleocreștină . Mâna dreaptă este înfățișata uneori nu ca binecuvântând ci ca pregatindu – se să binecuvânteze cum ar fi cunoscutul Pantocrator din Daphni , ceea ce poate fi o aluzie la momentul Judecății finale , când se va pregăti să zică “ veniți binecuvântații Tatălui Meu”.

Prin aceasta ilustrare a momentului Judecății se explică de multe ori ca Iisus Pantocrator are o expresie gravă , scrutătoare uneori mânioasă așa cum este reprezentat Hristos Pantocrator din Daphni , la Kiev , Mântuitorul este figurat cu o expresie mai blândă , dar îngândurata așa cum era și Biserica Noua din Palatul Imperial din Constntinopol , înălțată de Vasile I Macedoneanul pe la anul 870 . Avem reprezentarea Chivirnisitorului care guvernează la împlinirea planului iconomiei divine așa cum spune Sfântul Patriarh Fotie care descrie biserică palatine . Tangantial este prezentată arhtectura și iconografia acestei Biserici care vor constitui prototipul viitoarelor Biserici bizantine .

Medalionul Pantocratorului este înscris într – un curcubeu ( existând din secolul V la Biserică Sfântul Gheorghe din Tesalonic ) fie înconjurat de unul din următoarele texte scrise în maniera ornamentala : “Eu sunt Alfa și Omega , Cel Ce Este , Cel ce era , și Cel ce vine , Atotțiitorul” (Apocalipsa ).”Din cer a privit domnul , văzut – a pe cei ce locuiesc în lume ”(psalmul 112,5-6 ).”Cerul este Tronul Meu și pământul așternut picioarelor Mele” ( Isaia 66 , 1 ) . În ultima perioadă s – a încetățenit rugăciunea pe care o spune Arhiereul “ Doamne , Doamne , cauta din cer și vezi Via aceasta pe care a sădit –o dreapta Ta și o desăvârșește pe ea ” , text scripturistic și liturgic pe care îl rostește Arhiereul în fata Ușilor împărătești , adică dintr – un loc aflat sub cupola Pantocrator .

În registrul următor , sub calota în partea superioară a tamburului se pot picta cetele îngerești din triada a doua , ca niște tineri îmbrăcați diaconeste în stihar și orar , ținând în mâna semnele mesagerilor cerești ; toiagul , pecețile împărătești , cetele din Triada a treia cu accesorii ostășești , sau în cazul Îngerilor în veșminte diaconești .

Atunci când sunt reprezentate în postura de gărzi cerești , cetele îngerilor au în mijlocul lor spre Răsărit Maica Domnului „Oranta” iar spre Apus , Sfântul Ioan Botezătorul , Înainte Mergătorul Domnului . Alteori sunt reprezentate în mișcare , în desfășurarea Vohodului Mare de la liturghie , în consens cu idea de bază a spațiului eclezial – a liturghiei comune care se desfășoară în ceruri și pe pământ . Îngerii sunt învesmântați ca preoți și ca diaconi în timpul unei procesiuni iar Domnul nostru Iisus Hristos este reprezentat ca Mare Arhiereu binecuvântând pe Îngerii slujitori de sub baldachinul de deasupra Sfintei Mese numit și ciborium sau cuvuclion .

Sfântul Gherman Patriarhul Constantinopolului spune că Sfânta Biserică a fost “ preichipuita în patriarhi , vestită de prooroci , întemeiată pe apostoli și împodobită de ierarhi ” . Maica Domnului este reprezentată în pictura Sfântului Altar , pe boltă ; altarul fiind cea mai importantă parte a Bisericii atât arhitectonic cât și iconografic , cultic . În vechile edificii de tip bazilical absida Altarului era împodobită cu cea mai importantă tema iconografică , care era Crucea , mai tarziu apar scenele biblice cum ar fi “Schimbarea la fata” – Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai , sau un Sfânt când Biserica îi este închinata , de exemplu Biserica Sfântul Apolinarie din Classe – Ravenna .

În mod firesc temei Crucii avea să–I preceadă tema Pantocrator printr – o tradiție îndelungată care își are începutul din Basilica Santa Pudentiana din Roma din secolul al IV – lea, tema iconografică care reapare în secolul al XII- lea la Basilicile nomade din Sicilia .

Bolta Altarului simbolizează bolta cerească , fiind numită în popor cerime , devenind astfel spațiul arhitectonic și iconic cel mai frumos și mai important prin pictarea Maicii Domnului cu Pruncul în semicalota absidei . În timp au existat mai multe tipuri de reprezentări ale Maicii Domnului – „Oranta” în edificiile mai vechi , dar și mai noi cum ar fi Sfânta Sofia din Kiev din secolele XI – XII . Acest tip de Oranta este înfățișat cu chipul Pruncului Iisus pe piept ca în Biserică Adormirii din Niceea din secolele VIII – IX , ilustrând în mod deosebit pe Maica Domnului „Vlahernitissa”de la Sfânta Biserică Vlaherne din Constantinopol . Altă reprezentare a Maicii Domnului fiind în picioare cu pruncul Iisus în brațe – Absida Bazilicii din Torcello de lângă Veneția .

În timp s–a consolidat prin tradiție imaginea Maicii Domnului așezată pe tron , avându–L în brațe pe Pruncul Iisus , Fiul lui Dumnezeu , numită “ Platytera” – cea mai cuprinzătoare decât cerurile . Această temă pune în valoare calitatea Născătoarei de Dumnezeu Theotokos care a purtat la sânul său pe Fiul lui Dumnezeu , pe care nu – l pot cuprinde cerurile .

În bolta Sfântului Altar , în vecinătatea arcului triumfal , când suprafața este generoasă se pictează Înălțarea Domnului cu Mântuitorul în cheia bolții , în medalion purtat de Sfinții Îngeri , iar de o parte și de alta sunt pictați Sfinții Apostoli și Maica Domnului în grupuri simetrice . Așezarea temei în acest spațiu corespunde cuvintelor rostite în momentul Înălțării Domnului : “Bărbați galileeni , așa va veni la voi , precum L – ați văzut plecând ” ilustrând astfel concepția exhatologica a Bisericii care trăiește în așteptarea Parusiei .

Alături de Înălțarea Domnului , se zugrăvește Bunavestire , în absida din partea de sud , în nord Cina din Emaus . Rațiunea pe care zugravul a avut – o cu privire la amplasarea acestor scene în apropierea acestui spațiu de cel al Naosului , din care se desfășoară temele iconografice : Nașterea Domnului , Învierea care ilustrează viața pământească a Mântuitorului .

Aceste scene picturale se desfășoară și trbuie citite de la stânga la dreapta în sensul acelor de ceasornic , începând cu Bunavestire din Sfântul Altar și trecând firesc la scena Nașterii Domnului care se afla zugrăvita pe bolta absidei sudice .

Iconografia Naosului conține scene în care găsim ilustrat scene conform Sfintei Evanghelii . În centru o avem pe Maica Domnului stând rezemată de un fel de saltea – un străjac , avandu – L pe Pruncul înfășat în brațe , lângă care se vede un asin și un bou . Dreptul Iosif se afla în apropiere , fiind adâncit în gânduri , înțelegând cu greu minunea care are loc , tot alături se afla păstorii vestiți de Înger , care au venit să adore Pruncul . Tot în aceeași scenă poate fi inclusă și spălarea Pruncului de către moașa Solomeea precum și Închinarea Magilor . Aceasta din urmă putând fi pictate separate .

În Sfântul Altar , în registrele inferioare regăsim Cina din Emaus care ilustrează unul din momentele biblice de după Înviere , când Domnul se arata ucenicilor Luca și Cleopa , cărora li se face cunoscut după frângerea pâinii . Acest moment simbolizează Sfânta Euharistie , adică Jertfa nesângeroasa din Sfântul Altar , Jertfa Euharistiei . Scena iconografică Cortul Mărturiei sau Arca Alianței scena veterotestamentară , care înfățișează Altarul Vechii Legi și care prefigurează Legea nouă .

Masa Jertfei este prezentă în centrul compoziției ; prezintă în medallion chipul Maicii Domnului brodat pe deasupra mesei . Deasupra sunt obiecte afierosite împreună cu Chivotul Legii : toiagul lui Aaron , sfeșnicul cu șapte brațe , și amfora cu mâna . Masa este încadrată în lateral de preoții Vechiului Testament , Moise și Aaron în chip de slujitori cu cădelnițe , încadrat fiecare de șase regi care simbolizează cele 12 sementii ale lui Israel . Fiecare poartă ofrande pentru a le închina la Altar . Deasupra sunt figurați în medalioane profeții având în mâna filacterii cu fragmente din profețiile lor . O astfel de reprezentare picturală iconografica fiind Biserica Sfântul Nicolae – Domnesc de la Curtea de Argeș din secolul al XIV lea .

O altă temă aflată în registrul superior al Altarului fiind Liturghia Îngereasca sau Sfânta și Dumnezeiasca liturghie ; Cina cea de taina în versiune liturgică sau biblică . Versiunea biblică sau istorică prezintă textul scripturistic al Noului Testament care descrie Cina cea de Taina din arta paleocreștină , având continuitate până în zilele noastre cu mici modificări .

Acestea țin de mici amănunte cum ar fi forma mesei care era dreapta sau în formă de semicerc , în prima situație Mântuitorul se afla în mijlocul apostolilor ce formează două grupuri simetrice iar în a doua reprezentare iconografică Mântuitorul e pictat “ i n cornu dextro ” în partea dreaptă . Iconografia Apuseană prezintă această variantă biblică sau istorică a cinei celei de Taina , spre exemplu cea pictată de Leonardo da Vinci , o reprezintă în pictura răsăriteana ortadoxa Împărtășirea Apostolilor după tipicul Liturghiei Arhierești . Aceasta – i conferă și denumirea de varianta liturgică .

Reprezentarea picturală iconografica îl perzinta în centru pe Mântuitorul în veșminte de Mare Arhiereu , îmbrăcat conform modei antice ; cu tunica sau cămașă roșie și mantie albastră , înfășat de două ori la sfânta masă , într –o ipostaza impartasindu – i cu Sfântul trup sub forma pâinii care simbolizează Jertfa Euharistică , pe Sfinții Apostoli în număr de șase . Primul dintre Apostoli fiind Sfântul Apostol Petru , iar a doua oară , așezați simetrc împărtășind cu Sangle Sau pe ceilalți șase ; primul apostol reprezentat în acest grup fiind Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul . Scena este complectata de îngeri în veșminte diaconești care liturghisesc împreună cu Mântuitorul .

Iuda este reprezentat ca lepădând sau ascunzând împărtășania , detaliu pe care pictura bizantina îl evită . Aceste scene se zugrăvesc deasupra ferestrei din mijlocul Altarului . Trecând peste Tâmpla în spațial naosului , după scena Nașterii Domnului din bolta Absidei de Sud se pictează scene din Noul Testament cu minuni săvârșite de Mântuitorului din timpul vieții sale pământești ; Botezul Domnul spre Sud iar în partea Nordică Schimbarea la Față .

Adormirea Maicii Domnului este prezentată pe peretele vestic, după scena botezului întâlnim scena Ispitirii Domnului în pustie , Predica de pe Munte , Convorbirea cu Femeia samarineanca , în timp ce pe peretele nord și găsim reprezentată Izgonirea neguțătorilor din Templu, Pescuirea minunată a peștilor , Cina cea de Taina , Învierea lui Lazăr din morți , Învierea fiului văduvei lui Nain .

În preajma scenei Învierii Domnului pe peretele Nordic , sunt reprezentate scene iconografice legate de Patimile Domnului sunt reprezentate scene iconografice legate de Patimile Domnului , găsim și alte scene de dimensiuni mici , fiind posibilă prelungirea iconografiei Naosului în Pronaos . Acestea sunt împreună cu diverse scene reprezentând parabolele Mântuitorului – Pastorul cel Bun , în perioada paleocreștină ; samariteanul milostiv prezentat într – o expunere foarte sugestivă în Biserică de la Curtea de Argeș , Bogatul nemilostiv și sărmanul Lazăr , pilda celor zece fecioare , vindecarea orbului , vindecarea slăbănogului de la Betsaida , Potolirea furtunii pe mare .

În apropierea scenei Adormirii Maicii Domnului se pictează Nașterea Maicii Domnului , Intrarea în Biserică a Maicii Domnului , Întâmpinarea Domnului în care Maica Domnului este prezenta ca unul dintre personajele centrale căreia I se adresează profeția bătrânului Solomon . În preajma scenei centrale reprezentând Nașterea Domnului aflată pe peretele nordic găsim grupate și reprezentări picturale cu scene din copilăria lui Iisus : Uciderea pruncilor , Fuga în Egipt , Întoarcerea la Nazaret , Iisus în Templu la 12 ani în mijlocul învățaților .

Iconografia Pronaosului are o cursivitate cu iconografia Naosului , în vechime , acesta era separat de naos programul iconografic are o curgere lina , o continuitate . În bolta Pronaosului se pictează în medalion Sfânta Treime , sub forma Filoxeniei – Teofania de la Stejarul din Mamvri ; reprezentare cultivată de Biserică Ortodoxă . Programul Iconografic are o curgere lina , o cursivitate , astfel încât Nașterii Domnului îi urmează Botezul Domnului , Schimbarea la Fata , Pogorârea Duhului Sfânt , iar medalionul Sfintei Treimi este înconjurat în sud de Botezul Domnului , având o simetrie , în nord de Schimbarea la fata , Pogorârea Duhului Sfânt . Astfel încât , regăsim grupate scenele treimice – epifanice prin excelență , care ne prezintă praznicele închinate Preasfintei și de Viața Dătătoarei Treimi .

Parcurgând Scena Schimbării La Fata ajungem în apropierea absidei nordice unde regăsim tema Învierii Domnului . Inpreajma acestei teme iconografice regăsim Intrarea în Ierusalim , Patimile Domnului ,Rugăciunea din Grădina Ghitsimani , Prinderea lui Iisus , Rastigniirea , Punerea în mormânt a Domnului , acestea complectează spațial absidei din punct de vedere iconografic . Scena Învierii domnului este statornicita prin Tradiția bizantină în consens cu Tradiția Sfintei Biserici și o releva ca pogorârea la Iad .

Odată cu zdrobirea porților Iadului , are loc ridicarea protopărinților nostri Adam și Eva și eliberarea drepților și proorocilor care se bucura de Împărăția Cerurilor odată cu Învierea ; de oparte și de alta sunt reprezentate grupuri simetri care simbolizeaza pe cei sloboziți de la Iad ; în dreapta se afla Sfântul Ioan Botezătorul , Împăratul David și Solomon . În iconografie sunt reprezentați doar acești trei cu aureola . Această temă are vechime care ajunge până în secolul al VI lea , reprezentând stâlpii unui ciboriu din San Marea Veneția , Nea Moni care are o reprezentare iconografică deosebită , expresiva din insula Chios secolul al XI – lea , reprezentare din Paraclisul Manăstirii Chora actualmente Karyie Djami din Constantinopol care datează din secolul al XIV – lea . Registrele inferioare sunt dedicate unor personalități din Istoria Bisericii care au ajuns Sfinți – în abside Sfinți Militari Martiri , Mucenici și Mucenice , în Pronaos Sfinți Cuvioși la sud și Cuvioase și Mucenice la nord . Sub această friza se desfășoară registrul iconografic în picioare în mărime naturală.

Acatistul Maicii Domnului este alcatuit din 12 scene câte una pentru fiecare icoase , și 12 condace care compun imnul , scena Arborelui lui Iesei care reprezintă arborele genealogic al Mântuitorului ; care se reprezintă pe fațada exterioară a bisericii ca o contribuție românească la iconografia ortodoxă . Cafasul e împodobit cu Axionul “De tine se bucura toată făptura “ sau “toată suflarea să laude pe Domnul”; fiind un spatiu rezervat exclusive celor ce cânta la cor și participa efectiv la sfânta liturghie . Pictura este atent selectată să simbolizeze prin tema aleasă aspectul deontologic sau să aibă un conținut de preaslăvire a lui Dumnezeu . Se mai picteaza persone biblice sau din istoria Bisericii care s – au remarcat prin efortul depus in domeniul muzicii cultice . Printe persoanele cultice care au alcătuit cântări este proorocul și Împăratul David , autorul Psaltirii care este pictat la loc de cinste cu coroana Împărătească și cu Harfa în mâna ca instrument muzical cu care a lăudat pe Domnul . În centrul bolții se află chipul Împăratului David însoțit de textul din psalmi de la 64 la 103 . Miriam sora lui Moise și Aaron care compunea cântări , Deborah și Zaharia .

Printre aceștia se afla Sfântul Andrei Criteanul din secolul al VIII – lea , Sfântul Cosma de Maiuma din secolul al VIII – lea ; Sfântul Efrem Sirul din secolul al lV – lea , Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Sofronie al Ierusalimului din secolul al VIII – lea , Sfinții Mărturisitori losif și Teofan secolul al IX –lea ; Sfântul Metodie Mărturisitorul , Sfântul Teodor Studitul din secolul al XI lea , Sfântul Roman Melodul din secolul al VI – lea .

În pridvorul Bisericii se pictează Iisus Emanuil în bolta sau pridvor înfățișat ca Cel Vechi de Zile, constituind una dintre puținele reprezentări iconografice ale lui Dumnezeu Tatăl . Structura compoziției reconstituie tema Pantocrator în medallion , bust , cu mâna binecuvântând . Veșmântul spre deosebire de Pantocrator este alb , iar chipul ca al unui bătrân , evocând viziunea lui David . O altă diferența între celedoua teme fiind faptul ca la Cel nVechi de Zile nu exista aura crucigera , chipul fiind înconjurat în triunghiul treimic . În pridvor vom regăsi medalionul central înconjurat de cete îngerești nu de sinoadele evangheliștilor , pe măsura suprafețelor pe care se realizează pictura.

La Bisericile cu pridvoare închise , spațiul pe care se realizează pictura este foarte mare , și se pot figura unele teme iconografice cere în mod obișnuit sunt reprezentate în Pronaos dar nu au fost pictate din lipsă de spațiu . Aceste teme ar putea fi reprezentări ale Sinoadelor Ecumenice și Acatistul Maicii Domnului ; iar în Mănăstire , Bisericile au reprezentat în Pronaos teme cu conținut monastic – Scara Sfântului Ioan Scărarul , figure reprezentative de călugări și călugărițe care au dus o viață ascetică bineplăcută lui Dumnezeu cum ar fi Sfântul Onufrie care apare gol plin de păr , acoperit de barbă care ajunge până la genunchi ; Sfânta Cuvioasa Parascheva . . . O altă temă putând fi Scara cerească sau Visul Patriarhului Iacob , pe peretele pe care se afla ușa se pictează în general Judecata de Apoi , iar deasupra ușii pisania Bisericii . Tema Judecății de apoi , având o vechime care coboară până în secolele VI – VII .

IV . 2 ORIGINEA APOSTOLICĂ A ICOANELOR

Sfântul Apostol Petru indemna zugrăvirea Sfintelor Icoane ale Mântuitorului : “ Fiule Iosif realizează Icoana Domnului nostru Iisus Hristos și întipărește-o în turla, ca să vadă poporul ce formă a luat Fiul lui Dumnezeu “ . Sfântul Teodor Studitul vorbește despre “ Întreaga lume de sub cer “ referindu-se la reprezentările Iconografice cu care erau împodobite Sfintele Bisericii pentru Slava lui Dumnezeu . Acestea reperezinta o Liturghie nescrisă , o mărturie vie în culori a Sfintei Evanghelii și un izvor nesecat de bucurie , cinstire și prețuire închinate lui Dumnezeu dar și o mărturisire a Sfintelor Scripturi .

Cultul cinstirii icoanelor susținut de Sfântul Nichifor prin Tradiția Bisericii , păstrate și cinstite “ de la origini până astăzi “ alături de alte obiecte sacre și venerate . Cultul cinstirii icoanelor nu este o invenție a creștinilor sau a Bisericii ci reflectă vechimea , autentincitatea și pioșenia creștinilor cu origini încă din perioada apostolică și patristică .

Pictarea Sfintelor Icoane are rolul de a perpetua în culori Sfintele Evanghelii , în amintirea și cinstirea perioadei în care Hristos , Fiul lui Dumnezeu fiind , S-a întrupat din Fecioara Maria smerindu-se pe Sine , chip de rob luând , pentru a ridica firea umană căzută , pentru a restaura în noi chipul lui Dumnezeu , jertfindu-se până la moarte și încă moarte pe Cruce ducând pe umerii Săi crucea întregii lumi , din dragoste pentru creația Sa .

Patriarhul Nichifor al Constantinopolului invocă mărturii ale vieții pământești a Domnului și anume pânza pe care Mântuitorul , Domnul nostru Iisus Hristos și-a intimparit chipul în mod miraculos spre a împlini rugăciunea de vindecare a regelui Abgar al Edessei . Aceasta este cunoscută în tradiția creștină că Sfânta Mandylion , Sfânta Mahrama ; pe care s-a imprimat după ce Hristos s-a șters pe față Chipul Său. Regele Abgar al Edessei fiind grav bolnav a trimis slujitorii săi la Mântuitorul să vină sa îl vindece . Mântuitorul cere un vas cu apa , se spala pe față și se șterge cu o năframă ; iar pe năframa se imprima Sfântul Chip .

Chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos se întipărește cu voia Sa pe Sfânta Mahrama , fiind practic prima icoană dăruită nouă spre cinstire ca izvor nesecat al mântuiri . Mântuitorul instituie asftel practica facerii icoanelor, și legitimează cinstirea lor . Sfânta Mahrama fiind vrednică de cinstire și de slava .

Sfânta Mahrama reprezintă o dovadă vie , cu care edessenii se mândresc până și astăzi ; izvorând minuni cu Harul lui Dumnezeu și consemnate de-a lungul timpului .

Statuia de bronz ce-l înfățișa pe Mântuitorul Hristos ridicată în orașul Paneas , Cezareea minunea vindecării sale de către Mesia , reprezentând un bun exemplu de încreștinare a practicii păgâne de cinstire a idelilor , a eroilor prin arta , aspect relatat și de Eusebiu de Cezareea care descrie statuia ridicată în cinstea Mântuitorului în scrierile sale și în cazul icoanelor Sfinții Apostolii Petru Și Pavel .

Sfântul Patriarh Nichifor menționează pictarea icoanelor Mântuitorului și ale Maicii Sale în timpul viețuirii sale pământești : Icoana Maicii Domnului cu Pruncul zugrăvită de Sfântul Apostol Luca care se află la Roma și la Ierusalim , Icoana “ nefăcută de mâna “ a Maicii Domnului de la Lydda , “ Icoana Maicii Domnului cu Pruncul “ pictată în Bethleem la scurt timp după nașterea lui Hristos de un zugrav trimis de Regele Perșilor .

Proliferarea Icoanelor în Biserică reprezintă o mărturie vie a izvorului nesecat de bucurie care izvoreste din Sfintele Icoane și de cinstirea și prețuirea de care se bucură din partea poprului creștin . Sfinții Părinții ai Biserici au primit și aprobat în cele șase Sinoade Ecumenice prezenta și cinstirea icoanelor în lăcașurile de cult și în alte locuri . Sfinții Părinții participanții la Sinoadele Ecumenice au formulat în termenii clari , fără echivoc că pictarea Sfintelor Icoane nu reprezintă invenția zugrăviilor ci tradiția Bisericii confirmată de învățătura patristică .

Mărturiile scrise atât cele aparatinand Sfintelor Sinoade Ecumenice , patristice , aghiografice vin să susțină cultul Icoanelor și legimitatea sa . Nu vechimea confirmă autenticitatea cultului și adevărul mărturisit de harul lui Dumnezeu .

“ Adversus Epiphanideum “ este un florilegiu de marii dimensiuni în care găsim scrieri din Eusebiu de Cezareea , “ Hystoria ecclesiasiastica “ despre icoana Mântuitorului și a Sfântului Apostol Petru și Pavel , Sfântul Grigorie de Nyssa “ De deitate Filii et Spiritus Sancti “ – Despre reprezentarea jertfei lui Isaac , Pseudo – Ioan Gură de Aur “ Homilia de legistatore ” – despre icoana Sfântului Arhanghel Mihail ; Sfântul Grigorie Teologul – “ Epitaphia “ un epitaf la icoana Sfântului Vasile cel Mare . Sfântul Chiril al Alexandriei – Despre o scenă de mucenicie .

Sfântul Vasile cel Mare – Omilii XVII – “ În Barlaam Martyrem ” un îndemn adresat zugrăviilor de a picta icoana mucenicului . Asterie al Amasiei “ Homilia de Divide et Lazaro ” – Despre o scenă biblică Sfântul Ioan gură de Aur “ De S.Meletio Antiocheno ” despre Icoana Sfântului Meletie al Antiohiei , Sfântul Grigorie de Nyssa “ De S.Thedoro ” – Despre o Biserică închinată Sfântului Mucenic Teodor impodibita cu scene din viața Sfântului . Sfântul Tedor Studitul scrie – Viața Sfântului Pancratie de Taormina .

Icoana are origine apostolică , sfinții îi îndemnau pe creștini să picteze chipul Mântuitorului ,al maicii Domnului , a Maicii Domnului cu Pruncul . Cultul cinstirii Sfintelor icoanei se dezvolta în timp și are o răspândire universală fiind recunoscut unanim . Iconarul,respectând atent Erminia și trăind în cucernicie , transmite icoanei sensul și conținutul ei lăuntric și profund ; icoana în mâinile iconarului nu este un tablou ci o poart spre divinitate , care ne poartă cu gândul spre Împărăția lui Dumnezeu și spre viața de veci . Icoană este o fereastră către lumea cerească în care putem privi cu ochi de copil .

IV .3 ICOANA : RELAȚIA DINTRE TIP ȘI ARHETIP

Sfânta Mahrama este prima icoană pe care Mântuitorul o lăsa pentru a fi cinstită cu evlavie de creștini , “ omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu ” (Facere 5,3) , omul este icoană a lui Dumnezeu ,prin el se reflecta Chipul lui Dumnezeu .Cuvântul scris sau icoana artistica este o icoană anamnetică . Lumea este o reprezentare a iconicului : Fiul Chip al Tatălui ceresc , omul ca imago Dei făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu , preotul este o icoană a lui Hristos , lăcașul de cult reprezintă o replică a lăcașului ceresc .

Icoana verbală , cărțile sacre sunt cuvinte ale autorilor lor insuflați de Dumnezeu . Icoană este reprezentare a bunurilor viitoare cum spune Sfântul Grigorie Teologul . Creștinul este icoana însuflețita , insuflat de Duhul Sfânt . Îngerul – Chip al lui Dumnezeu .

Sfântul Teodor Studitul spune : “ Oare nu sunt toate acestea lucrare și închinare la icoana ? Ba da . Disprețuindu-le pe acestea ai disprețuit fățiș nu numai învățătura Apostolilor și Părinților , ci chiar Noul Testament , este limpede și pe Cel Vechi . . . te –ai disprețuit chiar pe tine însuți , ba și pe îngeri . . . ai disprețuit , precum îmi pare , atât pe cele cerești , cât și cele pământești… căci ai ajuns să calci în picioare de – a valma lucrarea icoanelor , cât și închinarea ( la ele ) , nelăsând nimic , cu excepția sfintei Treimi ” .

Sfântul Teodor studitul explica porunca Mântuitorului prin care se instituie Sfânta Euharistie ca pe o recapitulare a Întregii Iconomii , semnificând printr – o sinedoca întregul prin partea cea mai importantă . Porunca “ aceasta să faceți întru pomenirea Mea ” nu exclude celelalte Taine sau așezămintele Sfintei Biserici . Aceasta întemeiere iconică în sfera trinitară are valoare foarte importantă pentru teologia icoanei . Aceasta conferă un dublu sens iconicului , dandu – I o demnitate excepțională iconicității în general , dandu – I o consacralizare desăvârșită – are o importantă și vrednicie atât de mare deoarece în ea se reflecta natura Fiului care se afla în intimitatea Tatălui fiind legat de Acesta în calitate de Chip al Său deofiinta .

Relația iconică la nivelul Teologiei implica , icoana la nivelul Iconomiei certificând posibilitatea, legitimitatea icoanei artistice , a reprezentărilor picturale a Mântuitorului , a Sfinților . Existența artificialului implica în mod cert prezenta , existenta naturalului , a prototipului după care acesta a fost creat . După întrupare Mântuitorul devine o dublă icoana : icoana Tatălui după firea Sa Dumnezeiască și Icoană a Maicii Domnului după firea sa umană .

Omul reprezintă icoana naturală a Tatălui (Facere 5 , 3 ) așa cum Fiul este Chip al lui Dumnezeu nevăzut “ strălucirea slavei și chipul finite sale ” (Evrei1 , 3 ).Importanța excepțională icoanei și cultul cinstirii ei se deduce din vechimea ei venerabila , termenul de icoana e mai vechi decât omul , e folosit ca indice al creației .Icoana Domnului reda însuși Chipul său , trăsăturile sale divino – umane , ceea ce implică darul pe care Dumnezeu ni l – a făcut nouă .

Creștinul este icoana vie , prin Botez , dar la măsura deplina doar Sfântul devine “ icoana însuflețita ” Dumnezeu îi dăruiește Har , Dumnezeu dăruiește daruri desăvârșite din dragoste .Sfântul Grigorie de Nyssa spune că “ sufletul reprezintă o statuie însuflețita a cărui formă a fost desprinsa din rocă brută de către Artistul divin potrivit gândirii sale ” .

Sfântul Apostol Pavel spune că vederea “ prin oglinda , ca într – o ghicitură ” a realității dumnezeiești reflectate în viața de aici ( conform Corinteni 13 , 12 ) . În virtutea libertății dobândite prin Harul dumnezeiesc și a evlaviei creștinilor , motivate de credința și iubire de cele dumnezeiești , de dragoste și dor după Dumnezeu și pentru negrăita bucurie pe care o dau împlinirea poruncilor dumnezeiești și nespusa dulceața care izvorăște din această ; cinstirea icoanelor vine ca o manifestare firească .

Pictarea icoanelor și cinstirea acestora implica pentru creștini dorința de a fi cât mai aproape de Dumnezeu urmând exemplul sfinților . Dragostea ce – I îndeamnă pe creștini să venereze icoana , icoana fiind în noi înșine .

Sfântul Nichifor Patriarhul Constantinopolului apara cinstirea Sfintelor Icoane explicând că nu exista o poruncă care să fi determinat scrierea cărților evanghelice , nu exista scrieri care să îndrume închinarea la Sfânta Cruce sau a Sfintei Evanghelii . Exista o relație interdependenta intre icoana făcută de mână și relația pe care o are această cu prototipul după care a fost create . Se dezvolta “ argumentul metafizic ” ; închinarea la icoana , icoana fiind o fereastră către lumea nematerială , către lumea spirituală din care se revarasa harul dumnezeiesc .

Distincția dintre icoana naturală și cea artistică este făcută de Sfântul Teodor Studitul care precizează că icoană este o copie a lucrurilor sau ființelor din natură . Icoana naturală presupune cosubstantialitatea nu și icoana artificial , pictata , icoana pictată reprezintă o poartă către divinitate , e locul în cere are lor confluent dintre material și spiritual , dintre sacru și profan , este izvor de pace , de bucurie . Din icoană se revarsa mângâiere , alinare , speranța .

Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul fiind numit părintele saracilor îi hrănea pe săraci , miluindu – I pe fiecare după cum putea . În perioada să , erau scoase din Biserici Sfintele icoane , și Sfintele moaște și arse ; iar creștinii erau chinuiți , prigoniți , omorâți de cei aflați în gravă rătăcire . Sfântul Nichita Mărturisitorul a trăit în perioada Împăratului Leon și a sărit în apărarea dreptei credințe și apărarea și cinstirea Sfintelor Icoane .

Asemănarea dintre icoana și prototip , relația icoana – prototip ; un arhetip sfânt plin de har care subliniază prezenta lucrării harice și a sfințeniei . Sfințenia ca factor intrinsec care transcende aspectului material și care nu este condiționată fizic de un anumit lăcaș sau de existent sfințeniei locașului de cult . Atât Sfânta Biserică cât și Sfintele Icoane fiind purtătoare de har ,de sfințenie .

Icoana reda efigia (asemănarea) cu prototipul , cu ipostasul care este sfântă . Din a doua jumătate a sec al XVI lea rânduielile de sfințire a icoanei conținând rugăciuni însoțite de aghiasma ori ungerea cu Sfântul Mir și au făcut apariția și în “ Evhologhioanele ortodoxe ” slavone și grecești . ” În icoana iradiază inima , arde rugăciunea curate pe jertfelnicul sufletului credinciosului . În icoana totul este cuprins de năzuințe către intensitatea cerurilor ” .

Iconarul respectând atent erminia și trăind în cucernicie , transmite icoanei sensul și conținutul ei lăuntric și profund ;icoana în mâinile iconaruluinu este un tablou ci o poartă spre divinitate care ne poartă cu gândul spre Împărăția lui Dumnezeu și spre viața de veci .

Icoana este liturghie nespusă , o Evanghelie văzută despre ceea ce există cu adevărat , orice icoana este considerata autentică atâta timp cât rămâne în Duhul lui Hristos , este “ teologie pictată”. Iconarul ,simte nevoia unor “norme canonice” care nu anulează autenticitatea iconarului . Analizând în mod analog icoanele vechi cu aceeași temă și cu același subiect , nu vom găsi două icoane la fel , fiecare icoană având elemente compoziționale asemănătoare dar având un ctaracter unic .

“ În icoana iradiază inima , arde rugăciunea curate pe jertfelnicul sufletului credinciosului . În icoana , totul este cuprins de năzuințe către intensitatea cerurilor ” . Frumusețea actului creației se reflecta în arta , fiind o reflexie a acestuia . Dumnezeu a creat lumea frumoasă , tot ce a creat Dumnezeu este frumos și e bun , prin cădere firea umană s – a întunecat , s – a adâncit în păcat .

Despre frumusețea actului creației prof dr Palade spune : “ Frumusețea autentică nu este pe placul tuturor și , adesea , chiar respinsă , fiind preferata o pseudofrumusete , familiara unei anumite categorii de populație , sensibilă doar la manifestările pseudo – culturale . Surogatul culturii este destinat și preferat tocmai de aceia care sunt și rămân insensibili la valorile veritabilei culturi . . . Nu se poate spune că alterarea trăirii spirituale nu ar afecta câtuși de puțin și manifestarea artistică , căci fiecare este oglinda celeilalte . Între universal spiritual si cel estetic exista o întrepătrundere și o determinare reciprocă , fiecare fiind responsabil de căderile și deviațiile celuilalt ” .

Artiștii Renașterii nefiind legați cumva de canoanele Sfintei Biserici abordează în mod original temele biblice , dar se îndepărtează prin etapare , prin perfecțiunea actului artistic de de arta iconografiei , de scopul ei de a fi ea însăși o rugăciune ; de multe ori prin abordare tema iconografică putând să alunece spre un tablou religios pierzând din elementele care definesc , care diferențiază arta bizantină de artă , în general .

Kitsch – ul religios este “pervertirea autenticei trăiri a tainei iconografice , imposibilitatea pregustării frumuseții cerurilor . . . Pseudo-frumusetea nu au cum să ostoiască setea după frumosul autentic . Rămâne mereu vie , nepotolita dorința de a o vedea , parțial și după puterea fiecăruia , frumusețea zilei a opta . Între năzuința către frumosul artistic și dorul după frumusețea cea dintâi exista o întrepătrundere mult mai tainica . De fapt , nu se poate opera o separare intre frumosul artistic și cel spiritual . Drumul către Împărăția cerurilor trece întotdeauna prin Biserică , icoana vie a frumuseții celor nevăzute . ”

Pictorul iconar simte nevoia unor “ norme canonice” care anulează autenticitatea iconarului.Analizând în mod comparativ icoanele vechi cu altele cu aceeași temă și cu același subiect , nu vom găsi două icoane la fel , fiecare icoană având elemente asemănătoare dar și elemente de originalitate . Sfânta Treime pictată de Rubliov arata cum o creație nouă din punct de vedere structural cât și compozițional rezulta din contactul nemijlocit cu divinitatea . Aceasta se regăsește perfect în tiparul canonic preexistent , se pliază pe acestea , și da o nouă reprezentare aceleiași teme .

Subiectul celor trei îngeri stând la cină la stejarul din Mamvri , apare în numeroase reprezentări iconografice bizantine în secolul IV – VI. Transformarea într – o teologie profundă a Persoanelor Preasfintei Treimi , perceputa prin prisma trăirii cuviosului Serghie de Radonej ”Adoratorul Treimii ” din secolul al XIV lea , icoana lui Rubliov surprinde prin modul de abordare al temei Sfânta Treime , arătată la Teofania de la stejarul lui Mamvri , reprezintă revelația prin trăirea expunerii iconografice în taina arătării Preasfintei Treimi , “ în pacea cerească , în pacea eternă , dincolo de lumea aceasta , care izvorăște din sanurile veșnicei iubiri”. Taina care ni se releva , este taina comuniunii de iubire care se revarsa intre Persoanele Preasfintei Treimi , este permisă pe de o parte a creației prin cearea lumii și pe de altă parte , scopul creației și modul iubirii noastre ca oameni fata de aproapele și modul iubirii noastre ca oameni fata de Dumnezeu .

“ Madona cu Pruncul “ sau “ Fecioara cu Pruncul” este o icoană ce deteaza din 1597 și care se afla în Sfânta Mănăstire din Sinai , este o icoană realizată de poporul grec , o operă de artă născută dintr – un popor subtil cu gândire poetică , care are sensibilitate și viziune rafinată în artă, și arata gustul și educația lor , gradul înalt de educație al simțului estetic și al ochiului . Prin ereditate poporul grec are atât etnic cât și biologic , arta în sânge .

Prin ereditate poporul grec a însumat perfecțiunea , însușită de atâtea secole preluând în arta perfecțiunea liniei și a formei , armonia dintre linie și culoare . În arta formele lui Apollo , expresia Afroditei , linia Mândră , semeața a Marii Herculane create de Lysippe se valorează , uitând parcă de la un secol la altul influienta Artelor sub imperiul covârșitor pe care – l are noțiunea morala pe care le are asupra unui popor viața și trăirea creștină .

V . SPECIFICUL NAȚIONAL ÎN ARTA

Arta bizantină emoționează și convinge prin exemplu . Scopul nu mai e perfecțiunea formelor ci modul de viața , de trăire în comuniune cu Dumnezeu și în societate . Arta creștină nu e mânuita numai de artiști ci și de călugări , de noi convertiți la creștinism , de dascăli care simt nevoia de a trăi și a simți prin fiecare fibră bucuria nespusă de a fi ai lui Hristos , care merge până la jertfa .

Arta creștină e privită cu suflet de copil și ochi de copil , cu suflet nou , curat . Călugări neșcoliți dar creștini valoroși și pictori ai Sfintelor Evanghelii . Bizantinii conving prin arta , vor sa se exprime , să exprime ceva pentru a fi înțeleși cu mijloace de a impresiona , care să pună imaginația la încercare . Vor că arta lor să – și atingă scopul .

Arta creștină nu e mânuita numai de artiști , ci și de monahi , de toți cei ce iubesc arta și credința , inclusiv de dascăli . Arta creștină dă o formă gândirii prin structura morala , reproduce idea care – i conduce pe cei ce și – au însușit principiile morale și au o structură a gândirii creștină , transmițând atât creștinilor cât și păgânilor prin arta toate valorile lor .

Arta bizantină este o artă interesată , care surprinde ochiul in mod plăcut prin finețea și delicatețea exprimării și prin naivitatea ca de copil . Nu surprinde prin forme sau culori opozante , violente sau prin perfecțiunea liniilor și a formelor , care trezesc simțurile . Arta bizantină preia tot ceea ce arta a produs până la creștinism și modelează , prelucrând tot , dandu – I o formă .

Monahi fără cultură în arta , trăitor ai credinței creștine exprima stângaci și concentrează gândirea și trăirea, reprima pasiunea , gustul spre exaltarea simțurilor ; creând un drum , o concepție naivă aparent primitiv cu care se exprima simplitatea mijloacelor de exprimare da farmec . Creștinismul pătrunde în toate sufletele , în toate paturile sociale , e un sentiment care – i stăpânește pe toți , artistul pune în arta lui fără voie evenimente ale timpului său . Artistul prin arta imortalizează istoria .

Roma nu a cunoscut veacuri la rând decât arta creștină bizantina , care s – a făcut simțită în inima poporului creștin și care bate doar pentru credința în Hristos . Roma care a fost păgână devine creștină , devine astfel datorită schimbării morale impuse de Epoca Renașterii .

Renașterea impune un alt sistem de valori morale nu se face prin arta . Artiștii Renașterii : Rafael , Michelangelo , Manuel , Petrarca , Leonardo da Vinci , sau Boccaccio se impun prin arta , se ridică împotriva moravurilor ușoare care aparțineau Evului Mediu .

Aceștia cultiva literatura și filosofia clasică , trece de la curentul scholastic la la filosofia individuală a lui Platon , observația directă asupra lucrurilor se substituie filosofiei lui Aristotel . Oamenii merg spre skepticism , se cred creatorii vieții lor și – L gonesc pe Dumnezeu din viața lor . Arta creștină este o mărturie vie peste veacuri , nu poate fi negate sau contestata și constituie un mod sănătos de viață morală , un model de viața creștină .

Oamenii se bucura să meargă singuri pe cărările vieții , având exemple anticreștine și neagă ajutorul lui Dumnezeu , se bucura să se rupă de centrul vital al vieții și se detasaza de spiritual. Atotputernicul i-a analizat ca studiu pozitiv al naturii și cercetării în domeniul fizicii și al matematicii care duc la alte descoperiri. Cerul e cercetat , pământul , răscolind parcă toate tainele , explicația limpede a circulației sângelui care dă echilibru corpului omenesc și putere mecanică care generează funcțiile motrice îi duce pe om la convingerea că el e propriul lui stăpân și devine sceptic negând dumnezeirea , i se pare că credința e o înșelare.

Explicațiile oamenilor de știință cu privire la soare, la cer, la pământ, la stele fac și mai mare distanța dintre om și Dumnezeu care se adâncește în negura propriei sale negări trăind în neștiința iar puterea lui Dumnezeu e negata, ignorată. Când oamenii de știință măsoară cu aparate exacte orbita pământului, chiar și orbita astrelor de pe bolta înstelata atunci cum să nu-l nege pe Dumnezeu ca pe o soluție de a viețui, ignorând dumnezeirea. Se schimbă ceva în psihologia poporului român , creștinismul clatina simțurile dezlănțuite și înrobite în patimi . Oamenii în Renaștere se diferențiază fata de cei medievali care neagă nemurirea sufletului , arta renașterii implica un progres în tehnica . Arta interpretează simțirea unui popor întreg , arta reflecta prefacerile morale imprima o direcție și schimba radical societatea prezentând exemplul moral al unor oameni credincioși care merg din virtute în virtute și sunt exemplu de viețuire creștină împletind fapta bună cu rugăciunea și împletind la tot pasul fapta bună , având drept scop câștigarea împărăției lui Dumnezeu .

Artiștii pecetluiesc o epocă în imagini exprima o prefacere istorică ce corespunde unui ideal național, sunt factori care joacă un rol decisiv în arta creștina invazii ale popoarelelor migratoare păgâne, perioada de prigoană împotriva creștinismului. Un factor principal în formarea noastră socială care a determinat o axă în viața noastră de trudă și apărare a fost ortodoxia. Aceasta a format o națiune morală în adâncul sufletului poporului român.

Ortodoxia a fost cea dintâi noțiune morală pe care am primit-o prin încreștinarea prin Sfântul Apostol Andrei; după aceea s-a constituit formarea poporului român. „Ce altă națiune morală a fost mai în adâncul sufletului nostru decât ortodoximul? Mai mult chiar: ortodoximul a fost cea dintâi noțiune morala pe care am primit-o noi fiind noi întâi am fost ortodocși și pe urmă am fost romani. Noi romanii ne-am născut ortodocși nu ne-am creștinat cum s-au creștinat rușii, sârbii, bulgarii după ce am fost formați ca popor” .

Noi suntem singurul popor care nu am cunoscut tulburările religioase, poporul român a fost întâi ortodox , pe urmă am fost romani. E ceva ce ne deosebește de toate popoarele, așa cum ne deosebim și noi ca popor prin limba , cultura , tradiții. Întâi am cunsocut supunerea , către Domnul nostru Iisus Hristos , apoi către voievozi și domni . Întâi ne-am bucurat de învățătura primită de la Sfântul Apostol Andrei , ne-am însușit un principiu de viața creștinesc , apoi ca un adevărat privilegiu , ca o mare binecuvântare pe urmă am primit noțiunea de stat.

Religia face parte din fibră poporului român, cu atât mai mult vom fi creștini că popor când în secolul IV ne formăm ca popor romanesc dar după un trecut de douaspezece veacuri de creștinism. Pentru toate țările creștine legile au avut caracter social , având ca baza religia creștină și credința în Hristos , dar pentru poporul român aceasta a fost baza de temelie.

Creștinismul nu se suprapune peste alte legi , civilizații , poporul român se lupta pentru credința , pentru a-și trăi în pace cultura și ortodoxia. Strămoșii noștri deșii supuși acelorași Legi Romane , emise de senatul Romei erau departe de a se înfrupta din cultura și civilizația acestui popor departe de drepturile și libertățile cetățenilor liberi , departe de privilegiile patriciatului religios și de privilegiul familiei.Aveau doar legături cu armate îs negustori, fiind o simplă provincie a imperiului roman.

Religia propovăduită de Sfântul Apostol Andrei de-a lungul Dunării s-a tipărit în conștiința și spiritualitatea poporului român . E ceva care curge prin vinele acestui neam încercat pe care străbunii au cultivat-o prin tradiții și arta. Poporul român își privește pașii istoriei cu pașii ortodoxiei , pentru că mai târziu să potrivească pașii libertății cu ai ortodoxiei. Nu se poate vorbi de o cultură înaintea formării poporului român, după constituirea principatului roman. După formarea Principatelor romane apare scrisul , cititul , se cristalizează procesul de formare al limbii române , ortodoxia ne imprima prin viața spirituală o coordonată normală , morala care ne va defini ca popor.

Biserica ortodoxă pune limite , pune frâu vieții dezordonate și libertății greșit înțelese . Obligațiile inatarite prin lege vin prin Biserică care sprijină și consolidează formarea poporului român. Sărbătorirea botezului , a nunții , taina pocăinței , înmormântarea sunt evenimente reglementate de biserică după cuvântul lui Dumnezeu . Căsătoria se împlinește în taina Sfintei cununii în Hristos, în sfânta biserică ortodoxă.

După 1350 apare la noi meșteșugul frescei și arta pictării icoanelor adus de călugări din muntele Athos , dând naștere unei arte noi , izvorâte din credința ; in mănăstirile romanești sunt ca o imagine peste veacuri , picturi din acea epocă care exprima într-o formă puțin stângace , naivă , meșteșugul zugravilor. După formarea principatelor romane , apar evangheliile , primele tipărituri și răspândirea cuvântului lui Dumnezeu.

Arta iconara și fresca pătrunde la noi prin călugări atoniti care practicau meșteșugul zugravilor și care au propovăduit prin arta Evanghelia în culoare . Pictură în bisericile noastre din această perioadă fiind o Evanghelie reprezentată în registre de mici dimensiuni . Călugărul Nicodim din Serbia, om de carte , crează în jurul manăstirilor mici ateliere unde călugării mucenici învățau arta arta iconografiei , miniaturile , scrierile frum împodobite cu aur și roșu , frontispicii , chenare , ornamente de pe filele Evangheliilor ca o manifestare a artei . Sunt câteva Evanghelii la Academia Romana care au filele pictate dar care au mai degrabă o valoare istorică dar nu au o valoare deosebită artistică .

Arta bizantină atonita pătrunde la noi prin călugări atoniti , punând bazele artei picturale romanești . Aceasta scoate în evidență valoarea morală a artelor având un caracter moralizator spiritual . Sensibilitatea poporului român se exprimă prin arta ca o expresie a trăirii și a gândirii creștine a poporului român fiind totodată mărturie istorică peste veacuri care surprinde în tablouri votive domnitorii care fac ctitorii , veșminte de epoca , scene sângeroase care au loc pentru apărarea credinței strămoșești și care este surpinsa în scene zugrăvite pe pereții bisericilor în timpul muceniciei sfinților .

Bizantinasmul este un mod de exprimare , este singura formă de artă pe care o înțelege și omul simplu și cel cult , singura formă care – l sensibilizează și pe care o gustă și care îi permite să fie sincer cu el și credința lui . Arta noastră veche este originală și nici o țară din lume nu se poate mândri că are arta proprie , fără amestec de la alte popoare . De la mijlocul secolului al XIV – lea avem icoane de la călugării greci din Sfântul Munte Athos , pe care poporul roman nu le percepe ca pe obiecte de artă ci ca pe odoare de mare preț , pe care le cinstește cu evlavie .

Acestea vin în Tara Românească aproape odată cu formarea țărilor muntene și moldovene . Nu numai că arta iconografică și fresca bizantină au constituit baza culturii romanesti în arta , dar încep cu istoria poporului român . Odată cu primele Mănăstiri ridicate , cu primele case domnești , la sfârșitul secolului XIII , primim în același timp o țară ca formativ-istorică , avem un voievod , avem prima tipărire a Sfintelor Evanghelii și avem arta bizantină ca mărturii ale credinței și Tradiției Bisericii Ortodoxe Romane .

Arta românească văzută prin fresce și icoane nu poate fi gustată decât de oameni care o înțeleg și o percep prin prisma credinței , fiind o cultură care are înglobat în ea arhaicul , grandiosul, divinitatea care pătrunde în fiecare fibră a poporului român .

VI . STUDIU DE CAZ

În acest capitol sunt prezentate un număr de 19 icoane recunoscute ca fiind reprezentative ale Maicii Domnului , fiind reproduceri dupa icoana Maicii Domnului Hodighidria ,avand mici detalii care le diferentiaza si care duc la denumirea lor .

1. Icoana Icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia”

2 . Icoana Maicii Domnului Prodromița

3 . Icoana Maicii Domnului „Ilyin-Cernigov”

4 . Icoana Maicii Domnului din Tambov

5 . Icoana Maicii Domnului din Vilniu

6 . Icoana Maicii Domnului din Muro

7 . Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia”

8 . Icoana Maicii Domnului „Floarea nepieritoare”

9 . Icoana Maicii Domnului „Portărița

10 . Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”

11 . Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” (Hodighitria)

12 . Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin”

13 . Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare

14 . Icoana Maicii Domnului „Izbăvitoarea”

15 . Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie”

16 . Icoana Maicii Domnului „Arapet”

17 . Icoana Maicii Domnului „Întru naștere fecioria ai păzit”

18 . Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat”

19 . Icoana Maicii Domnului „Cea de toți fericită”

Încă din perioada lui Constantin cel Mare, iconografia bizantina închinată Fecioarei s-a orientat spre tipul impunător al Maicii Împărătese ( în paralel cu chipul de Împărat al Domnului Iisus Hristos) . După Sinodul de la Efes (431) Maica Domnului a fost recunoscută „oficial“ că Maică a Domnului , iconografia cea mai cunoscută fiind : „ Fecioara cu Pruncul“.

Acestea , au un vesmant , de cele mai multe ori asemanator cu cel al Icoanei Maica Domnului Hodigidria si care mentin aceeasi linie , structura compozitionala , de cele mai multe ori replicile Icoanei fiind realizate in marime mai mica ,bust , pastrand toate elementele icoanei dupa care se realizeaza copia .

Preasfanta Fecioara Maria mai apare în icoanele bizantine și singură : Îndurerata de la Diveevo , a Sf. Serafim de Sarov , Ocrotitoarea Athosului sau Gherontița ( Muntele Athos ) , Călugărința ( Manastirea Rohia ) , Maica Domnului Oranta , Acoperământul Maicii Domnului al Pokrov-ului . Unele icoane imprumuta numele localităților in care Sfa nt Icoana se afla la inchinat : Kazan , Vladimir , Smolensk , Prodromița etc , toate fiind reprezentari ale Maicii Domnului Hodighidria .Tot de la începuturile crestinismului , unele dintre icoanele Maicii Domnului au dovedit puterea harului divin care izvoraste din ele , devenind astfel cunoscute ca icoane făcătoare de minuni si vindecatoare .

Icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia”

Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu vine de la Mitropolitul Pimen al Moscovei și al Întregii Rușii (1385-1390), care adduce sfânta icoana din Constantinopol la Moscova. Nu se știe anul venirii icoanei „Pimenovskaia” la Moscova; cronicile consemnează că Mitropolitul Pimen a călătorit la Constantinopol de trei ori iar în timpul ultimei sale călătorii, Mitropolitul Pimen moare în apropiere de Constantinopol.Această icoană a Maicii Domnului este iubită și răspândită prin numeroase reproduceri în Rusia.

Icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” izvoraște mir bine înmiresmat . Prin ungerea cu mirul curs din sfânta icoană s-au vinedecat mai mulți bolnavi. Obiceiul de a duce icoanele făcătoare de minuni în casele bolnavilor era foarte popular în Rusia.

Multă vreme , sfânta icoană a Maicii Domnului „Pimenovskaia” a fost așezată Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin – Moscova , dar a fost mutată în urma unui incendiu în Catedrala Bunei Vestiri – Kremlin . Ocazie cu care , pe spatele sfintei icoanei se zugrăvește icoana Bunei Vestiri.

Din anul 1918, sfânta icoana e transferată la Comisia pentru conservare și restaurare a monumentelor de artă veche icoana . Din anul 1930, icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” a fost mutată la Galeria Tretiakov, unde se află și astăzi pentu a fi văzută si cinstita .

Sfânta Icoana „Pimenovskaia” aparține tipului iconografic Hodighitria sau „Îndrumătoarea”, înfățișând-o pe Maica Domnului ținându-L pe Pruncul Iisus Hristos pe brațul stâng și arătându – L cu mâna dreaptă ca o călăuză spre Împaratia lui Dumnezeu , de aici si denumirea de „Îndrumătoarea” . Pruncul Iisus Hristos ține în mâna stângă un rotul de culoare roșie , care simbolizează scrierile Evangheliei , iar cu mâna dreaptă ne binecuvintează. Pe spatele icoanei este zugrăvită icoana Buna Vestire.

Icoana Maicii Domnului Prodromița

Icoana Maicii Domnului Prodromița sau Înaintemergătoarea , Sfanta Icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, apartine Schitului Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu de la Sfântul Muntele Athos din Grecia, icoane nefăcute de mână omenească sunt puține în toată lumea ortodoxă

Din anul 1863, în timpul lucrărilor de construire ale schitului Prodromu, ieroschimonahul Nifon căuta un iconar care să zugrăvească pe lemn de tei Icoana Maicii Domnului , care să fie pictată potrivit pravilei bisericești : rugaciunea zilnică si Acatistul Maicii Domnului, post negru cu o singură masă pe zi dupa sfârșitul lucrului, înfrânarea de la patima mâniei, mândriei și de la păcate trupești , precum și celelalte rânduieli tipicale

Sfintii Cuvioșii Nifon și Nectarie l-au găsit pe iconarul Iordache Nicolau , un om evlavios și cu frica lui Dumnezeu care lucra frumos și cu bună sporire , s-a întocmit să picteze icoana și s-a apucat imediat de lucru la mănăstirea Bucium din Iași .

Asa că în câtva timp, a terminat veșmintele Maicii Domnului și celelalte părți ale icoanei , lăsând ca Sfintele Chipuri să le facă la urmă , după cum este tipicul artei zugrăvirii . După ce a terminat de zugrăvit vesmintele , a început a lucra la Sfintele Chipuri a Maicii Domnului și a Pruncului, Domnul nostru Iisus Hristos, straduindu – se să le facă bine.

Deși era un pictor incercat , se poticnește inexplicabil la zugrăvirea Sfintelor Chipuri ale Fecioarei Maria și a Pruncului Iisus . Mâhnit că poate o voință mai puternică se opune, acoperă Sfanta Icoană, încuie atelierul și amână pentru a doua zi . În dimineața următoare rămâne uimit că Sfanta Icoana era desăvârșită , fără să poata sa înțeleagă această minune. Pentru a da mai multă credibilitate , pictorul iconar a lăsat o mărturie scrisa.

La schitul Prodromul se afla un document datat 29 iunie 1863 care reprezintă mărturia scrisa a iconarului Nicolau Iordacheși iscălită cu propria sa mână : " Eu , Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iași , am zugrăvit această sfântă icoană a Maici Domnului cu însăși mâna mea , la care a venit o minune : după ce am isprăvit veșmintele , după meșteșugul zugrăvirii mele , m-am apucat să lucrez fețele Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos . Privind eu la chipuri , cu totul a ieșit din potrivă , pentru care foarte mult m-am mâhnit , socotind că mi-am uitat meșteșugul . A doua zi , după ce m-am sculat , am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului , rugându-mă să-mi lumineze mintea , să pot isprăvi sfânta ei icoana . Când m-am dus să mă apuc de lucru , am aflat chipurile drese desăvârșit , precum se vede . Văzând această minune , n-am mai adaos a-mi pune condeiul , fără numai am dat lustrul cuviincios , deși o greșeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune".

Dimensiunile Sfintei Icoanei sunt de 100 / 70 cm. Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus Hristos au culoarea galbenă , nuanța de galben a grânelor. Există mărturii cum că Sfintele Chipuri se schimbă , uneori se întuneca , alteori se lumineaza .

Altă caracteristică este aceea că icoana , cercetată la microscop nu prezintă urme de pensulatie , acest lucru întărind spusele cum că Sfintele Chipuri au fost pictate miraculos de mână nepământească .

Se apreciază că portretele zugrăvite pe Sfanta Icoană sunt identice cu portretele reale ale Maicii Domnului și Pruncului Iisus așa cum au fost consemnate de martorii oculari contemporani . Există o descriere de la Sfinții Epifanie și Nichifor : " Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu , păr galben , ochi ascuțiți la vedere , întru care luminile erau asemenea rodului de măslin , sprâncenele ei erau plecate și ales de negru , nasul potrivit , buzele că floarea trandafirului , fața nu rotundă , nici scurtă , ci puțin alungită , mâinile și degetele lungi , hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decât măsura corpului , cu trupul gingaș , având părul bine și cu multă cuviință legat "

De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România, toate fiind făcătoare de minuni.

Icoana Maicii Domnului „Ilyin-Cernigov”

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost pictată în anul 1658 de către zugraful Grigorie Dubenski , care a intrat mai tarziu în monahism , avand numele de Ghenadie .

Din anul 1662avem marturie ca din icoana Maicii Domnului au curs lacrimi timp de opt zile (16-24 aprilie ) .

În același an tătarii au atacat și devastat cetatea Cernigov – lui. La miezul nopții au atacat Sfanta Mănăstire Sfânta Treime , intrând în Biserică au răsturnat toate Icoanele și au luat toate podoabele, dar Sfanta Icoana a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a rămas neatinsă .

O putere nevăzută i-a lovit pe necredincioși , împiedicându-i să se atingă de Sfânta Icoană . După care , Împărăteasa Cerului nu le-a permis cotropitorilor să intre în peștera Sfântului Antonie al Peșterilor . Aici erau adăpostiți parinții din mănăstire de frica tătarilor . Imediat după tentativa lor de a intra în peșteră , tătarii au avut o vedenie de care I -a îngrozit , fugind din acele ținuturi .

Minunea săvârșită de Maica Domnului prin Sfanta Icoana din Cernigov a fost descrisă de Sfântul Ierarh Dimitrie , Mitropolitul Rostovului care este prăznuit pe 21 septembrie și pe 28 octombrie în cartea sa „ Lâna rourată ” . Sfântul Ioan din Tobolsk a scris despre minunile săvârșite de Sfanta Icoana Maicii Domnului „ Ilyin – Cernigov ” .

Harul revărsat prin icoană , se revarsă deasemenea și prin copiile sale . Cea mai cunoscută replica a acestei Icoane este Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” prăznuită pe 1 septembrie , si care se află la Schitul Ghetsimani ce aparține de Lavra Sfintei Treimi – Serghiev.

Icoana Maicii Domnului din Tambov

Această Icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit în anul 1692 . Înainte de a fi cinstita , icoana era așezată în Sfanta Biserică cu hramul Sfântului Arhidiacon Ștefan , ce se afla în cimitirul orașului Tambov .

La cererea unui creștin foarte bolnav , Sfanta Icoană a fost luată din biserică și adusă la casa celui suferind . Acestuia i se descoperise în vis că se va vindeca de boala , dacă înaintea acestei Sfinte Icoane se vor săvârși rugăciuni pentru el .

În timp ce preotul a săvârșea Sfântul Maslu , bolnavul s-a rugat fierbite înaintea Sfintei Icoane a Maicii Domnului pentru însănătoșirea sa . În mod minunat la finalul Slujbei , creștinul s – a vindecat .

În data de 29 martie 1888 , Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât ca icoana Maicii Domnului din Tambov să fie trecută în sinaxar si cinstita de Biserica , având ca dată de prăznuire ziua în care s-a înfăptuit minunată vindecare a bolnavului .

Icoana Maicii Domnului din Vilniu

Sfanta Icoana a Maicii Domnului din Vilnius este prăznuită pe 15 februarie și pe 14 aprilie ziua pomeniri Sfinților Mucenici Antonie , Ioan și Eustație din Lituania .

Conform Tradiției Bisericii Icoana Maicii Domnului din Vilnius a fost zugravită de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca . Ea a aparținut Împăraților greci ai Constantinopolului . În anul 1472 nepoata ultimului Împăratului bizantin Constantin al XI-lea Paleologul , pe numele ei Zoe , a primit Sfântul Botez cu numele de Sofia și s-a căsătorit cu Marele Cneaz al Moscovei , Ivan al III-lea , numit și „cel Tânăr” ( 1462-1505 ) . Cneaghina Sofia a adus cu ea la Moscova Icoana Maicii Domnului.

În 1495 Marele Cneaz dăruieste această icoană ca binecuvântare fiicei sale Elena , înaintea căsătoriei ei cu Împăratul Lituaniei , Alexandru . Sfanta Biserică pomenește mutarea acestei Icoane la Vilnius în Lituania , la data de 15 februarie .

Mai târziu Sfânta Icoană a fost așezată în Sfanta Biserică Sfântul Ioan Botezătorul , în care a fost înmormântată Principesa Elena . Mai apoi , Icoana a fost mutată în Mănăstirea Sfintei Treimi din Vilnius .

Pentru mulțimea minunilor săvârșite cinstirea Icoanei s-a răspândit cu repeziciune , astfel că s-au zgrăvit multe copii care sunt cinstite cu mare evlavie .

Icoana Maicii Domnului din Murom

Icoana Maicii Domnului din Murom se prăznuieste pe 12 aprilie .

Această icoană a Preasfintei Născătoare a fost mutată de la Kiev la Murom de Sfântul Cneaz Constantin , în secolul al – XII – lea .

Sfântul Constantin le-a cerut păgânilor din Murom să devină creștini , aceștia s – au încăpățânat și – au propus să – l ucidă pe Cneaz . Cunoscând intenția lor Sfântul a venit între păgâni cu Sfanta Icoana a Maicii Domnului pe care a adus-o de la Kiev .

Harul care s-a răspândit din Chipul Maicii Domnului , a mișcat inimile păgânilor care i-au cerut iertare Cneazului , și au primit cu bucurie Botezul .

Mai târziu Sfântul Vasile de Riazan , a călătorit pe mantia sa de la Murom la Riazan pe apa râului Oka in contra curentului , având Sfanta Icoana în brațe . Sfântul Ierarh a fost acuzat pe nedrept că a săvârșit un mare păcat , iar locuitorii cetății păstorite de el , au dorit să-l judece și să-l omoare pe Ierarh . Toată noaptea el s-a rugat lui Dumnezeu și Maicii Sale să – l ajute , apoi a luat cu sine Sfanta Icoana a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu . Mersul lui minunat a arătat oamenilor că acuzația ce îi era adusă era nedreaptată și că Icoana este făcătoare de minuni . De aceea , credincioșii adunați la mal ca să – l judece pe Episcop , l – au aclamat și s – au închinat Maicii Domnului și Pruncului Iisus din icoană . Episcopul și – a mutat reședința de la Murom la Riazan , aducând cu sine și Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni .

Icoana Maicii Domnului din Murom era sărbătorită inițial pe durata postului Sfinților Apostoli Petru si Pavel , dar printr – o hotărâre a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse prăznuirea ei s – a mutat pe 12 aprilie , în ziua in care e sărbătorit Sfântul Vasile de Riazan .

Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia”

Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” se prăznuieste pe 12 aprilie .

Această Icoană a Preasfintei Născătoare s – a aflat inițial într – una din bisericile ortodoxe din regiunea Moghilău din Belarus . După încheierea Uniației din 1596 , Sfanta Icoana a trecut în posesia catolicilor , și a fost așezată în Mănăstirea Catolică Belânici . Această Mănăstire a fost înființată prin perioada 1622 – 1624 , de Marele Hatman al Lituaniei Lev Sapega , pe malurile râului Druță in apropiere de Moghilău.

În anul 1832 Mănăstirea a fost desființată , Biserica Mănăstirii devenind Biserică parohială . În anul 1876 , Icoana ajunge din nou în posesia ortodocșilor odată cu preluarea și restaurarea Bisericii . Pe 12 aprilie a aceluiași an Biserica a primit Hramul Nașterea Maicii Domnului , odată cu sfințirea ei de către un Episcop ortodox . Acesta a săvârșit prima Sfanta Liturghie pe masa Sfântului Altar .

Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” este cinstită de întreaga lume creștină.

Icoana Maicii Domnului „Floarea nepieritoare”

Icoana Maicii Domnului „ Floarea nepieritoare” se mai numieste și „ Floarea neprihănită ” sau „ Floarea de crin ” .

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este zugrăvită în această icoană ținându-L pe Pruncul Iisus Hristos cu mâna Sa dreaptă , iar în mâna stângă un buchet de flori în care predomină crinii albi sau chiar un singur crin alb foarte frumos . Acesta simbolizează floarea ce nepieritoare a fecioriei și neprihănirii Preacuratei Fecioare , căreia Sfanta Biserică i se adresează în imnuri cu „ Tu ești rădăcina fecioriei și Floarea cea neveștejită a curăției ” .

În unele icoane pe lângă crini mari albi mai sunt zugrăviți trandafiri sau bujori sau alte flori frumoase .

Hristos este zugrăvit purtând coroană Imparateasca și îmbrăcat cu veșminte împărătești . El binecuvântează cu mâna stângă , iar în mâna dreaptă ține un glob care are deasupra lui o cruce , globul crucifer , ceea ce înseamnă că El este Stăpânul lumii și Mântuitorul tuturor oamenilor . În unele replicii ale icoanei , Pruncul Iisus Hristos ține în mâna stângă sceptrul , ca simbol al autorității .

Nu se cunoaște când a apărut această Icoană în Rusia .

Copii ale acestei Icoane Făcătoare de Minuni s – au proslăvit în Moscova în Voronej , și în alte locuri din Rusia și Ucraina , tămăduind mulți bolnavi si fiind foarte pretuita si cinstita .

Icoana Maicii Domnului „Portărița”

Icoana Maicii Domnului „Portărița” din Iviron se prăznuieste pe 12 februarie , pe 31 martie , pe 26 septembrie la sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron în Georgia de catre sarbi , 13 octombrie la sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron la Moscova de poporul rus în anul 1648 , și marți în Săptămâna Luminată – prăznuirea arătării Sfintei Icoane a Maicii Domnului într-un stâlp de foc la Muntele Athos .

Această Icoană a Preasfintei Născătoarei se află în Paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron , de aceea Icoana este numita „Portărița” .Conform tradiției Bisericii această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca.

Icoana Maicii Domnului „Portărița” aparține tipului iconografic Hodighitria sau „Îndrumătoarea ” . Fecioara Maria este zugrăvită ținându-L pe Iisus Hristos pe brațul stâng și arătând spre El cu mâna dreaptă ca o călăuză spre Împaratia lui Dumnezeu de aici si denumirea de „Îndrumătoarea”. Pruncul Iisus Hristos ține în mâna stângă un rotul de hârtie ce simbolizează Evanghelia , iar cu mâna dreaptă ne binecuvintează .

Icoana Preasfintei Născătoare din Iviron este ferecată , cu o îmbrăcăminte de aur și argint , cu pietre prețioase si monezi de aur și o mulțime de alte podoabe dăruite de Împărați , Regi , Egumeni ai Sfintelor Manastiri și simpli credincioși . Aceste odoare de mare pret sunt dovezi ale minunilor Preasfintei Fecioare Maria . Le-au oferit Maicii Domnului aceia care au primit ceea ce au cerut de la Sfintia Sa .

Din sinaxarul Sfintei Icoane aflăm că a fost păstrată cu mare cinstire în casa unei văduve evlavioase din Niceea , care avea un fiu . În timpul Împăratului Teofil , iconoclaștii controlau casele creștinilor pentru a le distruge Icoanele . Unul dintre soldați a descoperit Icoana Maicii Domnului cu Pruncul și a lovit – o cu o suliță . Îndată a curs sânge din locul în care Icoana a fost lovită .

Văduva văzând minunea și temându-se de distrugerea Sfintei Icoane , a dat soldaților imperiali bani , implorându – i să nu se atingă de Sfanta Icoană până a doua zi dimineața . Când soldații au plecat femeia și fiul ei – care mai târziu a devenit călugăr athonit , au luat Icoana și au mers la țărm așezând – o pe apă . În chip minunat Sfanta Icoana a Maicii Domnului s – a îndreptat si a plutit deasupra apei . Sfânta icoană stând în poziție verticală deasupra apei a plutit până la Sfantul Munte Athos .

Câteva zile călugării athoniți au văzut un stâlp de foc pe mare ce ajungea până la cer . Această vedenie a continuat câteva nopți , apropiindu – se cu barca monahii au constatat că stâlpul de foc izvora din icoana Maicii Domnului , iar când doreau să se apropie Sfanta Icoană se depărta . Văzând acestea călugării s-au întors in Mănăstire , rugându – se Maicii Domnului ca să dăruiască acea Icoană Facatoare de Minuni Mănăstirii lor .

Maica Domnului s – a arătat în vis unui călugăr evlavios al Sfintei Mănăstirii Iviron , Cuviosul Gavriil pe 12 iulie zicându – i să meargă pe apă după Sfanta Icoana Sa . Mergând la țărm Cuviosul Gavriil a pășit pe valurile mării ca pe uscat , învrednicindu – se să ia cu mâinile sale această Sfanta Icoană grea și de mari dimensiuni , și a așezat – o în Biserica Mănăstirii .

În ziua următoare nu au mai găsit Sfanta Icoana Maicii Domnului în Biserică , dar au văzut – o pe zidul mănăstirii deasupra porții . Au luat icoana și au dus – o în biserică , dar iarăși au găsit – o pe zidul de la poartă , acest lucru s – a întâmplat de mai multe ori , până când Preasfânta Născătoare i-a arătat Sfântului Gavriil voința Ei , spunând că nu dorește ca Icoana să fie păzită de către monahi , ci Ea vrea să – i protejeze pe ei .

După aceasta Sfanta Icoană a fost așezată în Paraclisul de la poarta Mănăstirii , ajungând să fie numită Icoana Maicii Domnului „ Portărița ” . Acest lucru apare și în Acatistul Maicii Domnului :” Bucură – te , Portăriță bună , care deschizi credincioșilor ușile raiului ! ”

Conform tradiției bisericii Maica Domnului a promis Cuviosului Gavriil harul și mila lui Dumnezeu față de călugări atâta vreme cât Sfanta Icoana va rămâne în Sfanta Mănăstire . Se crede că dispariția Sfintei Icoanei Maicii Domnului „ Portărița ” din Muntele Athos ar fi un semn al sfârșitului lumii .

Icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”

Icoana Maicii Domnului „ Chezașa celor păcătoși ” se praznuieste pe 7 martie , pe 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților . Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției de pe Sfanta Icoană : „ Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu , care m – a încredințat că îi va auzi pe ei , iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor , vor primi bucurie veșnică prin Mine . ”

În această Sfanta Icoană , Maică Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă . Mâna Sa dreaptă este ținută în mâinile Fiului Ei astfel : degetul Ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă , iar degetul cel mic de mâna stângă a Pruncului . Acest gest semnifică faptul că Preasfanta Fecioara Maria este Chezașă – Mijlocitoare pentru toți păcătoșii care îi cer mijlocirea .

Deși nu se cunoaște originea acestei Sfinte Icoane , se crede că la baza pictarii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului : „ Bucură – te , Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu . ”

Din anul 1848 prin evlavia locotenent-colonelului Dimitrie Bonșeskul din Moscova se realizeaza o copie a Icoanei Maicii Domnului „ Chezașa celor păcătoși ” pe care a așezat – o cu cinste în casa lui .

Curând din Sfanta Icoană a început să izvorască mir cu bună mireasmă cu care ungându – se cei bolnavi primeau tămăduire . Binecredinciosul locotenent a dăruit Sfanta Icoana Bisericii Sfântului Nicolae – Kamovniki unde a fost construită o bisericuta în cinstea ei .

Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” (Hodighitria)

Conform Tradiției Bisericii această Icoană Făcătoare de Minuni a fost timp de mulți ani așezată înaintea unei coloane din catoliconul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos . În 1730 Icoana Maicii Domnului „ Îndrumătoarea ” a dispărut în mod misterios din Biserică , nefiind găsită nici în Mănăstire . Ușile bisericii erau încuiate iar călugării s – au gândit că Icoana a fost furată de hoți . La scurt timp după aceasta au auzit că Icoana se afla la Mănăstirea Xenofont , la trei ore mers de la Vatoped .

Mai mulți călugări au fost trimiși pentru a readuce comoara sfântă la Sfanta Mănăstire Vatoped. După ce Icoana a fost reașezată la locul ei , părinții din Mănăstire și – au luat măsuri pentru a preveni dispariția Icoanei . Dar Icoana Maicii Domnului a dispărut din nou dinSfanta Mănăstire a Vatopedului și a reapărut în Sfanta Mănăstire a Xenofontului . Această minune s-a repetat de trei ori iar monahii de la Vatoped s – au convins că acest lucru este de fapt o întâmplare minunată și au hotarat să nu se împotrivească voinței Maicii Domnului de a rămâne in Manastirea Xenofont .

Ca semn de binecuvântare parintii au dăruit lumânări pentru a fi aprinse înaintea Sfintei Icoane și ulei pentru a fi ars în Sfanta Candelă .

Icoana Maicii Domnului „ Îndrumătoarea ” sau Hodighitria de la sfanta Manastire Xenofont este așezată în catoliconul Mănăstirii , în fața unei coloane din partea stângă , în același loc în care era așezată la Mănăstirea Vatoped .

Hodighitria este denumirea dată unui tip iconografic al Preasfintei Fecioare Maria cu Pruncul , răspândit în arta bizantină dar și în țara noastră . Cuprinde Chipul Maicii , care ține Pruncul pe brațul stâng și arată spre El cu mâna dreaptă de aici si denumirea de „ Îndrumătoarea ”. După tradiție , prima Icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca și a devenit prototipul Icoanei Împărătești a Maicii Domnului cu Pruncul .

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin”

Icoana Maicii Domnului denumita „ a Sfântului Ioan Damaschin ” este prăznuită pe 28 iunie, pe 12 iulie și pe 4 decembrie . Această Icoană a Maicii Domnului se numeste Icoana Maicii Domnului „cu trei mâini ” sau Icoana Maicii Domnului „ Tricherousa ” .Conform Tradiției icoană Maicii Domnului era zestre de mare preț a familiei Sfântului Ioan Damaschin păstrată cu mare cinste în Damasc .În secolul al – IX – lea în timpul iconoclaștilor Sfântul Ioan predici și scria apologii pentru apărarea icoanelor .

Drept pentru care Împăratul iconoclast Leon III Isaurul ( 717 – 740 ) , a uneltit in asa fel încât Califul Damascului să creadă că Sfântul Ioan comitea acte grave de trădare împotriva lui . Aflând Califul si mâniindu – se , l – a înlăturat și a poruncit să i se taie mâna dreaptă consilierului său Ioan si să fie spânzurată în piața din mijlocul cetății .

După ce a fost împlinit ordinul Sfântul Ioan a fost adus in casa sa . El a cerut de la tiran mâna tăiată și a primit-o iar spre seară , luând mâna tăiată a intrat în camera sa de rugăciune și căzând înaintea Sfintei Icoane a Maicii Domnului , care tinea in bratele sale Pruncul , a lipit mana dreapta cea tăiată la locul ei, si a început a se ruga Maicii Domnului din adâncul inimii sale ca să – l vindece . După rugăciune Sfântul a adormit și a visat ca Preasfânta Născătoare s-a întors spre el , promițându – i vindecare grabnică .

După ce s – a trezit Sfântul Ioan a constatat că mâna era nevătămată . Drept mulțumire a adăugat la Sfanta Icoana a Maicii Domnului o mână din argint în partea de jos , astfel încât dă impresia că Maică Domnului are trei mâni .După această mare minune Sfântul Ioan a scris un imn de mulțumire Maicii Domnului : „ De tine se bucură , ceea ce ești plină de har … ” ce se cântă în locul cantarii „ Cuvine – se cu adevărat ” în Sfanta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare .

Sfantul Ioan a împărțit săracilor toată averea sa care era foarte mare și a eliberat pe toți robii săi daruindu – le libertate si miluindu – i , intrând în monahism la Sfanta Mănăstire a Sfântului Sava cel Sfințit a dăruit Icoana Făcătoare de Minuni Lavrei .

Sfanta Icoană s – a aflat în Lavra Sfântului Sava până în secolul al XIII – lea când Sfântul Sava , primul Arhiepiscop al Serbiei ( 14 ianuarie ) a venit în pelerinaj iar părinții Sfintei Mănăstirii i-au dăruit-o ca binecuvântare iar Arhiepiscopul a luat Icoana în Serbia .

În timpul unei invazii a turcilor în Serbia creștinii au dorit să protejeze Sfanta Icoană , încredințând – o Maicii Domnului ca să o protejeze . Ei au așezat Sfanta Icoană pe un măgar și l – au lăsat liber iar măgarul ce purta Sfanta Icoana a Maicii Domnului s – a oprit în fața Mănăstirii Hilandar din Sfântul Munte Athos .

Bucurându – se monahii au așezat Icoana în katholikon – Biserica principală a Mănăstirii . O minune săvârșită de Sfanta Icoana a Maicii Domnului „ cu trei mâini ” a avut loc cand rămas vacantă funcția de Egumen , monahii au început să se certe pentru a fi Stareti . În acel moment Icoana Maicii Domnului „ Tricherousa ” s – a deplasat singură și s – a așezat în scaunul Egumenului din Biserică . De atunci la Sfanta Mănăstire Hilandar este ales doar un vicar , iar călugării merg la Sfânta Icoană Maicii Domnului să ia binecuvântare pentru fiecare ascultare .

O copie a Icoanei de la Mănăstirea Hilandar din Sfantul Muntele Athos se află la Mănăstirea Neamț . Aceasta este făcătoare de minuni si a fost adusă în țară de Cuviosul Paisie de la Neamț .

Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare

Icoana Maicii Domnului „ Grabnic Ascultătoare ” se află la Mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte Athos .

Sfanta Tradiție a Bisericii spune că această veche Icoană Făcătoare de Minuni a fost pictată în secolul al X-lea în vremea păstoririi Sfântului Neofit ca Egumen al Sfintei Mănăstirii . Sfanta Icoană este zugrăvită în fresca , pe exteriorul peretelui vestic al trapezei din stânga intrării în Sfanta Mănăstire . În 1664 monahul Nil , având ascultare in trapeza mănăstirii obișnuia să vină spre trapeza ținând în mână o făclie aprinsă care scotea mult fum negru .

În drumul spre trapeză , călugărul trecea pe lângă peretele pe care era zugrăvită Sfanta Icoana a Maicii Domnului . Într – o zi când a trecut pe lângă perete , parintele Nil a auzit o voce din Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu , zicându – i să nu mai îndrăznească să – i mai afume Sfanta Icoană cu fum .

Parintele crezând că a fost o glumă a unui frate , a ignorat și a continuat să meargă spre bucătărie cu torța ce scotea multă funingine . Atunci Maica Domnului l – a certat cu asprime si a zis : „ Călugăr nevrednic de această numire , oare ai să mai continui mult cu obrăznicia ta , afumându mi chipul ? ” , dupa mustrarea Maicii Domnului parintele Nil a orbit .

Abia atunci a înțeles Nil că însăși Maică Domnului îi vorbise ca una ce răbda zilnic fumul ce ieșea din făclie . După aceea monahii au așezat o candelă în fața Sfintei Icoane și un vas în care se ardea tămâie astfel încât Maica Domnului să fie cinstită .

Orb fiind – monahul Nil își petrecea timpul înaintea Icoanei, rugându-se Preasfintei Născătoare să-l ierte și să-l vindece .

După îndelungă Maicii Domnului , parintele Nil a auzit din nou vocea cea minunată zicând: „Nile, am primit pocăința ta și Bunul Dumnezeu te – a iertat dăruindu – ți iarăși vederea. Spune, deci , fraților că eu sunt îngrijitoarea și ocrotitoarea mănăstirii . Toți cei care vor avea nevoie de ajutor să alerge către mine și nu – i voi trece cu vederea . Drept aceea , să se numească această icoană a mea « Grabnic Ascultătoare » . ” Parintele Nil și – a recăpătat vederea slăvind pe Preacurată Stăpână si pe Bunul Dumnezeu .

Înaintea acestei Sfinte Icoane Facatoare de Minuni se cântă zilnic Paraclisul Maicii Domnului , icoana fiind un izvor nesecat de tămăduiri și fiind cinstită în întreaga lume , ca ocrotitoare a familiilor creștine și ca ajutătoare pentru femeile care nu pot naște . Replici ale Icoanei athonite „ Grabnic Ascultătoare ” au fost cinstite cu mare dragoste și rugăciuni fierbinți în Rusia , fiind cunoscute cazuri de vindecare de ciumă și posedare demonica .

În 1838 Mănăstirea Dochiariu a oferit o copie a Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului „ Grabnic Ascultătoare ” Episcopiei misionare ruse din Ierusalim .

Icoana Maicii Domnului „Izbăvitoarea”

Icoana Maicii Domnului „Izbăvitoarea”numită și „ Eliberatoarea ” este prăznuită pe 17 octombrie . Icoana Maicii Domnului „ Izbăvitoarea ” a fost adusa din Muntele Athos de schimonahul Martinian care o primise cu evlavie de la pustnicul Teodul . În 1841 locuitorii din Sparta – Grecia s – au rugat înaintea acestei Sfinte Icoane și au fost izbăviți de invazia lăcustelor . De atunci Icoana a fost numită „ Izbăvitoarea ” sau „ Eliberatoarea ” și a început să fie căutată de crestini .

Dorind să fugă de lume bătrânul Martinian a luat Icoana Maicii Domnului și s-a retras într-o sihăstrie athonită iar Maica Domnului i s-a arătat , poruncindu – i să se întoarcă la mănăstire și să nu ascundă Icoana de cei aflați in necaz si în nevoi . Întorcându – se , mulți demonizați și bolnavi au primit vindecare prin rugăciunile rostite înaintea Sfintei Icoane a Maicii lui Dumnezeu .

Icoana Maicii Domnului „ Izbăvitoarea ” a rămas în Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos iar Egumenul Macarie , a lăsat cu limbă de moarte ca Icoana să fie dăruită Mănăstirii Simono-Kananitsk din Kaucaz , fapt ce s-a intamplat pe 20 iulie 1889 .

În ziua primei prăznuiri a Icoanei Maicii Domnului „ Izbăvitoarea ” o furtună a aruncat la țărmul de lângă mănăstire peste o tonă de pește aceasta fiind prima minune a Maicii Domnului .

Icoana este de tip „ Hodighitria ” Fecioara Maria ținand Pruncul pe brațul stâng și aratand spre El cu mâna dreaptă , iar Pruncul binecuvântează cu mâna dreaptă .

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie”

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev) se cinsteste pe 17 septembrie .

Icoana Maicii Domnului „ a Sfântului Macarie ” este o icoană tip „ Hodighitria ” . Icoana a apărut în timpul domniei Marelui Cneaz Vasile al II – lea al Moscovei și a Sfântului Macarie făcătorul de minuni care s – a nevoit in pustia râului Unzha .

La data de 17 septembrie 1442 spre dimineață când Sfântul Macarie termina acatistul Preasfintei Născătoare chilia sa a fost luminată deodată de o lumină nemaiîntâlnită. Călugărul s-a tulburat și a început să se roage cu ardoare . Dincolo de pereții chiliei a auzit „Bucură – te , cea plină de dar , Maică pururea Fecioară ! ” , călugărul a ieșit din chilia lui și în partea dinspre nord – vest a văzut Icoana Maicii Domnului înconjurată de o aura luminoasă.

Icoana se afla aproape de chilia sa. Cu bucurie călugărul a căzut la pământ și a strigat : „ Bucură – te , Maică lui Dumnezeu ! Bucură – te , izvor care pururea dai izbăvire la toată lumea , care ocrotești și mijlocești pentru toată țara Galiciei ! ”

Sfântul Macarie a luat icoana și a așezat – o în chilia , de aceea chilia a ajuns să fie numită „ chilia – icoanei ” . Mai târziu ucenicii călugărului au numit Icoana „ a Sfântului Macarie ” sau „ Macariev ” . Pe locul apatiției Sfintei Icoane a fost construita o Mănăstire care a fost de asemenea numită „ Macariev ” .

Icoana Maicii Domnului „Arapet”

Icoana Maicii Domnului „ Arapet ” sau „ din Arabia ” se praznuieste pe 6 septembrie , este una dintre cele mai vechi icoane ale Bisericii Ortodoxe . Tradiția spune că Icoana Maicii Domnului „ Arapet ” sau a apărut în timp ce Sfântul Apostol Toma increștina Etiopia , Arabia și India .

În loc de cele trei stele care apar în mod normal pe mantia Preasfintei Născătoare , care semnifică pururea fecioria Maicii Domnului , pe veșmânt apar trei medalioane care înfățișează capurile unor îngeri . Pruncul este înfățișat în brațele Preasfintei îmbrăcat cu un veșmânt roșu , partea superioară a corpului și piciorusele rămânând descoperite . El ține mâna dreaptă peste umărul Maicii . În unele reproduceri ale Icoanei Maica Domnului este înfățișată cu coroană regală pe cap .

Această icoană se aseamănă la aspectul veșmântului cu icoanele Maicii Domnului „ Întru naștere fecioria ai păzit ” și „ Prealăudată Maică ” .

Icoana Maicii Domnului „Întru naștere fecioria ai păzit”

Icoana Maicii Domnului „ Întru naștere fecioria ai păzit ” prăznuită pe 17 octombrie a fost adusă la Mănăstirea Nikolaev – Peskovsk din Moscova de negustorul Alexie Grigorievici Mokeev . În jurul anului 1780 Alexie s – a calugarit . El a donat toată averea mănăstirii păstrând în chilie doar Icoana Maicii Domnului .

După moartea monahului icoana a fost dusă la Egumenul Macarie , care observând că icoana nu are o valoare prea mare – fiind pictată în ulei pe pânză , prinsă pe o bucată de lemn a așezat – o pe ușa de ieșire din paraclisul Sfântului Metodie care se afla pe langa mănăstire .

În 1827 căpitanul Platon Osipovici Șabașev trecand pe lângă paraclis într – o noapte , a văzut că din Icoana Preasfintei Născătoare radia o lumină extradordinară . Altădată când avea ispită , icoana i – a apărut în vis si a văzut Icoana Maicii Domnului strălucind printre nori deasupra paraclisului Sfântului Metodie și a auzit o voce : „ Dacă vrei să scapi de ispită , roagă – te înaintea acestei icoane . ”

Paton i-a mărturisit Egumenului minunile săvârșite , care a mutat icoana în Biserică Mănăstirii . Monahii dorind să îmbrace icoana într – un veșmânt de argint împodobit cu pietre scumpe au scos – o de pe lemn si au descoperit ca sub chipul Preasfintei Născătoare era ascunsă o icoană a Maicii Domnului de o frumusețe nemaiîntâlnită zugrăvită pe lemn .

Această icoană a Maicii Domnului este de tip „ Hodighitria ” se aseamănă cu Icoana Maicii Domnului „ Cea de toți fericită ” ,„ din Arabia ” si „ Muntele netăiat ” – icoana de pe iconostasul catedralei Schimbării la Față din Solovki .

Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat”

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu mai este numită și icoana Maicii Domnului „ Muntele umbrit ” s – a aflat pentru 250 – 300 de ani într – una din Mănăstirile de monahi din Tver , fiind dăruită de Stareț lui Cosma Volcianinov , unul din ctitorii Sfintei Mănăstirii . Icoana s – a transmis în familie din generație în generație , până când un strănepot a lui Cosma a aruncat – o înt r – un pod .

Tânărul era cunoscut pentru insultele pe care i le aducea soției sale . Necăjindu – se femeia și – a pus în gând să se sinucidă într – o baie părăsită in casă ; in drum spre baie , i s-a arătat un calugar care i – a spus : „ Unde te duci , tu nefericito ? Întoarce – te în casa ta , caută icoana Maicii Domnului „ Muntele unbrit ”, roagă – te înaintea ei și vei trăi în pace cu soțul tău .”

Femeia a căutat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu , a curățat – o și a așezat – o la loc de cinste în casă, în ajunul Bunei Vestiri au chemat preotul din parohie , povestindu – i cele întâmplate acesta a săvârșit apoi Priveghere de toată noaptea înaintea icoanei Maicii Domnului „Muntele netăiat” . Ultimul membru al familiei Ecaterina , s – a căsătorit cu George Ivanovici Koniaev luând icoana Maicii Domnului ca zestre.

În 1863 soțul Ecaterinei, George Koniaev, a făcut demersurile necesare pentru a prezenta propunerea ridicării unei Biserici în cinstea icoanei Maicii Domnului „ Muntele umbrit ” , alături de o alta Biserica , în cinstea icoanei Maicii Domnului din Smolensk, a Sfântului Tihon și a Sfântului Macarie de Kaliazinsk ca sa se refugieze toți la mila Maicii Domnului , revărsată și prin această icoană .A fost așezată în Capela construită de episcopul Antonie Staritsk.

Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” a fost trecută în sinaxarele ruse cu dată de prăznuire pe 24 martie , aparține tipului „Îndrumătoarea” Hodighitria ; în mâna dreaptă Maică Domnului are reprezentat un munte pe care se afla o biserică. Icoana are ca tema proorocia lui Daniel ( 2 , 44 – 45 ) : „ Bucură – te de Dumnezeu Născătoare , pe care Sfântul profet Daniel mai înainte te – a văzut munte netăiat , din care S – a tăiat Piatra cea din capul unghiului …” (Mineiul pe Ianuarie, ziua 27, Utrenie, Cântarea a VIII-a a Canonului Născătoarei de Dumnezeu)

Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” e diferita de icoana Maicii Domnului „Piatra Muntelui netăiata de mână" – de pe iconostasul Catedralei Schimbării la Față din Solovki , Rusia .

Icoana Maicii Domnului „Cea de toți fericită”

Icoana Maicii Domnului „Cea de toți fericită” (Ovsepetaia) e prăznuită pe 6 octombrie , este o reprezentare a Împărătesei Cerurilor si de la condacul al XIII – lea din Acatistul Buneivestiri al Maicii Domnului : „ O , Maică prealăudată , care ai născut pe Cuvântul , Cel ce este mai sfânt decât toți sfinții…”

Maică Domnului este reprezentată purtând coroană și strângând la piept Pruncul Sfânt cu ambele mâini. În loc de cele trei stele care apar pe mantia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu si care semnifică pururea fecioria Maicii Domnului , pe veșmânt apar trei medalioane care înfățișează capurile unor îngeri iar pe mantie sunt imprimați norișori.

Chipurile de îngeri în locul stelelor și norișori ornamentali sunt prezente și în Icoana Maicii Domnului „Arapet” sau „din Arabia” ; Icoana Maicii Domnului „Întru naștere fecioria ai păzit” și Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” – icoana de pe iconostasul catedralei Schimbării la Față din Solovki din Rusia.

BIBLIOGRAFIE

1 Drd St . Ionescu – Berechet , Teza de doctorat , Apararea cinstirii Sfintelor icoane in scrierile Sfintilor Nichifor Marturisitorul si Teodor Studitul , Bucuresti 201

2 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă AZ, Ed. IBMBOR, București, 1981

3 Maica Domnului Prodromița, în revista Epifania, iulie-august 1999, p. 15

4 Pavel Florenshi , Iconostasul , Editura Anastasia , Bucuresti 1994 , p 172

5 Melition de Sardes , Sur la pâque et fragmentés , introductions , texte critique traduction et notes par

6 Othmar Perler , Les Edition du Ocrf , Paris 1966 ,sc 132 , p52

7 Tertulian la chair du Christ , Introduction texte critique , traduction et comentaire de Jean Pierre Mathé , teme I Les Edittions du Cerf , Paris , 1975 ,sc 216 , cap 21 , 2 , p 297

8 Prof Dr Mihaela Palade ,Fenomenul kisch , intre esthetic si religios ,in Studii Teologice anul LV ( 2003 ) ,nr 1 , p 266 – 267

9 Lect Dr Vasile Cristescu – Revelatie si simbol verbal in icoana Învierii Domnului de la Biserica Draganescu,in Teologie si viata, anul XII (LXXVIII) 2002 , nr 1-3 , p. 82

10 Ovidiu Boldura – Teza de DoctoratPictura murala din nordul Moldovei – modificari estetice si restaurare ,EdituraAccent print , 2007

11 Achitei Gheorghe – Frumusetea dincolo de arta , Editura Meridiane , Bucuresti

12 Lect Dr Vasile Cristescu – Revelatie si simbol verbal in icoana Învierii Domnului de la Biserica Draganescu,in Teologie si viata, anul XII (LXXVIII) 2002 , nr 1-3 , p. 82

13 Prof . Dr . D . I . Belu – Maica Domnului in lumina imnelor liturgice , Editura Caransebes 1945

14 Pr Prrof Petru Rezus – Mariologia ortodoxa , in Ortodoxia , II (1950) , nr 4 , p.515 – 558

15 Pr Prof Isidor Todoran – Consideratii mariologice in Mitropia Ardealului,III (1958),p.218-237

16 Pr Milea Sesan – Despre cinstirea Maicii Domnului , in „Mitropolia Moldovei si Sucevei” XXXIV (1958), nr 7 – 8 , p.602-60

17 Episcop Vicar Antonie Plamadeala – Maica Domnului in teologia si viata ortodoxa in Biserica ortodoxa Romana ,XCVI(1978) ,NR 9-10 , P 1113 – 112

18 Pr Prof Ene Braniste – Cinstirea Maicii Domnului in cultul ortodox si formele ei de exprimare, in Ortodaxia , XXXII (1980) , nr 3 , p .496 – 491

19 Pr Prof C Galeriu –Maica Domnului Povatuitoarea , in Ortodoxia XXXII (1980) nr 3 ,p.454-468

20 Pr Conf Ilie Moldovan – Invatatura Sfintei Scripturi despre Prea Curata Fecioara Maria si implicatiile ei religios morale , in Ortodoxia , XXXII(1980), nr 3 , p. 469 – 491

21 Pr . Prof Dimitrie Staniloe –Învatatura despre Maica Domnului la ortodocsi si catolici , in Ortodaxia , XXX (1950) , nr 4 , p.559-609

22 Sfantul Ioan Damaschin – Cuvant de lauda la Adormirea Prealaudatei si Binecuvantatei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria , traducere de pr D . Fecioru – in Mitropolia Olteniei XVI (1946) – nr 7-8 , p. 596

23 PrSerghie Bulgarov – Rugul care nu se mistuie(despre cultul Maicii Domnului in Ortodoxie , Editura Anastasia 2001

24 Pr Adrian Dinu – Fecioara Maria, prototip al vietii duhovnicestitalcuire a operei Sfantului Irineu de Lyon , Editura Trinitas 2008

25 Monah Teoclit Dionisiatul – Maica Domnului in teologia si imnografia Sfintilor Parinti , Editura Bizantina , Bucuresti

26 Ministerul Culturii si Cultetor Secretariatul de Stat pentru Arta , Bucuresti 2003 Patrimoniul religios al Romaniei – Permanenta spirituala europeana , Bucuresti 2003

27 Tendinta in conservarea preventiva – Articole selectate din literatura de specialitate internationala , editura Astra Museum , Sibiu 2009

28 Cezara Mucenic – Bucurest un veac de arhitectura civila secXIX , Editura Sitex , Bucuresti 1997

29 Monah Teoclit Dionisiotul – Maica Domnului in teologia si imnografia Sfintilor Parinti , Editura Bizantina , Bucuresti

30 Michael Ouenot – Sfidarile Icoanei o alta viziune crestina asupra lumii,Sofia , Bucuresti 2004

31 Pr Prof Ene Braniste –Iconografia crestina ca disciplina de studiu si cercetare in Studii Teologice , anul XIV (1962) – nr 5-6 , p . 329

32 N . Melniciuc Puica – Materiale pentru realizarea , conservarea , restaurarea icoanelor si frescelor , Editura Tehnopress , Iasi , 2001

33 Lect Dr Vasile Cristescu – Revelatie si simbol verbal in icoana Învierii Domnului de la Biserica Draganescu,in Teologie si viata, anul XII (LXXVIII) 2002 , nr 1-3 , p. 82

34 Arhim Ioanichie Balan – Sfintele icoane facatoare de minunu din Romania Editura Episcopiei Romanului 1999

35 Sfantul Ioan Damaschin – Dogmatica , traducere de Pr D . fecioru , Bucuresti 1993

36 pr prof Dr Ioan Ica Jr – Misterul Fetei lui Hristos in Traditia Ortodoxa , Editura EIKON PROSOPON-ICOANA ,Editura Alba Iulia 2005

37 Mihai Vizitiu –Filantropia divina si filantropia Bisericii – Editura Trinitas , Iasi 2002

38 Pr Prof Ene Braniste Iconografia crestina ca disciplina de studiu si cercetare in Studii Teologice , anulLV (2003) nr . 1 -2

39 Lect . Dr Mihaela Palade Fenomenul Kitsch intre etic si religios in Studii teologice anul LV (2003)nr 1–2

40 Paul Florenski – Iconostasul Editura Anastasia , Bucuresti 1994

50 Nicoleta Melniciuc Puica – Materiale pentru conservarea si restaurarea frescelor , Editura Tehno press , Iasi 2001

51 Mihail Mihalcu – Conservarea obiectelor de arta si a momumentelor istorice , Editura Stiintifica , Bucuresti 1970

52 Anca Pomponiu – libertate si limite in cadrul restaurarii textilelor in arta , Editura Stiintifica

53 Solomoneea Carmen – Tehnica si stilul picturii muralemoldovenesti din sec XV si XVI , studiu prilejuit in interventiile de conservare a ansamblurilor Voronet , Popauti , Probota , Moldovita , coord Prof Dr Corina Popa , Teza de Doctorat

54 Sofian Boghiu – Chipul Mantuitorului in iconografie , Editura Bizantina , 2001

55 Dr Adrian Matei Alexandrescu – Teza de Doctorat , Icoana in iconomia mantuirii. Erminia picturii bizantine si arta crestina ecleziala , coord Pr Prof Dr Emilian Popescu

56 Franҫoise Choay – Restaurare stiintasi arta ,Editura Alice Moagar 1976

57 Teofilact Marinak –Icoanele facatoare de minuni ala Maicii Domnului,Editura Sophia , 2008

58 Maria Oprea – Icoane facatoare de minuni din patrimoniul Bisericii

59 Melchisedec Stefan Tratat despre cinstirea si inchinarea icoanei ,Editura Partener , Galati

60 Ioanichie Balan – Sfintele icoane facatoare de minuni din Romania , Editura Manastirea Sihastri , 2004

61 Diaconescu Antipa Prodromu ,Editura Christian , an 2004

62 Braul Maicii Domnului ,Editura Panaghia 2003

63 Minunile Maicii Domnului de la Manastirea Rarau , Editura Panaghia 2003

64 Pr prof Alexander Schmemann , Preasfanta Fecioara Maria , Editura Basilica 2014 , p 17

65 Vechiul Testament

66 Maica Domnului Prodromița, în revista Epifania, iulie-august 1999, p. 15

67 Arhim. Chiril Lovin, Icoana Maicii Domnului Prodromița. Istoia, minunile și acatistul

68 Ierod. Cleopa Paraschiv – Icoana nefăcută de mâna omenească Prodromița, Editura Panaghia

69 Prodomu – Schitul românesc din Sf. Munte Athos și icoanele sale făcătoare de minuni, Editura Christiana, București, 2004

70 Olga Greceanu , Specificul national in pictura , editura IDACO , „Dar din har”, 2010

71 Nichifor Calist , Istoria Bisericeasca , Cartea a doua , Cap . 23

72 Monahia Iuliana , Truda iconarului , Editura Sophia , Bucuresti 2001

73 Istorisiri despre viata pamanteasca a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu , Editia Romaneasca a Manastirii Sfantul Pantelimon din Muntele Athos p.261-263

74 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă AZ, Ed. IBMBOR, București, 1981

75 Maica Domnului Prodromița, în revista Epifania, iulie-august 1999, p. 15

76 Uspenskij Leonid – The meaning of icons ,Editura Sophia 2003

77 Vatasianu Mihaela ,Elemente de istoria areti europene , Editura Aura 2002

78 Vatasianu Virgil Istoria artei europene Editura Clusium , 2000

79 I . D . Stefanescu L’évolution de la picture religieuse en Bucovina ,Editia Moldova 1928

80 Icoane ( sursa) : www.doxologia.ro

BIBLIOGRAFIE

1 Drd St . Ionescu – Berechet , Teza de doctorat , Apararea cinstirii Sfintelor icoane in scrierile Sfintilor Nichifor Marturisitorul si Teodor Studitul , Bucuresti 201

2 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă AZ, Ed. IBMBOR, București, 1981

3 Maica Domnului Prodromița, în revista Epifania, iulie-august 1999, p. 15

4 Pavel Florenshi , Iconostasul , Editura Anastasia , Bucuresti 1994 , p 172

5 Melition de Sardes , Sur la pâque et fragmentés , introductions , texte critique traduction et notes par

6 Othmar Perler , Les Edition du Ocrf , Paris 1966 ,sc 132 , p52

7 Tertulian la chair du Christ , Introduction texte critique , traduction et comentaire de Jean Pierre Mathé , teme I Les Edittions du Cerf , Paris , 1975 ,sc 216 , cap 21 , 2 , p 297

8 Prof Dr Mihaela Palade ,Fenomenul kisch , intre esthetic si religios ,in Studii Teologice anul LV ( 2003 ) ,nr 1 , p 266 – 267

9 Lect Dr Vasile Cristescu – Revelatie si simbol verbal in icoana Învierii Domnului de la Biserica Draganescu,in Teologie si viata, anul XII (LXXVIII) 2002 , nr 1-3 , p. 82

10 Ovidiu Boldura – Teza de DoctoratPictura murala din nordul Moldovei – modificari estetice si restaurare ,EdituraAccent print , 2007

11 Achitei Gheorghe – Frumusetea dincolo de arta , Editura Meridiane , Bucuresti

12 Lect Dr Vasile Cristescu – Revelatie si simbol verbal in icoana Învierii Domnului de la Biserica Draganescu,in Teologie si viata, anul XII (LXXVIII) 2002 , nr 1-3 , p. 82

13 Prof . Dr . D . I . Belu – Maica Domnului in lumina imnelor liturgice , Editura Caransebes 1945

14 Pr Prrof Petru Rezus – Mariologia ortodoxa , in Ortodoxia , II (1950) , nr 4 , p.515 – 558

15 Pr Prof Isidor Todoran – Consideratii mariologice in Mitropia Ardealului,III (1958),p.218-237

16 Pr Milea Sesan – Despre cinstirea Maicii Domnului , in „Mitropolia Moldovei si Sucevei” XXXIV (1958), nr 7 – 8 , p.602-60

17 Episcop Vicar Antonie Plamadeala – Maica Domnului in teologia si viata ortodoxa in Biserica ortodoxa Romana ,XCVI(1978) ,NR 9-10 , P 1113 – 112

18 Pr Prof Ene Braniste – Cinstirea Maicii Domnului in cultul ortodox si formele ei de exprimare, in Ortodaxia , XXXII (1980) , nr 3 , p .496 – 491

19 Pr Prof C Galeriu –Maica Domnului Povatuitoarea , in Ortodoxia XXXII (1980) nr 3 ,p.454-468

20 Pr Conf Ilie Moldovan – Invatatura Sfintei Scripturi despre Prea Curata Fecioara Maria si implicatiile ei religios morale , in Ortodoxia , XXXII(1980), nr 3 , p. 469 – 491

21 Pr . Prof Dimitrie Staniloe –Învatatura despre Maica Domnului la ortodocsi si catolici , in Ortodaxia , XXX (1950) , nr 4 , p.559-609

22 Sfantul Ioan Damaschin – Cuvant de lauda la Adormirea Prealaudatei si Binecuvantatei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria , traducere de pr D . Fecioru – in Mitropolia Olteniei XVI (1946) – nr 7-8 , p. 596

23 PrSerghie Bulgarov – Rugul care nu se mistuie(despre cultul Maicii Domnului in Ortodoxie , Editura Anastasia 2001

24 Pr Adrian Dinu – Fecioara Maria, prototip al vietii duhovnicestitalcuire a operei Sfantului Irineu de Lyon , Editura Trinitas 2008

25 Monah Teoclit Dionisiatul – Maica Domnului in teologia si imnografia Sfintilor Parinti , Editura Bizantina , Bucuresti

26 Ministerul Culturii si Cultetor Secretariatul de Stat pentru Arta , Bucuresti 2003 Patrimoniul religios al Romaniei – Permanenta spirituala europeana , Bucuresti 2003

27 Tendinta in conservarea preventiva – Articole selectate din literatura de specialitate internationala , editura Astra Museum , Sibiu 2009

28 Cezara Mucenic – Bucurest un veac de arhitectura civila secXIX , Editura Sitex , Bucuresti 1997

29 Monah Teoclit Dionisiotul – Maica Domnului in teologia si imnografia Sfintilor Parinti , Editura Bizantina , Bucuresti

30 Michael Ouenot – Sfidarile Icoanei o alta viziune crestina asupra lumii,Sofia , Bucuresti 2004

31 Pr Prof Ene Braniste –Iconografia crestina ca disciplina de studiu si cercetare in Studii Teologice , anul XIV (1962) – nr 5-6 , p . 329

32 N . Melniciuc Puica – Materiale pentru realizarea , conservarea , restaurarea icoanelor si frescelor , Editura Tehnopress , Iasi , 2001

33 Lect Dr Vasile Cristescu – Revelatie si simbol verbal in icoana Învierii Domnului de la Biserica Draganescu,in Teologie si viata, anul XII (LXXVIII) 2002 , nr 1-3 , p. 82

34 Arhim Ioanichie Balan – Sfintele icoane facatoare de minunu din Romania Editura Episcopiei Romanului 1999

35 Sfantul Ioan Damaschin – Dogmatica , traducere de Pr D . fecioru , Bucuresti 1993

36 pr prof Dr Ioan Ica Jr – Misterul Fetei lui Hristos in Traditia Ortodoxa , Editura EIKON PROSOPON-ICOANA ,Editura Alba Iulia 2005

37 Mihai Vizitiu –Filantropia divina si filantropia Bisericii – Editura Trinitas , Iasi 2002

38 Pr Prof Ene Braniste Iconografia crestina ca disciplina de studiu si cercetare in Studii Teologice , anulLV (2003) nr . 1 -2

39 Lect . Dr Mihaela Palade Fenomenul Kitsch intre etic si religios in Studii teologice anul LV (2003)nr 1–2

40 Paul Florenski – Iconostasul Editura Anastasia , Bucuresti 1994

50 Nicoleta Melniciuc Puica – Materiale pentru conservarea si restaurarea frescelor , Editura Tehno press , Iasi 2001

51 Mihail Mihalcu – Conservarea obiectelor de arta si a momumentelor istorice , Editura Stiintifica , Bucuresti 1970

52 Anca Pomponiu – libertate si limite in cadrul restaurarii textilelor in arta , Editura Stiintifica

53 Solomoneea Carmen – Tehnica si stilul picturii muralemoldovenesti din sec XV si XVI , studiu prilejuit in interventiile de conservare a ansamblurilor Voronet , Popauti , Probota , Moldovita , coord Prof Dr Corina Popa , Teza de Doctorat

54 Sofian Boghiu – Chipul Mantuitorului in iconografie , Editura Bizantina , 2001

55 Dr Adrian Matei Alexandrescu – Teza de Doctorat , Icoana in iconomia mantuirii. Erminia picturii bizantine si arta crestina ecleziala , coord Pr Prof Dr Emilian Popescu

56 Franҫoise Choay – Restaurare stiintasi arta ,Editura Alice Moagar 1976

57 Teofilact Marinak –Icoanele facatoare de minuni ala Maicii Domnului,Editura Sophia , 2008

58 Maria Oprea – Icoane facatoare de minuni din patrimoniul Bisericii

59 Melchisedec Stefan Tratat despre cinstirea si inchinarea icoanei ,Editura Partener , Galati

60 Ioanichie Balan – Sfintele icoane facatoare de minuni din Romania , Editura Manastirea Sihastri , 2004

61 Diaconescu Antipa Prodromu ,Editura Christian , an 2004

62 Braul Maicii Domnului ,Editura Panaghia 2003

63 Minunile Maicii Domnului de la Manastirea Rarau , Editura Panaghia 2003

64 Pr prof Alexander Schmemann , Preasfanta Fecioara Maria , Editura Basilica 2014 , p 17

65 Vechiul Testament

66 Maica Domnului Prodromița, în revista Epifania, iulie-august 1999, p. 15

67 Arhim. Chiril Lovin, Icoana Maicii Domnului Prodromița. Istoia, minunile și acatistul

68 Ierod. Cleopa Paraschiv – Icoana nefăcută de mâna omenească Prodromița, Editura Panaghia

69 Prodomu – Schitul românesc din Sf. Munte Athos și icoanele sale făcătoare de minuni, Editura Christiana, București, 2004

70 Olga Greceanu , Specificul national in pictura , editura IDACO , „Dar din har”, 2010

71 Nichifor Calist , Istoria Bisericeasca , Cartea a doua , Cap . 23

72 Monahia Iuliana , Truda iconarului , Editura Sophia , Bucuresti 2001

73 Istorisiri despre viata pamanteasca a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu , Editia Romaneasca a Manastirii Sfantul Pantelimon din Muntele Athos p.261-263

74 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă AZ, Ed. IBMBOR, București, 1981

75 Maica Domnului Prodromița, în revista Epifania, iulie-august 1999, p. 15

76 Uspenskij Leonid – The meaning of icons ,Editura Sophia 2003

77 Vatasianu Mihaela ,Elemente de istoria areti europene , Editura Aura 2002

78 Vatasianu Virgil Istoria artei europene Editura Clusium , 2000

79 I . D . Stefanescu L’évolution de la picture religieuse en Bucovina ,Editia Moldova 1928

80 Icoane ( sursa) : www.doxologia.ro