Magdalena PLATIS [622911]

Magdalena PLATIS
Sorin -George TOMA
Catalina Ioana BONCIU
Cornelia NISTOR

Teste de antrenament
pentru examenul de licență

ADMINISTRAREA AFACERILOR

Facultatea de Administrație și Afaceri
Universitatea din București

2018

3

CUPRINS

Cuvânt înainte ………………………….. ………………………….. ………… 5
Partea I ………………………….. ………………………….. ……………………. 7
MARKETING ………………………….. ………………………….. …………. 7
Prof. univ.dr. Magdalena PLATIS ………………………….. ………… 7
Partea a II -a ………………………….. ………………………….. …………… 26
ANTREPRENORIAT SI ADMINISTRAREA AFACERILOR
………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 26
Prof.univ.dr. Sorin -George TOMA ………………………….. …….. 26
Partea a III -a ………………………….. ………………………….. ………….. 40
MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE ………………… 40
Prof.univ.dr. Cătălina Ioana BONCIU ………………………….. .. 40
Partea a IV -a ………………………….. ………………………….. ………….. 87
MICROECONOMIE ………………………….. ………………………….. 87
Conf.univ.dr. Cornel ia NISTOR ………………………….. ……….. 87
RĂSPUNSURI ………………………….. ………………………….. ……… 109
TEMATICĂ ȘI BIBLIOGRAFIE PENTRU EXAMENUL DE
FINALIZARE A STUDIILOR ………………………….. …………… 117

4

5
Cuvânt înainte

Lucrarea de față este destinată candidaților la examenul
de licență, specializarea Administrarea Afacerilor , precum și
studenților care studiază sau se pregătesc pentru examen , la
disciplinele : Marketing , Antreprenor iat si Administrarea
Afacerilor , Managementul Resurs elor Umane și Microeconomie.
Este o lucrare concepută în baza tematicii de licență , cu răspunsuri
unice care urmărește aprofundarea cunoștințelor învățate la
disciplinele respective.
Lucrarea cuprinde 512 de grile, cu următoarea structură:
− Marketing – 104 grile;
− Antreprenoriat si Administrarea Afacerilor – 65 grile;
− Managementul Resurselor Umane -255 grile
− Microeconomie – 88 grile;
Cu ajutorul tabelelor de răspuns, studenții își verifică
raționamentele și alegerile.
În speranța că aceste grile vor fi utile, u răm SUCCES
studenților în rezolvarea lor.
AUTORII

6

7
Partea I

MARKETING
Prof. univ .dr. Magdalena PLATIS

1. Ansamblul subiecților, forțelor și condițiilor interne și
externe în interiorul și sub acțiunea cărora managerul
stabilește și menține relațiile cu clienții exprimă:
a) strategia de marketing;
b) mixul de marketing;
c) mediul de marketing;
d) planul de marketing.
2. Reprezintă o componentă a mediului intern de marketing:
a) mixul de marketing;
b) clienții;
c) furnizorii;
d) factorii demografici
3. Se utilizează pentru dimensio narea activității firmei și
exprimă cel mai bine capacitatea pieței:
a) numărul concurenților;
b) gama sortimentală;
c) nivelul prețurilor;
d) volumul cererii .
4. Dezvoltarea pieței organizației se poate face prin:
a) atragerea non -consumatorilor relativi;
b) menținerea intensității de consum;
c) atragerea non -consumatorilor absoluți;
d) reducerea cumpărărilor medii efectuate de un
consumator.

8 5. Între organizațiile care realizează același produs și satisfac
aceeași necesitate, disputându -și aceeași clientelă se
manifestă concuren ța:
a) directă;
b) indirectă, verticală;
c) perfectă;
d) indirectă, orizontală
6. Reflectă faptul că stilul de viață impune un anume
comportament consumatorului, care trebuie să fie cât mai
real, axioma:
a) preferințelor;
b) obligativității;
c) nivelului aspirațiilor;
d) integrării.
7. Reprezintă un factor de natură psihologică care influențează
comportamentul consumatorului:
a) stilul de viață;
b) statutul social;
c) motivația;
d) grupul referențial.
8. Este un element al atitudinii care reflectă tendința de a
acționa în ceea ce privește obiectul acesteia, reflectată prin
intenția de a -l cumpăra sau nu, componenta:
a) cognitivă;
b) afectivă;
c) atitudinală;
d) conativă.
9. Cumpărăturile efectuate neplanificat, ca urmare a unei
motivații instantanee, determinate mai ales de stimul vizual:
a) necesită un efort de cump ărare maxim;
b) se numesc cumpărări critice;
c) se încadrează în cumpărăturile frecvente;
d) se referă la cumpărăturile de impuls.

9 10. Concepția organizației cu privire la evoluția activității sale,
opțiunile ei de ansamblu, principiile și normele ce o
călăuzesc se num ește:
a) mix de marketing;
b) politica de marketing;
c) management strategic;
d) analiză economică.
11. În procesul de formare a strategiei, gândirea strategică nu
este generată de:
a) misiunea și obiectivele firmei;
b) situația mediului exterior;
c) deciziile strategice adoptate;
d) situația concurențială concretă.
12. În funcție de schimbările pieței, strategia de piață poate fi:
a) activă, adaptivă, pasivă;
b) ridicată, medie, redusă;
c) ofensivă și defensivă;
d) diferențiată, concentrată și nediferențiată.
13. În cadrul submixului de preț se includ:
a) caracteristicile produsului;
b) aspectele privind stocurile;
c) condițiile de creditare;
d) relațiile publice.
14. Forța de vânzare este parte a submixului de:
a) produs;
b) preț;
c) distribuție;
d) promovare.
15. În categoria caracteristicilor asociate produsului se include:
a) marca;
b) durata;
c) compoziția;
d) varietatea.
16. Marca produsului se definește:
a) doar prin atributele produsului;

10 b) prin costul și prețul produsului;
c) și prin valorile cumpărătorilor care oferă un preț,
pentru performanță, siguranță și prestigiul produsului;
d) numai prin avantaj ele funcționale ale produsului.
17. După natura produsului și piețele de desfacere, ambalajul
unui produs poate fi:
a) de bază și secundar;
b) de transport și stocare;
c) reutilizabil și nereutilizabil;
d) de depozitare și pentru expunere.
18. Gama de produse:
a) reprezintă portofoliul de produse;
b) nu exprimă mixul de produs;
c) poate fi dezvoltată prin inovare, dar nu depinde de
cerințele consumatorilor;
d) nu cuprinde produsele care contribuie la realizarea
celei mai mari cifre de afaceri.
19. Reprezintă un factor intern care determin ă prețul unui
produs:
a) cererea pentru bunuri;
b) concurența;
c) politica statului;
d) strategia de distribuție a produsului.
20. Reprezintă un avantaj al strategiei prețurilor ridicate (sau de
smântânire ):
a) profiturile mici pe termen lung;
b) creșterile frecvente de prețuri ;
c) profiturile mari pe termen scurt;
d) creșterea riscului demodării.
21. Reprezintă o funcție a distribuției:
a) schimbarea proprietății asupra produsului;
b) protecția mediului ambiant;
c) reducerea costurilor de producție;
d) corelarea cererii cu oferta.

11 22. Forma de distribu ție care implică desfacerea în orice punct
posibil și care se recomandă pentru bunurile ce se cumpără
în mod curent este:
a) exclusivă;
b) selectivă;
c) intensivă;
d) industrială.
23. Atunci când distribuitorul, intermediarul își asumă
responsabilitățile cu privire la metodele și tehnicile pe care
le folosește în domeniul promovării, aceasta se numește
promovare:
a) a produselor;
b) pasivă;
c) activă;
d) a serviciilor și vânzărilor.
24. Nu reprezintă un obiectiv al publicității:
a) informarea consumatorilor;
b) optimizarea cheltuielilor;
c) convingerea consumatorilor;
d) reamintirea unei nevoi.
25. După modul de desfășurare în timp, strategia de promovare
poate fi:
a) a activității promoționale permanente sau intermitente;
b) ofensivă sau defensivă;
c) concentrată sau diferențiată;
d) diferențiată sau nediferenția tă.
26. Grupul de referință nu îndeplinește funcția:
a) normativă;
b) informațională;
c) stabilizare a eforturilor de cumpărare;
d) comparativă.
27. În cadrul submixului de produs se includ:
a) sortimentele și stocurile;
b) relațiile publice;
c) facilitățile de plată și acțiunile de vânzare;

12 d) designul și caracteristicile de ambalare.
28. Strategia proactivă este cea care:
a) implică anticiparea schimbărilor mediului;
b) presupune o imitare rapidă a unor acțiuni;
c) se sprijină pe o inovație reactivă;
d) nu admite un proces inovator.
29. Este un obiectiv d e preț:
a) acoperirea parțială a costurilor;
b) devansarea prețurilor concurenților;
c) încurajarea pătrunderii pe piață de noi firme;
d) recuperarea investiției, cel puțin într -un anumit procent
30. Numărul unităților prin care se asigură desfacerea produsului
în cadrul fiecărei etape a circuitului exprimă dimensiunea
canalului de:
a) lungime;
b) lățime;
c) adâncime;
d) volum.
31. Logistica reprezintă:
a) distribuția fizică;
b) promovarea directă;
c) distribuția inversă;
d) transportul și service -ul.
32. Grupul de angajați sau delegați ai organizației i nvestiți cu o
serie de competențe ce vizează sporirea vânzărilor fără
utilizarea rețelei comerciale desemnează:
a) grupul de referință;
b) forța de vânzare;
c) grupul de apartenență;
d) partenerii firmei.

33. Obiectivul imediat al reclamei este:
a) creșterea vânzărilor;
b) fidelizarea clienților;
c) creșterea profitului;

13 d) atragerea atenției.
34. Alegeți varianta falsă:
a) după sediul activității promoționale, strategia poate fi
cu forțe proprii, și prin instituții specializate;
b) strategia de extindere a imaginii firmei este cea de
promo vare exclusivă a produsului;
c) există companii publicitare în care reclama ocupă locul
central;
d) măsurarea nivelului de conștientizare este o metodă de
măsurare a eficienței reclamei.
35. Reprezintă o componentă a organismelor publice:
a) asociațiile cetățenilor;
b) clienții;
c) furnizorii;
d) concurenții.
36. Nu reprezintă o condiție pentru dezvoltarea unei relații de
schimb între un potențial vânzător și cumpărător :
a) fiecare parte dispune de ceva considerat valoros pentru
cealaltă parte;
b) părțile dispun de libertatea de a accepta sau respinge
tranzacția;
c) între cele două părți există posibilitatea de comunicare;
d) cunoașterea capacității de dezvoltare a pieței de la cea
efectivă la cea potențială .
37. Atunci când cea mai mare parte a consumatorilor nu acceptă
produsul, dar îl achizițione ază din considerente de
raționalitate, cererea este considerată a fi:
a) negativă;
b) latentă;
c) absentă;
d) în scădere.
38. Este o funcție premisă a marketingului în activitatea
întreprinderii:
a) conectarea dinamică a întreprinderii la mediul
economico -social;

14 b) cunoașterea cerințelor pieței, a nevoilor
consumatorilor;
c) satisfacerea cerințelor pieței, a nevoilor
consumatorilor;
d) creșterea eficienței, a profitului întreprinderii.
39. Alegeți varianta adevărată :
a) simularea ca metodă de cercetare în marketing se mai
numește experiment ;
b) cercetarea permanentă are numai caracter descriptiv;
c) piața bunurilor de consum este cel mai frecvent obiect
de analiză în studiile de marketing;
d) piața bunurilor de consum este o piață redus
segmentată .
40. Combinația de elemente – produs, preț, promovare,
distribuție – care, corelate între ele contribuie la realizarea
obiectivelor întreprinderii definește:
a) strategia de piață;
b) marketingul mix;
c) politica de promovare;
d) strategia de dezvoltare a produsului.
41. Este un criteriu de exemplificare a variantelor strategie i de
piață:
a) înnoirea produselor;
b) perfecționarea gamei sortimentale;
c) structura pieței;
d) logistica produselor.
42. Procesul de creare a unui produs, în sensul acceptării acestuia
de către consumator se desfășoară în două etape și anume:
a) lansare și dezvoltare;
b) cercetare și transfer tehnologic;
c) studierea pieței și lansarea în fabricație;
d) difuzarea produsului și adoptarea în consum.
43. Etapele unui ciclu de viață pentru un produs nu cuprind
următoarea secvență:
a) introducere, dezvoltare, maturitate, declin;

15 b) creștere, l ansare, maturitate, declin;
c) lansare, creștere, declin, relansare;
d) lansare, dezvoltare, maturitate, declin, relansare.
44. Variantele strategice de produs se elaborează în funcție de
criteriul specific și anume:
a) dinamica pieței;
b) flexibilitatea prețului;
c) lungime a canalului de distribuție;
d) gradul de noutate a produsului.
45. Limitele superioare de preț:
a) se numesc plafon de preț;
b) sunt ilegale;
c) nu presupun intervenția statului;
d) reprezintă prețul suport.
46. După sensul circulației produselor, distribuția poate fi:
a) intensivă, selectivă și exclusivă;
b) unilaterală și bilaterală;
c) directă și inversă;
d) fizică și promoțională.
47. Logistica exprimă distribuția:
a) în dublu sens;
b) unilaterală;
c) selectivă;
d) fizică.
48. Identificați varianta falsă:
a) gradul de implicare a producătorului reprez intă un
criteriu pentru strategia de promovare;
b) intermediarii pot fi specializați;
c) canalul de distribuție poate fi indirect;
d) publicitatea poate fi de condiționare.
49. După dimensiunea canalului de distribuție, strategia poate fi
de distribuție:
a) extensivă, sel ectivă și exclusivă;
b) cu sau fără intermediari;
c) prin aparat fix sau flexibil;

16 d) prin intermediari, prin aparat propriu și mixtă.
50. Atunci când se realizează o politică promoțională în raport
cu o marcă concurentă, publicitatea este:
a) de informare;
b) de condiționar e;
c) comparativă;
d) de reamintire.
51. Este un avantaj al radioului, ca tehnică de comunicare
folosită în publicitate:
a) caracterul auditiv al mesajului;
b) costul ridicat al difuzării;
c) lipsa de flexibilitate;
d) adresabilitatea largă a mesajului.
52. Strategia ofensivă și defensivă sunt variante de promovare
identificate în funcție de:
a) obiectul activității promoționale;
b) rolul atribuit activității promoționale;
c) diversitatea activității promoționale;
d) continuitatea activității promoționale.
53. Reprezintă tehnici generatoare de id ei noi:
a) tehnicile de stimulare a creativității;
b) analiza cost -beneficiu;
c) metoda profit -pierdere;
d) tehnica adaptării cererii la ofertă.
54. Transferul proprietății asupra bunului prin vânzare –
cumpărare reprezintă o funcție specifică:
a) promovării;
b) producției;
c) distribuției;
d) formării prețului.
55. Gradul de apropiere de punctele finale de desfacere, adică de
consumator exprimă dimensiunea canalului de distribuție
numită:
a) adâncime;
b) lungime;

17 c) lățime;
d) elasticitate.
56. Realizarea unei infrastructuri specializate este reflectată de:
a) concentrarea distribuției;
b) integrarea distribuției;
c) specializarea distribuției;
d) dispersarea distribuției.
57. Sistemul de comunicații întreprindere -mediu nu cuprinde:
a) sursa de informare;
b) analiza concurenței;
c) suportul mesajului;
d) destinatarul.
58. Promovarea vîn zărilor:
a) include reducerile de preț;
b) este sinonimă cu merchandising -ul;
c) este o publicitate la locul vânzării;
d) nu include vânzările grupate.
59. Strategia concentrată în domeniul promovării:
a) se manifestă sub forma campaniilor publicitare;
b) se mai numește continu ă;
c) nu admite întreruperi în acțiunile promoționale;
d) se desfășoară numai prin agenții specializate.
60. După nivelul prețului, acesta poate fi:
a) cu sau fără TVA;
b) pentru produse noi sau existente;
c) unic sau diferențiat;
d) înalt, mediu sau jos.
61. Orice grup de indivizi sau individ care beneficiază de un bun
sau serviciu exprimă conceptul de:
a) piață;
b) client;
c) marketing;
d) schimb.
62. Nevoile economice:

18 a) reprezintă cerințe obiectiv necesare pentru dezvoltarea
personalității umane;
b) nu pot fi secrete;
c) sunt întotdeauna reale;
d) nu pot fi de satisfacție.
63. Este funcție premisă a marketingului:
a) conectarea organizației la piață;
b) maximizarea profitului;
c) creșterea eficienței economice;
d) cercetarea pieței.
64. După necesitatea realizării consumului, acesta poate fi:
a) rațional și irațional;
b) de supraco nsum și subconsum;
c) de mărfuri și servicii;
d) personal și colectiv.
65. Fără efort de căutare și cumpărare sunt bunurile:
a) de selecție;
b) de conveniență;
c) de specialitate;
d) necăutate.
66. Alegeți varianta falsă:
a) comportamentul consumatorului este o consecință a
manifestării unei atitudini;
b) faza afectivă este cea în care consumatorul caută
informații;
c) strategia de piață poate fi defensivă;
d) nicio strategie de piață nu urmărește scăderea cotei de
piață.
67. Combinația de elemente de produs, preț, promovare și
distribuți e care contribuie la realizarea obiectivelor
întreprinderii definește:
a) politica de piață;
b) mixul de marketing;
c) strategia de piață;
d) avantajul competitiv.

19 68. După importanța lui în activitatea economică, produsul poate
fi:
a) existent și nou;
b) de folosință curentă, rară și îndelungată;
c) de bază, colateral și complementar;
d) de import și de export.
69. Etapele de creare a unui nou produs sunt:
a) lansare, creștere, maturitate, declin;
b) proiectare, lansare pe piață;
c) înoire și evaluare;
d) difuzare și adoptare în consum.
70. Intervalul de timp între momentul lansării produsului pe
piață și al retragerii sale definitive exprimă:
a) ciclul de viață;
b) strategia de produs;
c) lungimea canalului de distribuție;
d) politica de promovare.
71. Criteriile specifice strategiei de produs includ:
a) calitatea produs ului;
b) tipurile de intermediari;
c) dimensiunile canalului de distribuție;
d) tehnicile de promovare.
72. Este o caracteristică a prețului posibil de piață:
a) nivelul său corespunzător echilibrului dintre cerere și
ofertă;
b) caracterul său static;
c) caracterul său reglemen tat;
d) existența unui singur nivel de preț.
73. Prețurile unice și diferențiate au la bază criteriul:
a) gradul de flexibilitate a prețului;
b) noutatea produselor;
c) strategia producătorului;
d) sistemul de formare a prețurilor.
74. Transferul proprietății asupra bunului prin vânzare –
cumpărare exprimă o funcție specifică:

20 a) producției;
b) repartiției;
c) distribuției;
d) consumului.
75. Logistica exprimă distribuția:
a) fizică;
b) inversă;
c) unilaterală;
d) intensivă.
76. Fenomenul care reunește distribuitorii din stadii diferite ale
traseului producție -consum, precum și intermediarii aflați pe
aceeași secvență a canalului de distribuție se numește:
a) concentrare;
b) integrare;
c) specializare;
d) promovare.
77. În funcție de gradul de implicare a producătorului, distribuția
poate fi:
a) cu sau fără control;
b) prin aparat fix sau mobil;
c) prin intermediari sau prin aparat propriu;
d) extensivă sau exclusivă.
78. Atunci când se realizează o politică promoțională în raport
cu o marcă rivală, publicitatea de produs este:
a) de informare;
b) de condiționare;
c) de reamintire;
d) comparativă .
79. Merchandising -ul este o formă de:
a) producție;
b) determinare a prețului;
c) distribuție;
d) promovare.
80. Marketingul este o știință care pune în centrul problematicii
sale:

21 a) producătorul de bunuri de consum și resursele sale;
b) clientul și necesitățile sale;
c) agenții economici concurenți;
d) investitorii și instituțiile bancare.
81. Alegeți varianta adevărată:
a) toate nevoile economice sunt nevoi exprimate de
consumator;
b) nevoile de statisfacție se mai numesc secrete;
c) nevoile reale nu sunt întotdeauna exprimate;
d) nevoia de apreci ere socială este o nevoie exprimată.
82. Este o funcție mijloc a marketingului în activitatea
întreprinderii:
a) conectarea dinamică a întreprinderii la mediul
economico -social;
b) cunoașterea cerințelor pieței, a nevoilor
consumatorilor;
c) satisfacerea cerințelor pie ței, a nevoilor
consumatorilor;
d) creșterea eficienței, a profitului întreprinderii.
83. Atunci când cererea este influențată de factori sezonieri,
aceasta este o cerere:
a) fluctuantă;
b) absentă;
c) latentă;
d) în scădere.
84. Activitatea prin care se investighează diverse fe nomene sau
sisteme economice folosindu -se metode statistice, tehnici de
analiză și interpretare a informațiilor exprimă:
a) strategia de piață;
b) marketingul mix;
c) politica de promovare;
d) cercetarea de marketing.
85. Este un criteriu de exemplificare a variantelor strategiei de
piață:
a) înnoirea produselor;

22 b) perfecționarea gamei sortimentale;
c) sursa de finanțare a consumului;
d) nivelul competiției.
86. Bunurile de consum care se achiziționează fără efort de
căutare și cumpărare se numesc bunuri:
a) de conveniență;
b) de specialitat e;
c) de selecție;
d) necăutate.
87. Identificați varianța falsă:
a) nevoia aspirație nu are caracter presant;
b) nevoia obligație nu suportă amânare;
c) nevoia obligație devine nevoie aspirație prin
satisfacere;
d) identificarea și cuantificarea nevoilor fac obiectul
studierii consumului.
88. Fazele constituirii unei atitudini generatoare de
comportamentul consumatorului sunt:
a) lansare, creștere, maturitate, declin;
b) cognitivă, afectivă, conativă;
c) percepția și învățarea;
d) informare, evaluare și căutare.
89. Limitele inferioare de preț:
a) se numesc plafon de preț;
b) sunt ilegale;
c) nu presupun intervenția statului;
d) reprezintă prețul suport.
90. După structura pieței, strategia de piață poate fi:
a) diferențiată, nediferențiată sau concentrată;
b) activă, adaptivă sau pasivă;
c) de creștere, menținere sau scădere a cotei de piață;
d) ofensivă sau defensivă.
91. Prima etapa a procesului de creare a unui nou produs este:
a) adoptarea în consum;
b) difuzarea în spațiu;

23 c) lansarea pe piață;
d) crearea interesului consumatorilor.
92. Identificați varianta falsă:
a) pentru produsele care fac obiectul comerțului
internațional se poate identifica un ciclu internațional
de viață;
b) intermediarii nu pot fi total independenți față de firma
producătoare;
c) canalul de distribuție poate fi indirect;
d) publicitatea poate fi de condiționare.
93. Intervalul d e timp cuprins între momentul lansării produsului
pe piață și al retragerii sale definitive de pe piața respectivă
exprimă:
a) ciclul de viață;
b) strategia de marketing;
c) planul de marketing;
d) mixul de marketing.
94. Atunci când se urmărește relansarea unui produs ca re a intrat
în perioada de declin, publicitatea este:
a) de informare;
b) de condiționare;
c) comparativă;
d) de reamintire.
95. Este un avantaj al televiziunii, ca tehnică de comunicare
folosită în publicitate:
a) lipsa de flexibilitate;
b) costul ridicat al difuzării;
c) difuzarea rapidă și repetată;
d) selectivitatea redusă a consumatorilor.
96. Strategia de produs sau de firmă sunt variante de promovare
identificate în funcție de:
a) obiectul activității promoționale;
b) rolul atribuit activității promoționale;
c) diversitatea activităț ii promoționale;
d) continuitatea activității promoționale.

24 97. Canalul lung de distribuție este o variantă de distribuție în
care traseul producător -consumator presupune implicarea:
a) unui singur intermediar, de obicei din sfera comerțului
cu amănuntul;
b) unui singu r intermediar, de obicei din sfera comerțului
cu ridicata;
c) a 2-6 intermediari din sfera comerțului cu amănuntul;
d) a 2-6 intermediari din sfera comerțului cu ridicata.
98. După gradul de diversificare a producției, strategia de produs
poate fi strategie de:
a) înnoire, perfecționare și menținere;
b) lărgire, menținere și restrângere;
c) preț ridicat, moderat sau scăzut;
d) promovare restrânsă sau susținută.
99. Numărul de participanți care există pe aceeași secvență a
canalului de distribuție exprimă dimensiunea acestuia
denumit ă:
a) adâncime;
b) lungime;
c) lățime;
d) elasticitate.
100. Pătrunderea pe piață a unui nou produs după lansarea
acestuia de către concurență exprimă lansarea:
a) primară;
b) paralelă;
c) întârziată;
d) rațională.
101. Nu reprezintă o tehnică generatoare de idei noi:
a) analiza morfologică;
b) tehnica brainstorming;
c) analiza cost -beneficiu;
d) lista atributelor.
102. Rabaturile la achitarea imediată a produsului reprezintă o
variantă a prețurilor:
a) promoționale;

25 b) produselor grupate;
c) psihologice;
d) diferențiate.
103. Prețul de control:
a) este mai mic, egal sau mai m are față de prețul de
echilibru;
b) nu admite intervenția statului în determinarea nivelului
de preț;
c) reprezintă o limită inferioară a prețului;
d) se mai numește plafon de preț.
104. În funcție de puterea vânzătorilor și cumpărătorilor de a
influența prețurile, aces tea pot fi:
a) cu sau fără TVA;
b) pentru produse noi sau existente;
c) unice sau diferențiate;
d) libere sau administrate.

26
Partea a II-a

ANTREPRENORIAT SI
ADMINISTRAREA AFACERILOR
Prof. univ. dr. Sorin -George TOMA

1. Primul autor care a utilizat pentru prima dată termenul de
“antreprenor” a fost :
a) J.-B. Say;
b) A. Smith;
c) R. Cantillon;
d) D. Ricardo.
2. În concepția lui R. Cantillon prototipul întreprinzătorului era
considerat:
a) industriașul;
b) comerciantul;
c) manufacturierul;
d) fermierul .
3. Printre școlile de gândire din domeniul antreprenoriatului se
numără :
a) școala trăsăturilor antreprenoriale;
b) școala de gândire financiară;
c) școala de gândire privind formularea strategică;
d) toate cele de mai sus .
4. Tipurile de întreprinzători în opinia lui J. Hicks sunt :
a) sticker -ul;

27 b) gambler -ul;
c) scrat cher-ul;
d) a) și c) .
5. Factori de natură microeconomică ce influențează
dezvoltarea sistemului antreprenorial sunt :
a) rata șomajului;
b) competența antreprenorială;
c) rata inflației;
d) toți cei de mai sus .
6. În opinia lui A. Shapero, procesul de transformare a unei
persoane într -un potențial întreprinzător nu este influențat de
variabile :
a) anatomice ;
b) sociologice ;
c) economice ;
d) psihologice .
7. Printre temele comune specifice antreprenoriatului se
numără :
a) inovația;
b) întreprinzătorul;
c) crearea valorii;
d) toate cele de mai sus .
8. Antreprenoriatul :
a) vizează numai crearea unor noi afaceri;
b) minimizează importanța rolului jucat de întreprinzător;
c) implică crearea intenționată de valoare;
d) nu presupune asumarea unor riscuri .
9. Printr e concepț iile greșite despre antreprenoriat se numără :
a) antreprenoriatul se fundamentează pe principiul
ineficienței economice;
b) antreprenoriatul reprezintă un proces complex;
c) antreprenoriatul se bazează pe aplicarea unor idei în
practică;

28 d) toate cele de mai sus .
10. Principalele trăsături ale libertății economice sunt :
a) imposibilitatea alegerii personale;
b) libertatea de a intra și a concura pe piețe;
c) negarantarea proprietății private;
d) niciuna din cele de mai sus .
11. Printre cei mai importanți factori care influențează și
formează capacitatea de întreprinzător se numără :
a) experiența;
b) vârsta;
c) locul de origine;
d) toți cei de mai sus .
12. Printre cei mai importanți factori care influențează și
formează capacitatea de întreprinzător se numără :
a) nivelul de cultură;
b) situația economică și profesională a părinților;
c) mediul economico -socia l;
d) toți cei de mai sus .
13. Conținutul și formele de manifestare ale activității
antreprenoriale sunt determinate de factori :
a) contextuali;
b) externi;
c) interni;
d) b) și c) .
14. Printre caracteristicile activității antreprenoriale nu se
numără următoarele :
a) este un proces static;
b) reprezintă un demers unic;
c) este un act de voință umană;

29 d) implică numeroase variabile .
15. Printre părțile interesate (stakeholderi) interne se numără :
a) clienții;
b) angajații;
c) furnizorii;
d) toți cei de mai sus .
16. Printre părțile interesate (stakeholderi) externe se numără :
a) clienții;
b) managerii;
c) sindicatele;
d) angajații .
17. Printre sursele revoluției antreprenoriale nu se numără :
a) schimbările psihologice;
b) schimbările economice;
c) schimbările antologice;
d) schimbările sociale .
18. Printre insatisfacțiile resimțite de între prinzător ca urmare a
desfășurării unei activități antreprenoriale se numără :
a) independența;
b) incertitudinea veniturilor;
c) autorealizarea;
d) aplicarea propriilor cunoștințe .
19. Principalele caracteristici ale mediului antreprenorial
contemporan sunt :
a) turbulența co ntextuală;
b) evoluția rapidă a oportunităților de afaceri;
c) amplificarea incertitudinilor;
d) toate cele de mai sus .
20. Schimbările tehnologice și schimbarea competiției :

30 a) contribuie la accelerarea evoluției oportunităților de
afaceri;
b) contribuie la dispariția oportunităților de afaceri;
c) nu au nici un efect asupra oportunităților de afaceri;
d) toate cele de mai sus ;
21. Printre caracteristicile mediului antreprenorial real nu se
numără următoarele :
a) încorporează elemente externe firmei;
b) nu diferă pentru același întreprinzător în timp;
c) încorporează elemente interne firmei;
d) variază de la un întreprinzător la altul .
22. Printre tipurile de mediu antreprenorial real nu se numără
următoarele :
a) permisiv;
b) defavorizant;
c) abuziv;
d) favorizant .
23. În comparație cu mediul antreprenori al real, mediul
antreprenorial perceput prezintă o sferă de cuprindere :
a) identică;
b) mai mică;
c) mai mare;
d) nedefinită ;
24. Concepția conform căreia antreprenoriatul se bazează pe
diferențele existente între populația în ansamblul său și
potențialii întreprinzători în funcție de poziția lor față de
valori și credințe poartă denumirea de :
a) legitimarea socială;
b) trăsătura psihologică agregată;
c) ambiguitatea absolută;

31 d) transvergența antreprenorială .
25. Antreprenoriatul nu este stimulat de :
a) neacceptarea riscului;
b) creativitate;
c) perseverență;
d) deschiderea față de alte culturi .
26. Conform teoriei convergenței :
a) cultura națională determină valorile;
b) valorile determină ideologia economică;
c) ideologia economică determină valorile;
d) valorile determină cultura națională .
27. Conform teoriei divergenței :
a) cultura națională determină valorile;
b) valorile determină ideologia economică;
c) ideologia economică determină valorile;
d) valorile determină cultura națională .
28. Cultura antreprenorială americană nu se caracterizează prin :
a) cultul individualității;
b) idealuri mărețe;
c) imobilism;
d) pragmatism .
29. Antreprenoriatul american este influențat de factori precum :
a) educația;
b) protecția proprietății intelectuale;
c) asigurarea accesului la finanțare;
d) toți cei de mai sus .
30. În viziune americană, conceptul de antreprenoriat este unul
multidimensional care nu se referă la :
a) cadrul natural;

32 b) procesul comportamental;
c) cadrul cognitiv;
d) abordarea față de managementul general/strategic .
31. Acronimul IMM semnifică :
a) întreprinderi medii și mari;
b) întreprinderi mici și mari;
c) întreprinderi mici și mijlocii;
d) întreprinderi medii și mijlocii .
32. Concepția conform căreia întreprinzătorul furnizează
mărfuri pieței, dar este și un inovator care contribuie la
progresul economic al societății aparține lui :
a) F. Knight;
b) A. Marshall;
c) Ph. Kotler;
d) K. Marx .
33. Concepția conform căreia întreprinzătorul în calitate a sa de
inovator joacă rolul de motor al creșterii economice aparține
lui:
a) J.-B. Say;
b) P. A. Samuelson;
c) J. A. Schumpeter;
d) A. Maslow .
34. Concepția conform căreia inovația este instrumentul specific
al întrep rinzătorilor aparține lui :
a) F. Knight;
b) P. F. Drucker;
c) S. Kuznets;
d) J. Stiglitz .
35. Afacerile prezintă multiple dimensiuni precum :

33 a) dimensiunea umană;
b) dimensiunea economică;
c) dimensiunea financiară;
d) toate cele de mai sus .
36. Printre metodele de intrare în afaceri se numără :
a) inițierea unei noi afaceri;
b) afacerile de familie și moștenirea unei afaceri
existente;
c) achiziționarea unei afaceri existente;
d) toate cele de mai sus .
37. „Creatorii” nu sunt cei care :
a) inițiază afaceri cu dorința de a -și schimba locul de
muncă;
b) consider ă că activitatea lor comportă riscuri mari;
c) doresc să câștige respectul celorlalți;
d) se consideră drept adevărații întreprinzători .
38. “Moștenitorii” :
a) nu-și propun de regulă crearea de noi produse;
b) pun pe prim plan propriile interese;
c) sunt interesați mai ales de obținerea unor câștiguri
financiare;
d) toate cele de mai sus .
39. Printre cele patru priorități conducătoare ale afacerilor de
familie nu se numără :
a) comanda;
b) continuitatea;
c) circumstanța;
d) comunitatea .
40. “Administratorii”: :

34 a) cumpără o afacere sau intră într -o franciză;
b) sunt puternic orientați spre creștere;
c) sunt interesați de protejarea investiției lor;
d) toate cele de mai sus .
41. Sistemul de comercializare bazat pe o colaborare continuă
între persoane fizice/juridice, independente financiar, prin
care francizorul a cordă beneficiarului/francizatului dreptul
de a exploata/dezvolta o afacere/un produs/un serviciu/o
tehnologie poartă denumirea de :
a) barter;
b) franciză;
c) voucher;
d) comandită .
42. Printre căile de recunoaștere a oportunităților nu se numără :
a) experiența;
b) gândirea conservatoare;
c) flerul antreprenorial;
d) educația .
43. Printre dimensiunile oportunității economice nu se numără :
a) dimensiunea secvențială;
b) dimensiunea contextuală;
c) dimensiunea psihologică;
d) dimensiunea prospectivă .
44. Printre sursele de oportunități economice se numă ră:
a) oportunitățile fiscale;
b) oportunitățile tehnice;
c) oportunitățile informaționale;
d) toate cele de mai sus .

35 45. Printre criteriile de evaluare a oportunităților economice se
numără :
a) dimensiunile pieței;
b) durata de viață;
c) gradul de risc;
d) toate cele de mai sus .
46. În viziunea lui H. Stevenson oportunitatea economică
prezintă un ansamblu de :
a) patru determinări;
b) cinci determinări;
c) trei determinări;
d) șase determinări .
47. În viziunea lui H. Stevenson oportunitatea economică nu
depinde de :
a) persoană;
b) mediu;
c) intangibilitate;
d) accesul la resurse .
48. Planul de afaceri nu este :
a) o prezentare orală a obiectivelor firmei;
b) un document scris referitor la orientarea firmei;
c) un instrument de previzionare a afacerii;
d) un instrument managerial .
49. În cazul unei firme care obține venituri lunare e xclusiv din
activitatea comercială se cunosc următoarele: costuri fixe
totale = 6.000 u.m., preț de vânzare unitar = 40 u.m./buc.,
cost variabil mediu = 20 u.m./buc. Volumul fizic al
producției corespunzător pragului de rentabilitate pentru o
perioadă de o lună este :
a) 299 buc ;

36 b) 30 buc ;
c) 300 buc ;
d) 301 buc .
50. În cazul unei firme care obține venituri exclusiv din
activitatea comercială se cunosc următoarele: cifra de
afaceri = 200.000 u.m., profit = 50.000 u.m. Rata profitului
raportată la cifra de afaceri este :
a) 35 %;
b) 25 %;
c) 50 %;
d) 33 % .
51. Concepția conform căreia întreprinzătorul este orientat în
acțiunile sale de “mâna invizibilă” a pieței aparține lui:
a) R. Owen;
b) R. Cantillon;
c) A. Smith;
d) D. Ricardo.
52. Antreprenorul este considerat drept un individ care extrage
resursele economice dintr -un domeniu cu productivitate redusă și
le introduce într -un alt domeniu cu productivitate ridicată de către:
a) R. Cantillon;
b) D. Ricardo;
c) J. S. Mill;
d) J.-B. Say.
53. În concepția lui J. -B. Say printre activitățile pe care le
desfășoară un întreprinzător se numără:
a) analiza costurilor;
b) adoptarea deciziilor;
c) stabilirea prețurilor produselor realizate;
d) toate cele de mai sus.

37 54. Concepția conform căreia inovația este mijlocul cu care
întreprinzătorii exploatează schimbarea ca pe o oportunitate
aparține lui:
a) P. F. Drucker;
b) A. Marshall;
c) K. Marx;
d) P. Samuelson.
55. Școala de gândire financiară se concentrează în domeniul
antreprenoriatul ui pe:
a) studiul oamenilor de succes;
b) procesul de căutare a capitalului;
c) rolul planificării în succesul afacerii;
d) toate cele de mai sus.
56. Factori de natură macroeconomică ce influențează dezvoltarea
sistemului antreprenorial sunt:
a) comp etența antreprenorială;
b) vadul comercial;
c) rata dobânzii;
d) toți cei de mai sus.
57. “Creatorii” se caracterizează prin:
a) dorința de a câștiga respectul celorlalți;
b) hotărârea de a -și aduce o contribuție în societate;
c) dorința de a a -și schimba locul de muncă pentru a iniția afaceri;
d) toate cele de mai sus.
58. “Moștenitorii” se caracterizează prin:
a) dorința de a păstra afacerea în familie;
b) hedonism;
c) dorința de obținere a unor câștiguri financiare;
d) toate cele de mai sus.

38 59. Printre cele patru priorități conducătoare ale afacerilor de
familie nu se numără:
a) continuitatea;
b) conexiunea;
c) continuitatea;
d) conflictul.
60. Printre criteriile de evaluare a oportunităților economice se
numără:
a) originalitatea;
b) prote cția față de concurenți;
c) investiția cerută;
d) toate cele de mai sus.
61. Planul de afaceri nu îndeplinește funcția de instrument de:
a) conducere;
b) comunicare;
c) coerciție;
d) control.
62. În cazul unei firme care obține venituri exclusiv din acti vitatea
comercială se cunosc următoarele: cifra de afaceri = 160.000 u.m.;
costuri totale = 120.000 u.m. Rata profitului la cifra de afaceri este:
a) 25 %;
b) 30 %;
c) 40 %;
d) 75 %.
63. O firmă care obține venituri exclusiv din activitatea comercială
înregistrează o cifră de afaceri lunară de 4.000 u.m. pe o piață al
cărei volum total al vânzărilor lunare este de 80.000 u.m. Cota de
piață deținută de firmă este:
a) 50 %;
b) 5 %;
c) 10 %;

39 d) 15 %.
64. În cazul unei firme care obține venituri exclusiv d in activitatea
comercială se cunosc următoarele: cifra de afaceri = 200.000 u.m.;
profit = 40.000 u.m. Rata profitului la costurile totale este:
a) 25 %;
b) 30 %;
c) 50 %;
d) 100 %.
65. O firmă care obține venituri exclusiv din activitatea comercială
înregistrează o cifră de afaceri lunară de 4.000 u.m. pe o piață al
cărei volum total al vânzărilor lunare este de 40.000 u.m. Cota de
piață deținută de firmă este:
a) 50 %;
b) 5 %;
c) 10 %;
d) 15 %.

40 Partea a III-a

MANAGEMENTUL
RESURSELOR UMANE

Prof.univ .dr. Cătălina Ioana BONCIU

1. Determinarea necesarului de personal se face:
a) înainte de a se decide forma de organizare a societății
comerciale;
b) după ce s -a încheiat primul an din existența firmei;
c) înainte de calcularea cheltuielilor salariale;
d) după stabilirea numărului de posturi și de funcții.
2. Necesarul de personal se :
a) calculează în afara structurii organizaționale;
b) determină doar pentru cei cu studii medii;
c) raportează la obiectul de activitate;
d) corelează cu dinamica firmei.
3. Contribuie la definirea completă a posturilor:
a) numărarea lor;
b) clasificarea lor;
c) repartizarea lor pe compartimente;
d) analiza lor.
4. Posturile sunt corect definite dacă:
a) se află într -un număr inferior personalului deja angajat;
b) depășesc totalul salariaților;
c) au o descriere exactă;
d) sunt proiectate înainte de înființarea firmei.

41 5. Este rațională proiectarea posturilor și funcțiilor când ele
sunt:
a) evaluate;
b) inventariate;
c) stocate;
d) blocate.
6. Definirea corectă a posturilor și a funcțiilor este posibilă
prin:
a) proiectare, descriere și ocupare;
b) analizare, descriere și evaluare;
c) observare, comparare și evaluare;
d) proiectare, analizare și observare.
7. Analiza postului:
a) este un proces subiectiv;
b) presupune studierea lui în vederea identificării
cauzelor subiective ce i -au provocat apariția;
c) înseamnă și determinarea atribuțiilor, sarcinilor,
responsabilităților sale;
d) se face în funcție de caracteristicile profesionale ale
ocupantului său.
8. A analiza un post:
a) înseamnă a -l defini corect;
b) reprezintă un proces obiectiv;
c) nu constituie o obligativitate pentru orice firmă;
d) presupune a -l încărca rațional cu cât mai multe sarcini.
9. Descrierea postului:
a) este posibilă doar în formă grafică;
b) reunește operațiuni de prezentare a caracteristicilor
sale esențiale;
c) devine obligatorie numai pentru cele de execuție;
d) nu este corectă în organizațiile publice.
10. Evaluarea postului:
a) reprezintă procesul de stabilire a atribuțiilor sale;
b) devine specifică doar pentru determinarea obligațiilor
și a responsabilităților ocupantului său;

42 c) favorizează compararea cu altele prin prism a
complexității sale;
d) se face înainte de a se fi terminat analizarea sa.
11. Compararea permanentă a necesarului de resurse umane cu
disponibilitățile:
a) are loc exclusiv prin analizarea, descrierea și evaluarea
funcțiilor managementului;
b) reprezintă un proces su biectiv, cauzat de modul
realizării tranziției la economia de piață;
c) este permisă până la elaborarea structurii
organizatorice;
d) împiedică apariția dezechilibrelor între nevoile
organizației și posibilitățile de satisfacere a lor, sub
aspectul factorului um an.
12. Atragerea resurselor umane într -o organizație:
a) se face în funcție de ceea ce apreciază sindicatul ca
fiind permis;
b) reprezintă un proces subiectiv admis numai la
înființarea firmei;
c) trebuie să respecte nu doar cantitatea, calitatea și
structura necesită ților de personal, ci și prevederile
legale în vigoare;
d) presupune găsirea acelor persoane care să muncească
în schimbul unor salarii cât mai scăzute.
13. Planificarea resurselor umane:
a) impune respectarea unui algoritm obiectiv;
b) se face semestrial;
c) nu ține seam a de dimensiunile organizației;
d) se continuă cu elaborarea organigramei.
14. La planificarea resurselor umane se ține seama de:
a) anul înființării firmei;
b) structura organizatorică a firmei și obiectivele sale;
c) rezultatele obținute în cel mai productiv compartimen t;
d) structura populației din zonă.
15. Recrutarea personalului:

43 a) are loc numai la înființarea firmei;
b) se desfășoară continuu sau ori de câte ori este nevoie;
c) reprezintă un proces desfășurat înaintea înființării
firmei;
d) se realizează doar în structura de producție.
16. A recruta personal înseamnă:
a) a selecta persoane cu studii superioare;
b) a angaja lideri în producție;
c) a atrage cele mai potrivite persoane pentru posturile
nou înființate sau devenite vacante;
d) a păstra în organizație numai angajații valoroși.
17. Recr utarea personalului este un proces:
a) finalizat întotdeauna din surse externe organizației;
b) prin care se rețin acei candidați selectați din rândul
angajaților, pentru competențele lor;
c) continuu, sistematic sau spontan;
d) obligatoriu, în fiecare an din existenț a organizației.
18. Selecția resurselor umane:
a) precede recrutarea personalului;
b) se fundamentează pe identificarea pregătirii, a
experienței, a calităților și a abilităților candidaților
recrutați, adecvate posturilor pentru care concurează;
c) se finalizează înto tdeauna cu încadrarea anumitor
persoane pe toate posturile libere;
d) parcurge diverse etape general valabile.
19. Recrutarea și selecția, ca procese:
a) se desfășoară concomitent;
b) nu se realizează ușor, prin încercări sau potriviri;
c) se caracterizează prin aceeași s emnificație;
d) nu sunt obligatorii.
20. Selecția și recrutarea:
a) reprezintă același proces;
b) vizează numai activitățile din marile companii;
c) apelează doar la aspecte pur obiective;

44 d) sunt succesive, extrem de dificil de îndeplinit doar prin
metode empirice.
21. Recrutarea personalului:
a) se bazează pe o metodologie unică;
b) este înlesnită de o selecție bine făcută;
c) trebuie precedată de o diagnosticare a organizației;
d) favorizează, în mod obligatoriu, indivizii cu
experiență.
22. Factorii care influențează recrutarea perso nalului trebuie
căutați în rândul:
a) particularităților pieței muncii;
b) sindicatelor din firmele concurente;
c) salariilor acordate în Uniunea Europeană;
d) facilităților la primirea biletelor pentru concediile de
odihnă.
23. Au impact asupra recrutării personalului:
a) potențialele calități de negociator ale managerului de
resurse umane;
b) nivelul de organizare și de dezvoltare a sindicatului din
organizația respectivă;
c) generațiile aflate în pragul pensionării și care se opun
atragerii de personal în organizație;
d) condițiile concrete de desfășurare a examenului.
24. Nu se poate vorbi despre recr utare dacă nu se ține seama de:
a) preferințele candidaților pentru munci necalificate;
b) interesul angajaților să ocupe, în special, posturile de
conducere;
c) grija față de nevoile candidatelor mame în ceea ce
privește timpul lor liber, pe care să -l dedice familiei;
d) avantajele oferite de firmă actualilor și potențialilor săi
angajați.
25. Recrutarea poate fi:
a) formală și informală;
b) preselecție și postselecție;
c) internă și externă;

45 d) tradițională /clasică și modernă/inovatoare.
26. Au impact asupra recrutării personalului:
a) potențialele calități de negociator ale managerului de
resurse umane;
b) nivelul de organizare și de dezvoltare a sindicatului din
organizația respectivă;
c) generațiile aflate în pragul p ensionării și care se opun
atragerii de personal în organizație;
d) condițiile concrete de desfășurare a examenului.
27. Recrutarea internă înseamnă:
a) eliminarea din competiție a tuturor celor cu experiență
în muncă;
b) apelarea la oferta de pe piața muncii;
c) un avan taj pentru firmă, deoarece personalul este
familiarizat deja cu organizația;
d) un dezavantaj pentru concurență, întrucât pierde
salariați.
28. În cazul recrutării interne se poate manifesta:
a) câștigul garantat de sistemul de învățământ național;
b) tradiția și forma lismul unui concurs neschimbat de zeci
de ani;
c) intoleranța față de opiniile candidaților mai tineri;
d) dezavantajul respingerii unui spirit nou, bazat pe o
experiență profesională exterioară.
29. Recrutarea internă demarează cu:
a) selectarea celor mai vârstnice pe rsoane;
b) afișarea, în spații special amenajate, a posturilor sau a
funcțiilor scoase la concurs;
c) identificarea indivizilor care ar trebui disponibilizați;
d) anticiparea cheltuielilor generate de desfășurarea
concursurilor.
30. Este firesc să fie antrenați într -o recrutare internă:
a) salariații care ar trebui promovați;
b) angajații ce vor să părăsească organizația;
c) tinerii care abia au terminat o formă de învățământ;

46 d) vârstnicii aflați în pragul pensionării, dacă vor să -și
mărească veniturile.
31. Recrutarea externă:
a) devine mult mai rapidă dacă se apelează la agenții
specializați în domeniul muncii;
b) oricând este preferabilă recrutării interne, deși costă
mai mult;
c) se aplică numai dacă angajații organizației refuză să
concureze pentru ocuparea posturilor scoase la
concurs;
d) o include și pe cea internă.
32. Principiile respectate în parcurgerea procesului de recrutare
a personalului se referă la:
a) stabilirea numărului de femei și de bărbați din
organizație;
b) determinarea unei medii de vârstă de aproximativ 40
de ani;
c) proporția existen tă între numărul de posturi și de
funcții scoase la concurs și totalul prevăzut în structura
organizatorică;
d) necesarul de personal comparativ cu nevoile exprimate
prin descrierea posturilor.
33. Preselecția presupune:
a) prezența unor persoane din exteriorul firm ei;
b) o primă triere a dosarelor;
c) acceptarea persoanelor cu pregătire superioară
cerințelor posturilor scoase la concurs;
d) excluderea specialiștilor în resurse umane.
34. Selecția prin metode științifice poate apela la:
a) charisma candidaților;
b) testele de cunoștinț e;
c) testele de aptitudini și la grafologie;
d) interviuri și alte metode empirice.
35. Testele de perspicacitate:
a) contribuie la stabilirea coeficientului de inteligență;
b) dezvăluie starea fiziologică a persoanei;

47 c) separă aptitudinile intelectuale de cele psihomotorii;
d) studiază potențialul creator al individului.
36. Chestionarele:
a) pot fi teste de cunoștințe generale și de specialitate, sau
teste de îndemânare;
b) sunt prezentate ca întrebări, deschise sau nu;
c) de obicei, sunt cunoscute de candidați înaintea
concur sului, tocmai pentru a avea timpul necesar unei
bune pregătiri;
d) implică prezența centrului de evaluare.
37. Chestionarele:
a) nu reprezintă o metodă științifică de recrutare
obiectivă;
b) nu încurajează o recrutare obiectivă;
c) urmăresc completarea profilului candidat ului și sub
aspectul personalității sale;
d) stimulează răspunsurile nesincere sau potrivite după
imaginație.
38. Interviul:
a) constituie o metodă empirică de selecție;
b) furnizează informații suplimentare în legătură cu
personalitatea celui intervievat;
c) reprezintă a cel instrument de recrutare a personalului
deja selecționat;
d) este condus întotdeauna de managerul organizației.
39. Simulările, ca metode de selecție a personalului:
a) permit recrutarea celor mai potriviți conducători;
b) se bazează pe interviuri susținute pe parcu rsul a două –
trei zile;
c) sunt echivalente cu testele de aptitudini;
d) reproduc sau imaginează situații reale ori potențiale ale
vieții profesionale.
40. Cele mai potrivite metode empirice de selecție a personalului
fac referire la:
a) interviuri;
b) teste, chestionare și simulări;

48 c) recomandări și impresii formate de charisma
candidatului;
d) jocuri de rol.
41. Contractul prin care se încadrează pe post o persoană:
a) se încheie abia după ce se termină perioada de probă;
b) este unul colectiv;
c) prevede limitele integrării socio -profesi onale;
d) cuprinde asumarea cerințelor, sarcinilor,
competențelor și responsabilităților presupuse de
postul respectiv.
42. Încadrarea pe post se definitivează concomitent cu:
a) încheierea perioadei de probă;
b) acomodarea psiho -socială;
c) informarea, însușirea și impli carea personală a
ocupantului postului;
d) reușita candidatului la procesul de recrutare.
43. Deosebirea dintre încadrarea pe post și integrarea socio –
profesională:
a) este ca de la parte la întreg;
b) se referă la aspectele oficiale și informale ale
procesului de incl udere a unui nou membru în
organizație;
c) gravitează în jurul clauzelor contractului de angajare;
d) nu există.
44. Încadrarea pe post și integrarea socio -profesională înseamnă,
de fapt:
a) un singur proces, eminamente obiectiv;
b) un fenomen exclusiv subiectiv;
c) două mo mente ale etapei premergătoare angajării,
suprapuse în timp și de durată egală;
d) o abordare economică și una psihologică ale unui
proces complex.
45. Motivația:
a) este și un concept psihologic, nu doar cu valențe
manageriale;

49 b) se mai numește și demotivație;
c) dispare la toți indivizii după ce și -au satisfăcut nevoile
biologice;
d) se observă întotdeauna dacă este una exterioară.
46. Motivația:
a) ca noțiune filosofică, trebuie căutată în definirea
axiomelor psihologice;
b) explică acțiunile omului;
c) justifică atracția indiv izilor spre alimente dulci,
consumate în timpul lucrului;
d) există numai la anumite persoane, nu la toți oamenii.
47. Motivația:
a) conceptual nu depășește teoria managerială;
b) trebuie înțeleasă doar la indivizii cu carieră
profesională;
c) poate fi căutată în nevoile , interesele sau idealurile
oamenilor;
d) există întotdeauna la acțiunile încununate de succes, nu
și în cazul eșecurilor.
48. Motivația:
a) se studiază exclusiv de științele psiho -sociologice;
b) apare numai la vârsta maturității omului;
c) dispare odată cu avansarea ind ividului pe scara socială;
d) stabilește mobilurile interne și externe ale conduitei
unei persoane.
49. Mobilurile interne ale motivației:
a) pot fi înnăscute sau dobândite;
b) se află în concordanță cu ceea ce așteaptă societatea de
la individ;
c) trebuie căutate, mai al es, în stimulii externi
organismului;
d) se regăsesc doar la persoanele cu studii superioare.
50. Sunt stimuli interni, de natură motivațională, acei factori:
a) condiționați de starea materială personală;
b) percepuți și ca idealuri;

50 c) confruntați cu elementele de mediu ambiant;
d) care nu provoacă reacții umane.
51. Axiomele psihologice privind motivația explică:
a) de ce nu toți oamenii sunt motivați în muncă;
b) fazele procesului motivațional: declanșarea, însușirea
și împlinirea;
c) numai acele comportamente acceptate de societ ate;
d) doar o parte din idealurile individului.
52. Care afirmație este adevărată?
a) axiomele psihologice ale motivației nu se regăsesc la
toți oamenii;
b) axiomele psihologice ale motivației nu se referă la un
proces care poate deveni ciclic;
c) axiomele psihologice al e motivației explică orice fel de
comportament;
d) axiomele psihologice ale motivației sunt analizate
obiectiv doar prin teoria matematică.
53. Care este afirmația falsă?
a) axiomele psihologice ale motivației nu caută cauzele
acțiunilor oamenilor;
b) axiomele psiholog ice ale motivației nu explică unitatea
componentelor motivaționale;
c) axiomele psihologice ale motivației nu se referă la
originea oricăror comportamente umane;
d) axiomele psihologice ale motivației nu există, de fapt.
54. Sunt teorii motivaționale:
a) teoria comport istă și teoria trăsăturilor;
b) teoriile nevoilor;
c) teoria așteptării și teoria charismatică;
d) teoria contingențelor și teoria trăsăturilor.
55. Teoriile motivaționale fundamentate înaintea teoriilor
nevoilor:
a) își găseau stimulii în factorii de mediu;
b) aveau cauze în rândul factorilor psihologici, interni
indivizilor;

51 c) explicau supremația caracteristicilor dobândite în
comportamentele oamenilor;
d) plasau studiul doar în sfera științelor exacte.
56. Înaintea teoriilor nevoilor:
a) nu au existat alte teorii motivaționale;
b) se puteau explica pe seama unor caracteristici native;
c) trebuie căutate la Alderfer și Maslow;
d) au cunoscut apogeul odată cu introducerea conceptului
de valență.
57. Este știut că:
a) după teoria ERD, instinctele au fost singurele cauze ale
teoriilor motivaționale;
b) nu pot fi explicate teorii motivaționale fundamentate
pe instincte;
c) teorii motivaționale bazate pe comportamente umane
generate de instincte au existat înaintea teoriilor
nevoilor;
d) hedonismul înseamnă nevoi satisfăcute pe orice cale.
58. Ce afirmație este corect ă?
a) motivația se justifica, înaintea teoriilor nevoilor, prin
căutarea satisfacției sau a confortului cu minimum de
efort;
b) comportamentul uman se explică exclusiv în faza sa
declanșatoare;
c) indivizii nu pot avea instincte menite să imprime
anumite motivații;
d) nevoile satisfăcute cu minimum de cheltuială nu mai
pot justifica anumite comportamente.
59. Teoriile nevoilor au fost elaborate de:
a) Vroom și Maslow;
b) Alderfer și McClelland;
c) Lewin și Murray;
d) Heider și Skimmer.
60. Ierarhizarea nevoilor se regăsește în teoriile lu i:
a) Murray;

52 b) Heider;
c) Alderfer;
d) Herzberg.
61. Nevoile fiziologice, de stimă și de autorealizare se regăsesc
la:
a) Alderfer;
b) Lawler;
c) Adams;
d) Maslow.
62. Nevoile de dezvoltare, de apartenență și existențiale au fost
enunțate prin teoria lui:
a) Maslow;
b) Alderfer;
c) Locke;
d) Porter.
63. În modelul lui Herzberg, factorii de igienă și cei de motivație
trebuie căutați în rândul:
a) muncii propriu -zise și al relațiilor interpresonale;
b) posibilităților de avansare și de salarizare;
c) numărului de zile libere și de concediu medical ;
d) gradului de încărcare a postului și felul de repartizare
a autorității charismatice.
64. Teoria realizării nevoilor:
a) a fost elaborată de Adams;
b) aparține lui McClelland și explică nevoile de
dezvoltare, de afiliere și de putere;
c) nu mai este valabilă în prezent;
d) se baze ază pe trei concepte: stimuli, răspuns și
recompense.
65. În rândul teoriilor cognitive se numără:
a) teoria ERD și teoria așteptărilor;
b) modelul lui Vroom și modelul lui Heider;
c) teoria așteptărilor și modelul lui Lawler și Porter;
d) teoria echității și modelul lui Blake -Mouton.

53 66. Conceptele economice întâlnite în teoriile cognitive se referă
la:
a) așteptare, instrumentalitate, valență;
b) dificultatea sarcinii, abilități, efort;
c) stimuli, răspuns, recompense;
d) efort, performanță, curiozitate.
67. Motivarea poate fi:
a) materială și morală;
b) își pierde din importanță prin observarea
comportamentelor salariaților;
c) nu se face în scopul identificării gradului de îndeplinire
a sarcinilor de către angajați;
d) neglijează obiectivele organizaționale, psihologice și
procedurale.
68. Evaluarea perfo rmanțelor:
a) este un proces informal, desfășurat prin proceduri
standardizate;
b) reprezintă modalitatea oficială de observare a
comportamentului salariaților;
c) trebuie ocolită;
d) are o serie de obiective organizaționale, psihologice și
procedurale.
69. Evaluarea rezu ltatelor se realizează:
a) doar în situații excepționale;
b) formal și informal;
c) numai când se ating obiectivele postului;
d) în momentul proiectării posturilor și funcțiilor.
70. Etapele evaluării performanțelor înseamnă:
a) avansare și promovare;
b) pregătirea procesului și evaluarea lui propriu -zisă;
c) analizare a rezultatelor și încheiere a carierei;
d) controlare a rezultatelor.
71. Promovarea personalului:
a) este un proces demarat înaintea oricărei evaluări;
b) condiționează atingerea obiectivelor evaluării;
c) coincide cu avansarea;

54 d) este obligatorie pentru orice angajat.
72. Procesul firesc ce urmează formării profesionale face
posibilă:
a) dezvoltarea carierei;
b) stabilirea și însușirea deprinderilor de muncă;
c) identificarea nevoilor de pregătire profesională;
d) demararea procedurilor de recrutar e a personalului.
73. Politica salarială se fundamentează pe câteva principii,
printre care:
a) confidențialitatea, echitatea, flexibilitatea;
b) individualizarea, mobilitatea recompenselor,
diferențierea;
c) diversificarea, continuitatea, complexitatea;
d) diversitatea, singularitatea, complexitatea.
74. Stimularea morală:
a) este eficientă numai dacă se acordă în mod colectiv;
b) obligatoriu, însoțește în formele sale pozitive,
motivarea materială;
c) trebuie să se caracterizeze și prin oportunitate,
gradualitate, continuitate;
d) nu es te recomandabilă.
75. Flexibilitatea politicii salariale înseamnă:
a) doar acordarea salariului în două tranșe lunare;
b) și adaptarea dimensiunii salariului la particularitățile și
importanța muncii;
c) numai plăți săptămânale către angajați;
d) și întreruperea plătirii salariilor.
76. Principiul individualizării în politica salarială presupune:
a) stabilirea unei relații ierarhice în stabilirea salariului,
în funcție de vechimea angajatului în firmă;
b) echitate în acordarea recompenselor materiale;
c) practicarea unei salarizări în baza meritelor fiecăruia;
d) introducerea sporurilor salariale.
77. Confidențialitatea în politica salarială se referă la:
a) diferențierea salariilor de bază;

55 b) păstrarea secretului cu privire la mărimea
recompenselor;
c) acordarea graduală a sporurilor;
d) variația în tim p a nivelului recompenselor.
78. Participarea angajaților în procesul salarizării lucrătorilor
unei organizații:
a) nu este permisă dacă există sindicat;
b) vizează și conceperea grilei de salarizare;
c) se fundamentează pe influențele negociatorilor asupra
managerilor ;
d) se face, în special, în instituțiile bugetare.
79. Echitatea salarială:
a) poate fi internă și/ sau externă;
b) se aplică numai în anumite ramuri economice;
c) vizează doar lucrătorii din sectorul public;
d) se referă la raportul dintre sexe.
80. Echitatea salarială:
a) trebui e înțeleasă ca un atribut al recompenselor directe;
b) permite stabilirea nivelului remunerației unei persoane
comparativ cu cel al altor lucrători;
c) se dobândește pentru întreaga viață;
d) în realitate, nu există.
81. Echitatea salarială:
a) limitează conceptul de echitate;
b) nu are sens;
c) are ca suport munca depusă, cantitatea, calitatea și
importanța ei;
d) presupune acordarea acelorași remunerații tuturor
angajaților dintr -un compartiment al organizației.
82. Echitatea salarială:
a) dacă este internă, aduce elemente de stabi litate pentru
organizație, iar dacă este externă îi perturbă echilibrul ;
b) deoarece permite compararea salarială între angajați
conduce la mișcări de nemulțumire în cadrul firmei;
c) se poate face corect numai între membrii organizației;

56 d) trebuie corelată și cu tendințele salariale existente pe
piața muncii.
83. Principiile politicii salariale:
a) pot fi toate aplicate într -o organizație;
b) nu trebuie să respecte actele normative în vigoare;
c) nu sunt recomandate decât firmelor mari;
d) oferă managerilor alternative în recompe nsarea
angajaților, în funcție de vechimea acestora în
organizațiile respective.
84. Componentele salariale:
a) sunt stabilite pentru fiecare profesie în parte;
b) se referă la salariul de bază, adaosuri și sporuri;
c) își păstrează ponderea în veniturile totale ale
indivizilor pe durate mai mari de cinci ani;
d) au, în timp, tendința de scădere.
85. Salariul de bază se:
a) mai numește și tarifar;
b) acordă numai în instituțiile administrației centrale;
c) indexează lunar, în mod obligatoriu;
d) dă integral, fără a fi supus impozitării.
86. Salariul de bază:
a) este echivalent cu salariul net;
b) se acordă în valută în toate firmele străine cu sediul în
România;
c) se stabilește pentru fiecare în funcție de prestanță
individuală;
d) cuprinde ansamblul sporurilor.
87. Adaosurile și sporurile:
a) reprezintă compo nenta fixă a salariului;
b) se calculează în funcție de mărimea salariului de bază;
c) constituie partea variabilă a salariului, egală ca mărime
pentru toți angajații unei firmei;
d) nu trebuie acordate pe măsura realizărilor.
88. Adaosurile și sporurile:
a) se atribuie î n orice organizație de pe teritoriul
românesc;

57 b) nu stimulează angajații, nefiind înscrise în cărțile lor
de muncă;
c) de obicei, se stabilesc în cote procentuale aplicate
componentei fixe a salariului;
d) absolut toate cele prevăzute legal, sunt stabilite de
către manageri pentru fiecare angajat în parte.
89. Indexarea înseamnă:
a) calcularea sporurilor salariale în cuantumuri mărite;
b) aplicarea unor procente la nivelul salariului de bază;
c) creșterea și a salariului și a sporurilor prin intermediul
unor procente diferite;
d) manifestarea obligatorie în economie a stagflației.
90. Salarizarea pe baza rezultatelor obținute de angajați:
a) nu este permisă;
b) prezintă avantajul stimulării indivizilor în muncă;
c) favorizează antipatiile, pe de o parte, între bărbați și
femei, iar pe de altă p arte, între tineri și vârstnici;
d) se poate diferenția după rezultatele individuale și cele
colective.
91. Acordarea salariilor potrivit rezultatelor muncii:
a) se poate face doar în sectorul privat;
b) se practică numai pentru muncitorii direct productivi;
c) încurajeaz ă spiritul competitiv în colectivul de lucru;
d) se folosește în fiecare organizație, fără excepție.
92. Salarizarea potrivit competenței profesionale:
a) nu ține seama și de aspectele muncii propriu -zise;
b) se recomandă pentru meseriile grele;
c) încurajează angajații s e migreze spre profesiile bine
plătite;
d) poate fi folosită la retribuirea exclusivă a
intelectualilor.
93. Acordarea salariilor după competența profesională:
a) exclude în economie orice altă formă de salarizare;
b) poate stimula dezinteresul pentru calitatea muncii;
c) conduce întotdeauna la greve;

58 d) nu este recomandabilă vreodată.
94. Dacă de ține seama de competența profesională la salarizarea
angajaților:
a) înseamnă că remunerația se face în funcție de
vechimea în muncă;
b) se au în vedere cantitatea și calitatea produselor;
c) nu se face corelația și cu rezultatele obținute;
d) se răspunde preferințelor salariaților.
95. Salarizarea potrivit competențelor profesionale:
a) este atractivă pentru tot mai multe firme angajatoare;
b) se bazează pe calitățile oamenilor, dar și pe cele
rezultatelor muncii lor;
c) stabilizează raporturile interumane din organizație;
d) poate conduce la efecte negative și în activitate și în
relațiile interumane.
96. Politica salarială fundamentată pe principiul calității muncii:
a) se recomandă tuturor firmelor;
b) nu reprezintă cea mai potrivită alegere;
c) avantajează doar organizațiile tinere;
d) îngrădește eforturile fizice.
97. Salarizarea în funcție de condițiile de lucru:
a) favorizează lucrul cu calculatorul;
b) s-a practicat, în special, în industria minieră;
c) constituie o decizie rațională a managerilor;
d) în prezent, se practică pe scară largă.
98. Reorganizarea muncii:
a) nu trebuie să preocupe executanții;
b) a reprezentat un criteriu de salarizare;
c) se face în fiecare organizație, o dată la cinci ani;
d) impune concedierea angajaților necalificați.
99. Acord area salariilor în funcție de perspectivele firmei:
a) nu constituie întotdeauna un criteriu stimulator pentru
angajați;
b) se recomandă în economiile progresiste;
c) dezavantajează oricând lucrătorii;

59 d) este cel mai obiectiv criteriu salarial.
100. Perspectivele organizației trebuie luate în calcul atunci când
se stabilesc salariile, știut fiind că:
a) astfel pot fi motivați lucrătorii cel mai mult;
b) avantajează angajații unor organizații prospere;
c) firmele de viitor au mai mulți bani;
d) de fapt, veniturile acesteia sunt dependente de reputația
pe piață.
101. Salarizarea în funcție de perspectivele organizației:
a) trebuie interzisă prin lege;
b) nu s-a folosit niciodată;
c) descurajează salariații firmelor care se chinuie să
supraviețuiască;
d) stimulează angajații să nu -și părăsească lo curile de
muncă.
102. Salariile plătite potrivit perspectivelor organizației:
a) încurajează migrația angajaților spre firmele străine;
b) înregistrează tendința de generalizare;
c) constituie o piedică în calea evoluției favorabile a
firmei;
d) nu ar trebui să reprezinte un criteriu frecvent folosit la
recompensarea lucrătorilor.
103. Mobilitatea recompenselor indirecte:
a) constituie un principiu eficient de salarizare;
b) se folosește la salariile ridicate ;
c) se corelează cu recompensele directe acordate la
niveluri minime;
d) nu s-a mai uzitat de mulți ani.
104. Recompensele indirecte variabile:
a) contribuie la apariția mișcărilor greviste;
b) stimulează angajații în muncă;
c) exclud componentele fixe ale salariilor;
d) nu sunt recomandabile.
105. Recompense indirecte variabile:
a) înseamnă salarii de bază oscilante;

60 b) reprezintă salarii fixe pentru toți;
c) permite corelarea mărimii salariului cu rezultatele
obținute;
d) nu există în instituții publice.
106. Recompense indirecte diferite:
a) se acordă în mod excepțional;
b) înseamnă înfrânarea competiției între angajați;
c) reflectă rezultate identice în muncă;
d) sunt posibile dacă organizația are resurse financiare.
107. Recompensarea indivizilor:
a) Reprezintă, în sens generic, utilitate pentru angajat și
cost salarial pentru angajator;
b) se realizează doar moral;
c) include numai salariul de bază;
d) este mai motivatoare sub forma recompenselor
indirecte.
108. Recompensele pot fi:
a) directe, legale ca asigurări sau plăți pentru timpul
nelucrat;
b) indirecte, ca salarii tarifare;
c) intrinseci, ca recompense directe și indirecte;
d) extrinseci, tangibile și dist ribuite material.
109. Recompensele intrinseci:
a) se acordă doar indivizilor performanți;
b) se calculează după vechimea individului în firmă;
c) sunt resimțite în funcție de implicarea personală în
activitate;
d) sunt stabilite potrivit utilității muncii.
110. Recompensele extrinseci:
a) vin din afara firmei;
b) se stabilesc în plus față de salariu;
c) sunt acordate unui număr limitat de angajați;
d) se primesc lunar, în baze contractuale.
111. Recompensele directe:
a) se confundă cu cele indirecte;

61 b) se stabilesc, în principal, sub forma salariu lui;
c) includ diverse sporuri;
d) se plătesc doar prin casieria organizației.
112. Recompensele indirecte:
a) depind obligatoriu de mărimea celor directe și sunt
primite de toți angajații;
b) se calculează prin aplicarea unor procente la salariul de
bază al managerului;
c) se acordă, frecvent, ca asigurări;
d) depășesc, de obicei, mărimea celor directe.
113. În stabilirea recompenselor se ține seama de anumite reguli:
a) respectarea unui nivel minim pe economie;
b) diferențierea în funcție de sex, vârstă și orientare
religioasă;
c) posibilita tea retribuirii doar a anumitor angajați,
indiferent de realizările organizației;
d) eliminarea discriminării de orice fel.
114. Acordarea recompenselor:
a) precede avansarea pe post;
b) se face oricând are nevoie salariatul;
c) este corectă după încheierea evaluării;
d) devine obligatorie numai pentru funcțiile de
conducere.
115. Politica salarială se caracterizează prin flexibilitate deoarece:
a) se desfășoară pe o piață concurențială;
b) nu permite agentului economic să particularizeze
deciziile salariale în funcție de specificul pieței și al
organizației;
c) combină simultan politicile expansioniste cu cele de
subzistență;
d) în anumite momente, încalcă actele normative în
vigoare.
116. Restricțiile impuse oricărei politici salariale:
a) sunt legale și economice;
b) trebuie eliminate;

62 c) se recomandă numai în firmele private;
d) sunt mai apăsătoare pentru angajații la stat.
117. Limitele unei politici salariale:
a) sunt influențate de interpretarea dată de manager
legilor în domeniu;
b) depind de condițiile economice din cadrul firmei;
c) înseamnă bariere în calea evo luției organizației;
d) reprezintă frustrări pentru angajator.
118. Politicile salariale nu pot fi nerestricționate deoarece:
a) oscilează în funcție de conjunctura macroeconomică;
b) nu s-ar încuraja haosul economico -social;
c) trebuie să respecte toate tendințele înregis trate pe plan
mondial;
d) modifică orice comportament economic.
119. Constrângerile unei politici salariale:
a) sunt de natură politică;
b) se regăsesc numai în zona dreptului muncii;
c) disciplinează lucrătorii;
d) nu sunt date odată pentru totdeauna.
120. Motivarea morală:
a) se desăvârșește prin încasarea salariului;
b) are un aspect material;
c) completează motivația materială;
d) are un caracter universal, fiind percepută identic de
toată lumea.
121. Motivarea morală:
a) trebuie limitată sau chiar eliminată;
b) încalcă libertatea individului de a fi salarizat;
c) dispare când este prezentă motivația materială;
d) pornește de la zâmbete, priviri aprobatoare, strângeri
de mână și ajunge la aprecieri favorabile exprimate în
public.
122. Motivația morală este individuală:
a) când se anunță eforturile unor colective ;

63 b) dacă persoana vizată s -a remarcat prin merite
deosebite;
c) numai când organizația are un număr restrâns de
angajați;
d) ori de câte ori firma obține rezultate valoroase.
123. Motivația colectivă:
a) apare numai după ce s -a încheiat motivația individuală;
b) urmărește ev idențierea unor colective tocmai pentru a
le stimula pe celelalte;
c) încurajează acordarea unor salarii scăzute;
d) trebuie să respecte legislația în domeniul motivării
morale.
124. Motivația morală diferențiată:
a) este corectă, deoarece contribuțiile fiecărei persoan e se
deosebesc de cele ale colegilor;
b) nu promovează echitatea internă;
c) nu reprezintă un instrument managerial;
d) are semnificație numai pentru sume considerabile.
125. Este eficientă o motivație morală diferențiată când:
a) salariile se acordă în funcție de rezultat ele muncii;
b) promovările se fac potrivit vechimii în organizație;
c) devine indispensabilă, dacă managerul știe să -și
cointereseze și material angajații;
d) se folosește doar pentru angajații din structura de
producție.
126. Motivația graduală:
a) își atinge scopul numai în cazul persoanelor cu studii
superioare;
b) trebuie practicată permanent pentru a stimula mereu
lucrătorii;
c) ajunge la zero pe parcursul unui an;
d) se confundă cu cea colectivă.
127. Motivația este oportună:
a) dacă recompensa vine atunci când persoana obține
perform anța;

64 b) cu condiția să se acorde colectiv și gradual;
c) doar când nu sunt mișcări sindicale;
d) numai pentru cadrele de conducere.
128. Motivarea continuă:
a) completează atributele unei motivări complexe și
eficiente;
b) nu este posibilă în instituțiile financiare;
c) exclude altă formă de stimulare;
d) intervine ca alternativă finală.
129. Motivația morală:
a) își găsește originea, de cele mai multe ori, în natura
muncii depuse;
b) este dată de varietatea activităților, adică profunzimea
postului;
c) exclude contextul postului;
d) depinde de anv ergura postului sau autonomia de
execuție.
130. Modelul caracteristicilor postului explică motivația prin
intermediul:
a) aptitudinilor, sarcinilor și competențelor;
b) complexității aptitudinilor, diversității sarcinilor,
independenței de mișcare;
c) omogenității aptitudinilor, identificării sarcinilor și
autonomiilor;
d) diversității aptitudinilor, identității și importanței
sarcinilor, autonomiei și feed -back -ului.
131. Alături de conținutul muncii, contribuie la motivarea morală
și:
a) condițiile de desfășurare a muncii;
b) avantajele materiale conferite de anumite funcții;
c) competiția interpersonală exagerată prin care se
încurajează individualizarea;
d) mărimea salariului.
132. Reprezintă factor al motivării morale:
a) salariul de merit;

65 b) salariul în natură;
c) sporurile la salariu;
d) posibil itatea manifestării inițiativei și creativității.
133. Performanța poate fi:
a) stabilită de lucrător sau de către organizație;
b) dăunătoare pentru firmă;
c) motiv de nemulțumire pentru întreg colectivul de
salariați;
d) obținută doar prin muncă fizică;
134. Performanțele:
a) unui salariat întotdeauna trezesc invidia celorlalți;
b) se pot exprima și fizic și valoric;
c) depășesc obligatoriu toate standardele;
d) întregii organizații trebuie estompate de cele ale
managerului.
135. Nivelul performanțelor:
a) este atins doar la începutul carierei;
b) se stabilește strict prin norme și standarde;
c) suportă influența factorilor obiectivi și subiectivi;
d) nu depinde de aptitudinile umane.
136. Pregătirea evaluării performanțelor înseamnă:
a) observarea lucrătorilor;
b) comunicarea rezultatelor;
c) definirea obiectivelor;
d) stabilirea standardelor de performanță și a criteriilor
evaluatoare.
137. Criteriile măsurabile, clar formulate și general valabile în
virtutea cărora se face evaluarea performanțelor, reunesc:
a) personalitatea, vârsta și sexul;
b) spiritul de echipă și de competiți e neloială;
c) puterea de concentrare și profesionalismul;
d) competența și sistemul de relații interpersonale.
138. Pot fi greșeli de evaluare:
a) cele involuntare, din dorința de a ascunde realitatea;
b) acelea intenționate, care se strecoară din neatenție;

66 c) observările t uturor evenimentelor extraprofesionale;
d) unele cauzate de urmărirea unui singur criteriu.
139. În procesul evaluării apar erori datorită:
a) subiectivismului, indulgenței, încrederii sau chiar,
persecuției;
b) observărilor repetate;
c) obiectivității analizei;
d) interesulu i pentru un diagnostic real.
140. În literatura de specialitate erorile evaluării sunt cunoscute
ca efectul:
a) de hello ;
b) de contrast;
c) analogiei;
d) de succesiune, adică de moștenire.
141. Promovarea personalului:
a) este sinonimă cu definitivarea carierei;
b) înseamnă ascensiunea pe posturile de nivel inferior;
c) se recomandă în urma evaluării adecvate cerințelor
posturilor situate la niveluri superioare;
d) presupune concedierea unui număr oarecare de
angajați.
142. La baza unei promovări obiective stau criterii precum:
a) sistemul de relații și atitudinea față de colegi;
b) rezultatele în muncă și experiența în conducere;
c) tendințe de grandomanie;
d) spiritul competitiv și atitudinea dictatorială.
143. Sunt criterii de promovare:
a) nepotismul;
b) statutul economic și social;
c) interesul pentru autope rfecționare și competență
profesională;
d) relațiile.
144. Promovarea poate fi:
a) internă și din exterior;
b) formală și informală;

67 c) pozitivă și negativă;
d) avansare și absolută.
145. Cariera:
a) este un fenomen complex;
b) vizează numai avansarea într -o funcție de conducere;
c) se finalizează prin câteva promovări;
d) are un profund caracter obiectiv.
146. A avea o carieră:
a) constituie un deziderat pentru toți oamenii;
b) reprezintă un ideal pentru patroni, fără excepție;
c) se traduce cu a renunța complet la viața personală;
d) înseamnă a -i imprima acesteia un profund caracter
subiectiv.
147. Durata unei cariere:
a) de obicei, acoperă întreaga existență profesională;
b) este mai scurtă pentru indivizii care și -o formează în
afara țării;
c) apare întotdeauna mai redusă pentru femei;
d) nu se poate prelungi până la ati ngerea vârstei de 50 de
ani.
148. Interesul pentru o carieră de succes:
a) dispare după ce individul a ocupat o funcție de
conducere pe care și -a dorit -o;
b) se resimte după vârsta de 50 de ani;
c) este mai acut la intelectuali;
d) trădează un caracter machiavelic.
149. Stadiil e carierei:
a) sunt de aceeași lungime temporală pentru toți indivizii;
b) se regăsesc identic la toți lucrătorii;
c) se finalizează odată cu decesul persoanei;
d) variază de la caz la caz, dar de obicei, exprimă evoluția
persoanei începând cu explorarea, continuând c u
stabilitatea și maturitatea, culminând cu retragerea sau
declinul.

68 150. Sunt argumente obiective pentru promovarea angajaților:
a) o carieră deja consolidată;
b) competențele profesionale și personale;
c) condițiile grele de muncă;
d) nevoia organizației de a -i motiva mai mult.
151. Determinarea necesarului de personal se face:
a) înainte de calcularea cheltuielilor salariale;
b) după stabilirea numărului de posturi și de funcții;
c) doar pentru cei cu studii medii;
d) în raport de obiectul de activitate.
152. Definirea corectă a posturilor și a funcțiilor este posibilă
prin:
a) analizare, descriere și evaluare;
b) proiectare, inventariere și blocare;
c) observare, comparare și evaluare;
d) proiectare, analizare și observare.
153. A analiza un post:
a) înseamnă a -l defini corect;
b) reprezintă un proces obiectiv, d e determinare a
cerințelor, competențelor, responsabilităților și
sarcinilor sale;
c) presupune a -l încărca rațional cu cât mai multe sarcini;
d) vizează studierea lui în vederea identificării cauzelor
subiective ce i -au provocat apariția.
154. Recrutarea personalulu i:
a) reprezintă un proces premergător înființării firmei;
b) se desfășoară continuu sau ori de câte ori este nevoie,
prin atragerea celor mai potrivite persoane pentru
posturile nou înființate sau devenite vacante;
c) se finalizează întotdeauna din surse externe
organizației;
d) este un proces constant, susținut sau sporadic.
155. Selecția și recrutarea:
a) au același conținut;
b) se desfășoară concomitent;

69 c) pot fi interne și externe domeniului de activitate al
firmei;
d) se bazează pe cerințe obiective.
156. Încadrarea pe post se definitivează concomitent cu:
a) încheierea perioadei de probă și de acomodare psiho –
socială;
b) informarea, însușirea și implicarea personală a
ocupantului postului;
c) reușita candidatului la procesul de recrutare;
d) citirea atribuțiilor presupuse de postul respect iv.
157. Motivația:
a) conceptual, nu depășește teoria marginală;
b) explică acțiunile omului și poate fi căutată în nevoile,
interesele sau idealurile oamenilor;
c) se studiază exclusiv de științele psiho -sociologice;
d) există numai la anumite persoane și dispare după ce
acestea și -au satisfăcut nevoile biologice.
158. Este adevărat că:
a) indivizii nu pot avea instincte menite să imprime
anumite motivații;
b) nevoile satisfăcute cu minimum de cheltuială nu mai
explică diverse comportamente;
c) teoriile nevoilor sunt teorii motivaționa le;
d) motivația se justifică, înaintea teoriilor nevoilor, prin
căutarea satisfacției sau a confortului cu minimum de
efort.
159. Evaluarea performanțelor:
a) este un proces oficial, desfășurat cu ajutorul
procedurilor standardizate și prin care se observă
comportam entul salariaților;
b) se realizează formal și informal;
c) are o serie de obiective organizaționale, psihologice,
estetice și procedurale;
d) se face în momentul proiectării posturilor și funcțiilor
și numai atunci când se sting obiectivele postului.

70 160. Politica sala rială se fundamentează pe câteva principii,
printre care:
a) confidențialitatea, echitatea, flexibilitatea;
b) individualizarea, mobilitatea recompenselor,
diferențierea;
c) diversificarea, continuitatea, complexitatea;
d) diversitatea, singularitatea, complexitatea.
161. Echitatea salarială:
a) se aplică doar în anumite ramuri economice;
b) permite stabilirea nivelului remunerației unei persoane
comparativ cu cel al altor lucrători;
c) deoarece face posibilă aprecierea salarială, conduce la
mișcări de nemulțumire în cadrul firmei;
d) nu este externă, deoarece se poate face corect doar între
membrii organizației.
162. Salariul de bază se:
a) mai numește și tarifar, fiind echivalent cu salariul net;
b) acordă integral, fără a fi supus impozitării;
c) stabilește pentru fiecare în funcție de prestația
individuală;
d) indexează lunar, în mod obligatoriu, deoarece cuprinde
ansamblul sporurilor.
163. Motivarea morală:
a) dispare dacă este prezentă motivarea materială;
b) poate fi individuală când se anunță meritele unor
colective;
c) înseamnă și păreri favorabile exprimate în public;
d) se face prin zâmbete, priviri aprobatoare și prime.
164. Performanțele:
a) depășesc întotdeauna toate standardele;
b) unui salariat trezesc mereu invidia celorlalți;
c) se pot exprima și fizic și valoric;
d) sunt obținute doar prin munca fizică.
165. Criteriile măsurabile, clar formulate și general valabile, în
virtutea cărora se face evaluarea performanțelor, reunesc:
a) personalitatea, vârsta și sexul;

71 b) spiritul de echipă și de competiție neloială;
c) puterea de concentrare și profesionalismul;
d) competența și sistemul de relații interpersonale.
166. În procesul de evaluare pot apărea greșeli:
a) involuntare, din nevoia de a ascunde realitatea;
b) intenționate, care se strecoară din neatenție;
c) din cauza observărilor obiective a tuturor
evenimentelor;
d) pe seama subiectivismului, a i ndulgenței, a încrederii
sau chiar, a persecuției, ori din dorința urmăririi unui
singur criteriu.
167. Promovarea personalului:
a) este sinonimă cu definirea carierei;
b) se recomandă în urma evaluării adecvate a cerințelor
posturilor situate la niveluri superioare, în funcție de
rezultatele în muncă și de experiența în conducere;
c) impune un sistem de relații și o anumită atitudine față
de colegi;
d) este o ascensiune de posturi, cuvenită fiecărui angajat.
168. Sunt argumente obiective pentru promovarea angajaților:
a) o carieră deja consolidată;
b) competențe profesionale și personale;
c) condițiile grele de muncă;
d) interesul organizației de a -i motiva mai mult.
169. Cariera:
a) se finalizează prin câteva promovări;
b) vizează numai avansarea într -o funcție de conducere;
c) reprezintă un ideal pentru patroni, fără excepție;
d) este un fenomen complex, profund subiectiv.
170. În general, este recomandabilă salarizarea potrivit:
a) competenței profesionale;
b) rezultatelor obținute în muncă;
c) condițiilor de lucru;
d) perspectivelor organizației.
171. Stabilirea necesaru lui de personal este:
a) accidentală, numai în situația firmelor mari;

72 b) opțională, după bunul plac al patronului;
c) obligatorie și în corelație cu dinamica organizației;
d) neimportantă.
172. O definire corectă și completă a posturilor echivalează cu:
a) finalizarea organi gramei;
b) descrierea lor exactă;
c) armonizarea lor în structura organizatorică;
d) o muncă obositoare și inutilă.
173. Desemnația afirmația falsă cu privire la planificarea
resurselor umane:
a) urmează un algoritm bine stabilit;
b) se face potrivit obiectivelor organizației ;
c) ține seama de structura organizatorică a firmei;
d) trebuie să lipsească în organizațiile mari.
174. Recrutarea personalului este un proces de:
a) reținere și sechestrare a anumitor persoane;
b) încurajare a observării locurilor de muncă;
c) atragere a celor mai potriviți lucrători pentru posturile
libere din structura organizatorică;
d) păstrare în organizație a celor mai competenți
salariați.
175. Selecția personalului:
a) se desfășoară după recrutare;
b) este primul pas al atragerii resurselor umane în
organizație;
c) se recom andă doar pentru funcțiile de conducere;
d) este mai eficientă în interiorul firmei.
176. Selecția științifică este posibilă prin:
a) interviuri și plimbări;
b) testări și simulări;
c) chestionări și manipulări;
d) stimulări și recomandări.
177. Cele mai potrivite metode empirice de selecție a personalului
fac referire la:
a) teste;

73 b) interviuri;
c) simulări;
d) charisma candidatului.
178. Încheierea unui contract de asumare a cerințelor, sarcinilor,
competențelor și responsabilităților unui post reprezintă:
a) analiza structurii organizatorice;
b) descrierea posturilor;
c) integrarea în colectiv;
d) încadrarea pe post.
179. Încadrarea pe post se definitivează concomitent cu:
a) recrutarea personalului;
b) integrarea în colectiv;
c) acomodarea psiho -socială sau încheierea perioadei de
probă;
d) informarea, însușirea și implicarea personală a
ocupantului postului.
180. Motivația nu:
a) este interpretată și psiho -sociologic și economic;
b) depinde de măsura satisfacerii nevoilor;
c) influențează comportamentul uman;
d) se explică doar prin stimuli interni.
181. Sunt teorii motivaționale:
a) teorii le cognitive și teoriile nevoilor;
b) teoria scopurilor și teoria cale -scop;
c) teoria așteptării și teoria trăsăturilor;
d) teoria comportistă și teoria trăsăturilor.
182. Evaluarea rezultatelor și evaluarea performanțelor:
a) reprezintă unul și același proces;
b) constituie două procese diferite;
c) sunt două procese, unul în continuarea celuilalt;
d) înseamnă un singur proces, dar în două stadii.
183. Pot apărea erori de evaluare din cauza observărilor:
a) repetate;
b) dese;
c) atente;

74 d) subiective.
184. Promovarea personalului:
a) este sinonimă cu avansarea;
b) reprezintă o obligație a angajatorului față de toți
angajații;
c) este condiționată de atingerea obiectivelor evaluării;
d) pregătește lucrătorul pentru evaluare.
185. Nu trebuie să se afle la baza promovării:
a) relațiile interpersonale;
b) interesul pentru aut operfecționare;
c) abilitățile personale și competențele profesionale;
d) condițiile grele de muncă.
186. Procesul firesc ce urmează formării profesionale face
posibilă:
a) perfecționarea deprinderilor de a învăța;
b) dezvoltarea nevoilor de ocupare a unei succesiuni de
posturi și funcții;
c) identificarea nevoilor de pregătire profesională;
d) stabilirea și însușirea deprinderilor de muncă.
187. Nu se poate asocia carierei profesională o:
a) succesiune de posturi;
b) posibilitate de avansare;
c) preocupare pentru creații artistice extraprofes ionale;
d) ascensiune economică și socială.
188. Se recomandă ca politica motivațională să fie:
a) diferențiată și unică;
b) oportună și secretă;
c) graduală și continuă;
d) individuală și arbitrară.
189. Sunt principii ale politicii salariale:
a) individualizarea și diferențierea;
b) confidențialitatea și echitatea;
c) flexibilitatea și mobilitatea;
d) secretizarea și transparența.
190. Stimularea morală:

75 a) se realizează prin salarii ridicate;
b) poate fi explicată prin anvergura și profunzimea
posturilor;
c) este eficientă numai dacă se acordă în mod ob iectiv;
d) însoțește, absolut obligatoriu, în formele sale pozitive,
motivarea materială.
191. Necesarul de personal este determinat:
a) înainte de stabilirea numărului de posturi și de funcții;
b) prin aproximări, în funcție de situațiile din anii
precedenți;
c) potrivit obiectivelor și dinamicii organizației;
d) în conformitate cu tipul de activitate desfășurată.
192. Raționalitatea în definirea posturilor se traduce prin corecta
lor:
a) completare, descriere și observare;
b) analizare, descriere și evaluare;
c) proiectare, ocupare și observare;
d) analizare, proiectare și evaluare.
193. A analiza un post presupune o serie de operațiuni anterioare
printre care:
a) descrierea sa;
b) evaluarea lui;
c) studierea cerințelor impuse ocupantului său;
d) evaluarea ocupantului.
194. A descrie un post înseamnă a face cunoscute informații
referitoare la:
a) caracteristicile sale;
b) modalitățile de îndeplinire a competențelor;
c) salarizarea corespunzătoare;
d) funcția în care s -ar putea transforma.
195. A evalua un post se traduce cu a:
a) stabili cerințele sale;
b) determina complexitatea sa absolută;
c) analiza condițiile care să -i permită realizarea
obligațiilor;

76 d) compara specificul său cu al altora.
196. Atragerea resurselor umane într -o organizație se face prin:
a) planificare;
b) evaluare;
c) recrutare și selecție;
d) avansare.
197. Recrutarea personalului se f ace:
a) întotdeauna ușor;
b) după proceduri general valabile în orice domeniu de
activitate;
c) ori de câte ori se consideră că trebuie ocupate posturi
vacante;
d) la intervale egale de timp.
198. Selecția personalului reprezintă procesul:
a) ulterior recrutării;
b) anterior recrutării;
c) desfășurat concomitent cu recrutarea;
d) de recrutare.
199. Pe un om îl motivează o serie de:
a) indicatori micro și macroeconomici;
b) rezultate economice ale firmelor din străinătate;
c) idealuri ale copilăriei părinților săi;
d) nevoi, interese sau alte mobilur i.
200. În antichitate motivația se explica pe seama:
a) instinctelor;
b) hedonismului;
c) nevoilor;
d) cunoașterii scopurilor.
201. Sunt principii ale politicii salariale:
a) flexibilitatea și confidențialitatea;
b) individualismul și integralitatea;
c) echitatea și sincronizarea;
d) egalizarea și diferențierea.
202. Stimularea morală nu se poate realiza prin :
a) recompense verbale;

77 b) premii și prime bănești;
c) zâmbete;
d) priviri laudative.
203. Motivarea materială se obține prin:
a) anvergura și profunzimea muncii;
b) importanța sarcinilor;
c) autonomia în înde plinirea sarcinilor;
d) recompensele directe și indirecte.
204. Evaluarea rezultatelor muncii angajaților nu:
a) constituie un instrument de apreciere;
b) facilitează o diferențiere materială între lucrători;
c) vizează încurajarea carierei profesionale;
d) reprezintă întotdeauna o evaluare a performanțelor.
205. Evaluarea informală:
a) nu poate fi subiectivă;
b) aduce un spor de cunoaștere comparativ cu cea formală;
c) se face prin spionaj;
d) presupune angajarea perso anei evaluate în munci
diferite de cele cotidiene.
206. Evaluarea formală se realizează:
a) cu scale diferite de la om la om;
b) obiectiv și cu aceleași exigențe pentru fiecare categorie
profesională;
c) numai la sfârșitul anului calendaristic;
d) cu un instrumentar dependent de preferințele
evaluatorului.
207. Promovarea personalului nu este un proces:
a) arbitrar;
b) cauzal;
c) de schimbare a funcției;
d) de ascensiune ierarhică.
208. Ce corelație are sens?
a) preselecție – promovare externă;
b) recrutare – echitate salarială;
c) rezultat – motivare materială;

78 d) formare – observare diferențiată.
209. Nu trebuie asoci ate următoarele noțiuni:
a) salarizare – performanță;
b) post – salariu;
c) motivare morală – anvergură a postului;
d) rudă – recompensare.
210. Este corect să aibă accepțiune identică doar conceptele:
a) personalitate – caracter;
b) test – probă;
c) rezultat – performanță;
d) avansare – promovare.
211. Determinarea necesarului de personal se face:
a) înainte de calcularea cheltuielilor salariale;
b) după stabilirea numărului de posturi și de funcții.
c) doar pentru cei cu studii medii;
d) în raport de obiectul de activitate;
212. Definirea corectă a posturilor și a funcțiilor este posibilă prin:
a) analizare, descriere și evaluare;
b) proiectare, preinventariere și blocare;
c) observare, comparare și evaluare;
d) proiectare, preanalizare și observare.
213. A analiza un post:
a) înseamnă a -l defini concret;
b) reprezintă un proces obiectiv, de determinare a
cerințelor, competențelor, responsabilităților și
sarcinilor sale;
c) presupune a -l încărca rațional cu cât mai multe sarcini;
d) vizează studierea lui în vederea identificării cauzelor
subiective ce i -au provocat apariția.
214. Recrutarea personalului:
a) reprezintă un proces premergător înființării firmei;
b) se desfășoară permanent sau la nevoie, prin atragerea
celor mai competente persoane pentru posturile scoase
la concurs;

79 c) se finalizează întotdeauna din surse externe
organizației;
d) este un proces contradictoriu, sinuos sau suplu.
215. Selecția și recrutarea:
a) reprezintă același proces;
b) se desfășoară simultan;
c) pot fi interne și externe domeniului de ac tivitate al
firmei;
d) se bazează pe cerințe obiective.
216. Încadrarea pe post se definitivează concomitent cu:
a) încheierea perioadei de probă și de acomodare psiho –
socială;
b) informarea, însușirea și implicarea personală a
ocupantului postului;
c) reușita candidatului la procesul de recrutare;
d) citirea atribuțiilor presupuse de postul respectiv.
217. Motivația:
a) conceptual, nu depășește teoriile nevoilor;
b) explică acțiunile omului și își are originile în nevoile,
interesele sau idealurile oamenilor;
c) se studiază exclusiv de științele exacte;
d) există numai la salariații din sistemul public.
218. Este adevărat că:
a) indiviz ii nu pot avea instincte menite să imprime
anumite motivații;
b) nevoile satisfăcute cu minimum de cheltuială nu mai
explică diverse comportamente.
c) teoriile nevoilor sunt primele teorii motivaționale;
d) motivația se justifica, înaintea teoriilor nevoilor, prin
căutarea satisfacției sau a confortului cu minimum de
efort.
219. Evaluarea performanțelor:

80 a) este un proces oficial, desfășurat cu ajutorul
procedurilor standardizate și prin care se observă
comportamentul salariaților;
b) se realizează formal și informal;
c) are o serie de obiective organizaționale, psihologice,
estetice și procedurale;
d) se face în momentul proiectării posturilor și funcțiilor
și numai când se ating obiectivele postului.
220. Politica salarială se fundamentează pe câteva principii, printre
care:
a) confidenț ialitatea, echitatea, flexibilitatea;
b) individualizarea ,mobilitatea recompenselor,
diferențierea;
c) diversificarea, continuitatea, complexitatea;
d) diversitatea, singularitatea, complexitatea.
221. Echitatea salarială:
a) se aplică doar în anumite ramuri economice;
b) permite stabilirea nivelului remunerației unei persoane
comparativ cu cel al altor lucrători;
c) deoarece face posibilă aprecierea salarială, conduce la
mișcări de nemulțumire în cadrul firmei;
d) nu este externă, deoarece se poate face corect doar între
membrii o rganizației.
222. Salariul de bază se:
a) echivalează cu salariul real;
b) acordă complet, fără a fi supus taxelor;
c) stabilește pentru fiecare în funcție de prestația
individuală;
d) indexează lunar.
223. Motivarea morală:
a) dispare dacă este prezentă motivarea materială;
b) poate fi individuală când se anunță meritele unor
colective;
c) înseamnă și păreri favorabile exprimate în public;

81 d) se face prin zâmbete, priviri aprobatoare și prime.
224. Performanțele:
a) depășesc întotdeauna toate standardele;
b) unui salariat trezesc mereu invidia celor lalți;
c) se pot exprimată și fizic și valoric;
d) sunt obținute doar prin muncă fizică.
225. Criteriile măsurabile, clar formulate și general valabile, în
virtutea cărora se face evaluarea performanțelor, reunesc:
a) personalitatea, vârsta și sexul;
b) spiritul de echipă și de competiție neloială;
c) puterea de concentrare și profesionalismul;
d) competența și sistemul de relații interpersonale.
226. În procesul de evaluare pot apărea greșeli:
a) involuntare, din nevoia de a masca realitatea;
b) intenționate, care se strecoară din neatenție;
c) din cauza observărilor obiective a tuturor
evenimentelor;
d) pe seama subiectivismului, indulgenței, încrederii sau
chiar, persecuției, ori din dorința urmăririi unui singur
criteriu.
227. Promovarea personalului:
a) este sinonimă cu definitivarea cariere i;
b) se recomandă în urma evaluării adecvate a cerințelor
posturilor situate la niveluri superioare, în funcție de
rezultatele în muncă și de experiența în conducere;
c) impune un sistem de relații și o anumită atitudinea față
de colegi;
d) este o ascensiune de po sturi cuvenită fiecărui angajat.
228. Sunt argumente obiective pentru promovarea angajaților:
a) o carieră deja consolidată;
b) competențele profesionale și personale;
c) condițiile grele de muncă;
d) interesul organizației de a -i motiva mai mult.
229. Cariera:
a) se finalizează p rin câteva promovări;

82 b) vizează numai avansarea într -o funcție de conducere;
c) reprezintă un ideal pentru patroni, fără excepție;
d) este un fenomen complex, profund subiectiv.
230. În general, este recomandabilă salarizarea potrivit:
a) competenței profesionale;
b) rezultatelor obținute în muncă;
c) condițiilor de lucru;
d) perspectivelor organizației.
231. În istoria managementului resurselor umane s -au delimitat
mai multe perioade, printre care:
a) etapa reformelor umaniste;
b) etapa întreprinzătorilor umaniști;
c) etapa conducerii;
d) etapa intermediară.
232. Recrutarea personalului este un proces:
a) ușor de realizat;
b) demarat în vederea disponibilizării personalului;
c) influențat și de factori economico -sociali;
d) clar de manipulare a candidaților.
233. Încadrarea pe post se definitivează concomitent cu:
a) recrutarea personalului;
b) integrarea în colectiv;
c) întocmirea formalităților de ocupare a postului;
d) terminarea perioadei de probă, ca proces absolut
obligatoriu.
234. Sunt teorii motivaționale:
a) teoriile nevoil or și teoria contingenței;
b) teoriile cognitive;
c) teoria scopurilor și teoria cale -scop;
d) teoriile subzistenței.
235. Promovarea personalului:
a) înseamnă o ascensiune pe posturi aflate la niveluri
ierarhice superioare;
b) este obligatorie pentru toți salariații;

83 c) presupune majorarea salariilor de bază la aceeași
încadrare;
d) vine în sprijinul candidaților la procesul de recrutare.
236. Stimularea morală:
a) nu este diferențiată;
b) se realizează prin salarii ridicate;
c) poate fi explicată prin anvergura și profunzimea
posturilo r;
d) nu are o conotație subiectivă.
237. Dacă se ține seama de influența configurației, cea mai
recomandabilă cultură este cea tip:
a) pânză de păianjen;
b) templu;
c) rețea;
d) margaretă.
238. Tehnicile sugestive se continuă cu o serie de acte potențiale
din sfera:
a) comunicării;
b) puterii;
c) autorității legale;
d) violenței.
239. Conflictul organizațional se poate clasifica în funcție de
numeroase criterii, putându -se asocia:
a) conflictele individuale interne cu cele spontane;
b) conflictele disfuncționale cu cele între organizații;
c) conflicte distructive cu cele benefice;
d) conflictele sporadice cu cele eterne.
240. Leadership -ul:
a) poate fi înlăturat;
b) se exprimă și prin stilul de management, dar este mai
cuprinzător decât acesta din urmă;
c) trebuie ocolit;
d) nu este oblig atoriu.
241. Definirea corectă a posturilor și a funcțiilor este posibilă prin:
a) analizare, ocupare și evaluare;

84 b) analizare, descriere și evaluare;
c) proiectare, analizare și evaluare;
d) proiectare, descriere și ocupare.
242. Cele mai potrivite metode empirice de selecție a personalului
fac referire la:
a) teste;
b) simulări;
c) charisma candidatului;
d) impresii obiective.
243. Procesul firesc ce urmează formării profesionale face
posibilă:
a) dezvoltarea nevoilor de ocupare a unei succesiuni d e
posturi;
b) perfecționarea deprinderilor de a studia;
c) anticiparea stimulilor motivaționali;
d) definitivarea educării.
244. Evaluarea rezultatelor se realizează:
a) întotdeauna arbitrar;
b) în vederea observării gradului de îndeplinire a
obiectivelor;
c) formal, doar prin cercetările accidentale ale
superiorului;
d) în absolut toate organizațiile, dintotdeauna.
245. Politica salarială se fundamentează pe câteva principii,
printre care:
a) individualizarea, confidențialitatea, echitatea;
b) individualizarea, continuitatea, echitatea;
c) uniformitatea, confidențialitatea, egalizarea;
d) uniformitatea, continuitatea, egalizarea.
246. Cele mai semnificative componente ale culturii
organizaționale, cu impact major asupra indivizilor, sunt:
a) produsele artificiale;
b) actorii și eroii;
c) credințele, valori le, normele;
d) profilul fondatorului și mașina sa.

85 247. Climatul organizațional se definește corect dacă se ține
seama de câteva particularități:
a) nivelul de cultură și cel de educație;
b) gradul de ocupare a posturilor de muncă;
c) structura de producție;
d) motivația indivizilor de a participa la ritualurile
organizaționale.
248. Comunicarea, în sens managerial:
a) nu influențează actul conducerii;
b) este o componentă a funcțiilor firmei;
c) poate fi folosită ca argumentare, ascultare, conversație,
convingere…;
d) este mai largă decât comunicarea organizațională.
249. Stresul apare ca un fenomen:
a) întâlnit după vârsta de 40 de ani;
b) exclusiv medical;
c) manifestat în trei stadii: alarmă, agitație, epuizare;
d) manifestat doar la femei.
250. Din rândul teoriilor cognitive, se pot aminti:
a) teoria cale-scop și teoria influenței mutuale;
b) teoria atribuirii și teoria conducerii continue;
c) teoria așteptărilor și teoria ERD;
d) teoria lui Herzberg.
251. Care dintre afirmațiile de mai jos este adevărată?
a) prevederile legislative referitoare la managementul
resurselor umane din administrația publică sunt
valabile perioade relativ îndelungate de timp;
b) sistemul administrativ a putut cuprinde după 2009 toți
absolvenții facultăților de profil;
c) țara noastră are o administrație aliniată integral la
exigențele comun itare;
d) recrutarea în sistemul administrativ trebuie să se
caracterizeze și prin transparență.
252. Este firesc un proces de:

86 a) motivare, dacă se observă progrese continue în muncă;
b) evaluare, când precedenta evaluare încă nu s -a
terminat;
c) promovare a unui salaria t, exclusiv pentru faptul ca are
o vechime considerabilă în organizație;
d) dezvoltare personală doar în cazul unui angajat dornic
să-și desăvârșească o carieră.
253. În managementul resurselor umane din administrația publică
românească din zilele noaste:
a) există o infinită libertate de acțiune;
b) cel mai des întâlnit proces este cel de recrutare;
c) un volum însemnat de muncă se realizează de către
personal adesea insuficient numeric;
d) se practică frecvent motivația materială.
254. Este o greșeală cu consecințe pe termen lun g:
a) implicarea influențelor politice în promovarea
personalului in administrația publică;
b) recompensarea potrivit competenței demonstrate în
activitatea cotidiană;
c) practicarea unui stil de management adecvat;
d) combaterea stresului.
255. Se recomandă evitarea lor, oricât de benefice ar putea fi:
a) comunicarea deschisă și managementul participativ;
b) munca în echipă și motivarea morală;
c) conflictul și stresul;
d) selecția științifică și evaluarea formală.

87
Partea a IV-a

MICROECONOMIE
Conf .univ.dr. Cornelia NISTOR

1. Curba posibilităților de producție nu se deplasează spre
dreapta dacă :
a) crește consumul de factori de producție pe unitatea de
produs ;
b) crește cantitatea de resurse naturale descoperite și
folosite ;
c) crește productivitatea muncii ;
d) se introduce progresul tehni c în activitatea economică .
2. Este o afirmație adevărată cu privire la costul de
oportunitate :
a) ar atinge valoarea sa maximă dacă toate resursele ar fi
nelimitate ;
b) nu include costurile materiale ;
c) dacă o componentă de -a sa poate fi evitată (adică nu se
realize ază cheltuiala respectivă), atunci aceasta
echivalează cu un beneficiu ;
d) este egal cu costul de producție fix mediu .
3. Întreprinderile au ca funcție principală :
a) producerea de bnunuri și servicii publice ;
b) utilizarea bunurilor și serviciilor, fiind principalii
agenți economici consumatori ;
c) producerea de bunuri și servicii destinate vânzării ;

88 d) realizarea de intermedieri financiare între ceilalți
agenți economici .
4. O întreprindere este cu atât mai eficientă cu cât :
a) consumul specific de factori de producție este mai
mare ;
b) coeficientul capitalului este mai mare ;
c) randamentul factorilor de producție este mai mic ;
d) toate răspunsurile de mai sus sunt false .
5. Profitul total obținut de o întreprindere este maxim atunci
când :
a) costul marginal ajunge la nivelul său maxim ;
b) încasarea marginală este egală cu costul marginal ;
c) productivitatea marginală a muncii este egală cu
productivitatea marginală a capitalului ;
d) încasarea marginală este egală cu productivitatea
marginală .
6. Masa profitului obținut de o întreprindere crește dacă :
a) prețul de vânzare a bunurilor produse scade ;
b) cantitatea de produse vândute scade ;
c) costul total scade ;
d) calitatea produselor se reduce .
7. Factorul de producție natură include, atunci când sunt
folosite în producție :
a) suprafețele agricole ;
b) resursele minerale ;
c) fenomenele naturale ;
d) toate răspunsurile de mai sus sunt corecte .
8. Latura cantitativă a factorului de producție muncă se referă
la:

89 a) pregătirea și calificarea muncitorilor ;
b) starea de sănătate a muncitorilor ;
c) timpul de muncă ;
d) sistemul de salarizare .
9. Capitalul fix include :
a) materiile prime ;
b) clădirile și instalațiile din întreprindere ;
c) combustibilul pentru producție ;
d) energia pentru iluminat .
10. În capitalul circulant se includ :
a) muncitorii angajați de întreprindere ;
b) echipamentele folosite de întreprindere ;
c) energia folosită pentru producție ;
d) clădirile secțiilor de producție .
11. Factorul de producție muncă este reprezentat de :
a) populația adultă ;
b) populația activă disponibilă ;
c) populația ocupată ;
d) populația tot ală.
12. Uzura morală :
a) este provocată de introducerea progresului tehnic în
producție ;
b) se produce întotdeauna după încheierea duratei
normate de funcționare a capitalului fix ;
c) este cauzată de diversificarea elementelor de capital
circulant utilizate în producț ie;
d) este provocată de acțiunea agenților naturali asupra
capitalului tehnic total .
13. Investițiile nete se determină :

90 a) scăzând din investițiile brute amortizarea capitalului
fix;
b) adăugând investițiile brute la amortizarea capitalului
fix;
c) scăzând amortizarea c apitalului fix din coeficientul
capitalului ;
d) adăugând amortizarea capitalului fix la profitul net .
14. Coeficientul capitalului se calculează :
a) prin împărțirea capitalului total la producție ;
b) prin împărțirea capitalului total la factorul de producție
muncă ;
c) prin împărțirea producției la capitalul fix ;
d) prin împărțirea capitalului circulant la factorul de
producție natură .
15. Condiția care arată capacitatea factorilor de producție de a se
asocia unii cu alții în cadrul unui proces de producție este :
a) Complementaritatea ;
b) Divizibilitatea ;
c) Adaptabilitatea ;
d) Substituibilitatea ;.
16. Curbele izoprodusului arată combinațiile posibile dintre :
a) cantitățile de bunuri consumate de un individ care își
asigură o satisfacție constantă ;
b) cantitățile diferite de factori de p roducție care conduc
la obținerea aceluiași nivel al producției ;
c) cantitățile diferite de factori de producție care
determină aceleași cheltuieli de producție ;
d) cantitățile diferite de produse care conduc la obținerea
aceluiași profit total brut .
17. Combinarea factorilor de producție depinde de :

91 a) condițiile tehnice de producție ;
b) abilitatea întreprinzătorului ;
c) cererea finală de bunuri și servicii a consumatorilor ;
d) toate răspunsurile de mai sus sunt corecte .
18. Productivitatea marginală a capitalului reprezintă sporul de
producție obținut prin :
a) creșterea factorului de pro ducție capital cu o unitate ;
b) utilizarea unei unități suplimentare de muncă ;
c) creșterea costurilor de p roducție variabile cu o unitate;
d) creșterea tuturor factorilor de producție cu o unitate .
19. Productivitatea medie a capitalului exprimă :
a) producția obținută în m edie de către un muncitor ;
b) sporul de producție obținut prin utilizarea unei unități
suplimentare de teren ;
c) producția obținută în medie pe o unitate de capital ;
d) sporul de producție obținut prin utilizarea unei unități
suplimentare din toți factorii de producție .
20. Productivitatea crește când :
a) se perfecționează calificarea muncitorilor ;
b) se reduce motivația materială ;
c) nivelul tehnicii folosite în producție rămâne constant ;
d) nu se produc modificări în porcesul de combinare a
factorilor de producție .
21. Curba productivității marginale trece prin :
a) punctul de minim al curbei costului variabil mediu ;
b) punctul de maxim al curbei productivității medii ;
c) punctul de minim al curbei costului fi x mediu ;
d) toate răspunsurile de mai sus sunt false .
22. Productivitatea medie globală exprimă :

92 a) producția obținută în medie pe o unitate de teren ;
b) sporul de producție obținut prin utilizarea unei unități
suplimentare din toți factorii de producție ;
c) producția ob ținută în medie de către un muncitor ;
d) producția obținută în medie pe o unitate din toți factorii
de producție utilizați .
23. Productivitatea parțială nu poate fi :
a) netă;
b) valorică ;
c) marginală ;
d) globală .
24. În anul t 0, o întreprindere realizează o producție Q 0 = 100
bucăți (buc.) folosind un capital K 0 = 20. În anul următor t 1,
producția crește cu 20 % față de t 0, iar capitalul K 1 crește cu
10 unități față de K 0. În aceste condiții, indicele
productivității medii a capitalului, I WKm este de :
a) 100% ;
b) 80%;
c) 120%;
d) 95%.
25. În t 0 productivitatea medie a capitalului W Km0 = 10. În t 1 față
de t 0 producția crește cu 50 %, iar capitalul crește cu 20 %.
În aceste condiții, productivitatea marginală a capitalului,
WKmg este:
a) 50 buc./capital ;
b) 25 buc./capital;
c) 20 buc./capital ;
d) 40 buc./capital .
26. O întreprindere angajează succesiv 3 muncitori, câte unul în
perioadele t 1, t 2, t 3, primul realizând o producție

93 suplimentară de 10 buc., al doilea de 12 buc., respectiv al
treilea de 17 buc . În t 3 față de t 0, producția crește în total cu :
a) 39 buc.
b) 30 buc.
c) 13 buc.
d) 68 buc.
27. În anul t 0, o întreprindere realizează o producție Q 0 = 150
bucăți (buc.) folosind un număr de L 0 = 50 de muncitori. În
anul următor t 1, producția se dublează față de t 0, iar numărul
de muncitori L 1 crește cu 50 % față de L 0. În aceste condiții,
în anul t 1 productivitatea medie a muncii, W Lm1 este de :
a) 6 buc./muncitor
b) 5 buc./muncitor
c) 3 buc./muncitor
d) 4 buc./muncitor .
28. În anul t 0, o întreprindere realizează o producție Q 0 = 100
bucăți (buc.) folosind un capital K 0 = 4. În anul următor t 1,
producția crește cu 30 bucăți față de t 0, iar productivitatea
medie a capitalului W Km crește cu 25% față de nivelul pe care
îl avea în t 0. În aceste condiții, diferența dintre nivelul
capitalului din t 1 față de nivelul din t 0., ΔK este :
a) 0,16;
b) 2,15;
c) 3,25;
d) 0,75.
29. Costul fix include:
a) sumele plăti te de întreprinderi pentru chiriile
corespunzătoare spațiilor de producție ;
b) amortizarea anuală a capitalului fix ;

94 c) sumele plătite de întreprinderi pentru iluminatul
spațiilor în care se desfășoară producția ;
d) toate răspunsurile de mai sus sunt corecte .
30. Costu rile determinate ulterior achiziției factorilor de
producție, ținând seama de creșterea prețurilor ca urmare a
inflației sunt costurile :
a) istorice ;
b) directe ;
c) ajustate ;
d) indirecte .
31. Costul istoric este cel determinat :
a) pe bază de documente, în momentul achiziț ionării
factorilor de producție ;
b) prin ajustare, pentru a elimina influența inflației ;
c) prin însumarea dobânzilor, taxelor și cheltuielilor
adminsitrative ;
d) pe baza unor prognoze, prin estimare .
32. Costul variabil include cheltuielile cu :
a) energia pentru iluminat ul întreprinderii ;
b) salariile personalului adminsitrativ ;
c) combustibilul consumat în producție ;
d) amortizarea capitalului fix .
33. Costurile indirecte se determină pe produs :
a) prin ajustare cu rata inflației ;
b) prin procedee de calcul convențional ;
c) prin însumarea che ltuielilor materiale ;
d) pe baza unor prognoze a cheltuielilor pentru perioadele
viitoare .
34. Costul fix include cheltuielile cu :
a) materiile prime ;

95 b) salariile muncitorilor care lucrează direct în producție ;
c) energia consumată pentru producție ;
d) iluminatul unității economice .
35. Funcția costului reprezintă legătura dintre :
a) productivitate și cost;
b) producție și profit ;
c) producție și capital ;
d) cost și producție .
36. Când costul variabil CV scade într -un ritm mai lent decât
producția Q, costul total mediu CTM :
a) crește ;
b) scade ;
c) devine egal cu costul variabil mediu CVM ;
d) devine negativ .
37. Pe ramura crescătoare a costului total mediu CTM :
a) costul marginal C mg scade ;
b) costul marginal C mg este eg al cu costul variabil mediu
CVM ;
c) costul marginal C mg crește ;
d) costul marginal C mg este egal cu costul fix mediu CFM .
38. Într-o întreprindere producătoare, în anul t 0 capitalul
circulant K c0= 300 unități monetare (u.m.), capitalul fix K f =
5.000 unități monetare (u.m.) și se amortizează în 10 ani,
costurile salariale CS 0 = 200 unități mone tare (u.m.), iar
producția realizată Q 0 = 200 bucăți (buc.). În anul următor t 1,
costurile salariale cresc la CS 1 = 350 unități monetare (u.m.),
capitalul circulant K c1 = 350 unități monetare (u.m.) iar
nivelul producției ajunge la Q 1 = 300 bucăți (buc.). În aceste
condiții, indicele costului total mediu este :
a) 110%;

96 b) 80%;
c) 70%;
d) 100% .
39. Într-o întreprindere producătoare, capitalul total utilizat K t =
30 unități monetare (u.m.), din care capitalul circulant K c =
16 unități monetare (u.m.). Capitalul consumat în primul an
este K cons = 20 unități monetare (u.m.). Valoarea capitalului
fix neamortizat după încheierea primului an este :
a) 10 u.m.
b) 2,5 u.m.
c) 4 u.m.
d) 5 u.m .
40. În anu l t1 față de anul anterior t0, nivelul producției Q scade
cu 20%. În consecință, în anul t 1 față de nivelul din t 0,, costul
fix mediu :
a) scade cu 25 % ;
b) crește cu 20% ;
c) scade cu 5%;
d) crește cu 25% .
41. Funcția costului este CT = 200 + 3Q + 2Q2. Dacă nivelul
producției Q este 20 buc, costul variabil mediu, CVM este :
a) 43 u.m.
b) 20 u.m.
c) 53 u.m.
d) 10 u.m .
42. Se cunosc costul fix CF = 50.000 u.m., costul variabil mediu
CVM = 40 u.m., pr ețul unei unități de produs P = 100 u.m..
Pentru a obține un profit total de Profit = 40.000 u.m.,
întreprinderea trebuie să prod ucă o cantitate de produse Q
de:
a) 700 buc.

97 b) 1500 buc.
c) 900 buc.
d) 1000 buc .
43. Pentru o cerere e lastică în funcție de preț, modificarea cu 1%
a prețului determină :
a) modificarea cantității cerute, în același sens cu prețul,
cu mai mult de 1% ;
b) modificarea cantității cerute, în sens opus prețului, cu
mai mult de 1 % ;
c) modificarea cantității cerute, în sen s opus prețului, cu
un procent de 1 % ;
d) menținerea constantă a cantității cerute .
44. Elasticitatea cererii nu depinde de :
a) gradul de substituire a bunurilor care se consumă ;
b) ponderea venitului cheltuit pentru cumpărarea unui
bun în venitul total al consumatorului ;
c) modificarea costului de producție ;
d) perioada de timp de la modificarea prețului .
45. Când cererea este inelastică în funcție de preț, modificarea
cu 1% a prețului determină modificarea cantității cerute :
a) cu mai mult de 1%, în sens opus prețului ;
b) cu un procent de 1 %, în același sens cu prețul ;
c) cu mai puțin de 1%, în sens opus prețului ;
d) cu un procent de 1 %, în sens opus prețului .
46. Cantitatea oferită dintr -un bun crește dacă :
a) scade costul de producție ;
b) cresc impozitele și taxele plătite de întreprindere ;
c) se așteaptă creșterea prețului bunului în viitorul
apropiat ;

98 d) scade productivitatea muncii .
47. Elasticitatea ofertei nu depinde de :
a) modificarea costului de producție ;
b) posibilitățile de stocare a bunurilor de către
întreprinderile producătoare ;
c) ponderea venitului cheltuit pentru cumpărarea unui
bun în venitul total al consumatorului ;
d) perioada de timp de la modificarea prețului .
48. Elasticitatea ofertei scade dacă :
a) crește costul de producție ;
b) crește gr adul de substituire a bunurilor;
c) crește perioada de timp de la modificarea prețului ;
d) cresc posibilitățile de stocare a bunurilor .
49. În anul de bază t 0, cantitatea cerută dintr -un bun este C 0 = 100
bucăți (buc.), iar venitul consumatorului este V 0 = 10.000
unități monetare (u.m.). În anul următor t 1, venitu l
consumatorului crește la V 1 = 30.000 unități monetare
(u.m.). Coeficientul de elasticitate a cererii în funcție de venit
EC/V = 3. În aceste condiții, în anul t 1 cantitatea cerută C 1 este
de:
a) 800 buc.
b) 300 buc.
c) 200 buc.
d) 700 buc .
50. Cantitatea cerută dintr -un bun este în anul de bază de 100
buc, iar în anul curent crește la 200 buc. Venitul
consumatorului crește de la 2.000 u.m. în perioada de bază
la 4.000 u.m. în perioada curentă. Coeficientul d e elasticitate
a cererii în funcție de venit este :
a) 2;

99 b) 0,75;
c) 0,50;
d) 1.
51. Funcția cererii este Q c = 200 – P, iar funcția ofertei este Q o =
20 + P. Pe piață va începe să se constituie un exces de cerere
dacă prețul :
a) va crește peste nivelul de 220 u.m.
b) va crește peste nivelul de 20 u.m.
c) va scădea sub nivelul de 90 u.m.
d) va scădea sub nivelul de 200 u.m.
52. Dacă în anul curent t 1, față de anul de bază t o, cantitatea
oferită era Q a crescut cu 70%, iar costul de producție a
scăzut cu 50%, coeficientul de elasticitate a ofertei în funcție
de cost E Q/CT este de :
a) -1,4;
b) -1;
c) -2,5;
d) -0,5 buc .
53. Dacă cererea este constantă, iar oferta crește, curba acestei a
deplasându -se către dreapta :
a) cantitatea de echilibru scad e și prețul de echilibru
crește ;
b) cantitatea de echilibru și prețul de echilibru cresc ;
c) cantitatea de echilibru crește și prețul de echilibru
scade ;
d) cantitatea de echilibru și prețul de echilibru scad.
54. Dacă cererea este constantă, iar oferta scade, curba acesteia
deplasându -se către stânga :
a) cantitatea de echilibru și prețul de echilibru scad ;

100 b) cantitatea de echilibru este constantă și prețul de
echilibru crește ;
c) cantitatea de echilibru crește și pre țul de echilibru
scade ;
d) cantitatea de echilibru scade și prețul de echilibru
crește .
55. În concurența perfectă :
a) există câțiva vânzători și foarte mulți cumpărători ;
b) produsele de același tip sunt omogene ;
c) intrarea și ieșirea de pe piață a agenților economic n u
se fac în funcție de eficiența fiecăruia ;
d) prețul de echilibru poate fi modificat de către
cumpărători .
56. În concurența monopolistică :
a) există o firmă foarte mare, lider, celelalte fiind firme
satelit de dimensiuni fioarte mici ;
b) există foarte puține produse substituibile, oferta
acestora fiind foarte redusă ;
c) firmele fuzionează sub controlul unui grup financiar
puternic ;
d) firmele fac cheltuieli însemnate cu publicitatea, ceea
ce exercită o influență în sensul creșterii asupra
prețului .
57. În concurența monopolist ică:
a) costurile sunt foarte mari din cauza cheltuielilor foarte
mari cu introducerea progresului tehnic ;
b) bunurile de același tip sunt identice ;
c) prețurile pot fi influențate de către cumpărători ;
d) oferta mare de produse substituibile exercită o
influență în sensul scăderii asupra prețului .
58. În cadrul trusturilor :

101 a) fiecare firmă duce o luptă continuă de concurență
împotriva celorlalte firme care fac parte din trustul
respectiv ;
b) există o firmă foarte mare, lider, celelalte fiind firme
satelit, de dimensiuni foarte mici ;
c) concurența de desfășoară pe o piață unde există un
număr foarte mare de producători de bunuri
neomogene ;
d) firmele fuzionează sub controlul unui grup financiar
puternic .
59. În situația de monopol :
a) firma stabilește cantitatea vândută, fără să țină s eama
de cerere ;
b) prețul este mai mic decât în alte tipuiri de concurență ;
c) există un număr foarte mare de produse substituibile ;
d) dacă firma dorește să mărească vânzările, în general
trebuie să reducă prețul .
60. Când pe piață există foarte mulți vânzători și câ țiva
cumpărători, concurența este de tipul :
a) Monopson ;
b) Oligopson ;
c) Monopolistică ;
d) Monopol bilateral .
61. Când pe piață există un vânzător și un cumpărător, situația
este:
a) Monopson ;
b) Monopolistică ;
c) Monopol bilateral ;
d) Monopol cenzurat .

102 62. Dacă o firmă urmărește să obț ină supremația pe un segment
de piață, ea folosește ca strategie concurențială strategia :
a) efortului concentrat ;
b) elitei ;
c) costurilor ;
d) toate răspunsurile de mai sus sunt false .
63. Sunt factori care influențează prețul :
a) costul de producție ;
b) intensitatea nevoilor, exprimată prin cerere ;
c) politica statului în domeniul prețurilor ;
d) toate răspunsurile de mai sus sunt corecte .
64. Statul poate acționa asupra prețului astfel :
a) prin blocajul prețurilor în perioadele inflaționiste ;
b) prin instrumentele de politică economică fiscală ;
c) prin subvenționarea prețurilor unor produse ;
d) toate răspunsurile de mai sus sunt corecte .
65. Prețurile diferențiate nu pot fi :
a) cu TVA ;
b) ale produselor care deja există pe piață ;
c) unice ;
d) mixte .
66. Economia nu poate funcționa într -un punct aflat la dreapta
(deasupra) curbei posibilităților de producție din cauza
faptului că :
a) ansamblul resurselor nu este folosit integral într -o
singură activitate economică ;

103 b) resursele sunt folosit e la maxim deja și este imposibil
ca economia respectivă să producă mai mult în
momentul respectiv ;
c) nu s -ar mai respecta ipoteza de raționalitate, adică
agenții economici nu ar mai urmări maximizarea
efectelor obținute din activitatea economică și
minimiza rea eforturilor ;
d) statul nu intervine întotdeauna în mod direct în
activitatea economică .
67. Costul de oportunitate ar fi egal cu zero dacă :
a) nu ar exista resursele naturale ;
b) societatea ar progresa într -un ritm anual constant ;
c) resursele ar fi nelimitate ;
d) statul nu ar interveni în economie .
68. Întreprinderea nu poate avea printre obiective :
a) maximizarea cifrei de afaceri ;
b) menținerea independenței financiare ;
c) consolidarea prestigiului pe piață ;
d) toate răspunsurile de mai sus sunt false .
69. Uzura fizică este provocată de :
a) apariția pe piață a unui capital fix nou, mai performant ;
b) reducerea prețurilor de vânzare a capitalului fix ;
c) utilizarea capitalului fix în producție și acțiunea
agenților naturali ;
d) creșterea stocurilor de capital circulant ;
70. Capitalul circulant include :
a) instalațiile folosite în producție ;
b) combustibilul pentru producție ;
c) utilajele și echipamentele de producție ;

104 d) mijloacele de transport folosite în activitatea de
producție .
71. Calitatea factorului de producție muncă nu depinde de :
a) creșterea nivelului general de educație a populației ;
b) promovarea unui sistem eficient de motivare a
lucrătorilor ;
c) calitatea celorlalți factori de producție ;
d) toate răspunsurile de mai sus sunt false .
72. Condiția care arată posibilitatea înlocuirii unei anumite
cantități dintr -un factor de p roducție cu o cantitate dintr -un
alt factor de producție, în condițiile unui volum dat al
producției este :
a) complementaritatea ;
b) divizibilitatea ;
c) adaptabilitatea ;
d) substituibilitatea .
73. Productivitatea marginală a muncii reprezintă :
a) sporul de producție obținut prin folosirea unui
muncitor în plus ;
b) sporul de producție obținut prin folosirea unei unități
suplimentare de capital ;
c) producția obținută în medie pe o unitate din toți factorii
de producție folosiți ;
d) producția obținută în medie de către un muncitor .
74. Prod uctivitatea netă nu poate fi :
a) Marginală ;
b) Valorică ;
c) Brută;
d) Medie.

105 75. În anul t 0, o întrepr indere realizează o producție Q 0 = 100
bucăți (buc.) folosind un număr L 0 = 20 de muncitori. În anul
următor t 1, producția crește cu 20 % față de t0, iar numărul
de muncitori L 1 crește cu 10 muncitori față de L 0. În aceste
condiții, productivitatea marginală a muncii WLmg este de :
a) 10 buc./muncitor ;
b) 4 buc./muncitor ;
c) 2 buc./muncitor ;
d) 1,2 buc./muncitor .
76. Costurile care se repa rtizează pe unitatea de produs prin
procedee de calcul convențional sunt cele :
a) indirecte;
b) variabile;
c) ajustate;
d) materiale .
77. Când costul variabil CV crește într -o proporție mai mică
decât crește producția Q, costul to tal mediu CTM :
a) crește ;
b) scade ;
c) devine egal cu costul variabil mediu CVM ;
d) devine negativ .
78. Funcția costului este CT = 5 + 3Q + 10Q2. Dacă nivelul
producției este în t 0, Q 0 = 5 buc., iar în anul următor t 1 Q
crește cu 20% față de anu l anterior, costul marginal, C mg este:
a) 125 u.m.
b) 90 u.m.
c) 108 u.m.
d) 113 u.m .
79. Cantitatea cerută dintr -un bun normal crește dacă :
a) cresc pr ețurile bunurilor substituibile ;

106 b) cresc prețurile bunurilor complementare ;
c) scade venitul consumatorului ;
d) se modifică gusturile consumatorului .
80. Cantitatea oferită dintr -un bun scade dacă :
a) prețul bunului este constant pe termen scurt ;
b) scade costul de producție ;
c) cresc impozitele plătite de întreprinderi ;
d) cresc sumele primite de întreprinderi ca subvenții .
81. Când cererea este de elasticitate unitară în funcție de preț,
modificarea cu 1% a prețului determină modificarea
cantității cerute :
a) cu mai mu lt de 1%, în sens opus prețului ;
b) cu un procent de 1 %, în același sens cu prețul ;
c) cu mai puțin de 1%, în sens opus prețului ;
d) cu un procent de 1 %, în sens opus prețului .
82. În anul de bază t 0, cantitatea oferită era Q 0 = 10 b ucăți (buc.).
În anul următor t 1, cantitatea oferită a crescut la Q 1 = 20
bucăți (buc .), iar prețul P a crescut cu 50% față de nivelul din
t0. Coeficientul de elasticitate a ofertei în funcție de preț E Q/P
este de :
a) 5;
b) 2;
c) 1;
d) 0,5.
83. Dacă în perioada curentă t 1, față de perioada anterioară t0,
oferta este constantă, iar cererea scade, curba acesteia
deplasându -se către stânga :
a) cantitatea de echilibru rămâne constantă și prețul de
echilibru scade ;
b) cantitatea de echilibru și prețul de echilibru scad ;

107 c) cantitatea de echilibru creș te și prețul de echilibru
scade ;
d) cantitatea de echilibru scade și prețul de echilibru
crește .
84. Concurența perfectă :
a) se aseamănă cel mai mult cu concurența de oligopol ;
b) presupune diferențierea produselor de același tip ;
c) a existat în țările cu ec onomie centralizată, de
comandă;
d) presu pune transparența perfectă .
85. În cadrul cartelurilor :
a) există o firmă foarte mare, lider, celelalte fiind firme
satelit, de dimensiuni foarte mici ;
b) concurența de desfășoară pe o piață unde există un
număr foarte mare de produ cători de bunuri
neomogene ;
c) firmel e își păstrează indepenednța de producție și pe
cea financiară ;
d) firmele fuzionează sub controlul unui grup financiar
puternic .
86. Sunt caracteristici ale prețului :
a) are caracter static, fiind constant pe termen scurt și
medi u;
b) are o li mită maximă care nu poate fi depășită din cauza
nivelului veniturilor și puterii de cumpărare a
cumpărătorilor ;
c) are o limită minimă sub care nu poate scădea doarece
scăderea sa ar determina dispariția cererii ;
d) în economiile moderne nu poate fi influențat d e stat sau
de firmele puternice .

108 87. Funcția care arată că prețul permite exprimarea în unități
monetare a cheltuielilor și veniturilor agenților economici
este funcția de :
a) corelare a cererii cu oferta ;
b) motivare a producătorilor ;
c) distribuire a veniturilor ;
d) toate răspunsurile de mai sus sunt false .
88. În funcție de gradul de flexibilitate al prețurilor, acestea se
clasifică în prețuri :
a) cu TVA și fără TVA ;
b) unice și diferențiate ;
c) ale produselor deja existente pe piață și ale produselor
noi;
d) libere, administrate și mixte .

RĂSPUNSURI

PARTEA I

Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns
1 C 26 C 51 D
2 A 27 D 52 B
3 D 28 A 53 A
4 A 29 D 54 C
5 A 30 B 55 A
6 B 31 A 56 C
7 C 32 B 57 B
8 D 33 D 58 A
9 D 34 B 59 A
10 B 35 A 60 D
11 C 36 D 61 B
12 A 37 A 62 A
13 C 38 B 63 D
14 D 39 C 64 A
15 A 40 B 65 B
16 C 41 C 66 B
17 A 42 D 67 B
18 A 43 B 68 C
19 D 44 D 69 D
20 C 45 A 70 A
21 A 46 C 71 A
22 C 47 D 72 C
23 B 48 A 73 A
24 B 49 B 74 C
25 A 50 C 75 A

110 Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns
76 B 86 A 96 A
77 C 87 C 97 C
78 D 88 B 98 B
79 D 89 D 99 C
80 B 90 A 100 C
81 C 91 B 101 C
82 A 92 B 102 A
83 A 93 A 103 C
84 D 94 D 104 D
85 D 95 C

111

RĂSPUNSURI

PARTEA a II-a

Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns
1 C 18 B 35 D
2 D 19 D 36 D
3 D 20 A 37 B
4 D 21 B 38 D
5 B 22 C 39 C
6 A 23 B 40 D
7 D 24 A 41 B
8 C 25 A 42 B
9 A 26 C 43 A
10 B 27 A 44 D
11 D 28 C 45 D
12 D 29 D 46 A
13 D 30 A 47 C
14 A 31 C 48 A
15 B 32 B 49 C
16 A 33 C 50 B
17 C 34 B 51 C
Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns
52 D 57 D 62 A
53 D 58 D 63 B
54 A 59 D 64 A
55 B 60 D 65 C
56 C 61 C

112

RĂSPUNSURI

PARTEA a III -a

Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns
1 D 26 A 51 B
2 D 27 C 52 C
3 D 28 D 53 D
4 C 29 B 54 B
5 A 30 A 55 A
6 B 31 A 56 C
7 C 32 D 57 C
8 B 33 B 58 A
9 B 34 B 59 B
10 C 35 A 60 C
11 D 36 B 61 D
12 C 37 C 62 B
13 A 38 B 63 A
14 B 39 D 64 B
15 B 40 C 65 C
16 C 41 D 66 A
17 C 42 C 67 A
18 B 43 B 68 D
19 B 44 D 69 B
20 D 45 A 70 B
21 C 46 B 71 A
22 A 47 C 72 A
23 B 48 D 73 A
24 D 49 A 74 C
25 C 50 B 75 B

113 Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns
76 C 110 D 144 A
77 B 111 B 145 A
78 B 112 C 146 D
79 A 113 A 147 A
80 B 114 C 148 C
81 C 115 A 149 D
82 D 116 A 150 B
83 A 117 B 151 B
84 B 118 C 152 A
85 A 119 D 153 B
86 C 120 C 154 B
87 B 121 D 155 D
88 C 122 B 156 B
89 B 123 B 157 B
90 B 124 A 158 D
91 C 125 C 159 B
92 A 126 B 160 A
93 B 127 A 161 B
94 C 128 A 162 C
95 D 129 A 163 C
96 B 130 D 164 C
97 B 131 A 165 C
98 B 132 D 166 D
99 A 133 A 167 B
100 B 134 B 168 B
101 C 135 C 169 D
102 D 136 C 170 B
103 A 137 C 171 C
104 B 138 D 172 B
105 C 139 A 173 C
106 D 140 B 174 C
107 A 141 C 175 A
108 D 142 B 176 B
109 C 143 C 177 D

114 Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns
178 D 203 D 228 B
179 D 204 D 229 D
180 D 205 B 230 B
181 A 206 B 231 C
182 B 207 A 232 C
183 D 208 C 233 C
184 C 209 D 234 B
185 A 210 B 235 A
186 B 211 B 236 C
187 C 212 A 237 C
188 C 213 B 238 B
189 B 214 B 239 C
190 B 215 D 240 B
191 C 216 B 241 B
192 B 217 B 242 C
193 C 218 D 243 A
194 A 219 B 244 B
195 D 220 A 245 A
196 C 221 B 246 C
197 C 222 C 247 A
198 A 223 C 248 C
199 D 224 C 249 C
200 B 225 C 250 A
201 A 226 D 251 D
202 B 227 B 252 A
253 C 254 A 255 C

RĂSPUNSURI

PARTEA a IV -a

Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns
1 A 26 A 51 C
2 C 27 D 52 A
3 C 28 A 53 C
4 D 29 D 54 D
5 B 30 C 55 B
6 C 31 A 56 D
7 D 32 C 57 D
8 C 33 B 58 D
9 B 34 D 59 D
10 C 35 D 60 B
11 C 36 A 61 C
12 A 37 C 62 A
13 A 38 B 63 D
14 A 39 A 64 D
15 C 40 D 65 C
16 B 41 A 66 B
17 D 42 B 67 C
18 A 43 B 68 D
19 C 44 C 69 C
20 A 45 C 70 B
21 B 46 A 71 D
22 D 47 C 72 D
23 D 48 A 73 A
24 B 49 D 74 C
25 B 50 D 75 C

116 Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns Întrebare Răspuns
76 A 81 D 86 B
77 B 82 B 87 D
78 D 83 B 88 B
79 A 84 D – –
80 C 85 C – –

TEMATICĂ ȘI BIBLIOGRAFIE PENTRU
EXAMENUL DE FINALIZARE A STUDIILOR
Programul de studii universitare de licență
ADMINISTRAREA AFACERILOR
Sesiunea iunie 201 8

Disciplina – MICROECONOMIE

1 Bazele generale ale economiei (paginile 36 – 47)
1.1. Factorii de producție : munca, pământul și capitalul
1.2. Premisa economică fundamentală
1.3. Curba posibilităților de producție

2. Combinarea factorilor de producție și eficiența economică
(paginile 78 – 100)
2.1. Conținutul și factorii combinării
2.2. Definiția ș i indicatorii eficienței economice
2.3. Productivitatea și rolul ei
2.4. Costul de producție, punct de sprijin pentru pentru analiza
eficienței economice
2.5. Obiectivele activității întreprinderii

3. Cererea și oferta. Legea cererii și ofertei. (paginile 139 – 160)
3.1. Cererea. Legea cererii.
3.2. Oferta. Legea ofertei.
3.3. Echilibrul pieței. Interacțiunea ofertei cu cererea.

4. Concurența și formele ei. (paginile 161 – 169)
4.1. Conceptul. Modalități și direcții de desfășurare.
4.2. Tipuri de concurență.
4.3. Strategii concurențiale.

118
5. Prețurile și formarea acestora. (paginile 170 – 181)
5.1. Conținutul conceptului de preț
5.2. Funcțiile prețului.
5.3. Tipuri de prețuri.
5.4. Formarea prețurilor.

BIBLIOGRAFIE
Gheorghe Crețoiu, Viorel Corne scu, Ion Bucur, “Economie”
Ediția a III -a, Ed. CH Beck, București, 2011

119 Disciplina – MARKETING

1. Introducere în marketing
1.1. Conceptul de marketing, originea și evoluția sa
1.2. Funcțiile marketingului

2. Informația de marketing
2.1. Studierea consumului
2.2. Piața și cercetarea pieței
2.3. Piața: conținut, sferă, dimensiuni, dinamică
2.4. Strategia de piață și mixul de marketing

3. Politica de produs
3.1. Produsul și produsul nou
3.2. Semnificații ale produsului în optica de marketing
3.3. Ciclul de viață a produsului
3.4. Strategii de produs

4. Politica de preț
4.1. Prețul și tipurile de preț
4.2. Strategii de preț

5. Politica de distribuție
5.1. Conținutul și rolul distribuției
5.2. Canale de marketing : coordonate, participanți,
dimensiuni, tipuri
5.3. Strategii de distribuție

6. Politica de promovare
6.1. Rolul și componentele politicii promoționale
6.2. Structura activității promoționale
6.3. Strategii de promovare

Bibliografie obligatorie

120 1. Magdalena PLATIS – Marketing, suport curs, în
Management și marketing, Editura Credis, București, 2002,
ISBN 973 -8336 -52-x, (pp.69 -74; pp.78 -123)
2. Virgil BALAURE (coordonator) – Marketing , Ediția a II
– a revăzută și adăugită, Editura Uranus, Bucuresti, 2002,
ISBN 973 -9021 -75-1, (Cap. 4, 12, 13.2.,15.2, 16.2)

BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTAR Ă (paginația
corespunzătoare temelor anunțate)
1. Virgil BALAURE (coordonator) – Marketing , Ediția a II
– a revăzută și adăugită, Editura Uranus, Bucuresti, 2002,
ISBN 973 -9021 -75-1, (Cap. 1, 2, 3, 4, 9, 10, 12, 13, 14, 15,
16)
2. Philip KOTLER, Gary ARMSTRONG, John
SAUNDERS, Veronica WONG – Principiile
marketingului – ediția europeană , București, 2001, ISBN
973-601-399-5, (Cap. 1, 2, 4, 5, 7, 8, 13, 17, 19, 20, 21)
3. Erica MICHAELS , Study Guide to accompany
Market ing, Second edition , IRWIN 1989
4. Magdalena PLATIS, Eleonora BABAN – Marketing.
Teorie și aplicații , Editura Universității din București,
2013, ISBN 978 –606–16–0320 -6 (pp. 13 -103)

121
Disciplina – ANTREPRENORIAT ȘI
ADMINISTRAREA AFACERILOR
1. Evoluția istorică a conceptului de întreprinzător. Tipologii
ale întreprinzătorilor. Școli de gândire în domeniul
antreprenoriatului. Factori care influențează dezvoltarea
sistemului antreprenorial. Caracteristici ale întreprinzătorilor
de succes.

Sorin-George Toma – Note de curs an universitar 201 7/2018
(suport fizic distribuit studenților), pag. 1 -6

2. Antreprenoriatul: definiție, caracteristici. Concepții greșite
despre antreprenoriat. Antreprenoriat și proprietate privată.
Cele două principale ca tegorii de întreprinzători în opinia lui
J. Hicks. Factorii care influențează și formează capacitatea de
întreprinzător.
Sorin -George Toma – Note de curs an universitar 201 7/2018
(suport fizic distribuit studenților), pag. 7 -14

3. Activitatea antreprenorială: definire, caracteristici.
Principalii factori care influențează activitatea
antreprenorială. Revoluția antreprenorială. Satisfacțiile și
insatisfacțiile activității antreprenoriale. Greșeli
antreprenoriale.
Ana-Maria Grigore – Antreprenoria t și management pentru
afaceri mici și mijlocii, Editura C. H. Beck, București, 2012,
pag. 15 -20

122 4. Mediul antreprenorial: definire, caracteristici. Mediul
antreprenorial real și mediul antreprenorial perceput.
Ana-Maria Grigore – Antreprenoriat și manage ment pentru
afaceri mici și mijlocii, Editura C. H. Beck, București, 2012,
pag. 21 -23

5. Cultură și antreprenoriat. Concepții referitoare la relația
cultură -comportament antreprenorial. Caracteristici ale
culturii antreprenoriale din SUA și Asia de Sud -Est.
Antreprenoriatul american. Antreprenoriat și clustere.
Sorin -George Toma – Note de curs an universitar 201 7/2018
(suport fizic distribuit studenților), pag. 15 -19

6. Inovație și antreprenoriat.
Sorin -George Toma – Note de curs an universitar 201 7/2018
(suport fizic distribuit studenților), pag. 20 -22

7. Antreprenoriatul: o afacere. Dimensiunile afacerilor.
Metode de intrare în afaceri.
Sorin -George Toma – Note de curs an universitar 201 7/2018
(suport fizic distribuit studenților), pag. 23 -26

8. Oportu nitatea economică și planul de afaceri. Oportunitatea
economică: definire, surse, evaluare, tipuri, determinări.
Etapele abordării oportunității economice. Structura generală
a planului de afaceri.
Ana-Maria Grigore – Antreprenoriat și management pentru
afaceri mici și mijlocii, Editura C. H. Beck, București, 2012,
pag. 72 -87

123
9. Calculul unor indicatori specifici planului de afaceri (profit,
cifra de afaceri, costuri, rata profitului, prag de rentabilitate,
punct mort, cotă de piață, cotă de piață rela tivă, fond de
rulment, trezorerie)
Sorin -George Toma – Note de curs an universitar 201 7/2018
(suport fizic distribuit studenților), pag. 27 -29

Bibliografie obligatorie
1.Ana-Maria Grigore – Antreprenoriat și management pentru
afaceri mici și mijlocii, Editura C. H. Beck, București, 201 2.
2.Sorin -George Toma – Note de curs an universitar 201 7/2018

124
Disciplina – MANAGEMENTUL RESURSELOR
UMANE

1.Problemele asigurării cu personal p.27 -42.
2.Teoriile motivaționale p.43 -61.
3.Motivarea materială 65 -69.
4.Formele concrete de recompensare p. 81 -82.
5.Politica de stimulare morală p.88 -94.
6.Evaluarea rezultatelor p.104 -123.
7.Managementul conflictelor p.203 -205.

Bibliografie:
Catalina Bonciu, "Introducere in managementul resurselor
umane", Editura CREDIS, Universitatea din Bucuresti,
Bucuresti, 2009, ISBN 973-8336 -09-0