Mafiile Transnationale Ca Forma a Crimei Organizate Si Impactul Asupra Guvernelor din Uniunea Europeana
Motto:
„Marile averi în lume, indiferent de protagoniștii lor și de țara de origine, au fost realizate prin afaceri clientelare, contracte preferențial-politice cu Statul, prin injustiție, înaltă corupție și crimă organizată. Important este ca prin programe guvernamentale, instituțiile abilitate să returneze legal sume importante către cetățenii onești din orice societate umană, și pentru depășirea crizei economice, morale, mondiale.”
Adrian Ibiș
Cuprins
INTRODUCERE
„Crima organizată constituie nimic mai puțin decât un război de guerilă dus împotriva societății.”
Lyndon Baines Johnson
Pe fondul schimbărilor politice și economice majore la nivel global și al dezvoltării unor noi relații între state, bazate pe dialog și parteneriat, în vederea asigurării securității internaționale, amplificarea fenomenului criminalității și creșterea gradului său de amenințare reprezintă o caracteristică principală a acestui secol. Îmbunătățirea mijloacelor de comunicare și a tehnologiilor informaționale au contribuit treptat la estomparea granițelor naționale, la creșterea mobilității persoanelor, bunurilor și serviciilor de-a lungul statelor, iar apariția unei economii globalizate a favorizat dezvoltarea criminalității organizate.
Structurată pe parcursul a trei capitole, lucrarea de față își propune să abordeze această problemă cu care se confruntă societatea mileniului III, având ca temă prezentarea “Mafiilor transnaționale ca formă a crimei organizate și impactul asupra guvernelor din Uniunea Europeană.”
În vederea realizării unui studiu cât mai complex, lucrarea debutează cu un capitol introductiv unde am avut în vedere câteva definiții ale fenomenului de crimă organizată, natura și structura acesteia, extinderea la nivel internațional și global, precum și legătura dintre crima organizată și mafie.
Partea centrală a lucrării este dată de primele două capitole în care se prezintă dezvoltarea fenomenului de crimă organizată în Europa și manifestările acestuia, realizându-se un scurt istoric al mafiilor din Europa: italiană, albaneză, rusă, caucaziană, poloneză, franceză și cehă. Al doilea capitol prezintă instrumentele și strategiile utilizate de organizații internaționale precum Uniunea Europeană, Consiliul Europei, Organizația Națiunilor Unite, INTERPOL și Europol pentru a combate mafiile transnaționale.
Un rol deosebit în cadrul acestei lucrări îl are capitolul al III-lea, studiul de caz în care se prezintă atât conexiunea dintre mafie și scena politică, precum și influența mafiei asupra guvernelor interne și internaționale, cu referire la cazul italian (contribuție personală la cercetare). Partea de concluzii realizează o trecere în revistă a întregului conținut al lucrării, subliniind ideile cele mai importante și oferind câteva perspective în vederea studierii și combaterii fenomenului de criminalitate organizată.
Motivele alegerii acestei teme sunt diverse. În primul rând, mafia este un subiect de actualitate, societatea secolului XXI confruntându-se zilnic cu probleme legate de amenințări la adresa securității naționale și internaționale, printre acestea numărându-se și crima organizată. De asemenea, mafia a stârnit numeroase controverse, corelate atât cu originile sale, cât și cu modalitățile sale de acțiune și manifestare. Crima organizată reprezintă un parazit al societății, iar pentru eliminarea acesteia, este absolut necesară cunoașterea aprofundată și abordarea unor strategii eficiente de eradicare.
Ca orice studiu academic, cercetarea prezentă pornește de la câteva ipoteze pe care își propune să le demonstreze de-a lungul analizei. Prima ipoteză încearcă să ilustreze faptul că existența statelor „slabe” cu societăți destructurate și clasă politică coruptă constituie elemente favorizante ale dezvoltării crimei organizate. Statele slabe erau cele care nu reușeau să-și exercite pe deplin suvernaitatea mai ales în cel mai reprezentativ domeniu al său – acela al monopolului asupra violenței fizice și capacitatea de colectare a taxelor. Societatea secolului al XIX-lea, moment în care a înflorit crima organizată, era una a transformărilor rapide, o societate în care raporturile sociale tradiționale se inversau fără să se impună însă repede noi clase conducătoare capabile să exercite un control eficient aupra categoriilor sociale inferioare. Primul capitol își propune astfel să analizeze această problemă, arătând în același timp și modalitățile de manifestare ale crimei organizate.
Cea de-a doua ipoteză pornește de la ideea conform căreia globalizarea a generat circulația unor fluxuri imense de capitaluri, idei și persoane, deci a favorizat și circulația banilor „negri”, iar frontierele poroase și slăbiciunea statelor au determinat formarea unor rețele criminale transnaționale.
A treia ipoteză a cercetării dorește să demonstreze faptul că niciun stat nu este suficient de puternic pentru a combate de unul sigur crima organizată transfrontalieră, de unde rezultă nevoia de cooperare. Această problemă va fi abordată cu predilecție în cel de-al doilea capitol în care voi arăta importanța cooperării internaționale în combaterea crimei organizate.
Lucrarea de față se bazează în principal pe cercetare calitativă și pe utilizarea metodei analitice. Am realizat o sintetizare a datelor disponibile referitoare la crima organizată, precum și un studiu amănunțit al surselor primare și secundare și, de asemenea, am investigat documente oficiale în care este abordat subiectul criminalității organizate, în scopul observării și înțelegerii acestui fenomen.
Conținutul cercetării prezente este influențat la nivel teoretic și conceptual de o bibliografie vastă și aleasă cu atenție, care cuprinde atât cărți referitoare la crima organizată, precum și volume de specialitate, dar și cercetări științifice și documente oficiale ale unor instituții naționale și internaționale. Literatura de specialitate referitoare la domeniul crimei organizate este foarte vastă, iar lucrarea de față se bazează pe câteva dintre cele mai importante direcții oferite de autori specializați pe această temă. Astfel, suportul teoretic al lucrării este asigurat de volume în limba engleză ale unor autori precum: Jay S. Albanese – “Organized crime in our times”, Howard Abadinsky – „Organized crime”, Mitchell P. Roth – „Global organized crime”, James O. Finckenauer – „Mafia and organized crime”, Letizia Paoli – „Mafia brotherhoods. Organized crime, italian style.” Toate aceste opere ajută la conturarea principalelor concepte prezentate în introducere și la realizarea unei sistematizări a informațiilor referitoare la crima organizată, pentru o mai bună înțelegere a fenomenului.
Lucrarea se bazează de asemenea pe un număr de documente oficiale ale organizațiilor internaționale: Convenția Națiunilor Unite Împotriva Crimei Organizate Transnaționale, Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene, Convenția Consiliului Europei Împotriva Traficului de Ființe Umane sau publicațiile Comisiei Parlamentare de Investigare a Fenomenului Mafiot din Italia. În realizarea studiului de caz am apelat la documente în limba italiană ale Ministerului de Interne și Ministerului de Justiție. Pe lângă sursele menționate, studiul se bazează și pe un suport electronic reprezentat de site-uri oficiale ale unor instituții precum INTERPOL, EUROPOL, Biroul Federal de Investigații, sau Institutul Interregional al Națiunilor Unite Pentru Cercetare în Domeniul Criminalității și Justiției.
Referitor la sursele locale, am utilizat lucrarea lui Maricel Antipa, „Triumviratul dezastrului global”, care realizează o descrie amănunțită a celor două mari surse de amenințare la adresa securității internaționale: terorismul și crima organizată. În România nu există foarte multe informații referitoare la subiectul pe care l-am abordat, însă Instituții precum Ministerul de Interne sau Serviciul Român de Informații oferă câteva detalii privind mafia și criminalitatea organizată.
Pornind de la importanța perspectivelor teoretice în cadrul acestui demers, voi prezenta în continuare câteva definiții ale fenomenului de crimă organizată, structura acesteia și dezvoltarea la nivel transnațional.
1.1.DEFINIȚII
Crima organizată a cunoscut potrivit instituțiilor statului și a celor de combatere a fenomenului o serie de definiții de-a lungul timpului și până în prezent:
Crima organizată reprezintă o afacere ilegală continuă care acționează cu scopul obținerii profitului din activități ilicite care sunt de cele mai multe ori cerute de populație. Existența sa continuă este menținută prin utilizarea forței, amenințărilor, monopolului și coruperea funcționarilor publici.
„Crima organizată este orice crimă comisă de către o persoană care ocupă într-un domeniu al pieței muncii, o poziție corespunzătoare comiterii de infracțiuni, cu condiția ca acest domeniu să includă cel puțin o poziție pentru cel care corupe, o poziție pentru cel corupt și una pentru cel care aplică.”
Orice grup cu o structură formală și al cărui principal obiectiv este obținerea de bani prin mijloace ilegale. Un astfel de grup își menține existența prin utilizarea violenței, coruperea persoanelor publice, mituire, extragere de bani și au un impact semnificativ asupra populației, atât la nivel local, cât și național.
Conferința internațională de la Varșovia 1998 – activitate a unui grup fromat din trei sau mai multe persoane, prin legături ierarhice sau relații personale, care permite liderilor să obțină profit, sau să controleze teritorii și piețe, interne sau internaționale, prin utilizarea violenței, intimidării și corupției, activități criminale și infiltrarea în economie.
O grupare de criminalitate organizată reprezintă un grup format din trei sau mai multe persoane care își desfășoară activitatea pe o anumită perioadă de timp și care acționează cu scopul de a comite una sau mai multe crime stabilite în conformitate cu prezenta convenție, pentru a obține în mod direct sau indirect beneficii financiare sau materiale.
Conform Actului Federal de Control al Crimei Organizate din 1970, crima organizată are anumite atribute și anume: nu are scopuri politice, se bazează pe ierarhie, are o componență limitată, constituie o subcultură unică, se perpetuează, își expune dorința de a utiliza violența, se bazează pe monopol, este condusă de reguli și principii clare.
Nu are scopuri politice – principalul scop al grupărilor de crimă organizată este acela de a obține bani și putere fără a acționa în numele moralității și legalității, al doctrinelor politice sau sociale. Implicarea politică, deși rară, are ca obiectiv obținerea protecției sau imunității pentru activități ilegale.
Ierarhia – o grupare de crimă organizată are o putere structurată pe trei nivele, nu există doar lider și adepți, fiecare având autoritate asupra celui ce se află sub el.
Componență limitată – un grup de crimă organizată își limitează componența în funcție de rasă, etnie sau activități criminale. Cei care își doresc să devină membri trebuie să se arate dispuși în comiterea actelor criminale, supunerea la ordine și păstrarea secretelor. Anumite grupări se bazează și pe ritualuri sau ceremonii de inițiere, candidații fiind obligați să aibă un anumit tip de vestimentație și uneori și un tatuaj.
Constituie o subcultură unică – cunoscute și ca lumea interlopă, grupările de crimă organizată se consideră distincte de societatea convențională pe care o privesc cu derâdere și dispreț, nedorind să se supună regulilor acesteia.
Se perpetuează – o grupare de crimă organizată se bazează pe o conspirație criminală persistentă în timp. Această persistență este asigurată de către membri, ceea ce reprezintă o bază pentru a atrage persoane competente în grupare.
Dorința de a folosi violența – într-o astfel de grupare, violența este principalul mijloc de acțiune, aceasta nefiind împiedicată de considerații etă, constituie o subcultură unică, se perpetuează, își expune dorința de a utiliza violența, se bazează pe monopol, este condusă de reguli și principii clare.
Nu are scopuri politice – principalul scop al grupărilor de crimă organizată este acela de a obține bani și putere fără a acționa în numele moralității și legalității, al doctrinelor politice sau sociale. Implicarea politică, deși rară, are ca obiectiv obținerea protecției sau imunității pentru activități ilegale.
Ierarhia – o grupare de crimă organizată are o putere structurată pe trei nivele, nu există doar lider și adepți, fiecare având autoritate asupra celui ce se află sub el.
Componență limitată – un grup de crimă organizată își limitează componența în funcție de rasă, etnie sau activități criminale. Cei care își doresc să devină membri trebuie să se arate dispuși în comiterea actelor criminale, supunerea la ordine și păstrarea secretelor. Anumite grupări se bazează și pe ritualuri sau ceremonii de inițiere, candidații fiind obligați să aibă un anumit tip de vestimentație și uneori și un tatuaj.
Constituie o subcultură unică – cunoscute și ca lumea interlopă, grupările de crimă organizată se consideră distincte de societatea convențională pe care o privesc cu derâdere și dispreț, nedorind să se supună regulilor acesteia.
Se perpetuează – o grupare de crimă organizată se bazează pe o conspirație criminală persistentă în timp. Această persistență este asigurată de către membri, ceea ce reprezintă o bază pentru a atrage persoane competente în grupare.
Dorința de a folosi violența – într-o astfel de grupare, violența este principalul mijloc de acțiune, aceasta nefiind împiedicată de considerații etice, ci doar de limitări practice.
Monopolul – o grupare criminală evită concurența, dorind să-și impună hegemonia într-o anumită zonă sau oraș. Acest tip de monopol limitează comerțul liber și extinde profitul, fiind menținut prin violență și relații corupte susținute de oamenii legii.
Reguli și principii clare – o grupare de crimă organizată, ca și o organizație legitimă, se bazează pe anumite reguli pe care membrii sunt obligați să le respecte.
1.2. STRUCTURA CRIMEI ORGANIZATE
Grupările de crimă organizată se bazează pe două modele structurale: rețele birocratice sau corporative și rețele patron-client. Fiecare grup adoptă unul din aceste modele.
Modelul birocratic/corporativ: birocrațiile sunt organizații raționale precum poliția sau armata și exercită o serie de atribuții: ierarhie complicată, diviziune a muncii, poziții oferite pe baza competențelor, reguli scrise, comunicare ierarhică de la vârf către bază. În momentul în care o afacere sau o grupare se extinde, aceasta este nevoită să adopte modelul birocratic. O organizație criminală structurată pe criterii birocratice are numeroase slăbiciuni. De exemplu, comunicarea de la conducere către nivelul operațional al personalului poate fi ușor interceptată. De asemenea, generarea și menținerea înregistrărilor scrise ale grupării poate pune în pericol întreaga organizație, iar moartea sau închiderea personalului de comandă lasă anumite goluri în operațiuni.
Rețelele patron-client: modelul birocratic impune anumite limite în ceea ce privește comunicarea, deoarece aceasta e monitorizată iar telefoanele pot fi ascultate, provocând în final dispariția grupării. Cel mai bun mod de a transmite informația este cel față-în-față. Astfel, descentralizarea în organizațiile criminale reprezintă o modalitate de a preveni colapsul acestora.
O rețea reprezintă o colecție de puncte de legătură, fiecare individ furnizând unul din aceste puncte care favorizează interacțiunea dintre rețele. Pentru a avea succes, un membru al grupării trebuie să dispună de talent pe care numai un patron il poate avea. În momentul în care o relație de schimb social devine instabilă, se poate vorbi de existența unei relații patron-client. Patronul oferă ajutor economic și protecție împotriva stoarcerii legale sau ilegale de autoritate. Clientul plătește la rândul său prin stimă, loialitate sau sprijin politic. Există o adevărată rețea în jurul patronului, clienții neavând relații unul cu celălalt decât prin intermediul acestuia. Patronul are nevoie de foarte mult timp pentru a-și gestiona rețeaua, pentru a menține contacte, furniza servicii, spori puterea și pentru a rămâne bine informat. Acesta domină o zonă geografică, administrează bunurile furate și dispune de mulți informatori din diverse domenii. În cazul comiterii unor crime ce nu au fost ordonate de el, patronul nu va interveni în favoarea acuzaților, iar în cazul operațiunilor ilegale independente, conducătorii acestora sunt nevoiți să îl plătească pe patron în schimbul obținerii protecției.
1.3. CARACTERISTICI ALE CRIMEI ORGANIZATE
Organizațiile de crimă organizată dispun de numeroase caracteristici ce le ajută să se diferențieze de celelalte tipuri de organizații, legale sau ilegale.
Principala caracteristică a crimei organizate este conspirația. Aceasta are loc când două sau mai multe persoane sunt de acord să săvârșească o crimă, însă există o diferență între modul în care este gândită crima respectivă și felul în care este comisă. Actul conspirației cuprinde cinci elemente importante: natura acordului, gradul de participare, acte evidente, voluntariatul și retragerea. În ceea ce privește natura acordului, este nevoie de două sau mai multe persoane, fără o înțelegere formală, dar cu siguranța îndeplinirii scopului. Participarea trebuie să fie slabă, însă cu cunoștințe suficiente despre existența conspirației. O acțiune evidentă este de obicei necesară pentru a oferi viabilitate conspirației respective. Referitor la participare, aceasta trebuie să fie voluntară, iar retragerea trebuie să fie susținută printr-o acțiune care dezaprobă existența conspirației.
O altă caracteristică a crimei organizate este reprezentată de furnizarea de bunuri ilicite precum droguri sau bunuri furate. Aceste activități oferă surse de venit grupărilor de crimă organizată, bunurile obținute fiind vândute celor care le acceptă indiferent de proveniența lor. Pe lângă bunuri ilicite, crima organizată oferă și servicii ilicite precum jocurile de noroc, camăta sau serviciile sexuale. În jocurile de noroc, șansa determină câștigul în mai mare măsură ca talentul. Împrumutul sau camăta reprezintă oferirea de bani în afara limitelor legale. Toate aceste servicii rămân populare în principal datorită cererilor, iar acestea vor continua să existe ca părți definitorii ale grupărilor de crimă organizată.
1.4. GLOBALIZAREA CRIMEI ORGANIZATE
Globalizarea este un proces care a apărut acum sute, chiar mii de ani, având diverse manifestări de-a lungul timpului în domeniul crimei organizate – piraterie, comerțul cu sclavi, traficul de persoane, contrabanda. Până în secolul al XX-lea, crima organizată globală s-a bazat în principiu pe aceleași activități existente și în trecut. În ceea ce privește comunicarea globală și transporturile, acestea au favorizat în mică măsură dezvoltarea activităților crimei organizate.
Tratatul Harrison din 1914 de luptă împotriva narcoticelor a marcat apogeul numeroșilor ani de luptă ai puterilor occidentale pentru combaterea drogurilor. În ciuda diverselor încercări de a stopa traficul de substanțe interzise, comercializarea drogurilor s-a globalizat din ce în ce mai mult. Perioada prohibiției în America dintre anii 1920-1933 a stimulat contrabanda cu alcool din Caraibe, până în Mexic și Canada. Procesul de globalizare a favorizat dezvoltarea grupărilor de crimă organizată și activităților ilegale ale acestora. Accesul facil la arme, fluxul masiv de emigranți și refugiați și dificultățile legate de cooperarea internațională au oferit un avantaj criminalității organizate.
1.5. CRIMA ORGANIZATĂ TRANSNAȚIONALĂ
Crima organizată transnațională a devenit un subiect abordat cu predilecție în anii 1990, moment în care activitățile ilegale au depățit granițele naționale într-o foarte mare măsură. Organizația Națiunilor Unite a identificat 18 tipuri de infracțiuni transnaționale cu efecte directe sau indirecte asupra unora sau a mai multor țări. Lista Națiunilor Unite cuprinde activități precum: spălarea de bani, acțiuni teroriste, furt de obiecte de artă sau alte obicete culturale, asalt al proprietății intelectuale, traficul ilegal de arme, pirateria pe mări, fraude, crime cyber-shot, traficul de persoane, traficul cu organe umane, traficul de droguri, deturnarea de aeronave, frauda asigurărilor, falimente frauduloase, infiltrarea în afaceri legale, precum și coruperea persoanelor publice sau oamenilor politici.
Toate aceste activități se încadrează în trei categorii principale: furnizarea de bunuri ilicite, furnizarea de servicii ilicite și infiltrarea în afaceri.
Ca un mod de a recunoaște importanța crimei organizate la nivel transnațional, Națiunile Unite au organizat Convenția Internațională Împotriva Crimei Organizate Transnaționale în decembrie 2000. Această convenție furnizează modele și politici legale, precum și strategii de prevenire a grupărilor de criminalitate transnațională și a spălării de bani. Conform acesteia, transnațional desemnează acțiuni care includ cel puțin două state. Pentru a intra în vigoare, Convenția trebuia semnată de 40 țări, lucru ce s-a întâmplat în 2003. Țările participante la acest act sunt responsabile cu adoptarea legilor care interzic participarea la grupările de crimă organizată, spălare de bani, corupție sau sfidarea justiției.
Convenția desemnează țările participante să se angajeze în asistență juridică, acorduri de extrădare, investigații comune și protecția martorilor. Pe lângă acestea, au fost adăugate trei protocoale comune care “incriminează aceste comportamente și iau măsuri pentru a investiga și acuza suspecți, precum și alocarea de resurse pentru pregătire și prevenire a acestor fenomene”.
Eforturile ONU sunt foarte importante deoarece acestea demonstrează faptul că un răspuns multinațional este necesar pentru a aborda într-un mod eficient problema criminalității transnaționale. Realizarea acestor eforturi la nivel național nu sunt suficiente și, implicit, nu pot avea succes din cauza pieței criminale, a producătorilor, transportatorilor, vânzătorilor și cumpărătorilor care depășesc limitele naționale.
În ceea ce privește grupările de criminalitate transnațională, UNODC (Oficiul Națiunilor Unite asupra Drogurilor și Crimei) a lansat un chestionar la care au răspuns 16 țări, informațiile fiind clasate în 40 de grupuri criminale de cinci tipuri. Acestea sunt: grupările cu ierarhie rigidă (un sigur șef și mai multe diviziuni), grupările cu ierarhie descentralizată (structuri regionale cu ierarhie și autonomie proprii), conglomerate ierarhice (asociere liberă între grupări criminale separate), grupări criminale de bază (o structură orizontală de indivizi care se descriu ca lucrând pentru aceeași organizație), rețele de criminalitate organizată (indivizi angajați în activități criminale, fără a fi în mod necesar asociați cu o grupare criminală).
Conform studiului realizat, o treime din cele 40 de grupări este presupusă a avea baze etnice. Grupările aparținând celorlalte două treimi acționează în mai mult de trei țări, ceea ce demonstrează omniprezența crimei organizate transnaționale.
1.6. CRIMA ORGANIZATĂ ȘI MAFIA
Termenul de mafie a fost utilizat pentru a descrie diferite forme ale crimei organizate internaționale, ca și în cazul mafiei rusești, siciliene sau albaneze. Grupările mafiote sunt văzute ca produse ale societăților cu probleme. Crima organizată este totuși mult mai complexă și periculoasă decât mafia, cea din urmă constituind o parte a acestui sistem ilegal.
Dezvoltarea societăților a favorizat ascensiunea mafiei, în special în Italia, populația acestui stat fiind asociată cu grupările mafiote și cu criminalitatea organizată. Termenul de „mafie” a fost vehiculat atât de mult încât și-a pierdut sensul inițial. Cuvinte precum mafie, cartel, sindicat, bandă au fost utilizate des în secolul trecut, ascunzând adevăratul sens al acestui cuvânt, care nu a apărut în dicționarele italiene decât în anii 1860. Originile cuvântului mafie pot fi găsite în afara Siciliei și înseamnă “ostilitate față de lege și ministerele aferente” și de asemenea „curaj, îndrăzneală”. Unele surse precizează ca etimologie cuvântul din arabă mahjas care înseamnă „agresivitate, laudă”.
Specialiștii în crimă organizată utilizează termenul de mafie pentru a se referi la grupările tradiționale de criminalitate organizată care au apărut în Sicilia, dezvoltându-se și pe continentul american în secolele XIX-XX, o dată cu valurile de imigrație.
Pentru majoritatea, crima organizată și mafia reprezintă unul și același lucru, această asociere fiind incorectă datorită faptului că cele două noțiuni nu coincid în totalitate. Mafia reprezintă o grupare care poate fi întâlnită în diverse ramuri ale societății. Există asociații de tip mafiot care sunt colecții de grupări criminale, însă deasupra acestora se află conceptul de mafie ca și construct social. „Mafia este o idee, un artefact cultural care se extinde dincolo de populație, de locuri și de activitățile care compun societatea.” O anumită chimie economică, culturală, politică sau istorică, creează mediul necesar pentru dezvoltarea mafiei care este o formă a crimei organizate, însă nu singura.
Cunoscutul jurist italian, Adolfo Beria di Argentine, a descris mafia astfel: “mafia este o putere de control material asupra unui teritoriu, o putere de exploatare a sistemelor administrative și politice, locale și naționale și a sistemelor financiare internaționale, este o cultură care se bazează pe subdezvoltare și pe lipsa de scrupule în diversele sisteme internaționale, este o violență pentru profit și o structură de putere care se infiltrează în toate celelalte puteri.”
Mafia pune accentul pe puterea politică și controlul asupra propriului teritoriu, ceea ce înseamnă că aceasta nu este implicată în multe dintre activitățile criminale în masă, asociate cu alte organizații criminale. Mafioții dețin un monopol asupra activității de protecție, în timp ce alte organizații criminale caută monopol asupra unor acțiuni ilegale cum ar fi drogurile, jocurile de noroc sau prostituția.
Există o delimitare care trebuie făcută între criminalitatea organizată și grupurile de indivizi care se asociază pentru a desfășura o activitate ilegală. Conform articolului 416 bis din Codul Penal Italian “o asociație criminală poate deveni mafiotă când se folosește de o forță de intimidare legală de asociere, de condiția de supunere și complicitate pentru comiterea de delicte, în scopul de a achizitiona întreprinderi, a controla activități economice, concesiuni, autorizări pentru ea sau pentru alții, de a împiedica exercițiul liber al votului”.
Formațiunile criminale pot fi: de tip mafiot, grupări de infractori din mediul urban, sau bande de tineri delincvenți. Grupările asimilate cu mafia sunt legate de un anumit teritoriu, oraș cartier, stradă, fondate pe origini etnice, familiale sau regionale. Acest tip de formațiuni se infiltrează în structurile superioare ale statului cu scopul de a manipula și de a-și menține interesele. Asociațiile criminale au caracteristici precum stabilitatea unității infracționale, existența unui lider și a unei subordonări ierarhice, specializarea membrilor asociați și existența unor mecanisme de neutralizare a controlului statului.
Potrivit Interpol și Europol, asociațiile criminale se structurează în mai multe grupe:
Famiile Mafiei – italiană, rusă, americană, chineză, japoneză, turcă, columbiană desfășoară activități ilegale periculoase folosind metode agresive și având anumite norme de conduită, un cod și o diversitate de activități ilicite
Organizații profesionale – membri specializați în una sau două tipuri de activități criminale (sindicatele crimei)
Organizații criminale etnice – rezultat al permisivității legilor și al unor factori istorici, economico-sociali, culturali și politici, expansiunii geografice (Triadele chinezești, Yakuza japoneză, Kastafaris – organizațiile criminale jamaicane)
Grupări sau organizații care au ca obiect de activitate spălarea de bani
În interiorul mafiei, criminalitatea dezorganizată servește criminalității organizate, cea dintâi reprezentând locul în care sunt formați tinerii criminali, iar infiltrarea mafiei în toate domeniile vieții sociale face ca anumite structuri să înlocuiască organele statului.
În cadrul primului capitol al lucrării voi prezenta evoluția istorică a crimei organizate și momentul apariției sale oficiale, precum și principalele forme de manifestare ale grupărilor mafiote din Europa.
CAPITOLUL I
DEZVOLTAREA ȘI FORMELE DE MANIFESTARE ALE CRIMEI ORGANIZATE ÎN EUROPA
Rădăcinile crimei organizate se regăsesc în Roma Antică, primul mafiot al istoriei fiind considerat patricianul Clodius Pulcher care și-a desfășurat activitatea între 59-50 Î.H, conducând o bandă mafiotă timp de 5 ani. Acesta a sfidat justiția, a insultat consulii, a defilat pe străzi cu un grup de sclavi înarmați, a ucis persoane pe care nu le agrea și de asemenea, a avut relații în Senat, de al căror sprijin a beneficiat în momentul în care ilegalitățile sale întreceau orice limită.
Principalul rival al lui Cloudius a fost Milo, cel din urmă câștigându-i notorietatea în cadrul școlilor de gladiatori. Acesta era însoțit de sclavi înarmați oriunde mergea, iar conflictele între banda sa și cea a lui Clodius erau frecvente. Lupta dintre cei doi s-a sfârșit o dată cu asasinarea lui Pulcher de către Milo, acesta fiind acuzat de crimă și exilat în Massilia (Marsilia zilelor noastre).
O mie de ani mai târziu, în secolul al XVI-lea, găsim dovezi consistente ale istoriei lungi a crimei organizate. Timp de 300 de ani, din 1500 până în 1800, lumea a cunoscut „epoca de aur a pirateriei”. Pirateria a fost o formă a crimei organizate care includea furtul, piața neagră, corupția și legăturile politice. Chiar dacă pirateria a existat înaintea epocii de aur în rândul fenicienilor, grecilor și romanilor, acestea au fost zilele sale de glorie. Oameni precum Henry Morgan, Barbă Neagră sau Căpitanul Kidd au condus navele pirate și echipajul lor spre acțiuni de jaf și prădare de bunuri. Bandele de pirați prezintă multe din caracteristicile pe care astăzi le asociem cu crima organizată – structuri ierarhice și utilizarea sistematică a violenței și corupției. Pirateria lovește și astăzi în Asia de Sud-Est și Caraibe.
Exemplele de mai sus ar trebui să distrugă orice idee preconcepută conform căreia crima organizată este un fenomen modern. Dimpotrivă, corupția, violența, șantajul și intimidarea se întâlnesc încă din Antichitate, în ciuda faptului că primele grupări de crimă organizată se regăsesc în Italia secolului al XIX-lea.
1.1 MAFIA ITALIANĂ
Mafia siciliană – COSA NOSTRA (1820-1870)
Prima jumătate a secolului al XIX-lea a fost o perioadă marcată de transformări esențiale, atât pe plan economic, cât și pe plan politic și social, perioadă în care s-a trecut de la un stat de tip feudal, la unul bazat pe proprietatea privată asupra pământului. Privatizarea terenurilor a favorizat aristocrații și burghezii, însă populația de la țară a avut de suferit din punct de vedere economic. Destrămarea acestui sistem tradițional a favorizat impunerea controlului asupra societății de către anumite persoane întreprinzătoare și dispuse să comită ilegalități, care s-au asociat formând grupări denumite Frății. Aceste asociații, conduse de personalități marcante ale societății, profitau de corupția și de ineficiența statului bourbonic și desfășurau diferite activități aflate la limita dintre delincvență și controlul teritorial. Protejate adesea de funcționarii statului, ele se ocupau cu comercializarea de vite furate dintr-o provincie în alta, protejând în același timp ordinea și oferindu-se să devină mediatoare pentru proprietarul păgubit și să recupereze în schimbul unei recompense prada pe care au furat-o chiar ele. „Coruperea funcționarilor și a magistraților, fondurile comune destinate ajutorării asociaților căzuți în mâna justiției constituiau corolarul activității lor infracționale.”
În timpul crizelor din Sicilia din prima jumătate a secolului al XIX-lea – 1820, 1848, 1860, activau grupări înarmate formate din țărani și meșteșugari, care, conduse de un șef, participau la insurecții și își ofereau serviciile celui care plătea mai mult. Astfel, la începutul istoriei Italiei unite au existat grupări de persoane capabile să recurgă la violență, forță și intimidare, nu doar pentru a desfășura activități ilegale, ci și pentru a transforma aceste elemente în mijloace de îmbogățire, de ascensiune socială și control asupra economiei locale și ordinii publice.
După Unificarea Italiei sub Giuseppe Garibaldi în 1860, Sicilia s-a confruntat cu probleme legate de siguranța publică, deoarece grupările de „răufăcători” erau protejate de autoritățile locale care refuzau să discute cu cele publice. În acest sens, cei bogați plăteau pentru a li se asigura protecția, făcându-le astfel un serviciu conducătorilor bandelor criminale. Marii proprietari de pământ sicilieni tratau cu capii grupărilor, intervenind pentru ei pe lângă autorități și sprijinindu-i în infracțiuni, lucru ce a condus la proliferarea fenomenului mafiot.
Termenul de mafie a fost folosit pentru prima dată în 1865 într-un raport oficial al prefectului Filippo Antonio Gualterio în care se consemna că aceasta este prezentă peste tot. Mafia era văzută ca un partid politic foarte puternic ai cărui membri erau atât țăranii care intrau în serviciul militar obligatoriu, cât și funcționari publici și clerici afectați de privatizarea bunurilor ecleziastice.
Mafia nu a fost totuși o invenție a funcționarilor guvernamentali, activitățile criminale demonstrându-se prin date efective. Furturile și crimele erau foarte răspândite, iar autorii acestora erau greu de descoperit deoarece spionii și informatorii nu doreau să vorbească în instanță, fiind guvernați de legea tăcerii sau Omertà (refuzul de a colabora cu autoritățile).
Camorra napolitană
Camorra s-a născut în secolul al XIX-lea, în închisorile din Napoli. Când membrii erau eliberați, aceștia își extindeau influența dincolo de zidurile închisorii. În 1820, poliția napolitană putea identifica cu ușurință obiceiurile și ritualurile acestei organizații.
Camorra era caracterizată ca având capacitatea de a se infiltra în piețe, târguri, punând biruri pe orice și impunând taxe ca preț pentru liniște. Aceasta putea vinde prin negociere directă capacitatea de a stăpâni cartierele populare, intrând într-un joc de relații și contacte care au ajutat-o să prindă rădăcini în nucleele economice și sociale din orașe și să fie cooptată de puterile legitime care guvernau orașele mari din Italia.
Până în 1970, membrii Camorrei au favorizat jocurile de noroc, camăta, extorcarea de fonduri, contrabanda cu tutun și corupția politică. Curând au devenit tot mai implicați în crima transnațională prin traficul de droguri și spălarea de bani.
După cum afirmă și Roberto Saviano în “Gomorra” (2008), Napoli este în prezent cel mai violent oraș din Italia cu probabil 100 de bande Camorra, fiecare având între 30 și 40 membri și o structură ierarhică cu lider și subordonați. „Spre deosebire de grupările mafiote din Sicilia, grupările Camorra nu au nevoie de politicieni, politicienii sunt cei care au nevoie de sistem” cu elementele sale constitutive și puterea financiară. Pentru această organizație, controlul teritorial este cel mai important.
‘Ndrangheta
Denumirea `Ndrangheta provine de la grecescul `ndrina care face referire la un om care nu se apleacă sau închină. `Ndrina este unitatea organizațională de bază a acestei grupări, asemănătoare cu o familie mafiotă siciliană. Aceasta controlează de regulă un oraș mic, iar dacă întâmplător, o altă celulă acționează în zonă, cele două se vor asocia pentru a-și desfășura activitatea împreună.
O trăsătură distinctivă a grupării `Ndrangheta este dată de faptul că aceasta nu încearcă să limiteze numărul de persoane înrudite din interiorul organizației, spre deosebire de celelalte clanuri mafiote care consideră că legăturile de sânge dintre membri pot conduce la disensiuni și la acuzări de favoritisme din partea celorlalți. Timp de 50 ani, liderii acestei organizații au ținut summit-uri anuale numite crimini, care le-au oferit posibilitatea de a discuta despre activitățile desfășurate în fiecare an pe teritoriile lor – crime, răpiri și alte infracțiuni grave.
Observatorii se referă la `Ndrangheta ca la Societatea de Onoare, în Calabria fiind cunoscută ca societatea oamenilor de onoare și comparată cu mafia siciliană, chiar dacă cele două au structuri diferite. Mafia siciliană are un tip de ierarhie care poate fi înțeles, spre deosebire de `Ndragheta care nu are un singur lider, depinzând foarte mult de o serie de strategii cooperative. Ca și Sicilia, Calabria are o istorie a rezistenței împotriva opresiunii guvernului, însă, spre deosebire de Sicilia, cea din urmă este cea mai săracă și mai criminală regiune din Italia.
`Ndrangheta își demonstrează aptitudinile criminale prin răpiri, trafic de arme și droguri, extorcare de fonduri din toate activitățile aducătoare de profit și control al contractelor de achiziții publice.
Astăzi există în jur de 100 de astfel de organizații care depășesc 5000 membri în Italia și 10 000 în afara statului italian.
Sacra Corona Unita
Sacra Corona Unita (SCU) a apărut în Puglia la sfârșitul anilor `70, la inițiativa liderului Camorra, Raffaele Cutolo, ca o organizație criminală, ulterior puterea fiind preluată de către Giusepe Rogoli, un prizonier condamnat la închisoare pe viață pentru crimă. Aceasta folosește imaginea romano-catolică ca parte a ritualurilor sale. Sacra Corona Unita are o organizare orizontală, fiind compusă din patruzeci și cinci de clanuri autonome, responsabile pentru interesele comune ale grupării precum frauda, traficul de arme și de droguri.
Organizația SCU este structurată pe trei mari nivele, iar membrii pot trece de la un nivel la altul după ce trec prin anumite ritualuri de botez (Riti Battesimali). Nivelul inferior, Società Minore, este format din criminali de nivel scăzut care vor să avanseze. Società Maggiore reprezintă următorul nivel. Aceasta are două subcategorii: Lo Squarro care este obținut după ce un membru omoară trei persoane în numele grupării și La Santa – acesta primește o armă pentru a se împușca dacă trădează organizația. Ultimul nivel este Società Segreta, formată din conducerea SCU. Sacra Corona Unita are legături cu celelalte grupări mafiote din țări europene precum Croația, Serbia sau Albania, dar și cu Triadele chinezești, Yakuza sau Cartelurile columbiene de droguri.
1.2 MAFIA ALBANEZĂ
Începând din anul 1992, grupările albaneze de criminalitate organizată pe baze etnice au profitat de situația instabilă din Europa și de războiul din Balcani pentru a deveni cea mai rapidă organizație de criminalitate etnică de pe continent, cu operațiuni care au ajuns pe alte două continente: Australia și America.
Albania este un stat mic cu o populație de aproximativ 3,5 milioane de locuitori, majoritatea de origine musulmană. După declararea independenței față de Imperiul Otoman în 1912, statul albanez a cunoscut o perioadă de pace, urmând ca, între 1939 și 1944, să fie ocupat și cucerit de către Italia. Albania s-a aliat inițial cu Uniunea Sovietică până în 1960, iar apoi cu China pînă în 1978. Fiind cea mai săracă țară din Europa, gradul de corupție este foarte ridicat, iar aceasta se distinge prin legăturile familiale și cele de clan, grupările criminale ale statului având foarte multe în comun cu colegii italieni din sud, inclusiv principiile de omertá și famiglia (familie).
Există patru principii esențiale pentru a înțelege transformarea unor clanuri albaneze în grupări de crimă organizată, acestea fiind kanun (cod), bessa (secret), teritorialitatea și apelul la violența fizică. Tradiția albaneză mai include și loialitatea absolută față de familie și clan cunoscut sub numele de fare.
Statul albanez a devenit un paradis pentru grupările criminale locale și străine odată cu colapsul regimului său stalinist din 1990. În timpul comunismului, familiile mafiote au controlat activitățile de criminalitate organizată din Albania în principal prin contrabandă și corupție. Deschiderea frontierelor țării și dezordinea politică i-au permis acesteia să devină principala rută pentru contrabandă din Balcani. Profitând de slăbiciunea guvernului, clanurile organizației Sacra Corona Unita s-au stabilit în Albania, conectându-se cu grupările criminale locale.
Crima organizată în Albania se manifestă prin diverse activități: contrabanda cu migranți ilegali, traficul de femei și copii în scopul exploatării acestora, traficul de autoturisme furate, traficul de droguri și criminalitatea economică.
„Albania este o țară de tranzit, iar elementele criminale profită de instablitate, corupție și lipsa de organizare și de resurse a organelor legii. Fondurile sunt spălate înapoi în țară din străinătate pentru a cumpăra proprietăți obținute în urma programului de privatizare.” Famiile criminale albaneze au încercat să-și extindă afacerile cu droguri, și contrabanda cu arme în țările vecine precum Iugoslavia, de asemenea și vinderea femeilor pentru prostituție în Macedonia, fiind susținute de SCU care a preferat mai degrabă să se alieze cu ele, decât să li se opună.
Criminalii albanezi sunt implicați și în traficul ilegal de imigranți în Europa de Vest, aceștia din urmă fiind atât albanezi, cât și kurzi, chinezi sau indieni. Pe lângă faptul că reprezintă o sursă substanțială de venit, imigrarea ajută mafia albaneză să-și extindă legăturile atât în Europa, cât și pe celelalte continente
1.3. MAFIA RUSĂ ȘI MAFIA CAUCAZIANĂ
Mafia rusă
Originile crimei organizate ruse coboară până în vremea Rusiei Imperiale și implicit a dinastiilor de țari, moment în care s-a născut Vor V Zakone, adică Frăția sau Legea Tâlharilor, o grupare obscură care i-a unit pe toți hoții, criminalii, tâlharii și escrocii din Rusia, specializându-i în omorurile la comandă.
Crima organizată rusă modernă există încă din anii `20, însă aceasta a fost suprimată în timpul regimului stalinist. Dezvoltate din lagărele de muncă din 1950, grupările de crimă organizată au avut nevoie de câteva decenii pentru a-și recăpăta influența, însă au prosperat între 1960-1970 cultivând legături cu cele mai înalte niveluri de conducere regională și națională a Rusiei. Nerecunoscută de statul sovietic, crima organizată a crescut semnificativ în timpul perioadei Brejnev. Asociate cu elitele conducătoare ale Partidului Comunist, grupările criminale au profitat de inadvertențele existente în sistemul sovietic, dar spre deosebire de cele din alte state care exploatau cererea de bunuri și servicii ilegale, grupările de criminalitate sovietice solicitau bunurile de consum și cererile nesatisfăcute ale economiei legitime. Sistemul sovietic a instituționalizat o cultură a hoției și o economie ascunsă, ceea ce a condus la dezvoltarea mafiei (mafyia) și a diferitelor organizații: Russkaya mafiya, Krasnaya mafiya (Mafia Roșie) sau Bratva (Frăția).
La sfârșitul anilor 1980 și pe parcursul anilor 1990 eliberarea controlului prețurilor și noua economie liberă de piață a determinat mii de antreprenori și comercianți să-și deschidă magazine atât în Moscova, cât și în împrejurimile sale. S-au dezvoltat astfel sindicatele criminale care încercau să controleze majoritatea noilor piețe, această perioadă fiind marcată de folosirea termenului mafyia de către etnicii ruși ca răspuns la creșterea criminalității, la prețurile ridicate, infrastructura decadentă și de ideea conform căreia ar exista o singură mafie rusă.
După destrămarea Uniunii Sovietice din 1991, în Rusia au apărut sute de noi organizații criminale pentru a profita de procesul de democratizare. Bandele ilegale au formalizat o piață neagră care s-a dezvoltat rapid în Europa de Est și de Vest, dar și în Statele Unite. Ministerul rus de interne a estimat în 1990 că în jur de 110 bande rusești operau în 44 de țări. Există câteva organizații criminale care au câștigat notorietate: Solntsevo în Moscova, Tambov în St. Petersburg, Ulralmash în Ekaterinburg. Acestea au supraviețuit anilor 1990 și au eliminat concurența. Grupări criminale notorii există și în Cecenia, Kazan și Extremul Orient rus.
Deși nu există o definiție universală a crimei organizate din Rusia, cercetătorii au descoperit trei nivele:
Gruppirovki – bande de escroci, hoți și traficanți de droguri cu o structură rudimentară și episodică
Prestupnaia organizatsiia – nivelul mediu care implică formațiuni mari care au legături cu autoritățile regionale
Soobshchestvo – cel mai înalt nivel cu influență extinsă în mai multe regiuni ale țării și uneori cu legături internaționale.
Pe lângă crimele și amenințarea la adresa securității internaționale, există o gamă largă de infracțiuni comise de mafia rusă. Acestea includ traficul de droguri, traficul și contrabanda de ființe umane, furtul de automobile, jocurile de noroc, spălarea de bani, extorcarea de fonduri, răpire, crimă la adresa mediului înconjurător, traficul de specii pe cale de dispariție, corupția și violența.
Această mafie nu este în totalitate rusă, deoarece grupările criminale au membri și lideri de origine evreiască precum: Semion Moghilevici, Monya Elson, Marat Balagula. Mafia ruso-evreiască domină SUA, Organizatsyia Mafia Roșie controlând Brighton Beach încă din 1970.
Mafia caucaziană
Caucazul este văzut în mod tradițional ca un pod geografic între Europa și Orientul Mijlociu și este una din regiunile centrale în politica globală a zilelor noastre datorită plasării sale în zona celor mai bogate periferii de energie din Eurasia. Este o regiune cu o istorie bogată care în ultimii ani a oferit titluri mondiale precum războiul din Georgia din 2008, conflictul din Nagorno-Karabah și diferitele conflicte etnice din Daghestan.
Crima organizată este foarte dezvoltată în Caucaz, devenind în ultimul timp o problemă din cauza internalizării rețelelor criminale existente în această zonă, lucru ce afectează în mare măsură țările europene.
Conform estimărilor realizate de Interpol și ONU, Armenia este atât sursă, cât și destinație pentru traficul de femei, în special în relație cu state precum Germania, Grecia, Rusia, Turcia, Italia sau Emiratele Arabe Unite. Mafia armeniană este specializată în spălarea de bani, camăta și traficul de arme.
În ceea ce privește Azerbaidjanul, chiar dacă este bogat în resurse de petrol și gaze naturale, statul se confruntă cu dificultăți legate de creșterea traficului de droguri pe teritoriul său, sub influența grupărilor criminale iraniene și turce. Pe lângă această activitate, crima organizată din Azerbaidjan se ocupă și cu imigrarea ilegală, spălarea de bani sau contrabanda de metale prețioase. În ciuda chestiunii Nagorno-Karabah, criminalii azeri și armenieni cooperează pe piața ilegală a traficului de arme, fenomen ce își are rădăcinile încă de la primul conflict din 1993, când grupările acestor țări furnizau arme celeilalte părți, chiar și când acestea erau în război.
Georgia se confruntă de asemenea cu traficul de narcotice, teritoriul său fiind utilizat ca sediu principal pentru grupările cecene, turce sau azere. În ultimii ani au existat cazuri de trafic de heroină din Georgia în portul românesc, Constanța sau în cel bulgar, Burgas. Statul georgian este o rută secundară, heroina provenind din Afganistan. Principalele activități ale mafiei georgiene sunt contrabanda cu produse de lux, cu tutun, traficul de arme și jocurile de noroc ilegale.
Datorită relației dintre crimă și politică, în special la nivel local, problema crimei organizate din Caucaz are implicații politice largi. De exemplu, în timpul războiului din Georgia din 2008, statul rus a interzis tranzacțiile monetare între georgienii care trăiau în Federația Rusă și Georgia.
Climatul financiar internațional și criza economică oferă impulsul necesar rețelelor de crimă organizată din Caucaz pentru a se extinde și a deține capital, lucru ce defavorizează criminalitatea organizată din Europa.
1.4. MAFIILE POLONEZĂ, FRANCEZĂ ȘI CEHĂ
Mafia poloneză
La începutul anilor 1990, în Polonia s-au dezvoltat două mari tipuri de crimă organizată: de sus în jos și de jos în sus. În primul rând, crima organizată de sus în jos a fost creată de către funcționarii publici corupți și de politicieni care au câștigat controlul asupra unor sectoare strategice ale economiei naționale folosindu-se de pozițiile lor și de relații. În al doilea rând, crima organizată de jos în sus a fost creată în timp ce lumea interlopă tradițională a devenit mai bine organizată.
În Polonia socialistă, perspectiva de a face bani prin activități criminale a atras acele persoane care nu s-au integrat foarte bine în societate, în special pe cele cu antecedente penale sau crescute într-un mediu criminal, care au început să desfășoare activități ilegale precum furtul sau traficul de droguri.
Originile crimei organizate poloneze contemporane se regăsesc în 1970, boom-ul economic și posibilitatea de a călători în vest oferind posibilitatea de dezvoltare a grupărilor ilegale. După 1990, grupările criminale s-au înmulțit la fel ca și infracțiunile comise de acestea, iar eforturile puterii politice de a nega existența mafiei poloneze nu au avut niciun efect asupra populației terifiată de ilegalitățile frecvente. Mafia poloneză se caracterizează prin izolarea față de lumea cotidiană, utilizarea activităților criminale în scopul obținerii de profit, utilizarea violenței și a intimidării, spălarea de bani și capacitatea de a influența viața politică.
Mafia franceză
În Franța, ca și în alte țări europene, conceptul de crimă organizată este unul relativ recent, acesta apărând în dezbaterile publice în 1990. Există două afirmații legate de dezvoltarea acestui fenomen: legea nu este capabilă să se confrunte cu această nouă formă de criminalitate și procesul globalizării a creat un mediu favorabil proliferării acestui gen de activitate.
Codul Penal Francez și Codul de Procedură Penală utilizează expresii precum association des malfaiteurs (asociații de criminali) și infractions commises en bande organisée (infracțiuni comise de grupări organizate). Milieu (lumea interlopă) și marele banditism sunt termeni utilizați de către autoritățile competente în aplicarea legii, politicieni și mass-media pentru a descrie activitățile criminale și grupările de infractori profesioniști. Milieu și beaux voyous (pungașii) sunt utilizate frecvent pentru a descrie oameni cunoscuți public pentru infracțiunile lor, respectul lor neclintit pentru gangsteri, codul de onoare și diversele lor escapade.
Mafia franceză acționează ilegal prin comiterea unor infracțiuni precum răpiri, trafic de droguri și de organe umane, contrabandă, jaf armat și prostituție.
Mafia cehă
În ultimii 15 ani, Republica Cehă a asistat la o întrepătrundere de culturi și de activități criminale. Grupările de crimă organizată care activează în prezent pe teritoriul ceh au origini diferite și implicit medii culturale și structuri organizaționale diferite. Lumea interlopă locală depășește granițele statului ceh, stabilind legături cu grupările criminale din fosta Uniune Sovietică, Balcani, Italia, dar și cu cele din Asia, America Latină sau Africa Subsahariană.
Perioada de după Revoluția de Catifea a fost marcată de creșterea crimei organizate, văzută ca o consecință a democrației, deoarece în timpul regimului comunist nu se vorbea despre existența acestui fenomen. Noul regim a permis o transformare economică, crearea unei piețe libere și a unor oportunități pentru afacerile criminale, dezvoltate în principal de mafia fostei Uniuni Sovietici și de celelalte mafii din statele europene stabilite pe teritoriul Cehiei. Astfel, foștii iugoslavi s-au implicat în crime violente, extorcare de fonduri, prostituție organizată, furt de automobile și alte activități ilegale.
Grupările de criminalitate organizată din Republica Cehă utilizează adesea în operațiunile lor principii de business bazate pe calcule de risc și oportunitate. Structura organizațională a acestor grupări diferă în funcție de mediul social și cultural în care s-au dezvoltat. “Majoritatea au o împărțire clară a sarcinilor și, cu câteva excepții, o componență stabilă, în special în ceea ce-i privește pe membrii de bază. Cele mai multe grupuri sunt ierarhice și utilizează disciplina internă pentru a asigura coeziunea.
1.5. MANIFESTĂRI ALE CRIMEI ORGANIZATE
1.5.1. Spălarea de bani
Spălarea de bani este utilizată de către grupările de criminalitate organizată din toată lumea pentru a ascunde existența unor venituri ilicite, iar acest lucru este realizat sub forma unor afaceri legitime. Conform Fondului Monetar Internațional, între 2 și 5% din produsul intern brut (500 miliarde dolari) a constat în bani spălați în mod fraudulos.
Noțiunea de spălare de bani a apărut la sfârșitul anilor 1920 și începutul anilor 1930 când agenții Trezoreriei SUA îl urmăreau pe Al Capone. Existau puține gosodării aprovizionate cu apă curentă și, implicit, aceastea nu puteau folosi mașini de spălat, ducându-și hainele la spălătoria din cartier. Sindicatul lui Capone controla sute din spălătoriile din Chicago. Această afacere a permis organizației să-și ascundă fondurile ilicite obținute prin contrabandă sau alte acțiuni, susținând că veniturile provin din surse legale (spălătoria), de aici și asocierea dintre bani și spălătorie.
Un tip de spălare de bani este smurfing , caz în care banii obținuți ilegal sunt schimbați pentru check-uri bancare. Alte tipuri includ folosirea instituțiilor financiare non-bancare sau încasarea de bani pentru jetoanele din cazinouri.
Practica spălării de bani și-a dezvoltat propriul vocabular. Transportarea banilor la bancă, acasă, sau în străinătate, se numește plasare. Odată ce banii sunt intrați în bancă, spălătorul le ascunde originea criminală printr-o serie de tranzacții complexe, acțiunea fiind numită de poliție stratificare. Acesta face apoi ca sumele să ajungă la criminali într-o manieră aparent legitimă, denumită integrare. Spălarea de bani a fost facilitată de progresele realizate în domeniul tehnologiei bancare, guvernele găsind tot mai dificilă monitorizarea tranzacțiilor bancare.
1.5.2. Traficul de droguri
Narcoticele au fost folosite timp de milenii în scopuri medicale, de recreere sau religioase. Încă din secolul al XVIII-lea, oficialii spanioli impozitau și vindeau frunza de coca pentru extinderea Lumii Noi. Traficul de droguri la nivel mondial datează totuși din 1840, războiul opiului între China și Marea Britanie favorizând acest proces. În secolul XXI, traficul de droguri este foarte dezvoltat pe continentul american (SUA, Mexic, Columbia).
Trecerea Actului Harrison de Narcotice în 1914 a incriminat utilizarea opiului, a morfinei și a derivatelor din coca în alte scopuri decât cele medicale. Acesta a fost urmat de alte tratate internaționale care au impus restricții și reglementări, dar foarte curând sindicatele organizate de trafic de droguri au venit cu oferte pentru fiecare stupefiant cerut.
Producția și consumul mondial de droguri au crescut în 1960, fiind alimentate de creșterea traficului internațional de droguri și facilitate de globalizare, comerțul mondial și de dezvoltarea mijloacelor de transport și comunicații. Producția de stupefiante a fost stimulată și de cererea populațiilor tinere din statele dezvoltate, precum și de descoperirea traficului de droguri lucrativ de către așa-numiții lorzi ai războiului (warlords), grupări insurgente și grupări de crimă organizată. Printre drogurile cu care se face comerț se numără cocaina, amfetamina, ecstasy, marijuana, cannabis și LSD. “Cele patru mari surse de heroină sunt: Triunghiul de Aur (Thailanda, Myanmar), Semiluna de Aur (Afganistan, Iran, Pakistan), Mexic și Columbia.”
Un sondaj global realizat de către ONU (Tendințe în crima organizată) asupra a 40 grupări de criminalitate organizată din 16 state a descoperit că o proporție semnificativă din acestea utilizează traficul de droguri ca activitate de bază. Exemplele includ două organizații: una din Germania (Bremen), care transporta cocaină și marijuana din Venezuela în Germania, iar cealaltă din regiunea saxonă care transporta heroină din Turcia în Germania. Olanda a raportat de asemenea două organizații traficante de droguri care transportau hașiș în Randstadt (Haga, Rotterdam, Amsterdam și Utrecht).
1.5.3. Traficul de persoane
Traficul de persoane include două mari categorii: lucrători fără documente legale care sunt aduși în servitute și comerțul cu persoane pentru industria sexului (pornografică). Ambele implică manipularea persoanelor pe baza promisiunilor de angajare pe piața muncii în condiții legitime.
Afacerea traficului de persoane reprezintă juxtapunerea dintre dorințele, nevoile umane și cererea de pe piață, spiritul antreprenorial și lipsa de scrupule, ceea ce alimentează varietatea crimei organizate.
În 2005, la Al Treilea Summit al Șefilor de Stat și Guvern, Convenția Consiliului Europei Privind Lupta Împotriva Traficului de Persoane a realizat o distincție clară între contrabanda și traficul de persoane. Traficul de persoane este caracterizat printr-un număr de sisteme și strategii, de la recrutarea potențialelor victime, la transportul și adăpostirea precum și primirea indivizilor de către participanții la rețelele traficante. Uneori victimele sunt constrânse prin amenințări sau violență să fie traficate, alteori sunt înșelate prin fraudă sau răpiri. Odată ce victimele sunt prinse în plasa traficanților de persoane, acestea devin vulnerabile și ușor exploatabile. “Exploatarea poate include prostituția, munca forțată, eliminarea forțată de organe și practici similare sclaviei.”
Protocolul Națiunilor Unite Împotriva Contrabandei cu Migranți pe Uscat, Aer și Mare definește contrabanda umană ca fiind obținerea intrării ilegale a unei persoane într-un stat din care aceasta nu face parte, nefiind cetățean sau rezident permanent, cu scopul de a beneficia, direct sau indirect, de beneficii financiare sau materiale.
Potrivit lui Richard O`Neill, țările din care se face trafic de persoane către SUA sunt Thailanda, Vietnam, China, Mexic, Rusia, Ucraina și Republica Cehă. Aceste state au probleme economice cu diferite grade de severitate, ceea ce duce la sentimente de privare și încordare, favorizând dezvoltarea traficului de persoane, în special de femei. Printre factorii care stimulează acest tip de activitate se numără și represiunea politică, încălcarea drepturilor omului și conflictele militare și civile. Fosta Iugoslavie, în special Bosnia-Herțegovina și Kosovo, s-au confruntat cu războiul civil, epurarea etnică și ocuparea militară, acestea având drept rezultat traficul de sex. Bosnia este o destinație a traficului de persoane, această piață existând datorită numărului mare de tineri fără ocupație care devin clienți ai serviciilor sexuale.
Traficul internațional de femei pentru industria sexului reprezintă o caracteristică a crimei organizate transnaționale moderne. În statele din fosta Uniune Sovietică și din zona Balcanilor, femeile sunt recrutate pentru ocuparea forței de muncă din străinătate, doar pentru a se găsi pe mâinile criminalilor care le obligă să intre în comerțul sexual.
Oamenii din Balcani găsesc destul de atractive călătoriile în străinătate și, în ciuda faptului că în general femeile sunt conștiente că munca pe care o vor presta este prostituția, acceptă deoarece consideră condițiile de viață actuală și câștigurile considerabil mai mici decât cele pe care le vor obține lucrând în industria sexului. Există totuși foarte multe femei care sunt induse în eroare, necunoscând adevăratul mediu în care-și vor desfășura activitatea.
Traficul de persoane este o formă a sclaviei moderne, iar femeile nu sunt singurele care sunt tratate astfel, pe lângă acestea numărându-se și copiii. Turismul sexual cu copii este o parte întunecată a globalizării, cu aproximativ două milioane de copii exploatați în industria sexului comercial global.
1.5.4. Traficul de arme
Extinderea conflictelor regionale și etnice de la sfârșitul anilor 1980 a făcut din traficul ilegal de arme o afacere internațională imensă controlată în mare parte de către grupările de criminalitate organizată. Succesul nu ar fi posibil fără complicitatea persoanelor și instituțiilor din afara organizațiilor criminale precum: ministerele de apărare națională, agențiile de securitate națională, băncile, dealerii legali de arme și un număr de grupări care se luptă pentru putere în anumite state.
Grupările de crimă organizată globală s-au implicat din ce în ce mai mult în transferul de arme, încurajate de conflictele din Balcani și din fosta Uniune Sovietică care au abandonat statul de drept, acționând în state precum Iugoslavia și Albania. Această situație, combinată cu deschiderea frontierelor, prăbușirea valutei și creșterea schemelor de finanțare teroriste, au jucat un rol important în dezvoltarea comerțului cu arme.
Semnarea Acordurilor de Pace de la Dayton din 1995 care au încheiat războiul dintre Serbia și Bosnia a fost urmată de o creștere a traficului ilegal de arme în acea regiune, foștii soldați devenind intermediari pentru diversele rețele. Sindicatele albaneze au jucat un rol esențial în comerțul clandestin cu arme, transportându-le pe mare din porturi italiene și spaniole, în porturi adriatice pentru a fi duse în Bosnia și Serbia.
1.5.5. Corupția la nivelul Uniunii Europene
Corupția politică reprezintă o altă formă de manifestare a criminalității organizate, fiind în același timp instrumentul cel mai eficient și puternic pe care organizațiile criminale l-ar putea folosi deoarece, astfel, acestea pot controla birocrația, sistemul de aplicare a legii și sistemul judiciar. Organizațiile criminale pătrund mecanismele democratice și sistemele lor de reprezentare din statele Uniunii Europene. Voturile sunt obținute prin amenințări și violență și scoase de la cetățeni prin diferite stimulente. Partidele politice se bazează foarte mult pe finanțări externe, iar această dependență le face în mod inevitabil sensibile la corupție. La nivelul Uniunii Europene, există foarte puține cercetări sistematice cu privire la acest subiect, singurele țări asupra cărora s-au realizat studii aprofundate în domeniu, fiind Italia și Bulgaria. Modelele predominante de legături criminale sunt determinate atât de natura crimei organizate, cât și de natura culturii politice sau a sistemului politic dintr-un stat membru. În general, astfel de legături sunt observate doar la nivel local: Danemarca, Franța, Spania, Italia, în timp ce în unele țări în care criminalii și-au ispășit pedepsele și nu mai sunt implicați în activități ilegale, nu există nicio dovadă de conexiuni cu oamenii politici: Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Danemarca.
În Italia și sudul Franței elitele criminale locale au o lungă istorie de complicitate cu scena politică locală, fiind de asemenea implicate în extorcare, trafic de droguri și jafuri bancare. Cu toate acestea, în ultimele decenii, implicarea lor în tipul de crime white-collar precum fraudarea fondurilor UE, stabilirea unor contracte de achiziții publice sau fraude imobiliare, a permis transformarea relației acestora cu politicienii într-o formă mai acceptabilă din punct de vedere social.
Mai mult decât atât, există la nivelul Uniunii Europene o tendință pronunțată pentru instabilitatea politică și schimbarea frecventă a guvernelor. Țările din fostul bloc sovietic au prezentat o serie de restructurări ale partidelor politice și ale electoratului care le susținea. Din cauza lipsei unui sistem funcțional de finanțare a partidelor politice, atât partidele vechi de la începutul tranziției, cât și cele noi apărute în urma acestui proces, au recurs la fondurile oferite de către afacerile criminale.
Oamenii de afaceri sau criminalii pot utiliza relații sporadice pentru a acționa fără a fi detectați. Schimburile corupte bazate pe astfel de relații au loc prin intermediari care furnizează încrederea necesară pentru o afacere coruptă. La nivel local, oamenii de afaceri pot profita de contractele de achiziții publice, iar figurile criminale locale pot activa o rețea coruptă pentru a obține protecție politică în cazul unor urmăriri penale (Olanda, Franța, România, Grecia). La nivel național, criminalii de tipul white-collar și-ar putea utiliza conexiunile politice pentru a fi feriți de investigații. Pe lângă relațiile sporadice, există și relații simbiotice, pe termen lung, care pot fi observate atunci când protecția este oferită pentru a acoperi activitățile criminale continue. La nivel național, aceasta se referă aproape exclusiv la criminalii white-collar. Există însă câteva diferențe și excepții. În istoria recentă au existat perioade în UE, când criminalii white-collar care aveau legături cu piețele ilegale, au exercitat control asupra elitelor aflate la guvernare (Italia, Bulgaria). În prezent, acest lucru pare să nu mai aibă loc în statele membre. Un exemplu concret de manifestare a relațiilor simbiotice la nivel național este reprezentat de corupția parlamentarilor (în funcție de sistemul electoral, sprijinul local poate avea o importanță majoră). Pe lângă deservirea ca intermediari importanți pentru ei, legislatorii ar putea iniția sau sprijini modificări legislative în interesul criminalilor, legalizându-le practicile sau modificând legislația penală pentru a-i ajuta să evite justiția.
În ceea ce privește participarea criminalilor la viața politică, aceasta nu este directă, deoarece ei preferă să-și exercite influența din umbră. Pe de altă parte, participarea electorală directă le-ar putea oferi legitimitate, capacitatea de a influența procesul de justiție penală și redistribuția resurselor economice. La nivel național, există trei exemple în acest sens: membri ai Parlamentului, membri ai ramurii executive (Silvio Berlusconi în Italia) sau primari la nivel local.
Modalitățile de corupție la nivelul Uniunii Europene sunt diverse și se manifestă în principal prin mită și favoruri directe, dar și prin rețele de elită construite prin legături de rudenie, prietenii sau apartenența la aceleași cluburi. Pe lângă acestea există și investitori care fac donații politice, furnizorii de voturi influențați de către criminali, activități de lobby sau șantajarea politicienilor după ce le-au oferit mită.
1.5.6. Cybercrime
Dependența de sisteme informatice complexe pentru susținerea unor activități militare și economice creează vulnerabilități în cadrul statelor mari, care pot fi exploatate de către actorii non-statali. Pe lângă formele concrete de manifestare pe care deja le-am prezentat (spălarea de bani, traficul de persoane, traficul de droguri și de arme), crima organizată se ocupă și cu atacul rețelelor informatice. Din ce în ce mai mulți criminali profită de viteza, confortul și anonimatul oferite de internet pentru a comite o gamă largă de activități criminale care nu cunosc granițe fizice sau virtuale. Aceste infracțiuni pot fi împărțite în trei mari domenii: atacuri împotriva rețelelor hardware și software prin virusarea acestora; infracțiuni financiare precum frauda online, sau penetrarea serviciilor financiare online; abuzul tinerilor sub forma exploatării sexuale. Atacurile cibernetice se referă la utilizarea unui cod care afectează performanța unui sistem informatic pentru un scop politic sau strategic. Acestea sunt caracterizate de dorința și capacitatea atacatorilor de a întrerupe operațiunile pe calculator și de a distruge bunurile din spațiul cibernetic. În aceste condiții, declanșarea unui război cibernetic este inevitabilă.
Criminalitatea informatică cunoaște frecvent noi tendințe de dezvoltare, costurile sale fiind estimate la nivelul economiei globale în miliarde de dolari. În trecut, acest tip de activitate ilegală era comis de către indivizi sau grupuri mici. În prezent, organizațiile criminale lucrează cu profesoniști în domeniul tehnologiei pentru a comite crime informatice și pentru a finanța activități ilegale. Crima organizată apelează la internet pentru a-și facilita acțiunile și pentru a-și maximiza profiturile. Activitățile în sine se referă la furt, fraudă, jocuri de noroc ilegale și evoluează în conformitate cu oportunitățile oferite online, devenind tot mai răspândite și dăunătoare.
Manifestările crimei organizate sunt diverse, spălarea de bani, prostituția, traficul de droguri, persoane și arme reprezentând doar câteva dintre principalele activități ale mafiilor transnaționale. Grupările de criminalitate organizată la nivel global utilizează pe lângă acestea jocurile de noroc, extorcarea de fonduri, intimidarea, răpirea, corupția și, nu în ultimul rând, crima. În capitolul ce urmează, voi încerca să prezint câteva instrumente și strategii importante în combaterea criminalității organizate, arătând în același timp rolul jucat de organizațiie internaționale în prevenirea acestui fenomen.
CAPITOLUL II
INSTRUMENTE ȘI STRATEGII ALE ORGANIZAȚIILOR INTERNAȚIONALE PENTRU COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE
Afacerea crimei organizate implică violarea numeroaselor legi, multe din acestea fiind puse în aplicare de către departamentele de poliție locale – legi împotriva jocurilor de noroc, drogurilor, prostituției, extorcării, asalturilor și crimelor. Ancheta și urmărirea penală a criminalității organizate în sine, a fost, în mare măsură, o responsabilitate a guvernelor naționale care au statuturi speciale și pot duce la îndeplinire acest scop.
Instrumentele și strategiile de prevenire și combatere a crimei organizate sunt diverse, acestea provenind în principal din inițiativele organizațiilor internaționale care au elaborat tratate și convenții în acest scop, dezvoltând în același timp metode de eradicare a fenomenului mafiot. Printre organizațiile internaționale principale care au luat atitudine în această situație se numără: Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană, Consiliul Europei, INTERPOL și EUROPOL.
1.1 ATITUDINEA ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE
Organizația Națiunilor Unite a apărut în 1945 și, încă din momentul înființării sale, aceasta a devent un lider global al luptei împotriva crimei organizate internaționale.
În mod oficial, primele eforturi de combatere a criminalității organizate au apărut în 1967, odată cu înființarea Institutului Națiunilor Unite de Cercetare a Crimei Interregionale și Justiției (UNICRI), cu sediul în Torino, Italia. Misiunea sa este aceea de a ajuta organizațiile interguvernamentale, guvernamentale și nonguvernamentale, în dezvoltarea și punerea în practică a noilor politici legate de prevenirea criminalității și justiției penale. Programele UNICRI se concentrează pe diferite zone, cu scopul de a crea și testa noi abordări în prevenirea criminalității și promovarea justiției și dezvoltării. Zona legată de crima organizată globală poartă denumirea de Crime Emergente și Trafic Anti-Uman, iar principalul său obiectiv este suprimarea traficului de persoane pentru exploatarea comercială și sexuală.
O serie de congrese ONU au avut loc după 1968, pentru a încerca să ilustreze atât activitățile crimei organizate, cât și strategii de combatere a acesteia. În septembrie 1975 a avut loc al V-lea Congres al Națiunilor Unite asupra Prevenirii Crimei și Tratamentului Delincvenților întrunit la Geneva. În cadrul acestuia s-au discutat schimbările apărute în criminalitatea națională și internațională. Dimensiunea crimei ca afacere a fost percepută ca o formă de amenințare mai serioasă decât celelalte forme tradiționale ale criminalității. Cel de-al VI-lea Congres a avut loc în Caracas, Venezuela în 1980 și a adăugat noi elemente percepției internaționale asupra crimei organizate, punând accent pe abuzul de putere în sectoarele politice, sociale și economice.
Al VII-lea Congres din Milano, 1985, a subliniat că operațiunile ilicite multiple efectuate de către rețelele infracționale internaționale au reprezentat o provocare majoră atât pentru aplicarea legii la nivel național, cât și pentru cooperarea internațională, granițele naționale fiind ineficiente. Acesta a avut ca finalitate adoptarea Planului de Acțiune Milano, conceput ca “efortul colectiv al comunității internaționale de a se confrunta cu o problemă majoră al cărei impact negativ asupra societății va continua să crească dacă nu se iau măsuri concrete și urgente.”
Întrunit în 1980, al VIII-lea Congres ONU a studiat problema crimei organizate în lumina schimbărilor politice rapide care au avut loc și a noilor pericole reprezentate de internaționalizarea criminalității. Astfel au devenit disponibile noi instrumente legale importante precum Convenția Națiunilor Unite împotriva Traficului Ilicit de Narcotice și Substanțe Psihotrope, ratificat în 1990, Convenția Consiliului Europei privind Spălarea, Descoperirea, Sechestrarea și Confiscarea Încasărilor din Crime – 1990, Tratatul Model de Extrădare și Tratatul Model privind Asistența Reciprocă în Materie Penală, adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite tot în 1990. Aceste tratate model au fost concepute ca planuri pentru legislația internă pe care le poate adopta orice țară în conformitate cu normele sale legale.
Decizia de a ține o Conferință Ministerială Globală împotriva Crimei Organizate Transnaționale a fost luată de Consiliul Economic și Social al ONU, în 1993, la recomandarea Comisiei pentru Prevenirea Criminalității și Justiția Penală. Găzduită de Napoli (Italia), între 21 și 24 noiembrie 1994, Conferința a avut ca obiectiv să ajungă la un acord cu privire la o serie de măsuri care trebuiau luate împotriva crimei organizate. Printre acestea se numără: stabilirea unei percepții comune asupra criminalității organizate în cadrul comunității internaționale; pedeapsa, în conformitate cu legislația națională, pentru apartenența la o organizație criminală; confiscarea bunurilor de origine ilegală; dezvoltarea unor metode de investigare pentru a penetra organizațiile criminale (inclusiv unități de anchetă specializate); dezvoltarea acordurilor internaționale privind extrădarea și îmbunătățirea tratatelor model în acest domeniu; cooperarea tehnică, inclusiv schimbul internațional de informații și instruirea personalului de aplicare a legii; despăgubirea economică a victimelor. Participanții au votat în unanimitate pentru o Declarație Politică și un Plan de Acțiune Global, conceput pentru a stimula cooperarea internațională printr-un angajament comun de a lupta împotriva inamicului. Cel din urmă a avertizat că țările trebuie să înțeleagă natura și dinamica organizațiilor criminale pentru a dezvolta strategii eficiente împotriva acestora, bazându-se pe cunoștințele statelor cu experiență în lupta împotriva crimei organizate.
Un depozit central de informații privind legislația, măsurile de reglementare și structurile organizatorice, create pentru a preveni și monitoriza crima organizată transnațională și o serie de acorduri bilaterale și multilaterale de cooperare au fost înființate în 1997.
În strânsă legătură cu eficacitatea unei Convenții ONU împotriva crimei organizate, este problema extrădării. Gruparea Interguvernamentală Specializată în Extrădare a încercat să realizeze în decembrie 1996 un raport referitor la relevanța și aplicabilitatea Tratatului Model de Extrădare al Națiunilor Unite. Ședința a avut loc la Institutul Internațional de Studii Superioare în Științele Penale din Siracusa, Sicilia. Raportul a concluzionat că principalele impedimente aflate în calea extrădării apar din: claritatea (sau lipsa acesteia) din proceduri; probleme legate de criminalitatea duală; ofense politice sau refuzul extrădării cetățenilor statului.
În 1997 a apărut Oficiul Națiunilor Unite pe Droguri și Criminalitate (UNODC) care se numără în prezent printre organizațiile cele mai importante de combatere a criminalității internaționale și a comerțului ilicit de droguri. Acesta a fost creat printr-o fuziune între Programul de Control al Drogurilor și Centrul pentru Prevenirea Criminalității Internaționale. UNODC funcționează în toate regiunile din lume printr-o rețea extinsă de birouri de pe teren. Organizația se bazează pe contribuții voluntare, în principal, de la guverne, pentru 90% din bugetul său și este mandatată pentru a sprijini statele membre în lupta lor împotriva drogurilor ilicite, criminalității și a terorismului.
Cei trei piloni ai programului de lucru UNODC sunt: proiecte de cooperare tehnică pe teren pentru a spori capacitatea statelor membre de a contracara traficul de droguri, criminalitatea și terorismul; cercetare și lucrări de analiză pentru a spori cunoașterea și înțelegerea problemelor legate de droguri, criminalitate și extinderea bazei de dovezi pentru deciziile operaționale; lucru normativ pentru a sprijini statele în ratificarea și punerea în aplicare a tratatelor internaționale relevante, dezvoltarea legislației interne cu privire la droguri, criminalitate și terorism, precum și furnizarea de servicii de secretariat organelor de conducere bazate pe tratate. În urmărirea obiectivelor sale, UNODC face toate eforturile pentru a integra perspectiva de gen, în special în proiectele sale pentru furnizarea mijloacelor de existență alternative, precum și în cele împotriva traficului de persoane.
Declarația Mileniului adoptată de către șefii de stat reuniți la sediul Națiunilor Unite în septembrie 2000 a reafirmat principiile care stau la baza eforturior ONU, servind la încurajarea luptelor pentru statul de drept. Aceasta afirmă că: “bărbații și femeile au dreptul de a-și trăi viețile și de a-și crește copiii în demnitate, eliberați de foamete și de teama violenței, oprimării sau nedreptății.”
Pe data de 15 noiembrie 2000 la New York, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Convenția Națiunilor Unite Împotriva Crimei Organizate Transnaționale (UNOTC). Aceasta a fost semnată de către statele membre la o conferință politică de nivel înalt convocată la Palermo, Italia între 12-15 decembrie 2000 și a intrat în vigoare pe 29 septembrie 2003. Convenția UNOTC este primul instrument juridic la nivel global pentru combaterea criminalității organizate transnaționale. Principalul obiectiv este de a promova cooperarea și, în contextul european, de a consolida spațiul de aplicare a legii pentru a combate mai eficient crima organizată. Convenția este completată de trei protocoale care vizează domenii și manifestări specifice ale crimei organizate: Protocolul privind Prevenirea, Reprimarea și Pedepsirea Traficului de Persoane, în special Femei și Copii; Protocolul împotriva Traficului Ilegal de Migranți pe Pământ, Aer și Mare și Protocolul împotriva Fabricării și Traficului Ilegal de Arme de Foc.
Statele care ratifică acest instrument se angajează în luarea unei serii de măsuri împotriva crimei organizate transnaționale precum adoptarea unor noi cadre pentru extrădare, asistență legală reciprocă și cooperarea în domeniul aplicării legii, promovarea instruirii și a asistenței tehnice pentru stimularea capacității autorităților naționale.
Din 2003 și până în prezent au avut loc numeroase întruniri în cadrul cărora Consiliul a decis revizuirea anumitor articole din protocoale.
1.2 INIȚIATIVA UNIUNII EUROPENE
În septembrie 1992, Gruparea TREVI, formată din Ministerul Justiției și cel de Interne ale Comunității Europene au înființat un Grup de Lucru Ad-Hoc Specializat în Crima Organizată ca răspuns la asasinarea judecătorilor italieni Falcone și Borsellino. Acesta a pregătit două rapoarte, în mai și noiembrie 1993, care au examinat infomațiile disponibile cu privire la natura criminalității organizate din interiorul Comunității.
Ca răspuns la întrunirea acestei grupări a avut loc în septembrie 1994, la Berlin, o conferință organizată sub auspiciile Uniunii Europene, în cadrul căreia statele din Europa Centrală și de Est (Bulgaria, Polonia, România, Cehia, Slovacia, Ungaria) au discutat probleme legate de droguri și crima organizată. Conform Declarației finale a Conferinței, miniștrii statelor membre și non-membre UE, s-au angajat într-o cooperare mai strânsă, schimburi de ofițeri de legătură și experți, aderarea la convenții internaționale importante, analiza dificultăților apărute în urma traficului de droguri, comerțul cu materiale nucleare, traficul de persoane și furt transfrontalier.
Tratatul Maastricht de instituire a Uniunii Europene din 1992 a reorganizat formele de cooperare transfrontalieră dintre cei trei piloni sau arii de activitate (piața unică, politica externă și de securitate, justiție și afaceri interne), fiecare cu propriile sale reguli de luare a deciziilor. În 1997, statele membre au fost de acord să incorporeze Convenția Schenghen, bazată pe călătoria fără pașaport în UE, promițând să facă din Uniune o zonă de libertate, securitate și justiție sub Tratatul de la Amsterdam din 1997.
În paralel cu negocierile de la Amsterdam, statele membre au venit cu ideea unui prim plan UE de luptă împotriva crimei organizate. S-a recomandat înființarea unui oficiu de poliție european (Europol), până în 1999, acțiuni la nivelul Uniunii Europene pentru a combate spălarea de bani, precum și măsuri practice pentru a îmbunătăți cooperarea între poliția națională, vamală și judiciară. Aceste idei s-au dezvoltat în totalitate în 1999, la summit-ul de la Finlanda, când statele membre UE au creat Programul Tampere – o listă care cuprindea propuneri pentru un nou mandat european de arestare și extrădare a suspecților, proceduri speciale ale UE pentru a păstra dovezi ale proceselor din străinătate și un grup de lucru format din șefii poliției pentru a face schimb între cele mai bune practici ale forțelor de poliție UE și planul de operațiuni comune.
Guvernele au schimbat numele listei (Programul Tampere) în 2004, redenumind-o Programul de la Haga și au adăugat 10 priorități printre care: consolidarea drepturilor fundamentale și a cetățeniei; adoptarea unor măsuri antiteroriste; o abordare echilibrată asupra migrației; proceduri comune de azil; maximizarea impactului pozitiv al imigrației; dezvoltarea unui concept strategic de combatere a crimei organizate; un spațiu european autentic de justiție; găsirea unui echilibru între viața privată și securitate în timp ce se schimbă informații; responsabilitate și solidaritate comune.
Cel mai important nou obiectiv este promisiunea de a revoluționa modul în care forțele de poliție europene împărtășesc informații la nivel transfrontalier prin aderarea la un „principiu de disponibilitate” până în ianuarie 2008. Principiul disponibilității înseamnă “abolirea frontierelor interne în schimbul de informații polițienești dintre statele membre.”
Consiliul European de la Bruxelles a adoptat între 12 și 13 decembrie 2003, Strategia Europeană de Securitate, care identifică provocările globale și amenințările cheie la adresa securității UE și clarifică obiectivele sale strategice în relație cu acestea: construirea securității în vecinătatea Uniunii Europene și promovarea unei ordini internaționale bazată pe o abordare multilaterală. Aceasta evaluează de asemenea și implicațiile politice pe care aceste obiective le au pentru Europa.
Pe data de 15 decembrie 2005 a intrat în vigoare cea de-A Treia Directivă a Parlamentului European și a Consiliului asupra prevenirii utilizării sistemului financiar în scopul spălării de bani și al finanțărilor teroriste, pe care statele membre au implementat-o în legislația națională la 15 decembrie 2007.
Directiva este aplicabilă atât sectorului financiar, cât și avocaților, notarilor, contabililor, agenților imobiliari și furnizorilor de servicii. Aceste entități trebuie: să identifice și să verifice identitatea clientului și a oricărui beneficiar, să monitorizeze tranzacțiile cu clientul, permițând în același timp o abordare bazată pe riscuri, să raporteze informații cu privire la spălarea de bani și finanțările teroriste unității naționale de informații financiare, să ia măsuri precum păstrarea, instruirea personalului și stabilirea politicilor și procedurilor interne. Aceste cerințe sunt completate de supravegherea entităților care fac obiectul Directivei a III-a și oferă posibilitatea de a lua măsuri de implementare.
Ca parte a Programului General Pentru Securitate și Protecția Libertăților, Uniunea Europeană a mai stabilit un progam specific: Prevenirea și Combaterea Criminalității pentru perioada 2007-2013. Acesta este destinat să lupte împotriva criminalității, în special împotriva terorismului, traficului de persoane, infracțiunilor împotriva copiilor, traficului de droguri și de arme, corupției și fraudei. Programul este compus din patru teme principale: prevenirea criminalității și criminologia; aplicarea legii; protecția și sprijinul martorilor; protecția victimelor. Pe lângă acestea, programul își propune să dezvolte coordonarea și cooperarea între agențiile de aplicare a legii; să promoveze cele mai bune practici pentru protecția victimelor și a martorilor; să încurajeze metodele necesare pentru prevenirea și lupta strategică împotriva criminalității și menținerea securității.
Programul Tampere și Programul de la Haga au fost înlocuite de Programul de la Stockholm, adoptat de către Consiliul European la Bruxelles între 10-11 decembrie 2009 și implementat prin Planul de Acțiune din aprilie 2010.
Programul de la Stockholm stabilește un cadru de cooperare vamală, cooperare în afaceri civile și penale, precum și politici în materie de azil, imigrare și vize, pe perioada 2010-2014. Acesta pledează pentru o Europă a justiției, protecției și solidarității, stabilind următoarele priorități: promovarea drepturilor cetățenilor, îmbunătățirea vieții lor de zi cu zi, protejarea cetățenilor, asigurarea accesului la Europa într-o lume globalizată, solidaritatea și parteneriatul în materie de migrație și azil, precum și dimensiunea externă a spațiului de libertate, securitate și justiție.
Europa justiției se referă la facilitarea accesului cetățenilor la acest sector, pentru ca drepturile lor să fie respectate și puse în aplicare. În ceea ce privește Europa protecției, programul se concentrează asupra luptei împotriva traficului de persoane, abuzurilor și exploatării sexuale a copiilor, criminalității cibernetice, crimelor economice, corupției și traficului de droguri.
Anul 2010 este, de asemenea, anul în care a fost adoptată Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene, pentru a ajuta Europa să avanseze, regrupând activitățile deja existente și stabilind principiile și orientările pentru acțiunile viitoare. Aceasta este concepută pentru a preveni infracțiunile și a spori capacitatea de a oferi un răspuns rapid și corespunzător dezastrelor naturale și celor provocate de om, prin dezvoltarea și gestionarea eficientă a unor instrumente adecvate. Principalele obiective sunt: perturbarea rețelelor criminale internaționale, prevenirea terorismului, creșterea nivelului de securitate pentru cetățeni și pentru afacerile din spațiul cibernetic; consolidarea securității prin gestionarea frontierelor; sporirea rezistenței Europei la crime și dezastre.
Comisia europeană realizează raporturi anuale referitoare la implementarea planurilor Strategiei de Securitate Internă. În raportul din 2011, lupta împotriva crimei organizate și a criminalității informatice au fost identificate ca două provocări principale care trebuie abordate în anul care vine. A fost luată o serie de acțiuni, pe lângă cele referitoare la celelalte obiective ale strategiei. În cadrul raportului din 2013, crima organizată rămâne provocarea majoră a strategiei de securitate UE. Spălarea de bani, traficul de persoane, droguri și arme și corupția sunt doar câteva din amenințările preconizate. Următorul și ultimul raport asupra implementării planurilor de securitate va fi prezentat la jumătatea anului curent (2014).
În combaterea crimei organizate luptă și de Planul de acțiune statistică pentru evaluarea criminalității pe perioada 2011-2015, adoptat prin comunicatul Comisiei Europene pe 18 ianuarie 2012. Obiectivele acestuia sunt împărțite în patru domenii: cooperarea la nivelul Uniunii Europene și la nivel internațional; calitatea datelor – elaborarea unui sistem internațional de clasificare a criminalității; analiza datelor și diseminarea rezultatelor; dezvoltarea indicatorilor și colectarea de date specifice – activitățile prevăzute de planul de acțiune anterior trebuie continuate pentru a se ajunge la progres.
Pe lângă eforturile instituționale, Uniunea Europeană a dezvoltat și o Rețea Europeană de Prevenire a Criminalității (EUCPN) în mai 2001, printr-o Decizie a Consiliului UE de a promova activitatea de prevenire a criminalității în cadrul Statelor Membre UE și de a furniza mijloacele prin care se pot disemina bune practici în prevenirea criminalității, în principal criminalitatea tradițională. EUCPN se ocupă cu: cooperarea; colectarea, evaluarea și schimbul de informații cu privire la prevenirea criminalității; organizarea de activități pentru a dezvolta capacitatea de prevenire a criminalității; furnizarea de expertiză în instituțiile europene (Consiliul și Comisia).
1.3. MĂSURILE CONSILIULUI EUROPEI
În 1958 a apărut Comitetul European pentru Probleme Criminale căreia i-a fost încredințată responsabilitatea în supravegherea și coordonarea activităților Consiliului Europei în domeniul prevenirii și controlului criminalității. Acesta se întrunește la sediul Consiliului Europei din Strasbourg și elaborează convenții și rapoarte, organizând de asemenea conferințe de cercetare criminologică.
Moneyval, comisia de experți specializați în evaluarea măsurilor de combatere a spălării de bani a apărut în 1997 la inițiativa Consiliului Europei, ca un mecanism de evaluare și de presiune de grup. Scopul său este de a asigura că statele membre dispun de sisteme eficiente de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului în conformitate cu standardele internaționale relevante în aceste domenii. Moneyval cuprinde în prezent 30 state membre.
În ceea ce privește problema corupției, Consiliul Europei a înființat Grupul de State Împotriva Corupției (GRECO), în 1999, ca un acord parțial între 17 state membre CE. Grupul are în prezent 49 membri (47 state care fac parte din Consiliul Europei, Belarus și SUA). GRECO ajută de asemenea la identificarea deficiențelor din cadrul politicilor naționale de anti-corpuție și încurajează statele să implementeze reforme legislative, instituționale și practice. Acesta oferă de asemenea un forum pentru schimbul de practici utile în prevenirea și detectarea corupției.
Consiliul Europei se află în fruntea luptei împotriva traficului de ființe umane. Pe măsură ce Europa de Vest a devenit destinația principală pentru migranții ilegali din toate colțurile lumii, a fost de datoria comunității europene să ia conducerea în stabilirea normelor pentru a rezolva problema. Cele mai multe victime ale traficului sexual provin din statele membre ale Consiliului Europei. În primii ani ai secolului XXI, membrii UE au raportat o dezvoltare a criminalității organizate în ceea ce privește traficul de persoane.
Convenția Consiliului Europei Privind Lupta Împotriva Traficului de Ființe Umane a fost deschisă spre semnare la 16 mai 2005, și a intrat în vigoare la 1 februarie 2008, fiind ratificată în luna februarie a acestui an de către 41 de state europene. Obiectivele acesteia sunt: „prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, garantând egalitatea între femei și bărbați; protecția drepturilor fundamentale ale victimelor traficului; realizarea unui cadru complet de protecție și asistență a victimelor și martorilor, precum și asigurarea de anchete și urmăriri eficiente; promovarea cooperării internaționale în domeniul luptei împotriva traficului de ființe umane.”
1.4. INTERPOL
Organizația Internațională de Poliție Criminală sau INTERPOL a fost creată pe data de 7 septembrie 1923 și este o organizație polițienească interguvernamentală, cea mai mare din lume, având 190 state membre și sediul principal în Lyon, Franța. Obiectivul INTERPOL este de a permite poliției de pe întregul glob să lucreze împreună pentru a face lumea un loc mai sigur. Infrastructura high-tech și operațiunile tehnice ajută la a face față provocărilor tot mai mari ale combaterii criminalității în secolul XXI. Organizația facilitează cooperarea polițienească internațională, chiar și în cazul în care nu există relații diplomatice între anumite țări. Acțiunea este luată în limitele legilor existente în diferite țări și în spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului. Constituția Interpol interzice orice „intervenție sau activități cu caracter politic, militar, religios sau rasial.”
INTERPOL identifică infractori urmăriți internațional cu mandate; coordonează activitatea de supraveghere și prindere a infractorilor internaționali; informează unitățile specializate cu privire la furturi sau pierderi de documente străine de identitate, traficul internațional de droguri, falsul de monedă, furturi auto și artă, pentru luarea măsurilor operative. La cerere, solicită informații necesare soluționării unor cauze penale. Valoarea INTERPOL este dată, printre altele, de faptul că, autoritățile de aplicare a legii care sunt în căutarea unui suspect criminal, pot interoga baza de date pentru a afla dacă vreo altă țară deține informații cu privire la acesta sau la locul în care se află.
În domeniul traficului de persoane, organizația susține polițiile naționale în implementările făcute, cu scopul de a destrăma rețelele criminale aflate în spatele acestei activități ilegale. Operațiunile sunt precedate de ateliere de formare pentru a se asigura că ofițerii de pe teren sunt instruiți pentru a avea o gamă largă de abilități. În decembrie 2010 a avut loc Operațiunea Bana în cadrul căreia poliția din Gabon a salvat mai mult de 140 de
copii care erau traficați pentru a fi supuși la muncă silnică, arestând 44 de persoane implicate în afacere. În timpul Operațiunii Bia II din mai 2011, Interpolul și-a unit forțele cu autoritățile naționale din Ghana, pentru a salva copiii cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani, care erau traficați în alte regiuni ale țării pentru a lucra pe bărci de pescuit. 116 copii au fost salvați și 30 de persoane suspectate de trafic au fost arestate. În octombrie 2012 s-a desfășurat Operațiunea Tuy – poliția din Burkina Faso a salvat 400 copii forțați să lucreze în minele de aur sau pe câmpurile de bumbac, arestând în același timp 73 traficanți.
Instrumentele folosite de către Organizația Internațională de Poliție Criminală în acest domeniu sunt: Green Notice – prin care țările emit avertismente referitoare la informații legate de abuzul copiilor; baze de date care ajută la detectarea cazurilor de trafic de persoane; de experți de lucru cu privire la traficul de ființe umane care se întrunește anual pentru a promova programe de prevenire a acestui tip de trafic.
Traficul de droguri constituie o altă problemă asupra căreia organizația INTERPOL a luat măsuri, rolul serviciilor secrete fiind acela de a identifica noile tendințe în acest domeniu ale organizațiilor criminale internaționale și de a informa Birourile Naționale cu privire la aceste activități ilegale.
Ofițerii de intelligence se concentrează asupra celor mai cunoscute narcotice precum: cannabisul, cocaina, heroina și drogurile sintetice. Există numeroase inițiative luate în acest sens. Proiectul White Flow își propune să strângă materiale de identificare a traficanților de cocaină din Africa și să disemneze cât mai bine aceste informații între țările membre Interpol. Operațiunea Ice Trail vizează identificarea grupărilor de crimă organizată care trafică metamfetamină în cantități uriașe din Iran, prin Turcia, la țări din Asia de Est și Pacific. Într-un caz operațional din 2010, cunoscut sub numele de Siska, INTERPOL-ul a coordonat investigarea și fluxul de informații dintre Belgia, Germania, Sierra Leone, Elveția și SUA pentru a descoperi o grupare care făcea trafic de cocaină din America de Sud către Europa, prin Sierra Leone.
INTERPOL-ul menține legături strânse cu Organizația Națiunilor Unite și agențiile sale specializate, precum Organizația Mondială a Vămilor, implicată în activități de control al drogurilor.
În ceea ce privește traficul de bunuri ilicite, activitatea Organizației Internaționale de Poliție Criminală gravitează în jurul a trei domenii principale: pregătire, sprijin operațional și schimb de informații. Din 2004 până în 2012, INTERPOL a desfășurat o serie de operațiuni pentru a combate traficul de bunuri ilegale. Operațiunea Black Poseidon din 2012 vizează spațiul european întrucât o serie de produse precum: calculatoare, produse farmaceutice, electronice, alcool și țigări erau comercializate ilegal în cinci țări din Europa de Est de către rețelele transnaționale de crimă organizată. Bunuri în valoare de milioane de euro au fost confiscate la graniță de către agenții INTERPOL.
Organizația INTERPOL oferă instrumente puternice care pot ajuta statele membre să-și îmbunătățească modul de colectare și analiză a informațiilor referitoare la utilizarea armelor de foc, pentru a preveni și combate infracțiunile săvârșite prin folosirea acestora. Tabelul de Referință al Armelor de Foc (IFRT) este un instrument interactiv online care oferă un mod standardizat de a identifica și descrie armele de foc, permițând în același timp investigatorilor să verifice detaliile (marca, modelul, calibrul, numărul de serie). IFRT conține peste 250 000 de referințe cu privire la arme și 57 000 imagini ale acestora, precum și informații detaliate privind inscripționările de pe ele. Sistemul de Înregistrare și Urmărire a Armelor Ilicite (iARMS) este primul sistem centralizat de raportare și căutare a armelor de foc pierdute, furate sau traficate. Utilizatorii autorizați pot interoga baza de date iARMS și afla dacă arma respectivă a fost raportată la Interpol de vreuna din țările membre. Programul ajută de asemenea țările membre, oferindu-le un sistem de urmărire eficient și permițându-le să realizeze un grafic al cererilor și răspunsurilor pe care le au pentru asistența internațională. Acest sistem este finanțat de Uniunea Europeană.
Pentru a sprijini schimbul de informații balistice între țările membre, Interpol a dezvoltat Rețeaua de Informații Balistice (IBIN), pentru a oferi o platformă globală în colectarea centralizată, stocarea și compararea probelor balistice. IBIN este singura rețea internațională de schimb de informații balistice din lume. Organizația a mai dezvoltat și un Plan Strategic pentru perioada anilor 2013-2015, pentru a sprijini statele membre în fața provocărilor aduse de traficul de arme de foc și pentru a menține o viziune clară a rolului INTERPOL.
1.5 EUROPOL
Oficiul European de Poliție, cunoscut sub numele de Europol, a fost stabilit prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană, în 1992. Bazat pe modelul INTERPOL, acesta se axează pe problemele care implică criminalitea transnațională europeană. Deși inițial a luptat pentru combaterea traficului de droguri, organizația și-a extins mandatul în 1994 pentru a include prevenirea traficului de substanțe nucleare și radioactive, spălarea de bani, traficul de imigranți și furtul de autovehicule. În iulie 1996, statele membre ale Uniunii Europene au ratificat Europol cu obiectivul principal de îmbunătățire a cooperării între statele membre, în scopul combaterii eficiente a criminalității și terorismului internațional.
Agenții Europol nu au puteri de arestare, deși li se permite să participe la operațiuni, împreună cu membrii altor agenții de poliție.
Europol este format și administrat de către o serie de organe esențiale pentru buna funcționare a organizației și luarea deciziilor. Consiliul de administrație cuprinde un reprezentant al fiecărui stat membru și al Comisiei, care are statut de observator. Printre atribuțiile consiliului de administrație se numără: stabilirea priorităților Europol, stabilirea drepturilor și obligațiilor ofițerilor de legătură, prelucrarea datelor, examinarea problemelor aduse în atenția sa de către organismul comun de supraveghere. Consiliul se întrunește de cel puțin două ori pe an și întocmește un raport cu privire la activitățile Europol, care este înaintat Consiliului Uniunii Europene. Directorul este numit în unanimitate de către Consiliu pe o perioadă de patru ani. Acesta răspunde în fața consiliului de administrație și este reprezentantul legal al Europol, fiind asistat de trei directori adjuncți. Controlorul financiar este numit în unanimitate de către consiliul de administrație. Comitetul financiar este alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui stat membru.
Pe lângă organele reprezentative de luare a deciziilor, Europol are aproape 800 de angajați la sediul din Olanda, Haga, care lucrează îndeaproape cu agențiile de aplicare a legii din 28 state membre ale UE și în alte state partenere, cum ar fi Australia, Canada, SUA și Norvegia. Agenția utilizează capacitățile sale de informare unice și expertiza personalului pentru a identifica și urmări cele mai periculoase rețele criminale și teroriste din Europa. “Autoritățile de aplicare a legii din Uniunea Europeană se bazează pe informațiile și serviciile centrului de coordonare operațională a Europol pentru a efectua peste 18 000 de investigații transfrontaliere în fiecare an.” Unul dintre cele mai importante documente strategice realizate de Europol se intitulează Evaluarea Amenințărilor Privind Criminalitatea Organizată (OCTA). Documentul furnizează informațiile necesare pentru stabilirea priorităților la nivelul UE privind combaterea criminalității organizate, concentrându-se în același timp pe evaluarea calitativă a amenințărilor prezente și viitoare. Bazându-se pe concluziile OCTA din 2007, Consiliul Uniunii Europene a stabilit că va acorda o atenție deosebită următoarelor tipuri de criminalitate organizată: platforma nord-orientală (grupuri criminale lituaniene și poloneze care acționează pe piața drogurilor), platforma criminală meridională (grupările Cosa Nostra, `Ndrangheta, Camorra), platforma criminală de la Marea Neagră (acțiunea grupărilor criminale din România, Bulgaria, Turcia, Caucazul de Nord și Ucraina).
În urma unui studiu realizat de Rand Corporation Europa, Comisia Europeană a decis să înființeze un Centru European de Combatere a Criminalității Informatice (EC3), cu sediul la Europol. Centrul este punctul esențial în lupta Uniunii Europene împotriva criminalității informatice, sprijinind statele membre și instituțiile UE în construirea capacității operaționale și de analiză pentru investigații și cooperarea cu partenerii internaționali. EC3 și-a început oficial activitatea pe 1 ianuarie 2013, aceasta vizând analiza cantităților mari de date dintr-o varietate de surse pentru a înțelege modul în care infractorii cibernetici și agresorii sexuali ai copiilor, gândesc și acționează.
1.6. ALTE INSTRUMENTE DE COMBATERE A CRIMEI ORGANIZATE
Pe lângă instrumentele și strategiile organizațiilor internaționale, există și alte instrumente de combatere a crimei organizate Printre acestea se numără spionajul, interceptarea, operațiunile sub acoperire, imunitatea.
Spionajul – informațiile cu privire la criminalitate sunt esențiale pentru punerea în aplicare a legii. Acestea sunt colectate în două scopuri: tactice și strategice. Informațiile tactice sunt cele care contribuie în mod direct la aplicarea legii (arestarea și urmărirea penală). Informațiile strategice sunt cele care produc judecăți cu privire la scopurile și obiectivele aplicării legii. Datele sunt colectate de-a lungul timpului și puse împreună de către un analist pentru a descoperi noi modele ale activității crimei organizate.
Supravegherea electronică sau interceptarea – implică plantarea unui dispozitiv de ascultare în casa, mașina sau biroul suspectului, sau existența unui informator sau agent sub acoperire purtător de dispozitiv care preia și înregistrează conversații. Acest tip de supraveghere constituie violarea dreptului la viața privată, încălcând legea.
Operațiunile sub acoperire – investigatorii sub acoperire sunt agenți de aplicare a legii, care pătrund în organizațiile criminale, devenind membri ai acestora, își petrec timpul cu gangsterii, socializează cu aceștia și participă chiar și la plănuirea crimelor, în timp ce colectează informații care să distrugă organizația. Aceste tipuri de operațiuni sunt foarte riscante, spionii fiind oricând predispuși la posibilitatea de a fi descoperiți.
Granturile de imunitate – autoritățile de aplicare a legii pot obține cooperarea mafioților dacă le oferă imunitate. Valoarea granturilor de imunitate ca un instrument de aplicare a legii este acum recunoscută la nivel internațional în Articolul 26, alineatul 3 al Convenției Națiunilor Unite Împotriva Crimei Organizate Transnaționale.
Așa cum am arătat în acest capitol, instrumentele și strategiile organizațiilor internaționale joacă un rol crucial în prevenirea și lupta împotriva criminalității naționale și transnaționale, care, din păcate, va continua să reprezinte una din principalele amenințări din secolul XXI. Următorul capitol se concentrează asupra crimei organizate și scenei politice din Italia, iar studiul de caz este menit să demonstreze influența și presiunea exercitată de mafie asupra oamenilor politici.
CAPITOLUL III
CRIMA ORGANIZATĂ ȘI SCENA POLITICĂ ÎN ITALIA
La fiecare nivel al societății, crima organizată a înflorit datorită contactelor sale cu oamenii politici, oficialii guvernamentali și marii antreprenori. În urmă cu mai mult de 25 ani, un mare expert în corupție a remarcat că: „președinții, vice-președinții, congresmenii, senatorii și guvernatorii sunt implicați într-un sistem de recompense, favoruri, furturi, contribuții la campanii ilegale și îmbogățiri personale.”
1.1.MUSSOLINI ȘI MAFIA
Ascensiunea la putere a lui Mussolini în anii 1920 a avut implicații importante, atât pentru mafia italiană, cât și pentru cea americană. Chiar dacă sudul a rezistat fascismului, în momentul în care a devenit clar că fasciștii vor obține o pondere majoră în puterea națională, această regiune a devenit fascistă aproape peste noapte. Impactul mafiei poate fi văzut prin compararea alegerilor din 1922, când niciun fascist din Sicilia nu a fost ales pentru Parlament, cu alegerile din 1924, când au fost aleși 57 din 38 fasciști au ajuns să dețină funcții politice înalte.
Mussolini, cunoscut ca Il Duce, a vizitat Sicilia în 1924 și a fost prezentat lui Ciccio Cuccio, un cap al mafiei și în același timp, primar. Don Ciccio l-a însoțit pe lider la o plimbare și, după ce a văzut numărul mare de ofițeri de poliție care-l însoțeau, i-a spus acestuia că nu are de ce să se îngrijoreze pentru că beneficiază de protecția lui. Refuzul lui Mussolini de a-și îndepărta escorta a fost văzută de către capul mafiot ca o lipsă de respect și astfel a aranjat ca piața orașului să fie goală în momentul în care conducătorul politic își va ține discursul. “Atunci când Mussolini și-a început discursul, s-a găsit adresându-i-se unui grup de aproximativ 20 țărani ignoranți cerșetori și vânzători de bilete de loterie, aleși special de Don Ciccio pentru a face parte din public.”
Un regim totalitar nu tolerează manifestări de autoritate care nu pot fi controlate de către acesta, astfel că Mussolini a luat rapid măsuri pentru a distruge Mafia. Alegerile au fost desființate în 1925, privând mafia de instrumentul său major de alianță cu guvernul și de imunitatea sa în fața justiției penale. Cealaltă bază importantă era intimidarea. Cu toate acestea, Curțile fasciste care investigau cazuri criminale în care erau implicați membrii mafiei, s-au găsit în imposibilitatea de a-i condamna, la fel cum s-a întâmplat și cu instanțele democratice anterioare. Mussolini a răspuns prin investirea prefectului Cesare Mori din Lombardia, un ofițer de poliție influent și de carieră, în supravegherea și combaterea mafiei.
Mori a strâns o armată de agenți și a stabilit punerea în aplicare a epurării mafioților de pe insulă. Sub jurisdicția acestuia, represiunea a devenit sălbatică, mulți mafioți fiind trimiși la închisoare, uciși sau torturați, politicienii din opoziție fiind de asemenea persecutați. Prefectul a pătruns de asemenea și în sate, arestând în jur de 11 000 de persoane, printre care și lideri marcanți ai mafiei precum Don Vito Casio-Ferro sau Don Ciccio Cuccia. Aceștia au fost obligați să depună un jurământ de credință față de guvern, iar în 1928, Mori a declarat că Mafia a fost distrusă. În realitate, lucrurile stăteau altfel deoarece mafia a început să se reafirme în 1941.
Mulți șefi ai mafiei au obținut poziții importante în cadrul regimului, iar fasciștii au eșuat în transformarea semnificativă a condițiilor sociale și economice de care depindeau grupările de crimă organizată. Când Mori a început să investigheze legătura dintre mafioți și fasciști, acesta a fost obligat să iasă la pensie, însă conexiunea nu a fost atât de strânsă deoarece mafia a evoluat după căderea regimului fascist. Campania împotriva mafiei a reușit totuși să scoată câțiva lideri importanți din Sicilia, aceștia stabilindu-se în SUA într-un moment oportun, perioada prohibiției.
Sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial a adus cu sine o renaștere a crimei organizate, din care o nouă mafie – Nuovo Mafia – a apărut.
1.2.MAFIA ȘI POLITICA ÎN ITALIA POST-FASCISTĂ
Instaurarea republicii și ascensiunea partidelor de masă, după Al doilea război mondial, nu au fost suficiente pentru a distruge canalele clientelare prin care o mare parte a populației din sudul Italiei a fost integrată în sistemul politic național. Începând din 1950 și până în prezent, a existat o transformare a clientelismului tradițional de tip vertical, bazat pe notabili, într-un clientelism birocratic de tip orizontal. Într-un astfel de sistem al patronajului de masă, asociații familiilor mafiote și-au asigurat un rol la fel de important precum cel pe care l-au avut pe lângă notabilii tradiționali, în timp ce concurența cu partidele de stânga a făcut ca voturile obținute de grupările mafiote să fie mai importante decât oricând. În același timp, ocuparea posturilor guvernamentale de către partidul majoritar (Creștin-Democrat) și canalizarea resurselor către industrializarea Sudului au multiplicat posibilitățile schimbului clientelar.
Inițial semi-oficiale, de la mijlocul anilor 1960, aceste relații și schimburi între liderii mafiei și reprezentanții statului au redevenit mai rezervate și secrete, ajungând ca la sfârșitul secolului XX să fie percepute ca dăunatoare pentru carierele și reputația acestora. Acest lucru a venit ca rezultat, în special din 1970, al faptului că grupările Cosa Nostra și ’Ndrangheta au fost supuse unui proces de delegitimizare. Susținută inițial de „minoritățile luminate”, această schimbare apare după procesul de modernizare, care, deși inconsistent și plin de contradicții, a dominat Italia în ultimii 50 de ani.
Începând cu anii 1980, cele două structuri de putere care formează mafia și elitele politice au devenit tot mai unite. În loc să sprijine politicienii din exterior, marile familii ’Ndrangheta și-au mobilizat greutatea electorală pentru a sprijini membrii mafiei sau persoanele care aveau legături strânse cu acestea. Această strategie are ca avantaj simplificarea relațiilor cu puterea oficială, eliminând necesitatea de a semna negocieri,
acorduri și alianțe cu politicieni din afara familiei mafiote. Dezavantajele acestei suprapuneri de roluri constau în vizibilitatea excesivă a liderilor grupărilor mafiote și în concentrarea puterii în mâinile câtorva persoane care pot deveni contraproductive în momentul în care mafia este atacată de către instituțiile de aplicare a legii și de către opinia publică.
În cazul Cosa Nostra, relațiile dintre mafie și politică s-au rupt progresiv, echilibrul mergând în favoarea grupărilor de crimă organizată până în 1990. Încurajați de miliardele acumulate în urma traficului de heroină, capii Cosa Nostra și-au mărit cererile către politicieni începând din 1970, încercând să controleze administrația publică prin revendicări presante de favoruri la nivel național. În acest moment, mafioții au început de asemenea să ucidă liderii politici care nu onorau pactele, pentru a-i pedepsi pentru trădarea lor.
După revoluția culturală din 1968 a apărut o nouă generație a organismelor de aplicare a legii care a jucat un rol crucial în mișcarea etică și politică numită rebeliunea anti-mafie. Încălcând acordurile dintre instituțiile lor și centrele de putere politică și economică, câțiva dintre acești noi judecători, procurori și ofițeri de poliție au început să investigheze asociațiile mafiote din sudul Italiei, infiltrarea acestora în economie și protecția lor politică și instituțională. Membrii acestui grup au fost Giovanni Falcone, Paolo Borsellino și alți judecători ai grupării anti-mafia din Palermo care au scris rechizitoriul pentru primul mare proces – maxiprocesso sub conducerea lui Antonino Caponnetto. Ca rezultat direct al îndrăznelii lor, mulți dintre reprezentanții sicilieni ai acestei generații au căzut victime violenței mafiei la sfârșitul anilor 1970. După o perioadă de liniște din timpul anilor 1980, crimele au reapărut în 1992. Ca răspuns la confirmarea condamnărilor făcute de Curtea de Casație și de judecătorii investigatori, membrii Cosa Nostra i-au ucis pe cei doi magistrați care au fost responsabili pentru rezultatul procesului. Giovanni Falcone și Paolo Borsellino au fost măcelăriți în următoarele două luni, împreună cu soția lui Falcone și opt polițiști din escorta lor, în urma a două mari explozii cu bombă din vara anului 1992.
În anii 1990 s-a desfășurat ancheta Mani Pulite care a scos la lumină sistemul de corupție, luarea de mită și finanțarea ilegală a partidelor politice, implicând miniștri, deputați, senatori, oameni de afaceri, și chiar foști președinți ai Consiliului. Anchetele au fost inițial conduse de investigații făcute la Parchetul din Milano și s-au extins ulterior la nivelul întregii țări, dând naștere unui protest public imens și revoluționând scena politică italiană.
Paralel cu investigațiile de corupție făcute de Mani Pulite, mai multe anchete realizate în Sicilia și Calabria au dezvăluit înțelegerile secrete dintre reprezentanții statului și grupările Cosa Nostra sau `Ndrangheta. Între 1991 și 1995 mai mult de jumătate dintre deputații parlamentului regional sicilian și șaptesprezece membri ai parlamentului național au fost acuzați de corupție și asociere cu mafia. Investigațiile anti-mafia nu s-au concentrat doar asupra politicienilor naționali și înalților oficiali ai statului, acestea acoperind de asemenea și contextele locale, cazuri în care influența mafiei asupra deciziilor luate de către administrația publică este mai puternică decât la nivel supraregional. Anchetele privind legătura criminalitate-politică au fost recunoscute instituțional pentru prima dată în aprilie 1993 când Comisia Parlamentară Anti-Mafie a Legislaturii XI, condusă de deputatul Luciano Violante, a publicat un raport privind mafia și politica. Acesta a fost primul document oficial care a recunoscut existența unei relații între Cosa Nostra și sectorul politic.
1.3.BERLUSCONI ȘI MAFIA
Liderii mafiei nu au fost totuși intimidați de încercările instituțiilor legale de a le deconspira legăturile cu oamenii politici, considerând că interesele lor ar putea fi mai bine reprezentate național de o alianță a partidelor de centru-dreapta. Acest lucru a început să se concretizeze în 1993 sub conducerea magnatului Silvio Berlusconi care a câștigat alegerile naționale în martie 1994. Imediat după alegeri, calabrianul Cesare Polifroni a declarat “În acest moment atitudinea predominantă este să așteptăm politica noului guvern. Aș putea spune în acest sens, că tuturor organizațiilor din Sicilia, Calabria, Campania li s-a ordonat să voteze fie pentru Berlusconi sau pentru Pannella, cu certitudinea că acestea vor fi câștigătoare. Noi credem că noul guvern va demonta toată legislația represivă și ne va duce înapoi la un stat liber.”
În ciuda încercărilor repetate de a discredita legislația anti-mafie, primul guvern al lui Berlusconi nu a reușit să îndeplinească cerințele mafiei. La alegerile din 2001, electoratul din sudul Italiei a sprijinit într-o majoritate covârșitoare partidele de dreapta, în special partidul lui Berlusconi, Forza Italia. Acesta a câștigat locurile din Parlament în toate cele șaizeci de circumscripții electorale din Sicilia. Ca prim-ministru al Italiei din nou, în 2001, Silvio Berlusconi și-a îndeplinit într-o oarecare măsură promisiunile electorale prin intermediul recesiunii care a avut loc în țară, sute de șomeri găsindu-și locuri de muncă în lumea interlopă sau în economia ilegală. Acesta reprezintă un factor puternic de legitimare pentru bandele mafiote care se numără, în anumite contexte, printre principalii angajatori.
Silvio Berlusconi a fost suspectat de faptul că a investit și spălat din banii grupării Cosa Nostra la începutul carierei sale. Acesta a angajat un „om de onoare” pentru a-i proteja copiii și a plătit o contribuție de 200 milioane lire liderilor clanului, colaborând cu mafia în diverse moduri. Ancheta Parchetului din Palermo privind acest caz a fost închisă din lipsa de dovezi concludente. În ciuda faptului că declarațiile despre conturile și activitățile lui Berlusconi nu au avut o bază empirică, există o convergență de interese între magnatul devenit politician și mafie. De când a intrat oficial în jocul politic în 1994, acesta a încercat să blocheze investigațiile anti-corupție și anti-mafie care l-au vizat atât pe el, cât și pe asociații săi, prin organizarea unor campanii de delegitimare a instituțiilor și oficialilor de aplicare a legii, punându-le la îndoială imparțialitatea și sprijinind măsuri legislative care accentuau drepturile inculpaților. În prezent, Silvio Berlusconi prestează muncă în folosul comunității, (deoarece vârsta sa nu îi mai permite ispășirea pedepsei în închisoare), după ce a fost condamnat de către Curtea Supremă de Justiție, pentru fraudă fiscală.
1.4.STUDIU DE CAZ – GIULIO ANDREOTTI ȘI PROCESUL DE LA PALERMO
Figură importantă în istoria Italiei, Giulio Andreotti a intrat pe scena politică în anul 1945, fiind membru al Parlamentului din 1948, deputat până în 1991 și de șapte ori prim-ministru. Presa și mass-media italiană îl consideră pe acesta un mare politican și om de stat, un protagonist al istoriei Italiei secolului XX. În ciuda carierei politice impresionante și realizărilor sale, Andreotti a desfășurat activități ilegale, fiind acuzat de implicare în asasinarea jurnalistului Mino Pecorelli din 20 martie 1979, de legăturile sale cu personaje obscure din lumea masonică precum Licio Gelli și Michele Sindona, și, mai presus de toate, de conexiunea sa cu gruparea Cosa Nostra, recunoscută de către Curțile de Apel și de către Curtea Supremă de Justiție ca “organice, cel puțin până în 1980.”
În cele ce urmează, voi analiza unul dintre cele mai importante procese la care a fost judecat Andreotti pentru asocierea cu grupări mafiote: Procesul din Palermo.
Capete de acuzare
Prin decretul emis la 2 martie 1995, judecătorul de investigații preliminare, în conformitate cu solicitarea primului ministru, a dispus judecarea lui Giulio Andreotti în fața Tribunalului din Palermo, pentru a răspunde următoarelor acuzații: infracțiunea în conformitate cu articolul 416 din Codul Penal – pentru faptul că s-a pus la dispoziția grupării Cosa Nostra, a protejat interesele și obiectivele acesteia profitând de influența și puterea derivate din funcția sa politică, a participat la menținerea, consolidarea și extinderea organizației mafiote. Andreotti a participat la întâlniri cu reprezentanții Cosa Nostra care au avut loc la Palermo și Sicilia între 1979-1980 și în cadrul cărora au fost discutate interesele grupării. De asemenea, a menținut legături cu organizația prin intermediul altor membri, unii dintre ei cu poziții politice semnificative în Sicilia (Antonio și Ignazio Salvo) si a consolidat potențialul criminal al organizației.
Raționamentul juridic al tribunalului
Având în vedere faptul că inculpatul a fost acuzat de infracțiunile de participare la conspirație criminală (pentru perioada de până la 28 septembrie 1982) și participarea în asociere de tip mafiot (pentru perioada urmatoare), tribunalul, citând pe larg Curtea, s-a axat pe identificarea elementelor constitutive ale acestor infracțiuni. Acestea au fost detectate, în primul rând, în formarea unei legături asociative continue între cel puțin trei persoane, cu scopul comiterii de infracțiuni și disponibilitatea de a depunde eforturi pentru implementarea unui plan criminal comun, iar în al doilea rând, în caracterizarea puterii de intimidare provenită din legăturile asociative și din condițiile de subjugare și tăcere ulterioare. Astfel, Tribunalul a abordat problema concurenței în orice conspirație criminală, menționând că, în ceea ce privește asocierea de tip mafiot, aplicarea principiului concurenței este importantă, facilitând realizarea infracțiunii și contribuind în mod semnificativ la punerea în pericol a ordinii publice, economice și a bunei funcționări a administrației publice. Toate acestea prezintă o valoare negativă considerabilă.
Tribunalul a examinat de asemenea încadrarea juridică a relațiilor dintre oameni politici și organizații de tip mafiot, precizând că, pe baza informațiilor furnizate de doctrină și jurisprudență, se pot distinge patru ipoteze diferite. Prima ipoteză este cea a exponentului politic afiliat în mod oficial la organizația de tip mafiot și care ocupă o poziție stabilă în cadrul structurii criminale. Cea de-a doua ipoteză este cea a exponentului politic care, deși nu s-a afiliat oficial la gruparea mafiotă, a stabilit cu aceasta o relație de colaborare stabilă și sistematică, dezvoltând comportamente care au avantajat această asociere ilegală. A treia ipoteză este cea a candidatului care, pentru prima dată în cariera sa politică, sau, cel puțin ocazional, stabilește contracte cu membrii asociației mafiote pentru a obține voturile afiliaților, dar și alte voturi prin constrângere, în schimbul unor favoritisme oferite crimei organizate. În practică, trebuie să existe o legătură de cauzalitate între încheierea pactului și consolidarea unei asocieri ilegale. Cea de-a patra ipoteză este cea a automulțumirii episodice care se concretizează în acordarea de favoruri individuale. Tribunalul a concluzionat prin a reaminti că, în cazul chemării la apel, jurisprudența în vigoare necesită o verificare pe trei direcții: controlul credibilității declarantului, controlul credibilității declarației și controlul credibilității prin dovezi referitoare la faptul că declarațiile pot veni din alte surse de orice fel și natură.
Evaluarea probelor prezentate în fața Tribunalului
Acesta a examinat influența politică a verilor Salvo și relația lor cu Andreotti. Potrivit primului judecător, fiind incluși în organizația mafiotă, aceștia au exercitat o influență puternică asupra vieții politice din Sicilia. Controlul lor asupra sistemului de colectare a impozitelor în Sicilia, sub rezerva unui regulament special care prevedea o toleranță cu privire la data de plată a sumelor cerute, le-a asigurat disponibilitatea unor mari cantități de numerar pe care îl reinvesteau în alte activități. Verii Salvo au influențat astfel și rezultatele competițiilor electorale.
Legătura lui Andreotti cu Antonio Salvo este demonstrată de participarea politicianului la nunta fiicei lui Salvo și cadoul oferit acesteia – o tavă de argint, în ciuda faptului că Andreotti nu a dat niciun indiciu în acest sens, negând aceste fapte. De asemenea, omul politic s-a întâlnit cu Antonio Salvo la un hotel din Santa Flavia, pe 7 iunie 1979, după ce a ținut un discurs în care susținea candidatura lui Salvo Lima la alegerile europene. Pe lângă acestea, există și telefonul dat lui Giuseppe Cambria, un asociat al verilor Salvo și politician care întreținea legături cu mafia, din partea lui Andreotti, pentru a se interesa de starea lui de sănătate. Tribunalul a demonstrat că verii Salvo, puternic înrădăcinați în gruparea Cosa Nostra, au fost interogați constant de către persoanele cu care s-au asociat în mod ilegal deoarece au încercat să obțină o soluție favorabilă pentru evenimentele procedurale, au cunoscut mulți oameni de onoare și au discutat cu aceștia, arătând în același timp că au relații directe cu senatorul Andreotti. Acesta din urmă a folosit în călătoriile sale în Sicilia, o mașină împrumutată lui Salvo Lima de către Antonio Salvo. Tribunalul a analizat mai apoi relația lui Salvatore Lima cu oamenii din Cosa Nostra, însuși tatăl său fiind unul din oamenii de onoare ai grupării din Palermo. Discuția a continuat cu examinarea poziției generalului Carlo Alberto Dalla Chiesa în ceea ce privește relația dintre Andreotti din Sicilia și organizația mafiotă, însă nu s-a putut dovedi că senatorul a prezentat comportamente care să aibă relevanță penală. Cu toate acestea, s-a subliniat faptul că generalul și-a exprimat anumite considerații cu privire la situația Democrației Creștine din Sicilia, identificând în curentul andreottian grupul politic sicilian care prezenta cea mai mare coluziune cu mafia și afirmând că inițial a crezut în bunele intenții ale senatorului. Tribunalul a decis că probele prezentate nu erau suficiente pentru a demonstra faptul că senatorul a contribuit personal la direcționarea influenței sale politice către gruparea mafiotă, pentru a o susține și consolida.
Andreotti a mai fost acuzat și de presupusa intervenție în favoarea afaceristului Bruno Nardini, care a fost la sfârșitul anilor 1970, victimă a extorcărilor grupării `Ndrangheta, un episod care, potrivit acuzării, dovedește existența unui pact de schimb între Cosa Nostra și senator. De asemenea, oferirea unui tablou în dar lui Andreotti, din partea unuia din capii mafiei din Palermo, demonstrează raporturile dintre senator și membrii Cosa Nostra de la sfârșitul anilor 1970.
Vito Ciancimino a fost membru al partidului Democrația Creștină din Palermo și stabilise legături, precum și o colaborare de lungă durată cu organizația mafiotă. Păstrându-și în același timp autonomia, grupul condus de Ciancimino a stabilit în 1976 o colaborare cu Andreotti, primind un an mai târziu o finanțare substanțială din partea afaceristului Gaetano Caltagirone pentru plata unor indemnizații. S-a întâlnit cu Andreotti la Roma de trei ori în 1970, 1978 și 1983.
Un alt caz important care a fost examinat este cel al asasinării jurnalistului Carmine (Mino) Pecorelli, precum și cazul Moro. Această examinare a fost efectuată în scopul verificării asocierii lui Andreotti, autoritatea judiciară din Perugia cunoscând în detaliu uciderea lui Pecorelli. Astfel a fost pusă deoparte orice analiză aprofundată privind interesul Cosa Nostra de a-l elibera pe Aldo Moro, răpit de Brigăzile Roșii, după ce, Tommasso Buscetta, membru al grupării, a afirmat că implicarea verilor Salvo și a acuzatului în această acțiune este rezultatul unei simple deducții.
În cazul uciderii președintelui regiunii Sicilia, Piersanti Mattarella, au fost examinate cele două întâlniri ale inculpatului cu Stefano Bontate și alți membri ai grupării mafiote din Catania și Palermo. Conform declarațiilor lui Francesco Marino Mannoia, un membru al mafiei siciliene, ar exista o legătură strânsă între această crimă, care a avut loc la Palermo pe data de 6 ianuarie 1980 și reuniunile senatorului Andreotti cu membrii de frunte ai Cosa Nostra. În lumina acestor circumstanțe, s-a considerat că declarațiile acuzatoare nu au fost susținute de dovezi suficiente și că, prezența lui Andreotti în Sicilia, în ziua în care s-ar fi putut verifica prima întâlnire, era incompatibilă cu angajamentele sale făcute în alt loc, cea de-a doua întâlnire rămânând nedeterminată într-o anumită perioadă de timp.
În continuare s-a discutat despre reuniunea dintre Giulio Andreotti și Salvatore Riina, cel mai puternic membru al Cosa Nostra din acea perioadă, la Palermo, pe 20 septembrie 1987. Acuzarea a susținut că, cu ocazia festivităților dedicate Sărbătorii Prieteniei, inculpatul a părăsit hotelul în care se afla, fără a fi văzut de oamenii din escorta lui, pentru a se întâlni cu Salvatore Riina în casa lui Ignazio Salvo. În opinia Curții, lipsa de viabilitate din declarația lui Baldasare di Maggio, mafiot devenit martor al guvernului, și alte proceduri de urgență, exclud veridicitatea acestui episod.
Trebuie menționat faptul că senatorul Andreotti a devenit o țintă pentru Cosa Nostra cu mult înainte de hotărârea Curții Supreme de la 30 ianuarie 1992, în special după emiterea decretului care a trimis mulți mafioți în închisoare, dar care au fost eliberați în 1991 după expirarea perioadei de arest preventiv.
Concluziile Tribunalului
În urma examinării probelor, Curtea a concluzionat că dovezile referitoare la răspunderea penală a acuzatului sunt insuficiente, contradictorii, uneori chiar lipsesc, impunând astfel o procedură de achitare în conformitate cu art. 530, paragraful 2, din Codul de procedură penală. Motivele acestei sentințe sunt următoarele:
Afirmarea acuzatului de a nu fi avut nicio relație cu verii Salvo a fost contrazisă de dovezi care au demonstrat existența mai multor rapoarte ale personalului politic și judiciar, însă ele nu au fost suficiente pentru a dovedi că Andreotti a lucrat pentru Cosa Nostra împreună cu cei doi.
În contextul relațiilor politice pe care le-a dezvoltat cu Vito Ciancimino, senatorul și-a exprimat dorința de a lucra în direcția construirii unei proprii organizații mafiote, sau a realizat intervenții serioase care au contribuit la consolidarea Cosa Nostra.
Presupusul cadou primit de la cei doi mafioți Stepano Bontate și Giuseppe Calo nu a putut fi luat în considerare din cauza generalității folosită de martor în descriere și a ignorării unor aspecte cheie ale poveștii.
Implicarea inculpatului în inițiativele Cosa Nostra de a-l elibera pe președintele Partidului Democrația Creștină – Aldo Moro, răpit de Brigăzile Roșii, este doar rezultatul unei deducții, nu al unor dovezi concrete, după cum deja afirmase Buscetta.
Cele două pretinse reuniuni ale senatorului Andreotti cu Stefano Bontate și alți membri ai Cosa Nostra din Catania și Palermo, strâns legate de asasinarea lui Piersanti Matarella, nu au putut fi dovedite de acuzare, deoarece referințele temporale furnizate de Francesco Marino Manoia au fost foarte vagi.
Presupusa întâlnire de la Palermo din 1987 între acuzat și Salvatore Riina nu servește pentru a demonstra existența, chiar și la sfârșitul anilor 1980, unor legături puternice între Cosa Nostra și Giulio Andreotti, deoarece declarațiile lui Baldassare di Maggio au fost găsite în cele mai multe părți contradictorii și lipsite de dovezi adecvate.
Concluziile Curții de Apel
Curtea de Apel a tras propriile concluzii din acest caz, afirmând că o disponibilitate reală și stabilă a acuzatului pentru mafie, nu a durat dincolo de primăvara anului 1980, din moment ce nu este pe deplin dovedită. Alte manifestări ale disponibilității senatorului de a contribui la consolidarea grupării mafiote, după această perioadă, sunt fictive și nesusținute de dorința reală de a interacționa cu mafia. În termeni obiectivi, acesta a susținut o luptă puternică împotriva grupărilor de crimă organizată, iar sentința rămâne aceeași, Giulio Andreotti este achitat.
Cu toate acestea, Curtea teritorială a ajuns la concluzii diferite în ceea ce privește perioada anterioară anilor 1980 luând în considerare următoarele aspecte:
Relațiile de prietenie dintre Andreotti și reprezentanții din aripa moderată a Cosa Nostra, Stefano Bontate și Gaetano Badalamenti, favorizate de legăturile senatorului cu Salvo Lima și cu verii Antonino și Ignazio Salvo, incluși în gruparea mafiotă;
Relații de schimb, deoarece raportul de prietenie cu aceștia a dus la sprijin electoral pentru Andreotti;
Măsurile luate de către acuzat sau de către contactele sale pentru a satisface mafia, folosind uneori metodele acesteia;
Disponibilitatea de a servi interesele mafiei și aprecierea rolului acesteia de către inculpat, rezultat nu doar al dorinței de a menține relații bune cu Cosa Nostra, ci și al perceperii mafiei ca pe un pericol la adresa instituțiilor publice și reprezentanților acestora;
Interacțiunea dintre acuzat și mafioți în cazul asasinării lui Mattarella a rezultat din eșecul dramatic al planului de a controla acțiunile interlocutorilor săi.
Curtea a evaluat din punct de vedere juridic comportamentul inculpatului pentru a stabili dacă se putea dovedi participarea și integrarea acestuia într-o organizație criminală. Aceasta a demonstrat că senatorul Andreotti avea la cunoștință faptul că asociații săi sicilieni aveau relații de prietenie cu mafioții și prin urmare, acesta a cultivat la rândul său o prietenie cu șeful mafiei siciliene. Respectivele relații au demonstrat disponibilitatea lui Andreotti, faptul că acesta a interacționat cu mafioții, le-a cerut favoruri și le-a indicat ce atitudine să aibă în legătură cu cazul Mattarella.
Curtea din Palermo a subliniat de asemenea că, în perioada dinaintea anilor 1980, au avut loc atacuri violente la adresa reprezentanților instituțiilor publice, iar mijloacele sângeroase utilizate l-au îndepărtat pe acuzat de mafioții cu care întreținea legături. Forța electorală a Cosa Nostra nu a putut fi demonstrată și nu a existat nicio dovadă referitoare la lupta anti-mafie în activitatea politico-instituțională a lui Andreotti pentru a arăta că relația acestuia cu gruparea a fost doar simulată. S-a remarcat și faptul că manifestarea unei amiciții cu mafia din partea unei personalități politice atât de proeminente și influente precum senatorul nu putea să nu implice asocierea conștientă a acestuia cu crima organizată.
Considerațiile concluzive
După examinarea recursurilor procurorului general și al inculpatului, au fost făcute câteva considerații finale apărute în hotărârile Curții. Așa cum s-a menționat în primul paragraf referitor la motivele prezentei sentințe, participarea la o asociație criminală este susținută de dorința liderilor acesteia de a include subiectul respectiv printre ei, determinându-l să facă un angajament pe viață și să aducă o contribuție semnificativă și concretă pentru consolidarea organizației. Prin urmare, nu este suficientă o convingere psihologică a subiectului respectiv, ci o conștientizare a ceea ce urmează să facă, împreună cu dorința de a contribui la prosperitatea asociației criminale.
În definitiv, Curtea de Apel nu a evitat această abordare deoarece a analizat pretinsa disponibilitate a acuzatului pentru o serie de fapte considerate susceptibile a consolida asociația criminală. În acest scop, este suficient să se amintească opiniile lui Bontate și ale altor oameni de onoare despre consolidarea pozițiilor lor și a întregii organizații ca urmare a relațiilor de prietenie întreținute cu Andreotti.
Dincolo de declarațiile teoretice, hotărârea atacată a recunoscut participarea la asocierea criminală, însă nu în termeni de disponibilitate, ci în termeni de colaborare concretă, dezvoltată prin acțiunile lui Lima, a verilor Salvo și a lui Ciancimino.
Curtea de Apel a considerat dovedite cele două întâlniri ale senatorului cu Bontati, raportate de Marino Mannoia care a și participat la cea de-a doua întâlnire. Pe de altă parte, Curtea din Palermo a negat probele semnificative existente în următoarele situații: tabloul primit de Andreotti din partea lui Bontate, apelul telefonic din septembrie 1983 către Giuseppe Cambria, întâlnirea din 1985 cu Andrea Manciaracina, om de onoare și asociat al lui Salvatore Riina. Prin urmare, Consiliul a conclus următoarele:
Curtea de Apel a subliniat conceptul de participare la infracțiunea de asociere la o organizație criminală în termeni juridici indivizibili, însă definiția teoretică eronată a fost modificată ca urmare a reconstrucției ulterioare a evenimentelor, din care derivă condamnarea activităților specifice desfășurate în numele asociației;
Încetarea participării a fost prezentată în conformitate cu un cadrul juridic incorect, Curtea neevaluând în mod justificat ca demonstrație concretă necesitatea de a anula un episod care a fost luat în considerare ca având loc;
Episoadele luate în considerare de către Curte ca probe ale implicării în asociația criminală au fost stabilite pe baza unor considerente de merit cu motive nu neapărat iraționale și lipsite de fracturi logice sau omisiuni determinante;
Având în vedere faptul că participarea la asociația criminală a încetat în 1980, instanța de apel a ajuns în mod corect la decizia finală fără a ține seama de episoadele de pe parcursul perioadei indicate de acuzare;
Constatările Curții de Apel cu privire la lipsa uneia dintre circumstanțele agravante în cauză nu au format obiectul unui apel specific, prin urmare s-a trecut la judecarea acuzatului și la opoziția față de orice altă investigație suplimentară pentru că faptele au încetat în 1980;
Colegiul reia observația inițială: judecătorii din cele două mari clase au ajuns la soluții diferite: nu face parte din atribuțiile Curții de Casație de a face o alegere între acestea, deorece o astfel de apreciere impune încheierea de activități care nu sunt permise din punct de vedere legitim. Curtea a fost nevoită să-și limiteze evaluarea pentru a stabili dacă probele obținute prezentau o dovadă de blamare a inconsistenței sentinței cu privire la existența faptului sau negarea acestuia de către acuzat;
Rezultă că, în lipsa dovezilor solide, Curtea de Apel respinge recursurile.
Se respinge recursul acuzatului în conformitate cu articolul 616 din Codul de procedură penală și de asemenea, recursul procurorului general, Andreotti fiind obligat să plătească costurile procesului.
Sentința finală a fost dată la Roma pe 15 octombrie 2004. Hotărârea a fost citită și aprobată de către Consiliu, potrivit articolului 617 din Codul de procedură penală, în cadrul celor două ședințe din 21 și 28 decembrie 2004. Senatorul Andreotti a fost achitat la primul proces, pe 23 octombrie 1999, din lipsa dovezilor solide, urmând ca, după recursul acuzării, să obțină achitarea finală în problema legăturilor sale cu mafia.
Se poate observa, din acest caz, influența profundă exercitată de către grupările de crimă organizată asupra oamenilor politici, organele de aplicare a legii aflându-se în imposibilitatea de a acționa în conformitate cu justiția din cauza probelor considerate insuficiente pentru a-l pedepsi pe inculpat.
CONCLUZII
Securitatea națională și internațională se confruntă în zilele noastre cu probleme grave, crima organizată reprezentând, după cum am arătat în cercetarea de față, una dintre principalele amenințări la adresa statelor europene și a celor din lume. Fie că este vorba despre corupție, spălare de bani, trafic de droguri, arme și persoane sau despre alte activități criminale precum răpiri sau asasinate, criminalitatea organizată va continua să se dezvolte în fiecare stat cu clasă politică coruptă și incapabil de a-și controla societatea. În combaterea acestei probleme este deci necesară existența unor instituții profesionale și specializate precum cele despre care am vorbit pe parcursul lucrării – Interopol, Europol, însă nu se poate nega rolul fundamental jucat de către organizațiile internaționale în această privință – Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană sau Consiliul Europei.
Lucrarea de față strânge la un loc toate informațiile relevante referitoare la crima organizată, formele de manifestare și combatere a acesteia, precum și influența exercitată asupra scenelor politice naționale și internaționale.
Referitor la partea teoretică a cercetării, primul capitol prezintă dezvoltarea fenomenului de criminalitate organizată, informațiile expuse demonstrând prima ipoteză de la care am pornit în acest demers. Crima organizată a apărut în state în curs de formare și unificare precum Italia la începutul secolului al XIX-lea, moment în care destrămarea statului feudal și gradul ridicat de corupție existent la nivelul clasei politice, au favorizat înflorirea criminalității. Capitolul I s-a axat de asemenea și pe descrierea celor mai importante grupări mafiote din Europa: italiană, albaneză, poloneză, rusă, cehă, franceză, pentru o mai bună înțelegere a răspândirii acestui fenomen și a influenței exercitate de acesta la toate nivelurile societății europene. Pe lângă acestea, au fost descrise principalele activități ale grupărilor de crimă organizată: spălarea de bani, traficul de droguri și de arme, traficul de persoane.
Pornind de la rezultatele obținute, a fost structurat cel de-al doilea capitol care descrie strategiile și instrumentele utilizate de către organizațiile internaționale în combaterea crimei organizate. S-a demonstrat astfel importanța măsurilor luate de comunitatea internațională în această problemă. Organizația Națiunilor Unite este una din organizațiile cu cele mai multe instituții și tratate în acest sens, printre acestea numărându-se: Institutul Națiunilor Unite de Cercetare a Crimei Interregionale și Justiției (UNICRI), Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) sau Convenția Națiunilor Unite Împotriva Crimei Organizate Transnaționale (UNOTC). Pe lângă ONU, Uniunea Europeană a luat de asemenea atitudine în ceea ce privește problema criminalității prin: Programul Tampere, devenit ulterior Programul de la Haga, Strategia Europeană de Securitate, Programul privind Prevenirea și Combaterea Criminalității pentru perioada 2007-2013, Planul de acțiune statistică pentru evaluarea criminalității pe perioada 2011-2015, Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității (EUCPN). Consiliul Europei a intervenit în combaterea manifestărilor criminalității prin programe și comisii precum: Moneyval, Grupul de State Împotriva Corupției (GRECO) sau Convenția Consiliului Europei Privind Lupta Împotriva Traficului de Ființe Umane. Cele mai importante organisme care luptă constant împotriva acestei amenințări sunt instituțiile INTERPOL și Europol. Acest capitol a demonstrat a treia ipoteză a cercetării, aceea că niciun stat nu este suficient de puternic pentru a combate de unul sigur crima organizată transfrontalieră, de aici rezultând nevoia de cooperare.
Cel de-al treilea capitol a tratat problema criminalității organizate cu referire la un caz particular, cel italian, arătând modul în care scena politică a fost și continuă să fie influențată de mafie. Studiul de caz reprezintă o contribuție personală la cercetare, acesta tratând o situație concretă: procesul politicianului italian Giulio Andreotti în care a fost acuzat de întreținerea unor legături cu gruparea mafiotă Cosa Nostra. Deși fostul prim-ministru a fost achitat, se poate observa că probele și dovezile demonstrează relația acestuia cu criminalitatea organizată, însă, acest fenomen este atât de puternic și exercită o influență profundă asupra societății italiene, încât nici justiția nu reușește să-și exercite atribuțiile în mod corespunzător.
În urma analizei realizate în cadrul acestei lucrări, pot spune că fenomenul criminalității organizate prezintă anumite tendințe care constituie o amenințare la adresa securității statelor. Printre aceste tendințe se numără, așa cum prezintă și cercetarea prezentă, organizarea, modernizarea și internaționalizarea crimei organizate. Din aceste considerente, lupta împotriva criminalității organizate și a tuturor formelor sale de manifestare trebuie să continue să fie fermă.
Conștientizarea criminalității organizate ca o amenințare gravă la adresa securității interne și internaționale, reclamă eforturile tot mai pregnante ale statelor care trebuie să își mobilizeze resursele și mijloacele disponibile în vederea prevenirii și combaterii acesteia. Așa cum am arătat, cooperarea este esențială în acest sens, iar Uniunea Europeană reprezintă principalul vector de transmitere a acestui mesaj, țările membre colaborând și utilizând toate tehnicile existente pentru a contracara activitățile ilegale care le pun în pericol stabilitatea continentului.
Asistăm în prezent nu doar la o globalizare economică și culturală, ci și la o globalizare a criminalității, fenomen care capătă, pe zi ce trece, tot mai multă influență și capacitate de intimidare, extinzându-se în întreaga lume. Grupările de criminalitate organizată urmăresc, pe lângă organizare, modernizare și internaționalizare, tendințe precum: unificarea dintre acestea pentru a se putea infiltra în sistemele economice și a obține mai repede profit; acapararea organelor reprezentante ale puterii în stat și impunerea adoptării unor legi care să le ofere imunitate și posibilitatea de a-și mări profiturile. Internaționalizarea violenței, a activităților ilegale și apariția unor noi tipuri de acțiuni criminale la nivelul societăților și națiunilor, impune cunoașterea detaliată a acestor fenomene pe care cercetarea de față a încercat să le descrie.
În concluzie, pot afirma că informațiile expuse în cadrul acestei lucrări oferă perspective pentru o studiere mai amănunțită a fenomenului de criminalitate organizată și a manifestărilor sale, în scopul obținerii unor metode tot mai eficiente de combatere a acestuia și în scopul găsirii unor strategii de eradicare a corupției politice provocată de mafie la nivelul statelor din Uniunea Europeană, dar și la nivelul întregului continent european.
În următorii ani, criminalitatea organizată va încerca să găsească noi modalități pentru a obține profit și putere atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere politic. După cum s-a demonstrat deja, grupările de crimă organizată vor continua să se infiltreze în structurile de putere ale statelor, influențând deopotrivă puterea executivă, legislativă și judecătorească, însă, mai presus de toate, oamenii politici și organele de luare a deciziilor. Luând în considerare acest aspect, este imperativ ca organele politice să ia mai multă inițiativă în pregătirea instrumentelor de luptă împotriva criminalității și să pregătească strategii de combatere a crimei organizate. Atât la nivel intern, cât și la nivel internațional, puterea politică reprezintă principalul factor de decizie, iar în lipsa unei atitudini ferme și a unei voințe de cooperare, amenințarea va continua să existe și să înflorească până când va răsturna definitiv echilibrul și securitatea mondială.
BIBLIOGRAFIE
A.Surse primare:
Biroul Național Interpol, http://www.mai.gov.ro/Documente/CCPI/Biroul_National_Interpol.pdf, consultat la 06.04.2014
Commissione Parlamentare d’inchiesta sul fenomeno della mafia e sulle altre associazioni similari, Relazione sui rapporti tra mafia e politica con note integrative, doc. XXIII, no. 2, XI Legislature. Rome: Camera dei Deputati, http://www.senato.it/service/PDF/PDFServer/DF/36312.pdf, consultat la 08.05.2014
Convenția Consiliului Europei privind Lupta Împotriva Traficului de Ființe Umane, http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/trafficking/Source/PDF_Conv_197_Trafficking_Romanian.pdf, consultat la 05.04.2014
Council of Europe Convention on Action against Trafficking in Human Beings, Warsaw, 2005, http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treaties/Html/197.htm, consultat la 23.03.2014
Firearms Programme, Strategic Plan 2013-2015, http://www.interpol.int/, consultat la 06.04.2014
Procura della Repubblica di Reggio Calabria. Direzione Distrettuale Antimafia. 1995. 5071 Richiesta di ordini di custodia cautelare in carcere e di contestuale rinvio a giudizio nel procedimento contro Condello Pasquale, http://www.stampoantimafioso.it/wp-content/uploads/2013/05/OCC-redux-Caposaldo.pdf, consultat la 09.05.2014
Sentenza della Suprema Corte di Cassazione. Processo Giulio Andreotti, http://www.diritto.net/il-foro-penale/181/709.html, consultat la 10.05.2014
Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene. Către un model european de securitate, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2010
Trafficking in human beings, drug trafficking, Trafficking in Ilicit Goods, http://www.interpol.int/News-and-media/Publications, consultat la 05.04.2014
United Nations Convention Against Transnational Organized Crime: http://www.uncjin.org/Documents/Conventions/dcatoc/final_documents_2/convention_eng.pdf, consultat la 01.03.2014
United Nations Convention Against Transnational Organized Crime and The Protocols Thereto, http://www.unodc.org/documents/treaties/UNTOC/Publications/TOC%20Convention/TOCebook-e.pdf, consultat la 31.03.2014
B. Surse secundare: cărți și articole
ABADINSKY, Howard, Organized Crime, Wadsworth Cengage Learning, New York, 2010
ALBANESE, Jay S, Organized Crime in Our Times, Matthew Bender & Company, Newark, 2007
ANTIPA, Maricel, Triumviratul Dezastrului Global, Monitorul Oficial, București, 2010
BENEDEK, Wolfgang, DAASE, Christopher, VAN DUYNE, Petrus, DIMITRIJEVIC, Vojin, Transnational Terrorism, Organized Crime and Peace-Building, Palgrave Macmillan, New York, 2010
BENSON, Michael, Criminal Investigations – Organized Crime, Chelsea House Publishing, New York, 2008
BRADY, Hugo, The EU and the Fight Against Organized Crime, Centre for European Reform, London, 2007
FIJNAUT, Cyrille, PAOLI, Letizia, Organized Crime in Europe. Concepts, Patterns and Control Policies in the European Union and Beyond, Springer, Netherlands, 2004
FINCKENAUER, James, O., Mafia and Organized Crime, A beginner`s guide, Oneworld Publications, Oxford, 2007
FRIEDMAN, Robert, Mafia Roșie. Mafia rusească invadează America, Editura Allfa, 2004
GARTZKE, Erik, The Myth of Cyberwar. Bringing War in Cyberspace Back Down to Earth, International Security, Vol. 38, No. 2 (Fall 2013): pp. 41-73
KELLO, Lucas, The Meaning of the Cyber Revolution. Perils to Theory and Statecraft, International Security, Vol. 38, No. 2 (Fall 2013): pp. 7-40
GOUNEV Philip, BEZLOV, Tihomir, Examining the links between organized crime and corruption, Center for The Study of Democracy, 2010
JAMIESON, Allison, The Antimafia. Italy`s Fight Against Organized Crime, Palgrave Macmillan, New York, 1999
PEZZINO, Paolo Mafiile, BIC ALL, București, 2003
PAOLI, Letizia, Mafia Brotherhoods: Organized Crime, Italian Style, Oxford University Press, New York, 2003
RICHARDS, R., James, Transnational Criminal Organizations, Cybercrime and Money Laundering: a handbook for law enforcement officers, auditors, and financial investigators, CRC Press LLC, New York, 1999
ROTH, P., MITCHELL, Global Organized Crime, ABC-CLIO, California, 2010
VAN DUYNE, Petrus, MALJEVIC, Almir, VAN DIJCK Maarten, VON LAMPE Klaus, HARVEY, Jackie, Crime Business and Crime Money in Europe. The Dirty Linen of Illegal Enterprise, Wolf Legal Publishers, Netherlands, 2007
Surse web:
http://www.19luglio1992.org/, (10.05.2014)
http://ancienthistory.about.com/, (13.03.2014)
http://www.coe.int/, (03.04.2014)
http://conventions.coe.int/, (23.03.2014)
http://www.diritto.net/, (12.05.2014)
http://www.etymonline.com/, (4.03.2014)
http://www.eucpn.org/, (03.04.2014)
http://eur-lex.europa.eu/, (03.04.2014)
http://europa.eu/, (05.04.2014)
https://www.europol.europa.eu/, (06.04.2014)
http://www.fatf-gafi.org/, (03.04.2014)
http://www.fbi.gov/, (1.03.2014)
http://www.imolin.org/, (31.04.2014)
http://www.interpol.int/, (06.04.2014)
http://www.mai.gov.ro/, (06.04.2014)
http://www.uncjin.org/, (23.03.2014)
http://www.understandingitaly.com/, (14.03.2014)
http://www.unicri.it/, (31.04.2014)
https://www.unodc.org/, (31.03.2014)
http://www.worldsecuritynetwork.com/, (15.03.2014)
ANEXE
Anexa 1: Principalele organizații criminale din Italia, lideri, activități predominante, număr de membri
Anexa 2: Investițiile grupărilor italiene de crimă organizată în Europa
Anexa 3: Birourile de conducere ale unei familii aparținând grupării Ndrangheta
SOCIETÀ MAGGIORE
Capo locale
Capo di società
Mastro di buon ordine Contabile Mastro di giornata
SOCIETÀ MINORE
Capo giovane
Picciotto di giornata Puntaiolo
Anexa 4: Sentința Curții de Apel de la Palermo dată lui Giulio Andreotti, în urma procesului în care a fost acuzat de legături cu gruparea Cosa Nostra:
“La Corte, visti gli artt. 416, 416 bis, 157 e ss., c.p.; 531 e 605 c.p.p.; in parziale riforma della sentenza resa il 23 ottobre 1999 dal Tribunale di Palermo nei confronti di Andreotti Giulio ed appellata dal Procuratore della Repubblica e dal Procuratore Generale, dichiara non doversi procedere nei confronti dello stesso Andreotti in ordine al reato di associazione per delinquere a lui ascritto al capo A) della rubrica, commesso fino alla primavera del 1980, per essere lo stesso reato estinto per prescrizione; conferma, nel resto, la appellata sentenza.
Visto l’art. 544, comma 3, c.p.p.; indica in giorni novanta il termine entro il quale verranno depositate le motivazioni della sentenza.”
Palermo, lì 2 maggio 2003.
IL CONSIGLIERE est. IL PRESIDENTE
(Dr. Mario Fontana) (Dr. Salvatore Scaduti)
Anexa 4: Răspândirea crimei organizate la nivel global
BIBLIOGRAFIE
A.Surse primare:
Biroul Național Interpol, http://www.mai.gov.ro/Documente/CCPI/Biroul_National_Interpol.pdf, consultat la 06.04.2014
Commissione Parlamentare d’inchiesta sul fenomeno della mafia e sulle altre associazioni similari, Relazione sui rapporti tra mafia e politica con note integrative, doc. XXIII, no. 2, XI Legislature. Rome: Camera dei Deputati, http://www.senato.it/service/PDF/PDFServer/DF/36312.pdf, consultat la 08.05.2014
Convenția Consiliului Europei privind Lupta Împotriva Traficului de Ființe Umane, http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/trafficking/Source/PDF_Conv_197_Trafficking_Romanian.pdf, consultat la 05.04.2014
Council of Europe Convention on Action against Trafficking in Human Beings, Warsaw, 2005, http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treaties/Html/197.htm, consultat la 23.03.2014
Firearms Programme, Strategic Plan 2013-2015, http://www.interpol.int/, consultat la 06.04.2014
Procura della Repubblica di Reggio Calabria. Direzione Distrettuale Antimafia. 1995. 5071 Richiesta di ordini di custodia cautelare in carcere e di contestuale rinvio a giudizio nel procedimento contro Condello Pasquale, http://www.stampoantimafioso.it/wp-content/uploads/2013/05/OCC-redux-Caposaldo.pdf, consultat la 09.05.2014
Sentenza della Suprema Corte di Cassazione. Processo Giulio Andreotti, http://www.diritto.net/il-foro-penale/181/709.html, consultat la 10.05.2014
Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene. Către un model european de securitate, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2010
Trafficking in human beings, drug trafficking, Trafficking in Ilicit Goods, http://www.interpol.int/News-and-media/Publications, consultat la 05.04.2014
United Nations Convention Against Transnational Organized Crime: http://www.uncjin.org/Documents/Conventions/dcatoc/final_documents_2/convention_eng.pdf, consultat la 01.03.2014
United Nations Convention Against Transnational Organized Crime and The Protocols Thereto, http://www.unodc.org/documents/treaties/UNTOC/Publications/TOC%20Convention/TOCebook-e.pdf, consultat la 31.03.2014
B. Surse secundare: cărți și articole
ABADINSKY, Howard, Organized Crime, Wadsworth Cengage Learning, New York, 2010
ALBANESE, Jay S, Organized Crime in Our Times, Matthew Bender & Company, Newark, 2007
ANTIPA, Maricel, Triumviratul Dezastrului Global, Monitorul Oficial, București, 2010
BENEDEK, Wolfgang, DAASE, Christopher, VAN DUYNE, Petrus, DIMITRIJEVIC, Vojin, Transnational Terrorism, Organized Crime and Peace-Building, Palgrave Macmillan, New York, 2010
BENSON, Michael, Criminal Investigations – Organized Crime, Chelsea House Publishing, New York, 2008
BRADY, Hugo, The EU and the Fight Against Organized Crime, Centre for European Reform, London, 2007
FIJNAUT, Cyrille, PAOLI, Letizia, Organized Crime in Europe. Concepts, Patterns and Control Policies in the European Union and Beyond, Springer, Netherlands, 2004
FINCKENAUER, James, O., Mafia and Organized Crime, A beginner`s guide, Oneworld Publications, Oxford, 2007
FRIEDMAN, Robert, Mafia Roșie. Mafia rusească invadează America, Editura Allfa, 2004
GARTZKE, Erik, The Myth of Cyberwar. Bringing War in Cyberspace Back Down to Earth, International Security, Vol. 38, No. 2 (Fall 2013): pp. 41-73
KELLO, Lucas, The Meaning of the Cyber Revolution. Perils to Theory and Statecraft, International Security, Vol. 38, No. 2 (Fall 2013): pp. 7-40
GOUNEV Philip, BEZLOV, Tihomir, Examining the links between organized crime and corruption, Center for The Study of Democracy, 2010
JAMIESON, Allison, The Antimafia. Italy`s Fight Against Organized Crime, Palgrave Macmillan, New York, 1999
PEZZINO, Paolo Mafiile, BIC ALL, București, 2003
PAOLI, Letizia, Mafia Brotherhoods: Organized Crime, Italian Style, Oxford University Press, New York, 2003
RICHARDS, R., James, Transnational Criminal Organizations, Cybercrime and Money Laundering: a handbook for law enforcement officers, auditors, and financial investigators, CRC Press LLC, New York, 1999
ROTH, P., MITCHELL, Global Organized Crime, ABC-CLIO, California, 2010
VAN DUYNE, Petrus, MALJEVIC, Almir, VAN DIJCK Maarten, VON LAMPE Klaus, HARVEY, Jackie, Crime Business and Crime Money in Europe. The Dirty Linen of Illegal Enterprise, Wolf Legal Publishers, Netherlands, 2007
Surse web:
http://www.19luglio1992.org/, (10.05.2014)
http://ancienthistory.about.com/, (13.03.2014)
http://www.coe.int/, (03.04.2014)
http://conventions.coe.int/, (23.03.2014)
http://www.diritto.net/, (12.05.2014)
http://www.etymonline.com/, (4.03.2014)
http://www.eucpn.org/, (03.04.2014)
http://eur-lex.europa.eu/, (03.04.2014)
http://europa.eu/, (05.04.2014)
https://www.europol.europa.eu/, (06.04.2014)
http://www.fatf-gafi.org/, (03.04.2014)
http://www.fbi.gov/, (1.03.2014)
http://www.imolin.org/, (31.04.2014)
http://www.interpol.int/, (06.04.2014)
http://www.mai.gov.ro/, (06.04.2014)
http://www.uncjin.org/, (23.03.2014)
http://www.understandingitaly.com/, (14.03.2014)
http://www.unicri.it/, (31.04.2014)
https://www.unodc.org/, (31.03.2014)
http://www.worldsecuritynetwork.com/, (15.03.2014)
ANEXE
Anexa 1: Principalele organizații criminale din Italia, lideri, activități predominante, număr de membri
Anexa 2: Investițiile grupărilor italiene de crimă organizată în Europa
Anexa 3: Birourile de conducere ale unei familii aparținând grupării Ndrangheta
SOCIETÀ MAGGIORE
Capo locale
Capo di società
Mastro di buon ordine Contabile Mastro di giornata
SOCIETÀ MINORE
Capo giovane
Picciotto di giornata Puntaiolo
Anexa 4: Sentința Curții de Apel de la Palermo dată lui Giulio Andreotti, în urma procesului în care a fost acuzat de legături cu gruparea Cosa Nostra:
“La Corte, visti gli artt. 416, 416 bis, 157 e ss., c.p.; 531 e 605 c.p.p.; in parziale riforma della sentenza resa il 23 ottobre 1999 dal Tribunale di Palermo nei confronti di Andreotti Giulio ed appellata dal Procuratore della Repubblica e dal Procuratore Generale, dichiara non doversi procedere nei confronti dello stesso Andreotti in ordine al reato di associazione per delinquere a lui ascritto al capo A) della rubrica, commesso fino alla primavera del 1980, per essere lo stesso reato estinto per prescrizione; conferma, nel resto, la appellata sentenza.
Visto l’art. 544, comma 3, c.p.p.; indica in giorni novanta il termine entro il quale verranno depositate le motivazioni della sentenza.”
Palermo, lì 2 maggio 2003.
IL CONSIGLIERE est. IL PRESIDENTE
(Dr. Mario Fontana) (Dr. Salvatore Scaduti)
Anexa 4: Răspândirea crimei organizate la nivel global
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Mafiile Transnationale Ca Forma a Crimei Organizate Si Impactul Asupra Guvernelor din Uniunea Europeana (ID: 128458)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.