Lupta Antiterorista Si Drepturile Omului

Drept

Lupta Antiterorista Si Drepturile Omului

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

REZUMAT

SITUATIA OPERATIVA INTERNATIONALA

– Sfârșitul lumii bipolare și apariția unor noi factori de risc

– Modificări în sfera de intelligence

INFORMATIA – ELEMENT VITAL IN COMBATEREA TERORISMULUI

INTERNATIONAL

– Definiții și funcții ale informației

– Particularități ale informației pe profil terorist

-Mijloace de obținere a informațiilor

– Informația – armă cu două tăișuri

MODELE SI MASURI DE CONTRACARARE A TERORISMULUI

– Strategie polițienească sau muncă informativă

*Poliția comunitară

*Intelligence-Led Policing

*First Preventer și modelul Compstat

*Homeland Security Policing

*Modelul hibrid

*Rolul structurilor armatei în combaterea terorismului

– Măsuri vizând combaterea terorismului

*Obținerea de informații secrete

*Politica ofensivă

*Întărirea serviciilor de informații și securitate

LUPTA ANTITERORSITA SI DREPTURILE OMULUI

– 11 septembrie 2001- tragedia care a schimbat lumea

– Reacția Consiliului de Securitate al ONU

– Poziția Uniunii Europene

– Sensibilități ale bionomului terorism-drepturile omului

– Restrângeri/limitări ale drepturilor omului

– Transparență versus conspirativitate

– Cultura de securitate

CRESTEREA CAPACITATILOR OPERATIONALE SI DE INTELLIGENCE IN SFERA LUPTEI ANTITERORISTE

– Creșterea capacităților de detective

– Perfecționarea supravegherii comunicațiilor electronice

– Facilitarea accesului la diferite baze de date

– Identificarea operativă a călătorilor suspecți

– Coordonarea activităților antiteroriste interne

– Externalizarea unora dintre activitățile serviciilor de informații

– Cooperarea internațională antiteroristă

MANAGEMENTUL RISCULUI TERORIST

-Riscul terorist și componentele sale

-Managementul riscului terorist

-Evaluarea amenințărilor teroriste

––Rolul comunicării în managementul riscului terorist

– Recomandări

CONCLUZII

ATENTATE TERORISTE – STUDII DE CAZ

– Londra (Marea Britanie), 7 iulie 2005

– Mumbai (India), 26 – 28 noiembrie 2008

______________

REZUMAT

►După sfârșitul confruntării ideologice bipolare, comunitatea internațională a trebuit să facă față unui nou tip de provocări, ieșite din schema clasică moștenită de la era Războiului Rece: amenințările sunt tot mai difuze, transnaționale, multiple și imprevizibile, terorismul islamic apărând tuturor drept cea mai serioasă amenințare.

►Curios, sau poate nu, dar unul dintre cele mai periculoase și mediatizate fenomene nu are încă o definiție unanim acceptată, diversele formulări existente în prezent variind de la țară la țară, sau în funcție de momentul în care s-a încercat definirea acestuia. Unele sunt formulate în mod intenționat într-o mare doză de generalitate, tocmai pentru a nu lăsa portițe de scăpare elementelor teroriste și a permite, practic, orice reacție de răspuns a statului amenințat.

►Guvernele țărilor coaliției internaționale antiteroriste sunt deseori confruntate cu o dilemă sensibilă, oricare dintre opțiuni putând provoca reacții nedorite și, uneori, dificil de gestionat: pe de o parte, trebuie să milteze pentru protejarea drepturilor fundamentale ale omului, în primul rând ale propriilor cetățeni, iar pe de alta să prevină orice atac terorist.

►Dintotdeauna, dar mai ales după 11 septembrie 2001, informația a jucat un rol determinant în asigurarea securității naționale, fiind principalul mijloc de luptă împotriva terorismului. Informația, ca pivot al întregului dispozitiv antiterorist, încearcă să elimine efectul surpriză pe care se bazează teroriștii pentru a lovi și distruge. Ca urmare, în marea majoritate a țărilor occidentale, și nu numai, mijloacele și resursele atribuite structurilor de siguranță au sporit considerabil, rolul și locul acestora în societate fiind bine determinate.

►Clandestinitatea în care operează grupările teroriste, capacitățile de comunicare și deplasare, precum și resursele financiare de care dispun constituie obstacole serioase în acțiunile de prevenire inițiate de structurile specializate. Acestea trebuie să țină cont de evoluția profilului noilor recruți/simpatizanți terorisțti, care sunt deseori necunoscuți serviciilor poliției sau, în cel mai fericit caz, cunoscuți ca delincvenți de drept comun, fără indicii că ar putea bascula spre acțiuni violent-extremiste.

► Comparativ cu ONU sau UE, Alianța Nord-Atlantică s-a angajat relativ târziu în lupta împotriva terorismului, dar a recuperat rapid, dezvoltând capacități reale de combatere a fenomenului. Pentru prima oară de la crearea sa, imediat după atentatele din septembrie 2001, NATO a invocat articolul 5 al Tratatului, care declanșează măsuri de securitate colectivă, și a însărcinat autoritatea militară să elaboreze un nou Concept Militar privind apărarea împotriva terorismului.

►Schimbările din situația politico-economică internațională intervenite după 11 septembrie 2001 au impus structurilor informative guvernamentale și private nu doar să înțeleagă terorismul, dar și să dezvolte planuri proactive menite să evalueze și să managerizeze riscul generat de globalizarea acestui fenomen. Managementul riscului asociat amenințării teroriste impune elaborarea unor programe specializate, care să includă obiectivele ce trebuie protejate, soluțiile pretabile celor mai eficiente măsuri de securitate, identificarea potențialelor amenințări și a naturii acestora etc.

►Mediatizarea internațională a fenomenului terorist a obligat factorii de decizie să ia serios în calcul includerea comunicării în gestionarea crizelor rezultate din riscurile asimetrice nu doar în etapa post-factum (reactivă), ci și în faza detecției amenințării (proactivă). Informației despre riscul producerii unui atac terorist trebuie să i se adauge date despre modul cel mai adecvat de gestionare a acestuia, în eventualitatea producerii sale. Scopul comunicării este de a aduce o viziune corectă, echilibrată asupra riscului, de evidențiere a pericolului amenințării, a zonelor sensibile și a măsurilor adoptate, care să nu aducă prejudicii muncii structurilor antiteroriste și să confere, în schimb, credibilitate politicii de securitate.

►În România, activitatea de prevenire și combatere a terorismului se desfășoară în mod unitar, în cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), ce integrează instituții și autorității publice cu competențe în domeniu, Serviciul Român de Informații fiind coordonatorul tehnic al SNPCT și autoritatea națională în domeniul combaterii terorismului. În structura SRI funcționează Centrul de coordonare operativă antiteroristă.

►Guvernele statelor occidentale sunt conștiente că, mai devreme sau mai târziu, se vor confrunta cu noi atacuri teroriste, inclusiv cu unele de amploare, și depun eforturi serioase pentru a putea gestiona crizele provocate de acestea. Nivelul de pregătire este tot mai ridicat, deși situațiile reale corespund rareori scenariilor elaborate de structurile abilitate, care sunt nevoite deseori să improvizeze, să recurgă la soluții de moment. Indiferent de nivelul oficial al alertei teroriste, în marile capitale occidentale riscul producerii unor atacuri teroriste va rămâne în permanență ridicat.

►Ideologi ai fundamentaliștilor islamici acreditează ideea că, deși SUA dispun de forța necesară pentru a învinge orice altă țară, Administrația de la Washington nu este capabilă să controleze situația în Irak sau Afganistan. Mai mult, se apreciază că SUA nu dispun de un sistem de apărare eficient împotriva unor campanii teroriste bine susținute și motivate. Ca urmare, Statele Unite ale Americii rămân vulnerabile, în pofida forței pe care o afișează.

Pe de altă parte, focalizarea atenției și a mijloacelor specifice asupra mișcării Al Qaida și a principalelor zone fierbinți (Irak, Afganistan sau Orientul Mijlociu) lasă descoperite zone geografice importante în care teroriștii pot lovi interesele statelor occidentale angajate în campania internațională de combatere a terorismului.

►Eșafodajul de intelligence, așa cum este construit în prezent, pare a fi inadecvat pentru a răspunde rapid și eficient amenințărilor teroriste, deși resursele umane și financiare au revenit aproape de nivelul perioadei Războiului Rece.

►România nu s-a confruntat, până în prezent, cu amenințări teroriste majore. Există, însă, o serie de factori ce ar putea transforma țara noastră în țintă a grupărilor fundamentaliste islamice: participarea României la coaliția internațională antiteroristă, prezența militarilor români în teatrele de operațiuni din Irak, Afganistan și Kosovo și, nu în ultimul rând, parteneriatul strategic cu SUA, țară considerată inamicul islamului.

►Societatea civilă și cetățeanul, în general, nu trebuie să se teamă de ceea ce există în zona serviciilor secrete sau a instituțiilor de combatere a terorismului, corupției și criminalității organizate, deoarece acțiunile acestora se desfășoară în strictă legalitate și sunt orientate spre protejarea și apărarea populației.

–––––

SITUATIA OPERATIVA INTERNATIONALA

Sfârșitul confruntării ideologice bipolare, apariția mondializării și a noilor tehnologii de informare și comunicare au favorizat emergența unor noi actori pe scena internațională, care nu numai că nu vor să fie afiliați statelor, dar le contestă chiar suveranitatea. Ca urmare, întreaga comunitate internațională a trebuit să facă față unui nou tip de provocări, ieșite din schema clasică moștenită de la era Războiului Rece: amenințările sunt tot mai difuze, transnaționale, multiple și imprevizibile, terorismul islamic apărând tuturor drept cea mai serioasă amenințare. Mai mult, concepte precum sanctuarizarea teritoriului național sau separarea securității interne de cea externă nu mai sunt de actualitate. În cursul istoriei, statele-națiune au fost tot timpul contestate de grupări religioase sau mișcări revendicative, dar niciodată asemenea organizații nu au avut capacitatea de reacție din zilele noastre.

◙ Destrămarea URSS și sfârșitul lumii bipolare nu au adus stabilitatea și pacea modială, dimpotrivă: noi crize și conflicte au apărut. Aceste noi amenițări care riscă să afecteze în profunzime scena politică internațională ar putea fi sintetizate astfel:

● terorismul de sorginte islamică, personificat prin acțiunile Al Qaida, nesusținute oficial de niciun stat. În ultimul timp, Mișcarea, care nu acuză revendicări teritoriale, s-a transformat, odată cu dispariția lui Ossama bin Laden, într-o „centrală de asistență”, fără o ierarhie anume și în interiorul căreia nu există o strategie coerentă de acțiune. Al Qaida îndeplinește rolul de simbol al luptei împotriva „dușmanilor Islamului”, orice atentat împotriva civilizației occidentale nerevendicat în mod expres fiind însușit de respectiva Mișcare;

● criminalitatea organizată transfrontalieră a profitat, ca și terorismul, de deschiderile oferite de mondializare, revoluția mijloacelor de informare, liberalizarea circulației mărfurilor și persoanelor, veniturile obținute din traficul de arme, droguri și ființe umane atingând circa 10% din schimburile economice mondiale, la nivelul anului 2012. Grupările de crimă organizată constituie un factor de instabilitate îndeosebi în țările est-europene, obiectivul major al acestora fiind nu cucerirea puterii politice, ci specularea vidului legislativ pentru implicarea în procesul de privatizare și coruperea unor factori de decizie din instituțiile centrale;

● proliferarea tehnologiilor cu dublă întrebuințare, în primul rând a celor nucleare, rămâne o preocupare majoră a comunității internaționale, dosarele iranian și coreean fiind cele mai fierbinți. În actuala conjunctură, nu există riscul unei confruntări nucleare între marile puteri, nici chiar între India și Pakistan, în pofida răcelii ce carace de cea externă nu mai sunt de actualitate. În cursul istoriei, statele-națiune au fost tot timpul contestate de grupări religioase sau mișcări revendicative, dar niciodată asemenea organizații nu au avut capacitatea de reacție din zilele noastre.

◙ Destrămarea URSS și sfârșitul lumii bipolare nu au adus stabilitatea și pacea modială, dimpotrivă: noi crize și conflicte au apărut. Aceste noi amenițări care riscă să afecteze în profunzime scena politică internațională ar putea fi sintetizate astfel:

● terorismul de sorginte islamică, personificat prin acțiunile Al Qaida, nesusținute oficial de niciun stat. În ultimul timp, Mișcarea, care nu acuză revendicări teritoriale, s-a transformat, odată cu dispariția lui Ossama bin Laden, într-o „centrală de asistență”, fără o ierarhie anume și în interiorul căreia nu există o strategie coerentă de acțiune. Al Qaida îndeplinește rolul de simbol al luptei împotriva „dușmanilor Islamului”, orice atentat împotriva civilizației occidentale nerevendicat în mod expres fiind însușit de respectiva Mișcare;

● criminalitatea organizată transfrontalieră a profitat, ca și terorismul, de deschiderile oferite de mondializare, revoluția mijloacelor de informare, liberalizarea circulației mărfurilor și persoanelor, veniturile obținute din traficul de arme, droguri și ființe umane atingând circa 10% din schimburile economice mondiale, la nivelul anului 2012. Grupările de crimă organizată constituie un factor de instabilitate îndeosebi în țările est-europene, obiectivul major al acestora fiind nu cucerirea puterii politice, ci specularea vidului legislativ pentru implicarea în procesul de privatizare și coruperea unor factori de decizie din instituțiile centrale;

● proliferarea tehnologiilor cu dublă întrebuințare, în primul rând a celor nucleare, rămâne o preocupare majoră a comunității internaționale, dosarele iranian și coreean fiind cele mai fierbinți. În actuala conjunctură, nu există riscul unei confruntări nucleare între marile puteri, nici chiar între India și Pakistan, în pofida răcelii ce caracterizează raporturile dintre New Delhi și Islamabad. Pericolul rezidă în probabilitatea folosirii energiei nucleare de către grupările teroriste;

● apariția noilor rivalități economice, care au înlocuit rapid concurența în domeniul militar, trend evidențiat și de orientările post-Război Rece ale serviciilor secrete spre culegerea și valorificarea, cu predilecție, a informațiilor din domeniile economic și financiar-bancar;

● competiția pentru accesul la resursele energetice și de materii prime, în mod deosebit cea din domeniul petrolului și al gazelor naturale, aflată la originea multor conflicte deschise legate nu doar de exploatarea, dar și de transportul acestora;

● explozia informațională și a comunicațiilor, expansiunea Internetului constituind o adevărată revoluție. De cuceririle tehnicii se folosesc din plin și teroriștii, pentru a transmite mesaje și informații periculoase, de propagandă și apel la violență.

Pentru teroriști, acoperirea mediatică este mai importantă chiar decât acțiunile lor. Fără un vector către opinia publică, terorismul nu ar avea niciun impact și ar înceta să existe, întrucât dimensiunea psihologică (instaurarea unui climat de teamă în rândul populației) este cea care-i alimentează puterea de a produce teamă;

● globalizarea, fenomen cu puternice consecințe pe termen lung asupra dezvoltării regionale, exploziei demografice și controlării fenomenului migrației economice;

● revenirea în forță a Federației Ruse pe scena internațională, după o perioadă extrem de dificilă înregistrată la începutul anilor `90, politica agresivă a Kremlinului reflectându-se cel mai pregnant în stadiul relațiilor cu SUA , China (în plan politic), NATO (în domeniul militar) și Uniunea Europeană ( economic);

● creșterea puterii militare a Chinei, care ar putea genera tensiuni importante îndeosebi cu SUA (interesată să se implanteze cât mai serios în Asia centrală ) și Federația Rusă (preocupată de ofensiva chineză spre Siberia).

◙ Evoluțiile post-Război Rece în materie de intelligence au fost marcate de emergența unui nou context internațional, reorientarea muncii de informații spre domeniul economic, apariția unor noi amenințări și a noi actori ( statali și nestatali ), modificările survenite în sfera serviciilor secrete privind:

– extensia spectrului de activitate, după ce contracararea adversarului politic – Uniunea Sovietică, respectiv SUA – a devenit inutilă;

– bulversarea metodelor de muncă, apariția lumii unipolare fiind însoțită de riscuri și amenințări asimetrice, venite din partea unor actori nestatali. În tot timpul Războiului Rece, lumea musulmană a fost privită doar prin prisma Marelui Joc al petrolului, serviciile secrete occidentale nereușind să anticipeze și să distrugă germenii terorismul Islamic;

– insuficiența informațiilor relevante pentru lupta împotriva terorismului, în contextual apariției Al Qaida și al globalizării acestui femonen. Emergența amenințărilor venite din partea unor actori nestatali, imprevizibili și organizați în rețele, a generat un nou mediu de securitate globală, în cadrul căruia terorismul internațional de sorginte islamică s-a impus progresiv drept amenințarea majoră a lumii contemporane.

INFORMATIA – ELEMENT VITAL IN COMBATEREA TERORISMULUI INTERNATIONAL

Definiții și funcții ale informației

Ca orice noțiune, informația, în sensul de intelligence, face obiectul diverselor definiții, mergând de la cele mai simple – “activități ce țin de un domeiu secret”, până la altele ceva mai elaborate: “ansamblul activităților vizând culegerea și exploatarea informațiilor în favoarea Statului și a forțelor sale armate, executate la nivel strategic, operativ și tactic, în cele mai variate domenii”.

Dintotdeauna, dar mai ales după 11 septembrie 2001, informația a jucat un rol determinant în asigurarea securității naționale, fiind principalul mijloc de luptă împotriva terorismului. Ca urmare, în marea majoritate a țărilor occidentale, și nu numai, mijloacele și resursele atribuite structurilor de siguranță au sporit considerabil, rolul și locul acestora în societate fiind bine determinate.

Intelligence, este un concept relativ nou, care înregistrază abordări diferite de la o etapă la alta, de la regiune la regiune și, chiar în cadrul aceleiași zone, de la țară la țară. Credința generală este că informația oferă celui ce o deține un avantaj decisiv în acțiune și adoptarea deciziilor sau, pe scurt, o sursă de importantă de putere. Sunt și opinii, este drept puține, conform cărora ” o mare parte a informațiilor este contradictorie, o parte falsă și numeroase incerte”, sau că informația este o componentă necesară dar nu suficientă pentru obținerea victoriei.

Pentru experți, informația poate fi definită drept munca intelectuală îndreptată spre sporirea, înnoirea și folosirea cunoștințelor pentru orientarea deciziilor în noianul de incertitudini și focalizarea operațiunilor asupra adevăratelor ținte. Pornind de la o asemenea definiție, informației îi sunt atribuite patru funcții majore:

●Detecția. Monitorizarea situației operative naționale și internaționale, pentru a putea depista din timp prezența/acțiunile unor indivizi, grupuri sau fenomene susceptibile de a constitui amenințări la adresa siguranței naționale. În cazul grupărilor teroriste islamice interesează, de exemplu, chiar și unele semnale simple, cum ar fi: rugile sălbatice la locul de muncă, achitarea precipitată tuturor datoriilor sau schimbarea comportamentului față de femei, informații ce ar permite identificarea indivizilor pretabili a bascula spre radicalism și acțiuni violente.

●Documentarea. Identificarea și aprofundarea motivațiilor teroriste și a caracteristicilor țintelor, în vederea adoptării celor mai adecvate și eficiente măsuri de contracarare. De exemplu, este esențial să descifrăm mediul politic, economic și social care facilitează lansarea de atacuri teroriste.

●Anticiparea. Formularea de scenarii de acțiune – pornind de la ansamblul cunoștințelor și concluziilor desprinse în urma unor incidente internaționale precedente- asupra unei organizații teroriste sau persoane suspecte de acțiuni violente. Serviciile din țările membre NATO efectuează periodic estimări și calcule de probabilitate pentru a identifica tendințele de evoluție a fenomenului terorist și a dispune măsuri proactive de prevenire a manifestărilor extremist-violente.

●Orientarea deciziilor și a operațiilor. Emiterea de recomandări către factorii de decizie privind diverse situații, cu relevarea naturii riscului și posibila sa evoluție în timp și spațiu.

Clasificarea informațiilor poate fi făcută și pornind de la etapele parcurse într-un proces continuu, numit ciclu informativ, care cuprinde cinci etape, pe care doar le enumerăm, fără a intra în detalii: Planul de căutare a informațiilor (rezultat din orientările politicii de securitate națională și necesitățile actuale sau de etapă ale beneficiarilor legali); culegerea informațiilor; analiza acestora;elaborarea produsului finit (intelligence) și diseminarea sintezei. Un asemenea ciclu nu ar putea funcționa eficient, în lipsa unui feed-back din partea beneficiarului, necesar alimentării cu noi date sau reorientării activității informative.

Pornind de la aceste funcții și clasificări, putem să încercăm identificarea similitudinilor și a diferențelor între informațiile din sfera criminalității și cele de securitate. Principala deosebire constă în natura organismelor care le gestionează: informațiile criminale sunt preponderente în munca polițiștilor, care trebuie să trimită în justiție responsabilii acțiunilor violente, extremiste, de corupție și criminalitate transfrontalieră, în timp ce informațiile de securitate sunt acoperite de serviciile secrete, civile sau militare, și includ probleme legate de integritatea și suveranitatea statului. La prima vedere, în lupta antiteroristă informațiile de securitate par a deține monopolul, întrucât acestea vizează ansamblul situației operative internaționale ce ar putea afecta siguranța națională și ale cărei componente nu sunt neapărat de natură criminală. Viața a dovedit, însă, că informațiile criminale, în sensul larg al cuvântului, dobândesc o importanță crescândă și că nicio informație, indiferent în ce categorie o plasăm, nu poate constitui arma magică pentru eradicarea riscurilor și amenințărilor contemporane. O asemenea abordare o întâlnim frecvent în analizele de specialitate ale experților canadieni, în opinia cărora “o informație luată individual are rareori valoare, în lipsa coroborării cu date provenite din alte surse…fiind greșit să credem că exploatând la maxim capacitățile analiștilor putem reface un puzzle pornind de la câteva piese”.

Particularități ale informației pe profil terorist

Informația este pivotul întregului dispozitiv antiterorist, care încearcă să elimine efectul surpriză pe care se bazează teroriștii pentru a lovi și distruge. Prin tradiție, terorismul își găsește eficiența în caracterul neașteptat și imprevizibil al acțiunilor, mai mult decât în capacitatea sa de distrugere. Un atac terorist trebuie să provoace șoc, haos și teamă în rândul unui grup/entități, pagubele materiale și numărul de victime fiind, în strategia organizațiilor extremiste, mai puțin important decât impactul psihologic și acoperirea mediatică.

Dacă în era Războiului Rece structurile de informații și securitate colectau date despre dușmani cunoscuți și bine determinați, astăzi principala provocare o constituie identificarea adversarului, înainte de a trece la culegerea de informații mai detaliate despre acesta și, abia apoi, de a întreprinde măsuri de contracarare, amenințarea nefiind doar imprevizibilă, ci și transnațională.

Analiști și strategi militari susțin că “Problema actuală o reprezintă terorismul internațional, față de care nu există raționale decât două atitudini: fie susținerea internațională politico-militară a efortului de eradicare a fenomenului și proceselor de manifestare, fie participarea directă și nemijlocită la coaliția de luptă împotriva acestuia, sau noi acțiuni în sfera prevenției strategice, având ca dominantă acțională preîntâmpinarea."

În condițiile în care terorismul nu cunoaște frontiere nici în privința implantărilor și nici în alegerea țintelor, noțiunea de sanctuarizare a teritoriului nu mai poate fi de actualitate în culegerea informațiilor, necesitând cooperarea între structurile specializate pe plan intern și cu servicii similare din străinătate.

În acest context, diseminarea informațiilor de profil și cooperarea pe cazuri și acțiuni concrete devin arme esențiale în efortul internațional de diminuare a fenomenului terorist. Informația pe profil antiterorist trebuie să ofere o imagine cât mai exactă asupra unui grup/organizație( structură, lideri, eventualele disensiuni dintre aceștia, legături cu elemente și asociații cu preocupări similare), pentru a cunoaște mijloacele, motivațiile, operațiunile planificate, țintele alese etc., în vederea elaborării celor mai adecvate strategii de a dejuca orice atac terorist. Experiența a demonstrat că nicio acțiune antiteroristă sau operațiune juduciară a Poliției nu pot fi lansate fără aportul unor informațiil de genul celor precizate.

Structurile cu responsabilități în lupta împotriva terorismului trebuie să acționeze în “amontul” acțiunilor extremiste, în logica măsurilor proactive, pentru a permite forțelor de poliție să anihileze operațiunile planificate, distrugerea rețelei, arestarea membrilor acesteia și aducerea lor în fața justiției. Aceleași structuri trebuie, însă, să acționeze și în “aval”, fie pentru a folosi forța armată, fie în postura clasică de a seconda Poliția în anchetele judiciare.

Mijloace de obținere a informațiilor

Informațiile se pot obține folosind o gamă variată de mijloace, din două feluri de surse: deschise (în materie de terorism, peste 90% din informații provin din astfel de surse, în primul rând din monitorizarea comunicărilor prin Internet) și surse secrete (aici sunt incluse toate mijloacele specifice de culegere a informațiilor, ilegale sau nu).

Mijloacele de obținere a informațiilor sunt de două tipuri:

a). tehnice: informații electronice și electromagnetice (ELINT – Electronic Intelligence; SIGINT – Signal Intelligence; COMINT – Communication Intelligence; IMINT – Image Intelligence).

Majoritatea statelor occidentale, cărora li se pot adăuga Rusia, China, Israel ș.a.,dispun de servicii tehnice și sisteme de interceptare folosite în activitatea informativă, avantajele acestora fiind evidente: furnizează informații corecte, fiabile, practic în timp real și din orice punct al globului, indiferent de conjunctura politică sau condițiile geografice și mediul înconjurător. Cel mai important este că se pot obține informații fără a pune în pericol vieți umane și fără a fi reperat de adversar.

Informația obținută prin mijloace tehnice permite atenuarea amărăciunii generate de imposibilitatea aproape totală a penetrării rețelelor teroriste, structuri extrem de ermetice, dar cere mijloace tehnice deseori foarte scumpe și sofisticate, pe care puține state din lume și le pot permite. Mai mult, informația este punctuală și nu poate atinge intimitatea gândirii liderilor organizației, ceea ce face ca extrapolarea să fie deseori lipsită de acuratețe.Inconvenientul major al informațiilor obținute prin mijloace tehnice rezidă în cantitatea enormă a acestora în raport cu capacitățile de analiză ale serviciilor secrete.

De exemplu, la NSA (National Security Agency), cea mai mare agenție de informații tehnice din lume, poate prelucra doar între 4 și 10% din datele primare. De altfel, din lipsă de timp, informații ce s-ar fi putut dovedi relevante pentru a anticipa și anihila atentatele din 11 septembrie 2001 nu au fost analizate decât a doua zi după producerea tragediei.

b). umane (HUMINT). Informațiile sunt obținute de ofițerii de informații, prin metode legale sau ilegale, sintetizate prin acrostihul MICE (Money, Ideology, Contraint, Ego):

– Money – obținerea de informații prin stimulare materială;

– Ideology – un individ acceptă să furnizeze informații din simpatie sau convingeri ideologice, respingând valorile societății în care trăiește și în care se simte frustrat;

– Contraints – informațiile sunt obținute prin constrângere, șantaj, intimidare și, în unele țări, prin tortură;

– Ego – semnifică flatarea unui individ, speculând megalomania sa și promițându-i ajutor pentru a-și îndeplini visurile de parvenire.La această categorie, putem distinge câteva resurse esențiale:

Agent/ofițer infiltrat ( cârtiță ) este persoana aflată în interiorul mediului/obiectivului ce trebuie supravegheat, care poate fi activă (în poziție de lucru) sau deliberat inactivă (adormită) pentru o perioadă de timp din diverse motive: consolidarea acoperirii folosite, așteptarea momentului operativ pentru a acționa etc.

În funcție de condiții, circumstanțele curente și adesea de țara în care se operează, munca sub acoperire și transmiterea informațiilor secrete obținute pe această cale pot constitui, cu certitudine, o problemă serioasă.Infiltrarea unei celule teroriste, bandă criminală sau alt mediu ilegal cu un lucrător operativ este și dificilă și periculoasă, uneori chiar imposibilă. În ultimul timp, cel puțin 6 celule teroriste suspecte din Canada, Marea Britanie și SUA au fost infiltrate cu succes de către unii lucrători operativi. În fiecare caz membrii acestor celule erau asociați cu Al-Qaida.

Pentru penetrarea în siguranță a oricărei celule, autoritățile trebuie mai întâi să stabilească cine sunt principalii membri, jucătorii de bază și relațiile interioare respective. În afara lor, grupul poate folosi și „personal auxiliar”, care cunoaște câte ceva despre intențiile grupului fără a fi neapărat la curent cu planurile operaționale sau identitatea principalilor membri activi.

Numeroase grupări teroriste din anii ’70 și ’80 erau de dimensiuni reduse și ocupate cu o anumită zonă a operațiilor. Grupul din Bologna (Italia) – Brigăzile Roșii – de pildă, format din studenți protestatari dedicați "luptei armate împotriva statului capitalist", era notoriu pentru atacarea obiectivelor guvernamentale. Capturarea unui membru activ ducea, deseori, la prinderea celorlalți teroriști. Astăzi , însă, teroriștii sunt mult mai precauți….

Odată ce o celulă teroristă a fost identificată, trebuie evaluate rolul și intențiile acesteia. Supravegherea electronică, pe jos și cu vehicule poate pune la dispoziție o abundență de informații secrete utile. Analiștii vor folosi aceste date pentru : identificarea membrilor de bază și a persoanelor care îi sprijină; determinarea rolului acestora; stabilirea urgenței investigațiilor; descifrarea unor cuvinte codificate folosite în comunicările interne sau cu alte grupări; identificarea locurilor de întâlnire și a posesorilor diferitelor numere de telefon; monitorizarea conexiunilor internaționale; controlarea comunicațiilor pe internet; identificarea și blocarea surselor de finanțare.Obținerea unui cod de bare al unui colet suspect poate oferi informații secrete vitale. Este important să se țină seama de aceste detalii atunci când se operează sub acoperire.

Agentul dublu (întors) îl întâlnim în două situații: descoperirea unui agent al adversarului și determinarea acestuia să lucreze pentru noi (este o soluție mai bună decât să-l condamni!), sau trimiterea unui ofițer/agent, care să se lase recrutat de contraspionajul dușman sau de o rețea teroristă/crimă organizată, fără a bănui capcana întinsă. În ambele cazuri, agentul este util atât în culegerea de informații cât și în acțiuni de dezinformare și intoxicare a adversarului.

Agentul provocator, infiltrat într-o grupare, rețea , entitate etc., are ca sarcini să recruteze, să compromită sau să angajeze membrii organizației în acțiuni ce ar conduce la eliminarea lor. Important este ca Serviciul Secret să acționeze la momentul oportun: destul de târziu, pentru a documeta activitatea ostilă, arestarea și trimiterea în justiție, dar și destul de devreme, pentru ca teroriștii să nu treacă la acțiune.

Mulți ani, “teroristul” care superviza recrutările de activiști în cadrul IRA (Armata Republicană Irlandeză) a fost un ofițer provocator al MI5. O asemenea responsabilitate îi oferea posibilitatea de a supraveghea îndeaproape membrii grupului, de a le cunoaște din timp intențiile și de a identifica potențialii noi simpatizanți sau aderenți.

Informațiile obținute din surse umane facilitează “anticiparea intențiilor și explicarea acțiunilor adversarului” . Asemenea mijloace permit accesul la informații concrete care, spre deosebire de cele obținute cu ajutorul tehnicii, pot fi inserate într-un mediu global ce facilitează o mai bună viziune și evaluare a situațiilor în cazul unor crize sau problematici a căror complexitate și dispersie devin trăsături dominante.

În cadrul luptei împotriva terorismului, informațiile din surse umane se dovedesc mai pertinente decât cele obținute prin mijloace tehnice, cu atât mai mult cu cât o serie de teroriști au revenit la comunicările clasice: transmiterea orală a mesajelor sau folosind tehnică depășită (Walkie-talkie, de exemplu, sau electronice, în banda UHF- Ultra High Frequency). Aceștia au înțeles că procedând astfel ar putea beneficia de o discreție sporită, fără a fi reperați de serviciile secrete, care au tendința de a utiliza și exploata, cu predilecție, mijloace tehnice de interceptare ultrasofisticate.

Dar, informațiile din surse umane au și ele dezavantajele lor, cele mai semnificative fiind legate de prezența umană, uneori în condiții extrem de dificile, cum ar fi infiltrarea unei celule teroriste de sorginte islamică. Membrii unei asemenea celule se cunosc între ei de mult timp, au copilărit/studiat împreună, deseori vin din aceeași regiune și vorbesc același dialect, au cunoștințe comune, infiltrarea fiind aproape imposibilă. Și, chiar dacă aceasta reușește, intervin alte probleme: ținerea legăturii cu agentul infiltrat (pentru a colecta informațiile obținute și a-l pregăti cu noi sarcini), asigurarea protecției sale etc.

Informația – armă cu două tăișuri

În activitatea de prevenire și combatere a terorismului, o informație nu constituie neapărat o probă. Aceasta înseamnă că a ști ceva, indiferent cât de grav poate fi, nu va constitui niciodată o dovadă pentru a fi folosită în instanță.

Serviciile de informații și structurile de securitate funcționează sub diferite reglementări, specifice fiecărei țări. Unele dintre acestea nu se limitează la culegerea de informații, având puterea de a interveni la diferite nivele pentru anihilarea fenomenelor pe care le monitorizează. Mai direct spus, plecând de la premisa enunțată mai sus (informația nu este probă), agențiile de securitate/informații sunt tentate să intervină atunci când sistemul penal nu funcționează, forțând soluții aflate la limita legii (de exemplu, în cazul suspecților nerezidenți, este mai ușor să determini expulzarea decât să se obțină trimiterea în fața justiției).

În cazul evenimentelor din 11 septembrie 2001 au existat informații, însă analiza și evaluarea nu au putut oferi o prognoză referitoare la detaliie atentatului.

La momentul conceperii unui atac terorist, informațiile încep să curgă, cantitatea datelor recepționate sporind pe măsura apropierii de momentul producerii evenimentului. Acest fenomen complică activitatea analiștilor, care trebuie să cearnă sute de informații contradictorii, să le rețină pe cele verificate și să încerce construirea unui puzzle ce nu va fi complet înainte de producerea atacului.

Desigur, experții în lupta antiteroristă au tras învățămintele necesare din tragedia ce a zguduit SUA, însă recomandările Comisiei 9/11 privind necesitatea ca informațiile să fie mai bine analizate, integrate, diseminate și utilizate au puține șanse de a fi transpuse în practică, deoarece:

●în materie de riscuri și amenințări asimetrice, majoritatea informațiilor sunt contradictorii;

●în cazul unor evenimente majore, cum ar fi un atac terorist de amploare, adevăratele informații sunt dificil de detectat, datorită “zgomotului de fond”. Abia post-factum se poate constata acest lucru;

●în măsura în care informațiile ar putea să motiveze o intervenție, trebuie avut în vedere că diversele structuri de securitate/antiteroriste au priorități și scopuri care nu sunt totdeauna compatibile (de exemplu, culegerea de informații și condamnarea vinovaților);

●centralizarea organizatorică, care poate fi decisă prin măsuri administrative, nu aduce de la sine și centralizarea informațiilor;

●centralizarea informațiilor presupune că aceleași persoane vor analiza aceleași informații și vor ajunge la aceleași concluzii, ceea ce este puțin probabil, dar și contraproductiv;

●adăugarea unor noi etaje/paliere administrative încetinește procesul analitic, reduce relevanța sintezei și disipează responsabilitățile.

Toate acestea fac posibil ca eșafodajul de intelligence, așa cum este construit în prezent, să nu poată reacționa rapid și eficient la amenințările teroriste, deși resursele umane și financiare au revenit aproape de nivelul perioadei Războiului Rece.

MODELE SI MASURI DE CONTRACARARE A TERORISMULUI

◙ Strategie polițienească sau muncă informativă?

♦ Dintre toate strategiile, cea mai cunoscută pe plan internațional pare a fi cea a Poliției comunitare (Community Policing). Practic, toate doctrinele moderne preiau, sub o formă sau alta, elemente ale acestei strategii, îndreptate spre satisfacerea nevoilor populației.

Pentru a lupta împotriva violenței, serviciile de siguranță și ordine publică sunt în căutarea celor mai adecvate strategii și metode de muncă. În societatea contemporană, organele de poliție sunt în contact permanent cu populația și realitățile din teren, având posibilitatea de a proteja cetățenii nu doar împotriva violențelor stradale și a delictelor de drept comun, ci și a amenințărilor teroriste, prin măsuri proactive sau reactive.

În prezent, Poliția modernă ar trebui să urmărească două obiective majore: culegerea de informații privind eventualele amenințări teroriste și protejarea adecvată a elementelor vulnerabile ale infrastructurii.

În primul rând, conform modelului Poliției de proximitate, polițiștii trebuie arondați unui anumit cartier sau perimetru bine delimitat, astfel încât să poată cunoaște în timp cât mai bine locuitorii zonei, infrastructura, rețeaua comercială și, în general, cam tot ce mișcă în aria sa de responsabilitate. Petrecând mult timp în mijlocul oamenilor, polițistul ajunge să le cunoască preocupările, să îi spijine în rezolvarea diverselor probleme administrative și să le câștige încrederea, ceea ce îi facilitează identificarea eventualilor suspecți de activități teroriste sau a străinilor care vin în zonă cu astfel de preocupări.

În al doilea rând, structurile de poliție trebuie să înțeleagă corect natura amenințărilor, dacă doresc să elaboreze strategii pentru protejarea împotriva atacurilor teroriste a potențialelor ține aflate în directa lor responsabilitate. Cercetările în domeniul prevenirii infracțiunilor minore au demonstrat că hoții sunt atrași de anumite caracteristici ale unor produse, în timp ce alte mărfuri similare, dar cu alte calități nu-i interesează. În mod asemănător, și teroriștii își aleg țintele după anumite criterii: locație, accesibilitate, posibilități de retragere (exceptând teroriștii sinucigași), zone comerciale aglomerate etc., toate pentru a genera un număr important de victime, care să producă un impact mediatic cât mai pronunțat.

Ca urmare, măsurile de supraveghere zonală ( patrule, razii, monitorizare video, controlul accesului în instituții și obiective de interes etc.) pot descuraja, dar nu anihila, posibilele atentate teroriste, atacurile din 7 iulie 2005 din Londra demonstrând că elementele extremiste trec rapid peste teama de a cădea victime ale unor astfel de măsuri.

Cu toate că această opțiune este implementată într-o serie de state cu vechi tradiții democratice, experți occidentali au unele rezerve legate de rolul Poliției de proximitate în cadrul activității de supraveghere operativă și cu privire la eficiența măsurilor de prevenire zonală. Aceștia susțin că, în momentul în care polițistul începe să facă muncă informativă, cetățeanul nu mai poate fi considerat un colaborator (în sensul pur al cuvântului), ci mai degrabă o unealtă (precum sursa unui agent infiltrat), riscând astfel să blocheze căile normale de comunicare ale populației cu organele de ordine.

♦ În paralel, după 11 septembie, se dezvoltă rapid o nouă doctrină, care pune accent pe munca informativă: „Intelligence-Led Policing” (ILP), care ar putea fi tradusă prin informații criminale de securitate, sau aplicarea legii pe baza informațiilor.

La originea ILP stă Planul de informații polițienești pus în aplicare în Comitatul Kent din Marea Britanie la jumătatea anilor `90, pornind de la ideea că Poliția, care își consumă cea mai mare parte a timpului pentru a răspunde situațiilor de urgență, trebuie să preia inițiativa vizând prevenirea actelor violente. Strategia s-a extins rapid în Australia, Noua Zeelandă și, după 11 septembrie, în SUA, urmărind scopuri ușor diferite, motiv pentru care nu există o definiție sau o schemă unice:

– în Marea Britanie, implementarea ILP a constituit un mijloc potrivit pentru a conferi Poliției avantajul inițiativei;

– în SUA, metoda are ca scop federalizarea eforturilor informative și favorizarea schimburilor de date între diferitele agenții.

Implementarea ILP presupune, în primul rând, diversificarea surselor de obținere a informațiilor criminale de securitate: informatori ai Poliției, interogatorii ale suspecților, supraveghere operativă, informații venite de la populație, analize ale evoluției și tendințelor criminalității organizate și riscurilor teroriste, cooperarea cu alte instituții cu responsabilități în domeniul apărării ordinii publice și siguranței naționale.

Marea provocare constă în îmbunătățirea permanentă a cunoașterii și înțelegerii fenomenului amenințărilor asimetrice, precum și în înțelegerea faptului că munca de informații nu mai este doar sarcina serviciilor secrete. De aceea, este necesar ca toți polițiștii, îndeosebi cei împlicați în anchete, să-și însușească elementele de bază ale activității informative și cele legate de circuitul/ciclul informativ, pentru că trecerea de la Poliția tradițională la “Intelligence-Led Policing” reprezintă un salt tehnologic, un pas spre viitor.

În legătură cu o asemenea strategie, se impun două precizări: a) punerea în aplicare a ILP trebuie precdată de elaborarea unui Plan național de căutare și culegere a informațiilor și b) preponderența funcției informative în activitatea Poliției tinde să dilueze și mai mult limitele dintre securitatea internă și cea externă. ILP se înscrie, deci, perfect în cadrul noțiunii de securitate națională.

♦”First Preventer” și modelul Compstat. Polițiștii locali sunt întotdeauna aflați în prima linie, deși, în realitate, potențialul lor este mult mai mare, aceștia trebuind considerați ca primii avertizori/prevenitori – „First Preventer”.

Termenul de „First Preventer”, introdus în literatura de specialitate de George Vinson, șeful Securității Interne (Homeland Security) din California, este defint drept „persoana din structurile de apărare,ordine publică și siguranță națională aflată în cea mai avantajoasă poziție pentru a preveni un atac terorist”.

Definiția este considerată de unii analiști ai Mossad drept incompletă și fără a corespunde realităților din țările confruntate zilnic cu atacuri teroriste. În Israel, de exemplu, dar și în Marea Britanie, acest rol, care oficial revine (conform definiției „First Preventer”) structurilor speciale civile și militate, este exercitat de cetățeanul de pe stradă. Trăind permanent cu teama unui atac terorist, acesta este „ochiul și urechile” ce alertează Poliția la cea mai mică bănuială.

În SUA, cei peste 700.000 de polițiști locali (față de cei 12.000 agenți ai FBI) au mai multe „șanse” să intre în contact cu un suspect de terorism, aceștia fiind primii care dau curs/verifică informațiile primite de la populație. De aceea, experții americani W. Bratton și G.Kelling consideră că Poliția trebuie să se implice în combaterea terorismului, în primul rând prin crearea unui mediu ostil activităților violent-extremiste și persoanelor predispuse să recurgă la astfel de activități, abordare ce se apropie mai mult de modelul „Intelligence-Led Policing”, cu folosirea unor unelte de gestiune, cum ar fi aplicația Compstat. În opinia acestora, Poliția trebuie inclusă în orice strategie antiteroristă, deoarece prezența acesteia în mijlocul comunității sensibilizează cetățenii cu privire la sesizarea oricăror anomalii și colectează date despre activitățile teroriste, a căror valoare poate deveni uneori esențială pentru serviciile secrete și agențiile de securitate.

Bratton și Kelling susțin că numai o structură efectivă a poliției locale care beneficiază de încrederea cetățenilor ar putea afla de la un comerciant dintr-un cartier dominat de emigranți că un grup de tineri, veniți dintr-o țară arabă, care s-au mutat recent într-un apartament vecin, au o comportare suspectă. Mai mult, tot Poliția locală este cel mai bine echipată (nn. în SUA!) pentru a înțelege cum să deruleze anchetele și să protejeze, în același timp, drepturile omului. În acest fel, polițiștii de proximitate sunt cei mai în măsură să creeze un mediu ostil terorismului, după principiul „broken window” (oglinda spartă).

Parabola oglinzii sparte a fost lansată de Frédéric Bastiat în 1850 în eseul intitulat „Ce se vede și ce nu” (Ce qu'on voit et ce qu'on ne voit pas), în încercarea de a scoate în evidență costurile nevăzute asociate distrugerii proprietății altora. Mai târziu (1982), într-un articol intitulat „Broken window” , James Q. Wilson și George L. Kelling încearcă să explice cum ar putea fi aplicată această parabolă pentru prevenirea manifestărilor extremis-violente, pornind de la următoarele exemple practice:

►Avem o clădire cu câteva geamuri sparte. Dacă acestea nu sunt rapid înlocuite, elemente certate cu legea sunt tentate să le spargă și pe celelalte…apoi intră în clădire și, dacă nu este ocupată, o transformă în refugiu sau îi dau foc.

►Să luăm colțul unei străzi, în care s-au adunat câteva gunoaie. Dacă nu sunt ridicate rapid, chiar oameni de bună credință ar putea să arunce resturile menajere în acel loc.

În ambele cazuri, strategia de succes pentru prevenirea repetării unor astfel de situații este rezolvarea problemelor imediat ce apar, nelăsându-le timp să se dezvolte. Extrapolând, autorii conchid că mica delincvență, criminalitea juvenilă sau actele antisociale de nivel redus se vor diminua, iar manifestările violent-extremiste vor fi prevenite, opinii criticate de alți experți, îndeosebi în ceea ce privește cea de-a doua parte a concluziei.

Implicarea Poliției în crearea unui mediu ostil terorismului nu garantează, însă, succesul, studii recente demonstrând că măsurile de securitate pasivă și creșterea numărului de cadre pe stradă nu au produs un imapct semnificativ în combaterea fenomenului terorist. Logica este următoarea: deoarece conceptul de vulnerabilitate este strâns legat de stăpânirea situației operative, sau de crearea acelui mediu ostil terorismului, concentrarea măsurilor de securitate asupra anumitor obiective conduce automat la creșterea riscului pentru celelalte ținte potențiale.

♦Poliția ca securitate internă („Homeland Security Policing”). Un asemenea model, propus de Willard M. Oliver în 2005, presupune focalizarea acțiunilor pe combaterea criminalității organizate, ceea ce ar asigura lovirea și a altor femomene derivate din aceasta. Mai mult, preluarea de către Poliție a unor sarcini antiteroriste, cum ar fi evaluarea amenințărilor locale și protecția principalelor elemente de infrastructură, sau culegerea de informații și diseminarea acestora între diferitele agenții guvernamentale, ar reduce vulnerabilitțile în fața unui viitor atac terorist.

Deși modelul „Homeland Security Policing” pare axat pe contracararea criminalității organizate, chiar autorul său recunoaște că principalele sarcini ar trebui să fie asigurarea securității cetățeanului și angajarea în lupta împotriva terorismului, cu precădere în acțiuni de prevenire a unor noi atacuri.

În mod cert, o schimbare în rolul și locul Poliției, de genul celei propuse de Willard Olivier ridică o serie de probleme sensibile. Mai întâi, revenirea la o centralizare a informațiilor necesită un sistem de protecție împotriva unor eventuale abuzuri de putere. Totodată, noile atribuții ce ar urma să fie conferite Poliției ar putea fi interpretate ca o potențială amenințare la adresa drepturilor și libertăților cetățenești, dar ar conduce și la o responsabilizare sporită a polițiștilor față de propriile metode de acțiune, care ar reduce această amenințare la un nivel acceptabil. De asemenea, cadrele angajate în acest nou model vor trebui să se familiarize cu folosirea tehnicilor muncii de informații, întrucât o bună parte a datelor obținute va trebui să intre în circuitul informațional interagenții.

♦ Modelul hibrid integrează două categorii de actori: structuri ale Poliției și Companii de securitate privată. Pentru Poliție, nivelul ideal de securitate presupune un agent în fiecare intersecție sau la fiecare colț de stradă, ceea ce pare o utopie. Totuși, un model hibrid, care ar alătura forțelor de poliție resursele umane și logistice ale firmelor de securitate privată, ar reduce mult din distanța pănă la atingerea acestui ideal. Noul concept, la care face referire și J.F.Pastor, va pune accent pe metode „revoluționare”, apelând la furnizori alternativi de servicii de securitate, cum ar fi agenții de securitate din marile centre comerciale, pentru a lipsi de susținere orice amenințare teroristă.

În timpul atentatelor din 11 septembrie 2001, primii care au intervenit în organizarea evacuării personalului din Turnurile gemene nu au fost nici polițiștii și nici pompierii, ci agenții de securitate ai fimei proprietare (Silverstein Propreties) și ai unor companii ce aveau sediul în respectivele locații.

Indiferent de ce susțin experții americani, credem că este, totuși, dificil de conceput un model hibrid, care să asocieze, într-o manieră sistematică, agențiile de securitate privată și Poliția locală în inițiativele de prevenire și combatere a terorismului. În timp ce structurile de poliție se confruntă cu serioase probleme de austeritate bugetară, firmele de securitate privată se consolidează din toate punctele de vedere, lărgindu-și aria de intervenție.

Mai concret spus, structurile locale de poliție trebuie să devină mult mai rentabile dacă doresc să satisfacă cererea crescândă a cetățeanului pentru o securitate sporită. Dacă nici reformele succesive nu au rezolvat această problemă, atunci considerăm necesară o reevaluare a modelelor și nivelelor serviciilor oferite comunității, cu luarea în calcul a posibilității contractării unor dintre acestea.

Concluzionând, putem spune că, deși important, modelul hibrid are și el limitele sale. Chiar dacă ambele părți au multe de oferit una alteia, acestea nu se simt deloc confortabil (pentru a nu spune mai mult!) să lucreze împreună. Atmosfera este deseori tensionată, de regulă din vina Poliției, care reproșează frecvent companiilor de securitate privată standardele inferioare în materie de anchete și formare a cadrelor. La rândul lor, reprezentanții companiilor private privesc Poliția ca pe un grup elitist și susțin că polițiștii nu sunt preocupați de fenomenul securității până la ieșirea la pensie, când își caută un nou loc de muncă.

♦Rolul structurilor armatei în combaterea terorismului. Contestată de unii și îmbrățișată, fără rezerve, de alții, teza implicării armatei, îndeosebi a informațiilor militare, în combaterea terorismului a revenit în actualitate după 11 septembrie, odată cu lansarea de către fostul președinte american George W. Bush a conceptului de „război împotriva terorismului”.

Scepticii invocă situația actuală din Afganistan (devenit o axă majoră a terorismului, unde talibanii sunt departe de a fi înfrânți) și cea din Irak, țară transformată în câmp de antrenament pentru grupările extremiste aflate în confruntare directă cu armata singurei superputeri mondiale. Criticii folosirii forței armate pentru combaterea terorismului susțin că americanii au greșit deseori țintele și că au provocat o instabilitate mai pronunțată chiar decât situația existentă înainte de intervențiile militare ce au condus la schimbarea regimurilor politice de la Kabul și Bagdad.

Această abordare predomină în rândul experților din țările europene (cu excepția Marii Britanii, aliniată, la nivel oficial, nu al percepției opiniei publice, la politica SUA) care, fără a pune sub semnul întrebării utilitatea implicării militare, aduc în discuție cadrul legal, principiile, condițiile și limitele unei intervenții armate externe în scop antiterorist.

Adepții măsurilor în forță, SUA și Marea Britanie, aduc drept argumente slăbirea structurii istorice a Al Qaida, după dispariția lui Ossama bin Laden, arestarea unor lideri importanți ai Mișcării și diminuarea numărului atacurilor teroriste majore. Poziția de forță americano-britanică este susținută de Federația Rusă îndeosebi în abordarea situației din Cecenia.

◙ Măsuri vizând combaterea terorismului

a). Obținerea unor informații secrete, prin mijoacele muncii specifice

Informațiile fiabile sunt condiția sine qua non a unei politici antiteroriste eficiente. Terorismul poate viza orice țintă: un aeroport, stațiile de metrou, un centru comercial, un obiectiv turistic sau simbolistic pentru o anumită țară și, de aceea, structurile specializate nu pot proteja aceste potențiale ținte în lipsa unor informații înainte de producerea atacului.

Obținerea de informații specifice luptei antiteroriste se bazează pe principiul foii de ceapă. Învelișul superior al cepei – în cazul nostru gruparea teroristă- este mai ușor de penetrat dar, la acest nivel, informațiile rezultate sunt puține, parțiale și inexacte. Acest prim strat este format din auxiliari ocazionali, transportatori, mesageri sau prieteni ai teroriștilor. De la aceștia putem afla/deduce că se pregătește un atac terorist în orașul Z, fără a cunoaște data, locul, ținta și mijloacele ce vor fi folosite. Restul detaliilor este cunoscut doar de puține persoane (stratul interior), la care accestul este dificil, dacă nu imposibil: este un cerc închis, format din fanatici loiali „cauzei”, gata de orice sacrificiu.

Din fericire, opinia publică nu este la curent cu toate proiectele de atentat, eșuate tocmai pe baza unor informații obținute în timp util, care au permis anihilarea acestora.

b). Politica ofensivă

Informațiile sunt necesare nu doar pentru pregătirea celor mai eficiente măsuri de contracarare, dar și în perspectiva creionării unei strategii ofensive, menită să exercite presiuni constante și permanente asupra organizațiilor teroriste, pentru slăbirea forței de lovire și descurajarea eventualelor noi acțiuni violente.Asemenea măsuri pot fi direcreționate împotriva celor care pregătesc un atentat, sau contra infrastructurii grupărilor teroriste: baze de antrenament, edificii care adăpostesc teroriști, cartiere generale ale acestora etc.

c). Întărirea serviciilor de informații și securitate

Măsura ține de strategia defensivă și urmărește ermetizarea granițelor în fața pericolului terorist, prin formarea unei centuri de securitate în afara țării, cu un diametru suficient de mare pentru siguranța statului și a cetățenilor.

*

Prevenirea, combaterea și contracararea terorismului presupun un complex de măsuri informativ-operative în care să fie angrenate atât instituții specializate cât și componente ale societății civile, cu luarea în calcul a următoarelor aspecte:

● lucrul în amonte, în ceea ce privește culegerea, analiza, sinteza și exploatarea informațiilor, trebuie să preceadă obligatoriu orice acțiune operativă;

● cooperarea internațională permanentă, densă și operațională poate favoriza acțiunile întreprinse pentru a destrăma/distruge rețelele teroriste;

● folosirea pe scară largă a tehnologiilor moderne, monitorizarea Internetului și dezvolarea sistemelor de videoprotecție fiind esențiale în adoptarea unor măsuri proactive de combatere a fenomenului terorist;

● crearea unor structuri antiteroriste flexibile, evitarea paralelismelor dintre diferitele servicii de informații și operarea cu concepte clare și bine definite;

● existența unor structuri judiciare capabile să răspundă cât mai eficient noilor provocări și riscuri asimetrice. Complexitatea dosarelor de terorism și sensibilitatea acestora impun pregătirea unor magistrați specializați în combaterea terorismului, care să aibă o viziune globală asupra fenomenului și a consecințelor sale;

● mobilizarea unor structuri administrative, altele decât cele cu atribuții specifice pe linie de antiterorism, facilitează demersurile instituțiilor specializate;

● îmbunătățirea cadrului legislativ, pentru a permite judecarea/condamnarea și a activităților colaterale care stimulează/sprijină dezvoltarea fenomenului terorist, chiar înainte de materializarea atacului propriu-zis, scopul fiind prevenirea declanșării acestuia.

La alegerea mijloacelor și metodelor de luptă antiteroristă trebuie avute în vedere următoarele elemente:

◊ ofițerii de informații se confruntă cu rețele teroriste ermetice, care au puține relații cu lumea exterioară lor;

◊ multiplicarea atentatelor sinucigașe elimină posibilitatea arestării și interogării autorilor;

◊ descentralizarea comenzii face ca o lovitură dată unei cellule, chiar dacă este decisivă, să nu conducă automat la distrugerea întregii organizații, având în vedere că informațiile ce ar putea fi obținute sunt periferice și acoperă o arie restrânsă de aspecte pentru a pune în pericol sistemul;

◊ maniera de articulare a unei rețele favorizează evoluția rapidă a structurii acesteia, principiile care guvernează strategia de acțiune fiind adaptabilitatea, agilitatea și flexibilitatea;

◊ comunicările în interiorul rețelei sunt rare și scurte, astfel că se pot pierde ușor în noianul traficului internațional;

◊ în timpul Războiului Rece, obiectivele urmărite erau bine conturate, de talie mare (informații despre forțele armate, dotare, infrastrucură etc.) și relativ predictibile. În prezent, structurile antiteroriste trebuie să identifice centre de decizie multiple și nebuloase, cercetarea informativă devenind microscopică, pentru că, cu ochiul liber, nu putem identifica nici adversarul și nici intențiile sale criminale.

LUPTA ANTITERORSITA SI DREPTURILE OMULUI – O PARADIGMA CONTEMPORANA

◘11 septembrie 2001- tragedia care a schimbat lumea Atacurile teroriste din SUA au zdruncinat din temelii lumea civilizată, care a primit cea mai cumplită lovitură din istoria contemporană. S-au creat coaliții antiteroriste, au fost semnate parteneriate strategice, foștii dușmani au devenit peste noapte prieteni, s-au intensificat, până la limita încălcării normelor democratice, măsurile de supraveghere a populației și au sporit considerabil prerogativele și resursele alocate structurilor cu responsabilități în combaterea terorismului. Cu toate acestea, atacurile Al Qaida și ale grupărilor ce împărtășesc ideologia acestei mișcări nu au încetat, evenimentele din Bali, Madrid, Londra, Mumbai, i tentativele de la finele anului 2009 etc.,demonstrând, dacă mai era nevoie, potențialul distructiv uriaș al teroriștilor.

Curios, sau poate nu, dar unul dintre cele mai periculoase și mediatizate fenomene nu are încă o definiție unanim acceptată, diversele formulări existente în prezent variind de la țară la țară, sau în funcție de momentul în care s-a încercat definirea acestuia. Unele sunt formulate în mod intenționat într-o mare doză de generalitate, tocmai pentru a nu lăsa portițe de scăpare elementelor teroriste și a permite, practic, orice reacție de răspuns a statului amenințat.

Cea mai generală și criticată este definiția atribuită terorismului de către autoritățile americane, prin legiferarea, în 2001, a USA Patriot Act : „… acte periculoase pentru viața umană, care se produc cu încălcarea Codului Penal al Statelor Unite ale Americii sau al oricărui stat (nn. Din componența SUA !) ”

◘ Reacția Consiliului de Securitate al ONU

Evenimentele tragice din septembrie 2001 nu puteau rămâne fară urmări la nivelul celui mai reprezentativ forum democratic al omenirii – Organizația Națiunilor Unite.Tema luptei împotriva terorismului a devenit o prioritate, marcată prin crearea, în cadul Consiliului de Securitate al ONU, a unui Comitet special, care să monitorizeze activitatea și măsurile antiteroriste la nivel internațional (Rezoluția 1373 din 28 septembrie 2001).

În Rezoluția 1456/2003, cât și în cele ulterioare, Consiliul de Securitate a insistat asupra faptului că statele membre trebuie să se asigure că măsurile adoptate pentru combaterea terorismului sunt conforme cu obligațiile internaționale asumate și respectă normele internaționale, cu deosebire cele privind drepturile omului și ale refugiaților.

De altfel, chiar în textul Rezoluției de înființare, Consiliul de Securitate cheamă statele membre „să adopte măsuri în concordanță cu dispozițiile pertinente ale dreptului național și internațional, inclusiv în domeniul drepturilor omului înainte de acordarea statutului de refugiat, pentru a se asigura că solicitantul de azil nu a planificat, organizat sau participat la acte teroriste”. Preambulul Rezoluției reafirmă, totodată, necesitatea de a combate, prin toate mijloacele, „în concordanță cu Carta Națiunilor Unite, amenințările la adresa păcii și securității internaționale cauzate de atentatele teroriste”.

Primul președinte al Comitetului împotriva terorismului s-a angajat să garanteze transpunerea în practică a prevederilor Rezoluției 1373/2001, precizând însă că: „monitorizarea progreselor înregistrate în implementarea prevederilor altor Convenții internaționale, inclusiv în legislația privind drepturile omului, nu face parte din atribuțiile Comitetului…Cu toate acestea, suntem conștienți de interacțiunea cu preocupările de protejare a drepturilor omului și, pe cât posibil, ne vom informa”.

După crearea Direcției Executive a Comitetului (Rezoluția 1535/2004), politica organismului a devenit mai dinamică și pe palierul respectării drepturilor omului, structura nou-creată primind mandat să asigure legătura cu Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și cu alte organizații umanitare pe probleme legate de lupta antiteroristă. Printre sarcinile prioritare ale Direcției Executive, figurează:

consilierea membrilor Comitetului în dialogul cu statele membre în probeleme legate de aplicarea prevederilor Rezoluției 1373/2001 și de instrumentele internaționale referitoare la drepturile omului și refugiaților, în contextul identificării și implementării celor mai eficiente măsuri pentru respectarea cerințelor respectivei rezoluții ;

certificarea faptului că măsurile adoptate de statele membre pentru aplicarea dispozițiilor Rezoluției 1624/2005 nu contravin obligațiilor asumate pe plan internațional, în special în sfera drepturilor omului, refugiaților și a problemelor umanitare ;

dezvoltarea așa-numitului savoir faire, consolidarea abordărilor comune și identificarea de soluții care să stimuleze statele membre pentru a se achita cât mai bine de obligațiile ce le revin pe palierul umanitar ;

asigurarea legăturii cu Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și, atât cât este necesar, cu alte organisme de apărare a acestor drepturi, pentru aspecte legate de combaterea terorismului.

Pentru a i se conferi mai multă autoritate, Direcția Executivă a Comitetului antiterorist este, totodată, membru în Grupul de lucru al Secretarului General al ONU pe probleme referitoare la aplicarea masurilor antiteroriste și protecția drepturilor omului în conexiune cu acestea.

◘Poziția Uniunii Europene

Uniunea Europeană consideră actele teroriste ca fiind acte infracționale săvârșite în scopul intimidării grave a populației, sau în scopul obligării ilegale a unui Guvern sau a unei organizații internaționale să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act, sau în scopul destabilizării grave sau al distrugerii structurilor politice, constituționale, economice sau sociale fundamentale ale unei țări sau organizații internaționale.

Membrii UE condamnă ferm toate actele de terorism, considerându-le ca nejustificate și de natură criminală, indiferent de motivație, forme și manifestări, ca o amenințare la adresa securității interne, a stabilității internaționale, a relațiilor pașnice dintre state și la adresa dezvoltării și funcționarii instituțiilor democratice în lume.

În opinia experților comunitari, lupta împotriva terorismului implică o abordare complexă și multilaterală din partea comunității internaționale, care să cuprindă, printre altele, mijloace legale politice, economice, diplomatice și, dacă este necesar, militare. Mijloacele militare vor trebui folosite doar în ultimă instanță, ca măsuri coercitive, în conformitate cu Carta ONU. Lupta împotriva terorismului este un proces pe termen lung, iar provocările pe care le generează acesta sunt de natură globală. Din aceste motive, este necesar un răspuns global din partea comunității internaționale. Uniunea Europeană este împotriva acordării de concesii cererilor teroriștilor și este hotărâtă să prevină beneficiile pe care teroriștii le pot obține în urma săvârșirii actelor lor, considerând esențială aducerea acestora în fața justiției.

Ghidul privind Abordarea Comună în Lupta Împotriva Terorismului are la bază Ghidul privind Abordarea Comună în Reprimarea Terorismului Internațional, document ce a fost emis în 1986 și revizuit de mai multe ori, ultima versiune fiind modificată semnificativ pentru a avea în vedere evoluțiile de după11 septembrie 2001.

Spre deosebire de experții politico-militari americani, analiștii vest-europeni nu recunosc conceptul de „stat terorist”, fiind de părere că trebuie făcută o distincție clară între infracțiunile individuale și actele ce pot fi atribuite statelor. Potrivit dreptului internațional, doar statele sunt răspunzătoare din punct de vedere legal pentru protecția drepturilor omului, iar eforturile naționale și internaționale de combatere a terorismului trebuie să respecte drepturile omului și libertățile fundamentale, dispozițiile legii și, unde este cazul, dreptul umanitar. Violența nu trebuie să fie îndreptată niciodată împotriva civililor, sub pretextul combaterii terorismului, iar actelor teroriste nu trebuie să li se răspundă prin măsuri disproporționate, ce ar conduce la încălcarea gravă a drepturilor omului. Mai mult, se consideră că prevederile privind drepturile omului, așa cum sunt ele definite în toate reglementările internaționale, se aplică tuturor persoanelor, inclusiv celor care au comis sau sunt suspectate de acțiuni teroriste.

◘Sensibilități ale binomului terorism-drepturile omului

Guvernele țărilor coaliției internaționale antiteroriste sunt deseori confruntate cu o dilemă sensibilă, oricare dintre opțiuni putând provoca reacții nedorite și, uneori, dificil de gestionat: pe de o parte, trebuie să milteze pentru protejarea drepturilor fundamentale ale omului, în primul rând ale propriilor cetățeni, iar pe de alta să prevină orice atac terorist.

Așa cum remarca profesorul Steve Tsang, directorul Programului Pluscarden de studiere a terorismului global și a activității de informații derulat de Colegiul St. Anthony din Londra, aceste deziderate par a se afla în contradicție, întrucât „un proces corect se bazează pe prezumția de nevinovăție și pe prezentarea unor probe bine întemeiate înainte de a condamna pe cineva, în timp ce prevenirea presupune acțiuni menite să anihileze un atac înainte de a se produce, sau adoptarea de măsuri împotriva unei persoane/grup de persoane înainte de recurgerea la crime atroce”.

Chiar dacă identificarea unui echilibru între aceste imperative este o sarcină tot mai dificilă, găsirea unor soluții este vitală pentru orice stat democratic. De altfel, consolidarea capacității proactive și de ripostă a structurilor antiteroriste și nevoia de protejare a populației sunt aspecte complementare, care se condiționează reciproc.

Curtea Supremă de Justiție din Marea Britanie a invalidat, la finele lunii ianuarie 2010, unele măsuri antiteroriste adoptate de executiv, la solicitarea servicilor secrete, considerând că acestea, nesupuse aprobării prealabile a Parlamentului, încalcă drepturile funadamentale ale omului. Curtea a mai stabilit ca numele suspecților, cărora nu li se cunoșteau decât inițialele, să fie date publicității.

În fapt, Trezoreria înghețase conturile a cinci persoane suspecte de acte teroriste, care aveau nevoie de autorizarea guvernului pentru a putea utiliza sumele blocate, chiar și în scopul cumpărării unor produse de strictă necesitate.Cele cinci persoane erau acuzate de mai multe delicte, printre care legături cu responsabili ai Al Qaida și susținerea financiară a grupărilor teroriste din Pakistan, însă nu erau condamnate de Tribunal.

Evoluțiile de după atacurile din septembrie 2001 au impus o serie de măsuri în planul luptei antiterorise, inclusiv restrângerea unor libertăți cetățenești, care au nemulțumit organizațiile pentru apărarea drepturilor omului. Aici se impune o precizare referitoare la statul de drept și regulile ce guvernează conflictele militare:teroriștii capturați nu pot beneficia, formal, de tratamentul POW, reglementat prin Convențiile de la Geneva, întrucât nu sunt membri ai forțelor armate ale statelor beligerante sau ale părților legal recunoscute în conflict.

Cel mai adesea se afirmă că secretul operațiunilor antiteroriste nu trebuie folosit ca pretext pentru ignorarea sau violarea drepturilor omului, ținta predilectă a acestor atacuri fiind practicile CIA și girul acordat acestora de către Administrația americană.Terorismul este o realitate sinistră și dureroasă, iar statele vizate trebuie să identifice mijloace și metode cât mai eficiente pentru apărarea propriilor cetățeni și a teritoriului național. Unele dintre aceste măsuri sunt, însă, ilegale și contraproductive, după cum relevă un studiu apărut în 2009, elaborat de un Comitet internațional de magistrați din 19 țări europene, care evidențiază, printre altele, că:

● nerespectarea obligațiilor juridice de către unele țări a creat o situație periculoasă, în care terorismul și amenințarea teroristă pun sub semnul întrebării principiile fundamentale ale dreptului internațional în materie de drepturi ale omului;

● serviciile de informații și, în general, structurile antiteroriste au primit noi puteri și resurse, în timp ce responsabilitatea juridică și politică pierde teren. Această dendință s-a accentuat după septembrie 2001;

● au apărut noi baze de date care gestionează informații personale despre categorii tot mai vaste ale populației. Nu există certitudinea că datele personale vor fi folosite în conformitate cu Liniile directoare ale Consiliului Europei referitoare la drepturile omului. Acestea trebuie reglementate prin legi interne și gestionate de o autoritate independentă, pentru a preveni orice ingerințe neautorizate sau folosirea lor în alte scopuri;

● majoritatea statelor europene dispun deja de un dispozitiv de control al serviciilor de informații și securitate, cel mai eficient fiind controlul parlamentar. Acesta este dublat, în unele țări, de controlul administrativ (acolo unde structurile antiteroriste/informații sunt subordonate unui anumit minister – de regulă, cel de interne sau al apărării). Eficiența acestor organisme de control depinde în mare măsură de puterile ce i-au fost conferite de lege, dar și de disponibilitatea, deseori rezervată, a conducerii structurilor de forță de a se supune monitorizării societății civile.

La acest punct, autorii studiului oferă două exemple: unul pozitiv – Norvegia – unde Comisia parlamentară de control are posibilitatea legală de a vedea toate dosarele, inclusiv cele aflate în arhivă, și monitorizează cu atenție relațiile dintre servicii. Ca exemplu negativ este citată Suedia, unde Serviciile secrete au refuzat să pună la dispoziția Comisiei parlamentare pentru afaceri constituționale informații privind expulzarea a doi egipteni. După ce presa a dezvăluit unele date ale afacerii, guvernul suedez a susținut că divulgarea unor asemenea informații, chiar și membrilor Comisiei, „ar fi pus în pericol cooperarea în plan informativ cu Agenția Centrală de Informații-CIA”.

Atitudinea guvernului de la Stockholm, întâlnită și în Marea Britanie, atestă că aranjamente politice de nivel blochează eventuale anchete ale violării drepturilor omului și că argumentul menținerii bunelor relații între servicii ascunde, în acest caz, intenția de a acoperi acțiuni ilegale;

● schimbul de informații între diversele structuri cu responsabilități de protecție antiteroristă este util și benefic. Cu toate acestea, beneficiarul nu poate acționa numai pe baza unor astfel de semnale fără a proceda la propriile verificări sau a solicita date suplimentare. În ultimii ani, o serie de persoane au fost victime ale unor crase nedreptăți și, în unele cazuri, au plătit inclusiv rude ale acestora, la fel de nevinovate;

● divulgarea de către Consiliul Europei a unor violări sau tentative de încălcare a drepturilor omului (nn: cum a fost cazul avioanelor CIA ce ar fi aterizat în mai multe țări europene) nu a compromis lupta antiteroristă. Dimpotrivă, unele dintre acestea au generat dezbateri aprinse cu privire la modalitățile de eficientizare a activității serviciilor de informații și securitate. Orice derogare de la normele legale privind libertatea de exprimare motivate prin rațiuni de securitate națională trebuie strict limitate. Pe de altă parte, trebuie admis că anumite informații nu pot fi făcute public, din aceleași rațiuni.

Mult mai critici pe problema armonizării binomului măsuri antiteroriste-protejarea drepturilor cetățeanului sunt reprezentanții Comitetului pentru drepturile omului din cadrul ONU. Astfel, la 10 martrie 2009, finlandezul Martin Scheinin, raportor special, a prezentat un raport privind „drepturile omului în lupta împotriva terorismului internațional”, insistând asupra problemelor generate de practica detențiilor secrete, care facilitează tortura. “Practica închisorilor secrete constituie o violare a drepturilor omului și permite serviciilor de informații să nu răspundă pentru faptele lor”.

Intervențile pe marginea raportului au subliniat îngrijorările privind “efectele colaterale” ale luptei împotriva terorismului: creșterea prerogativelor structurilor informative, care au primit “verde” pentru interogarea și menținerea suspecților în detenții secrete; atribuirea unui anumit profil rasial, etnic sau religios teroristului.

La 3 august 2009, același raportor special venea cu următoarele precizări:

● măsurilor foarte generale în materie de antiterorism le-au căzut victimă și persoane nevinovate, cauzând efecte nedorite în special în rândul femeilor, daune nerecunoscute și nici reparate. Se fac referiri la ravagiile provocate de dispariția membrilor de familie sau a rudelor, precum și la reținerea ilegală, anchetarea și maltratarea unor femei, pentru a le smulge informații despre soții/fiii bănuiți de implicare în activități subversive, sau pentru a-i obliga pe aceștia să se predea autorităților;

● retorica războiului și militarizarea luptei antiteroriste nu constituie soluția potrivită pentru atenuarea fenomenului terorist. Mai mult, o asemenea strategie poate deveni neproductivă pe termen lung;

● unele guverne au folosit drepturile fundamentale ale femeilor, lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și transsexualilor ca monedă de schimb pentru a menaja anumite grupări teroriste sau extremiste, procedeu care a accentuat relațiile de inegalitate între sexe și a supus aceste persoane recrudescenței violențelor. Raportul apreciază că garantarea egalității dintre sexe și nediscriminarea sexuală constituie părți integrante ale mijloacelor de eradicare a unora dintre condițiile ce favorizează proliferarea terorismului;

● politica în sfera imigrării și a procedurilor de acordare a azilului afectează într-o măsură disproporționată femeile, aflate tot mai frecvent în asemenea situații.

◘Restrângeri/limitări constituționale ale drepturilor omului

Unul dintre elementele definitorii ale statului de drept îl reprezintă consacrarea și garantarea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale, nu numai ca simple instrumente juridice pentru afirmarea și realizarea personalității umane, ci și ca mijloace pe care persoana însăși le are în raporturile cu puterea politică.

Drepturile omului, definite ca prerogative guvernate de anumite reguli, pe care ființa umană le deține în relațiile sale cu semenii și cu manifestările puterii, protejate la nivel internațional, au, în planul legislației interne, corespondent în drepturile și libertățile persoanei : unele recunoscute și protejate pentru toate ființele umane, altele doar pentru cetățenii proprii, iar altele, pentru străini și apatrizi.

Așa stând lucrurile, se pune problema în ce condiții pot fi limitate sau, în termeni juridici, când și cum acționează restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Răspunsul îl dă articolul 53 din Constituția României care precizează că "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor…".

Nu sunt permise limitări ale drepturilor omului și ale libertăților fundamentale, cu excepția celor stabilite de instrumentele relevante privind drepturile omului. În plus, există drepturi de la care nu se poate face derogare în nicio situație: dreptul la viață; dreptul de a nu fi supus torturii sau tratamentelor ori pedepselor crude, inumane sau degradante; dreptul la libertatea de gândire, conștiință si religie; dreptul de a nu fi considerat vinovat de săvârșirea unei infracțiuni dacă fapta nu era prevăzută ca infracțiune la momentul producerii acesteia.

După cum rezultă din documentele politico-juridice referitoare la securitatea națională, noile provocări, riscuri și amenințări pentru România și nu numai, numite asimetrice sau neconvenționale, sunt deosebit de diversificate, putând avea consecințe directe și/sau indirecte asupra vieții politice și social-economice a țării. Ne referim, în principal, la acțiuni ce pot atenta la siguranța sistemelor de transport, intern și internațional, la acțiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor informative, acțiuni de agresiune economico-financiară, provocarea deliberată de catastrofe ecologice, precum și la acțiuni destinate, în mod premeditat, afectării sub diferite forme și varii împrejurări a imaginii României în plan internațional, cu efecte asupra credibilității și seriozității sale în îndeplinirea angajamentelor asumate.

Activitatea structurilor cu atribuții în domeniul siguranței naționale urmărește optimizarea capacităților de răspuns la noile riscuri și amenințări, adaptarea continuă la mutațiile din contextul operațional, prin asigurarea unor structuri interne echilibrate și flexibile, inclusiv printr-un management modern al resurselor umane, prin relaționarea funcțională cu celelalte instituții din sistemul de securitate națională și, nu în ultimul rând, prin cooperarea cu alte organism similare din străinătate, în principal cu aliații din NATO.

Aceste mijloace și metode, chiar dacă se întâlnesc și în alte domenii (în presă, spre exemplu, se folosesc surse, investigația jurnalistică, tehnici de intervievare, tehnici audio-video etc.), atunci când sunt întrebuințate la culegerea de informații, date și documente utile pentru securitatea națională capătă relevanță și conotații deosebite, în sensul utilizării acestora în secret, "pe ascuns", pentru a pătrunde în zone la fel de secrete, de "ascunse", confidențiale sau chiar intime, unde se pun la cale respectivele amenințări, sau de unde ar putea rezulta riscuri pentru securitatea României.

Prevederile textelor de lege referitoare la securitatea națională, atât cele aflate în vigoare cât și cele în curs de legiferare, au relevanță deosebită pentru evidențierea caracterului democratic al activității de informații în statul de drept român.

Este de înțeles că în procesul de utilizare a mijloacelor și metodelor legal autorizate se obțin și alte informații, "colaterale" celor care interesează siguranța națională. Spre exemplu, prin folosirea mijloacelor audio-video specifice, sau din exploatarea înscrisurilor, rezultă date și informații care privesc aspecte ale vieții curente, intime a persoanelor devenite "obiective" ale acțiunilor specifice, date fără relevanță pentru scopul stabilit și pe care legea le ocrotește, în sensul că ele nu pot fi folosite pentru a aduce atingere în vreun fel persoanelor respective. De altfel, asemenea fapte sunt incriminate ca infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare.

Exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute de Constituția României, ca și a oricăror altor drepturi și libertăți, trebuie realizată în cadrul unor coordonate morale, politice, religioase și juridice, fiind îndeobște admis că o astfel de atitudine intră în definiția conceptului de libertate. Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului (Franța, 1789) prevedea la art.4: "Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează altuia; astfel, exercițiul drepturilor naturale ale fiecărui om nu are alte limite decât cele ce asigură celorlalți membri ai societății să se bucure de aceleași drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decât de lege".

Posibilitatea juridică a stabilirii unor limitări cum ar fi, spre exemplu, inviolabilitatea domiciliului sau dreptul la informație, răspunde nevoii de a asigura securitatea juridică a drepturilor și libertăților celorlalți, atât în perspectiva intereselor individuale, cât și a celor naționale sau de grup, a binelui public ca expresie sintetică a acestor interese. Ea rezultă cu claritate și în mod explicit din Declarația Universală a Drepturilor Omului și Pactele internaționale privind drepturile omului.

Din examinarea acestora se poate observa că prevederile care permit limitări, restrângeri sau derogări pot fi admise dacă sunt expres prevăzute de lege. Ele sunt necesare într-o societate democratică, îndeosebi pentru a proteja securitatea națională, ordinea publică, sănătatea sau morala publică, dar și pentru a ocroti înseși drepturile și libertățile fundamentale. De asemenea, limitările trebuie făcute exclusiv în vederea favorizării binelui general într-o societate democratică. Pe de altă parte, restrângerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății respective.

Cu alte cuvinte, limitările, restrângerile, coercițiunile prevăzute de lege – inclusiv, deci, cele care rezultă din utilizarea unor mijloace și metode specifice pentru obținerea de informații – se constituie ele însele în garanții legale ale drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Este bine să insistăm asupra acestui lucru, întrucât adevărata trăire în spirit democratic se poate atinge numai atunci când, pe lângă alte dimensiuni, toți cetățenii țării vor înțelege că sprijinirea instituțiilor abilitate de lege (ca expresie a voinței suverane a poporului) pentru apărarea securității naționale, prin cunoașterea, prevenirea și înlăturarea sau contracararea amenințărilor și riscurilor ce există permanent, sau pot apărea într-o perioadă sau alta, este o coordonată a libertății.

Nu mai puțin importantă apare necesitatea pregătirii/informării populației cu aceste probleme de educație de securitate, în sensul demonstrării faptului că în binele public, ce decurge dintr-o securitate generală garantată, spre realizarea căruia este îndreptată activitatea de apărare, ordine publică și siguranță națională, este cuprins și binele individual al fiecăruia dintre noi.

◘ Transparență versus conspirativitate

Pentru a satisface nevoile de informare ale beneficiarilor legali (președinție, guvern, parlament, parchete etc.), Serviciile secrete și, în general, structurile de forță inițiază tot mai des operațiuni considerate uneori de cetățeni și mass-media a fi greșite și posibil ilegale.

Pe de altă parte, beneficiarii legali, dar și reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în apărarea ordinii publice și a siguranței naționale acuză uneori presa de prejudicierea unor obiective majore subsumate intereselor generale, datorită publicării unor amănunte asupra operațiunilor secrete în curs de desfășurare.

De cele mai multe ori, asemenea dispute apar pe fondul lipsei de transparență a structurilor informative (justificată în majoritatea cazurilor), dar și al dificultăților pe care unii jurnaliști le întâmpină în a discerne asupra a ceea ce este autentic, la care se adaugă, firesc, dorința de a fi primul care lansează o știre de senzație. Iar dacă este vorba despre operațiuni ale unor instituții sensibile (SRI, SIE, DGIA, DGIPI, DGA, DNA etc), nimeni nu rezistă tentației, iar vânzarea ziarului pare asigurată.

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, transparența este un „mod de lucru, principiu al unor conducători sau organe conducătoare de a face cunoscută public, în permanență, întreaga lor activitate”. Termenul este adesea utilizat în politică într-un sens metaforic al termenului similar din optică.

Cerința de transparență, adresată în scopul primirii de informații, deschidere, comunicare și evaluare, pare în contradicție cu termenul de conspirativitate, cel puțin dacă judecăm după același DEX-98, unde întâlnim o formulare, credem, inadecvată pentru specificul muncii de informații: „Păstrarea de către o persoană sau de către o organizație a secretului unei acțiuni politice, considerată ilegală de către autorități; Sistem de metode de muncă ilegală, subordonat promovării unui ideal politic, ideologic de către un grup social, o organizație, un partid puse în afara legii.”

Avansarea procesului de democratizare, atât în cadrul societății civile cât și în sfera serviciilor de informații, a adus cu sine și o serie de armonizări ale legislației românești cu normele europene. Respectând principiul “need to know”, Parlamentul a adus o serie de precizări menite să clarifice natura datelor ce pot fi date publicității fără a aduce prejudicii intereselor economice, politice și de securitate ale României.

Astfel, Legea 544 din 2001, privind liberul acces la informații de interes public, stipulează, la Art.12(1), că “ Se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informații: a) informațiile din domeniul apărării naționale, siguranței și ordinii publice…,d) informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii…”

Mențiuni similare întâlnim și în Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, la Art. 5 : “Prevederile prezentei legi nu se aplică procesului de elaborare a actelor normative și sedințelor în care sunt prezentate informații privind: a) apărarea națională, siguranța națională și ordinea publică, interesele strategice economice și politice ale țării, precum și deliberările autorităților, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate, potrivit legii”.

Deschiderea și transparența, circumscrise principiului “need to know”, nu trebuie, însă, înțelese ca o derogare de la regulile de conspirativitate și protecție a cadrelor și muncii specifice structurilor angajate pe frontul nevăzut al luptei împotriva terorismului internațional.

◘Cultura de securitate

Extinderea și îmbunătățirea relației dintre structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională și societatea civilă devin mijloace pentru atingerea obiectivului securității individuale și comunitare, văzute ca elemente- cheie ale interesului național. Un serviciu de informații, oricare ar fi acesta, nu poate deveni eficient și nici credibil fără suportul conștient al cetățenilor pentru care lucrează, comunicarea fiind vitală atât pentru risipirea misterului cu privire la misiunile specifice organizației, cât și pentru promovarea acelor valori de securitate națională la care societatea civilă este invitată să adere. Ca orice instituție de interes public, actor social de importanță, trebuie să fie vizibilă, pentru ca mesajele ei să aibă un ecou în sfera publicului, beneficiar final al activității acesteia.

După 11 septembrie 2001, problema educației de securitate este mai acută ca oricând. Terorismul și crima organizată sunt pericole ce presupun un răspuns individual, care să facă din fiecare cetățean un apărător al țării sale. Evenimente recente legate de fenomenul de extindere a activităților de tip terorist, crima organizată, corupție, rețele de trafic de droguri și de persoane au dovedit că activitatea structurilor de informații trebuie să facă față unei noi provocări de tip cantitativ și calitativ, la nivelul mijloacelor de operare ale terorismului și ale crimei organizate.

O posibilă soluție pentru a răspunde noilor provocări ar putea fi construcția unui parteneriat cu societatea civilă, menit să contribuie la crearea unei mai eficiente activități de informare, prin care să se țintească, în limitele cadrului legal, realizarea unei culturi de securitate participative, menite să asigure, la rândul ei, un climat de securitate mai bun pentru cetățenii și instituțiile comerciale și necomerciale, guvernamentale și neguvernamentale din România.

În opinia unor experți autohtoni, un asemenea parteneriat real, credibil și eficient ar trebui să se bazeze pe cel puțin trei coordonate majore: RIATUL SERVICII SECRETE – ATE CIVILA● Deschiderea serviciilor de informații și a celorlalte structuri cu responsabilități în combaterea terorismului către societatea civilă, care poate oferi expertize, analize, perspective proprii, ce nu au ca amprentă munca și paradigma specialiștilor antrenați în sistemul de informații. O astfel de cooperare și deschidere către instituții ale societății civile are avantajul unei formule de verificare a datelor și concluziilor pe care serviciile de informații le prelucrează în sistem, în condițiile în care instituțiile societății civile operează doar pe informație public.

Fără a introduce efectiv instituțiile societății civile în munca de informații specializată, putem spune că există domenii în care verificarea interpretărilor și concluziilor din sistem este de bun augur prin intermediul unor instituții de cercetare, de exemplu, care pot oferi o altă perspectivă de interpretare, din afara sistemului de informații și, tocmai de aceea, benefică pentru verificarea și sporirea numărului de ipoteze de lucru. Nu afirmăm că o astfel de expertiză a societații civile pe problemele pe care lucrează serviciile de informații este mai bună decât a acestora. Ea are, însă, avantajul major că este altceva.

Dificultățile întâmpinate sunt generate și de faptul că, în țara noastră, expertiza în materia securității naționale este concentrată mai mult pe guvernamental și mai puțin pe neguvernamental. De aceea, apreciem că o externalizare a unor activități de analiză și documentare către societatea civilă specializată pe domeniul securității ar fi benefică.

Parteneriatul cu societatea civilă oferă prilejul creării unor mesaje sau absorbției de informații din medii în care, spre deosebire de reprezentanții instituțiilor societății civile, personalul din sistem nu are, uneori, acces.

●Consolidarea mecanismelor pentru controlul structurilor de informații constituie subiect de dezbatere în orice democrație, miza fiind, întotdeauna, limita până la care acestea au acces la activitatea instituțiilor cu atribuții în domeniul siguranței naționale.

Cel mai probabil, nu instituțiile parlamentare și reprezentanții instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională au nevoie de o astfel de clarificare, ci opinia publică și, în general, societatea civilă,care trebuie să-și legitimeze propria credibilitate.

Dincolo de aspectele legate de monitorizare, în România, controlul parlamentar asupra serviciilor de informații este menit să asigure:

– creșterea importanței rolului și locului informației în procesul deciziei politice, cu condiția ca activitatea de intelligence să fie departe de orice interese sau presiuni politice, indiferent de nivelul acestora. Eficiența unui serviciu de informații nu rezidă doar în calitatea și valoarea produselor sale, cât și, sau mai ales în maniera în care beneficiarii primesc și utilizează informațiile primite;

– ameliorarea funcționării și eficientizarea activității Comunității Naționale de Informații, înlăturarea paralelismelor nedorite și armonizarea eventualelor asperități între spionaj și contraspionaj. Comisiile parlamentare pentru controlul activității SRI, respectiv SIE pot și trebuie să devină un factor de sensibilizare a decidenților politici în legătură cu sensibilitățile și nevoile specifice activității de intelligence;

– conferirea unei noi legitimități serviciilor secrete, paralel cu o mai mare transparență care să revalorizeze activitatea de informații în percepția populației și să favorizeze dezvoltarea unei reale culturi de securitate.

● Dezvoltarea unei culturi de securitate participative, într-o lume tot mai dinamică și complexă, în care instituțiile angrenate în activități legate de apărare, ordine publică și siguranță națională au nevoie de cooperare cu reprezentanții societății civile, pentru a răspunde mai eficient provocărilor generate de spirala terorismului și a crimei organizate internaționale.

Populația României ca întreg, instituțiile societății civile în particular, trebuie să fie parte a unui program de stimulare a cooperării cu serviciile de informații și alte structuri abilitate ale statului român, în vederea culegerii de informații privind activitățile ilegale de pe teritoriul României. Cetățenii și instituțiile societății civile, reprezentanții firmelor comerciale și ai altor instituții de pe teritoriul României trebuie educați în acest spirit al parteneriatului cu organele abilitate ale statului, în vederea minimizării riscurilor pe care le implică activitățile de crimă organizată și activitățile teroriste.

Externalizarea unor segmente ale activității specifice structurilor de informații poate constitui un pas important pentru atingerea obiectivelor urmărite, dacă se stabilesc, anterior, reguli bine precizate de realizare a dialogului, respectiv asigurarea unei reglementări a raporturilor dintre organele de apărare, ordine publică și siguranță națională și societatea civilă, prin identificarea potențialilor parteneri de dialog și crearea unor canale de cooperare viabile.

Mijlocul cel mai eficient pentru o astfel de extindere este parteneriatul cu societatea civilă, cadrul de desfășurare fiind delimitat de normele democrației reprezentative specifice României și de mecanismele democrației participative (care sunt mai puțin dezvoltate în societatea românească), mecanisme care trebuie să refacă încrederea cetățenilor în activitățile structurilor abilitate să asigurare siguranța națională.

Nivelul redus de implementare a culturii de securitate în România este influențat de particularitățile istorice, în virtutea cărora teama față de organele represive ale statului este adânc înrădăcinată în mentalul colectiv și va mai fi așa mult timp.

Societatea civilă și cetățeanul, în general, nu trebuie să se teamă de ceea ce există în zona serviciilor secrete sau a instituțiilor de combatere a terorismului, corupției și criminalității organizate, deoarece acțiunile acestora sunt controlate, se desfășoară în strictă legalitate și sunt orientate spre protejarea și apărarea populației.

CRESTEREA CAPACITATILOR OPERATIONALE

SI DE INTELLIGENCE

Serviciile secrete și structurile cu responsabilități în domeniul siguranței naționale și-au făcut o prioritate din angajarea unor importante resurse umane, materiale și financiare pentru combaterea terorismului internațional, a proliferării armelor de distrugere în masă și a criminalității transfrontaliere, pornind de la premisa conform căreia atigerea obiectivelor propuse este condiționată, în principal, de:

● Creșterea capacităților de detecție. Eficiența activităților serviciilor de informații, poliției sau jandarmeriei constă în capacitatea acestor structuri de a anticipa manifestările teroriste, violente sau extremiste și de a analiza ansamblul mecanismelor care concură la exacerbarea lor, pentru a adopta măsuri adecvate de contracarare a acestora.

● Perfecționarea supravegherii comunicațiilor electronice. Liderii principalelor grupări teroriste, dar și majoritatea membrilor acestora sunt familiarizați cu folosirea Internetului, care le oferă numeroase posibilități de comunicare rapidă și, de cele mai multe ori, discretă. Internetul facilitează accesul liber la informație prin intermediul paginilor web, chaturilor, blogurilor sau forumurilor, dacă te conectezi la adresa potrivită. Rețeaua conține însă și mijloace de comunicare protejate, la care accesul este restricționat.

Față de alte țări, în acest domeniu, România se află, încă, la început. În Franța, de exemplu, prin lege ,a fost înființată Comisia Națională pentru Controlul Interceptărilor de Securitate, care monitorizează comunicările prin Internet, toți providerii unor asemenea servicii care operează pe teritoriul francez fiind obligați să acorde sprijinul tehnic necesar. Serviciul este funcțional 24 de ore din 24, pentru a permite structurilor abilitate să reacționeze în timp util la o posibilă amenințare teroristă. Serviciile de informații pot identifica și selecta date de interes operativ și, în anumite condiții, pot accesta poșta electronică.

Pentru a veni în sprijinul structurilor antiteroriste, Adunarea Națională a Franței a adus noi reglementări regislative , menite să permită instituțiilor abilitate nu doar monitorizarea unui număr telefonic prestabilit, ci a tuturor comunicațiilor sau serviciilor folosite de un anumit individ într-o anumită perioadă de timp.

Reprezentanții structurilor franceze abilitate cer, însă, mai mult: identificarea unor procedee tehnice și juridice pentru a limita anonimatul comunicărilor prin Internet.

● Facilitarea accesului la anumite baze de date administrative de drept comun. Clandestinitatea în care operează grupările teroriste, capacitățile de comunicare și deplasare, precum și resursele financiare de care dispun constituie obstacole serioase în acțiunile de prevenire inițiate de structurile specializate.Acestea trebuie să țină cont de evoluția profilului noilor recruți/simpatizanți terorisțti, care sunt deseori necunoscuți serviciilor poliției sau, în cel mai fericit caz, cunoscuți ca delincvenți de drept comun, fără indicii că ar putea bascula spre acțiuni violent-extremiste.

Identificarea unui terorist înainte de a lansa un atac poate depinde de posibilitatea unei simple verificări operative urgente. De aceea, structurile antiteroriste au, de regulă, acces la bazele de date ale poliției și jandarmeriei, procedeu convenit prin intermediul unor înțelegeri/protocoale încheiate în cadru bilateral.

Într-o serie de state vest-europene, toate interogatoriile efectuate de serviciile de poliție sunt arhivate și plasate sub autoritatea și controulul unei Comisii naționale pentru informatică. O asemenea bază de date, la care au acces structurile antiteroriste, nu conține decât date personale considerate nesensibile, cum ar fi cele de stare civilă sau adresa. De reținut că accesul la eventualele date sensibile, cum ar fi cele legate de conturi bancare sau tranzacții financiare, este permis doar pe cale judiciară.

Direcția Centrală pentru Informații Interne, sau FBI-ul francez, Poliția și Jandarmeria și-au constituit o serie de fișiere, unele aflate la limita legii, iar altele contestate de societatea civilă și organizațiile cu preocupări în domeniul protecției drepturilor omului, cele mai cunoscute fiind:

EDVIGE ( Exploitation Documentaire et Valorisation de l'information Générale ), fișier ce colectează toate datele culese din “surse deschise” și autorizează inclusiv fișarea minorilor de peste 13 ani, dacă aceștia sunt considerați “susceptibili de a aduce atingere ordinii publice”. “Edvige” este deja contestat de sindicate și organizații neguvernamentale care, stimulate de acțiunile filialei franceze a Amnesty International, au adresat memorii și scrisori de protest autorităților de la Paris.

CRISTINA (Centralisation du Renseignement Intérieur pour la Sécurité du Territoire et les Intérêts Nationaux), care , clasificat “secret”, conține, de asemenea, datele personale ale celor fișați și, în plus, pe cele ale rudelor și relațiilor acestora.

STIC: Sistemul de evidență a infracțiunilor. Creat în 2001, constituie cea mai amplă bază de date a poliției. Conține informații rezultate din Procesele-verbale de constatare a infracțiunilor, adică peste cinci milioane de nume, inclusiv de minori.

JUDEX : Înființat în 1986 și extins în 1993, conține datele personale culese din toate documentele Jandarmeriei Naționale. Accesat de 12 milioane ori în 2007, JUDEX ar putea fuziona cu STIC, ceea ce ar duce la apariția celui mai documentat fișier existent vreodată în Franța.

FNAEG: Bază de date automatizată a amprentelor genetice. Fișierul, creat în 1988, comun poliției și jandarmeriei, a fost extins în 2003 și conține peste 500 mii de amprente.

FAED : Bază de date automatizată a amprentelor digitale, creată în 1987 și accesată, în 2007 de peste 21.000 ori de poliție și jandarmerie.

FPR : Fișier cu persoanele căutate, creat în 1996 și extins în 2005. Este baza de date cea mai accesată de poliție și jandarmerie: 54 milioane de ori în 2007.

SALVAC: Sistem de analiză a violențelor associate cu crima. Conține informații despre ucigașii în serie, fiind creat în 2003.

● Identificarea operativă a călătorilor suspecți/periculoși. Pentru poliție și structurile antiteroriste sunt esențiale informațiile referitoare la turiștii străini care vin frecvent sau pentru o perioadă mai mare în , semnalați cu înclinații spre extremism și violență. Vitale sunt, de asemenea, informațiile despre indivizii monitorizați anterior pentru aceleași preocupări.

Pentru spațiul Schengen, bazele de date ale autorităților de frontieră nu pot oferi, cu puține excepții, informații relevante, dat fiind regimul de liberă circulație. Mult mai importante sunt în acest caz fișierele companiilor aeriene: accesul la lista de rezervări permite structurilor antiteroriste să dispună verificări chiar înainte de ajungerea la aeroport, unde are loc controlul pasagerilor. Utilitatea informațiilor pe profil antiterorist este diminuată în cazul în care acestea sunt conservate în baze de date diferite, îngreunând astfel accesul rapid al structurilor abilitate. Pentru eficientizarea acțiunilor anititeroriste proactive, la nivelul Comisiei Europene se discută despre faptul că reglementările traficului aerian ar trebui extinse și asupra transporturilor maritime și feroviare la trecerea primei frontiere comunitare.

● Asigurarea coordonării activităților antiteroriste interne desfășurate de serviciile de informații și alte structuri abilitate de lege. Deciziile majore sunt luate, de regulă, la cel mai înalt nivel politic, în timp ce problemele operaționale și de coordonare sunt atribuite unui serviciu cu responsabilități informative pe plan intern.

În România, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a adoptat în aprilie 2002 “Strategia națională de prevenire și combatere a terorismului”, document care prevede ca principale obiective: identificarea și monitorizarea permanentă a amenințărilor teroriste, protejarea teritoriului național și a cetățenilor români, prevenirea funcționării celulelor teroriste pe teritoriul României, participarea la eforturile internaționale în domeniu.

Activitatea de prevenire și combatere a terorismului se desfășoară în mod unitar, în cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), ce integrează instituții și autorității publice cu competențe în domeniu, Serviciul Român de Informații fiind coordonatorul tehnic al SNPCT și autoritatea națională în domeniul combaterii terorismului. În structura SRI funcționează Centrul de coordonare operativă antiteroristă.

Începând cu anul 2004, România dispune de un Sistem Național de Alertă Teroristă (SNAT) în scopul sprijinirii procesului de planificare activităților antiteroriste la nivel național, precum și al informării populației în legătură cu nivelul amenințării teroriste.În cadrul acestuia, stările de amenințare sunt identificate prin cinci niveluri de alertă teroristă, evidențiate distinct pe bază de culori:

VERDE – SCĂZUT; informațiile disponibile și evenimentele recente indică faptul că un atac terorist este foarte puțin probabil

ALBASTRU – PRECAUT; informațiile disponibile și evenimentele recente indică un risc scăzut de producere a unui atac terorist

GALBEN – MODERAT; informațiile disponibile și evenimentele recente indică faptul că există risc terorist general, fiind posibil un atac terorist

ORANGE – RIDICAT; informațiile disponibile și evenimentele recente indică un risc terorist crescut, fiind probabil un atac terorist

ROSU – CRITIC; informațiile disponibile și evenimentele recente indică un risc iminent de producere a unui atac terorist

În stabilirea nivelului curent de alertă teroristă, se utilizează informații disponibile, conținând avertizări cu privire la evoluții ce s-ar putea constitui în: vulnerabilități/ factori de risc/ amenințări/stări de pericol/iminența unui atac terorist pe teritoriul României, precum și evenimente recente – manifestări explicite de orice natură ale unei entități teroriste de a realiza un atac terorist pe plan național/internațional.

De la instituirea SNAT (2004) și până în prezent, în România, nivelul de alertă teroristă a fost PRECAUT (ALBASTRU), cu excepția unei perioade scurte – prilejuită de desfășurarea la București (2008) a Summit-ului NATO – când s-a decis ridicarea nivelului la GALBEN-MODERAT.

La 1 iulie 2008, a intrat în funcțiune Direcția Generală Prevenirea și Combaterea Terorismului – unitate informativ-operativă centrală, care răspunde de planificarea, organizarea și executarea, într-o concepție unitară, a activităților de prevenire, descoperire, contracarare și înlăturare a factorilor de risc și amenințărilor la adresa securității naționale, ce vizează pregătirea, inițierea sau săvârșirea de acte teroriste ori constituie vulnerabilități ce pot genera sau favoriza asemenea acte.

La nivel național, activitatea de prevenire și combatere a terorismului se organizează și se desfășoară unitar, potrivit Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului (aflată în prezent în curs de modificare).

●Externalizarea unora dintre activitățile specifice serviciilor de informații

Privită la început cu neîncredere și suspiciune, externalizarea activității de informații în materie de luptă împotriva terorismului a devenit o certitudine în SUA și o alternativă în Marea Britanie, după septembrie 2001 între 50 și 70 % din bugetul comunității americane de informații fiind redirecționat spre entități private. Procedeul are avantaje certe, dar și o serie de inconveniente, ambele fiind rezultatul coroborării următoarelor considerente:

♦ implicarea actorilor privați suplinește lipsurile din structurile guvernamentale, însă stimulează tendințele conservatoare ale serviciilor secrete și afectează reformarea profundă a acestora;

♦ spre deosebire de cadrele structurilor informative bugetare, angajații companiilor private nu răspund în fața statului și nici nu implică guvernul în operațiunile întreprinse. Putem deduce că, din asemenea rațiuni, guvernul le folosește pentru misiuni sensibile, îndeosebi în zone de conflict sau țări prietene;

♦ asemenea companii private tind să devină un concurent serios pentru agențiile guvernamentale, cu atât mai mult cu cât mulți dintre funcționarii acestora provin din serviciile secrete, fiind atrași de avantaje financiare evidente și lipsa îngrădirilor din structurile de stat;

♦ controlul parlamentar asupra serviciilor de informații nu se extinde și asupra activităților specifice desfășurate de firmele private, vidul legislativ în acest domeniu putând favoriza abuzurile și încălcarea drepturilor omului.

● Cooperarea internațională în domeniul informațiilor pe profil terorist are loc, în mod tradițional, în cadru bilateral, unde se schimbă cele mai multe informații, de regulă operaționale, și se convine asupra unor operațiuni comune viitoare. Reuniunile multilaterale, apărute din necesitatea armonizării intereselor cât mai multor parteneri, constituie prilejul unor schimburi de idei generale referitoare la trendul fenomenului și particularitățile acestuia în diverse arii geografice.

Statele Unite ale Americii

După 11 septembrie 2001, SUA și-au construit strategia de colaborare externă în materie de antiterorism pe cinci nivele majore:

○primul nivel include acele servicii de informații cu care relațiile sunt cele mai vechi și strânse. Cooperarea depășește simplul schimb de informații și include trimiterea de ofițeri de legătură, crearea unor mecanisme comune specifice sau lucrarea unor cazuri transnaționale. În acest nivel sunt incluse țări ca Marea Britanie, Canada, Australia, Iordania, Filipine, Thailanda, Singapore etc.;

○nivelul 2 cuprinde “aliații tradiționali” (Franța, Germania, Italia…), dar și “aliați conjuncturali” (Israel, Maroc, Algeria, Egipt, Turcia…), în cadrul acestora din urmă CIA având un cuvânt greu de spus în orientarea națională a muncii de intelligence;

○ nivelul 3 include statele ce au legături directe cu terorismul internațional, dar care, cel puțin oficial, sunt alături de SUA (Pakistan, Yemen, Arabia Saudită, Indonezia, Kenya, Sudan…), îndeosebi după tragedia din septembrie;

○ la nivelul 4 se situează raporturile cu unele state considerate “plăci turnante” ale terorismului sunnit (Siria, Libia, Liban), în cadrul cărora schimburile de informații de dovedesc cruciale în crearea unor momente operative necesare anihilării unor elemente fundamentalist islamice identificate ca potențial teroriste.

De notat că, după “primăvara arabă” și reașezările de forțe din unele țări arabe, parteneriatele de nivel 2-4 sunt în curs de reevaluare;

○ nivelul 5 acoperă legăturile cu o serie de organisme internaționale, cum ar fi Europol sau Parteneriatul Nord-American pentru Securitate și Prosperitate. Ultimul (SUA, Mexic și Canada) are ca obiective securizarea interconectivităților și comunicațiilor, creșterea schimbului de informații pentru depistarea tereoriștilor și, respectiv, consolidarea capacităților de analiză a informațiilor.

Alianța Nord-Atlantică

NATO s-a angajat relativ târziu (comparativ cu ONU sau UE) în lupta împotriva terorismului, dar a recuperat rapid, dezvoltând capacități reale de combatere a fenomenului. ♦Pentru prima oară de la crearea sa, imediat după atentate, Alianța Nord-Atlantică a invocat articolul 5 al Tratatului, care declanșează măsuri de securitate colectivă, și a însărcinat autoritatea militară să elaboreze un nou Concept Militar privind apărarea împotriva terorismului.

Conceptul Militar propune patru misiuni distincte pentru NATO. Două dintre acestea, antiterorism și contraterorism) se încadrează în conceptul clasic al apărării împotriva terorismului, în timp ce ultimele două țin de sfera măsurilor civilo-militare și cea a gestionării consecințelor:

antiterorismul include măsurile defensive care facilitează diminuarea vulnerabilității bunurilor, persoanelor și infrastructurii. Chiar dacă acestea sunt de resortul fiecărei țări membre, NATO poate interveni pentru susținerea măsurilor adoptate la nivel național, îndeosebi prin informații de avertizare/alertare;

contraterorismul regrupează măsuri militare ofensive de reducere/contracarare a mijloacelor teroriste. Operațiunile sunt interarme și derulate de unități specializate, puse sub egida NATO sau cu suportul Alianței;

gestionarea consecințelor privește toate măsurile reactive pentru atenuarea efectelor unui atac terrorist;

cooperarea civilo-militară. Conceptul pornește de la premisa conform căreia numai o acțiune armată este insuficientă pentru anihilarea terorismului și evitarea renașterii sale, fiind necesare măsuri și inițiative economice, sociale, juridice, diplomatice etc.

♦La nivelul NATO a fost creat un Comitet special, care reunește șefii serviciilor de informații și securitate din țările Alianței, având ca interfață NATO Office of Security (NOS). La finele anului 2003, s-a înființat Terrorist Threat Intelligence Unit (TTIU), structură abilitată să producă analize pe probleme de riscuri teroriste la adresa staffului NATO și al Consiliului Nord-Atlantic, pe baza informațiilor primite de la serviciile civile și militare ale țărilor membre și partenere.

♦ A urmat angajarea pe teatrul afgan, inițial prin intermediul Forței Internaționale de Asistență și Securitate.

Uniunea Europeană

Atentatele din 11 septembrie au fost planificate, în mare parte, în Europa (Germania, Italia, Spania și Belgia), eșecul prevenirii acestora fiind asumat și de statele membre UE care, ulterior, au regândit și revitalizat politica de cooperare în sfera intelligence, pe două paliere majore: la nivelul structurilor comunitare de la Bruxelles; în plan bilateral și multilateral, între statele Uniunii, dar și cu alte țări, în principal SUA și Federația Rusă.

După atentatele din martie 2004 de la Madrid, la nivelul Uniunii Europene, în cadrul Centrului de Situații (SITCEN), a fost creată o celulă de analiză a amenințărilor teroriste, care elaborează evaluări de risc, pe baza informațiilor primite de la serviciile de informații civile și militare, de la poliție sau ministerele de externe ale țărilor membre. Analizele SITCEN pot emite o serie de avertizări legate de motivele și destinațiile deplasărilor unor posibili teroriști, pentru a sensibiliza statele comunitare să adopte măsuri în consecință.

Tot în martie 2004, la nivelul UE a fost înființată funcția de Coordonator al activității de contraterorism, deținută, din 19 septembrie 2007 de belgianul Giles de Kerchove, în atribuțiile căruia intră, în principal, coordonarea activităților Consiliului European în materie de contraterorism și monitorizarea atentă a implementării strategiei europene în sfera luptei împotriva terorismului.

Europol (Oficiul European de Poliție) și Eurojust (Oficiul European de Justiție), create în 1995 și, respectiv, 1999 au primit resurse umane, financiare și logistice importante, menite să faciliteze cooperarea cu alte structuri comunitare și ale statelor membre în combaterea terorismului și a criminalității transfrontaliere.

Sistemul Informațional Schengen, cu o bază comună de date alimentată permanent de statele UE, permite un schimb rapid de informații între serviciile de poliție naționale, oferind date privind circulația bunurilor și a persoanelor ce ar putea amenința ordinea publică.

EUSC (European Union Satellite Centre ) de la Torrejon de Ardoz (Spania) este o Agenție a Comisiei Europene care obține imagini prin satelit. Autonomă în privința operațiunilor cotidiene, aceasta este coordonată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, baroneasa Catherine Ashton.

Programul european MUSIS (Multiuser Satellite Imagery System), aflat în fază experimentală, va aduce structurilor antiteroriste sateliți mai performanți ce vor spori capacitățile de colectare a informațiilor imagistice în cadrul luptei antiteroriste.

În afară de structurile menționate, cooperarea între țările coaliției internaționale antiteroriste cuprinde și alte forme specifice, nedezvăluite opiniei publice din rațiuni lesne de înțeles.

MANAGEMENTUL RISCULUI TERORIST

■ RISCUL TERORIST ȘI COMPONENTELE SALE

Diferitele definiții ale terorismului generează, firesc, interpretări diverse ale noțiunii de risc, cu nuanțări sensibile de la o zonă geografică la alta. Unii experți fac o legătură directă între risc și amenințările teroriste, susținând că, dacă în trecut un oraș s-a confruntat cu acest fenomen, localitatea respectivă trebuie încadrată într-o categorie de risc terorist ridicat.

Alții consideră că riscul este asociat mai mult cu vulnerabilitățile din infrastructura respectivei regiuni, care ar reprezenta potențiale ținte pentru teroriști. De exemplu, chiar dacă nu dispunem de indicii privind un posibil atac asupra unei uzine nucleare, rațiunea și prudența ne vor îndemna să includem un asemenea obiectiv printre prioritățile măsurilor de protecție.

Sunt și teorii ce evaluează riscul prin prisma posibilelor consecințe ale unui atac terorist. Dacă două localități au, de exemplu, aceleași facilități de producere/stocare a unor produse chimice, dar amplasate diferit (una apropiată de un cartier dens populat și alta în afara orașului), prima va fi cotată cu un risc mai mare decât cea de-a doua.

Dacă amenințările, vulnerabilitățile și consecințele reprezintă elemente-cheie în evaluarea riscului terorist, legăturile dintre acestea în evaluarea nivelului de risc terorist par mai puțin clare.

Amenințări

Organizații și/sau persoane constituie o posibilă amenințare teroristă dacă au intenția și capabilitățile de a lovi o anumită țintă. De reținut că intențiile fără capabilități și invers nu constituie o amenințare, existența acesteia fiind condiționată de interacțiunea celor două. Alocarea de resurse interne de securitate pentru protejarea infrastructurii critice sau a orașelor necesită evaluarea (măsurarea) amenințării asupra unor ținte precise venită din partea unor anumite tipuri de atac, deci:

Amenințarea este probabilitatea ca o anumită țintă să fie atacată într-un anumit mod, într-o anumită perioadă de timp.

Aceasta înseamnă că o descreiere completă a amenințărilor la care este expusă o țintă necesită luarea în considerare a tuturor tipurilor de atacuri teroriste. În practică, este însă suficient să ne raportăm la un număr limtat de acte teroriste reprezentative pentru componentele chimice, biologice sau nucleare și tot la un număr restrâns de potențiale ținte. Perspectiva unui anumit tip de atac este importantă pentru alocarea resurselor, deoarece structurile antiteroriste sunt mai preocupate de identificarea viitoarelor ținte decât de cine și de ce le atacă. Deci, măsurarea/cuantifcarea amenințărilor este incertă, ceea ce ne face să vorbim mai mult de probabilitatea și nu de posibilitatea producerii unui nou atac terorist.

Vulnerabilități

În mod evident, nu toate amenințările de același tip sunt la fel de importante, având în vedere dinamica terorismului și adaptabilitatea sa la situația operativă de după 11 septembrie 2001. De exemplu, un hotel și o bază militară au aceeași probabilitate de a fi ținta unei mașini capcană, însă atingerea scopului atacului (cât mai multe victime și pagube materiale) devine mai facilă în primul caz, unde măsurile de securitate se află la un nivel extrem de redus față de cel de-al doilea obiectiv. Vulnerabilitatea trebuie, deci, legată de pagubele produse în urma unui atac.

Vulnerabilitatea este probabilitatea apariției unor daune (morți, răniți, pagube materiale, alte consecințe) în urma unui atac de un anumit fel, într-o anumită perioadă, asupra unei anumite ținte.

De reținut că magnitudinea pagubelor nu este parte a definiției vulnerabilității, deși unii analiști, îndeosebi cei militari, iau în calculul noțiunii și anumite niveluri ale pagubelor, asociate cu diferite grade de probabilitate.

Consecințe

Într-o definiție generală, consecințele ar putea fi reprezentate de magnitudinea și tipul pagubelor produse de un atac terorist. Pentru a fi mai preciși, trebuie să ne întrebăm cum măsurăm aceste consecințe și care este nivelul incertitudinii pe care îl luăm ca bază a analizei.

Consecințe: magnitudinea prognozată a daunelor (morți, răniți, pagube materiale, alte consecințe) produse asupra unei ținte specifice, ca urmare a unui anumit tip de atac, la un moment dat.

Trebuie luate în calcul și alte aspecte ale consecințelor, având în vedere că distrugerea sau afectarea infrastructurii critice poate produce efecte și în vecinătatea apropiată zonei atacului. Mai mult, acestea influențează rezultatele analizei dacă impactul asupra opiniei publice este superior celui produs asupra obiectivului atacat.

Pe de altă parte, consecințele pot fi influențate de factori incerți, unii necontrolabili, cum ar fi umiditatea sau… vântul (aceștia pot fi factori importanți în cazul unui atac terorist cu arme chimice sau biologice).

Evaluarea riscului

Riscul reprezintă suma consecințelor anticipate într-o perioadă de timp determinată, pentru o categorie de ținte bine definite, rezultate în urma unui anumit tip de amenințări. Deci,

Riscul terorist: consecințele așteptate din partea unei amenințări asupra unei ținte specifice, provenite de la un anumit tip de atac, care produce anumite pagube.

Cu alte cuvinte, riscul terorist reprezintă consecințele estimate în urma unui atac terorist, plecând de la premisa că acesta a fost reușit, definiție ce permite:

● Compararea riscului diverselor forme de atac terorist asupra unor ținte diferite.

● Adoptarea de măsuri pentru reducerea riscului terorist, printr-un management bazat pe: o activitate permanentă de intelligence; creșterea capabilităților de supraveghere și detecție; măsuri sporite de securizare a potențialelor ținte; reacții menite să diminueze pagubele.

■MANAGEMENTUL RISCULUI TERORIST

Schimbările din situația politico-economică internațională intervenite după 11 septembrie 2001 au impus structurilor informative guvernamentale și private nu doar să înțeleagă terorismul, dar și să dezvolte planuri proactive menite să evalueze și să managerizeze riscul generat de globalizarea acestui fenomen. Așa cum a demonstrat atacul de la , simpla amplasare a unui obiectiv într-o locație mai puțin populată nu garantează securitatea acestuia, ci cu totul altceva: așa-numitele lower profile targets, cu un nivel redus de securitate, devin tot mai atractive pentru teroriști.

Managementul riscului asociat amenințării teroriste impune elaborarea unor programe specializate, care să includă obiectivele ce trebuie protejate, soluțiile pretabile celor mai eficiente măsuri de securitate, identificarea potențialelor amenințări și a naturii acestora etc. Un model relativ simplu este propus de analiști ai Institutului pentru Managementul Riscului Internațional din Dallas-SUA, care avansează un proiect structurat pe trei direcții:

♦ Identificarea amenințării și reevaluarea sistemului de securitate. Înțelegerea tipului, sursei și a probabilității materializării diferitelor amenințări constituie un element important al programului. Chiar dacă multe instituții/firme au unele cunoștințe despre diferitele amenințări la adresa bunurilor și angajaților, adevăratele puncte vulnerabile nu pot fi identificate decât în urma unor evaluări profesioniste.

Foarte importante în această etapă sunt evaluarea riscului și analiza vulnerabilităților. Dintre concluziile tragediei din 11 septembrie, cea referitoare la capacitatea unor indivizi de a perturba funcționarea unicei superputeri economice și militare mondiale este cea mai îngrijorătoare. O asemenea situație sugerează faptul că evaluarea riscului trebuie dublată de analiza vulnerabilităților fizice, sociale, politice, culturale, economice sau psihologice la care pot fi expuși indivizii sau societatea. Elaborarea de scenarii privind apariția unor evenimente specifice poate fi un pas util în procesul dificil de identificare a riscului de înfruntat. Provocarea constă în măsurarea probabilității materializării unor astfel de scenarii și, ulterior, de a prognoza consecințele lor.

♦ Detalierea evaluării riscului. Informațiile rezultate din faza precedentă a evaluării vor fi folosite pentru optimizarea alocării resurselor, în scopul determinării impactului unui anumit tip de atac terorist. Vor fi avute în vedere trei tipuri de analiză: efectele/distrugerile exploziei, stabilitatea structurii de rezistență, evaluarea amenințării chimice, biologice și chimice la adresa personalului.

♦ Managementul riscului. Odată ce riscul a fost identificat și evaluat, elaborarea și punerea în practică a unui plan de management al riscului sunt asemănătoare în multe privințe cu gestionarea altor riscuri, cum ar fi, de exemplu, un taifun sau un cutremur de pământ. De altfel, existența unui plan de management al unui anumit tip de risc poate constitui o bază de plecare pentru articularea altuia pe specificul unui atac terorist.

Un plan cuprinzător de management al riscului terorist ar trebui să includă, cel puțin, următoarele componente:

♦ protejarea clădirilor și a ocupanților acestora;

♦ planul de urgență și dezastre;

♦ reducerea riscului financiar.

Protecția personalului prin implementarea unor măsuri de securitate fizice sau electronice, aplicarea pe ferestre a unei pelicule speciale menite să evite dispersia cioburilor sau sporirea vigilenței angajaților constituie, de regulă, primii pași ai unui plan de management al riscului.

Reducerea riscului financiar asociat terorismului este, probabil, cea mai importantă provocare, ca și în alte cazuri costurile asigurării pentru pierderile asociate terorismului atingând cote nebănuite.

Pe de altă parte, orice plan de management al riscului trebuie să poată determina schimbările în evoluția riscului, ca urmare a unor informații recente sau datorită modificărilor intervenite în operațiunile de securitate și protecție a clădirii. Indiferent, însă, de abordare, procedurile trebuie să rămână focalizate pe eficiență și prevenirea fragmentării deciziilor adoptate pentru reducerea riscului.

Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au ridicat, printre altele, și următoarea întrebare:ce putem face pentru a gestiona consecințele viitoarelor catastrofe? Persoanele fizice sau juridice nu sunt prea preocupate de asemenea eventualități înainte de concretizarea lor, considerând că lor nu li se poate întâmpla așa ceva. Numai după atac sau când este deja prea târziu pentru măsuri proactive apare o asemenea peocupare.

Pentru gestionarea consecințelor unor cutremure putem construi clădiri mai solide, sau schimba locația acestora, în cazul accidentelor chimice se recomandă reducerea producției de substanțe cu grad ridicat de toxicitate… Când vine, însă, vorba despre dezvoltarea unei strategii care să reducă riscul producerii unui atac terorist ne confruntăm cu mai multe necunoscute: cine sunt organizatorii, cine execută, ce motivații au, unde și când vor lovi, ce arme vor folosi etc. De aceea, sunt dificil de identificat cele mai potrivite măsuri de prevenire și, mai ales, de răspuns la trei întrebări esențiale:

– cât de mult ne permitem să plătim pentru reducerea probabilității aflată, deja, la un nivel scăzut?

– care este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru acțiuni asiguratoare dar care aduc doar puține schimbări în riscul estimat?

– cum procedăm ca anumite măsuri proactive să fie receptate de populație la nivelul dorit?

■ EVALUAREA AMENINTARILOR TERORISTE

Pentru a înțelege mai bine unele aspecte concrete ale managementului riscului terorist, vom încerca să definim un cadru specific pentru evaluarea amenințărilor diverselor grupări teroriste la adresa lumii democratice, pornind de la două coordonate esențiale: intenții și capabilități. Vom lua exemplul Statelor Unite ale Americii, țara cea mai expusă unor astfel de amenințări și liderul incontestabil al coaliției internaționale antiteroriste. Pentru a desprinde cele mai utile concluzii, vom lua în calcul 22 de organizații teroriste cu diverse ideologii, cu intenții diferite față de SUA și capabilități importante/nesemnificative de a concretiza asemenea intenții:

1. Al Qaida

2. Gruparea Abu Sayaf (Filipine)- ASG

3. Forțele Columbiene de Autoapărare- AUC

4. Partidul Comunist Maoist din Nepal- CPN-M

5. Partidul/Frontul Popular de Eliberare(Turcia) – DHKP/C

6. Armata Națională de Eliberare (Columbia) – ELN

7. Pământul basc și libertate (Spania) – ETa

8. Forțele Revoluționare din Columbia – FARC

9. Grupul Islamic Armat (Algeria) – GIA

10. Grupul Salafist pentru Predică și Luptă (Algeria) – GSPC

11. Mișcarea de Rezistență Islamică (Gaza) – HAMAS

12. Partidul lui Dumnezeu (Liban) – Hezbollah

13. Al-Gama al-Islamiya (Egipt) – IG

14. Mișcarea Islamică din Uzbekistan – IMU

15. Kach (Israel)

16. Lashkar-e Toiba (Pakistan) – LeT

17. Tigrii Eliberatori din Tamil Eelam (Sri Lanka) – LTTE

18. Frontul Islamic Marocan de Eliberare – MILF

19. Organizația de Eliberare 17 Noiembrie (Grecia) – N17RO

20. Jihadul Islamic Palestinian (West Bank/Gaza) – PIJ

21. Adevărata Armată Irlandeză de Eliberare – RIRA

22.Sendero Luminoso (Peru) – SL.

*

►Indicatori ai intențiilor teroriste

În scopul măsurării/evaluării intețiilor diverselor grupări teroriste în raport cu SUA, am ales ca indicator de bază „sentimentul antiamerican”, cu următoarele faze, în ordine crescătoare din punct de vedere al riscului, pe o scară de la 1 la 5:

– retorică antiamericană și/sau scop declarat al destabilizării unor parteneri importanți ai SUA (1);

– asocierea cu un alt grup terorist care este preocupat de atacarea cetățenilor americani și a SUA (2);

– retorică antioccidentală evidentă și/sau atacuri teroriste precedente asupra unui partener strategic al SUA (3);

– posibile atacuri asupra cetățenilor americani și/sau a proprietăților autohtone ale acestora (4);

– focusarea atacurilor teroriste asupra unor ținte americane (5).

►Indicatori ai capabilităților teroriste

Evaluarea/măsurarea intențiilor este importantă, dar oferă doar o parte a adevărului și poate conduce la soluții eronate, în lipsa cuantificării capabilităților diferitelor grupări teroriste. Pentru echilibru, am ales tot cinci indicatori, măsurabili pe aceeași scară:

– peste 50 de victime (morți și răniți) într-un singur atac (1);

– alegerea drept ținte a unor cetățeni străini lipsiți de apărare (2);

– peste 150 de victime într-un singur atac (3);

– lovirea unor ținte (persoane, obiective/instituții) protejate (4);

– atacuri multiple și simultane neeșuate (5).

►Evaluarea amenințărilor teroriste

Din analiza celor două categorii de indicatori putem avea următoarea schemă sinoptică:

Gruparea teroristă Intenții Capabilități

Al Qaida 5 5

Gruparea Abu Sayaf 2 1

Forțele Columbiene de Autoapărare 1 3

Partidul Comunist Maoist din Nepal 1 2

Partidul/Frontul Popular de Eliberare 4 2

Armata Națională de Eliberare 3 2

Pământul basc și libertate 0 2

Forțele Revoluționare din Columbia 4 3

Grupul Islamic Armat 2 2

Grupul Salafist pentru Predică și Luptă 2 3

Mișcarea de Rezistență Islamică 3 2

Hezbollah 3 4

Al-Gama al-Islamiya 3 2

Mișcarea Islamică din Uzbekistan 2 2

Kach 0 0

Lashkar-e Toiba 4 3

Tigrii Eliberatori din Tamil Eelam 0 5

Frontul Islamic Marocan de Eliberare 1 3

Organizația de Eliberare 17 Noiembrie 3 1

Jihadul Islamic Palestinian 4 1

Adevărata Armată Irlandeză de Eliberare 0 1

Sendero Luminoso 3 1

Notă: Evaluările se bazează pe evenimente și statistici la nivelul anului 2011.

Dacă ar fi să reprezentăm grafic interacțiunea dintre intenții și capabilități, am obține următoarea schemă, din care se pot distinge mai clar din ce parte vin cele mai serioase amenințări teroriste la adresa SUA și a intereselor americane în afara granițelor țării.

Interpretarea acestui grafic permite analiștilor să răspundă la întrebarea-cheie pentru fundamentarea oricărei strategii antiteroriste: “De la care grupare vine cea mai periculoasă amenințare teroristă?” Organizațiile teroriste plasate în pătratul din dreapta-sus, care combină cele mai pronunțate intenții cu cele mai mari capabilități, trebuie să constituie prioritățile politicii antiteroriste americane (Al Qaida, FARC și Hezbollah).

În contrast cu cele trei organizații, cele aflate în pătratul din stânga-jos au intenții reduse și capabilități minime de a ataca SUA. Aceasta nu înseamnă că Departamentul de Stat le va șterge de pe lista grupărilor teroriste și nici că asemenea organizații nu ar putea ataca interesele americane în țările în care își au baza, în eventualitatea izbucnirii unor conflicte locale sau a deteriorării situației operative din zonă.

Încadrarea grupărilor teroriste în schema precedentă nu este deloc facilă, experții trebuind să ia în calcul nu doar situația prezentă, ci și alte elemente ce le-ar putea modifica în timp motivațiile și capabilitățile, având în vedere că respectivele organizații nu se dezvoltă liniar. De exemplu, Tigrii Eliberatori din Tamil Eelam (intenții 0 – capabilități 5 ) ar putea deveni un adversar redutabil dacă ar găsi o motivație pentru a-și focaliza acțiunile în direcția SUA, iar Jihadul Islamic Palestinian ( intenții 4 – capabilități 1 ) ar constitui o amenințare reală dacă va identifica surse de finanțare menite să-i dezvolte capabilitățile.

►Capabilități ale grupărilor teroriste

Din punct de vedere al mijloacelor și metodelor utilizate de grupările teroriste, activitățile acestora s-ar putea diviza în două categorii: cele care contribuie la existența și coeziunea grupului (organizaționale) și altele menite să asigure succesul atacurilor (operaționale). Ambele au importanța lor și se condiționează reciproc.

a). Componente organizaționale

♦ Ideologia are la bază consensul doleanțelor și obiectivelor pe care gruparea respectivă dorește să le atingă prin violență, contribuind la coeziunea organizației. Deseori, ideologia este folosită ca instrument în lupta pentru putere, îndeosebi în statele islamice.

♦ Liderul, al doilea element ca importanță de natură organizatorică, nu trebuie confundat cu noțiunile de comandă și control întâlnite în cadrul operațiunilor specifice. De regulă, teroriștii tind să se îndrepte spre un lider carismatic, care atrage și inspiră adepții, rolul acestuia fiind mai mult de natură organizatorică, de asigurare a coeziunii grupului, decât de natură operațională. Anihilarea sa este echivalentă, în cele mai multe cazuri, cu destrămarea grupării sau diminuarea forței de acțiune a acesteia.

♦ Bazinul de recrutare constituie un element esențial pentru supraviețuirea grupului, care are nevoie de noi membri atât pentru consolidarea forței de atac, cât și în scopul acoperirii pierderilor sau trădărilor.

♦ Publicitatea – atenția mass-media și comunicarea cu exteriorul – reprezintă ultima componentă a necesităților organizaționale ale grupărilor teroriste, menită să promoveze ideologia organizației, să popularizeze împlinirile (atacurile reușite) și să transmită mesaje diferitelor segmente ale opiniei publice sau membrilor și simpatizanților proprii.

b). Componente operaționale

♦ Comanda și controlul rețelei sunt mecanisme prin care grupările teroriste planifică, coordonează și execută atacurile. Uneori, liderii încearcă să-și asume și asemenea atribuțiuni, sporind astfel riscul eșuării operațiunilor sau diminuând forța impactului acestora.

♦ Armamentul. Din 1968, teroriștii au folosit diverse arme, de la puștile de asalt la substanțe chimice. În pofida acestei diversități, explozibilul rămîne cea mai eficientă și comodă armă a teroristului.

♦ Spațiul operațional. Pe lângă armament, comanda și controlul rețelei are nevoie de spațiu și timp pentru planificarea, antrenarea membrilor și executarea atacurilor. De regulă, spațiul operațional este în vecinătatea unor mari aglomerări urbane, din rațiuni ușor de înțeles: posibilitatea acoperirii acțiunilor pregătitoare (întâlniri, procurarea materialelor necesare, constituirea nucleului de atac etc.) și, implicit, obținerea suportului unor segmente ale comunității locale.

♦ Securitatea operațională încorporează abilitatea grupărilor teroriste de a preveni deconspirarea acțiunilor planificate față de structurile antiteroriste, protecției operațiunilor fiindu-i alocate importante resurse financiare și materiale. Cea mai eficientă metodă este lucrul în celule restrânse, astfel încât căderea uneia să nu afecteze securitatea celorlalte și nici să pună în primejdie operațiunile planificate. Sunt, însă, și alte strategii.

După loviturile primite din partea Mossad la începutul anilor 2000, Mișcarea Hamas a recurs la următoarea strategie: pentru aceeași operațiune împotriva Israelului erau pregătite să intre în luptă 2 până la 4 echipe de teroriști. Astfel, dacă grupul A eșua, imediat și fără ordine exprese de la primul nivel ierarhic (pentru a preveni interceptarea comunicărilor) intra în acțiune echipa B… și așa mai departe. O asemenea strategie a dovedit că are, însă, și unele neajunsuri, în sensul că permite mai multor celule să cunoască planurile de atac și participanții la acestea, ceea ce facilitează penetrarea grupării sau scurgerea de informații.

♦Trainingul. Majoritatea organizațiilor teroriste au nevoie să-și instruiască luptătorii pentru a fi în măsură să folosească tehnica necesară atacurilor, să supraviețuiască în condiții dificile, sau să reziste interogatoriilor anchetatorilor, în eventualitatea capturării. Unele grupări se antrenează chiar pe teritoriul național (Hamas sau FARC), în timp ce altele recurg la tabere/câmpuri de antrenament în zone greu acesibile structurilor antiteroriste, sau în regiuni cu regimuri “tolerante” la astfel de activități. În epoca post-septembrie 2001, locurile pentru instruirea membrilor s-au diversificat rapid, atât ca urmare a acțiunilor polițienești cât și datorită închiderii unora dintre bazele tradiționale de antrenament. În locul acestora, tinerii mujahedini se instruiesc în case conspirative, în campusurile universitare și chiar în închisorile guvernamentale.

♦ Informația este esențială pentru identificarea potențialelor ținte, planificarea atacului și alegerea celor mai adecvate modalități pentru a preveni un eventual eșec.

♦ Banii. Resursele financiare țin mai mult de componenta operațională decât de cea organizațională, în condițiile în care, în lipsa acestora, grupările teroriste nu-și pot atinge obiectivele. Pe de altă parte, măsurile adoptate de țările democratice pentru combaterea spălării banilor și limitarea finanțării terorismului fac tot mai dificil accesul organizațiilor extremist-teroriste la resurse financiare.

*

Din analizarea componentelor operaționale desprindem trei concluzii:

– Dintre toate componentele operaționale, trei par a fi cele mai consistente, regăsindu-se ca priorități la toate organizațiile teroriste internaționale: comanda și controlul rețelei; armamentul disponibil; securitatea operațională. Poate și de aceea, experți politico-militari occidentali recomandă concentrarea resurselor antiteroriste spre cele trei componente menționate.

– Ultimele patru componente (spațiul operațional, trainingul, informația și banii) înregistrează niveluri diferite de la o organizație la alta.

– Aproape orice modificare intervenită în toate componentele indică faptul că respectiva grupare teroristă preconizează să-și consolideze capabilitățile operaționale, pentru a-și asigura succesul unui nou potențial atac.

■ ROLUL COMUNICARII IN MANAGEMENTUL RISCULUI TERORIST

Mediatizarea internațională a fenomenului terorist a obligat factorii de decizie să ia serios în calcul includerea comunicării în gestionarea crizelor rezultate din riscurile asimetrice nu doar în etapa post-factum (reactivă), ci și în faza detecției amenințării (proactivă). O asemenea abordare are în vedere oferirea de date, indicii și ipoteze concrete care, prin natura lor, provoacă teama, altele decât cele afișate cu litere mari pe ecranele din ce în ce mai mari ale televizoarelor.

Informației despre riscul producerii unui atac terorist trebuie să i se adauge date privind modul cel mai adecvat de gestionare a acestuia, în eventualitatea producerii sale. Scopul comunicării este de a aduce o viziune corectă, echilibrată asupra riscului, de evidențiere a pericolului amenințării, a zonelor sensibile și a măsurilor adoptate, care să nu aducă prejudicii muncii structurilor antiteroriste și să confere, în schimb, credibilitate politicii de securitate.

Pe de altă parte, mediatizarea tentativelor de atentat eșuate permite prevenirea transformării amenințării în criză permanentă, fiind important ca societatea civilă să recepționeze mesaje coerente, nedistorsionate, venite din surse autorizate. De regulă, populația acordă mai multă încredere detaliilor și asigurărilor oferite de o persoană direct implicată în gestionarea crizei decât, să zicem, purtătorul de cuvânt al unei instituții centrale.

■RECOMANDARI

Din teoriile privind definirea riscurilor terorismului și analizele la care ne-am referit anterior putem desprinde următoarele recomandări vizând alocarea de resurse de securitate pentru managementul riscului terorist:

►Definirea permanentă a riscului terorist în raport cu consecințele anuale așteptate. Calcularea acestora presupune cuantificarea amenințărilor, vulnerabilităților și a consecințelor, ceea ce facilitează încorporarea reducerii riscului în grila programelor de securitate internă.

►Recurgerea la estimări profesioniste pentru cuantificarea incertitudinilor legate de terorism și a variațiilor în sistemul de valori cetățenești. Date fiind incertitudinile legate de evaluarea riscului terorist, este prudentă luarea în calcul inclusiv a variantelor mai puțin probabile. În literatura de specialitate sunt disponibile o serie de modele pentru estimarea riscului generat de o gamă extinsă de incertitudini și identificarea consecințelor pe care le produc asupra diferitelor segmente ale populației. O asemenea abordare trebuie să asigure minimalizarea subestimării erorilor.

►Dezvoltarea unor modele/matrici ale managementului riscului terorist bazate pe evenimente, de genul celor folosite, de exemplu, de experții americani de la Rand Corporation sau Risk Management Solutions. Măsurarea și monitorizarea riscului terorist constituie componente importante ale politicii de securitate internă, oferind indicii despre măsura în care modelele folosite conduc la reducerea riscului și la identificarea unor noi potențiale amenințări. Matricea-eveniment ne mai arată măsura în care schimbările intervenite în estimarea amenințărilor, vulnerabilităților sau consecințelor pot influența nivelul riscului terorist, permițând, totodată, combinarea diferiților indicatori de risc pentru a obține o imagine mai clară asupra fenomenului.

►Eliminarea decalajului dintre evaluarea riscului terorist și politica de alocare a celor mai rentabile resurse. Înțelegerea acestei relații favorizează decizii optime de alocare a resurselor, reducerea pierderilor umane și/sau materiale.

*

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, precum și cele ulterioare de la Madrid, Londra, Mumbai sau Moscova, demonstrează dificultățile întâmpinate în anticiparea viitoarelor ținte și incapacitatea coaliției internaționale antiteroriste de a răspunde prin măsuri proactive unui fenomen globalizat.

Atenția serviciilor de informații și securitate s-a concentrat asupra monitorizării acțiunilor patronate de Al Qaida și așa-zisul “Front islamic mondial pentru jihadul împotriva evreilor și a cruciaților”. Cel puțin până la tragedia americană, structurile antiteroriste au subestimat nivelul ostilității antioccidentale și capabilitățile Al Qaida, îndeosebi combinația letală dintre acestea.

Eforturile comunității internaționale pentru atenuarea consecințelor nefaste ale fenomenului au produs deja unele efecte pozitive, însă este nevoie de continuarea și intensificarea lor. “Campania antiteroristă este ca atunci când întâlnești în apă un rechin: trebuie să înoți – nu contează cât de repede progresezi – altfel mori.”

CONCLUZII

■Analiști occidentali apeciază că “actualele structuri aniteroriste, cu capacitățile, mecanismele și nevoile lor, nu reușesc să gestioneze cu success fenomenul terorismului internațional, nefiind pe deplin adaptate noilor provocări asimentrice”. Pesimismul expertului elvețian Jacques Baud, fost cadru al Serviciului elvețian de Informații (SRS), are la bază două rațiuni principale:

● exacerbarea terorismului internațional și accentuarea luptelor intestine din cadrul diferitelor grupări afectează eficiența serviciilor de informații, a căror activitate nu este înțeleasă nici în Occident ca fiind un element-cheie în sistemul general de apărare a valorilor și principiilor democratice;

● inexistența unei abordări critice asupra activității structurilor informative, a funcționării acestora, a interacțiunilor cu puterea politică și, mai ales, a gestionării problemelor relevante pentru interesele strategice ale națiunii.

De aceea, în cele mai multe țări, unele cu tradiție democratică incontestabilă, se acționează pentru consolidarea structurilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, în cadrul unei strategii pe termen lung, axată pe următoarele coordonate:

►resurse umane. Revizuirea criteriilor de recrutare și diversificarea mediilor de selecționare a candidaților, urmărirea mai atentă a formării și carierei noilor încadrați. Reorientarea agenturii în conformitate cu prioritățile de informare stabilite de conducerea statului și țintele geografice impuse de noile riscuri și amenințări la adresa intereselor de securitate națională.

Structurile informative din România pun un accent deosebit pe calitatea factorului uman, pornind de la realitatea conform căreia informațiile din surse umane – HUMINT – și dezvoltarea capacității de analiză sunt elemente esențiale în îndeplinirea sarcinilor specifice. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că, în cadrul schimbului de informații cu servicii similare din statele aliate sau partenere, se aplică regula „donnant-donnant” și, pentru a fi la înălțimea statutului de serviciu secret al unei țări NATO, trebuie să ai ce să oferi partenerului;

►mijloace tehnice. Achiziționarea celor mai noi tehnologii imagistice, de comunicare și ascultare (sateliți, avioane spion, stații fixe și mobile de interceptare, laboratoare criminalistice de înaltă performanță, sisteme de comunicare codată etc.).

►conducere profesională și coordonare competentă. Majoritatea statelor NATO și UE au creat organisme specifice pentru coordonarea activității serviciilor de informații, subordonate puterii executive sau legislative.

România nu a rămas în afara acestui trend și, în noiembrie 2005, a înființat Comunitatea Națională de Informații (CNI), subordonată Consiliului Suprem de Apărare a Țării și definită drept rețeaua funcțională a autorităților publice din sistemul securității naționale bazate pe unitatea de scop, obiective și strategie, asigurată prin informațiile furnizate de structurile ce o compun: Serviciul Român de Informații (SRI), Serviciul de Informații Externe (SIE), Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA) și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI) din cadrul Ministerului de Interne. Structura noului organism este constituită din trei componente distincte: Comitetul Coordonator, Consiliul operativ și Oficiul pentru Informații Integrate.

Nucleul CNI este Oficiul pentru Informații Integrate, care asigură planificarea și evaluarea unitară a informațiilor necesare susținerii strategiilor și politicilor naționale de securitate. Oficiul este condus de un director, ajutat de doi adjuncți desemnați de directorii SRI și SIE, cu avizul CSAT;

►un nou cadru juridic, menit să definească sarcinile și misiunile serviciilor de informații, modalitățile de protejare a cadrelor și activității specifice, precum și să evite paralelisme nedorite între diferitele structuri cu atribuții în sfera apărării, ordinii publice și siguranței naționale.

În România, pachetul de legi referitoare la siguranța națională ,care include și noua strategie de securitate, așteaptă, încă, dezbaterea parlamentară!

■ Spirala violențelor din Irak și angajarea grupărilor terorise în confruntarea directă cu unica superputere militară conduc la concluzia că posibilitățile Mișcării Al-Qaida și ale grupărilor ce acționează sub “umbrela” ideologică a acesteia de a lovi, în continuare, rămân ridicate.

Ideologi ai fundamentaliștilor islamici acreditează ideea că, deși SUA dispun de forța necesară pentru a învinge orice altă țară, Administrația de la Washington nu este capabilă să controleze situația în Irak sau Afganistan și, cu atât mai puțin,dezvoltările recente din Egipt, Libia sau Siria. Mai mult, se susține că SUA nu dispun de un sistem de apărare eficient împotriva unor campanii teroriste bine susținute și motivate. Ca urmare, Statele Unite ale Americii rămân vulnerabile, în pofida forței pe care o afișează.

Pe de altă parte, focalizarea atenției și a mijloacelor specifice asupra mișcării Al-Qaida și a principalelor zone fierbinți (Irak, Afganistan sau Orientul Mijlociu) lasă descoperite zone geografice importante în care teroriștii pot lovi interesele statelor occidentale angajate în campania internațională de combatere a terorismului.

*

România nu s-a confruntat, până în prezent, cu amenințări teroriste majore. Există, însă, o serie de factori care, în lipsa unor politici înțelepte, ar putea transforma țara noastră în țintă a grupărilor fundamentaliste islamice: participarea României la coaliția internațională antiteroristă, prezența militarilor români în teatrele de operațiuni din Irak, Afganistan și Kosovo și, nu în ultimul rând, parteneriatul strategic cu SUA, țară considerată inamicul islamului.

______________

ANEXA 1

ATENTATELE TERORISTE DE LA LONDRA

STUDIU DE CAZ

◙ Faptele

Londra, 7 iulie 2005. La orele 08:50, trei explozii catastrofale s-au produs în stațiile de metrou Edgware Road, Aldgate și King’s Cross, la un interval de câteva secunde. O oră mai târziu, la suprafață, în apropierea stației , un autobuz sărea în aer. Bilanțul: peste 50 morți și aproape 700 de răniți.

Concluziile Comisiei de anchetă publicate în aprilie 2006 sunt seci, lipsite de date relevante pentru societatea civilă și lăsând loc unor speculații și scenarii mai mult sau mai puțin credibile. Astfel, în opinia membrilor Comisiei de anchetă, Siddique Khan, Hasib Hussain, Shehzad Tanweer și Jermaine Lindsay, cei patru responsabili ai atentatelor sinucigașe, nu erau membri ai mișcării Al Qaida și nu erau legați de alte grupări teroriste internaționale. Aceștia nu au beneficiat de suport logistic și financiar extern, nu erau antrenați în mod deosebit pentru astfel de acțiuni și au luat de pe Internet informațiile necesare fabricării bombelor, folosind materiale și substanțe existente pe piață.

Atacurile sinucigașe au fost motivate de politica Marii Britanii în Irak, declarațiile din septembrie 2005 ale lui Zawahiri , care a susținut implicarea Al Qaida în comiterea atentatelor sinucigașe, fiind o simplă tentativă de a revendica majoritatea actelor de acest gen.

După doar două săptămâni, Londra a intrat din nou în alertă. Pe 21 iulie 2005, trei stații de metrou au fost evacuate din cauza unor explozii de mică amploare. Circulația pe cele trei linii principale de metrou din Londra a fost suspendată. Imediat, au apărut informații că o explozie a avut loc și într-un autobuz din estul capitalei britanice. Atentatele din 21 iulie, organizate cu și mai mult amatorism și, din fericire, eșuate, nu au avut legătură cu cele din 7 iulie. Acestea au fost comise de o altă “echipă” și având al mod de operare, ceea ce dovedește că nu există un model unic de acțiune al Jihadului islamic.

◙ Surpiză sau nu pentru serviciile britanice de securitate?

11 septembrie 2001 a surprins toate structurile informative ale comunității internaționale, sau aproape toate: acum știm, deja, că existau indicii conform cărora ceva îngrozitor avea să se întâmple, dar nimeni nu putea preciza ce, unde și, mai ales, când, în pofida informațiilor deținute de FBI cu privire la antrenamentele de pilotaj ale unor cetățeni arabi intrați legal pe teritoriul SUA.

Dacă atentatele de la Madrid au constituit, la rândul lor, o surpriză, despre cele de la Londra au existat anterior o serie de indicii relevante, care nu puteau scăpa vigilenței MI5.

♦ Primele semnale indicând pregătirea unui atentat la Londra au apărut în august 2004, după arestarea la Lahore a lui Mohammad Naeer Khan, un informatician pakistanez care călătorea frecvent în Marea Britanie și care a mărturisit că ajutase Al Qaida să transmită mesaje codate pentru membrii rețelei din diferite țări. Ulterior, britanicii au arestat mai multe persoane, lansând versiunea că acestea nu aveau legătură cu un eventual atac asupra Aeroportului Heathrow.

♦ În noiembrie 2004, CIA considera drept puțin probabil un nou atac terorist major pe teritoriul american, estimând că vitoarea țintă a Al Qaida va fi Londra. Evaluările aveau la bază interceptarea unor comunicări între responsabili ai Al Qaida din Pakistan și membri ai unei celule teroriste din Marea Britanie, cu privire la lovirea unor simboluri londoneze:Aeroportul Hethrow, Palatul Westminster, sau unul dintre celebrele sale turnuri (Victoria tower și Clock tower/Big Ben) rețeaua de transport urban…

Administrația americană ar fi avertizat guvernul britanic în legătură cu posibilitatea organizării unui atentat și a cerut rezidentului CIA de la Londra să sensibilizeze „persoanele apropiate” pentru a evita călătoriile cu metroul, chiar cu riscul de a întârzia la întâlniri.

Sensibili la avertismentele SUA, experții britanici aveau de înfruntat o mare problemă: cum poți supraveghea eficient o rețea subterană cu 274 de stații care transportă în fiecare dimineață 370.000 călători și cele 8.000 de autobuze cu peste 325.000 pasageri la orele matinale de vârf? În aceste condiții, eforturile au fost focalizate pe gestionarea consecințelor unor atacuri teroriste majore ce s-ar fi putut produce la Londra.

♦ În martie 2005, guvernul londonez a elaborat Conceptul operațional privind rolul executivului în gestionarea situațiilor de urgență, cu precizări detaliate pentru eventualitatea producerii unor atacuri teroriste.

♦ În aprilie 2005 a fost reactualizat Planul strategic pentru situații de urgență, pentru a răspunde mai eficient necesității coordonării reacțiilor și procedurilor în cazuri de criză, atentate sau catastrofe ce s-ar putea solda cu un număr considerabil de victime.

♦ Periodic, s-au organizat o serie de exerciții pentru a vedea cum reacționează populația din stațiile de metro în caz de evenimente majore, ultima alarmare având loc chiar în iunie 2005.

♦ A fost creat un site web UK Resilience, care oferă publicului informații utile pentru a putea reacționa cât mai rapid și adecvat în cazuri de urgență, precum și linkuri spre Secret Intelligence Service (MI6), Security Service (MI5), Defence Intelligence Staff, Joint Terrorism Analysis Centre și alte instituții cu preocupări în sfera securității naționale.

♦ La 19 iunie 2005 (deci cu aproape o lună înainte de tregicele evenimente!), cotidianul Sunday Telegraph scria că, din surse confidențiale și de încredere, conducerea MI5 luase în calcul posibilitatea de a-și disloca rapid cartierul general în afara Londrei, în eventualitatea unei catastrofe, îndeosebi în cazul unui atac terorist. Știrea a fost confirmată, indirect, de Eliza Manningham , care afirma că problema nu este dacă ci când va avea loc un atentat catastrofic asupra centrului Londrei și că, într-o asemenea situație, sediul central al MI5 ar constitui o țintă predilectă.

♦ La începutul lunii iulie 2005 s-a constatat o intensificare a mesajelor codate între Pakistan și destinatari neidentificați din Marea Britanie, puse însă pe seama provocării unor posibile incidente cu prilejul summitului G-8 de la Gleneagles-Scoția, unde erau deja adopate măsuri severe de securitate.

◙ Scenarii privind atentatele

◘O ipoteză emisă de unii jurnaliști britanici (chiar înainte de prezentarea concluziilor anchetei oficiale și confirmată ulterior de rezultatele investigațiilor) este cea a Jihadului prietenilor (buddy jihad): grupuri de islamiști, de cetățenie engleză, nereperați ca extremiști, nu neapărat legați de marile rețele teroriste internaționale, fără stagii de pregătire în Afganistan, Cecenia sau Irak, pot decide într-un anumit moment să acționeze ca adevărații mujahedini. Departe de a fi acțiunea unei organizații cu o strategie bine definită, jihadismul a proliferat sub forma unor grupuri mai mult sau mai puțin sudate, care decid independent alegerea țintei, locul și momentul atacului, ceea ce face extrem de dificilă depistarea eventualelor intenții criminale.
◘ Printre scenariile vehiculate în legătură cu atentatele teroriste de la Londra, cel mai îndrăzneț este, de departe, cel privind posibila implicare a guvernului britanic care, prin provocarea unei stări de șoc, dorea sensibilizarea opiniei publice pentru obținerea suportului necesar sporirii implicării militare în Irak, venind astfel în întâmpinarea solicitărilor tot mai insistente ale Administrației americane.

Susținătorii unei asemenea teorii încearcă să identifice, cu probe, cu ce tren au venit de la Luton la Londra cei patru tineri în dimineața atentatelor, știind că exploziile de la stațiile de metrou Edgware Road, Aldgate și King’s Cross s-au produs la orele 8:50, urmate la o oră de cea din autobuzul aflat în Tavistock Square.

Conform raportului Comisiei de anchetă, cei patru teroriști au plecat de la Luton cu trenul de 07:40, ceea ce le-ar fi permis efectiv să urce într-o garnitură de metrou la stația King Cross, numai că, în acea dimineață, trenul respectiv a fost anulat!

Interpelat de familiile victimelor asupra acestei inadvertențe, guvernul britanic a revenit, susținând că teroriștii ar fi plecat cu un tren precedent, la orele 07:25, care ar fi ajuns la Londra la 08:00, traseul Luton-Londra durând 35 minute. Surpriză: acest tren a sosit în capitala britanică la orele 08:23, deci cu 23 minute întârziere!

Fotografia oferită de sistemul de supraveghere video cu cei patru tineri sosind la Gara din Luton în dimineața zilei de 7 iulie este neclară, fețele a trei dintre aceștia fiind neidentificabile. Presupunând, totuși, că în imagine se află într-adevăr teroriștii, rămâne de clarificat un alt aspect: Fotografia este marcată 07:22, ceea ce presupune că aceștia aveau la dispoziție doar trei minute pentru urcarea scărilor, cumpărarea biletelor, revenirea pe peronul aglomerat din cauza perturbării traficului feroviar și urcarea în tren. Mai mult, nu există nicio imagine cu cei patru coborând în gara londoneză.

Drumul de la gara unde sosește trenul de la Luton și până la principala stație de metrou Charingn Cross durează cel puțin 7 minute. Poliția susține că are o imagine cu cei patru luată la 08:26 la stația King Cross, care nu a fost însă dată publicității. Admițând că este adevărat, rămâne întrebarea: cum au ajuns teroriștii în doar 3 minute, dacă trenul de la Luton a sosit la 08:23?

◘ Un scenariu și mai fantezist, construit cam pe aceleași elemente ca precedentul, este avansat de Anthony John Hill, un irlandez care, într-o înregistrare video de 56 minute intitulată “7/7 Ripple Effect. High treason?” , acuză guvernul britanic, poliția și serviciile secrete engleze și israeliene de organizarea atentatelor, urmărindu-se exacerbarea sentimentelor antiislamice și creșterea sprijinului opiniei publice pentru războiul împotriva terorismului.

Argumente:

● în seara zilei atentatelor, Peter Power, un fost ofițer al Scotland Yard, declara la postul de radio BBC-5 că “în cursul acestei dimineți, la orele 09:50 era în curs de desfășurare un exercițiu privind un fals atac terorist incluzănd explozii simultane în câteva stații de metrou”. Afirmația potrivit căreia “la orele 09:50 era în curs de desfășurare” include,deci, cele trei atacuri deja comise la 08:50 și pe cel din stația de autobuz ce urma să se producă o oră mai târziu;

●cei patru tineri musulmani ar fi fost manipulați de autoritățile britanice să participe la un așa-zis exercițiu privind anihilarea unei grupări teroriste, fără să știe că organizatorii îi vor arunca în aer împreună cu garniturile de metrou și pasageri aflați în acestea, pentru a-i prezenta apoi ca teroriști sinucigași comandați de Al Qaida;

● organizatorii au plantat ei înșiși explozivi sub ramele de la metrou și în autobuz;

● tinerii au ajuns la Londra cu întârziere (ipoteză confirmată și de primul scenariu), au fost interceptați de poliție și eliminați, cu excepția celui ce trebuia să fie în autobuz, care ar fi reușit să fugă;

● poliția a dezvăluit “nepermis de repede” identitatea celor patru, în condițiile în care corpul unui terorist sinucigaș este complet distrus, iar stabilirea identității acestuia necesită timp și eforturi deosebite. În acest caz, cărțile de identitate au fost găsite intacte la locul exploziilor (erau, deci, indestructibile, sau au fost “plantate” ulterior?).

Întrebări fără răspuns:

● dacă atentatorii pregăteau o asemenea tragedie, de ce ar mai fi cumpărat bilete dus-întors?

● cum de nu există nicio imagine video cu cei patru împreună, deși capitala britanică este împânzită cu camere de luat vederi mai mult decât oricare altă metropolă occidentală?

● de ce majoritatea martorilor supraviețuitori afirmă că suflul expolziei a venit de jos în sus și nu, cum era normal, din interiorul vagoanelor?

● este posibil ca niciun pasager din mulțimea ce se afla în trenul Luton-Londra să nu fi sesizat un grup de patru tineri având în spate rucsacuri voluminoase?

●ministrul israelian de finanțe, Benjamin Netanyahu, actualul premier al Israelului, aflat în acea perioadă în vizită la Londra, a fost sfătuit de Mossad să evite deplasarea în zona viitoarelor atentate, îndeosebi dimineața, o idee similară (avertizarea etnicilor evrei) fiind întâlnită și în cazul tragediei din septembrie 2001.

◙ Atentatele cu bombă din Londra nu puteau fi prevenite!

Analize ulterioare raportului oficial din aprilie 2006 al Comisiei de anchetă aduc nuanțări serioase în legătură cu concluzile tragediei, conform cărora „erau șanse mari ca atentatele să fie prevenite”. Astfel, un document emis recent de Comitetul de analiză a evenimentelor din 7 iulie 2005 susține contrariul, construindu-și argumentația pe următoarele coordonate:

♦Poliția și serviciile secrete au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-i descoperi pe suspecți și a preveni atacurile…”este un fapt de-a dreptul șocant, mai ales că trebuie să trăim cu povara faptului că nu am reușit să-i descoperim pe cei care au pus la cale aceste crime.”

♦Un număr mai mare de forțe de ordine prezente în stațiile de metrou și de autobuz nu ar fi împiedicat tragedia, fiind practic imposibil ca fiecare persoană prezentă în stații să fie trecută prin filtre. În cazul în care s-ar fi dorit eficiență maximă, ar fi fost nevoie, la propriu, de sute de mii de forțe de ordine și de securitate, iar aceasta nu este o caracteristică a societății britanice. Chiar dacă s-ar fi lucrat în ture, era practic imposibil să fie acoperite toate zonele de interes, deoarece ar fi fost compromise alte operațiuni de securitate.

♦Resursele au fost doar o parte a problemei, întrucât legea britanică nu a permis prea multe în ceea ce privește desfășurările masive de forțe pentru a preveni atentatele. În Marea Britanie nu există niciun temei legal care să permită urmărirea unor persoane numai de teama unor atacuri teroriste, iar înainte de producerea nefericitului eveniment nu exita niciun motiv ca poliția să îi urmărească pe cetățeni.

♦Nimeni nu poate oferi garanții că așa ceva nu se va repeta. Guvernele statelor occidentale sunt conștiente că, mai devreme sau mai târziu, se vor confrunta cu noi atacuri teroriste, inclusiv cu unele de amploare, și depun eforturi serioase pentru a putea gestiona crizele provocate de acestea. Nivelul de pregătire este tot mai ridicat, deși situațiile reale corespund rareori scenariilor elaborate de structurile abilitate, care sunt nevoite deseori să improvizeze, să recurgă la soluții de moment. Indiferent de nivelul oficial al alertei teroriste, în marile capitale occidentale riscul producerii unor atacuri teroriste va rămâne în permanență ridicat.

Chiar dacă la Londra viața și-a reluat rapid cursul normal și politica europeană față de Irak nu a înregistrat modificări majore, populația resimte încă efectele colaterale ale războiului global împotriva terorismului. Guvernele țărilor vest-europene au puține opțiuni: să urmeze necondiționat politica SUA în materie sau să trăiască cu riscul continuării tentativelor teroriste, dintre care unele vor reuși.

____________

ANEXA 2

ATENTATELE TERORISTE DE LA MUMBAI

STUDIU DE CAZ

Studiul de față are la bază analiza selectivă a unor informații provenite, în timp, din surse publice (comunicate ale guvernului indian, relatări ale principalelor agenții de presă, materiale difuzate de mass-media etc.) și își propune identificarea tacticilor operaționale și a capabilităților de care au dispus organizatorii atacului, evaluarea reacției forțelor indiene de securitate și evidențierea concluziilor desprinse din apariția și gestionarea crizei.

*

Cronologia atacului

26 noiembrie 2008 (ora locală)

21:20- focuri de armă sunt auzite în apropierea Hotelului Oberoi;

21:20- un grup de teroriști pătrunde în Nariman House, unde preiau controlul asupra ;

21:30- focuri de armă în fața Leopold Café, la circa 100 metri în spatele Taj Mahal Palace Hotel;

21:40- focuri de armă lângă Bade Miyan Café, tot în apropiere de Taj Mahal Palace Hotel;

21:45- teroriștii pătrund în holul Taj Hotel și deschid focul asupra turiștilor;

21:45- focuri de armă în interiorul Chhatrapati Shivaji Terminus (CST), Gara centrală din Mumbai;

22:30- focuri de armă la intrarea 2 a Municipal Corporation of Greater Mumbai Headquarters, vizavi de CST;

22:35- focuri de armă la , lângă CST;

22:40 – focuri de armă la Spitalul Cama & Albless;

22:50 – focuri de armă la Stația de metrou Cinema;

23:00 – explozie într-un taxi în Vile Parle, în nordul orașului;

23:00 – explozie într-un taxi la Mazgaon;

23:10 – două explozii pe , în sudul orașului;

23:30 – explozie la Dhobi Talao.

27 noiembrie

00:30 – focuri de armă după ce un ofițer de poliție a fost capturat la Dhobi Talao;

01:00 – explozie puternică (posibil două grenade) la Taj Hotel;

02:00 – primele formațiuni antiteroriste indiene ajung la Taj Hotel;

03:00 – schimb de focuri intens la Taj Hotel;

09:15 – armata ajunge la Oberoi Hotel;

09:15- forțele de securitate fac o primă tentativă de recucerire a Taj Hotel;

10:30 – forțele de securitate scotocesc fiecare cameră a Taj Hotel;

17:30 -forțele NSG (National Security Guard) sosesc la Nariman House. Elicopterele încep să survoleze zona.

28 noiembrie

07:30 – NSG declanșează atacul la Nariman House;

11:00 – Hotelul Hotel Oberoi, este recucerit și ostaticii sunt eliberați;

11:00 – trupele NSG raportează că au curățat o nouă aripă a Taj Hotel;

13:00 -securitatea anunță că în holul Taj Hotel au fost ucise 30 de persoane;

18:00 – încetează operațiunile antiteroriste la Nariman House.

29 noiembrie

04:30 – focuri de armă și puternice explozii se aud la Taj Hotel;

07:30 – se mai aud focuri de armă sporadice la parterulTaj Hotel;

08:50 – poliția anunță că operațiunile antiteroriste la Taj Mahal Palace Hotel au luat sfârșit.

Premisele atacului

♦Atacurile teroriste din Mumbai, sau ceea ce experții numesc “11septembrie indian”, care au făcut 172 de victime, sunt atribuite grupării islamist-extremiste Lashkar –e Taiba (LeT), ai cărei lideri susțin că nu se vor limita la eliberarea Kashmirului, țelul final fiind destrămarea Indiei.

♦Alegerea metropolei Mumbai nu a fost întâmplătoare: Mumbai (fost Bombay), capitala statului indian Maharashtra, cel mai populat oraș indian, este inima comercială a Indiei, un fel de Wall Street asiatic, simbolul de necontestat al prosperității și modernității Indiei.

♦Hotelurile Taj Mahal Palace și Trident-Oberoi erau ideale pentru asigurarea publicității (obiective turistice de prestigiu, pline de străini și personalități ale vieții social-economice autohtone) și transmiterea unui mesaj clar de avertizare: India este o destinație nesigură, iar guvernul de la New Delhi nu poate garanta protecția nimănui.

♦Victimele atacului – americani, britanici, evrei și indieni – denotă o extindere a ariei de lovire a LeT care, până la acea dată, lăsa impresia că acțiunile sale erau focalizate pe Kashmir, respectiv India. Cert este că atacurile din noiembrie 2008 au acutizat relațiile indo-pakistaneze și au sporit probabilitatea declanșării unui conflict militar între New Delhi și Islamabad, favorizat de două posibile evoluții interdependente:

lansarea, de către India, a unor operațiuni în forță asupra bazelor de antrenament ale grupării LeT din Pakistan, ceea ce ar stimula intențiile agresive ale aripii dure a conducerii de la Islamabad;

creșterea presiunilor grupărilor extremiste pentru dislocarea forțelor militare pakistaneze de la frontiera tribală cu . Rolul Lashkar-e Taiba în tragedia din Mumbai ridică problema implicării sau nu a Pakistanului în operațiunile din noiembrie 2008.

Nu există dovezi (date certe) conform cărora operațiunile LeT ar fi fost declanșate cu aprobarea sau sprijinul armatei pakistaneze sau al serviciilor secrete de la Islamabad.

♦Numărul mare de victime, pagubele materiale provocate, sfidarea serviciilor indiene de securitate și larga acoperire mediatică vor atrage, în opinia liderilor LeT, noi simpatizanți ai „cauzei”, atât din rândul pakistanezilor cât și din cel al indienilor.

Recunoașterea obiectivelor și planificarea atacurilor

▪ Atacatorii au ajuns la Mumbai, venind de la Karaci (Pakistan), cu un vapor indian cargo. La 22/23 noiembrie 2008, aceștia au capturat vasul și au omorât echipajul, cu excepția căpitanului, pe care l-au lichidat în apropiere de Mumbai. Transportul pe mare a permis teroriștilor să evite controalele severe la frontierele terestre și aeriene; de asemenea, navigând sub pavilion indian, au adormit vigilența și eventualele suspiciuni ale Pazei de Coastă indiene. Pentru a evita orice incident la acostare, au abandonat vasul la câteva mile de intrarea în port și, folosind bărci gonflabile ușoare, au debarcat în două puncte diferite, în partea de sud a metropolei.

▪ Desfășurarea operațiunilor teroriste denotă o planificare detaliată, o recunoaștere amănunțită la fața locului și o pregătire fizică și mentală de excepție. Organizatorii au mizat pe efectul surpriză, provocarea panicii și a haosului, precum și pe crearea unor diversiuni menite să deruteze și atenueze forța de reacție a structurilor indiene cu atribuții în combaterea terorismului și apărarea ordinii publice.

▪ Complexitatea și anvergura atacurilor din Mumbai solicitau o pregătire minuțioasă a fiecărui pas: Martori oculari afirmă că teroriștii erau familiarizați (mai bine chiar decât oaspeții complexului turistic!) cu accesul/ieșirea dinTaj Hotel, cu ieșirile de urgență sau cu lifturile folosite de personalul de serviciu, iar un raport despre arestarea, cu câteva luni în urmă, a unui suspect de terorism (căruia nu i s-a acordat atenția necesară!!!) menționa prezența asupra acestuia a unor hărți/schițe despre diferite obiective turistice din Mumbai, unele dintre acestea devenind în noiembrie același an ținte ale teroriștilor.

▪ Teroriștii cunoșteau în detaliu drumul până la obiective, rute favorabile deplasării pe timpul nopții, amplasarea exactă a acestora, măsurile de pază și securitate la exterior și în incintă, toate asemenea informații fiind însușite din hărți și compact discuri puse la dispoziție de „profesorii” de la bazele de antrenament din Pakistan. De altfel, această ipoteză, precum și alte informații au fost confirmate de unul dintre teroriștii supraviețuitori capturați de securitatea indiană.

Teroriștii

Despre atacatori, la nivelul surselor deschise, se conosc puține date: Cei zece teroriști vorbeau urdu, hindi și puțin limba engleză, erau tineri pakistanezi, susținuți de un număr necunoscut de localnici (inclusiv etnici indieni), care le-au acordat sprijin în aprovizionarea cu alimente și în activitatea de documentare asupra viitoarelor ținte.

Singurul terorist supraviețuitor capturat a fost un tânăr pakistanez care, înainte a de a fi recrutat pentru „cauza Jihadului”, se îndeletnicea cu furtișaguri mărunte de la populație. Acesta știa foarte puține lucruri despre tovarășii săi, însă, paradoxal, pare să fi recunoscut printre pozele prezentate de securitatea indiană pe unul dintre liderii Lashkar-e Taiba aflat în legătură cu serviciile secrete pakistaneze.

Membrii grupului terorist au fost izolați unul de celălalt pe aproape întreaga perioadă de antrenament și pregătire a misiunii, iar unii dintre aceștia ar fi sosit în Mumbai anterior atacului, pentru definitivarea ultimelor detalii ale operațiunilor. Din rațiuni lesne de înțeles, serviciile de informații indiene susțin că întrega echipă a sosit în oraș în seara atacului.

Teroriștii au beneficiat de o gamă diversificată de armament: pistoale-mitralieră AK-56 (varianta chineză a modelului rusesc AK-47) cu câte șapte încărcătoare pentru fiecare, pistolete calibrul 9mm, 8-10 grenade, explozibili etc. Au folosit și pistoale-mitralieră model Heckler & Koch MP5, capturate de la forțele indiene de securitate.

Tactici și mijloace de comunicare folosite

Atacurile au fost secvențiale și mobile, mai multe echipe lovind aproape simultan diverse obiective, cu folosirea combinată a armamentului din dotare: focuri asupra străinilor și polițiștilor, rafale scurte trase din autoturisme, aruncarea de grenade, construirea de baricade, luarea de ostatici etc.

Prin acționarea în echipe separate și deplasarea rapidă de la o țintă la alta, teroriștii au reușit să creeze confuzie și, mai ales, să lase impresia că sunt mult mai mulți decât în realitate, îngreunând astfel eforturile forțelor de securitate indiene de evaluare a situației și de formulare a celor mai adecvate măsuri de gestionare a crizei. Teroriștii au acționat în patru echipe: una cu patru membri și trei cu doi membri.

● Imediat ce au ajuns la Mumbai, prima echipă de doi teroriști s-a deplasat cu taxiul la Gara Centrală (Chhatrapati Shivaji Terminus –CST), unde au deschis focul asupra călătorilor, în principal navetiști din clasa medie a populației. Au terorizat gara aproape 90 minute, până la sosirea în zonă a unor unități de poliție bine înarmate, după care au reușit să dispară. Au ajuns ulterior la Spitalul Cama & Albless, unde au deschis focul. Au scăpat și de aici, capturând o mașină de poliție, și s-au îndreptat spre Hotelul Trident-Oberoi. În disputa cu forțele de poliție, unul dintre teroriști a fost ucis, iar celălalt capturat. Conform oficialităților indiene, numai această echipă a provocat o treime din victime.

● A doua echipă (doi teroriști) s-a deplasat pe jos până la Complexul comercial-rezidențial Nariman House, proprietatea Mișcării evreiești Chabad Lubavich. Au aruncat în aer stația de carburanți situată vizavi de complex, au deschis focul asupra clădirii și au pătruns în incinta acesteia, luând 13 ostatici, dintre care 6 au fost executați și 2 au murit în timpul confruntărilor cu forțele de poliție.

● A treia echipă de două persoane a pătruns în Hotelul Trident-Oberoi și a început să tragă la întâmplare. Într-un apel teleponic către mass-media, teroriștii au comunicat că sunt în total șapte (!) și au cerut autorităților ca, în schimbul turiștilor, să elibereze toți mujahedinii (luptători musulmani) aflați în închisorile indiene. În confruntările ce au durat aproape 17 ore, au murit 30 de civili și ambii teroriști.

● A patra și cea mai puternică echipă (patru indivizi) a vizat Taj Mahal Palace Hotel. Teroriștii au pătruns intempestiv în Cafeneaua Leopold, împușcând mortal 10 persoane. Ulterior, au intrat în Taj Hotel, situat la circa 100 m distanță, deplasându-se frecvent dintr-o parte în alta pentru a deruta intervenția forțelor de securitate. Situația a fost preluată sub controlul autorităților abia după 60 ore, când comandourile indiene au reușit lichidarea ultimului terorist.

Tactica dispersării atacatorilor în echipe distincte reduce riscul operațional. Odată atacurile declanșate, eșecul sau eliminarea uneia dintre echipe nu ar fi pus în pericol pe celelalte și nici acțiunea în ansamblul acesteia. Singurul risc de eșuare a operațiunii ar fi putut apărea pe mare, în timpul deplasării de la Karaci spre Mumbai.

Toate obiectivele atacate se încadrau în așa-numita categorie “soft target”, în niciun moment al declanșării operațiunii teroriștii neîntâlnind forțe înarmate. Cele mai multe ținte nu dispuneau de protecție armată, iar acolo unde erau de așteptat dispozitive de securitate importante forțele de pază erau dotate cu armament ușor, facil de anihilat. Cu excepția Taj Mahal Palace Hotel, unde dispozitivul de securitate dispunea de 4 (patru!!!) persoane, la celelalte ținte paza era aproape inexistentă.

Atacatorii au folosit telefoane celulare și comunicările prin satelit pentru a ține legătura între echipe, dar și – contrar ordinelor primite – cu sponsorii lor din . Astfel, conform unui comunicat furnizat de autorități la începutul anului 2009, legăturile din cereau teroriștilor să urgenteze atacurile și să omoare toți ostaticii, avertizându-i că altfel prestigiul Islamului va avea de suferit!

Cu toate aceste solicitări imperative, teroriștii nu au executat toți ostaticii, ceea ce ne face să credem că sperau să scape cu viață din confruntările cu forțele de securitate indiene, eventual printr-o negociere a eliberării acestora.

Atacurile teroriste de la Mumbai demonstrează că organizațiile jihadiste cu bazele în sunt capabile să lanseze operațiuni ambițioase, cel puțin în vecinătatea apropiată, în special în . Dacă facem o conexiune cu precedentele atacuri teroriste din India venind dinspre organizațiile extremist-islamiste din Pakistan, putem anticipa o continuare, chiar o escaladare a campaniei teroriste în Asia de Sud, pe fondul tentativei de transformare a Kashmirului într-o parte distinctă a jihadului internațional.

Într-o asemenea perspectivă, Lashkar-e Taiba se poate transforma dintr-un subsidiar al Al Qaida într-o constelație independentă în galaxia globală a jihadului.

Răspunsul autorităților indiene

Reacția guvernului indian la atacurile din noiembrie 2008 de la Mumbai a relevat o serie de slăbiciuni ale strategiei antiteroriste și legate de eficiența structurilor responsabile de gestionarea unor astfel de crize.

Eșec al serviciilor de informații. Responsabili oficiali ai serviciilor secrete indiene au fost avertizați de propriile surse, dar și de CIA, că un atac major era foarte probabil, dar, în lipsa unor date mai concrete, nu au fost adoptate măsuri proactive specifice. Mai mult, se pare că a existat o slabă coordonare între structurile centrale de securitate (Research and Analysis Wing – RAW și Intelligence Bureau -IB) și Poliția locală din Mumbai, aftfel nu ne putem explica de ce informațiile (rezultate din interceptări) privind amenințarea teroristă nu au ajuns la Poliția din Mumbai și Paza de Coastă, sau au ajuns prea târziu.

Sincope în activitatea Pazei de Coastă. Atacurile au probat incapacitatea Indiei de a monitoriza efectiv frontiera maritimă, condiție vitală pentru toate statele cu astfel de granițe. Situația apărută are două cauze majore: lipsa unor informații anticipative și dotarea precară a Pazei de Coastă: mai puțin de 100 vase de patrulare și un minim de sprijin aerian pentru mai mult de 5000 mile de frontieră maritimă. De asemenea, deși guvernul a alocat fonduri pentru achiziționarea a încă 26 de vedete rapide de patrulare, numai pentru coastele statului , acestea au rămas la docuri, din lipsa fondurilor pentru întreținere.

Reacții parțiale și tardive. Deși forțe ale Poliției (inclusiv Brigada antiteroristă) au reacționat relativ rapid, acestea nu aveau experiența necesară pentru organizarea comenzii unice sau izolarea imediată a perimetrului incidentului, permițând astfel deplasarea teroriștilor de la o țintă la alta.

Primele efective ale armatei au ajuns în teatrul confruntărilor abia la orele 02,50, deci la peste cinci ore de la primul foc de armă al teroriștilor, iar prima unitate specializată, The Marine Commandos (Marcos) puțin mai târziu, însă ambele au eșuat în anihilarea teroriștilor. Situația a devenit gestionabilă abia spre orele 08,50, odată cu intrarea în dispozitiv a forțelor speciale ale National Security Guard –NSG (“Comandourile Pisicilor Negre”), structură de elită, construită după modelul britanic al SAS, sau german (GSG-9). Intrarea tardivă în scenă a “pisicilor negre”, când numărul victimelor se apropiase deja de cifra finală, are și unele circumstanțe atenuante. Sediul central a NSG este în sudul capitalei , fără baze/filiale în alte state, iar această unitate antiteroristă de elită nu are în dotare avioane și nici acces necondiționat la Forțele Aeriene Indiene chiar și în cazuri de criză.

Pregătirea antiteroristă insuficientă și slaba echipare a Poliției locale. Pentru a gestiona eficient un atac terorist este nevoie de dotări și pregătire cel puțin la nivelul atacatorilor. În cazul evenimentelor de la Mumbai, ofițerii de poliție au adoptat o atitudine defensivă în raport cu acțiunile teroriștilor, aceștia fiind conștienți că vestele lor antiglonț nu puteau rezista tirurilor AK-47 sau AK-56.

Capabilitățile limitate ale Pompierilor și Serviciilor de Urgență, structuri care au răspuns cu mare întârziere. Acestea, lipsite de doările necesare, nu au reușit să-și coordoneze acțiunile cu cele ale Poliției și forțelor naționale de securitate. Evenimentele din noiembrie 2008 au scos în evidență slaba eficiență a serviciilor municipale indiene, chiar în situația unor evenimente deosebite, produse într-o metropolă de talia Mumbai.

Neajunsuri severe în strategia de comunicare și management al informațiilor. Pe toată durata crizei, Guvernul central și forțele de securitate nu au reușit să controleze situația, cuvinte precum haos sau paralizare fiind repetate cu obstinație pentru a caracteriza evenimentele în derulare. Lipsa de comunicare oficială a generat o reacție pe măsură din partea opiniei publice, care a acuzat guvernul de dezinteres în protejarea drepturilor cetățenilor. Mai mult, breșele din protocoalele privind diseminarea informațiilor de securitate au permis teroriștilor să intre în posesia unor informații operative extrem de sensibile.

Cele mai severe critici au fost adresate Cabinetului premierului, în prima zi a crizei, după anunțul conform căruia 200 de comadouri ale National Security Guard sunt gata a fi dislocate în zonă în mai puțin de două ore. Un asemenea anunț a grăbit lichidarea ostaticilor și a confirmat teroriștilor faptul că, până la momentul respectiv, nicio unitate antiteroristă nu era pregătită să intre în dispozitiv.

Implicații/consecințe

Atacurile grupării Lashkar-e Taiba asupra unor obiective din Mumbai nu au rămas fără urmări pentru , , SUA și, într-o anumită măsură, pentru comunitatea internațională. Dacă multe dintre implicațiile asupra celor patru actori, indiferent de poziția față de Lashkar-e Taiba, sunt aproximativ aceleași, problemele devin ceva mai nuanțate când ne referim la “sponsori”.

Pentru , atacurile din noiembrie 2008 au produs efecte atât pe plan intern cât și extern. Din perspectiva relațiilor cu Pakistan, India este convinsă că LeT este sponsorizată de entități guvernamentale, indiciile autorităților de la New Delhi fiind îndreptate spre Directoratul de Informații Interservicii (ISI) al Pakistanului și taberele de antrenament ale Lashkar-e Taiba din Pakistan. este frecvent amenințată de grupări militante cu baza sau sprijinite de Pakistan, actori nestatali cu suport în structurile de intelligence.

După ce a devenit putere nucleară, Pakistanul a stimulat tacit orice acțiune ostilă Indiei, contând pe faptul că un asemenea statut va minimaliza o eventuală reacție militară a guvernului de la New Delhi.

Evenimentele din Mumbai au stimulat focalizarea atenției guvernului de la New Delhi spre eficientizarea mecanismelor de securitate, consolidându-se opinia conform căreia autoritățile indiene trebuie să identifice noi mijloace pentru pedepsirea Pakistanului și prevenirea unor noi atacuri teroriste. Cu toate acestea, cel puțin pe termen scurt, nu sunt probabile reacții militare de amploare ale Indiei în direcția Pakistanului, armata rezumându-se la lovituri punctuale în perimetrul Liniei de Control (LoC).

Aripa dură a conservatorilor indieni opinează că un răspuns militar ar putea oferi garanția că Pakistanul (sau acele elemente din structurile armate și ale serviciilor secrete care susțin acțiunile Lashkar-e Taiba) va înțelge că, în , terorismul nu poate rămâne nepedepsit,indiferent de costuri.

Consecințele pentru apar din semnalele unor posibile legături între ISI și LeT, sesizate de premierul Indian care, după rezultatele preliminare ale anchetei, afirma că “există suficiente evidențe ce atestă că dotările teroriștilor și precizia operațiunilor trebuie să fi avut suportul unor instituții guvernamentale din ”.

Experți politico-militari indieni, dar și americani, consideră că executivul de la Islamabad nu controlează Serviciile de informații sau structurile similare ale armatei și sunt pesimiști în legătură trecerea acestora sub orice formă de monitorizare, avertizând totodată că eventualele presiuni ale SUA în această direcție riscă să destabilizeze fragilul guvern civil pakistanez.

În opinia noastră, Lashkar-e Taiba operează, într-o măsură pe care nu o putem cuantifica, cu structurile militare și/sau de informații pakistaneze. Din această perspectivă, atacurile de la Mumbai sugerează cel puțin două concluzii:

♦testarea și, eventual, slăbirea capacității militare a Indiei prin atacuri periodice de acest gen constituie un element-cheie în strategia establishmentului de securitate pakistanez;

♦seria de atacuri anulează, sau amână pe termen nedefinit, posibilitatea normalizării raporturilor pakistanezo-indiene.

Pentru SUA, persistența legăturilor dintre structurile pakistaneze militare și de intelligence și grupări extremist-teroriste de genul Lashkar-e Taiba demonstrează că Inter-Services Intelligence (ISI- spionajul), Intelligence Bureau (IB – contraspionajul) și Military Intelligence (MI – Serviciul de Informații Militare) nu pot constitui parteneri credibili pentru comunitatea de informații americană, interesată de cooperarea cu Islamabadul pentru capturarea liderilor Al Qaida ,anihilarea grupărilor extremiste care operează în Kashmir și controlarea frontierei cu Afganistanul.

Atacurile de la Mumbai au scos în evidență capacitatea LeT de a-și externaliza țintele, ceea ce a provocat îngrijorare în rândul comunității internaționale, cu deosebire în țări cu concentrări importante de emigranți pakistanezi.

*

►India va continua să se confrunte cu serioase amenințări jihadiste venite din partea unor grupări teroriste cu baza în . Nici India și nici SUA nu sunt în măsură să reducă o astfel de presiune care, pe termen scurt și mediu va spori. Chiar și în aceste condiții, India nu poate apela la opțiunea militară, o astfel de soluție riscând un răspuns similar al Pakistanului, cu consecințe dificil de estimat pentru situația geostrategică regională.

►Sărăcia va rămâne atuul teroriștilor, care vor putea selecta, recruta și instrui noi adepți capabili să planifice și execute operațiuni complexe, de genul atacurilor de la Mumbai. Focalizarea asupra Pakistanului nu poate ascunde realitatea că teroriștii au beneficiat de suport uman și logistic pe plan local, inclusiv din partea unor etnici indieni.

►Regizorii atacurilor au elaborat o strategie bine gândită pe toate coordonatele, începând cu planificarea operațiunilor sau alegerea celor mai potrivite mijloace și terminând cu tactica selectării și lovirii țintelor. Principalele obiective ale teroriștilor au fost atinse: impact psihologic pronunțat, victime numeroase și o acoperire mediatică de excepție.

►Teroriștii vor miza, în continuare, pe elementul surpriză. La Mumbai au procedat exact la ceea ce nu se așteptau autoritățile, deci fără camioane pline cu exploziv parcate în apropierea țintelor, fără teroriști sinucigași gata să se arunce în aer odată cu autobuzul sau garnitura de metrou.

►Obiectivele turistice și cele incluse în categoria așa-ziselor “soft targets”, dificil de protejat în unele cazuri, vor deveni țintele favorite ale teroriștilor, acestea fiind mai ușor de atacat și cu costuri relativ reduse. De altfel, cele mai importante și simbolice construcții din India au fost concepute fără luarea în calcul a oricăror măsuri de securitate și amplasate, de regulă, în locații extrem de expuse.

►Conducătorii instituțiilor ce ar putea constitui ținte ale teroriștilor trebuie să conlucreze mai strâns cu structurile locale de poliție și securitate, pentru a beneficia în timp util de orice alertă privind riscul unui eventual atac. Aceștia trebuie, de asemenea, să gândească din timp, în coordonare cu structurile specializate, răspunsuri strategice capabile să acopere o gamă cât mai variată de amenințări.

►Eșecul serviciilor de informații, pregătirea antiteroristă insuficientă, slaba dotare a Poliției locale, reacția tardivă a comandourilor specializate, sincopele din sistemul comunicațiilor strategice și, nu în ultimul rând, deficiențele serioase în managementul informației constituie elemente majore ce au afectat gestionarea eficientă a crizei provocate de atacurile teroriste de la Mumbai.

––––––––––––-

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Lupta Antiterorista Si Drepturile Omului (ID: 128455)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Lupta Antiterorista Si Drepturile Omului

Copyright Notice

Statutul Consilierilor Locali

. Notiunea, Natura Juridica Si Scopul Executarii Silite

Siguranta Si Securitatea Sociala Prin Masuri de Politica Penala

Reglementarea Juridica A Copiilor Ramasi Fara Ocrotire Parinteasca

Aspecte Practice Privind Preluarea Datoriei de Catre Sotul Supravietuitor

Raspunderea Civila Contractuala Si Delictuala

Copyright Notice

Similar Posts