LUNCA DUNĂRII ȊNTRE OLTENIȚA ȘI MÂNĂSTIREA CU PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA PROCESELOR GEOMORFOLOGICE VECHI ȘI ACTUALE [304151]
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Geografie
LUCRARE DE LICENȚĂ
Îndrumător științific:
Prof. Univ. Dr. IELENICZ MIHAI
Absolvent: [anonimizat]‒ MARIA
BUCUREȘTI
2015
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Geografie
Domeniul: GEOGRAFIE
Programul de studii: ZI _
LUNCA DUNĂRII ȊNTRE OLTENIȚA ȘI MÂNĂSTIREA CU PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA PROCESELOR GEOMORFOLOGICE VECHI ȘI ACTUALE
Îndrumător științific:
Prof. Univ. Dr. IELENICZ MIHAI
Absolvent: [anonimizat]‒ MARIA
BUCUREȘTI
2015
Cuprins:
Partea ȋntâi
Elemente introductive……………………………………………………………………………………………..1
Argumentele elaborării lucrării……………………………………………………………………………1
Obiective………………………………………………………………………………………………………….2
Metode și mijloace de cercetare utilizate……………………………………………………………..2
Caracteristicile fizico‒ geografice ale zonei studiate……………………………………………………..3
Poziția geografică………………………………………………………………………………………………4
Limite și vecini…………………………………………………………………………………………………..5
Raportarea matematică……………………………………………………………………………………..5
Localizarea administrativ‒ teritorială, față de rețeaua hidrografică și față de localitățile apropiate…………………………………………………………………………………………………………6
Evoluția paleogeografică și geologică a Câmpiei Române……………………………………………..7
Evoluția paleogeografică a Câmpiei Române………………………………………………….7
Evoluția geologică a orizontului local…………………………………………………………….8
Depozitele antecuaternare……………………………………………………………..10
Depozitele cuaternare……………………………………………………………………10
Unitățile de relief…………………………………………………………………………………………………13
Câmpia Mostiștei………………………………………………………………………………………………….13
Lunca Argeșului…………………………………………………………………………………………………….14
Lunca Dunării……………………………………………………………………………………………………….14
Văi și văiugi…………………………………………………………………………………………………………..15
Terasele Dunării……………………………………………………………………………………………………15
Terasele Argeșului…………………………………………………………………………………………………16
Caracteristici climatice…………………………………………………………………………………………..16
Factorii genetici ai climei………………………………………………………………………………………..16
Radiația solară…………………………………………………………………………………………..16
Factorii dinamici………………………………………………………………………………………..18
Intervenția umană……………………………………………………………………………………..18
Componentele climei…………………………………………………………………………………………….18
Regimul termic…………………………………………………………………………………18
Precipitați………………………………………………………………………………………..20
Umiditatea atmosferică……………………………………………………………………..22
Durata strălucirii Soarelui…………………………………………………………………..22
Vânturile………………………………………………………………………………………….23
Fenomene meteorologice………………………………………………………………….23
Factorii geografici ce influențează climatul………………………………………………………..24
Vegetația………………………………………………………………………………………..24
Solul……………………………………………………………………………………………….24
Hidrografia …………………………………………………………………………………………………………24
Elementele care influențează regimul hidrografic…………………………………………………….24
Relieful………………………………………………………………………………………………………….24
Condițiile climatice…………………………………………………………………………………………25
Rețeaua hidrografică…………………………………………………………………………………………….25
Dunărea………………………………………………………………………………………………………..25
Regimul nivelurilor Dunării…………………………………………………………………..26
Debitele Dunării………………………………………………………………………………….27
Importanța Dunării……………………………………………………………………………..29
Argeșul………………………………………………………………………………………………………….29
Mostiștea………………………………………………………………………………………………………29
Apele subterane…………………………………………………………………………………………….30
Apele stătătoare…………………………………………………………………………………………….30
Lacurile ……………………………………………………………………………………………..30
Cursuri cu regim de scurgere temporar……………………………………………………………..33
Caracteristici bioedafice și influența antropică………………………………………………………….34
Vegetația…………………………………………………………………………………………………………….34
Vegetația de silvostepă……………………………………………………………………………………34
Vegetația de stepă………………………………………………………………………………………….35
Vegetația de luncă………………………………………………………………………………………….36
Vegetația higrofilă………………………………………………………………………………………….36
Vegetația de lacuri și bălți……………………………………………………………………………….37
Vegetația de pe grinduri………………………………………………………………………………….38
Vegetația din crovuri………………………………………………………………………………………38
Plantele cultivate……………………………………………………………………………………………38
Fauna …………………………………………………………………………………………………………………39
Fauna din luncă…………………………………………………………………………………………..39
Solurile……………………………………………………………………………………………………………….42
Resurse naturale………………………………………………………………………………………………….45
Influența antropică……………………………………………………………………………………………….45
Partea a ll a
Morfologia Luncii Dunării ȋntre municipiul Oltenița și Iezerul Mostiștea……………………….46
Morfografia arealului studiat…………………………………………………………………………………47
Lunca ȋnaltă…………………………………………………………………………………………………………47
Lunca medie………………………………………………………………………………………………………..48
Lunca joasă………………………………………………………………………………………………………….49
Morfometria sectorului analizat…………………………………………………………………………….49
Hipsometria…………………………………………………………………………………………………………49
Densitatea fragmentării reliefului…………………………………………………………………………..50
Energia de relief…………………………………………………………………………………………………..51
Gradul de ȋnclinare al reliefului………………………………………………………………………………53
Tipuri genetice de relief ……………………………………………………………………………………….54
Relieful fluviatil……………………………………………………………………………………………………54
Formele de relief rezultate prin eroziune…………………………………………………………..54
Luncile ………………………………………………………………………………………………54
Terasele…………………………………………………………………………………………….54
b.1. Terasele Dunării…………………………………………………………………………..55
b.2. Terasele Argeșului………………………………………………………………………..56
Falezele de pe Lacul Mostiștea……………………………………………………………..56
Popinele…………………………………………………………………………………………….57
d.1. Movila Fundu Grădiștea…………………………………………………………………59
d.2. Movila Comorile…………………………………………………………………………..60
d.3. Movila Gumelnița…………………………………………………………………………62
Malurile abrupte ale Dunării…………………………………………………………………70
Privalurile…………………………………………………………………………………………..71
Belciugele și brațele părăsite din luncă………………………………………………….72
Cuvetele lacustre din cadrul luncii…………………………………………………………72
Formele de relief rezultate prin procesul de acumulare………………………………………75
Luncile ………………………………………………………………………………………………75
a.1. Lunca Dunării……………………………………………………………………………….75
a.2. Lunca Argeșului…………………………………………………………………………….76
Colmatarea superficială a microdepresiunilor din luncă…………………………..76
Grinduri…………………………………………………………………………………………….76
Renii și ostroave…………………………………………………………………………………77
Suprafețe mlăștinoase………………………………………………………………………..79
Plaje …………………………………………………………………………………………………80
Conul de dejecție al Argeșului ……………………………………………………………..80
Relief dezvoltat pe terase și ȋn câmpie………………………………………………………………81
Crovurile………………………………………………………………………………………………….81
Intervenția antropică………………………………………………………………………………………84
Lucrări hidrotehnice și de hidroameliorare ………………………………………………….85
Inundațiile rezultate din acțiunea antropică…………………………………………………85
Localitățile, infrastructura și alte elemente………………………………………………….88
Procese morfogenetice și formele de relief rezultate…………………………………………………88
Procese de tasare și sufoziune……………………………………………………………………………….88
Procese de pluviodenudare, ravenare și șiroire………………………………………………………..89
Procese de alunecări de teren, prăbușiri și surpări……………………………………………………90
Procese fluvio‒ torențiale……………………………………………………………………………………..91
Paleocursurile Dunării și Argeșului………………………………………………………………………….93
Paleocursurile Argeșului………………………………………………………………………………………..93
Paleocursurile Dunării…………………………………………………………………………………………..95
Evoluția luncii de-a lungul vremii……………………………………………………………………………98
Evoluția ȋn timp a reliefului din cadrul luncii…………………………………………………………..100
Evoluția luncii Dunării ȋn perioada 1884‒ 2015………………………………………………………100
Concluzii…………………………………………………………………………………………………………..102 Anexe ……………………………………………………………………………………………………………..103
Bibliografie………………………………………………………………………………………………………….
Partea ȋntâi
Elemente introductive
Argumentele elaborării lucrării
Pentru realizarea lucrării de licență am acordat o atenție deosebită părții fizico-geografice, mai exact geomorfologiei, deoarece consider că pentru a ȋnțelege procesele și fenomenele actuale, trebuie sa căutăm ȋn evoluția și dinamica proceselor din trecut.
Pentru ca lucrarea să aibă un conținut cât mai complex și veridic am efectuat numeroase deplasări pe teren, măsurători, am descris fenomenele și procesele ȋntâlnite, am utilizat informații din diverse domenii, precum: geologie, hidrologie, climatologie, biogeografie, pedologie.
Am fost motivată de curiozitatea științifică față de orizontul local, de comparațiile pe care le-am putut realiza beneficiind de surse cartografice diverse și din perioade diferite de timp.
Ȋncercând să colectez cât mai multe lucrări de specialitate, articole sau studii realizate ȋn această porțiune de țară, am constatat că nu există informații amănunțite, fapt ce m-a ambiționat să efectuez personal măsurători, deplasări și cercetări pe teren, dar mai ales să elaborez ipoteze interesante.
Studiul de față se concentrează pe zona cuprinsă ȋntre Argeș la vest, Dunăre la sud, canalul Dorobanțu la est și Câmpia Mostiștei la nord, porțiune de luncă și terase cărora am ȋncercat să le descifrez dinamica proceslor geomorfologice ȋn timp.
Dacă inițial am pornit de la baza fizico-geografică, mai departe am dorit să aprofundez partea de studiu a relieflui, procesele geomorfologice, formele de relief existente și evoluția cursurilor de apă, din luncă, de-a lungul vremii.
Am ȋntâmpinat unele probleme de a identifica corect anumite procese și forme de relief din luncă datorită puternicilor modificări antropice și gradului ridicat de utilizare a terenurilor din luncă, și nu numai, precum: ȋndiguiri, desecări, lucrări de hodroameliorare și hidrotehnice, canalul Dunăre‒ București, cultivarea plantelor. Toate acestea determinând drastice schimbări morfogenetice.
Ȋnclinația spre plimbări, drumeții, plăcerea de a fi ȋn natură și de a discuta cu oamenii locului m-au ajutat să ȋnțeleg procesele geomorfologice ce au loc aici.
Am redactat această lucrare de licență ȋn cadrul Universității din București, respectiv Facultatea de Geografie, specializarea Geografie, prin prisma informțiilor colectate și specificate ȋn bibliografie, măsurătorilor directe pe teren, observațiilor și deplasărilor repetate. Specific și faptul că unele informații au fost preluate din materiale obținute de la institudii de specialitate, precum Institutul de Geografie, Institutul de Geologie, Biblioteca Națională etc..
Ȋn elaborarea tezei am fost ȋndrumată constant de domnul profesor universitar doctor Mihai Ielenicz, căruia țin să ȋi mulțumesc, ȋn mod special, că mi-a acceptat propunerea de a-mi fi profesor ȋndrumător, fapt ce mă face să mă simt mândră că pot colabora cu un geograf de calibrul dumnealui.
Obiective
Ȋnainte de elaborarea studiului propriu-zis, voi ȋncerca să stabilesc o serie de obiective, care vor reprezenta practic scheletul tezei, pe care le voi urmării de-a lungul lucrării. Cele mai importante obiective sunt ȋn primul rand, stăpânirea cunoștințelor cu privire la caracteristicile generale ale luncii Dunării. Ȋn al doilea rând, voi urmări identificarea caracteristicilor de natură geologică, hidrologică, morfografică, morfometrică din lunca Dunării cuprinsă ȋntre Argeș și canalul Dorobanțu. Ȋn al treilea rând, voi căuta tipurile de relief predominante din zona analizată. Ȋn al patrulea rând, am să identific morfodinamica reliefului atât ȋn trecut, cât și ȋn prezent, prin analiza hărților din perioade de timp diferite și prin observarea directă pe teren a unor situații concrete.
Metodele și mijloace de cercetare utilizate ȋn prezenta lucrare
Pentru ca lucrarea să dețină o bază știintifică veridică, a fost necesară utilizarea mai multor metode specifice de cercetare. Cele mai importante dintre acestea sunt:
Metoda analizei și sintezei, prin intermediul căreia am colectat informațiile și datele, plecând de la referințe cu caracter general, care m-au determinat sa aprofundez cât mai mult, pentru a percepe corect modul ȋn care a evoluat de-a lungul timpului Lunca Dunării, ȋn arealul luat ȋn studiu, dar și pentru a ȋntelege modificările fizionomice pe care relieful le-a suferit de-a lungul vremii. Cu ajutorul acestei metode am reusit să deslușesc felul ȋn care diverse fenomene și procese au acționat asupra reliefului, creând forme de relief specifice, putându-le ierarhiza și localiza ȋn regiune.
Metoda observației. Ȋn decursul ultimilor doi ani de facultate am realizat numeroase deplasări pe teren, dar pe lângă acestea, timp de 4 ani, ȋn liceu, prin navetism, tranzitam zilnic aceasta zonă, analizand-o și ridicându-mi numeroase semne de ȋntrebare despre modul ȋn care unele forme de relief au luat naștere. Am pornit pe trasee bine stabilite, cu scopul de a realiza observații, pentru a efectua măsuratori, pentru a fotografia cadrul natural ȋn diverse perioade ale anului și pentru a examina stadiul de evoluție, destul de redus ȋntr-un timp atât de scurt, al reliefului.
Metoda analizei hărților topografice, satelitare, aerofotogramelor și ortofotoplanurilor. Această metodă a fost abordată ȋn mod special ȋn prima parte a lucrării pentru a studia relieful și formele specifice, pentru a constata modul ȋn care acesta a evoluat ȋn timp, ȋnsă am pus accentul pe studiul morfometriei reliefului Luncii Dunării, utilizând hărți din perioade diferite de timp, precum harta Szatmary din anul 1884, harta austrică din anul 1910 cu scara 1:200 000, harta lui Alexandru Mărculescu din anul 1932, harta sovietică 1:100 000, planuri directoare de tragere, scara 1: 20 000, și altele pentru a identifica principalele modificări care s-au ȋnregistrat de-a lungul timpului ȋn luncă.
Metoda morfografică a fost pusa ȋn practică prin utilizarea hărții topografice 1:100.000, a imaginilor satelitare, aerofotogramelor prin care am examinat si determinat văile actuale și cursurile părăsite ale râurilor Argeș și Dunăre, popinele, canale, etc.
Metoda morfometriă am utilizat-o consultând hărțile topografice, ortofotoplanurile, imaginile satelitare, dar și numeroase deplasări pe teren, realizând ȋn acest fel o serie de măsuratori și calcule pentru a stabili gradul de fragmentare al reliefului, densitatea fragmentării reliefului, gradul de ȋnclinare al reliefului( pantele).
Metoda stratigrafico-paleontologică. Am preluat această metodă de la geologi, interpretând litologia prin existența unor coloane de foraj, oferind date importante cu privire la vârsta depozitelor și modului ȋn care acestea au evoluat ȋn timp.
ll. Caracteristicile fizico‒ geografice ale zonei studiate
Cunoașterea reperelor de ordin fizico-geografice este extrem de importantă pentru ȋnțelegerea elementelor ce țin de calitatea mediului natural, condițiile naturale, elemente de favorabilitate sau restrictivitate, relief.
Fig.ll.1. : Localizarea județului din care face parte arealul studiat ȋn cadrul României ( sursa: http://www.ancpi.ro/static/cadru.html)
Poziția geografică
Segmentul de luncă și terase abordat ȋn prezenta lucrare se ȋncadrează ȋn Câmpia Română.
Zona studiată se situează ȋn partea de sud-est a Romaniei ȋn județul Călărași.
Arealul face parte din cea mai vastă unitate de șes a țarii noastre, respectiv Câmpia Română. Mai exact, ȋn partea sud-estică a câmpiei, la sud de Câmpia Mostiștei, ȋn lunca Dunării, ȋntre municipiul Oltenița și Iezerul Mostiștea.
Această porțiune, de luncă dintre municipiul Oltenița și localitatea Mânăstirea a fost denumită de Grigore Posea( 1982) “Lunca Călărași”.
Limite și vecini
Consultând harta fizică a Câmpiei Române, această porțiune a luncii se ȋnvecinează la vest de râul Argeș cu Câmpia Burnasului, la nord Câmpia Mostiștei și terasa l a Dunării, la sud-est Câmpia Băraganului Sudic, la est de canalul Dorobanțu, Câmpia Bărăganului Estic ( Ialomiței), iar la sud limita este determinată de fluviul Dunărea, care face si graniță naturala cu statul Bulgaria.
Fig.ll.2 : Poziția geografică a luncii Dunării ȋntre Oltenița și Mânăstirea ( sursa: http://www.profudegeogra.eu/harta-campia-romana/, accesat la data de 20.04.2015)
Raportarea matematică
Prin cunoașterea coordonatelor matematice se poate deduce ȋn prima instanță tipul de climă și caracteristicile acesteia, legătura și influența asupra elementelor fizico-geografice.
Din punct de vedere al raportării la sistemul de coordonate matematice, prezenta lucrare analizează porțiunea situată de la intersecția meridianului de 26ᴼ38’28” longitudine estică cu paralela de 44ᴼ04’24” latitudine nordică, la Oltenița, până la intersecția meridianului de 26ᴼ52’19” longitudine estică cu paralela de 44°14′17″ latitudine nordică, la Mânăstirea( Google Earth).
Transformată ȋn kilometrii, suprafața de teren studiată este de aproximativ 25‒ 30 de kilometri lungime.
Localizare administrativ‒ teritorială, față de rețeaua hidrografică și față de localitățile apropiate
Din punct de vedere administrativ-teritorial, acest segment al Luncii Dunări face parte ȋn totalitate din județul Călărași, mai exact ȋn partea de sud-vest a acestuia.
La vest județele vecine sunt Giurgiu și nord-vest Ilfov, la nord si nord-est județul Ialomița, la sud-est județul Constanța, iar la sud granița cu Bulgaria.
Fig ll.3: Localizarea administratv-teritorială a segmentului de luncă studiat ( sursa: http://pescuitul.3xforum.ro/post/681/1/HARTA_CALARASI_-_JUDETUL_CALARASI/, accesat la data de 20.04.2015)
Cele mai importante artere hidrografice sunt, ȋn primul rȋnd Dunărea, de mare interes economic( comercial), ȋn partea de sud a luncii, pe de altă parte râul Argeș, care reprezintă și limita vestică a zonei analizate, Mostiștea, la est, determinând limita estică. Cel mai important lac este Limanul Mostiștea, pentru pescuit ȋn mod special, restul lacurilor fiind reduse ca număr si suprafață, precum Marotinu, Lișteava.
Cel mai mare oraș, dar și cel mai dezvoltat și important din punct de vedere economic, social, cultural‒ istoric și industrial, al doilea ca marime din județ, este Oltenița, care se află la doar 60 de kilometri est față de capitala București, fapt ce a determinat de-a lungul istoriei legături cu capitala prin drumuri de interes economic, către portul dunărean.
Municipiul Călărași, care este și reședința județului, se află la aproximativ 60‒ 70 de kilometri vest de arealul oltenițean, iar la est, la doar 80 de kilometri este orașul Giurgiu, important port dunărean.
Ȋntre aceste orașe s-au dezvoltat căi de comunicație rutiere de interes național, precum DN4 care pornește din port și leagă Oltenița de București, DN31 face conexiunea ȋntre Oltenița și Călărași și DN41 face posibilă trecerea de la Oltenița către Giurgiu. Pe lângă rețeaua rutieră există o cale ferată ce duce către capitală.
lll. Evoluția paloegeografică și geologică a Câmpiei Române
Evoluția paleogeografică a Câmpiei Române
Inițial, câmpia a fost o depresiune care mai târziu este invadată de apele marine.
Ȋn ceea ce privește evoluția ȋn timp a câmpiei, aceasta a cunoscut doua etape principale:
prima etapâ, ȋn care a fost o depresiune maritimo-lacustră, dezvoltată ȋn perioada tortoniană până la sfârșitul levantinului și o mică parte de la ȋnceputul cuaternarului.
a doua etapă este cea a formării câmpiei ca unitate geografică. ȋn această perioadă câmpia iese de sub stăpânirea apelor marine, prin procesul de transgresiune, la debutul cuaternarului, din vestul câmpiei spre est și de la nord la sud.
Prin intermediul unor scufundări de natură tectonică din regiunile uscate, ȋn depresiunea acoperită cu apă ia naștere câmpia, fapt demonstrat de stratul de la baza stratelor sedimentare, tortoniene.
Bazinul lacustru se dezvoltă treptat, ȋncepând din partea nordica, unde se intâlnesc depozite tortoniene, către sud, aici identificându-se sedimente ce datează din sarmațian, meoțian și pliocen.
Colmatarea rocilor sedimentare este ȋnsoțită și de o inălțare lentă a relieului, practic exondarea are loc la finalul pliocenului superior și ȋn cuaternar. Toate acestea duc la scoaterea câmpiei din mediul submers, care ȋncet, dar sigur devine suprafață emersă ( A. C. Banu, 1964).
La sfărsitul diluviului are loc transgresiunea flandrină , moment ȋn care câmpia iese total din zona submersă si are un aspect aproximativ precum cel actual.
Evoluția geologică a orizontului local
Pentru a descifra structura petrografică a orizontului local am utilizat mai multe lucrări de specialitate, pe care le voi menționa mai jos.
Ȋn mod sigur putem afirma că alcatuirea geologică se află ȋntr-o legatură directă cu fizionomia reliefului, cu aspectul pe care ȋl are reteaua hidrografică, dar și cu tipurile de sol existente.
Județul Călărași are un soclu de roci metamorfice (cristaline) peneplenizate (Platforma Valahă, care face parte din vasta platformă Moesică), peste care staționează depozite sedimentare paleozoice, mezozoice și neozoice. Depozitele cuaternare cuprind depozite loessoide, pietrișuri, nisipuri și mâluri (Mutihac, 1974).
Ȋn cadrul Câmpiei Române, la mare adâncime se găsește un fundament dur, alcătuit din calcare identice cu cele din Platforma Prebalcanică, de la sud de Dunăre. Vârsta acestor calcare datează din cretacic, jurasic și triasic.
Sub acestea au fost identificate roci, foarte vechi, de vârstă paleozoică, iar pe lângă acestea roci dure, și anume șisturi cristaline.
Rocile dure, din fundament, reprezintă defapt baza rocilor friabile din partea superioara. Acestea datează ȋncă din mezozoic și paleozoic, fiind cunoscut și sub numele de „ fundament al Câmpiei Române”( Sârcu, 1971).
La finele mezozoicului fundamentul ȋncepe să se scufunde treptat de la sud la nord, creându-se ȋntre Dunăre și actualul București o panta de 1‒ 3 ᴼ, pe când la nord de capitală panta devine mai accentuată, iar acest fundament este identificat la adâncimi mai mari de 3. 000 de metri( la stația Filaret din București) ( Banu, 1964).
Emil Liteanu (1984), a realizat o clasificare care arată dispunerea orizonturilor pe verticală după cum urmează.
La adâncimea de aproximativ 227 de metri, pe o grosime de 20‒ 30 de metri se găsește un strat de nispuri și pietrișuri acvifere, după care urmează o succesiune de strate argiloase cu grosimi mai mari.
Ȋntre 70‒ 110 metri există un orizont format din marne și argile cu un conținut redus de nisipuri. După acest orizont s-a identificat o fâșie de 30 centimetri cu nisip și pietriș acvifer, iar ȋn intervalul 5‒ 18 metri se desfasoară un strat format ȋn cuaternar, alcătuit din nisip și pietriș acvifer.
O clasificare mai simplificată, arată alcătuirea din trei orizonturi principale, respectiv:
Primul orizont se află ȋn partea inferioară și este compus din nisipuri și pietrișuri cu intercalații de argile. Acest depozit atinge grosimi ȋn medie de 100‒ 170 metrii.
Al doilea orizont este format din marne și argile, depuse pe stratul de la bază. Are grosimi ce variază ȋntre 50 și 100 de metrii, cunoscut și sub denumirea de “complexul marnos”.
Cel de-al treilea depozit este cel situat ȋn partea superioară, compus din orizonturi superficiale de argile și loess dispuse pe nisipuri și pietrișuri ( Liteanu, 1984).
Corectitudinea alternanței orizonturilor a putut fi emisă pe baza celor peste 200 de foraje realizate ȋn proximitatea zonei luate ȋn studiu, ajungând până la adancimi de 110‒ 270 de metri. ( Liteanu, 1984)
Fig.lll.4 : Secțiune realizată ȋn orizonturile de roci din București (sursa: Liteanu, 1952)
Fig.lll.5 : Profil geologic ȋn bazinul Mostiștei, comuna Coconi
1 ‒ sol actual; 2 ‒ loess; 3 ‒ sol fosil; 4 ‒ nisipuri ȋncrucișate sau orizontale; 5 ‒ nisip argilos; 7 ‒ marne; 8 ‒ pietriș provenit din calcare; 9 ‒ nisip cu intercalații calcaroase; 10 ‒ orizont fosilifer; 11 ‒ criostructuri ( sursa: Coteț, 1976).
Depozitele antecuaternare
Soclul orașului Oltenița cuprinde roci metamorfice peneplenizate de vârstă arhaic-baikaliană. Perioada paleozoică cuprinde depozite de varsta cambriană, siluriană, devoniană și carboniferă, situație care arată că acest fundament a fost uneori exondat, alteori submers( Posea, 1984). Depozitele mezozoice sunt formațiuni jurasice și cretacice, calcarele cretacice apărând la zi ȋn Bulgaria, iar ȋn forajul de la Oltenița (sud) au fost identificate la adâncimea de 15,9 m.
S-au executat o serie de foraje, la 15‒ 17 metri adâncime, ȋn cadrul luncii din sudul orașului, unde s-a constatat că orizontul de aluviuni este din ce ȋn ce mai gros la est de Argeș, sub care exisă roci mai dure, erodate, ce constituie defapt patul pe care s-a dezvoltat lunca. Ȋn partea superioară a forajului există un strat gros de roci sedimentare fine, precum mâluri argiloase și nisip. Ȋnaintând spre baza profilului aceste roci devin din ce ȋn ce mai grosiere, cu granulometrie mai mare, ajungând la 15 metri la calcarul cretacic ( Posea, 1984).
Depozitele cuaternare
Atât Emil Liteanu, cât și Petre Coteț recunosc litologia cuaternarului ca fiind reprezentată de:
Formațiunea “Pietrișuri de Frătești”, depuse ȋn Pleistocenul Inferior, ajunge la grosimi de 10‒ 20 metrii ȋn partea sudică.
Formațiunea “Complexul Marnos” are grosimi de 5‒ 20 metrii și apare la zi ȋn estul Burnasului și ȋn faleza lacului Mostiștea.
Formațiunea “Depozitele Loessoide” , din Pleistocenul Superior, este bine reprezentată ȋn Burnas și Mostiștea și apare ȋn deschideri, pe văi la contactele directe câmpii-lunci.
Depozitele holocene sunt reprezentate de nisipuri, mâluri, nisipuri argiloase, argile nisipoase, cu grosimi cuprinse ȋntre 5 și 15 metri.
Pietrișuri de Frătești
Aceste formațiuni datează din Pleistocenul Inferior și are grosimi de 10‒20 metri ȋn partea sudică.
Complexul marnos
Tot Emil Liteanu, ȋn lucrarea „“Geologia zonei orașului București” vorbește despre complexul marnos din zona proximală capitalei. Bancul marnos se află ȋntre orizontul inferior, alcătuit din nisipuri și pietrișuri, și cel orizontul superior, compus din nisipuri.
După ce s-au efectuat numeroase sondaje, s-a constatat că argilele au aspect plastic și din punct de vedere cromatic sunt vinete cu vine de culoare ruginie și intercalații de calcar ȋn nuanțe de galben, cenușiu, albastrui, negru intens. Ȋn ceea ce privește compoziția chimică, argila conține manga, fier și substanțe organice. Tranziția se face treptat, de la argile tipice la argile cu ochiuri de nisip, apoi argile nisipoase și nisipuri argiloase. Ȋn general nisipurile din complexul marnos sunt fine și lipsite de calcar ( Liteanu, 1984).
Formațiunea “Complexul marnos” are grosimi de 5‒20 metri și se regăsește ȋn estul Burnasului și ȋn faleza Limanului Mostiștea apare la zi ( Liteanu, 1984).
Fig.lll.6 : Faleza lacului Mostiștea in localitatea Mânăstirea (27.04.2014)
Nisipuri de Mostiștea
Aceste formațiuni sunt ȋntâlnite pe o suprafață mai restrânsă din Baraganul Sudic. Vârsta acestora datează din pleistocenului superior.
Ȋn perioada depunerii Complexului Marnos, partea aceasta a câmpiei se afla într-un proces lent de subsidență. Nisipurile de Mostiștea s-au depus o data cu încetarea procesului de subsidență și începutul unei perioade de ridicare a scoarței. Ȋn momentul depunerii acestor depozite se încheie sedimentarea lacustră.
Ȋn prezent, sedimentele au o granulație specifică nisipurilor fine, cu mici ȋntrepătrunderi de pietrișuri. Grosimea stratului variază ȋntre 10 și 30 m, peste care există un strat de depozitele loessoide de 20‒ 25 metri grosime.
Resursele de apă ale acestei formațiuni, au un debit redus datorită granulației fine ale materialelor sedimentare, și sunt exploatate într-o mică măsură, numai de gospodarii care își sapă puțuri pentru alimentarea cu apă.
Fig.lll.7 : Nisipurile de la nord de lacul Mostiștea, la Coconi ( Coteț, 1976)
Depozitele loessoide
Acestea datează din Pleistocenul Superior și este bine individualizată ȋn Burnas și Mostiștea, apărând ȋn deschideri pe văi la contactul direct câmpii-lunci.
Ȋn prezent sedimentele au o granulație fină cu mici intercalații de pietrișuri, au grosimi de 10-30 de metri, peste care staționează un strat de loess de 20-25 metri grosime ( Liteanu 1952; Coteț 1973; Sârcu 1971 ).
Depozitele loessoide impun, ȋn urma proceselor de tasare și sufoziune, forme de relief precum crovuri denumite și găvane sau padine, văi sufozionale, hrube, pâlnii, abrupturi, coloane, ace.
lV. Unități de relief
Spațiul cercetat se află ȋn cadrul culoarului dunărean format ȋn pleistocenul superior-holocen cu terase și lunci, pe când Câmpia Burnasului, Câmpia Mostiștei și Câmpia Bărăganului( Sudic sau Ialomițean) datează din pleistocen.
Ȋn urma deplasărilor, cercetărilor pe teren și consultării mai multor lucrări de specialitate, am constatat următoarele tipuri principale de relief:
câmpie tabulară acoperită cu loess, de tip “băragan”, respectiv Câmpia Mostiștei;
lunci puternic aluvionate: lunca Argeșului;
lunci de tipul bălților: lunca Dunării;
văi și văiugi largi: Mostiștea, Valea Mare, Valea Zboiului, Valea Luica;
terasele Argeșului și Dunării.
Câmpia Mostiștei
Câmpia Mostiștei, denumită de Vintilă Mihăilescu( 1966) și Câmpia Ciornulesei, din punct de vedere genetic este o depresiune structurală, situată ȋntre conurile de dejecție al Dâmboviței, Ialomița și depozitele torențiale de la Mărculești ( Apostol, 2004).
Această câmpie a luat naștere ȋn perioada cuaternarului, ȋn doua etape de sedimentare, respectiv: antiloessiană când s-a depus material de origine lacustră și torentială, iar a doua etapă, cea postloessiană formată prin depunerea de sedimente pe cale eoliana, accelerată de panta cu ȋnclinare NV-SE, de 1,4 m/km.
Din punct de vedere structural deține trei nivele distincte, după cum urmează.
Nivelul levantin.
Este compus din orizonturi de pietrișuri ce ating grosimi de 4 ‒ 5 metri ȋn centrul câmpiei, pe când ȋn partea estică, ȋn apropierea Iezerului Mostiștea, acestea sunt ȋngropate fiind substituite de nisipuri. Ȋn partea sudică a șesului s-a observat o alternanță a nisipurilor și marnelor. Toate aceste strate de roci de granulometrie și caracteristici diferite s-au depus ȋn perioada levantinului.
Nivelul cuaternar
Cel de-al doilea nivel, format ȋn perioada cuaternarului este compus ȋn cea mai mare parte din argile vineții și o serie de marne de culoare cenușie.
Nivelul actual
Al treilea nivel se constutuie ȋn principal din depozite de origine torențială, precum nisipuri și loessuri, ulterioare orizontului format ȋn cuaternar care este impermeabil ( Apostol, 2004).
Este defapt un interfluviu plat ce se ȋncadrează ȋn categoria câmpiilor relativ joase, tabulare, cunoscută ȋn termeni populari și sub denumirea de “câmp” ( Mihăilescu, 1947). Nu depășește altitudinea de 100 de metri ȋn partea de nord și 60 ‒ 70 de metri pe interfluvii sau pe terasele Dunării .Ȋn sectoarele de luncă, a Mostiștei, Argeșului sau Dunării nu atinge mai mult de 15 ‒ 20 metri ( Apostol, 2004).
Este brăzdată de foarte puține văi care au adâncimi reduse, așa cum susține si Gabriela Apostol ( 2004), de 15 ‒ 20 de metri , terasele sunt slab reprezentate și de multe ori sunt confundate cu câmpul. Loessurile ating grosimi de 10 ‒ 30 de metri, făcând ca pânza freatică să se găsească la adâncimi mai mari, dar au favorizat și apariția de microdepresiuni circulare, denumite crovuri sau padine, care uneori sunt ocupate de apă, unele chiar sărate ( Mihăilescu, 1947).
Câmpia Mostiștei face trecerea către Bărăganul propriu‒ zis la est ( Mihăilescu, 1966).
Lunca Argeșului
Lunca Argeșului are altitudini de 23 metrii pe aliniamentul Radovanu-Curcani și, 18-20 metrii pe conul de dejecție unde se află orașul Oltenița. Ȋn lunca Argeșului am identificat, atât direct ,pe teren, cât și din interpretarea aerofotogramelor și a imaginilor satelitare, numeroase cursuri părăsite.
Lunca Dunării
Ȋn zona cercetată, lunca Dunării are lățimi de 6 km. la Chirnogi, 5 km. la Oltenița, 10 km. la Ulmeni, 5 km. la Stancea și are altitudini de 12-16 metrii, excepție făcând conul de dejecție al Argeșului la Chirnogi și Oltenița, dar și spațiul dintre Spanțov și Chiselet ( Mihăilescu, 1925). După Grigore Antipa, ȋn structura luncii distingem: grindurile fluviale, situate ȋn vecinătatea albiei minore și zona depresionară cu: grădiști/popine, lacuri, bălți, mlaștini, japșe, brațe, gârle, privaluri.
Văi și văiugi
Văile reprezintă forme de relief negative, ce au luat naștere prin acțiunea apleor curgătoare actuale sau care ȋși aveau cursul pe aici ȋn trecut. Majoritatea văilor au aspectul unor culoare lungi și largi ȋnconjurate de suprafețe ȋnalte și vălurite pe cele doua maluri.
Fig. lV.8 : Forme de relief din Câmpia Ciornulesei, cu atenție deosebită asupra văilor ( sursa: Comunicări de Geografie, 2005, vol X)
Relief de vale: 1‒văiugi supradezvoltate cu fundul plat; 2‒ văiugi, în profil transversal, în forma liteterei "U"; 3‒lacuri artificiale; 4‒valea Mostiștei și valea Corâtei; 5‒contactul morfologic dintre relieful de vale și cel al câmpului;
Relieful de câmp: 6‒suprafața morfologică a câmpului; 7‒crovuri, găvane, padine ; 8 – movile; 9 – aliniamente de crovuri; 10‒ limită de areale cu crovuri de diferite dimensiuni;
Alte elemente: 11 – curbă de nivel; 12 – cota altimetrica; 13 – baraje din pământ; 14 – localitate; 15 –toponim;
Terasele Dunării
La est de Argeș, Dunărea prezintă trei terase:
Terasa l, denumita și terasa Călărași, cu ȋnălțimi de 3-7 metrii, de vârstă holocen-superioară. Din această terasă se pare că provine movila Fundu Grădiștea, de 22 metrii altitudine absolută și 7 metrii altitudine relativă.
Terasa a ll a are altitudini de 26-30 metrii, vârstă Würm ll, ȋn cadrul căreia este sculptată Valea Mare.
Terasa a lll a, are altitudini de 33-38 de metrii, de vârstă Wüm l. Din această terasă se pare că provine Măgura Gumelnița ( vezi harta geomorfologică generală, anexe) ( Ianovici, 1969).
Terasele Argeșului
Ȋn cursul său inferior, Argeșul prezintă trei terase lipsite de continuitate, atât pe dreapta, cât și pe stânga râului.
Terasa l, are altitudini de 5-7 metrii , se desfășoară pe malul stâng al Argeșului, ȋn cadrul ei fiind situate fosta filatură, satele Mitreni, Curcani, Sălcioara, Șoldanu, iar pe partea dreaptă apare bine reprezentată la Chirnogi.
Terasa a ll a, de 18-24 de metrii și apare bine conturată ȋn aval de Budești, la Nana, Luica, Curcani, Valea Roșie, iar pe dreaptă ȋntre Chirnogi și Valea Popii.
V. Caracteristici climatice
Datorită localizării ȋn partea sudică a României, ȋn zona de luncă a Dunării va determina instalarea unui climat tipic. Așadar, predomină clima temperat-continentală de tranziție, cu tendința de ariditate ce se accentuează de la vest către est. Climatul se caracterizează prin veri calde, secetoase, uscate, cu precipitații reduse , iar iernile sunt reci, geroase, cu viscol și crivăț puternice ( Banu, 1964).
Pentru a face o analiză cantitativă și calitativă a componentelor climatice am utilizat date obținute de la Stația meteorologică Oltenița.
Factorii genetici ai climei
Factorii genetici ai climei se referă, la radiația solară, la dinamica și natura geografică.
Radiația solară
Radiația solară, compusa din: radiația solară directă, radiația difuză, radiația totală, radiația reflectată și radiația absorbită( Roșu, 1972).
Fig. lV.9: Tipurile de radiație solară (sursa: http://www.calorserv.ro/articole/panouri-solare/sistemul-solar-termic-lumina, accesat la data de 09.04.2015)
Radiația solară directă reprezintă principala sursă de energie calorică ce acționează asupra suprafeței terestre. Este direct influențată de transparența atmosferei, atingând valori maxime ȋn lunile calde, la amiază. La Oltenița, media anuală a radiației este de 70-75 kcal//an, din care vara se ȋnregistrează cantitatea maximă de radiații, de 10-12 kcal//an, pe când iarna aceasta nu depașește 1 kcal//an ( Stația Meteorologică Oltenița).
Radiația difuză provine din radiația reflectată de pe particulele din atmosferă. Se află ȋn stransă legatură cu atmosfera și culoarea solului. Ȋn zona studiată, apogeul este atins ȋn lunile de iarna, deoarece stratul de zăpadă, deschis la culoare, favorizează albedoul, pe când vara radiația este mai slabă ca intensitate.
Radiația totală este cunoascută și sub denumirea de radiație globală. Reprezintă defapt suma dintre radiația directă și radiația difuză, ȋnregistrând valoarea maximă ȋn luna iulie.
La stația meteorologică Oltenița, radiația totală anuală este mai mare comparativ cu restul țării, cu 128‒135 kcal//an, mult mai intensă vara, ȋn luna iulie, comparativ cu 120 kcal//an care este media radiației ȋn țară.
Din perspectiva radiației reflectate și radiației absorbite, acestea provin din radiația globală, care se reflectă la contactul cu suprafața terestra sau sunt absorbite. Radiația reflectată se află ȋn legătură directă cu albedoul și culoarea solului ( Ianovici, 1969).
La stația Meteorologică din Oltenița, radiația reflectată este redusă datorită menținerii stratului de zăpadă o scurtă perioadă din an, așadar și albedoul este scăzut.
Factorii dinamici
Ȋn ceea ce privește factorii dinamici, aici sunt incluse: circulația atmosferică, ȋn această porțiune a țării pătrunzând masele de aer vestice, aduc destul de slab influențe submediteraneene, umede și răcoroase iarna și veri calde și uscate; masele tropicale din partea sudică, uscate și fierbinți; masele de aer temperat-continentale din est, ce aduc iarna temperaturi reci, viscole, geruri puternice și vara uscăciune.
Cei mai importanți centrii barici ce actionează pe teritoriul țării noastre, dar și ȋn zona aceasta de luncă sunt Ciclonul Azorelor, Anticiclonul Siberian, Depresiunile Barice de deasupra Mării Mediterane, Depresiunile Barice din partea nordică a Oceanului Atlantic( Ielenicz, 2007).
Intervenția umană
Nu sunt foarte ȋnsemnate activitățile umane din această parte a țării, ȋn modificarea majoră a microclimatului.
Datorită deficitului de precipitații, absolut necesare culturilor agricole de aici, oamenii au creat o serie de canale pe care le-au utilizat pentru irigații, așadar, pe de o parte a modificat aspectul suprafeței de teren. Ȋnsă, mai ales pe timpul zilei, cel puțin vara, am constatat pe teren cu ajutorul unui termometru, că temperatura de aici este cu 3‒ 5ᴼC mai scăzută comparativ cu temperatura din localitate, de exemplu. Acest fenomen este pus pe seama evaporației intense a apei datorită temperaturilor ridicate din atmosferă, care dau și o umiditate mai mare aerului pe lȋngă temperaturile mai scăzute.
Componentele climei
Regimul termic
Temperaturile aerului, ȋn trecut, cât și ȋn prezent, au fost influențate de mai mulți factori, printre care: asezarea geografică ȋn zona temperată, pe paralela de 44ᴼ04’24” longitudine estică, ceea ce se reflectă ȋn formarea anotimpurilor, cu regim termic ce variază de-a lungul unui an. Un al doilea factor este omogenitatea teritoriului din punct de vedere morfologic, prezența pădurilor, lacurilor, râurilor, care ȋmpiedică influențele climatice majore. Masele de aer, precum ciclonii și anticiclonii ce acționează ȋn arealul luncii influențează regimul termic anual.
Consultând Atlasul Republicii Socialiste România, am observat că zona studiată este tranzitată de izotermele de 11‒ 12ᴼC. De altfel, Lunca Dunării, ȋn luna ianuarie ȋn partea sudică sunt temperaturi medii de -2ᴼ ‒ -1ᴼC, pe când ȋn nordul acesteia temperaturile scad la -3ᴼ ‒ -2ᴼC. Ȋn lunile iunie-iulie, temperaturile ajund, ȋn medie, la 23‒ 24ᴼC( Banu, 1964; Ielenicz, 2007).
De-a lungul anului, ȋn jur de 60‒ 80 de zile au temperaturi sub 0ᴼ C, multe dintre ele chiar și sub -15ᴼC, ȋn spațiul luncii dunării analizat și peste 40‒ 60 de zile cu temperaturi tropicale, de peste 30ᴼC, foarte călduroase si uscate, datorită pătrunderii maselor de aer dispre sudul continentului ( Banu, 1964).
Tot A.C. Banu, ȋn lucrarea „Bărăganul” susținea că sunt aproximativ 110 zile cu ȋngheț, dintre care doar 30‒ 35 de zile ȋnregistrează temperaturi sub 0ᴼ C, iar ȋn celor de 80 de zile, diurn se produce dezghețul și nocturn ȋnghețul. Iarna se produc frecvent geruri intense, ȋn alternanță cu zile cu dezgheț, cu burniță, umezeală și moină.
Circa 300 de zile ale anului au temepraturi de peste 0ᴼ C, iar 180‒ 200 de zile ȋnregistrează temperaturi de peste 10ᴼ C.
Ȋn lunile calde, temperaturi de peste 25ᴼ C figurează ȋn termometre 100‒ 130 de zile anual.
Fig. V.9 : Modului ȋn care variază temperaturile medii lunare din anul 2000 (Sursa: Stația Meteorologică Oltenița).
Aruncând o privire generală asupra graficului se pare că temperaturile cresc treptat din luna ianuarie până la jumătatea verii,ȋn iulie, după care regimul termic scade treptat până ȋn luna decembrie, când se ȋnregistrează temperaturi negative.
Așadar, am constatat că luna cu temperatura medie cea mai crescută a fost luna iulie, cu 22ᴼC, iar luna cu temperatura cea mai scăzută a aerului s-a ȋnreistrat ȋn luna decembrie, cu -2,8ᴼC.
Fig. V.10 : Modificarea temperaturilor minime și maxime lunare din anul 1998 ( sursa: Stația Meteorologică Oltenița).
La prima vedere, pe axa temperaturilor maxime lunare, temperaturile cresc treptat din luna ianuarie, de la 10,2ᴼ C până ȋn iulie, la 32,2ᴼ C, după care ȋncep să scadă lent până la 11ᴼ C ȋn luna decembrie. Temperatura maximă absolută a fost ȋn luna iulie, de 32,2ᴼ C.
Temperaturile minime lunare ale anului 1998 sunt ȋn luna ianuarie de -12ᴼ C, scad ȋn februarie până la -12,5ᴼ C, ca din martie să ȋnregistreze valori pozitive până ȋn octombrie când devin negative de la -3ᴼ C la -8,2ᴼ C ȋn decembrie. Temperaturi minime lunare negative au fost identificate șase luni din an, respectiv: octombrie cu -3ᴼ C, noiembrie cu -7,5ᴼ C, decembrie cu -8,2ᴼ C, ianuarie -12ᴼC și februarie -12,5ᴼ C. Temperatura minimă absolută a fost ȋn luna februarie, cu -12,5ᴼ C ( Stația Meteorologică Oltenița).
Precipitații
Regimul precipitațiilor din lunca Dunării călărășene este strâns legat de poziția geografică ȋn cadrul țării, relieful jos aflat ȋn calea maselor de aer de mare si mică presiune.
Ȋn această parte a țării precipitațiile sunt reduse cantitativ, cu doar 500‒550 mm/an, mai mici decât media pe țară de 641 mm/an( Stația Meteorologică Oltenița,2000; Ielenicz, 2007, pag. 72).
De la an la an, cantitatea cazută de precipitații atmosferice diferă de la un an la altul, dacă ȋn anul 1945 au cazut doar 255 mm, 850 mm ȋn anul 1966, ȋn anul 1985 cantitatea de apa era de 340 mm, crescând pâăa la 790 mm ȋn anul 1991.
Evaporația este intensă, iar acest fenomen creează uneori deficit de umiditate. Datorită temperaturilor ridicate mai multe zile la rând și absenței precipitațiilor, pe perioada verii, secetele au durat chiar și o lună. Perioada de timp ȋntre care cad două ploi depășește 20 de zile, ȋn cazuri excepționale ajungând chiar la 60 de zile, seceta fiind fenomenul cel mai dăunător pentru culturile agricole, care sunt compromise, vegetație și confortul oamenilor.
Secetele cele mai ȋndelungate din istoria Câmpiei Române au fost ȋn anul 1800 cu peste 125 de zile lipsite de precipițatii, ȋn anul 1886 s-au inregistrat peste 123 de zile fără ploi și anul 1895 cu 177 de zile secetoase ( Banu, 1964).
Lunile cu maximum pluviometric din cursul unui an sunt mai și iunie, cu un sfert din cantitatea totală de precipitații, pe când lunile cu minimele regimului precipitațiilor sunt februarie și martie.
Fig. V.11 : Cantitatea medie de precipitații din luna septembrie din intervalul 1961-1990 ( sursa: http://www.geo-spatial.org/galerii/?c=gal_meteorologice&p=988)
Consultând harta pluviometrică a mediei lunii septembrie din intervalul 1961‒ 1990, este evident faptul că porțiunea de luncă studiată se află ȋn categoria regiunilor țării cu cele mai reduse cantități de ploaie cazute, sub 40 de mm, ca tot Bărăganul Estic, Câmpia Olteniei și Nordul Podișulu Moldovenesc. Așadar, luna septembrie este una mai degrabă secetoasă.
Ȋn lunile de iarnă precipitațiile sunt solide, sub formă de zăpadă cu valori de 35‒ 65 mm.
Sub influența vânturilor de vest, umede și răcoroase, primavara, precipitațiile ȋncep să crescă. Ȋn anotimpul cald, cad ȋn jur de 190-200 mm, ȋn special prin aversele abundente din luna iunie. Ȋn cursul toamnei, cad aproximativ 110-120 mm de precipitații.
Umiditatea atmosferică
Pe aliniamentul Oltenița‒ Mânăstirea umezeala din aer este destul de mare, comparativ cu restul țării. Acest lucru se datoreaza ȋn primul rând numeroasele rețele hidrografice din zonă, precum Dunărea, Argeșul, Mostiștea, numeroasele depresiuni lacustre, panzei freatice care ȋn luncă se află la doar 1,5 m adâncime, favorizând procesul de evaporare.
Consultând datele de la Stația Meteorologică din Oltenița, ȋn anul 2000 umezeala atmosferică atingea ȋn jur de 85‒ 86,7 %, pe când media Câmpiei Române este de 77%.
Durata strălucirii Soarelui
Durata strălucirii Soarelui se află ȋn strânsă legătură cu gradul de acoperire al cerului cu nori, frecvența și durata acesteia, diferind de la un an la altul și chiar de la o lună la alta.
La est de râul Argeș, durata de strălucire a soarelui depășește 2200‒ 2500 de ore anual( Ielenicz, 2007, pg. 72). Perioadele din cursul anului cu cele mai multe ore de strălucire solară sunt ȋn lunile de vară cu peste 300 de ore, conform datelor de la Stația Meteorologică, urmate de lunile de la sfârșitul primăverii și ȋnceputul toamnei. Cele mai puține ore cu strălucire a soarelui, cum este de așteptat, se ȋnregistrează iarna.
La Oltenița, din datele obținute de la Stația Meteorologică, din anul 2000, durata medie lunară de strălucire solară a fost de 177 de ore.
Vânturile
Fig. V.12 : Proveniența vânturilor ce activează ȋn municipiul Oltenița ( sursa: Stația Meteorologică Oltenița).
Analizând ponderea provenienței vânturilor care ȋși fac simțită prezența, se pare că predomină masele de aer nord‒estice, ocupând un sfert din total, cu acțiune deosebită iarna, când aduc temperaturi reci, ger, viscol. Calmul atmosferic ocupă 21% din total, ceea ce ȋnseamnă ca foarte multe zile sunt lipsite de orice adiere a vânturilor. Masele de aer sud‒vestice au o pondere mai mică, de 17%, venind cu uscăciune,secete și temperaturi ridicate. Vânturile de proveniență nordică și vestică ocupă 11% din total, ȋncărcate cu precipitații, temperaturi mai scăzute.
Un vânt local este Băltărețul, caracterizat printr-o umiditate relativ mare, cu direcția dinspre Oltenița către est, provenind de pe Marea Mediterană. Băltărețul este activ primăvara și toamna, anotimpuri când provoacă precipitații calde și scurte ca durată. Mai rar, vara și iarna( Ielenicz, 2007).
Fenomene meteorologice
Cele mai ȋntâlnite fenomene meteo ce au loc de-a lungul unui an sunt:
Viscolul, de proveniență nord‒est europeană, ce acționează iarna, când troienește zăpada și uneori are efecte directe asupra căilor de comunicație care se blochează și izolează ȋn acest mod localitățile zile la rând, precum anul 2012.
Ceața are loc ȋn această porțiune de țară deoarece sunt ȋntinse suprafețe de apă.
Bruma are loc ȋn lunile de toamnă și primăvară, fiind dăunătoare culturilor agrciloe si pomilor fructiferi.
Grindina și fenomenele orajoase au o desfășurare mare vara și pot provoca daune majore pentru agricultură( Ielenicz, 2007).
Factorii geografici ce influențează climatul
Acești factori geografici sunt deosebit de importanți deoarece prin relief, vegetație, faună, soluri și hidrografie determină apariția unor microclimate.
Vegetația
Vegetația, prin evapotranspirație, prin capacitatea de a aplana picăturile din precipitații ce cad pe sol, absorb cantitatea mare de radiație, amortizează din forța vânturilor.
Solul
Solul are un rol deosebit ȋn reflectarea razelor solare, prin culoarea sa. De exemplu, cernoziomurile din Câmpia Mostiștei, de culoare ȋnchisă, reflectă ȋn jur de 12% din radiația solară, comparativ cu nisipurile din lunca joasă care reflectă mai bine de 30-40 % din radiație.
Vl. Hidrografia
Hidrografia este extrem de importantă pentru zona noastră, prin potențialul piscicol, utilizarea apei pentru irigații, navigație și comerț( pe Dunăre) la Oltenița, ȋnsă este puternic influențată de o serie de factori de natură climatică, relief, geologie, soluri vegetație, activitatea antropică și altele.
Elementele care influențează regimul hidrografic
Relieful
La sfârșitul iernii și ȋnceputul primăverii am observat pe teren că porțiunile plane de teren nu mai dețineau zăpadă, pe când ȋn microdepresiuni și zone de lăsare zăpada persista, iar după topirea acesteia, apa băltește o perioadă relativ lungă de timp.
De altfel, la ploi abundente, apa se acumulează ȋn aceste crovuri și zone de lăsare, fiind mai tot timpul ocupate de apă sau mâl datorita pânzei freatice situate aproape de suprafață.
Fig.Vl.13 : Persistența zăpezii ȋn zonele microdepresionare pe timpul iernii ( 06.01.2015)
Condițiile climatice
Precipitațiile, nu foarte bogate, au o deosebită importanță ȋn regimul hidrologic al apelor. Primăvara, odată cu topirea zăpezilor și precipitațiilor mai ȋnsemnate cantitativ, nivelul apei crește odata cu debitele răurilor.
Rețeaua hidrografică
Dunărea
Dunărea izvorăște din sud-estul Germaniei, din Munții Pădurea Neagră. Este al doilea fluviu ca lungime din Europa, după Volga, cu un bazin hidrografic de aproximativ 805.000, ocupă 8% din teritoriul continentului.
La Oltenița fluviul are o lățime de aproximativ 750‒ 800 de metri și debite medii de 5900‒ 6000 /s.
Pe lângă faptul că fluviul face graniță naturală cu Bulgaria, malul bulgaresc, respectiv drept, are altitudini mai mari, de 100‒ 125 m, și este alcătuit din roci mai dure, comparativ cu malul românesc, malul stâng, care este mult mai joasă ca altitudini, de 15‒ 20 de metri, ȋn porțiunea analizată ( Vâlsan, 1915).
Ȋn sectorul Oltenița-Mânăstirea, panta este redusă, așadar fluviul se extinde mai mult lateral, are lunci late, de câțiva kilometri lățime, zone inundabile, numeroase lacuri și pânza freatică aproape de suprafață.
Regimul nivelurilor Dunării
Perioada 1921‒ 1960
Ȋn perioada 1921‒ 1960 s-au realizat variații medii ale nivelurilor Dunării. S-au ȋnregistrat valori mai mari decât media multianuală a nivelului ȋn anii1922‒ 1927, 1937‒ 1942, 1954‒ 1956. Nivelurile Dunării situate sub media multianuală au fost identificate ȋn perioada 1928‒ 1935, 1945‒ 1954, iar ȋn intervalul 1948‒ 1951 valorile au fost mai mari. Prin urmare, analizând graficul, am dedus că perioadele de timp cu niveluri mai mari decât media multianuală sunt ȋn general de 3‒ 5 ani, pe când intervalele cu nivel sub media multianuală sunt de 2‒ 4 ani.
Ȋntre anii 1940 ‒ 1941 nivelul apei Dunării a cunoscut cea mai mare creștere din cei 40 de ani luați ȋn studiu, pe când ȋntre 1921‒ 1943, fluviul a ȋnregistrat cele mai mici niveluri.
Maximele absolut a nivelului apei, din istorie, s-au inregistrat ȋn anii: 1897, 1940, 1942, 1954. Anul 1942 a cunoscut nivelul maxim ȋnregistrat pe fluviu, cu 830 centimetri deasupra nivelului mării și minima absolută ȋn același an cu sub 110 centimetri față de nivelul mării ( Ianovici, 1969).
Perioada 1980‒ 1990
Al doilea interval de timp pe care l-am analizat este cuprins ȋntre anii 1980‒ 1990, datele fiind colectate de la Stația Hidrometrică Oltenița
Fig. Vl.14 : Variația nivelului mediu a apelor Dunării ȋntre anii 1980‒ 1990 ( sursa: Postul Hidrometric Oltenița)
La o primă privire asupra graficului, se pare că nivelul mediu al Dunării a avut oscilații semnificative. Maximul a fost de 455 centimetri, peste nivelul mării, ȋn luna mai, apa provenind din precipitațiile bogate ce cad pe timpul primăverii și din afluenții ce se varsă ȋn apele Dunării, crescând nivelul apei drastic din februarie până ȋn iunie.
Nivelul minim al apei s-a ȋnregistrat toamna, ȋn luna noiembrie, ȋnsă intervalul de scădere a acestuia ȋncepe ȋncă din luna iulie‒ august până ȋn luna ianuarie.
La est de municipiul Oltenița, amplitudinea acestor fenomene scade, datorită morfometriei albiei Dunării, dar și zonei largi cu risc de inundabilitate mare, numeroaselor canale, privaluri, bălti și lacuri care preiau din apele fluviului și micșoreaza ȋn acest fel variațiile de nivel ( Stația Hidrometrică Oltenița).
Debitele Dunării
b.1. Debitele lichide
Perioada 1920‒ 1960
La stația hidrometrică de la Oltenița s-au identificat două intervale de timp s-au ȋnregistrat debite sub media normală, de 5900‒ 6000 / s ȋn anii: 1927‒ 1935 și 1945‒ 1954. Intervalele ȋn care s-a depășit cu mult media normală au fost ȋntre anii:1940‒ 1941, 1926, 1937, 1944, 1955.
Au existat, așa cum era și firesc perioade scurte de timp când au avut loc extreme, precum cea din anul 1921, fiind anul cu cel mai mic debit mediu anual și anul 1941 cu cel mai mare debit mediu anual.
Din perspectiva mediilor lunare multianuale, debitele ȋncep să crească din luna martie, după topirea zăpezilor, cu apogeul ȋn luna mai, dupa care, ȋn intervalul septembrie‒ octombrie debitul scade considerabil datorită precipitatiilor reduse cantitativ. Ȋn această perioadă este ȋnregistrată și valoarea minimă anuală. După acest interval de timp debitul crește ușor ȋn lunile noiembrie‒ decembrie ( Ianovici, 1969).
Perioada 1980‒1990
Fig.Vl.15 : Variația medie lunară a debitelor Dunării ȋn intervalul 1980‒ 1990 ( sursa: Stația Hidrometrică Oltenița)
Din punct de vedere al modului ȋn care variază debitele medii multianuale, urmărind traiectoria liniei de pe grafic am constatat că variază destul de mult ȋn timp, de-a lungul anului. Se observă o creștere a debitului lunar multianual ȋncepând din luna februarie până la mijlocul verii, moment din care cunoaște o scădere treptată pâna ȋn luna ianuarie. Maximul se produce la finele primăverii, ȋn luna mai, moment ȋn care debitul atinge 8820 /s, iar minimul toamna, ȋn octombrie cu doar 3714 /s.
Debitul maxim istoric a fost ȋn anul 1987, când apele Dunării au atins 15 900 /s. Debitul minim s-a ȋnregistrat ȋn anul 1924 cu doar 145 /s ( Postul Hidrometric Oltenița).
b.1. Debitul solid
Debitul solid al fluviului repezintă defapt cantitatea totală de materiale transportate ȋn suspensie ȋn masa apei. Ȋn sectorul abordat, se transportă o cantitate mult mai mică de sedimente, comparativ cu sectorul superior și mijlociu al Dunării, dar cu toate acestea, aici se ȋnregistrează o turbiditate mare a apei ( Ianovici, 1969).
Obținând datele de la Stația Hidrologică, debitul solid multianual este de 1720 kg/ s, concentrația ajungând la 285 g/.
Importanța Dunării
Fluviul este deosebit de important pentru țara noastră, și inclusiv pentru porțiunea de luncă analizată, prin prisma porturilor ce favorizează comerțul, transportul naval către țările vecine, iar prin canalul comercial Rin‒Main face legătura comercială ȋntre vestul Europei și estul continentului ( Marea Neagră).
Ȋn prezent, apele fluviului sunt utilizate pentru obținerea hidroenergiei.
De asemenea, Dunărea a avut și are un rol ȋnsemnat geopolitic și geostrategic pentru țara noastră.
Argeșul
La sud‒ vest de municipiul Oltenița, râul Argeș se varsă ȋn Dunăre.
Valea Argeșului este cea de-a doua rețea hidrografică dupa mărime și importanță din zona studiată, se desfășoară pe direcția nord‒vest sud‒est și se ȋncadrează ȋn categoria văilor principale. Este un râu alohton sau tranzitoriu, cu izvor ȋn zona montană ( Ianovici, 1969).
La vărsarea ȋn Dunăre, la Oltenița, Argeșul formează un con de dejecție etajat. Terasele sunt dispuse ȋn formă de evantai, care pot reprezenta defapt foste conuri de dejecție, care au evoluat o dată cu acțiunea apei ( Vâlsan, 1915).
Conform datelor de la Postul Hidrometric de la Oltenița, debitul maxim de pe râul Argeș a avut loc ȋn anul 1975 și a fost de 1650 /s. Debitul minim, ȋn anul 1924 a ajuns la doar 1,1 / s.
Mostiștea
Mostiștea are o suprafață a bazinului hidrografic de 1734 și 92 de kilometri lungime. Se desfasoară ȋntre Câmpia Bărăganului și Câmpia Vlăsiei, tranzitând câmpia ce ii poartă numele, și anume Câmpia Mostiștei. Râul are mai degrabă aspectul unei salbe de lacuri, multe dintre ele antropice ( Banu, 1964).
Face parte din generația cea mai nouă de văi, autohtone, formate prin drenarea ȋn exterior a crovurilor, dar și apariția de văi de tipul celor furcitură sau de tip Mostiștea ( Ujvari, 1972; Banu, 1964).
Râul este mai bine dezvoltat pe partea estică, deoarece preia câteva pâraie și captează din crovuri, fiind denumită ȋn această porțiune și “Câmpia furciturilor” de către Vintila Mihăilescu.
Apele subterane
Ȋn această regiune de luncă și câmpie joasă, apele freatice sunt cantonate ȋn general ȋn stratele de nisipuri, pietrișuri și nisipuri loessoide.
Ȋn luncă, pânza freatică se află aproape de suprafață, la 2‒ 5 metri. Ȋn cadrul cuvetelor lacustre și depresiunilor lacustre apar la 2 metri adâncime, iar pe grinduri și grădiști la aproximativ 5‒ 10 metri adâncime.
Apele freatice au debite de chiar 50 l/s ȋn perioadele de inundații din cadrul luncii și primei terase, dar și din precipitații lichide crescute. Primăvara, când se topesc zăpezile, dar și toamna, când cad precipițatii bogate.
Ȋntre Argeș și Mostiștea, pe terase, apele freatice sunt cantonate ȋn partea inferioară a depozitelor loessoide. Pânzele freatice au un debit destul de redus, o variație mare de-a lungul anului a nivelului hidrostatic datorită temperaturilor ridicate care determină accentuarea evapotrației.
Acestea sunt exploatate într-o mică măsură, numai de gospodarii care își sapă puțuri pentru alimentarea cu apă, așadar au o importanță economică redusă. ( Ianovici, 1964).
Apele stătătoare
Lacurile
Majoritatea lacurilor se desfășoară de-a lungul rețelelor hidrografice. Ȋnsă numeroase lacuri sunt și pe terase sau interfluvii.
Ȋn luncă sunt cele mai numeroase depresiuni lacustre, acestea luând naștere din foste brațe părăsite, meandre ce trec prin microdepresiuni și apa stagnează aici, provenită din precipitatii, inundații sau din sistemele de canale din zonă ( Ianovici, 1969).
Cel mai important din arealul studiat, din punct de vedere economic, prin potențialul piscicol, este Lacul Mostiștea. Acesta a luat naștere la confluența râului Mostiștea cu Dunărea, prin bararea gurii de vărsare a râului, astefel s-a format un liman fluvial cunoscut sub denumirea de Iezerul Mostistea. Acest lac are ȋn partea nordică și nord-estică, ȋn localitatea Coconi, faleze ȋnalte, pereți verticali, afectați de acțiunea apei ( Ielenicz, 2010).
Este situat la est de localitatea Mânăstirea, fiind și cel mai ȋntins lac din zonă și cel mai adânc.
Fig. Vl.16 : Imagine panoramică asupra lacului Mostiștea la est de Mânăstirea ( 11.05.2015)
Lacul Lișteava
Lacul Lișteava, este situat ȋn partea de sud și sud‒ vest a localității Ulmeni. Acesta este compus din două depresiuni lacustre, despărțite de un dig, are dimensiuni relativ reduse. Lacul este afectat ȋn mare măsura de fenomenul de ȋnmlaștinire, iar pe timpul verii acesta seacă parțial. Adâncimea este redusă, nedepășind 1,5‒ 2 metri, fiind colmatat ȋn zona malurilor.
Fig.Vl.17 : Lacul Lișteava ( sursa: Google Earth, accesat la data de 25.05.2015)
Lacul Potcoava
Lacul Potcoava este situat la nord‒ vest de municipiul Oltenița. Se pare ca acesta provine din ȋnchiderea unui cot al râului Argeș. Dimensiunile sunt relativ reduse, la fel și adâncimea, nedepășind 2 metri.
Fig. Vl.18 : Lacul Potcoava privit de pe digul Argeșului ( 19.04.2015)
Lacul Marotinu
Lacul Marotinu se situeaă la sud de comuna Chiselet, nu are o suprafață mare, forma fiind de semilună. De-a lungul timpului, urmărind imaginile și hărțile din perioade diferite de timp am observat că lacul a cunoscut perioade ȋn care a secat complet. După inundațiile din anul 2006 acesta a revenit la aspectul inițial, de “ bumerang”.
Fig.Vl.19 : Lacul Marotinu privit de pe digul creat ȋn timpul inundațiilor din anul 2006 ( 19.04.2015)
Fig.Vl.20 : Lacul Marotinu. Ortofotoplan din anul 2010 ( sursa: http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/viewer/index.html, accesat la data de 24.04.2015)
Lacul de la est de Movila Comorile
Lacul din partea sud ‒ estică a Movilei Comorile, este un lac de dimensiuni reduse, și adâncimi de maxim 1‒ 1,5 metri, care deseori seacă parțial pe timpul verii.
Fig.Vl.21 : Lacul de la sud ‒ vest de Movila Comorile, privit de pe grădiște ( 19.04.2015)
Cursuri cu regim de scurgere temporar
Cursurile de apă cu regim temporar nu sunt foarte numeroase, cel mai cunoscut fiind Valea Mare, la nord-vest de Măgura Gumelnița. Alt curs temporar trece pe la nord de comuna Chiselet.
Am realizat o reprezentare a rețelei hidrografice pe hârtie de calc pe care am adăugat-o la secțiunea anexe.
Vll. Caracteristici bioedafice și influența antropică
Datorită poziției geografice ȋntr-o zonă cu relief jos, cu climat temperat‒ continental, la adăpostul Câmpiei Romăne, ȋn nord, și Podișului prebalcanic, ȋn sud, aria studiată deține o floră și faună tipică. Alexandru Mărculescu, ȋn lucrarea “Oltenița. Studiu album monografic” susținea faptul că la Oltenița primăvara ȋși facea simțită prezența cu mai bine de două saptămâni ȋnainte comparativ cu câmpia.
Factorii care ȋși pun amprenta decisiv ȋn repartiția vegetației, faunei și solurilor dar și ȋn procesele ce se dezvoltă aici sunt puși pe seama reliefului, temperaturilor, precipitațiilor.
Spre exemplu, factorii de natură climatică, datorită temperaturilor mai ridicate se instalează primăvara cu 14‒ 15 zile mai devreme decăt ȋn zonele mai ȋnalte, astfel procesele de ȋncolțire, ȋnmugurire a plantelor are loc timpuriu.
Intervenția antropică, mai ales din perioada comunistă, cănd s-au asanat mari suprafețe de mlaștini din luncă, s-au realizat diguri, canale, desțeleniri, despăduri pentru a face loc culturilor cerealiere, a avut efecte negative asupra habitatelor, asupra vegetației de luncă inițiale, asupra speciilor de animale.
Ȋn concluzie, vegetația și fauna spontană si-au restrâns extrem de mult suprafața, existând ȋn momentul de față doar sub formă de pâlcuri.
Vegetația
Din punct de vedere biogeografic, arealul Oltenița-Mânăstirea se ȋncadrează zonei de silvostepă, stepă și vegetație de luncă ( Coteț, 1976).
Conform spuselor lui Raul Călinescu, ȋn trecut, formațiunile vegetale de luncă intrau ȋn contact direct cu vegetația de silvostepă de pe terase.
Vegetația de silvostepă
Vegetația de silvostepă se ȋntalnește ȋn bazinul Mostiștei, unde predomină atât elemente ale stepei: ierburi, cu ale silvostepei: pălcuri de pădure mai rare, precum Pădurea Ciornuleasa, se identifică și specii de cvercinee foarte rar cu cer și gârniță ( Călinescu, 1969; Ianovici, 1964).
Ȋn trecut, acum aproximativ 100‒ 150 de ani, această Câmpie a Mostiștei era acoperită de păduri de stejar ( Mihăilescu, 1966; Badea, 1992).
Vegetația de stepă
Acest tip vegetal, se ȋntâlnește pe terasele Argeșului și Dunării, ȋn pâlcuri foarte mici pe terase, pe șanțurile de pe marginea drumurilor, ȋntre parcelele cultivate, de-a lungul cailor de comunicație.
Este slab dezvoltată datorită activităților agricole intense care au ȋndepărtat plantele speficice stepei. Ȋn micile porțiuni unde se mai ȋntălnesc, plantele au aspect de pajiște cu graminee și specii de plante xeromezofile, precum: ciulini ( Cirsium), lumânărică ( Verbascum), pelin de stepă ( Artemisia austriaca), păpădie ( Tarraxacum aficinalis), traista ciobanului ( Capsella bursa), colilia ( Stypa yonnis), mușețel ( Matricaria chamomila), mac de câmp ( Papayer rhoeas), coada șoricelului ( Achillea setacecea), troscot ( Polyogonum aviczlare), neghina ( Agrostemma githaga) ( Călinescu, 1969; Badea, 1992).
Fig.Vll.21 : Cirsium vulgare ( sursa: https://florapittsburghensis.wordpress.com/2010/07/15/bull-thistle-cirsium-vulgare/, accesat la data de 06.05.2015 )
Fig.Vll.22 : Tarraxacum aficinalis (sursa: https://botanika.wikispaces.com/Taraxacum+officinalis, accesat la data de 06. 05. 2015)
Vegetația de luncă
Ȋn zona de luncă a Dunării, dar și a Argeșului predomină zăvoaiele, pe suprafețe limitate acestea deținând o serie de specii de plante de esență slabă, precum plopul (Plopus alba), salcie ( Salix alba), frasin (Fraxinus angustifolia), salcâm, stejar pedunculat (Quercus robur), ulm ( Ulmus minor), sânger ( Cornus sanguinea), alun (Corylus avellana), păducel ( Crataegus monogyna), rogoz ( Carex gracillis). Specii de plante acvatice de mal: stuf; plante subacvatice: brădiș ( Myriophyllum verticillatum) ( Călinescu, 1969; Roșu, 1972).
Vegetația de luncă are un ritm rapid de creștere datorită umezelii mari ( Călinescu, 1969; Ianovici, 1964; Badea, 1992).
Fig.Vll.24: Salix alba ( 12. 04. 2015)
Fig.Vll.23 : Plopus alba ( 12. 04. 2015)
Vegetația higrofilă
Ȋn apropierea cursurilor de apă s-au dezvoltat o serie de specii de plante iubitoare de umezeală, dintre care amintim: podbalul ( Tussilago farfara), coada calului ( Equisetum maximum), salcia ( Salix reticulata), răchita ( Latix fragila), săgeata apei ( Sagittaria sagitiforia), plop alb ( Plopulus alba) ( Călinescu, 1969).
Fig.Vll.25 : Equisetum maximum ( sursa: http://www.borodziej.pl/galeria/v/Flora/skrzyp+olbrzymi.jpg.html, accesat la data de 06.05.2015)
Vegetația de lacuri și bălți
Bălțile și lacurile sunt populate de vegetație hidrofilă precum: izma broaștei ( Mentha aquatica), mătasea broaștei ( Spyroaira), otrățelul de baltă ( Urticularia vulgaris), stuf ( Pharaqmitis communis), papură ( Typha augustifolia), trestie ( Pharagmites communis), piciorul cocoșului de baltă ( Ranuculus aquatilis), broscărița ( Potamogeton natans), stânjenel galben ( Iris pseudocirus) ( Călinescu, 1969).
Fig.Vll.26 : Pharagmites communis ( 12. 04. 2015)
Vegetația de pe grinduri
Datorită cantității de umezeala din sol mai reduse, plantele sunt adaptate prin dimensiuni mici: firuța de fâneață ( Poa pratenis), trifoi ( Trifolium repens), mohor ( Leteria viridis) ( Călinescu, 1969)
Fig.Vll.27: Trifolium repens ( sursa: http://www.malag.aes.oregonstate.edu/wildflowers/images.php/id-100317/fullsize-1, accesat la data de 06.05.2015 )
Vegetația din crovuri
Ȋn cadrul crovurilor există soluri tasate, apă care stragnează cu caracter temporar sau, mai rar, permanent.
Pe solul silvestru brun‒ roșcat, apa stagnează ȋn cea mai mare parte a anului, asadar, ȋn crovuri se dezvoltă plante iubitoare de apă, cum ar fi: Lindernia pixydaria, Peplis portula, Izolepsis supina, lyhrum hypssopifolia, Guaphalium uliginosum, Gypsophilia muralis.
Pe cernoziomurile din crov, datorită conținutului mare ȋn nisipuri, apa nu stagnează mult timp, dezvoltându-se ierburi de stepă, precum : Rubur caesius, Prunus spinosa, Botridium lunaria ( Studii Pedologice, Vlll, 1971).
Plantele cultivate
Plantele cultivate de om, pe terenurile agricole de aici sunt ȋn general: cereale, precum grâu, porumb, orz, ovăz, secarâ; plante tehnice: rapiță, ricin; plante leguminoase: roșii, varză, cartofi, mazăre, fasole, castraveți, ceapă, ardei, gogoșar; leuștean, mărar, pătrunjel; pe suprafețe restrânse ȋnsă se cultivă și viță‒ de‒ vie, pomi fructiferi: prun, măr, cais, vișin.
Fig.Vll. 28 : Culturi de rapiță și grău ȋn lunca Dunării la sud de Măgura Gumelnița ( aprilie 2011)
Fauna
Speciile de animale ce viețuiesc aici se află ȋn strânsă legătură cu vegetația și factorii de natură geomorfolofică, climatică, hidrologică și morfologică. Majoritatea animalelor aparțin faunei de origine est‒ europeană.
Fauna din luncă
Lunca este perindată de mai multe specii de animale, rozătoare, ihtiofauna ȋn mediul acvatic, mamifere de talie mică, insecte, dar cu precădere avifauna.
La sud și sud‒ vest de municipiul Oltenița și la sud‒ est exista 2 S.P.A.-uri, respectiv ROSPA0038 Dunăre‒ Oltenița și ROSPA0131 Oltenița‒ Mostiștea‒ Chiciu.
Fig. Vll.29 : Localizarea celor două arii de protecție specială avifaunistică din proximitatea Olteniței ( sursa: http://pop2.calarasi.ro/index.php/utile/rezervatii-naturale )
Speciile de păsări protejate sunt: rața cu ciuf ( Netta rufins), gâsca de vară ( Anser anser), lișița ( Fulica atra), pescărușul ( Larus ridibundus), rața sălbatică ( Anas plattyrhynchos), găinușa de baltă ( Gallina chloropus), peste 1500 de exemplare de barză albă, stârc galben, egreta mică, egreta mare, lopătar, rața roșie, țigănuș, piciorong, cormoran mic, stârc pitic, stârc de noapte, bătăușul, fluierarul de mlaștină, lăstunul de mal, pitulicea mică, cinteza de pădure, sturz, scatiu, sticlete, pupăza, cucul, graurele, mierla neagră, chira mică, gaia neagră, ciorcârlan, ciorcârlie, gâște, gârlița ( Anser albifrons), foarte rar a fost văzut pelicanul creț.
Fig.Vll.30 : Larus ridibundus ( 06. 05. 2015, sursa: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Lachm%C3%B6we_(Larus_ridibundus).jpg )
Foarte multe dintre aceste specii de păsări rămân aici peste iarnă, precum gâștele și rațele sălbatice, care se hrănesc ȋn anotimpul rece cu cerealele cazute pe pământ dupa recoltare.
Pe de altă parte, S.P.A.-urile sunt deosebit de importante pentru speciile de ȋnaripate, deoarece este o zonă favorabilă pauzelor din timpul migrațiilor sau poposesc aici pentru a strânge grupuri de migrație ( Călinescu, 1969; http://dev.adworks.ro/natura/situri/41/Dunre–Oltenia.html).
Mamiferele luncii: porc mistreț ( Sus scrofa), vulpea ( Vulpes vulpes), iepure de câmp ( Lepus europaeus), viezure ( Melis melis), dihor ( Puturius puturius), popândau ( Citellus citellus), hârciog ( Cricetus cricetus), șoarec de câmp ( Apodemus agrarius), cerb lopătar ( Dama dama), ocrotit de lege.
Fig.Vll.31:Sus scrofa ( sursa: http://www.forestnews.ro/vanatoare/734-forestnews , accesat la data de 06.05.2015))
Ȋn mediul acvatic trăiesc numeroase specii de amfibieni: broasca de lac ( Rana lessonae), reptile: broasca țestoasă de baltă ( Emys orbicularis), șerpi de apă ( Natrix tessellata), nurca ( Anas lutreola), vidra ( Lutra vulgaris) ( Călinescu,1969)
Fig.Vll.32 : Lutra vulgaris ( sursa:
http://scientificillustration.tumblr.com/post/19121827377/n119-w1150-by-biodivlibrary-on-flickr-lutra, accesat la data de 06.05.2015)
Ihtiofauna : crap ( Cyprinus carpio), plătica ( Abranis brana), somn ( Silurus glanis), șalău ( Luciopera luciopera), știuca ( Esox lucius), morun ( Huso huso), scoici, crustacee, viermi.
Insecte: lăcuste, cărăbuși, greieri, țânțari, muște.
De la an la an, se pare că exemplarele de animale sunt din ce ȋn ce mai puține, datorită intervenției umane prin amplasarea unor fabrici și uzine la marginea localităților, braconaj, suprapescuit, vânat ( Călinescu, 1969; http://dev.adworks.ro/natura/situri/41/Dunre–Oltenia.html).
Solurile
Lunca, ȋn această porțiune se constituie din roci sedimentare precum mâluri argiloase, nisip fin, cu o permeabilitate destul de redusă, fapt ce a determinat apariția unor lacuri..
Ȋn porțiunea de luncă solurile sunt foarte fertile, datorită numeroaselor inundații care descarcă aici o cantitate ȋnsemnată de aluviuni fine. Solurile au o umiditate optimă, datorită prezenței pânzei freatice la 0,5‒ 1,5 metri de suprafață, dar și numărului mare de bălți și lacuri.
Datorita fertilității ridicate, de-a lungul timpului s-au realizat numeroase canale și diguri care să faciliteze cultivarea plantelor, ȋn mod special orez, cereale, rapiță, ȋn trecut ȋntinse suprafețe cu culturi de tomate, legume și leguminoase ( Ianovici, 1969).
Așadar, lunca este dominată de o uniformitate pedologică, predominând solurile aluviale, cernoziomul de luncă, cernoziomuri levigate și lâcoviștile ( Badea, 1992).
Solurile aluviale, sunt soluri aflate ȋn stadiu de formare, neevoluate, de pe suprafețele netede, neinundabile, pe grinduri. Acestea au o textură medie, culoarea brun‒gălbuie ȋnchisă, orizontul superior are ȋntre 20 și 35 centimetri și o structură instabilă, urmat de un orizont mijlociu cu grosime de 10‒ 20 centimetri. Conține un procent redus de humus, sub 7%, iar pH-ul este alcalin de 7,8‒ 8,3 ( Badea, 1992).
Fig.Vll.33 : Sol aluvial de pe grindul Dunării la sud de localitatea Chiselet ( 10. 04. 2015)
Cernoziomul levigat face parte din clasa molisolurilor și este ȋntâlnit ȋn porțiunile cu loess, argilă și nisip. Sunt soluri cu un procent de humus mare, ȋntre 2,8 și 4,8%. Primul orizont (A) are grosimi de 40‒ 50 de centimetri, de culoare brună spre neagră, orizontul B este brună‒ cenușie, orizontul C conține pete sau vine subțiri de Ca.
Fig.Vll.34 : Cernoziomuri pe terasa dintre localitățile Mânăstirea și Chiselet ( 11. 04. 2015 )
Pe terase, unde predomină crovurile se ȋntâlnesc cernoziomuri cambice și argiloiluviale de depresiuni.
Fig.Vll.35 : Profil de sol la Lehliu. Cernoziom. ( sursa: profesor pedologie: Ionuț Săvulescu)
Din clasa hidrisolurilor se ȋntâlnesc lăcoviștile, ȋn luncă sau pe terase, dezvoltate ȋn prezența umezelii forte ridicate din sol, datorită pânzei freatice aproape de suprafață. Acestea sunt ȋmbibate cu apă, foarte bogate ȋn humus cu 4‒ 12 %, din punct de vedere al pH-ului sunt soluri acid‒ neutre cu 7,5 ‒ 8,3. Ȋn ceea ce privește fertilitatea, au un potențial ridicat, ȋnsă sunt inutilizabile din pricina umidității excesive din sol și de aceea sunt invadate de pășuni.
Protosolurile presupun defapt acumulări de aluviuni ȋn partea de luncă, supusă inundațiilor. Au un orizont Ao ce atinge grosimo de minim 20 de centimetri, de culori deschise, textura variată, de la nisip, argilă și un orizont C compus din aluviuni. Conțin o cantitate redusă de humus, au caracter bazic spre alcalin și rareori acid. Protosolurile aluviale din proximitatea orașului oltenițean, datorită texturii fine sunt foarte fertile, ȋnsă au necesitat crearea unor canale pentru drenarea apei excesive, și utilizarea ȋngrășemintelor, deoarece sunt sărace ȋn substanțe minerale și organice. Culturile ce domină pe aceste soluri sunt cele de cereale, porumb, cartof, orez, legume ( Studii pedologice, Vlll).
Fig.Vll.36: Harta solurilor din Lunca Dunării ȋn porțiunea Oltenița‒ Chiselet ( realizată ȋn programul Arc Gis)
Loessul
Consultând lucrările lui M. Botzan ( 1959), M. Pascu ( 1961) se pare că loessul din zona Oltenița‒Mânăstirea au o concentrație de 12‒ 17% ȋn Ca și porozitatea acestei roci variază ȋntre 58‒62%. După studiile lui M. Pascu (1961), se pare că granulometria este asemanatoare atât ȋn crovuri, cât și ȋn zonele ȋnconjuratoare, pe când volumul porilor, plasticitatea și permeabilitatea au valori mai mari la exteriorul microdepresiunilor, iar ȋn crov tasarea este mult mai accentuată decat ȋn rest. Ȋn plus, pe lângă cele menționate anterior, s-a constatat o concentrare a sărurilor solubile mai scăzută până la 9‒ 9,5 metri, ȋn padine, ceea ce se reflectă ȋntr-o levigare puternică. De la adâncimea de 9,5 metri până la aproximativ 20 de metri conținutul sărurilor este mult mai crescut.
Resurse naturale
Principalele resurse naturale sunt reprezentate de terenurile agricole, care ocupă 84% din suprafața județului, cu soluri fertile din clasele molisoluri și aluviale, respectiv cernoziomuri și soluri aluvionare. Aceste terenuri sunt cultivate cu cereale: grâu, orz, secară, ovăz, orez; plante oleaginoase: floarea‒ soarelui; rapiță, tomate, ardei, pepeni, fasole, castraveți, varză, vinete, gogoșar; viță‒ de‒ vie, pomi fructiferi: meri, caiși, cireși, vișini, piersici, pruni.
Agricultura reprezintă cea mai veche ramură economică din cadrul Câmpiei Mostiștei, fapt ce a determinat o perturbare și antropizare a ecosistemelor naturale de aici ȋnca din perioada neolitică ( Pătroescu, 1986).
Această ramură agricolă s-a dezvoltat de-a lungul timpului datorită unor elemente favorabile, precum stabilitatea terenului, fertilitatea solului, condițiile climatice prin temperaturi, precipitații și râuri.
Influența antropică
După descoperirea focului, omul a avut un impact din ce ȋn ce mai mare asupra mediului ȋnconjurător, care pentru a-și satisface nevoile proprii a utilizat irațional și iresponsabil resursele naturale, dar mai grav, a afectat prin poluare componenta biotică.
Arealul studiat, nu a fost mai ferit de activitățile umane. Omul a intervenit prin numeroasele lucrări de ȋmdiguiri de după anul 1900 și dezvoltarea unor sisteme de canale. Acestea au avut un impact extrem de mare, prin diminuarea albiei majore a Dunării și introducerea ȋn circuitul agricol a terenului din cadrul luncii, astfel vegetația naturală a fost ȋnlăturată aproape ȋn totalitate, speciile de animale de aici fiind nevoite sa ȋși caute un alt loc unde să viețuiască. De asemenea, utilizarea pesticidelor, ȋngrășemintelor chimice și insecticidelor apa freatică a avut de suferit și viețuitoarele din sol de asemenea.
Partea a ll a
Ȋn această parte a lucrării voi ȋncerca să abordez mult mai detaliat partea geomorfologică, evoluția acestei porțiuni de luncă și terase de-a lungul timpului, modul ȋn care s-a dezvoltat rețeaua hidrografică, și multe altele. Am fost ajutată de numeroase hărți, din perioade diferite de timp pentru ȋnțelegerea modului ȋn care s-a modificat aspectul reliefului și partea legată de hidrografie, datele bibliografice, imagini satelitare, ortofotoplanuri, dar mai ales prin deplasările pe teren care au ajutat la ȋnțelegerea fenomenelor și proceselor.
Vlll. Morfologia Luncii Dunării ȋntre muncipiul Oltenița și Iezerul Mostiștea
Aliniamentul de luncă ales de mine pentru elaborarea lucrării face parte dintr-o câmpie tânară, iar acest fapt este demonstrat de numeroasele cursuri de apă părăsite, precum cele ale Argeșului sau Dunării, proces care este des ȋntâlnit ȋn cadrul câmpiilor joase.
Lunca Dunării, ȋntre Oltenița și Mânăstirea este alcătuită din lunca joasă, lunca medie și lunca ȋnaltă, create ȋn ultimii 4. 000‒ 5. 000 de ani pe măsura dezvoltării Dunării și depunerii sedimentelor aduse de râuri.
Lunca are un profil transversal alcătuit din trei, și pe anumite porțiuni patru sau cinci elemente de relief distincte, respectiv:
grindurile ȋnalte, fluviale de-a lungul malului dunărean ( ȋn vecinătatea albiei minore),
o porțiune de tranziție, care face trecerea de la grind către zona de câmpie joasă;
fâșia cea mai joasa ca altitudini, constituie lunca joasă cu o serie de arii depresionare și cuvete lacustre, care cuprinde bălți, mlaștini, japșe, privaluri, gârle, popine;
lunca medie cu altitudini mai mari, cu numeroase privaluri;
lunca ȋnaltă care se situează ȋntre lunca medie și fruntea de terasă ( Antipa, 1910).
Ȋn lucrarea “Bărăganul” emisă de către A.C. Banu, Câmpia Mostiștei este ȋncadrată ȋn subunitatea denumită Câmpia Dunării, care face parte din câmpiile de la nord de Dunăre, deosebindu-se de câmpia ȋnaltă de sub dealuri și de câmpia joasă sau de subsidență prin stratul de loess acumulat și depus ȋn ultima eră glaciară. Pe când primele doua categorii prezintă ȋn partea superioară strate de sedimente aluvionale fluviale. Câmpia aceasta prezintă o serie de trepte care coboară spre Dunăre.
lX. Morfografia arealului studiat
Din punct de vedere morfografic, acest colț de țară are aspect general plat, cu altitudini joase, delimitat la sud de valea Dunării și Podișul Prebalcanic, iar Câmpia Mostiștei este alcătuită din interfluvii plate.
Lunca este ȋmpărțită ȋn trei mari trepte cu ȋnfățișări, caracteristici și utilizări diferite.
Cele trei porțiuni ale luncii: ȋnaltă, medie și joasă, din punct de vedere morfologic și hidrografic prezintă caracteristici proprii.
Lunca, ȋn această porțiune se constituie din roci sedimentare precum mâluri argiloase, nisip fin, cu o permeabilitate destul de redusă, fapt ce a determinat apariția unor lacuri, cele mai multe dintre ele fiind ȋn momentul de față desecate, ȋn lunca medie și lunca ȋnaltă. O altă rocă este reprezentată de nisipuri cu granulație medie, cu un grad redus cimentare, cu o permeabilitate medie, ce duc la formarea grindurilor fluviatile longitudinale, ȋn lunca joasă.
Cele trei tipuri de luncă:
Lunca ȋnaltă
Lunca ȋnaltă este dispusă ȋntr-o fâșie dispusă orizontal, ȋngustă, dezvoltată ȋn partea de sud a frunților de terase. Este formată din punct de vedere petrografic din aluviuni fine. Altitudinea acestei trepte a luncii se ȋncadrează ȋn jurul valorii de 17 și 20 de metri. Din cadrul acestei forme de relief face parte conul de dejecție al Argeșului, pe care este situat municipiul Oltenița și de-a lungul văii râului Argeș. Tot ȋn componența luncii ȋnalte intră și măgura Gumelnița, forma de relief pozitivă, de 38,5 metri, care se pare că ar proveni din desprinderea sa de terasa lll a a Dunării, după cum se poate observa și pe harta geomorfologică generală ( vezi anexe).
Această porțiune este utilizată ȋn scopuri agricole, pentru culturile cerealiere, mai ales grâu, orez, ovăz, orz, secară; porumb, rapiță ,creșterea acestora fiind favorizată de existența a numeroase canale și privaluri. Ȋntreaga suprafață a luncii ȋnalte este travesată de o rețea amplă de canale și privaluri ce datează de peste o sută de ani, ȋnsă perioada de ȋnflorire a retelei de canale a fost ȋn timpul regimului comunist.
Fig.lX.37 : Lunca ȋnaltă privită de pe Măgura Gumelnița ( 19.04.2015)
Lunca medie
Lunca medie se extinde printr-o fâșie nu tocmai continuă, orizontală și ocupă mai bine de jumătate din ȋntreaga luncă studiată. Pe harta geomorfologică generală se observă că această porțiune a luncii, cu altitudini de aproximativ 15‒ 17 metri se dezvoltă la sud de localitatea Ulmeni, Spanțov, Chiselet și Mânăstirea cel mai mult, raportâmdu-ne la celelalte doua tipuri de luncă. Se pare că ȋnainte de anii ’90, pe perioada comunistă, aceasta era tot o luncă joasă, ȋnsă datorită lucrărilor tehnice de desecare și creare a unui sistem de canale, pentru utilizarea terenurilor ȋn scop agricol, aceasta ȋncetul cu ȋncetul devine o luncă medie. Și ȋn prezent sunt cultivate cereale, rapiță, floarea‒ soarelui. De asemenea, precum lunca ȋnaltă, și lunca mediană este tranzitată de numeroase canale, ce ajutau mai degrabă ȋnainte de anii 1990 la irigarea terenurilor, cultivate cu legume și leguminoase.
Fig.lX.38 : Lunca medie privită pe stânga digului Scoiceni ( 12.04.2015)
Lunca joasă
Se desfășoară de-a lungul Dunării , pe o fâșie foarte ȋngustă, ȋnglobând totalitatea grindurilor și o porțiune de formă elipsoidală de la sud de Ulmeni și Spanțov. Este alcătuită din roci sedimentare, nisipuri și argile foarte fine, care au fost depuse și vor mai fi la numeroasele inundații ale Dunării. Altitudinile sale sunt reduse, sub 13, 5 metri, fapt ce se răsfrânge prin vulnerabilitatea mare ȋn perioadele de revărsări ale Dunării. Chiar daca fertilitatea solului din această porțiune nu este prea mare, se cultivă totuși cereale, lucernă, rapița, iar unele porțiuni sunt lăsate ȋn paragină ȋn locurile unde băltește apa. Este și lunca joasă brăzdată de o rețea densă de canale, cu rolul de a capta excesul de umiditate din sol, dar datorită abandonării lor, acestea sunt ȋn marea majoritate colmatate.
La contactul dintre grindurile fluviale și lunca joasă exista un dig de pământ, construit ȋncă din jurul anului 1900, după cum afirma Anghel Saligny, cu rolul de a micșora albia majoră a Dunării ȋn favoarea extinderii terenurilor agricole, care a avut efecte benefice ȋn recoltele mari de cereale și legume. Ȋnsă nu sunt deloc de neglijat efecte nefaste pe care aceste lucrări tehnice le-au avut de-a lungul timpului la debitele foarte mari ale Dunării care a spart digul și apa a năvălit către localități, inundându-le, precum ȋn anul 2006, când Oltenița, Spanțov, Stancea, Chiselet și Mânăstirea au fost inundate parțial, iar pagubele materiale au fost ȋnsemnate.
Morfometria sectorului analizat
Din acest punct voi ȋncerca să investighez tot ceea ce ține de partea cantitativă a reliefului pentru a ȋnțelege mult mai bine relieful și cum acesta se dezvoltă ȋn areal, favorabilitatea acestuia sau dinpotrivă, asupra amenajării locuințelor, utilizării terenurilor ȋn sectorul agricol și așa mai departe.
Hipsometria
Zona de luncă și terase este ȋncadrată ȋn intervalul altitudinal cuprins ȋntre 3 metri, pe grindurile Dunării și 45 de metri pe terasa a lll a a Dunării.
Am realizat harta hipsometrică, pe calc, scara 1: 100. 000, pentru a evidenția principalele trepte de relief, cu ajutorul curbelor de nivel, reprezentate din 10 ȋn 10 metri.
La o primă privire asupra hărții am constatat că predomină treptele de relief cu altitudini relativ joase, precum lunci și terase nu foarte ȋnalte, altitudinile ȋnvârtindu-se ȋntre 10 și 44 de metri.
Cel mai important oraș din zonă, și anume Oltenița, se extinde ȋntr-o porțiune joasă, cuprinsă ȋntre 15 metri ȋn partea sudică și puțin peste 20 de metri altitudine la nord, fapt care a facut vulnerabilă porțiunea sudică a municipiului ȋn calea apelor Dunării la inundațiile din anul 2006.
Altitudinile maxime se regăsesc ȋn terasa a lll a a Dunării, pe aici trecând curba de nivel de 44 de metri și Măgura Gumelnița, aflată la est de Oltenița are altitudinea de 38,6 metri, pe când cele minime sunt surprinse de-a lungul fluviului, fiind de doar 10 metri ȋnălțime.
Per ansamblu, urmărind harta hipsometrică, predomină relieful cu altitudini reduse, sub 45 de metri.
Așadar, știind toate acestea, după analiza hărții hipsometrice, am dedus că relieful este un factor foarte important și favorabil practicării agriculturii, mai ales că este susținută prin sistemul de canale și privaluri, ȋnsă mai slab irigate ȋn ultimii ani, spre deloc.
Densitatea fragmentării reliefului
Densitatea fragmentării reliefului este cunoscută și sub denumirea de densitate de drenaj și reprezintă raportarea lungimii rețelei hidrografice pe unitatea de suprafață, respectiv care reflectă defapt gradul de fragmentare pe orizontală a reliefului, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române.
Densitatea fragmentării reliefului din această porțiune de luncă variază ȋntre 1 și 83 km/. Cele mai mici valori ale densității fragmentării suprafeței topografice, cu valori de 1‒ 22 km/, se observă ȋn zona de luncă a Dunării și a Argeșului, precum toata zona municipiului Oltenița, sudul localităților Ulmeni, Spanțov, Chiselet și Mânăstirea. Asadar ȋn aceste porțiuni fragmentarea reliefului este extrem de redusă, suprafețele de teren fiind cvasiorizontale ȋn cea mai mare proporție.
Valorile medii ale densității fragmentării reliefului, de 22‒ 51 km/ se ȋntâlnesc ȋn mod deosebit de-a lungul vaii Dunării, de-a lungul grindurilor, dar și ȋn zona de contact luncă‒ terase, ȋn partea sudică a localităților Ulmeni, Spanțov și Chiselet, dar și zona din ȋmprejurimile Măgurii Gumelnița. Ȋn plus, alte zone ȋn care relieful este fragmentat mediu sunt porțiunile de pod de terase unde predomină crovurile și padinile.
Cele mai mari valori ale densității fragmentării suprafeței de teren, de 51‒ 83 km/, precum zona frunții de terasă de la sudul localității Ulmeni, la contactul cu lunca ȋnaltă, la nord de localitatea Stancea, ȋn partea de sud a municipiului Oltenița, pe malul Dunării și la sud de localitatea Stancea, pe malul Dunării.
Așadar, drept concluzie, relieful din zona Oltenița‒ Mânăstirea nu prezintă o densitate a fragmentării reliefului prea mare, ci doar ȋn zonele frunților de terase și pe terase unde există numeroase crovuri. Acest lucru se datorează și tranzitării zonei de foarte puține cursuri de apă permenanente.
Fig.X.39 : Harta densității fragmentării reliefului ȋntre localitățile Oltenița și Chiselet ( realizată ȋn Arc Gis)
Adâncimea fragmentării reliefului/ energia de relief
Cunoscută și sub denumirea de energie de relief sau fragmentarea verticală a reliefului, reprezintă defapt variația pe verticală a altitudinii pe unitatea de suprafață, respectiv .
Analizând harta realizată cu ajutorul programului Arc Gis, am constatat că energia de relief a zonei nu diferă cu mult față de densitatea fragmentării reliefului.
Astfel, cele mai mici valori ale energiei de relief, ȋntre 0 și 7 km/sunt identificate ȋn porțiunea de luncă pornind de la Oltenița, din lunca Argeșului, continuând spre est, ȋntre grindurile Dunării( la sud) și sudul localităților Ulmeni, Spanțov și Chiselet ( la nord). De asemenea, valori mici ale adâncimii fragmentării reliefului se observă pe podurile de terase din localitatea Ulmeni, suprafața de teren având aspect cvasiorizontal.
Valori de 7‒ 21 km/ se ȋntâlnesc ȋn lunca joasă de la sud de Cetatea Veche până la Mânăstirea, datorită microdepresiunilor numeroase de aici. De-a lungul Argesului, pornind din nordul Olteniței către nord , pe terase, ȋn porțiunea din apropierea frunților, ȋn localitățile Stancea și Cetatea Veche, pe fruntea teraselor Argeșului, la sud de orașul Oltenița, ȋn apropierea malului Dunării și ȋn general pe malul fluviului, adâncimea fragmentării reliefului este relativ redusă.
Energia de relief medie, cuprinsă ȋntre 21 și 31 km/este dominantă ȋn zona Măgurii Gumelnița, pe fruntea de terasă a Dunării, pe fruntea de terasa din localitatea Ulmeni și Cetatea Veche și pe fruntea de terasă de la nord de Spanțov. O altă porțiune cu o energie de relief mai mare este de-a lungul Dunării, pe grindurile și malurile fluviului, ȋn cea mai mare parte a acestuia.
Adâncimea fragmentării reliefului depășește 32‒ 44 km/ ȋn partea sud‒ estică a orașului Oltenița, pe malul Dunării și la sud de satul Spanțov, de asemenea pe valea Dunării.
Fig.X. 40 : Harta energiei de relief ȋn zona Oltenița‒ Chiselet ( realizată ȋn Arc Gis)
Gradul de ȋnclinare al reliefului/ pantele
Pentru a ȋnțelege gradul de ȋnclinare al reliefului din acest colțișor de țară am realizat harta pantelor 1:100. 000, pe calc ( anexe), elementele ajutătoare fiind curbele de nivel prin modul lor de dispunere.
Astfel, am constatat că ȋn partea de luncă, la sud de aliniamentul localităților, suprafața terestră este aproape perfect plată, cvasiorizontală, cu valori de sub 2ᴼ ȋnclinare. Aceleași valori am ȋntâlnit și ȋn lunca Argeșului, ȋn proximitatea cursului temporar Valea Mare și pe suprafețe mult mai restrânse și izolate pe terase.
Pante reduse, aproape cvasiorizontale, de 2‒ 5ᴼ ȋnclinare se regăsesc pe porțiuni foarte restrânse din luncă, precum micile boltiri ale fostelor grinduri de la sud, est și nord-est de municipiul Oltenița, dar cu precădere, pe podurile de terase , unde relieful nu ȋnclină cu mai mult de 5ᴼ.
Valorile ceva mai mari ale pantelor, de 5‒ 20ᴼ, sunt predominante doar pe podurile de terase și pe frunțile celor cu altitudini mai reduse, precum fruntea de terasă dintre localitățile Cetatea Veche și Chiselet.
Pante cuprinse ȋntre 20 și peste 40ᴼ de ȋnclinare a reliefului predomină pe versanți, frunțile de terase și malurile abrupte, precum Valea Mare, frunțile de terase de pe aliniamentul Oltenița‒ Chiselet și de-a lungul văilor cu caracter temporar de pe terase. La sud de localitatea Ulmeni trecerea de la terasă spre luncă se face abrupt, panta fiind de peste 45ᴼ. Identică este și situația popinelor, pantele fiind de chiar 60ᴼ.
Fig. Vlll.41 : Panta de peste 60 ᴼ pe fruntea de terasă de la sud de locaitatea Spanțov ( sursa: Google Earth, accesat la data de 06.06.2015)
Xl. Tipuri genetice de relief
Procese morfogenetice și formele de relief rezultate
Relief dezvoltat ȋn luncă
Ȋn luncile Dunării și Argeșului din arealul studiat am identificat următoarele:
Relieful fluviatil
Relieful fluviatil prezintă totalitatea formelor de relief ce au luat naștere prin acțiunea directă a apelor Dunării ȋn bazinul hidrografic al acestuia.
Principalele forme de relief apărute sub acțiunea fluviatilă sunt : grindurile, popinele, privalurile, mlaștini, meandre părăsite, cuvete lacustre.
Formele de relief fluviatile sau lacustre rezultate prin eroziune
Luncile
Lunca reprezintă forma de relief cea mai tânără din lungul văii dunărene și a Argeșului, cel puțin din sectorul analizat. Acestea au luat naștere prin două procese importante, și anume:
Eroziunea laterală exercitată de acțiunea Dunării.
Acumularea de materiale transportate de fluviu, antrenate de ȋnălțarea holocenă din albia Dunării și prin numeroasele variații ale debitelor.
Terasele
Terasele sunt forme de relief pozitive, au o dezvoltare foarte variată, atât din punct de vedere al morfologiei, altitudinilor și al elementului creator, ȋn cazul de față Dunăre sau Argeș.
Ȋn sectorul Oltenița-Călărași, terasele ȋncep să dispară ȋncet‒ ȋncet, iar limanele fluviatile sunt din ce ȋn ce mai frecvente, precum Iezerul Mostiștea, fapt ce demonstrează că această porțiune s-a format recent.
Ȋn sectorul Luncii Călărășene, Dunărea prezintă trei terase, care la est de confluența Argeșului se dezvoltă după cum urmează:
Terasa a lll a, cunoscută și sub denumirea de terasa Băilești atinge altitudini de 33‒ 38 de metri, formată ȋn würm l. Terasa scade ca ȋnălțime de la est la vest, ca ȋn apropiere de Mostiștea să se contopească cu câmpul. Este alcătuită din roci sedimentare fine. Din cadrul acesteia se presupune că ar fi luat naștere Măgura Gumelnița
Terasa a ll a poartă și denumirea de terasa Corabia, are ȋn jur de 26‒ 30 de metri , de vârstă würm ll. La est de Argeș apare ca fiind o terasă a acestuia. Este alcătuită din roci fine, luto‒ nisipoase și loessuri care nu sunt foarte bine delimitate ȋn orizonturi. Ȋn această terasa este sculptată Valea Mare.
Fig.Xl.42 : Terasa a ll a a Dunării ( sursa: Google Earth, accesat la data de 24. 05. 2015 )
Terasa l sau terasa Călărași, are altitudini de 3‒ 7 metri, datând din perioada holocen‒ superioară. Ȋntre Argeș și Mostiștea are o dezvoltare fragmentată, discontinuă . alcătuirea petrografică este reprezentată de roci sedimentare, depozite fine nisipoase ce au configurație loessoidă. Din această terasă se pare că ar proveni movila Fundu Grădiștea ( Ianovici, 1969; Mihăilescu, 1925).
Fig.Xl.43: Terasa l a Dunării ȋntre localitatea Mânăstirea și Chiselet ( 11.04.2015)
Terasele Argeșului:
Argeșul deține două terase, ȋnsă lipsite de continuitate, atât pe dreapta, cât și pe stânga sa.
Terasa a ll a apare bine conturată, pe partea stângă ȋn aval de Budești, Luica, Curcani, Valea Roșie, altitudinile fiind de 18 ‒ 24 de metri. Pe partea dreaptă a cursului de apă apare ȋntre localitățile Chirnogi și Valea Popii.
Terasa l este bine reprezentată pe malul stâng al Argeșului, cu altitudini medii de 5 ‒ 7 metri. Pe aceasta sunt construite fosta filatură din Oltenița, satul Mitreni, Curcani. Pe partea dreaptă a râului o desfășurare evidentă are la Chirnogi (vezi Harta geomorfologică generală, anexe ).
Falezele/ pereții verticali de pe Lacul Mostiștea
Pereții verticali de pe malul Mostiștei, de la sud de localitatea Nana, ȋn estul satului Coconi si toată partea de est a localității Mânăstirea, au luat naștere prin acțiunea apei lacului Mostiștea și râului omonim. Factorul exogen, și anume apa lacului, a fost influențată și prin creșterile de nivel, dar și acțiunea directă a vântului care a favorizat apariția valurior ȋn acest fel acțiunea de subsăpare a apei a determinat versanți drepti, de 90ᴼ . Se observă clar ȋn deschiderea verticală câ sub stratul gros de loess ȋși fac prezența nisipuri cu granulație mare, deschise la culoare.
Fig.Xl.44 : Pereții verticali de la Coconi (19. 04. 2015)
Fig.Xl.45 : Alternanța stratelor de loessuri și nisipurile din baza peretelui vertical din Coconi ( Google Earth, accesat la data de 24. 04. 2015).
Fig.Xl.46 : Locul de unde au fost realizate fotografiile pereților verticali ( sursa: https://ciclist.wordpress.com/tag/bosneagu/ )
Popinele ( studiu de caz)
Consultând micul dicționar enciclopedic, dicționarul explicativ al limbii române, precum și “Geografia fizică” de Arthur Sthraler și “Tratatul de geomorfologie” de Griogore Posea, am dedus următoarele.
Grădiștea reprezintă o ridicătură alungită de teren formată ȋn lunca unui râu, datorită schimbării către vărsare a meandrelor lui.
Popina provine din slava veche și reprezintă locul unei vechi așezări.
Dupa dicționarul explicativ al limbii române, movila presupune o ridicătura de pământ, naturală, mai mică și mai rotunjită decât dealul, care se află de obicei ȋn regiunile de câmpie sau de podișuri joase ( provine din cuvântul slav “maglya”). Același termen este explicat și ca mică ridicatură de pământ sau pietre făcută de om pentru a servi ca semn de hotar, de aducere aminte pentru un mort, etc.
Conform micului dicționar enciclopedic, termenul de “movilă” ȋnseamnă: forma de relief pozitivă, de origine antropică, de mică ȋnălțime, cu aspect conic, de obicei ȋn regiunile de câmpie sau podiș.
Din bibliografia consultată am remarcat frecvența termenilor de movilă și grădiște, comparativ cu cel de popină.
Astfel, termenul de popină apare ȋntr-un singur caz, pe când termenul de movilă și derivatele sale se regăsesc ȋn denumirea a 19 localități din țara noastră, iar termenul de grădiște se regăsește ȋn 11 denumiri de localități, două chiar din Călărași.
Consider că ȋntre noțiunile de popină și grădiște se crează ușoare confuzii, iar cele două forme de relief prezintă caracteristici proprii.
Un prim argument ține de morfometrie: ȋn cazul popinelor, acestea au altitudinea luncii, pe când ȋn cazul grădiștilor, ele au altitudinea teraselor sau câmpurilor din care provin.
Al doilea argument este structura petrografică: popina este alcătuită din aluviuni fine, respectiv mâluri și nisipuri fluviale, comparativ cu grădiștile care sunt alcătuite din depozite loessoide sau sedimente grosiere.
Cel de-al treilea argument este legat de morfografie, deoarece popinele sunt rotunde sau chiar ovale, ȋn timp ce grădiștile sunt rotunde, ovale, dar și poligonale, spre exemplu movila Grădiștea are formă trapezoidală, iar movila Gumelnița are formă dreptunghiulară.
Un al patrulea argument ar fi pantele: ȋn cazul popinelor pantele sunt cvasiorizontale, pe când ȋn cadrul gradiștilor pantele sunt de 10 ‒ 20 ᴼ. Altitudinile, dar ȋn special pantele de racord cu lunca, au favorizat, după cum arăta marele istoric Vasile Pârvan, o straveche și statornică locuire.
Ȋn actuala localitate Gurbănești s-au identificat numeroase movile funerare, fapt ce confirmă existența unei populații statornice de-a lungul timpului ( Apostol, 2004).
Analizând harta Szatmary din 1864 și harta topografică 1: 50.000 din anul 1971 am constatat că deși movilele erau reprezentate și ȋn anul 1864, ele primesc denumiri după eliberarea actelor de ȋmproprietarire de după 1877 și cel de-al doilea război mondial.
Movilele aveau funcția de a limita loturile satelor.
Consultând harta Szatmary, din anul 1884, se pare că la acel moment existau circa 16 movile, pe când pe harta topografică din anul 1971, sunt menționate undeva la 41 de movile ( Apostol, 2004).
Observații geografice asupra popinelor: Gumelnița ( Calomfirescu), Comorile( Cetatea Veche ) și Movila Fundu Grădiștea ( Fundeanca)
d.1. Movila Fundu Grădiștea
Este situată la sud de localitatea Chiselet și are o altitudine de 22 de metri din măsurătorile realizate pe teren, fapt confirmat și ȋn lucrarea Gabrielei Apostol ”Câmpia Mostiștei” și una relativă de 7 metri. Movila este situată la 2,6 km față de comună și la 2,2 km față de Dunăre. Aceasta are o forma aproximativ rotundă cu pante de 40‒ 45ᴼ față de lunca Dunării.
Fig. Xl.47 : Movila Fundu Grădiștea, privită din partea de nord-est ( 27.04.2014)
Este movila Fundu Gradiștea este o formă de relief naturală?
Raspunsul este și da si nu.
Argumentele pentru care poate fi considerată ca fiind formă de relief naturală sunt urmatoarele:
are altitudinea absolută de 22 de metri și o altitudine relativă de aproximativ 7 metri, adică se racordează perfect cu terasa l a Dunării, cunoscută și sub denumirea de terasa Călărași.
este alcatuită din depozite loessoide, acest argument fiind cel mai edificator;
ar putea fi o creație a râului Argeș, care și-a avut cândva gura de vărsare ȋntre Spanțov și Chiselet.
ar fi fost foarte grea aducerea unei enorme cantități de loess de la distanță mare;
Argumentele care conduc mai degrabă la o formă de relief care nu este naturală sunt:
este situată la o distanță foarte mare atât față de terasele din Câmpia Mostiștei, cât și fața de fluviu;
repetatele inundații ale Dunării, precum și fenomenul de remuu ar fi contribuit la distrugerea movilei Fundu Grădiștea sau ar fi creat o pantă de racord cu lunca foarte abruptă;
bogația materialului arheologic din timpul civilizației Gumelnița este un argument că posibilitățile materiale a comunităților primitive erau suficiente pentru a realiza o așezare ȋnălțată și protejată față de nivelurile Dunării;
d.2. Movila Comorile sau Cetatea Veche/Grădiștea
Grădiștea Comorile apare ca punct topografic sub această denumire și are o altitudine de 40,5 metri. Se pare că ȋși trage numele de la descoperirea unor podoabe din metale prețioase. Denumirea de Cetatea Veche provine de la o probabilă fortificație antică sau premedievală existentă pe movilă.
Fig.Xl.48 : Movila Comorile privită din est ( 19. 04. 2015)
Movila se află la 60-80 de metri față de DN 31 ce leagă Oltenița de Călărași și la 4,75 km față de Dunăre. Are aspect trapezoidal cu laturile de 25 metri și 250 metri pe direcția SV-NE, 775 metri pe direcția V-E și 750 metri pe direcția NV-SE. Suprafața este de circa 28 de hectare cu pante care depașesc uneori 45 și chiar 80-90ᴼ.
Fig.Xl.49 : Popina Comorile ( sursa: Google Earth, accesat la data de 24. 04. 2015)
Această grădiște se compune din depozite loessoide a căror grosime este de circa 20 de metri. Modificările antropice au constat ȋn modelarea versantului nord-vestic pentru amenajarea unui teren de fotbal și deschiderea unei cariere de loess pentru refacerea digului Tatina, distrus la inundațiile catastrofale din anul 2006.
Pentru această gradiște nu am avut niciun dubiu că nu ar fi o formă de relief naturală. Ea provine din meandrarea Argeșului, râu care a curs sub limita sudică a Câmpiei Mostiștei și care, cândva, se vărsa ȋn Dunăre ȋntre Stancea și Chiselet, poate chiar aproape de Mânăstirea, deși lunca Dunării a fost ȋndiguită la Spanțov, ȋncă din perioada interbelică, la insistențele lui Gheorghe Ionescu-Sisești.
Fig. Xl.50: Movila Comorile și lacul din estul acesteia ( 19. 04. 2015)
Fiind ȋnaltă și dominând cu peste 20 de metri lunca Dunării, izolată, cu teren agricol fertil de peste 25 de hectare, Grădiștea Comorile este unul dintre punctele reprezentative pentru civilizația Gumelnița.
d.3. Movila Gumelnița sau Calomfirescu
Grădiștea Gumelnița este cea care mi-a atras atenția cel mai mult, care prin perfecțiunea formelor mi-a creat impresia că ar putea fi și o formă de relief antropic.
Gumelnița, ȋn slava veche “Dealul Morii”, este o tipica grădiște formată ȋn lunca Dunării, dar cu contribuția majoră a Argeșului. Măgura are altitudinea de 38,6 metri, iar pe hărțile topografice apare sub toponimul “Calomfirescu” după numele proprietarului moșiei a cărei reședință se află la 250 de metri de actuala grădiște.
Ȋn urma cercetărilor și măsurătorilor pe teren am ajuns la urmatoarele concluzii:
Grădiștea Gumelnița a dat numele unei străvechi civilizații din S-E Europei ȋn perioada 3200‒ 2800 ȋ. Hr. Civilizația Gumelnița s-a distins prin locuințe semisupraterane și supraterane, prin ocupații precum: agricultură, pescuit, vânătoare, albinărit, olărit‒ bazat pe materia primă din zonă și prelucrarea silexului, adus pe calea apei de peste Dunăre, din Bulgaria.
Măgura se află la intersecția paralelei de 44ᴼ6’52” latitudine nordică cu meridianul de 26ᴼ40’07” longitudine estică. Are o altitudine absolută de 38,6 metri și una relativă de circa 18-19 metri, alcătuită din loess și cu un sol bine dezvoltat.
Din măsurătorile de teren am dedus că măgura are o formă cvasicirculară când este privită din lateral, dar din aerofotograme, ortofotoplanuri și imagini satelitare are aspect dreptunghiular, orientată ușor pe direcția SV-NE. Diametrul este de aproximativ 300 de metri, respectiv pe direcția N-S sunt 325 de metri, iar pe direcția V-E sunt 280 de metri.
Fig.Xl.51: Realizarea măsurătorilor pe Măgura Gumelnița ( aprilie 2011 )
De o remarcabilă uniformitate, ȋntre 210 și 230 metri, este și distanța ȋntre măgură și terasa a ll a a Dunării.
Fig.Xl.52 : Fotografie realizată pe terasa a ll a a Dunării ce se racordează perfect cu Măgura Gumelnița ( aprilie 2011 )
Măgura Gumelnița este o formă de relief naturală creată de Argeș. De-a lungul timpului Argeșul a migrat spre est și spre vest de actualul con de dejecție pe care este situat orașul Oltenița.
Măgura Gumelnița și Măgura Comorile sunt sigur creații ale Argeșului și ale remuurilor Dunării impuse de oscilațiile nivelului Mării Negre, respectiv transgresiunea neolitică din postglaciar și transgresiunea valahă ( anul 500 d. Hr).
Avănd ȋn vedere că Măgura Gumelnița are forme cvasicirculare, precum și faptul că are o altitudine care depășește cu 4‒ 6 metri terasa aflată ȋn apropierea sa. Consider că alături de ipoteza formării sale pe cale naturală, ar putea exista și argumente pentru o formă de relief antropică sau o formă de relief naturală, dar modificată de om.
Fig.Xl.53 : Movila Gumelnița, privită pe pe drumul national 31, din sud-vest ( 15.02.2015)
Măgura Gumelnița‒ formă de relief antropică?
Un prim argument este pus pe seama formei circulare sau cvasicirculare, când este privită de la sol.
Fig.Xl.54 : Forma cvasicirculară a movilei, privită de la sol ( 19. 04. 2015)
Ȋn al doilea rând, pantele sunt aproximativ aceleași ȋn toate părțile movilei.
Fig.Xl.55 : Pantele de peste 60ᴼ‒ 65ᴼ pe latura de nord a movilei ( 19. 04. 2015)
Ȋn al treilea rând, dacă măgura era formată prin desprinderea din terasa a ll a a Dunării, cum se explică faptul că altitudini de peste 35 de metri se găsesc la 2 km de ea?
Ȋn al patrulea rănd, distanța care separă măgura de terasă este foarte uniformă, de 210‒ 230 de metri.
Fig.Xl.56 : Terasa a ll a a Dunării situată la doar 230 de metri de movilă ( 19. 04. 12015)
Un alt argument poate fi terasa care se află ȋn cea mai mare parte a exteriorului măgurii și care poate fi antropică, servind ca apărare pentru oamenii care locuiau pe movilă.
Pe de altă parte, ȋn N, NE și E Gumelniței sunt suprafețe mlăștinoase care pot reprezenta resturi dintr-un belciug al Argeșului, dar și un fost canal anastomozat, canal care ar fi putut să protejeze comunitatea de pe movilă.
Fig.Xl.57 : Suprafețe mlăștinoase ȋn partea de N‒E a movilei ( aprilie 2011 )
Ȋn plus, materialul din care este alcatuită movila, respectiv depozite loessoide, ar putea fi naturale, dar care puteau fi aduse relativ ușor de la câteva sute de metrii distanță.
Fig.Xl.58: Profil realizat ȋn partea superioară a movilei, ce demonstrează alcătuirea din loess ( 19. 04. 2015)
Fig.Xl.59: Dechidere loessoidă ȋn partea de sud a movilei ( aprilie 2011 )
Pe lângă toate acestea, dacă măgura ar fi o formă de relief naturală nu ar fi avut pante de o uniformitate izbitoare.
Nu ȋn ultimul rând, prin altitudinea absolută de 38,6 metri și una relativă de aproximativ 18 metri, movila asigura o buna vizibilitate. Ȋn zilele senine aceasta depășește 20 de kilometri.
Un ultim argument, ar putea fi faptul că măgura are pante uniforme la contactul cu lunca. Consider că inundațiile produse de Dunăre și Argeș, precum și remuurile provocate pe Dunăre de transgresiunile din holocen, ar fi creat pante de 90ᴼ asemanatoare cu cele din faleza lacului Mostiștea.
Fig. Xl.60: Faleza lacului Mostiștea privită din partea de sud a iezerului ( 27.04.2014)
Gumelnita- forma de relief naturala?
Principalele argumente care susțin această afirmație vor fi enumerate ȋn cele ce urmează.
Un prim argument este dat de ideea că ȋn lunca Dunării și ȋn luncile râurilor sunt mai multe asemenea forme de relief apărute prin procesul de meandrare a apelor curgătoare, fie prin desprinderea unor fragmente de terasă sau de câmp provocată de dezvoltarea văilor cu caracter sufozional.
Ȋn al doilea rând, Măgura Gumelnița s-a format, asemenea grădiștilor Comorile și Movila Fundu Grădiștea, ȋn urma pendulărilor repetate ale Argeșului.
Din cercetările de teren și imaginile satelitare am dedus că Argeșul a cunoscut cel putin 6 paleocursuri:
Localitatea Budești‒ Curcani‒ lacul Potcoava‒ lacul Mitreni‒ Măgura Gumelnița‒ localitatea Spanțov‒ Dunăre;
Localitatea Budești‒ localitatea Curcani‒ lacul Potcoava‒ lacul Mitreni‒ Măgura Gumelnița‒ localitatea Spanțov‒ localitatea Mânăstirea‒ Dunăre;
Localitatea Curcani‒ lacul Potcoava‒ lacul Mitreni‒ Măgura Gumelnița‒ Dunăre;
Localitatea Curcani‒ lacul Potcoava‒ lacul Mitreni‒ Rățărie‒ Argeșul actual;
Localitatea Curcani‒ localitatea Radovanu‒ localitatea Valea Popii‒ localitatea Chirnogi‒ Privalul Mavra‒ Privalul Cazacilor Dunării;
Localitatea Curcani‒ localitatea Radovanu‒ Melcărie‒ localitatea Chirnogi‒ Privalul Șovăita‒ Dunăre.
Al treilea argument poate fi dat de alcătuirea acesteia din depozite loessoide identice cu cele din câmp și terase. Ideea că oamenii primitivi ar fi creat movila cade pentru că un volum de 563.000 nu putea fi transportat cu mijloacele timpului respectiv.
Ȋn plus, deși privită din lateral are o formă circulară, urmărită din aerofotograme sau imagini satelitare are o formă aproximativ dreptunghiulară cu laturile mari orientate pe direcția S-V către N-E.
Fig.Xl.61 : Popina Gumelnița, ortofotoplan 2010 ( sursa: http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/viewer/index.html , accesat la data de 25. 04. 2015)
Pe de altă parte, se pare că Movila Gumelnița provine din terasa a ll a a Dunării, formată ȋn faza glaciară würm l.
Un alt indiciu se află ȋn lacul din partea nord-estică a movilei care are o adâncime de 0,3-0,5 metrii. Acesta se află ȋn apropierea malului concav al meandrului și este ȋntr-un avansat stadiu de colmatare.
Fig.Xl.62 : Lacul din nordul movilei, puternic colmatat ( 19. 04. 2015)
Un alt reper este terasa de pe Gumelnița, care nu este una antropică, ci una naturală, perfect racordabilă cu terasa .
Ȋn ultimul rând, gradiștea are o ușoara ȋnclinare de la S și de la N-V. Prin S-E grădiștei se făcea accesul spre partea superioară a acesteia ( lucrare proprie cu privire la popinele din județ, 2011).
Malurile abrupte ale Dunării
Procesul de eroziune acționează ȋn mod deosebit ȋn partea concavă a meandrelor, prin ațiunea deosebită a vârtejurilor de apă ( turbioane), acestea având impact sporit asupra malurilor, care devin abrupte, cu pante de 90ᴼ . Deseori malurile sunt afectate de năruiri, surpări și mai rar alunecări.
Fig.Xl.63: Mal abrupt al Dunării la sud de localitatea Chiselet ( 10.04.2015)
Privalurile
Conform dicționarului explicativ al limbii române, privalul reprezintă o viroagă, un făgaș produs de curentul de apă; curgere spre un loc.
Cel mai important prival din zona studiată este Scoiceni, care se desfășoară ȋncepând din sudul localității Mânăstirea până ȋn luncă la sud de Chiselet.
Fig.Xl.64 : Privalul Scoiceni la sud‒ est de localitatea Chiselet ( 12.04.2015)
Fig.Xl.65 : Privalul Scoiceni văzut din aer ( sursa: Google Earth, accesat la data de 24. 04. 2015)
De-a lungul timpului, privalul a fost ȋn cea mai mare măsură antropizat pentru a putea fi utilizat ȋn irigații. Pe cursul său s-au amplasat numeroase stații de pompare a apei, care au și rolul de păstrare a echilibrului hidrologic din “canal”.
Datorită faptului că ȋn ultimii ani nu se mai irigă aproape deloc culturile agricole, privalul a ȋnceput sa se colmateze pe anumite porțiuni, având aspect de mlaștină, ȋndeosebi unde stațiile nu mai funcționează.
Un alt prival am identificat la sud de localitatea Spanțov, ce continuă pană ȋn spațiul dintre Stancea și Chiselet. De asemenea, și acesta a fost antropizat ȋntr-o oarecare măsură și a fost introdus ȋn circuitul de canale utilizate ȋn hidroameliorare și irigații. De-a lungul acestuia sunt extinse suprafețe ȋnmlăștinite.
Belciugele și brațele părăsite din luncă
Ȋn lunca Dunării și Argeșului, privind ortofotoplanuri din perioade diferite de timp, se observă numeroase cursuri părăsite. Cea mai tranzitată porțiune de luncă de foste cursuri și văiugi este cea ȋncadrată de Privalul Scoiceni și canalul Dorobanțu.
Cuvetele lacustre din luncă
Ȋn prezent, ȋn luncile Dunării și Argeșului nu sunt prea multe lacuri, deoarece după anul 1900 au avut loc numeroase lucrări de hidroameliorare, asanarea suprafețelor ȋnmlăștinite și desecarea lacurilor pentru introducerea terenurilor ȋn circuitul agricol. Singurele lacuri sunt: Iezerul Mostiștea, Lacul Marotinu, Lacul Lișteava și Lacul Potcoava.
Harta austrică din anul 1910 și planul ditrector de tragere 1: 20.000 ne oferă informații importante cu privire la extinderea și gradul de ocupare a luncii cu lacuri și suprafețe ȋnmlăștinite. Ȋn anul 1910 o mare suprafață din lunca joasă și medie era ocupată de extrem de multe cuvete lacustre de dimensiuni și forme variate.
Fig.Xl.66 : Frecvența cuvetelor lacustre din cadrul luncii ȋn anul 1910. Harta austrică 1: 200.000 ( sursa: http://www.geo-spatial.org/harti/, accesat la data de 20.05.2015)
Analizând planul director de tragere 1: 20.000 am observat că lacurile erau mai puțin numeroase și cu o suprafață mai restrânsă, comparativ cu anii 1900‒ 1910.
Fig.Xl.67 : Suprafețele lacustre reduse ca număr și suprafață. Planul director de tragere 1: 20.000 (sursa: http://www.geo-spatial.org/harti/, accesat la data de 02.06.2015)
Trecând mai departe la harta sovietică 1: 100.000, am observat că lacurile din luncă au fost eliminate ȋn totalitate, mlaștinile au fost asanate și lacurile desecate, deja exista o rețea de canale foarte bine individualizată și terenurile erau date ȋn folosință.
Fig.Xl.68 : Absența cuvetelor din luncă și extinderea rețelei de canale. Harta sovietică 1: 100.000 ( sursa: http://www.geo-spatial.org/harti/, accesat la data de 02.06.2015)
Ȋn prezent lunca este ȋmpânzită de o rețea vastă și bine pusă la punct de canale, lacurile fiind aproape absente ȋn această porțiune de luncă. Toate aceste lucrări s-au realizat cu scopul strict economic, pentru exploatarea terenurilor fertile, cu potențial ridicat de cultivare. Ȋn timp, acestea au fost și sunt cultivate cu orez, cereale, legume și plante tehnice.
Fig.Xl.69: Rețeaua de canale ce tranzitează lunca ȋn prezent ( sursa: http://dev.adworks.ro/natura/situri/41/Dunre–Oltenia.html, accesat la data de 26.04.2015)
Forme de relief rezultate prin procesul de acumulare
Creșterea ȋn altitudine a cantității de aluviuni depuse, determină accentuarea proceselor de aluvionare și colmatare, ȋndeosebi ȋn zona joasă de luncă, ȋndeosebi ȋn albia majoră a Dunării și Argeșului.
Luncile
a.1. Lunca Dunării
Ȋn această porțiune, lunca fluviului este foarte evoluată prin prisma existenței luncilor ȋnalte, care arată defapt că s-a dezvoltat treptat, crescând ȋn altitudine odată cu ȋnălțările holocene și depunerea aluviunilor transportate de apele Dunării sau Argeșului ( Mihăilescu, 1925).
Comparativ cu alte porțiuni, lunca Dunării cunoaște mici ȋngustări datorită faptului că terasele fluviului se concentrează către sud , ȋndeosebi ȋn apropierea Olteniței unde există conul de dejecție al Argeșului.
Ȋn zona cercetată de mine lunca are lățimi variabile. Dacă la Chirnogi ( la vest de Oltenița) are 6 kilometri lățime, la Oltenița are 5 kilometri, care până la Ulmeni se lățește destul de mult, ajungând să aibă 10 kilometri lărgime, la Stancea și Chiselet se ȋngustează până la doar 3 ‒ 4 km, lățindu-se din nou, până la 9 kilometri la Mânăstirea. Altitudinile luncii nu depășesc 12-16 metri, excepție făcând conul de dejecție al Argeșului la Oltenița și spațiul dintre Spanțov și Chiselet ( Mihăilescu, 1925).
Ȋn această porțiune, Lunca Dunării este ȋn cea mai mare parte inundabilă, altitudinea ei medie scăzând de la 20 de metri ȋn apropierea Argeșului, până la 15 metri ȋn apropierea Mostiștei ( Cobalcescu, 1883).
a.2. Lunca Argeșului
Porțiunea de luncă a râului Argeș are altitudini de 12‒ 20 de metri pe conul de dejecție pe care este situat orașul Oltenița. Lunca sa nu este foarte lata, nedepășind câteva sute de metri. Am identificat ȋn deplsările pe teren, dar și din analiza și interpretarea unor aerofotograme și imagini satelitare, din perioade diferite de timp numeroase cursuri părăsite și coturi ale râului.
Despre cele trei trepte ale luncii, respectiv: lunca ȋnaltă, lunca medie și lunca joasă, am amintit anterior.
Colmatarea superficială a microdepresiunilor din luncă
Ȋn zona studiată, cel mai intens proces din albia majoră este aluvionarea, prin intermediul numeroaselor privaluri, precum Scoiceni, canale, ȋn cadrul creșterilor nivelului fluviului la o treapta medie, sau ȋn cazuri mai rare, la inundații, când apa iese cu mult din matcă.
Pe lângă acestea, ȋn anotimpul rece, formarea zăpoarelor pe Dunăre, determină o creștere rapidă a nivelului apei, dar pentru o perioadă scurtă de timp. De exemplu la Oltenița ȋn iernile foarte reci și geroase, când Dunărea ȋngheață aproape de la un mal la altul. După acțiunea directă a zăpoarelor apar numeroase modificări ale morfologiei din luncă, prin rupturi de maluri. Deseori, aceste ape pătrund ȋn zonele depresionare din luncă, sau pe privaluri și canale, acumulându-se cantități mari de aluviuni. Acest proces, chiar dacă este unul cu o frecvență redusă, are o acțiune directă asupra depresionilor și microdepresiunilor de aici care sunt colmatate.
Grindurile
Conform dicționarului explicativ al limbii române grindul reprezintă o fâșie de teren mai ridicată de-a lungul unui râu și ȋn regiunea sa inundabilă, pe care apele o acoperă doar ȋn cazurile ȋn care au loc inundații mari.
Aceste forme de relief sunt alcătuite din depuneri de aluviuni transportate de Dunăre.
Grindul dezvoltat de-a lungul Dunării, la est de Oltenița, se desfășoară discontinuu, având unele porțiuni unde dispare. Lățimea sa este variabilă, comparativ cu zona din amonte de Giurgiu care are aspect de șes de origine aluvionară, cu lățimi de la câteva sute de metri până la 2-3 km. Altitudinea acestuia, ȋn apropierea Argeșului este de aproximativ 3 metri ( Ianovici, 1969).
Ȋn partea de sud a localității Mânăstirea grindul Dunării are lățimi de sute de metri, cele mai mari din regiune.
Analizând harta geomorfologică generală 1:100.000 ( anexe) am observat la sud și sud‒ est de municipiul Oltenița cinci porțiuni care practic ȋnchid curbele de nivel. Trei dintre ele sunt delimitate de curbe de nivel de 15 metri, ȋn sudul și sud‒ estul Oltenița, iar două de curbe de nivel de 17,5 metri la sud și sud‒ est de Măgura Gumelnița. Acest fapt, prin altitudinile puțin mai ridicate față de zona ȋnconjurătoare, poate indica un fost grind al Dunării, deoarece practic acestea par a avea continuitate, și o dispunere pe direcția SV‒ NE privind harta topografică 1:100. 000. Dispunerea acestora demonstrează, ȋntr-un mod foarte veridic un posibil fost curs pe care Dunărea l-ar fi avut ȋn trecut pe aici.
Fig.Xl.70 : Grindul Dunării și un ostrov, de la sud de localitatea Chiselet ( 10.04. 2015)
Renii și ostroave
Din dicționarul explicativ al limbii române am constatat că reniile reprezintă porțiuni joase, de obicei de formă rotund‒ alungită, convexă, desfășurate de-a lungul unui râu, alcătuite din nisip și prundiș, strânse ȋn zona de acumulare a aluviunilor.
Reniile ce ating dimensiuni mai mari poartă denumirea de ostroave, care deja iau aspect de insule ȋn mijlocul râului.
De-a lungul albiei minore a fluviului există circa 160 de ostroave de diferite dimensiuni ,altitudini și forme, cu o densitate mai mare ȋn zonele cu pantă lină. Ȋn arealul Oltenița‒Mânăstirea există 7 ostroave și renii, dintre care cel mai important este Kosul, la SE de Oltenița ( Ianovici, 1969).
Aceste forme de relief acumulative sunt determinate de deplasare, care trebuie sa fie lentă, ȋndeosebi cea laterală. Procesul se dezvoltă prin erodarea unui mal, unei laturi a formei de relief, de unde materialul se acumulează pe celalalt mal, latură.
La sud de localitățile Chiselet și Mânăstirea, unde grindul fluvial are lățimi mari, de sute de metri, se produce, ȋn momentul de față o apropiere a ostoavelor către lunca joasă, care ȋn scurt timp se va integra acesteia.
Fig.Xl.71: Ostrovul de la sud de localitatea Chiselet ce urmează să se alipească grindului. Ortofotoplan din anul 2010 ( sursa: http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/viewer/index.html, accesat la data de 01.06.2015)
Fig.Xl.72 : Ostrovul de la sud de localitatea Chiselet ( 10.04.2015)
Suprafețe mlăștinoase
Ȋn arealul luat ȋn studiu, ȋn prezent suprafețele mlăștinoase sunt destul de reduse și reduse ca număr. Una dintre acestea ar fi ȋn partea nordică și nord‒ estică a Măgurii Gumeln, ȋn prezent suprafețele mlăștinoase sunt destul de reduse și reduse ca număr. Una dintre acestea ar fi ȋn partea nordică și nord‒ estică a Măgurii Gumelnța, extinsă pe câteva sute de metri și cu o adâncime sub 0,3 metri.
O altă porțiune mlăștinoasă am identificat pe Valea Mare, ȋndeosebi ȋn jumătatea sudică a acesteia, unde predomină numeroase lacuri de mici adâncimi, stufăriș, trestie și papură.
Fig.Xl.73 : Suprafețele ȋnmlăștinite din Valea Mare ( sursa: Google Earth, accesat la data de 24.04.2015)
Ȋn cadrul privalului ce se desfășoară de la sud de localitatea Spanțov până ȋn spațiul dintre Stancea și Chiselet, am identificat extinse arii mlăștinoase, cu lacuri numeroase ȋn alternanță cu suprafețe de uscat, trestie, tufișuri, papură și alte plante iubitoare de umiditate.
Ȋn trecut, consultând hărți din perioade diferite de timp, precum harta austrică 1: 200.000 din anul 1910 și planul director de tragere 1: 20.000, am constatat că ȋn cadrul luncii, ȋn special lunca joasă și medie existau extinse suprafețe inundate, unde băltea apa, având caracter de mlaștini.
Plajele
Ȋn albia minoră a Dunării, de-a lungul malurilor cu altitudini reduse sau pe laturile joase ale ostroavelor și reniilor, prin procesul de acumulare a aluviunilor iau naștere plajele. Acestea au lățimi variabile ȋn funcție de nivelul apei Dunării. Când Dunărea are un debit mare, nivelul crește considerabil și acoperă practic plaja, care la debite foarte mici atinge căteva sute de metri lățime.
Fig.Xl.74 : Plaja Dunării, la sud de localitatea Chiselet, la un nivel crescut al fluviului ( 10.04.2015)
Conul de dejecție al Argeșului
Acumularea unor cantități importante de aluviuni, la vărsarea râului Argeș ȋn Dunăre, la sud de municipiul Oltenița, a determinat formarea unui con de dejecție ce ține de la nordul Olteniței până la Dunăre, pe o lățime de câțiva kilometri ( Ianovici, 1969).
Relief dezvoltat pe terase și ȋn câmpie
Crovurile
Consutând dicționarul limbii române, crovurile reprezintă o formă mică de relief cu aspect de depresiune circulară sau alungită, dezvoltată pe loess prin tasare; cunoscut si sub denumirea de găvan, padină.
Terasele și Câmpia Mostiștei dețin un numar semnificativ de crovuri, de aproximativ 28. 000 ( Dobrescu, 1969). Această porțiune a țării se ȋncadrează ȋn categoria “ câmpiilor loessice slab fragmentate și drenate” cu crovuri de “tip furcitură” sau “ de tip Mostiștea” ( Florea, 1970; Dobrescu, 1969).
Ȋn cadrul teraselor, au luat naștere prin procesele de tasare și sufoziune,forme de relief specifice, denumite crovuri ( Studii pedologice, Vlll, 1971 ).
Aceste mici forme de relief au luat naștere pe terasele, mai exact pe podurile de terasă, unde predomină loessul poros de grosimi diferite, și unde climatul, cu precipitații reduse, sub 400 mm, ȋn acest areal, facilitează formarea numeroaselor microdepresiuni, ce nu depășesc dimensiunea de 12 metri. De cele mai multe ori, sub depozitul de loess se găsesc strate de nisip și pietriș unde se dezvoltă pânza freatică ( Comunicări de geografie, vol. X, 2005).
Datorită stagnării apei aici, sau prezenței pânzei freatice aproape de suprafață, solurile sunt nefertile iar crovurile nu pot fi cultivate, sau dacă se ȋncearcă plantarea culturilor de câmp, acestea nu sunt productive.
Fig.Xl.75 : Ȋncercare de cultivare a rapiței ȋntr-o zonă cu crovuri din Câmpia Mostiștei la vest de Lacul Mostiștea ( 07.05.2015)
Evoluția crovurilor
Evoluția ȋn timp a crovurilor determină o schimbare a aspectului lor prin drenare, de asemenea o influență majoră o are apa, care exercită acțiuni erozive, ajutată fiind și de vânt.
Crovurile cunosc trei mari stadii de evoluție: tinere, mature și bătrâne.
Crovurile tinere apar prin procesele de tasare și sufoziune, forma microdepresiunilor fiind circulare, sau slab ovale, de dimensiuni reduse, de la cațiva zeci de centimetri până la cațiva metri.
Crovurile ajunse la maturitate sunt afectate major de apa din precipitații și zăpezi, cu caracter de șiroaie, ajutată și de vânt , determină eroziunea laterală și ȋn adâncime. Ȋn acest mod crovurile se unesc ȋntre ele practic, prin slăbirea și ruperea pragurilor dintre acestea. Astfel, prin unirea crovurilor mici rezultă crovuri mari, care sunt influențate și de drenajul interior. Aspectul crovurilor se schimbă, comparativ cu cele tinere, forma devine alungită, dezvoltate pe direcția generală de deplasare a vânturilor și a căderii pantelor.
Ȋn arealul studiat, am observat că ȋn partea de vest, pe terasele Argeșului crovurile au o dezvoltare pe direcția NV‒SE , ȋn funcție de ȋnclinarea reliefului și a vânturilor de vest, cu acțiune redusă ȋnsă. Ȋn partea estică, pe terasele Dunării, la nord de localitatea Chiselet și Spanțov crovurile au o dezvoltare generală pe direcția NE‒ SV datorită căderii pantei, direcției generale a vânturilor, cel puțin pe timpul iernii, când viscolul și crivățul au o acțiune majoră ȋn acest colț de țară. Aceste vânturi determină spulberarea zăpezii de pe suprafețele plane și o depune ȋn microdepresiuni, persistând mai mult timp comparativ cu spațiile ȋnconjurătoare. După topirea zăpezii apa stagnează ȋn crov, având aspectul de baltă. Acțiunea zăpezii și apei este una erozională, adâncind și lățind depresiunile deja existente, pe direcția de curgere a apei de drenaj și pe direcția predoinantă a vântului.
Ultima etapă de evoluție a acestor forme de relief este cea de bătrânețe, moment ȋn care drenarea devine exterioară, adică pe suprafața crovurilor, creând adevărate văi, cunoscute și sub denumirea de vâlcele. Acestea iau naștere prin unirea crovurilor, formând padine de dimensiuni mari, având porțiuni ce alternează treptat, de la zone mai largi la zone mai strâmte și numeroase sinuozități. Prin adâncirea progresivă a vâlcelelor și apariția unor cursuri intermitente au luat naștere văile ( Studii pedologice, Vlll, 1971; Ielenicz, 2010; Posea, 1976 ).
Fig.Xl.76 : Frecvența ridicată a crovurilor pe terasa a lll a a Dunării, la nord de Ulmeni ( sursa: Google Earth, accesat la data de 24. 05. 2015)
Densitatea crovurilor variază ȋntre 4-10/, unde frecvența acestora este mai mare spre partea dreaptă a Mostiștei, aici crovurile au diametre de 50-150 m.
Se pare că pe terasele mai joase apare cel mai mic numar de crovuri, de sub 0,75 / , acestea au diametre reduse, sunt puțin adânci, comparativ cu cele mai ȋnalte terase, precum terasa a ll a și a lll a a Dunării, unde densitatea crovurilor pleacă de la 0,85‒ 2,60 sau chiar 5 crovuri/. Ȋn cadrul câmpurilor frecvența crovurilor este de 2,9‒ 4 crovuri , suprafața ocupată de acestea cunoscănd o continua creștere ( Florea, 1959).
Fig.Xl.77 : Aspectul crovurilor pe podurile de terase ( sursa: http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/geologie/Actiunea-geologica-a-gravitati81.php, accesat la data de 10. 02. 2015)
Intervenția antropică
Lucrări hidrotehnice și de hidroameliorare (Canale și diguri)
Ȋn anii 1904‒ 1906 Lunca Dunării este ȋndiguită la Chirnogi, pe o suprafață totală de 1. 058 hectare și la Simoiu, care face parte din localitatea Mânăstirea ce ȋndiguie peste 334 hectare de teren. Până ȋn anul 1908 se ȋndiguie și lunca de la sud de Spanțov , de aproximativ 1780 hectare, la inițiativa lui Grigore Antipa.
Toate aceste lucrări de ȋndiguiri sunt ȋncurajate după anul 1910, moment ȋn care se ȋnființează Serviciul de Ȋmbunătățiri Funciare, al cărui reprezentant era inginerul Anghel Saligny care creează “ Legea pentru punerea ȋn valoare a pământurilor din zona de inundație a Dunării” , sub decretul lui Carol l. această lege privea principalele demersuri și planuri de amenajare a porțiunii de luncă a Dunării.
Ȋn perioada 1925‒ 1928 sunt ȋndiguite peste 12. 400 hectare de luncă ȋntre Oltenița și Dorobanțu, fară alte amenajări absolut necesare, precum desecare, desțelenire necesare pentru practicarea agriculturii.
După 1962 se creează un dig de-a lungul Dunării, ȋn zona unde s-a ȋnregistrat nivelul maxim al apei, cu un metru mai ȋnalt decât maximul, ȋncepând din amonte de orașul Călărași.
După această perioadă au loc și lucrări de desecare, sunt amplasate stații de pompare, se amenajează sisteme de irigații, orezării, amenajări piscicole, mai ales după 1990.
Ȋn momentul de față nu se mai exercită o atenție deosebită asupra modului ȋn care apa este pompată ȋn sistemul de canale, multe dintre ele colmatându-se sau fiind lipsite de apă.
Fig.Xl.78 : Canalul dezvoltat de-a lungul DN 31 la sud‒vest de Măgura Gumelnița, puternic afectat de colmatare ( 19.04.2015)
Doar o parte dintre ele mai sunt bine ȋngrijite, stațiile de pompare ȋncă funcționând, ȋnsă irigații nu se mai practică de câțiva ani. Acestea tranzitează toate treptele luncii, fapt ce l-am remarcat ȋn deplasările mele pe teren.
Fig.Xl.79 : Canalele din lunca Dunării la sud‒vest de localitatea Chiselet ( 10.04.2015)
Fig.Xl.80 : Sistemul de canale văzut de pe partea sudică a Măgurii Gumelnița ( 19.04.2015)
Inundațiile rezultate din acțiunea antropică
Această porțiune a țării a fost grav afectată de inundații ȋn anul 2006 ȋn lunile aprilie‒ mai s-a ȋnregistrat un debit al fluviului istoric, de peste 15. 000 /s, moment ȋn care mai multe diguri, precum cel de la Tatoianu ( la sud de satul Stancea) și la Dorobanțu s-au rupt și apa a năvălit către localități.
Fig.Xl.81 : Digul de la sud de Surlari rupt ȋn luna aprilie 2006 ( sursa: http://www.rowater.ro/EPRI%20Rapoarte/PFRA%20Dunare_2.pdf, accesat la data de 15.05.2015)
Ȋn acel moment orașul Oltenița, localitatea Spanțov, Chiselet și Mânăstirea au fost grav afectate, numeroase gospodării s-au prăbușit, peste 10. 000 de locuitori au fost evacuați din calea apelor, iar pagubele materiale au fost ȋnsemnate.
Fig.Xl.82 : Zona afectată de inundații ȋn anul 2006 ( sursa: http://www.geospatial.org/galerii/?c=gal_hidrologice&p=601, accesat la data de 20.04.2015)
Fig.Xl.83 : Pagubele materiale estimate du
pă inundațiile din anul 2006 de-a lungul Dunării ( sursa: http://www.rowater.ro/EPRI%20Rapoarte/PFRA%20Dunare_2.pdf, accesat la data de 15.05.2015)
Analizând harta și tabelul de mai sus se pare că județul Călărași a fost cel mai afectat de inundații, atunci peste 12. 000 de locuințe au fost complet distruse, 11 drumuri s-au deteriorat major, iar peste 80. 000 de hectare de teren au fost acoperite de apele fluviului, compromițând recoltele din acel an.
Fig.Xl.84 : Vulnerabilitatea la inundații a zonei studiate ( sursa: http://www.rowater.ro/EPRI%20Rapoarte/PFRA%20Dunare_2.pdf, accesat la data de 15.05.2015)
Sectorul cuprins ȋntre Oltenița și Iezerul Mostiștea este extrem de vulnerabil ȋn calea apelor, ȋn cazul unor creșteri de debit ȋnsemnate ale apelor Dunării, după cum se poate observa și pe reprezentarea de pe harta de mai sus. Așadar, localitățile situate ȋn apropierea fluviului, precum Oltenița, Spanțov, Chiselet și Mânăstirea pot fi inundate la orice creștere de nivel majoră a apei, creând pagube majore.
Fig.Xl.85 : Riscul potențial la inundații al arealului studiat ( sursa: http://www.rowater.ro/EPRI%20Rapoarte/PFRA%20Dunare_2.pdf, accesat la data de 15.05.2015)
Urmărind această hartă se observă că arealul Oltenița‒ Mânăstirea se află ȋntr-o porțiune cu risc potențial semnificativ la inundații, ca toată Lunca Dunării de altfel, de la Drobeta‒ Turnu Severin până la Tulcea. Ȋn acest fel, toate localitățile situate la nord de fluviu sunt complet expuse inundațiilor.
Aceste fenomene au loc datorită intervenției antropice iraționale, deoarece prin ȋngustarea albiei majore a Dunării, prin ȋndiguiri, apele fluviului, la debite mari ies din matcă spărgând digurile și inundând partea care ȋn mod normal ȋi aparținea.
Localitățile, infrastructura și alte elemente
Ȋncă din paleolitic zona a cunoscut o statormică și continuă locuire, populația de aici exercitând odată cu trecerea timpului presiuni din ce ȋn ce mai mari asupra mediului ȋnconjurător și asupra topografiei locale.
Xll. Procese morfogenetice și formele de relief rezultate
Ȋn prezent au loc numeroase procese de transformare a suprafeței topografice, care reprezintă defapt o continuare a celor din trecut și care ne vor face să ȋnțelegem mult mai bine modul ȋn care au evoluat acestea și cum vor arăta pe viitor.
Procese de tasare și sufoziune
Aceste procese au loc datorită structurii geologice și prezenței loessului, cu grosimi de 15‒ 20 de metri, care este o rocă sedimentară prăfoasă, neconsolidată și clastică, care absoarbe apa până la suprasaturație ( Petre Coteț, 1976). Nu este de omis nici faptul că pânza freatică este aflată la adancimi mari, de chiar 20 de metri, câmpul are pante mici, este slab fragmentat, drenajul apei este redus, ceea ce determină instalarea proceselor de tasare și sufoziune ( Comunicări de geografie, vol. X).
Primăvara, după topirea zăpezilor, sau după căderea unor importante cantități de precipitații crovurile sunt ocupate cu apă, fapt ce se răsfrânge ȋn imposibilitatea dezvoltării vegetației. Ȋn plus s-a observat o salinizare a solului ce a generat scăderea considerabilă a productivității agricole, iar deseori apar mlaștini ȋn aceste locuri.
Procesele de pluviodenudare, ravenare , șiroire
Aceste procese au o desfășurare mai largă ȋn apropierea Lacului Mostiștea, unde malurile sunt verticale și acțiunea apei din precipitații creează mici șențulețe prin care apa sapă roca.
Fig.Xll.86 : Malul Mostiștei la Coconi ( sursa: Google Earth, accesat la data de 24. 04. 2015)
Ȋn rest, aceste procese apar pe frunțile de terasă, unde panta este mai mare, ȋnsă mult mai redus ca intensitate, datorită vegetației care stabilizează solul. Ȋn celelalte zone, ȋn afara celor menționate, sunt aproape insesizabile pe teren tot din prisma vegetației naturale sau culturilor agricole, pomilor fructiferi sau viței-de-vie care estompează procesele de pluviodenudare sau ravenare și șiroire ( Florea, 1959).
Procesele de alunecări de teren, prăbușiri și surpări
Malul Mostiștei
Prin acțiunea directă a apei lacului asupra malurilor verticale, ajutată de opera apei din precipitații și acțiunea vântului, slăbesc legătura dintre particulele de loess și nisip fin și așa neconsolidate, apar fisuri, care cu trecerea timplui se lărgesc, dând naștere la alunecări de teren și chiar prăbușiri ( Florea, 1959).
Fig.Xll.87 : Malul vertical al Iezerului Mostiștea la est de Coconi‒ urmează să aibă loc o prăbușire ( sursa: Google Earth, accesat la data de 24. 04. 2015)
Fig.Xll.88 : Peretele vertical de la Coconi afectat de o fostă alunecare de teren( stabilizată ȋn prezent de vegetație), văzându-se clar valurile de alunecare ( sursa: Google Earth, aceesat la 24. 04. 2015)
Malul Dunării
Pe unele porțiuni ale malului dunărean, unde acesta este mai abrupt, datorită alcătuirii din roci sedimentare slab consolidate, sub acțiunea eroziunii apei și a valurilor sau transportului naval, care creează valuri, pereții malului stâng sunt afectați de năruiri, prăbușiri. Am surprins un asemenea fenomen ȋn luna aprilie a acestui an, la sud de localitatea Chiselet.
Fig.Xll.89 : Surprinderea unei surpări a malului dunărean ( 10.04.2015)
Procese fluvio‒ torențiale
De-a lungul Dunării aceste procese sunt destul de active, apa fluviului acționând prin eroziune laterală asupra malului stâng. Factorii care au determinat aceste procese se datorează atât acțiunii omului asupra mediului natural, care a intervenit prin tăierea pe anumite porțiuni a pădurii care ȋn trecut urmărea cursul Dunării. Pe lângă despăduririle masive, precum cea de la sud de Oltenița, un alt factor ce favorizează eroziunea laterală este navigația, care prin deplasarea ambarcațiunilor și navelor creează valuri care acționează, fără echivoc, asupra malurilor. Și inudațiile sunt răspunzătoare ȋntr-o oarecare măsură pentru erodare. Factorii naturali sunt ȋn primul rând precipitațiile abundente care determină o creștere a debitului fluviului, care și sub acțiunea vântului care creează valuri , ajung să modifice foarte mult ȋnfățișarea malului dunărean.
Așadar, sub opera acestor factori, efectele se răsfrâng asupra malurilor, acestea devenind abrupte și active, verticale, care de foarte multe ori suferă năruiri, bucăți ȋntregi din mal prăbușindu-se, mai mult pe seama rocii neconsolidate, poroase, alcătuite ȋn cea mai mare parte din nisipuri și argile fine.
Fig.Xll.90 : Modul ȋn care eroziunea a afectat malurile Dunării și surprinderea unei prăbușiri, la sud de localitatea Chiselet ( 10. 04. 2015)
Acest tip de proces ȋn arealul studiat se dezvoltă pe malurile abrupte ale lacului ( iezerului )Mostiștea, unde apa acționeaza ȋn mod direct asupra malurilor loessoide, punând presiune asupra lor prin subsăpare , determinând prăbușiri.
Fig.Xll.91 : Mal abrupt al Lacului Mostiștea, ȋn localitatea Coconi ( sursa: Google Earth, accesat la data de 24. 04. 2015)
Xlll. Paleocursurile Dunării și Argeșului
După numeroasele deplasări și cercetări pe teren, am ȋncercat să identific și să urmăresc cursurile prezente, dar și cele părăsite ale Argeșului și Dunării.
Paleocursurile Argeșului
Pentru a identifica vechile cursuri ale Argeșului am pornit cercetarea din aval de orașul Budești.
Ȋn anul 1576, ȋn documentele vechi, s-a identificat existența satului Ghindeni, ȋn perioada medievală denumit Cornățel, sat care ȋn momentul de față poartă denumirea de Mânăstirea, situat la vest de Lacul Mostiștea. S-a menționat existența unui curs denumit “Argeșul vechi”, care, cel mai probabil tranzita zona de nord a Măgurii Gumelnița și se deplasa către est ( Mareș, 1980).
Ȋn anul 1622, se pare că Mânăstirea Snagov deținea terenuri ȋntinse ȋn actuala comună Spanțov. S-a specificat faptul că existau numeroase “ gârle seci” care ulterior au fost acoperite de apa râului Argeș. Așadar, Argeșul și-a schimbat cursul și gura de vărsare către vest ( Mareș, 1980).
Anterior cursului actual, râul avea doua brațe. Primul braț trecea prin partea centrală a actualului sat Curcani și avea gura de vărsare la Oltenița ȋn Dunăre. Ȋn cazul celui de-al doilea braț, există două ipoteze, fie trecea prin partea de est a satului Chirnogi ( Brațul Mavra). A doua variantă susține trecerea brațului prin valea Șovăita, care a fost pomenită ȋn anul 1888 ȋn Răscoala Țăranilor, unde preotul Ilie Stupineanu se deplasa de la Roșiori prin răul Șovăita, caracterizat ca fiind o vale ce se umple cu ape din Dunăre la revărsarea acesteia. Această afirmație este una convingătoare a faptului că valea Șovăitei reprezintă defapt un fost curs al răului argeșean ( Mareș, 1980; “ Monografia Bisericii Stupinele”, 1905).
Ȋn “Marele Dicționar Geografic al României” din anul 1901, susținea faptul că exista privalul Valea Seacă. Acesta trecea prin apropierea Olteniței și ȋși continua cursul către Dunăre unde avea și gura de vărsare. Discutănd cu localnicii mai ȋn vârstă și cu profesori de geografie din această regiune, aceștia sunt de părere că pe aici a trecut defapt un curs vechi al Argeșului.
Analizând harta Satmary, din anul 1864, se pare că pe atunci localitatea Curcani ȋncă nu exista, aceasta apărând abia ȋn anul 1878. Am observat cursul răului, cât și doua brațe care se deplasau spre est și două brațe către vest.
De asemenea satul Mitreni, purta pe atunci denumirea de Fundeni Mitreni, și era situat pe malul Argeșului, pe când ȋn momentul de față se află ȋn Câmpia Mostiștei.
Ȋn partea de sud a actualei comune Chirnogi apare denumirea de “Groapă de peatră”. Știid că ȋn această zonă există doar nisipuri și loess, prezența pietrei se poate datora existenței cetății antice Constantiniana Daphnes.
Fig.Xlll.92 : Harta Szatmary 1864 ( sursa: www.charta1864.ro/ , accesat la data de 22. 05. 2015 )
Consultând pe lângă harta Szatmary din anul 1864 și harta orașului Oltenița din lucrarea lui Alexandru Mărculescu (1932), se observă numeroase paleocursuri ale Argeșului ȋn jurul Măgurii Gumelnița. După ce apele ȋnconjurau movila se pare că acestea s-ar fi retras spre sud sau spre est prin privalul Astra sau prin Valea Seacă.
Un alt element extrem de important care m-a ajutat ȋn identificarea paleocursurilor pe teren a fost solul. Acesta, ȋn porțiunile ce au fost străbătute de apele Argeșului sau Dunării au ciloare galben‒ albiciosă, datorită materialulu aluvional alcătuit din argile și nisipuri fine, cu textură nisipoasă și argilo‒nisipoasă. Ȋn plus stratul de humus este subțire și vegetația slab dezvoltată.
Așadar, drept concluzie a celor menționate anterior, din diferite surse bibliografice, din deplasări pe teren, analiza hărților din perioade diferite de timp și din informațiile adunate de la localnici am constatat că Argeșul a cunoscut cel puțin șase paleocursuri.
Primul curs trecea pe lângă fosta Filatură de la ieșire din Oltenița‒ la nord de Movila Gumelnița‒ comuna Mânăstirea ‒ Dunăre.
Al doilea paleocurs l-a avut pe traseul : fosta filatura de la periferia orașului ‒ Movila Gumelnița‒ comuna Spanțov‒ Dunăre.
Cel de-al treilea curs trecea prin comuna Curcani‒ comuna Mitreni‒ filatură Oltenița‒ Movila Gumelnița‒ Valea Seacă‒ Dunăre.
Al patrulea paleocurs pornea din comuna Curcani‒ comuna Mitreni‒lacul Potcoava‒ Argeșul actual.
Cursul al cincilea ȋncepe din comuna Curcani‒ comuna Radovanu‒ comuna Valea Popii‒ comuna Chirnogi‒ brațul Mavra‒ Privalul Cazacilor‒ Argeșel‒ Dunăre.
Ultimul curs pornea din localitatea Curcani‒ comuna Radovanu‒ comuna Chirnogi‒ valea Șovăita‒ Argeșel‒ Dunăre ( Vâlsan, 1915).
Ȋn concluzie, ȋn ultimii 7‒ 10. 000 de ani, Argeșul a cunoscut numeroase cursuri către est și vest. Existența acestor paleocursuri este determinată de mai multe cauze, printre care: modificări ale nivelului Lacului Getic și al Mării Negre datorită schimbărilor climatice ce au avut loc ȋn perioada pleistocen‒ holocen; conul de dejecție, creație a Argeșului ȋntre Câmpia Burnasului și Câmpia Mostiștei; Dunărea a avut o deplasare continuă către nord .
Paleocursurile Dunării
De-a lungul timpului, Dunărea a cunoscut numeroase oscilații ale nivelului apei, care uneori a invadat uscatul, alterori s-a retras. Drept dovadă a acestor variații de nivel sunt cele trei terase ale fluviului care demonstrează diferitele albii minore pe care le-a avut ȋn timp. Așadar, numai din existența celor 3 terase putem concluziona faptul ca fluviul a avut cel puțin trei cursuri.
Ȋn lucrarea “Vlăsia și Mostiștea”, elaborată de Vintilă Mihilescu, se specifică faptul că ȋn deplasarea Dunării spre nord, fluviul a părăsit la est de Argeș cel puțin trei trepte, determinând ȋn acest mod ca Argeșul și Dâmbovița să facă același lucru. Astfel ȋn partea vestică intră ȋn contact direct cu Câmpia Burnasului și prezintă patru trepte. Pe atunci se pare că exista ȋn această porțiune, dar și ȋn Câmpia Mostiștei o mlaștină, care cu timpul a fost acoperită cu aluviuni aduse de Argeș, Mostiștea și Dunăre.
Majoritatea cursurilor Dunării s-au deplasat către nord, pe partea stânga a actualului curs, datorită reliefului jos, comparativ cu malul bulgăresc, cu altitudini mai ȋnalte, podișuri joase, dar mai ales prezenței anteclizei Varna‒ Ruse.
Aceste paleocursuri sunt datorate și condițiilor climatice pleistocene și holocene, dar și oscilațiilor numeroase ale nivelului Lacului Getic și mării.
Din discuțiile cu loalnicii din localitatea Chiselet, dar și cu primarul de aici, Penu Mihail și profesoara de istorie, am ajuns la concluzia că ȋn trecut Dunărea ȋși avea albia până ȋn actuala localitate, având adâncimi de circa 0, 5 metri ȋn centru satului. De asemenea, o dovadă a acestui curs este lacul din partea sudică a Chiseletului, lacul Marotinu, care a fost secat până la inundațiie din anul 2006, apărând doar ca o depresiune lacustră evidentă.
O altă dovadă a unui fost curs a Dunării către nord, sau cel puțin al unui braț al acesteia, stă Măgura Fundeanca ( Fundu Grădiștea), de la sud de localitatea Chiselet, care pare a fi o popină ce era ȋnconjurată de un fost meandru al fluviului., dar și un canal la nord de grădiște, antropizat după anul 1900.
Fig.Xlll.93 : Movila Fundu Gradiștea/ Fundeanca și canalul Scoiceni ( sursa: http://ciclist.wordpress.com/2012/06/25/leo-frobenius-in-romania/ )
La sud de limanul Mostiștea se observă numeroase văi parăsite paralele , marea parte a luncii fiind presărată de depresiuni lacustre și foste văi.
După cum am specificat anterior, ȋn această porțiune și-au avut gura de vărsare atât Dunărea, căt și Argeșul, și ȋn acest mod pot fi explicate prezența numeroaselor văiugi. Aceste forme de relief negative apar pe teren ca mici șanțuri, sinuoase și line, care sunt aproape insesizabile, după cum se poate observa ȋn ortofotoplanul di anul 2005 de mai jos.
Această porțiune se ȋncadrează ȋntre Privalul Scoiceni, curs natural, care ȋnsă a fost modificat antropic și Canalul Dorobanțu , care face legătura ȋntre Iezerul Mostiștea și Dunăre, fapt ce poate explica numeroasele cursuri părăsite. Lunca de aici este joasă, cu altitudini sub 15 metri, dominante fiind curbele de nivel de 12,5 metri, de unde putem concluziona că zona era și ȋn trecut vulnerabilă la revărsările fluviului, microdepresiunile erau acoperite cu apa, iar prin concentrarea apei ȋn șențulețele naturale, acestea s-au adâncit și au luat naștere mici văi, cu cracter temporar și chiar permanent. Microdepresiunile au devenit rapid adevărate lacuri, observându-se atât pe hartă, cât și pe teren, având aspectul unor depresiuni lacustre foarte line cu soluri specifice, deschise la culoare.
Fig.Xlll.94 : Cursurile părăsite de la sud de Lacul Mostiștea. Ortofotoplan realizat ȋn anul 2005. ( sursa: http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/viewer/index.html, accesat la data de 20 aprilie 2015)
După anul 2006, când au avut loc inundații catastrofale pentru localitățile de la nord de fluviu, și lunca a fost acoperită aproape ȋn totalitate de ape. Apa a stagnat aproximativ o lună, după retragerea sa depunându-se un strat de sedimente, ȋn special mâluri care au acoperit considerabil microdepresiunile și fostele văiugi, cum se poate observa pe ortofotoplanul din anul 2010, de la sud de Lacul Mostiștea.
Fig.Xlll.95 : Modul ȋn care s-a modificat relieful din luncă după inundațiile din anul 2006. Ortofotoplan din anul 2010 ( sursa: http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/viewer/index.html , accesat la data de 20 aprilie 2015)
XlV. Evoluția luncii de-a lungul vremii
Evoluția ȋn timp a reliefului din cadrul luncii
Pentru a putea descifra corect modul ȋn care au evoluat relieful și formele de relief din luncă de-a lungul timpului am utilizat pe lângă datele bibliografice numeroase, surse cartografice, ortofotoplanuri și imagini satelitare din perioade diferite de timp, precum harta Szatmary din anul 1884, harta austrică din anul 1910, planuri directoare de tragere 1:20. 000, harta sovietică 1: 100. 000, ortofotoplanuri din anii 2005, 2008 și 2010 și imagini satelitare, dar și din discuțiile cu localnicii din zonă.
Cea mai veche hartă ȋn posesia căreia am reușit să ajung este harta Szatmary, din anul 1884. Analizând-o am constatat că regiunea de luncă pe care am ales să o abordez ȋn prezenta lucrare purta denumirea de “ Baltă”, nume pe care sătenii din localitățile de aici ȋncâ ȋl utilizează. Cei care au tarla cultivată ȋn această porțiune o numesc “teren ȋn baltă”, iar din discuțiile cu țăranii din localitatea Stancea și Chiselet aceștia susțin că ȋn luncă recolta este mult mai bogată( ȋn comparație cu cele de pe terase), datorită solului cu umiditate mai mare “ pământul are reveneală”( afirmația unui localnic cu privire la fertilitatea solului din luncă).
Denumirea, dar și culoarea verde ne duce cu gândul că această porțiune avea la acea dată altitudini foarte reduse și probabil datorită numeroaselor lacuri, bălți, văi scurte, de unde e posibil să fi căpătat acest nume “Balta”.
Ȋn locul actualei lunci joase și mai puțin din lunca medie, pe atunci existau, după cum am extras informația de pe hartă, o sumedenie de văi scurte ce se vărsau ȋn Dunăre și lacuri de mici dimensiuni. Pe atunci ostroavele de pe fluviu aveau dimensiuni mai reduse comparativ cu prezentul. Ostrovul de la sud‒ est de orașul Oltenița s-a triplat până ȋn prezent. Renia de la vărsarea Scoiceniului ȋn anul 1864 se situa aproximativ pe mijlocul cursului de apa al Dunării, pe când ȋn prezent practic s-a alipit grindului fluviului, iar suprafața a crescut semnificativ.
Tot din analiza hărții Satmary și a hărții topografice actuale cu scara 1: 100. 000 am observat fostele văi și cursuri ale Argeșului și Dunării specificate mai sus.
Grindurile dezvoltate de-a lungul Dunării, dacă ȋn prezent au lățimi de jumătate de kilometru, ȋnainte de anii 1900 erau aproape inexistente, fapt ce demonstrează influența majoră a fluviului ȋn timp prin acumularea de material sedimentar pe stânga malului său.
Lacul de la sud de localitatea Chiselet, Marotinu, ȋn anul 1860 ( Harta Szatmary) avea dimensiuni mult mai mari , extinzându-se până aproape de Privalul Scoiceni, sub formă de bumerang, ȋn cadrul căruia se vărsa un curs de apă ce vine din luncă. Ȋn anul 2005, după cum se poate observa pe ortofotoplan, lacul era secat aproape ȋn ȋntregime, existând doar mici porțiuni mlăștinoase. Lacul a fost lipsit de apă ȋn perioada 2003‒ 2006. După inundațiile catastrofale din aprilie 2006 depresiunea lacustră este umplută cu apa provenită din Dunăre, observându-se pe ortofotoplanul din anul 2008 lacul cu formă de bumerang. Ȋntre anii 2008‒2012, se pare că suprafața lacustră s-a extins foarte puțin, cel mai probabil din acumularea apei din precipitații.
Fig.XlV.96 : Evoluția lacului Marotinu ȋn perioada 2003‒ 2012 ( sursa: http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/viewer/index.html, accesat la data de 24.04.2015)
Fig.XlV.97 : Lacul Marotinu ȋn prezent ( 19.04.2015)
Evoluția luncii Dunării ȋn perioada 1884‒ 2015
Am pornit, ȋn primă instanță, prin analiza hărții Szatmary, ce prezintă lunca și terasele Dunării ȋn sectorul Argeș‒ iezerul Mostiștea. Ȋn acea perioadă lunca era tranzitată ȋn totalitate de numeroase văiugi, grindurile erau aproape absente, ostroavele aveau dimensiuni reduse, altitudinea luncii era foarte redusă și prezenta numeroase cursuri părăsite. Foste văi sunt identificate și pe terase.
Mai departe, am consultat harta austrică din anul 1910 unde am observat că ȋntreaga luncă era o mlaștină, iar porțiunea cuprinsă ȋntre sudul localității Ulmeni și Mânăstirea era acoperită de o sumedenie de lacuri de diferite dimensiuni și forme ȋn alternanță cu mlaștina. Lacul Marotinu de la sud de Chiselet exista ȋncă de pe atunci, la fel și Privalul Scoiceni și lacul Lișteava. Până ȋn acest moment lunca a evoluat natural, intervenția antropică fiind aproape inexistenă.
Intrând ȋn posesia hărții din anul 1932 a arealului studiat, din lucrarea lui Alexandru Mărculescu intitulată “ Oltenița. Studiu album monografic” am observat că după anul 1930 deja lucrările hidrotehnice și de hidroameliorare din luncă au luat amploare. Deja incinte largi de luncă erau ȋndiguite la acea dată, supafețe mari au fost scoase de sub stăpânirea mlaștinilor și lacurilor, numeroase canale tranzitau lunca, mai ales la est de orașul Oltenița.
Fig.XlV.98 : Harta arealului studiat din anul 1932 ( sursa: Alexandru Mărculescu, 1932)
Harta sovietică ne prezintă deja aspectul luncii după acțiunea omului asupra mediului natural. Așadar, lunca a fost ȋndiguită masiv, s-au creat numeroase diguri ȋntre localități, de asemenea s-au efectuat lucrări de hidroameliorare, zona fiind tranzitată de numeroase canale de diferite dimensiuni. Ȋn parcelele dintre sistemele de canale se etindeau culturi de orez, ȋn mod deosebit la est de municipiul Oltenița.
Ȋn prezent, lunca este traversată de extrem de multe canale, dar care, ȋnsă, ȋn momentul de față nu mai beneficiază de ȋngrijirea corespunzătoare, fapt pentru care multe dintre ele au ȋnceput să fie colmatate. Din punct de vedere al morfologiei luncii, aceasta este intens exploatată din punct de vedere agricol, nemaiexistând suprafețe afectată de apele Dunării, doar ȋn cazuri excepționale, de inundații.
Fig.XlV.99 : Ortofotoplanul arealului studiat realizat ȋn anul 2008 ( sursa: http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/viewer/index.html, accesat la data de 24.04.2015)
Concluzii
Documentarea bibliografică, cercetările directe pe teren, analiza materialelor cartografice și a imaginilor satelitare din perioade diferite de timp, ne permit să afirmăm că, deși aparent monoton, relieful Câmpiei Române‒ ȋn general‒ și al luncii Dunării‒ ȋn special‒ ascunde numeroase taine a căror descifrare s-a dorit ȋn aceasta lucrare de licență.
Spațiul geografic cercetat se caracterizează prin procese sau fenomene puse pe seama râului Argeș și a Dunării, precum și printr-o veche, continuă și statornică locuire.
Chiar dacă influența antropică din ultimele decenii a avut efecte nefaste asupra cadrului natural, precum: ȋndiguiri, desecări, amenajări de orezării, cariere de loess, canalul Dunăre ‒ București, relieful ȋncă mai păstrează suficiente elemente morfometrice și morfologice care să permită descifrarea evoluției unor procese și fenomene geografice. Prin urmare, impactul tehnico‒ economic și social a fost și este ȋn continuare puternic, având repercusiuni drastice asupra zonei de luncă.
Anexe
Anexa 1: Pașii urmați ȋn realizarea machetei Luncii Dunării
Bibliografie
C . Banu, 1964, “ Bărăganul ”, Editura Științifică, București
Alexandru Roșu, 1972, “ Geografia fizică a României ”, Editura Didactică și Pedagică, București
Alexandru Mărculescu, 1932, “ Oltenița. Studiu album monografic”, Editura Institutul Marvan, București
Arthur Strahler, Tratatul de geomorfologie
Arthur Strahler, 1973, “ Geografie fizică”, Editura Științifică, București
Comunicari geografice, 2005, vol. x
Dinu Mareș, 1980, “ Oltenița și ȋmprejurimile sale”, Editura Litera, București
1905, “ Monografia bisericii Stupinele”
Dicționarul explicativ al limbii române, 1979, Editura Academiei, București
Emil Liteanu, 1984, “ Bazele membranologiei”, Editura științifică și enciclopedică, București
Emil Liteanu, 1952, “ Geologia zonei orașului București “, București
Emil Liteanu, 1952, “ Geologia Basinului Inferior al Argeșului și a teraselor Dunării”, revista Hidrotehnica, ll, București
Gabriela Apostol, 2004, “ Câmpia Mostiștei. Studiu de geografie rurală”, Editura CD Press, București
George Vâlsan, 1915, “ Câmpia Română. Contribuțiuni de geografie fizică”, Atelierele grafice SOCEC & Co., Societate anonimă, București
Grigore Antipa, 1910, “ Regiunea inundabilă a Dunării”, București
Grigore Posea, Nicolae Popescu, Mihai Ielenicz, 1974, “ Relieful României”, Editura Științifică, București
Grigore Posea și colaboratori, 1982, “ Enciclopedia geografică a României ”, Editura Științifică și enciclopedică, București
Grigore Posea, Ștefănescu, 1984, “ Municipiul București cu sectorul agricol Ilfov”, Editura Academiei, București
Grigore Posea, 2006, “ Geografia Fizică a României. Partea a ll a: clima, solurile, biogeografia, hazardele naturale. Ediția a ll a”, Editura Fundației România de Mâine, București
Ion Sârcu, 1971, “ Geografia fizică a Republicii Socialiste România”, Editura Didactică și pedagogică, București
Ioniță Dana‒ Maria, 2011, „ Câteva observații geografice asupra Măgurii Gumelnița”
I. Ujvari, 1972, “ Geografia apelor României ”, Editura Științifică, București
Lucian Badea și colaboratori, 1992, “ Geografia României. Volumul lV. Regiunile pericarpatice: dealurile și câmpia Banatului și Crișanei, Podișul Mehedinți, Subcarpații, Piemontul Getic, Podișul Moldovei”, Editura Academiei Române, București
Marcu Botzan și colaboratori, 1959, “ Probleme de irigație și desecări ale Câmpiei Bărăganului”, Editura Academiei Republicii Populare Române, București
Marcu Botzan, 1959, “ Culturi irigate. Ediția 1”, Editura Agro‒ Silvică, București
M. Pascu, V. Stela, 1961, “ Manual practic de geologie tehnică ”, București
Maria Patroescu, Mohan Gheorghe, Mihai Ielenicz, 1986, “ Rezervații și monumente ale naturii din Muntenia”, Editura Sport‒ Turism, București
Marele dicționar al limbii române, 1901
Mihai Ielenicz, 2007, “ România: geografie fizică. Clima, ape, vegetație, soluri, mediu.Volumul ll”, Editura Universitară, București
Petre Coteț , 1973, “ Geomorfologia României”, Editura Tehnică, București
Petre Coteț, 1973, “ Câmpia Română”, Editura Academiei, București
Petre Coteț, 1976, “ Câmpia Română. Studiu de geomorfologie intergrată”, Editura Ceres, București
Raul Călinescu, 1969, “ Biogeografia României ”, Editura Științifică, București
Stația meteorologică Oltenița
Stația hidrometrică Oltenița
Studii pedologice, 1971, Vlll, București
V. Mutihac, I. Ionesi, 1974, “ Geologia României”, Editura Tehnică, București
Vintilă Mihăilescu, 1937, “ Terasele fluviale”, București
Vintila Mihăilescu, 1925, “ Vlăsia și Mostiștea. Evoluția geografică a două regiuni din Câmpia Română. Extras din Buletinul Soc. Reg. Rom. de Geografie, anul XLlll, 1924””, Atelierele grafice SOCEC & Co., Societate Anonimă, București
Vintilă Mihăilescu, 1966, “ Dealurile și câmpiile României. Studiu de geografie a reliefului “, Editura Științifică, București
Virgil Ianovici, 1969, “ Geografia Văii Dunării românești”, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București
Altele:
Administrația Națională de Meteorologie – Laboratorul de Teledetecție și GIS
Harta Szatmary 1884
Harta austrică 1910, 1: 200. 000
Harta sovietică 1: 100. 000
Planuri directoare de tragere 1: 20. 000
Harta topografică 1: 100. 000
Surse online:
http://www.geo-spatial.org/galerii/?c=gal_meteorologice&p=988
http://www.rowater.ro/EPRI%20Rapoarte/PFRA%20Dunare_2.pdfhttp://www.geo-spatial.org/galerii/?c=gal_hidrologice&p=601
http://www.rowater.ro/EPRI%20Rapoarte/PFRA%20Dunare_2.pdf
www.charta1864.ro/
http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/viewer/index.html
http://ciclist.wordpress.com/2012/06/25/leo-frobenius-in-romania/
http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/geologie/Actiunea-geologica-a-gravitati81.php
http://www.geo-spatial.org/harti/
https://ciclist.wordpress.com/tag/bosneagu/
http://dev.adworks.ro/natura/situri/41/Dunre–Oltenia.html
http://www.forestnews.ro/vanatoare/734-forestnews
http://dev.adworks.ro/natura/situri/41/Dunre–Oltenia.html
http://pop2.calarasi.ro/index.php/utile/rezervatii-naturale
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Lachm%C3%B6we_(Larus_ridibundus).jpg
http://www.borodziej.pl/galeria/v/Flora/skrzyp+olbrzymi.jpg.html
http://www.malag.aes.oregonstate.edu/wildflowers/images.php/id-100317/fullsize-1
https://botanika.wikispaces.com/Taraxacum+officinalis
http://pescuitul.3xforum.ro/post/681/1/HARTA_CALARASI_-_JUDETUL_CALARASI/
http://www.calorserv.ro/articole/panouri-solare/sistemul-solar-termic-lumina
http://www.geo-spatial.org/galerii/?c=gal_hidrologice&p=601
http://www.ancpi.ro/static/cadru.html
http://www.geo-spatial.org/galerii/?c=gal_hidrologice&p=601
http://www.ancpi.ro/static/cadru.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: LUNCA DUNĂRII ȊNTRE OLTENIȚA ȘI MÂNĂSTIREA CU PRIVIRE SPECIALĂ ASUPRA PROCESELOR GEOMORFOLOGICE VECHI ȘI ACTUALE [304151] (ID: 304151)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.