Lumina Artificiala In Spatii Muzeale

Cuprins

Introducere 1

1.Lumina de-a lungul timpului 2

2.Lumina naturala 2

2.1. Arhitectura lumiii naturale 3

2.2. Caracteristici ale lumii solare 3

2.3. Iluminatul si punctele cardinale 4

2.4. Sisteme de iluminare naturala 6

2.4.1. Sisteme traditionale 6

2.4.2. Sisteme fixe si mobile 7

2.5. Avantajele luminii naturale 9

2.6. Dezavantajele luminii naturale 11

3.Lumina artificiala 11

3.1. Lumina – material de constructie 12

4.Prezenta luminii in spatii muzeale 14

4.1. Obiectul in muzeu 15

4.2. Iluminatul in salile de expozitii 16

4.2.1. Iluminatul natural in salile de expozitii 17

5.Studii de caz 23

5.1. Solomon R. Guggenheim, Frank Lloyd Wright 23

5.2. Muzeul de arta contemporana, Helsinki, Finlanda 26

6.Concluzii 28

Bibliografie 29

INTRODUCERE

Fara lumina ochii nu pot observa nici forma, nici culorile, nici spațiul si nici mișcarea. Psihologic, aceasta ramane una dintre cele mai fundamentale si mai puternice experiențe umane, o apariție pe buna dreptate adorata, celebrata si intens solicitata in cadrul unor ceremonii religioase. Pentru om, ca si pentru toate animalele diurne, ea este condiția celor mai multe activitati. Ea reprezintă corespondentul vizual al celeilalte forte insufletitoare – căldură. Ea reprezintă pentru ochi ciclul de viata al orelor si anotimpurilor.

“Lumina si expresia sa, felul in care acestea au fost transpuse in arta si arhitectura la un moment dat, au reprezentat filozofia unei societăți, a unei localizări geografice, fiind de asemenea si expresia crezului artistic. De-a lungul secolelor oamenii au fost atrași de ciclicitatea soarelui si din vremurile trecute au construit ansambluri pentru a capta razele, crezând ca din lumina izvorăște ceva divin. In gândirea mitica lumina reprezenta o dimensiune fundamentala de existenta si era normal ca din acest plan ontologic “lumina sa fie transpusa la nivelul expresiei artistice”.”

Arhitectura se prevalează din lumina, element ce are drept scop inlaturarea caracterului static al operelor sale. Lumina poate transforma spațiul de la ceva neutru către ceva calm sau zbuciumat, sufocant sau supradimensionat. Naturala si simpla, strălucitoare, dar niciodată aceeași, jocul ei in jurul nostru face ca lumea sa ne para întotdeauna alta. Ea reprezintă acea parte a existentei noastre care generează frumosul.

1.1 LUMINA DE-A LUNGUL TIMPULUI

Lumina a căpătat încă din antichitate insemnătate simbolică în exprimarea ambianței spiritualizate. Au fost construite ansambluri care celebrau cultul soarelui precum cel de la Stonehenge de pe câmpia Salisbury (Anglia) între 2000 și 1500 I Hr. de pe pietre și alte repere existente, iar arheologii au incercat mult timp descifrarea înțelesului acestui puzzle. Dr Gerald S. Hawkins, (astronom) a arătat în 1963 (cu ajutorul computerelor) că pietrele erau aliniate pentru a indica începutul anotimpurilor,solstițiile, și pentru a prezice eclipsele de soare și de lună.

Dacă la templele egiptene apăruse contrastul dintre lumină și întuneric, elementul sacru ascunzându-se în obscuritate, iar în arhitectura greacă erau orientate spre est pentru a pune în valoare detaliile arhitecturale prin iluminare potrivită cu ajutorul parcursului solar, în arhitectura forumurilor romane care accentuau spațiul, interiorul era bordat de colonade sau ziduri (ca la atrium), iar lumina diurnă punea în valoare coloanele și colonadele printr-o continuă descompunere a materialității văzută din interiorul centrului de acțiune, considerat ca ambianța negative, creând senzația de transparent neobturată de ziduri sau alte obstacole opace. Folosirea luminii naturale în clădiri era de domeniul arhitectului. Arhitectul român Vitruvius a dedicat un întreg capitol luminii naturale în cartea sa “De architetura” scrisă în 15 iHr.

La Pantheon, lumina zenitală concentratacapătă caracter transcendental care ne transferă gândurile și în Evul Mediu, dar și în arhitectura comtemporana unde lumina, alături de culoare, este o componentă prioritară și esențială a ambianței laice și religioase.

2.LUMINA NATURALA

În cea mai mare parte a istoriei, de la originile omului și până în secolul al XVIII-lea, au existat practic două surse de lumină disponibile. Cea mai veche dintre acestea este lumina solară cu ajutorul căreia noi putem vedea și căror proprietăti ochiul s-a adaptat de-a lungul a milioane de ani. O perioadă îndelungată a decurs înaintea epocii de piatră, a fost cea în care s-au dezvoltat tehnici și instrumente, și în al doilea rând apariția focului și surselor de lumină artificială. Din acest moment condițiile cu privire la iluminat au rămas aceleași pentru o perioadă lungă de timp. Picturile din peșteră din Altamira au fost create pentru a fi vizualizate în aceeași lumină ca și picturile Renașterii si Barocului.

2.1 Arhitectura luminii naturale

În cazul lumini naturale, arhitectura a trebuit constant să se adapteze cerințelor de iluminat, întregi clădiri și camere, prin urmare au fost aliniate la incidența razelor solare. Dimensiunile camerelor au fost determinate de disponibilitatea luminii naturale și a ventilației. Diferite tipuri de arhitecturi de bază au fost dezvoltate,ce sunt strâns legate de condițiile luminii naturale în diferite zone climatice ale globului. În regiuni mai reci cu un cer predominant acoperit vom observa dezvoltarea unor clădiri cu ferestre mari, pentru a permite pătrunderea unei cantități cât mai mari posibile de lumină. Problemele inerente luminii strălucitoare, orbirea și supraincălzirea spațiilor interioare, se limitau la câteva zile însorite pe an și puteau fi ignorate. În țările cu mult soare aceste probleme sunt critice. Majoritatea clădirilor au ferestre mici localizate în partea inferioară a clădirilor și pereți exteriori reflectorizanți, prin urmare razele solare directe cu greu pot pătrunde în clădire. Chiar și astăzi iluminarea este realizată în principal prin lumină reflectată de suprafețele clădirilor, această fiind dispersată în procesul de reflexie și o mare parte din componența sa infraroșie fiind disipată.

În decursul istoriei, îndemânarea de a crea efecte diferențiate ale luminii naturale au fost perfecționate continuu, atingând un punct culminant în bisericile din perioada Barocă-spre exemplu biserica de pelerinaj din Bimau sau cea creată de Dominikus Zimmermann din Upper Bavaria- unde privirea vizitatorului trece de la luminozitatea difuză a naosului spre zona colorată aprins a altarului, unde sculpturi complexe din lemn în relief sunt acoperite cu aur.

Caracteristici ale luminii solare

În plus față de avantajele economice și ecologice ale luminii naturale în spațiile interioare, sunt avantajele artistice și efectele pozitive fizice și psihice ale oamenilor. Nu există nici un substitut pentru lumina naturală. Prin urmare, întrebarea legată de condițiile luminii naturale într- un spațiu dat ar trebui considerate la începutul proiectării iluminatului artificial. Un răspuns inițial derivă din orientarea clădirii, de localizare (latitudine și longitudine) și mediul inconjurător (o posibilă blocare a luminii din cauza unor clădiri vecine). Nevoile variază în funcție de locația geografică: în nord, unde soarele, lumina și căldură sunt insuficiente, o utilizare extinsă a luminii este dorită. Cele aproape de ecuator unde lumina este în cantitate mai mare sunt și cele mai închise.

În afară de poziția soarelui trebuie să fie luate in considerare si diferite stări ale vremii: soare strălucitor, ceață, roșeața cerului la apus, furtună, ploaie și zăpadă. Astfel lumina care intră în clădire în diferitele momente ale vremii și timpului afectează continuu atmosfera din interiorul acesteia.

Uneori este necesară blocarea razelor soarelui, în timp ce în alte cazuri lumina naturală trebuie completată cu cea artificială. Este exact această variație care afectează bunăstarea oamenilor într-o cameră. Multă vreme experții au căutat să determine și să garanteze prin standard lumina “corecta”. Rezultatele au fost un eșec, o monotonă uniformitate a luminii și o reducere a contrastului și reflexiei. Deși standardele continuă să existe, ele nu mai sunt definite ca singurul obiectiv al proiectării iluminatului, ci mai degrabă o încercarea de imitare a calitătilor luminii naturale. Chiar și din punct de vedere al calității, lumina naturală este mult superioară celei artificiale: la exterior, luminanța predominantă în zilele însorite măsoară între 10000 și 100000 lucși. O altă trăsătura care afectează organismul uman reprezintă compoziția spectrală a luminii, așa cum o știm admirând cerul albastru în timpul zilei și cerul roșu la răsărit și apus, se poate schimba dramatic. Există moduri, uneori tradiționale, simple dar eficiente, de controlare și direcționare a acesteia. Pe lângă acestea, există și sistemele tehnice, uneori sofisticate descoperite în ultimii 20 ani.

2.3.Iluminatul și punctele cardinale

Orientarea Sud

Această orientare dă cea mai lungă durată de însorire medie și durata maximă de însorire la echinocții, dar la o deviere de 10° aceasta scade brusc la jumătate. Pentru climatul nostru orientarea catre Sud este optimă, căci dă durata maximă de însorire iama, primăvara și toamna, iar în lunile de vară când încălzirea și însorirea devin supărătoare durata însoririi și intensitatea ei scad pe orientarea Sud, fiind mai mici chiar decât la orientările Est și Vest.

Orientările Sud-Est-Sud si Sud-Vest-Sud

Pe aceste orientări se obține durata maximă de însorire pe timpul verii și cea mai uniformă durată de însorire în cursul anului.

Orientările Sud-Est si Sud-Vest

Iarna are durata lungă de însorire pe direcția Sud-Est și Sud-Vest, ce este dată de razele de dimineața și seara, apropiate de orizontală și deci interceptate adesea de obstacole. Orientările sunt adecvate pentru a avea peretele cât mai mult timp însorit în cursul anului. Vara, ele oferă durata maximă de însorire supărătoare pentru una din fațadele spre stradă și lipsește cealaltă fațadă de însorire în timpul iernii.

Orientările Est si Vest

Prin orientarea străzii după axul Nord-Sud, adică orientarea clădirii Est și Vest, se obțin condiții egale de însorire pentru cele două fațade orientate spre stradă. Fațadele orientate la Vest sunt dezavantajate, căci însorirea de după amiază încălzește mai mult încăperile. Devierea maximă la care nu devine supărătoare dezavantajarea uneia dintre fațade este de 25°; la devieri mai mari se impune aplicarea soluțiilor care mențin numai pe o singură fațadă încăperi în care este necesară însorirea. Orientările Est și Vest asigură și în timpul iernii 1,5 ore de însorire.

Orientările Est-Nord-Est si Vest-Nord-Vest

Acestea asigură la echinocții durata de însorire de 3 ore și 45 de minute.

Orientările Nord-Est-Nord si Vest-Nord-Vest

Pe aceste direcții se obține durata minimă de însorire pe timpul verii.

Orientările Nord-Est si Nord-Vest

Vara, durata însoririi pe orientările de la Sud-Est și până la Nord-Est este aproape egală (4 ore și 45 de minute).

Orientarea Nord

Pe direcția Nord avem vara cu durată posibilă de însorire de 6 ore și 30 de minute. Orientările apropiate de Nord dau în toate anotimpurile durata minimă de însorire.

In lunile de iarnă, din cauza nebulozității, din valoarea posibilă de însorire numai o cincime este probabilă, iar în cele de vară numai jumătate. Orientarea Est sau Vest asigură în lunile de iarnă numai 45 de minute de însorire probabilă pe zi. Este de dorit ca încăperile care necesită o însorire optimă să fie orientate cât mai aproape de direcția Sud, având deviere maximă preferabilă Sud-Est-Sud sau în al doilea rând Sud-Vest-Sud.

In ceea ce privește relația unei clădiri cu construcțiile învecinate și cu poziția acestora în raport cu strada, trebuie reținute următoarele aspecte:

– Profilul transversal al unei străzi este caracterizat prin raportul dintre lățimea străzii (D) și înălțimea

șirului de clădiri de pe margini (H). Este de dorit menținerea raportului D/H=2,5 sau cel puțin 1,5. Raportul D/H=1 exclude posibilitatea practică de însorire în timpul iernii. Fațadele orientate Est și Vest la stradă având raportul D/H=1 au la echinocțiu 1,5 ore de însorire. Pentru a avea 2 ore de însorire în timpul iernii, până la orientări cu abatere de 20° de la direcția Nord-Sud, ar fi necesar la străzi raportul D/H=3,3.

Pentru buna însorire a clădirilor este de dorit respectarea raportului D/H=2,5 nu numai spre stradă, dar și către clădirile învecinate.

2.4 Sisteme de iluminare naturala

Strategiile celei mai frecvente de iluminare naturala sunt:

Iluminarea laterala singurala

Iluminarea bilaterala – apare in momentul in care lumina patrunde intr-un spatiu interior din doua directii, imbunatatind uniformitatea distribuitiei, fiind dependent de latimea si intaltimea spatiului si de locatia ferestrelor.

Iluminarea multilaterala – patrunde din mai multe directii si are calitatea de a reduce constrastul si stralucirea, imbunatatind uniformitatea luminii pe suprafetele orizontale si vertical

Luminatoarele – plasate orizontal in acoperisurile plate sau in ape, asigura un nivel uniform de iluminare in cadrul unui spatiu, atunci cand acestea sunt spatiate la un raport de 1,5 cu intaltimea tavanului. Luminatoarele in general, sunt eficiente pentru iluminarea unor obiecte orizontale si functioneaza foarte bine in cazul cladirilor cu un singur nivel.

Curtile interioare – reprezintă spatii in aer liber si sunt parțial sau in totalitate imprejmuite de construcție. In cazul curților parțial imprejmuite, orientarea spre nord ar trebui sa fie deschisa pentru a reduce strălucirea si nevoia de control al luminii.

2.4.1 Sisteme traditionale

Pantheonul din Roma este un exemplu faimos a unei ingenioase utilizări a luminii naturale printr-o simplă deschidere poziționată în locul potrivit. Obloane simple,dar care impreuna cu șipcile potrivite blochează o cantitate de lumină ce nu este necesară,si sunt mijloace eficiente de direcționare a luminii, după cum sunt și stresinele lungi, pergolele și copacii. Unele din aceste dispozitive sunt ajustabile(obloanele) și pot fi folosite în conformitate cu oră din zi,iar unele se schimbă în funcție de anotimp(pergolă acoperite cu vegetație),ce permit trecerea unei cantități mici de lumină vara și unei

cantități de lumină iarna. Un alt mod inventiv de direcționare a luminii în interior poate reprezenta poziționarea unui ochi de apă de-a lungul unei clădiri.

Fundamental, se pot deosebi sistemele și principiile de direcționare a luminii în funcție de locul unde sunt folosite la fațadele/ferestrele sau acoperișurile/luminatoarele clădirilor. În timp ce unele sisteme folosesc lumina directă a soarelui sau lumina difuză a cerului, altele umbresc și devin un scrud împotriva strălucirii orbitoare.

2.4.2 Sisteme fixe si mobile

Sticla protectoare impotriva radiatiilor solare

In anii 1970, sticla tratata a inceput sa fie folosita pentru filtrarea radiatiilor termice infrarosii ale spectrului solar. Astazi, exista o varietate mare de geamuri protectoare, de la cele care seaman cu niste oglinzi din exterior si pot avea un efect de orbire nedorit cladirilor invecinate; la varietati mai putin protectoare care seamana mai mult cu sticla normal, care sunt si mai putin eficiente(frecvent folosite pentru luminatoare si atriumuri); pana la sticla acoperita cu emailuri(posibila si acoperirea partial).

Heliostate

Heliostatele sunt oglinzi care “urmăresc” soarele si ii canalizeaza razele intr-o direcție determinata. Astfel, lumina soarelui poate sa fie transmisa, spre exemplu de la acoperișul clădirii printr-o curte interioara, la etajele inferioare. Heliostatele convenționale trebuiesc ghidate in doua direcții, deoarece prin trecerea de la est la vest soarele rasare si apune. Mecanismul heliostatelor presupune întreținere si efectul lor depinde de marimea oglinzilor care capturează lumina.

Jaluzele

Lumina solara poate fi blocata complet sau directionata spre tavan pentru a fi utilizata in zonele îndepărtate ale camerei. Jaluzele exterioare, sunt sensibile la vânt, in timp ce jaluzelele duble, unde nu se pot murdari. Sipcile jaluzelelor de pe fațada – realizate din aluminiu anodizat sau sticla – pot fi de mărimi diferite avand profile variate interioare nu protejează împotriva radiației termice. Acestea pot fi instalate in interiorul unei ferestre.

Profile tip oglinda situate in fereastra multi-strat

Formele variate ale suprafețelor parabolice sunt aranjate in asa maniera incat permit pătrunderea luminii orizontale iama, in timp ce blochează radiația in verile călduroase. Profilele sunt rigide si sunt proiectate diferit pentru direcțiile variate si tipurile de instalații. Sunt folosite la fațada si in zona acoperișului.

Elemente prismatice in fereastra multi-strat

Acestea se folosesc de reflectarea totala in sticla acrilica: in timp ce lumina solara directa este reflectata sau directionata spre tavanul camerei, lumina difuza a cerului poate trece prin material. Precum jaluzelele venetiene, sunt ajustabile si sunt montate atat orizonal cat si vertical.

Panouri cu incizii laser

Sunt folosite ca un sistem fix in luminatoarele cu ferestre multi-strat, redirectionand lumina solara prin mici incizii create cu ajutorul laserului intr-o foaie de sticla acrilica. Deși ele greu blochează vederea trebuiesc instalate deasupra ferestrelor, deoarece efectul de umbrire poate avea loc la interior.

Ecrane oglinda si sisteme anidolice

Ecrane oglinda plate inserate in fetestrele multi-strat servesc blocării luminii solare directe in utilizarea luminii difuze a cerului. Se deschid spre nord si reflecta soarele de la est, sud si vest. Aceste ecrane se găsesc in luminatoare, formând conuri de lumina care sunt orientate spre nord. Lumina dorita este concentrata, si ca o consecința, marimea necesara deschiderii este redusa cu o treime in comparație cu tradiționalele luminatoare.

2.5 Avantajele luminii naturale

Există mai multe motive pentru care lumina naturală este recomandat să se utilizeze într-o construcție:

-calitatea luminii- variațiile ei continue dau un caracter dinamic umbrelor, culorile sunt fidel redate, schimbarea unghiului de iluminare duce la o mare mobilitate a expresiilor plastice.

-importanta luminii naturale ca element de desian.

-priveliștea (deschiderea în cadrul zidurilor asigură comunicarea interior- exterior).

-utilizarea deschiderilor ca ieșiri de urgentă în caz de incendiu

-conservarea energiei ce rezultă din utilizarea luminii naturale

-nu schimbă costul construcției

-beneficii psihologicei confort psihologic) si fizioloqice(beneficii pentru organismul uman, asupra climatului și microclimatului atât urban cât și al construcției în sine, asupra vegetației și mediului ambient, în distrugerea microorganismelor prin acțiunea lor bactericidă).

Iluminarea artificială consumă 40-50% din energia folosită în construcții comerciale și instituții și 10-20% în industrie. Lumina naturală reduce semnificativ necesitatea de folosire a luminii artificiale și costul energiei în multe construcții comerciale și industriale, precum și în instituții cum ar fi școli, biblioteci și spitale. Lumina naturală, folosită în combinație cu o iluminare eficientă din punct de vedere al consumului de energie, reduce intensitatea puterii iluminării necesară în unele construcții de birouri de la 23,7 W/mp la 9,5 W/mp fără a reduce nivelul de iluminare necesar. Pentru a măsura intensitatea puterii luminii se adună toate cerințele potențiale de putere de iluminare (număr de wați folosiți când toate luminile sunt aprinse) în clădire și se împarte suma la suprafața totală utilă a etajului clădirii. Aceasta este folosită de obicei ca măsură a eficienței iluminării clădirii.

Cele mai frecvente servicii pentru clădiri comerciale, industriale și instituții includ o cerere necesară care se referă la capacitatea în kilowați pe care serviciul trebuie să fie capabil să îl asigure. Unele servicii au mecanisme care bazează cererea necesară pe consumul de curent electric în perioadele cu cele mai mari cereri pe an. Alte servicii necesită o un consum mai mare de kilowați pe oră în timpul anumitor perioade de timp. Deseori, multe funcțiuni din cadrul clădirilor necesită iluminarea în aceste perioade de timp. Când este disponibilă suficientă lumină naturală, un proiect de iluminare bine făcut permite ca iluminarea artificială să fie redusă sau chiar oprită. Acest lucru ajută la reducerea consumului de electricitate în clădire în timpul perioadelor cu cereri maxime, ceea ce reduce cererea necesară și necesitatea de folosire a curentului electric total în kilowați pe oră.

Folosirea iluminării naturale în clădiri poate reduce costurile de încălzire și răcire. Deoarece lumina naturală produce mai puțină căldură pe unitatea de iluminare decât multe lumini artificiale, iluminarea naturală poate reduce necesitățile de răcire atunci când înlocuiește iluminarea artificială. Ca parte a unui sistem pasiv de încălzire solară, lumina soarelui poate asigura o încălzire suplimentară în clădire. în afară de reducerea consumului de energie pentru încălzire și răcire, beneficii economice adiționale sunt realizate prin reducerea cererii necesare și a costului electricității folosite în timpul perioadelor cu cereri maxime. Capacitatea sistemului de încălzire și răcire al unei clădiri poate fi de asemenea redusă, ceea ce reduce costurile echipamentelor.

Iluminarea naturală poate reduce de asemenea scăderea productivității lucrătorilor în cazul opririi alimentării cu curent electric. Unele studii arată că dacă o persoană poate continua să lucreze productiv într-un birou iluminat natural în cazul opririi alimentării cu curent electric chiar și până la doar o oră, economia de bani este echivalentă cu costul necesar iluminării spațiului de lucru al acestuia pe întregul an. Alte studii arată că iluminarea naturală aduce cu sine o reducere a

absenteismului. Chiar și o mica scădere a absenteismului aduce o mare creștere a productivității.

Deși greu de stabilită o cantitate necesară, lumina naturală în general, crește satisfacția ocupanților spațiilor, prin asigurarea unui mediu mai sănătos, mai plăcut. Ochiul uman se adaptează cu ușurință la lumina naturală și suprafețele vitrate necesare iluminării oferă ocupanților un sentiment de legătură cu exteriorul. Studii diverse sugerează faptul că iluminarea naturală crește productivitatea lucrătorilor, sporește capacitatea de învățare a studenților și reduce absenteismul în școli, contribuie la o mai bună vânzare în magazinele cu vânzare cu amănuntul.

2.6 Dezavantajele luminii naturale

Pentru a putea folosi lumina in condiții raționale, trebuiesc avute in vedere si dezavantajele acesteia: este limitat de caderea întunericului; variațiile luminii naturale – marirea sau micșorarea gradului de iluminat poate avea urmări daunatoare atat asupra productivității cat si asupra celui care lucrează; strălucirea cerului- nevoia utilizării unor dispositive brise-soleil, storuri sau filter; rigiditatea planului- orientarea funcțiunilor astfel incat sa se respecte normele de iluminare si insorire restrânge adesea posibilitățile de rezolvare fie in detrimentul plasticii, fie a costului edificiului, precum si imprevizibilitatea acesteia.

3.Lumina artificiala

Deși clădirile și peisajele sunt pentru a ne bucura de ele în lumină naturală, ele trebuie să funcționeze și după căderea nopții. De-a lungul timpului, arhitectura a fost realizată după mișcarea soarelui cu surse de lumină artificială atașate ca limite permise de tehnologia iluminării.

Avansările în iluminarea electrică din ultimul secol ne-a permis integrarea luminii în arhitectură. Acest lucru a permis o mai bogată varietate de funcțiuni și expresii. Astfel, lumina poate fi privită ca sistem singular în care lumina artificială completează și sprijină lumina naturală pentru a maximiza oportunitatea de a ne bucura de ambianță tot timpul zilei, respectând schimbările naturale zilnice și ritmurile vieții noastre.

O înțelegere completă a luminii, a calităților sale, a efectelor sale psihice și psihologice și a schimbărilor bazei tehnologice este esențială. Optimizarea posibilităților oferite de lumină în timpul conservării energiei și limitării poluării cu lumină este esențială.

Prima stație de generare a electricității la scară largă s-a deschis la Cascada Niagara în 1895, putând transmite curent până la 20 mile depărtare de Buffalo. Aceasta a folosit tehnici AC (curent alternativ) în două faze inventate de Nikola Tesla și a fost mai eficientă decât sistemele anterioare de curent alternativ. La început, o mare parte din curentul provenit de la generatoarele de la Niagara a fost folosit local. Producția de aluminiu și abrazivul nou descoperit de către Edward Acheson-„Carborundum” necesitau o enormă cantitate de electricitate. Dar o parte a fost transmisă la Buffalo, unde a fost folosită pentru iluminare și pentru vagoanele de tramvai. Aici a fost demonstrat practic faptul că sistemele de transmisie pe distanțe lungi erau într-adevăr eficiente.

In anii următori, construcția unui sistem de legătură între stația de generare centrală, linii de transmisie a curentului AC de voltaj înalt și linii de distribuție a curentului AC și DC de voltaj scăzut în orașele de pe teritoriul țării, a dus la realizarea unei grile naționale. Acesta a fost un sistem de energie combinat, care putea produce electricitate și o putea transporta la sute de mile, oriunde era necesară.

3.1 Lumina- material de construcție

A proiecta iluminarea înseamnă a pune în valoare particularitățile spațiului construit. Foarte important este contrastul între lumină și umbră, raportul clarobscur și acordul concordanță cromatică.

Forma și culoarea corpurilor de iluminat trebuiesc alese după studierea efectului de lumină dorit.

Există mai multe tipuri de iluminare, care se diferențiază în funcție de efectele pe care dorim să le obținem:

lumina pentru vedere -presupune o iluminare generală, obținută prin plafoniere, lampadare și aplice;

lumina pentru privire – trebuie să ofere o maximă intensitate luminoasă, în acest scop folosindu-se lămpi de masă și corpuri suspendate;

lumina pentru contemplare – facilitează observarea unui tablou, a unei mobile, a unui obiect prețios, care este evidențiat în centrul unei insule de lumină spre care converg fascicule luminoase direcționate;

lumina care se contemplă – reprezintă un tip de iluminat cu rol exclusiv decorativ.

Un sistem de iluminat modem trebuie să îndeplinească în același timp următoarele cerințe: să fie funcțional, estetic și rentabil.

Un mediu luminos inconfortabil produce scăderea randamentului activității umane, conducând de multe ori și la efecte negative (afecțiuni olfactive, stres etc.). Nivelul de iluminare trebuie ales în gama 300-500-700 lux, în funcție de specificul activității. în același timp, nevoia de flexibilitate impune ca nivelul de iluminare să aibă o valoare egală cu cea mai mare nevoie recomandată pentru fiecare din activitățile ce se desfășoară în încăpere.

Tot mai multe birouri sunt echipate cu plafoane casetate, lamelare sau din ghips-carton. In mod automat iluminatul este realizat prin corpuri încastrate în plafoane, cea mai largă utilizare având-o CIL-urile echipate cu tuburi fluorescente și spoturile încastrate. Rezultă sisteme de iluminat care satisfac doar sarcinile vizuale scris/citit/desenat, dar nu rezolvă echilibrul ambiental al distribuției luminatoarelor, în special în birourile mari, mochetate și echipate cu mobilier de culori închise.

In cele mai multe cazuri apar contraste supărătoare între corpul de iluminat și plafon, care scad capacitatea de muncă prin apariția fenomenului de “orbire psihologică”. Aceste contraste sunt deranjante în cazul birourilor unde se lucrează pe calculatoare, unde pe display-ul acestora apare reflexia de voal.

Efectul poate fi eliminat fie prin folosirea corpurilor de iluminat echipate cu grătare din aluminiu dublu parabolice sau cu dispersoare din policarbonat, fie prin folosirea unui iluminat indirect.

Iluminatul indirect se poate realiza prin corpuri cu distribuție asimetrică: aplice decorative, lampadare, proiectoare și spoturi încastrate orientabile. Este recomandată folosirea unor scafe luminoase care să ilumineze plafoanele și pereții.

In cazul iluminării camerei de zi, se recomandă combinarea mai multor tipuri de lumină. Obținerea unei atmosfere calde, primitoare, se poate face prin combinarea luminii difuze a plafonierei cu fascicule de lumină concentrată, care vor fi direcționate spre spațiile și obiectele valoroase.

Sublinierea unui colț important se face prin utilizarea unui corp de iluminat direcționat care produce un con de lumină orientat. Zona pentru conversație se poate pune în valoare prin amplasarea mai multor corpuri de iluminat direcționate spre perete (wall-washer).

Un material special este fibra optică. Aplicată pe un plafon fals poate reproduce efectul unui cer înstelat, având un rol nu doar decorativ, ci și ambiental.

Corpurile de iluminat trebuie să fie considerate obiecte active ale ambientului, care prin forma, culoarea și tipul de lumină influențează decisiv arhitectura interioară. Locul de luat masa va fi mai atrăgător dacă va fi iluminat cu o intensitate luminoasă situată în jurul a 1000 lux.

Pentru bucătărie trebuie acordată o importanță deosebită mesei de lucru. Sunt recomandate lămpile fluorescente care emană o lumină constantă și intensă. Tonalitatea lor albă și rece, care în alte spații poate să pară neplăcută, conferă bucătăriei un aspect curat. Iluminatul băilor și grupurilor sanitare poate combina lumina de bază oferită de plafonieră cu o lumină localizată. Se recomandă alegerea unei lumini calde, care să nu modifice structura cromatică a pielii. Importantă este iluminarea corespunzătoare a oglinzilor cu o lumină intensă, omogenă și simetrică, care să permită distingerea celor mai fine detalii în timpul machiajului sau al bărbieritului.

Pentru dormitoare este recomandată înlocuirea luminii difuze cu una localizată. Amplasarea corpurilor de iluminat la capetele patului și în vecinătatea dulapurilor favorizează obținerea unei atmosfere calde și primitoare. Pentru păstrarea culorilor naturale sunt preferabile corpurile de iluminat cu incandescență și cele halogene sau fluorescente cu lumină caldă.

4. PREZENTA LUMINII IN SPATII MUZEALE

Una din cele mai dificile și importante probleme care apar Intr-un muzeu este lumina. Independent de arhitectura muzeului, lumina este cea care dâ atmosfera generală a expunerii, așa cum într-o sală de concerte acustica joacă rolul cel mai important.

Iluminarea este de două feluri: naturală și artificială. Față de lumina naturală, lumina artificială are avantajul de a putea fi dozată și dirijată. Știința dozării și dirijării luminii asupra operelor de artă într-un muzeu este esențială pentru impresia asupra vizitatorului și pentru conservarea obiectelor. Obiectele ce se expun în muzeele de artă au particularitatea că actul de colecționare, de păstrare și conservare a fost determinat de însăși valoarea operei, confirmată prin perpetuarea existenței sale.

Acolo unde predomină funcționalismul, iluminatul artificial este studiat doar în termeni cantitativi, satisfăcându-se îndeosebi cerințele unei bune vizibilități în raport cu destinația încăperilor. în obținerea unui fast vizual contează tehnologia și calitatea surselor de iluminat, diversitatea și distribuția lor selectivă. Modul de concentrare, de difuzare și de reflexie a luminii, direcția și flexibilitatea ei contribuie la individualizarea sălilor muzeelor, conferindu-le distincție și chiar o notă de grandoare.

Conceput inventiv, acționând iluzoriu, iluminatul direct sau indirect modifică aparența spațiilor închise. Dincolo de un fond luminos potrivit, el dinamizează arhitectura de interior. Accentuându-li-se trăsăturile, subliniindu-se caracterul reprezentativ, sălile monumentale sunt afectate estetic de iluminatul planar sau liniar, de contur sau de modul de amplasare a unor surse diferite ca intensitate.

Dozarea cantității de lumină naturală se face cu instalații speciale care se interpun între zona de captare a luminii și zona luminată. Cele mai simple sunt instalațiile metalice acționate manual, ce diminuează cantitatea de lumină și o pot dirija către pardoseală sau plafon. Ecranele opace, translucide sau transparente acționează asupra fluxului de lumină schimbându-i calitățile. Acestea dirijează selectiv fluxul luminos, obținând o iluminare indirectă mai puțin nocivă. Ecranele translucide filtrează lumina, o difuzează reducându-i intensitatea iar cele transparente special tratate filtrează lumina oprind razele ultraviolete fără a deforma culorile.

Există sisteme care obturează lumina cu ajutorul unor lamele metalice mobile acționate electric și comandate de o celulă fotoelectrică care reglează nivelul optim al iluminării.

Lumina de zi are intensități care chiar în zilele cu cer acoperit ajung la valori de ordinul a zeci de mii lucși în timp ce iluminarea artificială cu lumină incandescentă sau fluorescentă ajunge la valori cuprinse între 50 lucși pentru grafică și 300 lucși pentru pictură.

Iluminatul artificial cu tuburi fluorescente (iluminatul cu sursă rece) emite o cantitate mai mică de căldură decât iluminatul cu incandescență, dar este mult mai bogat în radiații ultraviolete.

Iluminatul elementelor interioare trebuie să fie sugestiv și să evite să arate obiectele ca și cum s-ar afla în aer liber. Această eroare se întâlnește uneori în muzee, unde din dorința de a se realiza o lumină difuză pentru a imita lumina exterioară, nu se obține decât o lumină fără suflet, opera fiind neutralizată și privitorul rămânând indiferent.

Obiectele muzeelor, în special sculpturile antice, au fost făcute pentru iluminatul natural. în momentul de față expunerea lor în aer liber nu se mai poate face posibilă, de aceea este preferabil să fie luminate în mod sugestiv și să fie puse în evidență așa cum ar face un artist fotograf, sugerându-se privitorului o anumită impresie estetică.

Arta iluminatului sugestiv privește cu deosebire iluminatul artificial, care străduindu-se să imite lumina zilei derutează. Instinctiv omul caută întotdeauna sursa de lumină, așa cum în lumina difuză a zilei caută soarele, pentru că sursa face undele luminoase să vibreze, iar omul se orientează spontan după ea chiar și în spațiile închise.

Obiectul în muzeu

Prezența obiectelor de artă este sensul existenței muzeului și definește specificul propriu de prezentare a artei plastice, spre deosebire de modalitățile de exprimare a altor arte ca teatrul, cinematografia, dansul, literatura. Muzeul mijlocește experiența senzorială proprie, contactul direct cu obiectele, aprecierea estetică. Actul de creație face ca opera de artă să dureze dincolo de epoca în care a fost produsă, transmițându-se de la o generație la alta pentru a forma patrimoniul artistic.

Pentru conservarea obiectelor de artă este necesară menținerea unor caracteristici constante ale climatului fizic care alături de lumină și factorul uman reprezintă principalii factori de alterare a operelor de artă.

Muzeele instalate în palate monumentale cu ziduri groase de piatră sau cărămidă, cu ferestre mici, construcții cu o mare inerție termică, au variații relativ mici ale climatului fizic și asigură o bună conservare a exponatelor lor.

Climatul fizic este definit prin: umiditate(scăderea bruscă a umidității duce la deteriorarea în special a obiectelor din lemn),temperatura(valoarea recomandată a temperaturii în muzeu este de 18°C), puritatea aerului(impuritățile determină activarea efectelor chimice și biologice distructive), omogenitatea climatului fizic(diferențele de umiditate din diferitele spații ale muzeului mai mari de 10% duc la formarea de mușchi și microorganisme).

Un alt factor de alterare, lumina, are un important efect distructiv asupra obiectelor de artă. Orice obiect prin expunere sub influența luminii se degradează treptat datorită radiațiilor razelor infraroșii și ultraviolete, acțiunii cărora este supus odată cu radiația luminii vizibile. Cel mai afectate sunt operele de artă care au în componența lor materiale de natură organică, culorile având pigmenți organici și minerali, materiale cu duritate mai mică.

Condițiile necesare pentru conservarea obiectelor împotriva efectelor distructive a luminii au consecințe importante pentru captarea, dirijarea și dozarea cantitativă a luminii în spațiile muzeului și pentru alegerea naturii sursei de lumină. Intensitatea luminoasă, în funcție de natura obiectului, trebuie să asigure iluminarea exponatului și condițiile unei bune conservări.

O altă cauză de degradare a operelor de artă este constituită de factorul uman. Obiectele din muzeu sunt supuse variațiilor termohigrometrice distructive prin prezentarea în sălile muzeului, prin schimbarea locului și implicit a mediului fizic în care s-au acomodat. Simpla prezență a vizitatorilor în sălile în care sunt expuse opere de artă, produce o importantă modificare a mediului fizic, a higrometriei, alterând sensibil condițiile de conservare.

4.2 Iluminatul în sălile de expoziții

La iluminarea sălilor de expoziție importantă este manipularea luminii și modul în care aceasta poate fi dirijată astfel încât să se obțină efectele dorite. Proiectarea iluminării trebuie să plece de la caracterul exponatelor, de la amplasarea lor în spațiu, de la mărimea lor, de la factura și culoarea materialelor etc. După caracterul lor aceste exponate pot fi plane (pictură, grafică, țesături), spațiale(sculptură, arhitectură) sau în mișcare(mașini, mecanisme).

La aprecierea iluminatului sălilor de expoziție cu exponate plane are o mare importanță repartizarea luminii în încăpere. Pentru o bună vizibilitate a exponatelor este necesar ca iluminatul maxim să existe în zona amplasării exponatelor și minim în zona unde se găsesc vizitatorii. în general în astfel de săli, pentru asigurarea unei bune vizibilități este bine ca raportul dintre iluminatul pe suprafața tabloului și iluminatul pupilei să fie mai mare decât unitatea.

Pentru o bună vizibilitate și contemplare este necesară înlăturarea reflexelor de pe suprafața tablourilor prin înclinarea acestora cu 5-10 grade față de perete (vizibilitatea tablourilor în galerii este îngreunată foarte mult prin reflectarea luminii de către suprafața tablourilor sau de suprafața geamului care apără tablourile). De asemenea, dreapta trasată din centrul golului de lumină spre centrul tabloului ar trebui să facă cu suprafața tabloului un unghi care să nu depășească 40 de grade.

Iluminatul prin laminator bilateral cu geamuri vertical

Iluminatul lateral de sus

Sistemul lui Sidger cu geamuri vertical

Sistemul lui Sidger cu geamuri inclinate

Pentru iluminatul sălilor cu exponate plane este rațional să se folosească sistemul de iluminat de sus sau combinat de sus și lateral, ceea ce apropie iluminatul exponatelor de condițiile iluminatului exterior. Scăderea iluminatului spre periferia sălilor creează vizitatorului iluzia unui spațiu interior mai mare.

4.2.1. Iluminatul natural în sălile de expoziții

Modul de iluminare naturală este specific fiecărui edificiu sau sculptură în parte. Astfel se impune realizarea unui studiu atent în ceea ce privește condițiile mediului natural și felul materialului de construcție (lemn, cărămidă, piatră, beton, metal, sticlă), ora din zi favorabilă vizitării, cantitatea și calitatea luminii solare, unghiurile și distanța de la care este percepută cel mai bine opera de artă vizată, raportul umbră-lumină-culoare.

Iluminatul zenital are priza de lumină orizontală și este format dintr-o suprafață înclinată la exterior pentru protecția împotriva intemperiilor și o a doua suprafață, alcătuind plafonul sălilor, parțial transparent. Direcționarea luminii se face prin dispozitive speciale alcătuite din lamele înclinate sub unghi de incidență necesar, determinând o propagare difuză unidirecționată. Iluminatul zenital este ideal pentru obiecte preponderent bidirecționale, relativ rezistente la acțiunea razelor ce însoțesc lumina. Elimină total efectele de orbire, dar folosite în exclusivitate pentru iluminarea muzeului provoacă impresia de claustrare, ducând la oboseala psihică specifică muzeelor.

Iluminatul natural înclinat are priza de lumină verticală, situată la partea superioară a peretelui, de obicei în bandă continuă. Spațiul necesită o înălțime mare pentru ca fluxul de lumină ce pătrunde prin banda transparentă să întâlnească peretele paralel opus sub unghi de incidență de 45° și la înălțime medie de 1,70m. Banda luminoasă poate fi dispusă la distanță față de perete, coborând astfel mult înălțimea plafonului.

Iluminatul lateral are ca prize de lumina vertical si se realizeaza prin clasicele ferestre plasate lateral. Lumina concentrata, mereu alta in functie de anotimp si ora din zi, pune in evidenta obiectele. Acest gen de lumina este greu de dirijat dar prin suprafete vitrate inguste dispuse pe inaltime se asigura o anumita constanta a luminii.

Iluminatul natural prin reflectare are priză verticală sau înclinată. Razele luminii, prin reflectarea pe suprafețe curbe se propagă difuz adirecționat, fiind recomandate pentru obiecte puțin rezistente la acțiunea razelor de lumină.

Iluminatul artificial dublează iluminatul natural pentru perioada în care factorul de acoperire al cerului este mult mai scăzut sau în orele de funcționare a muzeului seara.

Lumina este unul dintre factorii de importanță fundamentală în prezentarea obiectelor. Acestea, prin proveniență, dimensiune, textură, culoare au o varietate aproape infinită, fiecare necesitând un tip de lumină specific. Redarea în muzeu a luminii în care au fost create obiectele, denumită „lumină-martor” joacă un rol important în reliefarea calității specifice, a valorii artistice a acestuia.

Iluminarea în interior este menită să creeze ambianța. Luminile trebuiesc folosite astfel încât suprafețele terne să ia lumină neîncetat, iar cele cu exces de strălucire sau luminozitate, să fie reduse la valoarea lor. in mod concret, ansamblul proiectoarelor necesare pentru iluminarea interioarelor trebuie să asigure posibilitatea de utilizare a tuturor categoriilor de lumină, atât la iluminarea obiectelor, cât și a fundalului.

Lumina principală amplifică senzația de volum, relief și spațialitate, delimitând masele tonale, subliniind plastica edificiului. Nu o putem considera separat, efectul său fiind în interdependență cu celelalte, în îmbinarea organică a tuturor categoriilor de lumină.

Lumina general difuză este lumina de fond la care vine să contribuie la întreaga gamă a efectelor de lumină.

Lumina de contur se întrebuințează aproape în aceeași măsură ca lumina principală. Aceasta detașează obiectele unul de celălalt contribuind la obținerea plasticii spațiului. Ea poate să atribuie sau șteargă conturul și profunzimea, poate să varieze sau să contrapună formele și suprafețele decorului. Atunci când se urmărește obținerea unei atmosfere dramatice, misterioase, lumina de contur devine predominantă, majoritatea surselor îndeplinind această funcție.

In cadrul gamei categoriilor de lumină mai este de menționat lumina de efect, care marchează prezența în cadru a unor surse luminoase.

Interioarele presupun existența în cadrul lor a anumitor surse de lumină, surse ce determină caracterul și direcția luminii, a iluminării, conferindu-i în multe cazuri statutul de element compozițional. Pentru a reda atmosfera specifică unor interioare trebuie să păstrăm nealterate trăsăturile caracteristice iluminării originale ale acelui loc. Natura specifică a unei surse de lumină, ca de exemplu un candelabru de cristal, un vitraliu dintr-o catedrală gotică, cer o iluminare corespunzătoare. Aceste elemente reclamă și justifică în mare măsură anumite efecte de lumină, care în calitate de componente a luminii generale conduc la crearea unei anumite atmosfere.

STUDII DE CAZ

5.1.Solomon R. Guggenheim, Frank Lloyd Wright

Spatiul interior reprezinta o miscare ascendenta continua, miscare data de o spirala care urca pe sase nivele cu galerii ce se intend de la prima rampa indicate de o mare fantana aflata in incaperea centrala de la parter.

Diametrul spiralei permite intrarea luminii la fiecare nivel, oferind vizitatorilor o senzatie de luminozitate si liniste. Intrepatrunderile corecpund cu extinderile rampelor de jos, rampe ce se termina cu un dom transparent ce acopera suprafata centrala.

Arhitectul Frank Lloyd Wright a creat o mișcare spiralată ascendentă a fiecărui nivel. În acest fel nu există nici o distincție precisă între pantele ascendente și descendente și este posibilă o percepție diferită a spațiului înconjurător la fiecare nivel.

La nivele diferite, sectoarele variate ale expoziției sunt separate de elemente despărțitoare și primesc lumina din exterior de la fante continue de sticlă, principalul tip de iluminare, ce introduce un coefficient de variabilitate interesant dat de alternanța noapte-zi.

5.2.Muzeul de arta contemporana, Helsinki, Finlanda

Conceptul muzeului implică îmbinarea masei clădirii cu geometria orașului și a peisajului. Fiecare este reflectată în forma clădirii.

O dilema comună în proiectarea muzeeulor pe nivele multiple este aceea ca pătrunderea luminii naturale este permisă numai în galeriile de la etajul superior, lăsând nivelele inferioare dependente exclusive de lumina artificială.

Caracterul general al incaperilor semi-rectangulare cu un perete curb permite expozitiilor un fundal linistit. Variatiile usoare ale formelor inceperilor si marimea sunt datorate sectiunii usor curbe a cladirii ce permite patrunderea luminii naturale orizontale in cateva moduri diferite.

In primul rand,”peretele de gheata” curb permite luminii patrunderea prin placile de sticla cu izolare translucida in timp ce lumina orizontala este deviate in jos prin sectiunea central. Astfel, lumina naturala poate sa patrunda atat in nivelul superior cat si in cele inferioare. In al doilea rand, acoperisul curbat cu lucerne permite distribuirea luminii si in galeriile aflate sub nivelul superior. Curbura cladirii si torsiunile imbinate ale spatiului si a luminii permit iluminarea naturala a celor 25 de galerii.

CONCLUZIE

Importanța luminii a fost întotdeauna recunoscută, dar nu adesea lumina a fost atent studiată în arhitectură pentru a furniza nu doar iluminarea globală a interiorului, ci pentru a stabili o stare, o ambianță și o viziune.

Așa cum am mai precizat, lumina are multe roluri și poate avea multe întrebuințări diferite. Are un efect direct asupra bunăstării oamenilor dintr-un punct de vedere fizic și psihologic și afectează felul în care ocupanții percep spațiul interior, indiferent dacă este lumina artificială sau naturală.

Este cunoscut faptul că lumina artificială este ușor de controlat și manupilat pentru a ajunge la efectul dorit dar și lumina naturală poate fi manipulată și controlată folosind un set de mijloace. Formele ferestrelor așezările, orientarea dimesiunile, și obloanele puse pe ele pentru a ajuta controlul luminii și echilibrarea ei după dorința arhitectului, precum și a crea un joc de lumini și umbre în interior care pot stabili o stare emoțională la fel de mult că decorațiunile interioare, tablourile și culoarea pereților.

Consider că tema luminii este de o importanță deosebită în cadrul unui spațiu architectural și, în particular în cadrul unui muzeu, deoarece iluminatul este strâns legat de tipologia spațiului și a obiectului expus. Trebuiesc alese soluțiile, atât sisteme de iluminat natural, cât și artificial, pentru diferitele tipuri de exponate, în funcție de cadrul dat.

Una din misiunile cele mai importante ale unui muzeu reprezintă păstrarea într-o stare cât mai bună a exponatelor și transmiterea mesajului acestora printr-un iluminat adecvat care să le poată pune în valoare. Astfel trebuie luate în considerare probleme de conservare pe care le ridică atât iluminarea naturală, cât și cea artificială.

BIBLIOGRAFIE

Amheim, Rudolf, Arta si percepția vizuala, in românește de Ionescu, Florin, Ed. Meridiane, București, 1979

Arnhaim, Rudolf – Arta si perceptia vizuala, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1979

Bean, Robert, Lighting interior and exterior, Ed. Architectural Press, 2004

Bill Williams – A History of light and lighting

Brandi, Ulricke, Lighting Design: Principles, implementation, case studies, Ed. Detail Birkhanser, 2006

Brandi, Ulrike si Brandi-Geissmar, Christoph, Lightbook: The practice of lighting design, Ed. Birkhauser, 2001

European Commision Directorate – General Energy and Transport, MUSEUMS – Energy efficiency and sustenability in retrofitting and new museums buildings handbook, Ed. University College Dublin, 2000-2004

Gauslandt, Rudiger si Hofmann, Harald, Handbook of Lighting Design, Ed. ERCO, 1992

Hudson, Kenneth, O istorie sociala a museelor, Ed. Meridiane, București, 1979

Kroelinger, Michael, Daylight in Buildings,

Michelis, P.A., Estetica Arhitecturii, in romana de Matei, Dumitru, Ed. Meridiane, București, 1982

Niculescu, Corina, Muzeografie generala, Ed. Didactica si pedagogica, București, 1979

Link-uri(surse si imagini):

http://interactive.wttw.com/tenbuildings/solomon-r-guggenheim-museum

http://andrewprokos.com/photos/new-york/architecture/guggenheim-museum-rotunda/

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Floors_in_the_Solomon_R._Guggenheim_Museum_(5892484651).jpg

http://www.asatours.com.au/events/day-4-perth-scholars-lecture-series-2016/

http://www.kiasma.fi/en/

https://en.wikipedia.org/wiki/Finnish_National_Gallery

http://www.stevenholl.com/projects/kiasma-museum

http://www.informedesign.umn.edu/_news/mar_v03-p.pdf