Lumea Tacerii

”Motto: ”A auzi nu e totuna cu a înțelege și invers”

(A.Russo)

LUMEA TĂCERII

-un limbaj și o cultură aparte-

Dintre atâtea limbi/limbaje vorbite pe suprafața Pământului, am ales limbajul gestual -pe care îl consider limba maternă a surzilor- din simplul motiv că se cunosc prea puține lucruri despre acesta. Și dincolo de niște semne oarecare (deloc simple), el conține un ”miez”, o structură bine închegată și o cultură diferită de cele pe care le cunoaștem sau despre care am auzit.

Lucrând cu copii lipsiți de auz, am avut șansa să cunosc bine acest limbaj și această cultură aparte, spre care puțini avem acces…

Limbajul gestual este un limbaj vizual, și în același timp, tridimensional și dinamic. Limbajul gestual nu presupune doar mișcarea mâinilor și atât; ci implică participarea persoanei în totalitate.( Mc Cracken & Sutherland-p.101).

Fiind limba maternă a unei comunități, limbajul gestual nu este în nici un caz un limbaj artificial, ci principalul lor mijloc de comunicare și răspândire a propriei culturi.

Așa cum precizam, în cazul persoanei surde din naștere, limbajul matern este cel gestual. Lipsit de auz, copilul surd nu poate reproduce sunetele, respectiv cuvintele cum se întâmplă în cazul copilului cu auz intact. Surditatea împiedică apariția unui sistem verbal în viața unui copil și pentru achiziționarea acestuia trebuie utilizate toate canalele senzoriale disponibile rămase intacte. Stadiile de achiziție ale limbajului gestual sunt totuși aproximativ aceleași ca și stadiile achiziției limbajului oral, vorbit.

De asemenea, așa cum în limbajul oral, există persoane cu debit verbal mai mare sau mai redus, și în limbajul gestual există anumite particularități de redare, nefiind un limbaj static și identic la toți surzii.

Amintim aici că C.Pufan încearcă chiar o clasificare a semnelor în cartea sa: ”Probleme de surdopsihologie” (p.82).

Astfel, dânsul diferențiază anumite categorii de semne cum ar fi:

-dactilemele (semne digitale)

-semnele naturale

-semnele artificiale

-semnele indicatoare

O atenție aparte trebuie acordată dactilemelor. Prin dactileme sunt redate literele alfabetului, cu ajutorul poziționării diferite a degetelor. În alfabetul dactil românesc se utilizează o singură mână. În alte limbaje gestuale (din alte tări) se utilizează uneori ambele mâini.

Dactilarea este indispensabilă în redarea numelor proprii, de exemplu dar reprezintă totodată un real sprijin în realizarea labiolecturii (citirea de pe buze) și în explicarea sensului unor neologisme.

Redăm mai jos alfabetul dactil românesc așa cum este utilizat și la ora actuală pe teritoriul românesc.

(Sursa foto: http://www.logopedics.info/limbajul-semnelor.php)

Referindu-ne la cea de-a doua categorie de semne, cele naturale, precizăm că acestea sunt în general imitative ( dar nu toate) -schițează o acțiune (de ex: a bea este redat prin imitarea gestului de a bea; a mânca- se îndreaptă degetele unite spre gură, schițând ideea de a introduce hrana, pentru casă- se unesc mâinile indicând un acoperiș).

În categoria gesturilor artificiale intră în general acelea care nu evocă obiectul la care se face referire, deci putem spune că sunt gesturi arbitrare.( dăm ca exemplu gestul pentru întuneric: se trece mâna prin fața ochilor- cumva, cu sensul de opacitate).

Semnele indicatoare sunt de ex. cele care indică pronumele, deficientul de auz indicând persoana cu care vorbeste cu arătătorul pentru pronumele „tu” sau arătînd spre sine ”eu”

Surditatea împiedică apariția unui sistem verbal în viața unui copil și pentru achiziționarea acestuia trebuie utilizate toate canalele senzoriale disponibile rămase intacte.

Dacă ar fi să ne referim la limbajul gestual ca la o limbă străină accesibilă persoanelor cu auz, am prezenta problema un pic diferit decât în clasificarea domnului prof.Pufan; am preciza că gesturile sunt uni-manuale (se utilizează o singură mână) si bi-manuale (executate cu ambele mâini).

Referitor la acest aspect, al limbajului gestual privit ca o limbă străină, profesorul surd Florea Barbu, arată în cartea dumnealui că un gest bine executat este format din patru elemente ( Surditate și comunicare- pag.71).

Aceste elemente constitutive sunt:

forma mâinii (palma întinsă, sau degetele răsfirate)

Așezarea mâinii în spațiu , în raport cu persoana care îl execută

Mișcarea mâinii în spațiu-această mișcare poate fi orizontală, verticală, oblică, circulară,etc

Orientarea palmei (sus/jos; stânga /dreapta)-în raport cu corpul celui care gesticulează

Se spune de către unii necunoscători că limbajul gestual nu ar avea gramatică. Trebuie precizat că există cu siguranță anumite reguli gramaticale precum și o topică specifică, diferită de limba română.

Ca elemente gramaticale amintim aici, forma de plural care în limbaj gestual este redată în mai multe feluri: prin repetiția gestului (se face gestul de câteva ori, pentru a indica faptul că e vorba de mai multe obiecte) sau se folosește gestul ce se traduce prin ”mulți/multe”.

Chiar și timpurile verbale sunt redate în limbaj gestual, deși ușor diferit comparativ cu limba română. Surdul se gândește la prezent indicând spațiul din fața corpului său. De asemenea este indicat trecutul, cu mișcări ale mâinii spre înapoi iar viitorul este indicat cu mișcări ale mâinii în directia înainte față de corpul celui ce gesticulează.

O atenție deosebită este acordată de către surzi nu doar dactilemelor și gesticulației ci și limbajului feței și al corpului. De aceea se și numeste limbaj mimico–gestual. Prin mimica feței sunt redate trăirile interioare ale celui ce comunică prin gesturi.

Surditatea împiedică apariția unui sistem verbal în viața unui copil și pentru achiziționarea acestuia trebuie utilizate toate canalele senzoriale disponibile rămase intacte. De aceea, incă din copilăria timpurie, copilul surd va urmări cu atenție expresia facială a celor cu care intră în contact.

In toate situațiile de comunicare, contactul vizual are o importanță deosebită în comunicarea dintre deficienții auditivi. Expresiile faciale și expresiile corporale relevă emoțiile celor surzi; ele exprimă tristețea, bucuria, mirarea, supărarea. Am putea spune că expresia facială are aproximativ același rol pe care îl are tonul vocii în limbajul oral.

Acestea fiind spuse, precizăm că există multe asemănări între limbajul gestual și cel verbal dar și multe deosebiri.

Ca asemănări aș evidenția două aspecte care mi se par deosebit de importante:

-ambele limbaje sunt instrumente ale gândirii

-ambele au un puternic caracter social

Ca deosebiri trebuie specificat că:

-Limbajul mimico-gestual este mai economic dar mai schematic decât limbajul verbal (Pufan-pag.86). Având o gândire în imagini, surdul deține mai puține posibilități de abstractizare și generalizare, comparativ cu auzitorul.

– Limbajul fiind cel care creează structuri cognitive și de personalitate , putem spune că în același timp, limbajul devine o expresie a personalității sub raportul nivelului de socializare și de cultură. (Popa-2006). Și personalitatea unui surd este diferită de personalitatea unui auzitor care se exprimă prin limbaj oral.

-limbajul gestual are o topică diferită de cea a limbii române

Surzii sunt o comunitate cu limbaj propriu, o istorie si o cultură proprie (povestiri, jocuri, anecdote, teatru, transmise prin limbaj gestual.

De asemenea, au asociații proprii, cluburi sportive și în unele orașe biserici ce desfășoară liturghia in limbaj gestual.

Deși au limbaj propriu și cultură proprie, sunt -nu-i asa? – Oameni ca noi!

Prof. Nuți Gălețeanu

Școala Gimnazială Specială pentru deficienți de auz ”Sfânta Maria”-

București

Bibliografie:

1.Barbu,F.( 2006)- Surditate și comunicare

2. McCracken, W& Sutherland,H. (1996) -Eficient, nu deficient, Tipografia Semne 94, București

3.Popa, M.(2006)- Comunicarea-aspecte generale și particulare, Paidea, București

4.Pufan,C(1992 )-Probleme de surdo-psihologie,(vol.1 si 2)-EDP,București

Electronice:

5.http://www.logopedics.info/limbajul-semnelor.php

6.http://www.licdefauzcluj.ro/pdtk/cap02/6.%20Surzii%20si%20cultura%20lor.pdf