Lumea Impotriva Terorii

LUMEA IMPOTRIVA TERORII

"Terorismul este un alt tip de război – nou ca intensitate, vechi ca origine – un război al gherilelor, al rebelilor, al asasinilor; un război dus prin ambuscade, nu prin luptă, prin inflitrație, nu prin agresiune, în care victoria se obține prin erodarea inamicului și nu prin angajarea lui " zicea J F Kennedy in anul 1962. El anticipa in mod corect modul de manifestare a fenomenului numit terorism, ce avea sa-si contureze caracteristicile in mod concret cateva decenii mai tarziu.

Terorismul este un fenomen deloc nou in istoria umanitatii, care a evoluat rapid si ingrijorator,atat in ceea ce priveste metodele de raspandire a terorii, distrugerile cauzate, cat si in ceea ce priveste modul de organizare la nivel mondial si obiectivele asumate.

Anul 2001 a marcat o noua etapa in raspandirea fricii si a terorii, umanitatea fiind pusa in fata unor atacuri teroriste fara precedent. Amploarea atentatelor de la World Trade Center, dar si informatiile furnizate de mass media, au trezit in constiinta oamenilor ideea de a lua atitudine fata de acest fenomen sangeros.

Se constata la inceputul secolului XXI o dezvoltare accelerata a organizatiilor teroriste , totodata intensificandu-se atacurile impotriva occidentului.

Alaturi de Al-Qaeda-organizatie fondata in anul 1988-,avand ca scop sustinerea miscarii de rezistenta impotriva fortelor URSS – apare o noua grupare,Statul Islamic, care cunoaste o dezvoltare rapida si insemnata inca din anul 2014, cand controla teritorii in nordul Irakului, fiind foarte aproape de Bagdad.

Statul Islamic este responsabil pentru numeroase atacuri si asasinate in orient,dar si pentru recentele atentate din occident din Franta si Belgia.

În lumea contemporană, majoritatea statelor lumii manifestă interes pentru redefinirea strategiei lor de securitate în condițiile în care amenințările cărora trebuie să le facă față își au origini în locuri dintre cele mai surprinzătoare, iar terorismul este din ce în ce mai prezent, mai specific și mai ancorat în capabilități materiale.

Deși este greu de acceptat de către lumea civilizată, terorismul a devenit o realitate cu implicații globale dificil de prevenit și de gestionat. El nu se mai prezintă doar ca un gest criminal mărunt produs în disperare de cauză la o anumită evoluție a sistemului social. Acum, el s-a consacrat ca o acțiune îndreptată împotriva ordinii de drept, deosebit de violentă, desfășurată în afara și împotriva normelor internaționale.

Terorismul este perceput și poate fi văzut ca o acțiune deliberată, menită a cunoaște o audiență largă, pentru a scoate în evidență un mesaj sau a atrage atenția asupra sa. Scopul și intenția unei asemenea acțiuni poate avea un impact sinistru asupra populației unei națiuni sau la nivel regional și global.

În definirea terorismului există opinii diferite, ONU prezentându-l ca „o stare de anxietate inspirând acțiuni violente repetate, angajate de actori statali, grupări sau indivizi ce acționează clandestin, pentru motive foarte diverse, criminale sau politice în care, în deplin contrast cu asasinatele, ținta directă a violenței nu reprezintă și ținta principală”.

Terorismul poate avea ca o posibila cauza diferentele radicale de gandire,religie,mod de viata dintre lumea democratica,libera,dezvoltata si cea non-democratica, „captiva” in subdezvoltare, aceste discrepante fiind din ce in ce mai evidente.

„Acest flagel al lumii contemporane” constituie sursa majoră de instabilitate în plan subregional, regional și mondial, deoarece toată lumea este afectată de el, în mod direct și/sau indirect, datorită capabilității dovedite a teroriștilor de a ataca pe oricine, oriunde, în orice moment.

Pe fondul unor situații reale de nemulțumire a unor categorii sociale sau grupuri de oameni, al incapacității autorităților de a rezolva problemele economice și sociale cu care se confruntă, au apărut lideri care cheamă la acțiune împotriva puterii, pe care o declară represivă și nelegitimă, sau a țărilor occidentale, pe care le acuză de imixtiuni în politica internă a statelor respective.

Terorismul are la origini cauze și motivații complexe. Unele sunt moșteniri ale trecutului care au fost aplanate pentru un timp, datorită imposibilității de manifestare în timpul războiului rece. Din această categorie, cele mai importante sunt: atitudinile ireconciliabile are unor state sau comunități în domeniul etnicității, al autonomiei pe criterii etnice și al intoleranței religioase. Altele sunt determinate de performanțele economice modeste ale unor state, care au dus la sărăcie, șomaj, corupție, trafic de arme, de persoane, de droguri și de bunuri.

Procesul de globalizare, care se manifestă din ce în ce mai mult în lumea de astăzi, amplifică mobilitatea și posibilitățile de manifestare a terorismului și creează o motivație nouă pentru solidarizarea la scară mondială a statelor democratice în procesul de combatere a acestui flagel.

O trasatura importanta a acestui fenomen o constituie terorismul suicidar.

Conform opiniilor mai multor autori deși acțiunile de tipul terorismului suicidar au existat cu multe secole în urmă, această formă este considerată una modernă, fiind utilizată datorită dificultății identificării din timp a actorilor care declanșează bombe amplasate pe propriul corp.

În ultimele decenii, terorismul suicidar a devenit un fenomen răspândit, nu mai puțin de 15 organizații teroriste din intreaga lume apelând la folosirea acestor tactici, numărul atacurilor crescând ingrijorator.

Terorismul suicidar modern are ca obiectiv producerea unor pagube materiale insemnate, inducând un sentiment puternic de teamă și anxietate și un efect psihologic negativ asupra segmentului de populație țintă și a victimelor colaterale.

Strategia alegerii unor locuri aglomerate pentru a pune in aplicare atacurile,asigura teroristilor uciderea sau ranirea unui numar cat mai mare de persoane.

Atacul sinucigaș este o formă operațională prin care autorul este conștient că reușita depinde de moartea sa iminentă.

In viziunea teroristilor,actul sinucigas constituie un avantaj,considerandu-se martiri,gestul lor fiind sacrificiul suprem fata de divinitate si fata de religia lor.

Fanaticul religios angrenat în acțiuni sinucigașe prezintă o dizarmonie de nucleu, acesta fiind modelul de rigiditate psihică, de intoleranță. La fanaticul religios care participă la acțiuni kamikaze, motivațiile psihologice sunt obscure, adesea bizare, conștientizate fragmentar și deformat. De aceea, întregul eșafodaj cognitiv al fanaticului religios este inconsecvent logic, slab elaborat operațional, pliindu-se doar pe rigorile iraționale ale dogmei.

Atacurile sinucigașe conferă organizației care apeleaza la asemenea acte, o serie de avantaje: producerea unui număr insemnat de victime și a unor pagube substanțiale; garantarea faptului că atacul va fi realizat în condiții de timp și loc adecvate în raport de țintă; certitudinea ca atacul va fi o informatie preluata de media,un eveniment de acest gen producând efecte mediatice ca urmare a atacului sangeros; asigurarea protecției informațiilor referitoare la atentat, datorită faptului că autorul își pierde viața în timpul atacului, fiind exclusa posibilitatea interogării sale de către forțele antiteroriste.

Terorismul suicidar ,utilizarea bombelor, cyber-terorismul,deturnarea aeronavelor sau folosirea altor metode extreme de raspandire a fricii si a terorii sunt moduri de actionare a acestor organizatii teroriste si reprezinta o realitate dura careia lumea libera trebuie sa-i faca fata.

Un motiv deosebit de ingrijorare este posibilitatea ca arme de distreugere in masa sa intre in posesia gruparilor extremiste, fapt evidentiat intr-un raport al Parlamentului European.

Principalele organizații teroriste :

Hezbollah. Grupare terorista formata in Liban care urmareste eliminarea tuturor influentelor nonislamice din zona si crearea unei republici islamice dupa model iranian.

Atacurile teroriste suicidare realizate de această organizație au început în Liban, în aprilie 1983, dezvoltându-se ulterior împotriva unor ținte occidentale: ambasada americană din Beirut, cartierul general al marinei americane și forței multinaționale franceze.

După retragerea forțelor occidentale din Liban, această organizație, și-a concentrat atacurile asupra forțelor armatei israeliene. Mai târziu, atacurile de acest gen, executate de organizație, au reușit să alunge din Liban, forțele ONU de menținere a păcii, determinând totodată retragerea din centrul Libanului, a forțelor armatei israeliene.

Hamas și Jihadul Islamic Palestinian. Au acționat în această manieră împotriva civililor din marile aglomerări urbane israeliene, actele acestora determinând un profund sentiment de insecuritate a populației din Israel. După anul 2000, atacurile sinucigașe coordonate și puse în operă de Hamas s-au întețit, odată cu creșterea alarmantă a efectelor acestora.

Gamm’a Al-Islamiya și Jihadul Islamic Egiptean au executat atacuri în Croația în 1997, împotriva ambasadei Egiptului din Pakistan, în noiembrie 1995, evitând folosirea unor astfel de tactici pe pământ egiptean, de teama ripostei forțelor de securitate egiptene.

Partidul Muncitorilor din Kurdistan ( PKK ) . Până în iulie 1999 au executat 21 de atacuri sinucigașe sau încercări de atacuri, 15 fiind reușite iar 6 au fost contracarate de forțele de securitate. Recurgerea la acest tip de terorism a fost rezultatul unor confruntări cu forțele militare turce, în care kurzii au suferit pierderi foarte grele.

Al-Qaeda. Organizație teroristă de orientare sunnită, înființată de Osama Bin Laden la începutul anului 1990, din foști combatanți arabi care au luptat în Afganistan împotriva invaziei sovietice, a recurs la atacuri de acest gen având o strânsă legătură cu grupări egiptene. Atacurile simultane împotriva ambasadelor americane din Nairobi și Dar Es Salaam, din august 1998, s-au soldat cu 500 morți și 5000 de răniți, marea majoritate a acestora fiind civili nevionovați.

Atacurile teroriste din SUA, de la 11 septembrie 2001, au reprezentat cea mai mare operațiune de acest gen, provocând moartea a peste 5000 de persoane.

Statul Islamic, organizatie desprinsa din Al-Qaeda, a recurs la atacuri sinucigase, exemplu in acest sens fiind atentatele de la Paris,dar si cele de la Bruxelles cand teroristi kamikaze au detonat incarcaturi explozive.

In prezent ,aceasta organizatie reprezinta cea mai mare amenintare terorista la adresa umanitatii. Folosind diverse mijloace de a valorifica petrolul exploatat din zonele de influenta,dar si obtinand bani din traficul de arme sau de droguri, Statul islamic a cunoscut o ascensiune rapida si ingrijoratoare.

CAPITOLUL I

ANALIZA FENOMENULUI DE FINANTARE A TERORISMULUI

1.1.Necesitatea combaterii fenomenului de finanțare a actelor de terorism

Datorita conexiunilor si multiplelor aspecte comune dintre crima organizata si terorism in ceea ce priveste activitatile ilicite, modul de finantare si organizare, analiza fenomenului de finantare a terorismului trebuie facuta in stransa legatura cu cea a crimei organizate.

Sumele mari de bani sunt indispensabile existentei unei grupari teroriste sau de crima organizata .Armamentul ,planificarea si punerea in aplicare a atacurilor necesita eforturi financiare deosebite, aceste nevoi fiind de ordinul milioanelor de dolari.Din acest motiv finantarea constituie principalul pilon de sprijin al acestor organizatii,iar combaterea acesteia devine absolut necesara in lupta impotriva terorismului.

În ultimii ani a survenit o recunoaștere din ce în ce mai mare a faptului că este esențial să se lupte împotriva criminalității organizate, că infractorii trebuie opriți, ori de câte ori este posibil, din a legitimiza rezultatele activităților lor criminale prin transformarea fondurilor din “murdare” în fonduri “curate”.

Abilitatea de a spăla rezultatele activității criminale atât prin intermediul sistemului financiar bancar, cât și cel non-financiar este vitală pentru succesul operațiunilor criminale. Cei implicați în astfel de activități au nevoie să exploateze facilitățile oferite de sectorul financiar mondial dacă vor să beneficieze de rezultatele activităților lor. Utilizarea, în scopul spălării banilor, a sistemelor financiar bancare conduce la subminarea instituțiilor financiare individuale și în final a întregului sistem financiar bancar. În același timp, integritatea crescută a sistemelor financiare mondiale și îndepărtarea barierelor puse în fața mișcării libere a capitalurilor au crescut ușurința cu care banii negri pot fi spălați și complică procesul de urmărire și depistare a circuitelor de spălare a banilor.

Fondul Monetar Internațional a citat ca și urmari negative la nivel macroeconomic datorate unui fenomen de spălare a banilor necontrolat: schimbări inexplicabile a cererii de masă monetară, riscuri prudențiale față de stabilitatea sistemului bancar, efecte de contaminare față de tranzacțiile financiare locale și creșterea volatilității fluxurilor internaționale de capital și a ratei de schimb valutar datorată neanticipării realizării transferurilor de bunuri peste graniță.

Experiența infracțională acumulată de rețelele crimei organizate este redutabilă în comparație cu evoluția legislației, cu organizarea și funcționarea instituțiilor abilitate să combată fenomenul criminalității organizate.

„Marile edificii criminale, astăzi cu dimensiuni transnaționale se construiesc și se dezvoltă din interesul și cu sprijinul autorităților statale. Geneza lor trebuie căutată în perimetrul intereselor de putere, caci este limpede faptul că și în cele mai avansate democrații s-a produs fuziunea dintre elitele puterii și criminalitatea organizată.”

Aceasa afirmatie se impleteste intr-o oarecare masura cu teoria conspiratiei si pune intr-o postura nefavorabila guvernele statelor, sugerand elegant faptul ca exista coruptie pana la cel mai inalt nivel si totodata o sustinere din partea „elitelor puterii” fata de grupurile infractionale.

Această stare de fapt determină autoritățile să nu dezvăluie dimensiunile și consecințele criminalității organizate decât în momentele de criză socială.

La sfârșitul anilor ’90, comunitatea internațională, sesizând evoluția alarmantă a criminalității economice organizate, a analizat cauzele generatoare și efectele acesteia, recomandând tuturor statelor să adopte măsuri concrete pentru limitarea acestui fenomen. Astfel, prin rezoluția nr. 1147/1998, intitulată sugestiv „Criminalitatea afacerilor – o amenințare pentru Europa”, Consiliul Europei recunoaște faptul că „criminalitatea afacerilor asociată printre altele fenomenului de spălare a banilor și corupției, a cunoscut în ultimii ani o amploare fără precedent, reprezentând în prezent un pericol deosebit, nu numai pentru stabilitatea economico-socială din numeroase țări, dar și la adresa normelor de drept și însăși a democrației.”

În urma acestor constatări, Consiliul Europei recomandă statelor membre să-și alinieze legislația în domeniu, privitor la:

incriminarea ca infracțiune a faptei de a aparține sau de a acorda sprijin unei asociații implicate în criminalitatea organizată din domeniul economic;

să intensifice derularea anchetelor financiare referitoare la capitalurile ilicite;

să constituie infracțiune de spălarea a banilor, fondurile obținute din săvârșirea de infracțiuni grave;

să-și adapteze legislația și reglementările la cerințele impuse de cooperarea internațională;

să considere infracțiune fapta instituțiilor financiare și non-financiare de a nu semnala tranzacțiile suspecte;

Este unanim acceptată teza conform căreia „organizațiile criminale s-au adaptat la noua ordine a economiei mondiale și au știut să profite extraordinar de mondializarea schimburilor de mărfuri și capitaluri”.

Dinamica societatii de astăzi determina o crestere a criminalitatii, influentand toate domeniile de activitate.

„Magnitudinea criminalității este percepută doar o dată cu declanșarea marilor seisme financiare, cu inventarierea actelor teroriste, finanțate generos de organizațiile criminale și cu prăbușirea imperiilor financiare construite pe baza profiturilor obținute din trafic de ființe umane, contrabandă, evaziune fiscală, spălare de bani, traficul de droguri, precum și din traficul cu armament”.

În consecință se impune luarea de măsuri ferme și colaborarea strânsă a organelor și organismelor abilitate să lupte împotriva acestora, pentru prevenirea generalizării fenomenului de spălare a banilor. În caz contrar, există riscul, deloc neglijabil, ca banii spălați să devină “motorul” economiei și să-și impună propriile “reguli”, ceea ce înseamnă de fapt subminarea sau chiar desființarea autorităților statale și domnia arbitrarului de tip mafiot.

Ratiunile economice,sociale,nationale si internationale trebuie sa constituie factor primar in lupta impotriva crimei organizate,fiind necesara combaterea acesteia deoarece incalca cu desavarsire normele privitoare la drepturile omului si impune reguli ce nu-si gasesc locul intr-o civilizatie moderna si libera.

Fiind intr-o stransa legatura cu dinamica intregului ansamblu economico-social,evolutia fenomenului criminalitatii economico-financiare este influentata de carentele si disfunctionalitatile acestuia.

Integrarea Romaniei in structurile europene si mondiale permit si vor permite pe langa miscarea libera a persoanelor, bunurilor si serviciilor si a fenomenului criminalitatii economico-financiare ,acesta extinzandu-se in context extern.

Combaterea criminalitatii economico-financiare poate fi realizata doar prin redresare economica,politica si morala a indivizilor,deoarece activitatile judiciare impotriva spalarii banilor pot elimina faptuitorul,fenomenul ramanand in linii mari intact.

In aceasta situatie se impune realizarea unei strategii globale, cuprinzand masuri economico-financiare si legislative care sa ajute activitatea de prevenire si combatere a fenomenului criminalitatii economico-financiare.

In acest sens au fost elaborate și vor fi promovate strategii distincte, ce urmează să se aplice, în funcție de situația concretă. Dintre acestea pot fi mentionate:

Strategia erodării, prin care se urmareste depistarea, arestarea și judecarea rapidă a persoanelor ce apartin criminalității economico-financiare organizate;

Strategia discreditării, prin care se prezinta opiniei publice adevarata imagine a membrilor organizatiilor,fiind realizată prin investigații complexe;

Strategia subversivă, bazata pe acțiuni tactice de natură a produce disensiuni interne în grupurile criminalității organizate;

Strategia alienării, care are drept obiectiv demascarea publică a statutului de membru al unei organizații de crima organizata;

Strategia fragmentării, care cuprinde tactici și tehnici de diminuare sau deturnare a fondului crimei organizate, crescând astfel costurile acțiunilor respective;

Strategia blocajului, realizata desfasurand actiuni pentru educația publică în vederea interzicerii sau eliminării practicilor specifice crimei organizate în diverse domenii din viața economico-socială.

In practica se constata ca masurile represive pentru care au fost alocate resurse considerabile au efecte limitate, determinand eforturile colectivitatii sa fie concentrate si in directia mijloacelor nerepresive,prin actiuni de preventie,aditionale celor de Drept Penal.

Se considera că este mai avantajos să previi activitatea infractionala decât să-i repari daunele si de aceea interesul se concentreaza spre elaborarea unor strategii complexe,majoritatea acestora fiind conexate sistemului de justitie criminala:

Strategiile directe cumulează, în mod deosebit, categoria măsurilor preventive, cu un caracter practic-aplicativ prin care se reduc posibilitățile de savarsire a actelor criminale.

Strategiile indirecte au ca finalitate, pe de o parte, identificarea, structurarea și implementarea posibilităților societății pentru îmbunătățirea calității generale a vieții, iar pe de altă parte, restrângerea câmpului de acțiune a criminalității.

Strategiile directe au ca element definitoriu integrarea activităților de poliție și justiție sau alte structuri similare, iar cele indirecte presupun, în marea lor majoritate, înglobarea de structuri non-poliție ( organizații și instituții guvernamentale ).

În consecință, dinamica și formele cooperării pentru prevenirea și combaterea criminalității pot să se schimbe de la caracterul de cooperare inter-instituții la strategii de colaborare inter-state, fiind promovate de către toate țările interesate. Numai în acest mod se poate adopta o strategie comună care să ducă la găsirea celor mai adecvate metode și mijloace pentru stoparea și diminuarea actelor de criminalitate economico-financiară.

1.2. Evoluția noțiunilor de spălare a banilor și finanțare a terorismului

Trăim în aria libertății sociale cu impact puternic în criminalitate, astfel dreptul nu se mai impune doar ca o construcție abstractă, ci a fost creat pentru a regla modul de funcționare a relațiilor interumane, schimbările produse în realitatea socială au influențat decisiv și evoluția dreptului penal.

Și la nivelul societății românești, prăbușirea sistemului politic, dezintegrarea structurilor economice și o adevărată criză morală constatată, au avut ca efect unul dintre cele mai grave fenomene – explozia criminalității. Tranziția de la economia comunistă la economia de piață a ocazionat obținerea unor condiții prielnice pentru noi tipuri de infracționalitate, așa cum este și spălarea banilor, în marea lor majoritate, ca urmare a importului de ilicit, datorită legislației lacunare în anumite domenii, drept pentru care s-a observat necesitatea consilierii internaționale în această materie.

Se poate observa o adaptare a metodelor infractorilor la noile conditii sociale, clasicele modalitati de operare devenind mai putin eficiente,infractorii preferand alternative mai putin riscante si mai profitabile cum ar fi fraudele fiscale, deturnarea unor fonduri,spalarea banilor sau alte tranzactii frauduloase.

Sfârșitul mileniului trecut a fost marcat la nivel global de importante transformări geo-politice, care au favorizat fenomenul globalizării economice accelerat în egală măsură și de fuziunea piețelor financiar naționale.

Trecerea la societatea informatizată, printr-o evolutie fără precedent a sistemelor informatice, a constituit un alt factor, care a influentat pozitiv circulația capitalurilor, nemaiexistând limite geografice, operatorii putand obține informații referitoare la cotațiile valutare sau fluctuațiile prețurilor pe marile piețe de capital, avand posibilitatea de a comanda prin intermediul rețelelor informatice operații și tranzacții, din diverse zone ale lumii.

Principalul efect al globalizării economice, este acela al circulației extrem de rapide a capitalurilor prin întreg mapamondul, producând o adevărată dematerializare a banilor, cu toate că monedele și banii de hârtie încă mai circulă, cele mai multe tranzacții monetare implică transferurile electronice, rețeaua informatică mondială putând fi folosită atât pentru efectuarea unor tranzacții financiare tradiționale, însă ultrarapide și extrem de greu de urmărit, cât și mai ales, pentru introducerea conceptului de „bani electronici”. Pe calea unui protocol complex implementat în rețeaua de calculatoare, banii obișnuiți sunt transformați în monedă virtuală, tranzacțiile încheiate ulterior fiind imposibil de urmărit, asigurându-se un caracter anonim absolut.

De altfel se recunoaște că, o dată cu fenomenul de globalizare, cu amplificarea gradului de internaționalizare a piețelor economice și cu dezvoltarea societăților comerciale transnaționale, cresc șansele ca aceste structuri să fie utilizate în scopul unor activități infracționale. Centrele off-shores, caracterizare ca zone cu under-Regulated and non-cooperative juridictions, sunt utilizate intens de către societăți care desfășoară activități infracționale, în scopul spălării banilor.

În aceste condiții, se poate concluziona că circulă imense sume de bani, inclusiv banii murdari rezultați din traficul de droguri și armament, contrabandă, deturnări de fonduri, la care se adaugă sumele obținute ca urmare a marilor acte de corupție, evaziune fiscală, trafic de ființe umane, înșelăciune în domeniul financiar-bancar sau prin intermediul calculatorului, care sunt integrați în circuite financiare pentru a li se disimula proveniența ilicită și a fi plasați în afaceri legale. Această afirmație este susținută de faptul că de constatarea că spălarea banilor a devenit a treia afacere ca valoare la nivel mondial.

Sofisticatul mecanism de făcut și spălat bani murdari funcționează, în cele mai multe cazuri, cu sprijinul, consultanța și expertiza specialiștilor din domeniul financiar-bancar, al investițiilor și bursei. Spălarea banilor se desfășoară la linia de demarcație dintre activitățile ilicite și cele licite.

Mai mult decât atât, spălarea banilor a devenit un fenomen internațional, necesitând o abordare serioasă la acest nivel, dar și la cel național.

1.3. Finanțarea terorismului în cadrul criminalității globale. Evoluția cadrului legislativ

Pe plan european, cadrul general al reglementării cuprinde:

– Directiva nr. 91/308 din 10 iunie 1991, adoptată de Consiliul Comunităților Europene, referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar pentru spălarea banilor;

– Directiva Parlamentului și a Consiliului European cu privire la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării de bani și al finanțării activităților teroriste, adoptată la 9 august 2005.

– Directiva nr. 2001/97 CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din 2 decembrie 2001, care modifică Directiva de mai sus (nr.91/308);

– Directiva 2006/70/ EC privind stabilirea măsurilor de implementare a Directivei 2005/60/EC cu privire la definiția „persoanei expuse politic” și a criteriilor tehnice pentru procedurile de cunoaștere simplificată a clientelei, precum și, pentru excepțiile cu privire la activitățile financiare întreprinse ocazional sau foarte limitate. Pentru îndeplinirea acestei obligații,în anul 2007, la nivelul Oficiului s-a constituit, prin Ordin al președintelui, un colectiv de lucru care a elaborat proiectul de act normativ de modificare a Legii nr.656/2002, care să transpună integral dispozițiile Directivei 2005/60/CE și ale Directivei Comisiei 2006/70/CE.

Pe plan internațional, cadrul general al reglementării cuprinde:

-Convenția O.N.U. din anul 1988 privind traficul ilicit de narcotice și substanțe halucinogene (ratificată de România prin Legea nr. 118/1992);

-Convenția O.N.U. din anul 2000 împotriva crimei organizate transnaționale (ratificată de România prin Legea nr. 565/2002);

-Convenția O.N.U. din anul 1999 pentru suprimarea activităților de finanțare a terorismului;

-Convenția O.N.U. din anul 2003 împotriva corupției (ratificată de România prin Legea nr. 365/2004);

-Convenția O.N.U. din anul 2000 împotriva crimei organizate transnaționale (ratificată de România prin Legea nr. 565/2002);

-Recomandările Grupului de Acțiune Financiară (G.A.F.I.), elaborate de la data constituirii acestuia (în anul 1990 au fost publicată 40 de recomandări, revizuite în 1996, completate în anul 2001 cu alte 8 recomandări speciale privind finanțarea terorismului și cu a noua recomandare specială privind „transportul prin curieri”, adoptată la 22 octombrie 2004.

1.4.Infracțiunea de finanțare a terorismului. Reglementări interne și internaționale.

In ceea ce priveste lupta impotriva finantarii terorismului,principalele izvoare de obligatii internationale sunt

– rezoluțiile Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite și, în special, Rezoluția nr. 1373/2001 și rezoluțiile anterioare care impun înghețarea fondurilor teroriste identificate;

-Convenția Internațională pentru reprimarea finanțării terorismului. În afara acestor izvoare formale de obligații internaționale, GAFI (grupul de acțiune financiară internațională) a publicat 9 recomandări speciale despre finanțarea terorismului și a invitat toate țările să le pună în aplicare și să informeze GAFI cu privire la punerea lor în practică.

Aceste diverse obligații și reglementări se intersecteaza într-o mare măsură. Rezoluția comună ca și Recomandările speciale indeamna statele lumii să devină părți ale Convenției Internaționale privind reprimarea finanțării terorismului și să aplice dispozițiile sale. De asemenea, Rezoluția, Convenția și Recomandările speciale abordeaza aspecte ale indisponibilizării și confiscării resurselor financiare ale terorismului. Convenția prevede adoptarea anumitor reguli cuprinse în cele 40 de recomandări ale GAFI in ceea ce priveste spălarea banilor. În afara acestor asemănări instrumentele conțin dispoziții specifice. Astfel, Recomandările speciale precizeaza sistemele alternative de trimitere a fondurilor, viramentele electronice și organizațiile fără scop lucrativ, aceste aspecte nefiind tratate nici în Rezoluție nici în Convenție.

Convenția, Rezoluția și Recomandările speciale ale GAFI

1.5. Convenția internațională pentru reprimarea finanțării terorismului

Convenția internațională pentru reprimarea finanțării terorismului este urmarea unei inițiative franceze susținute de Grupul celor 8 (G-8). În 1998 miniștrii de externe ai G-8 au stabilit ca prioritate pentru o acțiune complementară prevenirea colectării de fonduri în scopuri teroriste,iar Franța a demarat negocierile prealabile cu privire la Convenție și propunand un text Națiunilor Unite. Adunarea Generală a decis in decembrie 1998, ca textul Convenției să fie elaborat de un comitet special instituit prin Rezoluția nr. 51/210. Convenția a fost adoptată de Adunarea Generală la 9 decembrie 1999 fiind semnată de 132 de state, iar la sfârșitul anului 2003 era deja intrată în vigoare în 80 de state.

Convenția conține trei obligații principale pentru statele părți.

În primul rând, statele au obligatia să incrimineze ca infracțiune prin normele interne finanțarea actelor de terorism.

În al doilea rând, ele trebuie să colaboreze cu celelalte state părți și să își acorde asistență judiciară în problemele stabilite prin Convenție.

În al treilea rând, statele trebuie să adopte măsuri in urma carora instituțiile financiare saidentifice si sa semnaleze indiciile de finanțare a actelor de terorism.

In acest tabel este prezentată lista dispozițiilor de fond ale Convenției:

Incriminarea finanțării actelor de terorism

Convenția prevede ca fiecare dintre părți să adopte măsurile necesare pentru incriminarea ca infracțiuni prin dreptul intern a faptelor ce au legatura cu finanțarea actelor de terorism vizate de Convenție și pentru sanctionarea acestor infractiuni corespunzător gravității lor. Conform Convenției, comite o infracțiune orice persoană care, prin orice mijloc, în mod direct sau indirect, ilicit și deliberat furnizează sau strânge fonduri cu intenția de a fi utilizate sau știind că vor fi utilizate, în tot sau în parte, în vederea comiterii unui act de terorism.

Latura subiectivă

Din definitia data de Conventie, latura subiectiva a infractiunii de finantare a terorismului prezinta doua aspecte În primul rând, actiunea trebuie să fie intenționata. În al doilea rând, faptuitorul trebuie să aibă intenția ca fondurile să fie utilizate pentru finanțarea actelor de terorism sau să aibă cunostinta că vor fi folosite în acest scop. Convenția neprecizand alte informatii despre aceste două aspecte ale laturii subiective, se vor aplica dispozițiile generale ale dreptului penal din fiecare stat parte.

Elementele materiale

Din definitia infractiunii de finantare a terorismului data de Conventie reies doua elemente materiale principale.

„Finantarea” este primul. Aceasta este definită într-o manieră foarte permisivă ca „fapta de a furniza sau de a strânge fonduri”. Realizarea acestui element are loc dacă o persoană „prin orice mijloc, în mod direct sau indirect, ilicit și intenționat, furnizează sau strânge fonduri”.

Al doilea element material se referă la „actele de terorism” acestea fiind definite în Convenție prin raportare la două surse distincte. Prima sursa reprezinta o listă de 9 tratate internaționale propuse spre semnare între 1970 și 1997 acestea impunand părților să stabilească prin legislația proprie diferite infractiuni ce au legatura cu terorismul. De asemenea Convenția lasa posibilitatea statelor de a exclude un anumit tratat din lista,doar in situatia in care statul respeciv nu este parte la acel tratat, aceasta excludere incetand din momentul in care statul devine parte.

Anexa la Convenție precizeaza cele 9 tratate internaționale care fac referire la infracțiuni de terorism, după cum urmează:

1.Convenția pentru reprimarea capturării ilicite de aeronave (Haga, 16 decembrie 1970);

2.Convenția pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securității aviației civile (Montreal, 23 septembrie 1971);

3.Convenția pentru prevenirea și reprimarea infracțiunilor îndreptate împotriva persoanelor care se bucură de protecție internațională, inclusiv agenții diplomatici, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 14 decembrie 1973;

4.Convenția internațională împotriva luării de ostateci, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 17 decembrie 1979;

5.Convenția internațională pentru protejarea fizică a materiilor nucleare (Viena, 3 martie 1980);

6.Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite de violență în aeroporturile deservind aviația civilă internațională, complementară Convenției pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securității aviației civile (Montereal, 14 februarie 1988);

7.Convenția pentru reprimarea actelor ilicite împotriva securității navigației maritime (Roma, 10 martie 1988);

8.Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite contra securității platformelor fixe situate pe platouri continentale (Roma, 10 martie 1988);

9.Convenția internațională pentru reprimarea atentatelor teroriste cu explozibili, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 15 decembrie 1997.

A doua sursă este definitia generică dată actelor de terorism în Convenție. Aceasta stabilește ca acte de terorism „orice acte destinate să ucidă sau să rănească grav un civil, sau orice altă persoană care nu participă în mod direct la ostilități în situația unui conflict armat, atunci când, prin natura sau contextul său, acest act are ca scop să intimideze o populație sau să constrângă un guvern sau o organizație internațională să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act oarecare”. Prin urmare, conform acestei definitii, actul terorist trebuie sa intruneasca două condiții:

-este destinat să ucidă sau să rănească grav un civil sau o persoană care nu participă în mod activ la ostilități în situația unui conflict armat;

-are ca scop intimidarea populatiei sau constrangerea unui guvern sau o organizații internaționale să îndeplinească ori să se abțină de la îndeplinirea unui act oarecare.

Alte aspecte ale dispozițiilor referitoare la incriminarea actelor de finanțare a actelor de terorism:

-Pentru ca un act să constituie o infracțiune în sensul Convenției, nu este necesar ca fondurile să fie efectiv utilizate pentru comiterea vreuneia din infracțiunile vizate.

-Contribuirea la comiterea infracțiunii de către un grup de persoane acționând împreună este, de asemenea, considerată ca infracțiune în sensul Convenției, dacă aceasta este intenționată și fie are ca scop să ușureze activitatea criminală a grupului sau să servească scopului acesteia, fie contribuiția este adusă știind că grupul are intenția de a comite o infracțiune în sensul Convenției.

-Fapta de a participa în calitate de complice la comiterea unei infracțiuni și fapta de organiza comiterea infracțiunii sunt deopotrivă incriminate ca infracțiuni.

-Tentativele de comitere a unei infracțiuni sunt considerate infracțiuni de sine stătătoare și pedepsite ca atare.

-Convenția nu se aplică atunci când infracțiunea a fost comisă în interiorul unui singur stat, când autorul este cetățean al acestui stat și se găsește pe teritoriul său și nici un alt stat nu are motive ca în baza Convenției să își stabilească competența sa cu privire la acest presupus autor.

-Răspunderea persoanelor juridice poate fi angajată în cazul infracțiunilor stabilite prin Convenție. Totuși, această răspundere nu este în mod obligatoriu de natură penală; ea poate fi de asemenea civilă sau administrativă.

-Infracțiunea de finanțare a terorismului nu poate fi justificată prin considerente de natură politică, filozofică, rasială, etnică, religioasă sau din alte motive asemanatoare.

Un stat parte trebuie să își stabilească competența proprie în ceea ce privește infracțiunile comise, atunci când infracțiunea este comisă pe teritoriul său, la bordul unei nave navigând sub pavilionul său, sau la bordul unei aeronave înmatriculate conform legislației sale și atunci când este comisă de unul din cetățenii săi. Un stat poate, de asemenea, să-și stabilească propria competență și în alte împrejurări.

Un stat care nu extrădează un presupus autor către un alt stat parte la cererea acestuia, trebuie, în mod obligatoriu, să înainteze cazul autorităților sale competente pentru tragerea la răspundere penală a presupusului autor.

1.6.Cooperarea internațională

Pentru a asigura un nivel ridicat de cooperare între statele părți în ceea ce privește infracțiunile prevăzute prin Convenție, au fost precizate dispoziții precise referitoare la asistență judiciară și la extrădare. Aceste dispozitii impun acordarea sprijinului reciproc in ceea ce priveste asistenta judiciara si extradarea,fiind mai cuprinzatoare decat cele ale conventiilor di anexa. Una dintre cele mai importante realizari ale Conventiei a fost stabilirea unui cadru uniform si precis privitor la cooperarea internationala inn domeniul finantarii terorismului.

1.6.1. Extrădarea

In ceea ce privește obligațiile statelor părți în domeniul extrădarii, Convenția conține dispoziții asemănătoare celor din majoritatea convențiilor împotriva terorismului.

În primul rând, aceste cazuri de extradare sunt prezente în toate tratatele de extrădare încheiate între statele părți înainte de intrarea în vigoare a Convenției, ele obligandu-se să includă aceste infracțiuni în orice tratat de extrădare pe care îl vor încheia in viitor între ele.

În al doilea rând, statele parte care subordonează extrădarea existenței unui tratat în materie, in situatia primirii unei cereri de extrădare de la un stat nesemnatar al unui tratat de extrădare, trebuie să aibă în vedere ca bază juridică a extrădării prevederile Convenției, in legatura cu infractiunile prevazute de aceasta.

În al treilea rând, statele părți sunt obligate sa recunoasca infractiunile ce se regasesc in Conventie drept cazuri de extradare in situatia in care nu condiționează extrădarea de existența unui tratat.

Dacă este necesar, în vederea extrădării,infractiunile sunt privite ca fiind comise atât pe teritoriul statului în care au fost savarsite actele materiale, cât și pe teritoriul statului a carui competenta a fost stabilita în conformitate cu prevederile art. 7 al Convenției. Această dispoziție exclude refuzarea pe motiv că infracțiunea nu a fost savarsita pe teritoriul statului solicitant. De asemenea, orice intelegeri dintre state care contravin Conventiei vor fi modificate.

Convenția aplică, principiul aut dedere aut judicare si are in vedere situatia in care un stat este informat de prezenta unui autor sau posibil autor pe teritoriul sau,el trebuind sa faca cercetari. Daca prezenta este justificata, statul trebuie sa informeze celelalte state parti si sa anunte daca urmeaza sa-si exercite propria competenta. Daca refuza extradarea statul este obligat sa înainteze cazul autorităților sale competente in vederea urmăririi și judecarii persoanei vizate.

1.6.2.Asistența judiciară

Statele părți au obligatia să își acorde cea mai largă asistență judiciară posibilă pentru orice anchetă sau procedură penală ori procedură de extrădare privitoare la infracțiunile prevăzute de Convenție. In situatii de acest gen, o cerere nu poate fi refuzata invocand secretul bancar,iar infractiunile vizate in scopul extradarii sau obtinerii asistentei judiciare nu pot fi considerate infractiuni fiscale sau politice

1.6.3. Măsurile preventive

Cu toate ca incriminarea finanțării terorismului prin legislația constituie o obligație principală ce decurge din Convenție, doar câteva dispoziții generale ale referitoare la măsurile preventive mentionate în articolul 18 sunt obligatorii.

Cele 40 de recomandări ale GAFI au valoarea unui ghid principal în materia spălării banilor, neavand caracter juridic obligatoriu. Cu toate acestea Convenția stabileste obligația generală a solicitarii instituțiilor financiare să ia măsurile necesare pentru identificarea clienților lor si sa semnaleze opartiunile suspecte in situatii in care aceste asecte se impun.

Cooperarea pentru prevenirea infractiunilor stabilite in Coventie este obligatorie, statele părți cooperand pentru prevenirea infracțiunilor stabilite si adaptand legislatia interna la cea internationala prin masuri pentru a putea evita si contracara savarsirea infractiunilor respective.

Acestea se referă la:

a) măsuri pentru interzicerea activităților ilegale ale persoanelor și organizațiilor care, cu intentie, încurajează, organizează sau savarsesc infracțiuni dintre cele prevăzute de Convenție;

b) măsuri pentru determinarea instituțiilor financiare și a celorlalte categorii de profesiuni care au legatura cu operațiunile financiare de a folosi cele mai eficiente mijloace disponibile pentru identificarea clienților lor, ca și pe clienții în al căror interes este deschis contul, să acorde o atenție deosebita operatiuilor neobișnuite sau suspecte și să semnaleze operațiunile care au legătură cu activitățile infracționale.

În acest sens, statele părți sunt obligate să prevadă adoptarea reglementărilor ce fac parte din cele 40 de recomandări ale GAFI, în special:

interzicerea deschiderii de conturi al căror titular sau beneficiar este neidentificat sau neidentificabil și luarea de măsuri care să asigure că aceste instituții verifică identitatea adevăraților realizatori ai acestor operațiuni;

în ceea ce priveste persoanele juridice să solicite instituțiilor financiare să ia măsurile necesare pentru verificarea existenței și structurii juridice a clientului, dacă se impune;

să oblige instituțiile financiare să semnaleze cu promptitudine autorităților competente orice operațiune complexă, neobișnuită, importantă și toate tipurile de operațiuni neobișnuite atunci când ele nu au o justificare economică sau licită aparentă, fără temerea de a fi angajată răspunderea lor penală sau civilă pentru nerespectarea principiului confidențialității, dacă acestea raportează cu bună credință suspiciunile lor;

să oblige instituțiile financiare să conserve pentru o perioadă de cel puțin 5 ani toate documentele referitoare la operațiunile financiare.

În plus, statele părți sunt obligate să stabilească și să mențină un permanent schimb de informații între organismele și serviciile competente (care pot fi departamente de informații financiare) pentru a ușura schimbul sigur și rapid de informații cu privire la infracțiunile prevăzute în Convenție.

Convenția a fost deschisă spre semnare tuturor statelor în perioada 10 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2001. În această perioadă Conveția a fost semnată de 132 de state. Statele care au semnat Convenția au putut deveni părți la aceasta în urma depunerii unui instrument de ratificare de acceptare sau de aprobare la Secretariatul general al O.N.U. Statele care nu au semnat Convenția în perioada cât aceasta a fost deschisă spre semnare pot deveni părți la aceasta prin depunerea unui instrument de adeziune la Sectariatul general.

1.6.4 Rezoluțiile Consiliului de securitate referitoare la finanțarea terorismului

Consiliul de securitate a sesizat fenomenul terorismului internațional în urma numeroaselor crize cu care s-a confruntat. Printre aceste crize care au determinat Consiliul de securitate să abordeze problema terorismului internațional se află atentatele îndreptate împotriva aeronavelor, aeroporturilor și navelor de croazieră civile, precum și asasinatele politice. Principalele rezoluții ale Consiliului de securitate referitoare la combaterea finanțării actelor de terorism sunt următoarele:

1267 din 15 octombrie 1999 pentru înghețarea fondurilor și a celorlalte resurse financiare ale Talibanilor;

1333 din 19 decembrie 2000 pentru înghețarea fondurilor și a celorlalte resurse financiare ale lui Ossama ben Laden și ale organizației Al-Qaida;

1363 din 30 iulie 2001 referitoare la crearea unui mecanism de urmărire a punerii în aplicare a măsurilor stabilite prin rezoluțiile 1267 și 1333;

1373 din 28 septembrie 2001 referitoare la amenințarea la adresa păcii și securității internaționale reprezentată de actele de terorism și la crearea Comitetului împotriva terorismului;

1377 din 12 noiembrie 2001 prin care se solicită statelor membre să pună în aplicare prevederile rezoluției nr. 1373;

1390 din 16 ianuarie 2002 având ca scop consolidarea măsurilor de înghețare a fondurilor prevăzute prin rezoluțiile 1267 și 1333;

1452 din 20 decembrie 2002 prin care se autorizează anumite excepții de la reglementările referitoare la înghețarea fondurilor stabilite prin rezoluțiile 1267 și 1333, dacă aceste fonduri sunt necesare pentru cheltuieli de bază, în special pentru provizii, locuințe, servicii juridice și cheltuieli pentru păstrarea resurselor financiare, precum și pentru cheltuieli extraordinare cu condiția aprobării Comitetului 1267;

1455 din 17 ianuarie 2003 privind măsurile destinate să îmbunătățească aplicarea dispozițiilor referitoare la înghețarea fondurilor prevăzute prin rezoluțiile 1267, 1333 și 1390.

Consiliul de securitate a calificat actele de terorism drept amenințări la adresa păcii și securității internaționale. Rezoluția 1373 din 2001 folosește în acest sens termeni foarte generali, declarând că actele de terorism de la 11 septembrie 2001 constituie, ca orice act de terorism internațional, o amenințare la adresa păcii și securității internaționale. Consecința juridică a acestei calificări a actelor de terorism ca amenințări la adresa păcii și securității internaționale este că după adoptarea acestei calificări, Consiliul de securitate este îndreptățit să întreprindă măsurile sau să adopte sancțiunile colective prevăzute de capitolul 7 al Cartei Națiunilor Unite. Măsurile pe care Consiliul decide să le ia în aceste împrejurări sunt obligatorii pentru toate statele membre ONU în virtutea art. 25 și 48 al Cartei.

Măsurile colective adoptate de Consiliul de securitate ca răspuns la actele de terorism ca amenințare la adresa păcii și securității internaționale obligă statele membre să ia măsuri față de persoanele, grupările, organizațiile și resursele lor financiare.

Rezoluția 1273 din 2001 îmbină aceste elemente, iar caracterul său cvasi legislativ îi conferă un statut unic. Deși rezoluția a fost adoptată ca răspuns la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, măsurile pe care aceasta le prevede sunt exprimate de o manieră largă și nu se limitează la identificarea și sancționarea presupușilor autori ai atentatelor din septembrie 2001. Aceste măsuri au un caracter general și au ca scop prevenirea, urmărirea și reprimarea tuturor actelor de finanțare a terorismului. Totodată, în ceea ce privește înghețarea resurselor financiare ale teroriștilor, rezoluția nu prevede o listă de persoane sau entități. Ea impune înghețarea resurselor financiare ale teroriștilor în general și nu modifică regimul special al înghețării fondurilor teroriștilor identificați, așa cum a fost el stabilit prin rezoluțiile anterioare ale Consiliului de securitate.

Rezoluția nr. 1373/2001

Deși deciziile luate de Consiliul de securitate sunt obligatorii pentru toate statele membre ale ONU, natura exactă a obligațiilor pe care ele le impun depinde de formularea utilizată în rezoluție. Se admite, în general, că deciziile Consiliului de securitate sunt obligatorii, în timp ce recomandările sale nu au aceeași forță juridică. Din cele trei paragrafe din dispozitivul rezoluției care se adresează statelor, primele două sunt exprimate sub forma unor decizii obligatorii ale Consiliului de securitate, în timp ce cea de-a treia este exprimată sub forma unei recomandări. Este posibil, totuși, ca în practică, această distincție să nu fie importantă pentru elaborarea legislației de punere în aplicare, de vreme ce Consiliul de securitate s-a declarat hotărât să întreprindă toate măsurile necesare pentru a asigura deplina aplicare a rezoluției și că scopul Comitetului contra terorismului, așa cum a fost fixat prin rezoluție, este acela de a urmări punerea în aplicare a rezoluției în ansamblul ei.

Rezoluția are o viziune lărgită asupra reprimării finanțării actelor de terorism, principalele dispoziții ale rezoluției putând fi analizate comparativ cu prevederile Convenției, astfel:

Înghețarea fondurilor financiare ale teroriștilor și ale organizațiilor teroriste

Rezoluția impune statelor obligația de a îngheța imediat fondurile și celelalte resurse financiare ale persoanelor care comit ori încearcă să comită acte de terorism, le facilitează sau participă la aceasta. Această obligație privește atât entitățile aparținând acestor persoane cât și pe cele controlate direct ori indirect de ele. Rezoluția nu menționează rezoluțiile anterioare ale Consiliului de securitate care impuneau obligația de a îngheța resursele financiare ale unor persoane și entități determinate și nu menționează nici o listă a acestor persoane sau entități publicate în rezoluțiile anterioare. Rezultă, așadar, că obligația generală de înghețare a resurselor financiare ale teroriștilor prevăzută de rezoluție este independentă de regimul stabilit prin rezoluțiile anterioare. Obligația generală stabilită prin rezoluție de a îngheța aceste resurse este similară obligației conținută de Convenție de a lua măsurile necesare pentru blocarea fondurilor folosite sau destinate a fi folosite la comiterea infracțiunilor de terorism. Rezoluția și Convenția lasă la latitudinea statelor conceptele de înghețare, indisponibilizare și confiscare.

Ținând cont de formularea largă utilizată în definirea acestor termeni, Comitetul contra terorismului a adoptat interpretarea potrivit căreia rezoluția obligă la înghețarea resurselor financiare ale persoanelor și entităților suspectate de terorism, indiferent dacă figurează sau nu pe listele stabilite de Consiliul de securitate, ori că sunt identificate ca atare de către state. Cu toate acestea, datorită absenței unei definiții uniforme a terorismului de la un stat la altul, a nivelurilor diferite de protecție juridică acordată celor al căror nume figurează pe aceste liste și faptului că statele adesea evită să comunice informațiile complete pe care se bazează suspiciunile lor, obligația de a îngheța resursele financiare ale teroriștilor prezumați de către state a fost pusă la îndoială. Stabilirea de către Consiliul de securitate a listei persoanelor bănuite de terorism, potrivit procedurilor stabilite la nivel internațional, a diminuat aceste îndoieli.

Prin rezoluțiile anterioare (1267 și 1333), Consiliul de securitate, acționând în temeiul capitolului 7 al Cartei a hotărât ca statele membre ale Națiunilor Unite să blocheze resursele financiare ale Talibanilor și ale lui Ossama ben Laden, precum și pe ale entităților pe care aceștia le dețin sau le controlează, cum sunt cele desemnate de către Comitetul sancțiunilor. Contrar Rezoluției 1373, aceste rezoluții instaurează un regim autonom al blocării resurselor financiare în baza căruia listele de persoane și entități ale căror fonduri trebuie să fie blocate sunt publicate și modificate din timp în timp sub autoritatea Consiliului de securitate. Comitetul 1267 (Comitetul sancțiunilor) este alcătuit în același mod ca și Consiliul de securitate. El a publicat o listă a persoanelor și entităților aparținând sau fiind asociate Talibanilor și organizației Al-Qaeda.

Directivele Comitetului 1267 privind organizarea lucrărilor conțin dispoziții precise referitoare la modul de adăugare și de ștergere de pe listă a persoanelor și entităților ale căror resurse financiare trebuie să fie blocate. Bazându-se pe informațiile furnizate de statele membre ONU, Comitetul a desemnat în sesiune privată aceste persoane și entități. Persoanele și entitățile înscrise pe listă pot cere ștergerea de pe listă, urmând în acest sens procedura stabilită de Comitet. În acest scop, persoana sau entitatea trebuie să depună la guvernul țării sale de rezidență sau cetățenie o cerere prin care solicită reexaminarea cazului său. Dacă acest guvern decide să dea curs solicitării sale, el trebuie să obțină acordul guvernului care a identificat inițial persoana sau entitatea pentru ștergerea acesteia de pe listă. În absența acestui acord, guvernul căruia i-a fost transmisă solicitarea poate să aducă acest caz spre dezbatere în fața Comitetului, în primă instanță, iar instanța de recurs este Consiliul de securitate. Lista actualizată a persoanelor și entităților ale căror fonduri financiare trebuie blocate este publicată în permanență pe site-ul de Internet al Comitetului 1267.

1.6.5.Recomandările speciale ale GAFI referitoare la finanțarea terorismului

Reacția GAFI la atentatele teroriste din Statele Unite a fost promptă. Pe data de 29 și 30 octombrie 2001, GAFI s-a reunit la Washington în reuniune plenară extraordinară și a decis să își extindă misiunea dincolo de spălarea banilor prin includerea în cadrul acesteia a finanțării terorismului și să-și focalizeze energia și competențele tehnice pe eforturile de combatere la nivel mondial a finanțării terorismului. La această reuniune, GAFI a adoptat o nouă serie de 8 recomandări speciale referitoare la finanțarea actelor de terorism. GAFI a cerut statelor membre să procedeze până la data de 1 mai 2002 la o autoevaluare a punerii în aplicare a acestor recomandări speciale. Această invitație a fost adresată, de asemenea, tuturor statelor lumii, chiar și celor care nu fac parte din GAFI. Grupul a publicat, de asemenea, un chestionar de autoevaluare referitor la punerea în aplicare a celor 8 recomandări speciale, precum și note directive pentru aplicarea acestora. În septembrie 2002, GAFI a anunțat că mai mult de 120 de state au dat deja curs cererii de autoevaluare.

Recomandările speciale

Primele 5 recomandări speciale cuprind dispoziții similare celor din Convenție și Rezoluție. Ultimele 4 privesc domenii de noutate. Conținutul sintetic al acestora se prezintă după cum urmează:

Ratificarea și punerea în aplicare a Convenției și rezoluțiilor Națiunilor Unite

Fiecare stat trebuie să ia măsuri imediate pentru a ratifica și a pune în aplicare, fără nici o restricție, Convenția Națiunilor Unite pentru reprimarea finanțării terorismului.

Prima recomandare specială a Grupului de acțiune financiară internațională stabilește deopotrivă că statele trebuie să pună în aplicare fără întârziere rezoluțiile Consiliului de securitate al Națiunilor Unite referitoare la prevenirea și reprimarea actelor teroriste, mai ales a Rezoluției 1373. Notele directive stabilesc faptul că aceste rezoluții sunt următoarele: 1267/1999, 1269/1999, 133/2000, 1373/2001 și 1390/2002.

R.S. 2 Incriminarea finanțării terorismului și a spălării de bani comise în cadrul activităților teroriste

A doua recomandare specială introduce regula incriminării finanțării terorismului, a actelor teroriste și a organizațiilor teroriste. Expresia acte teroriste are în vedere actele pe care părțile la Convenție au convenit să le incrimineze. Recomandarea specială nu definește organizațiile teroriste și lasă în grija fiecărui stat acest lucru. Se pare că termenul terorism are o dublă utilizare împreună cu expresia acte teroriste. În plus, statele trebuie să facă din acestea infracțiuni adiacente infracțiunii principale de spălare de bani.

Pentru a evalua punerea în aplicare a acestei recomandări trebuie avute în vedere următoarele criterii:

infracțiunea de finanțare a actelor de terorism trebuie, de asemenea, să fie aplicată atunci când teroriștii sau organizațiile teroriste se găsesc pe teritoriul unui alt stat sau atunci când actul terorist este realizat într-un alt stat;

infracțiunea se aplică cel puțin persoanelor juridice și fizice care sunt implicate în activitățile legate de finanțarea terorismului;

dacă sistemul juridic al țării în cauză o permite, infracțiunile de finanțare a actelor de terorism trebuie să se aplice și persoanelor juridice;

legislația în vigoare trebuie să prevadă sancțiuni administrative, civile sau penale în cazul delictelor de finanțare a actelor de terorism, precum și mijloace și resurse judiciare suficiente pentru a asigura aplicarea efectivă a legislației împotriva finanțării actelor de terorism.

Notele directive conțin definiția celor 3 termeni utilizați în contextul Recomandării speciale nr. 2.

„Înghețare” : în cadrul Recomandării, un guvern sau o autoritate judiciară competentă trebuie să fie în măsură să înghețe, să blocheze sau să pună sub sechestru fondurile sau resurse în cauză, făcându-le astfel indisponibile și netransferabile. Acestea rămân proprietatea titularului de origine și pot fi administrate în continuare de instituția financiară sau de persoana desemnată să le gestioneze de către proprietar.

„Indisponibilizare”: La fel ca în cazul înghețării, guvernul sau autoritatea competentă trebuie să poată întreprinde măsurile sau să emită un titlu executoriu care să-i permită să preia controlul fondurilor sau resurselor în cauză. Acestea rămân proprietatea titularului de origine, cu toate că autoritatea competentă poate să intre în posesia acestora și să asigure administrarea sau gestiunea acestora.

„Confiscare”: Este vorba de confiscare atunci când guvernul sau autoritatea judiciară competentă ordonă transferul către stat al proprietății fondurilor sau resurselor în cauză. Astfel, proprietarul inițial pierde toate drepturile sale asupra bunurilor. Ordonanța de confiscare este în general în legătură cu o condamnare penală sau cu o hotărâre a justiției prin care s-a stabilit că bunul respectiv a fost obținut sau a fost destinat să fie utilizat contrar dispozițiilor legale.

Înghețarea și confiscarea bunurilor teroriștilor

Înghețarea, indisponibilizarea și confiscarea sunt tratate în mod diferit în Convenție, Rezoluție și Recomandările speciale. Convenția stabilește că fiecare stat parte va adopta, conform principiilor sale de drept intern, măsurile necesare pentru identificarea, detectarea, înghețarea sau indisponibilizarea fondurilor teroriștilor și pentru confiscarea acestora. Rezoluția conține, de asemenea, obligația generală a statelor de a îngheța resursele teroriștilor, iar Rezoluțiile 1267 și 1390 obligă la înghețarea efectivă a fondurilor teroriștilor și organizațiilor teroriste enumerate de Comitetul 1267. Totuși, aceste rezoluții se limitează la a cere înghețarea acestor fonduri. Ele nu impun indisponibilizarea sau confiscarea acestora. A treia recomandare specială reunește toate aceste 3 elemente ale confiscării, indisponibilizării și înghețării.

Declararea tranzacțiilor suspecte în legătură cu terorismul

A patra Recomandare specială stabilește obligația instituțiilor financiare de a semnala tranzacțiile suspecte a avea legătură cu finanțarea actelor de terorism. Notele directive stabilesc faptul că statele pot opta cu privire la obligația de a efectua aceste declarații între aplicarea unui criteriu subiectiv (o instituție financiară suspectează o tranzacție de a fi legată de finanțarea terorismului) sau a unui criteriu mai obiectiv (o instituție financiară are indicii temeinice de a suspecta că fondurile sunt legate de finanțarea actelor de terorism).

Cooperarea internațională

A cincea Recomandare specială stabilește regula potrivit căreia statele sunt obligate să-și acorde reciproc asistență în cadrul anchetelor, investigațiilor sau procedurilor penale, civile sau administrative privind finanțarea actelor de terorism, privind actele teroriste și organizațiile teroriste. Notele directive stabilesc că această recomandare se referă la următoarele tipuri de asistență:

1. Schimbul de informații referitor la finanțarea terorismului prin mecanisme de asistență judiciară, inclusiv culegerea de probe, producerea de documente în vederea unei anchete, percheziție sau ridicarea de documente ori de obiecte pentru a fi folosite în cadrul procedurilor sau anchetelor penale, posibilitatea de a aplica o ordonanță emisă într-un alt stat cu privire la indisponibilizare sau confiscare într-o cauză penală;

2. Schimbul de informații prin alte mijloace decât mecanismele asistenței judiciare, în special schimburile între celulele de informații financiare (CRF) sau alte agenții de supraveghere;

3. Măsuri pentru a crea posibilitatea refuzării azilului solicitat de persoanele implicate în finanțarea terorismului;

4. Proceduri care permit extrădarea acestor persoane;

5. Dispoziții sau proceduri prin care să se asigure imposibilitatea justificării refuzului cererii de extrădare prin motivații de ordin politic.

Transferul alternativ de fonduri

A șasea Recomandare specială stabilește regula potrivit căreia statele membre sunt obligate să stabilească anumite reguli în materia luptei împotriva spălării banilor și cu privire la sistemele informale de transfer de fonduri adică acele sisteme care nu recurg la instituțiile din sectorul financiar formal, cum sunt băncile, pentru a efectua transferul fondurilor dintr-o țară în alta. Conform notelor directive, această recomandare implică:

– ca toate serviciile informale de virament sau transfer să obțină o autorizație sau să fie înscrise într-un registru;

– ca recomandările GAFI cu privire la identificarea clienților, conservarea documentelor și declararea tranzacțiilor suspecte să fie extinse și sistemelor alternative de transfer de fonduri;

– să fie aplicate sancțiuni în cazul nerespectării acestor dispoziții.

Identificarea clientului în cazul viramentelor electronice

Recomandarea specială numărul 7 se referă la identificarea clienților în cazul viramentelor electronice naționale și internaționale. Potrivit notelor directive, regula este următoarea:

informațiile referitoare la cel care dă ordinul de plată sunt incluse în transferurile de fonduri naționale și internaționale;

instituțiile financiare conservă aceste informații la fiecare etapă din lanțul de plată;

statele obligă instituțiile financiare să pună în aplicare o supraveghere strictă a activităților de transfer de fonduri atunci când nu sunt disponibile informații complete cu privire la cel care dă ordinul de plată. Această regulă privește instituțiile financiare, birourile de schimb și serviciile de transfer de fonduri. Problema lipsei de informații cu privire la cel care dă ordinul de plată în cazul viramentelor electronice privește spălarea de bani în ansamblul său, trebuind a fi avute în vedere și în cadrul celor 40 de recomandări ale GAFI cu privire la spălarea de bani.

Organizațiile fără scop lucrativ

Potrivit celei de-a 8 Recomandări speciale, statele trebuie să-și revizuiască legile și reglementările referitoare la entitățile care pot fi utilizare în scopul finanțării terorismului. Aceasta lasă în grija fiecărui stat determinarea tipului de organizație care este vulnerabilă în special, bazându-se pe evaluarea condițiilor locale. Recomandarea atrage, totuși, atenția, în special, cu privire la organismele fără scop lucrativ și instituie obligația statelor de a se asigura că ele nu pot fi utilizate abuziv:

de către organizațiile teroriste care se prezintă ca entități legitime;

în scopul exploatării entităților legitime ca mijloace de finanțare a terorismului, inclusiv prin evitarea măsurilor ce vizează înghețarea fondurilor;

în scopul de a disimula sau de a ascunde traseul clandestin al fondurilor destinate unor scopuri legitime, în vederea finanțării organizațiilor teroriste.

Această recomandare nu oferă un răspuns legislativ imediat și exhaustiv. Prima parte a recomandării impune un examen al regimului juridic al acestor entități pentru a se asigura că ele nu pot fi utilizate în mod abuziv pentru finanțarea terorismului. Numai în urma acestui examen făcut de autorități, se poate decide cu privire la cele mai potrivite măsuri pentru a răspunde riscurilor identificate.

A doua parte a Recomandării se referă mai precis la organizațiile fără scop lucrativ. Prin notele directive se stabilește că statele trebuie să se asigure că aceste entități nu pot fi utilizate pentru a disimula sau a facilita activități de finanțare a terorismului, pentru a evita măsurile având ca scop înghețarea fondurilor ori pentru a disimula deturnarea fondurilor legitime către organizațiile teroriste. Recursul la aceste organisme fără scop lucrativ pentru a atrage fonduri în profitul activităților teroriste reprezintă o tendință actuală datorită faptului că este dificil a se distinge între aceste fonduri și celelalte fonduri gestionate de aceeași entitate fără scop lucrativ. În realitate, singura diferență între un dar legal și un dar ilegal către sau prin intermediul unui organism fără scop lucrativ, o reprezintă intenția adiacentă operațiunii. Este posibil, în plus, ca în anumite cazuri, conducerea entității să nu cunoască faptul că aceste fonduri sunt utilizate în scopuri ilegale. GAFI a publicat un document conținând cele mai bune practici de luptă împotriva utilizării abuzive a organizațiilor fără scop lucrativ, care reprezintă un ghid al acestui sector de activitate.

Transportatorii de fonduri

Statele trebuie să aibă în vederea adoptarea de măsuri speciale pentru depistarea transporturilor fizice de numerar sau titluri la purtător peste frontiere.

Acestea se referă la posibilitatea autorităților competente de a bloca sau reține sumele de bani în numerar sau titlurile la purtător cu privire la care există suspiciuni că sunt destinate finanțării actelor de terorism.

1.6.7.Forme de corelare cu infracțiunea de spălare a banilor

Riscurile crescute de spălare a banilor odată cu folosirea noilor medii, nivelarea liniei de direcție europeană a spălării banilor și atentatele de la 11.09.2001 în S.U.A. și de din 11.03.2004 au dus la schimbarea și înnoirea a numeroase regulamente pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.

În această situație se află Germania sau SUA în care a fost editată Legea Patriot. Această lege a fost creată în scopul „prevenirii și pedepsirii acțiunilor teroriste pe teritoriul SUA și la nivel internațional, pentru îmbunătățirea instrumentelor de cercetare penală și pentru alte scopuri”.

În cadrul Legii Patriot, Titlul al III-lea cuprinde unele reglementări privind limitarea spălării de bani și finanțarea operațiunilor antiteroriste în care sunt stabilite situații de derogare de la dreptul comun pentru o mai bună cunoaștere și reprimare a fenomenului de spălare a banilor mai ales în cazurile în care el are legături cu terorismul. În secțiuni distincte sunt indicate măsuri speciale privind jurisdicția, instituțiile financiare și tranzacțiile internaționale suspecte de implicare în spălare de bani; interzicerea conturilor americane corespondente care sunt constituite în bănci-paravan din străinătate; cooperarea în domeniul spălării banilor.

În ceea ce privește țara noastră, în cadrul Legii nr. 535/2004, în Capitolul al III-lea, sunt stabilite anumite măsuri pentru prevenirea finanțării actelor de terorism. În chiar prima sa secțiune sunt stabilite operațiuni financiar-bancare interzise, indicate de art. 23: operațiunile financiar-bancare între rezidenți și nerezidenți, precum și între nerezidenți, constând în operațiuni de cont curent sau de cont de capital, inclusiv operațiunile de schimb valutar, astfel cum sunt definite prin reglementările valutare emise de Banca Națională a României, efectuate pentru sau în contul persoanelor fizice ori juridice prevăzute în anexa de urgență a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, aprobată prin Legea nr. 466/2002.

Mai mult decât atât, în accepțiunea acestei noi legi, conform art. 33 lit. F, infracțiunea de spălare a banilor, între altele este asimilată actelor de terorism, pedeapsa aplicabilă fiind cea prevăzută de reglementarea din Legea nr. 656/2002 al cărei maxim special se majorează cu trei ani: „Sunt asimilate actelor de terorism următoarele fapte: … bancruta frauduloasă, actele de corupție, șantajul, traficul de persoane, traficul ilicit de droguri și precursori, contrabanda, traficul cu autoturisme furate, falsificarea de monedă sau de alte valori, precum și orice alte infracțiuni având ca finalitate realizarea unui profit în folosul entității teroriste”;

În completare, în baza art. 36, punerea la dispoziția unei entități teroriste a unor bunuri mobile sau imobile, cunoscând că aceste sunt folosite pentru sprijinirea sau săvârșirea actelor de terorism, precum și realizarea ori colectarea de fonduri, direct sau indirect, ori efectuarea de orice operațiuni financiar-bancare, în vederea finanțării actelor de terorism, se sancționează cu închisoare de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

În conformitate cu Capitolul al II-lea din Legea nr. 535/2004, la nivel național, activitatea de prevenire și combatere a terorismului se organizează și se desfășoară în mod unitar, iar pentru asigurarea acestei unități, cooperarea în domeniu se realizează ca Sistem național de prevenire și combatere a terorismului, din care fac parte importante instituții ale statului ce au atribuții foarte stricte stabilite, de asemenea , prin lege.

În conformitate cu art. 20, amenințările la adresa securității naționale a României, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, inclusiv faptele de terorism prevăzute în prezenta lege pentru a se propune procurorului de către organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale, în cazuri justificate, să solicite autorizarea efectuării unor activități în scopul culegerii de informații, constând în: interceptarea și înregistrarea comunicațiilor, căutarea unor informații, documente sau înscrisuri pentru a căror obținere este necesar accesul într-un loc, la un obiecte sau deschiderea unui obiect; ridicarea și repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informațiilor pe care acesta le conține, cât și înregistrarea, copierea sau obținerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte, întreținerea și ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse.

Finanțarea terorismului este diferită de clasica spălare a banilor. În cazul spălării banilor, veniturile activității ilicite sunt spălate sau stratificate în mijloace care le fac să pară legale, iar scopul final este, de obicei câștigarea unor cantități mai mari de bani. Prin finanțarea terorismului, sursa de fonduri sau de finanțare este adesea „legitimă”, iar scopul final nu este neapărat atragerea de mai multe fonduri, de obicei „nu au scopuri financiare”.

Cu toate acestea, există similitudini în modul în care crima organizată internațională și organizațiile teroriste transferă banii sau cum încearcă să-și ascundă proveniența fondurilor. Grupările teroriste internaționale au nevoie de bani pentru a atrage, a sprijini și a-i păstra pe cei din lumea întreagă care aderă la aceste grupări, precum și pentru a-și asigura loialitatea altor grupări care au scopuri comune. Astfel există o necesitate de a crea scheme pentru atragerea, colectarea și distribuirea banilor forțelor operative pregătite pentru atacuri teroriste. În acest mod se poate explica „necesitatea de circulație a banilor” care fac fondurile teroriste vulnerabile la depistarea și investigația financiară, metode esențiale pentru combaterea finanțării terorismului.

Pentru a oferi o privire de ansamblu principalelor surse de finanțare și asupra mijloacelor utilizate în circulația capitalurilor pe care organizațiile teroriste le utilizează în sprijinirea rețelelor sale, putem sublinia faptul că persoanele investigate pentru comiterea unor activități teroriste au efectuat operațiuni de transmitere a banilor prin sistemele alternative răspândite în toată lumea. Adesea fondurile au fost transferate în străinătate prin intermediul acelor rețele alternative de transfer a banilor, fiind colectate de către cetățenii străini de naționalități specifice, rezidenți în câteva țări implicate în lupta împotriva terorismului.

Pentru astfel de entități, operarea prin intermediul sistemului bancar a dus la dezvoltarea activității lor pe plan internațional.

În alte cazuri, persoanele fizice, în majoritate de naționalitate indiană au efectuat plăți în numerar în diferite țări, implicând sume mari de bani și care au fost direcționate spre același cont. Fondurile colectate erau apoi transferate în Asia sau în SUA.

Dar cel mai comun instrument, folosit în special de organizația „Al-Qaida”, în vederea sprijinirii grupării sale teroriste, este reprezentat de „sistemul informal de circulație a banilor”, așa-numitul sistem Hawala.

CAPITOLULII

FINANȚAREA TERORISMULUI ÎN

CONTEXTUL GEOPOLITIC ACTUAL

2.1. Criza financiară mondială – factor de vulnerabilizare a statelor față de fenomenul de finanțare a terorismului

Cauzele crizei economice și financiare actuale sunt diverse. Șefii de stat si de guvern din G-20 au menționat in declarația lor de la summit-ul din 15 noiembrie 2010 următoarele:

a)politicile monetare și de curs de schimb care au dus la lichiditate excesiva;

b)absența sau insuficiența reglementării anumitor domenii sau actori;

c)goana dupa randamente irealist de mari fără o evaluare sau cunoaștere suficientă a riscurilor de către actorii de pe piața, precum și de către instanțele de reglementare și control;

d)utilizarea excesivă a tehnicii de „Leveraged Buy-Out" (LBO) sau a efectului „pârghiei bancare", prin finanțarea achizițiilor din împrumuturi – metodă financiară aspru criticată de sindicate dar imbratisată fără rezerve de fondurile de investiții;

e)coordonarea insuficientă a politicilor macroeconomice;

f)reforme structurale insuficiente. În acest mod, s-au produs evoluții greșite, care au evidențiat clar necesitatea unei revizuiri a regulilor de joc pentru actori, produse si piețe.

În SUA, la mijlocul anului 2007, s-a prăbușit un joc piramidal cu credite imobiliare, în momentul în care prețurile imobilelor nu au mai crescut. Pe o piață imobiliara supraîncalzita caracterizată de așteptari irealist de optimiste, în baza unor ordine prezidențiale emise in ultimii 20 de ani de catre trei presedinți ai SUA, băncile specializate in „real – estate" au fost obligate in condiții coercitive să ofere credite unor debitori cu solvabilitate scăzută, care in peste 70% din cazuri nu au fost rambursate sau chiar nu au fost deloc folosite conform scopului inițial. Într-o proporție foarte mare, beneficiarii acestora le-au scontat imediat in vederea obținerii de cash, iar sumele echivalente valorilor de creditare acordate au căpătat statut de „marfă" supusă rulajului comercial prin intermediul unor lanțuri de transfer – vanzare controlate la rândul lor tot de către banci. Au apărut noi produse financiare extrem de speculative si netransparente, care s-au sustras oricărui control sau reglementări. Mulți dintre cei implicați nu au conștientizat amploarea riscului.

Spargerea „balonului de sapun" imobiliar în SUA, dar si în cateva state UE a avut drept urmare o criză a fondurilor de investiții speculative („Hedge Funds"), a băncilor de investiții și comerciale, precum și a companiilor de asigurări. Prin securizarea riscurilor, mediul financiar global a fost zguduit profund de undele de șoc generate. Nesiguranța si neîncrederea intre instituțiile financiare au condus la situația în care, chiar si instituțiile financiare solide si sănătoase, au devenit parte a unei blocade a acordării reciproce de credite și la micșorarea până la valori nesemnificative a sumelor totale tranzacționate pe piața interbancară.

Prin diverse canale de transmisie, criza piețelor financiare s-a materializat în cele din urma și în economia reala. Printre efecte se numără:

a)criza creditelor;

b)costurile marite ale finanțării;

c)efectele negative asupra averilor datorate scăderii cursurilor acțiunilor;

d)prabușirea piețelor de export;

e)efecte negative asupra încrederii in sistemul financiar-bancar;

f)deprecieri și riscuri de pierderi in cadrul bilanțurilor contabile.

Între timp, la începutul anului devenit clar ca întreaga OCDE se găsește într-o recesiune a cărei durată și amploare nu pot fi apreciate cu certitudine de către experți în momentul de față.

2.2. Dimensiunile politice, economice și sociale ale securității mondiale – Noul mediu internațional de securitate

Perioada de pace și stabilitate fără precedent pe care o traversează Europa la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI se datorează existenței Uniunii Europene. Ea este cea care a generat nu doar un nivel ridicat de dezvoltare economică pe continent, ci și o nouă abordare a securității, întemeiată pe soluționarea pașnică a disputelor și pe cooperarea internațională multilaterală prin intermediul unor instituții comune.

Prin contrast cu aceste evoluții pozitive din vestul continentului, în alte părți ale Europei, și mai ales în Balcani, s-au înregistrat după 1990 o serie de crize, care s-au derulat în contextul reașezărilor geopolitice ce au urmat sfârșitului războiului rece. O caracteristică esențială a acestora a fost aceea că ele au avut loc cel mai adesea în interiorul statelor și mai puțin între acestea. În această perioadă forțe militare provenind din Europa au fost trimise în străinătate mai mult decât în orice altă perioadă, inclusiv în regiuni precum Afganistan, Republica Democrată Congo sau Timorul de Est.

Desigur că un rol crucial în asigurarea securității europene l-a jucat SUA, atât prin angajamentele de securitate față de Europa luate în cadrul NATO , cât și prin sprijinul acordat integrării europene.

La nivel mondial încheierea războiului rece a determinat, cel puțin din punct de vedere militar, trecerea la o lume unipolară, în care SUA dețin o poziție dominantă, la foarte mare distanță de orice alt stat. Cu toate acestea, experiența perioadei recente a arătat că nici un stat, nici măcar o superputere precum SUA, nu poate aborda problemele globale de securitate de unul singur.

Mediul internațional de securitate a înregistrat o schimbare dramatică după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Până la 11 septembrie, fenomene precum terorismul, traficul de droguri, traficul de arme mici, migrația ilegală, spălarea de bani acționau aproape separat. Ca urmare, instituțiile naționale și internaționale abordau separat aceste fenomene, cu mai multă sau mai puțină eficiență. Dintr-o dată s-a descoperit că în practică ar putea fi observat un nexus al acestor probleme diferite, utilizat de către rețelele criminale interne și transfrontaliere ca o cale de a îmbunătăți eficiența activității lor.

După tragicele evenimente din 11 septembrie 2001, omenirea este încă confuză privind cauzele, mecanismele activităților criminale. A devenit evident faptul că următorul 11 septembrie 2001 este posibil în orice moment cu diferite ținte, resurse, tehnici și rezultate. Între intervenția din Afganistan și atacul asupra Irakului, alianțele împotriva terorismului au înregistrat diferite evoluții.

Noile relații dintre Statele Unite și Rusia, pe de o parte, și dintre NATO și Uniunea Europeană, pe de altă parte, marchează în prezent mediul internațional de securitate – un nou parteneriat, dar și noi tensiuni. În aceste circumstanțe lipsa de bani, de timp, de viziune și de voință politică ar putea afecta nu doar securitatea națională, cât mai ales pe cea internațională.

În acest context, mai ales după 1998, Uniunea Europeană a dat un nou impuls eforturilor de întărire a securității și de definire a dimensiunii de apărare la nivel european. Dezvoltarea unei politici externe și de securitate comune a inclus și ideea definirii unei politici comune de apărare, menționată în mod explicit în Tratatul de

În același timp, Uniunea Europeană s-a arătat tot mai mult preocupată de finalizarea propriilor reforme instituționale, mai ales în contextul extinderii, precum și de finalizarea dezbaterilor pe tema construcției politice ce va defini viitorul Europei. Aceste dezbateri, cel puțin cele determinate de discutarea Constituției Europene, au șanse rezonabile de a fi reluate în special după votul negativ din Franța și Olanda, cât și după Întâlnirea la nivel înalt de (iunie 2005).

Începând cu 1 ian. 2007, Uniunea Europeană se definește ca o uniune de 27 de state, reunind circa 480 de milioane de locuitori și producând circa 25% din PIB-ul mondial. Devenită actor economic global, UE va trebui să participe mai substanțial și la mecanismele de asigurare a securității globale, chiar dacă formele concrete ale acestei implicări pentru moment nu sunt încă clar precizate.

Din perspectiva României, mediul internațional de securitate a evoluat după 1990 în sensul creșterii complexității și interdependețelor din relațiile internaționale. Drept urmare, stabilitatea internațională nu poate fi astăzi concepută decât în baza cooperării pe multiple planuri la nivelul comunității internaționale, și, mai ales, prin intermediul dialogului în cadru instituționalizat, prin creșterea implicării marilor organizații internaționale în definirea stării de securitate a lumii.

2.3. Conexiunile dintre crima organizată și finanțarea terorismului – Profitul-obiectiv al managementului special al crimei organizate

Analiști prestigioși ai fenomenului de globalizare a criminalității organizate susțin faptul că grupările criminale sunt adevărate organizații economice care se comportă ca societăți multinaționale, ghidate de o rațiune impecabilă: profituri maxime cu cheltuieli minime, controlul pe verticală al sectoarelor, reducerea concurenței, fidelizarea angajaților permanenți și ai clienților săi. Ele identifică și exploatează rapid și eficient slăbiciunile sistemelor legale și juridice, dar și facilitățile oferite de paradisurile fiscale.

Crima organizată caută să-și plaseze afacerile și produsul financiar al acestora în așa-numitele „paradisuri fiscale”.

Termenul de „paradis fiscal” este deseori înșelător și incorect folosit. Pentru a descrie o țară din acest punct de vedere, ar trebui utilizat termenul de „jurisdicție a secretului financiar”. Un anumit, grad de discreție financiară și bancară este caracteristic tuturor statelor, în sensul că acestea impun un anumit nivel de protecție pentru informațiile bancare și comerciale, dar cele mai multe dintre ele nu vor ocroti aceste informații în cazul unei anchete desfășurate de organele legale dintr-o țară străină. O jurisdicție a secretului bancar și financiar va refuza însă, aproape întotdeauna, să-și încalce propriile sale legi cu privire la secretul bancar, chiar și atunci când ar putea fi vorba despre o gravă violare a legilor altei țări. La sfârșitul deceniului nouă, proliferarea jurisdicțiilor care oferă servicii financiare scăpate de sub orice control a devenit îngrijorătoare. Crizele financiare produse în țări din Asia, Rusia, Brazilia, Argentina și Mexic, cu efecte devastatoare asupra economiilor naționale, dar și cu impact asupra stabilității financiare mondiale au evidențiat influența nefastă a criminalității organizate din domeniul afacerilor, asupra climatului general. În fața acestei situații, la 5 aprilie 2000 G-7 (Grupul de Acțiune Financiară a celor 7 țări puternic industrializate – Financial Task’Force), a constituit un grup de lucru desemnat să analizeze impactul centrelor off-shore și a „paradisurilor fiscale” asupra stabilității financiare mondiale, respectiv acele țări și teritorii susceptibile de a constitui centre de reciclare a capitalurilor de origine criminală.

Acest grup de lucru a clasificat țările și teritoriile în funcție de gradul de reglementare juridică și cooperare cu autoritățile financiare în trei grupe:

-în prima grupă, sunt cuprinse șapte țări care au un cadru juridic adecvat standardelor internaționale fiind deschise cooperării (Elveția, Luxemburg, Hong-Kong, Singapore, Insulele Anglo-Normande, Insula Man și orașul Dublin din Irlanda);

-grupa a doua, cuprinde 9 țări care dispunde reglementările legale, dar sunt mai puțin cooperante (Andora, Bahrein, Gibraltar, Monaco, Macao, Malta, Malaiezia, Bermude și Barbados);

-grupa a treia, cuprinde 25 de țări care nu dispun de reglementările necesare și nu manifestă dorința de cooperare în plan internațional (Belize, Costa Rica, Cipru, Liban, Liehtenstein, Panama, Anquilla, Antiqua, Aruba, Insulele Virgine, Caymn, Cook, Marshall, Mauriciu, Antilele Olandeze, Nauru, Nine, Nevis, Santa-Lucia, Saint-Vicent, Samoa, Scychelles, Bahamas, Turcia, Vanautu).

Grupul G- fixat câteva criterii pentru definirea centrelor off-shore entități care atrag un volum important de activități al nerezidenților din următoarele rațiuni: nivel scăzut de impozitare; nivel redus și flexibil de aprobare și înregistrare; un regim redus de control asupra operațiunilor, nivel ridicat de confidențialitate, lipsa de obligativitate a prezenței fizice a clientului pentru înregistrare etc.

Raportul elaborat de Grupul de lucru preciza că: „existența activităților financiare off-shore nu este contrară stabilității financiare globale, dacă aceste sunt corect controlate iar autoritățile cooperează”.

Separat de acest studiu G.A.F.I. (Grupul de Acțiune Financiară Internațională) creat în stabilit o listă de 15 state și teritorii necooperante în lupta împotriva spălării banilor, având în vedere următoarele criterii: taxe de impozitare mici sau chiar deloc; avantaje fiscale speciale pentru rezidenții străini; confidențialitate totală și reticență totală de comunicare a informațiilor solicitate de autorități.

Principalele caracteristici ale paradisurilor fiscale constau în: impozite reduse, secretul operațiunilor bancare, activitatea bancară în economia paradisurilor fiscale reprezintă segmentul cel mai atractiv pentru nerezidenți, publicitate promoțională etc.

Cercetările întreprinse de specialiști scot în evidență faptul că paradisurile fiscale reprezintă o componentă importantă a criminalității organizate, fiind folosite pentru spălarea banilor proveniți dintr-o mare diversitate de activități infracționale (trafic de droguri și armament, contrabandă, evaziune fiscală etc.).

Afacerile legale și ilegale se află într-o strânsă conexiune: criminalitatea organizată investește în afaceri legale, apoi dirijează resursele financiare dobândite prin preluarea sub control a băncilor și societăților comerciale implicate în spălarea banilor.

2.4. Economia subterană, sursă a proceselor de finanțare a terorismului

Definită în diverse moduri, cum ar fi „economia subterană”, „neoficială”, „invizibilă”, „gri” sau „ocultă”, „economie ascunsă”, „neobservată” sau „necontabilizată” – lumea afacerilor subterane, intrată în vocabularul specialiștilor sub denumirea de economie subterană, desemnează ansamblul activităților de natură economică și financiară ilegale, de natură infracțională, prin care se urmărește obținerea de avantaje și profituri materiale.

În opinia profesorului Mircea Coșea economia subterană constă în „ansamblul activităților economice care scapă, total sau parțial, controlului legal și evidenței statistice”.

Complexitatea fenomenului în sine nu conduce la conturarea unui concept de sine stătător. Importanța acordată economiei subterane este pusă în evidență și de implicarea unor instituții și organizații internaționale în elaborarea unor concepte și scheme de interpretare ancorate în realitatea economiei mondializate.

De exemplu, Biroul Internațional al Muncii de la Geneva, a elaborat un Program Special, în care sunt prezentate șapte criterii de definire a economiei subterane în țările în curs de dezvoltare:

1.facilitarea intrării în acest tip de economie, ceea ce înseamnă că orice persoană poate deveni agent al economiei subterane, indiferent de gradul de înțelegere și practicare a instrumentelor economice ;

preponderența utilizării unor resurse locale și a autofinanțării ;

preponderența proprietății de tip familial și a relațiilor de familie ;

organizarea de activități în unități mici, cu mai puțin de zece salariați ;

utilizarea unei tehnologii cu grad superior de intensitate a muncii ;

formarea și calificarea salariaților în afara sistemului oficial de educație și calificare ;

2.acționarea pe o piață a muncii paralelă în care nu sunt reglementate: timpul de lucru, condițiile de salarizare și de protecție a muncii, concediile și sărbătorile legale, elementele de asistență socială.

Aceste șapte criterii sunt caracteristice economiei desfășurate de întreprinderi subterane și economiei muncii subterane (utilizarea „la negru” a forței de muncă).

Dificultăți există nu numai în definirea economiei subterane, ci și în evaluarea acesteia, în cuantificare ei, domeniu în care s-au exprimat opinii nefondate științific.

A existat și există încă o „modă” a anunțării și publicării unor cifre care ar reprezenta dimensiunea sau ponderea economiei subterane, doar pentru a susține unele interese politice sau pur publicitare. În opinia experților Ministerului Economiei și Finanelor , în România economia subterană în anul fost de 40% din PIB, în anul scăzut la 25%, iar în anul fost de 15%.

Întreaga literatură economică este de acord că, cel puțin până în prezent, nu a fost stabilită o metodă perfectă de evaluare și comensurare a economiei subterane.

„Fenomenul economiei subterane este nu numai extrem de complex, dar și multiform”. Surprinderea lui cu precizia unei ecuații matematice nu este posibilă și nici nu ar fi justificată din punctul de vedere al efortului științific și financiar necesar. Ar fi, de fapt, o greșeală. Efortul trebuie orientat, cu precădere, nu atât spre comensurare, cât spre eradicare”.

Și totuși, în opinia noastră, orice fenomen negativ din societate trebuie să fie evaluat, comensurat, spre a ști, chiar cu mare aproximație, care este dimensiunea, respectiv magnitudinea lui.

Suntem de părere că exagerarea ponderii economiei subterane este la fel de dăunătoare ca și banalizarea importanței sale.

Ca și în cazul fenomenului criminalității, unde se operează cu termenii de „criminalitate reală” (totalitatea faptelor penale săvârșite pe un anumit teritoriu, într-o perioadă de timp determinată), „criminalitate aparentă” (totalitatea infracțiunilor sesizate justiției), „criminalitate legală” (totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunțat hotărâri de condamnare rămase definitive), precum și cel de cifra neagră a criminalității (faptele penale care rămân necunoscute organelor legale), considerăm că în privința comensurării economiei subterane, trebuie să se opereze cu indicatori care să fixeze, evident cu aproximația inevitabilă, ponderea acesteia.

În substanța economiei noastre subterane se identifică, uneori cu ușurință, chiar la vedere, două componente distincte:

– componenta banilor negri, care provin din activități legale, dar care nu sunt declarați și înregistrați oficial. În această categorie, regăsim: neraportarea veniturilor și nedeclararea cuantumului real al salariilor sau al altor valori impozabile, munca la negru, evaziunea fiscală practicată de persoane fizice, societăți comerciale, etc.;

– componenta banilor murdari, care provin din activități ilegale și criminale. Apreciem că aceasta este componenta cea mai importantă a economiei subterane, alimentată de fenomenul criminalității care se manifestă sub forma criminalității ordinare (furturi, înșelătorii, speculă, delapidări mărunte, etc.) și a criminalității economico-financiare organizate în domeniile: financiar-fiscal, vamal, bancar, comercial, industrial, precum și sub forma traficului de droguri, corupției, traficului de ființe umane, contrabandei, evaziunii fiscale.

Economia subterană din România este puternică, pentru că teritoriul ei cel mai important este ocupat nu de activitățile legale desfășurate dar nedeclarate (banii negri), ci de fenomenul criminalității în dimensiunea lui economică și financiară (banii murdari) caracterizat printr-un foarte ridicat nivel al „ingineriilor financiare” realizate în zona privatizărilor, instituțiilor de investiții, celor financiar-bancare și utilizării fondurilor publice. Sunt utilizate mijloace, metode și instrumente eficiente de convertire și deturnare a fluxurilor de capital, în scopul scoaterii ilegale a acestuia din țară.

„Este un mixt bine structurat de management modern cu practici sofisticate de evaziune fiscală și clientelism politic, beneficiind de sprijinul și protecția unor puternice grupuri de interese în care oficialii puterii ocupă un loc important. Este sursa unor substanțiale acumulări ilicite de capital, care contribuie la stratificarea societății românești”.

Fiind un concept atât de cuprinzător, dificil de a fi definit unitar din punct de vedere normativ, sociologic, economic și criminologic, economia subterană trebuie abordată ca un fenomen obiectiv al societății, ca un derapaj de la normalitate, imposibil de eradicat, dar posibil și necesar de a fi redus până la o cotă suportabilă.

Se acceptă faptul că știința economică nu poate să măsoare matematic dimensiunea economiei subterane, dar are capacitatea și interesul de a fixa cauzele dezvoltării acesteia.

În lucrarea „Le blanchiment de l’argent”, Olivier Perez precizează „marile cauze ale economiei subterane:

– creșterea presiunii fiscale de către guvernanți (bancherii elvețieni spun că nu ar exista paradisuri fiscale dacă statele nu ar mări fiscalitatea);

– excesul de reglementare din partea autorităților în domeniul comercial, fiscal, bancar, financiar, prin creșterea numărului de interdicții, determină în paralel noi ocazii de fraudă și evaziune;

– prohibiția , care se referă la droguri, vânzarea de arme, prostituție, pariuri, camătă și altele;

– corupția, care se manifestă în toate economiile și care vizează bani dați pentru obținerea de contracte publice, în domeniul formalităților vamale, autorizațiilor de construcție și urbanism, licențe pentru investiții, etc. Corupția poate face parte din tradiția culturală, politică și economică națională și poate fi tolerată cu mai multă sau mai puțină seninătate, în diferite țări și sectoare economice”.

Studii recente „fixează cauzele economiei subterane în condițiile globalizării și creării pieței unice europene:

– nivelul înalt al fiscalității și al contribuțiilor la fondurile de securitate socială (influență asupra economiei subterane de 45 – 55%);

– sistemul fiscal a devenit mult prea complicat și prea dificil de interpretat (10 – 15% influență asupra economiei subterane);

– gradul de acceptare a regulilor și instituțiilor naționale și comunitare este în descreștere (euroscepticism 5 – 10 % influență);

– reducerea numărului de ore săptămânale de lucru și a vârstei de pensionare (5 – 10 % influență);

– reducerea nivelului de educație civică și de loialitate față de instituțiile și legile țării (5 – 10 % influență)”.

În opinia noastră, circumscrisă temei cercetate, respectiv cea privind spălarea banilor și finanțarea actelor de terorism, cauzele economiei subterane prezentate mai sus sunt excesiv fixate pe mediul fiscalității și politicilor reglementative în domeniul economico-financiar.

Suntem de părere că, în analiza cauzalității economiei subterane, trebuie incluse conceptele criminologice privitoare la cauzalitatea criminalității economico-financiare, pentru simplul motiv că acest fenomen (criminalitatea economico-financiară) reprezintă miezul economiei subterane.

Soluția unei analize mai complete (evident neexhaustive), ar fi modelul psiho-socio-criminologic în care trebuie fixate atât cauzele strict economice, cât și cele sociale, politice, criminologice și psihologice, care ar „desena” o imagine mai corectă asupra unui fenomen de o asemenea complexitate.

Dat fiind faptul că elemente de analiză criminologică și psihologică se regăsesc în cuprinsul acestei lucrări, susținem că analiza economică realizată de profesor Mircea Coșea în lucrarea citată (România subterană – Editura Economică, 2004, pag.118-132) este de natură a întregi conceptul de cauzalitate a economiei subterane.

În opinia autorului citat, două sunt cauzele principale ale apariției și dezvoltării economiei subterane:

– nivelul prea înalt al fiscalității:

– rigiditatea excesivă și birocratică a reglementărilor și controlului exercitate de către diversele instituții și organe ale administrației publice.

Excesiva fiscalitate, acompaniată de absența politicilor de încurajare a investițiilor, pot genera o cultură a ocolirii obligațiilor bugetare, ca o reacție de apărare față de o politică și un mediu economic neprietenos.

Dezvoltând „teoria și curba lui Laffer” completată de către Gutmann, care include componenta psihologică a contribuabililor (persoane fizice și juridice), profesorul Mircea Coșea concluzionează: „apropierea științei economice de alte științe sociale și, în primul rând față de psihologie și sociologie, a accentuat importanța unor argumente care reflectă specificitatea naturii umane”.

Atunci când s-au aflat în situația de a explica fenomene economice dificile, analiștii au apelat, potrivit afirmațiilor făcute de Le Bars, J.Camus, G.Cosset și A.Nottola, la argumente de tipul „este în natura omului de a agonisi și de a evita cât mai mult posibil cedarea unor părți din avuție” sau „omul are întotdeauna o reacție adversă față de autoritate, pe care încearcă să o înșele” sau „individualismul este o trăsătură de comportament mai puternică decât colectivismul”.

În propunerea pe care am formulat-o, aceea a unui model „psiho-socio-criminologic”, am considerat că factorii de natură psiho-sociologică au importanța lor în explicarea cauzalității economiei subterane; astfel putem identifica în realitatea socială din România, practici, atitudini și reacții la nivel individual, de mică entitate economică și chiar macro social privitoare la politicile inițiate și aplicate de puterea politică, comportamentul economic și social fiind influențat de:

– reacția individului față de natura și mărimea impozitului, care trebuie plasată în zona impozitelor pe dividende, pe dobânzile bancare și creșterile bursiere;

– modul în care individul și entitatea economică cea mai simplă percepe rolul și statutul guvernului în societate, materializată în dezvoltarea rupturii între cetățean și administrație, situație care generează refuzul cetățeanului sau a entității economice de a se achita de obligațiile fiscale;

– concepția conform căreia birocrația, corupția și lipsa de profesionalism a guvernanților generează proasta gestionare a resurselor bugetare;

– ideea, deja înrădăcinată, potrivit căreia banii publici reprezintă cea mai sigură sursă de îmbogățire a clasei politice și a grupurilor clientelare.

În acest context, se impun a fi actualizate consecințele economiei subterane. Potrivit lui E. Feige „economia subterană determină o deturnare de resurse, care are drept consecință diminuarea semnificativă a veniturilor bugetare cu efect direct asupra politicilor de finanțare oficială”.

În opinia noastră, economia subterană conduce la deteriorarea și degradarea climatului politic și social, prin stabilirea și consolidarea unor raporturi clientelare între puterea politică și actorii cei mai influenți, care acționează în sfera afacerilor ilegale, a criminalității economico-financiare.

Afacerile ilegale, generatoare de bani murdari, au ca principală consecință destabilizarea sistemului legal, constituind un grav pericol pentru societate, întrucât reprezintă nucleul corupției și al criminalității economice. În opinia profesorului Mircea Coșea, consecințele economiei subterane sunt:

– deturnarea utilizării resurselor spre alte scopuri decât cele stabilite oficial;

– creșterea deficitului bugetar și reducerea potențialului de investiții publice;

– subminarea autorității publice și a prerogativelor statale;

– subminarea sistemului de asistență socială;

– creșterea gradului de insecuritate socială și al criminalității.

Evoluția dinamică și consecințele devastatoare ale economiei subterane au determinat abordarea mai realistă a acestui fenomen și elaborarea unor strategii de limitare a celor mai importante surse de alimentare și dezvoltare a acesteia.

După anul 2000, literatura economică a început să dezvolte așa numita teorie „Two Pillar Strategy”, care încearcă să ofere o viziune mai realistă asupra modului de acțiune împotriva economiei subterane.

Luând în calcul evoluțiile economiei mondiale, a climatului social și politic existent în perioada de expansiune a globalizării la început de mileniu trei, autorii abordează fenomenul economiei subterane din două perspective:

– din perspectiva politicilor și măsurilor menite să reducă interesul agenților economici pentru activitățile de economie subterană (exit-option);

– din perspectiva îmbunătățirii și extinderii posibilităților de participare a cetățenilor la procesul de reglementare și de funcționare a instituțiilor publice (voice-option).

Aceste două direcții de acțiune strategică presupun articularea acțiunii celor doi mari actori sociali: statul și cetățeanul, fiecare având misiuni distincte, de egală importanță. Statul trebuie să dezvolte politici pragmatice, care să aibă drept rezultat scăderea gradului de atractivitate a economiei subterane.

Acest lucru se poate realiza, în opinia autorilor citați, prin următoarele măsuri:

1.reducerea fiscalității și simplificarea sistemului fiscal și reformarea sistemului asigurărilor sociale;

creșterea eficienței administrației publice și combaterea birocrației;

îmbunătățirea condițiilor generale de viață;

garantarea dreptului de proprietate și al beneficiului investițional;

2.flexibilitatea reglementărilor în domeniul timpului de muncă și al perioadei de pensionare;

continuarea și accelerarea reformei instituționale.

Al doilea pilon, acela în care actorul principal este cetățeanul, presupune realizarea următoarelor obiective:

stabilitatea mediului politic ;

descentralizare – dereglementare ;

perfecționarea sistemului democratic ;

3.dezvoltarea elementelor de participare a cetățenilor la rezolvarea problemelor comunităților locale.

Profesorul Mircea Coșea, comentând „Two Pillar Strategy”, afirmă că el „reprezintă o strategie globală de limitare și eliminare a ponderii diferitelor activități de economie subterană, aducând în prim plan ideea responsabilității întregii societăți pentru calitatea și corectitudinea mediului economic, considerat mediul primar în explicarea raporturilor de interacțiune între acesta (mediul economic) și cel social și politic al unei națiuni”.

În opinia noastră, strategia de limitare a economiei subterane, trebuie construită pe două direcții, care vizează componentele reale ale economiei subterane:

prima componentă: cea a banilor gri;

a doua componentă: cea a banilor murdari.

Fiecare componentă trebuie definită și cuantificată, astfel încât reacția, respectiv tratamentul, să fie diferențiat, cu șanse de control din partea societății.

Exprimăm opinia că marea criminalitate economico-financiară, care este componenta principală a economiei subterane, nu poate fi contracarată prin măsuri ce vizează „reducerea fiscalității, creșterea eficienței administrației și reducerea birocrației”.

Trebuie spus faptul că marile afaceri din zona economico-financiară nu au nici o legătură cu fiscalitatea și birocrația.

Deși în teoria economică se susține faptul că nu întărirea controlului și a represiunii, sunt soluțiile cele mai bune pentru limitarea economiei subterane, noi afirmăm că în actuala configurație a economiei globalizate, trebuie să se realizeze și conceptul de răspuns globalizat al autorităților legale față de fenomenul criminalității economico-financiare. Controlul de tip „lupă” existent la nivel național trebuie extins la nivel global, pentru simplul fapt că nu poți lupta împotriva criminalității globalizate, doar prin instrumentul național.

Subteranele economiilor naționale au fuzionat între ele, iar imaginea creionată de cercetarea cazului „Parmalat” ne conduce spre concluzie radicală: aceea a necesității unei comunități de informații, de investigare și cercetare penală la nivel continental (cazul Uniunii Europene) și chiar global (Interpol).

Conceptul de dereglementare, specific autorităților de orientare liberală, nu trebuie extins în zona luptei contra criminalității economico-financiare. Acceptăm extensia conceptului în domeniul administrației și al celor care privesc contribuabilii și rolul lor în gestionarea treburilor națiunilor.

Considerăm că reacția autorităților S.U.A. prin adoptarea Legii „Patriot Act” în octombrie 2001, este ilustrarea adevărului că funcția de control și de tratament represiv în legătură cu activitățile ilegale ce alimentează economia subterană, respectiv finanțează actele de terorism, trebuie exercitată cu maximă responsabilitate.

Prin multitudinea formelor de manifestare și a efectelor nocive pe care le propagă, economia subterană blochează eforturile societății, în ansamblul ei, de a crea premisele organizării și funcționării coerente a mecanismelor economiei de piață.

Datorită distorsiunilor grave pe care le generează (denaturarea conținutului informațional al indicatorilor macroeconomici și crearea prin consecință a unei false percepții a realităților economice, erodarea bazelor de impozitare și alterarea mecanismelor fundamentale ale pieței), economia subterană este nu numai ilegală, ci și imorală.

În studiul intitulat „Moralitatea economiei subterane: pro sau contra ?”, dr.Dragoș Pătroi susține: „crima organizată s-a orientat către criminalitatea afacerilor pe fondul genezei fenomenului de internaționalizare a infracționalității economiei și a extinderii tot mai agresive a acestuia. În acest context, criminalitatea economico-financiară a înregistrat o amploare fără precedent, prin forme noi de manifestare și caracterul, tot mai organizat al afacerilor murdare care, treptat, tind să reprezinte o amenințare directă la adresa instituțiilor democratice și, de ce nu, la adresa siguranței naționale. Structurile crimei organizate, favorizate de ambiguitatea legislativă și volatilitatea normativă dar, mai ales, de imperfecțiunile administrării și coerciției fiscale, conduc la un grav dezechilibru al cererii și ofertei pe piețele oficiale, precum și la diminuarea volumului de resurse financiare publice”.

Exprimăm opinia că veniturile bugetare nu pot fi multiplicate dacă politica fiscală nu abordează frontal și în mod decisiv limitarea dimensiunilor economiei subterane.

În opinia lui J. Maillard economia legală și economia subterană sunt astăzi dependente una de cealaltă: „economia criminală s-a contopit cu economia legală. Criminalitatea a devenit o rotiță indispensabilă a societăților contemporane. Criminalitatea și finanțele nu pot exista una fără cealaltă. Dezvoltarea uneia a devenit necesară dezvoltării celeilalte”.

În opinia noastră, fundamentată pe analiza cazurilor de fraude instrumentate în ultimii ani, principala evoluție a grupurilor criminale se observă în puterea lor financiară, datorită acumulării de profituri. Ele s-au adaptat rapid, urmând evoluțiile economice și politice, integrându-se perfect în lumea legală.

Sistemele legale oferă toate oportunitățile necesare cu banii proveniți din afaceri ilegale: reglementările bancare permit transferuri de fonduri în străinătate, inclusiv în paradisurile fiscale; banii proveniți din economia subterană sunt plasați pe piețele financiare.

Credem că grupurile criminale din România, asemenea celor din străinătate, exploatează inteligent oportunitățile create de evoluțiile mediului de afaceri, precum și de cele oferite de politicile economice promovate de guvernanți și cadrul legislativ generos. Spus mai simplu, societatea în ansamblul ei, furnizează instrumentele de care se servesc grupurile criminale în inițierea, dezvoltarea și finalizarea afacerilor ilegale.

CAPITOLUL III

Forme și mijloace de finanțare a terorismului

Funcționarea entităților teroriste presupune alocarea unor fonduri semnificative pentru crearea și menținerea structurii organizaționale, răspândirea propagandistă a ideologiilor promovate și finanțarea desfășurării unor activități menite să confere o aparență de legitimitate acestor structuri.

Pentru delimitarea si prezentarea fenomenului de finantare a terorismului, trebuie avute in vedere modalitatile legale de finantare,dar mai ales modalitatile ilegale,acestea constituind o amenintare atat la adresa statelor lumii cat si a populatiei,efectele acestor modalitati ilegale influentand in mod direct de oamenii obisnuiti.

3.2.Surse de finanțare a activităților teroriste

3.2.1.Finanțarea de către stat

Una dintre sursele de finanțare a activităților teroriste este atribuită aportului și sprijinului clar al anumitor state, care contribuie la furnizarea fondurilor, a armelor și a echipamentului tehnic necesar pentru desfășurarea acțiunilor teroriste proiectate. După opinia experților GAFI, acest terorism organizat „sub egida statelor” ar fi în declin. Cu toate acestea, pentru SCRS, ca și pentru Departamentul de Stat al Statelor Unite (USDS), problema țărilor care sponsorizează terorismul continuă să existe. Conform USDS, lista guvernelor care trebuie supravegheate este următoarea: Coreea de Nord, Cuba, Iran, Irak, Libia, Sudan și Siria. Indiferent despre care stat este vorba, această sursă de finanțare rămâne importantă, în măsura în care ar putea reapărea sau s-ar putea intensifica dacă evenimente politice majore capabile să bulverseze lumea ar surveni.

3.2.2.Surse de finanțare a căror legalitate este variabilă sau ambiguă

In viziunea GAFI este importantă diferențierea surselor de finanțare legale care provin din aceeași regiune geografică, dar în care se știe că se desfășoară activități teroriste, de sursele de finanțare care provin din alte state. De exemplu, exista state considerate „teritoriu gazdă” pentru teroriștii care desfășoară diverse activități de finanțare pe teritoriul său, banii astfel obținuți fiind trimiși ulterior, fie prin intermediul rețelei bancare oficiale, fie prin sistemele neoficiale de transferare de fonduri. Inacest sens, este important să se stabilească deosebirile dintre activitățile de finanțare desfășurate într-o țară în care nu au fost comise acte teroriste și activitățile de finanțare desfășurate într-o țară în care asemenea acte au fost comise.

Sprijinul acordat organizațiilor teroriste prin deturnarea unor fonduri legitime în scopul radicalizării activităților teroriste caracterizează fenomenul de „black-washing”.

Acest sprijin poate proveni și din partea unor organizații caritabile sau unor organizații non-profit, care prezintă unele caracteristici prin care devin atractive pentru teroriști. Astfel, faptul că se bucură de încrederea publicului larg le permite strângerea unor fonduri uriașe în numerar; în condițiile în care proveniența acestora nu este atât de strict monitorizată conferă acestor organizații o vulnerabilitate crescândă în direcția uzitării acestora pentru desfășurarea de activități teroriste.

Donațiile și finanțarea provenită de la persoane fizice. Indivizi bogați care fac sau nu parte din vreo organizație teroristă participă la finanțarea activităților teroriste, suportând în întregime sau doar parțial cheltuielile respectivei grupări sau organizații.

Ridicarea în mod direct a banilor prin intermediul activităților „generatoare de venituri”. Conform surselor GAFI, o parte dintre resursele pe care le obțin teroriștii sunt percepute ca legitime. USDS consideră ca un element demn de luat în considerare proveniența surselor de finanțare a activităților teroriștilor: de la firme sau de la antreprize comerciale legale.

Veniturile provenite de la organizații umanitare și de la asociații de caritate. Datorită credinței lor religioase, membrilor unei comunități li se solicită donarea unei părți din veniturile personale pentru educație, îngrijiri medicale sau cumpărarea de medicamente pentru cei care au nevoie, dar nu dispun de resurse financiare, în asemenea situații, o parte dintre fondurile strânse în scopuri umanitare sunt deturnate pentru susținerea activităților teroriste. De fapt, organizațiile religioase și de ajutorare fac parte dintr-o categorie mai cuprinzătoare, calificată de GAFI drept categoria organizațiilor cu scop nelucrativ (asociațiile, fundațiile și comitetele de colectare a fondurilor, organisme de servicii locale, antreprize de interes public, organisme constituite în societăți anonime și instituții publice de binefacere). Acestea sunt de mai multe tipuri și sunt capabile să se adapteze la țările sau la regiunile în care se instalează dintr-o multitudine de motive. Motivele pentru care aceste organisme colectează fondurile sunt variate: caritabile, religioase, culturale, educative, sociale etc.

În materie de finanțare a activităților teroriste este dificil de făcut o diferențiere între organismele cu scop nelucrativ, care sunt utile teroriștilor, și cele care au fost înființate într-adevăr în scopul declarat.

Strângerea cotizațiilor și/sau a taxelor de înscriere, cum ar fi vânzarea carnetelor de membru al diferitelor organizații. Vânzarea anumitor publicații, aici putând fi vorba despre vânzarea unor materiale de propagandă.

Turneele de desfășurare a unor conferințe, manifestări culturale și sociale. În Canada, de exemplu, asemenea adunări au permis Tigrilor tamouli să-și cunoască programul și să strângă fonduri.

Solicitarea adresată unei comunități vizate. Adesea înfricoșați de amenințări sau de teama represaliilor, o parte dintre membrii unei etnii aflate în exil sunt constrânși să contribuie la susținerea cauzelor teroriste. Contribuțiile pot fi, la fel de bine, și voluntare.

Veniturile care provin de la asociațiile civice și profesionale, încă de la începutul anilor 1990, grupările teroriste depind din ce în ce mai mult de donațiile făcute de asemenea asociații.

3.2.3. Sursele ilegale

Activitățile criminale care se aseamănă cu cele ale organizațiilor criminale. Putem aminti la această categorie, printre altele, recurgerea la traficul de stupefiante și la falsificarea de monedă. Aceasta din urmă constituie, într-adevăr, cel mai bun mijloc de finanțare a traficului de droguri și a terorismului.

Răpirile de persoane și extorcările; recompensele plătite pentru eliberarea ostaticilor, precum și fondurile extorcate de la firme sau de la persoane fizice constituie o importantă sursă de finanțare pentru teroriști, garantând o resursă de venituri regulată.

Activitățile de contrabandă la scară largă; este binecunoscut faptul că organizațiile teroriste obțin o parte din fonduri din traficul cu diamante și alte pietre prețioase.

Diferite tipuri de fraude; operațiunile frauduloase prin intermediul cardurilor bancare constituie frecvent modalitatea prin care organizațiile teroriste obțin venituri.

Diverse forme de furturi, de spargeri etc; cele mai bune exemple la această categorie le reprezintă furturile de automobile și jafurile armate.

Legătura dintre sursele de finanțare a terorismului și zonele de operare ale unei grupări în urma studierii materialelor recente referitoare la tendințele terorismului, pare pertinentă analizarea următoarelor trei aspecte:

fiecare grupare teroristă studiată are moduri de operare specifice;

sursele lor de finanțare nu sunt fixate în timp și spațiu, ci, dimpotrivă, fluctuează și variază;

grupările teroriste sunt susceptibile de a folosi mijloace de finanțare legale în țările în care nu comit acte de terorism, țări care rămân, în această situație, zone de activitate secundare.

După cum s-a mai menționat anterior, pentru a înțelege în întreaga sa complexitate problema finanțării activităților teroriste, este necesară diferențierea dintre țările în care o grupare își comite actele de terorism („zone de activitate primare”) și țările în care nu le comite și în care se limitează să desfășoare doar activități de susținere („zone de activitate secundare”).

Pentru multe dintre grupările internaționale, Canada, de exemplu, se situează în cea de-a doua categorie: acest stat este un spațiu comercial ales și utilizat datorită poziției sale geografice strategice, în care gruparea nu comite acte de terorism, evitând astfel să atragă atenția autorităților asupra sa. A se deda la activități de finanțare prea vizibil ilegale ar fi o imprudență. Cele mai multe forme ilegale de finanțare de mare eficiență sunt utilizate în locuri în care gruparea teroristă este deja o țintă pentru autorități și în locuri în care acestea din urmă s-au dovedit a fi neputincioase, atât față de criminalitate, cât și față de terorism. Se pare că există o stranie similitudine între geografia mișcărilor teroriste și cea a traficului de droguri pe scară largă.

De asemenea, există cazuri în care activitățile ilegale de finanțare și actele de terorism se consolidează reciproc: activitățile ilegale de finanțare permit comiterea actelor de terorism și acestea din urmă permit continuarea activităților ilegale de finanțare.

Un element esențial al oricărui act de terorism îl constituie și difuzarea masivă a informațiilor despre actele comise, încercarea de a i se face un maximum de publicitate. Ar fi interesant de știut până la ce punct și în ce manieră se preocupă grupările teroriste pentru a-și crea reputația în zonele primare, dar și în zonele secundare, unde încearcă adesea să-și construiască o imagine acceptabilă din punct de vedere politic, și anume aceea de grupare oprimată.

Pe lângă eficiența sau ineficienta activităților polițienești și posibilitatea gestionării relațiilor publice se mai adaugă și alți factori care influențează alegerea mijloacelor de finanțare:

identificarea cu un spațiu geopolitic;

capacitatea de a elimina „concurența”, adică alte organizații criminale care acționau până atunci în zonă ocupându-se de traficul cu diferite mărfuri, special cele de pe urma cărora se obțineau cele mai mari profituri;

datoria de a asigura coeziunea grupării, consacrându-se activităților organizate;

datoria de a asigura grupării surse de venit permanente.

Căutarea legitimității acțiunilor inițiate într-o țară anume confirmă faptul că în materie de terorism, granița dintre dreptate și nedreptate este o chestiune de interpretare: „jihadul este ceva legal atunci când lupți împotriva nedreptății, atunci când lupți pentru o cauză dreaptă, pentru eliberarea țării” (prințul Saoud al-Faisal). Încercarea teroriștilor de a obține și/sau de a li se confirma un statut politic, cultural, religios sau economic, precum și încercarea lor de a-și însuși un teritoriu, real sau simbolic, demonstrează faptul că în ceea ce privește explicarea terorismului nu pot fi scăpate din vedere și unele aspecte referitoare la mișcarea popoarelor, la religiile lor și la culturile lor diferite. Urmărind rutele tradiționale, ancestrale, istorice parcurse de grupările teroriste, se poate deduce faptul că sursele de finanțare ale unei anumite grupări contribuie la identitatea pe care aceasta încearcă să o dobândească și să și-o proiecteze în exterior.

Astfel, din punctul de vedere al teroriștilor, acțiunile comise de ei în încercarea de a-și face dreptate sunt susceptibile de a îmbrăca o altă semnificație, un alt sens, o altă denumire față de cele atribuite de Occident. Ceea ce este considerat de unii, într-un context mondial, drept o formă de extorcare, poate fi foarte ușor, în contextul redobândirii unui spațiu ancestral, cultural, politic, religios sau economic, să fie redefinit în termeni de practici religioase. De exemplu, conform anumitor principii ale Islamului, membrii unei comunități trebuie să doneze o parte din veniturile personale pentru educație, pentru îngrijirea bolnavilor etc. De asemenea, ceea ce de unii este considerat ,,răscumpărare” poate fi reinterpretat de alții ca un mijloc de a face cunoscut străinilor sau celor care nu sunt membri ai comunității respective, că pe acel teritoriu se aplică anumite legi și cutume necunoscute lor.

Dacă ceea ce caută teroriștii este legitimitatea actelor lor, a revendicărilor lor, precum și a prezenței lor într-un spațiu dat, trebuie menționat faptul că problemele identificate la nivel național se regăsesc amplificate la nivel internațional unde, din cauza numărului foarte mare de participanți, totul pare foarte complicat, în realitate, nu trebuie subestimate dificultățile pe care le presupune concilierea diferitelor jurisdicții. Astfel, diversitatea interpretărilor influențează aplicarea legilor de către participanții la lupta împotriva terorismului. Mai mult decât atât, confuzia care domnește în ceea ce privește tradițiile și culturile, precum și reticența unora dintre țări în a împărtăși informații de natură confidențială minează adesea eforturile întreprinse.

3.3.Strategii complementare de finanțare a actelor teroriste

În materie de finanțare a actelor teroriste, este important să se țină cont atât de acțiunile individuale, cât și de cele desfășurate la nivel de grup. Astfel, numeroase activități duse la bun sfârșit de grupări pot fi complementare, în timp ce altele demonstrează existența anumitor conflicte de interese personale cu cele ale grupului. Fără îndoială, atunci când este vorba despre desfășurarea unor activități care au legătură cu consolidarea identității grupului, acțiuni comunitare sau acțiuni economice, sau chiar cu punerea pe picioare a unor instituții școlare, membrii unei organizații teroriste încearcă, în general, să-și reafirme în mod simbolic sprijinul față de cauza respectivă, demonstrând că aspirațiile lor personale coincid cu convingerile religioase ale acelui grup.

In această ordine de idei, există anumite activități convenționale care pot servi strategiilor teroriste:

școlile etnice/culturale. Anumite diaspore, destul de importante și de bine organizate sunt în măsură să fondeze școli pentru copiii grupului lor extins și, astfel, să îi învețe limba, obiceiurile, tradițiile poporului din care provin. Atunci când este cazul, aceste școli favorizează și angajarea unora dintre membrii comunității;

activitățile comunitare care țintesc o etnie specifică. Manifestări, reuniuni care vizează respectiva comunitate sunt organizate cu regularitate, în timpul acestor adunări, liderii țin discursuri și prin intermediul standurilor deinformare se asigură că mesajul politic ajunge la public. La nevoie, se procedează și la vânzarea de suveniruri în culorile organizației care patronează evenimentul;

complexele religioase sau moscheile. Apartenența membrilor la aceeași religie favorizează reuniunea, comuniunea și stabilirea idealurilor comune și a mijloacelor care trebuie adoptate pentru a le materializa. Strângerea de fonduri se organizează pe baza obiceiurilor religioase. Sumele colectate sunt destinate îngrijirii bolnavilor și operelor de binefacere;

diferitele fabrici legale care sunt puse pe picioare. Unele companii constituie mijloace eficiente pentru transferarea fondurilor de diverse proveniențe și pentru a masca proveniența lor față de autoritățile țării gazdă;

unele bănci sau sisteme neoficiale de transferare de fonduri. Băncile sau sistemele neoficiale de transferare de fonduri constituie mijloace eficiente de distribuire a banilor către indivizi sau către familiile lor, în țara în care se află sau în țara de origine, în absența unor dovezi scrise, autoritățile nu sunt în măsură să precizeze traseul parcurs de fonduri și, cu atât mai puțin, să identifice destinatarii. Legăturile dintre strategiile de finanțare a activităților teroriste și zonele de activitate secundare se reflectă în aceea că activitățile de finanțare a unei grupări teroriste desfășurate într-o țară gazdă servesc atingerii unei multitudini de scopuri care au legătură cu logica operațională a grupării în cauză. Astfel, pentru un membru al unei grupări teroriste, pe lângă posibilitatea de a participa la strângerea de fonduri în vederea comiterii actelor teroriste, faptul că trăiește într-o țară gazdă îi poate servi diverselor funcții complementare.

3.4.Funcția de legitimare.

Participând la viața politică, socială, culturală, economică a țării gazdă, membrii unei grupări teroriste sunt în măsură să se bucure de considerație pe scena politică pe care o reprezintă, în această situație, ei pot „stabili alianțe” cu politicienii dornici să obțină voturi suplimentare. Pentru grupările teroriste, rezultatul constă în aceea că reușesc să-și justifice/legitimeze acțiunile, având grijă să evidențieze faptul că se bucură de sprijinul politicienilor la nivel local și național.

Funcțiile strategice. Acestea se împart în două categorii:

funcții operaționale și strategice. Activitățile legale ale grupării teroriste permit unui membru al său să aștepte momentul strategic pentru a acționa, să se afle, de exemplu, în apropierea Statelor Unite și să se deplaseze rapid dacă este necesar. De asemenea, acestea permit și planificarea evenimentelor viitoare;

funcțiile legate de dobândirea de cunoștințe. Dobândirea unor aptitudini deosebite, cum ar fi cunoașterea limbii și învățarea tehnologiilor de vârf fac parte dintre activitățile pe care grupările teroriste le consideră utile atunci când se află în străinătate, în plus, dobândirea unor cunoștințe despre cultura și obiceiurile țării gazdă poate constitui o etapă necesară în realizarea anumitor acte teroriste.

Funcțiile juridice: organizarea apărării inculpaților. Unele grupări teroriste sunt capabile să organizeze eficient apărarea unora dintre membrii lor, care fac obiectul urmăririi penale sau care riscă să fie deportați din țara gazdă către țara de origine. Mobilizând, de exemplu, elita judiciară americană (cazul Suresh), grupurile de presiune din țara gazdă și de pe scena internațională, opinia publică poate spera să influențeze autoritățile politice în vederea eliberării inculpatului, să pună capăt procedurilor de expulzare sau chiar să reușească să obțină renunțarea la punerea sub acuzație. Aceste diferite posibilități pot fi chiar exemplificate:

– inculpatul dispune de un alibi. Unii dintre presupușii membri ai grupării teroriste, care ar fi bănuiți de autorități că au participat la finanțarea activităților teroriste ar putea, atunci când este cazul, să dispună de un alibi credibil când sunt acuzați că au participat la finanțarea actelor teroriste. Astfel, în cazul unei acuzații în legătură cu activitățile de finanțare a actelor teroriste, inculpații care tranzitează țara în care sunt acuzați pot pretinde că sumele de bani de care dispun sunt legal obținute;

– presupusul infractor poate prezenta probe în legătură cu buna sa reputație: invocând, de exemplu, implicarea sa ca profesor sau director într-o instituție școlară fondată de comunitatea căreia îi aparține, presupusul terorist poate încerca să demonstreze autorităților că el are o bună conduită. Un exemplu elocvent în acest sens este cazul lui Mahmud Jaballah, bănuit de autoritățile canadiene că face parte din organizația teroristă Islamul Egiptean. În ceea ce-1 privește pe Jaballah, acesta a negat că ar fi avut vreo legătură cu terorismul și a încercat să scoată în evidență implicarea sa în mediul școlar;

– comunitatea care trăiește în țara respectivă se poate mobiliza repede și eficient pentru a-și manifesta opoziția față de decizia autorităților de a-1 inculpa pe unul de-al lor;

– mobilizarea participanților la nivel internațional: într-adevăr, conflictul în care se află acuzatul cu autoritățile țării respective poate lua rapid o turnură internațională și poate apărea pe eșichierul internațional, dat fiind faptul că și alte diaspore reacționează în mod public atunci când este arestat unul de-al lor. În astfel de cazuri, grupurile de presiune din străinătate se alătură comunității care trăiește în țara gazdă pentru a denunța condițiile de detenție, arestarea abuzivă, nerespectarea drepturilor și libertăților individuale etc.

3.5.Spălarea banilor și terorismul

Se știe că terorismul în mod frecvent este susținut prin finanțarea cu fonduri oculte „cu banii murdari” sau cu bani spălați proveniți din infracțiuni, pe lângă alte fonduri folosite pentru pregătirea și comiterea de acte criminale. Strânsa legătură dintre spălarea banilor și terorism a fost corespunzător demonstrată și prin investigațiile autorităților americane și europene din ultimii ani.

Cu ocazia acestor investigații s-au subliniat și unele probleme speciale pe care le ridică terorismul asociat cu faptele de spălarea banilor.

De asemenea, se cunoaște că infracțiunea de spălarea banilor este o infracțiune derivată, corelativă, condiționată de comiterea unui delict, adică a unei infracțiuni. Sub acest aspect spălarea banilor în cazul actelor de terorism n-ar putea fi în mod juridic reținută decât dacă s-au comis mai întâi infracțiuni grave din care au rezultat sume care ar urma să fie spălate. Ca urmare legătura dintre „organizațiile teroriste și susținerile financiare” nu poate fi incriminată ca infracțiune de spălarea banilor mai întâi pentru că sprijinul financiar al organizațiilor teroriste provine cel mai adesea din activități legale (donații, vânzări, acte de comerț), fiind deosebit de dificilă identificarea printre fondurile legale care susțin activitatea organizațiilor teroriste a celor provenite dintr-o activitate ilegală când aceste fonduri sunt amestecate.

În al doilea rând organizațiile teroriste pentru a nu se demasca trebuie să folosească valori cu aparență legală adică valori care, dacă provin dintr-o infracțiune anterioară, au fost spălați. Numai după ce s-a realizat convertirea fondurilor provenite din infracțiuni în valori cu aparență legală acestea pot fi încredințate (proces care are loc în mod frecvent) organizațiilor teroriste ca acestea să le folosească în scopurile lor criminale. N-ar putea fi excluse însă nici actele teroriste în vederea procurării de valori care în urma spălării să fie folosite în alte acțiuni teroriste. Această complexă legătură între spălarea banilor și sumele care stau la dispoziția organizațiilor teroriste trebuie să facă obiectul unor atente investigații.

Controlul asupra provenienței și a destinației fondurilor folosite de organizațiile teroriste nu poate fi realizat nici prin investigarea volumului transferurilor internaționale. În cazul operațiunilor care au precedat atentatele din 11 septembrie 2001, tranzacțiile individuale nu atingeau zece mii de dolari, și erau efectuate prin simple viramente, de persoane cu statut de studenți care păreau a primi banii ca burse ale statului, sau din fondurile părinților. De regulă transferurile internaționale care au ca scop finanțarea terorismului nu provin din transferuri de volum mare, ci din transferuri mai discrete, repetitive, prin viramente diseminate.

După atentatele din 11 septembrie guvernele statelor occidentale au luat măsuri de înghețare rapidă a conturilor tuturor persoanelor aflate pe lista neagră întocmită de autoritățile americane și de supraveghere atentă a operațiunilor bancare suspecte. Pentru a se înlătura posibilitatea repetării faptelor grave anterioare, la 24 octombrie fost votată de Congresul S.U.A. Legea „Patriot” creată în scopul „prevenirii și pedepsirii acțiunilor teroriste pe teritoriul S.U.A. și la nivel internațional, și pentru îmbunătățirea instrumentelor de cercetare penală ca și pentru alte scopuri”.

Titlul al III-lea al legii cuprinde unele reglementări privind finanțarea operațiunilor antiteroriste prin derogare de la dreptul comun, și pentru o mai bună prevenire și reprimare a acestui fenomen. În secțiuni distincte sunt indicate măsuri speciale privind instituțiile financiare și tranzacțiile internaționale suspecte de acțiuni de spălarea banilor.

Riscurile crescute de spălare a banilor odată cu folosirea noilor medii, nivelarea liniei de direcție europeană a spălării banilor și atentatele de la 11.09.2001 în S.U.A. și de la Madrid din 11.03.2004 au dus la schimbarea și înnoirea a numeroase regulamente pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului.

În această situație se află Germania sau SUA în care a fost editată Legea Patriot. Această lege a fost creată în scopul „prevenirii și pedepsirii acțiunilor teroriste pe teritoriul SUA și la nivel internațional, pentru îmbunătățirea instrumentelor de cercetare penală și pentru alte scopuri”.

În cadrul Legii Patriot, Titlul al III-lea cuprinde unele reglementări privind limitarea spălării de bani și finanțarea operațiunilor antiteroriste în care sunt stabilite situații de derogare de la dreptul comun pentru o mai bună cunoaștere și reprimare a fenomenului de spălare a banilor mai ales în cazurile în care el are legături cu terorismul. În secțiuni distincte sunt indicate măsuri speciale privind jurisdicția, instituțiile financiare și tranzacțiile internaționale suspecte de implicare în spălare de bani; interzicerea conturilor americane corespondente care sunt constituite în bănci-paravan din străinătate; cooperarea în domeniul spălării banilor.

În ceea ce privește țara noastră, în cadrul Legii nr. 535/2004, în Capitolul al III-lea, sunt stabilite anumite măsuri pentru prevenirea finanțării actelor de terorism. Mai mult decât atât, în accepțiunea acestei noi legi, conform art. 33 lit. F, infracțiunea de spălare a banilor, între altele este asimilată actelor de terorism, pedeapsa aplicabilă fiind cea prevăzută de reglementarea din Legea nr. 656/2002 al cărei maxim special se majorează cu trei ani: „Sunt asimilate actelor de terorism următoarele fapte: bancruta frauduloasă, actele de corupție, șantajul, traficul de persoane, traficul ilicit de droguri și precursori, contrabanda, traficul cu autoturisme furate, falsificarea de monedă sau de alte valori, precum și orice alte infracțiuni având ca finalitate realizarea unui profit în folosul entității teroriste”;

În completare, în baza art. 36, punerea la dispoziția unei entități teroriste a unor bunuri mobile sau imobile, cunoscând că aceste sunt folosite pentru sprijinirea sau săvârșirea actelor de terorism, precum și realizarea ori colectarea de fonduri, direct sau indirect, ori efectuarea de orice operațiuni financiar-bancare, în vederea finanțării actelor de terorism, se sancționează cu închisoare de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

În conformitate cu Capitolul al II-lea din Legea nr. 535/2004, la nivel național, activitatea de prevenire și combatere a terorismului se organizează și se desfășoară în mod unitar, iar pentru asigurarea acestei unități, cooperarea în domeniu se realizează ca Sistem național de prevenire și combatere a terorismului, din care fac parte importante instituții ale statului ce au atribuții foarte stricte stabilite, de asemenea , prin lege.

În conformitate cu art. 20, amenințările la adresa securității naționale a României, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, inclusiv faptele de terorism prevăzute în prezenta lege pentru a se propune procurorului de către organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale, în cazuri justificate, să solicite autorizarea efectuării unor activități în scopul culegerii de informații, constând în: interceptarea și înregistrarea comunicațiilor, căutarea unor informații, documente sau înscrisuri pentru a căror obținere este necesar accesul într-un loc, la un obiecte sau deschiderea unui obiect; ridicarea și repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informațiilor pe care acesta le conține, cât și înregistrarea, copierea sau obținerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte, întreținerea și ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse.

Finanțarea terorismului este diferită de clasica spălare a banilor. În cazul spălării banilor, veniturile activității ilicite sunt spălate sau stratificate în mijloace care le fac să pară legale, iar scopul final este, de obicei câștigarea unor cantități mai mari de bani. Prin finanțarea terorismului, sursa de fonduri sau de finanțare este adesea „legitimă”, iar scopul final nu este neapărat atragerea de mai multe fonduri, de obicei „nu au scopuri financiare”.

Cu toate acestea, există similitudini în modul în care crima organizată internațională și organizațiile teroriste transferă banii sau cum încearcă să-și ascundă proveniența fondurilor. Grupările teroriste internaționale au nevoie de bani pentru a atrage, a sprijini și a-i păstra pe cei din lumea întreagă care aderă la aceste grupări, precum și pentru a-și asigura loialitatea altor grupări care au scopuri comune. Astfel există o necesitate de a crea scheme pentru atragerea, colectarea și distribuirea banilor forțelor operative pregătite pentru atacuri teroriste. În acest mod se poate explica „necesitatea de circulație a banilor” care fac fondurile teroriste vulnerabile la depistarea și investigația financiară, metode esențiale pentru combaterea finanțării terorismului.

Pentru a oferi o privire de ansamblu principalelor surse de finanțare și asupra mijloacelor utilizate în circulația capitalurilor pe care organizațiile teroriste le utilizează în sprijinirea rețelelor sale, putem sublinia faptul că persoanele investigate pentru comiterea unor activități teroriste au efectuat operațiuni de transmitere a banilor prin sistemele alternative răspândite în toată lumea. Adesea fondurile au fost transferate în străinătate prin intermediul acelor rețele alternative de transfer a banilor, fiind colectate de către cetățenii străini de naționalități specifice, rezidenți în câteva țări implicate în lupta împotriva terorismului.

Pentru astfel de entități, operarea prin intermediul sistemului bancar a dus la dezvoltarea activității lor pe plan internațional.

În alte cazuri, persoanele fizice, în majoritate de naționalitate indiană au efectuat plăți în numerar în diferite țări, implicând sume mari de bani și care au fost direcționate spre același cont. Fondurile colectate erau apoi transferate în Asia sau în SUA.

Dar cel mai comun instrument, folosit în special de organizația „Al-Qaida”, în vederea sprijinirii grupării sale teroriste, este reprezentat de „sistemul informal de circulație a banilor”, așa-numitul sistem Hawala.

Lupta împotriva finanțării terorismului face și obiectul preocupărilor GAFI, care susținând o sesiune specială la Washinton, în octombrie decis să-și extindă mandatul în acest sens. Astfel, GAFI a adoptat 8 Recomandări în vederea stopării organizațiilor teroriste în obținerea și transferul fondurilor pentru activitățile lor criminale. Asemenea recomandări reprezintă noile standarde internaționale de luptă împotriva terorismului. Ele interzic țărilor folosirea sistemelor alternative de transmitere a banilor, cum ar fi Hawala, precum și a altor sisteme bancare informale sau subterane.

În completare, GAFI a solicitat membrilor săi să întărească măsurile de identificare a clienților în cazul transferurilor electronice și să prevină donațiile caritabile de a fi utilizate în activitățile de finanțare a terorismului. În acest sens, GAFI a invitat țările să ratifice Convenția O.N.U. privind suprimarea finanțării terorismului și să implementeze Rezoluțiile relevante ale Consiliului de Securitate. În final, GAFI a chemat membrii să se alinieze la noile standarde până în luna iunie 2002, atenționând că însăși GAFI va lua măsurile necesare împotriva țărilor care nu au adoptat măsuri împotriva finanțării terorismului, eventual chiar cu suportarea unor consecințe economice.

Nu în cele din urmă, GAFI a extins lumii întregi să ia parte la acest proces în aceleași condiții cu membrii GAFI, subliniind importanța cooperării globale în acest domeniu.

MANAGEMENTUL INSTITUȚIONAL ȘI ORGANIZAȚIONAL AL PREVENIRII ȘI COMBATERII FINANȚĂRII TERORISMULUI

5.1. Organizații și organisme internaționale cu preocupări în domeniul prevenirii și combaterii finanțării terorismului

5.1.1. Organizația Națiunilor Unite

Combaterea crimei organizate, prevenirea și combaterea finanțării terorismului, a preocupat comunitatea internațională pe măsură ce fenomenul a fost perceput în diferitele sale forme de manifestare. Sesizând pericolul social ce-l reprezintă, statele lumii, la nivel global, continental și regional, au căutat diverse formule de combatere. Dacă inițial sfera acestor acțiuni s-a regăsit în principal în mijloace naționale de combatere, extinderea fenomenului a făcut ca organisme guvernamentale și neguvernamentale să își dea mâna până la cel mai înalt nivel pentru cunoașterea în primul rând a fenomenului și apoi pentru găsirea căilor și mijloacelor de contracarare.

Dacă la început au existat rețineri legate de regimul politic al unor state, de sfera frontierelor, de principiile din dreptul penal național, acestea, prin voință politică, au fost înlăturate pe rând, pentru găsirea unor soluții optime privind conceptul general de combatere și pentru crearea de organisme internaționale, continentale și regionale, apte să pună în practică măsurile adoptate.

Amploarea fenomenului a făcut ca, sub egida O.N.U., președinții de state să se întâlnească la cel mai înalt nivel și să-și exprime poziția față de pericolul social ce amenință siguranța națională.

Dintre multiplele reuniuni ce s-au desfășurat, se evidențiază Reuniunea Ministerială de la Napoli din 1994, unde a fost adoptat Planul Mondial de Acțiune contra Criminalității Transfrontaliere Organizate, din ale cărui prevederi se impun a fi reținute următoarele:

Comunitatea internațională trebuie să se pună de acord asupra unei definiții comune a conceptului de criminalitate organizată pentru a face mai omogene măsurile luate la nivel național și mai eficace cooperarea internațională.

Pentru combaterea efectivă a criminalității organizate, comunitatea internațională trebuie să țină cont de caracteristicile sale structurale și metodele specifice pentru a elabora strategii, politici, legi sau alte măsuri. Deși nu se constituie într-o definiție juridică sau exhaustivă a fenomenului, elementele următoare permit a caracteriza crima organizată:

organizare de grupuri cu scopuri de activități criminale;

legături ierarhice sau relații personale care permit anumitor indivizi să conducă grupul;

recurgerea la violență;

intimidare și corupție în vederea realizării de profituri sau pentru a obține sechestru pe teritorii sau piețe;

spălarea profiturilor ilicite atât în sensul unei activități criminale cât și pentru infiltrarea economiei legale;

potențial de expansiune în orice nouă activitate și dincolo de frontierele naționale;

cooperarea cu alte grupuri criminale organizate transnațional.

Pentru a detecta, a preveni și a combate într-o manieră judicioasă activitățile criminale transnaționale organizate, comunitatea internațională trebuie să întărească cunoașterea organizațiilor criminale și a dinamicii lor. Statele trebuie să strângă, să analizeze și să difuzeze statistici și informații viabile asupra acestui fenomen.

Fiecare stat trebuie să studieze experiența statelor care au fost obligate să facă față criminalității organizate și să interpreteze informațiile reieșite din studiul și analiza structurii și activităților criminale ale acesteia pentru a încerca să elaboreze principii directoare care i-ar putea fi utile pentru determinarea măsurilor legislative în materie de drept penal și procedură penală, dispoziții regulamentare și structuri organizatorice care sunt necesare pentru a preveni și combate acest fenomen.

Statele trebuie să examineze, dacă este cazul, posibilitatea de a adopta reglementări legislative care să consacre ca infracțiune „participarea la o organizație criminală sau o asociație de răufăcători”să instaureze responsabilitate penală pentru persoanele fizice implicate în astfel de structuri, pentru a întări capacitatea de luptă contra criminalității organizate în interiorul frontierelor lor și pentru a îmbunătăți cooperarea internațională.

Statele trebuie să asigure condițiile ca justiția penală să dispună de structuri și mijloace suficiente pentru a face față activităților complexe ale criminalității organizate, în primul rând garanții contra corupției, intimidării și violenței.

Pentru combaterea eficientă a criminalității organizate, statele trebuie să depășească codul de tăcere și intimidare. Ele trebuie să examineze posibilitatea recurgerii la tehnici viabile de strângere de probe, cum ar fi: supravegherea electronică; operațiunile clandestine și livrările supravegheate, când aceasta este prevăzută în legislația națională și cu respectarea deplină a drepturilor individuale și, în special, a dreptului la respectul vieții private și sub rezerva, dacă este cazul, a unei supervizări judiciare. Importante sunt și măsurile vizate să încurajeze membrii organizațiilor criminale să coopereze și să depună mărturie, în special, programele de protecție a martorilor și familiilor, iar în limitele impuse de legislația națională, de un tratament mai favorabil, ca recompensă pentru colaborarea în derularea cercetărilor și judecății.

Statele trebuie să se străduiască, atunci când este justificat, să creeze celule speciale de cercetare și să le doteze pentru cunoașterea aprofundată a caracteristicilor structurale și a metodelor de funcționare a grupurilor criminale organizate. Statele trebuie, de asemenea, să se străduiască să asigure membrilor acestor celule formarea și resursele necesare, în scopul ca aceștia să-și poată concentra eforturile asupra strângerii și analizei informațiilor asupra criminalității transnaționale organizate.

Statele trebuie să pună la punct programe educative pentru crearea unei culturi de moralitate, legalitate și să elaboreze și să aplice măsuri destinate să aducă la cunoștința publicului efectele nefaste ale criminalității organizate și să obțină atașamentul comunității în sprijinirea eforturilor naționale și internaționale de luptă contra criminalității organizate.

Statele trebuie să examineze posibilitatea adaptării măsurilor de restituire sau de indemnizație adecvate în favoarea victimelor criminalității organizate, în conformitate cu dispozițiile Declarației de principii fundamentale de justiție, referitoare la victimele criminalității și victimele abuzului de putere, adoptată de Adunarea Generală prin rezoluția sa nr. 40/30 din 29 noiembrie 1985.

O.N.U. și organizațiile mondiale și regionale competente trebuie, dacă este necesar, să pună la punct modele și directive practice în materie de drept material și de drept procesual bazându-se pe experiența și cunoștințele specializate ale statelor și pe contribuțiile organizațiilor interesate. O.N.U. și aceste organizații trebuie, de asemenea, să ajute statele, la cererea lor, să examineze și să evalueze legislația lor, să planifice și să întreprindă reforme, ținând cont de practicile existente și tradițiile culturale, juridice și sociale.

Din însuși textul documentului prezentat mai sus, ca de altfel și din cel al Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate care a fost deschisă, spre semnarea, tuturor statelor, din 12 până în 15 decembrie 2000 la Palermo și, în continuare, la sediul O.N.U., până la 12 decembrie 2002, rezultă necesitatea armonizării legislațiilor naționale în materie de drept penal și procedural, ca o garanție viabilă în lupta comună împotriva flagelului comun.

Anvergura și pericolul social deosebit al actelor de crimă organizată și de corupție (ca factor favorizant al acestora) au determinat reacții preventive adecvate și extinderea preocupărilor organismelor abilitate de a contracara în plan național și internațional acest adevărat flagel.

Datele și informațiile transmise pe diferite canale atestă adevăratele dimensiuni ale preocupării organismelor politice și economice internaționale, create între anii 50-60 pe bătrânul continent, de a propaga apărarea valorilor reale ale democrației, statului de drept și drepturilor omului.

Ca rezultat al crizelor cu care s-a înfruntat, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și-a concentrat atenția asupra fenomenului terorismului internațional.

În lupta sa împotriva terorismului, Adunarea Generală O.N.U. a adoptat în data de 9 decembrie 1999, la New York, Convenția Internațională privind Reprimarea Finanțării Terorismului, semnată de către România și ratificată prin Legea nr. 623/2002. Prin acest instrument internațional, ONU solicita Statelor Membre sa ia masuri pentru protejarea sistemelor financiare naționale de a fi folosite de către persoane care planifica sau sunt implicate in acte teroriste.

Urmare evenimentelor din 11 septembrie 2001, Statele Membre au subliniat legătura intre terorism, criminalitate organizata transnaționala, traficul internațional de droguri si spălarea banilor, ONU solicitând tarilor sa devină parți la convențiile internaționale relevante.

In Septembrie 2001, Consiliul de Securitate ONU a adoptat Rezoluția 1373 prin care au fost impuse anumite obligații Statelor Membre, precum prevenirea si reprimarea finanțării terorismului, incriminarea activităților având legătură cu terorismul și furnizării oricărui tip de asistenta celor care desfășoară acte teroriste, si a solicitat întărirea schimbului de informații în scopul prevenirii săvârșirii actelor teroriste.

Biroul Națiunilor Unite de Combatere a Drogurilor (UNODC) este liderul global in lupta împotriva traficului ilicit de droguri si a criminalității organizate, înființat in anul 1997.

UNDOC operează in toate regiunile globului si este mandatat sa asiste Statele Membre in combaterea traficului ilicit de droguri, criminalității si terorismului.

Cele trei sectoare ale programului de lucru al UNDOC sunt următoarele:

Proiecte de cooperare tehnica pentru îmbunătățirea capacității Statelor Membre de a acționa împotriva traficului ilicit de droguri, criminalității si terorismului;

Cercetare si analiza pentru îmbunătățirea cunoștințelor și a înțelegerii aspectelor legate de droguri si criminalitate, precum si pentru a extinde politicile si deciziile operaționale;

Asistenta acordata pe plan legislativ Statelor Membre in vederea ratificării si implementării tratatelor internaționale relevante, îmbunătățirii legislației interne privind combaterea drogurilor si terorismului, etc.

5.1.2. Consiliului Europei și Comisia Europeană

În mod cu totul deosebit, Consiliul Europei și-a asumat responsabilitatea acordării de asistență democrațiilor în formare apărute în spațiul Central și Est-European în urma abolirii sistemelor totalitare, susținând coerența proceselor de construcție a unor democrații autentice și a unor justiții independente, de armonizare a legislației penale și cooperare interstatală în domeniul combaterii criminalității, ajungând să reunească majoritatea statelor europene, precum și Statele Unite ale Americii, Israelul și Japonia ca observatori.

Consiliul Europei militează pentru realizarea unității regionale, prin întărirea democrațiilor pluraliste și apărarea drepturilor individului, căutarea unor soluții comune pentru problematici cu care se confruntă societatea contemporană, cultivarea și accentuarea conștiinței identității valorilor culturale.

Devenit astăzi un adevărat „laborator de idei” european și una dintre principalele „întreprinderi de acorduri internaționale”, Consiliul Europei a elaborat și adoptat convenții și acorduri precum și numeroase alte recomandări.

Necesitatea existenței unei asemenea organizații, care girează relațiile comunitare și interstatale prin intermediul unor tratate multilaterale, nu mai este contestată de nimeni. Ea realizează o imagine tonifiantă prin progresele înregistrate în domeniile respectării drepturilor omului, securității sociale, protecției mediului ambiant, dezvoltării conștiinței culturale europene, promovării și coordonării luptei împotriva criminalității transfrontaliere ș.a.

Consiliul Europei militează pentru făurirea unui continent al libertății și cooperării între toate națiunile, apărând democrația și calitatea vieții europenilor, contribuind la edificarea unei Europe mai umane și mai juste.

Înainte de a ne referi la structurile Consiliului Europei cu atribuțiuni în domeniul prevenirii și combaterii criminalității, consideram că este util să reamintim structura acestui organism politic European.

Comitetul European pentru Probleme Criminale

Comitetul European pentru Probleme Criminale (prescurtat C.D.P.C. sau C.E.P.C.), creat în 1957, își bazează activitatea pe subcomitete și grupuri de lucru și acționează pentru realizarea unor proiecte de convenții și de rezoluții, transmise spre adoptare Comitetului Miniștrilor.

Activitatea C.E.P.C. (și implicit a Consiliului Europei) vizează două aspecte de mare importanță: armonizarea legislațiilor țărilor membre și asistența juridică în materie penală. În acest ultim domeniu, C.E.P.C. a creat o operăimportantă, constând în elaborarea a 16 convenții și 4 protocoale care depășesc principiile tradiționale ale dreptului penal; prin intermediul lor, justiția penală încetează de a se mai opri la frontierele naționale; este pe cale de a fi creat un spațiu judiciar european.

De asemenea, C.E.P.C. s-a implicat în cercetarea criminologică și studierea repercusiunii acesteia asupra politicii criminale. În anul fost creat Consiliul Științific Criminologic. Anual, începând din 1963, sunt organizate conferințe și colocvii de cercetări criminologice.

Concomitent, C.E.P.C. acordă o atenție deosebită evoluției ideilor privitoare la justiția penală și tratamentul delincvenților, acordând prioritate mijloacelor preventive și demersurilor pentru evitarea intervenției sistemului justiției penale în cazuri individuale minore, prin măsuri de dejudiciarizare, conciliere și mediere, precum și prin promovarea unor măsuri de înlocuire a pedepselor privative de libertate.

Din anul 1980, Grupul de cooperare în materia luptei împotriva abuzului și traficului ilicit de droguri (grupul Pompidou), constituit în 1971, la inițiativa fostului președinte francez Georges Pompidou, și-a continuat activitatea în cadrul Consiliului Europei; în baza unor programe de lucru, stabilite pentru perioade de patru ani, aprobate de Conferința ministerială.

În ultimii ani, Grupul a organizat conferințe ministeriale paneuropene asupra cooperării în problemele abuzului și traficului ilicit de droguri, la care au luat parte și reprezentanți ai unor importante organizații internaționale (O.N.U.; O.I.P.C. – Interpol, O.M.S., O.M.V.), soldate cu adoptarea unor Declarații Finale prin care sunt reiterate angajamentele statelor participante de a susține cooperarea europeană în domeniu, în cadrul unei strategii globale, echilibrate și multidisciplinare.

C.E.P.C. a jucat un rol important și în adoptarea Rezoluției privind Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deținuților și a Recomandărilor privind Regulile penitenciare europene, în stabilirea unei poziții comune a statelor membre în problematica protecției victimei, în organizarea și desfășurarea conferințelor miniștrilor europeni ai justiției și, de curând, ai celor de interne.

Comitetul Selectat de Experți pentru Evaluarea Măsurilor de Combatere a Spălării Banilor – MONEYVAL (fost PC-R-EV) a fost înființat în anul 1997.

Scopul Comitetului Moneyval este de a se asigura ca statele au sisteme eficiente de combatere a finanțării terorismului în vigoare și acestea sunt în conformitate cu standardele internaționale relevante în acest domeniu. Astfel de standarde includ, de exemplu: Cele 40 Recomandări FATF (Grupul de Acțiune Financiara Internaționala), precum si Cele 9 Recomandări Speciale FATF, Convenția ONU privind traficul ilicit de narcotice, droguri si substanțe psihotrope, adoptata , in anul 1988, Convenția ONU privind criminalitatea organizata transfrontalieră, adoptata , in anul 2000, Directivele relevante ale Uniunii Europene privind prevenirea utilizării sistemului financiar in scopul spălării banilor si finanțării terorismului si Convenția Consiliului Europei privind spălarea, depistarea, blocarea si confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni, adoptata , in anul 2005. Rapoartele de evaluare furnizează recomandări detaliate privind modul de îmbunătățire a eficientei sistemului național de combatere a spălării banilor si a finanțării terorismului, precum si a capacității statelor de a coopera la nivel internațional in acest domeniu.

Membrii Comitetului aleg pentru o perioada de 2 ani Președintele si Vicepreședintele, care împreuna cu alți trei membrii selectați formează Biroul. Acesta pregătește activitatea Comitetului. Comitetul este asistat de către un Secretariat din cadrul Consiliului Europei.

MONEYVAL are 28 membrii permanenți, printre care si România, doi membrii temporari si observatori.

Oficiul activează în cadrul MONEYVAL, atât prin contribuțiile sale în cadrul Reuniunilor Plenare, prin participarea experților români propuși ca evaluatori in cadrul unor misiuni de evaluare (ex: evaluarea Bulgariei, Republicii Moldova, Andorei, Albaniei, Lituaniei, Federatiei Ruse, Muntenegrului, Azerbaidjanului), cât și prin participarea la diverse grupuri de lucru (ex. grupul de lucru pe tipologii al Moneyval).

In calitate de membri ai Comitetului Moneyval, reprezentanții Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor participa si la întâlnirile organizate de Grupul de Acțiune Financiara Internaționala (GAFI/FATF).

Comitetul de Prevenire a Spălării Banilor si a Finanțarii Terorismului

Comunitatea Europeană a considerat adecvat să adopte o politică preventivă pentru sistemul financiar, având în vedere faptul că încrederea în stabilitatea sistemului financiar a fost periclitată prin eforturile infractorilor și a asociaților lor pentru a ascunde originea veniturilor obținute din infracțiuni.

Această politică preventivă a fost inițiată în anul 1991, odată cu adoptarea Directivei 91/308/EEC privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor.

Ulterior, Directiva 97/2001/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 decembrie modificat Directiva 91/308/CEE a Consiliului referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor.

Această Directivă a fost abrogată în mod oficial odată cu intrarea în vigoare a Directivei 2005/60/EC a Parlamentului European și a Consiliului, pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și a finanțării terorismului.

Scopul acestor reglementări a fost să solicite sectorului financiar identificarea clienților lor, să raporteze suspiciunile de spălare a banilor (ulterior, de finanțare a terorismului) autorităților și să stabilească proceduri adecvate interne în scopul prevenirii și combaterii spălării banilor si a finanțării terorismului.

În conformitate cu prevederile Directivei 2005/60/EC a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului, adoptata în data de 26 octombrie 2005 (Directiva a III-a), Comisia Europeană este „împuternicită să adopte măsuri de implementare, cum ar fi anumite criterii pentru identificarea situațiilor de risc înalt sau scăzut în care ar fi suficientă diligența simplificată sau ar fi necesară diligența sporită, cu condiția să nu modifice elementele esențiale ale acestei Directive și să acționeze, după consultarea cu noul Comitet de Prevenire a Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului, care a înlocuit Comitetul de contact privind spălarea banilor înființat prin Directiva 91/308/EEC”.

Comitetul de Prevenire a Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului este un comitet de reglementare compus din reprezentanții Statelor Membre și prezidat de către Comisia Europeana. Rolul principal al Comitetului de Prevenire a Spălării Banilor și Finanțării Terorismului, prin activitatea membrilor săi, este de a furniza informații complete și consistente privind implementarea celei de a treia Directive de către Statele Membre ale Uniunii Europene.

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în calitate de Unitate de Informații Financiare a României, prin reprezentantul său permanent, s-a implicat activ la reuniunile tehnice ale acestui Comitet.

Totodată, Comisia Europeana a creat o „Platformă a FIU-urilor din Uniunea Europeană” care sa permită realizarea unui schimb de opinii și de experiența în privința problemelor tehnice legate de dispozițiile relevante cuprinse în cea de-a treia Directiva.

Platforma FIU-urilor din cadrul Uniunii Europene a fost înființată în anul 2006 de către Comisia Europeană și este formată din Unitățile de Informații Financiare ale Statelor Membre, principalul său obiectiv fiind facilitarea cooperării între FIU-uri.

Participarea Oficiului Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor la activitățile Platformei FIU-urilor, are în vedere întărirea capacității de cooperare la nivel european în domeniul combaterii spălării banilor și al finanțării actelor de terorism, aceste activități detaliind informațiile disponibile, modalitățile de realizare a schimbului de informații, căile de comunicație folosite, precum și cele mai bune practici în domeniu.

De asemenea, Platforma Unităților de Informații Financiare din Uniunea Europeană monitorizează și activitatea rețelei FIU.NET.

5.1.3. Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI/FATF)

Grupul de Acțiune Financiară Internațională a fost înființat la Summit-ul G7 de la Paris, în 1989, fiind un organism inter-guvernamental care stabilește standardele internaționale, dezvoltă și promovează politici de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului.

FATF monitorizează progresul înregistrat de membrii săi în implementarea măsurilor necesare, revizuirea tehnicilor de finanțare a terorismului și a măsurilor de combatere, și promovează adoptarea și implementarea măsurilor adecvate la nivel global.

In prezent, GAFI include 34 membri, respectiv 32 tari si guverne si doua organizații internaționale, si mai mult de 20 de observatori, din care cinci organisme regionale tip FATF si peste 15 alte organizații sau organisme internaționale.

GAFI a elaborat 40 +9 Recomandări care formează cadrul internațional al luptei împotriva spalarii banilor si finantarii terorismului. Recomandările sunt actualizate periodic, având în vedere evoluția si tendințele celor doua fenomene pe plan global.

Menționăm că, deși România nu este stat membru FATF, cooperarea cu acest organism internațional a avut loc prin prisma relației dintre Comitetul Moneyval (membru asociat al FATF) și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, reprezentant în delegația României, membru al acestui Comitet.

Oficiul a susținut în mod activ inițiativele Grupului de Acțiune Financiară Internațională, fie prin desemnarea unor specialiști care să facă parte din echipele de proiect, fie prin transmiterea contribuției instituției la chestionarele primite din partea acestui for internațional.

Inițiativele derulate sub egida Grupului de Acțiune Financiară Internațională, în anul 2008, la care Oficiul și-a adus contribuția au fost:

Proiectul privind Evaluarea Amenințărilor Globale,

Proiectul privind Finanțarea Proliferării Armelor de Distrugere în Masă,

Proiectul privind Recomandarea Specială III a Grupului de Acțiune Financiară Internațională,

Proiectul de modificare a criteriilor cuprinse în Metodologia Grupului de Acțiune Financiară Internațională, pentru Evaluarea Conformității cu Recomandarea Specială IX privind transportul fizic transfrontalier de numerar/instrumente de plată la purtător,

Proiectul de Cercetare a Tipologiilor privind Riscurile de Spălare a Banilor/Finanțare a Terorismului în Sectorul Valorilor Mobiliare,

Proiectul de Cercetare a Tipologiilor de Spălare de Bani și Finanțare a Terorismului, prin intermediul Cluburilor Sportive,

Proiectul de Cercetare a Tipologiilor de Spălare de Bani și Finanțare a Terorismului prin Intermediul Serviciilor de Transmitere de Bani și al Caselor de Schimb Valutar.

Colaborarea permanentă a Oficiului cu Grupul de Acțiune Financiară Internațională a constituit o oportunitate, atât pentru sporirea nivelului de pregătire profesională a analiștilor financiari care au contribuit la proiectele de cercetare, cât și pentru prezentarea fidelă, la nivel internațional, a experienței acumulate de Unitatea de Informații Financiare din România în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului.

5.1.4. Grupul EGMONT

Grupul Egmont este organizația internațională a Unităților de Informații Financiare, creată în anul 1995, având ca scop îmbunătățirea interacțiunii între FIU-uri în domeniul comunicațiilor, al schimbului de informații și al coordonării activităților de instruire.

Obiectivul Grupului Egmont este de a asigura un forum pentru toate FIU-urile din întreaga lume, pentru a îmbunătăți sprijinul acordat la nivel național în lupta împotriva spălării banilor și finanțării terorismului. Acest sprijin include extinderea și sistematizarea schimbului de informații financiare și o mai bună comunicare între FIU-uri.

In prezent, 116 tari care au FIU-uri operaționale, sunt membre ale Grupului Egmont. Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor este membru al Grupului Egmont inca din luna mai 2000.

Pentru obținerea calitatii de membru, tarile trebuie sa parcurgă o procedura oficiala stabilita de către Grupul Egmont in vederea recunoașterii faptului ca FIU-ul indeplineste criteriile operaționale stabilite.

Grupul Egmont se întrunește in Reuniune Plenara o data pe an. Agenda Reuniunilor Plenare anuale cuprinde, pe ordinea de zi, activități distincte, după cum urmează:

Reuniunea Șefilor FIU;

Sesiunea Plenara ;

Întâlnirile Grupurilor de Lucru ale Egmont ;

Seminarii de instruire.

In cadrul Grupului Egmont funcționează un Secretariat si 5 Grupuri de Lucru cu activități specifice:

Grupul de Lucru Operațional

Grupul de Lucru pentru Extindere

Grupul de Lucru pentru Instruire

Grupul de Lucru IT

Grupul de Lucru Juridic

5.1.5. FIU.NET

FIU.NET reprezintă o cooperare pan-europeană între Unitățile de Informații Financiare din statele membre referitoare la schimbul de informații privind activitățile suspecte de spălarea banilor și finanțarea terorismului, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor devenind membru al Rețelei FIU.NET în anul 2004, urmare Proiectului PHARE Regional 2003-2005, derulat și implementat de Biroul FIU.NET, aflat în cadrul Ministerului de Justiție din Olanda.

Din punct de vedere tehnic, FIU.NET este un sistem securizat format dintr-o rețea de computere descentralizate, desemnată pentru conectarea Unităților de Informații Financiare din Uniunea Europeană folosind tehnologia modernă în realizarea schimbului de informații financiare (bilateral).

FIU.NET încurajează cooperarea si permite FIU-urilor sa facă schimb de informații rapid, in mod securizat si eficient. Scopul principal al acestei cooperări in creștere este de a sprijini lupta împotriva crimei organizate si folosirea sistemului financiar in scopul spalarii banilor si a finantarii terorismului.

In vederea dezvoltării acestei platforme, Comisia Europeană prin programul său de lucru pe anul oferit posibilitatea realizării unui Proiect transnațional cu beneficiari multipli, care se desfășoară în perioada 2007-2009.

Scopul Proiectului finanțat de Comisia Europeană este de a conecta toate cele 27 de FIU-uri din Statele Membre ale UE, și de a îmbunătăți versiunea actuală a sistemului securizat FIU.NET de realizare a schimbului de informații.

Conceptul cheie al Proiectului este „managementul schimbului de informații”. Se dorește ca prin îndeplinirea obiectivelor acestui Proiect, FIU.NET să devină primul și cel mai avansat sistem pentru manevrarea, monitorizarea și supravegherea volumului mare de informații financiare, atât simple cât și complexe, care fac obiectul schimbului de informații între FIU-urile din Statele Membre.

În conformitate cu noile cerințe și standarde privind schimbul de informații, și având în vedere implicarea activă a FIU-ului din România, în cadrul Comitetului de Prevenire a Spălării Banilor și Finanțării Actelor de Terorism, al Platformei Unităților de Informații Financiare – UE, precum și în cadrul FIU.NET, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a considerat că rolul de Partener în acest Proiect FIU.NET, finanțat de Comisia Europeană, este benefic pentru îmbunătățirea schimbului de informații prin FIU.NET. Proiectul este implementat de către Biroul FIU.NET, pe baza Acordului de Subvenție, ce a fost semnat de către Comisia Europeană și Ministerul Justiției din Olanda, la data de 16 decembrie 2008.

Prin semnarea „Declarației de parteneriat” și a „Acordului FIU.NET pentru participarea la Proiectul Direcției Generale Justiție, Libertate, Securitate 2007-2009, Acțiunea „Dezvoltarea FIU.NET” nr. JLS/2007/ISEC/591, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a ales opțiunea de a deveni Partener în cadrul acestui proiect.

Date generale privind Proiectul Direcției Generale Justiție, Libertate, Securitate a Comisiei Europene – Acțiunea „Dezvoltarea FIU.NET”

Proiectul Direcției Generale Justiție, Libertate, Securitate a Comisiei Europene – Acțiunea „Dezvoltarea FIU.NET” nr. JLS/2007/ISEC/591 se desfășoară pe o perioadă de 2 ani (01.11.2007-31.10.2009).

Obiectivele generale ale Proiectului sunt: 1) Conectarea la rețeaua securizată FIU.NET a celor 27 de FIU-uri din Statele Membre UE; 2) Realizarea unei versiuni cât mai prietenoase posibil pentru utilizator; 3) Pregătirea bazelor pentru o nouă versiune a FIU.NET cu un nivel mai ambițios, ce va fi realizată în viitor.

Subvenția maximă pentru Proiectul Direcției Generale Justiție, Libertate, Securitate a Comisiei Europene – Acțiunea „Dezvoltarea FIU.NET” este de 2,5 milioane euro.

Totodată, Comisia Europeană, prin programul de lucru pe anul 2009, susține „finanțarea unei a doua etape a proiectului FIU.NET care să aibă ca scop îmbunătățirea efortului UE privind combaterea spălării banilor și finanțării actelor de terorism, prin dezvoltarea unui sistem computerizat în scopul unei cooperări și schimb de informații sporite, între Unitățile de Informații Financiare ale Statelor Membre.”

5.1.6. Fondul Monetar International

Fondul Monetar Internațional contribuie la eforturile internaționale de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, prin implicarea în trei sectoare:

Evaluare: Evaluările punctelor tari și slabe în sectorul financiar se realizează în cadrul Programului de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP) și al Programului privind Centrele Financiare Offshore.

Asistența tehnică: Împreună cu Banca Mondială, F.M.I. furnizează asistența tehnică statelor în vederea întăririi cadrului legal, de reglementare și de supraveghere financiară în domeniul combaterii spălării banilor și finanțării terorismului. Totodată, acest organism internațional organizează sesiuni de instruire cu reprezentanții Unităților de Informații Financiare din întreaga lume, cu accent pe schimbul de experiență și cele mai bune practici;

Dezvoltarea politicilor: Personalul F.M.I. și al Băncii Mondiale este implicat activ în studierea și analizarea practicilor internaționale, în implementarea regimurilor de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului, ca bază pentru o viitoare furnizare de asistență tehnică.

5.1.7. EUROPOL

Statele Membre ale Uniunii Europene au recunoscut faptul că nu poate exista o adevărată uniune, dacă nu se dezvoltă în continuare cel de-al Treilea Pilon, care include o mai mare integrare a activităților judiciare și de poliție. În acest sens, crearea EUROPOL care funcționează oficial de la 01.10.1998, reprezintă un pas hotărâtor. EUROPOL a devenit o instituție fundamentală de „claering” (strângere, verificare, stocare) în domeniul informațiilor, prin care reprezentanții tuturor polițiilor naționale își pot coordona anchetele, operațiunile și chiar execută arestarea infractorilor care fac parte din rețelele crimei organizate ce operează în mai multe state europene.

Organizația EUROPOL apreciază că fenomenul crimei organizate a devenit foarte complex. Pe plan comunitar/european se constată că actuala evoluție a fenomenului constă în implicarea și participarea tot mai frecventă a infractorilor proveniți din terțe țări, care cooperează la săvârșirea actului criminal cu cei aparținând statelor membre. În această situație, EUROPOL se vede obligat să-și extindă aria de colaborare, concentrându-se pe găsirea unui cadru adecvat și a unor forme cât mai eficiente de combatere a fenomenului infracțional.

Până în prezent EUROPOL a devenit un releu pentru schimbul de informații, atât pe plan bilateral cât și multilateral. În acest scop a fost creat un birou de legătură pentru țările terțe, care poartă denumirea de „Biroul (de 15+1), pe lângă care sunt acreditați ofițeri de legătură din statele membre ale U.E.

Experții din cadrul Secretariatului internațional conlucrează, totodată, cu autoritățile naționale, pentru a se asigura că acestea au acces la cele mai moderne tehnici pe care grupurile infracționale le pun la punct pentru realizarea obiectivelor, polițiile locale putând fi copleșite de grupurile infracționale care au capacitatea de a folosi echipamente scumpe și sofisticate pentru a-și atinge scopurile. EUROPOL speră că va putea pune la dispoziția autorităților locale resurse pentru a le sprijini în lupta împotriva crimei organizate.

Birocrația din poliție complică, din păcate în mod grav, operațiunile internaționale polițienești, iar unul dintre scopurile exprese ale EUROPOL este realizarea unui dispozitiv juridico-operativ pentru înlăturarea birocrației, fără a încălca în nici un fel principiul subsidiarității.Întrucât „barierele juridice”, traduse prin ceea ce înseamnă specificul penal și procedural-penal al fiecărui stat, există, cu toate eforturile depuse de organismele internaționale pentru armonizarea acestora, polițiile statelor lumii aflate în mai mare cunoștință de cauză, au găsit căi și mijloace de cooperare directă, pentru stăvilirea valului crimei organizate, acestea fiind, în general, următoarele:

adoptarea ori acceptarea instituției „ofițerului de legătură”, respectiv, a unui reprezentant al Ministrului Internelor și Reformei Administrative al unui stat străin, detașat pe lângă reprezentanța Ministrului de Externe al statului, respectiv în propria țară, având rolul de colaborare permanentă și directă cu organele polițienești interne specializate în combaterea crimei organizate prin realizarea unui schimb operativ de informații în domeniu și conceperea ori realizarea acțiunilor care să ducă la capturarea autorilor ori complicilor la asemenea acte infracționale;

organizarea și desfășurarea unor acțiuni polițienești comune pe teritoriul unui stat, acolo unde situația operativă impune, pentru depistarea și capturarea infractorilor;

efectuarea unor comisii rogatorii pentru partenerul solicitant;

asigurarea protecției martorilor sau victimelor pe teritoriul național,la cererea motivată a partenerului străin;

înființarea unei baze de date informativ-operative unice, la care să aibă acces toate serviciile polițienești, în vederea rezolvării unor cazuri proprii, ori cu implicații transfrontaliere;

congrese, conferințe, simpozioane ori alte asemenea întruniri sau reuniuni internaționale, în cadrul cărora se dezbat ori se analizează aspecte de interes comun;

organizarea și desfășurarea unor cursuri de calificare sau de schimb de experiență la nivel zonal ori regional, în cadrul cărora cei „școliți” vor dobândi un „limbaj comun” în ceea ce privește exercitarea meseriei lor;

participarea activă la derularea unor programe elaborate de organizații ori organisme internaționale, la care statul respectiv a aderat, vizând contracararea fenomenului infracțional internațional, pe diferitele lui segmente de manifestare. În acest sens, ilustrativ ar putea fi Raportul asupra protecției martorilor al C.E.P.C (Strasbourg, 24 martie 1999), întocmit de Comitetul de experți în drept penal și criminologia crimei organizate, din ale cărui concluzii redăm: „Cooperarea internațională dintre statele membre ale Consiliului Europei va contribui la creșterea eficienței protecției martorilor deoarece, cu cât numărul țărilor care pot adăposti martori protejați este mai mare (protecția martorilor putând fi făcută și pe teritoriul altui stat, n. a.), cu atât mai dificil va fi pentru organizațiile criminale să le depisteze urma. În plus, o modalitate obișnuită de protejare a martorilor aflați în situații periculoase va ușura mult mutarea martorilor dintr-o țară în alta. În acest scop, instituirea unui instrument legal internațional este mai mult decât necesară „.

Iată, așadar, câteva dintre formele, modalitățile și mijloacele de cooperare polițienească interstatală ori internațională.

Ceea ce trebuie reținut este faptul că toate aceste cooperări nu se pot realiza decât în baza unor înțelegeri, aranjamente bilaterale sau multilaterale între state, guverne sau instituții guvernamentale mandatate și interesate în cauză.

În acest sens, trebuie remarcate întrunirile periodice ale miniștrilor de justiție și de interne din țările europene, finalizate, de cele mai multe ori, cu acorduri pentru combaterea criminalității organizate internaționale.

În altă ordine de idei, trebuie să menționăm faptul că din unele rapoarte ale țărilor membre O.N.U. solicitate de Secretariatul General, s-a reținut, ca o problemă distinctă, solicitarea de către țările în curs de dezvoltare de asistență tehnică și financiară, inclusiv de personal de specialitate în domeniul prevenirii criminalității, din cadrul structurilor de specialitate O.N.U. (Departamentul pentru Justiție Criminală și Prevenire Infracțională).

Atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare, s-a acordat și se acordă o importanță deosebită realizării schimburilor de experiență prin conferințe, seminarii, vizite ale grupurilor de experți, materiale documentare, publicații și date statistice. De asemenea, s-a accentuat necesitatea colaborării și cooperării regionale între țările cu problematică similară.

În majoritatea lor, statele membre O.N.U. au solicitat standardizarea și schimbul de date și informații pe linie de poliție, în special prin crearea de sisteme automate în rețea, care să cuprindă atât pe cele statale, cât și interstatale, cum este UNCTIN (Rețeaua de Informații în domeniul Justiției Criminale a Națiunilor Unite).

Desigur, importanța deosebită a problematicii în discuție a determinat și o sporită conlucrare internațională în ultimul deceniu al secolului trecut, dar și în prezent, prin contacte internaționale la cel mai înalt nivel, între factorii de decizie și organismele specializate, unicul scop fiind acela de a găsi soluțiile juridice și practice de a lupta cu mai mult succes împotriva organizațiilor criminale.

5.1.8. Organizația Internațională de Poliție Criminală (O.I.P.C.) –INTERPOL și Centrul Regional SECI de Combatere a Infracționalității Transfrontaliere

În urmă cu câteva decenii a luat ființă Organizația Internațională de Poliție Criminală (O.I.P.C.) – INTERPOL, (una dintre țările fondatoare fiind și România), din care în prezent fac parte 176 de țări și care a devenit instrumentul de bază în lupta împotriva crimei organizate internaționale.

INTERPOL, care a pus la punct o relație de lucru cu EUROPOL, dorește să își extindă sfera activității dincolo de căutarea și capturarea persoanelor date în urmărire internațională.

Această instituție urmărește dezvoltarea bazei de date cu privire la mașinile furate, amprente, valută falsificată și cărți de credit fictive. Totodată, ea are în vedere descoperirea crimelor la adresa mediului înconjurător, a operațiunilor de spălare a banilor și a traficului de droguri, fiind implicată și într-o diversitate de acțiuni legate de terorism etc.

În fundamentarea acestei afirmații, îmi permit să amintesc afirmațiile secretarului general al INTERPOL, domnul Raymond Kendall, care cu prilejul unei vizite în România de la începutul lunii septembrie 1992, declara: „O lume fără poliție ar echivala cu o ideologie utopică ce, bineînțeles, ar presupune o lume fără criminali. Din nefericire, vor exista întotdeauna criminali și organizații criminale în măsură să exploateze și să corupă societatea; sunt adaptabili și devin cel puțin la fel de sofisticați precum tehnicile folosite în combaterea lor. Autoritățile de poliție există pentru a proteja interesele cetățenilor, iar INTERPOL-ul ființează pentru a asigura cea mai largă asistență posibilă care să le ajute la îndeplinirea efectivă a atribuțiilor ce le revin. Constat cu o plăcută surpriză și aplaud, faptul că Poliția Română a avut și are profesioniști de clasă. Democrația presupune un echilibru între libertate și respectarea ei prin expresia legii. Polițiștii vorbesc o limbă comună: a luptei pentru adevăr, pentru apărarea legii. Dacă ar fi după unii (referire la unele mijloace mass-media), democrația ar trebui înlocuită cu opusul ei — anarhia! Meseria de polițist e grea și puțini o înțeleg. Polițiștii trebuie să fie uniți, să țină la unitatea breslei lor și să conștientizeze faptul că, indiferent de culoarea politică a guvernelor, ei trebuie să rămână mereu aceiași apărători ai legii. Simt, în acest sens, pentru România, mult mai mult curaj, spre deosebire de alte țări, deși destule fărădelegi internaționale vor afecta tot mai mult țara dumneavoastră „.

De fapt, la începutul lunii septembrie 1923, România împreună cu alte 20 de state, participa, la Viena, la actul de naștere al unei noi organizații „Internaționala Polițiilor” (actualul O.I.P.C. – INTERPOL), un adevărat eveniment a cărui importanță a fost probată de trecerea anilor.

La propunerea României, la 26 ianuarie fost lansat proiectul de combatere a infracționalității transfrontaliere în sud-estul Europei. În luna mai avut loc prima reuniune a grupului de lucru pentru acest proiect, fiind adoptată decizia elaborării unui Acord de cooperare pentru prevenirea și combaterea crimei organizate. În luna iunie, a aceluiași an, au început negocierile între statele participante la SECI, referitoare la textul Acordului de Cooperare pentru Prevenirea și Combaterea Infracționalității Transfrontaliere (Acordul SECI), care a intrat în vigoare la 01 februarie 2000.

În privința implementării acestui acord, României i-au revenit o serie de îndatoriri prin constituirea Comitetului Comun de Cooperare, cu sediul la

București, care este organul instituțional suprem al Centrului SECI. La 02 octombrie fost semnat la București „acordul de sediu între România și Centrul SECI

În conformitate cu art. 13 din Acord s-a înființat Centrul Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-estul Europei pentru Combaterea Infracționalității Transfrontaliere (SECI). Acordul a fost ratificat de: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Grecia, Republica Moldova, Fosta Republică Iugoslavă, România, Slovenia, Turcia, Ungaria.

SECI acționează conform unei carte de organizare și funcționare adoptată de statele semnatare ale acordului, iar guvernul României îndeplinește calitatea de depozitar a acestui acord.

SECI are consilieri și observatori. Consilierii permanenți sunt: O.I.P.C.-Interpol și Organizația Mondială a Vămilor, iar observatori permanenți sunt Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, S.U.A. și Ucraina.

Scopul principal al Centrului SECI este ca în țările din sud-estul Europei lupta împotriva structurilor crimei organizate să fie mai eficientă, pentru a face aceasta regiune mai sigură, mai prosperă din punct de vedere economic, mai atractivă pentru investitorii străini și, implicit, mai stabilă din punct de vedere politic.

Sub aspectul managementului, în structura Centrului SECI funcționează Comitetul comun de cooperare, ca organ instituțional suprem al centrului, fiecare stat Parte la Acordul SECI dispunând de un vot și având doi reprezentanți permanenți din poliție și vamă. Conducerea executivă a Centrului SECI este asigurată de un director și doi directori adjuncți, aleși de Comitetul comun de cooperare pe doi ani. Centrul SECI are două componente, una externă și una internă.

Nucleul Centrului SECI îl constituie Departamentul Operativ care este constituit din ofițerii de legătură (vamă și poliție) ai celor 11 state-părți la Acordul de cooperare pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere (Acordul SECI) cât și din cei ai statelor observatoare enumerate mai sus.

Ofițerii de legătură sunt remunerați de către statele trimițătoare și au statut diplomatic. Ei sunt coordonați de directorul Departamentului Operativ, dar nu i se subordonează acestuia. Rolul lor este de a schimba date și informații pe date concrete, cu ceilalți ofițeri de legătură ai părților, în cadrul activităților zilnice, dar și al reuniunilor adresate grupurilor de lucru specializate (Task Force).

Acordul SECI fiind un cadru legal flexibil permite organizarea de grupuri de lucru în vederea combaterii traficului ilicit de droguri, traficului ilicit de ființe umane și a fraudelor comerciale.

Principalele forme de cooperare în cadrului Centrului SECI constau în: schimb de date și informații de interes operativ polițienesc și vamal; asistență tehnică și schimb de experiență; acțiuni comune; cooperare judiciară și pregătire.

Punctul Național Focal (P.N.F.) a fost creat în statele SECI ca o interfață între Centrul SECI și agențiile de urmărire a aplicării legii din statele-părți.

În România, P.N.F. a fost creat prin OUG nr. 201/2000 în cadrul Ministerului de Interne. Rolul specialiștilor (polițiști și vameși) este de a sprijini activitatea ofițerilor de legătură ai Centrului SECI și de a facilita legătura cu structurile centrale și din teritoriu.

Punctul Național Focal din România sprijină activitatea ofițerilor de legătură la Centrul SECI; primește cererile de asistență de la instituțiile cu competențe în domeniu sau de la ofițerii de legătură români; asigură soluționarea operativă și de calitate a cererilor de asistență; organizează și ține în actualitate o bază de date proprie și cooperează cu autoritățile cu competențe în domeniu.

Reamintim că Centrul SECI a organizat prima reuniune a Grupului de lucru privind combaterea traficului ilegal cu ființe umane, ce s-a desfășurat în municipiul Drobeta Turnu-Severin, în perioada 15-17 mai 2000, cu participarea reprezentanților polițiilor a șase state din sud-estul Europei, ai Organizației Internaționale pentru Migrații, ai OSCE și ai ofițerilor de legătură din S.U.A., Spania, Germania, Marea Britanie și Ucraina.

În anul 2001 SECI a oferit României un instrument principal în cadrul președinției OSCE, prin inițierea și organizarea unor acțiuni internaționale în acest sens. De asemenea, activitatea Centrului SECI de la București a stârnit un deosebit interes atât în rândul statelor membre, cât și al celor candidate la Uniunea Europeană, ceea ce a condus în final la includerea centrului în circuitul european de cooperare polițienească și vamală.Importanța inițiativelor și programelor SECI a fost evidențiată și la Reuniunea miniștrilor de interne din statele membre ale cooperării economice la Marea Neagră (CEMN) și consemnată în Declarația comună semnate de șefii delegațiilor participante.

De asemenea, importanța și activitatea Centrului SECI a reprezentat unul din punctele principale ale discuțiilor purtate la Conferința miniștrilor de interne din țările membre ale Consiliului Europei, desfășurată la București, în perioada 22-23 iunie 2000.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 306/14.04.2005, a fost înființat Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, care include în structura organizatorică: Punctul Național Focal, (Serviciul Operațional, Unitatea Națională EUROPOL, Serviciul SIRENE) și Biroul Național INTERPOL (Serviciul Urmărire Internațională și Extrădări, Serviciul Documentare Operativă și Serviciul Identificare Judiciară).

Acestea formează o platformă națională de cooperare polițienească, care asigură:

– mecanismele de cooperare operativă cu alte ministere, ori cu organisme internaționale, cum sunt EUROPOL și INTERPOL, ori poliții naționale din alte țări.

– dezvoltarea colaborării regionale și internaționale cu ofițerii de legătură străini acreditați în România, cu atașații de afaceri interne și cu ofițerii de legătură români acreditați în state ale U.E. și consolidarea cooperării cu agențiile internaționale din domeniu.

Cele mai utilizate modalități de cooperare internațională polițienească sunt: asistența juridică internațională în materie penală – reglementată în România prin Legea nr. 302/2004 și schimbul internațional operativ de date și informații cu caracter polițienesc – reglementat în România prin Statutul OIPC–INTERPOL, Acordul România – EUROPOL și Acordul SECI.

Asistența juridică internațională în materie penală cuprinde derularea si executarea unor acte de procedură demarate de către organele de justiție din diferite state, realizându-se mai ales prin intermediul comisiilor rogatorii internaționale si vizează procesul penal in care autorii infracțiunilor sunt identificați/prinși si se află in curs de judecată, sau au fost deja condamnați, iar statele fac apel la Convenția Europeană în materie sau la convențiile bilaterale de cooperare în domeniu.

Schimbul de date și informații cu caracter polițienesc are ca obiect, în principal, prima fază a procesului penal in vederea identificării rețelelor de infractori precum si a mijloacelor de probațiune. Aceste activități se desfășoară între IGPR și unitățile de poliție din diferite state prin intermediul unor organisme internaționale – OIPC – INTERPOL, EUROPOL.

Punctul Național Focal (format din Serviciul Operațional, Unitatea Națională EUROPOL, Serviciul SIRENE) este unitatea specializată a Ministerului Internelor și Reformei Administrative care asigură legătura operativă dintre autoritățile competente române și atașații de afaceri interne/ofițerii de legătură ai Ministerului acreditați în alte state sau la organizații internaționale/ofițerii de legătură străini acreditați în România și gestionarea fluxului informațional de interes operativ aferent cooperării internaționale.

În vederea intensificării activităților de colaborare cu statele din Uniunea Europeană, a fost semnat la data de 25 noiembrie 2003, acordul de cooperare dintre România și Biroul European de Poliție, ratificat prin Legea nr. 197/2004.

Potrivit aceleiași legi de ratificare a acordului privind cooperarea dintre România și Oficiul European de Poliție se poate preciza faptul că, în contextul acestui document sunt definite scopul, domeniile de cooperare, schimbul de informații și furnizarea acestora de către România, furnizarea de date personale de către Europol, evaluarea surselor și informațiilor, proceduri de confidențialitate a informațiilor, modul în care sunt reprezentați ofițerii de legătură, responsabilitatea asumată de România, precum și modalitățile de soluționare a divergențelor.

Schimbul de informații prin Unitatea Națională Europol, vizează infracțiuni financiare (cărți de credit și înșelăciune, fals de monedă, fraude), trafic de droguri, trafic de ființe umane, contrabandă, omoruri/răpiri, infracțiuni grave asupra proprietăți, trafic de materiale nucleare și radioactive, infracțiuni contra mediului, furturi și terorism, cu accent pe grupările infracționale implicate.

Cererile de asistență către Unitatea Națională Europol pot fi făcute doar în cazul în care există informații certe despre asocierea unei grupări criminale din România cu cea din țara unde se solicită verificările.

Totodată, la nivelul Guvernului României au fost încheiate o serie de acorduri de cooperare în domeniul combaterii criminalității organizate și a altor infracțiuni, între România și următoarele țări: Germania, Spania, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Cipru, Croația, Slovenia, Polonia, Ucraina, Cehia, Armenia, Georgia, Albania, Macedonia, Serbia, Slovacia, Elveția, Suedia, Austria, Franța, Italia, Belgia, Rusia, Statele Unite ale Americii, Azerbaidjan, India, Peru, Maroc, Argentina, Mexic, Brazilia, Iordania, Armenia, Israel, Kazahstan, Chile, Egipt, Pakistan, China, Uruguay.

5.2.1.1. Implementarea regimului sanctiunilor internationale

După evenimentele din 11 septembrie 2001, prevenirea și combaterea terorismului a devenit una dintre prioritățile politice pentru țările democratice și nu numai.

Luând in considerare faptul că spălarea banilor este una dintre metodele prin care se finanțeaza terorismul, armonizarea legislației naționale cu standardele internaționale în domeniu precum și întarirea capacității instituționale a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), in calitate de componentă proactiva a Sistemului Național pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului (SNPCT), sistem definit prin Legea nr. 535/2004 pentru prevenirea și combaterea terorismului, au fost mai mult decât necesare.

Prin adoptarea Legii nr. 535/2004, Unitatea de Informații Financiare a României a fost inclusa in Sistemul Național pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului (SNPCT), printre autoritățile cu atribuții în prevenirea și combaterea terorismului.

În acest sens, prevederile art. 36 din Legea nr. 535/2002 definesc infracțiunea de finanțare a terorismului, astfel:

“Art. 36 – (1) Punerea la dispoziția unei entități teroriste a unor bunuri mobile sau imobile, cunoscând că acestea sunt folosite pentru sprijinirea sau săvârșirea actelor de terorism, precum și realizarea ori colectarea de fonduri, direct sau indirect, ori efectuarea de orice operațiuni financiar-bancare, în vederea finanțării actelor de terorism, se sancționează cu închisoare de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Bunurile mobile sau imobile puse la dispoziția entității teroriste, precum și fondurile realizate sau colectate în scopul finanțării actelor de terorism se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.”

Luând în considerare aspectele menționate mai sus, Legea nr. 230/2005 a adus modificări și completări Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism.

Noile elemente introduse de aceste modificari legislative sunt urmatoarele:

-Includerea în obiectul de activitate al ONPCSB a atribuției privind prevenirea și combaterea finanțării terorismului;

-Competența ONPCSB de a dispune măsurile de suspendare a tranzacțiilor suspecte de finanțarea terorismului;

-Informarea imediată a Serviciului Român de Informații cu privire la operațiunile suspecte de finanțarea terorismului;

-Suspendarea operațiunilor suspecte de spălarea banilor sau finanțarea terorismului pe o perioada de 48 de ore, dispusă de ONPCSB și prelungirea acesteia până la 72 de ore, dispusă de către Parchetul de pe lânga Inalta Curte de Casație si Justiție;

-Completarea categoriilor de entitati raportoare, in conformitate cu Recomandările FATF;

-Stabilirea obligațiilor pentru ofițerii de conformitate în ceea ce privește implementarea prevederilor legii speciale;

-Majorarea pragului amenzilor ținând cont de rata inflației;

-Configurarea sistemului procedural în ceea ce privește regimul confiscării speciale și metodele de investigare, care pot fi folosite de către unitațile de parchet, cu tehnici de interceptare a sistemului de comunicații, supravegherea conturilor bancare și utilizarea agenților sub acoperire.

În anul 2008, prin aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 53/2008 pentru modificarea și completarea Legii 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism si a Hotararii de Guvern nr. 594/2008 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, au fost întreprinse măsurile adecvate pentru transpunerea în întregime în legislația națională privind CSB/CFT, a prevederilor Directivei 2005/60/CE a Consiliului Europei și Parlamentului privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor si al finanțării terorismului, precum și prevederile Directivei 2006/70/CE privind stabilirea măsurilor de implementare a Directivei 2005/60/CE.

În data de 30 aprilie 2008 precum și în data de 07 august 2008, ONPCSB a notificat Comisia Europeana, prin Departamentul de Afaceri Europene, cu privire la transpunerea deplină in legislația română privind CSB/CFT a aquis-ului comunitar.

Principalele amendamente aduse de O.U.G nr. 53/2008 si de H.G. Nr. 594/2008:

– Definirea riguroasă a sintagmelor “beneficiar real”, “operațiuni ce par a avea legatură între ele”, “banca oficială”, “părti terțe”;

– Definirea conceptului de “oficial expus politic” și categoriile de PEP precum și instituirea prevederilor conținând noi obligații pentru entitățile raportoare în ce privește aceste categorii de oficiali, în conformitate cu prevederile Directivei 2006/70/CE;

– Majorarea pragului de raportare de la 10.000 euro la 15.000 euro;

– Stabilirea modului de transmitere a feedback-ului de către FIU, în ceea ce privește clienții, oficialitățile fizice și/sau juridice, expuse la riscul de spălare a banilor si finanțare a terorismului;

– Redefinirea listei cu categoriile de entități raportoare;

– Măsuri simplificate de cunoaștere a clientelei și măsuri întărite de cunoaștere a clientelei;

– Prevederi specifice în ceea ce privește relațiile de afaceri desfășurate cu entități din state UE si entități din Spațiul Economic European sau țări terțe echivalente;

– Interzicerea deschiderii de conturi anonime precum și privind efectuarea unor tranzacții prin aceste conturi precum și interzicerea inițierii sau continuării unei relații de afaceri cu o bancă fictivă;

– Clarificarea competențelor autorităților de supraveghere în ce privește activitățile desfașurate de către entitățile raportoare;

– Stabilirea autorităților care sunt responsabile cu supravegherea respectării dispozițiilor Regulamentului nr. 1781/2006, în speță Banca Națională a României și Oficiul pentru orice alte entități care efectuează operațiuni de transfer de bani;

– Stabilirea de noi obligații pentru Autoritatea Naționala a Vămilor, in vederea respectării Regulamentului CE nr. 1889/2005, raportarea lunară către Oficiu a informațiilor disponibile în ce privește declarațiile persoanelor fizice privind numerarul în valuta sau/și lei care este echivalent sau depășește limita de 10.000 euro, în conformitate cu actul comunitar;

– Includerea măsurii de “livrare supravegheată a sumelor de bani”, care poate fi folosită pentru a obține probe;

– Secretul de serviciu și bancar nu este opozabil Oficiului, organelor de cercetare penală si instanțelor;

Din punct de vedere al implementării standardelor internaționale in domeniul CSB/CFT, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 420/22.11.2006 pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind spălarea, identificarea, blocarea și confiscarea produselor rezultate din infracțiuni și finanțarea terorismului, adoptată , în data de 16 mai 2005. Legea de ratificare desemnează ONPCSB ca fiind una dintre principalele autorități responsabile pentru implementarea Conventiei, în acest fel întărind rolul pe care ONPCSB îl joacă in cadrul Sistemului Național pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului.

În vederea implementării standardelor internaționale pentru prevenirea finanțării terorismului și a regimului sancțiunilor internaționale, ONPCSB utilizează două instrumente:

5.2.1.2.Sancțiunile internaționale

În concordanță cu prevederile legii 206/2005 privind implementarea sancțiunilor internaționale, Ministerul Afacerilor Externe notifică listele actualizate ale Consiliului de Securitate ONU și listele UE, tuturor celorlalte instituții reprezentate în cadrul Comitetului Inter-instituțional (organismul competent in coordonarea implementării sancțiunilor).

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor este parte a Comitetului Inter-instituțional, înființat în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 206/2005, începând cu data de 25 septembrie 2006, cand FIU a fost invitat să fie reprezentat la reuniunile grupului de lucru precum și la grupurile de lucru UE în domeniu.

Începand cu anul 2008, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor are noi atribuții stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 202/2008 privind regimul sancțiunilor internaționale. În acest context, atribuțiile instituției în ce privește supravegherea, verificarea și controlul entităților raportoare care nu au autoritate de supraveghere prudențială, au fost extinse, FIU devenind autoritate de supraveghere pentru implementarea sancțiunilor internaționale.

5.2.1.3.Analiza riscurilor

În domeniul finanțării terorismului și al implementării regimului sancțiunilor internaționale, analiza riscurilor poate fi utilizată ca instrument activ pentru prevenire, și implică trei activități distincte:

Colectarea fondurilor

Transferul (mișcarea banilor)

Cheltuirea banilor

Activitatile de colectare a fondurilor implică trei surse principale:

Surse ilicite (de multe ori având legatură cu activitățile de crimă organizata)

Sursele licite (donații, cadouri)

Asigurarea suportului logistic (cazare, transport, instruire, etc) ca formă complex a finanțării, cu sau fără costuri vizibile, reprezintă o modalitate de a sprijini activitățile teroriste în care pot fi folosite atât sursele licite cât și cele ilicite.

Sistemul transferului de valori, ca modalități de colectare a fondurilor, implică multiple forme de acțiune, cum ar fi: transportul valorilor, sistemele alternative de transfer de bani (Hawala, etc), transferul de valori stocate (carduri electronice, alte instrumente), transferul de bani utilizând sistemul bancar al sistemelor acreditate, donații, bartere, cadouri, carduri de credit/debit, activități comerciale.

5.2.2. Instituții cu rol investigativ și de cercetare penală

5.2.2.1. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

Prin Legea nr. 78/8 mai fost înființată Secția de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog, ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, abilitată în plan național să desfășoare activități specifice în acest domeniu de activitate. Această secție a fost abilitată să coordoneze și să controleze serviciile de combatere a crimei organizate și antidrog din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel și birourile de același profil din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale, ca structuri teritoriale specializate în acest domeniu.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, din cadrul Ministerului Public, s-a înființat ca structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Legea nr. 508/2004 modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2005, ca urmare a reorganizării Secției de combatere a criminalității organizate și antidrog și a structurilor sale teritoriale.

Acest organism de aplicare a legii își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați în combaterea criminalității organizate și a terorismului, fiind coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Structura centrală a direcției este organizată în următoarele servicii și birouri:

Serviciul de combatere a criminalității organizate

Biroul de combatere a traficului de ființe umane

Biroul de combatere a infracțiunilor de fals

Biroul de combatere a infracțiunilor de violență

Serviciul de combatere a traficului de droguri

Biroul de combatere a traficului intern de droguri, laboratoare și culturi

Biroul de combatere a traficului transfrontalier de droguri

Serviciul de combatere a macrocriminalității economico-financiare

Biroul de combatere a infracțiunilor de spălare a banilor

Biroul de combatere a macrocriminalității economico-financiare

Serviciul de combatere a criminalității informatice

Biroul de combatere a criminalității informatice

Biroul de combatere a infracțiunilor de contrafacere

Serviciul de combatere a infracțiunilor de terorism

Biroul de investigare a infracțiunilor de terorism, catastrofe și dezastre

Biroul de investigare a infracțiunilor de finanțare a actelor de terorism

Biroul pentru culegerea, centralizarea datelor și asistență judiciară internațională

Compartiment de specialiști

La nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel funcționează servicii teritoriale, iar la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale funcționează birouri teritoriale, conduse de procurori șefi, având atribuții de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism.

Procurorul-șef al biroului de la nivelul parchetului de pe lângă tribunal se subordonează procurorului-șef al serviciului de la nivelul parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripție funcționează.

Procurorul-șef al serviciului de la nivelul parchetului de pe lângă curtea de apel se subordonează procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism coordonează și controlează activitatea serviciilor și birourilor teritoriale înființate în cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel și parchetelor de pe lângă tribunale; de asemenea, supraveghează, conduce și controlează actele de cercetare penală efectuate, din dispoziția procurorului, de către ofițerii și agenții de poliție judiciară aflați în coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Procurorii din cadrul direcției și ai structurilor efectuează urmărirea penală pentru infracțiunile date în competența lor, în condițiile Legii nr. 508/2004 modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2005

5.2.2.2. Inspectoratul General al Poliției Române

Inspectoratul General al Poliției Române este unitatea centrală a poliției, cu personalitate juridică și competență teritorială generală, care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților de poliție subordonate, desfășoară activități de investigare și cercetare a infracțiunilor deosebit de grave, circumscrise crimei organizate, criminalității economico-financiare sau bancare, a altor infracțiuni ce fac obiectul cauzelor penale aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și orice alte atribuții date în competența sa prin lege.

Inspectoratul General al Poliției Române are în structura sa organizatorică direcții generale, direcții, servicii și birouri înființate prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative.

Dintre structurile care desfășoară unele activități legate de procesul de prevenire și combatere a criminalității organizate menționam: Direcția de Investigații Criminale; Direcția de Investigare a Fraudelor; Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Toxice; Direcția Poliției Transporturi; Institutul de Criminalistică; Serviciul Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale; Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității, Oficiul Național pentru Protecția Martorilor; Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor, Direcția de Integrare Europeană, Programe și Cooperare Internațională precum și formațiunile teritoriale subordonate acestora.

Direcția de Combatere a Criminalității Organizate

Direcția este o structură modernă a poliției naționale, care cooperează permanent și cu eficiență cu polițiile din străinătate și integrează România în efortul Europei de a combate crima organizată.

Direcția de Combatere a Criminalității Organizate are următoarea structură organizatorică:

Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane

Biroul de combatere a traficului de ființe umane;

Biroul de combatere a traficului cu migranți;

Biroul de combatere a traficului de minori și organe;

Serviciul Antidrog

Biroul de combatere a traficului de droguri sintetice, cocaină, canabis, hașiș și derivați

Biroul de combatere a traficului cu heroină, opium și derivați;

Biroul de combatere a traficului ilicit cu precursori;

Laboratorul central de analiză și profil al drogurilor;

Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor

Biroul de investigare a terorismului și neproliferare NBC;

Biroul de combatere a spălării banilor și a infracțiunilor conexe din sfera crimei organizate;

Oficiul Național Central pentru Combaterea Falsurilor de Monedă și a Cecurilor de Călătorie;

Biroul de combatere a macrocriminalității din piața financiară;

Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice

Biroul de combatere a infracțiunilor informatice;

Biroul de combatere a infracțiunilor cu mijloace de plată electronice;

Biroul de investigare și cercetare a sistemelor informatice;

Serviciul Operațiuni Speciale

Serviciul Supravegheri Operative și Investigații

Serviciul de Cooperare Operativă cu Polițiile Străine

Direcția de Investigare a criminalitatii economice

La nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, Directia de Investigare a crimialitatii economice, desfășoară activități specifice de investigare a fraudelor care afectează interesele financiare ale UE.

Poliția de investigare a fraudelor reprezintă structura specializată a Poliției Române care acționează prin mijloace specifice de muncă pentru combaterea fraudelor grave care se înscriu în sfera criminalității organizate, a corupției și a celorlalte fapte infracționale care afectează climatul economic din România și drepturile fundamentale ale cetățenilor.

Întreaga activitate de investigare și în acest domeniu se desfășoară sub autoritatea procurorului.

Investigarea spălării banilor, inclusiv a infracțiunilor flagrante, se efectuează în cadrul dosarelor penale, sub supravegherea și controlul procurorului, în strictă conformitate cu prevederile Codului de procedură penală si ale legilor speciale din domeniu.

Poliția de investigare a fraudelor, în relațiile cu parchetele, trebuie să respecte dispozițiile procedural-penale cu privire la competențe și să se supună supravegherii procurorului pe parcursul întocmirii actelor premergătoare în cauzele penale până la finalizarea cercetării penale.

Pentru infracțiunile date în competența de anchetă obligatorie a procurorului, poliția de investigare a fraudelor culege informații prin mijloace specifice și participă la valorificarea acestora împreună cu procurorul, la solicitarea scrisă a acestuia, iar pentru actele premergătoare întocmite în astfel de situații va proceda imediat la declinarea competenței.

În situația realizării unor activități de investigare și cercetare cu privire la infracțiuni ce sunt de competența procurorului, efectuarea acestora se va face în conformitate cu rezoluțiile de delegare date de parchet, în limita și termenele stabilite de acestea.

Principalele atribuții ale poliției de investigare a fraudelor în domeniul prevenirii și combaterii spălării și finanțării terorismului în România sunt:

-sub conducerea, controlul și din dispoziția procurorului efectuează acte premergătoare, de cercetare penală și/sau de urmărire penală;

-dispune/propune soluții în conformitate cu prevederile legii în dosarele penale (soluții care se supun confirmării procurorului), ce au ca obiect spălarea banilor și finanțarea terorismului;

-realizează, în aceleași condiții, actele de urmărire penală stabilite de procuror prin rezoluțiile de delegare date în dosarele al căror obiect îl constituie faptele penale din competența exclusivă a acestuia (faptele de corupție, cele asimilate infracțiunilor de corupție și cele în legătură directă cu infracțiunile de corupție, etc.);

-efectuează verificări în condițiile legii cu privire la cereri, sesizări ori reclamații ce se referă la problematica încălcărilor de lege în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului, care în forma sesizată nu întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni și fac propuneri asupra soluțiilor, în funcție de materialul probator administrat;

-organizează și realizează activitatea de culegere a informațiilor în funcție de evoluția fenomenului infracțional;

-informează – prin conducerea MAI sau a IGPR – Parlamentul, Guvernul, ministerele, celelalte structuri ale administrației centrale, administrațiile locale, alți factori de decizie, despre fenomenele negative care pot afecta buna funcționare a relatiilor privind prevenirea și combaterea spălării banilor, propunând măsuri de înlăturare a cauzelor și condițiilor care le generează ori favorizează, inclusiv sub aspectul perfecționării cadrului legislativ;

5.2.2.3.Inspectoratul General al Poliției de Frontieră este unitatea centrală a Poliției de Frontieră Române, cu personalitate juridică și competență teritorială pentru întreaga zonă de responsabilitate, care exercită conducerea și răspunde de întreaga activitate a Poliției de Frontieră, desfășoară activități de investigare și cercetare a infracțiunilor deosebit de grave circumscrise crimei organizate, migrației ilegale și criminalității transfrontaliere comise în zona de competență teritorială a Poliției de Frontieră, precum și orice alte atribuții date în competența sa prin lege.

Potrivit prevederilor art. 21 din Legea nr. 81/2002, printre atribuțiile generale ale Poliției de Frontieră Române se înscrie și cea care prevede că această structură „execută supravegherea și controlul la trecerea frontierei de stat a României, previne și combate migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră în zona de competență…”.

De asemenea, asigură controlul trecerii peste frontiera de stat, în condițiile legii, a armelor, munițiilor, armelor de panoplie și de autoapărare, munițiilor aferente acestora, substanțelor explozive și a dispozitivelor încărcate cu substanțe toxice ori radioactive.

În zona de competență pe apă, Poliția de Frontieră Română previne și combate pirateria, acțiunile teroriste și faptele circumscrise crimei organizate în apele aflate sub jurisdicția statului român.

Poliția de Frontieră Română

În conformitate cu prevederile Legii nr. 81 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, această structură face parte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, fiind instituția specializată a statului care exercită atribuțiile ce îi revin cu privire la supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea și combaterea migrației ilegale și a faptelor specifice criminalității transfrontaliere săvârșite în zona de competență, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, pașapoartelor și străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară și canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, în zona contiguă și în zona economică exclusivă, respectarea ordinii și liniștii publice în zona de competență, în condițiile legii. (articolul 1 din Ordonanța de Urgență nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române).

Având în responsabilitate de supraveghere și control pentru aproximativ de graniță, Poliția de Frontieră Română se confruntă cu o problematică variată privind regimul juridic al frontierei de stat, pornind de la migrația ilegală, traficul cu stupefiante, armament și autoturisme furate și terminând cu contrabanda, sub toate formele ei de manifestare.

Organizată după modelul instituțiilor similare din statele Uniunii Europene, Poliția de Frontieră Română desfășoară activități specifice pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere, aplicând în acest scop legislația în vigoare, încât se poate aprecia că activitățile întreprinse la frontierele României sunt aliniate la standardele internaționale.

În toate acțiunile pe care le desfășoară în zona de competență, personalul Poliției de Frontieră Romane are obligația să prevină și să combată stările de pericol la adresa României, determinate de criminalitatea transfrontalieră și de migrația ilegală.

5.2.2.4. Serviciul Român de Informații

In conformitate cu prevederile Legii nr. 534/2004, in structura SRI- ca autoritate națională în domeniu – funcționează Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă (CCOA). Aceasta este structura organizatorico-funcțională ce asigură continuitatea și coerența funcționării sistemului de legătură ce articulează componentele SNPCT.

Centrul are următoarele atribuții:

– coordonează activitățile desfășurate în cadrul SNPCT, prin reprezentanți desemnați de autoritățile și instituțiile publice din componența Sistemului;

– menține legătura permanentă cu autoritățile și instituțiile publice componente ale SNPCT, în vederea asigurării schimbului operativ de date și informații privind activitățile cu caracter terorist;

– integrează datele și informațiile obținute în scopul stabilirii și întreprinderii măsurilor ce se impun;

– monitorizează activitățile teroriste și informează operativ autoritățile și instituțiile publice abilitate din cadrul SNPCT;

– în situații de criză teroristă, asigură suportul logistic și operațional pentru funcționarea operativă a Centrului Național de Acțiune Antiteroristă, care este integrat funcțional în mecanismul general de gestionare a crizelor și organizat conform legii;

– transmite către autoritățile și instituțiile publice competente din cadrul SNPCT datele și informațiile care fac obiectul întreprinderii de măsuri, conform atribuțiilor legale.

În situațiile de criză teroristă, SRI, prin unitatea specializată, execută intervenția contrateroristă, independent sau în cooperare cu alte forțe abilitate, pe întreg teritoriul țării, asupra obiectivelor atacate sau ocupate de teroriști, în scopul capturării sau anihilării ostaticilor și restabilirii ordinii legale. În cazul obiectivelor din competența SPP, intervenția contrateroristă se execută de către forțele specializate ale acestuia.

5.2.2.5. Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului

Pentru prevenirea și combaterea actelor de terorism, în România a fost creat cadrul legislativ și instituțional necesar prin adoptarea la 25 noiembrie Legii privind prevenirea și combaterea terorismului care incriminează faptele ce constituie infracțiuni de terorism și stabilește instituțiile cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii terorismului.

Potrivit prevederilor acestei legi, la nivel național activitatea de prevenire și combatere a terorismului se organizează și se desfășoară în mod unitar. În acest scop cooperarea în domeniu se realizează ca Sistem național de prevenire și combatere a terorismului (SNPCT), la care participă următoarele autorități și instituții publice:

a) Serviciul Român de Informații, cu rol de coordonare tehnică;

b) Ministerul Internelor și Reformei Administrative;

c) Ministerul Apărării Naționale;

d) Ministerul Afacerilor Externe;

e) Ministerul Economiei și Comerțului;

f) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;

g) Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor;

h) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului;

i) Ministerul Sănătății;

j) Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației;

k) Ministerul Finanțelor Publice;

l) Ministerul Integrării Europene;

m) Ministerul Justiției;

n) Serviciul de Informații Externe;

o) Serviciul de Protecție și Pază;

p) Serviciul de Telecomunicații Speciale;

q) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

r) Banca Națională a României;

s) Agenția Națională de Control al Exporturilor;

t) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;

u) Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.

În structura Serviciului Român de Informații – ca autoritate națională în domeniu – a fost înființat Centrul de coordonare operativă antiteroristă (CCOA) prin intermediul căruia Serviciul Român de Informații asigură coordonarea tehnică a SNPCT.

La data de 17 noiembrie 2004, prin Legea nr. fost înființată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în cadrul Ministerului Public, ca structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism efectuează urmărirea penală în cazul infracțiunilor de terorism, precum și a celor care pot sta la baza finanțării actelor de terorism.

Astfel, sunt de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism:

– infracțiunile de terorism;

– infracțiunile de spălare de bani;

– infracțiunile informatice;

– infracțiunile de înșelăciune, dacă s-a produs o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 500.000 euro;

– infracțiunile prevăzute de Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate;

– infracțiunile săvârșite în afara teritoriului țării de cetățeni români sau de persoane fără cetățenie domiciliate în România, aprobată cu modificări, dacă infracțiunile sunt săvârșite de persoane care aparțin unor grupuri infracționale organizate sau unor asociații ori grupări constituite în scopul săvârșirii de infracțiuni;

– infracțiunile de contrabandă, dacă infracțiunile sunt săvârșite de persoane care aparțin unor grupuri infracționale organizate sau unor asociații ori grupări constituite în scopul săvârșirii de infracțiuni.

Prin Legea nr. 230 din 13 iulie fost modificată Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, prin includerea de dispoziții pentru prevenirea și reprimarea actelor de terorism. În acest sens a fost instituită obligația Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor ca în cazul constatării existenței unor indicii temeinice de finanțare a actelor de terorism să sesizeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații