Lumea Descrisa In Roman Oameni Si Obiceiuri

Spre a realiza un univers liniștitor pentru ochiul său, ce suferă de aglomerarea umană, scriitorul se slujește mereu de mișcări regresive. „Sadoveanu are simțul trecutului, un simț cu totul special care te face a povesti lucrurile de atunci într-o surdină misterioasă”.

Țărănimea este o lume care trăiește neschim,bată de două mii de ani. Urmărind țăranii din Baltagul, ai putea vedea cât de puține legături au acești oameni cu viața obișnuită. Vitoria Lipan își urmărește răzbunarea fără ai păsa de niciuna din rânduielile noastre judecătorești. Pentru toate întâmplările, ea are explicațiile și semnele ei. Iată care ar fi prima cauză a simpatiei scriitorului față de această clasă socială. O a doua cauză o constituie faptul că țărănimea, care este o categorie bună în resorturi sufletești și morale, are un caracter ferm, provenind de foarte departe, de când cinstea, loialitatea, simțul dreptății erau atribuite nealterate ale oamenilor simpli. Lui Sadoveanu îi place să caute dreptatea și este de părere că toate acestea nu le poți găsi decât fie într-un trecut foarte îndepărtat, fie în această țărănime care își păstrează o statornică bună-cuviință. Dragostea fierbinte a marelui nostru prozator față de masele țărănești, față de omul simplu, depozitar al înțelepciunii populare și al adevărurilor „neschimbate”, reprezintă o coordonată constantă a convingerilor și a sentimentelor sale intime, a atitudinii morale și civice, a crezurilor sale artistice. Umiliți și ofensați soartei, reprezintă categoria socială cea mai conservatoare în limbaj, port și obiceiuri, și din acest motiv scriitorul își manifestă înțelegerea față de țărănime.

Ritualul înmormântării este un alt element important al credințelor și datinilor strămoșești. Se constituie o adevărată concepție despre viață prin concepția despre moarte.

Acțiunea Baltagului se petrece în acea zonă a muntelui care reprezintă prelungirea în contemporaneitate a unei lumi arhaice. Tema dreptății ocupă un rol foarte important în roman, potrivit cu importanța și ficțiunea codului dreptății ancestrale în societățile arhaice. Vitoria îl caută pe vinovat cu o admirabilă îndărătnicie, dar și cu încredințarea nestrămutată că se va alege dreptatea. Răpus și aruncat într-o văgăună din munți, Nechifor dă porunci Vitoriei care nu mai are liniște până ce el nu-și găsește odihna. Ea trebuie să împlinească toate pentru alinarea răposatului. Astfel, înmormântarea creștinească face ca somnul celor muriți să fie posibil. Vitoria consideră sacrul un fel de conciliere cu eternul. Oamenii trăiesc concomitent în prezent și într-o durată mitică, într-un atunci. Muntele, care izolează, este simbolul unei lumi care se conduce după alte principii și norme morale. Toate aceste legi nescrise, reflectă o nostalgie pentru formele de viață adevărate. Personajele sadoveniene care își consumă lent și teatral existența în spațiul alpin au nostalgia paradisului pierdut, vocația unei existențe nefalsificate. Astfel, se păstrează mai bine tradițiile, valorile, trecutul fiind un etalon moral, iar datina –un element fundamental al existenței morale. Ceremonia înmormântării, descrisă în toată amănunțimea fastului ei primitiv, reprezintă, potrivit acelei concepții despre viață prin cncepția despre moarte reașezarea lui Nechifor Lipan în locul care i se cuvine, în acel univers complex al lumii arhaice, care cuprinde deopotrivă lumea celor vii și pe cea a răposaților. Interesant este sprijinul pe care Vitoria îl primește la tot pasul, în lumea ei, în universul arhaic supraviețuitor, de la necunoscuți, oameni pentru care este mai presus de firesc mecanismul multisecular al datinei.