. Lucrarile de Elaborare a Bilantului Contabil. Verificarea Si Certificarea Bilantului (s.c. Xyz S.a)

„Contabilitatea este una dintre cele mai sublime creatii ale spiritului omenesc pe care fiecare gospodar ar trebui sa o foloseasca in gospodaria sa”

GOETHE

INTRODUCERE

In zilele noastre, o mai buna cunoaștere a situației patrimoniului este strict necesara pentru a participa cu succes la viata economica si chiar (sau mai ales) sociala a unei intreprinderi. Prezenta lucrare urmareste stabilirea si analiza bilanțului contabil, întrucât acesta este cel mai important si cel mai complex document al contabilitatii, care „oglindește” activitatea agentului economic. Titularul unui patrimoniu trebuie sa verifice situația lui la o anumita perioada de timp, iar bilanțul contabil este metoda prin care comerciantul evaluează întreaga sa activitate pe parcursul unui exercițiu financiar.

Chiar daca din cele mai vechi timpuri au existat tendințe ale negustorilor de animale, cereale sau metale prețioase de a-si socoti si consemna veniturile obținute din negoț, contabilitatea isi începe istoria in Evul Mediu, o data cu apariția primelor manifestări ale capitalismului si dezvoltarea economiei monetare. In secolul al XV-lea se utiliza contabilitatea „după metoda venețiana”, datorita dezvoltării afacerilor in marile orașe ale Italiei de Nord. In aceasta perioada, practicile contabile sunt sintetizate de către marele erudit, Luca Paciolo, in prima lucrare de literatura contabila, „Tractatus de computis et scripturis” („Tratat de contabilitate in partida dubla”), apăruta la Venetia, in 1494, in care se descrie pentru prima data, coerent, cel mai caracteristic element al contabilitatii, partida dubla.

Deși contabilitatea in partida dubla are o existenta de mai bine de o jumătate de mileniu, abia in secolul al XIX-lea, prin marile întreprinderi industriale si comerciale, începe sa se analizeze si sa se măsoare periodic patrimoniul, cu ajutorul bilanțului, si rezultatul, cu ajutorul contului de profit si pierdere, deci, sa se facă distincția intre capital si venit.

Asupra bilanțului contabil au fost formulate mai multe opinii.

Intr-o formula generala, bilanțul este considerat ca un document ce permite sa se cunoască, la un moment dat, patrimoniul unui comerciant, persoana fizica sau juridica.

Exista, de asemenea, o viziune conform căreia bilanțul este recunoscut ca un instrument static. Acesteia i s-a opus, o data cu opera profesorului german Eugen Schmalenbach,”Dynamische Bilanz”(1920), o viziune contrara.

Schmalenbach a opus viziunii statice, o concepție ce susține bilanțul ca reprezentare a forțelor întreprinderii. El a constatat ca este mult mai important pentru conducătorii întreprinderii sa măsoare sănătatea întreprinderii lor decât sa cunoască valoarea intrinseca a elementelor care compun activul si pasivul.

Jacques Richard, sustinator al profesorului german, considera cele doua tipuri de contabilitate astfel: 1) contabilitatea statica – o contabilitate care, pentru a construi bilanțul, nu retine decât valorile corespunzătoare lichidării întreprinderii si 2) contabilitatea dinamica – o contabilitate care tine cont de valorile in mișcare, independent de ce se întâmpla cu ele in caz de lichidare a întreprinderii.

Obiectul lucrării de fata îl constituie bilanțul contabil al societatii comerciale „ICERP S.A.” Ploiești. Este, deci, o lucrare, cu precădere, practica.

Abordând succesiv diferitele etape ce trebuie parcurse in stabilirea modului de întocmire a bilanțului societatii mai sus menționate, lucrarea este structurata in 6 capitole.

Primele 3 capitole cuprind elemente teoretice, necesare pentru aprofundarea noțiunii de „bilanț” si cunoașterea societatii comerciale „ICERP S.A.”. Acestui din urma demers am dedicat in întregime capitolul III.

Ultimele capitole ale lucrării sunt un model practic de întocmire , analiza si control a bilanțului contabil la sfarsitul exercitiului financiar 2000.

BILANTUL CONTABIL – DOCUMENT DE SINTEZA IN TEORIA SI PRACTICA INTERNATIONALA

1.1 Dimensiuni istorice privind bilantul contabil

1.2 Abordari contemporane privind bilantul contabil

1.2.1 Bilantul contabil in sistemul anglo-saxon (SUA)

1.2.2 Bilantul contabil in Uniunea Europeana

1.2.3 Bilantul contabil in tara noastra

1.3 Standarde Internationale de Contabilitate (IAS 1) – Prezentarea Situatiilor Financiare

1.4 Norme privind bilantul contabil in sistemul international

1.5 Componentele bilantului contabil

1.5.1 Bilantul

1.5.2 Contul de profit si pierdere

1.5.3 Anexa

1.5.4 Raportul de gestiune

BILANTUL CONTABIL –

DOCUMENT DE SINTEZA IN TEORIA SI

PRACTICA INTERNATIONALA

Dimensiuni istorice privind bilantul contabil

Desi contabilitatea in partida dubla are o existenta de mai bine de o jumatate de mileniu, abia in secolul al XIX-lea, prin marile intreprinderi industriale si comerciale, incepe sa se realizeze si sa se masoare periodic patrimoniul, cu ajutorul bilantului, si rezultatul, cu ajutorul contului de profit si pierdere, deci, sa se faca distinctia care deriva de aici intre capital si venit. O astfel de practica, remarca Bernard Colasse1), isi gaseste explicatia prin cateva fenomene: numarul societatilor pe actiuni se multiplica, se separa conducerea intreprinderilor de proprietari, conducatorii fiind obligati sa informeze periodic asupra modului in care au gestionat patrimoniul si activitatea; contabilul apare ca mediator intre proprietari si conducatori, ramanand subordonatul acestora din urma; cateva dintre principiile actuale isi au obarsia in practica de intocmire a documentelor de sinteza, din secolul trecut (continuitatea activitatii si interdependenta exercitiilor, in special).

Pana in secolul al XIX-lea, conform lui Basil Yamey, lui Pollard, lui Pollard si lui Richard Brief2), exista adesea tendinta de a confunda, in procesul contabil, bunurile intreprinderii cu cele ale proprietarilor sai. Incepand cu acest secol, se poate vorbi de actiunea principiului entitatii in contabilitate.

Intr-o formula generala, deci simplificatoare, bilantul a fost si este considerat ca un document care permite sa se cunoasca, la un moment dat, patrimoniul unui comerciant, persoana fizica sau juridica, patrimoniul definit ca ansamblul drepturilor si obligatiilor acestui comerciant.

De asemenea, bilantul a fost, si mai este inca, recunoscut ca un instrument static.

Viziunii statice despre bilant i s-a opus, o data cu opera genialului profesor german Eugen Schmalenbach (Dynamische Bilanz, 1920), o viziune diametral opusa.

Viziunii traditionale despre bilant, asmilat unui inventar patrimonial condensat, Schmalenbach i-a opus conceptia sa referitoare la un bilant ca reprezentare a fortelor intreprinderii. El a constatat ca este mult mai important pentru conducatorul intreprinderii sa masoare sanatatea intrepinderii lor decat sa cunoasca valoarea intrinseca a elementelor care compun activul si pasivul.

Iata ce scria Schmalenbach1) in acest sens: „pentru a lua decizii utile, seful unei intreprinderi trebuie sa stie daca afacerea sa prospera, daca bate pasul pe loc sau daca ea este in declin… Cu ocazia fiecarei mari crize, economistii au putut observa ca foarte multe falimente sunt datorate pur si simplu unei cunoasteri prea tardive a declinului afacerilor lor… Dar noi nu avem nevoie numai de a determina rezultatul, atunci cand o întreprindere incepe sa fie in primejdie; este indispensabil sa luam cunostinta de prosperitatea sa. Un sef capabil trebuie sa profite de o astfel de perioada de inflorire, indiferent ca ea este provocata de conjunctura sau de structura economica. Nu putem lasa sa treaca vanturile favorabile fara sa ridicam panzele, caci ele (vanturile) nu vor sufla totdeauna”, citat regasit si in Controverse contabile ( Niculae Feleaga, Editura Economica, 1996, paginile 114-115).

Admirator al lui Schmalenbach, Jacques Richard (Comptabilites et practiques comptables, Dalloz, 1996) contrapune cele doua tipuri de contabilitati: (i) o contabilitate care, pentru a construi bilantul, nu tine decat valorile corespunzatoare lichidarii intreprinderii: contabilitate statica; (ii) o contabilitate care tine cont de valorile in miscare, independent de ce se intampla cu ele in caz de lichidare a intreprinderii: contabilitatea dinamica, si pledeaza pentru o contabilitate de tip dinamic.

Lucrarea „Bilantul dinamic” a generat un alt mod de a gandi contabilitatea. Multe dintre ideile lui Schmalenbach au constituit puncte de plecare pentru reflectii ulterioare. In definitiile date astazi elementelor care compun bilantul este prezenta sintagma „ avantaje economice viitoare”.

1.2 Abordari contemporane privind bilantul contabil

In literatura de specialitate contemporana si in practica se intalnesc trei grupe de abordari privind bilantul contabil si anume:

1. O prima grupa de abordari sunt centrate pe conceptul de patrimoniu, unde „patrimoniul este format din ansamblul bunurilor (corporale si necorporale), al drepturilor si obligatiilor ce caracterizeaza situatia unei entitati patrimoniale la un moment dat”1).

2. O a doua grupa de abordari sunt centrate pe finalitatea bilantului, de a raspunde nevoilor analizei economico-financiare.

3. O a treia grupa de abordari sunt de origine anglo-saxona.

1.2.1 Bilantul contabil in sistemul anglo-saxon (SUA)

In modelul anglo-saxon bilantul este document de sinteza care prezinta situatia financiara a intreprinderii. Aici sunt excluse judecatile patrimoniale.

Luat drept exemplu bilantul practicat de majoritatea firmelor americane, se constata ca pot fi definite trei mase valorice: (i) – Assets (bunurile sau activele); (ii) – Liabilities (datorii); (iii) – Shareholders equity (capitaluri proprii) – prezentate fie in formatul orizontal, fie in formatul vertical.

Spre deosebire de multe tari europene, in care activul bilantier este prezentat in ordinea crescatoare a lichiditatilor lor, iar pasivele, in ordinea crescatoare a exigibilitatilor lor, in Statele Unite, firmele isi prezinta activele si pasivele in ordinea descrescatoare a lichiditatii, respectiv exigibilitatii lor. Aceasta clasificare denota un element al culturii contabile de tip american, accentul pus pe elementele pe termen scurt: lichiditatile si exigibilitatile imediate, prezentate ca prime elemente ale structurilor bilantiere.

In ceea ce priveste prezentarea verticala, aceasta are o natura accentuat juridica. Ea pune in evidenta partea creditelor intreprinderii: tertii care au o prioritate legala in fata proprietarilor. Situatia neta (capitalurile proprii) este considerata, deci, o parte reziduala.

Conform acestei forme (verticale), ecuatia de baza a bilantului este:

Active

– Datorii .

= Situatia neta (capitaluri proprii)

Bilantul permite formularea de judecati de valoare privind riscul pe care si-l asuma o intreprindere si evaluarea miscarilor viitoare de trezorerie. Pentru aceasta, se poate proceda la o analiza a bilantului prin prisma lichiditatii/exigibilitatii si flexibilitatii financiare cu care se confrunta intreprinderea.

Lichiditatea se refera la intervalul de timp necesar pentru ca un element de activ sa fie realizat sau convertit in disponibilitati, iar exigibilitatea, la intervalul de timp necesar pentru ca o datorie sa fie achitata.

In general, se afirma ca, pentru o intreprindere, cu cat lichiditatea si exigibilitatea sunt mai mari, cu atat aceasta risca mai putin sa dea faliment.

Flexibilitatea financiara reprezinta capacitatea unei intreprinderi de a lua masuri necesare, in vederea modificarii valorilor si calendarului miscarilor de trezorerie, astfel incat sa se poata face fata nevoilor si situatiilor neprevazute.

In general, se afirma ca, pentru o intreprindere, cu cat flexibilitatea financiara este mai mare, cu atat aceasta risca mai putin sa dea faliment.

Cat priveste bilantul consolidat, acesta este prezentaialitate contemporana si in practica se intalnesc trei grupe de abordari privind bilantul contabil si anume:

1. O prima grupa de abordari sunt centrate pe conceptul de patrimoniu, unde „patrimoniul este format din ansamblul bunurilor (corporale si necorporale), al drepturilor si obligatiilor ce caracterizeaza situatia unei entitati patrimoniale la un moment dat”1).

2. O a doua grupa de abordari sunt centrate pe finalitatea bilantului, de a raspunde nevoilor analizei economico-financiare.

3. O a treia grupa de abordari sunt de origine anglo-saxona.

1.2.1 Bilantul contabil in sistemul anglo-saxon (SUA)

In modelul anglo-saxon bilantul este document de sinteza care prezinta situatia financiara a intreprinderii. Aici sunt excluse judecatile patrimoniale.

Luat drept exemplu bilantul practicat de majoritatea firmelor americane, se constata ca pot fi definite trei mase valorice: (i) – Assets (bunurile sau activele); (ii) – Liabilities (datorii); (iii) – Shareholders equity (capitaluri proprii) – prezentate fie in formatul orizontal, fie in formatul vertical.

Spre deosebire de multe tari europene, in care activul bilantier este prezentat in ordinea crescatoare a lichiditatilor lor, iar pasivele, in ordinea crescatoare a exigibilitatilor lor, in Statele Unite, firmele isi prezinta activele si pasivele in ordinea descrescatoare a lichiditatii, respectiv exigibilitatii lor. Aceasta clasificare denota un element al culturii contabile de tip american, accentul pus pe elementele pe termen scurt: lichiditatile si exigibilitatile imediate, prezentate ca prime elemente ale structurilor bilantiere.

In ceea ce priveste prezentarea verticala, aceasta are o natura accentuat juridica. Ea pune in evidenta partea creditelor intreprinderii: tertii care au o prioritate legala in fata proprietarilor. Situatia neta (capitalurile proprii) este considerata, deci, o parte reziduala.

Conform acestei forme (verticale), ecuatia de baza a bilantului este:

Active

– Datorii .

= Situatia neta (capitaluri proprii)

Bilantul permite formularea de judecati de valoare privind riscul pe care si-l asuma o intreprindere si evaluarea miscarilor viitoare de trezorerie. Pentru aceasta, se poate proceda la o analiza a bilantului prin prisma lichiditatii/exigibilitatii si flexibilitatii financiare cu care se confrunta intreprinderea.

Lichiditatea se refera la intervalul de timp necesar pentru ca un element de activ sa fie realizat sau convertit in disponibilitati, iar exigibilitatea, la intervalul de timp necesar pentru ca o datorie sa fie achitata.

In general, se afirma ca, pentru o intreprindere, cu cat lichiditatea si exigibilitatea sunt mai mari, cu atat aceasta risca mai putin sa dea faliment.

Flexibilitatea financiara reprezinta capacitatea unei intreprinderi de a lua masuri necesare, in vederea modificarii valorilor si calendarului miscarilor de trezorerie, astfel incat sa se poata face fata nevoilor si situatiilor neprevazute.

In general, se afirma ca, pentru o intreprindere, cu cat flexibilitatea financiara este mai mare, cu atat aceasta risca mai putin sa dea faliment.

Cat priveste bilantul consolidat, acesta este prezentat in format lista. Spre deosebire de modelele europene, regizate prin Directiva a IV-a, activele si pasivele sunt prezentate in ordinea descrescatoare a lichiditatii lor, respectiv exigibilitatii lor. Totodata, criteriile de clasificare a activelor si pasivelor sunt lichiditatea si exigibilitatea, spre deosebire de multe tari ale Europei continentale, care prefera ordonarea dupa criteriul naturii economice si al surselor de provenienta.

1.2.2 Bilantul contabil in Uniunea Europeana

Eforturile facute de Uniunea Europeana pe linia armonizarii sistemelor de contabilitate si a intocmirii rapoartelor societatilor comerciale s-au concretizat in directivele la care sunt supuse statele membre. Odata cu finalitatea lucrarilor directivelor, fiecarui stat membru ii revine obligatia de a le incorpora in legislatia nationala.

Directiva a IV-a din 25 iulie 1998 a vizat coordonarea dispozitiilor nationale cu privire la structura si continutul conturilor anuale si ale raportului de gestiune, modurile de evaluare, cat si la publicarea acestor documente, in special pentru societatile cu raspundere limitata si societatile pe actiuni.

Directiva a VII-a din 13 iunie 1983 a avut ca obiect armonizarea intocmirii conturilor consolidate.

In pofida naturii prescriptive a textelor lor, directivele a IV-a si a VII-a, si mai ales prima dintre ele, nu au condus la o prezentare identica a conturilor anuale ale societatilor statelor membre. +i aceasta, pentru ca, mai intai, directivele nu sunt legi care sa aiba un impact direct asupra societatilor interesate si, apoi, pentru ca ele lasa statelor membre un numar mare de optiuni si de dispozitii, care incep cu expresia „statele membre vor putea autoriza…”.

In cadrul directivei a IV-a, prezentarea conturilor este tratata in articolele 3-30. Directiva a prevazut doua scheme pentru bilant:

Schema descrisa de articolul 9, care prezinta bilantul sub forma bilaterala (de cont), activul putand fi descompus in 6 rubrici, notate de la A la F, iar pasivul, in 5 rubrici, notate de la A la E;

Schema descrisa de articolul 10, care prezinta bilantul sub forma de lista si permite calculul fondului de rulment; ansamblul rubricilor este notat de la A la L.

In comparatie cu structura bilantiera acceptata in tara noastra:

Directiva lasa posibilitatea inscrierii creantei privind capitalul subscris nevarsat, ca prima rubrica a activului (asa cum rezulta din schema descrisa de articolul 9) sau ca un element component al activului circulant (explicit in structura detaliata), in timp ce, in bilantul romanesc nu este prevazuta decat a doua solutie.

Cheltuielile de constituire sunt inscrise distinct, inaintea activului imobilizat, dar directiva lasa si posibilitatea inscrierii lor ca un element component al imobilizarilor necorporale. In modelul romanesc de bilant, cheltuielile de constituire sunt cumulate cu cheltuielile de cercetare-dezvoltare,formand un singur post. Aceasta solutie poate crea unele dificultati in analizele financiare, deoarece cheltuielile de constituire sunt considerate, totdeauna, elemente de activ fictiv.

Directiva prezinta beneficiul sau pierderea ca ultima rubrica a pasivului, respectiv, a activului bilantier. Totusi, ea lasa posibilitatea legislatiilor nationale de a inscrie, cu semne diferite, aceste elemente, in structurile rubricii A din pasiv, optiune retinuta de normalizatorii romani.

Schema lista nu este prevazuta ca altenativa in sistemul contabil romanesc.

Se constata superioritatea formei liste, prin deschiderea mai pronuntata a modelului respectiv, spre analiza financiara: prezentarea datoriilor pe doua categorii de exigibilitate; prezenta unor indicatori precum „necesarul in fond de rulment” (rubrica G) si „capitalurile permanente” (rubrica E). Determinarea optimala a capitalurilor permanente este o problema de prima importanta, deoarece excedentul sau insuficienta resurselor pe termen lung influenteaza solvabilitatea, lichiditatea si rentabilitatea. De asemenea, bancile pot calcula gradul de acoperire a capitalurilor investite, prin rata:

Capitaluri permanente

Capitaluri investite

1.2.3 Bilantul contabil in tara noastra

Procedand la o reforma inspirata de experienta franceza, in acord cu dispozitiile Directivei a IV-a europene, normalizatorii romani au optat pentru o schema de bilant sub forma de tablou cu doua parti – partea stanga numita activ, si partea dreapta, numita pasiv.

Viziunea generala asupra bilantului este una functionala. Elementele patrimoniului intreprinderii sunt clasificate in activ si in pasiv, conform destinatiei economice, respectiv dupa provenienta (natura juridica). Criteriile de lichiditate-exigibilitate sunt numai criterii secundare de clasificare: in interiorul structurilor definite de primul criteriu, activele sunt clasificate in ordinea crescatoare a lichiditatii lor, iar pasivele, in ordinea crescatoare a exigibilitatii lor.

Pentru o analiza financiara riguroasa, pe baza criteriilor de lichiditate-exigibilitate, se impun reclasificari pe termene, aspect realizat cu ajutorul celui de-al treilea cont anual: anexa.

Apelul la criteriile destinatie economica – natura juridica, ca principale criterii de clasificare, a avut ca scop initial sa orienteze informatia bilantiera spre cerintele nationale si ale analizei financiare externe. In acest mod, s-ar fi permis sa se urmareasca, de la un an la altul, fluxurile de resurse si de utilizari, deci sa se determine si sa se valorifice informatiile aferente unui tablou de finantare de tipul tabloului de utilizari si de resurse.

Prin aceasta conceptie, bilantul (si anexa) este mai putin traducerea unica si generala a situatiei intreprinderii, ci o baza de date pe care fiecare poate sa o prelucreze conform opticii si necesitatilor sale (juridice, de gestiune, financiare).

Totusi, acest avantaj al modului de clasificare a structurilor bilantiere nu pare sa fi avut ecoul scontat in contabilitatea romaneasca.

Normele contabile din tara noastra lasau agentilor economici posibilitatea sa intocmeasca bilantul contabil (si, in general, intregul ansamblu al documentelor de sinteza) cu un grad diferentiat de detaliere, in functie de marimea intreprinderii. Astfel, unitatile patrimoniale mici si mijlocii urmau sa intocmeasca conturile anuale in sistem simplificat, iar cele mari, in sistem de baza. Criteriile de delimitare intre cele doua categorii de intreprinderi respectau dispozitiile Directivei a IV-a europene. Ele se refereau la: (i) totalul bilantier; (ii) cifra de afaceri; (iii) numarul mediu de salariati permanenti. Starea de tranzitie, restructurarea permanenta a tesutului economic romanesc si, mai ales, caracterul discutabil al pragurilor primilor doi indicatori (criterii), in conditiile cotelor inalte de inflatie (in fapt, hiperinflatie) atinse de economia tarii noastre, au determinat o renuntare (sau o amanare), in fapt, la practica diferentierii sistemelor documentare in functie de marimea intreprinderilor.

Intr-o forma rezumativa, bilantul intreprinderilor romanesti prezinta urmatoarele structuri:

Bilant incheiat la…

Dupa cate se poate constata, informatiile bilantiere se refera la doua exercitii consecutive: sfarsitul exercitiului precedent si sfarsitul exercitiului recent incheiat. In privinta activului, elementele sunt prezentate la valoare neta, rezultata din valoarea bruta corectata cu deprecierile constatate pe parcursul exercitiului. Apelul in exclusivitate la valorile nete micsoreaza valentele bilantului, mai ales pe linia analizelor financiare. Dimpotriva, modelul bilantier practicat in Franta conserva cele trei informatii – valoarea bruta, deprecierea si valoarea neta – la nivelul exercitiului recent incheiat. Valorile brute se dovedesc extrem de utile in cazul intocmirii unui tablou de finantare de tipul tabloului de utilizari si de resurse. In schimb, pentru sistemul romanesc, utilizarea valorilor brute implica recursul la informatiile din anexa. Este si aceasta o proba suplimentara a concluziei ca in proiectarea modelelor de documente de sinteza nu s-au avut in vedere aspectele legate de valorificarea informatiilor contabile.

1.3 Standarde Internationale de Contabilitate (IAS 1)

– Prezentarea Situatiilor Financiare

Acest Standard International de Contabilitate revizuit inlocuieste IAS 1, Prezentarea politicilor contabile, IAS 5, Informatiile ce trebuie prezentate in situatiile financiare, si IAS 13, Prezentatre activelor curente si a datoriilor curente, care au fost aprobate de Consiliul IASC in iulie 1997.

Obiectivul acestui Standard este de a stabili baza pentru prezentarea situatiilor financiare cu scop general, pentru a asigura comparabilitatea, atat cu situatiile financiare ale intreprinderii pentru perioadele precedente, cat si situatiile financiare ale altor intreprinderi. Obiectivul situatiilor financiare cu scop general este de a oferi informatii despre pozitia financiara, performanta si fluxurile de numerar ale unei intreprinderii. Situatiile financiare prezinta, de asemenea, rezultateale gestiunii resurselor incredintate conducerii intreprinderilor. Pentru a atinge acest obiectiv, situatiile financiare ofera informatii despre:

activele;

datoriile;

capitalul propriu;

veniturile si cheltuielile, inclusiv castigurile si pierderile;

fluxurile de numerar ale intreprinderii.

Responsabilitatea intocmirii si prezentarii situatiilor financiare revine consiliului de administratie si/sau altui organ de conducere a intreprinderii.

Un set complet de situatii financiare include urmatoarele componente:

bilantul;

contul de prfit si pierdere;

osituatie care sa reflecte fie:

toate modificarile capitalului propriu; fie

modificarile capitalului propriu, altele decat acelea provenind din tranzactiile de capital cu proprietarii si distribuirii catre proprietari;

situatia fluxurilor de numerar;

politicile contabile si notele explicative.

Bilantul trebuie sa cuprinda elementele-randuri care prezinta, cel putin, urmatoarele valori:

(a) terenuri si mijloace fixe;

(b) active necorporale;

(c) active financiare (fara valorile de la d), f) sig));

(d) investitii financiare contabilizate prin metoda punerii in echivalenta;

(e) stocuri;

(f) creante comerciale si de alta natura;

(g) numerar si echivalente de numerar;

(h) datorii comerciale si de alta natura;

(i) datorii si active fiscale asa cum sunt cele cerute de IAS 12, Impozit pe profit;

(j) provizioane;

(k) datorii pe termen lung purtatoare de dobanda;

(l) interes minoritar;

(m) capital emis si rezerve.

Alte elemente-randuri, titluri si subtotaluri trebuie prezentate in bilant atunci cand un Standard International de Contabilitate o cere sau cand o astfel de prezentare este necesara pentru a prezenta fidel pozitia financiaraa intreprinderii.

O intreprindere trebuie sa prezinte, fie in bilant, fie in notele la acesta alte subclasificari ale elementelor-randuri prezentate, clasificate intr-o maniera corespunzatoare activitatii intreprinderii. Fiecare element trebuie subclasificat, atunci cand este cazul, dupa natura sa, iar sumele de platit sau de incasat da la intreprinderea mama, filiale si intreprinderi asociate si alte parti afiliate trebuie prezentate separat.

Intreprinderile trebuie sa prezinte in bilant sau in note urmatoarele informatii:

pentru fiecare clasa de capital social;

numarul de actiuni autorizat;

numarul actiunilor emise si pastrate integral, si emise dar nevarsate integral;

valoarea nominala pe actiune sau faptul ca actiunile nu au valoare nominala;

o reconciliere a numarului actiunilor existente la inceputul si la sfarsitul anului;

drepturile, preferintele si restrictiile atasate clasei respective inclusiv restrictiile aspra repartizarii dividendelor si repeartizarii capitalului;

actiunile in intreprindere detinute de intreprinderea insasi sau de filiale sau societati asociate ale intreprinderii; si

actiuni rezervate pentru emisiune in baza optiunilor de conversie si contrectelor de vanzare, inclusiv termenele si sumele.

descrierea naturii si scopului fiecarei rezerve din cadrul capitalului propriu;

valoarea dividendelor care au fost propuse sau declarate dupa data bilantului, dar inaite ca situatiile financiare sa fie autorizate pentru depunere;

valoarea dividendelor preferentiale cumulative nerecunoscute.

O intreprinder fara capital social, cum ar fi societatile de persoane, trebuie sa prezinte informatii achivalente celor cerute mai sus, evidentiindu-se miscarile pe parcursul perioadei pentru fiecare categorie de participatie la capitalul propriu, precum si drepturile, preferintele si restrictiile atasate fiecarei categorii de interes de capital.

Contul de profit si pierdere trebuie sa includa, cel putin, elemente-randuri care sa prezinte alte valori:

(a) venituri;

(b) rezultatele activitatii de exploatare;

(c) costurile de finantare;

(d) partea din profituri si pierderi aferenta intreprinderilor asociate si in perticipatie contabilizata prin metode punerii in echivalenta;

(e) cheltuielile cu impozitul pe profit;

(f) profitul sau pierdrea din activitatile curente;

(g) elementele extraordinare;

(h) interesul minoritar; si

(i) profitul net sau pierdera neta a perioadei.

Intreprinderile trebuie sa prezinte, fie in contul deprofit si pierdre, fie in notele la contul de profit si pierdere, o analiza a cheltuielilor utilizand o clasificare bazata fie pe natura chetuielilor, fie pe functia lor in cadrul intreprinderii.

Notele la situatiile financiare ale unei intreprinderi trebuie:

(a) Sa prezinte informatii despre bazele de intocmire a situatiilor financiare si despre politicile contabile specifice selactionate si aplicate pentru tranzactii si evenimente semnificative;

(b) Sa prezinte informatiile cerute de Standardele Internationale de Contabilitate care nu sunt prezentate in alta parte in situatiile financiare; si

(c) Sa ofere informatii suplimentare care nu sunt prezentate in situatiile financiare, dar care sunt necesare pentru o prezentare fidela.

Notele la situatiile financiare trebuie prezentate intr-un mod sistematic. Fiecare element din bilant, contul de profit si pierdere si situatia fluxurilor de numerar, trebuie sa faca trimitere la toate informatiile aferente din note.

1.4 Norme privind bilantul contabil in sistemul

international

Normele contabile internationale se refera, in general, la evaluarea, prezentarea si comunicarea informatiilor, relative la situatiile financiare ale intreprinderii. Trei dintre ele au avut o implicare directa asupra structurilor informationale prezentate de situatiile financiare traditionale: bilantul, contul de profit si pierdere si anexa. Toate trei au devenit partial desuete, mai intai odata cu elaborarea cadrului contabil conceptual al IASC (1989) si, apoi, prin lansarea proiectului de norma „ Prezentarea situatiilor financiare” (1995).

Cele trei norme, devenite mai mult sau mai putin istorice, se refereau la:

norma 1 (IAS 1), „Publicarea normelor contabile”: data de aplicare, incepand cu 1 ianuarie 1975;

norma 5 (IAS 5), „Informatiile pe care intreprinderea trebuie sa le furnizeze in situatiile sale financiare”: data de aplicare, incepand cu 1 ianuarie 1977;

norma 13 (IAS 13), „Prezentarea activului pe termen scurt si a pasivului pe termen scurt”: data de aplicare, incepand cu 1 ianuarie 1981.

Deci, continutul celor trei norme este repus partial in cauza prin publicarea cadrului conceptual si prin recenta revizuire a normelor care a condus la cresterea considerabila a listei informatiilor de furnizat de catre intreprinderile care aplica normele internationale. In fata proliferarii volumului de informatii de publicat de catre marile intreprinderi deschise fluxurilor financiare internationale, IASC a intreprins un proiect privind elaborarea unei noi norme referitoare la prezentarea situatiilor financiare. Grupul de lucru insarcinat cu aceasta misiune a publicat in 1995 un proiect de enunt de principii pentru care se rezerva un spatiu destinat marilor sale orientari. Situatiile financiare se vor referi, o data cu aceasta norma, la: un bilant, un cont de profit si pierdere, un tablou al fluxurilor de trezorerie si notele explicative.

Referirile pentru acest subparagraf se vor opri la bilant.

Cat priveste cadrul contabil conceptual, acesta isi propune in paragraful 47-81 sa defineasca si sa caracterizeze elementele care compun situatiile financiare. Elementele constitutive legate direct de evaluarea situatiei financiare (deci de bilant) se regasesc in paragraful 47. El de refera la active, datorii si capitaluri proprii.

Activele

Definitie (paragraful 49a): un activ este o resursa controlata de intreprindere care provine din elemente trecute si este purtatoare de avantaje economice viitoare ce trebuie sa fie benefice intreprinderii.

Notiunea de avantaje economice : avantajul economic legat de un activ corespunde potentialului prin care acest activ contribuie, direct sau indirect, la un flux de lichiditati sau de echivalente de lichiditati benefice intreprinderii (paragraful 53).

Caracteristicile activelor – dupa natura lor :

activele pot avea o forma fizica (terenuri, cladiri, echipamente etc.) sau necorporala (brevete, licente etc.) ( paragraful 56)

ele pot fi asociate drepturilor legale (cel mai adesea, drepturile de proprietate) sau pot rezulta dintr-o situatie de fapt ( paragraful 57)

ele au fost achizitionate in mod oneros sau gratuit (paragraful 59)

Datoriile

Definitie (paragraful 49b) : o datorie este o obligatie actuala a intreprinderii care provine din evenimente trecute si care trebuie sa antreneze, cu ocazia platii sale, o iesire de resurse (active) generatoare de avantaje economice.

Notiunea de obligatie : Obligatia este datoria sau responsabilitatea de a actiona sau de a face ceva, de o anumita maniera. Ea poate sa aiba o baza contractuala, statutara sau legala,sa rezulte din practici comerciale curente sau din vointa intreprinderii de a conserva bune relatii de afaceri sau de a actiona de maniera echitabila.

Capitalurile proprii

Definitie (paragraful 49C) : Capitalurile proprii reprezinta interesul rezidual in activele intreprinderii, dupa deducerea tuturor datoriilor.

Aceasta definitie se aplica tuturor categoriilor de intreprinderi, indiferent care este forma sau natura activitatii lor (paragraful 68). Activitatile comerciale, industriale si economice sunt exercitate adesea sub forma de intreprinderi individuale, de societati in nume colectiv si de diverse tipuri de intreprinderi cu caracter public. Cadrul legal si reglementar al acestor intreprinderi difera, adesea, de cel aplicabil societatilor pe actiuni.

Cadrul conceptual al IASC defineste si caracterizeaza, totodata, criteriile de recunoastere a elementelor situatiilor financiare. Dincolo de criteriile generale, cadrul analizeaza criteriile specifice diferitelor elemente. Astfel:

un activ este constatat in bilant, atunci cand este probabil ca avantaje economice viitoare sa fie benefice intreprinderii, dincolo de perioada contabila in curs si costul acestui activ sa fie masurat de maniera fiabila;

o datorie este constatata in bilant, atunci cand este probabil ca o pierdere de resurse ce reprezinta avantaje economice sa rezulte din plata obligatiei actuale si marimea acestei plati sa fie masurata de o maniera fiabila.

De asemenea, cadrul analizeaza sistemele de masurare utilizate in evaluarea elementelor situatiilor financiare. El recomanda costul istoric, costul actual, valoarea realizabila (de decontare) si valoarea actuala. Desi refuza sa privilegieze vreuna din bazele de evaluare, cadrul releva ca baza cel mai des adoptata de intreprinderi, in vederea intocmirii situatiilor financire, este costul istoric. In mod obisnuit, costul istoric este combinat cu alte baze de evaluare.

Cat priveste proiectul de norma referitor la prezentarea situatiilor financiare (1995), acesta prevede urmatoarea structura minimala a bilantului:

Active imobilizate (Fixed assets):

(i) Active corporale (Tangible assets)

(ii) Active necorporale (Intangible assets)

(iii)Active financiare (Financial assets)

Active circulante (Current assets):

(i) Stocuri (Inventories)

(ii) Creante (Receivables)

(iii)Lichiditati si echivalente de lichiditati (Cash and cash equivalents)

(iv)Alte active financiare (Other financial assets)

(v) Conturi de regularizare-activ si alte active circulante (Accruals and other current assets)

Capital-actiuni si rezerve (Share capital and reserves):

(i) Capital (actiuni ordinare) (Ordinary equity capital)

(ii) Rezerve (Reserves)

(iii)Capital (actiuni privilegiate) (Preference capital)

4. Interese minoritare (Minority interest)1)

5. Datorii (Liabilities)

(i) Imprumuturi purtatoare de dobanzi (Interest-bearing loans)

(ii) Creditori (Creditors)

(iii)Provizioane (Provisions)

(iv)Credite pe termen scurt (Cash equivalents)

(v) Conturi de regularizare-pasiv si alte datorii (Accruals and other liabilities)

Detaliile privind aceste posturi pot sa fie furnizate fie in bilant, fie in anexa.

Pentru bilant, proiectul de norma propune un model care distinge activele imobilizate, activele circulante, capitalurile proprii si datoriile, prezentat sub forma de cont. Rezulta ca separarea activelor imobilizate de activele circulante este bazata, in mod clar, pe functia reala a activelor respective, si nu pe scadenta lor. Grupul de lucru al IASC prefera ca bilantul sa distinga activele cvasipermanente ale intreprinderii (constructii, instalatii tehnice, plasamente pe termen lung etc.) de celelalte elemente care pot sa fie mai mult sau mai putin considerate ca apartinand fondului de rulment.

Cu toate ca in contabilitatile anglo-saxone se separa datoriile pe termen scurt de cele pe termen lung, proiectul de norma respinge aceasta uzanta. Pasivul bilantului trebuie sa fie impartit intre capitaluri proprii, interese minoritare si datorii.

Se constata ca prezentarea este apropiata de cea din bilantul frantuzesc sau romanesc si ca el nu este bazat pe formula „active-datoriiscapitaluri proprii”. De asemenea, se constata ca, daca datoriile curente (pe termen scurt) nu sunt separate, nu putem sa le deducem din activele circulante, asa cum se procedeaza in contabilitatile anglo-saxone. Grupul de lucru privind proiectul de norma nu propune nici clasificarea elementelor activului circulant dupa lichiditatea lor.

1.5 Componentele bilantului contabil

Documentele contabile de sinteza se compun din Bilant sau Contul situatiei patrimoniului, Contul de Profit si pierdere, Anexa la bilant si Raportul de gestiune.

Bilanțul contabil se întocmește obligatoriu anual, precum și în situația fuziunii sau încetării activității agenților economici. El se compune din:

Bilant

Contul de profit și pierdere

Anexe la bilant

1.5.1 Bilantul

Bilantul furnizeaza informatii despre situatia financiara a intreprinderii si, in special, referitoare la resursele economice pe care ea le controleaza, la datorii si la efectele tranzactiilor, evenimentelor si circumstantelor susceptibile sa modifice resursele si datoriile.

Orice întreprindere sau agent economic dispune de un anumit patrimoniu care, în totalitatea si structuralitatea sa ii împreuna cu rezultatul exercitiului, se regaseste în obiectul contabilitatii financiare.

Patrimoniul, în spiritul conceptiei economico-juridice, este constituit din totalitatea bunurilor corporale si necorporale, a drepturilor si obligatiilor ce caracterizeaza situatia unitatii patrimoniale la un moment dat. Aceste componente sunt denumite în mod firesc elemente patrimoniale, iar fiecare dintre ele are o anumita structura sau mai multe diviziuni care sunt denumite, de asemenea, elemente patrimoniale. Fiecare element patrimonial trebuie sa fie exprimat în bani, ceea ce îi confera valoare pecuniara.

Patrimoniul pe care îl detine agentul economic se prezinta pentru informare si analiza, în totalitatea si structuralitatea sa, prin intermediul bilantului contabil, care constituie lucrarea contabila de închidere a exercitiului financiar.

Bilantul contabil constituie, totodata, o reprezentare a utilizarilor si resurselor unitatii patrimoniale, ceea ce se realizeaza prin intermediul activului si respectiv pasivului sau, sub forma unei egalitati permanente ce se exprima astfel:

Fiecare dintre cele doua parti ale bilantului contabil, activ si pasiv, este structurata sau divizata avându-se in vedere cate doua criterii si anume:

pentru activ: modul de utilizare sau natura economica si lichiditatea (crescatoare);

pentru pasiv: modul de finantare sau natura juridica si exigibilitatea (crescatoare).

In functie de criteriile de mai sus elementele patrimoniale de activ se divizeaza in doua grupe si anume:

Active imobilizate

Active circulante

In grupa activelor imobilizate, a caror lichiditate se extinde la o perioada mai mare de un an, sunt delimitate urmatoarele subgrupe:

Imobilizari necorporale, unde se incadreaza: Cheltuielile de constituire; Cheltuielile de cercetare-dezvoltare; Alte imobilizari necorporale si Imobilizari necorporale in curs;

Imobilizari corporale, care cuprind: Cladiri si constructii speciale; Masini si utilaje; Alte imobilizari corporale si Imobilizari corporale in curs;

Imobilizari financiare, respectiv:Titluri de participare; Alte titluri imobilizate si Creante imobilizate.

In grupa activelor circulante, care se refera la valorile economice de consum si circulatie a caror lichiditate este mai mica sau cel mult egala cu un an, sunt delimitate doua subgrupe si anume:

Stocuri, unde se incadreaza: Stocurile de materii prime, Materialele consumabile; Obiecte de inventar; Baracamente; Productia in curs de executie si produse; Animale; Marfuri si ambalaje;

Alte active circulante, care sunt constituite din: Avansuri acordate furnizorilor; Clienti si conturi asimilate; Actionari-capital subscris si nevarsat; Alte creante; Titluri de plasament; Conturi la banci, Casa si Acreditive.

In cadrul activului bilantier sunt delimitate inca doua grupe si anume: (i) Conturi de regularizare si asimilate, care se refera la cheltuielile inregistrate in avans si la diferentele de activ generate de conversia creantelor si datoriilor in devize; (ii) Prime privind rambursarea obligatiunilor.

La randul lor, elementele patrimoniale de pasiv se divizeaza in trei grupe, dupa cum urmeaza: (I) Capitaluri proprii; (II) Provizioane pentru riscuri si cheltuieli; (III) Datorii.

In grupa capitalurilor proprii, care reprezinta finantarea proprie sau resursele proprii, sunt incadrate urmatoarele elemente patrimoniale: Capitalul social sau individual, din care: Capitalul subscris varsat; Prime legate de capital, Diferente din reevaluare; Rezerve; Rezultatul raportat; Rezultatul exercitiului (profit sau pierdere); Fonduri; Subventii pentru investitii; Provizioane reglementate.

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se refera la urmatoarele doua elemente patrimoniale: Provizioane pentru riscuri si Provizioane pentru cheltuieli.

Grupa datoriilor, care se refera la finantarea sau resursele asigurate de terti, are in componenta sa patru elemente patrimonale si anume: Imprumuturi si datorii asimilate: Furnizori si conturi asimilate; Avansuri primite de la clienti; Alte datorii.

In pasivul bilantului este delimitata in plus cea de a IV-a grupa, denumita „Conturi de regularizare si asimilate” in structura careia se regasesc veniturile inregistrate in avans si diferentele de pasiv provenite din conversia creantelor si datoriilor in devize.

1.5.2 Contul de profit si pierdere

Contul de profit si pierdere este o alta componenta a bilantului contabil.

Contul de profit si pierdere s-a introdus ca o necesitate a controlului respectarii interesului fiscal al statului si in acelasi timp, ca o necesitate a informarii oricarui manager, administrator, al organelor de decizie privind sursele de profit si structura cheltuielilor unitatii patrimoniale pentru exercitiul financiar incheiat.

Prin structura pe care o are, Contul de profit si pierdere, asigura detalierea sau cunoasterea modalitatii de constituire a rezultatului obtinut prin compararea valorilor privind vanzarile – denumite generic venituri – cu cele referitoare la consumurile sau utilizarile de resurse aferente veniturilor obtinute – denumite cheltuieli – dupa ecuatia:

VENITURI – CHELTUIELI=REZULTAT

SAU

VENITURI=CHELTUIELI REZULTAT

Ca forma, Contul de „Profit si pierdere” se poate prezenta:

– sub forma de tablou bilateral sau forma de cont (schema orizontala);

– sub forma de lista (schema verticala);

In ambele cazuri, cheltuielile si veniturile sunt grupate in trei categorii:

cheltuieli si venituri din exploatare;

cheltuieli si venituri financiare;

cheltuieli si venituri exceptionale.

Separarea cheltuieli si venituri exceptionale de cele curente este necesara pentru ca utilizatorii conturilor sa poata cunoaste incidenta regulilor fiscale derogatorii de regulile contabile sau a unor operatii de natura neobisnuita, cu grad mare de anormalitate fata de activitatile ordinare, in bilant sau contul de profit si pierdere.

Rezultatul exercitiului poate fi favorabil, fiind denumit profit sau nefavorabil si denumit pierdere, dupa cum veniturile sunt mai mari decat cheltuielile si respectiv cheltuielile mai mari decat veniturile.

In cadrul Contului de profit si piedere, ca de altfel in ansamblul contabilitatii financiare, veniturile si cheltuielile sunt prezentate in functie de cate doua criterii si anume:

pentru venituri: natura activitatii si natura rezultatelor;

pentru cheltuieli: natura activitatii si natura resurselor utilizate.

In raport cu natura activitatii, atat veniturile cat si cheltuielile, precum si rezultatul exercitiului, se delimiteaza in trei grupe si anume: dintde exploatare; financiare; exceptionale. Totodata, rezultatul cumulat al activitatilor de exploatare si financiare constituie rezultatul curent al exercitiului.

Veniturile obtinute, in functie de natura rezultatelor se delimiteaza in: venituri din vanzari; venituri din productia stocata; venituri din productia de imobilizari; alte venituri din exploatare; venituri din dobanzi; alte venituri financiare; venituri exceptionale din operatiuni de gestiune si de capital; venituri din amortizari si provizioane.

La randul lor, cheltuielile efectuate in raport cu natura resurselor utilizate sunt structurate astfel: cheltuieli cu materiile prime, materialele si marfurile; cheltuielile cu lucrarile si serviciile primite; cheltuieli cu impozitele si taxele; cheltuieli cu personalul; cheltuieli cu dobanzile; alte cheltuieli financiare; cheltuieli exceptionale privind operatiile de gestiune si de capital; cheltuieli cu amortizarile si provizioanele.

Avandu-se in vedere faptul ca se face o delimitare riguroasa intre activitatile de exploatare curenta, financiare si exceptionale, Contul de profit si pierdere este structurat in cate doua grupe pentru fiecare dintre acestea – o grupa de venituri si o alta grupa pentru cheltuieli.

Rezultatul obtinut (profit sau pierdere) se determina in mod distinct pentru fiecare din cele trei grupe de activitati si in mod cumulat atat pentru primele doua grupe (rezultatul curent), cat si pentru toate cele trei grupe, inclusiv grupa privind impozitul pe profit, in vederea obtinerii rezultatului final al exercitiului.

Pentru modelul Contului de profit si pierdere adoptat in actualul Sistem contabil din Romania prezinta interes redarea modului de calcul a indicatorilor privind activitatea de exploatare.

Cifra de afaceri = Vanzarile de marfuri mai + Productia vanduta mai

putin rabaturile, remisele putin rabaturile,

si risturnele acordate risturnele acordate

Productia exercitiului = Productia + Productia + Productia

vanduta stocata imobilizata

Venituri din = Productia + Subventii de + Alte venituri + Venituri din

exploatare exercitiului exploatare din exploatare provizioane

privind

exploatarea

Cheltuieli = Costul + Cheltuieli + Lucrari si + Impozite + Cheltuieli +

pentru marfurilor materiale servicii taxe si cu

exploatare vandute executate varsaminte personalul

de terti asimilate

+ Alte cheltuieli + Amortizari

de exploatare si provizioane

Rezultatul din = Venituri din – Cheltuieli pentru

exploatare exploatare exploatare

1.5.3 Anexa

A treia componenta a bilantului anual, dupa bilantul propriu-zis si contul de profit si pierdere este anexa la bilant, considerata deci parte integranta a lucrarilor de sinteza si raportare contabila anuale.

Anexa la bilant reprezinta un set de situatii financiare care cuprind informatii complementare si explicative in raport cu bilantul si contul de profit si pierdere, precum si o prezentare sub forma de text privind regulile si metodele contabile si de date complementare.

Informatia financiara cuprinsa in anexa la bilant, pentru a putea fi inteleasa, trebuie sa fie sintetica si limitata la aspecte importante. Prin urmare, anexa la bilant trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte:

sa fie la indemana unui numar mare de utilizatori si de aceea informatiile furnizate nu trebuie sa fie abundente sau excesiv de tehnice;

sa furnizeze toate datele semnificative ce au importanta relativa pentru unitate sau terti;

sa fie clara si, in acelasi timp, succinta.

Sub aspectul structurii sale, informatiile cuprinse in anexa la bilant se grupeaza astfel:

informatii despre anumite posturi de bilant;

informatii privind rezultatul exercitiului;

alte informatii privind regulile si metodele contabile si date complementare.

Primele doua tipuri de informatii sunt concretizate in diverse situatii cu caracter obligatoriu, prezentate sub forma de tablouri. Celelalte informatii furnizate pot fi obligatorii sau nu si sunt prezentate sub forma de lista.

Formularele ce cuprind informatii din prima categorie, respectiv despre anumite posturi de bilant, sunt:

Situatia stocurilor si productiei in curs de executie (cod 22) care prezinta valorile brute de la finele si inceputul anului ale existentelor de stocuri ca: materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, productie in curs de executie, produse, marfuri si ambalaje etc;

Situatia creantelor si datoriilor (cod 23) care cuprinde soldul la sfarsitul anului al creantelor si datoriilor, intr-o anumita structura, grupate in functie de termenele de lichidare al creantelor si termenele de exigibilitate a datoriilor;

Situatia altor provizioane (cod24) care reda situatia provizioanelor la inceputul si sfarsitul anului ca si constituirea si anularea lor in cursul anului, grupate pe feluri de provizioane si elemente patrimoniale la care se refera;

Date informative (cod 25) ce se refera la rezultatele inregistrate, situatia unor indicatori, evolutia creditelor, regularizarile cu bugetul statului si investitiile straine in Romania;

Platile restante (cod 26), situatie ce cuprinde referiri la platile restante provenite din neachitarea la timp a furnizorilor, creditorilor, creditelor bancare si a obligatiilor fata de buget;

Impozite, taxe si obligatii datorate si varsate (cod 27) – o situatie ce cuprinde datoriile, varsamintele, sumele ramase de varsat ori varsate in plus aferente unor obligatii fiscale sau fondurilor speciale, grupate pe urmatoarea structura: bugetul de stat, bugetele locale, fondurile speciale si TVA de recuperat;

Situatia activelor imobilizate (cod 28) care ofera informatii privind soldurile si miscarile anuale ale imobilizarilor necorporale, corporale si financiare cu referire la valoarea lor bruta, amortizari si provizioane pentru depreciere.

Informatiile privind rezultatele exercitiului, deci cele din a doua grupare a indicatorilor din anexa la bilant, sunt cuprinse in formularul Repartizarea profitului (cod 21), ce cuprinde destinatiile date profitului unitatii economice obtinut in exercitiul financiar cum sunt: rezerve legale, acoperirea pierderilor din anii precedenti, fond de participare la profit, cota managerului, fond de investitii, dividende etc.

In sfarsit in a treia categorie de informatii ce fac parte din anexa la bilant este cuprinsa anexa „Alte informatii privnd regulile si metodele contabile si date complementare” (fara cod) ce ofera informatii privind metodele utilizate in evaluarea elementelor patrimoniale, a amortizmentelor si provizioanelor, derogari de la principiile generale ale contabilitatii, angajamente financiare reflectate in conturi in afara bilantului si alte informatii semnificative.

1.5.4. Raportul de gestiune

Raportul de gestiune insoteste lucrarile de sinteza si raportare contabila anuala, fiind intocmit de administratorii unitatii, si contine la fel ca si anexa la bilant, informatii relevante privitoare la activitatea unitatii, necuprinse in Bilant sau Contul de profit si pierdere.

Raportul de gestiune contine, in principal, urmatoarele:

prezentarea situatiei unitatii patrimoniale si evolutia sa previzibila;

elementele deosebite intervenite in activitatea unitatii patrimoniale dupa incheierea exercitiului;

participatie de capital la alte unitati;

activitatea si rezultatele de ansamblu ale sucursalelor si ale altor subunitati proprii;

activitate de cercetare-dezvoltare;

alte referiri cu privire la activitatea desfasurata care sunt considerate necesare a fi inscrise in raportul de gestiune.

LUCRARILE PRELIMINARE ELABORARII BILANTULUI CONTABIL. VERIFICAREA SI CERTIFICAREA BILANTULUI

2.1 Intocmirea balantei de verificare inainte de inventariere

2.2 Inventarierea generala a patrimoniului

2.3 Contabilitatea operatiunilor de regularizare

2.3.1 Diferente rezultate la inventariere

2.3.2 Amortizari

Provizioanele pentru deprecieri

Provizioane pentru riscuri si cheltuieli

Delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor

2.4 Determinarea rezultatului exercitiului si repartizarea acestuia

2.5 Verificarea si certificarea, aprobarea si publicarea bilantului contabil

LUCRARILE PRELIMINARE ELABORARII BILANTULUI CONTABIL. VERIFICAREA SI CERTIFICAREA BILANTULUI

Intocmirea balantei de verificare inainte de inventariere

Pentru centralizarea si controlul exactitatii datelor inregistrate in conturi se intocmeste balanta de verificare inainte de inventarierea patrimoniului. Discutata din acest punct de vedere, balanta pregateste datele de referinta necesare compararii soldurilor din inventarul contabil si inventarul faptic. Balanta conturilor inainte de inventariere poate fi abordata ca un inventar contabil.

Relatiile de control proprii balantei sunt cele dintre debitul si creditul conturilor, inregistrarea sintetica si analitica. Dintre acestea, cea care ofera informatii de control privind inregistrarea in conturi a tuturor documentelor justificative este aceea ca totalul rulajului debitor sau creditor din balanta trebuie ca fie egal cu totalul rulajului calculat in Registrul – jurnal.

Situatia de referinta a inventarului faptic o reprezinta soldurile finale calculate in balanta. De aceea, balanta poate fi interpretata si ca un inventar contabil.

Balanta conturilor poate fi discutata si prezentata si ca instrument de verificare a continutului soldurilor conturilor contabile – in sensul ca acestea sa reflecte operatii economice si financiare reale consemnate in documente justificative si inregistrate in concordanta cu normele metodologice de utilizare a conturilor. Din spectrul controlului documentelor de fond, o atentie deosebita se acorda conturilor:

Clasa 4 : 401 „Furnizori”; 404 „Furnizori de imobilizari”; 408 „Furnizori-facturi nesosite”; 409 „Furnizori debitori”; 411 „Clienti”; 416 „Clienti incerti”; 418 „Clienti – facturi de intocmit”; 419 „Clienti-creditori”; 461 „Debitori diversi”; 462 „Creditori diversi”; 447 „Fonduri speciale- taxe si varzaminte asimilate”; 473 „Decontari din operatii in curs de clarificare”;

Clasa 6 „Conturi de cheltuieli”;

Clasa 7 „Conturi de venituri”.

2.2 Inventarierea generala a patrimoniului

Inventarierea generala a patrimoniului reprezinta lucrarea preliminara prin care se stabileste situatia reala a patrimoniului. Determinatorul real se refera atat la constatarea maririi faptice a elementelor patrimoniale, cat si la evaluarea lor la nivelul valorii actuale a bunurilor patrimoniale.

Nu se poate concepe un bilant, adica nu se pot determina patrimoniul, situatia financiara si rezultatele intreprinderii la un anumit moment si pe o anumita perioada de timp, fara sa se alcatuiasca in prealabil inventarul. Numai printr-un bilant alcatuit pe baze reale, intreprinzatorul se poate orienta si mentine intr-o economie insotita de variatia preturilor si puterii de cumparare a banului.

Relatia proprie inventarului, prin care se determina situatia reala a patrimoniului la un moment dat, este de forma:

Situatia neta a patrimoniului =Activul inventariat – Datoriile inventariate

Constatarea existentei elementelor inventariate se face prin observarea directa (numarare, cantarire, masurare, cubare si calcule tehnice, dupa caz) pentru bunurile corporale (materiale), pe baza de registre sau documente (extrase de cont confirmate de terti ), pentru bunurile necorporale (nemateriale), creante si datorii. In ceea ce priveste evaluarea elementelor patrimoniale inventariate, aceasta se face la nivelul valorii actuale denumita valoare de inventar.

Valoarea de inventar, ca expresie a valorii actuale, este estimata in functie de pretul pietei, utilitatea bunului pentru economia intreprinderii, starea si amplasarea bunurilor. De aceea, mai multe lucrari de specialitate, se apreciaza ca valoarea de inventar este egala cu valoarea de intrebuintare.

Toate bunurile ce se inventariaza se inscriu in listele de inventariere. Asa cum se arata in Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii, pentru bunurile depreciate, inutilizabile, sau deteriorate, fara desfacere sau greu vandabile, comenzi in curs abandonate sau sistate, precum si pentru obligatiile si creantele incerte ori in litigiu se intocmesc, de regula, liste de inventariere separate.

In aceste conditii listele de inventariere se diferentiaza astfel:

Lista de inventariere cod 14 – 3 – 12, intocmita numai pentru stocurile de valori materiale constatate cu lipsuri si plusuri la inventar, precum si pentru toate categoriile de bunuri la care comisia de inventariere a constatat deprecieri.

Lista de inventariere cod 14 – 3 – 12/b, varianta simplificata intocmita distinct in structura: valori materiale fara lipsuri si plusuri; valori materiale cu lipsuri si plusuri; valori materiale cu deprecieri.

Lista de inventariere pentru gestiunile global-valorice, cod 14 – 3 – 12/c.

Situatii analitice distincte pentru alte valori decat cele materiale care la inventariere nu s-au constatat deprecieri si deci nu se constituie provizioane.

Dupa momentul in care se efectueaza inventarul se deosebesc urmatoarele ipostaze:

Inventarieri periodice – care se efectueaza in cursul exercitiului financiar la anumite date si care au ca scop urmarirea integritatii elementelor patrimoniale date in raspunderea unor persoane;

Inventarierea anuala – care este obligatorie de efectuat inainte de intocmirea lucrarilor de sinteza si raportare contabila. Este o lucrare complexa care necesita un volum mare de munca, ia neputandu-se efectua concomitent asupra tuturor gestiunilor si elementelor patrimoniale dintr-o unitate. Din aceasta cauza inventarierea stocurilor si imobilizarilor incepe inainte de sfarsitul anului calendaristic, urmand ca la inventarele intocmite la o anumita data sa se adauge intrarile si sa se scada iesirile care au avut loc in perioada cuprinsa intre data inventarierii si sfarsitul anului.

Inventarierea anuala cuprinde:

– constatarea si verificarea pe teren a cantitatilor de valori materiale si banesti;

– stabilirea soldurilor din conturile bancare si de decontare precum si verificarea lor prin schimbul reciproc de extrase sau punctaje;

– verificarea exactitatii celorlalte elemente patrimoniale de activ si pasiv care rezulta din contabilitate.

Lucrarile de inventariere la unitatile economice se desfasoara in conformitate cu normele legale in vigoare1) si cuprind mai multe etape:

pregatirea inventarierii;

constatarea si descrierea elementelor patrimoniale supuse inventarierii;

stabilirea si inregistrarea in contabilitate a diferentelor constatate.

Din confruntarea datelor culese prin inventarele efectuate cu contabilitatea, operatie care are loc in a treia etapa a inventarierii, pot sa apara diferente care trebuie regularizate si inregistrate in contabilitate.

2.3 Contabilitatea operatiunilor de regularizare

Diferente rezultate la inventariere

O data stabilite rezultatele inventarierii, plusurilor si minusurilor de inventar, se procedeaza la inregistrarea si decontarea lor gestinara. A efectua aceasta operatie inseamna a regulariza rezultatul inventarierii.

In principiu, plusurile se inregistreaza ca intrari in patrimoniul intreprinderii, iar minusurile se imputa. Daca lipsurile constatate la inventariere nu sunt din vina cuiva se deconteaza, dupa caz, asupra cheltuielilor sau veniturilor intreprinderii. De asemenea, se pot admite compensari cantitative ale lipsurilor cu plusurile, in cazurile in care exista riscul de confuzie intre sorturile aceluiasi produs, fara a se diminua patrimoniul unitatii. Compensarea se admite, de regula, numai pentru aceeasi perioada de gestiune si la acelasi gestionar.

Pentru bunurile materiale acceptate cu pierderi se acorda scazaminte, fara a depasi valoarea constata in minus. De asemenea, pentru aceste valori, in cazul compensarii lipsurilor cu plusurile stabilite la inventariere, scazamintele se calculeaza numai in situatia cand cantitatile lipsa sunt mai mari decat cantitatile in plus. Calculul se efectueaza in primul rand pentru valorile materiale la care s-au constatat lipsurile, iar daca mai raman diferente cantitative in minus cotele de scazaminte se pot aplica si pentru celelalte valori materiale admise in compensare, la care s-au constatat plusuri sau la care nu au rezultat diferente. Diferenta stabilita in minus in urma compensarii si aplicarii tuturor cotelor de scazaminte, reprezentand un prejudiciu pentru patrimoniu, se recupereaza de la persoanele vinovate in conformitate cu dispozitiile legale.

In raport de natura structurilor de activ si de pasiv, inventariate, regularizarea diferentelor de inventar genereaza urmatoarele tipuri de inregistrari:

Plusuri constatate la inventariere: plusuri de mijloace fixe, materii prime, materiale consumabile, produse finite, semifabricate; plusuri de marfuri la o unitate cu ridicata, la o unitate cu amanuntul;

Lipsuri constatate la inventariere: lipsuri de mijloace fixe integral amortizate, partial amortizate; lipsuri de materii prime, materiale consumabile; lipsuri de obiecte de inventar aflate in exploatare, a caror uzura a fost trecuta 100% sau partial asupra costurilor; lipsuri de semifabricate si produse finite, evaluate la cost de productie; lipsuri de produse finite evaluate la pret standard; lipsuri de marfuri la o unitate cu ridicata, la o unitate de desfacere cu amanuntul.

Calitatea inventarului ca metoda de evidenta si calcul se extinde si la determinarea unor indicatori economico-financiari sau asigurarea unor date primare de intrare in contabilitate. De exemplu, calculul costului productiei neterminate, determinarea scazamintelor si pierderilor pentru bunurile prevazute cu un asemenea regim, predarea-primirea de gestiuni, lichidarea si fuzionarea intreprinderilor etc.

Rezultatele inventarierii se consemneaza in „Procesul verbal de inventariere”, in care se inscriu, in principal, perioada de gestiune inventariata; persoanele care au efectuat inventarierea; plusurile si minusurile constatate; compensarile efectuate; bunurile depreciate; creantele si datoriile incerte si in litigii; datoriile si lichiditatile in devize; constituirea si regularizarea provizioanelor; regularizarea amortizarilor, alte elemente specifice inventarierii.

Amortizari

In principiu, amortizarea activelor imobilizate se calculeaza si inregistreaza pe baza planului de amortizare sau a fiselor mijloacelor fixe. La inchiderea exercitiului financiar, cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului, este normal ca valoarea de inventar sa fie egala cu valoarea ramasa de amortizat. Daca valoarea de inventar este mai mica decat cea ramasa de amortizat, diferenta se regularizeaza astfel:

inregistrarea unei amortizari exceptionale, in cazul in care se constata o depreciere ireversibila (mijloacele fixe inutilizabile propuse pentru casare);

constituirea unor provizioane pentru deprecierea mijloacelor fixe, in cazul cand se constata o depreciere reversibila sau relativa ca urmare a unor cauze cum sunt:

aparitia unei deprecieri de care nu s-a tinut seama cu ocazia amortizarii;

supraevaluarea mijloacelor fixe cu ocazia reevaluarii anterioare;

lipsa de utilitate in momentul inventarierii (trecute in conservare, inutilizabile temporar);

alte cauze care determina ca valoarea actuala sa fie mai mica decat valoarea ramasa de amortizat.

2.3.3 Provizioanele pentru deprecieri

Provizioanele pentru deprecieri vizeaza acele elemente de activ neamortizate a caror valoare de inventar, la data inchiderii exercitiului, este mai mica decat valoarea contabila de intrare. Aceste micsorari de valoare au un caracter reversibil, in consecinta sunt regularizate la inchiderea conturilor. In acest scop se procedeaza astfel:

in situatia in care deprecierea calculata pe baza inventarului (valoarea contabila/valoarea de inventar) este superioara provizionului constituit (soldul creditor al conturilor de provizioane pentru deprecieri), se constituie un provizion suplimentar;

in cazul in care deprecierea constatata, pe baza inventarului, este inferioara provizionului constituit se diminueaza provizionul inregistrat cu diferenta corespunzatoare.

Provizioane pentru riscuri si cheltuieli

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se constituie pentru finatarea acelor cheltuieli si pierderi a caror realizare sau plata este incerta ori pentru cheltuieli care devin exigibile in perioadele urmatoare.

La inchiderea exercitiului, provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se inregistreaza in debitul conturilor de cheltuieli si creditul conturilor de provizioane pentru riscuri si cheltuieli. De asemenea, se analizeaza provizioanele constituite la finele anului precedent si cele in cursul exercitiului, regularizandu-se astfel:

Prin debitul conturilor de cheltuieli in cazul majorarii provizionului;

Prin creditul conturilor de venituri cand provizionul trebuie diminuat sau anulat, respectiv acesta devine total sau partial fara obiect.

Delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor

Pentru a stabili corect rezultatul exercitiului este necesara separarea in timp a cheltuielilor si veniturilor inregistrate in cursul exercitiului sau preluate ca sold din exercitiul precedent. In sfera regularizarii cheltuielilor si veniturilor se cuprind: operatiile privind inregistrarea cheltuielilor de plata (facturi neprimite, documente de plata neintocmite ) si veniturilor de realizat (facturi neintocmite pentru bunuri materiale si prestatii furnizate); operatii privind regularizarea cheltuielilor determinate de facturi primite fara bunuri materiale si prestatii (la cumparator) si a veniturilor pentru facturile intocmite fara expedierea bunurilor materiale sau receptia prestatiilor ( la vanzator); operatiile privind regularizarea cheltuielilor si veniturilor inregistrate in avans (prestatii care afecteaza doua exercitii); operatii privind etalarea (repartizarea) cheltuielilor pe mai multe exercitii.

Operatiile de regularizare a cheltuielilor si veniturilor inregistrate in avans genereaza urmatoarele tipuri de inregistrari contabile:

Cheltuieli privind reparatiile neprevizibile ce se repartizeaza pe parcursul mai multor exercitii;

Cheltuielile constatate la inchiderea exercitiului ca fiind aferente exrcitiului urmator;

Cota scadenta de cheltuieli preluate din exercitiul precedent, inregistrare efectuata pe baza scadentelor;

Cota de cheltuieli inregistrata in cursul exercitiului direct in contul 471 „Cheltuieli inregistrate in avans” si tranferate asupra cheltuielilor exercitiului curent incheiat;

Venituri inregistrate in avans in cursul exercitiului direct in conturile de regularizari;

Venituri inregistrate in avans la conturile de regularizari si transferate asupra exercitiului curent;

Venituri inregistrate in avans in conturile de venituri si transferate la inchiderea exercitiului conturilor de regularazare.

Operatiile privind cheltuielile de repartizat pe mai multe exercitii sunt rezolvate in contabilitatea din tare noastra in aceeasi categorie cu cele privind cheltuielile inregistrate in avans. Pentru a nuanta problema se va face recurs la contabilitatea franceza. Asa cum se prevede in Planul contabil genereal, cheltuielile de repartizat asupra mai multor exercitii cuprind cheltuielile ce se raporteaza la productiile viitoare, implicit si la vanzarile viitoare, de exemplu: cheltuieli de incercare a unor preexploatari, testarea masinilor, formarea personalului, studii tehnice ale procesului de productie, cheltuieli de reorganizare a uzinei, cheltuieli privind reparatiile capitale etc.

2.4 Determinarea rezultatului exercitiului si repartizarea acestuia

Principial, formula generala de calcul a rezultatului contabil inainte de impozitare este:

Rezultatul =Veniturile din livrarea bunurilor – Cheltuielile angajate

Contabil mobilele, a bunurilor imobiliare pentru realizarea

pentru care s-a transferat dreptul veniturilor

de proprietate, serviciile prestate

si lucrarile executate

Din punct de vedere contabil, pentru a stabili rezultatul exercitiului, se procedeaza la inchiderea conturilor de cheltuieli si de venituri. Relatiile dintre conturi intervenite cu aceasta ocazie sunt:

inchiderea conturilor de cheltuieli, pentru soldurile debitoare;

inchiderea conturilor de venituri, pentru soldurile creditoare.

La inchiderea exercitiului financiar, contul 121 „Profit si pierdere” incorporeaza cheltuielile pe luna decembrie, inclusiv impozitul calculat pe luna decembrie si veniturile realizate pe aceeasi luna. Se precizeaza ca marimea impozitului pe profit pe luna decembrie este egala cu impozitul calculat pe luna noiembrie.

Modul specific de calcul si impozitare a profitului in Romania genereaza la inchiderea exercitiului financiar definirea in plan teoretic a relatiei de calcul a rezultatului contabil. In componenta cheltuielilor corespondente veniturilor realizate se includ si cheltuielile cu impozitul pe profit calculat si evidentiat (platit) in cursul exercitiului. De aceea, se poate aprecia ca rezultatul contabil inainte de impozitare este caracterizat pri formula:

Rezultatul contabil = Veniturile realizate – Cheltuieli + Cheltuielile cu impozitul

inainte de impozitare corespondente pe profit calculat si

veniturilor evidentiat in cursul

realizat exercitiului

Impozitarea profitului Intrucat principiile contabile subordonate imaginii fidele nu sunt intotdeauna convergente in totalitate cu principiile impunerii fiscale, trebuie facut distinctie intre rezultatul contabil si rezultatul fiscal.

Rezultatul contabil reprezinta suma globala a profitului sau pierderii exercitiului financiar ce figureaza in contul 121 „Profit si pierdere” inainte de impozitare.

Rezultatul fiscal reprezinta profitul impozabil sau pierderea fiscala a exercitiului, stabilit potrivit regulilor fiscale si in functie de care se calculeaza volumul impozitelor exigibile (sau rambursabile).

Intr-o abordare generala, pornind de la standardele contabile internationale, relatia dintre cele doua marimi poate fi dirijata principial astfel:

Rezultatul = Rezultatul Diferentele Diferentele

Fiscal contabil permanente temporare

Diferentele permanente sunt elemente reintegrate sau deduse definitiv din rezultatul fiscal. Ele se ivesc inlauntrul exercitiului financiar in cauza.

Diferentele temporare sunt elemente neintegrabile in rezultatul fiscal al exercitiului, dar care vor fi impozitate ulterior. Aceste diferente se explica prin decalajul intre exercitiul in care se includ anumite elemente de cheltuieli si venituri in calculul rezultatului contabil.

Prezenta diferentelor temporare impune folosirea a doua metode de impozitare a rezultatului:

metoda impozitului exigibil;

metoda impozitului amanat sau reportarii impozitului.

In sistemul de contabilitate din Romania, potrivit legislatiei si reglementarilor fiscale, se utilizeaza numai metoda impozitelor exigibile, cu recunoasterea numai a diferentelor permanente.

Din punct de vedere fiscal, potrivit Ordonantei Guvernului nr.70/1994 privind impozitul pe profit, masa profitului impozabil se determina pe baza relatiei:

Profitul = Veniturile – Cheltuielile + Cheltuielile – Deducerile

impozabil realizate corespond nedeductibile fiscale veniturilor realizate

Potrivit normelor fiscale, cheltuielile sunt deductibile numai daca sunt aferente realizarii veniturilor si cele considerate deductibile conform prevederilor legale in vigoare.

Cheltuielile pentru care nu se admite deducerea sunt:

impozitul pe profit datorat si impozitul pe venitul realizat din strainatate;

amenzile si penalitatile datorate catre autoritatile romane sau straine;

cheltuielile pentru protocol, care depasesc limitele prevazute de legea bugetara anuala;

sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor si provizioanelor peste limitele legale. In cazul rezervelor legal in limita a 5% din profitul contabil anual pana ce acesta va atinge 20% din capitalul social;

cheltuielile de sponsorizare care depasesc limitele cotei prevazute in Legea nr.32/1994 privind sponsorizarea;

sumele care depasesc limitele cheltuielilor considerate deductibile, conform Legii bugetelor anuale.

O structura componenta a calcularii masei profitului impozabil este cea destinata deducerilor fiscale cum sunt: dividendele primite de la alta persoana juridica romana, sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezerva in limita a 5% din profitul contabil anual, pana cand acesta va atinge 20% din capitalul social, veniturile din provizioanele pentru care nu s-a admis deducerea cheltuielilor pentru actiuni de reclama si publicitate si alte elemente stabilite prin normele legale.

Profitul impozabil stabilit potrivit prevederilor prezentate mai inainte se calculeaza si se evidentiaza lunar, cumulat de la inceputul anului.

Plata impozitului pe profit se efectueaza trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul urmator.

Calculul impozitului pe profit se face pe baza „Declaratiei de impunere” depusa la organele fiscale pana la data mentionata mai inainte, acesta fiind si termenul de plata a impozitului.

Modelul de calcul al rezultatului fiscal, implicit impozitarea profitului ce sta la baza declaratiei de impunere, se prezinta astfel:

Venituri din exploatare, financiare si exceptionale

(-) Cheltuieli aferente veniturilor din exploatare (inclusiv cheltuielile privind impozitul pe profit), financiare si exceptionale

(s) Rezultatul net contabil (profit sau pierdere)

(-) Deduceri fiscale

dividendele primite de la alta persoana juridica romana;

sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezerva in limita a 5% din profitul contabil anual, pana cand acesta va atinge 20% din capitalul social, inclusiv veniturile din provizioanele pentru care nu s-a admis deducerea ;

cheltuieli pentru actiuni de reclema si publicitate;

alte deduceri fiscale

(+) Cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal;

impozitul pe profit;

amenzile si penalitatile datorate catre autoritati romane sau straine;

cheltuielile pentru protocol, care depasesc limitele prevazute de legea bugetara anuala;

sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea provizioanelor, a rezervelor peste limitele prevazute de Ordonanta Guvernului nr.70/1994;

cheltuielile de sponsorizare ce depasesc limita stabilita de Legea nr. 32/1994;

pierderile din surse externe;

alte cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal

(s) Profitul impozabil (pierderi) inainte de reportarea pierderii

(-) Pierderile de recuperat din anii precedenti

(s) Profit impozabil (pierderi)

Impozitul pe profit =Profitul impozabil x 25% (la contribuabilii ale caror venituri se impun cu cota normala)

(-) Creditul fiscal

(-) Reduceri pentru modernizarea tehnologiei de fabricatie, extinderea activitatii in scopul obtinerii de profituri suplimentare si protectia mediului inconjurator

(s)Impozitul pe profit datorat

(-) Impozitul pe profit pe anul curent, platit cumulat de la inceputul anului

(s)Impozitul pe profit de plata sau impozitul pe profit platit in plus

Distribuirea rezultatului exercitiului

Dupa ce s-a calculat rezultatul bilantier, se procedeaza la inregistrarea operatiilor de distribuire a profitului.

Ca regula autonoma, distribuirea profitului se efectueaza in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr.70/1994, Legii contractului de management nr. 66/1993 si H.G. nr.263/1994 si H.G. nr. 484/1995.

In cazul societatilor comerciale cu capital integrar sau majoritar de stat, profitul net se repartizeaza in conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 si Ordonantei Guvernului nr. 26/1995; iar la societatile comerciale cu capital privat, potrivit hotararilor adunarii generale a actionarilor sau asociatilor. Profitul net consemnat in bilantul contabil, definit prin expresia profitul ramas dupa plata impozitului pe profit, este prezentat prin formula prezentata mai jos:

costituirea rezervelor legale, suma distribuita =profitul brut x procentul de constituire

acoperirea pierderilor din anii precedenti pentru sumele reprezentand pierderile aferente anilor precedenti, acoperite din profit;

constituirea fondului de participare a salariatilor la profit, pentru procentul de pana la 10% in cazul societatilor comerciale cu capital majoritar de stat si pana la 5% la regiile autonome, iar la agentii economici privati potrivit hotararii A.G.A.

cota de participare a managerului la profitul net.

2.5 Verificarea si certificarea, aprobarea si publicarea bilantului contabil

Bilantul contabil anual precum si Raportul de gestiune se semneaza de administratorul unitatii si conducatorul compartimentului financiar-contabil. Acestia poarta raspunderea asupra realitattii si exactitatii datelor cu privire la situatia patrimoniului si a realizarii indicatorilor economico-financiri raportati prin bilantul contabil.

Conducatorul compartimentului financiar-contabil are obligatia sa verifice respsctarea prevederilor din Normele metodologice privind intocmirea, verificarea si centralizarea bilanturilor contabile, asigurarea respectarii corelatiilor intre indicatorii din formulare, urmarind realitatea datelor ce se raporteaza prin bilantul contabil.

Bilanturile contabile sunt supuse verificarii de catre cenzori, contabili autorizati cu studii superioare sau experti contabili, dupa caz.

Prin verificarea si certificarea bilanturilor contabile se confirma ca acestea dau o imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, situatiei financiare si a rezultatului exercitiului.

In acest scop, pe baza verificarilor din cursul anului precum si a altor elemente, apreciate ca fiind necesare in vederea formularii unor concluzii corecte cu privire la certificarea bilanturilor, se intocmeste un raport din care sa rezulte, in principal, urmatoarele:

– daca bilantul contabil concorda sau nu cu registrele de contabilitate;

– daca registrele de contabilitate sunt tinute in conformitate cu reglementarile in vigoare;

– respectarea cu buna credinta a regulilor privind evaluarea patrimoniului si a celorlalte norme si principii contabile.

Bilantul contabil poate fi certificat fara rezerve, cu rezerve sau se refuza certificarea acestuia. Motivele certificarii cu rezerve sau a refuzului de certuficare se mentioneaza in raport.

Raportul in cauza se intocmeste in doua etape:

Raportul in forma scurta, care insoteste bilantul contabil depus la organele fiscale;

Raportul in forma lunga, destinat adunarii generale sau administratiei unitatii.

Dupa ce a fost semnat de catre cei in drept (conducatorul unitatii, conducatorul copartimentului financiar-contabil) si cei care au executat verificarea si l-au certificat cu s-au fara rezerve, bilantul contabil se supune aprobarii Adunarii Generale a Actionarilor sau Asociatilor.

La termenele pravazute in Normele metodologice, bilantul contabil se depune la Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat a judetului de care apartine agentul economic, respectiv, a municipiului Bucuresti, insotit de:

o copie dupa codul fiscal;

raportul de gestiune al administratorilor;

procesul verbal al Adunarii Generale a Actionarilor sau Asociatilor;

o copie dupa balanta de verificare a conturilor sintetice;

raportul in forma scurta al cenzorilor, contabililor autorizati sau al expertilor contabili.

O copie dupa bilantul contabil, raportul cenzorilor si procesul verbal al A.G.A se depune la Registrul Comertului. In continuare, bilantul contabil se publica in Monitorul Oficial al Romaniei in conditiile prevazute de lege.

Bilanturile contabile sunt centralizate la nivel national si prelucrate in vederea obtinerii unor indicatori economico-financiari macroeconomici.

S.C. ICERP S.A., BAZA DE STUDIU PRIVIND ELABORAREA SI ANALIZA BILANTULUI CONTABIL

3.1 Istoric, obiect de activitate, forma juridica

3.2 Organizarea productiei si a muncii

3.3 Performantele intreprinderii

3.4 Modul de organizare a contabilitatii

3.5 Directii de dezvoltare

S.C. ICERP S.A., BAZA DE STUDIU PRIVIND ELABORAREA SI ANALIZA BILANTULUI CONTABIL

3.1 Istoric, obiect de activitate, forma juridica

Date generale.

Denumire: Societatea Comerciala ICERP S.A.

Sediu: Romania, Localitatea Ploiesti, Judetul Prahova, Str. Republicii, Nr. 291A,cod 2000.

Baza de constituire: Legea 15/1990 si HG 1224/28.11.1990

Loc de inmatriculare: Camera de Comert si Industrie. Registrul Comertului Prahova nr. J 29/312 din aprilie 1991.

Capitalul social: 4.683 mil. lei

Numar salariati: 250

ICERP S.A. Ploiesti este o societate comerciala cu profil mixt, cercetare- productie, care are peste 45 de ani de experienta in domeniul lubrifiantilor si aditivilor.

Scurt istoric

Activitatea de cercetare in domeniul petrolului isi are originea in „Laboratorul de Cercetari tehnice pentru prelucrare” ( LCPT) infiintat la Ploiesti in 1949.

In anul 1955 a luat fiinta la Ploiesti, pe teritoriul fostei Rafinarii „XENIA” – „Institutul Petrochimic”.

In 1956, „Laboratorul de Cercetari tehnice pentru prelucrare” a fuzionat cu „Institutul Petrochimic”, iar in anul 1957 s-a alaturat acestora si ICEP, formandu-se Institutul Petrochimic, cu obiect de cercetare in domeniul prelucrarii titeiului si petrochimiei.

In anul 1970, Institutul Petrochimic s-a divizat ramanand cu sectiile de cercetare in domeniul prelucrarii titeiului si s-a unit cu Institutul de Proiectari pentru Instalatii Petroliere (IPIP) formand Institutul de Cercetari si Proiectari pentru Prelucrarea |iteiului (ICPT), care a purtat succesiv denumiri de:

intre 1970-1972 Institutul de Cercetari si Proiectari Tehnologice pentru Prelucrarea |iteiului (ICPTPT);

intre 1972-1973 Institutul de Cercetare si Proiectare Rafinarii (ICPR)

In anul 1973 Institutul de Cercetare si Proiectare Rafinarii si Institutul Petrochimic s-au unificat sub denumirea de Institutul de Cercetare si Proiectari Tehnologice pentru Rafinarii si Instalatii Petrochimice (ICPRP), igloband pana in 1977 ca filiala, sectiile de petrochimie ale IPROCHIM Bucuresti.

Din 1977 pana in 1991 institutul a functionat sub denumirea de Institutul de Cercetari, Inginerie Tehnologica si Proiectare pentru Rafinarii (ICITPR), cand conform H.G.R. nr. 114/15.02.1991, cele doua activitati s-au despartit – sectorul de proiectare transformandu-se in Soc. Com. „IPIP”S.A. Ploiesti, iar sectorul de cercetare a format Soc. Com. „ICERP”S.A., denumire care o pastreaza si astazi.

In anul 1996 a avut loc o divizare partiala, cand sectiile si laboratoarele de cercetare (activitate preponderent de cercetare si in mai mica masura microproductie formand S.C. INCERP-Cercetare S.A. si S.C. ICERP S.A. ramanand indeosebi cu sectiile de cercetare uleiuri motoare si industriale aditivi si unsori cu activitate preponderenta de microproductie si de cercetare in domeniile mentionate.

Forma juridica si obiectul de activitate

Actul constitutiv al societatii este structurat in IX capitole, cuprinzand 31 de articole:

Capitolul I – denumirea, forma juridica, sediul, durata

Capitolul II – scopul si obiectul de activitate al sociatatii

Capitolul III – capitalul social, actiunile

Capitolul IV – adunarea generala a actionarilor

Capitolul V – consiliul de administratie

Capitolul VI – gestiunea sociatatii

Capitolul VII – activitatea societatii

Capitolul VIII – modificarea formei juridice, dizolvarea, lichidarea, litigii

Capitolul IX – dispozitii finale.

Cum s-a vazut mai sus, forma juridica a societatii este consemnata in Capitolul I, art. 2, unde se mentioneaza:

– Societatea comerciala ICERP S.A. Ploiesti este persoana juridica romana, avand forma juridica de societate pe actiuni.

– Aceasta isi desfasoara activitatea in conformitate cu legile romane si cu prezentul statut.

Scopul si obiectul de activitate sunt prezentate mai departe in Cap. II al Actului Constitutiv, in articolele 5 si 6, care prevede urmatoarele:

„ Art. 5. Scopul societatii este efectuarea de cercetari in domeniul prelucrarii titeiului si petrochimiei, pentru elaborarea unor procese noi si modernizarea celor existente, imbunatatirea functionarii instalatiilor existente din rafinarii si combinate petrochimice, realizarea de microproductie si beneficii.

Art. 6. Obiectul de activitate al societatii este:

a)- elaborarea tehnologiilor de obtinere a unsorilor, uleiurilor minerale, uleiiurilor sintetice si semisintetice, a aditivilor, produselor de prelucrare a metalelor si de racire, inhibitorilor de coroziune, alti auxiliari si produse de sinteza;

b)- elaborarea de studii privind structura, nivelul calitativ si posibilitatile de imbunatatire a caracteristicilor produselor petroliere, petrochimice si de sinteza;

c)- analiza tehnologica a instalatiilor din rafinarii si combinate petrochimice in scopul stabilirii de solutii de imbunatatire a performentelor acestora;

d)- fabricarea si comercializarea in tara si la export a produselor de mic tonaj din domeniul unsorilor, uleiurilor minerale si semisintetice, a aditivilor, produselor de prelucrare si de racire, inhibitorilor de coroziune, alte produse de sinteza si acordare de consultanta privind realizarea si utilizarea acestora;

e)- analiza si certificarea calitatii produselor din domeniul industriei prelucrarii titeiului, a industriei petrochimiei si petrochimice;

f)- realizarea de actiuni privind perfectionarea pregatirii profesionale si specializarea persoanelor din unitatile industriale care fabrica sau utilizeaza produsele din profilul ICERP;

g)- efectuarea de servicii privind utilizarea produselor petroliere, petrochimice si chimice in economie, analize de caracterizare a acestor produse etc;

h)- producerea de aparatura de cercetare si instalatii experimentale solicitate in cadrul unitatii si de alte unitati din tara, inclusiv pentru export;

i)- fabricarea si comercializarea cu ridicata si cu amanuntul a lacurilor si vopselelor;

j)- comert intermediar cu combustibili, uleiuri minerale si produse chimice pentru industrie – admise de lege;

k)- efectuarea de transporturi auto cu mijloacele din dotare;

l)- alt fel de comert intermediar cu ridicata si amanuntul;

m)- alte tipuri de comert cu ridicata import-export.

3.2 Organizarea productiei si a muncii

ICERP S.A. fabrica si comercializeaza peste 300 de produse din gama uleiurilor pentru utilaje industriale, uleiurilor pentru motoare, fluidelor pentru prelucrarea metalelor, unsorilor consistente si aditivilor, comercializate sub marcile: LUBRICERP, PROTICERP si ADIROL.

LUBRICERP:- uleiuri pentru utilaje industriale

uleiuri pentru motoare

fluide de prelucrare a metalelor

unsori consistente

ADIROL: – aditivi modificatori de vascozitate

aditivi depresanti

aditivi pentru uleiuri de prelucrare a metalelor

detergenti industriali

biocizi

produse de tratare a apelor de racire recirculate

inhibitori de coroziune

aditivi pentru bitumuri rutiere

aditivi pentru benzina auto

PROTICERP:

produse de protectie pe baza de film uleios

produse de protectie cu pelicula moale

produse de protectie cu film semidur

produse de tip dewatering

Structura productiei

Aceste produse sunt apreciate de prestigioase intreprinderi, dintre care amintim: DAEWOO Romania, UAP Pitesti, BILSTEIN-COMPA Sibiu, TIMKEN Romania, RULMENTUL Brasov, RULALEX Alexandria, LUBRIFIN Brasov, ASTRA Romana Ploiesti.

ICERP S.A. colaboreaza cu firmele Röhm & Hass si RohnMax – USA in domeniul biocizilor, aditivilor modificatori de vascozitate pentru lubrifianti si al vopselelor acrilice.

ICERP S.A. are un sistem al calitatii certificat in anul 1998 conform ISO 9001 de catre SRAC. Calitatea produselor si serviciilor, preocupare permanenta in cadrul ICERP S.A., asigura pentru aceasta o pozitie stabila pe piata lubrifiantilor.

“ Laboratorul de incercari si cercetari lubrifianti si aditivi “, LICLA, singurul laborator cu acest profil din tara, acreditat in anul 1996 in conformitate cu standardele europene SR EN 45001 si ISO 9002 de catre RELAR, efectueaza caracterizarea completa a lubrifiantilor in conformitate cu standardele internationale, utilizand aparate moderne de testare, unele dintre ele unicat in Romania. LICLA cuprinde cinci departamente pentru testarea lubrifiantilor:

departament uleiuri

departament unsori

departament aditivi

departament produse de tratare a apelor de racire

departament pentru testarea uleiurilor de motoare

ICERP S.A. este dotat cu standuri de incercare de tip motoare Labeco, Caterpillar, Mercedes MWM-1, Petter W1, AV1 si AVB asigura testarea uleiurilor de motoare la nivelul celor mai exigente norme internationale.

Prin permanenta preocupare pentru inovare si modernizare, ICERP S.A. este astazi titular al 68 inventii brevetate, 51 inventii in curs de brevetare si 14 contracte de licenta incheiate cu ASTRA ROMANA Ploiesti, PETROTEL LUKOIL Ploiesti, LUBRIFIN Brasov, PECO Brasov.

Printr-o activitate de cercetare sustinuta, specialisti ICERP pot oferi, clientilor actuali si potentiali, produse si servicii flexibile, adaptate schimbarilor inregistrate pe piata lubrifiantilor si aditivilor.

Societatea are un numar de 250 de angajati impartiti pe sectii astfel :

motoare – 15 angajati

unsori – 31 angajati

aditivi – 54 angajati

LICLA (laboratorul pentru testarea calitatii)

– 21 angajati

atelierul prototipuri

– 46 angajati

personalul tessa

71 angajati

3.3 Performantele intreprinderii

In decursul activitatii sale S.C. ICERP S.A. Ploiesti a inregistrat performante importante in domeniul producerii lubrifiantilor si aditivilor, fapt ce a favorizat cresterea volumului de activitate si, implicit, marirea profitului, a cifrei de afaceri, cat si a celorlalti indicatori de performanta.

Cifra de afaceri

CA2000= 26.128 mil. lei

CA2001= 34.078 mil. lei

CA2002= 55.388 mil. lei

Profitul = Venituri totale – Cheltuieli totale

PR 2000= 28.757 – 21.127= 7.630 mil. lei

PR 2001= 35.800 – 29.551= 6.249 mil. lei

PR 2002= 64.615 – 52.562= 12.053 mil. lei

Situatia neta=Activ – Datorii

SN2000= 14.058 – 1.726=12.332 mil. lei

SN2001= 18.981 – 1.435=17.546 mil. lei

SN2002= 30.309 – 4.698=25.611.mil. lei

Fond de rulment = Surse permanente – Alocari permanente = (Capitaluri proprii + Datorii financiare) – Imobilizari nete

FR2000= 12.322 – 6.341= 5.981 mil. lei

FR2001= 17.546 – 8.086= 9.460 mil. lei

FR2002= 25.611 – 11.936= 13.675 mil. lei

Nevoia de fond de rulmentsAlocari ciclice – Surse ciclice = (Stocuri + Creante) – Datorii de exploatare

NFR2000= 2.438 mil. lei

NFR2001= 5.583 mil. lei

NFR2002= 8.634 mil. lei

Trezoreria neta = Fond de rulment – Nevoia de fond de rulment

TN2000= 3.543 mil. lei

TN2001= 3.877 mil. lei

TN2002= 5.037 mil. lei

In cadrul analizei pe baza ratelor, principalele obiective constau in studierea succesiva a cel putin trei dimensiuni financiare ale intreprinderii: rentabilitatea, lichiditatea si structura financiara.

1.Rata de finantare a imobilizarilor (rata fondului de rulment) – evidentiaza conditiile de finantare ale imobilizarilor.

RFRF = Capitaluri permanente / Active imobilizate nete

RFRF 1999 = 1.94

RFRF 2000 = 2.17

RFRF 2001 = 2.15

2.Rata fondului de rulment propriu, sau rata de finantare a capitalurilor proprii, care se doreste a fi supraunitara

RFRpropriu = Capitaluri proprii / Active imobilizate nete

RFR 1999 = 12322/6341 = 1.94

RFR 2000 = 2.04

RFR 2001 = 1.94

3.Rata de finantare a nevoii de fond de rulment (RNFR) evidentiaza proportia corespunzatoare din fondul de rulment financiar ce finanteaza nevoia de fond de rulment.

RNFR = Fond de rulment financiar / Nevoia de fond de rulment

RNFR 1999 = 2.45

RNFR 2000 = 1.69

RNFR 2001 = 1.58

4.Rata lichiditatii generale (RLG)- lichiditatea generala reflecta posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma intr-un termen scurt in lichiditati pentru a satisface obligatiile de plata exigibile.

RLG = Active circulante / Datorii exigibile pe termen scurt

RLG 1999 = 4.47

RLG 2000 = 7.58

RLG 2001 = 3.90

Valoarea supraunitara a ratei dovedeste ca, cel putin pe termen scurt, intreprinderea are capacitatea de a-si achita datoriile exigibile.

5.Rata lichiditatii reduse (RLR) exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora datoriile, pe termen scurt, din creante si disponibilitati.

RLG = (Creante + Disponibilitati) / Datorii exigibile pe termen scurt

RLG 1999 = (2096+3766)/1725 = 3.40

RLG 2000 = 5.27

RLG 2001 = 2.34

Valoarea supraunitara a ratei evidentiaza faptul ca stocurile nu sunt finantate prin datorii pe termen scurt.

Pentru aceasta rata intervalul considerat ca satisfacator este cuprins intre 0.8 si 1.

6.Rata lichiditatii imediate (RLI) – caracterizeaza capacitatea de rambursare a datoriilor, tinand cont de incasarile existente.

RLI = Disponibilitati / Datorii imediat exigibile

RLI 1999 = 3766/1725 = 2.18

RLI 2000 = 2.73

RLI 2001 = 1.22

Pentru aceasta rata intervalul considerat ca satisfacator este cuprins intre 0.2 si 0.3.

7.Rata solvabilitatii pe termen lung (RSTL)

RSTL = Activ total/Datorii totale = (Capitaluri proprii +Datorii totale)/Datorii totale

RSTL 1999 = (12322+1725)/1725 = 8,01

RSTL 2000 = 13.22

RSTL 2001 = 6.45

Valoarea raportului mai mare de 1,5 arata ca intreprinderea are capacitatea de a-si achita obiligatiile banesti fata de terti.

8.Rata levierului (L) – reflecta gradul in care capitalurile proprii asigura finantarea activitatii intreprinderii.

L= Datorii totale / Capitaluri proprii

L1999 = 1725/12322 = 0.14

L2000 = 0.08

L2001 = 0.18

9.Rata independentei financiare

RIF = Capitaluri proprii / Capitaluri permanente

RIF 1999 = 12322/5503 = 2.24

RIF 2000 = 1.55

RIF 2001 = 1.77

10.Rata de finantare a stocurilor (RFS)

RFS = Fond de rulment / Stocuri

RFS 1999 = 5981/1821 = 3.28

RFS 2000 = 2.89

RFS 2001 = 1.86

11.Rata de autofinantare a activelor (RA)

RA = Capital propriu / (Active fixe + Active circulante)

RA 1999 = 12322/(6341+7705) = 0.88

RA 2000 = 0.92

RA 2001 = 0.84

12.Rata datoriilor (RD)

RD = 1-RA

RD 1999 = 1-088 = 0.12

RD 2000 = 0.08

RD 2001 = 0.16

3.4 Modul de organizare a contabilitatii

In structura functionala a S.C. ICERP S.A. Ploiesti sunt delimitate functiile de baza ale acesteia: functia de cercetare-dezvoltare, comerciala, financiar-contabila, de productie si de personal.

Functia financiar-contabila antreneaza doua genuri de activitati, si anume: activitatea financiara si activitatea contabila.

Cadrul de realizare a acestei importante functii este asigurat in structura organizatorica de directia financiar-contabila, condusa de catre directorul financiar-contabil sau contabilul sef.

Atributiile directiei financiar-contabile se realizeaza pentru cele doua activitati specifice in cadrul serviciului financiar si a serviciului de contabilitate.

Serviciul contabilitate are ca atributii: inregistrarea la timp si corect in contabilitate, in mod cronologic si sistematic, pe baza documentelor justificative, a tuturor operatiunilor patrimoniale, inventarierea patrimoniului, intocmirea registrului inventar, controlul asupra operatiunilor patrimoniale efectuate, intocmirea lucrarilor de sinteza (bilant si anexa la bilant, contul de profit si pierdere, raportul de gestiune), furnizarea, publicarea si pastrarea informatiilor privind patrimoniul si rezultatele obtinute; evidenta si calculatia costurilor, determinarea si analiza rentabilitatii pe produse si lucrari.

In functie de marimea unitatii patrimoniale se adopta organizarea serviciului contabilitate. O modalitatea de organizare este pe cele doua circuite ale contabilitatii: biroul contabilitatii financiare si biroul contabilitatii interne de gestiune, fiecare cu structuri specifice delimitate pentru operatii si lucrari omogene si complementare.

Biroul contabilitate financiara poate fi structurat in mai multe compartimente, cu activitati omogene delimitate cu responsabilitate si finalitate:

Compartimentul Registrul jurnal general, Bilant si Contul de profit si pierdere, prin care se gestioneaza principalul registru oficial de contabilitate cronologica si se asigura intocmirea, verificarea, certificarea, aprobarea si publicarea documentelor oficiale de sinteza.

Compartimentul Contabilitatea stocurilor organizeaza impreuna cu directia comerciala sistemul de gestiune si control al stocurilor, activelor circulante; concepe sistemul informational si stabileste metodele de evaluare si de contabilitate analitica a stocurilor; organizeaza si conduce contabilitatea sintetica si participa la controlul prin inventariere a stocurilor, precum si la evaluarea lor pentru intocmirea bilantului.

Compartimentul Contabilitatea cheltuielilor organizeaza sistemul informational al cheltuielilor impreuna cu celelalte directii ale intreprinderii; conduce evidenta cheltuielilor pe feluri grupate pe activitatile de baza (exploatare, financiare, exceptionale) si asigura corelatia cu contabilitatea interna de gestiune; gestioneaza si participa la intocmirea partii de debit a contului „Profit si pierdere” in colaborare cu compartimentul „Registrul jurnal general”.

Compartimentul Inventarierea si evaluarea patrimoniului coordoneaza si realizeaza, impreuna cu celelalte compartimente si servicii, inventarierea gestiunilor si inventarierea generala, precum si evaluarea la sfarsitul exercitiului a tuturor elementelor patrimoniale, in vederea determinarii si estimarii deprecierilor reversibile pentru calculul si inregistrarea provizioanelor.

Biroul Contabilitatea interna de gestiune are in sfera de atributii elaborarea bugetelor de gestiune pe activitati, sectoare, produse, fundamentarea costurilor normate, colectarea si repartizarea cheltuielilor efective pe destinatii, respectiv pe activitati, sectii, faze de fabricatie, produse si calculul costului de productie efectiv al produselor fabricate, lucrarilor executate si serviciilor prestate, inclusiv al productiei in curs. Asigura totodata contabilitatea productiei prin evidenta decontarilor interne privind costul productiei obtinute in cursul lunii constand din produse finite, semifabricate, lucrari executate destinate tertilor, stabileste rentabilitatea pe produse si lucrari si face anaize pentru cresterea ei.

Activitatea Serviciului financiar are ca obiective: planificarea, urmarirea si evidenta mijloacelor financiare ale intreprinderii; asigurarea capitalului si a fondurilor necesare desfasurarii unei activitati normale; gestiunea veniturilor, calcularea la timp si corecta a drepturilor banesti ale angajatilor, efectuarea la timp si in bune conditii curespectarea dispozitiilor legale a tuturor operatiilor de incasari si platii; asigurarea incasarii debitelor de orice natura.

In cadrul Serviciului financiar se realizeaza si evidenta contabila a elementelor legate de capital, fonduri, credite, imprumuturi, decontari cu tertii, salariatii si cele ce privesc trezoreria.

Functia financiar-contabila, in afara activitatii financiare, si a activitati de contabilitate, presupune si activitatea de control financiar.

Activitatea de control financiar reprezinta ansamblul proceselor prin care se codifica respectarea normelor legale cu privire la integritatea, utilizarea si pastrarea valorilor materiale si banesti din patrimoniu.

Controlul asupra operatiilor patrimoniale este exercitat de catre persoanele care conduc contabilitatea, care exercita controlul financiar preventiv si controlul financiar de gestiune, cenzori sau alte persoane specializate.

Scopul exercitarii controlului financiar il reprezinta prevenirea, descoperirea si recuperarea pagubelor materiale si banesti.

3.5 Directii de dezvoltare

Dupa cum s-a vazut si in subcapitolele anterioare, S.C. ICEPR S.A. Ploiesti este o societate cu profil mixt cercetare-productie, cu 45 de ani de experienta in domeniul lubrifiantilor si aditivilor, fabricand peste 300 de tipuri de uleiuri, aditivi, unsori, inhibitori de coroziune, toate realizate pe baza de cercetare proprie.

In prezent, calitatea produselor si serviciilor sale este apreciata de cele mai prestigioase uzine romanesti: Daewoo Romania, UAP Pitesti, Bilstein Compa Sibiu, Rulmenti Grei Ploiesti, Rulmentul Bresov, Rulalex Alexandria, Lubrifin Brasov, asigura pentru ICERP o pozitie stabila pe piata lubrifiantilor. Dar in urma unor studii de piata si a cererilor ferme din partea unor parteneri externi, societatea va comercializa produsele sale intr-o prima faza pe piata est europeana, iar mai apoi in Asia Centrala si de Sud-Est.

Datorita specialistilor sai, care au 68 de inventii brevetate, 51 de inventii in curs de brevetare cat si a laboratorului sau unic in domeniul lubrifiantilor acreditat in conformitate cu standardele europene SR EN 45 000 si SR ISO 9002, societatea se afla intr-un continuu proces de inovare si modernizare. De aceea se estimeaza o crestere a productiei cu peste 40 % si datorita punerii in functiune in decursul acestui an a unei noi linii de productie a vopselelor acrilice, in cooperare cu firma ROHM and HAAS – USA.

Tot in decursul acestui an, se va achizitiona o linie de imbuteliare a aditivilor pentru benzina auto si a uleiurilor pentru motoare, in vederea comercializarii produselor pe pietele externe mai sus mentionate. Datorita acestor noi investitii numarul salariatilor va creste in madie cu 12,4%.

Pe langa cele 14 contracte de licenta incheiate cu rafinariile: ASTRA ROMANA Ploiesti, PETROTEL LUKOIL Ploiesti, LUBRIFIN Brasov, PECO Brasov, S.C. ICERP S.A are in vedere incheierea de 3noi contracte cu doua societati din Marea Britanie si una din Cipru.

Pe viitor se estimeaza o crestere a Cifrei de Afaceri cu 65% si o crestere a Profitului Brut cu 80-85%.

ANALIZA PERFORMANTELOR INTREPRINDERII PE BAZA INDICATORILOR BILANTIERI

5.1 Rolul si importanta analizei financiare pe baza bilanțului contabil

5.2 Analiza principalilor indicatori ai echilibrului financiar calculați pe baza bilantului

5.3 Analiza solvabilitatii si lichiditatii pe baza ratelor

5.4 Concluzii cu privire la echilibrul financiar

ANALIZA PERFORMANTELOR INTREPRINDERII

PE BAZA INDICATORILOR BILANTIERI

5.1 Rolul si importanta analizei financiare pe baza bilantului contabil

Bilantul, ca document de sinteza contabila, este principala sursa informationala pentru toti tertii interesati de viata unei societati. Informatiile furnizate de acesta servesc nu numai raportarii unor date obligatorii cerute de organismele publice, ci si unei analize financiare a activitatii desfasurate de societate.

Daca informatia contabila constituie punctul de plecare, un material necesar si In mod special adaptat acesteia, ea nu poate fi totusi acceptata ca atare de analiza financiara. Exista diferente Intre optica contabila si cea financiara. Analiza financiara este o proiectare a metodelor proprii analizei economice In domeniul finantelor societatii (Intreprinderii). Necesitatea aparitiei ei s-a impus o data cu nasterea si dezvoltarea economiei financiare. Analiza financiara se poate defini astfel: „Un ansamblu de concepte, metode si instrumente care permit tratarea informatiei contabile si a altor informatii de gestiune In vederea formularii unei aprecieri privind situatia financiara a unei societati sau organizatii, a riscurilor care afecteaza aceasta entitate, a nivelului si calitatii performantelor sale.”

De mai bine de 30 de ani „se face” analiza financiara, fie de catre cei specializati, fie ocazional. Daca la origini a fost creata pentru a furniza bancherilor mijloacele necesare pentru a judeca un dosar de credit, cu timpul, analiza financiara a primit noi dimensiuni, noi aplicatii servind fie utilizatorilor interni, fie celor externi societatii.

Analiza financiara pusa In slujba utilizatorilor interni mai poarta numele de analiza interna si ajuta la conturarea diagnosticului financiar intern al societatii. Analiza financiara interna serveste:

conducerii societatii, care o foloseste ca baza a politicii sale financiare pentru buna gestionare a societatii privind stapa nirea echilibrelor financiare, rentabilitatii, solvabilitatii si riscului financiar;

salariatilor si sindicatelor, care pot sa aprecieze situatia financiara a societatii, perspectivele sale de dezvoltare si cauzele unor eventuale modificari In organizarea economica sau juridica a societatii;

partenerilor societatii, care trebuie informati asupra politicii generale, inclusiv financiare a acesteia.

Cu toate ca utilizatorii externi ai informatiei financiare pot fi deserviti de analiza financiara externa, de cele mai multe ori acestea opteaza pentru o analiza proprie. Analiza financiara externa se apleaca fie partial asupra vietii societatii – utilizatorii externi fiind interesati de anumite proiecte pe care ar putea sa le dezvolte cu aceasta – fie asupra totalitatii aspectelor financiare care o caracterizeaza. Analiza financiara externa serveste:

detinatorilor de titluri ale societatii care iau decizii privind cumpararea sau va nzarea acestora;

investitorilor potentiali care vor sa estimeze valoarea societatii In vederea unor fuziuni, va nzari, privatizari;

investitorilor actuali (actionari) care se intereseaza asupra valorii societatii si In special a capitalurilor proprii ale acesteia;

partenerilor comerciali care doresc sa determine atuurile sau slabiciunile societatii, In vederea evitarii riscurilor;

organele fiscale nationale sau locale care urmaresc elementele de patrimoniu sau rezultatele ce sunt baza de impozitare pentru diferite impozite si taxe;

organelor judecatoresti care uneori evalueaza posibilitatile de redresare ale unei societati;

institutiilor macroeconomice care o folosesc pentru stabilirea conturilor nationale;

creditorilor (bancilor) care analizeaza garantiile oferite de societate si riscul neIncasarii creditelor acordate acesteia;

institutiilor de cercetari, care studiaza statistic comportamentul financiar al unei populatii de societati.

Concluziona nd , analiza financiara interna sau externa are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic asupra situatiei financiare si a rentabilitatii prezente si viitoare a societatii.

In vederea Indeplinirii menirii sale, analiza financiara este eliberata de formalismul specific contabilitatii. Ea nu are la baza ata t de multe reguli predefinite, ci trebuie sa depisteze acele caracteristici financiare semnificative pentru societate, sa-i perceapa punctele forte si slabe, sa le ierarhizeze dupa multiple criterii si, In final, sa ofere o apreciere pertinenta a situatiei societatii.

5.2 Analiza principalilor indicatori ai echilibrului financiar calculati pe baza bilantului contabil

Analiza financiara poate fi studiata ca actiune interna a managerilor Interprinderii si ca actiune externa din partea actualilor si potentialilor parteneri, concurenti sau investitori ai Intreprinderii.

Obiectivele urmarite de fiecare In parte nu sunt aceleasi. Managerii (conducatorii) Intreprinderii urmaresc identificarea potentialului de degajare de fluxuri de trezorerie (cash-flow-uri).

In analiza externa se urmareste echilibrul financiar realizat la nivelul fondului de rulment, al trezoreriei nete si rentabilitatea Intreprinderii la nivelul marjelor de acumulare, al capacitatii de autofinantare etc.

Analiza financiara urmareste sa evidentieze modalitatile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung si pe termen scurt (obiectiv al analizei pe baza de bilant) si treptele de acumulare baneasca de rentabilitate ale activitatii Intreprinderii (obiectiv al analizei pe baza contului de rezultate).

Bilantul sintetizeaza starea patrimoniala a Intreprinderii la un moment dat, In timp ce contul de rezultate sintetizeaza rezultatul fluxurilor economice si financiare de intrare, de prelucrare si de iesire pe perioada considerata.

Fig. nr. 1.1. Continutul analizei financiare

Notiunea de echilibru In teoria economica are semnificatii multiple. Intr-o formula generala, echilibrul economico – financiar la nivelul Interprinderii se realizeaza atunci ca nd se recupereaza mijloacele consumate, respectiv ca nd veniturile sunt egale cu cheltuielile. Aceasta Inseamna ca trebuie avute In vedere mai multe tipuri de “egalitati” si “corelatii” Intre “necesitatile” si “posibilitatile” Intreprinderii.

Existenta fluxurilor banesti, concomitent cu cele materiale, impune luarea In considerare In definirea echilibrului financiar a elementelor implicate In aceste fluxuri prin indicatori specifici de caracterizare.

Astfel echilibrul economico – financiar al Intreprinderii trebuie Inteles ca fiind un ansamblu de corelatii care se formeaza In procesul de rotatie a capitalului.

Analiza echilibrului financiar vizeaza:

analiza corelatiei fondului de rulment cu activele circulante;

analiza creantelor si a obligatiilor In sistemul de echilibru financiar;

analiza solvabilitatii si a capacitatii de plata.

Ca reflectare a starii patrimoniale, bilantul stabilit la sfa rsitul perioadei de gestiune descrie separat elementele de activ si de pasiv ale Intreprinderii.

Activul se compune din: bunuri detinute de Intreprindere (drepturi de proprietate exercitate asupra lucrurilor) si creante (drepturi asupra tertilor).

Pasivul se compune din capitaluri proprii si Intr-o masura considerabila, din datorii contractate de Intreprindere si nerambursate Inca.

Datele necesare analizei financiare sunt preluate din bilantul financiar al societatii.

Constructia bilantului financiar, pornind de la elementele continute In bilantul contabil, necesita o tratare prealabila a posturilor de activ si de pasiv dupa criteriile de lichiditate-exigibilitate.

Pe orizontala, schema bilantului are doua parti: partea de sus (nevoi, resurse temporare) care reflecta structura financiara prin stabilitatea elementelor care-l compun si partea de jos (nevoi, resurse temporare) care evidentiaza dimpotriva conjunctura, ciclul de activitate.

Bilantul financiar pune In evidenta doua reguli principale ale finantarii, respectiv nevoile permanente, de alocare a fondurilor banesti vor fi acoperite din capitaluri permanente, Indeosebi din capitaluri proprii, In timp ce nevoile temporare vor fi, In mod normal, finantate din resurse temporare.

Cele doua parti ale bilantului financiar, cuprinza nd elemente de activ In stra nsa legatura cu cele de pasiv, reflecta echilibrul financiar pe termen lung, partea de sus, iar partea de jos reflecta echilibrul financiar pe termen scurt.

Analiza starii patrimoniale, a echilibrului financiar al S.C. ICERP S.A. Ploiesti s-a facut pe baza bilanturilor contabile anuale din perioada 2000-2002.

Elementele de activ si pasiv sunt prezentate In tabelul ce urmeaza:

ACTIV MILIOANE LEI

PASIV MILIOANE LEI

Diferenta dintre activul total si datoriile totale contractate la o prima si principala evaluare (contabila) a intreprinderii la data incheierii exercitiului.

Aceasta ecuatie fundamentala a bilantului exprima situatia neta a Intreprinderii, respectiv In averea neta a actionarilor.

SITUATIA NETA = ACTIV-DATORII

Situatia neta poate indica o Imbogatire In cazul realizarii si reinvestirii de beneficii, sau dimpotriva, o saracire In cazul Inchiderii exercitiului cu pierderi.

Situatia neta aferenta perioadei analizate este urmatoarea:

SN2000= 14.058 – 1.726 = 12.332 milioane lei

SN2001= 18.981 – 1.435 = 17546 milioane lei

SN2002= 30.309 – 4.698 = 25.611 milioane lei

In perioada analizata situatia neta este pozitiva si crescatoare, ca efect al unei gestiuni economice sanatoase. Aceasta situatie arata atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, si anume maximizarea valorii capitalurilor. In anul 2001 fata de 2000 situatia neta a crescut cu 5.214 mil. lei (42.2%), iar in 2002 fata de 2001 a crescut cu 8.065 mil. lei (45.9%).

Se poate observa o descrestere a activelor imobilizate In totalul activelor de la 42.6% in 1999 la 39.3% in 2002.

Activele circulante au crescut ca valoare absoluta de la 7.705 mil. lei in 2000, la 10.879 mil. lei in 2001 si respectiv 18.337 mil. lei in 2002. In cadrul activelor circulante, ponderea cea mai mare o au disponibilitatile banesti, clientii si stocurile.

Fig. nr. 1.2. Structura activului

Desi capitalul propriu a crescut de la 12.322 mil. lei in 2000, la 17.546 mil. lei in 2001 si 25.611 mil. lei in 2002, ponderea acestuia in pasivul total a scazut de la 92.5% in 1999 la 84.5% in 2002.

Datoriile au scazut de la 12% in 2000 la 7.5% in 2001, iar in 2002 au crescut pa na la 15.5% din pasivul total.

Fig. nr. 1.3. Structura pasivului

Conturile de regularizare nu au fost reprezentate datorita ponderii lor foarte mici (sub 1%) In total activ si total pasiv.

Din punct de vedere financiar, fiecare element de activ reprezinta o alocare de fonduri banesti.

Elementele de activ sunt structurate, dupa gradul lor de lichiditate, In intentia de a se obtine cea mai operativa recuperare a capitalurilor investite si o rentabilitate ridicata.

In bilant se Inscriu, mai Inta i, activele cu cea mai mare perioada de recuperare: imobilizarile necorporale, corporale si financiare.

Datorita rotatiei lente a capitalurilor investite In aceste active ele se mai numesc si alocari permanente (stabile). Urmeaza apoi activele circulante: stocuri, creante, lichiditati, mult mai lichide deca t imobilizarile, numite din acest motiv alocari ciclice (temporare).

Pasivul bilantului reflecta, din punct de vedere financiar, sursele de provenienta a capitalurilor proprii si Imprumutate.

Pasivele sunt structurate dupa gradul lor de exigibilitate (Insusirea de a deveni scadente la un anumit termen).

Sursele permanente (stabile) sunt formate din capitalurile proprii provenite de la asociati, apoi cele din reinvestiri ale acumularilor anterioare (rezerve) si din surse publice (subventii, provizioane reglementate).

Aceste surse nu au practic o scadenta, deci nu sunt exigibile. Tot in categoria surselor permanente se Inscriu si datoriile financiare, respectiv Imprumuturile pe termen lung, cu scadente mai Indepartate.

Datoriile pe termen scurt – credite, furnizori, decontari – sunt cele mai exigibile si, de aceea, sunt numite surse ciclice (temporare). Ele mai sunt denumite datorii ale ciclului de exploatare.

Alocarile permanente sunt, In principiu, acoperite din surse permanente. Cu ca t sursele permanente sunt mai mari deca t alocarile permanente, cu ata t Intreprinderea dispune de o marja de securitate, care o protejeaza de evenimente neprevazute.

Acest surplus de surse permanente poarta denumirea de FOND DE RULMENT.

Notiunea de „fond de rulment” cunoaste doua formulari mai importante :fondul de rulment net sau permanent si fondul de rulment propriu .

Fondul de rulment permanent determinat pe baza bilantului financiar constituie un fond de rulment lichiditate sau fond de rulment financiar(FRF) si poate fi stabilit prin doua modalitati:

FRF= CAPITALURI PERMANENTE – NEVOI PERMANENTE

In aceasta abordare fondul de rulment financiar este o parte a capitalurilor permanente degajata de partea superioara a bilantului pentru a acoperi nevoile de finantare din partea de jos a bilantului.

FRF= ACTIV CIRCULANT NET – DATORII MAI MICI DE UN AN

In aceasta ipoteza, fondul de rulment financiar evidentiaza surplusul activelor circulante nete In raport cu datoriile temporare, sau partea activelor circulante nefinantata de datoriile pe termen scurt.

Fondul de rulment propriu pune In evidenta gradul In care echilibrul financiar se asigura prin capitalurile proprii.

FRpropriu = CAPITALURI PROPRII – IMOBILIZARI NETE

Fondul de rulment este expresia realizarii echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la Infaptuirea echilibrului finantarii pe termen scurt.

FONDUL DE RULMENT = SURSE PERMANENTE – ALOCARI PERMANENTE = (CAPITALURI PROPRII + DATORII FINANCIARE) – IMOBILIZARI NETE

In perioada analizata fondul de rulment are urmatoarele valori:

FR2000 = 12.322 mil. lei – 6.341 mil. lei = 5.981 mil. lei

FR2001 = 17.546 mil. lei – 8.086 mil. lei = 9.460 mil. lei

FR2002 = 25.611 mil. lei – 11.936 mil. lei = 13.675 mil. lei

Din analiza efectuata rezulta ca Intreprinderea dispune de o marja de siguranta care sa-i asigure o protectie Impotriva evenimentelor neprevazute.

Cresterea fondului de rulment reflecta alocarea acumularilor nete ale exercitiului anterior In cresterea activelor circulante.

Necesitatile de finantare ale productiei sunt acoperite In mare parte din surse temporare corespunzatoare. Diferenta dintre sursele temporare (ciclice) si datoriile de exploatare (temporare) este numita NEVOIA DE FOND DE RULMENT (NFR).

Nevoia de fond de rulment reprezinta expresia realizarii echilibrului financiar pe termen scurt, a echilibrului dintre necesarul si resursele de capitaluri circulante.

NEVOIA DE FOND DE RULMENT = ALOCARI CICLICE – SURSE CICLICE = (STOCURI + CREANTE) – DATORI DE EXPLOATARE

Daca aceasta diferenta este pozitiva, atunci ea semnifica un surplus de nevoi temporare In raport cu sursele temporare posibile de mobilizat.

Daca nevoia de fond de rulment este negativa, atunci ea semnifica un surplus de surse temporare (ciclice) In raport cu nevoile corespunzatoare de capitaluri circulante.

In perioada analizata nevoia de fond de rulment are urmatoarele valori:

NFR2000 = (1.821+234+2.108)-1.725= 2.438 mil.lei

NFR2001 = (3.263+3.3665+90)-1.435= 5.583 mil. lei

NFR2002 = (7.338+704+5.290)-4698 = 8.634 mil. lei

Fig. nr. 1.4. Evolutia NFR

Se constata ca In toti cei trei ani nevoia de fond de rulment are valori pozitive ceea ce semnifica un surplus de nevoi temporare In raport cu sursele temporare.

Factorii care determina acest lucru sunt urmatorii:

– existenta unei politici de investitii privind cresterea stocurilor si a creantelor;

– existenta unui decalaj nefavorabil Intre lichiditatea stocurilor si a creantelor si exigibilitatea datoriilor de exploatare.

Datoriile financiare pe termen scurt (sub un an) considerate ca fiind surse ciclice au scazut de la 1410 mil. lei In 2000 la 1185 mil. lei In 2001 si au crescut la 2130 milioane lei In 2002.

Creantele, parte competenta a alocarilor ciclice, au crescut de la 2096 milioane lei In 2000, respectiv 3649 milioane lei In 2001 la 5254 milioane lei In 2002.

Cea mai importanta pondere In total creante o au clientii. Acestia au crescut cu 1784 mil. lei In 2000, respectiv 3604 mil. lei In 2001 la 5212 mil. lei In 2002. Cresterea sumelor neIncasate de la clienti s-a datorat In primul ra nd deficientelor determinate de blocajul financiar existent la nivelul economiei, clientii fiind In imposibilitatea achitarii datoriilor.

“Daca fondul de rulment la un moment dat (al Incheierii exercitiului contabil) este superior nevoii de fond de rulment, atunci excedentul se regaseste sub forma unei TREZORERII NETE, concretizata In disponibilitati banesti, In conturi bancare si In casa. “

TREZORERIA NETA = FOND DE RULMENT – NEVOIA DE FOND DE RULMENT

Trezoreria neta pozitiva este rezultatul Intregului echilibru financiar al Intreprinderii. In cazul unei trezorerii nete pozitive se poate vorbi chiar de o autonomie financiara pe termen scurt.

Inregistrarea unei trezorerii nete pozitive In cadrul mai multor exercitii succesive demonstreaza o rentabilitate economica ridicata si posibilitatea plasarii rentabile a disponibilitatilor banesti pentru Intarirea pozitiei Intreprinderii pe piata.

Trezoreria neta negativa (FR, NFR) semnifica un dezechilibru financiar, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. Aceasta situatie evidentiaza dependenta Intreprinderii de resursele financiare externe. In acest caz se urmareste obtinerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital.

Chiar daca trezoreria neta negativa evidentiaza o anumita dependenta financiara, aceasta nu trebuie interpretata implicit ca o stare de insolvabilitate.

Daca fondul de rulment permite finantarea integrala a nevoii de fond de rulment, atunci Intreprinderea poate evita dependenta sa fata de resursele de trezorerie. O Intreprindere poate fi rentabila fara a avea In mod automat o trezorerie neta.

Trezoreria neta (TN) aferenta celor trei ani analizati are urmatoarele

valori:

TN2000 = FR2000- NFR2000 = 5.981 mil. lei –2.438 mil. lei = 3.543 mil. lei

TN2001 = FR2001 – NFR2001 = 9.460 mil. lei- 5.583 mil. lei = 3.877 mil. lei

TN2002 = FR2002 – NFR2002 = 13.675 mil. lei- 8.638 mil. lei = 5.037 mil.lei

Fig. nr 1.5. Evolutia TN

Din analiza evolutiei trezoreriei de la un exercitiu financiar la altul, se desprinde un indicator cu o deosebita putere de sinteza denumit: CASH-FLOW (CF). Cresterea trezoreriei nete, pe perioada exercitiului contabil analizat, reprezinta cash-flow-ul perioadei, determinat conform urmatoarei relatii:

CF = TN1 – TN0

Daca fluxul monetar net al exercitiului, respectiv cash-flow-ul perioadei, este pozitiv, acesta semnifica o crestere a capacitarii reale de finantare a investitiilor, o Imbogatire a activului net real, o confirmare a majorarii valorii proprietatii.

Un cash-flow negativ sugereaza o diminuare a capacitatii reale de autofinantare a investitiilor, o saracire a activului net real, o reducere a valorii Intreprinderii.

Pe perioada analizata cash-flow-ul are urmatoarele valori:

CF 2000 = TN2000 – TN1999 = 3.543mil. lei – 3.898 mil. lei = -355 mil. lei

CF 2001 = TN2001 – TN2000 = 3.877mil. lei – 3.543 mil. lei = 334 mil. lei

CF 2002 = TN2002 – TN2001 = 5.037mil. lei – 3.877 mil. lei = 1.160 mil. lei

In cursul unui exercitiu, cash-flowul disponibil este rezultatul diferentei dintre Incasarile si platile generate de Intreaga activitate a Intreprinderii. Acest cash-flow disponibil (CFD) provine din operatii de gestiune (exploatare, financiare, exceptionale) si din operatii capital (investitii, dezinvestitii, finantare).

Cash-flowul disponibil este analizat ata t dupa originea sa ca t si In raport cu destinatia acestuia.

Analizat dupa originea sa cash-flow-ul disponibil reflecta surplusul disponibilitatilor banesti generat de operatiunile de gestiune (CFexpl) dupa finantarea cresterii economice a Intreprinderii, conform relatiei:

CFD= Cfexpl.-(variatia imobilizarilor+variatia NFR)

In care :

CFexpl.= EBIT-Impozitul pe profit +Amortizarea imobilizarilor

EBIT= Rez.expl.+/- Rez.financ.(exclusiv dob.)+/- Rez. exceptional

Cash-flow-ul exploatarii este expresia trezoreriei generata (sau consumata) de ansamblul operatiilor de exploatare.

Cash-flow-ul exploatarii releva performanta Intreprinderii la nivelul exploatarii concretizata Intr-un excedent de lichiditati sau, dimpotriva, vulnerabilitatea acesteia In absenta trezoreriei disponibile.

Analizat dupa destinatie, cash-flow-ul disponibil are doua componente: CFD pentru actionari si CFD pentru creditori:

CFD = Pnet –variatia CPR + Dobanzi – variatia DAT

Variatia capitalurilor proprii si a datoriilor se determina ca diferenta Intre valoarea acestora la sfa rsitul exercitiului (CPR1, DAT1) si Inceputul (CPR0, DAT0)

5.3 Analiza solvabilitatii si lichiditatii pe baza ratelor

In cadrul analizei pe baza ratelor, principalele obiective constau In studierea succesiva a cel putin trei dimensiuni financiare ale Intreprinderii: rentabilitatea, lichiditatea si structura financiara.

Aceste rate caracterizeaza modalitatile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung si pe termen scurt, apreciaza importanta Indatorarii asupra gestiunii financiare a Intreprinderii.

1.Rata de finantare a imobilizarilor (rata fondului de rulment) – evidentiaza conditiile de finantare ale imobilizarilor.

RFRF = Capitaluri permanente / Active imobilizate nete

RFRF 2000 = 12322/6341 = 1.94

RFRF 2001 = 17546/8086 = 2.17

RFRF 2002 = 25612/11936 = 2.15

2.Rata de finantare a nevoii de fond de rulment (RNFR) evidentiaza proportia corespunzatoare din fondul de rulment financiar ce finanteaza nevoia de fond de rulment.

RNFR = Fond de rulment financiar / Nevoia de fond de rulment

RNFR 2000 = 5981/2438 = 2.45

RNFR 2001 = 9460/5583 = 1.69

RNFR 2002 = 13675/8634 = 1.58

3.Rata lichiditatii generale (RLG)- lichiditatea generala reflecta posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma Intr-un termen scurt In lichiditati pentru a satisface obligatiile de plata exigibile.

RLG = Active circulante / Datorii exigibile pe termen scurt

RLG 2000 = 7705/1725 = 4.47

RLG 2001 = 10879/1435= 7.58

RLG 2002 = 18337/4698= 3.90

Valoarea supraunitara a ratei dovedeste ca, cel putin pe termen scurt, Intreprinderea are capacitatea de a-si achita datoriile exigibile.

4.Rata lichiditatii reduse (RLR) exprima capacitatea Intreprinderii de a-si onora datoriile, pe termen scurt, din creante si disponibilitati.

RLG = (Creante + Disponibilitati) / Datorii exigibile pe termen scurt

RLG 2000 = (2096+3766)/1725 = 3.40

RLG 2001 = 5.27

RLG 2002 = 2.34

Valoarea supraunitara a ratei evidentiaza faptul ca stocurile nu sunt finantate prin datorii pe termen scurt.

Pentru aceasta rata, intervalul considerat ca satisfacator este cuprins Intre 0.8 si 1.

5.Rata lichiditatii imediate (RLI) – caracterizeaza capacitatea de rambursare a datoriilor, tina nd cont de Incasarile existente.

RLI = Disponibilitati / Datorii imediat exigibile

RLI 2000 = 3766/1725 = 2.18

RLI 2001 = 2.73

RLI 2002 = 1.22

Pentru aceasta rata intervalul considerat ca satisfacator este cuprins Intre 0.2 si 0.3.

6.Rata solvabilitatii pe termen lung (RSTL)

RSTL = Activ total/Datorii totale = (Capitaluri proprii +Datorii totale)/Datorii totale

RSTL 2000 = (12322+1725)/1725 = 8,01

RSTL 2001 = 18981/1435 = 13.22

RSTL 2002 = 30309/4698 = 6.45

Valoarea raportului mai mare de 1,5 arata ca Intreprinderea are capacitatea de a-si achita obiligatiile banesti fata de terti.

7.Rata levierului (L) – reflecta gradul In care capitalurile proprii asigura finantarea activitatii Intreprinderii.

L= Datorii totale / Capitaluri proprii

L1999 = 1725/12322 = 0.14

L2000 = 1435/17546 = 0.08

L2001 = 4698/25612 = 0.18

8.Rata independentei financiare

RIF = Capitaluri proprii / Capitaluri permanente

RIF 2000 = 12322/5503 = 2.24

RIF 2001 = 1.55

RIF 2002 = 1.77

9.Rata de finantare a stocurilor (RFS)

RFS = Fond de rulment / Stocuri

RFS 2000 = 5981/1821 = 3.28

RFS 2001 = 9460/3263 = 2.89

RFS 2002 = 13675/7338 = 1.86

10.Rata de autofinantare a activelor (RA)

RA = Capital propriu / (Active fixe + Active circulante)

RA 2000 = 12322/(6341+7705) = 0.88

RA 2001 = 17546/(8086+10879) = 0.92

RA 2002 = 25612/(11936+18337) = 0.84

11.Rata datoriilor (RD)

RD = 1-RA

RD 2000 = 1-088 = 0.12

RD 2001 = 0.08

RD 2002 = 0.16

RATELE STRUCTURII FINANCIARE

Observam ca nu se Inregistreaza diferente considerabile In structura de finantare a Intreprinderii In decursul celor trei ani. Rata fondului de rulment fiind supraunitara Inseamna ca imobilizarile au fost finantate din resurse permanente, In special din resurse proprii.

Rata lichiditatii generale apara Intreprinderea de situatia de a se confrunta cu o ruptura de trezorerie .

Valorile ridicate ale ratelor de lichiditate redusa constituie o garantie a solvabilitatii.

Ratele de Indatorare, prin valorile subunitare si descrescatoare evidentiaza un grad de Indatorare redus, respectiv o autonomie financiara ridicata.

5.4 Concluzii cu privire la echilibrul financiar

In perioada analizata situatia neta este pozitiva si crescatoare ,ca efect al unei gestiuni sanatoase. Aceasta situatie arata atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, si anume maximizarea valorii capitalurilor .

Se poate observa o descrestere a activelor imobilizate In totalul activelor de la 46.2% In 1999 la 39.3% In 2002.

Activele circulante au crescut ca valoare absoluta de la 7.705 mil.lei In 2000, la 10.879 mil.lei In 2001 si respectiv 18.337 mil.lei In 2002.

In cadrul activelor circulante ponderea cea mai mare o au disponibilitatile banesti, clientii si stocurile.

Datoriile au scazut de la 12% In 1999, la 7.5% In 2000, iar In 2001 au crescut pa na la 15.5% din pasivul total.

In toate cele trei exercitii financiare, echilibrul financiar este res-pectat: FR > NFR, aceasta implicand un sold pozitiv de trezorerie TN > 0.

Rezulta de aici ca fondul de rulment este suficient de mare nu numai pentru finantarea nevoii de fond de rulment, ci si pentru asigurarea unei trezorerii care sa-i permita efectuarea de plasamente si detinerea unor disponibilitati.

In anii 2001 si 2002 cash-flowul este pozitiv ceea ce semnifica o crestere a capacitatii reale de finantare a investitiilor, o Imbogatire a activului net real, o confirmare a majorarii valorii proprietatii .

Cash-flowul negativ din 2000 sugereaza o diminuare a capacitatii reale de autofinantare a investitiilor, o saracire a activului net real, o reducere a valorii Intreprinderii.

In intervalul analizat, echilibrul economico – financiar cunoaste o evolutie favorabila, la finele perioadei Incadra ndu-se In parametrii normali, fapt ce atesta functionarea corespunzatoare a firmei.

CONCLUZII SI PROPUNERI

6.1 Constatari privind elaborarea si analiza bilantului contabil la S.C. „ICERP” S.A

6.2 Posibilitati de imbunatatire a elaborarii si analizei bilantului contabil

6.2.1 Introducerea tabloului de finantare

6.2.2 Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune

CONCLUZII SI PROPUNERI

6.1 Constatari privind elaborarea si analiza bilantului contabil la S.C. „ICERP” S.A

O mai buna cunoastere a situatiei patrimoniului este strict necesara pentru a participa cu succes la viata economica si chiar sociala a unei intreprinderi. Prezenta lucrare urmareste stabilirea si analiza bilantului contabil, întrucât acesta este cel mai important si cel mai complex document al contabilitatii, care „oglindeste” activitatea agentului economic. Titularul unui patrimoniu trebuie sa verifice situatia lui la o anumita perioada de timp, iar bilantul contabil este metoda prin care comerciantul evalueaza întreaga sa activitate pe parcursul unui exercitiu financiar.

Obiectul lucrarii de fata îl constituie bilantul contabil al societatii comerciale „ICERP S.A.” Ploiesti. Este, deci, o lucrare cu precadere practica.

Abordând succesiv diferitele etape ce trebuie parcurse in stabilirea modului de întocmire a bilantului societatii mai sus mentionate, lucrarea este structurata in 6 capitole.

Primele 3 capitole cuprind elemente teoretice, necesare pentru aprofundarea notiunii de „bilant” si cunoasterea societatii comerciale „ICERP S.A.”. Acestui din urma demers i-am dedicat in întregime capitolul III.

Ultimele capitole ale lucrarii sunt un model practic de întocmire , analiza si control a bilantului contabil la sfarsitul exercitiului financiar 2002.

In primul capitol al lucrarii am abordat, din punct de vedere teoretic, bilantul contabil in sistemul anglo-saxon unde se constata ca sunt definite trei mase valorice: (i) – Assets (bunurile sau activele); (ii) – Liabilities (datorii); (iii) – Shareholders equity (capitaluri proprii) – prezentate fie in formatul orizontal, fie in formatul vertical. Activul bilantier este prezentat in ordinea crescatoare a lichiditatilor lor, iar pasivele, in ordinea crescatoare a exigibilitatilor lor. In Statele Unite firmele isi prezinta activele si pasivele in ordinea descrescatoare a lichiditatii, respectiv exigibilitatii lor. Aceasta clasificare denota un element al culturii contabile de tip american, accentul pus pe elementele pe termen scurt: lichiditatile si exigibilitatile imediate, prezentate ca prime elemente ale structurilor bilantiere.

Mai departe am subliniat eforturile facute de Uniunea Europeana pe linia armonizarii sistemelor de contabilitate si a intocmirii rapoartelor societatilor comerciale care s-au concretizat in directivele la care sunt supuse statele membre. Este vorba despre directiva a IV-a si directiva aVII-a. O data cu finalitatea lucrarilor directivelor, fiecarui stat membru ii revine obligatia de a le incorpora in legislatia nationala.

Procedand la o reforma inspirata de experienta franceza, in acord cu dispozitiile Directivei a IV-a europene, normalizatorii romani au optat pentru o schema de bilant sub forma de tablou cu doua parti – partea stanga numita activ, si partea dreapta, numita pasiv.

Viziunea generala asupra bilantului este una functionala. Elementele patrimoniului intreprinderii sunt clasificate in activ si pasiv, conform destinatiei economice, respectiv dupa provenienta (natura juridica). Criteriile de lichiditate-exigibilitate sunt numai criterii secundare de clasificare: in interiorul structurilor definite de primul criteriu, activele sunt clasificate in ordinea crescatoare a lichiditatii lor, iar pasivele, in ordinea crescatoare a exigibilitatii lor.

Tot in acest capitol se regasesc si Standardele Internationale de Contabilitate (IAS 1)- Prezentarea Situatiilor Financiare, norme privind bilantul in sistem international, cat si cele patru componente ale bilantului contabil (bilantul, contul de profit si pierdere, si raportul de gestiune).

In capitolul II am abordat, de asemenea, din punct de vedere teoretic, lucrarile preliminare elaborarii bilantului contabil (intocmirea balantei de verificare inainte de inventariere, inventarierea generala a patrimoniului, contabilitatea operatiunilor de regularizare, determinarea rezultatului exercitiului si repertizarea acestuia) si despre verificarea si certificarea bilantului.

Urmatoarele trei capitole cuprind studiul de caz efectuat la societatea comerciala „ICERP” S.A.

Capitolul III reuneste datele privitoare la societate ca: istoric, obiect de activitate, forma juridica, organizarea productiei si a muncii, performantele intreprinderii, modul de organizare a contabilitatii.

S.C. ICEPR S.A. Ploiesti este o societate cu profil mixt cercetare-productie, cu 45 de ani de experienta in domeniul lubrifiantilor si aditivilor, fabricand peste 300 de tipuri de uleiuri, aditivi, unsori, inhibitori de coroziune, fluide pentru prelucrarea metalelor, toate realizate pe baza de cercetare proprie si comercializate sub marcile: LUBRICERP, PROTICERP si ADIROL.

Datorita specialistilor sai, care au 68 de inventii brevetate, 51 de inventii in curs de brevetare cat si a laboratorului sau unic in domeniul lubrifiantilor acreditat in conformitate cu standardele europene SR EN 45 000 si SR ISO 9002, societatea se afla intr-un continuu proces de inovare si modernizare.

In prezent, societatea cu un numar de 250 de angajati bine structurati pe sectii ( sectia motoare – 15 angajati, unsori – 31 angajati, aditivi – 54 angajati, LICLA (laboratorul pentru testarea calitatii) – 21 angajati, atelierul prototipuri – 46 angajati, personalul tessa -71 angajati), realizeaza o productie structurata astfel: fluide de prelucrare metale 30%, aditivi 30%, uleiuri industriale 17%, biocizi 12%, unsori 8%, uleiuri de motoare 3%.

In decursul activitatii sale societatea a inregistrat performante importante in domeniul producerii lubrifiantilor si aditivilor, fapt ce a favorizat cresterea volumului de activitate si, implicit, marirea profitului, a cifrei de afaceri, cat si a celorlalti indicatori de performanta. In ultimii 3 ani cifra de afaceri a crescut de la 26.128 mil. lei in 2000, la 34.078 mil. lei in 2001 si a ajuns la 55.388 mil. lei in 2002; profitul dupa o scadere intre 2000-2001 de la 7.630 mil. lei la 6.249 mil. lei, in 2002 acesta a inregistrat o marire cu apoape 99% ajungand la12.053 mil. lei; iar situatia neta a crescut de la12.332 mil. lei in 1998, la 17.546 mil. lei in 2001 si a ajuns la 25.611.mil. lei in 2002.

In structura functionala a S.C. ICERP S.A. Ploiesti sunt delimitate functiile de baza ale acesteia: functia de cercetare-dezvoltare, comerciala, financiar-contabila, de productie si de personal.

Functia financiar-contabila antreneaza doua genuri de activitati, si anume: activitatea financiara si activitatea contabila.

Cadrul de realizare a acestei importante functii este asigurat in structura organizatorica de directia financiar-contabila, condusa de catre directorul financiar-contabil sau contabilul sef.

Biroul contabilitate financiara poate fi structurat in mai multe compartimente: compartimentul Registrul jurnal general, Bilant si Contul de profit si pierdere, compartimentul Contabilitatea stocurilor, compartimentul Contabilitatea cheltuielilor, compartimentul Inventarierea si evaluarea patrimoniului.

In Capitolul IV se trece la elaborarea bilantului contabil pe anul 2000, respectandu-se toate etapele premergatoare.

Pentru centralizarea si controlul exactitatii datelor inregistrate in conturi se intocmeste balanta de verificare inainte de inventarierea patrimoniului, dupa care se trece la inventarierea propriu-zisa.

O atentie deosebita se acorda la inventarierea faptica claselor 2 si 3 de conturi: Clasa 2 „ Conturi de imobilizari”, Clasa 3 „Conturi de Stocuri si Productie in Curs de Executie”.

In data de 9.11.2002 a fost facuta inventarierea conform deciziei interne nr. 48. In urma inventarierii mijloacelor fixe si a obiectelor de inventar s-a constatat ca soldul valoric al mijloacelor fixe este de 9.601.231.188, egal cu scripticul din balanta, iar la obiecte de inventar soldul valoric este de 573.444.465 51, egal cu scripticul din balanta. La nici unul din departamentele mai sus mentionate, subcomisiile de inventariere nu au constatat si nu au inregistrat minusuri sau plusuri. Gestionarii au intocmit referate cu propuneri de casare pentru obiecte ce sunt deteriorate, datorita folosirii mult prea indelungate.

Nu s-au efectuat propuneri pentru provizioane de depreciere.

Inventarierea s-a desfasurat in conditii normale, respectandu-se prevederile legale si graficul prevazut de comisie.

In conformitate cu dispozitiile Legii nr. 82/1991, H.G. 704/1993 privind inventarierea patrimoniului si a deciziei interne nr. 48/9.11.2000, Comisia de Inventariere a soldurilor prevazute in clasele 3, 4 si 5 din planul de conturi a constatat ca nu s-au stabilit diferente cantitative si valorice.

Inainte de inchiderea exercitiului financiar pe anul 2002, pentru elaborarea bilantului contabil s-a intocmit balanta de verificare pe luna decembrie.

In urma intocmirii balantei de verificare pe luna decembrie 2002 s-au constatat urmatoarele:

Capitalul social nu a suferit modificari in cursul anului 2002, la 31.12.2002 valoarea acestuia fiind de 4.683.400 mii lei;

Evaluarea elementelor patrimoniale a fost facuta in conformitate cu prevederile punctului 19 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii nr. 82/1991;

In balanta de verificare la 31.12.2002 au fost preluate datele din conturile sintetice care corespund cu soldurile din balantele analitice ale fiecarui cont.

Bilantul contabil a fost intocmit pe baza datelor din balanta de verificare sintetica la 31.12.2002 cu respectarea normelor metodologice.

in continuare se prezinta realizarile economico-financiare reflectate in bilant.

– Din analiza creantelor si obligatiilor unitatii se constata ca unitatea detine active circulante, in suma de 18.337.363 mii lei, din care 5.693.488 mii lei reprezinta disponibilitatile in cont la finele anului, iar 5.230.000 mii lei creante de incasat. Datoriile unitatii pe aceeasi perioada sunt de 4.697.748 mii lei, care reprezinta salarii, TVA si furnizori, achitati deja in cursul lunii ianuarie.

Modul de realizare a indicatorilor si criteriilor de performanta pentru anul 2002 se prezinta astfel:

– Prin bugetul de venituri si cheltuieli aprobat pentru anul expirat s-a prevazut o cifra de afaceri de 58.000.000 mii lei si s-au realizat 60.566.087 mii lei, deci cu 2.566.087 mii lei mai mult. La acest volum de afaceri s-a realizat un profit brut de 12.052.955 mii lei.

Criteriile de performanta pentru anul 2002 s-au realizat astfel:

Dupa intocmirea bilantului contabil comisia de cenzori a trecut la efectuarea auditului contabil si a intocmit un raport de audit financiar si certificare a bilantului contabil pe anul 2002. In Capitolul V se trece la analiza performantelor intreprinderii pe baza indicatorilor bilantieri.

Aici se analizeaza principalii indicatori ai echilibrului financiar pe baza datelor din bilant, comparativ pe ultimii trei ani.

In perioada analizata situatia neta este pozitiva si crescatoare, ca efect al unei gestiuni economice sanatoase. Aceasta situatie arata atingerea obiectivului major al gestiunii financiare, si anume maximizarea valorii capitalurilor. In anul 2001 fata de 2000 situatia neta a crescut cu 5.214 mil. lei (42.2%), iar in 2002 fata de 2001 a crescut cu 8.065 mil. lei (45.9%).

Se poate observa o descrestere a activelor imobilizate in totalul activelor de la 42.6% in 1999 la 39.3% in 2002.

Activele circulante au crescut ca valoare absoluta de la 7.705 mil. lei in 2000, la 10.879 mil. lei in 2001 si respectiv 18.337 mil. lei in 2002. In cadrul activelor circulante, ponderea cea mai mare o au disponibilitatile banesti, clientii si stocurile.

Desi capitalul propriu a crescut de la 12.322 mil. lei in 2002, la 17.546 mil. lei in 2001 si 25.611 mil. lei in 2002, ponderea acestuia in pasivul total a scazut de la 92.5% in 2001 la 84.5% in 2002.

Datoriile au scazut de la 12% in 2000 la 7.5% in 2001, iar in 2002 au crescut pana la 15.5% din pasivul total.

In toate cele trei exercitii financiare, echilibrul financiar este respectat: FR > NFR, aceasta implicand un sold pozitiv de trezorerie TN > 0.

Rezulta de aici ca fondul de rulment este suficient de mare nu numai pentru finantarea nevoii de fond de rulment, ci si pentru asigurarea unei trezorerii care sa-i permita efectuarea de plasamente si detinerea unor disponibilitati.

In anii 2001 si 2002 cash-flowul este pozitiv ceea ce semnifica o crestere a capacitatii reale de finantare a investitiilor, o imbogatire a activului net real, o confirmare a majorarii valorii proprietatii .

Cash-flowul negativ din 2000 sugereaza o diminuare a capacitatii reale de autofinantare a investitiilor, o saracire a activului net real, o reducere a valorii intreprinderii.

In continuare se face analiza solvabilitatii si lichiditatii pe baza urmatoarelor rate:

Observam ca nu se inregistreaza diferente considerabile in structura de finantare a intreprinderii in decursul celor trei ani. Rata fondului de rulment fiind supraunitara inseamna ca imobilizarile au fost finantate din resurse permanente, in special din resurse proprii.

Rata lichiditatii generale apara intreprinderea de situatia de a se confrunta cu o ruptura de trezorerie .

Valorile ridicate ale ratelor de lichiditate redusa constituie o garantie a solvabilitatii.

Ratele de indatorare, prin valorile subunitare si descrescatoare evidentiaza un grad de indatorare redus, respectiv o autonomie financiara ridicata.

In intervalul analizat, echilibrul economico – financiar cunoaste o evolutie favorabila, la finele perioadei incadrandu-se in parametrii normali, fapt ce atesta functionarea corespunzatoare a firmei.

6.2 Posibilitati de imbunatatire a elaborarii si analizei bilantului contabil

6.2.1 Introducerea tabloului de finantare

Tabloul de finantare este documentul financiar de sinteza cu caracter complementar, care explica variatia patrimoniului intreprinderii, evidentiind fluxurile financiare care au avut loc in cursul perioadei analizate. El constituie un instrument extrem de eficient in diagnosticarea financiara a unei intreprinderi.

In elaborarea tabloului de finantare se utilizeaza in principal datele din doua bilanturi succesive, precum si cele din contul de rezultate. Tabloul de finantare se delimiteaza ca o „punte” intre bilantul de deschidere si bilantul de inchidere al unui exercitiu.

Tabloul de finantare prezinta fluxurile de utilizari si de resurse ale unei perioade date (de obicei un an), de o maniera sintetica, descriind modul in care resursele intreprinderii au permis finantarea necesitatilor perioadei considerate. El permite, de asemenea, sa se aprecieze politica de investitie sau de dezinvestitie, de repartizare a profitului, de indatorare sau de rambursare de gestiune a ciclului de exploatare, de evolutie a trezoreriei.

Necesitatea utilizarii tabloului de finantare se intemeiaza pe faptul ca acesta furnizeaza utilizatorilor informatii utile privind evolutia globala a trezoreriei ceea ce permite acestora sa evalueze capacitatea intreprinderii de a genera lichiditati, sau, dupa caz, necesitatile in materie de disponibilitati.

Informatiile privind fluxurile financiare servesc necesitatii evaluarii schimbarilor produse in structura financiara a intreprinderii ( inclusiv in solvabilitatea si lichiditatea sa), iar pe aceasta baza, creeaza conditii concrete modificarii valorilor si datelor calendaristice ale intrarilor de fonduri si previzionarii trezoreriei.

Aprecierea starii si evolutiei echilibrului financiar, precum si a indatorarii intreprinderii constituie informatii utile in activitatea de analiza si previziune atat pentru managerii acesteia, cat si pentru imprumutatori. Pe baza informatiilor oferite de acest document, conducerea intreprinderii trebuie sa se asigure ca dispune de resurse financiare suplimentare pentru realizarea investitiilor prevazute, iar daca acestea sunt insuficiente, sa poata evalua din timp alte posibilitati de procurare.

Tabloul de finantare permite, de asemenea, aprecierea riscului de nerambursare la scadenta a imprumuturilor contactate. Capacitatea de autofinantare degajata constituie o sursa stabila care permite finantare investitiilor, rambursarea imprumuturilor financiare contractate si plata dividendelor. Daca aceasta nu este suficienta, intreprinderea poate sa-si prevada si alte surse proprii interne, ca de exemplu, cesiunea unor imobilizari.

Concluzia este aceea ca acest document financiar de sinteza constituie nu numai un instrument util conducerii intreprinderii, dar si o forma de satisfacere a cerintelor informationale ale utilizatorilor externi.

Desi pana in prezent nu exista un consens in ceea ce priveste „modelul tip” al tabloului de finantare, teoria si practica financiara internationala recomanda utilizarea tabloului „utilizari-resurse” si a tabloului fluxurilor de trezorerie.

Tabloul de finantare sau tabloul „utilizari-resurse” explica modul de formare si utilizare a fondului de rulment net global (FRNG) a necesarului de fond de rulment (NFR) si a componentelor lor.

Tabloul fluxurilor de trezorerie analizeaza variatia trezoreriei, considerata ca o variabila strategica.

Baza de date pentru intocmirea tabloului de finantare o formeaza bilantul, contul de profit si pierdere , precum si o serie de informatii complementare . Cu toate ca intocmira tabloului de finantare are, in general, un caracter facultativ in diagnosticul financiar, in special al marilor firme, prezinta o importanta deosebita atat pentru a stabili modul in care au fost realizate obiectivele strategice pentru perioada expirata, cat in special pentru a previziona sursele de finantare necesare pentru amplificarea activitatii firmei.

Se poate afirma ca intocmirea tabloului de finantare are rolul de a explica formarea fondului de rulment si relatia acestuia cu soldul de trezorerie prin intermediul fluxurilor monetare.

In esenta, tabloul de finantare reflecta fluxurile de surse financiare permanente si temporare si modul lor de utilizare.

Avandu-se in vedere faptul ca FR= Ac –Dc, modificarea activelor circulante si a datoriilor pe termen scurt, fata de perioada precedenta, determina variatia FR.

O crestere a fondului de rulment inseamna, in fapt, un plus de capital permanent, ceea ce echivaleaza cu o investitie suplimentara, intrucat activele circulante nu pot fi diminuate sub limita minima care asigura functionalitatea intreprinderii. Aceasta limita are in vedere volumul creditului comercial oferit de furnizori, imprumutul pe termen scurt care se acorda de banci in anumite conditii, precum si asa-numitele pasive minime permanente.

Cele mentionate pun in evidenta problema alocarii rationale a surselor financiare, care trebuie solutionata in concordanta cu anumite reguli.

O prima regula este aceea ca activele cu caracter permanent trebuie finantate din surse permanente, stabile, in timp ce activele cu caracter aleator, cu surse corespunzatoare. Aceasta grupare nu se suprapune cu impartirea activului in fix si circulant, intrucat o parte din activele circulante au caracter de permaneta.

A doua regula are in vedere continuitatea procesului de productie, care impune existenta in permanenta de stocuri minime, din care unele cu caracter de siguranta.

Corespunzator surselor de finantare, pe langa cele permanente, distingem si pe cele „minime” cu caracter de „permananta”.

Aceasta grupare a ctivelor circulante si pasivele exigibile pe termen scurt permite realizarea compatibilitatii dintre sursele de finantare pe termen scurt si plasamentele corespunzatoare.

Dimensiunea nevoii de fond de rulment rezulta din miscarea activelor circulante si a datoriilor pe termen scurt. Aceasta dimensiune trebuie sa se inscrie intr-un plafon minim al plasamentelor in active circulante, precum si o limita superioara acceptabila de indatorare pe terman scurt, care sa nu afecteze credibilitatea fata de furnizorii si clientii firmei.

Daca se are in vedere procesul de rotatie a capitalului care se finalizeaza prin recuperarea investitiei, materializata in lichiditati, pentru finele exercitiului poate fi folosita si ecuatia: TN = FR – NFR. Aceasta ecuatie pune in evidenta cresterea gradului de lichiditate si in consecinta a solvabilitatii, prin care se poate aprecia puterea economico-financiara a acesteia, ca efect al autofinantarii.

Sporirea fondului de rulment pe seama aportului de capital sau a creditului poate fi o solutie temporara de consolidare a pozitiei financiare a intreprinderii in cadrul sectorului propriu de activitate.

6.2.2 Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune

Obtinerea profitului este scopul oricarei afaceri, constituind astfel obiectivul principal al intreprinderii. Este adevarat ca au fost date si alte interpretari acestui obiectiv, cum ar fi, securitatea financiara a firmei, cresterea valorii acesteia sau asigurarea viabilitatii in conditii de competitie interna si internationala cu respectarea restrictiilor impuse de dezvoltarea durabila.

Chiar si in cazul acestor formulari, in centrul actiunii se plaseaza profitul cascop care devine si premiza a actiunilor viitoare. Nu poate fi viabila o intreprindere care lucreaza in pierdere. Ca sa poata exista trebuie sa fie competitiva, fapt care impune eforturi financiare care au drept sursa profitul.

Instrumentul contabil pentru stabilirea rezultetului este contul „Profit si pierdere”, care arata modul cum s-a ajuns la o stare patrimoniala si care au fost fluxurile de venituri si cheltuieli. Prin regruparea si restructurarea pozitiilor din acest cont se ajunge la „soldurile intermediare de gestiune”, prezente in marea majoritate a lucrarilor de specialitate, inspirate din literatura franceza.

Aceste solduri reprezinta o abordare sectoriala a rezultatului, fiecare avand o anumita semnificatie si utilitate in gestionarea patrimoniului, daca informatia degajata este valorificata in mod corespunzator.

In cadrul sistemului de solduri, se disting:

a)

Marja comerciala reprezinta rezultatul obtinut din operatiuni pur comerciale, indiferent de profilul de activitate al firmei. Urmarita in dinamica, permite evidentierea modificarilor structurale internenite in activitatea firmei. In acelasi timp marja comerciala constituie surse de acoperire a cheltuielilor fixe si implicit serveste la stabilirea pragului de rentabilitate si intervalul de siguranta pentru operatiunile comerciale.

b)

Este un indicator valoric care dimensioneaza activitatea industrial productiva a intreprinderii in cursul exercitiului. Prin modul de evaluare a elementelor componente, nu are un caracter omogen, deoarece productia vanduta este evaluata in preturi de vanzare, iar celelalte in costuri de productie.

Utilizarea in contabilitatea de gestiune a conturilor de venituri ar asigura omogenitatea elementelor componente.

c)

Prin continut exprima cresterea de valoare obtinuta prin utilizarea factorilor de productie.

Ca indicator absolut de acumulari banesti, reprezinta sursa de remunerare a participantilor directi si indirecti la formarea acesteia, respectiv:

– personalul ……………………………………. salarii si alte cheltuieli sociale

– statul………………………………………………………………… impozite si taxe

– bancile (creditorii)……………………………………………………….. dobanzile

– actionarii……………………………………………………………………. dividende

– intreprinderea…………………….. amortismente si profit (autofinantare)

d)

Exprima surplusul monetar potential obtinut din activitatea de exploatare si asigura sursa de autofinantare a investitiilor din amortizari, profit si provizioane. Este primul sold intermediar cu semnificatie de rentabilitate.

e)

Caracterizeaza marimea absoluta a rentabilitatii activitatii de exploatare si constituie sursa principala pentru acoperirea unor categorii de cheltuieli care nu sunt legate de exploatare. Este influentat de politica de amortizare si de constituire a provizioanelor.

f)

Reprezinta marja care defineste rentabilitatea de ansamblu a firmei, cu luarea in considerare si a rezultatelor directe ale activitatii financiare propriu-zise, dar care sunt in legatura directa cu activitatea de exploatare. Apelarea la credite poate fi determinata in unele cazuri si de ineficienta activitatii din exploatare, dupa cum realizarea de venituri financiare este posibila ca urmare a rezultatelor din exploatare.

g)

Caracterizeaza rezultatul in urma unor operatii cu caracter exceptional intervenite in activitatea intreprinderii, care se refera la operatiuni de gestiuni sau de capital.

h)

Exprima profitul sau pierderea la finele exercitiului.

BIBLIOGRAFIE

1. O. Calin, I. Vaduva, M. Ristea, H. Neamtu : „Bazele contabilitatii”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1995

2. O. Calin (coordonator) : „Contabilitate de gestiune”, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti 2000

3. K. Ebbeken, L. Possler, M. Ristea : „Calculatia si managementul costurilor”, Ed. Teora, Bucuresti 2000

4. Niculae Feleaga, Ion Ionascu: „Contabilitate financiara”, Vol II Ed. Economica, Bucuresti 1993.

5. Niculae Feleaga, Ion Ionascu: „Contabilitate financiara”, Vol III Ed. Economica, Bucuresti 1993.

6. N. Feleaga : „Sisteme contabile comparate”, Ed. II, Vol. II, Ed. Economica, Bucuresti 2000

7. N. Feleaga: „Tratat de contabilitate financiara” Vol. I , Ed. Economica, Bucuresti 2000

8. N. Feleaga : „Tratat de contabilitate financiara” Vol II, Ed. Economica, Bucuresti, 2000

9. Nicolae Georgescu: „ Analiza bilantului contabil”, Ed. Economica, Bucuresti 1999.

10. Legea Contabilitatii nr. 82/1991, cu modificari ulterioare

11. Ministerul Finantelor, Ordinul nr. 403 pentru aprobarea reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele de Contabilitate Internationala, publicat in Monitorul Oficial nr. 480/4 octombrie 1999

12. Victor Munteanu: „ Contabilitatea Financiara a Intreprinderilor” Vol. I , Ed. Lucman, Bucuresti 1999

13. Victor Munteanu: „Contabilitatea Financiara a Intreprinderilor” Vol. II, Ed. Lucman, Bucuresti 1999

14. Victor Munteanu: „Control si audit financiar contabil”, Ed. Lucman, Bucuresti 2000

15. Iacob Petru Pantea si colectiv: „Contabilitatea financiara a agentilor economici din Romania” Ed. Intelcredo, Deva 1999.

16. Irina Protopopescu : „Contabilitatea societatilor comerciale”, Ed. Sylvi, Bucuresti 1998

17. M. Ristea, L. Olimid, I. Nisulescu, A. Stoian, V. Raileanu – „Contabilitatea societatilor comerciale”, Vol. II, Ed. CECCAR, Bucuresti, 1996

18. Mihai Ristea coordonator: „Contabilitatea intreprinderii”, Vol I, Ed. Margaritar, Bucuresti 1997.

19. „Standardele Internationale de Contabilitate 2000” Copyright 2000 – Comitetul pentru Standardele Internationale de Contabilitate, Ed. Economica, Bucuresti 2000.

20. Anca Tutu: „ Bilantul contabil in gestiunea intreprinderii”, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti 1999.

21.Daniela Iov: ,, Bazele contabilitatii ”, Ed. Universitara Petrol-Gaze din Ploiesti 2003

22.Coriolan Mares: ,, Contabilitatea financiara ” Ed. Independenta Economica, Pitesti 2000

23.L. Possler: ,, Sistemul contabil al agentilor economici ” Ed. Andrei Saguna

Constanta 2003

24.Al. Salceanu: ,, Contabilitate financiara “ Vol. I si Vol. II,Ed.Universitara

Petrol-Gaze din Ploiesti,2003