Lucrari Topografice Si Cadastrale Pentru Infiintarea Unui Parc Fotovoltaic

CAPITOLUL I

ACTUALITATEA TEMEI

Inițiativa realizării unui Parc Fotovoltaic face parte dintr-o strategie mai largă de a transforma noile cunoștiințe în inovare tehnologică în scopul producerii de energie electrică din surse neconvenționale .

În urma implementării acestor tehnologii se asigură surse ieftine de energie alternativă aducând în acest sens un plus pentru protecția mediului , din perspectiva accesării unei surse de energie neconvenționale , cât și din perspectiva echipării edilitare a zonei.

Proiectul face parte din tipul de „proiecte verzi ” , obținându-se electricitate din energie solară . Documentația constă în amplasarea unor grupuri de panouri fotovoltaice care captează energia solară și o transformă în energie electrică .

Parcul fotovoltaic utilizează surse de energie din radiațiile solare , centrala electrică va fi fără deservire și nu va avea impact negativ asupra mediului.

Soluția tehnică pentru realizarea unui panou constă în instalarea modulelor fotovoltaice pe un cadru metalic propriu din oțel , ancorat prin înșurubare în teren și interconectarea modulelor cu alternanțe și ajutătoare ale cutiilor de distribuție .

Parcul Fotovoltaic va fi racordat la sistemul de distribuire CEZ

La realizarea parcului e necesară respectarea normelor referitoare la siguranța muncii înzona instalațiilor tehnice , de asemenea vor fi respectate prevederile normativelor referitoare lapaza și securitatea incendiilor .

Obiectul lucrării

Documentația de față propune introducerea în intravilan a unui teren în vederea realizării unui PARC FOTOVOLTAIC și ÎMPREJMUIREA terenului aferent .

Pentru aceasta este necesar , în conformitate cu cerințele Legii 350 / 2001 a Urbanismului următoarele :

– introducerea terenului din extravilan în intravilan ;

– amenajările propuse , formulate de beneficiar ;

– evidențierea problemelor de mediu ale amplasamentului studiat ;

– studierea acceselor pietonale și carosabile ;

– Documentație de Urbanism PUZ și Regulament Local aferent PUZ după obținerea unui AVIZ PREALABIL DE OPORTUNITATE emis de Consiliului Județean ;

Terenul pe care se studiază amplasarea Parcului Fotovoltaic are , conform Certificat de Urbanism emis destinația de teren arabil .

Terenul nu se află în zone protejate din punct de vedere al mediului , relieful și caracteristicile generale din zonă nu duc la producerea unor riscuri naturale : inundații ,alunecări , etc.

Descrierea panourilor solare fotovoltaice

Panourile solare sunt alcătuite din celule solare (numite și celule fotovoltaice).

Întrucât o singură celulă solară nu produce o cantitate suficientă de energie electrică, pentru a putea fi utilizate acestea se vor asambla în panouri solare, astfel încât energia electrică produsă să corespundă necesităților.

Dimensiunile panourilor solare depind firesc de numărul de celule solare care intră în structura lor.

Panourile solare sunt mijloace de captare și utlizare a energiei solare. La baza acestui proces stă celula fotovoltaică. Pe scurt, în contact cu razele soarelui, aceasta produce energie electrică. Energia electrică poate fi folosită în mod direct, poate fi însă și acumulată în baterii petru o utilizare ulterioară, sau transformată în curent alternativ.

Panourile solare fotovoltaice sunt componentele de bază ale sistemelor fotovoltaice.

CAPITOLUL 2

NOȚIUNI GENERALE DE CADASTRU

Definiție. Caracteristici. Importanță

Cadastrul și cartea funciară formează un sistem unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică, de importanță națională, a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al țării.

Cadastrul general are un caracter:

– obiectiv: exprimă o realitate independentă de voința omului, indiferent de funcția socială sau tehnică a acestuia;

– unitar: se execută după norme și instrucțiuni unice; istoric reflectă legile societății;

– dinamic: exprimă realitatea naturală în continuă schimbare;

– general: satisface cerințe pentru diferite sectoare economice;

– obligatoriu: se execută pe întreg teritoriul țării, pentru toți proprietarii de bunuri imobile (persoane fizice sau juridice).

Cadastrul trebuie să furnizeze date reale cu privire la:

– determinarea întinderii, configurației și poziției corpurilor de proprietate, a destinației și a folosinței lor;

– identificarea proprietarilor de bunuri imobile și înscrierea lor în registrele cadastrale;

– stabilirea categoriilor de terenuri după însușirile calitative;

– inventarierea suprafețelor mecanizabile și nemecanizabile, pantelor terenurilor;

– bonitarea solurilor după gradul de fertilitate în funcție de categoriile de folosință agricole;

– inventarierea terenurilor degradate care necesită lucrări de îmbunătățiri funciare, a celor care pot fi scoase din circuitul agricol, a terenurilor amenajate și ameliorate.

Scopul executării lucrărilor de cadastru este să pună la dispoziția celor interesați, în orice moment, date reale și complete pentru:

– determinarea stadiului și evoluției fondului funciar pe județe și pe țară;

– stabilirea impozitului funciar;

– cunoașterea fondului imobiliar – edilitar și starea acestuia;

– întocmirea studiilor și proiectelor pentru sistematizarea teritoriului și localităților;

– obținerea de date pentru întreținerea străzilor, drumurilor, căilor ferate, etc;

– alegerea amplasamentelor obiectivelor industriale și social-culturale;

– folosirea, amenajarea și regularizarea cursurilor de apă;

– coordonarea și organizarea producției agricole;

– amenajarea și exploatarea rațională a pădurilor;

– protecția mediului;

– soluționarea litigiilor dintre proprietarii de terenuri;

– realizarea bazei de date cadastrale necesare întocmirii SIT-urilor.

Componentele cadastrului și funcțiile acestora

În general, funcție de categoria datelor pe care le manipulează, cadastrul se subdivizează în trei componente principale:

1. Cadastrul tehnic, care are ca obiect identificarea parcelelor și stabilirea cu exactitate a limitelor acestora, prin materializarea (bornarea) lor și stabilirea coordonatelor plane corespunzătoare într-un sistem unic de referință, valabil pentru întreg teritoriul țării, în cadrul căruia fiecare parcelă va putea fi identificată în orice moment datorită unui cod numeric atașat, unic.

Funcția tehnică are ca obiect următoarele lucrări:

– stabilirea și marcarea pe teren prin borne cadastrale a hotarelor teritoriilor administrative;

– identificarea și marcarea prin borne a limitelor intravilanelor localităților;

– delimitarea bunurilor imobile din cuprinsul unui teritoriu administrativ, a parcelelor din cadrul acestora in funcție de categoria de folosință și de posesorii acestora;

– efectuarea măsurătorilor pe teren și prelucrarea datelor cadastrale;

– întocmirea sau reambularea planurilor cadastrale;

– numerotarea cadastrală a sectoarelor cadastrale și a bunurilor imobile de pe cuprinsul unui teritoriu administrativ;

– calculul suprafețelor pe parcele, bunuri imobile, sectoare cadastrale și pe întregul teritoriu administrativ comunal, orășenesc sau municipal;

– întocmirea registrelor cadastrale și a situațiilor de sinteză;

– întreținerea cadastrului.

Documentele tehnice principale ale cadastrului sunt:

-dosarul lucrărilor de delimitare;

-planurile și hărțile cadastrale;

-registrele și fișele cadastrale.

2. Cadastrul economic, care are ca obiect determinarea valorii terenurilor. Pentru fiecare parcelă se stabilește și se înregistrează o valoare de taxare, cât mai apropiată de valoarea de piață. În acest scop se stabilesc o serie de criterii de evaluare, diferite, funcție de localizarea parcelei: teren agricol, zonă urbană, teritoriu silvic, zonă balneară, etc.).

Funcția economică are ca obiect executarea următoarelor lucrări:

-încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate;

-evidența terenurilor agricole în funcție de gradul degradării, a terenurilor

amenajate prin lucrări de îmbunătățiri funciare;

-evidența clădirilor după materiale de construcție, dotarea cu instalații, confort, grad de uzură, etc.

3.Cadastrul juridic, care are ca obiect identificarea proprietarilor terenurilor și stabilirea drepturilor și obligațiilor acestora, precum și a servituțiilor care grevează terenurile respective (drept de trecere, ipotecă, etc.). Pentru fiecare parcelă se identifică și se înregistrează proprietarul, pe baza actelor de proprietate. De asemenea, se determină și se înregistrează drepturile și obligațiile juridice aferente proprietății respective.

Funcția juridică trebuie să asigure identificarea corectă a proprietarilor de terenuri și construcții și înscrierea acestora în documentele cadastrului general, pe baza dreptului și actului juridic pe care se întemeiază proprietatea. Se asigură publicitatea imobiliară, adică ce deține fiecare cetățean pe teritoriul țării și cui aparține un anumit bun imobil.

Pe lângă datele fundamentale menționate mai sus, sistemul de evidență cadastrală poate include și alte date de interes pentru suportul deciziei în administrarea, gestiunea și planificarea teritoriului, cum sunt:

a.utilizarea terenului (categoria de folosință): pe baza acestui criteriu, terenurile pot fi clasificate:

-funcție de modul de exploatare: (rezidențial, agricol, silvic, exploatare minieră, agrement și sport, industrial, etc.);

-funcție de tipul de cultură agricolă: (arabil, livadă, vie, fâneață, etc.);

-funcție de tipul de sol;

-funcție de structura geologică a solului;

-funcție de caracteristicile geotehnice ale terenului, etc., în extravilan (rural) sau urban.

b. construcții existente: pe baza acestui indicator se deosebesc:

-destinația și utilizarea construcției (locuință, școală, biserică, activități comerciale, administrație, cultural – educativ, etc.);

-dimensiuni (număr de nivele, suprafața la sol, suprafața desfășurată, suprafața utilă, înălțime, etc.);

-capacitate (număr camere, apartamente, spectatori, locuri, paturi, etc.);

-dotări (apă, canalizare, energie electrică, gaze, încălzire, etc.);

-valoare (de piață, istorică, arhitecturală, culturală, etc.);

-structură de rezistență.

c. Populația: se specifică:

-numărul și vârsta locuitorilor;

-gradul de educație;

-ocupația;

-religia.

Pornind de la această extindere a cadastrului tradițional, a apărut noțiunea de „cadastru multiscop” (multipurpose cadastre) precum și cea de „cadastru de specialitate”, definit ca „subsistem de evidență și inventariere sistematică a bunurilor imobile sub aspect tehnic și economic” (Legea nr. 7/1996).

Sistemele de evidență a terenurilor, bazate pe date suplimentare celor specifice cadastrului tradițional, sunt cunoscute și sub denumirea de Sisteme Informaționale ale Teritoriului (Land Information System – LIS), ele fiind tot mai larg utilizate ca suport în procesul de decizie economică și administrativă, la nivelul administrației centrale și al administrațiilor locale.

În cadrul sistemelor de evidență cadastrală, precizia de determinare a coordonatelor punctelor de pe conturul limitelor unităților cadastrale are o mare importanță în procesul de reconstituire a acestora, precum și în mărirea gradului de detaliere cartografică, impunând precizii de poziționare reciprocă a punctelor de ± 5 cm. Tot astfel, în zonele urbane, unde valoarea terenurilor este mai ridicată și unde apare necesitatea cunoașterii poziției exacte a diferitelor detalii, referitoare la rețelele edilitare (traseele subterane ale alimentării cu gaze naturale, ale liniilor telefonice, etc.) sunt necesare precizii de determinare de ordinul a ± 10 cm.

Evidența bunurilor imobile se face complet și sistematic după următoarele aspecte:

1. aspectul cantitativ – se realizează prin funcția tehnică a cadastrului și se referă la determinarea prin măsurători a poziției, configurației și mărimii suprafețelor de terenuri pe categorii de folosință și proprietari și la determinarea construcțiilor în funcție de mărimea suprafeței de teren pe care acestea sunt amplasate, numărul de nivele și proprietarii lor.

2. aspectul calitativ – determină cunoașterea potențialului productiv al terenurilor, precum și a caracteristicilor calitative ale construcțiilor.

Pentru terenuri se face bonitarea cadastrală a solurilor completându-se cu date despre lucrări de îmbunătățiri funciare.

Pentru construcții se face cartarea clădirilor după materialele de construcție, dotarea cu instalații sanitare, gradul de confort, gradul de uzură, etc.

3. aspectul juridic – se referă la regimul juridic al terenurilor și construcțiilor, la dreptul de proprietate.

Clasificarea cadastrului. Cadastrul general

După cum s-a mai spus, cadastrul general este un complex de operații tehnice, economice și juridice întreprinse în vederea cunoașterii și inventarierii permanente și sistematice a fondului funciar sub aspect calitativ, cantitativ și juridic.

Fondul funciar este constituit din totalitatea terenurilor de orice fel, indiferent de destinație, de titlurile pe baza cărora sunt deținute sau de domeniul public ori privat din care fac parte.

Cadastrele de specialitate

Cadastrele de specialitate sunt subsisteme de evidență și inventariere sistematică din punct de vedere tehnic și economic a bunurilor imobile specifice unor domenii de activitate, cu scopul administrării lor raționale.

Evidențe cadastrale specifice își pot organiza și deținătorii mari de

terenuri, cu condiția să folosească drept date de bază numai ceea ce este prevăzut pentru cadastrul general.

Cadastrul agricol

Are ca obiect de activitate evidența și inventarierea sistematică a terenurilor agricole pe categorii și subcategorii de folosință, specificând natura solului, panta, pretabilitatea la anumite culturi, clasa de calitate, venitul net, etc.

Cadastrul forestier

Se ocupă cu evidența și inventarierea sistematică a fondului forestier național și a amenajamentelor silvice, specificând suprafața, esența lemnoasă, vârsta, consistența masei lemnoase, etc., precum și informații referitoare la sol, relief și climă. Se execută de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului pentru exploatarea rațională a pădurilor și buna gospodărire a amenajamentelor silvice.

Cadastrul apelor

Are ca obiect de activitate evidența și inventarierea apelor, a terenurilor acoperite de ape și stuf, a instalațiilor care le deservesc, organizate pe bazine hidrografice, specificând suprafața, calitatea, folosința, instalațiile de transport și exploatare, de protecție și ameliorare a calității, precum și condițiile de relief și climă. Se execută de către Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului pentru evidența calitativă și cantitativă a apelor prin lucrări de amenajare, folosire și protecție a acestora.

Cadastrul fondului imobiliar

Se ocupă cu evidența și inventarierea corpurilor de proprietate din localități, specificând pentru construcții folosința, suprafața, dotările, starea etc. Se execută de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

Cadastrul rețelelor edilitare

Se ocupă cu evidența și inventarierea rețelelor edilitare (apă, gaz,

canalizare, termoficare, electrice, telefonice) și a instalațiilor care le deservesc, specificând amplasamentele, traseele, dimensiunile, materialele de construcție, parametrii tehnici, starea.

Cadastrul terenurilor cu destinație specială

Poate fi întocmit de marii deținători de terenuri, ministere, departamente, regii autonome, societăți comerciale, etc.

Cadastrul căilor ferate – se ocupă cu evidența și inventarierea terenurilor, construcțiilor, instalațiilor și stării rețelei feroviare.

Cadastrul drumurilor – se ocupă cu evidența și inventarierea terenurilor, construcțiilor, instalațiilor și stării rețelei drumurilor.

Cadastrul porturilor – se ocupă cu evidența și inventarierea terenurilor, construcțiilor, instalațiilor, căilor de transport, rețelelor subterane și supraterane, platformelor tehnologice, etc. care deservesc unitățile portuare.

Tot în această categorie se înscriu: cadastrul aeroporturilor, cadastrul industrial, cadastrul minier, cadastrul energetic, cadastrul petrolier, cadastrul monumentelor istorice, cadastrul militar, etc.

O altă clasificare a cadastrului, este în funcție de scara planurilor și hărților întocmite, la rândul lor în raport cu indicele teritorial:

1. Cadastrul analitic

Prezintă toate datele calitative, cantitative și juridice care permit cunoașterea amănunțită a tuturor corpurilor de proprietate.

Planurile cadastrale pentru cadastrul general se întocmesc la scările:

pentru intravilan: 1:500, 1:1.000, 1:2.000;

pentru extravilan: 1:2.000, 1:5.000.

2. Cadastrul sintetic

Realizează centralizarea și prezentare datelor cadastrale de ansamblu pe unități teritoriale mari, prin hărți cadastrale de ansamblu și prin registre sau situații centralizatoare de sinteză. Hărțile cadastrale pentru cadastrul general se întocmesc la scările 1:10.000, 1:25.000, 1:50.000 și sunt obținute prin micșorarea planurilor cadastrale.

Cadastrul fondului imobiliar – edilitar

Definiție. Generalități. Obiective

Cadastrul fondului imobiliar – edilitar se definește ca un complex de operații tehnice, economice și juridice executate pentru cunoașterea, inventarierea și evidența sistematică a terenurilor, construcțiilor și rețelelor edilitare din perimetrul construibil al orașelor și din vatra satelor.

Cadastrul imobiliar – edilitar asigură rezolvarea următoarelor probleme:

precizarea întinderii, configurației și poziției diferitelor categorii de terenuri, construcții, clădiri și amenajări tehnico -edilitare;

evaluarea și înregistrarea datelor calitative și economice referitoare la terenuri și construcții;

stabilirea situației juridice a bunurilor imobiliare și înscrierea drepturilor reale asupra acestora, în documentele oficiale.

Întocmirea cadastrului imobiliar – edilitar prezintă unele particularități determinate de mulțimea detaliilor și de regimul juridic deosebit al terenurilor situate în aceste perimetre.

Planurile cadastrale se întocmesc la scări mari: 1:2.000, 1:1.000, 1:500, iar suprafețele se calculează în m2 întregi.

Lucrările de introducere a cadastrului se vor executa pentru întreaga suprafață a intravilanului fiecărui oraș sau vatră de sat, urmând ca, după definitivarea documentației aferente, să se traseze pe planul cadastral limita perimetrului construibil al localității respective.

Limita perimetrului construibil se ridică obligatoriu prin procedee numerice, iar terenurile grupate cu case de locuit, curți și anexe gospodărești formează întotdeauna o singură parcelă, separat de celelalte folosințe. Suprafețele ocupate de construcții se vor evidenția separat.

În ceea ce privește numerotarea cadastrală, fiecare centru populat, sat sau oraș, constituie o tarla separată, în care, spre deosebire de extravilan, numerotarea parcelelor începe în fiecare localitate cu numărul 1.

Dacă alături de centrul populat există un grup de construcții și curți, izolat, dar care a fost stabilit că face parte din perimetrul construibil al localității, parcelele cadastrale din acest grup izolat se vor numerota în continuarea parcelelor localității de care aparțin. În cazul construcțiilor și curților izolate care nu fac parte din vatra satului sau din perimetrul construibil al localității, acestea se numerotează ca parcele ale tarlalei respective din extravilan.

Scopul executării cadastrului imobiliar – edilitar este de:

– asigurare a unei documentații reale, corecte și complete necesare alegerii soluțiilor optime în acțiunile de sistematizare;

– cunoaștere a organizațiilor de stat care au în folosință bunuri imobiliare proprietate a statului și starea acestora;

– stabilire a situației proprietăților imobiliare particulare, privind aria, configurația, mărimea și felul construcțiilor;

– determinare a traseelor rețelelor subterane în vederea amplasării noilor construcții;

– cunoaștere a terenurilor libere (virane) sau insuficient ocupate, care ar permite amplasarea unor noi construcții și folosirea completă a echipării tehnico – edilitare existente;

– asigurare și consolidare a unei baze tehnice și juridice a drepturilor de proprietate, de natură a duce la înlăturarea litigiilor asupra proprietăților imobiliare, la asigurarea unei baze certe în stabilirea impozitelor și la asigurarea unui control eficient în circulația bunurilor imobile.

În orașele mari, cadastrul imobiliar edilitar se realizează sub trei aspecte:

-cadastrul imobiliar;

-cadastrul edilitar;

-cadastrul geotehnic.

Cadastrul imobiliar

Cadastrul imobiliar se execută în două etape: cadastrul de bază și cadastrul curent.

Cadastrul de bază are scopul unei prime inventarieri tehnice și înregistrări a tuturor parcelelor de teren și construcțiilor din centrele populate.

Aceste date obținute servesc la caracterizarea fondului imobiliar, la întocmirea planurilor de reconstruire și sistematizare a localităților, la stabilirea impozitelor, a cotelor de asigurare, etc.

O problemă deosebită în cazul lucrărilor de cadastru o constituie stabilirea și înscrierea situației juridice a unor terenuri și construcții. Astfel, în cazul proprietăților comune vor fi înscriși la aceeași partidă cadastrală toți proprietarii comuni, iar în cazul când proprietatea comună este pe cote părți se va specifica partea indiviză a fiecărui proprietar. Dacă o clădire face obiectul proprietății pe apartamente, aceasta se va înscrie la o singură partidă cadastrală colectivă, cu mențiunea bloc sau vilă urmând ca ulterior, la întocmirea lucrărilor cu caracter juridic să se întocmească câte o fișă cadastrală individuală, pentru fiecare apartament.

In partida cadastrală colectivă se înscriu toți proprietarii, în ordinea numerotării apartamentelor, datele referitoare la clădire în întregul ei, precum și mențiunea dacă terenul este în proprietatea celor care dețin clădirea sau numai în folosința acestora.

Cadastrul curent are același conținut ca și cadastrul de bază și începe imediat după terminarea acestuia. În orașele mari începe chiar înainte de terminarea cadastrului de bază.

Cadastrul curent se face în mod continuu în scopul înregistrării tuturor schimbărilor ivite în structura sau starea clădirilor și a parcelelor fără construcții.

Documentația tehnică care se întocmește în urma introducerii cadastrului imobiliar în localități este formată din:

-planul cadastral la scările 1:500, 1:1.000, 1:2.000 cuprinzând limitele parcelelor și folosința lor, numerele cadastrale, clădirile cu indicii de cartare, străzile, șoselele, drumurile, parcurile, monumentele, etc.;

-registrele cadastrale conținând numerele cadastrale ale parcelelor, numerele poștale ale construcțiilor, aria totală a parcelelor și aria construită, destinația și modul de folosință a clădirilor, categoriile de folosință ale parcelelor, situația juridică ale acestora, posesorul lor, domiciliul acestuia, etc.;

-fișa tehnică a construcției cuprinzând datele tehnice, economice și juridice ale acesteia, precum și schimbările care intervin în timp.

Cadastrul edilitar

Cadastrul edilitar are ca scop inventarierea rețelelor tehnice, subterane și supraterane sub aspectul traseelor, cotelor, datelor tehnice precum și sub aspectul stării lor.

Aceste date sunt marcate pe planurile cadastrale prin semne convenționale și sunt descrise în documentația tehnică.

Cadastrul geotehnic

Are ca obiect evidența datelor geotehnice referitoare la stratificația terenului pe care este situată o localitate, pentru punerea în evidență a posibilităților de fundare a construcțiilor precum și a variației în timp a nivelului pânzei freatice.

Culegerea acestor date se face prin foraje geotehnice. Aceste foraje sunt inventariate și poziționate pe planurile cadastrale, după care, prin linii întrerupte, se figurează zonele cu diferite caracteristici de fundare și pânzele freatice.

Cadastrul geotehnic se finalizează cu următoarea documentație:

-fișa de stratificație;

-profile geotehnice pe direcțiile caracteristice;

-note privind regimul construcțiilor și soluții de fundare.

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA CADASTRALĂ

Importanța cadastrului

„Pământul este sursa oricărei bogății materiale. De la el luăm tot ce folosim sau prețuim, fie că este vorba de hrană, îmbrăcăminte, petrol, adăpost, metale sau pietre prețioase. Trăim pe pământ și din pământ și în pământ ne întoarcem când murim. Disponibilitatea pământului este cheia existenței omului iar distribuția și utilizarea lui sunt de importanță vitală”. (Simpson S.R – Land Law and Registration)

Pornind de la rolul determinant pe care îl are pământul în existența societății umane, rezultă importanța unui sistem de evidențiere exactă a suprafețelor, a proprietarilor și a modului de utilizare a terenurilor, evidență cunoscută sub denumirea de cadastru. Se poate considera deci, că în principal, activitățile în domeniul cadastral constau în inventarierea și întreținerea (ținerea la zi) a tuturor datelor spațiale și de atribut ale fondului funciar, cu posibilitatea furnizării imediate a oricărei situații cerute. Principalele elemente care determină necesitatea cadastrului sunt următoarele:

-garantarea dreptului de proprietate asupra terenului (proprietatea funciară) și asupra celorlalte bunuri imobile legate de acesta (construcții, etc.);

-baza sistemului de taxare a proprietății funciare;

-sursă de informații obiective și certe pentru administrația centrală și locală privind proprietatea și utilizarea teritoriului.

Introducerea evidenței cadastrale presupune, desigur, costuri dar produce și numeroase beneficii directe și indirecte, principalele dintre acestea fiind:

directe: sursă de majorare sensibilă a veniturilor statului, prin impozitarea și taxarea corectă a proprietății funciare și a veniturilor rezultate din exploatarea acesteia;

indirecte:

-diminuarea posibilității de evaziune fiscală în domeniul financiar;

-îmbunătățirea calității informațiilor privind utilizarea funciară;

-creșterea încrederii populației în statul de drept, prin consolidarea și garantarea drepturilor de proprietate funciară și prin publicitatea imobiliară.

Scurt istoric al cadastrului

Preocuparea pentru întocmirea lucrărilor de cadastru funciar a apărut cu câteva mii de ani înaintea erei noastre, în mod special, acolo unde, pământul era în cantitate insuficientă și nu putea să asigure necesitățile tuturor membrilor societății, în raport cu relațiile de producție. Astfel, în Egipt, se conferea o mare importanță măsurătorilor cadastrale executate în scopul cunoașterii și împărțirii domeniilor ce aparțineau faraonului, pentru a fi atribuite supușilor acestuia spre cultivare, iar suprafețele ce erau măsurate și atribuite acestora erau înscrise într-un registru ce se numea „herit” cu tipul culturii, suprafața și numele celui căruia i-a fost atribuit. Între anii 521 – 489 î.e.n. atât romanii cât și grecii, au executat lucrări de întocmire a cadastrului pe teritoriile ocupate.

În feudalism, apar forme mai complete de cadastru funciar, în sensul că, în afară de suprafață se mai aprecia și venitul pământului. Registrele cadastrale întocmite în această perioadă serveau la stabilirea impozitelor fiscale și ca bază pentru întocmirea actelor de vânzare – cumpărare.

La începutul secolului XVIII (anii 1719 – 1732), guvernul austriac a introdus cadastrul pentru prima dată în Milano. Acest cadastru a servit ca model tuturor cadastrelor din Europa. O dată cu introducerea cadastrului au apărut și cărțile funciare, care aveau o funcție juridică, spre deosebire de cadastru, care avea o funcție tehnică, economică și fiscală.

Pe teritoriul țări noastre instituția cadastrului și cărțile funciare au apărut în Transilvania în anul 1794, iar prin Decretul Imperial Austriac din 20 octombrie 1849. În anul 1850 au început lucrările de măsurare cadastrală provizorie, denumit și cadastru concretual, care consta în fixarea precisă și descrierea detailată a hotarelor teritoriului cadastral, a limitelor tarlalelor, a albiilor râurilor și a traseelor căilor de comunicație. Lucrările de măsurare cadastrală s-au executat prin metode grafice sprijinite pe rețeaua de triangulație geodezică. Cadastrul din partea de nord a Moldovei s-a executat în baza Decretului Imperial din 11 august 1770, după modelul cadastrului german, care era bazat pe triangulația geodezică dezvoltată până la ordinul IV. Hărțile cadastrale aveau un format și un conținut asemănător cu cele din Transilvania, fiind întocmite într-un sistem de măsură stânjenal și la scări corespunzătoare acestui sistem de măsurare (1:3.600, 1:2.880, 1:720, etc.). Dosarele lucrărilor de cadastru din Transilvania și nordul Moldovei, conțineau următoarele piese scrise și desenate: hărțile sau planurile cadastrale, registrul posesorilor de case, registrul cadastral funciar și indexul alfabetic al posesorilor de parcele. Aceste documente au fost ținute la zi după principiul evidenței cadastrale.

În Muntenia și Moldova de sud, ce constituiau provincii ale Țării Românești, sub impulsul primelor acte normative cu caracter constituțional prevăzut în regulamentul organic, s-a încercat să se rezolve problema cadastrului, astfel că, în anul 1831 în Muntenia apare „proiectul atingător de măsurători cadastrale în tot cuprinsul Prințipatului”, iar în anul 1832 în Moldova, proiectul atingător de pravile obștești (hotărnicii). Aceste proiecte, referitoare la organizația cadastrului funciar, nu s-au realizat datorită rezistenței boierilor din parlament, astfel că, în aceste regiuni ale țări noastre, instituția cadastrului, a luat ființă în anul 1919, contribuind la înfăptuirea reformei agrare, ce a avut loc după primul război mondial. Prin legea nr. 23/1933, s-au pus bazele organizării și introducerii cadastrului și cărților funciare în teritoriile lipsite de astfel de lucrări prevăzându-se totodată, revizuirea și completarea cadastrului în zonele în care, aceste lucrări erau deja executate. Concomitent cu executarea părții tehnice a lucrărilor de cadastru funciar, au început în anul 1937 și operațiile de întocmire a cărților funciare.

După terminarea celui de al doilea război mondial, în țara noastră a avut loc o nouă reformă agrară în baza Legii nr. 187/1945, prin care pământurile moșierilor au fost date țăranilor care nu deținea sau dețineau prea puțin teren cu folosință agricolă. Rezultatele lucrărilor de evidență funciară, au fost concretizate în planuri topografice și registre de evidență funciară întocmită pe teritorii administrative comunale, posesori și categorii de folosință. Planurile topografice și registrele de evidență funciară au stat la baza executării lucrărilor de comasări și arondări ale terenurilor.

Prezentarea situația actuale și profilarea câtorva perspective în domeniul cadastrului în țara noastră

După anul 1989, o dată cu democratizarea societății, în ceea ce privește structura de proprietate s-a modificat radical concepția asupra rolului și funcțiilor cadastrului, ca subsistem al administrației publice. Atât în prezent cât și în perspectivă, funcționarea economiei de piață fundamentată pe coexistența și complementaritatea celor două forme de proprietate (publică și privată) impune crearea unei evidențe clare asupra terenurilor, cu delimitarea exactă și statuarea juridică a fiecărei parcele de teren, cu și fără construcții, fără de care, circulația liberă a terenurilor și siguranța dreptului de proprietate sunt de neconceput. Această situație a impus inițierea unei reforme în domeniul cadastral.

Una dintre cele mai importante și dificil de realizat dintre etapele reformei a constat în reconstituirea dreptului de proprietate asupra pământului având ca suport legislativ inițial Legea fondului funciar nr. 18/1991, concomitent cu crearea instituțiilor statului menite să reprezinte mecanismul legal prin care să se realizeze evidența tuturor terenurilor și să se poată garanta dreptul de proprietate și libera circulație a acestora și anume Instituția Cadastrului și Cartea Funciară.

Astfel, prin implicarea unui număr mare de cetățeni și a mai multor instituții de stat, procesul de reconstituire a dreptului de proprietate s-a dovedit de o dificultate și complexitate deosebită și a necesitat o durată de timp mult mai mare decât cea prevăzută inițial, ceea ce s-a reflectat și asupra cadastrului, ca „sistem unitar și obligatoriu care asigură evidența tehnică, economică și juridică a terenurilor pe întreg teritoriul țării, indiferent de destinația lor și de proprietar”.

CAPITOLUL 3

BAZA LEGALĂ

Din punct de vedere legislativ putem considera ca moment inițial de reformă în cadastru Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 cu modificările ulterioare.

Dintre principalele obiective ale reformei în domeniul cadastrului se pot enumera următoarele:

1. realizarea unui sistem cadastral unitar reprezentat de documente tehnice, economice și juridice stabilite de reglementările legale;

2. realizarea pentru toate unitățile administrative a hărții cadastrale împreună cu documentația scrisă aferentă, conform următoarelor criterii:

-delimitarea teritoriilor administrative revine organelor administrative locale și se efectuează asistat de către personalul Oficiilor Județene de Cadastru și Publicitate Imobiliară și a serviciilor comunitare de cadastru avându-se în vedere ca, pe cât posibil, să fie alese ca limite de hotar particularitățile naturale sau construite ale terenului deja existente (relief, hidrografie, căi de comunicație, etc.) și numai atunci când acestea lipsesc să se recurgă la delimitarea prin bornare;

-stabilirea instrucțiunilor privitoare la atribuirea sistematică a numerelor cadastrale index pentru înscrierea imobilelor în cartea funciară;

-întreținerea și reambularea hărții cadastrale se va realiza de către Oficiilor Județene de Cadastru și Publicitate Imobiliară pe baza reglementărilor stabilite de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

-realizarea Sistemului Informatic al Cadastrului și Publicității Imobiliare ca produs al proiectului cadastrului general și înregistrării terenurilor (finanțat prin acordul de împrumut dintre BIRD și Guvernul României și având ca beneficiari Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie și Ministerul Justiției) având, din punct de vedere al accesului la informații următoarea structură:

– un Intranet realizat prin conectarea a două subsisteme:

-rețeaua Oficiilor Județene de Cadastru și Publicitate Imobiliară coordonate de un server instalat la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

-rețeaua Birourilor de Carte Funciară din teritoriu coordonate de un server instalat la Oficiilor Județene de Cadastru și Publicitate Imobiliară;

-prin concepția de proiectare subsistemele mai sus amintite vor avea ieșire la Internet și vor asigura conectarea dintre Cartea Funciară, Registrul Proprietarilor, Registrul Parcelelor și terțe părți;

3. crearea și întreținerea la parametri optimi de funcționare a bazelor de date cadastrale, organizate la nivelul Oficiilor Județene de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ca subsisteme primare furnizoare de date inițiale pentru implementarea Sistemului Informatic al Cadastrului și Publicității Imobiliare;

4. colaborarea cu Uniunea Notarilor Publici din România pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 7/1996 inclusiv a modificărilor ulterioare privind înscrierea în Cartea Funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobile în vederea protejării proprietății și garantarea creditului ipotecar;

5. furnizarea unor informații de specialitate utile în vederea creării cadrului legal de aplicare a unui sistem simplificat, unitar, corect și operațional de taxe și impozite, bazat pe datele reale referitoare la proprietate;

6. accelerarea restituirii terenurilor agricole și forestiere și sprijinirea, din punct de vedere tehnic cadastral, a înființării de exploatații agricole precum și a comasărilor de terenuri agricole;

7. furnizarea informațiilor necesare autorităților administrației publice centrale și locale în luarea unor decizii în cadrul procesului de dezvoltarea socio – economică a localităților;

8. realizarea unui sistem informațional cadastral unitar la nivel național capabil să asigure operativ informațiile tehnice, economice și juridice necesare analizelor globale și structurilor decizionale ale administrației publice centrale și locale prin care să se faciliteze:

-alegerea celor mai bune soluții și eliminarea erorilor în ceea ce privește organizarea și utilizarea funciară (comasarea parcelelor, rotația culturilor, executarea lucrărilor agricole și de îmbunătățiri funciare, optimizarea transportului, optimizarea exploatărilor forestiere, etc.);

-accesul eficient la resursele naturale precum și alegerea celor mai bune metode de deschidere și exploatare a acestora;

-organizarea optimă a lucrărilor și șantierelor, în scopul reducerii consumului de resurse financiare și umane.

9. crearea unui mediu concurențial între persoane juridice și persoane fizice autorizate în executarea lucrărilor în acest domeniu care să conducă la scăderea taxelor percepute cetățenilor:

-adoptarea unor proceduri practicate la nivel european pentru stabilirea valorii economice a terenurilor;

-generalizarea soluțiilor adoptate în programe de cooperate internațională;

-valorificarea experienței internaționale în domeniul cadastrului și realizarea proiectelor din programele de cooperare cu sprijin internațional (cu fonduri obținute de la Banca Mondială, Uniunea Europeană sau alți finanțatori);

-creșterea gradului de acces al publicului la informațiile din domeniul cadastrului și al publicității imobiliare și adoptarea de măsuri organizatorice pentru simplificarea procedurilor în beneficiul cetățeanului.

10. promovarea unei politici de transparență și comunicare cu mass – media și societatea civilă în scopul creării unei opinii publice favorabile precum și al popularizării avantajului noului sistem de cadastru și publicitate imobiliară.

În domeniul geodeziei, reforma are ca obiective principale, următoarele:

-menținerea rețelei geodezice de sprijin existentă la un nivel operațional prin refaceri și completări anuale;

-păstrarea elipsoidului de referință Krasovski și a sistemului de proiecție cartografică Stereografică 1970, existente;

-realizarea rețelei geodezice de sprijin utilizând tehnologii GPS prin extinderea stațiilor permanente la un număr de 10 – 15 și crearea unui centru de coordonare a acestora și de procesare a datelor în cadrul I. C. G. F. C.

Suportul legislativ al activității de cadastru

Începând cu ultimul deceniu al mileniului trecut, o dată cu schimbarea regimului politic și social, conform principiilor democrației, în țara noastră s-a impus atât punerea în posesie a vechilor proprietari (persoane fizice), cât și dobândirea titlului de proprietate asupra terenului ocupat de societățile cu personalitate juridică: societăți comerciale cu capital de stat, regii autonome, incintele unor instituții și unități de învățământ, cercetare, sănătate, cultură, sport, turism și agrement, aparținând ministerelor de resort.

În țara noastră, dreptul la proprietate este consfințit printr-o serie de articole ale Codului Civil. Potrivit acestuia: “proprietatea este dreptul pe care-l are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate, admise de lege ”.

Potrivit articolului 644 din Codul Civil: “dreptul de proprietate se dobândește și se transmite prin succesiuni, prin legate, prin convenție și prin tradițiune”, iar potrivit art. 645 se dispune că: “proprietatea se mai dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție prin lege, prin ocupațiune”.

Proprietate asupra pământului reprezintă dreptul celor îndreptățiți la reamintirea, constituirea sau restituirea terenurilor în condițiile legii, de a se bucura și de a dispune de pământ în mod exclusiv și absolut, însă tot în limitele determinate de lege.

Normele juridice de drept civil prevăd modalitățile generale de dobândire a dreptului de proprietate, iar alte acte normative prevăd modalitățile specifice de dobândire (de punere în posesie).

Cadrul normativ în domeniul cadastrului și publicității imobiliare, conturat, în principal, prin Decretul – lege pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare nr. 115/1938 este stabilit de dispozițiile cu caracter general existente în Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996 și de dispozițiile detaliate prin Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul Guvernului nr. 633/2006. Legea a fost modificată, completată prin:

-O.U.G. nr. 291/2000 privind organizarea și funcționarea unor ministere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 308/2001, de asemenea cu modificările ulterioare;

-O.U.G. nr. 70/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 78/2002;

-O.U.G. nr. 41/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 499/2004 care a prevăzut înființarea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (A.N.C.P.I), prin reorganizarea fostului Oficiu Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie și preluarea activității de publicitate imobiliară.

Au urmat apoi modificările aduse prin Legea privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente nr. 247/2005 care, în dispozițiile referitoare la legea cadastrului și publicității imobiliare, a consfințit noua organizare a domeniului. Totodată, a fost creată instituția registratorului de carte funciară.

În consecință și în temeiul art. II al Titlului XII al Legii nr. 247/2005, Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996 a fost republicată dându-se textelor o nouă numerotare.

Procesul implementării legii cadastrului este îndelungat, astfel încât o lungă perioadă de timp vor coexista în peisajul evidenței imobiliare cartea funciară prefigurată de Legea nr. 7/1996, aflată în continuă extindere pentru teritoriile supuse vechiului sistem de publicitate prin registre de transcripțiuni și inscripțiuni (așa cum este cazul teritoriului județului Bihor, în care s-a efectuat prezentul studiu de caz) și cartea funciară reglementată de Decretul – lege nr. 115/1938 care va supraviețui până la finalizarea lucrărilor cadastrale pentru fiecare din unitățile administrativ – teritoriale din zonele care au cunoscut această evidență, potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată.

Sistemul românesc de publicitate imobiliară trebuie să se întemeieze pe cartea funciară propusă de Legea nr. 7/1996, ca mijloc de evidență unic pentru ansamblul fondului funciar.

Lucrările de cadastru întocmite în interes propriu și cu fonduri proprii de către persoane fizice sau juridice interesate, trebuie să respecte normele tehnice de cadastru general, elaborate de către A.N.C.P.I. (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară), unica autoritate în domeniu, aflată în subordinea Ministerului Administrației și Internelor ce realizează recepția acestor lucrări, în vederea avizării lor.

Competența executării acestor lucrări o au persoanele fizice și juridice autorizate de către A.N.C.P.I și O.J.C.P.I (subordonate Agenției Naționale), după caz iar acestea sunt stabilite în conformitate cu Legea privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez nr. 16/2007, apărută foarte târziu în raport cu Legea nr. 7/1996 (inițial a funcționat Ordinul Președintelui Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie nr. C.P. 117/1997 privind autorizarea persoanelor fizice și juridice care au dreptul să execute legal lucrări de cadastru, geodezie și cartografie pe teritoriul României).

Pentru instituirea cadastrului în țara noastră trebuie să se mai țină cont și de alte legi sau acte normative precum:

-Legea fondului funciar nr. 18/1991, actualizată prin Legea 169/1997 și republicată;

-Legea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere cu modificările ulterioare nr. 1/2000;

-Legea privind registrul agricol nr. 68/1991;

-Legea privind circulația juridică a terenurilor nr. 54/1998;

-Legea protecției mediului nr. 137/1995;

-Legea nr. 26/1996 – Codul silvic;

-Legea administrației publice locale nr. 215/2001;

-Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism;

-Ordonanța Guvernului nr. 13/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor comunitare pentru cadastru și agricultură;

-Ordinul Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014 privind conținutul și modul de întocmire a documentației cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară.

CAPITOLUL 4

BAZA MATEMATICA

IV.1. Sisteme de proiecție.

IV.1.1. Proiecția stereografică 1970.

Această proiecție este utilizată în momentul actual în țara noastră, în domeniul civil de activitate iar sistemul de coordonate este denumit „sistemul de coordonate 1970”, incluzând și stabilirea suprafeței absolute de referință altimetrică „Marea Neagră, 1975.

Reprezentare cartografică are următoarele caracteristici:

este o proiecție stereografică în plan unic secant deoarece, poziția planului de proiecție (care se mai numește și planul tabloului) este astfel aleasă în raport cu suprafața sferei încât, valorile deformațiilor liniare și areolare să fie minime, distribuite de-o parte și de alta a cercului de deformații nule; în orice punct situat pe sferă deasupra planului secant deformațiile lungimilor și suprafețelor sunt negative în timp ce pentru orice punct situat pe sferă dedesubtul planului secant deformațiile lungimilor și suprafețelor sunt pozitive și în ambele cazuri acestea cresc, direct proporțional cu depărtarea față de cercul de secționare;

este o proiecție perspectivă adică, proiectarea punctelor în planul de proiecție se face respectând legile perspectivei liniare;

este o proiecție azimutală (zenitală) adică, punctele de pe suprafața corpului de rotație care, pentru majoritatea calculelor este sfera de rază medie Gauss) sunt proiectare direct în planul de proiecție (fără a fi utilizată o suprafață înfășurătoare auxiliară);

pentru reducerea, spre marginile teritoriului de reprezentat a deformațiilor liniare, notate cu μ, se alege, în mod convenabil, mărimea cercului de deformații nule (adică acesta trebuie să treacă, aproximativ prin centrul teritoriului de reprezentat);

raza medie de curbură a elipsoidului pentru punctul central al proiecției R0 = 6.378.956,681m calculată pentru φ0;

raza cercului de deformație nulă ρ0 = 201,718 km; acesta se mai numește și cercul de secanță, adică cercul după care planul secant intersectează sfera, de-a lungul lui, neexistând deformații ale lungimilor; în interiorul acestui cerc, deformațiile relative vor fi negative (în centrul țării Dkm = -25cm/km), iar în afara lui pozitive ( la 400 km se înregistrează deformația relativă maximă Dkm= + 73cm/km); adâncimea planului secant unic față de planul tangent în punctul central al proiecției sau înălțimea calotei i = 1.389,478 m iar pentru proiecția „Stereografică 1970” s-a stabilit valoarea rapoartelor: ;

sistemul de axe de coordonate carteziene plane, are sensul pozitiv al axei Ox spre nordul geografic și al axei Oy spre est;

Deformațiile sistemului de proiecție „Stereografică 1970” pot fi reduse la minim, sau chiar eliminate, prin adoptarea de sisteme de proiecție locale, derivate din sistemul de proiecție „Stereografică 1970”, într-un plan paralel cu cel unic secant.

IV.1.2. Proiecția stereografică plan tangent Budapesta

Această proiecție are toate caracteristicile proiecțiilor stereografice plan tangentă, fiind o proiecție conformă, special concepută pentru scopuri topografice și cadastrale. Ceea ce este specific acestei proiecții, este modul de alegere al sistemului de coordonate carteziene plane: axa Ox cu sensul pozitiv spre Sud (axa ordonatelor) notată cu M și axa Oy cu sensul pozitiv spre Vest (axa absciselor) notată cu R.

A fost utilizată în cadrul imperiului Austro – Ungar și conceput pentru zona Ungariei și Ardealului. Polul proiecției se află pe Dealul Gellert, în apropiere de Budapesta, iar ca elipsoid de referință a fost ales, inițial, elipsoidul Bassel, după care, pe de-o parte datorită suprafeței restrânse a teritoriului de reprezentat iar, pe de altă parte în scopul facilitării calculelor geodezice și cartografice, s-a trecut pe suprafața unei sfere de rază medie, Rm, calculată în funcție de latitudinea, φ0, a polului proiecției Q0 (φ0 ,λ0). În regiunile vestice ale țării noastre, încă mai există hărți în această proiecție, pe care se operează în scopuri cadastrale. Ele au fost întocmite la sfârșitul secolului trecut, începutul secolului nostru în sistemul de măsură al scărilor stânjenale.

În acest sistem, cadranul I este cel din Sud – Vest iar sensul este tot cel direct, al acelor de ceasornic.

Scara a acestor hărți sau planuri este o scară stânjenală (un stânjen vienez= 1,89648 m) și poate să fie figurată sub formă numerică sau grafică (simplă sau compusă). La rândul lor, cele numerice apar sub două forme:

– 1″ : n0, ceea ce înseamnă că, la un țol de pe plan corespund n stânjeni în teren;

– 1″ : N, ceea ce înseamnă că, la un țol de pe plan corespunde N țoli în teren.

Deoarece un stânjen are 72 de țoli, înseamnă că între aceste două scări avem următoarea corespondență:

N = 72 ∙ n0 Scările grafice stânjenale se construiesc ca și cele metrice, fiind gradate în țoli (unde un țol = 2,52 cm.) pentru scări de tipul 1″: n0 sau în stânjeni, pentru scări de tipul 1″: N.

Cele 4 cadrane, sunt împărțite prin linii verticale, paralele cu axa x – lor și echidistante între ele din 4.000 în 4.000 de stânjeni și prin linii orizontale, cu aceeași echidistanță, caroind astfel fiecare cadran în pătrate cu suprafața de 4.000 st2 (4.000 st2 = 1 milă2 = 7.584m2) ce se numesc „foi fundamentale” sau secțiuni geodezice, ce sunt notate pe verticală cu cifre latine și pe orizontală cu cifre arabe pornind, de la axele de coordonate spre punctele cardinale. La rândul lor, secțiunile geodezice sunt împărțite în patru subcoloane și cinci subzone, obținându-se astfel, un număr de 20 de dreptunghiuri în suprafață de 50 de iugăre fiecare (1 iugăr = 1.600 st2 = 5.754,6424 m2) numite secțiuni cadastrale. Indiferent de cadran, subcoloanele se notează de la dreapta la stânga, cu litere mici: a, b, c, d; iar subzonele de sus în jos, cu literele e, f, g, h, i. Lățimea subcoloaneleor este de 1.000 st, iar a subzonelor, de 800 st.

Cunoscând numai coordonatele carteziene plane y și x, în funcție de semnele și valorile acestora, putem deduce, prin calcule simple, atât cadranul cât și nomenclatura foii fundamentale și a celei cadastrale în care acesta este situat, definindu-l prin așa numitele coordonate reduse la secțiunea geodezică, respectiv cadastrală.

IV.2 Rețeaua de sprijin.

Pentru a putea întocmi planuri topografice, hărți și lucrări de cadastru, se aleg pe suprafața terestră o serie de puncte a căror poziție în spațiu diferă, dar care proiectate ortogonal pe o coală de desen și unite ne vor reda cu fidelitate forma și dimensiunile acelei zone (la scară).

Punctele sunt situate pe poziții dominante și repartizate pe teritoriu în colțurile unei rețele de triunghiuri, poziția acestor puncte fiind determinată cu precizie mare, prin coordonatele rectangulare X, Y și Z. Ansamblul triunghiurilor care acoperă teritoriul de măsurat se numește canevas.

Rețeaua geodezică de stat sau rețeaua de triangulație reprezintă rețeaua de puncte de sprijin ce formează baza tuturor ridicărilor planimetrice.

În funcție de distanța dintre puncte, de precizia măsurătorilor și calculelor, punctele ce formează rețeaua geodezică se clasifică astfel :

• Ordinul I , având punctele (vârfurile triunghiurilor) situate la 20-60 km, în medie 30 km;

• Ordinul II, vârfurile de triunghiuri sunt intercalate în Ordinul I și la distanțe între 10-20 km, în medie 15 km;

• Ordinul III, punctele sunt dispuse în interiorul triunghiurilor de Ordinul II , la distanțe de 5-10 km, în medie 7 km;

• Ordinul IV , cuprinde puncte situate în interiorul triunghiurilor de Ordinul III și sunt situate la distanța medie de 3 km;

• Ordinul V , sunt punctele intercalate în triunghiuri de Ordinul IV la distanța medie de 1,5 km.

Triangulația geodezică de ordin superior este formată din punctele de Ordinul I, II și III, desfășurate de-a lungul paralelelor și meridianelor, alcătuind așa numita Rețea Primordială, care face legătura cu rețelele statelor vecine.

IV.3 Metode de măsurare.

IV.3.1 Metoda drumuiri.

Drumuirea este o linie poligonală frântă, în care poziția reciprocă a punctelor este determinată prin măsurători de distanțe între punctele de frângere și măsurători unghiulare în punctele de frângere ale traseului poligonal.

Când în teren s-au efectuat doar măsurători pentru stabilirea poziției reciproce a punctelor din traseul poligonal, se face referire la drumuirea liberă. De cele mai multe ori însă, traseul poligonal se sprijină la capete pe puncte de coordonate cunoscute și se numesc drumuiri constrânse sau drumuiri sprijinite, care permit ca punctele de drumuire să fie determinate într-un anumit sistem de coordonate.

La proiectarea drumuirilor se vor îndeplini următoarele condiții:

– să se sprijine pe puncte de triangulație sau poligonometrice;

– punctele de drumuire să fie amplasate în zone stabile,necirculate;

– să existe vizibilitate între punctele vecine ale drumuirii și de la acestea spre detalii;

– să se aleagă cu grijă instrumentele de măsurat unghiuri și distanțe, să se verifice înaintea utilizării;

Distanțele dintre punctele drumuirii să fie aproximativ egale, astfel:

– 150 m (pentru) la ridicările pe scara 1 : 1.000;

– 250 m la ridicările pentru scara 1 : 2.000;

– laturile drumuirii se măsoară de două ori în sens direct și invers cu panglici de oțel sau cu instrumente electronice;

– distanțelor măsurate cu panglica de oțel li se aplică corecția de temperatură atunci când diferența dintre temperatura de etalonare și temperatura la care se efectuează măsurătorile este mai mare de 5o C.

-distanțele de măsurare se reduc la orizontală când panta terenului este mai mare de 1g;

Lungimea maximă a unei drumuiri să nu depășească:

– 100 m la ridicările pentru scara 1 : 500;

– 2 km la ridicările pentru scara 1 : 1.000;

-3 km la ridicarea pentru scara 1 : 2.000.

Drumuirea planimetrica.

Avînd în vedere ca distantele între punctele de triangulatie, fiind mari, nu asigura vizibilitate la toate punctele de detaliu din teren, iar îndesirea retelei nu este posibila din considerente economice, se pune problema determinarii coordonatelor unor puncte care prin amplasamentul lor sa asigure determinarea unor puncte din care sa se poata masura toate detaliile terenului; acesata tehnica se numeste metoda drumuirii. Din punct de vedere geometric,  drumuirea este o linie frînta care începe si se termina (se sprijina) pe puncte din reteaua de triangulatie de ordinele I-V, sau între puncte ale caror coordonate au fost determinate prin intersectii.

Clasificarea drumuirilor.

Clasificarea drumuirilor se poate face dupa:

felul punctelor între care se executa drumuirea:

           principale, când capetele drumuirii sunt puncte de triangulatie sau puncte determinate prin intersectii;

Figura 6.11 – Drumuirea sprijinita la capete.

           secundare, când capetele drumuirii sunt puncte de triangulatie si puncte din drumuiri principale sau ambele capete sunt puncte din drumuiri principale.

forma traseului :

          sprijinita la capete cu orientare initiala si orientare finala (figura 6.11a).

          sprijinita la capete cu orientare initiala (figura 6.11b).

          închisa pe punctul de plecare (figura 6.12a)

          drumuirea deschisa sau în vânt (figura 6.12b) este forma de drumuirea cel mai putin folosita deoarece nu asigura controlul masuratorilor.

Figura 6.12 – Drumuirea închisa si drumuirea în vânt.

marimea unghiurilor de frângere:

          întinse, cînd unghiurile de frângere sunt cuprinse între 180g si 220g .

          frânte, cînd unghiurile de frângere nu sunt cuprinse în intervalul mentionat  mai  sus. Aceasta clasificare este necesara numai la compensarea riguroasa a drumuirilor.

forma pe care o au:

           unice, când se desfasoara o singura drumuire sprijinita la capete;

           cu punct nodal (figura 6.13), când doua sau mai multe drumuiri se intersecteaza în unul sau mai multe puncte dupa care fiecare  continua traseul sau, punctele de întretaiere numindu-se puncte nodale.

Figura 6.13 – Drumuirea cu punct nodal.

modul de determinare a lungimii laturilor:

           cu  laturi masurate direct, când laturile drumuirii  se masoara cu panglica sau ruleta;

           cu laturi masurate indirect, când laturile se masoara stadimetric, paralactic sau electonooptic.

modul de determinare a orientarilor laturilor:

           cu orientari determinate prin calcul si unghiuri orizontale masurate în teren;

           cu orientari masurate în teren;

           cu  orientari magnetice, când determinarea orientarilor se face folosind busola.

1.1.2            Operatii preliminare la drumuirile planimetrice.

Traseul drumuirilor se stabileste pe planuri la scara 1:5000 sau mai mari, pe care sunt raportate punctele de triangulatie din zona. Functie de aceste puncte si de suprafata ce trebuie ridicata în plan, se aleg traseele drumuirilor  care, daca lungimile laturilor de drumuire sunt masurate cu ruleta, trebuie sa respecte urmatoarele conditii:

           traseul sa fie cât mai aproape de linia dreapta;

           lungimile drumuirilor sa nu depaseasca 3000 m si în cazuri exceptionale, cînd densitatea punctelor de triangulatie este mica 4000 m.

           lungimea maxima a laturilor sa nu fie peste 300 m, iar cea minima sub 50 m.

           lungimile laturilor sa fie aproximativ egale, iar trecerea de la laturi lungi la laturi scurte sau invers sa fie treptata.

Definitivarea traseului, deci a punctelor de statie, se face la teren, în acest scop fiind necesara recunoasterea terenului. La recunoastere se vor verifica:

           integritatea bornelor care marcheaza punctele de sprijin din reteaua de triangulatie sau drumuiri principale,

           pozitionarea definitiva a punctelor de statie din drumuirile ce se vor efectua,

           verificarea vizibilitatii efective între  punctele consecutive ale drumuirii.

La alegerea pozitiei definitive a punctelor de statie se va avea în vedere ca acestea sa asigure :

           aliniamente situate în apropierea detaliilor ce se vor ridica;

           marcarea definitiva cu borne sau tarusi martori de dimensiuni mai mari. Punctele astfel marcate se vor musuroi.

Când drumuirile  se executa în localitati, marcarea se va face cu tarusi metalici sau borne. În timpul masuratorilor punctele vecine se vor semnaliza astfel ca sa fie posibila materializarea directiilor din a caror  diferenta sa se poata determina unghiurile orizontale între laturile de drumuire ce converg într-un punct. Directiile verticale se vor determina masurând înaltimea "i" a instrumentului, iar prin efectuarea citirilor verticale la aceasta înaltime, cu unghiurile verticale sau zenitale se va trece la calculul corectiei de reducere a distantelor la orizont.

Operatii de teren la drumuiri.

Masurarea laturilor drumuirii. Lungimea laturilor drumuirii se poate determina fie prin masurare directa fie prin masurare indirecta. Masurarea directa se executa cu panglici sau rulete, etalonate în prealabil si care nu prezinta rupturi reparate sau portiuni lipsa. Indiferent de modul de masurare al distantelor, determinarile se vor face atât în sensul dus cât si în sensul întors. În cazul masurarii directe a distantelor, la prelucrarea ulterioara se va folosi media celor  doua  determinari, dupa ce fiecarei valoari masurate i-au fost aplicate corectiile pentru lungimile masurate direct. Toleranta admisa între cele doua determinari, daca lucrarea  se executa în teren plan cu panta pîna la 5g , va fi data de relatia:

                                                                            [6.15]

pentru extravilan, sau:

                                                                                          [6.16]

pentru intravilan.

Daca ecartul l T, se vor folosi la calcule lungimile medii rezultate din cele 2 determinari:

                                                                                  [6.17]

Masurarea unghiurilor de panta. Deoarece unghiul de panta se masoara în ambele capete ale laturii de drumuire, pentru calculele ulterioare se va folosi media lor, adica:

                                                                                      [6.18]

Masurarea unghiurilor orizontale. Indiferent de tipul drumuirii, se vor masura în doua pozitii ale lunetei toate unghiurile între laturile de drumuire, precum si, acolo unde este cazul, unghiurile dintre laturile ce constituie orientarile de plecare si închidere si laturile de drumuire.

Figura 6.14 – Reducerea distantelor si calculul diferentei de nivel.

Se va folosi în calculele ulterioare valoarea medie, adica:

                                                                              [6.19]

1.1.2.2           Calcule si compensari la drumuiri.

Etapa include : calculul distantelor orizontale si a diferentelor de nivel între punctele drumuirii planimetrice (figura 6.14) :

                                        [6.20]

         calculul orientarilor între punctele de coordonate cunoscute cu relatiile:

                                                               [6.21]

din care rezulta valorile orientarilor între puncte de coordonate cunoscute, adica orientarea de plecare si cea de închidere. Fiind valori calculate din coordonate, acestea vor fi considerate în etapa de compensare, valori juste, neafectate de erori.

Figura 6.15 – Drumuirea planimetrica : calculul si compensarea orientarilor.

         calculul orientarilor provizorii ale laturilor de drumuire cu ajutorul unghiurilor i masurate. Pâna la aceasta etapa însa vom constata ca raportul între orientarea directa ij si cea inversa ji este dat de relatia:

                                                                           [6.22]

la care se ajunge prelungind directia "ij" dincolo de punctul j. Cum jieste definita ca unghiul format de directia nordului cu directia de masurat, ea se compune din orientarea directa ij la care se adauga 200g. Conform figurii 6.15, se pot scrie urmatoarele relatii:

           [6.23]

Dar CD  rezulta si din relatiile [6.21] sub forma unei valori juste, rezultate din calcul, în timp ce valoarea obtinuta din relatiile [6.23], fiind obtinuta cu ajutorul unghiurilor masurate, va fi afectata de erori. Se poate calcula eroarea pe orientari, ca differenta între cele doua valori:

                                                                              [6.24]

Daca valoarea calculata este mai mica decât toleranta

                                                                                     [6.25]

unde "p" este precizia dispozitivului de citire al teodolitului si "n" numarul de statii de teodolit, atunci, se poate calcula corectia unitara pentru orientari, cu relatia :

                                                                                        [6.26]

unde n = 5 statii (A,101,102,103,C)

      Calculul orientarilor compensate se face pornind de la orientarile calculate cu relatiile [6.23] la care se aplica corectia pentru orientari,c

                                                    [6.27]

      Egalitatea între orientarea calculata din coordonate si cea transmisa cu ajutorul unghiurilor de frângere, egalitate exprimata în ultima conditie din ecuatiile [6.27] constituie un control al corectitudinii calculelor.

      Cu valorile compensate ale orientarilor, asa cum rezulta din relatiile [6.27], se trece la calculul si compensarea cresterilor de coordonate. Expresiile cresterilor de coordonate sunt de forma:

      [6.28]

care prin însumare conduc la relatiile:

       [6.29]   

Valorile de mai sus sunt valori eronate provenind din masuratori; valoarea justa corespunzatoare se calculeaza din diferenta coordonatelor. În acest fel se poate ajunge la valoarea erorii pe x, y,  respectiv h si implicit la valoarea corectiei:

                                                                        [6.30]

Figura 6.16 – Calculul si compensarea cresterilor de coordonate.

Daca valorile cresterilor de coordonate calculate se înscriu în toleranta data de relatia:

                                                                  [6.31]

iar cele pentru cote în toleranta data de relatia

                                                                        [6.32]

se vor calcula corectiile unitare cu relatiile:

                                                   [6.33]

Prin aplicarea corectiilor în relatiile [6.28], se ajunge la cresterile de coordonate compensate :

       [6.34]

Pentru control se va verifica respectarea egalitatii între suma cantitatilor corectate cu valorile omoloage determinate din coordonate. Calculul coordonatelor absolute se face cu relatii de forma :

         [6.35]

IV.3.1 Metoda radieri.

Punctele caracteristice ale detaliilor de planimetrie și de nivelment se ridică prin metoda radierii ce se utilizează în orice situație acolo unde se poate duce o viză și se poate măsura o distanță. Poziția în plan a unui punct radiat (nou) este definită în raport cu punctele A și B (vechi) din rețeaua de ridicare, prin unghiul polar sau orientarea θA-1 și de distanța redusă la orizont dA-1. În funcție de aceste elemente punctul se raporteazăgrafic, eventual se deduc coordonatele plane și . Se poate deduce la rândul ei și cota punctului A-1 și diferența de nivel ∆ZA-1.

Când detaliile se ridică prin măsurarea unghiurilor și distanțelor cu aceleași toleranțe ca și la drumuiri, lungimea distanțelor polare nu trebuie să depășească 100m.

De regulă se execută astfel de radieri combinate la care cu acelați instrument se măsoară elementele necesare; un tahimetru de orice tip, inclusiv electronic (dist. inclinata lA-1 sau redusă dA-1, unghiul de înclinare φA-1 și cel orizontal α1). Distanțele se măsoară la stație, cu ruleta sau prin unde.

Radierile planimetrice sau nivelitice, separate, prin care se măsoară doar elementele necesare determinării în plan sau în spațiu se execută mai rar. În general punctele radiate sunt dispuse radial în jurul stației și se vizează succesiv prin parcurgerea turului de orizont.

Numărul radierilor poate deveni, chiar pe suprafete restrânse de ordinul miilor, de aceea se măsoară cu luneta în poziția I și nu au, în general, control în adevăratul sens al cuvântului. Cele mai importante se verifică prin radieri din două statii, prin citiri ale elementelor direct și la statie, perimetrarea construcțiilor etc. din aceleași motive se impune întocmirea unei schițe în teren cât mai veridice, eventual chiar la scară.

Radierea cu stația totală se poate face prin două metode:

– varianta clasică, cu programul standard de măsurare a unghiurilor orizontale, zenitale și a distanțelor, date care se prelucrează ulterior pe calculator, pentru a obține coordonatele x, y, z ale punctelor radiate;

– prin programul “coordonate polare” , care cu ajutorul softului din memorie și pe baza elementelor măsurate, afișează direct coordonatele spațiale x. y, z, ale punctelor vizate, după ce instrumentul a fost orientat.

In general eroarea de pozitionare este neglijabila in raport cu eroarea masurarii coordonatelor polare. Eroarea de masurare a unghiului va produce o abatere pe directia ordonatei.

Daca se produce eroarea eα, efectul ΔU, punctul nu se va raporta corect.

e = ± ΔU² + (eα/ρ)² Δ² , eα  –  efectul erorii unghiului, ΔU – efectul abaterii.

Eroarea de radiere este direct proportionala cu distanta de la punctul statie la punctul radiat. Pentru incadrarea in toleranta distanta trebuie sa fie maxim 100 – 120 m. Daca consideram ca cele doua erori au ca marime acelasi efect: e = ± ed   sau  e  = ± eα/ρd  

Plecand de la aceste relatii, in practica se impune eroarea de masurare a distantei

ed = ± e1/;   ed  = ± e2/d*ρ/,  e1, e2 – impuse.

       Radieri cu statia totala

Acest tip de radieri permite determinarea mai rapida, mai comoda a punctelor radiate, dupa introducerea valorii a pe latura de referinta se vizeaza spre punctele radiate. Se lucreaza in general cu puncte de coordinate cunoscute si se vizeaza la un punct de coordinate cunoscute. La prima vizare apar elementele: unghiul orizontal, unghiul vertical, distanta si coordonatele punctului 501, ambele categorii se trec in memoria interna.

Daca reteaua de ridicare se realizeaza concomitent cu punctele radiate, din 101 se vizeaza spre un punct al retelei de sprijin. In acest caz se stationeaza in alt punct de coordonate cunoscute. In cazul in care un punct este radiat de doua sau mai multe puncte, se face o medie simpla sau ponderata, in functie de distanta de la punctual statie la punctual radiat. In aceasta situatie planul se efectueaza digital ( autocad ).

       

Radieri de nivelment

Acestea se executa cu ajutorul nivelmentului, in terenuri aproximativ orizontale si consta in aplicarea nivelmentului geometric.

Z501 = Z R + a – b1

Z501 = Z R + a – b2

.

.

.

Punctele radiate se raporteaza graphic cu ajutorul raportorului, punand raportorul in S, se aplica distantele d1, d2,……, masurate cu ajutorul ruletei.

Pentru calculul cotelor  Z = Z R + a ,   Z501 = Z– b1,  Z502 = Z– b1.;

Precizia nivelmentului este superioara in ceea ce priveste cotele punctelor, comparativ cu tahimetrul.

Din punct de vedere al planimetriei, precizia este aproximativ egala cu cea a tahimetrului, dar aplicabilitatea este conditionata de inclinarea terenului cu un unghi mai mic de 3°.

Daca dorim precitie ridicata pentru altimetrie – nivelment geometric, pentru planimetrie, coordonate polare, teodolit, masurarea distantelor – direct.

     Metoda absciselor si ordonatelor, aplicabila pentru terenuri aproximativ orizontale. Pozitia punctelor de detaliu se defineste in functie de un aliniament de referinta, coborandu-se perpendicularele 501´ si  502´, se masoara X 501, Y 501.

Eroarea medie patratica de pozitionare a punctelor de detaliu, depinde de precizia de pozitionare a punctelor 101 si 102, si de marimea perpendicularelor coborate din punctele de detaliu pe suprafata.

Aplicabilitatea este dependenta de orizontabilitatea terenului. Precizia echerului este mai mica decat cea a tahimetrului.

                                     Metoda absciselor este un caz particular al metodei anterioare. Toate punctele de determinat sunt situate pe aliniament si se masoara doar abscisele. Aplicabilitatea este dependenta de orizontalitatea terenului si aliniere.

Σ absciselor este egala cu aliniamentu, si se masoara cu ruleta.

                                        Metoda drumuirii ( ridicare determinata prin drumuire ) Este specifica retelelor de ridicare atunci cand sunt pe traseu alungit: culmi, vai… Drumuirea executata pe detalii se desfasoara in lungul retelei. Punctele ( detaliile ) se aleg la schimbare de panta sau de directie ( cu busola, tahimetru, nivelmetru, teodolit ).

Pozitionarea grafica se face cu raportorul sau se calculeaza coordonatele drumuirii

–        unghiurile orizontale pe aceeasi parte a dreptei.

Ridicarea determinata prin intersectii  – pe terenuri abrupte, greu accesibile.

Daca nu se pot masura distante se aplica: intersectia inainte, intersectia inapoi si mai rar intersectia combinata.

Pozitia punctelor 501 si 502 se obtine grafic. Se traseaza  α1 si β1 si la intersecsia dreptelor se gaseste 501.

θ101 – 501 = θ101 – 102 – α1               Y- Y101 =  (X- X101) tg  θ101 – 501       

θ102 – 501 = θ102 – 101 +  β1                Y- Y102 =  (X- X102) tg  θ102 – 501

IV.4. Metode de determinare a suprafețelor.

Alegerea metodelor de determinare a suprafețelor se face în funcție de:

– modul de întocmire a planului cadastral;

– precizia cerută la determinare;

– scara planului;

– starea planului și suportul pe care este întocmit planul cadastral;

– mijloacele de calcul avute la dispoziție.

Metodele și procedeele de determinare a suprafețelor diferă în funcție de natura datelor măsurate (numerice sau grafice), de performanțele mijloacelor tehnice si tehnologiilor utilizate și se pot clasifica astfel:

Metode numerice; (cuprinzând procedeele: analitic, geometric si trigonometric);

Metode grafice;

Metoda combinată;

Metoda mecanică.

IV.4.1 Metode numerice de calcul a suprafețelor.

Elementele necesare calculului sunt măsurate direct pe teren, sau se cunosc coordonatele punctelor situate pe conturul suprafețelor.

Procedeul analitic.

Suprafața se determină folosind coordonatele punctelor care mărginesc conturul geometric . Pentru stabilirea formulei generale se pornește de la suprafața cea mai simplă, a unui triunghi pentru care se poate scrie:

Figura IV.1 Procedeul analitic.

Se dezvoltă determinantul de pe coloana 1:

Ținându-se seama de sensul și notațiile din figură se poate scrie formula generalizată:

;

Dezvoltând determinantul de pe coloana 2 rezultă:

sau scrisa prescurtat relația este:

.

Formulele se aplică indiferent din cîte puncte este constituit conturul poligonal care mărginește suprafața respectivă . Pentru control se folosesc ambele relații și se pot întocmi programe in diferite limbaje pentru automatizarea calculelor.

Procedeul geometric

Procedeul geometric se folosește atunci cînd pe teren au fost măsurate direct lungimi care constituie elemente ale unor figuri geometrice, de regulă suprafețe mici.

Pentru un triunghi căruia i s-au masurat toate laturile (a,b,c), suprafața va fi:

unde ;

,

unde B este baza, iar h este înălțimea pe aceasta latură.

Pentru un trapez căruia i s-au măsurat pe teren cele două baze (B,b) si înălțimea (h), aria este:

;

Pentru un pararelogram căruia i s-au măsurat laturile (a,b), diagonalele (d1,d2), înălțimea (h), unghiul dintre laturile a si b (ω) si unghiul dintre diagonale (φ):

.

Procedeul se poate aplica suprafețelor mărginite de un contur poligonal care se poate împărți in figuri geometrice elementare (triunghiuri, trapeze, dreptunghiuri, pătrate), cărora li s-au măsurat elementele care le determină în vederea raportării lor pe plan.

Figura IV. 2 Procedeul geometric.

;

c.)Procedeul trigonometric.

Se folosește atunci când ridicările topografice s-au făcut pe cale tahimetrica, de obicei prin metoda radierii și pe teren s-au măsurat unghiuri si distanțe.

Figura IV. 3 Procedeul trigonometric.

În cazul când suprafața este mărginită de un contur poligonal ale cărui vârfuri au fost determinate prin radiere, aria poligonului se va obține in mod analog.

Daca poligonul este un patrulater la care s-au măsurat diagonalele și unghiul dintre ele, aria lui se va obține cu relația:

Figura IV. 4 Procedeul trigonometric – patrulater.

Suprafața mărginită de un contur pentagonal la care s-au măsurat pe teren unghiurile interioare si numai patru laturi (a cincea neputându-se măsura din cauza unui obstacol) se determină în mod asemănător astfel:

Figura IV. 5 Procedeul trigonometric – pentagon.

în triunghiurile AEA’ si DCC’ se calculează valorile distanțelor x și y folosind teorema sinusului;

suprafața pentagonului rezultă în funcție de suprafețele cunoscute ale triunghiurilor:

sau:

IV.4.2 Metode grafice de calcul a suprafețelor.

Acestea sunt expeditive și asigură o precizie suficient de bună în funcție de scara planului , modul de întocmire a planului cadastral, starea suportului, configurația suprafețelor etc..

Suprafețele de contur poligonal se determină prin împărțirea lor în figuri geometrice, de regulă triunghiuri; bazele, de recomandat comune și înălțimile corespunzătoare, se măsoară grafic, pe plan, cu rigle speciale . Aria totala rezultă ca sumă a suprafețelor parțiale.

Suprafețele de contur sinuos se evaluează cu ajutorul unor grafice desenate pe hârtie transparentă (celofan), ce se suprapune pe plan:

la pătratele module numărul n al acestora se determină ca suma a celor întregi plus fracțiunile estimate și se înmulțește cu suprafața unitara „s”;

Figura IV. 6 Metoda pătratelor.

în cazul liniilor echidistante, suprafața totală se obține prin însumarea figurilor rezultate, aproximate ca trapeze cu înălțimea constantă „b” și baza medie „l” ce se măsoară și două triunghiuri de capăt si ;

Figura IV. 7 Metoda liniilor echidistante.

Așadar pentru aceste situații suprafețele totale devin:

respectiv

Suprafața reala din teren (S) rezultă fie prin folosirea lungimilor naturale (D), obținute din cele măsurate pe plan (d) și numitorul scării (N), fie prin transformarea suprafeței de pe plan (s) cu numitorul scării la pătrat:

, respectiv

Controlul lucrărilor se face printr-o noua determinare, folosind o alta împărțire a poligonului sau schimbând poziția graficului cu pătrate sau cu linii paralele . Când diferența este mică, tolerabilă, se ia ca valoare definitivă media determinării.

Precizia procedeelor grafice depinde de calitatea ridicărilor, deformațiile hârtiei, condițiile de lucru, instrumentele folosite si mai ales de scara planului.

IV.4.3 Metoda combinată de calcul a suprafețelor.

Această metodă constă in măsurarea grafică a coordonatelor rectangulare ale punctelor conturului suprafeței și apoi in calcularea suprafeței cu formulele de la metoda analitică.

Se poate utiliza un calc milimetric pentru determinarea coordonatelor ținându-se seama de deformația suportului planului cadastral . Pentru control se schimbă orientarea calcului și se citesc alte coordonate.

Avantajul metodei constă in ușurința de determinare a coordonatelor cu o precizie suficienta, in funcție de scara planului, fără sa se deseneze rețeaua rectangulara pe planul cadastral.