Lucrari de Inchidere a Exercitiului Financiar

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. 1 – NOȚIUNI GENERALE PRIVIND SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE

1.1 – LOCUL SITUAȚIILOR FINANCIARE ANUALE ÎN INFORMAREA FINANCIARĂ

1.2 – OBIECTIVELE SITUAȚIILOR FINANCIARE ȘI UTILIZATORII ACESTORA

1.3 – CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE INFORMAȚIEI FURNIZATE PRIN SITUAȚIILE FINANCIARE

1.4 –STRUCTURA SITUAȚIILOR FINANCIARE

CAP. 2 – BAZELE ORGANIZĂRII ȘI CONDUCERII CONTABILITĂȚII LA S.C. CLUB T S.R.L

2.1 – SCURT ISTORIC ȘI DESCRIEREA ACTIVITĂȚII

2.2 – STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

2.3 –ORGANIZAREA COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL ȘI RELAȚIILE ACESTUIA CU ALTE COMPARTIMENTE

2.4 – ÎNTOCMIREA SITUAȚIILOR FINANCIARE LA S.C. CLUB T S.R.L

CAP. 3 – TEHNICA ELABORĂRII SITUAȚIILOR FINANCIARE ANUALE LA

S.C. CLUB T S.R.L

3.1 – LUCRĂRI PREMERGĂTOARE ÎNTOCMIRII SITUAȚIILOR FINANCIARE ANUALE

3.2 – SISTEMATIZAREA INFORMAȚIILOR CONTABILE ÎN SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE

3.3 – ANALIZA FINANCIARĂ PE BAZA SITUAȚIILOR ANUALE

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

O mai bună cunoaștere a situației patrimoniului este strict necesară pentru a participa cu succes la viața economică și chiar socială a unei întreprinderi. Prezenta lucrare urmărește stabilirea și analiza lucrărilor premergătoare privind întocmirea situațiilor financiare finale, întrucât acestea sunt cele mai importante și cel mai complexe documente ale contabilității, care „oglindesc” activitatea agentului economic. Titularul unui patrimoniu trebuie să verifice situația lui la o anumită perioadă de timp, iar situațiile financiare anuale sunt metoda prin care comerciantul evaluează întreaga sa activitate pe parcursul unui exercițiu financiar.

Fiecare operațiune economico-financiară determină o modificare de volum sau de structură în patrimoniul întreprinderii. Această modificare are o anumită valoare economică exprimată în bani. Indiferent de natura lor aceste operațiuni cu o valoare economică, pot fi redate în contabilitate ca o ecuație între doi termeni: unul de „ieșire” iar celălalt de „intrare”. Altfel spus, fiecare operație nouă are un punct de plecare și unul de sosire în relația sa cu patrimoniul în cauză.

Aceste puncte de referință, respectiv de origine și destinație, sunt în esență elemente patrimoniale care se modifică sub incidența operațiunilor în cauză. Relația dintre cele două puncte este urmarea dublei reprezentări a patrimoniului, respectiv reprezentarea acestuia atât din punct de vedere economic cât și din punct de vedere juridic.

Bilanțul este un document contabil de sinteză, parte a situațiilor financiare, indiferent dacă acesta este întocmit la mijlocul sau la finalul exercițiului financiar. Celelalte componente ale situațiilor financiare detaliază modificările patrimoniale importante și modul de formare al rezultatelor.

Este deci o afirmație viabilă faptul că, bilanțul, prin funcțiile pe care le îndeplinește, funcții de asemenea enumerate în lucrarea de mai sus, ocupă un loc central în relevarea profitabilității sau a declinului economico-financiar al fiecărei unități și desigur al S.C. CLUB T S.R.L.

Importanța sa este redată nu numai prin normele elaborate pentru întocrnirea sa ori prin formularele tipizate, strict obligatorii pentru toți agenții economici, ci și prin datele pe care acesta le include.

Pe baza situațiilor financiare și desigur a indicatorilor specifici acestuia, se poate urmări activitatea desfășurata pe parcursul unui exercițiu financiar, atât la un moment dat prin bilanț cât și printr-o oarecare dinamică cu ajutorul contului de profit și pierdere.

Obiectul lucrării de față îl constituie situațiile financiare finale al S.C. CLUB T S.R.L. iar lucrarea este structurată în 3 capitole.

Pentru a putea explica procesul de elaborare a situațiilor financiare anuale a fost necesară tratarea unor aspecte din punct de vedere teoretic, dar și al altora din punct de vedere practic. Se impune specificarea obiectivelor situațiilor financiare și utilizatorii acestora și caracteristicile calitative ale informației furnizate prin situațiile financiare tocmai pentru a se sublinia importanța și locul centrat pe care acestea îl ocupă în cadrul circuitului contabil, lucru relevat în capitolul 1.

După o privire de ansamblu a activității societății se trece la o prezentare sub aspect teoretic pentru a putea înțelege și releva importanța întocmirii situațiilor financiare finale, în rolul lor de documente oficiale de gestiune. Astfel, se face necesară prezentarea unui scurt istoric, definirea exactă a obiectului de activitate a societății, bazele legale prin care acesta își desfășoară activitatea, prezentării structurilor organizatorice și a organigramei unității analizate, precum și a întocmirii situațiilor financiare la S.C. CLUB T S.R.L., toate acestea regăsindu-se în capitolul 2.

Odată prezentate toate aceste aspecte se ajunge la esența acestei lucrării, și anume tehnica elaborării situațiilor financiare anuale la S.C. CLUB T S.R.L. structura, modul concret de elaborare și prezentare a lucrărilor pregătitoare privind întocmirea situațiilor financiare finale ale societății, analiza financiară pe baza situațiilor financiare anuale, care se regăsesc în capitolul 3 .

Privită prin prisma situațiilor financiare elaborate, întocmite și verificate, situația S.C. CLUB T S.R.L. este mai puțin bună, societatea se află într-un ușor regres, aceasta se dovedește prin scăderea patrimoniului net, a cifrei de afaceri, a numărului de salariați, a producției exercițiului, fondului de rulment necesarului de fond de rulment și alți indicatori; chiar dacă profitul net, total activ, capacitatea de autofinanțare și alți indicatori au crescut. Ratele lichidități și solvabilități se mențin între limitele normale acest fapt dovedind ca regresul nu este foarte mare.

În contextul economic actual, al unei economii de piață în plină dezvoltare, unul din cei mai importanți factori ce pot determina evitarea blocajelor de orice naturǎ și a efectelor negative, îl reprezintǎ informația. Pe langǎ faptul că informația trebuie să fie completǎ si corectǎ, ea trebuie sa fie concretă și disponibilă.

CAP. 1 – NOȚIUNI GENERALE PRIVIND SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE

În cadrul sistemului de contabilitate românesc, aspectele legate de întocmirea situațiilor financiare sunt reglementate de Legea Contabilității nr. 82/1991 și OMFP 3512/2008, precum și Normele metodologice privind întocmirea acestor documente de sinteză. Acestea din urmă prevăd reguli pentru întocmirea situațiilor financiare, corelațiile ce trebuie asigurate între indicatorii prevăzuți în conținutul acestora, verificarea și depunerea la organele de drept și modul de centralizare pe ramuri de activitate, în profil teritorial, departamental, precum și pe ansamblul economiei naționale. Cu privire la forma situațiilor financiare, problema este soluționată diferit în IAS-uri și Directivele Contabile Europene.

Legea contabilității nr. 82/1991 precizează că situațiile financiare sunt compuse din: bilanț, contul de profit sau pierdere, anexele acestora și raportul de gestiune. Dincolo de aceste situații financiare, întreprinderile sunt încurajate să furnizeze punctele de vedere critice ale conducerii, prin descrierea și explicarea trăsăturilor principale ale performanțelor financiare și poziției financiare, precum și incertitudinile cu care aceasta se confruntă. Situațiile financiare reprezintă ansamblul documentelor de sinteză care se întocmesc cu ocazia închiderii exercițiului financiar.

Principala normă contabilă internațională care se ocupă de maniera în care informația apare în situațiile financiare este IAS 1 „Prezentarea situațiilor financiare”. Aceasta se aplică tuturor întreprinderilor care aplică IAS/IFRS, inclusiv băncilor sau firmelor de asigurări.

Schemele minime prezentate sunt suficient de suple pentru a se adapta fiecărui tip de întreprindere. IAS 1 se aplică tuturor situațiilor financiare de uz general, adică acelor situații financiare anuale destinate satisfacerii nevoilor de informații ale utilizatorilor care nu sunt în măsură de a impune întreprinderilor furnizarea de informații particulare, adaptate nevoilor lor specifice.

CADRUL CONTABIL GENERAL IASC cuprinde conceptele și principiile teorectice care alcătuiesc împreună sistemul de referință pentru întocmirea situațiilor financiare, pentru utilizatorii externi, adică ceea ce trebuie să fie contabilitatea, delimitează ca teorie contabilă normativă, deci un caz particular al teoriei contabile generale.

Sau, într-o altă viziune, acesta își arogă calitatea de referință pentru elaborarea normelor contabile și instrument de coerență a normelor, reglementărilor și procedurilor contabile.

Funcțiile Cadrului IASC, așa cum sunt formulate în document sunt:

a)-sprijinirea Consiliului IASC în: elaborarea viitoarelor IAS-uri, revizuirea celor existente, precum și în promovarea armonizării reglementărilor, standardelor și procedurilor de contabilitate referitoare la prezentarea situațiilor financiare prin aplicarea unor concepte de bază care să reducă numărul tratamentelor contabile internaționale;

b)-sprijinirea organismelor naționale de elaborare a standardelor, în procesul de dezvoltare a standardelor naționale;

c)-sprijinirea celor ce întocmesc situații financiare conform IAS și de a face față problemelor care nu se regăsesc în acestea;

d)-sprijinirea auditorilor la formarea unei opinii referitoare la conformitatea situațiilor financiare elaborate în conformitate cu IAS;

e)-sprijinirea utilizatorilor la interpretarea informațiilor prezentate în situațiile financiare elaborate în conformitate cu IAS;

f)-furnizarea de informații celor interesați de activitatea IASC privind modul de elaborare a standardelor.

Cadrul contabil general IASC abordează: obiectivele situațiilor financiare; definirea, recunoașterea și evaluarea elementelor reprezentate în situațiile financiare; caracteristicile calitative ale informațiilor din situațiile financiare care determină utilitatea lor; conceptele de capital și de menținere a capitalului. Cadrul contabil general este format din conceptele și principiile teoretice care stau la baza întocmirii și prezentării situațiilor financiare.

Sfera de aplicare o constituie întocmirea și prezentarea situațiilor financiare care trebuie să ofere informații pentru a: hotărâ când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiție de capital; evalua răspunderea sau gestionarea managerială; evalua capacitatea întreprinderii de a plăti și a oferi alte beneficii angajaților săi; evalua garanțiile pentru creditele acordate întreprinderii; determina politicile de impozitare; determina profitul și dividendele ce se pot distribui; elabora și utiliza date statistice despre venitul național; reglementa activitatea întreprinderilor. Standardele contabile pot fi: internaționale, europene și naționale (locale).

Standardele Contabile Internaționale sunt elaborate de IASC. Scopul și principalele carecteristici așa cum se desprinde din strategia IASC, constau din:

a)-furnizarea de reguli contabile general valabile acceptate în toate țările lumii, capabile să armonizeze în cât mai mare masură standardele și procedurile contabile practicate în diverse țări; în consecință, IASC se concentrează asupra aspectelor esențiale astfel încat IAS să nu devină complicate, dificil de aplicat și adoptat la specificul contabilității fiecărei țări;

b)-asigurarea aceleiași baze pentru elaborarea rapoartelor financiare, astfel încât investitorii și băncile internaționale să poată face analize comparative ale diferitelor oportunități de investiții;

c)-IAS nu se suprapun standardelor de contabilitate naționale (locale). Statutul IASC prevede că atunci când rapoartele financiare naționale (locale) sunt conforme cu IAS în toate elementele esențiale, acest lucru trebuie specificat în anexă. Dacă însă standardele naționale (locale) sunt mult diferite, atunci reprezentanții IASC au sarcina de a convinge organismele abilitate asupra avantajelor acestora și armonizării cu IASC;

d)-sferli contabile general valabile acceptate în toate țările lumii, capabile să armonizeze în cât mai mare masură standardele și procedurile contabile practicate în diverse țări; în consecință, IASC se concentrează asupra aspectelor esențiale astfel încat IAS să nu devină complicate, dificil de aplicat și adoptat la specificul contabilității fiecărei țări;

b)-asigurarea aceleiași baze pentru elaborarea rapoartelor financiare, astfel încât investitorii și băncile internaționale să poată face analize comparative ale diferitelor oportunități de investiții;

c)-IAS nu se suprapun standardelor de contabilitate naționale (locale). Statutul IASC prevede că atunci când rapoartele financiare naționale (locale) sunt conforme cu IAS în toate elementele esențiale, acest lucru trebuie specificat în anexă. Dacă însă standardele naționale (locale) sunt mult diferite, atunci reprezentanții IASC au sarcina de a convinge organismele abilitate asupra avantajelor acestora și armonizării cu IASC;

d)-sfera de aplicare a IAS se circumscrie numai la elementele esențiale și de la data specificată în textul standardului, cu excepția celor care se aplică retroactiv; orice limitare a sferei de aplicare este înscrisă și explicitată în conținutul fiecarui standard.

Standardele Contabile Europene sunt elaborate de Uniunea Europeană, fiind formalizate prin Directiva a IV-a care cuprinde normele privind întocmirea și prezentarea conturilor anuale sociale (ale societăților comerciale); Directiva a VII-a care reglementează conturile consolidate întocmite de grupul de întreprinderi și Directiva a VIII-a privind profesia liberă contabilă orientată spre auditarea conturilor anuale. Sfera și caracteristicile Directivelor europene sunt circumscrise la zona țărilor membre ale Uniunii Europene, iar aplicarea lor este obligatorie deoarece reprezintă o sursă de drept contabil.

Standardele naționale sau locale sunt elaborate de fiecare țară în raport de standardele internaționale și directivele Europene. Geografia contabilă a acestor standarde este refluxul simultan al identităților naționale, al tradiției contabile al situațiilor socio-economice și al efectelor de dominare culturală pe plan internațional. De asemenea, conceperea, elaborarea și adoptarea standardelor naționale este un proces politico-strategic în cadrul căruia fiecare țară își apară interesele.

– LOCUL SITUAȚIILOR FINANCIARE ANUALE ÎN INFORMAREA FINANCIARĂ

Normalizarea situațiilor financiare într-un cadru conceptual pornește de la obiectivul urmărit de acest cadru, acela de a furniza informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare ale unei întreprinderi, rezultatele gestiunii realizate de conducerea întreprinderii, inclusiv a modului în care acesta a utilizat resursele care i-au fost încredințate astfel încât să răspundă nevoii de informare a unei sfere largi de utilizatori.

Reglementările românești precizează faptul că „documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare sunt situațiile financiare anuale, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare, fluxurilor de trezorerie și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată”.

Informațiile privind poziția financiară a întreprinderii vizează resursele economice pe care le controlează și care sunt utile pentru anticiparea capacității întreprinderii de a genera fluxuri monetare în viitor, structura de finanțare, care este utilă pentru anticiparea nevoilor viitoare de credite și posibilitatea obținerii acestora, precum și modul de repartizare a profiturilor și fluxurilor viitoare de trezorerie, lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii și capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care își desfășoară activitatea.

Prezentarea situațiilor financiare se face fie separat, fie în cadrul unui document mai cuprinzător, numit raport anual. În același timp, este de menționat că regulile de prezentare sunt valabile atât pentru situațiile financiare individuale, cât și pentru cele consolidate. 1.

Scopul situațiilor financiare este acela de a oferi o reprezentare financiară structurată referitoare la poziția financiară și tranzacțiile realizate de întreprindere. Ca atare, situațiile financiare :

trebuie să furnizeze o informare despre poziția financiară, performanțele și fluxurile de trezorerie ale unei întreprinderi;

au scopul de a arăta rezultatele gestiunii realizate de conducerea întreprinderii, inclusiv a modului în care acestea au utilizat resursele care i-au fost încredințate;

trebuie să furnizeze informații care să permită utilizatorilor efectuarea de previziuni asupra fluxurilor de trezorerie viitoare, în special referitoare la scadența și probabilitatea lor.

În acest sens, informațiile vizează:

activele controlate de întreprindere, adică resursele generatoare de fluxuri de trezorerie viitoare;

datoriile întreprinderii, adică pasivele externe ce trebuie să se găsească la originea plăților;

capitalurile proprii, ca interes rezidual al proprietarilor în activele controlate de întreprindere;

rezultatul net al întreprinderii și, într-o accepție mai largă, performanța sa economică, redate prin reflectarea evoluției capitalurilor proprii (activului net), evoluție din care sunt excluse efectele operațiilor efectuate de întreprindere direct cu proprietarii săi;

fluxurile de trezorerie trecute, ce se pot constitui în bază pentru determinarea fluxurilor de trezorerie viitoare.

Cadrul general se referă la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare cu scop general, întocmite și prezentate cel puțin anual. Ele conțin informațiile care răspund necesităților comune majorității utilizatorilor. Așa cum apreciază Consiliul IASC, aproape toți utilizatorii iau decizii economice pentru:

a)-a hotărî când să cumpere, să păstreze sau să vândă o investiție de capital;

b)-a evalua răspunderea sau gestionarea managerială;

c)-a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti și de a oferi alte beneficii angajaților săi;

d)-a evalua garanțiile pentru creditele acordate întreprinderii;

e)-a determina politicile de impozitare;

f)-a determina profitul și dividendele ce se pot distribui;

g)-a elabora și utiliza date statistice despre venitul național.

Același Cadru prevede că utilizatorii pot solicita și au capacitatea de a obține, informații suplimentare față de cele conținute în situațiile financiare. Rapoartele financiare cu scop special, de exemplu, declarațiile și alte situații întocmite în scopuri fiscale se situează în afara Cadrului general.

1.2– OBIECTIVELE SITUAȚIILOR FINANCIARE ȘI UTILIZATORII ACESTORA

Stabilirea unor obiective pentru situațiile financiare depinde de o multitudine de factori și, în plus, nu există un set universal de obiective valabil pentru toate întreprinderile, oricare ar fi sistemul contabil adaptat.Reglementările contabile naționale prevăd că situațiile financiare trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată.

Obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informația despre poziția financiară a întreprinderii, rezultatele (performanța) și modificările poziției financiare ale întreprinderii, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice.

Toate aceste informații satisfac necesitățile comune ale majorității utilizatorilor, ele lasă în afară o serie de necesități informaționale nefinanciare și predictive. Informațiile privind poziția financiară sunt oferite, în primul rând de bilanț, cele privind rezultatul, prin contul de profit și pierdere, iar informațiile privind modificările poziției financiare prin intermediul unor situații distincte.

Poziția financiară a întreprinderii este definită de resursele economice pe care le controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor și capitalului propriu, de lichiditatea și solvabilitatea valorilor economice și de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în care își desfașoară activitatea. Ecuația fundamentală a poziției financiare este de forma:

CAPITAL PROPRIU (ACTIV NET) = ACTIV – DATORII (PASIV)

Utilizatorii de situații financiare includ investitorii prezenți și potențiali, bancherii, angajații, furnizorii și alți creditori comerciali, clienții, guvernul, publicul și managerul sau administratorul întreprinderii.

Investitorii, ca furnizori de capital și riscuri afiliate capitalului, consumă informații cu privire la performanța capitalului investit, coroborat cu riscul așteptat și dividendele de repartizat. Ei au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă capitalul.

Bancherii, ca furnizori de împrumuturi și garanții bancare, consumă informații referitoare la capacitatea întreprinderii de a rambursa creditele la scadență și de a plăti dobânzile.

Angajații, ca principali furnizori de muncă, apelează la informații care converg către profitabilitatea și continuitatea activității, care le sunt utile în aprecierea capacității întreprinderii de a oferii remunerații, pensii, participarea la profit, premii, precum și alte aspecte sociale.

Furnizorii și alți creditori comerciali, consumă informații menite să le creeze o imagine asupra indicatorilor de performanță ai întreprinderii (lichiditate, solvabilitate, rentabilitate).

Clienții, ca parteneri de afaceri, au nevoie de informații care vizează susținerea ciclului de fabricație, asigurarea continuității activității întreprinderii, cu precădere asupra derulării contractelor de lungă durată.

Guvernul și instituțiile sale, consumă informații privind politicile de alocare centralizată a resurselor bugetare, fiscalitatea și construirea informațiilor macroeconomice (venit național, PIB).

Publicul este interesat să cunoască întreprinderea, fiind un potențial investitor, angajat, furnizor sau cumpărător.

Managerul are nevoie de informații pentru a se deconta cu utilizatorii externi privind modalitatea concretă de gestiune a resurselor încredințate și de distribuție a rezultatelor. incertitudinii”.

Deși nu toate necesitățile de informație ale acestor utilizatori pot fi satisfăcute prin setul de situații financiare, există necesități care sunt comune tuturor utilizatorilor.

Întrucât, investitorii sunt ofertanți de capital de risc al întreprinderii, furnizarea de situații financiare care satisfac cu precădere necesitățile lor, implicit va satisface majoritatea necesităților altor utilizatori.

1.3 – CARACTERISTICILE CALITATIVE ALE INFORMAȚIEI FURNIZATE PRIN SITUAȚIILE FINANCIARE

Pentru a fi utilă pentru utilizatori, informația contabilă trebuie să îndeplinească anumite atribute denumite caracteristici calitative. Așa cum prevede Cadrul general IASC pentru elaborarea și prezentarea situațiilor financiare, cele patru caracteristici calitative principale sunt: intengibilitatea, relevanța, credibilitatea și comparabilitatea.

Intengibilitatea vizează ușoara înțelegere a informațiilor de către utilizatori. În acest scop trebuie asigurat un echilibru între cunoștințele de contabilitate, care să fie suficiente, ale utilizatorilor privind afacerile și activitățile economice, pe de o parte, și dorința acelorași de a studia informațiile depunând eforturi rezonabile, pe de altă parte.

Așa cum se desprinde din Cadru, informațiile despre probleme complexe care ar trebui incluse în situațiile financiare, datorită importanței lor în luarea deciziilor economice ale utilizatorilor, nu trebuie excluse doar pe motivul că ar putea fi prea dificil de înțeles pentru anumiți utilizatori.

Relevanța exprimă însușirea informației de a influența esențial procesul de elaborare a deciziilor, facilitând evaluarea evenimentelor istorice, prezentate sau prognozate de către utilizatori confirmând sau corectând evaluările anterioare.

Informațiile au calitatea de relevanță dacă vehiculează cunoștințele necesare luării deciziilor economice de către utilizatori, adică îi ajută pe aceștia să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau corectând evaluările lor trecute. Relevanța informației este influențată de natura și semnificația sa. În cele mai multe cazuri, natura este ea însăși suficientă pentru a determina relevanța sa. Dar nu puține sunt cazurile când natura trebuie asociată cu materialitatea sa.

Materialitatea vizează pragul de semnificație al informației pentru a determina relevanța lor dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare. În consecință, materialitatea depinde de mărimea elementului sau a erorii, judecate în împrejurările specifice ale omisiunii sau greșitei lor declarări. Astfel, materialitatea oferă mai degrabă un prag sau o limită decât să reprezinte o caracteristică primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă.

Credibilitatea unei informații asigură utilizatorii că nu se expun riscurilor apelând la informații care conțin erori sau elemente semnificative și care sunt părtinitoare, oferindu-le acestora siguranță în folosirea lor. Informația este de încredere, atunci când este liberă de eroare, deformare sau păltinire, iar utilizatorii pot avea încredere că aceasta reprezintă corect și rezonabil realitatea modelată.

Următoarele elemente definesc credibilitatea informației:

a)-reprezentarea fidelă. Informația descrie în mod corect tranzacțiile și evenimentele pe care le sugerează că le reprezintă sau ar putea fi așteptat în mod rezonabil, că reprezintă pentru utilizatori.

b)-prevalența economicului asupra juridicului. Informațiile sunt credibile dacă operațiile și evenimentele sunt contabilizate și prezentate în concordanță cu fondul și realitatea economică și nu doar cu forma lor juridică. Fondul operațiilor sau evenimentelor nu este întotdeauna în concordanță cu ceea ce transpune din forma lor legală sau juridică sau convențională.

c)-neutralitatea. Informația este liberă de deformare, deci nu influențează luarea unei decizii sau formularea unui raționament spre a realiza un interes predeterminat.

d)-prudența, includerea unui grad de precauție în folosirea raționamentelor necesare pentru a face evaluările cerute în condițiile de incertitudine. Potrivit prudenței, nu trebuie supraevaluate fără o bază reală activele și veniturile, respectiv subevaluate datoriile și cheltuielilor. De asemenea, exercitarea prudenței nu permite, de exemplu, constituirea de rezerve ascunse sau provizioane excesive, subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a pasivelor sau cheltuielilor, deoarece situațiile financiare nu ar mai fi corecte și, de aceea, nu ar mai avea calitatea de credibilitate.

e)-integralitatea. Informația din situațiile financiare trebuie să fie completată în limitele rezonabile ale pragului de semnificație și costului obținerii sale. O omisiune poate face informația să fie falsă sau să inducă în eroare decizia economică a utilizatorului.

Comparabilitatea presupune posibilitatea de analiză pe baza informațiilor furnizate de situațiile financiare în raport de evoluția în timp a activității. Informațiile prezentate în situațiile financiare trebuie să fie comparabile în timp și spațiu. Pentru a da curs acestei cerințe este necesară permanența metodelor contabile de evaluare, clasificare și prezentare a elementelor descrise în situațiile financiare. Dacă acestea s-au schimbat, utilizatorii trebuie să aibă posibilitatea de a identifica diferențele dintre metodele contabile utilizate.

Nevoia de comparabilitate nu trebuie identificată cu simpla uniformitate și nu trebuie lăsată să devină un impediment în introducerea de standarde de contabilitate îmbunătățite. Nu este indicat, pentru o întreprindere să lase metodele sale contabile neschimbate atunci când există alternative mai relevante și credibile..

Cadrul contabil IASC definește și limitele informației relevante și credibile respectiv oportunitatea, echilibrul beneficiu-cost și echilibrul între caracteristicile calitative.

Oportunitatea vizează raportarea la timp a informației pentru a-și realiza utilitatea sa în deciziile economice. Orice întârziere exagerată în raportarea informației conduce la pierderea relevanței acesteia.

1.4 – STRUCTURA SITUAȚIILOR FINANCIARE

Structurile situațiilor financiare sunt: structurile bilanțului: activele; datoriile și capitalul propriu; structura contului Profit sau pierdere, legată în mod direct de evaluarea performanței, sunt cheltuielile și veniturile.

Elementele legate direct de evaluarea poziției financiare sunt: activele, datoriile și capitalul propriu.

Un activ reprezintă o resursă controlată de către întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze avantaje economice viitoare pentru întreprindere.

O datorie reprezintă o obligație actuală a întreprinderii ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice.

Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale.

Definițiile activelor și datoriilor identifică toate caracteristicile esențiale ale acestora, dar nu încearcă să specifice criteriile ce trebuie îndeplinite înainte de a fi recunoscute în bilanț.

Veniturile constituie creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creșteri ale activelor ori descreșteri ale datoriilor, și care se concretizează în creșteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor.

Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice, pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor ori creșteri ale datoriilor și care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari.

Aceste informații, împreună cu alte informații din notele la situațiile financiare, ajută utilizatorii la estimarea viitoarelor fluxuri de numerar ale întreprinderii și, în special, a momentului și gradului de certitudine a generării numerarului și echivalentelor de numerar, adică aceste informații permit utilizatorilor de conturi să aprecieze capacitatea întreprinderii în cauză de a plăti dividende, dobânzi și, la modul general, de a-și achita datoriile la scadențele prevăzute.

Conform IASC, situațiile financiare se compun din: bilanț, cont de profit și pierdere, tablou al fluxurilor de trezorerie, situația variației capitalurilor proprii, politicile contabile și notele explicative.

Documentul oficial de gestiune al persoanelor prevăzute în Legea Contabilității îl constituie bilanțul contabil care trebuie să dea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, situației financiare și rezultatelor obținute. Bilanțul se întocmește pe baza balanței de verificare sintetice.

Contul de profit și pierdere reprezintă a doua componentă a situațiilor financiare. El reflectă cu multă claritate situația rezultatului financiar sau comercial al acestuia, dar nu indică soliditatea financiară a unității prezentate.

Situația variației capitalurilor proprii are ca funcție principală furnizarea elementelor de cheltuieli și de venituri afectate direct asupra capitalurilor proprii. Ea poate să fie structurată în coloane, soldurile inițiale constituind prima valoare a fiecărei coloane, iar soldurile finale formând totalul lor.

Opțional se poate întocmi și tabloul fluxurilor de trezorerie. Acesta este un tablou care oferă o prezentare dinamică a situației financiare a unității patrimoniale și dă posibilitatea aprecierii influenței operațiilor patrimoniale asupra trezoreriei.

Notele explicative completează și explică datele prezentate în cadrul celorlalte componente ale situațiilor financiare. Acestea îndeplinesc funcțiile de prezentare a principalelor metode alese pentru întocmirea situațiilor financiare, indicarea informațiilor precise de normele internaționale, nefurnizate în alte structuri ale situațiilor financiare, completarea raportării financiare cu informațiile necesare pentru a asigura o prezentare sinceră a situației și performanțelor întreprinderii.

FASB menționează faptul că situațiile financiare trebuie să prezinte poziția financiară la sfârșitul perioadei, reuzultatul net al perioadei, variația capitalurilor proprii de-a lungul exercițiului, fluxurile de trezorerie, investițiile efectuate de acționari, dividendele distribuite în cursul exercițiului și notele anexe.

Cele două structuri bilanțiere, necesare pentru a reflecta valoric situația patrimoniului sunt Activul și Pasivul, concepte specifice contabilității. Referitor la cele două concepte: „activ” și „pasiv”, se observă faptul că nu sunt denumite astfel întâmplător. Ele reflectă principala caracteristică a elementelor patrimoniale, participarea lor în cadrul ciclului de exploatare.

CAP. 2 – BAZELE ORGANIZĂRII ȘI CONDUCERII CONTABILITĂȚII LA S.C. CLUB T S.R.L.

Contabilitatea a devenit astăzi un domeniu controversat și plin de interes pentru toți cei implicați în lumea afacerilor, numărul utilizatorilor de informații financiar-contabile crescând și difersificându-se de la acționari, manageri, salariați la investitori, bănci, parteneri comerciali, burse de valori.

2.1 – SCURT ISTORIC ȘI DESCRIEREA ACTIVITĂȚII

Societatea Comercială CLUB T S.R.L este persoană juridică română, constituită pe o durată nelimitată, având forma juridică de societate cu răspundere limitată, cu capital privat și își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și statutul propriu.

Sediul social al societății este în România, orașul Huși, Str. Dobrină nr.41 bis.

Societatea Comercială CLUB T S.R.L este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu numărul J37/298/1991, având codul unic de înregistrare fiscală RO 840776.

Obiectul de activitate al S.C. CLUB T S.R.L. îl reprezintă service auto.

Patrimoniul societății:

* clădirile aflate în proprietatea societății;

* activele fixe și circulante înscrise în bilanțul contabil.

S.C. CLUB T S.R.L, este administrată și reprezentată de către un asociatul unic, domiciliat în jud. Vaslui, de cetățenie română, cu puteri decizionale depline.

2.2 – STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

S.C. CLUB T S.R.L. are un număr mic de salariați, care sunt grupați ierarhizați și fixați pe anumite posturi, ceea ce se reflectă în structura organizatorică a societății .

Atribuțiile generale ale societății sunt cele care rezultă din actul constitutiv și obiectul de activitate al firmei și prin însumarea atribuțiilor tuturor compartimentelor din structura organizatorică a acesteia.

Structura organizatorică oglindește modul de grupare a tuturor compartimentelor de muncă și a posturilor în vederea transmiterii informațiilor într-un mod cât mai rațional, a folosirii optime a forței de muncă, atât sub aspect economic, cât și din punct de vedere uman.

Atribuțiile, sarcinile și responsabilitățile fiecărui salariat sunt cele prevăzute în Fișa postului întocmită de șeful compartimentului respectiv, avizată de directorul de direcție și aprobată de directorul general, pe baza fișei de post cadru elaborată de biroul Managementul Resurselor Umane, precum și cele prevăzute de Regulamentul de ordine interioară.

Fișa de post, după aprobare, va fi transmisă de biroul Managementul Resurselor Umane fiecărui salariat, și se va atașa la sfârșitul capitolului care prezintă atribuțiile compartimentului respectiv. Fișele de post astfel grupate fac parte integrantă din prezentul Regulament.

Biroul Managementul Resurselor Umane, va transmite în copie xerox, șefilor de compartimente câte un exemplar din fișele de post.

Atribuțiile generale și comune tuturor compartimentelor din structura organizatorică a societății S.C. CLUB T S.R.L. sunt următoarele:

supraveghează, controlează și urmărește îndeplinirea obiectivelor prevăzute în politica și strategia societății, din secțiunea corespunzătoare domeniului de activitate;

controlează și urmărește respectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă, Regulamentul de organizare și funcționare, Regulamentul intern și Fișa postului;

asigură instruirea periodică, cunoașterea și respectarea normelor privind securitatea și igiena muncii, prevenirea și stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor;

inițiază, coordonează și realizează programele de formare profesională (autoperfecționare) specifice domeniului sãu de activitate;

propune și urmărește realizarea soluțiilor optime pentru circuitul informațional, în vederea eficientizării proceselor de muncă, tehnologice și decizionale, precum și pentru utilizarea rațională a resurselor materiale, financiare și umane;

asigură respectarea regulilor de gestionare, evidență, circulație, utilizare și păstrare a documentelor elaborate și cu care lucrează, conform normelor legale în vigoare;

controlează și urmărește utilizarea eficientă a timpului de lucru, prezența în stare fizică și psihică normală la serviciu, semnarea condicii de prezență la sosirea și la plecarea de la lucru și completarea corectă a foilor colective de prezență;

ține evidența datelor statistice specifice domeniului sau de activitate, asigurând transmiterea acestora tuturor celor îndreptățiți.

Administratorul societății are puterile și răspunderile prevăzute de legea nr.31 /1990, republicată, precum și cele arătate în actul constitutiv al societății și anume:

a) administrează patrimoniul societății și răspunde pentru păstrarea integrității acestuia;

b) încheie operații economice în contul societății pentru realizarea obiectului de activitate;

c) asigură aprovizionarea și desfacerea mărfurilor care fac obiectul activității societății;

d) negociază cu furnizorii prețurile de cumpărare a mărfurilor și stabilește înlimitele legale prețurile de desfacere cu ridicata și amănuntul – stabilește bugetul de venituri și cheltuieli;

e) organizează evidența tehnico-operativă și contabilă a societății, ținerea corectă a registrelor contabile și întocmirea bilanțului și a contului de profit și pierderi;

f) stabilește structura organizatorică, numărul de posturi necesare desfășurării activității, angajează și concediază personalul angajat, stabilește drepturile și obligațiile acestuia;

g) hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social;

h) hotărăște cu privire la modificarea actului constitutiv, transformarea societății;

i) hotărăște cu privire la comasarea, divizarea, dizolvarea și lichidarea societății.

Directorul Economic a reușit pe parcursul anilor să stăpânească temeinic mecanismele și procesele economice specifice întreprinderii. Faptul că din punct de vedere contabil, întreprinderea s-a adaptat noilor standarde impuse de Uniunea Europeană, atestă capacitatea managerială a domniei sale.

Structura organizatorică reprezintă ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice și al relațiilor dintre acestea, orientate spre realizarea procesului de producție și de conducere al întreprinderii. Ea este formată dintr-un sistem coerent de elemente materiale (clădiri, depozite) și imateriale (factorul uman), structurate pe baza unor norme și reguli prin care se poate realiza întreaga activitate economico-organizatorică a sistemului cu minim de efort și maxim de rezultate. Structura organizatorică este formată dintr-o structură funcțională sau de conducere, în care predominante sunt procesele decizionale; o structură procesuală, pe baza căreia se grupează activitățile pe funcțiuni, după anumite crierii și o structură operațională sau de producție, în care predominante sunt procesele de producție.

Structura funcțională reprezintă ansamblul cadrelor de conducere și compartimentelor (servicii, birouri) tehnice, economice, administrative, modul de constituire și grupare al acestora, precum și relațiile dintre ele necesare desfășurării corespunzătoare a procesului managerial și a proceselor de execuție.

Structura procesuală presupune descompunerea proceselor de muncă fizică și intelectuală în elemente componente (activități, sarcini, atribuții, operații) și analiza acestora cu scopul regrupării lor în funcție de nivelul obiectivelor, la realizarea cărora participă, în funcție de nivelul de pregătire a personalului care le realizează și specificul metodelor, tehnicilor și instrucțiunilor folosite pentru organizarea obiectivelor cu un plus de eficiență.

Orice întreprindere, ca sistem de producție, interacționează cu mediul său ambiant, intern și extern, prin intermediul unor acțiuni omogene, care definesc funcțiile sistemului productiv al întreprinderii. Punctul de pornire în abordarea funcțională a întreprinderii, îl constituie analiza și structurarea categoriilor de obiective care au stat la baza înființării acesteia.

În cadrul S.C. CLUB T S.R.L. se pot defini cinci funcțiuni de bază :

1-Funcțiunea de cercetare – dezvoltare care cuprinde activitățile prin care se studiază, se concepe, se elaborează și se realizează viitorul cadru tehnic, tehnologic și organizatoric al întreprinderii. Pentru realizarea acestei funcțiuni, societatea:

efectuează studii, elaborează documentații și proiecte pentru dezvoltarea produselor, pentru dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție, introducerea de noi tehnologii de fabricație;

organizează activitatea de invenții-inovații, aplică în producție și urmărește rezultatul valorificării cercetării științifice proprii sau a celei efectuate de institute specializate;

asigură informarea, documentarea tehnico-științifică.

2-Funcțiunea comercială cuprinde un ansamblu de activități vizând aprovizionarea tehnico-materială, desfacerea produselor, comerțul exterior și cooperarea economică internațională, ele fiind grupate în trei componente : marketing, aprovizionare și desfacere.

Activitatea de marketing în cadrul societății S.C. CLUB T S.R.L. cuprinde ansamblul acțiunilor de studiere a pieței interne și externe, a necesităților și comportamentul consumatorilor, cu scopul stabilirii celor mai adecvate modalități de orientare a producției și de creștere a vânzărilor. Activitatea de marketing se concretizează, în cadrul acestei societăți, într-o serie de funcții, cum sunt:

funcția de cercetare a pieței și a nevoilor de consum, prin care societatea urmărește prospectarea piețelor prezente și a celor potențiale, studierea nevoilor solvabile și a motivației consumului;

funcția de adaptare a societății la dinamica mediului, prin înnoirea permanentă a ofertei de mărfuri, perfecționarea formelor de distribuție și de comercializare, diversificarea acțiunilor publicitare;

funcția de creștere a eficienței economice.

Activitatea de aprovizionare tehnico-materială a societății prezintă o importanță deosebită pentru desfășurarea normală a întregului proces de producție și influențează direct calitatea produselor fabricate.

În domeniul aprovizionării tehnico-materiale, conducerea societății desfășoară o serie de activități, cum sunt :

calculul necesarului de resurse materiale (materii prime, materiale, combustibili, energie) pentru fabricarea producției contractate;

încheierea contractelor de aprovizionare tehnico-materială;

calculul necesarului de resurse materiale privind stocurile pentru producție;

determinarea normelor de consum specific de aprovizionare tehnico-materială;

gestionează resursele materiale și de dotare necesare activității proprii;

asigură păstrarea și conservarea patrimoniului imobiliar al direcției prin menținerea durabilității, funcționării și siguranței în exploatare a construcțiilor;

asigură menținerea curățeniei și ordinii în clădiri și celelalte suprafețe aflate în administrarea direcției;

întocmește necesarul de echipament (inclusiv de protecție) pentru personalul serviciului și răspunde de distribuirea acestuia;

organizează și asigură controlul privind respectarea normelor pe linie de protecția muncii și a prevenirii și stingerii incendiilor;

coordonează, îndrumă și controlează încadrarea în prevederile legale a modului de folosire a mijloacelor de transport din dorare, încadrarea conducătorilor auto și a personalului care conduce mijloacele auto din înzestrare, în normele alocate, precum și efectuarea testării periodice în domeniu.

3-Funcțiunea de producție reunește ansamblul activităților de bază, auxiliare și de servire, legate nemijlocit de fabricarea produselor sau prestarea serviciilor.

Din punct de vedere al etapelor necesare fabricării produselor, activitățile incluse în funcțiunea de producție se structurează în cinci grupe :

a) pregătirea producției, care constă în elaborarea documentației tehnologice, stabilirea consumurilor de materiale și de muncă;

b) programarea, lansarea și urmărirea producției, care constă în transmiterea documentației necesare începerii producției, elaborarea programelor de producție;

c) producția, care constă în combinarea factorilor de producție și obținerea produselor finite sau prestarea serviciilor;

d) controlul de calitate al materiilor prime, semifabricatelor și produselor finite pe întregul flux de fabricație;

4-Funcțiunea de personal, în cadrul societății S.C. CLUB T S.R.L. cuprinde un ansamblu de activități specifice cum sunt:

determină necesarul de forță de muncă;

coordonează și asigură activitățile privind recrutarea, selecția, formarea, încadrarea, pregătirea continuă, evaluarea, promovarea în carieră, motivarea, recompensarea, sancționarea personalului angajat;

ține evidența și prelucrarea automată a datelor referitoare la personal;

stabilirea sistemului de salarizare, aplicarea acestuia și calculul drepturilor bănești ale salariaților;

organizează și desfășoară cursuri, trimestrial, pentru ocuparea funcțiilor vacante de personal contractual din cadrul întreprinderii;

întocmește și gestionează documentele de personal (dosarele de personal, fișierele de evidență) și emite documentele de legitimare pentru personal;

asigură, potrivit reglementărilor în vigoare, acordarea concediilor de odihnă, studii, fără plată, a învoirilor, a biletelor de odihnă, tratament și recuperare și a bonurilor de masă;

asigură plata integrală și la timp a drepturilor bănești ale personalului și dispune, sau propune măsuri, potrivit legii, pentru soluționarea cererilor, reclamațiilor și sesizărilor referitoare la calcularea și plata acestora;

eliberează, la cererea persoanelor încadrate, adeverințe și alte documente prin care se atestă anumite situații ce rezultă din evidențele pe care le deține.

2.3 –ORGANIZAREA COMPARTIMENTULUI FINANCIAR-CONTABIL ȘI RELAȚIILE ACESTUIA CU ALTE COMPARTIMENTE

Societatea își întocmește situațiile contabile în lei, în conformitate cu legea românească, iar conturile sunt întocmite în conformitate cu legea contabilității din România și regulamentele contabile emise de către Ministerul Finanțelor Publice din România.

Situațiile financiare au la bază înregistrările statutare ale societății, care sunt întocmite pe baza costului istoric, pe principiul continuității activității, cu excepția anumitor indexări aplicate activelor imobilizate.

Funcțiunea financiar-contabilă din cadrul societății cuprinde activități privind folosirea mijloacelor financiare necesare în procesul economic și de urmărire a rezultatelor obținute de societate. În funcție de obiectivele urmărite, această funcțiune cuprinde următoarele grupe de activități :

a)-Evidența contabilă financiară, care are drept scop înregistrarea și raportarea activelor, pasivelor, cheltuielilor și veniturilor societății. Produsul final al contabilității financiare este raportul financiar periodic.

b)-Evidența fiscală cuprinde activitățile de stabilire corectă a bazei impozabile și a impozitelor, în concordanță cu legile fiscale. Mărimea bazei impozabile depinde mult de exactitatea datelor din evidența contabilă financiară.

c)-Elaborarea schemei organizatorice a sistemului contabil necesită crearea unui sistem de evidență, cuprinzând structura conturilor și metodele de înregistrare a datelor în aceste conturi, fie pe cale manuală, fie mecanică sau electronică, cu cele mai mici costuri.

d)-Contabilitatea managerială se referă la mijloacele de comunicare a datelor financiare către managerii societății pentru analiza managerială a costului de producție. Această componentă cuprinde activități cu un rol însemnat de control și de acțiune corectivă.

e)-Organizarea internă a evidenței contabile presupune respectarea următoarelor cerințe: -asigurarea securității activelor societății;

-asigurarea calității, fiabilității datelor contabile;

s-asigurarea eficienței operaționale.

Personalul responsabil cu activitatea financiar-contabilă îndeplinește următoarele atribuții principale :

asigură organizarea și desfășurarea activității financiar-contabile, în conformitate cu dispozițiile legale;

înregistrează cronologic și sistematic în contabilitate a tuturor operațiunilor patrimoniale în funcție de natura lor, în mod simultan, în debitul unor conturi și creditul altor conturi, denumite conturi corespondente;

stabilește totalul sumelor debitoare și creditoare, precum și a soldului final al fiecărui cont;

întocmește lunar balanța de verificare, care reflectă egalitatea între totalul sumelor debitoare și creditoare ale conturilor;

prezintă situația patrimonială și rezultatele obținute, respectiv a activelor și pasivelor prin bilanț, precum și a veniturilor și cheltuielilor, a beneficiilor și a pierderilor prin contul de profit și pierdere;

urmărește vărsarea, la termen și în cuantumurile stabilite, a sumelor ce constituie venituri bugetare, ori obligații către persoane fizice și juridice;

raportează, lunar, situația privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli și situația efectivelor și a realizării fondurilor de salarii, pe elemente componente, la termenele ordonate;

dispune efectuarea inventarierii la termenele stabilite;

întocmește bilanțul contabil;

asigură întocmirea, circulația și păstrarea documentelor justificative și contabile, precum și gestionarea, folosirea și evidența formularelor cu regim special, în conformitate cu dispozițiile legale;

efectuează operații de încasări și plăți;

îndeplinește orice alte sarcini prevăzute de lege și alte acte normative referitoare la activitatea financiar-contabilă.

Principalele registre ce se folosesc în contabilitatea S.C. CLUB T S.R.L. sunt:

a) Registrul-jurnal, un document contabil obligatoriu în care se înregistrează, în mod cronologic operațiunile patrimoniale prin respectarea succesiunii documentelor după data de întocmire sau intrare a acestora în unitate.

Înregistrările operațiunilor patrimoniale au la baza elemente cu privire la felul, numărul și data documentului justificativ, sumele parțiale și totale, explicațiile și conturile debitoare și creditoare corespunzătoare operațiunilor efectuate.

b) Registrul-inventar, un document contabil obligatoriu în care se înregistrează toate elementele patrimoniale de activ și pasiv, grupate în funcție de natura lor, conform posturilor din bilanțul contabil, inventariate potrivit normelor legale. Elementele patrimoniale înscrise în registrul inventar au la bază listele de inventariere sau alte documente care justifică conținutul fiecărui post din bilanțul contabil.

c) Registrul-cartea mare, un document contabil obligatoriu în care se înscriu lunar, direct sau prin regrupare pe conturi corespondente, înregistrările efectuate în registrul-jurnal, stabilindu-se situația fiecărui cont, respectiv soldul inițial, rulajele debitoare, rulajele creditoare și soldurile finale. Cartea mare stă la baza întocmirii balanței de verificare.

e) Balanța de verificare este un document care servește pentru întocmirea bilanțului contabil. Cu ajutorul balanței de verificare se verifică corelațiile dintre egalitatile generate de dubla înregistrare a operațiunilor patrimoniale.

Balanța de verificare se întocmește atât pentru conturile sintetice, cât și pentru cele analitice. Prin intermediul balanței de verificare analitice se verifică concordanța dintre conturile sintetice și conturile lor analitice.

2.4 – ÎNTOCMIREA SITUAȚIILOR FINANCIARE

LA S.C. CLUB T S.R.L

În vederea utilizării datelor contabile în procesul decizional privind activitatea întreprinderii, se impune centralizarea și sintetizarea periodică a acestora, pentru asigurarea informațiilor necesare utilizatorilor. Această operațiune se realizează cu ajutorul documentelor contabile de sinteză, denumite situații financiare.

Situațiile financiare în cadrul S.C. CLUB T S.R.L. se întocmesc de Directorul Economic și are la bază balanța de verificare și listele de inventariere.

Firma aplică Reglementările contabile armonizate cu directivele Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

Pentru realizarea acestor obiective, situațiile financiare anuale trebuie să cuprindă: bilanțul, contul de profit și pierdere; situația modificărilor capitalului propriu; situația fluxurilor de trezorerie; notele explicative la situațiile financiare anuale.

Politicile contabile și notele explicative sunt concretizate într-o serie de formulare, prin care se prezintă ansamblul de principii, convenții, reguli și practici utilizate la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare anuale, precum și informații suplimentare, relevante, referitoare la anumite elemente semnificative din bilanțul contabil și contul de profit și pierdere. Situațiile financiare sunt supuse auditului financiar efectuat de către auditori financiari, persoane juridice autorizate.

Pentru centralizarea și controlul exactității datelor înregistrate în conturi se întocmește balanța de verificare, înainte de inventarierea patrimoniului. Discutată din acest punct de vedere, balanța pregătește datele de referință necesare comparării soldurilor din inventarul contabil și inventarul faptic. Balanța conturilor înainte de inventariere poate fi abordată ca un inventar contabil.

Relațiile de control proprii balanței sunt cele dintre debitul și creditul conturilor, înregistrarea sintetică și analitică. Dintre acestea, cea care oferă informații de control privind înregistrarea în conturi a tuturor documentelor justificative este aceea că totalul rulajului debitor sau creditor din balanță trebuie să fie egal cu totalul rulajului calculat în Registrul-jurnal.

Bilanțul prezintă existența patrimoniului la închiderea exercițiului financiar, care este de regulă, 31 decembrie. Bilanțul pune în lumină pe de o parte, angajamentele unităților (pasivul), față de acționarii sau asociații săi și de diverșii lor creditori și, pe de altă parte, mijloacele sale (activul), formate din imobilizări și active circulante.

Bilanțul cuprinde: Bilanțul propriu-zis, Contul de profit și pierdere, Situația modificărilor capitalului propriu, Situația fluxurilor de trezorerie și Note explicative la situațiile financiare anuale. Fiecărui post din bilanț îi corespunde un cont din contabilitatea curentă, astfel că majoritatea soldurilor debitoare sau creditoare ale conturilor, se trec în bilanț preluate direct de conturi. Analiza pe bază de bilanț are ca obiectiv să stabilească un diagnostic asupra situației financiare și rentabilității întreprinderii.

În mod corespunzător, analiza se structurează pe două categorii de probleme: analiza situației patrimoniului prin prisma echilibrului financiar, lichidității și solvabilității întreprinderii; analiza rezultatelor.

Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv dinamica acestuia, precum și a raporturilor dintre diferitele elemente patrimoniale și a schimbărilor intervenite în situația mijloacelor și resurselor, determinate de activitatea desfășurată în timpul exercițiului.

Dintre multitudinea de indicatori economico-financiari ce se pot calcula pentru a reda cu fidelitate situața economică a firmei, voi face comparații, între ultimii trei ani de activitate a unității (2010, 2011, 2012) pentru următorii indicatori:

CIFRA DE AFACERI reprezintă indicatorul fundamental al activității firmei, fiind situat în fruntea indicatorilor de performanță, în măsura în care condiționează mărimea profitului și ratei rentabilității. (Tabel nr.1).

(RON)

Tabel nr. 1 – Analiza cifrei de afaceri în perioada 2010-2012

Conform tabelului nr.1 rezultă că în perioada analizată, creanțele și obligațiile scad odată cu cifra de afaceri, dar sub procentul de creștere al cifrei de afaceri, ceea ce influențează negativ fluxul de disponibilități.

Cifra de afaceri exprimă volumul veniturilor obținute de firmă, pe baza operațiunilor comerciale efectuate într-o perioadă de timp dată, de obicei un exercițiu financiar este un an calendaristic.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Grafic nr.1 – Evoluția cifrei de afaceri

Practic, acest indicator determină poziția întreprinderii pe piață. Pentru activitatea financiară a firmei este important cunoașterea evoluției cifrei de afaceri și corelația dintre creanțe și obligații, întrucât aceasta influențează capacitatea de plată a firmei.

LICHIDITATEA reprezintă indicatorul calitativ care exprimă măsura în care firma poate procura disponibilitățile necesare pentru a asigura achitarea obligațiilor curente, în speță, datoriile pe termen scurt ale acesteia. (Grafic nr.2). Aceasta are două determinante: gradul de îndatorare al firmei și structura activelor, care condiționează posibilitățile mai rapide sau mai lente, de transformare a activelor în bani.

Astfel, pe de o parte, cu cât îndatorarea este mai mare, cu atât firma este supusă presiunii de asigurare a lichidității, de aceea este de preferat ca în general, firma să se bazeze mai mult pe fonduri proprii. Pe de altă parte, firma trebuie să-și optimizeze structura activelor pentru a preîntâmpina pericolul lipsei de lichiditate.

Gradul de lichiditate generală:

Anul 2010:

Anul 2011:

Anul 2012:

Evoluția indicatorului economic în anul 2011 comparativ cu anul 2010 a fost pozitivă, iar în anul 2012, comparativ cu 2011 a crescut dublu.

Gradul de lichiditate parțială:

Anul 2010:

Anul 2011:

Anul 2012:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Grafic nr.2 – Evoluția indicatorilor de lichiditate în perioada 2010-2012

Evoluția indicatorului economic în anul 2011 comparativ cu anul 2010 a fost pozitivă iar în anul 2012, comparativ cu 2011 a crescut foarte mult. (Grafic nr.2).

PROFITABLITATEA reprezintă categoria economică ce caracterizează capacitatea firmei de a obține un excedent de încasări peste nivelul cheltuielilor, astfel încât surplusul de valoare rezultat să poată fi repartizat acționarilor sau altor categorii de furnizori de capital și credite sub formă de participare la profit.

Rata profitului brut:

Anul 2010:

Anul 2011:

Anul 2012:

Evoluția indicatorului economic în anul 2011 comparativ cu anul 2010 a fost negativă, iar în anul 2012, comparativ cu 2011 a fost pozitivă. Cifra de afaceri și profitul net au crescut proporțional. (Grafic nr. 3).

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Grafic nr. 3 – Evoluția profitului net în perioada 2010-2012

Perioada de recuperare a creanțelor:

Anul 2010:

Anul 2011:

Anul 2012:

Evoluția indicatorului economic în anul 2011 comparativ cu anul 2010 a fost pozitivă dar mai mică decât 2010, iar în anul 2012, comparativ cu 2011 a fost în scădere. Cifra de afaceri și creanțele au scăzut proporțional.

Perioada de rambursare a datoriilor:

Anul 2010:

Anul 2011:

Anul 2012:

Evoluția indicatorului economic în anul 2011 comparativ cu anul 2010 a fost în scădere, iar în anul 2012, comparativ cu 2011 a fost stabilă. Cifra de afaceri și datoriile au scăzut proporțional.

Un alt indicator care influențează atât activitatea unității cât și echilibrul financiar al acesteia este numărul mediu de salariați. Acesta a înregistrat o scădere în anul 2012 ca urmare a restructurării activității și reducerii personalului necalificat, dar care a favorizat pozitiv activitatea firmei prin creșterea cifrei de afaceri și a profitului brut, înregistrate pe parcursul celor trei exerciții financiare. (Grafic nr.4).

Productivitatea muncii:

Anul 2010:

Anul 2011:

Anul 2012:

Grafic nr. 4 – Evoluția numărului de personal în perioada 2010-2012

Din analiza prezentată se constată o creștere a veniturilor de la an la an, reflectată și în cifra de afaceri. Cheltuielile de exploatare sunt în creștere, ponderea cea mai mare având-o cheltuielile cu întreținerea și repararea autovehiculelor, serviciile achiziționate pentru întreținerea patrimoniului administrat de S.C. CLUB T S.R.L. Cheltuielile cu salariile cresc și ele, după ce în anii precedenți se menținuseră aproape constante.

Datorită faptului că, volumul datoriilor este mult mai mic decât volumul creanțelor, se poate observa că firma avut și are capacitatea de a-și onora datoriile curente prin transformarea activelor curente în lichidități.

CAP. 3 – TEHNICA ELABORĂRII SITUAȚIILOR FINANCIARE ANUALE LA S.C. CLUB T S.R.L.

Întocmirea bilanțului contabil cu întreaga suită de documente de sinteză reprezintă un proces complex de agregare a datelor în vederea construirii indicatorilor economico-financiari privind situația patrimoniului și rezultatele obținute.

3.1 – LUCRĂRI PREMERGĂTOARE ÎNTOCMIRII SITUAȚIILOR FINANCIARE ANUALE

Derularea acestui proces se concretizează într-o suită de lucrări, dintre care unele cu caracter preliminar, iar altele referitoare la redactarea sau completarea propiu-zisă a bilanțului. Lucrările premergătoatre întocmirii situațiilor financiare sunt:

1.Stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere.

2.Inventarierea generală a patrimoniului.

3.Contabilitatea operațiilor de regularizare privind: diferențele la inventar, amortizări, ajustări pentru deprecieri, ajustări pentru riscuri și cheltuieli, diferențe de conversie și de curs valutar, delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor.

4.Stabilirea balanței conturilor după inventariere.

5.Determinarea rezultatului exercițiului și distribuirea profitului sau finanțarea pierderii.

6.Redactarea situațiilor financiare.

3.2 – SISTEMATIZAREA INFORMAȚIILOR CONTABILE ÎN SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE

Stabilirea balanței conturilor înainte de inventariere. Balanța de verificare înainte de inventarierea patrimoniului se întocmește pentru centralizarea și controlul exactității datelor înregistrate în conturi.

Controlul datelor înregistrate în conturi a evidențiat dacă s-au întocmit documentele justificative pentru toate operațiile economice și s-au înregistrat în contabilitate toate documentele primare și centralizatoare, control realizat prin punctare referitoare la operațiile economice ale întreprinderii care au avut loc în perioada pentru care se întocmește bilanțul.

Aspecte depistate cu ocazia acestor verificări:

au fost înregistrate toate facturile de intrare și ieșire în conturile de terți;

au fost inventariate toate operațiile de intrări și ieșiri de mijloace fixe pentru care există documente primare și nu există operații pentru care nu au fost întocmite documente primare;

amortizarea mijloacelor fixe s-a înregistrat pe categorii de mijloace fixe în funcție de gradul de utilizare.

Balanța conturilor de inventariere poate fi abordată ca un inventar contabil: relațiile de control propii balanței sunt cele dintre debitul și creditul conturilor, înregistrea cronologică și sistematică, înregistrarea sintetică și analitică.

Dintre acestea, cea care oferă informația de control privind înregistrarea în conturi a tuturor documentelor justificative, este aceea ca rulajul debitor sau creditor din balanță sa fie egal cu totalul rulajului calculat în registrul jurnal general.

Inventarierea generală a patrimoniului. Aceasta reprezintă lucrarea preliminară prin care se stabilește situația reală a patrimoniului. Reală – în sensul de constatare a mărimii faptice a elementelor patrimoniale și evaluarea lor la nivelul valorii actuale. Relația propie inventarului prin care se determină situația reală a patrimoniului la un moment dat este dată de formula:

SITUAȚIA ACTIVUL DATORII

NETĂ A = INVENTARIAT – INVENTARIATE

PATRIMONIULUI LA VALOAREA LA VALOAREA

ACTUALĂ ACTUALĂ

Pregatirea inventarierii. Prin inventariere se constată existența fizică a tuturor elementelor patrimoniale de activ și de pasiv, din punct de vedere cantitativ și valoric sau numai valoric ( în cazul gestiunilor cu evidență global valorică ) în cadrul unității.

Pregătirea inventarierii cuprinde o serie de măsuri premergătoare inventarierii propiu-zisă care are menirea de a asigura reușita deplină a inventarierii ce urmează a se efectua.

Unele dintre aceste măsuri sunt de natură organizatorică și se referă la: stabilirea obiectivului inventarierii și sferei de cuprindere; numirea prin dispoziție scrisă a conducătorului unității la propunerea conducătorului compartimentului financiar a comisiei de inventariere.

În decizia de numire a comisiei de inventariere se arată obligatoriu: componența, responsabilul comisiei, modul de organizare a inventarierii (pe secții, subunități, depozite) la data de începere a operațiunilor; instruirea, supravegherea și controlul modului de efectuare a operațiilor de inventariere de către conducătorul compartimentului financiar-contabil; sortarea și gruparea bunurilor supuse inventarierii; separarea valorilor materiale în stare bună de cele degradate, a celor propii de cele primite în custodie sau spre prelucrare; verificarea metodologică a instrumentelor și aparatelor de măsurat și cântărit ce vor fi folosite în cursul inventarierii.

Atribuțiile comisiei centrale de inventariere în cadrul S.C. CLUB T S.R.L.: coordonează și centralizeaza activitățile subcomisiilor de inventariere; arbitrează eventualele diferențe între subcomisiile de inventariere și persoanele gestionare pe linia de acordare de perisabilități, compensări de plusuri și minusuri în condițiile îndeplinirii cumulative a următoarelor:

plusurile și minusurile numai la sorturile aceleiași grupe de produse, plusurile și minusurile să fie în gestiune de către aceleași persoane responsabile, lipsurile să se producă în aceeași perioadă gestionară, diferențele valorice se stabilesc între totalul valorii sorturilor constatate în plus și totalul valorii constatate în minus din cadrul aceleași compensări fără a se diminua valoric patrimoniul societății;

aprobă propunerile subcomisiilor de inventariere de recuperare a minusurilor constatate în condițiile legii.

Printre măsurile premergătoare de natură contabilă se înscriu: întocmirea de documente justificative pentru toate operațiile economice și înregistrarea lor în contabilitate, stabilirea soldului scriptic a tuturor gestiunilor de valori materiale.

Efectuarea inventarierii. Organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului S.C. CLUB T S.R.L. pe anul 2012 s-a efectuat conform prevederilor Legii Contabilității nr.80/1991, al Regulamentului de aplicare a Legii Contabilității, precum și al Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 3055 din 2009 privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv.

În baza deciziei nr. 27/15.11.2012 a fost efectuată inventarierea elementelor de activ, capital propriu și datorii în perioada 20.11.2012 – 20.12.2012.

Constatarea existenței elementelor inventariate se face prin observare directă (prin numărare, cântărire, măsurare, cubare, și calcule tehnice, după caz), pentru bunurile corporale, pe bază de registre sau documente (extrase de cont confirmate de terți) pentru bunurile necorporale. Toate bunurile inventariate se înscriu în liste de inventariere care se întocmesc separat pe gestiuni, locuri de depozitare, categorii de bunuri:

bunurile de natura imobilizărilor se evaluează la valoarea actuală a fiecărui element, denumit valoare de inventar. Valoarea de inventar este estimată în funcție de prețul pieței, utilitatea bunului pentru economia întreprinderii, starea și amplasarea bunurilor.

creanțele și datoriile se evaluează la valoarea nominală, corectată, dacă este cazul, în funcție de termenii clauzelor din contract.

Pentru creanțele și datoriile incerete și în litigiu valoarea de inventar este stabilită în funcție de valoarea probabilă de încasat – plătit. În acest scop se procedează la analiza individuală a fiecarei creanțe-datorii pentru a se stabili gradul de probabilitate privind încasarea – plata.

Stabilirea rezultatelor inventarierii. Se compară soldurile scriptice din contabilitate cu soldurile faptice. Daca soldurile faptice sunt mai mari decât soldurile scriptice, rezultă un plus de inventariere, iar dacă soldurile faptice sunt mai mici decât soldurile scriptice, rezulta un minus de inventar.

Rezultatele inventarierii se consemnează într-un proces verbal de inventariere în care se înscriu: perioada de gestiune inventariată, persoanele care au făcut inventarierea, plusurile și minusurile constatate, bunurile depreciate; creanțele și datoriile incerte și în litigii, creanțele, datoriile și lichiditățile în devize, constituirea și regularizarea provizioanelor. În baza procesului verbal de inventariere, rezultatele inventarierii patrimoniale au fost consemnate în Registrul Inventar.

Contabilitatea operațiilor de regularizare. Contabilitatea operațiunilor de regularizare constă în punerea de acord a evidențelor scriptice cu situația faptică de pe teren și cuprinde operațiuni privind:

Operații privind regularizarea plusurilor și minusurilor de inventar. Odată stabilite rezultatele inventarierii, plusurile și minusurile de inventar, se procedează la înregistrarea și decontarea gestionară. A efectua această operație înseamnă a regulariza rezultatul inventarierii.

Plusurile se înregistrează ca intrări în patrimoniul unității, iar minusurile se impută. Dacă lipsurile constatate la inventariere nu sunt din vina cuiva se decontează asupra cheltuielilor sau veniturilor întreprinderii. Se pot admite compensări cantitative ale lipsurilor cu plusurile în cazul în care există riscul de confuzie între sorturile aceluiași produs, fără a se diminua patrimoniul unității. Compensarea se admite pentru aceeași perioadă de gestiune și la același gestionar.

În baza deciziei sus amintite a fost efectuată inventarierea anuală și s-au constatat următoarele:

a)-plusuri de materii prime:

b)-plusuri de materiale auxiliare:

c)-minusuri de combustibili în valoare de 1216 lei

Se impută la valoarea de înlocuire la data constatării pagubei inclusiv TVA

d)-se înregistrează lipsa unui aparat de copiat conform listei de inventar nr. 2, cu valoare contabilă de 2.135 lei complet amortizat conform listei de inventar nr. 3 :

I se impută lipsa gestionarului:

e)-se înregistrează plusuri la obiectele de inventar în depozitul central

f)-se constată plus în caserie suma de 75 lei:

Operații privind calcularea amortizărilor. Amortizarea activelor imobilizate s-a calculat și s-a înregistrat pe baza situatiei lunare de calcul. La închiderea exercițiului financiar valoarea de inventar este egală cu valoarea rămasă de amortizat. Dacă valoarea de inventar este mai mică decât cea rămasă de amortizat, diferența se regularizează astfel:

înregistrarea unei amortizări, în cazul în care se constată o depreciere ireversibilă;

constituirea unor ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale, în cazul în care se constată o depreciere reversibilă sau relativă ca urmare a unor cauze cum sunt: apariția unei deprecieri de care nu s-a ținut seama cu ocazia inventarierii, supraevaluarea imobilizărilor corporale cu ocazia reevaluării anterioare, lipsa de utilitate în momentul inventarierii.

La inventarierea anuală se constată că un utilaj achiziționat în urmă cu 4 ani este considerat uzat moral, ca urmare a faptului că pe piață a apărut unul mai performant și pe care întreprinderea dorește să îl achiziționeze.

Utilajul a fost achiziționat la un pret de 66.000 lei, durata de utilizare estimată la data achiziției de a fost de 6 ani, iar metoda de amortizare stabilită a fost cea liniară. Echipamentul este propus la casare. Cheltuielile de casare se concretizează în materiale auxiliare în valoare de 5.000 lei și se obțin piese de schimb în valoare de 8.000 lei.

Se scoate din evidență :

În situația lunară de calcul a amortizării s-a constatat că la un calculator, ca urmare a denominării leului, s-a înregistrat în plus suma de 3 lei, conform fișei amortismentului reglată.

Operații privind ajustări pentru deprecieri. Ajustările pentru deprecieri vizează elementele de activ neamortizabile a căror valoare de inventar la data închiderii exercițiului este mai mică decât valoarea contabilă de intrare. Aceste micșorări de valoare au un caracter reversibil, în consecință sunt regularizate la închiderea conturilor.

La inventarierea anuală se constată că o creanță asupra unui client, căruia i-a fost trimisă o somație de plată, în valoare de 5,950 lei prezintă un grad mare de incertitudine în ceea ce priveste încasarea, de aceea se hotărăște constituirea unei ajustări pentru deprecierea creanțelor-clienți în sumă de 5.950 lei.

Operații privind delimitarea în timp a cheltuielilor și veniturilor. Pentru a stabili corect rezultatul exercițiului este necesară separarea în timp a cheltuielilor și veniturilor înregistrate în cursul exercițiului sau preluate ca sold din exercițiul precedent. În sfera regularizării cheltuielilor și veniturilor se cuprind: operații privind înregistrarea cheltuielilor de plată (facturi neprimite, documente de plată neîntocmite) și veniturilor de realizat; operații privind regularizarea cheltuielilor determinate de facturi primite fără bunuri materiale și prestații (la cumpărător) și veniturilor pentru facturi întocmite fără expedierea bunurilor materiale sau recepția prestațiilor (la vânzător); operațiile privind regularizarea cheltuielilor și veniturilor înregistrate în avans (prestații care afectează doua exerciții); operații privind etalarea cheltuielilor pe mai multe exerciții.

– au fost achiziționate mijloace de transport în valoare de 190.872 lei printr-un contract de leasing financiar ceea ce a determinat următoarele operații:

s-au achitat în avans abonamente aferente anului viitor în suma de 18.311 lei plus TVA.

– în luna decembrie se încasează prin bancă, conform facturii, chirii aferente anului viitor în suma de 21.892 lei. plus TVA.

– se constată în extrasul de cont că s-a încasat, din eroare, suma de 412 lei

Ulterior, în urma verificărilor făcute, se restituie suma destinatarului.

Stabilirea balanței conturilor după inventariere. Dupa efectuarea inventarierii și contabilizării regularizarilor de inventar se întocmește o nouă balanță a conturilor. Funcția acesteia se manifestă cu precădere pentru pregătirea informației necesare determinării rezultatului exercitiului și asigurarea suportului informațional necesar redactării bilanțului contabil. În cadrul balanței contabile este necesară redactarea conturilor de cheltuieli și venituri cu soldurile debitoare sau creditoare.

În urma înregistrării operațiunilor determinate de lucrările de închidere a exercițiului financiar, s-a obținut următoarea balanță a soldurilor conturilor la data de 31.12.2012.

Determinarea rezultatului exercițiului și distribuirea profitului sau finanțarea pierderii. Pentru a stabili rezultatul exercițiului se procedează la închiderea conturilor de cheltuieli și venituri.

Folosind datele prezentate în balanță, închiderea conturilor de cheltuieli și venituri se prezintă astfel:

închiderea conturilor de venituri:

b ) închiderea conturilor de cheltuieli:

În urma nivelării conturilor de venituri și cheltuieli înainte de impozitare, situația în contul 121 „Profit și pierdere” se prezintă astfel:

D 121 „PROFIT și PIERDERE” C

Pentru impozitarea profitului trebuie pornit de la realitatea că nu în toate cazurile principiile subordonate imaginii fidele sunt convergente în totalitate cu principiile impunerii fiscale. De aceea, trebuie făcut distincție între rezultatul contabil și rezultatul fiscal.

Rezultatul contabil reprezintă suma globală a profitului sau pierderii exercițiului financiar ce figurează în contul 121„Profit și pierdere” înainte de impozitare.

Rezultatul fiscal reprezintă profitul impozabil sau pierderea fiscală a exercițiului, stabilit potrivit regulilor fiscale și în funcție de care se calculează volumul impozitelor exigibil.

Calcul impozitului pe profit s-a făcut astfel:

Înregistrările contabile efectuate în cursul anului au fost:

Se fac următoarele înregistrări:

Redactarea bilanțului contabil și a notelor explicative. Bilanțul contabil format listă cuprinde în formă sintetizată și în expresie valorică mijloacele economice, sursele de constituire ale acestora, precum și rezultatele financiare ale activității unui agent economic la un moment dat.

Bilanțul este un model economic, care se completează pe baza de reguli precise, ce se pot observa din tehnica de completare. Prima constatare ce se desprinde din cercetarea schemei de bilanț se referă la caracterul sau atotcuprinzător patrimonial și total cunoscut, în grupe diferite de detaliere conform unui scop informațional prestabilit.

Notele explicative la bilanț conțin informații referitoare la metodele de evaluare a activelor, precum și orice informații suplimentare care sunt relevante pentru necesitățile utilizatorilor în ceea ce privește poziția financiară și rezultatele obținute. Ele se prezintă sistematic și nu sunt limitative. Elementele prezentate în notele explicative cuprind sumele corespunzătoare anului curent și celui precedent.

3.3 – ANALIZA FINANCIARĂ PE BAZA SITUAȚIILOR ANUALE

Situația financiar-patrimonială reprezintă o anumită stare a capitalului din punct de vedere al existenței, componenței materiale și a rezultatelor obținute. Activul bilanțului reprezintă o utilizare a resurselor financiare. În activul bilanțului elementele sunt ordonate după gradul lor de lichiditate, respectiv posibilitatea de a fi transformate în bani, în scopul recuperării rapide a capitalurilor investite.

Potrivit bilanțului contabil la data de 31.12.2012 structura activului se prezintă astfel:

Tabel nr.2 – Structura activului în perioada 2010-2012

Analizând datele de mai sus am constatat faptul ca s-a înregistrat o creștere a imobilizărilor financiare de 9.325 ron.

Grafic această situație poate fi redată astfel:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Grafic 5- Evoluția imobilizărilor financiare în perioada 2010-2012

Evoluția activelor este redată astfel:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Grafic nr. 6 – Evoluția activelor imobilizate și a celor circulante în perioada 2010-2012

Pasivul bilanțului reflectă sursele de proveniență a capitalurilor (propii și împrumutate) întreprinderii. Structurarea pasivelor se face după gradul de exigibilitate, respectiv însușirea de a deveni scadente la un anumit termen. În ceea ce privește pasivul acesta se prezintă astfel:

Tabel nr. 3 – Structura pasivului în perioada 2010-2012

Am constatat că s-a produs o majorare a capitalului propiu în 2012 față de 2011 cu 7.346 ron. Din totalul pasivului la 31.12.2012 de 2.868.583 ron, ponderea o dețin următoarele elemente de pasiv: – capital propiu însumează 982.925 ron, ceea ce reprezintă 47,88 %.;

– datorii totale însumează 1.885.658 ron, ceea ce reprezintă 52,12 %.

Grafic această situație poate fi redată astfel:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Grafic nr. 7 – Stuctura procentuală a elementelor în total pasiv

Evoluția pasivelor este redată astfel:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Grafic nr. 8 – Evoluția elementelor de pasiv în perioada 2010 – 2012

Analiza situației nete. Bilanțul contabil sintetizează starea patrimonială la un moment dat, prin prezentarea activului și pasivului întreprinderii la încheierea exercițiului financiar. Situația netă reprezintă activul neangajat în datorii și îmbracă următoarea formă:

Calculând situația netă a întreprinderii am obținut următoarele date:

Tabel nr. 4 – Situația netă în perioada 2010-2012

Acest indicator reflectă valoarea activului realizabil la un moment dat și răspunde cerințelor acționarilor cât și creditorilor, deoarece această valoare constituie garanția recuperării creanțelor lor. Evoluția situației nete este redată în graficul de mai jos.

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Grafic nr. 9 – Evoluția situației nete în perioada 2010 – 2012

Se observă că în 2012 situația netă a crescut cu 617.321 ron, față de anul 2011, ceea ce ne arată că societatea are o poziție financiară bună și există resurse pentru acoperirea datoriilor.

Analiza fondului de rulment. Fondul de rulment este indicatorul care exprimă în mărime absolută lichiditatea unei întreprinderi. Acesta reprezintă un indicator obținut prin prelucrarea informațiilor din bilanț:

FRF = Active circulante nete – Datorii pe termen scurt

Prin prelucrarea datelor din bilanț am obținut următoarele date:

Tabel nr. 5 – Analiza fondului de rulment în perioada 2010-2012

Existența unui fond de rulment pozitiv arată o stare de echilibru financiar bună.

Evoluția fondului de rulment este redată în graficul următor:

EMBED MSGraph.Chart.8 \s

Grafic nr. 10 – Evoluția fondului de rulment în perioada 2010-2012

Analiza structurii patrimoniale urmărește analiza ponderii diferitelor elemente patrimoniale. Ratele de structură permit normalizarea situației patrimoniului, acesta ajutând la o comparație facilă între întreprinderi de dimensiuni diferite, precum și la observarea rapidă a unor modificări structurale în cadrul unei întreprinderi de-a lungul timpului.

Aceste situații sunt foarte utile în compararea unor firme de dimensiuni diferite sau pentru a examina tendința de-a lungul timpului pentru o anumită întreprindere. De asemenea, este permisă observarea rapidă a importanței activelor lichide (creanțe și disponibil) în totalul activelor.

1. Indicatori de lichiditate

Lichiditatea semnifică :

abilitatea unui activ de a fi transormat în bani rapid și cu o pierdere minimă de valoare. Aceasta definiție este cunoscută și ca lichiditate externă atunci când este analizată o întreprindere și se referă la posibilitatea investitorului de a tranforma în bani plasamentul în acțiuni la întreprinderea respectivă;

abilitatea unei întreprinderi de a-și onora la scadență obligațiile de plată asumate pe seama activelor curente. Această definiție mai este cunoscută și sub denumirea de lichiditate internă.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a acoperi datoriile totale. Analiza lichidității și a solvabilității se efectuează cu ajutorul unor rate financiare care reflectă abilitatea unei entități de a-și onora obligațiile financiare exigibile pe termen scurt. Ele compară datoriile pe termen scurt (față de furnizori, bugetul statului) cu activele curente sau cu fluxul de disponibilități care va permite onorarea acelor datorii. Principalele rate de lichiditate și solvabilitate operaționale în analiza financiară a întreprinderii sunt :

Indicatorul lichidității curente =

4.531.738 : 1.412.782 = 3,21

Dacă nivelul ratei este mai mic decât 1, aceasta indică un capital de lucru negativ. Este important ca nivelul acestui indicator să fie comparat cu niveluri medii ale ramurii sau cu cele înregistrate de competitori, pentru a avea o imagine corectă asupra abilității firmei de a-și onora obligațiile curente asumate.

În concluzie, un nivel de 3,21 reprezintă un nivel asigurator al acestei rate, iar un nivel mai mic de 1,0 poate fi un semnal de alarmă privind capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile scadente pe termen scurt.

Indicatorul lichidității imediate = Active curente – Stocuri

Datorii curente

(4.531.738 – 2.693.429) : 1.412.782 = 1,3

Acest indicator măsoară câte unități monetare de active revin la o unitate monetară de datorii pe termen scurt. Un nivel de 0,8 – 1,0 al acestui indicator este apreciat drept corespunzător, în vreme ce un nivel mai mic de 0,5 poate evidenția problemele de onorare a plăților scadente.

2. Indicatori de risc:

a) Indicatorul gradului de îndatorare 0 : 3.648.694 * 100 = 0

b) Indicatorul privind acoperirea dobânzilor – determină de câte ori entitatea poate achita cheltuielile cu dobânda. Cu cât valoarea indicatorului este mai mică, cu atât poziția entității este considerată mai riscantă.

830.961 : 93.521 = 8,89

3. Indicatori de activitate (indicatori de gestiune) – furnizează informații cu privire la:

– viteza de intrare sau de ieșire a fluxurilor de trezorerie ale entității;

– capacitatea entității de a controla capitalul circulant și activitățile comerciale de bază ale entității;

– viteza de rotație a stocurilor (rulajul stocurilor) – aproximează de câte ori stocul a fost rulat de-a lungul exercițiului financiar

sau

Număr de zile de stocare – indică numărul de zile în care bunurile sunt stocate în unitate

2.704.437 : 5.557.708 * 365 = 177,64

– viteza de rotație a debitelor-clienți

– calculează eficacitatea entității în colectarea creanțelor sale;

– exprimă numărul de zile până la data la care debitorii își achită datoriile către entitate.

0 : 8.174.071 * 365 zile = 0

O valoare în creștere a indicatorului poate indica probleme legate de controlul creditului acordat clienților și, în consecință, creanțe mai greu de încasat (clienți rău platnici).

– viteza de rotație a creditelor-furnizor – aproximează numărul de zile de creditare pe care entitatea îl obține de la furnizorii săi. În mod ideal ar trebui să includă doar creditorii comerciali.

5.557.708 * 153 = 0

unde pentru aproximarea achizițiilor se poate utiliza costul vânzărilor sau cifra de afaceri.

– viteza de rotație a activelor imobilizate – evaluează eficacitatea managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumită cantitate de active imobilizate

8.174.071 : 932.588 = 8,76

– viteza de rotație a activelor totale

8.174.071 : 5.534.352 = 1,48

4. Indicatori de profitabilitate – exprimă eficiența entității în realizarea de profit din resursele disponibile:

a) Rentabilitatea capitalului angajat – reprezintă profitul pe care îl obține entitatea din banii investiți în afacere:

830.961 : 4.121.570 = 0,20

unde capitalul angajat se referă la banii investiți în entitate atât de către acționari, cât și de creditorii pe termen lung, si include capitalul propriu și datoriile pe termen lung sau active totale minus datorii curente.

b) Marja brută din vânzări

1.011.522 : 8.174.071 = 12,37 %

O scădere a procentului poate scoate în evidență faptul că entitatea nu este capabilă să își controleze costurile de producție sau să obțină prețul de vânzare optim.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Pentru a putea satisface cerințele informaționale ale analizei financiare, contabilitatea a fost confruntată cu necesitatea elaborarii unui procedeu propiu de generalizare și sintetizare a datelor și informațiilor, ceea ce a implicat crearea unui instrument corespunzător și anume bilanțul contabil. Acesta reprezintă documentul oficial la încheierea exercițiului financiar.

Bilanțul contabil surprinde situația patrimonială a întreperinderii la un moment dat, furnizând informații cu privire la echilibrul financiar al întreprinderii respective.

Analiza datelor din situațiile financiare anuale prezentate în lucrarea de față, la S.C. CLUB T S.R.L., aduce un plus de relevanță, claritate și expresivitate în aprecierea situa’iei economico-financiare.

Conducerea firmei analizează la finele fiecărui an, situația stocurilor, a bilanțului și se ghidează în luarea deciziilor manageriale viitoare.

Spre exemplu, pe baza situației prezentate în Bilanțul de la finele anului 2012, conducerea a realizat o analiză sub formă de grafice de variație, în funcție de anii precedenți. Concluzia a fost că pentru anul 2012 curba vânzărilor, a veniturilor, a fost în urcare față de anul 2011, deci afacerea este rentabilă pentru conducere, aducând profit. De asemenea, această rentabilitate a fost studiată și pe baza indicatorilor de analiză a situațiilor financiare expuși în lucrarea de față, iar rezultatul analizei a fost favorabil conducerii.

Datele prezentate de situațiile financiare anuale au importanță și pentru utilizatorii externi în ceea ce privește solvabilitatea firmei. Furnizorii principali ai S.C. CLUB T S.R.L. (interni și externi), pe baza datelor furnizate de indicatorii de solvabilitate, la începutul fiecărui an, renegociază termenii contractelor încheiate (stabilesc la începutul fiecărui an dacă se prelungesc contractele încheiate cu firma, cu acte adiționale sau nu, în ce limită de creditare, ce termen de plată se acordă, ce discount, pe ce perioadă).

Pe baza informațiilor din bilanț s-au determinat indicatorii economico-financiari prin intermediul cărora se poate stabili un diagnostic al situației financiare a societății:

Situația netă a avut o valoare de 3.648.694 ron, ceea ce reflectă faptul că societatea are capacitatea de a se adapta schimbărilor;

Fondul de rulment a avut o valaoare de 3.1.88.982 ron, ceea ce arată că resursele stabile sunt suficiente pentru acoperirea utilizărilor stabile, și nu există riscul de insolvabilitate a firmei;

Indicatorul de lichiditate a avut valoarea de 3,21, ceea ce înseamnă că nu există pericolul intrării întreprinderii în încetare de plăți;

Indicatorul gradului de îndatorare a avut o valoare de 0, ceea ce înseamnă că firma s-a îndatorat mult peste limitele admise;

Viteza de rotație a activelor totale a avut o valoare de 1,48 ceea ce înseamnă că întrepriderea nu generează suficiente vânzări față de activele pe care le utilizează.

Propunerea mea ar fi să se creeze provizioane, care pot reprezenta o sursă reală de lichiditate, necesare finanțării de cheltuieli ce devin exigibile în perioada următoare, reducând riscul de insolvabilitate în care se află firma la 31 decembrie 2012.

În cadrul activelor societății ponderea cea mai mare o dețin activele imobilizate (imobilizări financiare), în valoare de 9.325 ron.

Se impune auditarea conturilor de imobilizări, constituirea de ajustări pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor, pentru acele active care nu produc efecte scontate. Se impune creșterea cotei de piață, dezvoltarea imaginii societății pe piață printr-o campanie susținită de publicitate și reclamă, prin acordarea de fonduri în acest sens.

Managerul societății nu trebuie să ia nicio decizie fără a consulta în prealabil directorul economic al firmei, pentru a-i oferi un studiu privind analiza economico – financiară a firmei. În acest fel ar putea avea o imagine de ansamblu cât mai reală a poziției economice în care se află societatea pentru a se putea lua cea mai bună decizie în acel moment. S-ar reduce riscurile la care este supusă firma în urma luării unei decizii greșite.

Strategia imediată și de perspectivă a societății se definește prin următoarele obiective: continuarea consecventă a modernizării proceselor de producție ca urmare a unui program investițional preconizat până în anul 2014; menținerea, lărgirea și consolidarea poziției întreprinderii pe piața externă și internă.

Ca și propunere ar fi introducerea tabloului de finanțare care este documentul financiar de sinteză cu caracter complementar, care explică variația patrimoniului întreprinderii, evidențiind fluxurile financiare care au avut loc în cursul perioadei analizate. El constituie un instrument extrem de eficient în diagnosticarea financiară a unei întreprinderi.

În elaborarea tabloului de finanțare se utilizează în principal datele din două bilanțuri succesive, precum și cele din contul de rezultate. Tabloul de finanțare se delimitează ca o „punte" între bilanțul de deschidere și bilanțul de închidere al unui exercițiu.

Necesitatea utilizării tabloului de finanțare se întemeiază pe faptul că acesta furnizează utilizatorilor informații utile privind evoluția globală a trezoreriei ceea ce permite acestora sa evalueze capacitatea întreprinderii de a genera lichidități, sau, după caz, necesitățile în materie de disponibilități.

BIBLIOGRAFIE

1.Bojian. O., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, București, 2004.

2.Bojian, O., Bazele contabilității, Editura Economică, București, 2008.

3.Brezeanu, P., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura ASE, București, 2001.

4.Caraiani, C., Bazele contabilității, Editura ASE, București, 2009.

5.Dincă, A., Contabilitatea agenților economici, Ed. Tribuna Economică, București, 2008.

6.Dumitru, Ghe.,Contabilitate financiară, Editura Muntenia, Constanța, 2009.

7.Dumitrean, E., Contabilitate financiară, Editura Sedcom Libris, Iași, 2008.

8.Epuran, M., Bazele contabilității, Editura de Vest, Timișoara, 2007.

9.Feleagă, N., Sisteme contabile comparate, Editura Economică, București, 2005.

10.Feleagă, N., Ionașcu, I., Tratat de conatbilitate financiară, Editura Economică, București, 2008.

11.Feleagă, N., Malciu, L., Politici și opțiuni contabile , Editura Economică, București, 2002.

12.Georgescu, I., Istrate, C., Huian, C., Impactul reorganizării societăților comerciale asupra calității informației contabile, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009.

13.Georgescu, N., Analiza bilanțului contabil, Editura Economică, București, 2008.

14.Horomnea, E., Budugan, D., Tabără, N., Georgescu, I., Bețianu, L., Bazele contabilității, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006.

15.Horomnea, E., Fundamentele științifice ale contabilității,Editura Tipo Moldova, Iași, 2009.

16.IAS 1, Prezentarea situațiilor financiare, Editura CECAR, București, 2006.

17.Istrate, C., Introducere în contabilitate, Editura Polirom, Iași, 2002.

18.Ișfănescu, A., Analiză economico-financiară, Editura ASE , București, 2009.

19.Lambru, G.,Contabilitatea întreprinderii, Ed. Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 2006.

20.Matiș, D., Pop, A, Contabilitate financiară Ediția a II-a, Editura Casa Cărți de Științe, București, 2008.

21.Minu, M.,Contabilitatea ca instrument de putere, Editura Economică, București, 2009.

22.Ministerul Finanțelor, Sistemul contabil al agenților economici, Editura Economică, București, 2008.

23.Mitea, N., Bazele contabilității, Ed. Fundația „Andrei Șaguna”, Constanța, 2006.

24.Munteanu, V., Contabilitatea financiară a întreprinderilor armonizată cu Directivele Contabile Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, Editura Luminalex, București, 2003.

25.Negescu, M., Evoluție și perspective în domeniul financiar-contabil, Editura ASE, București, 2001.

26.Nicolescu, O., Management, Ed. Economică, București, 1997.

27.Petcu, M., Bazele contabilității și contabilitate financiară, Editura Tribuna Economică, București, 2008.

28.Petrovici, V., Bazele managementului, Ed. Muntenia, Constanța, 2003.

29.Possler, L., Lambru, G., Contabilitatea întreprinderilor, Editura Fundației Andrei Șaguna, Constanța, 2004.

30.Prutianu, Ș., Cercetarea de marketing, Ed. Polirom, București, 2005.

31.Ristea, M., Contabilitate financiară, Editura Universitară, București, 2005.

32.Ristea, M., Contabilitate aprofundată, Editura Universitară, București, 2006.

33.Tabără, N., Modernizarea contabilității și controlului de gestiune, Editura Tipo Moldova, Iași, 2006.

34.Toma, C., Contabilitatea comerțului exterior, Editura Sedcom Libris, Iași, 2005.

35.Tudorache, S., Contabilitatea întreprinderii, Ed. Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 2001.

BIBLIOGRAFIE

1.Bojian. O., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, București, 2004.

2.Bojian, O., Bazele contabilității, Editura Economică, București, 2008.

3.Brezeanu, P., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura ASE, București, 2001.

4.Caraiani, C., Bazele contabilității, Editura ASE, București, 2009.

5.Dincă, A., Contabilitatea agenților economici, Ed. Tribuna Economică, București, 2008.

6.Dumitru, Ghe.,Contabilitate financiară, Editura Muntenia, Constanța, 2009.

7.Dumitrean, E., Contabilitate financiară, Editura Sedcom Libris, Iași, 2008.

8.Epuran, M., Bazele contabilității, Editura de Vest, Timișoara, 2007.

9.Feleagă, N., Sisteme contabile comparate, Editura Economică, București, 2005.

10.Feleagă, N., Ionașcu, I., Tratat de conatbilitate financiară, Editura Economică, București, 2008.

11.Feleagă, N., Malciu, L., Politici și opțiuni contabile , Editura Economică, București, 2002.

12.Georgescu, I., Istrate, C., Huian, C., Impactul reorganizării societăților comerciale asupra calității informației contabile, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009.

13.Georgescu, N., Analiza bilanțului contabil, Editura Economică, București, 2008.

14.Horomnea, E., Budugan, D., Tabără, N., Georgescu, I., Bețianu, L., Bazele contabilității, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006.

15.Horomnea, E., Fundamentele științifice ale contabilității,Editura Tipo Moldova, Iași, 2009.

16.IAS 1, Prezentarea situațiilor financiare, Editura CECAR, București, 2006.

17.Istrate, C., Introducere în contabilitate, Editura Polirom, Iași, 2002.

18.Ișfănescu, A., Analiză economico-financiară, Editura ASE , București, 2009.

19.Lambru, G.,Contabilitatea întreprinderii, Ed. Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 2006.

20.Matiș, D., Pop, A, Contabilitate financiară Ediția a II-a, Editura Casa Cărți de Științe, București, 2008.

21.Minu, M.,Contabilitatea ca instrument de putere, Editura Economică, București, 2009.

22.Ministerul Finanțelor, Sistemul contabil al agenților economici, Editura Economică, București, 2008.

23.Mitea, N., Bazele contabilității, Ed. Fundația „Andrei Șaguna”, Constanța, 2006.

24.Munteanu, V., Contabilitatea financiară a întreprinderilor armonizată cu Directivele Contabile Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, Editura Luminalex, București, 2003.

25.Negescu, M., Evoluție și perspective în domeniul financiar-contabil, Editura ASE, București, 2001.

26.Nicolescu, O., Management, Ed. Economică, București, 1997.

27.Petcu, M., Bazele contabilității și contabilitate financiară, Editura Tribuna Economică, București, 2008.

28.Petrovici, V., Bazele managementului, Ed. Muntenia, Constanța, 2003.

29.Possler, L., Lambru, G., Contabilitatea întreprinderilor, Editura Fundației Andrei Șaguna, Constanța, 2004.

30.Prutianu, Ș., Cercetarea de marketing, Ed. Polirom, București, 2005.

31.Ristea, M., Contabilitate financiară, Editura Universitară, București, 2005.

32.Ristea, M., Contabilitate aprofundată, Editura Universitară, București, 2006.

33.Tabără, N., Modernizarea contabilității și controlului de gestiune, Editura Tipo Moldova, Iași, 2006.

34.Toma, C., Contabilitatea comerțului exterior, Editura Sedcom Libris, Iași, 2005.

35.Tudorache, S., Contabilitatea întreprinderii, Ed. Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 2001.