Lucrări Curente de Organizare și Amenajare a Terenului

3.1.1 Lucrări curente de organizare și amenajare a terenului

Lucrările de organizarea a terenului încep cu proiectarea lucrărilor de sistematizare și organizare a teritoriului pe care dorim să înființam plantația de vița de vie . Aceasta constă în comasarea terenului în unități după criterii economice, în stabilirea modului de folosință optim, a soluțiilor de îmbunătățire a fertilității solului, stabilirea sortimentului de soiuri de viță de vie, etc.

Dupa organizarea terenului se trece la întocmirea proiectului tehnico – economic, care are ca scop organizarea interioară a terenului pentru noua plantație, prin adoptarea unor soluții tehnice și organizatorice moderne. Unele din aceste soluții, ca de exemplu parcelarea terenului, stabilirea zonelor de întoarcere a mijloacelor mecanizate, stabilirea rețelei de drumuri, proiectarea sistemului de irigare și a celui de alimentare cu apa, sunt comune atât plantațiilor de pe terenurile cu pantă mai mică de 14% , cât și de pe cele cu pănta mai mare de 14 % sau de pe nisipuri. Înființarea plantațiilor pe terenuri cu panta mai mare de 14% cuprinde însă unele măsuri specifice, cum sunt stabilirea soluțiilor de amenajare a terenului în vederea combaterii eroziunii solului și de evacuare a surplusului de apă.

Parcelarea terenului în subunități de exploatare, constă în împărțirea acestuia în subunități teritoriale de lucru care sunt: trupul, tarlaua, și parcela. Această împărțire creează condiții favorabile de organizare judicioasa a muncii, de executare mecanizată a lucrărilor, de prevenire și combatere a eroziunii solului.

Tabel 3.1

Dimensiunile unităților și subunităților rezultate în urma

parcelării în funcție de gradul de accidentare a terenului

Trupul viticol poate avea forma în funcție de orografia terenului. Suprafața este de 300-500 hectare, ceea ce permite organizarea procesului de producție în una până la 2-3 ferme viticole specializate. Trupul cuprinde toate elementele unei expolatări raționale ( drumuri, canale de irigații, instalație de apă etc.) , care se transmit sub forma unor rețele până la nivelul parcelei. (tabel 3.1)

Tarlaua ( 30-50 hectare ) constituie subunitatea teritorială în cadrul căreia sunt dimensionate lucrările de mecanizare. De aceea se impune ca lungimea ei să fie cât mai mare (500-1.000 m), cunoscând că sub 300 m scade mult randamentul folosirii tractoarelor și a mașinilor agricole. De obicei ea trebuie să aibă forma de dreptunghi, orientată pe direcția nord-sud în cazul terenurilor relativ plane cu pante de 0-4%, perpendicular pe direcția vântului dominant pe nisipuri și paralele cu direcția generală a curbelor de nivel, pe terenurile cu pantă mai mare de 4%.(tabel 3.1)

Parcela ( 3-5 hectare) este subunitatea de bază a unei plantații viticole. Dispuse una lângă alta, în sensul lungimii tarlalei, ele formează un pachet de 3-10 parcele alcătuit din același soi și portaltoi, care primesc aceleași lucrări agrofitotehnice. Lungimea unei parcele și respectiv a unui rând este de 100 ± 20 m. (tab. 3.1)

Amenajarea zonelor de întoarcere și de trecere a tractoarelor, pe terenurile cu pantă mai mare de 14% , se amenajează sub forma unor rampe în curba cu contrapantă ( circa 6%), care să permită trecerea de pe platforma superioară la cea următoare. Pentru sistema actuală de masini , lățimea zonei de întoarcere trebuie să fie de 6 m. În cazul în care se prevede recoltarea mecanizată a strugurilor se impune lățimea de 8-10 m.

Schema 1- Organizarea trupului și a tarlalei viticole

Amplasarea rețelei de drumuri se efectuează în funcție de subunitățile teritoriale pe care le deservesc. Sunt folosite patru categorii de drumuri. Drumurile magistrale (6-8m) fac legătura între trupuri, masive și centrele de productie. Drumurile principale delimitează tarlalele și sunt de două feluri : transvesale și în sepentină. Drumurile transversale ( 4-5m ) delimitează tarlalele pe direcția curbelor de nivel și în zona de întoarcere a agregatelor, iar drumurile în serpentină ( 4m ) fac legatura între drumurile principale și cele transversale. Paralel cu acestea este amplasata și rețeaua de colectare a apelor.

Folosirea rațională a fondului funciar impune ca rețeaua de drumuri să nu depăsească 5-6 % din totalul suprafeței amenajate. În cazul terenurilor accidentate și cu pante mai mari de 24%, drumul principal poate fi înlocuit cu un funicular.

Amenajarea pentru irigație, se referă la aducțiunea apei până la nivelul parcelei, prin canale magistrale, principale sau secundare sau prin conducte îngropate sub presiune. O altă serie de amenajări constau din nivelarea terenului și din unele amenajări interioare pe care le reclamă aplicarea metodei de udare adoptate ( ex. udare localizată prin picurare, subterană). Gradul ridicat de intesivizare a viticulturii reclamă proiectarea amenajărilor în vederea irigării viței de vie într-o concepție modernă, în sensul automatizării distribuției apei și a prevenirii eroziunii solului, a asigurării drenajului necesar și a altor lucrări ( irigări fertilizante, combaterea bolilor și dăunătorilor, îngrăsarea pe frunze etc. ) .

Lucrări de organizare și amenajare pe terenuri în pantă

Organizarea terenului și amenajarea versanților prezintă o mare importanță pentru țara noastră, deoarece peste 70% din plantațiile de vii sunt amplasate pe pante. În funcție de panta versanților și a condițiilor pedoclimatice, sunt folosite diverse sisteme de organizare astfel :

Pe terenurile cu pantă mai mică de 4%, neexistând pericol de eroziune, nu se aplică metode deosebite, iar orientarea rândurilor se face în funcție de lumină, sau de cerințele metodei de irigare.

Pe terenurile cu pantă de 4-14% , prevenirea și combaterea eroziunii solului se face prin orientarea rândurilor de viță de vie pe direcția generală a curbelor de nivel, completată prin măsuri agrotehnice antieroziale ( ex : erbicidarea ) . Pe suprafețele cu intensitate a eroziunii mai mare, orientarea rândurilor pe direcția curbelor de nivel este însoțită de măsuri speciale cum sunt : benzi inierbate, amplasate în funcție de pantă la 10-20 m una de alta : canale înclinate , pentru evacuarea excesului de apă , sau canale orizontale, în podgoriile din Dobrogea, cu climat secetos, care rețin apa din precipitații.

Pe terenurile cu pantă de 14-24 %, amenajarea versanților constă în terasarea terenului.

Terasarea este o metodă veche, care se practică încă în multe zone viticole.

Tipuri de terase . Sunt folosite două tipuri în funcție de însușirile fizico-chimice ale solului, de cantitatea de precipitații, de mărimea pantei și de înclinarea platformei :

terase cu platformă orizontală (pentru reținerea totală a apei), recomandate în podgoriile cu precipitații insuficiente (sub 450-500 mm), cum sunt cele din Dobrogea, sudul Moldovei , unde se întâlnesc și soluri cu permeabilitate ridicată :

terase cu platformă înclinată în sensul pantei, de maximum 5-6 %, care asigură evacuarea excesului de apă , acestea recomandându-se în podgoriile cu precipitații suficiente ( peste 500 mm ) , pe solurile cu textură mijlocie, lutoase sau luto-argiloase ( ex: Dealul Mare, Târnave, Minis, Drăgășani ).

Deoarece în majoritatea podgoriilor din țara noastră predomină solurile și rocile slab coezive, ce au stabilitatea redusă, înălțimea taluzului este limitată

la maximum 1,5 – 2,5 m, cu înclinare de 1/1-1/1,5.

În vederea consolidării taluzului, se execută însămânțarea cu ierburi perene în amestec.

Lățimea terasei se stabilește astfel încât să aibă cel puțin trei rânduri de viță de vie, să poată fi lucrată mecanizat și să reprezinte multiplul distanței între rânduri.

Terasele în general se execută mecanizat, cu utilaje speciale ca plugurile balansiere și buldozere.

3.1.2 Alegerea și amplasarea soiurilor

Producția de struguri și calitatea ei depind în mare măsură de reglarea raporturilor dintre cerințele biosistemului altoi/portaltoi și de gradul de favorabilitate a condițiilor de biotop.

Alegerea portaltoiului. Portaltoii care se folosesc în combinațiile de altoire trebuie să fie cei mai bine adaptați la condițiile ecopedoclimatice ale zonei , cum sunt : însușirile hidrofizice, reacția solului, consistența acestuia, textura, rezistența la calcar.

Portaltoii admiși la înmulțire sunt : Berlandieri x Riparia Selecția Oppenheim 4 , Kober 5 BB, Riparia gloire, Ruggeri 140, Paulsen1103, Solonis x Riparia 16.16.

Alegerea soiurilor s-a efectuat conform prevederilor lucrării de zonare a soiurilor în România și de direcțiile de specializare prevăzute pentru regiunea viticolă de referință și conform listei de soiuri eligibile, publicată în Ordinul 247/ din 8 mai 2008, modificat și completat de Ordinul 269 din 30 aprilie 2009.

Viticultura arealului dobrogean este diversificată, dar prioritate are producerea vinurilor albe de calitate superioară, de aceea pentru plaiul Mihai Viteazu propunem următoarele soiuri:

RIESLING ITALIAN

PINOT GRIS

MUSCAT OTTONEL

SOIUL RIESLING ITALIAN

Sinonime: Weisser Walschriesling-în Germania

Riesling blanc-în Franța

Kleinriesler- în

Origine: originea acestui soi este incertă.

Arealul de cultură: soiul Riesling italian este un soi cu largă răspândire, cunoscut aproape în toate țările viticole din Europa. În țara noastră, nu există podgorie în care să nu fie cunoscut acest soi. Pe suprafețe mai întinse se cultivă în podgoriile din Transilvania și Dealul Mare.

a) Caractere agrobiologice

Dezmugurirea are loc în a doua jumătate a lunii aprilie până în prima decadă a lunii mai.

Înflorirea se desfășoară spre sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie sau în primele decade ale lunii iunie.

Pârga are loc mai frecvent în decursul lunii august iar în unii ani la sfârșitul lunii iulie.

Maturarea se încheie în general în cursul lunii septembrie, iar în anii reci întârzie până în prima jumătate a lunii octombrie.

Vigoarea este mijlocie, lăstarii cresc mult în lungime.

b) Caractere agrotehnice

Soiul Riesling italian prezintă o creștere mijlocie. Coardele sunt subțiri, alcătuind un caracter de soi fără ca aceasta să influențeze asupra diferențierii mugurilor.

Coeficienții de fertilitate absolut și relativ au valori ridicate (2,0 respectiv 1,4). Soiul deține o rezistență mijlocie la ger, fiind sensibil la secetă, la mană și la oidium. Perioada de vegetație este de 166-210 zile.

c) Caractere tehnologice

Maturarea deplină are loc la 3-4 săptămâni după cea a soiului Chasselas doré când realizează 190-200 g/l zaharuri în must și un conținut în aciditate totală de 4,4-4,8 g/l H2SO4. Culesul este declanșat atunci când se ajunge la 210-220 g/l zaharuri în must, cărora le corespunde aciditatea totală de 4,0 g/l H2SO4. Soiul se pretează uneori la un grad mai mare de supramaturare (240-260 g/l). Soiul reclamă atribuirea unor încărcături moderate. În condițiile de la Murfatlar, prin lăsarea la tăierea în uscat a 12-19 ochi/m2 au fost obținute recolte de struguri cuprinse între 6,5-8,7 t/ha. Soiul Riesling italian se pretează la modernizarea plantațiilor clasice în plantații conduse în formă semiînaltă.

SOIUL PINOT GRIS

Sinonime: Pinot cendre, Affum- în Franța

Rulander, Burgunder roter- în Germania

Piros burgundi- în Ungaria

Origine: soi de origine franceză, răspândit în majoritatea țărilor viticole ale lumii.

Arealul de cultură: soiul Pinot gris este răspândit în majoritatea podgoriilor din Europa. În România a fost luat în cultură după atacul filoxerei. Are o răspândire foarte largă fiind extins în majoritatea podgoriilor cu renume. Cele mai bune rezultate le dă în podgoriile Murfatlar și Târnave.

a) Caractere agrobiologice

Dezmugurirea are loc de obicei în decursul lunii aprilie și la începutul lui mai.

Înfloritul are loc în ultima decadă a lunii mai sau în prima decadă din iunie.

Pârga începe în cursul lunii iulie cel mai adesea în cursul lunii august.

Maturarea strugurilor se încheie, în general în luna septembrie.

Vigoarea butucilor e mijlocie sau mică.

b) Caractere agrotehnice

Soiul Pinot gris prezintă o perioadă scurtă de vegetație (160-170 zile). El este sensibil la putregaiul cenușiu și la mana viței de vie; are în schimb o rezistență sporită la ger, dar mai ales la secetă. În podgoria Murfatlar, fertilitatea este mijlocie. Reacționează bine la aplicarea operațiunilor în verde.

c) Caractere tehnologice

Maturarea boabelor are loc la două săptămâni după cea a soiului Chasselas doré, când realizează 210-220 g/l zaharuri în must. Pozitiv este faptul că nu devine deficitar în aciditatea totală, nici în condițiile cele mai secetoase din noastră (podgoria Murfatlar). Este unul din soiurile care se pretează cel mai bine la supramaturare, realizând în mod curent concentrații de 230-250 g/l. În anii cu toamne lungi și însorite foarte favorabile instalării putregaiului nobil, se realizează conținuturi de 250-300 g/l zaharuri în must, uneori chiar mai mult. La maturitatea deplină soiul Pinot gris ajunge la 5,2 g/l H2SO4 aciditate totală, iar la cules 4,5 g/l H2SO4 aciditate totală.

Producțiile obținute la Murfatlar sunt în medie de 6 t/ha; pentru aceasta se atribuie o încărcătură de 14 ochi/m2, cu coarde lungi de 10 ochi.

SOIUL MUSCAT OTTONEL

Sinonime: Muskat Ottonel weiss- în

Ottonel blanc- în Italia

Origine: e un soi originar din Franța, obținut din semințe și introdus în cultură în anul 1852 de către Robert Moreau, viticultor din .

Arealul de cultură: soiul Muscat Ottonel are o largă răspândire în cultură, fiind cultivat în toate țările viticole. În România, este răspândit în majoritatea podgoriilor în special în podgoriile Dealul Mare, Odobești și Drăgășani.

a) Caractere agrobiologice

Dezmugurirea are loc în luna aprilie, dar poate întârzia până în prima decadă a lunii mai.

Înflorirea se desfășoară la sfârșitul lunii mai și în prima jumătate a lunii iunie.

Pârga începe în a doua jumătate a lunii iulie sau în prima jumătate a lunii august.

Maturarea se încheie în cursul lunii septembrie sau în prima decadă a lunii octombrie.

Vigoarea este mijlocie.

b) Caractere agrotehnice

Este singurul soi pentru vin cu aromă de “” care poate fi cultivat pe scară largă în Transilvania și în . La aceasta contribuie preferințele acestui soi pentru un climat mai răcoros, în care scapă de rigorile secetei din timpul verii și de degradarea aromei de muscat, precum și de rezistența sa bună la ger și la putregaiul cenușiu. La aceasta a contribuit de asemenea fertilitatea (coeficientul absolut și relativ 1,7 respectiv 1,4) mai ridicată și productivitatea mai mare. Perioada de vegetație este de 166-210 zile.

c) Caractere tehnologice

Maturarea boabelor are loc la 1-2 săptămâni după cea a soiului Chasselas doré. La maturarea deplină mustul deține 190-210 g/l zaharuri în must. Caracteristic pentru acest soi este conținutul scăzut în aciditate, fapt pentru care sunt evitate arealele de cultură din sudul țării. El prezintă aptitudini sporite de supramaturare realizând la cules concentrații cuprinse între 232-268 g/l zaharuri în must și 2,6-3,2 g/l H2SO4 aciditate totală.

Aceste soiuri s-au ales pentru că sunt reprezentative, respectiv autorizate în podgoria Istria – Babadag, din ele obținându-se vinuri cu denumire de origine controlată.

3.1.3 Alegerea distanțelor de plantare

După distanțele de plantare se determină densitatea plantației, gradul de folosire a terenului și a spațiului aerian, forma de conducere a butucilor și sistemul de plantație viticolă. Se impune ca la dimensionarea spațiului de nutriție să se țină seama de condițiile ecologice, vigoarea soiurilor cultivate și de posibilitățile de mecanizare pentru arealul de referință.

În funcție de condițiile ecologice în decusul timpului au fost folosite în mod tradițional distanțe de plantare foarte diferite, care ne dau posibilitatea de a alege astăzi pe cele mai potrivite, care converg către densitatea mijlocie de 3.788-5.000 butuci / hectar.

În funcție de vigoarea soiurilor, în una și aceeasi podgorie sunt adoptate distanțe de plantare mai mari în cazul soiurilor viguroase ( Cabernet Sauvignon, Fetească regală) , și distanțe mai mici, la cele mai puțin viguroase ( Muscat Ottonel, Chardonnay ) .

Ca urmare, în etapa actuală, distanțele de plantare cele mai folosite în podgoria Murfatlar pentru soiurile de struguri pentru vin, sunt de 2,0-2,4 m între rânduri și de 1,0-1,2 m pe rând, cu folosirea în principal a formei de conducere semiînalte. ( tab. 3.2)

Tabel 3.2

Distanțe de plantare folosite la înființarea plantațiilor cu soiuri de struguri pentru vin

3.1.4 Pregătirea terenului în vederea plantării viței de vie

Pregătirea constă în desfundare, fertilizare și pichetare. Atunci când plantarea se efectuează după o defrișare, este necesară repauzarea solului, adică cultivarea terenului timp de 3-5 ani cu lucernă sau alte ierburi perene din speciile adecvate condițiilor din zonă și numai după aceea refolosirea lui pentru viticultură. Perioada de repaus se impune atât pentru odihna solului în sensul refacerii structurii și fertilității sale cât și pentru a stinge focarele privind unele toxine, maladii virotice, bacteriene, fungice.

Desfundarea este o lucrare adâncă, efectuată înainte de plantare, la adâncimea de 60-70 cm cu ajutorul plugului balansier. Dacă plantarea se face în toamnă, desfundarea se execută în luna august, iar la plantarea de primavară, desfundarea se face în lunile septembrie – octombrie. Desfundarea executată toamna prezintă următoarele avantaje:

– brazda crudă se mărunțește foarte bine și în profunzime sub acțiunea înghețurilor repetate, ceea ce oferă condiții optime pentru penetrarea viitoarelor rădăcini ale viței de vie ce vor fi plantate în primăvară;

– se introduc în adâncime rezervele formelor de rezistență ale patogenilor viței de vie ;

– se mărește capacitatea de reținere a apei din precipitațiile care cad de la desfundare până la plantare;

– se realizează o inversare a orizonturilor de sol, chiar dacă e parțială;

– se aerisește terenul și se îmbunătățește activitatea microorganismelor folositoare ale solului.

Terenul desfundat în lunile de vară se nivelează imediat, iar cel desfundat toamna se lasă în brazda crudă peste iarnă.

La capetele parcelelor ori de câte ori este nevoie, lucrarea se completează prin desfundare manuală.

Scarificarea este o lucrare de afânare adânca a solului cu ajutorul scarificatorului și se aplică la pregătirea terenului în vederea plantării viței de vie, acolo unde folosirea plugului de desfundat este dificilă.

Afânarea solului prin lucrările de arătură și discuire constă în mobilizarea acestuia la diferite adâncimi.

Arătura are drept scop mărunțirea solului prin înlăturarea mușuroaielor și a biloanelor efectuate după lucrările de desfundat sau de scarificat, de asemenea ea favorizează circulația apei, aerului și a căldurii din sol, activizarea microorganismelor, refacerea structurii solului. Lucrarea se execută fără întoarcerea brazdei, simultan cu grăpatul pentru a preveni evaporarea apei.

Discuitul este o lucrare superficială a solului care afânează, mărunțește, nivelează și distruge buruienile. El este de asemenea indicat ca principala lucrare de afânare superficială pe solurile ușoare , reclamând un consum mai mic decât alte lucrări similare.

Nivelarea constă în uniformizarea formațiunilor orografice concave sau convexe de dimensiuni mici înainte de înființarea plantației, în preajma pichetatului, folosindu-se lame de buldozere, gredere, screpere etc.

Fertilizarea precede arătura, administrându-se pe brazdă cantități medii de 100-150 kg/ha superfosfat și 150-200 kg/ha sare potasică exprimate în s.a. doze stabilite pe baza de cartare agrochimică, sau îngrășăminte organice în cantitate de 30-60 t/hectar. Aceste recomandări sunt rezultatul analizelor efectuate în cadrul laboratorului OSPA după metodologia I.C.P.A.

Pentru aplicarea unei fertilizări corecte, privind crearea aprovizionării de fond și a unui substrat nutritiv tampon, se vor efectua la un interval de 2-3 ani analize agrochimice ale solului.

Fertilizarea efectuată la plantarea manuală va fi completată prin aplicarea la fiecare viță a 3-4 kg de mraniță.

Începând cu anul al IV, fertilizarea organică se execută uniform odată la patru ani (atunci când există gunoi de grajd în zonă), iar pentru fertilizarea minerală se aplică anual P 50-150 kg și K 100-200 kg/ha s.a toamna și N 75-120 kg/ha s.a primavara la pornirea în vegetație.

Starea de aprovizionare optimă a solului este asigurată de 0,1–0,2 % N; 10-30 mg P2O5 și 20-50 mg K2O la 100 g sol, iar starea de nutriție optimă a plantei este asigurată de un consum centizimal al frunzelor de 2,5% N, 0,5% P2O5 și 1,25% K2O. Pentru stabilirea dozelor de îngrășăminte chimice se ține seama de analiza agrochimică a solului și de producția de struguri planificată.

În primii doi ani de vegetație atunci când plantația suferă din cauza lipsei de hrana și a secetei excesive, în lipsa sistemului de irigație, îngrășămintele minerale se aplică concomitent cu udatul. Neglijarea lucrărilor de corectare a fertilității solului în zonele sărace, duce la creșterea neuniformă a vițelor iar plantația intră pe rod eșalonat.

Pichetarea

Prin pichetare se stabilește suprafața de hrănire a butucilor marcându-se locurile în care vor fi plantate vițele. În funcție de figura geometrică formată prin dispunerea vițelor pe teren, rezultă forma pichetatului aplicat : pătrat, dreptunghi, paralelogram, pe curbele de nivel, în rânduri duble.

Executarea pichetatului începe cu trasarea liniei de bază și încadrarea perimetrului suprafeței de plantat. La fixarea liniei de bază se ține seama de un aliniament existent în apropiere (plantație existentă, cale de comunicație, lizieră). Linia de bază și cea paralelă se fixează față de marginea aleilor la o distanță egală cu jumătate din distanța dintre butucii pe rând, iar linia rândurilor marginale la jumătatea distanței dintre aceste rânduri. Se pichetează interiorul parcelelor.

Sârma a II-a

Sârma I

distanța dintre Sârma a treia

rânduri

distanța dintre plante pe rând

Pe terenurile cu pantă mai mare de 14% amenajate în terase, se va urmări ca pichetatul să se facă unitar pe parcele și tarlale. Pichetarea în interiorul fiecărei parcele și platforme se face în dreptunghi, întotdeauna în linie dreaptă. În acest fel, schimbarea direcției rândurilor are loc de la o potecă la alta. Lipsa porțiunilor curbe în direcționarea rândurilor și a șpalierului facilitează executarea mecanizată a lucrărilor.

3.1.5 – Plantarea viței de vie

La plantarea viței de vie, interesează perioada optimă de executare a lucrării, calitatea materialului săditor folosit, pregătirea vițelor pentru plantare și tehnica de plantare adoptată.

Alegerea perioadei de plantare optime

Aceasta perioadă se impune în arealele de cultură cu primăveri secetoase, dar în marea majoritatea cazurilor în condițiile din Dobrogea plantarea viței de vie se face primavara, în lunile martie și aprilie, atunci când temperatura în sol este de 8-12 grade C.

Plantarea de toamnă oferă și ea unele avantaje ca : se evită păstrarea materialului săditor peste iarnă, se cicatrizează mai bine rănile de la fasonare, se realizează un contact mai intim cu solul, intrarea în vegetație e mai timpurie, se elimină pericolul deshidratării sau îmbolnăvirii materialului în timpul păstrării.

Cu prilejul plantării, vițele sunt verificate. Cele cu defecte de sudură care au scăpat de la clasarea efectuată în toamnă, vițele care prezintă pătări necrotice sau rădăcini înnegrite, cordițe uscate și ochi neviabili sunt eliminate. În secțiune lemnul și mugurii vițelor sănătoase trebuie să aibă culoarea verde închis iar rădăcinile culoarea albă-sidefie.

Pregătirea vițelor pentru plantare cuprinde următoarele operațiuni : fasonarea, parafinarea și mocirlirea lor.

– Fasonarea constă în scurtarea rădăcinilor și cordiței, suprimarea ciotului de la altoi și eliminarea eventualelor rădăcini aflate la nodurile intermediare ale portaltoiului.

– Parafinarea vițelor se face pentru evitarea deshidratării; se introduce vârful vițelor pe o lungime de 10-20 cm într-un mastic lichefiat la 70-80 grade C.

– Mocirlirea (la plantarea manuală) se realizează prin introducerea rădăcinilor și a unei porțiuni de cca 15 cm din tulpina într-un amestec de argilă, apă și eventual dejecții nefermentate pentru a rămâne o pelicula groasă pe porțiunile scufundate, care realizează un contact mai bun a viței cu solul și măreste procentul de prindere.

Plantarea se execută toamna înainte de înregistrarea temperaturilor negative sau primăvara când în sol temperatura ajunge la 10-120C.

Plantare mecanizată prezintă unele avantaje ca: efectuarea orificiilor de plantare se face cu economie de forță de muncă și energie; odată cu executarea gropilor se administrează și apă, pe fundul orificiilor rezultă un mal care favorizează contactul intim dintre planta și sol, sporind procentul de prindere.

În cazul în care în unele locuri e necesar a se efectua plantarea manuală, în groapă se administrează la bază îngrăsământul, care se acoperă cu un strat de 4 cm de pământ reavan și mărunt și apoi se plantează vița de vie. Procedând astfel rădăcinile vițelor vor pătrunde mai adânc spre centrul de nutrire asezat în zona mai umedă.

Pentru terenurile amenajate în terase, amplasarea rândurilor pe platforma teraselor se va face astfel încât să se asigure o folosire cât mai eficientă a suprafeței, cât și lucrări manuale și mecanice de calitate în timp optim. Pentru mecanizarea lucrărilor pe intervalul din amonte cu tractorul , se va căuta ca distanța de la rând la taluz să fie de 1,5m, iar pentru asigurarea mecanizării și pe intervalul din aval , rândul de viță de vie să fie la 1,7m față de marginea taluzului. Aceste măsuri se vor aplica acolo unde lățimea teraselor este mai mare, iar în cazul teraselor mai înguste pentru o valorificare mai bună a terenului, lucrările mecanice ( prășit ) vor fi efectuate manual sau prin ierbicidare.

Plantarea viței de vie pe terase prezintă de asemenea unele particularități Astfel, datorită faptului că în decursul timpului panta unei platforme se reduce, vițele din amontele platformei se plantează cu punctual de altoire mai jos cu circa 5 cm sub nivelul solului, iar în avalul platformei, cu aproximativ 5 cm deasupra nivelului solului. Pentru uniformizarea adâncimii solului pe suprafața platformei, se recomandă ca gropile de plantare să se execute în partea din amonte a pichetului la 50 cm adâncime pe terase cu soluri fertile, profunde și umede și la 60 cm pe cele cu soluri tari, scheletice. Prinderea, vigoarea și longevitatea economică a vițelor, sunt favorizate dacă la plantarea manuală, îngrășământul organic ( mraniță ) se aplică la 3-4 cm adâncime sub nivelul de asezare a rădăcinilor, în cantități diferențiate : circa 2 kg în treimea mijlocie și avalul platformei și 3-4 kg la groapa pe rândurile din amonte. În porțiunile pietroase la groapa de plantare și în musuroi, va fi folosit pământ de împrumut, adus de pe terenurile mai fertile din apropiere.

Pentru susținerea vițelor se vor folosi tutorii din metal, bambus sau alte materiale, în număr egal cu cel al plantelor de viță de vie.

Baza energetică

Baza energetică recomandată a fi folosită în realizarea lucrărilor mecanice viticole trebuie să cuprindă tractoare, mașini și utilaje specifice activităților tehnologice. Astfel se vor utiliza: tractoare, echipament de administrare a îngrășămintelor chimice, echipament lamă buldozer pentru nivelare, scarificator, plug balansier pentru desfundat, grapă cu discuri de diferite lățimi de lucru , mașini de stropit și prăfuit cu cantitate mică de substanță și jeturi micro, și alte echipamente specifice întreținerii plantațiilor viticole, de proveniență internă sau externă.

În preajma pichetatului se execută nivelarea cu polidiscul în agregat cu niveletor.

Concomitent cu desfundatul este recomandat să se efectueze și o dezinsecție a solului împotriva larvelor dăunatoare prin împrăștiere înainte de desfundat sau odată cu el a unor substanțe insecticide.

3.1.7. Lucrări de intreținere în anii I, II, III după plantare

În primul an de la plantare se execută lucrări de afânare a solului și lucrări speciale pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare a vițelor cum sunt :

a ) – controlul creșterii lăstarilor la vițele mușuroite care se execută săptămânal în

intervalul 15 mai – 15 iunie. La vițele care întârzie să apară la suprafață

musuroiului, se procedează la îndepărtarea solului până aproape de punctul de

altoire. Dacă se constată prezența larvelor dăunătoare, acestea sunt distruse prin

prăfuire.

copcitul viței de vie este o lucrare obligatorie și constă din înlăturarea rădăcinilor crescute din altoi și a lăstarilor porniți din portaltoi. Lucrarea se execută de 2 ori, în jurul datei de 15 iunie și la mijlocul lunii august.

legatul lăstarilor se execută atunci când aceștia au ajuns la circa 30-40 cm lungime. Lucrarea se repetă în momentul în care lăstarii au circa 80 de cm lungime. La conducerea semi-înaltă sau înaltă a viței de vie, odată cu legatul se execută și plivitul, lăsându-se numai 2-3 lăstari.

asigurarea densității plantației și a autenticității acesteia se efectuează prin plantarea vițelor de la ghivece în vârstă de un an în golurile apărute cât și prin eliminarea vițelor aparținând altor soiuri.

irigarea și fertilizarea se execută în intervalele secetoase ale perioadei de vegetație atunci când umiditatea din sol calculată pe adâncimea 0-100 cm scade la 50% din intervalul umidității active. În anul I după plantare fertilizarea se aplică numai pe suprafețele de teren slab aprovizionate în substanțe nutritive, unde vițele tinere au creșteri reduse.

combaterea bolilor și dăunătorilor în conditii normale se face la avertizare iar în perioadele ploioase în fiecare săptămână. (schemă tratament) .

Vița de vie este o plantă sensibilă la atacul de boili și dăunători, de aceea măsurile de protecție fitosanitară sunt foarte importante în tehnologia de cultură.

Deoarece substanțele chimice de combatere au efecte poluante asupra mediului înconjurător, măsurile de protecție trebuie aplicate în complex (combatere integrală). Bolile criptogamice sunt bolile care produc cele mai însemnate pagube culturii viței de vie. În strategia de combatere a acestor boli metodele cele mai eficiente sunt din păcate cele chimice. ( tabel 3.2. ) .

Mana viței de vie produsă de ciuperca Plasmopara viticola , este boala cea mai periculoasă care atacă toate organele verzi ( lăstari, frunze, inflorescențe, struguri ) . Atacul se manifestă prin apariția pe frunze a unor pete untdelemnii în dreptul cărora pe dosul frunzei se formează un puf albicios. După ce infecția s-a produs, ciuperca se combate foarte greu, numai cu ajutorul fungicidelor sistemice. Atacul este favorizat de timpul umed și călduros.

Paleta de produse pentru combaterea ei este foarte vastă, de aceea la alegerea produsului trebuie să se facă cu grijă, tinând cont de preț, eficacitatea acestuia, de efectele secundare asupra altor boli și de posibilitatea apariției formelor rezistente, de aceea se recomandă folosirea alternativă a mai multor produse.

În prima parte , până la înflorit, se recomandă folosirea produselor acuprice care favorizează creșterea : Zineb, Vandozeb, Poliram, Dithane.

În a doua parte se recomandă folosirea de produse pe bază de cupru care favorizează maturarea lemnului : Champion, Ridomil, Mikal Flash.

În cazul unor infecții foarte puternice cele mai eficiente sunt produsele sistemice sau penetrante cum sunt : Mikal, A;iette, Curzate, Ridomil plus.

În funcție de condițiile climatice ale fiecărui an împotriva manei se execută în medie între 4 și 8 tratamente.

O alta boală periculoasă este făinarea produsă de ciuperca Uncinula necator, care atacă toate organele verzi ale viței de vie și apare în tot cursul perioadei de vegetație. Pe plantă se dezvoltă unmiceliu paslos de culoare alb-gri, acoperit de o pulbere cu aspect de “făinare”, reprezentând condițiile ciupercii. Atacul este favorizat de timpul călduros și secetos.

Combaterea se realizează cu produse pe bază de sulf : sulf muiabil, Thiovit, Kumulus, Tilt, Rubigan, Kharatane, Bayleton.

Putregaiul cenușiu este produs de ciuperca Botryotinia fukeliana. Ciuperca este polifagă și atacă toate organele verzi ale viței de vie. Atacul cel mai periculos este pe struguri, mai ales toamna când aceștia intră în pargă. Pielița bobului se brunifică, se desprinde usor de pulpa și întreg bobul putrezit se acoperă de un praf cenușiu repezentat de sporii ciupercii.

Pentru efectuatrea tratamentelor se pot utiliza următoarele produse : Calidan Derosal, Topsin, Rovral, Sumilex.

Alte boli ale viței de vie : viroze : – scurt nodarea, răsucirea frunzelor, mozaicul nervurian, scurt-nodarea, scoarța de plută; bacterioze : – cancerul bacterian.

Dăunătorii

Cei mai periculoși dăunători ai viței de vie sunt : filoxera, moliile strugurilor și acarienii. ( tabel 3.2. )

Filoxera – Phylloxera vastatrix sau Dactylosphoera vitifolii, forma galicolă se întâlnește mai ales pe frunzele vițelor portaltoi și ale hibrizilor direct producători. Împotriva ei nu există metode eficiente de combatere directă, combaterea realizându-se indirect prin altoire.

Moliile strugurilor fac parte din ordinul Lepidoptere și se pot combate prin efectuarea a unul sau trei tratamente cu : Sinoratox, Sevin 85 WP, Victenon 50, Decis 2,5 CE, Karate 25 CE.

Acarienii sunt păianjeni fitofagi care fac parte din mai multe familii ca – Eriophyde , Tetranichidae, Pytoptipalpidae și produc pagube însemnate în plantațiile viticole, motiv pentru care combaterea lor este foarte importantă. Tratamentele se efectuează cu produsele : Omite, Neoron 500 EC, Keltane, Zolone.

Tabel 3.2

SCHEMĂ DE TRATAMENT PROPUSĂ – 1 hectar viță de vie

protejarea vițelor în timpul iernii se face indiferent de zona de cultură protejată sau neprotejată, dupa căderea frunzelor. Vița de vie se protejează prin mușuroire până la nivelul ochilor 6-8 de la baza coardelor.

b) În afară de lucrările agrofitotehnice aplicate în primul an, cele din anul II mai cuprind și unele lucrări importante cum sunt:

– dezmușuroitul vițelor,

– tăierea în uscat și

– instalarea mijlocului de susținere.

Dezmușuroitul

Primăvara de timpuriu, de îndată ce temperatura din aer nu mai scade sub minus 8 – 90C, se procedează la dezmușuroit, începând de la baza mușuroiului pentru a nu se produce lovirea vițelor.

Tăierile de formare

Au ca scop principal, formarea butucilor viței de vie, în funcție de caracteristicile fiecărui tip de tăiere ce urmează a se obține și se eșalonează pe o perioadă de 3-6 ani . Se evidențiază următoarele forme de conducere ( tabel 3.3.si 3.4. ):

Forma de conducere

Semiînaltă , cu înălțimea tulpinii la 70- 80 cm , iar tipul de tăiere este cordon bilateral și executarea de tăieri în verigi de rod mijlocii sau speronat, și Guyot pe semitrunchi care vor asigura o bună folosire a luminii și căldurii și o coacere uniformă a strugurilor.

Tabel 3.3

„Cordon speronat bilateral”

Sistemul de tăiere: scurt Forma de conducere : semiînaltă

F

Tabel 3.4

„Guyot pe semitrunchi”

Sistemul de tăiere : scurt Forma de conducere : semiînaltă

Instalarea mijloacelor de susținere

Instalarea șpalierului devine necesară din primăvara anului al II-lea.

În cazul conducerii semiîinalte, primul rând de sârme se fixează la 0,70-0,80 m de la suprafața solului, iar următoarele la 1,15-1,20 m și respectiv la 1,60-1,65 m. Amplasarea sârmelor de șpalier nu trebuie să fie rigidă, trebuie să se țină cont de vigoarea butucilor, soi, încărcătura de ochi păstrată la tăiere. Se recomandă folosirea șpalierului cu sârme duble, de o parte și de alta a stâlpilor, pentru a ușura operația de dirijare a lăstarilor în cursul perioadei de vegetație și a coardelor de rod la cercuit.

Pentru instalarea sistemului de susținere sunt necesare următoarele materiale : șpalier de metal , de 2,5 m lungime; sârmă galvanizată de 1,6-2,2 mm diametru pentru etajele II si III si 2,2-2,5 mm diametru pentru primul nivel; coliere din sârmă, bride, fașe, ancore-elice sau contraforte, necesare pentru a asigura stabilitatea stâlpilor fruntași și a întregului rând de șpalieri. Ancorele se introduc în sol la o adâncime de 60-70 cm, caz în care stâlpii fruntați se fixează înclinat spre exterior sub un unghi de 60-65 grade. Prinderea sârmelor duble se face lateral, de o parte și de alta a stâlpului mijlocaș, sau în orificiile speciale ce au diferite înălțimi față de nivelul solului. Instalarea șpalierului cuprinde urmștoarele operații: pichetatul, executarea gropilor (manual sau mecanizat la adâncimea de 0,6-0,7 m); transportul și distribuirea stâlpilor în gropi (stâlpii fruntași se amplasează la jumătatea distanței dintre primii doi butuci de la capetele rândurilor, iar stâlpii mijlocași se fixează pe rând la 5m – 6m unul de altul); fixarea ancorelor; întinderea și fixarea sârmelor. Pentru o bună întindere a sârmelor șpalierului se recomandă folosirea unor întinzători simple construite pe principiul scripetelor sau a pârghiilor.

Pentru formarea și menținerea în poziție verticală a tulpinior, acestea trebuie tutorate, iar tutorii vițelor se prind de sârma portantă , prin legare cu cleme sau diverse materiale naturale sau sintetice.

Consumul de materiale necesar pentru instalarea sistemului de susținere pe suprafața de 1 hectar, variază în funcție de distanța de plantare dintre rânduri și cuprinde următoarele cantități, înscrise în tabelul 3.5.

Tabel 3.5

Necesar materiale pentru instalarea sistemului de susținere / hectar

c ) Lucrările agrofitehnice din anul III de la plantare, sunt în general asemănătoare cu cele din anul II și cuprind: tehnici adoptate la tăierea de formare, copcitul vițelor, legatul lăstarilor, completarea golurilor, fertilizarea și protejarea vițelor în timpul iernii efectuată parțial la vițele plantate în goluri.

3.1.8 Situația cheltuielilor efectuate pentru infiintarea unui hectar de vita de vie

Sinteza pe categorii de cheltuieli necesare realizării unei plantații de viță de vie arată ponderea cheltuielilor : materiale, manoperă, lucrări mecanice și alte cheltuieli (cote angajator, cotă aprovizionare, cheltuieli indirecte), în cadrul devizelor analitice (tabel 3.6).

Din totalul cheltuielilor necesare înființării unei plantații cu viță de vie, obiectivele: plantarea și instalarea tutorilor; instalarea sistemului de susținere necesită cea mai mare investiție datorată în principal unui consum mare de materiale.

Tabel 3.6

CENTRALIZATOR – Cheltuieli efectuate pentru înființarea 1 hectar plantație viță de vie ( distanta de plantare 2,2 / 1m – 4.545 but/ha )

*Contribuții = CAS, CASS, contribuții de șomaj, contribuții pentru fondul de boli profesionale și accidente
** Alte cheltuieli = cheltuieli cu aprovizionarea + cheltuieli indirecte

Astfel documentația economică efectuată pentru un hectar cultură viță de vie exemplificată în centralizator ne arată că din valoarea totală, materialele au ponderea cea mai mare reprezentând un procent de 42,14% ; manopera reprezintă 21,86 %, lucrările mecanice au o pondere de 13,08 %. În afara acestor cheltuieli mai există și categoriile contribuții și alte cheltuieli reprezenând un procent de 22,92 %.