Lucrarea va fi structurată astfel: [306520]

INTRODUCERE

Tema pe care am ales-o pentru realizarea lucrării de finalizare a [anonimizat], [anonimizat]-a [anonimizat] a turismul realizat în ultimii ani în peninsula iberică.

[anonimizat]. [anonimizat], mișcandu-[anonimizat]. [anonimizat], într-[anonimizat], resorturile de pe malurile mărilor devenind destinații populare.

[anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], cu ajutorul internetului și a colaborării internaționale

Spania este o [anonimizat], [anonimizat], pe lângă faptul că este una dintre cele mai bogate națiuni din patrimoniul cultural mondial. Potrivit raportului Organizației Mondiale a Turismului din 2014, Spania este a [anonimizat], cu 60,6 milioane de turisti în 2013, depășita doar de Franța și Statele Unite ale America.

Spania este a treia țară în ceea ce privește intrările de turiști și a [anonimizat] a Turismului (OMT) fiind prima destinație europeană în sosirile turiștilor (Eurostat) și prima destinație globală în turism de vacanță. În 2015 Forumul Economic Mondial a dat Spaniei primul loc la nivel mondial de competitivitate turistică.

Lucrarea va fi structurată astfel:

Capitolul I se va numi „Abordarea teoretică a turismului”- [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], principalii indicatori utilizați în cuantificarea dimensiunilor turismului internațional și motivații pentru realizarea călătoriilor turistice.

„Prezentarea Spaniei și a punctelor de interes turistic” [anonimizat], acesta va fi alcătuit din următoarele: [anonimizat], [anonimizat], cele mai atractive stațiuni spaniole și trasee turistice.

[anonimizat] „Analiza turismului spaniol” voi prezenta datele statistice în ceea ce privește turismul în Spania: [anonimizat], analiza turismului în Catalonia și politici și strategii privind dezvoltarea turismului spaniol.

Tema „Turismul în Spania” are o [anonimizat]ă temă.

CAPITOLUL 1 ABORDAREA TEORETICĂ A TURISMULUI

1.1 Concepte, definiții și noțiuni de bază

ale turismului internațional

Primele încercări de definire a turismului, ca fenomen economic și social, datează de la jumătatea secolului al XIX-lea. Între timp, activitatea de turism a cunoscut evoluții mai lente sau mai spectaculoase, îndeosebi începând din anii ’60 ai secolului XX, transformându-se într-un adevărat „fenomen specific lumii moderne” și care a devenit, prin amploarea activităților desfășurate, prin contribuția la crearea produsului brut mondial și la crearea de locuri de muncă, prima „industrie” a lumii.

Deși termenul de „turism” a apărut doar în secolul XIX, activitățile de turism datează încă din antichitate. Astfel, călătoriile de studii ale romanilor, în Grecia sau călătoriile pentru propria plăcere, pe care aceștia le efectuau în Egipt ori frecventarea locurilor unde se găseau izvoare termale, mai mult pentru motive ludice, decât sanitare sunt doar câteva exemple ale formelor incipiente ale turismului, din perioada antichității.

Au urmat, în perioada Evului Mediu, alte activități ce pot fi considerate a fi „turistice”, precum călătoriile de studii la școli și universități de prestigiu din Anglia sau Franța, organizarea de mari târguri și chiar pelerinaje (în perioada anilor 1500). La acestea, se adaugă, în perioada Renașterii, călătoriile de plăcere și cele motivate de curiozitatea intelectuală.

Cuvântul „turism”, apărut la începutul secolului XIX în Marea Britanie, venea din franțuzescul „tour” și se referea, la acea vreme, la călătoriile efectuate de tinerii englezi, pentru propria lor plăcere și agrement, în Franța, unde parcurgeau „Marele tur”, incluzând Parisul, zona de Sud-Vest a Franței, cea de Sud (Midi), de Sud-Est și regiunea Bourgogne.

Secolul XIX nu a adus, însă, omenirii, doar acest nou cuvânt (turism), ci și unele elemente importante de tehnologie care au contribuit, în mod esențial, la dezvoltarea activității turistice, în primul rând utilizarea căii ferate, a trenurilor de pasageri, în scopul deplasărilor turistice.

În data de 5 iunie 1841, Thomas Cook avea să organizeze prima călătorie cu trenul – o excursie colectivă, transportând un grup important de militanți, la o manifestare dedicată moderației, cumpătării și sobrietății. Zece ani mai târziu, el avea să și devină primul mare tur-operator european.

Dacă la jumătatea secolului XIX, aveau să apară și să se dezvolte, tot în Marea Britanie, primele agenții de turism și primele călătorii organizate la prețuri ieftine, către sfârșitul secolului și-au făcut apariția și primele hoteluri de lux, sub impulsul lui Charles Ritz, dar și hotelăria de categorie medie și „mica hotelărie”.

Secolul XX avea să devină, însă, „Epoca de Aur” a turismului, când acesta a cunoscut o dezvoltare de-a dreptul explozivă, pe fondul evoluției profunde, economice, sociale, tehnologice și politice, a umanității. Sporirea puterii de cumpărare a populației și a dimensiunilor timpului liber au făcut posibilă apariția turismului de masă, care a ajuns la dimensiuni incredibile, în special după cel de-al doilea Război Mondial.

Creșterea nivelului de trai a permis ca sumele pentru cheltuielile pentru turism și pentru petrecerea plăcută a timpului liber să fie introduse în bugetele unui număr tot mai mare de familii, iar dezvoltarea spectaculoasă a echipamentelor și mijloacelor de transport a condus la crearea unei oferte turistice capabile șă răspundă, cât mai bine, cererii și chiar să stimuleze creșterea acesteia.

1.2 Principalele noțiuni și definiții utilizate în turismul internațional

Călătoriile în afara granițelor țării au cunoscut creșteri anuale superioare evoluției altor indicatori ai dezvoltării economice și comerciale, datorită progreselor înregistrate, îndeosebi în tehnologiile și echipamentele utilizate în transporturi, în infrastructura de acces, dar și ca urmare a extinderii, în ritmuri rapide, a infrastructurilor turistice, a echipamentelor de cazare, alimentație, agrement etc.

O analiză pertinentă și eficace a turismului internațional, ca fenomen economic, trebuie să se bazeze pe definiții cât mai clare, precise și, pe cât posibil, unanim recunoscute. Din acest motiv, în continuare, sunt prezentate câteva dintre cele mai importante definiții utilizate în acest domeniu.

1.2.1 Conceptele de turism și turist

Conceptul de turism a apărut după cel de turist. Noțiunea de turism vine de la transcripția în limba engleză a cuvântului francez „tour”, utilizat în Anglia în secolul al XVIII-lea. „Marele Tour” („The Tour”) evoca, în acea perioadă, călătoria de studii, dezinteresată, pentru descoperiri culturale, cu precădere, pe care o efectua, în Europa, tânărul aristocrat englez. Această călătorie inițiatică, menită să permită cunoașterea unor culturi străine, avea ca finalitate perfecționarea educației respectivilor tineri.

Efectuarea acestui „tur” îl consacra, de fapt, pe respectivul tânăr, ca „Gentleman”. Așadar, în acea perioadă, cuvântul „turist” era aplicabil, îndeosebi, călătorilor englezi și abia în secolul al XIXlea avea să fie extinsă și pentru călătorii francezi, în bună măsură datorită publicării operei lui Stendhal, intitulată Memoriile unui turist (1838).

La sfârșitul secolului al XIX-lea s-a ajuns la o anumită uniformizare a terminologiei privind turismul, astfel că, puteau fi regăsite, în multe limbi, cuvinte precum turism și turist. Organizația Mondială a Turismului (OMT) definește turistul ca fiind „orice persoan care se află într-o altă țară sau în alt loc, situat în țara sa de reședință, altul decât cel ce corespunde domiciliului său obișnuit și pentru care motivul principal al vizitei este altul decât acela de a exercita o activitate remunerată la locul vizitei sale”.

La rândul său, OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), referindu-se la turiștii străini, îi definește pe aceștia ca fiind persoane care nu își au reședința în țara de destinație și sunt admiși în acea țară pe baza unei vize (dacă aceasta este cerută), pentru motive de petrecere a timpului liber (agrement), recreare, vacanță, vizite la prieteni și rude, sănătate sau tratament medical sau pentru pelerinaje religioase. Turiștii trebuie să petreacă cel puțin o noapte (să înnopteze) într-o unitate de cazare colectivă sau privată, în țara de destinație, iar durata sejurului lor nu poate depăși 12 luni.

În privința turismului, OECD a formulat propria sa definiție, respectiv: „activitățile persoanelor care călătoresc către sau își petrec sejururile în afara mediului lor obișnuit, pentru o perioadă consecutivă de mai puțin de un an, pentru plăcere, afaceri sau alte motive, cu nu au legătură cu exercitarea unei activități remunerate la locul vizitat”.

Definiția dată noțiunii de turism, de Organizaia Mondială a Turismului (OMT) este următoarea: Activitățile desfășurate de persoane, pe durata călătoriilor și sejururilor, în locuri situate în afara reședinței lor obișnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depășește un an (12 luni), cu scop de loisir*, pentru afaceri sau alte motive.

Turismul reprezintă o componentă a călătoriei, prin călătorie înțelegând, în sens larg, deplasare, de la o localitate, la alta. Turismul înseamnă activitatea de a călători în afara mediului obișnuit al unei persoane, în orice scop (cu câteva excepții, în primul rând atunci când persoana respectivă urmează să desfășoare, în locul în care călătorește, o activitate remunerată sau se află în situații precum efectuarea de tratamente clinice, arest, închisoare, etc.).

1.2.2 Categorii de turiști

În majoritatea statelor lumii sunt acceptate și utilizate clasificările de bază ale OMT privind categoriile de turiști, realizate în 1963, respectiv 1968, clasificări vizând două criterii principale: motivele călătoriei (sejurului) și durata voiajului (sejurului).

Motivul principal al călătoriei (vizitei) este acel motiv în absența căruia călătoria sau vizita nu ar mai fi fost efectuată.

Motivul călătoriei este criteriul prin care se face distincția dintre turiști și ceilalți călători.

În anul 1963, OMT a propus clasificarea în șase grupe a motivelor pentru care oamenii fac turism:

-timp liber, odihnă, vacanțe;

-vizite la rude și prieteni;

-afaceri, motive profesionale;

-tratament medical;

-pelerinaje și alte motivații religioase;

-alte motive.

În 1968, OMT a propus o clasificare a turiștilor în trei categorii:

a) turiștii propriu-ziși, care călătoresc de plăcere, în timpul lor liber;

b) turiștii de afaceri, cărora le sunt asimilați toți cei care călătoresc din motive profesionale;

c) alte categorii de turiști.

După durata sejurului pot fi identificate două categorii de vizitatori:

a) excursioniștii (vizitatori de o zi, care nu înnoptează în locul vizitat)

b) turiștii propriu-ziși (adică acei vizitatori care stau cel puțin o noapte în locul vizitat).

1.2.3 Definiții utilizate în turismul internațional

Definiția dată de Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.), în privința noțiunii de turism este următoarea: „Activitățile desfășurate de persoane, pe durata călătoriilor și sejururilor, în locuri situate în afara reședinței obișnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depășește un an (12 luni), cu scop de loisir*, pentru afaceri sau alte motive”.

Turismul reprezintă o componentă a călătoriei, înțelegând, prin călătorie, în sens larg, deplasarea dintr-o localitate în alta. Turismul înseamnă activitatea de a călători în afara mediului obișnuit al unei persoane, în orice scop (cu câteva excepții, în primul rând când persoana respectivă urmează să desfășoare în locul în care călătorește, o activitate remunerată sau se află în situații precum efectuarea de tratamente clinice, arest, închisoare ș.a.).

În funcție de o țară dată, conform definițiilor EUROSTAT, se pot distinge trei forme elementare ale turismului:

1) Turismul intern, cuprinzând activitățile rezidenților unei țări care călătoresc doar în interiorul acelei țări, dar în afara reședinței lor obișnuite.

2) Turismul receptor, cuprinzând activitățile non-rezidenților care călătoresc într-o țară dată, alta decât cea unde își au reședința obișnuită.

3) Turismul emițător (emitent), cuprinzând activitățile rezidenților unei țări date, care călătoresc și își petrec sejururile într-o altă țară decât cea în care își au reședința lor obițnuită.

Aceste forme elementare ale turismului pot fi combinate între ele, în mai multe moduri, rezultând următoarele categorii ale turismului:

a) Turismul interior, format din turismul intern și turismul receptor;

b) Turismul național, format din turismul intern și turismul emițător (emitent);

c) Turismul internațional (al unei țări), format din turismul emițător și turismul receptor.

O definiție oficială a turismului internațional a fost adoptată, la solicitarea O.M.T., în cadrul Conferinței internaționale privind statisticile și sondajele, în iulie 1991. Această definiție pornește de la noțiunea de „vizitator” și face distincția dintre „turist” și „vizitator de o zi” sau „excursionist”.

1.2.4 Vizitatorul internațional

Orice persoană aflată într-o călătorie între două sau mai multe țări reprezintă un călător internațional. Dacă respectiva călătorie prezintă interes pentru turism, atunci ne referim la „vizitator”, care reprezintă conceptul de bază în ansamblul statisticilor turismului. Conform definiției oficiale a O.M.T., nu toți călătorii sunt vizitatori. Astfel, în cadrul statisticilor, termenul de „vizitator internațional” desemnează „orice persoană care vizitează o țară, alta decât cea în care aceasta îți are reședința sa obișnuită, pentru o perioadă care să nu depășească 12 luni și al cărei motiv principal al vizitei este altul decât cel de a exercita o activitate remunerată în țara vizitată”.

Cele două criterii avute în vedere pentru a face distincția dintre vizitatori și ceilalți călători internaționali sunt: reședința și motivația călătoriei.

-Criteriul reședinței (al rezidenței) indică faptul că se referă la toate persoanele care nu își au locul lor de reședință în țara vizitată, inclusiv cetățenii unei țări care locuiesc în mod

permanent (își au domiciliul permanent) în străinătate. Astfel, un cetățean al unei țări A, având reședința în țara B și care vizitează țara C, cheltuie banii pe care i-a câștigat în țara B și este influențat, în decizia de alegere a destinației turistice, de eforturile de promovare turistică a țării C, vizând țara B. Astfel, este normal ca acest turist să fie înregistrat, în statisticile oficiale, după țara sa de reședință și nu după naționalitatea sa, în scopul de a putea cunoaște cât mai precis diferitele piețe turistice și transferurile de valută efectuate.

– Criteriul motivației călătoriei stabilește o distincție clară între vizitatori și persoanele care se deplasează într-o țară pentru a munci acolo și pentru a fi retribuit pentru munca sa.

La aceste două criterii ar mai trebui adăugat și un al treilea, respectiv ca perioada de ședere în țara vizitată, să nu depășească 12 luni consecutive, depășirea acestei perioade transformându-l pe vizitator (din punct de vedere statistic) în rezident al acelei țări.

Așadar, vizitatorul internațional reprezintă orice persoană care călătorește într-o altă țară decât cea în care își are reședința, pentru mai puțin de 12 luni și al cărui principal scop al călătoriei este diferit de exercitarea unei activități remunerate în locul vizitat.

1.2.5 Turistul internațional

Turiștii internaționali constituie una dintre cele două categorii de vizitatori internaționali, alături de excursioniști. Atunci când durata deplasării atinge sau depășește 24 de ore, respectiv când vizitatorii petrec o noapte în țara vizitată, aceștia sunt considerați a fi „turiști”, în timp ce aceia a căror deplasare durează mai puțin de 24 ore, deci fără a comporta o înnoptare, sunt considerați a fi „vizitatori de o zi” sau „excursioniști”.

Următoarele categorii de călători nu trebuie incluși în categoria de vizitatori internaționali:

a) Persoanele care intră sau ies dintr-o țară ca imigranți, inclusiv persoane care îi însoțesc sau li se alătură;

b) Persoanele cunoscute sub denumirea de „lucrători la graniță”, care locuiesc în apropierea

graniței și lucrează în țara învecinată;

c) Diplomații, personalul consular și membrii forțelor armate care călătoresc, din țara lor de

origine, către țara în care au fost repartizați, inclusiv personalul casnic care li se alătură sau îi însoțesc;

d) Persoanele care călătoresc ca refugiați sau nomazi;

e) Persoanele aflate în tranzit, care nu intră formal într-o țară, prin controlul pașaportului, precum pasagerii aflați în tranzit aerian, care rămân, pentru o scurtă perioadî, într-o anumită zonă a terminalului sau pasagerii transferați direct între aeroporturi sau terminale, ori pasagerii unei nave cărora nu li permite să debarce.

Definiția turiștilor internaționali este, deci, următoarea: Turiștii internaționali sunt vizitatori temporari, care se află pentru cel puțin 24 de ore, dar pentru mai puțin de 12 luni, în țara vizitată și pentru care motivele principale ale călătorie pot fi grupate în:

– loisir (petrecerea timpului liber), vacanță, sănătate, religie, sport;

– afaceri, familie, deplasări profesionale.

Din această definiție se poate remarca faptul că, termenul de turist nu se aplică doar „vacanțierilor”, adică persoanelor plecate în vacanț, incluzând, de exemplu, și persoanele aflate în călătorii de afaceri.

1.2.6 Vizitatorul de o zi (excursionistul)

Vizitatorul de o zi sau excursionistul este acel vizitator care nupetrece nicio noapte într-o unitate de cazare, colectivă sau individuală, în locul, respectiv țara vizitată.

În turismul internațional, importanța economică a excursioniștilor poate să fie foarte mare, îndeosebi pentru micile țări insulare, care primesc pasagerii navelor de croazieră. Atât timp cât respectivii vizitatori înnoptează la bordul navei, aceștia sunt înregistrați, în principiu, în localitatea unde acostează navele, la rubrica „vizitatori de o zi” și nu la „turiști”.

Pentru o destinație turistică (localitate, stațiune, țară), mai importanți decât vizitatorii de o zi sau excursioniștii sunt turiștii, care „consumă” mai multe servicii turistice, inclusiv cele de cazare, pentru cel puțin o noapte.

1.3 Principalii indicatori utilizați în

cuantificarea dimensiunilor turismului internațional

Indicatorii principali de cuantificare a circulației turistice cuprind și redau, într-o exprimare sintetică, matematică, informații privind diferite aspecte ale activității turistice, informații privind diferite aspecte ale activității turistice, informații ce sunt utile pentru măsurarea fenomenului și a efectelor sale, pentru anticiparea tendințelor de evoluție și pentru fundamentarea politicii de dezvoltare turistică.

Acești indicatori furnizează și cuantifică informațiile necesare acțiunilor de politică turistică, permițând, totodată, măsurarea ulterioară a efectelor respectivelor acțiuni.

Paleta indicatorilor utilizați în turism este foarte largă. Astfel, aceștia pot fi direcți (rezultați în mod nemijlocit din sursele de înregistrare) sau indirecți (prelucrați), pot fi simpli sau agregați, cantitativi sau valorici, globali sau potențiali, principali sau derivați etc.

Indicatorii simpli pot fi, la rândul lor, economici sau sociali, cu referire la mărimi și variabile turistice, la distribuția, evoluția și interacțiunea acestora, atât în timp, cât și în spațiu sau pot fi indicatori (indici) sintetici, ce cuantifică relațiile dintre mai multe variabile, simultan, verificând, în prealabil, calitatea legăturii lor cu fenomenul turistic analizat.

Pentru elaborarea sistemului de indicatori sintetici s-a convenit ca toate țările membre ale Organizației Mondiale a Turismului (OMT) să-și armonizeze metodologia evidenței statistice a turismului internațional, iar unitatea de măsură de bază, ce dă dimensiunea fizică a consumului turistic, să fie considerat turistul, adică însuți consumatorul de servicii turistice.

Volumul fizic al fluxurilor turistice internaționale este urmărit prin indicatorii „număr de sosiri” ale turiștilor străini, respectiv „număr de plecări” ale turiștilor naționali, la frontiera țării emițătoare.

Cei mai importanți indicatori ai turismului internațional pot fi clasificați astfel:

a) indicatori de bază, referitori la cei doi factori corelativi ai pieței (cererea și oferta) și care au scopul de a urmări repartiția, evoluția și modificarea în tendințe a acestor mărimi, precum și modificarea structurii lor în timp și spațiu (indicatori ai cereriireale, respectiv ai circulației turistice și ai cererii potențiale și indicatori ai ofertei, în principal cei privind baza tehnico materială a turismului);

b) indicatori ai corelației dintre cerere și ofertă (capacitatea pieței, gradul de ocupare a capacității etc.);

c) indicatori ai efectelor economice directe ale turismului asupra economiei, în ansamblul său ori asupra anumitor sectoare ale acestora;

d) indicatori ai utilizării forței de muncă, ce reflectă situația, repartiția și evoluția ocupării forței de muncă, pe ramuri de activitate, pe niveluri profesionale și după alte criterii.

Comisia de statistică a OMT a propus următorul sistem de indicatori ai turismului:

A. Indicatori ai cererii turistice globale, interne și externe;

B. Indicatorii ofertei turistice: hoteluri, alte unități de cazare turistică, agenții de voiaj și alte întreprinderi din sectorul turistic;

C. Indicatori ai relației cerere-ofertă și ofertă-cerere;

D. Indicatorii efectelor economice;

E. Indicatorii densității turistice, la nivel teritorial și al popualției;

F. Indicatorii potențialului turistic al piețelor;

G. Indicatorii ocupării forței de muncă.

Dintre indicatorii circulației turistice internaționale, cei mai importanți pot fi considerați următorii:

– numărul turiștilor sau numărul de sosiri ale turiștilor internaționali;

– numărul de înnoptări (sau de zile-turist) ale turiștilor internaționali;

– durata medie a sejurului;

– densitatea circulației turistice;

– preferința relativă pentru turism;

– volumul încasărilor din turismul internațional;

– volumul cheltuielilor pentru turismul internațional.

1.4 Motivații pentru realizarea călătoriilor turistice internaționale

Există mai multe categorii de motivații principale pentru realizarea călătoriilor internaționale în scop turistic, acestea constituindu-se, astfel, în principalele cauze ale formării fluxurilor turistice internaționale.

François Vellas clasifică aceste motivații în trei categorii principale: cele motivate de prețuri, de climat și de diverse motive personale ale turistului.

a) Prețurile reprezintă motivații esențiale în decizia turiștilor de a călători în afara frontierelor țării unde aceștia își au reședința obișnuită. Diferențele dintre nivelurile prețurilor produselor turistice practicate în diferitele țări ale lumii, pentru oferte similare, ca nivel de confort, diversitate a serviciilor și calitatea acestora, se explică prin nivelul mai scăzut al salariilor din industria turistică, în unele țări, majoritatea aflate în curs de dezvoltare. Iar dacă ținem seama de faptul că turismul reprezintă o „industrie a mâinii de lucru” (adică utilizează un număr mare de lucrători, mulți dintre aceștia cu niveluri scăzute de calificare), ponderea costurilor cu forța de muncă în costurile totale fiind ridicată, atunci putem înțelege mai bine de ce pot să apară diferențe importante ale prețurilor unor produse turistice similare, în funcție de costul forței de muncă utilizate în turism, în țări diferite.

Acest „diferențial al prețurilor” este deosebit de important, de exemplu, pentru motivațiile turiștilor nord-americani care vizitează Mexicul sau țările Americii latine sau pentru vest europenii care își aleg ca destinații unele țări din Asia de Sud-Est și Pacific.

b) Climatul reprezintă, de asemenea, un motiv determinant pentru caracterul internațional al

turismului. O serie de țări din Europa de Sud, precum și insule din Caraibe, din Oceanul Indian și din Pacific, beneficiază , din plin, de avantajul acestui factor, oferind „garanția” că, acolo, turiștii vor găsi un climat cald, cu plaje însorite și posibilitatea de a face baie, în mări sau oceane în care temperatura apei este optimă pentru „thalasoterapie”.

c) Motivele personale ale turistului se pot clasifica, la rândul lor, în 6 categorii principale:

– Loisir* și vacanțe, aceasta fiind principala motivație pentru călătoriile realizate în afara timpului obișnuit, afectat activităților profesionale. Motivele pot fi diverse: odihnă, dorința de „smulgere” sau „evadare” din mediul său obișnuit, descoperiri culturale, vizite la rude și prieteni, practicarea unor sporturi etc.

– Afaceri, respectiv călătorii întreprinse în cadrul activităților profesionale. În această categorie sunt incluși voiajorii comerciali, membrii echipajelor de aeronave sau nave maritime care efectuează escale în diferite țări, funcționarii guvernamentali și ai organizațiilor internaționale aflați în misiune, salariații care lucrează la instalarea unor utilaje sau echipamente în alte țări (pentru durate de până la un an).

– Congrese și alte reuniuni, respectiv călătorii realizate pentru a participa la congrese sau la alte tipuri de reuniuni (seminarii, colocvii, conferințe, mese rotunde etc.).

După alți autori, atât turismul de reuniuni, cât și turismul practicat de participanții la manifestări expoziționale (fie ca expozanți, fie ca vizitatori profesionali), precum și călătoriile stimulent, reprezintă componente ale turismului de afaceri.

– Sănătate, respectiv călătorii întreprinse fie pentru a beneficia de îngrijiri medicale, fie pentru îmbunătățirea nivelului de sănătate, prin acțiunile ce țin de medicina profilactică (preventivă): „repunerea în formă”, thalasoterapie, balneoterapie etc. Sunt incluse, în această categorie, și sejururile în stațiunile termale și tratamentele terapeutice de orice natură (oncțiuni sau împachetări cu nămol, inhalare de gaze cu efect terapeutic etc.).

– Studii, respectiv călătoriile realizate pentru a asista la cursuri sau pentru formare sau

perfecționare profesională, într-o instituție de formare ale cărei cursuri pot să dureze un întreg an școlar sau chiar mai mult.

– Religie, respectiv călătoriile întreprinse pentru a participa la un pelerinaj sau pentru o vizită

la un loc sfânt.

Într-o altă abordare, se poate aprecia că un turist își va alege o destinație turistică internațională în următoarele situații:

– oferta de vacanță a țării în care își au domiciliul obișnuit este limitată;

– produsele turistice oferite în țara sa sunt inaccesibile, fie datorită prețurilor ridicate, fie datorită faptului că respectivele produse sunt mai bine vândute la export, adică turiștilor străini;

– absența unor produse turistice din oferta internă a țării de domiciliu (de exemplu, posibilitatea de practicare a unor cure balneo-medicale sau a talazoterapiei ori a sporturilor de iarnă etc.);

– cererea pentru unele produse turistice având caracter de unicat în lume (de exemplu, vizitarea Sfinxului și a piramidelor egiptene, a locurilor sfinte, la Ierusalim ori a Turnului Eiffel, la Paris etc.).

În funcție de aceste motive, corelate și cu altele, cum ar fi: existența unor factori naturali deosebiți, dorința de cunoaștere, participarea la evenimente cultural-artistice, științifice sau profesionale etc., fluxurile turistice se mai pot clasifica în două mari categorii:

a) „Sunlust”, care sunt fluxuri asociate turismului de soare ori determinat de alte condiții naturale (existența zăpezii, a unor izvoare termale etc.). În alegerea unor astfel de destinații, principalele criterii de selecție sunt prețurile și distanțele.

b) „Wonderlust”, respectiv turismul de cunoaștere (având motivații culturale – de participare la diverse manifestări culturale, artistice, sportive, de vizitare a unor monumente, muzee sau a unor obiective naturale deosebite). Factorul decisiv în alegerea destinației este, în aceste cazuri, calitatea ofertei și diferențierea acesteia față de ofertele interne, de produse similare.

CAPITOLUL 2 PREZENTAREA SPANIEI SI A PUNCTELLOR DE INTERES TURISTIC

2.1 Prezentarea Spaniei

Spania este o țară situată în sud-vestul Europei, membră a Uniunii Europene. Este constituită în statul social și democratic de drept, al cărui formă de guvernământ este monarhia constituțională. Are capitala în Madrid. În nord-est se învecinează cu Franța și Andorra, de-a lungul Munților Pirinei. Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia și Gibraltar, având de asemenea două arhipeleaguri, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) și celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparțin două mici teritorii din nordul Africii (care includ orașele autonome Ceuta și Melilla). Spania are o suprafață de 504.645 km², fiind a patra țară a continentului după mărime, precedată de Rusia, Ucraina și Franța. Cu o altitudine medie de 650 de metri deasupra nivelului mării, este a doua cea mai muntoasă țară a Europei după Elveția. Conform recensământului din 2015, populația sa este de 46 439 864 de locuitori.

După sfârșitul regimului Franco în 1975, Spania a devenit o monarhie, apoi o monarhie constituțională în 1978, când o nouă constituție a fost adoptată.

Spania este o țara plină de culoare, unde sunt situate unele dintre cele mai vizitate destinații turistice din lume. Moștenirea culturală și istorică unică a Spaniei a pastrat, pentru noi, numeroase monumente, puncte de atracție și locuri impresionante.

2.3 Orașe turistice

MADRID

Una dintre destinațiile turistice principale din Spania este, desigur, capitala sa. Madrid este, de asemenea, cea mai mare comunitate din Spania și oferă toate tipurile de divertisment și recreere.

Palatul Regal sau Palacio Real este cel mai mare și cu siguranță unul dintre cele mai impresionante palate din Europa. Are peste 2000 de camere decorate în modul cel mai luxos cu putință, dintre care 50 pot fi vizitate. Este situat în estul centrului istoric al orașului Madrid și destul de aproape de Plaza de Espana.

Muzeul Prado. Carlos al III-lea al Spaniei, care a domnit între 1759 si 1788, și-a dorit ca Madrid sa aiba obiective și muzee la fel de importante ca celelalte capitale importante din Europa. Astfel ca s-a apucat să ridice cladiri superbe, muzee și alte atractii, în încercarea de a ajuta capitala Spaniei să rivalizeze cu alte orașe precum Roma, Paris sau Londra.

Acest muzeu ce se bucură de un mare prestigiu este unul dintre obiectivele turistice cele mai vizitate din Madrid, captând atenția iubitorilor de artă din întreaga lume datorită colecției sale foarte bogate și variate.

Parque del Retiro este cel mai popular parc din Madrid. Poate fi foarte aglomerat în special în weekenduri când familiile madrilene ies la o plimbare prin parc și muzicanții, pictorii, ghicitorii, jonglerii sau artiștii stradali animează mulțimea.

Parcul Retiro a fost creat pentru a fi un parc regal; a aparținut de Palatul Real Sitio del Buen Retiro.

Plaza Mayor, o piața mare din centrul orașului Madrid este foarte populară printre turiști și localnici deopotrivă. Piața rectangulară are o arhitectura uniformă, foarte asemănătoare cu piața Vosgilor din Paris.În Evul Mediu locul acesta era doar o piața de bunuri de consum din afara zidurilor orașului.

Altele : Plaza de España, Gran Via, Puerta de Alcala, Catedrala Almudena, Puerta del Sol, Palacio de Santa Cruz, Stadionul Santiago Bernabeu (85.454 locuri) etc.

BARCELONA

Acesta oferă câte ceva pentru fiecare, pentru ca toata lumea să se bucure de o vacanța cu adevarat specială, fiind al doilea oraș ca mărime din Spania.

Sagrada Familia, este cea mai neconvențională biserică din Europa și o emblemă a Barcelonei. Capodopera neterminată a lui Antoni Gaudi este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Barcelonei. Construcția clădirii este preconizată să dureze cel puțin până în 2041, dar deja a devenit poate cel mai reprezentativ obiectiv turistic al orașului.

Aquarium Barcelona. Aquarium din Barcelona este al doilea obiectiv turistic ca număr anual de vizitatori. Se află în zona moll d'Espanya del Port Vell, pe malul Mării Mediterane. La Aquarium sunt 35 de bazine care adapostesc peste 11.000 de animale marine și 450 de specii diferite reprezentative pentru Mediterană. Aquarium-ul din Barcelona este considerat una dintre cele mai importante expoziții de animale marine din Europa din cauza colecției impresionante. Într-o oră sau două vizitatorii sunt invitați să admire animale maritime din emisfera sudică, din Marea Mediterană sau din coloniile de atoli de la Tropice.

Muzeul Picasso din Barcelona are una dintre cele mai complete colecții de opere de arta ale lui Pablo Picasso. Este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Barcelona. Muzeul este găzduit de cinci palate medievale unite între ele din Barri Gotic (cartierul gotic al Barcelonei).

Montjuic – este un deal din Barcelona. Barcelona întrece la capitolul parcuri aproape orice oraș din Europa. Poziționarea unică a parcului Montjuic asigură o priveliște asupra orașului foarte frumoasă. Tot pe Montjuic se află și Palau Nacional, o cladire cu aer istoric care totuși nu este atat de veche, fiind construită în 1929. Palatul a fost transformat în Muzeul Național de Artă Catalana.

În fața Palatului Național se află Fântâna Magică din Montjuic. Acest spectacol minunat de apa, muzică și lumini a avut loc prima dată în 1929 cu ocazia Mării Expoziții Universale.

Altele: Camp Nou( cel mai mare stadion de fotbal din Europa-98.787 locuri), Barcelona Zoo Parc, Muzeul de ciocolată, Palatul de Muzică Catalana etc.

•CORDOBA: La Sinagoga, Cruces de Mayo, Iglesias Fernandinas, Puente Romano, Calleja de las Flores, Torre de la Calahora, Alcazar de los Reyes Cristianos.

•VALENCIA: Orașul Artelor și Știintței, Piața Reina și El Miguelete, Albufera, Parcul Gulliver, Catedrala din Valencia, Turnurile Serranos.

•SEVILLIA: Turnul Giralda, Real Alcazar, Catedrala Sevilia, Casa lui Pilat, Muzeul de Arte Frumoase.

2.4 Monumente de patrimoniu

Catedrala Sfânta Maria și Sfântu Iulian din Cuenca. În 21 septembrie 1177, Alfonso VIII de Castilia a cucerit orașul Cuenca, iar acesta se constituie ca sediu episcopal în anul 1183.

Alături de Italia, Spania are cel mai mare număr de locuri declarate Patrimoniu Mondial de către UNESCO în lume, cu un total de 41. În plus, treisprezece orașe spaniole dețin titlul de oraș al Patrimoniului Mondial UNESCO, acestea sunt: Santiago de Compostela, Salamanca, Avila, Segovia, Alcala de Henares, Toledo, Caceres, Merida,Cordoba, Ibiza, Cuenca, Ubeda, și Tarragona, Spania fiind țara cu cele mai multe orașe cu această distincție.

2.4.1 Zone naturale

Spania este țara cea mai muntoasă din Uniunea Europeană, după Grecia, iar în altitudine este depașită numai de Elveția, Austria și statele mici din Andorra și Liechtenstein. Cu toate acestea, are o diversitate remarcabilă a peisajelor. Multe zone naturale din acestă țară fac obiectul unei protecții diferite. Spania are paisprezece parcuri naționale. Parcurile nationale sunt acelea care au o valoare naturală și culturală ridicată, acțiunea umană este limitată, iar din cauza valorilor sale naturale și a gradului de unicitate merită o atenție preferențială din partea oamenilor deoarece este reprezentativă pentru patrimoniul natural spaniol. Aceste parcuri naționale sunt:

Parcul Național Aigüestortes și Lacul San Mauritius, Lleida

Parcul Național Cabañeros, între Toledo și Ciudad Real

Parcul Național maritim-terestru Arhipelagul Cabrera în Insulele Baleare.

Parcul Național Caldera Taburiente, pe insula La Palma, Santa Cruz de Tenerife

Zona Naturala Doñana, între provinciile Huelva, Sevilla și Cadiz.

Parcul Național Garajonay, de pe insula La Gomera, Santa Cruz de Tenerife.

Parcul Național al Insulelor din Oceanul Atlantic în Galicia, Pontevedra.

Parcul Național Monfragüe în Cáceres.

Parcul Național Ordesa și Monte Perdido, în Huesca

Parcul Național Varfuriele Europei, între Leon, Asturias și Cantabria.

Parcul Național Sierra Nevada ,între Granada și Almeria

Parcul Național Tablas Daimiel în Ciudad Real.

Parcul Național Teide de pe insula Tenerife (Santa Cruz de Tenerife).

Parcul National Timanfaya pe insula Lanzarote, provincia Las Palmas.

Parcul National Sierra de Guadarrama, din Madrid.

Alte elemente de protecție sunt parcurile naturale, Spania deținând 126 și 25 de parcuri regionale, răspândite pe tot teritoriul spaniol. Aceste forme de protecție sunt destinate atât pentru a proteja aceste resurse, bunuri de interes pentru statul spaniol, cât și promovarea cunoștințelor și a utilizării durabile ale acestora, îmbunătățirea activităților pe care le desfășoară (speologie, drumeții, rafting, canotaj, alpinism, etc).

2.5 Cele mai atractive stațiuni spaniole din punct de vedere turistic

Costa Brava

Costa Brava se află în apropiere de Barcelona și este o destinație potrivită pentru cei care pornesc pe urmele lui Salvador Dali, dar și pentru turiștii care își petrec vacanța cu familia. Regiunea este stâncoasă și presărată cu golfuri și mai multe plaje, unele dintre ele private, altele pustii. Peisajele sălbatice, apa limpede și stațiunile cu servicii și facilități pentru copii sunt câteva dintre principalele atuuri ale acestei destinații, iar stațiuniile de aici se numără printre cele mai frumoase stațiuni din Spania.

Las Palmas de Gran Canaria

Insula Gran Canaria are unul dintre cele mai mari orașe din Spania. Las Palmas de Gran Canaria se află pe coasta de sud a insulei și este una dintre cele mai frumoase stațiuni din Spania. Insula are mai multe tipuri de peisaje, inclusiv maiestuoase dune de nisip, munți cu trasee de ciclism și o lume subacvatică dens populată. Există locuri excelente de diving, golf, surfing și drumeții în remarcabilele sate din centrul insulei.

Costa del Sol

Costa del Sol este destinația perfectă pentru amatorii de petreceri la mare. Această destinație de vacanță este una dintre cele mai dezvoltate din Spania. Plajele nisipoase, cu ape calde, sunt presarate cu cele mai frumose stațiuni din Spania, hoteluri de lux și restaurante. Aflată în sudul Spaniei, Costa del Sol este o destinație recunoscută pe plan internațional.

Mallorca

Mallorca este bine dezvoltată pentru turismul de litoral, pe malul sudic, dar are, de asemenea, un peisaj magnific, în partea de nord a insulei. Zona Alcudia are unele dintre cele mai frumoase stațiuni din Spania, în special pentru familii și frumoase trasee de ciclism de-a lungul cărărilor de munte. Pe coasta de est există plaje mici, terenuri de golf și totodată anual se organizează Festivalul de Jazz.

Costa Blanca

Aflată pe coasta de sud, Costa Blanca este apreciată pentru stațiunile sale, Alicante și Benidorm, două dintre cele mai frumoase stațiuni din Spania, dar și pentru orașul său, Valencia. Costa Blanca este o destinație mai puțin populară, însă apreciată pentru numeroasele zile însorite de peste an și pentru plajele nisipoase cu ape limpezi.

Tenerife

Cea mai mare dintre Insulele Canare, insula Tenerife este bine dezvoltată pentru turism și are cele mai frumaose stațiuni din Spania. Este renumită pentru viața de noapte și locurile excelente pentru scufundări. Pot fi practicate mai multe sporturi nautice, inclusiv surfing, wind-surfing, parascending și jet-schi.

Costa Dorada

Costa Dorada este supranumită Coasta de Azur a Spaniei și constituie una dintre cele mai interesante destinații de vacanță pentru pasionații de istorie. Stațiunile de aici sunt unele dintre cele mai frumoase stațiuni din Spania. Se pot vizita monumente care datează din antichitate și Evul Mediu.

Ibiza

Orașele Ibiza și San Antonio sunt cele mai populare locuri pentru viața de noapte și două dintre cele mai frumoase stațiuni din Spania. Aici petrecerile se încep după ora 19 și se încheie a doua zi dimineață.

2.6 Trasee turistice

Camino de Santiago

Traseu Califato 28 de la Cordoba la Granada

Ruta Orașelor albe în provincia Cádiz

Calea de tambur și toba mare în Teruel

Ruta Taurului în provincia Cádiz

Via de la Plata- Drumul argintului

Traseul lui Cid

Traseul lui Don Quijote

Traseul Mănăstirilor din Valencia etc.

CAPITOLUL 3 ANALIZA TURISMULUI SPANIOL

3.1 Turismul receptor

Spania este a patra țară din lume, în ceea ce privește numărul de turiști străini, cu 52,7 milioane de turiști pe an, depășită de Franța, Statele Unite ale Americii și China.

Turismul a contribuit la venitul Spaniei cu 52,525 milioane de dolari în 2010, ceea ce a situat-o ca al doilea stat în ceea ce privește venitul, dupa Statelor Unite ale Americii, care a primit 103.500 milioane în aceeași perioadă, și înaintea Franței (46,300 ), Chinei (45,800) și Italiei (38,800).

Spania a primit un total de 56,7 milioane de turiști străini în 2011, mai mult cu 6,6 % decât în aceeași perioadă a anului precedet potrivit Ministerului Industriei, Energiei și Turismului.

Tabelul 3.1 Evoluția numărului de turiști nerezidenți

Institutul de Studii Turistice al Ministerului de Industrie, Energie și Turism (Spania)

Dintre aceștia, 84,3% au venit în Spania pentru motive de petrecere a timpului liber sau de vacanță, 7,2% pentru muncă sau afaceri, 4,8%, din motive personale, iar restul din alte motive nespecificate. Numărul de turiști a crescut semnificativ din 1950, dar naționalitatea acestora nu variază. Cele mai multe au venit (și vin) din Europa de Vest și de Nord, și sunt de regulă germani, britanici, francezi, italiani și portughezi.

Principalele regiuni receptoare: Barcelona și Madrid sunt cele mai importante orașe turistice din Spania, au o mare ofertă turistică a diferitelor congrese și convenții naționale și internaționale.

Graficul 3.1 Intrări turistice pe destinații : comunități autonome

ca procent din totalul național. Anul 2014

Sursa: Ministerul Industriei, Energiei și Turismului

În 2014, cel mai vizitat oraș a fost Barcelona, clasându-se pe locul 25 în clasamentul mondial. Împreună cu Madrid sunt două dintre cele cinci orașe europene în care se produc cele mai mari cheltuieli pe cap de turist. Madrid, cu 9,7 milioane de turiști în 2012 a fost cel mai vizitat oraș din Spania și a reușit să atingă a șaptea poziție în clasamentul mondial.

Barcelona este orașul spaniol în care înnoptarea e cea mai scumpa cu 65 100 de paturi în 352 de hoteluri, cu o rată medie a camerei de 100 €, urmat de Madrid (68 €) și Valencia (60,50 €).

Principalele piețe emitete :55,38% din turismul străin în Spania, desfășurat în 2012, provine din doar trei țări: Germania, Franța și Marea Britanie, aceasta din urmă a trimis 13,653,864 turiști pe tot parcursul anului, ceea ce reprezintă 22% din populație britanică.

3.2 Principalele țări emintente de turiști către Spania (2012)

Sursa: Ministerul Industriei, Energiei și Turismului

Alte țări sau zone din care provin un număr mare de turiști sunt Italia, Țarile nordice, Portugalia, Irlanda și Elveția. 93,04% din turiști au venit din Europa, 3,27% din America, iar 3,69% din restul lumii.

3.2 Turismul emițător

Spre deosebire de turismul receptor, turismul emițător spaniol a cunoscut un declin de 8,7% în 2012, după cum se reflectă în rezultatele principalelor destinații. In top rămân Franța, Portugalia și Italia, toate cu scaderi, în timp ce Catalonia și Madrid sunt principalele piețe emitente.

În 2012 locuitorii din Spania au realizat 158.7 milioane de călătorii, dintre care doar 7,7% au fost în străinătate (aproximativ 12,2 milioane). Datele publicate de Institutul de Studii în Turism (IET) arată scăderea puternică a turismului emițător în Spania, cu o rată negativă de 8,7%.

În ceea ce privește călătoriile efectuate în străinătate, în 2012, opt din zece au avut loc în țările europene, Uniunea Europeană fiind cel care surprinde cea mai mare parte de sosiri (65% din total). Cu toate acestea, statele membre au înregistrat o scădere de 11,5% vizitatori spanioli față de 2011.

În ceea ce privește țările de destinație, Franța este pe primul loc, cu o pondere de 19,4% și o scădere anuală de 2,3%. Portugalia și Italia, cu 11% și 10,5% și scăderi anuale puternice de 17,6% și 15,3%.

Pe ultimele locuri se afla Marea Britanie (7,3% din total), Maroc (6,5%), Andorra (6,3%) și Germania (5,3%). Față de anul precedent, toate au primit mai puțini turiști spanioli, cu excepția Andorrei. America este cel mai mare beneficiar de călătoriile intercontinentale ale spaniolilor, cu un procent de 10%.

În ceea ce privește rolul comunităților autonome ca piețe turistice pentru străinătate, Catalonia este pe primul loc, cu 28,3% din totalul călătoriilor în 2012. La distanță se află Madrid, cu 21, 1%, și Andaluzia, cu 9,9%. În ceea ce privește evoluția, numai Comunitatea catalana emite mai multe excursii (1,1%) decât în anul precedent.

Dacă se analizează greutatea călătoriilor în străinătate în raport cu numărul total de călătorii al fiecarei comunitate este dezvăluit faptul că Ceuta și Melilla sunt cele care au cel mai mare procent (38,4% din călătoriile din Ceuta și Melilla sunt în străinătate). Ele sunt urmate de Catalonia (12,8%) și Insulele Baleare (10,7%).

3.3 Analiza turismului în Catalonia

Ca și în anii precedenți, turiștii internaționali s-au concentrat în special în regiunile de sud și est, cu acces la mare. 91% din fluxul primit s-a deplasat catre cele șase comunități considerate ca receptoare principale, în această ordine: Catalonia, Insulele Baleare, Andaluzia, Valencia și Madrid.

După expansiunea remarcabilă care a avut loc în 2011, în 2012 au sosit cu 1,5 milioane mai multi turiști decât în ​​anul precedent. Distribuția acestei creșteri s-a resimțit în principal, în Catalonia și Insulele Baleare.

Catalonia, se poziționează încă un an ca prima destinație turistică națională, cu 14,4 milioane de turiști. În plus, ea a fost comunitatea care a avut cea mai mare rată de creștere cu 9,9%, și a generat cea mai mare cantitate de bani 12.607.900 euro. Cheltuielile medii pe turist au fost de 877 de euro, iar cheltuielile medii zilnice de 122 de euro, ambele au crescut față de anul precedent.

Graficul 3.2 Evoluția turiștilor în ceea ce privește intrările în Catalonia și alte destinații.

Anii 2005-2012.

Sursa: ITE. Encuesta de Gasto Turístico (Egatur)

Analizând componența cheltuielilor totale a turismului în această comunitate, se poate observa ca toate cheltuielile au fost peste medie, cheltuielile pentru transport (27,5%) și cazare (21,3%), cele mai relevante . În schimb cheltuielile pentru pachetele turistice (15,8%) au fost sub medie.

Graficul 3.3 Distribuția cheltuililor turiștilor în Catalonia, 2012

Sursa: ITE. Encuesta de Gasto Turístico (Egatur)

Tipul de cazare cel mai solicitat de turiști, care au vizitat Catalonia a fost hotelul cu 68,3% din totalul de 9,8 milioane de turiști. În comparație cu 2011, a înregistrat o creștere remarcabilă de 12,4%. Cei care nu au ales hotelul, au optat pentru case închiriate.

Șederea medie în hoteluri a fost similar cu rezultatul obținut în anul precedent cu o medie de 5,3 nopti. Pentru cei care nu au ales hotelul șederea medie a fost de 11,3 nopți, cu un procent mai puțin fața de anul 2011.

67% din sosirile din Catalonia s-au realizat pe calea aerului, generându-se o creștere de 15,1%. Autostrăzile, cu o pondere de 30%, au avut mai multă importanță în Catalonia decât în celelalte regiuni din cauza apropierii geografice a acesteia cu restul europei. Comparativ cu 2011 s-a obținut o creștere de 1,7%. În schimb, ponderea intrărilor rutiere pentru numărul total de turisti în Spania, a fost de 18%, iar procentul de sosiri pe calea aerului a fost de treisprezece puncte mai mare decât în Catalonia.

În concordanța cu analiza structurii cheltuielilor, cei mai mulți turiști au sosit în Catalonia (81%), fără să fi angajat anterior un pachet de servicii turistice, evoluția față de anul precedent fiind pozitivă, acumulând o creștere de 7,7% . Între timp, ponderea turiștilor care au contratat un pachet de servicii turistice a arătat o creștere semnificativă de 21%. Pe piața germană s-a accentuat faptul că turiștii care au venit cu un pachet de servicii a crescut. În schimb, pe piața rusă, s-a observat o creștere în ceea ce priveste turiștii care au ales sa meargă fără un pachet .

Influențată de proximitatea destinației, Franța a fost principala sursă pentru Catalonia concentrând aproape 27% din totalul sosirilor, ceea ce a dus la 3,8 milioane de turiști francezi, o cifră care a crescut cu 7,7% de la an la an . Este remarcabil comportamentul pieței rusești, deoarece din numărul total de sosiri în Spania, 60% au mers către Catalonia. În plus, trebuie să subliniem progresul spectaculos al acestei piețe în această comunitate, care a progresat cu un procentaj de 50%. De asemenea, trebuie să evidențiem creșterile semnificative din SUA (26,6%) și Marea Britanie (26,3%) înregistrate în 2012.

Cheltuielile totale ale turiștilor internaționali în Catalonia s-au ridicat la 12,607.9 milioane de euro, 15,2% dintre acestea provin de pe piața franceză. Cele care au evoluat au fost Marea Britanie, Rusia și Statele Unite, care au crescut cel mai mult cheltuielile lor în această comunitate, 25,3%, 56,8% și 42,4%. In 2012, pentru prima dată, Rusia a depășit Germania in ceea ce priveste volumul de cheltuieli, dar nu în număr de turiști. Potențialul pieței rusești în aceasta comunitate este mare, iar piața imobiliară a favorizat investitiile in casele de vacanta, în ultimii ani.

Tabelul 3.3 Turiști străini cu destinația Catalonia, după țara de rezidență

Anul 2012

Sursa: ITE. Encuesta de Gasto Turístico (Egatur

Tabelul 3.4 Cheltuilelile turiștilor după țara emitentă în Catalonia, 2012

Sursa: ITE. Encuesta de Gasto Turístico (Egatur

Cheltuielile medii pe persoană a turiștilor internaționali care sosesc în Catalonia a fost de 877 euro, având cea mai mică rata dintre principalele comunități.

Media cheltuielilor de zi cu zi a ajuns la aproape 122 de euro, majorandu-se cu 8,6%. Puterea de cumpărare a pieței rusești a iesit în evidență, iar costul său mediu pe călătorie a fost și mai mare decât în anii anteriori având o evoluție foarte pozitivă. Americanii au cheltuit în medie 221 de euro pe zi în această comunitate. Prin contrast piața franceză a redus atât cheltuielile medii pe turist (-10.2%) cît și pe zi (-6.2%).

Graficul 3.4 Evoluția cheltuielilor totale ale turiștilor 2006-2012

Sursa: ITE. Encuesta de Gasto Turístico (Egatur

3.4 Politici și strategii privind dezvoltarea turismului

Industria turismului spaniol este puternică, cu o poziție consolidată de conducere internațională și cu un mare potențial de a crește în viitor, constituie valoarea sa de diferențiere și un mare plus competitiv.

Industria turismului își dezvoltă activitatea într-un mediu economic globalizat, în mare incertitudine și mereu în schimbare, în care iau nastere noi tendințe și provocări. În această situație, Consiliul Spaniol de Turism a fost de acord să ducă la capat un proces de examinare profundă și strategică a industriei pentru a face fata noilor tendințe și provocări, acestea s-au concretizat în „Planul Turismului Spaniol Orizont 2020.”

„Turism 2020” definește o strategie consensuală și împărtășită de către agenții din sectorul public și privat pentru următorii ani. Astfel se stabilește baza pentru pregătirea și adaptarea industriei turismului la schimbările cu care se confruntă, în scopul de a spori și îmbunătăti poziția lor în anul 2020. Procesul de dezvoltare a planului „Turism Spaniol Orizont 2020” constituie în sine o etapa în formularea politicii pentru un sector atât de crucial, în economia Spaniei precum este turismul.

3.4.1 Provocări pentru sistemul turistic spaniol

Pentru a face față cu succes turismului spaniol, în viitor se impune consolidarea competivității sistemului pentru a depăși provocările actuale. Pentru a îmbunătați competivitatea, în continuare se detaliază provocările care se consideră critice în următorii ani:

1. Îmbunătățirea metodologiilor și instrumentelor pentru a sprijini planificarea turismului și pentru ordonarea regiunii și orașului.

2. Adaptarea noilor tendinșe de design, dezvoltare și comercializare a produselor turistice și ale noilor destinații emergente.

3. Adaptarea sistemelor de gestiune și comercializare a societăților turistice la nevoile noului mediu.

4. Îmbunătățirea actualelor piețe îndepărtate și segmentelor de valoare, în piețele europene.

5. Stabilirea unei strategii de retenție și fidelizare a cererii actuale, în special a spaniolilor.

6. Ruperea sezonalității puternice a fluxurilor turistice.

7. Adaptarea modelului de gestiune a resurselor umane pentru a îmbunătăți capacitatea de a atrage și reține talentul.

8. Îmbunătățirea mediului concurențial.

3.4.2 Obiective și strategii în turismul spaniol orizont 2020

Pentru a atinge obiectivul stabilit și tinând cont de orientările strategice propuse, punctele forte și punctele slabe actuale ale sistemului turistic spaniol, precum și provocările cu care se confruntă Orizont 2020 s-au definitivat cinci axe principale.

Axa 1: O nouă economie turistică

OBIECTIV: Dezvoltarea pe deplin a sistemului turistic spaniol, a avantajelor diferențiale derivate dintr-o nouă economie în care inovația, cunoașterea și dezvoltarea talentului să fie punctele cheie strategice pentru satisfacerea clientului și dobândirea exitului în afacere.

Strategii:

-Cunoașterea: dezvoltarea unui sistem de inteligență de referință pentru sectorul turistic spaniol maximizând accesul și răspandirea sa.

-Inovația: un nou model de inovare orizontal pentru întregul sistem, pentru a îmbunătați capacitatea științifică și tehnologică și de a crește eficacitatea proceselor de gestiune.

-Talentul: atragerea, dezvoltarea și păstrarea talentului în sectorul turistic, consolidând cariera profesionala și îmbunătățind practicile de management și conducere a oamenilor.

Axa 2: Valoarea clientului

OBIECTIV: Îmbunătățirea valorii oferite clientului cu experiențe turistice ce diferențiază și sporește personalitatea și poziționarea Spaniei ca destinașie turistică, transformând gestiunea relației cu clientul și satisfacerea sa în noua paradigmă pentru dezvoltare, comercializare și gestiunea produselor.

Strategii:

-Spania experimentată: dezvoltarea „Spaniei experimentate” promovează producerea de produse turistice de mare valoare pentru client, privind recunoașterea bazată pe identitatea și singularitatea destinațiilor.

-Poziționarea 2020: atingerea unei noi poziții turistice diferite pentru crearea valorii până la „Orizont 2020” prin combinarea de atribute comune și diferite potrivite pentru clienți-produse.

-Transfomarea gestiunii și comercializării: promovarea transformării proceselor de comercializare, consolidând gestiunea relației cu clientul și adaptarea permanentă la noile medii și spații de relații create de tehnologii, canale și tendințe.

-Calitatea percepută: promovarea unei culturi în detaliu și servicii pentru client, înainte și după caălătorie, capabilă de a îmbunătăți calitatea percepută și satisfacția clientului.

Axa 3: Sustenabilitatea modelului

OBIECTIV: Imbunatatirea sustenabilitatii modelului turistic spaniol, optimizand beneficiile si investitiile, asigurand calitatea mediului natural si cultural al fiecarui loc, integrarea si bunastarea sociala si reechilibrarea socio-teritoriala.

Strategii:

-Turism, mediu inconjurator si societate: progres in a face angajamente de durabilitate si dezvoltare puternica de prototip integral de referinta cu proiectie internationala in activitati de afaceri si destinatii de coasta, culturale, patrimoniu si de natura.

-Planificarea si gestiunea destinatiilor turistice: promovarea, planificarea si gestionarea destinatiilor turistice bazate pe responsabilitatea publica-privata si participarea sociala, capabila sa integreze si sa dezvolte o viziune strategica.

-Reprofilarea destinatiilor turistice mature: promovarea unui nou model pentru destinatiile turistice mature caracterizate de o propunere cu o valoare mai mare pentru client, care sa contribuie cu un mai mare beneficiu economic, social si de mediu.

-Desezonalizarea si reechilibrarea socio-teritoriala: reevaluarea surselor ce promoveaza echilibrul socio-teritorial al turismului, creand noi categorii de produse capabile sa functioneze tot anul, dand la o parte sezonalitatea.

Axa 4: Mediul competitiv

OBIECTIV: crearea mediului pentru infiintarea si dezvoltarea afacerilor turistice competitive si inovatoare.

Strategii:

-Cadrul politic si simplificarea: promovarea unui cadru de reglementare care optimizeaza competivitatea sistemului turistic spaniol, favorizeaza initiativa impresariala, inovarea, si simplifica procesele administrative care afecteaza luarea deciziilor in afaceri.

-Cultura cooperativa: cresterea functiei principale a turismului, cooperarea intra si inter administrativa si participarea privata la definitia si executarea politicilor publice ce afecteaza turismul.

-Planurile sectoriale competitive: promovarea planurilor sectoriale de competivitate pentru imbunatatirea eficientei afacerilor prin aliante, medii de claborare si de gestiune impresariale.

-Accesibilitatea: facilitarea accesului, mobilitatii si comunicarea clientiilor, reevaluand turistic vorbind, infrastructurile, tehnologiile si serviciile.

Axa 5: Conducerea comună

OBIECTIV: Promovarea unei noi conduceri a sistemului turistic spaniol ce rezultă din principiile eficienței și responsabilității în dezvoltarea acțiunilor comune, contribuie la consolidarea gradului de conștientizare a beneficiilor economice ale dezvoltării durabile, a activității turistice pentru sector și pentru societate.

CONCLUZII

Frumusețea unică și așezarea sa geografiă privilegiată, între Europa și Africa, au făcut din această țară, încă din Antichitate o răscruce, un punct de întâlnire între est și vest. Diversitatea culturală, amestecul de civilizații care și-au găsit aici un loc ideal, au lăsat în urma lor o cultura unică, un experiment admirabil.

Spania, atât de des cucerită, dar în final o cuceritoare, a reușit să-și adune dispersatele vestigii, într-o țară modernă, ai cărei locuitori, mândri de trecutul lor, s-au decis să accepte și provocările viitorului. Spania este o țară variată și foarte diferită.

Cunoscută în lumea întreagă pentru muzica și dansul Flamenco, pentru luptele cu tauri, plajele fantastice și mult soare, Spania oferă mult mai mult decât atât. Este și a fost de secole unul dintre cele mai importante centre culturale ale Europei. Orașele îmbină arhitectura veche cu cea modernă, deși fiecare regiune este diferită în felul său prin așezare geografică, climă și chiar personalitate. Este o țară a cărei cunoaștere trebuie aprofundată. Spaniolii spun ca Spania este diferită, dar nu specifică niciun alt termen de comparație.

Industria turismului spaniol este puternică, cu o poziție consolidată de conducere internațională și cu un mare potențial de a crește în viitor, constituie valoarea sa de diferențiere și un mare plus competitiv.

Țările emitente de turiști către Spania sunt, în principal membre ale Uniunii Europene. Aici se pot remarca Germania și Marea Britanie, de unde provin aproape jumătate din turiștii care vizitează anual Spania, urmate de Franța, Benelux, Italia și țările scandinave.

Este de asemenea foarte important fluxul turistic din Statele Unite ale Americii și Japonia, iar în ultimii ani și-au făcut prezența noi țări, acestea fiind: Rusia, Polonia, Republica Cehă.

Spania dispune de o infrastructură turistică extraordinară, acesta fiind principalul avantaj împotriva potențialilor concurenți. Acest lucru se concretizează în existența a mai mult de 10.000 de hoteluri și pensiuni. Distribuția lor geografică în comunitățile autonome este inegală, dar există o concentrație specială pe insule și zonele de coastă.

Turismul în Spania are o semnificație specială, fiind, la rândul său, unul dintre principalii factori de externalizare experimentate de către economia și societatea spaniolă. Prima sa semnificație este de natură economică, deoarece turismul reprezintă astazi aproximativ 11% din PIB și generează un venit brut de 24.000 de milioane de euro, care compensează deficitul balanței comerciale.

Spania este a patra țară din lume, în ceea ce privește numărul de turiști străini, cu 52,7 milioane de turiști pe an, depășită doar de Franța, Statele Unite ale Americii și China. În 2011, Spania a primit un total de 56,7 milioane de turiști străini mai mult cu 6,6 % decât în aceeași perioadă a anului precedet potrivit Ministerului Industriei, Energiei și Turismului.

Barcelona și Madrid sunt cele mai importante orașe turistice din Spania, fiind, de asemenea primele două orașe receptoare de turiști prezentând o mare ofertă turistică a diferitelor congrese și convenții naționale și internaționale. Barcelona, clasându-se pe locul 25 în clasamentul mondial, în 2014. Sunt două dintre cele cinci orașe europene în care se produc cele mai mari cheltuieli pe cap de turist. Madrid, a înregistrat 9,7 milioane de turiști în 2012 , fiind cel mai vizitat oraș din Spania și a reușit să atingă a șaptea poziție în clasamentul mondial.

Turismul emițător spaniol a cunoscut un declin de 8,7% în 2012, față de turismul receptor, după cum se reflectă în rezultatele principalelor destinații. În topul spaniolilor rămân Franța, Portugalia și Italia, toate cu scaderi, în timp ce Catalonia și Madrid sunt principalele piețe emitente.

Spaniolii au realizat 158.7 milioane de călătorii, în anul 2012, dintre care doar 7,7% au fost în străinătate (aproximativ 12,2 milioane). Datele publicate de Institutul de Studii în Turism (IET) arată scăderea puternică a turismului emițător în Spania, cu o rată negativă de 8,7%.

Catalonia, se poziționează pe primul loc în ceea ce priveste preferința turistilor internaționali, cu 14,4 milioane de turiști. În plus, ea a fost comunitatea care a avut cea mai mare rată de creștere cu 9,9%, și a generat cea mai mare cantitate de bani 12.607.900 euro. Cheltuielile medii pe turist, în 2012, în această comunitate autonomaă au fost de 877 de euro, iar cheltuielile medii zilnice de 122 de euro.