Lucrarea se constituie într -o încercare de a sintetiza cât mai coerent considerațiile [604772]

1

INTRODUCERE

Lucrarea se constituie într -o încercare de a sintetiza cât mai coerent considerațiile
teoretice cu privire la organizațiile internaționale , în vederea unei analize de ansamblu a
acesteia, realizând un studiu de caz menit să evidențieze, în mod explicit, rolul Fondului
Monetar Internațional în România.
Conținutul lucrării se sprijină pe un amplu material de documentare: lucrări
teoretice de specialitate, informare electr onică, publicații periodice și multe altele.
Alegerea lucrării de licență ”Rolul organizațiilor internaționale în economia
mondială” este motivată de influența hotărâtoare privind evoluția organizațiilor
internaționale din ultimele decenii, ele fiind rezul tatul conjugat al noilor probleme cu care
este confruntată societatea contemporană, ale căror proporții globale nu pot fi supuse decât
unui tratament global : sărăcia și alimentația, creșterea populației, controlul deteriorării
mediului, epuizarea unor resu rse, utilizarea spațiului cosmic.
Motivația alegerii acestei teme pornește din dorința de a pune în practică ceea ce am
învațat pe parcursul celor trei ani de studiu, de a înmagazina cât mai multe cunoștințe
asupra acestui domeniu, atât de important, care cu siguranță are o utilitate și un potențial
ridicat în dezvoltarea întregului sistem Monetar și Financiar Internațional.
Lucrarea este structurată pe patru capitole în care sunt cuprinse aspecte cu caracter
general, dar mai ales aspecte specifice organiz ațiilor internaționale, finalizându -se cu un
studiu de caz în care este menționat istoricul relațiilor Fondului Monetar Internațional cu
România, și de asemenea, prognoza de creștere economică a României rezultată din
raportul efectuat de către organizația menționată mai sus.
În capitolul 1 este prezentată o analiză succintă a economiei mondiale unde
interdependențele care se formează în procesele de dezvoltare a națiunilor impun
cooperarea între state în forme ce presupun constituirea de organizații internaționale.
Capitolul 2 prezintă raportul dintre stat -organizație internațională, în societatea
contemporană și importanța acestora ce permit e statelor să abordeze împreună problemele
comune, în cadrul unui proces de decizie colectiv. Cooperarea internațională multilaterală

2
constituie fundamentul unui sistem mondial stabil. De asemenea, în finalul capitolului este
realizată o clasificare explicită a tuturor tipurilor de organizații internaționale.
În capitolul 3 este prezentată Organizația Națiunilor Unite care reprezintă forul
internațional cel mai cuprinzător la nivel mondial și care oferă cadrul legal de dezba tere a
oricărui tip de problemă care p oate să pună în pericol pacea și securitatea lumii. ONU
reprezintă de asemenea, prin multiplele sale organisme specializate, o sursă continuă de
susținere a eforturilor țărilor membre, într -o perioadă de transformări sociale și economice
definitorii.
Studiul de caz prezintă rolul pe care îl deține Fondul, acela de manager al unui
sistem monetar internațional, previzibil și stabil, cu granițe deschise și care să ofere cadrul
necesar unei creșteri echilibrate în comerțul mondial și în economiile țărilor membre.
Astfel, putem concluziona că o trăsătură a relațiilor internaționale este proliferarea
fără precedent a fenomenului de organizații internaționale.
În finalul lucrării de licență ”Rolul organizațiilor internaționale în economia
mondială” sunt sinte tizate principalele concluzii deprinse din cercetarea acestei te me.

3

CAPITOLUL I
PREZENTARE GENERALĂ A ECONOMIEI MONDIALE
ȘI A ORGANIZAȚIILOR INTERNAȚIONALE

1.1. Economia Mondială

1.1.1. Fundamentele economiei mondiale
Trăim într -o lume a legăturilor tot mai apropiate între țări, trăim într -o lume a
coeziunilor, indiferent de nivelul de dezvoltare, indiferent de potențialul țărilor sau de
organizarea socială.
Este din ce în ce mai evident faptul că mai devreme sau mai t ârziu un eveniment
major se va răsfrânge într -o zonă a globului asupra ansamblului comunității internaționale.
Nicio țară nu se poate sustrage acestei legități oricât de bogată ar fi, ea nu se poate izola de
restul lumii deoarece dezvoltarea autarhică este indispensabilă în lumea moder nă.

1.1.2. Formare, dimensiuni și caracteristici
“Economia mondială se poate defini ca fiind rezultatul unui întreg proces de
evoluție, este un proces al dezvoltării schimbului reciproc de activități de la simplu la
complex și de l a forme inferioare la forme superioare. ”1
Într-un context mai larg “economia” sau schimbul de activități este compus din
totalitatea acțiuni lor unei comunități umane ce are ca scop principal producerea și
consumul de bunuri.
Pentru realizarea acestui scop este necesară o acțiune de conștientizare asupra
mediului înconjurător, dar există și necesitatea de activități precum distribuția și schimbul.
Economia are un rol fundamental în transformarea omului însuși, așadar ea nu poate fi
concepută în afara umanul ui, a socialului, fiind un domeniu al universului uman.

1 Ovidiu Puiu, ”Economie și Organizații Mondiale” , Editura Independența Economică, Pitești, 2000, pag.
11

4
Economia mondială reprezintă stadiu l schimbului reciproc de activități ca urmare a
diviziunii muncii la nivel mondial, în care sunt implicați o mare parte dintre agenț ii
economici din lume.
Conceptul de economie mondială este expresia teoretică a unui complex de relații
economice, cel mai amplu și mai profund cunoscut până î n prezent.
Influența produsă de majoritatea elementelor asupra economiei mondiale nu fac
altceva decât să formeze o nou ă concluzie și aceea că însuși “economia” este
pluridimensională.
Economia mondială este formată din mai multe dimensiuni. Acestea sunt :
1. Dimensiunea tehnico -economică – este definită prin folosirea cât mai multor
factori de producție luând în calcul rezultatele evoluției tehnico -științ ifice și
începând cu cei fundamentali până la neofactori, lucru specific epocii
contemporane.
2. Dimensiunea geo -politică – este produsă de existența celor 195 de state
independentente și a economiilor acestora, a celor aproximativ 70 de state
dependente , a politicilor economice diferite și de asemenea a unor agenți economici.
3. Dimensiunea politico -diplomată – este precizată de capacitatea de nego ciere a
principalilor actori la nivel internațional, începând cu statele și mai apoi cu
organizații le internaț ionale.2
Economia mondială este constituită din totalitatea economiilor naționale, a
societăților transnaționale și a entități lor regionale ce au ajuns la un nivel avansat de
interdependenț e.
Economia mondială se modifică în fiecare etapă a dezvoltării sale. Cu toate acestea,
pot fi distin se unele trăsături caracteristice pentru întreaga sa evoluție.
– celulele sale de bază sunt încă, economiile naț ionale. Ele vor continua să formeze
cadrul de mi șcare a factorilor de producție, al manifestării agenților economici,
stimulând dezvoltarea lor. Influența pe care economiile naționale o exercită este u n
factor determinant al divizi unii mondiale a muncii, al relațiilor economice
internaț ional e și al cir cuitului economic mondial, al economiei mondiale însăș i.

2 Sterian Dumitrescu, Ana Bal , ”Economie Mondială” , Editura Economică, București, 2002, pag. 23

5
– economiei mondiale îi este proprie concurența dintre agenții economici . Concurența
conduce la un fel de selecție natural a agenților economici, în raport cu forța lor de
progres tehnologic și managerial, ceea ce dă un impuls evoluției economiei.
– econ omia mondială este eterogenă. Î ntre diferitele sale zone există decalaje din
cauza dezoltării inegale fiind alcătuit ă din ță ri cu regimuri social -politice diferite,
din țări bogate și țări să race, ma ri sau mici. Raporturile de forț e dintre aceste țări nu
sunt fixe, ci se m odifică în virtutea acțiunii legii dezvoltării economice și politice
inegale și î n salturi.
Rolul lor se poate modifica în funcție de contradicțiile ce pot apărea pe parcu rsul
dezvoltării, de la o perioadă la alta.
La baza economiei mondiale se află interdependențele și acestea formează un
sistem.
Dezvoltarea economiilor naționale face s ă se producă în mod necesar aprofundarea
diviziun ii mondiale a muncii care , formează o bază obiectivă a relațiilor reciproce dintre
economiile naționale, relații care alcătuiesc mai multe subsisteme la scară mondial ă
(valutar, financiar, comercial ); între aceste subsisteme există o strânsă legătură, cu
consecințe asupra economiilor naț ionale.
Prin procesul de regionalizare a piețelor se face integrarea economiilor naționale.
Centrele de putere la nivel global sunt incluse în economia mondială având o înclinație de
multipolaritate . Echilibrul se manifestă ca o înclinație pe termen lung ceea ce îi oferă un
caracter relativ și un consens între diferitele elemente componente ale sistemului,
reprezentând o “stare ideal ă”.
Fiind un fenomen caracteristic e conomiilor naționale . tendința spre echilibru se
manifestă în mod necesar și pe plan international. În calitatea sa de “sistem“, economia
mondială presupune o stare de echilibru, o stare de stabilitate, fără de care nu ar putea
supraviețui.
Această necessitate se poate observa ușor pe piața mondială, unde echilibru este un
rezultat pe termen lung al schimbărilor pe care le înregistrează oferta și cererea pentru
diferite mărfuri. Starea de dezechilibru prelungită poate avea efecte negative pre cum
micșorarea veniturilor în devize obținute din exporturi, acumularea de stocuri (atunci când
cererea scade), penurie de materii prime, produse alimentare (atunci când scade oferta).

6
Necesitatea echilibrului la scară internațională nu se poate rezuma doa r la domeniul
de circulație, ci trebuiesc luate în calcul și domenii precum producția, consumul sau
repartiția. Dezvoltarea echilibrată a economiei mondiale presupune o împărțire a sarcinilor
de producție între economiile naționale care să exclude speciali zarea îngustă, în producții
care nu sunt rentabile, a unora dintre statele lumii, lichidarea marilor decalaje economice
internaționale.
Economia mondială este formată din economii naționale care trec prin diferite stadii
și procese de dezvoltare, ce se deo sebesc prin cultură, religie, obiceiuri și tradiții.
A fost constituită economia mondială unică dar ea nu reprezintă un proces încheiat,
finit. Dezvoltarea sa este una continuă, structura ei devenind din ce în ce mai complexă.
Odat ă cu perfecționarea factorilor de producție, a tehnologiei mijloacelor de
transport, a telecomunicațiilor se vor crea condițiile materiale spre un nivel superior și
anume acela al schimbului reciproc de activități.3

1.1.3. Cadrul instituțional al economiei mondiale
Diversificarea relațiilor economice intern aționale a făcut necesară înființarea unor
instituții pentru observare și pentru a stimula dezvoltarea raporturilor între state, între
agentii economici la nivel global.
În primul râ nd s -a înființat cadrul instituț ional al bilate ralismului, adică al
raporturilor între două state independente și suverane. Acest cadru a constat în formarea
unor organe și organisme potrivit guvernelor ( ministere de afaceri externe, departamente)
și de formarea reprezentanțelor diplomatice în afara ță rii. Conform acestora, s -au semnat
acorduri internaționale bilaterale, s -au înființat asociații, consilii, comisii mixte, etc.
Numărul de state independente în creștere, a agenților economici participanț i la
schimburile ce au loc la nivel internaț ional, a interdependențelor din economia mondială
au îndrumat la extinderea formelor de organizare a cooperării, la depăș irea limitelor impuse
bilateralismului ș i la sporirea formelor multilaterale și consolidarea cadrului instituț ional
al multilateralismului, ce apare in tot mai multe organizații internaț ionale.

3 Sterian Dumitrescu, ”Economie Mondială” , Editura Interprint, București, 2004, pag. 80

7
Economia mondială, la nivel actual este marcată de incertitudini și este simțită din
ce în ce mai mult nevoia de menținere a unui cadru instituț ional stabil și durabi l, care să
ofere soluții pentru gestionarea situațiilor de criză, indiferent de gravitatea acestora.
Lumea în care trăim este într -o continuă schimbare, iar realitățile care par dominante
și permanente, într -un anumit moment , se pot schimba radical. Atunci când apar atfel de
momente, st atele lumii, indiferent de mărimea și de nivelul lor de dezvoltare, chiar dacă au
sisteme sociale diferite și o altfel de politică internă, trebuie să co laboreze pentru a găsi
soluții la problemele ce se ivesc pe plan internaț ional ș i să formeze o forță de echilibru,
care să conducă economia mondială .

1.1.4. Ordinea economică mondială
Sistemul economiei la nivel global se caracterizează printr -o organizare interioară ,
care este generată de structuri , raporturi, mecanisme între actorii principali, orga nizare care
naște o anumită ordine mondială. Așadar, ordinea mondială poate fi definită ca fiind ”starea
calitativă a economiei mondiale într -o perioadă istorică.” 4
Noțiunea de ordine poate fi asemanată cu cea de echilibru, dar prima dintre ele se
raportează la existența unui sistem (configurat de subiecții și de relațiile dintre ei), iar ce -a
de-a doua se referă în special la piețe.
Luând în considerare diferitele si steme ale economiei mondiale, se poate spune că
unele dintre echilibre, la nivelul unor piețe componente (ca de exemplu piețele
internaționale ale unor mărfuri sau servicii) se datorează aproape în întregime forțelor
pieței. În ceea ce privește nive lul pi ețelor mondiale, ele reprezent ând totalitatea acțiunilor
agenților economici individuali și ale firmelor, în perioada imediat următoare a celui de –
al doilea război mondial s -a acționat în direcția deformării acțiunii mecanismelor de piață,
de către societ ățile transnaționale, marile state, grupări de state, organizații economice
internaționale sau regionale.
Exemplele sunt numeroase, unul dintre ele fiind în sfera comerțului international
unde echilibrele piețelor internaționale ale unor produse de bază s au chiar ale unor produse
finite (textile) au fost determinate prin acorduri interguvernamentale încheiate între statele
care produceau și statele care consumau, potrivit unor reguli stabile de comun acord.

4 Sterian Dumitrescu, ”Economie Mondială” , Editura Interprint, București, 2004, pag. 83

8
Dacă echilibrele contribu ie, la un anumit moment istoric, la realizarea unui anumite
stări calitative a economiei mondiale, atunci nu se poate nega faptul că și acțiunea forțelor
pieței are rolul ei în realizarea ordinii economice mondiale. În plus, fenomenele de
extindere a dereglementării și liberaliză rii fluxurilor economice internaționale, au făcut să
se accelereze procesul de globalizare nu doar a piețelor, ci și a sistemelor de producție în
anii ’ 90, încurajează faptul că forțele pieței, influențate de anumiți agenți economici
(societățile transnați onale globale) tind să obțină un rol mai mare în configurarea
structurilor de organizare și a raporturilor de forțe pe scară mondială.
În studiul economiei mondiale, Francois Perroux susține că teoria echilibrului de
tip Walras -Pareto (teorie potrivit căr eia schimburile se realizează atunci când există o
concurență perfectă și pură) nu se poate aplica, ca fiind o explicație a echilibrelor de
ansamblu deoarece :
 agenții economici (țările, în primul rând) sunt diferiți și inegali ca mărime și ca
putere de inf luență pe piață ;
 agenții economici nu au un sistem de referință independent unii față de alții.
Studiile cu privire la ordinea economică pornesc de la două premise:
1. Existența unui sistem economic mondial.
2. Principalii actori care creează această ordine economică mondială sunt statele
naționale.
Începând cu anul 1990, această perspectivă este din ce în ce mai importantă și
numeroase studii aduc argumente tot mai solide cu privire la rolul important, cel puțin la
fel de important ca acela al statelo r naționale, al altor actori ai economiei mondiale, și
anume : organizațiile internaționale (mai ales cele de integrare economică) și societățile
transnaționale.5

1.1.5. Stadiile mondializării
Pentru a analiza procesul de formare a economiei mondiale trebuie să luăm în vedere
evoluția agenților economici privați și a caracteristicilor acestora.

5 Sterian Dumitrescu, Ana Bal , ”Economie Mondială” , Editura Economică, București, 2002, pag. 54

9
În perioada cuprinsă de secolul XVI și până la sfârșitul secolului al XIX -lea, agenții
economici privați realizau bunurile economice, în interiorul țărilor de origine cu scopul de
a vinde mai apoi o parte din ele în alte țări.
După terminarea feudalismului și începutul capitalismului, o mare perioadă de timp,
comerțul internațional a însemnat activitatea principală economică externă pentru marile
întreprinderi. Prima jumăt ate a secolului XX este marcată de o reală revoluție a agenților
economici privați. Firmele cele mai dezvoltate se concentrează mai mult la investițiile
peste granițele naționale, decât pe investițiile interne de capital. Rezultatul: un bun
economic devine din ce în ce mai mult un rezultat al producției organizate în același timp,
în mai multe țări.
Fenomenul acesta se află la baza creșterii interdependențelor la nivel internațional
și este un impuls determinant mondializării activității economice.
Așadar, se poate vorbi despre diferite stadii ale mondializării economiei :
1. Stadiul mondializării prin comerțul exterior. El se remarcă după prima
revoluție industrial ă și ține până la începutul secolului XX. Luând în considerare
caracteristicile sale, acest st adiu este intitulat cel al economiei internaționale și al afirmării
economiilor naționale.
Naționalismul economic și suveranitatea națională dar și libera concurență, de altă
parte erau la ordinea zilei. În mijlocul politicii economice a statelor naționale întâlnim
echilibrul balanței lor comerciale.
Thomas Mun ( 1571 -1640 ) un reprezentant al mercatilismului, spunea : „Mijlocul
normal pentru a ne spori bogăția și cantitatea de metal prețios este comerțul exterior,
trebuind mereu să observăm regula de a vinde străinătății î n fiecare an o valoare mai mare
decât aceea pe care o f olosim de peste graniță” (s.n.).
2. Următorul stadiu al mondializării este cel al preponderenței investițiilor
externe de capital în comparație cu comerțul internațional. După terminar ea primul ui
război mondial, această tendință devine din ce în ce mai pronunțată , situându -se la baza
transnaționalizării vieții economice. Firmele transnaționale, prin domeniul lor de activitate ,
depășesc granițele naționale iar f rontierele economice ajung să nu mai coincidă cu cele
politice. Principalul obiectiv al politicii economice oficiale este echilibrarea balanței de
plăți externe .

10
În momen tul de față , pe fondul accenturării activității și rolului firmelor
transnaționale, se identifică o integrare puternică a activității economice la nivel planetar.
Așadar, apare conceptul de globalizare al economiei și care înseamnă creșterea continuă a
interdependențelor dintre agenții economici, din tre economiile naționale, producând
impli cații de multe ori imprevizibile asupra principalelor piețe internaționale. Globalizarea
economiei creează spațiul necesar pentru ca ritmul afacerilor să crească considerabil , dar
și pentru manifestarea din ce în ce mai largă a „efectului de domino”.

1.1.6. Diviziunea mondia lă a muncii
Diviziunea mondială a muncii este unul dintre elementele constitutive ale sistemului
economiei mondiale. Aceasta poate contura doar un anumit potential de producție, anumite
structure ale economiilor naționale și având la bază aceste lucruri se formează specializarea
internațională în producție a acestora.
“Diviziunea mondială a muncii reprezintă expresia sintetică a tendințelor de
speci alizare internațională în vederea participării la circuitul economic mondial.” 6
Există mai mulți factori ce determ ină specializarea internațională printre care se pot
enumera:
 la nivel internaț ional, mobilitatea resurselor este destul de limitată, întrucâ t nu se
poate realiza o egalizare instantanee între spațiile cu resurse lipsite d e măsură și
zonele fără resurse;
 folosirea de resurse separate, în proporții diferite pentru realizarea bunurilor și a
serviciilor diferite;
 resursele nu sunt repartizate în m od egal pe teritoriul global, de aceea accesul la
resurse este diferit de la o țară la alta, de la un agent economic la altul. De aceea,
specializarea în industrii în care resursele sunt în exces este mult mai firească decât
specializarea în domenii care s e bazează pe resurse mult mai puțin accesibile, din
cauza faptului că acestea sunt mult mai costisitoare.
Specializarea internațională a cunoscut de -a lungul timpului o evoluție constantă în
raport cu dezvoltarea activității la nivel internațional. Până la cel de -al doilea război
mondial, specializarea internațională urmărea relația metropole -colonii, cu o specializare

6 Ovidiu Puiu, ”Economie și Organizații Mondiale” , Editura Independența E conomică, Pitești, 2000, pag.
15

11
primară pentru colonii (industrie extractivă și agricultură), coloniile fiind furnizoare de
materii prime pentru metropole, apariția unor no i state independente, care cu timpul au
dezvoltat structuri economice tot mai diversificate, progresul tehnologic fără precedent din
ultimii ani, dar și acutizarea relației dintre nevoile care apăreau într -un număr tot mai mare
și resursele rare și de asemenea creșterea interdependențelor dintre statele lumii, fiind o
urmare a procesului de globalizare au contribuit la dezvoltarea specializării internaționale,
de la o specializare intersectorială (agricultură – industrie), la o specializare interramură
(industrie – industrie) și intraramură (chimie – chimie).
Diviziunea mondială a muncii în contextul actual a devenit una foarte eterogenă.
La bază se află țările mai puțin dezvoltate, în care specializarea internațională este
limitată având cel mult două p roduse primare. După care urmează țările în proces de
dezvoltare sau mai exact mediu dezvoltate, unde specializarea internațională este puțin mai
largă, alături de produse primare mai pot fi întâlnite și produse manufacturate, iar după caz,
numai produse m anufacturate. În partea superioară se situează țările în plină dezvoltare,
caracterizate de o specializare d e eficiență standardizată, unde găsim domeniile de top ale
industriei și de asemenea ramuri de mare productivitate ale agriculturii. În economia
mondială, există, așadar, diferite grade de specializare internațională.
Dinamica specializării nu este aceeași la nivelul tuturor țărilor lumii.
În timp ce țările dezvoltate și -au schimbat de mai multe ori specializarea în tinerele
state independente s -au pă strat aceleași specializări nerentabile și înguste.
În cazul țărilor dezvoltate, specializarea internațională în producție este rezultatul
unor decizii coerente, dare le nu aparțin numai statului, ci în mod deosebit marilor firme
private aflate sub imperiu l forțelor pieței. În ce privește statele independente tinere, trebuie
menționat faptul că pe măsură ce ele obțin controlul asupra propriilor bogății naționale și
își ameliorează capacitatea utilizării lor într -un mod eficient, se creează premise pentru o
dezvoltare proprie, pentru conturarea unor noi tendințe de specializare pe plan
internați onal.

1.1.7. Circuitul economic mondial
“Circuitul economic mondial reprezintă totalitatea fluxurilor economice
internaționale privite nu ca o simplă sumă aritmetică, ci în strânsa lor interdependență. Ele
exprimă împletirea unor forme ale schimbului reciproc de activități diverse economii

12
naționale, care nu se limitează la sfera circulației, ci cuprind și sferele producției și
cercetării științifice.” 7
Circuitul economic mondial are următoarele trăsături:
 acest circuit are un caracter dinamic și universal;
 la circuitul economic mondi al participarea nu este egală. În e conomiile naționale
sunt diferite grade de dezvoltare, ceea ce determină participarea diferențiată la
schim burile internaționale;
 instituționalizarea la nivel bilateral și multilateral este intensificată și de asemenea
accentuate;
 mijloacele și tehnicile de participare la circuitul economic mondial este diversificat;
 se înregistrează o creștere a intervenției statului în schimbările economice
internaționale;
 au loc diferite mutații în ceea ce privește multipolarizarea economiei mondiale;
 are loc mărirea influenței societăților transnaționale;
Utilizarea acestui concept de circuit economic mondial rezultă din ne cesitatea
reflectării unor fluxuri ce apar în urma amplificării și diversificării schimbului reciproc de
activități între economii naționale diferite, în funcție de dezvoltarea lor.
Un flux internațional reprezintă o mișcare a unei valori materiale, băneșt i sau
spirituale de la un stat la altul.
Fluxurile circuitului economic mondial sunt împărțite în mai multe categorii, după
cum urmează:
1. Fluxul cu mărfuri corporale – este o component ă de tradiție a circuitului economic
mond ial. În cadrul acestui flux, o t endință principală ce se manifestă este schimbarea
raportului dintre comerțul produselor de bază și cele manufacturate, iar acest lucru
este un dezavanta pentru țările în dezvoltare.
2. Fluxul internațional cu servicii – reprezintă totalitatea bunurilor materiale
invizibile sau ceea ce rămâne din producția la nivel global după ce se scad
activitățile din sectorul primar, secundar și cuaternar.
3. Fluxurile financiare internaționale – reprezintă valorile economice care se
efectuează prin mijloace de plăți și de credit.

7 Ovidiu Puiu, ”Economie și Organizații Mondiale” , Editura Independența E conomică, Pitești, 2000, pag.
17

13
Evoluția și dezvoltarea fluxurilor financiare se realizează prin mai multe etape:
Prima etapă de dezvoltare a fost efectuată la începutul apariției monedei și a
schimburilor economice internaționale și până la s fârșitul secolului al XIX -lea. Această
etapă a constat prin aceea că activitățile financiare însoțeau schimburile de mărfuri, prin
ele eliminându -se creanțele dintre agenții economici și/sau state.
A doua etapă de evo luție spre economia financiară a fost î n prima jumătate a
secolului XX și în această perioadă au fost separate fluxurile financiare de cele comerciale,
primele fie precedând sau urmân d celor din a doua categorie. Astfel , apar produse și
servicii financiare noi precum creditele bancare internați onale, operațiunile de acoperire a
riscurilor, plățile la termen și de asemenea, apariția unor tehnici de plată care înlocuiesc
moneda. Tot în această perioadă apar și primele mișcări de capitaluri, cu caracter de
investiție internațională.
A treia etap ă este caracterizată de apariția europiețelor, adică dezvoltarea unor
piețe financiare fără operațiuni comerciale. În această perioadă predomină mișcările de
capitaluri (tranzacții cu titluri de valoare), operațiunile și creditele de trezorerie. Se trece
de la o economie a fluxurilor financiare la economia stocurilor financiare, trecere generată
de cursurile flotante, ce au fost din ce în ce mai multe în ultimele decenii și de asemenea,
se extind și afacerile bursiere. În același timp, se înregistrează o creș tere considerabilă a
deficitelor internaționale, la finanțarea acestora, în mare măsură, din surse private.
Fluxurile financiare internaționale sunt transferuri de fonduri de la un agent
economic al unei țări spre altul din altă țară, fără a declanșa o miș care în sens diferit a
bunurilor sau serviciilor.
Fluxurile financiare internaționale sunt mult mai importante decât cele comerciale.
La nivelul fluxurilor, raportul dintre cele financiare și comerciale, este în favoarea primelor
iar la raportul dintre vo lumul și dinamica comerțului internațional și în ceea ce privește
rezerva de valute convertibile și aur, cele comerciale au întâietate.
Ca și loc de formare a fluxurilor financiare internaționale, rolul piețelor de capital
crește în același timp cu atribui rea unui rol nou pentru băncile comerciale pentru
desfășurarea relațiilor economice internaționale.
Ca și concluzie, putem sublinia faptul că se înregistrează o creștere a mobilității
internaționale cu privire la capitaluri, în ciuda dereglementării sector ului financiar, a
înlăturării barierelor din calea circulației capitalurilor, dar și prin legiferare, în anumite

14
state, a unor facilități pentru intrările de capitaluri, aspect ce mărește gradul lor de
renumerare.8

1.1.8. Regionalizarea și globalizarea – fenomene specifice noului
context economic mondial
Perioadele cele mai relevante privind schimbările fundamentale din economia
mondială și gruparea țărilor după putere și bogăție sunt cuprinse în ultimii ani ai secolului
XX și primii ani ai secolului XXI.
Adaptarea în mod continuu a structurilor economice la modificările rapide ce au loc
la nivel internațional, evoluția sistemului informațional situează statele într -o continuă
perioadă de reorganizare și trecerea acestora de la situație, stare, schimbare l a alta.
În acest moment, în economia mondială sunt vizibile două procese de tranziție.
Primul proces este constituit de trecerea economiilor occidentale spre o nouă eră a
economiei, una bazată pe informație, pe schimbarea și perfecționarea din domeniul
tehnologic; cel de -al doilea proces este reprezentat de tranziția țărilor din Europa de Est și
Centrală către o economie de piață, având ca scop principal ridicarea la standardele
economice unde se situează țările occidentale.
“Această stadiu de dezvoltare se manifestă prin generalizarea unor fenomene
economice specific, după cum urmează:
 Globalizarea economiei mondiale, reflect în accentuarea procesului de
internaționalizare și dezvoltare a economiei mondiale ca un tot unitar, prin
eliminarea într -o tot ma i mare măsură a obstacolelor arbitare din calea cooperării în
producție, a comerțului international, a fluxurilor de capital, a circulației libere a
forței de muncă.
 Adâncirea procesului de regionalizare, caracterizat prin apariția și dezvoltarea
grupărilo r economice regionale, precum și prin eliminarea barierelor și a
diferențelor dintre piața internă și cea externă, ceea ce afectează nu numai firmele
orientate către export, ci și pe cele focalizate către piața internă, care trebuie să facă
față competiție i internaționale.

8 Ovidiu Puiu, ”Economie și Organizații Mondiale” , Editura Independența E conomică, Pitești, 2000, pag.
20

15
 Acumularea informațională și evoluția rapidă a tehnologiilor de comunicare, care
oferă în prezent posibilități superioare de informare și de derulare a tranzacțiilor
comerciale internaționale.
 Reamplasarea continuă a industriilor și servi ciilor, în funcție de avantajele și
competitivitățile comparative oferite de diferitele țări și zone ale lumii.”9
La nivel mondial și regional, intensificarea eforturilor de cooperare și integrare
economică reprezintă o caracteristică majoră a economiei mondiale. Procesele economice
funamentale ce se completează în mod reciproc sunt regionalizarea și globalizarea.
În ultimele decenii, procesul de regionalizare a cunoscut o dezvoltare continuă prin
creșterea numerică a grupărilor economice -regio nale, ceea ce a dus ca în momentul de față
toate statele lumii să fie parte a unei grupări.
Regionalizarea trebuie să fie privit ă ca o trecere treptată la globalism și nu ca o
alternativă la aceasta; nu trebuie să împartă sistemul economic mondial în mai m ulte părți
ci doar să creeze sectoare de complementaritate care să formeze un sistem economic
deschis.
În concluzie, după spusele specialiștilor, regionalismul contribuie în final, la
globalizarea economiei mondiale.
Globalizarea presupune diminuarea rolul ui autorităților publice ca factor generator
și gestionar al barierelor de ordin național între economii, dar nu dispariția ideii de stat al
cărui rol rămâne cel de elaborare a politicilor economice naționale. În condițiile
globalizării, libertatea statulu i în elaborarea politicilor macro și mezo – economice se
redefinește datorită interdependenței sporite cu alte economii, ca urmare a limitărilor
impuse de atenuarea barierelor dintre economiile naționale și creșterii gradului de
deschidere în raport cu medi ul extern. Acum piețele sunt cele care decid măsura în care
politicile macroeconomice sunt eficiente.
Globalizarea devine astfel un proces în cadrul căruia asistăm la o altă relație între
actorii instituționali și cei privați.
Globalizarea ca proces evol utiv, pare a fi depășit faza de liberalizare (comercială și
financiară) traversând, în prezent, o perioadă de tranziție premergătoare integrării
economiilor naționale la nivel global. Dacă până la începutul anilor ‘90, interdependențele

9 Ovidiu Liviu Olaru , “ Organizații economice internaț ionale” , Editura Pro Universitaria, București ,
2007, pag 11 -12

16
dintre economiile n aționale se creau și se alimentau prin intermediul fluxurilor comerciale
de bunuri și servicii, ulterior, principalele canale de creare a interdependențelor sunt legate
de circulația internațională a capitalurilor și a drepturilor de proprietate intelectua lă. Mediul
global de afaceri este caracterizat de diversificarea, multiplicarea și creșterea intensității
interdependențelor dintre economiile naționale într -un ritm din ce în ce mai alert .
În fața unor asemenea soluții complexe ale ecuației globalizare -regionalizare se
impune ideea că aceste două fenomene sunt interdependente și se influențează și
condiționează reciproc, iar economia mondială încearcă să se echilibreze pe ambele
direcții. Ul timele evoluții în acest plan evidențiază faptul că liberalizarea comercială
multilaterală și regională au evoluat paralel și tind să se antrenere și potențeze reciproc.
SUA continuă să exercite o anumită notă hegemonică în acest plan, chiar dacă s -a orien tat
în bună măsură spre noua reciprocitate și regionalismul de tip deschis.
Interdependențele dintre globalizare și regionalizare depind și de calitatea
gestionării procesului de către autoritățile decidente din țările implicate.
În cazul în care aceste autorități urmăresc obținerea sinergiei între cele două
tendințe, evidențele empirice relevă că se pot maximiza așteptările. Dacă se încearcă
supralicitarea doar a uneia dintre tendințe ignorându -se cealaltă, atunci este posibil să se
eșueze pe ambele coor donate. Grupările regionale de referință (UE, NAFTA, APEC și
MERCOSUR) au cultivat mai puțin dimensiunea neoregională sau interregională ceea ce
ar putea conduce, după opinia unor specialiști, la accelerarea procesului de liberalizare
globală, maximizând c omponenta regională sau după caz subregională.
Cu toate acestea, numeroase țări componente ale grupărilor economice regionale
participă în mod individual la arhitecturi economice mai largi de tip neoregional sporind
gradul de complexitate al tabloului eco nomic mondial care nu mai este de mult timp doar
bicolor, devenind policrom dar având și multe umbre.
Chiar și statele care nu participă la grupări integraționiste și nu sunt implicate direct
în demersul multilateralismului sunt influențate de evoluțiile care se înregistrează pe cele
două axe și beneficiază de un cadru comercial și de condiții economice de seori mai
favorabile generate de măsurile convenite în cadrul acestor structuri. Izolarea sau
încercarea de protejare de influențele externe cultivate deseori doar din rațiuni ideologice
au devenit practic imposibile.

17
1.1.9. Perspectivele economiei mondiale
Cadrul actual al folosirii spațiului extraterestru în scop economic, a exploatării
resurselor celorlalte planete, va deveni mai mult ca sigur o realitate concretă, ceea ce
înseamnă că economia va depăși cadrul mondial, planetar și va deveni o economie la nive l
cosmic. Începutul unei noi ere – cea a economiei cosmice, va cunoaște mai multe etape de
dezvoltare odată cu sfârșitul secolului XXI..
Un stadiu ar putea îmbrăca forma schimbului reciproc de activități între Pământ și
așezările de pe Lună.
Poate fi cons iderat un alt stadiu, schimbul reciproc de activități la nivel cosmic în
care ar intra așezările intraspațiale permanente (primele fiind cele situate între Pământ și
Lună, în punctele definite de Lagrange). De asemenea, se vor crea condiții pentru o nouă
mare diviziune a muncii. Pentru ca planeta noastră să devină o fermă uriașă agricolă ar
trebui să se facă un transfer de industrii în spațiul cosmic, atragerea de noi surse de energie,
de materii prime și a perspectivelor tehnologiilor spațiale pe planul pr oductivității și al
calității. Timpul necesar parcurgerii acestei etape este încă nedefinit cu exactitate.10

1.2. Organizațiile internaționale

1.2.1. Evoluția istorică a procesului de formare a organizațiilor
internaționale
“O organizație internaț ional ă este o grupare permanentă de cel puțin trei state
suverane, având la bază un tratat încheiat între ele, care își propun să colaboreze pentru
realizarea unor scopuri comune, cu ajutorul unor organe proprii organizaț iei respective. ” 11
Principalele elemente definitorii ale unei or ganizații internaționale sunt : să aibă ca
membrii state suverane, să aibă organe proprii și nu în ultimul rând să aibă la bază un tratat
internațional.

10 Sterian Dumitrescu, Ana Bal , ”Economie Mondială” , Editura Eco nomică, București, 2002, pag. 30
11 O. Puiu, M. Gust, M. Mihă ilescu , “ Organisme și politici economice internaț ionale” , Editura
Independenț a Economică, Piteș ti, 2006, p ag. 19

18
De-a lungul timpului, ideea de organizație s -a conturat între secolele XV -XVI,
atunci când a fost legată de preocupările de stabilire a unui sistem de organizare a relațiilor
între state care să prevină războiul.
Francezul Pierre Dubois (1305 -1307) a scris un proiect pentru a sprijini ideea de
prevenire a războiului, proiect intitulat “De recuperationae Terrae sanctae”. Aceast ă formă
de organizare a avut un caracter universal pentru că a avut la bază principiul unei uniuni a
prinților creștini împotriva contestatarilor lor. De asemenea și lucrarea lui Dante “De
monarchia” face referire la înființarea unei organizații internaționale pentru asigurarea
păcii. La începutul secolului al XVII -lea, Emmeric Crucé propune un proiect despre
organizații internaționale, proiect în care era inclusă și China.
Ideile lor aveau la bază ca statele să conțină un sistem de reguli aproximativ similar
cu sistemul de drept și ordine, iar indivizii să se supună aces tora în societățile în care aceș tia
trăiesc. Această idee era una de scurtă durată deoarece nu se putea realiza ușor o organizare
la nivelul rel ațiilor internaționale între state din cauza raporturilor dintre acestea si de
asemenea datorită faptului că statele nu porneau dintr -o poziție de egalitate, fiind
împiedicate de marile puteri din vremea aceea .
Hugo Grotius susținea în lucrarea “De iure be lli ac pacis”, o societate a statelor ale
căror relații erau în permanență deranjate de războaie. Lucrarea lui poate fi socotită un cod
după care statele s -au putut inspira în a decide anumite reguli de stabilire a unor relații
pașnice de convețuire.
Charl es Irénée Castel de Saint -Pierre publică în anul 1723 un “Proiect de pace
universală” în trei volume. Cel mai important aspect al proiectului său viza să asigure
membrilor și asociaț iilor ei securitate deplină împotriva războaielor străine și civile. Î n
articolul 2 al acestui proiect de pace universală se pre ciza faptul că “societatea europeană
nu se va amesteca în guvernarea fiecă rui stat, decat doar pentru a -i păstra forma lui
fundamentală și pentru a da un ajutor prompt și suficient prinților din monarhi i și
magistraților din republici împotriva răzvratiților ș i rebelilor. ”
Nu trebuie uitată contribuția filozofilor și juriștilor vremii la dezvoltarea dreptului
internațional și în cazul de față, la promovarea ideii de organizație internațional ă. Noțiunea
de organizație internațională a fost acceptată de către conducatorii statelor mult mai târziu,
când aceștia au realizat faptul că nu se poate continua în desfășurarea unor relații

19
internaționale pașnice fără să se stabilească niște principii și norme stabilite de comun
acord .
În anul 1815, în cadrul Congresului de la Viena a fost înființată Sfânta Alianță, fiind
considerate prima organizație internațională politică a statelor în ciuda faptului ca nu
îndeplinea toate caracteristicile unei organizații internaționale moderne . Un prim aspect
legat de această organizație este acela că era o organizație închisă și limitată din care făceau
parte doar marile puteri. Alianța era formată dintr -o conferință a ambasadorilor, fiind
denumită organ de lucru, ce își desfășura activitatea în baza unui plan prestabilit și care
lucra împreună cu un secretariat. La un anumit interval de timp se organizau conferinț e ale
principalilor oameni de stat ai statelor participante, care purtau denumire a de – Congresele
Sfintei Alia nțe.
Primele organizații internaționale au fost Comisiile internaționale ale Rinului
(1815) și Dună rii (1859) Mai apoi au apărut Uniunea Telegrafică Internațională (1865) și
Uniunea Postală universală (1874). De -a lungul timpului , statele au început să constate
avantaje le ce pot apărea în crearea unor organizații internaț ionale care să dezbată problem a
cu caracter administrativ, social, universal.

1.2.2. Factorii determinanți pentru procesul de formare și dezvoltare
a organizațiilor internaționale
Apariția organizațiilor i nternaționale a fost determinată de existența unor factori și
anume :
1. Primii factori au fost cei politici, mai exact politica marilor puteri. În cadrul
Congresului de la Viena din anul 1815, marile puteri și -au dat seama de necesita tea
de consultare și coordonare a activității în fața afirmării de egalitate în drepturi,
proclamarea independenței și dreptului popoarelor de a aplica la principiul
autodeterminării , factori ce au fost stimulați de Revoluția Franceză.
2. Alți factori determi nanți au fost cei economici și sociali, factori ce au determinat
amplificarea în mod continuu a schimburilor între state și au dus la impunerea unor
reguli de comportament comune în diferite domenii de activitate.
După încetarea Primului Război Mondial, la inițiativa Statelor Unite, a luat contur
pentru prima dată perspectiva unei încadrări a raporturilor dintre state și societăți sub egida
organizațiilor internaționale.

20
Apariția Societății Națiunilor (SN) al cărei pact fondator este atașat tratatelor de
pace încheiate în anul 1919, în care s -a stabilit un sistem de securitate colectivă și unde
este clar menționat faptul că lezarea securităț ii unuia dintre membr ii ar fi un act de război
împotriva tututror celorlalți membri ai Societăț ii.
Tot în anul 1919 s -a înființat Organizația Internațională a Muncii (OIM) prin care
era forțată încurajarea armoniză rii normelor sociale cu scopul de a împiedica, la nivel
internațional, o concurență barbar ă între muncit orii care beneficiază de avantaje sociale și
cei care nu le au; desemnând pentru statele membre delegaț ii tripartite ( împărțirea sediilor
la egalitate între reprezentanții guvernului și reprezentanții muncitorilor ș i ai patronilor).
Societatea Naț iunilor s-a dovedit a fi incapabilă . Statele Unite, cei care au în ființat
această organizație , au refuzat să facă parte din componenț a ei. Germania, statul cheie
pentru tot continentul european , se unește cu Societatea Naț iunilor abia în anul 1926 ca
mai apoi să o părăsească în 1933. Japonia, condamnată pentr u anexarea Manciuriei
chineze, părăsește și ea organizația în anul 1933. Același lucru se întâmplă și cu Italia, ea
fiind condamnată pentr u invazia sa asupra Etiopiei, părăsește Societatea Națiunilor în
1937. URSS, ce a fost primită abia în 1934, este excl usă în 1939 din cauza atacului asupra
Finlandei.
După terminarea celui de -al Doilea Război Mondial, organizaț iile
internaționale .,cele de la nivel mondial dar și cele regionale, beneficiază de o dezvoltare
continuă. Statele Unite înființează organ izații cu vocați e universală concepute pentru ca
acel concurs de împrejură ri fatal e ai anilor ’30 și lipsurile Ligii Națiunilor să nu se repete:
în centrul dispozitivului figurea ză succesorul . Ligii Națiunilor și anume Organizația
Națiunile Unite (ONU) a cărei misi une este aceea de a menține pacea ; Fondul Monetar
Internațional (FMI) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD sau
Banca Mondială) au fost înființate în aceeași perioadă; 16 instituții specializate construite
în general pe baza stru cturilor exi stente protejează domeniile tehnice necesare în vederea
cooperării pe scara internațională. 12
Organizațiile se dezvoltă în aceeași măsură și la scară regională. Europa occidentală,
prin Consiliul Europei și, mai ales, din 1950, prin începerea c onstrucției europene, devine
și rămâne un cadru instituțional de remarcat. Alte continente se dotează și ele cu structuri
asemănătoare și anume: Organizaț ia Statelor Americane (OSA, 1948), organizație

12 Ion Rusu, ”Organizații și relații internaționale” , Editura Lumina Lex, București, 2002, pag. 8 -10

21
mobilizată de Războiul Rece pentru a combate comunismul ; sau Organizația Unității
Africane (OUA, 1963), fiind o urmare a decolonizării. Realizările și impactul lor sunt
foarte variabile de la o organizație la alta, mai ales d upă ce efervescența instituționala
pătrunde în toate părțile lumii . Prin urmare, Asia rămâne lipsită de organizații puternice,
luând în considerare în mod special gravitatea conflictelor pe care le -au acumulat
(contestarea frontierelor, supravieț uirea statelor comuniste, rivalităț ile continue dintre
puteri).
În toată această perioadă, cuprinsă între 1940 până la sfârșitul anilor 1980,
înmulțirea exagerată și destul de rapidă de organizații este î n mod continuu afectată de
circumstanța geopolitică majoră : antagon ismul Est -Vest, lupta ( pe viață și pe moarte) între
blocul sovietic și blocul occidental . Prin urmare, misiunea ONU de men ținere a păcii este
îngreunat ă mai ales de problemele deosebit de dificile dintre Statele Unite și URSS, cele
două țări blocând orice rezoluție care ar putea să le deranjeze, solicitând dreptul de veto –
care este recunoscut prin Carta ONU celor 5 membri perm anenț i ai Consiliului de
Securitate și anume: Statele Unite ș i URSS ( fiind cele mai importa nte), Franța , China și
Regatul Unit . Blocul Sovietic refuză să facă parte din organizațiile economice ( mai ales
din FMI), denunț ate ca instrumente ale impe rialismului American. Pe de altă parte, fiecare
bloc creează organizații destinate să marcheze coeziunea sa față de celalalt bloc, mai ales
în ceea ce privește apărarea ( Pactul de la Varșovia în Est , Alianța Atlantică în Vest ).
Același lucru se întâmplă și în Europa Occidental ă, structura europeană este în mare parte
“un copil al lui Stalin ” care a fost dezvoltat ă sub protecț ia Statelor Unite ., acestea facilitând
reconcilierea franco -germană .
Prăbușirea blocului sovietic și dizolvarea URSS -ului în perioada 1989 -1991 a
însemnat finalul antagonismului Est -Vest și încetarea conflictelor.
Organizațiile internaț ionale, în speță cele mondiale, sunt capabile să funcț ioneze în
mod normal, spre exemplu între august 1990 și aprilie 1991, înțelegerea plină de
generozitate din cadrul Naț iunilor Unite, pentru a pedepsi atacul asupra Kuveitului ce a
fost provocat de Irak -ul condus în aceea perioadă de Sadam Hussein.
Și statele ex -comuniste se îng hesuiesc pentru a adera la organizaț iile economice
(FMI, Acord General asupra Tarifelor Vamale și ale Comerțului – după sigla anglo –
americană GATT . – metamorfozată de la 1 ianuarie 1995 în Organizația Mondială a

22
Comerțului,OMC . În anii ’90, organizațiile sunt obligate să se redefinească în ciuda
faptului că nu s -a conturat niciun ordin internaț ional clar. .13

13 Chelebeu T, ”Organizații internaționale” , Note de curs , 1997 -1998, pag 6 -12

23
CAPITOLUL II
ORGANIZAȚIILE INTERNAȚIONALE – COMPONENTĂ
ESENȚIALĂ A SOCIETĂȚII CONTEMPORANE

2.1. Raportul stat – organizație internațională, în societatea
contemporană
Printre actorii principali ai sistemului actual de relații internaționale sunt statele
națiuni și organizațiile internaționale interguvernamentale.
Organizațiile internaționale neguvernamentale, persoanele juridice și fizice de
diferite naționalități și nu în ultimul rând, ma rile corporații transnaționale prin participarea
la raporturi guvernate de normele dreptului internațional, pot ajunge să fie participanți
activi la dezvoltarea relațiilor internaționale contemporane. Influențarea raporturilor din
sistemul actual al relațiilor internaționale este diferit, în funcție de gradul pe care fiecare
dintre aceștia îl au separat sau în interacțiune.
Așadar, statele cu interesele lor care sunt orientate în aceeași direcție sau în direcții
diferite, continuă, în etapa actuală, să fie entitățile politice dominante ale sistemului
contemporan de relații internaționale. Statele au un sistem liber de alegere în reglementarea
relațiilor divergente dintre ele prin intermediul organizațiil or internaționale. Ele pot în
limitele actului constitutiv al organizației să accepte deciziile sau revendicările acesteia sau
să refuze să coopereze pentru punerea în aplicare a propunerilor sale.
Atunci când un stat este pus într -o situație de constrânge re pentru a îndeplini decizia
unei organizații internaționale, se poate realiza prin intermediul unor alte state.
Organizațiile internaționale nu au la dispoziție propriile mijloace pentru aplicarea de
măsuri coercitive, iar atunci când sunt calificate să aplice acest gen de măsuri, ele urmăresc
o politică de prudență dusă spre exces.
În concluzie, statele râman în epoca modern ă, entitățile dominante ale sistemului
actual de relații internaționale iar organizațiile internaționale au atribuții din ce în ce m ai
importante în sistem, prin voința statelor.

24
2.2. Noțiuni generale privind organizațiile internaționale
O organizație internaț ional ă poate fi definită ca fiind o asociație care poate fi:
– statală , atunci când reunește mai multe state și poartă numele de organizație
interguvernamentală ;
– nestatală , atunci când reuneș te persoane fizice sau juridice ce au naț ionalități
diferite și nu urmăreste scopuri lucrative și poartă numele de organizație
internațională neguvernamentală .
Statisticile realizate de Uniunea Asociațiilor Internaționale au estimat numărul
organizaț iilor interguvernamentale după cum urmează: în anul 1909 erau 37, ajungând la
132 î n anul 1960 urmând ca în anul 1972 numărul lor să fie de 280 ș i la peste 1.0 00 în
prezent . Numărul organizațiilor int ernaționale neguvernamentale este de peste 40.000, așa
cum estimează Helmut K. Anheier. Cele naționale depașind cu mult numărul celor
internaționale unde Rusia are peste 400.000 de organizații iar în India se estimează că ar
avea aproximativ 2 milioane de organizații non -guvernamentale. Aceste două categorii
acoperă ansamblul domeniilor specific activității umane.
“În literatura de specialitate, p ornindu -se de la formularea conținută în art. 2 din
Convenț ia de la Viena asupra dreptului tratatelor, conform c ăruia prin expresia “organzaț ie
internațională” se înțelege exclusiv o “organizație interguvernamentală”, termenul de
“organizație internațională” desemnează o asociație între state, participanții la această
trebuind să fie neaparat state. ” 14

2.3. Rolul organizațiilor internaț ionale
Organizațiile internaționale asigură cadrul de reglementare al problemelor atunci
când ele depășesc posibilitățile de reglementare dintr -un stat sau ale cadrului bilateral. De
aceea, ele ele joacă un rol foarte important, esen țial și multiplu în stat:
a. Organizațiile reprezintă un factor de stabilitate, asigură securitatea internațională și
au scopul de menținere a păcii, ceea ce facilitează armonizarea intereselor statelor
și ajută la dezvoltarea cooperării dintre diferite state .
b. Elaborează și defines c valori morale și politice comune ce sunt împărtășite la nivel
internațional.

14 Ovidiu Liviu Olaru , “ Organizații economice internaț ionale” , Editura Pro Universitaria, București ,
2007, pag 20

25
c. Ajută la dezvoltarea dreptului internațional prin actele lor constitutive, convențiile
și reglementările pe care le adoptă, deciziile și rezoluțiile pe ca re le adoptă diverselor
lor organe, interpretarea .pe care o dau regulilor de conduit în raporturile dintre state
ceea ce îi conferă un caracter juridic.
Organizațiile internaționale au rolul de instrumente vitale cuprinse în sistemul
internațional, mai ale s în domeniile sociale și econ omice dar și în ceea ce privesc drepturile
omului . Aspectele pozitive provin din bilanțul organizațiilor internaționale ce au ca arie de
desfășurare ajutorul financiar dar și promovarea comerțului, toate activitățile pentru
protecția drepturilor omului, demersurile ce au ca scop principal dezvoltarea economică și
social prin asistență tehnică.
În cadrul organizațiilor internaționale au loc diverse conferințe, dezbateri, consultări
și canale de negocieri, unde se discută problem e la nivel global dar și regional și se găsesc
soluții acceptabile de către toți participanții. În plus , organizațiile internaționale sunt
instrumente de creștere a nivelului conștiinței în ceea ce privește realitatea cruntă a unei
lumi independente, provo cările având un caracter global. Nu în ultimul rând, ele oferă
modalitățile necesare pentru desfășurarea procesului de agregare și integrare a intereselor
pentru diferite state. 15

2.4. Funcțiile organizațiilor internaționale
Organizațiile internaț ionale îndeplinesc o serie de funcții la nivel internaț ional.
Pe baza doctrinei s-au dezvoltat două ș coli de gandire cu privire la funcț iile pe care
le îndeplinesc organizațiile interguvernamentale.
Școala realistă afirmă că organizaț iile au funcț ii de coordonar e a acț iunii statelor
suverane, neavând vreo obligație dacă acestea nu sunt acceptate în mod liber, deciziile ar
fi acte col ective după voința statelor membre cu caracter de recomandare; de asemenea,
statele au libertatea de a se retrage în orice moment di ntr-o organizație ai că rei membri
sunt.
În schimb, școala idealistă denumită și funcționalistă consideră că organizaț iile
interguvernamentale sunt un exemplu superior de or ganizare a relațiilor internaționale și
că ar trebui să exercite competențe prin car e să adopte . obligaț ii pentru stat ele membre, ar

15 Miga -Beșteliu Raluca , ”Organizații internationale interguvernamentale” , Editura C.H. Beck,
București, 2000, pag. 14

26
reprezenta mari unități ,. ierarhic superioare , prin care ală turi de state s -ar exprima și alte
subunităț i-provincii, municipalități, regiuni si grupuri de state.
În situația de față, raporturile internaționale se înclină mai mult spre tipul școlii
idealiste de analiză : elemente le de interdependență sunt și ele prezente și acestea se
orientează către o serie de decizii și competențe ale organizaț iilor de reglementare a
raportu rilor dintre state, ia r în domeniile tehnice sunt de control și supraveghere, ca de
exemplu poș ta ( datele, dimensiunile trimiterilor poș tale), navigația aeriană,
telecomunicaț iile, nav igația maritimă, să natatea etc. Toate aceste competente ș i decizii
trebuie să aibă acordul sta telor ce poate fi exprimat în actul constitutiv al organizației ș i se
referă la domenii unde cooperarea internaț ional ă are nevoie de reglementă ri uniforme sau
unice .
Organizațiile de integrare economică și politică create după modelul comunităților
europene reprezintă o categorie mai specială, deoarece statele membre le -au împuternicit
cu exercitarea de atribuții suverane ale lor, de către instituț ii înființate de ele , unde participă
în baza unor norme precise acceptate prin tratate î ntre statele membre.
Principalele funcții ale organizațiilor internaț ionale sunt:
1. Dezvoltarea cooperării între diferite state cu domenii de interes comun. Principalele
domenii sunt cele pri n care este asigurată și menținută pacea și securitatea
internațională, organizarea de comunicații și de transporturi internaționale,
schimbul de valori morale dar și materiale, , promovarea și protecț ia drepturilor
omului , protecț ia mediului , asigurarea r esurselor de apă și hrană, utilizarea î n
beneficiul tuturor a patrimoniului comun al umanității ( Antartica , spațiu l cosmic,
teritoriile submarine situate în afara jurisdicț iei statelor, ).
Mijloacele pe care le folosesc organizațiile internaționale sunt sc himbul de
informații și experiență, legătur a dintre reprezentaț ii statelor, soluții pentru
rezolvarea problemelor, inițiative privind realizarea de proiecte transfrontaliere
comune ș i altele.
2. Dezvoltarea normelor de comportament privind relațiile dintre state. Organizațiile
asigură dezbaterile și negocierile sub egida unor norme de drept internațional fără a
avea nevoie de competențe legislative și de regulă fără a adopta norme obligatorii.
Ele elaborează și adoptă noi reglementări în domenii specifice (c omerț, protecția
mediului), urmăresc codificarea și dezvoltarea lor, adoptă rezoluții și urmăresc

27
generalizarea aplicării lor în practica statelor, elaborează tratate internaționale și le
prezintă statelor în vederea semnării și ratificării lo r; deseori li se atribuie și
competența de supraveghere în respectarea normelor respective de către statele
părți. Pe scurt, urmăresc modelarea și dacă este necesar modificarea conduitei
statelor ca să fie în concordanță cu obiectivele lor, stabilit prin tratatul const itutiv.
3. Se încearcă să se armonizeze interesele și să se reglementeze diferendele între statele
membre. O mare parte dintre organizații au atribuții de reglementare pașnică a
diferendelor între state : spre exemplu atribuțiile Adunării Generale și ale Consi liului
de Securitate ale ONU cu privire la reglementarea diferendelor care pot pune în
pericol menținerea poziției de pace și de securitate internațională, competențele
Organizației Mondiale a Comerțului cu privire la reglementarea litigiilor comerciale
dintre state, competențele Fondului Monetar Internațional și ale Băncii Mondiale de
soluționare a diferendelor între state în aria lor de desfășurare.
4. Organizațiile internaționale oferă statelor membre diferite informații de specialitate,
statistici, documen tații, oferă deseori servicii de asistență tehnică în regim gratuit
pentru programele și proiectele de dezvoltare ( Fondul Națiunilor Unite pentru
populație, UNICEF, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Organizația
pentru Alimentație și Agricultur ă …). De asemenea, sunt oferite și servicii contra
cost de către organizațiile care beneficiază de sateliți de comunicații, cele care
efectuează diferite cercetări, cele care oferă credite și multe altele.
5. Statele membre mai pot solicita organizațiilor să desfășoare diferite activități legate
de interese specific, de grup și individuale. Interesele pot fi de politică externă
cerând organizației să le legitimeze, să le transpună în recomandări generale către
restul statelor, ori să adopte documente prin care să se modifice conduita altor state.
Pentru îndeplinirea acestor funcțiuni, organizațiile rămân în continuare compatibile
cu modelul de cooperare ce are la bază statele suverane. Organizațiile internaționale
de integrare așa cum sunt cele europene au prim it și atribuții care conduc la
exercitarea și a altor funcțiuni.16

16 Andrei Popescu, Ion Diaconu, ”Organizații europene și euroatlantice” , Editura Universul
Juridic, București, 2009, pag. 39 -41

28
2.5. Structura și funcționarea organizațiilor internaț ionale
Structura unei organizații internaționale este diferită, în funcție de o serie de factori,
astfel : numărul de membri pe care îi are, implicarea acestora la procesul de adoptare a
deciziilor, după natura activității lor ș i nu în ultimul rând ca o urmare a condițiilor politico –
economice existente, voința statelor așa cum a prevalat în mom entul încheierii tratatului
respectiv.
Structura or ganizaț iilor interguvernamentale este formată dintr -un organ plenar ce
cuprinde reprezentanț i ai tuturor statelor membre ( congres, conferință sau adunare
generală ). Organul plenar se reunește anual sau o dată la doi ani și în care se stabilește
orientarea politică a organizației. Un alt organ al organizației este organul executiv
(consiliu sau comitet executiv). Acesta este format dintr -un număr mai mic de membri și
îndeplinește sarcinile ce au fost stabilite de organul plenar. Spre deosebire de organul
plenar, acesta se reunește mai frecvent și în anumite limite asigură conducerea organizației
între sesiunile organului plenar.
Organele ce dispun de componență restransă au fost înființate din rațiuni de eficiență
sau pentru a oferi unora dintre st atele memb re mai multa influență în activitatea
organizaț iei.
Prin criteriile de reprezentare se aleg statele în organe după cum urmează :
o reprezentarea geografică echitabilă (spre exemplu, ONU situate î ntre cele 5 grupuri
regionale);
o reprezentarea unor interese sp ecifice (de exemplu a statelor care dis pun de flote
comerciale mari î n Consiliul Organizației Maritime Internaț ionale );
o rotația intre grupuri regionale sau intre statele din acelasi grup.
Fiecare organizație funcționează în baza unor secretariate permanente, având un
secretar g eneral sau un director general și formate din funcționari internaționali aleși dintre
statele memb re, dar independent de acestea. Ei se ocupă de pregătirea sesiunilor organelor
de decizie ș i pregătesc desfăș urarea în condițiile cerute a activităț ilor stabilite fiind într -o
colaborare permanentă cu statele membre.
O mare parte dintre organizații și-au creat ș i organe subsidiare permanente, fiind
cele care execută activitățile sau problemele î n domenii specifice ( cum ar fi Conferința
Națiunilor Unite pentru Comerț ș i Dezvoltare , Comisia de Drept Internațional a ONU,
create prin rezoluții ale Adună rii Generale ale ONU). Mai există și organe sub sidiare cu

29
caracter temporar iar acestea funcționează până la îndeplinirea misiunii ș i prezentarea
raportului de activitate .
Există, de asemenea, organizații internaționale ce își î mpart organele lor în
principale și subsidiare.
În cadrul ONU există, î n prezent 5 organe principale: Adunarea Genera lă, Consiliul
de Securitate (ca re nu este organ executiv al ONU, ci î ndeplineste o funcția specială de a
menține pacea ș i securitatea internațională ), Consiliul Economic și Social, Curtea
Internațională de Justiție ș i de asemenea, Secretariatul. Activitatea Consiliului de Tutelă al
ONU a fost suspendată , care potrivit Cartei este un organ principal , din cauza faptului că
nu mai există teritorii sub tutelă .
Structura Uniunii Europene este sub formă de instituț ii ( Parlamentul European ,
Comisia Europeană, Consiliul de Miniș tri, Curtea Eu ropeană de Justiție, Curtea de Conturi
și mai recent , Consiliul European). UE este formată și din organe care au caracter
consultativ (Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor) ș i structuri
de specialitate și agenț ii, care oferă date ș i studii în domeniile lor de activitate.
Organele plenare și restrâ nse apar doar î n sesiuni periodice, în unele ședințe și
reuniuni ; acestea sunt prezidate de un preș edinte ales, prin rotație, mai rar de preș edintele
permanent sau secretarul general. Exist ă niște reguli de procedură stabilite dinainte, prin
regulamente de procedură ale fiecărei organizaț ii. Aceste regulamente stabilesc cum se
adoptă ordinea de zi, programul dezbaterilor generale, eventual î n comisii sau gru puri de
lucru, cum se adoptă rezol uțiile, moț iunile, luând în considerare prevederile exprese sau de
principiu din actul constitutiv.
Procedura de vot este diferită de la o organizație la organizație. În majoritatea
organizațiilor, hotărârile se adoptă de organele plenare (indiferent de denumirea
documentului supus votului) conform procedurii un stat un vot 17. Cu două treimi din
voturile celor prezenți și votanț i sau cu majoritate de voturi î n celelalte cazuri.
În unele organizaț ii (de exemplu OSCE) se ap lica regula consensului (absența
oricărei obiecții), negocierea având loc până la eliminarea oricarei opoziții, iar în alte

17 Urmare a specificului sau de organizație internațională care funcționează pe principiul tripartitismului,
în Organizația Internațională a Muncii fiecare stat are 4 voturi – două ale reprezentanților guvernamentali
(ai statului) și câte unul al reprezentanților organizațiilor sindicale și respectiv patronale reprezentative.

30
organizații se practică regula unanimităț ii ( OCDE, AELS ); aceasta este însă din ce în ce
mai puțin folosită, fiind tot mai mult co mbinată cu cea a majorităț ii.
Alte organizații practică votul ponderat – unele state dispunând de un număr mai
mare de voturi, în funcție de contribuția financiară a fiecărui stat (BIRD, FMI) sau mai
poate depinde și de numărul populaț iei (Uniunea Europea nă).
Votul poate fi desch is, secret, prin apel nominal sau, mai rar, prin corespondență .
În cadrul ONU, î n Consiliul de Securitate în ceea ce privesc problemele privind
menținerea pacii ș i a securității internaț ionale, deciziile se iau cu majoritate de n ouă voturi,
dar trebuie să se țină cont ca niciunul din membrii permanenți să nu se opună (dreptul de
veto).18

2.6. Caracteristicile organizațiilor internaț ionale
O organizație internațională trebuie să răspundă unui in teres comun al statelor care
o întemeiază .
Organizațiile internaționale trebuie să îndeplinească următoarele trăsături:
1. Organizația este formată din membri, ce trebuie să fie state suverane ș i
independente;
2. Trebuie s ă aibă un act constitutiv prin care să se stabilească obiectivele comune pe
care ș i le-au propus statele membre, drepturile și obligațiile statelor membre ,
structura și competențele organe sale.
3. Activitatea lor să fie permanentă pe o durată de timp limitată sau nelimilitată. .
4. Să fie dotată cu organe proprii: executive, deliberative;

2.7. Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o org anizație
internațională :
1. “Să fie înființată pe baza liberului consimțământ al statelor participante;
2. Scopul și activitatea să fie în conformitate cu principiile fun damentale ale dreptului
internațional;
3. Să li se atribuie competenț ele necesare pentru a realiza scopu rile pentru care au fost
create;

18 A. Popescu, ”Dreptul internațional și european al muncii” , Ediția a II -a, Editura C.H. Beck, 2006

31
4. Să aibă stabilită în statut forța juridică a hotă rârilor lor – rezoluții, decizii;
5. Să dispună de un buget p ropriu, alimentat prin co ntribuț iile statelor membre. ” 19

2.8. Natura juridică a organizațiilor internaț ionale
Organizațiile internaționale trebuie să aibă un statut c are să le ofere drepturile de
care au nevoie ca să poată să îndeplinească funcț iile pentru care au fost create, adică să
aibă o autorizare pentru anumite competenț e din pa rtea statelor fondatoare care să le delege
pentru a putea să acț ioneze după propria lor voință , în domeniul lor de activitate și
independent . de diplomaț ia statelor membre. Ele au o personalitate proprie , diferită de cele
ale membrilor săi, mai exact au competențe de subiect de drept internațional.
Organizațiile in ternaționale au voință proprie și care este manifestată prin deciziile
pe care ele le adoptă; ele dispun și de autonomie funcț ională, așadar beneficiază de
capacitate juridică proprie, având posibilitatea să facă înțeleger i contractuale cu alte
organizații internaționale sau cu alte state, totul în limitele competenț elor de care dispun.
Când se înființează o organizație internațională, statele le transmit o parte din
puterile lor cu care organizația poate promova inter esele colective ale membrilor ei. Pentru
îndeplinirea acestui scop, organizațiile internaț ionale trebuie să efectueze o serie de funcții
publice prin care să intre în legătură cu a lte entități ale ordinii internaț ionale: cu statele si
cu alte organizaț ii.20

2.9. Clasificarea organizațiilor internaț ionale
Criteriile de cl asificare sunt multiple și au o importanță metodologică, pentru studiul
și ordine a tabloului complex al organizațiilor internaționale și nu în ultimul rând, are o
importanță teoretică .

A. Clasificarea după criteriul intoric
Dintre autorii care fac o clasifica re clară ș i metodologică amintim clasificarea realizat ă de
profesorul Godinec care distinge:

19 Timofte Claudia Simona “Organizații internaț ionale” ,Editura Universității din Oradea, Oradea, 2010,
p 29
20 Ion M. Anghel , ”Subiecte de drept internațional” , note de curs, p. 354.

32
a. Prima generaț ie de organ izații internaț ionale: Comisiile Fluviale Internaționale
și Uni unile Administrative. Comisi ile Fluviale au fost create la î nceputul secolului
al XIX -lea pentru a reglementa problemele delicate de folosirea fluviilor
internaționale, acestea din urmă având o importanță majoră datorită schimbărilor
comerciale internaționale. Până î n secolul al X IX-lea fiecare stat se consideră
proprietar pe part ea de fluviu situată pe teritoriul său ș i pretindea m onopol asupra
taxelor pe care le percepea. Astfel că prinde contu r ideea de libertate, de navigație
comercială mai întâi pe fluviile Meusa ș i Escaut i ar apoi pe Rin. Ideea de navigație
comercială liberă pe Rin este reținută î n Actul final al Congresului de la Viena din
1815, care a creat Comisia Internațională pentru reglementarea navigaț iei pe acest
fluviu. 21
Ulterior creându -se și alte comisii, precum Comisia Dună rii cu sediul la
Budapesta.
În ceea ce priveșt e Uniunil e Administrative, acestea au apărut în domenii
precum comunicațiile telegraf, poșta, căi ferate. Î n acest caz fiind nev oie de un
sistem de comunicare între state, astfel încât î n 1965, 20 de state europ ene au creat
Uniunea Telegrafică Internațională, dotată cu un birou permanen t, aceasta fii nd
prima organizație administrativă . Acest fenomen de colaborare î ntre s tate s -a
dezvoltat și la nivelul poș tei, mai întâ i la nivel bilateral ca mai apoi să se realizeze
la nivel internațional. În 1863, din inițiativa SUA are loc Conferința Internațională
la Paris care a adoptat un număr de principii de cooperare î n materie po ștală. însă,
abia î n 1874 s -a creat Uniunea Generală a Poștelor devenită î n 1876 Uniunea Poștală
Universală care funcționează și astă zi.
Totodată s -a simțit nevoia de cooperare și în d omeniul sănătății, astfel că în 1903
la Paris, 20 de ță ri europene au ad optat un Cod sanitar internațional și au creat un
Oficiu Internațional de Igienă Publică , care a fost precedat de Organizația Mondială
a Sănătăț ii.
b. A doua generație de organizații inte rnaționale: Societatea de Națiuni (Liga
Națiunilor) și Organizaț ia Inter națională a Muncii. Societatea de Natiun a fost
rezultatul direct al Primului Război Mondial și a avut drept funcție esențială

21 M. P. F. Godinec, ”Cours d’Institutions Internationals” . Editura Les Cours de Droit, Paris, 1969 -1970
. pag 229 -239

33
menținerea păcii și securității internaț ionale . Statele m embre s -au angajat să asigure
și să controleze aplicarea tratatelor de p ace, să lupte împotriva războiului prin
dezarmare, să reglementeze diferențele între ele pe cale pașnică, iar la nevoie să
impună sancț iuni statelor agresoare. Prin structura sa, Socie tatea de Națiuni a avut
în alcătuire o Adunare Generală , cu participarea tuturor statelor membre, un
Consiliu mai restrâns și un secretariat, încadrat cu funcționari internaț ionali.
Aparitia Organizației Internaț ionale a Muncii a fost determinată de lupta
sindicatelor naționale, care solicitau internaționalizarea revendică rilor sociale p e
care le afirmau: ziua de muncă de 8 ore, eliminarea muncii de noapte pentru femei
și copii, concedii plătite, compensații pentru muncă î n medii toxice. Particularitatea
acestei organizații constă î n reprezentarea tripartite a statelor membre : guvern,
patroni, reprezentanț i ai muncitorilor (sindicate).
c. A treia generație de organizații internaționale: Organizația Națiunile Unite și
instituț iile sale specializate.

B. Clasificarea după natura scopurilor :
a. Organizații internaț ionale generale sau cu caracter politic : Organizația
Națiunilor Unite (ONU) , Societatea Națiunilor (SN), Organizația Unității Africane
(OUA), Organizaț ia Statelor Americane (OSA).
b. Organizații internaționale specializate sau cu funcț ionale ori cu caracter
tehnic: au fost constituite p entru colaborarea dintre state î n domenii prec ise de
activitate pentru a îndeplini funcț ii specifice (UNESCO, FAO, OIM)

C. Clasificarea după vocația organizațiilor in ternaționale ca arie geografică :
a. Organizații internaționale cu vocație universală : sunt deschise participă rii
tuturor statelor (Societatea de Naț iuni, ONU);
b. Organizații internaț ionale regionale : cuprind un numă r limitat de state, cele care
fac parte din r egiunea respectivă (Organizaț ia Statelor Americane, Consiliul
Europei);

34
D. Clasificarea după natura funcț iilor:
a. Organizații internaț ionale c u funcții materiale: organizații a căror activitate
predominantă, în domeniul fiecăreia de activitate există un caracter material:
– Culegerea de date și informații și diseminarea statelor membre : Organizația
Meteorologică Mondială (OMM) , Organizaț ia de Cooperare și Dezvoltare
Economică (OCDE).
– Organizarea cooperării internaționale în domenii concrete ( Agenți a Internațională
pentru Energia Atomică. Fondul Monetar Internaț ional. )
b. Organizații internaționale cu funcț ii juridice, ce au ca obiect elaborare a de
convenții și reglementări internaționale în domeniile de care se ocupă :
– Administrative ( Uniunea Internaționala a Telecomunicațiilor, Uniunea Postală
Universală, Organizația Mondială a Sănătăț ii);
– Legislative sau Juridice ( Organizatia Internationala a Muncii );
c. Organizații internaționale cu funcții mixte: majoritatea organizațiilor se
încadrează în a ceastă categorie, deoarece se ocupă atât de elaborarea de
reglementări internaționale, cât și de organizarea colaborării statelor membre î n
domenii concrete de acț iune ( ONU, UNESCO, FAO).

E. Clasificarea organizațiilor după gradul de exclusivism:
a. Organizați i internaționale deschise : ONU și instuț iile sale specializate;
b. Organizații internaționale închise : Comisia Dună rii.
c. Organizații internaț ionale cu deschidere limitată : Organizaț ia Statel or
Americane, Organizatia Unității Africane, Organizația pentru Securitate și
Cooperare î n Europa.

F. Clasificarea organizațiilor internaționale după obiectul de activitate:
a. Organizații internaț ionale politice: ONU, OSCE, Consiliul Europei;
b. Organizatii internationale militare: Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord
(NATO), Uniunea Europei Occidentale ( UEO).
c. Organ izații internaționale economice : Organizația Mondială pentru Comerț,
Asociația Europeană a Liberului Schimb
d. Organizații internaț ionale financiare: BIRD, BERD.

35
e. Organizații internaț ionale sociale : UNESCO.

G. Clasificare după competenț ele atribuite:
a. Organizaț ii de coordonare;
b. Organizaț ii de integrare.

H. Clasificarea după natura membrilor:
a. Organizaț ii internaționale guvernamentale , care întrunesc cele trei criterii
definitorii și anume: să aibă membrii state suverane, să aibă la bază un tratat
internațional, să aibă organe proprii.
b. Organizații internaț ionale negu vernamentale , care sunt create și funcț ionează î n
baza dreptului intern al statelor și nu a dreptului internaț ional. Ele au fost d enumite
Asociații Internaț ionale de Institutul de Drept Internațional care î n 1950 le -a definit
ca fiind “Grupări de persoane sau colectivități create î n mod liber de inițiativa
privată care exercită fără spirit lucr ativ o activitate internațională de inte res general
în afara oricărei preocupări de ordin exclusiv naț ional”. Ele dispun de un organ de
execuție (Secretariat). Numă rul lor este foarte mare dar exemplifică m : Amnesty
Internatio nal, Crucea Rosie Internațională, Camera Internațională de Comerț .22

2.10. Organizațiie internaționale neguvernamentale
Organizațiile internaționale neguvernamentale (ONG) spre deosebire de
organizațiile interguvernamentale “se prezintă ca grupuri private formate din persoane
fizice și morale ”.
Universitatea John Hopkins din Sta tele Unite ale Americii a efectuat prima cercetare
empirică, comparativă și multinațională asupra domeniului de nonprofit.
Prima etapă a acestui proiect, inițiat mai exact în anul 1990, a cuprins un număr de
douăsprezece țări și anume: Statele Unite ale A mericii, Franța, Marea Britanie, Italia,
Japonia, Germania, Ungaria, Ghana, Brazilia, Thailanda, Egipt și India, fază ce a luat
sfârșit în anu1995, iar cea de -a doua etapa s -a încheiat în anul 1999, unde a fost inclusă și
România.

22 Timofte Claudia Simona “Organizații internaț ionale” , Editura Universități i din Oradea, Oradea, 2010,
p 35

36
Cercetătorii implicați î n elaborarea acestui proiect și aume Helmut K. Anheler și
Lester M. Salamon o organizație pentru a face parte din domeniul nonprofit, trebuie să
aibă următoarele caracteristici:
1. să fie constituită formal – organizația trebuie să aibă o dovadă a unei capab ilități
organizațional – instituționale, trebuie să aibă niște reguli de funcționare, să
programeze în mod regulat întâlniri, să respecte anumite proceduri în domeniul lor
de activitate. Organizația poate fi înscrisă ca persoană juridică dar nu este
obliga toriu să respecte acest criteriu;
2. să fie privată – organizația trebuie să fie institutional separată de administrația
publică; dar nu este exclusă primirea de fonduri de la bugetul statului. D e asemenea,
tot din categoria organizațiilor fac parte și cele în care în structura de conducere sunt
persoane care reprezintă administrația publică.
3. să respecte criteriul nondistribuției profitului – organizația prin activitațile sale
poate genera profituri, dar acestea nu pot fi distribuite către structura de conducere
și membri, ci pot fi folosite pentru atingerea și realizarea obiectivelor declarate.
4. să fie autonomă – organizația trebuie mai întâi să își stabilească obiective,
modalitățile interne proprii de control asupra activității pe care o desfășoară și în
același timp, activitatea ei nu trebuie să fie subordonată nici unei alte instituții
(publice sau private).
5. să fie voluntară – organizația trebuie să își desfășoare activitățile prin voluntariat
și trebuie să îl promov eze în interiorul organizației. Cuvântul “voluntar” are două
sensuri diferite după cum urmează:
a. organizația este voluntară ceea ce înseamnă ca recrutează, implică și intruiește
voluntari în activitățile sale. Activitate voluntară înseamna și neretribuirea
membrilor din structura de conducere și a staff -ului organizației.
b. organizația este voluntară dacă își recrutează mem bri doar pe baza unei opțiuni
voluntare, individuale. Sunt unele organizații ce condiționează anumite servicii,
dobândirea unui statut, sau, în alte cazuri exercitare a unei profesii de înscriere
prealabilă în organizațiile respective.
Acele organizații care au incluse astfel de prevederi în s tatutul lor nu sunt
considerate voluntare, așadar nu se încadrează în domeniul nonprofit.

37
6. să fie nemisionară – organizația nu tr ebuie să aibă ca scop final devotamentul;
organiza țiile cu caracter religios, dar care și -au definit încă de la înființare scopurile
(protecția socială, caritabilă) sunt incluse în domeniul nonprofit.
7. să fie apolitică – organizația nu trebuie să promoveze, să se implice direct sau să
susțină candidați pentru alegerile locale, prezidențiale sau parlamentare dar în
schimb, poate desfășura activități specifice (lobby și advocacy) având scopul de a
influența politica publică.23
O organizație nonguvernamentală es te o organizație ce nu se află sub protecția
guvernului (a serviciului public sau forța armată) și nici nu aparține mediului de afaceri.
Activitatea ONG -urilor se desfășoară în cadrul statelor, dar în același timp are și o
dimensiune transnațională, atât p rin legăturile ce sunt stabilite cu grupări naționale
analoage, cât și prin interferența lor cu alte organizații statale. Ele se înscriu într -un cadru
international mai clasic prin dezvoltarea unor relații interguvernamentale. Există
organizații foarte cun oscute prin prisma activităților sale publice și foarte mediatizate; spre
exemplu, Greenpeace, Medicins du monde, Amnesty International, iar altele mai putin
vizibile având acțiuni mai specializate în domeniul științific sau sportiv.
În prezent, asistăm la o emergență . a organizațiilor neguvernamentale pe scena
dezvoltării, ele având o perspectivă dublă :
 internă – organizațiile nu dețin o personalitate juridică internațională și își
desfășoară activitățile sub influența dreptului național al statului unde s e află și
sediul organizației și unde aceasta este considerată o asociație cu personalitate
morală de drept privat.
 internațională – ele își desfășoară activitatea în continuarea organizațiilor
internaționale guvernamentale. În Sistemul Națiunilor Unite, o organizație
nonguvernamentală poate dispune conform Art. 71 din Carta ONU, de statutul de
consultant în lucruri relevante pentru a ctivitatea Consiliului Economic și Social (
ECOSOC).
Organizațiile nonguvernamentale au un impact foarte mare, au adus un plus de
cunoaștere și informare în procesul decizional , au adus în discuția Națiunilor Unite,
diferite probleme și de asemenea au pr ezentat și soluțiile necesare în zonele ce constituiau

23 Carmen Epure, ”Raport asupra relațiilor publice și organizațiile neguvernamentale din România ”,
Bucureș ti, 1997, pag 2

38
principalii actori sociali, au contribuit la realizarea consensului social cu privire la
problemele de scară internațională. Toate aceste colaborări s -au bucurat de o apeciere
deosebită din partea repr ezentanților ONU.
Un moment memorabil ce a constat în stabilirea unei relații solide de cooperare între
organizațiile neguvernamentale și Sistemul Națiunilor Unite a fost în anul 1975 când a fost
creat un Serviciu de legătură (United Nations Non -Governamen tal Liaison Service), care
prin toate publicațiile nu a făcut altceva decât să ajute la corelarea activităților celor doua
entități.
Un exemplu clar în ceea ce privește sectorul neguvernamental în domenii de interes
global este rolul oferit organizațiilor neguvernamentale care și -au centrat toate activitățile
în slujba luptei împotriva maladiei SIDA, prin Programul Națiunilor Unite asupra SIDA
(United Nations Programme on HIV/AIDS (UNAIDS). În cadrul acestui program,
organizațiile neguvernamentale sunt incl use în structura de conducere, având drepturi
depline, nefiind doar cu un rol consultativ.24
Legătura cu Sistemul Națiunilor Unite este una foarte strânsă în domeniul umanitar
de urgență, în care organizațiile neguvernamentale sunt primele care sesisează d iverse
situații și care iau măsuri imediate pentru a limita efectele negative din diferite părți ale
lumii. De aceea, organizațiile neguvernamentale s -au grupat în trei consorții pentru a
susține în mod eficient soluțiile :
1. InterAction ( din care fac parte 150 de organizații private nonguvernamentale ce se
implică în dezvoltarea sistemului de urgență pe scară internațională).
2. International Council of Voluntary Agencies (100 de organizații nonprofit).
3. Steering Committee fo Humanitarian Response ( cele mai importante ONG -uri
ce se implică în operațiuni de ajutorare).
Sub forma aceasta, organizațiile nonprofit au posibilitatea de a participa oricând la
conducerea sistemului global de acțiuni și priorități ca măsuri imediate în situații de
urgență. Unul dintre cele trei consorții a inițiat un document de conduită ce a fost semnat,
până în momentul de față de 144 de organizații neguvernamentale internaționale. 25

24 Anca Gabriela Ionescu, ”Organizațiile neguvernamentale în economia mondială” , București , Editura
ASE, 2002.
25 Constantin Petre, ”Organizații internaționale”, Editura ASE, 2007

39
Un studiu efectuat cu privire la repartiția geografică a ONG -urilor a evidențiat că
număr ul lor este considerabil mai mare în țările mediu ș i superdezvoltate. Astfel, din cele
aproximativ 1800 de organizații internaționale nonguvernamentale care colaborează cu
Sistemul Națiunilor Unite, 351 aparțin ca sediu țărilor în curs de dezvoltare.26
Ca o concluzie, s -au creat și funcționează în lume extrem de multe de organizații
internaționale neguvernamentale, fără un scop lucrativ, asociații de voluntari, grupuri fără
o formă precisă, care lucrează la un nivel mai ridicat sau nu pentru dezvoltarea econ omică
socială, respectarea drepturilor omului, accesul unor popoare sau minorități la valorile
mondiale, satisfacerea nevoilor vitale ale unor categorii defavorizate de oameni, etc. Ele
exprimă ceea ce numim încredere de grup și de asemenea voința de a acț iona împreună
pentru a desfășura activități eficiente omenirii.

26 Corneliu Păltănea, Cristina Andronache, ”Organizațiile neguvernamentale. Complementaritate
politică sau putere?” , Editura Fundația ”C oloana infinitului”, 1999

40
CAPITOLUL III
ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE – FORUL
INTERNAȚIONAL CEL MAI CUPRINZĂTOR LA NIVEL
MONDIAL ȘI INSTITUȚIILE SALE SPECIALIZATE

3.1. Organizația Națiunilor Unite (O.N.U)

3.1.1. Scurt istoric al organizației
1. Termenul de Națiunile Unite a fost folosit pentru prima dată de președintele
american Franklin D. Roosevelt și a fost utilizat în Declarația Națiunilor Unite în data de
1 ianuarie 1942, în timpul celui de -al doilea război mondial, când 26 de națiuni discutau
cu guvernele lor pentru a continua războiul împreună, împotriva puterilor axei.
Mai întai statele au hotărât să coopereze prin intermediul unor organizații
internaționale, pe domenii specifice. Așadar, în anul 18 65 a fost înființată Uniunea
Internațională a Telecomunicațiilor și în anul 1874 a luat naștere Uniunea Poștală
Unională.
În anul 1899, la Haga a fost organizată prima Conferință Internațională de Pace și
care a avut ca scop principal identificarea instrum entelor pentru reglementarea pașnică a
crizelor și pentru a preveni conflictele. În cadrul acestei conferințe s -a adoptat Convenția
pentru Reglementarea Disputelor Internaționale și s -a înființat Curtea Permanentă de
Arbitraj, care a funcționat din anul 19 02.
2. Înaintea Națiunilor Unite a fost Liga Națiunilor – o organizație internațională
care a fost înființată în timpul primului război mondial, în circumstanțe similare.
Aceasta a luat naștere în anul 1919, când se încerca să se promoveze cooperarea la
nivel internațional și prin care să se dobândească pacea și securitatea internațională în
cadrul Tratatului de la Versailles. Tot prin intermediul tratatului a fost creată ș i Organizația
Internațională a Muncii, ca fiind o agenție aparținătoare de Liga Națiunilor.
Liga Națiunilor prin toate demersurile sale nu a reușit să oprească izbucnirea celui
de-al doilea război mondial așadar și -a încetat activitatea.

41
3. Reprezentanți din 50 de țări s -au întâlnit în anul 1945 la San Franciso, la o
Conferință a Națiunilor Unite pentru Organizația Internațională unde au adoptat Carta
Națiunilor Unite . Toate propunerile țărilor participante au fost cumulate într -un document
ce a fost semna t în data de 26 iunie 1945 de cei 50 de reprezentanți ai diferitelor țări și a
intrat în vigoare în 24 octombrie 1945. În această cartă este inclus și Statutul Curții
Internașionale de Justiție.
Carta a suferit modificări de -a lungul timpului și i -au fost adăugate amendamente
adoptate succesiv în 1963, 1965, 1971, 1973. În timp, tot mai multe state au devenit
membre ale ONU, prin depunerea de documente de ratificare a cartei.
În prezent, ONU are aproape toate statele lumii membre și anume 193 de membri
din 202 de state.27

3.1.2. Scopurile ONU
Scopurile Națiunilor Unite sunt următoarele :
Articolul 1
1. Să men țină pacea și securitatea internațională. În acest scop, trebuie să ia măsuri
colective eficace pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor împotriva păcii și
pentru reprimarea oricăror acte de agresiune sau altor încălcări ale păcii și să
înfăptuiască – prin mijloace pașnice și în conformitate cu principiile justiției și
dreptul ui internațional – aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situațiilor cu
caracter internațional, care ar putea conduce la încălcarea păcii.
2. Să dezvolte relați i prietenești între națiuni, îmtemeiate pe respectarea principiului
egalității în drepturi a po poarelor și dreptului lor de a dispune de ele însele.
3. Să realizeze cooperarea internațională, în rezolvarea problemelor internaționale cu
caracter economic, social, cultural sau umanitar, în promovarea și încurajarea
drepturilor omului și libertăților fund amentale pentru toți, fără deosebire de rasă,
sex, limbă sau religie.
4. Să fie un centru în care să se armonizeze eforturile națiunilor către atingerea acestor
scopuri comune.28

27 Anton Carpinschi, ”Organizații internaționale” , Editura Polirom, București, 2011
28 conform Cartei Națiunilor Unite, publicată de Editura Institutului Internațional de Tehnologie și
Economie Apicol, sub egida Oficiului de Informare Publică, Națiunile Unite, New York.

42
3.1.3. Principiile ONU
În urmărirea scopurilor enunțate în Articolul 1, ONU și membri săi trebuie să
acționeze în funcție de următoarele principii :
Articolul 2
 Organiza ția Națiunilor Unite este întemeiată pe principiul egalității suverane a
tuturor membrilor săi ;
 Toți membrii organizației, spre a asigura tuturor drepturile și avantajele ce decurg
din calitatea lor de membru, trebuie să -și îndeplinească cu bună credință obligațiile
asumate potrivit Cartei ONU ;
 Toți membrii organizației vor rezolva diferendele lor in ternaționale prin mijloace
pașnice, în așa fel încât pacea și securitatea internațională, precum și justiț ia să nu
fie puse în primejdie;
 Toți membrii se vor abține, în relațiile lor internaționale de a recurge la amenințarea
cu forța sau la folosirea ei, fie împotriva integrității teritoriale ori independenței
politice a vreunui stat, în orice alt mod incompatibil cu scopurile Națiunilor Unite ;
 Toți membrii Națiunilor Unite vor acorda organizației întregul sprijin în orice
acțiune întreprinsă de ea în conf ormitate cu prevederile cartei și se vor abține de a
da ajutor vreunui stat împotriva căruia ONU întreprinde o acțiune preventivă sau de
constrângere ;
 Organizația se va asigura că statele care nu sunt membre ale Națiunilor Unite să
acționeze în conformitat e cu aceste principia, în măsura necesară menținerii păcii și
securității internaționale ;
 Nici o dispoziție din prezenta Cartă nu va autoriza Națiunile Unite să intervină în
chestiuni care aparțin exclusiv de competența i nternă a unui stat și nici nu va ob liga
pe membrii săi să supună asemenea chestiuni spre rezolvare pe ba za prevederilor
prezentei Carte.29
Întrucât Carta ONU este actul constitutiv al acestei organizației reprezintă un tratat
internațional, apare firesc, ca principiile enunțate de Cartp să a ibă o forță obligatorie pentru
țările membre.

29 conform Cartei Națiunilor Unite, publicată de Editura Institutului Internațional de Tehnologie și
Economie Apicol, sub egida Oficiului de Informare Publică, Națiunile Unite, New York.

43
Aceste norme nu sunt în toate cazurile explicate suficient, iar, în legătură cu unele
dintre ele, nu sunt specificicate modalitățile de punere în aplicare. Așadar, în anul 1962,
Adunarea Generală a ONU s -a angajat într -un proces de codificare a principiilo r cu privire
la guvernarea raporturilor dintre state, conform Cartei Națiunilor Unite. Rezoluțiile 1815,
din 18 decembrie 1962 și 2625 din 24 octombrie 1970 sunt cele mai importante în acest
sens. Prima rezoluție conține cele șapte principii ce trebuie să guverneze raporturile
interstatale, enumerate mai sus. 30

3.1.4. Funcționarea organizației
Orice stat iubitor de pace și care este de acord cu prevederile menționate în carta
organizației și este dispus să le ducă la îndeplinire poate deveni membru ONU.
Prin hotărârea Adunării Genrale, la recomandarea Consiliului de Securitate al ONU,
se poate admite un membru. Dacă împotriva unui membru al ONU, Consiliul de Securitate
a întreprins o activitate preventivă sau de constrângere, se poate suspenda statul, pri n
drepturile și privilegiile ce decurg din calitatea acestuia de membru. Dacă un stat membru
nu respect principiile cuprinse în cartă, Adunarea Generală îl poate exclude din organizație,
tot la recomandarea Consiliului de Securitate.
ONU are două categorii de organe: organe principale și organe subsidiare
(ajutătoare).
Organele principale ale ONU sunt:
 Adunarea Generală;
 Consiliul de Securitate;
 Consiliul Economic și Social;
 Consiliul de Tutelă;
 Curtea Internațională de Justiție;
 Secretariatul.
Organele subsidiare ale ONU sunt create de organele principale ale organizației.
Ele nu sunt de o competență proprie, ci sunt delegate de organele principale care au înființat
acele organe subsidiare. Aceste organe cuprind ori reprezentanți ai statelor membre ori

30 Ovidiu Liviu Olaru , “ Organizații economice internaționale” , Editura Pro Universitaria, București ,
2007, pag. 20 -25

44
persoane specializate care participă cu titlu personal. Un bun exemplu este Comisia de
drept internațional, care este un organ subsidiar al Adunării Generale a ONU pentru
dezvoltarea și codificarea în mod progresiv a acestui drept.

1. Adunarea Generală
Este organul cel mai reprezentativ al ONU întrucât este alcătuită din membrii
organizației. Fiecare membru al organizației poate avea cel mult cinci reprezentanți în
Adunarea Generală.
Adunarea Generală este o conferință diplomatică, nu este competentă pentru a putea
emite legi, deci nu este un organism legislativ.
Adunarea Generală a dobândit o poziție de supraveghere generală asupra
activităților pe care le desfășoară organizația.
Adunarea Generală poate iniția diverse studii sau cercetări având ca scop princ ipal
următoarele :
– de a promova cooperarea la nivel internațional în domeniul economic, social,
cultural, militar, sprijinirea înfăptuirii drepturilor omului și libertățile fundamentale
, sănătatea și învățământul.
– de a promova cooperarea la nivel internațional în domeniul politic.

2. Consiliul de Securitate
Este principalul organ al ONU ce are atribuții importante în ceea ce privește
menținerea păcii și securității internaționale. Este alcătuit din 15 membri, 5 dintre ei fiind
permanenți : Statele Unite ale Americii, China, Rusia, Marea Britanie și Franța.
Consiliul de Securitate are atribuții foarte importante, unde alături de Adunarea
Generală inițiază și desfășoară oeprațiunile ONU pentru menținerea păcii. Aceste acțiuni
sunt întreprinse de ONU cu forțe armate și civile în regiuni unde au fost conflicte militare,
având misiunea de a se instala ca un tampon între părțile beligerante și a favoriza în acest
fel soluții pașnice a diferendelor.

3. Consiliul Economic și Social (ECOSOC)
Este al tr eilea organ principal al ONU. El a fost înființat pentru a îndeplini funcțiile
din domeniul cooperării economice și sociale, dar și cooperarea în domeniul sanitar. Acest

45
organ mai coordonează activitatea instituțiilor specializate și a unor organisme din s istemul
organizației : Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Fondul Monetar
Internațional ce au ca scop principal favorizarea cooperării economice și monetare dintre
state.
Consiliul Economic și Social, are ca organe regionale subsidiare cinci comisii
economice. În cadrul acestor comisii se dezbat probleme economice și se stabilesc
programe de cooperare economică pentru zona respectivă. Activitățile lor sunt unele
concrete, ce stimulează fluxurile economice regionale. S -au inițiat și de as emenea realizat
multe proiect e de cooperare regionale prin intermediul acestor comisii.

4. Consiliul de Tutelă
Și-a suspendat activitatea la 1 octombrie 1994, iar în prezent este alcătuit din 5
membri permanenti ai Consiliului de Securitate. Acest consiliu și -a amendat regulile de
procedură astfel înct să se poată întruni doar atunci când este nevoie.

5. Curtea Inte rnațională de Justiție
Este principalul organ judiciar și este compus din 15 judecători independenți, aleși
pentru un mandat de nouă ani, de către Adunarea Generală și Consiliul de Securitate.
În atribuțiile Curții se încadrează rezolvarea diferendelor pe care statele i le supun,
precum și elaborarea de avize consultative. Hotărârile Curții au caracter obligatoriu numai
pentru statele care sunt părți în diferendul judecat de ea și numai în cauza soluționată;
aceste hotărâri fiind definitive.

6. Secre tariatul
Secretariatul se ocupă doar de partea administrativă a ONU . El este alcătuit din
departamente și oficii. Acest organ are aproximativ 7500 de angajați care sunt plătiți din
bugetul obișnuit și provin din 170 de țări.31

31 Iulian Popa, ”Organizații internaționale” , Editura Curtea , București, 2007, pag. 34 -44

46
3.1.5. Organisme proprii cu caract er permanent
Pentru a putea îndeplini atribuțiile și sarcinile, care sunt din ce în ce mai multe în
domeniul economico -social, Adunarea Generală și Consiliul Economic și Social au creat
mai multe organisme proprii care au un caracter permanent. Cele mai im portante sunt :
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Programul Națiunilor Unite pentru
Mediul Înconjurător (UNEP), Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare
(UNCTAD) și Consiliul Mondial al Alimentației (CMA).
 Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a luat naștere în anul
1965 și este cel mai important canal de asistență tehnică în regim gratuit și de
preinvestiții acordat pe cale multilaterală. Sediul PNUD este la New York.
 Programul Națiunilor Unite pentru M ediul Înconjurător (UNEP) a fost creat în
anul 1972 și scopul principal al acestuia este să dezvolte o cooperare la nivel
internațional cu privire la controlul și prevenirea poluării mediului ambiant. Sediul
UNEP este la Nairobi (Kenya).
 Conferința Națiuni lor Unite pentr u Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) a luat
formă în anul 1964 ca fiind un organ al Adunării Generale a ONU. Obiectivul său
este de a promova și dezvolta comerțul la scară internațională având ca scop
principal accelerarea dezvoltării economice a țărilor membre, mai ales a celor în
curs de dezvoltare. Sediul UNCTAD este la Geneva.
 Consiliul Mondial al Alimentației (CMA) a fost creat în anul 1975 tot ca organ al
Adunării Generale a ONU. Scopul principal al acestui consiliu este asigurarea unei
strânse coordonări între organismele și instituțiile sistemului Națiunilor Unite care
desfășoară diferite activități în domeniul agroalimentar. Sediul CMA este la
Roma.32

32 Sterian Dumitrescu, Ana Bal , ”Economie Mondială” , Editura Economică, București, 2002, pag. 76

47
3.2. Instituțiile specializate ale ONU

3.2.1 . Conceptul de instituție specializată
”Instituțiile (agențiile) specializate sunt organizații internaționale autonome cu
atribuții și preocupări în domenii specifice, bine delimitate, ale cooperării internaționale,
constituite pe baza unor acorduri (tratate) interguvernamentale, multilaterale și având
relații de coordonare, iar în unele cazuri și de subordonare față de ONU” 33
Numele de ”instituție specializată” a fost dat prin Carta ONU și desemnează
instituțiile pusă în legătură cu Națiunile Unite. Asta înseamnă că instituțiile specializate,
conform Articolului 63 din Carta ONU, încheie acorduri cu Consiliul Economic și Social
care stabilesc condițiile în care se desfășoară relațiile acestora cu Națiunile Unite.
Caracterul acestora de ”instituții autonome ” derivă din faptul că fiecare dintre
acestea are membri proprii (care nu e obligatoriu să fie și nu sunt, în toate cazurile și
membri ONU). Încă un lucru de menționat este ca ele dețin propriul lor buget.
Caracterul de ”instituții specializate” din Sistemul Națiunilor Unite se referă la
acordu rile încheiate de aceste instituții cu ONU, acorduri prin care au fost de acord cu
relațiile reciproce, precum și modul de realizare a coordonării activităților cu cele ale ONU.
De asemenea, statele care sunt membre ONU nu sunt obligate, dar au drepturi
depline de a face parte din instituțiile specializate. Admiterea acestora se face dupa o
procedură variabilă de la o instituție la alta.
Instituțiile specializate desfășoară multe activități în domeniile sale de activitate cu
rezultate palpabile pentru colo borarea internațională. 34
Din perspectiva funcționării economiei mondiale, cele mai importante instituții
specializate sunt : Organiza ția Mondială a Comerțului (OMC), Fondul Monetar
Internațional (FMI) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvol tare (BIRD).

33 O. Puiu, M. Gust, M. Mihă ilescu , “ Organisme și politici economice internaț ionale” , Editura
Independenț a Economică, Piteș ti, 2006, p ag. 32
34 A. Cajal – “Relații monetar e și financiare internaționale” , Editura Bucura Nouă, București, 1997, pag.
20

48
3.2.2. Instituți ile specializate
Sistemul ONU cuprinde instituții specializate (organizații internaționale pe domenii
specifice) astfel :

1. Organizația Inter națională a Muncii (ILO/ OIM)35
Organizația Internațională a Muncii este una dintre cele trei instituții specializate
ale ONU alături de Organizația Mondială a Sănătății și Organizația Națiunilor Unite pentru
Educație, Știință și Cultură, al cărei obiectiv principal este protecția și bunăstarea ființelor
umane.
Această organizație a fost înființat ă în baza Tratatului de la Versailles și avea deja
principiul reprezentării tripartite : patronat, guvern și muncitori. A fost prima agenție
specializată a ONU, reorganizată în anul 1946. Sediul organizației este la Geneva.
 Obiective
Obiectivul principal al organizației este de a ajuta prin activitățile sale la stabilirea
unei păci de lungă durată promovând justiția socială și stabilitatea economică și socială.
De asemenea, prin acțiunile sale la scară internațională să îmbunătățească condițiile de
muncă și nivelul de viață al muncitorilor.
 Activități
Activitățile organizației se împart în trei direcții :
 inițierea de programe cu privire la folosirea forței de muncă și combaterea șomajului
ca și pentru cooperare tehnică;
 adoptarea unor norme internaționale cu privire la condițiile de viață și de muncă ale
oamenilor în vederea aplicării acestora ;
 studii de cercetare, documentare și informare.
 Structură
Structura organizației este tripartită care reunește la nivel decizional, în primul rând
reprezentanți ai guver nelor după care patronii și muncitorii.
Principalele organe ale sale sunt :
– Confer ința Internațională a Muncii;
– Biroul Internațional al Muncii;

35 conform denumirii în limba engleză ” International Labour Organisation” ;

49
– Consiliul de Administrație.

2. Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO)
În anul 1943 a luat naștere această organizație și s -a bazat pe hotărârea reuniunii de
la Hot Springs (SUA) de consolidare a cooperării internaționale în domeniul alimentației
și agriculturii.
Actul său constitutiv a fost adoptat abia spre sfrșitul anului 1945. Sediul organizației
se află la Roma.
 Obiective
Potrivit Constituției, statele membre prin acțiunile lor individuale sau colective
doresc să favorizeze bunăstarea comună.
 Activități
Organizația pentru Alimentație și Agricultură ajută în mod direct ță rile care se află
în curs de dezvoltare la elaborarea de programe pentru dezvoltarea unor sectoare sau a unor
zone și pentru realizarea acestora contribuie financiar, ajutând inclusiv prin proiecte de
asistență tehnică.
 Structură
Din punct de vedere instit uțional organizația funcționează prin :
 Director General (Șeful secretariatului);
 Secretariat;
 Consiliu;
 Conferința.

3. Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO)36
Organizația a luat naștere în anul 1946, în urma ratificării Convenției pentru a crea
această organizație.
 Obiective
Organizația are două mari obiective principale, după cum urmează:

36 conform denumirii în limba engleză ” United Nations Educational, Scientific and Cultural Organisation ”

50
– contribuția acesteia pentru menținerea păcii la nivel global, prin promovarea
cooperării între națiuni în domeniul educației, al știin ței, culturii și al comunicațiilor,
cultivând respectul universal al dreptății și legalității;
– promovarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, indiferent
de rasă, sex, religie sau limbă, așa cum apar și în Carta ONU.
 Activități
Activitățile UNESCO sunt de trei tipuri :
o activitățile proprii de promovare a păcii;
o acțiuni cu privire la cooperarea intelectuală internațională;
o asistență ce este acordată țărilor membre prin programe și proiecte proprii sau în
colaborare cu alte organizații internaționale sau instituții.
 Structur ă
Organizația cuprinde:
 Secretariat;
 Consiliu executiv;
 Conferința Generală.

4. Organiza ția Internațională a Sănăt ății (WHO/ OMS) 37
În anul 1946, în cadrul Conferinței Internaționale convocată de Consiliu Economic
și Social al ONU, la New York a fost adoptată Constituția Organizației Mondiale a
Sănătății. Sediul organizației este la Geneva.
 Obiective
Scopul principal al acestei organizații este să dezvolte toate statele și să ajungă la
cel mai înalt grad de sănătate.
 Activități
Organizația acordă ajutor țărilor membre în acțiunile lor de a întări și dezvolta
propriile sisteme de sănătate, prin servicii pentru construi rea de instituții medicale, ajutoare
cu medicamente de bază sau echipamente. De asemenea, sprijină cercetările în diverse
domenii de sănătate.

37 conform denumirii în limba engleză ”World Health Organisation”

51
 Structură
Organizația Internațională a Sănătății are următoarea structură:
 Adunarea Mondială a Sănătății;
 Consiliul executiv;
 Secretariatul.

Grupul Băncii Mondiale
5. Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (IBRD/BIRD) 38
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare este cunoscută și sub
numele de ”Banca Mondială” și este cea de -a doua instituție financiară pilon, alături de
Fondul Monetar Internațional. A luat naștere în anul 1944, la Bretton Woods (SUA), în
urma Conferinței Monetare și Financiare a Națiunilor Unite.
Și-a început activitatea la 25 iunie 1946, în același timp cu lansarea subscripțiilor la
capital, iar statutul de instituție specializată a Națiunilor Unite l -au câștigat în anul 1947.
Tot atunci, i s-a recunoscut dreptul de a putea să desfășoare activități independente. Sediul
organizației este la Washington .
Calitatea de membru BIRD nu este condiționată de apartenența la ONU, însă este
obligatoriu ca țara respectivă să facă parte din FMI . Organiza ția dispune în momentul de
față de 186 de țări membre.
 Obiective
Obiecti vul fundamental al organizației, în perioada imediat postbelică a constat în
participa rea la reconstrucția economiilor țărilor membre ce au fost distruse de război și
sprijinirea tranz iției economiei de război la economi a de pace. De asemenea, sprijinea
investițiile private de capital.
În prezent, scopul acesteia este de a reduce sărăcia în țările care sunt în curs de
dezvoltare, solvabile și cu venituri medii. Organizația promovează dezvoltarea durabilă
prin împrumuturi, garanții și servicii de consultanță și analiză.

38 conform denumirii în limba engleză ”IBRD – International Bank for Reconstruction and Development”

52
 Activități
Banca Mondială este mai degrabă un organism de investiții care are ca scop
principal dezvoltarea. Este un organism financiar, dar și de consultare și cooperare
internațională a țărilor membre.
 Structură
Conducerea activității Băncii Mondiale se desfășoară pe trei trepte:
– Președintele organizației și personalul acesteia;
– Consiliul Directorilor executivi (Consiliul de Administrație);
– Consiliul Guvernatorilor.
 Resurse financiare
Capitalul organizației provine din :
o contribuțiile statelor membre;
o resurse atrase;
o beneficiul său net care provine din dobânzile și comisioanele din împrumuturile
acordate.

6. Corporația (Societatea) Financiară Internațională (CFI/SFI) 39
Corporația Financiară Internațională a fost fondată în anul 1950. Are foarte multe
asemănări cu Banca Mondială, însă este o organizație independentă din punct de vedere
instituțional dar și financiar.
Pentru ca o țară să poată deveni membru al organizație i trebuie să fie mai întâi
membru al Băncii Mondiale.
 Obiective
Obiectivul principal al organizației este acela de a promova creșterea ecmomică în
țările membre care se află în curs de dezvoltare, prin încurajarea investițiilor private.
 Activități
Principala activitate o constituie finanțarea de proiecte de investiții.
 Structură
Principalele organe de conducere sunt :
 Consiliu Guvernatorilor;
 Consiliu de Administrație;

39 conform denumirii în limba engleză ”In ternational Financiar Corporation”

53
 Președintele (din oficiu , președintele Băncii Mondiale).

7. Asociația Internațională pentru Dezvoltare (IDA/AID) 40
Asociația Internațională pentru Dezvoltare a luat naștere în anul 1960 ca fiind o
instituție afiliată Băncii Mondiale. În sistemul de organizații ale Națiunilor Unite ea
figurează ca o instituție specializată.
Beneficiarii creditelor oferite de organizație sunt țările care se află în curs de
dezvoltare și țările slab dezvoltate.
Calitatea de membru este condiționată de statutul de membru al Băncii Mondiale.
 Obiective
Principalul obiectiv al organizației este să promoveze dezv oltarea economică. De
asemenea, se dorește o creștere a productivității și ridicarea nivelului de viață în țările
membre ce se află în curs de dezvoltare, prin punerea la dispoziția acestora unor mijloace
financiare în condiții favorabile.
 Activități
Princ ipala activitate este de a acorda credite de dezvoltare care sunt însoțite de
condiții deosebit de favorabile țărilor primitoare.
 Structură
Administrarea organizației este asigurată de Banca Mondială.
Orgenele de conducere sunt:
o Consiliu Guvernatorilor;
o Consiliu Directorilor executivi;
o Președintele (din oficiu , președintele Băncii Mondiale).
 Resurse financiare
Sursa principală de finanțare provine din contribuțiile (donațiile) țărilor dezvoltate ;
în ultima perioadă primesc contribuții și de la țările care sunt în curs de dezvoltare.
Alte surse provin din plata ratelor scadente la creditele acordate, transfer din profitul
net al Băncii Mondiale, unele operațiuni financiare proprii și subscripția î n valută
convertibilă a țărilor membre.

40 conform denumirii în limba engleză ”International Development Association”

54
8. Agenția Internațională pentru Garantarea Investițiilor Multilaterale
(MIGA)41
Aceasta a luat naștere în anul 1985, prin Convenția MIGA aprobată de reuniunea
Consiliului Guvernatorilor Băncii Mondiale.
Și-a început activitatea abia în anul 1988. Este afiliată la Banca Mondială, din punct
de vedere instituțional și financiar, însă este o instituție independentă, iar în Sistemul
Națiunilor Unite are statutul de instituție specializată.
Ca o țară să poată deveni membru al agenției trebuie să facă parte mai întâi în cadrul
Băncii Mondiale. Membrii acesteia sunt împărțiți în două și anume : țări exportatoare de
capital și țări importatoare de capital.
 Obiective
Obiectivul MIGA constă în încurajarea fluxului de investiții st răine din țările
industrializate către țările care sunt în curs de dezvoltare și, de asemenea, încurajarea
fluxului de investiții între țările în curs de dezvoltare și protejarea investițiilor împotriva
riscurilor necomerciale.
 Activități
Activitatea de ba ză se axează pe domeniul garantării investițiilor împotriva
riscurilor necomerciale. De asemenea, MIGA promovează investițiile în țările în curs de
dezvoltare.
 Structură
Orgenele de conducere sunt:
 Consiliu Guvernatorilor;
 Comitetul Directorilor (Consiliu de Administrație);
 Președintele (din oficiu, președintele Băncii Mondiale).

9. Centrul Internațional de Soluționare a Disputelor privind Investițiile
ICSID/CISDI
A luat naștere în anul 1966, în urma Convenției despre Soluționarea Disputelor
dintre Investiții între state.

41 conform denumirii în limba engleză ” Multilateral Investment Guarantee Agency ”

55
 Obiective
Activitatea de bază este în domeniul investițiilor și anume să găsească soluții în ceea
ce priveșc disputele ce apar în investițiile dintre diferite state. Arbitrajul este cea mai
utilizată formă de soluționare a disputelor ce sun t sub incidenta Convenției.
 Activități
Începând cu anul 1978, Consiliul Administrativ al Centrului a adoptat Aditional
Facility Rules prin care este autorizată să desfășoare diferite acțiuni pentru entități ce nu
sunt sub incidenta Convenției.
Centrul poate să fie implicat în :
o expertize pentru stabilirea situa ției;
o arbitraj și conciliere privind disputele ce apar între părți din care una nu este stat
membru al Convenției ;
o arbitraj și conciliere pentru a găsi soluții la disputele ce apar între părți din care una
dintre ele trebuie să fie semnatară a Convenției, dar care nu sunt legate obligatoriu
de investiții ( nu sunt acceptate însă tranzacțiile comerciale obișnuite).
 Structură
Secretarul General al Centrului poate acționa ca fiind o Autoritate de Nominare în
arbitrajele ce au loc ad -hoc.
De asemenea, secretarul alege președinții sau persoane din tribunale arbitrale care
trebuie constituite pentru a soluționa arbitrajele care nu sunt instituționalizate, atunci când
părțile nu se înteleg pentru numirea lor.

10. Fondul Mon etar Internațional (FMI/IMF) 42
Fondul Monetar Internațional a luat naștere în anul 1944, la Bretton Woods (statul
amercain New Hampshire), în urma Conferinței Montare și Financiare a Națiunilor Unite.
La lucrările din cadrul Conferinței de la Bretton Woods au participat 49 de state și
au elaborat acordurile de constituire ale Fondului Monetar Internațional și ale Băncii
Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, acorduri semnate în data de 22 iulie
1944. Ele au intrat în vigoare la sfârșitul anului 1945.
Această organizație a devenit operațională la mijlocul anului 1946. Sediul acesteia
este la Washington DC, capitala SUA.

42 conform denumirii în limba engleză ”International Monetary Fund”

56
Statutul să u de instituție specializată a Națiunilor Unite nu implică ca o țară ce
dorește să devină membru să fie mai întâi membru ONU.
 Obiective
Obiect ivul principal al FMI este acela de a promova cooperarea monetară la scară
internațională și să asigure, în mod permanent, mecanismele necesare de colaborare și de
consultare în problemele monetare internaționale ce apar. Pe aceste baze, organizația
asigur ă trei tipuri de misiuni:
 supravegherea;
 ajutorul financiar;
 asistență tehnică.
De asemenea, FMI s -a ocupat de a dezvolta o misiune specific de a ajuta cele mai
sărace țări.
 Activități
Activitatea acestei organiza ții ca instituție internațională de credit este una destul de
complexă, atât din punct de vedere al form elor diferite pe care o imbracă, dar și a gradului
de condiționalitate și a rolului pe care îl joacă creditele Fondului în raport cu atitudinea
pieței financiare internaționale față de țările ca re beneficiază de fonduri acordate de
organizație.
Scăderea relativă a ponderii Fondului Montar Internațional ca și furnizor de credite
a făcut să se intensifice rolul său de centru international de consultanță, cooperare și
asistență fnanciară. Orice ap el făcut de o țară la resursele de care dispune organizația
presupune înainte de a fi aprobată cererea de resurse, la diferite consultări ale conducerii
FMI cu mai multi reprezentanți ai statului solicitant.
 Structură
Structura organizatorică a organizației cuprinde mai multe trepte ierarhice :
– Consiliul Guvernatorilor – prima treaptă ;
– Consiliu de Administrație (Consiliu executiv) este ce -al de -al doilea eșalon în
organigrama organizației;
– Directorul General și personalul angajat permanent – a treia treaptă.
În structura acesteia există și un organ consultativ intern ”Comitetul interimar și
Consiliul Guvernatorilor” (Comitet interimar).

57
 Resurse financiare
Fiecare dintre țările membre ale Fondului Monetar Internaional contribuie la
resursele sale financiare cu o anumită sumă , cunoscută cota de subscripție, care este
exprimată în echivalent DST.
În afară de resursele proprii care provin de la statele membre, organizația p oate
recurge și la alte resurse împrumutate.

11. Organizația Aviației Civile Internaționale (ICAO/OACI)
În anul 1944, prin semnarea Convenției privind aviația civilă internaționala a luat
naștere Organizația Aviației Civile Internaționale. Această organizaț ie a primit statutul de
instituție specializată a ONU, în baza acordului special intervenit între cele două
organizații, acord ce a fost semnat la sfârșitul anului 1946 de către Adunarea Generală a
ONU și la mijlocul anului 1947 de către Adunarea OACI. Sed iul organizației este în
Montreal.
 Obiective
Organizația Aviației Civile Internaționale are ca obiectiv principal să promoveze o
dezvoltare a transportului la scară internațională care să permită expansiunea ordonată și
condițiile necesare și de securitate a aviației civile internaționale.
 Activități
În primul rând, organizația desfășoară activități normative și elaborează multe
convenții asupra unor probleme apăru te în domeniul lor.
 Structură
Organele principale ale organizației sunt :
 Adunarea Generală ;
 Consiliul ;
 Comisia;
 5 Comitete ;
 Secretariatul ;
 3 Birouri regionale.

58
12. Organizația maritimă internațională (IMO/OMI)
În anul 1948 a fost înființată la Geneva, prin Convenția privind constituirea acesteia
Organizația Maritimă Internațională (denumită inițial Organizația Maritimă Consultativă
Internațională ).
 Obiective
Obiectivul principal al organizației este acela de a asigura instituirea unui sistem de
colaborare și schimb de informații între diferite state în ceea ce privește reglementările
guverna mentale în orice problemă tehnică legată de navigația comercială internațională.
 Activități
Organizația elaborează diferite convenții internaționale, coduri de conduită,
recomandări și alte materiale și documente informative cu privire la aspectele tehnice ale
navigației și problemele ce apar în domeniul maritim.
 Structură
Structura instituției este următoarea :
– Adunarea Generală;
– Consiliul;
– Secretariatul;
– 4 Comitete.

13. Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU/UIT)
În anul 1932, prin convenția adoptată (Convenția Internațională a
telecomunicațiilor) a fost înființată, în cadrul Conferinței de la Madrid, Uniunea
Internațională a Telecomunicațiilor.
Actul constitutiv al organizației și noua Convenție au intrat în vigo are în anul 1944.
În anul 1947, a fost încheiat acordul cu Națiunile Unite și astfel a devenit o instituție
specializată a ONU. Sediul acesteia este la Geneva.
 Obiective
Principalul obiectiv al organizației este acela de a menține și de a dezvolta o
coope rare la nivel internațional între statele membre în ceea ce privește îmbunătățirea și
folosirea în mod rațional a telecomunicațiilor.

59
 Activități
Organizația adoptă reglementări ce conduc toate utilizările terestre și aeriene ale
spectrului frecvențelor, precum și folosirea orbitei sateliților geostaționari, cu care statele
își armonizează propriile lor legislații.
 Structură
Structura acestei instituții este una complexa și anume
 Conferința plenipotențiarilor;
 Consiliul UIT;
 Organe permanente;
 Secretariatul;
 Sectorul radiocomunicațiilor.

14. Uniunea Poștală Universală (UPU )
A fost înființată în anul 1874 în urma Tratatului de la Berna. Uniunea Generală a
Poștelor a intrat în vigoare la mijlocul anului 1875. Numele de Uniunea Poștală Universală
a fost dobândit în anul 1878, în urma Congresului de la Paris.
Organizația a dobândit numele de instituție speci alizată a ONU în anul 1948. Sediul
acesteia este la Berna.
 Obiective
Obiectivele principale ale organizației sunt:
– să dezvolte o cooperare internațională în domeniul ei de activitate;
– să asigure organizarea dar și perfecționarea serviciilor poștale;
– să ofere asistență tehnică poștală țărilor membre.
 Activități
Fiecare stat membru al Uniunii Poștale Universale este de acord să transmită poșta
celorlalte state membre, prin cele mai bune metode folosite pentru propriile servicii poștale.
 Structură
Structura organizației este:
 Congresul UPU;
 Consiliul executiv;
 Consiliul consultativ de studii poștale;
 Biroul Internațional.

60

15. Organizația Meteorologică Mondială (OMM)
Este succesoarea Organizației Meteorologice Internaționale (OMI), o organizație
neguvernamentală care a fost constituită în anul 1873. Actuala organizație a luat ființă în
anul 1947, în urma Convenției Meteorologice Mondiale.
Organizația a căpătat statutu l de instituție specializată a ONU în anul 1951. Sediul
acesteia este la Geneva.
 Obiective
Obiectivele organizației sunt acelea de a coordona, standardiza și îmbunătății
activitatea serviciilor meteorologice naționale și încurajează schimbul eficient de
informații meteorologice și conexe acestora , intre toate statele membre.
 Activități
Activitățile organizației sunt compuse dintr -un număr însemnat de programe.
 Structură
Potrivit Articolului 4 din Convenția Organizației cuprinde:
o Congresul meteorologic mondial;
o Consiliu executiv;
o Asociațiile meteorologice regionale;
o Comisii tehnice;
o Secretariatul.

16. Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO/OMPI) 43
Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale a luat naștere în urma unei
Convenții semnată la Stockholm în anul 1967. Aceasta a intrat în vigoare la începutul
anului 1970.
Organizația a obținut statutul de instituție specializată a ONU la 17 decembrie 1974.
Sediul ei este la Geneva.
 Obiective
Obiectivul organizației este acela de a menține și de a promova la scară
internațională respectul proprietății intelectuale, sub toate aspectele ei.

43 Conform denumirii în limba engleză ”World Intellectual Property Organisation”

61
 Activități
OMPI administrează cea mai mare parte dintre Uniuni, instrumentele juridice
constituite pentru coordonarea diverselor activități legate de protejarea proprietății
intelectuale și urmărește aplicarea tratatelor încheiate în acest domeniu.
 Structură
 Adunarea Generală;
 Conferința;
 Comitetul de coordonare;
 Comi tetul permanent de informații cu privire la proprietatea industrială;
 Biroul Internațional.

17. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA/IAEA)44
În urma unei rezoluții în cadrul unei sesiuni a Adunării Generale a ONU s -a hotărât
înființarea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică și convocarea unei conferințe
la nivel internațional în care subiectul principal de discuție a fost utilizarea energiei atomice
în scopuri pașnice.
Organizația și -a obținut statutul de instituție specializată a ONU în anul 1957. Sediul
acesteia este la Viena.
 Obiective
Agenția urmărește ”să grăbească și să crească contribuția energiei atomice la pace,
sănătate și properitate în lumea întreagă”.
 Activități
Activitățile pe care le desfășoară se împart în patru domenii prioritare:
 Garanții AIEA ;
 Proiecte;
 Coorperare tehnică;
 Cercertare și informare.
 Structură
Structura organizației este:
– Conferința generală;

44 conform denumiri în limba engleză ”International Atomic Energy Organisation”

62
– Consiliul Guvernatorilor;
– Secretariat.

63
CAPITOLUL IV
FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL ȘI RELAȚIA
ACESTUIA CU ROMÂNIA

4.1. Fondul Monetar Internațional

4.1.1. Scurt istoric al Fondului Monetar Internațional (FMI)
Fondul Monetar Internațional a fost înființat în anul 1944, în urma Conferinței
Națiunilor Unite de la Bretton Woods (SUA), unde au fost 44 de țări participante.
Preocupările cu privire la organizarea relațiilor valutar -financiare la nivel internațional au
apărut încă din timpul celui de -al doilea război mondial.
În cadrul Conferinței monetare s -au încheiat acordu ri pentru înființarea a două
organizații : Fondul Monetar Interna țional și Banca Internațională pentru Reconstrucție și
Dezvoltare (BIRD). Rolul principal în sistemul monetar internațional îl are Fondul Monetar
Internațional, astfel încât nici o țară nu poa te deveni membru al BIRD fără să fie mai întâi
membru al FMI.
Organizația și -a început activitatea la 1 martie 1947. Statutul de instituție
specializată a Organizației Națiunilor Unite a fost obținut după ce Adunarea Generală a
ONU a aprobat acordurile din tre ECOSOC și FMI. Organizația Națiunilor Unite nu poate
interveni în activitatea FMI, dar poate influența prin recomandări și consultări.45
Înființarea FMI a fost o voință comună a statelor aliate în perioada celui de -al doilea
război mondial , mai ales SU A și Marea Britanie, de a stabili, după război, o ordine
monetară care să ajute la reconstrucția postbelică și să se poată evita crizele economice și
sociale din anii ’30.
Acordul a cuprins 20 de articole, având și amendamente ulterioare. Fondul Monetar
Internațional și -a stabilit un statut juridic ce îi conferă o personalitate juridică deplină ,
sistem de organe de conducere, un mecanism procedural de decizie, interpretare a
propriului statut și un buget propriu.

45 P. M. Defarges, “Organizațiile internaționale contemporane” , Institutul European, Iași, 1998 .
pag. 42

64
Sediul organizației este la Washington DC.

4.1.2. Statutul FMI
”Statutul Fondului prevede următoarele :
 va avea deplină personalitate juridică pe teritoriile statelor membre;
 va avea capacitatea de a sta în justiție pe teritoriile supuse jurisdicției membrilor
săi;
 va avea capacitatea de a contracta, de a dobândi bunuri mobile și imobile de a
dispune de acestea.”46

4.1.3. Obiectivele FMI
“Cuprinse în Articolul 1 al statutului :
o oferirea țărilor membre de fonduri valutare sub forma unor credite pe termen scurt
și mijlociu, pentru a reduce deze chilibrele temporare ce apar în balanțele de plăți
externe ale țărilor membre;
o facilitarea și dezvoltarea echilibrată a comerțului internațional, prin promovarea și
menținerea unui standard ridicat de folosire a capacităților de producție în țările
membre, prin sporirea resurselor productive și prin creșterea venitului național;
o promovarea unei cooperări monetare la scară internațională prin intermediul unui
instituții cu caracter permanent, care să constituie un mecanism de consultare și de
colaborare cu țările membre în probleme în domeniul monetar internațional;
o promovarea unei stabilități a cursurilor valutare și evitarea devalorizărilor
monetare, ca fiind mijloc de concurență internațională;
o acordarea de asistență în stabilirea unui sistem multilateral de plăți cu privire la
tranzacțiile curente dintre membri și eliminarea restricțiilor ce apar în schimburile
cu străinătatea, fapt ce împiedică creșterea comerțului internațional;
o reducerea sărăciei în întreaga lume.” 47

46 Financial Organi zation and Operations of the IMF, International Monet ary Fund , Washington DC,
1995, p. 28.
47 Articolul 1 din Prevederile Acordului de înființare al FMI

65
4.1.4. Structura FMI
”Fondul Monetar Internațional este o organizație hibrid, reunind caracteristici ale
unei organizații internaționale interguvernamentale, dar și ale unei societăți anonime pe
acțiuni, de drept american.” 48
Țările membre ale FMI au următoarele drepturi:
 dreptul la v ot și participare în procesul decizional;
 dreptul de a deveni membru al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și
Dezvoltare;
 dreptul de a efectura tranzacții și operații cu FMI;
 dreptul de a cumpăra valută convertibilă sau Drepturi Speciale de Tragere (DST),
din resursele de care dispune organizația, în schimbul monedei naționale, pe un
termen scurt sau mijlociu, privind echilibrarea balanței de plăți;
 dreptul de a primi alocații de DST.
Dreptul la vot este proporțional cu participarea țării la resurse le de ansamblu ale
Fondului. Țările membre participă la capitalul organizației prin cote -părți, o cotă -parte
are valoarea nominală egală cu 100.000 de Drepturi Speciale de Tragere (DST), unitatea
de calcul proprie FMI. Numărul de cote -părți care poate fi s ubscris de către o țără
membră este decid de conducerea FMI, în funcție de situația economică și financiară a
țării membre. Pe parcursul timpului, numărul membrilor FMI a crescut din ce în ce mai
mult, așadar cotele -părți au avut o tendință generală de a s e diminua, pentru ca principalii
membri (țările cu cele mai puternice economii) să aibă în continuare o pondere de vot
constantă, raportată la numărul total. 49
Deciziile se iau cu o majoritate de voturi, pentru deciziile importante este nevoie
de reunirea unei majorități calificate ( 70% din voturi), pentru deciziile majore, ce
vizează viitorul organizației (alocarea DST, vânzarea unor părți din rezervele de aur,
schimbări de cote -părți) este necesar o majoritate calificată de 85% din voturi.
Organizația e ste formată din trei organisme:

48 Internet: www.imf.org
49 Miga -Beșteliu, Raluca, ”Organizații internaționale interguvernamentale” , București, Editura
AllBeck, 2000

66
1. Consiliul Guvernatorilor
Se află în vârful sistemului de conducere și este format din reprezentanții țărilor
membre. Se reunește o singură dată pe an, fiind sub forma unei adunării generale a
acționarilor. Fiecare țară membră numește câte un reprezentant pe o perioadă de 5 ani, iar
acesta are un drept de vot a cărui importanță depinde de cota -parte subscrisă. Fiecare țară
dispune de câte 250 de voturi la care se adaugă câte un vot pentru fiecare 100.000 DST
subscriși.
Așadar, numărul cel mai mare de voturi revine țărilor care au cea mai mare cotă –
parte de capital subscris și anume : SUA, Germania, Marea Britanie, Franța și Japonia. În
situațiile în care trebuiesc luate decizii importante, ele dispun de o majoritate de 85% din
voturi, SUA, care deține aproape 20% din voturi, are de fapt un drept de veto.
Reprezentanții sunt de fapt, miniștri de finanțe sau guvernatori ai unor bănci
centrale, care reprezintă guvernul țării din care provin.
Printre prerogativele Consiliului s e numară și primirea de noi membri, retragerea
statutului de membru, relația cu alte organizații internaționale, transformări ale cotelor de
participare ale țărilor membre, schimbarea Statutului. 50

2. Consiliul Executiv (Consiliul de administrație)
Acesta es te format din 21 de membri : 6 membri reprezentanți ai țărilor cu cele mai
mari cote -părți sau creditori foarte importanți ai FMI (Arabia Saudită) și 15 membri din
celelalte țări membre, grupate în principiu, pe zone geografice. Unele țări lasă țării celei
mai importante dreptul să numească un administrator care să le reprezinte, alte practică
rotația.
Deciziile Consiliului executiv se iau cu majoritate calificată, fiecare director
executiv având un număr egal de voturi cu suma voturilor de care dispune fie care țară
membră a grupului care l -a ales. Consiliul este răspunzător direct de administrarea
activităților curente ale FMI. El asigură coordonarea operațiunilor și respectarea
principiilor în relațiile financiare, valutare și creditare internațională. De asemenea, acesta
decide aprobarea acordurilor negociate de reprezentanții statelor și experții FMI, prin
acordarea de credite.

50 Patrick Lenain, ”FMI -ul”, Editura CNI Coressi S.A., București, 2000, pag 70

67
3. Directorul General
Acesta este ales de Consiliul Executiv. El nu poate fi ales dintre guvernatori sau
directorii executivi. În atribuțiile acestuia se numară prezidarea întâlnirilor Consiliului de
Administrație, exprimarea votului în cazul unul balotaj, participarea la adunările
Consiliului Guvernatorilor.
Directorul general reprezintă organizația în mod curent, în relațiile acesteia cu
terții și asigură gestionarea Fondului prin supravegherea Consiliului Executiv.
Consiliul Guvernatorilor și Consiliul de Administrație beneficiază de sprijinul a
două organe suplimentare : Comitetul Interimar și Comitetul Dezvoltării.
Comitetul interimar are un rol consultativ și principalul obiectiv al acestuia este
formularea de opinii și rapoarte referitoare la problemele gestionării și transformării
sistemului monetar inte rnațional, inclusiv posibilele schimbări de profunzime în cadrul
FMI sau modalitățile acestuia de interacțiune cu mediul extern.
Comitetul dezvoltării este un organism de nivel ministerial care are ca scop
promovarea intereselor statelor în curs de dezvoltare și a participării acestora la
dezbaterea problemelor din domeniul monetar și financiar. Activitățile sale sunt de
analiză și consultanță în sprijinirea dezvoltării și al transferului real de resurse către țările
în curs de dezvoltare.
Structura operațională a FMI cuprinde, în afara acestor organe de conducere și
consiliere la nivelul conducerii, departamente funcționale, departamente geografice,
departamente care au atribuții în domeniul informațiilor și legăturilor și serviciile de
susținere.
În prezent, Fondul Monetar Internațional are 188 de țări membre. 51

4.1.5. Funcțiile FMI
„Acestea constau în :
1. coordonarea sistemului monetar internațional;
2. supravegherea politicilor monetare, financiare și economice ale statelor membre;
3. furnizarea de credite pe termen scurt și mediu, din resursele proprii, pentru
asistarea unor dezechilibre ale balanței de plăți, în țările membre;

51 Internet: www.fmi.ro

68
4. monitorizarea și acordarea de credite în situațiile în care problemele financiare ale
unei țări riscă să se transforme într -un pericol pentru stabilitatea sistemului
financiar la nivel global ;
5. intermedierea obținerii unor credite pe termen scurt și mediu, din fonduri private
sau naționale, pentru finanțarea dezechilibrelor balanței de plăți în țările membre;
6. oferirea asistențe i tehnice către alte organizații internaționale și către statele
membre. ” 52
Cele mai importante func ții pentru înțelegerea rolului și a funcționării organizației
sunt: supravegherea, asistența financiară și asistența tehnică.
Supravegherea – este o funcție de bază a FMI, care nu a fost modificată și care
constă în consultări periodice între statele membre și specialiști ai organizației cu privire
la starea balanței de plăți în vederea asigurării funcționării efective a sistemului monetar
global, dar și în c eea ce privește respectarea obligațiilor pe care le are fiecare stat
membru în conformitate cu principiile adoptate de FMI și anume : obligația acestora de a
nu manipula ratele de schimb, intervenția pe piețele de schimb ale statelor membre pentru
a contrac ara dezordinea monetară și respectarea intereselor celorlalți membri, ale căror
monede pot fi afectate.
Asistența financiară – permite dreptul ca o țară să poată cumpăra moneda proprie
a altei țări, având obligația de a -și răscumpăra moneda națională după o anumită perioadă
de timp. Dacă au beneficiat de asistență financiară țările din vestul Europei, distruse de
cel de -al doilea război mondial, în momentul de față, cererile de asistență financiară vin
în mare parte de la țările în dezvoltare.
Creditele aco rdate de către FMI sunt pe durată medie (2 -5 ani) sau pe termen lung
(4-10 ani) și se solicită garanții specifice pentru rambursare. Garanțiile se acordă prin
obligația guvernului țării respective de a respecta indicatorii de stabilitate
macroeconomică car e sunt definiți în strategia proprie de relansare economică sau în
colaborare cu specialiști ai FMI. Indicatorii fac referire la politica monetară, bugetară,
fiscală, politicile structurale prin dezechilibrele care influențează balanța de plăți.
Accesul la resursele financiare de care dispune FMI depinde foarte mult de condițiile
impuse de funcționarea FMI dar și de adoptarea măsurilor de ajustare care să poată
asigura soluționarea dez echilibrelor apărute.

52 Elena Drăgoescu , ”Fondul Monetar Internațional” , Editura ”Dimitrie Cantemir”. Târgu Mureș. 2000

69
Asistența tehnică – este realizată prin asigurarea de specialiști în domeniile de
activitate specifice ale FMI și prin pregătirea și formarea de funcționari publici . Pentru
realizarea celui de -al doilea scop al asistenței tehnice, în cadrul organizației funcționează
două instituții specializate, care își a u sediul la Washington și Viena, unde sunt oferite
cursuri de specializare în diferite domenii specifice cum ar fi: ajustarea balanței de plăți,
programe financiare, finanțe publice, etc. De asemenea, asistența tehnică este realizată și
prin consultanța în probleme financiare și monetare. 53

4.1.5. Resursele FMI
Resursele FMI sunt de două feluri : resurse obișnuite (ordinare) și resurse
împrumutate.
Resursele obișnuite provin de la țările membre prin cotele de participare care pot
fi în valută, în DST și moneda națională.

4.1.5.1. Cotele de participare
Cotele de participare ale țărilor membre sunt parametri de bază în ceea ce privește
luarea de decizii de către organele de conducere ale FMI : Ele constau în :
– cu cât cota de participare este mai mare cu at ât puterea de vot a țării respective
crește;
– mecanismele de finanțare cum sunt tragerile în tranșe, aranjamentele stand by se
obțin în funcție de cota de participare a țării membre;
– drepturile speciale de tragere se acordă tot în funcție de cota de partici pare a țărilor
membre.
Fiecare țară membră trebuie să contribuie la resursele financiare are organizației,
printr -o anumită cotă de participare care se stabilește pornind de la indicatori identici,
având în considerare nivelul economiei din țara respectivă . După ce este stabilită cota de
subscripție, aceasta este trecută în contul FMI, în următoarea structură : partea vărsată în
aur (tranșa aur) reprezintă partea cea mai mică din sumă, fie 25% din cota de participare,
fie 10% din rezervele oficiale nete de a ur și dolari americani. Restul de 75% din suma

53 Sterian Dumitrescu, Ana Bal , ”Economie Mondială” , Editura Eco nomică, București, 2002, pag. 45

70
cotei de participare se plătește în moneda națională și aceasta exprimă ”poziția neutră” a
unui membru.
Mărimea cotei de subscripție a fost stabilită inițial, în dolari americani, în funcție
de economia țării respective, dar luându -se în considerare o serie de indicatori economici
importanți astfel:
 2% din venitul national brut ;
 5% din rezervele de aur și de dolari americani ;
 10% din variația maximă a exportului ;
 10% din media importului ;
 suma elementelor de ma i sus, majorată cu ponderea exportului mediu în venitul
național.
Cota de participare a unei țări membre a fost cunoscută sub denumirea d e
”Formula de la Bretton Woods”. Ea a fost revizuită în anii 1962 și 1963 și au fost
redefinite variabilele componente și coeficienții de determinare, deoarece cotele nu mai
reprezentau dimensiunile economiilor țărilor membre și importanța acestora în economia
globală. 54
Modificările cu privire la formula de calcul a cotei de participare au constat în
aplicarea unor coeficienți care au reflectat evoluția produsului intern brut, a rezervelor
valutare și a comerțului international. Cota depinde de produsul intern brut din an ul
premergător celui în care țara devine membră a FMI, de media lunară a rezervelor
valutare, de media anuală a încasărilor curente premergătoare celor cinci ani și media
lunară a plăților curente din ultimii cinci ani și de variabilitatea veniturilor cure nte.
Pentru reflectarea schimbărilor care se întâmplă în economia mondială și rolul pe
care îl au în cadrul acesteia, cotele de participare se modifică periodic, la intervale nu mai
mari de cinci ani. Consistența cotei de subscripție constă într -un indiciu cu privire la locul
pe care îl are o țară în economia mondială, dar în funcție de asta se decide și mărimea
împrumutului de care țara respectivă poate beneficia și nu în ultimul rând reprezintă
influența acesteia în procesul de decizie al FMI. Atunci când o țară devine membru FMI
îi este repartizată o cotă de participare inițială ce are același nivel cu cele ale țărilor

54 Internet: www.bnr.ro

71
membre considerate de organul de conducere al FMI a fi comparabile ca mărime
economic ă și caracteristici cu aceasta.
În prima categorie se situează cotele de participare, iar cea de -a doua categorie
cuprinde împrumuturile contractate de FMI pentru completarea și diversificarea
resurselor de creditare și alte angajamnte ale FMI față de țările membre.
Cotele de participare ale statelor membre pot fi revizuite, în sensul creșterii sau al
scăderii. Fiecare modificare care a fost adusă până acum a adus o creștere a cotelor, fapt
ce a fost favorabil pentru țările care recurg la resursele financiare ale organiza ției, întrucât
creșterea cotelor semn ifică și creșterea cuantumului împrumuturilor pe care o țără le
poate primi.
Împrumuturile sunt cele care completează resursele ordinare, în care cerințele de
finanțare ale țărilor membre sunt mai mari. Consiliul Guvernatorilor decide asupra
condițiilor și termenelor pentru contractarea unor împrumuturi din orice surse, dar pe
baza consimțământului emitentului monedei împrumutate.
În cazul unor probleme care pot apărea în evoluția sistemului valutar, FMI poate
să împrumute o sumă de la Grupul celor 10 țări industriale pe baza Aranjamentelor
Generale de împrumut (General Arrangements to Borrow – GAB). Acestea au fost
înființate în 1962 având ca scop principal majorarea resurselor necesare finanțării
acțiunilor de prevenire sau combatere a unor crize în siste mul valutar, pe seama
împrumuturilor contractate de Fondul Monetar Internațional de la grupul țărilor
dezvoltate (G10) : SUA, Marea Britanie, Germania, Japonia, Franța, Italia, Canada,
Belgia, Olanda, Suedia ș i Elveția (G11), din anul 1964.
Rata de lichidi tate a resurselor FMI depinde de raportul dintre rata resurselor
nete disponibile neangajate și obligațiile lichide. Rata de lichiditate a crescut de la 44,8%
la 89,2% în urma celei de a unsprezecea modificări a cotelor -părți ale țărilor membre. 55

4.1.5.2 .Drepturile speciale de tragere
Drepturile specia le de tragere (DST, sau internaț ional, XDR) sunt monedele
virtuale ale FMI, conceput ca fiind un înlocuitor al standardului aurului.
Acestea au fost create în anul 1969 și reprezintă mijloacele de rezervă
internaționale care servesc drept unități de cont și drept mijloace de plată utilizate de

55 Rodica Milena Zaharia , ”Economie mondială” , Editura ASE, București, 2005

72
către statele membre, de către organizația însuși și de către alți împuterniciți ( care trebui e
să fie aprobați de către Consiliul Administratorilor al FMI, cu o majoritate în voturi de
85%).
Prin crearea DST s -a urmărit remedierea uneia din deficiențele sistemului de la
Bretton Woods, care nu a putut să realizeze echilibrul dintre nevoi și lichidi tăți.
Valoarea DST -urilor se determină prin metoda coșului compus din cele 4 monede
liber utilizabile: dolarul americn, euro, lira sterlină și yenul. Statele membre pot utiliza
DST -urile pentru a putea să achiziționeze valută de la alte state membre FMI, la cursul de
schimb current, care este ajustat zilnic. FMI este dator să sprijine ”ceilalți deținători” de
DST -uri pentru a putea să efectueze schimburi valutare.
DST -urile se utilizează ca:
o instrument de rezervă;
o etalon monetar;
o mijloc de procurare de mo nede naționale convertibile;
o mijloc de plată pentru anumite operațiuni desfășurate între FMI și membrii săi.
Îndeplinirea unora dintre funcții este condiționată de volumul alocărilor de DST,
decizia de emisiune bazându -se pe nevoile de creștere a lichidității internaționale pe
termen lung. Un stat care primește DST le poate utiliza pentru:
 mărirea, corespunzător cotei alocate, a rezervei monetare oficiale;
 plata de dobânzi;
 plata de comisioane;
 emiterea de valori mobiliare pe perioadă mare de timp și garantarea unor obligații
financiare;
 procurarea directă sau indirectă (prin intermediul FMI) a unei monede convertibile
emise de un alt stat membru FMI;
Exprimarea unui DST se face în dolari americani pornin d de la două elemente :
– contribuția fiecărei monede la coș ;
– cursul curent al monedelor respective față de dolarul american ;
DST -urile cele mai frecvente sunt foloste în următoarele operațiuni:
a) obținerea de valute prin tranzacții bazate pe acordul direct dintre state ( chiar și în
cazul când nu este necesară finanțarea balanței de plăți);

73
b) încheierea acordurilor ”swap” – prin aceste acorduri un stat membru poate
transfera unui alt stat DST -uri în schimbul altei active de rezervă, cu excepția
aurului și are obligația de a restitui valută la o dață viitoare și la un curs stabilit de
ambele părți;
c) operațiuni ”forward” – prin care un stat membru FMI poate vinde/cumpăra DST –
uri cu obligața plății la o data viitoare în schimbul oricăror active monetare.
Extinderea în viitor a operațiunilor de DST -uri pornește de la necesitatea
dezvoltării rolului acestora în cadrul sistemului monetar internațional și a înlocuirii în
timp a monedelor naționale din funcțiile pe care le au la nivel global.
Această perspectivă poate fi posibilă dacă se iau în calcul avantajele pe care le
oferă calitatea sa de instrument monetar și anume:
 au un grad de stabilitate mai ridicat decât cel al monedelor naționale;
 emisiunea lui nu duce la apariția deficitelor în balanța de plăți și nici la pr opagarea
fenomenelor monetare negative de pe piața națională la nivel internațional;
 dozarea în mod conștient a emisiunilor de DST, în funcție de necestățile efective
de lichiditate și controlul strict din partea FMI;
 nu există ca efect imobilizările de ac tive monetare comparativ cu alte tipuri de
rezerve (aur, monede naționale), DST -urile distribuindu -se gratuit.
Există și anumite limite cu privire la sporirea rolului DST -urilor în cadrul
sistemului, deoarece acestea nu îndeplinesc toate funcțiile monetare și nu circulă decât
între autoritățile monetare. Pe lângă acestea, se adaugă criteriul actual de repartizare a
alocărilor de DST în funcție de cotele de participare și de asemenea, supunerea acestora
unor presiuni inflaționiste sau deflaționiste dacă deci ziile de emisiune ale FMI se bazează
pe unele evaluări greșite. 56

56 Teulon Frederic, ”Sistemul monetar international” , Editura Institutul European, 1997

74
4.1.6. Formele de finanțare practicate de FMI

I. Tragerile ordinare (normale).
În calitatea sa de institu ție financiar ă interna țional ă, FMI are misiunea de a furniza
statelor membre , la cerere, moneda altor membri: se cump ără moned ă convertibil ă cu
moned ă național ă.
Tragerile ordinare presupun mai multe tran șe, după cum urmează:
a.) tragerile în cadrul tranșei de rezervă (noua denumire a tran șei aur) , se acord ă fără
condi ționări. Dimensiunea lor este determinat ă de ponderea DST sau a devizelor
convertibile în totalul cotei de participare a țării respective . Aceste drepturi de tragere
figureaz ă în rezervele monetare a țărilor membre.
b.) tragerile în cadrul tranșelor de credit au un regim mai diferit. În primul rând ele nu
mai sunt necondi ționate și folosirea lor este posibilă prin îndeplinirea unor condi ții
economice, al c ăror grad de constrângere cre ște odat ă cu folosirea tran șelor superioare.
O țară recurge la astfel de trageri a tunci când și-a epuizat drepturile de tragere în cadrul
tranșei de rezerv ă. Exist ă patru tran șe de credit, reprezentând, în ordine, 125, 150, 175
și 200 % din cota de subscripție a țării respective . Prima tran șă este liberalizat ă;
începând de la a doua, condi țiile devin tot mai dificile. Cu cât cererile de trageri vizeaz ă
tranșe superioare, cu atât justificările aduse sunt tot mai mari, precum și controlul
realizat de FMI. De asemenea , crește și dobânda aferent ă. 57
Acest tip de trageri se deruleaz ă, de regul ă, în baza unui acord stand -by.
Aranjamentele stand -by – sunt destinate țărilor care întâmpină problem cu privire
la implementarea unor programe de reform ă economic ă și constau în deschiderea unor linii
de credit pe termen mediu pentru a putea echilibra balan ța de pl ăți. Perioada de acordare a
împrumutului este 12 – 18 luni, iar perioada de rambursare a creditului este între 2 ani și 3
luni – 4 ani, cu posibilit ăți de extindere pân ă la 10 ani. Dobânda aferent ă este dobânda
standard perc epută de FMI (în jur de 5%), la care se adaug ă , după caz , comisioane de
serviciu sau penalit ăți (0,5 % din suma disponibilizat ă).

57 Sterian Dumitrescu, Ana Bal , ”Economie Mondială” , Editura Eco nomică, București, 2002, pag. 53

75
Prin folosirea sistemului de trageri , suma total ă în moned ă convertibil ă, ce poate fi
cumparată de un stat membru în schimbul monedei na ționale, poate ajunge pân ă la dublul
cotei sale de participare (200 %). Aceast ă limit ă statutar ă privind folosirea resurselor FMI
poate fi ridicat ă doar prin derogare, care este prevăzută în statutul FMI. Plafonul poate
ajunge pân ă la 600 % din cot ă, în cazul în care se cumuleaz ă și efectul altor facilit ăți de
creditare. Plafonul poate dep ăși aceast ă limit ă, atunci când se iau în considerare criterii le
de urgen ță.

II. Politica de creditare cuprinde și urm ătoarele facilități de finanțare :
 facilități de finanțare compensatorii , care au fost introduse în 1963 pentru a putea
acorda asisten ță statelor care au întâmpinat o sc ădere brusc ă a câștigurilor din
exporturi, cât și o cre ștere nea șteptat ă a costurilor la importurile de cereal e din cauza
fluctua ției pre țurilor mondiale la anumite m ărfuri. Termenele de acordare a
împrumutului și de rambursare a creditului sunt acelea și ca în cazul aranjamentelor
stand -by, cu excep ția comisioanelor sau penalit ăților.
 facilități de finanțare a stocurilor tampon, introduse în anul 1964 și care permite
țărilor în dezvoltare care stocheaz ă produse primare în scopul reducerii ofertei de
pe pie țele interna ționale s ă aplice o tran șă suplimentar ă de credite de pân ă la 25 %
din cotele lor p ărți, cu cond iția ca aceste stocuri „tampon” s ă fie constituite conform
principiilor O.N.U., care trebuie s ă guverneze rela țiile interguvernamentale.
 facilități de finanțare extinsă – care au fost introduse în 1974, în scopul ajutor ării
țărilor care se confrunt ă cu grave dezechilibre ale balan ței de pl ăți ca urmare a
aplic ării unor reforme fundamentale defectuoase în structura lor economic ă
(produc ție, comer ț sau politica pre țurilor). Perioada de acordare a împrumutului se
întinde pe 3 ani, iar perioada de rambursare este de 4 – 7 ani.
 facilități de transformare sistemică – introduse în anul 1993 și ele asigură
asisten ță financiar ă membrilor care se confrunt ă cu dificult ăți severe datorit ă
tranzi ției la sistemul economiei de pia ță. Pentru a ob ține împrumuturile dorite, țările
solicitante trebuie s ă atașeze la cererea de ob ținere a împrumutului și un document
în care s ă descrie obiectivele de politic ă economic ă, măsuri fiscale, estim ări
macroeconomice, măsuri monetare și valutare ce urmeaz ă a fi implementate în
perioada acoperit ă de aceast ă facilitate.

76
 facilitatea de prevenire a crizelor a fost introdusă în 1998 pentru a sprijini țările
confruntate cu o iminentă criză valutar -financiar ă (era cazul Braziliei). 58

Facilități de finanțare acordate de F.M.I.
Facilități de finanțare Dobânzi Rambursarea creditelor
Termen
obligatoriu (ani) Amânare a
plății (ani) Rate
Aranjament stand -by Rata dob.DST +
comisioane/
penalit ăți 3 – 5 2 – 4 Trimestrial
Facilit ăți de finan țare
extins ă Rata dob.DST +
comisioane/
penalit ăți 4 – 10 4 – 7 Semestrial
Facilit ăți de finan țare
compensatorii Rata dob.DST 3 – 5 2 – 4 Trimestrial
Asisten ță de urgen ță Rata dob.DST 3 – 5 – Trimestrial
Facilit ăți de transformare
sistemic ă Rata dob.DST +
comisioane/
penalit ăți 2 – 3 2 Semestrial
Facilit ăți de creditare
privind reducerea s ărăciei
(PRGF) 0,5 % anual 5 -10 – Semestrial
Sursa: IMF External Relations Department
www.imf.org

58 Ariel Buira, ”Reflections on the International Monetary Syste m”, Princeton Universi ty, New Jersey,
1995, pag. 2

77
Pe parcursul timpului , volumul împrumuturilor acordate de FMI a fluctuat
semnificativ: șocul petrolier din 1970 și crizele financiare din 1980 au avut ca efect o
creștere rapid ă a împrumuturilor acordate de FMI , iar în anii ’90, procesul tranzi ției la
economia de pia ță a țărilor din Centrul și Estul Europei, a adus un nou val de facilit ăți de
finan țare acordate de FMI.
Ținând cont de anumite circumstan țe economice și politice, FMI acord ă
împrumuturi membrilor s ăi, în urm ătoarele condi ții: țările cu un venit na țional redus pot
primi credite de la FMI cu o rat ă a dobânzii concesional ă în condi ții de creditare privind
reducerea s ărăciei (Poverty Reduction and Growth Facility – PRGF).
Împrumuturile non -concesionale provin direct de la patru surse principale:
aranjamentele de tip stand -by, facilit ăți de finan țare extins ă, facilit ăți de transformare
sistemic ă și facilit ăți de finan țare compensatorii. Totodat ă, FMI asigur ă asisten ță de
urgen ță țărilor afectate de dezastre naturale sau situa ții post conflict, în asemenea cazuri
percepând o rat ă a dobânzii concesional ă. Cu excep ția PRGF, toate facilit ățile de finan țare
sunt stabilite în func ție de rata medie a dobânzii, calculat ă în func ție de rata dobânzii DST
care se stabile ște, săptămânal, pe baza mediei ponderate a împrumuturi lor pe termen scurt
reprezentative ale țărilor a c ăror moned ă constituie co șul de evaluare a DST -urilor. 59

4.2. Relația FMI cu România

4.2.1. Scurt istoric
România a devenit membru al Fondului Monetar Internațional aducându -și
contribuția prin cota sa de participare, în data de 15 decembrie 1972, România devenind
în acel moment al 125 -lea stat membru al FMI.
Partic iparea României la FMI ajunge la aproximativ 1.030,2 milioa ne DST sau
0,48% din cota totală. Puterea de vot a Româ niei este de 10.552 voturi sau 0,49% din total.
În cadrul FMI, România face parte din grupa de țări care include: Olanda, Ucraina,
Israel, Cipru, Moldova, Georgia, Armenia, Bulgaria, Bosnia Her țegovina, Croa ția,
Macedonia, iar reprezentant în Consiliul Executiv al FMI este un director olandez care

59 Iulian Popa, ”Organizații internaționale” , Editura Curtea Veche, București, 2007

78
reprezintă și interesele țării noastre. Guvernatorul României la Fond este guvernatorul
BNR, iar guvernator supleant este secretarul de stat din Ministerul Finan țelor Publice cu
responsabilit ăți în domeniul de activitate al organizației .
Fondul Monetar Internațional este prima organizație care acordă asisten ță României
pentru a putea să mențină o stabilit ate macroeconomică . Programele Fondului se
concentreaz ă pe cadrul fiscal, politica monetar ă și pe acele elemente ale programului de
reform ă structural ă care influen țează direct situa ția macroeconomic ă. Principalul vehicul
pentru dialogul dintre Fond și autorit ăți este Acordul stand -by dar și acțiunile de asistență
tehnică .
Începând cu anul 1991, asisten ța financiar ă acordat ă de FMI s -a concretizat în
aprobarea mai multor Acorduri stand -by. În calitate de stat membru, România furnizeaz ă
informa ții și efectuează consult ări anuale cu FMI , în confor mitate cu prevederile
Articolului IV al statutului instituției specializate . 60

4.2.2. Drepturile României în cadrul FMI
”În urma aderării la FMI, Româ nia are următoarele drepturi:
 dreptul de a obține credite în regim normal sau ca facilități. Începând cu anul 1990,
Româ nia a beneficiat de facilit ăți sub forma acordurilor stand -by, tragerilor
curente, , finanță rilor compensatorii și a facilităților de transformare sistematică ;
 dreptul de a obține credite în monedele altor țări membre și în DST din resursele
generale ale Fondului, în schimbul unei sume în moneda națională , condițiile fiind
mai avantajoase decât cele ale pieței, dar fiind obligată să respecte o serie de
condiții impuse de FMI tuturor țărilor membre aflate în postura de debitor față de
Fond;
 dreptul de alocări de DST în cazul unor noi emisiuni de DST. Fondul a întrerupt
emisiunile de DST din anul 1972 iar Româ nia nu a putut beneficia de astfel de
alocări decât începâ nd cu anul 1979;
 dreptul de participare la luarea deciziilor în cadrul organizației. România deține un
număr de voturi în funcție de cota de participare ;
 dreptul de adera re la BIRD și la filialele sale.” 61

60 Sterian Dumitrescu, Ana Bal , ”Economie Mondială” , Editura Eco nomică, București, 2002, pag. 57
61 Internet: www.bnr.ro

79

4.2.3. Obligațiile României în cadrul FMI
”În urma aderă rii la FMI, România și-a asumat o serie de obligaț ii:
 subscrierea și vărsarea cotei de participare de capital;
 încheierea unei convenții cu FMI în privința unui curs reprezentativ al leului față de
dolarul american;
 să nu aplice restricții asupra efectuării plăților curente în relațiile economice
internaț ionale;
 să se consulte cu FMI și să coopereze cu celelalte state membre;
 să furnizeze informaț ii din domeniul economic și financiar cu privire la deținerile
oficiale de aur și de mijloace de plată internaționale, evoluția importurilor și a
exporturilor, investițiile străine, cursul de schimb , balanța de plăți, etc.” 62

4.2.4. Rolul FMI în România
Începând cu anul 1972, România a folosit resursele Fondului Monetar Internațional
în 9 ocazii ca suport financiar al programelor economice ale Guvernului (șase acorduri
încheiate după 1990 în valoare totală de 2015.5 milioane DST, din care au fost trase doar
1234,45 milioane DST). Totalul creditelor și împrumuturilor nerambursate la sfârșitul lunii
iunie 2004 se ridică la 337 milioane DST, respectiv 32,71 % din cota de particpare.
Acord ul stand -by încheiat pe perioada 2001 – 2003 , în valoare de 300 milioane DST
a fost singurul finalizat cu succes de către România după 1990. În urma analizării raportului
de evaluare a eficienței programelor economice derulate cu România în ultimii 14 ani,
Board -ul FMI a decis încheierea unui nou acord.
În relaț ia cu FMI, anul 2004 a debutat prin prezența la București, î n perioada 19
februarie – 5 martie, a unei misiuni a Departamentului Europa din cadrul FMI. Scopul
misiunii a fost acela de stabilire împre ună cu autorităț ile ro mâne a principalelor elemente
ale unui program macroeconomic ce urma a fi susț inut de un aranjament stand -by de tip
preventiv.

62 Iulian Popa, ”Organizații internaționale” , Editura Curtea Veche, București, 2007

80
Concomitent cu această misiune, î n perioada 23 -25 februarie 2004, directorul
adjunct al Departamentului Europa s -a aflat la București în cadrul consultărilor periodice
prevăzute la Art. IV din Statutul FMI.
Directorii executivi ai FMI au recomandat României continuarea implementării
refor melor structurale și susținerea stabilității macroeconomice, precum și încheierea unui
aranjament stand -by de tip preventiv cu acces redus la resursele FMI, care a fost încheiat
în ședința din 7 iulie 2004 pe o perioadă de 24 de luni, pentru suma de 250 mi lioane DST
(aproximativ 367 milioane dolari SUA). Întrucât autoritățile române au exprimat intenția
de a nu efectua trageri în cadrul acestui aranjament, acesta este considerat ca fiind un acord
de supraveghere preventivă (precautionary ).
Prima analiză a performanțelor economice ale României prevăzută în
Aranjamentul stand -by de supraveghere preventivă a fost finalizată în ședința Consiliului
Executiv al FMI din 22 septembrie 2004.
În contextul noului aranjament stand -by de supraveghere preventivă convenit cu
FMI și în cadrul politicii acestuia de protejare a resurselor, a fost efectuată și o nouă analiză
în urma căreia a fost elaborat raportul Romania – Safeguards Assessment (17 iunie 2004).
Raportul face o evaluare cu priv ire la mecanismul de audit intern și extern, structura
juridică și independența BNR, raportarea financiară și sistemul controlului intern al băncii
centrale pentru a asigura faptul că utilizarea resurselor furnizate de FMI este monitorizată
și controlată î n mod adecvat și constată îndeplinirea tuturor recomandărilor prevăzute în
raportul anterior (din 2002).
De asemenea, în cursul anului 2004, în cadrul unor misiuni prezente la București,
Fondul Monetar Internațional a acordat asistența tehnică Băncii Națio nale a României în
domeniile: creșterea creditului de consum, țintirea inflației și în vederea subscrierii la
SDDS (Standardul de Diseminare a Datelor Speciale).
În anul 2004 au fost rambursate FMI rate de credit în valoare de 115,294 milioane
DST și s -au plătit dobânzi însumand 10,572 milioane DST, din care 1,306 milioane DST
dobânzi nete asupra DST (alocări -disponibil).
În anul 2005 î n perioadele 25 ianuarie -8 februarie, 14 -23 iunie și 18 octombrie -1
noiembrie , misiuni ale FMI s -au aflat la București pen tru a efectua, împreună cu
autoritățile române, cea de -a doua și, respectiv, a treia examinare a derulării programului
înscris în Memorandumul de politici economice și financiare pentru perioada 2004 -2006

81
care a stat la baza aprobării, la 7 iulie 2004, a a ranjamentului stand -by de supraveghere
preventivă.
În anul 2005, au fost rambursate FMI rate de credit în valoare de 102,798 milioane
DST și s -au plătit dobânzi însumâ nd 10,680 milioane DST, din care 1,839 milioane DST
dobânzi nete asupra DST (alocări – disponibil e). 63
În cursul anului 2006, misiunea FMI condusă de domnul Emmanuel van der
Mensbrugghe a efectuat două vizite la București, cu scopul de a analiza împreună cu
autoritățile române: evoluțiile economice din perioada 2004 -2005 și perspectivele pen tru
2006, în contextul consultării prevăzute de articolul IV din Statutul FMI (în perioada 27
ianuarie -7 februarie); proiectul de buget pentru anul 2007 și evolutia indicatorilor
macroeconomici (în perioada 4 -10 octombrie).
În ceea ce privește asistența te hnică acordată de FMI în domeniul țintirii inflației, o
echipă de experți de la FMI și Banca Cehiei s -a aflat la București în cursul lunii februarie
2006.
La 6 iulie 2006 s -a încheiat perioada de derulare a aranjamentului stand -by de tip
preventiv aprobat de Consiliul Executiv al FMI la 7 iulie 2004. În aceste condiții, relația
Romaniei cu FMI se bazează în special pe exercitarea de către Fond a funcției de
supraveghere, care se realizează prin analizarea anuală a evoluțiilor și politicilor
economice, monet are, fiscale și structurale în cadrul consultărilor conform Articolului IV
al Statutului FMI.
În anul 2006 au fost rambursate către FMI rate de credit în valoare de 113,6 milioane
DST și s -au plătit dobânzi însumand 9,2 milioane DST, din care 2,6 milioane DST dobânzi
nete asupra DST (alocări – disponibil).
În primăvara anului 2009, România a convenit asupra unui pachet de finanțare
externă de la FMI, UE, Banca Mondială și BERD în sumă de 19,95 mld. euro, reprezentând
cel mai mare credit extern din istoria țării și aproape jumătate din bugetul pe 2009. FMI a
decis să pună la dispoziția autorităților fonduri de circa 13 mld. euro, printr -un acord stand –
by pe doi ani.
La sfărșitul lunii iunie 2013, Board -ul Fondului Monetar Internațional (din 26
iunie 2013) a aprobat încheierea cu succes a acordului României cu FMI, cel de -al
doilea acord de tip stand -by, constatând îndeplinirea tuturor țintelor importante, a

63 International Monetary Fund , External Relations Department, 2005

82
acțiunilor prealabile și remarcând progresele stabilității macroeconomice și pe calea
reformelor struct urale. 64

Tipul Acordului Data Aprobă rii Data Expiră rii sau
Rezilierii Suma Aprobată
(milioane SDR) Suma Trasă
(milioane SDR)
Stand -by 10/03/75 10/02/76 95.0 95.0
Stand -by 09/09/77 09/08/78 64.1 64.1
Stand -by 06/15/81 01/14/84 1,102.5 817.5
Stand -by 04/11/91 04/10/92 380.5 318.1
Stand -by 05/29/92 03/28/93 314.0 261.7
Stand -by 05/11/94 04/22/97 320.5 94.3
Stand -by 04/22/97 05/21/98 301.5 120.6
Stand -by 08/05/99 02/28/01 400.0 139.75
Stand -by 10/31/01 10/15/03 300.0 300.0
Stand -by preventiv 07/07/04 07/07/06 250.0 0*
Stand -by 05/04/09 03/15/11 11443.0 10569
Stand -by preventive 31/03/ 11 31/04/ 13 3090 0 *(nefinalizat)
Stand -by 27/09/13 26/09/15 1751.34 0*
* Suma trasă este zero deoarece acesta e ste un Acord Stand -by preventiv.
Sursa: www.imf.org

Tranziția în România a fost susținută prin asistența tehnică substanțială din partea
agențiilor multilaterale și a donatorilor bilaterali. Fondul a oferit sprijin în mai multe
domenii, în peste 40 de misiuni de asistență tehnică din 1990 până în prezent. Asistența s –
a axat pe un număr de domenii importante, precum: reformele fiscale, modernizarea
sistemului bancar, crearea unei structuri legale orientate către piață, cursuri de instruire și
îmbunătățirea colectării și raportării datelor statist ice.
Biroul Reprezentanței Rezidente în România desfășoară o gamă largă de activități
în scopul de a contribui activ la implementarea recomandărilor de politică economică ale

64 Internet: www.imf.org.

83
Fondului de către autorități, cât și la menținerea unei strânse legături între se diul central al
FMI și autoritățile din România.
Biroul se ocupă cu:
 Explicarea opiniilor Fondului în chestiuni legate de politici și consilierea
autorităților române în implementarea programelor macroeconomice încheiate cu FMI, în
principal în contextul solicitării Romaniei pentru sprijin financiar din partea Fondului (cum
ar fi acordurile stand -by). Aceasta activitate implică o strânsa colaborare și consultare atât
cu instituții guvernamentale cât și cu sediul central al FMI.
 Schimburi de opinii cu misiunile rezidente ale Bancii Modiale, Uniunii
Europene, BERD, agențiile Națiunilor Unite, precum și cu ambasadele țărilor membre ale
FMI, pentru a asista autoritățile din România în implementarea unui program
macroeconomic coerent și cuprinzător
 Monitori zarea evenimentelor și a evoluției economice în scopul de ajuta la
evaluarea performanțelor financiare și economice ale programelor și politicilor
macroeconomice ale Guvernului. Biroul se bazează pe o gamă largă de surse de informare,
care includ Banca Na țională a României, Ministerul Finanțelor și Comisia Națională de
Statistică.
Biroul Reprezentaței Rezidente a FMI joacă un rol important în asigurarea
transparenței politicilor FMI în România.
Biroul este disponibil pentru întâlniri cu oamenii de afacer i români și străini,
reprezentanți din domeniul bancar și pentru schimbul de opinii referitoare la economia
românească și politicile economice.
Reprezentantul Rezident este singurul purtător de cuvânt al Fondului în România și
este disponibil pentru conta cte periodice cu ziaristii. În acest context, Reprezentantul poate
face declarații de presă și poate participa la interviuri de presă și televiziune, prezentând
viziunea Fondului în probleme legate de economia românească. Mai mult decât atât,
Reprezentantu l Rezident al FMI participă ocazional la conferințe și întâlniri organizate de
instituții publice, organizații financiare internaționale, organizații neguvernamentale,
sindicate și alte grupari care se dezbat probleme generale de macroeconomie și referitoa re
la economia românească. Biroul este, de asemenea, gata sa colaboreze cu universități și
institute economice interesate în activitatea desfasurată de FMI.

84
Biroul Rezident acordă, totodată, o atenție deosebită posibilităților de instruire
profesională ca re contribuie la înțelegerea și tratarea de către participanți a problematicii
FMI. În acest sens, Reprezentantul Rezident al FMI participă la preselecția candidaților
care solicită participarea la cursuri si seminarii organizate de FMI și Joint Vienna Ins titute.
FMI are un rol bine definit în economia României, acela de -a crea un sistem financiar și
monetar puternic și de -a încuraja dezvoltarea economică durabilă. 65

4.2.5. FMI: Prognoza de creștere economică a României
“Fondul Monetar Internațional a rev izuit în creștere la 2,7% estimările referitoare la
avansul Produsului Inte rn Brut al României în 2015, potrivit raportului W orld Economic
Outlook publicat de instituția financiară internațională.
În raportul publicat în toamna anului 2014 , FMI estima o cr eștere de 2,4% pentru
economia românească în 2015. În ceea ce privește estimările pentru 2016, FMI
prognozează că economia românească va înregistra un avans de 2,9%, peste cel de 2,5%
prognozat în luna octombrie a anului trecut.
Noile cifre ale FMI sunt id entice cu cele incluse în Declarația de Final pentru
Misiunea referitoare la Articolul IV din 2015, publicat după vizita experților FMI și CE la
București, în perioada 27 ianuarie – 10 februarie 2015, în care experții FMI au estimat că
Produsul Intern Brut al României va crește cu 2,7% în acest an și cu 2,9% în 2016, iar
principalul factor care va sta la baza acestei evoluții este consolidarea consumului privat
pe fondul unei creșteri puternice a salariului real, al prețurilor scăzute la petrol și al unor
rate ale dobânzii ce au atins niveluri minime record.
Pe de altă parte, FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția prețurilor de
consum în România, acestea urmând să crească cu 1,0% în 2015, comparativ cu estimările
din toamnă, care indicau o cre ștere de 1,5%. Pentru 2016, FMI estimează o creștere a
prețurilor de consum de 2,4%, mai puțin decât avansul de 2,9% preconizat în toamnă.
Situația este similară în cazul deficitului de cont curent, unde estimările FMI au fost
revizuite în jos la 1,1%, de la 1,2%, pentru 2015 și la 1,5%, de la 1,8%, pentru 2016.66

65 Miga -Beșteliu, Raluca, ”Organizații internaționale interguvernamentale” , București, Editura
AllBeck, 2000

66 Internet: www.bnr.ro

85
La nivel regional, Europa Emergentă, FMI susține că activitatea economică a
încetinit anul trecut și mai multe țări au intrat în deflație. În acest an însă prețurile reduse
la petrol vor da un impuls creșterii economice dar se vor adăuga și presiunilor
dezinflaționiste. Acolo unde este posibil, politica monetară ar trebui folosită pentru a
susține cererea internă, iar țările cu poziții fiscale slabe ar trebui să -și refacă rezervele
fiscale.
Politica monetară ar trebui să rămână relaxată în Polonia și România, având în
vedere prognoza de inflație redusă și fenomenul de relaxare cantitativă din zona euro.
Investițiile publice pot fi devansate pentru a contracara efectul negativ apărut de pe urma
măsurilor planificate de consolidare fiscală, așa cum sunt avute în vedere în Polonia și
România, sprijinite de o absorbție mai mare a fondurilor europene" se arată în raportul
FMI.
La nivel global, FMI estimează că economia mondială va înregistra o creștere de
3,5% în 2015 și un avans de 3,8% în 2016, în linie cu prognozele din ianuarie, după ce în
2014 economia mondială a înregistrat o creștere de 3,4%. "Creșterea este prognozată să fie
mai puternică în 2015 decât în 2014 în economiile avansate, dar mai sla bă în cazul piețelor
emergente, ca urmare a înrăutățirii perspectivelor pentru unele mai economii emergente
precum și pentru exportatorii de petrol", se arată în raportul FMI.
În acest context, FMI consideră că în multe economii avansate menținerea unor
politici monetare relaxante este esențială pentru susținerea activității economice. De
asemenea, în unele economii este nevoie de creșterea investițiilor în infrastructură și de
implementarea reformelor structurale. În multe economii emergente, spațiul de ma nevră
oferit de politica macroeconomică pentru sprijinirea creșterii economice rămâne limitat.
Însă în unele din aceste state, prețul redus al petrolului va ajuta la diminuarea inflației și
vulnerabilităților externe, ceea ce va reduce presiunile asupra bă ncilor centrale pentru
majorarea dobânzilor. ” 67

.

67 Internet: www.capital.ro

86
CONCLUZII

Pe parcursul prezentei lucrări am evidențiat principalele aspecte teoretice,
explicative ale organizațiilor internaționale și de asemenea influența și rolul acestora în
economia mondială.
Ca o primă concluzie, vom menționa că apariția economiei mondiale a fost
favorabilă prin dezvoltarea din ce în ce mai mult a schimburilor la distanțe mari, dar și de
apariția pieței mondiale. Diviziunea mondială a muncii, specializarea producției la nivel
internațional au creat necesitatea stabilirii unor raporturi economice între statele -națiune,
între diferiți agenți economici.
Ordinea economică mondială este determinată de forțele care există la scară
mondială, într -o anumită perioadă. În accepțiunea sa larg ă, ordinea economică
caracterizează cu exactitate starea calitativă a economiei mondiale.
Așadar, economia mondială poate fi prezentată ca un sistem format din componente
fundamentale și elementele conexe. Componentele fundamentale sunt statele naționale,
organizațiile economice interstatale, societățile transnaționale, iar elementele conexe sunt
relațiile economice internaționale, piața mondială, diviziunea muncii.
În ceea ce privește organizațiile internaționale , cât și instituțiile specializate și -au
demonstrat rolul de instrumente indispensabile în cadrul sistemului internațional, mai ales
în domeniul economic și social și de asemenea și în sfera drepturilor omului. Bilanțul
organizațiilor universale cât și cele regionale sau cu domenii specifice, dedic ate înfăptuirii
dezvoltării economice și sociale prin asistență tehnică, ajutor financiar sau promovarea
comerțului, ca și mecanisme instituite pentru protecția drepturilor omului, poate fi
considerat, sub cele mai multe aspecte ca fiind pozitiv.
Unul dint re cele mai evidente aspecte ale rolului și contribuției organizațiilor
internaționale în statornicia unei ordini de cooperare în raporturile internaționale, înseamnă
identificarea, prin multiplele contacte dintre reprezentanți diferitelor națiuni pe care le
facilitează, a intereselor comune ale întregii comunități internaționale.
Organizațiile internaționale permit statelor să abordeze împreună problemele
comune, în cadrul unui proces de decizie colectiv. Cooperarea internațională multilaterală
constituie fundamentul unui sistem mondial stabil.

87
Referitor la Sistemul Națiunilor Unite, obiectivele și realizările de până acum pe
plan ecomomic, pot fi apreciate ca fiind remarcabile. În contextul actual însă, acestea se
situează mult sub așteptările și nevoile reale ale țărilor membre, în special ale țărilor în
dezvoltare. În mare parte, realizarea conținutului acestor obiective, a fost și continuă să fie
întârziată de penuria de resurse, mai ales cele financiare, care a diminuat considerabil
fondurile de asist ență, de necorelarea structurilor decizionale la realitățile actuale
internaționale și de costurile suplimentare generate de insuficiența unor acțiuni ale
anumitor organisme economice internaționale.
Scopul înființării un or instituții financiar -monetare internaționale a fost acela de a
asigura cadrul adecvat pentru cooperare și ajutor reciproc în domenii specifice , între țările
membre.
Instituțiile financiare internaționale și -au dovedit rațiunea de a exista. Instituțiile s –
au dovedit capabile de acțiuni de cisive în situația unor evenimente neașteptate sau crize .
Prin rolul acestor instituții de sprijinire a realizării unei creșteri economice, de
reducere a gradului de sărăcie, de protejare a mediului înconjurător, de promovare a
dezvoltării sectorului priva t are loc perfecționarea și dezvoltarea întregului sistem Monetar
și Financiar Internațional.
Importanța pe care o au aceste instituții financiar -monetare internaționale pentru
țările membre, nu ne putem imagina exist ența acestora fără aderarea lor la aces te
organisme.
Rolul instituțiilor financiare internaționale pare să se întărească în viitor, cu accent
pe transparență și eficacitate.
De asemenea, în ceea ce privește studiul de caz, colaborarea Româ niei cu FMI a
avut un rol important în implem entarea unor programe de reformă economică menite să
asigure liberaliz area economiei, reducerea inflației, scăderea somajului prin creșterea
investițiilor, creșterea producț iei, atragerea investi țiilor străine prin liberalizarea pieței de
capital și a fluxu rilor monetare, restructurarea întreprinderilor nerentabile etc.
FMI a jucat un rol activ în procesul de tranziție din România, condiționând
acordarea de împrumuturi financiare de efectuarea unor reforme radicale în economia
românească . FMI poate fi considerat responsabil de realizarea tranziției în România și în
celelalte țări foste comuniste în măsura în care acestea au implementat programele de

88
reformă în legatură directă cu respectarea condiționărilor impuse de această instituție și cu
dezideratele proprii fiecărei țări privind reforma economică .
Pentru România, relația cu FMI a fost uneori controversată, atât ca urmare a lipsei
de profunzime a reformelor promovate în țara noastră în diversele perioade ale tranziției,
cât și a rigidității FMI în ceea ce priveș te unele pachete de programe propuse, inadecvate
structurii economiei româneș ti.

89
BIBLIOGRAFIE

LUCR ĂRI DE AUTORI

1. Anghel Ion M. : ”Subiecte de drept internațional” , Note de curs, 2009
2. Bal, A. : ”Economii în tranziție. Europa Centrală și de Est ”, Editura Oscar Print,
București,, 2007
3. Bokker, A. F. P. : “Instituții financiare internaționale” , Ed. Antet, Oradea, 1997.
4. Buira, Ariel : ”Reflections on the International Monetary Syste m”, Princeton
Universi ty, New Jersey, 1995
5. Cajal, A.: “ Relații monetare și financiare internaționale” , Editura Bucura Nouă,
București, 1997
6. Carpinschi, Anton : ”Organizații internaționale” , Editura Polirom, București, 2011
7. Chelebeu T. : ”Organizații internaționale” , Note de curs, 1997 -1998
8. Chițiba, Aureli a, Constanța : ”Economie mondială” , Editura Pro Universitaria,
București 2011
9. Chițiba, Aurelia, Constanța : ”Economia mondială din viziune globală ” , Editura
Pro Universitaria, București , 2015
10. Chițiba, Aurelia, Constanța : ”Sistemul economiei mondiale” , Editura Pro
Universitaria, București , 2009
11. Drăgoescu, Elena : ”Fondul Monetar Internațional” , Editura ”Dimitrie Cantemir”.
Târgu Mureș. 2000
12. Defarges, P. M.: “Organizațiile internaționale contemporane” , Institutul European,
Iași, 1998
13. Dumitrescu, Sterian : ”Economie Mondială” , Editura Interprint, București, 2004
14. Dumitrescu, Sterian; Bal, Ana : ”Economie Mondială” , Editura Economică,
București, 2002
15. Epure, Carmen : ”Raport asupra relațiilor publice și organizațiile
neguvernamentale din România ”, București, 1 997
16. Godinec, M. P. F. : ”Cours d’Institutions Internationals” . Editura Les Cours de
Droit, Paris, 1969 -1970
17. Grabowski, R., Shields, M, P.: ”Development Economics ”, Blackwell, Oxford,2006,
18. Ionescu, Anca, Gabriela : ”Organizațiile neguvernamentale în economi a
mondială” , București, Editura ASE, 2002
19. Lenain, Patrick : ”FMI -ul”, Editura CNI Coressi S.A., București, 2000
20. Marin, G. (coord.) : ”Economie mondială ”, Brăila, Editura Independența Economică,
1999
21. Miga -Beșteliu Raluca : ”Organizații internationale interguvernamentale” , Editura
C.H. Beck, București, 2000

90
22. Munteanu, C., Horobeț, A. : ”Finanțe internaționale” , Editura All Beck, București,
2003
23. Olaru, Ovidiu, Liviu : “ Organizații economice internaționale” , Editura Pro
Universitaria, București , 2007
24. Păltănea, Corneliu; Andronache, Cristina : ”Organizațiile neguvernamentale.
Complementaritate politică sau putere?” , Editura Fundația ”Coloana infinitului”,
1999
25. Petre, Constantin : ”Organizații internaționale”, Editura ASE, 2007
26. Popa, Iulian : ”Organizații i nternaționale” , Editura Curtea , București, 2007
27. Popescu Andrei : ”Dreptul internațional și european al muncii” , Ediția a II -a,
Editura C.H. Beck, 2006
28. Popescu, Andrei ; Diaconu, Ion : ”Organizații europene și euroatlantice” , Editura
Universul Juridic, Buc urești, 2009
29. Puiu, Ovidiu : ”Economie și Organizații Mondiale” , Editura Independența
Economică, Pitești, 2000
30. Puiu, O.; Gust, M.; Mihăilescu M. : “ Organisme și politici economice
internaționale” , Editura Independența Economică, Pitești, 2006
31. Rusu, Ion : ”Organizații și relații internaționale” , Editura Lumina Lex, București,
2002
32. Teulon. Frederic : ”Sistemul monetar international” , Editura Institutul European,
1997
33. Timofte Claudia Simona : “Organizații internaționale” ,Editura Universității din
Oradea, Orad ea, 2010
34. Zaharia, Rodica, Milena : ”Economie mondială” , Editura ASE, București, 2005

Rapoarte

35. International Monetary Fund , External Relations Department, 2005
36. Global Development Finance , Washington D.C., The World Bank, 2003
37. Economia mondială în cifre , București, Comisia Națională pentru Statistică, 2007

Surse Internet

38. www.worldbank.org, World Bank
39. www.infoeuropa.eu
40. www.mae.ro, Ministry of Foreign Affairs
41. www.imf.org, International Monetary Fund
42. www.bnr.ro, Banca Națională a României
43. www.capital.ro
44. www.un.org, United Nations
45. www.insse.ro, Institutul Național de Statistică