Lucrarea propune un subiect actual, controversat și în atenția opiniei publice – infecțiile [600543]

2
INTRODUCERE

Lucrarea propune un subiect actual, controversat și în atenția opiniei publice – infecțiile
nosocomiale, această temă fiind de importanță majoră.
Motivația alegerii acestei teme s -a datorat incendiului care a avut loc în clubul ,,Colectiv ”,
în urma căruia și -au pierdut viața 64 de persoane, 186 de răniți (146 spitali zați), multe dintre
acestea s -au datorat infecțiilor nosocomiale pe care le -au dobăndit în spitalele de stat din România.
Scopul acestei lucrări îl reprezintă găsirea unei soluții viabile și eficiente la problema
infecțiilor nosocomiale din spitalele de stat din România, deoarece spitalele private au reguli
eficiente de funcționare care sunt respectate.
În soluționarea problemei am optat pentru următoarele variante : oferirea de avantaje
unităților spitalicești care raportează transparent numărul exact de infecții intraspitaliceș ti,
modernizarea saloanelor învechite prin dotarea cu mobilier și aparatură medicală modern ă, dotarea
spitalelor cu zone și incinte sterile aseptice, în c are au acces doar persoanele autorizate , colaborarea
cu firme specializate în curațenie și dezinfecție, r espectarea cu st ricteț e a programului de vizite,
distrugerea spitalelor o dată la 30 de ani precum și varianta care nu presupune nicio modificare /
soluție.
Am ales să formulez o politică publică în domeniul sănătății ( sunt parte integrantă și
empatizez cu acest domeniu ) privind infecțiile nosocomiale , deoarece am fost inspirat de acest
concept nou în România al politicilor publice , susținut prin prezentările captivante atât la seminarul
doamnei drd. Tudose Elena cât și la cursul susținut de domnul Prof. Univ. dr. Profiroiu Marius
Constantin , pe această cale dorind să le mulțumesc.
Lucrarea este structurată în 4 capitole: capitolul 1 dezbate ideea de bază a conceptului de
politici publice, capitolul 2 prezintă infecțiile nososcomiale abordate din punct de vedere general,
în capitolul 3 am prezentat problematica infecțiilor nososcomiale la nivelul spitalelor de stat și
variantele de soluționare iar u ltimul capitol am operaționalizat obiectivele propuse.
Obiectivul meu este de a reduce numărul infecțiilor nosocomiale în spitalele de stat.

3
CAPITOLUL 1 – Aspecte generale în politicile publice

1.1. Definirea conceptului de ,,politic ă publică ”
,,O politică publică este o rețea de decizii legate între ele privind alegerea obictivelor, a
mijloacelor și a resurselor alocate pentru atingerea lor în situații specifice ” (Miroiu, A, Introducere
in analiza politicilor publice, Ed. Paideia, București, 2001, p. 9)
Noțiunea de ,,politi că publică ” a ap ărut în România în studiile de specialitate la sfârșitul
anilor ’90, aceast ă noțiune păstrând în continuare o notă de ambiguitate. Termenul a fost îmrumutat
din limba engleză – policy – neexistând o traducere adliteram în limba română, alta decât de
politică. În mod general politica se referă la activitatea partidelor politice și a instituțiilor precum
Guvernul, Parlamentul, prin urmare România a adoptat utilizarea termenului din limba franceză și
anume cel de politică publ ică (politiques publiques).
În mod general, conceptul de ,,politică ” se aplic ă la ceva ,,mai mare ” decât hotărârile
proprii, dar la ceva ,,mai mic ” decât acțiuni sociale cu caracter general. Prin urmare, politica,
privită sub aspect de analiză este incadrată la mijloc.
Noțiunea de politică publică însumează multiple definiții, incepând cu cea mai simplă –
prin care guvernele au obțiunea de a face sau de a nu face, până la cea instrumentalistă : un traseu
în care acțiunea are obiective concrete, implem entate individual sau în grup în abordarea unei
probleme. Cele mai frecvente asocieri referitoare la o politică publică vizează caracterul
reducționist al sensurilor atribuite :
– Politici le economice și sociale aparținătoare Guvern ului se încadrează în politicile publice
ca noșiuni ale unor sfere de activitate ;
– Politici ca expresie a scopului general sau a stării de fapt dorite. De exemplu un document
politic (aparținând Guvernului sau partidului politic), cuv ântul ,,politică ” este utilizat în a
indica finalitatea unei activități a Guvernului într -un anumită sferă de activitate sau în
general, el mai este folosit și pentru a evidenția situația ce iși va atinge obiectivul în
momentul realizării scopului ce a fost propus ;

4
– Politicile ca propune ri specifice. Conceptul descrie activități de specificitate pe care
organizațiile politice își propun să le realizeze, un exemplu fiind politica Guvernului de a
promova și susține sectorul întreprinderilor mici și mijlocii ;
– Politici ca decizii ale Guvernul ui. Cercet ătorii atrag atenția asupra analizei unor situații
specifice : politica Guvernului referitoare la Bancorex, F.N.I. ori Sidex Galați, privatizarea
sectorului energetic ;
– Politici sub formă de autorizare oficial ă. Cănd politica a fost implementată o anumită
legislație înseamnă că a intrat în viguare ;
– Politici ca programe: de cele mai multe ori programele guvernamentale sunt asociate cu
politicile Guvernului. O politică în cazul unei organizații guvernamentale există în
momentul în care aceasta aplică un anumit program ce presupune existența unui set de
măsuri ce integrează un ansamblu de reglementări, resurse și organizare. Exemple de astfel
de programe : bursele studenților, reconversia profesională a personalului disponibilizat;
– Politici ca produse se referă la ceea ce Guvernul oferă, în comparație cu ceea ce a autorizat
prin intermediul legislației sau altfel spus ce a promis. Un exemplu îl reprezintă cazul
serviciilor de sănătate unde există un deficit de personal pregătit din punct de vedere
profesi onal, insuficiența fondurilor pentru subvenționarea numărului de paturi și în general
pentru îmbunătățirea serviciilor medicale.
– Politici ca rezultate. Vizează la nivel de politică publică reducerea rezultatelor produse de
aceasta, permițând o evaluare a f elului ce oglindește obiectivul atins sub forma rezultatelor
atinse ;
– Politicile ca modele sau teorii au în vedere relațiile de tip cauză – efect, sau interacțiunile
semnificative dintre anumite fenomene : economice, politice, sociale;
– Politicile ca procese vizeaz ă schimbarea într -un anumit domeniu ce se întinde pe o perioadă
lungă de timp. Exemple : politica de reform ă în educație, de restructurare a sectorului
minier.
Conceptul de politică publică înglobează o serie de concepte precum :
– Acțiunea în baza autor ității: politica publică este implementată de structuri care au
autoritate legislativă și politică de a acționa ;
– O reac ție la problemele societății : politica public ă răspunde nevoilor societății

5
– Orientată spre un scop : politica public ă urmărește obținea un or obiective și încearcă să
rezolve nevoile specifice ale comunității ;
– Cursul ac țiunii : politica publi că reprezintă o strategie integrată nefiind o decizie singulară ;
– Decizia de a face/a nu face ceva. Politica public ă are scopul de a rezolva o problemă în
cadrul politicilor deja existente, un Guvern poate decide că nu este cazul să mai acționeze ;
– Politica își atinge obiectivele prin intermediul unui actor sau a unui grup de actori : aceasta
este pu să în aplicare în cazuri mai rare, de o singură structură cum ar fi agenția
guvernamentală ;
– Orice politic ă publică presupune a -și motiva acțiunea sau non -acțiunea, deasemenea
politica publică nu este o intenție ci o decizie asumată.
O politică publică desemnează un ansamblu de măsuri luate de către o autoritate lega lă ce
vizează conceperea unor măsuri de creștere economică și cre șterea calității vieții în răndul
cetățenilor . Acțiunea de elaborare a politicii ,,policy making” poate fi privit analitic și politic. Din
perspectiva rezolvării problemelor, policy making vi zează soluționarea problemelor existente,
apelând la raționalitate pentru îndeplinirea scopurilor publice.
Utilizând tehnicile analitice generăm cele mai bune soluții optând în alegeri corecte . Astfel
de tehnici sunt : analiza cost -eficacitate, analiza cost -beneficiu impreun ă cu alte tehnici de
optimizare. Rezultatele apar atunci când problema este rezolvată sau când sporesc beneficiile
obținute de pe urma programului public.
1.2. Necesitatea existenței politicilor publice și analiza lor
Statul , prin intermediul politicilor publice intervine în activitatea socială și economică
modificând realitatea în direcția dorită. Acțiunea pieței libere se corectează prin politici publice ;
prin acestea fiind promovate anumite valori acceptate din punct de vedere social precum : drepturile
persoanelor, egalitatea, libertatea.
Un aspect relevant îl constituie conceperea și elaborarea unor soluții referitoare la
problemele societății, inițierea anumitor argumente ce își au fundamentul în valori.
Analiza de politici publice este ,, o disciplină aplicată a științelor sociale care folosește metode
multiple de cercetare și argumentare pentru a produce și transforma informațiile relevante pentru
politica publică, care pot fi folosite în medii politice pentru a rezolva probleme de politic i

6
publice ” (Weimer, L. David si Vinning, R. Aidan, Analiza politicilor publice – concepte si
practica, (editia a III -a), Ed. Arc, Bucuresti, 2004, p. 31 )
Sursele ce și-au adus aportul în procesul de dezvoltare în cadrul analizei politicilor sunt :
– Un nivel ridicat al problemelor din diferite țări cu care guvernarea a avut o confruntare.
Dezvoltarea în sectorul public și complexitatea problemelor au necesitat utilizarea
anumitor metode și capacități care necesitau o adaptare de specialitate;
– Numărul tot mai mare al preocupărilor cercetătorilor, pentru studiul politicilor publice :
cercet ătorii din științele administrative și publice au aplicat teorii a căror bază s -a cristalizat
în soluționarea anumitor probleme de ordin social. Acest lucru a motivat încercarea lor de
a găsi conexiuni între teorie și practică, între știință și guvernare. Demersul a fost unul
anevoios, începând în anii ’70 dar contur ându -se în anii ’80, domeniul creionându -se și
definindu -se prin dezvoltarea programelor de studii, lucră ri de specialitate în reviste.
În lucrarea The Policy Orientation (1951), Lasswell identifică trei caracteristici de bază :
– Interdisciplinaritatea: folose ște informații și tehnici din domenii diferite : psihologie,
sociologie, drept, științe economice ;
– Orien tarea spre rezolvarea de probleme : se axeaz ă pe pe necesitățile obiective din lumea
reală (real world) punând accent pe soluționarea acestora ;
– Normativ ă: este știința ce nu poate fi 100% obiectivă, ea făcând apel în analiza acțiunii
guvernamentale la obiec tive împreună cu mijloace și la valori împreună cu metode.
Lasswell afirmă că știința politicilor are ca direcție: ,, îmbunătățirea cunoașterii necesare
îmbunătățirii practicii democrației. Într -un cuvant, accentul cade pe știința politicilor într –
o democra ție, în care scopul fundamental este demnitatea umană, în teorie și în practică ”
(Lasswell, The Policy Orientation, 1951: p.15).
Definiții ale analizei politicilor:
– ,,o disciplină care folosește multiple metode de cercetare și de argumentare pentru a
produ ce și a transforma informația relevantă pentru politici care poate fi utilizată în context
politice pentru a rezolva probleme publice” (Dunn, W.N., 1986: p. 60);
– ,,o recomandare f ăcută clientului, relevantă în deciziile publice și întemeiată pe valori
sociale.” (Weimer, D.L., Vining, A.R., 1999: p. 27);

7
– ,,o art ă și un meșteșug : e o art ă, pentru că solicită intuiție, creativitate și imaginație pentru
a identifica, defini și construi soluții la probleme ; și este un meșteșug, pentru că solicită
stăpânirea unei cunoașteri metodologice, tehnice și interdisciplinare în domenii care merg
de la economie la drept și la politică, la comunicare, administrație și management. Pe scurt,
este o abordare orientată spre client ” (Geva -May, I., Wildavsky, A., 1997: p. 23).
1. Informa ții în susținerea politicii : selectarea informa țiilor relevante în susținerea
politicii, având ca obiectiv formularea, elaborarea și implementarea politicii ca atare ;
2. Susținerea politicii : demersurile de influență a agendei politice. Schimbul de rol poate
fi aplicat atât analistului politic cât și actorului politic.

1.3. Autorii politicilor publice
Politicile publice sunt constituite din subsisteme administrative formate din actori ce se
confruntă cu o problemă publică. Cuvântul ,,actor” înglobează atât actorii din sfera socialului, cât
și entități aparținând structurilor de stat, o parte dintre aceștia fiind implicați în cadrul unui proces
administrativ, pe când alții sunt spectatori.
În studiul politicilor, un termen important este cel al autorilor ace stora (policy – makers),
referindu -se la un grup de deciden ți care determină cursul unei acțiuni in mod voit și urmărește
anumite finalități.
Kingdon identifică între actorii din interiorul și exteriorul sistemului politico -administrativ
categoriile următo are: guvernul, înalții funționari, Parlamentul, grupurile de interese, universitarii,
cercetătorii și consultanții, mediile de comunicare în masă, partidele politice și opinia publică.
Howlett și Ramesh clasifică actorii politici în cinci categorii : oficia lii ale și (pot fi la r ândul lor
divizați în două categorii : membri ai executivului și ai legislativului ), oficialii numiți în funcție
(func ționarii ), grupurile de interese, grupurile de cercetători și mass -media. Primele două categori
aparțin statului, pe când celelalte trei societății. Rolul acestora în ciclul politicilor publice este :
– Executivul, Guvernul sau cabinetul – acesta intervine în toate etapele : elaborare,
implementare, evaluare av ând cel mai important rol, însă în funție de regimul politic
existent în țara respectivă puterea sa variază. Guvernele au nevoie sa dețină o majoritate în
cadrul parlamentului pentru ca propunerile acestuia să fie aprobate și să rămănă în forma
lor inițială, în sistemele parlamentare. Executivul are obligația să conving ă Congresul și să

8
îl determine să îi accepte propunerile în cadrul regimurilor de tip prezidențial. Guvernul
are funția de conducere a organizațiilor în cadrul administrației publice rolul acestuia fiind
unul important ;
– Legislativul – deține un rol secunda r, nu inițiază politici publice, deși acest lucru nu este
exclus, având rolul de a aproba proiectele de legi înaintate de executiv, aducând
amendamente acestora și de a finanța implementarea lor. Capacitatea de influențare a
Parlamentului este limitată de caracterul prea tehnic al propunerilor, parlamentarii neavând
expertiză suficientă pentru a analiza aceste propuneri din punct de vedere tehnic, în țara
noastră spre exemplu exista o abundență de proiecte de legi și de propuneri ce trebuiesc
aprobate prin procedură de urgență;
– Funționarii, in special cei de rang înalt – sunt semnificativi în cadrul procesului politicilor
publice din cauza fenomenului complex în cadrul dificultăților de guvernare. Legislativul
și Executivul solicită expertiza funcționarilor pentru a -și materializa opțiunile proprii
referitor la politicile de odin public;
– Grupurile de interese sunt ansambluri formate din cetățeni, având ca scop siguranța că
statul urmează anumite politici. Cu alte cuvinte acestea sunt punctul central prin car e
opiniile publicului sunt reprezentate. Grupurile de interese oferă oficialilor guvernamentali
expertiză, informații cât și resurse financiare, având ca mod de operare pluralismul și
corporatismul. Pluralismul reprezintă un ansamblu în care se organizează la o laltă
interesele totale aflându -se în competiție liberă fără ca vre -un grup să aibe posiblitatea de
a domina lucrurile. Neo -corporatismul reprezintă sistemul ce are toate interesele
organizate, guvernul tratează în mod obiectiv interesele aflate în t otalitatea stadiile din
cadrul procesului de elaborare și implementare în cadrul politicilor;
– Grupurile de cercetători, universitari și consultanți – sunt constituite din indivizi ce își
desfîșoară activitatea în institutele de cercetare, universități și î n cadrul firmelor de
consultanță și organismelor de tip think tank . Think tank este concept ce definește un
ansamblu organizațional format din indivizi calificați ori o entitate singulară specializată ce
oferă, în mod gratuit accesul la informații esențiale în scopul diminuării, amplificării,
înlăturării pentru a optimiza o anume sferă de ordin funcțional din cadrul societății precum
optimizarea în cadrul structurilor de tip militar, economic, politic la nivel continental ori
global;

9
– Mass -media are un rol amplificator în problemele publice ori a opțiunilor pe care le
promovează grupurile de interese ori organizații de tip think tank . Ea facilitează schimbul
informațional astfel încât problemele să fie scoase la lumină în fața publicului larg, însă
redactorii șefi ai anumitor ziare, purtători de mesaje pot servi anumitor interese manipulând
astfel opinia publică ;
Autorii politicii publice sunt preocupa ți de aspecte precum :
– De problemele și de ansamblul relațiilor din cadrul politicilor publice ;
– De con ținutul politicilor publice ;
– De cămpul de acțiune al deciden ților în cadrul politicilor publice, de nivelul de activitate
sau pasivism, de determinarea în cadrul politicilor ;
– De rezultatele politicilor, măsurați în produsele și rezultatele obținute .

1.4. Ciclul politicilor publice
Policymaking reprezint ă abilitatea de a realiza politici publice, înglobează mai multe
categorii din domeniul public sau privat care necesită o serie de capacităț i specifice în acest sens.

Figura 1 : Ciclul politicii publice în cinci etape

Ciclul politicilor publice este un proces deductiv și logic în care se urmărește un parcurs
format din etape pentru a identifica varianta optimă la o problemă concretă din societate.

10
Evaluarea poate declanșa o întoarcere înapoi, nu presupune neapărat o finalitate ; problema
fiind considerat ă nerezolvată se pot face ameliorări, sau prin formularea unei noi probleme ori prin
gestionarea mai adecvată a etapei prin care se constituie programul. Procesul este destinat oricăror
tipuri de re troacțiune. Topica poate fi orientativă, la fel și ordinea cronologică poate fi schimbată
și anumite activități de tip funcțional au posibilitatea de a fi absente în acest proces. Spre exemplu
o politică poate să dispară fiindcă nu este niciodată implement ată sau să își continue desfășurarea
în condițiile în care nici un actor nu va găsi cum să o lege de rezultate. Procesul este definit de
fenomene care merg în sensuri diferite : o acțiune logică anterioar ă o va condiționa pe cea care
urmează, o fază logică va fi posterioară și va condiționa și precede acea fază ce ar trebuii în mod
normal să fie anterioară. Este posibil să nu existe relații între anumite faze ce se succed, într -un
anumit moment fără a avea vre -o legătură de orice fel cu ce se întâmplă la un alt moment.
Actorii, deciziile, problemele, soluțiile nu sunt obligatoriu stabile : acestea put ând fi
schimbate pe parcurs, se pot redefini, ajusta, pot dispărea sau pot să apară în mod constant în
funcție de felul în care evoluează acțiunea politică.
1.5. Definirea problemelor și stabilirea agendelor
Politica publică definită în termeni de problemă reprezintă o condiție care produce
insatisfacții, pentru a căror rezolvare este necesară intervenția guvernamentală. Nu toate
problemele primesc soluții prin măsuri de politică publică, în acest sens demersul pentru stabilirea
agendei se realizează la alegere, în care diverse persoane din cadrul instituției își propun să pună
în prim plan dificultățile cu care se comfruntă aducându -le în fața guvernanților.
Clasificarea agendelor :
– Agenda public ă cuprinde totalitatea problemelor sesizate de membrii unei comunități ;
– Agenda instituțională reprezintă totalitatea problemelor pe care factorii decizionali
intenționează să le rezolve într -o anumită perioadă de timp ;
– Agenda media, are rol de intermediar între agenda publică și cea instituțională, dar poate
avansa propriile priorități.
Cele trei agente menționate anterior nu coincid întotdeauna : uneori problemele sesizate de
membrii unei comunit ăți au propria lor specifici tate și nu sunt recunoscute de catre guvern.
Sintetizând, putem afirma faptul că în cadrul agendei instituționale nu se mențin problemele din
cadrul politicii publice dacă nu îndeplinesc următoarele trei condiții :

11
– Sunt durabile în timp ;
– Au un anumit grad de intensitate, impactul fiind major;
– Sunt suficient de importante, în sensul că un procent major de comunități sau persoane sunt
afectate.
În stabilirea agendei, Cobb și Ross și Ross identifică patru faze , ,,problemele sunt mai întâi
inițiate ”, ,,sunt dat e apoi soluțiile lor, sunt dezvoltate argumente în susținerea problemelor propuse,
și dacă se dovedesc a fi atinse, problemele intră în agenda instituțională” (R. Cobb, J.K. Ross și
M.H. Ross – Agenda Building as a comparative Political Process în America Political Science
Review 70, (1976), p. 127).
În trecut se credea că problemele publice trec tot timpul din agenda publică în cea
instituțională, s -a demonstrat ulterior că o astfel de idee nu este reală. Se disting două stadii în
activitatea politică :
– Etapa de definire a problemei și de formulare a cererilor ;
– Analiza cererilor, formularea propunerilor de răspuns la problemele date.
Este necesar în înțelegerea acțiunii în care se stabilește agenda, să înțelegem cum sunt
formulate cererile de implementare a unei politici și modul în care autoritățile publice reușesc să
soluționeze aceste cereri și condițiile care generează cererile.
Conform lui Becker existența unei probleme din sfera socială își are originea în
următoarele :
– Deficitele cu caracter obiectiv di n cadrul societăților;
– ,,Deci zia subiectivă a celor care desemnează un fenomen ca fiind o problemă socială, în
numele societății” ( Becker, 1964).
Problemele publice repre zintă acele necesități umane, care nu pot fi satisfăcute prin
intermediul pieței. Maj oritatea acestor probleme sunt complexe și ajung să reprezinte o miză ce
presupune existența oricărei probleme care face obiectul unor valori diferite. Nu orice problemă
devine publică precum nu toate problemele publice devin mize, autoritățile publice nu intervin
asupra tuturor mizelor.
Frank Fischer și John Forester (Fisher Frank și Forester John – The Argumentative Turn in
Policy Analysis and Planning – Duke University Press., Durham , 1993 ) în domeniul politicii,
ideile generează cererile către organele administrației publice, concept introdus pentru prima dată

12
de autorii menționați anterior dar a fost pus în aplicare prima dată de către Deborah Stone, ce
considera că stabilirea agendei impli că construirea unui scenariu referitor la cauzele problei
publice în discuție (Stone Deborah – Policy Paradox and Political Reason, Scott, Foresman,
Glenview, 1988; Stone Deborah – Causal Stories and the Formation of Policy Agendas în Political
Science Qua terly 104, 2, 1989).
J.L. Walker consider ă că o problemă este mai atractivă dacă aceasta are o importanță asupra
unui procent mare de oameni, problema este mai ușor de înscris în agendă dacă aceasta are o
rezolvare simplu de înțeles pentru problema în cauz ă. În stabilirea agendei se au în vedere
următoarele :
– activit ăți care presupun eforturi mari de ale face cunoscute autorităților publice ;
– restabilirea ordinii și a resurselor celor afectați ;
– organizarea procesului politic și responsabilitățile decidenților.
Un rol major în procesele de accelerare și atenuare a mizelor îl reprezintă mass -media.
Utilizările mass -media pentru antreprenorii care solicită acțiune publică pot fi prin provocarea unui
eveniment intens mediatizat fie pentru atragerea ate nției prin sensibilizarea unui public larg.
În momentul în care problema publică este sesizată de către autoritatea publică, aceasta
trebuie să aleagă și să selecteze răspunsurile pe care le oferă în raport cu o cerere de înscriere pe
agendă, fiind astfel eliminate variantele neacceptate de către actorii politici influenți după cum
urmează ( Y. Meny, J -C Thoening, op. cit, p. 90):
– Aceasta are posibilitatea de a refu za frontal sau să adopte o strategie indirectă de refuz,
poate acționa asupra problemei prin închiderea, dezamorsarea acesteia sau subliminarea. Se poate
evita adoptarea unei poziții referitoare la problemă prin discreditarea liderilor pentru a se adresa
în mod direct grupurilor, prin exagerarea conflictelor interne ;
– Cea de a doua variant ă presupu ne a răspunde favorabil la cerere.

1.6. Luarea deciziei

O politică publică de succes presupune definirea corectă a problemei și totodată
identificarea cauzelor acesteia. Când asupra problemei planează incertitudini și nu există o imagine

13
clară este indicat să analizăm toate datele atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ și să
inițiem conversații cu toți stakeholderii. Cănd avem de aface cu o problem ă ale cărei cauze nu sunt
corect definite sau dacă aceasta este slab structurată rezultatul poate fi un eșec al politicii publice.
Decizia este rezultatul unui proces prin care se optează pentru alegerea între două sau mai
multe variante de acțiune alternative care au ca rezultat îndeplinirea aceluiași obiectiv. Procesul
prin care se ajuge la această c oncluzie poartă denumirea ,,proces de luare a deciziei ”. Herbert A.
Simon afirm ă: ,,elaborarea deci ziei este sinonimă cu întregul proces managerial ” (Herbert A.
Simon – The New Science of Management Decision, Ed. Englewood Cliffs, Prentice Hall NJ,
1977, p.23.), funcțiile managementului sunt etape de decizii în lanț. Un aspect important referitor
la procesele de luare a deciziilor, este corelația legată de procesul decițional și cel general de
rezolvare a problemelor.

În cadrul ac estui proces avem următoarele nivele :
– Definirea problemei;
– Opțiunea pentru alternative posibile de acțiune ;
– Verificarea alternativelor;
– Alegerea alternativei.
Procesul deci zional include : ,,faza de formulare și cea de legitimizare ” (Jones, 1970).
Formulare a reprezint ă acținea prin care o problemă sau o cerere înscrisă pe agenda guvernamentală
se modifică în variante pentru acțiune, în soluții. Un aspect esențial în procesul de formulare constă
în a determina care acțiuni sunt posibile și care nu. Formularea poate exista în lipsa unei definiri
clare a problemei sau fără ca cei implicați în elaborarea alternativelor să aibe o legătură stransă cu
grupurile, în cadrul acesteia pot participa mai mulți actori ce oferă soluții sau care se află în
competiție. Acest proces nu conduce către rezultate neutre, din contră : some lose other win.
Formularea se divide în două etape : etapa anali zei și etapa selecției. Analiza reprezintă
acțiunea de cautare a alternativelor, variantelor și totodată de investigare a problemelor. În
realizarea analizei avem în vedere următoarele aspecte :
– Nominalizarea grupului țintă afectat de această politică, evaluarea trăsăturilor esențiale ale
acestui public țintă, precum și relațiile ce se stabilesc între agenții publici și partenerii privaț i;

14
– Evaluarea interven țiilor implementate de autoritățile publice, analiza conflictelor de logică
și de interese;
– Observarea rezultatelor din mediu extern asupra efectelor observate la popula ția în cauză ;
– Identificarea rela țiilor dintre autorități publice, cetățeni și mediu extern.
În formularea alternativelor avem în vedere următoarele aspecte: orice alternativ ă este
necesar să explice într -un mod clar cum va rezolva problema ce implică o politică publică, oricare
alternativă aleasă este necesar să implice o estimare a resurselor umane, de timp, financiare, orice
alternativă trebuie să aibe o evaluare a impactului asupra grupului țintă.
Soluțiile la o problemă implică : brainstorming, tehnica Delphy, interac țiuni cu persoane,
organizații din afara instituției , evaluarea soluțiilor problemelor anteriare.
Legitimizarea reprezintă un punct important în sistemul politic, presupune susținere,
autoritate și aprobare. Pentru a măsura legitimitatea este necesar să analizăm sprijinul oferit
guvernului și cea ce face ac esta.
Selecția presupune o alegere efectuată după un anumit criteriu și cu un anumit scop, cu alte
cuvinte a opta pentru o singură alegere. In acest proces intervin tensiuni și divergențe, în cadrul
căreia se soluționează conflicte. Atunci cănd ne confruntăm cu o problemă și putem opta pentru
mai multe variante trebuie să avem în vedere diverse metode calitative și cantitative : cele
caliatative se utili zează cănd ne confruntăm cu o problemă focalizată în care datele sunt puse sub
semnul întrebării (exemple: negocierea, interviuri, medierea, analiza Swot, brainstormingul, focus –
grupuri), cele cantitative se folosesc c ănd problema cu care ne confruntăm și pe care dorim să o
soluționăm afectează un palier extins precum grupurile (exemple: analiza cost -beneficiu, analiza
de risc, analiza multicriterial ă).
Legitimi zarea este decisivă din punct de vedere politic și simbolic prin vot sau prin
semnătură oficializează, conferă autoritate și ireversibilitate

1.7. Politici publice – implementare a

În urma obținerii aprobării din partea tuturor factorilor de decizie referitor la varianta
optimă de rezolvare a problemei, aceasta se impune a fi făcută publică tuturor celor implicați pentru
a crea legitimitate soluției. În implementarea politicilor se i mpune cooperarea atât a superiorilor

15
cât și a subordobnaților din aceeași ierarhie organizațională dar și implicarea altor persoane
(membrii ai aceleia și structuri ierarhice sau din organizații nesubordonate guvernului ce nu aparțin
nici unei organizații. Formularea și punerea în aplicare a politicii necesită implicarea și cooperarea
mai multor participanți, cu perspective distincte asupra problemei pe care politica vrea să o rezolve.
Execuția presupune atingerea obiectivelor stabilite, hotărârile adoptate devin executorii și
necesită să fie aplicate în practică. În acest punct se aleg instrumentele prin intermediul cărora
politica este pusă în aplicare, respectiv agenția implementatoare precum organizațiile din mediul
privat, guvernul sau alte autorități pu blice. Realitatea practică admite existența unei lungi perioade
de timp între luarea deciziei și punerea acesteia în practică, survenind deseori complicații. Un
punct esențial este alegerea instrumentului de reglare sau a combinației de instrumente (guvern ,
piață, responsabilitatea societății civile ).
Între cele două instanțe ale punerii în aplicare se remarcă o semnificativă distanță :
– Hotărârile impuse de către factorii decizionali ;
– Acțiuni cu caracter concret ce se desfășoară pe teren.
În cazul țării noa stre se remarcă o lipsă de concordanță, actorii care dețin în mod oficial
puterea, referitor la aplicarea unei politici publice, acționează prin cooperare, niciodata singuri ci
prin intermediul unor grupuri sau instituții : ministerul x în colaborare cu min isterul y, primaria se
sprijină pe organizații non -guvernamentale sau pe asociații din domeniul privat.
Cei care beneficiază de pe urma deciziilor, fie că este vorba despre grupuri de indivizi sau
cetățeni aceștia sunt implicați în mod direct nefiind vorba de o stare de pasivitate.
În mod concret abordăm punerea în aplicare a unei politici publice urmărind :
caracteristicile programului, comportamentele celor desemnați cu punerea în aplicare, modul de a
reacționa al grupurilor țintă.

16
Figura 2 : Implementarea politicii publice (diagrama Van Meter; Van Horn, 1975):

În implementarea politicilor publice avem patru modele teoretice conform Potůček M.,
Vass L., Dimensions of Public policy: Values, Processes,Implementation and Results, în Public
Policy CEE: Theories, Methods, Practices, NISPAcee, 2003, p.67 :
– Modelul autoritar – are în vedere instrumente cum sunt cele de planificare, control, ierarhie,
responsabilitate ;
– Modelul participativ – include instrumente indirecte de control precum : training,
spontaneitate, stabilirea obiectivelor, încredere și cooperare, negociere și adaptare ;
– Modelul de coali ție a actorilor – presupune o pluralitate de actori ce sunt implicați în
actualizarea unei politici și care împărtășesc aceleași valori, au a celeași obiective, negociază și
comunică între ei ;
– Modelul de învățare continuă – cei implicați în legiferarea politicii, pentru a atinge
obiectivul vizat eficientizează structura obiectivelor și metodele folosite pentru atingerea lor.
Cauzele disfuncționa lităților de implementare a unei politici publice sunt : participarea unui
număr extins de participanți la proces, având o viziune diferită referitoare la problemă și totodată
un nivel de implicare diferit în rezolvarea ei ; o palet ă extinsă a scopurilor : când o politică este
dependentă de explicații și lămuriri, crește posibilitatea ca scopurile inițiale să nu fie atinse ;
neclaritatea scopului ini țial; scopul nu a fost vi zat ca având o maximă importanță și totodată ca
având prioritate ; lipsa resurselor pentr u a-l duce la îndeplinire; disensiuni cu al ți participanți

17
implicați ; activitățile întreprinse nu au avut efectul scontat; pe parcursul timpului, evenimentele se
modific ă și atenția este îndreptată spre alte probleme pe care se pune accentul.
În implementa rea politicilor publice avem o paletă extinsă de instrumente pe care le putem
utiliza. În momentul în care o autoritate publică hotărăște să acționeze sau nu, aceasta este nevoită
să opteze pentru mijloace sau dispozitive reale cu care poate acționa. Instr umentele administrative
sunt clasificate în funcție de anumite criterii. Astfel avem instrumente voluntare și instrumente
obligatorii. Instrumentele voluntare au în vedere o implicare redusă a statului, obiectivul este atins
într-un mod voluntar, non -deciz ia presupune că organele administrative au posibilitatea să nu
intervină pentru rezolvarea unei probleme de interes public, bazăndu -se pe faptul că aceasta poate
fi rezolvată în mod eficient de familie, comunitate, ONG -uri. Instrumentele voluntare au avant aje
în utilizarea lor din punct de vedere al costurilor, al normelor culturale, al libertății individuale, și
pentru că efientizează legăturile cu familia sau comunitatea.
Instrumentele obligatorii cuprind reglementările, întreprinderile publice sau furniz area
directă a unor bunuri sau servicii de către organele administrative. Acestea implică un nivel maxim
de coerciție și presupun direcționarea activităților atât a persoanelor fizice cât și a celor juridice în
limitele constituționale, totodată oferă o pu tere redusă de decizie organizațiilor, grupurilor,
indivizilor.
Succesul implementării politicilor publice depinde într -o mare proporție de coordonare,
acest proces având trei perspective : politice, administrative și manageriale. Pentru a pune în
aplicare o politică publică este necesară înțelegerea conceptului de capacitate administrativă, în
lipsa acesteia instituțiile statului nu pot funcționa eficient. Mai mult decât atât, creșterea capacității
administrative constituie o piedică în atingerea obiectivel or deoarece este dependent de modul în
care este organizată și realizată precum și de modul de încadrare cu personal și de reacția acestora
în legătură cu funcțiile lor. În procesul de implementare al politicii pentru a se atinge obiectivele
propuse se imp une colaborarea dintre grupuri și organizații. Implementarea politicilor presupune
intervenția mai multor actori ce împărtășesc aceleași viziuni, influențarea susținătorilor și
oponenților, soluționarea conflictelor, cooperarea cu stakeholderi , întocmirea programelor de
muncă într -un mod participativ, toate acestea referindu -se la coordonare, ce însumează un potențial
de conflict.

18
1.8. Evaluarea și monitorizarea politicilor publice

Atât evaluarea cât și monitorizarea reprezintă două moduri de acțiuni ce se desfășoară în
același timp cu implementarea politicii publice, acestea se referă la mijloacele folosite în procesul
de implementare și a rezultatelor. În acest stadiu se cuantifică atât eficiența cât și eficacitatea
politicii publice.
Evaluarea reprezintă emiterea unor judecăți de valoare asupra unei acțiuni și totodată
identificarea și măsurarea efectelor acesteia, fiind o analiză independentă a unei intervenții publice
față de rezultatele, nevoile și impactul pe care intervenția vrea să le satisfacă.
Pentru autoritățile publice, evaluarea este un instrument de care nu se pot dispensa
constituind o reflexie care să permită organizației publice să -și schimbe acțiunea sa pentru a veni
în întâmpinarea nevoilor interesului general.
Howlett și Ramesh (2004) clasifică evaluarea după cum urmează :
– Evaluarea administrativ ă – este realizată de inspectori financiari, juridici sau politici atașați
ministerelor, de structuri administrative specializate, organe legislative sau judecătorești. Aceasta
are scopul de a verifi ca eficiența cu care este utilizat banul public, și se are în vedere respectarea
principiilor justiției și democrației ;
– Evaluarea judiciară – este realizată de către instanțele judecătorești și urmărește existența
unor conflicte ce au loc între programele din cadrul guvernării și prevederile la nivel constituțional,
aceasta se realizează fie la inițiativa organelor judecătorești fie la solicitarea unor organizații sau
persoane ce sunt implicate în aceste procese;
– Evaluarea politică – poate fi aplicată de so cietăți civile, cetățeni sau organizații și are în
vedere de a analiza eșecul sau succesul unei politici, în vederea menținerii sau modificării acesteia.
Evaluarea și monitorizarea îndeplinesc scopuri distincte. Evaluarea presupune : gradul în
care rezultatele implementării coincid cu cele anterior stabilite ; raportul dintre costuri și beneficii ;
consecin ța asupra grupurilor țintă. Monitorizarea presupune : schimb ări survenite la nivelul
instituției ca rezultat al inplementării politicii ; schimb ări în grupurile țintă ; gestionarea costurilor
implement ării într -un anumit timp ; urm ărirea termenelor și condițiilor în cadrul activităților ce
sunt prevăzute în planul de acțiune ; piedici în atingerea obiectivelor ; reali zarea activităților și sub
aspectul moti vației.

19
Limitări în evaluarea politicilor publice :
– Dă informații limitate referitoare la rezultate și impact fără să ofere indicii asupra acțiunilor
ulterioare ;
– Inexisten ța informațiilor față de felul în care a avut loc procesul de implementare ;
– Lipsa info rmațiilor față de situația divergențelor stakeholderilor ;
– Asocierea este abordat ă dintr -o perspectivă duală (pedeaps ă – premiere, lipsa factorilor
externi ce au perturbat realizarea unor măsuri de -a lungul procesului de implementare ).

1.9. Politicile publice din diferite țări și din România
Modele specifice de formulare – coordonare a procesului politicilor publice din cadrul unor
țări din Uniunea Europeană cât și din spațiul extra -comunitar.
În Spania ministerele dețin rolul principal în cadrul politicilor publice, acestea fiind
implicate în elaborarea fiecărei politici publice cu scopul ca acest proces să se asigure ca aceste
politici să devină realitate. Ministerele se implică în procesul de elaborare a politicilor publice
parcurgând anu mite etape : inițiativa politică, elaborarea planului, negocierea cu alte ministere,
aprobarea venită din partea Consiliu Miniștrilor, urmănd ca ministerele să asigure monitorizarea
și evaluarea politicii aprobate.
Primul pas în inițiativa politică este sta bilirea de către conducerea ministerului a unor
propuneri pentru rezolvarea unei proble specifice. Influența politică a ministrului în afara
ministerului respectiv este dată de capacitatea acestuia de convingere, în formularea propunerilor
legislative și î n definirea procesului de politică publică un rol major îl deține Ministerul Economiei
și Finanțelor.
Poblema este propusă atât de ministru cât și de cabinetul ministrului sau de alți miniștrii
delegați, cabinetele secretarilor de stat alături de cabinetul ministrului reprezintă punctul de pornire
în consilierea ministrului, în afara cabinetelor miniștrii au structuri pentru aprecieri și recomandări
împreună cu proprii lor analiști.
În momentul în care ministrul ia o decizie pentru a promova sau sprijini o problemă de
politică publică, elaborarea planului trece devine responsabilitatea secretarului de stat, acesta
stabilește obiectivele având scopul de a se focusa pe lucrurile esențiale și pentru a găsi opțiunile

20
potrivite. Propunerea de politică publică def initivă este discutată și negociată cu alte ministere,
proces desfășurat în fața Comisiei Generale a Secretarilor și Subsecretarilor de Stat.
În urma aprobării propunerii de către Consiliul Miniștrilor aceasta este înaintată
Parlamentului, care în aprobare a propunerii ministerul delegat informează grupul parlamentar ce
sprijină guvernul în etapa procesului de negociere. În momentul în care propunerea este făcută
publică sau dacă se dorește sprijin din partea grupurilor de interes, pentru că ministrul este i mplicat
în aceste consultări crește șansa de succes, la fel este și în cazul de negociere interministerială unde
implicarea șefului de departament are același rezultat.
În Portugalia documentele ce stabilesc cadrul general al politicilor publice sunt :
– Prog ramul Guvernului: acesta este construit de primul ministru împreună cu o comisie
specială formată din membri din cadrul centrului guvernului ;
– Aspectele de ba ză ale planurilor naționale ce urmăresc obiectivele și acțiunile esențiale ce
necesită a fi atinse într-un interval de cinci ani ;
– Bugetul de stat este reprezentat de resursele financiare alocate anumitor zone ale
guvernului, prin intermediul lor se hotărâsc limitele bugetare realizate de miniștrii în dezvoltarea
politicilor publice în cadrul cărora aceș tia au o responsabilitate.
Orice ministru are responsabilitatea de dezvoltare a politicilor publice; ini țiativă, elaborare,
planificare, monitorizare și evaluare din sfera sa de competență ținăndu -se cont de faptul că nu
trebuie subestimat rolul major al M inisterului de Finanțe și Administrație Publică.
Pentru dezvoltarea politicilor sectoriale miniștrii acționează în mod independent
asumându -și pe deplin responsabilitatea, acest fapt presupune obligația de a elabora proiecte de
legi și gestionarea procesul ui până în punctul în care propunerea de politici publice este introdusă
de către centrul guvernului pe agenda unei ședințe în vederea aprobării de către consiliul de
miniștrii. Cănd are loc desfășurarea unui proces legislativ, ministrul are datoria de a i nforma
centrul guvernului în vederea organizării și a programării propunerii pentru a fi aprobată de
Consiliul de Miniștrii.
În Portugalia sistemul reasponsabil de monitorizarea și evaluarea politicilor publice este
slab, iar răspunderea guvernamentală est e a miniștrilor, fiecare în sfera lui de activitate.

21
În Canada, rolul major în procesul politicilor publice aparține nivelului federal și cel
provincial al guvernului, alături de birocrație ce are sarcina de a aduce alternative care să ofere o
soluție de a plicare a politicilor publice. Identificarea obiectivelor cu caracter general ale politicii
publice și stabilirea agendei revin cabinetului, funcționarii publici elaborând variantele ce vor fi
retrimise Cabinetului pentru a contura obiective specifice ale politicii. Desfășurarea acestui proces
presupune tensiuni constructive între cele două entități, ce impun adoptarea unor compromisuri
pentru a rezulta opțiuni eficiente ale politicii și totodată pentru a realiza obiectivele stabilite de
Cabinet.
Procesul d e realizare a politicilor publice implică o activitate continuă și focusată a
guvernului canadian urmărindu -se o structură sistematică, uneori pot fi calități alteori puncte slabe
în situația în care apare o schimbare bruscă de circumstanțe ori în cazul în care presupunerile
acceptate anterior nu mai sunt acceptate și agreate de electorat sau de membri aleși ai cabinetului,
în acest caz ciclul politicilor poate suferii o schimbare la scară mare și discontinuitate în stabilirea
agendei.
Sistemul de monitoriz are și evaluare a politicilor publice din Canada este unul dezvoltat în
condițiile în care Cabinetul este cel responsabil de monitorizarea și evaluarea politicii aprobate,
existând o cultură a evaluării, asociațiile profesionale de evaluatori având o mare influență
(Societatea canadian ă pentru evaluare este constituită din 1200 membri ).
În procesul politicilor publice din Canada sunt utilizate următoarele instrumente :
– Corpurile consultative permanente externe reprezint ă organizații specializate a căror
capacitate în politicile publice este destul de extinsă fiind independente de guvern, rapoartele sunt
publice și se adresează celor direct afectați. Inconvenientul acestora este dat de faptul că interesul
față de activitatea corpurilor scade în timp, sistemul optează pentru consultanță generală și
caracterul de nou se deteriorează ;
– Comisiile departamentale cunoscute și sub numele de ministeriale pe probleme de politici
publice reprezintă corpuri consultative cu caracter temporar numite de ministru sau de prim
ministru în numele ministrului din cadrul ministerului vizat. Un exemplu concret din domeniul
sănătății în Canada este reprezentat de existența a cel puțin patru comisii provinciale : Comisia
Sinclair în Ontario, Comisia Clair în Quebec, Comisia Fyke în Sask atchewan și Forța pe probleme
Mazankowski în Alberta ;

22
– Comisiile regale cuprind dou ă subcomisii pe politici publice și comisii investigative de
anchetă. Comisiile regale pe politici publice cercetează și dezvoltă opțiuni de politici publice prin
feedback -ul publicului, iar comisiile regale investigative de anchetă sunt desemnate în realizarea
anchetelor judiciare elaborate pentru a investiga abaterile individuale sau instituționale. Comisia
Regală pentru Popoarele Arborigene este una dintre cele mai importan te comisii regale federale
pe politici publice de la începutul anilor ’90, alături de Comisia Regală pentru Uniunea Economică
a Canadei și perspective de Dezvoltare (Comisia MacDonald).
În România legislația este un instrument al politicii publice, împreun ă cu alte instrumente
similare precum furnizarea directă de servicii de către stat, procesul legislative respect aceleași
reguli referitoare la modul în care se formulează și se definesc problemele, se fundamentează
alternativele de rezolvare, se optează p entru soluția considerată corectă, se implementează, se
monitorizează și evaluează politicile publice.
Reprezentarea schematică a procesului de adoptare a legii poate îmbraca următoarea formă :
stabilirea problemei › formularea alternativelor › alegerea var iantei › implementare › monitorizare
› evaluare.
În țara noastră la nivelul parlamentului de cele mai multe ori procesul legislativ nu adoptă
acest mecanism și nu se iau alternative în soluționarea problemelor, în timp ce după adoptarea unei
legi parlament ul epuizează resursele necesare realizării procesului de monitorizare și evaluare a
impactului măsurilor adoptate.
Conceptul de politici publice a pătruns pentru prima dată în țara noastră cu Hotărârea de
Guvern nr. 775 /2005 Regulamentul cu privire la procedurile de elaborare, monitorizare și evaluare
a politicilor publice la nivel central, prin care se stabilesc o serie de reguli ce reglementează
procesul decizional la nivelul ministerelor și altor organe specializate la nivelul administrației
centrale .
În derularea acestui proces complex actorii principali au fost reprezentați de organizații
internaționale (Comisia European ă, Banca Mondială ), acesta s -a manifestat ca o reform ă de sus în
jos, și a adus o modificare în perspectivele de evaluare a activit ăților desfășurate în cadrul
administrației : a avut loc o transformare și o comutare de la o perspectivă orientată către
perpetoarea instituțiilor către una orientată spre rezultatele acestora.

23
Etapele de implementare în cadrul unui model cu privire la acț iunea de a formula politici
publice în țara noastră :
– Crearea și aplicarea procedurilor de formulare, evaluare și implementare la nivel central în
cadrul politicilor publice (H.G. 775/2005);
– O coordonare între ministere (10 consilii permanente pe domenii se ctoriale și Consiliul de
Planificare Strategică – H.G. 770 /2005);
– Planul privind ,, ameliorarea sistemului ce elaborează, planifică și coordonează la nivelul
de administrație, la nivel public central, la nivelul politicilor publice ” (H.G. 870/2006);
– Regleme ntări în planificarea strategică din administrația publică central .
Autoritățile principale la nivel institutional ce își desfășoară activitatea în cadrul procesului
ce are în vedere formularea politicilor publice sunt reprezentate de:
– Parlament – este forumul legislative;
– Consiliul Legislativ – repre zintă o parte specifică a Parlamentului responsabil de
îndosarierea proiectelor legislative în vederea sistematizării și totodată are rolul de a unifica și
coordona și actualiza legislația românească ;
– Cabin et al Prim Ministrului;
– Secretariatul General al Guvernului – este desemnat s ă asigure evoluția și dezvoltarea
acțiunilor tehnice implicate în procesul de guvernare având și rolul de a rezolva eventualele
probleme organizaționale, economice, juridice ale a ctivității guvernamentale, având autoritate
asupra procedurilor legale de elaborare, preparare, îndosariere și de a prezenta proiecte legislative
înaintate guvernului împreună cu procedurile de acceptare a proiectelor datorită structurii sale
specializate, Direcția de Politici Publice ;
– Unități ale politicilor publice la nivelul ministerelor – sunt constituite atât la nivelul
ministerelor cât și a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale având rolul de
a iniția proiecte de acte normat ive, prin ordin al conducătorului instituției, reprezentând structuri
fără personalitate juridică ;
– Consiliile interministeriale permanente – acestea au misiunea de a menține un grad de
coerență, fundamentare și implementare în cadrul politicilor la nivel guvernamental în acest
domeniu.
H.G. nr. 775/2005 adoptat ă a urmărit reglementarea următoarelor aspecte :

24
– Elaborarea, monitori zarea și evaluarea politicilor publice în cadrul ministerelor și a altor
organe de specialitate din administrația publică ce ntrală ce inițiază proiecte de acte normative;
– Coerență și unitate în procesul de elaborare al politicilor publice ce se regăsesc la nivelul
fiecărui minister și organ de specialitate al administrației centrale ;
– Pentru a evita contestări ulteri oare și situații în care actele normative sunt dificil ori
imposibil de aplicat s -a procedat prin fundamentarea tehnică adecvată a actelor normative ;
– Au fost adoptate anumite instrumente ce au rolul de a contribui la creșterea capacității de
coordon are de la nivelul guvernului, în legătură directă cu procedurile de elaborare a politicilor
publice atât a ministerelor cât și a celorlalte organe de specialitate ale administrației centrale ;
– Crearea de formularea unice completate la nivelul tuturor m inisterelor în care sunt introduse
etapele și rezultatele activităților de cercetare ce fundamentează un anumit proiect de act normativ ;
– La nivelul ministerelor au fost create organisme special e de politici publice cu scopul de
a coordona activităț ile premergătoare elaborării proiectelor de acte normative și totodată de a
funcționa în parteneriat cu departamentele de specialitate de la nivelul Guvernului.
Pentru întăia dată actul normativ implică și un formular de politici publice cu obligația de
a fi folosit de către ministere în elaborarea propunerilor de politici publice, înaintate Secret ariatului
General al Guvernului.
Figura 3 : Formular de propunere de politici publice

25
CAPITOLUL 2 – Infecțiile nosocomiale
2.1. Aspecte generale privind infecțiile nosocomiale
Infecțiile nosocomiale reprezintă un concept important în patologia infecțioasă, care
presupune o continuă dezvoltare ca expresie a diversificării prestațiilor pentru omul bolnav și cel
sănătos, relația patologic – nonpatologic.
Etim ologia cuvântului "nosocomial" (spitalicesc) se regăsește în limba greacă , în
cuvântul nosokomeion (νοσοκομειων ), în care ( nosos = boală, iar komeo = a îngriji).
Infec ție nosocomială , sau infecț ie intraspitalicească , este acea infecție care nu este
prezentă sau care n u se află în perioada de incubaț ie în momentul în care pacientul s -a internat în
spital și se supraadaugă bolii pentru care pacientul s -a internat. Infecț iile nosocomiale pot să fie în
legătură cu deficiențe de igienă, sterilizare, manevre sau îngrijiri medicale. Acest tip de infecție se
produce într -un spital, fie între pacienți de bo li diferite care ajung în contact unii cu alții, fie de
la bolnavi sau purtători proveniți din rândul personalului de îngrijire. De obicei această infecție
este post -operatorie.
Frecvent, infecțiile nosocomiale au manifestare clinică în decursul internării actuale, fiin
posibil să se manifeste și după externare. Rata acestor infecții în patologia infecțioasă generală este
de 5 – 20%, incidența maximă de 28 – 30% apare în serviciile de reani mare. Acest tip de infecții
sunt consecința a 70% din decesele înregistrate în serviciile de chirurgie generală, fiind severe
deoarece sunt implicați germeni de spital multirezistenți la antibiotice și care afectează persoanele
aflate sub tratament, cu div erse deficiențe de organ.
O infecție nosocomială apare în 48 de ore sau mai mult de la internarea în spital, sau maxim
30 de zile de la externare. Studiile efectuate de Centrul European al Bolilor Transmisibile au arătat
că anual aproximativ 3.000.000 de p ersoane din Uniunea Europeană se îmbolnăvesc cu o infecție
ce este asociată îngrijirilor medicale, iar în jur de 50.000 de persoane decedează anual din această
cauză.
În România nu a existat o statistică exactă a numărului de infecții nosocomiale din cauz a
faptului că acestea nu au fost raportate de către spitale, datorită faptului că se aplică controale și
sancțiuni pe când în alte țări precum America atunci când se raportează în mod just existența
infecțiilor intraspitalicești spitalul este premiat în sp irit civic. Ministerul Sănătății în urma unui

26
raport public a identificat în anul 2008 un număr de 9.677 de cazuri iar în anul 2009 un număr de
8.583 de români care au căpătat o infecție nosocomială pe durata spitalizării. Cele mai multe cazuri
de infecții nosocomiale au fost înregistrate în orașele : Bucure ști, Iași și Cluj.
Primele instrucțiuni referitoare la funcționarea locurilor de carantină, izolarea bolnavilor
contagioși, reguli de asepsie și antisepsie au fost elaborate începând cu anul 1744, o contr ibuție
importantă având de -a lungul vremii și personalități precum : I. Cantacuzino, C. Davilla și V.
Babeș.
Cea mai frecventă cale de transmitere a infecțiilor nosocomiale se realizează din cauza unei
igiene precare a mâinilor, de aceea în spitale spălatul pe mâini devine o condiție obligatorie înainte
și după orice procedură relizată de personal, cercetările demonstrând că igiena mâinilor reduce în
mod considerabil o răspândire a bacteriilor în spitale. Cercetările recente au relevat faptul că
membrii pers onalului din spitale în timp ce se îngrijesc de pacienți se spală pe mâini în proporție
de 40 – 60%, ceea ce este îngrijorător deoarece știm că infecțiile se transmit cel mai frecvent prin
contact direct.
Organi zația Mondială a Sănătății a elaborat în anul 1992 un ghid pentru prevenția și
controlul infecțiilor nosocomiale în care a menționat că riscurile acestor infecții se pot reduce prin :
igenizarea zilnic ă, decontaminarea generală cât mai frecventă, decontaminarea mâinilor prin
spălare cu apă și săpun, m anevre aseptice pentru explorări și terapie, pregătirea preoperatorie și
postoperatorie pentru a înlătura riscul intervenției unor agenți patogeni, protecție eficientă la
recolatarea, conservarea, transportul și investigarea produselor patologice, educarea bolnavilor
prin informarea acestora precum și instruirea personalului.
În combaterea infecțiilor intraspitalicești, Comisia Europeană a propus un ansamblu
instrumentar destinat prevenirii în cazul infecțiilor din cadrul asistenței medicale, totodată a
sponsorizat un ansamblu ce are rolul de a supraveghea infecțiile nosocomiale ce se află sub
conducerea Centrului European ce se ocupă de prevenire și control în cadrul bolilor transmisibile.
Comisia Europeană în anul 2008 a introdus o propunere de recomand are a Consiliului
referitor la siguranța pacientului, prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale și în anul 2009 a
fost adoptată o recomandare de câtre Consiliu ce stabilește cadrul de prevenire și control a
infecțiilor nosocomiale. Au fost prevăzute măsuri referitoare la acțiuni de prevenire în unitățile

27
spitalicești, a fost promovată formarea profesională a personalului sanitar, sau elaborat sisteme de
supraveghere, pacienții au beneficiat de informare.
Cele mai frecvente infecții nosocomiale sunt : infecțiile urinare, infecțiile respiratorii simple
sau severe, infecțiile postoperatorii, infecțiile de cateter, alte infecții.
– Infecțiile urinare predomină în spitalele generale de adulți întânlindu -se la acei pacienți
care au fost sondați pentru retenție acută de urină, la persoanele ce prezintă afecțiuni ale aparatului
urinar, infecții obstreticale și ginecologice, la purtătorii de sondă urinară precum și pacienții
investigați pentru diagnostic sau tratament a căilor urinare ;
– Infecțiile respiratorii simple sau severe se întânlesc la pacienții care în condiții de
aglomerare, lipsa paturilor, spațiu restrâns, vin în contact cu persoane bolnave sau aflate în stadiul
de incubație. Printre infecțiile respiratorii simple sau severe întânlim : răceala comună, guturai,
faringo -amigdalite, faringite, pneumonie, bronhopneumonie și bronșite. Infecțiile cele mai grave
sunt acelea care apar la pacienții aflați în reanimare : traheostomă, intubați sau reintubați, cu
respirație asistată, cu afecțiuni preexistente pulmo nare și cei care au fost imobilizați o perioadă
lungă de timp la pat ;
– Infecțiile postoperatorii de plagă chirurgicală sunt acele infecții intraspitalicești care
prelungesc durata spitalizării, acestea apar în urma operațiilor septice sau în urma operațiilo r
complexe ca protezările sau transplanturile și se pot datora uneori folosirii improprii și inadecvate
a instrumentarului steril sau pansament nesteril necesitând tratament cu antibiotice și refacerea
suturii. Un exemplu de astfel de infecție este supuraț ia plagilor ce poate fi superficială, la piele,
sau profundă formând accese ;
– Infecțiile de cateter deși sunt mai puțin severe au un potențial ridicat de agravare, acestea
sunt întânlite la pacienții aflați sub tratament perfuzabil. Ca formă de manifestare apare în locul de
inserție în venă sub forma unei inflamații dureroase de culoare roșie care neglijată și în lipsa unui
tratament produce supurație, evoluția poate fi gravă ajungându -se la septicemie, pentru a se evita
această problemă se are în vedere igi ena corectă a zonei din jurul inserției și folosirea unui
pansament steril ;
– Alte infecții mai rare pe care le întânlim în spital sunt : boli infecto -contagioase (varicela,
oreion, rubeol ă), infecțiile post transfuzionale, herpesul, HIV -SIDA, tuberculoză pul monară,
scabia.

28

2.2. Mijloace de prevenție și combatere a infecțiilor intraspitalicești
Infecțiile nosocomiale se referă la patologiile infecțioase asociate asistenței medicale,
obținute în urma acordării de asistență medicală în cursul spitalizării sau în co ndiții de ambulator,
cu alte cuvinte reprezintă acele infecții ce pot fi contactate în momentul spitalizării sau atunci când
primim îngrijire medicală în condiții de ambulator. Acest tip de infecții pot fi contactate și
dezvoltate atât de pacienți cât și d e personalul medical.
Nu reprezintă infecții nosocomiale următoarele :
– Patologia care este în incubație la momentul internării ;
– Patologia care se manifestă la momentul respectiv ;
– Infec țiile transmise transplacentar de la mamă la făt ;
– Infec țiile dobândite de nou-născut la trecerea prin ca nalul genital matern în timpul nașterii ;
– Reactivarea unei infec ții latente cum ar fi herpesul simplex ;
– Complica țiile intrainfecțioase sau răspândirea la nivelul spitalului în cazul infecțiilor
existente la momentul internării.
Infecțiile nosocomiale sunt o problemă majoră ce vizează atât siguranța pacientului cât și
calitatea îngrijirilor medicale, de aceea supravegherea, prevenirea și combaterea acestora este
necesar să fie la nivel de prioritate în orice spital.
Ori de căte ori pacienții solicită ajutor medical și intră în contact cu unități medicale aceștia
pot dezvolta astfel de infecții în timp ce sunt tratați pentru cu totul alt ceva. Aceste infecții au în
cele mai multe cazuri un impact emoțional major asupra pacientului, efecte medicale și financiare
și în unele cazuri se poate ajunge la deces.
În Statele Unite, conform Centrului de control și prevenire al bolilor unul din 25 de pacienți
ajunge să dobândească infecție nosocomială, aproximativ 44% dintre acești a reprezintă pacienți
cu vârsta de 65 de ani sau chiar mai în vârstă.
Există anumite zone sau organe în organismul uman care sunt mai vulnerabile la acțiunea
germenilor ce conduc la apariția infecțiilor precum :
– Tractul urinar;
– Sistemul circulator;
– Tractul gastrointestinal;

29
– Plămânii ;
– Plagile operatorii.
Cei mai comuni germeni ce conduc la apari ția acestor infecții sunt : Clostridium Difficil,
Stafilococul Auriu, Enterobacteria, Enterococul (rezistent la un antibiotic numit Vancomicina).
Mijloacele de transmit ere a infec țiilor nosocomiale pot fi atât de la pacient la pacient cât și
de la personalul medical la pacient sau invers, prin calea aerului (strănut sau tuse ), prin contactul
direct cu suprafața corporală a pacientului (palpare, atingere ), prin con tactul direct cu obiectele
contaminate.
Cel mai important rol în procesul de vindecare nu îi revine doar medicului, tratamentului
sau aparaturii de ultimă generație, ci pacientului. Pentru a nu contacta o astfel de infecție pacientul
trebuie să respecte următoare le reguli :
– Să comunice cu medicul curent, să -i adreseze întrebări pentru a -și clarifica situația și pentru
a-și înlătura teama, să ceară informații despre tratament și dacă urmează să fie supus unei proceduri
chirurgicale să fie informat pentru a reduce ri scul contactării unei infecții ;
– Pacientul să aibă o igien ă adecvată a mâinilor și să se asigure că personalul medical cu care
intră în contact se spală pe mâini înainte de al atinge ;
– Să se informeze cu privire la tratamentul cu antibiotice administrat ;
– Să cunoască semnele și simptomele unei infecții precum : infec ții ale pielii manifestate prin
roșeață, durere, scurgeri la nivelul cateterului sau la nivelul plăgilor operatorii, și dacă constată
apariția acestor simptome să informeze medicul .
În Europa se est imează anual un număr de 4.000.000 de persoane contactează o infecție
care este asociată îngrijirilor medicale, fapt ce se traduce atât prin creșterea numărului de
spitalizare cât și prin costuri financiare directe foarte ridicate. Numărul deceselor cauzat e de aceste
infecții sunt de aproximativ 37.000, aproximativ 30% dintre infecții ar putea fi prevenite printr -o
igienă corespunzătoare și totodată prin programe de control, deoarece aceste infecții au un caracter
ireversibil, Organizația Mondială a Sănătăț ii, prin diferite programe implementate încearcă
reducerea numărului de episoade.
Pentru a preveni apariția infecțiilor nosocomiale în spitale se recomandă respectarea cu
strictețe a circuitelor funcționale după cum urmea ză:
– Circuitul pacientului – Înregistrarea pacienților în registru și electronic precum și primirea
și ieșirea bolnavilor se organizează unic pe spital după un plan prestabilit, examinarea medicală se

30
face de către medicul de gardă, pacienții primesc echipament adecvat și predau obiectele personale
la garderoba spitalului iar cei care prezintă plagi sau infecții cutanate primesc îngrijiri medicale la
camera de gardă ;
– Circuitul vizitatorilor – Accesul aparținătorilor în incinta spitalului este permis zilnic între
orele 14 -18, cu ecuson eliberat la poarta spitalului pe baza actului de identitate, având
obligativitatea de a purta echipament steril de unică folosință la intrarea in saloane, accesul fiind
permis unui singur vizitator la bolnav ;
– Circuitul însoțitorilor – Însoțitorii copiilor sau ai bolnavilor grav au acces în spital pe baza
foii de internare ca însoțitor, cu ecuson inscripționat ;
– Circuitul personalului spitalului și al elevilor în practică – Personalul medico -sanitar la
începerea programului are obligaț ia de a -și lăsa la vestiar obiectele personale și de a purta
echipament de spital, accesul în spațiul destinat pregătirii alimentelor este permis personalului ce
îsi desfășoară activitatea aici și care are obligația de a avea în permanență o stare corespun zătoare
de igienă și analizele medicale la zi ;
– Circuitul medicamentelor – Asistenta ridică de la farmacie pe bază de condică
medicamentele și materialele sanitare, acestea fiind eliberate de către farmacist sigilate,
medicamentele fiecărui bolnav fiind ara njate în mod personalizat, depozitate în camera de
tratament fie în dulapuri fie în sertare care îndeplinesc condițiile de igienă ;
– Circuitul instrumentarului – Instrumentarul și materialele utilizate în scopuri medicale sunt
sterilizate în conformitate cu normele în viguare, în stația centrală de sterilizare ;
– Circuitul alimentelor – Bucătăria are circuit închis cu acces direct din exterior pentru
aprovizionarea și evacuarea deșeurilor menajere și are amenajate recepția și depozitarea produselor
alimentare, spații prelucrări finale, anexe pentru personal, niciodată alimentele neprelucrate nu se
interferează cu alimentele preparate ; alimentele gătite se distribuie bolnavilor în sala de mese a
fiecărei secții și în cazul celor nedeplasabili mâncarea este servit ă la pat ;
– Circuitul lenjeriei – Lenjeria folosită este colectată de către infirmieră în saci speciali și
transportată la spălătorie cu liftul destinat în acest scop. Spălătoria este un serviciu unic pe spital
pentru primire, dezinfecție, spălare, călcare, separare și depozitare a rufelor ce funcționează într –
un pavilion separat. Se are în vedere, la organizarea spațială să se respecte în mod obligatoriu ca
circuitul rufelor folosite să nu se intersecteze cu circuitul rufelor curate ;

31
– Circuitul de șeurilor – Reziduurile și deșeurile din spital sunt colectate diferențiat și
transportate în pubele la camera de depozitare sau la containerele de gunoi.

2.3. Personalul implicat în prevenția apariției infecțiilor intraspitalicești
Conform Ordinului nr. 916/2006 al Ministerului Sănătății personalul responsabil în
prevenția apariției cazurilor de infecții intraspitalicească este reprezentat de :
– Comitetul Director al spitalului este responsabil de a asigura condi ții de igienă, cazarea și
alimentația bolnavilor; organiz area unui serviciu de supraveghere și control al infecțiilor
nosocomiale și asigurarea contractelor de furnizare de servicii implicate la nivel de control și
prevenție a infecțiilor intraspitalicești ;
– Managerul unit ății sanitare are responsabilitatea de a supraveghea și de a controla infecțiile
intraspitalicești conform prevederilor ordinului prezent, controlează și răspunde de derularea
activităților proprii ale compartimentului său sau ale responsabilului delegat cu supravegherea și
controlul acestor infe cții; acesta controlează respectarea normelor din planul anual de activitate
pentru supravegherea și controlul infecțiilor nosocomiale aflate la nivelul secțiilor din cadrul
unității colaborând cu responsabilul ce coordonează activități specifice dar și cu medicii șefi de
secție ; propune soluții de rezolvare, alocare de fonduri pentru sesizările serviciului de activitate
specifică în situații de risc sau când există un focar de infecție nosocomială ;
– Directorul medical asigură componentele activităților medi cale ce presupun prevenția,
diagnosticul, tratamentul și recuperarea, a tehnicilor și procedurilor, a standardelor de sterilizare
și a normelor privind cazarea, alimentația și condițiile de igienă pe perioada îngrijirilor medicale ;
– Directorul de îngrijiri este responsabil de aplicarea precauțiilor și izolarea bolnavilor, este
răspunzător de igiena personalului din subordine, urmărește circuitul germenilor în spital, se află
în legătură directă cu laboratorul de microbiologie, verifică condițiile de igienă a le bolnavilor,
informează asupra riscurilor, urmărește efectuarea examenului organoleptic al hranei distribuite
pacienților, raportează managerului spitalului problematicile de igienă și ia inițiativă pentru
remedierea acestora, verifică pregătirea în salo ane a dezinfecțiilor, asistă la recoltarea probelor de
mediu împreună cu echipa serviciului de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale,
monitorizează personalul pentru a se asigura că acesta respectă măsurile de izolare ;

32
– Directorul financiar -contabil este responsabil de planificarea bugetului conform planului
de activitate aprobat, urmărește derularea plăților și achizițiilor conform legislației, evaluează prin
bilanțul contabil al eficienței indicatorii specifici ;
– Medicul șef de secție are respo nsabilitatea de a organiza, controla și răspunde pentru
activitățile secției proprii în conformitate cu planul anual de supraveghere și control al infecțiilor
nosocomiale și totodată răspunde de activitățile întreprinse de personalul secției sale ;
– Medicul curant are obliga ția de a -și proteja pacienții proprii de ceilalți pacienți contaminați
sau de personalul infectat și are responsabilitatea de a raporta cazurile de infecții intraspitalicești
echipei și de a interna pacienții infectați oferindu -le acestora consiliere și oferindu -le acestora
tratamentul adecvat infecției precum și luarea măsurilor pentru a preveni transmiterea infecțiilor
și altor persoane ;
– Medicul șef de compartiment elaborează anual un anumit plan ce are în vedere controlul și
supraveghere a infecțiilor nosocomiale din spital solicitând introducerea scopurilor în planul
destinat controlului și supravegherii infecțiilor, obligație de autorizare sanitară de funționare.
Acesta organizează activitatea ce are în vedere acțiunea de a controla și s upraveghea infecțiile
intraspitalicești în derularea activităților incluse în planul anual al unității ; inițiază activități de
prevenție și activități cu menirea de a controla având caracter prioritar cu regim de urgență atunci
când apar situații cu nivel de risc ridicat ori de infecție nosocomială. Este direct responsabil de
activitatea personalului din subordine, întocmește harta segmentelor de risc privind modul de
sterilizare, decontaminarea mediului fizic și igiena din zonele cu activitate de risc, pre cum și un
istoric al infecțiilor nosocomiale făcând referire la cauzele apariției focarelor. Medicul șef de
compartiment este direct implicat în coordonarea și actualizarea anuală alături de consiliul de
conducere și a șefilor din cadrul secțiilor de speci alitate, a unui ghid ce prevenire infecțiile
intraspitalicești ce cuprinde : explicațiile de caz în cadrul infecțiilor intraspitalicești, legislația în
viguare, proceduri, tehnici de îngrijire și izolare, norme de sterilizare și dezinfecție, norme de
igienă spitalicească, de alimentație și cazare ;
– Sora medica lă responsabilă de un salon se familiarizează cu activitățile de prevenție și
răspăndire a infecțiilor și de aplicarea adecvată a practicilor pe durata spitalizării pacienților, are
responsabilitatea de a păstra igiena în conformitate cu politicile spitalului, monitorizează tehnicile
aseptice, informează medicul de gardă dacă apar semne de infecție la pacienții din îngrijirea sa,

33
izolează pacientul care prezintă simptome ale unei boli transmisibile, inves tighează tipul de
infecție și agentul patogen ;
– Autorit ățile de sănătate publică județene, respectiv a Municipiului București au
următoarele responsabilități și atribuții : nume ște persoanele ce vor asigura organi zarea și
funcționarea planului de supraveghere a infecțiilor nosocomiale desemnate din compartimentul de
specialitate. Responsabilitățile inspecției sanitare de stat sunt să verifice felul de aplicare al
planului de control și prevenție al infecțiilor nosocomiale, să respecte normele refer itoare la
managementul deșeurilor medicale și a măsurilor serviciului de supraveghere și control al
infecțiilor nosocomiale și ale coordonatorului programului de supraveghere din compartimentele
de specialitate ale autorității de sănătate publică județene.

2.4. Incendiul din clubul Colectiv – decese provocate de infec țiile nosocomiale
Incendiul din clubul Colectiv din București a avut loc în noaptea de vineri 30
octombrie 2015, în incinta unui club situat în Sectorul 4 din București într-o fostă hală a
fabricii Pionierul . Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to
Gravity cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War” .
Conform datelor existente (cercetările se află în curs), focul a fost provocat de
către artificiile folosite în timpul concertului, artificii care au dus la aprinderea
buretelui poliuretanic (ușor inflamab il) folosit pentru antifonare de pe un stâlp al clădirii. Flăcările
s-au extins foarte repede în tot clubul provocând leziuni – în unele situații cauzatoare de moarte,
prin combustie , asfixie , intoxicații cu monoxid de carbon și alte gaze, unui număr semnificativ
dintre participanții la concert. Amploarea evenimentului a determinat Ministerul de Interne să
instituie Planul roșu de intervenție , iar Guvernul României a decretat trei zile de doliu național . Ca
urmare a protestelor masive c are au urmat incendiului, au demisionat pe 4 noiembrie 2015 Victor
Ponta , împreună cu guvernul său , și primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone .
În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat un număr de 64 de
persoane. În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în
drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au
fost spitalizate . În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane.

34
A fost cel mai grav incendiu din România dintr -un club de noapte și cel mai g rav accident
din țară de după anul 1989 , depășind după numărul de decese accidentul aviatic de la
Balotești din 1995 în care au murit 60 de persoane.
Mortalitatea pacienților cu arsuri severe sunt strâns legate de infecții, mai ales de cele
nosocomiale (intraspitalicești) rezistente la antibi otice, astfel sepsisul este responsabil de 2 -14%
din decese; complicațiile respiratorii (pneumonia, detresa respiratorie acută a adultului, embolia
pulmonară) sunt o cauză majoră a deceselor responsabilă de până la 34% din decese în rândul
adulților și chi ar până la 45% în rândul persoanelor în vârstă; complicațiile cardiace, renale și
cerebrale sunt responsabile de 5% din totalul deceselor.
Au fost făcute public cauzele deceselor a 13 persoane din clubul Colectiv; analizele au
demonstrat că principalul vin ovat a fost infestarea intraspitalicească care a dus la septicemie :
Pacientul nr. 1: A avut infec ții în plăgile aflate pe urechi și față cu acinetobacter și klebsiella;
Pacientul nr. 2: A fost infectat pe intregul corp cu patru tipuri de bacterii intraspit alicești:
pseudomonas spp, provid. spp, acinetobacter și klebsiella pneumoniae. Două dintre acestea
prezentând o rezistență totală, chiar și la colistin;
Pacientul nr. 3: Acestuia i -au fost depistate cele mai multe bacterii în sânge și în plăgi cele mai
multe bacterii, 7 la număr: acinetobacter, S. saureus, pseudomonas aeruginosa, Providencia
stuartii, E. Coli, stafilococ coag., klebsiella pneumoniae;
Pacientul nr. 4: Acesta a fost infectat cu trei tipuri de bacterii mortale după cinci zile de când a fost
internat: E. clacae, pseudomonas spp și acinetobacter;
Pacientul nr. 5: A fost infestat cu pseudomonas spp, iar după patru zile i -au fost depistate alte trei
bacterii: klebsiella, P Stuartii și acinetobacte;
Pacientul nr. 6: A fost diagnosticat în cea de a treia zi cu pseudomonas spp în arsuri, iar în ziua a
șaptea cu acinetobacter și Piocianic;
Pacientul nr. 7: A fost infestat cu bacteria pseudomonas spp în secreția traheală. În următoarea zi,
rana existentă la picior a fost contaminată cu ap. providae stuartii;
Pacientul nr. 8: A fost infestat cu următoarele bacterii: pseudomonas spp pe rana aflat ă pe omoplat
și piocianic în secreția traheală;

35
Pacientul nr. 9: Prezenta la nivelul căilor respiratorii o infecție cu acinetobacter;
Pacientul nr. 10: La nive lul măinilor, în plăgi a fost depistat cu acinetobacter, ulterior analizele au
relevat contaminarea cu pseudomonas spp;
Pacientul nr. 11: Încă din prima zi de spitalizare analizele au relevat existența pseudomonas spp;
Pacientul nr. 12: Victima a fost infe stată cu MRSA, (stafilococul auriu ), ce este rezistent la
antibiotice;
Pacientul nr. 13: În plăgile de la nivelul mâinilor s-a depistat acinetobacter . (www.tolo.ro)
,,Un pacient a fost contaminat cu o formă de acinetobacter rezistentă la orice antibiotic
existent, inclusiv la Colistin. Așa ceva este, practic, din altă lume” – Medic de la Spitalul de Arși
„La noi, cei care au scăpat din foc au fost omorâ ți de bacteriile care infectează spitalele și
nimeni dintre șefii sistemului sanitar n -a avut curajul să spună asta” – Medic de la Spitalul de Arși
„Știam despre pericolul germenilor. În Spitalul de Arși au murit oameni, vorbesc de înainte
de C olectiv că toți su nt oameni, cu 10 -15% arsuri! Asta din cauza microbilor” – Medic de la
Spitalul de Arși
„În ciuda situației excepționale, la noi s -au făcut analize doar luni și joi, că ăsta era
programul normal, deși era nevoie să urmărim virajul bacteriilor în funcție de tratamentul
administrat” – Medic de la Spitalul de Arși
Potrivit șefului secției ATI, Adr ian Stă nculea, trei dintre cei șase răniți în incendiul din
Colectiv care au murit la Spitalul de Arși, și -au pierdut viața din cauza bacteriilor și infecțiilor
intraspitalicești. „E posibil ca toți să fi m urit de infecții, dar acestea su nt lucruri pe care nimeni nu
a vrut să le audă!”
„Infecțiile intraspitalicești din secția ATI sunt mult mai mari, deoarece arșii nu se mai pot
apăra din punct de vedere imunitar. Acești pacienți au plămânii încărcați, nu li se ventilează bine,
deci sunt predispuși la infecții intraspitalicești”, a completat directorul medical al Spitalului de
Arși.
Potrivit unui medic de la Spitalul de Arși, toți răniții au fost spălați într -o singura cadă,
existând posibilitatea ca germenii și microbii să fie transferați de la un pacient la al tul. Directorul
spitalului a confirmat și acest fapt.

36
„Este o singură cadă pentru ca nu există spații pentru 2 sau 10. Un salon pentru marii arși
ar trebui să aibă cadă proprie. Faptul ca noi avem 2 paturi în ATI de mare ars este o realizare pentru
România , nu mai există în alte spitale”, a mai spus Nițescu.
”Cauza morții a fost, aproape la toți pacienții de la Colectiv, infecția nosocomială dobândită
în spitalele noastre” , medic de la Spitalul de Arși, Gazeta Sporturilor, 3 decembrie 2015
Ministerului Sănă tății a elaborat un raport referitor la infecțiile nosocomiale din spitalele
în care au fost îngrijite persoanele din incendiul clubului Colectiv: o lipsă a dotărilor și a resurselor
umane calificate , neraportarea numărului real de infecții intraspitaliceș ti, precum și o respectare
precară a regulilor, procedurilor, protocoalelor.
Au fost 11 spitale în București ce s -au ocupat de tratarea pacienților din incendiul produs
la Colectiv, dintre acestea șase spitale au putut asigura o izolare a pacienților în ca drul secțiilor
ATI și ș apte asigurat personal specializat în cazul victimelor ce au suferit arsuri, însă ,,fără a putea
asigura personal separa t pentru fiecare grup de pacienț i colon izați sau infectaț i cu un anumit
microorgani sm cu risc epidemiologic", ar ată Ministerul Sănătății î ntr-un raport publicat.
Un raport de evaluare cu privire la controlul și supravegherea infecțiilor intraspitalicești
din cadrul spitalelor ce s -au ocupat de victimele din incendiu din clubul Colectiv a fost realizat de
Institutul Național de Sănă tate Publică (INSP) și Direcția de Sănătate Publică Bucureș ti (DSPB) ,
la solicitarea Ministerului Sănătăț ii.
O evaluare a D.S.P. București scos la iveală faptul că în luna noiembrie nu a existat o
raportare a numărului real de infecții intraspitalicești. În această lună incidența în cazul infecțiilor
a variat între 0 -0,8%, excepție făcând Spitalulul Clinic de Urgență Chirugie Plastică, Reparatorie
și Arsuri, unde a fos t de 2,8%. În urma testelor de laborator efectuate la nivelul suprafețelor din
incintele spitalicești au fost identificate Klebsiella pneumoniae și de Staphylococcus aureus î n
probe recoltate de la Spitalul Clinic de Urgență Chirugie Plastică, Reparatorie și Arsuri, re spectiv
Enterobacter aerogenes ș i Staphylococcus aureus de la Spitalul Clinic de Urgență ,,Sfântul
Pantelimon” .
Referitor la victimele din incendiul produs la Colectiv un raport al Ministerului S ănătății a
relevat faptul că unele din probele m icrobiologice au fost colonizate cu germeni multirezistenți ce
apar în mod frecvent în cazul infecțiilor intraspitalicești, atât singular cât și în asociație, acest caz

37
medical fiind probabil la persoanele ce prezentau arsuri extinse, deoarece în cazul ace stora
nemaexistând tegument apărarea organismului nu mai era posibilă. Ministerul Sănătății a adăugat
că în cele mai multe cazuri un tratament corect în cazul infecț iilor no socomiale a avut ca rezultat
o evoluție pozitivă, pe când numărul mare de decese a u fost înregistrate la pacienții ce au prezentat
leziuni la nivel pulmonar, acestea crescând riscul de dedec cu 8 – 10 ori .
Institutul Matei Balș în colaborare cu Institutul Na țional de Sănătate Publică, au desfășurat
o evaluare bazată pe un chestionar apl icată managerilor din spitatelele de urgență ce s -au ocupat
de tratarea victimelor de la Colectiv, în urma rezultatelor s -a constatat că victimele din Colectiv
au fost izolate în secții speciale de ATI în șase din numărul total de unsprezece spitale în car e
pacienții au fost internați. Ș apte spitale din unsprezece au asigurat personal specializat în cazul
pacienților arși, nu au putut să asigure personal individualizat fiecărui grup de pacienți infectați ce
prezentau risc epidemiologic.
Raportul mai relevă faptul: capacitatea spitalelor privind autocontrolul referitor la
circulația germenilor este sca zută, laboratoarele sunt slab dotate și multe din ele externalizate și
din această cauză nu este posibil un control eficient al infecțiilor, numărul mare de pro tocoale sunt
insuficient cunoscute și mai mult sau mai puțin respectate, personalul are în permanență nevoie de
instruire și profesionalizare și se constată o lipsă a personalului calificat în prevenția și controlul
infecțiilor intraspitalicești .
Există o diversitate de cauze a neajunsurilor din spitale, acumulate de -a lungul timpului și
datorate organizării spitalelor, infrastructura precum și lipsa de personal . Problema nu este datorată
activității personalului medical, nefiind identificat vre -un caz în c are să se constate abateri, din
contră atât medicii, asistenții și alți membri au depus eforturi reușind să trateze în mod eficient
majoritatea bolnavilor din spitalele pe care le deservesc. Ministerul Sănătății precizează în urma
acestui raport că va elab ora un Plan Național de acțiune în care va stabili obiective măsurabile în
timp.
Institutul National de Sănă tate Pu blică (INSP) împreună cu Direcția de Sănătate Publică
Bucureș ti (DSPB) a u realizat la solicitarea Ministerului Sănătății au realizat un grafic în urma unei
evaluări cu privire la activitățile de prevenție, supraveghere și control al infecțiilor intraspitalicești
ce au îngrijit pacinții din incendiul de la Colectiv .

38
În perioada 03.12.2015 -16.12.2015 , D.S.P. Bucureș ti a făcut o evaluare în rândul
personalului de specialitate, a modului de aplicare a planului propriu de control, prevenire și
supraveghere al infecțiilor intraspitalicești, precum și modul de efectuare, rezultatele probelor de
sterilitate și autocontrol în spitale:
– aplicarea corectă a normelor de igien ă, de dezinfecție și de sterilizare;
– să fie respectate prevederile referitoare la managementul în cazul deșeurilor medicale;
– să fie respectate mă surile privind controlul și supravegherea infecțiilor nosocomiale;
– realizarea probelor de autocontrol, ritmul în care se efectuează acesta și rezultatele.
Managementul deșeurilor, normele de dezinfecție, igienă precum și asigurarea substanțelor
necesare acestora nu au fost respectate în toate spitalele.
În urma autocontrolului ce a fost efectuat s -a realizat izolarea unor cazuri de germeni
multirezistenți la acțiunea antibioticelor (Pseudomonas aeruginosa, Acinetobact er spp, Klebsiella
spp, MRSA).
DSP București a inițiat o evaluare în urma căreia s -au făcut testări pentru a evi denția
prezența microbilor din spitale, au fost identificați: Klebsiella pneumoniae și de Staphylococcus
aureus î n probe recoltate de la Spitalul Clinic de Urgență Chirugie Plastică , Reparatorie ș i Arsuri ,
respectiv Enterobacter aerogenes ș i Staphylococcus aureus de la Spitalul Clinic de Urgență
,,Sfântul Pantelimon” .
Au fost efectuate probe microbiologice referitor la victimele incendiului din Colectiv și
rezultatele acestora au scos la iveală cazuri de infecție cu germeni multirezistenți ce au fost
implic ați în infecțiile intraspitalicești, în mod singular sau prin asociații ; în cazul celor cu arsuri pe
suprafețe extinse acest tip de situație era probabilă din punct de vedere medical deoarece în cazul
acestora imunitatea era absentă și mai mult decât atât au fost necesare o serie de intervenții
medicale.
În data de 30 octombrie 2015, în cazul victimelor din Colectiv au fost identificate infecții
nosocomiale la cei mai mulți dintre pacienți . Cele mai multe cazuri de infecții nosocomiale tratate
corespunzător au avut o evoluție pozitivă. Pacienții ce au suferit în urma leziunilor pulmonare au
înregistrat cele mai multe decese deoarece acestea cresc gradul de mortalitate de opt – zece ori .

39
INBI Matei Balș colaborând cu INSP au aplicat un chestionar managerilor în cadrul
spitalelor ce au avut în responsabilitate victimele de la Colectiv , acesta având ca scop de a evalua
prognosticul și diagnosticul la nivel microbiologic, în controlul și supravegherea infecțiilor
intraspitalicești și de a implementa anumite proce duri referitoare la izolarea bolnavilor ce aveau
patologii severe în tratarea infecțiilor și modul de utilizare al antibioticelor în condițiile unor
bacterii multirezistente .
Analiza interpretării chestionarelor în cazul celor unsprezece spitale ce au fost evaluate au
scos la iveală următoarele :
– în secțiile speciale pentru pacienții arși, victi me din incendiul clubului Colectiv a fost
realizată izolarea în șase spitale, din păcate nu s -a putut realiza gruparea în același salon pentru
bolnavii infectați cu același tip de bacterie ce presupune un mare grad de risc epidemiologic ;
– poate fi asigurat în permanență un diagnostic microbiologic la opt din spitale; patru din
spitalele evaluate nu beneficiază de un laborator propriu, analizele fiind externalizat e;
– referitor la normele de interpretare și a metodelor ce determină rezistența bacteriilor la
antibiotice sunt de cele mai multe ori variabile și neactualizate ;
– șapte spitale din unsprezece au avut posibilitatea să asigure personal medical specializat
și auxiliar în cazul pacienților arși, neput ând să asigure un personal individualizat fiecărui grup de
bolnavi infestați cu o anumită bacterie ce presupune un grad ridicat din punct de vedere
epidemiologic ; în această situație motivul invocat a fost o insufic iență a personalului ;
– cu toate că la nivelul tuturor spitalelor a existat o cantitate necesară a dezinfectanților,
calitatea acestora era neconformă, mulți dovedindu -se ulterior că erau diluați chiar și de 2000 ori .
Rezultatele chestionarului și lămuriri le ulterioare date de managerii spitalelor au dus la
următoarele concluzii :
1. Autocontrolul circulației germenilor în spitale nu este posibil în toate cazurile ;
2. Controlul infecțiilor la nivelul spitalelor nu este eficient din cauza unei dotări
insufici ente a laboratoarelor, precum și din cauza externalizării analizelor și a monitorizării
antibioticelor;

40
3. Lipse ște un mod de abordare unitar bazat pe tehnici, metode și protocoale în activitățile
esențiale precum : o izolare a pacienților, o dezinfecție eficientă și corespunzătoare și curățenia
permanentă în zonele de risc epidemiologic . Numărul mare de protocoale nu sunt cunoscute ori
respectate de către personal, în acest caz se impune o informare a acestuia specifică unității și
direcționată pe broblem ele țintă precum rezistența la microbi, administrarea antibioticelor și cel
mai important identificarea și raportarea numărului veridic al infecțiilor intraspitalicești din spitale ;
4. În cadrul Serviciul de Prevenire și Control al infecț iilor intraspitali cești la nivelul
spitalelor au fost invocate impedimente de natură financiară de către manageri, aceștia având
capacitate variabilă în implementarea recomandărilor ;
5. Se remarcă la nivelul spitalelor o lipsă a personalului specializat necesar în prevenția și
controlul infecțiilor intraspitalicești (medic microbiolog, infecționist, epidemiolog), precum și
insuficiența personalului necesar îngrijirii a numărului minim de pacienți critici determinând un
grad crescut al infecțiilor intraspitalicești .
Aceste lipsuri au diverse cauze , au fost determinate în timp și sunt datorate organizării
spitalelor la nivel arhitectural precum și numărului insufficient de personal medical . Atât medicii
cât și asistenții medicali și -au făcut datoria și au tratat eficient și c orespunzător bolnavii internați
în unitățile în care își desfășoară activitatea, nefiind cazuri identificate care să contrazică acest
aspect .
Ministerul Sănătății a dispus elaborarea în urma acestor rezultate a unui Plan Național ce
include scopuri măsurab ile în timp .
Ca strategie, a fost găndită construirea pe termen scurt a unui grup responsabil de controlul
și prevenirea infecțiilor intraspitalicești precum și rezistența la anumite tipuri de antibiotice ce va
evalua activitățile ce vor fi desfășurate pri n programul la nivel national de control și prevenție a
infecțiilor nosocomiale sub egida Ministerului Sănătății.
O prioritate pe termen scurt, va fi constituită din implementarea măsurilor ce vor încuraja
prognoza, diagnosticarea și raportarea reală, eficientă și în timp optim a infecțiilor intraspitalicești
pentru a se putea asigura măsurile necesare de control și prevenire a acestora .
Planul p e termen mediu vizează să constituie un ansamblu de specialiști în microbiologie
medical, să adopte o curricul ă și o documentație actuală și eficientă pentru a forma specialiști ai

41
domeniului și totodată pentru a atrage angajarea medicilor epidemiologi și infecționiști în unitățile
sanitare de urgență, astfel constituind o echipă interdisciplinară complexă în controlul infecțiilor.
Ministerul Sănătății, într -un context în care siguranța pacientului devine o problem ă a
sănătății publice de nivel mondial, are responsabilitatea să facă tot posibilul în mod eficient pentru
a elabora și totodată pentru a implementa strategii și planuri naționale în combaterea și controlul
infecțiilor intraspitalicești și pentru a limita consumul de antibiotice .
Conform ultimelor investigații elaborate de Ministerul Sănătății și trimise Parlamentului
un număr alarmant de infecții nosocomiale a fost înregistrat în anul 2015 (12316), cel mai mare
din ultimii cinci ani (57000) . Au fost raportate 8105 infec ții nosocomiale în anul 2010, 8463 în
2011, 8278 în anul 2012, 9296 în anul 2013, 10630 în anul 2014.
În anul 2015 a avut loc o verificare la nivelul a 367 de spitale în urma cărora au fost aplicate
626 de sancțiuni contravenționale, 369 fiind amenzi a căror valoare totală se ridică l a suma de
340900 lei; trei hotărâri de suspendare a activității , 254 de avertismente, reiese din rapoartele
Ministerul Sănătății oferite Parlamentului .
În ultimii cinci ani analiza rapoartelor a relevant că cel mai mare număr de infecții
nosocomiale au fos t raportate în București (12 000 de infecții ), urmat de județele Iași ( 9000 de
infecții ) și Cluj (7000 de infecții ).
La sec țiile de chirurgie au fost raportate peste 12000 de infecții intraspitalicești ; secțiile de
Anestezie și Terapie Intensivă, potrivit Centrului Național de Statistică și Informatică în Sănătate
Publică s -au confruntat cu un număr covârșitor de infecții nosocomiale (peste 13500).
Raportul dat de Ministerul S ănătății (2010 -2015) a eviden țiat înregistrarea unui număr de
peste 15000 de infecții respiratorii și 10000 de infecții de plăgi chirurgicale.
România este plasată pe ultimul loc conform raportului Eurostat referitor la ansamblul
sistemului de sănătate, eficiența și capacitatea lui în salvarea vieților; rezultatele date de Eurostat
indică un procent de 49.4% din răndul deceselor în cadrul spitalelor din România în anul 2013 ar
fi putut să nu aibă loc dacă ne găndim la posibilitățile în domeniul tehnologiilor și a competențelor
medicale ale personalului medical, fiind cel mai mare procent dintre statele Uniunii Europene .

42
Conform acestor date în spitalele românești au fost înregistrate 54827 de decese dar peste
27400 din acestea ar fi trebuit să traiască.
Letonia (48.5%), Lituania (45.4% ) și Slovacia (44. 6%) reprezintă țările cu un număr
covărșitor în răndul mortalității, în opoziție cu Franța (23. 8%), Danemarca (27.1%), Belgia
(27.5%) și Olanda (29. 1%), fiind țările ce au înregistrat cele mai mic număr de cazuri, m edia
europeană fiind de 33.7%.
Conform datelor Eurostat în anul 2013 persoanele până în 75 de ani au înregistrat o
statistică a deceselor de 1. 7 milioane de persoane , 577.500 cazuri de deces (33. 7%) fiind
considerate morți premature, acestea puteau fi evitate deoarece tehnologii le și aptitudinile
medicilor permiteau aceste lucruri .
2.5. Calitatea dezinfectanților și apariția infecțiilor nososcomiale
Dezinfectarea reprezintă procesul prin intermediul căruia se îndepărtează
microorganismele ce produc boli. Dacă antisepticele sunt folosite pe țesuturi vii, dezinfectanții
sunt utilizați pe obiecte statice și implică substanțe chimice, temperature ridicate sau lumina
ultraviolet ă. Dezinfectantele reprezintă substanțe antimicrobiene ce distrug microorganismele de
pe un material și le a duc la un nivel sigur, acestea ar trebui să sterilizeze materialul pe care este
aplicat fără să provoace daune organismului infestat sau mediului și să fie noncoroziv și în mod
ideal să aibe un preț accesibil însă din păcate dezinfectantul ideal nu există, iar în România ne
confruntăm cu o serie de probleme legate de fabricarea, utilizarea și efectele nocive provocate de
acestea.

43
Figura 4. Clasificarea dezinfectanților

În procesul de activitate vizând curățenia și dezinfecția se impun următoarele reguli
fundamentale :
• Utilizarea în unitățile spitalicești doar a produselor avizate/autorizare de Ministerul Sănătății –
Comisia Națională a Produselor Biocide ;
• Să se respecte cu strictețe ceea ce producătorii au avizat ;
• Activitățile să s e desfășoare conform regulilor de protecție a muncii ;
• Calitatea în conformitate cu regulile de protecție a muncii în ce privește ( închiderea ermetică,
recipientele, soluția preparată );
• Se recomand ă o atenție sporită în executarea activităților de labor ator deoarece reacțiile chimice
sunt periculoase și pot produce accidente celor care manipulează aceste produse și folosirea
inadecvată a acestora conduce către calitatea precară sau incompatibilitate ;
• Se recomandă ca distribuirea produselor în locul în care sunt utilizate în secțiile de compartiment
să aibă loc în ambalajul;
• Verificarea în permanență și o atenție a produselor în ce privește termenul de valabilitate ;

44
• După utilizarea produselor ambalajele vor fi colectate și distribuite conform standardelor de
utilizare a deșeurilor ;
• Schimbarea utilizării dezinfectanților la o perioadă de șase luni .
La nivelu Municipiului București, în anul 2013 un număr de șase spitale nu au raportat
deloc existența infecțiilor nosocomiale : Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia, Spitalul
Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila, Institutul Parhon, Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice
București, Centrul de Sănătate RATB și Spitalul Universitar de Stomat ologie Prof. Dr. Dan
Teodorescu, a existat un număr de trei spitale : Malaxa, Colțea și Colentina ce au raportat totu și un
număr foarte mic de infecții intraspitalicești , cu intervalul de 0.12 și 0. 32 infecții intraspitalicești
la 10.000 de pacienți ce au fost externați.
În anul 2014, Spitalul Univers itar de Stomatologie Prof. Dr. Dan Teodorescu , Centrul de
Sănătate RATB , Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. C arol Davila, Institutul Parhon , în răndul a
10.000 de pacienți externați , au raportat inexistența infecțiilor nosocomiale . Spitalul Clinic de
Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia , Spitalul C linic de Urgențe Oftalmologice și Spitalul Malaxa au
raportat puțin peste zero infecții nosocomiale la 10.000 de pacienți externați, conform raportului
DSP București.
În urma evaluărilor din cadrul DSP București al Compartimentul responsabil de
supraveghere a și controlul epidemiologic al bolilor transmisibile , au fost colectate date atât din
răndul spitalelor publice cât și private referitor la infecțiile nosocomiale declarate privind analiza
ratelor de incidență pe specialități medicale; Ministerul S ănătății a pus pe lista neagră două dintre
spitalele ce nu au raportat niciun caz de infecții nosocomiale în ultimii ani (Institutul Na țional de
Endocrinologie Parhon și la Spitalul de Nefrologie Carol Davila ) aceste s pitale folosind
dezinfectanți diluați, neconformi, ineficienți.
Ministerul Sănătății a publicat o list ă cu unitățile sanitare în interiorul cărora s-a depistat
teste d e sanitație pozitive referitor la dezinfectanții utilizați , conform controalelor efectuate de
către Direcția de Sănătate Publică din România, rezultatul acestor testări a avut ca urmări ridicarea
probelor de dezinfectanți ce au fost supuși spre testare în stabilirea gradului de eficiență al acestora,
individual au fost relevate probe ș i expediate către laboratoare în vederea verificării concentrațiilor
menționate pe etichete în funcție cu concordanța conținutului declarant.

45
CAPITOLUL 3 – Propunere de politică publică privind infec țiile nosocomiale în
spitalele de stat din România
3.1. S curt istoric al politicilor publice în România
În România, după revoluția din '89, a î nceput un anevoios proces de modernizare. A existat
o mare dispon ibilitate de a pune sub semnul întrebării eficiența ș i eficacitatea serviciilor publice.
Existau prea mul te exemple de răspunsuri necorespunză toare, rezultate din lipsa de previziune, din
nedefinirea obiectivelor, din numărul redus al opțiunilor și din insuficienț a pregatire a ac estora,
din slaba implementare și din lipsa activităților de monitorizare și eval uare a politicilor. Însăși
diagnosticarea ș i definirea acestor probleme s -a dove dit o sarcina extrem de dificilă în condițiile
unor schimbări continue și datorită lipsei personalului calificat.
La sfârsi tul deceniului a aparut ideea că soluțiile și cadrele concep tuale ale anilor '80 nu
mai erau suficiente pentru lumea modernă, acest fapt a generat creș terea interesului pentru
politicile publice.
Noile teorii de manageme nt au reformat sectorul public în anii '90. Structurile ș i procedeele
administrative au s uferit schimbări mai ales pentru că se urmarea creșterea calității vieț ii. Ref orma
din perspectiva managerială , presupunea un alt stil de gândire ș i de comportament. Era clar ca un
sector public eficient era un factor im portant pentru armonia sociala ș i progresul economic.
În prezent interesul cetăț enilor pentru po liticile publice a crescut. Aceștia așteaptă de la
guvern să elaboreze politici publice de calitate, folosind cât mai raț ional resursele necesare. Cei
mai mulți dintre oameni sunt afectaț i de asp ectul practic al un ei politici. El reflectă impactul
guvernării asupra societații și în același timp la acest nivel se observă cel mai bine dacă lururile
sunt mai bune sau mai rele.
Rolul statului este important î n cadrul procesului de furnizare al politic ilor publice. Ca să
putem clarifica raportul dintre stat ș i procesul de realizare al politiilor publice trebuie, ca în loc să
privim realizarea politicil or publice ca una dintre atribuț iile statului, perspectiva ce presupune
implicit o subordonare a proce sului de realizare a politicilor publice în fața activităților
guvernamentale, putem să avem o perspectivă asupra statul ui conform unei instituții ce a subzistat
datorită eficienț ei cu care a rezolvat o problemă la nivelul politicii publice. Dacă prin pol itici

46
publice înțelegem activităț ile care au ca scop furnizarea de bunuri publice, atunci statul va apă rea
ca un tip specific de instituție ce furnizează politici publice.
Definiția unei politici publice presupune ansamblu l unor măsuri întreprinse de către
autoritate a legală ce este responsabilă și care are drept scop a îmbunătății calitatea vieții în răndul
cetățenilor și formularea măsurilor stimulative de creștere economică .
3.2. Misiune, viziune, scop și principii de bază
Viziune: O națiune a căror oameni sunt sănătoși și se bucură de productivi tate privind accesul
acestora la servicii de prevenție, în regim de urgență, preventive și de reabili tare a calității, în
condiții de utilizare eficiente și productive privind resursele accesibile și promovarea standardelor
de înaltă calitate precum și a bunelor practici .
Obiectiv : Ministerul Sănătății stabilește direcț iile strategice și lucrează, în colaborare cu actorii
relevanți, pentru crearea unui acces echitabil la servicii de sănătate de calitate, cost -eficace, cât
mai accesibil la nivel individual și comunitar .
Scop: Ameliorarea sănătății populației României .
Concepte cheie : Cale liberă către serviciile de bază, cost-eficacitate, fundamentare pe baza
datelor , eficientizarea serviciilo r sanitare , bazându -se pe prevenție, desce ntralizare, colaborare la
nivel interorganizațional pentru îmbunătățirea ți eficientizarea sănătății .
Deși sunt fapte neconforme sunt în mica măsură raportate în România, dar nu numai,
supravegherea și controlul infecțiilor nosocomiale, în conjuncție cu monitorizarea utilizării
antibioticelor și supravegherea antibio -rezistenței, constituie un domeniu al sănătății publice cu un
impact potențial foarte important asupra calității serviciilor de sănătate, dar și asupra eficientizării
serviciilor prin scăderea cheltuielilor evitabile . Controlul infecțiilor nosocomiale este deseori
îngreunat de infrastructura spitalicească înve chită, fiind numeroase clădiri în unită țile sanitare ce
nu au posibilitatea unor circuite intraspitalicești ce se supun standardelor actuale de calitate .

47
3.3. Problema infecțiilor nosocomiale în spitalele de stat din România
1. Denumire politic ă publică : Scăderea numărului de infecții nosocomiale în spitalele de
stat din România.

2. Definirea problemei: Num ărul mare de infecții nosocomiale din spitalele de stat din
România
Motivațiile medicilor de a nu declara rata reală a infecțiilor nosocomiale rămân încă de
neînțeles și un subiect con troversat de analiză. Infecțiile nosocomiale reprezintă afecțiunile
contactate în spitale și presupun boli cauzate de microorganisme ce afectea ză pacientul aflat în
spital sau în tratament ambulatoriu, simptomele bolii putând să apară atât în timp ce pacie ntul se
află în spital cât și după externare.
Potrivit documentelor trimise de Ministerul Sănătății Parlamentului numărul de infecții
nosocomiale raportate a crescut an de an, dacă în anul 2010 au fost raportate 8.105 infecții
nosocomiale, în 2011 8.463, iar în 2012 8.278 de infecții nosocomiale, din 2013 numărul acestora
a crescut constant, astfel, în 2013 au fost 9.296 infecții nosocomiale, în 2014 10.630, iar în 2015
12.316 infecții nosocomiale.
Problematica infecțiilor nosocomiale a căpătat amploare și datorită faptului că spitalele nu
au raportat de -a lungul timpului num ărul real al cazurilor de infecții intraspitalicești, de cele mai
multe ori fiind raportat un număr mic aproape de zero. Este cazul și a trei spitale bucureștene –
Malaxa, Colțea și Col entina – care au raportat în 2013 un număr foarte mic de infecții nosocomiale ,
între 0,12 și 0,32 infecții nosocomiale la 10.000 de pacienți extern ați.
Și în 2014, Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila, Institutul Parhon, Centrul de
Sănătate RATB, Spitalul Universitar de Stomatologie Prof. Dr. Dan Teodorescu au raportat zero
infecții nosocomiale la 10.000 de pacienți externați. Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice,
Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia și Spitalul Malaxa au raport at puțin peste zero
infecții nosocomiale la 10.000 de pacienți externați, arată raportul anual al DSP București.
Un alt exemplu îl constituie infecțiile nososcomiale frecvente la nivelul spitalelor din
Telorman (nu întâmplător am ales acest județ el are o semnificație personală, Roșiori de Vede find
locul de naștere ), Direc ția de Sănătate Publică Teleorman a confirmat incidența acestor cazuri,

48
raportarea fiind una extrem de rară, personalul medical preferând să ascundă numărul real de
cazuri, chiar dacă vin a pentru apariția acestor infecții nu le aparține. În anul 2011 numărul
infecțiilor raportate s -a ridicat la 21 dar au existat și spitale care au raportat lipsa acestor episoade,
iar în anul 2012 numărul lor a crescut la 40, cele mai multe fiind înregistra te în Spitalul Județean
de Urgență din Alexandria.
Cele mai multe cazuri de infecții nosocomiale au fost înregistrate în orașele : Bucure ști, Iași
și Cluj.
3. Variante de soluționare
V1 – Oferirea de avantaje unităților spitalicești care raportează transparent numărul exact de
infecții intraspitaliceș ti (în SUA spre exemplu s pitalele care raporteaza un număr cât mai mare de
infecț ii nosocomiale sunt prem iate primind diverse avantaje, în schimb î n spitalele d in Romania
sunt ascunse, raportându -se un numă r mic sau chiar inexistent de infecț ii nosocomiale de teama
controalelor și pentru a nu primii sancțiuni) . Lipsa sancțiuni lor pentru managerii din spitalele ce
raporte ază infecții le nosocomiale, ministrul sănătății pentru ai motiva ar putea să-I remunereze pe
directo rii care raportează numărul real al infecțiilor nosocomiale ;
V2 – Modernizarea saloanelor învechite prin dotarea cu mobilier și aparatură medicală
modernă (instrumentarul și diferitele materiale utilizate în practica medical ă). Controlul infecțiilor
nosocomiale este deseori îngreunat de infrastructura spitalicească învechită, fiind numeroase
clădirile de spital care nu permit instituirea unor circuite intraspitalicești conforme s tandardelor de
calitate actuale;
V3 – Dotarea spitalelor cu zone și incin te sterile aseptice, în care au acces doar persoanele
autorizate. Spațiul steril ș i aseptic este o încăpere cu atmosferă controlată și care se poate încadra
în una dintre clasele de curăț enie cu par ametri realizat permanent și strict controlat: lumină,
temperatura , umi ditate, presiune, dimensiunea și numărul particulelor suspendate în aer;
parametrii să rămână constanți indiferent de condițiile exterioare. Un exemplu nefericit îl
constituie cazul spitalului Floreasca unde există o unitate modernă destinată arșilor dar ea nu este
încă funțională din cauza unor probleme tehnice , cu toate ca învestiția financiară a fost una
semnificativă și durata construcției acesteia s -a întins pe ma i mulți ani ;

49
V4 – Colaborarea cu firme specializate în curațenie și dezinfecție (exemplu: î n spitalele privat e
se folosesc materiale de curațenie și dezinfectanți diferiți în funcție de zonă: toalete, holuri, săli de
operaț ie, saloane, bucătă rie etc . pe când în spitalele de stat este folosit același dezinfectant pentru
mai multe zone ). Un caz care a st ârnit controverse și s -a soldat cu numeroase pierderi umane de -a
lungul timpului, l -a reprezentat folosirea dezinfectanților diluați, precum și nerespec tarea normelor
de igienă, dezinfecție și sterilizare, managementul deșeurilor ;
V5 – Conducerea spitalului are obligația de a instrui personalul de pază propriu și cel al firmelor
de pază, după caz, asupra programului de vizite, obținînd o declarație de la fiecare dintre aceștia
prin care se angajează de a respecta aplicarea programului respectiv și de a nu pretinde sau primi
orice fel de atenții, în vederea permiterii accesului în afara programului de vizită. În cazul încălcării
acestor prevederi, se vor ap lica sancțiuni administrative, până la desfacerea contractului de muncă
sau a contractului cu firma de paza, pentru persoana care se face vinovata.
Ministerul Sănătății atrage atenția asupra obligativității spitalelor de a respecta
reglementările incluse în Ordinul nr. 1284 din 17 decembrie 2012 privind programul de vizite al
aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice .
Ministerul Sănătății a reglementat, unitar, programul de vizite al aparținătorilor pacienților
internați în unitățile sanitare publice. Conform documentului, progra mul de vizită al
aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice se realizează:
– de luni până vineri, în intervalul orar 15:00 – 20:00,
– în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 10:00 – 20:00.
Numărul de vizitatori pentru un paci ent internat într -un salon cu mai mult de 3 paturi nu
poate fi mai mare de 3 persoane și pot fi vizitați maximum 2 pacienți în același timp.
Vizitarea pacienților în secțiile/ compartimentele de terapie intensiv ă este permisă zilnic
doar membrilor familiei , respectiv părinți, copii, surori/frați, cu condiția ca vizita să se facă
individual sau cel mult două persoane, cu respectarea procedurilor interne.
Ordinul mai prevede ca secțiile/compartimentele de terapie intensivă să aibă obligația de a
avea un număr de telefon prin care se asigură informarea familiei de către medicul curant sau
medicul de gardă despre starea și evoluția pacientului, de care să fie informați și aparținătorii.

50
De asemenea, pentru pacienții internați pe oricare dintre secțiile/ comparti mentele unității
sanitare, la solicitare, membrii familiei pot discuta direct cu medicul curant în timpul programului
zilnic de lucru al acestuia, în baza unui program stabilit de medicul șef/coordonator de
secție/compartiment, aprobat de directorul medica l și afișat la loc vizibil la intrarea în unitatea
sanitară.
Managerii unităților sanitare au obligația să afișeze programul de vizite la toate intrările în
spital, în mod vizibil și accesibil vizitatorilor.
Este strict interzisă perceperea de taxe pentru vizitarea pacienților în unitățile sanitare
publice și pen tru cei care au acces permanent;
V6 – Varianta Monicăi Macovei – ,,Pentru eliminarea infectiilor intraspitalicesti, spitalele
trebuie distruse odata la 30 de ani ”. Singura soluție pentru eliminarea infecț iilor no socomiale din
spitalele din România este distrugerea unităților medicale vechi și construirea altora noi, așa cum
se întamplă î n Occident . În Europa, în SUA, pentru că în timp intră bacterii în spitale, în pereți, î n
structuri, l a 30 de ani un spital este ras ș i se face altul nou. Astea sunt soluțiile folosite î n Europa
de mult timp ;
V0 – Nicio măsură – De cele mai multe ori această variant ă este cea mai folosită și
presupune ca lucrurile să rămănă neschimbate.
4. Consultare :
– Ministerul S ănătății (MS) – reprezintă autoritatea de stat în domeniul sănătății publice;
– Ministerul Finan țelor Publice (MF) – este unul din ministerele care fac parte
din Guvernul României . Ministerul Finanțelor Publice aplică strategia și Programul de
guvernare în domeniul finanțelor publice ;
– Ministerul Educa ției Naționale și Cercetării Științifice (ME) – este organismul
Guvernului României care coordonează sistemul de înv ățământ din România, stabilește
obiectivele sistemului de învățamânt în ansamblul său, precum și obiectivele educaționale
pe niveluri și profiluri de învățământ ;
– Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MM) – este organ de specialitate al
administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului ;

51
– ONG – urile – O organizație neguvernamentală (abreviat ONG) este o instituție care
lucrează independent față de activitatea guvernului , deși unele ONG -uri sunt parțial sau
integral f inanțate de acesta. În România , în Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea
Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații , se precizează
că organizațiile neguvernamentale sunt persoane juridice constituite de persoane fizice sau
persoane juridice care urmăresc desfășurarea unor activități în inte res general sau în
interesul unor colectivități locale ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial ;
– Firme de curățenie și dezinfectie dar și firme pază și protecție ;
– Firme de distribuție aparatură medicală și mobilier spitalicesc .
Figura 5. Consultare factori implicați
Factori implicati (actori) +/-
Variante MS MF ME MM ONG Firme
Curatenie Firme
Aparatura
V1 – – / – + + + 3+ / 3 –
V2 + – / + + + + 4+ / 1
–
V3 + – / + + – + 4+ / 2
–
V4 + – – + + + / 4+ / 2-
V5 + / + + + + / 5+ / 0
V6 – – / + + – + 2 + / 3
–
V0 – + – – – – – 1 + /
6-

Notă: + factorul este de acord cu varianta – factorul nu este de acord cu varianta
/ factorul implicat este neutru
În urma consultării factorilor implicați privind variantele prezentate observăm un număr
mare de plusuri în dreptul variantei cu numărul 5 care presupune respectarea cu strictețe a
programului de vizite în spitale în intervalele orare stabilite prin lege.
Timp de implementare : 1 an

52
CAPITOLUL 4 – CONCLUZII

Conceptul de politici publice a pătruns pentru prima dată în țara noastră cu Hotărârea de
Guvern nr. 775 /2005 Regulamentul cu privire la procedurile de elaborare, monitorizare și evaluare
a politicilor publice la nivel central, prin care se stabilesc o serie de reguli ce reglementează
procesul decizional la nivelul ministerelor și altor organe specializate la nivelul administrației
centrale.
Reprezentarea schematică a procesului de adoptare a legii poate îmbraca următoarea formă :
stabilirea problemei › formularea alternativelor › alegerea variantei › implementare › monitorizare
› evaluare.
În țara noastră la nivelul parlamentului de cele mai multe ori procesul legislativ nu adoptă
acest mecanism și nu se iau alternative în soluționarea problemelor, în timp ce după adoptarea unei
legi parla mentul epuizează resursele necesare realizării procesului de monitorizare și evaluare a
impactului măsurilor adoptate.
Deci, în termeni simpliști prin politică publică înțelegem soluționarea unei probleme
apelănd la metode, tehnici, mijloace ce presupun co laborarea între diverși actori atât din cadrul
instituțiilor publice cât și private ce își alocă resursele de nivel economic, social, psihologic, de
timp, de personal.
În ce privește problematica infecțiilor nosocomiale din România se remarcă o lipsă de
transparență la nivelul spitalelor în raportarea numărului real al acestora, fapt datorat pe de o parte
lipsei de informare a personalului medical și auxiliar, a dotărilor precare cât și arhitecturii
deficitare a spitalelor , la care se adaugă o teamă de sanc ționare la nivel managerial.
O altă problemă se datorează lipsei personalului specializat în controlul și combaterea
acestor tipuri de infecții, cauza principală fiind emigrarea acestora din motive financiare precum
și slaba dotare la nivel tehnologic.
Numărul mare de infecții nosocomiale din România s -a datorat și folosirii unor
dezinfectanți necorespunzători din punct de vedere calitativ, acest lucru datorăndu -se corupției
generalizate ce a permis acordarea de contracte în cadrul unor licitații trucate diverselor firme
agreate de managerii de spitale ce au avut de căștigat diverse avantaje materiale.

53
Pentru soluționarea problemei numărului de infecții nosocomiale în spitalele de stat din
România am optat pentru mai multe variante de rezolvare.
Ținând cont de factorii im plicați și de variantele de soluționare am ajuns la concluzia
urmîtoare : cea mai buna solutie de rezolvare a problemei infectiilor intraspitalicești de stat din
Româ nia o reprezintă varianta nr . 5 ce presupune r espectarea cu st ricteț e a programului de vizite,
această variantă presupunând față de celelalte un cost minim și eficiență maximă.